Actualitatea creştină, nr. 11/2004

IOAN ROBU, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureºti:

Dragi confraþi preoþi ºi persoane consacrate, iubiþi credincioºi La 10 iunie 2004, în cadrul Sfintei Liturghii din Sãrbãtoarea Trupul Domnului, Sfântul Pãrinte Ioan Paul al II-lea a anunþat celebrarea unui An Euharistic în întreaga Bisericã Catolicã. La 7 octombrie 2004, Suveranul Pontif a semnat Scrisoarea Apostolicã „Mane Nobiscum Domine” (Rãmâi cu noi, Doamne), care oferã îndrumãri Bisericii cu privire la celebrarea acestui an special dedicat Euharistiei, din octombrie 2004 pânã în octombrie 2005.

Este atât de bine venit acest document ºi pentru noi cei din Arhidiecezã, mai ales cã pe 14 octombrie, în cadrul adunãrii generale cu preoþii, am stabilit pentru noul an pastoral tema „Euharistia ºi Familia”, dorind pe de o parte sã subliniem legãtura strânsã dintre aceste sacramente, ºi anume Euharistia ºi Cãsãtoria, iar pe de altã parte sã angajãm familiile noastre pe calea unei reînnoiri în evlavia faþã de Sfânta Euharistie.

Organizaþia de tineret, unele parohii, au început deja anul pastoral dedicat Euharistiei ºi Familiei. Pentru celelalte parohii ºi congregaþii cãlugãreºti doresc ca duminica din 31 octombrie sã fie începutul oficial al anului pastoral dedicat Euharistiei ºi Familiei.

La toate Sfintele Liturghii din parohii ºi filiale se va anunþa începutul acestui an pastoral care va dura pânã în octombrie 2005. La Sfânta Liturghie, preoþii, dupã o scurtã prezentare a lecturilor duminicii vor predica despre tema anului pastoral, folosindu-se de Enciclica Ecclesia de Eucharistia, Scrisoarea Apostolicã Mane Nobiscum Domine, Principiile ºi normele pentru folosirea Liturghierului roman ºi de materialele pe care le vor primi de la Pr. Fabian Mãriuþ în decursul Anului Pastoral.

Pentru a marca începutul acestuia, doresc ca pe 31 octombrie 2004 în toate parohiile sã se programeze douã ore de adoraþie în faþa Preasfântului Sacrament: o orã de adoraþie dupã ultima Sfântã Liturghie de dimineaþã ºi o orã de adoraþie dupã Sfânta Liturghie de searã, lãsând parohilor libertatea altor iniþiative pentru acea duminicã ºi restul anului, acestea fiind valabile ºi pentru congregaþiile cãlugãreºti unde duminica se celebreazã Sfânta Liturghie. Îmi place sã mã gândesc cã parohii ºi vicarii se vor strãdui în acest an pastoral sã mãreascã simþul comunitãþilor noastre de participare la Sfânta Liturghie, la orele de adoraþie stabilite pentru copii, clase de ºcoalã, tineri, familii, pensionari, categorii profesionale etc. ºi totodatã sã mãreascã practica de vizitare a Preasfântului Sacrament în bisericã, spre o adâncire a credinþei în prezenþa realã a lui Isus în Sfânta Euharistie. O atenþie deosebitã va fi datã pregãtirii ºi celebrãrii Sãrbãtorii Trupul Domnului ºi a procesiunii tradiþionale.

Iatã ce ne propune în acest sens Sfântul Pãrinte în Scrisoarea Apostolicã Mane Nobiscum Domine (Rãmâi cu noi, Doamne) în ultimul paragraf al capitolului al II-lea, intitulat: A celebra, a adora, a contempla. „Mare mister, Euharistia! Mister care trebuie sã fie înainte de toate bine celebrat. Este necesar ca Sfânta Liturghie sã fie pusã în centrul vieþii creºtine ºi ca în fiecare comunitate sã se facã tot posibilul pentru a o celebra cu demnitate, conform normelor stabilite, cu participarea poporului, folosindu-se de diferiþii slujitori în exercitarea misiunilor prevãzute pentru ei, ºi cu o atenþie serioasã ºi faþã de aspectul de sacralitate care trebuie sã caracterizeze cântul ºi muzica liturgicã. O angajare concretã în acest An al Euharistiei ar putea fi aceea de a studia profund, în fiecare comunitate parohialã, Principiile ºi normele pentru folosirea Liturghierului roman. Apoi calea privilegiatã

pentru a fi introduºi în misterul mântuirii realizat în sfintele «semne» rãmâne aceea de a urma cu fidelitate desfãºurarea Anului liturgic. Pãstorii sã se angajeze în acea catehezã «mistagogicã», atât de îndrãgitã de Sfinþii Pãrinþi ai Bisericii, care ajutã la descoperirea valenþelor gesturilor ºi cuvintelor din liturgie, ajutându-i pe credincioºi sã treacã de la semne la mister ºi sã implice în el întreaga lor existenþã. Îndeosebi este necesar, atât în celebrarea Liturghiei, cât ºi în cultul euharistic din afara Liturghiei, sã se cultive conºtiinþa vie a prezenþei reale a lui Cristos, având grijã de a o mãrturisi cu tonul vocii, cu gesturile, cu miºcãrile, cu întregul ansamblu al comportamentului. În acest sens, normele amintesc – ºi eu însumi am avut recent ocazia sã reafirm – importanþa care trebuie datã momentelor de tãcere atât în celebrare, cât ºi în adoraþia euharisticã. Într-un cuvânt, este necesar ca întregul mod de a trata Euharistia de cãtre slujitori ºi de cãtre credincioºi sã fie marcat de un respect extrem. Prezenþa lui Isus în tabernacol trebuie sã constituie un pol de atracþie pentru un numãr tot mai mare de suflete îndrãgostite de el, capabile sã stea îndelung sã-i asculte glasul ºi aproape sã-i simtã palpitaþiile inimii. «Gustaþi ºi vedeþi cât de bun este Domnul!»

(Ps 33 [34],9).

Adoraþia euharisticã în afara Liturghiei sã devinã, în timpul acestui an, o angajare specialã pentru fiecare comunitate parohialã ºi cãlugãreascã. Sã rãmânem prosternaþi îndelung în faþa lui Isus prezent în Euharistie, reparând cu credinþa ºi iubirea noastrã neglijenþele, uitãrile ºi chiar insultele pe care Mântuitorul nostru trebuie sã le îndure în atâtea pãrþi ale lumii.

Sã aprofundãm în adoraþie contemplaþia noastrã personalã ºi comunitarã, folosindu-ne ºi de ajutoarele de rugãciune inspirate mereu din cuvântul lui Dumnezeu ºi din experienþa atâtor mistici din vechime ºi recenþi. Însuºi Rozariul, înþeles în sensul sãu profund, biblic ºi cristocentric, pe care l-am recomandat în scrisoarea apostolicã Rosarium Virginis Mariae, va putea fi o cale deosebit de potrivitã pentru contemplaþia euharisticã, realizatã în compania ºi la ºcoala Mariei.

Sã se trãiascã, în acest an, cu fervoare deosebitã, solemnitatea Corpus Domini cu tradiþionala procesiune.

Credinþa în Dumnezeu, care, întrupându-se, a devenit însoþitorul nostru de cãlãtorie, sã fie proclamatã pretutindeni ºi îndeosebi pe drumurile noastre ºi în casele noastre, ca expresie a iubirii noastre recunoscãtoare ºi izvor de binecuvântare inepuizabilã“.

Mã rog lui Dumnezeu ca Liturghia, adoraþia, credinþa în prezenþa realã a lui Isus în Sfânta Euharistie, Sãrbãtoarea Trupul Domnului, practici la care se referã Sfântul Pãrinte în citatul de mai sus, sã aibã roade în familiile noastre catolice, în parohiile noastre ºi în comunitãþile cãlugãreºti.

Atât Euharistia cât ºi Familia ne duc cu gândul la tema unitãþii. Cât de uniþi suntem acum la începutul Anului Pastoral ºi cât de uniþi vom fi la sfârºitul acestui an? Dumnezeu sã ne aibã în pazã, sã ne ajute sã nu risipim acest timp de har, ci dimpotrivã, sã ne bucurãm de toatã lumina care vine de la Duhul sãu Sfânt: Duhul pietãþii, al unitãþii, al fricii de Dumnezeu, Duhul înþelepciunii.

Le mulþumesc tuturor celor care vor binevoi sã fie cu noi în acest An Pastoral, cãutând împreunã sã-i arãtãm Tatãlui Ceresc cã preþuim Liturghia, adoraþia, prezenþa lui Isus în Sfânta Tainã ºi toate valorile legate de familie ºi cã voim sã fim ºi sã rãmânem o parte plinã de viaþã din Una, Sfântã, Catolicã ºi Apostolicã Bisericã. nr. 11/2004

1

Conferinþa Episcopilor Catolici din România: Comunicat de presã Comunicat cãtre toþi credincioºii din România

În zilele de 18-20 octombrie 2004, la sediul Secretariatului general din Bucureºti (Str. Popa Tatu nr. 68, sector 1, 010804-Bucureºti; tel. +40/21/ 3111289; fax: +40/21/3111591; e-mail: b_cazimir@pcnet. ro) s-a desfãºurat sesiunea obiºnuitã de toamnã a Conferinþei Episcopilor din România cu participarea episcopilor grecocatolici, romano-catolici ºi, ca invitat, a ES Jean-Claude Périsset, Nunþiu Apostolic în România.

Lucrãrile conferinþei au debutat cu o meditaþie þinutã episcopilor prezenþi de cãtre ES Florentin Crihãlmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla.

Ordinea de zi a cuprins puncte referitoare la: cãsãtoriile mixte, împlinirea a 40 de ani de la promulgarea decretului conciliar Unitatis redintegratio , prezentarea documentelor Ergo migrantes caritas Christi (cu privire la emigranþi) ºi Mane nobiscum, Domine (cu privire la Anul Euharistiei), chestiuni ecumenice, participarea la Sinodul Episcopilor, situaþia casei de pensii, alte probleme de ordin intern. Totodatã plenul a adoptat un comunicat comun cu privire la alegerile din aceastã toamnã.

Luni seara episcopii prezenþi au concelebrat în Catedrala romanocatolicã Sfântul Iosif o Sfântã Liturghie prezidatã de cãtre ES Jean-Claude Périsset, Nunþiu Apostolic în România, în cadrul cãreia, împreunã cu credincioºii prezenþi, s-au rugat pentru Sfântul Pãrinte Papa Ioan Paul al II-lea la împlinirea a 26 de ani de la alegerea ºi investirea sa ca Pãstor suprem al Bisericii. Marþi, la ora prânzului, episcopii au participat la recepþia oferitã la sediul Nunþiaturii Apostolice în onoarea Sfântului Pãrinte, cãruia i s-a trimis o telegramã de felicitare.

S-a stabilit ca urmãtoarea sesiune obiºnuitã sã aibã loc la Lugoj, în perioada 17-19 mai 2005.

Pr Pr.. CAZIMIR BUDÃU BUDÃU,, secretar general

2

Înaintea alegerilor prezidenþiale ºi parlamentare, am gãsit de cuviinþã ca, în baza învãþãturii noastre creºtine ºi a documentelor bisericeºti ale Conciliului Vatican II, sã vã reamintim urmãtoarele: 1. Toþi credincioºii cu drept de vot au obligaþia moralã de a se prezenta în faþa urnelor, pentru a se achita de aceastã datorie cetãþeneascã. Nu ne este indiferent cine va avea exerciþiul puterii în urmãtorii patru ani, ºi de aceea nu putem neglija acest drept ºi aceastã datorie.

2. Credincioºii trebuie, în conºtiinþã, sã-i voteze pe aceia care cautã ºi apãrã binele comun, respectând drepturile noastre creºtineºti, cetãþeneºti ºi naþionale, nu numai în vorbe, ci ºi în fapte.

3. În acest sens, îi îndemnãm pe toþi credincioºii, pe toþi conducãtorii instituþiilor ºi organizaþiilor bisericeºti sã-i susþinã ºi sã-i însoþeascã pe credincioºi cu sfatul ºi rugãciunea lor ca, în spiritul catolicitãþii ºi inspiraþi de harul lui Dumnezeu, sã contribuim împreunã, prin votul nostru, la edificarea responsabilã a viitorului þãrii ºi a integrãrii sale în Uniunea Europeanã.

Cu binecuvântarea noastrã, Episcopii catolici din România LUCIAN MUREºAN MUREºAN,, preºedinte IOAN ROBU ROBU,, vicepreºedinte Sanctitati Suae IOANNI PAULO II VATICANO

Beatissime Pater Pater,,

Appropinquante die vicesimi sexti anniversarii sollemnis inaugurationis Vestrae Sanctitatis Pontificatus, Episcopi utriusque ritus Conferentiae Episcopalis Catholicae Ecclesiae e Romania, una cum clero, religiosis congregationibus virorum ac mulierum et cuncto populo fideli pro Vicario Christi in terris perbonam salutem, robur ac constantiam et bonum universae Salvatoris Ecclesiae, instantes, quotidianasque preces of ferunt. offerunt.

Dum a Patre Coelesti magna cum fide sinceraque spe, Maria Auxiliatrice christianorum intercedente, donum pacis ac concordiae pro nostro mundo vulnere odii et terroris lacerato, pro nostra Ecclesia locali, pro nostro populo et pro nostra Patria Benedictionem Apostolicam humiliter imploramus.

Bucarestini, die 18 Octobris 2004.

Praeses Conferentiae Episcoporum Romaniae Metropolita LUCIAN MUREºAN

Sanctitãþii Sale Ioan Paul al II-lea Vatican Sfinte Pãrinte, Apropiindu-se cel de-al 26-lea aniversar al inaugurãrii solemne a Pontificatului Sanctitãþii Voastre, Episcopii de ambele rituri ai Conferinþei Episcopale a Bisericii Catolice din România, împreunã cu clerul, Congregaþiile religioase de bãrbaþi ºi femei ºi cu întregul popor credincios, înalþã rugãciuni stãruitoare ºi zilnice, implorând pentru Vicarul lui Cristos pe pãmânt o sãnãtate, putere, statornicie ºi binele întregii Biserici a Mântuitorului.

Cu multã credinþã ºi cu sincerã speranþã cerem de la Pãrintele Ceresc, prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria – Ajutorul creºtinilor, darul pãcii ºi al bunei înþelegeri pentru lumea sfâºiatã de rana urii ºi a terorismului. Iar pentru Biserica noastrã localã, pentru poporul nostru ºi pentru Patria noastrã, vã rugãm cu umilinþã sã ne daþi Binecuvântarea Apostolicã.

Bucureºti, 18 octombrie 2004 Preºedintele Conferinþei Episcopilor din România, Mitropolit Lucian Mureºan

nr. 11/2004

MANE NOBISCUM DOMINE

celebrarea Sf. Liturghii, cât ºi în cultul euharistic din afara Liturghiei, având grijã ca ea sã fie mãrturisitã prin tonul vocii, prin gesturi, miºcãri ºi prin întregul comportament. Prezenþa realã a lui Isus în tabernacol trebuie sã constituie un pol de atracþie pentru un numãr cât mai mare de suflete îndrãgostite de El, capabile sã stea îndelung în compania Lui, sã-i asculte vocea ºi aproape sã-i simtã bãtãile inimii (cf. n. 18). Adoraþia euharisticã în afara Sf. Liturghii trebuie sã devinã, pe parcursul acestui an, un angajament special pentru fiecare comunitate parohialã ºi religioasã, iar solemnitatea Corpus Domini sã fie celebratã cu o fervoare deosebitã atât în interiorul bisericilor cât ºi în afara lor, prin intermediul procesiunilor publice. În capitolul al treilea Sf. Pãrinte contemplã Euharistia în calitatea ei de sursã ºi semn al comuniunii. Prin intermediul Euharistiei Isus rãmâne în noi. Comuniunea euharisticã promoveazã unitatea între cei care primesc împãrtãºania ºi conduce la împlinirea dorinþei lui Isus exprimatã în rugãciunea sacerdotalã: «ca toþi sã fie una, dupã cum tu, Tatã, eºti în mine ºi eu în tine, ca ºi ei sã fie una în noi, pentru ca lumea sã creadã cã tu m-ai trimis» (In 17,21). Împãrtãºania fiind un dar, el trebuie sã fie împãrtãºit, pus în comun. În cazul în care comunitatea eclezialã va ºti sã punã în comun atât bunurile spirituale, cât ºi cele materiale, atunci autenticitatea comuniunii euharistice va fi deplinã. În finalul acestui capitol Sf. Pãrinte insistã asupra importanþei deosebite care trebuie acordatã celebrãrii duminicale a Sf. Liturghii, ca moment special de trãire a evenimentului pascal. În capitolul final, Euharistia, principiu ºi proiect de misiune , Sf. Pãrinte subliniazã faptul cã întâlnirea cu Isus în Euharistie îl conduce pe fiecare creºtin sã dea mãrturie ºi sã evanghelizeze. Ce anume trebuie sã comunice el? Mai întâi trebuie sã comunice atitudinea de mulþumire ºi recunoºtinþã adusã lui Dumnezeu pentru darul vieþii, pentru cã El ne-a creat, ºi pentru darul rãscumpãrãrii, fãcut mereu prezent prin Euharistie; trebuie sã dea mãrturie despre prezenþa continuã a lui Dumnezeu în lume; sã fie promotor de comuniune, pace ºi solidaritate; în sfârºit, participarea sa la Euharistie trebuie sã-l conducã la un angajament real în edificarea unei societãþi mai drepte ºi mai fraterne, punându-ºi serviciile în special în slujba celor mai defavorizaþi. În ceea ce priveºte iniþiativele, care pot fi luate în celebrarea acestui An Euharistic, ele pot fi multe ºi variate, însã Sf. Pãrinte nu cere ºi nu se aºteaptã la nimic extraordinar. El doreºte ca toate iniþiativele sã fie marcate de o mai profundã trãire spiritualã, iar dacã în toate comunitãþile va fi reînvioratã celebrarea Sf. Liturghii duminicale ºi înrãdãcinatã adoraþia euharisticã în afara Liturghiei, atunci acest An de har – spune Sf. Pãrinte – va avea un rezultat semnificativ.

Propunându-ne modelul sfinþilor, care în Euharistie ºi-au aflat hrana pentru drumul lor de perfecþiune, ºi invocând-o pe Sf. Fecioarã Maria, care a întrupat în întreaga ei existenþã logica Euharistiei, Sf. Pãrinte încheie aceastã Scrisoare Apostolicã, pe care ne-o adreseazã tuturor spre lecturã ºi meditare pe parcursul acestui An. Pr Pr.. VENIAMIN AENêOAEI Rembrandt van Rijn, Cina de la Emaus, 1648, Louvre

RÃMÂI CU NOI, DOAMNE!, este invitaþia celor doi ucenici care se îndreptau spre Emaus, adresatã Cãlãtorului ce li s-a alãturat pe drum ºi care le-a încãlzit inimile cu explicarea Sfintelor Scripturi, legate de Cel care a pãtimit ºi a murit pe cruce.

Dupã frângerea pâinii, Necunoscutul a dispãrut din ochii lor, dar ei l-au recunoscut ºi au înþeles cã a rãmas cu ei sub vãlul «pâinii frânte».

Prin prezentarea acestei scrisori apostolice MANE NOBISCUM DOMINE ºi prin declararea unui an întreg, oct. 2004 – oct. 2005, ca An Euharistic, Sf. Pãrinte Papa propune întregii Biserici sã-l descopere ºi sã-l simtã aproape pe Acela care cãlãtoreºte alãturi de ea ºi care, prin Cuvântul sãu, o cãlãuzeºte la înþelegerea misterelor lui Dumnezeu. În aceastã scrisoare apostolicã Sf. Pãrinte nu-ºi propune sã reia învãþãtura despre Euharistie, pe care de altfel a prezentat-o pe larg în scrisoarea enciclicã Ecclesia de Eucharistia, ci mai degrabã ea este un îndrumar adresat Bisericii, care conþine sugestii despre modul cum sã celebreze acest an special pentru a obþine cât mai multe roade.

Scrisoarea este structuratã pe patru capitole. La începutul primului capitol, Dupã Vatican II ºi dupã Jubileu, Sf. Pãrinte face referinþã la iniþiativa sa de a pregãti Biserica pentru trecerea în mileniul trei, printr-o atenþie sporitã îndreptatã asupra misterului Sf. Treimi ºi asupra marilor mistere ale rãscumpãrãrii neamului omenesc, iniþiativã pe care Papa o vedea ca pe «un mare har». Cu un an în urmã, acelaºi Sf. Pãrinte ne-a propus sã descoperim chipul lui Cristos rugându-ne ºi contemplând împreunã cu Maria misterul vieþii Fiului sãu.

Apogeul celor cinci mistere noi, misterele de luminã ale Sf. Rozariu este ocupat de Euharistie. Prin celebrarea acestui Nou An ni se propune sã ajungem la o adevãratã spiritualitate euharisticã, dupã modelul Mariei care este cu adevãrat «femeia euharisticã».

Deºi în Euharistie gloria lui Cristos este ascunsã, Sf. Pãrinte ne vorbeºte în capitolul al II-lea despre Euharistie ca «mister de luminã». Cristos, lumina lumii (In 8,12), luminã evidenþiatã în Transfigurare ºi Înviere, este prezent în Euharistie ºi devine luminã pentru creºtin, atât prin «masa» Cuvântului lui Dumnezeu, cât ºi prin cea a Pâinii vieþii. Iar cât priveºte Cuvântul, Sf. Pãrinte precizeazã cã nu este suficient ca textele biblice sã fie proclamate într-o limbã cunoscutã, iar proclamarea sã fie fãcutã cu grijã deosebitã ºi cu o pregãtire prealabilã adecvatã, ci este necesarã o ascultare a Cuvântului cu devoþiune ºi într-o atmosferã de liniºte meditativã, condiþii absolut necesare pentru ca acest Cuvânt al lui Dumnezeu sã atingã viaþa ºi sã o lumineze (cf. n. 13).

Sf. Liturghie trebuie pusã în centrul vieþii creºtine a fiecãrei comunitãþi. De aceea ea trebuie sã fie celebratã bine, cu participarea activã a tuturor membrilor comunitãþii ºi cu atenþia cuvenitã sacralitãþii misterului euharistic. Pe parcursul Anului liturgic, pãstorii sunt îndemnaþi sã catehizeze ºi sã introducã cât mai bine pe membrii comunitãþii în înþelegerea semnelor care învãluie misterul rãscumpãrãrii. În mod deosebit, trebuie cultivatã conºtiinþa vie a prezenþei reale a lui Cristos, atât în

nr. 11/2004

3

ªcoala catolicã o provocare

Începutul acestui an ºcolar a readus în actualitate ceea ce pe vremuri era o adevãratã “firmã” în învãþãmântul craiovean:”ªcoala primarã Romano-Catolicã Sf.Anton”. ªtiind cã “elementul caracteristic al ºcolii catolice este crearea în comunitatea ºcolarã a unei atmosfere însufleþite de spiritul evanghelic, al libertãþii ºi iubirii”(11) ºi având în minte succesul pe care în anii 20 ai secolului trecut îl avusese o astfel de ºcoalã în Craiova, am dorit sa vãd pe viu ceea ce ar putea fi una din soluþiile la problemele învãþãmântului românesc.

La amiaza unei zile de septembrie am intrat pe uºa unei ºcoli pline de forfotã. Uimit cã la ora 12.30 copiii mai sunt la ºcoalã, prima întrebare adresatã Doamnei s-a legat de aceastã nelãmurire. ”Noi avem program prelungit. Dupã terminarea orelor copiii mai rãmân ºi pânã la ora 16 pregãtim împreunã lecþiile sau facem informaticã, italianã...”, mi-a rãspuns amabilã doamna învãþãtoare Cristuinea Alina. În acest moment, ºcoala are 16 elevi ºi am aflat cã ceea ce îi atrage pe pãrinþi aici este baza materialã foarte bunã. Într-adevãr, vizitând ºcoala, care respirã bunãstare prin toþi porii, îþi poþi da seama de talentul de organizator al pãrintelui decan de Craiova. În ceea ce priveºte educaþia creºtinã, copiii fac acea orã de religie sãptãmânalã recomandatã de Ministerul Învãþãmântului ºi care se þine în toate ºcolile primare din România. Dorind sã aflu diferenþa dintre ºcoala catolicã ºi celelalte ºcoli, am întrebat dacã elevii au parte în programul de dupã terminarea cursurilor program care nu este condiþionat de Minister - de un plus de educaþie creºtinã. Din pãcate rãspunsul a fost negativ ºi cum “ºcoala catolicã îºi pierde scopul fãrã o constantã referire la 2), am cãutat sã Evanghelie ºi fãrã o frecventã întâlnire cu Cristos”(2 aflu dacã elevii îºi încep ziua mãcar cu o rugãciune. Mi s-a rãspuns cã circumstanþele societãþii majoritar ortodoxe în care trãim nu ar permite aºa ceva. Sã nu uitãm totuºi cã în cadrul ºcolilor catolice trebuie evitat cu orice preþ ca religia sã fie un obiect de studiu ca oricare altul, cãci “sarcina ºcolii Catolice este de a forma oameni creºtini ºi, prin educaþie ºi mãrturia ei, sã arate ne-creºtinilor ceva 2 ). din misterul lui Cristos”(2 Ministerul Învãþãmântului impune un curriculum ce este satisfãcut în orele dimineþii, timpul rãmas trebuind sã fie organizat de cãtre Bisericã într-un stil profund creºtin. Frecventa invocare a circumstanþelor nefavorabile care împiedicã realizarea unui astfel de program nu este o motivaþie valabilã atâta timp cât “Sfântul Conciliu reafirmã dreptul Bisericii de a întemeia ºi conduce în mod liber ºcoli de toate felurile ºi gradele.”(11) Desigur, o atare poziþie este greu de pãstrat în condiþiile societãþii româneºti, dar o ºcoalã în care rugãciunea de dimineaþã nu este o constantã, o ºcoalã în care citirea Evangheliei este un eveniment doar sãptãmânal, mai are un drum consistent de strãbãtut pânã la a atinge modelul ºcolii catolice. O atitudine atentã ºi plinã de fermitate din partea preoþilor ºi a reprezentanþilor instituþiilor de învãþãmânt catolice, trebuie sã ia locul stilului precaut de a relaþiona cu autoritãþile, care dã naºtere la astfel de lacune. Sã ne strãduim sã aplicãm cuvintele Sfântului Conciliu care “îi îndeamnã cãlduros pe Pãstori ºi pe toþi creºtinii sã nu se dea înapoi de la nici un sacrificiu pentru a ajuta ºcolile catolice sã-ºi îndeplineascã tot mai desãvârºit menirea.”(11) VLAD MIXICH 1.Gravissimum educationis, Conciliul V atican IIII;; 2. Declaraþia Congregaþiei Vatican sacre pentru Educaþie, 1977

4

nr. 11/2004

Euharistia ºi familia – ecou în inimile tinerilor

Pe data de 9 octombrie a avut loc, cum probabil mulþi ºtiþi, deschiderea noului an pastoral pentru tineri, în cadrul unui festival la teatrul Ion Creangã. M-am bucurat cã numãrul parohiilor participante a fost anul acesta în creºtere. Tema festivalului a fost, cum era ºi de aºteptat, Euharistia ºi Familia.

Parohia din Drumul Taberei s-a prezentat cu un mic scenariu inspirat din viaþa Sfintei Monica. Un exemplu pe care ar trebui sã-l urmãm ºi noi.

O mamã – cu „normã întreagã”, aº spune eu - care prin inima ei plinã de iubire, prin ruga ei rãbdãtoare ºi neîncetatã zi de zi, ºi bineînþeles prin Euharistia prezentã mereu în viaþa ei, a reuºit sã-l aducã pe drumul cel bun pe fiul sãu Augustin, care era cufundat în mizeria lumeascã, prins în plãcerile trupului. Însã „nu a fost cu putinþã ca fiul atâtor lacrimi sã se piardã”. Augustin a privit la Dumnezeu, iar cuvintele cu care s-a întors la El aratã bucuria nemãrginitã ºi regretul anilor trãiþi în van: „Târziu Te-am iubit, frumuseþe veºnicã...târziu Te-am iubit!”

Toate acestea îmi aduc un argument în plus sã cred cã „cine leagãnã copilul stãpâneºte lumea”; mamele ºi bineînþeles taþii, familia aºadar, împreunã cu Euharistia pot face minuni pe pãmânt.

La realizarea scenetei au participat 23 de tineri. Au muncit timp de douã sãptãmâni, zilnic, dar rezultatul a fost cel meritat ºi aºteptat: aplauzele spectatorilor la scenã deschisã. Însã tinerii parohiei noastre nu s-au oprit aici. Miercuri 13 octombrie, dupã Liturghia de searã, au avut un moment de adoraþie în faþa Sfintei Euharistii, special pentru familiile din parohie. Au compus rugãciuni, au încropit mici poveºti, au intonat cântece de slavã ºi s-au rugat pentru sãnãtatea familiilor, pentru reîntregirea acelora care s-au îndepãrtat de cuvântul lui Dumnezeu ºi acum rãtãcesc, pentru ca venirea pe lume a copiilor sã fie trãitã de toate familiile alese de Dumnezeu.

CLAUDIA ANGHEL

Sunt o tânãrã mãmicã din parohia Bãneasa „Sfinþii Petru ºi Paul”... Era o zi de marþi când mã pregãteam sã vin la bisericã, dar ºtiam cã în marþea respectivã nu puteam pune un bãnuþ la Sf. Anton, pentru sãraci. Aveam doar 7000 de lei, sã-mi ajungã sã cumpãr o pâine.

Dupã ce m-am rugat în faþa statuii, am ezitat: sã-i pun, sã nu-i pun...? Pânã la urmã i-am pus în cutiuþã, apoi am mers în bancã, dar gândurile continuau: Doamne, astãzi ce voi mânca, ce îi voi da fetiþei mele, ce voi face? Mã încurajam singurã: Isus, Sf. Anton nu mã lasã...

Dupã câteva minute vine parohul ºi îmi întinde niºte bãnuþi pentru fetiþa mea, pentru ºcoalã.

Nu am cuvinte sã vã spun ce am simþit în acele momente!

Pentru mine a fost o micuþã minune. Dumnezeu lucreazã, mai ales atunci când, cum se spune, „speranþa moare ultima”.

Vio P.S. .S.: Nu mi-am dat numele din motive personale. Dar v-am trimis aceastã scrisoare pentru cã doream sã împãrtãºesc ºi celorlalþi cititori cele trãite de mine. Eu am locuit la un orfelinat ºi...

Cititoarea noastrã ne spune cã la un moment dat, viaþa i s-a schimbat. Aceastã nouã perspectivã are legãturã directã cu credinþa ºi cu pregãtirea spiritualã.

Dragã Vio, îþi rãspundem la întrebare: desigur, poþi sã ne scrii în continuare, pentru a împãrtãºi cititorilor noºtri alte întâmplãri deosebite ºi lucruri minunate din viaþa ta.

Surorile Oblate Asumpþioniste reînnoiesc anunþul referitor la deschiderea grãdiniþei AVE din incinta mãnãstirii „Sfânta Treime”, de pe strada Zeletin, nr.13, din Cartierul Bãneasa (lângã parohia romano-catolicã „Sfinþii Petru ºi Paul). Grãdiniþa funcþioneazã cu program scurt, din data de 20 septembrie, dar au mai rãmas locuri disponibile, pentru copiii de grupa mijlocie. Cei interesaþi pot obþine informaþii sau detalii la numerele de telefon 021/233 01 46 sau pe adresa de e-mail: oa_prov_romania@yahoo.fr.

60 de ani de la naºterea Î.P .S. IOAN ROBU Î.P.S. Sãrbãtorim pe data de 6 noiembrie a.c. 60 de ani de viaþã ai Î.P.S. Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureºti.

Stimat de toate confesiunile, episcopul nostru este o prezenþã culturalã de valoare, dupã 1989. Dar se cuvine sã amintim ºi faptul cã înainte de 1989, în anii de tristã amintire ai regimului comunist, preotul, profesorul, episcopul Ioan Robu nu a ezitat o clipã nici un sacrificiu pentru apãrarea demnitãþii umane de abuzurile totalitarismului.

Nãscut în satul cu nume simbolic, Traian, din judeþul Neamþ, într-o familie însufleþitã de o credinþã puternicã, a ales calea preoþiei. Dupã ce a absolvit Institutul Teologic RomanoCatolic din Iaºi ºi a fost hirotonit preot la 15 august 1968, a slujit ca vicar la Craiova ºi paroh excurens la Tulcea, Kogãlniceanu ºi Buzãu. A urmat studii de specializare timp de patru ani la Academia Alfonsiana din Roma, obþinând titlul de doctor în teologie, cu lucrarea, publicatã ulterior în volum, „Itinerariul credinþei în viaþa ºi opera lui Julien Green”. Între anii 1977-1983 a fost profesor ºi rector la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaºi.

La 1 decembrie 1983 a fost numit Administrator diecezan.

Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit, la 25 octombrie 1984, Episcop Administrator Apostolic de Bucureºti.

La 8 decembrie 1984, Monseniorul Ioan Robu a fost consacrat Episcop la Roma, în Capela Paulinã din Vatican, de cãtre Cardinalul Agostino Casaroli, Secretar de Stat al Sfântului Scaun. Începând din noiembrie 1990, Î.P.S. Ioan Robu a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop Mitropolit de Bucureºti. Î.P.S. Ioan Robu continuã tradiþia înaintaºilor Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureºti – veche de 120 de ani.

La aniversarea vârstei de 60 de ani, îi adresãm gânduri de recunoºtinþã ºi urãri de ani mulþi ºi rodnici de pãstorire, în continuare.

Conf. univ univ.. Dr Dr.. în istorie IOAN BABICI

Mulþumim credincioºilor care susþin financiar opera Centrului de Comunicaþii Sociale. Le respectãm dorinþa de a rãmâne anonimi, dar nu-i uitãm în rugãciunile noastre. Domnul sã-i rãsplãteascã cu binecuvântarea sa!

Centrul de Comunicaþii Sociale al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureºti Pr. Francisc Ungureanu, Pr. Liviu Bãlãºcuþi, Anca Mãrtinaº Giulimondi, Cristina ªoican, Eusebiu Pîrþac Redactor coordonator Actualitatea Creºtinã: Marina Fara Versiunea on-line (www.arcb.ro): Pr. Bernard Noghiu Serviciu fotografic: Adriana Rãcãºan, Pr. Francisc Doboº Consultant: Veronica Zybaczynski Tehnoredactare: Mircea Rãºchitor Grafica coperþi: Adriana Rãcãºan Corectori: Roberta Nãstase, Pr. Cazimir Budãu Redacþia ºi administraþia: str. G-ral Berthelot 19, 010164, Bucureºti, Sectorul 1, Tel./Fax: 021/201 54 11 E-mail:actualitateacrestina@arcb.ro Tipar: Tipografia Everest 2001 S.R.L. Bucureºti, Tel./fax: 021/255 11 18 Dir. Tehnic: Dan Abraham Abonamente: 120 000 lei/6 luni, 240 000 lei/1 an la Librãria Sfântul Iosif: str. G-ral Berthelot 19, 010164 Bucureºti, Sectorul 1, pentru Petres Tereza ISSN 1221-7700

nr. 11/2004

5

NE SCRIU CITITORII

O micã minune

UNIVERSUL FFAMILIEI AMILIEI

2 Noiembrie: Ziua credincioºilor rãposaþi O luminã puternicã se aprinde în sufletul familiei

Tradiþia este vie, nu are nevoie de susþineri artificiale, se înalþã deasupra convenþiilor ºi conjuncturilor. Convenþii, conjuncturi de care binele ºi adevãrul antropologic care o genereazã nu au nevoie. La fiecare început de noiembrie, o astfel de tradiþie, lumina puternicã ce dãinuie în cimitirele noastre, în mulþimea candelelor aprinse la cãpãtâiul rãposaþilor, poartã mai departe, peste ani, peste secole, imaginea acelei comuniuni verticale cu strãmoºii, cu propriile rãdãcini. Este o torþã care aratã cã eul nostru fãrã vârstã învinge timpul schimbãtor, trecãtor, datoritã sentimentului solid de apartenenþã la propria familie.

Un sprijin nepreþuit în vremuri de cumpãnã

Aprinzând o candelã la cãpãtâiul strãmoºilor ºi rudelor trecute în cealaltã lume ne manifestãm încrederea ºi speranþa în instituþia umano-divinã care este familia: familia tradiþionalã, confirmatã de însãºi existenþa ei, aventurã unicã ºi care învinge timpul.

Fãrã sã ne dãm seama, ducem astfel mai departe un mesaj al celor dispãruþi dintre noi, dar prezenþi în memoria noastrã, în patrimoniul de bine pe care ni l-au lãsat, sau pe care l-au recuperat, în perspectiva Judecãrii greºelilor, în misterul milostivirii divine: un mesaj important ºi clarificator, ºi anume cã în confuzia ºi tulburarea vremurilor, valorile familiei tradiþionale sunt un far, un ajutor nepreþuit pe care ne putem bizui oricând ºi mai ales în opþiunile dificile ale vieþii.

Communio sanctorum

Nu întâmplãtor, ziua credincioºilor rãposaþi vine în calendar dupã cea a tuturor sfinþilor, din data de 1 noiembrie. Manifestare a eului nostru fãrã vârstã, aceastã candelã mereu aprinsã a familiei – cãreia teologii îi spun, cu termeni minunaþi ºi de extraordinarã profunzime, comuniunea sfinþilor – este – din nou fac apel la termeni teologici – o formã de apostolat în mijlocul lumii, o mãrturie a Învierii. Într-o societate atrasã de cultura catastrofei, a neantului, a morbiditãþii, tradiþia generaþiilor familiei unite prin luminã aratã cã în adâncul sufletului, omul de azi este capabil sã se descopere trãind deasupra vremurilor, printr-o minunatã „dotare” interioarã, care este înainte de toate dar al Duhului Sfânt: credinþa (mãrturisitã sau doar într-o clipire de speranþã în adâncul tãcut al sufletului) cã moartea trupeascã nu stinge viaþa, ci - privitã dincolo de aparenþe - o spiritualizeazã, mai strãlucitor, ca o flacãrã vie în întuneric.

M.F M.F..

6

nr. 11/2004

Familia Pãrintele Fabian Mãriuþ are misiunea de a se îngriji de pastorala familiilor ºi va colabora în mod strâns cu P.S. Cornel Damian, reponsabil direct al Î.P.S. Ioan Robu cu pastorala familiei în Arhidieceza de Bucureºti.

Anul pastoral 2004-2005 este dedicat, în Arhidieceza de Bucureºti, temei Familia ºi Euharistia.

Iatã de ce, Pãrintele Fabian va fi gazda permanentã a aceastei pagini a revistei noastre, în care ne întâlnim cu perspective de actualitate pastoralã. (Actualitatea creºtinã)

A.C. : Pãrinte Fabian, v-aþi specializat la Roma, în cadrul Institutului Ioan Paul al II-lea, înfiinþat de Sfântul Pãrinte la Universitatea din Lateran, ca un instrument pus la dispoziþia episcopilor pentru ca aceºtia sã-ºi poatã trimite reprezentanþii sã aprofundeze problematica familiei.

Pr. Fabian Mãriuþ: Încã de la începutul Pontificatului sãu, Sfântul Pãrinte a manifestat dorinþa de a acorda familiei locul cuvenit în viaþa Bisericii. Considerând pontificatul lui Ioan-Paul al II-lea profetic, cred cã unul dintre aspectele prioritare ale acestei profeþii este tocmai familia. Institutul care-i poartã numele nu este doar un centru de pastoralã. Deschiderea sa panoramicã permite ca în cadrul sãu sã fie aprofundate apectele spirituale, morale, dogmatice, dar ºi de naturã psihologicã, sociologicã, asupra cãsãtoriei ºi familiei.

A.C. : Familiile astãzi au nevoie de cât mai multe rãspunsuri la provocãrile pe care schimbãrile societãþii moderne le aduc cu sine. Însã înainte de toate este vorba de o redescoperire a valorilor pe care familia le pãstreazã prin însãºi natura ei.

Pr. Fabian Mãriuþ : Cred cã e important sã cultivãm valorile. Iar creºtinismul a arãtat dintotdeauna o grijã deosebitã faþã de persoana umanã, ca purtãtoare a valorilor dar ºi ca scop al lor. Prin învãþãtura Sfântului Pãrinte, ne dãm seama de necesitatea aºezãrii persoanei în contextul natural ºi spiritual care este familia. Conciliul Vatican II defineºte

familia (GS 48): comunitate intimã de viaþã ºi iubire. Ca urmare a împãrtãºirii reciproce a vieþii, a comuniunii dintre membrii familiei, aceºtia sunt uniþi, realizeazã o comunitate, deci o unitate comunã tuturor membrilor acesteia. Ar fi util sã aducem în atenþie distincþia dintre comunitate ºi comuniune, pe care Papa Ioan Paul al II-lea o face în Scrisoarea cãtre familii nr. 7: „Comuniunea» priveºte relaþia personalã între «eu» ºi «tu». «Comunitatea», dimpotrivã, depãºeºte aceastã schemã în direcþia unei «societãþi», a unui «noi». Familia, comunitate de persoane, este deci prima «societate» umanã.

Ea se naºte în clipa în care se realizeazã legãmîntul cãsãtoriei, care îi deschide pe soþi spre o împãrtãºire durabilã de iubire ºi de viaþã ºi se completeazã din plin ºi într-un mod specific prin venirea pe lume a copiilor: «comuniunea» soþilor face sã existe «comunitatea» familialã”. «Comunitatea» familialã este intim impregnatã de ceea ce constituie esenþa proprie a «comuniunii». Poate exista oare, pe plan uman, o altã «comuniune» comparabilã cu aceea care se stabileºte între o mamã ºi copilul ei, pe care l-a purtat mai întîi în sînul ei, apoi l-a adus pe lume?”. Întrebarea aceasta ar putea fi îmbogãþitã de altele care privesc relaþia tatã/fiu, ºi mai ales soþ/soþie. Ca urmare a acestei multiplicitãþi de relaþii familia este celula de bazã a societãþii. Ea este locul natural al iubirii, deoarece prin însãºi esenþa ei, ea le oferã tuturor membrilor deschiderea spre un altul. Din aceastã deschidere senaºte “noi” -ul comunional.

A.C. : Deci am putea sã spunem cã familia pe pãmânt este o imagine a Sfintei Treimi?

Pr. Fabian Mãriuþ : Desigur, familia este o imagine a acelui “Noi” treimic. Pentru cã Dumnezeu pe care Isus Cristos ni l-a fãcut cunoscut nu este un Dumnezeu izolat, o insulã. El, prin însãºi natura sa, este o comuniune de persoane. Aceeaºi Scrisoare cãtre Familii nr. 6, spune: „modelul originar al familiei trebuie cãutat în însuºi Dumnezeu, în misterul trinitar al vieþii lui. Dumnezeiescul «Noi» constituie modelul veºnic al omenescului «noi» ºi înainte de toate al acelui «noi» care e format din bãrbat ºi din femeie, creaþi dupã chipul lui Dumnezeu, dupã asemãnarea lui (...). Amîndoi, bãrbatul ºi femeia, îºi aduc la acest bine comun contribuþia proprie, datoritã cãreia se aflã, la însãºi rãdãcina convieþuirii umane, caracterul de comuniune ºi de complementaritate”. La baza comuniunii se aflã însã iubirea. ªi dupã cum adevãrata iubire este rodnicã, prin însãºi iubirea lor soþii sunt deschiºi spre un „al treilea”, fiul, comunitatea, societatea.

A.C. : Valorile familiei se transmit din generaþie în generaþie.

Cu alte cuvinte, generaþiile se succed, lumea se schimbã, dar valorile familiei rãmân aceleaºi.

Pr. Fabian Mãriuþ : Trebuie sã aducem în atenþie anumite valori strict legate de nucleul conjugal soþ/soþie: fidelitatea,

indisolubilitatea cãsãtoriei, care devin bazã a unor valori mai ample, cum ar fi grija faþã de copii, educaþia lor. Din acest punct de vedere darul cel mai mare pe care o mamã ºi un tatã îl dãruiesc fiilor lor, care într-un anume fel depãºeºte ºi pe cel al vieþii, este unitatea vieþii lor de cuplu, este iubirea lor reciprocã. Aceastã fidelitate îºi aflã modelul în fidelitatea nemãrginitã a lui Isus, care ne iubeºte pânã la capãt, pânã la moartea pe cruce. Indisolubilitatea îºi gãseºte rãdãcina în fãgãduinþa lui Dumnezeu, care din partea Lui este irevocabilã.

A.C. : Una din misiunile familiei este aceea de prim ºi permanent educator. Se vorbeºte astãzi cu insistenþã despre educaþie, despre grija faþã de copii.

Pr. Fabian Mãriuþ: De fapt, pãrinþii nu sunt doar autorii vieþii înþelese în sens biologic sau psihologic. Ei sunt mai ales autorii vieþii înþelese în sensul sãu spiritual. Aceastã laturã spiritualã a vieþii include desigur ºi educaþia. Iatã de ce prima misiune a familiei este educaþia la o adevãratã iubire. În familie se creºte împreunã cu celãlalt – ºi doar împreunã se creºte bine.

Dumnezeu l-a creat pe om din iubire, dar l-a chemat ºi la iubire. În munca de educare, conform principiului subsidiaritãþii, intervine ºi ºcoala, dar ºi alte agenþii educative, societatea în general, care sã sprijine familia în munca de educare. Însã o societate sau o agenþie educativã care nu conþine spiritul familiei riscã sã producã efecte precare: masificare, depersonalizare sau individualism, egoism. Aceluiaºi risc s-ar supune ºi Biserica dacã ar fi lipsitã de spiritul familial.

A.C. : Cât de mult trebuie sã fie preocupaþi pãrinþii de educaþia religioasã a copiilor?

Pr. Fabian Mãriuþ: Credinþa se primeºte odatã cu laptele matern, am putea spune. Lipsa educaþiei religioase din sânul familiei ar fi o privaþiune a unui bine inestimabil: privarea copiilor de un dar pe care Dumnezeu oricum îl face mamei ºi tatãlui.

Ca Bisericã, avem misiunea de a sensibiliza pãrinþii creºtini asupra importanþei covârºitoare a educaþiei la credinþã, în propriile case, nu numai în sãlile de catehezã.

Copiii învaþã sã se roage cel mai bine de pe buzele mamei.

Privind-o în ochi. Cred cã aceastã imagine, cu un anume conþinut afectiv, reuºeºte sã ne sugereze ce înseamnã de fapt, a învãþa credinþa. ªi cât de mult poate impresiona pe un copil un tatã care stã în genunchi ºi se roagã! Poate credinþa nu înseamnã neapãrat o sumã de cuvinte, ci ºi priviri, mângâiere etc. Educaþia e o prelungire a iubirii.

Pagini realizate de Pr ABIAN MÃRIUÞ Pr.. FFABIAN Responsabil diecezan cu pastoraþia familiilor nr. 11/2004

7

ANUL P ASTORAL LUNÃ DE LUNÃ PASTORAL

în centrul pastoralei

SUFLET TÂNÃR

Voteazã! Pãrerea ta conteazã!

„Suntem tineri, ce ne pasã?/ Viaþa e aºa frumoasã…”

Cam aºa erau versurile unei melodii foarte îndrãgite de tineri acum ceva vreme. Oare tinereþea implicã nepãsarea, indiferenþa în faþa responsabilitãþilor? Eu aº zice cã nu... pentru cã îþi vine sã crezi sau nu, am impresia cã în ritmul acesta o sã îmbãtrânim înainte de vreme. Paradoxal, nu?

Putem spune cã ideal ar fi sã fie o mãsurã în toate; calea de mijloc este regula de aur. Poate te gândeºti cã la pagina „Suflet tânãr” s-a strecurat o greºealã… cã „un suflet mai puþin tânãr” s-a „deghizat” pentru a-þi þine þie predici despre ceea ce ar fi mai bine sã faci…

Ei bine, îmi pare rãu sã te dezamãgesc, dar îþi vorbeºte chiar „unul dintre ai tãi” (dacã îmi permiþi o astfel de exprimare). Motivul? Starea în care am ajuns noi… cei despre care se spune cã suntem viitorul þãrii… ªtii bine cã o datã la patru ani se presupune cã ar trebui sã mergem la vot.

Fascinant, nu? Nu cred cã existã cineva care sã spunã cã în copilãrie nu a visat sã meargã ºi el la vot, sã vadã cum e sã punã „o ºtampilã pe o hârtie”. Dar iatã cã înainte de vreme, nici nu mai vrem sã auzim de acest lucru. De ce sã votãm?

Am putea zice cã lucrurile merg oricum din ce în ce mai prost

ºi nu mai este nici o cale de resuscitare. Aºa cã un vot în plus sau în minus nu prea schimbã lucrurile. Dã-mi voie sã te contrazic… pãrerea ta conteazã! Dacã vrei, putem spune cã votul tãu este un pariu pe care-l faci cu tine însuþi. Este responsabilitatea pe care þi-o asumi.

Sã ne imaginãm cã România este un pacient care se aflã la terapie intensivã. Are nevoie de ajutorul meu, de ajutorul tãu. O sã-ºi revinã datoritã unor „doctori” capabili, devotaþi ºi încrezãtori în propriile forþe.

Stând de vorbã ºi cu alþi tineri am fost plãcut surprinsã sã constat cã unii merg la vot cu speranþa cã o sã fie mai bine (Anton Stoian); alþii au încredere în forþele tinerei generaþii dornicã de muncã ºi evoluþie (Adrian Farcaº).

Andrei Gabrea considerã cã cetãþeanul ar trebui sã-ºi îndeplineascã atribuþiile care sunt prevãzute în Constituþie. „Având în vedere cã nu se face o oarecare educaþie în acest sens”- spune el- „mulþi tineri neglijeazã acest lucru iar rezultatul îl trãim…”

Aº spune cã votul tãu este o bucãþicã dintr-un puzzle care este de fapt viitorul þãrii. Piesa finalã depinde ºi de tine!

Pãrerea ta conteazã!

Festivalul de deschidere a anului pastoral 2004-2005

„Euharistia ºi familia” este tema acestui an pastoral, pe care l-am sãrbãtorit sâmbãtã, 9 octombrie 2004, la Teatrul Ion Creangã. Prin scenete, cântece ºi dansuri, grupurile parohiale prezente pe scenã au demonstrat cã sunt energice, pline de viaþã ºi dornice de a-ºi începe activitatea în acest nou an pastoral. Toate spre mai marea slavã a lui Dumnezeu!

Curs de formare pentru animatori Primul curs de formare pentru animatori din anul pastoral 2004-2005 s-a desfãºurat la Mãnãstirea Sfânta Agnes, în perioada 29-31 octombrie. De data aceasta tema aleasã a fost „Prietenia”. Tinerii participanþi (creativi ºi dinamici ca de obicei) au ajuns la concluzia cã este esenþial ca între membrii grupului parohial sã existe o relaþie de prietenie, de sprijin reciproc.

Nu mai puþin importantã este relaþia cu prietenul nostru comun, Isus. El este exemplul demn de urmat, cel care iubeºte ºi se dãruieºte necondiþionat. A fi animator nu înseamnã a fi slujit de alþii, ci a sluji: „Cine este oare mai însemnat: cel care stã la masã sau cel care serveºte? Oare nu cel care stã la masã? Însã Eu sunt în mijlocul vostru ca unul care serveºte” (Luca 22, 27).

8

nr. 11/2004

le e r i Gre sau a c i n fur

PAGINA MICULUI PRINÞ

Of, of, of… Uite cã a venit iar toamna fumurie, cu ploaia ºi frigul ce alungã pãsãrile cãlãtoare ºi amuþeºte cântecul greierilor. ªi uite aºa, uitându-mã pe fereastrã, mã pomenesc cã-mi rãsunã în minte versurile: „Cri-cri-cri/ Toamnã gri/ Nu credeam c-o sã mai vii…” din Balada unui greier mic de George Topârceanu, inspiratã probabil din fabula Greierele ºi furnica de Jean de La Fontaine.

Chiar aºa, ce-ar fi sã-þi povestesc despre greier ºi furnicã? Sã nu te aºtepþi, însã, cã voi fi de partea furnicii care condamnã greierele la moarte, prin înfometare ºi frig, doar ca sã-i dea o lecþie de viaþã. Ce-i drept, morala fabulei este justã ºi ar fi bine ca tu sã o urmezi, copile dragã, gândindu-te azi la ziua de mâine, aºa încât iarna vieþii, cu vitregiile ei, sã nu te gãseascã nepregãtit. Dar, în faþa cuiva care-þi cere „o grãunþã cât de micã”, sã nu ai inima împietritã a furnicii. O grãunþã în minus nu te va duce la sãrãcie, dar îþi va da atâta bucurie cât un hambar întreg.

Cât despre furnicã, La Fontaine a fãcut din ea o eroinã a clasei muncitoare, iar din greier un pierde-varã, care ar fi trãit bucuros pe seama harnicei furnici, dacã aceasta din urmã nu l-ar fi pus la punct aºa cum merita. În realitate, copile dragã, lucrurile nu stau întocmai aºa.

Ne-o spune cu precizie Jean Henri Fabre, un renumit cercetãtor francez care ºi-a dedicat întreaga viaþã studierii comportamentului insectelor. În studiul intitulat Amintiri Entomologice (Souvenirs Entomologiques, Paris 1879), Fabre reabiliteazã greierele, susþinând cã a fost denigrat, pe nedrept, de tradiþia popularã din care s-a inspirat mai apoi La Fontaine ºi alþi scriitori.

Fabre povesteºte cã insecta numitã greier trãieºte, timp de patru ani, sub formã de larvã ascunsã în pãmânt, dupã care iese, în sfârºit, la lumina soarelui, unde va trãi nu mai mult de o lunã. În acest scurt timp, greierele cântã, fãrã încetare, bucuria de a trãi. Cât despre cerºit grãunþe de la furnicã, nici pomenealã, ºtiut fiind cã greierele nu se hrãneºte cu aºa ceva. Iar dacã este sã spunem adevãrul pânã la capãt, sã ºtii cã este coana furnicã cea care profitã de generozitatea greierului. De exemplu, în zilele toride de varã, când furnicile ºi alte insecte mici umblã înnebunite de sete, greierele le lasã sã bea din „izvorul” de sevã al

vreunei plante, la care el ajunge sãpându-i în tulpinã. Micile profitoare nu se mulþumesc doar sã bea din „jgheabul” sãpat de greier, ci se nãpustesc asupra lui din toate pãrþile, constrângându-l sã pãrãseascã zona. Ba mai mult, potrivit lui Fabre, atunci când insecta cântãreaþã, uscatã de soare, agonizeazã în pulberea toridã, o armatã de furnici se grãbesc sã o devoreze, când aceasta încã mai miºcã din aripi. Trist, nu?

De ce þi-am istorisit toate acestea? Nu pentru a ocãrî furnica, cu ale ei bune ºi rele. Povestea mea are un alt tâlc, copile dragã: nu te grãbi sã judeci greierele ori vreo altã fiinþã dupã aparenþe ºi nici dupã gura târgului. Tu cautã sã înþelegi lumea ºi lasã pe seama Creatorului judecarea ei.

ANCA MÃRTINAª GIULIMONDI

nr. 11/2004

9

Parohia Cristos Rege – Ploieºti

Scurt istoric

Parohia romano-catolicã din Ploieºti a fost înfiinþatã în anul 1843 de cãtre Monseniorul Iosif Malojoni, episcop de Nicopole (Bulgaria) ºi administrator apostolic de Valahia, primul paroh al acestei comunitãþi fiind pãrintele franciscan Ludwig Bodor. În anul 1857 s-a pus piatra de temelie a bisericii dar, din lipsã de fonduri, biserica a fost terminatã abia în anul 1864. În data de 2 octombrie a aceluiaºi an, biserica – dedicatã Neprihãnitei Zãmisliri – este sfinþitã de cãtre episcopul Anton Iosif Pluym.

Datoritã creºterii numãrului de credincioºi romanocatolici, biserica veche este dãrâmatã ºi la 2 mai 1938, se pune piatra de temelie a celui de-al doilea lãcaº de cult din Ploieºti. Biserica, cu hramul Cristos Rege, a fost sfinþitã în ziua de 26 aprilie 1939, de cãtre Arhiepiscopul Alexandru Cisar. În perioada 1940-1944, în urma cutremurului ºi a bombardamentelor, lãcaºul a suferit daune foarte mari, care – în ciuda rãzboiului – au fost remediate în mãsura posibilitãþilor de atunci.

Cutremurul din 1977 afecteazã iarãºi biserica, astfel încât turla a trebuit sã fie dãrâmatã ºi construitã din nou, iar restul bisericii a fost consolidat ºi renovat în interior ºi exterior. Lucrãrile de restaurare au fost duse la bun sfârºit în anul 1993. În parohie sunt aproximativ 600 de familii, iar actualul paroh este pãrintele Ion M. Solomon.

Pe teritoriul parohiei activeazã ºi congregaþia Micile slujitoare ale Inimii lui Isus , care se ocupã de îngrijirea bolnavilor ºi a bãtrânilor sãraci.

10

nr. 11/2004

Totul fãcut ca pentru Dumnezeu

Anul trecut, parohia romanocatolicã Cristos Rege din Ploieºti, una dintre cele mai vechi din Arhidieceza de Bucureºti, a celebrat 160 de ani de la înfiinþare. Cu aceastã ocazie, enoriaºii au avut prilejul de a redescoperi istoria parohiei lor, de a-ºi aminti de înainte-mergãtorii lor, preoþi ºi credincioºi. Una dintre mãrturiile scrise cu aceastã ocazie aparþine domnului Ioan Macri care-ºi aminteºte: „Biserica era vestitã pentru frumuseþea cântãrilor de la slujbe. Orga era þinutã cu mãiestrie, iar coriºtii erau pregãtiþi prin repetiþii severe înainte de a prezenta noi cântãri: totul era fãcut ca pentru Dumnezeu”. ªi, se pare cã acest cor, numit Sancta Caecilia, continuã sã fie la înãlþime ºi astãzi. De aceastã pãrere este doamna Maria Stanciu, bãcãuancã de origine, care ne mãrturiseºte: „Fiicã de dascãl fiind, m-a impresionat cel mai mult corul. Din anul 1979, de când am venit în Ploieºti, am participat la cor, împreunã cu sora mea Magdalena”. Nu doar participarea la cor i-a dat bucurie interlocutoarei noastre. Dupã multã rugãciune, ea a primit harul cerut: participarea, împreunã cu întreaga familie (soþ ºi copii) la Sfintele Liturghii, convinsã fiind cã „drumul cel bun este spre Dumnezeu”.

Pe aceeaºi cale bunã se strãduieºte sã meargã, zi dupã zi, ºi domnul Attila Ambrus, ardelean de baºtinã, care ne spune: „Dacã nu vin dimineaþa la bisericã simt un gol în suflet, încât nu mã simt bine toatã ziua”.

Mã simt mai bine la bisericã decât acasã

O altã ardeleancã de obârºie, doamna Maria Dugãrescu, spune: „Aici este casa mea. Nu aº putea sã fac o altã caracterizare acestei comunitãþii: biserica înseamnã pentru mine acasã. Mã simt mai bine la bisericã decât acasã ºi mã strãduiesc sã vin pe jos, imaginându-mi cã fac un pelerinaj. Pe drum spun rozariul pentru cã distanþa de la mine de acasã pânã la bisericã este exact timpul necesar pentru un rozariu”.

Clarissa Dodun, ploieºteancã, spune: „aici am primit Prima Sfântã Împãrtãºanie, Sfântul Mir ºi vin în continuare aici. Biserica este pentru mine un refugiu, un loc unde îmi rezolv multe probleme sufleteºti, unde primesc mare sprijin ºi ajutor în viaþã”.

Ileana Pitic, tot ploieºteancã, s-a convertit în anul 1956 împreunã cu mama ºi fratele ei ºi „de atunci, spune ea, vin la bisericã ºi Domnul îmi ajutã pe mãsurã ºi mã rãsplãteºte”. Dintre interlocutoarele mele, decana de vârstã este doamna Edith Cristovescu care þine sã-i aminteascã pe doi dintre iluºtrii pãstori ai acestei comunitãþi, spunând: „Cum aº putea sã-l uit pe pãrintele Dwucet, care m-a botezat, ºi pe pãrintele Sebastian care a celebrat Sfânta Liturghie la cãsãtoria mea”. Doamna Edith Cristovescu ne mai spune ºi despre cât este ea de legatã de Bunul Dumnezeu, afirmând: „Vai, dacã n-ar fi Dumnezeu ºi dacã n-aº veni la bisericã n-aº putea trãi. Dumnezeu este unica mea mângâiere”.

Maria Dobrescu ºi Cornelia Vasilescu sunt douã surori care, dupã cum spun ele, aparþin uneia dintre cele mai vechi familii catolice ale acestei parohii. Doamna Maria Dobrescu spune: „Bunicul, ºi apoi tata, au trãit pe lângã parohie, au pus întotdeauna pe primul loc biserica, parohia ºi apoi familia.

Au trãit cu frica ºi iubirea de Dumnezeu ºi aºa ne-au învãþat ºi pe noi. Mereu ne-au îndemnat

Domnului, iar comunitãþile în care se vor afla aceste cruci vor fi ocrotite de calamitãþi ºi de alte vicisitudini. Noi simþim cã, de când s-a ridicat aceastã cruce, suntem ocrotiþi din plin”.

Semne bune Ploieºtiul are

Despre cum este ocrotit Ploieºtiul ne vorbeºte Cornelia Vasilescu, care-ºi aminteºte: „Iniþial Ploieºtiul a fost un mare centru petrolier, au fost foarte mulþi strãini, ca familia Starke, care a sponsorizat ridicarea bisericii; au fost ºi mulþi italieni, nemþi, francezi, care ulterior au plecat.

Au venit apoi mulþi muncitori din þarã: din Ardeal ºi din Moldova.

Ploieºtiul a fost ºi este un loc industrial puternic. Chiar dacã, dupã revoluþie, unii au încercat sã-l distrugã, Ploieºtiul începe acum sã-ºi revinã, datoritã investitorilor strãini”. În afarã de petrol ºi investitori strãini, Ploieºtiul mai are o resursã pe care poate conta: tinerii. Se sperã mult în ei, de aceea tinerilor din parohie li se acordã o atenþie ºi o pregãtire spiritualã deosebitã.

De vorbã cu pãrintele paroh, Ion M. Solomon

A sosit în aceastã comunitate în luna februarie a anului 1997. Sfinþia sa îºi aminteºte cã la început „a fost mai greu”, dar a reuºit sã se apropie de oameni, mai ales cã pe unii îi cunoºtea dinainte. Iatã cum descrie pãrintele Ion M. Solomon parohia din Ploieºti: „Este o comunitate unitã,

trãieºte cu fidelitate credinþa, chiar dacã mai sunt ºi unii care vin la bisericã numai la Paºti ºi Crãciun. Marea majoritate participã la Sfintele Sacramente.

Sunt familii care o duc puþin mai bine, dar mulþi au probleme. Nu mã refer doar la cele materiale dar ºi la problemele spirituale; nu probleme extraordinare, dar din cele obiºnuite: de exemplu, acolo unde sunt cãsãtorii mixte este o suferinþã sau ceva care nu-i uneºte în totalitate: partea catolicã vine la bisericã, cealaltã rãmâne acasã ºi aproape întotdeauna am vãzut cã în sufletul lor este o nemulþumire”.

Despre munca socialã în parohie, pãrintele spune: „Ca oricare alt preot ºi eu mã strãduiesc sã vin în ajutorul celor aflaþi în dificultate”. În aceastã muncã este ajutat de domnul Georg Wagner din Germania care, din 1997, a venit, în fiecare an, pentru a-i ajuta pe cei sãraci. El strânge bani ºi ajutoare în Germania cu care îi ajutã apoi pe cei care, de exemplu, nu au cu ce sã-ºi plãteascã întreþinerea. De Crãciun ºi Paºti se ocupã de cadouri pentru copii ºi bãtrâni. Tot din anul 1997 pãrintele colaboreazã ºi cu preotul italian Don Pierluigi Codazzi, din Cremona. Rodul acestei colaborãri este casa tineretului Sfântul Anton de Padova , de lângã bisericã, binecuvântatã ºi inauguratã duminicã, 25 iulie, a.c., de cãtre Mons. Cornel Damian, Episcop Auxiliar de Bucureºti, de Mons. Dante Lafranconi, Episcop de Cremona, mai mulþi preoþi din Italia ºi Arhidiecezã, în prezenþa a numeroºi credincioºi: copii, tineri ºi adulþi. Aici se va desfãºura, de acum înainte, binecunoscuta tabãrã de varã a copiilor ºi tinerilor, ce s-a þinut pânã acum la diferite ºcoli din oraº. La aceastã tabãrã participã tineri din Italia ºi din România, (aproximativ 130 de persoane) nu doar catolici, dar ºi ortodocºi. Scopul acestor întâlniri este educativ, copiii ºi tinerii învãþând, printre altele, prin rugãciuni, cântece ºi jocuri, despre comportamentul în familie, în societate ºi despre respectarea mediului înconjurãtor. Începând din acest an, în casa tineretului Sfântul Anton de Padova, profesorii voluntari din parohie vor þine cursuri de pregãtire pentru elevi cu dificultãþi ºcolare, ai cãror pãrinþi nu-ºi pot permite sã plãteascã meditaþii.

De asemenea, aici se vor desfãºura ºi orele de catehezã, activitãþile educative ºi recreative cu copiii ºi tinerii, ca ºi întrunirile cu persoane de diferite vârste ºi pe diferite teme. În parohia ploieºteanã, un ajutor preþios vine ºi din partea mãicuþelor Micile slujitoare ale Inimii lui Isus care îºi îndreaptã atenþia în mod special cãtre bolnavii sãraci din parohie. Tot ele se ocupã ºi de copiii sãraci sau infectaþi cu virusul HIV, cãutând sã-i ajute prin adopþii la distanþã sau sub alte forme. Înainte de a merge la Ploieºti, mi s-a spus: „Meritã sã scrii despre aceastã parohie pentru cã s-au fãcut multe lucruri”.

Acum, cã am fost acolo ºi-am vãzut, aº spune nu numai cã s-au fãcut multe lucruri, dar s-au fãcut ºi se fac „ca pentru Dumnezeu”.

Pr Pr.. LIVIU BÃLêCUÞI nr. 11/2004

11

DIN VIAÞA P AROHIEI PAROHIEI

sã punem pe primul loc rugãciunea ºi credinþa în Dumnezeu ºi apoi restul. Am crescut în curtea bisericii, lângã uºa bisericii ºi am participat la tot ce s-a fãcut în aceastã parohie. În opinia doamnei Dobrescu, ultimul ºi cel mai important eveniment este „ridicarea Crucii de iubire”, ce a fost binecuvântatã pe 24 septembrie de mai mulþi preoþi romanocatolici, greco-catolici ºi ortodocºi, cu ocazia nopþii de veghe ecumenicã, ce s-a þinut în biserica Cristos Rege. Ce înseamnã aceastã cruce? Ne explicã aceeaºi interlocutoare: „Eu am citit despre aceastã cruce în revista Regina pacis ºi mi-am propus sã mã implic în ridicarea unei astfel de cruci. Nu ºtiam de unde sã încep ºi atunci m-am rugat mult la Maica Domnului ºi, dupã rugãciuni, au început sã mi se deschidã uºi, sã întâlnesc oameni care au dorit sã contribuie financiar la ridicarea acestei cruci. În revista Regina pacis se spune cã cei care vor ridica astfel de cruci vor primi haruri de la Bunul Isus ºi de la Maica

CÃRÞI PENTRU NEUIT ARE NEUITARE

Trei Tereze care au învins timpul Colecþia Portrete ale sfinþilor carmelitani cuprinde deja, în versiune românã, biografiile ºi anumite referiri la operele celor trei “Tereze”, prezentate într-un stil plãcut, accesibil ºi valoros de cãtre Pr. Antonio Maria Sicari o.c.d.

Seria începe cu Sfânta Tereza a Pruncului Isus, cea care, scrie autorul, “cu siguranþã a atins în inima umanitãþii ceva mai profund ºi mai intim, care poate sã explice modul în care ea a devenit universalã. Împreunã cu Sfântul Francisc, ea este unica Sfântã din Apus care a fost onoratã chiar ºi de Bisericile de la Rãsãrit ºi care trezeºte veneraþie chiar ºi în lumea necreºtinã.”

A doua broºurã : Sfânta Tereza din Avila, “prima femeie scriitoare a Bisericii”, reformatoarea Carmelului, autoarea acelui tezaur mistic din care s-au hrãnit ºi continuã sã se hrãneascã generaþii întregi de oameni pãtrunºi de sete spiritualã.

Urmeazã Sfânta Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), convertitã la creºtinism, filozof profund, sondând cu intenþii comparatiste filosofia tomistã ºi gândirea fenomenologicã. Este martira ucisã la Auschwitz. Ea “aparþine în acelaºi timp, în întregime, în mod paradoxal, poporului creºtin ºi poporului evreu” ºi scria, ca o concluzie a vieþii sale, “Am primit numele pe care l-am cerut. Sub Cruce am înþeles destinul care începea sã se anunþe în acea vreme pentru poporul lui Dumnezeu... Desigur, azi ºtiu mai bine ce vrea sã însemne a fi mireasã a Domnului în semnul Crucii. A înþelege în întregime nu va fi niciodatã posibil: este un mister. Misterul lui Edith Stein – comenteazã Pr. Antonio Maria Sicari – mai are ºi o altã faþã personalã care priveºte vocaþia ei profesionalã în lumea culturii.” Autorul ne-o apropie cu gingãºie ºi profunzime pe aceastã puternicã personalitate a tragicului secol încheiat.

12

nr. 11/2004

Colecþia de Portrete ale Sfinþilor carmelitani, care desigur, ne va aduce în curând noi apariþii, este o reuºitã editorialã. (M.F (M.F.).)

Elena Bergadano, Sfânta Faustina Kowalska – Mesagera Milostivirii Divine, Pauline , 2004 Teologia Milostivirii Divine îºi descoperã actualitatea în miezul evenimentelor dureroase ºi frãmântate, care se succed cu repeziciune. „Ce ne vor aduce anii care sunt înaintea noastrã? Cum va fi viitorul omului pe pãmânt? Nu ne este dat sã ºtim aceasta. Este cert, totuºi, cã pe lângã noile progrese, nu vor lipsi, din pãcate, experienþele dureroase.

Dar lumina Milostivirii Divine, pe care Domnul a voit sã o redea lumii prin carisma sorei Faustina Kowalska, va lumina drumul oamenilor din cel de-al treilea mileniu”, spunea Papa Ioan Paul al II-lea cu prilejul canionizãrii Faustinei Kowalska. „Fericiþi cei milostivi, cãci ei vor gãsi milostivire” (Mt 5,7).

Isus ne-a arãtat cãile multiple ale milostivirii, care nu doar iartã pãcatele, ci vine, de asemenea, în întâmpinarea tuturor nevoilor oamenilor. Isus s-a apropiat de mizeria umanã, materialã ºi spiritualã.

Mesajul sãu de milostivire continuã sã ajungã la noi prin gestul mâinilor sale întinse cãtre omul care suferã.

Astfel l-a vãzut ºi l-a vestit sora Faustina oamenilor de pe toate continentele, atunci când, ascunsã în mãnãstirea din Lagiewniki, în Cracovia, a fãcut din existenþa sa un cânt închinat milostivirii: Misericordias Domini in aeternum cantabo.

Canonizarea sorei Faustina are o elocvenþã particularã.

Prin aceastã canonizare înþeleg, astãzi, sã transmit acest mesaj noului mileniu. Îl transmit tuturor oamenilor, ca sã înveþe sã cunoascã din ce în ce mai bine adevãrata faþã a lui Dumnezeu ºi adevãratul chip al fraþilor noºtri. Iubirea faþã de Dumnezeu ºi faþã de fraþii noºtri sunt, într-adevãr, nedespãrþite, dupã cum ne aminteºte prima epistolã a sfântului Ioan: Din aceasta cunoaºtem cã-i iubim pe fiii lui Dumnezeu, dacã îl iubim pe Dumnezeu ºi îi pãzim poruncile.(5,2). Apostolul ne cheamã aici la adevãrul iubirii, a cãrei mãsurã ºi criteriu stau în pãzirea poruncilor.”

Volumul propus cititorilor români de editura Pauline este o accesibilã biografie a Sfintei Faustina Kowalska. De asemenea, conþine o novenã ºi rugãciuni în spiritualitatea Milostivirii Divine, care ne ajutã sã trãim mai intens Evanghelia Paºtelui, în vremurile noastre. (A.C.)

Consiliul Naþional al Audiovizualului (CNA) intervine de curând în spaþiul televiziunii cu douã binevenite spoturi publicitare, chemând la limitarea vizionãrii de cãtre copii a filmelor în care predominã violenþa ºi care revin frecvent în programele posturilor de televiziune.

Chiar dacã aceste spoturi apar în momentul în care urgenþa este þinerea în frâu a violenþei campaniilor electorale, intervenþia CNA spre protejarea copiilor este necesarã oricând.

Cele douã spoturi sunt o primã interpelare a publicului personalizat, în ipostazele sale umane de pãrinþi, de educatori, ºi invitã la mai multã atenþie în folosirea ofertei mediatice, mai concret, limitarea vizionãrii de cãtre copii a filmelor în care predominã violenþa ºi care revin, frecvent, în programele posturilor de televiziune.

“Pãstreazã inocenþa copilului tãu!”

“Realizãm aceastã campanie nu pentru cã un copil iese pe stradã ºi împuºcã în stânga ºi dreapta, cã aºa a vãzut la televizor, ci pentru cã aceste imagini violente vizionate tot mai des duc la o anumitã desensibilizare.

Pentru cã au crescut vãzând violenþã în fiecare zi, când devin adulþi aceºti copii nu mai simt nimic în anumite situaþii, nu le mai pasã de victimele unor incendii sau inundaþii”, a spus Ralu Filip, preºedintele CNA, într-o recentã conferinþã de presã, mediatizatã în principal de agenþia Rompres.

Ralu Filip este convins de faptul cã familia deþine principala responsabilitate în educarea copilului ºi de aceea trebuie sã discute cu copiii pentru a le arãta diferenþa dintre realitate ºi ficþiune, semnificaþiile reale ale anumitor imagini.

Copiii sunt primii care reproduc fidel ce vãd la televizor

“Þinta acestei campanii sunt copiii între 4 ºi 12 ani”, a mai spus Ralu Filip. “Prin studiile efectuate s-a constatat cã minorii între 4 ºi 7-8 ani reproduc fidel ceea ce vãd la televizor; copiii între 8 ºi 12 ani sunt ceva mai selectivi, dar tot cu o tendinþã spre copiere, iar de la 12 la 16 ani copilul este mult mai critic”. În ultimii doi ani – afirmã preºedintele CNA - programele audiovizuale “s-au curãþat mult, fiind pe un trend de evoluþie pozitivã, iar treptat vor ajunge la normalul atins de cele mai civilizate þãri membre ale Uniunii Europene”. (MARINA FARA FARA))

Moment aniversar - un an cu ProFamilia

În urmã cu un an, pe data de 22 octombrie, www.catholica.ro lansa un sit pentru familii.

Evenimentul a fost puternic susþinut de Conferinþa Episcopalã, arãtând în mesajul sãu cã «a primit cu entuziasm

iniþiativa prezentatã de un grup de familii romanocatolice ºi greco-catolice de realizare a unui website cu privire la familie ºi viaþã».

Prezentând situaþia actualã dificilã a familiei în România, Mesajul episcopilor amintea «influenþa distructivã a mass-media asupra familiei» ºi îºi exprima speranþa cã noul spaþiu mediatic de internet va rãspunde nevoii de a afla informaþii ºi realitãþi care într-adevãr edificã, ajutã familia. În decursul unui an, siteul s-a bucurat de o bogatã afluenþã de vizitatori, nu numai la capitolul «Tu întrebi», care beneficiazã de rãspunsurile specialiºtilor la o gamã foarte amplã de probleme sau nedumeriri, ci ºi în celelalte domenii ce pot fi vizitate: catehezã, liturgie, spiritualitate, vieþile sfinþilor, magisteriu.

Existã o bogatã bibliotecã electronicã, ce cuprinde de la Catehismul Bisericii Catolice ºi Manualul de Bioeticã, pânã la cãrþi de artã, lucrãri ce se adreseazã categoriilor de vârstã, pãrinþilor, copiilor, soþilor, dicþionare etc. De asemenea, un serviciu biblic, reflecþii sãptãmânale.

Apoi recenzii – cãrþi, filme, recomandãri, meditaþii, forum de discuþii pentru familii.

De asemenea, un interesant album foto, în care campionii sunt cei care indiferent de circumstanþe sunt frumoºi în mod garantat: copiii.

Situl este un instrument minunat pentru familie: pentru toþi membrii ei, pentru logodnici care gãsesc repere de pregãtire în vederea cãsãtoriei, pentru soþi, prin prezentarea metodelor de planificare familialã naturalã, pentru pãrinþi, prin materiale privind îndrumãrile legate de sexualitate pe care sã le dea copiilor, precum ºi alte diferite sfaturi pedagogice, pentru tineri, prin transformarea acestui modern mijloc de comunicaþie într-un prieten de la care pot învãþa, cu care pot dialoga.

Situl are ºi o revistã, Familia creºtinã, care se pregãteºte sã-ºi lanseze, curând, varianta tipãritã. (A.C.) nr. 11/2004

13

MEDIATIC ÎNDRUMAR MEDIA TIC

O mãsurã binevenitã de protejare a copiilor: limitarea accesului la violenþã pe micul ecran

Monseniorul Ghika ºi Euharistia Cei care am avut harul sã asistãm la o Liturghie celebratã de Monseniorul Ghika nu putem uita privirea lui complet fascinatã de ostie ºi de caliciu. Trãsãturile lui exprimau cea mai mare suferinþã, Liturghia lui era ca o agonie. Îmi aduc aminte de spusele lui, într-o zi: „nu pot celebra mai mult de o Liturghie pe zi, îmi lipseºte puterea pentru a o face...” Abia acum, dupã zecile de ani scurse, am realizat sensul acestor cuvinte.

Regãsesc printre scrierile lui în limba francezã ºi redau în româneºte: „Nu mai existã mizerie, iatã dedat totul slãbiciunii naturii, iatã cu ce se poate cuceri tot ce este posibil sã ai. ªi Dumnezeu se dã. Acesta este Corpul Sãu. El îl trece discipolilor sãi. El este în faþa voastrã. Acesta este Sângele Sãu. Îl trece discipolilor Sãi. El este în faþa voastrã.”

Jean Daujat, unul dintre cei mai buni biografi ai Monseniorului Ghika, reþine privitor la însemnãtatea Euharistiei în viaþa sa: „...Prezenþa realã a lui Cristos în Euharistie avea asupra Monseniorului o veritabilã fascinaþie. Nu-ºi lua privirea de la ostie sau de la tabernacol. Constanta uimire în faþa acestei prezenþe afirmatã de credinþa sa îl împingea sã vorbeascã despre ea cu insistenþã. ...O inimã sacrã bate în tãcere, pentru totdeauna, în umbra altarelor, o inimã de carne, simbol eficace ºi trãitor al Dragostei eterne a lui Dumnezeu pentru noi, izvor adevãrat ºi aproape

„Ceea ce a auzit discipolul tresãrind în trupul Învãþãtorului este, într-o palpitaþie neopritã, ca un ºir de morþi ºi de vieþi noi care vin una dupã alta.

Iatã cã urcã în El tulburarea Miracolului Îndurãrii în ceasul despãrþirii. Iatã cum vine darul cel mai complet fãcut vreodatã oamenilor de la Facerea lumii; ce le-a fost dãruit?

Dumnezeu însuºi, Dumnezeu dãruit de Dumnezeu-fãcut-om într-o hranã ºi într-o bãuturã potrivite cu slabele

14

de toate harurile: Inima Stãpânului nostru invizibil ºi prezent...

Isus este tot atât de prezent ca acum 2000 de ani în mijlocul discipolilor sãi. Sacramentul prezenþei sale reale este aici în faþa voastrã. ªi în acest sacrament Inima divinã bate pentru veºnicie”

Trãia o tainicã legãturã între sacramente: euharistie ºi cãsãtorie

Când scriu aceste rânduri, printre fotografiile din albume mã opresc asupra celei în care Monseniorul Ghika este preotul cãsãtoriei noastre: 5 august 1943. Dupã cum Euharistia îl copleºea ºi îl transporta cu totul, oficierea sfintei taine a cãsãtoriei o fãcea aducând ceva deosebit în propria sa viaþã. Astfel, persistã în amintirea mea uimirea ce m-a cuprins, observând cã acest preot, cu care ne întâlneam în mod obiºnuit, în familie (tatãl meu era subalternul fratelui sãu, Démètre Ghika, ministrul de externe), la întâlnirile tineretului catolic sau la catehezã, la celebrãrile liturgice... a îmbrãcat pentru celebrarea cãsãtoriei noastre o vestimentaþie deosebit de elegantã. De obicei, Monseniorul nu acorda importanþã îmbrãcãmintei sale. Surorile de la Saint Vincent de Paul îºi amintesc chiar de precaritatea vestitei sale mantii, atunci când, dupã ce regele a fost nevoit sã abdice, plecând împreunã cu suita sa, toate lucrurile din apartamentul lui Démètre Ghika, unde locuia ºi Monseniorul (Bd. Dacia), au fost aruncate în stradã de autoritãþi. Monseniorul îºi îngrãmãdise îmbrãcãmintea într-o valizã pe care a adus-o într-o camerã a sanatoriului St. Vincent de Paul, unde a fost gãzduit de surori. Maica superioarã a luat decizia de a-i procura un nou rând de vestimentaþie, celãlalt fiind extrem de uzat.

Dar oficiind cãsãtoria noastrã îmbrãcase haine cu care nu l-am vãzut nici la celebrãrile pontificale, nici la cele oficiale: cotã simplã de in alb, cu o splendidã dantelã, sutanã din mãtase groasã, de culoare violet deschis, luminos, pantofi de lac cu fundã...

Nu am ºtiut sã-l preþuiesc la adevãrata lui valoare. De abia când a fost arestat ºi încarcerat, gândindu-mã la cumplitele suferinþe fizice ale sale – bãtrân, slab, suferise douã operaþii – remarcam: „Iatã cum plãteºte acum pentru binele pe care l-a fãcut tuturor!”

OANA SECELEANU

noastre mijloace“. „Inima divinã simte cã celei mai descumpãnitoare dintre exigenþe, cea de a crede cã aceastã bucatã frântã de pâine, cã aceastã picãturã tremurãtoare sunt trupul ºi sângele Omului-Dumnezeu, în întregime prezente ºi-ntr-una ºi-n cealaltã, acestei exigenþe îi va rãspunde cea mai completã, cea mai absolutã încredere ºi cã acest schimb de miracole, miracolul atotputerniciei care iubeºte, miracolul credinþei care

nr. 11/2004

iubeºte, se vor sfârºi într-o unire la care nici îngerii din ceruri n-ar fi îndrãznit sã viseze, neuitatele fericiri ale pãmântului.

Voi toþi o ºtiþi. ªi Dumnezeu o ºtie“.

Fragmente din: Prinþul Vladimir Ghika, Gânduri pentru zilele ce vin; Convorbiri spirituale Ora sfântã În româneºte de Gheorghe Lascu ºi Viorica Lascu, Ed. Dacia, 1995

Singurul lucru necesar pentru triumful rãului este ca oamenii buni sã nu facã nimic.

(Edmund Burke, 1729-1797)

Familia drepturi ºi obligaþii Binele familiei este unul dintre punctele sensibile pe care îl ating politicienii atunci când vor sã atragã atenþia asupra programelor lor. Astfel, aduc în prim-plan preocuparea pentru viitorul ºi bunãstarea familiilor, încercând în felul acesta sã sensibilizeze opinia publicã. ªi ar fi de dorit ca aceastã preocupare sã fie realã ºi sã-ºi atingã finalitatea, deoarece „Familia are legãturi vitale ºi organice cu societatea,... din familie se nasc cetãþenii ºi în familie ei gãsesc prima ºcoalã a acelor virtuþi sociale care sunt sufletul vieþii ºi al dezvoltãrii societãþii înseºi”.* Autoritãþile civile, indiferent de orientarea politicã pe care o urmeazã, trebuie sã vegheze la respectarea drepturilor familiei. Oricãrei familii trebuie sã i se recunoascã ºi sã i se ofere oportunitatea de a se bucura de drepturile care duc la trãirea vieþii într-un mod decent: dreptul la o locuinþã, dreptul la un loc de muncã remunerat corespunzãtor întreþinerii familiei, dreptul la educaþie, dreptul la respectarea valorilor religioase ºi culturale...

Promisiunile politicienilor nu sunt respectate în totalitate; de multe ori oamenii sunt înºelaþi în aºteptãrile lor. De aceea este necesar ca familia sã nu fie spectator pasiv, ci sã ia atitudine în faþa realitãþilor sociale pe care le trãieºte, trebuie sã-ºi asume responsabilitatea de a transforma societatea; altfel, familiile vor fi primele victime ale acelor rele pe care se mulþumesc sã le priveascã cu indiferenþã”.

Politicienii susþin cã se preocupã de binele cetãþenilor ºi de bunul mers al societãþii. Dar pentru ca o societate sã se dezvolte ºi sã trãiascã la parametrii normali, se impune, în primul rând, ocrotirea familiei care este celula vitalã ºi primarã a societãþii. De aceea, cei care au în mânã frâiele puterii „trebuie sã facã tot posibilul pentru a asigura familiei toate acele ajutoare economice, sociale, politice, educative, culturale, de care are nevoie pentru a face faþã lumii în mod uman ºi cu toatã responsabilitatea”.

Pentru cã altfel, familia ºi drepturile ei nu ajung sã fie decât un simplu subiect electoral. ªi ar fi pãcat: atât pentru politicã ºi politicieni, cât mai ales pentru viitorul societãþii noastre.

CRISTINA ªOICAN *citatele din text sunt luate din Exortaþia apostolicã a Papei Ioan Paul al II-lea „Familiaris consortio”.

„Nu mã intereseazã politica. Nu mã duc la vot.“ Iatã o opinie, rod al frustrãrii ºi al dezamãgirii, care pe la noi se întâlneºte destul de des, din pãcate. O hotãrâre profund nedreaptã. De ce? Pentru cã luând-o, ne construim viitorul cu delegaþie. Adicã îi lãsãm pe alþii sã decidã în locul nostru.

I-aþi lãsa pe alþii sã aleagã pentru voi soþul sau soþia, locul de muncã sau casa în care locuiþi? Nu? Atunci fiþi consecvenþi: mergeþi la vot! „Nu mã intereseazã politica.“ O afirmaþie riscantã, care poate avea urmãri grave, ºi care nu face cinste nimãnui. În definitiv, ce este politica? Preocuparea pentru binele comun.

Nu te preocupã binele comun? Chiar nu te intereseazã cum trãiesc semenii tãi? Atunci se cheamã cã eºti egoist. Cum se împacã asta cu calitatea de creºtin? De dragul tãu ºi al aproapelui: du-te la vot!

E dreptul fiecãruia. Votul reprezintã dreptul fiecãruia de a-ºi face auzitã vocea. Când cetãþenii sunt mulþumiþi de prestaþia unui partid sau a unui politician, atunci îi oferã votul pentru încã un mandat. În caz contrar, ei au dreptul sã sancþioneze prin vot prestaþia necorespunzãtoare a actorilor de pe scena politicã. Dreptul la vot ºi caracterul universal, egal, direct ºi secret al acestuia sunt garantate de Constituþia României. Ce înseamnã asta? Cã toþi cetãþenii care au împlinit 18 ani au dreptul sã voteze, dacã legea nu prevede altfel; cã toate voturile au valoare egalã; cã fiecare voteazã în nume propriu, neputând sã meargã la vot în numele altcuiva (soþ / soþie, vecin); cã fiecare voteazã dupã cum îi dicteazã conºtiinþa ºi nu poate fi tras la rãspundere cã nu a votat cu un anumit partid sau cu un anumit candidat.

E datoria tuturor tuturor.. Îþi aminteºti de Decembrie 1989? Atunci s-a strigat Vom muri ºi vom fi liberi. Atunci s-a murit pentru libertate. De ce a fost nevoie de jertfa supremã? Pentru cã guvernul comunist al lui Nicolae Ceauºescu nu putea fi sancþionat prin vot. În Decembrie 1989 ne-am câºtigat libertatea, inclusiv libertatea de a vota. Cei care ignorã sau dispreþuiesc acest drept, sã-ºi aducã aminte cã s-a plãtit un preþ greu: preþul sângelui. Libertatea nu înseamnã doar drepturi, ci ºi datorii. Iar datoria de a merge la vot e dublã: civicã ºi moralã. Eu cred cu tãrie cã jertfa tinerilor din Decembrie 1989 nu a fost zadarnicã. Tu ce zici?

Dumnezeu i-a dãruit omului cel mai frumos dintre daruri: Libertatea. Atât de mult iubeºte Dumnezeu libertatea omului încât nu îl forþeazã pe om la nimic – nici mãcar la cel mai mare bine posibil: mântuirea. Omul nu se mântuieºte decât dacã doreºte acest lucru. El nu poate fi mântuit împotriva voinþei sale.

Dacã Dumnezeu însuºi respectã libertatea omului, poate oare un om – oricare ar fi acela – sã nege, sã refuze sau sã ignore libertatea aproapelui sãu? Nu! Aratã cã eºti un om liber ºi responsabil: du-te la vot. VOCEA TA CONTEAZÃ.

ANA-MARIA BOTNARU nr. 11/2004

15

SOCIAL

Drept ºi datorie

CONCILIU

Orientalium Ecclesiarum În cadrul celei de-a treia sesiuni, în perioada 15-20 octombrie 1964, printre alte documente, Conciliul a abordat ºi Schema referitoare la Bisericile Orientale. În cele ce urmeazã dorim sã prezentãm, pe scurt, ce anume oferea aceasta.

Remarcãm încã de pe acum cã textul propus a fost pãstrat aproape în totalitate în documentul final.

Titlul de Orientalium Ecclesiarum (= Despre Bisericile Orientale) avea în vedere Bisericile Orientale Catolice. Riturile ºi obiceiurile orientale, considerate ca un patrimoniu comun al catolicitãþii Bisericii, trebuiau pãstrate ºi respectate. Se insista pe necesitatea de a pune mai bine în valoare aceastã bogãþie specificã orientalilor. Spre exemplu, era necesar ca instituþia patriarhatului sã pãstreze drepturile pe care le avea în timpul când Orientul ºi Occidentul erau una. Preoþii – conform obiceiului oriental – pãstrau dreptul de a administra ºi sacramentul mirului.

Cât priveºte anumite dispoziþii canonice, ele aveau în vedere scopul unitãþii Bisericii. În anumite limite, se afirma, «comunicarea în cele sfinte» (o expresie canonicã ce se referã mai ales la primirea sacramentelor) cu fraþii ortodocºi necatolici poate avea loc: slujitorii sacri catolici puteau da sacramentele fraþilor ortodocºi daca aceºtia le cereau, iar credincioºii catolici le puteau cere de la slujitorii sacri ortodocºi în caz de necesitate sau de adevãrat folos spiritual1 .

Unul dintre punctele cele mai discutate la Conciliu a fost cel despre autoritatea ºi instituþia patriarhatului, o instituþie veche în Bisericã, prezentã deja în can. 5 al Conciliului de la Niceea (325). Pe timpul lui Iustinian (începutul sec. VI), un unic patriarhat latin ºi patru orientale structurau întreaga Bisericã.

Schema recunoºtea cã era forma tradiþionalã de conducere în Bisericile orientale. Nu era vorba în nici un caz de o simplã demnitate onorificã, ci o instituþie cu drept de jurisdicþie asupra întregului teritoriu patriarhal.

Schema prezenta deci foarte multe lucruri valide, de mare utilitate pentru cauza ecumenicã. Nu putem însã – din respect faþã de adevãrul istoric – sã nu amintim întrebãrile (nemulþumirile) care au fost formulate în sesiunea de discuþii a Schemei. Nu le oferim pe toate, ci pe cele mai importante: z Era într-adevãr potrivit un text special despre Bisericile Orientale în cadrul unui Conciliu ecumenic (universal)? Nu era oare mai corect ca toate documentele sã reflecte dimensiunea orientalã a Bisericii Catolice ? z Cele propuse cu privire la comunicarea în cele sfinte nu pãreau oare o formã ascunsã de prozelitism?2 z Stabilirea de norme pentru Biserici Orientale cu tradiþii ºi canoane diferite între ele, din partea unui Conciliu cu o largã majoritate occidentalã, era ceva realistic ºi posibil? La ora dialogului nu pãrea mai mult un monolog?3 .

Dar cea mai importantã întrebare era aceasta: de vreme ce Bisericile Orientale erau Biserica Catolicã din Orient, a trata despre ele într-un document separat nu risca de a da impresia cã ele nu se oglindesc în celelalte documente ale Conciliului, cã celelalte documente nu se referã la ele? «La place de l’absent»4 în documentele conciliare mai importante era o realitate greu de contestat.

Pãrinþii conciliari au fost de acord cã toate aceste întrebãri ºi observaþii erau întemeiate. Pentru cã documentul avea însã

16

nr. 11/2004

ºi multe pãrþi pozitive, a fost aprobat cu 1911 voturi pentru ºi 265 împotrivã.

Care este oare semnificaþia acestui document?

Privind la istoria redactãrii sale, credem cã rãspunsul dat de Yves Congar a fost printre cele mai clare: Biserica trebuia «sã se reobiºnuiascã sã respire cu ambii sãi plãmâni, inclusiv pe planul ecleziologiei»5 .

Pr Pr.. CORNELIU BEREA, Misionarii Verbiþi 1 Documentul final oferã aceastã formulare: «Fiind stabilite principiile amintite, orientalilor care se aflã în bunã credinþã despãrþiþi de Biserica catolicã, dacã cer din proprie iniþiativã ºi se aflã în dispoziþia cuvenitã, li se pot administra sacramentele Pocãinþei, Euharistiei ºi Ungerii bolnavilor; mai mult, ºi catolicilor le este îngãduit sã cearã aceste sacramente de la preoþii necatolici în a cãror Bisericã existã sacramente valide, ori de câte ori existã o necesitate sau un real folos spiritual, iar accesul la un preot catolic este, fizic sau moral, imposibil» (nr. 27). La nr. 28 se mai stabileºte : «De asemenea, fiind stabilite aceleaºi principii, este îngãduitã, din motive juste, participarea la ceremonii ºi lucruri sacre precum ºi folosirea în comun a locurilor sacre între catolici ºi fraþii orientali despãrþiþi».

2 Întrebarea trebuie cititã în contextul anului 1964!

3 Regãsim aceste întrebãri în R. Laurentin, L’enjeu du Concile.

Bilan de la troisième session, vol. IV, Paris 1965, 159.

4 Expresia aparþinea lui Maximos IV Saigh (1947-1967), patriarhul melchit catolic al Antiohiei, Alexandriei ºi Ierusalimului ºi al întregului Orient. El se referea la absenþa din textele conciliare importante a dimensiunii orientale a Bisericii Catolice . «Locul» are evident, sensul de realitate eclezialã ºi teologicã. Pe de o parte era un reproº îndreptãþit; pe de altã parte, era o invitaþie la o schimbare de atitudine, de gândire.

5 Y. M-J. Congar, Le Concile au jour le jour. Troisième session , colecþia «L’Église aux cent visages», nr. 15, Paris 1965, 71.

Pãrintele Tãicuþu’ celebrând Sfânta Liturghie în rit greco-catolic

„Când a crescut mai mare, Moise, datoritã credinþei a refuzat sã fie chemat fiul fiicei Faraonului, preferând sã sufere laolaltã cu poporul lui Dumnezeu, decât sã tragã un folos trecãtor din pãcat!”

(Evr 11,24-25).

Moise a fost unul din personajele cele mai îndrãgite ale istoriei Vechiului Testament. Nãscut din prigoanã ºi sortit morþii, el este salvat din întâmplare de fiica Faraonului din apele Nilului, cãci pãrinþii lui au refuzat sã-l omoare, cum prevedea porunca Faraonului. Poporul evreu întreg avea multe de îndurat, ”cãci între timp s-a ridicat un nou rege care nu ºtia nimic de Iosif!” (Ex 1,8). Cu ajutorul lui Moise, Dumnezeu a avut lucruri mari de dus la îndeplinire. De aceea El l-a ales, l-a protejat ºi i-a condus paºii pe cele mai neaºteptate cãi ale vieþii. Moise trebuia sã fie înainte de toate fondatorul poporului evreu la muntele Sinai, când Dumnezeu însuºi avea sã încheie un legãmânt cu întreg poporul ales de El, ”ca sã fie o împãrãþie aleasã ºi un neam sfânt!”( Ex 19,6). Moise trebuia de acum încolo sã se prezinte ºi sã vorbeascã înaintea propriului popor oprimat de cãtre egiptenii cei nedrepþi, ºi-n acelaºi timp, sã-l elibereze ºi sã-l conducã spre Pãmântul Fãgãduinþei. Dumnezeu îl învredniceºte cu douã minuni, la care Moise este martor în prima persoanã . Este vorba despre minunea rugului arzând fãrã ca el sa se consume (Ex 3,1-12), precum ºi revelarea numelui divin (Ex 3,13-15). Cu ajutorul acestor douã minuni, Moise avea sã-ºi justifice în faþa poporului atât misiunea ºi autoritatea sa viitoare ca eliberator al poporului din robia Egiptului, cât ºi revelarea numelui divin, moment de crucialã importanþã în istoria religioasã.

Dumnezeu însuºi îi va spune cu acest prilej: ”Iatã, Eu voi fi cu tine, iar semnul cã eu te-am trimis: dupã ce vei scoate pe poporul meu din Egipt, vã veþi închina lui Dumnezeu pe muntele acesta!” (Ex 3,12). Moise se afla la socrul sãu Jethro, preotul din Madian, unde pãzea turma sa, când, dintr-o datã, ”Îngerul Domnului i-a apãrut în flacãra de foc din mijlocul unui desiº de mãrãcini. Moise a privit ºi iatã mãrãcinii ardeau cu flacãrã fãrã sã se mistuie!” . Atunci Moise a dat sã treacã ºi sã se apropie de locul cu minunea. Dintr-o datã, Moise aude un glas puternic care îi spune: ”Nu te apropia! Descalþã-te de sandalele tale, fiindcã locul pe care stai, este un loc sfânt!” . În felul acesta, Moise este martorul unei minuni extraordinare prin care el primeºte misiunea din partea lui Dumnezeu sã preia conducerea poporului sãu, sã-l scoatã din Egipt ºi sã-l conducã pânã în Þara Sfântã. Cu alte cuvinte, Moise ia pe umerii sãi întreaga responsabilitate. El va conduce poporul lui Israel ºi-l va sluji în drumul sãu spre libertate. Dar înainte

de aceasta, Moise, împreunã cu fratele sãu Aaron, sãvârºeºte un grup de zece semne sau plãgi, cum sunt ele cunoscute în cartea Exodului. Acestea au fost urmãtoarele: - apa schimbatã în sânge; - broaºtele; - þânþarii; - muºtele otrãvitoare; - ciuma animalelor; - oameni ºi animale plini de bube; - grindina ºi focul; - lãcustele ºi întunericul abãtut asupra Egiptului. Ultima ºi cea mai importantã plagã a fost cea de a zecea: moartea primilor nãscuþi. În cele din urmã, Faraonul a trebuit sã-ºi plece fruntea, sã-i lase liberi pe evrei sã plece spre Pãmântul Fãgãduinþei. Cu acest prilej a fost instituitã cea mai mare ºi cea mai sfântã dintre toate sãrbãtorile iudaice: Paºtele. Dar despre aceastã sãrbãtoare ºi despre restul vieþii lui Moise, vã voi vorbi data viitoare.

Al doilea moment important în istoria deosebit de tumultoasã a lui Moise îl constituie descoperirea numelui divin. Este un moment de mare încãrcãturã teologicã, în care Dumnezeu însuºi se descoperã lui Moise, întãrindu-i prin aceasta autoritatea, dar ºi misiunea pe care o avea de îndeplinit în faþa poporului sãu: “Iatã, Eu te trimit la Faraon pentru a-l elibera pe poporul meu, pe fiii lui Israel, din Egipt!”(Ex 3,10).

Moise se afla singur faþã-n faþã cu Dumnezeul Pãrinþilor sãi, Abraham, Isaac ºi Iacob, când dintr-o datã auzi cuvintele pline de tainã: «Eu sunt cel ce sunt!» Sã spui fiilor lui Israel: «Cel ce este m-a trimis la voi!» (Ex 3,14).

Moise, împreunã cu fratele sãu Aaron, precum le poruncise Domnul, se prezentarã în faþa lui Faraon, cãruia îi cer sã lase liber pe poporul lui Israel sã plece în deºert, pentru cã acolo voiau sã aducã jertfe Domnului Dumnezeu. Faraonul nu este de acord ca evreii sã plece, pentru cã îi era teamã cã-i va pierde.

Dumnezeu, în schimb, îl asigurã pe Moise spunându-i: “Eu voi întinde mâna mea ºi voi lovi Egiptul cu tot felul de minuni pe care le voi face în mijlocul lor ºi numai dupã aceea vã vor lãsa sã plecaþi!” (Ex 3,20).

Când Dumnezeu alege pe cineva, îi încredinþeazã o misiune specialã ºi orice s-ar întâmpla ºi oricât s-ar opune oamenii, duce la bun sfârºit planurile sale mântuitoare. Într-adevãr, “dacã Dumnezeu este cu noi, cine va fi împotriva noastrã?”, avea sã exclame Apostolul Paul mai târziu. Ceea ce a lucrat Moise, a lucrat numai pentru Dumnezeu ºi pentru poporul sãu. De aceea, nu conteazã forþa armelor sau numãrul soldaþilor buni de luptã, în faþa lui Dumnezeu conteazã harul ºi alegerea sa. Dumnezeu, cu multã dragoste, conduce destinele omului prin istorie. Iatã, aceasta este marea lecþie, care se desprinde din viaþa lui Moise. De fapt, Moise ºi viaþa sa sunt o dovadã a istoriei ºi o mare lecþie pentru noi, cei de astãzi.

Mons. VLADIMIR PETERCÃ Rectorul Institutului TTeologic eologic Sfânta TTereza ereza nr. 11/2004

17

OAMENI AI CREDINÞEI

Moise, profetul Domnului

ªTIRI

Pagini realizate de EUSEBIU PÎRÞAC

de la Brezoi Odatã cu terminarea vacanþei de varã ºi începerea unui nou an ºcolar, marþi, 14 septembrie, a avut loc ºi sfinþirea centrului de zi pentru persoane handicapate. Centrul a fost renovat o parte cu mijloace proprii de cãtre Caritasul local ºi cu ajutorul unor binefãcãtori din Italia. În acest centru îºi desfãºoarã activitatea zilnic între orele 8 dimineaþa ºi 14 dupã-amiaza, 10 persoane handicapate sub suparavegherea a douã asistente medicale ºi a unei surori din congregaþia Sfintei famili din Nazaret care activeazã în cadrul parohiei din Brezoi. A doua zi, 15 septembrie, grãdiniþa Caritasului

de la Piteºti

parohial ºi-a deschis porþile pentru 3O de copii. Beneficiarii acestui proiect sunt copiii cu vârste cuprinse între 4 ºi 7 ani, care provin din familii cu probleme materiale majore, sau copii care au fost abandonaþi de pãrinþi ºi care se aflã în grija bunicilor.

Selecþia acestor copii se face pe baza anchetelor sociale, fãcute de asistenþii sociali care activeazã în cadrul administraþiei publice locale ºi verificate de cãtre personalul Asociaþiei Caritas Brezoi. Capacitatea grãdiniþei este de 30 de copii. Proiectul, aºa cum este conceput, vine în întâmpinarea a douã probleme majore cu care se confruntã aceºti copii: problema materialã - care este rezolvatã prin faptul cã frecventând aceastã grãdiniþã copilul primeºte hranã, îmbrãcãminte, cãldurã în mod gratuit;

Triplã sãrbãtoare

Sâmbãtã, 2 octombrie, de ziua Îngerilor Pãzitori, a fost sfinþitã oficial grãdiniþa Îngerul Pãzitor , care aparþine parohiei. Sfinþirea a fost oficiatã de Episcopul Auxiliar Cornel Damian, înconjurat de mai mulþi preoþi din Arhidiecezã. La celebrare au mai participat opt surori ale Caritãþii Sfântul Apostol Paul împreunã cu superioara lor Therese Browne, educatoarele grãdiniþei: Mariana Georgescu, Agiurgioaiei Tereza, Maria-Gina Savu, Brigita Agiurgioaiei, copiii grãdiniþei, pãrinþii ºi bunicii acestora. În discursul sãu, Episcopul Cornel Damian a transmis salutul, binecuvântarea ºi grija deosebitã a IPS Arhiepiscop Mitropolit Ioan Robu ºi a scos în evidenþã preocuparea sa faþã de învãþãmântul de orice nivel. La rândul sãu pr. Iosif Cobzaru a mulþumit lui Dumnezeu pentru ajutorul dat, directorului Caritas din Bucureºti pr. Alexandru Cobzaru ºi mai ales surorilor Caritãþii

problema educativã - care este rezolvatã prin faptul cã Asociaþia a angajat patru educatoare calificate. Aceste douã momente au fost precedate duminicã, 12 septembrie, de Liturghia de deschidere a noului an de învãþãmânt, la care au participat copii, adolescenþi ºi tineri din parohie.

A consemnat Pr VORSCHI Pr.. GILBERT SEBASTIAN IA IAVORSCHI

Sfântul Apostol Paul.

A doua sãrbãtoare a fost serbarea copiilor care învaþã ºi se joacã la grãdiniþa parohiei. În sala mare a parohiei, copilaºii i-au delectat pe toþi prin modul lor sincer de a mulþumi tuturor.

Seara dupã Sfânta Liturghie, tinerii parohiei s-au bucurat sã-l aibã în mijlocul lor pe Episcopul Auxiliar.

Cea de-a treia sãrbãtoare a fost sfinþirea Capelei de la Mioveni, desfãºuratã duminicã 3 octombrie, la ora 12.00 la demisolul viitoarei biserici. Pr. Iosif Cobzaru a mulþumit pentru ce s-a realizat ºi a cerut ajutor pentru a putea termina construcþia bisericii. Alãturi de Episcopul care a oficiat liturghia ºi preoþii concelebranþi au participat primarului din localitate ºi un mare numãr de credincioºi. Ochii multora erau plini de lacrimi de bucurie; se celebra pentru prima oarã la Mioveni într-o capelã ºi nu într-o camerã din casa unei familii. De acum credincioºi acestei comunitãþi se vor întâlni în capela lor rugându-se la Sfintele Liturghii ca Domnul sã-i rãsplãteascã pe binefãcãtori. Arhiepiscopul Ioan Robu a ajutata la cumpãrarea terenului; Monseniorul Vladimir Petercã a intervenit pentru a se gãsii banii necesari demarãrii lucrãrilor; ºi mulþi au ajutat nemijlocit la materializarea visului “miovenenilor”.

Misiunea Surorilor Însoþitoare ale lui Isus este simbolizatã Cum panis sau sensurile unei misiuni de însâºi denumirea carismei lor, care în alte limbi se rosteºte prin termenul companie, provenit din latinã: cum panis, cu pâine, împãrþind cu altul pâinea cea de toate zilele... Dar nu numai cu pâine se hrãneºte fiinþa umanã, hrana care saturã cu adevãrat este cea spiritualã. Surorile Însoþitoare ale lui Isus (FCJ) au redeschis casa (str. Monetãriei nr 12 sect.1), dupã lunile de vacanþã. Începând din 14 noiembrie, mai multe serii tematice legate de Anul Euharistic, desfãºurate în zile de joi, la ora 18,30, îi aºteaptã pe cei care doresc sã mediteze asupra diferitelor sensuri ale Euharistiei: Jertfã ºi simboluri biblice, dar al comunicãrii totale, sau diferite tipuri de spiritualitate legate de taina Euharistiei: a Papei Ioan Paul al II-lea, a Sfântului Ignaþiu de Loyola, a carmelitanilor. Alte titluri: Pelerini spre Emaus (Lc 24) ºi picturile lui Arcabas, artist francez; Pe drumurile lumii – sã fii pelerin al Învierii; Maria, Femeie euharisticã. (M.F (M.F.).)

Federaþia Conferinþei Române a Superioarelor Majore 18

Împãrãþia lui Dumnezeu este printre voi. Sub acest generic, superioarele surorilor care lucreazã în România s-au reunit pentru a XV-a Adunare Generalã. Având în mijlocul lor episcopi ºi preoþi, surorile au abordat teme spirituale, sociale ºi chiar europene, în spiritul chemârii la angajarea socialã pentru împãrãþia lui Dumnezeu. Traficul de fiinþe umane a fost identificat ca o mare provocare a societãþii noastre la care ele sunt gata sã rãspundã cu promptitudine. nr. 11/2004

de la V ATICAN VA

Aniversarea pontificatului la sediul Nunþiaturii Apostolice

Marþi, 19 octombrie, la sediul Nunþiaturii Apostolice din Bucureºti, a avut loc o reuniune cu ocazia împlinirii a 26 de ani de la alegerea în Scaunul lui Petru a Papei Ioan Paul al II-lea. La reuniunea organizatã de Nunþiul Apostolic în România ºi Republica Moldova, IPS Jean-Claude Perisset, au participat Episcopi ºi preoþi din România, precum ºi diverºi invitaþi de onoare. A fost evocatã pe scurt activitatea Sfântului Pãrinte, subliniindu-se evenimentele care au jucat un rol important ºi pentru România. Vizita Sanctitãþii Sale în þara noastrã a rãmas un punct de reper în istoria României post decembriste, eveniment ce a deschis un nou mod de abordare a dialogului interconfesional. A avut loc ºi o recepþie la care au fost invitaþi toþi cei prezenþi.

Audienþa cu numãrul 1 150

Miercuri, 13 octombrie, Papa Ioan Paul al II-lea a susþinut a 1.150 audienþã generalã de la alegerea sa, cu 26 de ani în urmã, în scaunul Sfântului Petru. Aproximativ 16.000 de oameni au înfruntat ploaia din Roma pentru a participa la audienþa din Piaþa San Pietro ºi a asculta discursul Papei despre pasajul ce deschide epistola Sfântului Paul cãtre Efeseni.

Carte de cãpãtâi

Ziua Mondialã a Misiunilor

De Ziua Mondialã a Misiunilor celebratã duminicã 24 octombrie ºi dedicatã rugãciunii ºi susþinerii concrete a misiunilor, Papa Ioan Paul al IIlea a amintit pelerinilor prezenþi în Piaþa San Pietro cã toþi credincioºii sunt invitaþi sã reînvie propria lor responsabilitate de a proclama Evanghelia la toate popoarele. “Adresez salutul meu din inimã ºi profunda mea recunoºtinþã tuturor persoanelor misionare, angajate la frontierele evanghelizãrii. Le asigur de o amintire specialã în rugãciune. Îi amintesc în particular pe toþi aceia care ºi-au încoronat mãrturia lor pentru Cristos ºi slujirea adusã oamenilor cu jertfa vieþilor lor.”

Luni, 25 octombrie, la Sala Stampa a Sfântului Scaun, a avut loc o conferinþã de presã cu ocazia prezentãrii volumului Compendio della dottrina sociale della Chiesa (Compendiu de doctrinã socialã a Bisericii). Lucrarea, elaboratã de Consiliul Pontifical pentru Justiþie ºi Pace, prezintã în mod sistematic elementele de bazã ale doctrinei sociale catolice, extrase din documente pontificale. Compendiul este pus la dispoziþia celor care doresc sã fie orientaþi în promovarea binelui social, fiind propus, de asemenea, ca instrument pentru alimentarea dialogului ecumenic ºi interreligios, adresându-se nu doar catolicilor, ci tuturor acelora care doresc cu sinceritate binele omenirii. Compendiul este împãrþit în trei pãrþi, conþinând 12 capitole ºi 583 de articole, cititorul putând gãsi în paginile lui învãþãtura Bisericii privind cele mai actuale ºi urgente aspecte sociale. Ne dorim ca, într-un viitor apropiat, aceastã carte de cãpãtâi sã fie disponibilã ºi în limba românã. (A.M.G.) Sâmbãtã, 22 octombrie, Biserica Sfânta Elena a îmbrãcat haine de sãrbãtoare. 35 de enoriaºi au primit Sacramentul Mirului. La Sfânta Liturghie celebratã la ora 11.00, au participat 12 preoþi din parohiile bucureºtene ºi a fost prezidatã de Episcopul Auxiliar Cornel Damian. Deºi aceastã parohie este una din comunitãþile mici ale Capitalei, frumoasa bisericã parohialã a devenit neîncãpãtoare.

Episcopul, în omilia sa, i-a îndemnat pe adolescenþii ºi tinerii sãrbãtoriþi la fidelitate faþã de Botezul lor ºi sã dea mãrturie de credinþã, în mijlocul lumii, atât de strãine de Dumnezeu ºi care oricând este gata sã propunã orice ca valoare decât ceea ce înseamnã adevãrul creºtin. (Roxana Rotaru)

ie Ploa ar de h

www.vatican.va

Conferinþa Europeanã a Radiourilor Creºtine, la 10 ani

Papa Ioan Paul al II-ea a primit, în ziua de 15 octombrie, pe cei 400 de participanþi la celebrarea a 10 ani de la fondarea Conferinþei Europene a Radiourilor Creºtine (CERC). El a mulþumit numeroaselor radiouri creºtine, de la Atlantic ºi pânã la Urali, pentru munca lor, pentru consolidarea în rândul ascultãrilor a conºtiinþei rãdãcinilor lor creºtine ºi pentru stimularea acestora spre un mai mare angajament în favoarea pãcii. CERC este o organizaþie non-guvernamentalã ºi este compusã din 14 membri ºi 2 prieteni.

Campanie despre celulele rãdãcinã

Conferinþa Episcopilor Catolici din Statele Unite (USCCB) a lansat o campanie naþionalã pentru a sublinia problema cercetãrii pe celule rãdãcinã. Reclamele promovate atrag atenþia asupra diferenþei categorice ce existã între cercetarea embrionicã, ce implicã distrugerea de vieþi umane în etapa de embrion, ºi cea pe celule rãdãcinã adulte. Campania doreºte sã explice faptul cã folosirea de celule rãdãcinã adulte ajutã deja oameni care au probleme cu inima, cu mãduva spinãrii, sau suferã de Parkinson ori de alte boli. Celulele embrionice în schimb nu au ajutat nici mãcar o persoanã, ºi ele au un preþ enorm: distrugerea intenþionatã de vieþi umane. Motto-ul campaniei care va apãrea pe întreg teritoriul Statelor Unite este: ªtiinþa nu trebuie sã ucidã pentru ca sã vindece. www .catholica.ro www.catholica.ro

Familia: experienþã, meditaþie, rugãciune

Miercuri, 24 noiembrie, la orele 19,30, vã aºteaptã la Institutul Teologic Sfânta Tereza , pãrintele Giorgio Mazzanti Mazzanti, profesor la Universitatea Gregorianã din Roma, teolog specialist în problemele cãsãtoriei ºi familiei. nr. 11/2004

19

SFÂNTUL LUNII

30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei Ce spune Sfânta Scripturã?

Sfântul Andrei, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Isus, era fratele lui Simon Petru ºi fiu al lui Iona. Ei locuiau pe þãrmul lacului Genezaret, în oraºul Cafarnaum (unde se stabiliserã venind din Betsaida) ºi se ocupau cu pescuitul. Înainte de a fi apostol al lui Isus, Andrei a fost ucenic al lui Ioan Botezãtorul, împreunã cu Ioan, fiul lui Zebedeu ºi viitorul apostol ºi evanghelist. De la Ioan Botezãtorul, pe care l-a ascultat predicând în pustiul Iordanului, Andrei a auzit îndemnuri la pocãinþã ºi profeþii despre venirea lui Mesia, dar ºi cuvintele: „Iatã Mielul lui Dumnezeu, iatã-l pe Acela care ia asupra sa pãcatele lumii” (In 1, 35), pe care Ioan Botezãtorul le-a rostit la vederea lui Isus. La auzul acestor cuvinte, Andrei ºi prietenul sãu Ioan, fiul lui Zebedeu, l-au urmat pe Cristos ºi au petrecut cu el toatã ziua. Dimineaþa urmãtoare, Andrei l-a întâlnit pe Simon, fratele sãu, cãruia i-a spus: „L-am gãsit pe Mesia” ºi l-a condus la Isus, care i-a dat numele de Petru. Ceva mai târziu, dupã întemniþarea ºi decapitarea lui Ioan Botezãtorul, are loc chemarea la apostolat a celor doi fraþi, chemare relatatã de sfântul apostol ºi evanghelist Matei cu urmãtoarele cuvinte: „Umblând pe lângã Marea Galileii, Isus vãzu doi fraþi, pe Simon, zis Petru, ºi pe Andrei, fratele lui, aruncând mrejele în mare, cãci erau pescari. Le zise: Veniþi dupã mine ºi voi face din voi pescari de oameni. Lãsând numaidecât mrejele, ei îl urmarã” (Mt 4, 18-20).

Sfintele Evanghelii relateazã alte douã evenimente în care este menþionat Andrei: la înmulþirea pâinilor, dincolo de Marea Galileii, când Andrei i-a spus Mântuitorului cã în mulþime era un bãiat care avea cinci pâini de orz ºi doi peºti (cf. In 6, 8-9), iar a doua oarã, dupã învierea lui Lazãr, când, împreunã cu Filip, Andrei l-a înºtiinþat pe Domnul cã niºte eleni (greci), veniþi în Ierusalim cu prilejul sãrbãtorii Paºtelui iudaic, voiau sã-L vadã (cf. In 12, 20-22). Andrei mai este amintit, în sfintele Evanghelii, atunci când se dau numele apostolilor lui Isus ºi, de fiecare datã, este pomenit dupã fratele sãu Petru.

Ce spune tradiþia?

Potrivit tradiþiei din primele veacuri creºtine, sfântul apostol Andrei a fost primul propovãduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul dintre Dunãre ºi Marea Neagrã – cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Sciþia), dar ºi în teritoriul de dincolo de Prut, în nordul Mãrii Negre. Pânã sã ajungã aici, sfântul Andrei a predicat ºi în Asia Micã. Istoricul Eusebiu (256340) spune cã sfântul Andrei ºi-a desfãºurat activitatea în þinuturile din jurul Mãrii Negre ºi cã a murit în Grecia, la Patras, unde a fost rãstignit pe o cruce în formã de X. În schimb, istoricul Theodoret spune cã ar fi fost doar în Grecia, aceastã ipotezã fiind susþinutã atât de Sfântul Grigore din Nazianz cât ºi de Sfântul Ieronim.

Rãmãºiþele pãmânteºti ale Sfântului Andrei s-au pãstrat cu veneraþie la Patras, apoi au fost transferate la Constantinopol, de unde au fost aduse la Amalfi, în Italia.

Capul Sfântului Andrei, adus la Roma în 1462, a fost restituit

20

nr. 11/2004

Bisericii din Rãsãrit, cinci secole mai târziu, de cãtre Papa Paul al VI-lea, care a împlinit acest gest în spiritul ecumenic promovat de Conciliul Vatican II.

Patron al Rusiei, Scoþiei ºi Greciei

Andrei se numãrã printre sfinþii patroni ai Rusiei, þarã pe care apostolul nu a vizitat-o niciodatã, chiar dacã, potrivit unei tradiþii neverosimile, ar fi predicat în acest loc. Nici în Scoþia nu a predicat Sfântul Andrei, totuºi ºi aceastã þarã îl are ca patron. Sfântul Andrei este de asemenea patronul oraºului Constantinopol ºi al Patriarhului Ecumenic de Constantinopol.

Cum era de aºteptat, Sfântul Andrei este patronul Greciei, þarã în care, potrivit mãrturiilor istorice, a predicat ºi a murit cel dintâi chemat dintre apostoli. Pescarul care l-a urmat pe Isus este, cum era de aºteptat, patronul pescarilor, al marinarilor, dar ºi al celibatarilor.

Sfântul Andrei la români

În România, unul dintre numele cele mai des întâlnite este Andrei sau Andreea. Sfântul Andrei este un sfânt iubit ºi unul dintre cei mai populari sfinþi ai noºtri, numele lui fiind foarte rãspândit în folclorul românesc.

Ziua de 30 noiembrie, în care îl sãrbãtorim pe Sfântul Andrei, premerge zilei de 1 Decembrie, Ziua Naþionalã sau a unitãþii românilor de pretutindeni. Astfel, am putea spune cã se uneºte spiritual sãrbãtoarea Sfântului Andrei cu sãrbãtoarea României ºi sperãm ca aceeaºi unire spiritualã sã se realizeze ºi la nivelul celor douã Biserici: catolicã ºi ortodoxã, care îl sãrbãtoresc în aceeaºi zi pe cel care a ales sã fie pescar de oameni.

Tot în spirit ecumenic, Sfântul Pãrinte Papa Ioan Paul al II-lea, dupã vizita sa în România, în timpul Audienþei Generale din Piaþa San Pietro, în ziua de 12 mai 1999, a rostit urmãtoarele cuvinte: „Cu acest pelerinaj am dorit sã aduc un omagiu poporului român ale cãrui rãdãcini creºtine provin, conform tradiþiei, din lucrarea de evanghelizare a apostolului Andrei, fratele lui Simon Petru”.

Prezentare de Pr Pr.. LIVIU BÃLêCUÞI