REÎNVIEREA 1-4/2010

Revista Episcopiei Române Unite, Greco-Catolice, de Lugoj  anul I  nr. 1-4/2010  ianuarie-aprilie

REÎNVIEREA (Sionul Românesc)

HRISTOS A ÎNVIAT DIN MORŢI cerurile după cuviinţă să se veselească, şi pământul să se bucure. Şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută că Hristos S-a sculat, veselia cea veşnică.

În acest număr:

Pastorala de Paşti Vizita Ad Limina Mormântul Sfântului Petru o altă teorie despre stat episcopul ioan boroş botezul crucii

CUPRINS caseta redacţiei Preşedinte de onoare: PSS Alexandru Mesian Director & Redactor şef: Pr. Răzvan Oprişa

Pag. Secţiunea

Articole

3-4

PAGINA OFICIALĂ

Pastorala de Paşti

5-6

EDITORIAL

un nou început interviu cu Pr. dr. Marius Pop

7-17

EVENIMENTE DIN EPISCOPIE

retrospectiva anului 2009 Vizita ad limina sant egidio sfinţire dobreşti agenda episcopiei pe lunile aprilie-mai ...

17-19

BISERICA UNIVERSALĂ Mesajul sfântului Părinte pentru Postul Mare discursul sfântului Părinte de ziua bolnavului

20-21

SIMŢIRI LITURGICE

Botezul crucii

22-23

ISTORIA NOASTRĂ

episcopul ioan Boroş

24-25

PELERINAJ

sfântul apostol Petru

26-27

TEOLOGIE - DREPT CANONIC

codul canoanelor Bisericilor răsăritene

28

REFLECŢII ŞI REFLEXII

o altă teorie despre stat

29

CULTURĂ

interviu cu felicia costa

30

SPIRITUALITATE

cine a luat piatra de pe mormânt

Comitetul de redacţie: Raimondo-Mario Rupp, Dan Pătraşcu, Adela Oprişa Responsabil ştiri: Raimondo-Mario Rupp Colaboratori articole: Mons. Gabriel Buboi, Sergiu Soica, Dan Pătraşcu, Andrada Mişcă, Cristian Micaci, Ioana Oprişa, Alexandru Ploştinaru Concept grafic şi tehnoredactare: Pr. Răzvan Oprişa, Adela Oprişa Corespondeţa: Str. Ep. Dr. Ioan Bălan nr. 6, Lugoj 305500, Timiş, România razvan.oprisa@gmail.com ISSN: 1844-8526

Întreaga responsabilitate privind exactitatea şi autenticitatea datelor prezentate în articole revine exclusiv autorilor acestora. Responsabilitatea pentru respectarea copyright-ului aparţine integral autorilor articolelor.

CĂUTĂM COLABORATORI cei care doresc să scrie articole spre a fi publicate în revista Reînvierea sunt încurajaţi să o facă. nu ezitaţi să ne scrieţi dacă aveţi nelămuriri.

Pentru a fi publicate, articolele trebuie să poată fi încadrate în una din secţiunile revistei.

Materialele trimise redacţiei nu se vor restitui. redacţia nu este obligată în nici un fel să publice toate materialele propuse spre publicare. Întreaga responsabilitate privind exactitatea şi autenticitatea datelor prezentate în articole revine exclusiv autorilor. responsabilitatea pentru respectarea copyright-ului aparţine integral autorilor articolelor. le mulţumim tuturor colaboratorilor noştrii pentru efortul material şi intelectual depus. dumnezeu să-i răsplătească cu sănătate şi har.

Nr. 203 / 2010

ALEXANDRU Din mila lui Dumnezeu şi graţie Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Episcop român unit, greco-catolic, al Eparhiei Lugojului Onoratului cler şi iubitului popor credincios har, binecuvântare şi mântuire de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul nostru Isus Hristos Cristos a înviat!

Iubiţi fraţi întru preoţie şi iubiţi credincioşi, Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns să petrecem împreună luminata zi a Învierii Domnului nostru Isus Cristos.

Astăzi este ziua triumfului veşnic al Învierii lui Isus. Minunea minunilor, praznicul praznicelor, sărbătoarea sărbătorilor şi cel mai mare act al începutului istoriei creştinismului: Învierea Mântuitorului nostru. Învierea lui Cristos este temelia învierii noastre, este descoperirea supremă a puterii divine, este împlinirea profeţiilor, ca argument convingător al lucrării Providenţei în lume, este împlinirea şi desăvârşirea credinţei drepţilor Vechiului Testament. Învierea Domnului este lumina care luminează conştiinţele credincioşilor, curăţindu-le de idei preconcepute; este lumina care înlătură mitul şi legenda.

Credinţa în Înviere este viaţa Bisericii, este existenţa ei bazată pe faptul Învierii lui Cristos. Fără Înviere n-ar exista Biserica: „Dacă Cristos n-ar fi înviat, zadarnică ar fi propovăduirea noastră, fără rost credinţa noastră ... am fi tot în păcat ... iar acum Cristos s-a sculat din morţi, începătură celor adormiţi s-a făcut, că de vreme ce printr-un om a intrat moartea în lume, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci precum întru Adam toţi mor, aşa întru Cristos toţi vor învia” (cf. 1 Cor 15, 17-22). Învierea lui Cristos este permanenta bucurie a credincioşilor; este un fapt unic ce nu se repetă. Despre Înviere nu se poate vorbi înafara Bisericii lui Cristos, pentru că Învierea lui Cristos a fost temelia credinţei Apostolilor, pentru ei şi pentru noi Isus este Mesia cel aşteptat, iar Spiritul Sfânt ne luminează să înţelegem acest adevăr dumnezeiesc. Biserica creştină din primele veacuri se numea Biserica Învierii pentru că temelia predicării Apostolilor era despre Învierea Domnului şi învierea noastră.

Iubiţi credincioşi, Pe cât de zguduitoare şi întunecată a fost Vinerea Mare, pe atât de măreaţă, luminoasă şi strălucitoare a fost ziua Învierii lui Cristos, ziua celei mai curate bucurii şi a celei mai dulci mângâieri. În această zi, El, Stăpânul vieţii şi al morţii, a zdrobit imperiul satanei şi ne-a redat libertatea de fii ai lui Dumnezeu. Cu adevărat: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Dumnezeu ca să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa”( Psalmul 117,24).

Bucuria acestei zile a Învierii Domnului nostru Isus Cristos se răsfrânge în toate slujbele religioase care se celebrează în Biserică, mai ales în cele ale duminicilor. Învierea Domnului este temelia credinţei noastre creştine, pe care o mărturisim cu toţii în mod solemn, ori de câte ori rostim Crezul: „Şi a înviat a treia zi, după Scripturi”.

Toate scrierile Noului Testament: Evangheliile, Faptele Apostolilor, Scrisorile Apostolilor, ne arată că toate profeţiile mesianice ale Vechiului Testament, precum şi cele ale Mântuitorului Isus referitoare la Învierea Sa, s-au împlinit până la ultima literă.

Duşmanii Învierii lui Cristos au încercat de-a lungul unei istorii de 2000 de ani şi încearcă şi astăzi să conteste şi să combată prin toate mijloacele acest adevăr fundamental al Învierii Domnului, în speranţa că, atacând temelia creştinismului, vor izbuti să dărâme întregul edificiu, adică Biserica lui Cristos.

Isus li se arată Apostolilor în Galileea, în cele patruzeci de zile până la Înălţarea Sa la cer, iar mai pe urmă i se arată lui Saul – Sfântul Pavel de mai târziu – pe drumul Damascului (I Corinteni 15,8) pe când Saul mergea în Damasc să-i prindă pe creştini şi să-i aducă în Ierusalim pentru a fi judecaţi.

Iubiţii mei fii sufleteşti, Însufleţiţi de convingerea Învierii lui Isus, Apostolii devin, după pogorârea peste ei a Spiritului Sfânt, propovăduitori

ianuarie-aprilie 2010

3

neînfricaţi ai lui Isus cel Înviat, pentru care ei îndură bătăi, prigoniri şi închisoare, declarând cu seninătate şi curaj, în faţa Sinedriului, că ei nu pot să nu vorbească despre ceea ce ei înşişi au văzut şi au auzit, adică despre Cristos răstignit şi înviat. Şi prin această mărturie a lor, pecetluită cu sângele martiriului, ei au cucerit o lume întreagă.

Întreaga credinţă a Apostolilor, a tuturor sfinţilor şi martirilor, precum şi mărturia de douăzeci de veacuri a Bisericii este zidită pe temelia de nezdruncinat a Învierii, pe mormântul gol din care a ţâşnit viaţa lumii.

Cristos a înviat – înseamnă că Dumnezeu există.

Cristos a înviat – înseamnă că există viaţă veşnică şi Cristos este începutul învierii noastre la această viaţă.

Cristos a înviat – înseamnă că speranţa omenirii este justificată.

Cristos a înviat – înseamnă că profeţiile şi minunile biblice sunt adevărate.

Cristos a înviat – înseamnă că Isus a încredinţat Bisericii Sale misiunea de a-i învăţa şi de a-i sfinţi pe oameni, misiune care trebuie îndeplinită până la sfârşitul veacurilor: „...mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Spiritului Sfânt; învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit; şi iată, eu cu voi sunt până la sfârşitul veacurilor”( I Corinteni 15,8).

Învierea lui Cristos este, pentru toţi creştinii, prilej de bucurie, mângâiere şi speranţă. Pentru acest sfânt ideal al Învierii ne ducem povara grea a Crucii pe urmele lui Isus Cristos Crucificat şi Înviat, ştim că dacă trăim şi murim cu Cristos, adică după învăţătura Sa, şi noi vom învia împreună cu Cristos întru mărire.

Iubiţi credincioşi,

În anul 2009 Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea a adresat întregii Biserici chemarea de a celebra un an special – Anul Sfintei Preoţii – an în care preoţii din întreaga lume sunt chemaţi să redescopere şi să aprofundeze vocaţia preotului de astăzi ca păstor de suflete într-o cultură profund secularizată.

Acest An al Sfintei Preoţii trebuie să încurajeze drumul preoţilor spre perfecţiunea spirituală de care depinde ministerul lor sacerdotal, astfel încât întregul popor al lui Dumnezeu, împreună cu ei, să poată redescoperi darul extraordinar al Sfintei Preoţii.

Acest an reprezintă o oportunitate de rugăciune pentru preoţi şi pentru vocaţii la preoţie, pentru a-L sluji pe Dumnezeu şi pe oameni pentru ca poporul lui Dumnezeu şi societatea să conştientizeze rolul Sfintei Preoţii. *

*

*

În cursul lunii februarie 2010, întreg episcopatul catolic, de ambele rituri, din România a fost în vizita ad limina Apostolorum la Roma. În discursul adresat cu această ocazie Episcopilor catolici din România, Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea a menţionat, printre altele: „... gândul meu se îndreaptă spre comunităţile voastre. Duceţi preoţilor, călugărilor, călugăriţelor, tuturor credincioşilor din România şi Republica Moldova salutările mele şi încurajarea mea, dându-le asigurarea afecţiunii mele. Invocând mijlocirea Maicii Domnului şi a sfinţilor din ţinuturile voastre, vă dau din inimă Binecuvântarea mea, vouă şi tuturor membrilor poporului lui Dumnezeu încredinţaţi solicitudinii voastre pastorale”. * * *

Închei şi eu această scrisoare pastorală dorind ca Învierea Mântuitorului să fie pentru toţi creştinii prilej de bucurie, mângâiere şi speranţă.

Să ne bucurăm şi noi, împreună cu Biserica, în această luminată zi a Învierii, aşa cum ne îndeamnă ea prin Catavasiile Învierii:

„ Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare. Paştile Domnului, paştile; căci din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Cristos Domnul ne-a trecut pe noi cei ce cântăm cântare de biruinţă”. Amin.

Sărbători fericite!

Cristos a înviat!

ALEXANDRU Episcop de Lugoj

Dată la Reşedinţa Noastră Episcopală din Lugoj la Praznicul Învierii Domnului 2010 Însemnare: Această pastorală se va citi în fiecare biserică parohială la Sfânta Liturghie din prima zi de Paşti, iar în filii a doua zi.

4

ianuarie-aprilie 2010

În loc de editorial

lA uN Nou ÎNcePut

suntem în perioada Paştilor, perioadă a reînnoirii legăturii noastre personale cu cel care a fost mort şi a înviat, perioadă a renaşterii spirituale, timp în care toţi suntem mai bucuroşi şi în care ne mărturisim credinţa noastră mai intens decât oricând salutându-ne hristos a înviat. astăzi, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor spirituale şi culturale ale credincioşilor, cu bucurie episcopia de lugoj propune publicului larg revista reînvierea.

Primul z i a r/ publicaţie a diecezei de lugoj a apărut la 1 ianuarie 1914. din 1914 până în 1920 s-a numit “foaia oficioasă a diecesei lugojului”. spre sfârşitul anului 1920 apare cu numele “sionul românesc. foaie oficială a diecezei lugojului”. intenţia tipăririi unei asemenea foi era aceea de a putea înlesni comunicarea între veneratul ordinariat al lugojului şi clerul subordonat lui, fiind deci o foaie internă exclusiv dedicată clerului. foaia apărea de doua ori pe lună la interval de două săptămâni. ultimul număr dinaintea scoaterii Bisericii române unite în afara legii se pare că a fost în 7 noiembrie 1947. după revoluţia din decembrie 1989 şi repunerea în legalitate a Bisericii noastre, în aprilie 1999 se reia publicarea foii oficiale a eparhiei lugojului, pentru ca din mai 1999, odată cu venirea sfântului Părinte Papa ioan Paul al ii-lea în românia, această publicaţie să se numească reînvierea, nume pe care şi-l păstrează şi astăzi. formatul publicaţiei şi numărul de pagini a variat în timp, ultimul număr având coperte color şi interiorul alb-negru. cu timpul materialele publicate au cunoscut o uşoară diversificare, trecându-se de la publicarea exclusivă a evenimentelor din eparhia de lugoj la o paletă mai largă de articole, cum ar fi eseuri culturale, gânduri spirituale etc.

Începând cu anul 1999, redactor coordonator si tehnoredactor a fost Pr. dr. Marius Petru Pop, iar ultimul număr a apărut în oct-dec 2009. Începând cu luna martie 2010 am fost numit de către Ps alexandru Mesian episcop de lugoj responsabil cu revista eparhiei. Îmi exprim şi pe această cale profunda gratitudine pentru încrederea acordată. aş vrea să mulţumesc pe această cale şi noului colectiv de redacţie şi colaboratorilor care au renunţat la o parte din timpul lor liber şi au scris articole pentru acest prim număr. revenind la revistă, am încercat să imprim acestei publicaţii un suflu nou printr-o nouă grafică şi o nouă politică editorială.

Grafica full-color şi diversitatea articolelor propuse sper să trezească interesul general pentru această publicaţie. să nu uităm că această publicaţie se vrea pe de o parte o legătura strânsă dintre episcop şi credincioşi, iar pe de altă parte un instrument de înălţare spirituală. numerotarea revistei va avea loc într-o manieră mai simplă şi adaptată cerinţelor actuale. dacă până în prezent numerotarea era consecutivă ne ţinând cont de anul apariţiei, de acum fiecare publicaţie va avea un număr unic de indentificare corespunzător lunii de apariţie, cu fiecare nou an numerotarea reîncepând de la 1.

Planul nostru este ca revista să apară cu regularitate o dată pe lună, fără a exclude însă situaţiile în care vom fi nevoiţi să tipărim numere cumulative pe două sau mai multe luni.

Momentan revista va fi distribuită doar în parohii, iar cei care ar dori să se aboneze la următoarele numere sunt rugaţi să se adreseze parohilor. aşteptăm pe adresa pentru corespondență sugestiile, nemulţumirile, întrebările sau chiar articolele dumneavoastră. cu speranţa că acest nou început va fi unul care să pună încă o piatră la temelia zidirii noastre sufleteşti, vă invit să susţineţi această publicaţie spiritual şi material, să vă rugaţi pentru toată redacţia revistei, dar şi pentru toţi colaboratorii şi binefăcătorii ei. hristos a înviat!

Pr. răzvan oprişa

ianuarie-aprilie 2010

5

interViu cu

Pr. Dr. MAriuS PoP

INTERVIU CU PR. DR. MARIUS POP, RESPONSABIL AL REVISTEI REÎNVIEREA ÎNTRE 1999-2009 - Care era situaţia revistei (nume, format, tiraj...) în momentul preluării?

- iniţial s-a numit sionul roMÂnesc. eu am început să redactez revista cu ocazia venirii în românia a sfântului Părinte Papa ioan Paul al ii-lea, în anul 1999. la început s-a tipărit la Blaj, la tipografia Buna Vestire, dar nemaifăcând naveta la Blaj, ca să predau la facultatea de teologie Grecocatolică, am căutat o tipografie în oraş: o perioadă s-a tipărit la tipografia fundaţiei europene drăgan iar de mai mulţi ani încoace la tipografia alMariones, ambele din lugoj. În vremea cât se tipărea la Blaj, mergeam la tipografie seara, după ce terminam de predat studenţilor teologi; mai dădeam o fugă, ca să verific calcurile, şi în scurtul timp liber dintre masa de prânz şi primul curs pe care-l susţineam în decursul după-amiezei. de la mine revista pleca gata pentru tipar; desigur, mai citeam o dată textul înainte de a fi listat pe calc, pentru a evita să se strecoare vreo greşeală. la propunerea P.s. alexandru, odată cu tipărirea noii serii, revista a luat numele care îl poartă şi azi: “reÎnVierea (sionul românesc). foaia diecezană a lugojului”. cu numărul pe decembrie 2009 s-a ajuns la nr. 127 al noii serii. tirajul a fost de 250 de exemplare, iar în ultimul timp de 200 de exemplare.

- Cu ce gânduri, speranţe, expectative a-ţi pornit la drum şi care era scopul revistei în momentul preluării?

- am pornit la drum cu gândul de a reedita această revistă diecezană a lugojului; am gândit-o cu o parte informativă (să informeze cititorii despre principalele evenimente ale eparhiei lugojului) dar şi cu una “formativă”, cu diferite articole pe teme de spiritualitate, morală, liturgică, tipic bisericesc, ş.a.

- Cum a evoluat revista in aceşti ani?

- am trecut de la o hârtie mai simplă la foaie lucioasă la interior; ulterior s-a adăugat coperta color.

- Cum s-ar putea rezuma într-o frază aceşti 10 ani de muncă la Reînvierea?

- M-am străduit să fie o cronică a principalelor evenimente din viaţa eparhiei, chiar dacă apariţiile revistei nu au fost totdeauna lunare.

- Un gând la încheierea acestei perioade de sacrificii şi muncă asiduă?

- ocupându-mă de revistă am avut ocazia să cunosc mai bine evenimentele pe care le consemnam sau le aşezam doar în paginile revistei, să cunosc mai bine viaţa eparhiei de lugoj şi să ofer şi cititorilor ocazia de a cunoaşte activitatea bogată desfăşurată aici; mi-a oferit fericita ocazie de a lua legătura cu multe persoane care au colaborat la apariţia revistei.

6

ianuarie-aprilie 2010

activitatea de-a lungul celor aproape 11 ani de când m-am ocupat de apariţia revistei nu a fost deloc uşoară; munca la revistă m-a “constrâns” şi la o perfecţionare din mers - nefiind aceasta singura sau principala mea activitate - în ceea ce priveşte lucrul la computer şi în mass-media catolică. a însemnat şi emoţii multe: să funcţioneze computerul, să nu se piardă din calitatea imaginilor în timpul procesului de tipărire, să am la îndemână şi fotografii care să însoţească ştirile, ştiind că de multe ori o imagine face cât o mie de cuvinte... nu în ultimul rând, o preocupare importantă a fost promovarea şi menţinerea ecumenismului, care a dat deja atâtea roade în Banat. la finalul activităţii de redactor-coordonator al “reînvierii”, le mulţumesc tuturor colaboratorilor şi cititorilor revistei pentru ajutor, atenţie şi răbdare.

Pr. dr. Marius Pop

eVeniMentele anului 2009

retroSPectiVĂ

1. Preoţi: - hirotoniţi (4): Ionel Maier, Sabău Gabriel, Ovidiu Crişan şi Ovidiu Gheorghe Rănescu - decedaţi (1): Pr. Iacob Teacă - Total preoţi la 31 decembrie 2009: 113 2. Formare: - Cursuri de vară, pentru prima dată cinci zile, cu toţi preoţii din Eparhia de Lugoj (100 de preoţi în două serii) - Exerciţii spirituale în perioada Postului Mare, timp de trei zile cu 100 de preoţi - Reculegere spirituală cu soţiile preoţilor (40) 3. În eparhia de Lugoj se celebrează Sfânta Liturghie în 138 de locuri.

4. S�inţire loc de biserică la Arad-Micălaca (1) 5. Capele noi amenajate la Băuţar şi Păucineşti (2) 6. Vizite externe 10: Italia (Roma, Modena), Austria, Serbia, Ucraina, Franţa, Polonia, Belgia, Franţa (Paris, Lourdes) 7. Vizite pastorale: Nădlac, Deva, Orăştie, Romos, Secăşeni, Oraviţa, Deva, Hunedoara, Reşiţa, Lugoj II, Lugoj III, Minişul de Sus, Timişoara I, Izvin, Şimand, Scăiuş, Uricani, Comloşu-Mare, Arad-Micălaca, Bocsig, Recaş, Băuţar, Bucova, Şeitin, Arad-capelă. (25) 8. S-au în�iinţat 10 reuniuni Mariane (aproximativ 300 de membri) 9. Întâlnirea diecezană a Tineretului la Lugoj (aproximativ 300 tineri).

Moto: „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine te cuvântăm, Ţie-ţi mulţumim şi ne rugăm Ţie Dumnezeului nostru”.

10. Aproximativ 110 tineri din Eparhia de Lugoj participă la Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic de la Baia Mare 11. Amenajări Centru Pastoral „Sf. Vasile” din Lugoj: - geamuri PVC, demisol, hol - instalaţie gaz metan, încălzire demisol şi parter 12. Amenajări Centru Eparhial Lugoj: - au plecat Surorile de Caritate de la etaj şi s-au amenajat şase camere cu câte trei paturi.

- trei camere, o sufragerie şi o bucătărie.

- acces la etaj pe scara interioară - reparaţii tencuieli şi vopsiri perete curte interioară - schimbare geamuri cu termopan curte interioară 13. Maşini achiziţionate pentru preoţi (10) 14. Colecte „Terra Santa”, „Obolul Sf. Petru”, „Opere Misionare” 15. Ajutoare pentru studenţii de la Teologie (20082009) 10.000 lei 16. Ajutoare săraci: lunar, ocazional 17. Pachete de sărbători: Crăciun, Paşti 18. Modernizarea clopotelor din turnul catedralei.

Au contribuit: consiliul Primăriei, credincioşii din Lugoj, contribuţii Episcopie.

19. Biserici nou construite (în ultimii ani): 21 20. Şantiere biserici: Cugir, Simeria, Petroşani, Hunedoara, Băuţar, Arad, Brad, Chişinău-Criş, Cărpiniş, Dobreşti.

eVeniMente iMPortante

DiN ePiScoPiA De luGoJ

12 IANUARIE reorganizarea sediului protopopial la arad 17 IANUARIE Întâlnire ecumenică a tinerilor la timişoara. Pe 17 ianuarie la ora 18:00 la Biserica Piariştilor a avut loc întâlnirea ecumenică anuală a tinerilor. tema de anul acesta a fost “bucuria întâlnirii” respectiv episodul vizitei Preasfintei fecioare la verişoara sa elisabeta. au participat tineri de la toate cultele creştine din oraş. În cadrul acestei întâlniri fiecare grup a spus o rugăciune şi a cântat un cântec. din partea cultului greco-catolic a participat Pr. răzvan oprişa, paroh la timişoara iV. (via www.timisoara4.ro)

18 IANUARIE Întâlnirea consilierilor şi a protopopilor din eparhia de lugoj. În data de 18 ianuarie, es Mons. alexandru Mesian, a convocat la reşedinţa episcopală pe toţi consilierii şi protopopii eparhiei pentru a discuta problemele mai importante din viaţa Bisericii Greco-catolice respectiv a eparhiei de lugoj.

18 IANUARIE e.s. Mons. alexandru Mesian, episcop de lugoj, participă la întâlnirea de rugăciune din catedrala romano-catolică din szeged

PREDICA E.S. Mons. Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, rostită în cadrul întâlnirii de rugăciune din Catedrala romano-catolică din Szeged ianuarie-aprilie 2010

7

18 ianuarie 2010

Excelenţa Voastră, Excelenţele Voastre, Iubiţi fraţi întru preoţie, Iubiţi credincioşi de diferite confesiuni şi etnii,

“Voi veţi fi martorii acestor lucruri” “Voi sunteţi martorii acestora” (luca 24, 48)

sunt deosebit de onorat să pot lua parte aici, la szeged, la întâlnirea ecumenică din cadrul octavei de rugăciune pentru unitatea creştină, ediţia 2010, venind de la lugoj, din dieceza vecină. sunt foarte onorat de invitaţia adresată de excelenţa sa reverendissimă dr. Kiss-rigo laszlo, episcop de szegedcsanad, căruia îi suntem profund recunoscător. tema propusă pentru ediţia din acest an a săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor este: “Voi sunteţi martorii acestora” (luca 24, 48). tema aceasta este o temă misionară, dată de isus Înviat nu numai celor doi apostoli: luca şi cleopa în drum spre emaus, ci invită toate Bisericile creştine şi pe toţi oamenii să binevestească iubirea lui dumnezeu pentru oameni şi să-i cheme la mântuire, în comuniune cu dumnezeu şi cu semenii. ca şi în anul 1910, la conferinţa Mondială a Misiunilor de la edimburg (scoţia), şi acum Bisericile creştine au misiunea de a chema oamenii la “pocăinţă şi reconciliere, la comuniune şi conlucrare, pentru a mărturisi împreună iubirea lui Cristos faţă de noi”.

Mărturisirea crucii şi Învierii lui cristos, fiul lui dumnezeu, cel ce s-a făcut om pentru ca oamenii să participe la viaţa şi fericirea veşnică divină, este şi va fi misiunea principală a Bisericii, după cum ne învaţă sfântul apostol şi evanghelist ioan: “Aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Unul Născut Fiul Său ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (cf. ioan 3, 16).

Voi veţi fi martori ai acestor lucruri! aceste cuvinte au fost adresate de isus cristos apostolilor în ziua Învierii sale glorioase. ele veneau să pecetluiască pentru totdeauna destinul acestor apropiaţi ai Mântuitorului care, într-un interval de doar câteva zile, traversează experienţa cea mai tulburătoare a vieţii lor. această experienţă i-a purtat de la speranţa dobândirii unui loc de mărire alături de un mesia pământesc, prin dezamăgirea de a-l vedea pe Învăţătorul lor arestat, condamnat, schingiuit, răstignit pe crucea pe care va şi muri foarte curând şi mai apoi prin spaima de iudei, spre întâlnirea cu isus cristos Înviat. or, numai după ce au trăit toate aceste experienţe la intensitate maximă şi după ce au primit ajutorul spiritului sfânt trimis asupra lor, au putut apostolii să înţeleagă sensul acelor scripturi care arătau că pătimirea şi învierea din morţi a lui cristos aveau drept rod o viaţă cu adevărat nouă, viaţa la care orice om poate avea acces cu condiţia obţinerii iertării păcatelor. În plus, pregătiţi în acest fel, ei puteau să împlinească misiunea încredinţată lor de către Mântuitorul: Voi veţi fi martori ai acestor lucruri! noi ne ştim urmaşi ai apostolilor şi ai ucenicilor lui isus cristos, însărcinaţi să dăm aceeaşi mărturie a morţii şi a Învierii sale. isus cristos Înviat ne aşteaptă la capătul acestui drum de convertire. important este să credem în această viaţă nouă şi să o dorim cu toată fiinţa noastră, bine ştiind că ea este animată de un alt spirit, de spiritul sfânt, care face din noi fii ai tatălui veşnic, iar între noi ne face să ne simţim cu adevărat fraţi.

Iubiţi fraţi întru Cristos, a împărtăşi unul altuia experienţele noastre personale legate de credinţa noastră în dumnezeu este şi acesta un mod puternic de a-l mărturisi pe dumnezeu.

Lectura din Ieremia ne oferă o mărturie care semnalează chemarea lui dumnezeu adresată profetului. trebuie să împărtăşească ceea ce a primit pentru ca astfel oamenii să înţeleagă cuvântul lui dumnezeu şi să-şi fundamenteze în el existenţele lor. Şi discipolii din Biserica primară au primit această chemare de a proclama cuvântul lui dumnezeu, aşa cum dă mărturie lectura din Faptele Apostolilor.

Psalmul ne invită să înălţăm către dumnezeu un cântec de laudă şi de mulţumire. am văzut din textul Evangheliei din această zi o imagine a lui isus care vindecă orbirea noastră şi risipeşte decepţiile noastre. ne ajută să situăm experienţele noastre în desfăşurarea unicului plan al lui dumnezeu.

Exemple de mărturie a credinţei această săptămână de rugăciune nu este altceva decât o trăire împreună în rugăciune şi mărturisire de credinţă a Bisericilor implicate, o mărturisire a fiecăruia dintre noi precum că: unul este cristos, dumnezeu Întrupat, dumnezeu adevărat şi om adevărat, care pentru noi şi pentru păcatele noastre s-a ridicat pe cruce, a murit şi a înviat. Mărturisiri şi slavă aduse lui dumnezeu. iar aceste mărturisiri nu sunt bazate doar pe credinţă oarbă, ci pe convingerea că cele venite până la noi, prin harul înaintaşilor noştri, sunt adevărate, sunt urmare a cuvintelor lui cristos care ne-a poruncit propovăduirea sfintei evanghelii, mărturisirea adevărului şi a pocăinţei către toate neamurile.

8

ianuarie-aprilie 2010

Rugăciune stăpâne al istoriei, îţi mulţumim pentru toţi cei care ne-au vorbit despre credinţa lor şi au dat mărturie astfel de prezenţa ta în vieţile lor. te lăudăm pentru bogăţia vieţii noastre atât ca indivizi cât şi ca Biserică. În aceste relatări percepem desfăşurarea uneia şi aceleiaşi istorii, aceea a lui isus cristos. dă-ne curajul şi puterea de a vorbi despre credinţa noastră celor pe care-i întâlnim, pentru ca toţi să cunoască mesajul cuvântului tău.

Binecuvântează-i, doamne, pe toţi cei lucrează pentru unitatea creştinilor.

Binecuvântează-i, doamne, pe toţi cei prezenţi la această seară de rugăciune ecumenică şi pe toţi membrii comunităţilor religioase reprezentate aici. amin.

21 IANUARIE Ps alexandru a participat la întâlnirea de rugăciune comună cu reprezentanţii tuturor cultelor din municipiul lugoj care a avut loc la Biserica ortodoxă „adormirea Maicii domnului”.

23 IANUARIE seară euharistică de rugăciune pentru unitatea creştină la arad. În ziua de 23 ianuarie, la Biserica “naşterea sfintei fecioare Maria” (arad-centru), un grup de credincioşi din parohiile arad-centru şi arad-Micălaca au participat la o seară euharistică de rugăciune pentru unitatea creştină. după sfântul rozariu a fost celebrată sfânta liturghie de către Pr. drd. coriolan c. Mureşan (Vicar Judecătoresc al eparhiei de lugoj şi secretar al comisiei sinodale misionar-ecumenice al Bisericii Greco-catolice) şi de către Pr. romeo Bodea (paroh arad-Micălaca). Pr. coriolan a făcut o meditaţie despre unitatea creştină iar Pr. romeo un istoric al Mişcării ecumenice. după sfânta liturghie a urmat Binecuvântarea euharistică şi adoraţie euharistică.

17-23 IANUARIE ajutor pentru victimele cutremurului din haiti.

Peste 200.000 de oameni au murit şi alţi 1,2 milioane au rămas fără adăpost în urma cutremurului devastator care a avut loc în haiti, la 12 ianuarie 2010. o lume întreagă a sărit în ajutorul celor rămaşi în viaţă. În perioada 17-23 ianuarie, la îndemnul Prea sfinţitului alexandru Mesian, s-a făcut o colectă în parohiile eparhiei noastre. Banii strânşi în eparhia de lugoj, precum şi cei strânşi în celelalte eparhii şi dieceze din ţară, prin intermediul parohiilor şi al centrelor caritas, au fost vărsaţi într-un fond comun al confederaţiei caritas românia (ccr), instituţie care reuneşte centrele caritas ale diecezelor şi eparhiilor catolice din ţara noastră. reprezentanţii ccr au declarat că până în prezent s-au strâns aproximativ 930.000 lei (circa 225.000 euro), cea mai mare sumă strânsă vreodată de caritas într-o astfel de colectă. un delegat al ccr va merge în haiti şi va oferi personal reprezentantului caritas haiti suma oferită de catolicii din românia. Banii vor fi folosiţi la lucrări de reabilitare: construirea de case pentru familiile sinistrate, precum şi reconstrucţia instituţiilor comunitare (şcoli, centre sociale etc.).

24 IANUARIE Ps alexandru a participat la timişoara la întâlnirea ecumenică din cadrul octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor care s-a ţinut la biserica penticostală.

25 IANUARIE Încheierea octavei de rugăciune în Protopopiatul de sarmisegetuza. Încheierea octavei de rugăciune s-a ţinut în parohia Băuţar (Jud. hunedoara) la 25 ianuarie. alături de Pr. szilvester andrei dorin, Protopopul sarmisegetuzei s-a aflat şi Pr. Vasiloni florin, paroh la Bucova. din partea altor culte a participat (doar) pastorul Bisericii Baptiste din localitate, d-nul Petre Găină. din diverse pricini Pr. ortodox nu a putut fi prezent. după terminarea sfintei liturghii, la orele 13 a avut loc programul care a marcat încheierea acestei săptămâni ecumenice. după cuvântul rostit de d-nul Găină, corul bărbătesc al bisericii baptiste a prezentat un scurt program de cântece bisericeşti. a urmat Pr. Vasiloni care a vorbit despre începuturile construcţiei bisericii din localitate care este parţial terminată (sfinţirea demisolului a avut loc pe 25 octombrie 2009). În încheiere a vorbit Pr. szilvester care accentuat nevoia şi importanţa “ca toţi să fim una” măcar în această săptămână dedicată unităţii creştinilor, şi a mulţumit celor prezenţi.

28 IANUARIE carnavalul tinerilor greco-catolici din arad. În data de 28 ianuarie 2010 a avut loc la arad o nouă ediţie a carnavalului organizat de aGru şi astru din Parohia arad-centru în colaborare cu noua comunitate parohială din arad-Micălaca. evenimentul a avut loc la clubul “studio one” din centrul oraşului în prezenţa Pr. drd. coriolan c. Mureşan (Vicar Jud. al eparhiei de lugoj), Pr. radu Vorindan (Protopop de arad) şi Pr. romeo Bodea (Paroh arad-Micălaca). copiii au pregătit o scenetă comică şi pantomima, a fost o paradă a ianuarie-aprilie 2010

9

costumelor premiată de juriu (condus de d-na dr. dana olaru), un concurs de dans şi tombola. la eveniment au participat şi un grup de voluntari din 15 ţări care îşi desfăşoară activitatea în colaborare cu fundaţia Millenium center din arad.

3-7 FEBRUARIE „a trăi şi a împărtăşi evanghelia în secolul al XXi-lea“ - a Xii-a ediţie a întâlnirii internaţionale a comunităţii sant’egidio. În fiecare an, la roma, episcopi din diferite părţi ale continentului se întâlnesc la întrunirea internaţională a comunităţii sant’egidio. din partea Bisericii Greco-catolice din românia a participat şi anul acesta Ps alexandru Mesian, episcop Greco-catolic de lugoj. din partea Bisericii ortodoxe române au participat Înalt Preasfinţitul serafim, Mitropolitul Germaniei, europei centrale şi de nord, Preasfinţitul Visarion, episcopul tulcii şi Preasfinţitul siluan, episcopul românilor ortodocşi din italia. comunitatea sant’egidio a luat fiinţă în anul 1968, îndată după conciliul al ii-lea de la Vatican, şi cuprinde astăzi peste 50.000 de membri laici care, sub supravegherea Bisericii şi a slujitorilor ei, au obiective primordiale rugăciunea, împărtăşirea evangheliei, întrajutorarea celor săraci, ecumenismul şi dialogul inter-religios. ea îşi desfăşoară activitatea în peste 70 de ţări din aproape toate continentele, fiind condusă de un grup de membri avându-l în frunte pe prof. dr. andreea ricardi, din roma, cunoscut şi la noi prin lucrarea „Martirii secolului XX“, apărută în urmă cu câţiva ani şi în limba română. În 1998, comunitatea sant’egidio a organizat la Bucureşti o întrunire internaţională cu tema „Pacea este numele lui dumnezeu“, la care au participat aproximativ 3000 de reprezentanţi ai diverselor religii. această adunare a avut un ecou internaţional pozitiv şi a fost ca un preambul al vizitei Papei ioan Paul al ii-lea în ţara noastră în anul următor, 1999. congresul din acest an, ajuns la cea de a Xii-a ediţie, a avut tema principală „a trăi şi a împărtăşi evanghelia în secolul al XXi-lea“ şi la lucrările lui au participat aproximativ 100 de episcopi catolici din europa, africa, asia, america de sud. lucrările au debutat miercuri, 3 februarie a.c., prin săvârşirea, la mormântul sf. Petru din subsolul Bazilicii san Pietro din roma, a unei liturghii în rit catolic, prezidată de episcopul Vincenzo Paglia de terni, după care s-a vizitat mormântul Papei ioan Paul i. Participanţii au fost primiţi apoi în audienţă de ss Papa Benedict al XVi-lea, în sala Paul al Vi-lea din Vatican. lucrările propriu-zise ale congresului au început în după-amiaza aceleiaşi zile în sala de conferinţe a comunităţii sant’egidio din cartierul trastevere - roma.

Prof. andreea ricardi, preşedintele comunităţii, a susţinut referatul „a trăi şi a împărtăşi evanghelia în secolul al XXi-lea“, în care s-a reliefat importanţa slujirii lui hristos prin slujirea aproapelui, mai ales a celui aflat în suferinţă şi lipsuri. În dimineaţa zilei de 4 februarie au continuat lucrările în plen pe marginea temei prezentate anterior de prof. ricardi. un cuvânt emoţionant a rostit episcopul Pierre duma din haiti, ţară grav zguduită de un devastator cutremur în 12 ianuarie a.c., în urma căruia peste 250.000 de oameni au murit, iar câteva milioane au rămas fără adăpost. după-amiază, în sala de conferinţe a casei san Bernardo din roma a avut loc vizionarea unui film închinat rugăciunii pentru Pace de la Kracovia - Polonia din septembrie 2009 şi la care au participat reprezentanţi ai marilor religii ale lumii, rugăciune urmată de un pelerinaj la lagărele de concentrare din auschwitz şi Birkenau. seara, în grandioasa bazilică „san Giovanni in laterano“ - vechea catedrală a episcopilor romei, a avut loc o missă solemnă, prezidată de către excelenţa sa cardinalul angelo Bagnasco, preşedinte al conferinţei episcopale italiene, şi la care au slujit toţi episcopii catolici prezenţi. au fost de faţă autorităţi de stat italiene, reprezentanţi ai Bisericilor creştine din roma şi o mare mulţime de credincioşi. la sfârşitul slujbei, cardinalul angelo Bagnasco a rostit un cuvânt de învăţătură şi de felicitare pentru activitatea meritorie a comunităţii sant’egidio, în slujba carităţii creştine şi a înfrăţirii între popoare. a urmat apoi o recepţie în Palatul episcopal din lateran la care au participat oficialităţile prezente, în timp ce în curtea interioară a acestuia câteva sute de persoane asistate luau parte la o agapă a dragostei creştine.

Ziua de 5 februarie a debutat cu o sfântă liturghie oficiată de episcopii catolici în biserica sf. Pavel din complexul monahal tre-fontane - roma, chiar în locul în care apostolul neamurilor a fost martirizat. ca o prelungire a acestei atmosfere de reculegere, s-a făcut un pelerinaj la catacombele st. domitilla, din apropiere, unde au fost vizitate locurile ce amintesc de viaţa primilor creştini din roma. după masă, participanţii împărţiţi pe grupe au vizitat principalele centre sociale şi de asistenţă din roma care sunt în grija comunităţii sant’egidio. Ps alexandru împreună cu Înalt Preasfinţitul serafim, Mitropolitul Germaniei, europei centrale şi de nord, şi cu Preasfinţitul Visarion, episcopul tulcii, au vizitat un azil de bătrâni dintr-un cartier al oraşului roma, unde au avut întâlniri cu asistaţii. sâmbătă, 6 februarie, lucrările au continuat în plen, episcopul Vincenzo Paglia prezentând referatul „fraternitatea noastră spirituală“, după care au fost prezentate concluziile congresului, mulţumindu-se tuturor participanţilor. seara, congresul s-a încheiat printr-o liturghie slujită în bazilica „santa Maria“ în trastevere şi la care au slujit toţi episcopii romanocatolici. duminică, 7 februarie, s-a făcut un pelerinaj la locurile franciscane din umbria, călătorie încheiată cu un prânz oferit

10

ianuarie-aprilie 2010

de episcopia catolică din terni în Palatul episcopal.

Prin tema tratată, prin discuţiile purtate ca şi prin experienţa împărtăşită pe parcursul desfăşurării lui, congresul internaţional al comunităţii sant’egidio a fost cu adevărat un moment de mărturie a tuturor celor chemaţi să fie păstori, vestitori şi trăitori ai evangheliei Mântuitorului nostru isus hristos în lumea contemporană.

7-14 FEBRUARIE Participarea Ps alexandru Mesian la vizita ad limina Apostolorum Semnificaţia şi importanţa vizitei ad limina În perioada 7-14 februarie, episcopii catolici din românia au fost la roma pentru vizita ad limina. expresia completă este vizita ad limina apostolorum, apostolorum care, în traducere, înseamnă vizita la pragul apostolilor, adică la pragul intrării la mormintele sfântului apostol Petru în Vatican şi al sfântului apostol Pavel, în bazilica dedicată lui în afara zidurilor romei. ultimele vizite ale episcopilor Bisericii noastre Greco-catolice în cadrul conferinţei episcopale române şi împreună cu aceasta au fost realizate după momentul trecerii în legalitate a Bisericii noastre şi încheierea regimului de tristă memorie, în anul 1991, apoi în decembrie 1996, în februarie 2003, şi în februarie 2010. este, deci, a iV-a vizită ad limina apostolorum după anii 1990.

Vizita ad limina Apostolorum se desfăşoară conform Canonului 208, care stabileşte că “Episcopul eparhial care îşi exercită puterea în limitele teritoriului Bisericii Patriarhale, în decurs de 5 ani de la înscăunarea sa, va efectua vizita la Roma pentru a venera mormintele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi se va prezenta succesorului Sfântului Petru, Primatul Bisericii Universale”. În spiritul canoanelor Bisericii, este urmată o tradiţie antică, despre care putem spune că începe chiar de la sfântul Pavel – în epistola către Galateni, când apostolul spune, la capitolul 1, versetul 18: “După trei ani, m-am suit la Ierusalim ca să-l cunosc pe Chefa şi am rămas la el 15 zile”. iar la capitolul 2, versetul 9: “cunoscând harul ce mi-a fost dat mie, Iacob şi Chefa şi Ioan, cei socotiţi a fi stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă spre unire cu ei pentru ca noi să bine-vestim la neamuri”.

Vizita ad limina Apostolorum este un timp de aprofundare a problemelor specifice fiecărei eparhii, dar şi, în general, ale Bisericii romano-catolice şi Greco-catolice din românia. Vizita are o durată de o săptămână şi sunt prezenţi la roma toţi membrii conferinţei episcopale din românia.

Primul moment foarte important, este pelerinajul şi omagiul la mormintele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, unde se celebrează sfânta liturghie, în Bazilica Vaticană, Mama Bisericilor, Bazilica Patriarhală, şi de asemenea în Bazilica san Paolo fuori le mura. al doilea moment, întâlnirea cu Sfântul Părinte, este momentul în care fiecare episcop are ocazia de a discuta nemijlocit cu sfântul Părinte şi a dezbate probleme importante, probleme care au caracter rezervat, probleme particulare ale fiecărei dieceze sau eparhii în parte. al treilea moment sunt vizitele după un program foarte bine stabilit la acele congregaţii ale curiei romane la care au solicitat episcopii un moment de discuţie sau de colocviu. Între acestea se află congregaţia pentru doctrina credinţei, congregaţia pentru Bisericile orientale, congregaţia pentru institutele de Viaţă consacrată, secretariatul de stat şi altele pe care le vom aminti în această săptămână la timpul potrivit. toate acestea sunt ocazii pentru a discuta anumite probleme specifice Bisericilor, specifice eparhiilor ianuarie-aprilie 2010

11

sau diecezelor, a cere sau a difuza informaţii pentru o mai bună desfăşurare a activităţii pastorale în Biserică. toate aceste organisme curiale, congregaţii, consilii Pontificale, sunt instrumente ordinare ale ministerului petrin şi care acţionează cu putere vicarială ordinară conferită de către Pontiful roman. este un moment de rugăciune, un moment de aprofundare a vocaţiei noastre de păstori ai Bisericii din românia, este un moment de aprofundare a colegialităţii episcopale cu episcopii din lumea întreagă şi în primul rând cu episcopul romei, capul văzut al Bisericii catolice. de asemenea, euharistia – sfintele liturghii celebrate în aceste zile – ca sacrament al unităţii, ne pune în comuniune cu întreaga linie a Pontifilor romani, cu întreaga succesiune apostolică, începând de la Petru, din acest loc al martiriului care a devenit în timp şi o capitală a credinţei catolice, roma. (via www.bru.ro) Îndemnuri pastorale din partea Succesorului Sfântului Petru În discursul adresat episcopilor din românia şi republica Moldova, prezenţi la roma pentru vizita ad limina şi primiţi în audienţă în ziua de vineri, 12 februarie 2010, Papa Benedict al XVi-lea şi-a exprimat marea bucurie de a-i întâlni, de a-i asculta şi de a reflecta împreună “asupra parcursului Poporului lui dumnezeu încredinţat vouă… Voi sunteţi Păstori ai unor comunităţi de diferite rituri, care îşi pun bogăţiile îndelungatei lor tradiţii în serviciul comuniunii pentru binele tuturor. În voi salut comunităţile creştine din românia şi din republica Moldova, atât de greu încercate în trecut, şi aduc omagiu acelor episcopi şi nenumăraţi preoţi, călugări, călugăriţe şi credincioşi care, în timpul persecuţiei, au dovedit un ataşament neclintit faţă de cristos şi faţă de Biserica sa şi au păstrat intactă credinţa lor”. succesorul apostolului Petru le-a adresat fraţilor săi întru episcopat îndemnuri legate de pastoraţia turmei lor: “câmpul slujirii voastre este vast şi exigent: este vorba, de fapt, de a propune credincioşilor un itinerar de credinţă creştină matură şi responsabilă, în special prin învăţământul religios, cateheză, chiar şi pentru adulţi, şi pregătirea la sacramente. În acest domeniu e nevoie de promovarea unei mai mari cunoaşteri a sfintei scripturi, a catehismului Bisericii catolice şi a documentelor Magisteriului, în mod deosebit ale conciliului ecumenic al ii-lea din Vatican şi enciclicelor Papale. este un program angajant, care cere elaborarea în comun a unor planuri pastorale vizând bonum animarum (binele sufletesc) al tuturor catolicilor de diferite rituri şi etnii. aceasta necesită mărturie de unitate, dialog sincer şi efectivă colaborare, fără a uita că unitatea este în primul rând rod al duhului sfânt, care călăuzeşte Biserica”. În contextul anului Preoţiei, Pontiful a subliniat episcopilor: trebuie să fiţi “mereu adevăraţi părinţi pentru preoţii voştri, cei dintâi şi preţioşi colaboratori în via domnului; cu ei există o legătură înainte de toate sacramentală, care cu titlu unic îi face părtaşi la misiunea încredinţată episcopilor. străduiţi-vă să întreţineţi comuniunea între voi şi cu ei într-un climat de afecţiune, de atenţie şi de dialog respectuos şi fratern; interesaţi-vă de condiţiile lor spirituale şi materiale, de necesara reînnoire teologică şi pastorală. În diecezele voastre nu lipsesc institutele călugăreşti active în domeniul pastoral. Va fi grija voastră specială să le dedicaţi atenţia cuvenită şi să le oferiţi tot ajutorul posibil pentru ca prezenţa lor să fie din ce în ce mai semnificativă iar persoanele consacrate să-şi poată desfăşura apostolatul potrivit propriei carisme şi în deplină comuniune cu Biserica particulară”. sfântul Părinte a amintit totodată faptul că “înflorirea de vocaţii sacerdotale şi călugăreşti depinde în bună parte de sănătatea morală şi religioasă a familiilor creştine. din păcate, în timpul nostru nu puţine sunt pericolele care ameninţă instituţia familială într-o societate secularizată şi dezorientată. familiile catolice din ţările voastre, care în timpul încercării au mărturisit uneori cu preţ scump fidelitatea faţă de evanghelie, nu sunt imune de plăgile avortului, corupţiei, alcoolismului şi drogurilor, precum şi controlului naşterilor prin metode contrare demnităţii persoanei umane. Pentru a combate aceste provocări, este nevoie să se promoveze centre parohiale de consiliere care să asigure o pregătire adecvată vieţii conjugale şi familiale, dar şi să se organizeze mai bine asistenţa pastorala a tineretului. este necesară, mai presus de toate, o angajare decisă pentru a favoriza prezenţa valorilor creştine în societate, dezvoltând centre de formare unde tinerii să poată cunoaşte valorile autentice, înnobilate de geniul culturii ţărilor voastre, încât să le poată mărturisi în ambientele în care trăiesc”. (via www.catholica.ro) ÎPS Ioan Robu l-a invitat pe Papa în România Înalt Preasfinţitul ioan robu, arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, în calitate de preşedinte al conferinţei episcopilor catolici din românia, l-a invitat astăzi pe Papa Benedict al XVi-lea în românia, pentru un “pelerinaj pastoral în ţara noastră, pentru a întări mărturia pe care credincioşii greco-catolici şi romano-catolici o aduc în această ţară, şi pentru a întâlni întregul popor român şi a oferi Bisericilor îmbrăţişarea păcii, în caritate”. invitaţia a fost lansată în cadrul audienţei pe care suveranul Pontif a acordat-o astăzi, 12 februarie, în Vatican, episcopilor catolici români aflaţi la roma pentru vizita “ad limina apostolorum”. În discursul pe care l-a adresat sfântului Părinte, iPs ioan robu l-a informat pe scurt despre situaţia Bisericii catolice din românia, despre reuşitele pe plan pastoral,

12

ianuarie-aprilie 2010

social, educativ şi ecumenic, dar şi despre dificultăţile pe care Biserica locală trebuie încă să le înfrunte. În acest sens arhiepiscopul de Bucureşti a amintit situaţia – încă nerezolvată – a proprietăţilor Bisericii Greco-catolice confiscate în 1948 şi nerestituite; de înaintarea în ritm lent a dialogului cu Biserica ortodoxă română; de dificultăţile pe plan pastoral şi social, provocate de schimbările sociale şi culturale din ţara noastră şi de emigraţie. iPs ioan robu a vorbit şi despre indiferenţa cu care autorităţile române tratează situaţia cu care se confruntă catedrala sf. iosif, pusă în grav pericol de construcţia ilegală, în vecinătatea ei, a unui “ecomonstru” – cum l-a numit arhiepiscopul. la rândul său, Papa Benedict al XVi-lea şi-a manifestat speranţa că, în ce priveşte dialogul dintre catolicii şi ortodocşii din românia, se vor găsi “soluţii adecvate, în acel spirit de dreptate care trebuie să însufleţească raporturile dintre fraţii în cristos”. suveranul Pontif i-a îndemnat pe episcopii catolici să colaboreze cu Biserica ortodoxă pentru “apărarea rădăcinilor creştine ale europei şi a valorilor creştine”, şi pentru o mărturie comună “asupra unor teme precum familia, bioetica, drepturile omului, onestitatea în viaţa publică, ecologia”. “un dialog constructiv între ortodocşi şi catolici nu va întârzia să fie ferment de unitate şi de concordie nu numai pentru ţările voastre, dar şi pentru întreaga europă”, a subliniat Papa. episcopii catolici români vor încheia mâine, 13 februarie, vizita “ad limina apostolorum”, în cadrul căreia au avut întâlniri, particulare şi în comun, cu Papa Benedict al XVi-lea, şi cu reprezentanţi ai diferitelor dicastere din Vatican. aceasta este cea de a patra vizită “ad limina apostolorum” a episcopilor catolici din românia după 1990, şi prima la actualul suveran Pontif, Papa Benedict al XVi-lea. Vizita “ad limina apostolorum” (în traducere: la mormântul apostolilor) este vizita periodică pe care episcopii catolici din lumea întreagă o fac la mormintele sfinţilor apostoli Petru şi Paul, “stâlpii” Bisericii, şi la urmaşul lui Petru, pentru a fi întăriţi de el în credinţă şi pentru a exprima comuniunea lor ierarhică cu suveranul Pontif. (biroul de presă al conferinţei episcopale române) 11 FEBRUARIE Ziua Bolnavului celebrată la catedrala “Pogorârea sfântului spirit” lugoj Pe 11 februarie a avut loc în catedrala din lugoj sărbătorirea Zilei Mondiale a Bolnavului, sărbătoare ce a devenit tradiţie pentru lugojenii greco-catolici. alături de credincioşii veniţi şi anul acesta în număr mare, au fost prezenţi şi oameni în vârstă care datorită diferitelor probleme de sănătate şi de vârstă nu pot participa în mod regulat la serviciile religioase de la catedrală.

Programul a început la orele 16.50 cu recitarea sfântului rozariu. Înainte de începerea sfintei liturghii Pr. Prot. on. ioan Pop, Parohul catedralei a ţinut un cuvânt de Învăţătură despre însemnătatea zilei de 11 februarie amintind de apariţiile sfintei fecioare Maria de la lourdes şi de Mesajul sfântului Părinte Benedict al XVi-lea pentru cea de-a XViii-a Zi Mondială a Bolnavului. sfânta liturghie a fost celebrată de Pr. ioan Pop şi de preoţii concelebranţi: Pr. inocenţiu lung, paroh la coştei, Glosik alin, paroh la Visag, Pr. ovidiu neiconi, paroh la ohaba-forgaci şi Pr. ovidiu rănescu. răspunsurile au fost date de corul catedralei condus de d-na Prof. olimpia drăgan. după terminarea sfintei liturghii, Pr. inocenţiu a dat citire Mesajului sfântului Părinte Benedict al XVi-lea pentru cea de-a XViii-a Zi Mondială a Bolnavului. a urmat rânduiala sfântului Maslu. la sfârşit credincioşii au fost stropiţi cu apă ianuarie-aprilie 2010

13

sfinţită de la lourdes, programul serii încheindu-se cu o agapă fraternă oferită de Pr. Paroh, celor care s-au implicat în buna desfăşurare a sărbătorii: consiliul parohial al catedralei, corul catedralei, asociaţiile aGru şi astru precum şi tinerii catedralei.

20 FEBRUARIE sfinţirea locului de biserică la dobreşti În data de 20 februarie 2010 a avut loc sfinţirea locului de Biserică şi aşezarea pietrei de temelie a noii Biserici, de către P.s.s.alexandru Mesian, moment ce a marcat începutul unei lucrări umane ce are ca scop lauda şi cinstea Proniei divine. În perioada următoare, din mila lui dumnezeu, se va începe ridicarea noii Biserici în Parohia Greco-catolică dobreşti (Protopopiatul de lugoj), cu hramul ,,sfântul ilie’’, fapt ce va culmina cu sfinţirea noului lăcaş de cult. la eveniment au participat: Ps alexandru Mesian – episcop Greco-catolic de lugoj, Pr. Vicar General Pop angelo-narcis, Pr. Protopop Baba teodor, Pr. olariu cristian- parohul parohiilor Balinţ şi dobreşti, Pr. inocenţiu lung (Parohia coştei), Pr. trubiansky robert (Parohia Păru) şi credincioşi din localitatea dobreşti. nu ne rămâne altceva decât să-l rugăm pe Bunul dumnezeu să-şi răsfrângă asupra noastră mila şi iubirea sa şi să permită finalizarea acestei lucrări începute.

19-21, 26-28 FEBRUARIE ieşiri cu tinerii la Muntele Mic În perioada 19-21 februarie şi 26-28 februarie, grupurile de tineri din timişoara şi din lugoj au făcut o ieşire cu caracter spiritual-recreativ în staţiunea Muntele Mic (judeţul caraş-severin). cei 18 tineri din timişoara au venit cu părintele răzvan oprişa, administrator parohial la parohia timişoara iV în perioada 19-21 februarie, iar cei 17 tineri de la lugoj cu părintele robert trubiansky paroh la Păru (Protopopiatul lugoj) şi Pr. ovidiu rănescu paroh la ohaba-forgaci, în perioada 26-28 februarie. tinerii au fost cazaţi la cabana clubului Montan caransebeş, mai pe scurt la coco Galescu, cel care a fost de mai multe ori în himalaya încercând să ajungă şi pe everest, ultima “ispravă” a sa fiind asaltarea vârfului annapurna. urmând modelul sfântului Părinte de pie memorie Papa ioan Paul al ii-lea, pe lângă activităţile spirituale (sfânta liturghie şi meditaţia zilnică), s-au promovat şi activităţi recreativ-sportive, o deosebită atenţie fiind dedicată sportului de iarnă prin excelenţă: schiul. În cele 3 zile am avut parte de toate tipurile de vreme: soare, cald şi ceva zăpadă, dar şi ploaie, ninsoare şi ceaţă. la întoarcere (în prima săptămână) grupul de la timişoara a avut plăcuta surpriză de a se întâlni şi schimba câteva vorbe la sediul episcopiei cu Ps alexandru Mesian episcop greco-catolic de lugoj.

Mulţumim lui dumnezeu şi tuturor binefăcătorilor noştri care au făcut posibilă această ieşire spiritual-recreativă!

28 FEBRUARIE fraţi franciscani din italia în vizită la lugoj. În duminica a doua din post (a sf. Grigore Palamas), pe 28 februarie, excelenţa sa episcop alexandru a avut bucuria de a avea ca oaspeţi concelebranţi la sfânta liturghie arhierească, un grup de 32 de călugări din ordinul fraţilor Minori din italia. aceştia au fost însoţiţi de Pr. daniel florin Bertean din Zalău (eparhia de oradea). ei s-au aflat în românia în vizită la timişoara la Mitropolia Banatului pentru un schimb spiritual şi ecumenic care există de ceva vreme. după sfânta liturghie au fost invitaţi şi la reşedinţa episcopală unde s-a ţinut o agapă fraternă.

28 FEBRUARIE Participarea Ps alexandru la sărbătorirea zilei “Purim” la timişoara.

Pe 28 februarie la invitaţia comunităţii evreilor din timişoara al cărui preşedinte este dr. Paul costin, Prea sfinţia sa episcop alexandru a participat la sărbătorirea zilei de Purim. evenimentul s-a ţinut la amfiteatrul forumului German (casa adam Muller-Guttenbrunn). din program nu au lipsit momentele de umor evreiesc (Paul sterescu), tombola humentashen şi

14

ianuarie-aprilie 2010

spectacolul „Veterani ai scenei de Purim”. sărbătorirea s-a încheiat cu gustarea prăjiturilor tradiţionale.

7 MARTIE expunerea unei copii după Giulgiul de la torino în parohia lugoj iii În duminica a iii-a din Postul Mare (a sfintei cruci), pe 7 martie a.c., în parohia greco-catolică lugoj iii (centrul educativ socio-sanitar “sfînta ioana antida” din cartierul “Mondial”), în cadrul reuniunii Mariane, a avut loc expunerea unei copii după Giulgiul de la torino. reuniunile Mariane în această parohie au loc în fiecare lună în prima duminică, înainte de sfânta liturghie.

Programul a început la orele 15.00 cu prezentarea unui documentar cu titlul “omul durerilor” în care credincioşii au avut ocazia să cunoască mai multe detalii privind istoria şi valoarea acestei deosebite pânze. traducerea documentarului a fost prezentată de Pr. robert trubiansky, paroh la Păru. În continuare a avut loc sfânta liturghie celebrată de Mons. angelo-narcis Pop, Protosincel al eparhiei de lugoj, care se ocupă de această parohie. după ce în anii trecuţi au avut loc expuneri atât în catedrala din lugoj cât şi în câteva parohii de pe teritoriul eparhiei de lugoj, anul acesta şi credincioşii parohiei lugoj iii au avut ocazia să venereze o copie a acestei minunate pânze – Giulgiul – al cărui original aflat la torino, a supravieţuit în chip miraculos de-a lungul istoriei.

7 MARTIE Ps alexandru s-a aflat în vizită Pastorală în parohia Geoagiu-Băi 1-3, 8-10 MARTIE exerciţii spirituale 2010 cu veneratul cler al eparhiei de lugoj În după-amiaza zilei de 01 martie 2010, printr-o sfântă liturghie arhierească, concelebrată în catedrala episcopală greco-catolică din lugoj, a debutat cea de-a Xiii-a ediţie a exerciţiilor spirituale cu veneratul cler al eparhiei de lugoj. exerciţiile propriu-zise s-au ţinut la centrul Pastoral diecezan din lugoj, str. episcop dr. ioan Bălan nr. 6. Şi anul acesta s-au organizat două serii de preoţi. exerciţiile spirituale se ţin anual, în conformitate cu canonul 369 § 2 din codul canoanelor Bisericilor orientale, unde se precizează: clericii trebuie să dea o consideraţie deosebită îndrumării spirituale şi la timpurile stabilite să facă, conform prescrierilor dreptului particular, reculegerile (exerciţiile) spirituale. seria i a exerciţiilor s-a desfăşurat în perioada 1-3 martie, iar seria a ii-a, pe 8-10 martie a.c. la ambele serii au participat aproximativ 100 de preoţi ai eparhiei. la invitaţia şi cu binecuvântarea Ps alexandru Mesian, exerciţiile spirituale din acest an au fost predicate de rvs. Pr. conf. dr. eugen Jurca, administrator parohial la parohia timişoara iV. Părintele eugen a expus preoţilor participanţi teme cum ar fi: exerciţiile spirituale ca loc (timp) de retragere şi re/facere personală; preotul, între vita contemplativa (Maria) şi vita attiva (Marta); vocaţie şi responsabilitate sacerdotală; repere în orientarea, discernământul şi selecţia vocaţională; criza sacerdoţiului şi crizele vieţii în experienţa pastorală. aceste teme abordate de Pr. Predicator în acest an consacrat preoţiei, au fost cuprinse într-un volum cu titlul „criza sacerdoţiului în „stihiile” lumii”, care a apărut de curând la editura „Galaxia Guttenberg”. cele trei zile de reculegere reprezintă şi un timp bogat de rugăciune. În timpul acestor zile binecuvântate de dumnezeu, fiecare preot face spovedania de Paşti, conform rânduielilor bisericeşti, dar şi spovedania generală de la ultimele exerciţii spirituale de anul trecut şi se autoverifică dacă a progresat în viaţa spirituală sau a regresat şi se corectează, dacă este cazul. aceste momente de rugăciune, când preoţii sunt la altar şi la celelalte momente din programul exerciţiilor spirituale împreună cu episcopul lor, scot în relief comuniunea între ei şi episcop dar şi cea între ei şi credincioşi.

13 MARTIE reculegeri spirituale cu soţiile preoţilor la lugoj a devenit deja o tradiţie ca în fiecare an în timpul Postului Mare să se desfăşoare o zi de reculegere pentru soţiile ianuarie-aprilie 2010

15

preoţilor. Şi în acest an, pe 13 martie, la centrul Pastoral al episcopiei de lugoj mai multe soţii de preoţi, au răspuns invitaţiei episcopale de a trăi o zi de reculegere şi rugăciune care să le pregătească pentru săptămâna Mare şi pentru marea sărbătoare a Învierii domnului nostru isus cristos. anul acesta reculegerile spirituale au fost ţinute de rvs. Pr. cons. teodor Baba protopopul lugojului. Programul zilei a început cu prezentarea unei meditaţii ample cu tema: „familia creştină în lumea contemporană”. Părintele Protopop le-a vorbit doamnelor preotese în introducere despre familia creştină în învăţătura Vechiului si a noului testament. a continuat apoi expunerea vorbind despre problema familiei astăzi: criza familiei în europa şi efortul Bisericilor de a apăra familia.

Părintele a expus şi probleme de bioetică: sănătatea femeii şi a copilului-protecţia bisericii, avortul, contracepţia. a amintit de rolul familiei în educaţia copiilor şi a tinerilor, problemele demografice, urmărirea procedeelor legislative şi administrative în atenţia Bisericii, responsabilitatea soţilor pentru educaţia atotcuprinzătoare (deci şi religioasă) a copiilor. nu au fost trecute cu vederea aspecte privind familia preotului şi rolul ei în parohie; iniţiativele pastorale: preot-şcoală, precum şi problema familiei preotului aflată în dificultăţi materiale. „criza vieţii de familie – a afirmat Pr. Protopop – este un fenomen general în lume, ca urmare a slăbirii credinţei în dumnezeu. Mijloacele de întărire a familiei creştine sunt cele cunoscute din totdeauna: mai multă credinţă în dumnezeu, mai multă rugăciune, post, spovedanie regulată, sfânta Împărtăşanie, citirea cărţilor sfinte şi naştere de copii”. imediat după terminarea meditaţiei, a urmat prezentare electronică (în Power Point) cu titlul „slujirea preotesei” din cadrul acestei prezentări am reţinut următoarele: „Preoteasa este prima credincioasă din parohie. este „caseta de prezentare”. alături de ea, formezi „biserica de acasă”, iar din comuniunea voastră puteţi obţine multe beneficii. Şi cu siguranţă, reuşita sau eşecul vostru ca şi clerici este şi opera soţiilor voastre. alături de părintele Protopop s-a aflat şi soţia, d-na prof. florica Baba care l-a ajutat la partea tehnică a expunerilor.

Prea sfinţia sa alexandru a mulţumit în final părintelui teodor felicitându-l pentru tema expusă.

Programul zilei a continuat în jurul amiezii cu sfânta liturghie săvârşită în capela Palatului episcopal, de către rvs. pr. Viorel codrea, paroh la cugir şi rvs. pr. silviu stroia, paroh la silvaşul de sus. după masa de prânz a avut loc rugăciunea Paraclisului condusă de Pr. silviu stroia. au urmat dezbaterile şi concluziile pe marginea temei propuse.

Programul s-a încheiat cu “Binecuvântarea euharistică” în cadrul căreia Ps ep. alexandru Mesian în cuvântul conclusiv a subliniat importanţa care se acordă de către Biserică soţiilor preoţilor.

14 MARTIE Ps alexandru s-a aflat în vizită Pastorală în parohia Zăbrani 19-21 MARTIE la parohia timişoara ii „sfântul iosif”, au avut loc misiuni populare propuse de Pr. drd. coriolan c. Mureşan, Vicar Judecătoresc al eparhiei de lugoj 21 MARTIE a avut loc sfinţirea locului de biserică în parohia Peciu-nou al cărei paroh este Pr. tudor tegzeş 27 MARTIE Ps alexandru a celebrat sf.liturghie arhierească la Parohia timişoara iii „sfânta Maria regina Păcii şi a unităţii”, după liturghie asociaţia „darul Vieţii” a organizat un Marş paşnic al vieţii (March for life) prin oraşul timişoara.

27 MARTIE la parohia “naşterea sfintei fecioare Maria” din arad, a avut loc adunarea generală a reprezentanţilor aGru din eparhia de lugoj

din aGenda Viitoare

A ePiScoPiei De luGoJ

5 APRILIE deva: vizită Ps alexandru a doua zi de Paşti.

9-12 APRILIE Vizita în eparhia de lugoj a excelenţei sale francisco-Javier lozano, nunțiu apostolic în românia şi republica Moldova.

11 APRILIE

16

ianuarie-aprilie 2010

hunedoara: sfinţirea bisericii.

13-16 APRILIE lugoj: Întâlnirea naţională a Preoţilor catolici din românia cu ocazia anului sfintei Preoţii; 9 MAI timişoara: vizită pastorală Ps alexandru în parohia „sf. ap. Petru şi Pavel”. constituirea reuniunii Mariane.

15 MAI radna: Pelerinajul credincioşilor greco-catolici din eparhia de lugoj cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la primul pelerinaj la Maria radna.

16 MAI reşiţa: vizită pastorală Ps alexandru. aniversare a 20 de ani de la deschiderea parohiei greco-catolice şi 10 ani de la sfinţirea noii biserici parohiale.

25-27 MAI oradea: Participarea Ps alexandru la sesiunea de primăvară a conferinţei episcopilor catolici din românia.

din MesaJele

SFÂNtului PĂriNte PAPA

MESAJUL SFÂNTULUI PĂRINTE PAPA BENEDICT AL XVI-LEA PENTRU POSTUL MARE 2010 iubiţi fraţi şi surori,

“Dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Isus Cristos” (Romani 3,21-22)

În fiecare an, cu ocazia Postului Mare, Biserica ne invită la o revizuire sinceră a vieţii noastre în lumina învăţăturilor evanghelice. În acest an aş dori să vă propun câteva reflecţii referitoare asupra temei vaste a dreptăţii, plecând de la afirmaţia paulină: “dreptatea lui dumnezeu vine prin credinţa în isus cristos” (romani 3,21-22). dreptatea: “dare cuique suum” Mă opresc în primul rând asupra semnificaţiei termenului “dreptate”, care în limbajul comun implică “a da fiecăruia ce este al său – dare cuique suum“, după cunoscuta expresie a lui ulpiano, jurist roman din secolul al iii-lea. În realitate, însă, o astfel de definiţie clasică nu precizează în ce constă acel “al său” care trebuie asigurat fiecăruia. acel lucru de care omul are mai multă nevoie nu poate să îi fie garantat prin lege. Pentru a se bucura de o existenţă în deplinătate, îi este necesar ceva mai intim care poate să îi fie acordat numai în mod gratuit: putem spune că omul trăieşte din acea iubire pe care numai dumnezeu i-o poate comunica, creându-l după chipul şi asemănarea sa. sunt cu siguranţă utile şi necesare bunurile materiale – isus însuşi s-a preocupat să vindece bolnavii, să sature mulţimile care îl urmau şi cu siguranţă condamnă indiferenţa care şi astăzi constrânge sute de milioane de fiinţe umane la moarte prin lipsa de hrană, de apă şi de medicamente -, dar dreptatea “distributivă” nu îi dă fiinţei omeneşti acel tot “al său” care i se cuvine. ca de pâine şi mai mult decât de ea, el are într-adevăr nevoie de dumnezeu. scria sfântul augustin: dacă “dreptatea este virtutea care distribuie fiecăruia ce este al său… nu dreptatea omului este cea care îl îndepărtează pe om de adevăratul dumnezeu” (de civitate dei, XiX, 21).

De unde vine dreptatea? evanghelistul Marcu relatează următoarele cuvinte ale lui isus, care se încadrează în dezbaterea de atunci referitor la ceea ce este pur şi ceea ce este impur: “nu este nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face impur însă cele care ies din om, acelea îl fac pe om impur… ceea ce iese din om, aceea îl face pe om impur. căci din inima omului ies gândurile rele ” (Marcu 7,14-15.20-21). dincolo de chestiunea imediată referitoare la mâncare, putem să întrezărim în reacţia fariseilor o ispită permanentă a omului: aceea de a identifica originea răului într-o cauză exterioară. Multe dintre ideologiile moderne au, studiindu-le bine, această premiză: deoarece nedreptatea vine “din afară”, pentru ca să domnească dreptatea este suficient a îndepărta cauzele exterioare care împiedică punerea în ei practică. acest fel de a gândi – atrage atenţia isus – este naiv şi miop. nedreptatea, rod al răului, nu are rădăcini în mod exclusiv exterioare; are originea în inima omului, unde se găsesc germenii unei misterioase convieţuiri cu răul. o recunoaşte cu amar Psalmistul: “iată, întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea” (Psalm 51,7). da, omul este făcut fragil de un impuls profund, care îl răneşte în capacitatea de a intra în comuniune cu celălalt. deschis prin natură la liberul flux al împărtăşirii, simte înlăuntrul său o stranie forţă de gravitaţie care îl face să se închidă în sine însuşi, să se afirme deasupra şi împotriva celorlalţi: este egoismul, consecinţă a păcatului originar. adam şi eva, seduşi de minciuna satanei, luând misteriosul fruct împotriva poruncii dumnezeieşti, au înlocuit logica încrederii în iubire cu aceea a suspectării şi a competiţiei; logica primirii, a aşteptării cu încredere de la celălalt, cu aceea plin de anxietate a acaparării şi a acţionării de la sine (cf. facere 3,1-6), experimentând ca şi rezultat un sentiment ianuarie-aprilie 2010

17

de nelinişte şi de incertitudine. cum poate omul să se elibereze de acest impuls egoist şi să se deschidă iubirii?

Dreptatea şi Sedaqah În inima înţelepciunii lui israel găsim o legătură profundă între credinţa în dumnezeu care “scoate din pulbere pe cel sărac” (Psalm 112,7) şi dreptatea faţă de aproapele. Însuşi cuvântul cu care este indicată în ebraică virtutea dreptăţii, sedaqah, o exprimă foarte bine. Într-adevăr sedaqah înseamnă, pe de o parte, acceptarea deplină a voinţei dumnezeului lui israel; pe de altă parte, echitatea faţă de aproapele (cf. ieşire 20,12-17), în mod special faţă de cel sărac, de străin, de orfan şi de văduvă (cf. deuteronom 10,18-19). cele două semnificaţii sunt legate însă, pentru că a da săracului, pentru israelit, nu este altceva decât a da în contraschimb ceea ce datorează lui dumnezeu, care a avut milă de mizeria poporului său. nu întâmplător dăruirea lui Moise a tablelor legii, pe muntele sinai, are loc după trecerea Mării roşii. ascultarea legii, aşadar, presupune credinţa în dumnezeu care cel dintâi a “ascultat plângerea” poporului său şi s-a “pogorât să-l izbăvească din mâna egiptenilor” (cf. ieşire 3,8). dumnezeu este atent la strigătul celui nefericit şi ca răspuns cere să fie ascultat: cere dreptate faţă de cel sărac (cf. sirah 4,4-5.8-9), cel străin (cf. ieşire 22,20), faţă de sclav (cf. deuteronom 15,12-18). Pentru a intra în dreptate este de aceea necesar să ieşim din acea iluzie a auto-suficienţei, din acea stare profundă de închidere, care este originea însăşi a nedreptăţii. este nevoie, cu alte cuvinte, de o “ieşire” mai profundă decât aceea pe care dumnezeu a făcut-o cu Moise, o eliberare a inimii, pe care doar cuvântul legii nu poate să o realizeze. există deci pentru om speranţă de dreptate?

Cristos, dreptatea lui Dumnezeu Mesajul creştin răspunde în mod pozitiv la setea de dreptate a omului, aşa cum afirmă apostolul Pavel în scrisoarea către romani: “dar acum, în afară de lege s-a arătat dreptatea lui dumnezeu… prin credinţa în isus cristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, căci nu este deosebire, fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui dumnezeu, îndreptându-se în dar cu harul lui, prin răscumpărarea cea în cristos isus. Pe care dumnezeu l-a rânduit (jertfă de) ispăşire, prin credinţa în sângele lui” (romani 3,2125). care este deci dreptatea lui cristos? este înainte de toate dreptatea care vine din har, unde nu omul este cel care repară, cel care se vindecă pe sine însuşi şi pe ceilalţi. faptul că “ispăşirea” are loc în “sângele” lui isus înseamnă că nu sacrificiile omului sunt cele care îl eliberează de greutatea păcatelor, ci gestul de iubire al lui dumnezeu care se deschide până la extrem, până la a face să treacă asupra sa “blestemul” care se cuvine omului, pentru a-i transmite în schimb “binecuvântarea” care se cuvine lui dumnezeu (cf. Galateni 3,13-14). dar aceasta ridică imediat o obiecţie: ce dreptate este acolo unde dreptul moare pentru cel vinovat şi vinovatul primeşte în schimb binecuvântarea care i se cuvine dreptului? nu primeşte astfel fiecare contrariul a ceea ce este “al său“? În realitate, aici se deschide dreptatea divină, în mod profund diferită de cea omenească. dumnezeu a plătit pentru noi în fiul său preţul răscumpărării, un preţ cu adevărat exorbitant. În faţa dreptăţii crucii omul poate să se revolte, pentru că ea pune în evidenţă faptul că omul nu este o fiinţă autarhică, ci are nevoie de un altul pentru a fi pe deplin el însuşi. a se converti la cristos, a crede în evanghelie, înseamnă în definitiv tocmai aceasta: a ieşi din iluzia autosuficienţei pentru a descoperi şi a accepta propria nevoie – nevoie de ceilalţi şi de dumnezeu, exigenţa iertării sale şi a prieteniei sale. se înţelege atunci că credinţa este cu totul altceva decât un fapt natural, comod, evident: este nevoie de smerenie pentru a accepta că am nevoie ca un altul să mă elibereze de “al meu”, pentru a-mi da în mod gratuit “al său”. aceasta are loc în mod special în sacramentele Pocăinţei şi euharistiei. datorită acţiunii lui cristos, noi putem să intrăm în dreptatea “cea mai mare”, care este aceea a iubirii (cf. romani 13,8-10), dreptatea celui care se simte în orice caz mai mult datornic decât creditor, pentru că a primit mai mult decât putea să se aştepte. tocmai întărit de această experienţă, creştinul este împins să contribuie la formarea unor societăţi drepte, unde toţi să primească ceea ce este necesar pentru a trăi după propria demnitate de oameni şi unde dreptatea este însufleţită de iubire. iubiţi fraţi şi surori, Postul Mare culminează cu triduum-ul Pascal, în care şi în acest an vom celebra dreptatea divină, care este plinătate de caritate, de dar, de mântuire. fie ca acest timp penitenţial să fie pentru fiecare creştin un timp de autentică convertire şi de intensă cunoaştere a misterului lui cristos, venit să împlinească toată dreptatea. cu astfel de sentimente, împart din inimă tuturor Binecuvântarea apostolică.

Benedictus PP. XVi

18

ianuarie-aprilie 2010

MESAJUL SFÂNTULUI PĂRINTE PAPA BENEDICT AL XVI-LEA PENTRU A XVII-A ZI MONDIALĂ A BOLNAVULUI iubiţi fraţi şi surori! la 11 februarie, comemorarea liturgică a sfintei fecioare Maria de la lourdes, se va celebra, în bazilica vaticană, cea de-a XViii-a Zi Mondială a Bolnavului. coincidenţa fericită cu împlinirea a 25 de ani de la înfiinţarea consiliului Pontifical pentru lucrătorii sanitari constituie un motiv ulterior de a-i mulţumi lui dumnezeu pentru drumul parcurs până acum în sectorul pastoraţiei sănătăţii. doresc din inimă ca această zi să fie ocazie pentru un elan apostolic mai generos în slujba bolnavilor şi a celor care se îngrijesc de ei. cu anuala Zi Mondială a Bolnavului, Biserica intenţionează, de fapt, să sensibilizeze în mod capilar comunitatea eclezială cu privire la importanţa slujirii pastorale în lumea vastă a sănătăţii, slujire care face parte integrantă din misiunea ei, pentru că se înscrie în urma misiunii mântuitoare înseşi a lui cristos. el, medicul divin, “a trecut făcând bine şi vindecându-i pe toţi cei care erau stăpâniţi de diavol” (fap 10,38). din misterul pătimirii, morţii şi învierii sale, suferinţa umană scoate sens şi plinătate de lumină. În scrisoarea apostolică salvifici doloris, slujitorul lui dumnezeu ioan Paul al ii-lea are cuvinte iluminante în acest sens: “suferinţa umană – a scris el – a ajuns la apogeu în pătimirea lui cristos. Şi, în acelaşi timp, ea a intrat într-o dimensiune complet nouă şi într-o ordine nouă: a fost legată de iubire…, de acea iubire care creează binele scoţându-l chiar şi din rău, scoţându-l prin intermediul suferinţei, aşa cum binele suprem al răscumpărării lumii a fost scos din crucea lui cristos şi, în mod constant, porneşte de la ea. crucea lui cristos a devenit un izvor, din care curg fluvii de apă vie” (nr. 18). domnul isus la cina de taină, înainte de a se întoarce la tatăl, s-a aplecat să spele picioarele apostolilor, anticipând supremul act de iubire al crucii. cu acest gest i-a invitat pe discipolii săi să intre în aceeaşi logică a iubirii care se dăruieşte în special celor mai mici şi celor nevoiaşi (cf. in 13,12-17). urmând exemplul lui, fiecare creştin este chemat să retrăiască, în contexte diferite şi mereu noi, parabola samariteanului milostiv, care, trecând pe lângă un om lăsat pe jumătate mort de către tâlhari pe marginea drumului, “văzându-l, i s-a făcut milă. apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând untdelemn şi vin. apoi, urcându-l pe animalul său de povară şi ducându-l la un han, i-a purtat de grijă. În ziua următoare, a scos doi dinari, i-a dat hangiului şi i-a spus: «Îngrijeşte-te de el şi ceea ce vei mai cheltui îţi voi da când mă voi întoarce»” (lc 10,33-35). În concluzia parabolei, isus spune: “Mergi şi fă şi tu la fel!” (lc 10,37). cu aceste cuvinte ni se adresează şi nouă. ne îndeamnă să ne aplecăm asupra rănilor trupului şi spiritului atâtor fraţi şi surori ai noştri pe care-i întâlnim pe drumurile din lume; ne ajută să înţelegem că, prin harul lui dumnezeu primit şi trăit în viaţa de fiecare zi, experienţa bolii şi suferinţei poate să devină şcoală de speranţă. Într-adevăr, aşa cum am afirmat în enciclica spe salvi, “nu evitarea suferinţei, fuga din faţa durerii, îl vindecă pe om, ci capacitatea de a accepta încercarea, de a creşte în ea, de a găsi sens prin unirea cu cristos, care a suferit cu iubire infinită” (nr. 37). deja conciliul Vatican ii amintea de misiunea importantă a Bisericii de a se îngriji de suferinţa umană. În constituţia dogmatică lumen gentium citim că “aşa cum cristos a fost trimis de tatăl «pentru a aduce vestea cea bună săracilor… pentru a vindeca pe cei cu inima zdrobită» (lc 4,18), «pentru a căuta şi salva ceea ce era pierdut» (lc 19,10), la fel şi Biserica înconjoară cu dragostea sa pe toţi cei apăsaţi de povara slăbiciunii umane; ba mai mult, ea recunoaşte în săraci şi suferinzi chipul întemeietorului ei sărac şi suferind, îşi dă toată silinţa să înlăture mizeria lor şi vrea să-l slujească pe cristos în ei” (nr. 8). această acţiune umanitară şi spirituală a comunităţii ecleziale faţă de cei bolnavi şi suferinzi în decursul secolelor s-a exprimat în multiple forme şi structuri sanitare chiar cu caracter instituţional. aş vrea să amintesc aici formele gestionate direct de dieceze şi cele născute din generozitatea diferitelor institute călugăreşti. este vorba de un “patrimoniu” preţios care răspunde la faptul că “iubirea are nevoie şi de organizare ca bază pentru o slujire comunitară ordonată” (deus caritas est, nr.

20). crearea consiliului Pontifical pentru lucrătorii sanitari, în urmă cu douăzeci şi cinci de ani, face parte din această grijă eclezială pentru lumea sănătăţii. Şi doresc să adaug că, în actualul moment istorico-cultural, se simte şi mai mult exigenţa unei prezenţe ecleziale atente şi capilare lângă bolnavi, precum şi a unei prezenţe în societate capabilă să transmită în manieră eficace valorile evanghelice pentru tutelarea vieţii umane în toate fazele, de la zămislire până la sfârşitul ei natural. aş vrea să reiau aici Mesajul adresat celor săraci, celor bolnavi şi tuturor celor care suferă, pe care părinţii conciliari l-au adresat lumii, la sfârşitul conciliului Vatican ii: “Voi toţi care simţiţi mai apăsătoare povara crucii – au spus ei – … voi care plângeţi… voi necunoscuţii în durere, recăpătaţi curaj: voi sunteţi preferaţii împărăţiei lui dumnezeu, împărăţia speranţei, a fericirii şi a vieţii; sunteţi fraţii lui cristos suferind; şi, împreună cu el, dacă vreţi asta, voi mântuiţi lumea!” (ench. Vat., i, nr.

523*, [pag. 313]. Mulţumesc din inimă persoanelor care, în fiecare zi, “desfăşoară slujirea faţă de bolnavi şi suferinzi”, făcând în aşa fel încât “apostolatul milostivirii lui dumnezeu, de care se ocupă, să răspundă tot mai bine la noile exigenţe” (ioan Paul al ii-lea, Pastor bonus, art. 152). În acest an al sfintei Preoţii, gândul meu se îndreaptă în mod deosebit spre voi, iubiţi preoţi, “slujitorii celor bolnavi”, semn şi instrument al compasiunii lui cristos, care trebuie să ajungă la orice om marcat de suferinţă. Vă invit, iubiţi preoţi, să nu încetaţi să le daţi îngrijire şi alinare. timpul petrecut lângă cel care este în încercare se revelează rodnic în har pentru toate celelalte dimensiuni ale pastoraţiei. În sfârşit, mă adresez vouă, iubiţi bolnavi, şi vă cer să vă rugaţi şi să oferiţi suferinţele voastre pentru preoţi, ca să se poată menţine fideli faţă de vocaţia lor şi slujirea lor să fie bogată în roade spirituale, în folosul întregii Biserici. cu aceste sentimente, implor asupra bolnavilor, precum şi asupra celor care-i asistă, ocrotirea maternă a Mariei salus infirmorum, şi tuturor împart din inimă binecuvântarea apostolică.

Benedictus PP. XVi

ianuarie-aprilie 2010

19

o filă din scrierile lui n.Steinhardt

botezul crucii

Postul Mare se prezintă an de an ca un parcurs de străbătut. Ca orice drum el are puncte de reper şi de orientare care ajută la străbaterea sa în bune condiţii şi cu folos. Din punct de vedere spiritual perioada aceasta începe din locul în care se găseşte fiecare om în prima zi de post şi ajunge la noaptea luminoasă a învierii. Drumul spre Golgota nu se poate separa de Cruce: ea face parte intrinsecă din suişul spre înviere aşa cum anunţă adesea Cristos lăsându-i pe ucenici complet nedumeriţi. (Lc 18, 31-34)

Încă de la străbaterea deşertului dinspre Egipt către Ţara promisă, pe care poporul ales o face în timpul lui Moise, ni se prefigurează drumul spre înviere şi calea postului spre mântuire. Atunci ca şi acum Crucea se află în centru: întâi ca prefigurare a tămăduirii –vindecarea de muşcătura şerpilor în deşert prin căutarea către şarpele de aramă ridicat în mijlocul taberei (Nm 21) – apoi ca împlinire a mântuirii prin răstignirea Domnului şi acum ca prilej de actualizare a lucrării răscumpărătoare a lui Cristos.

În anii de după revoluţia din 1989 apărea un volum Jurnalul fericirii scris de Nicolae Steinhardt (1912-1989), evreu convertit la creştinism în timpul petrecut în închisorile comuniste, mai precis botezându-se la 15 martie 1960 în închisoarea de la Jilava într-un context ecumenic, aşa cum mărturiseşte el însuşi. Mai apoi i se publică un alt volum important pentru interpretarea pe care o face textelor Sfintei Scripturi: Dăruind vei dobândi republicat mai apoi sub titlul Cuvinte de credinţă.

Pentru el misterul răstignirii şi Sfânta Cruce au o valoare deosebită: întâi ca importanţă pentru răscumpărarea lumii întregi; apoi, ca semn şi ca dovadă a iubirii dumnezeieşti care nu ocoleşte suferinţa şi batjocura în planul divin de îndumnezeire a oamenilor, şi mai apoi ca invitaţie adresată fiecăruia. Pe lângă multe teme ce se pot regăsi în lucrările citate, crucea lui Cristos trezeşte interesul, ca loc de răscumpărare dar în acelaşi timp ca şi clipă de meditaţie pentru oamenii de astăzi: «Devoţiunea mea particulară e Crucea. Crucea este esenţa misiunii lui Cristos – a lui Mesia

20

ianuarie-aprilie 2010

pe acest pământ. La Cruce se referă Domnul ori de câte ori face aluzie la menirea lui, la botezul cu care trebuie să se boteze, la paharul pe care trebuie să-l bea. Totul în cuvintele, tăcerile şi vestirile sale duce spre punctul final al Golgotei (…). Crucea este tiparul care, singurul, ne îngăduie să înţelegem taina lumii şi a vieţii, e singura cheie de care dispunem (N. STEINHARDT, Jurnalul fericirii, p. 345) Crucea înglobează două dimensiuni ale unei singure realităţi. Putem vorbi despre Crucea lui Cristos ca semn al suferinţei, al curajului, al puterii lui Dumnezeu şi vedem într-însa semnul de netăgăduit al întrupării reale a Fiului

lui dumnezeu. altfel spus, ea e sigilul implicării totale a lui dumnezeu în opera răscumpărării. o altă dimensiune a crucii e cea legată de urmarea lui cristos. o acceptare a crucii personale, a misterului crucii în viaţa proprie şi păşirea după domnul isus. amândouă perspectivele se regăsesc din belşug în scrierile lui nicolae steinhardt. ajunge să ne gândim la cuvintele cutremurătoare ale lui isus răstignit pe cruce care răsună în noaptea de pe Golgota: “eli eli, lama sabactani” din evanghelia după Matei 27,43 şi la felul în care ele sunt trăite de autorul Jurnalului fericirii ca să înţelegem profunzimea misterului divin al răscumpărării. un strigăt în noapte pe care unii îl văd ca un urlet de singurătate devine pentru omul credincios un toiag de sprijin al credinţei, sau mai mult de atât o adevărată probă a dragostei dumnezeieşti. sacrificiul lui cristos nu e atenuat de latura sa divină, mântuirea e deplină. Profunzimea şi veridicitatea răscumpărării sunt reprezentate de glasul dumnezeiesc ce sfâşie bezna întunericului: “numai deznădejdea omenească de pe cruce dovedeşte integritatea şi seriozitatea jertfei, o împiedică a fi cine ştie ce joc, ce vicleim. domnul venise hotărât să bea paharul până la fund şi să se boteze cu botezul crucii, dar în grădina măslinilor când se apropia momentul, tot s-a rugat să fie scutit a deşerta paharul. desigur, adaugă: facă-se voia ta”. (n. steinhardt, Jurnalul fericirii, p. 55). “dumnezeul meu, dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit!” (Mt 27,43) unită cu suferinţa crucii şi a batjocurii este afirmaţia cea mai puternică şi convingătoare e întrupării domnului. e probă a mântuirii noastre şi adevereşte că Mântuitorul cristos a asumat complet natura umană cu întreaga ei condiţie. Închinarea în faţa răstignirii domnului e asumarea mântuirii lumii. Prin cel ce se lasă condamnat şi suit pe cruce ea nu mai e doar o bucată de lemn. devine obiectul pe care dumnezeu şi-a sacrificat viaţa şi sângele şi începând cu acel moment e vrednică de închinare şi adorare. se poate spune asta cu atât mai mult cu cât sfânta cruce este punctul în care dragostea lui dumnezeu ni se descoperă în dimensiunea sa totală: «domnul a ţinut să cunoască în deplină realitate condiţia umană în forma

ei cea mai necamuflată, maximală, exasperantă. adevărul adevărat, capătul nopţii. iar noi să dăm uitării şi să trecem neatenţi pe lângă acest fapt de iubire neînchipuit şi de părtăşie fără seamăn a nesulemenitei noastre incertitudini omeneşti! câtă nedreptate, nesimţire, ingratitudine, împietrire, învârtoşare şi dispreţ ar fi din partea noastră! (…) a nu pomeni crucea, a ne feri de amintirea celor petrecute pe Golgota, e parcă totuna cu a minimaliza fapta lui isus, a o relega printre alte jalnice amănunte istorice, a voi cu tot dinadinsul să uiţi un incident neplăcut!». (n. steinhardt, Cuvinte de credinţă, pp. 234-235) dragostea divină descoperită în comuniunea desăvârşită cu oamenii se arată mântuitoare în colaborarea cu omul pentru că “un singur lucru nu poate dumnezeu: să ne mântuiască

fără de consimţământul nostru”. (n. steinhardt, Jurnalul fericirii, p. 347) Purtarea crucii personale poate fi îmbrăcată în chip estetic, urmarea lui cristos e o artă posibilă. e ceea ce ne rezultă când citim una dintre miile de fraze pe care memoria extraordinară a lui nicolae steinhardt le reproduce în scrierile sale: “există o singură artă creştină, care nu-i nici gotică, nici romantică, nici barocă, arta de a purta crucea (franz von Baader)” (n. steinhardt, Jurnalul fericirii, p. 191). exigenţa chemării lui cristos de a ne lua crucea şi de a-l urma nu poate fi evitată de cel ce se vrea discipolul domnului. Întâlnirea dintre dumnezeu şi om e învăluită de acel “astăzi” privit ca urgenţă mântuitoare, o chestiune ce nu suferă amânare. Pare că dumnezeu cere un răspuns aici şi acum dacă e să privim doar câteva din chemările cuprinse în Biblie: “cu dumnezeu nu-i de glumit: “ieşi din ţara ta şi din rudenia ta şi din casa tatălui tău”, “ia-ţi crucea ta”, “vino după mine”, “vegheaţi dar”, “spălaţi-vă şi curăţaţi-vă”, “du-te şi strigă”, “scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă. nu se stă locului; nu-i rost de încropire, de confort, de moale visare; în lene, boală şi nebunie nu-şi poate nimeni găsi pretext”. (n. steinhardt, Jurnalul fericirii, p. 38). de ce valoarea crucii are pentru creştini o atât de mare importanţă? cum de lemnul crucii, pe care a murit domnul, devine centrul vieţii creştine? cât de important e evenimentul răscumpărării? avem o mărturie a lui nicolae steinhardt care-şi spune iubirea ce o nutreşte pentru lemnul de viaţă făcător al Mântuitorului. avem rânduri care ne vorbesc despre credinţa ce naşte din întruparea domnului şi din asumarea firii omeneşti în cele mai dureroase aspecte. Găsim în rândurile autorului nicolae steinhardt hrană pentru zilele noastre, crucea ca o inepuizabilă cheie de interpretare a misterului creaţiei. sfânta cruce mărturiseşte azi şi oricând despre simplitatea unui act, obiect sau gest care cuprinde şi actualizează în sine istoria răscumpărării, amintirea bucuroasă a mântuirii noastre.

P. Gabriel Buboi

ianuarie-aprilie 2010

21

ePiscoPul ioan BoroŞ

uN ArHiereu uitAt

reverendisimul ioan Boroş a fost una din personalităţile de seamă ale episcopiei Greco-catolice de lugoj dar şi ale Bisericii române unite, personalitate aparte a Banatului, prin adopţie, de la sfârşitul secolului al XiXlea şi prima jumătate a secolului al XXlea. activitatea sa istorică şi pastorală nu s-a bucurat până acum de o atenţie specială, dar lucrările sale, bazate pe îndelungi cercetări de arhivă, au fost apreciate şi folosite de unii istorici consacraţi. dintre aceştia putem menţiona pe nicolae Bocşan, d. Prodan, i. d. suciu, Vasile V. Muntean. unii i-au creionat activitatea în scurte articole din timpul vieţii iar alţii în necroloage sau comemorări: i. Moga, d. neda, aurel Bugariu, Virgil Ţurcan, nicolae Brînzeu ca în cele din urmă să-i fie recunoscută recent prodigioasa activitate de către Mircea Păcurariu, într-o lucrare de circulaţie. episcopul Boroş a urcat treptele cele mai înalte din biserică şi a adus Bisericii şi neamului serviciile sale preţioase, personalitatea lui meritând să fie relevată. s-a început şi valorificarea mai consistentă a operei sale, prin reeditarea lucrării unirea românilor din lugoj. istoria parohiei în anii 1836 –1860, apărută iniţial la lugoj în anul 1926, apariţie sprijinită de fundaţia europeană drăgan. această lucrare care i-a fost reeditată nu poate oferi, din păcate, o imagine coerentă pentru cititorul de azi despre activitatea prodigioasă a lui ioan Boroş. datele biografice ne spun că ioan Boroş s-a născut la 20 octombrie 1850 în carei (careii mari), efectuându-şi studiile gimnaziale la carei, este absolvent al liceului din Beiuş terminând cu „eminenţă”. nu este primit în seminarul de la oradea, astfel a cerut şi a fost primit la lugoj, fiind trimis la universitatea din Viena 1869 – 1873, în seminarul sf. Barbara. studiile la Viena le-a terminat în anul 1873 făcând „rigurosul” din morală şi pastorală. aici s-a iniţiat în jurnalistică, prin colaborarea la revista “sionul românesc”, în care îi vor apărea primele lucrări. nu putem trece cu vederea că la Viena, alături de alţi tineri, Boroş a găsit

22

ianuarie-aprilie 2010

un mediu academic elevat, cu ziare şi reviste româneşti, cu diferite societăţi de lectură, cu mentori remarcabili precum Grigore silaşi, profesor la colegiul “sfânta Barbara” din metropola imperiului. Prin “sfânta Barbara”, promovarea culturii naţionale de către Biserica Greco-catolică a fost rodnică încă de la început şi a constituit un real sprijin în formarea şi educarea noilor generaţii de români care, nemijlocit, vor duce la emanciparea poporului din care au ieşit. Boroş fiind un om slab de constituţie, şi numit imediat cancelar diecezan, nu a mai continuat studiile teologice la Viena. În scurt timp ajunge vicenotar consistorial. la rusaliile din anul 1877

e hirotonit preot celib. numit paroh la Zăbrani în 1880, funcţionează aici până la 1897, unde găseşte un teren prielnic cercetărilor sale istorice, întocmind de altfel şi monografia parohiei. În paralel desfăşoară o activitate jurnalistică intensă, iar în 13 noiembrie devine asesor consistorial. din septembrie 1880 până în 1897 noul episcop dr. demetriu radu îl cheamă ca secretar episcopal şi ca director al cancelariei diecezane. În acelaşi an e numit canonic-prebendat, iar în 1911 canonic prepozit. a mai primit încredinţări importante cum ar fi cea de inspector şcolar diecezan. activitatea literară şi munca extraordinară în administraţia eparhiei face ca în anul 1903 să primească titlul de Prelat Papal. ajunge Vicar general episcopal, iar în vacanţa scaunului episcopal este ales de două

ori Vicar capitular. odată cu instalarea episcopului alexandru nicolescu, în anul 1922, la cererea acestuia, ca o răsplată a multelor şi marilor merite ce le avea prepozitul ioan Boroş pentru Biserică, sfântul Părinte Papa Pius al Xi-lea îl numeşte episcop titular „al tesbiei”, însă nu a fost consacrat nici odată. a depus jurământul în 8 decembrie 1922, la nunţiatura apostolică reprezentată prin monseniorul Vittorio cavagnis, asistat de părintele huber şi de martorii Zenovie Pâclişanu şi George dănilă de la Blaj. se consemnează cu această ocazie mulţumirea Bisericii române unite faţă de Papa Pius Xi, care “a înţeles să dea răsplata cuvenită unei activităţi preoţeşti de o frumuseţe rară”, referirea fiind desigur la ioan Boroş. trebuie amintit că pe lângă activitatea pentru Biserică a mai avut numeroase activităţi si decoraţii cum ar fi: membru pe viaţă al asociaţiei transilvania pentru literatura şi cultura poporului român, preşedinte al consiliului judeţean caraş-severin, membru al consiliului municipiului lugoj, preşedinte, responsabil, membru a numeroase comitete, consilii şi societăţi culturale, patriotice şi economice, decorat cu răsplata Muncii pentru Biserică cl. i şi cu coroana româniei în grad de comandor. Mai trebuie spus că între anii 1923 – 1924, din iniţiativa episcopului Greco-catolic de lugoj, ioan Boroş, preşedinte al comisiei Monumentelor filiala Banat, care şi-a avut sediul la lugoj şi mai apoi la timişoara, sunt întreprinse cercetări arheologice împreună cu G.G. Mateescu, conferenţiar la universitatea din cluj. rezultatele cercetărilor indică poziţia castrului tibiscum (Jupa, caraş-severin) şi a aşezării civile, acestea rămânând nepublicate până în prezent, cu excepţia unor inscripţii aflate la Muzeul din lugoj. Pe lângă toate acestea mai trebuie amintit că ierarhul, a ctitorit biserica cu hramul naşterii sfântului ioan Botezătorul din cimitirul lugojului, care este şi cripta sa. arhiereul ioan Boroş nu numai că a cercetat cu pasiune istoria neamului său, dar a şi făcut-o, aflându-se printre cei 359 de delegaţi oficiali participanţi

la adunarea de la alba iulia din 1 decembrie 1918. odată românia Mare realizată, el activează cu pasiune sporită pe trenul investigării trecutului naţional. din 1922 până în 1936 este implicat substanţial – un capitol important din viaţa lui! – în comisia Monumentelor istorice, secţia Banat, alături de Gh. Mateescu, constantin daicoviciu şi ioachim Miloia, susţinând cercetările arheologice şi de istorie a artelor. Poartă o corespondenţă extrem de valoroasă cu somităţile timpului, printre care chiar Vasile Pârvan, pe teme de istorie locală. din toamna anului 1936 cancerul avut la stomac i-a luat puterile văzând cu ochii. arhiereul a mers la domnul în 29 ianuarie 1937 la orele 11.30, în etate de 87 de ani. funeraliile au fost făcute în 31 ianuarie. Pe lângă episcopul ioan Bălan al lugojului au mai participat canonicii: nicolae Muntean, dr. nicolae Brînzeu, dr. Marianescu, teofan crişan, i. ienea de la lugoj, dr. i Georgescu de la oradea, nicolae Zugrav de la lupeni; Vicarii foranei: George Muntean de la timişoara, ionaşiu de la haţeg; Protopopii: r. stoica de la lugoj, iosif Popa de la arad, augustin radu de la deva, Val. Paveloiu de la orăştie; diaconii: dr. iuliu raţiu şi tufescu. Pe lângă aceştia a mai participat corul lyra al catedralei Greco-catolice din lugoj, precum şi autorităţile lugojene: d. P. Goanţa preşedintele consiliului Judeţean, Pr. Val sasu reprezentantul reuniunii învăţătorilor din Banat.

SCRIERILE IERARHULUI activitatea de creaţie a lui ioan Boroş cuprinde două laturi fundamentale, cea teologică şi cea istorică. teologia sa cuprinde în special interpretări sau explicaţii de natură liturgică, aproape o sută de predici şi polemici de natură bisericească, multe volume şi recenzii. este suficient să amintim că una din aceste recenzii are ca obiect celebra carte symbolae ad illustrandum historiam ecclesiae orientalis in terris coronae s. stephani, i–ii, oeniponte, 1885 a profesorului iezuit de la universitatea din innsbruck, nicolaus nilles, pe care l-au ajutat cu documente şi informaţii învăţaţi români ca George Bariţ, Ştefan Moldovan, ioan Boroş şi alţii.

Preocuparea sa pentru istorie s-a concretizat, după ani de cercetări, în mai multe volume apărute în limbile română şi maghiară, ca şi în articole publicate în presa vremii. l-au interesat cele mai importante

momente din istoria poporului român, plecând chiar de la perioada romană, cu consemnarea cercetărilor efectuate la tibiscum, pe care le-a publicat. s-a oprit aspra unor teme esenţiale privitoare la continuitatea şi vechimea românilor în transilvania şi Banat. dar partea de substanţă a operei sale istorice se referă la vremurile apropiate, la zbuciumatul secol al XiX-lea, la lucrurile şi întâmplările locale, în special la trecutul Bisericii române unite. de bun nume se bucura şi în rândul

istoricilor maghiari. elemér Jakabffy îi apreciază eforturile pentru cercetarea istoriei comitatului caraş, în prefaţa la cartea din 1928 despre evenimentele anului 1848 în acest comitat. Jakabffy reproduce chiar o replică lui Boroş: “am 78 de ani, trebuie să mă grăbesc, fiindcă foarte multă muncă m-ar aştepta, dacă aş avea putere şi timp”. din scrierile arhiereului ioan Boroş amintim cele mai importante: dieceza lugoşului-Şematism istoric publicat sub auspiciile episcopului dr .demetriu radu, episcop grecocatolic de lugoj pentru jubileul de la sânta unire de 200 ani, de la înfiinţarea aceleaşi dieceze de 50 ani, lugoj, 1903; repertoriu istoric despre oraşul lugoj si districtul lugoj, respectiv vechiul judeţ al caraşului din ani 1332-1800, 1931; Biografia lui ’eftimie Murgu; lugosi szinház épitése (construcţia teatrului lugojean); trecutul istoric al evreilor din lugoj (trecutul istoric al evreimilor din judeţul caraş respective din lugojdocumente); deţinuţii politici din 18481851 din judetul caraş, din trecutul şcolilor şi instituţiunilor culturale si de binefacere din lugoj; történeti feljegyzések lugos városárol és udria Konstantin nevü birájáról az 1848/9 évi szabadságharccal kapcsolatban

(Însemnări istorice despre oraşul lugoj şi despre judele său constantin udrea, în legătură cu războiul de libertate din 1848–1849), lugoj, 1917; unirea românilor din lugoj. istoricul parohiei între anii 1836-1860-1926 reeditată 2001 ed. europa nova, lugoj ,unirea românilor din lugoj, istoricul parohiei în anii 1836-1860,editura „sionu românesc”, 1926,reeditată în 2001 editura dacia europa nova lugoj; evenimentele revoluţiei de libertate din anii 1848–1849 desfăşurate la lugoj, tipografia. naţională, lugoj, 1927; schiţă istorică peste 25 ani ai diecezei. lugojului; conscrierea parohiilor gr. or. din judeţul caraş 1792.(manuscrise ce urmau să fie publicate,dintre acestea unele au fost prezentate prin diferite articole); Municipiu tibisc (Jupa); Biserica gr. cat. română (hunedoara); ritual sau explicarea riturilor sacre ale Bisericii greceşti catolice, lugoj, 1881; Monografia parohiei româneşti unite din timişoara, timişoara, 1907; Monografia parohiei Zăbrani; Biserica românilor din transilvania şi ungaria, de la 1053-1301; Biserica românilor din transilvania şi ungaria, de la 13321759; Predici de sărbători de peste an; liturghierul 1880; tipic Bisericesc; Mănăstirea Prislopului din judeţul hunedoarei cu toate documentele circa 200. activitatea jurnalistică a lui ioan Boroş a fost de asemenea prodigioasă. fără a putea menţiona totalitatea revistelor şi ziarelor la care a colaborat, lucru care ar necesita o cercetare sistematică, sunt de amintit aici numele celor mai importante: articole cu subiecte religioase în cultura creştină, Blaj; foaia bisericească, Blaj; Preotul român, Gherla; sionul românesc, lugoj; telegraful român, sibiu; unirea, Blaj; articole cu subiect istoric: analele Banatului, timişoara; curierul Banatului, timişoara; deşteptarea, lugoj; drapelul, lugoj; foaia diecesană, lugoj; răsunetul, lugoj; semenicul, lugoj; Şcoala Bănăţeană, caransebeş; transilvania, sibiu; Krasso- szörény lapok caransebeş. arhiereul ioan Boroş a creionat şi îmbinat într-un mod deosebit istoria Bisericii şi istoria locală a Banatului, acest lucru reiese foarte uşor dacă aruncăm o privire asupra operelor scrise. dar pe lângă activitatea literară ioan Boroş a fost un om al lui dumnezeu, care nu a uitat nici un moment de menirea sa în via domnului. sergiu soica ianuarie-aprilie 2010

23

sfÂntul aPostol Petru

PriNciPele APoStolilor

dacă astăzi ţi s-ar cere să răspândeşti o nouă învăţătură, un crez, o idee filosofică sau poate o posibilă soluţie de a ieşi din criza economico-financiară dar mai ales morală a societăţii, unde ai merge să o faci, astfel încât să obţii rezultatele cele mai bune?

Probabil ai merge în piaţa din centrul oraşului tău, dar imediat ţiai da seama, că mesajul tău ajunge doar la o mică parte a întregii populaţii pe care sperai să o poţi atinge. atunci te vei gândi să mergi în capitala ţării, pentru că are un număr mai mare de locuitori, pentru că aici se concentrează mijloacele de comunicare în masă, care eventual ți-ar solicita un interviu, contribuind astfel la publicizarea ideologiei tale. dar şi aşa ajungi la concluzia că ai reuşit să faci mesajul tău să ajungă doar la un public naţional, care poate nici nu te ascultă, nu este de acord cu tine, te consideră unul de-al lor, al sistemului mincinos, de care s-au săturat. astfel nu-ți rămâne altceva de făcut, decât să treci pe plan internaţional, să pleci în centrul în care se iau deciziile la nivel internaţional/global, sperând să ai şanse mai mari vorbind unui public eterogen, care vine din toate colţurile lumii. ai merge poate la Bruxelles? nu ştiu dacă aceasta a fost şi ideea sfântului apostol Petru, când cu aproape 2000 de ani în urmă, a mers la roma să vorbească unei populaţii păgâne despre un cristos omorât pentru dreptate, dar înviat, şi care este lumină de speranţă şi mântuire pentru toate popoarele lumii. cert este că – mai mult sau mai puţin – datorită propriilor eforturi, a reuşit ceea ce şi-a propus. Şi până în ziua de azi, instituţia construită pe stânca/Piatra numită sfântul Petru îşi are sediul la roma, în locul unde a fost martirizat şi înmormântat apostolul. aventura noastră aşadar se întoarce în timp până în 64 dc. Împărat al imperiului roman este nero, un om descris de către istorici ca fiind unul sever, dar şi boem şi poate cu un lejer dezechilibru mintal. odată cu sosirea sfântului Petru în oraş, îşi face apariţia o nouă mişcare religioasă, total diferită de altele. romanii şi legile imperiului sunt foarte flexibile în ceea ce priveşte libertatea de religie, tocmai datorită faptului că populaţia este eterogenă, provenind din multe părţi ale lumii, cu religii diverse. Pe de altă parte însuși romanii au adus cu ei şi adoptat din teritorii îndepărtate religii şi zeităţi de toate felurile. de la o regulă nu se putea însă face excepţie: acceptarea şi venerarea ca zeu a împăratului, ceea ce garanta în mari proporţii autoritatea instituţiei împărăteşti. cum poate fi compatibilă cu această regulă o religie prin definiţie monoteistă, care propovăduieşte în mod exclusiv venerarea unicului zeu existent, numit dumnezeu? această

24

ianuarie-aprilie 2010

– pentru romani – nouă sectă era un spin în coasta imperiului, nu doar pentru refuzul venerării împăratului, ci şi pentru izolarea ei de către societate, respectiv pentru refuzul de a respecta anumite obiceiuri tradiţionale păgâne. În plus, această mişcare religioasă se răspândeşte foarte repede, cu o forţă care este în stare să înglobeze chiar şi oficiali ai armatei, sau alţi oameni influenţi ai imperiului. de-a lungul timpului mulţi împăraţi motivaţi de ideologia păgână, de ideea de stabilitate a imperiului, sau de setea de a vedea sânge (panem et circensis), au încercat să elimine mişcarea creştină: toţi fără succes. cu cât era prigonirea mai puternică, cu atât creştinismul renăştea cu o mai mare forţă din propria-i cenuşă, asemenea păsării Phoenix. astfel se ajunge la timpurile împăratului nero (64 dc). un incendiu de dimensiuni dezastroase şi cu cauze aparent necunoscute distruge în proporţie de 80% cetatea eternă. Multe au fost dea lungul timpului speculaţiile pe seama autorilor incendiului. cercetările din zilele noastre au dovedit că incendiul a fost cauzat de răspândirea văpăii dintr-un cuptor din apropierea circului Maximus de către vântul cald al unei nopţi uscate de vară. străduinţa tuturor unităţilor de pompieri cu care era dotată aşa numita administraţie locală, nu a avut succes, elementul surpriză fiind tocmai puterea vântului care a făcut ca focul să se răspândească cu viteză. cert este faptul, că mai mult sau mai puţin datorită acestui incendiu, excentricul împărat nero începe o politică de prigonire a celor care subminează siguranţa statului. Victime ale acestei politici cad şi foarte mulţi creştini care refuzau să ofere jertfe în faţa d i v i n i t ăţ i l o r păgâne. este una dintre cele mai ample şi crude măsuri luate împotriva creștinilor de vre-un împărat. după nero au mai urmat alte cel puţin trei prigoniri de dimensiuni considerabile.

legenda, poate pentru a exprima perfecţiunea, spune că ar fi fost în total 10 la număr: nero, domiţian, traian, Marc aureliu, septimiu sever, Maxim, deciu, Valerian, aurelian şi diocleţian. În marea lor majoritate însă, au fost doar acţiuni locale, nu globale, fără să implice întreg teritoriul imperiului roman. nici una dintre ele nu a fost în stare să-i determine pe creştini să renunţe la credinţa lor în cristos. creştinii erau obiect de distracţie pentru poporul romei. erau omorâţi în locuri publice precum circurile construite de împăraţi sau chiar în renumitul colosseum. erau aruncaţi ca pradă în faţa leilor, sau pur şi simplu crucificați, mijloc de execuție a criminalilor foarte comun la romani în perioada aceea. cu ocazia prigonirii creştinilor de către împăratului nero, despre care povestește istoricul tacitus, îşi găseşte martiriul la roma şi Principele apostolilor, sfântul Petru. deşi există şi alte tradiţii care arată drept loc al înmormântării lui Petru ierusalimul, se consideră că cel mai probabil sfântul apostol Petru a căzut victimă a prigonirii lui nero tocmai în capitala imperiului, la roma. nu avem date precise despre când anume ar fi fost executat, ştim doar că s-a întâmplat între 64 şi 76 dc, aceasta fiind perioada cât a durat

sângeroasa prigonire. tradiţia spune că sfântul Petru însuşi, acest umil pescar, neconsiderându-se demn de a fi pus pe cruce asemenea Învăţătorului său, ar fi cerut să fie crucificat cu capul în jos. locul cel mai probabil al executării se pare că a fost circul împăratului nero, la doar câţiva paşi de latura sudică a actualei Bazilici din Vatican. este posibil ca unul dintre ultimele lucruri pe care sfântul Petru le-a văzut înainte să treacă la domnul, să fi fost obeliscul care în momentul de faţă decorează splendida piaţă din Vatican. este vorba de un antic obelisc egiptean din heliopolis, adus la roma cu o

corabie special construită în acest scop de către caligula în 37 dc, şi aşezat în centrul circului lui nero. În interiorul complexului sub formă de hipodrom, se organizau curse de cai, dar se simulau şi bătălii navale, fiind dotat cu un sistem de irigare, care permitea umplerea pistei hipice cu apă. În numeroase rânduri, aici se executau condamnaţii la moarte, în marea lor majoritate delicvenţi sau criminali. În rândul acestora din urmă, în calitate de duşman al imperiului, s-a aflat şi sfântul Petru. legea romană dădea posibilitatea rudelor sau apropiaţilor celor omorâţi astfel, de a prelua şi îngropa cu demnitate corpurile neînsufleţite, cu o condiţie: trebuia făcută imediat, şi nu puteau fi transportate în interiorul oraşului. cel mai apropiat loc de înmormântare în cazul sfântului apostol Petru era un cimitir sărac, la poalele dealului Vatican. astfel reprezentanţii fragilei comunităţi creştine din roma, au luat corpul apostolului, şi l-au îngropat tocmai în locul amintit, la aproximativ 300 m de la locul în care a fost crucificat. era un mormânt căptuşit în interior şi acoperit cu plăci de pământ ars, fără vre-un semn distinctiv anume, care l-ar fi făcut uşor de deosebit de către toate celelalte. este de menționat însă, că nu a fost dat uitării, a devenit centrul unei venerări în primele trei secole, creştinii venind aici tot timpul pentru aşi exprima respectul faţă de primul lider, şi pentru a se ruga la mormântul său.

Prima dovadă palpabilă a prezenței acestui mormânt pe dealul Vaticanului, este un mic monument funerar, așa numitul trofeu (tropaion) al lui Gaius, o mică construcție compusă din două coloane de 118 cm înălțime, respectiv două plăci de marmură albă: una la baza coloanelor, acoperind direct mormântul apostolului, cealaltă așezată peste cele două coloane. Întregul monument este închis în partea sa posterioară orientată spre vest de un perete tencuit în roșu (peretele roșu), care avea cel mai probabil rolul de a proteja mormintele aflate la est, mai jos în vale, de eventualele alunecări de teren și de apa de ploaie care curgând la vale le-ar fi putut deteriora. trofeul este simbolul victoriei, în cazul sfântului apostol Petru, semnul victoriei asupra morții. caius (mai bine cunoscut sub numele de Gaius) era un autor creștin, diacon al Bisericii, și conform povestirii lui eusebiu din cesarea, ar fi fot prima persoană care a afirmat că ar cunoaște locul înmormântării sfântului Petru, pe la sfârșitul secolului al ii-lea dc. Într-o dispută cu ereticul Proclus, îl invită pe acesta la roma, ca să-i arate locul în care trofeul indică mormântul fondatorului Bisericii, pe dealul Vaticanului. despre ce se întâmplă cu mormântul și osemintele sfântului Petru după cel de-al doilea secol, precum și cum au fost scoase la iveală în anii 40 ai secolului trecut, veți putea citi în numerele următoare... cristian Micaci ianuarie-aprilie 2010

25

codul canoanelor Bisericilor răsăritene

o colecŢie De leGi

Ştiaţi că Biserica catolică, la ora actuală are cel mai complet sistem juridic de la fondarea creştinismului până astăzi? aşa cum fiecare stat civil are propriul Corp de drept civil, la fel şi Biserica catolică are propriul Corpus iuris canonici, adică corpul de drept canonic. acest corp de drept canonic este compus din 3 părţi:

1. codul de drept canonic al Bisericii latine (romano-catolice), cunoscut ca şi cic (Codex Iuris Canonici), promulgat în 1983 (care reglementează raporturile dintre autoritatea ecleziastică şi clerul său, credincioşii săi şi tot ceea ce are legătură cu activitatea religioasă); 2. constituţia apostolică Pastor Bonus apărută în 1988, care este destinată organizării curiei romane, structurată la rândul ei în diferite congregaţii sau dicastere (echivalentul instituţiei de minister dintr-un stat civil) şi alte diferite organisme care au rolul de a-l ajuta pe suveranul Pontif în exercitarea funcţiei sale pastorale pentru binele şi în serviciul Bisericii universale şi al Bisericilor sui iuris sau particulare; 3. codul canoanelor Bisericilor răsăritene sau orientale, cunoscut ca şi cceo (Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium), reglementează raporturile dintre autoritatea ecleziastică şi clerul său, credincioşii săi şi tot ceea ce are legătură cu activitatea religioasă a acestor Biserici unite cu roma, aici este inclusă şi Biserica noastră, arhiepiscopală Majoră română sui iuris. totodată, trebuie precizat că denumirea de Biserica catolică cuprinde totalitatea persoanelor care aparţin acestei religii, inclusă ierarhia şi oragnizarea, dar Biserica are două dimensiuni, una religioasă-divină şi una umană. raportat la scopul religios al Bisercii catolice şi autoritatea care o conduce, aceasta mai este cunoscută şi sub sugestivul nume de sfântul scaun sau scaunul apostolic, prin care se înţelege că fac parte: Pontiful roman, congregaţiile şi alte organisme ale curiei romane. sfântul scaun este subiect de

26

ianuarie-aprilie 2010

drept internaţional şi persoană juridică. În ceea ce priveşte latura umană, ştim că Biserica catolică este în acelaşi timp şi stat teritorial, iar în acest sens îi este atribuit numele de Città del Vaticano sau statul Vatican.

Pe lângă legile care alcătuiesc corpul de drept canonic al sfântului scaun, statul Vatican are propria legislaţie alcătuită din: 1. Legea fundamentală a Statului Vatican, promulgată în 2000 (se referă la deţinerea puterilor în stat, perioada scaunului vacant, steagul, stema, sigilul etc.) şi 2. Legea N. CCCLXXXIV cu privire la guvernul Statului Vatican, promulgată în 2002 (se referă la guvernatorat, birourile administrative, arhivă, bancă, poştă etc.). nu însă din totdeauna Bisericile catolice răsăritene sui iuris au avut o legislaţie canonică comună şi organizată atât de bine în formă de cod de legi. Până în 1990 Bisericile catolice răsăritene sui iuris, au avut o legislaţie comună, emanată de către Papa Pius al Xii-lea, care cuprindea doar patru aspecte fundamentale din materiile de drept canonic. aceste canoane erau grupate în aşa zisele scrisori apostolice - Motu Proprio (din iniţiativa proprie a suveranului Pontif ). Întreaga legislaţie comună se găsea în aceste patru Motu Proprio astfel: 1. Crebrae allatae sunt din 1949 – despre sacramentul căsătoriei; 2. Sollicitudinem nostram din 1950 – despre procese şi tribunale; 3. Postquam apostolicis litteris din 1952 – despre ordinele monastice, bunurile temporare ale bisericii şi semnificaţia anumitor termeni specifici; 4. Cleri Sanctitati din 1957 – despre riturile răsăritene, persoanele fizice şi morale, cler, ierarhie şi laici.

Pe lângă legislaţia comună, care evident era destul de carentă, în sensul că lăsa pe dinafară multe alte aspecte netratate, acestea erau suplinite într-o oarecare măsură prin legislaţia c a n o n i c ă specifică a fiecărei Biserici catolice răsăritene sui iuris care se găsea la acea vreme în propriile sinoade Provinciale. Multe Biserici acuzau lipsa unei legislaţii complete şi corespunzătoare epocii respective, ba mai mult, apelau la codul canonic latin din 1917 pentru a umple lacunele cu care se confruntau neavând un alt model analogic pe care să-l

urmeze, dar o făceau cu riscul de rigoare, de a implementa ceva ce nu era caracteristic propriilor tradiţii, pentru a avea o soluţie la problemele cu care se confruntau. acesta a fost motivul, care a determinat dorinţa de a crea un corp legislativ comun pentru Bisericile catolice răsăritene sui iuris. după o muncă asiduă de 18 ani, abia în 1990 s-a reuşit definitivarea unei legislaţii comune şi complete pentru toate Bisericile catolice răsăritene sui iuris, coagulată într-un singur corp numit codul canoanelor Bisericilor răsăritene (cceo). codul a fost promulgat de către Papa ioan Paul al-ii-lea, prin constituţia apostolică Sacri canones (sfintele canoane) la 18 octombrie 1990 şi a intrat în vigoare la 01 octombrie 1991.

Pentru a avea o idee despre structura şi materiile tratate în cod, acesta este împărţit în 30 de titluri principale, divizate la rândul lor în capitole care şi acestea sunt subdivizate în articole şi cuprind în total 1546 de canoane. Încă un amănunt de precizat, este faptul că, chiar dacă materiile tratate în cod cuprind aproape toate aspectele din viaţa bisericii şi se numesc norme de drept comun, codul lasă loc totuşi ca anumite aspecte specifice fiecărei Biserici catolice răsăritene sui iuris să fie dezbătute, promulgate şi aplicate ca şi norme de drept particular, tocmai pentru a evita o uniformizare arbitrară şi centralizată, lăsând fiecărei Biserici catolice răsăritene sui iuris în parte libertatea de a-şi păstra propriile tradiţii care o caracterizează şi o distinge faţă de celelalte Biserici, astfel dorindu-se a nu se identifica şi reduce conceptul de catolicitate doar la ritul şi tradiţiile ritului roman (latin sau romano-catolic). catolicitatea implică, diversitate şi libertatea fiecărei Biserici de a se manifesta aşa cum este ea, mai mult sau mai puţin condiţionată de propria istorie şi evoluţie. există 21 de Biserici catolice răsăritene sui iuris diferite, din 5 tradiţii diverse, care se află pe teritoriul a foarte multe state:

- Biserica sârbă în serbia.

- Biserica albaneză în albania.

- Biserica rusă în rusia.

- Biserica românească, adică Biserică română unită cu roma, greco-catolică. ca şi concluzie, vreau să subliniez aspectele pozitive ale faptului de a avea o legislaţie comună doar pentru Bisericile catolice răsăritene sui iuris, destul de diferită de cea a Bisericii latine şi intenţionat grupată într-un cod separat pentru a sublinia existenţa diversităţii în catolicism. un prim aspect ar fi privilegiul de a avea o legislaţie bine documentată din izvoarele diferitelor tradiţii bisericeşti şi analizată de comisia de pregătire a codului de-a lungul a aproape două decenii. un al doilea aspect ar fi facilitatea de a folosi un singur document, adică codul, ca şi sursă unde sunt tratate şi prevăzute toate aspectele fundamentale care privesc organizarea şi funcţionarea Bisericii ca instituţie, a activităţilor religioase specifice şi nu în ultimul rând, a relaţiilor dintre Biserică şi membrii ei. un ultim aspect este faptul de a avea la îndemână un cod de legi care se adaptează timpurilor noastre moderne şi provocărilor actuale, dar care păstrează în acelaşi timp contactul cu trecutul, bazându-se pe tradiţiile sfinţilor Părinţii şi doctrina conciliilor ecumenice, asigurându-ne astfel de-a lungul istoriei coerenţa dintre tradiţie şi evoluţie. alexandru Ploştinaru

1. Tradiţia Alexandrină cu 2 Biserici: - Biserica coptă în egipt şi sua.

- Biserica etiopiană în etiopia.

2. Tradiţia Antiohiană cu 3 Biserici: - Biserica siriacă în liban, siria, irak, egipt, turcia, israel.

- Biserica Maronită în liban, siria, israel, cipru, egipt, sua, canada, argentina, Brazilia, australia.

- Biserica siro-Malankareză în india, regiunea Kerala.

3. Tradiţia Armeană cu o Biserică: - Biserica armeană în liban, siria, irak, iran, turcia, egipt.

4. Tradiţia Caldee cu 2 Biserici: - Biserica caldee în irak, iran, siria, liban, turcia, israel, egipt, franţa şi sua.

- Biserica siro-Malabareză în india şi orientul Mijlociu.

5. Tradiţia Constantinopolitană sau Bizantină cu 13 Biserici: - Biserica Bielorusă în Bielorusia.

- Biserica Bulgară în Bulgaria.

- Biserica Greacă în Grecia şi turcia.

- Biserica Maghiară în ungaria.

- Biserica italo-albaneză în sudul italiei.

- Biserica Melkită în siria, liban, egipt, israel, iordania, Kuwait, irak, sudan, sua, australia.

- Biserica ruteană în zona carpatică din ucraina.

- Biserica ucraineană în ucraina.

- Biserica slovacă în slovacia, sua, canada. ianuarie-aprilie 2010

27

o altfel de teorie desPre stat

eDitH SteiN

dacă întrebaţi un om oarecare dacă a auzit de edith stein, va spune că nu. dacă întrebaţi un catolic dacă a auzit de edith stein vă va spune că a fost o călugăriţă catolică de origine evreiască ce a murit într-un lagăr nazist de exterminare. dar edith stein nu a fost doar atât. a fost o minte sclipitoare, una dintre puţinele femei fascinate realmente de filosofie. dat fiind faptul că edith stein rămâne pentru marea parte a oamenilor o mare necunoscută se cuvine să oferim în mod schematic câteva date biografice.

născută într-o familie de evrei, începe să studieze germanistică şi istorie la universitatea din oraşul natal, Breslau. interesele ei se îndreaptă, însă, spre studiul intens al filosofiei. ulterior, primeşte o bursă de studiu la Göttingen, unde se remarcă printr-o inteligenţă sclipitoare, astfel încât părintele fenomenologiei, edmund hüsserl o cooptează în cercul său de studenţi. după primul război mondial se converteşte la creştinism în confesiunea catolică şi, în cele din urmă se călugăreşte. Moare în august 1942 în lagărul de exterminare de la ausschwitz-Birekenau. În 1925 publică lucrarea Eine Unteruschung über den Staat (o cercetare asupra statului), în care încearcă o abordare originală a conceptului de “stat”. În cele ce urmează voi ilustra viziunea ei despre stat, o viziune extrem

28

ianuarie-aprilie 2010

de profundă, pentru că îşi are rădăcinile în dimensiunea spirituală a omului, dar, din păcate, trecută cu vederea de filosofia politică actuală. În concepţia lui edith stein, statul nu poate fi definit elocvent dacă nu putem stabili, mai întâi, care este forma de asociere a indivizilor pe care se construieşte statul. astfel, edith stein distinge trei tipuri de asociere a indivizilor: masa, comunitatea şi societatea.

Masa este forma de asociere cea mai joasă, iar una dintre caracteristicile sale este faptul că indivizii se influenţează reciproc, fără a conştientiza, însă, influenţa pe care o exercită sau pe care o suferă. comportamentul indivizilor poate fi uniform datorită influenţei reciproce, dar el nu este trăit în mod comunitar.

Masa de oameni persistă doar atâta timp cât indivizii care o constituie se află într-un contact direct şi îşi încetează existenţa atunci când acest contact se diminuează. Prin urmare, masa nu poate sta la bazele statului.

Comunitatea îşi are temeiul în sfera spiritului şi se caracterizează prin ceea ce lipseşte masei: în cadrul comunităţii, indivizii convieţuiesc întrun sens foarte strict. niciun individ nu este total absorbit de trăirile sale personale – precum se întâmplă în cadrul maselor – ci îşi împărtăşeşte viaţa indivizilor din jurul său, simţindu-se un membru al comunităţii. comunitatea este, la rândul ei, subiectul unei vieţi proprii. În cadrul vieţii comunitare se cristalizează diferite roluri bine definite care pot fi îndeplinite, succesiv, de alţi indivizi. În societate indivizii se constituie, reciproc, în obiecte, spre deosebire de comunitate, în cadrul căreia indivizii sunt subiecte care convieţuiesc. această viziune trebuie înţeleasă, însă, cum grano salis, căci nu avem de a face cu nişte simple obiecte, ci cu subiecte obiectivate, iar această obiectivare presupune, chiar şi numai într-o mică măsură, considerarea indivizilor ca subiecte, în mod similar cu ceea ce se întâmplă în cazul comunităţii. astfel, societatea, poate fi privită drept o reformulare raţională a comunităţii.

ceea ce în convieţuirea naivă vine de la sine, este definit în viaţa socială prin intermediul unor acţiuni conştiente. comunitatea creşte de la sine, în timp ce societatea este înfiinţată. rolurile din cadrul vieţii comunitare se nasc în mod natural, în timp ce rolurile din cadrul vieţii sociale sunt create, observă edith stein.

Mergând mai departe, edith stein consideră că statul îşi are fundamentul în forma de asociere comunitară a oamenilor, spre deosebire de adepţii teoriei contractualistice care consideră că societatea este cea care dă naştere statului. stein îşi argumentează afirmaţia observând că societatea ca atare este o structură care ia naştere după întemeierea statului, şi nu înaintea acestuia, pentru că o societate necesită un principiu organizator care este, de fapt, statul.

Viziunea aceasta mi se pare extrem de interesantă pentru că definind statul ca o comunitate, edith stein se apropie mai mult de fiecare individ în parte, căci la nivel fenomenologic, individul se simte, înainte de toate, un membru al unei comunităţi bine închegate, care poate fi familia, satul, oraşul sau statul. ideea de societate aduce în discuţie un principiu în mare parte străin fiecărui individ în parte, prin urmare statul conceput ca societate este o realitate abstractă pentru individ. dan Pătraşcu

aŞa GrăieŞte doMnul slaVei

FeliciA ANDreeA coStA

INTERVIU CU FELICIA ANDREEA COSTA

21 de ani, credincioasă, studentă anul iii la facultatea de Management agricol, secţia inginerie economică usaMVBt şi anul i la facultatea de Muzică, secţia canto clasic – universitatea de Vest; referent pe probleme de cultură la Primăria comunei sânandrei departamentul de cultură şi sport; manager al ansamblului de dansuri ”sorocul Bănăţean” sânandrei. la prima vedere: o tânără simpatică şi muncitoare. la o privire mai atentă: un talent înnăscut, o fire care emană entuziasm şi dragoste nu doar pentru muzică, ci pentru viaţă şi credinţă. angajată de mai bine de doi ani, studentă la două facultăţi, implicată în numeroase activităţi culturale. Multe premii, şi mai multe apariţii... deja două cd-uri solo la activ. sper că v-am convins!

Când ţi-ai descoperit talentul muzical? Încă de la grădiniţă. Prima prestaţie pe scenă a fost alături de sora mea. am cântat împreuna ”Gândăcelul”. acesta a fost începutul – după accea nu a mai fost cale de întoarcere. din clasa a ii-a am început orele de chitară, iar în clasa a şaptea m-am înscris la Şcoala Populară de arte, secţia canto popular. atunci s-a deschis pentru mine o lume în care eram admirată şi respectată pentru talentul meu.

Menţionează câteva premii semnificative din cariera ta muzicală...

Marele Premiu la concursul de interpretare muzicală topul Mărţişorului 2008, timişoara; în acelaşi an, Premiul i la concursul Ţara Zarandului 2008, Moneasa, Premiul iii la festivalul concurs de interpretare de la ocna Mureş.

Când ai simţit că au început să se concretizeze eforturile tale? cred că o data cu cd-urile de muzică pe care le-am scos. În 2008 un album de muzică populară, iar un an mai târziu, o colecţie de cântece religioase.

Care dintre cele două stiluri de muzică din viaţa ta te reprezintă mai bine?

Muzica religioasă, bineînţeles. nu doar că mă reprezintă, dar o simt cel mai aproape de suflet. simt că prin cântecele religioase pe care le interpretez pot să îi mulţumesc lui dumnezeu pentru darul pe care mi l-a dat: cântând pentru el, preamărindu-l.

CD-ul cu muzică religioasă a fost primit conform aşteptărilor şi eforturilor tale? eu am început acest proiect ca mulţumire lui dumnezeu pentru că m-a purtat pe braţe încă de când m-am născut. nu am avut aşteptări mari, dar se pare că a fost primit foarte bine. s-a vândut destul bine şi am primit multe încurajări. am fost foarte mulţumită să văd că 650 de exemplare au ajuns la credincioşi de diferite confesiuni. Înseamnă că vor urma şi alte proiecte de acest gen... da, categoric! de Paşti, împreună cu corul parohiei ”sf. apostoli Petru şi Pavel”, vom scoate un alt cd de cântece bisericeşti. În cadrul acestui proiect am un duet cu sora mea geamănă, flavia: ”isuse cred” şi un solo ”tu, ce rămâi cu noi mereu”. apoi, la iarnă, îmi doresc să scot un album de colinde.

INTERVIU CU PĂRINTELE DANIEL SAS Cum a apărut ideea acestui proiect?

Cine sponsorizează CD-ul? cd-ul nu este sponsorizat de nimeni. este un proiect realizat la iniţiativa lui ciprian cipu director al centrului de cultură şi artă timiş: un proiect care vine ca răsplata pentru munca depusă de membrii corului din parohia noastră. nu scoatem acest cd din dorinţa de câştig, ci pentru a încununa eforturile lor, de a îi impulsiona pe viitor.

Câte piese va conţine CD-ul şi care va fi preţul unui exemplar?

Vor fi în jur de 14 cântece. Preţul însă nu îl ştim deocamdată.

Va depinde de mai mulţi factori.

Unde poate fi cumpărat? cd-ul va fi prezent cu siguranţă în Biserica ”sf. apostoli Petru şi Pavel” şi probabil în alte biserici greco-catolice din timişoara. nu este însă exclus ca credincioşii să îl găsească şi în biserici ortodoxe sau romano-catolice. depinde de cum ne vom mobiliza după ”lansarea” lui.

Pe când se preconizează această lansare? cd-ul va fi împărţit în parohie înainte de Paşti urmând ca o lansare oficială să aibă loc cel mai probabil de 9 mai, când se va înfiinţa şi reuniunea Mariană. atunci aşteptăm vizita Ps. alexandru Mesian. după 9 mai am dori să promovăm cd-ul şi în catedrala greco-catolica „Pogorârea sf. spirit” din lugoj. andrada Mişcă

ianuarie-aprilie 2010

29

cine a luat Piatra de Pe MorMÂnt?...

Şi cele DouĂ MArii

e minunat de trăit sărbătoarea iată că toate planurile ei s-au spulberat adânc în inima ei taina pe care tatăl i-a Paștilor, dar foarte greu de explicat. e într-o clipită! ceea ce-i dădea putere în încredințat-o – darul fiului său unic – dincolo de o simplă descriere, dar în acele momente așa de dureroase era fără să-i spună nimic lui iosif (Matei 1, inima vieții noastre de creștin, de fiu al micul ei proiect de a îmbălsăma trupul 19-20). În timpul cât christos a fost în lui dumnezeu răscumpărat și salvat. e lui isus cu toată atenția și iubirea de care Mormânt, hrana ei a fost cuvântul spus dincolo de ceea ce inteligența de isus Martei, sora lui lazăr: umană poate să perceapă și ”eu sunt Învierea.” (ioan 11, în același timp inima noastră 25), fără să înțeleagă cum înțelege foarte bine despre ce acest lucru s-ar fi putut este vorba. realiza. Și dacă a putut Momentul Învierii se rămâne stând dreaptă, în petrece departe de privirile picioare, în fața crucii, e oamenilor, în sânul pământului. pentru că a păstrat acest locul Învierii a fost Mormântul, cuvânt adânc în inima ei, în întunericul și singurătatea adică în credința și speranța pământului, fără nici un martor, ei. el este Învierea și, implicit, doar pentru preamărirea tatălui. ”Cine știe să iubească nu se Primul moment al Învierii a plictisește niciodată.” fost rezervat tatălui deoarece Mons. Vladimir Ghika în taina crucii dorința cea mai aprinsă a lui christos este de a-l moartea și toate suferințele preamări pe tatăl în trupul și în sufletul era capabilă. Și iată că nu mai era posibil! crucii, toată suferința agoniei, sunt său. se sprijinise pe acest proiect și iată că absorbite de această iubire victorioasă ”cum” s-a întâmplat Învierea proiectul ei a fost suprimat. Pe cine ar asupra morții. În momentul în care ne-a fost ascuns. nu putem decât mai fi putu să se sprijine acum? Pe ioan, atotputernicia lui dumnezeu, pusă în să spunem ca și căci știa că ioan a slujba iubirii, a preamărit corpul lui ”Pune-ți încrederea doar în Dumnezeu – chiar ioan, Petru și Maria dacă vei pierde tot ce ai, vei găsi totul în El.” fost singurul martor christos prin sufletul lui glorios, Maria, Magdalena în fața Sfânta Magdalena de Canossa al răstignirii și doar pentru că trăiește în mod profund ”eu faptului împlinit: el ar fi putut să o sunt Învierea”, poate să trăiască această ”a înviat!”. Până atunci nu au putut trăi asculte și să încerce să o înțeleagă. (Pe taină într-o unitate perfectă cu isus. taina Învierii căci suferința și tristețea le- Petru era supărată foc din cauză că ca și la Bunavestire, dar de o manieră au împiedicat manifestarea credinței și acesta a fugit de cruce și că s-a lepădat reînnoită, ea rămâne în tăcere pentru a speranței. suferința Mariei Magdalena e de isus. Își pierdu-se toată încrederea în fi toată a lui dumnezeu, toată a lui isus. așa de puternică încât nu mai poate să el). fuge să-l caute pe ioan și îl găsește Învierea, pentru că e marea creadă în Înviere. nu are în suflet decât o și pe Petru împreună cu el. le spune că victorie a iubirii – victorie eternă – singură dorință: să-l regăsească pe isus. trupul lui isus a dispărut și se întorc toți este o taină ce nu poate fi trăită decât Până la urmă isus trebuie să o cheme fugind la Mormânt. nici ioan, nici Petru, într-o credință transformată de iubire, pe nume: ”Marie!”. În acel moment nici îngerii nu o credință contemplativă care “Un singur lucru e necesar pentru a-I face credința ei a revenit la viață (ioan 20, 16). au reușit să se alipește de inima străpunsă plăcere lui Dumnezeu: să facem până și cât timp isus a fost în mormânt Maria o consoleze, cel mai mărunt lucru cu multă iubire.” și victorioasă a lui isus. sfânta Magdalena nu s-a gândit decât la un atât de Sfânta Faustina fecioară a trăit această taină singur lucru: să vină să-i îmbălsămeze împietrită era pentru noi, pentru Biserică, trupul cu mirodenii. sigur s-a gândit de durere, închisă în propria suferință. pentru fiecare om, și vrea ca și noi să o că înmormântarea pe care au făcut-o când Îl vede pe isus, crede că e trăim pentru a putea fi martori în fața nicodim și iosif din arimatea a fost grădinarul… e surprinzător de observat lumii de această biruință a iubirii divine prea rapidă, că n-au fost destul de cum, în ciuda iubirii ei așa de puternică asupra morții, asupra păcatului și asupra atenți. Vroia să refacă totul ea însăși, să pentru christos și a pietății ei religioase, oricărui rău. noi știm că această biruință se asigure că totul ”Avem nevoie de multă iubire ca îi e imposibil să depășească ne-a fost deja dată în credință, speranță e bine făcut, ca la să iertăm și de multă umilință aparențele și să intre în inima și iubire, dar dacă nu o trăim în viața de carte! de aceea vrea ca să uităm.” misterului. trebuie ca isus să o zi cu zi, nu suntem într-adevăr creștini.

Maica Tereza cheme pe nume și doar atunci, Bucuria noastră e direct proporționată să ajungă prima la Mormânt și se grăbește dis-de- auzindu-l și recunoscându-i vocea, ochii măsurii în care trăim această taină. În dimineață să fie acolo înaintea tuturor. ei s-au deschis și a putut să se întoarcă măsura în care ne unim lui christos în la Mormânt… catastrofă! Piatra era spre el și să-i răspundă: ”Învățătorule!” darul pe care îl face tatălui de propria sa îndepărtată… cineva a ajuns înaintea această noapte a Învierii a fost persoană la răstignire inima noastră va ei! Pentru ea situația era de nesuportat: rezervată nu doar tatălui, ci și sfintei deborda de bucurie și vom fi ființele cele făcu-se totul pentru a ajunge prima, și fecioare. la Bunavestire a păstrat mai fericite din lume. i.o.

30

ianuarie-aprilie 2010

 Colectivul redacţional vă urează un

PAŞTE FERICIT Fie ca Învierea Domnului să vă umple sufletele de bucurie şi de sfinţenie.

ABONAMENTE: Abonamentele se pot face plătind în avans contribuţia recomandată pentru susţinerea revistei, corespunzătoare numărului de apariţii dorit.

Momentan abonamentele se fac prin parohie, urmând ca din anul 2011 să existe posibilitatea abonării şi prin alte metode.

SUSŢINEREA REVISTEI: În momentul de faţă jumătate din costul revistei este susţinut de către episcopie, iar cealaltă jumătate de către credincioşi. Rugăm pe toţi cei care ar putea ajuta la acoperirea unei părţi din cheltuielile de tipărire să facă acest gest de caritate şi de cultură în acelaşi timp.

Dumnezeu să răsplătească acest efort şi să vă binecuvinteze.

Toţi binefăcătorii vor fi pomeniţi la Sfânta Liturghie arhierească.

CONTRIBUŢIA RECOMANDATĂ: Pentru a sprijini revista, contribuţia recomandată pentru fiecare număr este de 5 RON, respectiv 5€ pentru cei aflaţi în străinătate.

PSS Alexandru Mesian şi Sfântul Părinte Papa benedict al XVi-lea 12 februarie 2010 , vizita Ad Limina, Vatican