Reinvierea 5/2010

revista episcopiei române unite, Greco-Catolice, de lugoj  anul Xi  nr. 132  5/2010  mai

REÎNVIEREA (Sionul Românesc)

În acest număr:

Vizita nunţiului apostolic mormântul sfântului petru ii capitalismul, o altă perspectivă episcopul alexandru nicolescu criza, economică sau morală? geneza codului canonic

CUPRINS caseta redacţiei Preşedinte de onoare: PSS Alexandru Mesian Director & Redactor şef: Pr. Răzvan Oprişa Comitetul de redacţie: Raimondo-Mario Rupp, Dan Pătraşcu, Adela Oprişa Responsabil ştiri: Raimondo-Mario Rupp Colaboratori articole: Mons. Angelo Pop, Sergiu Soica, Dan Pătraşcu, Andrada Mişcă, Cristian Micaci, Alexandru Ploştinaru Concept grafic şi tehnoredactare: Pr. Răzvan Oprişa, Adela Oprişa Corespondeţa: Str. Ep. Dr. Ioan Bălan nr. 6, Lugoj 305500, Timiş, România razvan.oprisa@gmail.com ISSN: 1844-8526 Tipar: S.C. Partoş SRL

pag. Secţiunea

articole

3

EDITORIAL

Încotro?

4-13

EVENIMENTE DIN EPISCOPIE

Întâlnirea Operatorilor Media Vizita Nunţiului Apostolic Sfinţirea bisericii la Hunedoara Întâlnirea Naţională a Preoţilor Agenda viitoare: mai-iunie ...

14

BISERICA UNIVERSALĂ Mesajul Sfântului Părinte uRbI ET ORbI, Paşti 2010

15

LITURGICĂ

Sfântul Gheorghe

16-17

ISTORIA NOASTRĂ

Episcopul Alexandru Nicolescu

18-19

PELERINAJ

Sfântul apostol Petru II

20-21

TEOLOGIE - MORALĂ

Criza economică sau morală

22-23

TEOLOGIE - DREPT CANONIC

Codul Canoanelor bisericilor Răsăritene - geneza

24-25

REFLECŢII ŞI REFLEXII

Capitalismul dintr-o altă perspectivă

26

CULTURĂ

Recenzie film: The Curious Case of benjamin button Programul Operei din Timişoara

Întreaga responsabilitate privind exactitatea şi autenticitatea datelor prezentate în articole revine exclusiv autorilor acestora. Responsabilitatea pentru respectarea copyright-ului aparţine integral autorilor articolelor.

CĂutĂm ColaBoratori Cei care doresc să scrie articole spre a fi publicate în revista Reînvierea sunt încurajaţi să o facă. Nu ezitaţi să ne scrieţi dacă aveţi nelămuriri.

Pentru a fi publicate, articolele trebuie să poată fi încadrate în una din secţiunile revistei.

Materialele trimise redacţiei nu se vor restitui. Redacţia nu este obligată în nici un fel să publice toate materialele propuse spre publicare. Întreaga responsabilitate privind exactitatea şi autenticitatea datelor prezentate în articole revine exclusiv autorilor.

Responsabilitatea pentru respectarea copyright-ului aparţine integral autorilor articolelor. le mulţumim tuturor colaboratorilor noştrii pentru efortul material şi intelectual depus. Dumnezeu să-i răsplătească cu sănătate şi har.

DIlEMA SOCIETăŢII ŞI A bISERICII

Încotro?

O serie de evenimente întâmplate săptămânile trecute, m-au făcut să-mi pun întrebarea: Încotro? Încotro mă îndrept eu ca om, încotro ne îndreptăm ca şi societate? la modul general, am reuşit să surprind două mari problematici foarte strâns legate între ele. una la nivel de persoană şi alta la nivel de societate.

Am întâlnit persoane care, fie că sunt în perioada Postului Mare, fie că sunt în ziua de Paşti, fie că sunt la o înmormântare sau la o nuntă, fie că se întâlnesc cu persoane vârstnice sau tinere, au aceleaşi reacţii, acelaşi discurs, pretinzând de la cei din jur fie să se bucure, fie să plângă, fie să danseze,fie să se pocăiască. Nebunul prin definiţie face exact acelaşi lucru de mai multe ori, dar aşteaptă rezultate diferite de la fiecare acţiune în parte. Avem de-a face cu persoane împietrite, înţepenite în propria laudă de sine, într-o autostimă trăită cu anxietatea celui care îi e frică să facă ceva greşit, nu pentru că ar urî greşeala în sine, ci pentru că urăşte faptul că ar putea decădea în ochii celor din jur. Problema cea mare pare a fi acceptarea unei dinamicităţi în viaţa acestor persoane.

Trecând la nivel general, am rămas surprins de atitudinea tot mai răspândită în societatea noastră, în care dacă un lucru merge bine tindem să-l stricăm cu orice preţ cu pretenţia îmbunătăţirii şi a evoluţiei. Exemple se pot da din tot spectrul social: când o echipă de fotbal merge bine – patronul vinde jucătorii şi echipa aproape că retrogradează(vezi cazul u Cluj); când o emisiune televizată are succes – moderatorul schimbă trustul şi nu se mai uită nimeni la el(vezi cazul Teo); când o revistă merge bine – patronul o vinde iar noii proprietari se comportă în aşa fel de pleacă toţi colaboratorii (vezi cazul Caţavencu sau Dilema); când apreciem pe cineva – proiectăm asupra lui sistemul nostru de valori şi după un timp îl denigrăm pretinzând că nu se ridică peste aşteptările noastre(vezi cazul Corneliu Coposu). Toate acestea sfârşesc printr-o învinovăţire a unui „ţap ispăşitor” pe care îl „omorâm” cu plăcere şi satisfacţie pentru vina imaginară pe care o poartă. În acest caz avem de-a face cu un activism, sau mai bine zis

voluntarism, ce naşte dintr-un complex de inferioritate. Vrând să mascheze propriile neputinţe, o serie de persoane găsesc de cuviinţă să facă orice, cât de mult, cu scopul de a masca propriile incapacităţi. Accentul în aceste acţiuni nu cade pe calitatea acestora ci pe cantitate, rezultatul în timp fiind în mod logic eşecul total al respectivei acţiuni.

Amândouă problematicile, şi cea cu caracter particular a dezechilibrului interior, şi cea cu caracter general a incapacităţii asumării slăbiciunilor personale ne duc spre interogări intime multiple care se pot rezuma în întrebarea: Încotro? Spre ce ne îndreptăm? Care este finalitatea acestor comportamente?

Trecând din abstract la concret, cu ocazia trecerii la cele veşnice a Cardinalului Tomáš Špidlík, stupefiat, am constatat două lucruri. Pe de o parte m-a frapat lipsa de reacţie a publicaţiilor catolice on line din ţară, care s-au rezumat doar la a semnala decesul şi a scrie cel mult 2 aliniate (la propriu) despre viaţa defunctului. Iar pe de altă parte m-a impresionat mareea de articole şi ştiri, legate de acelaşi eveniment, din presa ortodoxă de specialitate, cu toate că şi aceasta dă cu băţu-n baltă ortodoxindu-l la maxim pe Cardinal.

Mă gândesc oare de ce noi ca greco-catolici, care am fost ţinta şi motivul atâtor cărţi şi tratate scrise de Cardinal, nu avem nici o reacţie la pierderea unui om de valoare care şi-a sacrificat din viaţă pentru a ne aduce mai aproape de Dumnezeu prin înţelegerea şi acceptarea propriilor noastre tradiţii? Singurul răspuns logic care-mi vine este: Pentru că nu ne pasă! Pentru că suntem aroganţi şi autosuficienţi. Această atitudine nu este doar ruşinoasă în faţa lui Dumnezeu dar este şi garanţia eşecului total şi al autodistrugerii personale şi ca societate. Comuniştii au făcut acelaşi lucru cu valorile neamului nostru, iar

noi ca bravi anticomunişti, continuăm cu perseverenţă, pe alte planuri, opera lor. Ar trebui să ne fie ruşine la citirea acestor rânduri, în schimb noi suntem supăraţi şi îmbufnaţi. De ce? Pentru că e aşa de comod să nu facem nimic. Sau dacă ne sinchisim să facem ceva este doar pentru a bârfi sau batjocori pe cineva.

Pe de altă parte mă tot întreb de ce mediul ortodox, dacă tot respectă opera şi academicitatea acestui om, nu îl acceptă aşa cum e. Citind articole despre Cardinal, am găsit extrem de hilar să constat că acesta ar fi fost profesor de „teologie ortodoxă” şi specialist în „spiritualitate ortodoxă” (vezi ziarul lumina şi www.basilica.ro). la Roma, l-am cunoscut şi personal şi ca student pe Cardinalul Špidlík şi ştiu exact care i-a fost catedra şi specializarea. Aş adresa pe această cale o întrebare autorilor acestor articole: Dacă tot vă place opera şi personalitatea lui, de ce nu-l lăsaţi să fie ceea ce a fost? Sau oare valoarea lui stă doar în faptul că a scris despre lucruri proprii şi bisericii Ortodoxe? Este şi acesta un sistem de valori interesant.

Aduce aminte de clişeele comuniste în care vieţile tovarăşilor erau cosmetizate şi transformate pentru „a da bine”.

Iată că modificările aduse de comunism în structura mentală a fiecărui om, a societăţii în general şi a bisericilor apostolice din România, funcţionează cu brio şi astăzi. Deşi ştim foarte bine că o societate şi o biserică viabilă se bazează pe încredere, respect şi calitate la toate nivelele, noi suntem înclinaţi să nu avem încredere în nimeni, să ne batem joc de munca celuilalt şi să preferăm cantitatea în faţa calităţii. Încotro? Răspunsul din păcate este: În jos! Aceasta este tendinţa generală. Sunt cam pesimist? uitaţi-vă în jur. E cruda realitate. Nu sunt pesimist, sunt optimist. Sunt ferm convins că transformarea noastră, dacă va veni, va fi de sus, de la Părintele luminilor şi va fi, cel puţin la început, una personală; o transformare care va da naştere unei estetici, care ne va înfrumuseţa interior, care ne va cizela personalitatea aflată la confluenţa divinului din noi cu indiferentismul şi relativismul societăţii actuale.

P. Răzvan Oprişa mai 2010

3

EVENIMENTE IMPORTANTE

din episcopia de lugoJ

15-19 martie un radio creştin este o biserică din eter În perioada 15-19 martie 2010 a avut loc la Oradea cea de-a X-a Întâlnire Naţională a Operatorilor Media Catolici, organizată de către Radio Maria. Au participat reprezentanţii birourilor de presă din diecezele şi eparhiile din România, de la lugoj, bucureşti, baia Mare, Iaşi, Timişoara, Viena, alături de staff-ul Radio Maria. Eparhia de lugoj a fost reprezentată de Teol. Raimondo-Mario Rupp. Întâlnirea avut un caracter preponderent practic. Cei prezenți la Oradea au luat contact direct cu activitatea din radio, atât cu cea redacțională, cât și cu cea tehnică. Pe durata celor cinci zile operatorii media au produs știri, reportaje, emisiuni, au avut intervenții în direct și au asigurat suportul tehnic pentru transmisia în eter a programelor.

Obiectivul acestei întâlniri a fost ca operatorii media să se familiarizeze cu tehnica și activitatea redacțională în vederea unei mai strânse colaborări pe viitor şi a înființării de studiouri regionale Radio Maria în cât mai multe dieceze și eparhii din țară şi diasporă. În prezent, în afară de sediul din Oradea mai există studiouri teritoriale Radio Maria în Zalău, Șimleul Silvaniei, Iași și în curs de construcţie la baia Mare. IPS Ioan Robu, preşedintele comisiei de comunicaţii sociale a Conferinţei Episcopale din România, a transmis cu această ocazie tradiţionalul mesaj participanţilor. În mesajul video, el i-a îndemnat pe responsabilii media să urmeze sfatul Papei benedict al XVI-lea de a folosi mijloacele moderne de comunicare în misiunea de propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu. Arhiepiscopul de bucureşti a reiterat importanța adaptării mesajului evanghelic la noile forme de comunicare determinate de descoperirile tehnologice.

Miercuri, 17 martie, participanţii la INOMC 2010 s-au bucurat de prezenţa în mijlocul lor a PS Virgil bercea, Episcop greco-catolic de Oradea. PS Virgil, care susține pastorația prin mass-media, i-a încurajat şi asigurat de sprijinul său pe responsabilii media. un radio creştin, a precizat Preasfinţitul, “este o biserică din eter, care ajunge la multă lume, uneori la oameni la care nu ne aşteptăm şi îi formează permanent”. Joi, 18 martie, reprezentanţii mass-media au participat şi la o adoraţie euharistică animată de tinerii de la Oratoriul Maria Imaculata.

Vineri, 19 martie, operatorii media s-au deplasat în Cluj-Napoca pentru a realiza transmisia în direct a celebrărilor liturgice prilejuite de sărbătoarea de hram a Capelei Sfântul Iosif, din incinta catedralei în construcţie din Piaţa Cipariu. la finalul acestei întâlniri, s-a concluzionat că se impune o mai strânsă colaborare între instituţiile media catolice din țară, pentru ca învățăturile bisericii Catolice din România să fie propovăduite cu mai mare eficacitate. Pentru întâlnirea INOMC de anul viitor, operatorii media și-au propus să înainteze reprezentanților Consiliului Pontifical pentru Comunicații Sociale invitația de a veni în România pentru a prezenta chiar ei posibilitățile de adaptare la cultura digitală, în cadrul unei întâlniri a cărei dată va fi stabilită ulterior.

19-21 martie Misiuni la biserica “Sf. Iosif” din Timişoara În perioada 19-21 martie, la biserica „Sf. Iosif” din Timișoara au avut loc Misiuni Spirituale cu tema: “Cu Isus Cristos pe cruce, cu Isus Cristos la înviere” predicate de Pr. drd. Coriolan C. Mureșan Vicar Judecătoresc la Eparhiei de lugoj, asistent spiritual naţional al AGRu. Vineri 19 martie de la orele 10,00 a avut loc Sfânta liturghie solemnă de Hram celebrată de Pr.drd. Coriolan C. Mureşan, concelebrând Pr. Prot. Protopop Nicolae Teodorescu (vicar foraneu de Timişoara), Pr. Paroh Daniel Muntean (paroh Timişoara II), Pr. Protopop on. Ioan Chişărău (paroh Timişoara III), Pr. Protopop on. Daniel Sas (paroh Timişoara V), Pr.Vasile borda (paroh Jebel). Ipodiacon a fost Flavius Jurca.

4

mai 2010

În deschidere, Părintele Vicar Judecătoresc a transmis salutul Prea Sfinţiei Sale Episcopul Alexandru Mesian adresat tuturor preoţilor şi credincioşilor prezenţi în parohia „Sf. Iosif”.

Pe parcursul acestor două zile de misiuni, Pr. Coriolan a ţinut credincioşilor un ciclu de şase meditaţii.

Prima meditaţie a început cu întrebarea „Pe cine căutaţi?”, întrebare care ca un fir roşu a călăuzit mesajele pe parcursul celor şase meditaţii. Îl căutăm noi pe Cristos în viaţa noastră? Găsim răspunsul la această întrebare?

Mântuitorul o pune fiecăruia dintre noi. De fapt noi îl căutăm pe Cristos, când el este întotdeauna lângă noi dar nu îl vedem fiind absorbiţi de materialism, de egocentrism.

A doua meditaţie a început cu aceeași întrebare:”Pe cine căutaţi?” Isus este frumosul, încercăm să-l găsim duminica la Sfânta liturghie când este un moment cheie. Isus coboară în Sfântul altar şi este în mod real prezent. Să trăim cu Isus pe Golgota şi să trăim în Înviere. Participăm la Sfânta liturghie pentru că ne dă sensul vieţii creştine.

Meditaţia a treia.”Pe cine căutaţi?” Isus în grădina Ghetsimani. „Pe Isus Nazarineanul” răspund soldaţii. Această întrebare se potriveşte fiecăruia dintre noi. În umilinţă absolută, ne recunoaştem păcătoşi şi fragili? Abia atunci înţelegem că fără Dumnezeu nu putem face nimic.

Meditaţia a patra. Dumnezeu continuă să ţină mâna întinsă spre om. Parabola tatălui milostiv, tatăl îndurător este Dumnezeu care continuă să ne aştepte cu iubire. Ne dăruieşte iubire gratuită în raport cu ceilalți. la Sfânta liturghie nu ne arde sufletul cât ne iubeşte Dumnezeu şi noi nu iubim pe nimeni?

Meditaţia a cincea. Vrem să mergem la întâlnirea cu Dumnezeu în fiecare zi. Să ne spovedim cât de des (importanţa primei vineri din lună), să avem o disciplină interioară serioasă.

Meditaţia concluzivă. Căutăm noi pe Dumnezeu, găsim răspuns la această întrebare? Cu umilinţă putem începe convertirea noastră.

Parcurgem drumul Golgotei? Privegheaţi ca să nu cădeţi în ispită.

Apostolii au dormit, nu au privegheat. Cât dormim în viaţa noastră spirituală? Când ne este foame, mâncăm avem timp pentru toate, doar de rugăciune nu avem. Măcar o jumătate de oră pe săptămână. Alegem să acceptăm planul lui Dumnezeu.

Misiunile sunt un har în care toţi se pot schimba. Trebuie să luăm decizia pentru că nu putem trăi Învierea lui Isus Cristos fără schimbare. Tinereţea este o stare de spirit. Dorim cu toţii să avem o tinereţe spirituală. Sfântul Iosif să ne dea forţa pentru a deveni misionari. În ultima zi, după Sfânta liturghie şi meditaţia finală, părintele paroh Daniel Muntean a mulţumit părintelui Coriolan C. Mureşan, pentru cele şase meditaţii pline de învăţăminte, amintind că fiecare întâlnire este un prilej de înălţare spirituală.

27 martie Adunarea generală a reprezentanţilor AGRu din Eparhia lugoj (comunicat) În data de 27 martie a.c. s-au desfăşurat lucrările Adunării generale a reprezentanţilor Asociaţiei Generale a Românilor uniţi, Greco-Catolici din Eparhia lugoj. la lucrările desfăşurate la biserica „Nașterea Sf. Fecioare Maria” de la Arad–Centru au participat reprezentanţi AGRu din următoarele oraşe: Deva, Orăştie, Oraviţa, Timişoara, Arad, respectiv asistentul spiritual național şi eparhial pr. drd. Coriolan C. Mureşan (Vicar Judecătoresc al Eparhiei de lugoj).

După participarea la Sfânta liturghie, Delegaţii la Adunarea generală au ales noul Comitet director eparhial după cum urmează: d-na Cristina Purice–Preşedinte, d-nul Iustin bursaş-Vicepreședinte,d-na Nicolina lupu-Vicepreședinte, d-na Margareta Gheorghiu-Vicepreşedinte, d-nul Ioan Vlad-Vicepreședinte. Secretara eparhială va fi d-na Oana Ciobâncan iar trezorier d-na lucia Quintus. Pentru a avea o funcţionalitate sporită vicepreşedinţii vor coordona şi departamentele ca şi responsabili. Comitetul este ales pentru 3 ani şi se va întâlni de 4 ori pe an cel puţin. Reuniunile vor fi găzduite de diferite parohii.

Participanţii au discutat noi propuneri pentru statutul AGRu național precum şi calendarul de activităţi pentru anul în curs. S-a subliniat necesitatea implicării AGRu în pregătirea Pelerinajului eparhial de la Radna din 15 Mai, a Pelerinajului de la Scăiuş şi a întâlnirii Asociaţiilor laicale eparhiale din luna octombrie de la bocsig.

Activităţile propuse pentru AGRu-urile parohiale au fost: promovarea catehezelor sistematice pentru toate vârstele, activităţi recreative pentru copii şi familii, Pelerinaje, activităţi caritative,animarea Adoraţiilor euharistice, participarea la cursuri de formare a formatorilor ,activităţi culturale şi sportive.

O delegaţie AGRu din Eparhia de lugoj va participa în luna mai la Adunarea generală AGRu naţional de la Cluj în perioada 28-30 Mai 2010. mai 2010

5

13 şi 20 martie Proiectul “Zâmbim pentru un zâmbet” continuă Proiectul “Zâmbim pentru un zâmbet” iniţiat de tinerii catedralei Greco-catolice de lugoj împreună cu Pr. Robert Trubiansky la începutul lunii decembrie anul trecut, a început să prindă contur.

Cu ajutorul celor care am participat la strângerea de fonduri, pentru a putea continua acest proiect, am reuşit ca din luna martie să începem cursurile de “Clown Therapy”. Aceste cursuri sunt ţinute de către Alexandru lucaci (looky), membru al Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea, care este cunoscut pentru dăruirea sa în acest domeniu al terapiei prin zâmbet şi care a fost desemnat anul trecut în cadrul evenimentului „Ziua Voluntarului Caritas – Jos Pălăria!” cel mai activ voluntar, pentru cel mai mare număr de ore lucrate primind distincţia “Voluntarul anului”. În cadrul cursului sunt prevăzute şase întâlniri organizate pe şase tematici: introducere, abecedarul clovnului, trucuri, modelat baloane, machiaj şi mişcare scenică. Perioada desfăşurării cursurilor este de aproximativ şase săptămâni.

Primele două întâlniri cu Alex au avut loc pe 13 şi 20 martie urmând ca celelalte întâlniri să fie stabilite de comun acord. la prima întâlnire Alex le-a prezentat tinerilor lugojeni noţiuni introductive din tainele “Clown therapy”, urmând ca la următoarele întâlniri tinerii să cunoască mai pe larg ce înseamnă “meseria” de clown.

Scopul proiectului “Zâmbim pentru un zâmbet” la care tinerii lugojeni s-au angajat este redarea unui zâmbet copiilor aflaţi în saloanele de pediatrie ale spitalelor, pe chipul acelor copii care sunt grav bolnavi sau pe feţele copiilor cu dezabilități psihice, şi nu în ultimul rând persoanelor în vârstă din căminele de bătrâni.

Vrem să mulţumim din nou celor care au contribuit într-un mod sau altul la desfăşurarea acestui proiect, celor care ne vor ajuta pe viitor, tuturor celor care ne-au acordat încredere şi nu în ultimul rând lui Alex care şi-a “rupt” din timpul liber pentru a fi alături de noi şi putea duce la bun sfârşit acest proiect.

8 aprilie Adunarea Generală a ASTRu-lui Eparhial lugoj (Comunicat) În data de 8 aprilie 2010 cu binecuvântarea ES Mons. Alexandru Mesian, s-a desfăşurat la Timişoara Adunarea Generală a ASTRu-lui Eparhial lugoj.

Au participat delegaţi din cele şase centre ASTRu din Eparhia de lugoj: ASTRu Timişoara „Regina Păcii”: bernadeta Chişărău, Emanuel Chişărău, Iosefina Stein, Ioana Pustai, Alexandru Candet, Alexandra, Viviana, Ştefania şi Pr. Prot. On. Ioan Chişărău; ASTRu Timişoara „Sf. Iosif”: Anca Jurcuţa, Oana Tuculanu, Pr. Prot. Teodorescu Nicolae şi Pr. Răzvan Oprişa; ASTRu lugoj: Ana-Maria borhan, Costel borhan, Raimondo-Mario Rupp; ASTRu Arad: Alexandru Quintus; ASTRu Orăştie: Horia bursaş; ASTRu Cugir: Roxana beca, Iulia Albu, Alexandru Codrea şi Pr. Viorel Codrea, precum şi Consiliul Director (2008-2010) al ASTRu Eparhial lugoj: Horia bursaş, Costel bogdan borhan, AnaMaria borhan, Pr. Coriolan C. Mureşan.

Programul a început la orele 10.00 cu Sfânta liturghie săvârșită în biserica „Sfânta Maria Regina Păcii”. Alături de celebrantul principal, Rvs. Pr. drd. Coriolan C. Mureşan, Asistentul Spiritual ASTRu-Eparhial, au concelebrat: Rvs. Pr. Prot. On. Ioan Chişărău, parohul locului, Rvs. Pr. Răzvan Oprişa, paroh la Timişoara IV. lector a fost teol. ipodiacon Flavius Jurca.

După Sfânta liturghie, în jurul orelor 12.00 au început lucrările propriu-zise. Ana-Maria borhan a prezentat un raport cu principalele realizări ale Astru-lui Eparhial în perioada 2008-2010 amintind de aderarea la ACRO (Acţiunea Catolică din România) ce va avea loc la sfârşitul acestei lunii aprilie la Oradea. În continuare, Pr. Coriolan C. Mureşan le-a vorbit tinerilor astrişti participanţi despre Acțiunea Catolică, despre rolul şi importanţa de a avea o grupare de tip Acţiune Catolică în parohii. Părintele Coriolan i-a încurajat pe tinerii participanţi să se implice în exercitarea apostolatului laic prin: întâlniri periodice, recreative, spirituale, adoraţii euharistice animate de către tineri. „Tinerii trebuie să devină protagoniști ai apostolatului” a spus Părintele Coriolan. Teol. Horia bursaş fost preşedinte ASTRu-Eparhial

6

mai 2010

lugoj în perioada 2008-2010 a prezentat situaţia ASTRu-lui Eparhial.

A urmat lucrul la îmbunătăţirea statutului unde cei prezenţi şi-au adus aportul la îmbunătăţirea câtorva puncte din statutul asociaţiei care poate fi schimbat doar în prezenţa Adunării Generale conform articolului 21 din statutul Asociaţiei ASTRu-Eparhial lugoj.

Pr. Prot. Vicar Foraneu al Timişorii Nicolae Teodorescu i-a îndemnat pe tineri să meargă cu curaj pe drumul vieţii, să fie cumpătaţi şi să aibă încredere în Spiritul Sfânt care sălăşluieşte în fiecare. Pr. Prot. On. Ioan Chişărău i-a respunsabilizat pe tinerii prezenţi să se convertească şi să se implice cu mai mult entuziasm în misiunea de apostolat activ, să dea mărturie lumii la modul cel mai concret pentru că numai atunci vor cunoaşte roade. Horia a încheiat, amintind rolurile consiliului director.

Au urmat zece minute de adoraţie în faţa Preasfântului Sacrament în capela unde se face Adoraţie Perpetuă, după care a avut loc alegerea celor cinci membri ai consiliului director. Astfel, noul Consiliu Director al ASTRu-lui Eparhial lugoj este următorul: Preşedinte: Anca-Maria Jurcuţa; Vicepreşedinţi: Costel bogdan borhan şi Alexandru Candet; Secretar: Ana-Maria borhan; Trezorier: Emanuel Chişărău. Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă fraternă.

9-12 aprilie

Vizita nunţiului apostolic Francisco Javier lozano în eparhia de lugoj Între 9 şi 12 aprilie a.c., la invitaţia Prea Sfinţiei Sale Alexandru Mesian, Episcopul Eparhiei Române unite cu Roma, Greco-Catolice de lugoj, Excelenţa Sa Arhiepiscop Francisco-Javier lozano, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova, şi decan al Corpului Diplomatic acreditat la bucureşti a vizitat Eparhia de lugoj. În dimineaţa zilei de sâmbătă 10 aprilie, E.S. Mons. Francisco-Javier lozano, însoţit de Prea Sfinţia Sa Alexandru Mesian, de Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicarul General, de Pr. Drd. Coriolan C. Mureşan, Vicarul Judecătoresc al Eparhiei lugojului şi de Pr. Dr. Marius-Petru Pop, Consilier eparhial şi Secretar episcopal, au fost primiţi la sediul Primăriei din lugoj de către D-l Prof. Ing. Francisc boldea, Primarul oraşului lugoj şi de D-l Ing. Ioan Ambruş, Viceprimarul oraşului. În aceeaşi zi, înaltul oaspete a vizitat Catedrala„Pogorârea Spiritului Sfânt” unde s-a întâlnit cu clerul din Protopopiatul de lugoj şi cu reprezentanţii cultelor religioase din oraş. După momentul de rugăciune din Catedrala greco-catolică, E.S. Francisco-Javier lozano a adresat un mesaj celor prezenţi, spunând printre altele: „Ca reprezentant al Sfântului Părinte benedict al XVI-lea în România, înainte de toate vreau să vă transmit vouă tuturor salutul şi binecuvântarea Sfântului Părinte Papa. Îmi face mare plăcere să văd că acest climat ecumenic de la lugoj este foarte pozitiv şi că ne reunim cu toţii în numele Domnului nostru Isus Cristos şi, aşa cum arăta Prea Sfinţitul Alexandru, o parte a acestui merit pentru climatul ecumenic de aici i se datorează atitudinii de bun păstor, conform Evangheliei, a Mitropolitului Nicolae Corneanu. Vreau să vă asigur de rugăciunile Sfântului Părinte pentru întreaga comunitate greco-catolică din oraşul lugoj şi facem aceasta cu o deosebită bucurie, aflându-ne în această perioadă strălucitoare a Învierii Domnului nostru Isus Cristos”. În continuarea vizitei, Excelenţa Sa Mons. lozano s-a aflat la Casa Memorială “Episcop Ioan Ploscaru”, unde a vizitat camera-muzeu în care a locuit Î.P.S.S. Arhiepiscop Ioan Ploscaru de pie memorie în anii de clandestinitate dar şi după 1989, până la trecerea în eternitate; a vizitat de asemenea şi spaţiile din casa memorială unde se desfăşoară diverse activităţi pastorale cu elevii de şcoală, tinerii şi adulţii greco-catolici din lugoj. următorul moment al vizitei a fost la Centrul Socio-Educativ „Sf. Ioana Antida” din cartierul „Mondial” al lugojului, centru unde Surorile de Caritate ale Sfintei Ioana Antida, în colaborare cu Episcopia Greco-Catolică de lugoj şi Primăria locală, desfăşoară multiple activităţi educative cu copiii din clasele primare şi ajută familiile sărace din cartierul sus-amintit.

Excelenţa Sa Nunţiul Apostolic în România şi Republica Moldova a vizitat apoi şi sediul Episcopiei (capela, arhiva şi biblioteca Episcopiei), precum şi Centrul Pastoral „Sfântul Vasile cel Mare”, aflat alături de reşedinţa episcopală. următorul popas a fost la Mănăstirea Surorilor baziliene din lugoj. În după-amiaza zilei de 10 aprilie, E.S. Nunţiul Apostolic, P.S. Alexandru şi Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicarul general al Eparhiei de lugoj s-au deplasat la Reşiţa unde s-au întâlnit cu clerul din Protopopiatul greco-catolic al Reşiţei. Excelenţa Sa a fost primit, de asemenea, şi la sediul Consiliului Judeţean Caraş-Severin de D-l Sorin Frunzăverde, preşedinte al Consiliului Judeţean şi apoi la Primăria Reşiţa de către D-l primar Mihai Stepanescu. Cu această ocazie, Excelenţele lor au vizitat Muzeul permanent de locomotive cu abur din localitate, monument istoric amenajat în aer liber, în care sunt expuse 16 modele de locomotive produse la Reşiţa în decursul a peste 100 de ani, începând din anul 1872, printre care şi prima locomotivă din România produsă aici în acel an.

Tot în această zi, înaltul oaspete a vizitat şi Oraviţa unde, a fost întâmpinat în faţa bisericii de către Reverendissimul mai 2010

7

Pr. Ovidiu Cozmuţa, Protopop greco-catolic de Oraviţa, de preoţii din Protopopiatul Oraviţei, de numeroşi credincioşi şi de reprezentanţi ai autorităţilor locale. următorul punct al vizitei a fost la biserica romano-catolică din localitate. Înaltul prelat a mai vizitat şi Centrul Social pentru bătrâni „Sfântul Iosif” (coordonat de Protopopiatul Greco-Catolic al Oraviţei) şi Teatrul „Mihai Eminescu” din localitate, care este cel mai vechi teatru din Romania, construit în anul 1816, şi care este primul teatru construit din piatră din sud-estul Europei precum şi prima clădire din Europa luminată cu lămpi de acetilenă. Numeroase personalităţi ale culturii româneşti au ajuns aici, printre acestea aflându-se Mihai Eminescu şi George Enescu. Vizita la Oraviţa a fost prima vizită a unui Nunţiu Apostolic în această parte a României.

Momentul culminant al vizitei Excelenţei Sale în aceste zile în Eparhia de lugoj a fost duminică 11 aprilie, la Hunedoara, unde a avut loc sfinţirea noii biserici greco-catolice cu hramul „Sfânta Treime”. la acest eveniment, alături de Excelenţa Sa Mons. Francisco Javier lozano, şi Prea Sfinţitul Alexandru Mesian, s-au aflat Prea Sfinţitul Virgil bercea, Episcopul Eparhiei Române unite cu Roma, Greco-Catolice de Oradea, Prea Sfinţitul Dzuro Dzudzar, Episcop Greco-Catolic, Exarh Apostolic de Serbia şi Muntenegru şi zeci de preoţi din Eparhia de lugoj şi din toate Eparhiile greco-catolice din România, printre care amintim pe Rvs. Pr. Prof. Simion Mesaroş, din Eparhia de Maramureş. De asemenea au fost prezenţi reprezentanţi locali ai altor culte religioase, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi mii de credincioşi din Protopopiatul de Hunedoara şi din alte protopopiate ale Eparhiei de lugoj. În după-amiaza aceleiaşi zile, Excelenţa Sa Nunţiul lozano a vizitat biserica „Immaculata” din Deva.

Revenit la lugoj, Excelenţa Sa a vizitat biserica „Naşterea Sfântului Ioan botezătorul” din lugoj. Cu ocazia vizitei la această biserică, Nunţiul s-a recules la mormântul Î.P.S.S. Arhiepiscop Ioan Ploscaru, înmormântat în Cimitirul greco-catolic de pe strada Făgetului, cimitir în care se află şi locaşul de cult amintit. În cursul zilei de luni, 12 aprilie, Excelenţa Sa s-a aflat la Timişoara, unde a fost primit de D-l Prof. Dr. Gheorghe Ciuhandu, primarul Timişoarei, de D-l Constantin Ostaficiuc, preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş şi la Prefectura Judeţului Timiş de către D-l prefect Mircea băcală.

Mai apoi oaspetele a fost primit de Î.P.S.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul banatului. După aceea s-a aflat în parohia „Naşterea Maicii Domnului” din Timişoara unde s-a întâlnit cu preoţii din Protopopiatul greco-catolic al Timişoarei. Aici a fost întâmpinat cu flori de Rvs. Pr. Protopop Nicolae Teodorescu, Vicar foraneu de Timişoara şi Consilier eparhial împreună cu Pr. Prot. On. Nicolae lungu, parohul acestei comunităţi. la eveniment au luat parte, de asemenea, credincioşi din parohiile greco-catolice ale Timişoarei. ultimul punct al vizitei în Eparhia de lugoj a înaltului prelat a fost în aceeaşi zi, la Arad. E.S. Arhiepiscopul lozano şi P.S. Episcop Mesian, însoţiţi de Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicarul General, au poposit la biserica greco-catolică „Naşterea Sfintei Fecioare Maria” din Arad unde au fost întâmpinaţi de copii şi tineri cu pâine, sare şi flori dar şi de câteva zeci de preoţi greco-catolici în frunte cu Pr. drd. Coriolan C. Mureşan, Vicar Judecătoresc al Eparhiei de lugoj, Reverendissimul Pr. Radu Vorindan, Protopop greco-catolic de Arad, Reverendissimul Pr. Arpad Kiraly, Protopop romano-catolic de Arad şi Pr. Protopop On. Coriolan Mureşan, Consilier eparhial şi paroh Arad-Centru).

Mai apoi a fost oficiată „binecuvântarea Euharistică” de către Pr. Coriolan C. Mureşan, după care P.S. Episcopul Alexandru Mesian s-a adresat celor prezenţi subliniind importanţa vizitei Nunţiului Apostolic în această parte a ţării şi a descris situaţia eclezială greco-catolică a judeţului Arad. În continuare E.S. Arhiepiscopul lozano s-a adresat celor prezenţi vorbind despre istoria mântuirii, despre rolul Crucii şi al Învierii şi despre centralitatea euharistiei în viaţa noastră

8

mai 2010

creştină. Nunţiul i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi în numele Sfântului Părinte Papa benedict al XVI-lea. Cei doi înalţi prelaţi au primit fiecare, din partea Parohiei AradCentru, câte o icoană care să le aducă aminte de acest moment spiritual. Preoţii şi credincioşii prezenţi s-au bucurat de întâlnirea cu Nunţiul Apostolic, care a încheiat vizita Sa la şantierul noii biserici greco-catolice cu hramul „Sfântul Anton de Padova” din Cartierul „Micalaca” al Aradului.

11 aprilie Sfinţirea bisericii „Sfânta Treime” din Hunedoara În ziua de 11 aprilie, în Duminica a doua după Paşti (Duminica Tomii), Parohia Hunedoara, Protopopiatul Deva a sărbătorit sfinţirea noii biserici parohiale greco-catolice cu hramul “Preasfânta Treime”. Sărbătoarea a fost cu atât mai frumoasă, deoarece Prea Sfinţia Sa Alexandru Mesian, episcop greco-catolic de lugoj a fost asistat în celebrarea Sa de către Excelenţa Sa Francisco-Javier lozano, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova, de P.S. Virgil bercea, Episcopul Eparhiei de Oradea şi de Prea Sfinţitul Dzuro Dzudzar, Episcop greco-catolic, Exarh Apostolic de Serbia şi Muntenegru. Înalţii Prelaţi au fost întâmpinaţi în mod tradiţional cu flori de către tinerii din parohie. Au fost prezenţi la acest eveniment: Mons.

Angelo-Narcis Pop, Vicarul General, Rvs. Ceciliu Micu – Protopopul Devei, Rvs. Silviu-lucian bindea – Protopopul Orăştiei, Pr. Szilvester Andrei Dorin – protopop de Sarmisegetuza, Pr. Nagy Adrian – protopop de lupeni, Pr. Dragotă Pavel – protopop de Haţeg, fratele Pr. Paroh, Rvs. Pr. drd. Gabriel buboi, rectorul Misiunii Române unite din Paris, Rvs. Pr. Ing. Simion Mesaroş, Rector emerit Institutul Teologic Greco-Catolic baia-Mare, Surorile OSbM de la lugoj, preoţii şi credincioşi din parohiile învecinate şi mai îndepărtate din întreg judeţul Hunedoara, din judeţul Timiş, Caraş-Severin, dar şi de la blaj, Oradea şi din judeţul Maramureş. la eveniment au fost prezenţi reprezentanţi locali ai altor culte religioase, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai Ministerului Culturii şi Cultelor.

Ceremonia a început la orele 10, cu oficiul sfinţirii noului lăcaş de cult: delimitarea spaţiului închinat Domnului, prin ungere cu sfântul şi marele mir şi stropire cu apă sfinţită a zidurilor exterioare ale bisericii, urmată de întemeierea sfintei mese a altarului, în piciorul căreia au fost pecetluite moaşte ale Sfintei Suzana şi un hrisov spre aducerea aminte a sărbătorii, continuând apoi cu sfinţirea zidurilor interioare ale bisericii. Ceremonia a continuat cu oficierea Sfintei liturghii arhiereşti. În cadrul Sfintei liturghii, Excelenţa Sa Francisco-Javier lozano, Nunţiu Apostolic reprezentantul Sfântului Părinte Papa benedict al XVI-lea în România şi Republica Moldova, a ţinut să transmită mesajul Său participanţilor şi întregii biserici Române unită cu Roma: Astăzi, în această parohie din Hunedoara, doresc să mulţumesc Domnului pentru că ne-a dăruit pe Supremul Păstor al bisericii, vicarul lui Cristos, Papa benedict al XVI-lea.

Această mulţumire aş dori să o fac împreună cu voi toţi care sunteţi aici de faţă şi aţi binevoit să vă uniţi cu noi la această celebrare euharistică.

Este poporul lui Dumnezeu aici prezent cel care se adună pentru a înălţa rugăciuni fierbinţi pentru Părintele şi Păstorul lor benedict al XVI-lea. Şi eu, ca reprezentant al său în România nu pot să nu-mi exprim cele mai sincere mulţumiri pentru iubirea voastră, pentru fidelitatea şi ataşamentul vostru faţă de Vicarul lui Cristos.

Dorinţa şi urarea mea de astăzi este următoarea: ca fiind credincioşi greco-catolici ai bisericii să fiţi mărturisitori de credinţă, speranţă şi iubire faţă de toţi. Familia să fie focar în care să domnească armonia, seninătatea şi pacea. Fie ca tinerii să poată primi din partea familiei, a şcolii, a societăţii încurajare şi sprijin în viaţa lor, în greutăţile şi în problemele lor pentru a putea fi ziditorii unei societăţi române mai drepte şi mai fraterne. Dragi tineri, aceasta aşteaptă biserica de la voi ca ucenici ai lui Isus Cristos şi cetăţeni ai acestei ţări care este România, încurajez aşadar pe toţi să vă implicaţi în viaţa voastră familială şi creştină. În continuare Preasfinţitul Virgil a transmis mesajul Preafericirii Sale lucian Mureşan, Arhiepiscop Major de Făgăraş şi mai 2010

9

Alba-Iulia, care nu a putut fi prezent la acest eveniment, a amintit de catastrofa aeriană din Rusia cu decesul a 97 de pasageri printre care şi Preşedintele ţării şi alte oficialităţi de stat, şi a îndemnat pe credincioşi la solidaritate prin rugăciune cu poporul polonez îndoliat.

P.S.S. Alexandru în cuvântul său cu privire la textul Evangheliei a afirmat că în sfârşit după 20 de ani, credincioşii greco-catolici din Hunedoara au biserica lor.

Trăiesc realitatea pe care Sfântul Toma a experimentat-o atingând Rănile Domnului: „Domnul meu şi Dumnezeul meu” Pr. paroh Eugen Damian în cuvântul său, a mulţumit Domnului şi tuturor celor care în numele lui au contribuit la ridicarea bisericii (Asociaţii şi Episcopii din Germania, Italia, SuA, Spania, Suedia, Elveţia, din România: Episcopia Greco-Catolică lugoj, credincioşii greco-catolici din parohia Hunedoara, SC. Ison Trade Construct SRl Hunedoara, Secretariatul de Stat pentru Culte bucureşti, Consiliul Judeţean Hunedoara, firme care au sponsorizat anumite lucrări prin deducerea impozitelor). Construcţia bisericii din Hunedoara a început în urmă cu aproximativ nouă ani. În anul 2007 Prea Sfinţia Sa Alexandru a sfinţit demisolul bisericii. la sfârşitul Sfintei liturghii, Excelenţa Sa Javier lozano a dăruit binecuvântarea apostolică în numele Sfântului Părinte benedict al XVI-lea miilor de credincioşi care au luat parte la acest deosebit eveniment, familiilor acestora, şi în mod special copiilor, bolnavilor şi tuturor celor care suferă. În final, credincioşii, preoţii şi înalţii Prelaţi au continuat bucuria printr-o agapă fraternă pregătită cu generozitate de către credincioşii din parohie.

13-15 aprilie 2010 Întâlnirea Naţională a Preoţilor Catolici Cu binecuvântarea şi sub înaltul patronaj al Prea Sfinţitului Episcop Alexandru Mesian, Episcop al Eparhiei Române unite cu Roma, Greco-Catolică de lugoj, în perioada 13-15 aprilie 2010 la reşedinţa episcopală din lugoj s-a desfăşurat cea de-a V-a Întâlnire naţională a preoţilor catolici din România din cadrul Anului Sacerdotal dedicat Sfântului Ioan Maria Vianney.

Tema acestei întâlniri a fost: „Preoţia – mărturie şi trăire a iubirii lui Cristos”. la această reuniune clericală au participat preoţi din Arhidieceza de bucureşti, Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş, Arhidieceza de Alba Iulia, Eparhia de Cluj-Gherla, Dieceza de Iaşi, Eparhia de Maramureş, Dieceza de Oradea, Eparhia de Oradea, Dieceza de Timişoara şi, desigur, din Eparhia de lugoj. Întâlnirea a debutat în ziua de 13 aprilie, la ora 18.30, cu Sfânta liturghie arhierească pontificată de P.S. Sa Episcopul Alexandru Mesian în Catedrala „Pogorârea Sfântului Spirit” din lugoj, Catedrală legată în decursul istoriei de figuri de martiri şi mărturisitori ai credinţei precum Episcopul Valeriu Traian Frenţiu, Episcopul Ioan bălan sau Arhiepiscopul Ioan Ploscaru. la Sfânta liturghie au concelebrat preoţii catolici de ambele rituri prezenţi la întâlnire, din cele 11 Eparhii şi Dieceze catolice din România.

Programul zilnic a constat din: celebrarea Sfintei liturghii (alternând cele două rituri), o parte din orele canonice (în comunitate), prelegeri pe baza temei, lucrul în cadrul a cinci grupuri de discuţii, reuniuni plenare. Moderatorii celor cinci grupuri au fost: Pr. Daniel Cimpu (Dieceza de Iaşi), Pr. Prot. Ioan Monoşes (Eparhia de Cluj-Gherla), Pr. Decan MihailTiti Dumitresc (Dieceza de Timişoara), Pr. Eusebiu Gabor (Arhidieceza de bucureşti) şi Pr. Vicar Jud. drd. Coriolan C. Mureşan (Eparhia de lugoj).

Prelegerile au fost propuse de Rvs. Pr. Conf. univ. Dr. Cristian barta, directorul Departamentului blaj al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din cadrul universităţii “babeş-bolyai”. Moderator al întâlnirii a fost Pr. drd. Coriolan Mureşan, Vicar judecătoresc al Eparhiei de lugoj şi Asistent spiritual naţional AGRu/ACRO adulţi. Cele patru prelegeri au avut următoarele teme: „Preoţia – darul iubirii lui Cristos”, „Comuniunea sacerdotală”, „Mărturisirea iubirii lui Cristos prin trăirea paternităţii spirituale” şi „Iubirea şi sfinţenia în viaţa preotului”.

Participanţii au vizitat Centrul Educativ socio-sanitar „Sf. Ioana Antida”, Catedrala greco-catolică, biserica romanocatolică (toate cele trei obiective fiind din lugoj) şi s-au întâlnit cu Surorile de Caritate ale Sfintei Ioana Antida şi au vizitat Mănăstirea Surorilor baziliene din lugoj. În seara zilei de 14 aprilie a.c., a fost proiectat un film documentar despre viaţa Cardinalului Dr. Iuliu Hossu (Episcop de Cluj-Gherla). Acest film a reprezentat o profundă experienţă spirituală despre acest mare mărturisitor al credinţei catolice.

După vizionarea acestui documentar, P.S. Alexandru a vorbit despre memoria şi exemplul acestui episcop, despre cum l-a

10

mai 2010

cunoscut şi despre rolul Cardinalului Hossu în viaţa poporului român şi a bisericii Române unite cu Roma, Greco-Catolice.

Cele trei zile ale întâlnirii de la lugoj au fost o fericită ocazie de aprofundare a vocaţiei sacerdotale, de rugăciune comunitară în ambele rituri, de trăire a fraternităţii sacerdotale şi de cunoaştere a realităţilor ecleziale catolice din această parte a ţării. la finalul întâlnirii de la lugoj, în ziua de 15 aprilie a.c., s-a oficiat binecuvântarea Euharistică iar Prea Sfinţitul Episcop Alexandru i-a binecuvântat pe cei prezenţi şi a transmis binecuvântarea arhierească comunităţilor din care fac parte cei prezenţi precum şi familiilor lor. I-a rugat apoi pe preoţii participanţi la întâlnirea de la lugoj să transmită episcopilor proprii şi celorlalţi preoţi salutul Excelenţei sale.

Totodată Prea Sfinţia Sa i-a îndemnat pe preoţi să rămână în iubirea şi sfinţenia lui Cristos euharisticul. următoarea Întâlnire a preoţilor catolici din România se va desfăşura la Oradea, între 17-20 mai 2010.

14 aprilie Clopotele nu pot bate pentru greco-catolici la Silvaşul de Sus (HD) COMuNICAT Informăm cu durere opinia publică românească şi internațională că în data de 14 aprilie 2010 preotul ortodox din localitatea Silvaşu de Sus (judeţul Hunedoara), a oprit să se tragă clopotele de la biserica greco-catolică după decedatul greco-catolic Stoica Iosif.

Recent, localitatea Silvaşu de Sus, județul Hunedoara, a fost zguduită de o nouă manifestare de intoleranţă şi hărțuire religioasă practicată de biserica Ortodoxă contra credincioșilor greco-catolici în Romania.

Agresiunea şi abuzul contra comunităţii greco-catolice din localitate a avut ca obiect înmormântarea credinciosului greco-catolic Stoica Iosif, mort în data de 14 aprilie 2010, preotul ortodox din localitate refuzând să permită să se tragă după răposat clopotele de la biserica greco-catolică, lăcaş care se află şi astăzi pe nedrept în posesia bisericii Ortodoxe Române. Protopopiatul ortodox Hațeg, precum şi Episcopia ortodoxă de Deva şi Hunedoara au fost informate dar nu au schimbat această situație, favorizând astfel poziția parohului ortodox spre consternarea familiei decedatului şi a populației din acest sat. Conform purtătorului de cuvânt al Episcopiei ortodoxe de Deva si Hunedoara, Pr. Mircea Mihuleţ (intervievat de Antena1 Deva), există o hotărâre a Sinodului bisericii Ortodoxe Române care interzice trasul clopotelor pentru credincioșii de alte confesiuni.

Acest nou caz de nedreptate şi intoleranţă religioasă manifestată de biserica Ortodoxă Română este cu atât mai scandalos cu cât răposatul Stoica Iosif a contribuit la cumpărarea clopotelor de la biserica grecocatolică din sat.

Prin scoaterea în afara legii a bisericii Greco-Catolice în 1948, lăcașul de cult greco-catolic din localitatea Silvaşu de Sus a fost confiscat de regimul comunist şi dat în posesia bisericii Ortodoxe Române. Cu toate că parohia ortodoxă din localitate are propriul lăcaș de cult, aceasta refuză retrocedarea lăcașului de cult greco-catolic, comunitatea greco-catolică din sat fiind nevoită să îşi oficieze serviciile religioase într-o casă particulară. biserica greco-catolică în discuţie este în litigiu în instanțele romanești din 2007. Menționăm că Silvaşul de Sus reprezintă doar unul din cele peste 90 de cazuri de biserici greco-catolice neretrocedate din județul Hunedoara.

Denunțăm acest act ca o expresie a politicii de epurare religioasă, practicată de biserica Ortodoxă în România faţă de comunitatea greco-catolică. Facem apel pe această cale bisericii Ortodoxe Române să înceteze abuzurile contra credincioșilor greco-catolici şi să le permită acestora să intre în bisericile greco-catolice confiscate în 1948.

De asemenea, apelăm la toate funcțiunile Statului Român şi la comunitatea internațională, precum şi la românii de bună credință, pentru oprirea acestor grave încălcări ale drepturilor omului şi repunerea în drepturi depline a bisericii GrecoCatolice în Romania . biroul de presă al Episcopiei de lugoj

mai 2010

11

14 aprilie 2010 Mesaj de condoleanţe adresat Eminenţei Sale Cardinalul Stanisław Dziwisz, Arhiepiscop de Cracovia Eminenţa Voastră Reverendissimă, Am primit, cu mare tristeţe, precum întreaga lume, vestea despre catastrofa aeriană care a avut loc sâmbătă, 10 aprilie 2010, în Rusia, eveniment tragic în care şi-au pierdut viaţa multe persoane foarte importante pentru poporul polonez, pentru biserica Catolică, şi pentru familiile lor.

Plini de durere şi mişcaţi profund de tristul eveniment, Ierarhul, Clerul, persoanele consacrate şi credincioşii Eparhiei Române unite cu Roma, Greco-Catolică de lugoj, uniţi în rugăciune cu fraţii în Cristos din Polonia şi din lumea întreagă, deplâng marea pierdere suferită de Polonia şi-l roagă pe Domnul Isus Cristos, Cel ce a înviat din morţi, să dea iertare de păcate şi odihnă veşnică servilor lui Dumnezeu dispăruţi în această catastrofă aeriană.

Cu ocazia Întâlnirii Naţionale a Preoţilor Catolici din România, care se desfăşoară în aceste zile la lugoj, ne-am rugat pentru sufletele răposaţilor dispăruţi în urma acestei tragedii şi pentru familiile lor îndurerate.

Transmitem profunde condoleanţe poporului polonez şi familiilor care i-au pierdut pe cei dragi ai lor.

Requiescat in pace !

Al Eminenţei Voastre devotat în Cristos,

lugoj, 14 aprilie 2010

Alexandru MESIAN Episcop de lugoj

23 aprilie Încercare de incendiere a bisericii “Sfânta Maria Regina Păcii” din Timișoara Persoane necunoscute au dat foc bisericii greco-catolice din parcul Gheorghe Doja din Timişoara, singurul lăcaş de cult din vestul ţării deschis 24 din 24 de ore pentru credincioşi. Autorii au turnat benzină pe uşa de la intrare, după care i-au dat foc. Incidentul s-a petrecut în dimineaţa zilei de 23 aprilie, cu puţin după ora 3. Flăcările au cuprins uşa de acces a bisericii. locatarul unui imobil învecinat a observat flăcările, a sunat la serviciul de urgenţă 112, după care a sărit să stingă flăcările, împreună cu alţi doi trecători. Flăcările au cuprins uşa şi câteva covoare aflate la intrare. Din fericire, intervenţia promptă a oamenilor a fost salvatoare. Pompierii au chemat în zonă şi poliţia, întrucât au constatat că este vorba de o acţiune intenţionată. Începând cu 15 septembrie 2006, în capela aflată la demisol, se desfășoară adorație euharistica perpetuă. Peste 200 de credincioși sunt înscriși la acest program de rugăciune.

25 aprilie Reluarea activităţii pastorale în parohia Şanoviţa după 62 de ani În Duminica a patra după Paşti (Duminica Slăbănogului), la 25 aprilie P.S. Episcop Alexandru Mesian s-a aflat în Vizită Canonică în localitatea Șanovița, Protopopiatul lugoj, unde s-a reluat activitatea pastorală după 62 de ani. Cu această ocazie s-a sfinţit biserica parohială „Naşterea Maicii Domnului” în urma lucrărilor de restaurare interioară şi exterioară. Programul a continuat cu Sfânta liturghie în cadrul căreia a fost instalat tânărul Părinte Ovidiu Rănescu. la eveniment au luat parte: D-l Ionel ursu Timotei, primarul comunei Ghizela de care aparţine localitatea Şanoviţa, P.C. Pr. Constantin Cocioba, parohul bisericii Ortodoxe Române din Şanoviţa, Surorile baziliene şi Surorile de Caritate de la lugoj, D-l Gen. Iosif Panduru, D-nul Ciprian Cipu, director al Centrului de Cultură şi Artă al jud. Timiş, Prof. Maria bacău.

Au participat aproximativ 300 credincioşi din Şanoviţa, Ictar-budinţ, satul de origine al Părintelui Ovidiu, Timişoara, lugoj, Sânandrei, Coştei şi Cenad.

Parohia Şanoviţa se află la 23 Km de lugoj şi aparţine de Protopopiatul de lugoj. biserica a fost construită în anul 1911 în vremea Episcopului Vasile Hossu. Planul bisericii a fost întocmit de arhitectul Tornovics din lugoj. lucrarea a fost executată de arhitectul Nicolae Purcariu tot din lugoj. Construcţia este din cărămidă arsă pe temelie de piatră scoasă din cariera locală. Este în stil gotic cu bolta semicilindrică. Între anii 1927-1928 credincioșii au împrejmuit curtea bisericii cu un gard de cărămidă şi fier. Cu ocazia finalizării lucrărilor interioare (pictură murală, iconostas, mobilier etc.), în anul 1937 Prea Sfinţitul Ioan bălan s-a aflat în vizită canonică, binecuvântând lăcașul de cult.

Datorită relaţiilor de frăţietate între Mitropolia banatului şi Episcopia Greco-Catolică de lugoj, şi datorită generozității binecunoscute a Î.P.S.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul banatului, s-a putut redeschide şi această parohie ca multe altele din banat prin retrocedarea pe cale amiabilă a bisericilor. În data de 9 februarie 2009 s-a constituit o comisie de dialog între biserica Ortodoxă şi biserica Greco-Catolică la care au participat reprezentanţi din partea parohiei ortodoxe române din Şanoviţa condusă de pr. Paroh Constantin Cocioba iar din partea Episcopiei Greco-Catolice de lugoj au participat Pr. baba

12

mai 2010

Teodor, Protopopul lugojului, Pr. brândău Ioan, paroh la Ictarbudinţ şi teologul Rănescu Ovidiu. În urma acestei întâlniri s-a întocmit un Proces Verbal de predare-primire cu o anexă privind inventarul obiectelor din biserică. la sosire, Prea Sfinţitul Părinte Alexandru a fost întâmpinat în faţa bisericii cu pâine, sare şi flori de pr. baba Teodor, Protopopul lugojului, pr. Paroh Ovidiu Rănescu şi alţi preoţi împreună cu copiii îmbrăcaţi în porturi populare şi credincioşii din localitate, dar şi din alte localităţi învecinate.

După ceremonia de sfinţire, a urmat Sfânta liturghie Arhierească. Alături de Prea Sfinţitul Alexandru s-au aflat: Monseniorul Angelo Pop vicar general, rvs. pr. prot. Teodor baba, rvs. pr. Ioan brândău, paroh la Ictar-budinţ, Pr. Inocenţiu lung, paroh la Coştei şi Pr. Ovidiu Rănescu. lectori au fost: Teol. Narcis Ardelean, Gheorghe Mihnea şi Andrei baici.

Răspunsurile la Sfânta liturghie au fost date de Corul “Reînvierea” al catedralei din lugoj dirijat de D-na Prof. Olimpia Drăgan. După citirea Sfintei Evanghelii, Pr. baba a citit Decretul de numire emis de Prea Sfinţia Sa Alexandru Mesian şi a înmânat noului-numit Sf. Evanghelie, Sf. Cruce şi cheile lăcaşului de cult. la finalul ceremoniei, pr. paroh Ovidiu Rănescu a mulţumit bunului Dumnezeu, pentru acest deosebit eveniment, Preasfinţitului Alexandru pentru ajutorul acordat, Pr. Cocioba Constantin, autorităţilor locale în special D-nului Primar Ionel ursu Timotei, corului care a dat răspunsurile la Sfânta liturghie şi tuturor credincioşilor prezenţi. Toţi au fost invitaţi la o agapă frăţească pregătită special pentru acest eveniment deosebit.

DIN AGENDA VIITOARE

a episcopiei de lugoJ

2 mai Chişineu-Criş (Jud. Arad): Sfinţire loc de biserică.

6-10 mai Vizita Cardinalului leonardo Sandri în România; participă şi PS Alexandru Mesian.

8 mai: Sighetul Marmaţiei: Pelerinajul naţional la “Cimitirul Săracilor”.

9 mai: blaj: Sfânta liturghie solemnă în catedrala „Sf. Treime”.

15 mai Radna: Pelerinajul credincioşilor greco-catolici din Eparhia de lugoj cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la primul pelerinaj la Maria Radna.

16 mai Reşiţa: vizită pastorală PS Alexandru. Aniversare a 20 de ani de la deschiderea parohiei greco-catolice şi 10 ani de la sfinţirea noii biserici parohiale.

22 mai lugoj. Ziua Diecezană a Tineretului ediţia a XI-a.

25-27 mai Oradea (Episcopia Romano-Catolică) - Participare PS Alexandru la sesiunea de primăvară a Conferinţei Episcopilor Catolici din România.

30 mai Timişoara: vizită pastorală PS Alexandru în parohia Timişoara V „Sf. Ap. Petru şi Pavel”. Constituirea Reuniunii Mariane.

1-3 iunie blaj: Sinodul Episcopilor bisericii Române unite cu Roma, Greco-Catolică.

7-11 iunie Cursuri de vară pentru preoţii Eparhiei de lugoj (seria I).

14-18 iunie Cursuri de vară pentru preoţii Eparhiei de lugoj (seria a II-a). mai 2010

13

DIN MESAJElE

sFÂntului pĂrinte meSaJul De paşti “urBi et orBi” 2010

„Să cântăm Domnului, căci strălucită este biruinţa sa!”

Iubiţi fraţi şi surori!

Vă aduc vestea Paştelui cu aceste cuvinte ale liturgiei, care face să răsune străvechiul imn de mărire al evreilor după trecerea Mării Roşii. Povesteşte Cartea Exodului (Cf 15,19-21) că atunci când au traversat marea pe uscat şi i-au văzut pe egipteni înecaţi de ape, Miriam - sora lui Moise şi a lui Aaron - şi celelalte femei au intonat dansând acest cântec de bucurie: „Cântaţi Domnului, / căci strălucită este biruinţa sa: a aruncat în mare calul şi călăreţul!”. Creştinii, în toată lumea, repetă acest cântec în veghea pascală, iar o rugăciune specială explică semnificaţia sa; o rugăciune pe care acum, în lumina deplină a Învierii, ne-o însuşim cu bucurie: „Dumnezeule, noi vedem şi în zilele noastre strălucind faptele minunate pe care le-ai săvârşit odinioară: ceea ce ai făcut pentru un singur popor, eliberându-l cu puterea dreptei tale de urmărirea faraonului, săvârşeşti acum spre mântuirea tuturor neamurilor, renăscându-le prin apa botezului. Fă ca toţi oamenii să fie primiţi între fiii lui Abraham şi să aibă parte de demnitatea poporului ales”.

Evanghelia ne-a revelat împlinirea străvechilor figuri: prin moartea şi învierea sa, Isus Cristos l-a eliberat pe om de sclavia primordială, cea a păcatului, şi i-a deschis strada spre adevărata Ţară promisă, Împărăţia lui Dumnezeu, Împărăţie universală de dreptate, de iubire şi de pace. Acest „exod” se petrece înainte de toate înlăuntrul omului însuşi, şi consistă într-o nouă naştere în Duhul Sfânt, rezultat al botezului pe care Cristos ni l-a dat chiar în misterul pascal. Omul cel vechi lasă locul omului nou; viaţa de dinainte este în urmă, se poate umbla într-o viaţă nouă (Cf Rom 6,4). Dar „exodul” spiritual este începutul unei eliberări integrale, capabilă să reînnoiască orice dimensiune umană, personală şi socială.

Da, fraţilor, Paştele este adevărata mântuire a umanităţii! Dacă Cristos - Mielul lui Dumnezeu - nu şi-ar fi vărsat sângele pentru noi, nu am fi avut nici o speranţă, destinul nostru şi al lumii întregi ar în mod inevitabil moartea. Dar Paştele a inversat tendinţa: Învierea lui Cristos este o nouă creaţie, ca un altoi care poate regenera întreaga plantă. Este un eveniment care a modificat orientarea profundă a istoriei, făcând-o, o dată pentru totdeauna, să încline de partea binelui, a vieţii, iertării”.

Suntem liberi, suntem salvaţi! Iată de ce din străfundul inimii tresăltăm de bucurie: „Să cântăm Domnului, căci strălucită este biruinţa sa!”.

Poporul creştin, ieşit din apele botezului, este trimis în toată lumea să mărturisească această mântuire, să poarte tuturor rodul Paştelui, care consistă într-o viaţă nouă, eliberată de păcat şi readusă la frumuseţea ei originară, la bunătatea şi adevărul ei. În mod continuu, în cursul a două mii de ani, creştinii - în special sfinţii - au făcut să rodească istoria prin experienţa vie a Paştelui. biserica este poporul exodului, deoarece în mod constant trăieşte misterul pascal şi răspândeşte forţa sa reînnoitoare în orice timp şi în orice loc. Chiar şi în zilele noastre omenirea are nevoie de un „exod”, nu de ajustări superficiale, ci de o convertire spirituală şi morală. Are nevoie de mântuirea Evangheliei, pentru a ieşi dintr-o criză care este profundă şi ca atare cere schimbări profunde, pornind de la conştiinţe. Îi cer Domnului Isus ca în Orientul Mijlociu, şi în special în Ţara sfinţită de moartea şi învierea sa, popoarele să realizeze un „exod” adevărat şi definitiv de la război şi violenţă la pace şi concordie. Comunităţilor creştine, care, în special în Irak, cunosc încercări şi suferinţe, Cel Înviat să le repete cuvântul plin de mângâiere şi de încurajare pe care l-a adresat Apostolilor în Cenacol: „Pace vouă!” (In 20,21).

Pentru acele ţări latin-americane şi din Caraibe care trăiesc o recrudescenţă periculoasă a crimelor legate de traficul de droguri, Paştele lui Cristos să marcheze biruinţa convieţuirii paşnice şi a respectului pentru binele comun. Iubita populaţie din Haiti, devastată de uriaşa tragedie a cutremurului de pământ, să înfăptuiască „exodul” său din doliu şi din disperare la o nouă speranţă, susţinută de solidaritatea internaţională. Iubiţii cetăţeni chilieni, prosternaţi de o altă gravă catastrofă, dar susţinuţi de credinţă, să înfrunte cu tenacitate lucrarea de reconstrucţie. În puterea lui Cristos cel înviat, în Africa să se pună capăt conflictelor care continuă să provoace distrugere şi suferinţă şi să se obţină acea pace şi acea reconciliere care sunt garanţii de dezvoltare. În special, încredinţez Domnului viitorul Republicii Democratice Congo, al Guineei şi al Nigeriei.

Cel Înviat să-i susţină pe creştinii care, pentru credinţa lor, suferă persecuţie şi chiar moartea, precum în Pakistan. Ţărilor bântuite de terorism şi de discriminările sociale şi religioase, el să le dea forţa de a întreprinde parcursuri de dialog şi de convieţuire senină. Responsabililor tuturor naţiunilor, Paştele lui Cristos să le aducă lumină şi forţă, pentru ca activitatea economică şi financiară să fie în sfârşit abordată după criterii de adevăr, de dreptate şi de ajutor fratern. Puterea mântuitoare a învierii lui Cristos să cuprindă întreaga umanitate,pentru ca ea să depăşească expresiile multiple şi tragice ale unei „culturi de moarte” ce tinde să se răspândească, pentru a construi un viitor de iubire şi de adevăr, în care fiecare viaţă umană să fie respectată şi primită.

Dragi fraţi şi surori! Paştele nu săvârşeşte nici o magie. Aşa cum dincolo de Marea Roşie evreii au găsit pustiul, la fel biserica, după Înviere, găseşte întotdeauna istoria cu bucuriile şi speranţele sale, durerile şi angoasele sale. Şi totuşi, această istorie, este schimbată, este marcată de un legământ nou şi veşnic, este realmente deschisă spre viitor. De aceea, mântuiţi în speranţă, să ne continuăm pelerinajul, purtând în inimă cântarea străveche şi mereu nouă: „Să cântăm Domnului, căci strălucită este biruinţa sa!”

(RV - Traducere Mons. Anton lucaci)

14

mai 2010

SFâNTul MARE MuCENIC

gHeorgHe

linii Generale Sfântul Mare Mucenic Gheorghe sau George (versiuni: Georgiu, Georz, Giurgiu, Iorgu; din greacă Gheorghios «agricultor») n. 275/280 – d. 23 aprilie 303, este un sfânt “mare mucenic” (megalomartir), pomenit de aproape toate bisericile tradiţionale, de obicei pe data de 23 aprilie. Patron al unui număr de ţări, regiuni şi oraşe printre care şi Angliei unde i se aduce un cult aparte.

BioGraFia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe/George s-a născut în Cappadocia, într-o familie creştină, şi a trăit în timpul domniei împăratului Diocleţian. Mai multe date nu se cunosc cu certitudine, neexistând nici un document al epocii, care să conţină date despre viaţa sa. Ceea ce se ştie despre el a fost scris ulterior, în Evul Mediu. leGenDa S-a înrolat în armata romană şi, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin faptele de arme. În ciuda decretului împotriva creştinilor, emis de Diocleţian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-şi mărturisească public credinţa creştină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemniţat şi supus torturii pentru a-şi renega credinţa. lovirile cu suliţa, lespezile de piatră aşezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălţamintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou şi toate celelalte torturi nu au reuşit să-l facă să renunţe la credinţa sa.

Martorii suferinţelor Sfântului Gheorhe, uimiţi de puterea sa de a rezista la durere, au renunţat la credinţa în zeităţi păgâne, îmbrăţişând creştinismul. O dovadă a sfinţeniei sale o reprezintă o minune săvârşită de Sf. Gheorghe în timpul întemniţării sale. Atingând trupul unui deţinut mort din celula sa, acesta a înviat, convingând-o astfel chiar pe împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, să se creştineze. Întrucât Sf. Gheorghe a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunţării la creştinism, Diocleţian a ordonat omorârea prin decapitare a Sf. Gheorghe şi a soţiei sale.

SFÂntul GHeorGHe În ConştiinŢa romÂneaSCĂ În conştiinţa populară românească, Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai prezenţi sfinţi, numeroase biserici purtând hramul său. Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Imaginea Sf. Gheorghe ucigând balaurul este prezentă şi pe steagul Moldovei medievale trimis de Ştefan cel Mare la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos.

Cultul şi repreZentarea Sf. Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române (a cărei zi, 23 aprilie, coincide cu sărbătorirea sfântului). Este totodată patronul Angliei, al Georgiei şi al Moscovei. În lituania, Sf. Gheorghe este venerat ca protector al animalelor, iar în unele regiuni ale Spaniei ziua sfântului se serbează cu mese bogate şi cu daruri. legenda potrivit căreia sfântul ar fi ucis un balaur pentru a salva o fecioară este o invenţie târzie, medievală.

Adesea însă, iconografia recentă ni-l prezintă pe sfânt călare, doborând cu suliţa un balaur simbolic. Deşi unii comentatori sunt de părere că este vorba doar de o preluare târzie a mitului grec al lui Perseus şi Andromeda, creştinii interpreteză această icoană ca fiind învingerea diavolului, întruchipat de balaur, cu suliţa credinţei.

mai 2010

15

EPISCOPul

aleXandru nicolescu

ÎnCeputurile

blajului.

Episcopul Alexandru Nicolescu a fost 14 ani episcop al Eparhiei de lugoj, din 1922 până în 1936, când este numit Mitropolit al biserici Române unite.

S-a născut la 6 iulie 1882 în comuna Tulgheş, judeţul Ciucului (astăzi judeţul Harghita), din părinţii Ioan Nicolescu şi Elena, născută Dobreanu.

Tânărul Nicolescu la vârsta de numai 7 ani îşi pierde tatăl, iar la vârsta de 14 ani rămâne orfan şi de mamă.

Studiile le începe la liceul german din Reghin, dar, după ce a ajuns orfan de ambii părinţi s-a mutat la blaj. Aici, datorită purtării exemplare şi studiilor sale excelente, a atras asupra sa atenţia mitropolitului Dr. Victor Mihaly de Apşa, care îl trimite în anul 1898 la studii la Roma, la Colegiul urban de Propaganda Fide, unde a luat doctoratul în filozofie şi în teologie.

Reîntors la blaj, în anul 1904 este hirotonit preot celibatar. În primul an al preoţiei lucrează în cancelaria arhidiecezană, apoi a fost numit prefect al seminarului teologic şi profesor de studii morale creştine. Ca prefect s-a impus cu viaţa preoţească exemplară, devenind model pentru mulţi, iar ca profesor a fost admirat pentru cunoştinţele sale.

Anul 1907 aduce o schimbare!

Părăsind Transilvania, ajunge să păstorească, timp de doi ani, românii din America de Nord. Reîntorcându-se în blaj, din anul 1909 s-a ocupat iar de predarea teologiei, fiind profesor până în anul 1913 când este numit secretar mitropolitan şi notar consistorial; în anul 1916 a fost ales canonic. În timpul primului război mondial, în 1916, când mitropolitul Victor Mihaly a fost obligat să meargă la Oradea, părintele Nicolescu rămâne la blaj ca vicar general substitut. În anul unirii de la Alba-Iulia, 1918, a fost trimis la Roma ca procurator al bisericii Române unite pe lângă Scaunul apostolic, apoi ca sfetnic al legaţiunii române pe lângă Vatican. În această perioada, Sfântul Părinte Papa benedict al XV-lea l-a numit camerar secret al său; tot în această perioadă a fost membru al primului parlament al României întregite, reprezentând cercul

epiSCop De luGoJ

16

mai 2010

După reîntoarcerea de la Roma, în anul 1921, Mitropolitul Vasile Suciu îl numeşte duhovnic al mănăstirii de călugăriţe şi al orfelinatului de la Obreja (judeţul Alba-Iulia), iar de aici este ales Episcop al diecezei de lugoj, în etate de 40 de ani şi în al 18-lea an al preoţiei.

Când a început activitatea la lugoj, Episcopul Alexandru Nicolescu în cuvântarea sa, a afirmat că cel mai presus cuvânt este „dragostea”: “Da, iubiţilor fii, dragostea trebuie să se sălăşluiască mai vârtos în pieptul unui episcop. De ce poartă episcopul o cruce pe pieptul său? Pentru că episcopul trebuie să se pironească el însuşi pe aceeaşi cruce, substituind pe Mântuitorul şi continuând durerile şi amărăciunile patimilor Mântuitorului...”

Numirea de episcop al Diecezei lugojului a fost dată în 25 februarie 1922, la vârsta de 39 ani. Acest important moment din viaţa Episcopiei de lugoj se poate observa şi din telegramele de felicitare primite de Alexandru Nicolescu de la diferite personalităţi: Dr. Iosif T. bodea, Episcopul Caransebeşului; Cornel Pincu, Subprefectul judeţului Timiş-Torontal; Dr. Valer branişte, Caius brediceanu, Dr. Alexandru Vaida Voievod, Direcţiunea Minelor din lupeni, Francisco Monay, ministru provincial O.S.F.M., Capitlul Catedral Gherla, Victor bujor Canonic

Gherla, ludovic Vida preot în Carei (judeţul Satu Mare), Episcopul Iuliu Hossu de la Gherla, Dr. Iuliu Maniu, Capitlul Catedral Oradea; Prefectul judeţului Hunedoara; Dr. Aurel Cosma, Ministrul Comunicaţilor; Prefectul judeţului Timiş-Torontal. În cei 14 ani de episcopat, Alexandru Nicolescu a reuşit edificarea a peste 50 de biserici pe toată întinderea eparhiei, cele în curs de construcţie ajungând la numărul de 60. Pe lângă construcţia bisericilor, a restaurat pictura catedralei din lugoj.

Episcopul vizitează toate parohiile din Episcopie, trimite regulat pastorale de sărbători, pune în funcţiune Reuniunea de Misiuni pentru ca astfel să ajungă Cuvântul Domnului în toate colţurile diecezei. În activitatea acestei Reuniuni mai adăugăm şi acţiunea literară „Să fie lumină” începută în anul 1920, urmând seria „Mântuieşte-ţi sufletul”, la care se mai adaugă „Publicaţiunile istorice” şi „biblioteca pentru casa cultă” redactată în totalitate de episcop. Preasfinţia Sa devine publicist din anul 1927, iar fiecare număr al „Sionului Românesc” avea un articol personal. Prin toate acestea Episcopul Alexandru Nicolescu dorea să fie în legătură permanentă cu clerul şi credincioşii Episcopiei.

Grija pentru perfecţionarea clerului o observăm prim permanentizarea exerciţiilor spirituale pentru cler, ţinând chiar el personal o serie de exerciţii la lugoj şi trei serii la blaj. Tot la lugoj a hotărât reînfiinţarea „Asociaţiei Preoţilor Adoratori”; tot sub patronajul episcopului s-a început popularizarea cultului euharistic, publicând în acest scop broşura „biblioteca euharistică”, devoţiunea cu binecuvântarea euharistică şi adoraţiile colective.

Afirmarea episcopului în plan politic se poate observa în intervenţiile făcute în jurul Constituţiei, a legilor învăţământului, a cultelor, asupra Concordatului, a Codului penal şi altele.

Despre situaţia politică a ţării afirma: „Sunt o mulţime de partide, vechi şi noi şi mai-nou, cu rădăcini mai mult sau mai puţin adânci în solul Patriei. Fie că au drept program sau ideologie salvarea ţării prin mijloacele cele mai potrivite,

sau pe care dânsele le cred a fi cele mai potrivite, preconizând garantarea liniştii şi ordinii publice pentru pacifica dezvoltare a ţării, fie că au drept ideologie complecta răsturnare a ordinii sociale de astăzi, având deci un program revoluţionar, au totuşi o trăsătură comună, că se duşmănesc de moarte între sine, socotind iertat orice mijloc pentru dobândirea adversarului şi acapararea puterii. În alte ţări se mai pot înfăptui o uniune sacră naţională între partide. la noi egoismul sacru de partid şi interesele specifice, meschine, dictate de rezoane de partid, împiedică orice apropiere între reprezentanţii dubioşi ai naţiunii. Şi astfel în faţa primejdiilor grave care ne ameninţă ţara de jur împrejur şi a dezmăţului financiar, în care ne zbatem înlăuntrul ţării, ne simţim izolaţi şi părăsiţi, parcă ne-am fi pierdut busola. Nimic nou sub soare! Dacă ar fi să ne luăm după jurnalele şi revistele şi publicaţiile periodice ale partidelor, nu am mai găsi în această ţară oameni de omenie, cu tragere de inimă pentru neam şi pământul strămoşesc. Totul ar părea corupt, putred şi mortăciune. Constatând însă aceste lucruri dureroase, pe care le încrustăm şi noi cu durere la răbojul analelor zilei de astăzi, nu neam pierdut nădejdea, că până la urmă se vor atenua totuşi aceste lupte fratricide, care nu pot dura fără a pune în pericol existenţa Neamului, şi se va ajunge la mult dorita uniune sacră a celor mai buni fii ai Neamului, pentru ca să ieşim cu un ceas mai curând din haosul moral şi material de astăzi”.

Mai amintim aici, decorarea P.S. Sale Dr. Alexandru Nicolescu, în urma recomandării Ministerului Instrucţiunii Publice şi al Cultelor şi a propunerii făcute de Ministerul afacerilor Străine. Majestatea Sa Regele prin Înaltul Decret Regal Nr. 4178 din 18 decembrie 1929, a conferit P.S. Sale Dr. Alexandru Nicolescu, Episcopul diecezan, ordinul ,,Coroana României” în grad de Mare Cruce. mitropolit la BlaJ Sinodul electoral pentru alegerea noului mitropolit a fost convocat pentru data de 7 mai 1935.

Rezultatul a fost următorul: Alexandru Nicolescu, episcopul lugojului, a obţinut 48 de voturi; Iuliu Hossu, episcopul de Cluj-Gherla, 27 voturi; Valeriu Traian Frenţiu, episcopul de Oradea, 12 voturi şi Alexandru Rusu, episcopul Maramureşului, 10 voturi.

După numirea şi confirmarea, la 6 septembrie 1935, Alexandru Nicolescu a fost înscăunat la blaj.

Ca mitropolit la blaj e surprins de zbuciumul evenimentelor care au precedat şi au dus la izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Multe din planurile arhipăstorului vor rămâne nerealizate. Între ele şi dotarea catedralei blăjene cu o pictură asemănătoare celei din lugoj. Pe de o parte, boala care i-a ros fizicul atât de delicat, iar pe de alta, conflagraţia mondială începută în 1939 şi pierderea Transilvaniei de Nord în vara anului 1940, i-au grăbit sfârşitul.

Două sunt caracteristicile care au definit personalitatea mitropolitului Alexandru Nicolescu: deosebita evlavie determinată de marele imperativ al Sacerdoţiului Catolic şi o cultură deosebită,

exprimată atât în scris cât şi oral, prin lucrări proprii şi prin traduceri – fiind un adevărat poliglot – prin pastorale scrise sau prin predici. Înalt Preasfinţitul Alexandru Nicolescu Arhiepiscop şi Mitropolit de Alba-Iulia şi Făgăraş a fost şi Prelat domestic al Sfinţiei Sale Papa Pius al XII-lea; Asistent la Tronul pontifical; Senator de drept şi consilier regal; membru al Asociaţiei pentru literatura română şi cultura poporului român; Preşedinte de onoare al Agru-lui; membru al Ordinului Ferdinand I în gradul de Mare-Ofiţer. Decorat cu: Steaua României în gradul de Mare Cruce; cu Coroana României în gradul de mare Cruce; cu Răsplata Muncii pentru biserică clasa I; Meritul Cultural clasa I. S-a stins din viaţă în 5 iunie 1941, joia înaintea Rusaliilor, cu puţin înainte de declanşarea războiului din Răsărit. Deplângându-i sfârşitul într-un necrolog succint, publicat în “Curierul Creştin”, ziarul oficial al Episcopiei de Cluj-Gherla, Episcopul Iuliu Hossu, reţinut la Cluj de graniţa impusă pe Feleac la 30 august 1940, îl numeşte: “Vrednic urmaş al marilor luceferi care au luminat cărarea strămoşilor în cursul veacurilor, s-a dovedit mare arhiereu al Domnului în episcopie şi mitropolie, stâlp de lumină şi de viaţă pentru credincioşii şi păstorii lui încredinţaţi şi departe peste hotarele eparhiei şi mitropoliei, suflet sacerdotal, suflet mare a cuprins în dragostea sa pe toţi, fără deosebire, plinind legea supremă a Domnului Isus întru care toţi una sunt”.

Dr. Nicolae brînzeu, canonic al Eparhiei de lugoj, a afirmat despre Mitropolitul Alexandru Nicolescu: „Iată pentru ce: când la 1935 trebuia ales urmaş marelui mitropolit Vasile Suciu, demn între cei demni a fost găsit Episcopul Nicolescu al lugojului. A primit marea sarcină. Şi când în după masa zilei de 30 septembrie 1936 îşi lua rămas bun de la fiecare colţ al grădinii, de la florile lui dragi şi de la noi toţi, în ochii lui parcă se reoglindeau gândurile sfântului Pavel la plecarea din Efes: <<Şi acum… iată merg în Ierusalim, şi nu ştiu cele ce mi-se vor întâmpla acolo…>> (Fapte: 20, 22). Cu sufletul gata, dar cu trupul firav, a trecut la noua sarcină; nu mult i-a trebuit să se mistuiască. Şi s-a dus. Îi rămâne scumpă pomenirea între noi! Îi rămâne numele, alături de numele marilor ierarhi care au ilustrat istoria bisericii unite. Şi când vor anunţa glasurile celor ce l-au cunoscut, pietrele şi zidurile bisericilor, în primul rând ale bisericii catedrale, vor vesti că lugojul a avut un episcop ca Alexandru Nicolescu.”

Sergiu Soica

mai 2010

17

Sfântul apostol petru

principele apostolilor II

Ne aflăm încă în primele trei secole, o perioadă însângerată a creştinismului, cu prigoniri care se succed una după alta. Probabil comunităţii creştine îi era încă teamă să se afişeze în mod evident, acesta fiind şi principalul motiv pentru care se crede că primul monument funerar avea dimensiuni modeste. şirului din partea de nord, s-a procedat cu adăugarea unui nou şir paralel, cu dispunere est-vest, puţin mai la sud, spre drumul care ieşind din oraş făcea posibil accesul la cimitir. Este de menţionat faptul că întreaga zonă a Vaticanului se găsea în afara zidurilor oraşului, nu făcea parte din Roma, aşa cum este astăzi, fiind nevoie de un pod şi un drum care să permită ieşirea din oraş în partea lui nord-vestică. Se presupune că strada ce asigura printre altele şi accesul la cimitir, ar fi fost Via Aurelia, care până şi în zilele noastre trece la sud de Vatican.

Cert este că toate încăperile funerare au faţada orientată către sud (atât şirul din nord, cât şi cel din sud), către strada ce asigura accesul. Mai mult chiar, în timp ce în şirul din sud au fost lăsate pasaje înguste între două mausolee, prin care urcând câteva trepte se putea ajunge pe străduţa nu foarte largă ce dividea cele două şiruri de clădiri, în cel nordic toate clădirile au câte un perete comun.

Nimeni nu ştie cu exactitate cât de lungi erau cele două şiruri de mausolee, dar se presupune că ar fi ajuns chiar în apropierea mausoleului împăratului Adrian, Castelul Sant’Angelo din zilele noastre. Mausoleele erau de dimensiuni diferite, după mărimea şi bogăţia familiilor ce le-au construit.

Începând cu primii ani ai secolului al doilea, în valea Tibrului, la est de dealul Vatican şi în partea de nord a circului construit de Nero, aristocraţii şi negustorii romani (mulţi dintre ei sclavi deveniţi liberi, aşa numiţii „libertis” ) încep construirea sistematică a unui cimitir care ia forma unei necropole (greacă necro polis = oraşul morţior) compusă din două şiruri paralele de mausolee (încăperi funerare pentru înmormântarea mai multor generaţii ale aceleiaşi familii). Faptul că această necropolă este construită tocmai în zona cimitirului ad-hoc deja existent în care de altfel a fost înmormântat şi corpul Sfântului Petru, este probabil pură coincidenţă. După abandonarea circului neronian, pe la 162 D.C., necropola se dezvoltă cu o viteză surprinzătoare, mausoleele fiind construite în scurt timp unul alături de celuilalt. Pe parcursul a două secole, până aproximativ în 315 D.C., se ajunge la aşa numitul „Câmp P”, Formele comune de denumire care desemnează în termeni înmormântare erau înhumarea sau arheologici zona mormântului Sfântului Petru. După ce s-a ajuns la completarea îngroparea, cremarea sau arderea(până pe la sfârșitul secolului al II-lea),

18

mai 2010

aşezarea corpurilor neînsufleţite în arcosolii (morminte în formă de arc) sau chiar în sarcofage , unele de o valoare inestimabilă din cauza sculpturilor în relief de pe ele. Majoritatea acestor ultime morminte erau monolitice, sculptate dintr-un unic bloc de marmură albă, cu decoraţii mitologice, din viaţa defunctului, aproape în mod obligatoriu cu reprezentarea trăsăturilor fizice ale persoanei decedate. Existau ateliere de prelucrare a marmurei, unde erau produse şi aceste veritabile monumente funerare. Având o valoare economică foarte mare, unele dintre ele erau reciclate, în sensul că se refoloseau după un anumit timp bine stabilit pentru o nouă înmormântare, în timp ce conţinutul precedent era înhumat (uneori erau chiar revândute).

Cremarea avea loc în crematorii special amenajate din afara cimitirului, iar cenuşa era aşezată aici în urne cu mare fast. Obiceiurile funerare ale romanilor prevedeau o perioadă de doliu destul de îndelungată, existând de altfel o meserie strict feminină de jelitoare sau bocitoare, care erau angajate să jelească persoana defunctă. În cazul înhumării, corpul neînsufleţit era transportat la locul de veci de la locuinţă pe umeri de către 4-6 bărbaţi pe un suport special din lemn. Toate obiectele care au ajuns în contact cu defunctul, fiind considerate impure, erau incinerate. Credinţa escatologică a romanilor, de inspiraţie greacă,

lea, când o dată cu acapararea puterii de către Constantin (după lupta de la Milvius din 312), acesta le dă creştinilor libertate de religie, prin bine cunoscutul edict de la Milano din 313. După aproape trei secole de represiuni, iată că în cele din urmă soarta le este favorabilă creştinilor, nu trebuie să se mai ascundă, şi văd adeverindu-se promisiunile lui Isus. În multe din măsurile luate în favoarea creştinismului de către împăratul Constantin, o mare influenţă a avot-o mama acestuia, Elena, o credincioasă evlavioasă care îşi dedică întreaga activitate protejării valorilor creştine şi a colecţionării diferitelor relicve ale lui Isus (de exemplu căutarea şi găsirea Sfintei Cruci).

susţinea că după moarte, în timp ce corpul era destinat descompunerii, sufletul continua să trăiască în Hades (în denumirea latină Mundus, un loc fizic sub pământ). Continuându-şi acolo existenţa, sufletul avea nevoie de hrană.

Interesant este de observat faptul că de hrană avea nevoie sufletul şi nu corpul, exact cum în doctrina creştină Corpul lui Cristos hrăneşte spiritul celor care cred în El. Pe parcursul anului existau mai multe zile dedicate morţilor în care romanii mergeau în cimitire pentru a mulţumi spiritele cu ofrande şi a petrece un timp cu cei dragi plecaţi din rândul lor. Exista o relaţie strânsă cu morţii, care nu erau nicidecum daţi uitării, ci cinstiţi atât din respect, cât şi din teama că s-ar putea întoarce să-i bântuie pe cei vii.

Cele mai bogate mausolee aveau o terasă plată sau o lojă la etaj, unde pe trepte interioare se urca pentru a organiza mesele funerare în cinstea celor morţi. Tocmai la aceste mese participau şi cei înmormântaţi

în mausolee, acestora oferindu-li-se din bunuri prin nişte orificii special amenajate, care conduceau hrana şi vinul direct spre gura corpului neînsufleţit. Este ceea ce se numea ritualul libaţiei şi a refrigerium-ului, rămăşiţe ale acestor obiceiuri păgâne antice regăsindu-se astăzi în anumite ţări asiatice, în Egipt, sau chiar în America de Sud, mai ales în Mexic. Ceva asemănător se celebrează în cimitirele noastre de ziua morţilor, sau de către rromi, care au un respect deosebit faţă de strămoşi.

Nu ştim cu exactitate câte persoane şi-au găsit aici locul de veci.

Putem doar spune că dintre cele 22 de mausolee complet descoperite, cel mai mare avea capacitatea de 170 de înmormântări aproximativ, în timp ce în cel mai mic s-au înmormântat în jur de 20 de persoane.

Nu avem alte izvoare istorice evidente cu privire la soarta mormântului Sfântului Apostol Petru până pe la începutul secolului al IV-

Împăratul nu dă doar libertate pasivă creştinilor de a-şi exercita religia, ci promovează chiar în mod activ dezvoltarea şi răspândirea acestei religii: construieşte bazilici dedicate apostolilor, prin deciziile sale politice face în aşa fel încât biserica să poată creşte pe plan social, şi economic. Printre aceste măsuri de protecţie se numără şi construirea ,deasupra mormântului Sfântului Apostol Petru, unei impozante bazilici în formă de cruce latină. Toate greutăţile şi problemele atât de ordin tehnic cât şi religios şi politic cu care împăratul este nevoit să se confrunte pentru a putea construi această bazilică pe dealul Vatican, ne fac să credem că era convins de prezenţa mormântului în acel loc. Altfel, cu mare probabilitate, bazilica ar fi fost construită pe un alt loc, mai potrivit, în memoria Sfântului Apostol Petru.

Despre cum arăta bazilica lui Constantin, şi ce s-a întâmplat ulterior cu mormântul şi moaştele Sfântului Petru, veţi putea citi în numărul următor...

Cristian Micaci

mai 2010

19

CRIZA MONDIAlă E DE NATuRă

economicĂ sau moralĂ?

Recentul recul financiar, încă în curs, derivă din lipsa respectului faţă de principiile fundamentale ale moralei naturale. Fără reguli, triumfă anarhia şi violenţa celor mai şmecheri, până când sistemul se prăbuşeşte. urmărind procesele decizionale ale guvernanţilor din lume pentru a rezolva actuala criză economică şi financiară, putem foarte uşor să observăm faptul că, în loc să se meargă spre adevăratele rădăcini ale problemei, s-ar putea spune că se caută găsirea unor cauze, discutându-se dacă acestea se datorează unei utilizări improprii ale finanţelor sau a instrumentelor economiei reale.

Niciunul din aceste două aspecte, însă, nu se află la originea dezastrului şi de aceea mă tem de tranzitorietatea şi insuficienţa soluţiilor. În realitate, criza a fost produsă de prăbuşirea adevăratelor valori ale omului, devenit intre timp un simplu instrument al ciclului economic, prin afirmarea foarte clară a totalei autonomii a economiei faţă de morală. Mai mult decât a blama, a dezaproba, a dojeni astfel de doctrine economice, ar trebui să le asigurăm exponenţilor acestora un premiul Nobel pentru distrugerea economiei. Se pune întrebarea dacă ar fi fost posibil să se prevadă această criză, şi de ce nu a fost prevăzută. Răspunsul cel mai des întâlnit este că economiştii ştiu doar să prevadă trecutul şi că instrumentele economice foarte sofisticate nu au fost gestionate cum ar fi trebuit. Această ultimă consideraţie este adevărată, şi a fost prevăzută deja în Enciclica Solicitudo rei socialis (30.12.1987) de către Papa Ioan Paul al II-lea, când avertiza că omului, care a început să se bazeze mai mult pe tehnologie şi mai puţin pe

20

mai 2010

dezvoltarea unei maturităţi spirituale, i-ar fi scăpat din mână instrumentele. Aceste riscuri au fost prevăzute, dar, întrucât explicaţiile şi recomandările erau cu caracter moral, au fost ignorate şi chiar ridiculizate. Ceea ce a urmat s-a datorat afirmării totale a economiei şi finanţelor în detrimentul moralei, autonomie care este rodul progresiv al istoriei separării dintre economie şi morală de cel puţin 300 de ani, de când iluminismul a stabilit „natura animalică” a omului şi, în consecinţă, exigenţa de a satisface numai nevoile sale materiale, considerând nevoile spirituale o pură iluzie.

Astfel se năştea doctrina „fiziocratică”, care stabilea guvernarea naturii umane fără necesitatea unor reguli morale sugerate de religie. După excesele egoiste ale unei asemenea doctrine au urmat corecţiile marxiste care au fost chiar antireligioase. După aceea a urmat contrareacţia doctrinei utilitariste, care a produs concentrarea enormelor bogăţii, şi care a dus la crearea enciclicii „Rerum Novarum” a Papei leon al XIII-lea din anul 1891 şi a legii antitrust „Sherman act” din SuA în anul precedent. Succesiv, ca o reacţie „laicistă”, se naşte tehnocraţia, prin care tehnocraţii deveneau noii „mari preoţi” ai societăţii, excluzând în mod natural adevăraţii preoţi. În aceste condiţii a apărut John Maynard Keynes(1893-1946) care, a decretat că doar ştiinţa, şi niciodată morala religioasă, ar trebui să se ocupe de problemele omului, după care a stabilit regulile pentru utilizarea gestiunii populaţiei în vederea echilibrării ciclurilor economice.

Când ne întrebăm de ce nu există o suficientă etică

în economie, trebuie să ne reamintim că ea a fost cenzurată în anii 1973-75, când această cenzură a produs prăbuşirea natalităţii în lumea occidentală. Pentru a compensa acest „cutremur”, s-a inventat consumismul hedonistic care a produs o vioaie creştere a consumului în economie, pornind de la scăzuta creştere a populaţiei. Restul lumii a continuat să facă să crească natalitatea, adunând astfel tot mai multă putere şi greutate politică. Însă, fără creşterea populaţiei, costurile fixe ale unei societăţi cresc, deoarece devine dezechilibrată compoziţia populaţiei, care îmbătrâneşte şi provoacă costuri sociale tot mai mari în acelaşi timp cu diminuarea contribuabililor. Crescând costurile fixe, nu se pot diminua taxele; prăbuşindu-se natalitatea şi urmărinduse o politică de consum, scad economiile populaţiei şi bogăţiile financiare pentru investiţii. Intervenţiile corective au falimentat şi s-a ajuns până acolo încât s-a încercat corectarea creşterii foarte scăzute (în SuA corecţia s-a făcut prin imigrările din unele ţări latino americane, o soluţie insuficientă deoarece trebuia susţinut în acelaşi timp scutul spaţial şi războiul din Vietnam) inventându-se creşterea produsului intern brut prin intermediul finanţării achiziţionării de case celor care nu-şi permiteau acest lucru; îndatorând astfel familiile şi punând în stare de risc sistemul financiar. Efectele unui astfel de risc le putem descoperi uşor cu ochii noştri.

Nu putem trece peste acest punct fără să ne aducem aminte de un mic erou, care a fost pus în obscuritate şi care a prezis nelegiuirile unei economii cu creştere demografică zero: profesorul Colin Clark (1905-1989). În anul 1973 acest profesor australian de economie cuantitativă de la universitatea di Cambridge, inventatorul conceptului de produs naţional brut, a scris o carte, Mitul exploziei demografice, în care respinge toate teoriile şi tehnicile demonstrative neomalthusiane, ridiculizând previziunile catastrofale ale exploatării resurselor şi exaltând, dimpotrivă creşterea populaţiei ca motor al dezvoltării în trecut, prezent şi viitor. In concluzia cărţii sale sublinia că „este evident că problemele lumii vor exploda în secolul viitor, dar vor fi probleme politice, nu economice sau ecologice. Acest protest isteric cu privire la creşterea populaţiei care conduce la sărăcie, la foamete, la deteriorare ecologică necontrolabilă, în realitate distrage atenţia de la problemele politice care vor

constitui adevăratele probleme mondiale.

De foarte mult timp valoarea unui om este legată de ceea ce acesta poate produce şi câştiga, consuma şi cheltui, şi de nimic altceva. Acest model capitalist s-a demonstrat a fi inconsistent şi dăunător, producând o utopie economică care a provocat degenerări. Mulţi spun că economia trebuie să-şi regăsească o etică a sa. Acest lucru ar trebui să ne preocupe.

Există o singură etică care poate să fie sustenabilă, aceea care recunoaşte sacralitatea omului şi care afirmă că viaţa umană are sensul pe care Creatorul Său a dorit să i-o dea, care în mod automat investeşte cu sens chiar şi comportamentul economic.

Mons. Angelo Narcis Pop

mai 2010

21

codul canoanelor bisericilor răsăritene

o colecţie de legi

Cum ia naştere Dreptul Canonic?

Orice comunitate religioasă deja formată şi stabilă în timp, devine recunoscută ca prezenţă publică şi socială într-un anumit teritoriu, într-o anumită cultură şi cu o oarecare formă de guvernământ. De altfel, ca orice comunitate umană, şi cea religioasă are nevoie de reguli prin care să se poată organiza, funcţiona şi disciplina din interior, asigurând echilibrul şi armonia între proprii membri. Primele reguli de obicei sunt numite primare, au un caracter predominant religios pe care comunitatea le respectă şi le urmează în ceea ce priveşte celebrarea ritualurilor. Aceste reguli aparţin ideologiei religioase pe care fondatorul le-a lăsat, dar de obicei nu se regăsesc consemnate în scrierile sacre. Aceste reguli, care sunt de fapt nişte principii religioase, nu pot fi încă numite «norme» în sensul strict al cuvântului, ci mai degrabă învăţături transmise oral în paralel cu scrierile sacre.

«Odată cu trecerea timpului, creşte numeric şi comunitatea, iar aceasta din urmă este obligată să imprime un caracter juridic normelor comportamentale care reglementează raportul între membrii comunităţii, dar şi să instituţionalizeze regulile de organizare şi administrare ale comunităţii» . De exemplu: se organizează ierarhia şi funcţiile membrilor prin norme speciale care stabilesc şi garantează în acelaşi timp conţinutul autentic al credinţei respectivei religii, dar şi modalitatea de a o transmite mai departe.

Astfel, comunitatea religioasă începe să creeze norme nu doar pentru latura culturală, ci şi pentru cea administrativă şi organizaţională, care dobândesc tot mai mult un caracter juridic, ajungându-se astfel la ius, adică la drept, fiind în acest fel confirmată sintagma «ubi homo ibi societas ed ubi societas ibi ius» , acolo unde există omul există şi societatea şi unde există societate, există drept.

Creştinismul, cum bine se ştie nu naşte din nimic, ci într-un context iudaic bogat în elemente de cultură greacă.

La început, Cristos a predicat Evanghelia comunităţilor evreieşti, iar în faza succesivă, mesajul evanghelic predicat de apostoli a fost extins în alte teritorii unde a intrat în contact cu alte culturi din zona mediteraneană afro-europeană, desprinzându-se treptat de ebraism şi conturându-se ca o religie nouă, cu un conţinut diferit. Este păstrat însă Vechiul Testament ca şi continuitate a originii, deoarece Cristos şi Noul Testament sunt împlinirea şi desăvârşirea profeţiilor precedente.

Creştinismul se naşte şi se dezvoltă în acelaşi timp într-un imens teritoriu aflat sub jurisdicţie romană. Dreptul roman garanta drepturi clar determinate atât cetăţenilor romani, cât şi celorlalte popoare străine prin ius gentium sau dreptul celorlalte popoare. La rândul său şi poporul evreu avea un drept al său, care venea aplicat cu multă meticulozitate şi rigoare. Astfel, creştinismul la început nu a întâlnit nici o dificultate de a se adapta celor două mentalităţi diferite de a percepe ideea de drept. Dreptul ebraic se regăseşte în Vechiul Testament, în primele cinci cărţi

22

mai 2010

numite Pentateuhul sau Cărţile Legii (Torah). Acesta este un sistem juridic oriental, influenţat într-o oarecare măsură de elemente babiloniene, cu o structură şi logică diferită de cea a dreptului roman, care se baza pe «categorii abstracte şi instituţii juridice, cu o corespondenţă perfectă între teorie şi aplicabilitate» .

Noul Testament ca şi carte fundamentală a creştinismului, a fost redactat în cea mai mare parte în sec.

I d.C. şi nu este o culegere de norme juridice. Evangheliile ni se prezintă ca o lungă introducere spre suferinţa, moartea şi învierea lui Isus Cristos, ca şi eveniment central al istoriei omenirii, cu caracter moral şi soteriologic. Mult mai târziu în timp, anumite învăţături sau concepte sunt folosite ca şi puncte fondatoare a unor norme de drept divin pozitiv (norme care îşi au originea şi se găsesc cu precădere în S. Scriptură şi în S. Tradiţie).

Tot în cadrul Noului Testament, epistolele scrise de către apostoli, îndeosebi ale Sfântului Pavel sunt primele semne vizibile care duc spre formarea unui drept canonic.

Epistolele sunt de fapt scrisori, trimise de către apostoli diferitelor comunităţi deja fondate de ei, prin care răspund noilor exigenţe şi probleme cu care acestea se confruntau.

Sfaturile date de către apostoli au mai degrabă un caracter moral şi social şi sunt legate de contextul religios. În acest fel, s-au conturat valorile şi aspectele care începeau să caracterizeze creştinismul ca fiind diferit de celelalte orientări religioase, cât şi normele care îndrumau totodată spre respectarea acestor principii ca de exemplu: iubirea

aproapelui, grija faţă de săraci şi văduve, corectitudinea socială, cultul către un singur Dumnezeu etc. În primul secol d.C., comunităţile creştine şi-au conturat deja o identitate a lor, s-au rupt tot mai mult de iudaism şi au fost preocupate să propovăduiască doctrina lor evreilor din diasporă şi păgânilor. un bun exemplu îl constituie Sinodul din Ierusalim din anul 49 d.C., descris în Faptele Apostolilor în Cap.15, versetele 5-29, unde s-a decis ca şi criteriu şi normă totodată, că nu mai este necesar şi obligatoriu ritualul circumciderii pentru cei care îmbrăţişează creştinismul ca şi noua lor religie, deoarece acela era un ritual tipic ebraic.

Noii convertiţi au devenit tot mai mulţi şi toţi erau cetăţeni romani în acelaşi timp, astfel treptat, treptat, influenţele greco-romane au prins tot mai mult contur în toate dimensiunile şi aspectele vieţii comunităţilor creştine. Singurele aspecte semiticoebraice au mai rămas doar în partea liturgică a creştinismului. Majoritatea comunităţilor creştine se găseau în centrele urbane, acoperind un teritoriu tot mai vast al imperiului. În acelaşi timp a crescut şi exigenţa persoanelor de a avea cât mai multe şi mai clare răspunsuri la chestiunile practice şi simbolico-religioase ale religiei pe care au îmbrăţişat-o. Astfel, aşa zisa ierarhie formată din apostoli «şi urmaşii lor episcopii încep să îşi contureze tot mai mult atribuţiile şi să comunice între ei prin scrisori: Scrisoarea lui Clemente Romanul către Corinteni, al lui Policarp din Smirna către Filipeni, al lui Ignatie de Antiohia etc. Aceste scrisori conţin şi numeroase prescrieri juridice», dar şi alte informaţii referitoare la organizarea vieţii creştine din acele centre urbane, nu în ultimul rând unul dintre scopuri fiind şi acela de a evita apariţia intruşilor care să propună alte învăţături şi să creeze confuzie în comunitate. Începând cu sec. II, III şi IV apar

şi circulă cu mare influenţă scrierile pseudo-apostolice, care deja sunt un al doilea pas spre apariţia concretului drept canonic. Aceste redactări pseudoapostolice sunt scrise în greacă, au caracter de norme interne şi sunt legate de cult şi moralitate, cu pretenţia de a fi respectate de către comunitate. Autorul acestor scrieri este anonim, dar opera este atribuită apostolilor pentru a avea o mai mare autoritate şi credibilitate, acest lucru ne afectând conţinutul care de altfel era conform şi pe linie de continuitate cu învăţătura apostolilor.

Aceste opere pseudo-apostolice sunt: Didaché (Διδαχή) sau ”Doctrina celor 12 Apostoli”. «Este o lucrare alcătuită din 16 mici capitole, scrisă în greacă şi datată spre sfârşitul primului secol şi începutul celui de al II-lea în zonele Siriei, Palestinei sau Egiptului. Capitolele 6 şi 12 dezbat teme disciplinare, liturgice şi tainele (sacramentale) iniţierii creştine» (botezul, mirul şi cuminecarea).

Tradiţia Apostolică a lui Hipolit Romanul - opera a fost scrisă într-un ambient roman, este datată în jurul anilor 197-218, redactată în greacă, compusă din 32 de capitole; autorul nu a putut fi identificat în mod unanim de către cercetătorii istorici. Tratează teme ca şi: ritualurile de sfinţiri clericale şi de iniţiere în creştinism, timpul liturgic, rugăciunile cotidiene etc.

Didascalia Apostolilor, scriere datată probabil în 230, în zona Palestinei sau Siriei, alcătuită din 26 de capitole.

Analizează din punct de vedere ecleziastic şi religios timpul liturgic şi locurile liturgice.

Canoanele bisericeşti ale Sfinţilor Apostoli, scriere datată la sfârşitul sec. III, originară din zona Egiptului sau a Siriei, are 30 de capitole.

Primele capitole sunt o reelaborare a operei Didaché, iar celelalte capitole expun condiţiile şi calităţile pe care trebuie să le aibă o persoană din cler.

Constituţiile Apostolilor, document alcătuit din 8 cărţi, redactat

în greacă de către un autor arian. «Erezia ariană îl recunoaşte pe Isus Cristos doar ca om, nu şi ca Fiu al lui D-zeu, a fost condamnată în Conciliul Ecumenic de la Niceea I din 325» . Opera este datată între anii 360-380, probabil originară din Siria sau Palestina. Ia în discuţie teme ca şi: laicii, episcopii, preoţii, diaconii, văduvele, orfanii, martirii, schismele, modul de viaţă al creştinilor, iniţierea creştină etc. Primele 6 cărţi sunt o readaptare (repropunere) a Didascaliei Apostolilor; cartea a şaptea reia conţinutul din Didaché; iar cartea a opta, în capitolele de la 1 la 45 modifică profund conţinutul Tradiţiei Apostolice a lui Hipolit Romanul; capitolul 47 în schimb conţine cele 85 de Canoane ale Apostolilor. Din cauză că autorul era arian, această operă nu a fost acceptată de canonul 2 al Conciliului ecumenic din Trullo (691-692).

Canoanele Apostolilor sau Canoanele Apostolice. Aceste canoane (norme) scrise în greacă reprezintă una dintre cele mai vechi colecţii (culegeri), alcătuită din 85 de norme disciplinare care până în secolul al IVlea a fost folosită ca şi lege bisericească pe teritoriul Siriei. Ca şi conţinut, aceste norme reflectau o serie de cutume care trebuiau respectate în perioada preconciliară. Aceste canoane nu sunt scrise de către apostoli, au fost scrise cel mai probabil de către acelaşi autor cu Constituţiile Apostolice, însă ele circulau şi aveau să devină cunoscute ca fiind separate de corpul din care iniţial făceau parte. Mai târziu întreaga colecţie a celor 85 de Canoane ale Apostolilor a fost introdusă în rândul normelor canonice bisericeşti bizantine de către Patriarhul Ioan Scolasticul (565577), iar apoi acceptate şi confirmate ca norme universal valabile pentru întreaga biserică creştină de către Conciliul Trullan (691-692) prin canonul 2 şi de către Conciliul din Niceea II (787) prin canonul 1.

Alexandru Ploştinaru

mai 2010

23

Dintr-O altă perspectivă

capitalismul

Istoria ne învaţă că, de cele mai multe ori, omul îşi pune întrebări esenţiale doar atunci când se află pe marginea prăpastiei sau, mai rău, chiar pe fundul acesteia, privind neputincios în sus şi invocând ajutorul lui Dumnezeu cu o atitudine ce tinde să arunce întreaga responsabilitate în mâinile divinităţii. Când zbuciumul visceral al primelor puseuri de disperare a trecut deja, începem să ne întrebăm Cum a fost cu putinţă?, Cine este responsabil?, Ce am făcut greşit? şi, când minţile ni se liniştesc, începem să ne dăm seama că orice criză, orice prăpastie întunecată în care ne regăsim neputincioşi, este, de fapt, una morală. La fel se întâmplă şi cu criza economică. Din 2008, mijloacele de informare în masă vorbesc zilnic de criza economică, evitând să sublinieze că această criză este, înainte de toate, una morală.

Din fericire, există şi oameni mai luminaţi care, plecând de la o introspecţie necosmetizată a comportamentului uman, îşi dau seama că unde nu-i moralitate e vai de buzunar. Şi cum nimeni dintre noi nu trăieşte ca o monadă autarhică, bătaia din aripi a unui fluture din Australia ne va influenţa, mai devreme sau mai târziu, pe toţi.

În contextul unei introspecţii necosmetizate asupra cauzelor crizei economice, trebuie să menţionăm

24

mai 2010

o apariţie editorială realmente edificatoare a juristului şi analistului politic american Stephen Young. Este vorba de volumul Capitalism moral.

O reconciliere a interesului privat cu binele public, un volum care propune o revizuire din temelii a capitalismului, pentru a trece de la un sistem capitalist sălbatic la unul responsabil. Ediţia în limba română a apărut în anul 2009 la editura Curtea Veche.

Tratatul lui Stephen Young este structurat, din punct de vedere tematic, în trei părţi distincte. Primele 5 capitole sunt menite să aducă argumente în favoarea capitalismului moral.

Următoarele 7 capitole oferă un ghid practic pentru oamenii de afaceri şi micii întreprinzători care doresc să aplice

principiile capitalismului moral, în timp ce în ultimele două capitole se discută despre construirea şi promovarea unui leadership adecvat pentru implementarea capitalismului moral. În încheiere, Young ne propune analiza sa personală asupra crizei economice ce ne macină de aproximativ doi ani.

Citind rândurile aşternute pe hârtie într-un mod cât se poate de sintetic şi punctual de către Stephen Young, putem intui că nu este încă totul pierdut. Capitalismul moral teoretizat în volumul despre care vorbim nu este doar o născocire idealistă a unei minţi omeneşti, ci o stare de fapt, un concept ce poate părea abstract dar, totuşi, extrem de palpabil. Aflăm astfel că, în anul 1986, mai mulţi oameni de afaceri importanţi ai planetei s-au întâlnit în cantonul elveţian Caux pentru a discuta despre modalităţile de a răspunde atitudinilor xenofobe ce divizau economia de la acea vreme.

Succesul acelei întâlniri i-a îndemnat pe participanţi să se reunească în fiecare an, dând, astfel, naştere organizaţiei Caux Round Table, organizaţie care a devenit unul dintre promotorii cei mai importanţi ai capitalismului moral, elaborând în 1994 un ghid al oamenilor de afaceri responsabili.

Ca un bun cunoscător al gândirii occidentale, dar şi al culturilor Orientului Îndepărtat, Stephen Young încearcă să argumenteze necesitatea unui capitalism moral pornind de la valorile morale pe care le promovează cele mai importante religii ale lumii.

Astfel, Young consideră că moralitatea

este o dimensiune ontologică a omului, de care nimeni nu se poate dispensa, dar pe care nu toţi doresc să şi-o cultive.

Mergând pe acest fir logic, moralitatea este un act de cultură, o cultură a responsabilităţii faţă de sine şi faţă de oamenii dimprejur. Prin urmare, dorinţa de câştig cinstit nu este un păcat dacă aceasta nu devine un scop în sine, ci este considerată la stadiul de instrument în vederea ajutorării celorlalţi. Pornind de la aceste consideraţii, Stephen Young propune o sintagmă care devine laitmotivul întregii cărţi: interesul propriu considerat din perspectiva întregului! Prin urmare, „provocarea capitalismului moral este aceea de a îndepărta procesul de creare a bunăstării de la dimensiunea comportamentului primitiv şi de a-l apropia de sfera opţiunilor morale”.

Pentru a demonstra viabilitatea capitalismului moral, Young îl compară cu capitalismul sălbatic, probabil forma de capitalism cel mai larg răspândită în lume la ora actuală. Capitalismul sălbatic se revendică de la darwinismul social, care propune o viziune excesiv concurenţială asupra mediului de afaceri, în care cel mai puternic supravieţuieşte.

Prin urmare, ideea de afacere este plasată dincolo de orice constrângere socială, într-un context total antisocial al luptei pe viaţă şi pe moarte. Astfel, ideea de afacere este văzută drept o oportunitate pentru a impune asupra celorlalţi o formă de autoritate şi de a-i subjuga. Şi totuşi, adepţii înverşunaţi ai capitalismului sălbatic sunt chiar oamenii de afaceri care au ajuns la cele mai răsunătoare falimente, ca de exemplu compania Enron. Cei care îşi fac un scop în viaţă din a frauda tot ce se poate sunt cei care plătesc cele mai usturătoare amenzi, pierd încrederea clienţilor sau a asociaţilor şi, în cele din urmă, dau faliment. În capitolul 3, Stephen Young enumeră nenumărate cazuri care prezintă această simptomatologie, propunând chiar şi un veritabil bilanţ contabil al costurilor capitalismului sălbatic care se răsfrâng asupra buzunarelor patronilor. Prin urmare, se întrevede faptul că a urma principiile capitalismului moral poate fi chiar profitabil pentru oamenii de afaceri.

Există, însă, două condiţii sine qua non pentru adoptarea şi implementarea unui capitalism moral: proprietatea privată şi piaţa liberă. Prin urmare, nu poate exista un capitalism moral într-un stat unde cetăţenilor

le este negat dreptul la proprietate, iar economia este planificată „la centru”. Aceste observaţii nu sunt neapărat tipice pentru gândirea lui Young, ci sunt preluate de la alţi gânditori. Hegel, de exemplu, considera că unui om îi trebuie garantată proprietatea privată pentru a putea cere de la el un comportament moral. Proprietatea privată este factorul care-i facilitează omului o considerare reală a lumii. Fără proprietate privată, lumea rămâne pentru individ o realitate abstractă iar comportamentul moral poate exista doar atunci când abstractul devine tangibil. În ceea ce priveşte necesitatea unei economii libere pentru dezvoltarea viabilă a capitalismului, unul dintre teoreticienii cei mai cunoscuţi este Francis Fukuyama, care arată în Sfârşitul istoriei că un stat autoritar poate avea efect oarecum benefic doar pe termen foarte scurt, în timp ce un regim democratic poate favoriza o dezvoltare economică pe termen lung.

Partea a doua a cărţii este, poate, mai puţin interesantă, căci este un ghid de aplicare a principiilor capitalismului moral, fiind, prin urmare, un demers interesant doar pentru oamenii de afaceri sau micii întreprinzători. În schimb, foarte interesant este capitolul conclusiv despre criza economică, un capitol inedit, scris de curând de către Stephen Young şi inclus, deocamdată, doar în ediţia în limba română a cărţii, originalul în engleză apărând în 2003. Stephen Young nu ezită să sublinieze că această criză economică este rezultatul lăcomiei omeneşti şi dorinţa de câştig imediat prin speculaţii financiare adesea fără acoperire în economia reală.

Nu dorim să oferim, însă, prea multe detalii, pentru a nu lua nimic din savoarea intelectuală, morală şi etică pe care această carte o oferă cititorilor interesaţi de o viziune eminamente etică asupra capitalismului. Dincolo de uşoarele tendinţe relativiste în ceea ce priveşte discursul religios cuprins în aceste pagini, lucrarea lui Stephen Young cred că poate fi considerată drept un semnal de alarmă demn de luat în seamă, inclusiv în ceea ce priveşte „originalul” capitalism românesc, care a avut nefericirea de a fi implementat într-o societate care, în aproape jumătate de veac, a uitat ce e libertatea, şi când a redescoperit-o, a interpretat-o eronat.

Dan Pătraşcu

mai 2010

25

THE CuRIOuS CASE OF bENJAMIN buTTON

un Film aproape de oscar cum s-ar putea complica mai mult firul întâmplărilor. Coloana sonoră reușește să transpună publicul cu ușurință în trăirile personajelor, te bucuri și suferi alături de cei doi îndrăgostiți. un lucru care m-a impresionat la acest film este schimbul de replici: dialoguri profunde și inteligente, reușind să nu devină greu de digerat sau să cadă în extrema siropoasă. Am rămas în minte cu câteva dintre ele: ”Viața este definită de oportunitățile pe care ți le oferă, chiar și cele pe care le ratezi”, ”Este un sentiment ciudat când te întorci acasă. Arată la fel, miroase la fel, se simte la fel. Realizezi atunci că

Tradus în româneşte “Strania poveste a lui benjamin button”, filmul este o adaptare după nuvela omonimă a autorului american Francis Scott Fitzgerald. Regia de David Fincher, scenariul de Robin Swicord și Eric Roth. În rolurile principale îi găsim pe brad Pitt și Cate blanchett, aflați în ipostaza de suflete-pereche.

Avem de-a face cu o dramă presărată cu elemente de science fiction, ce urmărește cazul ieșit din comun al unui bărbat pe nume benjamin button.

Acesta reușește să inverseze procesul firesc de scurgere a timpului, născânduse bătrân și întinerind pe măsură ce anii se scurg. Acțiunea se desfășoară pe parcursul a câțiva zeci de ani, începând spre sfârșitul primului Război Mondial.

Povestea se complică și mai mult în momentul în care benjamin și Daisy se îndrăgostesc unul de celălalt și își dau seama că nu au privilegiul de a îmbătrâni împreună. un film magic despre iubire, credință, suferință și puterea de sacrificiu. Nu am mai văzut de mult un scenariu așa de original și bine construit. un început ciudat, de la care nu știi la ce să te aștepți, un sfârșit pe care sigur nu puteai să ți-l imaginezi. la fiecare pas stai cu sufletul la gură și te întrebi

26

mai 2010

opera naȚionalĂ timiȘoara

romÂnĂ

Repertoriul lunii mai 2010 Duminică, 2 mai 2010, ora 19.00 RIGOlETTO - operă în trei acte de G. Verdi Miercuri, 5 mai 2010, ora 19.00 TOSCA - operă în trei acte de G. Puccini Duminica, 9 mai 2010, ora 18.00 CARMEN - operă în patru acte de G. bizet Miercuri, 12 mai 2010, ora 19.00 bOEMA - operă în patru acte de G. Puccini reComanDarea lunii mai: Vineri, 14 mai 2010, ora 18.00 lIlIACul - operetă în trei acte de J. Strauss Populara operă a lui Strauss este un amestec de comedie și dans. Acţiunea se petrece în ultima zi a anului 1870. În casa familiei Eisenstein se pune la cale o farsă cu final fericit, un bun prilej de bârfe pentru societate, în micul orăşel austriac Weinberg.

ceea ce s-a schimbat de fapt, ești tu”.

Cu peste 25 de premii câștigate și alte 69 de nominalizări în cadrul unora dintre cele mai importante festivaluri de film din lume, The Curious Case of benjamin button, a făcut înconjurul lumii și a ajuns la încasări de aproape Duminică, 16 mai 2010, ora 19.00 350 de milioane de dolari. Este un film VăDuVA VESElă operetă de Fr. lehar care trebuie văzut, savurat și la care poți să meditezi mult timp după aceea.

Miercuri, 19 mai 2010, ora 19.00 În cadrul Festivalului Internaţional Timişoara Muzicală puteţi urmări GAlA Campionatul De taBle 2010 bAlETuluI AuSTRIAC Campionatul de Table din Timișoara a luat ființă în mai 2007, prima etapă desfășurându-se în sistem eliminatoriu pe parcursul a două zile. Datorită succesului, acțiunea a continuat și în anii următori, iar anul acesta, în luna februarie a avut loc prima etapă cu un număr de peste 100 de participanți. În perioada 29-30 mai urmează etapa secundă la care sunt așteptați circa 250 de participanți.

Duminică, 23 mai 2010, ora 18.00 NuNTA luI FIGARO operă de W. A. Mozart, bazată pe comedia lui Pierre Caron de beaumarchais la folle journée ou le mariage de Figaro.

Duminică, 30 mai 2010, ora 19.00 TRAVIATA operă în trei acte de G. Verdi – PREMIERA. la baza operei stă romanul lui Alexandre Dumas fiul, Dama cu camelii.

Andrada Mişcă

Mulţumim celor care au făcut posibilă apariţia acestui număr al revistei noastre.

Dumnezeu să-i binecuvinteze!

Birou Notarial

Albu Adrian Caius Vraşti Simona Mihaela

Str. Proclamaţia de la Timişoara, nr. 5, et. 2, ap. 10

aBonamente: Abonamentele se pot face plătind în avans contribuţia recomandată pentru susţinerea revistei, corespunzătoare numărului de apariţii dorit. Abonamentele se fac prin PAROHIE, sau se poate trimite contribuţia pentru abonament prin MANDAT POŞTAL la adresa: OPRIŞA Mihai Răzvan Str. Holdelor, Bl. B91, Sc. B, Ap.5, 300270 Timişoara, jud. Timiş.

Vă rugăm să menţionaţi pe mandat “Abonament Reînvierea”, numele şi adresa unde să vă trimitem revista, eventual şi totalul de exemplare dorit dacă doriţi mai multe din acelaşi număr.

Contribuţia recomandată pentru abonamenul pe lunile iulie-decembrie 2010 este de 30 RON.

SuSŢinerea reViStei: În momentul de faţă 25% din costul revistei este susţinut de către episcopie, 25% de către binefăcători, iar 50% de către credincioşi prin contribuţia pentru revistă. Rugăm pe toţi cei care ar putea ajuta la acoperirea unei părţi din cheltuielile de tipărire să facă acest gest de caritate şi de cultură în acelaşi timp.

Dumnezeu să răsplătească acest efort şi să vă binecuvinteze.

Toţi binefăcătorii vor fi pomeniţi la Sfânta Liturghie arhierească.

ContriBuŢia reComanDatĂ: Pentru a sprijini revista, contribuţia recomandată pentru fiecare număr este de 5 ron.

mai 2010

27

sfântul părinte papa Benedict al XVi-lea dă binecuvântarea Urbi et Orbi duminica paştilor 2010 ,Vatican