Actualitatea creștină, nr. 9/2017 | serie nouă by Revista Actualitatea Crestina

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXVIII, Nr. 9/2017

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Ocrotitori ai creației VATICAN

5 6 7

Papa Francisc. Trei cuvinte Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

Călătorii apostolice Papa în Columbia „Să facem primul pas” 10 Eveniment Colegiul Sf. Iosif 25 de ani de la reînființare 12 Știri ARCB 13 Știri interne/externe Biserică și societate

14 Vederi din Roma Micuța Aurora și ultima dorinţă 15 Res-publica Un cromozom în plus, iubire în minus? 16 Excelență în slujire Egalitate de şanse prin educaţie

Suflet tânăr

17 Fără kilograme în plus Reportaje Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Educaţia şi puterea exemplului 23 Crucea: trăire sau breloc? SPIRITUALITATE

24 Sfânta Scriptură Sf. Vincențiu de Paul 28 (27 septembrie) 25 Din catehezele Papei Francisc CULTURĂ Să fim creștini „orientați” 32 Ce mai (re)citim 26 Minuni şi sfinţi Padre Pio (Pius din Pietrelcina) O radiografie a sufletului L-a pus pe picioare! 33 File de istorie Carol Auner 27 Pagina Ghika Femeia adulteră – Ispăşirea Eduard Wachmann 34 Idei pentru timpul liber DIALOGURI CU DICHIS

28 Castitate Despre iubire, sexualitate, libertate și altele

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 9/2017 Foto copertă: © Caleb Roenigk

ETCETERA

35 De pe net 36 Anunțuri

Mesajul redacției „Ce fel de lume dorim să transmitem celor care vor veni după noi? Depinde de fiecare dintre noi ca pământul să poată fi locuit pe viitor”. În editorialul numărului din septembrie al revistei noastre, PS Cornel Damian ne provoacă la reflecție asupra vocației și responsabilității pe care fiecare dintre noi o are față de creație, amintind celebrarea, pe 1 septembrie, a Zilei Mondiale de rugăciune pentru îngrijirea creației. Alte evenimente importante sunt vizita Papei Francisc în Columbia, din 6-11 septembrie a.c., şi sărbătorirea a 25 de ani de la reînfiinţarea Colegiului romano-catolic Sf. Iosif - subiecte prezentate la rubrica Focus. Apoi, despre „Egalitatea de șanse prin educație” vorbim la Excelența în slujire, pornind de la exemplul dat de Școala Gimnazială Sf. Iosif din Câmpulung Muscel, iar despre „Educație și puterea exemplului” tratează Pr. Fabian Măriuț. La Dialoguri cu dichis, Claudia Stan îi are ca invitați pe Pr. Claudiu Ardelean și familia Iulia și Dan Călinescu, cu care a vorbit despre castitate, adică despre iubire, sexualitate, libertate și altele. Iar Monica Râpeanu, la rubrica Res-publica, abordează tema practicilor de tip eugenetic la care sunt supuşi copiii cu Sindrom Down. Tinerii invită, prin rubrica Suflet tânăr, la „Săptămâna socială pentru studenți” și la „Rugăciune pentru sinodul dedicat tinerilor”, dar și la rememorarea - ca lecții de viață - a tragediilor istoriei, precum cea a holocaustului, într-un reportaj semnat de Cosmin Sipoș. Și dacă nu aţi auzit despre „Micuţa Aurora și ultima dorință”, aflați detaliile poveştii în paginile revistei noastre, unde vă așteaptă și alte subiecte și știri interesante. Lectură plăcută!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Cristina Grigore Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Cristina Șoican Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Daniel Filip Paula Iosif

Colaboratori

Pr. Marian Blaj Oana Viviana Dimcev Dănuț Doboș Anca Mărtinaş Giulimondi Claudia Stan Layout GRAFIC

Angelus Communicationis Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

Petreș Tereza Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro

Vatican: Îngerul Domnului, cu Papa - 27.08.2017

Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Ocrotitori ai creației

Vocație. Responsabilitate. Îndemn

Dumnezeu iartă întotdeauna, noi, oamenii, iertăm uneori, dar natura nu iartă niciodată și, dacă nu o ocrotești, te va distruge. (Papa Francisc)

n urmă cu doi ani, la 24 mai 2015, Papa Francisc semna cea de-a doua Scrisoare enciclică a sa, „despre grija pentru casa noastră comună”, intitulată Laudato si’, cu trimitere evidentă la celebra „Cântare a creaturilor”, imnul de laudă scris de Sfântul Francisc de Assisi. După prezentarea Enciclicei, din 18 iunie 2015, Papa Francisc a anunțat că, urmând exemplul fraților noștri ortodocși, instituie în Biserica Catolică Ziua Mondială de rugăciune pentru îngrijirea creației, de celebrat în fiecare an, în prima

zi a lunii septembrie. Această zi vrea să ofere „fiecărui credincios și comunităților oportunitatea prețioasă de a reînnoi adeziunea personală la propria vocație de păzitori ai creației, înălțând către Dumnezeu mulțumirea pentru lucrarea minunată pe care El a încredințat-o îngrijirii noastre, invocând ajutorul Său pentru ocrotirea creației și milostivirea Sa pentru păcatele comise împotriva lumii în care trăim” (Scrisoare pentru instituirea „Zilei Mondiale de rugăciune pentru îngrijirea creației”, 6 august 2015).

Ideea acestei Zile Mondiale a fost sugerată de Mitropolitul ortodox de Pergam, Ioannis Zizioulas, care a participat la prezentarea Enciclicei Laudato si’. Amintind faptul că Patriarhul ecumenic de Constantinopol a decis încă din anul 1989 ca ziua de 1 septembrie - începutul anului liturgic în ritul bizantin - să fie una de rugăciune pentru mediul înconjurător, Mitropolitul a întrebat: „Nu ar putea să devină pentru toți creștinii o zi dedicată unei astfel de rugăciuni?”. „Mă refer - a explicat mai apoi - la efortul de a înfrunta împreună problemele SEPTEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

existențiale cele mai profunde cu care se confruntă omenirea în ansamblul său, nu numai în anumite locuri ori cu anumite categorii de persoane. Ecologia este fără îndoială cea mai evidentă candidată pentru acest caz”. Papa Francisc, în Mesajul de anul trecut pentru Ziua Mondială de rugăciune pentru îngrijirea creației, amintește la un moment dat că Patriarhul Bartolomeu I a subliniat în repetate rânduri păcatele omenirii împotriva creației: „oamenii distrug diversitatea biologică a creației lui Dumnezeu; oamenii compromit integritatea Pământului și contribuie la schimbarea climei, despuind pădurile sale naturale sau distrugând zonele umede; oamenii poluează apele, solul, aerul: toate acestea sunt păcate... o crimă împotriva naturii este o crimă împotriva noastră și un păcat împotriva lui Dumnezeu”. Noi, oamenii, suntem chemați să „dovedim milostivire” față de creație, față de Pământul care este casa noastră comună, să recunoaștem greșelile și păcatele săvârșite față de lumea creată. Numai astfel vom schimba cursul existenței noastre. „Convertirea ecologică” despre care vorbește Papa Francisc în enciclica sa - îl privește pe fiecare individ în parte și întreaga comunitate umană. „Păcatul ecologic” nu este doar un păcat săvârșit împotriva lui Dumnezeu, ci și un păcat împotriva aproapelui nostru, iar ceea ce este mai grav, el afectează și generațiile viitoare. Distrugând Pământul creația lui Dumnezeu - căutând satisfacerea setei proprii de fericire, de bunăstare, omenirea de astăzi va lăsa generațiilor viitoare o lume distrusă iremediabil, cu toate consecințele negative care derivă de aici. 4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2017

În calitatea noastră de creștini - ne amintește Sfântul Părinte în Scrisoarea de instituire a acestei Zile Mondiale -, trebuie „să oferim contribuția noastră la depășirea crizei ecologice pe care o trăiește omenirea”, criză care solicită din partea noastră o adevărată „convertire ecologică”, convertire care să alimenteze pasiunea noastră pentru îngrijirea creației, conștienți fiind că maltratând natura, maltratăm și oamenii. A rămâne indiferenți față de această situație, înseamnă a rămâne indiferenți la lucrarea lui Dumnezeu în lume. Criza ecologică ne invită pe toți la o profundă convertire interioară. „Totuși - remarcă Papa -, trebuie să recunoaștem că unii creștini, de altfel implicați în comunitate și dedicați rugăciunii... adesea fac glume pe seama preocupărilor față de mediul înconjurător... Le lipsește convertirea ecologică... Trăirea vocației de ocrotitori ai lucrării lui Dumnezeu este parte esențială dintr-o viață virtuoasă” (Laudato si’, nr. 217). În mod practic, convertirea de care vorbeam mai sus ar trebui să se concretizeze într-un comportament concret, plin de respect față de creație, ca de exemplu: să folosim cu atenție plasticul și hârtia; să nu risipim apa, mâncarea, energia electrică; să colectăm diferențiat deșeurile menajere; să tratăm cu grijă celelalte ființe vii (cf. Laudato si’, nr. 211). Și să nu credem că aceste eforturi sunt prea mici pentru a putea face lumea mai bună; ele „provoacă în interiorul acestui pământ un bine care tinde mereu să se răspândească, uneori în mod invizibil” (ibidem, nr. 212). Și pentru a nu pierde din vedere obiectivul pe care ni-l propunem în această Zi, Papa Francisc ne provoacă să ne întrebăm: „Ce fel

de lume dorim să transmitem celor care vor veni după noi?” (cf. ibidem, nr. 160). Depinde de fiecare dintre noi ca pământul să poată fi locuit pe viitor. Fiul lui Dumnezeu, asumând natura umană, a luat asupra sa universul material în totalitatea sa. Prin misterul Întrupării sale, Cristos a venit să salveze întreaga creaţie, nu numai omenirea, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Paul: „Noi știm că toată creația suspină și suferă durerile unei nașteri” (Rom 8,22). Apostolul Neamurilor afirmă cu tărie că lumea materială și neînsuflețită este asociată glorificării trupului omului în Cristos cel înviat. Să ne rugăm, așadar, pentru Pământul nostru. Și vă invit să o facem cu cuvintele Papei Francisc: „Părinte... însănătoșește viața noastră ca să ocrotim lumea și nu să o prăduim, ca să semănăm frumusețe și nu poluare și distrugere. Atinge inimile celor care caută numai avantaje exploatându-i pe săraci și pământul. Învață-ne să descoperim valoarea fiecărui lucru, să contemplăm cu uimire, să recunoaștem că suntem profund uniți cu toate creaturile pe drumul nostru spre lumina Ta infinită. Amin.” (Laudato si’, „Rugăciune pentru pământul nostru”)

PS Cornel Damian Episcop auxiliar de București

VATICAN

PAPA FRANCISC. TREI CUVINTE

Isus iartă totul, mereu. Aceasta să fie bucuria noastră Iertare. Bucurie. Transformare

Vineri - 7 iulie 2017

IERTARE. De aceea a venit Isus: pentru păcătoși, nu pentru drepți. Isus a spus: „Nu cei sănătoși au nevoie de medic, ci bolnavii. Așadar, mergeți și învățați ce înseamnă: Îndurare vreau și nu jertfă, căci nu am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși” (Mt 9,12-13). Când citesc aceste cuvinte, mă simt chemat de Isus, și cu toții putem spune aceste cuvinte: Isus a venit pentru mine. Pentru fiecare dintre noi. Aceasta este mângâierea și încrederea noastră: că El iartă mereu, El vindecă mereu sufletul, mereu. „Dar sunt slab, voi cădea din nou...”. Isus te va ridica, te va vindeca, mereu. Aceasta este mângâierea noastră: Isus a venit pentru mine, pentru a-mi da tărie, pentru a mă face fericit, pentru a-mi liniști conștiința. Nu te teme. Îmi vine în minte un pasaj din viața unui mare sfânt, Ieronim, care avea un caracter dificil, dar el încerca să fie blând. Reușise să se stăpânească și astfel îi oferea Domnului multe și se ruga: „Doamne, ce vrei de

la mine?” - „Încă nu mi-ai oferit tot.” - „Dar ți-am dat asta și asta și asta...” - „Mai lipsește ceva.” - „Ce lipsește?” - „Dă-mi păcatele tale”. Ce frumos e să auzi aceste cuvinte:  „Dă-mi păcatele tale, slăbiciunile tale, eu le voi vindeca, tu mergi înainte”. Să ne gândim la inima lui Isus, care ne face să înțelegem acest lucru atât de frumos. Isus iartă totul, iartă mereu. Aceasta să fie bucuria noastră. Duminică - 30 iulie 2017

BUCURIE. Cei care îl întâlnesc pe

Isus au inima şi întreaga viaţă umplute de bucuria Evangheliei. Astăzi suntem îndemnați să contemplăm bucuria țăranului și a comerciantului din parabole. Este bucuria fiecăruia dintre noi atunci când descoperim apropierea și prezența mângâietoare a lui Isus în viața noastră. Să ne rugăm, prin mijlocirea Fecioarei Maria, ca fiecare dintre noi să ştie să mărturisească, prin cuvintele şi faptele de fiecare zi, bucuria de a fi aflat comoara Împărăţiei lui Dumnezeu, adică iubirea pe care Tatăl ne-a dăruit-o prin Isus.

Duminică - 6 august 2017

TRANSFORMARE. La sfârşitul

experienţei minunate a Schimbării la faţă, discipolii au coborât de pe munte (cf. Mt 17,9) cu privirea şi inima transformate de întâlnirea cu Domnul. Este drumul pe care îl putem face şi noi. Descoperirea mereu vie a lui Isus nu este un scop în sine, ci ne face să „coborâm de pe munte”, reîncărcați de darurile Duhul Sfânt, pentru a decide noi pași pe care să-i facem pentru a ne converti și a mărturisi constant caritatea, zi cu zi. Transformați de prezența lui Cristos și de puterea arzătoare a cuvântului său, vom fi semn concret al iubirii dătătoare de viață a lui Dumnezeu în relația cu frații noștri, îndeosebi cu cei care suferă, singuri și abandonați, cu cei bolnavi și cu mulțimea de bărbați și femei care, în diferite părți ale lumii, sunt umiliți de nedreptate, de aroganța puterii și violență. Schimbarea la faţă a Domnului ne oferă un mesaj de speranţă: ne invită să-l întâlnim pe Isus, pentru a-l sluji pe aproapele.

Twitter: @Pontifex În mărturisirea credinţei nu contează succesele, ci fidelitatea faţă de Cristos. Papa Francisc

SEPTEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

VATICAN ȘTIRI DIN VATICAN

Vaticanul îndeamnă la turism responsabil

Half Marathon pentru pace și dialog

Dicasterul pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale a publicat Mesajul pentru Ziua Mondială a Turismului, tema din acest an fiind Turism sustenabil: un instrument pentru dezvoltare.

iua Mondială a Turismului va fi celebrată pe 27 septembrie. Prin acest mesaj, Vaticanul îi îndeamnă pe turiști ca, în călătoriile lor, să își aducă aminte de persoana umană și de mediu, tratând oamenii și lucrurile cu respect. Turismul trebuie să fie „responsabil și nu distructiv sau dăunător pentru mediu ori pentru contextul socio-cultural al locului. Mai mult, trebuie să respecte în mod deosebit populația și moștenirea ei, în scopul de a proteja demnitatea persoanei și dreptul la muncă, în special pentru

persoanele cele mai dezavantajate și mai vulnerabile”. Sustenabilitatea turismului este promovată în trei dimensiuni: „ecologică, vizând conservarea ecosistemelor; socială, care se dezvoltă în armonie cu comunitatea gazdă; și economică, stimulând creșterea inclusivă”. În acest sens, Biserica demarează „iniţiative care pun realmente turismul în slujba dezvoltării integrale a persoanei. Pentru aceasta, se vorbeşte de «turism cu faţă umană», care se reduce, în esenţă, la proiecte de «turism de comunitate», «de cooperare», «de solidaritate»”.

Consiliul Pontifical pentru Cultură și Primăria Romei organizează pe 17 septembrie un half marathon în capitala italiană.

ace, integrare, incluziune, solidaritate: sunt principiile care au inspirat „Rome Half Marathon Via Pacis”, un eveniment sportiv dedicat păcii și dialogului interreligios. Startul va fi dat la ora 9.00, în Piața Sf. Petru, traseul urmând pe străzile Romei, fiind inspirat de pelerinajul la cele șapte biserici din Roma. Pe traseu, concurenţii vor întâlni diferite locuri de cult: Sinagoga și Moscheea din Roma, și diferite biserici protestante și ortodoxe. Mesajul este: „Nu violenței, nu rasismului, nu discriminării”.

A murit Cardinalul Tettamanzi Pe 5 august, la vârsta de 83 de ani, a murit Cardinalul Dionigi Tettamanzi, Arhiepiscop Emerit al Diecezei de Milano.

a aflarea veștii, Papa Francisc a transmis condoleanțe „… familiei și comunității diecezane milaneze care-l consideră printre fiii săi cei mai iluștri și printre păstorii cei mai iubiți”, amintind, totodată, intensa operă culturală și pastorală susținută de acesta. În urma decesului Cardinalului Tettamanzi, Colegiul cardinalilor se compune din 223 de cardinali, dintre care 121 electori și 102 fără drept de vot.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2017

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

În umbra nopții prezente Paul al VI-lea*, însemnări despre Dumnezeu L’Osservatore Romano, 5 august 2017

rintre hârtiile rămase de la Papa Paul al VI-lea și păstrate în arhiva institutului care îi poartă numele, întrun dosar cu „Însemnări diverse”, atrage atenția o notiță, nedatată, dar care provine din perioada pontificatului său, intitulată de către papa însuși, „Dumnezeu”. O publicăm în mod anticipat, luând-o din ultimul număr al „buletinului informativ” al centrului din Brescia, unde este comentată de teologul iezuit Nicolas Steeves, profesor la Universitatea Pontificală Gregoriană, din Roma. Dumnezeu Dorința comună a sărmanelor noastre suflete, chinuite de problemele religioase specifice mentalității moderne, ar fi dublă: 1) aceea de a-l experimenta oarecum în mod direct pe Dumnezeu; dacă nu cea de a-l vedea, atunci cea de a-l înțelege; dacă nu cea de a-l înțelege, atunci cea de a-l simți: sitivit in Te anima mea... in terra deserta et inaquosa... [Ps 63,2 - Sufletul meu e însetat de tine... ca un pământ pustiu și fără apă]; 2) aceea de a avea de la Dumnezeu un oarecare semn miraculos, un oarece indiciu prodigios al acțiunii sale atotputernice sau al grijii sale iubitoare. O încercare interioară, prima, exterioară, cea de-a doua.

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

În țara lui Confucius

Papa Paul al VI-lea

Iubirea față de aproapele și apoi iubirea față de Dumnezeu pot să ofere un oarecare răspuns fericit și suficient la prima dorință: cine iubește simte, cine iubește știe, cine iubește se bucură de Dumnezeu; prin intermediul iubirii se poate dobândi acea certitudine nouă care face sufletul sigur și încrezător, bucuros să umble în umbra nopții prezente spre lumina viitoare. Cuvântul lui Cristos potolește cea de-a doua dorință, pentru aceasta fiind nevoie de un act profund de credință: fericiți cei care au crezut fără să fi văzut. Iar această adeziune la cuvântul lui Cristos încurajează gândul să se îndrepte cu o privire plină de admirație spre lucrurile cunoscute prin experiența naturală și prin cunoașterea normală; și să le considere pe toate extrem de elocvente și indicative, chiar dovezi ale existenței lui Dumnezeu, tainic și prezent. (Trad. Cristina Grigore)

* Papa Paul al VI-lea a murit la 6 august 1978.

La editura vaticană (LEV) a apărut recent volumul „Vescovi nella terra di Confucio”(Episcopi în țara lui Confucius).

ste vorba de o culegere de necrologuri referitoare la episcopii chinezi publicate în L’Osservatore Romano la rubrica „Doliu în episcopat”, în perioada 8 aprilie 2004 când a apărut pentru prima oară știrea morții unui prelat din China, hirotonit după ruperea relațiilor dintre regimul comunist de la Beijing și Sfântul Scaun, din 195130 iunie 2017. Îngrijit de jurnalistul Gianni Cardinale (de la Avvenire), volumul mai cuprinde scrisoarea adresată în 2007 de Papa Benedict al XVI-lea Bisericii Catolice din China și o listă, neoficială, a episcopilor încă în viață. SEPTEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS CĂLĂTORII APOSTOLICE

Logo-ul

I Papa în Columbia

„Să facem primul pas”

Papa Francisc va efectua o vizită de cinci zile în Columbia, între 6 și 11 septembrie 2017, pusă sub motoul: „Să facem primul pas”. Va vizita patru orașe, iar pe 8 septembrie va beatifica doi martiri.

„S

ă facem primul pas”. Motoul sub care se desfășoară vizita Papei Francisc în Columbia este un îndemn la a ieși din situația de violență și de nedreptate, pentru a se îndrepta spre reconciliere națională și reconstrucție. Sfântul Părinte îi invită astfel pe columbieni să facă împreună cu el acel prim pas necesar către o conviețuire pacifică, în dialog și respect reciproc. În acest spirit, Conferința Episcopală din Columbia a invitat, la 20 iunie a.c., atât Guvernul columbian cât și Armata de eliberare națională, să ajungă la un armistițiu bilateral: ar fi un „pas” care „ar ajuta în mod 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2017

semnificativ la consolidarea voinței sociale de pace, care este încă slabă în fața obișnuinței de a folosi forța și manipularea adevărului”. Viață, reconciliere, vocație, drepturile omului. Sunt cele patru teme asupra cărora vor reflecta bisericile locale din cele patru orașe vizitate de Papa Francisc: Bogotá, Villavicencio, Medellín și Cartagena. Suveranul Pontif va începe călătoria apostolică în Columbia miercuri, 6 septembrie, când, în cursul după-amiezii va ajunge la Bogotá. Aici, Papa va locui la sediul Nunţiaturii Apostolice, pe toată durata vizitei sale în Columbia, unde va reveni, în fiecare seară, din celelalte oraşe vizitate.

maginea are în fundal culorile Vaticanului - galben și alb -, iar în prim-plan, silueta Papei Francisc care face un pas înainte către Columbia, reprezentată de un fragment din arta precolumbiană. Simbolizează îndemnul de a merge în întâmpinarea celuilalt pentru o convieţuire reconciliată.

În primele două zile, Papa Francisc va rămâne la Bogotá. La sosire, pe aeroportul din Bogotá va avea loc doar ceremonia de bun venit, iar a doua zi Papa se va întâlni cu autorităţile, cu preşedintele ţării, şi va vizita Catedrala din Bogotá. În Catedrală, Sfântul Părinte se va ruga în faţa statuii Sfintei Fecioare Maria Regina Rozariului de la Chinquinquirá, patroana Columbiei, adusă special de la sanctuar în biserica mamă a Arhidiecezei de Bogotá. În cursul după-amiezii, la sediul Nunţiaturii va avea o întâlnire cu Comitetul director al Conferinţelor Episcopale din America Latină (CELAM), iar apoi va celebra Sf. Liturghie în Parcul Simón Bolívar. Vineri, 8 septembrie, Sfântul Părinte va merge la Villavicencio. Aici va celebra Sf. Liturghie pe

FOCUS

terenul Comandamentului Aerian de Transport Militar (CATAM), în cadrul căreia va beatifica doi prelați columbieni declarați martiri: Mons. Jesús Jaramillo Monsalve (19131989), Episcop de Arauca, și preotul Pedro María Ramírez Ramos (18991948). Apoi va participa la o întâlnire de rugăciune pentru reconciliere naţională în parcul Las Malocas, unde va ține și un discurs, după care se va ruga în privat la Crucea Reconcilierii din parcul Los Fundadores. La Villavicencio, Papa va planta un arbore, ca simbol al păcii, în memoria victimelor violențelor. Pe 9 și 10 septembrie, Suveranul Pontif va vizita Medellín și Cartagena. La Medellín va celebra Sf. Liturghie pe aeroportul din localitate, apoi va vizita o casă pentru copii, de tip familial, și se va întâlni cu persoanele consacrate și seminariștii, pe stadionul La Macarena. Duminică, Papa va sosi de la Bogotá pe aeroportul din Cartagena, unde va binecuvânta piatra de temelie a unor case destinate persoanelor fără adăpost și va rosti rugăciunea Îngerul Domnului, de pe esplanada bisericii Sf. Petru Claver. Va vizita apoi Casa Sanctuar Sf. Petru Claver, după care se va

deplasa cu elicopterul în zona portuară Contecar, unde va celebra Sf. Liturghie. Revenit pe aeroportul din Cartagena, Papa Francisc va participa la ceremonia de încheiere a vizitei sale în Columbia și se va întoarce la Roma, unde sosirea sa este prevăzută pentru luni, 11 septembrie, la amiază. O vizită în condiţii de austeritate. Aşa va fi vizita Papei Francisc în Columbia, dat fiind că ţara trece și prin criză financiară. Pentru a veni în întâmpinare, Conferința Episcopală din Columbia (CEC) a organizat duminică, 13 august a.c., o colectă națională în toate bisericile catolice din țară, prin care s-au strâns donații pentru acoperirea cheltuielilor vizitei Suveranului Pontif. În acest an, Columbia sărbătorește şi 207 ani de independență. Cu această ocazie, preşedintele CEC, Mons. Oscar Urbina Ortega, a transmis un mesaj prin care invită la rugăciune şi angajament pentru iertare, reconciliere şi pace: „Așa cum în urmă cu 207 ani columbienii s-au angajat pentru libertatea patriei noastre, la fel trebuie să ne angajăm astăzi să facem primul pas spre reconcilierea cu Dumnezeu, cu frații noștri şi cu creaţia”.

Știați că... • Papa Francisc a mai fost în Columbia? Înainte de a fi Pontif, a participat la reuniunile Consiliului Episcopal Latino-American (CELAM); • Este a cincea vizită a sa în America Latină? A mai fost în Brazilia (iulie 2013), Ecuador, Bolivia și Paraguay (iulie 2015), Cuba (septembrie 2015) și Mexic (ianuarie 2016); • Papa Francisc este al treilea Pontif care merge în Columbia? Primul a fost Paul al VI-lea, în 1968 (a stat 5 zile). Al doilea a fost Ioan Paul al II-lea, în 1986 (a stat 7 zile).

FERICIȚI

Mons. Jesús Emilio Jaramillo MONSALVE

-a născut la 14 februarie 1916, la Santo Domingo. În 1940, a fost hirotonit preot în congregația Misionarii Xaverieni din Yarumal. A fost consacrat episcop la 10 ianuarie 1971 și numit Episcop de Arauca la 19 iulie 1984. După cinci ani, a fost sechestrat de Armata Eliberării Naționale și asasinat la 2 octombrie 1989.

Pr. Pedro María Ramírez Ramos

unoscut ca „Parohul din Armero”, s-a născut la 23 octombrie 1899, la La Plata. A fost hirotonit preot în 1931. În 1948, a fost numit Paroh la Armero. În timpul revoltelor din acel an, la 10 aprilie, mai multe persoane au intrat în biserică, l-au scos afară pe preot și l-au asasinat în piaţă cu macetele.

SEPTEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS EVENIMENT

Școala catolică trebuie să rămână centrată pe valoarea fundamentală a persoanei umane. (ÎPS Ioan Robu)

colegiul SF. Iosif

25 de ani de la REÎNFIINȚARE

În septembrie 1992, la o Liturghie duminicală din Catedrala Sf. Iosif, Arhiepiscopul Ioan Robu anunța redeschiderea Liceului Sf. Iosif, după 44 de ani de când regimul comunist îi închisese porțile, ca tuturor școlilor confesionale.

olegiul Sf. Iosif sărbătorește anul acesta 25 de ani de la reînfiinţare. Anul 1991 a constituit în România renașterea învățământului catolic. După căderea regimului comunist, cultele recunoscute oficial își recapătă dreptul de a înființa școli proprii. În acest context, în 1992, la inițiativa Arhiepiscopului Ioan Robu, Liceul Sf. Iosif își reia activitatea în clădirea fostului liceu din curtea Catedralei Catolice. Liceul a funcţionat în primul an cu o singură clasă, alcătuită în cea mai mare parte din călugăriţe. Prima titulatură pe care a primit-o a fost de Seminar 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2017

teologic, asemenea tuturor şcolilor înfiinţate de culte. Din 1995, şcoala se va numi Liceul Teologic RomanoCatolic Sf. Iosif, funcţionând la acea dată cu 6 clase de liceu şi 4 clase de învăţământ primar. Un an mai târziu, din cauza lipsei de spaţiu, Liceul Sf. Iosif îşi va muta sediul în sectorul 4, lângă Biserica Sf. Tereza, în actualul imobil din Șoseaua Olteniței, nr. 7, construit inițial cu altă destinație. În anul 2000, când liceul avea deja 18 clase, Arhiepiscopia RomanoCatolică de București a pus la dispoziția învățământului catolic al doilea imobil, situat la 100 de metri depărtare de primul.

În anul 2001, liceul preia Școala Primară particulară Sf. Anton cu 4 clase, iar în anul 2003, preia și integrează Școala Catolică Postliceală Sanitară. Un an mai târziu, prin ordin al Ministrului Educației, Liceul Teologic Sf. Iosif va deveni Colegiul Romano-Catolic Sf. Iosif. În prezent, primul corp de clădire este destinat învățământului primar, iar cel de-al doilea este destinat învățământului gimnazial, liceal și postliceal, care se desfășoară în cabinete și laboratoare moderne, dotate la standarde europene. Anul şcolar care s-a încheiat i-a adus Colegiului Romano-Catolic Sf. Iosif rezultate frumoase. Cei 37 de absolvenţi ai claselor a VIII-a au avut la Evaluarea Naţională medii între 9.90 și 6.91. Și rezultatele la examenul de Bacalaureat au fost bune: în sesiunea iunie-iulie, Colegiul a avut promovabilitate 100%. Cei 40 de elevi înscriși, absolvenți ai cursurilor de Teologie romano-catolică și Științe sociale, au promovat examenul de Bacalaureat cu medii cuprinse între 9.63 și 6.40.

FOCUS

Având în vedere specificul școlii, se depun toate eforturile ca și prin educaţia creştină, copiii să fie pregătiţi pentru viaţă, să fie educaţi într-un mediu care îl are în centru pe Isus. În acest sens, trebuie amintit faptul că în această școală, viața și asistența spirituală a elevilor ocupă un loc important. Pe lângă Liturghiile sau programul de rugăciune organizat pentru copii, Pr. Ioan Riba, asistentul spiritual, ajutat de ceilalți preoți și de călugărițele care predau în școală, este mereu la dispoziția copiilor în ceea ce privește viața lor spirituală. De asemenea, profesorii, catolici și ortodocși, sunt formați și îndemnați

să lucreze în spiritul școlii catolice, transmițând – prin exemplul propriu și prin învățătură – aceleași valori, indiferent de disciplina pe care o predau sau de vârsta elevilor. Și asta pentru că misiunea Colegiului Romano-Catolic Sf. Iosif este aceea de modelare a copilului sau a tânărului după modelul evanghelic. Gândindu-ne la trecut și privind prezentul, putem afirma că Bruder Augustin, ultimul director de la Sfântul Iosif, în anul 1947, atunci când a simțit furtuna care avea să se abată asupra școlilor catolice, a rostit cuvinte profetice: „Într-o zi, ca pasărea Phoenix, vom renaște din propria cenușă!”.

ÎPS Ioan Robu despre școala catolică catolică, din București și de pretutindeni, Ș coala ocupă un loc foarte important în misiunea Bisericii de a-l vesti pe Cristos și Evanghelia sa în lumea de astăzi. De aceea, cunoașterea lui Cristos trebuie să fie în centrul tuturor eforturilor unei școli creștine. Dezvoltarea integrală a persoanei și a societății, progresul cultural și spiritual sunt bine întemeiate dacă sunt centrate pe valorile evanghelice. Școala catolică trebuie să găsească și să propună permanent căi de colaborare cu părinții, în educarea și formarea copiilor. Școala catolică în lume nu este o realitate uniformă, ci trebuie să înfrunte mai multe provocări. Prima provocare este pluralismul etnic, cultural, religios și social, la care încearcă a se răspunde prin cultivarea sentimentului de unitate. A doua este garantarea libertății; răspunsul ar fi să-i învățăm pe elevi să-și asume sensul adevăratei libertăți. A treia este raportarea la adevăr; aici ar trebui propuse modalități de asumare a adevărului integral la nivel personal sau

comunitar. A patra este lecția solidarității, valoarea sacrificiului personal, imitarea jertfei lui Cristos pentru alții, ca aspect important pentru a intra în lumea virtuților morale. În sfârșit, școala catolică trebuie să rămână centrată pe valoarea fundamentală a persoanei umane, oferind exemple concrete de colaborare cu toți oamenii de bunăvoință în salvarea și promovarea binelui integral al ființei umane. (Sursa: Educația pentru religie și pentru cultura diversității, Erc Press, coord. Miorița Got)

SEPTEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS ȘTIRI ARCB

Pelerinaj marian

București

Reculegere

În luna august a avut loc pelerinajul Pe urmele Sfintei Fecioare Maria.

În perioada 25-27 august, Comunitatea Emanuel a organizat o reculegere pentru familii la Mănăstirea Carmelitanilor Desculți de la Ciofliceni. Discuțiile celor trei zile au avut ca bază capitolul 2 din Cartea Genezei: „De aceea, va lăsa bărbatul pe tatăl său și pe mama sa…”.

n contextul Anului Jubiliar al Aparițiilor Sf. Fecioare la Fatima, în perioada 7-11 august, 27 de credincioși de la Biserica Italiană și de la alte parohii din București, împreună cu Pr. Daniel Bulai, au participat la un pelerinaj la cele mai cunoscute sanctuare mariane din țară: Cacica, Șumuleu Ciuc, Maria Radna și Scăiuș. Pentru pelerini, cele cinci zile au reprezentat o ocazie deosebită de a-și înflăcăra credința. Pelerinajul a urmărit și cunoașterea realităților catolice din țară, inclusiv din Arhidieceza noastră, dialogul de prietenie cu Biserica Greco-Catolică, deschiderea spre ecumenism cu ajutorul relațiilor de prietenie cu Biserica Ortodoxă, contactul cu istoria, cultura și spiritualitatea poporului nostru. Pelerinii au trăit o experiență specială și, așa cum au mărturisit la încheierea celor cinci zile, adevăratul pelerinaj interior este abia la început!

Slobozia

Jubileu

Pe 24 septembrie a.c., se împlinesc 25 de ani de prezenţă a Fraţilor Minori Capucini în România. În Arhidieceza de București, Capucinii au venit în 1999, în prezent activând la Slobozia (IL). Constanța

Pro educație În perioada 28 august 3 septembrie, Fundația Giovanni Bosco a organizat un program educativ care a inclus momente pentru lecții, activități manuale, jocuri și turnee. Au luat parte copiii care, în anul școlar 2017-2018, vor participa la programul After School Don Bosco și la diferite activități de la Oratoriu.

Crucea recunoştinţei în Catedrală

Pe 20 august, o cruce peregrină prin capitalele lumii a ajuns şi la Bucureşti.

n cadrul unei Sf. Liturghii prezidate de Înaltpreasfințitul Ioan Robu, Crucea recunoştinţei a fost binecuvântată și expusă spre venerare în Catedrala Sf. Iosif. Iniţiativa s-a născut în 2003, când un grup de ucraineni şi-a propus să poarte Crucea lui Isus în toate capitalele lumii până în 2033, când se împlinesc 2000 de ani de la Răscumpărarea omenirii (33 – 2033). În 2006, crucea, confecționată din lemn de stejar și înaltă de 5 m, a fost binecuvântată de Papa Benedict al XVI-lea. Prin acest pelerinaj, inițiatorii doresc să-i îndemne pe oameni să-și arate recunoștința față de iubirea care l-a făcut pe Isus să moară pe cruce pentru mântuirea oamenilor.

Donați sânge! Salvați o viață! ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, i-a îndemnat pe credincioșii catolici și pe oamenii de bunăvoință să doneze sânge.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2017

a urmare a știrilor difuzate în luna august despre criza de sânge la nivel național, dar mai ales în Capitală, Înaltpreasfințitul a adresat îndemnul: „Donați sânge! Salvați o viață!”. Arhiepiscopul a afirmat că „pentru creștini, a dona sânge nu este un simplu gest altruist, ci un act de iubire creștină și o datorie morală. Oferind - în mod voluntar, gratuit și din dragoste față de aproapele - puțin din propriul sânge, putem contribui nu doar la însănătoșirea celor suferinzi, ci putem chiar salva vieți”.

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

RoJAM 2.0 17, un program educaţional unic Romfilatelia a lansat o emisiune filatelică formată din patru timbre, prilejuită de a șasea Jamboree Naţională a cercetaşilor români.

Nunțiul în Moldova Între 11 și 16 august, Mons. Miguel Buendía a vizitat Dieceza de Iaşi.

xcelenţa Sa, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova, a fost prezent pentru a patra oară în Dieceza de Iaşi. În cadrul vizitei, Excelenţa Sa s-a întâlnit cu diferite realităţi pastorale şi spirituale ale Diecezei de Iaşi: însoţit de PS Petru Gherghel, Episcop de Iași, Nunţiul Apostolic a vizitat Sanctuarul de la Cacica, câteva parohii şi centre pastorale, a avut întâlniri cu preoţii, cu credincioşii şi cu persoanele consacrate. De asemenea, Monseniorul Buendía a avut o întâlnire protocolară cu Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Ortodox al Sucevei şi Rădăuţiului.

venimentul s-a desfășurat între 4 și 15 august, în localitatea Cristian (Brașov). Cercetașii României sunt membri în Organizația Mondială a Mișcării Scout, iar în România își desfășoară activitatea de peste 100 de ani. Din Organizația Națională Cercetașii României fac parte și cercetașii cu specific catolic. La Marea adunare a cercetașilor - Jamboreea Națională RoJAM 2.0 17 - au fost prezenți peste 1800 de membri cu vârste între 12 și 24 de ani, care au participat la peste 200 de activități, de la aventură și tehnici de supraviețuire la dezvoltarea durabilă prin știință și tehnică. RoJAM 2.0 17 este un program educaţional unic,

implementat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. Recunoscând oportunităţile pe care Cercetăşia le oferă tinerilor, Romfilatelia a lansat emisiunea A şasea Jamboree Naţională a cercetaşilor români, o continuare a tradiţiei filateliei româneşti de a sărbători această instituţie.

Indonezia

Germania

Chile

Ziua Tineretului Asiatic

Reciclarea celularelor

Luna solidarității

La începutul lunii august s-a desfășurat Ziua Tineretului Asiatic, eveniment care are loc o dată la 4 ani. La întâlnirea tinerilor din Asia, cu desfășurare în cea mai mare țară islamică din lume, au participat circa 3 mii de tineri catolici proveniți din peste 21 de state din Asia, veniți în Indonezia pentru a da mărturie despre Evanghelie într-un continent multicultural, după cum afirma și motoul: Tineri asiatici cu bucurie: Trăirea Evangheliei în Asia Multiculturală.

Asociația internațională de caritate Missio a lansat campania Reciclați telefoanele celulare – Faceți binele! În acest sens, în perioada 1–7 septembrie are loc Săptămâna telefoanelor de aur. Persoanele implicate în adunarea de celulare nu doar protejează mediul, ci îi ajută concret pe cei în dificultate. Fiecare celular reciclat generează o donație automată care va contribui, de exemplu, la ajutorarea familiilor de refugiați și a victimelor războiului civil din Congo.

În această țară, luna august a fost dedicată solidarității. În acest context, pentru o seară, Catedrala din Santiago de Chile a devenit o imensă cantină socială, care a găzduit 350 de persoane, majoritatea vârstnici sau persoane fără locuință. A fost o inițiativă dedicată întâlnirii, ospitalității și gratitudinii, care a vrut să demonstreze că solidaritatea este un mod de a arăta că suntem cu toții frați și surori, fără diferență de rasă sau condiție socială. SEPTEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate Vederi din Roma

Micuța Aurora și ultima dorinţă Text: Anca Mărtinaş Giulimondi

urâsul Aurorei s-a stins pe 8 august 2017, după ce a aprins în inimile italienilor focul de nestins al admiraţiei şi al recunoştinţei. Aurora Maniero a poposit pe această lume doar 8 ani, dar a lăsat o mărturie de iubire ce valorează mai bine de 80 de ani de existenţă pământească. Nemilosul neuroblastom, o gravă formă de leucemie de care a fost lovită pe când avea doar patru anişori, a constrâns-o să-şi petreacă mare parte din ultimii ani de viaţă în secţia de oncologie pediatrică a unui spital din Padova. Boala i-a smuls normalitatea unei copilării lipsite de griji şi suferinţă, dar n-a reuşit să o priveze de surâs, de curaj şi generozitate. În urmă cu trei ani, în 2014, la întrebarea „Ce cadouri ţi-ai dori pentru ziua ta”, Aurora – care împlinea 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2017

Aurora Maniero

cinci ani – a spus că nu vrea daruri, ci o donaţie pentru secţia de pediatrie în care era internată. În puşculiţa fetiţei s-au adunat 700 de euro, la care s-au adăugat alţi 1200 de euro strânşi de bunicii ei, proprietari ai unei pizzerii, graţie donaţiilor din partea clienţilor. Banii au fost oferiţi asociaţiei „Team for Children”,

în favoarea altor copii suferinzi, internaţi în acelaşi spital. Decizia de a renunţa la jucării, din dorinţa ca şi alţi copii bolnavi să poată fi ajutaţi, avea să-i aducă „Premiul bunătăţii”, acordat de Arhiconfraternitatea „Sfântul Anton”. Potrivit motivaţiei premiului, „solidaritatea este înscrisă de Creator în inima fiecărei fiinţe umane, dar în copii ajunge uneori să strălucească într-un mod cu totul special, gestul generos al Aurorei fiind o mărturie a forţei exemplului bunătăţii”. Aurora. Nu putea exista un nume mai potrivit pentru „fetiţa cea mai bună din Italia”. Cu surâsul şi felul ei de a fi a fost o auroră nu doar pentru familia ei, dar şi pentru secţia de oncologie pediatrică a spitalului din Padova, unde se afla internată. Înainte de a pleca din această lume, Aurora a cerut să-i fie împlinită o ultimă dorinţă: de a-şi vedea părinţii căsătoriţi religios. Sâmbătă, 5 august, îmbrăcată cu rochiţă din şifon, cu o coroniță de flori pe cap, aşezată în scaunul cu rotile împodobit de nuntă, Aurora şi-a însoţit părinţii la altar, unde mama, Valentina, şi tatăl, Mirko, şi-au promis – înaintea Domnului – fidelitate, iubire şi respect pentru toată viaţa. Micuţa avea să plece din această lume trei zile mai târziu, fără a părăsi însă miile de inimi în care a intrat pentru totdeauna cu surâsul şi bunătatea ei, asemenea unui „îngeraş al binelui”, după cum au definit-o călugării franciscani de la bazilica „Sfântul Anton”, din Padova. În scrisoarea de adio, părinţii micuţei au amintit cum Aurora a luptat cu boala fără să-şi piardă surâsul şi fără a împovăra pe nimeni cu suferinţa ei, ci, dimpotrivă, a avut întotdeauna „soarele în suflet şi cerul în priviri”.

Biserică și societate RES-PUBLICA

Un cromozom în plus, iubire în minus? Text: Monica Râpeanu

„I

ubirea nu numără cromozomi”. Acesta este răspunsul sincer dat de o mamă atunci când a fost întrebată care a fost primul ei gând când a aflat că ambii copii pe care îi purta în pântec erau suspecți de Sindromul Down. Ar trebui să ne mire un astfel de răspuns? Dacă refuzăm să acceptăm pe un altul pentru că este diferit, mai putem vorbi despre iubire adevărată? Cei mai mulți dintre părinții care au copii cu Sindromul Down își descriu viața ca pe una normală alături de niște copii speciali. Bineînțeles că nu le este ușor; sunt multe momente în care acești părinți se simt copleșiți, dar asta se datorează în mare măsură – după cum ei înșiși mărturisesc – presiunii sociale. Atitudinea negativă, lipsa sprijinului sau falsa compasiune fac viața acestor părinți și mai grea! Problema este deci

mentalitatea conform căreia acești copii sunt văzuți doar ca niște copii cu nevoi speciale. Cum trebuie să se simtă un părinte atunci când copilul lui cu Sindromul Down nu este considerat ca fiind o persoană unică, irepetabilă și cu o demnitate proprie, ci un rebut al societății? Cât de greu îi este unui astfel de părinte să țină piept lumii, preconcepțiilor? Din păcate, și în lumea secolului XXI ne confruntăm des nu numai cu prejudecăți, ci și cu o continuare a politicilor și a practicilor de tip eugenetic, care îi încurajează și le permit părinților prin lege să nu aducă pe lume copii neadecvați. Un exemplu concret este cazul Islandei, care a fost prezentată într-un articol recent de către cei de la CBS News ca o campioană a „eradicării” Sindromului Down. Nu este vorba însă despre o „eradicare” printr-un tratament revoluționar, ci despre

faptul că Islanda este aproape de a deveni prima țară în care nu se va mai naște niciun copil cu Sindromul Down pentru că legea permite întreruperea unei sarcini de peste 16 săptămâni, dacă fetusul prezintă o anormalitate așa cum este considerat și Sindromul Down. Chiar dacă testele prenatale (introduse încă din anul 2000) sunt opționale, toate viitoarele mame sunt informate despre existența acestora și peste 85% aleg să le facă. Iar marea majoritate a mamelor care află pe baza testelor că urmează să nască un copil cu Sindromul Down decid să facă avort. În medie, doar unul sau doi copii cu Sindromul Down sunt născuți, anual, în Islanda, câteodată datorită unui test prenatal eronat. Iată cum viața unui copil ajunge să depindă de un rezultat al unui test genetic și de o alegere subiectivă a altora. Demnitatea copilului ca persoană nu mai este intrinsecă, viața lui nu mai reprezintă un dar prețios, sacru, iar el, lipsit de apărare, este condamnat să moară doar pentru că ar putea fi altfel. Ceea ce este înfricoșător este că nu numai în Islanda se practică la cote înalte eliminarea prin avort a copiilor cu Sindromul Down. Țări precum Marea Britanie, Danemarca, Franța, Statele Unite sunt și ele repetente la capitolul acceptării acestor copii. Care este antidotul? În Evangelium Vitae, Ioan Paul al II-lea scria că „e de cea mai mare importanță redescoperirea legăturii indisolubile între viață și libertate. [...] Nu există libertate adevărată acolo unde viața nu este primită și iubită; și nu există viață deplină decât în libertate”. Sursa foto: fb.com/ fondationjeromelejeune SEPTEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate EXCELENȚĂ ÎN SLUJIRE

Talentele şi capacităţile copiilor sunt dezvoltate într-o atmosferă pătrunsă de spiritul de libertate şi de iubire. Prin tot ce facem, oferim egalitate de şanse prin educaţie. Școala Gimnazială Sf. Iacob din Câmpulung

Egalitate de şanse prin educaţie Text: Cristina Șoican

ine are ocazia să viziteze Școala Gimnazială Sf. Iacob din Câmpulung este întâmpinat de cuvintele: „Dorim ca acest lăcaș de formare și de cultură să fie o chemare la buna conviețuire a locuitorilor de orice confesiune, din acest oraș istoric, spre slava lui Dumnezeu și a neamului”. Aceste cuvinte călăuzitoare au fost rostite de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, pe 15 octombrie 1996, când a fost așezată piatra de temelie a școlii. Cuvintele Înaltpreasfințitului au fost profetice, pentru că școala este susținută atât de Pr. Petru Păuleţ, parohul Bisericii Romano-Catolice Sf. Iacob, cât şi de Pr. Scarlat Gheorghe, de la Biserica ortodoxă Sf. Ilie, din Câmpulung, iar 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2017

înscrierea copiilor se face necondiţionat, indiferent de confesiune. S-ar putea spune că istoria acestui lăcaș de învățătură a început în 1992. În acel an, două surori din Congregația Surorilor de Caritate ale Sfântului Apostol Paul, care veniseră din Anglia în Bucureşti încă din 1990, au fost invitate de către Părintele Păuleţ să lucreze în Câmpulung, la Şcoala de Vară. În anul 1994, în colaborare cu Biserica Catolică din Câmpulung, ele au deschis o grădiniţă, dar cu timpul și-au dat seama că era nevoie de o clădire mai mare. Astfel, în 1996, surorile, fondatoare ale școlii, au demarat lucrările de construire a actualei clădiri, iar pe 15 septembrie 1997, odată cu începerea noului an şcolar, grupele de grădiniţă, clasele I și

a II-a s-au mutat în noua şcoală, a cărei inaugurare a avut loc în același an, pe 23 octombrie. Şcoala Gimnazială Sfântul Iacob, cu predare intensivă a limbii engleze, se numără printre primele instituţii de învăţământ din ţară cu caracter privat. Elevii şcolii s-au remarcat an de an prin rezultate deosebite la învăţătură, iar situația din acest an de la examenul de Evaluare națională întărește această afirmație: din 28 de absolvenți, 26 au intrat la prima opțiune, iar 2, la a doua opțiune. Referindu-se la nobila misiune de educator, echipa implicată cu dăruire în mersul înainte al Școlii Gimnaziale Sf. Iacob confirmă faptul că „școala noastră se străduiește să ofere un învăţământ de calitate, pentru ca astfel, copiii să poată ajunge la cele mai înalte standarde. Talentele şi capacităţile copiilor sunt recunoscute şi dezvoltate într-o atmosferă pătrunsă de spiritul de libertate şi de iubire. Prin tot ce facem, oferim egalitate de şanse prin educaţie. Familia şi şcoala se completează reciproc în procesul de modelare şi educare”.

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

Fără kilograme în plus

ăudat să fie Isus Cristos! Vă salut, dragi tineri, bucurându-mă să vă reîntâlnesc, acum, când vara a trecut. Sper să fiți mulțumiți de acest timp pe care l-ați avut la dispoziție pentru odihnă, pentru activități mai relaxante sau pentru noi începuturi. Mai avem puțin timp până când vom relua activitățile pastorale, se fac deja pregătiri pentru încă un nou an cu mult folos. Dar până vom începe, aș dori să vă împărtășesc un gând pe care l-am trăit la finalul lunii iulie, când am fost binecuvântat să parcurg o parte din Camino portughez, dorind să ajung la Santiago de Compostela, locul unde Sfântul Iacob este foarte iubit. Anual spre acest oraș se îndreaptă mii de pelerini - pe jos, cu bicicleta sau caii, ori alte mijloace mai comode -, în scopuri spirituale sau culturale. Dacă trăiești o dată această experiență, te cucerește și vrei să te întorci. Cei care au trăit-o, îmi înțeleg cuvintele. Împreună cu alți doi confrați preoți, am parcurs 120 de km, la pas, în cinci zile: de la Valença (Portugalia), până la

Santiago de Compostela (Spania). Pe drum, ai parte de mult frumos: pelerini de toate vârstele, peisaje superbe, experiențe inedite, dar și timp de reflecție personală. Cred că cel mai mult m-a cucerit acest ultim aspect. Am reușit să conștientizez mai mult că viața este asemenea pelerinajului meu din acele zile: te afli în mișcare încontinuu, uneori mergi însoțit, alteori singur, uneori mergi mai sprinten, alteori mai calm etc. Bineînțeles, însoțit de Dumnezeu și cu un bagaj ușor. Da! Un bagaj ușor, altfel, drumul îl continui împovărat. La fel este și în viață: ar trebui să călătorim cu un „bagaj” mai ușor și simplu. Pe Camino cred că aş fi putut să am un bagaj mai uşor cu vreo 3 kg din cele 8. Ne preocupăm prea mult să nu ne lipsească nimic: „dacă voi avea nevoie de asta?”. Dar cred că dacă am avea nevoie de „ceva”, am găsi la timpul și momentul potrivit. Tu câte kilograme duci în plus în bagajul vieții? Pr. Marian Blaj, Responsabil Diecezan cu Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Când suferim pentru ceva, să ascultăm în inima noastră glasul lui Isus: „Nu te teme, mergi înainte! Eu sunt cu tine!” Papa Francisc

TINERII ÎNTREABĂ

Bucurie sau pasiuni efemere?

m auzit odată un preot spunând că „bucuria sărbătorii Sfintei Fecioare Maria este una deplină, profundă și care nu are cum să fie adumbrită de nimic altceva”. Acest fapt se poate observa în diferite momente ale vieții sale pe pământ. La nașterea Mântuitorului bucuria a fost imensă, însă a fost pusă în umbră de sărăcia staulului; la Învierea Domnului, această bucurie a fost foarte mare, însă, la fel, umbrită de suferințele îndurate în urma morții lui Isus. Tu, tinere al secolului vitezei, îți mai poți axa viața de credință pe alte fundamente care în timp se dărâmă, când cunoști această sursă inepuizabilă de haruri și de fericire? (...) Acordând importanță vieții noastre de credință, bucuria inimii va permite și celorlalți să vadă și să guste din ea; în schimb, punând accent pe trup și pe roadele sale, bucuria inimii este egoistă, doritoare de a acapara cât mai mult pentru sine. Gemma Gabriela

SEPTEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR REPORTAJE

Holocaustul Tragedie și rememorare Text: Cosmin Sipoș

„Î

i plăcea să spună că Omul se apropie de Dumnezeu prin întrebările pe care i le adresează Lui. Acolo rezidă adevăratul dialog. Omul întreabă și Dumnezeu răspunde. Dar noi nu îi înțelegem răspunsurile. Noi nu îi putem înțelege răspunsurile. Ele locuiesc în adâncurile sufletului nostru și rămân acolo până când vom muri. Adevăratele răspunsuri, Eliezer, le vei găsi numai în tine”. Acesta este unul dintre primele răspunsuri filosofice pe care Elie Wiesel le prezintă în celebrul său roman „Noaptea”, răspuns răsărit în urma dialogurilor sale cu Moshe. Aduc în atenție personalitatea lui Elie Wiesel, întrucât de el se leagă un eveniment extrem de important în istoria umanității, un eveniment pe care aș vrea să îl prezint

de-a lungul următoarelor rânduri. Holocaustul a fost un fenomen impresionant din toate punctele de vedere. Deși istoriografic vorbind, numărul victimelor nu se cunoaște cu exactitate, se consideră faptul că aproximativ șase milioane de persoane au murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial - fiind victime exclusiv parte a „Soluției Finale”. Evrei, romi, polonezi, prizonieri de război, opozanți religioși, persoane cu handicap, homosexuali, precum și alte victime colaterale au avut de suferit din cauza unor orbiri ideologice și a unei decăderi spirituale și umane profunde. Pășind pe drumurile pietroase și prăfuite din lagărele de concentrare de la Auschwitz, singurul sentiment care te pătrunde este suferința morală. Am avut ocazia să vizitez și să

Elie Wiesel

(1928 - 2016)

studiez aceste locuri istorice prin intermediul unui tur de studiu ce a stat sub egida lui Elie Wiesel și care a fost organizat de American Councils for International Education - România, în parteneriat cu Ambasada S.U.A. și Ambasada Israelului. Dorința de a împărtăși cu voi experiența trăită mă face să vă invit să citiți continuarea acestui articol pe site-ul cdpt.ro, acolo unde voi dezvolta mai în detaliu subiectul Holocaustului.

Sursa: fb.com/AmericanCouncilsRomania

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2017

SUFLET TÂNĂR

Alegerea e o provocare

rimul obstacol de care m-am lovit la maturitate a fost cel de a lua decizii. Am observat că dificultatea luării unei decizii pornește din nesiguranță, și este proporțională cu așteptările, aspirațiile și speranțele noastre. De exemplu, decizia de a urma o anumită facultate sau de a ieși din zona de confort și de a trăi, și nu doar de a supraviețui, provoacă în mine un conflict. Apare dilema stabilirii a ceea ce este benefic pentru mine, a ceea ce îmi place și a ceea ce vreau să fac. Un ajutor necondiționat în clarificarea voinței

îmi este darul discernământului. El îmi dă forța de a alege, care presupune a renunța, iar acest lucru doare. Uneori nu am știut să gestionez această trăire, dar punând-o în fața Domnului, am descoperit că există un sens în orice suferință. Au existat și situații în care nu știam încotro să merg şi, ca să ies din confuzie, am ales să-i ofer lui Dumnezeu ocazia de a mă ghida. El mi-a sădit în inimă siguranța că indiferent ce aș alege, el este mereu cu mine. (Ingrid Albert) Rubrică de Adriana Calotă

Si fueris Romae...

„C

ând ești în Roma, să faci ca romanii!” Mie mi se pare o chestiune de bun simț. Dacă alegi să trăiești în mijlocul unei comunități, urmează-i obiceiurile. Acest lucru nu se referă numai la țară, dar și la diferite grupuri, cluburi, minorități. Cum ar fi să mă înscriu într-un club de șah și să cer ca, în loc de șah, să se joace table la întâlnirile săptămânale?!? Tot așa și cu Biserica Romano-Catolică. Avem multe tradiții și obiceiuri proprii. Avem sfinți, rugăciuni, cântece, icoane, pelerinaje cam pentru toate gusturile. Avem o tradiție filosofică chiar mișto. Avem și o limbă chiar foarte frumoasă, limba latină. Unii ar putea susține că acum limba engleză este la putere. Dar, dacă vrei să pari cult și să redai printr-un termen tehnic cum se numește

supremația limbii din Albion, trebuie să folosești expresia lingua franca, expresie în limba latină. De aceea, nu înțeleg un lucru. De ce trebuie noi, romano-catolici, să încercăm să împrumutăm lucruri de la alte rituri? Îmi place și mie cântarea bizantină chiar mai mult decât multe stiluri de cântare prea moderne pentru urechea mea afonă. Dar, când ești în Roma... Acest lucru se aplică și pentru rugăciuni sau chiar termeni religioși. Măcar de dragul clarității, putem să încercăm să folosim termenii specifici nouă. Nu cred că strică dacă încercăm să folosim mai des acel cuvânt care desemna o diviziune administrativă a Imperiului Roman în detrimentul altor sinonime. Haideți să facem ca romanii! Rafael Emanuel Ropotă

CINEMATECA

A matter of faith (2014)

ntr-o lume dominată de știință și evoluționism, un tată luptă pentru credință. Sinteză: Rachel Whitaker, o tânără creștină ajunsă studentă, se confruntă cu problema originii vieții umane: educată de tată în respect față de valorile creștine, se află în contradicție cu profesorul de biologie care susține teoria evoluției. Tatăl este provocat de profesor la o dezbatere - creaţionism versus evoluționism -, iar Rachel se simte prinsă la mijloc. Despre film: Povestea se concentrează pe o problematică frecventă a zilelor noastre: apariția vieții umane. Filmul a fost promovat de câteva organizații creștine, deoarece are în prim-plan un element foarte important în viața creștinilor: cum ne trăim credința. Recomandare: Audiență generală. Alexandra Corina Iacoban

SEPTEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

Săptămâna socială pentru studenți

ficiul Diecezan pentru Pastorația Universitară din cadrul Arhiepiscopiei Romano-Catolice București, în colaborare cu Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului din Arhidieceză, îi invită pe tinerii studenți să participe la programul de formare „SSS - Săptămâna Socială pentru Studenţi”. Ajuns la a șasea ediție, programul este organizat de Oficiul pentru pastorația universitară din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iași şi Facultatea de Teologie Romano-Catolică, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi. Evenimentul se va desfăşura în staţiunea Slănic Moldova, între 20 şi 24 septembrie 2017. Tema propusă este: „Căsătoria: orânduire divină sau rânduială umană?”. Cheltuielile vor fi suportate de organizatori.

Pentru detalii şi înscrieri, cei interesați sunt invitaţi să se adreseze Pr. Tarciziu Șerban, Responsabil pentru Pastorația Universitară. Pentru înscrieri este disponibil un formular online, pe site-ul cdpt.ro .

LUNCANI (ROMÂNIA)

PANAMA (REP. PANAMA)

Acţiunea Catolică, 25 de ani

Crucea ZMT, în pelerinaj

„Lucruri mari a făcut Domnul pentru noi şi suntem plini de bucurie” (Ps 126,3). Acesta a fost motoul campusului de la Luncani, din 20-23 iulie a.c., care a marcat sărbătorirea a 25 de ani de activitate asociativă a Acțiunii Catolice în Dieceza de Iași. Aproape 100 de participanți, copii, tineri și adulți, au fost parte, timp de patru zile, dintr-o sărbătoare cu totul deosebită, îmbrăcată în energie, voie bună și prietenie, înainte de toate.

Crucea și icoana Zilelor Mondiale ale Tineretului au fost încredințate pe 23 august a.c. de tinerii panamezi tinerilor din Mexic. Cele două simboluri ale ZMT vor rămâne în Mexic 43 de zile, apoi vor continua pelerinajul în regiunea Caraibe şi în America Centrală. În acest pelerinaj, crucea şi icoana „vor vindeca răni și vor trezi speranțe”, a spus Arhiepiscopul mitropolit de Panama, Mons. José Domingo Ulloa.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2017

Rugăciune pentru Sinodul dedicat tinerilor

Doamne Isuse, Biserica Ta, în drum spre Sinod, îşi îndreaptă privirea către toţi tinerii lumii. Te rugăm ca ei să-şi ia în mâini propria viaţă cu mult curaj, să aspire spre lucrurile cele mai frumoase şi profunde şi să îşi păstreze mereu o inimă liberă. Ajută-i ca, însoţiţi de călăuze înţelepte și generoase, să răspundă la chemarea pe care Tu o adresezi fiecăruia dintre ei, ca să îşi realizeze proiectul de viaţă și să atingă fericirea. Păstrează-le inima deschisă spre visurile măreţe şi fă-i atenţi la binele fraţilor. Ca ucenicul iubit, să fie şi ei la picioarele Crucii pentru a o primi pe Maria, ca un dar de la Tine. Să fie mărturisitori ai Învierii Tale şi să ştie să Te recunoască viu lângă ei, vestind cu bucurie că Tu ești Domnul. Amin.

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Bianca Bâlha Pr. Marian Blaj Adriana Calotă Sr. Emilia Corlade CJ Alexandra Iacoban Emanuel Ropotă Cosmin Sipoș Gema Vlad Foto: cdpt.ro

UNIVERSUL FAMILIEI ABC-UL CREDINȚEI

Tablele Legii

Reprezintă cele două table de piatră, unde erau scrise cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu. Acestea i-au fost date lui Moise, conducătorul poporului lui Dumnezeu din Egipt spre Țara promisă, iar el le-a prezentat poporului. Noi, creştinii, care alcătuim Biserica, noul Popor al lui Dumnezeu, trebuie să respectăm Poruncile, care rezumă responsabilităţile noastre religioase şi morale.

Tablele Legii

Caută cele 10 diferențe dintre cele două imagini și încercuiește-le.

Te Deum

Te Deum - „Pe tine, Dumnezeule, [te lăudăm]”. Cu aceste cuvinte începe un binecunoscut imn liturgic de laudă şi de mulţumire, care este recitat în zilele de duminică şi de sărbătoare la Liturgia Orelor (rugăciune publică a Bisericii). De asemenea, Biserica, în mod solemn, cântă Te Deum cu anumite ocazii, pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale.

Tabernacol

Dulăpior din metal, aurit în interior, sau din lemn, căptuşit în interior cu mătase albă, unde se păstrează vasul liturgic cu ostiile consacrate, care conţin Trupul real al lui Cristos. Tabernacolul este așezat de obicei în centrul altarului. Trebuie să fie frumos împodobit, potrivit pentru rugăciune; întotdeauna, lângă el arde lampa veşnică. În semn de veneraţie şi de evlavie, în fața tabernacolului unde este păstrată Sf. Euharistie, trebuie să îngenunchem.

SEPTEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

UNIVERSUL FAMILIEI

Educaţia şi puterea exemplului În educaţia copiilor este determinant exemplul bun pe care îl oferă părinţii. Aceştia trebuie să fie ei înşişi aşa cum vor să fie copiii lor, trebuie să facă ei înşişi ceea ce le cer copiilor să facă, să vorbească așa cum ar vrea ca fiii lor să vorbească. Text: Pr. Fabian Măriuţ

lementul fundamental în educarea copilului este iubirea părinţilor, iar iubirea mamei este vitală. Psihologul elveţian René Spitz a făcut un experiment interesant: a ţinut sub observaţie copiii abandonaţi la un orfelinat de lux şi pe cei născuţi într-o închisoare de femei, unde mamele puteau să-şi ţină copiii cu ele până la vârsta de un an. În decurs de un an, nici unul din cei 122 de copii din închisoare nu a murit, deşi nu au avut condiţii ideale de viaţă; au avut însă iubirea maternă. În schimb, 30 din cei 94 de copii din orfelinat au murit. Deşi aveau de toate, le lipsea iubirea mamei. Copiii neiubiţi de părinţi sunt copii distruşi. Cei mai mulţi delincvenţi provin din rândul copiilor care nu s-au bucurat de iubirea părintească,

al copiilor abandonaţi sau din familii dezorganizate, cărora, eventual, li s-a spus: „Tu nu trebuia să te naşti! Eşti o gură în plus de hrănit, ești o povară!” Determinant în educaţia copiilor este și exemplul părinţilor. Părinţii nu trebuie să-i spună copilului: „Mergi să te spovedeşti!”, ci „Hai să mergem la spovadă!”. Ce rost are să-i spună duminica copilului: „Mergi la biserică!”, dacă tatăl pleacă la bar, iar mama merge la muncă, nu că e obligată, ci din dorinţa de câştig? Copiii îi imită pe cei mari și rămân toată viaţa cu ce au văzut la părinţi. Se întâmplă și ca unii copii cu părinţi buni, care s-au bucurat de o educaţie creştină aleasă, să apuce pe cărări greşite. Nu ne putem imagina câtă suferinţă le provoacă asemenea

Nu întotdeauna părinţii sunt vinovaţi de eşecul educaţiei. Aceşti părinţi să nu se descurajeze! Copiii lor au șansa să se întoarcă la ce au văzut acasă, la ce i-au învăţat părinții în copilărie.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2017

copii părinţilor lor. Nu întotdeauna părinţii sunt vinovaţi de eşecul educaţiei. Aceşti părinţi să nu se descurajeze! Copiii lor au șansa ca într-o zi, sau măcar pe patul de moarte, atunci când muribundul îşi strigă mama, să se întoarcă la ce au văzut acasă, la ce i-au învăţat părinții. Fiul risipitor s-a întors la tatăl care i-a dat o educaţie bună. Sf. Augustin s-a întors la credinţa pe care a primit-o odată cu laptele matern. Aceşti părinţi să urmeze exemplul Sf. Monica, care a plâns, s-a rugat și a postit 16 ani pentru fiul ei rătăcit, încurajată de cuvintele Sf. Ambrozie: „Fiul atâtor lacrimi nu poate să piară”. Este ceea ce ne spune Dumnezeu în Sfânta Scriptură: „Creşte-ţi copilul pe calea pe care trebuie să o urmeze, iar la bătrâneţe, nu se va abate de la ea” (Prov 22,6).

UNIVERSUL FAMILIEI

Crucea: trăire sau breloc? Purtăm la gât o cruce. Un rozariu atârnă la oglinda retrovizoare a mașinii. Pe perete, în casă ori la birou, ținem la vedere un crucifix. Oare trăim cu adevărat crucea sau doar o expunem ca obiect decorativ?

e luăm crucea de fiecare zi și o trăim ca la Carte (adică așa cum ne cheamă Cristos), dacă: • primim cu răbdare toate greutățile vieții, indiferent de amploarea lor, de la lipsa banilor de întreținere până la cancerul unui prieten apropiat; fără revoltă, fără „de ce”-uri, doar cu siguranța că Tatăl știe mai bine ce ne este de folos spre mântuire și treaba noastră e una singură: să acceptăm, fără cârteală, tot ce vine din mâna Lui; • ne arătăm crucea doar Aceluia care s-a urcat pe ea ca pe un tron regal: nu ne lăudăm lumii cu „mușchii” noștri spirituali, nici nu ne văicărim de greutatea apăsătoare a crucii; ducem povara cu fruntea sus, cu ochii, inima, voința, mintea la Domnul;

Crucea care ne este lăsată e crucea fără Cristos; iar noi, identificându-ne cu el, ar trebui să ne lipim de ea în locul lui. (Fer. Vladimir Ghika)

moarte care atestă închinarea la idolul frivolității, al autosuficienței, dar Text: Claudia Stan nu Dumnezeului creștin; • ne raportăm la ea în mod superstițios („e bine, dragă, să...”), ca și când crucea ar fi o amuletă magică ori ca și când am putea compensa cantitatea de gunoi din suflet cu munți de brelocuri în formă de cruce; vești proaste (de fapt, bune!): îngerul contabil nu există, bilanțul se închide pe plus doar dacă trăim pe dinăuntru, nu pe dinafară, Evanghelia, și toate modelele de brizbrizuri pioase de pe tarabele lumii nu fac cât participarea la o Liturghie, cât o spovadă, cât o împărtășanie; • ne atașăm de ea cu obstinația • ne asumăm de bunăvoie rolul lui posesiei funciare și o folosim ca inSimon din Cirene, punând umărul strument de validare a mărimii conla crucea altora (prieteni, cunoscuți tului nostru din bancă: crucea uriașă incomozi ori chiar dușmani): co- de aur de la gâtul nostru, a cărei legul bârfitor care te-a desființat la contravaloare ar hrăni un sat întreg ședința de ieri s-ar simți și el sprijinit din Africa, vorbește despre potența de prezența ta la înmormântarea de noastră financiară impotentă în a azi a mamei lui, după cum un bătrân alina lipsurile aproapelui și care singur are nevoie de ajutor la cum- jignește sărăcia lui Cristos. Bonus! Crucea lui Isus, crucea părături, chiar dacă e pricinos și niadevărată, pe care Domnul ne înmic nu pare să-l mulțumească. Crucea e un simplu obiect deco- deamnă să ne-o luăm și să-l urmăm, rativ, fără efecte asupra vieții noastre nu miroase a petale de trandafiri, nu-i meșterită în filigran de aur, spirituale, dacă: • asocierea ei cu patimile noastre n-are montură de Swarovski; e plină este o batjocură la adresa pătimirii de sânge, de sudoare și de scuipat, și Mântuitorului - cruci cu design so- doare mai mult decât dor toate durefisticat care șerpuiesc în decolteuri rile noastre la un loc. Dar aceasta e ostentative, cruci care asistă nepu- crucea care, asumată în truda vieții tincioase de pe bordul mașinii la în- de zi cu zi, ne luminează spre mânjurăturile noastre din trafic: obiecte tuire, nu spre împodobire. SEPTEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ

Sf. Vincențiu de Paul (27 septembrie)

Fraţilor, cugetaţi la chemarea voastră: nu mulţi sunt înţelepţi după trup, nu sunt mulţi puternici, nu sunt mulţi de neam ales, însă Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii, ca să-i facă de ruşine pe cei înţelepţi. Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele puternice. Dumnezeu a ales cele de jos ale lumii şi dispreţuite […] . (din liturgia zilei, 1Cor 1,26-28)

Text: Pr. Tarciziu Șerban

a mulți copii proveniți din familii sărace, Vincențiu, oricât de inteligent ar fi fost, a moștenit o frustrare cauzată de starea precară în care a trăit până la 15 ani. S-a născut în 1581, într-o fermă din sudul Franței, unde a muncit din greu. Un avocat din Dax, impresionat de istețimea lui, i-a convins pe părinți să-l lase să studieze, oferindu-se să-i plătească studiile. Vincențiu s-a îndreptat spre cariera ecleziastică cu gândul că, odată ajuns preot, nu va mai duce lipsă de nimic. Această dorință s-a accentuat mai ales după ce, în 1598, i-a murit tatăl, iar mama și frații lui

se descurcau tot mai greu. În anul 1600, a fost sfințit preot, dar tot ce și-a propus el să facă pentru a câștiga bani pentru sine și pentru familia sa s-a soldat cu un eșec lamentabil. După o ședere de un an la Roma, Vincențiu se stabilește la Paris unde, întâlnindu-l pe Pierre de Bérulle care l-a primit în Societatea Oratoriului1 și impresionat de pietatea multor persoane provenite din toate categoriile sociale, trăiește o adevărată convertire. Pe când lucra ca duhovnic și educator în confortul familiei Gondi2, Vincențiu descoperă că vocația lui este aceea de a veni în ajutorul celor mai săraci. Cazul

unor nevoiași la care s-au repezit mai mulți binevoitori cu ajutoare l-a făcut să înțeleagă cum trebuie să-i ajute pe săraci pe termen lung: practicarea carității organizate. Acest lucru presupunea ca fiecare binevoitor să pună deoparte în fiecare zi câte ceva pentru săraci, iar persoane constituite în asociații de binefacere să distribuie ajutoarele. Astfel s-au constituit asociația Damelor de caritate și congregația Fiicelor carității3. Înainte de moartea sa, survenită la 27 septembrie 1660, Vincențiu le-a lăsat ca testament fiilor și fiicelor sale spirituale aceste cuvinte: Săracii sunt stăpânii noștri.

1 Societatea Oratoriului: Mișcare de spiritualitate destinată preoților diecezani, inițiată de Filip Neri în anul 1575 la Roma și implementată în regiunea pariziană de cardinalul Pierre de Bérulle. 2 Filip Emanuel de Gondi: General al galerelor regale. 3 Membrele acestei congregații au venit și au lucrat și în România, la inițiativa Fericitului Vladimir Ghika.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2017

SPIRITUALITATE DIN CATEHEZELE PAPEI FRANCISC

Să fim creştini înseamnă să facem mărturia de credinţă în lumină, chiar şi atunci când lumea este cuprinsă de noapte şi de întuneric.

Să fim creștini „orientați”

Papa Francisc Text: Iulia Cojocariu

ateheza din 2 august a avut ca temă „Botezul: poarta speranţei”, iar Suveranul Pontif a făcut o reflecţie asupra importanţei acestui sacrament în viaţa creştină. De asemenea, a amintit semnificaţia unor ritualuri din cadrul Botezului, unele dintre ele ieşite din uz: cum ar fi orientarea către Apus, atunci când sunt formulate întrebările care se referă la lepădarea de Satana, şi orientarea către Răsărit, atunci când se face mărturia de credinţă, Apusul şi Răsăritul fiind două alegorii din limbajul cosmic. A fi creştin înseamnă a continua să privim către lumină, să facem mărturia de credinţă în lumină, chiar şi atunci când lumea e cuprinsă de noapte şi de întuneric. Prin harul primit la Botez, creştinii sunt bărbaţi şi femei

„orientaţi”. Creştinul este chemat să fie „cristofor”, „purtător de Cristos” în lume. Realizează acest lucru prin lumina pe care o păstrează în privirea sa, prin seninătatea pe care nu o zdruncină nimic, prin dorinţa de a reîncepe să iubească în ciuda dezamăgirilor pe care le-a experimentat. Papa Francisc a încheiat adresând îndemnul de a fi credincioşi Botezului nostru, răspândind lumina speranţei, Botezul fiind începutul speranţei. În 9 august, Suveranul Pontif a vorbit despre iertarea divină ca motor al speranţei. Dumnezeu nu a ales pentru formarea Bisericii persoane care nu mai greșesc; dimpotrivă, Biserica este un popor de păcătoşi care experimentează milostivirea şi iertarea lui Dumnezeu. Suntem cu toţii sărmani păcătoşi,

care avem nevoie de milostivirea lui Dumnezeu, care are puterea de a ne transforma şi de a ne reda speranţa, şi aceasta în fiecare zi. Celor care au înţeles acest adevăr, Dumnezeu le dă misiunea de a vesti milostivirea pe care El nu o refuză nimănui. Sfântul Părinte a încheiat cu îndemnul de a merge înainte cu încrederea în iertare și în iubirea milostivă a lui Isus. În cadrul rugăciunii Angelus din 15 august, Suveranul Pontif, pornind de la cuvintele Elisabetei din textul evanghelic: „Fericită aceea care a crezut” (Lc 1,45), a precizat că prin venirea lui Isus, prin intermediul Mariei, în casa Elisabetei, s-a creat nu numai un climat de bucurie și comuniune fraternă, ci și un climat de credință care duce la speranță, la rugăciune, la laudă. SEPTEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

Padre Pio (Pius din Pietrelcina)

BIOGRAFIE

l-a pus pe picioare!

P Sfântul Pius din Pietrelcina Canonizare: 16.06.2002 Beatificare: 02.05.1999 Venerabil: 18.12.1997 Procesul: 29.11.1982 Moartea: 23.09.1968 Nașterea: 25.05.1887

e data de 20 ianuarie 2000, ca în fiecare dimineață, Matteo Pio Colella, care avea 7 ani, este însoțit de părinții săi la școală. Însă în acea dimineață, băiețelul nu se simțea bine și după numai câteva ore, părinții îl iau acasă. Curând începe să nu mai recunoască persoanele și este dus la spitalul Casa Sollievo della Sofferenza, din San Giovanni Rotondo, unde lucra și tatăl copilului, Antonio Colella, ca medic urolog. Acesta este spitalul construit sub îndrumarea lui Padre Pio. Aici, lui Matteo îi este indusă coma farmacologică și analizele confirmă diagnosticul: meningită fulminantă. Foarte curând, nouă organe esențiale din organismul copilului încetează să mai funcționeze; în câteva ore, ar fi trebuit să moară. Mama, Maria Lucia Ippolito, se dedică rugăciunii la mormântul lui Padre Pio. Ea va spune: „Rugându-mă cu fața lipită de mormânt, cu ochii închiși, văd un frate cu barbă că se apropie de un pat și cu ambele mâini ridică trupușorul rigid al unui copil pentru a-l pune în picioare”. Și Matteo văzuse un bătrân cu barbă albă și haină maro lungă, însoțit de îngeri luminoși. El va povesti viziunea sa după ce își va reveni din comă. Când vede imaginea lui Padre Pio, îl recunoaște imediat pe acel călugăr bătrân. Pe 25 februarie, copilul se întoarce acasă, nu pentru că medicii l-au pus pe picioare, chiar dacă și-au dat toată silința, ci pentru că Padre Pio a făcut-o.

Mic dicționar al acestei pagini * STIGMATELE sau semnele pătimirii Mântuitorului, indicate se pare deja de Sfântul Paul în Scrisoarea către Galateni (6,17), au fost purtate de diferite persoane de-a lungul istoriei Bisericii. Fiind motiv de controverse, acestea nu sunt atât indiciul sfințeniei persoanei însemnate, cât al credinței acesteia în rolul salvator al suferințelor lui Isus pe cruce. Cu alte cuvinte, purtarea stigmatelor nu asigură canonizarea din partea Bisericii; totuși, de obicei, această însemnare este însoțită de o trăire eroică a virtuților.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2017

„Roagă-te, speră și nu-ți face griji!”

e pare că acesta a fost unul dintre îndemnurile lui Padre Pio, fiul lui Grazio Mario Forgione și al Mariei Giuseppa de Nunzio Forgione, care la botez a primit numele de Francesco. La 15 ani, intră în noviciatul Ordinului Capucinilor. Își va lua numele Pio și va sluji în mai multe locuri și circumstanțe: școală, mănăstire, câmpul de luptă - în timpul Primului Război Mondial. Dumnezeu îl învrednicește să simtă durerile răstignirii și chiar îi apar stigmatele*. În ciuda controverselor stârnite, roadele vieții lui dăinuie și astăzi. Investigațiile la care a fost supus în timpul vieții și după moarte au demonstrat eroicitatea trăirii virtuților și puterea de mijlocire a unor mari haruri de la Dumnezeu. Spunea: „După moartea mea voi face și mai multe. Misiunea mea adevărată va începe după moartea mea”.

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

Femeia adulteră – Ispăşirea Text: Iulia Cojocariu

ând după salvarea ei, femeia se întoarce la Samuel, îi spune acestuia că a venit pentru a căuta o înțelegere cu el. Mai întâi îi spune că întrucât înainte de a-l trăda pe el, l-a trădat pe Dumnezeu, nu mai vrea o altă locuință, decât pe cea a lui Dumnezeu, templul, în care totuși nu va intra. Și își exprimă astfel decizia de a-și ispăși păcatele, slujindu-i pe cei săraci și pe pelerini: „Aceea care avu în suflet o rană înfricoșată, și care răni alte suflete, va îngriji, acoperită cu văl, la ușile Templului, buboaiele săracilor și va spăla picioarele rănite ale pelerinilor... Trupul, templul lui Dumnezeu, a fost pângărit în mine. Mă voi duce la ușile Sanctuarului, fără să intru în el, să mă fac servitoarea nenorociților care, ei, pot să intre. Mila mi-a dăruit din nou viața, – din milă, de aici încolo, vreau să trăiesc”. Pe lângă această slujire a săracilor și a pelerinilor, ea declară că vrea să își ducă viața în umbră și în singurătate, că vrea să se roage și să sufere pentru alte femei ce vor avea aceeași experiență ca a ei. Prin tot ce spune, femeia arată că vrea să ducă mai departe o viață de pocăință, de ispășire pentru păcatele ei. Noțiunea ca atare apare exprimată în textul piesei de câteva ori. Încă de la început, când este dusă spre locul pedepsei, ea îi spune

soțului ei: „Vezi, mă duc să ispășesc”. Femeia este cea care folosește cuvântul – „expiation”, în original – o dată când numește astfel pedeapsa pe care ar fi primit-o, lapidarea, pentru păcatul ei („o primeam din mâna acestora, ca pocăință”), și apoi, când îi spune lui Samuel că a venit la el nu pentru a căuta o locuință, ci o ispășire, o dezlegare și un consimțământ. Femeia, transformată de iertarea pe care a primit-o, de întâlnirea cu Isus, conștientă că prin păcatul ei a produs o suferință soțului, că a încălcat jurământul încheiat la căsătorie, alege o formă drastică de a-și trăi viața, prin care să aducă ispășire pentru păcatele ei. Vladimir Ghika vorbește despre valoarea suferinței ca ispășire într-un text în care face paralela cu însemnătatea pe care o are, legat de suferință, termenul „potir”. În Noul Testament, acest cuvânt este folosit de mai multe ori de Isus pentru a vorbi de suferința care îl așteaptă și de jertfa sa mântuitoare: „Puteți oare să beți paharul pe care-l voi bea Eu și cu botezul cu care Eu mă botez să vă botezați?” - Mt 20,22; „Părintele meu, de este cu putință, treacă de la mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiești. […] Părintele Meu, dacă nu este cu putință să treacă acest pahar, ca să nu-l beau, facăse voia ta” - Mt 26,39.42; „Nu voi

Cristos purtând crucea (1577–1587), El Greco (Domenikos Theotokopoulos)

bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?” - In 18,11. Având acest fundal al pasajelor evanghelice legate de potirul suferinței, înțelegem mai bine modul în care Vladimir Ghika prezintă suferința în textul următor: „Potirul conține […] voința lui Dumnezeu, într-o atmosferă misterioasă de ispășire, de răscumpărare, de merit, de mântuire. […] Unica problemă a suferinței este aceasta: Prin ce și în ce fel poate face să înainteze împărăția lui Dumnezeu în noi și în jurul nostru? În ce fel ne poate face mai buni (și prin aceasta, veșnic fericiți)? Trebuie să căutăm aceasta până ce vom fi găsit și, uneori, această căutare, este, ea singură, descoperirea cerută de Dumnezeu1”.

1 V. Ghika, „La Visite des Pauvres”, Entretiens spirituels, Beauchesne, Paris, 1963, 149. SEPTEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Castitate

INVITAȚI

Despre iubire, sexualitate, libertate și altele Moderator: Claudia Stan

Fam. Iulia (n. 1983) și Dan Călinescu (n. 1979) Părinți a 4 copii, coordonatori ai proiectului „40 de zile pentru viață” în România și ai organizației „LifeNation”, administratori ai proiectului web „Castitate” (www.fb.com/Castitate)

Pr. Claudiu Ardelean (n. 1986)

Preot greco-catolic celibatar, redactor la „Radio Maria” România

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2017

DIALOGURI CU DICHIS

„Nu-i ușor să vorbești despre iubire, nu-i ușor să trăiești iubirea” (Papa Francisc)

Într-o cultură mai mult decât permisivă cu toate comportamentele sexuale, cât de „de pe altă lume” suntem noi, de ne-am propus să vorbim despre castitate? Zilele acestea, înainte de a mă documenta pentru acest dialog, i-am rugat pe câțiva cunoscuți să dea o definiție succintă a castității. „O lipsă de oportunități”, „o îngustare a perspectivei”, o „neînțelegere a ce e bun în viață” sunt câteva din răspunsurile primite. Numitorul comun sub care cultura noastră cataloghează castitatea este unul de eșec: sexual, emoțional, relațional; castitatea e văzută ca o neîmplinire, o ratare, esențialmente ca o lipsă. Pentru început, vă propun același exercițiu: să-mi spuneți ce este castitatea pentru voi, dincolo de învățătura Bisericii. Iulia Călinescu (I.C.): Castitatea este o virtute care ordonează toate impulsurile sexuale spre iubirea adevărată, care te ajută să-l vezi pe celălalt ca pe o persoană care trebuie iubită, nu ca pe un obiect de care te poți folosi. Pr. Claudiu Ardelean (C.A.):

Castitatea este, mai înainte de orice, paza gândurilor, a privirilor adresate celuilalt, ca ființă umană, nu ca bucată de carne. E o stare permanentă de vigilență pentru a ajunge la mântuire, o virtute a oamenilor evoluați spiritual, orientați vertical.

O prejudecată curentă este aceea că aleg castitatea cei care nu reușesc să-și găsească un partener (și prejudecata se extinde aici asupra persoanelor consacrate, care „se duc la mănăstire în urma unei decepții în dragoste”). Castitatea e pentru „looseri”, „pentru neadaptați”, pentru cei care sigur au vreo dizabilitate care-i „ajută” la castitate. Castitatea e, din punct de vedere al contemporaneității, un stigmat, o opțiune puternic contraculturală. I.C.: După ce am ținut nenumă-

rate conferințe pe tema castității, am observat că, în mod paradoxal, cei care sunt mai receptivi la dezbaterea subiectului sunt tinerii, nu adulții căsătoriți. Întrebarea de la care pornim orice dezbatere este: iubirea e doar un sentiment? Apoi, ce este fericirea? De ce mulți dintre idolii tinerilor de la Hollywood, deși au bani, succes și partenerii pe care și-i doresc, au divorțat de mai multe ori, sunt alcoolici, se droghează, se sinucid? Surprinzător este, după cum spuneam, că adulții au inima mai împietrită la acest subiect decât tinerii, și de la ei am auzit replici de genul: „De unde veniți cu astfel de idei? Am evoluat, suntem în sec. XXI”. Dan Călinescu (D.C.): „Castitatea este calea sigură către fericire”, spunea Sf. Ioan Paul al II-lea, iar citatul

acesta îi bulversează pe cei care încep să-și pună întrebări despre castitate. Catehismul Bisericii Catolice vorbește, chiar în prima frază din Prolog, despre fericire, ca scop pentru care Dumnezeu l-a creat pe om. O cale pe care (cred că) o știu toți e cea a distracției – petrecerile, alcoolul, drogurile, sexul cu oricine; dar, pentru că libertinajul nu e libertate, nici calea libertinajului nu duce la fericire, ci la iluzia de fericire. Alții, mai ales în Biserică, sunt de părere că trebuie să renunți la pasiune, să stai pios în banca ta, să „fii cuminte” (calea a 2-a). Atunci, se ajunge la ideea că mai bine mănânci din gunoi (calea 1) decât să mori de foame pentru că nu poți ajunge la calea a 2-a. Ei, bine, există și calea a 3-a și aceasta-i castitatea, care este un mare „da” spus iubirii adevărate. Adică să trăiești cu pasiune, dar pentru alții, nu pentru tine. Castitatea are două valențe: într-un fel o trăiesc persoanele legate prin sacramentul Căsătoriei, în altul, persoanele consacrate lui Dumnezeu prin vot. Uneori avem impresia că ea e doar pentru călugări... C.A.: Cred că trebuie menționată distincția între castitate și abstinență: Dumnezeu ne îndeamnă să trăim curat, adică validează doar relațiile sexuale din cadrul SEPTEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

DIALOGURI CU DICHIS

căsătoriei. Persoanele consacrate, cele necăsătorite și cele a căror căsătorie nu este binecuvântată de Biserică sunt chemate să trăiască în abstinență. Dar castitatea este mai mult decât simpla abstinență de la relațiile sexuale explicite. Castitatea e o dăruire de sine care începe de la o gândire curată. La intrarea în călugărie, se învață felul în care se construiește castitatea: prin paza simțurilor, a vorbelor, prin educarea privirii ca să vadă în toți oamenii copii ai lui Dumnezeu și să-i iubească în mod egal și curat. Ceea ce este important pentru cei care aleg castitatea este să nu lupte singuri, să aibă un părinte spiritual căruia să-i împărtășească toate gândurile, încercările, căderile, de la care să primească sfat și încurajare. Credința noastră creștină nu e o doctrină care ne spală creierii: Dumnezeu a venit și ne-a luminat cu cuvântul lui și cu faptele lui, el a trăit mai întâi ceea ce ne-a povățuit pe noi, după cum ne spun primele cuvinte din Faptele Apostolilor („tot ce făcut și a învățat Isus”, cf. Fap 1,1). I.C.: Nimic nu are sens dacă nu înțelegem că iubirea adevărată este dăruire, nu folosire. Am întâlnit adesea, chiar și în rândul cuplurilor creștine, această convingere și înțelegere eronată a căsătoriei, ca fiind un cadru în care se poate trăi concupiscența, în care totul este permis. De aceea, castitatea în căsătorie este cel mai adesea foarte greșit înțeleasă. Faptul că trăiești relația sexuală în căsătorie nu înseamnă neapărat că o trăiești cast. Căsnicia, care ne cheamă la imitarea jertfelnică a iubirii lui Cristos, este creștină dacă iubirea celor doi soți e totală, fidelă, liberă și rodnică. Totală înseamnă că Isus și-a dat ultimul strop de sânge pentru noi, astfel și noi suntem chemați să ne dăruim cu totul 30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2017

unul celuilalt. Fidelă înseamnă că Dumnezeu nu ne-a iubit pentru că am meritat-o și nu abandonează Biserica atunci când ea rătăcește, la fel și soții sunt chemați să rămână fideli fizic și emoțional, la bine și la greu... Liberă înseamnă că nu m-am căsătorit ca să nu păcătuiesc din cauza poftelor trupești, nici din alte interese, ci am ales liber să mă dăruiesc numai partenerului meu. Rodnică înseamnă să fie deschisă vieții. Frâul liber dat instinctelor, folosirea partenerului pentru satisfacerea plăcerii, folosirea contraceptivelor, toate acestea nu sunt trăiri caste ale iubirii conjugale, ci invalidează iubirea adevărată. Unii se întreabă de ce ar alege cineva celibatul, cum își manifestă iubirea o persoană consacrată. Și răspunsul e paradoxal pentru majoritatea lumii: un călugăr, un preot care a ales castitatea și abstinența ca mod perpetuu de viață nu e un om care iubește mai puțin, ci unul care iubește mai mult: e cineva care a renunțat la manifestarea fizică a iubirii, care a renunțat la raportarea iubirii la o singură persoană, pentru a fi liber să iubească toți oamenii cu iubirea cu care ne iubește Dumnezeu. Ideea „ce fac eu în pat e treaba mea, nu-l privește pe părintele” e foarte răspândită, chiar și printre creștinii practicanți. Iar păcatele împotriva castității care fac materie de spovadă sunt, de obicei, adulterul sau masturbarea, în vreme ce păcate ceva mai subtile sunt trecute cu vederea. Un bărbat a cărui soție și-a legat trompele „ca să-l facă fericit”, o mamă care-i cumpără fiicei anticoncepționale sunt ilustrarea unor comportamente incompatibile cu participarea la Euharistie. C.A.: Din experiența mea la spovadă, am observat că oamenii se

tem de o anumită vehemență a preoților cu privire la păcatele care par rușinoase de mărturisit: or, Isus n-a fost vehement cu desfrânatele pe care le-a întâlnit, le-a arătat iubirea și mângâierea și tocmai iubirea și mângâierea lui au început și au desăvârșit procesul căinței în sufletele lor. Acestea fiind spuse, legat de subtilitatea păcatelor împotriva castității aș menționa aici și promiscuitatea limbajului (chiar și fără a rosti cuvinte obscene): știm cu toții câte subînțelesuri au multe cuvinte în limba română, de aceea, a glumi prin echivocuri legate de necurăție poate fi un atentat la castitate. Apoi, denaturarea scopului căsătoriei spre un anume utilitarism: o femeie care s-a împăcat cu ideea că s-a măritat ca să spele, să calce, să gătească și să facă sex când are chef soțul ei nu face parte dintr-un cuplu care trăiește o legătură conjugală curată. I.C.: Concret, am putea spune din start că nu trăiește în castitate un cuplu căsătorit care se uită împreună la filme porno. Nu trăiește în castitate un catolic divorțat și recăsătorit civil. Nu trăiește în castitate o persoană care dă frâu liber promiscuității în gândurile și imaginația ei, chiar dacă totul e doar în gând și imaginație. Poate că ar trebui spuse aici și câteva cuvinte despre intențiile care nu duc la încălcarea castității fizice, dar sunt tot periculoase. I.C.: A ne iubi aproapele înseamnă în primul rând să-l iubești ca frate sau soră. Să-ți dorești ce este mai bine pentru el/ea. Noi, femeile, deseori le reproșăm bărbaților că ne manipulează doar pentru a obține sex, dar și noi facem exact același lucru când îi manipulăm emoțional sau ne jucăm cu mintea lor, doar pentru că ne convine atenția și vrem să fim

DIALOGURI CU DICHIS

validate sau din alte interese. Nu ai face acest lucru cu un frate. O femeie care înnebunește un bărbat prin felul ei de a se îmbrăca, de a vorbi, de a se purta, chiar dacă nu se culcă cu el, păcătuiește grav împotriva castității. Cum se poate împărtăși o femeie care flirtează cu un preot, mințindu-se pe sine că vorbește despre cele spirituale? Nu te poți duce duminica la biserică și să nu dorești să ocrotești castitatea unei persoane consacrate, nu să o testezi și să o agresezi prin manipulările tale, fie ele doar intelectuale, emoționale. Pentru că aceste manipulări, chiar dacă nu sfârșesc prin desfrânare fizică, sunt întotdeauna desfrânare mentală. D.C.: Acum 15 ani, un preot înaintea căruia am mărturisit o mulțime de păcate împotriva castității, mi-a spus ceva ce am să țin minte pentru tot restul vieții mele: „Problema ta nu e că nu trăiești în castitate, ci că nu înțelegi ce este sexualitatea. Nu pricepi că actul sexual adevărat e o rugăciune”.

încredere. Nu vorbim despre castitate în calitate de sfinți care nu au păcătuit, ci dimpotrivă, în calitate de oameni căzuți, care au trăit din plin durerea și regretele aduse de o viață egoistă și care, prin harul lui Dumnezeu, am putut gusta din libertatea și fericirea datorate unei vieți caste. C.A.: Dacă un bărbat poate aștepta până la căsătorie, cu siguranță acel bărbat iubește cu adevărat și va putea face totul pentru soția lui. Cuplul va putea trece împreună peste multe, nu se vor abandona unul pe celălalt la primul hop. Căsătoria va avea stabilitate și durabilitate, nu ca în cazul situațiilor tot mai frecvente în care curtarea durează mai mult decât căsnicia.

Putem vorbi despre o nevoie de convertire permanentă la castitate?

De ce să trăim în castitate? Ce rost are, de vreme ce „doar o viață avem”, cum ne învață filosofia hedonistă și cum, în glumă fie spus, se ruga în urmă cu 1600 de ani, și cel care, după o tinerețe trăită în desfrânare, avea să devină Sf. Augustin: „Doamne, dă-mi castitate, dar nu chiar acum”?

I.C.: Eu cred că, la fel ca și în cazul oricărei alte virtuți creștine, e importantă mărturia dată prin viața proprie în ceea ce privește castitatea. Înainte să ne cunoaștem, Dan era aproape păgân, eu eram o catolică din aceea care alege din credință doar ce-i convine. Trăiam împreună și nu vedeam nimic rău în asta, până când am ajuns la pregătirea pentru căsătorie și am înțeles valoarea castității: la prima întâlnire cu părintele, am hotărât să ne testăm iubirea prin alegerea abstinenței, iar lunile care au urmat ne-au ajutat să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine și relația noastră a devenit una bazată pe respect, admirație și

D.C.: Eu am trăit o viață total anticlericală și anti-Biserică, am crezut că totul mi se cuvine și că faptul de a avea cât mai multe femei e o dovadă de succes, de realizare. Dar s-a dovedit și în cazul meu că marii păcătoși sunt mai deschiși convertirii decât cei „căldicei”. Ca unul care nu vorbește „din cărți”, ci după ce a testat ambele opțiuni de viață (și desfrânarea, și castitatea), pot spune despre castitate că e o provocare. Am avut nevoie de timp ca să-mi dau singur seama că libertinajul era o înrobire: eram sclavul propriilor mele patimi, instincte, dorințe. Așa că mi-am spus mie ceea ce le spun acum tinerilor

„Nu-i ușor să vorbești despre iubire, nu-i ușor să trăiești iubirea.” (Papa Francisc)

cărora le vorbim despre castitate: „Crezi că ești șmecher fiindcă poți avea ce femeie vrei, când vrei? Asta e o șmecherie ușor accesibilă oricui. Ia încearcă o «șmecherie» mai tare ca asta, care-i doar pentru bărbați adevărați: alege abstinența pentru, să zicem, 3 luni. Și după aceea mai vedem care-i, de fapt, șmecheria”. Alegerea fundamentală pe care ești chemat să o faci pentru a trăi castitatea e între libertatea detașării și sclavia simțurilor. Tu ce vrei să fii: sclav ori om liber? SEPTEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ Ce mai (re)citim

O radiografie a sufletului Jurnalul intim al lui Unamuno

xistă suflete binecuvântate, hărăzite cu simplitatea neclintită a unei credințe ca de copil. Și există și acele suflete care, precum Iacob, se iau la trântă cu îngerul deznădejdii și al îndoielilor, iar lupta ține toată viața. Miguel de Unamuno a respins credința copilăriei și a cochetat cu comunismul și socialismul militant, dar în 1897, o criză cardiacă ce l-a adus față în față cu propriul neant și moartea celui de-al treilea copil, în vârstă de șapte ani, l-au făcut să caute apropierea de catolicismul copilăriei sale. Publicate abia după moartea lui Unamuno, aceste pagini, scrise doar pentru el însuși, sunt o radiografie a sufletului plin de bucuria descoperirii credinței, dar chinuit de nenumărate dubii și reflexe ale gândirii sale intelectualiste. Este zbuciumul filosofului care, uneori, pune sub semnul întrebării autenticitatea experienței sale: „Simplitate, simplitate! Dă-mi, Doamne, simplitate. Să nu joc comedia convertirii și nici să n-o fac de dragul spectacolului, ci pentru mine”. „Mă îndărătnicesc

Text: Oana Viviana Dimcev

să nu primesc ca un copil Împărăția lui Dumnezeu”. „Sunt cufundat într-o mare uscăciune”. Dar și momente de profundă intuiție spirituală: „Nu e suficient să fii moral, trebuie să fii religios: nu e suficient să faci binele, trebuie să fii bun. Și a fi bun înseamnă a te nimici în fața lui Dumnezeu, a te face una cu Cristos și-a zice cu el: nu după voia mea, ci după a Ta, Tată!”. Pagini de o imensă tandrețe: „Am ajuns până la ateismul intelectual, până la a-mi imagina o lume fără Dumnezeu, dar acum văd că totdeauna mi-am păstrat o credință tainică în Fecioara Maria... Dintre mistere, Maria e cel mai gingaș. Fecioara e simplitatea, mama, duioșia... Rozariul! Admirabilă creație! Să te rogi meditând asupra misterelor!” Uneori scrisul se transformă direct în rugăciune: „Sunt un orb în care trebuie să se manifeste lucrările lui Dumnezeu. Unge-mi, Isuse, ochii cu tină, și poruncește-mi să merg la scăldătoarea trimisului tău, să merg la spovedanie, ca să mă întorc văzând. Dă-mi putere, căci eu n-am voință”.

Scrisul ca drum al credinței

urnalul intim nu este singura scriere a lui Unamuno care denotă lupta sa interioară. În română a fost tradus și Cristul lui Velasquez, un poem religios unic, în spiritul marilor mistici spanioli, ce pornește de la celebrul tablou ce îl prezintă pe Isus răstignit. Viziunea sa despre lume, viață și adevăr se regăsește în Secretul vieții și alte eseuri.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2017

Jurnal intim de Miguel de Unamuno

Miguel de Unamuno y Jugo (1846-1936)

rozator, filosof, poet și eseist spaniol, a studiat filosofia și literele la Madrid și a predat greacă veche la Universitatea din Salamanca. În 1897, a trecut printr-un episod hotărâtor, care îi va întoarce întreaga viață către catolicism, într-o continuă pendulare între credință și dubii ale raționalismului. Unul dintre cei mai influenți scriitori moderni de limbă spaniolă, a lăsat o amprentă definitivă asupra studiilor despre Don Quijote. A fost căsătorit și a avut nouă copii.

CULTURĂ FILE DE ISTORIE

Carol Auner Părintele istoriografiei catolice românești

-a născut la 18 octombrie 1865, la Viena. A urmat studiile teologice la Seminarul Sf. Duh, din București, fiind sfințit preot la 6 ianuarie 1889. A activat la parohia Câmpulung Muscel, apoi ca vicerector și rector al Seminarului Sf. Duh și ca paroh al Catedralei Sf. Iosif, din București. Carol Auner a fost inițiatorul cercetărilor științifice privind istoria catolicilor din Valahia și Moldova, iar rezultatul acestora a apărut cu predilecție în publicația Revista Catolică, între 1912 și 1916. Se evidențiază studiile dedicate primelor episcopate catolice din România. Prin aceste studii, canonicul Auner s-a impus „drept cel mai valoros colaborator al Revistei Catolice,

Text: Dr. Dănuț Doboș

rămânând după aproape 100 de ani cel mai important istoric romanocatolic produs vreodată în diecezele catolice de București și de Iași”. Cercetările și studiile sale istorice stau la baza tuturor cercetărilor științifice românești și străine în problema Bisericii Catolice din România, iar performanța sa a rămas neegalată până astăzi. Originalitatea scrierilor istorice ale canonicului Carol Auner rezidă în folosirea cu predilecție a documentelor de arhivă din Vatican, în special din arhiva Congregației De Propaganda Fide, de la Roma, obținute personal sau prin intermediul unor colaboratori la fel de valoroși. Totodată, a folosit în mod critic literatura istoriografică străină care exista la acea dată.

Carol Auner (1865-1932)

Activitatea sa de cercetare, extrem de modernă, a constituit model pentru echipa de cercetători de la Școala Română de la Roma, cât și pentru noile generații de istorici catolici: Iulius Hering, Petru Tocănel, Iosif Gabor, și pentru istoricii din jurul revistelor Pro memoria și Buletin istoric. Astăzi, niciun istoric serios nu mai poate ignora moștenirea istoriografică lăsată de către patriarhul istoriografiei catolice românești, canonicul Carol Auner.

Eduard Wachmann (1836 - 1908)

Text: Dr. Dănuț Doboș

duard Wachmann s-a născut la 10 februarie 1836, la București. A absolvit studii muzicale la București, Viena, Paris şi a activat ca dirijor al orchestrelor teatrelor naționale de la Craiova și București și al Operei Române. A fondat Societatea Filarmonică Română (1868) și s-a remarcat ca un valoros compozitor de vodeviluri, muzică vocal-simfonică, corală, muzică de scenă. A fost profesor la Conservatorul din București și a întocmit câteva lucrări didactice de muzicologie. Mai puțin cunoscută este astăzi activitatea sa în domeniul artei muzicale bisericești. A trecut la cele veșnice la 12 decembrie 1908, fiind înmormântat în cimitirul Bellu catolic. Serviciul religios funebru a fost ținut la Catedrala Sf. Iosif, fiind prezidat de parohul Catedralei și Vicar general al Arhidiecezei de București, canonicul Iosif Baud. Printre marile personalități ce l-au omagiat, s-au numărat Pompiliu Eliade, I. Nottara, Aristița Demetriade, artiști ai Teatrului Național, profesori de la Conservator, Casa Regală. Ziarul Universul, din 26 decembrie 1908, menționa că Eduard Wachmann a avut un rol important „pentru îndrumarea muzicii […]; a creat concertele simfonice[…], a dat o dezvoltare puternică Operei Române […], a dat strălucire muzicii religioase”. SEPTEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

EXPO

Minunata lume nouă 4 august 27 septembrie Muzeul Țăranului Român Expoziția de fotografie ilustrează satul românesc, transformat arhitectural de fenomenul migrației. Expun Petruț Călinescu (fotograf) și Matei Bejenaru (artist). Detalii: muzeultaranuluiroman.ro

CARTE

Corpul îngerilor de Bogdan Tătaru-Cazaban Humanitas, 2017 Volumul, în curs de apariție, subintitulat „Fragmente dintr-o istorie a ierarhiilor cerești”, este prefațat de Andrei Pleșu. Detalii: humanitas.ro

MUZICĂ

Festivalul George Enescu București 2-24 septembrie Ediția din 2017 se desfășoară sub conducerea artistică a lui Vladimir Jurowski. Peste 3.000 de artiști din întreaga lume concertează în 80 de evenimente muzicale. În Piața George Enescu din capitală, seara, au loc concerte cu acces gratuit. Detalii: festivalenescu.ro 34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2017

Bun venit în Germania (2016)

Premieră în România: 22 septembrie 2017

eschiderea frontierelor, în 2015, pentru refugiaţii din Siria, Irak, Afganistan etc. i-a împărţit pe germani în două tabere: unii suspicioşi şi chiar intoleranţi, alţii, primitori şi binevoitori. Sinteză: O profesoară recent pensionată, Angelika, decide, în ciuda scepticismului soțului ei, Richard, să primească în familie un refugiat african. Curând, lucrurile se complică. Familia ajunge să se confrunte cu obișnuitele prejudecăți legate de refugiați, cu acte de intoleranță și nedreptate. Prezența tânărului refugiat în familia Hartmanns devine o provocare, atât pentru familie, cât și pentru tânărul străin, căreia cu toții în final îi fac față cu bine. Despre film: Scenariul și regia sunt semnate de Simon Verhoeven, nativ din München (Germania) - orașul unde se desfășoară acțiunea și care este foarte frumos prezentat în film.

Bun venit în Germania (2016)

comedie, dramă, 116 min.

Verhoeven a declarat că a fost nevoit să rescrie scenariul de mai multe ori, dat fiind că era vorba de un fenomen în derulare: „Deodată, toată lumea vorbea la masă doar despre refugiați. Diviziunile din interiorul familiilor reflectă fracturile din societatea germană. [Primirea refugiaților] a fost un blestem și totodată o binecuvântare”. Recomandare: Audiență generală, film pentru familie.

EXPOZIȚIE

Simpozion științific

iblioteca Academiei Române împlineşte în anul 2017 un veac şi jumătate de existenţă. Cu această ocazie, instituția organizează un eveniment aniversar, care va cuprinde şi un simpozion ştiinţific cu tema „Valori patrimoniale ale Bibliotecii Academiei Române”. Simpozionul se va desfăşura în zilele de 14-15 septembrie 2017. Detalii: biblacad.ro.

ETCETERA DE PE NET

ȘTIAȚI CĂ Prima femeie doctor în informatică a fost o călugăriță?

7 sanctuare aliniate dedicate Sfântului Mihail

curioasă linie imaginară leagă șapte mănăstiri dedicate Sfântului Arhanghel Mihail, din Irlanda până în Israel. Sanctuarele sunt unite de o linie perfect dreaptă, trei dintre ele - Mont Saint Michel (Franța), Sacra di San Michele (Italia) și Monte Sant’Angelo (Italia) - fiind la aceeași distanța unul de celălalt. Iar în ziua solstițiului de vară din emisfera nordică, se pare că linia imaginară indică răsăritul. Linia începe în Irlanda, pe o insulă pustie, unde se spune că Sf. Mihail i-ar fi apărut Sfântului Patriciu. Aici se află prima dintre cele șapte mănăstiri: Skellig Michael (Stânca lui Mihail). A doua este în Anglia, St. Michael’s Mount, unde se spune că Sf. Mihail le-ar fi vorbit unor pescari.

Linia continuă în Franța, pe insula Mont Saint Michel, unde arhanghelul i-a apărut Sf. Aubert. La 1000 km distanță este Sacra di San Michele, în Val de Susa, iar după alți 1000 de km e un loc sacru, într-o grotă de pe muntele Gargano, în Puglia, unde Sf. Mihail i-a apărut Sf. Lorenzo Maiorano (anul 490). Urmează mănăstirea Symi (Grecia), cu cea mai înaltă statuie din lume a Sf. Mihail (3 m), și în fine Mănăstirea de pe Muntele Carmel, din Hafa (Israel), din sec. al XII-lea. Există diferite legende și interpretări legate de această aliniere a celor șapte mănăstiri, unii văzând în ea un îndemn al Sf. Mihail de a fi drepți și de a înainta în viață pe calea cea dreaptă.

ÎN LUNA SEPTEMBRIE 2017 • 1 septembrie - Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creației, instituită de Papa Francisc; • 5 septembrie - Se celebrează Ziua Internațională a Carității, instituită de ONU; • 5 septembrie - Se împlinesc 20 de ani de la trecerea la cele veșnice a Maicii Tereza de Calcutta, declarată sfântă de Papa Francisc, în 2016; • 19 septembrie - Aniversarea așezării pietrei de temelie a Catedralei Sf. Iosif.

Mary Kenneth Keller (19131985) a intrat, în 1932, în congregația Surorilor de caritate ale Sf. Fecioare Maria din Dubuque (Iowa, SUA). A studiat matematica la Universitatea DePaul din Chicago, iar în 1965 a obținut doctoratul în informatică la Universitatea din WisconsinMadison. A contribuit, printre altele, la dezvoltarea programului lingvistic de bază, util primelor generații de programatori.

COLȚUL CU ZÂMBET Într-o zi, un evreu pe nume Leon l-a vizitat pe Pius al X-lea. Cei doi erau buni prieteni şi se cunoşteau încă din perioada în care Pontiful fusese paroh în Treviso (Italia). Leon venise să-l informeze, printre altele, pe papa de faptul că un bun prieten de-al lor era grav bolnav. Papa l-a rugat atunci pe Leon să-i transmită prietenului bolnav binecuvântarea sa apostolică. - Sanctitate, dar eu sunt evreu – i-a spus Leon papei. - Ah, da, ai dreptate. Dar tu transmite-i, oricum. Binecuvântarea e ca un vin bun, contează mai puţin ambalajul.

SEPTEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

ETCETERA ANUNȚURI

Sesiune plenară a C.E.R. Iaşi, 18-20 septembrie 2017

n perioada 18-20 septembrie 2017 va avea loc sesiunea plenară de toamnă a Conferinţei Episcopilor catolici din România (CER). Lucrările vor fi găzduite de Dieceza romano-catolică de Iaşi. CER îi reuneşte pe toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România şi exprimă unitatea Bisericii locale şi uniunea intimă cu urmaşul lui Petru, Sfântul Părinte. Episcopii se întrunesc de două ori pe an în sesiune ordinară plenară, primăvara şi toamna.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ ABONAMENTE 2017

C Conferință Cum se descoperă Dumnezeu oamenilor?

entrul Sfinții Petru și Andrei, al Părinților Asumpționiști din București, organizează miercuri 20 septembrie 2017, ora 19.00, conferința cu tema „Cum se descoperă Dumnezeu oamenilor?”. Conferința va fi susținută de Pr. prof. dr. Mari Jože Osredkar O.F.M., de la Facultatea de Teologie Catolică din Ljubljana (Slovenia). Evenimentul are loc la sediul Centrului Sfinții Petru și Andrei din capitală (Intrarea General Tell Christian 18b). Detalii: www.centrulpetrusiandrei.ro.

ASCULTĂ RADIO MARIA O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz www.radiomaria.ro 36

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2017

u noul an calendaristic, revista „Actualitatea Creștină” a trecut pragul spre cel de al 28-lea an de apariție. Pentru anul 2017, preţul revistei este de 4,00 lei exemplarul, iar costul unui abonament individual pe un an este de 55,00 lei (expediție prin Poșta Română). Pentru abonamente anuale colective, cu cel puţin 10 exemplare, preţul este de 50,00 lei (expediție prin firmă de curierat). Prețul unui abonament include 12 numere lunare, supliment de Crăciun și taxe de expediţie. În noul an, abonaţii vor primi revista la domiciliu, în căsuţa poştală (prin Poştă) sau prin curier. Abonamentele se fac la Librăria „Sfântul Iosif”, str. G-ral Berthelot, nr. 19, 010164 – Bucureşti, sect. 1, tel. 021 2015457, email: libraria@arcb.ro. Persoană de contact: Petreş Tereza.