1 minute read

Pagina

Despre simbolul matematic în pictură

de prof. Victoria Duțu

Advertisement

Întotdeauna am fost fascinată de matematică, de filosofie, de artă și literatură. M-am gândit mereu cum pot să combin matematica cu arta și de aceea am găsit în arta mea câteva simboluri legate de matematică. Unul dintre simbolurile pe care le folosesc des în pictura mea este sfera. Încă de la greci sfera era considerată simbolul perfecțiunii. Practic sfera este mulțimea punctelor din spațiu egal depărtate de un punct fix și pentru că vorbeam de egală distanță, până la urmă punctele care respectă această proprietate formează o infinitate. Eu am pornit de la sferă ca o figură geometrică și i-am dat o altă semnificație, și anume, m-am gândit că sfera poate să însemne cuvântul, poate să trimită la idee, la conceptele prin care noi ajungem la cunoaștere. Noi mereu suntem în interiorul sufletului nostru, exact cum am fi închiși într-o sferă și acolo suntem singuri cu Dumnezeu și cu propria noastră conștiință. Cred că interiorul sferei ar putea fi lumea lăuntrică a sufletului, a minții, a rațiunii. De asemenea m-am gândit că sfera e asemănătoare cuvântului lui Dumnezeu sau raționalității lui Dumnezeu, prin care el a creat lumea și o ține în unitate, în viață, dându-i consistență spirituală. Și atunci am combinat sferele cu spirala construită din mai multe cercuri. Spirala lui Leonardo da Vinci, spre exemplu. Eu am vrut să creez o spirală în spațiu și aceasta duce undeva către punctul de lumină, către punctul de la infinit. În pictură am ales culoarea albastră, ce reprezintă cerul, dar în același timp este cerul lăuntric. Spirala e simbolului evoluție omului și sfera e simbolul perfecțiunii și în același timp, perfecțiunea cuvântului lui Dumnezeu, prezent în creația sa, iar omul are această invitație de înainta către lumină. Eu pictez acel ceva către care trebuie să devenim ca să fim și să avem esență spirituală în această ființare.

This article is from: