Reînvierea 10-11/2010

Revista Episcopiei Române Unite, Greco-Catolice, de Lugoj  anul XI  nr. 137-138  10-11/2010  octombrie - noiembrie

REÎNVIEREA (Sionul Românesc)

În acest număr:

Episcopii Martiri Sfântul Mucenic Dimitrie Pelerinaj la Santiago Dreptul canonic şi cel civil Combaterea sărăciei Controversa Filioque II Dumnezeu este iubire

CUPRINS Caseta redacţiei Preşedinte de onoare: PSS Alexandru Mesian

Pag. Secţiunea

Articole

3

EDITORIAL

Despre renunţare

4-13

EVENIMENTE DIN EPISCOPIE

Pelerinaj la Câmpul lui Neag Tabăra de vară de la Cugir Sfinţirea bisericii din Orăştie Campus la Brebu Nou Vizită pastorală la Parţa Adunarea Generală a Reuniunilor Mariane Hirotonire la Catedrală ...

14

BISERICA UNIVERSALĂ

Mesajul Sfântului Părinte către Bisericile Catolice Orientale

15

LITURGICĂ

Sfântul Mucenic Dimitrie

16-17

ISTORIA NOASTRĂ

Episcopii martiri

18-19

PSIHO-SPIRITUALITATE

Dumnezeu este iubire ... oare şi la români?

20-21

TEOLOGIE DOGMATICĂ

Controversa Filioque II

22-23

TEOLOGIE - DREPT CANONIC

Dreptul civil şi cel canonic în creştinătatea bizantină

24

REFLECŢII ŞI REFLEXII

Combaterea sărăciei, o problemă de relaţionare

25

PELERINAJ

Santiago de Compostela

26

CULTURAL

Festival de orgă Festival de teatru - Eurothalia Festival de fotografie - Supraexpuneri

Director & Redactor şef: Pr. Răzvan Oprişa Comitetul de redacţie: Raimondo-Mario Rupp, Dan Pătraşcu, Adela Oprişa Responsabil ştiri: Raimondo-Mario Rupp Colaboratori articole: Dan Pătraşcu, Andrada Mişcă, Adela Oprişa, Alexandru Ploştinaru, Raimondo-Mario Rupp, Pr. Eugen Jurca Concept grafic şi tehnoredactare: Pr. Răzvan Oprişa, Adela Oprişa Corespondeţa: Str. Holdelor, Bl. B91, Sc. B, Ap. 5, 300270 Timişoara, Timiş, România razvan.oprisa@gmail.com ISSN: 1844-8526 Tipar: S.C. Partoş SRL

Întreaga responsabilitate privind exactitatea şi autenticitatea datelor prezentate în articole revine exclusiv autorilor acestora. Responsabilitatea pentru respectarea copyright-ului aparţine integral autorilor articolelor.

CĂUTĂM COLABORATORI Cei care doresc să scrie articole spre a fi publicate în revista Reînvierea sunt încurajaţi să o facă. Nu ezitaţi să ne scrieţi dacă aveţi nelămuriri.

Pentru a fi publicate, articolele trebuie să poată fi încadrate în una din secţiunile revistei.

Materialele trimise redacţiei nu se vor restitui. Redacţia nu este obligată în nici un fel să publice toate materialele propuse spre publicare. Întreaga responsabilitate privind exactitatea şi autenticitatea datelor prezentate în articole revine exclusiv autorilor.

Responsabilitatea pentru respectarea copyright-ului aparţine integral autorilor articolelor.

Le mulţumim tuturor colaboratorilor noştrii pentru efortul material şi intelectual depus. Dumnezeu să-i răsplătească cu sănătate şi har.

CUM VREM SĂ PROGRESĂM?

DESPRE RENUNŢARE

„Şi de te sminteşte mâna ta, tai-o că mai bine îţi este să intri ciung în viaţă, decât, amândouă mâinile având, să te duci în gheena, în focul cel nestins. Şi de te sminteşte piciorul tău, taie-l, că mai bine îţi este ţie să intri fără un picior în viaţă, decât având amândouă picioarele să fii azvârlit în gheena, în focul cel nestins, Şi de te sminteşte ochiul tău, scoate-l, că mai bine îţi este ţie cu un singur ochi în împărăţia lui Dumnezeu, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului. “ (Mc. 9, 43,45,47) La citirea acestor cuvinte ne cutremurăm cu toţii. Sunt cuvinte dure.

Digerarea acestor îndrumări divine se poate face, desigur, într-o manieră simbolică, dar atenţie, fără aşi pierde radicalitatea iniţială. Dacă ar fi să rezumăm aceste cuvinte ale lui Hristos am putea rosti doar atât: RENUNŢARE. De cele mai multe ori în mediul religios cuvântul renunţare te duce cu gândul la două lucruri: Postul şi Cele 10 Porunci.

Prin post renunţăm la ceva bun pentru a dobândi altceva şi mai bun, şi anume aproprierea de Dumnezeu. De foarte multe ori postul este confundat cu altceva şi mulţi au impresia că postesc atunci când au intenţia să renunţe la obiceiuri rele care le aduc prejudicii fizice (mâncatul în exces), de relaţionare (înjurăturile frecvente) sau spirituale (nerespectarea poruncilor divine). De cele mai multe ori auzim sintagme de genul: „numai bine că începe postul că şi aşa vroiam să fac o cură de slăbire că am pus pe mine cam mult în ultima perioadă”; sau, mai grav, „acum începe postul, vineri nu mai pot să mă culc cu prietenul meu”. În primul caz avem de-a face cu o subordonare a tuturor celorlalte aspecte ale vieţii egoismului propriu, practic încercând să-L păcălim pe Dumnezeu şi în final şi pe noi înşine. În al doilea caz problematicile sunt mult mai diverse şi mai serioase. În primul rând se observă concepţia greşită de a vedea postul ca o renunţare la ceva rău. Renunţarea la cele rele , în primul rând prin respectarea celor 10 Porunci, este condiţia de a fi creştin, nu este opţională, nu putem spune „cred în Dumnezeu dar nu mă duc la biserică, când am ocazia fur şi normal că am o viaţă sexuală înainte de căsătorie că

doar nu-s prost”. Creştinul nu poate fi doar unul de duminică sau de post. Nu poţi să-l tratezi pe Dumnezeu ca pe un angajator pe care încerci să-l păcăleşti că ţi-ai făcut treaba bine ca să-ţi iei salariul, când tu de fapt nu ai nici cea mai mică intenţie să lucrezi pentru banii primiţi la sfârşit de lună. O rezumare a tuturor celor spuse până acum ar fi cea că ignoranţa, mândria şi prefăcătoria sunt problemele care ne împiedică să fim ceea ce pretindem că suntem, adică „adevăraţi creştini”.

Consecinţele acestui modus vivendi nu se opresc doar aici. Cu toţii suntem conştienţi de situaţia economică dezastruoasă în care se află România, dar puţini îşi pun problema cum de am ajuns aici. Majoritatea se rezumă la a ponegri guvernul, parlamentarii, senatorii, bogaţii etc., cu alte cuvinte toate categoriile sociale care „o duc mai bine”, mai precis cei care au un salar mai mare. Fără să intrăm prea mult în problematica ridicată de faptul că nu întotdeauna cei care câştigă mai bine sunt mai fericiţi, observăm cu uşurinţă faptul că bariera din calea fericirii majorităţii românilor nu este nici salariul mic, nici lipsa asigurărilor sociale, nici precarietatea unei pensii pentru care ai muncit o viaţă întreagă, ci, straniu, faptul că altul câştigă mai mult.

Cu toţii suntem de acord că trebuie făcute sacrificii dar nimeni nu e dispus să le accepte. Cu toţii am vrea ca ţara să ajungă la linia de plutire dar nimeni nu este gata să facă ceva. Îmi aduc aminte de povestea cu drobul de sare de pe sobă, care în viziunea mamei reprezenta ameninţarea copilului ei cu moartea. E foarte adevărat că exista o posibilitate

ca drobul să cadă şi să strivească copilul.

Cu toate acestea mama nu a făcut nimic în acest sens, nu a mutat nici drobul de sare, nu a mutat nici copilul din apropierea drobului, nu a cerut nici un fel de sfat sau ajutor. A ales să facă ceea ce fac majoritatea românilor de azi, a ales să se plângă şi să nu acţioneze.

Aceasta este cea mai comodă şi mai păguboasă soluţie. O putem observa în întreaga societate, începând cu guvernanţii care se plâng că nu au bani la buget din cauza economiei în scădere, dar nu creează pârghii politice pentru a facilita creşterea economică; şi terminând cu muncitorii care muncesc puţin şi prost şi se plâng că fabrica e în pragul falimentului, că, dacă se închide, nu o să mai aibă cu ce să-şi plătească ratele la bancă, dar care nu schimbă nimic în modul lor de lucru.

Ce putem observa în comun la toate aceste situaţii este că în stadiul în care ne aflăm, nu suntem în stare să renunţăm la nimic. Fie că este vorba de problematici spirituale, materiale sau sociale; renunţarea este garanţia progresului. Psihologic vorbind nu poţi trăi şi lua decizii de om matur atâta timp cât tu vrei să fi în continuare „băiatul (fata) lu mama”. Material vorbind nu poţi să-ţi reînnoieşti mobilierul în casă până nu renunţi la cel vechi. Religios vorbind nu poţi să trăieşti cu Dumnezeu atâta timp cât tu nu eşti în stare să renunţi la lucrurile rele din viaţa ta.

Hristos spune clar : „Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi” (Mt 10,39). Trebuie să luăm o decizie în viaţa noastră. Această decizie nu poate fi luată nici „mâine”, nici „când va fi mai cald afară”, nici „când o să mă simt mai bine”, nici „când o să am mai mulţi bani”, nici „când o să am mai mult timp liber”, nici când o să simt că cei din jur mă apreciază”. Decizia trebuie luată acum. Nu mai avem timp să bâjbâim, nu mai avem timp să fim căldicei. De azi înainte trebuie să fim fierbinţi pentru Dumnezeu, pentru noi înşine şi pentru cei din jurul nostru. Ştim fiecare în ce situaţie ne aflăm, identificăm problema fără să ne ascundem după deget, hotărâm care soluţie ar fi mai potrivită şi ACŢIONĂM. P. Răzvan Oprişa octombrie - noiembrie 2010

3

EVENIMENTE IMPORTANTE

DIN EPISCOPIA DE LUGOJ

22 AUGUST PELERINAJUL ANUAL DE ADORMIREA MAICII DOMNULUI LA CÂMPUL LUI NEAG Lourdes.

Ca în fiecare an (după 1989), s-au reluat pelerinajele la Câmpul lui Neag – Valea Jiului la statuia Fecioarei Maria de la

Acest pelerinaj se ţine în duminica de după Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Anul acesta pelerinajul a avut loc în ziua de 22 august. Sfânta Liturghie solemnă, pontificată de PS Alexandru Mesian, s-a oficiat în Biserica nou construită „Buna Vestire” din Petroşani consacrată la 11 iulie 2010. Alături de PS Alexandru au concelebrat mai mulţi preoţi dintre care amintim pe Mons. Angelo Pop Vicar General, Rvs. Pr. Nagy Adrian protopop de Lupeni, Mons. Dragotă Pavel Prelat Papal – protopop de Haţeg, Rvs. Pr. Gabriel Buboi, Rectorul Misiunii Române de la Paris de asemenea Preoţii: Stroia Silviu, Pr. Preda Doinel, Pr. Maier Ionel, Pr. Solomon Vasile paroh la Petroşani, Rvs. Pr. Voiculescu Cristian Paroh Romano-Catolic la Vulcan, Pr. Bulzan Leonard, Pr. Damian Eugen şi Pr. Solomon Daniel paroh la Văleni.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul Reînvierea al catedralei grecocatolice din Lugoj.

Predica a fost prezentată de Rvs. Pr. Gabriel Buboi Rectorul Misiunii Române de la Paris. După Sfânta Liturghie toţi pelerinii s-au deplasat la locul de pelerinaj Câmpul lui Neag, la frumoasa şi noua Statuie a Preasfintei Inimii a lui Isus şi la Statuia Sfintei Fecioare Maria de Lourdes, unde s-au oficiat diferite devoţiuni, cântece religioase, fragmente din rozar şi Consfinţiri la Preasfânta Inimă a lui Isus şi la Inima Neprihănită a Mariei.

PS Alexandru a prezentat un scurt istoric despre acel loc de Pelerinaj. Statuia Maicii Domnului care este fixată pe o stâncă înaltă la marginea localităţii a fost realizată de Pr. Ştefan Dănilă şi soţia Maria în anul 1913 şi s-a păstrat ca o minune pe timpul prigoanei creştine, iar apoi în anul 1977 statuia a fost restaurată de fiul părintelui Ştefan Dănilă. Tot în acest decor natural se găseşte o cruce monumentală ridicată în anul 1895 de către părintele greco-catolic Constantin Stanciu în memoria eroilor locali căzuţi în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878).

9-15 AUGUST TABĂRĂ DE VARĂ LA CUGIR, EDIŢIA 2010 Între 9 şi 15 august a fost organizată de către Biserica Greco-Catolică din Cugir tabăra de vară pentru copiii oraşului, aflată la ediţia cu numărul cinci. Motto-ul taberei din anul acesta a fost „Precum în cer așa și pe pământ” şi toate activităţile au fost concentrate în jurul acestuia. Această temă a fost preluată din parohiile din Italia, respectiv Lumezzane și Montirone cu care există o colaborare foarte strânsă.

Ziua începea pentru animatori la ora 08,00 cu Sfânta Liturghie celebrată de părintele Viorel Gheorghe Codrea; apoi animatorii împreună cu Părintele Viorel se întâlneau cu copiii la sala de sport şi pe terenul Colegiului Naţional „David Prodan” unde erau organizate toate activităţile. În etapa următoare copiii erau împărţiţi în două grupuri în funcţie de vârstă (un grup era format din copii până la 10 ani şi alt grup era format din copiii peste 10 ani), iar activităţile următoare, şi anume, atelierele şi jocurile, organizate în funcţie de aceste grupuri. După un meci de fotbal, tabăra se încheia cu alte cântece cu gesturi şi, bineînţeles, imnul. Însă, pentru noi animatorii ziua continua, când la ora 17,00 ne întâlneam pentru a pregăti materialele pentru atelierele şi jocurile din ziua următoare.

La tabăra de anul acesta au participat 224 de copii și tineri din localitate. De asemenea, la fel ca și anul trecut am avut un grup de copii și de la Mărtinești, însoțiți de parohul lor, părintele Alexandru Gînța.

Organizatorii taberei aduc mulțumiri: - conducerii Colegiului Național ”David Prodan”, care le-a deschis larg ușile pentru a putea derula și anul acesta în foarte bune condiții tabăra de vară. De asemenea mulțumiri binefăcătorilor implicați în accesul la terenul cu iarbă artificială în condiții foarte bune.

- D-lui primar Adrian Teban, care a participat la unele dintre programele pentru copii, împreună cu cele două fiice

4

octombrie - noiembrie 2010

Teodora și Ioana, întregului consiliu parohial al Parohiei Cugir, care a înțeles prioritatea pastorală a muncii cu copiii și cu tinerii și ne-au oferit tot sprijinul.

- Tuturor credincioșilor din parohia Cugir, care ne-au stat alături pe tot parcursul taberei. În mod deosebit organizatorii mulţumesc Prea Sfinţiei Sale, Episcop Alexandru MESIAN, pentru gândurile frumoase și binecuvântarea Domniei Sale, pe care le-a transmis prin părintele Codrea. Mulţumiri Mons. Vicar General Angelo-

Narcis POP, și părintelui Silviu-Lucian BINDEA, protopopul de Orăștie.

Părintele dorește în mod cu totul special să mulțumească doamnei învățătoare Mirela Nicoară şi tuturor tinerilor, mai ales celor din grupul de animatori, care s-au implicat cu dăruire în această activitate și care au dat dovadă de maturitate și în perioada de pregătire și pe durata taberei.

29 AUGUST REÎNVIEREA PAROHIEI GRECO-CATOLICE SFÂNTUL NICOLAE DE LA FOLIA

În ziua de 29 august 2010 de Sărbătoarea „Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, PS Alexandru Mesian, s-a aflat în vizită canonică în Parohia Folia din Protopopiatul Timişoara, judeţul Timiş. Cu această ocazie s-a sfinţit biserica parohială cu hramul Sfântul Nicolae. După 62 de ani s-a celebrat prima Sfântă Liturghie greco-catolică în această Biserică retrocedată pe cale amiabilă, la fel ca multe altele în Banat.

Timp de mai multe decenii din 1948, acest lăcaş de cult a fost abandonat, ajungând astfel într-o stare avansată de degradare, care, îndată după ce a fost restituită şi după posibilitățile financiare ale Episcopiei de Lugoj, s-a trecut la restaurarea interioară şi amenajarea Bisericii.

Această Biserică parohială din Folia a fost construită în anul 1897 şi este edificată din piatră şi cărămidă arsă, având o arhitectură foarte frumoasă. De-alungul timpului Biserica a fost profanată prin abandonarea ei. În masa altarului nu s-au mai găsit nici Hrisovul şi nici Relicvele Sfinţilor, în acest sens Biserica a fost resfinţită. După ce s-a dat citire Hrisovului, s-au introdus în masa altarului moaştele Sfintei Pelagia şi respectiv Hrisovul cu datele mai importante ale Bisericii. Lucrările de restaurare au constat în consolidarea şi repararea pereţilor, a boltei şi pardoselii; înlocuirea geamurilor şi uşilor PVC, recondiţionarea mobilierului aflat în Biserică. În exterior s-au făcut lucrări de amenajare a terenului din jurul Bisericii, respectiv împrejmuirea cu gard.

La sosire, Preasfinţitul Alexandru a fost întâmpinat în faţa bisericii cu pâine, sare şi flori, de către un grup de copii. Pr. Dragoş Vasile, Administratorul Parohial al parohiei Folia, împreună cu credincioşii din localitate, dar şi din alte localităţi: Timişoara, Libling, Petroman, Jebel, i-au făcut o primire cordială. Corul Bisericii Sfântul Iosif a cântat „Pe Stăpânul şi Arhiereul nostru”. Ceremonia religioasă a început la orele 10ºº. După ceremonia de sfinţire, a urmat Sfânta Liturghie arhierească. Alături de Preasfinţitul Alexandru s-au aflat: Mons. Angelo Pop, Vicar General; pr. consilier eparhial Nicolae Teodorescu protopop de Timişoara, pr. Gabriel Sabău, pr. Ovidiu Rănescu şi respectiv pr. Dragoş Vasile.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul Bisericii Sfântul Iosif din Timişoara, dirijat de D-na prof. Doina Boşca. În cadrul Sfintei Liturghii după citirea Sfintei Evanghelii Mons. Angelo Pop a dat citire decretului prin care i s-a conferit titlul de Iconom Stavrofor şi Crucea Pectorală, Prea Cucernicul Părinte Dragoş Vasile, paroh al Parohiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Libling şi Administrator Parohial al Bisericii parohiale Folia, pentru reactivarea vieţii spirituale în parohiile: Libling, Petroman, octombrie - noiembrie 2010

5

Jebel şi pentru renovarea Bisericii din Folia.

PS Alexandru în cuvântul său, printre altele, a arătat cum Biserica Română Unită a fost condamnată la moarte prin decret de lege în 1948, iar după 41 de ani această Biserică a reînviat. “Este o foarte mare bucurie că şi această Biserică din Folia reprezintă o înviere în care de acum înainte aici se vor săvârşi diferite slujbe religioase şi Sfânta Liturghie”.

Despre Sfântul Ioan Botezătorul a spus că este un model în mărturisirea „Adevărului”, chiar dacă consecinţele au fost dramatice. Tot la fel şi Biserica Română Unită prin Episcopatul Său a dat mărturie de credinţă şi de unitate creştină cu sacrificiul vieţii lor.

La finalul ceremoniei, pr. Iconom Stavrofor Dragoş Vasile a mulţumit Bunului Dumnezeu pentru acest deosebit eveniment, Preasfinţitului Alexandru pentru ajutorul acordat la refacerea Bisericii din Folia pentru susţinerea în toţi cei 14 ani de activitate pastorală şi pentru distincţia şi crucea pectorală primită, corului care a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie şi tuturor credincioşilor prezenţi. Toţi au fost invitaţi la o agapă frăţească pregătită special cu multă dragoste pentru acest eveniment deosebit de frumos de un credincios Greco-Catolic din parohia Folia.

5 SEPTEMBRIE SFINŢIREA BISERICII „SFÂNTUL ILIE TESVITEANUL” DIN ORĂŞTIE În Duminica a XV-a după Rusalii, la 5 Septembrie 2010, PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj s-a aflat în vizită pastorală la Orăştie unde a avut loc sfințirea noii biserici, cu hramul Sfântului Prooroc Ilie Tezviteanul.

Prin bunăvoinţa autorităţilor locale, ing. Iosif Veniamin Blaga, atunci primar al Orăştiei, actualmente deputat, ing.

Alexandru Munteanu, viceprimar, azi primarul municipiului, şi Consiliului local, s-a acordat un teren pentru construcţia noii biserici. Piatra de temelie a fost pusă de către Prea Sfinţitul Alexandru Mesian, în data de 4 iunie 2000, luându-se ca ocrotitor pentru acest sfânt lăcaş Profetul Ilie Tezviteanul. Proiectul bisericii a fost ales de consiliul parohial şi oferit de către părintele Cornel Ardelean, paroh de Sarasău – Maramureş, proiectant fiind domnul arhitect preot Emil Costin – Baia Mare, iar proiectant de rezistenţă fiind domnul ing. Mircea Costin – Baia Mare. Ca şi constructor a fost aleasă firma S.C. T.C. Ind. S.A. Orăştie, care prin profesionalismul şi devotamentul ing. Ioan Moisesc, conducătorul instituţiei, au finalizat construcţia în condiţii deosebite.

Cu emoţii inerente unui astfel de eveniment, comunitatea a primit invitaţii, începând cu Prea Sfinţia Sa Alexandru Mesian, episcop greco-catolic de Lugoj, Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicarul General, reprezentanţi ai sponsorilor de la Kirche in Not şi Mainz, din Germania, preoţii şi credincioşii din parohiile învecinate şi mai îndepărtate din întreg judeţul Hunedoara, din judeţul Timiş, Caraş-Severin, Mureş şi din judeţul Maramureş, precum şi reprezentanţi ai tinerilor de la ASTRU Eparhial Cluj. La eveniment a fost prezent domnul deputat Iosif Beneamin Blaga, domnul viceprimar Ovidiu Bălan, domnul secretar Teodor-Ioan Iordan, consilieri locali.

Ceremonia a început la orele 10, cu oficiul sfinţirii noului lăcaş de cult: delimitarea spaţiului închinat Domnului, prin ungere cu sfântul şi marele mir şi stropire cu apă sfinţită a zidurilor exterioare ale bisericii, urmată de întemeierea sfintei mese a altarului, în piciorul căreia au fost pecetluite moaşte ale Sfântului Lazarii D. NI. şi un hrisov spre aducerea aminte a sărbătorii, continuând apoi cu sfinţirea zidurilor interioare ale bisericii. Ceremonia a continuat cu oficierea Sfintei Liturghii arhiereşti.

PS Alexandru, explicând Evanghelia duminicii, a îndemnat din nou poporul, aşa cum o face de fiecare dată, la iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. A doua poruncă a decalogului le conține pe toate celelalte nouă de după ea, dacă ea este respectată din tot sufletul.

Rvs. Silviu-Lucian Bindea – Protopopul Orăştiei, iniţiatorul, truditorul, sufletul şi parohul acestei noi biserici, a mulţumit tuturor celor care au ajutat la finalizarea acestei lucrări deosebite. Au luat apoi cuvântul reprezentanţii autorităţilor locale. Ceremoniile au continuat în curtea sfântului lăcaş, cu un concert de muzică populară susţinut de cântăreţi orăştieni şi cu o agapă frăţească.

30 AUGUST-6 SEPTEMBRIE CAMPUS FORMATIV-RECREATIV BREBU-NOU 2010 – “MĂ VOI ÎNTOARCE LA TATĂL” „Dumnezeu e în aşa măsură pretutindeni încât chiar şi atunci când îi întoarcem spatele

6

octombrie - noiembrie 2010

ne aflăm faţă în faţă cu El.” – spune Monseniorul Vladimir Ghika.

Ne-am adunat 22 de suflete, flăcăi și mândrulițe, persoane consacrate și persoane laice, tineri și foarte tineri și „mai puțin” tineri, din diferite cotloane ale țării, și am plecat să-L descoperim acolo la Brebu-Nou, sub denumirea de «CAMPUS FORMATIV-RECREATIV, BREBU-NOU 2010», timp de 8 zile, din 29 august 2010 până în 6 septembrie 2010. Am pornit „Marea Căutare” sub motto-ul „Mă voi întoarce la Tatăl”, care reprezintă cuvintele rostite de fiul risipitor, dar care nu le-am înțeles, dat fiind faptul că noi am plecat în descoperirea Lui, deci Tatăl era cel pierdut, nu? În fine…

Ne-am pregătit „planul de explorare” și uneltele. Ne-am dat seama ca nu-L vom găsi pe Doamne-Doamne prin explorări speologice, prin alpinism sau alte activități de gen, ci prin activități de diferite categorii, cum sunt: - Activități spirituale: Sfânta Liturghie, rugăciuni seara și dimineața, exercițiu de tăcere și meditare,adorație cu mărturie a unei vieți lângă Dumnezeu, discuții de grup pe tema pildei Fiului Risipitor; - Activități psihologice: exerciții de cunoaștere, atât a celor din jur, cât și a propriei persoane; - Activități creative și recreative (în grup și toți grămadă): jocuri, drumeții, dansuri, ateliere de muzică (imnul campusului – maistru Ana-Maria), film (documentar despre Brebu-Nou – maistru Raimondo) și „de râs” (scenetă cu clowni, pentru terapie prin râs – maistru Adi), vizionare de film, concursuri, tombolă, timp liber; - Activități de responsabilizare și muncă în echipă: curățenie, animare de jocuri, animarea Sfintei Liturghii, pregătirea și aprovizionarea meselor, dar nu și a mâncării (care a fost responsabilitatea unei persoane „mai puțin” tânără, dar totuși tânără, tanti Lizica).

Pe acest drum, ne-am aprovizionat cu echipament și unelte specifice explorării Divinului: energie, bunătate, răbdare, rugă, veselie, bucurie, sprijin și ajutor pentru ceilalți, cânt, entuziasm, meditare, întrebări… într-un cuvânt: tinerețe… Și, prin activitățile acestui campus, am descoperit că Dumnezeu nu vrea în jurul Lui persoane care să-și petreacă timpul numai în genunchi, în Biserică sau în cărți religioase, nu vrea ca persoanele din jurul lui să fie o „masă amorfă”, persoane fără coloană vertebrală, ci își dorește persoane cu tupeu sănătos, cu caracter, cu personalitate, își dorește ca activitățile dezvoltate și prestate de persoanele dragi Lui (oamenii) să reprezinte tot timpul o rugăciune. Am descoperit că nu Tatăl e cel pierdut, ci noi suntem cei pierduți, noi suntem fii risipitori, care trebuie să ne revenim în sine și să spunem „Mă voi întoarce la Tatăl”, iar el să ne facă, din nou, părtași la averea Lui. Am descoperit că Dumnezeu chiar este pretutindeni, iar descoperirea Lui nu se face doar la Brebu-Nou într-un campus, ci oriunde, în orice, în oricine. Am descoperit… și pentru asta dăm vina pe Pr. Robert Trubiansky și soția Dana Trubiansky care au gândit și organizat această „expediție” … dăm vina pe toți binefăcătorii „expediției” cărora nu le spun numele, deoarece sunt convins că nu au făcut acest gest pentru publicitate… dăm vina pe tanti Lizica (sau mama Lizica), care a ținut burțile pline, astfel încât „motorașul” fiecărui tânăr să funcționeze la capacitate maximă… dăm vina pe fiecare membru al „expediției”,în ordinea numerelor de pe „tricourile vârstei”: Iustin Trubiansky (Baby Truby, cel mai tânăr tânăr), Drăghici Patricia, Drăghici Tonitza, Stanciu Raluca , Bibu Cristian, Sanda Isabella, Stoian Darian, Stoian Iasmina, Stoian Iustina, Laura Chilințan, Căldăraș Angelica, Borhan Ana-Maria, Gruiescu Radu, Cania Adrian, Tudor Elvis, Sr. Teodora, Rupp Raimondo, Vlad Rozalia Claudia și Biro Ramona și care s-au grupat în 3 echipe, a căror însuflețitori au fost Robinho (echipa Panterele Roz), Elvis (echipa Kinder Joy) și Tilică (echipa Cioco Loco)… dăm vina pe doamna Bibu Ildy, care a venit special să ne facă o minunată mărturie despre cum e să trăiești alături de Dumnezeu… dăm vina pe parohia romano-catolică din Brebu-Nou, care ne-a pus la dispoziție casa parohială și Biserica, ca să ne desfășurăm activitatea… și, dar nu în ultimul rând, dăm vina pe Șefu, pe Doamne-Doamne, care ne-a descoperit și s-a lăsat descoperit nouă, fiilor risipitori, sperând că „ne va ține” pe lângă El și averea Lui… … iar pentru asta (jos pălăria): MULȚUMIM! (material semnat de Adrian Cania) 18 SEPTEMBRIE DESCHIDEREA ANULUI CATEHETIC LA LUGOJ În ziua de 18 septembrie în catedrala din Lugoj în prezența Excelenței sale Episcopul Alexandru Mesian, a avut loc deschiderea oficială a anului catehetic. Înainte de începerea Sfintei Liturghii, tinerii și copiii au pornit în procesiune. Pe o masă special amenajată în fața altarului copiii au oferit în mod simbolic Sfânta Biblie, Manualul de Religie, Catehismul, tâmâie, lumânări, apă, şi Sfânta Cruce octombrie - noiembrie 2010

7

și nu în ultimul rând flori.

La Sfânta Liturghie alături de Excelența Sa s-au aflat Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar General al Eparhiei de Lugoj şi Pr. Ovidiu Rănescu, paroh la Şanoviţa. Lector a fost teol. Narcis Ardelean. În Cuvântul de Învăţătură, Prea Sfinția Sa i-a încurajat şi i-a îndemnat să fie modele printre ceilalţi oameni. A subliniat rolul catehezelor şi a orelor de religie pornind de la frumoasa Pildă a Semănătorului. “Ceea ce voi faceţi la ora de religie – a afirmat Excelenţa Sa – este asemenea celui care plantează în grădină seminţe; unele se prind, altele nu: cele ce se prind aduc roadă. Voi sunteţi terenul cel bun, aveţi suflete curate; învăţătura pe care o primiţi – seminţele – cad pe terenul care sunteţi voi şi prin urmare să aduceţi roade!” Dumnezeu face să rodească ceea ce aţi învăţat, mai ales dacă voi credeţi în învăţătura Bisericii, a lui Isus Cristos şi o puneţi în practică.

“Voi, tinerii – a mai amintit Excelenţa Sa – sunteţi oameni întregi prin faptul că pe lângă învăţăturile ce le primiţi la şcoală (celelalte plante), intraţi în contact şi cu materia în care învăţaţi lucruri frumoase despre Dumnezeu, Isus Cristos, Sfânta Fecioară Maria, şi alţi sfinţi”.

Pentru tinerii și copiii din Lugoj orele de religie sunt ținute în timpul anului școlar de către Surorile Baziliene în fiecare sâmbătă la Casa Memorială “Ep. Ioan Ploscaru” de pe Str. I.P. Bănăţeanu, nr. 10.

19 SEPTEMBRIE VIZITĂ PASTORALĂ A PS ALEXANDRU LA PARŢA În Duminica de după sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, la 19 septembrie Prea sfinţitul Episcop Alexandru Mesian, s-a aflat în vizită pastorală în Parohia Parţa din Protopopiatul Timişoara, judeţul Timiş. Este a treia vizită pe care Prea Sfinţia Sa o efectuează în această parohie. Prima vizita a avut loc în anul 1997, iar a doua vizită la 15 septembrie 2002. Cu ocazia acestei vizite s-a sfinţit biserica parohială cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, în urma lucrărilor de restaurare interioare şi exterioare.

Conform Şematismului istoric al Diecezei Lugojului de la 1903, aflăm că parohia Parţa s-a înfiinţat în anul 1864 prin trecerea la unire a unei părţi însemnate de români în frunte cu preotul Ioan Murgulevici.

Sistematizarea parohiei s-a făcut la anul 1867.

Cu toate că au trecut mulţi la unire, biserica a fost ocupată de sârbi, iar comunitatea grecocatolică şi-a oficiat serviciile liturgice timp de mai mulţi ani, într-o capelă cu hramul „Înălţarea Domnului” Biserica actuală a fost construită în anii 1904-1905. Sfinţirea ei a avut loc de-abia în anul 1911 de către PSS-sa Ep. Vasile Hossu, Episcopul Lugojului.

Reactivarea acestei comunităţi după repunerea Bisericii Greco-Catolice în libertate a avut loc în anul 1996 odată cu stabilirea Pr. Ioan Dunca la Parţa.

La sosire, Preasfinţitul Alexandru a fost întâmpinat în faţa bisericii cu pâine, sare şi flori, de către un grup de tineri şi copii. Pr. Ioan Dunca, parohul locului, împreună cu credincioşii din localitate, dar şi din alte localităţi. Ceremonia religioasă a început la orele 10ºº. După ceremonia de sfinţire, a urmat Sfânta Liturghie arhierească. Alături de Preasfinţitul Alexandru s-au aflat: Mons. Angelo Pop, Vicar General; pr. consilier eparhial Nicolae Teodorescu protopop de Timişoara, Rvs Ic. Stvr. Dumitru Crişan, paroh de Comloşu-Mare, pr. Ilie Tomoioagă, Paroh de Cărpiniş, şi respectiv pr. Paroh al locului Ioan Dunca.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul Bisericii „Sfântul Iosif” din Timişoara, dirijat de D-na prof. Doina

8

octombrie - noiembrie 2010

Boşca. În cadrul Sfintei Liturghii după citirea Sfintei Evanghelii Mons. Angelo Pop a dat citire decretului prin care i s-a conferit titlul de Iconom Stavrofor şi Crucea Pectorală, Prea Cucernicului Părinte Ioan Dunca, pentru renovarea Bisericii din Parţa şi pentru alte merite avute de-a lungul celor 14 ani de preoţie.

PS Alexandru în cuvântul său, a vorbit pe marginea Evangheliei zilei. A subliniat mai apoi faptul cum Biserica Română Unită a fost condamnată la moarte prin decret de lege în 1948, iar după 41 de ani această Biserică a reînviat.

La finalul ceremoniei, pr. Iconom Stavrofor Ioan Dunca a mulţumit Bunului Dumnezeu pentru acest deosebit eveniment, Preasfinţitului Alexandru pentru încrederea oferită şi susţinerea în toţi cei 14 ani de activitate pastorală, pentru distincţia şi crucea pectorală primită, a mulţumit în mod deosebit familiei, oficialităţilor locale prezente (D-nului Primar Mihai Petricaş şi consiliul local), corului care a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie şi tuturor credincioşilor prezenţi.

Toţi au fost invitaţi la Căminul cultural din localitate la o agapă frăţească pregătită cu multă generozitate de credincioşii parohiei Parţa.

28 SEPTEMBRIE SFÂNTĂ LITURGHIE ARHIEREASCĂ FESTIVĂ ÎN CATEDRALA DIN LUGOJ CU OCAZIA SESIUNII DE TOAMNĂ A CONFERINŢEI EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA (CER) Deschiderea lucrărilor Sesiunii Conferinţei Episcopilor Catolici din România (CER) s-a făcut în Catedrala “Coborârea Sfântului Spirit”, marţi, 28 septembrie 2010, de la ora 18.30, printr-o Sfântă Liturghie Arhierească festivă, la care au participat, Preafericirea Sa Lucian Mureşan, Arhiepiscopul Major şi Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolice, Excelenţa Sa Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit romano-catolic de Bucureşti şi Înalţi Prelaţi Catolici din diecezele şi eparhiile din România. Menţionăm că Prea Fericitul Lucian efectuează pentru prima dată o vizită în Catedrala din Lugoj după ce Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie Majoră.

La acest eveniment au răspuns la invitaţia Prea Sfinţitului Alexandru Mesian, mai mulţi reprezentanţi ai confesiunilor creştine din Lugoj precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale: dl. primar Francisc Boldea şi dl.

Marius Martinescu, fost primar al Municipiului Lugoj.

De asemenea, au participat la Sfânta Liturghie, preoţi, persoane consacrate din ordinul Surorilor Baziliene şi al Ordinului Surorilor de Caritate din oraş, precum şi un mare număr de credincioşi. Un rol special a avut Corul “Reînvierea” al Catedralei dirijat de d-na prof. Olimpia Drăgan, cor care a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie. În deschidere, Prea Sfinţitul Alexandru a salutat distinşii oaspeţi, mulţumind tuturor şi fiecăruia în parte pentru onoarea pe care au făcut-o Eparhiei de Lugoj prin prezenţa lor la momentul de comuniune pentru un început bun al lucrărilor Conferinţei Episcopilor Catolici din România. A salutat pe reprezentanţii cultelor şi nu în ultimul rând pe reprezentanții autorităţilor locale care au luat parte la deschidere. În încheierea celebrării liturgice, fiind invitat la cuvânt, Înalt Preasfinţitul Ioan Robu a vorbit despre rolul Conferinței Episcopale. “La aceste întâlniri – a spus Excelenţa Sa – dacă discutăm despre unele sau altele din viaţa noastră bisericească, ceea ce creşte între noi este comuniunea, legătura sufletească. Simțim de fiecare dată că suntem într-adevăr Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică Biserică. Această comuniune de altfel creşte nu numai atunci când suntem în conferință discutând între noi diferite probleme, ci această comuniune, această legătură sufletească creste atunci când împreună Noi, Păstorii Bisericii împreună cu credincioșii ne adunăm (ca în seara aceasta) la Sfânta Liturghie. Creste nu numai comuniunea dintre noi toţi, ci creşte mai presus de toate comuniunea noastră cu Dumnezeu căci in asemenea momente de rugăciune şi inima noastră şi gândul nostru se face rugăciune.”

28-30 SEPTEMBRIE COMUNICAT: SESIUNEA DE TOAMNĂ A CER În zilele de 28-30 septembrie 2010, la Sediul Episcopiei Române Unită cu Roma (Greco-catolică) din Lugoj s-a desfăşurat sesiunea de toamnă a Conferinţei Episcopale Române (CER), cu participarea episcopilor Greco-catolici şi Romanocatolici.

La Sfânta Liturghie de deschidere a sesiunii, concelebrată de către toţi episcopii prezenţi, în Catedrala Greco-catolică au fost de faţă reprezentanţii tuturor cultelor prezente în oraşul Lugoj şi autorităţile locale.

Ordinea de zi a cuprins puncte referitoare la: - situaţia actuală a Casei de Pensii, bugetul, modificări cerute pentru Statutele sale; - oportunitatea iniţierii procedurilor de invitare a Sfântului Părinte în România; octombrie - noiembrie 2010

9

- precizări cu privire la pelerinajele la Medjugorje; - pelerinajul Icoanei Maicii Domnului de la Cacica prin parohiile Diecezei de Iaşi, începând cu noul An Liturgic – Advent 2010; - precizări cu privire la Întâlnirea Naţională a Familiilor; - salarizarea în cadrul Ordinariatelor; - redactarea unei scrisori adresată tuturor credincioşilor catolici de ambele rituri din România, în care episcopii recomandă ca, în aceste vremuri atât de dificile pentru întregul popor, marcate nu numai de criza economico-financiară, ci şi de cea politică şi morală, să nu fie uitate valorile evanghelice, în special caritatea faţă de persoanele cele mai afectate; - raport cu privire la recenta sesiune plenară de la Viena a Comisiei mixte de dialog interconfesional, între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă, din septembrie 2010; - stadiul pregătirilor beatificării episcopului martir Bogdánffy Szilard, care va avea loc la 30 octombrie 2010 în Catedrala Romano-catolică Oradea, respectiv a episcopului martir Scheffler János, prevăzută pentru 3 iulie 2011 la Satu Mare; - alte subiecte de ordin intern.

S-a stabilit ca următoarea sesiune a Conferinţei Episcopale să aibă loc la Bucureşti, în perioada 24-26 mai 2011. (Pr. Eduard-Mihai Coşa-Secretar general) 2 OCTOMBRIE PELERINAJUL DE TOAMNĂ DE LA SCĂIUŞ În ziua de 2 octombrie 2010 a avut loc la Scăiuş Pelerinajul de toamnă, în cinstea Maicii Domnului. Este al XXI-lea pelerinaj anual după recâştigarea libertăţii Bisericii Române Unite.

Au venit credincioşi şi preoţi din cuprinsul Eparhiei de Lugoj.

După întâmpinarea PS Alexandru Mesian a urmat procesiunea scoaterii Icoanei din biserică şi aşezarea ei în apropierea altarului. Înainte de începerea Sfintei Liturghii cei prezenţi s-au rugat Sfântul Rozar.

La ora 10,45 a început Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie pontificată de PS Alexandru Mesian împreună cu un sobor de 13 preoţi şi doi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Catedralei „Reînvierea” din Lugoj condus de Prof. Olimpia Drăgan.

Predica a fost rostită de către Pr. Angelo Pop, Vicarul general al Episcopiei de Lugoj. Întreaga predică a avut efectul unei zidiri sufleteşti binevenită. Axa principală au fost cele cinci mistere de bucurie ale Rozariului cu virtuțile specifice: ascultarea, umilinţa, caritatea, curăţia, înţelepciunea.

La finalul Liturghiei PS Alexandru a rostit un cuvânt pastoral legat de importanţa Pelerinajului de la Scăiuş asemenea altor locuri închinate cinstirii Maicii Domnului din ţară (Nicula, Radna, Cacica) sau din lume (Fatima, Lourdes ş.a.), mesajul principal fiind convertirea. Distinsul ierarh a mai subliniat şi dezvoltarea acestui aşezământ marian care să stimuleze venirea pelerinilor şi aplecarea lor spre cele spirituale.

Din punct de vedere spiritual PS Alexandru s-a mai referit la importanţa rugăciunii mai ales în posibilele dificultăţi ale unui viitor pe care noi nu-l cunoaştem. „Aici la Scăiuş găsim un loc umil - a spus Prea Sfinţia Sa - asemenea celui de la Betleem dar nu găsim construcţii care să ajute mai mult pe credincioşi la înălţare spirituală”. S-a adus o binemeritată laudă Corului Catedralei pentru că „arta ne înalţă spre Dumnezeu”. Cuvântul pastoral s-a încheiat cu inspirarea virtuţii speranţei şi încrederii pentru toţi cei care o cinstesc pe Maica Domnului.

Spre final Pr. Iuliu Hasciar a rostit un inimos cuvânt de mulţumire lui Dumnezeu, Preacuratei, PS Alexandru Mesian, preoţilor, credincioşilor şi autorităţilor locale 3 OCTOMBRIE HIROTONIRE DE PREOT ÎN CATEDRALA LUGOJULUI În Duminica a 19-a după Rusalii, la 3 octombrie, în cadrul Sfintei Liturghii pontificate în Catedrala “Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj, Prea Sfinţia Sa Alexandru, Episcop greco-catolic de Lugoj, a hirotonit întru preoţie pe diaconul Vasile Chindriş, originar din localitatea Ieud (Jud. Maramureş), absolvent al Institutului teologic din Baia-Mare, promoţia 2003.

La eveniment au participat alături de familia nou-hirotonitului, un grup numeros de pelerini din Protopopiatul Sighetul Marmaţiei însoţiţi de Pr. Vasile Husco.

La masa altarului alături de Prea Sfinţia Sa Alexandru Mesian s-au aflat: Monseniorul Angelo-Narcis Pop, Vicar general al Eparhiei de Lugoj, Rev. Pr. Marian Ştefănescu, protopop de Reşiţa, P. On. Pr. Ioan Pop, parohul catedralei, Rev. Pr. Vasile Husco, Rev. Pr. Olimpiu Todoran şi Pr. Ovidiu Rănescu, paroh la Şanoviţa. Răspunsurile liturgice au fost date de corul „Reînvierea” al catedralei, condus de D-na Prof. Olimpia Drăgan. În Cuvântul său de învăţătură PS Alexandru, a vorbit pe marginea Evangheliei zilei. Apoi l-a felicitat şi încurajat pe tânărul preot nou hirotonit şi l-a încredinţat Prea Curatei Fecioare Maria.“ Prea Sfinția Sa i-a amintit nou hirotonitului, rolul preotului pe care Cristos îl așteaptă de la noi. “Ca preot - a spus Prea Sfinţitul - sunt obligațiile de a vesti Mesajul Evangheliei, de a celebra Sfânta Liturghie, de a administra celelalte sacramente, de a ne ocupa de diferite categorii sociale de oameni. De toți trebuie să purtăm grijă și să-i îndrumăm pe calea pe care trebuie să meargă orice creștin spre mântuire”.

10

octombrie - noiembrie 2010

Părintele Vasile a mulţumit în primul rând lui Dumnezeu pentru chemarea la preoţie, în al doilea rând Prea Sfinţitului Episcop Alexandru pentru sprijinul acordat şi încredinţarea darului preoţiei. A mulţumit apoi celor care au participat la eveniment: pelerinilor din Maramureş şi Pr. Husco. Un gând aparte de mulţumită şi recunoştinţă a avut pentru părinţii şi bunicii săi precum şi faţă de soţia sa şi cei apropiaţi. Nu în ultimul rând a mulţumit şi corului care a contribuit la solemnitatea acestui eveniment.

Părintele Vasile are numire pentru parohia Ramna din protopopiatul Reşiţa. În încheiere, preotul nou hirotonit a acordat binecuvântarea tuturor celor prezenţi, şi apoi în parte fiecăruia începând cu ierarhul consacrator. În final, oaspeţii invitaţi, au continuat bucuria la reşedinţa Episcopiei Greco-Catolice printr-o agapă fraternă pregătită cu generozitate de către cei doi preoţi nou hirotoniţi.

16 OCTOMBRIE PRIMA ADUNARE GENERALĂ A REUNIUNILOR MARIANE PAROHIALE DIN EPARHIA DE LUGOJ În ziua de 16 octombrie, Reşedinţa Episcopiei Unite Lugoj a găzduit întrunirea preoţilor spirituali şi a preşedinţilor Reuniunilor Mariane constituite în cadrul Eparhiei de Lugoj. Putem spune că întâlnirea din acest an sub această formă este o premieră pentru Reuniunile Mariane din Eparhia de Lugoj. Au prezidat: Mons. AngeloNarcis Pop, vicar General şi Pr. Ioan Chişărău de la Parohia “Sfânta Maria Regina Păcii” din Timişoara. Au mai fost prezenţi încă şase preoţi (Rvs. Pr. Ovidiu Teodorescu, Vicar Foraneu de Timişoara, Pr. Marian I.Ştefănescu – Reşiţa 2, Pr. Nicolae Lungu, Timişoara 1, Pr. Sabo Sorin, Deva, Pr. Dumitru Crişan, Comloșu Mare si Pr. Aurel Rafiliu de la Romos).

Alături de Preoţii amintiţi, au participat şi 11 preşedinţi din parohiile unde există constituite Reuniuni Mariane de pe cuprinsul Eparhiei de Lugoj. Întrunirea a început la ora 9.30 cu recitarea Sfântului Rozar, şi cântarea „Cuvine-se cu Adevărat”. Au urmat apoi dezbaterile. În introducere, Pr. Ioan Chişărău a făcut o prezentare generală a Reuniunilor Mariane din Eparhie care sunt în număr de 18 constituite după care făcut o expunere documentată a argumentelor în virtutea cărora se justifică mişcarea spirituală marianistă. Apoi, fiecare din cei prezenţi, preoţi şi mireni s-au prezentat, pentru o şi mai bună cunoaştere.

Punctul următor l-a constituit alegerea Preşedintelui Reuniunilor Mariane pe Eparhie. Votul a fost secret şi a fost aleasă în mod democratic dar sub inspiraţia Spiritului Sfânt, D-na Terezia Pintea din Parohia Timişoara 1 pentru viitorii trei ani. Distinsa Doamnă a rostit un impresionant cuvânt de suflet. Iată câteva idei:”inima mea este plină de bucurie şi emoţie, dar şi de suferinţă care-mi atinge inima. Am speranţa unei comunicări foarte bune, având la bază rugăciunea, părtăşia şi prietenia sinceră. Intenţia rostirii Rozariului să fie, printre altele şi întărirea Reuniunii Mariane”. Noua Preşedintă nu a ezitat să-şi afirme provine din Gherla şi că rostirea Rozarului era un moment deosebit al familiei. “Mergând, astfel, pe linia prieteniei, întineririi şi rugăciunii, a încheiat D-na Terezia, vom putea desăvârşi misiunea noastră în vederea ajutării preoţilor, a ordinii şi curăţeniei Bisericii”.

Ca Vicepreşedinte a fost desemnată D-na Maria Basarab din Deva. Un moment deosebit l-a constituit prezentarea unui raport de către fiecare preşedinte al Reuniunii Mariane la nivel parohial, privind dezvoltarea reuniunii mariane din propria parohie în ultimul an.

Pr. Ovidiu Teodorescu a făcut o deosebită menţiune în vederea intenţiei rugăciunii Rozariului pentru redobândirea patrimoniului din parohiile Eparhiei noastre. octombrie - noiembrie 2010

11

Pr. Ioan Chişărău a concluzionat că întrunirea a fost în spiritul dorit de Maica Domnului şi a comunicat dorinţa celor din Deva ca ei să fie gazda viitoarei întruniri. Întâlnirea s-a încheiat în jurul amiezii, cu o binecuvântată agapă marianistă.

17-24 OCTOMBRIE ZILELE ACŢIUNII CATOLICE Federaţia Acţiunea Catolică din România (ACRO) a iniţiat în perioada 17 – 24 octombrie 2010 evenimentul naţional „Zilele Acţiunii Catolice”, acesta fiind deja o tradiţie în ultimii ani.

Prin acest eveniment naţional se doreşte o promovare a Acţiunii Catolice atât la nivel naţional cât şi la nivel local încurajându-se desfăşurarea de activităţi de promovare, cunoaştere şi formare specifice acţiunii catolice.

Zilele Acţiunii Catolice din acest an au avut ca motto: „Unul este învăţătorul vostru Cristos, iar voi toţi fraţi sunteţi!”

(Mt 23,8).

Tema aleasă este: O mare familie în jurul lui Cristos! Vino şi tu! Motto-ul ales oglindeşte dimensiunea de formare căreia îi este dedicat acest an asociativ la nivel național, şi anume Fraternitatea. În Eparhia de Lugoj grupurile ASTRU, AGRU, Reuniunea Mariană precum şi alte asociaţii laice s-au implicat cu această ocazie, prin organizarea diferitelor evenimente cu caracter spiritual, cultural şi recreativ. Dat fiind faptul că la închiderea ediţiei, evenimentul era în desfăşurare, vom reveni cu detalii mai ample în numărul următor.

Acţiunea Catolică prin notele sale definitorii este o familie în care copii, tineri şi adulţi, păşesc împreună pe drumul vieţii de apostoli recunoscându-l pe Isus ca unicul învăţător. De aici şi invitaţia adresată celor care ne înconjoară, de a face parte din familia noastră şi de a se simţi fraţi.

12

octombrie - noiembrie 2010

DIN AGENDA VIITOARE

A EPISCOPIEI DE LUGOJ

4-7 NOIEMBRIE Sofia (Bulgaria): participare PS Alexandru la Întâlnirea Ierarhilor Catolici Orientali din Europa.

14 NOIEMBRIE Ticvaniul-Mic: Vizită pastorală. Simpozion „Pr. Aurel Popovici-Racoviţă” 21 NOIEMBRIE Şibot (Jud. Alba): Sfinţirea noi Biserici.

27 NOIEMBRIE Lugoj (Catedrala „Coborârea Sfântului Spirit”): Rugăciune şi veghe pentru cultura vieţii.

29 NOIEMBRIE-3 DECEMBRIE Częstochowa (Polonia): Participare PS Alexandru la Sanctuarul Marian.

RUGĂCIUNE PENTRU CANONIZAREA

EPISCOPILOR MARTIRI

Doamne Isuse Cristoase, Marele şi Veşnicul Preot al sufletelor noastre, Tu i-ai trimis pe apostolii şi discipolii Tăi în lumea întreagă, pentru a duce tuturor oamenilor vestea cea bună a iubirii Tale. În pragul sacrificiului Tău suprem pentru mântuirea lumii, la cina de pe urrnă, Te-ai rugat Tatălui ceresc ca Biserica Ta să fie una.

Priveşte cu bunăvoinţă la poporul român, din sânul căruia i-ai ales pe Servii tăi Valeriu Traian FRENŢIU, Iuliu HOSSU, Alexandru RUSU, Ioan BĂLAN, Ioan SUCIU, Vasile AFTENIE şi Tit Liviu CHINEZU - Episcopi morţi în faimă de martiri sub regimul comunist. Ei au dat mărturie despre Tine cu zel apostolic pe acest pământ şi şi-au pecetluit credinţa neclintită în Tine, în Biserica Catolică şi în urmaşul sfântului Petru, sfântul Părinte Papa, cu preţul martiriului lor.

Fă ca exemplul lor de credinţă şi de iubire să strălucească tot mai mult printre noi. Te rugăm aşadar, să arăţi şi pe pământ vrednicia acestor slujitori ai Tăi, ridicându-i la cinstea altarelor, iar nouă, prin mijlocirea lor, să ne dai harurile de care avem nevoie pentru ca toţi să fim o singură turmă cu un singur păstor.

Că Ţie se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Tatăl şi cu Spiritul Sfânt. Amin.

Tatăl nostru...

Născătoare de Dumnezeu...

Mărire Tatălui...

octombrie - noiembrie 2010

13

DIN MESAJELE

SFÂNTULUI PĂRINTE

„BISERICILOR CATOLICE ORIENTALE: SUSŢINEŢI PROPRIILE TRADIŢII”.

MESAJUL LUI BENEDICT AL XVI-LEA PENTRU CEA DE-A 20-A ANIVERSARE A PUBLICĂRII CODULUI CANOANELOR ORIENTALE.

“Această sărbătorire a 20 de ani nu este doar un eveniment celebrativ”- a spus Sfântul Părinte – „este o ocazie de a ne verifica. Este vorba de a vedea în ce măsură Codul Canoanelor a avut efectiv putere de lege pentru toate Bisericile Orientale Catolice sui iuris şi cum acesta a fost pus în practică în viaţa de zi cu zi; dar şi în ce măsură puterea legislativă a fiecărei Biserici sui iuris a purces la promulgarea propriului Drept Particular, ţinând cont de tradiţiile specifice propriului rit şi de dispoziţiile Conciliului Vatican al II-lea”. „Tematicile Congresului vostru, împărţite în trei părţi distincte: istoria, legiferările specifice şi perspectiva ecumenică, indică o cale de urmat pentru aceasta verificare”. „Sfintele canoane ale Bisericii antice” – a subliniat Papa – „ cele care au inspirat actualul corp de legi oriental, stimulează toate Bisericile Orientale a conserva propria identitate care este în acelaşi timp răsăriteană şi catolică. În menţinerea comuniunii cu catolicitatea, Bisericile orientale nu înţelegeau renegarea fidelităţii faţă de propria lor tradiţie. Aşa cum de multe ori s-a mai repetat, uniunea deplină deja realizată între Bisericile Orientale şi Biserica Romană nu trebuie să implice pentru acestea o slăbire a conştiinţei propriei autenticităţi şi originalităţi. Mai mult, datoria tuturor Bisericilor Orientale Catolice este aceea de a conserva patrimoniul disciplinar comun şi de a hrăni propriile tradiţii care sunt o bogăţie pentru toată Biserica”. „Aceleaşi Sfinte Canoane din primele secole ale Bisericii, constituie în mare parte fundamentalul şi comunul patrimoniu disciplinar canonic în vigoare în Bisericile Ortodoxe. În acelaşi timp, Bisericile orientale catolice pot să ofere o contribuţie specială dar relevantă la clădirea ecumenismului”. „Dragi prieteni, în eforturile actuale ale Bisericii pentru o nouă evanghelizare” – a conclus Sfântul Părinte – „ dreptul canonic, ca disciplină distinctă şi indispensabilă în Biserică, nu va întârzia să contribuie în mod efectiv la trăirea şi misiunea Bisericii în lume, dacă toate părţile Poporului lui Dumnezeu vor şti să-l interpreteze în mod înţelept şi să-l aplice în mod fidel”.

9 octombrie 2010

14

octombrie - noiembrie 2010

Papa Benedict al XVI-lea (V.I.S.)

LITURGICĂ

SFÂNTUL MARE MUCENIC

DIMITRIE

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir sau Sfântul Dumitru, izvorâtorul de Mir (în greacă: Άγιος Δημήτριος της Θεσσαλονίκης, adică Sfântul Dumitru de la Tesalonic / Salonic) a fost un martir creștin, sfânt militar din veacul al III-lea care a trăit în vremea împăraților Maximian și Dioclețian în cetatea Tesalonic. A fost martirizat pe la anul 306.

VIAŢA ŞI MARTIRIUL Hagiografia tradițională spune că Sfântul Dumitru a fost diacon la Tessalonic, şi a fost martirizat cu lancea, în timpul prigoanei anticreștine de sub împăratului Dioclețian, sau poate în timpul împăratului Galerius.

Alte izvoare ne spun că Sfântul Dumitru era un nobil, ofițer, proconsul al Ahaiei. Ca urmare a faptului că l-a mărturisit pe Isus Hristos, a fost ucis cu lancea la Tessalonic.

Cruciații din Evul Mediu l-au adoptat, ca și pe Sfântul Gheorghe, drept patron la lor.

SĂRBĂTOAREA Marele Mucenic Dumitru este venerat ca fiind unul dintre cei mai mari sfinți militari, atât în Biserica Catolică de rit bizantin, cât și în Biserica Ortodoxă și cea de rit roman, sărbătoarea sa fiind pe data de 26 octombrie.

BAZILICA Puțin timp după moartea sa, la Salonic, o bazilică a fost ridicată pe mormântul său. Bazilica Sfântul Dumitru din Salonic a devenit mare centru de pelerinaj, moaştele sfântului fiind atracţia principală. Edificiul paleocreștin original există și astăzi.

LEGENDA Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu (284-311) şi era fiul voievodului cetăţii Tesalonicului, botezat în taină de părinţii săi, de frica cruntelor prigoane împotriva creştinilor. Şi îl învăţau părinţii în cămara cea ascunsă a palatului lor toate tainele sfintei credinţe, luminându-i cunoştinţa despre Domnul nostru Isus Hristos, precum şi milostenia cea către săraci, săvârşind, adică, faceri de bine, celor ce trebuiau. Şi aşa, Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinţilor săi, dar, mai ales, a început a lucra într-însul darul lui Dumnezeu. Şi tânărul creştea cu anii şi cu înţelepciunea, urcând ca pe o scară, din putere în putere. Şi, ajungând la vârsta cea mai

desăvârşită, părinţii lui s-au dus din vremelnica viaţă, lăsând pe tânărul Dimitrie moştenitor nu numai al multor averi, ci şi al bunului lor nume.

Deci, Maximian împăratul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dânsul pe fiul acestuia şi, cunoscându-i înţelepciunea, l-a făcut voievod în locul tatălui său. Şi a fast primit Sfântul cu mare cinste de cetăţeni, iar el cârmuia cu multă vrednicie poporul, propovăduind pe faţă dreapta credinţă şi aducând pe mulţi la Hristos.

Deci, nu după multă vreme, a cunoscut împăratul că voievodul Dimitrie este creştin şi s-a mâniat foarte. Drept aceea, întorcânduse biruitor dintr-un razboi cu sciţii, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor, şi a venit împaratul şi la Tesalonic. Şi, Dimitrie fiind întrebat, de sunt adevărate cele auzite despre dânsul, a răspuns cu îndrăzneală, mărturisind că este creştin şi a defăimat închinarea păgânească. Şi îndată, împăratul a poruncit să-l închidă în temniţă, până la încheierea jocurilor în cinstea venirii sale. Şi se bucura împăratul, mai ales, văzând pe un luptător vestit, Lie, vandal de neam, înalt, puternic şi înfricoşător la chip, ce se lupta cu cei viteji şi-i ucidea, aruncându-i în suliţe. Deci, era acolo un tânăr creştin, anume Nestor, cunoscut Sfântului Dimitrie. Acesta, văzând pe Lie ucigând fără cruţare pe oameni, mai cu seamă pe creştini, s-a aprins de râvnă. Şi vrând să se lupte cu Lie a alergat la Sfântul, în temniţă, cerând de la dânsul rugăciuni şi binecuvântare ca să-l poată birui pe acel ucigaş de oameni. Şi, însemnându-l cu semnul crucii pe frunte, Sfântul i-a zis: “Du-te şi pe Lie vei birui şi pe Hristos vei mărturisi!”

Deci, intrând în luptă cu Lie, Nestor a strigat: “Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!” Şi îndată, trântindu-l jos pe Lie, l-a omorât. Şi s-a întristat împaratul de moartea lui Lie. Aflând însă că Sfântul Dimitrie este cel care l-a îndemnat pe Nestor să se lupte cu Lie, împăratul a trimis ostaşi, poruncindu-le să-l străpungă cu suliţele pe Sfântul, în temniţă, că a fost pricina morţii lui Lie. Şi aceasta facânduse îndată, marele Dimitrie şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Şi s-au făcut la moaştele lui multe minuni şi prea slăvite tămăduiri. Tot atunci, din porunca împăratului, s-a tăiat capul şi Sfântului Nestor.

octombrie - noiembrie 2010

15

ISTORIA NOASTRĂ

CREDINŢA NOASTRĂ - VIAŢA NOASTRĂ

EPISCOPII MARTIRI

PROCESUL DE CANONIZARE A prezentăm câteva detalii în parte privind EPISCOPILOR GRECO-CATOLICI biografia acestor episcopi martiri.

DECEDAŢI PENTRU CREDINŢĂ ÎN PERIOADA COMUNISTĂ EPISCOPUL VALERIU TRAIAN FRENŢIU În prezent, dosarele pentru S-a născut la 25 aprilie 1875 canonizare ale ierarhilor greco-catolici în oraşul Reşiţa, din părinţii Ioachim, din România, decedaţi pentru credinţă preot greco-catolic, şi Rozalia. A în perioada comunistă, se află în studiat Teologia la Budapesta (1894derulare la Sfântul Scaun. Procesul de 1898), după care a fost hirotonit preot beatificare reprezintă o primă etapă la 28 septembrie 1898. În 1902 este a canonizării, prin care se recunoaşte promovat doctor în Teologie. Activează sfinţenia unei persoane. în Eparhia de Lugoj ca şi cancelar, În luna octombrie a anului 1948, paroh, apoi Vicar foraneu pentru ca pe guvernul comunist, a desfiinţat Biserica 4 noiembrie 1912, la vârsta de 37 de Română Unită. Dispoziţia venise de la ani, să fie numit Episcop al Lugojului.

Moscova încă din luna iunie a aceluiaşi La 25 februarie 1922 Episcopul an, făcând parte dintr-un plan general Frenţiu este transferat la Oradea, fiind de rupere a legăturilor cu Sfântul Scaun instalat la 3 mai acelaşi an pentru a ţărilor din sfera de influenţă sovietică. Dieceza de Oradea. După moartea Ierarhii Bisericii Ortodoxe au dorit să în 1941 a Mitropolitului Alexandru profite de ocazie, realizând un plan Nicolescu, Episcopul Frenţiu este numit mai vechi privind dezlegarea „Unirii cu Administrator Apostolic al Arhidiecezei Roma” din anul 1698. La 1 octombrie de Alba-lulia şi Făgăraş, păstorind aici 1948, într-o sală de gimnastică din Cluj, pe toată perioada războiului. În 1947 a fost organizată ceremonia aderării revine la Oradea. De aici este arestat a 38 de protopopi greco-catolici pe 28 octombrie 1948, dus în lagărul la ortodoxie. Tot atâţia protopopi de la Dragoslavele, apoi, în februarie semnaseră şi „Unirea cu Roma” în 1949 la Mănăstirea Căldăruşani. Ajunge secolul al XVII-lea, procesiunea dorindu- în 1950 în Penitenciarul de la Sighet, se o revanşă în faţa Vaticanului. Această unde, după 2 ani, nemaiputând suporta ceremonie a fost condamnată de întreg duritatea regimului de exterminare episcopatul greco-catolic. Procesiunea se stinge la 11 iulie 1952. Asemeni şi finală a avut loc la 21 octombrie 1948 celorlalţi Episcopi morţi la Sighet, a fost la Alba-Iulia, în acelaşi loc unde în înhumat într-o noapte, fără sicriu, într-o urmă cu 250 de ani românii ortodocşi groapă comună din Cimitirul Săracilor. din Transilvania au trecut la unirea cu Mormântul a fost nivelat pentru a nu se Biserica Romei. Nici după ceremoniile mai cunoaşte locul înhumării şi pentru de „revenire”, episcopii greco-catolici nu a se evita pelerinajele la mormintele au recunoscut desfiinţarea bisericii lor, martirilor ucişi la Sighet. Nu a fost Aceştia au fost arestaţi la sfârşitul lunii judecat şi nu a avut condamnare. octombrie. Episcopii: Ioan Suciu, Iuliu Hossu, Valeriu-Traian Frenţiu, Alexandru EPISCOPUL LOAN BĂLAN Rusu, Ion Bălan şi Vasile Aftenie au fost S-a născut la Teiuş, la 11 transportaţi într-o reşedinţă a Patriarhiei februarie 1880. A studiat Teologia la la Dragoslavele, unde au purtat Seminarul Central din Budapesta. În negocieri cu Ierarhia Bisericii Ortodoxe 1903 este hirotonit preot. Îşi continuă privind acceptarea „revenirii”. Deşi li s-au apoi studiile la Viena. Revine la Blaj, promis funcţii importante în Biserica iar în 1909 se mută la Bucureşti, unde ortodoxă au refuzat, fiind transportaţi se cerea un confesor greco-catolic. În ulterior la Mănăstirea Căldăruşani, apoi 1919 revine la Blaj şi este numit canonic la Penitenciarul Sighet, unde o parte mitropolitan, iar în 1921 rector al Academiei de Teologie Blaj. În 1929 a fost dintre ei au murit în detenţie.

După ce vor fi declaraţi sfinţi, numit delegat în Comisia Vaticanului episcopii ar urma să fie înhumaţi şi pentru redactarea Codului canonic al înmormântaţi în încăperile altarelor din Bisericilor orientale. În noiembrie 1936 catedralele unde au slujit. În continuare, a fost consacrat la Blaj ca şi Episcop al

16

octombrie - noiembrie 2010

Lugojului, în urma numirii Episcopului Alexandru Nicolescu ca Mitropolit.

Refuzând trecerea la Ortodoxie, a împărtăşit soarta celorlalţi Episcopi greco-catolici, fiind arestat pe 28 octombrie 1948. Este dus la mănăstirea ortodoxă de la Dragoslavele, apoi la Mănăstirea ortodoxă de la Căldăruşani (februarie 1949) şi de acolo la Penitenciarul din Sighetul Marmaţiei (mai 1950). Este mutat cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Curtea de Argeş (1955). În 1956 a fost transferat la Mănăstirea ortodoxă de maici de la Ciorogârla (lângă Bucureşti), unde a rămas în izolare până la sfârşitul vieţii. Îmbolnăvindu-se grav, a încetat din viaţă într-un spital din Bucureşti, în ziua de 4 august 1959. A fost înmormântat în cimitirul Belu catolic. Nu a fost judecat şi nu a avut condamnare.

EPISCOPUL ALEXANDRU RUSU S-a născut la 22 noiembrie 1884 în Şăulia de Câmpie judeţul Mureş, din părinţii Vasile, preot, şi Rozalia. În 1903 este trimis la Budapesta pentru a studia Teologia. În 1910 este promovat doctor în Teologie. Pe 20 iulie 1910 este hirotonit preot. Este numit profesor ajungând titular al catedrei de Teologie Dogmatică din cadrul Academiei Teologice din Blaj. În 1920 este numit secretar mitropolitan, iar în 1923 canonic al Capitulului mitropolitan. Pe 30 ianuarie 1931 are loc la Blaj consacrarea lui ca Episcop de Maramureş de către Mitropolitul Vasile Suciu, iar pe 2 februarie instalarea lui în Baia-Mare. În martie 1946 Sinodul Mitropolitan electoral îl alege pe Episcopul Alexandru Rusu ca Mitropolit, alegere recunoscută de Sfântul Scaun dar nerecunoscută de guvernul de atunci. La 28 octombrie 1948 este arestat şi dus pe rând la Dragoslavele, Mănăstirea Căldăruşani, apoi Sighetul Marmaţiei. Supravieţuieşte acestui Penitenciar şi astfel este mutat la Curtea de Argeş, apoi izolat la Mănăstirea Cocoş. În 1957 Tribunalul Militar îl condamnă la 25 de ani muncă silnică pentru instigare şi înaltă trădare, ajungând la Gherla. În primăvara anului 1963 se îmbolnăveşte grav, la 9 mai acelaşi an trecând la cele veşnice. A fost înmormântat în Cimitirul deţinuţilor din Gherla, fără nici un oficiu

CARDINALUL LULIU HOSSU S-a născut la 30 ianuarie 1885 în satul Milaş, judeţul Bistriţa-Năsăud din părinţii Ioan, preot, şi Victoria. În 1904 îşi începe studiile teologice, fiind trimis la Colegiul De Propaganda Fide din Roma. În 1906 este promovat doctor în Filosofie, iar în 1910 doctor în Teologie. În ultimul an de studii, la 27 martie 1910, este hirotonit preot de Episcopul Vasile Hossu. Revine în Lugoj unde activează pe rând ca protocolist, arhivar, bibliotecar, apoi Vicar şi secretar episcopesc. La 3 martie 1917 este numit Episcop în scaunul Eparhiei Gherla, rămas vacant, numirea găsindu-l preot militar. La 1 decembrie 1918 Episcopul luliu Hossu citeşte Declaraţia Unirii pe câmpia Blajului. În 1930 Eparhia de Gherla devine de ClujGherla, mutându-şi centrul în oraşul Cluj, Iuliu Hossu devenind Episcop de Cluj-Gherla. Aici îl prinde perioada de ocupaţie horthistă (1940-1944) şi începutul regimului comunist. La 28 octombrie 1948 este arestat şi dus la Dragoslavele. Este transferat mai apoi la Mănăstirea Căldăruşani, iar în 1950 la Penitenciarul din Sighetul Marmaţiei. În 1955 ajunge la Curtea de Argeş, în 1956 la Mănăstirea din Ciorogârla, apoi din nou la Căldăruşani, unde a stat izolat până la sfârşitul vieţii. La 28 aprilie 1969 este numit Cardinal „in pectore”. Merge la Domnul la 28 mai 1970 în Spitalul Colentina din Bucureşti, ultimele lui cuvinte fiind: „Lupta mea s-a sfârşit, a voastră continuă”. Nu a fost judecat şi nu a avut condamnare.

EPISCOPUL VASILE AFTENIE S-a născut la 14 iunie 1899, în satul Lodroman judeţul Alba, din părinţii Petru şi Agafia. În 1919 se înscrie la Teologie, fiind trimis mai apoi la Roma, la Colegiul Grec „Sf. Atanasie”. În 1925 obţine doctoratul în Filosofie şi Teologie şi revine în ţară. La 1 ianuarie 1926 a fost hirotonit preot de către Mitropolitul Vasile Suciu. După o lună este numit profesor la Academia de Teologie din Blaj. Este numit protopop de Bucureşti şi ulterior canonic al Capitulului arhiepiscopesc din Blaj. La 1 octombrie 1939 este numit rector al Academiei Teologice din Blaj. În aprilie 1940 este numit Episcop titular de Ulpiana, auxiliar al Mitropolitului Alexandru Nicolescu. Consacrarea a avut loc pe 5 iunie 1940 în Catedrala din Blaj. Se întoarce la Bucureşti ca Episcop

vicar. După diferite încercări eşuate ale comuniştilor de a-l compromite, este arestat la 28 octombrie 1948. Este dus, împreună cu ceilalţi cinci Episcopi greco-catolici, la Dragoslavele şi apoi la Mănăstirea ortodoxă Căldăruşani. transformată în lagăr. Refuză scaunul de Mitropolit oferit de ortodocşi în schimbul trădării credinţei. În mai 1949 este transferat şi izolat la Ministerul de Interne. Acolo a fost supus unor torturi oribile, care reclamau o rezistenţă supraomenească. Mutilat de bătăi, a fost depus la închisoarea Văcăreşti, unde la 10 mai 1950 a încetat din viaţă.

A fost înhumat la cimitirul Belu catolic cu serviciul religios celebrat de un preot romano-catolic.

EPISCOPUL TIT LIVIU CHINEZU S-a născut în anul 1904 în comuna Huduc, judeţul Mureş, tatăl lui fiind preot greco-catolic. În 1925 este trimis la studii teologice la Roma, la Colegiul „Sf. Atanasie”, studiind la universităţile Angelicum şi Propaganda Fide. Obţine doctoratul în Filosofie şi Teologie. La 31 ianuarie 1930 este hirotonit preot. În 1931 se reîntoarce la Blaj şi este numit profesor la Şcoala Normală de învăţători. În 1937 este transferat la Academia Teologică din Blaj, iar în 1947 la Bucureşti, ca protopop. La 28 octombrie 1948 este arestat şi dus la Mănăstirea Neamţ, împreună cu alţi 25 de preoţi greco-catolici. Este transferat apoi la Căldăruşani unde ulterior au fost aduşi şi Episcopii greco-catolici. Aici, la Căldăru¬şani, pe 3 decembrie 1949, a fost consacrat ca Episcop de către ceilalţi Episcopi. Cu toate precauţiunile luate pentru a nu se divulga acest secret, securitatea a aflat cele întâmplate.

Episcopul Tit Liviu Chinezu a fost transferat mai târziu la Penitenciarul din Sighetul Marmaţiei. Datorită regimului de exterminare, prin corvezi, foame şi frig, Tit Liviu Chinezu s-a îmbolnăvit foarte grav. Anunţat sanitarul închisorii, acesta sub pretextul că-l duce la infirmerie, l-a izolat într-o celulă mare, neîncălzită, unde, după două zile, pe 15 ianuarie 1955 a decedat, îngheţat. A fost îngropat fără sicriu, noaptea, în Cimitirul Săracilor, fără a i se cunoaşte locul. Nu a fost judecat şi nu a avut condamnare.

Teologie, iar după şase ani de studii la Institutul „Angelicum”, la 29 noiembrie 1931, este hirotonit preot. Revine la Blaj şi este profesor la Academia de Teologie.

Se afirmă ca unul dintre cei mari oratori ai Bisericii şi ca un prieten de suflet al tinerilor. La 6 mai 1940 a fost numit Episcop Auxiliar de Oradea (titular de Moglena-Slatina Bulgaria), auxiliar Episcopului Valeriu Traian Frenţiu.

Consacrarea a avut loc la 22 iulie 1940.

Din 29 august 1941 este auxiliar tot de Oradea, dar acum al Episcopului luliu Hossu. Episcopul Valeriu Traian Frenţiu revine la Oradea în 1947, Episcopul loan Suciu fiind numit atunci Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba-lulia şi Făgăraş. La 28 octombrie 1948 este arestat şi dus la Dragoslavele, apoi la Mănăstirea Căldăruşani. În mai 1950 este dus la Ministerul de Interne. În octombrie acelaşi an este dus la Penitenciarul din Sighetul Marmaţiei.

Acolo, datorită regimului de izolare, bolii de stomac, frigului şi foamei, la 27 iunie 1953 s-a stins din viaţă în celula 44, primind dezlegarea de la Episcopul Iuliu Hossu. A fost îngropat în Cimitirul Săracilor, necunoscându-se locul exact nici azi. Nu a fost judecat şi nu a avut condamnare.

Biserica Română Unită s-a opus regimului comunist din România, cum nici o altă Instituţie din Ţara noastră nu a făcut-o. Această jertfă a costat-o în totalitate, fiind scoasă în afara legii timp de 41 de ani. Pe lângă cei şapte episcopi martiri, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a mai avut cinci episcopi mărturisitori ai credinţei, care şi ei precum episcopii martiri au îndurat cu demnitate chinurile din închisorile comuniste.

Când Sfântul Părinte Pius al XII-lea a auzit că nici unul din cei doisprezece episcopi greco-catolici din România nu a acceptat abandonarea fidelităţii faţă de Biserica Catolică, a rostit memorabilele cuvinte: „Isus a avut doisprezece apostoli şi unul dintre ei a trădat. Biserica greco-catolică din România a avut doisprezece episcopi şi nu a trădat niciunul” Întreaga societate de astăzi, precum şi credincioşii Bisericii, au obligaţia morală de a menţine vie memoria acestor stâlpi ai credinţei, EPISCOPUL LOAN SUCIU S-a născut la Blaj, la 4 decembrie care au dorit să trăiască într-o Românie 1907 într-o familie de preoţi. Prieten bun necomunistă. cu Tit Liviu Chinezu, studiază amândoi Raimondo Mario Rupp Teologia la Roma, la Colegiul Grec „Sf. Atanasie”. Este promovat doctor în octombrie - noiembrie 2010

17

ISTORIA NOASTRĂ

religios.

PSIHO - SPIRITUALITATE

DUMNEZEU ESTE IUBIRE

...OARE ŞI LA ROMÂNI?

În scrierile de început ale Bisericii creștine, întâlnim exclamații ale „păgânilor”, de genul: Uitați-vă la creștini, cât de mult se iubesc! Și e de ajuns să ne reamintim atmosfera comunităților primare, când: „ (creștinii) stăruiau în învățătura apostolilor și în comuniune, în frângerea pâinii și în rugăciuni... și toți cei ce credeau erau laolaltă și aveau toate de obște; își vindeau bunurile și averile și le împărțeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare; și, în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu și, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie și în curăția inimii” (Fapte 2, 42–46). Doamne, ce vremi! Azi, care ar fi, oare, „păgânii”?

Sosit într-o nouă localitate, cineva, surprins să vadă atâtea biserici una lângă alta, exclamă: – Doamne, câtă credință aici la voi! La care, însoțitorul autohton îi replică: – Da, dar asta arată și cât de mult se dușmănesc creștinii între ei! Desigur, că orice asemănare cu personaje și situații actuale, este absolut întâmplătoare!

Pe de altă parte, datorită educației noastre rigide și interdictive, în general copiii români, mai degrabă știu ce să NU facă, decât ce să facă. De mici, le intră în cap: asta nu! asta nu! asta nu! și-atunci, ce să mai și DA? În loc să valorizăm dinamica și potențialul nativ excepțional al copilului, noi îl inhibăm, îl suprimăm și îl sabotăm personalmente, în mod sistematic. Inclusiv imaginea primară despre Dumnezeu se configurează adeseori tot într-o manieră negativă, mai degrabă a unui tată capricios și îmbufnat, decât a unui părinte cald și iubitor. De altfel psihanaliștii, oricât de contestați ar fi, au surprins că imaginea divinității se structurează adesea după imaginea părinților, îndeosebi după imaginea paternă: dacă tatăl terestru e cam nervos și „ofticos”, și Tatăl ceresc, în mod inconștient, e perceput ca fiind capricios și mânios (o imagine mai degrabă vechi testamentară si „demoniacă” [Karl Frielinsdorf ] despre Dumnezeu, decât una creștină).

Cât de departe rămân cuvintele Scripturii, unde se afirmă răspicat: „în iubire nu este frică, ci iubirea desăvârșită alungă frica” (I Ioan 4, 18)!? Un Dumnezeu al iubirii, pe care îl predicăm noi creștinii, în mod normal, nu ar avea nimic de-a face cu un Dumnezeu al fricii și al răzbunării, pe care-l promovează unele fețe pseudocuvioase, de fapt, cam „țâfnoase”, moralistice, legaliste și revanșarde. Frica lui Dumnezeu – pietatea, respectul, dragostea, cucernicia

18

octombrie - noiembrie 2010

firească față de El – nu are absolut nimic comun cu frica de Dumnezeu (o frica adesea infantilă, o „cucernicie tâmpă și lașă”, cum ar zice Stenhardt, ori chiar patologică). E drept că multe din textele noastre liturgice au o conotație destul de ambiguă, insinuând o oarecare teamă față de divinitate, dar o minte matură și lucidă, poate discerne între un text liturgic vechi (de sec. IV) și o mentalitate creștină autentică și actuală, ce promovează un Dumnezeu al dragostei și al luminii.

Tot atât de adevărat este că, din perspectivă psiho(pato)logică, un Dumnezeu dintr-acela „îmbufnat” și justițiar convine unor tipuri personologice cu puternice reverberații în zonele anxietății și/sau histrionismului (cel puțin!), pentru că le confirmă în manifestările lor scrupuloase (sau ritualismele obsesiv-compulsive) ori în „teatralismul” devoțional, fizionomic, vestimentar și atitudinal, dar, în nici un caz, nu are mai nimic de a face cu o spiritualitate luminoasă, sănătoasă, puternică, vie, dinamică, ce ar deriva din credința într-un Dumnezeu senin, patern și iubitor.

Din păcate (sau din fericire, în caz opus), trăsăturile fundamentale de personalitate – așa cum au fost ele structurate încă din copilărie – se manifestă și în credința/ atitudinea religioasă. Persoane, precum cele indicate mai sus, devin cele mai intolerante și pe plan religios. În mod paradoxal, ambientele religioase, care ar trebui să promoveze dragostea, iertarea și înțelegerea între oameni, devin adevărate teatre de intoleranță și luptă, vehiculând adversității și animozități vechi de secole. Dacă e să amintim prea des întâlnitul clișeu:

Un creștin al Dumnezeului iubirii nu poate exclude pe celălalt, nici măcar pe cel de o altă religie decât el, darmite pe cel de o altă confesiune din cadrul aceleiași religii, în ciuda tuturor diferențelor de un fel sau altul. Promovarea urii confesionale a devenit un instrument foarte subtil în propaganda și manipularea politică, potrivit principiului: „Divide et impera”, invers decum în cântarea: „Ubi caritas et amor, ibi Deus est”. Creștinul adevărat știe ce este iubirea, toleranța, armonia, pacea, liniștea. Viața românească actuală a devenit un adevărat viespar, nu doar prin „criza economică”, ci prin cea mai puternică criză morală și ”afectivă” pe care o traversează. Toate

Pr. Eugen Jurca

octombrie - noiembrie 2010

19

PSIHO - SPIRITUALITATE

„noi suntem creștini de 2000 de ani”, devine, cel puțin hilar (dacă nu chiar tragic!), în raport cu porunca: „să vă iubiți unii pe alții, precum Eu v-am iubit” (Ioan 15, 12), când, în realitate, întâlnim o autosuficiență arogantă, fundamentalistă și exclusivistă, ce ar merge până la exterminarea celuilalt „în numele credinței”. Voi cita din memorie referința biblică: „Va veni o vreme când cei ce vă vor ucide, vor crede că aduc un seviciu lui Dumnezeu!” Absurd! Unde există dușmănie și radicalism nu aduci un serviciu decât propriului orgoliu, propriilor frustrări și, în ultimă instanță, celui rău! Cum poți să-l iubești pe Dumnezeu, dacă-ți dușmănești fratele?

(I Ioan cap. 4)

canalele media promovează ura, cearta, dușmănia, conflictul, de parcă am trăi într-o „civilizație a conflictualității” sau am avea o vocație națională a disputei. La fel, mesajele exclusiviste, confesionale, nu mai păstrează nimic din motivul întrupării: „Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul Său...” (Ioan 3, 16), din Testamentul din Ghetsemani: „Ca toți să fie una” sau din spiritul Golgotei: „Părinte, iartă-i că nu știu ce fac!”

Suntem o națiune tensionată, pentru că suntem o națiune nerencociliată, puternic resentimentară.

Cum poate exista împăcare fără adevăr?

Cum poate exista iertare fără iubire?

Cum/ce poți construi pe minciună, corupție și nedreptate? Poate vom reînvăța arta adevărului, a toleranței, a dialogului, abecedarul iubirii creștine, care se continuă cu lecția către corinteni: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește; dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul; nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr; toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă; dragostea nu cade niciodată!” (I Corinteni 13, 4–7)

TEOLOGIE - DOGMATICĂ

DE LA PACE LA RĂZBOI

CONTROVERSA FILIOQUE II

În prima parte a itinerariului nostru istoric pe urmele disputei dintre Răsărit și Apus, referitoare la purcederea Spiritului Sfânt, am putut observa că în primele secole ale creștinismului aceasta a rămas la stadiul de discuție teologică, fără a interveni veritabile conflicte deschise.

Lucrurile au început, însă, să se schimbe în jurul secolului al VII-lea, culminând cu atitudinea lui Carol cel Mare și cu fundamentalismul patriarhului Foție. Să parcurgem, așadar, etapele istorice principale care marchează trecerea de la pace la război. În secolul al VII-lea, Biserica era măcinată de disputele cu monoteliții, iar în acest context, Papa Martin I a convocat în anul 649 un sinod la Roma pentru condamnarea ereticilor. În cadrul sinodului, Crezul a fost recitat fără Filioque dar cercurile monotelite din Constantinopol au contraatacat răspândind zvonul că la Roma Crezul fusese recitat cu Filioque, zvon care, în mod evident, a creat valuri de indignare în capitala bizantină.

În acest context tensionat, intră în joc Maxim Mărturisitorul, care îi trimite o scrisoare patriarhului Marin al Ciprului prin intermediul căreia încearcă să interpreteze gândirea apuseană în categorii răsăritene pentru a reabilita figura Papei Martin I. Astfel, Maxim Mărturisitorul consideră că disputa Filioque s-ar datora unui echivoc lingvistic și, mai exact, datorită distincției în limba greacă dintre termenii ekporeuesthai și proieinai. Primul definește purcederea de la un singur izvor, în timp ce al doilea este mult mai vag.

Echivocul apare datorită faptului că limba latină nu a putut

20

octombrie - noiembrie 2010

traduce corespunzător termenul de ekporeuesthai, folosind, practic, pentru ambii termeni grecești același processio, chiar dacă acesta este departe de a fi sinonim cu grecescul ekporeuesthai. Explicația lui Maxim Mărturisitorul este cât se poate de pertinentă, având în vedere că folosește practic formulările celui de-al unsprezecelea conciliu din Toledo.

Din păcate, tocmai apusenii au fost cei care au ținut să năruiască ceea ce a încercat să construiască Maxim Mărturisitorul. În sinoadele din Hartfield (680) și Gentilly (767) părinții sinodali au subliniat în mod repetat că Spiritul Sfânt purcede în același mod atât de la Tatăl, cât și de la Fiul, afirmație dubitabilă din punct de vedere teologic și neacceptată de bizantini.

Lucrurile se complică încă și mai mult odată cu pășirea pe scena istoriei a împăratului Carol cel Mare, care, după ce și-a subordonat aproape întregul Occident, a dorit cu orice preț să-și extindă puterea și asupra Bizanțului.

Pentru a realiza acest deziderat Carol cel Mare nu a ezitat să instrumentalizeze disputa Filioque în scopuri politice, intrând astfel în conflict atât cu Constantinopolul, cât și cu papalitatea.

Prima confruntare dintre orgoliul împăratului și echilibrul Papei are loc cu prilejul conciliului Nicea II, atunci

Atunci când i se cere o poziție oficială referitoare la Filioque, Papa Leon al III-lea nu condamnă Filioque, considerând că este o achiziție teologică ortodoxă, dar refuză categoric să introducă clauza în Crez, chiar dacă la curtea imperială acest lucru se întâmplase deja. Carol cel Mare încearcă să-l convingă pe Leon al III-lea să introducă și la Roma Filioque în Crez, convocând în acest sens un sinod la Aachen, dar Papa rămâne intransigent și poruncește să se confecționeze două plăci de bronz pe care să fie scris Crezul fără Filioque, pentru a le expune la vedere în bazilica San Pietro.

Dar apogeul conflictelor referitoare la Filioque este atins odată cu patriarhul Foție, cel care, conform lui Serghei Bulgakov, s-a dovedit a fi mai mult anti-catolic decât ortodox. Lui Foție i-a fost încredințat scaunul patriarhal în contextul unui conflict puternic între patriarhul Ignație și autoritățile politice. Practic, Ignație a fost uzurpat din funcție iar în locul său a fost pus Foție, care, la momentul numirii, era un simplu laic. Intervine, astfel, Papa Nicolo I care trimite în 862 o scrisoare circulară tuturor episcopilor răsăriteni prin care afirmă că se opune la depunerea patriarhului Ignație. Mai mult, în 863 convoacă un sinod la Roma prin care îl excomunică pe Foție în cazul în care acesta refuză să se retragă din funcție. De partea sa, Foție îl excomunică pe Nicolo I iar astfel asistăm la ceea ce în istoriografia catolică

este cunoscut sub denumirea de ”schisma lui Foție”. Această stare persistă până în anul 867, atunci când moare împăratul bizantin Mihai al III-lea, iar succesorul său, împăratul Vasile, îll demite pe Foție, dorind să restabilească o relația amiabilă între Constantinopol și Roma. Între anii 869-870 este convocat un sinod la Constantinopol prin care Foție este condamnat, iar Ignație își reia funcția.

Doar zece ani mai târziu apare o schimbare fundamentală în politica bizantină, iar Foție este reabilitat după ce el și patriarhul Ignație îngroapă securea războiului. Începând cu acest moment Foție a început să-și manifeste până la paroxism furia sa anti-occidentală. Redactează celebrul Tratat despre Duhul Sfânt în care neagă violent autenticitatea teologică a clauzei Filioque. De remarcat că Foție îi dă ca exemplu pozitiv pe papii care au refuzat să introducă Filioque în Crez. Totuși, argumentația sa suferă foarte mult din cauza cunoștințelor reduse de limba latină.

Foție nu-i poate citi astfel pe Sfinții Părinți apuseni și scrie despre ei doar din auzite. Pe de altă parte, același Foție se depărtează foarte mult și de teologia bizantină pentru că tratează problema purcederii într-o cheie exclusiv cauzală, lucru ce era departe de gândirea părinților răsăriteni.

În ciuda acestor contre puternice, Biserica a ieșit cu bine din această perioadă turbulentă și nu au existat diviziuni durabile. Întreaga situație a început să se așeze în matricea unui conflict mocnit pe aceleași teme. Loviturile decisive pentru dezbinarea Bisericii au venit doar în anul 1014, atunci când împăratul Henric al II-lea a fost încoronat la Roma în cadrul unei mise solemne. Cu acest prilej a fost introdus Filioque în crez. Apoi, în 1054, cardinalul Umberto da Silva Candida a lăsat pe altarul principal din Sfânta Sofia bula de excomunicare a patriarhului Mihail Cerularie, sub acuzația că bizantinii ar fi mutila Crezul scoțând Filioque din Crez. Astfel, orgoliul nemăsurat a triumfat asupra evidențelor istorice, pentru că, trebuie să recunoaștem cu sinceritate, bizantinii nu au scos nimic din Crezul niceno-constantinopolitan.

Dan Pătrașcu

octombrie - noiembrie 2010

21

TEOLOGIE - DOGMATICĂ

când teologii de la curtea lui Carol cel Mare condamnă profesiunea de credință depusă de patriarhul Tarasie, datorită faptului că acesta folosise formularea per Filium, o formulă extrem de recurentă în scrierile Sfinților Părinți de Răsărit.

La Roma formularea a fost acceptată drept una ortodoxă, în timp ce la curtea împărătească a fost condamnată printr-un sinod ținut la Frankfurt. Papa Adrian I îi trimite lui Carol cel Mare o amplă scrisoare prin care îi explica justețea teologică a formulării lui Tarasie, dar împăratul a rămas neînduplecat.

Papa Adrian I moare la scurt timp după redactarea scrisorii, în anul 795, iar succesorul său este Leon al III-lea, un alt oponent vehement al politicii lui Carol cel Mare.

TEOLOGIE - DREPT CANONIC

DREPTUL CIVIL ŞI CEL CANONIC

ÎN CREŞTINĂTATEA BIZANTINĂ

Aşa cum am mai amintit, autoritatea împăratului roman asupra imperiului, mai târziu cunoscut cu numele de bizantin cu capitala la Constantinopol, se poate rezuma astfel în câteva cuvinte solemne care aparțin augustului Iustinian I (527-565): “Împărtul este unicul creator şi interpret al dreptului, supuşilor le revine îndatorirea de a respecta legile imperiale.

Dacă ceva nu este clar în aceste legi sau există anumite lacune, atunci să se sesizeze suveranului pentru ca el să ia măsuri”.

diaconilor, amfiteozele bisericești etc. Astăzi este recunoscut de către specialiștii în domeniu, meritul patriarhului Constantinopolului din acea vreme, Foție, care a contribuit la redactarea acestei opere, aportul său fiind evident la capitolul despre raportul dintre împărat și patriarh.

Această perioadă a dinastiei macedoneene este considerată cea mai fecundă în ceeea ce privește preocuparea pentru aspectul juridic; din acel moment şi până la căderea Constantinopolului (1453) se va observa un declin constant, nu doar la nivel juridic ci, al întregului imperiu bizantin.

Această lipsă de preocupare pentru drept a condus în mod treptat la apariția operelor juridice cu caracter privat sau anonim; în acestă perioadă își fac apariția autori consacrați ca: Matei Blastares și Constantin Armenopol.

Cea mai importantă operă juridică a lui Matei Blastares este Syntagma, datată în 1335, care este împărțită în 24 de capitole. În fiecare capitol și titlu se regăsesc atât elemente de drept canonic, cât și de drept civil. Această operă a trecut dincolo de granițele imperiului, fiind aplicată și de către popoarele din apropiere.

Constantin Armenopol era jurist și canonist, cea mai relevantă operă juridică a sa fiind Hexabiblos, cunoscută și sub numele de manual de lege, redactat în 1345. Opera era împărțită în șase cărți tratând atât tematici civile, cât și canonice. Dreptul Bizantin a avut o amplă influenţă asupra dreptului canonic. Acest fapt poate fi văzut cu precădere în colecțiile canonice constantinopolitane, ale căror izvoare se pot împarți în șase surse diferite: 1.Colecții cronologice; 2.Colecții sistematice; 3. Nomocanoane; 4. Activități legislative ale Patriarhilor Constantinopolului; 5. Ulterioare colecții bizantine; 6. Canoniști.

Biserica și tot clerul erau la rândul lor supuse împăratului; ca urmare a acestui fapt, în stat trebuia să existe o armonie totală între toate instituțiile acestuia, iar împăratul era supraveghetorul și garantul acestei simfonii. Acest lucru explică de ce Biserica, pe lângă legile sale canonice de disciplină interioară, trebuia să respecte și anumite legi civile impuse de către puterea imperială. Am putea spune că Biserica din acea vreme avea două legislații de respectat: una canonică și alta civilă, amândouă spre folosul ei, fiind una dintre cele mai privilegiate instituţii ale imperiului. Un exemplu concret în acest sens îl constituie perioada dinastiei macedoneene (867-1056), din timpul împăratului Leon al VI-lea zis și “înțeleptul”, care prin opera juridică intitulată Epanagogé (Introducerea în lege), promulgată în 886 cu scopul de a revizui legislația anterioară, pe lângă chestiunile de drept civil ca: legea și justiția, autoritatea imperială, prefectul orașului, magistrații etc., ia în discuție și următoarele aspecte care privesc Biserica din acea vreme: autoritatea patriarhului, episcopii și hirotonirile, serviciul episcopilor, al preoților și al

22

octombrie - noiembrie 2010

1. Dintre colecțiile cronologice, cea mai importantă este Syntagma Canonum sau Corpus Canonum Orientale, redactată probabil de către episcopul Meleciu al Bisericii Antiohiene între 342 și 381. Opera conținea canoanele sinoadelor locale și alte canoane adăugate succesiv. Altă lucrare importantă o constituie Collectio Trullana, redactată în 692 în timpul împăratului Iustinian al II-lea, ce conține canoanele sinoadelor locale, ale conciliilor ecumenice, ale Sf. Părinți și cele 102 ale conciliului din Trullo.

2. Dintre colecțiile sistematice trebuie menționată Colecția celor 50 de titluri, redactată de Ioan Scolasticul.

Acestă colecție conținea cele 85 de canoane ale apostolilor, canoanele din Syntagma Canonum și 68 de texte ale Sf. Vasile cel Mare.

3. Nomocanoanele sunt colecții de legi civile-nomos și de legi canonice-canon într-o singură carte sau corp.

Cele mai importante sunt: Nomocanonul celor 50 de titluri, Nomocanonul lui Foție, iar ultimul Nomocanonul lui Manuel Malaxos. Acesta di urmă este primul și ultimul redactat (15611562) după căderea Constantinopolului (1453). Va ajunge să fie tradus integral și în limba română, fiind introdus în prima

opera Syntagma Canonum. Importanța operei constă în faptul că dincolo de explicațiile oferite, prezintă în același timp, legile și canoanele care nu mai erau în vigoare, în plus a adăugat și decretele emise recent. Depășea în cunoștinţe de drept canonic pe toți ceilalţi canoniști, totodată, atribuia o mare importanță puterii civile, exalta privilegiile scaunului patriarhal constantinopolitan și a fost critic față de Biserica Latină.

Alexandru Ploştinaru

octombrie - noiembrie 2010

23

TEOLOGIE - DREPT CANONIC

parte a codului Îndreptarea Legiei sau jumătate a sec. al XI-lea, a fost istoric și Pravila lui Matei Basarab de la 1652. canonist în Constantinopol pe timpul împăratului Alexios I Comnen (10814.

Terminarea perioadei 1118). Mai târziu a devenit călugăr și convocării Conciliilor ecumenice, s-a retras pe Muntele Athos. Ca istoric a coincide și cu o diminuare a interesului scris Istoria Universală de la creerea lumii împăratului față de materia canonică, până la moartea lui Alexios I Comnen. acest fapt a condus în mod progresiv În domeniul canonic, a redactat opera la întărirea și consolidarea puterii Synopis Canonum, adică un comentariu patriarhale din Constantinopol, mai ales al tuturor canoanelor. după ruptura de Roma. Actele emise de Alexios Aristenos a fost diacon patriarhul Constantinopolului în sinodul și arhivist al Bisericii din Constantinopol numit endemusa, erau confirmate și, totodată, un cunoscut canonist. printr-un decret imperial, astfel acestea Notorietatea sa este cunoscută de când constituiau singurele decizii canonice. împăratul Ioan Comnen (1118-1143) Patriarhii care s-au folosit de aceste i-a încredințat sarcina de a concepe un promulgări, încep cu patriarhul Nicolae comentariu al operei Synopsis Canonum I (856-906) și se termină cu patriarhul a lui Ștefan din Efes; scopul era unul Filoteu (1354-1355). practic: să prezinte sensul clar al textelor canonice localizându-le în perioada 5. Ulterioarele colecții bizantine istorică potrivită. se referă la cunoscuta și ultima operă de Teodor Balsamon s-a născut acest fel numită Pedalion (Cârma Navei). la Constantinopol între 1130 și 1140; Această colecție a fost redactată de a fost diacon și arhivist al Bisericii doi călugări de la mânăstirea Muntelui din Constantinopol, apoi Patriarh de Atos, Agapie și Nicodim, în jurul anului Antiohia (1185-1189); a murit probabil 1793, ulterior a fost tipărită în greacă în în 1200. Împăratul Manuel Comnen 1800. La baza colecției stau materialele I (1143-1180) și patriarhul Mihai di celor trei canoniști: Zonaras, Aristenos Achialo (1170-1178) i-au încredințat și Balsamon. Pedalion este cunoscut și atribuția de a ordona legislația civilă de către alte Biserici Ortodoxe decât și bisericească din acea vreme, pentru cea greacă; în principatele române a a umple lacunele ivite și a suprima fost tradus și introdus în 1844 de către contradicțiile existente. S-a remarcat Veniamin Costache. prin comentariul făcut Nomocanon-ului 6. Cei mai iluștri canoniști în 14 Titluri, atribuit lui Foție. Balsamon bizantini: Ioan Zonaras, Alexios este considerat cel mai mare canonist Aristenos și Teodor Balsamon. dintre toți canoniștii bizantini din sec.

Ioan Zonaras a trăit în prima al XII-lea. A mai redactat comentarii la

REFLECŢII ŞI REFLEXII

COMBATEREA SĂRĂCIEI

O PROBLEMĂ DE RELAŢIONARE

De cele mai multe ori avem tendința să privim Europa ca pe un fel de paradis terestru unde dificultățile reale sunt foarte puține și gradul de bunăstare este foarte ridicat.

Probabil că aderarea la Uniunea Europeană a multor state din fostul bloc sovietic contribuie la schimbarea acestei percepții epidermice și din aceste motive anul 2010 a fost declarat Anul European pentru combaterea sărăciei.

Lansând această inițiativă la începutul anului, președintele J. M. Barroso a făcut referire la anumite date statistice puțin îmbucurătoare publicate de Eurostat.

Conform acestor statistici 16% din populația europeană trăiește undeva dincolo de pragul sărăciei relative. 23 milioane de europeni trebuie să supraviețuiască cu mai puțin de 10 Euro pe zi. Un european din opt trăiește într-o familie în care niciun membru nu deține un loc de muncă. Unul din cinci copii europeni trăiesc într-o sărăcie cruntă dintre care 33% în România, 26 % în Bulgaria, 25 % în Italia și Letonia sau 5 % în Luxemburg.

Aproximativ 51% dintre bulgari și jumătate din populația României îndură privațiuni materiale extrem de serioase, la fel ca 16 % dintre italieni sau 5 % dintre suedezi. În ceea ce privește concediul, 37% dintre europeni nu își pot permite nici măcar o săptămână de concediu. În jur de 10% din populația Europei nu își poate încălzi în mod corespunzător locuința pe timp de iarnă. Acestea sunt doar câteva date statistice extrem de dureroase care trebuie să dea de gândit guvernanților din întreaga Europă.

După cum se poate observa, România se află pe primul loc la toate capitolele acestei statistici. Chiar și vecinii noștri de la sud de Dunăre stau mai bine decât noi. La scară globală se poate vedea că statele din fostul bloc comunist sunt cele care stau cel mai rău în ceea ce privește sărăcia populației, în timp ce statele din nordul Europei stau cel mai bine. În aceste condiții este normal să ne punem întrebări printr-un exercițiu echilibrat al autoconștiinței pentru a vedea unde s-a greșit și ce s-ar putea face pentru combaterea sărăciei.

24

octombrie - noiembrie 2010

Ne vom referi îndeosebi la România, persoană inferioară. Dându-i săracului pentru că această statistică este o rană un pește se va adânci abisul dintre cel care primește peștele și cel care este deschisă care doare extrem de tare. în măsură să îl ofere, pentru că cel din urmă va poza mereu salvatorul celui dintâi și îl va folosi astfel ca masă de manevră pentru propriile interese (cum ar fi interesele electorale, iar în acest sens pomenile electorale sunt un exemplu concludent).

Din contră, statul care în loc să dea pește săracilor îi va învăța să pescuiască, denotă o relaționare mult mai bună cu proprii cetățeni, pentru că încearcă să colmateze abisul ce există între omul sărac și guvernantul care trebuie să găsească o soluție.

Analiza noastră nu poate eluda Astfel, responsabilitatea statului ar răspunsul pe care ideologia de dreapta trebui să fie aceea de a oferi cetățenilor și cea de stânga îl dau sărăciei. România săi o formare care să-i ajute să iasă din vine după aproape 50 de ani de starea de sărăcie, să garanteze existența dictatură de stânga și a trecut prin încă unei economii libere și concurențiale, 20 în care politicile de stânga au fost generatoare de locuri de muncă ș.a.m.d. implementate chiar și de guverne care Dacă acest lucru s-ar întâmpla, nici se declarau de centru-dreapta. Statul pomenile electorale nu ar mai avea se vede confruntat cu proprii cetățeni aceeași priză la oameni, pentru că ale căror nevoi de bază nu le sunt săracul nu-l mai va percepe pe politician satisfăcute. Unii le dau săracilor pește ca salvator și va avea conștiința propriei (guvernele de stânga), iar altele îi învață demnități.

Prin urmare, problema să pescuiască (guvernele de dreapta).

Din păcate, la acest capitol mai toate combaterii sărăciei este una ce ține guvernele postdecembriste au marjat de morală, pentru că are în vedere, în pe prima variantă, drept pentru care în mod fundamental, o relaționare justă momentul de față România cheltuiește a oamenilor și a diferitelor structuri aproape 40% din PIB pe ajutoare sociale. instituționale cu oamenii. În acest În mod evident, lucrurile nu pot rămâne context Biserica este chemată să acționeze și să dea propriul exemplu așa.

Atunci când vorbim de sărăcie de relaționare cu săracii. Ca formatoare în cadrul unui stat problema principală de conștiințe, Biserica este chemată nu este găsirea unei soluții rapide (de să sădească în săraci acel sentiment genul ajutoarelor sociale) ci modul prin de demnitate ce lipsește de multe ori. care statul (clasa conducătoare) înțelege În primul rând Biserica este chemată să se relaționeze cu săracii. Din punct să-i învețe pe săraci cum pot ieși din de vedere moral, o evaluare relațională starea lor și nu să le accentueze starea a situației este mult mai importantă oferindu-le exclusiv ajutoare materiale. decât acțiunea concretă, chiar dacă Doar în acest fel Biserica va putea deveni evaluarea în sine trebuie finalizată cu o fermentul unei schimbări în societatea acțiune concretă. Acordarea unui ajutor românească și va fi luată mult mai în social denotă o relaționare defectuoasă serios ca interlocutor avizat al statului a statului cu populația săracă pentru pe probleme de politică socială. că, dincolo de aparențe, exprimă o Dan Pătrașcu desconsiderare a demnității celuilalt.

De ce spun asta? Pentru că guvernantul care acordă un ajutor social săracului va avea tendința să-l considere pe acesta o

SANTIAGO DE COMPOSTELA

VIAŢA SFÂNTULUI IACOB Cei doi fraţi, Sf. Iacob cel Mare si Sf. Ioan Evanghelistul, apar alături de Isus chiar de la începutul activităţii Sale publice. Aceştia se aflau pe malul lacului Genizaret şi, când Iisus „i-a chemat”, lăsând barca şi pe tatăl lor, ei l-au urmat „fără preget”. Datorită caracterului lor energic şi entuziast, Isus i-a numit Boanerges – „fiii tunetului”. Când samaritenii au refuzat să-l primească pe Iisus şi pe ucenicii săi, „au spus într-un glas Iacob şi Ioan, nu e cazul să cerem de la Dumnezeu focul din cer care să-i distrugă?”. „Fiul Omului nu a venit să ucidă suflete, dar să le mântuiască”, a răspuns cu blândeţe Isus. La întrebarea Mântuitorului: „Puteţi voi să beţi paharul meu?”, Iacob este primul care răspunde: „Putem!”. După coborârea Spiritului Sfânt, atât Iacob, cât si ceilalţi apostoli au fost victimele prigoanei anticreştine.

relicvele lui Iacob cel Bătrân au fost duse, spre a fi salvate, la o mănăstire din Peninsula Sinai (Egipt). De aici, conform legendei, osemintele sale ar fi fost duse în Spania.

O legendă spaniolă spune că, după executarea Sfântului Iacob, ucenicii săi i-au luat trupul şi, urcând pe o corabie aflată la malul mării, au fost aduşi în mod miraculos până pe ţărmul Spaniei. Aici ucenicii l-au înmormântat pe sfânt în mijlocul unui câmp. Mult mai târziu, prin secolul IX, Dumnezeu arată unui păstor, printr-o stea minunată, locul de odihnă al rămăşiţelor pământesti ale „Fiului Tunetului”.

Săpăturile făcute aveau să descopere, într-adevăr, osemintele Sfântului Apostol Iacob. Locul respectiv a fost numit „Campus stellae” – „Compostella” – „Câmpul Stelei”. Biserica ridicată aici a devenit unul dintre cele mai frecventate locuri de pelerinaj ale Europei.

LEGENDA După ridicarea la cer a lui Isus, Iacob ar fi făcut o călătorie în Spania, după care s-ar fi reîntors în Palestina. Aici ar fi predicat învăţătura creştină în ţinuturile Samariei şi Iudeii, conducând un timp, împreună cu Petru şi Ioan, comunitatea iudeocreştină din Ierusalim, fiind considerat primul episcop de Ierusalim. Prigoanei dezlănţuite de Irod Agripa împotriva unor membri ai Bisericii i-a căzut victimă şi Sfântul Apostol Iacob. Fiind aruncat în închisoare şi biciuit, Apostolul „era nespus de bucuros că a fost aflat vrednic de a suferi ocara pentru numele lui Iisus” (Faptele Apostolilor). Ar fi fost prins şi ucis prin decapitare, la Ierusalim, în anul 44 , şi îngropat tot acolo. La ocuparea Palestinei, în anul 614, de către perşi,

PELERINAJUL Drumul Sfantului Iacob (după numele spaniol El Camino de Santiago) este pelerinajul la Catedrala din Santiago de Compostela în Galicia, nord vestul Spaniei, unde se află moaştele Apostolului Iacob.

Acest pelerinaj este al treilea pelerinaj creştin, ca importanţă, după cel de la Ierusalim şi cel de la Roma.

Nu este o rută specifică pe

care ar trebui să o aleagă un pelerin, dar totuşi cea mai importantă începe în Franţa, în Saint-Jean-Pied-de-Port, numită Camino Francez. Se trece prin oraşele Pamplona, Burgos, León şi Ponferrada, înainte de a ajunge în final, la Santiago, trecând prin diferite forme de relief: de la neregularităţile muntilor Navarra şi León la câmpiile plate şi încinse “meseta”.

Drumul de la graniţa spaniolofranceză la Santiago de Compostela, pe principala rută, durează aproximativ o lună. Bicicliştii şi drumeţii experimentaţi pot parcurge acelaşi drum în două săptămâni. În timp ce cea mai mare parte a traseului este destul de blând, cu doar câteva urcuşuri lungi, unele zile poate fi provocatoare. Exista şi o glumă, şi anume că niciodată Camino nu întâlneşte un munte fără să îl şi treacă. Pelerinul oricum trebuie să aiba o condiţie fizică bună şi o încălţăminte adaptată mersului îndelungat pe jos, adică bocanci.

De 20 de ani se depun eforturi mari pentru îmbunătăţirea stării traseului. În cea mai mare parte acesta este bine marcat şi separat de traficul din ce în ce mai greu de pe autostrăzile spaniole.

Traseul a fost declarat prima Ruta Culturală Europeană de către Consiliul Europei în octombrie 1987 şi înscris ca unul dintre sit-urile UNESCO World Heritage în 1993.

Datorită faptului că pe vremea maximei expansiuni islamice în Europa acest drum era unicul ne cucerit de către mauri, putând fi folosit de creştini pentru a ajunge la moaştele Sfântului Apostol Iacob, Goethe afirma că “Europa a fost formată pe drumul către Santiago” Astăzi, pe lângă cei care parcurg drumul din motiv religios, sunt mulţi călători care merg pe traseu doar pentru voiaj, sport, sau pur şi simplu pentru provocarea de a merge pe jos săptămâni întregi pe un tărâm străin. De asemenea, mulţi consideră experienţa avută ca o aventură spirituală care îi îndepărtează de viaţă modernă şi mondenă.

Adela Oprişa

octombrie - noiembrie 2010

25

PELERINAJ

PELERINAJ LA SFÂNTUL IACOB

CULTURAL

EVENIMENTE CULTURALE

OCTOMBRIE - NOIEMBRIE

TIMORGELFEST 2010 SAU ZILELE intrare este de doar 10 lei.

MUZICII DE ORGĂ PROGRAMUL OPEREI NAȚIONALE Timorgelfest este festivalul TIMIȘOARA internațional de muzică de orgă din Banat, eveniment ce a ajuns deja la cea de-a zecea ediție. Zilele muzicii de orgă au început pe data de 17 septembrie și se desfășoară pe parcursul unei luni, concertul de încheiere având loc pe data de 17 octombrie. În această perioadă, melomanii vor avea ocazia să se întâlnească cu nume importante ale muzicii la nivel mondial. În luna octombrie avem parte de trei recitaluri la Domul catolic din Piața Unirii: 6 octombrie, ora 19:00 - Recital Bert den Duminica, 3 octombrie 2010, Hertog (Olanda), 10 octombrie, ora ora 19:00 - BOEMA - Operă în patru 19:00 - Recital Devid Scott (Norvegia), acte. Muzica: Giacomo Puccini. Libretul: 13 octombrie, ora 19:00 - Recital János Giuseppe Giacosa şi Luigi Illica Pálúr (Ungaria).

Duminica, 10 octombrie 2010, ora 18:00 - LILIACUL - Operetă în trei acte. Muzica: Johann Strauss. Libretul: Karl Haffner şi Richard Genée Miercuri, 13 octombrie 2010, ora 19:00 - TRAVIATA - Operă în trei acte. Muzica: Giuseppe Verdi. Libretul: Francesco Maria Piave.

Vineri, 22 octombrie 2010, ora 19:00 - SUITTE ASSASINEPREMIERA BALET - Colaj muzical: W. A. Mozart, B. Smetana, D. Sostakovici, R. Wagner În încheierea festivalului, pe Duminica, 24 octombrie 2010, data de 17 octombrie, tot la ora 19:00 ora 18:00 - AIDA - Operă în patru acte. este programat un concert extraordinar. Muzica: Giuseppe Verdi. Libretul: Acesta va avea loc în sala Aula Magna Antonio Ghislanzoni “Ioan Curea” de la Universitatea de Vineri, 29 octombrie 2010, ora Vest din Timişoara, iar în repertoriu se 19:00 - MADAMA BUTTERFLY - Operă regăsesc creații ale lui Johann Sebastian în două acte. Muzica: Giacomo Puccini, Bach.

Libretul: Luigi Illica şi Giuseppe Giacosa Pe durata festivalului este organizată și o expoziție a editurii Editio FESTIVAL DE FOTOGRAFIE Musica din Budapesta. Aceasta se va CONTEMPORANĂ / ARTE VIZUALE desfășura în foaierul Sălii Capitol și va SUPRAEXPUNERI cuprinde partituri expuse spre vânzare.

A şasea ediţie a unei manifestări ‘00:59M DE MUZICĂ NOUĂ’ internaţionale care, de acum înainte, se impune în rândul marilor evenimente Filarmonica Banatul găzduiește de Fotografie contemporană în pe data de 9 octombrie, ora 21:00, Europa de Est. Din 2005 (momentul ‘00:59m de Muzică Nouă’, un concert creării sale) este o scenă larg deschisă de muzică contemporană cu influnțe tinerilor şi talentaţilor creatori francezi, Jazz, Funk și R&B. 59m se află în turneu români, moldoveni, maghiari, germani din 30 septembrie până în 7 octombrie etc. Întorcând spatele curentelor şi în următoarele orașe: Timişoara, Arad, tendinţelor efemere, Supraexpuneri Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Sf. Gheorghe, se situează dincolo de orice frontieră a Odorheiu Secuiesc, Bucureşti. Biletul de tehnicilor fotografice sau a şcolilor de

26

octombrie - noiembrie 2010

specialitate. Cu ajutorul unui comisar căruia îi este încredinţată organizarea expoziţiei, în fiecare an festivalul explorează într-o libertate deplină teritorii, opere artistice transversale şi nebănuite. Dacă ar fi să ne încredem în biografia „eclectică” a lui William Saadé, comisarul acestei a şasea ediţii, Supraexpuneri 2010 ar trebui să îşi respecte toate promisiunile!

FESTIVALUL EUROPEAN DE TEATRU EUROTHALIA Teatrul German de Stat Timisoara organizează în perioada 13-21 noiembrie 2010 a doua ediţie a Festivalului de Teatru European Eurothalia. Obiectivul proiectului constă în dedicarea unor spaţii formării unui cadru favorabil circulaţiei libere a ideilor, marcate de spiritul multietnic şi multicultural al acestei regiuni. Festivalul reuneşte şi în acest an la Timişoara câteva dintre cele mai apreciate producţii teatrale din România, şi din alte spaţii culturale europene.

Festivalul debuteza în 13 noiembrie 2010, la ora 18,30, cu spectacolul Sold Out, o producţie a renumitului Munchner Kammerspiele, în versiunea şi regia Gianinei Cărbunariu.

Autoarea tratează în acest exemplu de autentic teatru documentar unul dintre cele mai interesante episoade din istoria recentă a României, anume vânzarea de către statul comunist a unui număr însemnat de germani şi evrei.

Programul festivalului oferă prilejul întâlnirii cu creaţiile câtorva dintre cei mai apreciaţi regizori din România şi din străinătate, precum Radu Afrim, Alexandru Dabija, Alexander Hausvater, Radu Alexandru Nica şi Andrei Şerban, alături de spectacole ale Teatrului de Animaţie Waidspeicher din Erfurt (Germania) şi Teatrului din Opole (Polonia). O secţiune de spectacole studio cu producţii din Munchen şi Arad, un concert cu Mike Godoroja şi expoziţia Foto/Sceno/Grafii definesc la rândul lor diversitatea celor nouă zile de festival.

Andrada Mişcă

Mulţumim celor care au făcut posibilă apariţia acestui număr al revistei noastre.

Dumnezeu să-i binecuvinteze!

Orice ajutor esre binevenit.

ABONAMENTE: Abonamentele se pot face plătind în avans contribuţia recomandată pentru susţinerea revistei, corespunzătoare numărului de apariţii dorit. Abonamentele se fac prin PAROHIE, sau se poate trimite contribuţia pentru abonament prin MANDAT POŞTAL la adresa: OPRIŞA Mihai Răzvan Str. Holdelor, Bl. B91, Sc. B, Ap.5, 300270 Timişoara, jud. Timiş.

Vă rugăm să menţionaţi pe mandat “Abonament Reînvierea”, numele şi adresa unde să vă trimitem revista, eventual şi totalul de exemplare dorit dacă doriţi mai multe din acelaşi număr.

Contribuţia recomandată pentru abonamenul pe lunile iulie-decembrie 2010 este de 30 RON.

SUSŢINEREA REVISTEI: În momentul de faţă 25% din costul revistei este susţinut de către episcopie, 25% de către binefăcători, iar 50% de către credincioşi prin contribuţia pentru revistă. Rugăm pe toţi cei care ar putea ajuta la acoperirea unei părţi din cheltuielile de tipărire să facă acest gest de caritate şi de cultură în acelaşi timp.

Dumnezeu să răsplătească acest efort şi să vă binecuvinteze.

Toţi binefăcătorii vor fi pomeniţi la Sfânta Liturghie arhierească.

CONTRIBUŢIA RECOMANDATĂ: Pentru a sprijini revista, contribuţia recomandată pentru fiecare număr este de 5 RON.

PS Alexandru în audienţă la Sf. Părinte Benedict al XIV-lea cu ocazia celei de a XX-a aniversări a publicării Codului Canoanelor Bisericilor Orientale. Roma, 9 octombrie 2010.