Actualitatea creştină, nr. 3 / 2011

Păstorul Arhidiecezei

Postul Mare 2011 Iubiţi fraţi şi surori, Dacă am căuta originile Postului Mare pentru a afla de când se practică acesta în Biserică, am ajunge, în cele din urmă, la începuturile comunităţilor creştine, în care catehumenatul era binecunoscut pretutindeni ca timp de pregătire a păgânilor pentru momentul primirii Botezului. Pregătirea respectivă putea să dureze şi ani de zile, dar la Roma mai ales s-a format obiceiul ca pentru ultimele etape de pregătire pentru primirea sacramentelor iniţierii creştine (Botez, Mir, Euharistie), episcopul să-i adune pe catehumeni pentru mai multe săptămâni de catehizare intensivă, aceasta desfăşurându-se de obicei în locuri legate de memoria sau relicvele martirilor. Aceste săptămâni de şedere împreună a catehumenilor pentru a cunoaşte învăţătura creştină, pentru a se ruga şi a posti, pentru a aştepta noaptea Paştelui, în care urmau să primească Botezul împreună cu Mirul şi Euharistia, sigur că rămâneau în inimile acestor femei şi bărbaţi ca o amintire de adâncă bucurie şi fericire, comuniune intimă cu Dumnezeu şi cu toţi confraţii. Pentru aceşti noi creştini, trecerea de la acel climat spiritual intens, de câţiva ani, din grupul catehumenilor, spre o viaţă în care credinţa era trăită individual, în anonimat, de multe ori pe ascuns din cauza persecuţiilor, era o grea încercare. Atunci, pentru a-şi reîmprospăta forţele, noii creştini doreau adesea să se alăture, an de an, grupului catehumenilor, ca împreună cu ei să meargă în post şi rugăciune, spre sărbătoarea Paştelui.

De atunci, adică de la începuturile Bisericii Creştine, s-a format obiceiul ca noilor creştini şi altor botezaţi să nr. 3/2011

li se permită să participe la ultimele săptămâni de formare a catehumenilor şi să reînnoiască împreună cu ei, în noaptea de Paşti, făgăduinţele de la Botez. De atunci s-a format nucleul sau structura a ceea ce noi numim astăzi Postul Mare: pregătirea pentru Paşte, prin post, rugăciune şi fapte de generozitate, prin meditarea cuvântului lui Dumnezeu şi a pătimirilor lui Isus Cristos. Şi în acest an, Sfântul Părinte Papa a transmis întregii Biserici un mesaj pentru Postul Mare, care are ca motto un cuvânt din Scrisoarea către Coloseni: „Înmormântaţi fiind împreună cu Cristos prin Botez, aţi şi fost înviaţi împreună cu el” (2,12). După ce ne aminteşte că Postul Mare trebuie să fie pentru Biserică drum de purificare spirituală, Sfântul Părinte spune că din vremuri de demult Biserica a asociat Vigilia Pascală cu celebrarea Botezului: „În acest sacrament se realizează acel mare mister prin care omul moare pentru păcat, este făcut părtaş la viaţa nouă în Cristos Înviat şi îl primeşte pe acelaşi Duhul lui Dumnezeu care l-a înviat din morţi pe Isus (Rom 8,11). Acest dar gratuit trebuie să fie mereu reînsufleţit în fiecare dintre noi şi Postul Mare ne oferă un parcurs asemănător catehumenatului, care pentru creştinii din Biserica veche, ca şi pentru catehumenii de astăzi, este o şcoală unică de credinţă şi de viaţă creştină: într-adevăr ei trăiesc Botezul ca pe un act decisiv pentru toată existenţa lor” (nr.1).

Intrarea noastră în moartea şi învierea lui Cristos, prin sacramentul Botezului, ne cheamă în fiecare zi să

1

2

Păstorul Arhidiecezei eliberăm inima noastră de apăsarea grea a lucrurilor materiale, de legătura egoistă a noastră cu „pământul” care ne sărăceşte şi ne împiedică să fim disponibili şi deschişi către Dumnezeu şi către aproapele. „În Cristos, Dumnezeu s-a arătat ca Iubire” (1In 4,7-10).

Crucea lui Cristos, „cuvântul Crucii” descoperă puterea mântuitoare a lui Dumnezeu (1Cor 1,18), care se dăruieşte ca să-l înalţe pe om şi să-i dea mântuirea: iubirea în forma cea mai radicală (Enciclica Deus caritas est, 12). Prin practicile tradiţionale ale postului, pomenii şi rugăciunii, expresii ale angajării la convertire, Postul Mare ne educă să trăim în mod tot mai radical iubirea lui Cristos.

Postul, care poate să aibă diferite motivaţii, dobândeşte pentru creştin o semnificaţie profund religioasă: făcând mai săracă masa noastră învăţăm să depăşim egoismul pentru a trăi în logica generozităţii şi a iubirii; privându-ne de câte ceva –nu numai de ceea ce avem în plus – învăţăm să nu ne uităm numai la “eul” nostru, ca să-l descoperim pe Cineva lângă noi şi să-l recunoaştem pe Dumnezeu în chipurile atâtor fraţi ai noştri. Postul… îl deschide pe creştin către Dumnezeu şi către nevoile oamenilor, şi face în aşa fel încât iubirea faţă de Dumnezeu să fie şi iubire faţă de aproapele (Mc 12,31) (nr. 3).

Sfântul Părinte Benedict ne pune în gardă faţă de idolatria bunurilor care departe de a-l face fericit pe om îl derutează, îl înşală şi îl îndepărtează de posibilitatea înţelegerii bunătăţii părinteşti a lui Dumnezeu. În schimb „pomana practicată mereu este o chemare la respectarea întâietăţii lui Dumnezeu şi a atenţiei faţă de celălalt, pentru a-l redescoperi pe Tatăl nostru cel bun şi pentru a primi îndurarea sa” (nr. 3). În toată perioada Postului Mare, Biserica, oferindu-ne spre meditare cuvântul lui Dumnezeu, ne redeschide şi calea rugăciunii, acest mod de a bate la poarta misterului şi a veşniciei. „În rugăciune, spune Sfântul Părinte, găsim timp pentru Dumnezeu, pentru a şti că „cuvintele sale nu vor trece” (Mc 13,31), pentru a intra în acea comuniune intimă cu el „pe care nimeni nu va putea să o ia de la noi” (In 16,22) şi care ne deschide spre speranţa care nu înşală, şi spre viaţa veşnică”.

În încheierea mesajului papal, suntem îndemnaţi să contemplăm Misterul Crucii, să intrăm în moartea lui Cristos ca să ne convertim spre o viaţă nouă, luminată de voinţa lui Dumnezeu: „Dragi fraţi şi surori, prin întâlnirea personală cu Răscumpărătorul nostru ca şi prin post, pomană şi rugăciune, drumul de convertire spre Paşte ne conduce la redescoperirea Botezului nostru. Pe acest parcurs, ne încredinţăm Fecioarei Maria, care l-a născut pe Cuvântul lui Dumnezeu în credinţă şi în trup, pentru a intra ca şi Ea în moartea şi învierea Fiului ei Isus şi să dobândim viaţa veşnică”.

V-am propus, iubiţi fraţi şi surori, câteva pasaje din Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, ca trăind împreună acest timp al Postului Mare, urmând practicile şi devoţiunile obişnuite, să ne reîmprospătăm forţele sufleteşti asemenea creştinilor din primele timpuri ale Bisericii şi să ne găsim schimbaţi în Sărbătoarea Paştelui, pentru care ne pregătim.

Vă doresc un Post Mare cât mai rodnic!

Lăudat să fie Isus Cristos!

Cu binecuvântare!

Ioan ROBU Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti

Magisteriu

DIN ALOCUŢIUNILE SFÂNTULUI PĂRINTE PAPA BENEDICT AL XVI-LEA Omul are înscris în adâncul său nostalgia după Dumnezeu (Audienţa Generală,2 martie) Dumnezeu este Dumnezeul inimii umane: în aceste cuvinte aparent simple vedem amprenta spiritualităţii unui mare învăţător, despre care aş vrea să vă vorbesc astăzi: Sfântul Francisc de Sales (1567- 1622), Episcop şi Învăţător al Bisericii. Într-o perioadă de intensă înflorire mistică, Tratatul despre iubirea lui Dumnezeu este o adevărată summa şi, în acelaşi timp, o operă literară fascinantă. Descrierea itinerarului spre Dumnezeu porneşte de la recunoaşterea „înclinaţiei naturale” înscrisă în inima omului, chiar păcătos, de a-l iubi pe Dumnezeu mai presus de orice. Conform modelului Sfintei Scripturi, Sfântul Francisc de Sales vorbeşte despre unirea dintre Dumnezeu şi om dezvoltând o întreagă serie de imagini de relaţie interpersonală. Dumnezeul lui este tată şi domn, mire şi prieten, are

caracteristici materne şi de doică, este soarele pentru care şi noaptea este revelaţie misterioasă. Un astfel de Dumnezeu îl atrage la sine pe om cu legături de iubire, adică de adevărată libertate[…]. Într-o perioadă cum este a noastră care caută libertatea, chiar cu violenţă şi nelinişte, nu trebuie să scape actualitatea acestui mare maestru de spiritualitate şi de pace, care încredinţează discipolilor săi „spiritul de libertate”, cea adevărată, la apogeul unei învăţături fascinante şi complete despre realitatea iubirii. Sfântul Francisc de Sales este un martor exemplar al umanismului creştin; cu stilul său familiar, cu parabole care au uneori bătaia de aripă a poeziei, aminteşte că omul are înscris în adâncul său nostalgia de Dumnezeu şi că numai în El găseşte adevărata bucurie şi realizarea sa cea mai deplină.

Cuvântul lui Dumnezeu, ajutor preţios pentru a ne feri de un activism superficial (Îngerul Domnului, 6 martie)

[…] Isus este Cuvântul viu al lui Dumnezeu. Când învăţa, lumea recunoştea în cuvintele sale însăşi autoritatea divină, simţea apropierea Domnului, iubirea sa îndurătoare, şi aducea laudă lui Dumnezeu. În orice epocă şi în orice loc, cine are harul de a-l cunoaşte pe Isus, în special prin citirea Sfintei Evanghelii, rămâne fascinat de El, recunoscând că în predica sa, în gesturile sale, în Persoana sa, El ne revelează chipul adevărat al lui Dumnezeu, şi în acelaşi timp ne dezvăluie pe noi nouă înşine, ne face să simţim bucuria de a fi fii ai Tatălui care este în ceruri, arătându-ne baza solidă pe care să ne construim viaţa.

Dar adeseori, omul nu construieşte acţiunea sa, existenţa sa, pe această identitate, şi preferă nisipurile puterii, ale succesului şi banului, gândind că găseşte în ele stabilitate şi răspunsul la cerinţa de nesuprimat de fericire şi de plinătate pe care o poartă în sufletul său. Dar noi, pe ce voim să ne construim viaţa? Cine poate răspunde cu adevărat la neliniştea inimii omeneşti? Cristos este stânca vieţii noastre! El este Cuvântul veşnic şi definitiv care nu se teme de niciun fel de împotrivire, de dificultate, de necaz (cf. Verbum Domini, 10). Fie ca Cuvântul lui Dumnezeu să poată pătrunde toată viaţa noastră, gândirea şi acţiunea, aşa cum proclamă prima lectură a Liturghiei de azi luată din cartea Deuteronomului: „Poruncile pe care vi le dau, puneţi-le în inima voastră, în sufletul vostru; legaţi-le la încheietura mâinii ca pe un semn, purtaţi-le ca pe o podoabă pe fruntea voastră” (11,18).

Iubiţi fraţi, vă îndemn să faceţi loc, în fiecare zi, Cuvântului lui Dumnezeu, să vă hrăniţi din el, să-l meditaţi continuu. Este un ajutor preţios pentru a ne feri de un activism superficial ce poate satisface pentru moment orgoliul, dar care, la sfârşit, ne lasă goi lăuntric şi nesatisfăcuţi. nr. 3/2011

3

4

Vatican Identitatea misionară a preoţilor în Biserică, privită ca dimensiune intrinsecă a exercitării celor tria munera Prezentare a Scrisorii Circulare a Congregaţiei pentru Cler Congregaţia pentru Cler oferă cu bucurie Scrisoarea Circulară intitulată „Identitatea misionară a preoţilor în Biserică, privită ca dimensiune intrinsecă a exercitării celor tria munera”, ce reprezintă unul din roadele Adunării Plenare, desfăşurate în martie 2009.

S-a considerat oportun să se propună din nou, ca o premisă indispensabilă la text, alocuţiunea pe care Sfântul Părinte le-a adresat-o participanţilor la Adunarea Plenară din 16 martie 2009. În alocuţiune pot fi identificate atât liniile directoare fundamentale necesare pentru a înţelege Scrisoarea şi care derivă din cadrul gândirii teologice a Papei Benedict, cât şi punctele de referinţă care sunt indispensabile chiar desfăşurării activităţii Dicasterului, îndeosebi în unele chestiuni actuale, de o importanţă crucială pentru viaţa Bisericii.

Prelaţii care au participat la Adunarea Plenară au căzut de acord asupra identificării, printre priorităţile Bisericii contemporane, a necesităţii unui angajament misionar reînnoit. Înaintarea secularizării, progresivă şi constantă, împreună cu destrămarea – ce derivă din aceasta – acelor structuri culturale şi sociale care participau întrun mod deloc lipsit de relevanţă la transmiterea credinţei, sugerează o adevărată „tresărire” de responsabilitate, atât în ce priveşte misiunea ad gentes, cât şi exercitarea cotidiană a slujirii preoţeşti, slujire care cere să fie trăită în mod cu adevărat apostolic şi, prin urmare, misionar.

Scrisoarea se opreşte puţin asupra necesităţii misiunii şi asupra teologiei şi spiritualităţii caracterului misionar, pe care le fundamentează în mod explicit pe însăşi misiunea lui Cristos, de care preoţii sunt părtaşi, prin sacramentul preoţiei. În schimb, Scrisoarea se opreşte mai pe larg asupra necesităţii universale a unei practici misionare reînnoite (cf. § 3 al Scrisorii), care depinde, în primul rând, de conştientizarea faptului că fiecare este discipol. Într-adevăr, nu există adevărată eficacitate pastorală şi misionară acolo unde preoţii nu se consideră pe ei înşişi şi nu sunt, în mod afectiv şi efectiv, „discipoli ai Domnului”. În acest sens, misiunea nu înseamnă nici organizare de evenimente, a căror reuşită ar depinde de capacităţile omeneşti, şi nici o strategie de „îndoctrinare universală” progresivă. Misiunea are loc şi este eficientă acolo unde trăieşte, se roagă, suferă şi lucrează un adevărat discipol al lui Cristos!

Aprofundarea identităţii de discipol este ele-

mentul constitutiv al oricărei practici misionare reînnoite. Dacă Bisericile noastre particulare, comunităţile noastre şi însăşi persoana fiecăruia dintre noi nu simţim cât mai curând necesitatea de a-l vesti pe Cristos tuturor acelora pe care îi întâlnim, prima întrebare fundamentală şi urgentă pe care trebuie să ne-o punem este aceasta: «În ce măsură suntem discipoli ai lui Isus din Nazaret, Domn şi Cristos?».

De fapt, caracterul misionar nu este un quid care se adaugă din exterior la structura Bisericii, ci este ca un semn, strâns legat de caracterul universal şi de cel apostolic. Scrisoarea vorbeşte despre „înrădăcinarea trinitară, cristologică şi ecleziologică a slujirii preoţilor ca temelie a identităţii misionare” (cf. § 2).

Din identitatea de discipol, care include dimensiunea comuniunii ecleziale, izvorăsc atât deschiderea spre universalitatea catolică a Misiunii ad gentes, cât şi rodnicia acelei creativităţi sănătoase care face posibilă o evanghelizare cu adevărat misionară şi care, având ca scop unic şi real întâlnirea personală, în sânul Bisericii, a fiecărui om cu Cristos Mântuitorul, este capabilă – aşa cum ar spune Apostolul – „să se facă totul pentru toţi” (cf. 1Cor 9,22).

La § 3, Scrisoarea oferă câteva indicaţii concrete, enumerate după cele trei funcţii – munus docendi, sanctificandi şi regendi –, pentru o precizare ulterioară a lor făcând trimitere la eventuale indicaţii din partea Conferinţelor episcopale naţionale. Spiritul textului, corespunzător intenţiilor prelaţilor participanţi la Adunarea Plenară, este, în orice caz, acela de reînsufleţire a zelului apostolic şi misionar al preoţilor, pornind de la aprofundarea identităţii lor şi scoţând în evidenţă importanţa activităţii de formare la fiecare nivel. «Formarea este determinantă într-un mod absolut pentru viitorul Bisericii! Un preot cu o identitate specifică clară, cu o solidă formare umană, intelectuală, spirituală şi pastorală, va determina mult mai uşor apariţia de noi vocaţii, deoarece va trăi propria consacrare ca pe o misiune şi, bucuros şi sigur de iubirea Domnului pentru propria viaţă de preoţie, va şti să răspândească în jurul său „buna mireasmă a lui Cristos” şi să trăiască fiecare clipă a slujirii sale ca pe o ocazie de misiune» (cf. § 3.4).

Urarea mea este ca Scrisoarea Circulară să poată contribui la sprijinirea angajării misionare de zi cu zi a preoţilor, conştienţi fiind că ea derivă, şi într-un anume fel depinde, în mod fundamental de acceptarea în rugăciune a lucrării Duhului Sfânt în viaţa lor. Sfânta Fecioară Maria, Regina Apostolilor, să susţină munca fiecăruia dintre voi şi să ne asigure de belşug de roade apostolice în slujirea noastră. din Vatican 21 ianuarie 2011 Cardinal Mauro Piacenza Prefect

Actualitate

Numiri şi transferuri în Arhidieceză Prin decrete arhiepiscopale, Înalt Preasfinţitul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, a procedat la următoarele numiri şi transferuri în Arhidieceza Romano-catolică de Bucureşti, care au intrat în vigoare începând cu data de 1 martie: Pr. Ieronim Iacob: paroh la Parohia Sfântul Anton (Constanţa) Pr. Ciprian Andrei: vicar parohial la Parohia Sfântul Anton (Constanţa) Pr. Dr. Silvestru Robert Bălan: paroh la Parohia Sfânta Fecioară Maria Regină (Cioplea - Bucureşti) Pr. Dr. Emil Moraru: colaborator la Parohia Catedralei Sfântul Iosif (Bucureşti) Pr. Ciprian-Constantin Barticel: paroh la Parohia Înălţarea Sfintei Cruci (Craiova) Pr. Marian Blânda: vicar parohial ad tem-

pus determinatum la Parohia Adormirea Maicii Domnului (Brăila) Pr. Gheorghe Coşa: Decan de Craiova Pr. Petre Balint: capelan al marinarilor din Arhiedieceză Pr. Petrică Boroş: vicar parohial ad tempus determinatum la Parohia Preasfânta Inimă a lui Isus (Biserica Franceză - Bucureşti) Pr. Ştefan Ghenţa: administrator la Casa de odihnă de la Sinaia Pr. Ionel Râtan: capelan al Fundaţiei Casa della Speranza din Craiova

Filiala Azuga trece de sub jurisdicţia Parohiei din Sinaia, în cea a Parohiei din Predeal.

Aplicaţiile pentru iPhone şi devoţiunile religioase La începutul lunii februarie, în presa din România, cât şi în cea internaţională, au apărut articole cu titluri mari ca: „Iartă-mă iPhone, căci am păcătuit! O aplicaţie de spovedanie, aplicată în premieră de Biserica Catolică”, „Spovedanie pe iPhone!” sau „Vaticanul a aprobat spovada pe iPhone”.

Titluri care, din superficialitate sau rea voinţă, insinuau că Biserica Catolică este de acord cu spovada prin iPhone.

Despre ce este vorba?

Patrick Leinen, dezvoltator şi cofondator la Little iApps, a declarat pentru Zenit că „Aplicaţia a fost gândită să ajute o persoană în pregătirea pentru Sacramentul Mărturisirii. Nu a fost concepută să funcţioneze ca un înlocuitor pentru spovadă!” Aplicaţia ajută la examinarea conştiinţei, oferă un ghid al Sacramentului, pas cu pas, actul de căinţă şi nr. 3/2011

diverse rugăciuni. Cu parolă, utilizatorii pot să-şi protejeze anumite notiţe, aşa că atunci când ajung la spovadă pot să folosească aplicaţia când vorbesc cu preotul, iar mai apoi pentru rugăciunile cerute.

Părintele franciscan Thomas Weinandy, director executiv la Secretariatul pentru Doctrină şi Practici Pastorale al Conferinţei Episcopale Americane, şi părintele Dan Scheidt, paroh la Biserica Regina Păcii din Mishawaka, Indiana, au colaborat la conceperea textelor

pentru program. Episcopul Rhodes de Fort Wayne-South Bend a dat imprimaturul pentru aplicaţie. Deşi mai există aplicaţii similare, precum Mea Culpa – Examinarea conştiinţei pentru catolici şi iConfess – ghid de spovadă, tot pentru familia iPhone, acum se vorbeşte despre prima aplicaţie pentru telefonie mobilă ce are o aprobare episcopală. Leinen

5

6

Actualitate a spus: „Suntem catolici care ne iubim Biserica şi dorim să fim în comuniune cu acţiunile ei”, şi de aceea „ne-am gândit: ce cale mai bună decât să avem imprimatur de la un Episcop?”

Prin acest imprimatur „îi ajutăm pe catolici să se simtă mai siguri când folosesc aplicaţia noastră”.

Ce spune Vaticanul?

Programul intitulat Spovada: o aplicaţie romano-catolică a fost dezvoltat de compania Little iApps, ca ajutor „pentru cei care frecventează Sacramentul şi pentru cei ce doresc să revină la el”, spunea miercuri, 9 februarie, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi. „Aplicaţia pentru iPhone, iPad şi iPod Touch, ce ajută în pregătirea pentru spovadă, nu înlocuieşte dialogul direct dintre preot şi penitent pe care îl cere sacramentul. Este esenţial să se înţeleagă că Sacramentul Reconcilierii cere o relaţie personală prin dialogul dintre

penitent şi confesor, precum şi iertarea de păcate din partea confesorului prezent fizic. Aşa ceva nu poate fi substituit printr-o aplicaţie tehnică. Astfel, în nici un caz, nu se poate vorbi despre «spovadă prin iPhone»”, a mai precizat părintele Lombardi. El a recunoscut că într-o lume în care mulţi oameni se folosesc de instrumente informatice ca suport pentru a citi şi accesa texte, chiar şi pentru rugăciune, nu se poate scoate din calcul ca „cineva să reflecteze în pregătirea pentru spovadă folosind instrumente digitale ca ajutoare, aşa după cum în trecut să foloseau texte şi întrebări scrise pe hârtie, ce ajutau la examinarea conştiinţei”. Deci „poate fi util” pentru examinare, atâta timp cât persoana ştie că „nu este absolut un înlocuitor pentru Sacrament”.

Alte aplicaţii entru iPhone şi iPad Papa Benedict al XVI-lea, în mesajul său de anul trecut

pentru Ziua Comunicaţiilor Sociale, îi îndemna pe credincioşi „să proclame Evanghelia recurgând la cele mai noi resurse audiovizuale (imagini, videoclipuri, animaţii, bloguri, siteuri), care, alături de mijloacele tradiţionale, pot să deschidă noi orizonturi pentru dialog, evanghelizare şi cateheză”.

Drept urmare, Ave Maria Press a lansat pe piaţă o aplicaţie gratuită pentru iPhone şi iPod cu Calea Sfintei Cruci ce încurajează rugăciunea oriunde, oricând. Programul se foloseşte de imagini pictate de Michael O`Brien, iar rugăciunile se bazează pe Calea Crucii biblică a Papei Ioan Paul al II-lea.

Printre aplicaţiile pentru iPhone catolice se găsesc şi calendarul religios, ghidul pentru Rozariu şi cel pentru Spovadă, de care aminteam mai sus, IBreviary (care a apărut şi în limba română) şi întrebări diverse referitoare la credinţa catolică.

Pr. Liviu BĂLĂŞCUŢI

Biserica Catolică NU a aprobat şi NU aprobă Spovada prin iPhone Dorim să fie foarte clar că nicio aplicaţie iPhone NU poate înlocui Spovada. Însă, pentru a-i ajuta pe penitenţi să facă o pregătire cât mai bună în vederea primirii sacramentului Spovezii, Biserica Catolică s-a îngrijit întotdeauna să le ofere acestora, în catehisme şi în cărţi de rugăciuni, diverse chestionare, pentru examinarea conştiinţei, precum şi rugăciuni specifice. Într-o epocă în care mijloacele moderne de comunicare, oferite de dezvoltarea tehnologiei, sunt tot mai răspândite şi tind să înlocuiască hârtia tipărită, nu e de mirare că rugăciuni sau chestionare pentru examinarea conştiinţei au fost preluate într-o aplicaţie pentru iPhone. Există deja şi alte aplicaţii de acest fel, care servesc ca suporturi digitale pentru rugăciune sau reflecţie, iar Biserica Catolică nu le respinge ci le încurajează, cu condiţia să fie folosite – aşa cum sunt, dealtfel! – ca nişte instrumente ajutătoare, bine ştiind că ele nu pot înlocui relaţia personală a credinciosului cu Dumnezeu şi cu Biserica. În Biserica Catolică Spovada este un sacrament (o taină) a cărui celebrare presupune în mod obligatoriu dialogul personal dintre penitent şi confesor. Iertarea păcatelor penitentului necesită prezenţa fizică a duhovnicului în săvârşirea acestei taine. Aşadar, nicio aplicaţie iPhone nu poate

Actualitate

7

înlocui Spovada şi nu poate conferi iertarea păcatelor. Ca urmare, nu se poate vorbi de „Spovadă prin iPhone”, aşa cum sugerează în mod fals ştirile care se referă la aplicaţia lansată de Little iApps, apărute în ultimele zile în presa românească. În rezumat: Biserica Catolica NU a aprobat şi NU aprobă Spovada prin iPhone.

Comunicat de presă al ARCB nr. 78 din 13.02.2011

iBreviary, una dintre aplicaţiile cele mai folosite de utilizatorii catolici de iPhone şi iPad, este disponibilă, începând de astăzi, şi în limba română. Versiunea în limba română a iBreviary este rodul colaborării dintre câţiva preoţi catolici români şi preotul italian Paolo Padrini, autorul aplicaţiei, cu sprijinul Editurii Sapientia a Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi, care a pus la dispoziţie textele. iBreviary în limba română este a cincea versiune lingvistică a aplicaţiei, după cele în limbile italiană, engleză, franceză şi spaniolă. iBreviary în limba română apare o dată cu lansarea noii versiuni a aplicaţiei, intitulată iBreviary "Pro Terra Sancta", deoarece este realizată în parteneriat cu Custodia franciscană din Ţara Sfântă, cu scopul de a-i sprijini, prin donaţii şi rugăciuni, pe creştinii din ţara natală a Mântuitorului nostru Isus Cristos. nr. 3/2011

Aplicaţia este comparabilă cu o carte de rugăciuni de buzunar, dar în format electronic, şi cuprinde Liturgia Orelor (sau Breviarul, de unde şi numele aplicaţiei), Liturghierul şi alte rugăciuni uzuale. Ca şi alte aplicaţii de acest fel, tot mai răspândite azi, când tehnologia digitală tinde să înlocuiască hârtia tipărită, iBreviary nu este altceva decât un instrument ajutător, şi nu poate înlocui relaţia credinciosului cu Dumnezeu şi Biserica. „Foloseam deja de câţiva ani iBreviary în limba italiană, mai ales în timpul călătoriilor. S-a dovedit a fi mereu un instrument util atunci când trebuia să mă pregătesc pentru celebrarea Sfintei Liturghii ori în momentele de rugăciune, când nu aveam la îndemână cartea de rugăciuni”, a declarat Pr. Francisc Ungureanu, unul dintre preoţii care au colaborat la realizarea iBreviary în limba română. „Lucrăm la acest proiect de câteva luni, iar munca va continua până când vom reuşi să introducem în aplicaţie textele

pentru întregul an liturgic. iBreviary în limba română apare o dată cu noua versiunea a acestei aplicaţii, care facilitează accesul la texte prin terminale ca iPhone, iPod, iPad, BlackBerry, aplicaţia putând fi folosită şi pe internet. Noi sperăm ca astfel să venim în întâmpinarea dorinţei credincioşilor români de a se pregăti cât mai bine pentru participarea la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi să favorizăm răspândirea practicii rugăciunii prin intermediul mijloacelor moderne de comunicare”, a explicat Pr. Francisc Doboş, colaborator la proiect.

Aplicaţia iBrevia este gra ry tuită şi poate fi descărc ată prin site-ul www.ibr ev direct d iary.com sau e pe Ap pStore (iPhone , iP o d , iPad) ş AppWor i ld (Blac kBerry).

La proie ctul în li română au colab mba orat preoţii P r. ru, Pr. F Cristian Vacara Pr. Fran ncisc Doboş şi cisc Un gureanu .

Aplicaţia este d nibilă ş i pe inte ispornet (ve arcb.ro, zi ercis.ro etc).

Comunicat de presă al ARCB nr. 125 din 03.03.2011

iBreviary, o aplicaţie catolică pentru iPhone şi iPad, disponibilă acum şi în limba română

8

Din viaţa Arhidiecezei

Pr. Ştefan Ghenţa, 50 de ani de preoţie Miercuri, 9 februarie 2011, Biserica Sfântul Anton din Constanţa a intrat în sărbătoare deosebită, care a făcut ca lăcaşul sfânt să devină neîncăpător, după ce aici s-au adunat credincioşii din toată Constanţa, adică din parohia Sfântul Anton şi din parohia Sfântul Pius din Pietrelcina.

Au venit şi credincioşi din Luizi-Călugăra, satul meu natal, din Brăila, din Mangalia, din Oituz (Constanţa), din Mihail Kogălniceanu şi din împrejurimi. Alături de noi a fost o mulţime de credincioşi catolici şi de alte religii, care au luat parte cu multă dragoste la ceremonii şi au dus bucuria acasă tuturor. Acestor credincioşi li s-au alăturat preoţii veniţi în număr mare din Arhidieceza de Bucureşti, Dieceza din Iaşi şi Chişinău, în frunte cu Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti Dr. Ioan Robu. A fost de faţă şi ÎPS Teodosie, Arhiepiscop ortodox al Tomisului.

Am fost sfinţit preot la Alba Iulia de către Episcopul Marton Aron, în ziua de 5 februarie 1961. Am început pastoraţia la Oituz (Bacău), unde am lucrat din 1962 până 1972. Aici am construit turla bisericii, corul, un altar de piatră cioplită şi am zugrăvit interiorul bisericii, care se poate vedea şi astăzi. Am construit casa parohială, după ce am reparat toate casele vechi, dependinţele şi am împrejmuit din nou tot.

După zece ani, în 1972, am fost numit paroh la Brăila.

Aici am luat toate de la început. Am renovat biserica la exterior şi la interior, casa parohială, apoi am reînnoit toată curtea interioară. Obosit, am părăsit Brăila cu speranţa că voi avea mai puţin de lucru la Constanţa. Dar aici am luat-o de la capăt: casă nouă parohială, casă Caritas, încălzirea bisericii, iar în ultimii 12 ani am muncit 8, 10, 12 ore pe zi pentru biserica nouă dedicată Sfântului Pius din Pietrelcina.

Construirea bisericii a fost încheiată după 12 ani şi acum o las Bisericii şi Constanţei, ca o deosebită amintire. Lăudat să fie Domnul! Biserica a fost sfinţită de către ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, la 26 iunie 2010. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ajutorul primit, la fel credincioşilor şi tuturor celor care au fost aproape de mine la această muncă istovitoare. Mă bucur că am văzut împlinită şi realizată coroana muncii mele.

Mulţumesc Doamne!!!

Pr. Ştefan Ghenţa

Comemorarea a 10 ani de la trecerea la cele veşnice a Pr. Constantin Hausner Duminică, 6 martie 2011, comunitatea Parohiei Sf. Anton de Padova din Constanţa a comemorat împlinirea a 10 ani de la trecerea la cele veşnice a Pr. Constantin Hausner, fost paroh al comunităţii în perioada 1964-1979. Momentul de rugăciune a avut loc după Sfânta Liturghie de la orele 10.30 şi a fost condus de noul paroh al comunităţii, Pr. Ieronim Iacob. La celebrare au participat Pr. Anton Alecu, decan de Constanţa, preoţii salezieni Pr. Tiziano Baracco, Pr. Dario Caron şi Pr. Andrei Munteanu.

Pr. Constantin Hausner s-a născut la Iaşi în ziua de 9 mai 1912; fiul lui Florian si al Anei. După clasele primare, la o şcoală de stat, a intrat în Seminarul diecezan din Iaşi, în toamna anului 1923. La închiderea temporară a Seminarului din Iaşi a trecut la Seminarul arhiepiscopal din Bucureşti (1927-1929). A urmat apoi studiile filozofice la Universitatea din Strasbourg (1929-1931) şi pe cele teologice la Academia Teologică din Bucureşti (1931-1936).

A fost hirotonit preot la 23 septembrie 1936, la Iaşi, fiind primul preot catolic originar din acest oraş. Şi-a început apostolatul la Iaşi, ca vicar parohial (la 1 octombrie 1936), ulterior deţinând şi oficiul de arhivar al Episcopiei de Iaşi. La 20 mai 1939 a fost numit paroh de Oţeleni, după care a slujit la Dărmăneşti, Gioseni, Valea Seacă şi Nicolae Bălcescu. La 1 iunie 1964 a fost numit paroh de Constanţa, unde a activat până în anul 1979 când s-a pensionat şi s-a retras într-o locuinţă particulară.

Apreciat versificator şi cunoscător al muzicii bisericieşti, a contribuit la editarea colecţiei de cântări bisericeşti Cântaţi Domnului, precum şi la traducerea în limba română a textelor lecţionarelor pentru Sfânta Liturghie.

A trecut la Domnul la data de 5 martie 2001 şi a fost înmormântat, după două zile, în vecinătatea bisericii Sfântul Anton din Constanţa, acolo unde a slujit vreme de 15 ani.

Din viaţa Arhidiecezei Zi de reculegere pentru călugării şi călugăriţele din Dobrogea Pe data de 2 februarie 2011, Parohia Năvodari a găzduit o zi de reculegere şi de împărtăşire pentru comunităţile de călugări şi călugăriţe din Dobrogea la care au participat Salezienii lui Don Bosco (Constanţa), Surorile Sfântului Iosif din Cuneo (Constanţa), Surorile Sf. Dorothea (Slobozia), Capucinele Maicii Francesca Rubatto (Năvodari).

După o primire călduroasă (în ciuda temperaturii geroase de afară) şi o scurtă rugăciune, Pr. Ieronim Iacob, noul vicar episcopal al Dobrogei, ne-a oferit o apreciată reflecţie despre gratuitatea absolută a iubirii lui Isus, o iubire liberă, deschisă, capabilă de a crea mereu ocazii de întâlnire şi de primire, fără să fie oprită de prejudecăţi sau critici, mereu gata să ofere ajutor, sprijin… ba chiar Cuvântul Său, izvorul unei convertiri profunde!

Sfânta Liturghie concelebrată în biserica parohială şi în cadrul căreia am reînnoit voturile, a constituit momentul central al zilei. Pr. Ieronim ne-a îndemnat să fim capabil să-l urmăm, ca o lumânare care se consumă până la capăt, pe

Cristos, care este singurul nostru ideal.

Prânzul, la care am participat după Sfânta Liturghie, s-a desfăşurat într-o atmosferă plăcută de fraternitate. După o scurtă pauză, ne-am întâlnit din nou cu toţii pentru cele două momente prevăzute pentru după-amiază: mai întâi un timp de împărtăşire a impresiilor personale asupra celor discutate dimineaţă, iar apoi un alt timp de reflecţie, dialog, schimb de opinii despre prezenţa şi rolul vieţii consacrate în Dobrogea.

A fost o întâlnire deosebită, trăită într-un climat familiar, cu adevărat constructivă, în care s-a simţit dorinţa vie a tuturor de a contribui la construirea binelui unic al Bisericii locale, în ciuda dificultăţilor sau problemelor mereu prezente în pastoraţie. Ne-am întors fiecare în comunităţile noastre cu convingerea că putem trăi, în viaţa şi misiunea noastră de zi cu zi, invitaţia la gratuitate absolută pe care am primit-o în acea dimineaţă.

Pr. Tiziano Barraco, SDB

Parohia Sf. Anton din Bucureşti, prezentă acum şi pe internet Lansat la 27 februarie, site-ul Parohiei Sf. Anton din Bucureşti (Colentina) a adunat deja aproape 400 de vizitatori unici, proveniţi, în marea majoritate, din România, dar şi din Italia, Spania, Germania, Austria, Filipine şi Singapore.

Site-ul unei comunităţi parohiale este ca o fereastră deschisă spre viaţa comunităţii. Şi întrucât credincioşii catolici din cartierul bucureştean Colentina sunt preocupaţi acum de lucrările de consolidare şi remodelarea bisericii lor, de pe prima pagină a site-ului, te întâmpină scrisoarea de „bun venit” a parohului, Pr. Liviu Bălăşcuţi, însoţită de două fotografii: una cu biserica veche şi alta cu stadiul actual al lucrărilor de consolidare şi remodelare. „Anul trecut, prin intermediul site-ului Arhidiecezei noastre (www.arcb.ro), al revistei Actualitatea Creştină şi printr-un semn de carte, ceream ajutorul tuturor cinstitorilor Sfântului Anton pentru consolidarea şi remodelarea bisericii. Anul acesta, prin intermediul site-ului parohiei, vrem să le mulţumim pentru ajutorul primit şi să le arătăm binefăcătorilor noştri unde sunt contribuţiile lor.

Lucrările, cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin mijlocirea Sfântului Anton, au evoluat neaşteptat de bine”, mărturiseşte Pr. Liviu în scrisoarea sa.

Vechea biserică, care datează din 1932, a fost grav avariată de cutremurele din 1940, 1977, 1986, 1990 şi 2004 şi avea urgentă nevoie de lucrări de consolidare. Părintele paroh Liviu Bălăşcuţi a decis ca odată cu lucrările de consolidare să se efectueze şi lucrări de remodelare, care să permită mărirea spaţiului util al bisericii, atât de nr. 3/2011

necesar din motive pastorale. Lucrările la „noua” biserică au început la 1 iulie 2010, finalizarea lor fiind preconizată pentru finele anului 2012. Piatra de temelie la noua construcţie a fost aşezată de Preasfinţitul Cornel Damian, Episcop Auxiliar al Arhidiecezei noastre.

Pe site-ul Parohiei,www.parohiasfanton.ro, puteţi găsi o descriere a stadiului actual al lucrărilor de consolidare şi remodelare a bisericii, informaţii despre activităţile pastorale din parohie, câteva cuvinte despre Sfântul Anton de Padova etc. Cei care doresc să contribuie prin donaţii la lucrările de construcţie ale noii biserici o pot face în contul bancar al parohiei deschis la CEC-ul sectorului 2 din Bucureşti Cont bancar (Iban): RO95CECEB21036RON0355787 Parohia Romano-Catolică Sf. Anton Colentina Bucureşti, Sectorul 2, cod poştal: 022793 Str. Magnoliei nr. 113; Cod fiscal: 6519164

9

10

Sfânta Scriptură Duminica I din Post (A)

Schimbarea la faţă, Heinrich Bloch (1834-1890)

o ruptură profundă în fiinţa sa. Sfântul Paul În acel timp, 1 Isus a fost condus de a fost cel care a evocat Duhul Sfânt în pustiu, ca să fie ispitit de cel mai bine această către diavol. (Mt 4,1) stare rezultată din păEvanghelia zilei: Matei 4,1-11 catul strămoşesc: îmi este uşor să vreau binele, dar nu să-l şi fac, Ne aflăm în prima duminică deoarece nu binele, pe care îl a Postului Mare, acest timp de vreau îl fac, ci răul, pe care nu-l pregătire pentru sărbătoarea vreau, pe acela îl făptuiesc…

Paştelui, a Învierii glorioase Descopăr prin urmare această a lui Isus Cristos. Miercurea lege, că atunci când vreau să trecută am venit în faţa altafac binele, mai la îndemână rului pentru a primi cenuşa ca îmi vine păcatul… Cine mă va pe un semn al angajamentului libera de acest trup dătător de personal de a redobândi demmoarte? (Rm 7,19.21) nitatea de fiu al lui Dumnezeu, Strigătul sfântului Paul demnitate pe care am pierduteste, în fond, strigătul tuturor o odată cu păcatul. urmaşilor lui Adam care, ca Prima lectură a acestei duşi Apostolul, au făcut aceeaşi minici, luată din cartea Genezei constatare în fiinţa lor. Într2,7-9 şi 3,1-7, evocă acel eveadevăr, cum să domolim în noi niment petrecut în timpul pripornirile deşarte şi dezordonamordial al istoriei, eveniment te şi cum să facem ca aspiraţia în urma căruia omul a simţit

după valorile perene şi împlinitoare să fie hrănită?

Evenimentul Ispitirii în pustiu conturează pentru Isus Cristos trăsăturile omului perfect echilibrat întrucât se află în perfect acord cu voinţa lui Dumnezeu.

El nu vrea altceva decât ceea ce Dumnezeu vrea. El ştie că a fi Fiu al lui Dumnezeu nu este un privilegiu de auto-satisfacţie, ci acest statut cuprinde într-însul o misiune de slujire şi mântuire a celor care au căzut victime glasului ispititorului. Nici pentru Isus ispitele nu au fost mai uşoare decât pentru oricare dintre noi. Postul şi rugăciunea, trăirea în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu i-au adus acel echilibru al omului voit de Dumnezeu. Drept dovadă ne stă sugestia atmosferei paradisiace care încheie episodul Ispitirii lui Isus în pustiu.

Duminica a II-a din post (A) Din norul strălucitor s-a auzit glasul Tatălui: „Acesta este Fiul meu preaiubit. Pe dânsul să-l ascultaţi!”

Evanghelia zilei: Matei 5,17-37 Episodul evanghelic pe care îl propune spre meditare în a doua duminică a Postului Mare este numit în mod obişnuit Schimbarea la faţă a lui Isus. Şi pe bună dreptate pentru că figura transfigurată a lui Isus domină întreg evenimentul. Chipul şi hainele lui capătă, la un moment dat, o lumină strălucitoare pe care martorii prezenţi nu o vor uita niciodată (v. 2Pt 1,18).

Să remarcăm totuşi faptul că sfântul evanghelist Matei stabileşte o legătură între acest eveniment şi cel al Învierii preaslăvite a lui Isus pentru a spune că strălucirea chipului şi a hainelor de acum are ceva din strălucirea de înviere. Altfel spus, evenimentul relatat în această duminică are menirea să anunţe (să anticipe) acea transfigurare pe care o înfăptuieşte Învierea glorioasă din morţi a Domnului. Această transfigurare însă, se află la capătul unui drum lung care îl va purta pe Isus prin confruntările de la Ierusalim, prin arestarea, condamnarea umilitoare, biciuirea, încoronarea cu spini, răstignirea, moartea şi aşezarea în mormânt. Isus le asumă ca pe nişte etape menite să purifice şi să transfigureze nu atât Fiinţa sa, cât mai ales fiinţa umană marcată de păcat. El străbate acest drum pentru noi şi împreună cu noi pentru ca Învierea măreaţă a Domnului să strălucească şi pe chipurile noastre.

Sfânta Scriptură

11

Duminica a III-a din post (A) I-a spus femeia: „Ştiu că vine Mesia, care se numeşte Cristos; când va veni, el ne va spune toate”. 26 I-a zis Isus: „Eu sunt, cel care vorbeşte cu tine!” 39 Mulţi samariteni, din oraşul acela, au crezut în Isus, pentru cuvântul femeii care a dat această mărturie: „Mi-a spus tot ce am făcut!” 40 Când au sosit, samaritenii l-au rugat pe Isus să rămână la ei. Şi el a rămas acolo două zile.

(Mt 5,39).

Evanghelia zilei: Ioan 4,5-15.19b-26.39-42 În episodul întâlnirii lui Isus cu femeia samariteană lângă fântâna lui Iacob, Mântuitorul este prezentat ca însetat, nevoit să ceară apă de la o femeie pe care o vede pentru prima dată.

Dialogul care se înfiripă între ei produce o profundă răsturnare de situaţie. Utilizând un limbaj alegoric Isus scoate la iveală în femeia din faţa lui o „sete” pe care doar El o poate ostoi. Într-adevăr, viaţa tumultoasă a femeii samaritene (care a fost femeia a cinci bărbaţi) arată că nimic din ceea ce ea caută nu o satisface. În urma acestei revelaţii femeia se vede angajată într-o experienţă inedită. Ea

se afla în poziţie favorabilă, înrădăcinată în tradiţia ei religioasă, suspicioasă vizavi de evreul pe care îl are în faţă. Şi totuşi experienţa pe care o trăieşte la această vreme de amiază o tulbură profund. De-a lungul dialogului, lor ea va descoperi în bărbatul de lângă fântână mai întâi un profet (v. 19), pentru ca mai apoi să recunoască în El pe Mesia (v. 29), care îi dă pe faţă trecutul fără a o umili, şi împreună cu concitadinii săi recunoaşte pe Mântuitorul lumii (v.

42). Isus, se descoperă a fi „noul izvor de viaţă veşnică”.

Drumul parcurs de femeie este unul

care produce în ea o transformare radicală. Această transformare este simbolizată de gestul părăsirii urciorului cu care a venit la fântână (v.

28) – un mod de a spune că nu mai are nevoie de apa fântânii deoarece, de acum înainte, a descoperit în Isus „apa vie” din care „a băut” şi care „i-a ostoit setea”.

Duminica a III a Postului Mare ne invită să căutăm în adâncul nostru care sunt nevoile noastre, aşteptările noastre, cele mai profunde şi mai vitale. Dacă ni s-a întâmplat să ne

înşelăm aidoma femeii samaritene, Isus ne îndreaptă atenţia către El, singurul „izvor de apă vie” care „ostoieşte setea de viaţă veşnică”. Avem nevoie, însă, şi de curajul de a ne lăsa transformaţi de-a lungul acestui timp de convertire pentru ca la capătul lui să putem spune împreună cu concitadinii samaritencei: Acum nu mai credem pentru spusele tale, dar pentru că noi înşine l-am auzit şi ştim că acesta este într-adevăr mântuitorul lumii.

Pr. Tarciziu ŞERBAN

ACADEMIA TEOLOGICĂ ANTON DURCOVICI Invitat: Pr. Luca Bulgarini, OCD Sfântul Ioan al Crucii: viaţa, operele şi doctrina 22, 23 şi 24 martie

Invitat: Tereza Brînduşa Palade 4 şi 5 aprilie – Despre Providenţa universală a lui Dumnezeu 11 şi 12 aprilie – Guvernarea Providenţei asupra omului

Cursurile sunt gratuite şi se ţin la et. al III-lea al Institutului Teologic Sf. Tereza, din str. G-ral Berthelot 19, Bucureşti. Informaţii la tel. 021 0215416. nr. 3/2011

A N U N Ţ

Conferinţe pentru laici

12

Eveniment

librăria Sfântul Iosif - 20 de ani de activitate -

Interviu cu Tereza Petreş, responsabila librăriei În luna martie, librăria Sfântul Iosif împlineşte 20 de ani. După un început modest şi nu tocmai uşor, astăzi se bucură de un număr mare de vizitatori şi cumpărători, de un public fidel care apreciază disponibilitatea şi atitudinea familiară a personalului care deserveşte librăria, atmosfera plăcută şi nu în ultimul rând calitatea produselor pe care le pot găsi în acest loc. Astăzi, la librăria Sfântul Iosif pot fi găsite cărţi religioase, tratate de teologie şi de filosofie, cărţi de psihologie, cursuri practice pentru diferite etape şi aspecte ale vieţii, muzică şi filme religioase, icoane, obiecte religioase devoţionale etc. Librăria are şi variantă online, unde doritorii pot comanda produsele prezentate pe site (www.arcb.ro). Încă de la început, de bunul mers al librăriei Sfântul Iosif s-a ocupat Tereza Petreş. La ceas aniversar, am rugat-o să ne împărtăşească din amintirile şi experienţa ei.

Cum a început totul?

Imediat după Revoluţie, a apărut dorinţa de a înfiinţa o librărie religioasă catolică şi în Bucureşti.

Iniţiativa i-a aparţinut Monseniorului Blasutti care, alături de părintele Mihai Kaiter, din Germa-

nia, au pus bazele unei librării care se numea Remesianul. Dar din motive tehnice nu s-a putut merge mai departe în acea formulă.

Atunci Arhiepiscopia Romano Catolică Tereza Petreş de Bucureşti a preluat această activitate şi librăria a continuat să funcţioneze cu numele Sfântul Iosif, nume datorat vecinătăţii cu Catedrala noastră, Sfântul Iosif. În felul acesta am început să ne desfăşurăm activitatea difuzând primele cărţi, care erau tipărite la Buzău, la tipografia Arhiepiscopiei. A fost un început destul de modest; erau doar câteva cărţi abia ieşite de sub tipar (documentele Conciliului Vatican II, cărţi de rugăciune, revista Verbum, mici catehisme explicative, cărţi de predici etc). Pentru momentul acela cred că a fost mai bine aşa, deoarece era o mare lipsă de literatură religioasă; ştim bine cu toţii că până în '89 nu aveam acces aproape deloc la acest tip de literatură.

Librăria a avut de la început un public ţintă?

Iniţial, ne-am orientat doar spre credincioşii catolici, încercând să le oferim cărţile religioase care lipsiseră atâta timp. Apoi am observat că foarte mulţi dintre cumpărătorii noştri sunt de alte confesiuni, mai ales creştini ortodocşi. Lucrul acesta ne-a făcut să ne deschidem orizonturile. Am adus pe rafturile librăriei noastre operele Sfinţilor Părinţi, cărţi de rugăciune şi alte produse care să fie de folos şi credincioşilor necatolici. Dar cel mai mult am dorit ca aceia care ne trec pragul să-l întâlnească pe Dumnezeu, să poată aprofunda relaţia personală cu Dumnezeu, dincolo de confesiune.

Cum este percepută o librărie catolică într-un spaţiu majoritar ortodox?

Cum am spus deja, mulţi dintre cumpărători sunt ortodocşi. Ei vin la noi cu multă dragoste; s-a întâmplat de multe ori să găsească diferite lucruri pe care le doreau şi nu le-au găsit într-o librărie ortodoxă. Sau dacă cer un produs şi nu-l avem, îi îndrumăm spre o librărie ortodoxă de specialitate.

Directorul de la o librărie ortodoxă din vecinătate, de pe strada Kreţulescu, a venit să ne cunoască

Eveniment

13

pentru că unii clienţi care au ajuns la ei au spus că au venit fiind îndrumaţi de la librăria Sfântul Iosif. Eu cred că şi prin acest tip de colaborare se construieşte ecumenismul.

Cine v-a susţinut în aceşti ani de muncă?

O descoperire esenţială pentru viaţa mea, aceea că Dumnezeu este iubire, şi dorinţa de a spune şi altora acest lucru, m-au ajutat în activitatea profesională, în misiunea aceasta. Doar că în viaţa de credinţă, la un moment dat, îl descoperim şi pe Isus părăsit, Isus în suferinţă. Iar eu consider că cel mai bun pedagog îl reprezintă nereuşitele, greutăţile. Când am văzut că ceva nu merge cum trebuie, că nu iese aşa cum planificasem, mi-am spus că nu am voie să mă blochez acolo, că trebuie să găsesc o cale de ieşire punându-mi toată încrederea, sprijinindu-mă pe Isus, fără ca eu să încetez să fac partea mea. El a fost cel care m-a ajutat întotdeauna să mă ridic şi s-o iau de la capăt. Dar dincolo de acest ajutor spiritual de neînlocuit am avut şi ajutoare fizice de nădejde. Încurajarea şi încrederea Înalt Preasfinţitului Ioan Robu au reprezentat pentru mine un real ajutor. De asemenea, Mişcarea Focolarelor, comunitatea din care eu fac parte, m-a susţinut mereu, atât spiritual cât şi prin prezenţa efectivă.

Apoi, mereu am avut o echipă, aproape întotdeauna tânără, care a făcut posibil ca activitatea noastră să se desfăşoare frumos şi flexibil, să putem să fim prezenţi la diferite evenimente dedicate librăriilor catolice, cum ar fi târguri de obiecte religioase, târgul de carte Gaudeamus etc. Trebuie să mărturisesc că şi cu aceste ocazii oamenii ne vizitau cu respect şi cu interes. Noi ne bucuram să arătăm încă o dată că Biserica Catolică aduce nr. 3/2011

o contribuţie importantă la dezvoltarea culturii şi în educaţie.

Care este nota distinctivă a librăriei Sfântul Iosif?

Am considerat că este foarte important ca librăria noastră să fie atractivă ca atmosferă şi ca design. Atunci când un spaţiu îi ajută pe oameni să-l descopere pe Dumnezeu, acesta trebuie să fie primitor, să degaje armonie, seninătate. Şi cum Dumnezeu nu este doar bunătate, ci şi frumuseţe, am vrut ca lucrul acesta să transpară prin librăria noastră.

Personalul librăriei încearcă mereu să trăiască în relaţiile personale şi să arate şi celor care îl vizitează că Isus este mereu prezent. Vrem ca aceia care intră în librărie, indiferent că e un cerşetor sau o personalitate, să se întâlnească cu Isus cel viu. Şi încă un lucru important: cel care intră, pentru noi este un alt Isus.

Multe persoane care ne trec pragul, intră ca la o librărie obişnuită şi poate că nu sunt obişnuiţi să intre şi în biserică. Dar sunt mişcate de atmosfera şi de armonia din librăria noastră. De multe ori punem muzică clasică, spirituală sau religioasă pentru a-i ajuta pe oameni să-şi apropie mai mult sufletul de Dumnezeu. Prin simpla noastră prezenţă dorim să fim semn al prezenţei lui Dumnezeu între oameni. În loc de încheiere…

Aş vrea să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru aceşti 20 de ani de muncă, cu reuşite şi lipsuri.

Le mulţumesc cumpărătorilor şi vizitatorilor pentru fidelitatea lor. Le mulţumesc celor care, de-a lungul timpului, au făcut echipă alături de mine, pentru colaborarea lor frumoasă şi rodnică.

Le mulţumesc celor care au venit cu sugestii, cu noi cerinţe pe care le-am simţit ca pe o provocare. Mulţumesc celor care m-au criticat, pentru că m-au făcut să înţeleg că este loc pentru mai bine, că nu este niciodată punctul terminus, mereu trebuind să tinzi spre mai sus, spre mai bine.

Interviu realizat de Cristina ŞOICAN

Vorbiţi-ne despre colaborarea cu celelalte librării catolice?

Eu consider că între librăriile şi editurile catolice trebuie să existe o colaborare frumoasă şi nu concurenţă. Cred că misiunea librăriilor catolice trebuie să fie aceeaşi: prin prezenţa lor în mijlocul oamenilor şi prin activitatea lor, să-l facă cunoscut pe Dumnezeu. Îmi amintesc că în 1996, când surorile pauline au venit în ţara noastră şi au deschis o librărie şi o editură, glumind, cineva mi-a spus că mi-a sosit concurenţa. Vreau să spun că eu le consider ca fiind o completare şi nu concurenţă. Poate de aceea mi s-a părut firesc să le ajut pe surorile pauline, punându-le la dispoziţie lista mea cu furnizori şi colaboratori. Cred că între noi concurenţa nu-şi are locul, mai ales că mi se pare că oricum suntem prea puţini în faţa valului de exemple şi informaţii negative pe care-l propune mass-media şi unele cărţi ce apar pe piaţă.

14

Semnificaţii liturgice

Diferenţele de calendar Dacă cineva compară calendarul romanocatolic al arhidiecezei noastre cu cele ale altor dieceze (din ţară sau, mai ales, din străinătate), va observa numeroase diferenţe.

Acelaşi lucru se observă comparând diferite calendare mai vechi ale arhidiecezei cu cel actual. Uneori, această observaţie poate trezi nedumeriri sau confuzie, mai ales dacă este vorba, de exemplu, de bulversarea unor obiceiuri agrare tradiţionale legate de sărbătorile sfinţilor.

Modificările în timp sunt fireşti: în fiecare an au loc beatificări şi canonizări, iar unii dintre noii sfinţi şi fericiţi sunt înscrişi în Calendarul roman general, obligatoriu pentru toate diecezele de rit roman.

De asemenea, periodic se fac actualizări, revizuiri sau chiar reforme ale Calendarului roman general. Astfel de revizuiri au avut loc, de pildă, în

1974 (actualizarea în acord cu cerinţele Conciliului Vatican II) şi în 2002 (o dată cu publicarea celei de-a III-a ediţii a Liturghierului roman). De asemenea, în 2001 a apărut noua ediţie a Martirologiului roman (echivalentul Sinaxarului din ritul bizantin), revizuit în 2005. Aceste revizuiri sunt necesare şi datorită descoperirilor istorice, care aduc date noi din viaţa unor sfinţi, în trecut necunoscute sau aproximate.

sau nu în calendarul general, dar care în parohia respectivă se celebrează întotdeauna ca solemnitate. După cum o parohie are celebrări proprii, la fel poate avea şi un ordin călugăresc, un oraş, o dieceză, o ţară sau o regiune. De pildă, Sfântul Benedict figurează cu comemorare obligatorie în Calendarul roman general, însă în calendarul nostru apare ca sărbătoare, deoarece este Patron al Europei.

Diferenţele dintre calendarele diferitelor dieceze se datorează celebrărilor proprii unei anumite ţări sau regiuni, care pot fi introduse în calendarul local, recomandânduse chiar să se procedeze astfel.

Concret, în calendarul unei dieceze, pe lângă celebrările obligatorii pentru întreaga Biserică, se trec celebrările sfinţilor şi fericiţilor înscrişi în Martirologiul roman, care au cu dieceza, cu naţiunea sau regiunea o legătură deosebită, cum ar fi: locul naşterii sau al morţii, o şedere îndelungată, un cult prezent din cele mai vechi timpuri.

Ziua aleasă pentru celebrare se ia din Martirologiu: data morţii, adică a naşterii pentru cer. Dacă aceasta nu se cunoaşte sau data este ocupată cu altă celebrare, mai importantă, se poate lua ziua botezului, a hirotonirii, a descoperirii trupului, a strămutării relicvelor sau cea mai apropiată zi liberă.

Exemplul cel mai cunoscut, în acest caz, este hramul unei biserici, care poate figura

Toate aceste adăugiri se fac cu acordul Sfântului Scaun sau,

pentru calendarele locale, cu cel al autorităţii bisericeşti competente. În zilele în care nu apar solemnităţi, sărbători sau comemorări nici în calendarul general, nici în cel local, se obişnuieşte ca în calendarele diecezane să fie trecuţi diferiţi sfinţi şi fericiţi, selectaţi dintre cei cca. 7 000 prezenţi în Martirologiul roman, în funcţie de importanţa lor pentru devoţiunea locală şi personală, pentru ordinele călugăreşti prezente în dieceză sau chiar pentru sărbătorirea zilelor onomastice.

Pentru a cuprinde toţi sfinţii cunoscuţi, ar trebui menţionaţi cca. 20 în fiecare zi, lucru imposibil de realizat într-un calendar diecezan de perete. Pentru informaţii exhaustive, creştinii pot consulta însă lucrări cu biografii ale sfinţilor. Pe de altă parte, în orice zi fără celebrări obligatorii, preotul poate alege, folosind „Comunul sfinţilor” o liturghie în cinstea oricărui sfânt menţionat în Martirologiul roman pentru ziua respectivă.

Astfel, diferenţele dintre calendarele locale sunt o manifestare a unităţii în diversitate, o particularitate a catolicităţii Bisericii.

Wilhelm Tauwinkl

Postul Mare, timp de convertire şi de rugăciune

Postul Mare, timp de convertire şi de rugăciune „Împreună cu Cristos sunteţi înmormântaţi în Botez, împreună cu el sunteţi şi înviaţi”.

(Col 2,12) CE ESTE POSTUL? Postul există în toate religiile ca expresie a durerii, a întristării, şi adesea este însoţit de gesturi cum ar fi renunţarea de a se îngriji de trup, dormitul pe jos, punerea cenuşii pe cap, îmbrăcarea în sac.

Postul în Sfânta Scriptură În timpul lui Isus se considera că postul servea la ispăşirea păcatelor, înmuia inima lui Dumnezeu, îndepărta pedepsele şi calamităţile. În Israel avea o atare importanţă încât, în Imperiul Roman, circula o vorbă: Să posteşti ca un evreu.

Cei mai evlavioşi evrei se abţineau complet de la mâncare, de la somn, două zile pe săptămână, luni şi joi. În Noul Testament, în mod surprinzător, postului nu i se acordă o prea mare importanţă. Sfântul Paul, de exemplu, nu vorbeşte niciodată de post, nr. 3/2011

iar Isus îl aminteşte doar de două ori: o dată pentru a justifica de ce ucenicii săi nu postesc şi altă dată pentru a indica dispoziţiile care caracterizează adevăratul post.

Comunitatea creştină este conştientă că are un Mire în mijlocul ei, în toate zilele, până la sfârşitul lumii, şi prin urmare nu posteşte „aşa cum fariseii îşi schimonoseau faţa”. Postul creştinului are o semnificaţie diferită: nu este expresie a durerii sau a întristării, ci a bucuriei pentru prezenţa în lume a Împărăţiei lui Dumnezeu.

Pomana şi postul, cele două aripi ale rugăciunii În Cateheza din Miercurea Cenuşii din acest an, Papa Benedict al XVI-lea a explicat că Postul Mare este un timp

privilegiat pentru rugăciune, şi a amintit apoi cuvintele Sfântului Augustin care spune că pomana şi postul sunt „cele două aripi ale rugăciunii”: ele îi permit rugăciunii să se înalţe mai uşor şi să ajungă până la Dumnezeu. Într-adevăr, cele trei acţiuni creştine specifice Postului Mare – postul, pomana şi rugăciunea – sunt în strânsă legătură una cu alta şi nu pot fi separate.

Niciun creştin nu poate spune: „Eu în Postul Mare mă rog mult, dar nu postesc” sau „nu fac fapte de milostenie”; ori: „Eu ţin post, dar nu am timp să mă rog”.

Adevăratul post ne apropie mai mult de Dumnezeu şi ne conduce la fapte de caritate faţă de aproapele. Asta nu înseamnă să dăm bani cerşetorului ca să scăpăm de el, ci să împărţim ceea ce avem

15

16

Postul Mare, timp de convertire şi de rugăciune cu cel care nu are şi să mergem în întâmpinarea nevoilor aproapelui nostru, în care trebuie să-l vedem pe Cristos.

La Judecată, Mântuitorul ne va spune: „am fost flămând, însetat, străin, gol, bolnav…”.

Ce-i vom răspunde?

Postul Mare: un timp, un drum…

Postul Mare este descris adesea ca un itinerar de credinţă, un drum spiritual la capătul căruia ne aşteaptă misterul Învierii Domnului nostru Isus Cristos. Drumul devine drum mergând, spunea cineva. Nu vom gusta bucuria Învierii şi nu ne vom simţi inima reînnoită în sărbătoarea Învierii Domnului dacă de-a lungul Postului Mare vom „sta pe loc”. Un drum se străbate, desigur, în timp. Avem 40 de zile la dispoziţie pentru a ne pregăti cât mai bine pentru Sfintele Paşti. În acest an, să facem din Postul Mare:

• Timp al întrebărilor: nu trebuie să ne închidem într-o mănăstire; este suficient să găsim mici spaţii de timp în decursul unei zile obişnuite – chiar când suntem în metrou, în maşină, în drum spre serviciu sau şcoală, poate seara, înainte de cină ori înainte de a merge la culcare. Şi să ne gândim la noi înşine, la viaţa noastră, la comportamentul nostru, la persoanele care ne sunt alături, chiar la societatea în care trăim. Şi să ne întrebăm: cât de departe este Dumnezeu de toate acestea?

• Timp al ascultării cuvântului lui Dumnezeu: Biblia nu este o carte de domeniul trecutului ci una mereu actuală, în care fiecare se poate regăsi.

Biblia nu e despre „personaje”, ci despre persoane: tineri – plini de idealuri sau dezorientaţi -, adulţi fericiţi şi adulţi îndureraţi, copii chinuiţi şi copii bucuroşi, credincioşi şi necredincioşi, muncitori simpli şi oameni cu autoritate… În Biblie îl întâlnim mai ales pe Isus, om şi Dumnezeu, care s-a oprit să vorbească cu fiecare, să-l asculte, să-l vindece, să-l îmbrăţişeze… Ne vorbeşte şi nouă. Iată pentru ce zilnic trebuie să citim acest cuvânt dumnezeiesc care ne transformă viaţa, ne luminează mintea şi ne înflăcărează voinţa noastră.

• Timp al mărturiei.

Când ieşiţi din biserică, după ce aţi fost însemnaţi pe frunte cu

cenuşă, în semn de pocăinţă, nu îndepărtaţi cenuşa: faceţi din însemnul pe care l-aţi primit un semn de credinţă.

La fel, să nu ne ruşinăm, faţă de colegii de serviciu sau de şcoală ori faţă de cunoscuţi, să observăm abstinenţa sau postul în zilele stabilite: să facem din aceste dispoziţii ale Bisericii semne exterioare ale pocăinţei interioare. Nişte gesturi simple se pot transforma în oportunităţi minunate de a împărtăşi cu persoanele din jurul nostru rolul atât de important pe care îl are credinţa în viaţa noastră. Mărturia noastră prin astfel de gesturi simple ar putea reînvia credinţa din inimile celor pe care îi întâlnim şi ar fi mai eficiente, poate, decât cuvintele. Şi să nu uităm că procesul de convertire este o lucrare a harului lui Dumnezeu şi un răspuns din partea omului: nu ne convertim doar prin eforturi proprii. Mulţi cred că prin strădania lor devin buni şi sfinţi, uitând că cel care ne schimbă viaţa este Domnul cu harul Său.

Aşadar, în acest timp al Postului Mare, poate mai mult ca oricând, să ne rugăm cu cuvintele profetului Ieremia: Doamne, converteşte-mă şi voi fi convertit!

Pr. Emil MORARU

Postul Mare, timp de convertire şi de rugăciune Postul Mare în ritul roman Semne liturgice Această perioadă începe cu Miercurea Cenuşii, când pe capetele credincioşilor se pune în semn de pocăinţă cenuşa obţinută din ramurile binecuvântate în Duminica Floriilor.

La Liturghiile din timpul Postului Mare nu se cântă Aleluia şi Gloria şi se foloseşte culoarea violet. Excepţie fac Duminica Bucuriei, a patra din timpul postului, şi sărbătorile din această perioadă. În Post nu se celebrează sacramentul căsătoriei. Aranjamentele florale lipsesc în această perioadă de la altar. Excepţie fac din nou sărbătorile şi Duminica Bucuriei.

Spiritualitatea Postului Mare Postul Mare este timpul prielnic pentru convertire, pentru întoarcerea la Dumnezeu.

Spiritualitatea Postului ar trebui să fie caracterizată de o ascultare mai atentă şi îndelungată a Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că acest Cuvânt ne ajută să ne recunoaştem păcatele personale. În acest timp liturgic, nu se pregătesc doar catehumenii pentru primirea Botezului, dar Biserica îi cheamă pe toţi credincioşii să retrăiască acest sacrament printr-o convertire sinceră. În felul acesta, Botezul şi Pocăinţa sunt taine specifice Postului Mare.

Faptele de pocăinţă Postul exprimă participarea trupului la drumul de convertire şi favorizează abţinerea de la păcat. Post înseamnă abţinere de la mâncare şi băuturi alcoolice în semn de pocăinţă.

Conform actualului Cod de drept canonic, zilele obligatorii de post, pentru catolicii de rit latin între 18 şi 60 de ani, sunt: Miercurea Cenuşii şi Vinerea Sfântă.

Abstinenţa de la carne este semnul abandonării unei vieţi prospere pentru a trăi o viaţă sobră. Este dispoziţia disciplinară bisericească ce interzice, în spirit de pocăinţă, tuturor credincioşilor care au împlinit vârsta de 14 ani, consumul de carne în toate vinerile din an şi în ziua de Miercurea Cenuşii.

Rugăciunea: Este bine ca în această perioadă rugăciunea să fie mai intensă şi asiduă, deoarece favorizează convertirea, acordându-i mai mult spaţiu lui Dumnezeu.

Pomana: Nu putem vorbi de convertire adevărată către Dumnezeu dacă nu există mai întâi iubirea fraternă. nr. 3/2011

Drumul de convertire spre Paşte ne conduce la redescoperirea Botezului nostru Itinerarul Postului Mare, în care suntem invitaţi să contemplăm misterul crucii, înseamnă „a deveni conformi cu moartea lui Cristos" (Fil 3,10), pentru a realiza o convertire profundă a vieţii noastre: a ne lăsa transformaţi de acţiunea Duhului Sfânt, asemenea Sfântului Paul pe drumul Damascului; a orienta cu hotărâre existenţa noastră după voinţa lui Dumnezeu; a ne elibera de egoismul nostru, depăşind instinctul de dominare asupra celorlalţi şi deschizându-ne la caritatea lui Cristos. Perioada Postului Mare este moment favorabil pentru a recunoaşte slăbiciunea noastră, a primi, cu o sinceră revizuire a vieţii, harul reînnoitor al sacramentului Pocăinţei şi a merge cu hotărâre spre Cristos.

Iubiţi fraţi şi surori, prin întâlnirea personală cu Răscumpărătorul nostru şi prin post, pomană şi rugăciune, drumul de convertire spre Paşte ne conduce la redescoperirea Botezului nostru. Să reînnoim în acest Post Mare primirea harului pe care Dumnezeu ni l-a dăruit în acel moment, ca să lumineze şi să conducă toate acţiunile noastre. Ceea ce sacramentul semnifică şi realizează suntem chemaţi să trăim în fiecare zi într-o urmare a lui Cristos tot mai generoasă şi autentică. În acest itinerar al nostru, ne încredinţăm Fecioarei Maria, care l-a născut pe Cuvântul lui Dumnezeu în credinţă şi în trup, ca să ne scufundăm asemenea ei în moartea şi învierea Fiului său Isus şi să avem viaţa veşnică.

Benedict al XVI-lea (fragment din Mesajul pentru Postul Mare)

17

18

Postul Mare, timp de convertire şi de rugăciune

Congregaţia pentru Cler Ministerul preotului, „identitatea” sa, conformarea propriei vieţi după Evanghelie, slujirea poporului lui Dumnezeu: acestea sunt subiectele abordate de Mesajul adresat preoţilor, pe care Prefectul Congregaţiei pentru Cler, Cardinalul Mauro Piacenza, l-a scris pentru Postul Mare din acest an.

Mesajul se deschide cu un apel la „convertire”. Cardinalul scrie: „Timpul de har, care ne este dat să-l trăim împreună, ne invită la o convertire reînnoită, aşa cum mereu este nou Darul Preoţiei ministeriale, prin care Isus se face prezent în existenţele noastre şi, prin intermediul lor, în viaţa tuturor oamenilor”. „Pentru noi, preoţii, convertirea înseamnă, înainte de toate, ca viaţa noastră să corespundă tot mai mult cu predica pe care o oferim zilnic credincioşilor, devenind astfel fragmente ale Evangheliei vii, pe care toţi să poată să le citească şi să le primească.

Mesajul continuă cu îndemnul

Mesajul adresat preoţilor cu ocazia Postului Mare adresat preoţilor de a-şi conforma inima, mintea şi atitudinea după „chipul lui Cristos, Bunul Păstor, care nouă ne-a fost imprimat în mod sacramental”. Invitaţia se extinde şi la „cum” să fii păstor şi la „ce” este „necesar să faci pentru a-i sluji cu adevărat pe fraţi”. În partea centrală a mesajului, cardinalul Piacenza vorbeşte despre „noua evanghelizare” făcând referire la figura preotului. Se spune în mesaj: „O lume decreştinată necesită o nouă evanghelizare, dar o nouă evanghelizare cere Preoţi „noi”; însă nu în sensul unei urmări superficiale a oricărei mode efemere, ci în sensul unei inimi profund reînnoite de fiecare Sfântă Liturghie”. Referitor la un anume „activism” care se pare că se cere astăzi clerului, cardinalul a sugerat că „deosebit de urgentă” este „convertirea de la zgomot la linişte, de la osteneala pentru a face la dorinţa de a sta cu Isus, participând mereu mai conştient la existenţa Sa. Orice acţiune pastorală trebuie să fie mereu ecoul şi extinderea a ceea ce este Preotul”.

Cardinalul îi invită apoi pe preoţi la „comuniune” cu Dumnezeu şi cu Biserica şi, în ea, cu fraţii. „Comuniunea eclezială se caracterizează în

mod fundamental prin conştiinţa reînnoită şi trăită cu convingerea că trăim şi anunţăm aceeaşi Doctrină, aceeaşi Tradiţie, aceeaşi istorie de sfinţenie şi, prin urmare, aceeaşi Biserică”. Cardinalul a insistat apoi asupra „modelului de referinţă sigur” pe care preotul îl reprezintă pentru credincioşi, incluzând prezenţa şi mărturia sa în „frumuseţea (oamenilor) de se a afla într-un exod”. În ultima parte a mesajului pentru Postul Mare, prelatul le cere preoţilor să se convertească „la participarea zilnică la Jertfa lui Cristos pe Cruce”, subliniind faptul că preotul este chemat „ca marii sfinţi, să trăiască în propria persoană misterul acestei înlocuiri, în slujirea fraţilor, mai ales în celebrarea cu fidelitate a Sacramentului Reconcilierii, căutat pentru ei înşişi şi oferit cu generozitate fraţilor, împreună cu îndrumarea spirituală”. După ce a amintit că astăzi este în mod deosebit de urgentă „scoaterea la lumină a înţelepciunii evanghelice şi bisericeşti în circumstanţe actuale”, mesajul se încheie aducând în discuţie „oboseala” şi „experienţa că suntem puţini faţă de nevoile Bisericii”. „Dar – avertizează – dacă nu ne convertim, vom fi mereu tot mai puţini, pentru că doar un preot reînnoit, convertit, nou, devine un instrument prin care Duhul cheamă noi preoţi”.

(După Agenţia SIR, trad. de Cristina ŞOICAN)

Radio Vatican

RADIO VATICAN – 105 LIVE Interviu cu Sean-Patrick Lovett Dragă domnule profesor, Vă mulţumim pentru disponibilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări.

Vorbind cu alte persoane de aici, din Radio, am înţeles că mai mereu au fost făcute programe experimentale, iar unele dintre acestea au devenit puncte de referinţă în grila stabilă. Ştiu că anul 2000 a fost unul în care a început un alt program experimental, ce a devenit ulterior un program foarte important pentru Radio Vatican: 105live. În calitate de coordonator al acestui program, ne puteţi povesti în câteva cuvinte cum a început acest experiment şi unde s-a ajuns acum?

Este o aniversare în cadrul aniversarului. Aniversarul mare este de 80 de ani, iar cel mic de 10 ani de 105live. Cine vrea să înţeleagă valoarea programului 105live, ar trebui să cunoască un pic istoria Radio Vatican. Trebuie amintit că până în anul 2000, Radio Vatican era concentrat, aşa cum încă mai este pentru anumite programe, pe mici spaţii preînregistrate, cum ar fi multe camere mici într-o casă mare. Noutatea 105live stă în faptul că se deschidea un etaj întreg din acest edificiu, erau dărâmaţi pereţii pentru a crea un spaţiu deschis care începea să vorbească în multe limbi şi deschidea un nou tip de dialog, nu doar intern dar şi extern, cu ascultătorii. Toate acestea s-au înscris într-un proces evolutiv. A avut un scop precis pentru anul 2000, anul jubileului, când a fost în serviciul pelerinilor şi vizitatorilor la Roma. Anticipând acum, aceleaşi metode vor fi aplicate pentru săptămâna beatificării lui Ioan Paul al II-lea. Aşadar, din nou acest canal va fi în slujba pelerinilor. Apoi a avut o evoluţie care l-a transformat într-un canal care acoperă Roma şi zonele limitrofe, mai ales în limba italiană.

Revenind la caracteristica dialogului intern, putem spune că 105live este un punct de întâlnire şi pentru celelalte programe lingvistice ale Radio Vatican. Când se întâmplă ceva în România, sau când sunt ştiri despre românii din Italia, noi ne adresăm părintelui Lucaci sau altora care lucrează în programul român, fără a telefona la Bucureşti sau a căuta în afară. Utilizăm energi-

nr. 3/2011

ile pe care le avem în interiorul Radioului: când sunt inundaţii în Brazilia, ne adresăm redacţiei braziliene, sau dacă sunt alegeri într-o ţară ne adresăm redacţiei acelei ţări sau celor apropiaţi.

Aşadar, este stimulat dialogul într-o implicare şi reciprocitate interne, şi în acelaşi timp un dialog mai susţinut cu exteriorul. Din ce în ce mai mult, 105live este un canal la îndemâna omului, care foloseşte acel faimos limbaj actual, despre care se vorbeşte atât de mult, pentru a fi în pas cu timpurile. Este vorba despre un limbaj care traduce conceptele importante propuse de Sfântul Scaun, de Papa, într-o terminologie care este accesibilă populaţiei care ascultă radio în taxi, în maşină, pe iPod...

Este foarte important şi foarte interesant ceea ce faceţi. Făcând o comparaţie cu Biserica Universală, sau cu o dieceză, Radio Vatican este văzut de multă lume ca o instituţie care priveşte un anumit tip de persoane, poate pe cei de o anumită vârstă sau dintr-o anumită categorie. 105live pare că încearcă o ieşire din această nişă. Cu alte cuvinte, care este grupul ţintă al programului vostru, cui vă adresaţi cu 105live? În calitate de tată de familie cu doi fii ajunşi la 20 de ani, trăiesc zi de zi realitatea unui tineret care vrea să creadă, dar care se simte ca şi cum credinţa, catolicismul, nu ar fi al lor. Aceste lucruri par că ar aparţine celor în vârstă, unei alte generaţii. Cu greu găsesc puncte de legătură între dorinţa lor de a crede şi de a participa şi o Biserică pe care ei o văd ca o instituţie rigidă, care nu foloseşte limbajul lor. Aceasta este o mare provocare, prea mare pentru un canal al Radio Vatican.

Putem spune că încercăm să-i învăluim pe tineri, să stimulăm atenţia ascultătorilor tineri, într-un mod implicit şi nu explicit. Punem muzică despre care ştim că place tinerilor, vorbim despre argumente care sunt interesante pentru tineri.

Eu spun mereu că cea mai mare bucurie a mea este când, mergând prin Roma şi fiind grăbit, mă urc în taxi şi deseori aud 105. Mă fac că nu ştiu nimic şi-l întreb pe taximetrist ce post este cel pe

19

20

Radio Vatican corespunde cerinţelor lor cu mai puţin efort. Apoi sunt cei care fac acest lucru deja. Tocmai de aceea îmi pot permite un experiment. Continuăm să experimentăm; nu avem un răspuns, dar încercăm.

care îl ascultă, pare interesant, ce este? Răspunsul este aproape mereu acelaşi: nu ştiu! (probabil că dacă ar şti că este Radio Vatican, ar schimba frecvenţa) dar muzica este bună, argumentele tratate sunt interesante şi este puţină publicitate.

Acestea sunt cele trei criterii. Nu este simplist, mai degrabă avem de-a face cu o formulă: muzică bună, argumente interesante şi puţină publicitate. Dacă noi continuăm să construim pe această structură vom cultiva un nou tip de audienţă. Dar cum suntem Radio Vatican nu putem să ne limităm doar la tineret zicând că cine are mai mult de 35 de ani nu are voie să asculte 105live. Primul aş fi eu, nu aş putea asculta radioul meu, ceea ce mi-ar displace mult. Aşadar, acest radio este un microcosmos reprezentând ceea ce este Biserica Catolică care este deschisă tuturor oamenilor de bunăvoinţă, fără a face diferenţă de vârstă sau origine socială. Acest fapt face misiunea noastră şi mai dificilă, pentru că voim să ne adresăm tuturor, credincioşilor dar şi celor necredincioşi, celor care caută credinţa. Nu vrem să predicăm celor care sunt deja convertiţi, nu ne adresăm unei elite, ceea ce ar fi mult mai uşor de realizat. Ar fi mai simplu să ne adresăm catolicilor practicanţi, pentru că aş şti cu precizie ceea ce vor şi am putea

Nu aş vrea să vă răpesc prea mult timp. Ştiu că aveţi o misiune importantă aici la 105live ca şi în alte sectoare ale Radio Vatican. Tocmai pentru poziţia de responsabilitate pe care o ocupaţi aici şi pentru că sunteţi la curent cu proiectele noastre de la Bucureşti de a constitui un radio catolic, doresc să vă pun şi o întrebare mai indiscretă. Susţinerea financiară a unui radio, şi eu la Bucureşti mi-aş dori unul ca 105live, a fost piatra de poticnire în punerea în practică a proiectului nostru. Cât priveşte canalul FM 105live, credeţi că ar putea „sta în picioare” fără susţinerea Sfântului Scaun?

Aşa cum este conceput acest radio acum, nu ar putea. De fapt, Radio Vatican s-a născut ca un serviciu adus misiunii Sfântului Scaun. 105live este fiu al Radio Vatican care este la rândul său fiul Sfântului Scaun, creat prin voinţa Papei Pius al XI-lea. Acest Sfânt Părinte l-a creat cu creativitatea, imaginaţia şi inteligenţa sa, şi 105 este fiul cel mic. Este aşadar legat direct la conceptul de serviciu adus Sfântului Scaun şi este dificil să îl vedem altfel atât din punctul de vedere al formei şi conţinutului cât şi al susţinerii cheltuielilor.

Din partea cititorilor revistei noastre vă mulţumesc pentru generozitatea răspunsurilor şi vă aşteptăm să reveniţi la Bucureşti pentru primul curs de voluntari ai radioului catolic.

Vă mulţumesc şi eu. Transmit cu această ocazie salutul meu tuturor celor pe care am avut onoarea să-i întâlnesc în precedenta mea vizită în România, ca şi tuturor cititorilor Actualităţii Creştine.

Interviu realizat de Pr. Francisc UNGUREANU

RECOMANDĂRI Sf. Ioan al Crucii Opere minore Iniţiere în mistica Sfântului Ioan al Crucii Editura Carmelitană 2011

CĂRŢI

din 4 martie în cinematografe

OAMENI ŞI ZEI Regia: Xavier Beauvois; Durata: 122 min Film inspirat din viaţa celor opt călugări cistercieni răpiti şi ucişi în 1996, în Algeria, de un grup de islamişti extremişti.

FILME

Sfântul lunii în iconografie

21

Postul Mare: meditaţie în faţa unei icoane din sec. al XII-lea

Scara Paradisului

Climac (Scărarul) este supranumele dat de posteritate călugărului Ioan (? – 649), de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina (Muntele Sinai), după titlul faimosului său tratat ascetic Scara Paradisului. În cele 30 de capitole ale cărţii sunt indicate etapele pe care trebuie să le parcurgă monahul până la unirea sa cu Dumnezeu. Ascensiunea spre Cristos–Lumina necreată este concepută de autor sub forma urcuşului pe o scară cu 30 de trepte (după cei 30 de ani de viaţă ascunsă a Mântuitorului), care uneşte cerul cu pământul. Drumul începe prin renunţarea la plăcerile lumeşti, continuă cu lupta împotriva viciilor şi cu practicarea virtuţilor, pentru a ajunge la comuniunea cu Dumnezeu prin iubire. Mesajul operei, un adevărat best-seller pentru multe generaţii de creştini, şi-a găsit întruchiparea plastică în icoana Scara Paradisului, devenind astfel accesibil şi neştiutorilor de carte. Catolicii şi ortodocşii deopotrivă, beneficiari ai acestui tezaur spiritual şi artistic, îl cinstesc pe Sfântul Ioan Climac la 30 martie.

Scara Paradisului. Icoana, aflată în mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai, este pictată după canoanele ideale ale artei bizantine. Scara pe care urcă monahii – calea vieţii ascetice – împarte compoziţia, pe diagonală, în două părţi. În partea superioară, călugării urcă treptele virtuţilor până la Cristos, care-i întâmpină în „pragul” Paradisului. În partea de jos, cei care au abandonat calea vieţii virtuoase, seduşi de diavoli, se prăbuşesc şi sunt înghiţiţi de infern. Diavolii sunt reprezentaţi într-o manieră stilizată, mai degrabă grotescă decât terifiantă – după moda artei orientale de a reprezenta forţele răului. nr. 3/2011

La capătul scării, Cristos, cu privirea pătrunzătoare, puternic şi milostiv în acelaşi timp, îl primeşte pe Ioan, cu un gest amplu şi solemn. Este Pantocrator, Acela care guvernează tot ceea ce există, Mântuitorul, Isus din Nazaret: Faţa vizibilă a Luminii dumnezeieşti necreate care spiritualizează şi animă creaţia. Îmbrăcat în haine luminoase, Domnul se revelează viguros şi primitor în acelaşi timp; robusteţea proporţiilor regulate creează efectul unei plasticităţi sculpturale maiestoasă şi înălţătoare. În fruntea călugărilor, mo-

nahul Ioan păşeşte cu fermitate spre Lumina care-l fascinează şi-l atrage. Figura lui austeră redă liniile ideale ale ascetului: o persoană ruptă de lume, cu totul absorbită în contemplarea misterului Luminii.

Figurile monahilor, de tip oriental, fixe şi asimetrice, degajă o linişte austeră şi o profundă intensitate interioară.

Contemplarea este silenţioasă, liniştea – ideală; lipsesc emoţiile sensibile şi contrastante. Călugării urcă cu mâinile întinse, ca şi cum ar vrea să ofere ceva, poate oferta propriei vieţi; dar ar putea fi, în acelaşi timp şi mâini deschise pentru a primi darul Luminii. În colţul din stânga, sus, corul îngerilor dă slavă acelora care au dobândit Pacea, Lumina, Paradisul.

Restul spaţiului iconic este cufundat în linişte, dominat de esenţialitatea reculeasă şi interioară. În colţul din dreapta, jos, biserica însoţeşte drumul călugărilor cu darul rugăciunilor sale.

Când privesc Scara Paradisului mă gândesc la zilele când învăţam... mersul pe bicicletă. Atunci, un cunoscător mi-a spus că trebuie să privesc mereu înainte, spre locul unde vreau să ajung; am experimentat pe propria piele (a genunchilor!) că privirea „în jos” duce la cădere...

Pr. Ieronim IACOB

Fondul aurit al icoanelor bizantine semnifică Lumina necreată care învăluie creaţia şi o transfigurează, făcând-o încă de pe acum părtaşă la starea paradisiacă. Aurul este un indiciu al divinului, al manifestării sale în formele sensibile; Prezenţă sublimă, care pătrunde întregul cosmos. Luminozitatea aurului face ca privirea omului să devină înceţoşată; se realizează astfel o barieră care ascunde perspectiva spaţială, nepermiţând ochiului să pătrundă „misterul”. Astfel, în faţa icoanei, atenţia creştinului se îndreaptă mereu către minunata Prezenţă a lui Dumnezeu.

22

Universul familiei

abc -ul

Pr. Fabian MĂRIUŢ

familiei

Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea a dedicat pagini însemnate ruşinii şi pudorii în catehezele despre iubirea umană. Catehezele surprind, în raport cu Începutul în sens teologic, opoziţia dintre starea de nevinovăţie şi starea în care omul experimentează ruşinea şi goliciunea.

De remarcat împletirea acestor concepte. Autorul biblic notează lipsa ruşinii în preistoria teologică. În Eden, Adam şi Eva „erau goi şi nu se ruşinau” (Gen 2,25), iar îndată după păcat, Adam, la auzul glasului lui Dumnezeu, spune: „m-am temut, căci sunt gol şi m-am ascuns”.

Lipsa ruşinii înseamnă oare şi lipsa pudorii? Deşi complementare, ruşinea şi pudoarea nu coincid întru totul. Cea din urmă e strict legată de interioritatea persoanei. Poate fi înţeleasă ca reţinere (conform DEX-ului), conştiinţă trează pusă în slujba apărării fidelităţii conjugale (Haering), zid de protecţie pe care natura îl pune în faţa simţurilor (Guitton); apoi e de menţionat că pudoarea este expresia unei duble tensiuni: către cele înalte, sau valorile care înnobilează spiritul uman (adevărul, binele, frumosul) şi către cele joase, care ţin de simţuri şi exerciţiul acestora. În această tensiune către cele joase apare ruşinea, care se raportează mai ales la fiziologia omului. Totuşi distincţia dintre pudoare şi ruşine are un rol mai degrabă teoretic, din moment ce în limbajul comun sunt co-extensive. Se impune însă o delimitare: prima ţine de folosirea interiorităţii, a doua de exerciţiul trupului. Căderea protopărinţilor în păcat a însemnat pierderea armoniei originare dintre trup şi suflet, dintre facultăţile iraţionale, pofta şi mâ-

R ...de la RUŞINE nia şi facultatea raţiunii, dintre pasiuni şi libertate. Ruşinea se naşte când ceea ce este iraţional ia avânt asupra raţiunii.

Plecând de la schema protologică din Geneză (1-3), Sf. Grigore Nisenul ne-a lăsat o interpretare originală folosindu-se de învăţătura platonică a împărţirii sufletului în raţiune, poftă şi mânie. Pofta şi mânia nu aparţin alcătuirii ontologice originare a omului, ci sunt consecinţa logică a căderii în păcat, care a dus la unirea provizorie a sufletului cu corporalitatea terestră şi animală. Tunica de piele a protopărinţilor (Gen 3,21) oglindeşte condiţia lor imperfectă de viaţă, dar este şi semn că rămân oricum învăluiţi în milostivirea divină. În ciuda faptului că păstrează calităţile naturii animale, tunica de piele poate deveni, în funcţie de situaţie, mijlocul care înclină către virtute sau răutate, întrucât sufletul uman poate să înfăptuiască răul, dar şi să se îndrepte în mod liber către bine. Libertatea îi îngăduie omului să se ridice deasupra naturii sale iraţionale.

Am putea întrevedea în această tunică un chip al ruşinii, prin care Dumnezeu îl apără pe om.

Darwin C. găsea în sentimentul de ruşine cel mai serios obstacol în explicarea teoriei evoluţionismului; ruşinea fiind o frontieră de netrecut care separă lumea animală de om. În animale există instincte, mai ales instinctul sexual, dar nu şi ruşinea care se raportează totdeauna la libertate.

Căutând să răspundă la întrebarea „cine dă dovadă de ruşine?”, Sfântul Toma de Aquino constată că cei mai împătimiţi păcătoşi sunt lipsiţi de ruşine,

deoarece sunt sclavii viciilor lor, ajungând chiar să se laude cu ceea ce, de fapt, ar trebui să-i facă să roşească. În felul acesta am identificat că termenul ruşine are de-a face cu fenomenul de a roşi. Pudoare vine din latinescul pudorem şi se referă la ceea ce lezează modestia, onestitatea, buna-cuviinţă. Sunt grăitoare cuvintele Sfântului Paul: „Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti” (Fil 3,19).

Păcatul l-a înstrăinat pe om de Dumnezeu şi de aproapele, l-a orientat spre cele de jos, l-a înjosit, din această cauză omul experimentează ruşinea, care este deopotrivă frică şi ruşine de goliciune. Poate fi vorba desigur de goliciunea datorată demascării intimităţii sexuale faţă de alţii care sunt la rândul lor străini. Ruşinea protejează demnitatea persoanei şi totodată pune o piedică instinctelor, mai ales instinctului sexual, apărându-l de promiscuitate.

Conform relatării din Geneză, trupul uman rămâne intact.

Rămâne în continuare foarte bun, în acord cu planul originar al Creatorului, dar poartă în sine rebeliunea: căci revoltându-se împotriva lui Dumnezeu, omul se revoltă împotriva propriei sale fiinţe şi propriei sale meniri. Din acest moment răutatea umană se poate folosi de înclinaţiile dezordonate ca să abuzeze de trup pentru scopuri neconforme cu demnitatea acestuia. Nu faptul că omul se descoperă gol este periculos, ci modul în care se foloseşte de această goliciune. Ruşinea este senzorul care trage semnalul de alarmă, e o formă a conştiinţei.

Cât de gravă ar fi lipsa sa…!

Biserică şi societate

Preşedintele Parlamentului European în audienţă la Papa Benedict al XVI-lea Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, l-a întâlnit luni, 28 februarie, în Vatican, pe Papa Benedict al XVI-lea, în cadrul unei audienţe private. Polonez, catolic, una dintre figurile proeminente ale mişcării Solidarnosc (Solidaritatea) şi fost premier la Varşovia, Jerzy Buzek a discutat cu Suveranul Pontif teme de actualitate din viaţa politică internaţională – în prim-plan aflându-se recentele evenimente din nordul Africii şi din Orientul Mijlociu – despre tutelarea libertăţii religioase, legat îndeosebi de restricţiile, discriminările şi violenţele la care sunt supuşi creştinii în diferite ţări, despre relaţiile dintre Biserica Catolică şi instituţiile Uniunii Europene.

Rolul UE şi al Bisericii pe scena mondială În ce priveşte evenimentele din nordul Africii şi din Asia, „ne-am exprimat speranţa că acestea vor conduce la democratizare, la dezvoltarea societăţii civile şi la apărarea drepturilor omului”, a explicat Jerzy Buzek după audienţă. Cele două personalităţi au fost de acord că atât Biserica, cât şi Uniunea Europeană au o misiune importantă de îndeplinit pe scena mondială. Nici Vaticanul, nici Europa Comunitară nu posedă forţe armate, dar pot juca un rol diplomatic şi „moral” indiscutabil, într-o lume care are nevoie de puncte de referinţă, instituţii credibile şi solide, oameni implicaţi în făurirea păcii, a libertăţii şi dreptăţii.

Libertatea religioasă – o hârtie turnesol pentru toate celelalte drepturi „Pe lângă aceasta – a adăugat preşedintele Parlamentului European –, am subliniat că este foarte important să luptăm pentru drepturile minorităţilor religioase, mai ales a minorităţilor creştine” din întreaga lume. Libertatea religioasă

este un drept primar al omului, care poate fi explicat împreună cu celelalte drepturi fundamentale şi libertăţi individuale şi colective: într-un fel, este hârtia de turnesol cu care pot fi verificate celelalte drepturi, întrucât face parte dintotdeauna din patrimoniul intangibil al omenirii”.

Credinţele religioase, liant între popoarele şi instituţiile Europei Papa Benedict al XVI-lea şi Jerzy Buzek s-au oprit şi asupra aplicării, în mod deplin, a Tratatului de la Lisabona şi a articolului 17, referitor la dialogul dintre instituţiile UE şi reprezentanţii Bisericilor şi organizaţiilor religioase. Uniunea Europeană organizează de mult timp întâlniri regulate cu comunităţile de credinţă de pe bătrânul continent. Se pare că în Europa – desigur, nu fără eforturi, incoerenţe şi paşi înapoi – începe să se răspândească convingerea conform căreia credinţele religioase pot să desfăşoare un rol de liant între popoarele europene, instituţiile Uniunii Europene şi societatea civilă din diferitele ţări. Mulţi recunosc meritele, evidente, ale Bisericii în domeniul progresului etic şi cultural, în cel educaţional, în cel al solidarităţii. Din aceste motive – a explicat preşedintele Parlamentului European – relaţiile dintre instituţiile comunitare şi reprezentanţii Bisericilor trebuie să se consolideze, să devină tot mai strânse şi să aducă roade concrete. Bisericile doresc să ajute Europa; Europa trebuie să arate stimă şi încredere faţă de comunităţile de credinţă.

(După Una stima reciproca. Istituzioni e Chiese: l'incontro Buzek-Benedetto XVI, SIR Europa) Foto: © European Union 2011 PE-EP/Pietro Naj-Oleari

nr. 3/2011

23

24

Arta de a trăi

Visele la plic, drumul tinerilor Comerţul cu droguri nu resimte criza. Se dezvoltă, inventează, propune şi pune la dispoziţie noi substanţe mai uşor de procurat, dar la fel de periculoase ca drogurile deja consacrate.

Pe data de 10 februarie 2010, Guvernul României emitea o Ordonanţă de urgenţă prin care era interzisă comercializarea unui număr de 36 de substanţe şi plante etnobotanice, care au fost asimilate drogurilor. În iunie 2010, lista etnobotanicelor interzise era completată, la propunerea Ministerului Sănătăţii, cu încă opt substanţe cu efect psihoactiv. Din păcate, efectul acestor măsuri a fost de mică amploare; chiar dacă unele magazine ce distribuiau astfel de produse au fost închise, s-a amplificat comerţul on-line, care oferă şi posibilitatea de livrare la domiciliu, iar plantele etnobotanice sunt şi în prezent destul de uşor de procurat. Îngrijorător este faptul că numărul celor care consumă „visele la plic” este

în creştere, iar vârsta lor este tot mai mică, coborând până la 12 ani. Un raport al Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului atrage atenţia asupra amplorii pe care a luat-o consumul de etnobotanice în rândul adolescenţilor din România: ţara noastră a ajuns pe locul patru în Uniunea Europeană în topul consumului de etnobotanice, după Anglia, Germania şi Olanda.

Ce sunt etnobotanicele?

Plantele etnobotanice psihogene sau psihotrope sunt plante combinate cu substanţe sintetice foarte periculoase care produc schimbări în ceea ce priveşte modul de gândire, de a percepe lucrurile din jur sau dispoziţia persoanelor care le utilizează. Pe termen scurt, persoana care a utilizat aceste produse poate resimţi diverse efecte fizice: senzaţie de greaţă şi vărsături; încetinirea ritmului cardiac; transpiraţie excesivă.

Efectele psihice produse de folo-

sirea plantelor psihotrope sunt euforie, relaxare, imposibilitatea de a se concentra, probleme de raţionament logic, halucinaţii; frică, angoasă, tristeţe etc.

Medicii avertizează că plantele etnobotanice sunt deosebit de toxice şi creează dependenţă.

O „acţiune generală împotriva etnobotanicelor” După trei ani de când etnobotanicele au fost mediatizate pentru prima oară în România, consumul de astfel de substanţe a devenit un fenomen îngrijorător. După ce sute de tineri au ajuns la spital în urma consumului acestor ierburi şi în unele cazuri au cauzat chiar moartea, autorităţile au decis să ia măsuri severe, „să alcătuiască echipe de control pentru a interveni direct şi fără menajamente în combaterea acestui fenomen”. „Guvernul a aprobat un program de măsuri extrem de dur pentru combaterea comercializării etnobotanicelor; practic, am declanşat o acţiune

Arta de a trăi

Mărturii surprinzătoare şi îngrijorătoare Asociaţia Salvaţi Copiii a realizat un studiu în şcolile şi

ASOCIAŢIA M.C.L. MIŞCAREA CREŞTINĂ A LUCRĂTORILOR Str. G-ral Berthelot, 19 Sector 1, 010164 Bucureşti – România Tel: 004 021 2015410; Fax: 004 021 2015482 www.patronatosias.ro bucuresti@patronatosias.ro

nr. 3/2011

liceele bucureştene din care aflăm că adolescenţii consideră că etnobotanicele sunt substanţe accesibile atât ca preţ, cât şi ca procedură de cumpărare. Ei mărturisesc că etnobotanicele se comercializează în scări de bloc şi pe Facebook şi se livrează chiar la domiciliu. Liceenii consideră că aceste substanţe nu creează dependenţă şi nici nu provoacă efecte adverse care să le pună viaţa în pericol.

Mărturiile lor sunt surprinzătoare şi îngrijorătoare: „După prima ţigară am fost mai vesel şi toată lumea vorbea cu mine.

Mi-am făcut mai mulţi prieteni, mergem la aceleaşi petreceri şi ne simţim bine. Toată lumea consumă şi nimeni dintre cei pe care îi ştiu eu nu a păţit nimic.

Din contră, ne simţim bine şi ne cumpărăm împreună etnobotanice”, povesteşte M.S., elev în clasa a X-a. „La toate petrecerile se consumă, de exemplu la Revelion. Pe 1-2 ianuarie nu se mai ridicau din pat. Nu s-ar

Asociaţia M.C.L. - Mişcarea Creştină a Lucrătorilor, care funcţionează în cadrul Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, desfăşoară, în colaborare cu Serviciul Italian de Asistenţă Socială (Sias) şi Movimento Cristiano Lavoratori din Italia, un proiect de asistenţă a muncitorilor români care au lucrat şi lucrează în Italia cu contract de muncă legal.

Serviciile acordate sunt: • Verificarea contribuţiilor plătite în Italia, în vederea obţinerii pensiei; • Asistenţă pentru pensiile de invaliditate, limită de vârstă şi de urmaşi; • Recuperarea contribuţi-

opri din consumat. Consideră că este la modă să consume. Au impresia că, dacă nu consumă, nu se mai pot distra. Alcoolul este demodat”, povesteşte M.A., elevă în clasa a XI-a.

Este foarte important să fim atenţi la anturajul copiilor noştri, la cea mai mică modificare ce intervine în comportamentul lor, dar şi la modul în care ei utilizează internetul. Mărturiile tinerilor care au consumat aceste produse arată faptul că anturajul, cercul de prieteni au avut o influenţă decisivă în a-i determina să consume „droguri uşoare”. De asemenea, curiozitatea, căutarea unor senzaţii tari, teribilismul, dorinţa de a demonstra că sunt deja mari şi nu se lasă mai prejos etc. au întărit această hotărâre. De aceea, educaţia, informarea şi dialogul plin de bunăvoinţă şi înţelegere în familie sunt indispensabile pentru evitarea acestui pericol atât de răspândit printre tinerii moderni.

ilor nevirate de către angajatori; • Asistenţă legală.

Toate aceste servicii sunt GRATUITE, fără plata unor taxe sau comisioane, deoarece sunt compensate de Statul Italian.

Biroul de asistenţă al Asociaţiei M.C.L. se află în clădirea Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucureşti în strada G-ral Berthelot nr. 19 (lângă Libraria Sfântul Iosif).

Asistent Spiritual MCL Pr. Francisc Ungureanu Director Executiv MCL Eusebiu Pîrţac

Cristina ŞOICAN

generală împotriva etnobotanicelor, iar în această acţiune sunt implicate foarte multe autorităţi”(Emil Boc, 20 februarie). Cu toate acestea, situaţia actuală ne face să fim nu tocmai optimişti. Cei mai pesimişti susţin că dorinţa unora de a se îmbogăţi, chiar punând în pericol viaţa tinerilor, şi dorinţa unor tineri de a fi „la modă şi de a uita de problemele zilnice” vor reuşi să se ridice deasupra oricărei legi ce ar dori să împiedice acest fenomen. Cel mai important distribuitor de produse etnobotanice din România afirma: „Indiferent ce vor face guvernanţii, eu tot voi vinde. N-au ce să-mi facă. Au dat hotărâre de guvern şi au interzis unele produse. În secunda doi am adus altele, neinterzise.

Dacă le interzic şi pe acestea, sunt pregătit să aduc altele. Şi tot aşa!".

25

26

Ştiri interne Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla Birouri pentru Pastoraţia Familiei În contextul Anului Familiei, celebrat de Eparhia de Cluj-Gherla în 2011, PS Florentin Crihălmeanu a semnat un decret prin care “se înfiinţează în cadrul Departamentului pentru Familie şi Viaţă al Curiei Eparhiale a Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, de Cluj-Gherla, Birourile pentru Pastoraţia Familiei. Birourile pentru Pastoraţia Familiei vor exista în fiecare protopopiat al Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, de Cluj-Gherla. Fiecare birou va fi alcătuit dintr-un cuplu de laici şi un preot din cadrul

protopopiatului.”

PS Florentin a mai decretat recent înfiinţarea Echipelor Maicii Sfinte – “Mişcare de Spiritualitate”, în conformitate cu statutele aprobate la nivel internaţional de autoritatea ecleziastică competentă, având sediul central la Paris, Franţa. Se aminteşte în decret că Echipele Maicii Sfinte sunt o mişcare a laicilor, constituită ca o “asociaţie internaţională catolică privată”, ghidată şi condusă de credincioşi creştini în conformitate cu Codul de Drept Canonic din 25 ianuarie 1983. Mişcarea formează

în Biserică o comunitate spirituală mondială. Echipele Maicii Sfinte sunt formate, la nivel parohial, din familii care au un preot spiritual. La nivel eparhial, aceste echipe vor avea un preot spiritual şi coordonator, membru al Departamentului pentru Familie şi Viaţă din cadrul Curiei Eparhiale a Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, de Cluj-Gherla. Echipele vor funcţiona pentru un an, după care pot cere prelungirea funcţionării. Pr. Călin Sechelea a fost numit coordonator interimar al acestei iniţiative. sursa: www.bru.ro

Dieceza Romano-Catolică de Oradea 100 de ani de la naşterea Fericitului Szilárd Bogdánffy

La 21 februarie 2011 s-au împlinit 100 de ani de la naşterea Fericitului Szilárd Bogdánffy, episcop de Oradea şi martir al credinţei,

ridicat la cinstea altarelor la 30 octombrie 2010. Cu ocazia acestui centenar, Dieceza romano-catolică de Oradea a organizat diferite evenimente comemorative.

Astfel, vineri 11 martie, la ora 18.00, în Catedrala romano-catolică din Oradea a avut loc o celebrare vesperală solemnă, la care au luat parte membrii Capitulului Catedralei, preoţi şi credincioşi cinstitori ai fericitului Szilárd.

Sâmbătă, 12 martie, au avut loc o serie de conferinţe, în sala festivă a Palatului Episcopal din Oradea. Pr. Dr. Tempfli Imre, istoric şi preot al comunităţii maghiare din Stuttgart a făcut o prezentare istorică a perioa-

dei în care a trăit episcopul Szilárd Bogdánffy; Lakatos Attila, istoric, a evocat viaţa fericitului Szilárd, iar Pr. Dr. Kovács F. Zsolt, directorul cancelariei episcopale, a prezentat o recenzie la teza de doctorat a episcopului martir.

Cu aceeaşi ocazie, domnul Emődi András, arhivar al Diecezei romano-catolice de Oradea, a prezentat publicului documentele care au stat la baza condamnării episcopului Szilárd Bogdánffy. Documentaţia a fost de altfel publicată într-un volum comemorativ care a fost lansat în cadrul evenimentului. sursa: www.varad.org

Ştiri externe Anglia: Circa 600 de foşti anglicani trec la Biserica Catolică Miercurea Cenuşii a fost o zi semnificativă pentru cei circa 600 de foşti membri ai Comuniunii Anglicane de pe teritoriul Angliei şi al Principatului de Wales şi peste 20 de foşti clerici anglicani care au făcut trecerea oficială la Ordinariatul Personal Our Lady of Walsingham, după cum informează Dieceza romano-catolică de Southwark (Anglia). Aceştia, după un timp de pregătire, vor intra în comuniune deplină cu Biserica Catolică în timpul Săptămânii Sfinte. Cea mai mare parte dintre cei care au decis să facă parte din Ordinariat provin din sud-estul Angliei. În Dieceza de Soutwark, Arhiepiscopul Peter Smith va conferi, în timpul pascal, diaconatul unui număr de şapte foşti clerici anglicani; şase dintre aceştia vor primi sacramentul Preoţiei în ziua de Rusalii.

Ucraina: Sinodul Bisericii Greco-Catolice alege noul arhiepiscop major În timpul Sinodului episcopilor Bisericii greco-catolice din Ucraina, care se va desfăşura între 21-24 martie la Lviv-Briuchovychi, va fi ales noul arhiepiscop major de Kyiv-Halyè. Acesta îi va succede Cardinalului Lubomyr Husar, după demisia prezentată din motive canonice (limită de vârstă). Sinodul se va desfăşura în casa de reculegere „Patriarhul Josyf Slipyj”, şi va reuni 50 de episcopi, dintre care 15 emeriţi, proveniţi din Ucraina dar şi din America, Europa şi Oceania. Episcopii participanţi se vor putea întoarce în eparhiile lor abia după ce Papa Benedict al XVI-lea va confirma alegerea făcută de ei şi după proclamarea oficială a noului arhiepiscop major. Ceremonia intronizării va avea loc duminică, 27 martie, în catedrala „Cristos Înviat” din Kiev.

Franţa: Pelerinaj pentru taţi, la 19 martie Parisul va găzdui la 19 martie, în sărbătoarea Sf. Iosif, un pelerinaj rezervat taţilor. Iniţiativa a fost anunţată de Arhiepiscopul de Paris, Cardinalul Vingt-Trois. „Propunem astfel – explică Pr. Denis Metzinger, vicar episcopal responsabil cu pastoraţia familiilor în Dieceza de Paris – un timp privilegiat de rugăciune pentru taţi. Faptul că taţii, bărbaţi extrem de ocupaţi cu viaţa profesională, decid să dedice o zi reflecţiei în acest timp al Postului Mare, o zi dedicată lui Dumnezeu, este un semn puternic care poate răspândi lumină în întreaga familie”. Programul pelerinajului prevede o procesiune la Bazilica Sacre Coeur, un moment de aprofundare a paternităţii, o veghe de adoraţie euharistică. Alte două dieceze franceze vor organiza iniţiative similare: Dieceza de Rennes, la 10 aprilie (cu tema „Iertarea, izvor de bucurie în centrul familiei”) şi Dieceza de Cotignac, în primul sfârşit de săptămână din luna iulie (cu tema „Dă-mi, Doamne, o inimă care ascultă”). nr. 3/2011

Pakistan: Shahbaz Bhatti, ministrul pentru minorităţi religioase, a fost asasinat La 2 martie a fost asasinat la Islamabad ministrul pakistanez pentru minorităţi religioase, catolicul Shahbaz Bhatti.

Un comando format din fundamentalişti mascaţi l-au constrâns pe Bhatti să coboare din maşina cu care călătorea şi l-au împuşcat. La locul asasinatului a fost lăsat un bilet al organizaţiei de militanţi islamici „Tehrik-e-Taliban Pakistan", care revendica asasinarea lui Bhatti pe motiv că s-a exprimat împotriva legii referitoare la blasfemie. De fapt, ministrul o apărase cu curaj pe Asia Bibi, pakistaneza creştină condamnată la moarte pentru blasfemie, pe baza unor acuzaţii false.

Asasinarea ministrului Bhatti „demonstrează cât de îndreptăţite sunt intervenţiile insistente ale Papei în ce priveşte violenţa împotriva creştinilor şi a libertăţii religioase în general", a declarat Pr. Federico Lombardi, purtător de cuvânt al Sfântului Scaun. "Bhatti era primul catolic care a îndeplinit funcţia de ministru pentru minorităţi religioase. În septembrie anul trecut fusese primit în audienţă de către Sfântul Părinte şi a dat mărturie despre implicarea sa pentru o convieţuire paşnică între comunităţile religioase din ţara sa".

27

28

Suflet tânăr Mesajul episcopilor din sud-estul Europei pentru tineri

RĂMÂNEŢI ÎNRĂDĂCINAŢI ÎN CRISTOS! În perioada 3-6 martie 2011 a avut loc la Nicosia, în Cipru, întâlnirea preşedinţilor Conferinţelor Episcopale din sud-estul Eurpopei, găzduită de Arhiepiscopia de Cipru a maroniţilor. Din partea României a participat PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea. La sfârşitul întâlnirii, episcopii le-au adresat tinerilor din sud-estul Europei un mesaj.

Vrem să vă încurajăm Dragi tineri catolici, chiar dacă sunteţi în minoritate în ţările voastre, să nu vă descurajaţi! Sunteţi în comuniune cu milioane de tineri catolici din toată lumea.

ZMT de la Madrid, pentru care unii dintre voi vă pregătiţi deja, va constitui o puternică încărcătură de încurajare pentru voi toţi. Nu sunteţi singurii care credeţi şi speraţi în Cristos. O mulţime nesfârşită de tineri speră în Cristos, îl iubeşte pe Cristos şi se încrede în Cristos.

Cunoaştem dificultăţile voastre Dificultăţi provocate de familii distruse, dificultăţi în găsirea unui loc de muncă stabil, dificultăţi care derivă din „eclipsarea simţului lui Dumnezeu” în societăţile în care sunteţi chemaţi să trăiţi, dificultăţi cauzate de exemplul rău dat de unii adulţi. Pentru mulţi dintre voi sunt dificultăţi care derivă din faptul că trăiţi într-o societate, care timp de decenii a fost dominată de ideologii totalitare şi de ateism practic şi teoretic care încă înveninează sufletele...

Avem încredere în voi! În ciuda acestor dificultăţi, avem o extraordinară încredere în voi, în generozitatea voastră înnăscută, în refuzul vostru de a vă adapta în mod pasiv la moda timpurilor, în sensibilitatea voastră faţă de suferinţele aproapelui, în sensul vostru de dreptate, pentru căutarea păcii, în setea de adevăr care vă caracterizează. Ne este cunoscută dorinţa voastră de interiorizare şi de tăcere care se exprimă în rugăciunea prelungită. Toate acestea, dacă sunt puse în valoare, pot reprezenta o forţă imensă de reînnoire a comunităţilor noastre. Voi puteţi deveni drojdia care face să crească comunităţile obosite şi care uneori nu mai sunt motivate.

Creaţi legături, creaţi punţi Voi trăiţi în societăţi multiculturale, multireligioase şi multietnice. Sunteţi chemaţi să daţi mărturie despre invitaţia adresată de

Cristos de a răspândi iubire faţă de toţi oamenii, dincolo de orice religie şi de orice ideologie.

Noi ştim că pentru un creştin: „Aşadar, nu mai este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici [om] liber, nici bărbat şi nici femeie: voi toţi sunteţi una în Cristos Isus” (Gal 3,28). Sunteţi chemaţi să iertaţi cele suferite de părinţii voştri, să depăşiţi cu tandreţea lui Cristos situaţiile tragice care au marcat trecutul. Sunteţi chemaţi să realizaţi ceea ce, uneori, nu a reuşit să facă generaţia care v-a precedat: dialogul fratern cu cei de o vârstă cu voi chiar de religie diferită sau aparţinând unei alte confesiuni creştine; colaborarea pentru dreptate şi pace. Astăzi voi aveţi mai mult ca ieri capacitatea de a înţelege motivele celorlalţi. Astfel, mărturia voastră de creştini va deveni şi angajamentul vostru misionar într-o societate unde violenţa şi ura par să caracterizeze timpul nostru. „Rămâneţi înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă” Tema care a inspirat Ziua Mondială a Tinerilor de la Madrid constituie şi pentru noi, păstorii voştri, o invitaţie presantă. «Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos» înseamnă să puneţi bazele întregii voastre vieţi pe persoana lui Cristos. Este vorba de întreaga noastră viaţă şi nu doar de unele experienţe; este vorba de adevărate temelii pe care se bazează toată viaţa omului; este o viziune, o alegere, o atitudine, un proiect de viaţă; un mod de a trăi.

Cel botezat este chemat să vadă în botezul său un semn al apartenenţei la însăşi persoana lui Cristos. Aici se trăieşte întâlnirea cu Cristostânăr care îi cheamă pe tineri să-l urmeze şi să devină discipolii săi şi profeţi ai Evangheliei sale în lumea de astăzi.

Fie ca Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, sfinţii apostoli fondatori ai acestei Biserici din Cipru, Paul şi Barnaba, şi Sfântul Maron, părintele Bisericii Maronite, să vă ocrotească şi să mijlocească pentru toţi tinerii noştri.

Suflet tânăr Gândul meu pentru tine/ri Dragă prietene, căutător de Dumnezeu, Toţi oamenii au o misiune pe acest pământ.

Nimeni nu este întâmplător la „locul” său, în „felul” său de a fi şi în „timpul” său.

Fiecare este „gândit” de Dumnezeu să contribuie la planul său de iubire.

Misiunea fiecăruia cere responsabilitate. În felul acesta misiunea devine datorie şi Iubirea este în siguranţă.

Misiunea fiecăruia cere jertfă. În felul acesta misiunea dă putere zilnică şi Iubirea este credibilă.

Misiunea fiecăruia cere creativitate. În felul acesta misiunea oferă lumină şi Iubirea este cunoscută.

Părinţii au îndatoriri sfinte ca iubirea să nu se piardă: Să trăiască în unire, dragoste şi credinţă unul faţă de celălalt toată viaţa.

Să-şi crească copiii în „frica lui Dumnezeu”.

Să îndure cu răbdare greşelile celuilalt.

29

Preoţii au puterea de a face ca iubirea să fie mereu actuală: La Sfânta Liturghie „prefac” pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele lui Isus Cristos.

Iartă păcatele în numele Sfintei Treimi.

Predică Cuvântul lui Dumnezeu.

Persoanele consacrate, prin viaţa lor dedicată numai iubirii, arată în jur farmecul iubirii: Arată lumii că Isus Cristos poate schimba logica de a trăi în această viaţă prin voturile depuse de ele.

Oferă lumii iubirea curată care nu urmăreşte nici un scop trecător.

Trăiesc în comunitate şi ascultare pentru a oglindi, încă de pe acum, Împărăţia lui Dumnezeu.

Omul este chemat, prin demnitatea sa de creatură „după imaginea lui Dumnezeu”, la misiunea: De a purta „imaginea” lui Dumnezeu.

De a arăta „imaginea” lui Dumnezeu.

De a se bucura de „imaginea” lui Dumnezeu.

Pr. Daniel BULAI

Cu aproape 800 de prieteni, pagina oficială de Facebook a Zilei Mondiale a Tineretului în limba română a devenit principala sursă de informare despre ZMT în rândul reţelelor de socializare. În fiecare număr vom publica cele mai importante ştiri despre ZMT, postate pe pagina de Facebook.

ŞTIRI

Organizatorii caută compoziţii originale pentru a le include pe coloana sonoră a prezentărilor oficiale ale ZMT. Tineri de pe toate continentele vor putea să îţi asculte cântecul compus. Dacă ştii să compui muzică, colaborează cu ZMT Madrid 2011 şi trimite macheta ta la: audiovisuales@jmj2011madrid.com .

Vreau să cânt pentru Papa!

Peste 600 de tineri au participat la audiţiile pentru orchestra şi corul ZMT. Veniţi din toate colţurile Spaniei şi nu numai, participanţii şi-au prezentat talentul şi dorinţa de a cânta la întâlnirile din cadrul ZMT. Orchestra organizată de Pedro Alfaro aduce împreună tineri cu idealuri mari, fiind compusă din peste 300 de instrumente. Alături de orchestră, corul care va cânta pentru Papa Benedict al XVI-lea va participa la repetiţiile săptămânale. nr. 3/2011

Pe site-ul www.zmtromania.ro găseşti răspunsuri la majoritatea întrebărilor despre ZMT. Poţi afla că aproape un sfert din episcopii din lume vor lua parte la ZMT 2011 sau că peste 5000 de jurnalişti sunt aşteptaţi cu această ocazie la Madrid.

Papa Benedict al XVI-lea a primit primul rucsac al pelerinului la ZMT 2011 După ce anul trecut a primit şapca pelerinului, Papa a fost primul care a primit unul din modelele care au fost prezentate ca rucsac al pelerinului la ZMT. Toţi tinerii care participă la ZMT vor primi câte un rucsac care conţine, pe lângă tichetele de călătorie pentru transportul public din Madrid, şi o şapcă, un rozariu, cartea pelerinului, catehismul pentru tineri YouCat şi un evantai.

Rubrică realizată de Anton Cristian BALINT

Citeşte ABC-ul ZMT!

Muzica ta pentru ZMT

30

Vladimir Ghika

„Ce se face cu simplitate e simplu de făcut” Cu Mons. Ghika pe una din căile Postului Mare Postul, rugăciunea şi pomana sunt cele trei caracteristici principale ale pregătirii pentru sărbătoarea Paştelui. Dacă primele două se desfăşoară preponderent în intimitatea propriei „camere”, după cum ne îndeamnă Isus, atunci când ajungem la pomană ne aflăm în plină stradă sau într-o „cameră” care nu este a noastră. Într-un şir de conferinţe pentru Asociaţia Doamnelor de Caritate din Bucureşti, Vladimir Ghika a vorbit pe tema „vizitării săracilor”. Aceste meditaţii au fost ulterior publicate în mai multe rânduri, varianta românească datând din 1995: „Convorbiri spirituale”, apărute la editura Dacia. În cele 27 de pagini, cât acoperă 4 conferinţe, Monseniorul trece de la analize acute ale actului de caritate prin detalierea caracteristicilor acestuia, la propuneri concrete menite să conducă la sfinţenie. „Există, în organizarea operei de caritate, una din acele capcane ale Bunului Dumnezeu, cum ştiu uneori să întindă şi sfinţii, pentru a face să progreseze împărăţia Domnului. Este momentul în care va trebui să găsiţi farmecul şi eficacitatea pe care actul de milostenie pare să le piardă, pentru voi (meritul nu şi-l pierde totuşi, dimpotrivă), printr-o dăruire mai completă de sine şi printr-o acţiune mai profundă asupra săracului. Această dăruire de sine nu este deloc uşoară.”

Un prim aspect indicat de părintele Vladimir este pregătirea actului de caritate. Rugăciunea şi vizita la Preasfântul Sacrament sunt cele care conduc inima credinciosului la iubirea celui sărac în Dumnezeu. Isus ne-a spus în Evanghelie că rămâne printre noi în multe moduri: în cel Euharistic împarte daruri; în cel al persoanei săracilor primeşte daruri. „Ca pregătire, o vizită la Sfântul Sacrament este foarte indicată şi plină de învăţăminte.

M e r g e ţ i către Isus, în realitatea sa prezentă fără cuvinte printre noi, înainte de a-l găsi mai vădit, mai vizibil ca asemănare - şi mai în-

depărtat, mai puţin desăvârşit, în omul sărac.

Unul ajută la înţelegerea celuilalt. Ostia jertfită vă va ajuta să ştiţi ce este săracul; iar săracul, ce este Jertfa de pe Altarele noastre”. „Ceea ce aveţi să-i daţi, sau să-i luaţi uneori - se întâmplă, dar n-are mare importanţă, ceea ce contează este ca unul să dea şi celălalt să primească (sărăcia nu se găseşte întotdeauna acolo unde credem) - ceea ce trebuie să dezvoltaţi în el, dacă le are, pentru a-l împiedica să le piardă, şi pentru a le spori, sunt, înainte de toate: spiritul de sărăcie; înţelegerea vieţii; sensul şi utilizarea suferinţei; dorinţa şi iubirea de Dumnezeu”. Acesta este misterul actului de pomană care nu se limitează la o acoperire, mai mult sau mai puţin satisfăcătoare, a unor lipsuri materiale, ci îmbracă o dimensiune spirituală sfinţitoare de ambele părţi. „Ce se face cu simplitate e simplu de făcut”.

Am luat doar aceste cuvinte din a doua conferinţă şi mai sunt alte două care aprofundează tema. O lectură cât se poate de utilă pentru timpul Postului Mare. Dacă nu aveţi cartea, pentru că este de mult epuizată, puteţi citi paginile pe internet, la adresa: http://vladimirghika.ro/scrieri_Ghika/convorbiri_spirituale/06_vizitarea_saracilor.php Pentru cei care vor să citească originalul în limba franceză, textul este disponibil pe internet la adresa: http://vladimirghika.ro/scrieri_Ghika/entretiens_spirituels/visite1.php Pr. Francisc UNGUREANU Postulatura Cauzei de Beatificare a Mons. Vladimir Ghika

Pagina copiilor

31

PARABOLE OAIA RĂTĂCITĂ

„Oile mele rătăcesc prin ţinut şi nimeni nu se îngrijeşte de ele. Voi merge în căutarea lor şi le voi îngriji. Le voi aduna de pe unde s-au rătăcit în zilele întunecate”.

„Cine, oare, dacă are 100 de oi şi pierde una, nu le lasă pe cele 99 şi porneşte în căutarea oii pierdute, şi nu se întoarce până când o găseşte?”

„Voi merge în căutarea oii pierdute şi pe cea rătăcită o voi conduce la staul. Pe cea rănită o voi îngriji şi pe cea bolnavă o voi vindeca”.

„Când păstorul va găsi oaia pierdută o va pune pe umeri şi le va spune prietenilor: Bucuraţi-vă cu mine, căci a fost pierdută şi am găsit-o”.

nr. 3/2011

Adaptare de Cristina GRIGORE

Coborând din barcă, Isus a văzut pe mal o mare mulţime de oameni.

I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca oile care nu au păstor, şi a început să-i înveţe.

32

Istoria Bisericii

De ce ortodocşii nu au acceptat Primatul Papei? (II) (continuare din numărul precedent) Invazia musulmană În interiorul Bisericii, daunele provocate de schismele dintre Orient şi Occident nu au fost suportate numai de o parte. Atât Biserica latină, din vina unor împăraţi bizantini, cât şi Bisericile orientale, mai ales în perioada cruciadelor, au trebuit să îndure felurite suferinţe.

Situaţia s-a agravat începând cu anul 632, odată cu invaziile musulmane. Totuşi niciodată nu au lipsit eforturile de împăcare. Schisma lui Acachie s-a terminat cu deplina recunoaştere a primatului roman; acelaşi lucru s-a întâmplat şi după schisma lui Fotie.

Chiar şi după schisma din 1054 au existat momente de apropiere; în timpuri grele pentru creştinătate, în perioada cruciadelor, s-au putut ţine concilii ecumenice la Lyon (1274) şi Florenţa (14391443). Abia mai târziu a avut loc adevărata ruptură: în 1453 Constantinopolul este cucerit

De ce ortodocşii nu au acceptat Primatul Papei, din moment ce Evanghelia spune: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea...“ (Mt 16, 18-19)?

Ion A. – Cluj

de turci şi astfel este coborâtă „cortina de fier“.

Drumul spre unitate În timp ce teologii latini subliniau tot mai mult primatul papal, cei bizantini se străduiau să facă invers, cu argumente mereu mai diferite şi contrastante, cum ar fi: apostolii erau itineranţi, nu şiau stabilit nicio reşedinţă fixă, de aceea nici Petru nu a ales Roma; Papa este succesorul lui Petru ca episcop al Romei, dar nu şi în privinţa primatului; Biserica trebuie să fie condusă de cei cinci patriarhi: cel de la Roma, cel de la Constantinopol, cel de la Alexandria, cel de la Antiohia şi cel de la Ierusalim, Papa având cel mult un primat de onoare. Şi în acest sens, în rândul ortodocşilor, au fost cei care au continuat să recunoască, într-un fel sau altul, primatul de drept al papei. Prezentăm două exemple: Simeon de Tesalonic, în secolul al XVlea, scria: „Primatul roman

nu dăunează Bisericii. Nu trebuie decât să fie observată fidelitatea faţă de credinţa lui Petru şi atunci aceasta ar avea toate privilegiile lui Petru“; Elias Miniatis, în 1727, scria: „Papa este succesorul autentic al apostolilor şi deţine prima catedră (scaun episcopal) „în ierarhia Bisericii universale, după cum a fost recunoscut de sfintele concilii“. În contemporaneitate, cunoscutul teolog grec-ortodox Joannis Zizioulas şi-a exprimat dorinţa de a fi organizat al III-lea Conciliu din Vatican pentru a clarifica şi actualiza ministerul (slujirea) papei. „Slujirea lui Petru“ în Biserică: „va fi cu siguranţă unul dintre marile angajamente ale creştinilor“. În Enciclica „Ut unum sint“ (Ca toţi «creştinii» să fie una) la numărul 95, Papa Ioan Paul al II-lea (care va fi beatificat la 1 mai) a confirmat acest lucru.

Pr. Emanuel DUMITRU

File de istorie

Pr. Iosif Baud S-a născut la 30 martie 1859 la Monaco, fiind sfinţit preot la 12 martie 1882. În 1886 a venit la Bucureşti, unde a deţinut funcţii importante precum cele de paroh şi canonic al Catedralei Sfântul Iosif, vicar general şi protonotar al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti.

A pus bazele organizării parohiei centrale a Arhidiecezei, iar în timpul administraţiei sale a fost achiziţionată prima orgă a catedralei – orga Merklin, înlocuită în 1930 cu actuala „Wegenstein”.

Sub administraţia parohială a părintelui Iosif Baud au început să se desfăşoare în catedrală faimoasele concerte susţinute de corul catedralei, cu acompaniament de orgă. rubrică realizată de Dr. Dănuţ DOBOŞ