REÎNVIEREA 7-8/2010

revista episcopiei române unite, Greco-Catolice, de lugoj  anul xi  nr. 134-135  7-8/2010  iulie-august

REÎNVIEREA (Sionul Românesc)

În acest număr:

sfântul prooroc ilie Ziua mondială a păcii pelerinaj la mariazell conciliile ecumenice clasa politică controversa filioque

CUPRINS caseta redacţiei Preşedinte de onoare: PSS Alexandru Mesian

pag. Secţiunea

articole

3

EDITORIAL

Încotro?

4-13

EVENIMENTE DIN EPISCOPIE

Sărbătoare în Serbia Cursurile de vară pentru perfecţionarea clerului Sfinţirea bisericii la Belotinţ, Petroşani şi Dobreşti Sărbătorirea hramului Mănăstirii “Preasfintei Treimi” Agenda viitoare: august-septembrie ...

14

BISERICA UNIVERSALĂ Mesajul Sfântului Părinte pentru ZIUA MonDIALă A PăCII

15

LITURGICĂ

Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul

16-17

ISTORIA NOASTRĂ

Unirea românilor cu Biserica Romei

18

MONOGRAFII CULTURALE

Ticvaniu Mare - Corul “Armonia”

19

PELERINAJ

Mariazell

20-21

TEOLOGIE DOGMATICĂ

Controversa Filioque I

22-23

TEOLOGIE - DREPT CANONIC

Sinoadele locale şi Conciliile Ecumenice I

24

REFLECŢII ŞI REFLEXII

omul şi structurile politice - Clasa politică

Director & Redactor şef: Pr. Răzvan Oprişa Comitetul de redacţie: Raimondo-Mario Rupp, Dan Pătraşcu, Adela Oprişa Responsabil ştiri: Raimondo-Mario Rupp Colaboratori articole: Dan Pătraşcu, Andrada Mişcă, Adela Oprişa, Alexandru Ploştinaru, Ana-Maria Cristea, Elena Ştefănescu, Gabriela Hajdu Concept grafic şi tehnoredactare: Pr. Răzvan Oprişa, Adela Oprişa Corespondeţa: Str. Holdelor, Bl. B91, Sc. B, Ap. 5, 300270 Timişoara, Timiş, România razvan.oprisa@gmail.com ISSN: 1844-8526 Tipar: S.C. Partoş SRL

25 26

Pedagogia divină - Pedagogia iubirii CULTURĂ

Recenzie film: The Curageous Heart of Irena Sendler Evenimente culturale timişorene

Întreaga responsabilitate privind exactitatea şi autenticitatea datelor prezentate în articole revine exclusiv autorilor acestora. Responsabilitatea pentru respectarea copyright-ului aparţine integral autorilor articolelor.

Căutăm ColaBoratori Cei care doresc să scrie articole spre a fi publicate în revista Reînvierea sunt încurajaţi să o facă. nu ezitaţi să ne scrieţi dacă aveţi nelămuriri.

Pentru a fi publicate, articolele trebuie să poată fi încadrate în una din secţiunile revistei.

Materialele trimise redacţiei nu se vor restitui. Redacţia nu este obligată în nici un fel să publice toate materialele propuse spre publicare. Întreaga responsabilitate privind exactitatea şi autenticitatea datelor prezentate în articole revine exclusiv autorilor.

Responsabilitatea pentru respectarea copyright-ului aparţine integral autorilor articolelor.

Le mulţumim tuturor colaboratorilor noştrii pentru efortul material şi intelectual depus. Dumnezeu să-i răsplătească cu sănătate şi har.

PRoBLEMA SoCIETăŢII ŞI A BISERICII

comuniunea

“unde-S mulŢi puterea CreŞte Şi pe net? Să ai un grup de prieteni cu care duŞmanul nu SporeŞte” să te întâlneşti să povesteşti? Păi cum să pierzi tu vremea aiurea când poţi trimite La citirea acestor cuvinte “din umbră” un SMS sau poţi posta un zâmbim, dar nu o facem pentru ca mesaj pe facebook. Ce să mai vorbim de ne aducem aminte de Moş Ion Roată mersul la Biserică... şi Cuza Vodă, de copilărie şi de aşa Iată deşi în jurul nostru totul numitele proverbe şi zicători cu care converge spre egoism, răutate gratuită bunicii şi educatorii ne obişnuiau. şi individualism, putem găsi un loc Zâmbim pentru că ne simţim stânjeniţi unde lucrurile se întâmplă pe dos. Un de aceste cuvinte, ca şi cum am întâlni loc unde comunitatea şi comuniunea e o veche cunoştinţă pe care o ştim din pusă pe primul loc. Defapt nu locul e “de vedere dar al cărei nume nu-l mai ţinem vină” ci omul care sfinţeşte locul. E vorba minte. o vedem, ni se pare cunoscută, despre Mănăstirea Preasfintei Treimi, a am mai întâlnit-o undeva, dar ... atâta fraţilor Sfintei Cruci de la Giroc. tot. Zâmbim oarecum mecanic şi Cu răbdare şi mult praf înghiţit, încercăm să întoarcem capul sau să după ce se iese din Timişoara, se trece grăbim pasul pentru a nu fi recunoscuţi prin Giroc şi se parcurge drumul de de vechia cunoştinţă şi a nu ne face de pământ ce şerpuieşte pe lângă pădure, râs în eventualitatea unei discuţii. se ajunge la binecuvântata mănăstire.

România de azi se defineşte prin lipsa de comuniune. Dacă întrebi pe cineva de comuniune, se uită ciudat la tine şi eventual îţi dă un răspuns de genul: ce vrei de la mine, pe mine mă interesează persoana mea şi cel mult familia mea apropiată, nici măcar familia mea lărgită.

Această lipsă de apropiere afectează toate păturile sociale, iar exemple poţi găsi, fără să te oboseşti prea tare, la tot pasul. Vedem oameni Ceea ce frapează la început este sărăcia care se “bagă în faţă” la coadă, şoferi care locului, o sărăcie din toate punctele nu te lasă să treci pe zebră, funcţionari de vedere. Biserica e izolată ,mică şi care te refuză sau te amendează pentru de lemn, icoanele sunt de carton, vara simplul motiv că te pot umili, patroni e cald şi iarna frig, afară strâjuieşte o de firmă care nu-şi plătesc salariaţii Dacie ruginită cu un portbagaj legat cu “ca să nu li se urce la cap domnia” ... şi sârmă... Aceasta este prima impresie. exemplele pot continua la nesfărşit din Urmează faza a doua: întâlnirea. În păcate. scurt timp ajungi să faci cunoştinţă cu Dacă înainte de Revoluţie unul din cei doi călugări ieromonahi ai vrând nevrând se isca un oarecare mănăstirii şi totul se schimbă. Atenţia sentiment de comuniune impulsionat trece de pe partea materială pe partea de regimul opresiv la care eram supuşi, umană. Locul nu ţi se mai pare nici după anii ‘90 nu numai că am dezvoltat departe şi nici sărac pentru că, fără să-ţi o societate individualistă dar am ajuns dai seama, sufletul ţi se umple de pace. până în punctul în care să ne fie ruşine Uitându-te în urmă şi întrebându-te de orice formă de comuniune. Dacă stăm dece realizezi că ceea ce-ţi lipsea era bine să ne gândim singurele locuri unde comuniunea, adevărata prietenie, pe ne simţim bine în prezenţa mai multor care o găseşti aici, la mănăstire. oameni este acolo unde ne putem simţi nu e cazul aici să stăm să singuri: la calculator, la televizor şi la analizăm ştiinţific cum reuşesc cei cinema unde eşti singur tu cu ecranul, la doi călugări (Padre Davide şi Padre discotecă unde astăzi fiecare dansează Jo, după cum îi ştie toată lumea) să singur etc. Este aproape o ruşine azi să creeze această atmosferă de apropiere mergi la un concert, păi ce, nu poţi să-l sufletească. Voi aminti doar ce spune asculţi la căşti de pe iPod sau să-l vezi Hristos: “Căutaţi mai întâi împărăţia

lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” Mt. 6,33.

Poate vom avea tentaţia să spunem că e uşor să cauţi împărăţia lui Dumnezeu fiind în mănăstire şi nu în lume unde e mai greu. nu e chiar aşa, pentru că să cauţi această împărăţie nu înseamnă să stai doar cu nasul în cărţi de teologie sau de rugăciune, nu, ci pe lângă acestea să-l vezi pe Dumnezeu în cel de lângă tine. La acest lucru cu adevărat ne întrec pe departe aceşti doi călugări.

Să fie oare din cauza educaţiei din copilărie diferite de a noastră, sau din cauza studiilor teologice din capitala creştinătăţii catolice, nu ştiu să vă spun, dar cert este faptul că P. Jo şi Davide au înţeles că urmarea lui Hristos se face în iubire, dăruire şi umilinţă. Rămân tot timpul impresionat când mă gândesc cât de mult poate să conteze exemplul personal, in care popa nu doar spune ci şi face ceea ce spune.

Poate vă întrebaţi ce-mi veni acuma să ridic în slăvi nişte oameni. nu îi ridic în slăvi ci vreau “să-i scot în faţă” să îi arăt lumii pentru a vedea că se poate şi altfel. Valorile nu se nasc nici din egoism nici din minciună, cum din păcate clasa politică ne face să credem, ci din sacrificiu şi umilinţă. Îndemnul meu este să încercăm împreună să fim altfel, să fim mai comunicativi, mai iubitori.

Asta înseamnă să creştem valoric şi din punct de vedere spiritual şi social, să creştem împreună valoarea comunităţii noastre. Crescând valoarea comunităţii mele, creşte şi valoarea mea. Aşa cum nu mă simt vesel dacă în jurul meu sunt oameni trişti, aşa nu pot trăi bine dacă în jurul meu sunt oameni săraci şi nu pot să mă simt împlinit ca un adevărat creştin dacă în preajma mea lumea îl dispreţuieşte pe Dumnezeu. Deci cu adevărat “unde-s mulţi...” cu atât mai mult cu cât Hristos ne asigură că acolo unde ne vom aduna chiar şi doi sau trei în numele Lui, va fi şi El prezent.

Haideţi să luăm aminte la aceşti călugări şi întăriţi fiind de cuvântul lui Dumnezeu să începem să ne schimbăm mentalitatea şi să dorim cu ardoare acea metanoia predicată, începând cu Sf. Ioan Botezătorul, de toţi sfinţii de la începutul creştinismului până astăzi.

P. Răzvan oprişa iulie - august 2010

3

EVEnIMEnTE IMPoRTAnTE

Din episcopia De luGoJ

25 mai zi de SărBătoare pentru CredinCioȘii GreCo–CatoliCi din SerBia În a treia zi de Rusalii, pe 25 mai, la invitaţia Prea Sfinţitului Dzuro Dzudzar, Episcop greco-catolic, Exarh Apostolic de Serbia şi Muntenegru, Mons. Angelonarcis Pop, Vicarul General al Eparhiei de Lugoj împreună Părintele Faur Florin, paroh la Jamu Mare, Părintele Posteucă Leon, paroh la Surducu Mare şi Pr. Mihai Gherghel, paroh la Marcovăţ (Serbia), au participat la Vodiţa, principalul loc de pelerinaj al credincioșilor greco-catolici şi romano-catolici din Serbia. Vodiţa a devenit încă din anul 1987 pe lângă principalul loc de pelerinaj şi centrul de reuniune al tinerilor. E un loc de rugăciune dedicat Preacuratei Fecioara Maria. Anul acesta s-au împlinit 150 de ani de la construcția Bisericii. În Serbia la Ruski Krstur se află un loc de pelerinaj, unde în fiecare an credincioșii greco-catolici şi romano-catolici din Serbia şi nu numai se întâlnesc pentru a aduce rugăciuni Preacuratei Fecioare Maria.

Despre Vodița, nu se regăsesc multe date, doar mărturia preotului paroh care scria Episcopului că se întâmplă ceva în acel loc. Tradiţia vie a localnicilor este singurul martor. Cel mai vechi document despre Vodița este scrisoarea din Janko a Preotului Kopcaji către Episcopul din Krizevci în anul 1827. El ne dă o descriere preţioasă: “Pe teritoriul meu într-o parohie, pe drumul principal din Ruski Kerestur prin Brestovăț, nu departe de sat, există un izvor de apă, care este folosit de pelerini”. nu cu mult timp în urmă, locuitorii satului afirmă că au văzut ceva neobişnuit. Ei au văzut lumini puternice care se ridicau din acel loc, si s-au speriat. Si au mers să vadă despre ce este vorba. Când au venit acasă, au spus povestea la rudele și vecinii lor. Mulți dintre ei, conduși de curiozitate, au mers pe jos până la locul respectiv pentru a vedea cu proprii lor ochi dacă este adevărat sau nu. Unii dintre ei au văzut, cu uimire şi teamă, stele crescând din apă şi lumini similare de foc. De asemenea, au văzut oglindindu-se un corp de copil în apă. Acest lucru s-a repetat de mai multe ori. Aceste minuni au fost văzute de mai multe persoane în momente diferite ale zilei, făcând mulţime de oameni din alte locuri din jur să vină să vadă şi să se roage la locul de lângă fântână. În anul 1857 preotul Janko Gvozdzak a formulat o cerere de permis de a construi o biserică în Vodița. Episcopul de Krizevci în 29 martie 1857 se adresează Arhiepiscopului Shovsh, care a dat un aviz pozitiv și permisiunea pentru construirea Bisericii din Vodița.

Prima procesiune de vizitare a acestui loc din Vodița, a fost în anul 1853 când grindina a lovit domeniile de lângă Ruski Krstur. Această nenorocire a făcut ca poporul să se roage mai mult, alegându-se ca zi de pelerinaj a treia zi după Rusalii. Credincioşii au dedicat această zi Preacuratei fecioare Maria, rugându-o să aibă grijă de culturile și domeniile lor.

Amintim câteva date şi istorisiri mai importante despre acest loc de pelerinaj: 7 iulie 1817 – Prima apariție a Preacuratei Fecioara Maria în faţa capelei.

6 iunie 1822 – Două fete Elisaveta Ramac şi Ielena Vislavski la ora 11 au văzut-o pe Fecioara Maria îmbrăcată în haine frumoase.

1822 – 1823 – Diverse apariţii văzute de către lumea din jurul satului, peste 30 de vindecări, şi alte minuni.

1827 – Primul document scris de preotul Kopcaji, primele atestări documentare despre Vodița.

1856 – S-a construit o cruce in acel loc şi s-a sfințit fântâna.

1857 – Preotul face note despre vindecări. Două comisii au fost făcute în Timișoara, s-a primit permisiunea de a se construi prima capelă de lemn, permisiunea venind de la Krizevci şi Timișoara.

1859 – Construcția noii capele de către arhitectul Carl Gferner.

1861 – Cea mai veche icoană din capelă.

1863 – Preoții Romano-Catolici au primit permisiunea de a celebra Sf. Liturghie în Biserica din Vodița.

1894 – A fost construită casa lângă Biserică.

1941 – Au venit călugării bazilieni.

1983 – Vodița a devenit principalul loc de pelerinaj din Serbia.

4

iulie - august 2010

1-2 iunie SeSiunea de primăVară a Sinodului epiSCopilor BiSeriCii române unite Cu roma, GreCo-CatoliCă - Comunicat de presă – În perioada 1-2 iunie a.c. s-au desfăşurat la Blaj, Sediul Arhiepiscopului Major, lucrările sesiunii ordinare de primăvară a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice.

Au participat: Preafericirea Sa Lucian, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică; Preasfinţia Sa Virgil Bercea, Episcop de oradea; Preasfinţia Sa Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj; Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla; Preasfinţia Sa Ioan Şişeştean, Episcop de Maramureş; Preasfinţia Sa Mihai Frăţilă, Episcop auxiliar de Alba Iulia şi Făgăraş, Vicar al Bucureştilor; Preasfinţia Sa Vasile Bizău, Episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore. A fost absent, din motive binecuvântate, Preasfinţia Sa John Michael Botean, Episcop de St. George în Canton, ohio (SUA). Lucrările Sfântului Sinod s-au desfăşurat sub preşedinţia Preafericitului Părinte Lucian.

Sinodul a avut un caracter informativ-consultativ. În principal a fost analizate şi trecute în revistă activităţile celor opt comisii sinodale.

Sinodul a aprobat statutul Comisiei Sinodale Sociale şi modificărilor aduse Statutului Comisiei Sinodale TeologicoIstorice. A încredinţat Comisiei Liturgice pregătirea textelor pentru tipărirea principalelor cărţi de cult: Liturghier, Euhologhion, Evangheliar, Apostol, octoih, Penticostar; iar Comisiei pentru Educaţie Catolică definitivarea şi tipărirea manualelor de Religie pentru clasele V, VI şi a XI-a, respectiv a unor cărţi catehetice pentru preoţi şi copii. A fost aprobat Statutul de funcţionare al Sinodului pentru o perioadă de încă 7 ani şi a fost prelungită delegaţia Preşedintelui Romanian Greek-Catholic Association.

Pe ordinea de zi s-au mai regăsit teme de actualitate ale vieţii şi activităţii bisericeşti din ţară şi străinătate.

Lucrările Sinodului Episcopilor s-au desfăşurat într-o atmosferă de comuniune fraternă iar la final Preafericirea Sa Lucian a mulţumit Domnului pentru harurile primite, iar episcopilor pentru colaborare şi participare şi a transmis arhiereasca binecuvântare tuturor credincioşilor.

Proxima sesiune ordinară a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică se va desfăşura în perioada 26-28 octombrie 2010, la Blaj.

4 iunie interFerenŢe Culturale româno-FranCeze la paroHia imaCulata din deVa În data de 04.06.2010 credincioşii parohiei “Imaculata” din Deva, au avut plăcerea să ascultăm un concert de muzică modernă din creaţia compozitorilor Michel Cazeaux (Franţa) şi Irina odăgescu (România). Acest concert a fost susţinut de Corul “Lira” şi “orfeu” al Liceului de Muzică şi Arte Plastice “Sigismund Toduţă” din Deva.

Evenimentul s-a numit interferențe culturale deoarece aceşti doi compozitori promovează un stil de muzică diferit: unu adoptă stilul repetiţiei diferenţiate (Michel Cazeaux), pe când celălalt, o muzică tradiţional românească cu nuanţe moderne (Irina odăgescu).

De formaţie pianist, Michel Cazeaux a început studiul compoziţiei ca autodidact, apoi s-a decis să urmeze cursurile de scriitură componistică şi electroacustică ale Conservatorului din Montbeliard, la clasa profesorilor Laurent Riou şi Jacobo Banoni Chilingi. A obţinut de-a lungul anilor numeroase premii şi distincţii. A compus diverse lucrări de muzică de cameră, piese de pian, piese electroacustice şi multe altele.

Profesor Universitar Doctor la Universitatea naţională de Muzică din Bucureşti, compozitoarea Irina odăgescu este autoarea a circa 80 de opusuri cuprinzând muzică simfonică, vocal-simfonică, de balet, de cameră, instrumentală şi corală. Precum – cu câteva secole în urmă – Bach, Handel sau Mozart au încântat ascultătorii din sălile de operă şi din Biserici, tot aşa, aceşti doi compozitori contemporani nouă, au reuşit să adune în Biserica noastră numeroase aplauze. nu ne rămâne decât să ne bucurăm în Domnul, de cele oferite nouă; să-i mulţumim, pentru că există asemenea oameni care vin să se bucure împreună cu noi, să ne transmită şi nouă ceea ce ei au creat – cu ajutorul lui Dumnezeu. numai împărţind darurile şi harurile pe care le-am primit şi celorlalţi, vom putea să câştigăm de la Stăpânul nostru al tuturor vrednicia de slujitori buni şi credincioşi în împărăţia cerurilor.

Profit de ocazia aceasta, cu prilejul încheierii anului Sfintei Preoţii, să transmit tuturor acelora care accesează site-ul Bisericii noastre, şi nu numai: că a fi preot – slujitor al lui Dumnezeu pe pământ – înseamnă: a fi bun la suflet, iubitor de străini, bun, dar şi drept chivernisitor al harului primit prin Taina Hirotoniei, îndreptător, şi nu numai învăţător, al adevărului (pentru care Isus Cristos s-a jertfit pe lemnul Sfintei Cruci), iar dacă i se va cere, să fie acela care îşi va da viaţa pentru credinţa care a primit-o în dar de la Dumnezeu şi pentru turma încredinţată lui. Amin.

iulie - august 2010

5

6 iunie prima ÎmpărtăŞanie la luGoJ În Duminica a doua după Rusalii, pe 6 iunie, la Catedrala „Pogorârea Sfântului Spirit” din Lugoj a avut loc prima Sfântă Împărtăşanie a copiilor. Pregătirea copiilor de către Surorile Baziliene a devenit deja o tradiţie, începută încă din anul 1990.

Programul a început cu o procesiune a copiilor de la Centrul pastoral Episcop “Ioan Ploscaru”, însoţiţi de Surorile Baziliene, de preoţi şi de alţi copii şi tineri.

Sfânta Liturghie a fost celebrată de Mons.

Angelo, Vicarul General al Eparhiei de Lugoj, avându-i alături pe Pr. Ioan Pop, Parohul locului şi Pr. ovidiu Rănescu, paroh la Şanoviţa. Lectori au fost teol. narcis Ardelean şi Andrei Baici.

Răspunsurile au fost date de corul catedralei (“Reînvierea”), dirijat de D-na prof. olimpia Drăgan. Înainte de rostirea Crezului, cei 18 copii pregătiţi pentru prima împărtăşanie împreună cu toţi credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie au reînnoit promisiunile de la Botez.

La sfârşitul Sfintei Liturghii copiii au recitat poezii specifice pentru prima împărtăşanie. În semn de amintire de la acest deosebit moment, Mons. Angelo narcis le-a înmânat copiilor câte un rozar şi câte o diplomă.

După Sfânta Liturghie, bucuria a continuat cu o agapă la Casa Memorială “Episcop Ioan Ploscaru”, urmată de momente recreative.

7-11 iunie, 14-18 iunie S-au ÎnCHeiat CurSurile de Vară pentru perFeCŢionarea Clerului eparHiei de luGoJ În perioada 7-11 iunie şi 14-18 iunie 2010, la Centrul pastoral eparhial “Sfântul Vasile cel Mare” din Lugoj, str. Episcop Dr. Ioan Bălan nr. 4, a avut loc cea de a doua ediţie a Cursurilor de vară pentru perfecţionarea Clerului Eparhiei de Lugoj.

Scopul acestor cursuri este recapitularea cunoştinţelor teologice, actualizarea şi aprofundarea lor, prin intermediul unor module succesive de trei ani de studiu.

Astfel de cursuri au mai fost organizate în Eparhia noastră de Lugoj şi în vara anului trecut 2009; de asemenea vor continua şi în vara anului viitor 2011. Cursurile se desfăşoară în colaborarea şi cu sprijinul Asociaţiei „Renovabis” din Germania şi sunt structurate astfel: o parte de predare, o parte de aprofundare practică (seminar) şi o parte de evaluare. Prezenţa la cursuri a preoţilor s-a făcut în două serii: Seria întâi: 7 – 11 iunie 2010, iar seria a doua 14 – 18 iunie 2010.

Modulul organizat în anul 2010 a avut o programă de bază compusă din următoarele discipline: - Catehismul Bisericii Catolice: Probleme de credinţă şi mărturie a credinţei în lumea contemporană: poruncile prezentată de E.S. Mons. Episcop Alexandru Mesian; - Morală generală prezentată de Rev. Mons. Angelo-narcis Pop, Vicar General; - Drept Canonic II: Bisericile orientale catolice şi reevanghelizarea – Rev. Pr. drd. Coriolan C. Mureşan, Vicar Judecătoresc; - Vechiul Testament: Cuvântul lui Dumnezeu şi noua reevanghelizare – Lect. Univ. Pr. Dr. Călin-Daniel Paţulea, Rectorul Institutului Teologic de grad universitar „Bunavestire” de la Blaj; - Probleme legate de reforma liturgică – Rev. Pr. dr. Marius-Petru Pop, Consilier şi Secretar Episcopal.

Programul cursurilor a început pentru fiecare serie în ziua de luni 7 respectiv 14 iunie, la ora 9.00 şi s-a încheiat

6

iulie - august 2010

vineri 11 respectiv 18 iunie, la ora 12.00. În timpul fiecărei zile au fost 4 cursuri de câte 50 de minute fiecare (9.00-12.50), prânzul la ora 13.00, două ore de seminar şi evaluare (16.0017.50). În fiecare zi, la ora 7.20, s-a oficiat Sfânta Liturghie, urmată de micul dejun. Cazarea şi masa a fost asigurată la Episcopia de Lugoj. Cursurile, seminariile şi evaluările au fost susținute în Aula Magna a Centrului pastoral eparhial „Sfântul Vasile cel Mare”.

13 iunie SărBătorirea SFântului anton la luGoJ Începând de duminică, 13 iunie, de ziua Sfântului Anton, o părticică a trupului acestuia va rămâne veşnic la Lugoj. Ziua de duminică a fost consacrată în întregime evenimentului, programul religios durând până la ora 11 seara. PSS Alexandru Mesian a ţinut slujba de la ora 10.30. Au mai fost oficiate slujbe de adoraţie, devoţiuni către Sfântul Anton, rugăciuni şi binecuvântări, precum şi o procesiune cu moaştele în jurul catedralei. Cu acest prilej, au fost împărţite o mie de “pâini ale săracilor” – numite şi pâinile Sfântului Anton.

“Am hotărât să aducem moaştele Sf. Anton la Lugoj cu prilejul pelerinajului naţional din 2004, când relicvele acestuia au ajuns şi în oraşul nostru.

Atunci ne-am dat seama după mulţimea strânsă din toate confesiunile, ce efect de întărire a credinţei şi speranţă are acest sfânt”, ne-a declarat părintele protopop onorific Ionică Pop. Moaştele au fost expuse spre venerare în Catedrala “Pogorârea Sfântului Spirit”, însă ele vor rămâne cea mai mare parte a timpului în sediul Episcopiei lugojene, pentru a nu fi furate. Moaştele vor reveni în catedrală însoţite, în fiecare zi de marţi şi în fiecare an, de 13 iunie – ziua Sfântului Anton, făcătorul de minuni.

Găsitorul lucrurilor pierdute sau furate.

Sfântul Anton a rămas renumit prin aceste miracole.

El scapă de moarte, fereşte de rătăcirea de credinţă, apără de necazuri, primejdii şi ispite, însănătoşeşte suferinzii, păzeşte călătorii pe ape şi mai ales află lucrurile pierdute sau furate. oamenii se roagă sfântului pentru pace în familie, reuşită la examene, noroc, ocrotire contra duşmanilor şi pentru “pâinea cea de toate zilele”.(Cristian Ghinea) 20 iunie SFinŢirea BiSeriCii din BelotinŢ Duminică, 20 iunie 2010, într-o frumoasă zi de vară, a avut loc sfinţirea bisericii greco-catolice cu hramul “Înălţarea Domnului” din localitatea Belotinţ, comuna Conop, din cadrul Protopopiatului român unit greco-catolic din Arad, Eparhia de Lugoj, localitate amplasată într-un cadru pitoresc pe valea Mureşului, în judeţul Arad.

Această biserică a fost construită în anul 1938 şi a funcţionat timp de 10 ani, până în anul 1948, când a fost închisă o dată cu desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice din ţara noastră de către regimul comunist. După 62 de ani, cu ajutorul bunului Dumnezeu, biserica greco-catolică din Belotinţ a fost renovată şi este din nou deschisă tuturor creştinilor, indiferent de confesiune, care doresc să se roage şi să participe la oficiile liturgice. iulie - august 2010

7

Slujba de sfinţire a apei, sfinţirea bisericii precum şi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie au fost oficiate de un sobor de preoţi, în frunte cu Rvs. Mons. Angelo-narcis Pop, Vicarul general al Eparhiei de Lugoj, delegat al P.S. Alexandru Mesian, Episcopul Eparhiei Române Unite cu Roma Greco-Catolică din Lugoj, alături de care s-au aflat Rvs. Părinte Radu Vorindan, Protopopul român unit al Aradului, şi Rvs. Părinte Protopop on. Coriolan Mureşan, Consilier Eparhial şi Paroh al Parohiei „Arad-Centru”. Au mai concelebrat şi Prea Cucernicii preoţi din parohiile învecinate Belotinţului: Pr. Cristian Micu, parohul Juliţei, Pr. Romeo Bodea, paroh de Arad-Micălaca, Pr. ovidiu Crişan, paroh la Sântana, Pr. Florin Petrovan, paroh de Bârzava.

Răspunsurile liturgice au fost date de membrii corului Parohiei „naşterea Sfintei Fecioare Maria” din Arad (AradCentru). În cadrul Sfintei Liturghii au fost citite două decrete ale Prea Sfinţitului Părinte Episcop Alexandru Mesian, Episcopul Lugojului.

Primul decret s-a referit la numirea Administratorului parohial al Parohiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică din Belotinţ, în persoana Părintelui Florin Petrovan, parohul Bârzavei, care pentru o perioadă de timp se va ocupa de această nou-înfiinţată parohie.

Cel de-al doilea decret este documentul prin care Părintelui Florin Petrovan i s-a conferit demnitatea de Iconom Stavrofor şi crucea pectorală pentru meritele deosebite în activitatea pastorală desfăşurată, precum şi înfiinţarea sau reînfiinţarea unor parohii de pe cuprinsul Protopopiatului de Arad, dar şi pentru grija formării şi pregătirii a trei preoţi pentru Eparhia Lugojului. La Sfânta Liturghie a participat un număr impresionant de credincioşi. În cuvântul de învăţătură, Mons. Angelo-narcis Pop, Vicarul general de la Lugoj, a făcut referire la pericopa evangheliei zilei, evidenţiindu-se în special credinţa puternică a ofiţerului roman în Persoana Domnului nostru Isus Cristos, atunci când a cerut vindecarea servitorului său, aflat pe patul de moarte, ofiţer care a cerut doar un cuvânt de vindecare, din dragostea sa pentru un slujitor al său.

Monseniorul Angelo-narcis Pop a făcut o paralelă între starea omului bolnav din Evanghelie şi starea jalnică în care s-a aflat biserica greco-catolică din Belotinţ, biserică aflată până nu de mult într-o avansată stare de degradare, precum şi marea bucurie prilejuită de renovarea şi sfinţirea ei.

Lucrările de renovare a bisericii au fost efectuate sub directa îndrumare a Prea Sfinţitului Părinte Episcop Alexandru Mesian, Episcopul Lugojului.

Un merit deosebit pentru restaurarea bisericii din Belotinţ îl poartă Rvs. Părinte Protopop on. Coriolan Mureşan, Consilier Eparhial şi paroh de Arad-Centru care, împreună cu soţia Sfinţiei Sale, s-au preocupat cu cea mai strictă atenţie şi cu multă dăruire de organizarea parohiei, redobândirea clădirilor şi a pământului parohiei, de construcţia gardului împrejmuitor al bisericii şi al casei parohiale, şi de foarte multe alte activităţi. Toate aceste activităţi ale Părintelui Mureşan – alături de rezolvarea numeroaselor probleme ale Parohiei Arad-Centru şi ale celor legate de alte comunităţi greco-catolice din Protopopiatul Arad – se adaugă la noianul de roade obţinute ca un vrednic lucrător în Via Domnului.

După oficierea Sfintei Liturghii, toţi cei prezenţi au fost invitaţi la o agapă fraternă.

Programul liturgic al Parohiei Belotinţ este următorul: duminica şi în zilele cu sărbătoare de poruncă, Sfânta Liturghie se va celebra începând cu ora 18:00.

27 iunie Comemorarea epiSCopilor ioan SuCiu Şi iuliu HirŢea la BârzaVa Duminică, 27 Iunie 2010, după oficierea Sfintei Liturghii, în parohia cu hramul “Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel” din localitatea Bârzava, protopopiatul greco-catolic de Arad, a avut loc o slujbă de comemorare a Episcopilor Martiri PS Ioan Suciu, şi PS Iuliu Hirţea.

Acest parastas s-a oficiat la împlinirea a 57 de ani, de la trecerea la cele veşnice ale Preasfinţitului Episcop Dr. Ioan Suciu ( + 27 iunie 1953 ) şi a 32 de ani de la adormirea întru Domnul a Preasfinţitului Iuliu Hirţea ( + 28 Iunie 1978).

La Sfânta Liturghie, precum şi la oficierea parastasului Arhiereilor Martiri au participat un însemnat număr de credincioşi din cadrul Parohiei Greco-Catolice Bârzava.

8

iulie - august 2010

După ridicarea parastasului, P.C. Părinte Iconom Stavrofor Florin Petrovan parohul locului, a reamintit mulţimii credincioşilor prezenţi, spiritul jertfelniciei celor doi Arhierei Martiri al Bisericii Române Unite, precum şi curajul acestora în mărturisirea numelui lui Cristos Domnul, şi a Bisericii Sale, “Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică”, precum şi în urmaşul Sfântului Scaun Apostolic al Romei. În încheierea cuvântului de învăţătură a Prea Cucerniciei Sale, Părintele Petrovan, i-a îndemnat de cei prezenţi, să urmeze fără ezitări exemplul acestor doi Episcopi Martiri ai Bisericii noastre, fiind astfel împreună lucrători în Via Domnului nostru Isus Cristos.

24 iunie SărBătoarea Hramului paroHiei luGoJ ii Dimineaţa zilei de 24 iunie 2010 a fost una deosebit de festivă pentru credincioşii Parohiei Române Unită cu Roma, Greco-Catolică „naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” (Lugoj II) din Lugoj. Programul a început de la orele 9 cu Sfânta Liturghie. Alături de Mons. Angelo narcis Pop, Vicarul general al Episcopiei de Lugoj şi Rvs. Pr. Dr. Marius Petru-Pop, parohul locului, s-a aflat şi Rvs. Pr. Teodor Baba, protopopul Lugojului. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul „Reînvierea”al catedralei din Lugoj. La finalul Sfintei Liturghii, s-a oficiat un Parastas.

Programul zilei s-a încheiat cu o agapă în aer liber, pregătită cu generozitate de credincioşii acestei parohii.

11 iulie SFinŢirea unei noi BiSeriCi la petroŞani La 11 iulie 2010, în Duminica a şaptea după Rusalii, P.S. Sa Alexandru Mesian, Episcopul Eparhiei de Lugoj împreună cu P.S. Sa Episcop dr. Virgil Bercea, Episcopul Eparhiei de oradea s-au aflat în mijlocul credincioşilor din parohia Petroşani cu ocazia sfinţirii unui nou locaş de cult cu hramul „Bunavestire”. La eveniment alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale a participat şi o delegaţie de oaspeţi din parohia Freden şi din parohia Rheine (Germania), precum si numeroşi credincioşi din localitate şi din parohiile protopopiatelor de Valea Jiului, Haţeg şi orăştie.

Ceremonia religioasă a început la orele 10.00 cu oficiul sfinţirii apei, după care a urmat binecuvântarea bisericii, prin stropirea cu apă sfinţită şi ungerea zidurilor exterioare cu sfântul şi marele mir, în formă de cruce.

Sfânta Liturghie arhierească a fost pontificată de P.S. Alexandru şi P.S. Dr. Virgil, alături de Prea Sfinţiile Lor în jurul sfintei mese a altarului aflânduse: Mons. Angelo narcis-Pop, Vicar general al Eparhiei de Lugoj, Rvs. Mons.

Pavel Dragotă, Protopop de Haţeg şi Prelat Papal, Rvs. Silviu Lucian Bindea, Protopop de orăştie, Rvs. Prot. Florin Gatea, Protopop de Sebeş, Rvs. Prot.

Florin Vasiloni, Protopop de Sarmisegetuza, Rvs. Prot. Adrian nagy, Protopop al Văii Jiului şi un sobor numeros de preoţi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie

au fost date de corul parohiei „Sf. Ilie Tezviteanul”din orăştie.

P.S. Alexandru a acordat Părintelui Paroh Vasile Solomon titlul de Iconom Stavrofor (purtător de cruce) şi crucea pectorală, pentru meritele deosebite avute în parohia Petroşani şi filia Petrila.

Pr. Paroh Vasile Solomon a rostit apoi un cuvânt, în nume personal şi în numele credincioşilor păstoriţi, prin care a mulţumit Domnului şi tuturor celor care în numele Lui au contribuit la ridicarea bisericii din Petroşani. Părintele Solomon a mai mulţumit tuturor celor prezenţi: celor doi arhierei în primul rând, corului care a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, autorităţilor locale, şi tuturor credincioşilor iulie - august 2010

9

care au făcut posibilă finalizarea lucrărilor de restaurare a bisericii.

Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă fraternă.

Lăcaşul de cult nou-construit are un istoric aparte faţă de bisericile construite pe teritoriul Eparhiei de Lugoj. Terenul pe care se află biserica a fost acordat de Primăria Petroşani. Parohia „Sf. Hedwig” din Freden (Dieceza Hildesheim, Germania), a oferit parohiei Petroşani o biserică de lemn, construită în 1950 din panouri demontabile şi anexa la această biserică, cu condiţia ca să fie demontată şi transportată la Petroşani de către Episcopia Lugojului. În acest sens, din România s-au deplasat şapte muncitori împreună cu Rvs. Pr. Prot. on. Ciprian Barcan, paroh la oţelu Roşu şi administrator al patrimoniului Episcopiei de Lugoj. După două săptămâni de la începerea lucrărilor de demontare, biserica a ajuns la Petroşani. Transportul a fost suportat de către Asociaţia „Kirche in not” din Königstein (Germania). Lucrările de construire a noii biserici au început odată cu sfinţirea locului de biserică, la 13 iulie 2008.

18 iulie SFinŢirea BiSeriCii din doBreŞti În Duminica a opta după Rusalii (a Sf. Părinţi de la primele şase sinoade ecumenice), la 18 iulie 2010 P.S. Episcop Alexandru Mesian s-a aflat în Vizită Pastorală în localitatea Dobreşti, Protopopiatul Lugoj, unde s-a reluat activitatea pastorală după 62 de ani. Cu această ocazie s-a sfinţit noua biserică parohială „Sf. Ilie Tezviteanul”. Localitatea Dobreşti este binecunoscută în România, fiind locul de naştere al Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii ortodoxe Române.

Capela şi casa parohială din Dobreşti au fost lăsate în paragină după anul 1948, odată cu desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice.

Clădirea a fost demolată în anul 2010 deoarece era într-o stare avansată de degradare, pe acel loc construindu-se o nouă biserică, de dimensiuni mici, pentru a corespunde nevoilor acestei comunităţi. Sfinţirea locului de biserică a avut loc la data de 20 februarie 2010. Într-un timp relativ scurt de cinci luni, biserica a fost terminată, astfel la 18 iulie a avut loc sfinţirea acestei biserici.

La sfinţirea noului locaş de cult, au participat numeroşi credincioşi din Dobreşti, din parohiile învecinate şi din alte localităţi. La sosire P.S. Alexandru a fost întâmpinat cu pâine, sare şi flori de D-l Ing. Ioan Lăzărescu, primarul comunei Bara şi de d-l Dan Craşovan, primarul localităţii Balinţ, de Pr. Teodor Baba, Protopopul Lugojului, de P. C. Pr. Cristian olariu, administrator parohial la Dobreşti de alţi preoţi şi foarte mulţi credincioşi de toate confesiunile, în timp ce corul catedralei din Lugoj a cântat „Pe stăpânul şi arhiereul nostru … ”.

Ceremonia religioasă a început la orele 09.30 cu oficiul sfinţirii apei, după care a urmat binecuvântarea bisericii, prin stropirea cu apă sfinţită şi ungerea zidurilor exterioare cu sfântul şi marele mir, în formă de cruce. După ceremonia de sfinţire exterioară a urmat sfinţirea interioară, sfinţirea mesei altarului şi a tabernacolului, apoi s-au introdus în masa altarului relicvele Sfinţilor Cosma şi Damian.

Mons. Angelo-narcis Pop a dat citire HRISoVULUI care a fost introdus de asemenea în masa altarului.

A urmat Sfânta Liturghie Arhierească. Alături de Prea Sfinţitul Alexandru s-au aflat: Mons. Angelo Pop Vicar General, rvs. pr. prot. Teodor Baba, Pr. Cristian olariu, administrator parohial al locului, Pr. Inocenţiu Lung, paroh la Coştei Pr. Robert Trubiansky, paroh la Păru şi Pr. ovidiu neiconi, paroh la ohaba-Forgaci. Lectori au fost: Teol. narcis Ardelean şi Gheorghe Mihnea.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul “Reînvierea” al catedralei din Lugoj dirijat de D-na Prof. olimpia Drăgan.

P.S. Alexandru a acordat Părintelui olariu Cristian titlul de Iconom Stavrofor (purtător de cruce) şi crucea pectorală, pentru meritele deosebite avute în parohia Balinţ şi Dobreşti unde s-a ocupat de construirea bisericii. În Cuvântul Său de Învăţătură Prea Sfinţia Sa a mulţumit Bunului Dumnezeu şi Prea Curatei Fecioare Maria pentru Reînvierea acestei biserici, care a fost înmormântată timp de 62 de ani. A continuat spunând: „ne exprimăm dorinţa ca edificarea acestei biserici să fie un semn al dragostei frăţeşti între toţi creştinii, indiferent de confesiunea lor. Dorim ca noua biserică să fie un loc al unităţii creştine, ca împreună să-L preamărim pe Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt, să-I mulţumim şi să-I cerem darurile cele de trebuinţă”.

Apoi au luat cuvântul cei doi primari prezenţi şi D-l constructor Micşa.

10

iulie - august 2010

La finalul ceremoniei, Pr. Ic. Stavr. olariu Cristian a mulţumit tuturor celor prezenţi: Arhiereului în primul rând şi preoţilor care au răspuns la invitaţia acestui eveniment însemnat pentru parohia Dobreşti, corului care a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie. A mulţumit credincioşilor din localitate care au contribuit cu bani şi cu muncă la zidirea noii biserici.

Unii dintre ei au fost cununaţi sau botezaţi în vechea capelă greco-catolică. Alături de aceştia, au contribuit la ridicarea acestui nou lăcaş: Episcopia de Lugoj; diferiţi binefăcători din ţară şi străinătate. Părintele a mai mulţumit arhitectului şi constructorilor acestei biserici; oficialităţilor locale, care au emis documentele necesare construirii şi tuturor celor care s-au implicat în construirea acestei biserici fie prin contribuţii financiare, fie prin muncă.

Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă fraternă.

18 iulie SărBătoare la mănăStirea “preaSFânta treime” a FraŢilor SFintei CruCi În duminica a VIII-a după Rusalii, la 18 iulie 2010, la Mănăstirea„Preasfânta Treime” a Fraţilor Sfintei Cruci din localitatea Giroc (Protopopiatul Timişoara), a avut loc sărbătoarea hramului schitului mănăstiresc, cu paraclisul închinat Sfântului Profet Ilie.

Programul a început încă din dupămasa zilei de sâmbătă 17 iulie cu Vecernia Sf. Proroc Ilie, şi Dupăcinarul mic și a continuat la orele 00.00 cu Miezunopterul.

Duminică, dis-dedimineaţă a avut loc Rânduiala Utreniei. La orele 9.00 teologul Dan Pătraşcu a prezentat o conferinţă cu titlul: „note istorice şi dogmatice despre controversa filioque. Pentru o gramatică a dialogului”. A urmat Sfânta Liturghie, de la 10.30. Alături Pr. Davide Giuseppe Muntoni FSC (superiorul comunităţii gazdă), şi Pr. Jose Refugio Vela FSC, s-au aflat un sobor de preoţi din parohiile timişorene şi din împrejurimi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul „Memorial” ce reuneşte în componenţa sa membri din diferite parohii catolice din Timişoara. La Sfânta Liturghie au participat şi un grup de studenţi teologi de la Institutul Teologic Greco-Catolic din oradea.

Cuvântul de Învăţătură a fost ţinut de Pr. Dr. Eugen Jurcă (Timişoara IV), care le-a vorbit pelerinilor prezenţi despre figura profetului Ilie Tezviteanul.

La finalul Sfintei Liturghii, Pr stareţ Davide Giuseppe Muntoni a mulţumit preoţilor şi numeroşilor credincioşi care au răspuns invitaţiei de a fi prezenţi la această frumoasă sărbătoare.

După Sfânta Liturghie a urmat o agapă fraternă.

Programul de hram a continuat şi după amiază de la orele 15.00 cu Lectio Divina, după care a urmat la orele 16.00 Acatistul Sfântului Prooroc Ilie.

Sărbătoarea s-a încheiat la orele 17.00: cu Rânduiala Vecerniei.

Pr. Davide Giuseppe Muntoni si Pr. Jose Refugio Vela fac parte din ordinul monastic „Fraţii Sfintei Cruci” şi au venit în România din Italia, ca misionari, acum 15 ani. La început au fost primiţi la Lugoj de către PS Ioan Ploscaru, cu ajutorul căruia au frecventat cursurile Seminarului Teologic de la Blaj. Au fost trimişi iulie - august 2010

11

apoi la Timişoara, unde au o deosebit de rodnică activitate catehetică şi pastorală, fiind perfect integraţi în ritul bizantin al Bisericii noastre.

13 iulie Întâlnirea de Vară a Clerului eparHiei de luGoJ În dimineaţa zilei de 13 iulie 2010, la reşedinţa Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică de Lugoj a avut loc Reuniunea de vară a clerului acestei eparhii, sub conducerea P.S. Alexandru Mesian, Episcopul de Lugoj.

La punctul 1 de pe ordinea de zi a reuniunii, Prea Sfinţitul Alexandru a făcut o prezentare a principalelor evenimente din viaţa Eparhiei de Lugoj care au avut loc de la ultima reuniune a clerului: exerciţiile spirituale cu clerul şi cu soţiile preoţilor; cursurile de vară cu clerul Eparhiei de Lugoj, derulate în două serii în luna iunie 2010; sfinţirea unor noi biserici parohiale greco-catolice în Hunedoara (unde au participat E.S. Msgr. FranciscoJavier Lozano, nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova – care se afla în vizită în acea perioadă în Eparhia de Lugoj – şi P.S. Dr. Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de oradea, precum şi E.S. Msgr. Dzuro Dzudzar, din Serbia); Petroşani (alături de P.S. Dr. Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de oradea); şi Dobreşti duminică, 18 iulie 2010, în Protopopiatul de Lugoj. De asemenea, Prea Sfinţitul Alexandru a amintit de apropiata sfinţire a capelei greco-catolice de la Păucineşti. În cele ce au urmat, Prea Sfinţia Sa a prezentat care sunt bisericile mai vechi din Eparhie care au fost renovate: Şanoviţa, Belotinţ, Petroman, Folia şi Hisiaş, amintind câteva aspecte interesante despre fiecare parohie în parte. În continuare, Prea Sfinţitul a prezentat care sunt la ora actuală şantierele de construcţie a noi biserici parohiale greco-catolice în Eparhia de Lugoj: Băuţari, Cugir, Simeria, Arad Micălaca şi Chişineu Criş, exprimându-şi speranţa că bunul Dumnezeu ne va ajuta cât mai repede să vedem şi aceste biserici terminate.

A urmat prezentarea localităţilor unde proiectele de construcţie a bisericilor parohiale sunt într-o fază avansată: Cărpiniş şi Peciu nou.

Pentru parohiile Brad, Ineu şi Sântana – a menţionat P.S. Sa, s-a solicitat întocmirea de proiecte pentru construirea de noi biserici parohiale.

Mai apoi Prea Sfinţia Sa a menţionat că pentru moment în Eparhia de Lugoj ar fi mare nevoie de preoţi, îndemnându-i pe cei de faţă la rugăciune pentru vocaţii, ca o continuare a ecoului Anului Sacerdotal, de curând încheiat în Biserica Catolică.

La următorul punct al ordinii de zi s-a anunţat colecta organizată la nivelul parohiilor şi filiilor Eparhiei de Lugoj pentru ziua de duminică, 25 iulie 2010, pentru ajutorarea sinistraţilor din Moldova, în urma inundaţiilor din ultimele săptămâni din această parte de ţară. Prea Sfinţitul a mulţumit preoţilor şi credincioşilor păstoriţi de aceştia pentru promptitudinea cu care au răspuns şi cu alte ocazii solicitărilor venite din partea Episcopiei de Lugoj pentru organizarea a diferite colecte. În continuare, Prea Sfinţia Sa a anunţat că la data de 21 noiembrie 2010 va avea loc o seară de rugăciune şi veghe pentru cultura vieţii, alături de Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea, urmând ca detaliile despre acest moment internaţional de rugăciune şi meditaţie să se comunice ulterior tuturor parohiilor şi filiilor din Eparhia de Lugoj.

Următorul punct al ordinii de zi a fost dedicat relatării pe scurt a vizitei Ad limina la care a luat parte P.S. Sa, alături de întreg corpul Episcopatului Catolic de ambele rituri din România, la Vatican. În continuare, Prea Sfinţia Sa a amintit de istorica vizită în Eparhia de Lugoj a E.S.R. Arhiepiscopul Francisco-Javier Lozano, nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova, dar şi de vizita în România a Eminenţei Sale Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile orientale. În cele ce au urmat, P.S. Alexandru a dat cuvântul Rvs. Pr. Dr. Marius-Petru Pop, consilier eparhial şi secretar eparhial, care a dat citire comunicatului Patriarhiei Române despre vizita la reşedinţa patriarhală a Em. Sale Card. Leonardo Sandri, precum şi a unui fragment din comunicatul Patriahiei ortodoxe Române legat de reluarea dialogului cu Biserica Română Unită şi căutarea unei soluţii pentru rezolvarea problemei patrimoniale care există între B.o.R. şi B.R.U., de asemenea despre acordul de principiu al Sinodului BoR pentru vizita Papei Benedict al XVI-lea în România, în anul 2011.

Mai apoi Prea Sfinţitul Alexandru a făcut o evaluare a cunoştinţelor de morală în urma cursului ţinut de Prea Sfinţia Sa în cadrul ediţiei 2010 a Cursurilor de vară pentru preoţii Eparhiei de Lugoj. Întâlnirea s-a încheiat cu o rugăciune către Prea Curatei Fecioare Maria iar Prea Sfinţitul Alexandu a acordat binecuvântarea arhierească preoţilor prezenţi, iar prin intermediul preoţilor şi credincioşilor din Eparhia de Lugoj.

12

iulie - august 2010

DIn AGEnDA VIIToARE

a episcopiei De luGoJ

1 auGuSt Lugoj: hirotonire la catedrală 15 auGuSt Pelerinaj la Scăiuş

15 auGuSt Lugoj: participare PS Alexandru la deschiderea Rugii lugojene (ora 18.00) 22 auGuSt Pelerinaj la Petroşani, Uricani şi Câmpul lui neag 5 SeptemBrie orăştie: sfinţirea bisericii în urma lucrărilor finale 12 SeptemBrie Carei: sfinţirea bisericii cu participarea PS Alexandru 15 SeptemBrie Timişoara: Aniversare patru ani de la Adoraţia Perpetuă (Capela bisericii „Sfânta Maria Regina Păcii”) 19 SeptemBrie Parţa: sfinţirea bisericii în urma lucrărilor de reparaţii 28-30 SeptemBrie Lugoj: Sesiunea de Toamnă a Conferinţei Episcopilor Catolici din România

iulie - august 2010

13

DIn MESAJELE

sfÂntului părinte

„liBertatea reliGioaSă, Cale pentru paCe”. meSaJul lui BenediCt al xVi-lea pentru Cea de-a 44-a zi mondială a păCii Care Va Fi CeleBrată la 1 ianuarie 2011.

În ţările în care se bucură de libertate de expresie, credinţa este adesea pusă la colţ, făcută invizibilă cât mai mult posibil şi neinfluentă în sfera publică. Iar în ţările în care este o minoritate, nu doar crezul dar şi cine îl profesează este în mod frecvent persecutat şi lovit. Aceasta este realitatea actuală, şi cu toate acestea - obiectează departamentul vatican, citându-l pe Benedict al XVI-lea - libertatea religioasă se prezintă ca „libertatea libertăţilor”. Fiind „înrădăcinată în însăşi demnitatea omului, şi orientată spre căutarea ’adevărului neschimbător’” se citeşte în comunicatul oficial de prezentare a temei, libertatea religioasă „este cu adevărat atare atunci când e coerentă cu căutarea adevărului şi cu adevărul despre om”. Aceasta, se afirmă, permite „să se excludă ’religiozitatea’ fundamentalismului, a manipulării adevărului şi a adevărului despre om. Căci tot ceea ce se opune demnităţii omului se opune căutării adevărului, şi nu poate fi considerat ca libertate religioasă”.

Amintind că din 1968, prima zi a fiecărui an este dedicată de papi reflecţiei asupra păcii în lume, nota stigmatizează „diferitele forme de limitare sau negare a libertăţii religioase, de discriminare şi marginalizare bazate pe religie, până la persecuţie şi violenţa împotriva minorităţilor”. Astăzi, continuă comunicatul, „sunt multe ariile lumii în care persistă forme de limitare a libertăţii religioase, şi aceasta fie acolo unde comunităţile de credincioşi sunt o minoritate, fi unde comunităţile de credincioşi nu sunt o minoritate, şi totuşi îndură forme mai sofisticate de discriminare şi marginalizare, pe planul cultural şi al participării la viaţa publică civilă şi politică”. Şi aici, este reprodusă una din afirmaţiile pe care în data de 18 aprilie 2008 au răsunat prin gura lui Benedict al XVI-lea în hemiciclul naţiunilor Unite la new York. „Este de neconceput - afirma atunci papa Benedict - ca unii credincioşi să trebuiască să suprime o parte din ei înşişi - credinţa lor - pentru a fi cetăţeni activi; nu ar trebui niciodată să fie necesar să-l renege pe Dumnezeu pentru a se putea bucura de propriile drepturi. Drepturile legate de religie - a afirmat cu forţă - au nevoie totdeauna să fie protejate dacă sunt în conflict cu ideologia secularizată prevalentă sau cu poziţii ale unei majorităţi religioase de natură exclusivă”. „omul - a mai arătat Benedict al XVI-lea în acea ocazie - nu poate fi fragmentat, separat de ceea ce crede, pentru că ceea ce în care crede are un impact asupra vieţii şi persoanei sale”. Deci. „refuzul de a recunoaşte aportul adus societăţii care este înrădăcinat în dimensiunea religioasă şi în căutarea Absolutului (…) ar privilegia fără îndoială o abordare individualistă şi ar fragmenta unitatea persoanei”.

13 iulie 2010

14

iulie - august 2010

Consiliul Pontifical „Dreptate şi Pace”

SFânTUL MARE PRooRoC

ilie tesviteanul

Ilie (în ebraică Elijahu, în trad. “Al cărui Dumnezeu este Jah(ve)”, în greacă şi latină Hλίας respectiv Elias, în arabă Iliās) a fost un proroc evreu care a trăit în secolul al X-lea î.Hr., menţionat în cap. 17-20 din Prima carte a regilor din Vechiul Testament. Este considerat profet în toate cele trei religii abrahamice, fiind pomenit şi în scrierile de la Qumran, vTalmud şi Mişna. În noul Testament Isus face referire la el spunând despre Ioan Botezătorul că este Ilie care trebuia să vină (Matei capitolul 11 versetul 14). Despre Ilie în noul Testament găsim scris şi în Matei 17:3, Marcu 9:4 şi Luca 9:30. În sinaxare şi martirologii e pomenit pe 20 iulie, cu apoziţia «ο θεσβαίος» (ho thesbaíos), redat în limba română prin «Tesviteanul», «Tesbiteanul», «Tişbitul», (HaTişbi în ebraică, după localitatea Teşev sau în versiunile greco latine Tesvi sau Tesba).

La data de 20 iulie, Biserica sărbătoreşte ridicarea la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanţi prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă. Sfântul si marele Proroc Ilie, înger întrupat în carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide şi închide cerurile, era de origine din Tesvi în Galaad. Tradiţia apocrifă, care a transmis aceste detalii despre naşterea Prorocului, precizează că el era din tribul lui Aaron şi deci era preot. Se spune că la naşterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc şi, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacăra, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi. Încă din copilărie, ţinea strict toate poruncile Legii şi se ţinea în permanenţă în faţa lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat şi rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul şi făcură din el modelul vieţii mănăstireşti. A activat în Regatul de nord, în timpul regelui Ahab. Acesta s-a căsătorit cu o principesă păgână, Isabela, care l-a ademenit şi pe el să cadă în idolatrie; lipsa de pioşenie şi depravarea predecesorilor săi ajunse la culme. Încurajat de soţia sa, respingătoarea Izabel, el îi persecuta pe Prooroci şi pe toţi oamenii rămaşi credincioşi lui Dumnezeu şi se închina idolilor Baal şi Astarte.

Sfântul şi Marele Prooroc Ilie l-a abordat în chip direct purtând o aprigă luptă pentru dreapta credinţă a poporului care prin exemplu mai marilor săi era târât în idolatrie. La cuvintele Profetului, o secete groaznică se abătu atunci, ca febra, asupra pământului: totul fu secat, devastat, ars ; bărbaţii, femeile, copiii, animalele domestice şi animalele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele

secau, plantele se ofileau şi nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranţa că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască şi să se întoarcă la credinţă.

Din porunca lui Dumnezeu, Proorocul, acoperit cu o piele de oaie şi înveşmântat cu piele de viţel, părăsi ţinutul lui Israel şi se duse la râul Chorrath (Kerrith), aflat dincolo de Iordan (după tradiţia bisericească, în acest loc a fost ridicata apoi mănăstirea Hozeva, care mai exista şi astăzi, şi unde a trăit şi Sfântul Ioan Iacob Hozevitul). Se adăpa cu apa cascadei iar Domnul îi trimise corbi - animale pe care evreii le considerau impure şi care aveau reputaţia unei mari cruzimi faţă de progeniturile lor - pentru a-i duce pâine dimineaţa şi carne seara, ca să trezească în prooroc mila pentru poporul care suferea.

Când cascada secă, Dumnezeu îşi trimise slujitorul său la Sarepta din Sidon, lăsându-l să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi încă o dată în el milă.

Ilie ajunse la o văduvă săracă, păgână, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea şi fiul ei. În ciuda sărăciei, ea puse înainte de toate datorate ospitalităţii şi îndată ce Proorocul i-o ceru, ea îi pregăti o pâine, cu făina şi uleiul pe care le mai avea.

Primi fără întârziere răsplata ospitalităţii sale : la cuvântul Proorocului, covata sa cu faină şi urciorul cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la aceasta văduvă, când fiul ei muri. Cum femeia, în durerea ei, îl acuza pe omul lui Dumnezeu ca ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie îl luă pe copil, îl urca la etaj acolo unde locuia el si după ce a suflat de trei ori asupra trupului neînsufleţit chemându-l cu strigăte puternice pe Dumnezeu, el îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profeţind astfel învierea morţilor.

Ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtuţii, Sf. Prooroc Ilie nu a trecut la cele veşnice, ci a fost ridicat la cer fiind considerat demn de a vedea faţă în faţă slava Dumnezeului întrupat, alături de Moise şi de cei trei Apostoli în ziua Schimbării la faţă (cf. Matei 17). Sfârşitul lui Ilie este prezentat ca o minune care s-a petrecut prin puterea lui Dumnezeu, pe Care Ilie L-a slujit cu multa autoritate. Se spune că, simţind el că zilele pe pământ sunt numărate, şi-a ales ca succesor pe Elisei. Atât de mare a fost sfinţenia lui, încât Domnul i-a făcut aceasta favoare de a se muta din viaţa aceasta pământească la viaţa cea cerească, fără a trece prin poarta morţii. El s-a înălţat la cer pe o căruţă de foc trasă de cai, iar minunea a fost văzută de către ucenicul său. Este a doua personalitate a Vechiului Testament care s-a înălţat cu trupul la cer. iulie - august 2010

15

unirea românilor din ardeal cu

biserica romei

Unirea românilor din Transilvania cu Biserica Romei, între anii 1697-1701, pe baza principiilor Conciliului de la Florenţa, reprezintă şi astăzi unul dintre subiectele cele mai controversate în istoriografia românească.

Analizând acest eveniment, iezuitul silezian Andreas Freyberger, martor al Unirii, îl descrie ca pe o sustragere genială de la eşuarea în erezie a bisericii româneşti, cu care ameninţa politica de calvinizare desfăşurată sub principii reformaţi ai Transilvaniei. Postulatele Conciliului de la Florenţa au pătruns în Europa la sfârşitul secolului al XVII-lea, concomitent cu victoriile creştinilor conduşi de Leopold I împotriva turcilor.

Imperiul Romano-German, sub dinastia de Habsburg, şi-a consolidat puterea după înfrângerea turcilor în anul 1683 la Viena. Din acest moment, Leopold I, conducător al Ligii Sfinte, începe să îşi exercite influenţa procatolică şi în Transilvania.

Ardealul a fost ocupat de Imperiul Habsburgic în anul 1685, dar diploma Leopoldină, emisă în 1691, nu schimba cu nimic situaţia românilor din acest ţinut, deşi împăratul era catolic. În această perioadă, pentru a se bucura de drepturi, românii erau obligaţi să adopte una din religiile dominante: catolică, luterană, calvină sau unitară (ariană).

După un an, la 28 august 1692, Leopold I afirmă într-un decret posibilitatea de unire a preoţilor şi credincioşilor de rit grecesc cu biserica catolică, unire care le-ar conferii privilegiile acestei biserici.

Un rol deosebit de important în cadrul Unirii cu Biserica Romei, pe baza postulatelor Conciliului de la Florenţa, i-a revenit cardinalului Leopold Kollonich.

Acesta, alături de împăratul Leopold I, a contribuit fundamental la procesul de redimensionare din temelii a destinului Europei Central-Răsăritene. La început a fost înfiinţată Episcopia GrecoCatolică de la Munkács, a rutenilor din nordul Ungariei, urmând apoi unirea poporului român din teritoriul cuprins între Maramureş şi Carpaţii de sud şi a românilor din Banat.

Analizând începutul europenizării românilor, sociologul George Em. Marica declară Unirea de la 1700 drept cel mai important moment

16

iulie - august 2010

al secolului al XVIII-lea, eveniment ce reprezintă primul pas spre occidentalizare. Pentru Transilvania, Unirea cu Biserica Romei, a însemnat integrarea ei în spaţiul cultural al Apusului şi începerea procesului de formare a intelectualilor români ardeleni în institutele de învăţământ din Europa Centrală şi Roma. Dacă la început bursele de studiu au fost acordate de către fundaţiile catolice Janjana şi Kollonich, ulterior ele au fost acordate din finanţările Bisericii Unite din Ardeal.

Act epocal în istoria poporului român, actul Unirii a avut ca rezultat final eliberarea românilor din starea de iobăgie economică, politică, socială, culturală şi religioasă. Unirea cu Roma a creat posibilităţile emancipării politice şi sociale, a realizării libertăţii şi unităţii naţionale, salvând fiinţa naţională românească. La baza Unirii au stat 3 acte fundamentale: “Declaraţia Unirii” cu Biserica Romei, elaborată în cadrul sinodului din februarie 1697, semnată de mitropolitul Teofil şi 12 protopopi ai săi, “Cartea de mărturie” semnată de episcopul Atanasie Anghel al Ardealului, împreună cu 38 de protopopi adunaţi la Alba Iulia, la data de 7 octombrie 1698 şi “Manifestul Unirii” semnat de episcopul Atanasie Anghel şi 54 de protopopi reprezentând 1582 de preoţi şi aproximativ 2.000 000 de laici din toate părţile Transilvaniei. Au fost doar trei abţineri din partea a trei protopopi.

Semnarea acestor acte a “înodat firul rupt la 1054 de străbuna Romă, mama noastră de sânge şi de credinţă, asigurând reintrarea poporului român pe făgaşul firesc al civilizaţiei latine şi europene”.

Această întoarcere la origini,

prin Unirea spirituală cu Roma, a restaurat certificatul latinităţii românilor, Atanasie Anghel introducând limba română ca limbă liturgică în Biserica Unită din Ardeal, în aceeaşi perioadă, când în Principatele Române, în cadrul ritualului liturgic, limba slavonă era înlocuită treptat cu limba greacă.

Elementul cultural rezultat în urma Unirii cu Roma, deşi firav la început, s-a amplificat progresiv, ajungând la un răsunet de seamă în viitorul noii confesiuni româneşti şi al românilor în general. “...Naţionalismul nostru nu poate fi organic, viu şi adevărat, decât dacă e crescut de tradiţiile adânci ale ţării şi ale neamului nostru. Aceste tradiţii sânt latine în esenţa lor. Conştiinţa noastră s-a format sub imperiul ideei latine. Statul nostru s-a clădit şi a sporit în spirit latin şi cu ajutorul fraţilor mai mari de aceeaşi rasă.

Limba şi cultura noastră respiră lumina mediteraniană a geniului latin. Nimic nu vom fi mâine dacă nu vom clădi ţara cea nouă pe temeiurile eterne ale latinităţii.

Idealul tuturor generaţiilor naţionaliste nu poate fi altul decât reînvierea superbei Dacia Felix, revărsând lumină peste Balcanul întreg” ne spune Nichifor Crainic în: revista Sfarmă-piatră din 14 mai 1936.

Episcopul român Atanasie Anghel a întreprins, în februarie 1701, o călătorie la Viena unde a participat la o întrunire cu cardinalul Kollonich, cu rezultate decisive. Ca urmare a acestei întrevederi, episcopul român semnează o declaraţie în 16 puncte în care sunt

sintetizate consecinţele hotărârii din 1700, de Unire cu Biserica Catolică. În articolul 4 al declaraţiei era prevăzută obligaţia episcopului Atanasie Anghel de a “împărţii pe gratis, fără nici un preţ…, catehismul dreptei credinţe în limba română, ce urmează să fie tipărit cu cheltuiala eminentisimului cardinal”.6 Astfel, în 1702 apare, la Alba Iulia, prima carte adresată românilor uniţi.

calvini şi a clerului de aceeaşi confesiune, din perioada lui Ion Sigismund Zápolya (15661571) şi până la Unire.

Spre deosebire de reforma calvină, care ducea o politică de supunere forţată şi agresivă a românilor, impunându-le totodată acestora schimbări fundamentale de rit, catolicismul avea ca obiectiv emanciparea românilor în vederea înţelegerii de către aceştia a esenţei ulterioarelor colaborări şi dialoguri.

Catolicismul avea nevoie de un partener de dialog capabil să înţeleagă ideologia schimbărilor istorice la care era supus. De aceea Viena şi Roma şi-au unit forţele în scopul anulării stării de incultură a românilor, consecinţă a meschinăriilor şi nedreptăţilor promovate de ideologia calvinistă. Cultura catolică creată în imperiul limbii latine şi mult dezvoltată în timpul Contrareformei se situa într-o evidentă antiteză cu ariditatea culturală a poporului român din preajma Unirii. Această “revoluţie spirituală, care a fost Unirea cu Roma”, după cum citim în postfaţa Bibliei de la Blaj din 1795, a necesitat emanciparea uniţilor, cu scopul alinierii acestora la nivelul cultural al catolicismului.

Unirea cu Roma a redat poporului român vasta cultură occidentală, deşteptând conştiinţele şi demonstrând latinitatea noastră. Actul Unirii cu Roma a introdus alfabetul latin în locul celui slavon şi a condus la înfiinţarea primelor şcoli cu predare în limba română. Caracterizându-l pe episcopul Atanasie Anghel şi sintetizând infinita valoare a Unirii cu Roma, marele istoric nicolae Iorga menţionează: “Din umilinţa lui Atanasie a ieşit mântuirea noastră! Fără unirea în credinţă cu Roma, nu erau şcolile mari din străinătate pentru ucenici români, aspri în ale învăţăturii, nu era mai ales, acea mare şcoală pentru inima poporului nostru, care a fost Roma însăşi!”.

Deşi nu a ameliorat cu mult starea iobagilor din Transilvania, Unirea cu Roma a creat mediul istoric din care va izbucni lumina trezirii naţionale. Mihai Eminescu, marele nostru poet naţional, referindu-se la biserica catolică scria: “Toate popoarele care posedă o înaltă civilizaţie astăzi, dacă nu sunt, au fost măcar mult timp catolice”.

Roma a adus strămoşilor noştri creştinismul, legea strămoşească a poporului român fiind credinţa Romei exprimată în limba latină. Dacă în secolul al X-lea strămoşii noştri au fost despărţiţi de Roma, limba latină fiind înlocuită cu limba slavonă, prin actul Unirii românii s-au întors acasă la adevărata credinţă strămoşească şi la exprimarea acesteia în limba proprie poporului.

Ana-Maria Cristea sub coordonarea prof. univ. dr. Dan negrescu

A doua diplomă Leopoldină, Secunda Leopoldina emisă de Leopold I la 19 martie 1701, prevedea înfiinţarea de şcoli la Alba Iulia şi Făgăraş, “pentru ca fii uniţilor să poată dobândii mai multă ştiinţă”. Aceste documente de valoare, ale Unirii cu Roma de la începuturi, vor fi completate cu altele, esenţa comună a tuturor acestor acte fiind amplificarea culturii românilor uniţi. Facilitarea dezvoltării factorului cultural a reprezentat un obiectiv stringent şi deloc uşor de atins, având în vedere ignoranţa românilor ardeleni, ca rezultat al acţiunii de calvinizare impusă din partea principilor iulie - august 2010

17

ticvaniu mare

corul “armonia”

La Ticvaniul Mare, parohia greco-catolică s-a înfiinţat la 13 ianuarie 1852 prin trecerea întregii comune la confesiunea greco-catolică dimpreună cu cei trei parohi ai săi, cu numele: Vincenţiu (Vichentie) Popovici, Iova Popescu şi Petru Pascu. În comună exista biserică proprie din material solid, de piatră edificată în anul 1772, având hramul bisericesc „Învierea Domnului”.

La începutul anului 1900, în Ticvaniul Mare erau înregistraţi un număr de 1762 credincioşi greco-catolici iar în 1903, numărul acestora era de 1764 de persoane, din care 153 școlari obligaţi, frecventând şcoala doar 136. De altfel, încă de la mijlocul veacului al XVIII-lea, este amintită existenţa şcolii în curtea bisericii. În 1852, şcoala a fost cumpărată de comunitatea greco-catolică cu suma de 8400 florini, având două săli de clasă şi locuinţe pentru doi învăţători.

În toamna anului 1881, în urma publicării concursului pentru un post vacant de învăţător, singurul care a întrunit toate condiţiile impuse de Senatul şcolar din Ticvaniul Mare a fost Iuliu Birou, învăţător în Coşteiul Mare, lângă Lugoj, născut în 1858, la Cârnecea.

Acesta avea şi cunoştinţele muzicale necesare unui dirigent de cor. Astfel, în şedinţa Senatului şcolar din 9 februarie 1882, Iuliu Birou a fost ales ca învăţător în postul vacant de la Şcoala primară greco-catolică română, din Ticvaniul Mare.

Prima activitate extraşcolară a noului învăţător a fost alcătuirea la 19 martie 1882, a unui puternic cor mixt bisericesc compus din tinerimea adultă şi şcolară (142 persoane: 70 cântăreţi bărbaţi şi 72 elevi şcolari de ambele sexe). Acest cor s-a dezvoltat ulterior în falnica Reuniune română de cânt şi muzică „Armonia” din Ticvaniul Mare, ale cărei Statute au fost aprobate în 1888 de către Ministerul de competenţă din Budapesta.

În esenţă corul „Armonia” s-a înfiinţat cu scopul de a cultiva cântările corale bisericeşti şi cele naţionale româneşti şi apoi de a le răspândi şi populariza prin concerte publice, deşteptând, întărind şi înălţând sentimentele religioase şi naţionale în poporul din Ticvaniul Mare şi nu numai.

În anul înfiinţării 1882, a

18

iulie - august 2010

avut loc şi prima manifestare corală la Sărbătoarea Sfintelor Paşti, când corul nou înfiinţat a cântat câteva imnuri liturgice în biserica parohială, făcând impresie deosebită în sufletele credincioşilor ascultători. În anul 1884, în Duminica Rusaliilor, corul „Armonia” a aranjat primul său „Maial” (petrecere de vară cu cântări şi jocuri vesele) iar în anul 1885 a inaugurat primul său Concert în Ticvaniul Mare. În 1887, coriştii diletanţi au prezentat şi prima reprezentaţiune teatrală înregistrând un succes lăudabil.

De Sfintele Paşti, în anul 1892, corul „Armonia” a serbat două festivităţi: „Aniversarea primului deceniu” de

la înfiinţare şi „Sfinţirea Drapelului său”, cu ocazia cărora s-a organizat o producţiune festivă muzicală-teatrală urmată de dans. Cu ocazia Adunării generale a Reuniunii Învăţătorilor români greco-catolici din ţinutul Lugojului, ţinută la 5 şi 6 septembrie 1897 în Ticvaniul Mare, corul „Armonia” a dat o „Serată muzicală-teatrală”, urmate de dans în favoarea reuniunii.

Tot în 1897, la 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, Corul şcolarilor a pus în scenă Prima serată şcolară, urmată de dans, din al cărei venit s-au procurat mai multe rechizite şcolare.

Un însemnat eveniment din activitatea corului „Armonia” l-au constituit Concertul şi Festivităţile ţinute la 7 octombrie 1900 la Lugoj, cu prilejul „Jubileul de 200 de ani de la Unirea Românilor” când a cântat alături

de alte două coruri: cel din Oraviţa şi cel din Lugoj. La Liturghia pontificată de P.S.Sa Episcopul Demetriu Radu, în Biserica Catedrală, cântările liturgice le-au cântat foarte bine, alternativ, cele trei coruri mai sus amintite. La ridicarea splendorii serbării jubilare a contribuit într-o mare măsură şi concertul dat de corurile vocale bărbăteşti din Oraviţa şi Ticvaniul Mare şi de cel mixt din Lugoj, concert al cărui reuşită a întrecut toate aşteptările. Toate punctele din program au fost executate de cele trei coruri cu preciziune şi măiestrie. Concertul s-a încheiat cu piesa „Astăzi e ziua de sărbătoare”, interpretată de cele trei coruri.

În anul 1906, corul „Armonia” din Ticvaniul Mare a cântat alături de 24 de coruri din Ardeal, Banat, Bucovina şi din România, la marele „Festival coral” din Arenele Romane de la Expoziţia generală din Bucureşti iar în anul următor 1907, la 8 septembrie, şi-a serbat cu mult fast „Jubileul de 25 de ani” de la înfiinţare, la al cărui concert festiv au colaborat şapte coruri reunite şi au executat „Hora coriştilor din Ticvaniu Mare” de Iuliu Birou, scrisă special pentru acest eveniment

În anul 1910, învăţătorul Iuliu Birou a fost obligat să treacă la pensie, retrăgându-se şi de la conducerea Corului „Armonia”. În locul lui a fost ales ca dirigent al corului, Toma Stanca, un fost elev al său. Sub conducerea acestuia, corul „Armonia” a aranjat la 13 mai 1913, un Concert în onoarea P.S. Sale Dr. Traian V. Frenţiu, Episcop de Lugoj, cu ocazia vizitei sale canonice în Ticvaniul Mare.

În perioada războiului mondial şi până în 1920, corul „Armonia” şi-a întrerupt activitatea sa muzicală. Se poate observa însă doar din cele câteva exemple prezentate, imensa contribuţie a acestui cor la progresul cultural şi moral al tinerimii greco-catolice din Ticvaniul Mare până la primul război mondial, urmând ca după încheierea acestuia, să se reia treptat, cu puteri înnoite şi recreate, munca culturală şi muzicală întreruptă, spre bucuria generală a întregii comune.

Prof. drd. Gabriela Hajdu

PELERInAJ MARIAn În AUSTRIA

mariaZell

Mariazell este un mic orăşel de munte, austriac, situat într-o zonă muntoasă extrem de pitorească a Alpilor, în provincia Styria, la 143 km nord de Graz.

Puţine din locurile de pelerinaj marian se bucură de o istorie atât de impresionantă ca cel de la Mariazell.

Conform documentelor, Mariazell ar fi fost fondată în data de 21 decembrie 1157. Deasupra intrării principale a bazilicii găsim anul 1200, cel mai probabil anul de începere a construcţiei capelei, urmând ca prima datare documentară a „celulei” sa fie în 1243. În schimb, în anul 1330 avem deja o scrisoare a Arhiepiscopului de Salzburg, Friedrich III, în care se vorbeşte despre Biserica Doamnei Chiliei (Celulei) (Mariazell) ca loc de pelerinaj extrem de vizitat. Din anul 1344 localitatea obţine dreptul de a deveni oraş târg, ceea ce îi aduce o importanţă şi o dezvoltare şi pe plan economic. În anul 1399, papa Bonifaciu al IX-lea acordă pelerinajului, la Mariazell, obţinerea indulgenţei plenare. Acest lucru se întâmpla în urma octavei de rugăciune în cinstea Înălţării Maicii Domnului şi a dus la cultivarea procesiunilor şi a riturilor penitenţiale şi după revocarea indulgenţei, în perioada barocă. Torentul de pelerini a crescut constant. o sută de ani mai târziu pelerinajul la Mariazell era cunoscut pe

plan internaţional. Veneau aici, să ceară ajutor Maicii Milostive de Mariazell, credincioşi din: Bavaria, Boemia, Franţa, Italia, Croaţia, Polonia, Germania, Elveţia dar mai ales din Austria şi Ungaria.

Ulterior Casa de Habsburg a numit sanctuarul de la Mariazell loc naţional de pelerinaj pentru întregul imperiu.

Exemplul dat de casa conducătoare a mişcat aristocraţia şi burghezimea iar ulterior ţărănimea să facă pelerinaje la Mariazell. În timp, biserica nemaiputând adăposti numărul mare de pelerini, abatele Benedikt Pierin de Sf. Lambrecht

a decis lărgirea bisericii la forma pe care o cunoaştem noi astăzi.

Acordarea statutului de oraş, în anul 1948, nu s-a datorat numărului mare de locuitori ci importanţei ecleziale şi culturale pe care Mariazell a câştigat-o în interiorul şi peste graniţele Austriei. odată cu căderea Cortinei de Fier, Mariazell şi-a mărit numărul de pelerini veniţi şi din această parte estică a Europei. Având doar 2000 de locuitori, oraşul se bucură anual de un număr de peste un milion de pelerini şi turişti. Sanctuarul este situat într-o zonă deosebită din punct de vedere geografic, în apropierea vârfului Ötcher, cel mai înalt şi mai spectaculos vârf din această zonă, fiind una dintre staţiunile de schi preferate vienezilor şi austriecilor din estul ţării.

Cu toate că hramul Bazilicii de la Mariazell este pe data de 13 Septembrie, la Mariazell, au loc ceremonii speciale şi pelerinaje şi cu ocazia Înălţării Maicii Domnului (15 august) şi a naşterii Preacuratei Fecioare (9 septembrie).

Deşi Mariazell este un loc de pelerinaj mai puţin cunoscut, merită văzut atât pentru încărcătura istoricospirituală, cât şi pentru frumuseţea naturală care-l înconjoară.

Adela oprişa

iulie - august 2010

19

pentru o gramatică a dialogului

controversa filioque I

Contextul inițial

Ideea dialogului ecumenic a fost și este de multe ori înțeleasă în mod cu totul eronat, ceea ce duce la o neîncredere crescândă, dar legitimă, în dialogul ecumenic.

Prin definiție, dialogul este un schimb interactiv de idei, iar obiectul său este aflarea adevărului, iar acest lucru înseamnă debarasarea de prejudecăți și de patos confesional, fiind conștienți de faptul că adevărul se află întotdeauna dincolo de noi. Pentru a reuși în acest demers, singura cale posibilă este o scrutare onestă în trecutul Bisericii universale, lăsând deoparte mistificările felurite promovate în vremuri nu foarte demult apuse atât de catolici cât și de ortodocși. Pentru a schimba ceva în dezbaterea teologică referitoare la Filioque trebuie recuperată istoria acestei dezbateri.

La o privire epidermică asupra istoriei, diferiți autori tind să oficializeze dezbaterea despre purcederea Spiritului Sfânt începând cu cel de al treilea conciliu din Toledo, din anul 589. Lucrurile nu sunt, însă atât de simple, iar datorită izvoarelor istorice extrem de lacunare este greu de stabilit cu exactitate când a început această dezbatere. În manualele catolice tradiționale de teologie treimică se încearcă, de regulă, sublinierea faptului că doctrina augustiniană referitoare la purcederea Spiritului Sfânt a fost receptată foarte rapid de către mediile teologice și că toată suflarea occidentală vorbea deja despre o dublă purcedere încă de la scurt timp de la moartea episcopului de Ippona. În acest context se face referire la o serie de texte care ar conține Filioque sau formulări asemănătoare, spre exemplu Simbolul Quicumque sau Fides Damasi papae.

La o privire mai profundă asupra contextului istorico-teologic care a generat aceste două texte ne putem

20

iulie - august 2010

da seama, însă, că nu prea poate fi vorba despre o recepție timpurie a doctrinei augustiniene, ci de un răspuns anti-arian (în primul caz) și de o explicitare teologică (în al doilea caz).

Simbolul Quicumque folosește în mod direct Filioque, fiind redactat undeva între anii 430-450, sau chiar în jurul anului 500 de către un autor necunoscut în zone orașului Arles.

Contextul istoric este extrem de dificil. Imperiul Roman de Apus dispare în 476 iar Galia trece de la domnia popoarelor migratoare, dintre care vizigoții erau arieni fervenți. Prezența lor în Galia era masivă, întrucât în 418 Imperiul Roman chemase contingente vizigote din Spania pentru apărarea granițelor galice ale imperiului. În acest context, iese în evidență tendința episcopului de Arles de a-și impune primatul asupra celorlalte scaune episcopale.

Simbolul Quicumque s-a bucurat de o largă răspândire, inclusiv în cadrul răsăritului creștin, dar nu a generat dezbateri aprinse cu privire la purcederea Spiritului Sfânt. Textul a fost tradus și în limba greacă, crezându-se la un moment dat că i-ar aparține patriarhului Atanasie. De subliniat rămâne faptul că ideea dublei procesiuni nu era străină bizantinilor, dar nu s-au opus formulării.

Fides Pelagi Papae nu folosește în mod direct formula Filioque, dar unii teologi consideră că ea este conținută în mod germinal. În secolul XX, după ce teologia catolică a fost puternic amprentată de gândirea lui Karl Rahner poate părea absurd să mai vorbim despre Fides Pelagi Papae în termenii unui text filioquist, Papa Pelagiu I făcând, mai de grabă, o distincție între Treimea imanentă (iar în acest context vorbește despre Spiritul Sfânt care purcede de la Tatăl) și Treimea iconomică (iar în acest context se afirmă că Spiritul Sfânt este spiritul Tatălui și al Fiului). Desigur, aceste concepte recente nu erau vehiculate pe vremea Papei Pelagiu

I, dar conținutul teologic al textului său ne îndreptățește să-i privim textul din această persectivă și nu dintr-o perspectivă filioquistă.

Din punct de vedere magisterial, Filioque s-a deliniat în mod clar odată cu conciliile din Toledo. Conform documentelor istorice disponibile, în teologie se acceptă aproape univoc faptul că Filioque a fost introdus în profesiunile conciliare de credință odată cu cel de al treilea conciliu din Toledo, din anul 589, atunci când împăratul Ricardo a rostit o profesiune de credință care includea Filioque, iar conciliul a aruncat anatema asupra acelora care nu credeau că Spiritul Sfânt purcede de la Tatăl și de la Fiul. Foarte importantă este, însă, formularea celui de al unsprezecelea conciliu din Toledo, desfășurat între anii 672676. Atunci când conciliul vorbește despre tatăl ca izvor unic al dumnezeirii în cadrul Sfintei Treimi, se afirmă că Spiritul Sfânt purcede de la Tatăl, fără a se menționa rolul Fiului. Însă, atunci când se vorbește exclusiv despre purcederea Spiritului se subliniază că acesta purcede de la amândoi și este spiritul amândurora. Prin această formulare, conciliul a reușit să sublinieze monarhia Tatălui, într-un prim moment, pentru a dezvolta rolul Fiului în purcederea Spiritului, într-un al doilea moment. Acest demers teologic se află în deplină concordanță cu teologia răsăriteană!

Acestea ar fi principalele considerații referitoare la stadiul inițial al dezbaterilor referitoare la controversa Filioque. După cum s-a putut observa, în această perioadă putem vorbi de o perioadă pașnică între Apus și Răsărit.

Din păcate, secolele succesive au adus câteva schimbări substanțiale confruntărilor teologice, iar Filioque a devenit mărul discordiei între latini și bizantini doar atunci când

această dezbatere a început să fie instrumentalizată în scopuri mai mult politice și mai puțin spirituale. odată cu Carol cel Mare putem vorbi astfel despre o a doua perioadă care se distinge prin trecerea de la pace la război.

Dan Pătraşcu

iulie - august 2010

21

sinoadele locale şi

conciile ecumenice I

După edictul de la Milano din 313 al împăratului Constantin, creştinismului i s-a recunoscut dreptul de a se manifesta public fără a mai fi persecutat sau doar tolerat pe teritoriul Imperiului Roman. Urmare a acestui important eveniment este avântul cu care Biserica din acea vreme s-a organizat şi consolidat nu doar la nivel individual sau de comunităţi restrânse, ci la nivel local pe regiuni ajungând în timp, la întâlniri şi reuniuni care adunau reprezentanţii comunităţilor creştine de pretutindeni.

Aceste întâlniri ale reprezentanţilor comunităţilor creştine se numeau sinoade sau concilii. Scopul lor era unul practic şi necesar totodată, pentru că erau luate hotărâri atât cu caracter doctrinar cât şi administrativ şi disciplinar. Aceste măsuri sau decizii erau aplicate totodată în comunitate şi erau considerate ca fiind autoritare şi demne de respectat spre folosul comunităţilor şi mântuirea sufletelor.

Cuvântul sinod provine din grecul σύνοδος care la rândul lui este alcătuit din cuvântul ςύν –care înseamnă “împreună” şi cuvântul οδόν – care înseamnă “drum” sau “călătorie”.

Sensul cuvântului sinod este acela al unui grup de persoane întâlnite cu un scop sau pentru a merge împreună, este şi o sublimă imagine simbolică a Bisericii. În latină, cuvântul sinod are două corespondente: synodos care practic este o preluare a cuvântului grec cu acelaşi înţeles şi substantivul neutru concilium - care înseamnă reuniune, întâlnire.

La origine, cuvântul sinod se referea la orice tip de întâlnire fie ea de tip politic sau religios. Mult mai târziu,

22

iulie - august 2010

ajunge să definească în mod exclusiv doar sinoadele sau conciliile bisericeşti.

Se pot diferenţia două tipuri de sinoade sau concilii.

Este vorba de sinoadele locale şi de sinoadele sau conciliile ecumenice. Pentru claritate vom numi sinoade reuniunile locale şi concilii adunările universale sau ecumenice, este doar o chestiune de preferinţă personală şi nu de substanţă.

Sinoadele locale cele mai importante sunt: Sinodul din Ancira (actuala Ankara), (314) a decretat 25 de canoane.

Sinodul din Neocezarea (314-319) a elaborat 15 canoane.

Sinodul din Gangra (341) a decretat 21 de canoane.

Sinodul din Antiohia (341) s-a hotărât asupra a 25 de canoane.

Sinodul din Sardica (actuala Sofia) (343-344) a decis 20 de canoane.

Sinodul din Laodicea (347-381) a emis 60 de canoane.

Sinodul din Cartagina (419) a elaborat 133 de canoane.

Aceste sinoade locale sunt fructul reuniunii episcopilor din regiunile apropiate acestor centre urbane şi scaune episcopale totodată, cu scopul de a lua în discuţie atât aspecte doctrinare ca de exemplu elemente legate de schismă, erezii sau de credinţa cea adevărată, canonul cărţilor Sfintei Scripturi, de organizare a ierarhiei bisericeşti, cele şapte sacramente şi în cele din urmă chestiuni disciplinare legate de cler şi credincioşi. Spre exemplu, canonul 22 al sinodului din Ancira (314) este formulat astfel: “În privinţa uciderilor din voie, cei vinovaţi să se smerească toată viaţa lor, iar de sacramentele cele desăvârşite să se învrednicească numai la sfârşitul vieţii”. Acesta este un exemplu de măsură luată în plus faţă de cele civile cuvenite cuiva care ucide cu voie. Fiind creştin, cu atât mai mult este privat de beneficiul tainelor celor sfinte, dar având în vedere că şi acesta trebuie să se mântuiască, Biserica îi lasă timp să se căiască toată viaţa sa de păcatul comis şi abia la sfârşitul vieţii i se va permite să

se apropie de sfintele sacramente.

Trebuie precizat în acelaşi timp că, canoanele acestor sinoade locale au fost recunoscute şi confirmate ca valide şi aplicabile prin cele propuse pentru întreaga Biserică Universală de către canonul 2 al Conciliului ecumenic din Trulo (691-692) şi de canonul 1 al conciliului ecumenic niceea II (787).

La fel ca şi la sinoadele locale, la conciliile ecumenice, reprezentanţii Bisericii veniţi de pretutindeni în persoană sau prin delegaţi, s-au ocupat nu doar de chestiuni disciplinare, pastorale şi administrative, acestea fiind desigur importante, dar oarecum situate pe locul doi, ci şi de chestiuni doctrinare sau dogmatice. Acestea au constituit cauza convocării şi totodată elementul central în jurul căruia se desfăşura întregul eveniment ecumenic.

ConCiliile eCumeniCe reCunoSCute Ca atare de BiSeriCa CatoliCă Sunt următoarele: 1. primul Conciliu ecumenic din niceea (325) - a luat în discuţie problemele ridicate de Arie din Alexandria. Acesta susţinea că Isus din nazaret nu ar fi fiul lui Dumnezeu născut din veşnicie, ci doar o creatură a Tatălui care în singurătatea lui l-ar fi creat pe Isus şi l-ar fi înfiat. Discuţia centrală a acestui conciliu s-a purtat în jurul termenului de “homoousios” (consubstanţial, de aceeaşi fiinţă).

Arie propunea formula “homiousios” (de fiinţă asemănătoare), în sensul că Iisus ar fi primit o fiinţă asemănătoare Tatălui şi nicidecum aceeaşi fiinţă. De

asemenea, doctrina ariană susţine că: «a fost o vreme când Fiul nu exista», adică Fiul ar fi fost o creatură superioară, dar totuşi doar o creatură.» Exact acest lucru e lămurit de conciliul ecumenic I de la niceea: Isus Christos este «de o fiinţă» homoousious cu Tatăl. Fiul este «născut, iar nu făcut». Primele opt articole ale simbolului niceo-constantinopolitan reprezintă formula dogmatică adoptată de acest sinod. Din punct de vedere ecumenic “Credo”-ul sau Crezul de la niceea a afirmat în contra ereticilor arianişti pentru prima dată la nivelul întregului Imperiu Roman necesitatea recunoaşterii Sfintei Treimi (Dumnezeu Tatăl, Isus Christos şi Spiritul Sfânt) ca piatră de temelie a religiei Imperiului, ortodoxismul catolic.

2. primul Conciliu ecumenic din Constantinopol (381) a extins crezul creştin prin articolele 9-12 din simbolul niceo-constantinopolitan, articole valabile până în prezent în Biserica Catolică şi în Bisericile ortodoxe, elaborând şi 7 canoane.

3.Conciliul ecumenic din efes (431) a condamnat doctrina patriarhului Constantinopolului nestorie, pentru că i-a refuzat Mariei titlul de Theotokos, adică „născătoare de Dumnezeu” sau „Maica Domnului”. Conciliul a decretat şi 8 canoane.

4.Conciliul ecumenic din Calcedonia (451) a condamnat teza lui Eutihie, care a afirmat că Isus Hristos nu are decât o singură fire „monophysis”, cea divină, întrucât trupul omenesc l-a luat în mod aparent. Eutihie refuza distincţia între „hypostasis” „ipostas”, „persoana” şi „physis” „natura”, „fire”, spunând că dacă Iisus Hristos e o simplă persoană, el nu

poate avea două naturi. Sinodul a arătat în mod clar că în Isus Christos este o singură Persoană, care are însă două firi – divină şi omenească – individualizate şi totuşi unite complet în acelaşi ipostas.

Conciliul ecumenic a elaborat 30 de canoane.

5. al doilea Conciliu ecumenic din Constantinopol (553) unde se reafirmă declaraţiile conciliilor anterioare, se condamnă noile teze ariene, nestoriene şi monofizite 6. al treilea Conciliu ecumenic din Constantinopol (680-681) condamnă monotelismul, afirmând că Christos are două voinţe: una dumnezeiască şi una omenească) nu au luat în discuţie nici un aspect disciplinar 5-6.Conciliul ecumenic din trulo (691-692), a fost convocat de împăratul Iustinian al II-lea şi s-a ţinut în sala cu cupola din palatul imperial din Constantinopol de unde îi vine şi numele (trulo - cupolă). Reînnoieşte deciziile doctrinare luate în conciliile anterioare din Constantinopol şi decretează 102 canoane disciplinare unele dintre ele criticând anumite aspecte din bisericile occidentale (celibatul preoţilor, reprezentarea lui Iisus ca un miel, posturile ţinute sâmbăta). Acest conciliu nu a fost recunoscut de către Papa din acea perioadă, riscându-se un adevărat război civil.

7.al doilea Conciliu ecumenic din niceea (787) a condamnat iconoclasmul şi a reintrodus cultul icoanelor la loc de cinste, în acelaşi timp conciliul a emis şi 22 de canoane.

Diversitatea colegialităţii este strâns legată de termenul οίκουμενιήoikoumene, cuvânt care îşi trage originea din grecescul oίκοσ - oikos - casă, locuinţă, iar în sens larg şi în contextul de faţă poate fi tradus ca aparţinător a întregii lumi locuite, deci conciliul ecumenic tradus ad literam înseamnă adunare a creştinilor care locuiesc pretutindeni în lume. Dincolo de ideea de unitate şi colegialitate care este evidentă, se desprinde şi aceea de diversitate a creştinilor, a episcopilor, a preoţilor, a delegaţilor veniţi din toate colţurile imperiului şi nu numai pentru a participa la această adunare extraordinară, cauzată de necesitatea definirii anumitor detalii la nivel doctrinar, dar şi reorganizării vieţii bisericeşti.

Alexandru Ploştinaru

iulie - august 2010

23

omul şi structurile politice

clasa politică

Faptul că omul este o ființă socială din punct de vedere ontologic nu mai este un secret astăzi. Aristotel a fost primul care a surprins acest aspect extrem de important, iar la lumina zilelor noastre și a rețelelor de socializare cred că nimeni nu mai poate pune la îndoială acest aspect. Prin urmare o analiză a omului ca ființă politică trebuie să plece de la o observație pe cât se poate de obiectivă a laturii sale sociale.

Orice relație interpersonală se structurează în timp pornind de la anumite convingeri comune, sau de la împărtășirea aceleiași ierarhii axiologice, ceea ce facilitează înțelegerea reciprocă și filtrează așteptările pe care fiecare individ le are de la cei cu care se află într-o astfel de relație. Inițial, acești lianți sociali sunt exprimați într-o manieră explicită, dar pe măsură ce relația se solidifică, ei devin impliciți.

două elemente extrem de importante Scurt studiu de caz: clasa pentru viața socială. Când politicienii se consideră doar administratorii unui politică românească stat, se instaurează un abis de netrecut O astfel de structură socială între clasa politică și restul populației. bine agregată este clasa politică Or, atitudinea pomenii electorale românească. Bunul simț ne spune denotă o denigrare a demnității umane tuturor că ceva nu funcționează bine în a cetățenilor, iar politicienii noștri, această amplă structură socială. Când indiferent de culoare, se dedau constant percepem anumite disfuncționalități la astfel de procedee. Ceea ce înseamnă, criticăm, de regulă, acțiunile imediate că dincolo de discursurile populiste, ale clasei politice, fără a ne da seama că politicienii îi disprețuiesc, uneori în mod inconștient, pe ceilalți cetățeni, iar aceștia îi disprețuiesc, la rândul lor, pe politicieni. Or, un astfel de mecanism social nu poate da roade, ceea ce înseamnă că trebuie schimbat din temelii.

În mod analog, același mecanism poate fi reperat și în ceea ce privește agregarea diferitelor grupuri sociale. Ele se organizează în jurul unor scopuri comune care nu sunt întotdeauna explicite. Acest tip de raporturi dă naștere mai multor tipuri de codificare care tind să se exprime în reguli sau modele sociale. Ele au rolul de a facilita participarea tuturor membrilor o judecată coerentă a structurii sociale la dezvoltarea grupului. La acest nivel în cauză trebuie să aibă în vedere întreg putem vorbi despre relații structurate. procesul de structurare și principiile care au stat la baza acestuia. Acțiunile

Cu timpul, relațiile structurate concrete pe care noi le criticăm sunt tind să se obiectiveze în structuri doar vârful aisbergului. Problemele sociale ample sau instituții. Codificările reale se află mult mai în profunzime. despre care vorbeam în cadrul relațiilor structurate, devin norme formulate Prima problemă de fond ar fi explicit și general acceptate de toți aceea că politicienii consideră politica membrii structurii. Există trei elemente drept fiind exclusiv administrarea poliscare dețin un rol cheie în acest proces: ului, ceea ce este eronat. Politica ar a) condițiile structurale și economice trebui să fie mult mai mult decât atât. ale diverselor părți sociale implicate; Politica ar trebui să fie participarea b) logica sistemelor sociale implicate și tuturor cetățenilor la formarea unei c) medierea unor persoane individuale identități și a unei conștiințe comune sau a unor circumstanțe care favorizează tuturor. Prima datorie a clasei politice agregarea grupului social. este să ajute la cristalizarea acestor

24

iulie - august 2010

O a doua problemă de fond este cea morală.

Decăderea morală, conduce la decăderea umană, iar acestea conduc inevitabil către decăderea clasei politice și a statului în general. Mulți consideră astăzi politica drept fiind ceva imoral sau, în cel mai bun caz, a-moral. Totuși, activitatea politică ar trebui să fie un demers moral prin excelență. Să nu uităm că în Grecia antică, activitatea politică era expresia unor opțiuni etice bine definite.

Or, principalul scop al clasei politice românești a fost furtul din banul public, adică ”ciolanul”. Fără excepție! De ce spun asta? Pentru că ideea de opoziție constructivă a lipsit cu desăvârșire din clasa politică românească postdecembristă.

Partidele politice românești nu știu să facă opoziție, pentru că scopul lor principal este acela de a ajunge la putere, deci de a pune mâna pe ciolan. Ca să exemplificăm acest aspect ajunge să facem referire la situația politică actuală a României.

Este un haos total, iar în ultimii ani atât puterea, cât și opoziția, au dat dovadă de lipsă de responsabilitate.

Dan Pătraşcu

PEDAGoGIA DIVInă

peDaGoGia iubirii

Pedagogia umană ca ştiinţă izvorăşte din Pedagogia Divină şi îşi atinge scopul în măsura în care se fundamentează pe credinţă şi iubire. Pornind de la cea mai simplă, dar şi cea mai naturală definiţie a lui Dumnezeu: Dumnezeu este iubire! (1 In, 4, 16), cum mărturiseşte Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan în prima sa scrisoare, lăsându-ne învăţaţi de cei care au trăit în prezenţa lui Dumnezeu, ajungem la înţelegerea adevărului care stă la baza relaţiei cu Dumnezeu şi cu aproapele: redescoperirea filiaţiei divine, nobleţe care ne obligă să ne lăsăm modelaţi, orientaţi, transformaţi în Iubire. În toate perioadele de criză morală, omenirea a simţit nevoia unor repere sigure la care să apeleze, la care să se întoarcă, iar acestea puteau fi găsite în Dumnezeu, în iubirea Sa milostivă. În raport cu crizele cu care se confruntă lumea contemporană, pedagogii cer imperios reorientarea spre Dumnezeu, considerând că aceasta este soluţia salvatoare pentru om, aşadar întoarcerea la Iubire. Formarea – spune Constantin Cucoş – „e o operă de iubire“. Iubirea pedagogică fundamentează orice demers educativ. „Educaţia nu este un proces care se încheie la un moment dat, ci unul permanent, ceva care continuă pe axa existenţei noastre şi nu are sfârşit. E un semn al lucrării spiritului în noi, ce ne face să ne autodepăşim. E un mod al acordării fiinţei cu eternitatea şi cu perfecţiunea divină.“ Conştientizând că suntem fiii Aceluiaşi Tată, înţelegem că suntem fraţi între noi. natura relaţiilor interpersonale se schimbă. Primul pas este relegarea de Tatăl, intrarea într-o relaţie personală cu El, cunoaşterea Lui ca Iubire. Biblia ni-L dezvăluie pe Dumnezeul nostru viu şi adevărat cu scopul de a-I aparţine, de a ne asemăna tot mai mult cu El. Vorbind despre ereditate, să redescoperim în noi moştenirea divină, sufletul, importanţa sufletului nostru veşnic.

Sfânta Maică, Biserica, în virtutea puterii de a învăţa, „munus docendi”, este cea care împreună cu fiecare om parcurge Cuvântul Sfânt, posedând depozitul învăţăturii creştine, şi-l face înţeles. noul Testament clarifică: „Viaţa veşnică este să te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu şi pe Isus Cristos pe care L-ai trimis Tu.” (In 17, 3).

Descoperim că viaţa este un întreg proces de formare pentru a ne adăuga Părintelui nostru veşnic. Sigur, omul se pregăteşte, cunoaşte arvuna mântuirii necesară în urma neascultării, pregătindu-se prin cunoaştere pentru ca la sfârşitul vieţii sale „să se adauge” Părinţilor săi, naturali, Dumnezeul întreit în Persoană, pe care L-a cunoscut ca Iubire şi părinţilor biologici, colaboratori ai Tatălui veşnic, dar se adaugă şi părinţilor spirituali de care a fost condus de mână pe drumul cunoaşterii Dumnezeului adevărat.

Pornind de la cunoaşterea lui Dumnezeu ca fiind Iubire, El a fost astfel definit, atât datorită declaraţiilor Sale de Iubire faţă de om transmise personal sau prin aleşii Săi, profeţii, cât şi prin faptele (actele) Sale de Iubire care

împânzesc Sfânta Scriptură. Descoperim astfel o întreagă Pedagogie a Iubirii. numai pe fondul acesta poate fi atins scopul: pregătirea fiinţei umane, pentru a trăi veşnic în Sânul Tatălui.

Vom face cunoscută iubirea lui Dumnezeu dovedită în Sfânta Scriptură, accentuată de către Sfinţii Părinţi şi marcată de către Conciliul Vatican II. Descoperim o adevărată pedagogie a Divinului Pedagog pentru care întocmeşte un plan de iubire cu scop mântuitor, folosind în desfăşurarea acestuia o diversitate de metode adecvate situaţiilor concrete, care arată şi o evoluţie a pedagogiei în istorie. Autoritar şi sever, aşa cum ni-l prezintă Vechiul Testament, Dumnezeu pedepseşte neascultarea, încălcarea legământului, răutatea, păcatul oamenilor, până la a distruge lumea prin potop, încât ajunge să fie receptat ca promotor al măsurilor punitive şi al fricii. În mentalitatea populară, chiar şi azi, numai „frica de Dumnezeu“ conduce la păzirea poruncilor. Dar, aceste pedepse sunt, de fapt, metode de disciplinare, de reorientare a omului spre Dumnezeu, dar mai ales dovada iubirii sale faţă de om: când a decis distrugerea, prin potop, a lumii înrăite, Dumnezeu a avut grijă să-l aleagă pe noe, om drept şi fără prihană, pentru a salva şi reînnoi cununa creaţiei Sale. Punctul culminant al iubirii divine este trimiterea în lume a Fiului lui Dumnezeu, căci „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său fiu ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.“ (In 3, 16).

Prof. Dr. Elena Ştefănescu

iulie - august 2010

25

THE CoURAGEoUS HEART oF IREnA SEnDLER

filmul lunii iulie pentru povestea tinerei poloneze dacă nu pentru altceva. De asemenea, sfârșitul oferă o surpriză foarte plăcută: o mărturie a adevăratei Irena Sendler.

librăriile Humanitas organizează o serie de cursuri gratuite. Pe data de 13 iulie, de la ora 18:30 la librăria Humanitas (str Lucian Blaga nr 2) va avea loc cursul intitulat Autocunoaştere si dezvoltare personală. iraF - international romani art FeStiVal, timiŞoara

Filmul este o dramă biografică poloneză din 2009 care tratează o temă foarte des abordată în ultmii ani de regizori: situaţia evreilor în timpul celui de-al doilea război mondial. “The Courageous Heart of Irena Sendler” este regizat de John Kent Harrison şi are la bază cartea Annei Mieszkowska “The Mother of the Holocaust Children” din 2005.

Drama este o producție Hallmark, care pășește oarecum pe urmele ”Pianistului” și ale ”Listei lui Schindler”. A obținut până acum 5 nominalizări la concursuri internaționale de film și a câștigat un Premiu Emmy.

Rolul principal, este jucat de Anna Paquin pe care am mai avut plăcerea să o urmărim în serialul ”True Blood” și în filme precum: Joan of Arc (2005) Jane Eyre (1996) și The Piano (1993), pentru care a și câștigat Premiul oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar.

Irena Sendler a fost o tânără poloneză care lucrat ca asistent social pentru ghetourile Varşoviei în cel de-al doilea război mondial. Având o educaţie catolică puternică, Irena a luptat mult împotriva atrocităţilor comise de soldaţii nazişti. A salvat de la exterminare aproximativ 2500 de copii evrei, luându-i din ghetouri şi trecându-i cu acte false drept copii ai polonezilor. În 2007, la vârsta de 97 de ani, Irene Sendler a fost nominalizata la Premiul nobel pentru Pace. Un an mai târziu, moare.

Un dramă foarte frumos construită, care merită și trebuie văzută măcar

26

iulie - august 2010

În perioada 22 - 25 iulie 2010, în diferite locaţii din Timişoara (Cinematograful de vară, Porto Arte, Parcul Justiţiei, Scârţ, Penitenciarul) se va desfăşura un festivalul internaţional de artă rromă. În cadrul IRAF participanţii vor avea parte de diferite acţiuni, precum: concerte, spectacol de dans, reprezentaţii de teatru, proiecţii de film, târg al meşteşugarilor rromi, carte, o şcoală de vară, acţiuni pentru copii, acţiuni pentru persoanele private de libertate, workshopuri. Printre numele importante pe care le puteţi întâlni în cadrul festivalului se numără şi Paco Pena Flamenco Company şi Balkan Beat Box. Preţul biletelor este între 10 şi 22 Ron, iar abonamentul pentru întreaga perioada este de 58 Ron de pe www. bilete.ro până în 19 iulie sau 70 Ron în ziua festivalului de la faţa locului.

teatru: e 13, Ce noroC! Spectacolul E 13, ce noroc! este o comedie spumoasă cu scene din viaţa de zi cu zi, pusă în scenă de Beatrice Rancea alături de 13 oameni talentaţi. Întregul eveniment este organizat de Avon România care sărbătoreşte 13 ani de când a intrat pe piaţă.

Preţul unui bilet este de doar 10 lei, iar spectacolul va avea loc pe FeStiValul de Jazz de la Gărâna data de 4 iulie 2010 la Teatrul naţional 2010 Timişoara de pe strada Mărăşeşti nr. 2.

Cea de-a 14-a ediţie a Festivalului de jazz de la Gărâna se va expozitie:”Jan euGen” desfăşura în perioada 23-25 iulie 2010.

Printre artiştii de renume participanţi la Pe data de 5 iulie 2010 la ora eveniment se numără şi Patricia Barber, 12:00 va avea loc deschiderea expoziţiei Bela Fleck, Zakir Hussein & Edgar Meyer Jan Eugen. Aceasta va fi disponibilă şi Bega Blues Band. pentru public până în data de 6 august Pentru program şi mai multe 2010 la Galeria Calina de pe strada informaţii puteţi accesa cu încredere Mărăşeşti nr. 1-3 http://garana-jazz.ro/ .

De asemenea, este bine de ştiut că în aceeaşi perioadă va avea loc CurSuri Gratuite “Cultura şi Festivalul de Muzică Veche la Brebupentru toŢi” nou. În cadrul proiectului «Cultură pentru toţi», Planetwork studium şi

Andrada Mişcă

Mulţumim celor care au făcut posibilă apariţia acestui număr al revistei noastre.

Dumnezeu să-i binecuvinteze!

Birou Notarial

Albu Adrian Caius Vraşti Simona Mihaela

Str. Proclamaţia de la Timişoara, nr. 5, et. 2, ap. 10

aBonamente: Abonamentele se pot face plătind în avans contribuţia recomandată pentru susţinerea revistei, corespunzătoare numărului de apariţii dorit. Abonamentele se fac prin PAROHIE, sau se poate trimite contribuţia pentru abonament prin MANDAT POŞTAL la adresa: OPRIŞA Mihai Răzvan Str. Holdelor, Bl. B91, Sc. B, Ap.5, 300270 Timişoara, jud. Timiş.

Vă rugăm să menţionaţi pe mandat “Abonament Reînvierea”, numele şi adresa unde să vă trimitem revista, eventual şi totalul de exemplare dorit dacă doriţi mai multe din acelaşi număr.

Contribuţia recomandată pentru abonamenul pe lunile iulie-decembrie 2010 este de 30 RON.

SuSŢinerea reViStei: În momentul de faţă 25% din costul revistei este susţinut de către episcopie, 25% de către binefăcători, iar 50% de către credincioşi prin contribuţia pentru revistă. Rugăm pe toţi cei care ar putea ajuta la acoperirea unei părţi din cheltuielile de tipărire să facă acest gest de caritate şi de cultură în acelaşi timp.

Dumnezeu să răsplătească acest efort şi să vă binecuvinteze.

Toţi binefăcătorii vor fi pomeniţi la Sfânta Liturghie arhierească.

ContriBuŢia reComandată: Pentru a sprijini revista, contribuţia recomandată pentru fiecare număr este de 5 ron.

iulie - august 2010

27

ieromonah Davide muntoni, stareţul mănăstirii greco-catolice “preasfinta treime” sărbătoarea hramului sf. ilie, 18.07.2010, Giroc