Reînvierea 6/2010

revista episcopiei române unite, greco-Catolice, de lugoj  anul Xi  nr. 133  6/2010  iunie

REÎNVIEREA (Sionul Românesc)

În acest număr:

Vizita cardinalului sandri Mormântul sfântului petru iii necesitatea religiei în şcoli locuri de pelerinaj în Banat geneza codului canonic ii

CUPRINS caseta redacţiei Preşedinte de onoare: PSS Alexandru Mesian Director & Redactor şef: Pr. Răzvan Oprişa

pag. Secţiunea

articole

3

EDITORIAL

să nu legi gura boului care treieră

4-15

EVENIMENTE DIN EPISCOPIE

Vizita cardinalului sandri Întâlnirea eparhială a tineretului Pelerinaj la Maria-radna Vizită pastorală la reşiţa Hramul catedralei - coborârea sfântului spirit din corespondenţa cu Vaticanul ...

16-17

BISERICA UNIVERSALĂ Mesajul sfântului Părinte pentru preoţi

17

LITURGICĂ

coborârea sfântului spirit rusaliile - cincizecimea

18-19

ISTORIA NOASTRĂ

Pelerinaje greco-catolice în banat

20-21

PELERINAJ

sfântul apostol Petru iii

22-23

TEOLOGIE - DREPT CANONIC

codul canoanelor bisericilor răsăritene - geneza ii

24-25

REFLECŢII ŞI REFLEXII

necesitatea orelor de religie

26

CULTURĂ

Programul operei din timişoara expoziţie rembrandt - gravură expoziţie de pictură modernă streetball 2010

Comitetul de redacţie: Raimondo-Mario Rupp, Dan Pătraşcu, Adela Oprişa Responsabil ştiri: Raimondo-Mario Rupp Colaboratori articole: Sergiu Soica, Dan Pătraşcu, Andrada Mişcă, Cristian Micaci, Alexandru Ploştinaru Concept grafic şi tehnoredactare: Pr. Răzvan Oprişa, Adela Oprişa Corespondeţa: Str. Holdelor, Bl. B91, Sc. B, Ap. 5, 300270 Timişoara, jud. Timiş, România razvan.oprisa@gmail.com ISSN: 1844-8526 Tipar: S.C. Partoş SRL

Întreaga responsabilitate privind exactitatea şi autenticitatea datelor prezentate în articole revine exclusiv autorilor acestora. Responsabilitatea pentru respectarea copyright-ului aparţine integral autorilor articolelor.

Căutăm ColaBoratori cei care doresc să scrie articole spre a fi publicate în revista Reînvierea sunt încurajaţi să o facă. nu ezitaţi să ne scrieţi dacă aveţi nelămuriri.

Pentru a fi publicate, articolele trebuie să poată fi încadrate în una din secţiunile revistei.

Materialele trimise redacţiei nu se vor restitui. redacţia nu este obligată în nici un fel să publice toate materialele propuse spre publicare. Întreaga responsabilitate privind exactitatea şi autenticitatea datelor prezentate în articole revine exclusiv autorilor. responsabilitatea pentru respectarea copyright-ului aparţine integral autorilor articolelor. le mulţumim tuturor colaboratorilor noştrii pentru efortul material şi intelectual depus. dumnezeu să-i răsplătească cu sănătate şi har.

nU lega gUra boUlUi care treieră

lUcrĂtorUl Şi rĂsplata

astăzi, când „criza” financiară îşi arată colţii pretutindeni, toţi, bogaţi sau săraci fiind, ne plângem de lipsa banilor. sfântul Pavel ne spune că lucrătorul este vrednic de plata sa, iar la cel care lucrează trebuie să i se creeze condiţii pentru a-şi putea desfăşura activitatea (1tim 5,18). astăzi prea mulţi oameni lucrează şi nu sunt plătiţi pentru munca lor. situaţiile sunt multiple: fie responsabilul nu vrea să dea salariile din diferite motive sau „ciupeşte” din salariile angajaţilor pentru a avea el mai mult, fie obligă muncitorii să muncească mai mult decât era prevăzut în contract ameninţând cu şomajul sau alte situaţii asemănătoare. Punctul comun în toate acestea este că cel care trăieşte de pe urma altora devine un fel de stăpân de sclavi fără milă care asupreşte la propriu pe cei aflaţi în subordine.

Pare un lucru de necrezut şi totuşi aşa este. dacă stăm puţin să ne gândim găsim şi logica în această comparaţie. dacă un om nu este plătit, nu-şi poate întreţine familia, încercă alte metode de a face rost de bani, poate cădea în păcatul hoţiei, sau în patima alcoolului; ajunge într-o stare în care exemplul său negativ poate imprima în cei din jur pecetea păcatului. de când mă ştiu românia a avut o mulţime de minţi luminate şi un bagaj de resurse umane neegalat de ţările din jur. Şi totuşi suntem o ţară săracă. de ce oare? tocmai pentru faptul că nu reuşim să dăm importanţa cuvenită persoanelor din jurul nostru. nu reuşim să trecem peste mândria noastră personală şi să vedem în cel de lângă noi chipul lui dumnezeu şi talantul pe care acesta vrea să-l valorifice. nu reuşim să înţelegem că cel care ne spune că greşim nu este duşmanul nostru, ci prietenul nostru. nu reuşim să înţelegem că cel care nu se lasă călcat în picioare de noi nu o face pentru că ne dispreţuieşte ci pentru că îşi apără demnitatea şi libertatea de fiu al lui dumnezeu. să nu lăsăm să ne copleşească greutatea unor situaţii care, între noi fie vorba, ar trebui să ne unească unii cu alţii şi nu să ne învrăjbească. dumnezeu este începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor, iar fără el nu putem să răzbim în această lume. să ne punem încrederea în divinitate şi să încercăm, chiar dacă nu reuşim din prima, să ne uităm şi dincolo de interesele noastre personale pentru că „cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru dumnezeu îl va găsi”(Mt. 10,39).

Un bun prieten îmi spunea odată că în lumea asta există trei categorii de oameni: nebunii, oameni idealişti fără multă logică dar care fac să se mişte lucrurile în societate; cuminţii, care dau stabilitate lucrurilor şi de pe urma lor societatea se dezvoltă, creşte; şi în cele din urmă profitorii, care distrug tot ce fac ceilalţi. continuând atitudinea lui Hristos de a apăra pe cei nevoiaşi, biserica ia atitudine împotriva acestor profitori şi regăsim pe lista aşa numitelor „păcate strigătoare la cer” şi „neplata lucrătorilor”. cu toţii ştim că păcatele strigătoare la cer sunt acele păcate care tind să suprime imboldurile naturale bune puse de dumnezeu în firea noastră. aceste să dea bunul dumnezeu ca în aceste momente de păcate sunt atât de grave încât necesită o răsplată încă fiind criză să ne deschidem bine ochii şi să căutăm mai degrabă în lumea aceasta. rezolvarea problemelor în sufletul nostru decât în buzunarul Pentru a ne da seama de gravitatea acestui păcat nostru. al „neplăţii lucrătorilor” cu toate variantele lui mai suave şi aparent acceptabile, ar fi interesant să vedem care sunt şi Pr. răzvan oprişa celelalte păcate strigătoare la cer. În această categorie intră şi: păcatul uciderii de bună voie, păcatul sodomiei şi păcatul asupririi copiilor, văduvelor şi acelor neputincioşi cu alte cuvinte a celor care nu se pot apăra. iată că aceste şmecherii prin care cineva este păcălit sau minţit în ceea ce priveşte răsplata muncii depuse sunt echivalate cu uciderea. o persoană care a făcut un avort sau un criminal în serie este, din acest punct de vedere, la fel de vinovat ca unul care nu a plătit salariile angajaţilor la timp. iunie 2010

3

eVeniMente iMPortante

din episcopia de lUgoj

2 mai SFinŢirea pietrei De temelie a BiSeriCii Din CHişineu-Criş

la 2 mai, în duminica a 5-a după Paşti, Preasfinţitul alexandru Mesian, episcop de lugoj s-a aflat în vizită pastorală în parohia chişineucriş (protopopiatul arad, judeţul arad), cu ocazia sfinţirii pietrei de temelie a bisericii ce va purta hramul „adormirea Maicii domnului”. este prima vizită pastorală pe care Prea sfinţia sa o face în această localitate. Însoţit de Mons. angelo-narcis Pop Vicarul general al eparhiei, ierarhul a fost întâmpinat la locul de celebrare, şi totodată loc al viitorului lăcaş de cult greco-catolic din chişineu-criş, cu sfânta evanghelie, sfânta cruce şi cu un cuvânt de bun-venit de către protopopul de arad, Pr. radu Vorindan, de Pr. nistor chişbora, Prelat Papal şi fost protopop de arad şi de către parohul din chişineu-criş, pr. dănuţ ciuban şi de tineri localnici oferind ierarhului buchete de flori. la eveniment au participat distinse oficialităţi locale, dl. dl. ing. economist gheroghe burdan, primarul oraşului chişineu-criş şi dl. erdős Valentin, primar la sintea-Mare, credincioşii parohiei greco-catolice din localitate dar şi credincioşi de la sintea-Mare, chereluş, gurba, Jucu, arad, şi din Maramureş. ceremonia a început la orele 10, cu oficiul sfinţirii apei, urmat de sfinţirea crucii locului şi a pietrei de temelie a noii biserici ce urmează a se înălţa în această parohie, pe terenul donat de către primăria localităţii chişineu-criş. a urmat apoi sfânta liturghie arhierească. la masa altarului, alături de Ps alexandru, s-au aflat 9 preoţi concelebranţi. adresându-se credincioşilor, arhiereul s-a referit pe larg la semnificaţia textului evanghelic prescris, al samaritencei. după referiri la evanghelia zilei, Ps alexandru a spus: „Mă bucur că părintele dănuţ ciuban, dimpreună cu consilierii şi cu întreaga obşte a credincioşilor, v-aţi angajat la această lucrare binecuvântată şi sfântă. aduc recunoștință autorităţilor locale Primăriei şi consiliului local pentru acest loc oferit. toţi cei care fac un gest nu pentru preotul sau pentru episcopul, ci pentru dumnezeu, este un gând şi o faptă supranaturală, nu un lucru simplu şi de aceea lucrurile acestea când le facem în numele lui dumnezeu sau când oferim un dar pentru biserică în numele lui dumnezeu, acestea sunt fapte supranaturale care vor fi recompensate atât în veşnicie dar şi aici pe pământ” la finalul ceremoniei, pr. paroh a mulţumit tuturor pentru participare, ierarhului, clerului, oficialităților, precum şi celor 400 de credincioşi prezenţi la acest deosebit eveniment. toţi cei de faţă au fost apoi invitaţi la o agapă oferită de către comunitatea din chişineu-criş.

6-10 mai ViZita CarDinalului SanDri În romÂnia la invitația sinodului episcopilor bisericii române Unite cu roma, greco-catolică, eminența sa cardinalul leonardo sandri, Prefect al congregației pentru bisericile orientale, a efectuat o vizită în țara noastră în perioada 6-10 mai 2010. eminența sa s-a aflat în mijlocul credincioșilor greco-catolici în numele sfântului Părinte benedict al XVi-lea, pentru a vedea la fața locului realitățile bisericii noastre, în calitate de ”ministru” al dicasterului care se ocupă tocmai de bisericile catolice răsăritene. Programul acestei vizite a cuprins întâlniri cu comunitățile din blaj, bucurești, sighetu Marmației și cluj.

București Joi, 6 mai, la orele 18,30, cardinalul Prefect s-a aflat la biserica vicarială din bucurești, sfântul Vasile cel Mare (Polonă), unde a fost întâmpinat de Preasfinția sa episcopul Mihai, Vicarul bucureștilor, împreună cu comunitatea greco-catolică din capitală. au fost prezenți de asemenea nuntiul apostolic, arhiepiscopul lozano si episcopul auxiliar de bucurești, Ps cornel damian. Ps sa Vicarul bucurestilor, Ps Mihai a salutat cu bucurie vizita înaltului oaspete și a asigurat reînnoirea fidelității de credință a întregii suflări greco-catolice cu aceasta ocazie. in numele Vicariatului Ps Mihai a oferit cardinalului sandri o cruce de binecuvântare sculptată în lemn. după rugăciune cardinalul a participat alături de nunţiul apostolic și Ps cornel la recepția dată în cinstea sa de Ps sa Mihai la Vicariat. au participat ambasadorii italiei, Franței, spaniei, argentinei, libanului, germaniei precum și câțiva dintre colaboratorii sau prietenii bisericii noastre la bucurești.

Vineri, 7 mai cardinalul sandri a fost primit la Patriarhie și la Ministerul de externe.

Sighet

sâmbătă, 8 mai, eminența sa a participat la pelerinajul anual la cimitirul săracilor de la sighetu Marmației, unde se odihnesc episcopii martiri ioan suciu, tit liviu chinezu, Valeriu traian Frențiu și anton durcovici, precum și atâția alți fii ai bisericii, lideri ai vieții politice și culturale a țării. anul acesta au participat în jur de 4.000 de credincioşi greco-catolici şi romano-catolici din toată ţara, între care sute de preoţi şi persoane consacrate din biserica greco-catolică. eparhia de

4

iunie 2010

lugoj a fost reprezentată la comemorarea de la sighet de către Ps alexandru Mesian, episcop eparhial împreună cu preoţi din protopopiate ale eparhiei şi credincioşi tineri şi vârstnici veniţi în grupuri organizate împreună cu păstorii lor, sau individual.

Pelerinajul a început prin vizitarea fostei închisori, acum Memorialul Victimelor comunismului şi al rezistenţei de la sighet, după care, o procesiune condusă de cardinalul sandri şi nunţiul Papal, urmaţi de episcopi, sutele de preoţi şi mulţimea de credincioşi, au pornit spre cimitirul săracilor, unde a avut loc de la ora 10,30 sfânta liturghie. sfânta liturghie a fost celebrată de PF lucian Mureşan arhiepiscop Major al bisericii greco-catolice, Ps ioan Şişeştean, episcop de Maramureş împreună cu episcopi greco-catolici şi romano-catolici din românia, au participat doi reprezentanţi ai sfântului Părinte Papa benedict al XVi-lea: eminenţa sa leonardo cardinalul sandri, Prefect al congregaţiei pentru bisericile orientale şi excelenţa sa arhiepiscopul Francisco-Javier lozano, nunţiu apostolic în românia şi republica Moldova. cuvântul la sfânta liturghie l-a avut eminenţa sa leonardo cardinal sandri, care, mai întâi a mulţumit Preasfinţiei sale ioan Şişeştean, episcop de Maramureş pentru primirea călduroasă şi pentru cuvintele de bun-venit şi a continuat, spunând: “Vouă tuturor, mai întâi Preafericitului Părinte lucian, Preasfinţiilor Voastre, am onoarea şi bucuria de a vă transmite salutul şi binecuvântarea părintească a iubitului nostru sfânt Părinte Papa benedict al XVi-lea. aici am putea celebra sfânta şi dumnezeiasca liturghie fără a avea nevoie de un antimis, deoarece suntem în chip tainic pe un astfel de acoperământ. tot pământul din jurul nostru e un antimis: Valeriu traian Frenţiu, episcop de oradea, anton durcovici, episcop de iaşi, ioan suciu, administrator apostolic la blaj, tit liviu chinezu, episcop auxiliar de blaj, toţi împletesc, cu viaţa lor, icoana răstignirii domnului. toţi aceştia, împreună cu mulţi alţii, au dat şi au udat cu sângele lor acest pământ, depunând în tăcere sămânţa creştinilor şi noi ne întrebăm: suntem gata să culegem roadele? ei şi-au făcut partea lor, o să facem şi noi partea noastră? acestea sunt roade ale martiriului şi de aceea, celebrarea de astăzi să fie o celebrare a bucuriei, fiindcă dacă domnul a construit biserica sa plecând de la 12 oameni fără salarii şi fără biserici, va găsi modul de a crea în această frumoasă ţară, un loc bine-meritat şi pentru mica, dar viguroasa sa turmă. aşa cum ne asigură şi apostolul Pavel, “nici moartea dar nici viaţa, nici vreo altă făptură nu va putea să ne separe vreodată de dragostea lui dumnezeu, în Hristos isus, domnul nostru”. amin. luând cuvântul în continuare, PF lucian Mureşan, arhiepiscopul Major al bisericii române Unite cu roma, greco-catolică, a evocat importanţa locului în care avea loc celebrarea liturgică, amintind martirii şi mulţimea lor, dând şi un exemplu: “au fost încarceraţi aici într-o singură noapte peste 80 de demnitari, foşti miniştri, academicieni, economişti, ofiţeri superiori, istorici, ziarişti, politicieni. apoi au fost aduşi aici peste 50 de episcopi şi preoţi greco-catolici şi romano-catolici şi alţi demnitari arestaţi. sighetul a devenit închisoarea elitei româneşti”.

Preafericirea sa s-a adresat apoi distinsului oaspete, cardinal sandri: “eminenţa Voastră, ne aducem cu toţii aminte, că în urmă cu 11 ani, în zi de sâmbătă, 8 mai 1999, bunul Papă, ioan Paul al ii-lea, la celebrarea dumnezeieştii liturghii în ritul bizantin român din catedrala “sfântul iosif” din bucureşti, în prezenţa venerabilului nostru cardinal alexandru todea, ne spunea: ‘am venit să aduc omagiu unor fraţi şi surori care au sfinţit acest pământ prin mărturia credinţei lor, făcând să înflorească pe el o civilizaţie inspirată din evanghelia lui Hristos, un popor creştin mândru de identitatea sa, adesea apărată cu mare preţ, în chinurile şi vicisitudinile care i-au marcat existenţa.‘ Blaj

În continuarea vizitei în românia a eminenței sale leonardo cardinal sandri, însoțit de excelența sa Mons. FranciscoJavier lozano, nunțiul apostolic în românia și republica Moldova, a sosit la blaj, sâmbătă, 8 mai curent. a doua zi, duminică, 9 mai, în catedrala arhiepiscopală sfânta treime, înalții oaspeți, Preafericirea sa arhiepiscopul Major lucian, membrii sinodului episcopilor bisericii române Unite, împreună cu zeci de preoți au celebrat sfânta liturghie, la care au participat mulțime de credincioși. de asemenea au participat şi din eparhia de lugoj alături de Prea sfinţitul alexandru Mesian, episcop de lugoj, Mons. angelo-narcis Pop, vicarul general al eparhiei de lugoj, împreună cu preoţi din protopopiate ale eparhiei şi credincioşi veniţi în grupuri organizate sau individual. În cadrul sfintei liturghii, eminența sa cardinalul Prefect a transmis un mesaj bisericii blajului. iată vin ca un pelerin la ,,mica romă” pentru a îmbrățișa cu afecțiune și simplitate credința pe care biserica blajului a oferit-o bisericii universale prin viața fiilor săi. salut respectuos pe arhiepiscopul Major, Preafericirea sa lucian, și am bucuria de a aduce, pentru el, pentru ceilalți confrați episcopi și pentru întreaga biserică greco-catolică română, binecuvântarea apostolică a Papei benedict al XVi-lea. Părinteasca sa solidaritate și rugăciunea fiecăruia dintre voi se adresează de asemenea și bisericii de rit latin cu care formați comunitatea catolică din românia.

Priviți spre trecutul luminos al martirilor voștri, fără să vă temeți că dumnezeu n-ar fi tot atât de puternic și astăzi. isus Hristos ne dăruiește viața, și în coborârea sa la iad a luat asupra sa căderile noastre. ,,credința noastră este viața noastră“, repeta în numele tuturor episcopul mărturisitor iunie 2010

5

iuliu Hossu. Fie ca și voi să păstrați această convingere, care este cea mai mare cinste a voastră, și să rămâneți întru bucuria sa. demnitatea voastră creștină în veșnicia luminii domnului. În omilie, Întâistătătorul bisericii noastre i-a mulțumit cardinalului Prefect pentru vizită, oferindu-i apoi o cruce pectorală, o icoană cu isus cristos tronând, precum și ornate liturgice bizantine. În cursul după-amiezii, la reședința Mitropolitană a avut loc o întrunire a înalților oaspeți cu membrii sinodului episcopilor bisericii române Unite.

Cluj

În zilele de 9-10 mai 2010, eminenţa sa, leonardo cardinal sandri, a vizitat eparhia de cluj-gherla împreună cu excelenţa sa arhiepiscopul Francisco-Javier lozano, nunţiu apostolic în românia şi republica Moldova. duminică s-a celebrat Vecernia la Mănăstirea Maicii domnului. luni, de la ora 9.00, la catedrala „schimbarea la Faţă”, sfânta liturghie arhierească a fost celebrată de Ps Florentin, episcop de cluj-gherla, e.s. leonardo sandri, e.s. Francisco Javier lozano şi Ps Mihai Frăţilă, episcop Vicar de bucureşti. au fost prezenţi doi mărturisitori ai credinţei: iPs george guţiu, arhiepiscop „ad personam” şi Mons. tertulian langa, Prelat Papal. au participat: delegatul din partea Mitropoliei clujului, albei, crişanei şi Maramureşului, Ps Vasile someşanul, episcop vicar, împreună cu pr. ortodox bogdan ivanov şi Pr. Janos gyenge din partea bisericii reformate. de la ora 11.30, es leonardo cardinal sandri şi es Javier lozano, nunţiu apostolic, au vizitat catedrala în construcţie din Piaţa cipariu: aici s-au rugat în capela „sfântul iosif”, unde au dat binecuvântarea unui grup de credincioşi ai Parohiei „andrei Mureşanu”, cu pr. paroh Mircea Marţian şi pr. vicar parohial titus sas. În noua aulă de conferinţe „iuliu Hossu”, copiii grădiniţei „sf. ana”, a osbM au prezentat cântece şi poezii, în română, engleză şi italiană. ierarhii au vizitat apoi holul expoziţional, unde Ps Florentin le-a prezentat expoziţia cu istoria eparhiei de cluj-gherla. eminenţa sa a întâlnit şi reprezentanţi astrU, cu pr. cristian goia, responsabil cu tinerii. oaspeţii au vizitat sediul caritas, conduşi de Pr. adrian avram, director al as. caritas eparhial. Pr. daniel avram, director al editurii „Viaţa creştină” a invitat ierarhii în librăria „Viaţa creştină”. la ora 13.00, cardinalul sandri şi nunţiul apostolic au vizitat sediul episcopiei de cluj-gherla, unde au fost primiţi de seminarişti de la institutul teologic „sf. ioan evanghelistul”.

Ps Florentin le-a prezentat expoziţia despre episcopii de cluj-gherla. ierarhii s-au întâlnit cu mass-media clujeană, apoi cu autorităţile locale: dl. Primar sorin apostu, dl. Prefect Florin stamatian, dl. senator Marius nicoară, deputatii Mircia giurgiu si Horea Uioreanu, profesori universitari, ingineri, ş.a. e.s. cardinal sandri, a salutat pe fiecare, primind de la dl. Primar s. apostu, o diplomă de excelenţă, un album cu istoria Municipiului cluj şi o medalie cu sigla oraşului. la final, cardinalul sandri a vizitat capela seminarului teologic.

Vizita în țara noastră a eminenţei sale cardinalul leonardo sandri s-a încheiat în cursul după-amiezii de luni 10 mai.

Biografie cardinalul leonardo sandri s-a născut la buenos aires în 18 novembre 1943 din părinţii antonio enrico şi nella righi, emigraţi în argentina din ala, provincia de trento (italia). după studiile de filozofie şi teologie în seminarul din buenos aires, obţine licenţa şi Masteratul în teologie la Universitatea catolică “argentina”.

Hirotonit preot celibatar în 2 decembrie 1967 în biserica seminarului arhiepiscopal din buenos aires, astăzi Parohia imaculatei concepţii din Villa devoto, a fost numit Vicar Parohial în Parohia “nuestra señora del carmen” din cartierul “Villa Urquiza”. după o perioadă în care a lucrat ca secretar personal al arhiepiscopului coadjutor şi apoi cardinal arhiepiscop de buenos aires, exc. sa Mons. Juan carlos aramburu, în 1970 a fost trimis la roma. alumn al colegiului Pontifical “Pio latinoamericano”, a urmat Facultatea de drept canonic a Universităţii Pontificale gregoriana, obţinând doctoratul în drept canonic. din 1971 a urmat, la academia eclesiastică Pontificală, cursurile destinate diplomaţilor sfântului scaun. În 1974 a fost numit legat al nunţiaturii apostolice din Madagascar şi Mauritius. a fost transferat în secretariatul de stat în 1977, unde a rămas timp de 12 ani. În 1989 a fost numit consilier la nunţiatura apostolică în statele Unite ale americii şi observator Permanent auxiliar al sfântului scaun pe lângă organizaţia statelor americane (oea). În 2 aprilie 1992 sfântul Părinte l-a numit asessor la secţia pentru afacerile generale a secretariatului de stat. În 1997 a fost numit de către sfântul Părinte ioan Paul ii ca arhiepiscop titular de cittanova şi nunţiu apostolic în Venezuela, primind consacrarea episcopală în 11 octombrie 1997. În martie 2000 sfântul Părinte l-a numit nunţiu apostolic în Mexic, unde rămâne până în 15 septembrie 2000, când ioan Paul ii, cu ocazia Jubileului reprezentanţilor Pontificali, l-a numit substitut pentru afacerile generale în secretariatul de stat, confirmat în această funcţie şi de Papa benedict XVi în aprilie 2005. În cursul desfăşurării serviciului său ca substitut a participat la pregătirea călătoriilor apostolice în diferite ţări ale lumii, însoţind Pontifii romani. semnificative pentru bisericile răsăritene catolice au fost călătoriile în grecia, siria, bulgaria, Ucraina, armenia, Kazakhstan, slovacia şi croaţia cu ioan Paul ii şi în turcia cu benedict XVi. În 9 iunie 2007 sfântul Părinte benedict XVi l-a numit Prefectul congregaţiei pentru bisericile orientale. În 3 şi 5 octobrie 2007, acelaşi Pontif l-a numit printre Membri consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii creştinilor şi în consiliul Pontifical pentru dialogul interreligios. În consistoriul public din 24 noiembrie 2007, sanctitatea sa l-a ridicat în demnitatea de cardinal al sfintei biserici romane. În 8 ianuarie 2008 sfântul Părinte l-a numit Membru al congregaţiei pentru doctrina credinţei; în 1 aprilie Membru

6

iunie 2010

al consiliului Pontifical pentru textele legislative; în 28 aprilie Membru al congregaţiei pentru evanghelizarea Popoarelor. În data de 19 mai, sfântul Părinte l-a confirmat ca Membru catolic în comisia Mixtă internaţională pentru dialogul teologic între biserica catolică şi biserica ortodoxă.

9 mai portrete De epiSCopi Din romÂnia, martiri şi mărturiSitori ai BiSeriCii CatoliCe, În perioaDa ComuniStă ca o fericită coincidenţă, în perioada în care biserica greco-catolică a participat la pelerinajul de la sighet – moment de comuniune euharistică şi comemorare a episcopilor, preoţilor şi credincioşilor martiri ai întregii biserici catolice din românia, Facultatea de teologie romano-catolică din alba iulia, prin grupa de limbă română a Şcolii Maghiare ardelene de scriere ecleziastică a programat duminică 9 mai 2010 în aula Magna a institutului teologic „incarnatae sapientiae” prelegerea „Portrete de episcopi din românia, martiri şi mărturisitori ai bisericii catolice, în perioada comunistă”.

Prezentările portretelor episcopilor încercatei epoci totalitare au fost susţinute de tinerii drd. sergiu soica, din comloşu-Mare (jud. timiş), absolvent de teologie greco-catolică, şi drd. claudiu călin, arhivist al diecezei romano-catolice de timişoara. tânărul istoric sergiu soica a început cu creionarea contextului politic şi legislativ perfid şi accentuat anticatolic, creat de regimul comunist, proaspăt instaurat în românia sfârşitului anilor ´40. biografiile prezentate de domnul soica au fost dedicate episcopilor greco-catolici: ioan bălan (lugoj), ioan Ploscaru (lugoj), Valeriu traian Frenţiu (oradea), şi nu în ultimul rând ilustrului cardinal iuliu Hossu (cluj-gherla). Portretele amintiţilor ierarhi uniţi au fost realizate într-un mod realist, fiind descrise atât latura umană, intelectuală, plină de erudiţie şi grijă pastorală, dar şi cea spirituală, personală, care hrănită din acel deja legendar motto: “credinţa noastră este viaţa noastră”, a făcut ca tăria spiritului să nu cedeze în faţa ispitelor, ducând la mărturisire şi chiar martiriu. În cadrul acestei prelegeri, domnul claudiu călin a prezentat biografiile episcopilor latini: augustin Pacha (timişoara), adalbert boroș (timişoara), bogdanffy szilard (constantin) ignaţiu (oradea) şi anton durcovici (iaşi). ca şi în cazul episcopilor uniţi, dorinţa regimului ateu comunist a fost aceea de a distruge o biserică al cărei cap văzut este sfântul Părinte Papa, o biserică ce nu poate fi manipulată de puterea seculară. episcopii latini prezentaţi auditoriului, format din numeroşi teologi ai institutului, au avut la vremea dezlănţuirii prigoanei totalitare cele mai diferite vârste, de la foarte tineri, la venerabili şi experimentaţi păstori. Unii au fost consacraţi ierarhi în timpuri de liberă şi binecuvântată exercitare a cultului, alţii în zorii prigoanei, sau în toiul ei, în secret. niciunul însă, nu a cedat chinurilor şi torturilor la care au fost supuşi. aceasta a făcut ca unii dintre ierarhi să primească harul martiriului (episcopii bogdanffy, durcovici şi Frenţiu), alţii să moară în locuri străine, surghiuniţi în regimuri de “domiciliu obligatoriu” (episcopul bălan şi cardinalul Hossu), alţii acasă, într-o amară libertate, deşi marcaţi vădit de tortură, tocmai datorită fricii comuniştilor de a nu-i transforma în martiri şi în prilej de frământare pentru popor (episcopul Pacha), iar alţii să primească harul unei vieţi îndelungate, în care să vadă cu ochii lor renaşterea bisericii şi să apuce vremurile în care să poată povesti generaţiilor viitoare trecutul glorios al martirilor acestui ultim veac (arhiereul boroș şi arhiepiscopul Ploscaru). caracterul profund al vieţii şi exemplului ierarhilor catolici, latini şi bizantini, prezentaţi, precum şi auditoriul şi mediul ilustru teologic alba-iulian, i-a determinat pe vorbitori să accentueze latura spirituală şi eroică, nelipsind totuşi factorul istoric şi ştiinţific al prelegerii. numărul mare al membrilor auditoriului, interesul viu şi însăşi frumoasa iniţiativă a tinerilor teologi face ca sentimentul catolicităţii bisericii, al apartenenţei la biserica Martirilor şi a Mărturisitorilor să fie unul viu, trainic şi cu un frumos viitor.

13 mai ViZită paStorală a prea SFinŢitului aleXanDru la BuDinŢ-iCtar În Joia Înălţării domnului nostru isus cristos, la 13 mai 2010, Prea sfinţia sa episcop alexandru Mesian, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia budinţ-ictar, (judeţul timiș) Protopopiatul lugoj. scopul principal al acestei vizite pastorale, a fost sfinţit monumentul eroilor din sat, căzuţi pe câmpurile de luptă în cel de-al doilea război mondial. este cea de a treia vizită pe care Prea sfinţitul alexandru o face în această parohie. Ultima vizită pastorală a avut loc în urmă cu cinci ani când a fost sfinţită crucea luminoasă de iubire, aflată lângă biserică.

Prea sfinţia sa fost întâmpinat de pr. paroh ioan brîndău, pr. ovidiu Marian brîndău, paroh la racoviţa, pr. ovidiu rănescu paroh la Şanoviţa cu sfânta cruce şi sfânta evanghelie. la eveniment a participat dl. neşcu iosif ioan, primarul comunei topolovăţ şi dl. consilier gheorghe Jucuţ.

Programul a început la orele 10.00 cu sfânta liturghie arhierească. P.s. alexandru a acordat Părintelui Paroh ioan brîndău titlul de Protopop onorific pentru meritele deosebite din parohia budinţ-ictar, pentru reactivarea parohiilor Hisiaș și Şanoviţa şi pentru cultivarea vocaţiei la preoţie a pr. ovidiu rănescu, actual paroh la Şanoviţa, şi a pr. ovidiu brîndău, actual preot la racoviţa. la sfârşitul sfintei liturghii, pr. paroh ioan brîndău, Protopop onorific, a mulţumit celor prezenţi, Prea sfinţitului alexandru, iunie 2010

7

oficialităților prezente şi tuturor credincioşilor care au fost şi sunt alături de sfinţia sa în parohie.

Programul zilei de ispas, a continuat cu sfinţirea monumentului celor 17 eroi din budinţ-ictar căzuţi în cel de-al doilea război mondial, atât greco-catolici cât şi ortodocşi. apoi a urmat un Parastas şi s-au depus flori în timp ce s-a cântat imnul eroilor „Presăraţi pe a lor morminte”.

Vizita P.s. alexandru s-a încheiat cu agapă fraternă în curtea bisericii, la care au participat toţi credincioşii. *** Parohia budinţ-ictar se află la 23 Km de lugoj şi aparţine de Protopopiatul de lugoj. comunitatea greco-catolică din budinţ-ictar este una din cele mai vechi comunităţi de pe teritoriul episcopiei de lugoj. Parohia a fost înfiinţată în anul 1840, încă din 1837, şase familii trecând la Unire. În anul 1839 demetriu Mihăilescu fiul fostului preot ortodox din budinţ, cleric absolvent de Vârşeţ a fost numit de episcopul de oradea-Mare pentru parohia budinţ, hirotonit la blaj. a fost primul preot unit în acea comună, unde s-a deschis capelă în casa credinciosului iosif dreghici. În anul 1948 comunitatea din budinţ-ictar avea pregătite materialele pentru construirea noii biserici, dar aceasta nu s-a mai finalizat, datorită interzicerii cultului greco-catolic. Materialele au fost folosite în alte scopuri. În anul 1992, a fost reactivată parohia budinţ-ictar de către pr. Prot. baba teodor, protopopul lugojului, care s-a îngrijit timp de câţiva ani pană la numirea unui nou preot. activitatea spirituală se desfăşoară (şi în prezent) în biserica veche, care a fost reparată şi renovată. din anul 1996 a fost numit administrator parohial Pr. ioan brîndău care se ocupă, atât de parohia budinţ-ictar cât şi de parohia Hisiaş din protopopiatul lugojului.

15 mai pelerinaJul eparHiei De lugoJ la maria-raDna cu ocazia aniversării a 300 ani de la primul pelerinaj la sanctuarul Maria radna, în sâmbăta de după Înălţarea domnului, la 15 mai a.c., a avut loc pelerinajul pentru credincioşii greco-catolici din eparhia de lugoj, condus de Prea sfinţia sa episcop alexandru Mesian. au participat numeroşi credincioşi din aproape toate protopopiatele eparhiei, din judeţele: caraş-severin, timiş, Hunedoara şi arad.

Programul a început la orele 10.30 cu rugăciunea sfântului rozar. la orele 11.00 a urmat sfânta liturghie solemnă. alături de P.s. alexandru au concelebrat: rvs. Pr. nistor-chişbora, prelat papal şi protopop emerit, rvs. Pr. radu Vorindan, protopopul aradului, rvs. Pr. Prot. nicolae teodorescu, Vicar foraneu de timişoara şi consilier eparhial, Pr. drd. coriolan c.

Mureşan, Vicar Judecătoresc al eparhiei de lugoj şi un sobor numeros de preoţi. răspunsurile la sfânta liturghie au fost date de corul parohiei „sf. iosif” din timişoara şi de corul liceului de muzică „sabin drăgoi” din arad. În cuvântul de Învăţătură Prea sfinţia sa a vorbit despre sanctuarul marian de la radna, la care anual vin mulţi pelerini.

Prea sfinţia sa a participat de 12 ori în acest loc în cei şaisprezece ani de când este episcop de lugoj. „oamenii de diferite confesiuni şi etnii vin mereu la sanctuarul sfânta Maria-radna – a subliniat P.s. alexandru – pentru a o cinsti pe Maica domnului şi a-i cere noi daruri. Maica domnului este numită theotokos, adică născătoare de dumnezeu, iar după isus cristos, întotdeauna spunem şi o invocăm pe Maica domnului să se roage pentru noi. Maica domnului este maica noastră a tuturor indiferent de confesiune şi etnie, pentru că nu există o altă mamă a lui isus cristos decât Prea curata Fecioară Maria, unde toţi oamenii sunt fii ei, chiar şi cei care nu o venerează”. Prea sfinţitul alexandru a mai vorbit despre perioada dintre sărbătoarea Înălţării domnului şi sfintele rusalii, timp în care apostolii au aşteptat în cenacul pe cel pe care Mântuitorul cristos l-a promis în ziua înălţării, pe spiritul sfânt alt mângâietor care va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor. În încheierea cuvântului de învăţătură P.s. alexandru a mulţumit Pr. paroh andreas reinholz pentru invitaţie şi pr. drd. coriolan c. Mureşan, care a avut un rol important în organizarea acestui pelerinaj eparhial din 15 mai. după sfânta liturghie, a avut loc Procesiunea cu Preasfântul sacrament şi binecuvântarea euharistică.

Mulţi credincioşi din zona de vest a ţării, vin în fiecare an la radna pe 15 august şi 8 septembrie. aici există o icoană cu Prea curata Fecioară Maria cu Pruncul isus, tipărită pe hârtie în atelierul meşterului tipograf remondini din bassano del grappa, în italia care a fost dăruită capelei fraţilor franciscani din radna de către bătrânul georg Vriconosa în anul 1668. această icoană în mod miraculos nu a ars în timpul incendiului din anul 1695 când soldaţii otomani au asediat cetatea lipova şi au incendiat inclusiv capela franciscanilor situată pe dealul de dincolo de Mureş, în radna. *** Primul pelerinaj la radna s-a făcut în urmă cu 300 de ani de către locuitorii oraşului arad, în semn de mulţumire, în urma încetării epidemiei de ciumă. În anul 1750 a avut loc, în urma unei investigaţii minuţioase, recunoaşterea oficială din partea bisericii a locului de pelerinaj de la Maria-radna, recunoaştere făcută publică prin intermediul canonicului Johannes szlezak. În anul 1820 a fost finalizate lucrările la biserica din Maria–radna. arhiepiscopul-principe, primat al Ungariei, alexander rudnay consacrând în mod solemn biserica, dăruind totodată icoanei miraculoase care a rămas intactă în urma incendiului din 1695, două coroane din aur. numele de familie al arhiepiscopului însemna “de radna”. În 1935 s-a înregistrat cel mai mare număr de pelerini din istoria radnei: au venit în pelerinaj împreună cu episcopul diecezan dr. h. c. augustin Pacha, peste 73.000 de credincioşi, mulţi dintre ei parcurgând pe jos, împreună cu episcopul de timişoara întreaga distanţă. În anul 1992 sfântul Părinte Papa ioan Paul al ii-lea, de pie memorie, a conferit bisericii din Maria-radna titlul de basilica

8

iunie 2010

Minor. cu această ocazie, arhiepiscopul titular dr. adalbert boros a dăruit bazilicii din Maria-radna un nou altar, în semn de mulţumire faţă de sfânta Fecioara din Maria-radna pentru ocrotirea acordată bisericii şi diecezei în vremurile grele ale comunismului.

14-15 mai pelerinaJ pe JoS la maria-raDna Pe data de 15 mai 2010 a avut loc pelerinajul credincioşilor greco-catolici, în special din eparhia de lugoj, la Mănăstirea Maria-radna. cu această ocazie Pr. răzvan oprişa, paroh la timişoara iV, a organizat un pelerinaj pentru tineri pe jos, aflăm de pe site-ul parohiei timişoara 4. au răspuns acestei propuneri cinci tineri din timişoara şi lugoj. *** am plecat pe 14 mai, dimineaţa cu trenul de 7:30 din timişoara până la topolovăţ, unde ne-a aşteptat părintele rad ioan cu maşina pentru a ne duce până la coşarii (localitatea unde este paroh). după vizitarea bisericii monumentale din coşarii, ctitorie a baronului sina, la ora 11:15 am plecat pe jos spre lipova pe drumul forestier care trece prin Șiștarovăț. am fost bucuroşi că vremea a ţinut cu noi. Înafara celor două reprize de ploaie, dintre care una cu fulgere şi grindină, a fost tot timpul soare. Pe drum am recitat rozarul întreg (toate misterele), şi am cântat cântece mariane şi euharistice. la radna am ajuns la ora 19:00 unde părintele andreas banuş ne-a aşteptat şi ne-a oferit două camere unde am putut să ne odihnim, nu înainte de a celebra sfânta liturghie în bazilica Maria radna. sâmbătă dimineaţă la ora 10:30 a început programul spiritual în bazilica Maria radna cu sfântul rozariu. a urmat la ora 11:00, sfânta liturghie arhierească pontificată de Pss alexandru Mesian, episcop de lugoj, după care a avut loc procesiunea cu sfânta taină şi adoraţia euharistică.

Mulţumesc tuturor celor care au participat la pelerinaj (sandra, costi, elvis, costel), Pr. ioan rad, Pr. andreas banuş şi Pr. andreas reinholz pentru sprijinul logistic pe care ni l-au acordat, şi nu în ultimul rând bunului dumnezeu pentru întreaga reuşită a acestui pelerinaj la icoana Maicii sale Preasfinte de la Maria radna. *** Pelerinajele pe jos la sanctuarul marian de la radna au veche tradiţie ce se practica în fiecare an, în secolele trecute de către credincioşii de diferite etnii şi confesiuni din banat. conform tradiţiei, preotul din sat le ţinea o slujbă, îi binecuvânta şi îi petrecea până la ieşirea din sat pe cei care plecau în pelerinaj. crucea era dusă până la Maria radna de cel care se considera că are cel mai mult nevoie de ajutorul Maicii domnului. Mulţi dintre pelerini se aşezau în genunchi încă de la intrarea în biserică şi aşa înconjurau altarul. bătrânii care nu puteau să meargă pe jos până la Maria radna îi aşteptau pe pelerini şi la înapoiere sărutau crucea care fusese sfinţită, sperând ca măcar o parte din harul divin să pogoare şi asupra lor. În ziua de astăzi, pelerinajele la Maria radna, mai ales cele organizate în preajma sărbătorii naşterii Maicii domnului se fac de multe ori cu autocarele, cu trenul sau cu maşinile personale. totuşi, mai există încă destui credincioşi care şi în aceste vremuri păstrează tradiţia pelerinajului pe jos până la locul sfânt, cu cruci şi cu steaguri bisericeşti.

16 mai ViZită paStorală a prea SFinŢitului aleXanDru la reşiŢa În ziua de 16 mai, în duminica a şaptea după Paşti, Parohia română Unită cu roma, greco-catolică din Protopopiatul român Unit reşiţa, a sărbătorit hramul parohiei „sfânta Maria de la Fatima”. tot în această zi am sărbătorit 20 de ani de la reîntemeierea parohiei şi 10 ani de la sfinţirea noii biserici din cartierul govândari. sărbătoarea a fost cu atât mai specială şi mai frumoasă deoarece am avut în mijlocul nostru pe Prea sfinţia sa alexandru Mesian, episcop român-unit de lugoj.

Prea sfinţia sa a oficiat sfânta liturghie arhierească având alături pe părintele paroh Marian ilie Ştefănescu, Protopop unit de reşiţa şi consilier episcopal, pr. ing. laurenţiu corneliu, preot misionar al Parohiei greco-catolice reşiţa 1. (Menţionăm că pr. laurenţiu corneliu îşi desfăşoară activitatea pastorală în biserica romano-catolică din reşiţa, biserica greco-catolică din partea veche a oraşului nefiind retrocedată de ortodocşi), pr. tutaş nicolae, paroh la bocşa, Pr. costinar Viorel, paroh la târnova, Pr. József csaba Pál, paroh de reşiţa şi arhidiacon al arhidiaconatului Montan din dieceza de timişoara, Pr. cristescu, preot ortodox.

Prea sfinţia sa a fost întâmpinat în mod tradiţional cu flori, de către Mihele bogdan andrei, cantorul parohiei. sfânta liturghie arhierească a început la ora 10.30. răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei greco-catolice din caransebeş şi din reşiţa. la finalul sfintei liturghii, Prea sfinţia sa a vorbit credincioşilor despre însemnătatea acestui eveniment. Pe rând au luat cuvântul Pr. József csaba Pál, care a ţinut o frumoasă cuvântare. Profesorul erwin Ţigla, Preşedintele Forumului democratic al germanilor din caraş-severin a vorbit despre personalitatea episcopului martir Valeriu traian Frenţiu, episcop născut la reşiţa. cu acest prilej i-a înmânat Prea sfinţiei sale alexandru şi Protopopului Marian ilie Ştefănescu o diplomă şi o poză înrămată cu vizita excelenţei sale arhiepiscop Francisco-Javier lozano, nunţiu apostolic în românia şi republica Moldova, la reșița în 11 aprilie 2010.

17 mai reuniunea ComiSiei miSionar-eCumeniCe a Bru şi a reSponSaBililor Cu eCumeniSmul Din DieCeZele şi eparHiile CatoliCe Din romÂnia (ComuniCat) iunie 2010

9

luni, 17 mai 2010, a avut loc la sediul arhiepiscopiei Majore greco-catolice din blaj o nouă reuniune a comisiei sinodale Misionar-ecumenice a bisericii române Unite cu roma, greco-catolică, precum şi a responsabililor cu ecumenismul din diecezele şi eparhiile catolice din românia. la reuniune au participat es Mons. alexandru Mesian (episcop de lugoj, preşedintele comisiei şi responsabil cu ecumenismul în cadrul cer); Mons. ilie sociu (delegat al arhidiecezei de bucuresti), pr. drd. coriolan c. Mureşan (vicar judecătoresc de lugoj, secretarul comisiei), pr. attila nagy (responsabil cu ecumenismul în arhidieceza de alba iulia), pr. dr. ioan Mitrofan (econom al brU şi responsabil cu ecumenismul în arhieparhia de alba iulia şi Făgăraş), pr. dr. angel Zareczki (consilier eparhial, responsabilul cu ecumenismul în eparhia de Maramureş); pr. Florin guţiu (delegat al eparhiei de oradea), pr. otto lorincz ( responsabil cu ecumenismul al diecezei de oradea), pr. ioan roman (responsabil cu ecumenismul al diecezei de satu Mare),Pr. daniel avram (responsabil cu ecumenismul al eparhiei de cluj-gherla) si Pr. dr. Martin neagu (delegat al diecezei de timisoara).

Ps alexandru Mesian a prezidat această întâlnire în calitatea sa dublă de preşedinte al comisiei sinodale misionarecumenice al brU şi de responsabil cu ecumenismul în cadrul cer. temele acestei reuniuni au fost următoarele: informare asupra problemelor ecumenice din ultimul an, prezentarea situaţiei ecumenice din eparhiile şi diecezele catolice din românia, discutarea oportunităţii redactării unui document despre problemele ecumenice specifice bisericii catolice din românia, prezentarea documentului comisiei mixte de dialog teologic dintre biserica catolică şi biserica ortodoxă de la ravenna, discutarea stadiului raportului cu bor în contextul nerezolvării diferendului patrimonial cu biserica greco-catolică şi discutarea oportunității redactării unui document anual cu privire la raporturile ecumenice ale bisericii catolice din românia cu celelalte biserici şi comunităţi ecleziale.

Ps alexandru Mesian a început printr-o meditație a capitolului XVii din evanghelia după ioan, prezentând apoi evenimentele ecumenice din ultimii doi ani: evoluția dialogului ecumenic la nivel internațional, rolul comunităţii „sant’egidio” în promovarea dialogului dintre creștini, modalitatea de desfășurare a octavei de rugăciune pentru unitatea creștină în banat ca model pentru întreaga ţară, întâlnirea la diferite ocazii cu PF Patriarh daniel la lugoj, arad si deva in 2009,Vizita din 2009 la bruxelles a reprezentanților cultelor din romania participând şi membri catolici conduși de Ps episcop alexandru si Ps episcop cornel, vizita nunțiului apostolic în eparhia de lugoj şi întâlnirea sa cu iPs Mitropolit nicolae al banatului, vizita cardinalului leonardo sandri în romania şi întâlnirea sa şi cu PF Patriarh daniel. s-a discutat şi despre efectele deciziei sf. sinod al bor referitoare la interdicţia pentru clericii şi credincioşii ortodocşi să se împărtăşească în biserica catolică precum şi slujirea împreună cu catolicii/alte culte.

Pr. coriolan c. Mureşan a prezentat celor prezenţi principalele puncte ale documentul de la ravenna. cei prezenţi au căzut de acord că ar fi nevoie de un document care să prezinte situația raporturilor ecumenice ale bisericii catolice din ambele rituri din romania cu celelalte biserici si comunități ecleziale. responsabilii cu ecumenismul sau delegaţii diecezelor şi eparhiilor catolice au prezentat situaţia referitoare la ecumenism: raporturile cu bor, cu celelalte biserici şi comunităţi ecleziale în ultimul an, cum se desfăşoară octava de rugăciune pentru Unitatea creştină, consecinţele deciziei sf. sinod al bor asupra raporturilor dintre biserica catolică de ambele rituri şi ortodoxie, problema căsătoriilor mixte, grupurile taize de tineret, pericolul relativismului confesional, dificultăţile patrimoniale în raportul cu bor, iniţiative ştiinţifice comune ale Facultăţilor de teologie catolice şi necatolice. toţi participanţii au subliniat necesitatea continuării dialogului în ciuda unor dificultăţi în special în raport cu bor.

20 mai Seară De rugăCiune la reşita seara de rugăciune organizată de către Mişcarea ecumenică a femeilor creştine din reşita, s-a desfăşurat pe data de 20 mai în biserica greco-catolică „Maica domnului de la Fatima”. luna mai este luna Fecioarei Maria în biserica catolică. Întâlnirile noastre sunt lunare şi mereu într-o altă biserică din oraşul nostru. au participat părintele linu Moise, Părintele Mateea şi părintele protopop greco-catolic Marian ilie Ştefănescu, în calitate de gazdă. de asemenea, au fost prezenţi fraţi le la „oastea domnului”, care au cântat minunat.

Motto-ul serii de rugăciune pentru unitatea creştinilor, a fost: “Preamăreşte sufletul meu pe dumnezeu, Mântuitorul meu, căci mari lucruri a făcut pentru mine cel atotputernic, sfânt este numele lui” din primul capitol al evangheliei după sf. luca. Meditaţiile s-au axat în mod special pe capitolul 17 al evangheliei după sfântul ioan, rugăciunea lui isus pentru unitate.

Părintele linu Moise, de la biserica căminului spital reşita, a ţinut o minunată predică. invităm pe cât mai mulţi dintre fraţii noştri din reșița să guste bucuria unităţii. Următoarea întâlnire de rugăciune va avea loc, în 17 iunie, ora 19,30, la capela „Învierea domnului” din spitalul Judeţean, unde paroh este părintele Mateea. (Prof. elena Ştefănescu) 22 mai lugoJ, Ziua DieCeZană a tineretului În data de 22 mai 2010, cu binecuvântarea Prea sfinţitului Părinte episcop alexandru Mesian, episcopia română Unită cu roma, greco-catolică de lugoj a organizat cea de-a Xi-a ediţie a Zilei diecezane a tineretului. tema ediţiei de anul acesta a fost motto-ul sugerat de sfântul Părinte Papa benedict al XVi-lea pentru cea de-a XXV-a ediţie a Zilei Mondiale a tineretului: “Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” (Mc 10, 17). Întâlnirea a început la ora 9 la centrul Pastoral diecezan din incinta episcopiei greco-catolice de lugoj, unde au fost

10

iunie 2010

primiţi peste 300 de tineri din parohiile eparhiei de lugoj aflate pe teritoriul a cinci judeţe ale ţării (timiş, arad, caraş-severin, Hunedoara şi alba). grupurile parohiale de tineri au fost întâmpinate de gazde – tinerii din lugoj şi membrii astrU-lui eparhial lugoj, care le-au înmânat câte un ecuson cu sigla locală a manifestării şi i-au repartizat în cele 10 grupuri de discuţii.

Prea sfinţitul Părinte episcop alexandru le-a urat bun venit pelerinilor şi la ora 9,30 cu toţii au pornit în procesiune spre catedrala episcopală. În fruntea procesiunii, un tânăr purta sfânta cruce; după el veneau cei ce duceau praporii, urmaţi de preoţii veniţi la eveniment şi de P.s. alexandru. Şi anul acesta procesiunea s-a desfăşurat în bune condiţii, beneficiind de sprijinul Poliţiei rutiere din municipiul lugoj. Pe tot parcursul de la episcopie la catedrală, tinerii au interpretat frumoase cântece religioase.

P.s. alexandru a pontificat sfânta liturghie, iar în cuvântul de învăţătură rostit cu această ocazie, Prea sfinţia sa a salutat prezenţa numeroşilor preoţi şi tineri veniţi la lugoj. În continuare excelenţa sa a prezentat tinerilor câteva fragmente din Mesajul sfântului Părinte Papa benedict al XVi-lea pentru cea de-a XXV-a ediţie a Zilei Mondiale a tineretului. „dragi tineri – a spus Prea sfinţia sa – voi trebuie să vă rugaţi şi să cereţi de la bunul dumnezeu, prin mijlocirea Maicii domnului, să vă lumineze în descoperirea proiectului de viaţă, să vă arate calea pe care trebuie s-o alegeţi, şi în felul acesta să puteţi lua o hotărâre matură, orice cale aţi lua în viaţă”. Prea sfinţitul alexandru a citat în încheiere un fragment din mesajul sfântului Părinte: „cel care trăieşte astăzi condiţia de tânăr trebuie să înfrunte multe probleme care provin din şomaj, din lipsa de referinţe ideale sigure şi de perspective concrete pentru viitor. În pofida dificultăţilor, nu vă lăsaţi descurajaţi şi nu renunţaţi la visele voastre! cultivaţi în schimb în inimă dorinţe mari de fraternitate, de dreptate şi de pace. angajaţi-vă să construiţi viitorul vostru pe parcursuri serioase de formare personală şi de studiu, pentru a sluji în manieră competentă şi generoasă binele comun. În acest an al sfintei Preoţii, vă invit să cunoaşteţi viaţa sfinţilor, îndeosebi pe cea a preoţilor sfinţi. Veţi vedea că dumnezeu i-a condus şi că ei şi-au găsit drumul zi după zi, tocmai în credinţă, în speranţă şi în iubire. cristos vă cheamă pe fiecare dintre voi să vă angajaţi alături de el şi să vă asumaţi propriile responsabilităţi pentru a construi civilizaţia iubirii. dacă veţi urma cuvântul lui, drumul vostru se va lumina şi vă va conduce la ţinte înalte, care dau bucurie şi sens deplin vieţii”. la terminarea sfintei liturghii, cu toţii au revenit în procesiune la reşedinţa episcopiei de lugoj unde, la ora 12.00 au mâncat de prânz, bucurându-se şi de un „supliment” din partea organizatorilor evenimentului. de la orele 12.30 a debutat o premieră în cadrul Zilei diecezane a tineretului de la lugoj: discuţii pe grupuri. Pr. drd coriolan c. Mureşan, Vicar judecătoresc al eparhiei de lugoj şi responsabil eparhial cu pastoraţia tineretului, a prezentat cele 10 grupuri de discuţii care au purtat fiecare câte un nume de sfânt tânăr. În primele cinci grupuri au fost înscrişi tinerii de la 14 ani în sus, iar în celelalte cinci, copiii până la 14 ani. În grupele de tineri s-a discutat pornind de la tema „Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” (Mc 10,17)” din mesajului sfântului Părinte Papa benedict cu ocazia celei de a XXV zi Mondială a tineretului, iar în grupele de copii, animatorii şi moderatorii au desfăşurat diverse jocuri cu cei mici. la finalul discuţiilor pe grupuri, animatorii grupurilor de tineri au prezentat concluziile discuţiilor, după care, în jurul orelor 14.00, a urmat programul artistic în cadrul căruia fiecare grup parohial a prezentat câte un moment, constând din cântece sau scenete. În deschiderea programului artistic, tinerii din parohia Şimand – reuniţi în ansamblul popular „Junii Şimandului”, condus de Pr. roman dubeştean – au prezentat câteva dansuri populare din Ţara Zarandului, Valea crişului şi Valea Mureşului. a urmat grupul de la cugir, condus de Pr. drd. Viorel codrea, cu cinci dansuri moderne şi de societate, (cha-cha, vals vienez, samba, jiva şi quick-step). grupul de tineri şi copii din ticvaniul Mare, coordonaţi de tânărul Mateus tilca, au prezentat patru cântece religioase: „caut o lumină”, „rugă lui isus”, „cred în tine doamne”, „tatăl nostru”. au urmat copiii din lugoj coordonaţi de sr. Valeria osbM şi sr. laurenţia osbM, care au prezentat două scenete: „Fiecare este important” iunie 2010

11

şi „tu, m-ai făcut să zâmbesc”. a venit rândul grupului de tineri şi copii din Protopopiatul de orăştie care au cântat două cântece religioase şi cunoscuta cântare populară „lele de la orăştie”. grupul de tineri şi de copii de la ohaba-Forgaci, pregătit de Pr. ovidiu neiconi a prezentat o scenetă cu titlul: „Fiul risipitor” urmată de cântecul „tată am păcătuit”. În încheierea programului artistic, copiii de la lugoj care se pregătesc pentru prima împărtăşanie au interpretat câteva cântece religioase.

Pe lângă programul artistic şi de rugăciune, pe terenul de sport din parcul episcopiei, tinerii s-au destins prin diverse activităţi sportive şi recreative. Întâlnirea s-a încheiat în jurul orelor 17.00, tinerii întorcându-se în comunităţile lor. sfântul Părinte Papa benedict al XVi-lea, în finalul mesajului adresat cu ocazia Zilei Mondiale a tineretului de anul acesta, îi îndeamnă şi îi încurajează pe tineri să urmeze cuvântul lui cristos: „dacă veţi urma cuvântul lui, drumul vostru se va lumina şi vă va conduce la ţinte înalte, care dau bucurie şi sens deplin vieţii. Fie ca Fecioara Maria, Maica bisericii, să vă însoţească cu ocrotirea ei. Vă asigur de rugăciunea mea şi cu mare iubire vă binecuvântez”.

23 mai SărBătorirea Hramului la lugoJ În duminica sfintelor rusalii, a Pogorârii sfântului spirit, catedrala greco-catolică din lugoj şi-a sărbătorit hramul. Încă de sâmbătă seara, programul de praznic a început cu Vecernia cântată de surorile baziliene şi un grup de tineri. În ziua marelui praznic, la orele 10.30, a început sfânta liturghie arhierească pontificată de Ps alexandru Mesian. invitatul de onoare la această sărbătoare a fost rvs. Pr. dr. ioan Mitrofan, fost rector al institutului teologic de la blaj şi actualmente econom al curiei arhiepiscopale Majore. Printre concelebranţi amintim pe Mons. angelo-narcis Pop, Vicarul general al eparhiei de lugoj, rvs. Pr. teodor baba, consilier eparhial şi Protopop greco-catolic de lugoj, P.on. Pr. ioan Pop, parohul catedralei.

Predica sărbătorii a fost ţinută de rvs. Pr. dr. ioan Mitrofan. „astăzi, a afirmat Pr Mitrofan, am putea spune că toată istoria lumii concentrată şi într-un an liturgic, o regăsim în perioada cincizecimii, în care isus cristos ne trimite pe spiritul sfânt mângâietor care să rămână cu noi până la sfârşitul veacurilor. Împotriva acestei lucrări însă a spiritului sfânt cine poate să stea? sigur, lumea. e greu şi probabil compromiţător să condamnăm lumea că stă împotrivă lucrării sfântului spirit. nu în întregime dar, prin lucrări individuale lumea de astăzi care s-a îndepărtat într-o bună măsură de dumnezeu, stă împotriva acestei lucrări”. „Mesajul rusaliilor este şi unul al glosolaliei. la începuturi oamenii vorbeau o singură limbă şi când a început semețirea lor s-au hotărât să facă o cetate şi un turn mare la care i-au zis apoi babel şi dumnezeu văzând mândria lor i-a oprit şi le-a amestecat limbile iar ei s-au împărţit în lume vorbind apoi diferite limbi … când apostolii au avut acest dar şi vorbeau fiecare în limba lor, oamenii din preajmă i-au înţeles pentru că înţelepciunea sfântul spirit era asupra lor”. „Fiind deci în duminica rusaliilor, a concluzionat Pr. Mitrofan, să avem în sufletele noastre convingerea că cele trei persoane ale dumnezeirii sunt de partea noastră şi că noi vrem să fim răspunzători la chemarea lui dumnezeu spre mântuire, de aceea să îl preamărim pe dumnezeu-tatăl care ne-a creat, pe dumnezeu-fiul care ne-a răscumpărat, şi pe dumnezeu spiritul sfânt care ne sfinţeşte de acum şi până în vecie”. la sfârşitul sfintei liturghii Prea sfinţitul alexandru a mulţumit rvs. Pr. dr. Mitrofan pentru excepţionala expunere şi pentru formarea de tineri teologi din dieceza lugojului care s-au format la blaj. de asemenea a adus mulţumiri celor care s-au implicat în organizarea şi buna desfăşurare a sărbătorii, printre care amintim: corul catedralei, Părintele ioan Pop, protopop onorific şi paroh al catedralei, consiliul parohial, grupul de tineri greco-catolici din Parohia lugoj i. după sfânta liturghie a urmat procesiunea în jurul catedralei apoi sfinţirea spicelor de grâu şi a ofrandelor aduse cu ocazia acestui praznic, care au fost frumos pregătite şi aduse pe mesele aşezate pe platoul din faţa catedralei. la sfârşit a avut loc o agapă frăţească, pregătită pentru toţi cei prezenţi la oficiul

12

iunie 2010

liturgic.

la orele 17.45 a avut loc rânduiala Vecerniei cu plecarea genunchilor. Programul zilei de rusalii s-a încheiat cu sfânta liturghie de la orele 18.30.

24 mai ViZită paStorală a pS aleXanDru În paroHia lugoJ iii În a doua zi de rusalii, la 24 mai, Ps alexandru Mesian s-a aflat în vizită pastorală în Parohia lugoj iii, din cartierul “Mondial”, cu ocazia sărbătoririi hramului, sf. ioana antida. anul acesta s-au împlinit cinci ani de la inaugurarea acestui centru şi de la înfiinţarea parohiei, al cărei administrator parohial este Mons. angelo-narcis Pop, Vicarul general al eparhiei de lugoj. În acest centru, pe lângă activitatea pastorală a parohiei lugoj iii, surorile de caritate ale sfintei ioana antida, desfăşoară zilnic de luni până vineri diferite activităţi educativ-recreative cu copiii săraci din cartier.

Prea sfinţia sa fost întâmpinat de Mons. angelo sfânta cruce şi sfânta evanghelie. Programul început de doamnele de la reuniunea Mariană cu sfântul rozar, a continuat cu sfânta liturghie arhierească. alături de Prea sfinţia sa, episcop alexandru şi de Mons. angelo Pop, s-a aflat Pr. dr. ioan Mitrofan, econom al curiei arhiepiscopale Majore de la blaj, invitat de onoare la lugoj cu ocazia sărbătorilor de rusalii şi Pr. ovidiu rănescu, paroh la Şanoviţa. În cuvântul de Învăţătură, Mons. angelo a vorbit despre viaţa sfintei ioana antida, despre misiunea şi carisma surorilor de caritate care o au ca patroană pe această sfântă. a mulţumit surorilor de caritate pentru activitatea pe care o desfăşoară cu copiii şi cu oamenii săraci din acest cartier, încă dinaintea înființării parohiei. În continuare Prea sfinţia sa, a adresat câteva cuvinte credincioşilor. a constatat cu bucurie progresele ce s-au făcut în această parohie. „acest loc marchează un loc sfânt – a spus Prea sfinţitul – un loc unde pe lângă alte activități caritabile, educarea copiilor, îngrijirea oamenilor săraci, au loc de cinci ani şi activităţi spirituale, sfântul rozar, sfânta liturghie în fiecare duminică şi sărbătoare”. surorile de caritate –a continuat Prea sfinţia sa – trăiesc evanghelia carității care pune în practică dragostea de aproapele. centrul acesta este un simbol, iar sfânta ioana antida este tot mai mult cunoscută şi răspândită în rândul oamenilor din acest cartier”. Prea sfinţitul a amintit credincioşilor că în vizita sa pastorală de anul trecut de hram, un grup numeros de doamne s-au încadrat în mod solemn, în mod festiv în reuniunea Mariană. aici de fiecare dată înainte de sfânta liturghie se începe cu sfântul rozar, o rugăciune atât de iubită de Maica domnului.

P.s. alexandru le-a felicitat pe surorile de caritate care deja la lugoj au o istorie bogată, lungă şi frumoasă în activităţi.

Prea sfinţia sa a încheiat spunând: „sfânta ioana antida să mijlocească noi haruri pentru a-şi putea continua opera care este caracteristică acestor surori”. În final Mons. angelo a mulțumit tuturor celor care au făcut posibilă această sărbătoare de hram: preoților invitați (Pr ioan Mitrofan şi Pr ovidiu rănescu) şi celor care s-au implicat în buna organizare a sărbătorii de hram.

Programul zilei s-a încheiat cu o agapă în aer liber, pregătită cu generozitate de credincioşii acestei parohii.

25-27 mai SeSiunea De primăVară a ConFerinŢei epiSCopilor CatoliCi Din romÂnia În zilele de 25-27 mai 2010, la sediul episcopiei romano-catolice din oradea s-a desfăşurat sesiunea de primăvară a conferinţei episcopilor din românia, cu participarea episcopilor greco-catolici şi romano-catolici. au luat parte, ca invitaţi, excelenţa sa Francisco-Javier lozano, nunţiu apostolic în românia, şi Ps. anton coşa, episcop de chişinău. după ce marţi seara episcopii au concelebrat sfânta liturghie în catedrala romano-catolică, miercuri seara sfânta liturghie au celebrat-o în biserica parohială din localitatea sâniob, loc de pelerinaj cu vechi semnificaţii istorice pentru dieceza de oradea. În cadrul lucrărilor conferinţei, s-a discutat despre: întâlnirea directorilor naţionali pentru pastorala rromilor – roma, martie 2010; preoţii care îi îngrijesc pe cei aflaţi în emigraţie şi preoţii fidei donum şi activitatea misionară a bisericii; statutul conferinţei, aflat în studiu la consiliul Pontifical pentru texte legislative; aprobarea statutului şi structurii acţiunii catolice din românia; discutarea şi adoptarea unui ratio studiorum pentru învăţământul teologic catolic în românia; necesitatea unui congres naţional al familiilor; ecouri la Întâlnirile naţionale ale Preoţilor şi iniţiative cu ocazia încheierii anului sacerdotal; preocuparea c.e.r. faţă de proliferarea pericolelor morale actuale (aşa-numitele plante etnobotanice, magazine şi emisiuni tV cu caracter profund imoral), care pun în dificultate pe mulţi tineri din zilele noastre, pe fondul unui învăţământ care nu asigură o solidă formare morală; necesitatea afirmării clare a poziţiei bisericii cu privire la flagelul avortului; alte probleme de ordin intern. conferinţa a abordat problematica relaţiilor cu biserica ortodoxă română, respectiv refuzul retrocedării şi al celebrării alternative – soluţie propusă deja de mai multe ori – cu atât mai mult cu cât, în străinătate, biserica catolică oferă lăcaşuri de cult pentru comunităţile ortodoxe. În acelaşi timp, episcopatul catolic din românia regretă faptul că biserica iunie 2010

13

ortodoxă refuză, în ţară, orice formă de rugăciune sau celebrare împreună, deşi în comunităţile ortodoxe din diaspora acest lucru se întâmplă. conform statutului, mandatul de preşedinte a fost preluat, pentru o perioadă de trei ani, de Preafericirea sa lucian Mureşan, arhiepiscop Major al biserici române Unită cu roma. În funcţia de vicepreşedinte a fost ales iPs ioan robu, arhiepiscop Mitropolit de bucureşti. ca membri ai consiliului Permanent au fost aleşi excelenţele lor Petru gherghel, episcop de iaşi, şi Virgil bercea, episcop greco-catolic de oradea. a fost eliberat din funcţie, la cerere, pr. cazimir budău, secretarul general al conferinţei, în locul său fiind numit pr. eduard-Mihai coşa, din dieceza de iaşi, în prezent formator spiritual la seminarul mic din bacău. s-a stabilit ca următoarea sesiune a conferinţei episcopilor să se desfăşoare la lugoj, în zilele de 28-30 septembrie 2010.

din agenda Viitoare

a episcopiei de lUgoj

1-3 iunie blaj: sinodul episcopilor bisericii române Unite cu roma, greco-catolică.

5 iunie lugoj: Participare Ps alexandru la catedrală pentru pregătirea copiilor la prima spovadă şi prima împărtăşanie 6 iunie lugoj: Prima împărtăşanie a copiilor de la catedrală 6 iunie cărpiniş: vizită pastorală Ps alexandru. constituirea reuniunii Mariane şi Prima împărtăşanie; 7-11 iunie cursuri de vară pentru preoţii eparhiei de lugoj (seria i).

14-18 iunie cursuri de vară pentru preoţii eparhiei de lugoj (seria a ii-a).

2-4 iulie Vizită Ps alexandru la baia Mare 11 iulie Petroşani: sfinţirea noii biserici

din coresPondenŢa ePiscoPUlUi cU

sFÂntUl scaUn

2 ianuarie Mulţumiri din partea sfântului Părinte pentru urările de crăciun şi anul nou.

Sfântul Părinte vă mulţumeşte călduros pentru mărturia de afect şi devotament şi vă urează ca contemplarea misterului Cuvântului, “născut din femeie... pentru a primi adoptarea ca fii” (Gal 4,4-5) să fie izvor de bucurie interioară şi de slujire tot mai dăruită a Evangheliei.

18 FeBruarie Mulţumiri din partea sfântului Părinte pentru cartea Pictura Catedralei Române Unite din Lugoj oferită cadou cu ocazia vizitei Ad Limina.

14

iunie 2010

Sfântul Părinte, apreciind din suflet actul de omagiu, mă însărcinează şă vă comunic sentimente de mulţumire şi de satisfacţie, oferinduvă din inimă o Binecuvântare Apostolică specială.

27 aprilie scrisoare de mulţumire a card. sandri, Prefectul congregaţiei pentru bisericile orientale, pentru colecta efectuată în eparhia de lugoj pentru Ţara sfântă Doresc să vă mulţumesc din suflet, Dumneavoastră, Preoţilor, Calugărilor şi Călugăriţelor, şi tuturor credincioţilor pentru faptul că a-ţi contribuit cu generozitate la sprijinirea Comunităţii creştine care trăieşte în acel Pământ binecuvântat şi care are nevoie permanentă de solidaritatea noastră. Operele pastorale, sociale, educative, medicale şi caritative începute de Comunitatea catolică pentru cei mai săraci, vor putea să-şi realizeze scopul benefic datorită Colectei pentru Ţara Sfântă.

Sunt onorat să reînnoiesc mulţumirile Papei Benedict al XVIlea bisericilor particulare. În istoricul pelerinaj în Ţara Sfântă, unde am avut bucuria să coparticip ca Prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, Sfântul Părinte a înălţat către Dumnezeu rugăciunea de mulţumire pentru toţi cei care ajută ca comunitatea bisericească să rămână şi să lucreze în numele lui Hristos acolo unde s-a auzit pentru prima data Evanghelia mântuirii.

7 mai Mulţumiri din partea sfântului Părinte pentru urările de Paşti.

Sfântul Părinte mulţumeşte din suflet pentru mărturia de afecţiune si de apropiere spirituală şi rugânduvă şă luaţi în considerare faptului că “iubirea în adevăr, a carei mărturisitor s-a făcut Isus Hristos cu viaţa Lui pământească, dar mai ales cu moartea şi învierea Lui, este principala forţă care duce la adevărata dezvoltare a fiecărei persoane” (Caritas in veritate, 1), trimite din inimă Excelenţei voastre şi tuturor celor care vă sunt încredinţaţi spre păstorire, Binecuvântarea Apostolică.

coborârea sPiritUlUi sFânt

rUsaliile saU cinciZeciMea

SemniFiCaŢie În Vechiul testament, rusaliile sunt, la început, o sărbătoare agricolă de bucurie, în care se oferă pârgă din roadele pământului (ex 23, 16; num 28, 26; lv 23, 16), numită şi “sărbătoarea săptămânilor” (ex 34, 22; lv 23, 15). Mai târziu, ajunge o aniversare a legământului, care fusese încheiat la 50 de zile de la ieşirea din egipt (ex 19, 1-16). Şi rusaliile creştine au legătură cu legământul, fiind o sărbătoare a încheierii lăuntrice a noului legământ al harului şi iubirii, prin coborârea sfântului spirit. rusaliile reprezintă şi consacrarea solemnă a bisericii întemeiate de isus christos. spiritul sfânt nu este dăruit numai bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale (cf. gal 5, 22). Minunea rusaliilor de la ierusalim se continuă în biserică, aducând rod în taina sfântului Mir. de aceea, rusaliile sunt şi o sărbătoare de mulţumire pentru harul Mirului.

Denumire cuvântul românesc “rusalii” derivă, probabil, indirect, din latinul Rosalia, prin termenul din greaca medie ρουσάλια şi slavonă rusalija. “cincizecime” este un calc după grecescul πεντηκοστή, “(ziua) a cincizecea”, denumire care arată că

sărbătoarea are loc la 50 de zile după Paşti. iStoriCul SărBătorii deja apostolul Pavel acorda importanţă acestei sărbători (cf. Fapte 20, 16). Pentru comunităţile creştine care aveau vii înaintea ochilor roadele şi mărturiile acestei zile de întemeiere a bisericii, împreună cu minunile spiritului sfânt, sărbătorirea anuală a coborârii spiritului sfânt era de la sine înţeles.

Potrivit informaţiilor din Peregrinatio etheriae, spre sfârşitul sec. iV, la ierusalim, sărbătoarea începea cu o celebrare nocturnă. dimineaţa, prima slujbă se ţinea pe golgota, iar a doua pe sion, locul coborârii spiritului sfânt. după-amiaza, pe Muntele Măslinilor se ţinea o celebrare în amintirea Înălţării Mântuitorului. la roma, rusaliile au devenit, pe lângă Paşti, a doua sărbătoare rezervată botezurilor. de aceea, vigilia şi săptămâna rusaliilor au fost rânduite asemănător vigiliei şi săptămânii Paştelui. deja în vremea Papei leon cel Mare (440-461), în săptămâna după rusalii urmau trei zile de post din ciclul Quattuor tempora. În sec. Xi, s-a introdus, în biserica romei, octava rusaliilor; în 1969, prin revizuirea anului liturgic, s-a înlăturat octava, pentru a se reveni la structura în care rusaliile încheie ciclul pascal. iunie 2010

15

din MesaJele

sFÂntUlUi pĂrinte

benedict al XVi-lea la audienţa generală din 26 mai 2010

iubiţi fraţi şi surori, anul sfintei Preoţii se îndreaptă spre încheiere; de aceea începusem în ultimele cateheze să vorbesc despre misiunile esenţiale ale preotului, adică: a învăţa, a sfinţi şi a conduce. am ţinut deja două cateheze, una despre slujirea sfinţirii, mai ales sacramentele, şi una despre cea a învăţăturii. deci, astăzi îmi rămâne să vorbesc despre misiunea preotului de a conduce, de a călăuzi, cu autoritatea lui cristos, nu cu propria autoritate, porţiunea poporului pe care dumnezeu i l-a încredinţat. cum să înţelegem în cultura contemporană o atare dimensiune, care implică noţiunea de autoritate şi are origine din însuşi mandatul domnului de a păstori turma sa? ce este realmente autoritatea pentru noi creştinii? experienţele culturale, politice şi istorice din trecutul recent, mai ales dictaturile din europa de est şi de Vest în secolul al XX-lea, l-au făcut pe omul contemporan suspicios faţă de acest concept. o suspiciune care, nu rareori, se traduce în a susţine ca necesară abandonarea oricărei autorităţi, care să nu vină exclusiv de la oameni şi să fie supusă lor, controlată de ei. dar tocmai privirea asupra regimurilor care, în secolul trecut, au semănat teroare şi moarte, aminteşte cu putere că autoritatea, în orice domeniu, atunci când este exercitată fără o referinţă la transcendent, dacă face abstracţie de autoritatea supremă, care este dumnezeu, ajunge în mod inevitabil să se întoarcă împotriva omului. este important, aşadar, să recunoaştem că autoritatea umană nu este niciodată un scop, ci mereu şi numai un mijloc şi că, în mod necesar şi în orice epocă, scopul este întotdeauna persoana, creată de dumnezeu cu propria demnitate intangibilă şi chemată să se relaţioneze cu propriul creator, în drumul pământesc al existenţei şi în viaţa veşnică; este o autoritate exercitată în responsabilitatea în faţa lui dumnezeu, în faţa creatorului. o autoritate înţeleasă astfel, care să aibă ca unic scop să slujească adevăratul bine al persoanelor şi să fie transparenţă a unicului bine suprem care este dumnezeu, nu numai că nu este străină de oameni, ci, dimpotrivă, este un ajutor preţios în drumul spre realizarea deplină în cristos, spre mântuire. biserica este chemată şi se angajează să exercite acest tip de autoritate care este slujire, şi o exercită nu ca titlu propriu, ci în numele lui isus cristos, care a primit de la tatăl toată puterea în cer şi pe pământ (cf. Mt 28,18). de fapt, prin intermediul păstorilor bisericii cristos paşte turma sa: el o conduce, o ocroteşte, o corectează, pentru că o iubeşte profund. Însă domnul isus, Păstor suprem al sufletelor noastre, a voit ca tot colegiul apostolic, astăzi episcopii, în comuniune cu succesorul lui Petru, şi preoţii, cei mai preţioşi colaboratori ai lor, să participe la această misiune de a se îngriji de poporul lui dumnezeu, să fie educatori în credinţă, orientând, însufleţind şi susţinând comunitatea creştină, sau, aşa cum spune conciliul, “îngrijindu-se personal sau prin alţii ca fiecare credincios să fie călăuzit, în duhul sfânt, spre trăirea deplină a propriei chemări conform evangheliei, spre o iubire sinceră şi activă şi spre libertatea cu care ne-a eliberat

16

iunie 2010

cristos” (Presbyterorum ordinis, 6). deci, fiecare păstor este mijlocul prin care cristos însuşi îi iubeşte oameni: prin slujirea noastră - iubiţi preoţi - prin intermediul nostru domnul ajunge la suflete, le instruieşte, le păzeşte, le conduce. sfântul augustin, în comentariul la evanghelia după sfântul ioan, spune: “aşadar să fie angajare de iubire păstorirea turmei domnului” (123,5); aceasta este suprema normă de conduită a slujitorilor lui dumnezeu, o iubire necondiţionată, ca aceea a bunului Păstor, plin de bucurie, deschis faţă de toţi, atent faţă de cei de aproape şi grijuliu faţă de cei de departe (cf. sfântul augustin, discurs 340, 1; discurs 46, 15), delicat faţă de cei slabi, faţă de cei mici, faţă de cei simpli, faţă de păcătoşi, pentru a manifesta infinita milostivire a lui dumnezeu cu cuvintele asiguratoare ale speranţei (cf. idem, scrisoarea 95, 1). dacă această misiune pastorală este întemeiată pe sacrament, totuşi eficacitatea ei nu este independentă de experienţa personală a preotului. Pentru a fi păstor după inima lui dumnezeu (cf. ier 3,15) este necesară o profundă înrădăcinare în prietenia vie cu cristos, nu numai a inteligenţei, ci şi a libertăţii şi a voinţei, o conştiinţă clară a identităţii primite la hirotonirea sacerdotală, o disponibilitate necondiţionată de a conduce turma încredinţată acolo unde vrea domnul şi nu în direcţia care, aparent, pare mai convenabilă sau mai uşoară. aceasta cere, înainte de toate, disponibilitatea continuă şi progresivă de a lăsa ca însuşi cristos să conducă existenţa sacerdotală a preoţilor. de fapt, nimeni nu este realmente capabil să pască turma lui cristos dacă nu trăieşte o ascultare profundă şi reală faţă de cristos şi faţă de biserică, şi însăşi docilitatea poporului faţă de preoţii săi depinde de docilitatea preoţilor faţă de cristos; pentru aceasta, la baza slujirii pastorale există mereu întâlnirea personală şi constantă cu domnul, cunoaşterea lui profundă, conformarea propriei voinţe la voinţa lui cristos. În ultimele decenii s-a folosit adesea adjectivul “pastoral” aproape în opoziţie cu noţiunea de “ierarhic”, aşa cum, în aceeaşi contrapoziţie, a fost interpretată şi ideea de “comuniune”. Probabil acesta este punctul unde poate să fie utilă o scurtă observaţie cu privire la cuvântul “ierarhie”, care este desemnarea tradiţională a structurii de autoritate sacramentală în biserică, orânduită după cele trei nivele ale sacramentului Preoţiei: episcopat, prezbiterat, diaconat. În opinia publică prevalează, pentru această realitate “ierarhie”, elementul de subordonare şi elementul juridic; de aceea, ideea de ierarhie le apare multora în contrast cu flexibilitatea şi vitalitatea simţului pastoral şi chiar contrară umilinţei din evanghelie. Însă acesta este un sens al ierarhiei înţeles rău, provocat din punct de vedere istoric şi de abuzuri de autoritate şi de carierism, care sunt întocmai abuzuri şi nu derivă din existenţa însăşi a realităţii “ierarhie”. opinia comună este că “ierarhia” este mereu ceva legat de dominare şi astfel necorespunzător adevăratului sens al bisericii, al

unităţii în iubirea lui cristos. Însă, aşa cum am spus, aceasta este o interpretare greşită, care are origine în abuzuri din istorie, dar nu răspunde la adevărata semnificaţie a ceea ce este ierarhia. să începem cu termenul. În general, se spune că semnificaţia cuvântului ierarhie ar fi “dominare sacră”, însă adevărata semnificaţie nu este aceasta, este “origine sacră”, adică: această autoritate nu vine de la omul însuşi, ci are origine în sacru, în sacrament; deci supune persoana vocaţiei, misterului lui cristos; face din individ un slujitor al lui cristos şi numai ca slujitor al lui cristos acesta poate să conducă, să călăuzească prin cristos şi cu cristos. de aceea, cel care intră în Preoţia sacră a sacramentului, “ierarhia”, nu este un autocrat, ci intră într-o legătură nouă de ascultare faţă de cristos: este legat cu el în comuniune cu ceilalţi membri ai ordinului sacru, ai Preoţiei. Şi chiar papa - punct de referinţă al tuturor celorlalţi păstori şi al comuniunii bisericii - nu poate să facă ceea ce vrea; dimpotrivă, papa este păzitor al ascultării faţă de cristos, faţă de cuvântul său rezumat în “regula fidei”, în crezul bisericii, şi trebuie să preceadă în ascultarea faţă de cristos şi faţă de biserica sa. deci ierarhia implică o triplă legătură: înainte de toate, aceea cu cristos şi cu porunca dată de domnul bisericii sale; apoi legătura cu ceilalţi păstori în comuniunea unică a bisericii; şi, în sfârşit, legătura cu credincioşii încredinţaţi fiecăruia, în ordinea bisericii. deci, se înţelege că nu sunt contrare una faţă de cealaltă comuniunea şi ierarhia, ci se condiţionează. sunt împreună una (comuniune ierarhică). deci păstorul este păstor tocmai conducând şi păzind turma şi uneori împiedicând ca ea să se risipească. În afara unei viziuni în mod clar şi explicit supranaturale nu se poate înţelege misiunea de a conduce proprie a preoţilor. În schimb ea, susţinută de adevărata iubire faţă de mântuirea fiecărui credincios, este deosebit de preţioasă şi necesară şi în timpul nostru. dacă scopul este de a duce vestirea lui cristos şi de a-i conduce pe oameni la întâlnirea mântuitoare cu el pentru ca să aibă viaţa, misiunea de a conduce se configurează ca o slujire trăită într-o dăruire totală pentru edificarea turmei în adevăr şi în sfinţenie, mergând adesea împotriva curentului şi amintindu-şi că acela care este cel mai mare trebuie să devină cel mai mic, iar cel care conduce trebuie să devină ca acela care slujeşte (cf. lumen gentium, 27). de unde poate lua astăzi un preot puterea pentru această exercitare a propriei slujiri, în fidelitate deplină faţă de cristos şi faţă de biserică, cu o dedicare totală pentru turmă? răspunsul este unul singur: în cristos domnul.

Modul de a conduce al lui isus nu este cel al dominării, ci este slujirea umilă şi iubitoare de la spălarea picioarelor, iar

regalitatea lui cristos asupra universului nu este un triumf pământesc, ci îşi are apogeul său pe lemnul crucii, care devine judecată pentru lume şi punct de referinţă pentru exercitarea autorităţii care să fie adevărată expresie a carităţii pastorale. sfinţii, şi printre ei sfântul ioan Maria Vianney, au exercitat cu iubire şi dedicare misiunea de a îngriji porţiunea poporului lui dumnezeu încredinţată lor, arătând şi că sunt oameni puternici şi determinaţi, cu singurul obiectiv de a promova adevăratul bine al sufletelor, capabili să plătească personal, până la martiriu, pentru a rămâne fideli faţă de adevărul şi faţă de dreptatea evangheliei. dragi preoţi, “Păstoriţi turma lui dumnezeu care v-a fost încredinţată, supraveghind-o, nu cu silă, ci de bunăvoie [...], făcându-vă exemple pentru turmă” (1Pt 5,2). aşadar, nu vă fie frică să conduceţi la cristos pe fiecare dintre fraţii pe care el vi i-a încredinţat, siguri fiind că orice cuvânt şi orice atitudine, dacă provin din ascultarea faţă de voinţa lui dumnezeu, vor aduce rod; să ştiţi să trăiţi apreciind calităţile şi recunoscând limitele culturii în care suntem inseraţi, cu ferma certitudine că vestirea evangheliei este cea mai mare slujire care se poate aduce omului. de fapt, nu există, în această viaţă pământească, bine mai mare decât a-i conduce pe oameni la dumnezeu, a trezi credinţa, a-l ridica pe om din inerţie şi din disperare, a da speranţa că dumnezeu este aproape şi conduce istoria personală şi a lumii: în definitiv, acesta este sensul profund şi ultim al misiunii de a conduce pe care domnul ne-a încredinţat-o. e vorba de a-l forma pe cristos în credincioşi, prin acel proces de sfinţire care este convertire a criteriilor, a scării de valori, a atitudinilor, pentru a lăsa ca cristos să trăiască în fiecare credincios. sfântul Paul rezumă astfel acţiunea sa pastorală: “copiii mei, pentru care îndur din nou chinurile naşterii până când cristos se va forma în voi” (gal 4,19). iubiţi fraţi şi surori, aş vrea să vă invit să vă rugaţi pentru mine, succesor al lui Petru, care am o misiune specifică în conducerea bisericii lui cristos, precum şi pentru toţi episcopii şi preoţii voştri. rugaţi-vă pentru ca să ştim să ne îngrijim de toate oile, chiar şi de cele rătăcite, de turma încredinţată nouă. Vouă, dragi preoţi, vă adresez invitaţia cordială la celebrările de încheiere a anului sfintei Preoţii, pe 9, 10 şi 11 iunie, aici la roma: vom medita asupra convertirii şi asupra misiunii, asupra darului duhului sfânt şi asupra raportului cu Preasfânta Fecioară Maria, şi vom reînnoi promisiunile noastre sacerdotale, susţinuţi de întregul Popor al lui dumnezeu. Mulţumesc. benedict al XVi-lea (traducere de pr. Mihai Pătraşcu) iunie 2010

17

biserica greco-catolică din banat

pelerinaje

Pentru înviorarea vieţii sufleteşti, în toată provincia mitropolitană, s-a continuat ţinerea de misiuni populare. Acestea începuseră, printre români, în anul 1904, din iniţiativa a trei preoţi: Iacob Radu, Valeriu Traian Frenţiu şi Elie Dăianu , fiind întrerupte în timpul primului război mondial; ele au fost reluate îndată după sfârşitul ostilităţilor. Exista în fiecare dieceză o Reuniune de misiuni care, la cerere, se îngrijea să trimită preoţi cu talent oratoric şi vocaţie spirituală în aceste misiuni. Merite deosebite pe acest teren şi-au câştigat canonicii, profesorii de la Academiile de teologie, călugării bazilitani, franciscani şi iezuiţi. Poporul participa în masă la aceste misiuni care se terminau cu mărturisiri şi cuminecări.

Au fost chiar parohii care petreceau câteva zile la mănăstiri pentru reînnoire sufletească.

Notă nouă, în perioada noastră, a fost introducerea predicilor speciale în Săptămâna Mare la Catedrala din Lugoj, ca o pregătire mai apropiată a poporului pentru Paşti; de asemenea se introduseseră predici (încă înainte de 1936) în fiecare Miercuri şi Vineri din Postul Mare.

La îmbogăţirea vieţii spirituale au contribuit şi pelerinajele la mănăstirile din ţară. Datorită reînnoirii vieţii călugăreşti la îndemnul arhiereilor, acestea au fost puse din nou la loc de cinste. Îndeosebi în zile de mari sărbători, arhiereii participau cu toţii la aceste pelerinaje, celebrând în faţa mulţimii Liturghia arhierească, predicând şi cuminecând poporul.

Importante centre de pelerinaj au devenit: Mănăstirea Bixad din dieceza Maramureşului, unde erau Părinţii Bazilitani; Mănăstirea Nicula, îngrijită tot de Părinţii Bazilitani, în dieceza Clujului; Mănăstirea Moisei din Maramureş, Mănăstirea Strâmba din dieceza Clujului; Mănăstirea Lupşa (Munţii Apuseni); Drăgeşti (Bihor); bisericuţa din Cărbunari (lângă Blaj), ridicată de Părinţii Asumpţionişti, sfinţită în iunie 1938, care, la fel, a devenit loc de pelerinaj .

Pentru Biserica Grecocatolică din Banat un loc de pelerinaj a fost Mănăstirea Prislop, din judeţul Hunedoara, lângă Silvaşul Hunedorean,

18

iunie 2010

datorită vechimii şi, mai ales, pentru harurile Fecioarei Maria. La pelerinajul din 13 mai 1934, la această mănăstire a luat parte Episcopul Alexandru Nicolescu, însoţit de Corneliu Zasloţi (secretarul episcopal) precum şi gazda mănăstirii, Preacucernicul Augustin Pop O.S.B.U. La acest pelerinaj au participat aproximativ 2500 de pelerini, oficiinduse cinci liturghii la care s-au cuminecat 500 de pelerini .

În anul 1937 a fost aleasă zi de pelerinaj sărbătoarea Înălţarii sfintei Cruci (14 septembrie). Liturghia solemnă a fost oficiată de Vicarul foraneu al Haţegului, Septimiu Ionaş, în calitate de legat al Episcopului; preoţi concelebranţi au fost: Ioan Bodocan, Mihai Soporni, S. Chira, S. Cornea, C. Mihuţ, S. Blentea, G. Bolchiş, I. Simeria .

La această mănăstire, la pelerinaje, a participat şi Episcopul Ioan Bălan. În 8 mai 1938, episcopul a fost în pelerinaj şi vizită canonică la 21 de parohii din Vicariatul Heţegului şi districtul protopopesc al Ulpiei-Traiana. În 8 mai, episcopul a celebrat Liturghia, la mănăstire, în faţa unui număr restrâns de credincioşi.

Tot în ziua de 8 mai Episcopul Ioan Bălan a început vizitele canonice, însoţit de canonicul Victor Deciu, de preotul Patriciu Tufescu şi de arhivarul diecezan Nicolae Vescan, îndreptânduse spre parohiile Silvaşul de Sus şi cel de Jos. În 9 mai, Episcopul a fost la Haţeg, unde a fost primit de vicarul Septimiu Ionaşiu şi de primarul oraşului, Col. Alexandru Ioan. În dupăamiaza zilei a plecat la Toteşti unde a fost găzduit la mănăstirea călugărilor iezuiţi. De aici a vizitat parohia Pâclişa şi Cârneşti, unde Arhiereul a fost întâmpinat de protopopul Sarmisegetuzei, Iustin Bora cu o parte din preoţii districtului.

Zilele următoare, Episcopul a vizitat localităţile: Valea Dâljii, Ohaba Sebeşel, Rîu de mori, Ostrovel, Gureni, Clopotiva, Ostrov, Păucineşti, Zeicani, Breazova, Hobiţa Grădiştei. Acest itinerariu a durat 4 zile. În 16 Mai, Episcopul a oficiat Liturghie Arhierească la Bucova, iar după aceasta a vizitat parohiile Bouţarul de Sus şi de Jos. În seara aceleiaşi zile Episcopul, împreună cu suita sa, a plecat cu trenul spre Lugoj. În aceste localităţi Episcopul a celebrat Liturghie, iar în unele a rostit rugăciunile de la Litie şi rugăciuni pentru răposaţii din respectiva parohie. La aceste servicii divine Ioan Bălan, a ţinut predică.

Prezenţa episcopului în aceste parohii vizitate a creat în rândul credincioşilor multă bucurie şi entuziasm, precum şi edificare sufletească .

Un alt loc de pelerinaj a fost Mănăstirea romano-catolică Maria Radna din judeţul Arad. Aceste pelerinaje se desfăşoară, în fiecare an, în data de 15 August (Adormirea Maicii Domnului) şi 8 septembrie (Naşterea Preasfintei Fecioare Maria). În anul 1930, în 15 august au participaţi numeroşi credincioşi veniţi de la Lugoj, Belotinţ, Bârzava, Minişul de Sus (cu fanfară). Preoţi participanţi au fost: Dr. Nicolae Brînzeu, Ioan Ţiacu din Lugoj, Iacob Nicolescu paroh la Zăbrani, Dr. Iuliu Raţiu la Lugoj, Alexandru Ghelner paroh la Părul, Ieronim Hangea, paroh la Belotinţ, Aurel Birou, paroh la Bârzava, Vasile Sas, paroh la Şuşanoviţa, Traian Chira, paroh la Booş, Alexandru Târnoveanu, paroh la Hisiaş, S. Sântoma, paroh la Crivobara, I. Tămaş, paroh la Minişul de Sus . La pelerinajul din 15 august 1941 au participat aproximativ o mie de credincioşi, remarcânduse comunităţile din Lugoj, Chizdia, Timişoara, Chereluş-Morcea. Serviciile divine au fost oficiate de Dr. Nicolae Brînzeu (Calea Crucii), iar la Liturghia solemnă a predicat Ioan Vezoc. Preoţii

participanţi la acest pelerinaj au fost: gheorghe suciu, dr. iuliu raţiu, liviu Pop, ioan socol, ioan erdei, ioan Hălmăjan şi daniel bandiciu . biserica greco-catolică din racoviţa a fost sfinţită în 20 iulie 1931 de episcopul alexandru nicolescu. la sfinţirea bisericii, pe lângă episcop, au mai participat: dr. nicolae brînzeu canonic, Protopopul caraşului, romul stoica, dr. iuliu raţiu, primnotar consistorial, Ştefan bălan, actuar. au mai participat la acest eveniment: Ştefan caminski, şeful jandarmilor buziaş, dr. constantin stupariu, primarul localităţii buziaş, dr. ioan stupariu, primarul timişoarei, ioan Văcariu, notar în lugoj, a. Popovici, profesor la arad, dr.

Pinte din timişoara, nicolae stoia, controlor silvic în lugoj, ing. agronom Popa din buziaş, brasch er. notar în racoviţa şi preoţii: Şandru, degan, domşia, elsner, Muyart, M. traian, i. suciu, Jurca, aurel birou bârzava, lugojan . În anul 1931 s-a ales ziua de 8 septembrie zi de pelerinaj la racoviţa. la primul pelerinaj au participat diferite parohii care au mers în procesiune de la lugoj condusă de reverendisimul corneliu Zasloţi, secretar episcopal, cea din ohaba-Forgaci condusă de parohul ioniţă Pop, cea din coşteiu condusă de preotul basiu, cea din budinţi condusă de preotul degan. sfânta liturghie a fost oficiată de episcopul alexandru nicolescu asistat de: reverendisimul nicolae Muntean canonic, a. atanasie Pantea, parohul localităţii precum şi preoţii: cismaş, degan, covrig, târnovean, i Pop, sas, corneliu Zasloţi şi Marcu. Mai remarcăm că la acest prim pelerinaj de la racoviţa, pentru o deosebită amploare, au fost hirotoniţi trei clerici: ioan oltean, Popovici Flaviu şi Virgil bârbuleţiu. Mai amintim că în această zi la liturghie s-au împărtăşit 286 de persoane; după terminarea sfintei liturghii s-a oficiat sfântul Maslu iar după prânz pelerinii au asistat la binecuvântarea euharistică . la acestea se poate adăuga Mănăstirea Plosca (Hunedoara), loc de pelerinaj fixat pentru data de 6 august (schimbarea la Faţă a domnului). Pelerinajul din anul 1934 de la această mănăstire a fost prezidat de episcopul alexandru nicolescu, asistat de dr. nicolae brînzeu canonic, Protopopul augustin radu şi preoţii: Virgil Pop, a. Mărilă, s. câmpean, ioan ordean, t chira, gheorghe bolchiş, V. Pleşug. de la acest pelerinaj episcopul nicolescu s-a îndreptat la sarmisegetuza, vizitând săpăturile arheologice . acest pelerinaj a fost întrerupt câţiva ani, dar s-a reluat în anul 1942, în timpul războiului, datorită episcopului ioan bălan, pentru a ridica moralul credincioşilor. În acest scop, episcopul a trimis un delegat special, vicarul general al episcopiei, Victor deciu, să prezideze şi să îndrume acest pelerinaj care se dorea să devină anual. data propusă a fost prima duminica după sărbătoarea schimbării la Faţă a domnului (6 august). la pelerinaj au participat aproximativ 500 de credincioşi. Pe lângă liturghia solemnă, oficiile divine, din această zi, au fost: după liturghie s-a făcut parastas în amintirea mitropolitului dr. ioan Vancea de buteasa şi pentru eroii neamului, apoi s-a oficiat sfinţirea apei şi Maslu pentru cei bolnavi. au mai participat: preotul mănăstirii Vasile Pleşiug, parohul gheorghe Himăruş de la nădăjdia, pr. Marcu Petru din Hunedoara, Primpretorul gheorghe Pop delegatul prefectului Hunedoarei şi primarul ioan Modălea din teliucul superior. Potrivit tradiţiei locale, această dată a coincis şi cu hramul mănăstirii, prilej de horă ţărănească. Veniturile acestei hore ţărăneşti au fost de 6522 lei, bani care au intrat în întregime în fondul bisericii . alte locuri de pelerinaj au fost la toteşti, unde se afla

o Mănăstire a călugărilor iezuiţi. acest pelerinaj se desfăşura în fiecare a treia duminică, după rusalii. Un alt loc de pelerinaj a fost în scăiuş, comună situată la 25 de kilometri de lugoj, unde, în anul 1934, icoana sfintei Fecioare Maria a lăcrimat .

Prilej de sărbătoare pentru parohiile unite ofereau şi vizitele pastorale făcute de arhierei. de obicei sosirea lor era precedată de misiuni. Vizitele acestea erau benefice pentru credincioşi, în special pentru întărirea credinţei.

Un loc deosebit în această perioadă îl ocupă şi pelerinajele la roma:

- 19-31 mai 1925, sub conducerea episcopilor Frenţiu, Hossu şi nicolescu ; - august-septembrie 1929; - 1933, cu prilejul anului sfânt (150 români, inclusiv corul Hubic) ; - 7-22 mai 1936, sub patronajul episcopului Frenţiu, organizat de canonicul al. tăutu din oradea (62 pelerini) , - 24 aprilie-15 mai 1937, la inaugurarea colegiului Pio romeno, organizat de agrU . sergiu soica

iunie 2010

19

sfântul apostol petru

principele apostolilor III

Bazilica construită de împăratul Constantin avea formă de cruce latină, cu naosul central de 124/22 m şi părţile laterale de câte 10 m fiecare, dimensiuni impozante chiar şi pentru marile bazilici împărăteşti. În centrul cultului se găsea mormântul apostolului Sf. Petru, altarul principal al bisericii fiind aşezat chiar în spatele arcului construit deasupra mormântului de către acelaşi împărat Constantin, câţiva ani înaintea marii opere. Abia pe la sfârşitul secolului al VI-lea, papa Grigore cel Mare decide ridicarea pardoselii ce înconjura altarul la un nivel ce să permită transformarea

părţii superioare a arcului constantinian în altar papal, de unde să se celebreze liturghia chiar deasupra mormântului sfântului apostol. Ulterior, pe parcursul secolelor, zona altarului a fost supusă în repetate rânduri unor modificări structurale, fiind complet închise şi acoperite zonele de acces la moaşte.

Deşi nu se puteau vedea sau atinge osemintele apostolului, convingerea Bisericii a fost tot timpul aceea că piatra/stânca aşa cum l-a numit Isus (pe Petru), se găseşte în dedesubturile altarului, că această instituţie, precum şi clădirea în sine, Biserica, s-au întemeiat pe „stâncă”. Ce s-a întâmplt cu bazilica lui Constantin? De ce nu mai poate fi admirata splendoarea ei? Asemeni multor opere de artă ale antichităţii, şi acest edificiu măreţ dedicat Sfântului Petru a fost dărâmat până în temelie, pentru a face loc unui lăcaş de cult mult mai mare, modern pentru timpul său, care să asigure pomenirea veşnică a altor personaje din istoria zbuciumată a Bisericii. În secolul al XV-lea, clădirea era în stare de ruină şi Papa Iuliu al II-lea hotărăşte construirea unei noi bazilici de mare amploare.

Construirea edificiului actual, începută la 18 aprilie 1506, se sfârşeşte

20

iunie 2010

în anul 1612 în timpul Papei Paul al V-lea.

Bazilica este sfinţită la 18 noiembrie 1626, de către Papa Urban al VIII-lea.

Numeroşi arhitecţi şi artişti de prestigiu au contribuit la realizarea acestei opere: arhitectul Bramante iniţiază primele lucrări, Michelangelo execută proiectul cupolei, Rafael Sanzio modifică planul originar dintr-o cruce grecească întruna latină, Carlo Maderno completează faţada, Bernini desenează planul pieţei cu faimoasele colonade.

După ce am călătorit în timp preţ de mai multe secole, de la a doua parte a primului secol e.n. până în prima parte a celui de-al patrulea secol şi am ajuns la construirea actualei bazilici în mare parte realizată în secolul al XVIlea, să vedem cum a fost descoperit cimitirul îngropat de pe dealul Vatican. Întâmplarea a făcut, ca după moartea papei Pius al XI-lea, pe 10 februarie 1939, să fie descoperit unul dintre mausoleele oraşului ce se ascundea sub Grote. În testamentul său, Pius al XI-lea şi-a exprimat dorinţa să fie înmormântat cât mai aproape cu putinţă de Prinţul Apostolilor. După ce s-a fixat un loc potrivit aproximativ în centrul Grotelor pe partea stângă privind altarul papal, s-a început o lucrare de lărgire a spaţiului din jur, pentru a crea din grotele strâmte şi întunecate un loc accesibil pelegrinilor din întreaga lume. Cu ocazia lucrărilor, ajungânduse la o adâncime de 40 de cm, muncitorii Fabricii Sf. Petru au descoperit ceva suspect, care părea a fi partea superioară a unui zid: era de fapt faţada mausoleului lui Marcus Caetenius Antigonus. A fost o mare surpriză atât pentru muncitorii prezenţi, cât şi pentru arheologii cărora le-a fost permis accesul aici, doar persoane alese, de încredere, ale Vaticanului. În cele din urmă, corpul neînsufleţit al lui Pius al XI-lea a fost aşezat pentru odihna veşnică într-un alt loc, nu foarte departe de cel iniţial, şi, conform dorinţei lui, în imediata apropiere a mormântului

Prinţului Apostolilor.

Pe 2 martie 1939 a fost ales noul pontif, cardinalui Eugenio Maria Giuseppe Giovanni Pacelli, cel care a asumat numele de Pius al XII-lea. Acesta a văzut în descoperirea întâmplătoare din subsolul bazilicii vaticane o ocazie extraordinară pentru a continua săpăturile în jurul altarului papal cu scopul de a descoperi mormântul şi osemintele Sfântului Apostol Petru.

Cercetările arheologice au durat timp de aproximativ 11 ani (1939-1950) şi au fost îngreunate de o serie de factori de ordin economic, structural şi moral: probleme cu stabilizarea fundaţiilor bazilicii, ţinerea în secret a acestei descoperiri datorită anilor de război, dificultăţii găsirii surselor de finanţare a unei lucrări de acest gen, când datorită celui de-al Doilea Război Mondial necesităţile economice erau de cu totul altă natură, trebuia învinsă dorinţa de a dovedi cu orice mijloace (uneori chiar lipsite de profesionalism) prezenţa mormântului şi a moaştelor, printr-o obiectivitate pură şi un comportament ştiinţific.

Săpăturile au scos la iveală cele două coloane ale Trofeului lui Gaius, o mare parte a arcului lui Constantin, în întregime altarul papei Calixt al IIlea, zidul cu tencuială roşie ce oferea protecţie mormintelor din vale şi mai apoi integrat în unul dintre mausolee.

S-au descoperit o mulţime de morminte păgâne romane dar şi altele cu inscripţii creştine, unde se pot recunoaşte locaşe de veci ale unor pontifi chiar, din primele trei secole, aşa numitul „Câmp P”, adică cimitirul ad-hoc original, unde a fost înmormântat şi Sfântul Petru. Săpătruile au fost începute în 1939, şi prin 1941 zona de sub altarul principal era explorată în întregime.

Cu toate acestea, abia peste nouă ani, pe 23 decembrie 1950 avea să anunţe papa Pius al XII-lea prin intermediul marii descoperiri a epocii, a radioului (Radio Vaticana) găsirea locului în care a fost înmormântat iniţial Sfântul apostol Petru. Spunea el atunci că toate cercetările şi descoperirile arheologice ne fac să credem cu desăvârşire că locul în care a fost aşezat pentru odihna veşnică apostolul Petru se găseşte sub altarul principal a bazilicii din Vatican:

nu a afirmat că ar fi vorba de mormânul apostolului, ci doar locul unde a fost originar înmormântat, cândva în perioada cuprinsă între 64-67 d.c. oare care este motivul pentru care nu s-a enunţat găsirea mormântului? acel loc era gol! nu au reuşit să descopere osemintele: nu imediat şi nu acolo. ce s-a întâmplat deci cu moaştele? cineva, cândva le-a mutat din mormântul original, aşezându-le altundeva. cert este că la moartea lui Pius al Xii-lea în 1958, la mai puţin de 19 ani după începera săpăturilor arheolgice, acesta – probabil spre marea lui dezamăgire – nu avea informaţii prea clare despre soarta osemintelor.

Papei Pius al Xii-lea pe scaunul de pontif, i-a urmat Paul a Vi-lea, care probabil nefiind atât de pasionat de rezultatul cercetărilor, şi vrând să închidă o întrebare destul de incomodă lăsată deschisă de către predecesorul său, a angajat alţi cercetători, printre care oameni de ştiinţă de la Universitatea din roma, care aveau datoria de a prezenta în scurt timp un raport obiectiv şi complet cu ceea ce se putea afirma cu certitudine despre mormânt şi oseminte, şi ceea ce era de ordinul legendei sau al tradiţiei bisericeşti. din această ultimă echipă făcea parte dottoressa Margherita guarducci, o specialistă în epigrafe, care prin 1963 află întâmplător despre exisenţa unui fragment de tencuială a Peretelui roşu, cu nişte gravuri pe el, descoperit încă în primii ani ai săpăturilor, într-o deschizătură a unui perete construit perpendicular pe peretele roşu, unde de altfel mai erau şi nişte oseminte, dar căruia iniţial nu i s-a acordat o importanţă deosebită. osemintele găsite acolo în 1941 au fost aşezate (aşa cum s-a întâmplat cu toate oasele găsite în diferitele morminte din întreaga zonă) într-o cutie de lemn, pe care s-a marcat locul de provenienţă şi conţinutul mormântului, şi mai apoi

depozitate pentru câţiva ani buni întrun colţ întunecat al grotelor. descoperirea fragmentului de tencuială cu literele„p-e-t e-n-i”în greacă dispuse pe două rânduri şi cu mare probabilitate ultimele litere lipsă, au determinat-o pe dottoressa guarducci să considere că ar fi vorba de „Petros eni= Petru este aici”, şi că osemintele găsite iniţial în acea deschizătură din perete ar putea fi eventual moaştele sfântului apostol Petru. niciodată de la începuturile cercetărilor nu a mai fost nimeni atât de aproape de rezolvarea misterului, de găsirea moaştelor. logica pe care s-a bazat guarducci a fost că probabil, în absenţa moaştelor din acel loc, nimeni nu s-ar fi straduit să scrie pe perete, într-o poziţie de altfel foarte incomodă şi poate chiar cu mâna stângă (înainte ca acea deschizătură să fie astupată) „Petros eni – Petru este

aici”. cu ajutorul metodei carbonului 12 s-a arătat că oasele descoperite acolo aparţineau unei singure persoane, un bărbat robust, decedat cu aproximativ 19-20 de secole în urmă, cu vârsta cuprinsă între 60 şi 70 de ani. bazânduse pe aceste detalii, precum şi pe locul special în care se găseau oasele, modul în care au fost înmormântate (aşezate într-o cutie de marmură, învelite cu o mantea de catifea purpurie, ce se cuvenea doar împăraţilor), concluzia în 1963 a fost aceea că ar putea fi vorba despre moaştele sfântului Petru. abia 5 ani mai târziu, în 1968, atunci când i-au fost prezentate fragmentele de oase în cauză, papa Paul al Vi-lea aşezând 9 bucăţi într-o cutie specială în capela sa privată, a cerut să fie gravat pe aceasta: „osemintele despre care se crede că ar fi moaştele sfântului apostol Petru”. tot în 1968, osemintele au fost aşezate în mai multe cutii de plexiglas în acelaşi loc unde fuseseră descoperite iniţial în 1941, şi unde pot fi văzute până în ziua de azi de către cei cărora li se dă ocazia să treacă pe la mormânt şi să-şi exprime devotamentul faţă de cel care s-a văzut nevoit să plângă renegarea lui isus: un biet pescar din galileea, care prin simpla lui prezenţă

la roma, a schimbat cursul istoriei. rămâne întrebarea: dacă acestea sunt cu adevărat rămăşiţele pământeşi ale sf-lui Petru, cum de nu au fost găsite în mormântul originar? Foarte probabil au fost mutate în acest al doilea loc cu un nivel mai înalt, puţin după 313, de către împăratul constantin, aşezate aşadar în cadrul arcului construit de el (Memoria costantiniana). Mai mult chiar, deasupra deschizăturii unde până astăzi se află moaştele, pe aşa numitul „Perete g(rafiti)”, se desluşesc gravate manual în tencuială rugăciuni ce-l invocă pe apostol, împreună cu nume romane, sau abrevieri ale numelui lui isus. se pare că este vorba de un zid construit aici pe la mijlocul secolului iii, ce era parte a unui mic lăcaş de cult în imediata apropiere a mormântului, şi unde creştinii, după ce au trecut să se roage, au vrut să lase amintire mărturia prezenţei lor, scriind pe pereţi evocări către sfântul apostol împreună cu propriul nume, sau numele unei persoane dragi. se pote vedea de asemenea nivelul la care a fost ridicat de către grigore cel Mare zona altarului în jur de 600 d.c., pentru a face posibilă celebrarea liturghiei chiar deasupra mormântului. cu siguraţă avem la îndemână un număr limitat de semne şi dovezi ştiinţifice ale faptului că aceste oseminte ar putea fi cu adevărat moaştele apostolului Petru; din păcate nu sunt de aşa natură, încât să poată exclude orice îndoială. Până la urmă nici măcar pontiful Paul al Vi-lea nu a afirmat cu precizie că ar fi vorba de moaşte. deci, din punct de vedere ştiiţific, nu putem fi 100% siguri despre autenticitatea osemintelor. convingerea personală însă a celui care scrie, mai ales în urma experienţelor avute de-a lungul anilor cu persoanele pe care am avut onoarea şi bucuria să le însoţesc la mormânt, este accea că nu ştiinţa în sine trebuie să ne dea răspunsul, ci mai ales credinţa, exemplul unui umil pescar care a trecut prin toate dificultăţile tipice vieţii unui om, care a ajuns să îl renege pe isus, dar care, până la urmă, nu a ezitat nici o clipă să-şi dea viaţa pentru învăţătorul său. acest loc – aşa cum a făcut-o acum aproape două milenii – emană un har special, este nevoie doar de o inimă deschisă pentru a-l primi! cristian Micaci

iunie 2010

21

codul canoanelor bisericilor răsăritene

o colecţie de legi II

Cum ia naştere Dreptul Canonic?

Aş dori să mă opresc puţin asupra colecţiei celor 85 de Canoane Apostolice, care reprezintă un punct crucial în evoluţia ideii de normă sau canon bisericesc.

Înainte de toate găsesc util faptul de a explica provenienţa cuvântului canon şi cum ajunge acesta

să definească termenul de normă cu precădere ecleziastică. «Termenul “canon” κάνών este foarte apropiat de cuvântul ebraic “qaneh” care înseamnă trestie; în greacă κάννά – trestie; latină canna, ae – trestie. Din trestie în antichitate se fabricau aşa zisele canna metrica, care corespund ideii actuale de metru ca şi unitate de măsură pentru a determina lungimea unui corp sau obiect. Acest cuvânt canon era folosit în mai multe domenii din acea vreme: în etică avea sensul de criteriu (măsură), prin care se putea deosebi binele de rău; în ştiinţele politice era folosit ca şi criteriu (măsură, normă, parametru) al înţelepciunii în ceea ce priveşte luarea unei decizii bune şi înţelepte; în gramatică era folosit în sensul de regulă gramaticală, tot ca şi criteriu al unei ştiinţe cu anumite norme de respectat» .

La început, cuvântul canon în domeniul religios-creştin îşi face

22

iunie 2010

intrarea doar pentru a însuma în mare principiile fundamentale care au un criteriu normativ şi de respectat în biserică. Abia în 341, în Sinodul local din Antiohia Siriei, pentru prima oară termenul canon este folosit în sensul de a defini atât cele 25 de decizii (hotărâri) disciplinare adoptate, cât şi pentru hotărârile (normele) emise în cadrul primului Conciliu Ecumenic din Niceea (325). Doar din acest moment se poate vorbi despre canonul ecleziastic ca şi normă juridică, cu caracter de lex (lege), care corespunde sensului din zilele noastre.

În această culegere a celor 85 de canoane, poate fi recunoscută evoluţia şi trecerea de la aşa zisul “drept cu caracter liturgic” la Dreptul Canonic Bisericesc în sensul strict al cuvântului.

Astfel se explică şi apariţia câtorva din aceste canoane apostolice cum ar fi de exemplu canoanele 14 şi 15 în canonul 15 din Niceea I, unde acestea au fost practic reluate şi a fost clar reconfirmat caracterul de normă autoritară cu un caracter juridic deplin; canonul 44 apostolic în canonul 17 tot din Niceea, etc. Câteva secole mai târziu, întreaga colecţie a celor 85 de canoane apostolice avea să dobândească un caracter independent, iar canoanele sale aşa cum am afirmat anterior au fost acceptate şi confirmate ca norme universal valabile pentru întreaga Biserică creştină de către Conciliile ecumenice. Formula cu care au fost propuse canoanele este una stereotipă şi a rămas neschimbată de-a lungul istoriei până în zilele noastre, ca ceva caracteristic doar pentru o normă bisericească. Cuvântul care denotă cum spuneam forma unei norme sau a unui canon bisericesc este conjuncţia “Dacă”. De exemplu, canonul 84 al Sfinţilor Apostoli: «Dacă cineva ar ocărî fără dreptate pe împărat (cârmuitor), sau pe dregător, să sufere pedeapsa, şi de este cleric, să se caterisească (să fie lipsit de ordinul sacru), iar de este laic să se afurisească (îndepărtat din biserică)» . Structura alcătuirii normelor reflectă încă influenţa mentalităţii ebraice, care prevedea măsuri pentru cazuri concrete (daca cineva nu…, atunci … aspectul

punitiv). În comparaţie, sistemul juridic roman era bazat pe categorii abstracte şi pe instituţii publice şi private.

Cele 85 de canoane apostolice acoperă un număr mare de tematici diverse ca şi: condiţiile necesare unui candidat pentru a fi hirotonit diacon, preot sau episcop; clerul căsătorit; postul; statutul clerului, drepturile şi obligaţiile acestora; excomunicarea; botezul şi Sfânta Împărtăşanie; limitele jurisdicţiei teritoriale ale unui episcop; bunurile bisericeşti; sancţiuni pentu cei care aduc injurii autorităţilor civile; cărţile inspirate şi cele apocrife; dreptul penal; simonia; căsătoria; interzicerea de a vorbi cu evrei etc.

În perioada anterioară a aşa numitei pax constantiniana, (pacea constantinină se referă edictul din Milano, care pune capăt persecuţiilor celor care îl urmau pe Cristos), majoritatea creştinilor sunt cetăţeni romani convertiţi la creştinism, supuşi sistemului juridic roman, inclusiv preoţii şi episcopii.

În ceea ce privea chestiunile cu caracter public ale comunităţilor creştine ca de exemplu: actele de vânzare-cumpărare, donaţiile, procesele etc., creştinii respectau sistemul de drept roman, în schimb atenuarea unui conflict între membrii comunităţii fără prea mari urmări, era rezolvat pe cât posibil în interiorul comunităţii conform versetelor 25 şi 26 din Matei capitolul 5, unde Cristos îndeamnă: «Împacă-te cu duşmanul tău cât timp eşti încă pe drum laolaltă cu el, pentru ca duşmanul tău să nu te dea pe mâna judecătorului autorităţii, iar tu să sfârşeşti în închisoare.

Cu adevărat îţi spun că: nu vei ieşi de acolo până nu ţi-ai plătit şi ultimul ban din ceea

ce datorezi». după edictul Împăratului constantin din 313, prin care creştinismului i se acordă libertate de exprimare publică şi iese din umbra persecuţiilor romane, dreptul canonic ajunge inevitabil să se impună alături de «structura romană şi cultura greacă, care într-un rezultat final al simbiozei

în societate şi în timp ca şi comunitate religioasă cu un specific al său propriu, folosind tot ceea ce este necesar şi licit ca să poată fi realizată partea doctrinală. aici intră şi dreptul ca şi disciplină alături de celelalte materii legate de religie ca: morala, teologia, liturgica, pastorala-socială, filosofia, istoria, muzica etc. toate acestea, nu sunt altceva decât mijloace prin care creştinismul face tot posibilul ca să ajungă la scopul său final, indicat de către propria doctrină, adică conducerea omului la dumnezeu şi mântuirea sufletelor (salus animarum) ca şi cel mai de preţ lucru de dorit în această existenţă.

Un al doilea pas important în evoluţia dreptului canonic îl reprezintă perioada conciliară. În acel context istoric, biserica s-a bucurat de tot sprijinul autorităţii imperiale romane, putând astfel elabora o normativă ecleziastică într-o formă mult mai solemnă decât până atunci, conferind un caracter public-oficial acelor întruniri cunoscute sub numele de concilii ecumenice. alexandru Ploştinaru

între cele trei elemente aveau să dea naştere peste câteva secole imperiului bizantin» . biserica, încadrându-se perfect între aceste elemente greco-romane, le va folosi pe acestea asimilându-le în toate aspectele dimensiunii sale ecleziastice, pentru a-şi îndeplini misiunea sa soteriologică (de mântuire a oamenilor făcând cunoscut pe pământ mesajul divin).

Până acum am putut observa cum naşte o comunitate religioasă, în cazul nostru cea creştină. cum acesta încearcă, să se organizeze pentru o mai bună funcţionare şi auto conştientizare a rolului său, adoptând norme la început cu caracter ritualo-liturgic, apoi reguli de organizare şi disciplină pentru membrii propriei comunităţi, imprimând acestor norme un caracter juridic tot mai pregnant inspirându-se iniţial din modelul semitico-ebraic, apoi adoptând tot mai mult categoriile juridice romane. ideea de a avea norme proprii interioare, într-o comunitate activă cu caracter religios, diferite, dar nu şi în contradicţie cu cele teritorial-politice, face parte din normalitatea, diversitatea şi complexitatea naturii umane care astfel se exprimă în toate dimensiunile sale. comunitatea creştină este una care adună sub mantia sa oameni din diferite culturi, cu diferite concepţii de viaţă, din diferite pături sociale, din diferite teritorii şi de diverse vârste, dar ceea ce dă unitate acestui grup sunt 2 lucruri: 1. doctrina pur religioasă şi mesajul propus.

2. Puterea de a se autoguverna, organiza, disciplina şi adapta iunie 2010

23

Despre necesitatea

orelor de religie

În ultima vreme s-a aprins o dezbatere susţinută referitoare la necesitatea orelor de religie. Apariţia acesteia în spaţiul public românesc nu este deloc neaşteptată, dacă ţinem cont de paradigma culturală post-modernă care amprentează încă societăţile dezvoltate, provocând un proces social atât de răspândit, încât numirea sa a devenit deja un clişeu, şi anume secularizarea.

Din păcate, această dezbatere produce în sânul societăţii o polarizare puternică în jurul a două curente fundamentale: creştinismul, ai cărui reprezentanţi se declară în favoarea orelor de religie, şi ateismul (sau agnosticismul), ai căror reprezentanţi critică vehement menţinerea orelor de religie în şcoli. Dată fiind această puternică polarizare a societăţii în jurul unui subiect atât de sensibil, este imperios necesar ca cei ce se implică în această dezbatere să o facă într-un mod responsabil, lăsând să predomine dezbaterea de idei şi nu spiritul unei critici neconstructive.

Pentru început, se cuvine să trecem în revistă principalele argumente ale celor care doresc eliminarea orelor de religie din curriculum-ul şcolar. În primul rând se invocă faptul că religia nu ar fi o metodă obiectivă de cunoaştere şi, prin urmare, o materie cu totul nonştiinţifică, ceea ce ar însemna că nu merită introdusă în programa şcolară. Un alt argument, pe care se marjează poate cel mai mult, se referă la derapajele

24

iunie 2010

Bisericilor în latura lor instituţională. În fine, există un al treilea argument foarte frecvent care se bazează pe observaţia că statele profund religioase ar fi mult mai înapoiate economic decât statele ne-religioase.

Interesant este faptul că poziţia celor care se opun orelor de religie este extrem de fluctuantă, iar argumentele lor tind să fie mai mult argumente împotriva Bisericii ca instituţie decât a religiei în sine. În acest sens, se creează un fel de melanj tip new-age în care opozanţii orelor de religie iau tot ce e rău de la fiecare confesiune creştină în parte.

Astfel, în discursul lor apar scandalurile de pedofilie ce zdruncină Biserica Catolică, fundamentalismul habotnic ce este des întâlnit în Biserica Ortodoxă, agresivitatea religiei islamice etc. Din punct de vedere argumentativ, acest demers nu este nici onest şi nici logic, pentru că prezintă trunchiat anumite informaţii care sunt scoase din context.

Aceasta este cea mai pură formă de manipulare, chiar dacă, culmea, religia este acuzată de cele mai multe ori de acest procedeu. Putem admite că uneori religia poate manipula, dar, în această formă, argumentaţia agnostică şi atee nu face altceva decât să manipuleze. Să luăm pe rând argumentele: 1. Religia ca materie şcolară

Faptul că religia nu este o materie ca toate celelalte este un fapt cât se poate de evident, dar acest lucru

nu înseamnă că ea trebuie eliminată din programa şcolară, ci, mai degrabă, că forma de predare a religiei ar trebui reevaluată şi, probabil, uşor modificată.

Dar să revenim la argumentaţia pe care ne-am propus-o! Este cât se poate de evident faptul că observaţia ştiinţifică nu poate da o explicaţie exhaustivă asupra realităţii. De altfel, marii oameni de ştiinţă nu au considerat niciodată că ar fi aşa. Începând de la Descartes şi Newton, ştiinţele naturii sunt acele activităţi umane de sondare a realităţii care se bazează pe experimentul ştiinţific repetabil din care se poate deduce modul de funcţionare a materiei. Obiectul formal al ştiinţelor, şi prin urmare al cunoaşterii ştiinţifice, este lumea materială, chiar dacă astăzi avem de-a face cu foarte multe forme ale materiei ce nu pot fi observabile cu ochiul liber.

Obiectul formal al religiei este plasat într-o cu totul altă dimensiune decât cea ştiinţifică, şi anume în sfera imaterialului. Prin urmare, religia sondează realitatea cu alte instrumente şi la un alt nivel, care nu poate fi sondat ştiinţific. De altfel, acei oameni de ştiinţă care pretind că-şi pot extinde sfera de sondare dincolo de lumea materială comit o eroare epistemologică şi devin ei înşişi neştiinţifici. Pentru formarea omului, religia, literatura, muzica sau pictura sunt la fel de importante precum matematica, fizica, chimia sau biologia. Prin urmare, religia nu trebuie predată în şcoli pentru că este o metodă ştiinţifică de cunoaştere, ci pentru că, alături de celelalte discipline non-ştiinţifice, ea este indispensabilă formării umane, pentru că modelează partea nevăzută a omului. Datorită obiectului lor formal diferit, disciplinele ştiinţifice şi cele non-ştiinţifice nu sunt contradictorii, ci complementare. Acest lucru nu este subliniat doar de teologi, ci şi de către mari oameni de ştiinţă precum Heisenberg sau Planck.

Prin urmare, studiul religiei este, în context şcolar, un act de cultură şi nu un proces de înregimentare într-o anumită tabără, iar acest act le-ar putea furniza viitorilor adulţi instrumentele necesare pentru a scruta realitatea în toată complexitatea ei şi nu doar la nivel ştiinţific.

2. inStituŢia BiSeriCii recentul scandal de pedofilie în care este angrenat Vaticanul nu face altceva decât să dea apă la moară celor ce susţin că studiul religiei este ilegitim datorită faptului că la nivel instituţional biserica dă greş. după cum am menţionat, cei care recurg la acest argument fac o listă cu ceea ce este rău în fiecare biserică creştină, crezând că astfel au construit un argument.

la nivel de logică formală, orice argument trebuie să aibă cel puţin două premize, una majoră şi una minoră, din care se deduce în mod direct o concluzie printr-un proces logic ce se numeşte inferenţă. Premizele trebuie să fie adevărate, iar concluzia să decurgă în mod natural din acestea. astfel, din punct de vedere logic, o enumerare a defectelor bisericii urmată de concluzia conform căreia religia nu trebuie studiată la şcoală nu este un argument. În primul rând pentru că premizele nu sunt legate între ele, iar religia ca disciplină şcolară şi instituţia bisericii nu sunt unul şi acelaşi subiect, or, într-un argument logic, subiectul concluziei şi subiectul premizei majore trebuie să fie identice. trecând discursul în sfera unei dezbateri de principii, putem să menţionăm că nu toţi preoţii sunt pedofili, la fel cum nu toţi medicii sunt criminali şi nu toţi profesorii incompetenţi. astfel de generalizări sunt periculoase, pentru că subminează principiul raţional al unei dezbateri în favoarea unei abordări pătimaşe a subiectului.

Vrând, nevrând, biserica este singura instituţie care există neîntrerupt de 2000 de ani, iar acest lucru ar fi imposibil dacă ea ar fi exclusiv aşa cum o descriu unele cercuri. Şi totuşi, biserica este purtătoarea unui mesaj distinct de ea însăşi. biserica nu se predică pe ea însăşi, ci îl predică pe Hristos. Prin urmare, instituţia bisericii are două dimensiuni: una umană (a oamenilor care o compun) şi una spirituală (a mesajului pe care îl transmite). imperfecţiunea emiţătorului nu presupune

falsitatea mesajului! obiectul religiei ca materie de studiu în şcoli este mesajul în sine, şi nu emiţătorul care-l vehiculează.

3. BiSeriCa şi DeZVoltarea eConomiCă la o primă vedere, dezbaterea asupra relaţiei dintre biserică şi dezvoltarea economică a unui stat pare a fi foarte recentă, dar nu este aşa. sub alte forme ea a existat deja în antichitatea grecească, iar în contextul modernităţii ea a fost propusă acum mai bine de un secol prin Max Weber, care era de părere că decalajele economice dintre occident şi orient s-ar datora religiei. conform teoriei lui Weber, dezvoltarea statelor occidentale se datorează eticii protestante, care a pus mai mult accent pe libertatea individuală (inclusiv aceea de a gândi sau citi biblia), ceea ce a condus la creionarea capitalismului. deşi această teorie nu poate fi acceptată fără rezerve, este, totuşi, destul de evident că protestantismul a recunoscut acum 500 de ani anumite aspecte pe care biserica catolică le-a recunoscut doar după conciliul Vatican ii iar biserica ortodoxă refuză, în mare parte, să le recunoască chiar şi astăzi. oricum, această teorie nu poate fi folosită nicidecum pentru a susţine eliminarea orelor de religie, întrucât dezvoltarea economică a ţărilor occidentale a fost puternic influenţată de religia creştină, în versiunea ei protestantă. americanii sunt, şi astăzi, un popor extrem de credincios, însăşi constituţia statelor Unite ale americii menţionându-l pe dumnezeu în repetate rânduri. anglia s-a dezvoltat, în aceeaşi măsură, ca o naţiune profund creştină, la fel ca şi germania de altfel. Prin urmare religia creştină în sine a avut un rol foarte important în dezvoltarea economică a statelor, chiar dacă nu în varianta sa ortodoxă.

Pe de altă parte, toate confesiunile creştine in corpore au propus umanităţii un set de valori pe baza cărora s-au formulat drepturile omului şi anume: demnitatea fiecărui om în parte, libertatea interioară, dreptatea etc. toate acestea sunt roadele creştinismului, chiar dacă vrem să recunoaştem sau nu.

ConCluZii eliminarea orelor de religie ar fi un demers extrem de inoportun, datorită faptului că orele de religie sunt un act cultural care deschide orizonturi noi. obiectul orelor de religie nu este credinţa în sine, căci aceasta este strâns legată de comunitatea eclezială, deci de spaţiul bisericii. la şcoală se propagă mesajul transmis de Hristos omenirii, un mesaj care, pe orice parte ar fi întors, nu este un mesaj negativ.

Faptul că în românia ar trebui predată religia creştină nu mi se pare un scandal. cu toţii suntem născuţi „aici” şi „acum”, purtând o amprentă identitară din care creştinismul face parte. acest lucru nu înseamnă că trebuie să desconsiderăm celelalte religii, dar, în aceeaşi măsură, nu trebuie să ne desconsiderăm nici pe noi ca europeni, români şi creştini prin negarea identităţii. ca şi practică ritualică, religia rămâne mereu un demers pe care îl decide fiecare în parte, dar ca şi suport cultural, religia este un bagaj de care ar fi absurd să ne dispensăm! dan Pătraşcu

iunie 2010

25

lUcian bernHard &

reMBrant la tiMiŞoara

opera naȚională romÂnă de elevii studioului de dans Hellen timiȘoara ganser repertoriul lunii iunie 2010 duminică, 20 iunie 2010, ora 13.00 PoVeste de Vară - spectacol susținut de elevii studioului de dans “arabesque stars”, prof. adriana și constantin gâdea

timișoara și va conține 100 de gravuri ale celebrului pictor olandez. lucrările, care aparțin cabinetului de stampe ale bibliotecii academiei române din bucurești, vor putea fi admirate din data de 3 până pe 30 iunie 2010. colecția cuprinde o serie de autoportrete ale artistului din deceniul patru al secolului teatrul german De Stat XVii: autoportret cu fruntea încreţită (1630), autoportret cu gura deschisă sâmbătă, 19 iunie 2010, ora 19.00 (1630), autoportret cu bonetă şi eşarfă shaking shakespeare (Premieră) - colaj (1633), autoportret cu sabia ridicată. pe texte de William shakespeare.

Prețul biletului este de 10 ron.

Sport:”StreetBall 2010”

Un eveniment sportiv așteptat Miercuri, 2 iunie 2010, ora 19.00 tosca - operă în trei acte de g. Puccini de mult de baschetbaliștii timișoreni este streetball 2010. În zilele de sâmbătă, 19 iunie, începând cu ora 10:00, și Vineri, 4 iunie 2010, ora 19.00 dancing QUeen - Povestea unei duminică, 20 iunie, tinerii pasionați de acest sport sunt așteptați pe terenul cariere: balet-rock în două acte.

Muzica din repertoriul Formației Queen. de baschet al Universității de Vest timișoara pentru a intra în competiție. libretul: Jens neundorf. ansamblul de balet al operei naționale streetball-ul este un sport modern, varianta „de stradă” a baschetbalului. În române timișoara. mod normal, regulile sunt la fel ca cele spectacol pe muzică înregistrată ale baschetului, însă nu sunt neapărat duminică, 6 iunie 2010, ora 19.00 obligatorii. cei care joacă decid înainte traViata - operă în trei acte de g. Verdi. de începerea jocului regulile şi miza. la baza operei stă romanul lui alexandre dumas fiul, dama cu camelii. eXpoZiŢie:”remBranDt miStiCul Miercuri, 9 iunie 2010, ora 19.00 - oglinDit În graVura Sa” rigoletto - operă în trei acte de g.

Verdi duminică, 13 iunie 2010, ora 11.00 gala Micilor balerini - spectacol susținut de elevii studioului de dans ana Valkay luni, 14 iunie 2010, ora 19.00 regina, PrinȚesa Și croitoreasa spectacol de balet susținut de elevii școlii de balet rodica Murgu Vineri, 18 iunie 2010, ora 18.00 MotanUl ÎncălȚat de c. trăilescu operetă pentru copii, în 3 acte bazată pe basmul lui charles Perrault. libretul: tudor Muşatescu şi nina stoiceva expoziția-eveniment va avea duminică, 20 iunie 2010, ora 11.00 PrinȚesa lebădă - spectacol susținut loc la Palatul baroc din Piața Unirii

26

iunie 2010

eXpoZiȚia De piCtură ”În mieZul luCrurilor” galeria calina organizează în perioada 25 mai - 30 iunie, la Halele timco (str. circumvalațiunii nr. 8-12), expoziția de pictură contemporană denumită ”În miezul lucrurilor”. În cadrul evenimentului vor fi reunite lucrări semnate de artiștii daniel brici, gheorghe Fikl, andreea Foanene, cosmin Haias, robert Koteles, liliana Mercioiu Popa, sorin neamțu, laurian Popa, andrei rosetti, sorin scurtulescu, cristian sida, alina-ondine slimovschi, reka Ugron si Mihai Zgondoiu.

Vernisajul va avea loc marți, 25 mai, la ora 18,00, iar programul de vizitare va fi de luni până vineri, între orele 11,0019,00 și sâmbătă, între orele 11,0016,00. părintele logo-urilor BoSCH Și auDi - la muZeul De arta Până în data de 6 iunie, la Muzeul de artă, pasionații de publicitate mai pot admira lucrările lui lucian bernhard. numele artistului aduce aminte de logo-uri ale unor firme importante, precum bosh, audi sau Pelikan, el fiind considerat unul dintre cei mai importanți designeri grafici din secolul trecut. expoziția este organizată de centrul cultural german timisoara și institutul german pentru relații externe, în colaborare cu Muzeul de artă timișoara și se află la etajul i al Palatului baroc din Piața Unirii. andrada Mişcă

Mulţumim celor care au făcut posibilă apariţia acestui număr al revistei noastre. dumnezeu să-i binecuvinteze!

Pentru fiecare număr al revistei căutăm un sponsor care să acopere 25% din cheltuieli.

aBonamente: Abonamentele se pot face plătind în avans contribuţia recomandată pentru susţinerea revistei, corespunzătoare numărului de apariţii dorit. Abonamentele se fac prin PAROHIE, sau se poate trimite contribuţia pentru abonament prin MANDAT POŞTAL la adresa: OPRIŞA Mihai Răzvan Str. Holdelor, Bl. B91, Sc. B, Ap.5, 300270 Timişoara, jud. Timiş.

Vă rugăm să menţionaţi pe mandat “Abonament Reînvierea”, numele şi adresa unde să vă trimitem revista, eventual şi totalul de exemplare dorit dacă doriţi mai multe din acelaşi număr.

Contribuţia recomandată pentru abonamenul pe lunile iulie-decembrie 2010 este de 30 RON.

SuSŢinerea reViStei: În momentul de faţă 25% din costul revistei este susţinut de către episcopie, 25% de către binefăcători, iar 50% de către credincioşi prin contribuţia pentru revistă. Rugăm pe toţi cei care ar putea ajuta la acoperirea unei părţi din cheltuielile de tipărire să facă acest gest de caritate şi de cultură în acelaşi timp.

Dumnezeu să răsplătească acest efort şi să vă binecuvinteze.

Toţi binefăcătorii vor fi pomeniţi la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

ContriBuŢia reComanDată: Pentru a sprijini revista, contribuţia recomandată pentru fiecare număr este de 5 ron.

iunie 2010

27