Actualitatea creştină, nr. 5/2004

IOAN ROBU, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureºti:

Cinstirea Maicii Domnului

Privind viaþa religioasã de la noi din þarã, aºa cum se aratã ea în cadrul comunitãþilor parohiale, nu este greu sã observi cum evlavia faþã de Sfânta Fecioarã Maria ocupã un loc aparte, aº spune privilegiat, în ansamblul devoþiunilor practicate de credincioºi. Sãrbãtorile dedicate Maicii Domnului ºi înscrise în calendarul bisericesc, rugãciunile, cântecele, scrierile, bisericile închinate Sfintei Fecioare, locurile de pelerinaj din þarã, numele Maria, primit la botez de un numãr mare de persoane, sunt tot atâtea semne cã Mama Fiului lui Dumnezeu este mai presus de toþi sfinþii, lãudatã, cinstitã ºi rugatã de poporul nostru, de Biserica noastrã.

Noi am crescut în aceastã tradiþie de cinstire deosebitã a Maicii Domnului, tradiþie care strãbate toate secolele din istoria Bisericii, dar care a avut cea mai mare înflorire în Occident, în epoca medievalã. Atunci, teologia, iconografia ºi cultul marian din Orient inspirã ºi mãreºte cultul marian din Occident. Scriitorii bisericeºti din Evul Mediu dezvoltã tot mai mult gândirea teologicã privind locul unic pe care Preacurata Maria îl ocupã în planul mântuirii ºi cultul unic datorat Maicii Domnului.

Poporul creºtin a primit aceastã învãþãturã cu entuziasm, dedicând Fecioarei Maria nenumãrate forme de afecþiune ºi devoþiune, care dãdeau o anumitã strãlucire vieþii religioase ºi chiar vieþii profane. Lumea era fascinatã ºi atrasã de mãreþia Mamei de Dumnezeu. Pietatea marianã era prezentã în predici, în codice ºi cãrþi de rugãciuni, în cãrþi liturgice, în muzicã, picturã, sculpturã. Cãlugãri renumiþi, scriitori, oratori ºi misionari dedicau rãspândirii cultului marian mare parte din timpul ºi energia lor, compunând în cinstea Sfintei Fecioare predici, imnuri, poezii ºi tratate teologice de mare valoare. Începând din secolul al IX-lea, creºte foarte mult numãrul bisericilor dedicate Maicii Domnului. Întreaga hartã a Europei era plinã de sanctuare închinate Mariei. Începând cu secolul al XII-lea, asistãm la miºcãri de intensã reformã bisericeascã. Se nasc noi ordine bisericeºti, de exemplu Ordinul Cistercienilor, condus de Sfântul Bernard, ordine spitaliceºti ºi militare, cum ar fi Templierii, Ioaniþii ºi Cavalerii de Malta; apar, de asemenea, multe congregaþii care, ca ºi ordinele amintite, au în centrul experienþei lor religioase prezenþa Sfintei Fecioare care aduce mai aproape de om Misterul lui Cristos Om ºi Dumnezeu. Nu pot sã nu-i amintesc ºi pe Dominicani, Franciscani ºi Carmelitani care au merite deosebite pentru rãspândirea evlaviei mariane. Din epoci îndepãrtate, au ajuns pânã la noi, cei de astãzi, devoþiunea Rozariului, a scapularului, a rugãciunii Îngerul Domnului, a atâtor rugãciuni ºi cântãri bisericeºti ce rãsunã în bisericile ºi comunitãþile noastre.

Trãim evlavia marianã ºi transmitem mai departe ceea ce am primit, bine ºtiind cã nu-l poþi întâlni pe Cristos fãrã sã o întâlneºti în acest drum ºi pe Sfânta Maria, Maica Sa. Pe Ea o cinstim acum în luna mai, în fervoare de primãvarã a credinþei ºi a speranþei, oferindu-i Maicii Bisericii cununa de flori a rozariului ºi a tuturor încrederilor noastre iubitoare. „Sfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, priveºte spre grãdina Ta, România, binecuvânteazã ºi apãrã poporul nostru ºi roagã-te pentru noi, pãcãtoºii, acum ºi-n ceasul morþii noastre. Amin”

nr. 5/2004

1

De luna ta, Mãicuþã…

De ce luna mai?

Practica dedicãrii unei luni din an devoþiunii speciale în cinstea Sfintei Fecioare Maria este rãspânditã atât în Orient cât ºi în Occident. Pentru orientalii de rit bizantin, luna dedicatã Maicii Domnului este august, când þin ºi postul „Sfintei Mãrii” ca pregãtire pentru sãrbãtoarea Adormirii Maicii Domnului. Pentru orientalii de rit copt, luna marianã, celebratã cu mare solemnitate, este decembrie - care are în centru sãrbãtoarea Naºterii Sfintei Fecioare.

Potrivit tradiþiei populare, catolicii preferã în schimb „luna lui florar” ca lunã dedicatã cinstirii Mamei lui Isus. Mai este luna când natura se regenereazã pe deplin, mãrindu-l printr-o simfonie de culori pe dãtãtorul vieþii ºi, poate tocmai de aceea, este timpul din an când în Biserici sau în colþurile de rugãciune din case, creºtinii catolici aduc Mariei omagiu, prin rugãciune ºi veneraþie, invocând totodatã milostivirea Preacuratei.

La multi ani, Mamã Cereascã!

Felul în care creºtinii o cinstesc pe Sfânta Fecioarã seamãnã foarte mult cu modul în care copiii îºi sãrbãtoresc mama: îi aduc flori, un gest simplu, dar atât de delicat, de frumos, încât în luna mai statuile Maicii Domnului par îmbrãcate în flori.

Copiii au ºi obiceiul de a le cânta mamelor, de ziua lor, „La mulþi ani!”. Noi îi cântãm Mariei Magnificat, una dintre cele mai frumoase rugãciuni ale Bibliei, un imn de mulþumire adus Fecioarei din Nazaret, care a consimþit voinþei lui Dumnezeu spunând: „Iatã slujitoarea lui Dumnezeu; fie mie dupã cuvântul tãu!”.

Antifonele mariane, ca Salve Regina, rãsunã încã în bisericile de la noi, pe toatã durata lunii mai, ca un salut adus Aceleia care a fost aleasã de Dumnezeu pentru a deveni Mama Fiului Sãu.

Când îºi sãrbãtoresc mamele, copiii au un fel simplu de a-ºi exprima iubirea faþã de cea care le-a dat viaþã, dar pentru o mamã nimic nu egaleazã acest fel simplu: un surâs sau o îmbrãþiºare a copiilor ei.

Mulþumescu-þi þie, Mamã!

În luna mai, copiii Mariei îºi îmbrãþiºeazã Mama în rugãciune. Rozariul ºi Litania Maicii Domnului, rostite înaintea liturghiilor de searã, sunt moduri de a-i mulþumi pentru protecþia neîncetatã ºi de a ne încredinþa inimii ei de mamã. În enciclica Evangelium Vitae, papa Ioan Paul al II-lea a scris o rugãciune care ne-ar putea însoþi în acest parcurs marian din luna mai: „O, Marie, aurorã a lumii noi, Mamã a celor vii, îþi încredinþãm cauza vieþii: priveºte, Mamã, la numãrul nesfârºit de copii care sunt împiedicaþi sã se nascã, de sãrmani cãrora li se amãrãºte viaþa, de victime omeneºti ale violenþei inumane, de bãtrâni ºi bolnavi uciºi de indiferenþã sau de o pretinsã milã. Fã ca toþi aceia care cred în Fiul tãu sã ºtie sã vesteascã deschis ºi cu iubire oamenilor din vremurile noastre Evanghelia vieþii.”

Rugaþi-vã Rozariul în fiecare zi!

Vã mai amintiþi de când eraþi copii ºi doreaþi sã intraþi în voia mamei? O întrebaþi: „ce vrei sã fac astãzi?” sau „ce treabã îmi dai de fãcut?” Dacã aþi întreba-o pe Fecioara Maria, Mama noastrã cereascã, ce avem de fãcut, rãspunsul ar fi: „Recitaþi Rozariul în fiecare zi, rugaþi-vã mult ºi faceþi sacrificii pentru sãrmanii pãcãtoºi, dintre care mulþi ajung în iad pentru cã nu este nimeni care sã facã rugãciuni ºi sacrificii pentru ei. (...) Îndepãrtaþi pãcatul din viaþa voastrã ºi strãduiþi-vã sã-l îndepãrtaþi ºi din viaþa celorlalþi, colaborând la opera de mântuire a lui Isus”.

Acest mesaj a fost transmis nouã de cãtre Fecioara Maria care a apãrut la Fatima (Portugalia), în data de 13 mai 1917, arãtându-se la trei copilaºi care pãºteau oile: Lucia (10 ani), Francisc (9 ani) ºi Iacinta (7 ani). Apariþiile la Fatima ale Sfintei Fecioare au continuat în fiecare zi de 13, timp de 6 luni, ultima fiind pe 13 octombrie, când 60. 000 de persoane au fost prezente la întâlnirea datã de Maica Domnului celor trei copii, fiind astfel martore ale unei minuni: soarele, rotindu-se cu o repeziciune înfricoºãtoare printre flãcãri multicolore, pãrea sã se desprindã de pe cer.

2

nr. 5/2004

Daruri fãcute românilor de cãtre Maica Domnului

Tot în mai, luna marianã, mai exact pe data de 8, îl sãrbãtorim pe Fericitul Ieremia Valahul, cel plecat din þinutul românesc al Moldovei în a doua jumãtate a secolului al XVI-lea ºi care avea sã devinã frate capucin la Napoli. Devotat Sfintei Fecioare, faþã de care avea o afecþiune filialã, Fericitul Ieremia o numea „Mãicuþã”, recomandându-le atât cãlugãrilor cât ºi laicilor sã cinsteascã cele nouã luni de locuire a Cuvântului lui Dumnezeu în Sânul Mamei Sale, prin recitarea de nouã ori pe zi a rugãciunii Salve Regina: dimineaþa, de trei ori, pentru întoarcerea pãcãtoºilor; la amiazã, de trei ori, pentru cei aflaþi în agonie ºi seara, de trei ori, pentru sufletele din Purgator.

Pe Fratele Ieremia, Preasfânta Fecioarã l-a rãsplãtit într-un mod minunat, apãrându-i într-o viziune în care era scãldatã de luminã, înveºmântatã într-o mantie strãlucitoare ºi þinându-ºi în braþe Fiul. Copleºit de frumuseþea ºi de strãlucirea Mamei lui Isus, Ieremia nu îndrãznea sã-ºi ridice privirea, dar, la Îndemnul Preacuratei, o contemplã cu sfialã ºi cu profund respect, întrebând-o cu inocenþa unui copil: „Stãpâna mea, tu eºti Reginã ºi nu porþi coroanã?”, la care Fecioara Maria i-a rãspuns: „Coroana mea este Fiul meu”.

Providenþa a fãcut ca Ieremia sã fie înãlþat la cinstea altarelor ca Fericit, iar ziua în care este cinstit, 8 mai, sã fie în luna dedicatã „Mãicuþei sale”, Preasfânta Fecioarã Maria, pe care a cinstit-o cu evlavie în timpul vieþii sale pãmânteºti.

Popas al Papei Ioan Paul al II-lea în Grãdina Maicii Domnului

Un alt mare dar fãcut de Maica Domnului românilor a fost vizita Papei Ioan Paul al II-lea în þara noastrã, din perioada 7- 9 mai 1999. „Românie, Grãdinã a Maicii Domnului, vin la tine în numele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu ºi al Preasfintei Fecioare Maria” a spus Sfântul Pãrinte la sosirea în România. Vã reamintim cã splendida sintagmã cu care Ioan Paul al II-lea a numit România, are în spate o frumoasã poveste. Se spune cã în secolul al XVI-lea, sub domnia lui ªtefan cel Mare, trãia în þinuturile noastre, în munþi, un sihastru pe nume Iosif, venit tocmai de la râul Iordan. Într-una din zile, se hotãrî sã plece împreunã cu ceilalþi cãlugãri la Muntele Athos, numit ºi „Grãdina Maicii Domnului” ºi, în timp ce pleca, i s-a arãtat Preasfânta Fecioarã, care i-a cerut sã se întoarcã, pentru cã ºi acel þinut, adicã România, este tot o grãdinã a sa.

ANCA MÃRTINAª

SAL VE REGINA SALVE Salve, Regina, mater misericordiae, vita, dulcedo et spes nostra, salve. Ad te clamamus, exules filii Hevae. Ad te suspiramus gementes et flentes in hac lacrimarum valle. Eja ergo, advocata nostra, illos tuos misericordes oculos ad nos converte. Et Jesum, benedictum fructum ventris tui, nobis post hoc exsilium ostende. O clemens, o pia, o dulcis Virgo Maria.

BUCURÃ-TE REGINÃ Bucurã-te Reginã, Maica milei, viaþa, mângâierea si nãdejdea noastrã, bucurã-te!

Cãtre tine strigãm surghiuniþii fii ai Evei, cãtre Tine suspinãm, gemând ºi plângând în aceastã vale de lacrimi.

Aºadar, mijlocitoarea noastrã, întoarce spre noi ochii tãi cei milostivi. ªi dupã exilul acesta, aratã-ne nouã pe Isus, binecuvântatul rod al trupului tãu.

O, milostivã, o, blândã, O, dulce Fecioarã Marie!

Amin.

nr. 5/2004

3

Îmi place sã fiu bun!

Inter viu cu Monseniorul CORNEL DAMIAN Interviu DAMIAN,, Episcop Auxiliar de Bucureºti Duminicã, 29 februarie, Monseniorul Cornel Damian s-a aflat în parohia romano-catolicã din Craiova pentru a participa la seminarul cu tema “Rolul creºtinilor în societate” organizat de ªcoala Postlicealã TeologicoSanitarã “Sfântul Iosif,” în colaborare cu Centrul European pentru Formarea Muncitorilor Creºtini.

Profitând de prezenþa sa în Cetatea Bãniei, Excelenþa Sa a avut ºi o scurtã întâlnire cu Mitropolitul Olteniei, Teofan. În ciuda programului încãrcat, în special datoritã credincioºilor dornici de a-ºi cunoaºte noul episcop, Monseniorul Cornel Damian a binevoit sã ne rãspundã la câteva întrebãri: V.M. Sunteþi episcop doar de câteva luni. Ce surprize aþi avut în acest scurt rãstimp, care e elementul de noutate pe care l-a adus în viaþa dumneavoastrã aceastã nouã poziþie ierarhicã?

C.D. Nu cred cã se poate vorbi de surprize. Ceea ce a adus nou în viaþa mea a fost primirea plinãtãþii sacramentului preoþiei. Parcurgând toate cele trei trepte ale acestui sacrament - diaconatul, preoþia ºi episcopatul - devii un urmaº al apostolilor. Am continuat sã rãmân ºi vicar general, astfel cã, din punct de vedere administrativ, nu s-au produs multe schimbãri. Din punctul meu de vedere, are prioritate activitatea pastoralã. Eu vin în numele Arhiepiscopului nostru, Ioan Robu, ºi este important ca astfel credincioºii sã-l simtã pe pãstor în mijlocul lor.

V.M. Care credeþi cã este principala problemã a Bisericii Romano-Catolice din România?

C.D. Familia! Ca o consecinþã a sãrãciei generalizate, mulþi capi de familie pleacã în strãinãtate la lucru. Se produce astfel o separare a familiei, care genereazã numeroase probleme.

Copiii rãmân fãrã îndrumarea unuia din pãrinþi în momente esenþiale ale existenþei lor. Totodatã mulþi tineri amânã cãsãtoria din aceleaºi motive. Ce putem face? Nu putem împiedica plecarea lor. O soluþie ar fi ca o parte din preoþi sã meargã dupã credincioºii lor, realizând astfel ceea ce s-ar numi o pastoraþie a emigranþilor. O altã variantã ar fi oferirea posibilitãþii de a lucra aici. Avem în acest sens o colaborare cu „Caritas”-ul, în Slobozia.

V.M. Sã încercãm o generalizare. Care credeþi cã este cel mai mare rãu al epocii noastre?

C.D. Trãind într-o societate de consum, cred cã principalul rãu e reprezentat de consumism. De asemenea, ºi problema globalizãrii va aduce mult rãu dacã ne vom limita la o globalizare financiarã. Trebuie sã cãutãm, aºa cum spune Sfântul Pãrinte, “o globalizare a fraternitãþii”.

4

nr. 5/2004

V.M. Trãim într-o perioadã în care pentru tineri morala Bisericii pare depãºitã .Care e ajutorul concret pe care Biserica îl poate da acestor tineri?

C.D. Nu este prima oarã când aud cã morala Bisericii ar fi depãºitã. Morala Bisericii e morala lui Cristos. Biserica prezintã Evanghelia, ori Evanghelia este cuvântul viu al lui Cristos, care nu se demodeazã. De altfel, societatea realizeazã cã aceastã încurajare a libertinajului duce deseori la rezultate negative.

Mã refer la avort, la HIV-SIDA ºi multe altele. Îmi place însã atunci când vãd cum doi tineri se pregãtesc cu toatã seriozitatea pentru cãsãtorie ºi nu cautã doar plãcerea.

V.M. ªi totuºi, care ar fi virtutea cea mai necesarã azi unor tineri care doresc sã trãiascã în cuvântul lui Cristos?

C.D. Virtuþile teologale. Ele ar trebui sã ne influenþeze în viaþa de zi cu zi, ele ne apãrã împotriva ispitelor. Nu suntem nimic fãrã credinþã, speranþã ºi dragoste.

V.M. Vorbeaþi mai devreme despre Evanghelie. Care e pasajul dumneavoastrã preferat din Evanghelie?

C.D. Scena pescuirii minunate din Evanghelia dupã Sfântul Luca. De altfel, de acolo am desprins ºi deviza mea ca episcop: “La cuvântul Tãu”. “La cuvântul Tãu, voi arunca mrejele”; tot ceea ce facem noi, de fapt Cristos face prin noi.

Astfel trãim momente de maximã intimitate cu Dumnezeu.

V.M. Sã vorbim puþin despre rugãciune. Care e rugãciunea dumneavoastrã preferatã?

C.D. Rozariul. În 2002 am fost pentru prima datã la Lourdes. M-am spovedit unui preot pe care nu-l cunoºteam ºi mi-a spus ceva ce mi-a rãmas în memorie: “În viaþa mea preoþeascã, prin Rozariu, am rezolvat multe probleme”. De altfel, în copilãrie, mama mã lua seara ºi ne rugam împreunã Rozariul. Deci, rugãciunea mea preferatã e o rugãciune a copilãriei.

V.M. În Arhidieceza de Bucureºti, prin activitatea miºcãrilor carismatice, credincioºii iau contact cu un stil diferit de rugãciune .Ce pãrere aveþi despre aceste miºcãri?

C.D. Mã gândesc la Comunitatea Emanuel, la focolarine...

Eu cred cã este lucrarea Duhului Sfânt ºi o vãd aºa. În timpul studiilor mele am cunoscut un preot, care mi-a devenit prieten, ce fãcea parte din miºcarea Neocatecumenalã. El mi-a povestit despre eficienþa acestei miºcãri în Columbia. Este o lucrare a Duhului Sfânt pentru timpurile noastre. Un fenomen similar s-a petrecut ºi când a venit Sfântul Francisc ºi a propus lucruri complet noi pentru Biserica acelor timpuri. Aºa ºi astãzi, putem simþi suflul Sfântului Duh în Bisericã.

Suntem întrerupþi de sunetele clopotului care ne anunþã sfârºitul Liturghiei de searã. Ne ridicãm ºi începem sã ne

rugãm Angelus. Dupã încheierea rugãciunii, cu o sclipire de veselie în ochi, sunt întrebat: C.D. Continuãm?

V.M. Desigur. Sã încercãm sã vã cunoaºtem mai îndeaproape; vorbiþi-ne despre dumneavoastrã. Care e principala trãsãturã a caracterului lui Cornel Damian?

C.D. (Zâmbete) Îmi place sã fiu bun. Am un caracter blând.

De altfel, sunt ardelean ºi se spune despre noi ardelenii cã avem un caracter mai moale.

V.M. ªi care este principalul dumneavoastrã defect?

C.D. Mã enervez uºor! Prietenii mei ar spune cã nu este adevãrat, dar eu nu mã exteriorizez.

V.M. Ce apreciaþi cel mai mult la prietenii dumneavoastrã?

C.D. Sinceritatea. Apreciez foarte mult oamenii care au curajul de a fi sinceri; în schimb, nu-mi place ironia.

V.M. Atunci spuneþi-ne ºi pentru ce greºeli aveþi cea mai mare indulgenþã?

C.D. Sunt îngãduitor cu toate. Nu sunt un duhovnic dur, pentru cã ºtiu cã pãcãtosul poartã crucea slãbiciunii sale. De fapt, pãcatul face parte din viaþa noastrã. Mi-e însã greu sã accept lipsa armoniei între oameni. Un om care nu poate ierta, nu-ºi înþelege aproapele.

V.M. Haideþi sã facem un exerciþiu de imaginaþie. Dacã v-ar rãmâne o orã de trãit, ce-aþi face?

C.D. Nu mã gândesc des la moarte, deºi poate nu e rãu s-o faci. Cred cã acest moment al morþii este pregãtit în tot timpul vieþii ºi cã, de fapt, moartea este un început.

Rãspunzând la aceeaºi întrebare, Alois Gonzaga a spus: “Aº continua sã mã joc”. Probabil cã ºi eu aº continua sã fac aceleaºi lucruri pe care le fac zi de zi.

V.M. Care ar fi epitaful dumneavoastrã?

C.D. Mama a murit când aveam 18 ani ºi am cerut sã-i fie scris pe cruce - ºi aºa mi-ar plãcea ºi mie - “aici aºteaptã Învierea”.

V.M. Excelenþã, ce-i veþi spune lui Dumnezeu când vã veþi afla în faþa Lui? C.D. Atunci când trec prin experienþa slãbiciunii, Îi spun: “Vreau sã te iubesc, Doamne, ºi mã strãduiesc sã fiu sincer în iubirea mea”.

V.M. ªi ce credeþi cã vã va spune?

C.D. Dumnezeu este Iubire. Cred cã El nu spune altceva.

Inter viu realizat de VLAD MIXICH Interviu

LA MULÞI ANI!

De la Guadalupe la Czestochowa În perioada 19-25 aprilie 2004, Dieceza de Cautitlan (Mexic) a sãrbãtorit Jubileul de 25 de ani. Cu aceasta ocazie, Mons. Cornel Damian a fost invitat de Episcopul Manuel Samaniego sã participe la celebrãrile jubiliare, prilej cu care s-a întâlnit ºi cu cei doi preoþi români care activeazã la Cautitlan (Pr. Isidor Tãlmãcel ºi Pr. Nicolae Þâmpu). La întoarcerea în România, Mons. Cornel a declarat pentru Actualitatea Creºtinã: „Am rãmas impresionat de Mons.

Manuel Samaniego, acest Episcop suferind care stã tot timpul in scaunul cu rotile si care, in ciuda acestui fapt, emanã atâta forþã, bunãtate ºi sfinþenie...”. O impresie deosebitã mi-a lãsat ºi poporul mexican, un popor de oameni simpli ºi credincioºi, devotaþi Sfintei Fecioare Maria de Guadalupe ºi mereu fideli Fiului Ei, pe care îl numesc Regele Isus Cristos. Întors din Mexic, Mons. Cornel a fost delegatul Conferinþei Episcopale Române la Adunarea Plenarã a Episcopatului Polonez, desfãºuratã la Varºovia, în perioada 30 aprilie - 2 mai a.c. Luni, 3 mai, Ziua Naþionalã a Poloniei, Auxiliarul de Bucureºti a concelebrat Sfânta Liturghie la Sanctuarul marian din Czestochowa.

Pr AUL STREJAC Pr.. IONUÞ P PAUL

Preasfinþitul Cornel Damian, Episcop Auxiliar de Bucureºti, s-a nãscut în 1960, la Jibou (Sãlaj, Dieceza de Maramureº), anul acesta, pe data de 8 mai, împlinind 44 de ani.

Actualitatea Creºtinã îi adreseazã cele mai calde urãri, însoþite de rugãciunea sa preferatã - Sfântul Rozariu - încredinþând Preasfintei Fecioare Maria proiectele ºi împlinirile Preasfinþiei Sale. nr. 5/2004

5

SUFLET TÂNÃR

Toþi avem o vocaþie!

Cum o descoperim?

Întrucât duminicã, 2 mai, a fost Ziua Mondialã de Rugãciune pentru Vocaþii, în zilele de 26, 27 ºi 28 aprilie, la Biserica Italianã a avut loc o pregãtire pentru a întâmpina cum se cuvine aceasta sãrbãtoare.

Programul a fost urmãtorul: la 17.30 ne-am rugat Sfântul Rozariu, urmat, la ora 18.00, de Sfânta Liturghie, dupã a cãrei celebrare, pãrintele Daniel Bulai a þinut o catehezã a cãrei temã a fost, bineînþeles, vocaþia. Programul a fost încheiat de mãrturia unor familii, persoane consacrate ºi chiar a Arhiepiscopului nostru, Excelenþa Sa Dr. Ioan Robu.

Dar, s-o luãm cu începutul...

Luni, 26 aprilie, tema catehezei a fost: „Tânãrul ºi vocaþia”; astfel, tânãrul a fost în centrul atenþiei.

A fost subliniat faptul cã tinereþea este o vârstã a întrebãrilor concrete ºi a realizãrii. Au fost analizaþi factorii care pot influenþa viaþa tânãrului ºi, implicit, gãsirea vocaþiei lui.

Primul factor este familia. În funcþie de pãrinþi, de fraþi ºi surori, tânãrul îºi poate gãsi vocaþia mai uºor sau mai puþin uºor. Putem spune cã tânãrul este, într-o oarecare mãsurã „oglinda” familiei din care provine. Nu trebuie însã neglijatã societatea. Tânãrul este un „produs” al societãþii moderne, el „modelându-se” în funcþie de societate.

Totodatã, tinereþea este vârsta la care suntem nemulþumiþi, egoiºti, „pãcãtoºi...”, cu alte cuvinte tânãrul este influenþat ºi de limita umanã. Astfel, putem spune cã tinereþea este „un segment din istoria unei vieþi pe care cei mari, daca l-ar putea trãi din nou, l-ar trãi altfel”.

Toþi aceºti factori enumeraþi mai sus „pãlesc” dacã în viaþa tânãrului existã Dumnezeu. „Atunci când Dumnezeu este mare, problemele sunt mici, dar când Dumnezeu este mic, problemele sunt mari.”

Marþi, 27 aprilie, a fost o zi deosebitã. Liturghia a fost celebratã de ÎPS Ioan Robu. Apoi Excelenþa Sa ne-a împãrtãºit câteva din experienþele personale, subliniind faptul cã Dumnezeu ne cheamã în multe feluri.

Dupã catehezã, Arhiepiscopul nostru a stat la dispoziþia credincioºilor ºi a rãspuns la întrebãrile acestora.

6

nr. 5/2004

Miercuri, 28 aprilie, tema catehezei a fost „Vocaþie si Vocaþii. Toþi avem o vocaþie”. Pentru a ne descoperi vocaþia, rugãciunea este foarte necesarã. Ea este „fereastra” prin care omul priveºte cu încredere spre viitor. Strâns legatã de rugãciune este Euharistia. Isus trebuie sã fie prezent în viaþa noastrã pentru a ne descoperi vocaþia... astfel Euharistia devine „izvorul tuturor vocaþiilor”.

ROXANA ROT ARU ROTARU

Veghe de Rusalii Devenitã deja tradiþie, veghea de Rusalii din anul acesta va avea loc sâmbãtã, 29 mai, între orele 18,00 ºi 22,00, la Biserica „Sfânta Maria a Harurilor” (Bãrãþia).

Sunt aºteptaþi adolescenþi, tineri, preoþi ºi persoane consacrate, cât ºi toþi cei care doresc sã întâmpine în rugãciune sãrbãtoarea coborârii Duhului Sfânt.

Luna Mai ne reuneºte pe toþi în jurul Mariei, prin recitarea Sf. Rozariu, prin cântãrile ºi devoþiunile specific mariane, dar ºi prin trãirea Euharistiei împreunã cu Ea. În continuarea temelor dedicate Anului Pastoral, vrem sã reflectãm împreunã asupra temei Maria, Mamã a Euharistiei, pentru a ne regãsi cât mai bine în atmosfera specificã lunii mai. Nu vreau sã propun prin aceasta, celor care prezintã cateheza, sã abandoneze tema din programul pastoral.

«Aranjarea ºi împodobirea Bisericilor pentru celebrarea Euharisticã», ci intenþionez mai degrabã sã-i sensibilizez pentru a o simþi pe Maria alãturi de ei ºi implicatã în aceastã aranjare ºi împodobire a Bisericii pentru celebrarea ºi în celebrarea Euharistiei. Mã refer, deci, la prezenþa vie a Mariei alãturi de celebrant, de ceilalþi slujitori ai altarului ºi de fiecare credincios, în toate momentele celebrãrii euharistice, ºi nu doar la o statuie, care o reprezintã pe ea, folositã drept decor pentru prezbiteriile bisericilor noastre, în timpul lunii mai.

Ascultãm ºi proclamãm Cuvântul împreunã cu Maria

Spaþiul ºi ambientul în care a fost proclamat iniþial Cuvântul era foarte variat. Evanghelistul Matei dã o importanþã deosebitã Predicii de pe Munte (cc. 5-7). Pentru Ioan, în schimb, Cenacolul pare sã fie locul ideal al Cuvântului ºi al Euharistiei. Astãzi El este proclamat de la pupitru sau de la amvon, în cadrul adunãrilor liturgice. Acelaºi Cuvânt de odinioarã devine Cuvânt actual pentru noi, cei de astãzi.

Ascultându-L împreunã cu Maria, învãþãm de la Ea cum sã-L primim: pãstrându-L în inima noastrã (cf. Lc 2,51). El devine astfel Cuvânt viu, ce produce rod în sufletul nostru, aºa cum a produs rod ºi în sânul Mariei.

Maria ne învaþã ºi cum sã proclamãm Cuvântul: “Faceþi tot ce vã va spune” (In 2,5), le-a spus Ea slujitorilor de la Nunta din Cana. Iar aceºtia au urmat întru totul dispoziþiile lui Isus.

Proclamarea Cuvântului de la pupitru sau de la amvon trebuie sã trezeascã în ascultãtori dispoziþiile necesare spre a se pune pe deplin în slujirea lui Isus. Proclamând Cuvântul împreunã cu Maria îºi va face cu siguranþã efectul. Faceþi tot ceea ce vã spune va deveni pentru fiecare credincios un imperativ de împlinire a întregii învãþãturi a lui Isus, atât în ceea ce priveºte reînnoirea inimii la lumina Cuvântului Sãu, cât ºi în ceea ce priveºte reactualizarea actului de rãscumpãrare: “Faceþi aceasta în amintirea mea”(Lc 22,19), prin celebrarea euharisticã.

Celebrãm Euharistia împreunã cu Maria

Pentru a exprima viriginitatea Mariei, Sfinþii Pãrinþi au comparat-o pe Maria cu un câmp, care, deºi nu a fost arat ºi semãnat, a produs totuºi fructe foarte frumoase. În ziua în care ei s-au gândit cã acel câmp era plin de grâu, au trecut de la imaginea Mariei câmp de spice la imaginea ei de Mamã a Euharistiei. Acest concept al Sfinþilor Pãrinþi, Maria, mamã a Euharistiei, a trecut ulterior ºi în artã. În biblioteca din Vatican, într-un codice din 1424, existã o miniaturã care o reprezintã

pe Maria þinând cu mâna dreaptã pe copilul Isus ºi având în mâna stângã un buchet de spice. Sfânta Fecioarã pare sã ne spunã cã Ea este Mama lui Isus ºi deci mamã a Euharistiei, deoarece Trupul lui Isus Euharisticul este identic cu cel al lui Isus nãscut de Ea. Aceastã calitate Maria o dobândeºte ºi prin faptul cã Isus, cel care ni se dãruieºte prin Euharistie, este acelaºi dãruit de Ea lui Dumnezeu ºi oamenilor.

Jean Auguste Dominique Ingres: Ca fiicã a poporului ales ºi Sfânta Fecioarã a Euharistiei mamã a lui Isus din seminþia lui David, Ea se supune Legii ºi-L prezintã pe Isus la Templu, la 40 de zile de la naºterea Sa, rãscumpãrându-L apoi, conform tradiþiei, cu doi pui de porumbel. Când a sosit însã ceasul de a-L dãrui definitiv lui Dumnezeu pe Isus, în calitate de Miel, care ia asupra Sa pãcatele lumii, nu a ezitat sã o facã, ba chiar L-a sprijinit pe Isus, în jertfa Sa, cu prezenþa ei maternã.

Iatã de ce Maria este într-adevãr Mamã a Euharistiei, iar o celebrare fructuoasã nu se poate face fãrã prezenþa Ei.

Împreunã cu Maria îl adorãm pe Isus Euharisticul

Obiceiul de a-L pãstra pe Isus în Preasfântul Sacrament este motivat de necesitatea de a-L avea întotdeauna la dispoziþie pentru a-L duce la cei bolnavi sau muribunzi ºi de practica dintotdeauna a Bisericii de a-L vizita pe Isus în afara Sfintei Liturghii ºi de a-L adora în formã privatã sau comunitarã, ca rãspuns la iubirea pe care Mântuitorul o manifestã faþã de noi prin rãmânerea Sa în mijlocul nostru. Dupã Înãlþarea lui Isus la cer, cu siguranþã ºi Maria a trãit o viaþã intens euharisticã. ªi chiar dacã nu avem mãrturii directe în acest sens în paginile Noului Testament, este de înþeles cã, aºa cum a ºtiut sã pãstreze Cuvintele lui Isus ºi sã se gândeascã la ele în inima ei, la fel a ºtiut sã-L pãstreze pe Fiul sãu euharistic ºi sã trãiascã intimitatea cu El cu delicateþea ºi iubirea ei de mamã. Învãþând de la Maria ºi trãind împreunã cu Ea momentele de adoraþie ale lui Isus din Preasfântul Sacrament, vom ajunge sã verificãm ceea ce spunea Papa Paul al VI-lea: “Oricine se îndreaptã cu devoþiune deosebitã spre Preasfântul Sacrament ºi se strãduieºte sã-L iubeascã cu zel ºi generozitate pe Cristos, care ne iubeºte în mod infinit, experimenteazã ºi înþelege în mod profund, cu bucurie ºi cu rod spiritual, cât de preþioasã este viaþa ascunsã cu Cristos în Dumnezeu ºi cât de mult valoreazã sã stai în dialog cu Cristos; nimic nu este mai suav pe pãmânt ºi nimic mai eficient pentru a parcurge viaþa de sfinþenie” (Enciclica Mysterium fidei, n. 35).

Pr Pr.. VENIAMIN AENêOAEI nr. 5/2004

7

ANUL P ASTORAL LUNÃ DE LUNÃ PASTORAL

Maria, Mamã a Euharistiei

Conciliul V atican II: luminã pentru Bisericã ºi lume Vatican În 2005 se vor aniversa 40 de ani de la încheierea lucrãrilor Conciliului Vatican II. A spune cã a fost un „eveniment” mi se pare prea puþin: a fost o celebrare a catolicitãþii Bisericii, într-o profundã ascultare a glasului Duhului Sfânt, dar ºi a oamenilor de bunãvoinþã din Biserica Catolicã ºi dinafara ei. Îmi propun în articolul de faþã o scurtã rememorare a „începutului”, a primelor anunþuri ºi reacþii, cu speranþa cã în articolele viitoare se va putea reveni pentru o prezentare a documentelor Conciliului.

Când patriarhul de Veneþia, Giuseppe Roncalli, a fost ales papã, la 28 octombrie 1958, mulþi au fost înclinaþi sã creadã cã, datoritã vârstei sale înaintate, pontificatul sãu va fi unul „de tranziþie”. Providenþa însã fãcuse, în persoana acestui pontif ce ºi-a luat numele de Ioan al XXIII-lea un dar imens Bisericii ºi lumii.

La 25 ianuarie 1959, în faþa a 17 cardinali reuniþi în sala capitularã a mãnãstirii benedictine Sf. Paul, papa anunþa în mod oficial decizia sa de a se celebra un sinod local pentru Roma ºi un altul, ecumenic, al întregii Biserici.

Reacþia cardinalilor - o tãcere absolutã l-a uimit pe papã. În urmãtoarele zile, în diferitele discuþii personale cu aceºtia, Ioan al XXIII-lea avea sã înþeleagã: fuseserã cuprinºi de o puternicã emoþie ºi bucurie. Era ceva aºteptat de mult timp.

Serviciul de Presã al Vaticanului dãdea ulterior un comunicat în care se preciza: „În ceea ce priveºte celebrarea Conciliului Ecumenic, acesta, în gândul Sfântului Pãrinte, urmãreºte nu doar Biserica Bãneasa: interior, foto Matei Doþe

8

edificarea poporului creºtin, ci vrea sã fie ºi o invitaþie cãtre comunitãþile separate pentru cãutarea unitãþii, doritã de atâtea suflete din toate colþurile lumii”1 .

Multe speranþe ºi aºteptãri erau legate de acest conciliu, atât în interiorul, cât ºi în afara Bisericii. La 17 mai 1959, în sãrbãtoarea Rusaliilor, a fost instituitã comisia ante-pregãtitoare, cu scopul de a începe o largã consultare cu diversele episcopate, cu toate ateneele ºi universitãþile catolice din lume, pentru a putea determina tematicile mai importante. Au fost interpelaþi personal 1.553 episcopi. Au fost primite circa 9.300 de propuneri referitoare la cele mai variate aspecte ale vieþii Bisericii2 .

La 5 iunie 1960, papa Ioan al XXIIIlea, prin Motu Proprio Superno Dei Nutu, stabilea întemeierea a zece comisii pregãtitoare, corespunzãtor a zece mari tematici pe care conciliul avea sã le trateze. Fiecare comisie era alcãtuitã din episcopi ºi era sprijinitã de teologi experþi în diverse discipline. Timp de doi ani trebuiau sã analizeze propunerile primite ºi sã elaboreze o schemã, ce urma sã fie examinatã ºi discutatã la conciliu. Întreaga activitate era coordonatã de o Comisie centralã, prezidatã chiar de Sfântul Pãrinte.

La 11 octombrie 1962, când se sãrbãtorea maternitatea Sfintei Fecioare Maria, a început Conciliul Vatican II, al XXI-lea conciliu ecumenic din istoria Bisericii. O lungã procesiune de 2.400 de pãrinþi conciliari ºi-a fãcut intrarea în bazilica Sfântul Petru din Roma. Fãceau parte cardinali, episcopi, superiori generali ai diferitelor congregaþii... În acel

moment nimeni nu se gândea cã acest conciliu avea sã dureze 3 ani ºi cã avea sã influenþeze decisiv întreaga Bisericã Catolicã ºi nu numai aceasta, pe o lungã perioadã de timp.

La 3 iunie 1963, a murit Ioan al XXIII-lea, il „Papa-Buono”, cum l-au numit cu afecþiune italienii. La 21 iunie a fost ales un nou papã, în persoana arhiepiscopului de Milano, card. Giovanni Battista Montini, care ºi-a luat numele de Paul al VI-lea. Unii se gândeau cã noul papã va întrerupe sau chiar încheia conciliul. Pentru a evita incertitudinile, Paul al VI-lea anunþa oficial la 27 iunie cã se continuau lucrãrile conciliare ce aveau sã se încheie în 1965.

Au fost ani de rugãciune, de discuþii adesea aprinse, de noi orientãri ºi perspective. Au fost anii în care episcopii de pe toate continentele s-au întâlnit zilnic, s-au cunoscut, ºi-au împãrtãºit reciproc problemele ºi bucuriile. Au fost - fãrã exagerare - anii unei respiraþii mai profunde a Bisericii pentru o „reoxigenare” a vieþii ei.

La 8 decembrie 1965, dupã ce a încredinþat ºapte mesaje cãtre diferite categorii de persoane (conducãtori de þãri; oameni de ºtiinþã; artiºti; femei; muncitori; sãraci ºi bolnavi; tineri), Paul al VI-lea a anunþat încheierea solemnã a Conciliului Vatican II. Începea etapa delicatã ºi laborioasã a punerii în practicã.

(V a urma) (Va Pr erbiþi Pr.. CORNELIU BEREA BEREA,,Misionarii V Verbiþi Osservatore Romano, 26/27 ianuarie 1959.

Cfr. G. Caprile, ed., Il Concilio Vaticano II, Roma 1959-1960, I, 173.

1

2

Prezenþã discretã în redacþia noastrã, deschidea uºa în mod providenþial, exact atunci când apãrea o nevoie mai mare ºi mai urgentã de fotografie.

Pasionat al artelor vizuale, dublat de acel sentiment rar al simþului critic asupra propriei persoane, dãdea de multe ori impresia timiditãþii; impresie repede spulberatã de convivialitatea ºi bucuria dialogului, a schimbului de pãreri ºi de idei cu ceilalþi, de câte ori i se oferea posibilitatea. O iubire tainicã de Dumnezeu, specialã, al cãrei mister îl descoperea cine afla cã ultimii ani din viaþa lui erau de domeniul miracolului. O bucurie înaltã, intensã de a fi în Bisericã, imortalizându-i evenimentele: de slujire a altarului ºi a semenilor, de trãire a sãrbãtorilor sau beatitudine a vieþii fãrã griji a “ultimei oi”, în familia de familii a comunitãþii. Sentimentele acestea le regãsim în zecile de fotografii pe care ni le-a pus cu generozitate la dispoziþie.

Redacþia noastrã i-a mulþumit de fiecare datã, cu recunoºtinþã, iar acum, când nu mai este printre noi, îi aduce omagiul de preþ al amintirii datorate unei senine prezenþe umane ºi unui Actualitatea Creºtinã artist.

In memoriam MA TEI DOÞE MATEI

nr. 5/2004

Contemplaþia, o „soluþie” uitatã (I)

„Dar aceste infernuri din inimile oamenilor sunt încã, ºi sunt mereu, sub puterea milostivirii divine ºi, prin urmare, rãmâne capacitatea de a se deschide din nou, de a primi, de a accepta.” (Carlo Maria Martini, A pune ordine în viaþa proprie: Meditaþie asupra textului - Exerciþii Spirituale ale Sfântului Ignaþiu de Loyola, Ed. Sapientia, Iaºi, 2004, p.71) O seamã de excese ale vieþii contemporane produc îngrijorare atât prin atracþia de nestãpânit pe care o exercitã asupra unora dintre oameni, cât ºi ca pericol ce planeazã peste un numãr tot mai mare de persoane. Intrã în discuþie aici problema dependenþelor de tot felul: a consumului de alcool sau droguri, ºi în ultima vreme, tot mai frecvent, utilizarea pânã la epuizare a internet-ului.

Specialiºtii atestã faptul cã aceste încercãri de fugã din faþa realitãþii, în orizonturi subiective, s-ar datora nefericirii ºi cãutãrii disperate, nu ºi reuºite însã, a unor drumuri spre o stare mai suportabilã, chiar dacã nu, în mod real, mai bunã.

Cu alte cuvinte, aceste persoane cautã soluþii pentru probleme de viaþã, care prin naturã nu presupun întotdeauna cãi simple: „Cum aº putea sã fiu fericit?”

Gãsirea soluþiei comportã o încercare laborioasã, de tip euristic, adicã o serie de încercãri ºi erori.

Preocupaþi sã explice comportamentele negative, de „refugiere” în consumul excesiv, fie el de alcool, substanþe toxice sau chiar hranã etc., psihosociologii au constatat cã, atunci când insatisfacþiile oamenilor legate de posibilitãþile de dezvoltare ale creativitãþii proprii sau din sfera relaþiilor interpersonale sunt de lungã duratã, ele îi determinã pe aceºtia, într-un final, sã se îndrepte spre satisfacerea, ºi aceasta în exces, a nevoilor celor mai simple, de supravieþuire.

Aceastã teorie ne-ar îndreptãþi sã credem cã singura soluþie în astfel de cazuri ar fi revigorarea unui nivel superior al motivaþiei, printr-o extindere, pe cât posibil cât mai largã sau mai profundã, a relaþiilor interpersonale ale celor „în nevoie”.

Ar urma sã mai punem aici ºi întrebarea: Este posibilã gãsirea unei soluþii pentru viaþa personalã, întotdeauna, prin intermediul sau în prezenþa celorlalþi?

Cu onestitate ºtiinþificã, teoria facilitãrii sociale susþine faptul cã efectele prezenþei celorlalþi asupra comportamentului unui individ se manifestã ca o înrâurire pozitivã, ca efect facilitator, pentru rãspunsurile comportamentale deschise (respectiv acþiuni simple, automate, repetitive, cum ar fi înfãºurarea unui fir pe o mulinetã). În ceea ce priveºte acþiunile intelectuale ca: rezolvarea de probleme, învãþarea sau creativitatea, prezenþa celorlalþi are un efect inhibitor, conducând la performanþe slabe sau eºec. Cu alte cuvinte, pentru sarcinile complexe, cum ar fi cea de cãutare a fericirii personale, prezenþa celorlalþi nu este întotdeauna necesarã, ea putând fi, dupã caz, un serios blocaj extern.

Cu toate acestea, ºtim cã existã o „soluþie” uitatã de mentalitatea contemporanilor, dacã nu cumva ignoratã cu bunã ºtiinþã.

Rãbdarea faþã de noi înºine ºi faþã de limitãrile noastre,

trãirea propriei noastre prezenþe, singuri cu noi înºine, ne permit accesul la o activitate proprie naturii noastre: contemplarea.

Pentru filosoful grec care a fãcut celebrã expresia: omul este o fiinþã socialã prin natura sa, rãmâne de netãgãduit ºi faptul cã în contemplare se regãseºte întreagã nobleþe a fiinþei umane.

Aºadar plãcerea, care este lucrul cel mai de dorit pentru el însuºi, este binele suprem. „Dar plãcerea cea mai înaltã – scria Aristotel – este datã de activitatea ce atinge culmile perfecþiunii. Faptul cã toate fiinþele aspirã spre plãcere nu înseamnã oare cã toate aspirã spre viaþã?” ªi tot el afirmã: „Viaþa fericitã este, se pare, cea conformã cu virtutea. Or, conformã cu virtutea este o viaþã ce presupune eforturi serioase ºi nu una petrecutã în joc.” În spiritul unui realism fãrã concesii adaugã: „lucrurile serioase sunt superioare celor vesele ºi amuzante, iar activitatea cea mai serioasã aparþine pãrþii celei mai elevate din om ºi omului celui mai elevat. Prin urmare, activitatea a ceea ce este mai elevat este ea însãºi superioarã ºi, deci, cea mai aptã sã aducã fericirea. Activitatea cea mai elevatã este activitatea contemplativã” (Aristotel, Etica nicomahicã, Editura IRI, Bucureºti, 1998, p. 219).

ELENA BECA

RUGÃCIUNE Þie, Marie, Maicã ºi fecioarã Pentru prima oarã Þie ne rugãm ªi-þi încredinþãm Inimile noastre, Dorurile noastre, Durerile noastre, Speranþele noastre Þie, Marie, Maica Domnului Stâlp Sionului, Poarta raiului, Spaima rãului, Pios rugãmu-ne, De rãu salveazã-ne, Dureri alinã-ne, Nãdejdi plineºte-ne ªi-n veci fii lãudatã ªi binecuvântatã De suflarea toatã Tu Maicã preacuratã GEORGE N. STERPU nr. 5/2004

9

Biserica Sfânta Elena, Sanctuar marian Scurt istoric

Biserica Sfânta Elena a fost ridicatã între anii 1914–1915, fiind destinatã iniþial pentru a sluji drept capelã a ªcolii Catolice Ungureºti, instituþie care a funcþionat în clãdirea alãturatã (azi ªcoala de Artã a municipiului Bucureºti). În anul 1914, pãrintele prelat Augustin Kuczka, inspectorul ºcolilor catolice, a considerat necesarã o capelã pentru a fi frecventatã atât de elevii ºcolii, cât ºi de pãrinþii lor, considerând cã bisericile din centru sunt prea departe de cartierul Bellu.

Ideea a fost primitã cu mult entuziasm de aceastã comunitate ºi în ziua de 21 mai (de sãrbãtoarea Sfintei Elena, mama împãratului Constantin) au reuºit sã punã piatra de temelie a acestui sfânt lãcaº.

Fondurile au fost colectate de la credincioºi, în special de la familiile Sõpkez ºi Abonyi, care l-au solicitat pentru întocmirea planurilor pe arhitectul Carol Cortobius. A fost primul lãcaº romanocatolic ridicat pe malul drept, dinspre S-V, al Dâmboviþei, fiind închinat Sfintei Împãrãtese Elena, patroana numelui primei donatoare.

Sfinþirea bisericii s-a fãcut la 29 iunie 1915 – în sãrbãtoarea Sfinþilor Petru ºi Paul – de cãtre pãrintele canonic A. Kuczka, delegat al Arhiepiscopului Raymund Netzhammer, care era bolnav în acele zile. Prima liturghie a fost celebratã în biserica Sfânta Elena de pãrintele canonic Pavel Wloczka, profesor la seminarul Sfântul Iosif, iar primul preot deservent a fost Vladimir Eugen Geissler care era ºi director spiritual al mãnãstirii Sfânta Agnes. Ulterior, biserica Sfânta Elena a fost filiala Bãrãþiei pânã în anul 1975 ºi filiala parohiei Sfânta Tereza pânã în 1985, când Arhiepiscopul Ioan Robu înfiinþeazã parohia Sfânta Elena, numind paroh pe pãrintele Ioan Solomon, iar din 1988 paroh fiind pãrintele Francisc Trefaº.

Actualmente, biserica Sfânta Elena este ºi sanctuar marian, unde se face pelerinaj în fiecare lunã, în ziua de 13, în amintirea apariþiei Sfintei Fecioare Maria de la Fatima.

10

nr. 5/2004

DIN VIAÞA P AROHIEI PAROHIEI

„V reau sã veniþi aici în fiecare lunã, în ziua de 13 ...” „Vreau

Paºii m-au purtat la biserica Sfânta Elena chiar în primul an al activitãþii mele pastorale, când pãrintele Trefaº m-a invitat sã predic într-una din aceste zile de 13. ªi atunci, ca ºi acum, mi-a venit ºi îmi vine în minte aceeaºi întrebare: cum a fost posibil ca o bisericã închinatã sfintei Elena sã devinã sanctuar al Sfintei Fecioare? Împreunã cu pãrintele Francisc Trefaº am ajuns la concluzia cã nu se cunoaºte cu precizie data când biserica a devenit loc de pelerinaj marian. Se pare cã cei care au introdus cultul Sfintei Fecioare de la Fatima în aceastã bisericã au fost cãlugãrii iezuiþi care, pe la 1920, au pus în practicã cuvintele Sfintei Fecioare adresate vizionarilor din sãtucul portughez: „Vreau sã veniþi aici în fiecare lunã, în ziua de 13 ...”. O ocazie bunã pentru a medita asupra mesajului Sfintei Fecioare, transmis lumii cu acea ocazie ºi, totodatã, de a cere ocrotirea ei în timpuri de strâmtorare pentru lumea întreagã.

Istoria apariþiei de la Fatima este legatã de mesajul de la 5 mai 1917, în timpul primului rãzboi mondial, al papei Benedict al XV-lea, prin care invita pe catolicii din lumea întreagã sã se uneascã într-o cruciadã de rugãciuni, pentru a obþine pacea prin mijlocirea Maicii Domnului. Opt zile mai târziu, Preacurata aduce oamenilor rãspunsul sãu, când în ziua de 13 mai 1917, la Fatima, în Portugalia, a apãrut celor trei copilaºi: Lucia dos Santos în vârstã de 10 ani ºi veriºorilor ei, Iacinta ºi Francisc Marto, de ºapte ºi respectiv nouã ani. Sfânta Fecioarã i-a îndemnat pe copiii vizionari sã se roage pentru sufletele pãcãtoºilor, învãþându-i rugãciunea pe care o spunem ºi noi dupã fiecare decadã de rozariu: „O, Isuse, iartã-ne pãcatele, fereºte-ne de focul iadului ºi du în Cer toate sufletele, mai ales pe acelea care au mai mare nevoie de mila ta”.

Iubirea faþã de Preacurata ºi dorinþa de a împlini îndemnul fãcut de Ea la Fatima: „rugaþi-vã mult ºi faceþi sacrificii pentru sãrmanii pãcãtoºi (...)” au atras un numãr mare de pelerini. Pãrintele Ioan Solomon, primul paroh al acestui sanctuar, îºi aminteºte cum o credincioasã din parohie, doamna Mureºan, i-a spus cã „pe vremea iezuiþilor” (prin 1920) venea lume din tot Bucureºtiul.

Pelerini în timpul comunismului

O creºtere importantã a pelerinilor a avut loc între anii 1985-1986, când a fost înfiinþatã parohia Sfânta Elena, având astfel un preot numai al ei. Deºi era o perioadã grea, deoarece comuniºtii nu vedeau cu ochi buni astfel de manifestãri, pãrintele paroh a reuºit sã organizeze bine aceste zile de 13 ale fiecãrei luni, invitând alþi preoþi sã concelebreze Sfintele Liturghii, având în fiecare lunã un alt predicator ºi în permanenþã un preot la spovezi. „Venea multã lume; tot timpul, cât era ziua de lungã, era lume în bisericã... mi-a pãrut rãu când am plecat” spune pãrintele Ioan Solomon.

Pe toatã aceastã perioadã ºi în anii care au urmat, pânã în 1989, comuniºtii nu au stat cu mâinile în sân, au încercat sã-l convingã pe pãrintele paroh ºi pe credincioºi cã nu este bine ceea ce se întâmplã la Sfânta Elena, dar niciodatã în mod direct, ci indirect, prin intermediari.

Una dintre pelerinele fidele ale acestui sanctuar, doamna Maria Dãmoc (58 ani), ne spune cã ea a început sã meargã la sanctuar prin anii ’86-’87, dar nu cum ºi-ar fi dorit, pentru cã soþul ei lucra în armatã ºi deseori îi spunea: „Vrei sã mã dea afarã?”. Astãzi, când comuniºtii nu mai sunt o ameninþare, doamna Dãmoc spune: „Când merg pe 13, simt o uºurare, parcã plutesc, mã simt împlinitã”. Doamna Petruþa Rafail (63 ani), o altã pelerinã intervievatã îmi spune: „mie îmi place mai mult sã ascult, nu sã vorbesc”. Cu toate acestea ne declarã cã, pe timpul pãrintelui Solomon, corul de la Cioplea, din care face ºi astãzi parte, mergea ºi cânta în fiecare lunã la sanctuarul Sfintei Fecioare de la Sfânta Elena. „Acum, de când cu nepoþelul, nu mai pot sã merg cum mergeam înainte, ne spune doamna Rafail, dar de fiecare datã când merg, simt cã mã eliberez la Sfânta Fecioarã, mã rog cu simplitate, spun cuvintele mele când cer ajutorul pentru copiii mei ºi când mã rog pentru unirea creºtinilor; de fapt nu existã zi sã nu mã rog pentru unire ... am plâns ºi plâng cã acum nu mã mai pot duce ca înainte”. Totodatã îºi aminteºte cât de bine spovedeºte pãrintele Tãicuþu’: „mã liniºtea spunându-mi cã toþi suntem pãcãtoºi, stãtea de vorbã aºa frumos; iar liturghia îþi mergea la suflet, plecam aºa de uºuraþi, parcã pluteam”.

Luni, 23 noiembrie 1998

Este ziua în care sanctuarul marian din inima Bucureºtiului a avut un oaspete de seamã: Maria din Nazaret, o frumoasã statuie a Sfintei Fecioare. În timpul zilelor de pelerinaj, cei care au trecut prin biserica Sfânta Elena ºi apoi prin catedrala Sfântul Iosif au putut sã experimenteze iubirea de mamã pe care aceastã reprezentare a Mamei cereºti o emana în jurul sãu.

Pentru unii numãrul 13 aduce ghinion, ziua de 13 fiind consideratã în multe pãrþi ale lumii ca fiind purtãtoare de nenorociri, dar în biserica Sfânta Elena din Bucureºti, ziua de 13 a fiecãrei luni este aducãtoare de haruri ºi binecuvântãri. Sfânta Fecioarã Maria, mama lui Cristos ºi mama noastrã îºi aºteaptã copiii pentru a-i lua sub mantia sa ocrotitoare.

Pr Pr.. LIVIU BÃLêCUÞI nr. 5/2004

11

UNIVERSUL FFAMILIEI AMILIEI

Mesajul Papei Ioan Paul al II-lea pentru Ziua Mondialã a Comunicaþiilor Sociale din acest an invitã la “o reflecþie serioasã asupra modului în care familiile utilizeazã mijloacele de comunicare ºi de asemenea asupra modului în care familia ºi preocupãrile ei sunt tratate de mijloacele de comunicare” (nr.1).

Mass-media în general, dar ultimele mijloace de comunicare în special, exercitã o influenþã tot mai mare asupra procesului de socializare a copiilor, furnizând o viziune a omului, a lumii ºi a relaþiilor cu ceilalþi, care adesea diferã mult de cea pe care familia încearcã sã o transmitã. În multe cazuri, pãrinþii nu se ocupã îndeajuns de acest lucru, ignorând influenþa pe care o pot avea asupra fiilor lor mesajele pe care radioul, televiziunea, presa, le aduc în intimitatea ocrotitã ºi sigurã a casei lor.

Cred cã singura modalitate de a evita ca fiii noºtri sã nu abuzeze de televizor ºi de computer este sã cãutãm sã pãstrãm mereu deschis dialogul în ce priveºte interesele ºi activitãþile lor cotidiene. Astfel, este util sã discutãm cu copiii noºtri despre programele pe care le utilizeazã, despre paginile web pe care navigheazã, despre forumurile la care participã în reþea, mai ales dacã avem adolescenþi, cu un grad de independenþã ºi cu capacitãþi mai mari decât ale unui copil.

Primul lucru care ar trebui sã ne atragã atenþia : atunci când copilul nostru petrece prea mult timp în faþa computerului sau navigând pe Internet, ceea ce poate duce la o schimbare radicalã a raportãrii lui psihologice cu spaþiul ºi timpul. Sau, constatând prezenþa crescândã în computerul pe care îl utilizeazã a numãrului de imagini (.gif, .jpg, .bmp), prudenþa ar trebui sã ne sfãtuiascã la verificarea tipologiei respectivelor imagini. De asemenea, participarea lui la diferite forumuri – poate constructive în sine – sub aspectul anonimatului, poate constitui un mod de a fugi de responsabilitate ºi de implicarea personalã. Prin internet se înmulþesc ºi legãturile dintre persoane, într-un mod de neimaginat pânã acum. Cu ajutorul pãrinþilor, copiii pot înþelege cã aceste relaþii, oricât de “reale” ar putea pãrea graþie progreselor tehnologiei, rãmân mereu “virtuale” ºi nu pot înlocui contactul personal.

Fragmentul cel mai interesant din mesajul Papei pentru Ziua Mondialã a Comunicaþiilor Sociale din acest an îl consider a fi cel în care Suveranul Pontif se adreseazã în mod direct familiilor. Papa le cere pãrinþilor lucruri foarte precise: sã-ºi educe în mod continuu fiii, chiar ºi pe cei mai mici, pentru o utilizare criticã ºi moderatã a mijloacelor de comunicare; sã reglementeze utilizarea în familie a televizorului; sã le ofere

12

nr. 5/2004

Mass-media în familie.

Instrucþiuni pentru pãrinþi (fragmente)

copiilor un exemplu bun, “utilizând ei înºiºi în mod chibzuit ºi selectiv mijloacele de comunicare” (nr. 5) Copiii se uitã la televizor atunci când se plictisesc. Ei bine, Papa îi invitã pe pãrinþi sã facã un efort de dãruire ºi de autenticã iubire – ceea ce necesitã mereu sacrificiu – ºi sã petreacã mai mult timp cu copiii lor, rezistând tentaþiei de a-i lãsa pe seama “dãdacei electronice” – televizorul. De asemenea, nu trebuie sã cedãm comoditãþii telecomenzii: pãrinþii pot crea “anticorpii” potriviþi în copiii lor. La fel de important este apelul la a dialoga cu copilul în ce priveºte mistificarea televizivã. Programele pentru copii sunt în mod continuu întrerupte de o publicitate anume, care creeazã în ei false nevoi ºi false modele. Prezenþa unui adult, care sã demistifice, sã judece, sã punã în evidenþã absurditatea a ceea ce se vede ºi se aude, devine una fundamentalã – ºi sublinierea Papei este cât se poate de binevenitã. În plus, “familiile trebuie sã fie clare în a spune producãtorilor, celor din publicitate ºi autoritãþilor publice ceea ce le place ºi ceea ce nu le place”, afirmã Papa. Astfel, pentru a garanta cã industria televiziunii tuteleazã drepturile familiilor, pãrinþii ar trebui sã-ºi exprime preocupãrile legitime faþã de producãtorii ºi responsabilii din mass-media, alãturându-se unii cu alþii, dacã este nevoie, pentru a forma asociaþii care sã reprezinte interesele lor în faþa responsabililor media, a finanþatorilor lor ºi a autoritãþilor publice. În multe þãri din Occident existã asociaþii ale telespectatorilor, ale pãrinþilor, care pot reprezenta mai bine ºi cu mai multã eficienþã interesele pãrinþilor ºi ale spectatorilor în general, în faþa autoritãþilor civile ºi media. Sã sperãm cã se vor gãsi ºi la noi pãrinþi care sã ia aceastã iniþiativã, urmând îndemnul Papei ºi asumându-ºi în mod activ responsabilitãþile pe care le au faþã de copiii lor, într-o societate modelatã tot mai mult de mijloacele de comunicare socialã.

CRISTINA GRIGORE, www .profamilia.ro www.profamilia.ro

Pentru a spori eficacitatea multiplelor forme de apostolat al Bisericii în ce priveºte mijloacele de comunicare socialã, se recomandã sãrbãtorirea, în toate diecezele lumii, dupã aprecierea episcopilor, a unei zile pe an în care sã li se explice credincioºilor îndatoririle pe care le au în acest domeniu, sã fie invitaþi sã se roage cu aceastã intenþie ºi sã verse contribuþii care vor fi folosite cu scrupulozitate pentru susþinerea ºi dezvoltarea instituþiilor ºi iniþiativelor promovate de Bisericã pe acest plan (Conciliul Vatican II, Inter Mirifica, 18). ...Tuturor credincioºilor în Dumnezeu le este adresatã invitaþia de a dedica în mod activ aceastã zi rugãciunii ºi reflecþiei asupra celor mai fierbinþi probleme ºi asupra viitoarelor posibilitãþi ale comunicaþiilor sociale, de a promova schimburile de idei dintre responsabilii diferitelor sectoare, de a afla noi mijloace ºi noi cãi care sã stimuleze activitãþile ºi iniþiativele menite sã facã sã înainteze aceste comunicaþii spre avantajul omenirii întregi. În fine, întreg poporul lui Dumnezeu - pãstori ºi credincioºi - îºi va aduce contribuþia lor generoasã la eforturile ºi propunerile oamenilor de bunãvoinþã, pentru ca mijloacele de comunicare sã contribuie tot mai mult la punerea în practicã a dreptãþii, pãcii, libertãþii ºi progresului uman (Comunio et progressio, 100).

În Arhidieceza de Bucureºti dorim sã marcãm aceastã zi cu urmãtoarele acþiuni: - „Ziua Filmului Creºtin” – sâmbãtã, 22 mai, la Institutul Teologic Romano-Catolic din Bucureºti; - „Pãstori ºi învãþãtori în faþa fenomenului mediatic” - sâmbãtã, 22 mai, ora 15, la Popeºti Leordeni (Mãnãstirea Sf. Agnes)– întâlnire tematicã a preoþilor din Arhidiecezã; - „Actualitatea Creºtinã / Centrul de Comunicaþii Sociale - Ziua Porþilor Deschise” – duminicã, 23 mai – echipa Centrului de Comunicaþii Sociale se întâlneºte cu cititorii; - „Forum – media în Arhidieceza de Bucureºti” – discuþii pe Internet despre utilizarea mijloacelor moderne de comunicare socialã în pastoraþie ºi în viaþa de credinþã; - „Catehezã pornind de la Mesajul Papei” - operatori media se vor întâlni cu grupuri parohiale; - „Rugãciune pentru mass-media” – susþinerea spiritualã a efortului operatorilor media; - „Colectã pentru iniþiativele media ale Arhidiecezei”.

Cum vãd eu comunicatorul creºtin: Spiralare

Imaginaþi-vã o zi din viaþa unei spirale: priviþi-o cum creºte în profunzime, cum reuºeºte sã înveþe chiar din cele mai mãrunte întâmplãri ºi mai ales cum izbuteºte sã vadã sensul lucrurilor.

Spirale ca acestea trãiesc printre noi, sunt cele care adesea ne potenþeazã Miercurea-Ciuc, la întâlnirea nevoia de introspecþie, tot ele sunt cele care dau trup înfricoºãtoarelor dileme ce comunicatorilor catolici ne rod puþinele momente în care suntem sinceri cu noi înºine.

O astfel de spiralã este comunicatorul creºtin. Dacã avem cu adevãrat noroc, atunci aceste spirale ne înlãnþuie în pozitivismul lor ºi ne trezesc din amorþeala cãlduþã în care ne complacem cu atâta uºurinþã. ªi atunci devenim ºi noi spirale. ªi împreunã cu alte spirale suntem mult mai încrezãtori în iubirea ce ne înlãnþuie. ªi spirala creºte în profunzime ºi graþie ºi cheamã în înlãnþuirea ei pânã ºi ultimul cerc creat.

Doar prin reunirea tuturor cercurilor, spirala poate ajunge la desãvârºirea ei întru Creator.

CRISTINA CRUCERU Aceste cuvinte pot fi auzite searã de searã în deschiderea programului secþiei române de la Radio Vatican. Cu o duratã de 20 de minute, programul poate fi recepþionat în România: - seara, de la ora 21-21.20 pe unde scurte de 41m ºi 49m, respectiv pe frecvenþele de 7365 ºi 6185 kHz; - dimineaþa, în reluare, de la ora 7.20-7.40 pe unde scurte de 41m ºi 49m, respectiv pe frecvenþele de 7345 ºi 6185 kHz; Ambele emisiuni sunt difuzate zilnic ºi pe undele medii de 1260 e 1611 kHz, precum ºi în direct via Internet la adresa www.vaticanradio.org . Responsabilul secþiei române de la Vatican este Mons. Anton Lucaci care îl are alãturi pe pãrintele Adrian Dancã ºi pe redactorii Irina ºi Gheorghe Popa.

Emisiunile în limba românã oferã zilnic informaþii din viaþa Bisericii Catolice ºi din activitãþile Sfântului Pãrinte ºi a Sfântului Scaun. Nu lipsesc interviuri ºi comentarii, aprofundarea unor teme de actualitate din diverse domenii - spiritual, cultural,

Aici Radio Vatican!

social, ecumenic; corespondenþe din þarã, ºtiri din lumea catolicã ºi din viaþa Bisericii locale.

Deschide Radio V atican, deschide-te lumii!

Vatican,

Mons. Anton Lucaci

nr. 5/2004

13

ÎNDRUMAR MEDIATIC

23 mai 2004 A 38-a Zi Mondialã a Comunicaþiilor Sociale

Vladimir Ghika la Jilava, mai 1954 Mãrturia unui istoric evreu

i-a rugat sã înceteze cu sudalmele ºi ciorovãiala între ei.

Le-am cerut ºi noi ca, din respect pentru venerabilul prelat, Anul acesta, când se împlinesc - luna aceasta chiar - sã-ºi punã frânã. A folosit numai o scurtã vreme. Flãcãrile cincizeci de ani de la intrarea în eternitate, cu aurã de mucenic iadului au continuat sã pâlpâie cu întreruperi. Monseniorul al credinþei, a celui ce a fost Monseniorul Vladimir Ghika, o Ghika se stingea ºi-ºi dãdea seama cã i se apropie sfârºitul. mai veche, dar nu mai puþin neaºteptatã mãrturie vine sã ne În ultimele zile nu mai putea vorbi. Îi umezeam buzele cu reþinã atenþia. Ea aparþine unui pãrtaº de suferinþã, nu creºtin, apã. Sanitarul venea la fereastrã cu nerãbdare din ce în ce ci evreu, ispãºind atunci la Jilava o pedeapsã impusã lui de mai mare. ‘Cum, n-a murit încã?’. Monseniorul ceruse sã fie vechiul regim pentru culpa de apartenenþã la miºcarea îmbrãcat, dupã moarte, în hainele-i preoþeºti. I le lãsaserã la sionistã. Martorul - trecut între timp ºi el la cele veºnice - este închisoare, dar erau ferfeniþã. […] Agonia discretã ºi demnã istoricul ºi publicistul israelian, originar din România, Theodor a blândului preot a durat unsprezece zile, pânã când medicul Lavi (1). Într-o carte publicatã cu mulþi ani în urmã în Israel ºi venit la fereastrã a avut satisfacþia sã afle cã, în sfârºit, mai redescoperitã acum, el a depãnat pe îndelete o seamã de murise cineva noaptea. Dispãruse unul dintre marile pericole evocãri de interes istoric, inclusiv dintre cele trãite de el însuºi ce ameninþau temeliile regimului comunist ºi construcþia la închisoare (2). În rândul acestora, Theodor Lavi a consemnat socialismului. Noi eram cu toþii triºti. Pânã ºi banda de tineri ºi puternica impresie lãsatã lui de o anume personalitate a s-a potolit ºi pãstra tãcerea. Cineva i-a legat mortului cu o cãrei aureolã de sfinþenie crea o prezenþã batistã falca de jos, ca sã nu-i atârne. Apoi unicã în mijlocul celorlalþi întemniþaþi. Sã-l l-au îmbrãcat în haina-i preoþeascã. Aºa ascultãm: “Lângã patul meu zãcea un l-au ridicat din pat ºi l-au aºezat pe podea bãtrânel, numai piele ºi oase. Mi s-a pe pãtura pe care avea sã fie scos. L-or fi prezentat: ’Monseniorul Ghika’. Avea dus la crematoriu sau l-au aruncat într-o barbiºon ºi plete albe, aproape imaterial groapã comunã? Doar nu le-am cere în trupu-i firav. Iradia bunãtate. Era preot respect pentru un mort celor care nu-i catolic. respectã nici pe cei vii” (6).

Mi-am adus aminte de el. Fusese Mai departe, istoricul israelian evocã prieten al sionismului, colaborase chiar la ºi alte amintiri, aducând în prim planul revista “Hashmonaea“, a noastrã, a memoriei câteva convorbiri avute, în cursul studenþilor sioniºti de la Bucureºti. detenþiei sale la Jilava, cu monseniorul Aparþinea unei familii domnitoare Vladimir Ghika: “Ceea ce regret este cã româneºti ºi era deci prinþ (ceea ce nu mil-am gãsit în stare atât de atenuatã, încât a spus el, ci ºtiam eu). Era vãrul prinþului vorbea cu greu. Când se simþea mai bine Iusupov, cel care l-a asasinat pe Rasputin. îl mai descoseam. Îmi povestise cã la Paris, Mi-a povestit cã a fost misionar ºi, unde a stat o vreme, a fost prieten cu pregãtindu-se pentru acest rol, a învãþat ºi filosoful evreu Henri Bergson. Mi l-a dat ca Foto din arhiva doamnei medicinã ºi chimie. Era atât de sleit de exemplu. Bergson, bolnav de reumatism Oana Seceleanu puteri, cã nu s-a putut da jos din pat ca sã deformant, a învins durerile atroce prin mã examineze. Mi-a dat însã un sfat, careputerea spiritului. Mi-a confirmat cã marele l completa pe cel al generalului Arbore (3): ‘Sã nu fii laº în faþa gânditor se apropiase mult de catolicism – ceea ce se vedea durerii. Trebuie sã faci miºcãri. Altfel ai sã te anchilozezi într- ºi din ultima carte ce i-o citisem: Cele douã surse ale morale adevãr’. I-am ascultat sfatul ºi luptam cu durerile în si religiei. Am înþeles cã un oarecare rol în convertirea încheieturi.” (4) spiritualã a lui Bergson l-a avut ºi monseniorul Ghika. Mi-a confirmat însã ceea ce citisem în ziare, cum cã Bergson a Mai departe, Theodor Lavi evocã propria sa suferinþã ºi refuzat sã facã ultimul pas al botezului, cãci între timp se gândurile care îl frãmântau în legãturã cu accentuata abãtuse asupra lumii urgia hitleristã. El considera cã ar fi fost deteriorare fizicã, la care, împreunã cu toþi ceilalþi, era supus: o desolidarizare de evrei în epoca lor cea mai grea - deºi “Dacã nu voi izbuti sã mã miºc, dacã mã voi anchiloza, voi filosofic se distanþase de iudaism în cartea pomenitã mai rãmâne în infirmerie, aici. De obicei, transporturile spre sus.”(7) închisori se fac pe loturile celor din acelaºi proces, aºa cã voi fi împreunã cu prietenii mei sioniºti. În plus, în închisorile de Cã Monseniorul Vladimir Ghika fusese un prieten al executare a pedepsei, se permitea corespondenþa cu familia evreilor nu este un secret pentru cei care l-au cunoscut. Aºa ºi chiar vizite ale rudelor. În Jilava nu exista aceastã cum nu obosea sã spunã ºi prietenul sãu intim, Jacques posibilitate” (5).

Maritain, de ale cãrui idei era foarte legat (8), a nutri În continuare, Theodor Lavi rememoreazã cu mâhnire sentimente de urã faþã de poporul ales, de vrajbã faþã de izbucniri întristãtoare ale unor scãderi omeneºti, manifestate seminþia din care s-a nãscut Isus, înseamnã a întoarce în cu oribilã stridenþã din partea unora dintre cei închiºi în acea mod scandalos spatele poruncii fundamentale a iubirii faþã sordidã celulã: “ Se bãteau între ei, se certau, se înjurau. Din de aproapele. Acesta a fost crezul de o viaþã al monseniorului patul lui, unde începuse sã agonizeze, monseniorul Ghika Ghika. Amintirile lui Theodor Lavi prezintã, din punctul de

14

nr. 5/2004

vedere al acestor coroborãri, un interes cu totul deosebit. Deºi unele evocãri comportã o anumitã dozã de imprecizie ºi, poate, o margine de eroare (ca, de exemplu, episodul reînveºmântãrii monseniorului Ghika în reverendã, înainte de evacuarea rãmãºiþelor sale pãmânteºti din celulã), acestea, ca ºi altele, sunt perfect explicabile prin prisma distanþãrii naratorului de evenimentele petrecute într-un timp tot mai îndepãrtat. Dupã liberarea sa din închisoare ºi emigrarea sa în Israel (1955), istoricul Theodor Lavi (cunoscut anterior ºi sub numele de Th. Lowenstein) a lucrat ca cercetãtor în cadrul aºezãmântului Yad Vashem, consacrat studierii Holocaustului, publicând, în ebraicã, câteva lucrãri de documentare care rãmân de referinþã, ca, de exemplu, Yahadut Romanyah beMa-avak el Hazzaletah (1965). Amintirile sale româneºti, strânse în volumul de micã circulaþie Nu a fost pisica neagrã, s-au aºternut pe hârtie la un timp dupã petrecerea evenimentelor, ceea ce poate explica estompãrile despre care vorbeam.

Larga deschidere a monseniorului Ghika faþã de tineretul studenþesc, inclusiv faþã de tânãra generaþie de alte confesiuni, precum evreii sioniºti (miºcarea sionistã a continuat sã funcþioneze în România pânã la 7 august 1942, când a fost scoasã în afara legii de regimul antonescian ) – sociabilitatea deosebitã, strãinã de prejudecãþi, a lui Vladimir Ghika constituie fapte cunoscute. Miºcarea tinerilor sioniºti din România a avut, pe de altã parte, ani de-a rândul, aºa cum aminteºte Theodor Lavi, o tribunã publicã, revista cu titlu de rãsunet biblic “Hashmonaea“, periodic lunar al “Societãþii studenþilor universitari sioniºti” . Primul ei numãr, din nefericire rãzleþ, a apãrut la Bucureºti în 1915, continuat (începând din 1919) cu o apariþie aproape regulatã, pânã în 1939, când “Hashmonaea” ºi-a încetat apariþa, curând dupã marcarea a douãzeci de ani de apariþie, în condiþiile deteriorãrii acute a climatului politic din þarã.

Cercetând însã cu migalã întreaga colecþie disponibilã la Biblioteca Academiei Române, am constatat cã numele de Vladimir Ghika nu apare totuºi nicãieri, în nici unul din numerele revistei. Existã astfel, pentru moment, douã explicaþii posibile pentru afirmaþia lui Theodor Lavi potrivit cãreia Vladimir Ghika a colaborat la “Hashmonaea“. Cea dintâi ipotezã ar putea fi cã aceastã colaborare se rezumase la sugestii, recomandãri, poate sprijin intelectual ºi reazem moral. Cea de-a doua ar putea fi însã un “lapsus calami” din partea cercetãtorului evreu ajuns probabil - la vremea scrierii - la vârsta senectuþii. Aceastã ipotezã ar putea fi coroboratã cu posibilitatea unei confuzii de nume. Intr-adevãr, în câteva rânduri, apare în paginile revistei studenþilor sioniºti din România numele altei feþe bisericeºti româneºti: pãrintele ºi scriitorul Gala Galaction. Astfel, numãrul de decembrie 1923ianuarie 1924 poartã pe copertã - printre alte nume de autori - ºi numele lui Gala Galaction. Ceva mai târziu, numãrul de aprilie-mai 1926, cuprinde (pp. 9-11) un “interviu cu pãrintele Gala Galaction”, numit “acest amic preþios al sionismului” (s.n.). O posibilã suprapunere de cliºee de memorie între cele douã venerabile figuri literare ºi preoþeºti, purtând ºi unul ºi altul barbã albã, ar putea sta la originea a ceea ce, pânã la proba contrarie, pare sã fi fost, aici, o minorã confuzie.

Este vorba de captarea, în memoria cãrturarului evreu, a momentelor de la a cãror sãvârºire se împlineºte acum o jumãtate de veac, când o viaþã de creºtin exemplar - închinatã pânã la moarte credinþei - se stingea, aureolatã de har, între pereþii unei întunecate temniþe pãmânteºti, pentru întemniþatul de ieri o treaptã însã cãtre cer: Jilava.

ANDREI BREZIANU (1) Theodor Lavi s-a nãscut la Turnu Severin în 1905. A fost arestat în 1950, fiind judecat ºi condamnat pentru participarea sa la activitãþi sioniste, “culpã” pentru care a ispãºit apoi timp de cinci ani o durã pedeapsã cu închisoarea. Este autorul lucrãrii Istoria Sionismului, publicatã în 1934 (reeditatã în 1945), ºi al unei monografii consacrate întemeietorului miºcãrii sioniste - Herzl (publicatã tot în 1945). Între 1927 si 1929 a fost redactorul ºef al publicaþiei “ªtiri din lumea evreiascã“ ºi colaborator - pânã în 1939 - la “Hashmonaea”; îndatã dupã rãzboi (începând din 1944) ºi pânã în 1948, a fost de asemenea redactorul publicaþiei “Viaþa evreiascã”. O bibliografie adnotatã a tuturor scrierilor lui Th. Lavi este în curs de pregãtire la “The Dinur Center for Research in Jewish History” de pe lângã Universitatea din Ierusalim.

(2) Dr. Th. Lavi, Nu a fost pisica neagrã: amintirile unui Asir Tzion din România, Editura Bronfman. 2, Tschlenov Str., P.O. B. 1109, Tel Aviv (f.a.)

(3) Este vorba de generalul Ion P. Arbore (nascut in 1892, decedat în detenþie in 1954) (4) Op. cit. p. 178 (5) si (6) Op. cit. p. 184 (7) Op. cit. p. 185 (8) Memorabilã, printre altele, este reducerea la esenþã a antisemitismului în formularea lui Jacques Maritain : “ Anti-semitismul este în mod manifest anti-creºtin de la rãdãcinã” (în Oeuvres completes, vol. 7, p. 1224).

Vladimir Ghika, Fragmente postume, Ed. Dacia, col. Homo religiosus, 2003

“Fragmentele postume” sunt traduceri ale unor texte inedite aflate în arhiva Institutului “Vladimir Ghika”, din Paris, prefaþate de unul dintre fondatorii acestui institut, Pierre Hayet.

Doina Cornea realizeazã versiunea în limba românã a textelor, o suitã din aforismele Monseniorului Ghika, pe care traducãtoarea le grupeazã pe capitole acoperind arii de filozofie, teologie, moralã, spiritualitate. Într-adevãr, cum explicã Doina Cornea în cuvântul introductiv, “cartea rãmâne, la fel ca celelalte publicate anterior, ºi o carte de îndrumare spiritualã, mai degrabã de trezire la o viaþã spiritualã autenticã, inducând gânduri, atitudini interioare, sentimente, ca tot atâtea repere pentru cel care doreºte sã descopere calea care duce spre desãvârºire, spre Dumnezeu.” (A.C.)

Miezul mãrturiei de închisoare a lui Theodor Lavi despre monseniorul Vladimir Ghika stã în altã parte. nr. 5/2004

15

Vladimir Ghika la 50 de ani de la moarte Pe data de 17 mai se împlinesc 50 de ani de la moartea Monseniorului Vladimir Ghika.

Comemorarea este celebratã în toate parohiile din Arhidiecezã ºi marcatã de douã evenimente.

Monumentul

În curând se vor împlini 100 de ani de la naºterea marelui sculptor Gheorghe Anghel, care, în timp ce era student la Paris, a fost ajutat ºi încurajat de cãtre Monseniorul Vladimir Ghika sã-ºi continue studiile. În acea vreme, Monseniorul era preot activ la Paris, un adevãrat apostol al sãracilor ºi al intelectualilor, om de mare culturã ºi viaþã spiritualã, un iubitor ºi susþinãtor al dezvoltãrii artelor ºi operelor de caritate.

Drept recunoºtinþã pentru ajutorul primit din partea Monseniorului, sculptorul Anghel, întors în þarã, creator al multor opere de artã, a fãcut ºi renumita statuie cunoscutã cu numele de Cãrturarul, reprezentându-l pe Monseniorul Ghika. Originalul în ipsos a fost dãruit arhitectului Marcu Anghel, prieten cu sculptorul, iar prima copie în bronz prin testament a rãmas în proprietatea statului român. Acum se aflã expusã în curtea Palatului Regal din Bucureºti.

De la arhitectul Marcu Anghel, prin donaþie, originalul în ipsos a ajuns la biserica Sacré Coeur din Bucureºti, lãcaº de cult unde a slujit mult timp Monseniorul Ghika ºi a cãrui existenþã, împreunã cu fosta mãnãstire a Surorilor de caritate ale Sf. Vincenþiu de Paul (astãzi spitalul C.I. Parhon) i se datoreazã lui. Mai mult decât o coincidenþã, fãrã nici un aranjament, într-o zi de 18 noiembrie (ziua arestãrii Monseniorului), în 1998, uºile bisericii au fost deschise pentru a primi statuia lui. Cu exact 46 de ani în urmã, Monseniorul plecase de la bisericã purtând Sfânta Împãrtãºanie la un bolnav ºi pe drum a fost arestat, apoi judecat, condamnat la închisoarea din Jilava, unde, din cauza torturilor ºi a condiþiilor inumane a murit ca martir la 17 mai 1954.

Statuia Monseniorului, consideratã de criticii de artã capodopera sculptorului Gheorghe Anghel, a fost aºezatã în holul de la intrarea în bisericã. Dupã ce s-au terminat lucrãrile de la casa parohialã ºi bisericã, statuia a fost aºezatã în bisericã în partea stângã, spre spital.

La începutul anului 2000, cu ocazia binecuvântãrii locuinþelor, am fãcut un sondaj în comunitatea parohialã pentru a cunoaºte opinia enoriaºilor referitor la propunerea de a construi un monument în memoria Monseniorului

16

nr. 5/2004

Vladimir Ghika. Toþi au fost de acord ºi au promis susþinerea acestui proiect. Dupã mai multe propuneri, am ajuns la locul ºi la proiectul cel mai reuºit, la intersecþia strãzilor Av. Cpt. Ghe. Demetriade ºi E. Pangrati, în apropierea bisericii. În colaborare cu mai multe persoane, dupã ce au trecut 4 ani pentru obþinerea aprobãrilor necesare, cu multã rãbdare ºi perseverenþã, astãzi ne bucurãm de realizarea acestui proiect care va rãmâne în istorie ca un monument-simbol al demnitãþii umane ºi al victoriei credinþei împotriva forþei rãului.

Cãrturarul, adicã Monseniorul Vladimir Ghika, înãlþat pe altarul recunoºtinþei, îºi continuã acum misiunea pe care a avut-o în timpul vieþii: sã fie ºi în prezent ºi pentru viitor un adevãrat apostol al românilor ºi al ecumenismului.

Memoria tãcerilor

La 33 de ani dupã moartea Monseniorului Ghika, studiind cele cinci lucrãri apãrute în Franþa despre viaþa ºi activitatea Monseniorului – care a fost ºi va rãmâne pentru totdeauna un adevãrat apostol ºi martir al românilor ºi una dintre cele mai mari personalitãþi culturale ale lumii din secolul XX – Ëlisabeth de Miribel scrie o nouã biografie, intitulând-o “Memoria tãcerilor”. Ea avea impresia cã tãcerea s-a aºternut peste viaþa, activitatea ºi martiriul Monseniorului Vladimir Ghika.

Autoarea nu face altceva decât sã alãture vocea ei celorlalte voci care au dat mãrturie. Însuºi Monseniorul scria în ale sale “Gânduri pentru zile ce vin” : “Noi ar trebui sã avem memoria tãcerilor la fel cu aceea a cuvintelor”. Aceasta a fost dorinþa scriitoarei în Memoria tãcerilor, carte consideratã cea mai bunã biografie scrisã pânã în prezent.

Cu aceeaºi intenþie cartea este tradusã ºi tipãritã în limba românã la 50 de ani dupã moartea Monseniorului Vladimir Ghika. Au fost studiate toate scrierile Monseniorului Ghika, precum ºi cele referitoare la el (cu ocazia pregãtirii dosarului pentru obþinerea beatificãrii), s-au fãcut numeroase referiri în presã, la radio ºi televiziune, au avut loc comemorãri, s-au tipãrit cãrþi la diferite edituri, a crescut interesul publicului pentru a-l cunoaºte mai bine. Era deci necesarã apariþia celei mai reuºite biografii a Monseniorului, Memoria tãcerilor. Deºi la noi tãcerea a fost mai lungã ca timp, în cele din urmã ea a fost învinsã prin libertatea de care ne bucurãm acum, libertate ce ne permite ºi ne obligã sã nu mai pãstrãm tãcerea asupra Monseniorului Ghika, ci sã-l facem cunoscut ºi sã-l aºezãm la locul de cinste pe care-l meritã ºi de care este vrednic, atât în societate cât ºi în Bisericã. Cu ajutorul memoriei toþi cei care l-au cunoscut, fie direct, fie indirect – ºi nu sunt puþini – ne-au transmis convingerea cã el a trãit ºi a murit ca un sfânt.

Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare cu darul memoriei de care ne folosim pentru a transmite adevãrul generaþiilor viitoare.

Este spre binele nostru faptul cã putem sã-l cunoaºtem ºi sã-l facem cunoscut mai mult, folosindu-ne de ambele memorii: cea a tãcerilor ºi cea a cuvintelor, traduse în fapte ºi opere de caritate.

Pr Pr.. IOAN CIOBANU

Constanþa News Resurrexit Dominus !

Luni, 12 aprilie, a doua zi de Paºti, în biserica romano – catolicã Sfântul Anton din Constanþa a avut loc un concert susþinut de formaþia coralã Cantilena, format dintr-un grup de elevi ai Liceului de Artã din Constanþa.

Corul a fost condus de domnul profesor Horaþiu Alexandrescu ºi a avut ca soliºti pe Veronica Diaconu – sopranã, Laura Dumitru – sopranã, Maria Rotari – alto, acompaniaþi la orgã de Luca Matei, de la Filarmonica de Stat din Constanþa. Programul a cuprins lucrãri de : G. B. Pergolesi, W. A. Mozart, Th. Dubois, R. Lukowski, A. Bruckner, M. Czemiczkz, G. Orban ºi M.Cuteanu.

Pãtimirea Domnului Nostru Isus Cristos

Fãrã a avea pretenþia sã ajungã la înãlþimea regizorului Mel Gibson, care s-a remarcat anul acesta pe întreg mapamondul cu filmul The Passion of the Christ, tinerii din Constanþa au pus în scenã în faþa unui public numeros din oraº, Pãtimirea Domnului din care vã împãrtãºim ºi dumneavoastrã câteva imagini surprinse în timpul reprezentãrii.

Mirul

În Duminica a V-a a Paºtelui, pe 16 mai, în parohia romano – catolicã Sfânta Elena din Medgidia, la ora 11 dimineaþa, un numãr de aproximativ 25 de copii ºi tineri vor primi sacramentul Mirului. În aceeaºi zi, la orele 18, în parohia Sfântul Anton din localitatea Mihail Kogãlniceanu, 40 de copii ºi tineri vor primi acelaºi sacrament: Confirmaþiunea. La aceste douã momente importante din viaþa comunitãþilor locale va participa episcopul auxiliar de Bucureºti, Cornel Damian, care va conferi sacramentul Mirului.

Asistenþã medicalã gratuitã la domiciliu

Vineri, 16 aprilie 2004, la ora 17, a fost inauguratã filiala din Constanþa a Fundaþiei de asistenþã medicalã la domiciliu Crucea Alb – Galbenã, care va lucra în colaborare cu parohia romano – catolicã Sfântul Anton din oraº. La aceastã ceremonie au participat reprezentanþi belgieni ai fundaþiei Crucea Alb – Galbenã, Gheorghe Martin – prefect al oraºului Constanþa, medici catolici, asistente medicale ºi reprezentanþi ai mass-media locale. Crucea Alb – Galbenã are opt ani de existenþã la nivel naþional ºi se defineºte ca organizaþie cu scop umanitar, caritabil ºi non-profit. Fundaþia se adreseazã în primul rând pacienþilor externaþi din spital ºi care continuã tratamentul la domiciliu, celor care, la recomandarea medicului de familie, trebuie sã urmeze tratamente specifice (administrarea m e d i c a m e n t e l o r, perfuzii, îngrijirea plãgilor, recoltarea ana-

lizelor, tratament paliativ, etc), dar ºi celor care au nevoie de alte îngrijiri decât cele recomandate de medic (alimentaþie, educaþie pentru sãnãtate, comunicare, asistenþã în faza terminalã ºi consiliere pentru familii ºi persoane îndoliate).

La Constanþa, de zece luni, de când a început sã funcþioneze, echipa formatã din ºase asistente medicale are în îngrijire un numãr de 60 de pacienþi. Cazurile au fost preluate de la medici specialiºti din spitale sau de la medicii de familie, principalul criteriu de selecþie fiind posibilitãþile materiale foarte reduse ale pacienþilor, asistarea acestora fãcânduse indiferent de confesiune, dupã cum ne-a informat doamna doctor Corina Weber, preºedintele Asociaþiei Medicilor Catolici din Constanþa. Fundaþia este recunoscutã de Ministerul Sãnãtãþii ºi va beneficia pentru început de sprijin logistic, consultanþã ºi instruire din partea partenerilor belgieni, urmând ca în viitor sã se autofinanþeze prin diferite contracte, ca cel cu Casa de Asigurãri de Sãnãtate din Constanþa, care este în curs de reglementare, ne-a informat doamna Florica Udma, preºedintele Fundaþiei Crucea Alb – Galbenã din Constanþa. ªtiri consemnate de Pr VORSCHI Pr.. GILBERT SEBASTIAN IA IAVORSCHI nr. 5/2004

17

ªTIRI

Prelucrate de EUSEBIU PÎRÞAC

Pelerinaj cu moaºtele Sfântului Anton de Padova

În perioada 1 mai - 30 iunie, Provincia Fraþilor Franciscani Conventuali din România, organizeazã un pelerinaj cu o relicvã a Sfântului Anton de Padova, care va trece prin toate diecezele romano-catolice ºi eparhiile greco-catolice din þarã.

Pelerinajul se va face cu un bust aurit al Sfântului, care încorporeazã relicva “ex massa corporis”( din corpul sãu), examinatã ºi recunoscutã de cãtre o comisie de medici la Padova, în anul 1981. Moaºtele Sfântului Anton au fãcut deja înconjurul lumi, purtate în procesiuni religioase, fiind venerate ºi invocate nu numai în þãrile creºtine, ci ºi în cele musulmane ºi budiste. Scopul pelerinajului este realizarea unei comuniuni între creºtini, prin

mijlocirea acestui Sfânt care a trãit în perioda Evului Mediu, a cãrui viaþã este un exemplu, pentru toþi creºtinii, de trãire în intimitatea lui Dumnezeu. În Arhidieceza de Bucureºti pelerinajul va avea urmãtoarele repere: 30 mai: Râmnicu Vâlcea - Biserica romano-catolicã Sfântul Anton de Padova; 31 mai - 1 iunie: Craiova - Biserica romano-catolicã Toþi Sfinþii; 2 - 4 iunie: Bucureºti - Catedrala romano-catolicã Sfântul Iosif; 5 - 6: Constanþa - Biserica romano-catolicã Sfântul Anton de Padova; 7 iunie: Brãila - Biserica romano-catolicã Adormirea Maicii Domnului; Programul complet al pelerinajului, cât ºi toate detaliile utile pentru cei interesaþi, pot fi gãsite pe site-ul special dedicat acestui eveniment: www.sfantondepadova.cnet.ro.

Andrea Riccardi decorat de Ion Iliescu

Papa a declarat ºase noi fericiþi În faþa a 20.000 de pelerini adunaþi în ziua de 26 aprilie 2004 în Piaþa Sfântul Petru, Papa Ioan Paul al II-lea a beatificat ºase noi fericiþi: un preot, patru cãlugãriþe ºi o laicã. Suveranul Pontif a îndemnat pe toþi credincioºii sã urmeze exemplul acestor fericiþi, sã ofere, asemenea lor, o mãrturie coerentã de credinþã ºi de iubire în prezenþa vie ºi rodnicã a Celui Înviat.

Marþi 11 mai, dl Ion Iliescu, preºedintele României, va înmâna profesorului Andrea Riccardi, fondatorul Comunitãþii Sant’Egidio, decoraþia pentru merite culturale. Vã amintim cã Andrea Riccardi a favorizat vizita Sfântului Pãrinte în România, prin orgnizarea la Bucureºti a Întâlnirii mondiale pentru pace care a avut loc în septembrie 1998.

Comunitatea Sant’Egidio ºi Editura Enciclopedicã ne invitã la lansarea cãrþii Secolul Martiriului Creºtinii în veacul XX de Andrea Riccardi, care va avea loc în ziua de 11 mai 2004, ora 17.00, în Aula Palatului Patriarhal al Bisericii Ortodoxe Române, din Aleea Dealul Mitropoliei, nr. 25, Bucureºti.

Mass-media: eveniment catolic „Datã fiind importanþa mijloacelor de comunicare socialã, Biserica din Europa trebuie în mod obligatoriu sã acorde o atenþie deosebitã lumii variate a mass-media”, (Ecclesia in Europa, nr nr.. 63).

Adunarea Generalã a Operatorilor din Media Catolice din România, ajunsã la a V-a ediþie, a avut loc la Casa de Studii „Jakab Antal” din Miercurea Ciuc, pe teritoriul Arhiepiscopiei de Alba-Iulia, în perioada 28 aprilie – 2 mai 2004.

La întâlnire au participat aproape 40 de reprezentanþi ai operatorilor media.

Participanþii s-au bucurat de prezenþa ºi salutul PS Jozsef Tamas, episcop auxiliar de Alba-Iulia ºi a ÎPS Ioan Robu, preºedintele Conferinþei Episcopale

18

nr. 5/2004

Române (CER) ºi al Comisiei pentru Comunicaþii Sociale.

Obiectivul întâlnirii, pe lângã cel al cunoaºterii dintre membrii implicaþi în acest sector, a fost acela al colaborãrii ºi al dezvoltãrii în perspectivã a unor strategii comune la nivel naþional, în vederea susþinerii programelor pastorale a Bisericii locale.

S-a constatat dorinþa de o colaborare mai strânsã, iar pentru aceasta, e nevoie de formarea unui centru de comunicaþii sociale la nivel diecezan. S-a constatat, de asemenea, necesitatea formãrii operatorilor ºi consumatorilor de media, a alcãtuirii

unui catalog ºi a unui ghid media.

Membrii adunãrii sugereazã organizarea Zilei Mondiale a Comunicaþiilor Sociale (23 mai) la nivel diecezan ºi naþional prin organizarea în fiecare diecezã a zilei filmului creºtin ºi sã se organizeze o colectã în favoarea publicaþiilor diecezane.

120 de ani de la consacrarea Catedralei Sfântul Iosif din Bucuresti Centrul Biserica ºi Istoria al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureºti ºi Parohia Sfântul Iosif au organizat în ziua de 26 aprilie 2004 simpozionul ºtiinþific cu tema: 120 de ani de la consacrarea Catedralei Sfântul Iosif , care a avut loc in aula Anton Durcovici a Institutului Teologic Sfânta Tereza. Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureºti dr. Ioan Robu a rostit un cuvânt de salut, în deschiderea simpozionului.

Parohul Catedralei, preotul Eugen Bortoº, a prezentat istoricul acestui lãcaº de cult. Doamna profesor doctor Tereza Sinigalia a pus în luminã valoarea de monument istoric ºi arhitectonic a Catedralei Sfântul Iosif , în timp ce preotul profesor Ieronim Iacob l-a evocat pe arhiepiscopul Ignatius Paoli, ctitorul lãcaºului. La simpozion a luat

cuvântul ºi domnul profesor doctor Cristian Vasile, de la Institutul Nicolae Iorga, care l-a evocat pe monseniorul Vladimir Ghika, martir, în curs de canonizare, iar profesorul Nicolae Adrian Petcu, de la Consiliul Naþional de Cercetare a Arhivelor Securitãþii, a prezentat aspecte ale represiunii antireligioase din anii ’50.

Dupã simpozion, a avut loc o Sfântã Liturghie pontificalã celebratã de Arhiepiscopul Ioan Robu, împreunã cu: excelenþa sa Jean-Claude Périsset, Nunþiu Apostolic; PS Lucian Mureºan, Mitropolitul Bisericii Greco-Catolice; ÎPS Jakubinyi György, Arhiepiscopul de Alba Iulia ºi PS Tamás József, Episcopul Auxiliar de Alba Iulia; PS Martin Roos, Episcop de Timiºoara; PS Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea; PS

În numãrul trecut al revistei noastre am publicat textul telegramei adresate Sfântului Pãrinte cu ocazia sãrbãtorilor pascale. Cu bucurie, vã prezentãm rãspunsul primit de la Vatican.

Vatican, 16 Aprilie 2004 Excelenþã, În preajma solemnitãþilor pascale, împreunã cu Episcopul Auxiliar, în numele clerului ºi al credincioºilor Arhiepiscopiei de Bucureºti, al cãror vrednic Episcop în slujire sunteþi, aþi trimis Sfântului Pãrinte o scrisoare plinã de respect prin care i-aþi adresat cele mai bune ºi pioase urãri.

De aceea Sfântul Pãrinte Vã mulþumeºte ºi se roagã la rândul sãu pentru Voi, implorând de la Mântuitorul lumii sã Vã asculte întotdeauna rugile ºi sã reverse har îmbelºugat asupra poporului ce Vã este încredinþat, pentru ca, susþinut de darul de sus, sã-ºi poatã trãi viaþa creºtinã.

Sfântul Pãrinte Vã împarte cu bucurie Excelenþei Voastre, Episcopului Auxiliar ºi iubitului popor creºtin al Arhidiecezei de Bucureºti Binecuvântarea Apostolicã. În cele din urmã, adaug ºi salutul meu în Domnul, un salut izvorât din inimã. + Leonardus Sandri Substitut al Secretariatului de Stat

Anton Coºa, Episcop de Chiºinãu; PS Aurel Percã, Episcop Auxiliar de Iaºi; PS Cornel Damian Episcop Auxiliar de Bucureºti.

Dupã Sfânta Liturghie a urmat un concert pentru soliºti, cor ºi orchestrã, care, sub bagheta dirijorului Marcel Octav Costea, a încântat auditoriu cu: Cantata BVW 57 Magnificat, de Johann Sebastian Bach. Impresionanta manifestare a avut ecouri deosebite ºi din partea credincioºilor. La închiderea ediþiei semnalãm cã am primit la redacþie o frumoasã scrisoare semnatã Roxana Costin, o veche prietenã a Actualitãþii creºtine. Impresiile sale, intitulate “Bucureºti pentru mine înseamnã Catedrala”, sunt impresionante ºi meritã un spaþiu mai larg de prezentare. Îi mulþumim.

Centrul de Comunicaþii Sociale al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureºti Pr. Francisc Ungureanu, Pr. Liviu Bãlãºcuþi, Anca Mãrtinaº, Cristina ªoican, Eusebiu Pîrþac Redactor coordonator Actualitatea Creºtinã: Marina Fara Serviciu fotografic: Adriana Rãcãºan Consultant: Veronica Zybaczynski Tehnoredactare: Mircea Rãºchitor Corectori: Roberta Nãstase, Pr. Cazimir Budãu Redacþia ºi administraþia: str. G-ral Berthelot 19, 010164, Bucureºti, Sectorul 1, Tel. 01/313 34 65 E-mail:actualitateacrestina@arcb.ro, www.arcb.ro Tipar: Tipografia Everest 2001 S.R.L. Bucureºti, Tel./fax: 255 11 18 Dir. Tehnic: Dan Abraham Abonamente: 120 000 lei/6 luni, 240 000 lei/1 an la Librãria Sfântul Iosif: str. G-ral Berthelot 19, 010164 Bucureºti, Sectorul 1, pentru Petres Tereza ISSN 1221-7700

nr. 5/2004

19

SFÂNTUL LUNII

22 mai - Sfânta Rita din Cascia Sfânta imposibilitãþilor

Sfânta Rita, patroana cauzelor disperate, îºi meritã pe deplin acest nume, deoarece întreaga sa viaþã este o istorie a situaþiilor imposibile. Încercãm sã descoperim acest lucru rãsfoind cartea Monseniorului Luigi de Marchi, Viaþa sfintei Rita – cu novenã ºi rugãciuni , (Galaþi: Pax Aura Mundi , 2002).

Sfânta Rita s-a nãscut în anul 1381, într-un colþ îndepãrtat al Umbriei (Italia), la Rocca Porena.

Naºtere „imposibilã”

La naºterea ei, pãrinþii - Anton Mancini ºi Amata nãscutã Ferri - erau deja în pragul bãtrâneþii ºi nu mai aveau speranþa de a avea un copil. Naºterea fetiþei lor a fost o minune, un dar preþios, dobândit prin credinþã ºi rugãciune. Cu siguranþã pãrinþii ei nu ºtiau sã scrie ºi sã citeascã; nici Rita nu a avut posibilitatea de a merge la ºcoalã, dar atât ea cât ºi pãrinþii ei aveau capacitatea de a descifra o singurã carte: Rãstignitul! Cristos pe Cruce!

Un soþ „imposibil”

Rita, care de micã dorea sã trãiascã o viaþa desãvârºitã în sfinþenie, din respect faþã de pãrinþii sãi a renunþat la gândul de a intra în mãnãstire ºi a acceptat sã se cãsãtoreascã cu un tânãr violent, certãreþ ºi infidel, pe nume Paul Ferdinand. Acesta a vãtãmat ºi a batjocorit pe mulþi ºi, din aceastã cauzã, avea mulþi duºmani. Când îi mergeau rãu lucrurile, dezlãnþuia o adevãratã furtunã acasã, iar nevinovata ºi timida lui soþie suporta consecinþele. Suferea cu rãbdare ºi se ruga în tãcere, astfel încât vecinele o numeau „femeia fãrã fiere”. Aceastã admirabilã forþã izvora din rugãciunea ei fierbinte, din Sfânta Împãrtãºanie ºi din meditaþia ei preferatã la patimile Domnului. Înjuratã fãrã motiv, ea nu avea cuvânt de mânie; lovitã, nu se plângea ºi se arãta atât de supusã, încât nici la bisericã nu mergea fãrã învoirea soþului ei brutal. Pentru a dobândi de la Dumnezeu convertirea lui, pe lângã rugãciune, fãcea pocãinþã asprã. Obiºnuia sã facã nu unul, ci trei

20

nr. 5/2004

posturi pe an. Iar posturile erau atunci destul de aspre: o singurã mâncare de post strict pe zi ºi care se putea mânca numai dupã vecernie. Bunãtatea ei reuºeºte sã înmoaie inima soþului, care îºi schimbã viaþa. Intr-o zi, pãtruns ºi adânc înduioºat de lacrimile ei, se aruncã la picioarele ei ºi îi ceru iertare pentru suferinþa pe care i-a pricinuit-o.

Nu reuºeºte, însã, sã obþinã iertarea numeroºilor sãi duºmani, iar liniºtea ºi armonia care se stabilise în sfârºit în familia lor nu aveau sã dureze prea mult: mai întâi mor pãrinþii Ritei, apoi soþul îi este ucis de duºmani, urmat fiind de cei doi copii uciºi de boalã.

Intrare în mãnãstire „imposibilã”

Rãmasã fãrã pãrinþi, soþ ºi copii, Rita bate la porþile mãnãstirii cãlugãriþelor augustiniene din Cascia, dar este respinsã de trei ori. Dupã multe rugãciuni, la cei trei sfinþi ai sãi protectori, sfântul Ioan Botezãtorul, sfântul Augustin ºi sfântul Nicolae de Tolentino reuºeºte, printr-o minune dumnezeiascã, sã intre în mãnãstirea mult doritã. Crescutã la ºcoala Rãstignitului, a învins aspre dificultãþi cu care s-a confruntat ºi în mãnãstire, ºirul suferinþelor ei pãrând a fi fãrã sfârºit.

Maestrã a umilinþei, a înãbuºit pornirile iubirii de sine, fãcând serviciile cele mai dispreþuite ºi mai obositoare, socotinduse nevrednicã sã trãiascã printre surorile din mãnãstire, pe care le considera „fecioare sfinte”. Deprinse astfel rãbdarea care îndurã totul, dispreþul, cuvintele aspre, dojenile nemeritate, greutãþile legate de viaþa în comun, bolile ºi îndelungate dureri. ªi de parcã toate acestea nu erau de ajuns, diavolul îi întindea mereu curse, încercând sã o facã sã se îndoiascã de vocaþia ei, dar Rita se apãra de aceste ispite prin autoflagelare ºi prin purtarea în permanenþã a unui ciliciu þesut din pãr de porc, iar vesta plinã de spini îi sfâºia carnea. În urma unei predici a sfântului Iacob de Marca despre patimile lui Cristos, Rita a rãmas foarte miºcatã ºi, îngenuncheatã în faþa unei icoane a Rãstignitului, îl rugã cu înfocare pe Domnul Isus sã binevoiascã a o face

pãrtaºã la durerile lui. ªi iatã cã un spin, desprinzându-se din cununa Rãstignitului, veni ºi se implantã în fruntea ei, durerea produsã fiind atât de mare, încât Rita cãzu ca moartã. Rana sfintei Rita, pe care a avut-o timp de 15 ani, emana un puroi greu mirositor, aºa cã sãrmana suferindã pentru a nu umple casa cu miros, a fost izolatã întro camerã unde o cãlugãriþã îi ducea de mâncare. Rana s-a închis doar pe durata pelerinajului la Roma, cu ocazia jubileului din 1450.

Vârsta, durerile, neajunsurile ºi pocãinþele nu au întârziat sã macine puterile pioasei femei, care a fost silitã sã rãmânã culcatã în aºternutu-i sãrac ºi aspru. La moartea sfintei, pe 22 mai 1457, un parfum paradiziac izvora din corpul Ritei, iar rana din frunte s-a cicatrizat.

Corpul Ritei nu a fost îngropat niciodatã ºi nici nu a cunoscut putreziciunea, dupã 500 de ani de la moarte rãmânând intact, ca a unei persoane decedate de curând. A fost canonizatã de papa Urban al VIII-lea, în anul 1900.

Prezentare de Pr Pr.. LIVIU BÃLêCUÞI