Actualitatea creştină, nr. 08/2010

Păstorul Arhidiecezei

Dacă Dumnezeu nu este pus în centru Înainte de 1989 nu mi-aş fi închipuit niciodată că, după dispariţia regimului comunist, în România va fi atâta sărăcie şi dezorientare, mizerie de atâtea feluri şi disperare, ca în zilele noastre. După atâţia ani de la evenimentele din decembrie 1989, nu am ajuns, ca ţară şi popor, să avem sub paşii noştri un „pământ” sigur şi neclintit, cum ar fi normal să avem, ci ne afundăm tot mai mult în nisipurile mişcătoare ale tuturor egoismelor şi meschinăriilor, ale imposturii şi ale incompetenţei, ale corupţiei camuflate în mii de feluri, ale urii şi ale lipsei de suflet creştin, ale orbirii spirituale şi naţionale. De prea multe ori nu am ştiut să răspund la această întrebare, pe care de altfel o găseam şi în mine: „Cu ce am păcătuit, ca să avem asemenea soartă?” Ştiind, din principiu, că preotul, şi cu atât mai mult episcopul „trebuie” să poată răspunde la orice întrebare, încercam şi eu să schiţez un răspuns explicativ, dar niciunul dintre interlocutori nu m-a cruţat de acea privire care-ţi spune simplu: „De fapt, nici tu nu ştii!” Da, nici eu nu ştiu cu ce am păcătuit, ca să avem asemenea soartă.

Nu de mult am terminat de citit o carte dedicată Anului Sfintei Preoţii, şi era preluat acolo un cuvânt al actualului Sfânt Părinte, Papa Benedict al XVI-lea, adresat episcopilor elveţieni într-o omilie din 7 noiembrie 2006, sub un titlu sugestiv: „Cum se rezolvă problemele”. Iată cuvintele Suveranului Pontif: „Există atâtea probleme (…) care trebuie să fie rezolvate, dar nu pot fi rezolvate dacă Dumnezeu nu este pus în centru, dacă Dumnezeu nu devine din nou vizibil în lume, dacă nu devine determinant în viaţa noastră şi dacă nu intră şi prin intermediul nostru în mod determinant în lume. În asta, consider eu, se decide astăzi destinul lumii în această situaţie dramatică: dacă Dumnezeu – Dumnezeul lui Isus Cristos – există şi este recunoscut ca atare, sau dacă dispare”.

Pe mine m-au impresionat mult şi m-au chemat la o meditaţie îndelungată aceste cuvinte ale Papei Benedict: „dacă Dumnezeu nu este pus în centru”. Când Dumnezeu este pus în centrul a toate, şi omul, semenul nostru este acolo, în centru. Dacă nu, nici Dumnezeu, şi nici omul nu sunt căutaţi şi găsiţi în centrul a toate, ci dimpotrivă, sunt exilaţi în acea „zonă” de unde nu pot schimba nimic în viaţa noastră, nu ne pot arăta cum se rezolvă problemele. Şi problemele ţării noastre nu sunt mici: datorii uriaşe, izolare, emigraţie, sărăcie, şomaj, corupţie, proastă administraţie, lipsă a conştiinţei privind binele comun (obştesc), solidaritatea etc.

Cu ce am păcătuit să avem asemenea soartă? Poate cu nimic; poate cu multe, cu gândul, cuvântul, fapta şi omisiunea. Oricum, ceva vină, avem acolo undeva. Căci păcatul nu este „o glumă”, şi nici efectele păcatului nu sunt simple nimicuri.

Deasupra problemelor ţării şi ale Bisericii, stă undeva un cuvânt: „dacă Dumnezeu nu este pus în centru”...

Ioan ROBU Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti nr. 8/2010

1

2

Magisteriu

DIN ALOCUŢIUNILE SFÂNTULUI PĂRINTE PAPA BENEDICT AL XVI-LEA Cuvântul lui Dumnezeu dă sens activităţii noastre zilnice (Angelus, 19 iulie 2010) Ne aflăm deja în miezul verii... Este un moment favorabil ca să punem pe primul loc ceea ce este cu adevărat cel mai important lucru în viaţă, adică ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Evanghelia din această duminică ne aminteşte aceasta prin intermediul celebrului episod al vizitei lui Isus în casa Martei şi a Mariei, relatat de Sfântul Luca (10,38-42).

Marta şi Maria sunt două surori; ele au şi un frate, Lazăr, care, însă, nu apare în acest episod (…) Ni se pare că vedem scena: o soră este foarte ocupată şi cealaltă este absorbită de prezenţa Învăţătorului şi de cuvintele Lui. După un timp, Marta, evident nemulţumită, nu mai rezistă şi protestează, simţind totodată că are dreptul să îl critice pe Isus: „Doamne, nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat singură să servesc? Spune-i să mă ajute!” Într-adevăr, Marta ar vrea să îl înveţe pe Învăţător! Dar Isus, cu mult calm, răspunde: „Marta, Marta – şi acest nume repetat exprimă afecţiune – pentru multe te îngrijeşti şi te frămânţi, însă un lucru este necesar: Maria a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată” (Lc 10,41-42). Cuvântul lui Cristos este clar: nu este vorba de desconsiderarea vieţii active şi cu atât mai puţin a ospitalităţii generoase; ci ne aminteşte clar faptul că unicul lucru cu adevărat necesar este altul: ascultarea Cuvântului Domnului; şi Domnul era acolo în acel moment, prezent în persoana lui Isus! Orice altceva este trecător şi va fi luat de la noi, dar Cuvântul lui Dumnezeu este veşnic şi dă semnificaţie activităţii noastre zilnice.

Iubiţi prieteni, după cum am spus, acest pasaj evanghelic este foarte important în perioada vacanţei, deoarece ne reaminteşte faptul că persoana umană trebuie să lucreze, trebuie cu siguranţă să se implice în problemele casnice şi profesionale, dar are nevoie înainte de toate de Dumnezeu, care este lumina interioară a iubirii şi adevărului. Fără iubire, chiar şi cele mai importante activităţi îşi pierd valoarea şi nu aduc bucurie. Fără o profundă semnificaţie, tot ceea ce facem se reduce la activism steril şi dezordonat. Şi cine ne dă iubirea şi adevărul, dacă nu Isus Cristos? Să învăţăm aşadar, fraţilor, să ne ajutăm unii pe alţii, să cooperăm, dar înainte de toate să alegem împreună partea cea bună, care este şi va fi întotdeauna cel mai mare bine al nostru.

Toate sunt trecătoare (Angelus, 1 august 2010)

Strădania comună a acestor Sfinţi (Sf. Ignaţiu de Loyola, Sf. Alfons Maria de Ligouri şi Sf. Eusebiu - n.red.) a fost aceea de a mântui sufletele şi sluji Biserica prin respectivele carisme, contribuind la a o reînnoi şi îmbogăţi. Aceşti bărbaţi au dobândit „o inimă înţeleaptă” (Ps 89,12), adunând ceea ce nu se strică şi dând de o parte tot ce este iremediabil schimbător în timp: puterea, averile, plăcerile efemere. Alegându-l pe Dumnezeu, au avut orice lucru necesar, pregustând încă din viaţa pământească veşnicia (Cf Qoh 1-5). În Evanghelia duminicii de azi, învăţătura lui Isus priveşte tocmai adevărata înţelepciune (...).

Isus (...) îi avertizează pe ascultători împotriva poftei de avere prin parabola bogatului nebun, care, după ce a adunat pentru sine o recoltă îmbleşugată, încetează de a mai munci, îşi consumă bunurile distrându-se şi îşi face iluzia că poate îndepărta până şi moartea.

Omul nebun în Biblie este acela care nu vrea să-şi dea seama, din experienţa lucrurilor vizibile, că nimic nu durează pentru totdeauna, dar totul trece: tinereţea ca şi forţa fizică, toată comoditatea ca şi rolurile de putere. A face să depindă propria viaţă de realităţi atât de trecătoare este, deci, nebunie. În schimb, omul care se încrede în Domnul, nu se teme de adversităţile vieţii, nici chiar de realitatea inevitabilă a morţii: este omul care a dobândit „o inimă înţeleaptă”, ca Sfinţii.

După Radio Vaticana - Programul în limba română www.radiovaticana.org

Pelerin la Vatican

3

Temele de vacanţă ale Papei Benedict al XVI-lea

Între al treilea volum şi a patra enciclică În proiectul activităţilor de vacanţă ale Papei intră stabilirea liniilor generale pentru o a patra enciclică. Benedict al XVI-lea a scris până în prezent trei enciclice: una socială (Caritas in veritate, din 2009) şi celelalte două dedicate a două din cele trei virtuţi teologale: iubirea (Deus caritas est, din 2005) şi speranţa (Spe salvi, din 2007). Lipseşte enciclica dedicată credinţei, iar o parte din timpul de odihnă din vara aceasta Sfântul Părinte îl consacră stabilirii liniilor generale pentru o a patra enciclică, pe tema credinţei.

nr. 8/2010

De asemenea, sunt de pregătit discursurile pentru călătoria apostolică în Marea Britanie, în vederea beatificării cardinalului John Henry Newman, o figură importantă în formarea teologului Joseph Ratzinger. Beatificarea cardinalului Newman este cu atât mai importantă cu cât readuce în centrul atenţiei Bisericii „omul conştiinţei”, cum l-a numit teologul Ratzinger.

Ghid pentru întâlnirea, în lectură, cu Isus Aşadar, o vacanţă ritmată de timpul dedicat lui Dumnezeu şi Bisericii: Sfânta Liturghie, rugăciune, meditaţie, studiu, scris, scurte plimbări prin grădinile adiacente Palatului Apostolic din Castel Gandolfo însoţite de recitarea Rozariului şi de momente de meditaţie în faţa statuii Maicii Domnului, exerciţii la pian…

Nu este prima vacanţă pe care Benedict al XVI-lea o petrece în meditaţie şi studiu. În prefaţa primului volum al operei dedicate lui Isus, Papa aminteşte că a început să lucreze în timpul perioadei de odihnă din vara lui 2003 şi că a dat forma definitivă capitolelor între 1 şi 4 august 2004. Şi continuă: „După alegerea mea la Sediul episcopal de Roma am utilizat toate momentele libere pentru a continua scrierea cărţii”.

Sfântul Părinte ţine mult să finalizeze în această vară opera despre Isus, un autentic model de lectură teologică şi spirituală a Evangheliilor şi ghid pentru credincioşii care – prin lectura Evangheliilor – întâlnesc persoana lui Isus: „Isus real, Isus istoric în sensul adevărat şi propriu”, cum scrie Episcopul Romei.

Părintele Federico Lombardi, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, aminteşte într-un recent editorial că la Sinodul Episcopilor cu tema „Cuvântul lui Dumnezeu”, din perioada 5-26 octombrie 2008, multe intervenţii au pus în lumină importanţa crucială în serviciul Bisericii şi al oamenilor din orice timp a operei pe care Papa a dedicat-o lui Isus, şi pe care doreşte atât de mult să o finalizeze încât îi dedică chiar şi timpul de odihnă.

Anca MĂRTINAŞ-GIULIMONDI

Departe de munţi, dar în inima Bisericii Palatul Apostolic din localitatea Castel Gandolfo, aflată în vecinătatea Romei. Acesta este locul ales de Benedict al XVI-lea pentru perioada de odihnă din această vară. O vacanţă sub semnul rugăciunii, al lecturii şi studiului. Departe de munţii din Alto Adige, dar nu fără bucuria oferită de natură, Episcopul Romei lucrează la temele de vacanţă dedicate lui Dumnezeu şi Bisericii.

Pregăteşte cel de-al treilea volum din ampla sa operă despre Isus; acesta fiind dedicat Evangheliilor Copilăriei. Lunile trecute a predat manuscrisul celui de-al doilea volum, dedicat Patimii şi Învierii, ale cărui traduceri în diferite limbi şi ediţii sunt deja în pregătire pentru ca volumul să poată apărea în primăvara viitoare. Primul volum, Isus din Nazareth, dedicat vieţii publice a lui Isus – de la Botezul în Iordan până la Schimbarea la Faţă – a apărut în 2007.

4

Actualitate

Ministerul Culturii sprijină Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti în cazul „Cathedral Plaza” Joi, 29 iulie 2010, la Tribunalul Neamţ s-au admis intervenţiile Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) şi ale Municipiului Bucureşti, prin primarul Capitalei, dl. Sorin Oprescu, în favoarea cererii exprimate de Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti (ARCB) de readucere a clădirii „Cathedral Plaza” la stadiul de execuţie existent la data de 23 martie 2009, atunci când a expirat autorizaţia de construcţie a SC Milennium Building Development (MBD).

Este pentru prima dată, începând din anul 2006, când o instituţie a statului (în acest caz MCPN) ia poziţie publică în sprijinul ARCB. „Salutăm intervenţia autorităţilor statului în sprijinul Arhiepiscopiei şi sperăm că va fi urmat exemplul Judecătoriei Sectorului 2 din Bucureşti care a dispus demolarea unei clădiri de 10 etaje care nu a respectat prevederile legale privind executarea de construcţii”, a declarat preot Ieronim Iacob, purtătorul de cuvânt al ARCB. În cererea de intervenţie a MCPN se arată că „Această clădire (Cathedral Plaza, n.red.) a fost ridicată împotriva Legii nr.

422/2001, cu încălcarea explicită a art.

59, punând în pericol însăşi existenţa fizică a Catedralei şi Palatului Arhiepiscopal, împiedicând normala desfăşurare a activităţilor de cult şi ale cultului religios în ansamblu” precum şi faptul că „S.C. Milennium Building Development S.R.L. nu

deţine în prezent o autorizaţie valabilă, şi nu poate executa lucrări de construire la imobilul Cathedral Plaza”.

Municipiul Bucureşti, prin primarul Capitalei, dl. Sorin Oprescu, arată în cererea sa de intervenţie în sprijinul ARCB că „MBD foloseşte fără drept, o suprafaţă de 155,66mp, proprietate a Subscrisei (Municipiul Bucu-

Construcţia auto-intitulată „Cathedral Plaza”, la data de 4 august 2010

reşti, n.red.), aflată în str. Luterană colţ cu str. G-ral Berthelot”. În acelaşi document se mai precizează că Primarul Capitalei a „dispus sistarea lucrărilor la Cathedral Plaza - şi s-a cerut constructorului şi dezvoltatorului să se conformeze prevederilor legale - dar, până în prezent, aceste dispoziţii au fost ignorate.

Această situaţie îndreptăţeşte instanţa să ia măsura suspendării/opririi lucrărilor, la cererea oricărei persoane interesate, precum în cazul prezentei acţiuni în justiţie”.

Următorul termen de judecată a fost stabilit de Instanţa din Piatra Neamţ pentru data de 23 septembrie a.c.

Precizăm că pe rol se află trei solicitări de revizuire ale ARCB privind decizia Curţii de Apel Ploieşti, din data de 25 iunie 2009, care a permis continuarea lucrărilor la Cathedral Plaza, după ce Tribunalul Dâmboviţa, în data de 27 februarie 2009, acceptase cererea ARCB de anulare a autorizaţiei de construcţie.

Actualitate

Numiri şi transferuri în Arhidieceza de Bucureşti Prin decrete arhiepiscopale, Înalt Preasfinţitul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, a procedat la următoarele numiri şi transferuri în Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti, care vor intra în vigoare începând cu data de: 1 august 2010:

* Pr. Florin Ciprian BORDEUŞ: vicar parohial la Parohia Toţi Sfinţii (Craiova);

* Pr. Ieronim IACOB: vicar episcopal al Vicariatului de Dobrogea;

* Pr. Laurenţiu FERĂSTĂOARU: vicar parohial la Parohia Sfânta Tereza a Pruncului Isus (Bucureşti) şi avocat la Tribunalul Bisericesc Arhidiecezan;

* Pr. Eduard Mihai COŞA: secretar general al Conferinţei Episcopilor din România; * Pr. dr. Tarciziu Hristofor ŞERBAN: profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic Iaşi;

* Pr. Claudiu VĂCARU: vicar parohial la Parohia Sfânta Fecioară Maria Regină (Cioplea - Bucureşti);

* Pr. Eugen BORTOŞ: paroh la Parohia Sancta Maria Gratiarum (Bărăţia - Bucureşti); * Pr. Ioan CIOBANU: paroh la Parohia Catedralei Sf. Iosif (Bucureşti); * Pr. dr. Eduard GIURGI: paroh la Parohia Sacré Coeur (Biserica Franceză Bucureşti); * Pr. Emil MORARU: paroh la Parohia Sfânta Fecioară Maria Regină (Cioplea - Bucureşti); * Pr. Ştefan GHENŢA: paroh ad tempus (28.02.2011) la Parohia Sfântul Anton de Padova (Constanţa ); îi încetează jurisdicţia de vicar episcopal de Dobrogea; * Pr. Matei CATARGIU: responsabil cu pastoraţia comunităţii poloneze şi colaborator la Parohia Sancta Maria Gratiarum (Bărăţia Bucureşti); * Pr. Robert BĂLAN: colaborator la Parohia Sacré Coeur (Biserica Franceză - Bucureşti); * Pr. Emanuel DUMITRU: profesor la Colegiul Romano-Catolic Sf. Iosif şi colaborator la Parohia Sfânta Fecioară Maria Regină (Cioplea - Bucureşti); * Pr. Ciprian MĂRTIŞCĂ: capelan pentru spitalele din Bucureşti; * Pr. Marian BLÎNDA: vicar parohial la Parohia Sfânta Fecioară Maria, Regina Sfântului Rozariu (Popeşti-Leordeni – Bucureşti); nr. 8/2010

(Bucureşti);

* Pr. Maricel Ghiorghiţă BULAI: vicar parohial la Parohia Sf. Cruce

* Pr. Claudiu HERCIU: vicar parohial la Parohia Sf. Anton (Constanţa); * Pr. Ciprian SASCĂU: profesor la Colegiul Romano-Catolic Sf. Iosif şi colaborator la Parohia Sfânta Tereza (Bucureşti); * Pr. dr. Veniamin AENĂŞOAEI: în an sabatic, pentru îngrijirea sănătăţii; * Pr. Alexandru COBZARU: pensionat, cu reşedinţa la Timişul de Sus; * Dl. Eugen Ştefan ŞTEFĂNESCU: director al Asociaţiei Caritas Bucureşti; 1 septembrie 2010: * Pr. Ionel RÂTAN: decan de Craiova; * Pr. Ciprian ANDREI: paroh la Parohia Înălţarea Sfintei Cruci (Izvorul Rece - Craiova); * Pr. Cazimir BUDĂU: paroh la Parohia Adormirea Maicii Domnului (Brăila) şi decan de Brăila; * Pr. Alois ARCANA: paroh la Parohia Adormirea Maicii Domnului (Predeal - Braşov).

5

6

Din viaţa Arhidiecezei

Brăila Prima Sfântă Împărtăşanie Duminică, 10 iulie 2010, clopotele bisericii romano-catolice din Brăila au răsunat pentru a chema întreaga comunitate la ceas de mare sărbătoare. O sărbătoare a credinţei euharistice prin care 8 dintre fiii mai mici ai parohiei urmau să aibă prima întâlnire cu Isus Cristos în pâinea şi vinul consacrate pe altar.

După ce s-au pregătit îndelung sub atenta îndrumare a părintelui Ciprian Andrei, copiii s-au apropiat de scaunul de spovadă pentru a se curăţi de păcatele săvârşite. Prin Sacramentul Pocăinţei, ei au experimentat iubirea imensă a Tatălui care iartă pe Fiul rătăcitor ce se întoarce plin de umilinţă pentru a primi îndestularea.

Cu sufletele curate, cu lumânările aprinse, ca odinioară la Botez, au făcut mărturisirea de credinţă împreună cu întreaga comunitate.

La predică, părintele Ciprian a punctat marea însem-

Foto: Victor BORTAŞ

FELICITĂRI, DIN PARTEA REDACŢIEI

nătate a Euharistiei în viaţa fiecărui credincios, precum şi valoarea Sfintei Liturghii duminicale.

Totodată a amintit de jertfa Fiului pe cruce pentru mântuirea noastră, de eliberarea din robia păcatului, dar şi de chezăşia vieţii veşnice.

Cu mare credinţă şi sfială copiii s-au apropiat pentru prima dată de Sfânta Împărtăşanie şi au primit sub ambele specii euharistice pe Acela care este „Calea, Adevărul şi Viaţa”, într-o lume care se distanţează parcă tot mai mult de adevăratele valori creştine.

La finalul Sfintei Liturghii, copiii au prezentat un frumos montaj artistic prin care şiau arătat iubirea pentru Isus Cristos din Sfânta Euharistie şi totodată i-au promis o strânsă legătură spirituală pentru întreaga viaţă.

După acest moment special de har, copiii au fost invitaţi

la Casa Samariteanul Milostiv unde s-au putut bucura şi trupeşte de această sărbătoare.

Din partea parohiei şi a asociaţiei misionare A.M.I.M. Brăila au primit în dar cărţi catehetice şi biblice, iconiţe şi CD-uri care să îi ajute şi să îi susţină în drumul vieţii de formare creştină. Şi noi suntem datori să le fim alături, mai ales prin exemplul nostru de a participa cu regularitate la celebrarea Sfintei Liturghii şi a comuniunii depline la Ospăţul Euharistic unde suntem chemaţi de însuşi Isus Cristos, jertfa Noului şi Veşnicului Legământ, Alianţă de iubire dintre Dumnezeu şi om.

Daniel-Marius Filip

Roxana Rotaru, tânăra care de ani de zile realizează coperţile revistei noastre „Actualitatea Creştină”, s-a căsătorit sâmbătă, 17 iulie, în Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, cu tânărul Liviu Elekes.

Naşii celor doi miri sunt Eusebiu şi Liliana Pîrţac, cei care se ocupă cu distribuţia revistei noastre. Am putea spune că am avut o nuntă „în familia redacţiei”.

La Liturghia în cadrul căreia a avut loc celebrarea căsătoriei au luat parte foştii directori ai Centrului de Comunicaţii al ARCB – Pr. Francisc Ungureanu, Pr. Liviu Bălăşcuţi şi Pr. Francisc Doboş (celebrant principal) – precum şi actualul director, Pr. Ieronim Iacob. Au mai concelebrat: Pr. Eusebiu Gabor – care i-a pregătit pe miri pentru sacramentul căsătoriei - şi Pr. Ioan Riba – director spiritual la Colegiul RomanoCatolic Sfântul Iosif. La celebrare, alături de rude şi prieteni, s-au aflat şi membri ai redacţiei „Actualitatea Creştină”.

Prezenţa noastră la această sărbătoare a dorit să fie un semn al preţuirii şi al recunoştinţei noastre faţă de Roxana, care, de atâţia ani, cu gratuitate, generozitate şi talent contribuie la realizarea revistei „Actualitatea Creştină”. Vom fi, în continuare, alături de cei doi miri, cu rugăciunea noastră şi cu sentimentele noastre de prietenie.

Le dorim din inimă căsnicie fericită!

Din viaţa Arhidiecezei

7

Băneasa (Bucureşti)

Tinerii pot să nu fie „generaţia timpului pierdut”

nr. 8/2010

lupta vieţii, iar vineri despre dorinţe.

Pentru drumeţia în pădure am găsit o interpretare simbolică. Ne-a ajutat să ne dăm seama că şi în viaţa de zi cu zi întâmpinăm multe dificultăţi: bălţile în care ne-am murdărit de noroi reprezentă păcatul, iar ţânţarii reprezintă ispitele care niciodată nu ne dau pace.

Discuţiile în grup ne-au ajutat să redescoperim lucrurile pe care le avem în comun: suntem tineri, plini de viaţă, dornici să ne cunoaştem cât mai bine între noi, hotărâţi în ceea ce facem şi conştienţi că cel care ne uneşte este Cristos. De asemenea, părintele paroh ne-a fost un adevărat exemplu prin faptul că era mereu cu zâmbetul pe buze, indiferent de situaţie, ne-a învăţat să fim înţelegători unii cu alţii, să fim răbdători, umili şi să nu lăsăm niciodată păcatul să ne doboare. „Aceste zile au fost minunate pentru noi, tinerii din Parohia „Sfinţii Petru şi Paul”. Ne-au ajutat să ne cunoaştem mai bine şi să înţelegem că fiecare dintre noi poate să facă ceva pentru ca lumea să fie mai bună. De asemenea, am fost ajutaţi să înţelegem că în viaţă trebuie să ştim să ne şi resemnăm, să avem răbdare, trebuie să avem curajul să mărturisim că suntem creştini catolici. Am fost ajutaţi să înţelegem că nu trebuie să ne dorim lucruri inutile şi că orice s-ar întâmpla, cel mai bun prieten al nostru rămâne Isus” (Mădălina Băcăuanu). Îmi doresc ca în aceste zile tinerii să fi înţeles că timpul liber petrecut alături de grupul de prieteni din parohie poate fi o alternativă binefăcătoare la pierderea timpului şi la plictiseala estivală. Îmi doresc ca aceste zile să fi fost o experienţă constructivă şi ca discuţiile noastre să aducă roade care să se vadă în viaţa lor de fiecare zi. Îmi doresc ca tinerii să fi înţeles că se pot distra, că pot avea prieteni, că-şi pot trăi frumos vârsta lor ,fără să fie consideraţi „generaţia timpului pierdut”.

Pr. Mihai Mărtinaş

Pentru a-i ţine departe de tentaţiile din ce în ce mai agresive, tinerilor trebuie să le oferi alternative. Trebuie să le oferi ceva interesant pentru ca ei să vadă că timpul poate fi petrecut într-un mod plăcut şi altfel decât în faţa computerului sau a televizorului, altfel decât în săli zgomotoase de dans, altfel decât în compania unor amici nu tocmai etalon. Plecând de la această convingere, am considerat că sunt binevenite câteva zile cu tinerii, împreună, pentru a ne cunoaşte. Astfel, alături de un grup de 15 tineri din parohie (tineri care în cursul anului participă la orele de cateheză), am plecat pentru trei zile - 14, 15, 16 iulie - la Mănăstirea călugărilor carmelitani de la Snagov (Ciofliceni). Iniţiativa poate fi considerată echivalentul proiectului „Vara împreună”, care a fost organizat pentru copii imediat după încheierea anului şcolar.

Programul a fost bogat şi variat. Au fost momente de rugăciune comună, participarea zilnică la Sfânta Liturghie, au fost momente de bună dispoziţie, de distracţie, de voie bună în mijlocul naturii. Am discutat probleme care-i frământă pe tineri, probleme cu care se confruntă la vârsta lor şi de care se lovesc în viaţa de toate zilele. Întâlnirea s-a încheiat vineri după-amiază, cu participarea la Sfânta Liturghie de hram a comunităţii călugărilor carmelitani (Sfânta Fecioară Maria de pe muntele Carmel).

O tânără a mărturisit: „A fost o experienţă binevenită. Ne-am grupat în două echipe: Umilinţa şi Răbdarea; fiecare echipă şi-a creat propriul steag şi un motto, care să simbolizeze numele echipei. În fiecare zi am avut câte o temă pe care am dorit să o aprofundăm: miercuri am discutat despre mândrie, joi, despre

8

Sfânta Scriptură Duminica a XVIII-a (C) Evanghelia zilei: Luca 12,13-21 Sfântul Luca grupează în capitolul 12 al Evangheliei sale o serie de învăţături ale lui Isus referitoare la utilizarea corectă a bogăţiilor şi la încrederea în Providenţa lui Dumnezeu. Din acest capitol Lecţionarul a reţinut pentru duminica a XVIII-a de peste an un fragment care pune în scenă un scurt dialog dintre un om şi Isus având drept temă împărţirea moştenirii dintre doi fraţi. Isus refuză să se angajeze într-o dispută care, în mod normal, este mediată de un judecător sau de un împăciuitor, în conformitate cu o legislaţie – e drept, foarte săracă în prescrieri relative la dreptul succesoral (Num 27,111; 36,6-9; Dt 21,15-17) – şi de o jurisprudenţă creată de interpreţii Legii lui Moise, adică de cărturari (nu întâmplător omul venit la Isus i se adresează cu apelativul Învăţătorule…).

„Fiţi atenţi şi păziţi-vă de pofta de avere; căci viaţa unui om, oricât de bogat ar fi, nu depinde de averea lui!” (Lc 12,15).

Şi, deşi refuză să medieze incidentul dintre cei doi fraţi, Isus profită de ocazie pentru a oferi mulţimii care îl înconjoară o învăţătură ilustrată de o parabolă. Învăţătura este propusă sub forma unui avertisment cu privire la pofta de avere (gr. pleonexia). Folosindu-se de acest termen, autorul vrea să ne arate că Isus nu condamnă preocuparea procurării celor necesare existenţei de fiecare zi – alimentele ori îmbrăcămintea – deoarece Tatăl ceresc ştie că ne sunt necesare (Lc 12,30). Ceea ce Mântuitorul condamnă este aviditatea de a acumula bogăţii peste bogăţii, aviditate care, în ochii Sfântului Paul, este o adevărată idolatrie (Col 3,5).

Parabola menită să ilustreze această învăţătură/avertisment surprinde un eşantion din viaţa cotidiană, mai precis un dialog al unui om cu propriul său „suflet”, cu sine însuşi, în situaţia în care o recoltă bogată îl sileşte să facă un efort de a-şi mări hambarele, dar să-şi şi imagineze un trai în opulenţă. Replica din versetul 20 îl califică pe un astfel de om, nici bun, nici rău, drept nebun. Un astfel de om se află în opoziţie cu înţeleptul care are capacitatea de a întrezări consecinţele faptelor sale. Nebunul acţionează,

„Unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră” (Lc 12,34).

Rembrandt, 1627 Parabola bogatului nebun (detaliu)

de regulă, în mod impulsiv, fără să cântărească aspectele pozitive sau negative. Şi mai grav, el crede că Dumnezeu nu are nici cel mai mic amestec în existenţa umană (Ps 14,1: Nebunul spune în inima sa: Nu există Dumnezeu). Reflecţia din v. 21 ne permite să înţelegem mai bine nebunia celui bogat.

El a voit să-şi adune o bogăţie pentru sine însuşi în loc să se îmbogăţească în faţa lui Dumnezeu şi pentru Dumnezeu.

Această îmbogăţire ar însemna folosirea economiilor proprii pentru a-i ajuta pe cei nevoiaşi (Lc 12,33 şi mai ales 1Tim 6,18). În fiecare epocă e important să fie găsite, în funcţie de exigenţele economice şi sociale ale momentului, modalităţile cele mai responsabile, cele respectuoase faţă de aproapele, de a face ca bogăţiile să rodească pentru Dumnezeu. Cu ceva timp în urmă, Papa Paul al VI-lea, spunea că, într-o perioadă de mutaţii rapide şi de crize grave, nu se pot fabrica soluţii passe-partout ori soluţii miracol. Prin urmare, în spiritul Evangheliei care luminează conştiinţele oamenilor, Biserica cere fiecărui membru al ei să dea dovadă de o generozitate cât mai inventivă faţă de nevoile semenilor săi.

Duminica a XIX-a (C) Evanghelia zilei: Luca 12,32-48

Printr-un al doilea fragment luat din capitolul 12 al Evangheliei Sfântului Luca, Biserica ne oferă, în această a XIX-a duminică de peste an, o aprofundare a temei propuse deja în duminica trecută, temă ce se referă la relaţia pe care un creştin trebuie să o aibă faţă de bunurile materiale: condiţia umană nu este aceea de a trăi cu scopul de a acumula şi stoca bunuri, ci de a trăi cu scopul de a se îmbogăţi pentru Dumnezeu. În

Sfânta Scriptură acest sens, el trebuie să adopte atitudinea administratorului credincios şi înţelept (v. 42s) care îl imită pe Dumnezeu ştiind să împartă fiecăruia cele necesare. Astfel, în vv. 22-28, în contrast cu omul nebun, Isus evoca bunătatea lui Dumnezeu (Creatorul) care se îngrijeşte ca făpturilor sale să nu le lipsească nimic. De aceea omul poate şi trebuie să aibă încredere, deoarece, dacă Dumnezeu are grijă de păsările cerului, cu atât mai mult se va îngriji de nevoile sale. El este un adevărat Tată care veghează asupra copiilor săi, un Tată care oferă ucenicilor săi singura fericire adevărată: Împărăţia (vv. 32-34), obiectul speranţei oricărui om.

Or, dintr-o astfel de reflecţie decurge o concluzie firească: unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. Şi e cât se poate de adevărat, dat fiind că fericirea nu este rezultatul eforturilor omeneşti pentru a-şi asigura viaţa, ci mai curând al abundenţei de dar pe care Dumnezeu îl oferă.

Pentru a traduce în viaţă această învăţătură, Isus enunţă o serie de îndemnuri la vigilenţă, îndemnuri organizate sub forma unei parabole care pune în scenă reîntoarcerea de la nuntă a unui stăpân. Această primă parabolă a fragmentului conţine accente vizibil euharistice: nunta Mielului (v. 36), aluzia pascală referitoare la veşmântul de lucru (haina suflecată, mijloc încins), stăpânul

Duminica a XVII-a (C) Evanghelia zilei: Luca 13,22-30

care serveşte la masă (In 13,37). Or, darul Tatălui (Euharistia şi mai ales Împărăţia) nu poate fi perceput şi însuşit decât de persoane vigilente care aşteaptă întoarcerea Stăpânului (aluzie fie la revenirea lui Isus la sfârşitul timpurilor, fie reîntoarcerea lui la Tatăl după pătimirea şi moartea sa). Nimeni nu are voie să piardă această şansă.

Nimeni nu trebuie să ajungă în situaţia de a fi surprins, aidoma iudeilor, de evenimentele morţii şi învierii lui Isus sau aidoma omului surprins de trecerea hoţului, trecere de care îşi dă seama abia după plecare lui.

Finalul pericopei pune în evidenţă responsabilităţile ucenicului, care decurg drept răspuns la darul şi bunăvoinţa nemărginită a Tatălui. Ucenicul nu trebuie să-şi însuşească darul Tatălui cu gândul de a-l risipi în mod egoist, ci să adopte atitudinea administratorului care nu are alt scop decât acela de a împărţi cu generozitate bunurile stăpânului său tuturor celor care au nevoie.

Văzută în această prismă, Biserica trebuie să se fie înţeleasă ca o administratoare a darurilor divine, o slujitoare a lor, iar fiecare din noi este invitat să participe în mod concret la lucrarea împărtăşirii (aceea de a primi şi de a oferi). Cui i s-a dat mult, mult i se va cere; şi cui i s-a încredinţat mult, şi mai mult i se va cere. „Sunt unii dintre cei din urmă care vor fi cei dintâi şi dintre cei dintâi care vor fi cei din urmă” (Lc 11,1).

Discursul lui Isus din această duminică se vrea a fi răspunsul la o curiozitate care, în fond, este a omului din toate timpurile, curiozitate exprimată, în textul nostru, sub forma unei întrebări: Doamne, sunt puţini cei care se mântuiesc? Mântuitorul răspunde adresându-se în egală măsură persoanei care i-a pus întrebarea şi iudeilor care îl înconjoară oferind nu atât statistici cât mai ales un îndemn ilustrat printr-o parabolă. Îndemnul lui Isus le cere ascultătorilor săi să se străduiască să intre pe poarta cea îngustă câtă vreme o mai pot face, căci stăpânul casei o va închide în curând, iar cei care au rămas pe dinafară vor asista, scrâşnind din dinţi, la ospăţul mesianic la care vor participa mulţi păgâni alături de patriarhi, ospăţ la care ei nu vor avea acces deoarece au comis răul. Cu alte cuvinte, a discuta despre numărul celor aleşi i se pare lui Isus a fi fără sens. Adevărata problemă este aceea de a face tot posibilul pentru a te număra printre ei. Într-adevăr, uşa sălii în care are loc sărbătoarea este strâmtă, iar anticamera, arhiplină. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, împărăţia cerurilor se cucereşte prin luptă şi cei care luptă o dobândesc (Mt 11,12). Ora oferită oamenilor este cea din urmă; deja securea se află la rădăcina copacului, iar cărţile judecăţii sunt aduse.

Important este ca fiecare să opteze pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi să-şi facă loc în sala în care are loc sărbătoarea, întrucât curând stăpânul casei se va ridica şi va închide uşa. Atunci va fi prea târziu.

Prin urmare, nu va fi suficient să-l fi întâlnit pe Isus sau să-l fi auzit predicând pentru a fi primit la ospăţul mesianic; va trebui să-L fi primit. Vai de cei care au cunoscut Legea şi Profeţii, dar nu l-au recunoscut pe Cristos. Mânia şi scrâşnirea din dinţi îi va cuprinde atunci când se vor trezi îndepărtaţi. Mulţi dintre cei din urmă vor fi cei dintâi şi dintre cei dintâi mulţi vor fi cei din urmă.

Cu toate acestea, în mijlocul judecăţii, persistă o lumină de speranţă. Va veni un timp în care oamenii vor striga: Binecuvântat să fie cel care vine în numele Domnului! În ziua aceea reconstrucţia Ierusalimului va intra într-o fază definitivă.

Chiar atunci când Isus adoptă un ton sever, el nu uită că a venit ca să anunţe un an de milostivire a Domnului.

Pr. Tarciziu ŞERBAN

nr. 8/2010

9

10

Ştiri interne Dieceza Romano-Catolică de Satu-Mare

Ministranţi din Satu-Mare la Roma, la Pelerinajul European al Ministranţilor „Salut cu afecţiune ministranţii din România! După exemplul Sfântului Tarciziu, slujiţi-l cu generozitate pe Isus, prezent în Sfânta Euharistie!” Papa Benedict al XVI-lea i-a salutat cu aceste cuvinte pe tinerii ministranţi români prezenţi miercuri, 4 august, în Piaţa Sf. Petru din Roma, la Audienţa Generală. Din Dieceza romano-catolică de Satu-Mare au participat 68 de tineri ministranţi însoţiţi de Pr. Danku Balzs. Înainte de a porni spre Roma, tinerii pelerini au participat la o Liturghie solemnă în Catedrala romano-catolică din Satu-Mare.

Motoul pelerinajului ministranţilor europeni este „Să bem din adevăratul izvor”. Marţi, 3 august, tinerii pelerini au participat la Sfânta Liturghie în Bazilica Sfântul Paul din afara Zidurilor, iar după-amiază la veghea de rugăciune din Piaţa Sfântul Petru, în cadrul căreia a fost prezentată statuia Sfântului Tarciziu, patronul ministranţilor. Miercuri, 4 august, ministranţii europeni s-au întâlnit cu Papa Benedict al XVI-lea, în timpul Audienţei Generale din Piaţa Sfântul Petru din Roma.

Adresându-se celor prezenţi în limba germană, Papa a declarat că şi el, în copilărie, a fost ministrant. De altfel, pe tot parcursul Audienţei, Suveranul Pontif a purtat pe umeri eşarfa ministranţilor, pe care a primit-o de la episcopul auxiliar de Basel, Mons. Martin Gächter, preşedintele asociaţiei „Coetus Internationalis Ministrantium”. „Slujiţi-l cu generozitate pe Isus prezent în Euharistie!”, i-a îndemnat Papa pe tinerii ministranţi. „Este o îndatorire importantă, care vă ajută să fiţi foarte aproape de Domnul” şi „să creşteţi ca adevăraţi prieteni ai săi”. „Păstraţi cu mare atenţie această prietenie, asemeni Sfântului Tarciziu, care a fost gata să-şi dea viaţa pentru ca Isus să poată ajunge la toţi oamenii". „La rândul vostru - a continuat Sfântul Părinte -, împărţiţi cu cei de seama voastră darul acestei prietenii, cu bucurie, entuziasm şi fără teamă!”.

Eparhia Greco-Catolică de Oradea

Universitatea de Vară 2010 În perioada 18–21 iulie 2010, a avut loc la Oradea cea de-a patra ediţie a Universităţii de Vară, organizată de Biroul Pastoral Eparhial pentru Laici al Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice de Oradea, cu tema „A trăi liber”. În acest an au participat în jur de 70 de tineri din toată Eparhia de Oradea. Cursurile au fost ţinute de sora Ligia Man, Pr. Emil Ember şi psihologul Ana Popa. Organizatorii au inclus în program, pentru tinerii participanţi, şi momentele de destindere sau vizite organizate. În ultima zi tinerii au susţinut examenul final: mai întâi evaluarea în scris (individuală), apoi evaluarea orală (pe grupuri de discuţii). După examen au fost prezentate concluziile fiecărui grup şi s-au oferit, din partea Biroului Pastoral al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea, „Certificate de Participare la Universitatea de Vară 2010”.

La fel ca la fiecare ediţie, şi aceasta s-a dovedit a fi un succes şi o activitate pe care tinerii o apreciază şi simt că au nevoie de ea pentru a creşte în credinţă.

Ştiri externe Tema celei de-a 44-a Zile Mondiale a Păcii: „Libertatea religioasă, calea către pace” Pentru cea de-a 44-a Zi Mondială a Păcii, care va fi celebrată pe 1 ianuarie 2011, Sfântul Părinte a ales tema Libertatea religioasă, calea către pace, ce doreşte să evidenţieze rolul libertăţii religioase în promovarea păcii. Într-un Comunicat al Sfântului Scaun se arată existenţa unor „zone ale lumii în care formele de restricţie şi limitare a libertăţii religioase persistă (…) şi unde există forme mai sofisticate de discriminare şi marginalizare, la nivel cultural şi în sferele participării publice civile şi politice. Este de neconceput ca persoanele credincioase să trebuiască să îşi suprime o parte din ele însele – credinţa lor – pentru a fi cetăţeni activi. Nu trebuie niciodată să fie necesar să îl negi pe Dumnezeu pentru a te bucura de drepturile tale”.

Sintonie între Patriarhul Kiril şi Papa Benedict, în sfera teologiei morale Patriarhul Kiril, al Moscovei şi al Întregii Rusii, a reafirmat recent sintonia sa cu linia urmărită de Papa Benedict al XVI-lea în sfera teologiei morale şi disponibilitatea Bisericii Ortodoxe Ruse de a colabora cu Biserica Catolică în acest domeniu. „Linia actualului Pontif oferă motive de optimism”, a declarat Patriarhul ortodox într-un interviu acordat agenţiei Interfax. „Papa este adesea criticat de teologi liberali şi de mass-media occidentale, şi, cu toate acestea, asupra multor chestiuni de relevanţă publică şi morală, linia sa coincide cu cea a Bisericii Ortodoxe Ruse. Acest lucru ne oferă oportunitatea de a apăra valorile creştine alături de Biserica Catolică, în special în organizaţiile internaţionale şi în arena mondială”, a afirmat patriarhul.

Referindu-se la orientările predominante azi în unele curente liberale ale protestantismului contemporan, Patriarhul rus a vorbit despre „un fenomen foarte periculos”, întrucât apar în Biserică comportamente contrare valorilor religioase, propuse de o societate secularizată.

Un exemplu al acestui fenomen este preoţia conferită femeilor, care a apărut în lumea occidentală „când concepţia seculară a drepturilor omului a fost încorporată în teologie şi în practicile bisericeşti”.

Un alt exemplu este cel al homosexualităţii, în care - a spus patriarhul Kiril -, „cuvântul lui Dumnezeu este distorsionat pentru a se adapta standardelor gândirii liberale”. nr. 8/2010

Obiecţii faţă de răspândirea incinerării În ultima perioadă, în Italia, s-a răspândit practica incinerării şi a crescut numărul cererilor pentru aruncarea cenuşii în mare. Ordinariul militar al Italiei, Arhiepiscopul Vincenzo Pelvi, răspunzând autorităţilor marinei militare care doresc să ştie cum trebuie să procedeze, şi-a exprimat nedumerirea şi a afirmat: „Despre moarte se vorbeşte tot mai puţin; cultul tinereţii, al frumuseţii, al carierei şi al plăcerii reduce atenţia faţă de realităţile spirituale şi transcendente şi reprezintă o explicaţie pentru respingerea morţii.

Această anulare explică şi regulile ce conduc la închiderea imediată a sicriului cu rămăşiţele pământeşti ale defunctului, pentru a întrerupe contactul cu corpul şi a împiedica manifestarea sentimentelor”.

Biserica, deşi preferă înmormântarea tradiţională, nu respinge incinerarea, cu excepţia situaţiilor când este dorită ca formă de dispreţ faţă de credinţă. Împrăştierea cenuşii în apa mării, a fluviilor, a lacurilor sau în alte locuri face mult mai dificilă amintirea morţilor; omul devine mai sărac atunci când nu mai are posibilitatea să-şi exprime durerea personală şi comunitară pornind de la un punct precis de referinţă. Pentru noile generaţii, viaţa celor care le-au precedat rămâne anonimă, cu o crescândă carenţă de istorie. „Cimitirele - a încheiat prelatul italian intervenţia sa - sunt şi rămân locuri sacre, care amintesc de viaţa celor dragi şi vestesc speranţa creştină în înviere”.

Papa e aşteptat în Marea Britanie Cu o lună şi jumătate înainte de călătoria apostolică a Papei Benedict al XVI-lea în Regatul Unit al Marii Britanii, între 1619 septembrie, creşte aşteptarea în rândul comunităţii catolice britanice, dar şi în societatea civilă, după cum afirmă - într-un interviu acordat Centrului de Televiziune Vatican - lordul Christopher Patten, însărcinat al primului ministru britanic pentru vizita papală în Regatul Unit. „Sper ca Suveranul Pontif - a afirmat lordul Patten - să încurajeze înfloritoarea comunitate catolică şi să-i îndemne la reflecţie pe cei care în societatea britanică cred că nu au nevoie de Dumnezeu”.

11

12

Semnificaţii liturgice

Porţiuncula şi indulgenţele

La data de 2 august, în calendare apare indicaţia Porţiuncula, pentru a reaminti indulgenţele legate de această zi.

Porţiuncula este o biserică istorică din localitatea Santa Maria degli Angeli (comuna Assisi), în jurul căreia a început şi s-a dezvoltat mişcarea franciscană. Biserica este atestată documentar din anul 1045, fiind probabil construită în secolul al IV-lea. Astăzi se află în interiorul bazilicii Sfânta Maria a Îngerilor, construită în sec. XVI-XVII. În urma unei viziuni, Sfântul Francisc a dobândit de la Papa Honorius al III-lea acordarea indulgenţei plenare tuturor pelerinilor care intră în această biserică în ziua de 2 august; astfel, biserica a devenit un important loc de pelerinaj. Ulterior, indulgenţa Porţiunculei a fost extinsă la toate bisericile franciscane, iar în cele din urmă la toate bisericile parohiale.

Ediţia a IV-a a Enchiridion indulgentiarum (1999) prevede primirea indulgenţei plenare în ziua de 2 august pentru vizitarea unei bazilici minore, a unei catedrale sau a unei biserici parohiale, recitând, aici, Tatăl nostru şi Crezul. În biserica Porţiuncula, indulgenţa poate fi dobândită tot timpul anului.

Indulgenţa Porţiunculei face parte, de fapt, din indulgenţele acordate pentru vizitarea unor locuri sacre (ultimul capitol din Enchiridion), în care mai sunt enumerate vizitarea uneia din cele patru bazilici patriarhale din Roma, bazilicile minore, catedralele, sanctuare naţionale şi diecezane, biserici parohiale, orice biserică, bisericile mănăstirilor, în diferite zile ale anului, după caz. Acest fel de indulgenţă se poate dobândi, de pildă, vizitând bisericile parohiale în ziua hramului.

Definiţia indulgenţei este, potrivit Enchiridion indulgentiarum şi altor documente, „iertarea în faţa lui Dumnezeu a pedepsei vremelnice pentru păcate a căror vină a fost deja iertată, pe care credincioşii, având dispoziţiile necesare şi în anumite condiţii precizate, o dobândesc prin lucrarea Bisericii care, ca slujitoare a răscumpărării, împarte şi aplică cu autoritate tezaurul îndestulărilor lui Cristos şi ale Sfinţilor” (Norme, nr. 1). Indulgenţa poate fi plenară sau

parţială, după cum iertarea pedepsei vremelnice este totală sau parţială.

Pentru dobândirea indulgenţei plenare, pe lângă îndeplinirea lucrării cerute, credincioşii trebuie să se desprindă cu totul de orice ataşament faţă de păcat (chiar lesne-iertător), să se spovedească, să se împărtăşească şi să se roage după intenţia Sfântului Părinte (recitând cel puţin Tatăl nostru şi Bucură-te, Marie).

Referitor la definiţia dată mai sus, trebuie să precizăm că indulgenţa nu iartă păcatul, ci pedeapsa vremelnică pentru păcate. Acest termen se poate referi la mai multe realităţi, de pildă: pedeapsa potrivit legii Vechiului Testament, pedeapsa disciplinară bisericească şi canonul de îndestulare, urmările inerente păcatului ca act în sine, purificarea din Purgator. Dintre aceste genuri de pedeapsă vremelnică, indulgenţa are în vedere purificarea Purgatorului (mai precis, posibilitatea ei după moarte, deoarece pentru sufletele aflate deja în această stare, indulgenţele se pot aplica doar ca rugăciune şi nu ca dezlegare).

Totuşi, nu se poate stabili o ecuaţie exactă între „timpul” petrecut în Purgator şi „valoarea indulgenţei”. Indulgenţele dezleagă (total sau parţial) de echivalentul unei perioade de pocăinţă (publică), potrivit canoanelor din primele veacuri care erau stabilite de Biserică în vederea stingerii pedepsei temporale din pricina cărora poate fi necesară o purificare după moarte.

Tezaurul îndestulărilor este o noţiune ce explică disproporţia dintre pedeapsa iertată şi lucrarea cerută pentru indulgenţă. Acest tezaur nu este o sumă de bunuri materiale, ci o „valoare” infinită pe care o au la Tatăl ispăşirea şi meritele lui Cristos. Puterea Bisericii de a împărţi credincioşilor acest tezaur se bazează pe împărtăşirea Sfinţilor, după o logică similară celei din parabola lucrătorilor din vie (Mt 20,1-16): potrivit hotărârii Stăpânului, munca celor care au ajuns primii la vie le dă posibilitatea şi celor din al unsprezecelea ceas să se bucure de roade.

Wilhelm Tauwinkl

Sfântul lunii în iconografie O paradigmă a operei sociale a Bisericii

Sfântul Laurenţiu împarte săracilor bunurile Bisericii (Beato Angelico) Sfântul Laurenţiu, arhidiacon al Bisericii din Roma, a fost matirizat pe 10 august 258, în timpul persecuţiei împăratului Valerian, după ce acesta a decretat suprimarea întregului cler creştin: episcopi, preoţi, diaconi. Într-un mozaic din mausoleul Gallei Placidia de la Ravenna (sec. al V-lea), Laurenţiu este înfăţişat în postura de bărbat tânăr, care se apropie cu hotărâre de locul supliciului: un grătar cuprins de flăcări. Îmbrăcat cu dalmatica, veşmântul liturgic al diaconilor, el poartă în mâna dreaptă Crucea, în timp ce cu cea stângă susţine Sfânta Evanghelie.

Papa Nicolae al V-lea. Ales urmaş al Sfântului Petru în anul 1447, Nicolae al V-lea trebuia să pregătească Jubileul Anului Sfânt 1450.

Trecuseră trei sferturi de veac de la întoarcerea papilor la Roma din exilul de la Avignon (13091376); o lungă perioadă de reconstrucţie, de asanare morală a Bisericii şi de continuă operă asistenţială în favoarea săracilor Urbei. Pentru a celebra momentul istoric, Pontiful l-a chemat la Roma pe Beato Angelico (1395-1455) ca să-i împodobească capela privată din Palatul Apostolic al Vaticanului. În două cicluri iconice – Istoriile Sfântului Ştefan şi Istoriile Sfântului Laurenţiu – marele pictor toscan realizează o adevărată paradigmă a operei sociale a Bisericii.

portal flancat de pilaştri ornaţi cu motive vegetale face deschiderea către interiorul lăcaşului sacru. Navata centrală, mărginită de coloane, după stilul bazilicilor paleocreştine, conduce către impunătoarea absidă ce pune în lumină figura lui Laurenţiu şi dă noi valenţe nimbului său martiric. Prin tehnica perspectivei frontale, introduse la Roma chiar de Beato Angelico, pictorul delimitează, fără a separa, spaţiul slujirii lui Dumnezeu de cel al slujirii aproapelui. În prim plan, Laurenţiu, înveşmântat cu haina stării diaconale, distribuie nevoiaşilor bunurile Bisericii. În poziţii aproape statuare, sunt prezenţi: un şchiop, un olog, un orb, un pelerin, un cerşetor, două femei sărace cu fii lor şi doi orfani cu hăinuţele rupte. Majestatea arhitectonică a fundalului, dublată de sensul de ordine şi armonie dintre oameni, face din această frescă un adevărat program al pontificatului Papei Nicolae al V-lea.

Sfântul Laurenţiu împarte săracilor bunurile Bisericii. Fresca (271/205 cm; pictată între 1447-1448), una din cele cinci închinate Istoriilor lui Laurenţiu, este inspirată dintr-o scriere Sf. Laurentiu - Vatican a Sfântului Ambroziu: în timp ce Papa Sixt al II-lea era purtat la locul de execuţie, i-a cerut diaconului Laurenţiu – doritor să-l urmeze pe calea martiriului – să mai aibă răbdare încă trei zile, timp în care să distribuie săracilor bunurile Bisericii.

Scena împărţirii bunurilor este plasată în faţa unei bazilici cu faţada decorată în stil renascentist. În spatele Sfântului Laurenţiu, un amplu nr. 8/2010

Sf. Laurenţiu - Mausoleul Gallei Placidia

Când privesc fresca lui Beato Angelico, mă gândesc la recenta cerere avansată cu insistenţă de un grup laicist al societăţii româneşti: „Biserica să plătească impozite!” Cum să nu! Biserica a făcut şi face mereu acest lucru, fără surle şi tobe, prin vasta operă socială în favoarea săracilor de orice fel, în timp de criză sau de prosperitate, căci „pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi...”

(Mc 14, 7).

Pr. Ieronim IACOB

13

14

Universul familiei

abc -ul familiei

D ...de la dIALOG (II) Dialogul re-generează iubirea

Dialog şi repere. O vorbă veche spune: „Ai la o mână cinci degete şi nici unul nu-i la fel”.

Aşa e şi într-o familie, niciun membru nu se aseamănă cu altul. Deosebirea e şi mai clară între soţ şi soţie. Dar nu e un rău. Dimpotrivă!

E o invitaţie la a semăna iubirea. Sunt grăitoare cuvintele Sfântului Ioan al Crucii: „Dacă vrei să întâlneşti iubirea, seamănă iubirea mai întâi şi apoi o vei întâlni”. Dialogul este absolut necesar. Se învaţă în primul rând în familie şi e calea care duce la apropiere între persoane.

Dialog înseamnă să propui şi să oferi repere. Să ne închipuim situaţia în care în timpul nopţii lumina se stinge pe neprevăzute. Să ne imaginăm de asemenea că în ciuda încercărilor nu dăm de niciun perete şi nici de întrerupător.

Ce suferinţă! Banalul exemplu descrie condiţia în care s-ar putea găsi cineva care ar avea libertate de mişcare, dar nu cunoaşte încotro se îndreaptă, nu are un reper.

Dialogul plăsmuieşte. Într-un fel, aceasta este condiţia multora dintre copiii, tinerii şi adulţii de azi, care revendică faptul de a fi liberi, dar nu ştiu cum să-şi investească libertatea.

Totul se datorează lipsei de educaţie, dialogului.

Aşa redescoperim greutatea semnificaţiei termenului „dialog”: prin cuvânt. Maestrul plăsmuieşte ucenicul prin cuvânt. Isus „îi creşte” pe ucenici şi apostoli spre Împărăţie la şcoala cuvântului.

Această experienţă elementară, aparent banală, dar revelată în Noul Testament, confirmă cât de important e dialogul. Mai arată că o comunitate de persoane se formează în timp, dialogând, pentru a descoperi ceea ce contează cu adevărat în viaţă. Specifică dialogului e relaţia maestruucenic, care îşi poate găsi lăcaş în legătura părinte-copil, soţ-soţie, în ciuda faptului că de cele mai multe ori pare a domina relaţia stăpân – sclav/supus. La baza dialogului se află atenţia, încrederea, respectul, afecţiunea, speranţa.

Dialogul ca întâlnire. Nevoia de dialog este înscrisă în mod natural în inima fiecărei fiinţe umane. Dar ea nu se poate realiza prin propria putere. Un mic exemplu poate fi de ajutor. Dacă un tânăr iubeşte o tânără şi doreşte să împartă întreaga sa viaţă cu ea, aceasta nu poate fi cucerită prin violenţă. O astfel de cale nu favorizează

nicidecum dialogul ca întâlnire între persoane, faţă în faţă. Dacă nu există hotărârea liberă de a se dărui, dialogul nu e cu putinţă.

Dialogul creează legături, comuniune. Cea mai mare dificultate cu care se confruntă o familie, dar şi societatea în general, este formarea unor legături autentice între persoane. În ultimii ani am putut constata că bruma de prosperitate de care s-a bucurat ţara noastră nu a adus cu sine şi un bine al relaţiilor interumane. Asta se vede mai ales acum, pe timp de criză. Aruncând doar o scurtă privire în jur constatăm că se poate spune mai degrabă de „homo homini lupus” (Tomas Hobbes). Poate a sosit timpul să ne întrebăm „de unde atâta răutate?” Să nu fie oare tocmai lipsa cronică de dialog care s-a instaurat la multe nivele ale societăţii şi care afectează şi familia? Să nu fie oare tocmai lipsa de repere? Mai ales de maeştri?

Am convingerea că un cuplu conjugal puternic se bizuie pe legătura maestru–ucenic, unde fiecare dintre soţi este când maestru, când ucenic, în funcţie de situaţie.

Dialogul – un act de caritate. În viaţa de cuplu, dialogul e un adevărat act de caritate.

Prin cuvânt, soţii se deschid unul faţă de altul, nu doar pentru a-şi spune baiul, ci pentru a lua cunoştinţă de propria trăire, pentru a-l accepta pe celălalt aşa cum este, pentru a-l face mai conştient de sine, pentru a-l întări.

Iubirea conjugală nu se poate naşte decât printr-o profundă macerare – măcinare de sine; doar aşa se poate ajunge la o autentică dăruire de sine. Fără moartea de sine nu există iubire. Iubirea este măreaţă, tulburătoare, tocmai pentru că presupune moartea de sine. Şi mai mult încă, cine iubeşte nu poate să oblige persoana iubită să-i corespundă. Iubirea nu poate fi nici programată, nici provocată cu forţa. Nu poate trăi fără dialog. O ultimă subliniere: „cineva iubeşte pentru că decide să iubească”. Dacă cineva iubeşte doar pentru merit, frumuseţe, inteligenţă, în fapt iubeşte frumuseţea, inteligenţa etc., dar nu persoana ca atare. Iubirea este o decizie personală.

Numai dialogul aduce lumină şi înţelegere.

Pr. Fabian MĂRIUŢ

Despre valori şi competenţe în şcoala catolică Într-un sistem educaţional şi o cultură marcate de pluralism axiologic şi religios, considerăm că şcoala românească, dincolo de diversitatea statutului instituţional şi de unitatea conţinutului ştiinţific, este chemată să realizeze un dialog rodnic între credinţă, cultură şi educaţie. Rezultatul va fi, cu siguranţă, o creştere a calităţii educative în cadrul procesului de învăţământ catolic, dar şi formarea unor educatori competenţi şi motivaţi şi, implicit, a unor elevi bine pregătiţi şi temeinic formaţi, ca persoane responsabile şi libere.

Orice educator catolic conectat la realitatea cotidiană este chemat, prin forţa împrejurărilor, să reflecteze asupra conceptelor de identitate şi de diversitate în universul şcolii şi al societăţii, atent la problemele personale şi structurale care îl implică, prin misiunea sa, în această lume a contrastelor.

Sfântul Părinte Papa Benedict XVI ne îndeamnă să ne încredinţăm Sfântului Spirit, „care este Iubire”, „pentru a-l descoperi pe Cristos. Duhul este călăuza necesară în rugăciune, sufletul speranţei noastre şi izvorul adevăratei bucurii.” În Discours aux éducateurs catholiques, 17 aprilie 2008, Sfântul Părinte evidenţiază ideea că ,,nobilele scopuri ale educaţiei, bazate pe unitatea adevărului şi pe serviciul în slujba persoanei şi a comunităţii, devin instrumente puternice de speranţă.” În aceeaşi idee, cardinalul Zenon Grocholewski, prefect al Congregaţiei pentru educaţia catolică, menţionează în Scrisoarea circulară nr. 520/2009, că Biserica, exersând serviciul (cu sensul diakonia) adevărului în sânul umanităţii, oferă fiecărei generaţii revelaţia lui Dumnezeu, prin care putem învăţa adevărurile ultime privind viaţa şi sensul istoriei. Aceasta ,,nu este o sarcină uşoară în această lume secularizată, în care cunoaşterea este fragmentată şi morala confuză; este o sarcină care angajează întreaga comunitate creştină şi constituie o adevărată provocare pentru educatori.”

Alături de familie – spaţiul intim cel mai important pentru cultivarea iubirii – şcoala are, prin educatorii săi, un rol determinant în educaţie. Întreaga lume este afectată în momentul actual de o intensă criză economică şi financiară, dar şi de o tot mai acută lipsă a reperelor morale: de indiferenţă religioasă, pe de o parte, dar, în acelaşi timp, şi de fenomene de fundamentalism ori de fanr. 8/2010

natism religios. Toate aceste manifestări au efecte negative asupra familiei, a şcolii şi a personalităţii tânărului în formare. Dacă şcoala este inima societăţii, educaţia reprezintă un spaţiu complex al pluralităţii – concept care implică valori, care presupune relaţionare, încredere, diversitate culturală, iar nu profit imediat. În această idee, pentru anul şcolar următor, le recomand colegilor mei din învăţământul preuniversitar/universitar două cărţi importante din punct de vedere spiritual şi didactic: Educaţia pentru religie şi pentru cultura diversităţii.

Competenţe ale educatorului creştin – 25 lei (lucrare colectivă, editată de Secretariatul Naţional al Învăţământului Catolic – SNEC-România, cu sprijinul Conferinţei Episcopale Catolice, în special al Excelenţei Sale, dr. Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti şi al Excelenţei Sale, Aurel Percă, Episcop Auxiliar de Iaşi, responsabil cu educaţia catolică) şi Cartea şi lectura – azi, 35 lei, ambele apărute la Editura ErcPress, Bucureşti. Comenzile pentru cele două cărţi se fac, prin mandat poştal, pe numele Simona Mogoşeanu, Of. Poştal 33, Bucureşti. În activitatea educativă şi şcolară, învăţământul catolic devine o veritabilă realitate a Bisericii, în care se fundamentează în mod armonios credinţa, cultura, viaţa. Condiţia – împărtăşirea unui proiect educativ inspirat de principiile creştine.

Este nevoie să instaurăm noi relaţii de implicare a personalului didactic şi a elevilor în proiecte care devin acţiuni concrete, valorizate şi evaluate pe o durată bine determinată; implicit – într-un spirit de descoperire, de responsabilitate şi de solidaritate – de stabilirea unor parteneriate.

Sfidând convenţiile vieţii moderne sufocate de inerţii şi de uniformizări degradante, avem datoria – într-un gest de frondă şi deopotrivă de salvare a fiinţei – să ignorăm o ordine cotidiană convenţională. Ne propunem, ca educatori responsabili, să aducem în sufletul elevilor/ studenţilor noştri credinţa, speranţa, lumina.

15

Conf. univ. dr. Mioriţa Got - Preşedinte SNEC-România

Pastoraţia şcolară

16

Anunţ

Sinaia: tabără sportivă pentru copii Asociaţia „Clubul Sportiv Român”, în colaborare cu Centrul Diecezan pentru Pastoraţia Tineretului din cadrul Arhiepiscopiei de Bucureşti, organizează o tabără de vară sub denumirea CSR CAMP, în perioada 22-27 august 2010, în localitatea Sinaia şi se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani.

Scopul asociaţiei este de a promova mişcarea sportivă pentru copii şi tineri, care trăiesc experienţa sportului ca un moment de educaţie, de maturitate umană şi de implicare socială, având la bază valorile creştine despre om şi realitate. În acest mod, copiii şi tinerii vor practica sportul ca o parte componentă a activităţilor culturale, de formare şi de petrecere a timpului liber, în aşa fel încât să obţină rezultate, nu doar în plan fizic, ci şi în plan educaţional, moral şi spiritual.

Cazarea se va face în Casa de Odihnă (str.

Poştei, nr. 1) aflată în imediata vecinătate a bisericii şi Parohiei Romano-Catolice din Sinaia.

Masa se va servi în aceeaşi locaţie.

Tabăra include: 1. curs de iniţiere înot - 5 şedinţe a câte 90 de minute fiecare, ţinute la piscina hotelului Rina, Sinaia; 2. drumeţii şi orientare turistică, în colaborare cu Asociaţia Scout AMD; 3. iniţiere şi perfecţionare în tenis de masă; 4. tir cu arcul; 5. dans sportiv.

Opţional se va face şi un curs de mountain bike, pentru cei care ştiu deja să meargă pe bicicletă şi acest lucru se anunţă la înscriere. Costul acestui curs opţional este de 50 lei şi include închirierea bicicletei şi a unei căşti de protecţie, şi se va plăti separat de preţul taberei.

Costul taberei este 540 lei şi include cursurile sportive menţionate mai sus, taxa de membru al CSR (pentru perioada 1 martie - 31 august 2010 este 12,5 lei) şi o asigurare

de sănătate pe o perioada de 15 zile, în valoare de 29 lei, încheiată la societatea Allianz - Ţiriac Asigurări S.A. Organizatorii nu asigură transportul. Totuşi, pentru participanţii din Bucureşti care doresc să meargă în grup împreună cu echipa de voluntari, deplasarea se va face. la dus, cu trenul Personal 3001 (05:46 - 09:03) în ziua de 22 august 2010, iar la întoarcere cu trenul Accelerat 1746 (16:57 - 19:00) în ziua de 27 august 2010.

După ce v-aţi hotărât să alegeţi această tabără, trebuie să completaţi dosarul de înscriere care cuprinde: - formularul de înscriere; - adeverinţa medicală că participantul este apt pentru efort fizic; - aviz epidemiologic.

Formularul de înscriere trebuie completat integral şi semnat de către unul dintre părinţi sau de către tutorele legal al copilului. Adeverinţa medicală şi avizul epidemiologic se obţin de la medicul de familie şi trebuie să fie semnate şi parafate de către acesta.

Taxa de înscriere trebuie achitată în momentul înscrierii fie direct către organizatori, fie prin virament bancar în contul Asociaţiei Clubul Sportiv Român deschis la ING Bank: RO04 INGB 0000 9999 0187 0223.

Pe situl www.csr-org.ro vor fi anunţate şi datele la care se pot face înscrieri la sediul CDPT din str.

General Berthelot, nr. 19 (lângă Catedrala Sfântul Iosif). Înscrierile se pot face la Claudiu Roznovszky, telefon 0724376455 sau pe adresa de e-mail: roznovszky@yahoo.com .

Data limită de înscriere este 20 august 2010. Locurile sunt limitate. Pentru informaţii legate de înscriere consultaţi situl www.csr-org.ro la secţiunea tabere şi situl tinerilor catolici, www.tic.ro.

Claudiu Roznovszky, preşedinte CSR Daniel Bulai, responsabil CDPT

Oameni ai credinţei

Corneliu, primul păgân convertit Petru, coborându-se la bărbaţii trimişi la el de Corneliu, le-a spus: „Iată! Eu sunt cel pe care îl căutaţi.

Care este motivul pentru care aţi venit?”.

(Fap 10,21) Scurta apariţie a lui Corneliu în Cartea Faptele Apostolilor (10,1-48) ridică mai multe semne de întrebare pentru iudei, păgâni şi totodată pentru creştinii de azi, deoarece centurionului îi erau cunoscute atât practicile religioase păgâne, cât şi cele iudaice. Deşi era conducătorul cohortei numite „Italica”, aflată în garnizoana din Cezareea maritimă încă din anul 40 d.C., Faptele Apostolilor îl descriu drept un păgân atipic: evlavios şi temător de Dumnezeu, el şi toată casa lui (v. 10,2), nu era tăiat împrejur după Legea lui Moise, dar era cunoscut de toţi, mai mult, pentru că avea o inimă deschisă, era plin de înţelegere, de bunătate, de bucurie, de pace, de blândeţe şi generozitate. Totuşi, era încă departe de învăţătura lui Isus Cristos; era mai degrabă un om frământat de multe întrebări, care generau îndoieli şi necesitau tot atâtea răspunsuri.

Se ştie că Biserica creştină timpurie era formată în cea mai mare parte din evrei trecuţi la creştinism. Şi printre ei erau oameni care, asemenea lui Corneliu, erau frământaţi de întrebări ce nu aveau răspunsuri, iar apostolii adeseori înlesneau accesul spre noile învăţături.

Dar în cazul lui Corneliu, care era de alt neam, a fost nevoie de două minuni pentru ca apostolul Petru să înţeleagă că este voia Domnului ca omul să nr. 8/2010

fie eliberat şi condus la Isus Cristos. Dumnezeu permite prima minune în care un înger al Domnului îi apare centurionului cerându-i să trimită oameni la Iope ca să-l aducă la el pe Simon Petru. La rândul său, Petru îl botează Simon are o viziune în pe centurionul Corneliu care Dumnezeu îi porun(Francesco Trevisani, 1709) ceşte să consume carne de animale necurate veniţi din păgânism. Era nevoie (impure), fapt interzis cu de o clarificare de principiu, şi străşnicie de Legea lui Moise. această clarificare a venit odată Cel ce se făcea vinovat de o astcu Conciliul din Ierusalim (în fel de încălcare a Legii devenea jurul anului 50 d.C.). el însuşi necurat. Apostolul Apostolul Petru a povestit Petru nu ştia ce interpretare tuturor cele ce s-au petrecut să dea viziunii sale. Ajutat de la Cezareea şi a spus că el a Duhul Sfânt, înţelege că cei doi acţionat aşa cum l-a inspisoli erau trimişi de însuşi Dumrat Duhul Sfânt. Tuturor le nezeu. Atunci, notează textul spunea: „Dacă Dumnezeu biblic: „Dumnezeu nu este le-a dat şi lor acelaşi dar ca părtinitor, ci în orice naţiune, şi nouă, pentru că au crezut cel care se teme de El, săvârîn Domnul Isus Cristos, cine şind dreptatea, îi este plăcut!” eram eu ca să-l pot împiedica (Fap 10,34c-35). pe Dumnezeu?” (Fap 11,17).

Apostolul Petru l-a botezat Toţi au adus preamărire lui pe Corneliu, împreună cu toaDumnezeu pentru bunătatea tă casa sa. Această veste s-a şi generozitatea Sa, prin care a răspândit în toate comunităţidăruit şi celor proveniţi din păle precreştine şi la Ierusalim, gânism mântuirea promisă lui unde s-au iscat proteste prinIsrael, după cuvintele: „Dumtre evreii botezaţi. nezeu le-a dat şi păgânilor conPentru ce s-a dus apostolul vertirea spre viaţă!” (Fap 11,18).

Petru la cei netăiaţi împrejur?

Despre Corneliu nu se mai De ce a stat la masă cu toţi aceşspune nimic în Faptele Apostotia? De ce i-a botezat? Gestul lui lilor; totuşi, conform tradiţiei, el Petru a trezit preocupare între a fost episcop de Cezareea. creştinii proveniţi din evrei, şi Pr. Vladimir PETERCĂ neînţelegere între creştinii pro-

17

18

Vladimir Ghika

Invitaţie la lectură VLADIMIR GHIKA – SUBIECT DE CARTE Continuăm invitaţia la lectură începută în numărul trecut al revistei când am văzut principalele texte publicate în limba română avându-l ca autor pe Monseniorul. În rândurile ce urmează vom vedea principale texte care îl au ca subiect pe Vladimir Ghika.

Memoria tăcerilor.

Vladimir Ghika 18731954, titlul cu care se încheiau coloanele din numărul trecut al revistei aparţine volumului scris de Élisabeth de Miribel.

Cartea a apărut la Editura ARCB în 2004 (171 de pagini), şi este disponibilă în librării. Este o traducere realizată de doamna Stela Ciungan, după volumul apărut în Franţa, în anul 1987, la Librairie Arthème Fayard.

Monseniorul: amintiri din viaţa lui Vladimir Ghika, este prima biografie a lui Vladimir Ghika apărută în România, în 1996, sub semnătura părintelui Horia Cosmovici, fost avocat şi fiu spiritual al Monseniorului. Volumul cuprinde două părţi distincte: Monseniorul, cu amintiri despre Vladimir Ghika, mai ales în perioada 1939-1954, şi Appels de Dieu, o selecţie de 850 de gânduri inedite ale Monseniorului Ghika, scrise în limba franceză.

Cartea se mai poate găsi doar în biblioteci.

A trăit şi a murit ca un sfânt! Este o antologie de texte dedicate Monseniorului Vladimir Ghika.

Volumul, coordonat de Pr. Ioan Ciobanu, are 99 de pagini şi a apărut la Editura ARCB în 2003.

Cartea este disponibilă în librării şi în parohii. Diferitele mărturii din micul volum ne ajută să ne facem o imagine mai com-

pletă, mai obiectivă şi mai reală despre Mons.

Ghika, martirul iubirii faţă de Dumnezeu şi de aproapele.

Portrete ale sfinţilor.

Slujitorul lui Dumnezeu Vladimir Ghika, purtând semnătura părintelui Antonio Maria Sicari, O.C.D., este o broşură de doar 20 de pagini, gândită ca o meditaţie. Mişcarea Eclezială Carmelitană din Bucureşti a tradus şi publicat textul în anul 2006 pentru seria de meditaţii despre sfinţi, ţinută în Catedrala Sfântul Iosif, în timpul Postului Mare. Deşi a fost tipărită într-un număr redus de exemplare, broşura se mai poate procura încă din librăria Sfântul Iosif sau de la călugării carmelitani de la Snagov.

Monseniorul Vladimir Ghika. Schiţă de portret european, este un volum publicat în 2009, în română şi franceză, de către Ştefan de Fay, fiul autorului, domnul Ştefan J. Fay. Textul stă şi la baza scenariului unui documentar cu acelaşi nume, şi are nu puţine accente personale izvorâte din cunoaşterea directă. Publicarea acestei cărţi întră într-un proiect de strângere de fonduri pentru edificarea bisericii ortodoxe din Nisa, fapt pentru care au ajuns puţine exemplare în România.

Pentru cei care vor să citească biografii în limba franceză putem indica două cărţi pe care sperăm ca în scurt timp să le avem şi în limba română, fiind deja pe masa de lucru a traducătorilor:

Vladimir Ghika L’apôtre du XX-em siècle, Vladimir Ghika, de Jean Daujat, apărută la editura La Palatine-Plon în 1956 cu o reeditare: L’apotre du XX-e siècle - Monseigneur Ghika, la Nouvelles Editions Latines din Paris în 1962, şi o traducere în limba italiană la Editura Mesagerul Sfântului Anton din Padova în 1997. Autorul este un prieten devotat al Monseniorului Ghika şi, împreună cu soţia, colaborator fidel la cea mai mare parte a activităţii apostolice din Paris a Monseniorului.

Une flamme dans le vitrail. Souvenirs sur Mgr. Ghika, de Yvonne Estienne, publicată în 1963 de Editions Du Chalet, Lyon. Autoarea a fost o colaboratoare a Monseniorului Ghika şi martoră a activităţii sale în perioada 1926-1939.

Rugăciune pentru a obţine haruri prin mijlocirea Slujitorului lui Dumnezeu Mons. Vladimir Ghika Doamne Isuse Cristoase, Marele şi Veşnicul Preot al sufletelor noastre, priveşte cu bunăvoinţă la poporul român, din sânul căruia l-ai ales pe Vladimir Ghika.

Fă ca exemplul său de credinţă şi de iubire să strălucească tot mai mult printre noi şi dăruieşte-ne pentru meritele şi sfinţenia martiriului său harul... (aici se spune harul cerut), pentru ca el să fie ridicat la cinstea altarelor, spre slava Ta, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru...

Bucură-te, Marie...

Slavă Tatălui... nr. 8/2010

Tot din categoria texte despre Vladimir Ghika indicăm apariţia numărului 4 (270) din 2010 al revistei editate de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă: „Caiete Critice”, al cărui subiect principal este Monseniorul aşa cum l-au prezentat vorbitorii în cadrul Simpozionului din 4 martie 2010 de la Academia Română.

Aşa cum spunea prof. Monica Broşteanu în cadrul simpozionului amintit mai sus, „rareori viaţa unui om, mai ales dacă este îndelungată şi încărcată de evenimente, constituie un întreg armonios, un parcurs mereu ascendent, o maturizare şi o rodire deplină, aşa cum a fost viaţa Monseniorului Vladimir Ghika”.

Pr. Francisc UNGUREANU Postulatura Cauzei de Beatificare a Mons. Ghika

Dacă vei şti să-l pui pe Dumnezeu în tot ce faci, îl vei regăsi în toate câte ţi se vor întâmpla. *** Pentru a fi perfecte, rugăciunile tale trebuie să devină adevărate fapte, iar faptele tale adevărate rugăciuni. *** Pentru cel care îl vede pe Dumnezeu departe, aproapele nu va fi niciodată foarte aproape; pentru cel care nu-şi vede aproapele foarte aproape, Dumnezeu va rămâne mereu departe. *** Învăţăturile lui Dumnezeu apasă pe umerii noştri, dar cu greutatea unor aripi.

Vladimir GHIKA, Gânduri pentru zilele ce vin, Ed. Dacia, 1995

19

20

Arta de a trăi

Depresia postnatală, un tunel din care se poate ieşi Sarcina, naşterea şi perioada postnatală reprezintă momente unice şi în acelaşi timp cruciale în viaţa oricărei femei. Privite din exterior, aceste momente ar trebui să fie presărate de fericirea aducerii pe lume a unui prunc. Dar de multe ori se întâmplă ca această fericire să fie umbrită de probleme la care proaspăta mămică nu se gândise şi pentru care poate nu era pregătită.

Schimbările pe care le aduce un copil în viaţa unei femei sunt radicale: copilul „fură” libertatea mamei, spaţiul personal al acesteia, timpul pe care îl petrecea doar cu soţul sau cu prietenii, posibilitatea realizării pe plan profesional etc.

După naştere, multe femei sunt cuprinse de o stare de melancolie, numită „baby blues“ (nume dat de medicul pediatru psihanalist Donald Winnicott), caracterizată prin tristeţe moderată, anxietate, schimbări bruşte de dispoziţie, oboseală. Această stare depresivă este normală şi de scurtă durată, dispărând de la sine în următoarele două săptămâni după naştere. Însă la alte mămici ea nu dispare, ci chiar se accentuează şi femeia poate suferi o depresie postnatală care poate dura mai mult timp - uneori luni sau chiar ani, dacă este o formă mai gravă, şi care de cele mai multe ori necesită consiliere şi tratament. Un studiu realizat la nivel global arată că între 10%-20% dintre femei se confruntă cu această problemă.

Simptomele depresiei postnatale - conform informaţiilor furnizate de specialişti - sunt oboseala, tristeţea accentuată, incapacitatea de a se bucura de momentele plăcute alături de copil, insomnia, neîncrederea în capacitatea de a-şi îngriji copilul, senzaţia de culpabilitate, anxietatea, panica, senzaţia de iritabilitate inexplicabilă, epuizarea. Plânsul neîncetat al copilului, nopţile în care mai mult veghează decât doarme, devin tot mai obositoare pentru mamă. Apare sentimentul de neputinţă, de descurajare, de culpabilitate.

Cauzele declanşării acestei tulburări nu au fost definite cu claritate. Se pare că factorii care pot duce la instalarea acestei stări sunt

de natură fizică, dar şi de natură psihologică.

Pentru că după naştere organismul mamei înregistrează o puternică modificare hormonală, cercetătorii numesc depresia postnatală o „tulburare biochimică şi hormonală“.

Factorii de natură psihologică, precum o sarcină cu probleme, o naştere prematură, pierderea libertăţii, îngrijorarea mamei cu privire la aspectul său exterior, lipsa sprijinului din partea celor apropiaţi pot agrava depresia.

Depresia postnatală nu este un capriciu Această stare reprezintă o problemă emoţională serioasă; nu este un capriciu al proaspetei mămici. Iar procentul tot mai crescut al femeilor care se confruntă cu această situaţie impune o atenţie deosebită. Însă această tulburare rămâne încă un subiect tabu. Depresia postnatală este puţin înţeleasă din cauza prejudecăţilor dar şi pentru că multe mame care au trecut prin această stare şi-au ascuns suferinţa, nesiguranţa, neliniştile. Şi astăzi, de ruşine şi de teama de a nu fi considerate nepricepute pentru „meseria” de mamă, multe femei se închid în ele însele şi nu reuşesc să vorbească cu nimeni despre starea prin care trec, nici măcar cu soţul, cu mama sau cu cea mai bună prietenă. Este greu să învingi singură depresia postnatală, iar acest

Arta de a trăi disconfort trebuie tratat cu seriozitate, pentru că poate influenţa negativ relaţia dintre mamă şi copil. În vindecarea depresiei, cei apropiaţi joacă un rol important. Sentimentul că nu eşti singură în această încercare reprezintă o susţinere extraordinară. „Pot totul în Cristos care mă întăreşte” Să suferi de depresie postnatală nu înseamnă să fii o mamă rea sau degenerată. Depresia postnatală este un tunel din care se poate ieşi.

Iar soluţia indicată este intervenţia unui specialist (psihoterapeut sau psihiatru), pentru ca mama să poată primi îngrijirea necesară. Pe lângă consultarea unui medic şi urmarea unui tratament potrivit, multe femei au avut puterea să caute şi să găsească alinare apropiindu-se mai mult de Dumnezeu prin rugăciune. Practicând rugăciunea personală şi participând la rugăciunea comunitară au găsit forţa să meargă mai departe, să depăşească acea perioadă de tulburare, încredinţându-se că „Pot totul în Cristos care mă întăreşte” (Fil 4,13).

Bunicile noastre erau afectate de depresie?

Citind mai multe materiale despre depresia postnatală, a apărut întrebarea firească: oare mamele şi bunicile noastre nu sufereau de de-

presie, mai ales că au crescut mai mulţi copii decât noi, femeile de astăzi? Cum făceau ele faţă la astfel de situaţii? Aveau pe cineva care să le ajute, să le susţină?

Cred că da, exista şi pe-atunci depresie, doar că nu i se spunea pe nume. Mamele şi bunicile noastre sufereau probabil în aşteptarea unei „vindecări de la sine”, pentru că pruncii pe care îi aduceau pe lume nu le dădeau răgazul să se gândească prea mult la felul în care se simt ele. Şi mai erau gospodăria şi treburile casei pe care trebuia să le rânduiască, pentru că bărbatul era plecat la lucru pentru a hrăni familia.

Sau poate că apropierea firească şi spontană de Dumnezeu le întărea mai mult decât oricare alt fel de terapie! Sau poate că viaţa mai puţin agitată şi trăită departe de atâtea probleme de natură socială era un suport suficient de puternic care să le ajute să depăşească eventuala stare de nelinişte care le-ar fi cuprins… Lucrurile s-au schimbat şi femeile de azi, supuse la mult mai multe situaţii de stres, le resimt ca pe o apăsare, chiar dacă nu întotdeauna conştientizează cauzele care le tulbură.

Cristina ŞOICAN

ANUNŢURI Cazare pentru studenţi Comunitatea din Bucureşti a Părinţilor Augustinieni Asumpţionişti oferă, începând din toamna acestui an, loc de cazare tinerilor studenţi care vin să studieze în capitală.

Având în vedere destinaţia primară a acestui loc - o mănăstire -, se cere din partea tinerilor seriozitate. Se oferă un loc de cazare liniştit şi agreabil, favorabil studiului.

Adresa noastră: Str. General Christian Tell, nr. 18B (lângă Piaţa Romană).

Pentru informaţii şi detalii poate fi contactat părintele Ovidiu ROBU: tel.

0748134375. nr. 8/2010

FORUM Pentru al 8-lea an, Comunitatea Emanuel (asociaţie din cadrul Bisericii Romano-Catolice) invită tineri şi tinere familii la FORUMUL din perioada 27-29 august 2010, care va avea loc la Snagov, la Mănăstirea Fraţilor Carmelitani.

Timp de 3 zile, într-o atmosferă de rugăciune, laudă şi reculegere vom putea experimenta împreună prezenţa lui Isus, vom putea împărtăşi din experienţele noastre de creştini, vom participa împreună la Sfânta Liturghie, şi vom trăi bucuria de a fi împreună.

Taxa de participare la Forum este de 150 ron/adult (cazare 2 nopţi şi mese de vineri la prânz până duminică la prânz).

Părinţii îşi pot lăsa copii la „serviciul copii” care se va ocupa de aceştia în timpul activităţilor.

Pentru mai multe informaţii contactaţi: Dana şi Gaby Preda: tel. 0725547188 sau 0744610565; e-mail: dana_stefane@yahoo.com .

21

22

Pagina copiilor

Povestea celor două pietricele albastre Două pietricele, cam de mărimea unei castane, zăceau în prundişul unui vesel pârâu de munte. Se aflau laolaltă cu celelalte pietre de acolo, unele mai mici, altele mai mari, dar erau diferite de toate celelalte, pentru că erau albastre. Când bunul soare le dezmierda cu razele sale, ele străluceau de parcă ar fi fost două bucăţi de cer căzute pe pământ.

Cele două pietricele ştiau că sunt cele mai frumoase dintre toate celelalte aflate în pârâu şi se lăudau de dimineaţa până seara: Noi suntem copiii cerului! , strigau, când una, când cealaltă, pietrelor obişnuite aflate în preajmă. Păstraţi distanţa! Noi avem sângele albastru! Nu avem de-a face cu voi!

De fapt erau două pietricele insuportabile şi arogante, care îşi petreceau zilele gândindu-se numai la ceea ce s-ar fi întâmplat cu ele când cineva avea să le descopere. Desigur – îşi spuneau – vom fi puse într-un colier împreună cu alte pietre preţioase, aşa cum suntem şi noi. Şi visau împreună: Vom fi pe coroana reginei Olandei sau în inelul prinţului de Galia. Ne aşteaptă o viaţă frumoasă: case luxoase, baluri, petreceri. Vom ajunge până la capătul lumii. Într-o bună dimineaţă, pe când razele soarelui se jucau pe luciul apei cristaline, un om s-a aplecat, şi-a întins mâna şi a cules cele două pietricele albastre.

Cele două pietricele erau nespus de fericite: Ura! – au strigat. Am plecat! Ce timpuri bune ne aşteaptă! S-au simţit cele mai norocoase pietre din lume. Nu aşteptau decât ca visurile lor să se transforme în realitate.

Au fost puse într-o cutie, împreună cu alte pietre colorate. Rămânem aici pentru puţin timp, şi-au spus, fiind sigure de frumuseţea şi valoarea lor neîndoielnică.

Totuşi lucurile au fost altfel decât bănuiseră.

Cele două pietricele au fost zdruncinate încoace şi încolo. Mereu au schimbat cutiile, au fost puse pe cântar şi pipăite insistent de mâini aspre.

Au rămas în cele din urmă singure, parcă uitate, într-o cutiuţă.

Mai târziu, însă, o mână le-a luat şi le-a aşezat cu necuviinţă pe un zid, în mijlocul altor pietre, pe o suprafaţă de ciment foarte lipicioasă. Hei, fii mai delicat, strigau cele două pietricele albastre, suntem pietre preţioase. Drept răspuns, câte o lovitură de ciocan le-a fixat definitiv.

Pagina copiilor Revoltate au început să strige: Neciopliţilor, nepricepuţilor, bădăranilor, voi nu înţelegeţi cât suntem de importante? Cele două pietricele albastre ameninţau, plângeau, implorau. Dar n-a fost de nici un folos. Tot prizoniere în zid au rămas.

Dezamăgirea şi amărăciunea le-a întunecat cu reflexe viorii.

Timpul trecea încet iar cele două pietricele nutreau un singur gând: să fugă.

Dar cimentul era tare şi imposibil de convins să le elibereze. Au zărit însă un firicel de apă ce se prelingea pe acolo şi l-au rugat: Strecoară-te sub noi, te rugăm, şi desprinde-ne de pe acest zid nenorocit!

Apa nu s-a lăsat mult rugată. Nu era nevoie de insistenţă căci era bucuria ei să se strecoare sub ziduri şi să distrugă cât mai mult. A trecut la lucru şi, uşor-uşor, a reuşit să se strecoare şi să fărâme câte puţin cimentul. După câteva luni de perseverenţă cele două pietricele au putut să se mişte. Într-o noapte umedă şi rece cele două pietricele au căzut pe pământ, eliberate în sfârşit din acea închisoare insuportabilă. Suntem libere – au strigat amândouă în culmea fericirii. Însă, jos fiind, au putut vedea zidul în care fuseseră fixate, acea puşcărie înaltă în care şi-au petrecut atâta timp. Şi, privind spre acel zid, nu mică le-a fost mirarea: lumina lunii ce străbătea printr-o fereastră lumina un mozaic superb. Mii de pietricele viu colorate şi aurite formau chipul Sfintei Fecioare Maria. Era cea mai frumoasă imagine pe care cele două pietre o văzuseră vreodată.

Dar ceva îi lipsea… Faţa, chipul blând şi dulce al Mariei, avea ceva neobişnuit. Părea oarbă, căci îi lipseau ochii.

Oh, nu, au exclamat amândouă, dânduşi seama de grozăvie. Ele fuseseră tocmai ochii Mariei. Îşi imaginau acum cât de bine se potriveau acolo, cât de frumos trebuie să fi strălucit şi cât de mult trebuie să fi fost admirate de oameni. Regretau acum fapta lor nesăbuită dându-şi seama ce nechibzuite fuseseră.

Dis de dimineaţă a ajuns acolo omul care făcea curăţenie în biserică şi, din neatenţie, a călcat pe cele două pietricele aflate la pământ. Supărat, le-a dat deoparte cu piciorul. Apoi, fiind încă întuneric, nu le-a deosebit bine şi le-a strâns cu mătura pentru a le arunca la gunoi împreună cu praful şi alte pietre neînsemnate.

Concluzie: Fiecare dintre noi este diferit şi unic. De aceea fiecare dintre noi are ceva de dăruit altora. Fiecare este un dar unic al lui Dumnezeu pentru omenire.

Traducere de Sr. Patrizia Kaiser sursa: www.pastoratie.ro nr. 8/2010

23

24

Suflet tânăr

Viitorul este în mâinile noastre!

În perioada 5-10 iulie, la Sinaia, a avut loc „Campusul de formare pentru viitorii responsabili parohiali”, eveniment la care au participat 77 de tineri din Arhidieceza de Bucureşti.

Campus-ul a avut drept motto: „Viitorul este în mâinile noastre!”.

Acest campus de formare a avut loc pentru prima dată în anul 1997, iar astăzi a ajuns la a VI-a întâlnire cu tema „Formarea unor tineri, care doresc să devină responsabili parohiali”.

Direcţia pe care a urmărit-o această întâlnire este de a spune un DA hotărât chemării lui Isus. De aceea, s-a pus accentul pe formarea personală şi pe integrarea tânărului într-o „reţea” de cunoaştere şi de colaborare a acestuia la nivel arhidiecezan în/între grupurile parohiale.

Alte teme propuse şi aprofundate la această întâlnire au fost: cunoaşterea şi dreptatea, fraternitatea şi comunicarea, acţiunea şi misiunea.

Prima temă moderată de Claudiu Roznovszky s-a axat pe descoperirea importanţei cunoaşterii de sine, care permite tânărului, în cele din urmă, să se deschidă pentru aprofundarea diverselor metode de cunoaştere în cadrul grupului parohial.

Un alt invitat al campusului, Bianca Dâscă, le-a vorbit tinerilor despre fraternitate şi comunicare. Astfel, moderatorul, oprindu-se asupra primului punct a explicat că fraternitatea include solidaritatea şi că opusul acestui termen este discriminarea, atât de des întâlnită în zilele noastre. Însă această discriminare are şi un antidot: descoperirea prezenţei lui Isus în fiecare dintre noi. Al doilea punct abordat, „comunicarea”, a avut ca laitmotiv „Comunicarea este fericire!”, mijloc prin care omul îşi exprimă trăirile şi relaţionează cu semenii lui. De aceea, animatorul trebuie să se servească de acest instrument al comunicării pentru socializare într-un grup parohial. Însă pentru un animator nu este de ajuns doar să vorbească, ci trebuie să aplice cele învăţate. Pe această direcţie, Sora Cornelia Pivniceru, următorul invitat al campusului, a accentuat „acţiunea” ca mijloc de remarcare într-un grup, dându-li-se posibilitatea animatorilor să aplice toate cunoştinţele dobândite anterior. De aceea, tânărului, ca reprezentant al grupului, îi revine misiunea importantă de a crea conexiuni între viaţa tinerilor din parohii şi viaţa Bisericii.

Pe parcursul întregii săptămâni a campusului, tinerii au participat la un program comun ce a reuşit să împletească rugăciunea cu activităţi cultural-recreative, de creativitate, de voluntariat etc. Zilnic s-a pus un accent aparte pe formarea vieţii spirituale a tânărului.

Campusul de formare s-a bucurat de vizita Înalt Preasfinţitului Ioan Robu. Excelenţa Sa, încântat de numărul mare de participanţi, a afirmat: „Am ajuns în viitor, pentru că voi sunteţi viitorul!”, dat fiind faptul că generaţiile noi de tineri îmbogăţesc continuu Biserica şi reprezintă totodată viitorul acesteia.

Nici drumeţiile nu au lipsit. Participanţii au avut ocazia să urce pe munte până la Crucea Caraiman, loc în care părintele Daniel Bulai, responsabil pentru Pastoraţia Tineretului, a celebrat o Sfântă Liturghie.

Totul a fost minunat… dar adevăratul drum al tinerilor de-abia acum începe. Reîntorşi în parohia lor, vor trebui să pună în aplicare cunoştinţele dobândite în „Campusul de formare pentru viitorii responsabili parohiali”: un traseu care este asemenea urcării unui munte cu obstacole, cu urcuşuri şi coborâşuri, dar odată ajunşi în vârf, satisfacţia devine maximă.

Să parcurgem cu entuziasm acest drum, urând tuturor: MULT SUCCES! Andreea Imbrişcă

Suflet tânăr Gândul meu pentru tine/ri Dragă prietene, Cine nu a făcut o plimbare pe o cărare bătătorită într-o pădure?

Cu siguranţă, ai avut o astfel de experienţă!

Dacă nu, imaginează-ţi!

Ai ajuns în pădure… Ai început plimbarea…

Dar, vai! Ai întâlnit pe cărare o creangă ruptă de vânt care te-a împiedicat să înaintezi. În acel moment ai început să filosofezi: Cine a rupt-o?

De ce a căzut chiar aici? Ce zgomot a făcut?

Ce mare este! Ar fi putut să te lovească! Şi plimbarea este întreruptă acum de acest eveniment atât de nesemnificativ.

Te opreşti în faţa unei crengi şi nu admiri pădurea ce creşte în tăcere, nici frumuseţea ei!

Te opreşti în faţa lacrimilor şi nu le ştergi pentru a lăsa ca zâmbetul să ofere lumină şi speranţă!

Te opreşti în faţa provocărilor din viaţă şi nu admiri minunăţiile lui Dumnezeu, care sunt lângă tine!

Pr. Daniel BULAI

Ziua Mondială a Tineretului

Au început înscrierile oficiale pentru Madrid 2011!

Ziua Mondială a Tineretului Catolic de la Madrid a început şi pentru tinerii pelerini. Pe 1 iulie s-au deschis înscrierile oficiale pentru participanţi. Până în acest moment şi-au anunţat participarea peste 600.000 de tineri, dintre care 120.000 numai din Italia. Organizatorii se aşteaptă ca în 2011, Madridul să atragă un număr record de tineri faţă de restul Zilelor Mondiale ale Tinerilor. Estimările arată că vor fi aproximativ 125.000 de grupuri, fiecare grup având în medie 15-20 de participanţi. Cel mai mare grup care a fost anunţat că va participa are aproape 1000 de membri.

Participanţii din Arhidieceza de Bucureşti se vor putea înscrie în curând la sediul Centrului Diecezan pentru Pastoraţia Tineretului. Aşa cum organizatorii ne îndeamnă, în semn de solidaritate faţă de tinerii din ţările sărace care nu îşi permit să ajungă la ZMT, fiecare participant poate dona o sumă de bani, în momentul înscrierii, pentru a ajuta cât mai mulţi pelerini să participe. nr. 8/2010

„Sufletul Madridului”: video promoţional Organizatorii spanioli ai ZMT 2011 au lansat un video promoţional pentru a-i invita pe tinerii din lumea întreagă să participe la ZMT de la Madrid. Filmul este disponibil deocamdată în limbile engleză şi spaniolă pe site-ul oficial (www. madrid11.com) şi se intitulează „Sufletul Madridului”.

Madrid, „capitala cea mai primitoare şi deschisă din Europa”, cum este definită în video, fascinează vizitatorii prin gastronomia, arhitectura, istoria şi credinţele ei. Protagoniştii scurt-metrajului sunt tineri proveniţi din Mexic, Franţa, Coasta de Fildeş, Brazilia, Italia şi Polonia, care trăiesc la Madrid. Capitala Spaniei aşteaptă la ZMT din 2011 circa 2 milioane de tineri din 170 de ţări.

25

26

Lecturi

Grigorie de Nyssa Împotriva lui Eunomie (Prima parte, Editura Polirom, Iaşi 2010, 510 pag.) În Colecţia Tradiţia creştină, coordonată de Adrian Muraru, a apărut de curând prima parte din Contra Eunomium, în traducerea şi cu notele lui Ovidiu Sferlea, având un studiu introductiv de Mihail Neamţu.

Volumul, cu text paralel (originalul grecesc şi traducerea românească), mai cuprinde un tabel cronologic al vieţii şi activităţii lui Grigore de Nyssa, bibliografie, indice de referinţe biblice şi de nume proprii.

Eunomios (n. cca. 335, în Capadocia – d. cca. 394) a fost, din 360, episcop al Cyzicului (în Mysia), demis însă în scurtă vreme din pricina teoriilor sale. Împreună cu Aetius din Antiohia, a întemeiat gruparea anomeenilor (de la termenul grecesc anomoios, „neasemănător”, folosit în legătură cu relaţia dintre Tatăl şi Fiul, care ar fi neasemănători), caracterizată de un arianism extrem şi radical. Eunomios a fost combătut de Vasile cel Mare şi de alţi Părinţi ai Bisericii, învăţăturile lui fiind, în cele din urmă, condamnate la Conciliul de la Constantinopol (381). În general, învăţăturile „alternative” apărute în istoria

Bisericii au impulsionat dezvoltarea teologiei, prin lucrările marilor teologi şi prin dezbaterile şi hotărârile conciliilor ecumenice. De pildă, teoria lui Eunomios, potrivit căreia şi în timpul vieţii de pe pământ omul poate avea o cunoaştere nemijlocită şi comprehensibilă a esenţei dumnezeieşti, a fost un prilej pentru dezvoltarea reflecţiilor teologice privind cunoaşterea supranaturală a esenţei divine din partea oamenilor. Grigore de Nyssa, Vasile cel Mare şi Ioan Gură-deAur au precizat, opunându-se lui Eunomios, că în această lume cunoaşterea lui Dumnezeu este mijlocită, iar în cea de dincolo, nemijlocită, dar incomprehensibilă. Mai târziu, Toma de Aquino a rezumat aceste reflecţii, arătând că un spirit limitat, ca cel al omului, poate cunoaşte esenţialitatea infinită a lui Dumnezeu doar în mod finit: videt infinitum, sed non infinite („îl vede pe Cel nesfârşit, dar nu în mod nesfârşit”). În Contra Eunomium, în care Grigore de Nyssa susţine poziţia lui Vasile cel Mare şi a Crezului de la Niceea împotriva lui Eunomios, a arianismului şi a

anomeismului în special, această dispută este o ocazie pentru tratarea unor teme foarte variate din toate domeniile teologiei (teologie fundamentală, învăţătura despre Dumnezeu Unul şi Întreit, creaţia, cristologia…). Astfel a rezultat cea mai amplă lucrare a acestui Părinte al Bisericii, considerată de importanţă capitală în istoria controversei ariane şi în istoria teologiei în general. De aceea, Mihail Neamţu remarcă, în studiul introductiv, că „traducerea acestui tratat în limba română reprezintă un eveniment şi, totodată, o şansă acordată unei culturi religioase mult prea adesea zdruncinate de opoziţia facilă dintre ‘credinţă’ şi ‘raţiune’, dintre ‘trăire’ şi ‘scolastică’ ” (p. 41).

Wilhelm Tauwinkl

În curând, la Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

APARIŢII EDITORIALE

Don Lush GJERGJI Maica Tereza.

Sfânta iubirii

Luigino Bruni Alessandra Smerilli Sfânta economie.

Benedict de Norcia şi Francisc de Assisi în istoria economiei europene

Îndrumar mediatic

„Ţara” cu circa 500 de milioane de locuitori Zilele trecute, pe canalul de televiziune CNN, a apărut o ştire care prezenta Facebook-ul ca fiind cea mai populară reţea socială, depăşind pragul de 500 de milioane de utilizatori, adică 8% din populaţia lumii. Cele mai multe conturi pe Facebook le au americanii, cca. 125 de milioane, urmaţi de britanici şi indonezieni cu aproximativ 26 de milioane de utilizatori. Facebook este foarte popular şi în Turcia (cca. 20 de milioane), în Franţa, Italia şi Canada (cu cca. 15 milioane).

Dar şi în ţara noastră, peste 1,5 milioane de „internauţi” au un cont pe Facebook. Numărul utilizatorilor de Facebook este mai mare decât populaţia Statelor Unite ale Americii, Franţa şi Mexic la un loc. Dacă Facebook-ul ar fi fost o ţară, acesta ar fi a treia ca mărime din lume.

Ce este facebook-ul?

Este un site de socializare, adică un loc virtual unde un individ are posibilitatea de a-şi crea un profil, mai mult sau mai puţin în concordanţă cu realitatea, în care specifică date personale şi de contact, preferinţe, hobby-uri etc., urmărind cunoaşterea altor persoane cu aceleaşi domenii de interes şi schimbul de informaţii.

Cum a apărut?

Prin 2003, un anume Mark Zuckerberg – pe când se afla în al doilea an de studenţie la Harvard şi tocmai fusese părăsit de prietena sa – s-a gândit să facă ceva care să-l ajute să nu se mai gândească la ea. Aşa a inventat Facemash (predecesorul Facebook-ului). În ianuarie 2004, cu ajutorul unui coleg de cămin, Andrew McCollum, Zuckerberg a fondat thefacebook.com. Iniţial, reţeaua a fost destinată studenţilor de la Harvard, însă la scurt timp de la înfiinţare a fost extinsă la instituţiile universitare din Boston, iar apoi la companiile din zonă. Mark Zuckerberg a decis ca sediul Facebook să fie în Sillicon Valley, zona zero de plasament pentru majoritatea giganţilor americani din IT. Din septembrie 2006, cine are peste 13 ani şi deţine o adresă validă de e-mail îşi poate crea un cont de Facebook. Folosirea site-ului este gratuită, veniturile fiind obţinute din afişarea de bannere publicitare.

Avertismente la adresa utilizatorilor Ca şi în cazul blogului, consumatorii trebuie nr. 8/2010

să înţeleagă că informaţiile pe care le postează pe facebook sunt vizualizate de foarte multă lume şi nu este cazul să-şi pună viaţa pe tavă. Din păcate, mulţi nici nu-şi mai doresc intimitate pe internet, vor doar să deţină un oarece control asupra propriilor informaţii. Problema apare când aceste persoane dau informaţii şi despre prietenii lor.

Momentan, Facebook – cea mai mare reţea de socializare din lume – riscă să fie amendată cu zeci de mii de euro de autorităţile germane pentru că a stocat date inclusiv ale unor persoane care n-au avut niciodată cont pe popularul site, relatează BBC News. Reprezentanţii reţelei de socializare au confirmat că au primit o scrisoare în care au fost anunţaţi de ancheta autorităţilor germane, iar până pe 11 august trebuie să formuleze un răspuns la acuzaţii.

Ancheta a fost începută în urma mai multor plângeri din partea unor persoane care nu au cont pe Facebook, dar ale căror informaţii au fost postate pe site de prietenii lor. Şi autorităţile elveţiene şi-au manifestat îngrijorarea cu privire la incidente asemănătoare.

Facebook-ul, arma avocaţilor Facebook-ul a devenit un instrument indispensabil pentru avocaţi. Imaginile compromiţătoare postate pe site, flirtul cu alte persoane care poate fi descoperit cu un simplu click, pot fi folosite ca probe la proces. Peste 80 la sută dintre avocaţii intervievaţi de American Academy of Matrimonial Lawyers (Academia Americană a Avocaţilor specializaţi în Dreptul Familiei) au recunoscut că de cele mai multe ori îşi găsesc probele pe internet. Cazurile cu care s-au confruntat avocaţii au fost dintre cele mai variate. Au existat, de exemplu, cazuri în care bărbaţi căsătoriţi s-au înscris pe Match.com, declarând că sunt burlaci şi nu au copii, în timp ce în sala de tribunal încercau să câştige custodia copiilor; sau mame care negau în faţa judecătorului că au fumat marijuana, iar pe Facebook postau imagini care dovedeau contrariul.

Nu este greu de înţeles că Facebook-ul, ca de altfel multe dintre companii, pune tehnologia şi câştigul pe primul plan, şi abia după aceea consumatorii şi aspectele lor ce ţin de confidenţialitate.

Pr. Liviu BĂLĂŞCUŢI

27

28

Din istoria Bisericii APARIŢIE EDITORIALĂ Pro Memoria, nr. 8/2009

Trecutul Bisericii locale, tezaur preţios al memoriei noastre Centrul „Biserica şi Istoria” de pe lângă Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti a oferit anul acesta specialiştilor în istoria ecleziastică şi publicului larg cel mai recent număr al revistei „Pro memoria”.

Eforturile şi meritul revistei, aşa cum este explicat în „Cuvântul înainte” semnat de ÎPS Dr. Ioan Robu, este respectul faţă de memoria trecutului, fapt ce poate fi observat cu prisosinţă în articolele-manuscrise istorice publicate în premieră, atât în numărul curent cât şi în cele anterioare.

Colegiul redacţional, felicitat de Excelenţa Sa Ioan Robu „pentru tenacitatea şi efortul continuu pe care îl depune pentru materializarea proiectului cultural vizând restituirile istoriografice menite să întregească viaţa Arhidiecezei RomanoCatolice Bucureşti”, a propus împărţirea acestui număr al revistei în patru părţi.

Prima parte a revistei, intitulată „Comunităţi Parohiale”, propune spre lecturare monografii rămase timp de decenii în manuscris. Semnatarii acestor articole sunt: canonicul preot Julius Hering, cărturar şi istoric bisericesc, care a întreprins, la îndemnul arhiepiscopilor Raymund Netzhammer şi Alexandru Theodor Cisar, ample cercetări arhivistice asupra comunităţilor parohiale din Calafat, Giurgiu, Câmpina, Sinaia, Con-

File de istorie

stanţa, Sulina, Tulcea; episcopul Iosif Schubert, cu descrierile privitoare la Parohia Caramurat „Sf. Anton de Padova” din Dobrogea; cononicul Gustav Müller, cu monografia filialei Iacob-Deal din Brăila; preot Iosif Gunciu, care de asemenea umple un gol al istoriei ecleziastice cu descrierea Parohiei Oituz.

A doua parte din cadrul revistei, intitulată „Din Istoria Arhidiecezei”, cuprinde două materiale: „Şcoala catolică din Bucureşti în primii ani ai existenţei sale” (1823-1830), text tipărit la Viena de Erich Prokopowitch şi „Asociaţia ucenicilor şi calfelor catolice din Bucureşti” de pr. Iosif Gabor.

Din ultimile două părţi ale revistei amintim memoriile Arhiepiscopului Raymund Netzhammer, care scrie „Amintiri despre omul de stat Dimitrie A. Sturdza” şi recenzia la volumele Catedrala Sfântul Iosif Bucureşti, Fratelui meu din exil şi Istoria creştinismului antic, semnată de Andrei Dumitrescu.

Revista poate fi procurată de la Librăria „Sfântul Iosif” din Bucureşti.

Alexis DIMCEV

Agatha Bârsescu S-a născut în 1857 şi a urmat studii strălucite de Conservator la Bucureşti şi Viena. A devenit una dintre cele mai faimoase actriţe din epoca respectivă, o „genială tragediană”, interpretând roluri celebre pe scenele marilor teatre din Europa şi America. Spre sfârşitul vieţii a susţinut cursuri la Conservatorul din Iaşi. A murit în sărăcie, aproape uitată într-o cameră modestă de hotel, la 22 noiembrie 1939, fiind înmormântată la cimitirul Eternitatea din Iaşi. În cuvântarea funebră, Pr. Ioan Mărtinaş i-a adus un omagiu Aga-

thei Bârsescu, numind-o „strălucita întrupare a geniului dramatic românesc, dar şi o convinsă creştină catolică”. Într-adevăr, actriţa Agatha Bârsescu frecventa cu perseverenţă biserica, încercând să armonizeze viaţa de artistă cu viaţa de creştină convinsă şi practicantă. „Pentru Agatha Bârsescu – scria în 1940 Pr. I. Mărtinaş – arta nu era un scop, ci un mijloc pentru a putea urca înălţimile nepătrunse ale eternului Frumos, care se cheamă Dumnezeu”.

Dr. Dănuţ DOBOŞ