Actualitatea Creștină, nr. 7/2014 by Revista Actualitatea Crestina

Păstorul Arhidiecezei

Sfântul Paul,

Apostol prin chemare

upă ce l-am însoțit pe Sfântul Petru la Școala credinței, vă propun ca în acest număr al revistei noastre, să privim la Sfântul Paul, Apostol prin chemare și Apostol prin voința lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că toată știința sa teologică și pastorală se datorează iubirii sale față de Sfântul Paul și faptului că săptămânal citea Scrisorile Apostolului Neamurilor. Pe Drumul Damascului, la începutul anilor 30, Saul – după cum el însuși mărturisește – a fost „cucerit de Cristos Isus” (Fil 3,12). În timp ce Luca relatează faptul cu multe detalii – cum l-a atins lumina Celui Înviat și cum i-a schimbat întreaga viață –, Paul, în Scrisorile sale, vorbește mai ales despre revelarea și chemarea rezultate din întâlnirea lui cu Cel Înviat. De fapt, se va identifica în mod explicit ca Apostol prin chemare și Apostol prin voința lui Dumnezeu pentru a sublinia faptul că această convertire a lui este rodul unei intervenții divine, al unui neașteptat har de la Dumnezeu. Și, din acel moment, toate energiile sale au fost puse doar în slujba lui Isus Cristos și a Evangheliei sale, făcându-se „totul pentru toți” (1Cor 9,22), fără rezerve. De aici se desprind pentru noi două învățături importante. Prima: ceea ce contează este să-l punem în centrul vieții noastre pe Cristos, așa încât identitatea noastră să fie marcată în mod fundamental de întâlnirea și de unirea cu Cristos și Cuvântul său. A doua, este legată de zelul care caracterizează apostolatul său. Simţind cât de urgentă este problema accesului neamurilor (a păgânilor) la Dumnezeu – care în Isus Cristos răstignit și înviat oferă mântuirea tuturor oamenilor, fără excepție – s-a oferit pe sine vestirii Evangheliei, adică vestirii harului prin care omul avea să se împace cu Dumnezeu, cu sine și cu ceilalți. Punctul de plecare în călătoriile sale a fost Biserica din Antiohia Siriei, acolo unde Evanghelia le este vestită pentru prima oară grecilor și unde apare și numele de creștini. Înainte de convertirea sa, Paul nu era un om care trăia departe de Dumnezeu și de Legea sa; dimpotrivă, respecta Legea aproape până la fanatism. După convertire, însă, își dă seama că prin zelul său pentru Legea veche, încerca să se zidească pe sine, propria dreptate. Și-a dat seama că era absolut necesară o nouă orientare. „Și ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și s-a dat pentru mine” (Gal 2,20). Așadar, Paul nu mai trăiește pentru sine, pentru propria dreptate. Trăiește din Cristos și cu Cristos, dându-se pe sine însuși, fără a se mai căuta și fără a se mai clădi pe sine însuși. Aceasta este noua dreptate, noua orientare dată nouă

de Domnul. În fața Crucii lui Cristos – expresie supremă a iubirii sale – nimeni nu se mai poate lăuda pe sine sau propria dreptate. „În ceea ce mă privește, departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât în Crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, iar eu pentru lume” (Gal 6,14). Iată identitatea ucenicului în viziunea Sfântului Paul: de a nu se căuta pe sine, ci de a-l primi pe Cristos în propria viață și de a se dărui Lui. Apostolul ajunge chiar să identifice suferințele noastre drept „pătimirile lui Cristos în noi” (2Cor 1,5), astfel încât noi „pretutindeni purtăm în trupul nostru moartea lui Isus, ca să se arate și viața lui Isus în trupul nostru” (2Cor 4,10). Toate acestea trebuie să le realizăm în viața noastră de zi cu zi, urmând exemplul Sfântului Paul. Pe de altă parte, credința trebuie să ne mențină într-o constantă atitudine de umilință în fața lui Dumnezeu, ba chiar de adorație și laudă. Pentru că, de fapt, ceea ce suntem, suntem datorită harului. Nu aș vrea să ne despărțim de Sfântul Paul fără să luăm în considerare unul dintre aspectele decisive ale activității sale, și anume realitatea Bisericii. Istoria ne demonstrează că la Isus se ajunge în mod normal trecând prin Biserică! Într-un anumit sens, acest lucru s-a întâmplat și în viața lui Paul, care a întâlnit mai întâi Biserica și apoi pe Isus. Această întâlnire însă, în cazul lui, nu a fost una rodnică, nu a dus la adeziune, ci dimpotrivă, la o puternică aversiune. Pe drumul Damascului, Cristos i-a spus lui Paul: „Saule, Saule, pentru ce mă prigonești?” (Fap 9,4). Pentru că persecutând Biserica, îl persecuta pe Cristos. Iar în momentul convertirii sale, Saul s-a convertit în același timp la Cristos și la Biserică. În Scrisorile sale, Sfântul Paul ne face cunoscută învățătura sa cu privire la Biserică. Ne este cunoscută frumoasa definiție pe care o dă Bisericii, de Trup al lui Cristos, expresie pe care nu o regăsim la alți autori creștini din primele veacuri (cf. 1Cor 12,27). Această definiție surprinzătoare este profund înrădăcinată în Sacramentul Euharistiei: „Pentru că este o singură pâine, noi, cei mulți, suntem un singur trup” (1Cor 10,17). În aceeași Euharistie Cristos ne dă ca hrană trupul său și ne face să devenim trupul său! „Voi sunteți una în Cristos Isus” (Gal 3,28). Astfel, Sfântul Paul ne face să înțelegem că există nu doar o apartenență a Bisericii la Cristos, ci și o anumită formă de identificare a Bisericii cu Cristos însuși. Și tocmai de aici derivă măreția și noblețea Bisericii, adică a noastră, a tuturor celor care facem parte din ea și care suntem astfel mădulare ale lui Cristos, ca o prelungire a prezenței sale în lume. Actualitatea Creștină iulie 2014

Eveniment În fața credinței lui Paul, a iubirii lui față de Cristos și a pasiunii cu care a anunțat Evanghelia, ne putem întreba și noi: Cine este Cristos pentru mine? Este el, ca și pentru Paul, Cel Viu? Trăiesc eu cu El și pentru El? Sfântul Paul, ca de altfel fiecare om, a avut limitele sale omenești, și tocmai acest lucru ne poate fi de ajutor. Să ne analizăm, așadar,

fiecare și să ne lăsăm transformați de Cristos, așa încât să putem spune împreună cu Apostolul: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine”. PS Cornel DAMIAN Episcop auxiliar de București

Noi preoți pentru Arhidieceza de București

ineri, 27 iunie 2014, în sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus, în Catedrala „Sfântul Iosif ” din Bucureşti, diaconii Ciprian Matei și Daniel Ioniță au fost sfințiți preoți prin impunerea mâinilor ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti. Preoții nou sfințiți vor sluji în Arhidieceza de București. Ceilalți 29 de colegi ai lor, au fost sfințiți pe 24 iunie, în solemnitatea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, din Iași. În duminicile care au urmat evenimentului, ei au celebrat Prima Sfântă Liturghie în localitățile natale: Pr. Ciprian Matei a celebrat prima Sfântă Liturghie în biserica „Înălţarea Sfintei Cruci”, din Bacău (duminică, 29 iunie); Pr. Daniel Ioniţă a celebrat prima Sfântă Liturghie în biserica „Înălţarea Sfintei Cruci”, din Ploscuţeni - Vrancea (duminică, 6 iulie). La început de drum, preoților nou sfințiți le-am solicitat câteva gânduri: „Am trăit hirotonirea sacerdotală plin de bucurie şi cu mare emoţie. Acest har extraordinar, la sfârșitul celor unsprezece ani de Seminar, l-am trăit aproape ca pe un vis. Deşi eram conştient de tot ce se întâmplă, totul mi se părea ireal. Cu toate acestea, la momentul Prefacerii, când şi prin mâinile mele pâinea şi vinul au devenit Trupul şi Sângele lui Cristos, totul părea natural, bine cunoscut, ca şi cum aş fi făcut lucrul acesta toată viaţa. Mi-a fost greu să conştientizez că începând din momentul hirotonirii sunt preot, sunt preot pe vecie. Emoţiile trăite nu se pot descrie în cuvinte; ceea ce pot spune este că pentru mine a fost cea mai frumoasă zi din viaţă” (Pr. Ciprian Matei). Actualitatea Creștină iulie 2014

«„Iată-l pe alesul meu, slujitorul meu pe care îl sprijin” (Is 43,1). Nu este o bucurie mai mare decât aceea de a te şti ales, pus deoparte. Nu de puţine ori mă întrebam ce a văzut Dumnezeu la mine că m-a chemat să-l slujesc, să fiu preotul lui Cristos, să fiu de acum încolo cel prin mâinile căruia Cristos se dăruieşte celorlalţi credincioşi. În ziua în care am fost hirotonit am primit un dar foarte mare, un dar care nu este vizibil în exterior, un dar pe care nu îl păstrez doar pentru mine, pentru că prin sacramentul Preoţiei am intrat într-o mare familie de care trebuie să am grijă şi care ştiu că va avea grijă de mine. În cadrul Sfintei Liturghii de hirotonire au fost foarte multe momente în care am simţit cum lucrează harul lui Dumnezeu. De acum încolo, încep un drum nou, o altă viaţă, dar care nu mai este viaţa mea. Vreau să fiu un slujitor al lui Dumnezeu, să depind doar de harurile sale, să lucrez doar pentru El şi pentru Biserica sa» (Pr. Daniel Ioniţă). Pe preoții nou sfințiți, dar și pe toți preoții noștri, îi însoțim cu rugăciunea noastră pentru a fi preoți după Inima lui Isus! arcb.ro

Biserică și societate

Lisabona (CCEE):

Comunicarea despre familie Întâlnirea purtătorilor de cuvânt și a referenților de presă ai Conferințelor episcopale din Europa Lisabona, 11-14 iunie 2014

inodul despre familie din luna octombire 2014 de la Vatican a fost tema centrală a întâlnirii purtătorilor de cuvânt și referenților de presă ai Conferințelor episocopale din Europa. Întâlnirea, organizată de Consiliul Conferințelor Episcopale din Europa (CCEE), a avut loc la Lisabona (Portugalia) între 11 și 14 iunie 2014. Alături de cei circa cincizeci de participanți, au fost prezenți Cardinalul Lorenzo Baldisseri, Secretarul General al Sinodului Episcopilor, și părintele Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun. Din partea Conferinței episcopilor din România, a participat părintele Francisc Doboș, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București. Atât Papa Francisc cât și mass media privesc cu interes și au mari așteptări de la dezbaterile viitoare ale episcopilor despre situația familiei creștine în contextul actual: familii solide, dar și familii separate, soți divorțați și recăsătoriți civil, lipsa catehezei, frecventarea redusă a sacramentelor, transmiterea credinței noilor generații, presiunea mișcărilor homosexuale asupra legii naturale despre familie și despre copii. Acestea sunt doar câteva aspecte care vor fi abordate de Sinodul episcopilor. Mass-media va fi interesată de toate aceste teme. De aici rezultă și nevoia pentru comunicatorii bisericii de a fi buni informatori și interlocutori cu presa pe marginea acestor subiecte. Sinodul despre familie are câteva etape. Prima etapă a fost chestionarul distribuit conferințelor episcopale pentru adunarea de informații referitoare la starea actuală a familiei creștine și la provocările la care este supusă în contextul social și cultural actual. A doua etapă este elaborarea unui document de muncă (Instrumentum laboris), la sfârșitul lunii iunie 2014, ca rezultat al chestionarului. Instrumentum laboris va sta la

baza discuțiilor episcopilor ce se vor reuni în Sinod, între 5 și 19 octombrie 2014. Concluziile Sinodului despre familie vor fi prezentate în anul 2015. Comunicatorii bisericii din Europa au analizat împreună toate aceste aspecte și modalitățile prin care vor trebui să transmită către mass-media și opinia publică informații referitoare la dezbaterile episcopilor reuniți în sinod. Va fi de datoria lor să facă în așa fel ca atenția mass-mediei să nu se oprească, spre exemplu, doar la problema soților divorțați și recăsătoriți civil sau doar la provocările provenite din sfera mișcărilor homosexuale. Familia este izvor nesecat de viață nouă. Purtătorii de cuvânt, împreună cu toți cei implicați în comunicarea Bisericii, vor trebui să transmită opiniei publice toată această bogăție alături de provocările, pericolele și oportunitățile familiei creștine. În cadrul aceleiași întâlniri, participanții au analizat și „fenomenul mediatic” al Papei Francisc, înțeles ca un comunicator global. Este evident locul central pe care îl ocupă cuvintele, dar mai ales gesturile papei în mass-media, dar și pe rețelele de socializare. Comunicarea papei nu ține de o strategie mediatică. Cuvintele și gesturile Sfântului Părinte au îndepărtat multe bariere și l-au apropiat foarte mult de inima oamenilor, dar și de inima jurnaliștilor care nu contenesc să scrie despre el. Provocarea pentru purtătorii de cuvânt ai Bisericii este aceea de a îngloba toate aceste cuvinte și gesturi providențiale și carismatice ale Papei în viața Bisericii, pentru a evita pericolul ca figura lui să cadă în cultul personalității. Pr. Francisc DOBOȘ purtător de cuvânt ARCB

Actualitatea Creștină iulie 2014

Din viața Arhidiecezei

Procesiunea cu Preasfântul Sacrament pe străzile Bucureştiului

Procesiune cu Preasfântul Sacrament, pe străzile Bucureștiului

devăr, vă spun: dacă nu mâncaţi trupul Fiul Omului și nu beți sângele lui, nu veți avea viață în voi. Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu are viață veşnică şi eu îl voi învia în ziua de apoi. (In 6, 53-56) Aceste cuvinte pe care Isus le-a adresat mulţimii la Cafarnaum, pe malul Tiberiadei, au răsunat în inimile preoţilor, persoanelor consacrate, ministranţilor, credincioşilor şi tuturor copiilor participanţi la Sfânta Liturghie ce a avut loc, duminică, 22 iunie 2014, după procesiunea cu Preasfântul Sacrament pe străzile Bucureştiului.

Începând cu orele 16.00, Preasfântul Sacrament a fost purtat pe străzile Bucureştiului, începând de la Biserica Italiană până la Catedrala Sfântul Iosif, mai întâi de către ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, şi apoi de alţi preoţi. Procesiunea a avut în frunte crucea procesională, purtată de către ministranţi, urmată de copii, care au presărat petale de flori înaintea Sfintei Taine, apoi preoţii, persoanele consacrate, baldachinul care a adăpostit Preasfântul Sacrament și credincioşii. Pe tot parcursul procesiunii întreaga adunare s-a rugat şi a intonat cântece dedicate preamăririi Preasfântului Sacrament, totul într-o atmosferă deosebită de sărbătoare şi adoraţie. După purtarea Sfintei Taine în procesiune, a urmat Sfânta Liturghie prezidată de Păstorul Arhidiecezei de Bucureşti, ÎPS Ioan Robu, în Catedrala Sfântul Iosif. La omilie, Arhiepiscopul a subliniat cât de importantă este apropierea fiecărui credincios de Trupul şi Sângele Domnului şi i-a îndemnat pe cei prezenţi să participe frecvent şi cu drag la primirea Sfintei Euharistii. La sfârşitul Sfintei Liturghii, ÎPS Ioan Robu i-a îndemnat pe cei prezenţi să nu ezite să viziteze Preasfâtul Sacrament, ori de câte ori trec pe lângă o biserică. Gema VLAD

Vara împreună la AMD - 2014

n perioada 21-27 iunie, în Parohia romano-catolică „Adormirea Maicii Domnului” (AMD) din București, a avut loc „Vara Împreună 2014”, anul acesta reunind 100 de copii. Pentru copiii din cartierul Drumul Taberei, „Vara Împreună” a început în anul 1996, la inițiativa părintelui Dominic Hîrja, pe vremea aceea vicar în Catedrala Sf. Iosif, astăzi paroh la AMD, ca o activitate a copiilor, prin care aceștia să se apropie mai mult de Dumnezeu prin jocuri, scenete, cateheză, activități manuale, muzică. Activitatea a fost un succes, și în felul acesta tradiția s-a păstrat an de an până astăzi, când iată-ne ajunși, cu ajutorul Domnului, la a XIX-a ediție. Copiii de ieri sunt animatorii de astăzi. Anul acesta, zilnic, s-au bucurat de câte o parte din sceneta Kung fu Panda, scenetă care le-a fost prezentată de către tinerii animatori. Au urmărit subiectul piesei pe parcursul celor 7 zile, au tras învățăminte cu privire la comportamentul ursulețului și au participat activ la discuțiile inițiate de animatori pe marginea piesei. Conform modelului din piesă, copiii au fost împărțiți în patru grupe: cocorii, maimuțele, tigrii și viperele. Fiecare grupă a avut un steag și un slogan care era repetat de mai multe ori pe zi. Și astfel, întreaga activitate s-a desfășurat sub forma unei competiții între cele patru echipe. Apoi s-au jucat, au cântat, și-au dezvoltat abilitățile practice și s-au rugat, făcând totul împreună, în echipă. Actualitatea Creștină iulie 2014

„Vara împreună” - Parohia Adormirea Maicii Domnului (București)

Felicitări tinerilor animatori, tineri care au știut să dăruiască din timpul lor, din preocupările lor, din cunoștințele și iubirea lor acestor copii, pe care i-au îndrumat cu dragoste și dăruire pe parcursul orelor petrecute împreună. Sperăm să le fie modele și pe mai departe! Cu dorința ca tot ceea ce s-a întâmplat în această săptămână să rămână în sufletele copiilor drept călăuză în continuare, le dorim să nu uite că în tot ceea ce facem în viață Dumnezeu ne este alături! Izabella TILEA

Din viața Arhidiecezei

Conferinţa Istorie şi tradiţii din Cioplea

n data de 22 iunie 2014, după Liturghia de seară, de la ora 18.00, a avut loc în Parohia Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină”- Cioplea din Bucureşti a doua conferinţă din seria prezentărilor lunare dedicate „Istoriei şi tradiţiilor din Cioplea”, denumită: „Vicariatul Apostolic al Valahiei, misionarismul catolic şi înfiinţarea satului Cioplea”. În cadrul prezentării au fost punctate evenimentele esenţiale ale administrării Vicariatului Apostolic al Valahiei de către minorii observanţi, pe fondul presiunilor exercitate de protestantism, a sectei de pavlicheni care îmbrăţişează cu greutate credinţa Bisericii Romei, precum şi a deselor incursiuni ale Imperiului Otoman, care nu lasă populaţia catolică să îşi exercite liber credinţa şi tradiţiile în Bulgaria. Pe acest fond au fost menţionate evenimentele care au precedat mutarea populaţiei catolice din Bulgaria în Valahia. [...]

Conferința Istorie și tradiții (Cioplea)

Seria de conferinţe lunare dedicate „Istoriei şi tradiţiilor din Cioplea” va continua cu noi episoade care vor aduce la lumină istoria acestei comunităţi catolice, leagănul catolicismului din Valahia, a cărei istorie trebuie cunoscută şi de generaţiile prezente şi viitoare. Marius OANŢĂ

Motru – hramul comunității

âmbătă, 21 iunie, s-a celebrat la Motru Sfânta Liturghie de hram a bisericii Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Au fost prezenți la acest eveniment majoritatea preoţilor din Decanatul de Craiova şi peste o sută de credincioşi. De această dată, celebrant principal a fost părintele Herciu Aurelian. La predică, părintele Vacaru Claudiu a subliniat bucuria pe care a adus-o poporului naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, mai ales că el a fost chemat de Dumnezeu să fie Înaintemergătorul lui Cristos. Părintele a amintit faptul că fiecare copil este un dar din partea lui Dumnezeu şi un motiv de bucurie pentru toţi cei din jurul lui. Familia şi comunitatea au rolul de a-l ajuta pe copil să-şi descopere chemarea pe care a primit-o din partea lui Dumnezeu şi să răspundă pozitiv la această chemare. „Copil preaiubit al lui Dumnezeu” este prenumele care se poate asocia oricărei persoane indiferent de numele pe care-l poartă. Părintele a dat şi o pildă care a subliniat ideea că nu trebuie să uităm să-i mulţumim lui Dumnzeu pentru binefacerile primite. Facem acest lucru

Biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul - Motru

mai ales participând la Sfânta Liturghie duminicală, pentru că Euharistia înseamnă mulţumire adusă lui Dumnezeu. Pentru a fi în ton cu ideea de la predică, dar şi cu cântecul de la Împărtăşanie ( Cum să-ţi mulţumesc pentru atâta iubire), la finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Balint Iosif a mulţumit Bunului Dumnezeu pentru Jertfa Sfintei Liturghii, pentru rămânerea lui Isus Euharisticul în tabernacolele bisericilor, tuturor celor care au participat și celor care au ajutat la buna pregătire a evenimentului. Pr. Iosif BALINT

Prima Sfântă Împărtășanie – Catedrala Sfântul Iosif

u mare bucurie şi cu vizibilă emoţie, pe data de 15 iunie 2014, la Liturghia de la ora 9, 22 de copii din parohia Catedralei Sfântul Iosif, l-au primit pentru prima dată pe Isus Euharisticul în inimile lor. Sărbătoarea a fost o încununare a unui drum de formare de un an, uneori mai dificil, dar care a adus mari satisfacţii atât copiilor, cât şi formatorilor. Ceremonia a început în faţa catedralei, cu binecuvântarea copiilor, care apoi au intrat în procesiune în biserică. Copiii au participat şi ei activ la Sfânta Liturghie, cântând, citind lecturile şi rugăciunea credincioşilor. După predică, a urmat aceeaşi profesiune de credinţă de la Botez, pe care

acum copiii au făcut-o pe deplin conştienţi, ei înşişi, nu părinţii sau naşii. Momentul mult aşteptat, primirea Sfintei Împărtăşanii, i-a marcat vizibil pe copii, care îşi vor aminti cu siguranţă aceste clipe sublime pentru tot restul vieţii lor. Şi pentru ca bucuria copiilor să fie deplină, după Sfânta Liturghie, a urmat o mică petrecere la subsolul catedralei, moment de comuniune şi de împărtăşire a emoţiilor, de cunoaştere reciprocă între rudele şi apropiaţii familiilor copiilor. Reuşita acestei zile a depins mult de asidua pregătire de dinainte. Mulțumim în acest sens surorilor din Congregația Actualitatea Creștină iulie 2014

Din viața Arhidiecezei Maria Bambina şi tuturor celor care s-au implicat într-un fel sau altul în pregătirea acestei zile. Felicităm părinţii pentru alegerea de a-i lăsa pe copii să facă un pas important în credinţa lor, iar copiilor le

urăm o relaţie din ce în ce mai profundă şi frumoasă cu Isus Euharisticul. Pr. Gabriel ANGHEL

Bucureşti (Bărăţia): Celebrare dedicată Fericitului Anton Durcovici

n sărbătoarea Preasfintei Treimi, duminică, 15 iunie 2014, a avut loc, la biserica Bărăţia, din Bucureşti, o celebrare specială dedicată Fericitului Anton Durcovici, episcop martir. Sfânta Liturghie a fost prezidată de parohul locului, pr. Eugen Bortoş. Predica a fost ţinută de părintele Emil Moraru, care a amintit motivul celebrării în acest lăcaş de cult, şi anume că multe dintre activităţi, preotul Anton Durcovici le-a desfăşurat pe lângă biserica „Bărăţia”. Amintim câteva dintre ele. - Ca prefect al Seminarului „Sfântul Duh”, Anton Durcovici era mereu alături de seminarişti la momentele liturgice importante care aveau loc în această biserică, cum erau, de exemplu, Requiemurile pontificale sau Liturghiile prezidate de însuşi Arhiepiscopul Raymund Netzhammer. - Fiind direct implicat în problemele educative ale Arhidiecezei, Anton Durcovici a vizitat de multe ori biserica şi şcolile de la „Bărăţia” pentru a obţine autorizaţiile de funcţionare. - La 21 august 1920, preotul Anton Durcovici primeşte alte numiri importante din partea Arhiepiscopului Raymund Netzhammer: director al Convictului „Sfântul Andrei”, rector al capelelor şcolilor catolice arhiepiscopale din Bucureşti, precum şi oficiul de predicator la biserica Sancta Maria Gratiarum (Bărăția) din Bucureşti - Multe dintre asociaţiile de laici coordonate sau care îl aveau ca spiritual pe părintele Anton Durcovici (Congregaţia Mariană a Bărbaţilor şi Tinerilor, Asociaţia

Sfânta Liturghie dedicată Fericitului Anton Durcovici - Parohia Sfânta Maria a Harurilor (Bărăția)

„Mamele Creştine”, Ordinul Terţiarelor „Sfântului Francisc”, Acţiunea Catolică, Asociaţia „Fiicele Mariei”, Societatea pentru confecţionarea odăjdiilor bisericeşti) şi-au desfăşurat activitatea în Parohia „Bărăţia”, într-o sală pusă la dispoziţie de călugăriţele din Institutul „Sfânta Maria” sau în sălile viitorului Salon „Tomis”. Unele Liturghii ale acestor grupări de laici se celebrau în biserica Sancta Maria Gratiarum. Biserica „Bărăţia” a fost pentru Fericitul Anton Durcovici unul dintre cele mai frecventate lăcaşuri de cult din Bucureşti, precum şi un spaţiu în care şi-a desfăşurat mulţi ani de formare şi activitate. Cu siguranţă, experienţele trăite aici l-au ajutat în maturizarea umană şi spirituală, ceea ce l-a condus spre moartea martirică, în ziua de 10 decembrie 1951, în temniţa din Sighetu Marmaţiei. Pr. dr. Emil MORARU

Urziceni (Ialomița): Sfinţirea Bisericii „Sfântul Anton de Padova”

Sfințirea bisericii „Sfântul Anton de Padova” din Urziceni

Actualitatea Creștină iulie 2014

n viaţa fiecărei comunități există momente de har. Pentru comunitatea credincioşilor din Urziceni, ziua de sâmbătă, 14 iunie 2014, va rămâne memorabilă, deoarece după ani de aşteptare, au avut marea bucurie de a participa la sfinţirea bisericii comunității lor, dedicată Sfântului Anton de Padova. La această celebrare, au răspuns invitaţiei ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, Pr. Leon Budău, Custode al Fraţilor Capucini din România, Pr. Ovidiu Dancă, delegat din partea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcop de Slobozia şi Călăraşi, dl Cristea Nicolaie, viceprimar al Municipiului Urziceni, preoţi şi invitaţi. În cadrul Sfintei Liturghii, ÎPS Ioan Robu a sfințit noul lăcaș de cult și a consacrat altarul, în care au fost așezate relicvele Fericitului Ieremia Valahul, ale Sfântului Anton Ioan Farina și ale Sfintei Maria Bertilla. La omilie, ÎPS Ioan Robu a subliniat importanţa omului sărac sufleteşte, care se apropie de Dumnezeu în

Din viața Arhidiecezei Casa Domnului şi găseşte apa harului dumnezeiesc, care acoperă păcatele, căci în jurul altarului, se comemorează memorialul Paştelui, care redobândește omului demnitatea de fiu al lui Dumnezeu. Cu mare recunoştinţă, enoriaşii au adus mulţumire lui Dumnezeu pentru că după mulţi ani de stagnare a lucrărilor de construcţie, cu speranţe şi rugăciuni, au văzut biserica din comunitatea lor terminată, sfinţită şi consacrată. În încheierea sărbătorii, am adus mulţumiri lui Dumnezeu pentru această comunitate, care şi-a păstrat credinţa în momentele dificile de încercare şi au perseverat în ridicarea acestui lăcaş de cult, de care comunitatea avea atâta nevoie. De asemenea, am subliniat grija şi deschiderea pe care a avut-o comunitatea din Urziceni pentru toţi păstorii ei. Biserica „Sfântul Anton de Padova” va avea cu siguranţă un loc aparte, atât în patrimoniul cultural al comunităţii,

dar mai ales în patrimoniul spiritual al fiecărui credincios din Urziceni. Dumnezeu să binecuvânteze munca şi truda celor ce au contribuit la ridicarea Casei Domnului din Urziceni! Pr. Romeo HORVAT Administrator parohial al Parohiei „Sf. Anton de Padova”, Urziceni Din 1981 până în 1990, catolicii din Urziceni au fost păstoriţi de către Pr. Ioan Ciuraru, care venea de la Buzău. Sfintele Sacramente erau celebrate la început în casele enoriașilor, iar mai apoi, într-o casă cumpărată și amenajată în capelă. Parohia a fost înfiinţată prin decret arhiepiscopal, la 8 august 1990. Lucrările de construire a bisericii au început în 2005, fiind finalizate în 2014. Din 1 august 2012, comunitatea este păstorită de Pr. Romeo Horvat, în calitate de administrator parohial. Comunitatea numără acum 30 de familii, cu 70 de persoane.

Câmpina - parohia în sărbătoare

entru comunitatea romano-catolică din Câmpina, ziua de 13 iunie este întotdeauna prilej de bucurie. Este sărbătoarea Sfântului Anton de Padova, patronul bisericii. Anul acesta, celebrarea a fost un prilej de manifestare a comuniunii care ne leagă pe toţi cei care aparţinem comunității noastre: enoriaşi din Câmpina, Breaza, Filipeşti, Băneşti, Cornu, adulţi, vârstnici şi mulţi, foarte mulţi copii. O noutate salutată cu multă simpatie a fost participarea la Liturghie a tuturor copiilor de la Casa Speranţei, însoţiţi de surorile iosefine şi de o parte din personalul auxiliar. Iniţiativa aparţine părintelui paroh, Claudiu Cojan, care a adus un suflu proaspăt în Biserică încă de la începutul pastoraţiei în comunitatea noastră. Este pentru prima dată când aceşti copii sunt integraţi în parohie. Acești copii participă efectiv la Sfânta Liturghie, unii cântă în cor în fiecare duminică şi de sărbători, alţii sunt ministranţi, iar la hram, au fost lectori ai Cuvântului lui Dumnezeu şi purtători ai invocaţiilor de la Rugăciunea credincioșilor. Preasfințitul Cornel Damian, Episcop auxiliar de București,

Parohia Sfântul Anton de Padova (Câmpina)

alături de alţi şase preoţi, a celebrat Liturghia solemnă, urmată de binecuvântarea copiilor şi a crinilor. Toți cei prezenți i-au mulţumit lui Dumnezeu pentru belşugul de haruri pe care Tatăl Ceresc îl revarsă, precum şi Sfântului Anton, care poartă rugăciunile la cer, în ajutorul credincioşilor. Mălina DUMITRU

Zi de sărbătoare

n ziua de 13 iunie 2014, la Sfânta Liturghie de la ora 18:00, comunitatea Parohiei Sfânta Elena din București și-a adus aminte cu drag de cel care, chiar dacă pentru puțin timp, a fost administrator parohial al Bisericii Sfânta Elena. Atunci se ruga pentru noi de aici, de pe pământ; acum, face același lucru, dar de sus, din ceruri. Îți mulțumim, Fericite Anton Durcovici, pentru toate harurile pe care le mijlocești de la Tatăl Ceresc pentru noi. Fericite Anton Durcovici, roagă-te pentru noi! Daniela HĂLĂNDUȚ

Parohia Sfânta Elena (București)

Actualitatea Creștină iulie 2014

Din viața Arhidiecezei

București: Întâlnirea medicilor catolici

ei care am reușit să participăm sâmbătă, 7 iunie a.c., la întâlnirea cadrelor medicale din București cu tema „Medicul pe urmele Samariteanului Milostiv”, am avut multe motive de bucurie: participarea împreună la Sfânta Liturghie, în capela Comunității Sf. Ioan, apoi meditația Pr. Emil Moraru despre suferință și modul în care ne raportăm la ea. „Nu se poate trăi fără suferință – spunea părintele –, nu se poate suferi fără speranță, nu se poate spera fără a ne deschide; suferința este un apel la împărtășire și solidaritate”. Apoi am pus în comun gândurile, dorințele și proiectele legate de Asociația Medicilor Catolici București (AMCB). Întâlnirea s-a încheiat cu prânzul oferit de călugării comunităţii, un alt prilej de împărtăşire a bucuriei de a fi împreună.

Asociaţia Medicilor Catolici Bucureşti, reorganizată la începutul acestui an, are ca scop lupta pentru apărarea vieţii umane de la concepţie până la moartea naturală, a demnităţii şi a valorilor acesteia. Asociaţia se doreşte a fi o voce, un forum de dezbatere pentru factorii de decizie în vederea apărării vieţii în societatea noastră, contribuind la educarea societăţii în spiritul unui respect profund pentru viaţă, în conformitate cu legile morale naturale şi creştine. Pentru a veni în întâmpinarea celor interesaţi de activitatea noastră, ne-am propus să facem în cursul acestui an, vizite în parohiile catolice din Bucureşti pentru a ne cunoaşte. dr. Maria DUNCA-MOISIN, președinte AMCB

Drobeta Turnu-Severin: Veghe de Rusalii

a îndemnul părintelui paroh Valerian Dumea, un grup de tineri din Parohia Sfânta Fecioară Neprihănit Zămislită, din Drobeta Turnu-Severin, a organizat în seara de sâmbătă, 7 iunie a.c., o veghe de rugăciune ca pregătire pentru Sărbătoarea Rusaliilor. La momentul de rugăciune au participat tineri din parohie, surori din congregația „Fiicele Inimii Preasfinte a lui Isus” și credincioși din comunitatea de pe malul Dunării. Alternând cântul cu rugăciunea, tinerii au reflectat asupra darurilor Duhului Sfânt, pe care le-au reprezentat simbolic sub forma unor porumbei așezați în fața altarului, și l-au invocat pe Mângâietorul asupra lor și a comunității lor. La final, toți cei prezenți au primit un bilețel pe care

Reprezentare simbolică a celor șapte daruri ale Duhului Sfânt, realizată de tinerii din Parohia Sfânta Fecioară Neprihănit Zămislită (Drobeta Turnu-Severin)

era scris unul dintre cele șapte daruri, cu invitația ca fiecare să cultive într-un mod mai deosebit acel dar, pentru a da roade cât mai bogate în viața de credință. Corina, Valentina și Tania

Ilfov (Chitila): Prima Sfântă Împărtășanie în Parohia Fericitul Ieremia Valahul

iua de 1 iunie a fost, în acest an, o dublă sărbătoare pentru 8 copii (6 fete și 2 băieți) din Parohia „Fericitul Ieremia Valahul”, din orașul Chitila (Ilfov): în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 10:30, celebrată de către Pr. paroh Ciprian Mărtișcă, l-au primit pentru prima oară pe Isus sub chipul pâinii și al vinului. La bucuria și emoția lor au participat părinții, rudele, prietenii și întreaga comunitate. După luni de pregătire, copiii au făcut prima spovadă, care i-a ajutat să fie conștienți de marele dar pe care urmau să-l primească. Întreaga celebrare a fost animată de către cei 8 copii prin citirea lecturilor, cântarea psalmului și a cântecelor din cadrul Sfintei Liturghii, prin participarea la rugăciunea credincioșilor și la oferirea darurilor. La sfârșitul celebrării, au și recitat o frumoasă poezie. După predică, copiii, cu lumânări în mâini, au reînnoit făgăduințele de la Botez și au făcut profesiunea de credință. Momentul central a fost cel al împărtășirii cu trupul și sângele lui Cristos. Întreaga comunitate i-a însoțit cu rugăciunea în Actualitatea Creștină iulie 2014

Prima Sfântă Împărtășanie în Parohia Fericitul Ieremia Valahul (Chitila)

acest moment important al vieții lor de credință, iar părintele paroh le-a urat să-și păstreze mereu inima curată și să se spovedească și să se împărtășească des, ca să înainteze pe drumul vieții împreună cu Isus. Rodica Ștefania ONISEI

Din viața Arhidiecezei

Popești-Leordeni: Prima Sfântă Împărtășanie

uminică, 1 iunie a.c., Parohia Maria, Regina Sfântului Rozariu, din Popești-Leordeni (Ilfov), a fost în sărbătoare: 58 de copii l-au primit pentru prima dată pe Isus în Sfânta Euharistie. La sărbătoare au participat în număr mare părinții copiilor, rudele, prietenii și întreaga comunitate parohială. La predică, Pr. Fabian Măriuț, colaborator al parohiei, a subliniat importanța Euharistiei și a cinstirii zilei de duminică în viața familiei creștine, precum și rolul important pe care îl au părinții în viața de credință a copiilor lor. La sfârșitul Sfintei Liturghii, copiii și-au exprimat mulțumirea față de Isus și față de cei care i-au pregătit pentru acest moment important din viaţa lor de creştini. Pr.

Prima Sfântă Împărtășanie în Parohia Maria - Regina Sfântului Rozariu (Popești-Leordeni)

Ioan Solomon, parohul comunităţii, i-a îndemnat pe copii să păstreze întipărit în sufletul lor acest moment și le-a urat ca Prima Sfântă Împărtășanie să fie începutul unei relații frumoase de prietenie cu Isus Euharisticul. Pr. Vasile-Lucian IANUȘ

Giurgiu: Hramul bisericii Vizita Sfintei Fecioare Maria la Elisabeta

omunitatea romano-catolică din Giurgiu a avut bucuria, sâmbătă, 31 mai 2014, să celebreze hramul bisericii – Vizita Sfintei Fecioare Maria la verișoara sa Elisabeta. La Sfânta Liturghie, prezidată de PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, au participat credincioși din comunitate, dar și mulți pelerini. Cântările liturgice au fost animate de Corala Sfânta Elena din București. PS Cornel le-a mărturisit celor prezenți la celebrare că a venit la Giurgiu pe urmele Fericitului episcop martir Anton Durcovici, care a slujit în această comunitate în primii ani de preoție, pe când era preot vicar la Catedrala Sfântul Iosif din București. Totodată, Preasfinția Sa a amintit de testamentul spiritual al Fericitului Anton Durcovici: acela de a nu ne pierde identitatea catolică. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Pr. Ioan Solomon,

Hramul bisericii Vizita Sfintei Fecioare Maria la Elisabeta (Giurgiu)

parohul comunității romano-catolice din Popești-Leordeni (Ilfov). După Sfânta Liturghie, Pr. Mihai Dascălu, parohul comunității romano-catolice din Giurgiu, i-a invitat pe toți cei prezenți la o agapă frățească. (arcb.ro)

București (AMD): Prima Sfântă Împărtășanie

mai trecut un an și alți 33 de copii din Parohia romanocatolică Adormirea Maicii Domnului din București s-au apropiat pentru prima oară de Cristos în sacramentul Sfintei Împărtășanii. După ce s-au pregătit timp de un an de zile, aprofundând primele noțiuni din Catehism, vineri 30 mai 2014, cei 33 de micuți, plini de emoții, s-au prezentat la examen, urmând ca a doua zi, să facă prima spovadă din viața lor. Duminică dimineața, pe 1 iunie., curtea bisericii era plină: părinți, copii, bunici așteptau cu toții plini de nerăbdare. La Sfânta Liturghie, celebrată de părintele paroh Dominic Hîrja, cei mici au participat activ ca lectori, la invocațiuni și ofertoriu. Pe tot parcursul anului, copiii au fost sfătuiți să se pregătească temeinic pentru primirea Sfintei Împărtășanii și conștientizați că în Sfânta Împărtășanie, îl vor primi pe Cristos Însuși, Trup și Sânge, sub chipul pâinii și al vinului;

Prima Sfântă Împărtășanie în Parohia Adormirea Maicii Domnului (București)

să nu uite niciodată că tot ceea ce Domnul a sădit anul acesta în sufletele lor, aflate la început de drum, va rămâne pentru toată viața, și așa cum au învățat acum să se apropie de aceste sacramente așa o vor face și în continuare. În bucurie sau durere, în pace sau neliniște, în îndoială sau încredere, Cristos le va fi întotdeauna alături și să nu-L părăsească niciodată! Le dorim statornicie în credință pe drumul vieții! Izabella TILEA Actualitatea Creștină iulie 2014

Știri interne

BISERICA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA, GRECO-CATOLICĂ

Înscăunarea primului Episcop al Eparhiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti

e data de 30 august 2014 se va celebra instalarea canonică a Preasfinţiei Sale Preasfinţitul Mihai ca primul Episcop Eparh al noii Eparhii greco-catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti. Cu acest prilej, la orele 10.30 la Catedrala „Sfântul Vasile cel Mare”, Prefectul Congregaţiei Bisericilor Orientale de la Roma, Eminenţa Sa Cardinalul Leonardo Sandri, va prezida Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie pontificată de Preafericitul Părinte Cardinalul Lucian Mureşan, arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite, Greco-Catolice. Conform Codului Canoanelor Bisericilor Orientale şi a Dreptului particular al Bisericii Române Unite, înscăunarea canonică a noului Episcop Eparhial se înfăptuieşte în cadrul Sfintei Liturghii. Cu această ocazie, noul Episcop Eparh va primi din mâna Arhiepiscopului Major al Bisericii Române

Unite toiagul, mantia şi mandatul – prin citirea publică a scrisorii de prevedere canonică sub sigiliul Arhiepiscopiei Majore de la Blaj – de a păstori episcopia. Împreună cu clerul şi credincioşii greco-catolici din teritoriul Eparhiei PS Mihai Frățilă „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti, invităm pe toţi oamenii de bunăvoinţă să participe la bucuria noastră, uniţi în rugăciune şi credinţă, spre mai mare mărirea lui Dumnezeu şi spre binele sufletesc al neamului românesc. Pr. Liviu OŢOIU Protopopul greco-catolic al Bucureştilor (www.vicariatbucuresti.ro)

DIECEZA ROMANO-CATOLICĂ DE IAȘI

Dieceza de Iaşi - au fost sfinţiţi 29 de preoţi

n solemnitatea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul (marţi, 24 iunie 2014) au fost sfinţiţi întru Preoţie 29 de tineri: 14 de la Seminarul din Iaşi, 13 de la călugării franciscani conventuali, unul de la călugării franciscani capucini şi unul de la Congregaţia „Don Orione”. Acestora li se adăugă alţi trei: doi vor fi sfinţiţi la Bucureşti (vineri, 27 iunie) şi unul a fost sfinţit la Chişinău (17 aprilie). Liturghia a început la ora 11.00 printr-o procesiune de la catedrala veche. În cântarea animată de corul Seminarului candidaţii la Sfânta Preoţie au păşit în catedrala nouă. PS Petru Gherghel a prezidat Sfânta Liturghie. ÎPS Patrick Altham Kelly, Arhiepiscop emerit de Liverpool (Anglia), PS Anton Coşa, Episcop de Chişinău, PS Aurel Percă, superiori, profesori şi peste 240 de preoţi au concelebrat. Părinţi, rude şi prieteni ai candidaţilor au venit la sărbătoare, unii de la distanţe mari: Siret, Adjud, Piatra Neamţ, Ciucani. La predică, PS Petru Gherghel i-a invitat pe cei prezenţi să reflecteze asupra misiunii lui Ioan Botezătorul şi i-a îndemnat pe candidaţi să-l ia ca model pe Fericitul Anton Durcovici: `Am ţinut ca această consacrare să aibă loc şi să se Actualitatea Creștină iulie 2014

desfăşoare aici, în catedrala noastră, sub privirile episcopului Anton, martir şi martor şi el al lui Cristos, asemenea lui Ioan Botezătorul, aici, în atmosfera încă vie creată de ecoul declarării ca Fericit a marelui nostru păstor care îi cheamă pe toţi slujitori ai aceluiaşi popor, preoţi diecezani ori călugări, să fie cu toţii martori ai lui Cristos pentru timpurile noastre şi bine vestitori ai aceleiaşi evanghelii şi ai aceleaşi iubiri”. Cei prezenţi au urmărit cu interes momentele principale ale hirotonirii: prosternarea cu faţa la pământ, timp în care s-a cântat Litania tuturor sfinţilor, impunerea mâinilor şi rugăciunea de consacrare, îmbrăcarea hainelor preoţeşti, ungerea mâinilor cu ulei sfânt, înmânarea pâinii şi vinului, dăruirea păcii. După hirotonire, preoţii nou-sfinţiţi au urcat la altar pentru a celebra prima Sfântă Liturghie din viaţa lor. La finalul Liturghiei, după ce un reprezentant al lor a mulţumit lui Dumnezeu şi tuturor celor care au contribuit la formarea lor, cei 29 au dat binecuvântarea de preoți nou-sfinţiți. Pr. Cornel CADAR (www.ercis.ro)

Știri externe

Acord între Sfântul Scaun și Serbia privind învățământul superior

n acord bilateral, între Sfântul Scaun și Serbia, privind colaborarea în sfera învățământului superior, a fost semnat pe 27 iunie. Printr-un astfel de acord „sunt confirmate principiile și definite dispozițiile privitoare la o colaborare între cele două părți în domeniul învățământului superior”. Acordul prevede ca părțile „să se angajeze în favorizarea colaborării în domeniul învățământului superior și să promoveze contacte directe între instituții de acest fel. De

asemenea, părțile se angajează să uniformizeze chestiunile privitoare la recunoașterea reciprocă a titlurilor academice și a documentelor publice care atestă urmarea cursurilor învățământului superior”. Acordul a fost semnat în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Serbiei, din Belgrad, de Arhiepiscopul Dominique Mamberti, secretar pentru Raporturile cu Statele, și de Vicepreședintele guvernului și ministru al Afacerilor Externe, Ivica Dačić.

Papa și-a exprimat apropierea față de Bisericile Răsăritene

oi, 26 iunie, Papa i-a primit în audienţă pe participanţii la cea de-a 87-a Adunare Plenară a ROACO (Reuniunea Operelor de Ajutorare a Bisericilor Răsăritene), ocazie cu care a afirmat că îmbrăţişează toate Bisericile Răsăritene şi este aproape de credincioşii lor, ale căror lacrimi, temeri şi speranţe sunt ale Bisericii întregi. Pontiful a exprimat apropierea Bisericii Catolice faţă de fraţii din Siria şi Irak, împreună cu Episcopii şi preoţii lor,

și i-a încurajat pe participanţii la adunare să urmărească scopurile stabilite la ultima lor Sesiune Plenară, în special cele privind pregătirea tinerilor şi a formatorilor, şi să le unească cu interesul lor pentru familie, mai ales în vederea apropiatului Sinod pe această temă. Din țara noastră au participat PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, şi PS Claudiu Pop, Episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore de Făgăraş şi Alba Iulia.

„Excomunicarea” mafioţilor este o chemare la convertire

e 21 iunie, Sfântul Părinte a vizitat Dieceza de Cassano all’Ionio, în Calabria, profund afectată de gruparea cunoscută sub numele de ‘Ndrangheta. Aici au avut loc scene sângeroase în anii 1990 şi 2000. Papa a predicat în Sibari, spunând printre altele: „Când adorarea Domnului este înlocuită de adorarea banilor, se deschide calea spre păcat. Când cineva nu îl adoră pe Domnul, devine adorator al celui rău… Cei care în vieţile lor au luat acest drum al răului, precum mafioţii, nu sunt în comuniune cu Dumnezeu: ei sunt excomunicaţi!” Pr. Davide Cito, profesor de drept canonic şi drept comun la Universitatea Pontificală Santa Croce, a declarat că „Papa Francisc a zguduit conştiinţele, dat fiind că mulţi

mafioţi se pretind a fi creştini devotaţi”. Pr. Ciro Benedettini, vice-director al biroului de presă al Sfântului Scaun, a explicat: cuvintele Papei nu au fost un decret oficial, ci un mesaj către mafioţi că nu pot primi Sacramentele din cauza activităţilor lor. Pr. Ennio Stamile, preot paroh în Centraro, din Calabria, a fost de mai multe ori în vizorul grupării ‘Ndrangheta datorită angajamentului său împotriva crimei organizate. El a afirmat: „A fost pentru prima oară când un Papă a vorbit atât de direct despre această problemă”, fiind în linie cu cuvintele rostite de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea în Sicilia, în 1993.

Întâlnirea anuală a secretarilor generali ai Conferinţelor Episcopale din Europa

n perioada 19-22 iunie, s-a desfășurat la Strasbourg a XLII-a întâlnire anuală a secretarilor generali ai Conferinţelor Episcopale Europene, ediţie organizată de Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE) în colaborare cu Misiunea Permanentă a Sfântului Scaun pe lângă Consiliul Europei şi cu sprijinul Mons. Olivier Ribadeau-Dumas, secretarul general al Conferinţei Episcopale Franceze. Reprezentanţii Consiliului European au răspuns la o serie de întrebări ridicate de delegaţii Conferinţelor Episcopale, cum ar fi: formele de intoleranţă şi de discriminare care subminează dreptul la libertatea religioasă; importanţa

menţinerii dreptului la obiecţia de conştiinţă a medicilor sau a altor persoane care lucrează în domeniul sănătăţii cu privire la aspecte legate de bioetică şi de viaţa umană; dreptul de a apăra şi promova instituţia familiei bazată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie; lipsa posibilităţii de a oferi personalitate juridică Bisericii Catolice din Turcia; problema migraţiei şi a refugiaţilor. Întâlnirea s-a încheiat duminică, 22 iunie, cu celebrarea Sfintei Liturghii în Catedrala din Strasbourg, prezidată de Arhiepiscopul locului, Jean-Pierre Grallet, la care a participat un mare număr de credincioşi printre care mulţi eurodeputaţi, ambasadori şi oficiali ai Consiliului Europei. Actualitatea Creștină iulie 2014

Semnificații teologice

Ortologia în teologie Sfântul Vasile cel Mare despre Duhul Sfânt

ste nevoie să aplicăm o artă a exprimării corecte (o „ortologie“) atunci când vorbim despre credință? În luna care a trecut, am participat la mai multe sărbători legate de mistere ale credinței greu de exprimat în cuvinte: cea a Duhului Sfânt, despre a cărui purcedere — de la Tatăl și de la Fiul sau numai de la Tatăl — există divergențe de opinii între confesiunile creștine; Preasfânta Treime, adică Dumnezeu care este, în același timp, Unul, dar și Întreit; Trupul și Sângele Domnului, prezente sub aparența — palpabilă — a pâinii și a vinului; „Inima“ OmuluiDumnezeu, cu toate înțelesurile acestei expresii biblice. Din moment ce, oricum, Dumnezeu rămâne, în ultimă instanță, un mister, iar noi putem mai degrabă să spunem ce nu este El, decât ce este, are oare un rost să ne preocupăm de alegerea cuvintelor potrivite sau să intrăm în dispute referitoare la acestea? În primele veacuri creștine, Părinții Bisericii erau de părere că da: prin contribuția lor, marile Concilii au fixat o terminologie teologică. Cuvintele pe care le alegem pentru a vorbi despre misterele credinței arată modul în care ne raportăm la Dumnezeu. Astfel, în Antichitatea creștină, s-a discutat mult despre cum putem exprima corect misterul lui Dumnezeu Unic și Întreit și s-au căutat termeni în gândirea filosofică ce ar putea ajuta în acest sens, dar au fost multe ezitări: de pildă, s-a pus problema dacă este mai potrivit să spunem că în Dumnezeu este o singură „substanță“ și trei „forme“ sau, mai curând, că este o singură „esență“ și trei „ipostasuri“ („subiecți“)? Până la urmă, s-a fixat aceasta din urmă (o singură ousia și trei hypostaseis), dar nu fără lungi discuții și complicații. Până la afirmarea clară a dumnezeirii Duhului Sfânt la Conciliul de la Constantinopol (381), modul în care se formula rugăciunea doxologiei ținea de „partida“ de care aparțineau respectivii creștini: cei de orientare ariană se rugau „Slavă Tatălui, prin Fiul, întru Duhul Sfânt“; conjuncția „și“ era evitată, dat fiind că, exprimându-ne astfel, Fiul și Duhul sunt puși pe același plan cu Tatăl, deci Persoane divine, lucru contestat de această grupare. Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscop al Cezareii Capadociei și învățător al Bisericii (329-379), a dedicat un întreg tratat acestei probleme (De Spiritu Sancto). De remarcat însă că primele patru capitole ale acestei lucrări sunt dedicate oportunității discuției asupra amănuntelor terminologice în teologie. El subliniază puterea cuvintelor și importanța alegerii lor în exprimare, observând că două cuvinte simple, monosilabice, cum sunt „Da“ și „Nu“, în funcție de cum sunt folosite, pot face deosebirea dintre un martir și un apostat (cf. I, 2). Dacă așa stau lucrurile — continuă Părintele Bisericii — cu aceste cuvinte în cazul mărturisirii credinței, cu atât mai mult vor avea importanță cele pe care le folosim despre Dumnezeu. Actualitatea Creștină iulie 2014

Sfântul Vasile cel Mare (329-379)

Marele teolog face deosebire între modul în care este abordată terminologia în filosofia necreștină, în scrierile ereticilor și în Sfânta Scriptură. Făcându-se distincțiile necesare, se desprinde însă importanța terminologiei teologice și atenția ce-i trebuie acordată: „A nu trece cu ușurință peste limbajul teologic și strădania de a cerceta înțelesul ascuns al oricărei vorbe și silabe nu este a celor înceți în evlavie, ci a acelora care cunosc țelul chemării noastre. Nouă ni se propune să ne asemănăm lui Dumnezeu, pe cât este cu putință firii omului. Asemănarea, însă, nu este fără cunoaștere, și nici cunoașterea nu se dobândește fără învățătură. Începutul învățăturii este vorbirea; iar părțile vorbirii sunt silabele și cuvintele. De aceea, nu este fără rost cercetarea silabelor: chestiuni neînsemnate — li s-ar părea unora —, dar care nu pot fi trecute cu vederea. Dimpotrivă, tocmai pentru că adevărul este greu de surprins, trebuie să-l căutăm pretutindeni“ (ibid.). Dacă așa stau lucrurile, ar însemna atunci că cei care nu sunt familiarizați cu terminologia teologică de specialitate, n-ar avea acces la credință? Cum se pot explica astfel de lucruri, de pildă, unor copii? Trebuie oare să trecem cu vederea unele aspecte, pentru a nu complica lucrurile? Mai degrabă nu: astfel de mistere ale credinței trebuie explicate copiilor într-un mod simplu, dar care să rămână corect și complet. Dacă nu reușim acest lucru, înseamnă că nici noi n-am înțeles! Sfântul Vasile cel Mare ne poate da o idee despre modul în care trebuie procedat: el spune că misterul Sfintei Treimi poate fi explicat copiilor în acest fel: dacă întrebăm ce este, răspundem: un Dumnezeu. Dacă întrebăm cine este, răspundem: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Această explicație simplă nu este altceva decât transpunerea pe înțelesul tuturor a formulei mia ousia, treis hypostaseis. Wilhelm TAUWINKL

I S U S P E P R I M U L L O C

Întâlnirea Diecezană a Tinerilor din Arhidieceză Popești-Leordeni, 10-13 iulie 2014 „Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor” (Mt 5,3)

Actualitatea Creștină iulie 2014

Dosar

Pastorația tineretului din Arhidieceză

de la primii pasi! , „

Tinerii exercită în societatea de azi o influență foarte importantă [...] Ei trebuie să fie apostolii cei dintâi și imediați ai tinerilor, exercitând cu responsabilitate proprie apostolatul între ei, în funcție de mediul social în care trăiesc.

u aceste realități se confruntă și tineretul din Arhidieceza de București. Până în toamna anului 1995, se încearcă, în mod spontan, în unele parohii, ca tinerii să răspundă cu curaj cerințelor Bisericii. În anii 1993-1994, Păstorul Arhidiecezei de București, Arhiepiscopul Ioan Robu, vizitează aproape toate parohiile pentru a încuraja apostolatul la nivel de tineret. Trebuie remarcat faptul că în unele parohii se „înnoadă”, imediat după 1989, legătura cu organizațiile care au existat înainte de regimul comunist: Organizația Catolică din România, cu sediul la Catedrala Sfântul Iosif din București; Grupul Pier Giorgio Frasati, din Craiova; Grupul Îngerii Păzitori, din Pitești. În 1994, câțiva tineri plini de inițiativă și talent aduc tinerilor catolici bucureșteni prima publicație de tineret: Suflet tânăr. Tot în această perioadă, unele grupuri parohiale sunt influențate de anumite mișcări sau grupări care se ocupă cu activitatea tineretului din afara țării noastre; putem aminti: Acțiunea Catolică din Italia, Comunitatea Emanuel, Mișcarea Scout; alte parohii sunt influențate de activitățile pe care le desfășoară anumite congregații, comunități sau ordine religioase. În anul 1993, Înaltpreasfințitul Ioan Robu îi încredințează părintelui Dominic Hârja misiunea de a se ocupa de tineri. Activitatea depusă de Pr. Dominic se rezumă la zona Bucureștiului. În același timp, în rândul tinerilor de la Catedrala Sfântul Iosif, activează grupul Cubus, animat de Pr. Ieronim Ciceu.

Actualitatea Creștină iulie 2014

(Apostolicam actuositatem)

„

În anul 1994, în Duminica Floriilor, se sărbătorește pentru prima dată, la nivel de București, Ziua Mondială a Tineretului, la care participă și Arhiepiscopul Ioan Robu. Din luna august 1995, odată cu venirea părintelui Daniel Bulai la Catedrala Sfântul Iosif din București și cu numirea ca responsabil cu pastorația tineretului din Arhidieceza de București, începe o muncă nouă și sistematică cu tineretul. În toamna aceluiași an, 1995, Pr. Daniel caută câțiva tineri colaboratori din diferite parohii, cu care va începe să analizeze problemele ce privesc organizarea tineretului la nivel de Arhidieceză. Pe 13 ianuarie 1996, sunt chemați la București, la Catedrala Sfântul Iosif, tineri reprezentanți din toate parohiile din Arhidieceză pentru a participa la un curs de formare spre a deveni animatori în propriile parohii. Astfel, începe prima activitate la nivel Arhidiecezan. Misiunea acestor reprezentanți este să formeze un grup de tineret în propria parohie. La a doua întâlnire, din 17 februarie 1996, tinerii reprezentanți din parohiile prezente au primit denumirea de animatori. În general, aceste întâlniri au în centru un subiect ce vizează formarea animatorului parohial. Subiectul este pregătit de către părintele Daniel în colaborare cu Surorile din Congregația Maria Bambina și cu sprijinul părintelui Alberto Marson, preot verbit (+ octombrie, 2011). În duminica Floriilor din anul 1996, cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului,

Dosar peste 3000 de tineri din București și din parohiile din provincie își sărbătoresc „evenimentul” printr-o procesiune de la Biserica Franceză la Catedrala Sfântul Iosif, urmată de Sfânta Liturghie solemnă prezidată de Arhiepiscopul Ioan Robu. Eveniment repetat, de atunci, an de an. Un alt eveniment deosebit trăit și pregătit de tinerii din Arhidieceza de București este Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic, care s-a desfășurat între 7 și 11 august 1996, în incinta Institutului Agronomic din București. Participă aproximativ 2800 de tineri din întreaga țară. Tema acestei întâlniri - Voi sunteți chemați la libertate – este prezentată de 4 episcopi: Arhiepiscopul Ioan Robu, Episcopul Petru Gherghel (Iași), Episcopul Virgil Bercea (Blaj Greco-Catolic), Arhiepiscopul Gyorgy Iakubiny (Alba Iulia). Noutatea acestui eveniment constă în faptul că este prima Întâlnire Națională organizată prin Conferința Episcopilor din România și catehezele sunt prezentate de către patru episcopi. După câteva zile de la acest mare eveniment, părintele Daniel, împreună cu șase tineri, merge în Italia, în Dieceza de Pordenone, pentru a face o experiență, alături de Acțiunea catolică. Acești șase tineri (Cristian Dămoc, parohia Cioplea; Daniel Râpeanu, Catedrala Sfântul Iosif; Marius Alexandru, parohia Cioplea; Tereza Agiurgioaiei, Pitești; Eugenia Țâmpu, parohia Brezoi; Ioana Daniș, Catedrala Sf. Iosif; cărora li s-au mai alăturat trei: Popescu Magdalena, Biserica Italiană; Constantinescu Laurențiu, parohia Craiova; și Sora Cristiana, Institutul Sf. Maria) - au format prima Echipă diecezană. În august 1996, părintele Daniel rămâne doar cu misiunea de responsabil cu pastorația tineretului din Arhidieceza de București; astfel, se dedică pastorației tinerilor, organizată la nivel arhidiecezan. Va obține, în palatul arhiepiscopal, două încăperi pentru a organiza Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului. Pr. Daniel primește misiunea de a vizita toate comunitățile pentru a se

întâlni cu tinerii și pentru a pune bazele unui grup de tineret în fiecare parohie, misiune dusă la îndeplinire fiind asistat și ajutat de membrii Echipei diecezane În acest timp de „răscruce de drumuri”, au loc mai multe întâlniri de formare cu responsabilii parohiali. La prima întâlnire, la Pitești (11-13 octombrie 1996), participă responsabili din 29 de parohii. Tema întâlnirii : Rolul responsabilului parohial și importanța unei organizații de tineret în Arhidieceza noastră. La întâlnirea de la Craiova, în perioada 14 -16 martie 1997, participă responsabilii din 30 de parohii. Tema: Viața spirituală a responsabilului parohial și spiritualitatea Acțiunii catolice. În perioada octombrie 1996 – aprilie 1997, au loc mai multe întâlniri cu animatorii parohiali, ce se desfășoară la Catedrala Sfântul Iosif din București. Echipa are un loc și un rol important în desfășurarea și conducerea întâlnirilor. În perioada 27 februarie - 2 martie 1997, Echipa, împreună cu părintele Daniel, se retrage pentru prima sesiune de lucru la Sinaia, spre a pune bazele unui statut care să servească drept proiect comun de activitate pentru toate grupurile parohiale de tineret din Arhidieceză. S-au luat ca model statutul Acțiunii Catolice Sfântul Iosif, din Dieceza de Iași, și statutul Acțiunii Catolice din Italia. Încheierea sesiunii de lucru nu aduce un rezultat încurajator și conform așteptărilor. De ce Acțiunea Catolică? Analizele făcute de Echipă, fie prin contactul direct cu tinerii la întâlnirile cu responsabilii sau cu animatorii, fie prin contactul direct, la fața locului, cu grupul parohial, au ajuns la următoarea concluzie: „pentru noi, trebuie să facem ceva specific, adaptat situațiilor și posibilităților noastre”. Aceeași concluzie este încurajată și de unii preoți implicați în viața tinerilor. Pentru tinerii din Arhidieceză, se pun bazele unui proiect comun care să-i unească între ei și să le vină în ajutor pentru a se organiza. Acest proiect comun are în vedere atât grupul parohial, cât și organizarea activității la nivel diecezan.

După acești pași de căutare, de analiză și adaptare la situațiile locale, începe prezentarea anuală a unui Program Pastoral, în care tinerii să se implice la nivel diecezan și parohial. Cu ajutorul celor patru planuri (cateheticeducațional, liturgic, cultural-artistic, caritabil) tinerii au posibilitatea să se regăsească și să participe cu responsabilitate în viața Bisericii, a familiei și a societății. Astfel, se simte nevoia organizării Întâlnirilor diecezane. De asemenea, datorită bunei organizări, tinerii din Arhidieceză reușesc să participe la evenimentele internaționale importante care îi vizează (Zilele Mondiale ale Tineretului, întâlnirile de la Taizé). Privind în urmă, la anii de formare, de maturizare și de bogată activitate, se poate spune despre tinerii din Arhidieceza noastră că au pus în practică îndemnurile Conciliului Vatican II, devenind „apostolii cei dintâi și imediați ai tinerilor, exercitând cu responsabilitate proprie apostolatul între ei, în funcție de mediul social în care trăiesc”. În timp, tinerii au devenit „un sector” bine organizat al vieții Bisericii locale. Sunt prezenți în mod activ la toate evenimentele importante; sunt o prezență pe care se poate conta. Magda POPESCU

Actualitatea Creștină iulie 2014

Dosar

ntâlnirea Națională a Tineretului Catolic (ediția a VI-a) a avut loc în perioada 7-11 august 1996 la București fiind organizată de Arhiepiscopia Romano-Catolică de București și găzduită de campusul Universității de Ştiințe Agronomice. Desfășurată cu tema „Adevărul și libertatea”, având ca motto „Voi sunteți chemați la libertate” (Gal 5, 13), Întâlnirea s-a bucurat de o participare numeroasă, peste 2800 de tineri din toată țara, alături de episcopi, preoți și călugări, creând o atmosferă de bucurie, de sărbătoare cu adevărat creștină. Programul a fost marcat de meditații, cateheze și întâlniri în grupuri de dialog, având drept subiecte teme ale realității curente, desprinse din viața de zi cu zi a unui tânar creștin, precum: 1. Solidaritatea și sacrificiul – condiții ale libertății – „Ideea libertății poate fi transformată în realitate de viață acolo unde oamenii sunt convinși și pătrunși de solidaritate. Libertatea trăită în solidaritate creează o preocupare pentru dreptate” (Papa Ioan Paul al IIlea); 2. Nu există libertate fără iubire – „În iubire omul uită și își depășește egoismul propriu. Se uită la semenul său,

ovestea Întâlnirii de la Craiova a luat naștere la întoarcerea de la Viena, unde Comunitatea din Taizé a organizat Întâlnirea Tinerilor de Anul Nou 1998. În autocar, la întoarcerea spre țară, discutam cu Pr. Daniel Bulai despre proiectele pe care am vrea să le desfășurăm în anul 1998, povestindu-i că tinerii din Craiova au participat în fiecare an, după 1991, la diferite întâlniri prin țară. Părintele a venit imediat cu ideea de a organiza și în dieceza noastră întâlnirea tineretului. Da, dar unde? Am ajuns la Craiova pe 6 ianuarie 1998 și i-am spus despre întâlnire părintelui Ionel Râtan (de fericită amintire), decan și paroh de Craiova la acea vreme. Îmi aduc aminte de parcă a fost ieri: „FACEM ÎNTÂLNIREA LA CRAIOVA“, au fost cuvintele părintelui. Acela a fost momentul în care asupra comunității din Craiova s-a coborât Duhul Sfânt, care a rămas cu noi toți cei care am contribuit la organizarea întâlnirii. În toată această perioadă premergătoare Actualitatea Creștină iulie 2014

Prima Întâlnire Națională a Tineretului organizată prin Conferința Episcopilor din România 7-11 august 1996, București

ti chemat, i e t n u s i o V „ ” la libertate

Nu există libertate fără iubire

încercând să-l facă fericit”. „Niciodată ceea ce faci din iubire nu rămâne fără rod în tine”; 3. „Adevărul vă face liberi”; 4. „Voi sunteți chemați la Libertate!”.

Prima Întâlnire Diecezană a Tineretului Catolic Craiova, 7 - 9 mai 1998

ne-am rugat Tatălui ceresc pentru a ne da putere, Fiului pentru a ne da răbdare, Duhului Sfânt pentru înțelepciune și tuturor sfinților pentru unitate. Iar Domnul nu a întârziat să ne facă fericiți, simțindu-i prezența în mijlocul nostru pe toată perioada Întâlnirii. În perioada 7- 9 Mai 1998, Parohia Romano-Catolică Toţi sfinţii, Craiova,

De remarcat că această întâlnire a fost evenimentul care a marcat formarea primei Echipe de Pastorație a Tineretului la nivel Diecezan, condusă de Pr. Daniel Bulai, care continuă să coordoneze și în prezent activitățile legate de grupurile parohiale de tineret, contând pe sprijinul responsabililor parohiali și al animatorilor. De asemenea, Echipa colaborează cu congregațiile, asociațiile, mișcările care au carisma de a se ocupa de educația tineretului pe diverse căi (întâlniri, vizite în parohii, cursuri de formare etc.). Noutatea Întâlnirii Naționale a Tineretului din București a constat în faptul că a fost prima întâlnire organizată prin Conferința Episcopilor Catolici din România, de ambele rituri, participanții fiind tineri din toate diecezele romanocatolice și eparhiile greco-catolice din România, conferințele și catehezele de pe parcursul întâlnirii fiind ținute de către patru episcopi din diferite dieceze sau eparhii din țară. Marius ALEXANDRU (Parohia Cioplea)

a primit cu bucurie peste 450 de tineri din Arhidieceza de București, numeroși preoți și persoane consacrate, alături de ÎPS Ioan Robu, care a însuflețit întâlnirea. Cu toții ne-am simțit fericiți pentru că am învățat să ne mărturisim credința, să comunicăm credința unii altora și să o experimentăm în formă comunitară. Multe prietenii au început atunci și rezistă și astăzi, pentru că sunt în Cristos. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat această ocazie de a împărtăși o experiență de credință. Le mulțumesc tuturor acelora care m-au format în viața creștină, care au avut, au sau vor avea timp pentru mine, pentru viața spirituală. Le mulțumesc tuturor, cu mic cu mare, care au făcut posibilă ca o idee să devină realitate. Să nu ne fie frică niciodată să-i spunem DA lui Cristos! Mulțumim lui Dumnezeu! Toni CONSTANTINESCU (Craiova)

Dosar

doua întâlnire la nivel diecezan a tineretului a avut loc în perioada 20-23 iulie 2000 și s-a desfășurat lângă București, în Voluntari, în complexul „Don Orione”. Nu pot uita numărul mare de participanți, peste 700 de tineri, și locul de cazare, corturi mari de armată. Jubileul 2000 a venit pentru mine la momentul potrivit, la vârsta de 15 ani, perioadă în care eram în căutare; căutare a unui grup din care să fac parte, cu care să mă identific și în care să mă simt util; și, în al doilea rând, o căutare a mea: cine sunt, ce vreau și de unde să încep. De acolo a început un capitol foarte frumos al vieții mele, acolo am aflat că sunt și alți tineri care gândesc ca mine, care au cam aceleași întrebari despre viață, acolo am găsit prieteni care încă îmi sunt alături, după mai bine de 14 ani. M-a marcat tema întâlnirii: „Tineri, să aveți sfânta ambiție

Vrem să-l vedem pe Isus, El este soarele ce niciodată n-a apus, Vrem să-l urmăm pe Cristos, El este Cale, este Viață și-Adevăr...

cesta este refrenul care ne amintește multora dintre noi de o experiență deosebită trăită în vara anului 2004. O experiență a întâlnirii lui Cristos ce ne-a vorbit atunci prin zâmbete largi, prin ritmuri de chitare, prin rugăciuni și liniștea adorării Preasfântului Sacrament, prin mărturii personale, prin adierea proaspătă a tinereții ce ne șoptea ușor: Tineri, viitorul e al vostru! Întâlnirea Diecezană a Tinerilor din Arhidieceza de București, din anul 2004, a avut loc în perioada 15-18 iulie, la Popești-Leordeni. Oratoriul Sfântul Leonard Murialdo a fost gazda evenimentului pentru toate cele patru zile ale Întâlnirii, iar familiile comunității parohiale „Sfânta Fecioară Maria, Regina Sfântului Rozariu”, au primit în casele lor peste 400 de tineri veniți din toate parohiile Arhidiecezei, chiar și de la peste 300 km depărtare. Crucea Jubiliară a vegheat atunci întreg programul Întâlnirii: Sfintele Liturghii, catehezele, discuțiile și mărturiile din grupurile mici, rugăciunile și adorațiile în fața Preasfântului Sacrament, dar

A doua Întâlnire Diecezană a Tineretului Catolic 20 - 23 iulie 2000

de a fi sfinți!” și catehezele ținute de Arhiepiscopul Ioan Robu. Îmi amintesc cu plăcere cum din Voluntari, am plecat în procesiune spre Catedrala Sfântul Iosif. Numărul tinerilor crescuse, eram peste 1000. Mergeam pe stradă și toată lumea din

A treia Întâlnire Diecezană a Tinerilor din Arhidieceza de București

15-18 iulie 2004, Popești-Leordeni

jur ne întreba: noi de ce protestăm, ce ne lipsește sau pe cine vrem să dăm jos?! Iar noi le răspundeam: că nu vrem nimic, am găsit tot ce aveam nevoie la întâlnirea de la care tocmai plecasem și vrem să le spunem și celorlalți. A fost una din primele mărturii de credință pe care le-am dat. Apoi, îmi amintesc cum ÎPS Arhiepiscop Ioan Robu ne-a așteptat în fața Catedralei, a sărutat Crucea Jubiliară și am celebrat ultima Liturghie din timpul Sărbătorii Jubileului Tinerilor. Adresez o invitație adolescenților și tinerilor de azi: mergeți la Întâlnirea Diecezană din vara aceasta! Cu siguranță vă va schimba viața, poate nu dintr-o dată, dar lucrurile pe care le veți afla vor lucra și vor da roade pe viitor. La mine au dat! Iulian SUSANU (Parohia Bărăția)

și momentele de voie bună, jocurile și concursurile pline de viață. Tinerii s-au bucurat și de prezența celor doi episcopi ai Arhidiecezei, ÎPS Ioan Robu și Episcopul Auxiliar, Cornel Damian. Pentru PS Cornel, participarea la această Întâlnire a fost chiar primul său contact cu tinerii, în calitate de Episcop, Preasfinția Sa fiind consacrat în decembrie 2003. Păstorii noștri le-au vorbit tinerilor de la suflet la suflet, cu sinceritate și deschidere, despre căutarea sensului vieții, despre ispite și forța pe care o găsim chiar în propria tinerețe dedicată slujirii Domnului și aproapelui. Astăzi, cei mai mulți dintre tinerii prezenți la Întâlnirea Diecezană din 2004 au format familii frumoase sau sunt pe punctul de a se „uni” în fața Domnului, alții și-au găsit vocația consacrânduși viața lui Cristos și slujirii Bisericii și aproapelui, alții sunt încă în căutarea Lui. Cristos este Soarele ce nu apune, ci strălucește peste toți care îl caută cu inima. Astfel de întâlniri sunt prilej de întâlnire cu El, sunt prilej de mărturie a credinței și nu în ultimul rând, o imagine vie a realității că tinerețea curată este garanția unui viitor binecuvântat. Cristina FARCAȘ (Parohia Adormirea Maicii Domnului, București) Actualitatea Creștină iulie 2014

Dosar

ste specific catehetului sau animatorului faptul de a se recunoaște ca unul care „vestește”. Deși este adevărat că orice creștin trebuie să participe la misiunea profetică a Bisericii, la o întâlnire cu tinerii, catehetul și animatorul fac acest lucru într-un mod special. Ce înseamnă a vesti? Este mai mult decât a spune ceva, a povesti ceva. Este mai mult decât a învăța ceva. A vesti înseamnă a afirma, și chiar a striga, înseamnă a comunica și a transmite cu toată viața. Înseamnă a-i prezenta celuilalt nu un mesaj rece sau o simplă doctrină, ci propriul act de credință, exprimat prin gest, cuvânt, privire, comuniune. Vestim pentru că credem. Vestim în primul rând o Persoană, un eveniment: Cristos ne iubește și și-a dat viața pentru noi (Cf. Ef 2,1-9).

Dragi tineri,

întâlnire diecezană a tineretului are menirea de a ne convoca pe toți pentru a fi împreună și pentru a ne cunoaște, pentru a face sărbătoare avându-l pe Cristos în centrul atenției noastre și pentru a învăța cum să pășim pe mai departe în viață, pentru a simți „cu Biserica”. De fapt, acestea sunt obiectivele Întâlnirii noastre din vara aceasta: 1. Cunoaşterea tinerilor din parohiile Arhidiecezei de București cu ajutorul discuţiilor în grupuri mici, al scenetelor, al cântecelor, al atelierelor pe diferite subiecte, al activităților sportive etc. Întâlnirea ne va ajuta să vedem că sunt foarte mulți tineri care „gândesc ca noi”! 2. Cunoaşterea mai profundă a lui Cristos cu ajutorul programelor de rugăciune, cateheze, Sfinte Liturghii, spovadă, colocvii spirituale etc. Așa vom putea să scriem „o istorie de viață” cu Dumnezeu! 3. Pregătirea tinerilor pentru a se implica cu responsabilitate în viața socială și politică din țara noastră. Aici vom descoperi că asumarea unor responsabilități în viața socială pot fi preluate și de noi! 4. Contactul cu o realitate locală din Arhidieceza de Bucureşti: Comunitatea catolică din Popeşti Leordeni. Prezența noastră comunitară în acest loc ne Actualitatea Creștină iulie 2014

CATEHETUL ȘI ANIMATORUL la o Întâlnire Diecezană a Tinerilor

Catehetul, ca orice creștin, vestește și dă mărturie despre un lucru cert: Cristos a înviat și este viu printre noi (Cf. Fapte 10,34-44). Catehetul oferă timpul său, inima sa, darurile sale și creativitatea lui pentru ca această certitudine să fie viață și în celălalt! De aceea, deși într-un anumit moment din istoria Bisericii, s-a separat prea mult kerigma sau proclamarea Veștii celei Bune de cateheză, astăzi, ele ar trebui să fie unite, rămânând cu toate acestea fiecare cu specificul său. În vremurile noastre de necredință și indiferență generalizată, cateheza are nevoie de o

DE CE O ÎNTÂLNIRE DIECEZANĂ A TINERETULUI? va inspira să ne îmbogățim activitățile liturgice, catehetice, caritabile, culturale în propriile parohii! Dragi prieteni, tinerii caută fericirea! Tinerii aspiră la „lucruri mari”! Tinerii îl vor pe Cristos „pe primul loc”! Ei nu se mulțumesc cu aparențele, cu ceea ce văd în jurul lor, cu ceea ce aud de la prieteni. Luminați de credință, ei ajung să privească viața în profunzimea ei, vor reflecta, vor judeca, vor decide și se vor angaja cu responsabilitate. Atunci când se vor mulțumi să privească doar apa tulbure a unui râu, după o ploaie de vară, Crucea lui Cristos

Simbolul central al Creștinătății, al mântuirii noastre. Prin Cruce, Isus a ispășit păcatele noastre, apropiindu-ne de Dumnezeu.

Cifra 1

Primul loc este reprezentat prin cifra 1, simbolul întregului, al unității, al întâietății lui Isus în viața noastră.

Soarele

Simbolizează lumina și renașterea. Razele care pornesc din el semnifică legătura dintre divinitate și omenire.

Aureola

Cercul care reprezintă sfințenia și slava. Este purtat de persoanele sfinte care și-au dedicat viața lui Dumnezeu.

amprentă kerigmatică profundă. Va trebui să strige și să proclame: Isus este Domnul!, dar va trebui, de asemenea, să-l conducă pe catehumen, treptat și în mod pedagogic, să-l cunoască și să-l iubească pe Dumnezeu, să intre în intimitatea lui, să-l inițieze în sacramentele și viața lui de ucenic. În felul acesta, se poate spune că misiunea cateheților este totodată și premiul cel mai de preț pe care-l primesc, întrucât sunt chemați să încununeze nimic mai puțin decât lucrarea misionară a Bisericii: altfel spus, cateheți și catehumeni, cu toții împărtășesc chemarea la fericire adresată de Papa Francisc tuturor tinerilor: „Fiți fericiți întru Cristos!” Pr. Marius TALOȘ SJ Superiorul Regional al Iezuiţilor din România nu vor ajunge niciodată să privească apa cristalină a aceluiași râu, din timpul unei zile senine, când soarele luminează cu putere, când apa este curată și când poți pătrunde cu privirea până în adâncimea râului. Când trăiesc și sunt mereu lângă Cristos, Lumina lumii, pe drumul vieții, tinerii reușesc să privească în profunzime și departe! Cristos, care este Învierea și Viața, este Singurul care îi va ajuta pe tineri în căutarea sensului vieții. Pătrunși de această înțelepciune, se înțelege că Dumnezeu nu este ca un regizor de teatru. Dumnezeu nu i-a făcut pe oameni ca protagoniști și figuranți. El i-a creat pe toți copii iubiți și artiști principali. Toți suntem importanți și valoroși înaintea lui Dumnezeu! Această experiență de credință o putem avea cu toții la Întâlnirea Diecezană a Tineretului, ce se va desfășura în Popești-Leordeni! Aici vom vedea că toți suntem importanți înaintea lui Dumnezeu! Aici vom înțelege că Dumnezeu vorbește! Aici vom descoperi că avem nevoie de Dumnezeu în această viață și că fără El, nu putem face nimic! Aici ne vom sprijini pe credința noastră pentru a fi capabili să-l punem pe „Isus pe primul loc!” Pr. Daniel BULAI Responsabil diecezan cu pastorația tineretului

ilele Tineretului au devenit un lanţ care uneşte ţări şi continente. Puterea pe care credința o dă comuniunii se materializează în mod deosebit de tangibil de fiecare dată când are loc încredinţarea Crucii Anului Sfânt. Dată fiind importanţa acestei cruci, aş vrea să spun că ştiu istoria ei; această istorie începe în Centrul „Sfântul Laurențiu”. La începutul extraordinarului An Sfânt 1983-1984, Sfântul Părinte şi-a dat seama că în Bazilica „Sfântul Petru” lipsea o cruce înaltă care să atragă privirea celui care se ruga acolo. A făcut în așa fel încât pe altarul mărturisirii să fie aşezată o cruce din lemn, de doi metri. Când a trecut pentru ultima dată prin Poarta Sfântă, a încredinţat această cruce tinerilor de la Centrul „Sfântul Laurenţiu” şi le-a spus celor cinci tineri care primeau crucea: „La încheierea Anului Sfânt vă încredinţez vouă semnul acestui An jubiliar: crucea lui Cristos. Purtați-o în lume ca semn al iubirii lui Isus faţă de omenire şi vestiţi tuturor că numai în Cristos, Domnul mort şi înviat, este mântuire şi răscumpărare”. Tinerii de la Centrul „Sfântul Laurenţiu” erau deja cuceriţi când miau povestit acest lucru. Aveau intenţia să poarte într-adevăr crucea în lume. M-am gândit să temperez entuziasmul lor spunând că fiecare îşi poartă crucea în lume. Dar ei intenţionau să ia ad litteram mandatul Papei. Am cedat în faţa insistenţei lor. Dar pe cine-l interesa o cruce din lemn, chiar dacă fusese ridicată în Bazilica „Sfântul Petru” în Vatican, chiar dacă puteam să facem referire la dorinţa Papei? Trebuia să oferim un loc special crucii, într-un act de cult. Şi iată-ne, în grupuri mici, rugându-ne şi cântând pe străzile Romei, îndreptându-ne spre sediile diferitelor mişcări spirituale: „Comuniune şi eliberare”, carismaticii, Parohia „Martirilor Canadieni pentru Drumul Neocatecumenal”. La sfârşitul procesiunilor, aveau loc cateheze, Sfinte Liturghii şi adorarea Crucii, adesea în stilul comunităţii monastice din Taizé. Puţin după aceea, în iulie 1984, la München a avut loc Katholikentag (n.tr. festival organizat în țările vorbitoare de limbă germană, de către laicii romano-

Dosar

Crucea Zilei Tineretului Zilele Tineretului, procesiunile și alte evenimente ai căror protagoniști sunt tinerii se desfășoară „la umbra” unei prezențe constante: Crucea tinerilor. Cu siguranță că am văzut de nenumărate ori această cruce: purtată pe străzi de către tineri, înălțată în diferite biserici, am văzut tineri în rugăciune, în fața ei. Dar, probabil, despre originile Crucii tinerilor nu se știu multe lucruri. Pentru prima dată a vorbit despre istoria Crucii tinerilor Cardinalul Paul Josef Cordes, care în 1984, cu ocazia Primei Zile Mondiale a Tineretului, era Vicepreședinte al Consiliului Pontifical pentru Laici. Cardinalul a spus istoria Crucii pe 15 martie 2007, la Roma, cu ocazia celebrării a 25 de ani de activitate a Centrului Internațional pentru Tineret „Sfântul Laurențiu”.

catolici). Atunci, crucea noastră a plecat spre Bavaria. Episcopul auxiliar Mons. Tewes era responsabil cu Liturghia. L-am rugat ca la celebrarea de încheiere, de pe Olympiastadion, să înalţe o cruce mare şi simplă de lemn care să poată fi văzută de toţi. Înţelegea cu greu cererea noastră: să aduci de la Roma o cruce de lemn! La München nu erau oare cruci destul de frumoase? Am insistat: era vorba de Crucea Anului Sfânt şi Papa ne-a îndemnat s-o ducem în lume ca semn al mântuirii care vine de la Cristos. Monseniorul Tewes a ezitat. Atunci am pornit din nou pe străzi, de data aceasta în capitala bavareză, înarmaţi cu un megafon, rugându-ne şi cântând. Mare ne-a fost bucuria când episcopul a fost de acord cu dorinţa noastră şi Crucea şi-a primit locul său de cinste în timpul ceremoniei de încheiere. La următoarea întâlnire cu Sfântul Părinte i-am spus: „Tinerii de la Centrul «Sfântul Laurenţiu»

și-au îndeplinit misiunea de a duce Crucea Anului Sfânt prin lume”. Papa a răspuns: „Dar atunci duceţi-o şi cardinalului Tomaček, la Praga”. Nu era deloc simplu de făcut asta, mai ales din motive politice. Cehoslovacia era una din ţările cele mai puternic aservite comunismului. Biserica nu avea acolo libertate. Iar marele opozant al regimului, Cardinalul de Praga, era perfect izolat şi controlat. Doar folosind anumite stratageme s-ar fi reuşit să se ducă crucea până la eroul rezistenţei anticomuniste, atunci deja în vârstă de 86 de ani, pentru a-l mângâia în arestul său la domiciliu. Tinerii au pus la cale planul: și-au propus să obţină viza pentru un grup de studenţi de la Universitatea din Tübingen, care mergeau în călătorie de studiu la Praga. Autorităţile comuniste au acordat viza de intrare şi tinerii au reuşit să se deghizeze într-o echipă de lucrători constructori, să intre în locuinţa Cardinalului şi să ducă acolo crucea, pe ascuns. Cardinalul a fost emoţionat până la lacrimi şi i-a binecuvântat pe acei tineri curajoși, care, riscând mult și punându-se în pericol, i-au transmis afecţiunea Papei. Au fost făcute fotografii care după aceea, publicate într-unul din cele mai mari ziare germane, au făcut senzaţie. De atunci, Crucea Anului Sfânt a făcut carieră, ca să spunem aşa. Acum nu se mai numeşte Crucea Anului Sfânt, ci Crucea Zilei Tineretului. Dorinţa de a o avea era atât de mare încât a fost necesar să se facă cópii, pentru ca în faţa ei, în lumea întreagă, să se poată aminti de iubirea lui Isus. În faţa ei s-au rugat tineri din toate continentele şi datorită acestor rugăciuni unii au redescoperit legătura dintre propriile păcate şi pătimirea Domnului şi după ani şi ani au regăsit drumul către confesional. Cu adevărat, Crucea a fost un semn eficient de mântuire! Cristina ȘOICAN Traducere și adaptare după zenit.org Actualitatea Creștină iulie 2014

PROGRAM CATEHETIC

Întâlnirea Diecezană a Tinerilor din Arhidieceză Popești-Leordeni, 10-13 iulie 2014 Motto: „Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor” (Mt 5,3)

Tema: „Isus pe primul loc!” Vineri, 11 iulie – prima zi Tema zilei: Isus ne invită să-l urmăm, să parcurgem împreună cu el calea iubirii! 1. Isus comunică drumul vieţii, acea cale pe care el însuşi o parcurge, ba chiar acea cale care este el însuşi, şi o propune drept cale a adevăratei fericiri. În toată viaţa sa, de la naşterea în peştera din Betleem până la moartea pe cruce şi la înviere, Isus a întrupat fericirile. 2. Aspiraţi la lucruri mari! Lărgiţi inimile voastre! Aşa cum spunea Fericitul Piergiorgio Frassati: „A trăi fără o credinţă, fără un patrimoniu de apărat, fără a susţine într-o luptă continuă adevărul, nu înseamnă a trăi, ci a vegeta. Noi nu trebuie să vegetăm, ci să trăim!”. 3. Tinerii care-l aleg pe Cristos sunt puternici, se hrănesc din cuvântul său şi nu se „îndoapă” cu alte lucruri! Să aveţi curajul să mergeţi împotriva curentului! Să aveţi curajul adevăratei fericiri! Spuneţi „nu” culturii provizoriului, a superficialităţii şi a rebutului, care nu vă consideră în măsură să vă asumaţi responsabilităţi şi să înfruntaţi marile provocări ale vieţii!

Sâmbătă, 12 iulie – a doua zi Tema zilei: Isus se prezintă ca un cerşetor, un nevoiaş în căutare de iubire. 1. Domnul ne cheamă la un stil de viaţă evanghelic marcat de sobrietate, să nu cedăm în faţa culturii consumului. Este vorba de a căuta esenţialitatea, de a învăţa să ne despuiem de atâtea lucruri superflue şi inutile, care ne sufocă. Să ne dezlipim de dorinţa de avere, de banul idolatrizat şi apoi risipit. 2. Misiunea de a repune în centrul culturii umane solidaritatea. În faţa formelor vechi şi noi de sărăcie – şomajul, emigraţia, atâtea dependenţe de diferite tipuri -, avem datoria să fim vigilenţi şi conştienţi, învingând ispita indiferenţei. 3. Asupra logicii lui a avea mai mult să prevaleze aceea a lui a fi mai mult! Sfinţii sunt cei care ne pot ajuta mai mult să înţelegem semnificaţia profundă a Fericirilor. Actualitatea Creștină iulie 2014

Pagina Ghika

Vladimir Ghika - „Suferinţa”

n Arhiva Ghika se găsesc două foi scrise de mâna Monseniorului Ghika intitulate La Souffrance. Entretien avec un Passant qui n’ a pas dit son nom [Suferinţa. Conversaţie cu un Trecător care nu şi-a spus numele]. Este un dialog scurt între două personaje, despre suferinţă. Acest document, pentru care mai există o variantă incompletă şi o ciornă parţială, poate fi pus în legătură cu scrierea lui Vladimir Ghika intitulată La souffrance, publicată în anul 1932, la Editura Beauchesne. Despre suferinţă, Monseniorul Ghika a ţinut multe conferinţe, iar un text cu acest subiect a apărut în revista La vie spirituelle şi multe persoane au găsit mângâiere şi ajutor în acest articol. În anul 1961, în volumul Entretiens spirituels, pe lângă scrierea La Souffrance, sunt publicate şi alte mici lucrări de spiritualitate ale Monseniorului Ghika (La Présence de Dieu, La Liturgie du prochain, L’Heure Sainte, La visite des pauvres). Această scriere, atunci când s-a tipărit, în anul 1932, purta subtitlul Vues d’ensemble. I. Ce qu’elle est... [Vedere de ansamblu. Ce este ea...], semn că autorul intenţiona să publice şi o continuare. De altfel, despre această intenţie a sa stă mărturie un alt document din arhivă scurt, de o pagină, care ar fi trebuit să slujească poate drept introducere sau prefaţă la această lucrare. Nu regăsim acest text nici în ediţia din 1932, nici în cea din 1961. La începutul volumului din 1932, sunt menţionate scrierile Monseniorului Ghika publicate până la acea dată la editura Beauchesne şi la alţi editori. În lista cu scrierile care urmează să fie publicate este menţionată şi partea a doua din La Souffrance, subintitulată II. Ce qu’elle devient. Ce qu’on doit faire [Ce devine ea. Ce trebuie să facem]. În volumul din anul 1961, este reluat textul din 1932, fără nicio altă adăugire. În textul care trebuia să slujească drept introducere sau prefaţă la scrierea La Souffrance, se menţionează faptul că suferinţa are un rol aproape sacramental în viaţa omenirii1. Această idee este dezvoltată mai departe de Monseniorul Ghika în textul propriu-zis al lucrării, unde numeşte suferinţa „sacramentul absenţelor reale2”. Aceeaşi idee, de suferinţă ca sacrament, mai apare într-o predică din Vinerea Mare: A suferi împreună cu Isus nu înseamnă a înceta să mai suferi, ci înseamnă a suferi într-un mod cu totul diferit, iar această suferinţă poate adăposti o bucurie infinită şi poate fi considerată un fel de sacrament în care Cel Veşnic vine să ne binecuvânteze.

Redăm un scurt fragment în traducere din La Souffrance. Entretien avec un Passant qui n’ a pas dit son nom. Cele două personaje puse în dialog sunt numite Omul şi Trecătorul. Despre Trecător, se spune că meseria lui este să treacă, iar Omul este un personaj care a traversat de curând o perioadă de suferinţe.

Trecătorul: Ce pot să fac pentru tine? Omul: [...] Încearcă să-mi spui, căci presimt că poţi: de ce trebuie să sufăr? De ce trebuie să sufăr atât de mult? [...] Aş vrea să încerc să înţeleg ceea ce m-a pus la încercare într-un mod atât de dur. Aş vrea să înţeleg sensul suferinţei mele, să învăţ să o fac să devină mântuitoare... Chiar dacă tremur încă pentru că am trecut prin ea, totuşi sunt destul de puternic acum ca să vreau să pătrund misterul şi să-i caut folosul. Nu aştep de la tine un ajutor pentru a uşura durerea mea, ci vreau ca însăşi durerea mea să o aşez în lumina lui Dumnezeu pentru a o transforma în întregime. Ajută-mă, te rog, să fac bine aceasta.

Acest fragment cuprinde întrebările esenţiale ale textului păstrat. Mai departe, nu sunt oferite şi răspunsurile, dar dialogul scurt prezintă o atmosferă de încredere între cele două personaje. Nu ştim dacă Vladimir Ghika a gândit conversaţia între cele două personaje numai în acest fel, succint, poate textul trebuia să slujească drept introducere la o conferinţă despre suferinţă, sau poate a avut intenţia să scrie mai mult şi nu a apucat din cauza multiplelor sale îndeletniciri apostolice, sau poate că a scris şi nu s-a păstrat mai mult de atât. Însă este posibil ca textul păstrat să fi fost şi cel intenţionat de autor. Acest text este o formă de dramatizare, sunt prezentate două personaje, care sunt clar delimitate, acestea sunt numite într-un mod generic şi au replici. Sunt date indicaţii scenice şi de interpretare a personajelor. Nu ştim dacă a fost reprezentat vreodată, dar ar putea sluji, aşa cum am sugerat şi mai sus, ca o introducere la o conferinţă despre suferinţă. Vladimir Ghika nu doar a scris despre suferinţă. El a avut de-a face cu ea. Încă de mic copil s-a confruntat cu suferinţa pierderii tatălui, apoi a pierdut o soră foarte dragă lui. Suferinţa fizică nu l-a ocolit nici ea. O formă de apostolat a fost pentru el şi aceea de a alina suferinţa fizică şi sufletească a aproapelui. Ca laic, s-a implicat în îngrijirea bolnavilor în diferite spitale. A fost izolat la Zimnicea, unde s-a ocupat de leproşi. Când a avut loc cutremurul de la Avezzano, a avut grijă de răniţii de acolo şi a căutat să le găsească un cămin copiilor care rămăseseră singuri pe lume. Iar după ce a fost hirotonit preot, grija lui s-a îndreptat asupra sufletelor suferinde. Monseniorul Ghika socotea foarte preţioasă suferinţa unui bolnav, de aceea el îi călăuzea pe bolnavi şi îi învăţa cum să aibă foloase din suferinţa lor, foloase mai ales pentru progresul lor spiritual, dar şi pentru mântuirea aproapelui. Să ofere o oră din suferinţa lor pentru o intenţie anume, era ceea ce Monseniorul le cerea de multe ori. Şi ei făceau aceasta şi se simţeau utili şi dădeau un nou sens suferinţei lor. Iulia COJOCARIU

1 Vladimir Ghika, La Souffrance, p. 1, Arhiva Ghika ARCB. 2 Vladimir Ghika, „La Souffrance” în Entretiens spirituels. Les réalités de la vie dans la foi, les réalités de la foi dans la vie, Ed. Beauchesne, Paris, 1961, p, 66

Actualitatea Creștină iulie 2014

Sfânta Scriptură

Cuvântul Domnului - comentariu la lecturile duminicale DUMINICA a XIV-a (A)

Zah 9,9-10; Ps 144; Rom 8,9.11-13; Mt 11,25-30

extul evanghelic al duminicii a XIII-a ne surprindea prin faptul că Isus Cristos îi consideră vrednici de El doar pe ucenicii care ajung să Îl iubească mai mult decât pe tatăl ori pe mama lor, mai mult decât pe fiul ori pe fiica lor, pe ucenicii care îşi iau crucea în fiecare zi şi Îl urmează, pe ucenicii care sunt dispuşi să-şi dea viaţa pentru El. Pe ce se bazează, însă, o exigenţă atât de radicală a lui Isus? Liturgia Cuvântului din această duminică ne revelează cine este Cel care ne cere să facem din El Persona principală de referinţă şi mai ales de ce. Prima lectură schiţează portretul unui rege cu care, mai târziu, Isus Cristos avea să se identifice de-a lungul întregii sale activităţi publice şi mai ales în momentul intrării sale în Ierusalim. Acest rege nu stă departe de supuşii săi, ci vine la ei. El se prezintă în faţa lor drept şi biruitor, nu cu aroganţă, ci modest, călărind nu pe un cal, ci pe un asin. Scopul venirii lui este acela de a face să dispară carele de război şi caii de luptă, de a frânge arcul de război şi, mai ales, de a vesti pacea tuturor popoarelor. Acest portret este completat de fragmentul evanghelic în care Isus ne cheamă la El pe toţi cei care ne simţim osteniţi şi împovăraţi de o viaţă fără sens. El este cel care deţine taina unei vieţi împlinite şi senine, taină pe care ne-o revelează prin învăţătura şi prin viaţa sa. Taina aceasta se referă la o bună şi corectă cunoaştere a lui Dumnezeu Tatăl şi a voinţei sale: Toate mi-au fost date de către Tatăl meu; şi nimeni nu-l cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl; nici pe Tatăl nu-l cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi acela căruia Fiul vrea să-i descopere. Prin urmare, cel care va şti să-i acorde întâietate Fiului, şi prin El Tatălui, va ajunge să-i iubească în mod corect pe tatăl şi pe mama sa, pe fiul şi pe fiica sa sau să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-L urmeze. Surprinzător este faptul că nu toţi cei înţelepţi şi pricepuţi ajung să descopere şi să înţeleagă această taină, deşi pentru cei mici, ea devine limpede din momentul în care iau asupra lor jugul lui Cristos: Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine, căci eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul meu e dulce şi povara mea este uşoară... În mod concret, după cum ne sugerează lectura a doua, va trebui ca fiecare dintre noi să trăiască potrivit Duhului lui Dumnezeu care locuieşte deja în el. Noi, spune sfântul Paul, nu suntem datori faţă de trup ca să trăim după poftele lui. Căci dacă trăiţi după poftele trupului, veţi muri; însă dacă, cu ajutorul Duhului, voi ucideţi pornirile dezordonate ale trupului, veţi trăi. Actualitatea Creștină iulie 2014

Duminica a XV-a (A)

Is 55,10-11; Ps 64; Rom 8,18-23; Mt 13,1-23

n textul evanghelic al duminicii trecute Isus Cristos i se adresa lui Dumnezeu Tatăl printr-o rugăciune de preamărire prin care îi mulţumea pentru acea „taină” pe care le-a dezvăluit-o celor mici, dar rămasă ascunsă celor înţelepţi şi pricepuţi, „taină” care, asumată şi trăită aşa cum Fiul a revelat-o, oferă tuturor odihnă pentru suflet. Revelaţia acelei „taine” se face, potrivit evangheliei din această duminică, şi prin intermediul învăţăturilor pe care Isus le oferă cu multă răbdare şi generozitate tuturor celor veniţi să-l asculte. Aceste cuvinte ale Împărăţiei sunt rostite adesea sub formă de parabole care, deşi par a fi atât de vii şi atât uşor de înţeles de către oricine, ele păstrează un sens enigmatic pe care, o dată în plus, cei cu inima împietrită nu îl pricep. Parabola rostită de Isus în această duminică pune în scenă un semănător care aruncă pe pământ sămânţă din belşug. Din sămânţa căzută pe pământ, o parte ajunge pe marginea drumului, alta pe pământ pietros, alta între spini şi, în sfârşit, alta ajunge pe pământ bun. Or, toate cuvintele-seminţe au în ele, potrivit primei lecturi, puterea şi vocaţia rodirii. Cu toate acestea, nu toate cuvintele-seminţe vor „rodi”, întrucât, aşa cum va explica mai apoi Isus, unele nu vor fi înţelese şi atunci, Cel rău le va lua de la cei ce nu se preocupă să le priceapă, altele nu vor putea prinde rădăcini din cauza nestatorniciei şi căderilor din timpul prigoanelor îndreptate împotriva Cuvântului, iar altele vor fi sufocate de grijile acestei lumi şi de pofta de avere. Vor fi, în schimb, şi cuvinte-seminţe care vor rodi, dar nici acestea nu o vor face toate la potenţialul lor maxim, ci vor oferi unele o sută, altele şaizeci, iar altele doar treizeci la sută din rodul aşteptat. În spatele acestor metafore, întrezărim situaţii concrete de viaţă, în care ne putem regăsi, situaţii în care uneori valorificăm, alteori ratăm întâlnirea cu cuvântul-sămânță care ar putea odrăsli în noi rod de viaţă. Lectura a doua din această duminică explică în termeni, uneori dramatici, istoria umană, aservită forţelor nimicitoare ale Celui rău, istorie în care cuvântul-sămânţă ar oferi o adevărată eliberare: Toată făptura a fost supusă forţelor nimicitoare, nu pentru că ea ar fi vrut, ci din cauza aceluia care a supus-o acestor forţe. Cu toate acestea, ea şi-a păstrat speranţa de a fi eliberată de această sclavie, de degradarea la care a fost supusă, pentru a cunoaşte libertatea şi măreţia copiilor lui Dumnezeu. Noi ştim că toate cele create suspină şi îndură durerile unei naşteri, care durează încă. Şi nu numai ele, ci şi noi, care am început prin a-l primi pe Duhul Sfânt, noi înşine suspinăm în noi şi aşteptăm ca să se descopere că suntem fii adoptivi.

Sfânta Scriptură Avem nevoie de o astfel de lectură a istoriei umane pentru a redescoperi sensul existenţei noastre, dar şi de cuvintelesămânţă şi de ajutorul Duhului Sfânt, pentru a ne redobândi libertatea şi demnitatea de copii ai lui Dumnezeu.

Duminica a XVI-a (A)

Înţ 12,13.16-19; Ps 85; Rom 8,26-27; Mt 13,24-43

e preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai lăsat ascunse acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit celor mici... auzeam în Duminica a XIV-a. Şi în această duminică Liturgia Cuvântului continuă să ne descopere acele lucruri referitoare la Dumnezeu care, cunoscute şi asumate, oferă odihnă sufletului. Autorul primei lecturi ne oferă o pagină admirabilă în care, descriind experienţa pe care a avut-o atât cu omul, cât şi cu Dumnezeu, ne invită la o reconsiderare a modului în care ne percepem pe noi înşine şi, în funcţie de această percepţie, ne comportăm. Într-adevăr, de-a lungul vieţii sale, autorul cărţii Înţelepciunii a descoperit că omul, fiinţă plăpândă, ţine adesea să-şi arate „puterea” strivindu-i fără milă pe cei care i se împotrivesc. Cât despre Dumnezeu, acelaşi autor a descoperit că El are grijă de toate, iar grija Lui este nu numai dreaptă şi nepărtinitoare, ci şi îngăduitoare. În plus, El judecă cu blândeţe şi conduce cu multă îngăduinţă, arătând astfel cum trebuie să fie un adevărat stăpân. Or, un astfel de exemplu îl obligă pe cel drept să se poarte cu omenie şi totodată să se întoarcă la Dumnezeu. Şi autorul psalmului responsorial a descoperit într-o zi că Dumnezeu este bunătate şi îndurare pentru toţi cei care îl cheamă; că este plin de dragoste şi îşi ţine întotdeauna cuvântul. De aceea el îndrăzneşte să-i ceară Domnului putere şi ajutor în încercările grele prin care trece. Unei astfel de cereri pe care şi noi i-o adresăm adesea (dacă nu chiar zilnic) lui Dumnezeu, celelalte două lecturi ne oferă câteva elemente fundamentale de răspuns. În lectura a doua, Sfântul Paul ne asigură că Duhul Sfânt nu numai că ne susţine rugăciunea, ci chiar o completează: Duhul Sfânt vine în ajutorul slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie. Însuşi Duhul Sfânt intervine pentru noi prin strigăte negrăite... iar Duhul vrea ceea ce vrea Dumnezeu. Dar, pe lângă prezenţa şi lucrarea vitală a Duhului Sfânt, fragmentul evanghelic readuce în prim plan, prin intermediul a trei parabole, puterea transformatoare a Cuvântului predicat de Isus Cristos. Astfel, potrivit primei parabole, Cuvântul-sămânţă semănat de către semănător îşi aduce rodul său, dar, din păcate, paiul ce poartă un spic bogat se vede nevoit să locuiască alături de neghina pe care Cel rău a semănat-o în acelaşi ogor. Secerişul va face totuşi ca grâul bun să ajungă în hambar. Aceasta este în fond drama tuturor timpurilor, şi anume ca Mesajul evanghelic să fie nevoit să coabiteze cu alte mesaje otrăvitoare. Cea de-a doua parabolă ne asigură totuşi că acest Cuvânt-sămânţă, deşi are aparenţele modeste ale unui grăunte de muştar, El poate produce un copac în care să se poată adăposti păsările cerului. În sfârşit, ultima parabolă compară Cuvântul evanghelic cu plămada (drojdia) ce poate să facă să crească întreg aluatul.

Aşadar, întrucât astfel stau lucrurile, important pentru noi este să avem încredere în aceste mijloace puse nouă la dispoziţie pentru dobândirea odihnei sufletului.

Duminica a XVII-a (A)

1Rg 3,5-12; Ps 118; Rom 8,28-30; Mt 13,44-52

ă Isus Cristos trebuie să rămână Persoana principală de referinţă din vieţile noastre, întrucât El ni-L descoperă şi ne conduce la Tatăl, ne-o confirmă şi textele Liturgiei Cuvântului din această duminică. Într-adevăr, prima lectură ne oferă mărturii noi şi admirabile ale modului în care Dumnezeu se comportă vizavi de cei care îşi pun încrederea în El. Astfel, tânărul rege Solomon evocă, în rugăciunea rostită la începutul domniei sale, cum s-a comportat Dumnezeu cu tatăl său, David, de-a lungul întregii sale vieţi: Tu ai arătat multă dragoste servitorului tău David, tatăl meu, care a trăit în faţa ta, fiind fidel, drept şi cu inima sinceră faţă de tine... De aceea, Solomon îi cere Domnului să-i dea o inimă înţeleaptă pentru ca să ştie să conducă poporul şi ca să poată deosebi binele de rău. Or, autorul cărţii ne spune că i-a plăcut Domnului că Solomon nu a cerut bogăţii ori moartea duşmanilor şi de aceea l-a binecuvântat oferindu-i o inimă înţeleaptă şi pricepută. La rândul ei, lectura a doua, ne oferă o convingere pe care apostolul Paul şi-a dobândit-o în anii lui de căutare şi înţelegere a lui Dumnezeu: Dumnezeu toate le îndreaptă spre binele celor care îl iubesc pe el... Apoi apostolul a mai înţeles din experienţa lui proprie că: pe aceia pe care [Dumnezeu] i-a ştiut mai dinainte i-a şi predestinat să poarte chipul Fiului său, ca Fiul să fie primul născut dintr-o mulţime de fraţi... şi că pe cei pe care i-a îndreptăţit i-a şi condus la mărirea sa. Despre această mărire la care suntem cu toţii chemaţi (predestinaţi), fragmentul evanghelic de astăzi vorbeşte ca despre o comoară sau ca despre un mărgăritar de mare preţ: Împărăţia cerurilor este asemenea cu o comoară ascunsă într-un ogor pe care un om găsind-o, o ascunde din nou şi, cuprins de bucurie, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela. Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce, vinde tot ce are şi-l cumpără. Or, în spatele cuvintelor vinde tot ce are şi cumpără ogorul ori mărgăritarul acela, întrezărim cu uşurinţă un adevărat program de renunţare la tot ce este contrar voinţei divine şi de asumare a responsabilităţilor ce decurg din învăţătura evanghelică. Dar, ca şi în duminica trecută, una din parabolele de astăzi ne avertizează că, alături de bogăţia inestimată pe care o conţine Evanghelia, există şi învăţături dăunătoare care trebuie denunţate şi respinse aşa cum pescarii aleg şi aruncă peştii răi prinşi în năvodul lor, în timp ce pe cei bun îi adună în coşuri. Oricum, bogăţia învăţăturii evanghelice ne stă tuturor la îndemână. Nouă ne rămânem să o căutăm în tezaurul Bisericii. Biserica a adunat de-a lungul veacurilor în tezaurul ei lucruri vechi şi noi, vitale pentru existenţa noastră. Psalmistul ne spune astăzi, printre altele, că explicarea cuvintelor lui Dumnezeu dă lumină şi pricepere celor neştiutori. Pr. Tarciziu ȘERBAN

kl Actualitatea Creștină iulie 2014

Biserica Catolică în lume

BISERICA CATOLICĂ în INDIA - partea a III a -

Bazilica Sfintei Fecioare Maria, Maica Sănătății, din Velankanni

Locuri de pelerinaj

ntre sanctuarele creştine ale Indiei, cel mai cunoscut este Bazilica Sfintei Fecioare Maria, Maica Sănătăţii (Basilica of Our Lady of Good Health), din orăşelul Velankanni, statul Tamil Nadu, pe coasta de sud-est a Indiei. Numit şi „Lourdes-ul Orientului”, sanctuarul atrage anual milioane de pelerini de toate riturile. La origine au fost două simple capele acoperite cu stuf, construite de oamenii locului pentru a cinsti două apariţii mariane care ar fi avut loc aici la sfârşitul secolului al XVI-lea. Astfel, potrivit tradiţiei orale, într-o zi călduroasă din luna mai a anului 1570, o femeie frumoasă cu un copilaş în braţe i-a apărut unui băiat care ducea un ulcior cu lapte la o casă din apropiere. Femeia, arătând către pruncul pe care îl ţinea în braţe, i-a cerut să-i dea să bea. Cam cu frică, deoarece laptele fusese deja tocmit pentru altcineva, băiatul i-a dat pruncuşorului însetat să bea cât a voit, apoi a plecat mai departe. Ajuns la casa omului care îi comandase laptele şi gândindu-se ce scuză să inventeze, nu mică i-a fost mirarea când a văzut că ulciorul era plin până sus cu lapte proaspăt şi rece. Pe locul unde băiatul întâlnise femeia cu pruncul, localnicii au ridicat o capelă, punându-i numele Matha Kulam, adică „Iazul Maicii Domnului”. Actualitatea Creștină iulie 2014

Circa 25 de ani mai târziu, nu departe de Matha Kulam, un băiat şchiop care vindea lapte bătut s-a întâlnit cu o femeie frumoasă ce ţinea în braţe un copilaş. Acesta i-a cerut să bea; băiatul i-a dat, şi după aceea femeia l-a trimis la un om anume din oraşul vecin, cu rugămintea să construiască o capelă pe acel loc. Pornind imediat să împlinească rugămintea, băiatul şi-a dat seama că nu mai şchiopătează. Uimiţi de întâmplare, oamenii au ridicat şi acolo o capeluţă, punându-i numele de Arokia Matha, ceea ce în limba tamil înseamnă „Maica Sănătăţii”. La câţiva ani după aceea, o corabie portugheză a fost cuprinsă de o furtună violentă în largul orăşelului Velankanni. Era data de 8 septembrie, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului. Marinarii înspâimântaţi au invocat-o pe Maria cu titlul de Steaua Mării şi furtuna s-a potolit brusc. În semn de recunoştinţă, cei 150 de oameni de pe corabie au refăcut capela originară şi au continuat să-i aducă îmbunătăţiri de fiecare dată când reveneau în regiune. În timp, sanctuarul s-a dezvoltat tot mai mult, actuala biserică fiind sfinţită şi ridicată la rangul de Basilica minor de către Sfântul Papă Ioan al XXIII-lea, în 1962. Anual, între 29 august şi 8 septembrie, în sanctuar are loc un impresionant festival marian. Acesta începe cu o procesiune condusă de trei care împodobite, unul în cinstea Sfintei Fecioare, altul în cinstea Arhanghelului Mihail şi al treilea dedicat Sfântului Iosif. Festivalul se continuă cu Sfinte Liturghii zilnice în şase limbi şi seri de veghe pe durata tuturor celor 9 zile. Se încheie cu o nouă procesiune, de data aceasta cu şapte care împodobite, şi cu binecuvântarea solemnă a pelerinilor cu Preasfântul Sacrament. La proporţii mai mici, ritualul se repetă în fiecare primă vineri şi sâmbătă din lună, iar relatările de vindecări miraculoase în urma binecuvântării cu Preasfântul Sacrament sunt numeroase. Până acum zece ani, sanctuarul era, fireşte, şi o considerabilă sursă de venit pentru economia locală. Teribilul tsunami din 26 decembrie 2004 a atins orăşelul Velankanni la ora 8 dimineaţa, când în sanctuar tocmai se încheiase o Liturghie şi urma să înceapă alta. Toţi cei care se aflau afară au fost măturaţi de ape, dar cei din interior s-au salvat.

Bazilica Sfântului Toma Conform tradiţiei locale, Sfântul Apostol Toma ar fi fost martirizat în anul 72 d.C. pe muntele care îi poartă numele, în apropierea oraşului Mylapore (Chennai, Dieceza de Madras), pe coasta de est a Indiei. Pe acest loc, care

Biserica Biserica Catolică Catolică în lume în lume creştinior fiind aceea că se opun sistemului tradiţional de împărţire a societăţii în caste, şi mai ales aceea de a căuta să-i integreze pe cei din castele inferioare sau aflaţi în afara lor.

Maica Tereza de Calcutta

Bazilica Sfântului Toma, din Chennai

odinioară adăpostea mormântul Sfântului Toma (transferat ulterior la Edessa – azi Urfa, în Turcia), se ridică în prezent Bazilica San Thome, sanctuar naţional şi loc de pelerinaj pentru toţi creştinii Indiei.

Creştini persecutaţi În ciuda faptului că în India creştinismul a fost prezent încă de la începuturile sale şi în ciuda vitalităţii religioase a comunităţilor creştine locale1, India figurează, din păcate, pe lista ţărilor unde – pe fondul antagonismelor politice – au loc sistematic persecuţii anticreştine. Actualmente, în şapte state ale Indiei (Orissa, Madhya Pradesh, Arunachal Pradesh, Gujarat, Chhattisgarh, Rajastahan şi Himachal Pradesh), convertirile sunt interzise prin lege. La 23 august 2008, în urma unui asasinat politic pe care liderii fundamentalişti hinduşi l-au pus pe seama creştinilor, în Orissa a izbucnit un progrom care s-a răspândit rapid şi la statele vecine. Numai în statul Orissa, în acea împrejurare, 54.000 de persoane au fost obligate să caute adăpost în taberele de refugiaţi, iar atacurile care au vizat 300 de sate s-au soldat cu 500 de morţi, 4.600 de case incendiate sau distruse, 252 de biserici şi 13 şcoli arse sau dărâmate. În ciuda intervenţiei din partea autorităţilor, la un an de la aceste evenimente, mai mult de jumătate dintre cei dispersaţi nu reintraseră încă în drepturi ori erau în continuare victimele unui „boicot social” impus de fundamentaliştii hinduşi asupra tuturor celor care i-ar fi ajutat. Deşi cu mai mică intensitate, actele de ostilitate la adresa creştinilor continuă şi azi, principala „vină” atribuită

Sărăcia extremă a unora dintre locuitorii Indiei şi tragicele efecte ale împărţirii în caste au fost factorii care au dus la o alegere ce avea să zguduie lumea. Sub impulsul unei chemări interioare, Agnes Bojaxhiu lasă siguranţa mănăstirii sale pentru a se devota „celor Fer. Tereza de Calcutta mai săraci dintre săraci”. În adolescenţă, urmând un obicei răspândit între catolicii din ţara sa de baştină, Albania, tânăra Agnes făcuse un vot să nu-i refuze niciodată nimic lui Isus. Într-o noapte a anului 1946, pe când mergea cu trenul la o reculegere într-un alt oraş, viitoarea Maică Tereza a auzit clar cererea Domnului. „Trebuia să las mănăstirea – mărturiseşte ea mai târziu – şi să-i ajut pe săraci în timp ce trăiam printre ei. Era un ordin. Să-l ignor ar fi însemnat să-mi încalc credinţa.” Cu aprobarea episcopului ei, după doi ani de rugăciune şi discernământ, iese din mănăstire şi începe o existenţă curajoasă (la început chiar în stradă) alături de cei cărora nimeni nu le recunoştea statutul de persoane. O urmează la scurt timp câteva dintre fostele ei eleve şi în 1949, împreună cu treisprezece colaboratoare, înfiinţează Congregaţia Misionarelor Carităţii. La moartea Maicii Tereza, pe 5 septembrie 1997, congregaţia număra peste 4.000 de călugăriţe şi 300 de călugări care lucrau în 123 de ţări, ocupându-se de orfani, săraci, leproşi, bolnavi de SIDA sau TBC, muribunzi. „De sânge, sunt albaneză. De cetăţenie, indiancă. De credinţă, sunt o călugăriţă catolică. Cât despre chemarea mea, aparţin lumii. Iar după inimă, îi aparţin cu totul Inimii lui Isus.” Pentru devotamentul şi exemplul ei, guvernul Indiei a onorat-o pe Maica Tereza – în fond, o străină! – cu funeralii naţionale de acelaşi nivel cu cele acordate lui Mahatma Gandhi, „părintele Indiei”. In India trăiesc astăzi peste un miliard de oameni, dintre care o treime se află în cruntă sărăcie. Problemele Indiei sunt atât de vaste şi grave, încât cea mai „raţională” reacţie pare a fi resemnarea, dacă nu disperarea. Maica Tereza a fost un om dintr-un miliard, dar s-a încrezut în chemarea Domnului. Roadele fidelităţii ei au dovedit că un om nu e puţin. Liana GEHL

1 În 2003, în India existau 28.000 de preoţi, 4.300 de călugări şi 90.000 de călugăriţe, peste 15.000 de instituţii de învăţământ de toate gradele şi mai mult de 7.700 de instituţii de asistenţă medicală şi socială.

Actualitatea Creștină iulie 2014

Recenzie

EDITH STEIN DIN VIAŢA UNEI FAMILII EVREIEŞTI şi alte scrieri autobiografice

dith Stein este un nume mare în Biserica Catolică: Patroană a Europei, sfântă carmelitană, Doctor în Filosofie… Viaţa ei, în linii mari, este cunoscută tuturor: de origine ebraică, a fost asistenta lui Husserl, s-a convertit la catolicism la o vârstă adultă şi a ales viaţa contemplativă într-o mănăstire carmelitană. A murit la Auschwitz, unde a fost deportată împreună cu sora sa, Rosa. Cine s-a aventurat să-i citească studiile ştie că scrierile lui Edith Stein nu sunt accesibile tuturor. Bine structurate, cu un limbaj riguros, cu idei bogat argumentate, ar putea descuraja un cititor care s-ar fi aşteptat să descopere o operă de teologie spirituală. Scrierile sale autobiografice contrastează însă puternic cu stilul studiilor sale. Dacă în majoritatea operelor descoperim modul ei de a gândi, Autobiografia ne revelează modul de a simţi şi de a trăi al lui Edith Stein. O cunoaştem, am putea spune, începând chiar înainte de a se naşte, prin intermediul scurtei istorii a familiei sale, apoi prin intermediul părinţilor, al fraţilor şi surorilor, al prietenilor şi colegilor, în interiorul unei structuri sociale şi religioase scandate de evenimente şi sărbători, tradiţii şi obiceiuri de o mare diversitate. Deşi viaţa şi moartea celei care mai târziu va deveni sora Tereza Benedicta a Crucii se desfăşoară sub semnul apartenenţei sale la poporul evreu, în mod surprinzător, încă de la începutul autobiografiei, se declară prusacă. Întregul volum va fi străbătut de orgoliul de a aparţine naţiei germane, iar nazismul, în ciuda ideologiei sale, căreia ea însăşi îi va cădea victimă, nu va reuşi s-o determine să-şi renege apartenenţa germanică şi dragostea pentru ţară. Cartea oferă un spaţiu generos copilăriei lui Edith, poate şi pentru că, prin ochii fetiţei, se conturează rând pe rând chipurile celor care, de-a lungul timpului, i-au fost dragi: tatăl, pierdut la o vârstă fragedă şi pe care l-a cunoscut numai prin intermediul povestirilor celorlalţi, mama, care a preluat afacerile familiei şi a făcut eforturi supraomeneşti pentru a-şi creşte singură cei nouă copii, unchi, mătuşi şi veri, prieteni de familie sau simpli cunoscuţi: figuri nenumărate, dar care demonstrează memoria extraordinară a lui Edith; aceasta, adultă fiind, Actualitatea Creștină iulie 2014

este încă capabilă să redea pe de rost discuţii întregi purtate sau auzite încă din prima sa copilărie. Personalitatea lui Edith se conturează încet, dar clar, încă de la început; pe de o parte, ea însăşi îşi aminteşte de sensibilitatea şi încăpăţânarea exagerate în primii ani de viaţă, de pasiunea pentru şcoală şi în general pentru citit, de admiraţia pentru mama sa, a cărei personalitate a influenţat-o puternic. La sfârşitul liceului, va rămâne în ochii colegelor ca cea care a susţinut cu cea mai mare înverşunare egalitatea femeii cu bărbatul, „fermecător de răutăcioasă” şi atât de critică, încât dă impresia că se bucură de răul altuia. În familie, a fost însă tachinată până târziu, cu simpatie, pentru pasiunea sa pentru lectură: „citeşte pentru că e prea leneşă pentru a face sport”, după cum spune vărul său Erich. Ca studentă, are însă o viaţă aparent mult mai monotonă: cursuri şi cărţi, figuri de profesori şi de colegi, care se împletesc rareori cu evenimente din familie şi cu viaţa politică a timpului (Primul Război Mondial). La Breslau va descoperi psihologia şi apoi filosofia riguroasă. Mai târziu, la Göttingen, va descoperi psihologia cognitivă, apoi fenomenologia, ambele dezvoltate de E. Husserl: un nume mare în istoria filosofiei mondiale, iar Edith va simţi pentru el o mare admiraţie şi atracţie. Prin intermediul ei, îl putem privi pe omul Husserl pasionat de munca sa, dar cu un caracter dificil. Însă cea mai luminoasă figură va rămâne cea a lui Adolf Reinach. Deşi profesor, în amintirea lui Edith va rămâne nu atât pentru ştiinţa, cât pentru umanismul său. Va fi umărul tare care o va susţine în momentele dificile şi, deşi în acest volum nu se menţionează nimic în acest sens, el şi soţia sa, Pauline, vor juca un rol hotărâtor în convertirea sa la creştinism. Ultimele pagini nu au continuitate cu restul biografiei. Adăugate după câţiva ani, ele narează ultima perioadă trăită de Edith Stein înainte de intrarea sa în Carmelul din Köln. Viaţa, ca şi moartea sa, îi vor sigila crezul de adolescentă: „Ne aflăm pe lume pentru a ne pune în slujba omenirii, fiecare prin ceea ce poate face mai bine”. Larisa BALBUZAN

Aprofundare

Teologia trinitară şi Biserica bucuriei „dar din deşert, din locuri uscate şi sori înfricoşători, sosesc copiii cruzi ai Dumnezeului singuratic. (...). Pentru că nu e bine ca Dumnezeu să fie singur”. G.K. Chesterton, Ortodoxia

iserica s-a născut din coasta Mîntuitorului adormit în somnul extatic al morţii (In 19,34). Dar naşterea ei e marcată şi de bucuria ucenicilor la vederea Domnului înviat (In 20,20) şi de „beţia” coborîrii Duhului Sfînt în inimile lor (Fap 2,13). Chemarea creştină la bucuria credinţei în Isus înviat nu poate inspira, de aceea, vocaţii apatice şi mohorîte. Naşterea Bisericii prin jerfa Mîntuitorului pe altarul Crucii, reînnoită mereu euharistic, invită la o anumită sobrietate, dar aceasta nu poate însemna a transmite altora o tristă resemnare cu un „destin creştin” apăsător şi dezolant. Un creştinism trăit în bucuria lui Cristos înviat nu poate culmina nici cu un „triumf lumesc” (Lc 4,6-7). E vorba de o bucurie mai profundă şi mai nobilă decît a „lumii”, care nu contravine naturii omului. Această bucurie creştină e, în esenţa ei, nupţială, sponsală – este bucuria de a primi şi a dărui iubire, ca în relaţia de dragoste dintre Mire şi Mireasă, descrisă în Cîntarea Cîntărilor. E şi o bucurie trinitară, întrucît vocaţia omului de a iubi o persoană diferită şi de a fi iubit de aceasta e o amprentă a iubirii divine intra-trinitare în umanitatea creată dual (Gen 1,27). Isus Cristos, Mirele Bisericii, s-a întrupat, a pătimit şi s-a jertfit pe Sine pentru a-i restitui omului trăirea acestei vocaţii nupţiale în integritatea naturii sale răscumpărate, ce devine aptă de iubire ex-tatică. Cristos a dorit şi să înalţe nupţialitatea umană – care nu poate fi doar milostiv-sentimentală (iubirea sclavilor „blajini” criticată de Nietzsche), ci presupune şi erosul, adică pasiunea şi entuziasmul – la altitudinea vieţii divine. Omul a fost creat după chipul şi asemănarea Dumnezeului trinitar, dar nu în sensul augustinian al treimii intra-psihice alcătuite din suflet, iubire şi cunoaştere, ce păstrează omul închis în sine ca o monadă auto-suficientă, ci în sensul chemării de a „ieşi din sine” ex-tatic pentru a întîlni un altul diferit, în care şi împreună cu care îşi poate găsi plenitudinea imanentă. Din această plenitudine care transcende propriul eu, omul se poate orienta către transcendenţa radicală, către Altul divin, în care şi împreună cu care poate afla plenitudinea vieţii divine la care Dumnezeu îl cheamă prin Cristos. Aceasta e vestea cea bună a creştinismului şi sursa bucuriei din inima celui care acceptă iubirea ex-tatică – o bucurie ce nu poate fi decît relaţională şi sponsală, fiind rodul Duhului Sfînt, Persoana relaţională prin excelenţă, născută din Iubirea dăruită, primită şi returnată dintre Tatăl şi Fiul (perichoresis).

Vechea paradigmă monist-monadică a lui Deus unus, consolidată „psihologic” de concepţia augustiniană asupra treimii intra-psihice din om, nu poate conduce la aceeaşi bucurie. Dimpotrivă, cred că, în timp, conduce la o rigidizare umană şi spirituală şi la o scleroză a bucuriei şi a entuziasmului. Aşa-numitele „vocaţii plictisite” ale preotului-manager şi călugăriţei „acrite”, la care se referă frecvent Papa Francisc, pot fi consecinţele nefericite ale unei formări teologice ce descurajează bucuria nupţială şi erosul trinitar. Subtil descurajator poate fi şi a predica o iubire exclusiv „agapică” şi un raport strict „filial” cu Dumnezeu. Agape oferă mîngîiere, mai ales în momentele de fragilitate şi suferinţă, dar omul nu poate dărui „agapic” dacă nu primeşte – nu numai din milă, ci şi dintr-o pasiune care îl singularizează în ochii cuiva diferit de el, şi, prin asta, şi în propriii săi ochi. Dumnezeu însuşi „este dragoste” (1In 4,8), nu numai în sens mîngîietor-agapic, ci şi pasional-erotic. Biserica definită ca Mireasa mistică a lui Cristos, a cărei figură eshatologică este Maria, Maica şi Mireasa Domnului, ar trebui de aceea să cultive cu gelozie vocaţia nupţială a fiilor ei, pentru a nu-i priva de bucurie. Fiecare copil botezat are înscrisă în inimă, ca vocaţie ultimă, uniunea sponsală cu Mirele divin, indiferent de starea de viaţă asumată la maturitate – şi aceasta face posibilă şi sponsalitatea umană. O Biserică a bucuriei intră, aşadar, în jocul iubirii extatice cu Mirele Său, inspirat şi animat de Sfînta Treime – care însufleţeşte şi relaţiile umane interpersonale. Aceasta e Biserica pe care o doreşte şi Papa Francisc, cînd îi îndeamnă pe toţi creştinii la o „ieşire din sine” entuziastă – şi către aceia care n-au primit încă vestirea mîntuirii. Zidurile egocentrismului nu coincid însă cu cele ale Bisericii, ci pot exista şi în propria inimă. Ele pot genera nu doar auto-suficienţă, ci şi condescendenţă; nu doar plictiseală, ci şi o mizantropie posomorîtă. Asumarea unei teologii trinitare, nupţiale nu este, de aceea, un lux pentru Biserică, o concepţie sofisticată la care aderă doar intelectualii, ci o necesitate ce corespunde semnelor timpului prezent, pentru ca Biserica să nu eşueze în marasm şi oboseală, trădînd misiunea ce i-a fost încredinţată de Mirele ei în bucuria trinitară a Învierii şi a Rusaliilor. Tereza-Brînduşa PALADE Actualitatea Creștină iulie 2014

Universul familiei

TINERI ŞI TINERE,

VOI ÎN CE ECHIPĂ JUCAŢI?

ntrebarea ne îndreaptă gândul către Campionatul mondial de fotbal în desfăşurare. Nu putem trece cu vederea disconfortul în care se află iubitorii fotbalului românesc care şi-au dorit prezenţa nemijlocită a echipei naţionale a României la acest eveniment planetar ce se ţine în Brazilia. O calificare ar fi însemnat, într-un fel, intrarea directă în vâltoarea competiţiei. Nu a fost să fie! Motiv pentru care a vedea campionatul la televizor echivalează cu o neîmplinire. Pornind de la acest fapt, vă propun să ne întoarcem în timp, către anul 2013, an în care la Rio de Janeiro, a avut loc Ziua Mondială a Tineretului. În cuvinte simple şi directe, Papa Francisc îi îndemna pe tinerii adunaţi pe plaja de la Copacabana: „Băieţi şi fete, vă rog, să nu vă aşezaţi îndărătul istoriei, să nu fiţi codaşi. Isus nu a privit viaţa de la balcon, de aceea, fiţi şi voi protagonişti”. Altfel spus: să aveţi dorinţa de a intra şi voi pe teren. Accentuând metafora fotbalistică, Sfântul Părinte arăta că există ceva şi mai mare decât Campionatul mondial, anume, „faptul de a fi ziditorii unei Biserici şi mai frumoase şi ai unei societăţi şi mai bune”. Există însă o condiţie indispensabilă: să vrei să joci în echipa lui Isus. Voinţa de a fi parte din joc este premisa „unei vieţi rodnice şi bucuroase” şi „a unui viitor împreună cu Isus, care nu va avea sfârşit, viaţa veşnică”. Dar intrarea pe teren cere antrenament, cere o formă bună pentru a înfrunta cu curaj toate situaţiile, mărturisind credința. Din antrenament fac parte rugăciunea şi sacramentele, iubirea fraternă, capacitatea de a asculta, de a înţelege, de a ierta, de a sări în ajutorul aproapelui, al oricărei persoane, fără a exclude şi fără a marginaliza pe nimeni. Papa doreşte ca tinerii să fie adevăraţi atleţi ai lui Cristos, în contrast cu cei care sunt creştini part-time sau de faţadă. De aceea îşi arată marea încredere în noua generaţie: „Sunt sigur că voi nu doriţi să investiți libertatea în amăgiri ce ţin de modă şi de plăceri de moment. Ştiu că voi năzuiţi la lucruri măreţe, la alegeri definitive care dau sens deplin vieţii. Isus e în stare să vi le împlinească”. Întorcându-ne şi mai mult în timp, la 8 decembrie 1965, la încheierea Conciliului Vatican al II-lea, Papa Paul al VIlea îi îndemna pe tineri cu aceste cuvinte: „Bărbaţi şi femei tinere din lumea întreagă, vouă vi se adresează Conciliul cu ultimul dintre mesaje întrucât voi primiţi torţa din mâinile părinţilor pentru a o duce mai departe, întrucât voi veţi trăi

în lume în momentul celor mai gigantice transformări din istoria sa. Preluând partea bună a exemplului şi a învăţăturii părinţilor şi îndrumătorilor voştri, veţi modela societatea de mâine: cu ea vă veţi salva sau veţi pieri (…). Construiţi o lume mai bună decât cea de azi, cu entuziasm”. Cuvinte dense, intense, profetice, pline de realism, de speranţă, de mare actualitate. Transformările care aveau să vină erau de aşa natură că, peste ani, Sfântul Ioan Paul al II-lea avea să compare lumea cu „un sat global”, ca urmare a dezvoltării mijloacelor de comunicare în masă. Mai apoi, Papa Benedict al XVI-lea le cerea tinerilor să se implice activ în evanghelizarea „continentului digital”, luând în consideraţie că internetul aduce cu sine o seamă de provocări: riscul de a deveni dependenţi, de a confunda lumea reală cu lumea virtuală, de a înlocui întâlnirea şi dialogul direct cu persoanele, cu contactele de pe net. Netul este un fel de teren sintetic, care trebuie umanizat şi spiritualizat, mai ales prin acţiunea tinerilor. Pe acest teren sunt aşteptaţi să intre tinerii pentru a contamina lumea cu entuziasmul şi credinţa lor. Întorcându-ne în prezent, mai precis la perioada 1013 iulie, reamintesc că Oratoriul Murialdo din PopeştiLeordeni va găzdui Întâlnirea Diecezană a Tinerilor. Veniţi de departe sau de aproape, din diferite parohii, voi, dragi tineri, intraţi în jocul frumos al întâlnirii, al vâltorii, un joc al cărui protagonist este chiar Duhul Sfânt. Duhul este cel mai bun antrenor, este cel care poartă la tot adevărul. Cât de grăitoare sunt cuvintele Papei Benedict al XVI-lea din Introducerea la Youcat: „să cunoaşteţi ceea ce credeţi; să cunoaşteţi credinţa voastră cu aceeaşi precizie cu care un specialist în informatică ştie sistemul operativ al unui computer; să o cunoaşteţi aşa cum un muzician cunoaşte muzica sa proprie; da, trebuie să fiţi înrădăcinaţi în credinţa generaţiei părinţilor voştri, ca să rezistaţi la provocările şi la tentaţiile din acest timp. Aveţi nevoie de ajutorul divin, dacă credinţa voastră nu vrea să se usuce ca o picătură de rouă la soare (…)”. A veni la întâlnire echivalează cu intrarea în marea echipă a Bisericii locale. Atenţie, de curând, la Oratoriu s-a amenajat un teren sintetic! Are mare nevoie de suflul vostru tineresc, de spiritul vostru de echipă. Pr. Fabian MĂRIUŢ

Actualitatea Creștină iulie 2014

Universul familiei

Scrisoarea familiilor către tineri

oţi nou-veniţii pe care-i întâlneşti pe cărările vieţii, de-a lungul zilelor, priveşte-i, făcându-le loc în suflet, cu bunăvoinţa patriarhului de odinioară fată de oaspeţi, fată de oaspetele în trecere, acea fiinţă tainică şi sacră. În planul divin, nicio întâlnire nu e indiferentă şi prin ea se mai poate exersa acea virtute ale cărei prilejuri, azi, sunt mult prea perimate, acea străveche virtute a ospitalităţii. (gândul Fericitului Vladimir Ghika)

ragi tineri, cu gândul Fericitului Vladimir, noi, familiile din Arhidieceză, vă salutăm cu mare bucurie cu ocazia Întâlnirii voastre de la oratoriul Murialdo din parohia Regina Sfântului Rozariu. Viaţa se asemănă cu un drum pe care călătorim împreună. Faptul de a vă aduna este un mare har şi o frumoasă experienţă de comuniune. Noi, familiile, am trăit astfel de momente în repetate rânduri, cu ocazia Întâlnirilor Mondiale ale Familiilor de la Valencia, de la Ciudad de Mexico, de la Milano, şi, mai ales, luând parte la zile de formare pentru familii la Mănăstirea fraţilor carmelitani desculți de la Ciofliceni. În toate aceste împrejurări, am descoperit şi am redescoperit mereu cu surprindere „străvechea virtute a ospitalităţii”. Oriunde am mers, ne-a mirat sincera şi cordiala primire a gazdelor, însă vă mărturisim că ne-a pus în criză tocmai faptul de a „face loc în suflet” celor cu care ne-am întâlnit pe cale. Am simțit în gazdele noastre „bunăvoinţa patriarhului de odinioară”. Naraţiunea biblică (cf. Gn 18) ne spune că era miezul zilei. Era cald dogorâtor şi totul părea a fi obişnuit. Nu se întâmpla nimic spectaculos în acea zi: turmele stăteau liniștite la umbră, slugile aveau și ele ore de lucru mai lejere. E momentul în care în faţa lui Abraham, apar cei trei oaspeţi. Abraham s-ar fi putut gândi că este prea cald, nu are aer condiționat, nu are frigider și nici vreun supermarket deschis în apropiere ca să cumpere ceva în grabă pentru străini; se putea scuza că stă la cort, are bucătărie mică, nu are făcută curățenie ca la carte, că are de dat telefoane, de scris e-mail-uri, de mers la bancă. Putea găsi o mie de scuze ca să-i ignore sau să-i trimită mai departe. Dar el își scutură oboseala și, foarte vioi și energic, îi primeşte pe cei trei oaspeţi în cortul său, îi pune la masă, discută. În 2012, la Milano, am fost surprinşi de marele gest de ospitalitate al familiilor din parohia Buccinasco, care ne-au deschis uşile caselor, ne-au pus în mână cheile, ne-au oferit un pat, o masă caldă şi mai ales o inimă deschisă, plină de dărnicie, cu multă gratuitate. În calitate de pelerinioaspeţi am petrecut câteva zile ca în sânul lui Abraham. Am înţeles că nu suntem singuri în trăirea credinţei. Am trăit sentimentul că sutele de mii de persoane adunate acolo împărtăşesc la fel ca noi aceleaşi griji şi aceleaşi năzuinţe, la fel ca noi caută să împace viaţa zilnică şi trăirea credinţei. Într-un fel, acum ne simţim mai responsabili în a-l aduce

Ospitalitatea lui Abraham

şi mai mult pe Dumnezeu în viaţa obișnuită de familie, de muncă şi de sărbătoare. Însă marea provocare este la nivel personal: să-i faci loc aproapelui în sufletul tău. Să-l privești ca pe un frate, nu ca pe un rival. Spaţiul vital al omului este privirea celuilalt, căci privindu-l ori ignorându-l, îl accepţi ori îl refuzi, îl iubeşti sau îl judeci. Din acest motiv, îngăduiţi-ne o pildă. Se spune că într-o cetate trăia un om care îi ura pe străini, pe motivul că nu ar fi demni de o viaţă asemănătoare cu a sa. A făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să-i alunge. Dar, în cele din urmă, nu a aflat pace. El ura şi persoanele cu handicap, considerându-le o povară pentru societate. Le-a alungat şi pe acestea. Dar nu a aflat pace. Avea ură şi faţă de cei cu alte convingeri decât ale sale, deoarece considera că ideile sale erau cele mai bune. Folosindu-şi influenţa de care dispunea, i-a alungat şi pe aceştia. Dar pacea nu a sosit. Într-o zi, s-a supărat amarnic pe un suporter care susţinea altă echipă de fotbal, apoi pe o persoană care avea gusturi muzicale diferite faţă de ale sale. I-a alungat şi pe aceştia. Însă nu afla pace. A rămas singur. Atunci a început să cugete. În cele din urmă a înţeles că nu alţii erau problema, ci el, datorită incapacităţii sale de a sta laolaltă cu oameni care au idei, cultură, gusturi diferite de ale sale. Dragi tineri, noi, familiile, vedem Întâlnirea voastră de la Popeşti ca pe o bună ocazie de lărgire a sufletului. Am înţeles că mai multe familii au deschis uşa casei ca să vă găzduiască. Şcolile, primăria şi consiliul local vă ies în întâmpinare pentru bunul mers al frumoasei manifestări a credinţei. Nu rataţi şansa de a trăi vechea virtute a ospitalităţii, umplând-o de elanul şi entuziasmul tinereţii, atât luând parte la întâlnire, cât şi găzduind în sufletul vostru apoi, unul, doi sau mai mulţi prieteni. Asociaţia Familiilor Catolice „Vladimir Ghika” Actualitatea Creștină iulie 2014

Arta de a trăi

Este o măsură în toate! DESPRE JOACA TEHNOLOGIZATĂ

n sfârșit, a venit mult așteptata vacanță! Bucurie mare, atât pentru copii, cât și pentru părinți! Doar că pentru părinți, și perioada vacanței este o mare responsabilitate. Cum, cu ce să le umple timpul copiilor!? Într-adevăr, o mare provocare pentru părinți, mai ales că obligațiile școlare nu-i vor mai împiedica pe cei mici să se poată juca în voie! De fapt, aici este provocarea: copiii nu trebuie lăsați să se joace în voie, fără limită, atunci când „joaca” lor se petrece în fața unor ecrane, de dimensiuni mai mari sau mai mici.

• DESPRE JOACĂ

În primii ani de viață, copiii își petrec cea mai mare parte a timpului jucânduse. Joaca include aspecte psihologice, educative și sociale de o importanță deosebită, deoarece stimulează formarea personalității, înțelegerea și respectarea regulilor, integrarea socială. Joaca îi permite copilului să-și îmbunătățească abilitățile mentale, cum ar fi imaginația, percepția senzorială, capacitatea de a deosebi realitatea de ficțiune, capacitatea de a comunica, asumarea rolurilor. Joaca este activitatea prin care copilul intră în contact cu cei din jur, făcând astfel primii pași spre socializare; este activitatea prin care copiii fac primii pași spre viitor, visându-se, în timp ce se joacă, profesor, medic, constructor etc... Mulți dintre noi poate ne regăsim citind aceste caracteristici ale jocului! Însă, de câțiva ani buni, joaca este dedicată unor noi activități, mereu tot mai tehnologizate: internetul, computerul, media playere, telefoanele mobile, jocurile video. Astfel, tehnologia modernă a intrat în lumea jocului, devenind modalitatea preferată de petrecere a timpului liber, și nu doar pentru copii.

• JOACA TEHNOLOGIZATĂ - ASPECTE

POZITIVE

Pentru copiii de astăzi, video-jocurile sunt de departe pe primul loc în topul „jucăriilor” preferate. Când vorbim despre video-jocuri, nu Actualitatea Creștină iulie 2014

putem să nu amintim efectele pozitive ale acestora: dezvoltă anumite abilități manuale, pot stimula înțelegerea sarcinilor primite, pot dezvolta autocontrolul și gestionarea emoțiilor legate de îndeplinirea unei sarcini, pot dezvolta capacitatea de a lua repede decizii și de a prelua inițiativa, pot familiariza cu limbajul tehnologic. De asemenea, nu poate fi trecută cu vederea importanța anumitor videojocuri folosite cu succes în scop educativ pentru a sprijini învățarea în cazul anumitor afecțiuni, cum ar fi dislexia (tulburare la citit manifestată prin modificarea cuvintelor, prin greșeli de lectură etc.), discalculia (perturbare în învățarea calculului la copiii care posedă o inteligență normală) sau deficitul senzorial. Și asta poate pentru că videojocurile au o extraordinară putere de motivare și o deosebită capacitate de captare și de păstrare a atenției, folosind în același timp mai multe canale de stimulare senzorială. Folosirea în scopuri pozitive a video-jocurilor duce la concluzia că acestea nu sunt rele în ele însele, ci folosirea lor necondiționată și excesivă este dăunătoare.

• ASPECTE NEGATIVE

Nu ne-am propus să demonizăm noua tehnologie, ci doar să punctăm aspectele negative și pericolele la care sunt expuși, mai ales copiii și tinerii, atunci când timpul lor liber este umplut doar de jocuri tehnologizate. Din nefericire, nu de fiecare dată video-jocurile respectă nevoile educaționale, devenind adesea sursă de modele sociale negative; iar împreună cu pasiunea pentru astfel de activități, s-au manifestat și riscurile pentru sănătatea mentală și fizică legate de folosirea lor îndelungată. Și de aici încep problemele! În primul rând, utilizarea prelungită a mijloacelor moderne de petrecere a timpului liber este invocată ca principala cauză ce reduce timpul alocat studiului. De aici derivă scăderea randamentului și a rezultatelor școlare, pasivitatea

intelectuală. De asemenea, au de suferit imaginația și puterea de concentrare. Utilizarea video-jocurilor violente care, se pare, sunt la mare căutare, duce la desensibilizarea utilizatorilor față de problemele reale ale semenilor, la diminuarea sentimentelor, la adoptarea unui comportament violent și agresiv, ce determină relații familiale și sociale tensionate.

• CE SE POATE FACE?

Est modus in rebus!, spuneau latinii. Și, da, trebuie să fie o măsură în toate, mai ales atunci când ne referim la timpul petrecut de copii în fața monitoarelor. Tehnologia avansată, noile mijloace de comunicare, video-jocurile nu trebuie puse la zid! Nici nu pot fi eliminate din viața noastră sau a copiilor noștri, deoarece sunt o prezență constantă, o realitate a societății în care trăim. Pentru a nu se ajunge la efecte negative sau la dependența de toate aceste mijloace, se impune ca părinții să limiteze copiilor accesul la tehnologiile care îi monopolizează, îi acaparează. Acest lucru nu este deloc ușor, copiii insistând până la infinit, cerând, implorând, promițând… Părinții trebuie să le ofere copiilor modalități sănătoase de petrecere a timpului liber, să-i ajute să socializeze printre oameni, să comunice cu oameni reali, să-și exprime creativitatea în mod artistic, exersând diferite arte, să-și elibereze energiile, practicând diferite sporturi. Nu este de neglijat nici trezirea interesului pentru lectură. Părinții trebuie să lupte pentru a crea un echilibru între activitățile reale ale copiilor lor și „lumea fascinantă și acaparatoare” pe care le-o propune tehnologia. Lupta e înverșunată! Nu e ușor, dar se poate! Cristina ȘOICAN

Anunțuri

PROGRAMUL SFINTELOR LITURGHII ÎN UNELE ORAȘE TURISTICE PREDEAL - Parohia Adormirea Maicii Domnului Adresă: Str. Căprioarei, nr. 14 Tel: 0268 455 182 Luni - Sâmbătă: ora 18:00; Duminica: ora 11:30. AZUGA: Parohia Sfântul Nicolae Adresă: Str. Victoriei, nr. 30 Marțea: ora 16:00; Prima vineri și prima sâmbătă din lună: ora 16:00; Duminica: ora 9:30; Sărbători din timpul săptămânii: ora 16:00. SINAIA : Parohia Preasfânta Inimă a lui Isus Adresă: Str. Aleea Poștei, nr. 5 Tel: 0244 311 074 Luni - Sâmbătă: ora 18:00; Duminica și sărbătorile de poruncă: orele 11:00 și 18:00.

BREZOI – Parohia Sfântul Anton de Padova Adresă: Str. Eroilor, nr.61 (la 12 km de la Călimănești Căciulata, spre Transalpina) Tel: 0250 778 173 Lunea, miercurea, joia: ora 8:00; Marțea și vinerea: ora 18:00; Duminica și sărbătorile de poruncă:10:30.

BRAȘOV - Parohia Sfinții Apostoli Petru și Paul Adresă: Str. Mureşenilor, nr. 19 Tel: 0268- 475.484 Duminica și sărbătorile de poruncă: ora 17:00 (în limba română).

CONSTANŢA – Parohia Sfântul Pius din Pietrelcina Adresă: Str. Lăpuşneanu, nr. 161 Telefon: 0241 650 650 Luni-Vineri: orele 8:00 și 18:00 Sâmbăta: ora 8:00 Duminica și în sărbătorile de poruncă: orele 10:00 și 18:00 (ora 12:00 în limba engleză) CONSTANȚA – Parohia Sfântul Anton Adresă: Str. Nicolae Titulescu, 11A Telefon: 0241 614 549 Luni - Sâmbătă: orele 8:00 și 18:00 Duminica: orele 9:00; 10:30; 12:00;18:00 TECHIRGHIOL: Parohia Sf. Konrad Adresă: Str. Zânelor În lunile iunie – septembrie Sfânta Liturghie: ora 14:30 MANGALIA – Parohia Sfântul Apostol Andrei Adresă: Str. Libertății, nr. 2 Tel: 0241 579 377 Lunea și marțea – ora 18:00; Miercurea – ora 8:00; Joia și vinerea – ora 18:00; Sâmbăta – ora 8:00; Duminica – orele 10:30; 18:00. NĂVODARI – Parohia Fericitul Ieremia Valahul Adresă: Str. Constanței, nr. 23 Tel: 0241 762 607 Lunea, marțea, miercurea, vinerea, sâmbăta: ora 18:00 Joia: ora 8:00 Duminica şi în sărbătorile de poruncă: la orele 9:00; 18:00. LUMINA: Parohia Sfinții Petru și Paul (la 10 km de orașul Năvodari) Duminica și sărbători: ora 10:30

Comunitatea Sfântul Ioan - tabere de vară

omunitatea Sfântul Ioan organizează mai multe tabere de vară. Următoarele vor fi: „Descoperă și înțelege lumea” - tabăra itinerantă a studenților și tinerilor adulți – de pe 19 pe 28 iulie, în zona Sighișoara (înscrieri la pr. Dominic, 0751 463 514) și tabăra adolescenților – de pe 11 pe 18 august, la Izvoru Mureșului, pentru tineri liceeni (înscrieri la pr. Dan, 0742 336 312).

Alte date de contact: Comunitatea Sfântul Ioan - Mănăstirea Sfânta Familie: Strada Jiului, nr. 35-37; Metrou M4 stația Jiului; Tel. 0216685919 sau 0751463514; manastireasfantafamilie. wordpress.com

Actualitatea Creștină iulie 2014

Anunțuri

Semnal editorial

a Editura ARCB, a apărut o nouă carte semnată de Papa Francisc, cu titlul Educaţia – în slujba vieţii. Propuneri pentru vremuri grele (128 pag., format A5, preţ 14 lei, traducere din limba spaniolă de Marina Fara). Volumul este alcătuit din trei meditaţii adresate formatorilor catolici în trei ani consecutivi, pe temele: 1. Utopie şi creativitate, ca formă a speranţei şi factor de progres; 2. Isus, Înțelepciunea întrupată a lui Dumnezeu, ca sursă de bucurie şi realizare în viaţă; 3. Finalitatea educaţiei – omul matur. Fiecare meditaţie este însoţită de un itinerar de aprofundare pentru lucrul individual sau în grup, alcătuit dintr-un set de întrebări deschise, lecturi biblice şi din Magisteriu, propuneri de rugăciune. „Orizonturi deschise, fraternitate solidară, propunerea de a ţinti mai sus, gratuitate cu eficienţă, excelenţă a solidarităţii, sunt concepte originale pe care [Papa] le

promovează ca parte a contribuţiei noastre specific creştine la o educaţie care să mărturisească şi să realizeze o altă formă de a fi umani. «Obiectivul nostru – arată Suveranul Pontif – nu este doar să formăm indivizi utili societăţii, ci să educăm persoane care să poată să o transforme! (...) Ori suntem capabili să formăm bărbaţi şi femei cu această mentalitate, ori vom fi dat greş în misiunea noastră.»” Volumul poate fi cumpărat de la Librăria Sf. Iosif din Bucureşti sau prin comanda prin poştă, la adresa Librăria Sf. Iosif, str. G-ral Berthelot 19, sector 1, Bucureşti 010164, tel. 021-201.54.75, e-mail: libraria@arcb.ro, www.librariasfiosif.ro

Solemnitatea Preasfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel

omunitatea Fraţilor Carmelitani anunţă că anul acesta, pelerinajul care se desfăşoară în fiecare an de la Baloteşti până la Mănăstirea de la Ciofliceni nu va avea loc în luna iulie, ca în fiecare an, ci în septembrie. Data pelerinajului va fi comunicată ulterior. Fraţii ne inivită însă pe toţi la Sfânta Liturghie solemnă care, tot ca în fiecare an, va fi celebrată pe 16 iulie, în Solemnitatea Preasfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel, la Mănăstirea de la Ciofliceni, la orele 19.00.

Vacanța mare la mare

arohia Romano-Catolică Fericitul Ieremia Valahul din Năvodari oferă posibilitate de cazare pe perioada sezonului estival şi nu numai. Mansarda casei parohiale, amenajată pentru oaspeţi, dispune de 9 camere: trei camere cu 2 paturi, trei camere cu 3 paturi şi trei camere cu 4 paturi. Fiecare cameră are baie şi televizor. La demisol, este amenajat un spaţiu pentru navigarea pe internet, o bucătărie şi o sală de mese de circa 100 mp, oaspeţii putând să-şi pregătească singuri masa. Accesul la camerele de la mansardã este separat de restul casei parohiale. În curte există şi un teren de joacã, ce poate fi folosit pentru diferite activităţi cu grupuri de copii şi de tineri . Distanţa până la mare este de 1,8 Km, iar până la staţiunea Mamaia, de 8 km. Preţul pentru cazare este de 40 RON pe zi de persoanã. Actualitatea Creștină iulie 2014

Programul Sfintelor Liturghii: - Lunea, marțea, miercurea, vinerea, sâmbăta: ora 18:00 - Joia: ora 8:00 - Duminica şi în sărbătorile de poruncă: ora 9:00 şi ora 18.00 Pentru cazare şi alte informaţii: Tel: 0241-762 607; 0721 770 020. E-mail: pr_solomon@yahoo.com