Actualitatea creștină, nr. 2/2017 | serie nouă by Revista Actualitatea Crestina

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXVIII, Nr. 2/2017

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Să cântăm cu Fecioara Maria Magnificat-ul speranței VATICAN

5 6 7

Papa Francisc. Trei cuvinte Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

Interviu Punți, nu ziduri 10 Ecumenism Rugăciuni pentru unitatea creștinilor 12 Știri ARCB 13 Știri interne/externe Biserică și societate

14 Vederi din Roma Victoria vieţii în plânsul unui prunc 15 Res-publica Trei moduri de a sta la coadă 16 Excelență în slujire Educația, o formă de slujire

Suflet tânăr

17 O privire încrezătoare Reportaje Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Însoţirea logodnicilor, un nou catehumenat 23 Locul meu, ne-locul Lui SPIRITUALITATE

24 Sfânta Scriptură Sfinții Ciril şi Metodiu 15 (14 februarie) 25 Din catehezele Papei Francisc CULTURĂ Speranţa, nevoie primară a omului 32 Ce mai (re)citim Întoarcerea la Brideshead 26 Minuni şi sfinţi „Cu siguranță este un miracol!” 33 File de istorie Gala Galaction 27 Pagina Ghika „Femeia adulteră” – Prelatul Wilhelm Reitzer personajele 34 Idei pentru timpul liber DIALOGURI CU DICHIS

ETCETERA

28 Suferința Între frică și oportunitate

35 De pe net 36 Anunțuri

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 2/2017

Mesajul redacției Numărul din luna februarie al revistei Actualitatea creștină se deschide cu editorialul Să cântăm cu Fecioara Maria Magnificat-ul speranței, în care PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București, oferă o reflecție despre suferință și speranță. Rubrica Focus prezintă o sinteză a interviului pe care Papa Francisc l-a acordat cotidianului spaniol El Pais, care a abordat numeroase teme, de la chestiuni personale la situația din lume și din Biserică, și un material dedicat rugăciunii pentru unitatea creștinilor, la București și la Roma. Rubrica Biserică și societate include textele Victoria vieţii în plânsul unui prunc, Trei moduri de a sta la coadă și Educația, o formă de slujire. Suflet tânăr prezintă întâlnirile decanale cu tinerii și mai multe texte scrise de tineri pentru tineri. La Universul familiei propunem articolele Însoţirea logodnicilor, un nou catehumenat și Locul meu, ne-locul Lui, ce răspunde la întrebarea dacă ni se cuvine să avem un loc rezervat în biserică. Paginile de spiritualitate abordează subiecte precum: Sfinții Ciril şi Metodiu; Speranţa, nevoie primară a omului; Minuni și sfinți; personajele din piesa de teatru Femeia adulteră, scrisă de Mons. Ghika. Rubrica de dezbateri Dialoguri cu dichis tratează în această lună tema suferinței, iar File de istorie prezintă relația de prietenie și de simpatie pe care Gala Galaction, scriitor, preot ortodox, traducător al Bibliei în limba română, a avut-o cu Biserica Catolică. Nici în această lună nu lipsesc știri din țară, de la Vatican și din lume, semnalări ale unor evenimente culturale și ale unor noi apariții de carte, idei pentru timpul liber. Vă dorim lectură plăcută!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Cristina Grigore Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Cristina Șoican Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Daniel Filip Paula Iosif

Colaboratori

Pr. Marian Blaj Oana Viviana Dimcev Dănuț Doboș Anca Mărtinaş Giulimondi Claudia Stan Layout GRAFIC

Lavinia Dăncescu Manuchian Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

Petreș Tereza Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro

Vatican: Îngerul Domnului, cu Papa - 29.01.2017

Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Să cântăm cu Fecioara Maria Magnificat-ul speranței

n fiecare an, pe 11 februarie, Biserica celebrează aparițiile Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes (Franța) care, în 1858, i s-a arătat unei fetițe de 14 ani, Bernadeta Soubirous. Tot în această zi, din inițiativa Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, începând din anul 1993, se celebrează și Ziua Mondială a Bolnavului pentru că, așa cum spunea Sfântul Părinte, „comunitatea creștină a îndreptat o atenție aparte spre cei bolnavi și lumea suferinței, în multiplele sale manifestări. [...] Boala, care în experiența cotidiană este percepută ca o frustrare a forței vitale naturale, să devină pentru credincioși o chemare de a citi noua situație dificilă în optica proprie credinței”

(Ioan Paul al II-lea, Mesaj pentru I-a Zi Mondială a Bolnavului). Anul acesta este a 25-a Zi Mondială a Bolnavului. Este o aniversare care ne oferă ocazia de a reflecta asupra misterului suferinței și, mai ales, de a sensibiliza comunitățile creștine și societatea civilă față de cei aflați în suferință. Dacă fiecare om este fratele nostru, cu atât mai mult cel aflat în suferință are nevoie de îngrijire și trebuie să fie în centrul atenției noastre, pentru ca niciunul dintre cei bolnavi să nu se simtă singur și marginalizat. De fapt, „măsura umanității se determină în mod esențial în raport cu suferința și cu cel suferind. Acest lucru este valabil pentru fiecare om, ca și pentru societate. O societate care

nu reușește să-i accepte pe cei suferinzi și nu este capabilă să contribuie, prin compătimire, să facă în așa fel încât suferința să fie împărtășită și purtată și în interior, este o societate crudă și inumană” (Benedict al XVI-lea, Spe salvi, nr. 38). Spunea Sfântul Bernard (10901153): „Dumnezeu nu poate suferi; dar poate compătimi”. Și, citând acest gând al călugărului francez, Papa Benedict al XVI-lea adăuga: „Omul are pentru Dumnezeu o valoare așa de mare încât El însuși s-a făcut om pentru a putea compătimi împreună cu omul, în mod foarte real, în carne și sânge, așa cum ne este demonstrat în relatarea Pătimirii lui Isus. De aici în orice suferință umană a intrat unul care FEBRUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

împărtășește suferința și suportarea, de aici se răspândește în orice suferință con-solatio, consolarea iubirii părtașe a lui Dumnezeu și astfel apare steaua speranței” (Spe salvi, nr. 39). A XXV-a Zi Mondială a Bolnavului se celebrează anul acesta în mod extraordinar la Lourdes, așa cum a fost și Prima Zi, în 1993. La Lourdes - locul aparițiilor Sfintei Fecioare Maria -, de-a lungul anilor, multe, foarte multe persoane aflate în suferință au găsit mângâiere și alinare, atât pentru trup cât și pentru suflet, prin mijlocirea Aceleia pe care noi, creștinii, o invocăm ca „Tămăduitoare a bolnavilor”, „Ajutor al creștinilor”, „Mângâietoare a celor mâhniți”. Tema mesajului pe care Papa Francisc l-a adresat cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului din acest an - „Uimire pentru ceea ce face Dumnezeu: Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic...” (Lc 1,49) - este o încurajare, adresată bolnavilor și celor care lucrează în domeniul sanitar, de a privi cu încredere la Sfânta Fecioară Maria, „garanta duioșiei lui Dumnezeu față de fiecare ființă umană și model al abandonării la voința Sa”, și de a găsi mereu în credință, alimentată de Cuvânt și de Sacramente, forța pentru a-l iubi pe Dumnezeu și pe aproapele chiar și în caz de boală. Încă de la început, Evanghelia ne-o arată pe Sfânta Fecioară Maria ca cea care îi prezintă lui Isus problemele oamenilor (v. episodul de la Nunta din Cana Galileii), iar oamenilor le indică drumul către Isus. „Maria se interpune între Fiul său și oameni în realitatea lipsurilor, nevoilor și suferințelor lor. Se așază «la mijloc», adică joacă rolul de mijlocitoare, nu ca o străină, ci în calitatea ei de Mamă, conștientă 4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2017

că în această calitate ea poate – ba chiar «are dreptul» – să aducă în fața Fiului său nevoile oamenilor. Mijlocirea ei are, așadar, caracter de intervenție: Maria «intervine» pentru oameni. [...] La Cana, Maria își arată credința în Isus: credința ei provoacă primul «semn» al lui Isus și contribuie la trezirea credinței ucenicilor” (Ioan Paul al II-lea, Redemptoris Mater, nr. 21). După aproape 160 de ani de ani de la aparițiile Sfintei Fecioare Maria în orașul de la poalele munților Pirinei, Lourdes a devenit, am putea spune, un loc privilegiat al mijlocirii Maicii Domnului pentru oameni. Și este, totodată, unul dintre puținele locuri din lume unde sunt „expuse” persoane bolnave și aflate în suferință pe care, uneori, avem tendința să le „ascundem”: nu vrem să le vedem pentru că ele ne arată slăbiciunea și fragilitatea umană. Și în jurul nostru este atâta suferință și neputință omenească. Să nu ne închidem inima și ochii în fața lor, ci să privim aceste persoane ca pe fii preaiubiți ai lui Dumnezeu și, întăriți de credință, să spunem și noi cu Apostolul Neamurilor: „Binecuvântat este Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în orice necaz al nostru ca să putem și noi să-i mângâiem pe cei care se află în orice necaz cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu” (2Cor 1,3-4). „Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic...” (Lc 1,49), îi spune Sfânta Fecioară Maria verișoarei ei, Elisabeta. Cuvintele ei le rostește Biserica zilnic, la Liturgia Orelor, în cântarea Magnificat. Aceleași cuvinte ni le reamintește, în acest an, Papa Francisc, prin mesajul pentru Ziua Mondială a Bolnavului.

Par cuvinte greu de rostit pentru cei aflaţi în suferinţă, pentru apropiaţii lor şi pentru cei care îi îngrijesc. Însă în lumina credinței - și numai în ea -, ele pot fi nu doar înțelese, ci vor izvorî spontan din inimi și de pe buze. „Magnificat explica Papa Francisc într-o predică din 15 august 2013 - este cântul speranței, este cântarea Poporului lui Dumnezeu pe drumul istoriei... Biserica o cântă în orice parte a lumii. Iar această cântare este deosebit de profundă acolo unde Trupul lui Cristos suferă orice pătimire. Acolo unde Crucea, pentru noi, creștinii, este mereu speranță. Dacă nu există speranță, nu suntem creștini. De aceea, îmi place să spun: nu lăsați să vi se fure speranța. Să nu lăsăm să ni se fure speranța, pentru că această forță este un har, un dar de la Dumnezeu, care ne poartă înainte cu ochii ridicați la Cer. Iar Maria este mereu acolo, aproape de aceste comunități, de acești frați ai noștri, călătorește cu ei, suferă cu ei și cântă cu ei Magnificat-ul speranței”. PS Cornel Damian Episcop auxiliar de București

VATICAN

PAPA FRANCISC. TREI CUVINTE

Speranța ne face să privim mereu înainte, cu curaj Astăzi. Staționat. Slăbiciune

Joi - 12 ianuarie 2017

ASTĂZI. „De aceea, după cum

spune Duhul Sfânt: astăzi, dacă veți auzi glasul lui, nu vă împietriți inimile ca la răzvrătire” (Evr 3,7). Acel astăzi despre care vorbește Duhul Sfânt este viața noastră, este un astăzi „plin de zile”, dar e un astăzi. E un astăzi după care nu va urma un replay, un mâine: e astăzi. Iar apusul, că va fi mai apropiat ori mai îndepărtat, e astăzi, un astăzi ales de Dumnezeu, un astăzi în care noi am primit iubirea lui Dumnezeu, promisiunea lui Dumnezeu că vom fi cu el; un astăzi în care, în toate zilele acestui astăzi, putem reînnoi legământul nostru de fidelitate faţă de Dumnezeu. Dar, oricum, e un astăzi, pentru că e numai un astăzi în viaţa noastră. Viaţa este astăzi: un astăzi care începe şi un astăzi care se încheie; un astăzi plin de zile. Un om spune Isus în parabolă - a mers la Domnul și bătea la ușă: „Doamne, deschide-mi, eu sunt, îți amintești? Am mâncat cu tine, am stat cu tine”. Dar Domnul îi răspunde: „Nu

te cunosc, ai ajuns târziu”. Nu v-o spun ca să vă sperii, ci doar ca să vă zic că viața noastră e astăzi: azi ori niciodată. Mâine va fi un mâine veșnic, fără apus, cu Domnul, pentru totdeauna, dacă sunt fidel acestui astăzi. Întrebarea pe care v-o adresez e cea pe care ne-o pune Duhul Sfânt: cum trăiesc eu acest astăzi? Și să nu uităm că apusul poate fi chiar astăzi, în această zi ori după multe zile. Marţi, 17 ianuarie 2017

STAŢIONAT. „Fiecare să arate aceeași râvnă” (Evr 6,11), spune Sfântul Paul, adică să arate curaj de a merge înainte. Și tot el adaugă: „să nu fiți nepăsători”, adică fără curaj. Așa sunt creștinii leneși, care nu vor să meargă înainte, care nu luptă pentru ca lucrurile să se schimbe, nu luptă pentru lucruri noi, lucruri care, schimbate, le-ar face bine tuturor; creștini „staționați”, care au găsit în Biserică o frumoasă parcare. Și când spun creștini, spun laici, preoți, episcopi... toți. Iar creștinii sunt leneși când nu au speranță.

Luni, 23 ianuarie 2017

SLĂBICIUNE. „Voi pune legi-

le mele în mintea lor și le voi scrie în inima lor. Voi fi îndurător față de nedreptățile lor și nu-mi voi mai aminti de păcatele lor” (Evr 8,10.12). Uneori îi spun în glumă Domnului: „Tu nu ai o bună memorie!”. Aceasta este „slăbiciunea” lui Dumnezeu: uită. Când Dumnezeu iartă, uită. El nu ne va spune: „O să mi-o plătești!” Uită, pentru că iartă. În fața unei inimi căite, iartă și uită, și iertându-ne păcatele, este gata să ne schimbe viața, mentalitatea și inima. Noua Alianță ne schimbă inima și ne face să vedem Legea Domnului cu o inimă nouă, cu o gândire nouă. Profeții spuneau: „Domnul va schimba inima ta de piatră într-o inimă de carne”. Să ne schimbăm inima, viața, să nu mai păcătuim, să nu-l mai facem pe Domnul - prin păcatele noastre de azi - să-şi amintească ceea ce a uitat şi să ne schimbăm apartenenţa: să nu fim niciodată ai mondenităţii, ai spiritului și deşertăciunilor lumii, ci numai ai Domnului.

Twitter: @Pontifex „Nu te teme, căci eu sunt cu tine!” Să transmitem, în timpurile noastre, speranță și încredere. Papa Francisc

FEBRUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

VATICAN ȘTIRI DIN VATICAN

Mesajul Papei la Marșul pentru Viață Pe 22 ianuarie, la Paris, a avut loc cea de-a XII-a ediție a Marșului Internațional pentru Viață. Papa Francisc a transmis participanților un mesaj de încurajare și salutul său cordial.

fântul Părinte a reamintit că „Biserica nu trebuie să obosească niciodată să fie avocatul vieții și nu trebuie să renunțe să proclame faptul că viața umană trebuie protejată necondiționat din momentul conceperii și până la moartea naturală”. Dincolo de manifestarea legitimă pentru apărarea vieții umane, Papa a încurajat participanții la Marșul pentru Viață „să lucreze în mod neobosit pentru construirea unei civilizații a iubirii și a vieții”. În prezent, în Franța, parlamentul se pregătește să lanseze o lege care

țintește să pedepsească site-urile pro-life ce propun femeilor soluții alternative avortului. Asupra acestei măsuri și-au exprimat opoziția inclusiv mai multe publicații laice. În Franța, site-urile statale propun avortul doar femeilor ce doresc să se intereseze despre acest subiect. Nu vorbesc niciodată despre copil și nici măcar despre embrion sau fetus, ci, în mod general, despre „conținutul” sarcinii. Site-urile pentru viață s-au ocupat de această carență informativă, adresându-se femeilor care se află în fața fricii unei decizii dramatice și ar dori să știe mai multe.

Apel la solidaritate adresat de Papa Francisc

Afecțiunea și apropierea Papei față de populația din Centrul Italiei.

e 22 ianuarie, după rugăciunea Angelus, Pontiful a făcut apel la solidaritate cu populația din Centrul Italiei, care are de suferit din cauza unor noi cutremure și a căderilor abundente de zăpadă. Apoi, și-a exprimat susținerea: „Sunt aproape cu rugăciunea și afecțiunea mea față de familiile care au avut victime în rândul celor dragi. Îi încurajez pe cei angajați cu mare generozitate în opera de ajutorare și asistență, precum și Bisericile locale, care se străduiesc să ușureze suferințele și greutățile”.

Nunțiul Javier Lozano a fost decorat Fostul nunțiu la București a fost decorat cu Ordinul național al României, Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce.

e 20 ianuarie, la Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun, a avut loc ceremonia în cadrul căreia i-a fost acordată înalta distincție Arhiepiscopului Francisco-Javier Lozano, fost nunțiu apostolic în România și R. Moldova (2007 - 2015). O parte din activitatea diplomatică din România se oglindește în cartea sa Nunțiul papal din România. Ecumenism și Diplomație, publicată în 2013. A fost cel de-al patrulea nunțiu după 1989.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2017

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

Minorii migranți Vulnerabili și fără cuvinte L’Osservatore Romano, 14 ianuarie 2017

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

Observatorul, reînnoit

n fața dramaticei „situații a migranților minori închiși în centrele de detenție și în lagărele de ședere permanentă, unde sunt ținuți izolați, lipsiți de posibilitatea de a frecventa în mod normal școala, supuși riscului de a fi recrutați de crima organizată, devine urgentă găsirea de alternative care să respecte importanța unității familiei”. Este apelul lansat de Card. Peter Turkson, în ajunul Zilei Mondiale a Migrantului și Refugiatului, dedicată în acest an tocmai „migranților minori, vulnerabili și fără cuvinte”. Duminică, 15 ianuarie, se celebrează a 103-a Zi Mondială a Migrantului și Refugiatului. Nu există riscul de a celebra doar morţi în mare? Această zi are în vedere, desigur, amintirea şi denunţarea celor întâmplate în ultimul an. Nu-i putem uita pe toţi cei care, vrând să scape de o moarte sigură ori căutând un viitor mai bun, şi-au pierdut viaţa sau trăiesc suferinţe de nedescris. Dacă privim doar contextul mediteranean, statisticile vorbesc de peste 5.000 de morţi în mare în timpul călătoriei către Europa, în 2016. Ne aflăm în faţa celui mai trist bilanţ anual înregistrat până acum în materie

de pierderi de vieţi omeneşti. Iar printre ei sunt numeroşi copii; să ne amintim cazul micului Aylan, din septembrie 2015. De atunci, în mare au murit peste 400 de minori. Ce instrumente avem pentru a-i integra pe migranți și refugiați? Benedict al XVI-lea le-a dedicat două mesaje tinerilor migranţi, în 2008 şi 2010. În ele reflecta asupra provocărilor pe care tinerii trebuie să le înfrunte acolo unde ajung, şi atrăgea atenţia, îndeosebi, asupra sprijinirii familiilor şi educaţiei. Papa Francisc, astăzi, aprofundează această temă şi pune accent pe grija Bisericii pentru „copiii care sunt de trei ori lipsiți de apărare, pentru că sunt minori, străini și neajutorați, atunci când, din diferite motive, sunt forțați să trăiască departe de țara lor de origine și separați de afecțiunea rudelor”. Tutelarea drepturilor lor pe baza ordinii juridice internaționale este de o importanță fundamentală. Principiul suprem al interesului copilului este prevăzut de art. 3 din Convenția pentru drepturile copilului, din 1989. De aceea, autoritățile din țările care primesc migranți și refugiați au obligația de a le garanta drepturile. (de N. Gori; trad. C. Grigore)

Ediția săptămânală în italiană a publicației L’Osservatore Romano se prezintă de-acum într-o formă nouă și totodată veche.

ouă, pentru că are caracteristici aparte, față de cotidian, ținând cont și de reforma instituțiilor media vaticane; veche, pentru că are aproape 70 de ani de viață (primul număr a apărut la 19 ianuarie 1948). [...] Noul săptămânal este structurat în patru secțiuni: informație vaticană, internațională, culturală și religioasă. Fiecare secțiune va fi îmbogățită cu noi rubrici, semnate de persoane consacrate și laici, catolici și reprezentanți ai altor religii și confesiuni creștine, plus o meditație a Pr. Enzo Bianchi la pericopa evanghelică duminicală. FEBRUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS Interviu

Aproape de oameni

Punți, nu ziduri

Papa Francisc, în El Pais

Cotidianul spaniol „El Pais” a publicat duminică, 22 ianuarie a.c., un lung interviu pe care Papa Francisc l-a acordat, în data de 20 ianuarie, jurnalistului Pablo Ordaz. În cursul conversației, au fost abordate numeroase teme, de la chestiuni personale, la situația din lume și din Biserică. Radio Vatican a realizat o amplă sinteză a interviului.

Aproape de oameni La prima întrebare din interviul caracterizat de o amplă varietate de teme, Jorge Mario Bergoglio a spus că nu s-a schimbat de când a devenit Papa Francisc. „A te schimba la 76 de ani este ca și cum ți-ai aplica un machiaj”. Desigur, nu poate face tot ceea ce vrea, însă i-a rămas ceea ce el numește spirit „callejera”, adică a rămas un preot de stradă, care vrea să stea printre oameni. Ceea ce Pontiful nu dorește pentru 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2017

Biserică este tocmai îndepărtarea de lume, clericalismul care este „răul cel mai mare pe care-l poate trăi azi Biserica”: un păstor anesteziat se apără de realitatea concretă a lumii și devine un funcționar. „O biserică fără simţul apropierii nu este Biserică. Este o eficientă organizație neguvernamentală sau o bună și pioasă organizație de persoane care face opere de caritate, care se reunește pentru a servi ceai și a face opere de binefacere… însă ceea ce identifică Biserica este apropierea, faptul de a fi frați

Biserica nu trebuie să înceteze să fie aproape de oameni. O Biserică care nu e aproape de oameni nu e Biserică, e un ONG, o bună și pioasă organizație de binefacere, care se reuneşte pentru a servi ceaiul şi a face binefacere. Dar ceea ce identifică Biserica este apropierea: să fim fraţi apropiaţi. Pentru că Biserica suntem noi toţi. Papa Francisc

apropiați”. „Apropierea înseamnă a atinge, a atinge în aproapele trupul lui Cristos”. Cum spune capitolul 25 al Evangheliei după Sfântul Matei: „Am fost flămând și mi-ați dat să mănânc”.

Revoluția sfinților În interviul acordat cotidianului „El Pais”, Pontiful critică faptul că se vorbește cu ușurință despre corupția Curiei Romane. „Există persoane corupte, dar există și mulți

FOCUS

restituie. Explicând că în perioadele de criză nu funcționează discernământul, Pontiful a amintit cum în Germania acelor timpuri, s-a văzut în Hitler liderul căutat, acesta fiind votat de poporul pe care, mai târziu, avea să-l distrugă. Papa Francisc a atras atenția asupra pericolului care derivă din căutarea unui salvator care să ne restituie identitatea și să ne apere de alte popoare – despre care credem că ne-ar putea priva de identitate – prin înălțarea de ziduri, prin sârmă ghimpată. „Este foarte grav”, a subliniat, îndemnând la dialog.

sfinți, persoane care au petrecut toată viața slujindu-l pe aproapele în anonimat”, a subliniat Sfântul Părinte, explicând că „adevărații protagoniști ai Bisericii sunt sfinții”, sunt cei care „și-au dedicat viața pentru a trăi Evanghelia în mod concret, aceștia fiind cei care ne-au salvat: sfinții”. În categoria sfinților, Pontiful îi include pe tații, mamele, bunicii care muncesc zi de zi cu demnitate, ducând mai departe viața familiilor și a Bisericii, definind această categorie „clasa medie a sfințeniei”, dar cu un grad foarte mare de sfințenie.

Critici deschise și fraterne La o întrebare privind reacțiile din partea sectoarelor tradiționaliste care văd orice schimbare ca pe o trădare a doctrinei, Papa Francisc a răspuns: „Nu fac nicio revoluție. Încerc să duc Evanghelia mai departe”. „Însă, noutatea Evangheliei creează uimire, pentru că, în esență, este scandaloasă”. Dar Pontiful a dorit să menționeze că nu se simte „neînțeles”, ci „însoțit de toate categoriile de persoane, de tineri și de vârstnici” și că, atunci când cineva nu este de acord, e de preferat dialogul cu acele persoane, neplăcându-i cei care aruncă cu piatra și apoi își ascund mâna. „Dialogul unește, nu calomnia”, a mai spus. [...]

Economia care ucide Subliniind încă o dată că „trăim un al Treilea Război Mondial desfășurat pe bucăți”, în ultima perioadă vorbindu-se chiar despre posibilitatea unui război nuclear ca și cum ar fi un joc de cărți, Papa

Francisc și-a exprimat îngrijorarea privind inegalitățile la nivel economic, faptul că un mic grup deține 80% din bogății, fapt posibil deoarece în centrul sistemului economic se află „zeul ban și nu omul”. Trăim într-o economie care ne ucide și creează această „cultură a debarasării”.

Președintele Trump Referindu-se la președinția Trump, Papa Francisc a spus: „Să vedem ce se întâmplă. Nu-mi place să anticipez faptele, nici să judec persoanele înainte. […] Vom vedea ce va face și vom evalua. Trebuie întotdeauna urmărite aspectele concrete. Creștinismul ori este concret, ori nu este creștinism”. Pontiful a vorbit cu preocupare despre populism, referindu-se la cel european mai mult decât la cel latino-american. A citat, ca exemplu, regimul nazist din Germania, instaurat într-o perioadă în care țara era distrusă și era în căutarea unei identități și a unui lider care să i-o

Mediterana, „un cimitir” Revenind la drama refugiaților, Pontiful a definit Marea Mediterană „un cimitir”, omagiind Italia care, în ciuda numeroaselor probleme create de cutremurele de pământ din ultima perioadă, continuă să primească imigranți, despre care a spus că sunt bărbați, femei și copii care fug de foamete și de războaie. „Înainte de toate – a spus – trebuie să-i salvăm, apoi să-i primim și să-i integrăm”. Orice țară are dreptul să-și controleze granițele, însă nicio țară nu are dreptul să-i priveze pe propriii cetățeni să dialogheze cu vecinii, amintind angajarea Bisericii – deseori tăcută – în primirea imigranților. Diplomația vaticană – a explicat – construiește punți, nu ziduri, este mediatoare, nu intermediară, în sensul că intervențiile sale nu sunt niciodată în favoarea propriilor interese, ci întotdeauna în favoarea promovării păcii și a dreptății și în avantajul popoarelor. (Sergio Centofanti / Anca Mărtinaș Giulimondi) FEBRUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS ECUMENISM

RUGĂCIUNI ÎN BUCUREȘTI

Rugăciuni pentru unitatea creștinilor La București și Roma Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor din 2017 a avut tema „Iubirea lui Cristos ne constrânge” (2Cor 5,14) și a fost strâns legată de comemorarea a 500 de ani de la Reforma Protestantă. ÎPS Ioan Robu:

Fiecare rugăciune e un pas înainte

„F

iecare rugăciune este un pas înainte spre idealul spus de cuvântul lui Isus - şi va fi şi rugăciunea noastră: ca toţi să fie una”, a spus ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București în cuvântul de învățătură ținut miercuri, 18 ianuarie a.c. - prima zi a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor -, la Biserica Luterană din București. Amintind împlinirea, în acest an, a 500 de ani de la Reforma lui Luther, Arhiepiscopul a explicat 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2017

că, în acest ceas aniversar, „Biserica Catolică, Biserica Luterană, credincioşii de pretutindeni se întorc cumva în istorie şi încearcă, cât de cât, să cuprindă cele care au fost. Dar, mai presus de amintirile pe care le-am descoperi în istorie, stă în faţa noastră prezentul şi viitorul”. Această aniversare „va fi reuşită în măsura în care vom şti noi, cei de aici, ca şi creştinii din alte părţi, catolici şi protestanţi, să vedem cu înţelepciune trecutul, şi cu mai mare înţelepciune

n perioada 18-25 ianuarie, în București s-au făcut rugăciuni pentru unitatea tuturor creştinilor, în fiecare zi rugăciunea desfăşurându-se în lăcaşul câte unui cult creştin. Începută la Biserica Evanghelică Luterană (18 ianuarie), rugăciunea a continuat la biserica ortodoxă Sf. Silvestru (19 ianuarie), Biserica Anglicană (20 ianuarie) şi Calvineum (21 ianuarie), în ziua de duminică, 22 ianuarie, rugăciunile având loc în bisericile proprii fiecărui cult. Luni, 23 ianuarie, rugăciunea pentru unitate s-a desfăşurat la Catedrala Armeană, continuând apoi la Catedrala greco-catolică Sf. Vasile cel Mare (24 ianuarie), încheierea Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor fiind la Catedrala romano-catolică Sf. Iosif (25 ianuarie).

să interpretăm prezentul şi să sperăm într-un viitor frumos, inspirat cu adevărat de duhul Evangheliei care cheamă nu numai la înţelegere şi iubire simplă, de fiecare zi, dar la cea mai mare iubire, aceea a jertfirii vieţii proprii, în diferite feluri”. „Noi credem în puterea rugăciunii și credem că rugăciunea noastră nu va fi în zadar. Să dea Bunul Dumnezeu ca inimile noastre să se deschidă mai mult către ceilalţi şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, să ne primim unii pe alții în acel împreună, pe care îl vrea Dumnezeu, în iubire şi în spirit de jertfă”, a mai spus ÎPS Ioan.

FOCUS

PS Mihai Frățilă:

Învierea nu este o revanșă

eflectând asupra Evangheliei zilei, luată din Sfântul Ioan (20,1118), PS Mihai Frățilă a evidențiat - în cuvântul de învățătură ținut miercuri, 25 ianuarie a.c., în Catedrala Sf. Iosif, la încheierea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor - trei pași pe care pasajul evanghelic ne invită să-i facem: să întoarcem capul, pentru a-l zări în spatele nostru pe Isus cel Înviat; să conștientizăm că nimic nu poate fi comparat cu bucuria întâlnirii cu Cel Înviat; și să înțelegem că învierea nu e o revanșă. Referindu-se la unitatea creştinilor, Episcopul Episcopiei GrecoCatolice „Sf. Vasile cel Mare” de București a arătat că evocând această unitate, „visăm, din păcate, redobândirea unor lucruri pierdute, ca

celălalt să fie gata să renunțe la ceea ce îl definește religios prin istoria sau cultura sa”. „Condiționarea culturală în care ne-am născut sau cu care am crescut - a explicat Preasfințita Sa - este adesea mai puternică decât orice credință. Or, a ieși din aceste piedici, a le depăși, este mai curând un rezultat al evoluției istorice decât al bunăvoinței personale”. „Merită să întoarcem puțin capul - a îndemnat în încheiere PS Mihai. Vom fi mai săraci în orgolii, în vanitate, în calcule empirice, dar calea dreaptă ne va fi mult mai la îndemână. Și, dacă învățăm de pe-acum cât de aproape de noi se află Hristos în ceasurile de cumpănă, vom trece cu siguranță din moarte la viață alături de El”.

Papa Francisc

Reconcilierea cere sacrificiu

um să „proclamăm astăzi Evanghelia reconcilierii, după secole de diviziuni?”, a întrebat Papa Francisc la omilia ținută în Bazilica romană San Paolo Fuori le Mura, în cadrul Vesperelor din 25 ianuarie a.c., ziua comemorării liturgice a convertirii Sfântului Apostol Paul. Modalitatea, a explicat Sfântul Părinte, ne-o indică Apostolul Neamurilor: „Nu fără sacrificiu”. E vorba de „revoluția creștină dintotdeauna”, adică de „a nu mai trăi pentru noi și interesele noastre, ci după chipul lui Cristos, pentru El și conform Lui”. Pentru Biserica de orice confesiune, adaugă Papa, aceasta „este

o invitație de a ieși din orice fel de izolare, de a depăși tentația autoreferențialității, care ne împiedică să acceptăm ceea ce Duhul Sfânt lucrează în afara spațiilor proprii”. O autentică reconciliere între creștini se va putea realiza „atunci când vom ști să recunoaștem reciproc darurile noastre și vom fi capabili, cu umilință și docilitate, să învățăm unii de la alții”. Așadar, „să profităm de fiecare ocazie pe care Providența ne-o oferă pentru a ne ruga împreună, pentru a predica împreună, pentru a iubi și sluji împreună, mai ales pe cei mai săraci și ignorați”. FEBRUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS

Concert PS Cornel Damian, in memoriam I. Gerstenengst la Academia

ȘTIRI ARCB

București

Conferință Pe 26 ianuarie, în aula Auditorium Maximum a Facultății de Teologie Romano-Catolică a Universității din București, s-a desfășurat conferința: A existat speranță la Auschwitz?, susţinută de Dr. Liviu Beriș, Președintele Asociației Evreilor din România Victime ale Holocaustului. Râmnicu Vâlcea

Aniversare

Pe 14 ianuarie, la Grădinița Sf. Ioana Antida, pentru a aniversa canonizarea patroanei instituției, Pr. Petre Balint a celebrat o Liturghie alături de surorile ce se ocupă de acest proiect educațional.

Română

Episcopul auxiliar a participat la sesiunea solemnă - În jurul identităţii româneşti.

Constanța

Devoțiune În acest an, familiile din Parohia Sf. Anton din Constanța pot fi gazda Icoanei Maicii Domnului de la Cacica. Pe baza unei programări, la data stabilită, familia primește icoana pentru o săptămână, timp în care membrii familiei se roagă împreună; pot fi invitați și prieteni, vecini sau preoții din parohie.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2017

e 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, în Aula Academiei Române, PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, a dat citire mesajului transmis de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti: „Ziua Culturii Naționale este un prilej minunat pentru a ne exprima recunoștința față de înaintașii ce au participat la plămădirea ființei noastre naționale prin activități culturale, fie de natură educațională, fie de natură religioasă”. Mesajul ÎPS Ioan a amintit apoi învățătura și mijlocirea „a doi academicieni ce acum se află în cer”: Sf. Ioan Paul al II-lea – membru de onoare al Academiei Române – și Fericitul Vladimir Ghika – membru post-mortem al Academiei Române, „... modele de urmat în iubirea lor autentică față de patrie și față de patrimoniul cultural al națiunii din care făceau parte”. Aflată la cea de-a 7-a ediţie, Ziua Culturii Naţionale este o iniţiativă a Academiei Române.

Duminică, pe 22 ianuarie, în Catedrala Romano-Catolică Sf. Iosif din București, a avut loc un Concert In memoriam Iosif Gerstenengst.

venimentul a marcat 25 de ani de la moartea Pr. Gerstenengst, trecut la cele veșnice la 9 ianuarie 1992, la București. Concertul i-a avut ca soliști pe Veronica Anușca, Mihaela Stanciu, Georgiana Simonov, Antonela Bîrnat și Nicolae Simonov și la orgă, pe Mihai Murariu și Marcel-Octav Costea. Evenimentul a fost marcat și de Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița printr-un plic filatelic ocazional și o ștampilă adecvată. I. Gerstenengst a fost sfințit preot în 1945; din 1958, a activat ca preot și organist la Catedrala Sf. Iosif. A fost considerat unul dintre cei mai mari organiști din Europa.

Răspuns la telegrama de felicitare Vaticanul a răspuns la telegrama pe care ÎPS Ioan Robu i-a trimis-o Papei cu ocazia Crăciunului și împlinirii vârstei de 80 de ani.

elegrama de la Vatican îi mulțumește Arhiepiscopului pentru urările pe care i le-a adresat Papei în numele „întregului popor catolic încredințat spre păstorire” și pentru „dovezile de comuniune în rugăciune, de ascultare și devotament”. Textul mai menționează că „Binecuvântarea Apostolică cerută, mărturie a bunăvoinței și a iubirii Sanctității Sale, o acordă tuturor românilor multiubiți, binecuvântare prin care cere, pentru fiecare dintre voi, cele mai bogate roade ale Nașterii Domnului”.

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

Duminică dedicată cuvântului lui Dumnezeu Pe 26 martie, în duminica a IV-a din Postul Mare, numită și laetare, în Dieceza de Iași, va fi celebrată Duminica Bibliei.

Ziua Socială pentru Studenţi Pe 25 februarie, la Iași, va avea loc Ziua Socială pentru Studenţi.

rmând sugestiile Papei Francisc referitoare la continuarea iniţiativelor pastorale începute în Anul Jubiliar al Milostivirii, Episcopul de Iași, PS Petru Gherghel, a stabilit ca Duminica Bibliei să fie o ocazie prin care comunităţile parohiale să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru darul cuvântului său transmis prin Biblie. PS Gherghel sugerează ca în această duminică dedicată cuvântului lui Dumnezeu, să fie săvârşite gesturile liturgice care scot în evidenţă Sf. Scriptură, dintre care amintim: în cadrul procesiunii de la intrare, să fie inclus şi Evangheliarul; după proclamarea Evangheliei, cartea liturgică să fie lăsată deschisă

într-un loc vizibil din spaţiul altarului; la predică, să fie subliniată necesitatea meditării şi înţelegerii cuvântului lui Dumnezeu. Totodată, Preasfințitul consideră că inițiativa poate fi un semnal dat credincioşilor ca să se hrănească din cuvântul lui Dumnezeu, să-l citească, să-l iubească şi să-l trăiască.

Islanda

China

Italia

Crește numărul catolicilor

Spor demografic

Împotriva ideologiei Gender

În partea de est, la Reyðarfjörður, se construiește o biserică, din lemn, inițiativă a comunității capucine slovace, prezentă pe insulă din 2004. În ultimii zece ani, comunitatea catolică din Islanda și-a triplat numărul: sunt aproape 14 mii de credincioși în cele șase parohii existente. De aceea, se are în vedere construirea unei alte biserici, în sud, la Selfoss. Astfel, catolicii vor avea biserica lor, după ce timp îndelungat au fost găzduiți de comunitatea protestantă locală.

După ce în 2015 a renunțat la politica copilului unic, China a avut în 2016, 17,5 milioane de nașteri. Conform Global Times, este vorba de o creștere de 5,7% față de anul anterior. Se estimează că din 1979, când s-a introdus această normă contraceptivă, s-au evitat 400 de milioane de nașteri. Dar sfârșitul politicii copilului unic nu este o garanție demografică pentru viitor. Viața burgheză din marile orașe, individualismul, consumismul descurajează tinerii să întemeieze o familie.

În ianuarie, în Italia, elevilor între 8 și 16 ani li s-a oferit spre vizionare o piesă de teatru al cărei protagonist este un copil care se simte atât băiat, cât și fată, dar aspiră să aibă un al treilea sex indistinct. Asociația pro-familie Generazione Famiglia a lansat o petiție care cere ministrului educației să interzică difuzarea spectacolului și să respecte dreptul prioritar al părinților față de educarea copiilor. Într-o singură zi, petiția a strâns peste 50.000 de semnături.

juns la a cincea ediţie, acest program de formare pentru mediul universitar este organizat de Oficiul pentru Pastoraţie Universitară, Facultatea de Teologie RomanoCatolică, Asociaţia Studenţilor Catolici Iaşi, Seminarul Sf. Iosif, care va fi și gazda evenimentului. Tema întâlnirii: Politica între ideal şi real. O abordare în lumina doctrinei sociale a Bisericii. Programul oferă universitarilor posibilitatea de a conştientiza importanţa pe care o au în societate prin implicarea în viaţa politică, urmând învăţătura creştină şi Tradiţia Bisericii.

FEBRUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate Vederi din Roma

Victoria vieţii în plânsul unui prunc Text: Anca Mărtinaş Giulimondi

ncă nu se stinseseră bine ecourile celor douăsprezece bătăi de ceas şi ale sunetelor de pahare ciocnite care anunţau trecerea în noul an, 2017, când a intrat în casele noastre vestea atentatului de la Istanbul. Imaginile terorii s-au îmbulzit cu prezumţie şi de această dată, revendicându-şi, cu sarcasm, întâietatea în existenţa noastră cotidiană încă de la prima oră a noului an. Aşa am ajuns să încep anul în curs căutând în „dulăpiorul cu medicamente” al minţii un antidot la tristeţea veştilor din lume. Şi, în timp ce căutam, amintindu-mi de zicala „cui pe cui se scoate”, mi-a venit în minte cartea Zero Positivo („Zero pozitiv”), care-mi fusese trimisă cu ceva timp în urmă de un profesor italian, prieten al României. „Am nevoie de o veste bună”, mi-am spus luând în mâini romanul autobiografic al româncei Cristina 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2017

Mărginean Cociş, apărut de curând în Italia, la Editura Gaspari şi, cu fiecare pagină, aveam să descopăr o carte cu valoare terapeutică. Să nu înţelegeţi greşit. Cartea nu conţine reţete miraculoase, de felul acelora propuse zilnic de canalele mediatice. Referinţa terapeutică este legată de autentica istorie de viaţă depănată în roman, cea a luptei împotriva unei grave forme de leucemie, dusă cu forţă de autoare, în numele noii vieţi pe care o purta în pântece. Definiţia de carte terapeutică se potriveşte şi din punctul de vedere al lecturii, care necesită scurte pauze, aşa cum se face în cursul unui tratament, mai ales când este vorba de doctorii tari şi amare. Şi asta pentru că Zero Positivo oferă cititorului pagini intense, îl poartă pe coridoarele unui spital, între pereţii sufocanţi ai unui salon, îl fac să audă picăturile din perfuzie şi-l iau de mână pentru

a evada nu doar în amintirile fericite dintr-o copilărie dominată de imaginea protectoare a părinţilor iubitori şi a fratelui drag, dar şi în oazele fericirii domestice actuale, deşi umbrită de ameninţarea unei boli crunte. Este imposibilă lectura cu detaşare a acestei cărţi. Cititorul nu poate rămâne deoparte, asemenea unui privitor pasiv, ci se simte absorbit în trăirea istorisirii care creşte progresiv în intensitate şi în luminozitatea unui mesaj tot mai plin de nădejde conştientă şi responsabilă. După un parcurs terapeutic sinuos, nelipsit de angoase, dar constant alimentat de forţa credinţei şi a speranţei creştine, istoria Cristinei Mărginean Cociş se varsă, asemenea unui fluviu încercat de vicisitudini, în marea vieţii victorioase asupra ameninţării morţii, sugerată şi de numele Victor, ales pentru copilul purtat în pântece în timpul bolii, după cum ne istoriseşte autoarea la finalul romanului, din care vă propun traducerea din limba italiană a ultimelor două paragrafe: „După câteva momente i-am auzit vocea, un glas gingaş dar decis, un plâns care semăna cu un apel la viaţă. Plângea, puiul meu, născut la 31 de săptămâni şi cu o greutate de 1.700 de grame, după cele 55 de zile de chimioterapie în pântecele meu. Ceea ce toţi sperau dar nu îndrăzneau să creadă devenea realitate. Micul meu învingător trăia, plângea, respira şi interacţiona cu lumea. Ochii lui Stefano, doctorul care m-a îngrijit de la început, străluceau fascinaţi de mica viaţă! Victor, victoria mea, mă privea şi, înainte de a fi aşezat în incubator, m-a salutat dulce: m-a privit închizând de mai multe ori ochii, ca şi cum ar fi fost un semnal, asemenea unui «te voi aştepta cuminte, te-am însoţit până aici… Acum este rândul tău»”.

Biserică și societate RES-PUBLICA

Trei moduri de a sta la coadă Text: Pr. Emil Dumea

i-au revenit în memorie cozile interminabile din perioada ceaușistă, când românii se așezau încă înainte de mijitul zorilor la cozi lungi, foarte lungi cu speranța că vor reuși să cumpere un kilogram de carne, un litru de lapte sau un kilogram de zahăr, după multe ore de așteptat în frig sau în arșița soarelui. Comunismul ne-a obișnuit cu așteptarea tăcută, resemnată că poate, poate vom avea și noi parte de o mâncare mai bună pe masă. Atunci, nu era deloc ușor să o duci bine. Acum, românii nu mai stau la astfel de cozi. Au dispărut toate acele cozi, căci acum toate abundă, ies afară din galantare și din vitrine. Alimente, articole de uz casnic și nenumărate alte bunuri îți ies în față, te îmbie, te trag de mânecă și parcă îți strigă: Cumpără-ne! Cornul

Cozile interminabile din perioada ceaușistă

abundenței a sosit la noi mult mai opulent decât cea mai încărcată sanie sau desagă a lui Moș Crăciun. Doar că… la ușile patronilor, angajatorilor, instituțiilor publice, acum stau milioane de români care nu au un loc de muncă. Cozile șomerilor de astăzi sunt mult mai dureroase, mai grave, mai alarmante decât cozile românilor de odinioară, la rând pentru un litru de lapte sau pentru o pungă cu gheare de găină. Românii de astăzi scriu CV-uri, se înscriu la interviuri și concursuri de angajare, dau mită, se ploconesc, acceptă orice condiții, doar-doar i-o

băga cineva în seamă și în serviciu. În România contemporană, cozile nu au dispărut deloc. Se pare că la români, cozile fac parte din ADNul lor național. Parcă mă cuprinde mila și un fel de revoltă când văd cum românii așteaptă acum la cozi în anticamere, în săli și birouri, acasă și pe internet. De zeci de ani, românii stau la cozi văzute și nevăzute și așteaptă, așteaptă și iar așteaptă; doar-doar o da fericirea și peste ei. Mă îngrijorează însă și o altfel de coadă la români; una lungă, mereu mai lungă și complet nevăzută, aproape misterioasă. Este coada multelor milioane de români care așteaptă un pic de atenție și un dram de iubire dezinteresată din partea noastră. Sunt multe milioane de persoane care așteaptă tăcute să fie puse înaintea obiectelor, înaintea intereselor egoiste, înaintea angrenajelor în care este antrenată societatea noastră. Pe agenda activităților noastre zilnice intră serviciul, piața, curățenia, televizorul și internetul, odihna și altele. Avem nenumărate activități, solicitări și angajamente pentru care trebuie să ne facem timp. Devenim buni profesioniști. Dar, pe lângă noi trec oameni, se scurg destine, se nasc și mor oameni, se întâmplă drame, se sinucid oameni. Și aceasta pentru că pe agenda noastră zilnică, omul concret, real, de lângă noi, din casă cu noi a devenit un opțional, un facultativ sau chiar un străin. Noi înșine devenim străini pentru ceilalți. Dacă animalele, prin natura lor, sunt constrânse instinctual să fie solidare, omul, în schimb, folosinduși greșit rațiunea, poate deveni nu doar un străin pentru semenii săi, ci chiar un dușman. Cine are urechi de auzit, să audă! FEBRUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate EXCELENȚĂ ÎN SLUJIRE

Am luat de la părinți pofta de a citi, de a căuta și de a vedea lucruri și oameni noi. Cultivată și de unii profesori, această curiozitate stă la baza a tot ce am făcut. Pr. Wilhelm Dancă Ceremonie de decorare la Palatul Cotroceni, 1 decembrie 2016

Educația, o formă de slujire Text: Cristina Șoican

„F

iecare vocaţie este pentru misiune şi misiunea slujitorilor hirotoniţi este evanghelizarea, în orice formă a sa”. Preoții sunt chemaţi să trăiască misiunea de vestitori ai Cuvântului, slujitori ai sfinţirii şi călăuzitori ai poporului lui Dumnezeu. Cei mai mulți dintre lucrătorii din via Domnului își împlinesc misiunea de slujire preoțească dedicându-se activității pastorale, dar sunt și preoți care au ales să împletească slujirea sacerdotală cu activitatea academic-știintifică și didactică. Un nume care se înscrie în această categorie este cel al Pr. prof. dr. Wilhelm Dancă. Și cred că după vocația la sfânta preoție, slujirea educației este a doua vocație a părintelui. 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2017

Întors de la studii de masterat şi doctorat, pe care le-a parcurs la Roma, la Universitatea Pontificală Gregoriană, unde a obținut gradul academic de doctor în științe filosofice, în toamna anului 1997, a fost numit Prefect de studii la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, iar în septembrie 2001, Rector al aceleiaşi instituţii. După ce timp de 10 ani s-a dăruit formării noilor generații de preoți, din anul 2012, este Rector la Institutul Teologic Romano-Catolic, din București. Alături de activitatea didactică, părintele desfășoară și o bogată activitate publicistică în domeniile filosofiei şi teologiei, concretizată în importante cărţi şi articole publicate în ţară şi străinătate. De asemenea, importantă este și activitatea de traducător și

de comentator de televiziune pentru evenimente pastoral-liturgice. Sfârșitul anului 2016 l-a făcut pe părintele protagonist a două evenimente deosebite. Astfel, în semn de înaltă recunoaştere şi apreciere pentru întreaga activitate academică, reprezentând excelenţa ştiinţifică şi culturală românească, pentru promovarea imaginii ţării noastre în mediile ştiinţifice internaţionale, la 1 decembrie 2016, Preşedintele României, Klaus Iohannis, i-a conferit Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler Pr. prof. dr. Wilhelm Dancă, membru corespondent al Academiei Române. Cel de-al doilea eveniment îl reprezintă lansarea site-ului personal: www.wilhelmdanca.ro. Scopul, după cum mărturisește părintele în pagina de prezentare, este: „dialogul cu oamenii care caută să se înțeleagă pe ei înșiși și lumea în care trăiesc. Înainte de toate, sper ca studenții și tinerii cercetători să găsească pe acest site materiale necesare pregătirii lor. Sper ca oamenii care cred sau cei care nu cred, ori cei ce au dubii în credință, să afle suport moral, teologic și spiritual”.

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

O privire încrezătoare

ine v-am regăsit, dragi tineri! În această lună aș dori să vă vorbesc despre un gest frumos pe care Papa Francisc l-a făcut față de voi luna trecută. Sfântul Părinte ne-a obișnuit deja cu stilul său caracterizat prin simplitate și originalitate și nu de puține ori, ne-a surprins cu acțiunile sale încurajatoare față de diversele categorii de persoane, de diferite confesiuni, din întreaga lume. În ziua de 13 ianuarie a.c., Papa a semnat o scrisoare adresată tinerilor (v. magisteriu.ro), cu ocazia prezentării Documentului Pregătitor al celei de-a XV-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor. În această scrisoare, dorește să vă pregătească pentru acest Sinod al Episcopilor, din octombrie 2018, care va avea ca temă: „Tinerii, credința și discernământul vocațional”. Un Sinod este o întâlnire a episcopilor și a altor credincioși, în cadrul căreia sunt dezbătute probleme privind învățătura, morala sau activitatea pastorală a Bisericii. E un eveniment important atât

pentru tineri, cât și pentru Biserica întreagă. Sfântul Părinte dorește, în aceeași scrisoare, să vă încurajeze să mergeți și să priviți cu încredere spre „viitorul necunoscut, dar aducător de realizări sigure”, pe care îl aveți înainte. Aceasta deoarece, așa cum a fost alături de Abraham, căruia i-a cerut să meargă spre o țară necunoscută pentru a face din el un neam mare, la fel Dumnezeu vă însoțește și pe voi, călăuzindu-vă în inimile voastre prin glasul Duhului Sfânt. Tu îl simți pe Dumnezeu care te însoțește? Sper că da! Altfel, trebuie văzut: poate teai îndepărtat puțin de el. Când păcătuim, nu Dumnezeu se îndepărtează de noi, ci noi de Dumnezeu. O lume mai bună - ne reamintește și Papa - se construiește „și grație vouă, grație voinței voastre și generozității voastre”. Nu vă fie teamă de viitor, înaintați cu curaj! Dumnezeu Tatăl, care este astăzi aici, va fi și acolo. Pr. Marian Blaj, Responsabil Diecezan cu Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Fiecare poate contribui la o cultură a milostivirii, în care nimeni să nu-l privească pe celălalt cu indiferenţă. Papa Francisc

TINERII ÎNTREABĂ

De ce există răul?

bservăm că în ultima perioadă s-au întâmplat destul de multe nenorociri: atacuri teroriste, furturi şi violuri, şi cu siguranţă ne-am întrebat: „De ce Dumnezeu permite răul, dacă este atotputernic?”. Un răspuns ar fi acela că Dumnezeu ne lasă libertatea de a alege între bine şi rău; dacă nu ne-ar oferi libertatea de a alege, iubirea Sa nu ar mai fi infinită. El nu doreşte să ne vadă suferind, este alături de noi şi inspiră alte persoane să ne ajute când ne aflăm în suferinţă.

Există o singură cale de a combate răul: aceea de a fi modeşti prin a alege să-l iubim pe Dumnezeu şi să facem voinţa Lui. Isus este modelul nostru. Cu toate că Isus era Dumnezeu egal cu Tatăl , el s-a umilit pe sine devenind om şi ascultând de Tatăl, până la moartea pe cruce (Fil 2,8; Tweeting cu Dumnezeu, 1.26). Nici lumea, nici oamenii nu sunt perfecţi, de vreme ce se întâmplă lucruri rele. Dumnezeu se arată atotputernic făcând binele din rău (Tweeting cu Dumnezeu, 1.35). Gemma Gabriela

FEBRUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR REPORTAJE

Bucureștii Noi

Întâlniri decanale cu tinerii Pe 11 decembrie 2016 și 15 ianuarie 2017, echipa diecezană a vizitat două parohii bucureștene: Băneasa și Bucureștii Noi. Text: Claudiu Bulai

Băneasa Dacă în timpul Adventului, tinerii din Decanatele de Craiova și Brăila s-au întâlnit cu reprezentanții Centrului Diecezan pentru Pastorația Tineretului, începând cu data de 11 decembrie 2016, a venit și rândul tinerilor din București de a-i întâlni pe cei care au conceput programul lor pastoral comun. Prima parohie vizitată a fost cea din zona Băneasa, „Sfinții Petru și Paul”. Tinerii din comunitatea vizitată s-au mobilizat într-un număr destul de mare, unii dintre ei venind din comunitățile din afara Bucureștiului, entuziasmați pentru a-i întâmpina cât mai plăcut pe oaspeții lor. Întâlnirea a început cu Sfânta Liturghie, un timp spiritual în care toți s-au rugat pentru binecuvântarea întregii comunității, dar mai Băneasa

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2017

ales a adolescenților și tinerilor din ea. După fotografia de grup de la final, cu toții au mai rămas un timp împreună, în sala de cateheze, pentru a se cunoaște reciproc și pentru a cunoaște mai pe larg activitățile propuse de Centru. De asemenea, a fost o ocazie și pentru oaspeți de a cunoaște activitățile din comunitate, necesitățile lor, provocările pe care le trăiesc ca grup parohial etc. Întâlnirea s-a încheiat cu un rămas bun în care ambele părți s-au asigurat reciproc atât de o colaborare cât mai rodnică, cât și de o participare cât mai fructuoasă la activitățile comune.

Bucureștii Noi A doua parohie vizitată de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului a fost „Sfânta Maria,

Îndurerată”. Și aici tinerii s-au mobilizat cu mic cu mare pentru a petrece un timp împreună cu organizatorii activităților pastorale diecezane. Sfânta Liturghie a fost animată foarte frumos instrumental de către tinerii talentați din comunitate. Ea a fost celebrată de părintele Marian Blaj, coordonatorul Centrului Diecezan. De asemenea, el a venit însoțit de alți trei tineri din echipa diecezană, responsabili ai tinerilor din alte comunități bucureștene, doritori de a cunoaște tineretul catolic bucureștean. La predică, părintele Marian i-a încurajat pe tineri, plecând de la evanghelia zilei, să fie cu curaj o „lumină” a credinței care să-i inspire și pe ceilalți tineri să se apropie de îndurarea gratuită a lui Dumnezeu, căci ea îți dă multă pace sufletească. Întâlnirea a continuat în sala de activități pastorale a parohiei, cu un moment catehetic pregătit de fratele marist Fabian, după care, Emanuel Ropotă, reprezentant al Centrului Diecezan, a explicat programul pastoral, îmbinând seriozitatea informațiilor cu umorul tineresc.

SUFLET TÂNĂR

Frumosul sesiunii

ncerc să îmi amintesc cum am trăit prima sesiune. Emoții în fața a ceva nou, nopți pierdute învățând, teama că voi uita totul în fața profesorului, gândul că s-ar putea să nu fac față, teama de a pica, și tot așa. O perioadă grea și încărcată. „Of... Și încă cum!” aș fi tentată să susțin în cor cu toți studenții, dar ceva mă oprește. Amestecul acesta de stări, de emoții, de idei, de oameni, de glume, de nervi și supărări, de zâmbete și încurajări mă face să descopăr că nu sunt singură, că nu e ca și cum aș veni de nicăieri și nici nu mă

îndrept spre nicăieri, că totul are un scop. Și asta îmi place! Poate rezultatele nu sunt cele așteptate sau la final, efortul mi se pare prea mare, însă viața mea este în mâinile Domnului. Iar El are un plan cu mine și nu încetează să îmi arate că îi pasă, că este prezent. Sesiunea rămâne la fel de grea, dar El îmi dă forță să fac față, El îmi amintește să las grijile și să mă și bucur. Să mă bucur de compania colegilor, de lucrurile mici și spontane, de notele luate... de tot, de frumosul sesiunii. Andreea Blăjuţ

Comunitatea sau YNWA

entru a oferi aparența că acest articol este unul academic, îl voi începe cu un rezumat al acestuia. Articolul își propune să abordeze tema comunității prin prisma unui grup cunoscut în muzică din orașul englezesc Liverpool. Unii dintre voi deja și-au dat seama la ce grup mă refer. Dacă m-ați întreba acum dacă este vorba despre The Beatles, aș fi obligat să dau din cap vertical. Dar, pentru că am crescut între bulgarii din Cioplea, s-ar putea să fiți surprinși de semnificația acestui semn. Pe 9 ianuarie, Liverpool și Borussia Dortmund au câștigat premiul Fan Award pentru momentul You’ll Never Walk Alone. Melodia putea să se numească „I’ll Never Walk Alone”. Ar fi o alegere evidentă într-o lume

axată pe literatura self help (cum să fac să slăbesc, cum să fac să pornesc o afacere). Dar melodia merge pe o altă logică, logica lui „tu nu vei merge niciodată singur”. Din păcate, nu avem cărți despre cum putem să îl ajutăm pe aproapele să piardă 5 kilograme sau despre cum îl putem ajuta pe cel de lângă noi să-și structureze activitatea comercială. Esența comunității constă nu în faptul că aceasta este formată dintr-un grup de indivizi care își urmăresc propriile țeluri. Din contră, comunitățile cele mai vibrante sunt cele care, exact ca fanii clubului Liverpool sau Borussia, sunt formate din persoane care au curajul să-i spună celui de lângă acestea că nu vor merge niciodată singuri. Tu câtor oameni din jurul tău poți să le spui acest lucru? Rafael Emanuel Ropotă

CINEMATECA

God’s NOT dead (2014)

n tânăr elev este provocat de profesorul de filosofie să demonstreze existența lui Dumnezeu. Sinteză: Noul student Josh

Wheaton îl întâlnește pe profesorul de filosofie (Radisson), care și-a pierdut credința cu mult timp în urmă, după moartea mamei sale. Tânărul creştin se vede nevoit să aleagă între renunțarea la principiile creștine și dovedirea existenței lui Dumnezeu. Despre film: Povestea surprinde două probleme ce au existat mereu: cea în care nu știm ce să facem atunci când simțim că Dumnezeu nu ne aude și nu putem înțelege de ce nu obținem mereu ceea ce îi cerem prin rugăciune; și apărarea credinței când toți din jur te atacă și te judecă. Recomandare: Filmul prezintă o realitate cu care se confruntă cei mai mulți creștini, având un impact puternic asupra anumitor aspecte.

Alexandra Iacoban

FEBRUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

Perspective pentru anul 2017

untem tineri și ne place să ne manifestăm. De multe ori, necovențional, de alte ori, cu mare ambiție. Este important să canalizăm acest efort în direcția potrivită, iar aici intervenim noi, echipa CDPT. Vrem să trăim aceste manifestări împreună, de aceea și necesitatea organizării de evenimente special pentru tineri. E evident că suntem diferiți și diverși, însă plecăm mereu de la ideea că munca în echipă dă roade și ne împlinește. Vine Festivalul Tinereții! Să nu ne fie teamă, așa cum îndeamnă tema festivalului, să ne manifestăm. Vom avea multe alte ocazii în acest an să o facem, perspectiva este largă și ne place să fructificăm fiecare ocazie când ne strângem laolaltă. Haideţi să demonstrăm că spiritul de credință este încă activ

și că suntem gata să ni-l exprimăm. Prima ocazie de anul acesta? Pe 25 februarie. Vă încurajăm să creați! Piese de teatru, cântece, coregrafii, scurtmetraje, toate aceste instrumente artistice reprezintă o cale mai dinamică și mai atrăgătoare prin care putem sublinia morala creștină și valorile ce derivă din ea. Cu siguranță vom învăța unii de la alții, iar asta nu poate decât să ne unească într-un spirit de coeziune. Vă așteptăm (tot anul)! Cosmin Sipoș

Cairo (Egipt)

Križevci (Croația)

Picături într-un ocean

Congres pentru tineri

În Cairo, un grup de tineri și o asociație de voluntariat au început noul an cu o acțiune caritabilă care i-a implicat și pe ceilalți membri din comunitatea locală. Locuitorii au donat haine și alte lucruri de care nu mai aveau nevoie, iar tinerii și voluntarii au creat un „Bazar” cu prețuri mici și accesibile pentru oamenii mai săraci din cartier. Din profitul pe care l-au realizat au fost ajutați oameni și mai săraci decât aceștia și astfel, faptele de iubire s-au înmulțit.

Tineri din diferite orașe din țara noastră au petrecut câteva zile din vacanța de iarnă (26 decembrie 2016 - 2 ianuarie 2017) împreună cu alți tineri, de diferite confesiuni, proveniți din 11 țări. Ei au participat la un congres internațional organizat la Križevci (Croația), cu tema „Isus răstignit și părăsit, secretul nostru”. Au fost momente spirituale intense, iar diferite activități educaționale și recreative au evidențiat iubirea față de aproapele și spiritul unității.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2017

Activitatea CDPT Vizite în parohii:

Sf. Fecioară Maria, Regină (Cioplea), 29 ianuarie; Sf. Maria a harurilor (Bărăția), 12 februarie. Evenimente următoare:

Sâmbătă, 25 februarie 2017, are loc Festivalul Tinereții, în Bucureşti. Sâmbătă, 11 martie 2017, are loc „Ziua de reculegere” din Postul Mare, pentru tinerii din București. Sâmbătă, 18 martie 2017, are loc „Ziua de reculegere” din Postul Mare, pentru tinerii din Decanatul de Constanța.

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Pr. Marian Blaj Sr. Emilia Corlade CJ Gabriel Ambăruș Bianca Bâlha Adriana Calotă Alexandra Iacoban Emanuel Ropotă Cosmin Sipoș Gema Vlad

Frédéric a fost fiul unui doctor. S-a născut în Franța, când în ţară erau tulburări şi revolte.

Nu ştiu ce vor face în continuare revoluţionarii.

Nu vă temeți. Sunt învăţături pe care nu le înţeleg.

Pe când studia dreptul la universitate, a format un grup de discuţii.

Hai să ne întâlnim mâine seară.

Pe când era adolescent, îşi punea întrebări despre credinţă; a vorbit despre ele cu un preot bun.

Tu, de fapt, nu faci niciodată nimic.

A decis să facă ceva şi a înfiinţat Societatea „Sf. Vincenţiu de Paul”, ca să-i ajute pe săraci.

Necatolicii din grup spuneau că el doar vorbeşte despre credinţă.

Frédéric a devenit profesor şi s-a căsătorit. Şi a continuat să-i ajute pe săraci.

Cum te simţi, tată?

Haideţi, avem o oală mare de supă.

Frédéric era adesea bolnav. A mers cu soția și fiica în Italia, sperând o însănătoșire, dar a murit când s-a întors în țară, la 40 de ani.

Din viața Fericitului Frédéric, putem învăța că este important să discutăm cu alții despre credință, și cu cei care ne pot ajuta pe noi, și cu cei pe care îi putem noi ajuta. Dar învățăm și că nu e suficient să vorbești; trebuie să și acționăm, să facem bine, așa cum a făcut Isus. FEBRUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

[După: TheKidsBulletin]

comemorat la 8 septembrie

Fericitul Frédéric Ozanam (1813-1853)

UNIVERSUL FAMILIEI

Însoţirea logodnicilor, un nou catehumenat Reafirm necesitatea unui „nou catehumenat”, ca pregătire pentru căsătorie...; pregătirea să devină antidot care să împiedice înmulţirea de celebrări matrimoniale nule sau inconsistente. Papa Francisc Text: Pr. Fabian Măriuţ

erbului a însoţi îi corespund substantivele soţ, soţie, ce derivă din latinescul socius, „asociat”. Într-o lume caracterizată de spirit mercantil, la baza diferitelor forme de asociere se află interesul. Provocarea la care este supusă Biserica este să educe în lumina credinţei la dăruire dezinteresată. Cum educaţia e un proces îndelungat, Amoris laetitia recurge la verbul a însoți, propunând o metodă pastorală veche şi, totodată, nouă. Obiectivul pe care îl trasa Conciliul Vatican II era promovarea şi cultivarea spiritualităţii de comuniune între credincioşi. Acum putem constata spiritul profetic al acelei intuiţii. Într-o lume fragmentată, ghidată de interese, divizată de ideologii, nevoia de comuniune

este imperioasă. Fragmentarea atinge mai ales generaţiile tinere. Din acest motiv, Amoris laetitia acordă un loc însemnat pregătirii la căsătorie și formării permanente a celor căsătoriţi. Documentul consideră necesară regândirea pregătirii la căsătorie, din moment ce un anumit număr de întâlniri desfășurate înainte de cununie este insuficient şi uneori doar suportat de unii logodnici, ca şi cum ar plăti tribut pentru a putea face nunta la biserică. Amoris laetita vorbeşte de o iniţiere, asemenea catehumenatului, de un timp în care logodnicii să poată descoperi şi aprofunda credinţa în taina căsătoriei. Numai printr-o relaţie personalizată, plină de empatie, fiecare pereche de logodnici ar putea înţelege grija pe care le-o poartă Biserica.

Provocarea la care este supusă Biserica este să educe în lumina credinţei la dăruire sinceră şi dezinteresată, ştiind că locul natural al dăruirii este legătura de iubire trăită în sânul familiei.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2017

Logodnicii au nevoie de un drum împreună, de martori care să le atingă inima. Este grăitoare mărturia unui cuplu care a spus că nu i-a mişcat preotul ce le-a vorbit despre frumusețea tainei căsătoriei, nici medicul ce le-a vorbit despre metodele de reglare naturală a fertilităţii, cât i-a impresionat o tânără familie cu trei copii, care le-a vorbit de la sine, nu prin cuvinte, cât prin fapte. După cinci ani de căsătorie, acel cuplu are la rândul său trei copii. A însoţi înseamnă a comunica bucuria rămânerii în Domnul, a favoriza creşterea pe plan afectiv, atât de importantă în viaţa de căsătorie. A însoţi înseamnă a da şansa de a descoperi forţa mântuitoare ascunsă în taina căsătoriei. Pentru aceasta, este nevoie de un timp de catehumenat.

UNIVERSUL FAMILIEI

Locul meu, ne-locul Lui Ni se cuvine să avem loc rezervat în biserică? Sau convingerea asta e mai curând un oximoron al smereniei, o necuviință flagrantă la adresa lui Isus şi a aproapelui? Text: Claudia Stan

„Când se naşte, Mântuitorul nu e la el acasă… Nu are loc nici în sălaşul călătorilor nevoiaşi. Cere animalelor un adăpost. Drept leagăn, are o iesle. Când intră în viaţă nu are un colţ al său unde să-şi pună capul. Când moare, pentru a ne izbăvi, Mântuitorul nu e la el acasă. Locul acela e al tuturor şi destinat publicei infamii. Lemnul de care atârnă nu e al său. El a servit deja unor pungaşi şi asasini”. (Fer. Vladimir Ghika)

De ce nu avem „loc rezervat” în biserică?

entru că încă de când se naște, în Betleem, pentru Isus și ai săi nu se găsește „loc de găzduire” (Lc 2,7). Părinții lui Isus își acceptă condiția de pelerini, cu toate riscurile, precaritatea și neajunsurile ei și nu-i auzim cârcotind: „Du-te de aici, că ăsta-i locul nostru”. Când ne revendicăm „locul” (de preferință, la marginea băncii, ca să ne simțim importanți când ne ridicăm să-i facem loc vecinului), să ne gândim pentru o clipă: oare de ce grozăvii am fi fost în stare dacă am fi fost noi părinții lui Isus? Pentru că niciodată Isus nu manifestă vreo înclinație latifundiară: „Fiul Omului nu are unde-și rezema capul” (Lc 9,58). El, stăpânul

lumii și al istoriei, nu a avut niciodată și niciunde un loc numai al lui: a rămas detașat de toți și de toate. În raport cu asta, cât suntem de caraghioși cu atașamentul nostru meschin față de confortul fotoliului de orchestră din care urmărim spectacolul de operetă al Liturghiei, cu iluzia că tot aşa avem loc rezervat şi în rai. Pentru că Isus nu-și găsește „loc de găzduire” în inimile celor care-i dau deoparte pe alții ca să ocupe ei „locurile dintâi” (Lc 20,47). Și în tramvai și în biserică, întotdeauna există cineva mai obosit, mai bolnav, mai îndreptățit decât noi să stea pe locul ăla pe care ni-l însușim cu un simț al proprietății care nu are nicio legătură cu altruismul, sărăcia și libertatea interioară a fraților lui Cristos.

Bonus! Propunere de meditație, posibil leac al bolii „locului rezervat”: 1. Isus se naște într-un grajd și doarme în jgheabul vitelor: nesiguranță, mizerie, umilință. 2. Eu îmi rezerv (și apăr) „locul meu”: siguranță, confort, protagonism. Așadar: pe cine caut (în biserică și în viață): pe mine sau pe El?; dacă îl caut pe El, să-l rog să-mi dea harul să văd că „El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (In 3,30); nu cumva, dacă îmi îmbrățișez cu bucurie condiția de om „fără loc”, îi fac loc în inima mea fix lui Isus?

Ne-locul lui Isus în lume

Când stăm în biserică pe locul pe care nu l-a vrut nimeni, de unde credem că nu se vede și nu se aude nimic, poate avem o șansă de a-l vedea și de a-l auzi pe Cristos, cel care n-a avut loc niciunde pe pământ și pe al cărui loc (pe cruce!) chiar nu s-a bătut nimeni. Ceea ce nu-i chiar puțin lucru față de „locul nostru” rezervat, așa-i? FEBRUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ

Sfinții Ciril şi Metodiu (14 februarie)

Ciril şi Metodiu au fost convinşi că popoarele nu pot să considere că au primit pe deplin Revelaţia până când nu o citesc cu caracterele potrivite alfabetului propriu. Ciril și-a început lucrarea de traducere cu o invocaţie solemnă: „Ascultă, popor slav, ascultă Cuvântul ce vine de la Dumnezeu, Cuvântul ce încurajează sufletele, Cuvântul ce conduce la cunoaşterea lui Dumnezeu”. Benedict al XVI-lea

Text: Pr. Tarciziu Șerban

e 14 februarie, calendarul roman consemnează sărbătoarea sfinţilor Ciril şi Metodiu. Celebrând memoria lor, Biserica comemorează pe doi dintre cei mai pasionaţi artizani ai inculturării Evangheliei în sânul popoarelor slave şi cei mai activi promotori ai unităţii ei. Originari din Tesalonic, de o cultură deosebită şi de o spiritualitate profundă, cei doi fraţi ar fi putut să se dedice unor activităţi care să-i ţină în „confortul” unor posturi administrative ale Imperiului Bizantin sau ale chiliilor unei mănăstiri de pe ţărmul Mării Negre. Dar au părăsit acest „confort” pentru că în orice misiune încredinţată lor de către împăratul de la Constantinopol, de patriarhul capitalei bizantine sau de către papa de 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2017

la Roma, ei au recunoscut chemarea de a da mărturie despre Evanghelie sau de a o vesti popoarelor slave. Începând cu anul 860, după o misiune culturală şi religioasă în Rusia, li se cere să meargă în Moravia, ca să se ocupe de supuşii principelui Rostislav, care se plângea astfel împăratului Constantinopolului: „Au ajuns la noi numeroşi învăţători creştini din Italia, din Grecia şi din Germania, care ne instruiesc în diferite moduri. Dar noi, slavii,… nu aflăm pe nici unul ca să ne instruiască pe înţelesul nostru… Deci, Maiestate, trimite-ne un astfel de episcop sau învăţător”. Ajunși acolo, ajutaţi de persoane competente, Ciril şi Metodiu au elaborat 38 de caractere alfabetice capabile să reproducă diferitele sunete ale limbii slave și au început

să traducă Evanghelia după Ioan şi cărţile liturgice. Dar implementarea unei liturgii slave a avut de întâmpinat opoziţii şi nu s-a putut realiza decât după ce Papa Adrian al II-lea a aprobat-o şi a sprijinit-o. La puţin timp după acest succes, Ciril va muri la Roma, în anul 869. Înainte de a muri, i-a spus fratelui său: „Știu că îţi iubeşti mult muntele [viaţa monastică], dar nu abandona misiunea de învăţător. Căci unde vei putea să-ţi găseşti mântuirea?”. Astfel, Metodiu va reveni în regiunea Moraviei şi a Panoniei, unde se va lupta cu toate opoziţiile până ce va consolida o Biserică locală. A murit în anul 885, la Velehrad, unde îşi stabilise reşedinţa şi unde întemeiase o şcoală. În anul 1980, Papa Ioan-Paul al II-lea i-a declarat copatroni ai Europei.

SPIRITUALITATE DIN CATEHEZELE PAPEI FRANCISC

Speranţa, nevoie primară a omului

Speranţa este capacitatea de a crede dincolo de raţionamentele omeneşti, de înţelepciunea şi prudenţa lumii, de a crede în imposibil. Papa Francisc

Text: Iulia Cojocariu

n cadrul catehezei din 14 decembrie, Suveranul Pontif a pornit reflecţia sa de la textul din cartea lui Isaia 52,7.9-10, care conţine o referinţă la miracolul păcii. Când totul pare terminat, când, în faţa realităţii negative, credinţa devine dificilă şi când apare ispita de a spune că nimic nu mai are sens, o veste bună este adusă: Dumnezeu înfăptuieşte ceva nou, instaurând o împărăţie a păcii; El aduce libertatea şi mângâierea. Răul nu va triumfa mereu, durerea are un sfârşit. Disperarea este învinsă pentru că Dumnezeu este printre noi. Suntem chemaţi să devenim bărbaţi şi femei ai speranţei, colaborând la venirea acestei Împărăţii făcute din lumină şi destinate tuturor. Fiecare dintre noi este chemat, la invitaţia profetului, să

devină, pentru ceilalţi, un mesager al păcii, al dreptăţii şi al adevărului. În cadrul catehezei din 21 decembrie, Papa Francisc a propus o meditaţie cu privire la misterul Întrupării Fiului lui Dumnezeu şi a făcut invitaţia ca fiecare dintre noi să răspundă la întrebarea: merg eu cu speranţă sau viaţa mea interioară este imobilă, închisă? Cateheza din 28 decembrie a avut în centru figura patriarhului Abraham care ne indică o cale a credinţei şi a speranţei. Speranţa este capacitatea de a crede dincolo de raţionamentele omeneşti, dincolo de înţelepciunea şi prudenţa lumii, de a crede în imposibil. Speranţa nu este o certitudine care pune la adăpost împotriva îndoielii sau a perplexităţii, sau care ne fereşte de realitatea

dură sau de contradicţii. Dumnezeu îşi menţine promisiunea şi ne cere să continuăm să credem şi să sperăm. În 4 ianuarie, cateheza Suveranului Pontif s-a referit la figura Rahelei şi a vorbit despre speranţa trăită în plânset. Lacrimile sunt cele care aduc speranţă. Lacrimile Mariei, ca şi lacrimile Rahelei, au produs speranţă şi o nouă viaţă. Pe 11 ianuarie, Papa Francisc a vorbit despre speranţa care este o nevoie primară a omului: a spera în viitor, a crede în viaţă, a avea o „gândire pozitivă”. Este important ca speranţa să fie aşezată în ceea ce ne poate ajuta cu adevărat să trăim şi să dăm un sens existenţei noastre. De aceea, Sfânta Scriptură ne pune în gardă împotriva speranţelor false şi a idolilor pe care ni-i prezintă lumea. FEBRUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

„Cu siguranță este un miracol!”

BIOGRAFIE

„Nu este ușor, pentru că îți cere să te convertești”

M Sfânta Gertruda Comensoli Canonizare: 26.04.2009 Beatificare: 01.10.1989 Venerabilă: 26.04.1961 Procesul: 18.02.1928 Moartea: 18.02.1903 Nașterea: 18.01.1847

iracolul care a condus la canonizarea Fericitei Gertruda este vindecarea lui Vasco, un copil de 4 ani cu o formă de meningită foarte rară și gravă. Fusese dus la spital de părinți, Rita și Ettore Richini, din Agnisine (Italia), în data de 29 septembrie 2001. Pe 2-3 octombrie, medicii propuneau să oprească aparatele care țineau în viață copilul aflat în comă, pentru că „oricum ar fi rămas în stare vegetativă dacă își revenea”. Tatăl disperat a cerut ajutorul Surorilor Sacramentine, la a căror grădiniță mergea copilul. I-a spus Sorei Bianca: „Soră, suntem toți aici. Vasco ne lasă. Trebuie să faceți ceva, pentru că nu vreau ca Vasco să moară”. Au așezat relicva Fericitei Gertruda Comensoli sub capul copilului și toată comunitatea s-a rugat pentru vindecarea lui cu o fervoare nemaiîntâlnită. După câteva zile, o doctoriță de la spital i-a anunțat bucuroasă pe părinți că „Vasco este în afara oricărui pericol”. O vindecare inexplicabilă. Copilul va povesti mai apoi că „Maica Gertruda a venit, fără să o vadă medicii, și a stat lângă patul meu”. Împreună cu vindecarea miraculoasă a fiului s-a produs și minunea întăririi în credință a mamei, o creștină nepracticantă până atunci. Sora Bianca avea să spună: „Cu siguranță este un miracol. Nu este ușor, pentru că îți cere să te convertești. Oricum, Domnul îi iubește pe toți și nu privește dacă cineva este sau nu practicant. Domnul a venit pentru toți!”.

Mic dicționar al acestei pagini canonizare = Actul prin care papa declară în formă definitivă şi solemnă că un creştin catolic se află acum în slava cerească, mijloceşte pentru noi la Domnul şi este propus spre a fi venerat în mod public de întreaga Biserică. A canoniza înseamnă a declara că cineva este sfânt, a-l trece în canonul sfinţilor. („Canonizare”, în Ioan Tamaș, Mic Dicționar creștin catolic, Editura Sapientia, Iași 2001, p. 48 – sau: http://www.profamilia.ro/studiu.asp?dictionar)

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2017

„Isuse, să te iubesc și să te fac iubit, a fost scopul întregii mele vieți!” aterina Comensoli a crescut într-o familie săracă, din nordul Italiei, cu 9 frați și surori, din care au supraviețuit trei copii, dovedind o inteligență deosebită și un spirit religios bine cultivat. După o lungă perioadă de maturizare și de observare a necesităților contemporanilor săi, împreună cu preotul Francesco Spinelli, în 1882, la Bergamo, a întemeiat congregația Surorilor Sacramentine. Sr. Gertruda, privind și în clipa morții la Isus din Sfântul Sacrament, le-a lăsat un testament spiritual prețios surorilor sale: să-l iubească pe Isus euharistic și să arate caritatea față de aproapele, în special în educarea tineretului. Astăzi sunt aproape 100 de comunități în toată lumea. Ca urmare a miracolelor recunoscute, primul, de Papa Ioan Paul al II-lea și al doilea, de Papa Benedict al XVIlea, Sr. Gertruda este deja canonizată.

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

Pagină din manuscrisul piesei „Femeia adulteră”

„Femeia adulteră” – personajele Text: Iulia Cojocariu

ladimir Ghika îşi construieşte piesa în jurul a două personaje, femeia adulteră şi soţul acesteia, Samuel. Femeia adulteră nu are nume în piesă. În mod tacit, se sugerează în epilog că ea ar fi Veronica. O indicație în acest sens ne dă autorul încă de la începutul piesei, când spune despre ea: „Nu are nume. Este femeia adulteră. Epilogul o numește tacit: Veronica”. Autorul o identifică pe femeia adulteră cu Veronica, femeia care l-a întâlnit pe Isus pe drumul crucii și i-a întins o năframă pe care s-a întipărit chipul lui. Identificarea femeii adultere din piesă cu Veronica a provocat reacții diferite. Paul Claudel considera frumoasă această idee. Însă un văr de-al Monseniorului îi scrie acestuia într-o scrisoare că surorile

lui îi reproșează „adulterul cinstitei Veronica”1. Soția lui Samuel trece de la starea de păcat în care se găsea și pentru care era gata să moară ucisă cu pietre, la starea de femeie salvată care, după ce a primit darul iertării de la Isus, își schimbă viața și hotărăște să trăiască aproape de templu, îngrijind bolnavii și pelerinii. Un alt personaj din piesă este Samuel. Scena I din actul I este concentrată în jurul acestui personaj, care ține un lung monolog în care își exprimă durerea pentru experiența prin care trece, cea a încălcării legământului căsătoriei de către soția sa, prin adulter. Se produce în el o transformare treptată de la dorința ca legea să fie aplicată, la dorința de a o ierta pe soția lui. Când soția lui se întoarce teafără și îi cere iertare, el o iartă și ar fi vrut să o primească

înapoi, dar acceptă hotărârea ei de a merge pe un alt drum, al ispășirii. Prezența lui Isus în piesă este discretă. Îngerul din prolog vorbește despre Isus folosindu-se de cuvintele imnului cristologic din Scrisoarea către Filipeni și li se adresează spectatorilor, spunându-le că Isus „cuprinde toată drama, dar fără să-l puteți vedea, decât numai în inima voastră”. În scena I, au loc două momente în paralel: pe de o parte, este monologul lui Samuel, care se desfășoară pe toată durata a ceea ce ar fi trebuit să fie judecarea femeii, și această judecare punctată din loc în loc de replicile acuzatorilor, de indicațiile scenice ale autorului. Din aceste indicații scenice ghicim prezența lui Isus în scena judecării femeii. Autorul spune mai întâi: Un râs puternic, pe dată oprit – într-un fel vădit – prin venirea neașteptată a lui Isus, care pricinuiește, dintr-un început, pentru orice neinițiat al sălii sau al scenei, o inexplicabilă tăcere. Și puțin mai departe, în text: Isus așezându-se, tăcerea de surprindere și de stânjenire a reînceput. După ce femeia este salvată, în scena a II-a, aflăm detalii despre întâlnirea ei cu Isus din relatarea pe care ea o face soțului ei. Samuel îl cunoștea pe Isus, asistase la predicarea lui, cunoștea parabola oii pierdute. Mai apoi, Isus este înfățișat în spusele celor care așteptau să vadă urmarea evenimentelor dramatice ale pătimirii. Femeia vorbește în epilog despre drumul crucii și despre momentul în care îi șterge Fața. Și chiar dacă la sfârșitul piesei Isus se află în mormânt, replica din final a femeii: „Dacă mi-ai iertat păcatele, scoală-te, ia piatra mormântului Tău și umblă”, trimite direct la învierea lui iminentă.

1 Scrisoarea lui Auguste Rondel către Vladimir Ghika, 29.12.1924, Caiete Schorung V, Arhiva Vladimir Ghika – ARCB, Fond Institutul Vladimir Ghika. FEBRUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFERINȚA

INVITAȚI

Între frică și oportunitate Moderator: Claudia Stan Vlad Mixich (n. 1979)

Licențiat în medicină, specializat în domeniul politicilor de sănătate la London School of Economics and Political Science, publicist.

Roberto Polimeni FDP (n. 1970)

Preot-călugăr, Preşedinte al Asociației „Don Orione”.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2017

DIALOGURI CU DICHIS

„O, Marie, Mama noastră, care în Cristos ne primești pe fiecare ca fiu, susține așteptarea încrezătoare a inimii noastre, ajută-ne în infirmitățile și suferințele noastre, condu-ne spre Cristos, Fiul tău și fratele nostru, și ajută-ne să ne încredințăm Tatălui care face lucruri mari”. În Mesajul cu ocazia celei de-a XXV-a Zile Mondiale a Bolnavului, Papa Francisc, citându-l pe Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, vorbeşte despre „slujirea celor din urmă, a celor bolnavi, a celor suferinzi, a celor excluși și a celor marginalizați” ca „parte fundamentală” a misiunii Bisericii. Constatăm însă în jurul nostru că lumea are tendința – tot mai pronunțată – de a se dezice de suferință ca fiind ceva ruşinos. Roberto Polimeni (R.P.): E mai

mult decât o tendință, e o propunere constantă: tot ce aduce suferință trebuie ascuns. Să nu uităm că la originea acestei Zile a Bolnavului este Lourdes, un loc unde este considerată boală nu doar afecțiunea fizică, ci şi orice fel de condiție din cauza căreia o persoană se află în suferință. Iar lumea aceasta suferindă din diverse cauze (psihologice, spirituale, sociale) este, asemenea suferinței, ascunsă. Suferința trebuie ascunsă, pentru că ea contravine imaginii noastre moderne despre persoană, ca fiind puternică, de succes, fără greşeală. Aşadar, fugim de suferință din cauză că ea nu corespunde clişeelor de succes. Vlad Mixich (V.M.): Suntem o generație crescută cu pilule: dacă te

doare un fir de păr, imediat iei un hap. Într-o anumită măsură, evitarea durerii este firească şi a creat o întreagă industrie extrem de profitabilă: corporațiile farmaceutice alină durerea fizică, televizorul, teribila durere spirituală generată de singurătate. Dar uităm că toate pilulele au şi efecte adverse. Pe de altă parte, e greu să-i explici generației noastre că trăim, aşa cum spune rugăciunea Salve Regina, într-o „vale de lacrimi”, că suferința face parte din realitatea vieții şi că durerea, renunțarea, înfrângerea, boala te îmbogățesc. Pentru a scoate din piatră o statuie valoroasă, sculptorul trebuie s-o lovească, s-o „doară”: la fel, un om frumos este acela care se lasă înnobilat de loviturile vieții, care îşi depăşeşte condiția de personaj-abțibild, bidimensional. R.P.: Prin fuga de suferință, devenim tot mai superficiali. Dar oamenii care au trecut prin suferință şi şi-au asumat-o ies din această experiență extraordinar de îmbogățiți. La centrul congregației noastre, unde îngrijim bătrâni şi copii cu dizabilități, observ şi un alt fenomen formidabil: se îmbogățesc uman inclusiv cei care interacționează cu persoanele aflate în suferință. Fragilitatea şi vulnerabilitatea umană ne cheamă să medităm la limitele noastre; ambele intră în coliziune cu aşa-zisele

modele pe care ni le propune cultura noastră: oamenii cu bani, cu succes la femei/bărbați, cu case şi maşini de lux etc. Cine nu are înțelepciunea de a interacționa corect cu suferința ajunge la disperare, la depresie şi, zbătându-se să iasă din suferință (al cărei sens nu-l înțelege), se sinucide. Asta pentru că îşi construieşte viața pe o dependență negativă (de o persoană, de o carieră, de bani, de avere) şi orice insucces e perceput ca inacceptabil. Un capelan dintrun spital din Bologna îmi povestea că problema majoră a bolnavilor de cancer internați acolo e aceea că nuşi acceptă condiția în care vor trebui să-şi trăiască restul vieții: de incapacitate, de dependență de ajutorul altcuiva. Dar, din perspectivă creştină, condiția aceasta de dependență pozitivă este una de abandonare la voia Domnului, iar crucea e întotdeauna o cale de mântuire. La Lourdes, o persoană afectată de SLA (scleroză laterală amniotrofică) îmi spunea că îi mulțumeşte lui Dumnezeu pentru boală, pentru că datorită ei îşi vindecase viața. Nu există o rețetă de integrare a suferinței în viață astfel încât aceasta să nu ne dezintegreze ca persoană. V.M.: Care e materia primă a creației? Nimicul. Felul în care FEBRUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

DIALOGURI CU DICHIS

funcționează trupul nostru fizic e una dintre manifestările cele mai concrete ale lui Dumnezeu, şi o spun ca medic. Pe la începutul anilor 2000, în SUA, s-a făcut un studiu interesant. S-au luat două grupuri populaționale alcătuite, pe de o parte, din oameni care au câştigat o sumă foarte mare la Loto, pe de altă parte, din persoane paraplegice ca urmare a unor accidente grave de circulație. În cadrul studiului, s-a încercat determinarea nivelului de fericire al celor două grupuri pe parcursul a câțiva ani. În primul an, balanța fericirii a înclinat înspre câştigătorii la Loto. După doi ani, nivelul de fericire devenise egal la ambele grupuri: câştigătorii la Loto se obișnuiseră cu norocul lor, iar ceilalți se adaptaseră suferinței de pe urma incapacitării fizice. De altfel, studiile clinice au arătat dintotdeauna că toleranța la durere este direct proporțională cu frecvența suferinței în viețile noastre: Dumnezeu ne-a creat în aşa fel încât să ne adaptăm la durere. Oricât de dur şi de nepopular ar suna asta, durerea face parte din viața omului pentru că aşa a vrut Dumnezeu. O sintagmă reiterată în conținutul Mesajului este „duioşia lui Dumnezeu față de fiecare ființă umană”. R.P.: Dorința de a se simți obiect al duioşiei lui Dumnezeu este înscrisă în ființa umană. Dacă omul nu se simte aşa, e frustrat, nu percepe iubirea lui Dumnezeu. O mamă care îşi îmbrățişează copilul se face mijlocitoare a acestei duioşii a lui Dumnezeu. Pe Dumnezeu nu îl vedem, de aceea atingerea umană poate traduce această duioşie. Pentru persoanele în vârstă şi pentru copiii cu dizabilități, atingerea e o formă de nediscriminare, de gingăşie. Îi 30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2017

îndemn pe voluntarii care ne ajută în centrele noastre să le ofere un dar special bătrânilor cu Alzheimer în forme avansate şi copiilor cu afecțiuni grave, pentru a nu se simți respinşi, excluşi, îndepărtați: îmbrățişarea. Iar infirmierele noastre sunt instruite să facă uz de ceea ce noi numim terapia de iubire: 2025 de minute de atenție exclusivă acordată unui singur copil. Mi s-a semnalat de către medicul centrului că, de când cu această terapie, copiii se îmbolnăvesc mai rar.

să te deschizi, să te vulnerabilizezi şi tu, ca medic, ca asistentă, ca infirmieră. Deosebirea dintre pacient şi medic e că primul nu are de ales (se vulnerabilizează înaintea medicului), pe când medicul are de ales (se poate deschide şi el înaintea pacientului ori poate aborda cazul doar tehnic). Totodată, noi suntem cu toții expuşi ispitei puterii, de la episcop la şoferul de autobuz care deschide uşa între stații doar cui vrea el, iar vulnerabilitatea se opune radical ispitei puterii.

La Lourdes, cu aproape 160 de ani în urmă, copila Bernadeta Soubirous, „săracă, analfabetă și bolnavă, se simte privită de Maria ca persoană”. Ca persoane sunt priviți toți bolnavii din Galileea pe care Isus îi vindecă nu numai de bolile lor trupeşti, dar şi de boala sufletească a păcatului. Teologia persoanei se opune radical depersonalizării omului şi a suferinței cu care se confruntă societatea actuală.

Papa Francisc subliniază că Sfânta Fecioară îi vorbeşte Bernadetei „cu mare respect, fără compătimire”. Respectul este o atitudine care, din păcate, nu mai caracterizează raportarea omului la boală.

V.M.: Când eram student la medicină, aveam un profesor într-o clinică de chirurgie care nu folosea nume atunci când vorbea despre pacienții lui, ci îi identifica după boala de care sufereau: aceştia nu erau domnul X sau doamna Y, ci „ficatul din salonul 4”, „colecistul de la 2”. Abordarea tehnică a bolnavului exclude empatia. Dar, în acelaşi timp, îmi e foarte greu să-i culpabilizez pe medici pentru asta, din două motive: 1. am urcat pe munte la 5.000 de metri şi a fost o bagatelă pe lângă gărzile de noapte pe care le-am făcut într-un spital mare de urgență şi 2. este nedrept ca un medic să fie considerat bun doar pentru că empatizează mai bine decât altul care e doar tehnician. Ca să vezi pe cineva ca persoană trebuie

R.P.: Poate părea paradoxal, dar eu îi rog pe voluntarii noştri să se apropie de cei suferinzi fără a manifesta milă. Dacă eu mă apropii de ei cu milă, nu fac altceva decât să evidențiez ceea ce se vede (boala, suferința), ca şi când aceasta i-ar caracteriza, şi nu reuşesc să depăşesc acea barieră pentru a stabili o relație adevărată cu persoana respectivă. Respectul e condiționat de stabilirea unei relații de calitate şi întotdeauna în această abordare contează mult să îți îndrepți atenția asupra unei singure persoane, nu asupra unui grup; acea persoană te va aştepta, pentru a intra în dialog, pentru a se deschide înaintea ta, pentru a-ți permite să o cunoşti. Odată intrat în relație, vei vedea cât de uluitoare este capacitatea acestei persoane de a transmite iubirea, prin gesturi aparent mărunte, nesemnificative. Alt lucru pe care îl cer angajaților din centrele noastre este de a depăşi ideea că aceste persoane sunt beneficiari ai serviciilor lor: de

DIALOGURI CU DICHIS

aceea, pentru pacienții care nu mai pot vorbi despre viața lor, am creat fişe ale istoriei lor personale, pe care angajații care interacționează cu ei le asimilează, astfel încât să conştientizeze viața concretă a persoanei pe care o au în față: doamna X nu e doar o bătrână cu Alzheimer care trebuie spălată, ci e o fostă profesoară, doctoriță etc. Pentru copiii cu dizabilități abordarea este inversă: nu mă uit la ceea ce pot ei acum, ci la potențialul care există în ei în viitor. Finalmente, ceea ce ne face pe toți egali este capacitatea de a iubi şi de a ne lăsa iubiți. Ca rezultat al depersonalizării suferinței şi al lipsei de respect față de boală, uitând că „fiecare bolnav este şi rămâne mereu o ființă umană”, lumea noastră a creat eutanasia şi eugenia, două barbarisme care se alătură practicii atemporale a avortului, ambalate frumos în sclipiciul unei false libertăți şi a unei false compasiuni. Condamnăm formal regimurile totalitare, dar avortul a omorât mai multe persoane decât Hitler şi Stalin la un loc. Ne revoltă arianismul naziştilor şi cruzimea lui Mengele, dar exaltăm cuceririle eugeniei moderne (primul copil din Europa a cărui genetică a fost modificată în laborator s-a născut recent în Anglia, dintr-o mamă româncă). V.M.: Eutanasia este o consecință a fricii de suferință. Într-o dinamică a vieții, alta decât cea creştină, eutanasia are sens, pentru că nu are sens suferința. Întotdeauna lucrurile care stau la granița dintre viață şi moarte sunt, prin fragilitatea şi misterul lor, insondabile. R.P.: Aş spune că atât eutanasia, cât şi eugenia au la bază o idee culturală greşită cu privire la viața

Orice suferinţă îndurată aşa cum vrea Dumnezeu nu e decât reversul unei bucurii care te aşteaptă, eternă şi nemăsurată. Vladimir Ghika

persoanei. Viața nu este a mea, eu am primit-o: asta e o chestiune logică, nu neapărat creştină. Dar pentru cine nu are ca fundament convingerea că viața nu-i aparține, consecința firească este aceea că poate să facă ce vrea cu ea. În cultura noastră, care este una a egoismului şi individualismului, credința că viața nu ne aparține e o aberație; mama care vrea să avorteze nu se gândeşte la copil, se gândeşte doar la ea, la viața „ei”, la binele „ei”, la viitorul „ei”. Fractura între trup şi suflet propusă de secularism – în care sufletul este negat sau, în cel mai bun caz, dezavuat –, justifică eutanasia (edulcorată ca „moarte asistată”), recent legiferată în Belgia inclusiv pentru copiii minori. A dispune când să încheiem socotelile cu viața a ajuns să fie considerată ca o libertate şi ca un drept pentru omul „văzut ca simplu obiect”. R.P.: Libertatea este capacitatea de a accepta realitatea şi de a ajunge la adevăratul scop al vieții; or, în cazul de față, nu eşti liber şi nici nu trăieşti în adevăr, pentru că doreşti să elimini din viață ceva ce face parte în chip natural din ea: suferința. Moartea este naturală, la fel ca şi modul de a trăi fără a fi blond cu ochi albaştri şi muşchi perfecți.

V.M.: Ştiința a încercat întotdeau-

na să-şi depăşească limitele. Dar, în această depăşire a limitelor, cred că este important să se facă, oricât de pragmatic ar suna asta, o analiză cost-beneficiu: să pui în balanță un beneficiu mare (precum găsirea leacului pentru o boală) şi costurile aferente (cum ar fi aruncarea embrionilor nefolosiți). Există limite care nu trebuie depăşite? Îndrăznesc să spun că limitele sunt în sufletul cercetătorului: e pofta lui de a cunoaşte mai mare decât orice principiu după care trăieşte? S-ar putea ca o lume în care toți am fi blonzi cu ochi albaştri să fie cam plicticoasă. Sfântul Părinte remarcă în mod extraordinar cum „a-l iubi pe Dumnezeu şi pe frați în experiența bolii” este o „forță”, nu o slăbiciune. Este forța despre care vorbeşte Sfântul Apostol Paul: „Când sunt slab, atunci sunt puternic” (2Cor 12,10). Şi aceasta rămâne adevărata forță în fața suferinței şi a morții, în vreme ce avortul, eutanasia, eugenia nu sunt decât semne ale narcisismului, ne-curajului, violenței. Care mai e speranța în această cultură a capitulării şi a individualismului? R.P.: Da, suferința este adevărata forță a omului. E forța care ne schimbă modul de a trăi şi care ne apropie de crucea lui Isus. Isus ne aşteaptă în suferință, pentru a ne întări în purtarea crucii acestei suferințe. V.M.: Suferința are încă două calități: 1. Trece. Vine furtuna, rupe copacii; dar asta nu înseamnă că, după trecerea ei, nu vei aprecia mai mult soarele şi cerul senin decât dacă ai trăi într-o lume în care nu există deloc furtuni. 2. E o oportunitate de a dărui şi de a te dărui. FEBRUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ Ce mai (re)citim

Întoarcerea la Brideshead Istoria secretă a unei convertiri

ecorul pare desprins din seria Downtown Abbey sau dintr-o ecranizare după Agatha Christie: un conac somptuos al unei familii aristocrate britanice, o lady strictă – stăpâna casei – și un lord excentric, cu metresă la Veneția; o domnișoară rebelă cu aspirații sociale înalte, un tânăr ursuz și snob, un adolescent întârziat, boem. Pare romanul englezesc monden prin excelență; și totuși, pentru un cititor atent, este istoria secretă a unui drum de har. La Oxford, în anii ’20, drumurile modestului student Charles Ryder se intersectează cu cele ale lui Sebastian Flyte, descendent al familiei nobile catolice Marchmain. Invitat de Sebastian la Brideshead, domeniul familiei sale, Charles intră într-o lume nouă. Pe măsură ce prietenia cu Sebastian crește, Charles descoperă și personalitatea fiecăruia, marcată în mod diferit de relația cu religia: lady Marchmain este foarte religioasă, dar manipulatoare; fiica cea mai mică o imită într-un mod copilăresc; lordul Marchmain s-a refugiat de atâta strictețe în brațele unei amante; Julia, fiica cea mare, respinge toate aceste idei printr-o viață mondenă, iar Sebastian, la rândul

Text: Oana Viviana Dimcev

lui, trăiește dezordonat, sfârșind în alcoolism. Nu e o familie model, cu atât mai puțin una care ar inspira o convertire, și totuși, ca în Biblie, personajele dificile sfârșesc prin a-și găsi un drum de împăcare cu Dumnezeu și cu Biserica. Momentul în care Charles, pe punctul de a ieși dintr-un mariaj nereușit, începe o aventură cu Julia, la rândul ei căsătorită cu un personaj politic, pare că aduce fericirea prin iubire și un final satisfăcător al romanului. Dar Julia, modelată totuși de convingerile credinței pe care a ignorato atâta timp, realizează, la căpătâiul tatălui mort, că nu poate trăda legământul căsătoriei și alege despărțirea de iubit în locul divorțului. În timpul războiului, după ani de zile, Charles revine la Brideshead, acum tabără militară. Autorul nu ne prezintă direct convertirea lui, dar prin faptul că acesta rostește o rugăciune în capela familiei, luminată de lampa Tabernacolului, înțelegem că miracolul harului s-a produs. Fără tunete și fulgere, fără moralism și lecții de doctrină, Evelyn Waugh arată cum căile pe care Dumnezeu ne conduce sunt surprinzătoare, iar drumul Damascului poate începe și dintr-un vechi conac englezesc.

Ecranizări

Î Jeremy Irons în distribuție, iar în 2008, a apărut pe marile ecra-

ntoarcerea la Brideshead a fost ecranizată în 1981, ca serial, cu

ne, cu Emma Thompson în rolul lui lady Marchmain.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2017

Întoarcerea la Brideshead de Evelyn Waugh

Evelyn Waugh (1903-1966)

criitor și jurnalist britanic, Arthur Evelyn St. John Waugh a devenit catolic în 1930. A fost căsătorit și a avut șapte copii. Printre romanele sale se numără o biografie a martirului englez Edmund Campion, iar în română au fost traduse Un pumn de țărână și Declin și prăbușire. Waugh scria: „Una din bucuriile vieții catolice este să recunoști micile scântei de bine peste tot, la fel ca și focul sfinților”. A murit în ziua de Paști, după ce a participat la Sfânta Liturghie.

CULTURĂ FILE DE ISTORIE

Gala Galaction Ca pe vremea Sfântului Ioan Gură de Aur

ala Galaction, cunoscut scriitor, preot ortodox, profesor de teologie și renumit traducător al Bibliei în limba română, era bun prieten cu episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, cu preoții asumpționiști din capitală și cu alți preoți romano și greco-catolici, apropiat al Mons. Alexandru Cisar și al nunțiilor apostolici Marmaggi și Casulo. Acest preot ortodox care la 24 ianuarie 1931 a primit, la Roma, binecuvântarea Papei Pius al XI-lea, iar în vara anului 1933 a fost în pelerinaj la Lourdes, nota adesea în jurnalul său aprecieri pentru liturgia latină și pentru clerul catolic,

Text: Cristina Grigore

pentru Catedrala Sf. Iosif - în care a asistat de multe ori la Liturghie și de a cărei orgă era cucerit. La o recepție, din 22 noiembrie 1940, la asumpționiști, comentând pasajul evanghelic Ioan 21,15-22, lansa o interpretare „cu totul nouă”: „Evident, Petru este Roma, Papalitatea [...] Dar cine va refuza să cugete că Ioan este Biserica ortodoxă-orientală?”. Revederea Romei și a Papei s-au numărat printre ultimele sale dorințe. „Mă rog să nu fiu rechemat decât după ce voi revedea Ierusalimul, Roma, pe copiii mei din Roma și pe patriarhul Pius al XII-lea”. La reîntâlnirea cu Papa Pacelli, dorea să-i reamintească

Gala Galaction

(Grigore Pişculescu, 1879-1961)

acestuia ce i-a spus în 1931, când era Secretar de Stat: „Sunt un fiu al bisericii noastre orientale bizantine. [...] Am venit ca un creştin din orientul Sf-lui Vasile, Sf-lui Grigorie, Sf-lui Ioan Damaschinul ca să mă bucur şi să mă evlavisesc lîngă un frate egal al fraţilor tăi, arhiereii noştri din orient! Sînt ca de pe vremea Sf. Ioan Gură de Aur şi vin să îmbrăţişez cu inima pe rudele noastre de la Roma!” (24 decembrie 1954).

Prelatul Wilhelm Reitzer (1917-2007)

Text: Dr. Dănuț Doboș

relatul Wilhelm Reitzer s-a născut la 27 septembrie 1917, în localitatea Zandt, din Germania, și a urmat studii teologice la Eichstätt, fiind sfințit preot la 15 august 1948. A activat în parohiile Wemding, Greding și St. Augustin (Ingolstadt), precum și ca director al asociațiilor diecezane KAB și Kolping, pentru ca în anul 1979, să fie numit președinte al Asociației Europäischen Hilfsfonds a Conferințelor episcopilor din Germania și Austria, cu sediul la Viena. În această calitate, a contribuit enorm la ajutorarea diecezelor catolice din România, având un rol decisiv în reconstruirea seminarelor de la Iași și Alba Iulia, în edificarea unor noi biserici și case parohiale, în dotarea parohiilor cu autoturisme, mobilier, biblioteci etc. Lui i se datorează, printre altele, refacerea turnului bisericii Bărăția, a Catedralei Sfântul Iosif și a Palatului Arhiepiscopal din București, grav afectate de cutremurul din 1977. A efectuat peste douăzeci de călătorii în România, pentru a se întâlni cu ierarhia Bisericii, cu preoții și credincioșii catolici din țară. În tot acest timp, a fost atent monitorizat de securitate, care l-a urmărit permanent prin dosar. Călătoriile au fost continuate și după pensionarea sa din 1987. A trecut la cele veșnice la 22 octombrie 2007, la Ingolstadt. Prelatul Wilhelm Reitzer rămâne în istoria Bisericii noastre locale drept unul dintre cei mai mari binefăcători ai acesteia, în cea mai grea perioadă din istoria României. Activitatea sa eroică de binefacere s-ar cuveni să fie popularizată în comunitățile parohiale din întreaga țară. FEBRUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

CARTE

Evanghelia după sfântul Ioan. Traducere şi comentariu de Rinaldo Fabris Ed. Sapientia, 2016 Volumul include: reconstrucţia textului originar şi înţelegerea structurii lui; analiza exegetică a textului; interpretarea textului în contextul religios şi cultural din zilele noastre. Detalii: editurasapientia.ro

TEATRU

Turul ghidat al TNB 6 și 13 februarie 2017 De la ora 12.00, 14.00 și 16.00, puteți vizita, cu ghid, noile săli, atelierele şi culisele Teatrului Naţional din București. Durata unei vizite 45 de minute. Detalii: tnb.ro.

CONFERINŢĂ

Roma văzută de un român, România văzută de Roma de Bogdan Tătaru-Cazaban 22 februarie 2017, ora 18.00 București. Eveniment organizat de Centrul Petru și Andrei. Bogdan Tătaru-Cazaban este istoric al religiilor și doctrinelor filosofice, fost ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun (2010-2016). Detalii: centrulpetrusiandrei.ro 34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2017

În Castelul interior.

Introdus de „Inaccesibilul castel. Franz Kafka vs Tereza de Avila”

de Antonio Maria Sicari Editura Carmelitană, 2016

ste vorba despre „un comentariu original şi practic al capodoperei Sfintei Tereza a lui Isus, Castelul Interior” – după cum arată Editura pe pagina sa de facebook. „De ce original? Pentru că arată actualitatea Sfintei din Avila printr-o comparaţie neobişnuită şi neaşteptată cu un scriitor modern, Franz Kafka, cunoscut mai ales prin operele Castelul şi Metamorfoza. De ce practic? Deoarece comentariul părintelui Sicari deschide Castelul interior tuturor persoanelor, chiar şi acelora care trăiesc vocaţia lor în familie şi în lume. Cele mai înalte haruri mistice experimentate de Tereza pot aduce o lumina nouă în trăirea zilnică a oricărui botezat”. Pr. Antonio Maria Sicari s-a născut la Palermo (Italia). Preot din 1967, aparține Ordinului

Carmelitanilor Desculți. Este doctor în Teologie, licențiat în Științe biblice. Conferențiar apreciat, a publicat mai multe cărți de teologie și spiritualitate, printre care șapte volume de Portrete ale sfinţilor, traduse şi în limba română. În prezent, trăieşte în mănăstirea carmelitană din Brescia (Italia), dedicându-se studiului şi călăuzirii spirituale a Mişcării Ecleziale Carmelitane fondate de el, răspândite deja în multe oraşe italiene, în unele ţări, inclusiv în România. Detalii: librariasfiosif.ro

EXPOZIȚIE

Grăit-au cerurile și prin oamenii pământului

a Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, din București, este deschisă, până pe 26 februarie a.c., expoziția „Grăit-au cerurile și prin oamenii pământului”. Sunt expuse lucrări de artă de inspiraţie religioasă, realizate tradițional sau modern: icoană, pictură, grafică, sculptură, planșe, pictură murală sau restaurare etc. Detalii: muzeul-satului.ro.

ETCETERA DE PE NET

ȘTIAȚI CĂ

69 de miracole la sanctuarul de la Lourdes

Primul papă a cărui voce a fost înregistrată este Leon al XIII-lea?

unt peste 7000 cazurile de vindecări inexplicabile, semnalate până în prezent la biroul de constatări al Sanctuarului marian de la Loudes, și numai 69 dintre ele au fost recunoscute ca miracole de Biserica Catolică. Ultima persoană, a cărei vindecare a fost recunoscută ca miraculoasă, este Danila Castelli, din Bereguardo (Italia). Suferea de hipertensiune, cu crize grave și dese. În câţiva ani, i-au fost îndepărtate chirurgical uterul, ovarele, o parte din pancreas şi i-a fost diagnosticată o tumoră în zona vaginală. Avea 43 de ani când a obținut vindecarea, la 4 mai 1989, în timpul unui pelerinaj la Lourdes: după ce s-a cufundat în piscina sanctuarului, a simţit o stare de bine deosebită, iar la scurt timp, a constatat vindecarea deplină. A declarat imediat evenimentul la Biroul de constatări medicale de la Lourdes şi, după cinci reuniuni (din 1989, 1992, 1994, 1997 şi 2010), Biroul a declarat oficial că „este vindecată, complet și permanent

Danila Castelli

(...) și asta fără vreo legătură cu operațiile și terapiile suportate”. Comisia Medicală Internațională de la Lourdes a confirmat, în 2011, „că modalitățile vindecării ei rămân inexplicabile în stadiul actual al cunoștințelor științifice”. După vindecare, Danila Castelli a dus o viață normală, iar în 2013, episcopul Giovanni Giudici, al diecezei ei de origine (Pavia), a declarat caracterul miraculos al vindecării ei.

ÎN LUNA FEBRUARIE 2017 • 2 februarie - Se celebrează a 21-a Zi Mondială a Vieții Consacrate; • 11 februarie - Se celebrează a 25-a Zi Mondială a Bolnavului; • 15 februarie - Se împlinesc 133 de ani de la inaugurarea și consacrarea Catedralei Romano-Catolice Sf. Iosif, din București; • 21 februarie - Se împlinesc 106 ani de la nașterea episcopului Szilárd Bogdánffy, auxiliar de Satu Mare și Oradea, mort la 2 octombrie 1953, în închisoarea din Aiud. A fost declarat Fericit la 30 octombrie 2010, de Papa Benedict al XVI-lea.

Leon al XIII-lea (1810-1903) a fost primul papă a cărui voce a fost înregistrată și care a fost filmat. Ales papă în 1878, a murit la 93 de ani. La 5 februarie 1903, a fost înregistrat cântând Ave Maria. Înregistrarea a fost realizată pe fonograf – pe un cilindru de hârtie cerată –, de către locotenentul Bettini, din Vatican. Înregistrarea se păstrează şi astăzi în fonoteca vaticană.

COLȚUL CU ZÂMBET Într-o duminică, preotul paroh a venit în biserică, la Sfânta Liturghie, cu un plasture pe bărbie. După celebrare a mers, ca de obicei, în curtea bisericii, unde s-a oprit să stea de vorbă cu câțiva enoriași. Întrebat ce a pățit de are plasture la bărbie, preotul a răspuns: - Imaginați-vă, azi dimineață, eram atât de concentrat asupra predicii, încât m-am tăiat la bărbie. - Părinte – spuse un enoriaș nemulțumit că predicile preotului durau cam mult –, mă scuzați că îndrăznesc să vă dau un sfat: data viitoare, concentrați-vă la bărbierit și tăiați predica.

FEBRUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

ETCETERA ANUNȚURI

Continuă vizita pastorală în Arhidieceză

PS Cornel Damian la Mioveni, 29 ianuarie 2017

în acest an continuă vizita pastorală în parohiile Arhidiecezei Ș iRomano-Catolice de București. Din 2015, de când a debutat această inițiativă, PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, a vizitat 27 de parohii. În perioada imediat următoare, vizitele se vor desfășura după următorul program: • 4-5 februarie: Parohia Înălțarea Sf. Cruci (Craiova); • 10-12 februarie: Parohia Nașterea Sf. Fecioare Maria (Slatina); • 17-19 februarie: Parohia Toți Sfinții (Craiova); • 26 februarie - 1 martie: Parohia Sf. Fecioară Maria, Regină (Cioplea, București).

Novenă în cinstea Sf. Fecioare Maria de la Lourdes

a 159 de ani de la apariţiile Sfintei Fecioare la Lourdes şi cu ocazia celei de-a XXV-a Zile Mondiale a Bolnavului instituite de către Sfântul Ioan Paul al II-lea, Editura ARCB onorează dubla sărbătoare prin publicarea unei broşuri ce cuprinde relatarea apariţiilor şi o novenă în cinstea Sfintei Fecioare Maria. Broşura se poate comanda la Librăria Sf. Iosif din Bucureşti.

ASCULTĂ RADIO MARIA O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz www.radiomaria.ro 36

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2017

ACTUALITATEA CREȘTINĂ ABONAMENTE 2017

u noul an calendaristic, revista „Actualitatea Creștină” a trecut pragul spre cel de al 28-lea an de apariție. Pentru anul 2017, preţul revistei este de 4,00 lei exemplarul, iar costul unui abonament individual pe un an este de 55,00 lei (expediție prin Poșta Română). Pentru abonamente anuale colective, cu cel puţin 10 exemplare, preţul este de 50,00 lei (expediție prin firmă de curierat). Prețul unui abonament include 12 numere lunare, supliment de Crăciun și taxe de expediţie. În noul an, abonaţii vor primi revista la domiciliu, în căsuţa poştală (prin Poştă) sau prin curier. Abonamentele se fac la Librăria „Sfântul Iosif”, str. G-ral Berthelot, nr. 19, 010164 – Bucureşti, sect. 1, tel. 021 2015457, email: libraria@arcb.ro. Persoană de contact: Petreş Tereza.