Actualitatea creştină, nr. 12/2007 by Revista Actualitatea Crestina

Pr. Liviu Bãlãº cuţi Pr. Adrian Boboru?ã

CUPRINS Actualitate Gânduri călăuze Universul familiei Psihologul răspunde Simon Petru, numit Kephas Adventul Artificii pe tema vieţii Medicul răspunde Micul Prinţ Suflet tânăr Surorile Însoţitoare credincioase ale lui Isus Din viaţa Arhidiecezei Solidaritatea învinge potopul de lacrimi Social Libertatea este capacitatea de a alege binele Din viaţa Arhidiecezei Istorie şi Spiritualitate Adventiştii sau Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea Lecturi - Pr. Claudiu Dumea - „Misterul fericirii“ Ştiri Pelerin la Vatican Magisteriu A plecat la Tatăl...

Pãstorul Arhidiecezei IOAN ROBU, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureºti

Advent 2007

„Pregãtiþi calea Domnului, drepte faceþi cãrãrile lui” (Mt 3,3) În ajunul convertirii sale, sfântul Augustin asemãna starea sa sufleteascã cu aceea a unuia care dormiteazã: în el, acea jumãtate din voinþã care trecuse deja la Dumnezeu, îi comanda celeilalte jumãtãþi sã se trezeascã ºi sã se decidã. Se afla într-o grãdinã din Milano, în culmea luptei dintre „cele douã voinþe”, când a auzit o voce misterioasã spunând: „Tolle, lege”, adicã „ia ºi citeºte”! A luat Biblia, a deschis-o ºi a citit: „acum este ceasul sã vã treziþi, în sfârºit, din somn;... noaptea e pe sfârºite, ziua este aproape. Sã lepãdãm aºadar faptele întunericului ºi sã ne îmbrãcãm cu armele luminii...” (Rom 13, 11-12). Aceste cuvinte ale Apostolului Paul l-au ajutat pe sfântul Augustin sã facã ultimul pas spre convertire. La începutul Adventului ºi noi auzim aceleaºi cuvinte ale Apostolului neamurilor: „acum este ceasul sã vã treziþi, în sfârºit, din somn”. Somnul la care se referã sfântul Paul nu este numai starea celui care se aflã în pãcat, care a uitat de Dumnezeu, ci ºi starea celor care lâncezesc, fac diferite compromisuri, nu au curaj sã se decidã. Celor care sunt în aceastã stare, Apostolul le adreseazã, într-un alt loc, aceeaºi chemare: ”Trezeºte-te, tu care dormi, ºi ridicã-te dintre cei morþi, iar Cristos te va lumina” (Ef 5,14). A fi treaz înseamnã a deþine controlul, a fi stãpân pe sine, a sta cu ochii deschiºi pentru a primi ºi pentru a da luminã, înseamnã a veghea, a fi gata, cãci „Domnul vine”, sau cum se spune în parabola celor zece fecioare: „Iatã cã vine Mirele! Ieºiþi-i în întâmpinare!” (Mt 25,6). Iniþiativa, prima miºcare îi aparþine întotdeauna lui Dumnezeu: El este, prin definiþie, „Cel care vine”. Nu numai în acest caz, ci în toate situaþiile. Istoria mântuirii, pe care liturgia Adventului începe sã o parcurgã din nou, este, în mod esenþial, istoria iniþiativelor lui Dumnezeu, memorialul atâtor veniri ale Sale în întâmpinarea omului; toate acestea, vãzute împreunã, formeazã marele Advent care se întinde de la Creaþie pânã la sfârºitul lumii. În prima duminicã din Advent, totuºi, mai mult decât amintirea venirilor din trecut ale Domnului, dominã gândul venirii sale viitoare. Dovadã este lectura, din profetul Isaia, care deschide perspectiva unui viitor extraordinar în care intervine Dumnezeu. Voind parcã sã le distragã atenþia de la cele petrecute odinioarã (de exemplu exodul, Alianþa), profetul vrea sã-i determine sã priveascã spre viitor: „în zilele care vor veni, muntele casei Domnului va fi înãlþat peste vârfurile munþilor ºi se va ridica deasupra dealurilor” (Is 2,2), adicã întreaga cunoaºtere ºi adevãratul cult adus lui Dumnezeu vor triumfa asupra idolilor falºi. Aceasta va fi lucrarea lui Dumnezeu care vine în întâmpinarea oamenilor. ªi când va triumfa Dumnezeu asupra idolilor noºtri falºi? Despre venirea în viitor a Domnului ne vorbeºte ºi evanghelia primei duminici din Advent. Isus spune: „Vegheaþi, aºadar, cãci nu ºtiþi în care zi va veni Domnul vostru. Dar aceasta sã o ºtiþi: dacã ar ºti stãpânul casei în care ceas va veni hoþul, ar veghea negreºit ºi nu ar lãsa sã i se spargã casa. De aceea ºi voi fiþi gata, cãci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vã gândiþi” (Mt 24,42- 44). În Advent ni se cere cu insistenþã sã veghem, cãci nu se ºtie când vine Domnul. Vegherea este o continuã ieºire în întâmpinarea Domnului care vine, cum spune Isaia: „Veniþi sã ne suim pe muntele Domnului... ca El sã ne înveþe cãile sale ºi sã umblãm pe cãrãrile sale”; sau cum repetã psalmul responsorial: „Vom merge cu bucurie în casa Domnului” (Ps 121). Vegherea este decizie hotãrâtã, cãci ce va fi cu mine la venirea Domnului, se decide acum, în rãspunsul pe care-l dau la îndemnul de veghere, de a fi gata, de a face ca ºi cum El ar fi deja la uºã: pentru cã, de fapt, El este deja la uºã. Isaia ne spune: „Veniþi sã umblãm în lumina Domnului” (Is 2,5), iar sfântul Paul continuã: „Sã umblãm cuviincios ca ziua: nu în chefuri ºi beþii, nu în desfrânãri ºi fapte de ruºine, nu în ceartã ºi în invidie, ci îmbrãcându-vã în Domnul Isus Cristos, ºi nu vã îngrijiþi de trup întru poftele lui” (Rom 13,13-14). În a doua ºi a treia duminicã din Advent, Evanghelia se referã la Ioan Botezãtorul ºi la îndemnurile pe care ni le adreseazã: „Pregãtiþi calea Domnului, drepte faceþi cãrãrile lui”; „Faceþi, deci, roade vrednice de pocãinþa voastrã”; „Securea e pusã deja la rãdãcina copacilor” (Mt 3,3.8.10). Iatã tot atâtea feluri de a exprima acelaºi îndemn: Vegheaþi! Cât vor pãtrunde în noi cuvintele Sfintei Scripturi? Oricum, ele ne vor însoþi pe întreaga perioadã a Adventului, voind sã trezeascã în noi aceeaºi decizie la veghere, întâmpinare a Domnului, convertire dupã modelul sfântului Augustin. ªi noi simþim ca el greutatea luptei dintre cele „douã voinþe”, dar tot ca el sã îndrãznim sã ascultãm de cuvântul Scripturii. Tuturor, Advent binecuvântat!

Actualitate

Educaþia media în Bisericã INOMC 2007

În perioada 16-19 noiembrie 2007, la sediul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureºti a avut loc Întâlnirea Naþionalã a Operatorilor Media Catolici (INOMC) la care au participat reprezentanþi ai urmãtoarelor dieceze ºi eparhii: Bucureºti, Alba Iulia, Iaºi, Maramureº, Alba-Iulia ºi Fãgãraº, Lugoj, Cluj-Gherla, Satu-Mare ºi Timiºoara. A fost prezent ºi directorul programului de limbã românã al Radio Maria care a reprezentat ºi eparhia greco-catolicã de Oradea. Au lipsit reprezentanþi de la Oradea (partea romano-catolicã). Tema întâlnirii a fost Educaþia Media. La o parte a lucrãrilor a participat IPS Ioan Robu, Preºedintele Conferinþei Episcopilor din România ºi Responsabil al Comisiei de Comunicaþii Sociale din cadrul aceleiaºi conferinþe.

Invitaþi speciali au fost Filippo Ceretti, profesor de Educaþie Media la Universitatea Pontificalã din Lateran ºi sora Francesca Pratillo, din Congregaþia Paulinelor. O parte din programul întâlnirii a fost comun cu festivalul de film Privind copiii, organizat de SIGNIS Internaþional, sub egida UNICEF. Participanþii la întâlnire au constatat cu mâhnire modul în care un segment din mass-media româneascã a adus jigniri Sfântului Pãrinte, din cauza evenimentelor legate de vizita delegaþiei Parlamentului României la Sfântul Scaun, din 14 noiembrie 2007. Dincolo de experienþa cunoaºterii, participanþii au sesizat necesitatea structurãrii Comisiei Mass-Media în fiecare diecezã (birou de presã, presã scrisã, audio-vizual ºi internet). În timpul lucrãrilor s-au cristalizat urmãtoarele propuneri: - sã se lucreze la promovarea importanþei sectorului Mass Media în cadrul fiecãrei dieceze; - formarea responsabililor media pe domeniile specifice, mai sus menþionate; - necesitatea educaþiei media atât a tinerei generaþii, cât ºi a preoþilor ºi a viitorilor preoþi; - continuarea inventarierii resurselor mass media din fiecare diecezã; - reeditarea unei agende actualizate cu adresele ºi telefoanele tuturor instituþiilor catolice din þarã. Printre temele propuse pentru viitoarea întâlnire s-au evidenþiat problema relaþiilor publice ale Bisericii ºi cele legate de managementul media în dieceze.

Pr Pr.. FRANCISC DOBOº Secretar al Comisiei de Comunicaþii Sociale al CER

Eveniment la Librãria Pauline

Luni, 26 noiembrie 2007, în ziua aniversãrii Fericitului Giacomo Alberione, fondatorul Congregaþiei Fiicele Sfântului Paul, Librãria Pauline, din Bucureºti, a sãrbãtorit zece ani de la deschidere. A fost un moment de laudã ºi mulþumire lui Dumnezeu pentru ceea ce s-a realizat în slujba Evangheliei în acest centru de apostolat. Punctul culminant al acestui eveniment a fost lansarea filmului documentar “Paul, din Tars în lumea întreagã”, o mare producþie realizatã în tehnologie digitalã, în regia lui Alberto Castellani. Documentarul ne ajutã sã descoperim viaþa ºi gândirea apostolului parcurgând locurile activitãþii sale misionare. Este o ocazie pentru a-i cunoaºte persoana, bogãþia spiritualã ºi a ne lãsa contaminaþi de pasiunea sa pentru comunicarea Evangheliei. Preasfinþitul Ioan Robu, arhiepiscop romano-catolic de Bucureºti, a binecuvântat noul spaþiu al librãriei ºi a vorbit despre Sfântul Apostol Paul sub

aspect biblico-pastoral. Au mai intervenit, sub aspect artistico-cinematografic, actorii Boris Petroff ºi Mihai Niculescu, care au dublat filmul în limba românã ºi, sub aspect iconografic, Alexandru Nechifor, student la Universitatea de Artã. Acest film documentar ajutã la aprofundarea vieþii ºi misiunii apostolului Paul, mult iubit de papa Benedict al XVI-lea care a declarat anul 2008-2009 anul paulin. Filmul este disponibil pe DVD, în limbile românã, italianã, englezã ºi francezã. Este însoþit de o fiºã de reflecþie, aprofundare ºi discuþie. Este destinat formãrii biblice ºi ecumenice, catehezei ºi momentelor de rugãciune. Destinatarii privilegiaþi sunt seminariile, ºcoala, parohia, familiile, grupurile de tineri, creºtinii de orice confesiune ºi orice om interesat de istoria ºi cultura creºtinã. Surorile Pauline

Actualitate

Un moment. Un martor martor.. Un minut

CRISTINA GRIGORE

Un moment de reflecþie

Festivalul Internaþional de film despre drepturile copilului “Privind copiii” s-a desfãºurat, în perioada 1419 noiembrie ,la Bucureºti. În ultima zi a festivalului a avut loc, la TTeatrul eatrul Odeon, Gala de premiere, gazde fiind actorii Florin Kevorkian ºi Anca Sigartãu. În concurs: 10 filme documentare ºi 53 de filme de un minut realizate de copii.

Opt filme de lung metraj, laureate la diverse competiþii internaþionale, le-au oferit participanþilor la festivalul “Privind copiii” organizat de SIGNIS în colaborare cu UNICEF, un moment de reflecþie asupra drepturilor copilului. Opt filme despre suferinþã, violenþã, rãzboi, iubire ºi curaj de a învinge, precum “Rosetta” de Jean Luc Dardenne (Palme d’Or), “At Five In the Afternoon” (La cinci dupã-amiaza) de Samira Makhmalbaf (Premiul Juriului la Festivalul de la Cannes), “Tsotsi” de Gavin Hood (Oscar pentru cel mai bun film strãin) ºi “4 Luni, 3 sãptãmâni ºi 2 zile” de Cristian Mungiu (Palme d’Or în 2007).

Un martor… cubanez

Trofeul Signis Unicef, oferit celui mai bun film, a fost decernat filmului “El telon de azucar” (Cortina de zahãr), în regia Camilei Guzmán Urzúa (Luz Films/ Paraiso Productions Diffusion, 2006, 82 min.). Filmul este o biografie profundã a unei generaþii din anii de aur (’70-’80) ai revoluþiei cubaneze. Regizoarea, aflatã la primul ei film, nu a putut participa personal la festival. Premiul a fost ridicat de editorul filmului, domnul Claudio Chaigneau Martinez. Tot din categoria “UMA-documentare: Un Moment pentru Adevãr” au mai fost premiate, pentru cea mai bunã regie, filmele “Povestea lui Aaron ºi Connor”, în regia ºi producþia lui Lindsay Hill (BBC Scottland, 2006) ºi “Voteazã pentru mine, te rog”, în regia lui Weijun Chen (China, 2007). La aceiaºi categorie au mai participat ºi filmele “Copiii din Casa lui Helen” (BBC2, 2007), “Copiii care dispar” (BBC, 2006), “Copilul cerºetor” (CFRT/Galaxie Production, 2007), “Sclavia copiilor” (BBC Current Affairs, 2007), “Izolaþi în România” (TVR, 2006), “Ochiul Magic” (TVR, 2007) ºi “Singur între patru pereþi” (Linger On, 2007).

Din juriul pentru categoria filmelor documentare au fãcut parte Christian Benedetti, regizor de teatru francez; Nicolae Mãrgineanu, regizor, scenarist ºi producãtor de filme român; Michel Farin sj, realizator a numeroase documentare de televiziune francez; Denise Muller, de mai multe ori membru al Juriului Ecumenic la Berlin, Cannes, Locarno ºi Montreal; Anamaria Szabo, cercetãtor ºi cadru didactic în cadrul Universitãþii din Bucureºti.

Un minut… de iubire

“O altã iubire”. Aºa ºi-a intitulat Emanuel Floriº (17 ani) filmuleþul de un minut pe care l-a realizat în timpul atelierului de creaþie video pe care Asociaþia Signis România l-a organizat, la Oradea, în vara acestui an. ªi a câºtigat. Filmul lui Emanuel a fost desemnat de cãtre juriu drept “cel mai bun din lume”. La aceeaºi secþiune a festivalului “Privind copiii” au mai fost premiate filmele de un minut “Cocorii” realizat de Geanina Cãliman (19 ani), din Iaºi, la categoria “Inside out”, ºi “Graffiti” realizat de Octavian Otto Markos (16 ani), din Petroºani, la categoria “Autoportret”. Premiul Special a fost acordat de cãtre juriu filmului “Dans în doi”, realizat de Flavian Ovidiu Axinte (16 ani), din Bucureºti. “UMA filme realizate de copii – UM MINUT DE ADOLESCENÞÃ” este secþiunea filmelor realizate de copii pe tematica drepturilor copilului. La ediþia din acest an a festivalului “Privind copiii” au participat în concurs peste 50 de filme de un minut. Juriul pentru categoria filmelor realizate de copii “Un Minut de Adolescenþã” a fost format din Chris Schuepp, coordonatorul programului “Young People Media Network” în Europa ºi Asia Centralã ºi Raya Ribbus, din partea European Cultural Foundation.

Filmele pot fi vizionate pe site-ul www .uma.ro www.uma.ro

Gânduri cãlãuze

Duminica I Advent (A) În zilele de pe urmã, muntele Casei Domnului va fi întãrit peste culmile munþilor… ºi vor curge într-acolo toate neamurile. ªi vor merge popoare multe ºi vor spune: „Veniþi sã ne suim pe muntele Domnului… ca El sã ne înveþe cãile sale ºi sã umblãm pe cãrãrile sale”. El va judeca neamurile ºi va povãþui popoare multe ºi ele îºi vor preface sãbiile în pluguri ºi lãncile în seceri. (Is 2,1-5) Ne aflãm la începutul unui nou an liturgic, iar acest început este dominat de o proclamare profeticã ce, în substanþã, anunþã, pe de o parte, o manifestare viitoare a lui Dumnezeu menitã sã refacã ordinea în univers ºi sã repunã în drepturi pe cei sãrmani ºi prigoniþi, ºi, pe de altã parte, o aºteptare vigilentã a celor credincioºi pentru a-L întâmpina pe Cel care vine. Profeþia din aceastã duminicã ne conduce privirea cãtre muntele Sionului unde se aflã Dumnezeu, locuind în Templul Sãu. Cãtre acest loc profetul vede îndreptându-se mulþimi nenumãrate de oameni aparþinând nu doar poporului ales, ci tuturor naþiunilor de sub cer. Toate aceste mulþimi vin cãtre Ierusalim pentru cã au descoperit chipul luminos al Domnului mai ales în justeþea Legii ºi a Voinþei Lui care, singure, dezamorseazã tensiunile ºi rãzboaiele ºi transformã sãbiile în pluguri ºi lãncile în seceri. A învãþa cãile sale ºi a umbla în cãrãrile sale înseamnã mai mult decât a studia Legea ºi a o pune în aplicare cât mai fidel cu putinþã; înseamnã a contempla, în ordinea proiectatã de Legea divinã, însuºi chipul luminos al lui Dumnezeu, Creatorul, iar trãirea în conformitate cu aceastã Voinþã divinã înseamnã angajarea în a deveni ceea ce El a voit sã fim.

Isus le-a spus ucenicilor sãi: „Precum a fost în zilele lui Noe, aºa va fi ºi venirea Fiului Omului. Cãci precum în zilele acelea dinainte de potop oamenii mâncau ºi beau, se însurau ºi se mãritau… pânã ce a venit potopul ºi i-a luat pe toþi… Vegheaþi aºadar, cãci nu ºtiþi în care zi vine Domnul… (Mt 24,37-44) Timpul devenirii în ceea ce Dumnezeu a voit sã fim este limitat, dupã cum reiese din fragmentul evanghelic de astãzi. Venirea Fiului Omului va fi intempestivã, nemailãsând timp de corecþii. Cei care vor fi gata vor avea parte de o primire triumfãtoare în bucuria lui Dumnezeu. Prin urmare, imperativul vegheaþi exprimã, în contextul acestei duminici, ideea de a nu pierde din vedere cã venirea Fiului Omului poate avea loc în orice moment ºi ne sugereazã sã nu lãsãm sã ne slãbeascã atenþia ºi mai ales angajarea în împlinirea noastrã.

Duminica II Advent (A) În ziua aceea o mlãdiþã va ieºi din Iesse ºi un vlãstar din rãdãcina lui va odrãsli ºi se va odihni asupra lui Duhul Domnului… El nu dupã înfãþiºare va judeca, nici nu va da hotãrâre din auzite, ci va judeca pe cei sãraci cu dreptate ºi va hotãrî pentru cei sãrmani de pe pãmânt cu nepãrtinire… (Is 11,1-10). Textul citit în aceastã a doua duminicã a Adventului urmeazã imediat dupã o descriere a unei invazii (Is 10,28-32) care ameninþã grav dãinuirea Israelului. Acesta apare ca un copac doborât (Is 10,33) care nu mai are nici o speranþã în istorie. ªi totuºi Isaia spune: Dumnezeu va interveni prin intermediul unui nou rege care va fi o mlãdiþã crescutã pe ciotul copacului doborât. Atunci totul va renaºte, cãci asupra lui se va odihni Duhul, acel suflu interior pe care îl semnificã ungerea ºi care va fi la originea tuturor calitãþilor înþelepciunii ºi, mai ales, a discernãmântului prin care îºi va exercita puterea de a conduce cu dreptate. Acest text ne introduce în plinã istorie a lui Israel, ºi nu doar o istorie „spiritualã”, ci o istorie realã, politicã, socialã, integratã într-o viziune religioasã. În ea presimþim întreaga întrupare necesarã Legãmântului care nu a fost abolit de Noul Legãmânt, ci desãvârºit. ªi dacã Cristos este Fiul Regelui în care sunt binecuvântate atât primul cât ºi noul Legãmânt ºi pe care îl recunoaºtem ca centru al vieþii noastre, dacã El este mlãdiþa de pe „ciotul” lui Iesse, dacã el s-a ridicat ca un steag al popoarelor, toate acestea pentru a se împlini prin el dreptatea, adicã o bunã purtare în conformitate cu Legãmântul. Lectura Sfintei Scripturi ne conecteazã la un parcurs istoric pentru ca mai apoi noi sã continuãm elanul.

În zilele acelea a venit Ioan Botezãtorul vestind în pustiul Iudeii ºi spunând: „Convertiþi-vã, cãci este aproape împãrãþia cerurilor”. El este acela despre care s-a spus prin Isaia profetul: „Pregãtiþi calea Domnului, drepte faceþi cãrãrile lui”… Atunci au început sã iasã la el Ierusalimul ºi toatã Iudeea ºi tot þinutul din jurul Iordanului, ºi erau botezaþi de el… ºi le-a spus: „Eu vã botez cu apã, spre convertire, dar cel care vine în urma mea… vã va boteza cu Duhul Sfânt ºi cu foc… (Mt 3,1-12) Sfântul Ioan Botezãtorul a fost o figurã de referinþã a timpului sãu. Miºcarea de reformã iniþiatã de el avea menirea de a pregãti poporul lui Israel pentru un eveniment major al existenþei sale: întâlnirea cu Dumnezeu a cãrui venire iminentã trebuia sã-i redea demnitatea ºi libertatea pierdute de mult. Fragmentul evanghelic de astãzi ne relateazã predica lui Ioan Botezãtorul care rezumã, oarecum, întreaga aºteptare mesianicã a luiIsrael. Cuvintele sale sunt pline de dinamism escatologic lãsând sã se întrezãreascã o figurã misterioasã care, printr-un Botez cu Duhul Sfânt ºi cu foc, va înfãptui o purificare similarã curãþãrii ariei: grâul este adunat în hambar, în timp ce pleava este aruncatã în foc nestins. Noi, creºtinii, recunoaºtem în acea „figura misterioasã” chipul Mântuitorului care, prin predica sa, prin minunile sale, prin moartea ºi învierea sa glorioasã ºi prin trimiterea Duhului Sfânt a alcãtuit acel popor pregãtit pentru Dumnezeu, Poporul noului Legãmânt. Într-o astfel de situaþie ar mai fi nevoie oare sã ne întrebãm cine este grâul ºi cine este pleava din parabola lui Ioan Botezãtorul?

Gânduri cãlãuze

Duminica III Advent (A) Se vor bucura pustietatea ºi pãmântul uscat, se va veseli deºertul ºi va înflori precum crinul… ªi i se va da slava Libanului ºi strãlucirea Carmelului… Ei vor vedea slava Domnului, strãlucirea Dumnezeului nostru… Atunci se vor deschide ochii celor orbi ºi urechile celor surzi vor auzi; atunci ºchiopul va sãri ca cerbul ºi va striga de bucurie limba celui mut, cãci vor izvorî în pustiu ape ºi pâraie în deºert… Cei izbãviþi de Domnul se vor întoarce ºi vor veni în Sion cu strigãte de veselie… (Is 35,1-6.10). Restaurarea universalã prezisã de profetul Isaia, în aceastã a treia duminicã a Adventului, are în vedere orice deficienþã produsã de greºeala primilor oameni: deºertul ar redeveni asemenea grãdinii Paradisului, iar infirmitãþile trupeºti ºi sufleteºti ar fi eliminate. Ceea ce ne surprinde, în acest text, este paralelismul dintre lumea materialã ºi lumea sufletelor. Profetul-poet descrie mai întâi o transformare a naturii, dar ceea ce îl intereseazã este convertirea oamenilor. Care, însã, ar fi cauza ºi care ar fi efectul? Începând sã-l iubeascã pe Dumnezeu, omul dobândeºte capacitatea de a vedea lucrurile într-un mod nou ºi de a transforma lumea în deplinã armonie. La rândul sãu Dumnezeu, în iubirea sa faþã de om, are grijã ca acestuia sã nu-i lipseascã nimic. Doar refuzul omului, rãutatea sa, distrug aceastã armonie. Aceasta pare a fi lecþia de optimism uman ºi supranatural pe care o sugereazã textul profetic al acestei duminici.

Ioan, auzind în închisoare despre faptele lui Cristos, a trimis unul dintre ucenicii sãi ca sã-i spunã: „Tu eºti Cel care trebuie sã vinã sau pe altul sã aºteptãm?” Isus le-a rãspuns: „Mergeþi ºi povestiþi-i lui Ioan ceea ce auziþi ºi vedeþi: orbii vãd, ºchiopii umblã, leproºii sunt curãþaþi ºi surzii aud, morþii învie ºi sãracilor li se aduce vestea cea bunã. ªi fericit cel care nu se va poticni din pricina mea”… (Mt 11,2-11). De la profeþia exprimatã prin poezie pânã la concretizarea ei, calea se dovedeºte a fi mult mai lungã. Omul, prin forþele sale, se dovedeºte incapabil sã restabileascã armonia spre care totuºi aspirã. Venirea Fiului lui Dumnezeu ºi lucrarea sa în mijlocul nostru pune bazele reînnoirii universale, reînnoire care atinge infirmitatea (sau infirmitãþile) fiecãruia. Ceea ce ni se cere este sã recunoaºtem lucrãrile lui Cristos în evenimentele pe care le vedem, le auzim sau le trãim. Creºtinii de astãzi îºi pun, adesea, întrebãri cu privire la prezenþa activã a lui Dumnezeu în lume, întrebãri pe care ºi le-a pus pânã ºi Ioan Botezãtorul. Isus ne reaminteºte Fericit cel care nu se va poticni din pricina mea. Putem noi oare descoperi sensul aceste Fericiri în inima existenþei noastre? Putem noi oare sã discernem prezenþa vie a lui Cristos înviat în realitãþile modeste ºi nu întotdeauna exempte de pãcat ale Bisericii sau ale lumii, fãrã a avea vreo altã confirmare decât pe aceea care ne vine din lectura evenimentelor iluminate de Evanghelie? Toatã aceastã frãmântare legitimã, gestionatã prin credinþã, ne va educa treptat sã dobândim inima ºi gândirea celor sãraci cu duhul (Mt 5,3). Numai atunci ochiul nostru va începe sã vadã faptele minunate ale Domnului.

Duminica IV Advent (A) Isaia a spus atunci: „Ascultaþi, voi cei din casa lui David! Nu vã ajunge sã obosiþi rãbdarea oamenilor, cã obosiþi ºi rãbdarea Dumnezeului meu? De aceea Stãpânul însuºi vã va da un semn: Iatã, fecioara va zãmisli ºi va naºte un fiu ºi-i va pune numele Emanuel” (Is 7,10-14). Fondul istoric al acestui episod al istoriei poporului lui Israel este simplu ºi îi conferã semnificaþia dintâi: în climatul de agitaþie creat de ameninþarea unei invazii a armatei fraþilor din regatul de nord, aliaþi cu cei din regatul Damascului (Is 7,2), profetul Isaia îi anunþã pe cei care ºi-au pierdut încrederea în Dumnezeu crezând totul pierdut: nu trebuie sã vã temeþi cãci ameninþarea celor douã regate se va stinge, iar nu peste mult timp (cât i-ar trebui unui nou nãscut sã ajungã la vârsta raþiunii) cei doi duºmani vor dispãrea. Naºterea copilului este prezentatã ca un reper cronologic, dar ºi ca simbol (prin numele pe care îl poartã) al unei restaurãri a dinastiei lui David. Sfântul Matei, în Evanghelia sa, va face din acest pasaj profetic o interpretare creºtinã: un moment istoric devine dãtãtor de sens pentru alte momente, asemenea unei parabole. Ne putem încrede în continuare în Dumnezeu din moment ce noul rege care se va naºte va purta numele de Emanuel (Dumnezeu este cu noi). El va împlini toate promisiunile. Naºterea lui Isus Cristos a fost aºa: Mama lui, Maria, fiind logoditã cu Iosif, fãrã sã fi fost ei împreunã; s-a aflat cã a zãmislit de la Duhul Sfânt. Iosif, fiind drept ºi nevoind s-o dea pe faþã, a voit s-o lase pe ascuns. ªi pe când cugeta el la acestea, iatã îngerul Domnului i s-a arãtat în vis zicându-i: „Iosife, fiul lui David, nu te teme s-o iei la tine pe Maria, logodnica ta, cãci ceea ce s-a zãmislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naºte un fiu ºi-i vei pune numele Isus, cãci el va mântui pe poporul sãu de pãcate”… ªi trezindu-se Iosif din somn, a fãcut cum îi poruncise îngerul Domnului ºi a luat-o la sine pe femeia sa. (Mt 1,18-24) Peripeþiile provocate de zãmislirea Fiului lui Dumnezeu în sânul fecioarei Maria, peripeþii care îl vizeazã pe Iosif, logodnicul viitoarei mame, sunt repede însuºite ºi controlate de Dumnezeu prin îngerul sãu. Lãmuririle date acestui om drept îi sunt suficiente pentru a-ºi asuma rolul de tatã purtãtor-de-grijã. Dincolo, însã, de aceste peripeþii, observãm cã sfântul Matei face din acest episod o relecturã a textului din Isaia 7. Un cuvânt exprimã, de altfel, proiectul sãu: împlinirea. Aceastã împlinire înseamnã cã lucrarea este condusã cãtre perfecþiunea sa, cã ea ajunge sã umple toatã aºteptarea. Astfel, evanghelistul înþelege istoria lui Israel prin zãmislirea lui Isus ºi se foloseºte de aceastã istorie pentru a indica lucrarea de mântuire. Ca ºi el, noi ne putem înþelege propria istorie ºi pe cea a universului în lumina naºterii virginale în Duhul Sfânt. A asculta, a medita ºi a face loc acestui episod în viaþa noastrã înseamnã a fixa în noi un semn care ne orienteazã în invizibilul pe care noi îl trãim în fiecare zi. Cãci ºi viaþa noastrã este fecundatã de cãtre Duhul Sfânt în vederea unui rod mântuitor. Prin urmare, iatã-ne conduºi, împreunã cu Iosif, cãtre o atitudine activã, aceea de a ne asuma vocaþia personalã ºi a o pune în slujba lui Dumnezeu. Pagini realizate de pr ARCIZIU pr.. ªERBAN TTARCIZIU

Universul familiei

Cine este Mesia pe care îl aºteptãm? Pr ABIAN MÃRIUÞ Pr.. FFABIAN

Venirea lui Mesia este strâns legatã de speranþa omenirii de a fi eliberatã de rãu, de pãcat. Prezentãm câteva moduri de raportare la Mesia, la venirea sa.

Mesia ºi poporul lui Israel

Dantes Lattes, învãþat evreu, în opera sa Apologia ebraismului, spune despre Mesia: “O mãreaþã fantezie, un vis poetic þesut de imaginaþia vie a profeþilor evrei (…) Evanghelia se inspirã din aceste fantezii populare cu privire la Mesia”. Totuºi, Dantes recunoaºte cã Mesia a fost întruchipat mai întâi în persoana unui om aducãtor de dreptate ºi pace. La baza aºteptãrii se aflã urmãtoarea speranþã: “toatã osteneala omului se îndreaptã spre acei zori ai mântuirii în care rãul nu va mai domni pe pãmânt. Nu mai conteazã atât persoana sau persoanele cât timpul ºi faptele. Omenirea se îndreaptã, cu trudã, cãtre acea realitate. Mesia vine în mod continuu între noi”. Apoi continuã: “Mesia-omul timpurilor eroice, omul ideal al viitorului, Fiul lui David devine Poporul-Mesia”. Israel este slujitorul lui Dumnezeu, care suferã pentru mântuirea lumii ºi pentru convertirea ei.

Mesia ºi Anticrist

În opera sa Scurtã povestire despre Anticrist, Vladimir Soloviev (1853-1900), un spirit vizionar, descrie secolul XX ca pe un veac al revoluþiilor ºi al rãzboaielor devastatoare. Izbucnirile violente ale rãului colectiv în lume sunt doar preludiul marii tentaþii/lupte finale. Dupã o ocupaþie chino-japonezã (panmongolismul), la jumãtatea secolului XXI, Europa se va elibera ºi se va unifica sub conducerea unui lider intelectual ºi politic. Carismaticul preºedinte-împãrat al “Statelor Unite ale Europei” va instaura o monarhie universalã în care va realiza unificarea tuturor religiilor. Pacea ºi prosperitatea devin bunul comun al tuturor. Toate în numele moralei creºtine ºi al sãu personal. Totul prin excluderea lui Cristos ºi tãgãduirea învierii sale. Asistãm astfel la o diabolicã pervertire a creºtinismului,

redus la ideea de pacifism ºi de prosperitate. Acest nou „mesia” este Anticrist. În numele acestui creºtinism falsificat, la un conciliu general al religiilor, þinut la Ierusalim, în 2077, Anticrist va reuºi sã realizeze chiar ºi unificarea creºtinismului ºi a religiilor. Doar undeva, departe de lume, în pustiul Iordanului, ultimii trei reprezentanþi ai adevãratului creºtinism, stareþul ortodox Ioan, Papa Petru II ºi profesorul protestant Pauli vor încheia adevãrata unire a Bisericilor în noaptea de pe urmã a istoriei. Ea precede bãtãlia care-i va opune pe evreii revoltaþi armatelor lui Anticrist, încleºtare în urma cãreia se va produce ºi unirea dintre Sinagogã ºi Bisericã ºi care va fi preludiul arãtãrii pe cer a semnului Crucii ºi al celei de-a doua veniri a lui Cristos. În aceastã operã este remarcabilã presimþirea pe care o avea filosoful cu privire la marile catastrofe istorice înregistrate în prima jumãtate a secolului XX, ceva din izbucnirea satanocraticã, în istoria contemporanã, ce ºi-a gãsit expresia sinistrã în revoluþia bolºevicã, rãzboaiele mondiale ºi totalitarismele veacului nostru. Dar avertismentul pe care-l dã Soloviev este altul ºi el se referã la istoria secolului XXI: marea ispitã a umanitãþii va veni nu din izbucnirile violente, clar identificate ale rãului, ci din falsificarea binelui. Anticrist va seduce lumea prin binele ºi nu prin rãul fizic pe care-l face umanitãþii, fãcând-o sã uite de Dumnezeu ºi sã adore o creaturã în locul Creatorului. În alte cuvinte, acest Anticrist monden, cu pretenþii de a fi Dumnezeul planetei, aruncã haina strãlucitoare a binelui ºi a adevãrului asupra marii taine a nelegiuirii, a pãcatului. Dorinþa de putere nemãsuratã a lui Antihrist, iatã izvorul rãului care se ascunde sub masca frumoasã a pãcii universale, a binelui ºi adevãrului. Formele exterioare pot fi falsificate ºi pot deveni mijloace de seducþie. Un creºtinism fãrã Cristos poate fi, in sintezã, conþinutul aºa-zisei învãþãturi în care persoana lui Cristos este înlocuitã de totalitarismul unei pãci ºi fericiri pur pãmânteºti.

Psihologul rãspunde

Centrele urbane ºi promisiunea de prosperitate

Capitala þãrii s-a schimbat mult în ultimii ani. Economia se transformã structural. Se dezvoltã proprietatea privatã. Multinaþionalele sunt la tot pasul. Mulþi investitori strãini ºi autohtoni. Multe locuri de muncã. Dar, sã recunoaºtem, mai puþinã pace. Mai mult trafic. Mai multã angoasã. Chiar sãlbãticie. Oamenii politici se schimbã sau preschimbã. Cel puþin fotoliile lor. Unii au pretenþii de „mesia”. Dã bine, nu-i aºa, mai ales cã se pare cã lumea crede. Se întorc cu faþa la popor. Desigur pentru a-i zâmbi cu aroganþã ºi a-i spune „Eu sunt salvatorul!”. ªi toate astea se consumã îngropând catedrale ºi biserici printre blocuri de sticlã. Fãcând o paralelã cu scenariul lui Soloviev, ne dãm seama cã nu suntem departe. Ascunzând bisericile (ºi câte sunt îngrãmãdite pe ici pe colo, cel puþin în Bucureºti!) astupãm ºi dorinþa noastrã de frumos, de adevãr, de bine. Fãrã de ea e mai uºor sã fii manipulat. Iar fãrã Cristos e mai uºor sã fii fãcut sclav. Anticriºtii ºtiu bine asta.

Este timpul Adventului! Noi pe cine aºteptãm?

Doresc sã rãspund, folosind una dintre ideile forte prezente în gândirea marelui filosof Platon. Când ne vorbeºte despre origini, el face referinþã la “anamnesis”, amintire. Folosind în cheie creºtinã termenul de “amintire”, deoarece adeseori cãdem pradã uitãrii, Biserica ne aminteºte cã viaþa noastrã are ca temelie marea tainã a venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu. Ne aminteºte sã nu ne lãsãm înºelaþi de falºii “mesia”. Nici un „Cezar” nu va reuºi sã mântuiascã lumea. Nici inteligenþa lui Anticrist, cu toatã strãlucirea ei mãgulitoare, nu va reuºi sã schimbe faþa adevãrului, proclamând o mântuire absolut terestrã, care sã coincidã cu o prosperitate materialã. Stareþul Ioan, din povestirea lui Soloviev, înainte de a fi martirizat, ne lasã, în cuvinte simple, acest testament: “Persoana lui Cristos este lucrul cel mai preþios în creºtinism”. Crãciunul vine sã ne aminteascã de Dumnezeu care “la împlinirea timpurilor”, ne face acest dar: persoana dumnezeiascã a Fiului sãu. Crãciunul vine sã ne aminteascã, de asemenea, cã acest dar este mereu actual, permanent. În loc de încheiere aº vrea sã reiau o întrebare. Este timpul Adventului! Aºadar, noi pe cine aºteptãm?

1. Copiii mei au un prieten dintr-o familie catolicã, dar nepracticantã. Acest prieten a fãcut, împreunã cu copiii mei, prima sfântã împãrtãºanie, dar acum nu mai vine la bisericã. Afarã de faptul cã e nepracticantã, familia respectivã (în care ambii pãrinþi sunt intelectuali) este o familie bunã, sunt oameni cinstiþi, atenþi, þin mult la cei trei copii ai lor. Ce e de fãcut? Trebuie vãzut din ce motiv nu mai merge copilul acela la bisericã. Din cauza „exemplului” pãrinþilor, din lene, din lipsa credinþei, impedimente fizice, interdicþie etc. Indiferent care este motivul pentru care acest copil nu mai frecventeazã biserica, trebuie discutat serios pe tema aceasta cu pãrinþii lui, dar ºi cu el. Dacã familia nu-l susþine, într-un gest creºtinesc v-aþi putea oferi sã îl luaþi de acasã ºi sã îl aduceþi înapoi când veniþi dumneavoastrã la bisericã. Nu aþi spus ce vârstã are copilul, dar presupunând cã este de aproximativ 10 ani, în lipsa unui exemplu din partea pãrinþilor, va schimba foarte uºor cele douã ore cât poate dura drumul dus-întors pânã la bisericã inclusiv Sfânta Liturghie, cu douã ore de somn, joacã, televizor sau calculator. Aici iar interveniþi dumneavoastrã, cu tact ºi iubire, gãsind varianta eficientã ºi bine adaptatã cu care sã îi retreziþi entuziasmul pentru cele sfinte. Cunoscând situaþia, nu vã puteþi sustrage, având obligaþia moralã de a interveni cu delicateþe, empatie ºi iubire creºtineascã astfel încât, în acea familie, Dumnezeu sã poatã intra. Nu ar fi prima situaþie în care copilul îl aduce pe Dumnezeu în casã, astfel încât întreaga familie sã se lase purtatã de harul divin. Acum vi se solicitã sã faceþi apostolat ºi sunt convins cã veþi avea rezultate bune ºi odatã cu aceasta îi veþi înþelege mai bine pe cei care au jertfit tot pentru a putea simþi cât mai des satisfacþia de a fi instrumente ale lui Dumnezeu.

2. Copilul meu este în clasa a III-a, are 9 ani. Printre colegi este acum la modã jocul de-a “cine de cine e îndrãgostit”. Mie mi se pare cam devreme pentru astfel de discuþii, dar nu ºtiu cum sã abordez problema. Ce mã sfãtuiþi? Dacã ne raportãm ºi gândim ca generaþiile de dinainte de revoluþie, cu adevãrat astfel de discuþii ar fi timpurii, dar situaþia este mult schimbatã astãzi. ªi nu neapãrat în bine. Simplul fapt cã a auzit de aceºti termeni, impune ca un imperativ necesitatea de a vorbi despre ei. Accesul la acest tsunami de informaþii, imagini, tentaþii, solicitãri, ºtiri etc., a schimbat fondul copilului ºi al adolescentului. Ei se folosesc de cuvinte ce aparþin adulþilor, dar nu cunosc semnificaþia ºi adevãrata formã de manifestare a acestora. Deoarece este indicat ca educaþia sã nu fie lãsatã pe seama mass-mediei, consider cã este oportunã o discuþie prieteneascã ºi pãrinteascã despre aspectele importante ale vieþii. Iar în acest context nu pot lipsi termenii: dragoste, familie, responsabilitate, a fi îndrãgostit, sentimente, iubitã, simpatie, intimitate, decenþã, pudoare, respect etc. Încercaþi sã îl întrebaþi despre aceste jocuri practicate împreunã cu alþi copii. Nu trebuie sã folosiþi un ton dur sau o atitudine gravã, care sã-l inhibe. Trebuie sã vã apropiaþi de el. Sã îl întrebaþi, într-un moment de relaxare, în ce constã jocul respectiv, ce se întâmplã de fapt acolo, cu cine ºi cum se joacã... Astfel vã veþi da seama dacã este ceva într-adevãr grav, iar dacã este cazul, trebuie sã îi explicaþi cu blândeþe unde greºeºte, de ce este nepotrivit ceea ce face. Avertizez asupra surselor de informare, aflate la dispoziþia copiilor, dar fãrã a stãpâni încã ºi criteriile corecte de selecþie: internet, televiziune, presa scrisã ºi anturaj. De respectul ºi încrederea pe care le-aþi insuflat copiilor dumneavoastrã în ceea ce vã priveºte, depinde succesul acestor discuþii. Repet, nu le fiþi doar pãrinte, ci ºi prieten. Nu ezitaþi sã le vorbiþi cât mai curând. Pr Pr.. MARIUS ANTÃLUÞE

Oameni ai credinþei

Simon Petru, numit Kephas

Mons. prof. VLADIMIR PETERCÃ

”Veniþi dupã mine, vã voi face pescari de oameni!” (Mc 1,17). Numele lui Petru, Kephas, înseamnã, în limba aramaicã, ”piatrã” sau ”stâncã”. În limbajul biblic, Petru primeºte acest nume direct de la Isus, care subliniazã importanþa acestui nume. Era un nume de onoare pe care Isus îl dã, aºa cum ne confirmã evanghelia lui Ioan (1,35-42). Am putea spune cã numele de ”piatrã” sau ”stâncã” se potriveºte de minune atât cu tãria de caracter a lui Petru, cât ºi cu voinþa sa mãrinimoasã, dar ºi cu puterea sa de a conduce destinele Bisericii lui Cristos. Apostolul Petru avea o meserie simplã în Cafarnaumul acelor vremuri, un sãtuc aºezat pe malurile de sud-vest ale lacului Genezaert. Petru era, ca mulþi din consãtenii sãi, pescar. De la aceastã muncã, de cele mai multe ori istovitoare, Isus îl cheamã, împreunã cu fratele sãu, Andrei. Amândoi aveau sã devinã, aºa cum însuºi Isus îi va numi, în mod cu totul sugestiv, ”pescari de oameni!” Luca noteazã în finalul relatãrii sale despre Petru cum acesta ”pãrãsind toate, l-a urmat pe Isus!”(Lc 5,1-11). Este apostolul care apare cel mai des citat în tot Noul Testament, cu pãrþile sale bune, dar ºi cu cele mai puþin bune, aºa cum a fost Petru în realitate. Am putea spune cã existã chiar o preocupare constantã din partea celor patru evangheliºti sã relateze cât mai multe despre Petru. De aceea, despre Petru, în afarã de cele patru evanghelii, ne vorbesc Faptele Apostolilor, dar ºi Paul în scrisoarea adresatã creºtinilor din Galaþia. De asemenea, douã scrisori, numite în mod sugestiv scrisorile catolice, sunt atribuite apostolului Petru. În momentele importante din viaþa Mântuitorului, Petru este mereu lângã Isus. Acest lucru ne duce cu gândul cã însuºi Isus l-a pregãtit din timp pentru un scop aparte. Apostolul Petru avea sã fie numit, în mod solemn, la conducerea tinerei Biserici creºtine prin primirea cheilor. Astãzi, succesorul lui este episcopul Romei, care duce mai departe destinele Bisericii lui Cristos. Petru a fost apostolul care avea sã poarte pe umerii sãi grija pentru Biserica lui Cristos, atunci când Isus Cristos i-a cerut-o: ”Tu eºti Petru ºi pe aceastã piatrã voi zidi Biserica mea iar porþile iadului nu o vor birui!” (Mt 16,18). Sã luãm ºi un exemplu din multe altele, care au fost pãstrate cu grijã de cei patru evangheliºti. Ne aflãm în momentele de mare încercare din viaþa lui Isus; fusese arestat, iar apostolii sãi intraserã în panicã, rând pe rând. Isus tocmai este prezentat lui Ana, apoi este dus mai departe la Marele Preot Caiafa, iar de acolo mai

departe la Pilat. Petru îl urma tãcut ºi de departe pe Isus, crezând cã va trece neobservat. O servitoare, o portãreasã, l-a vãzut ºi i-a ºi spus aceste cuvinte: ”Cu adevãrat ºi tu eºti dintre ei, cãci eºti galileean!” Petru, însã, fãrã nici o jenã, i-a rãspuns: ”Nu-l cunosc pe omul acesta despre care vorbiþi!” În tãcerea nopþii, ”îndatã cocoºul a cântat a doua oarã”, iar Petru ºi-a amintit atunci de cuvintele lui Isus, însã era mult prea târziu. Ieºind el afarã a fost cuprins de remuºcãri ºi ”a izbucnit în plâns!” (Mc 14,66-72). În momentul în care însuºi Isus depunea mãrturie despre el, Petru, primul apostol chemat de acelaºi Isus, impulsiv cum îl cunoaºtem, îl neagã pe Isus ”cu jurãmânt” în faþa multor martori. Petru evitã sã pronunþe chiar ºi numele Mântuitorului. Iatã pânã unde a ajuns! Ce a urmat, este de prisos sã mai insistãm. Apostolul Petru se întoarce ºi-ºi plânge cu lacrimi amare gestul. El l-a trãdat pe Maestru. Numai Petru singur îºi cunoaºte propria conºtiinþã; el cunoaºte ºi coborâºul ºi urcuºul; ºi agonia ºi extazul. Petru va avea nevoie de mult timp de reflecþie, pentru a vedea tot ce a fãcut rãu în viaþa sa ºi unde a greºit. Isus îl va accepta aºa cum este, iar Petru va avea putere sã se ridice din praful în care cãzuse, sã-ºi facã un examen de conºtiinþã, recunoscându-ºi pãcatul. Cât curaj ºi câtã forþã din partea lui Petru pentru a-i cere iertare lui Isus! Printr-o singurã privire rãscolitoare, în adâncul conºtiinþei sale, Isus îi iartã tot ce a greºit. Numai cine iubeºte fãrã mãsurã este capabil sã ºi ierte tot fãrã mãsurã! Sã meditãm asupra acestui adevãr profund, el ne priveºte ºi pe noi! Nu numai în istoria Noului Testament, apostolul Petru s-a bucurat de o atenþie deosebitã din partea celor patru evangheliºti, ci ºi în tradiþia creºtinã, atât cea apuseanã cât ºi cea rãsãriteanã. Se relateazã, bunãoarã, cã atunci când Petru era pe punctul de a fugi cât mai departe de persecuþii ºi de situaþia confuzã creatã la Roma sub Nero, îi apare însuºi Isus rãspunzându-i senin la întrebarea: Quo vadis, Domine? Isus mergea pentru a fi el rãstignit, pentru a doua oarã, deoarece Petru voia sã scape. Atunci Petru ruºinat se întoarce la Roma, este arestat ºi rãstignit cu capul în jos, din voinþa sa ca respect pentru Maestrul sãu. Tradiþia, conform cãreia mormântul lui Petru se aflã sub Bazilica purtând acelaºi nume, poate fi urmãritã pânã în secolul al 2-lea. Petru ºi-a învãluit numele numai cu fapte extraordinare. Ce avem noi de învãþat de la acest mare apostol? Multe! Avem de învãþat curajul, puterea, mãrinimia ºi forþa de caracter ale acestui mare apostol. El le-a învins pe toate cu bãrbãþie. Nu l-au descurajat nici cãderile, nici coborâºurile, nici extazul, nici agonia. A avut putere sã se ridice iarãºi ºi iarãºi. Noi, cum ne comportãm în cazuri similare?

Aprofundare-catehezã

Pr Pr.. prof. dr dr.. ISIDOR MÃRTINCÃ

Adventul

Cu sãrbãtoarea lui Cristos Regele Universului s-a încheiat anul bisericesc. Cu prima duminicã din Advent începe noul an bisericesc ºi am intrat deja în Postul mic sau postul Crãciunului. În ritul Romano-Catolic, Adventul dureazã circa patru sãptãmâni. La celelalte rituri, bizantin sau ambrozian, Postul mic dureazã 40 de zile. Ce este Adventul? Este timpul liturgic, care precede Crãciunul, pentru a pregãti venirea Domnului. Memoria liturgicã aratã cã misterul lui Cristos se actualizeazã în planul harului. În realitate, în lume, este mereu „Advent” întrucât Isus înviat vine în toate zilele pentru a-ºi pregãti venirea definitivã sau escatologicã la sfârºitul timpurilor (Ap 1,8; 3-11.20). Adventul formeazã, împreunã cu Naºterea ºi Epifania Domnului, o unitate. În timpul liturgic al Adventului se rememoreazã ºi se retrãiesc cele trei veniri ale lui Cristos: prima sa venire prin Întrupare ºi Naºtere, venirea sa actualã ºi venirea definitivã la sfârºitul istoriei (cf. Ap 22,17). Dispoziþia personalã ºi comunitarã, referitor la aceastã triplã venire, corespunde virtuþii speranþei creºtine: încrederea, dorinþa, pregãtirea. Însã ea este o speranþã plinã de bucurie ºi, într-un anumit mod, „penitenþialã”, adicã pregãteºte cãile Domnului. Textele liturgice din timpul Adventului ne amintesc necesitatea de a pregãti cãile, purificând ºi schimbând dispoziþiile pentru a ne îmbrãca în Cristos (Gal 3,27; Rom 13,14). Este timpul de a ne trezi din somn pentru cã mântuirea noastrã este aproape (Rom 13,11). Aceste texte conþin ºi o catehezã bogatã a Adventului: promisiunile mesianice (pace, dreptate, relaþie fraternã, o lume nouã); Israel ca tip al peregrinãrii spre Mesia; apariþia bunãtãþii lui Dumnezeu ºi a iubirii sale pentru oameni în Cristos Fiul sãu (Tit 3,4; cf. 2,11); dispoziþia creºtinã de aºteptare intensã, veghere, fidelitate faþã de Duhul Sfânt, atenþie la semnele timpurilor, tensiuni între deja prezent ºi nu încã punerea în practicã a mijloacelor necesare (rugãciune, lectura Cuvântului, curãþia sufletului, sacrificiu). Figurile Adventului personificã ºi conþinuturile sale: Isaia (speranþa în fãgãduinþe), Gabriel (Bunavestire), Ioan Botezãtorul (pregãtirea imediatã), Maria (care îl poartã pe Isus în sânul ei). Întreaga Bisericã, aºteptând venirea Domnului, devine ca Maria Fecioarã ºi Mamã care ascultã, se roagã ºi iubeºte. Isus din Nazaret împlineºte cu totul speranþele mesianice. Fidelitatea lui Dumnezeu faþã de umanitate face posibil rãspunsul omului. „Da”- ul lui Dumnezeu face posibil „Da”- ul Bisericii (Alianþa). De aceea Preasfânta Fecioarã Maria este Tipul aºteptãrii ecleziale: „credincioºii, care trãiesc cu liturgia spiritul Adventului, considerând dragostea inefabilã cu care Fecioara Mamã ºi-a aºteptat Fiul, sunt invitaþi s-o ia ca model ºi sã se pregãteascã pentru a ieºi în întâmpinarea Mântuitorului care vine” (MC 4). Trãind timpul Adventului, comunitatea se simte invitatã ºi determinatã de misiunea de a-l vesti pe Cristos Mântuitorul. Trãind aceastã misiune, Biserica recupereazã ºi transmite bucuria propovãduirii Veºtii celei Bune: „Iatã, vã vestesc o mare bucurie care

va fi pentru tot poporul: Astãzi vi s-a nãscut în cetatea lui David, Mântuitorul, care este Cristos Domnul” (Lc 2,10-11). Biserica, refãcând drumul Adventului, devine semn de speranþã, ca sacrament universal de mântuire (LG 48). La începutul celui de-al treilea mileniu de creºtinism „suntem ºi noi, într-un anumit mod, în timpul unui nou Advent care este timp de aºteptare”. Timpul Adventului este un timp de luminã. Care sunt sentimentele pe care le încerci când aºtepþi o persoanã pe care n-ai vãzut-o de mult timp, ºi care, în curând, va fi oaspete în casa ta? Desigur, înainte de toate, dorinþa de a vedea persoana dragã ºi afectul care te leagã de ea îþi însufleþeºte inima ºi bucuria face aºteptarea plinã de fericire. Într-adevãr, acesta este, în practicã, Adventul. Este un timp, cum am spus mai înainte, în care Biserica ne ajutã sã ne pregãtim pentru venirea Domnului Isus. El, care a venit în sãrãcia condiþiei noastre umane, acum 2000 de ani, înnoieºte, în fiecare an, în credinþã acest timp de har; ºi tu se cuvine sã fii prezent la acel eveniment binecuvântat. Te poþi bucura de aceeaºi luminã care i-a învãluit pe pãstoraºii din Betleem. Atunci, Adventul este un timp de aºteptare plinã de bucurie, în care se trezeºte spiritul care, din cauza pãcatului ºi a superficialitãþii, este adormit. Care sunt semnele care te ajutã sã trãieºti bine acest timp forte? Înainte de toate, lumina. De mai multe ori vei simþi în lecturile propuse pentru aceastã perioadã, referiri la luminã: „Vino casa lui Iacob, umblã în lumina Domnului” (Is 2,5). Adventul este perioada în care poþi face sã intre lumina Domnului care vine în viaþa ta, mai ales prin instrumentele pe care deja le cunoºti: rugãciunea arzãtoare ºi plinã de aºteptare. La aceasta poþi adãuga ascultarea atentã a Cuvântului lui Dumnezeu care-þi este oferit: „Fãclie pentru paºii mei este cuvântul tãu, luminã pe cãrarea vieþii mele” (Ps 118,105). Într-adevãr, numai acest cuvânt poate arãta profunzimea fiinþei tale ajungând în pãrþile cele mai ascunse ale tale, pentru a înþelege cã numai Isus ºi iubirea sa te pot salva. ªi Sf. Liturghie trebuie sã-ºi redobândeascã un loc deosebit de important în viaþa ta de creºtin. Îndepãrteazã din inima ta obiºnuinþa ºi lâncezeala ºi îl vei descoperi, în Sf. Liturghie, pe Dumnezeu însuºi care te conduce la cunoaºterea deplinã a Fiului sãu, dãruit ºi pentru tine, pentru mântuirea ta. În sfârºit, încredinþeazã-þi inima întreagã Preasfintei Fecioare Maria; chiar ea va fi aceea care te poartã în inima Adventului ca sã-l recunoºti pe Fiul sãu în umilinþa peºterii din Betleem. Cred cã n-ar strica sã redescoperim acea practicã de prin comunitãþile noastre creºtine de a asculta aºa-zisa Liturghie „Rorate” din timpul Adventului unde se vorbeºte sufletului nostru despre infinita dragoste a lui Dumnezeu pentru noi oamenii prin venirea Fiului sãu în lume, prin oferirea mântuirii ºi prin iluminarea ºi sfinþirea Sf. Duh. Maica Sfântã pe care o preamãrim cu atâtea cântece în timpul Adventului, mai ales „Îngerul Domnului”, sã ne cãlãuzeascã în acest timp sfânt ºi sã ne pregãteascã sufletele pentru Sfântul Crãciun.

Bioetica

MARINA FARA

Artificii pe tema vieþii

Bioetica ºi goana dupã senzaþional

Temele bioeticii sunt din ce în ce mai frecvente în dezbaterea publicã. Sunt necesare rãspunsuri la provocãrile generate de fervoarea cu care în lumea ºtiinþificã, în lumea medicalã sau tehnicã, progresul este asimilat cu îndepãrtarea de naturã, de firescul existenþei. Tema vieþii este una predilectã pentru ambiþiile descoperirilor însoþite frecvent de artificii de laborator. Partenerul ideal în aceastã escaladare a artificialului este ambiþia mediaticã de prioritate asupra ºtirilor de senzaþie, preluate ºi difuzate fãrã un prag suficient de serios al discernãmântului. Pentru multele veºti false care se rãtãcesc în asemenea situaþii, nu mai existã un orizont la fel de cuprinzãtor al cuvenitelor rectificãri, astfel încât acestea continuã sã figureze în unele pagini de reviste sau felurite emisiuni, dezinformând ºi cãpãtând un caracter nociv.

Un astfel de concept, lipsit de bazã realã, este cel al „vieþii artificiale”, create în laborator

Fascinaþia pe care, dintotdeauna, a trezit-o misterul vieþii a condus, cu o fervoare lãudabilã, generaþii întregi de cercetãtori spre descifrarea tainelor sale. În acelaºi timp însã, atunci când apar motivaþii de tip utilitarist sau hedonist ºi se distorsioneazã menirea vieþii, sau nu se recunoaºte sacralitatea ei, e uºor ca resursele de inteligenþã ºi creaþie ale omului de ºtiinþã sã devieze spre sensuri absurde ºi chiar monstruoase. Risipa de fonduri materiale, de timp ºi de inteligenþã pentru o secundã de „viaþã clonatã” , de exemplu, ar putea – redirecþionatã spre scopuri mai fireºti – sã contribuie la creºterea calitãþii vieþii, efort de care este atâta nevoie în þãrile ºi mediile sãrace. Sau minunata descoperire a resurselor de vindecare, oferite de celulele stem, ar fi beneficã atâta vreme cât s-ar desfãºura în orizontul firesc al vieþii, aceste celule putând fi prelevate din þesuturi adulte ºi nu prin distrugerea de embrioni, adicã de vieþi aflate în faza lor iniþialã.

Demnitatea vieþii are o valoare absolutã

De aceea, nu se poate „dispune” de viaþã, nu poate fi manevratã ca un obiect. Libertatea omului de a folosi viaþa

capãtã adevãratul sens atâta timp cât viaþa este respectatã ca dar divin; se înþelege astfel cã nu existã niciun „drept” la avort, eutanasie, manipulare a embrionilor. Viaþa este o valoare transcendentã, deschisã vieþii eterne. Acesta este un mesaj plin de forþã, în zilele noastre. Un mesaj fascinant, cu nimic sub „cota de senzaþional” atât de cãutatã de sfera mediaticã. Este o noutate mereu prezentã, care poate sã fie anunþatã, contemplatã, cu acel sentiment înãlþãtor, de uimire în faþa tainelor desãvâºirii ce palpitã în orice formã de viaþã ºi în faþa caracterului unic ºi irepetabil al fiecãrei existenþe umane. Existã atâta sete – fireascã – de a cunoaºte aceste taine, de a le contempla, în orizontul lor de speranþã pentru omul încercat al zilelor noastre! Artificiul pe tema vieþii, încãpãþânarea de a lansa stiluri ºi atitudini contrare sensului firesc, de a educa noile generaþii spre manipularea vieþii ca simplu obiect de dominare sau de plãcere, ridicã valuri de neîmpliniri ºi de nenorociri.

Astãzi, apãrarea vieþii necesitã un curaj sporit

Acesta este un trist paradox. În secolul comunicãrii, al disponibilitãþilor lipsite de bariere ºi de prejudecãþi, al condiþiilor optime de manifestare a libertãþii ºi demnitãþii umane, a apãra dreptul uman fundamental – dreptul fiecãrei fiinþe umane la viaþã ºi la demnitatea vieþii – necesitã o luptã contra curentului. Aceastã luptã derivã dintr-o crizã a sensurilor existenþei, dintr-o „eclipsã”, cum o denumea papa Ioan Paul al II-lea, în enciclica sa Evangelium vitae , apãrutã în anul 1995. „Eclipsa sensului lui Dumnezeu ºi al omului conduce, în mod inevitabil, la materialismul practic în care prolifereazã individualismul, utilitarismul, hedonismul”. „Singurul scop care conteazã este urmãrirea propriei bunãstãri materiale. Aºa-zisa „calitate a vieþii” este interpretatã prevalent sau exclusiv ca eficienþã economicã, consumism dezordonat, frumuseþe ºi plãcere fizicã, dânduse uitãrii dimensiunile mai profunde – de naturã relaþionalã, spiritualã ºi religioasã – ale existenþei.” Viaþa în dimensiunile ei fireºti: un mister de contemplat, o noutate mereu senzaþionalã, o bucurie care aºteaptã sã fie descoperitã, o realitate a speranþei.

Medicul rãspunde

Piaþa de Crãciun Asociaþiile ºi Fundaþiile Ateliere Protejate, CopiiiRO, Miºcarea Eclezialã Carmelitanã, Murialdo, Sf. Paul Concordia, Sindrom Down Bucuresti ºi Casa Marta vã invitã la a IV-a ediþie a Piaþei de Crãciun care se va desfãºura sâmbãtã, 8, ºi duminicã, 9 decembrie 2007, între orele 10.00 ºi 15.00, pe strada Seceriºului nr. 15, Bucureºti, sector 4. Programul va fi urmãtorul: Sâmbãtã, între orele 11.00 - 13.30, copiii au posibilitatea sã confecþioneze lumânãri ºi sã fie pictaþi pe faþã; Între orele 13.30 - 14.00 se va desfãºura un program artistic de colinde, dans clasic ºi teatru. Duminicã, între orele 11.00 - 13.30, vor fi activitãþi pentru copii, iar între orele 14.00 - 14.30, din nou program artistic. La ora 14.30 vine Moº Crãciun cu surprize pentru cei mici Organizatorii vã aºteaptã cu prãjituri, ceai, cafea, vin fiert, gustãri, suporturi de lumânãri, felicitãri, iesle, brãþãri, globuri, tablouri, lumânãri, decoraþiuni pentru brad, produse artizanat, tombola ºi multe altele...

POªT A REDACÞIEI POªTA

O cititoare se întreabã dacã în timpul Adventului putem sã mâncãm carne vinerea.

Porunca Bisericii spune clar: „Sã respecþi postul ºi abstinenþa prescrise” (Catehismul Bisericii catolice, 2043). Rolul acestui timp de ascezã ºi pocãinþã este de a ne pregãti pentru sãrbãtorile liturgice, prin „dobândirea stãpânirii asupra instinctelor ºi a libertãþii inimii” (Catehismul Bisericii catolice, 2043). „Timpurile ºi zilele de pocãinþã din cursul anului liturgic (Postul Mare, vinerile – în amintirea morþii Domnului) sunt momente forte ale practicii penitenþiale”, adaugã Catehismul. Pentru acest timp Biserica recomandã cu tãrie „exerciþiile spirituale, liturgiile penitenþiale, pelerinajele în semn de pocãinþã,, privaþiunile de bunãvoie ca postul ºi pomana pomana, împãrtãºirea frãþeascã a bunurilor” (Catehismul Bisericii catolice, 1438). Dupã cum rezultã, postul, strâns legat de pomanã, este una din practicile penitenþiale recomandate de Bisericã. Totodatã, trebuie observat ºi cã nu este singura practicã; în unele locuri, ºi în funcþie de împrejurãri, putând fi înlocuit de alte acte peniteþiale. Aºa se explicã de ce în Occident, de exemplu, abþinerea de la carne este mai puþin practicatã, pe când în alte locuri sau comunitãþi (cum ar fi Biserica ortodoxã) postul este urmat cu mare stricteþe.

Mulþumim dnei Maria Paºca pentru poezia trimisã. Din pãcate, dat fiind spaþiul redus, revista „Actualitatea creºtinã” nu publicã poezii. Vã mulþumim încã o datã ºi vã dorim succes pe mai departe.

Pentru cã am intrat din plin în iarnã ºi pentru cã acum suntem expuºi riscului de a contacta diferite afecþiuni ale cãilor respiratorii, am apelat la sfaturile unui medic avizat avizat.. În profilaxia afecþiunilor acute ale cãilor respiratorii e bine sã ºtim: - Este important sã fie observate primele semne de rãcealã, ca începerea tratamentului sã evite complicaþii amigdaliene, otite, sau chiar pulmonare. - În anotimpul rece, ceaiurile calde cu lãmâie ºi îmbrãcãmintea cãlduroasã adecvatã temperaturilor scãzute asigurã organismului condiþii de prevenire a rãcelii. - La cel mai mic semn de înfundare a nasului sau prezenþa unei secreþii nazale fluide, copilul va fi învãþat sã sufle nasul corect, o narã ºi apoi cealaltã, nu ambele nãri deodatã. Se va evita suflarea puternicã precum ºi suflarea ambelor nãri deodatã, deoarece se pot produce tulburãri la nivelul urechii prin presiunea ce se creeazã în trompa lui Eustache. - Pentru sugari ºi copii preºcolari este utilã o ungere cu alcool medicinal seara la culcare. Copilul fiind culcat ºi învelit, mama pune pe sub pijama mâna umezitã cu alcool ºi unge pieptul, umerii ºi spatele. Vaporii de alcool, fiind tensioactivi, adâncesc respiraþia ºi asigurã astfel o mai bunã oxigenare a sângelui. Aceasta ajutã la buna funcþionare a întregului organism. Copiii ºi adulþii trebuie sã se obiºnuiascã sã respire pe nas. La trezire, culcaþi fiind încã în pat, sã efectueze 10 respiraþii adânci. Ele ajutã la o mai bunã oxigenare a sângelui prin deplierea plãmânului. - Nu se recomandã dezbrãcarea unui copil care a transpirat, deoarece temperatura mai scãzutã a mediului înconjurãtor favorizeazã rãceala. Se recomandã ºtergerea cu un prosop uscat pe sub maieul ud, lãsând eventual un alt prosop uscat pe piele. Acest lucru este valabil ºi în cazul transpiraþiei în cadrul febrei. - Pânã la temperatura de 38,5oC, febra nu trebuie combãtutã cu antitermice. Se pot folosi ºosete udate cu oþet. La temperaturi peste 38,5oC, bolnavul, culcat ºi învelit, va fi frecþionat, pe rând, pe braþe, pe picioare ºi pe trunchi, cu un prosop bine stors dupã înmuiere în apã la temperatura camerei. Dacã temperatura depãºeºte 39oC, se folosesc împachetãri cu un prosop de baie sau cearºaf. Prosopul sau cearºaful sunt udate ºi stoarse ca în cazul de mai sus, se întind peste o pãturã, se culcã bolnavul îmbrãcat în pijama ºi se înfãºoarã în ele. Dupã 30 de minute, se scoate cearºaful, bolnavul rãmânând învelit în pãturã. Acest procedeu reduce febra ºi stimuleazã inima. Dacã febra nu cedeazã se apeleazã la serviciul medical de urgenþã. Medic Primar BEA TRIX P AL BEATRIX PAL

Micul Prinþ

A va el ,si I gae l Pr Pr.. ADRIAN BOBORUÞÃ

Dragi copii, vreau sã vã povestesc despre doi îngeri din Paradis: Avael ºi Igael. Cum sã vã spun ceva omeneºte despre îngeri? Asemãnãtori, într-un fel, razelor line de luminã, unii îngeri strãlucesc rotofel, dar alþii lumineazã subþirel; în vreme ce unii lucesc mlãdii, alþii, în schimb, sunt poleiþi în firãviu, fiecare dupã felul lui îngeresc. Ca ºi noi, oamenii, nu întâlneºti doi îngeri de acelaºi fel. Chipul lor depinde de lumina duhului din care le izvorãºte dezvãluirea. Trimiºi mereu cu voia lui Dumnezeu, îngerii ni se înfãþiºeazã în vise, în gânduri, dar, la nevoie, ºi privirii. Unii sunt aidoma copiilor cuminþi. Alþii, în schimb, deºi tot la fel de cuminþi, sunt cu mult mai diferiþi de înfãþiºarea omeneascã. Avael nu fusese niciodatã pe Pãmânt. Dumnezeu îi dãruise bucuria sã însoþeascã sufletele copiilor ajunºi în Paradis înaintea noastrã. Împreunã se jucau, cântau, învãþau ºi descopereau fel de fel de minunãþii ºi lucruri noi. Igael îºi petrecea, în schimb, mai toatã vremea fãcând bine pe Pãmânt. Avael ºi Igael se întâlneau rar. -Igael, te rog, mai povesteºte-mi cum trãiesc oamenii pe Pãmânt? Ce fac? îl întreba Avael la fiece întâlnire. Dragii mei, vã spun o tainã: îngerii îºi povestesc unii altora nu prin vorbe, precum noi, oamenii, ci se înþeleg direct, prin gânduri. ªi uite-aºa, Avael descoperea, minunându-se, în oglinda zglobie a gândurilor, fel de fel de lucruri nebãnuite despre oameni. Cum nu fusese nicicând printre ei, Avael nu era prea sigur cã înþelegea totul, dar râdea îngereºte de cele zugrãvite ºi rãmânea mereu curios.

Copiii se î ntreabã… în

Pânã într-o zi când, neaºteptat, trebui sã lase Paradisul ºi sã-l însoþeascã întâia oarã pe prietenul sãu Igael jos, pe Pãmânt. Îºi polei în grabã cât mai bine cu luminã penele aripilor ºi, alãturi de Igael, cât ai clipi, se gãsi în mijlocul oamenilor. Avael era peste fire de uimit de cele ce se întâmplau în jurul sãu. Totul era atât de diferit de Paradis încât, de emoþie, nu mai ºtia încotro sã-ºi îndrepte atenþia. -Avael, vrei sã înþelegi cum este firea omeneascã pe Pãmânt? Zise Igael. Oamenii erau în piaþã. Cum erau nevãzuþi, Igael trecu prin mijlocul lor dezvãluindu-se privirilor uimite ale celor prezenþi. Era însã ceva ciudat. Veºmintele, chipul ºi aripile lui Igael erau iluminate pe laturi în douã culori, aºa încât oamenii de pe partea stângã a pieþei îl vedeau scãldat în azuriu orbitor. Ceilalþi, de pe cealaltã parte a pieþei, îl vedeau, în schimb, scãldat într-un violet strãlucitor. Când ajunse la capãtul pieþei, Igael dispãru privirilor omeneºti. ªi ce urmã? Oamenii nu reuºeau sã se înþeleagã defel despre cele vãzute! - Era azuriu, era orbitor, strigau cei ce fuseserã pe partea stângã a pieþei! - Ba nu! Ba nu! N-aveþi dreptate deloc! Era strãlucitor, dar violet! spuneau oamenii, tot mai nervoºi, de pe partea dreaptã. Cum supãrarea creºtea ameninþãtor, chiar în momentul acela, Igael se fãcu din nou vãzut privirilor strãbãtând, din nou, piaþa din direcþia opusã. Aºa cã, cei care-l vãzuserã în azuriu, acum îl vedeau strãlucind în luminã violetã, timp în care, cei care ºi-l aminteau poleit în violet, îl vedeau lucind în azuriu orbitor. Toþi izbucnirã în râs! - Vezi, Avael? spuse Igael fericit. Azi s-a sfârºit bine! Unii oameni cred, însã, cã ceea ce au trãit o datã este singurul adevãr de pe lume. Refuzã încãpãþânaþi orice mãrturie diferitã. Supãraþi ºi pripiþi în judecatã, nu-ºi pot închipui, de fel, cã aceeaºi situaþie sau experienþã poate fi povestitã altfel. - Voi ce pãrere aveþi copii? Este bunã o diferenþã în ceea ce spunem, chiar dacã vorbim despre acelaºi lucru?

În arca lui Noe erau dinozauri?

Dinozaurii sunt foarte la modã în zilele noastre: îi vedem în filme ºi desene animate, îi purtãm pe tricouri, luãm vitamine în formã de dinozauri ºi aºa mai departe. Oamenii de ºtiinþã spun cã aceste animale neobiºnuite au dispãrut de pe faþa pãmântului cam acum o sutã de milioane de ani, deci e normal sã ne întrebãm cum ar putea apãrea dinozaurii în Biblie. Majoritatea specialiºtilor în Biblie considerã cã dinozaurii au murit cu mult timp înainte de marele potop pe care îl descrie cartea Genezei. Aºa cã pe vremea lui Noe nu se mai gãsea nici un dinozaur pe care sã-l poatã pune în arcã. Un alt motiv pentru care dinozaurii nu sunt pomeniþi în Biblie este faptul cã Biblia nu a fost scrisã ca sã spunã totul despre toate: nu e un manual de cunoaºtere a mediului. Biblia ne învaþã despre om ºi despre planul pe care îl are Dumnezeu cu noi. Verset cheie: „ªtiu cã poþi sã faci orice ºi cã nu este nici un gând care sã nu ajungã pentru tine faptã (...). Cu adevãrat, am vorbit fãrã sã înþeleg despre lucruri prea minunate pentru mine ºi nu ºtiam” (Iob 41, 2-3). Versete ajutãtoare: Gen 7, 1-24; In 1,3 (adaptare de Liana Gehl dupã 205 Questions Children Ask about God)

Suflet tânãr

CURS DE FORMARE PENTRU ANIMA TORI ANIMATORI La Ploieºti, în perioada 16-18 noiembrie 2007, peste 50 de tineri au luat parte la un curs de formare pentru animatori noi în grupurile de tineri din arhidieceza noastrã. Veniþi cu trenul, cu microbuzul sau cu autobuzul, tinerii cu vârste între 15 ºi 18 ani au avut ca punct comun de întâlnire oratoriul din oraºul gazdã. Adunaþi din diverse colþuri ale diecezei: Târgoviºte, Câmpina, Brãila, Turnu-Severin, Târgu-Jiu, Piteºti, Bucureºti, Ploieºti cu toþii s-au bucurat sã-ºi revadã vechi prieteni sau sã-ºi facã noi cunoºtinþe. Pentru cã tema acestui an pastoral este “Duhul Sfânt ºi Mãrturia” a fost aprofundat modul ºi locul în care trebuie sã dãm mãrturie: în familie, în bisericã ºi în societate. Pentru o mai uºoarã înþelegere a temei, cursanþii s-au împãrþit în patru grupuri. Ei au ascultat ºi au discutat despre mãrturia pe care sfântul patron al grupului lor a dat-o în timpul vieþii. Dupã exemplul de viaþã al sfintei Tereza, al sfântului Francisc, al sfântului Iosif ºi al sfântului Anton, adolescenþii au realizat concluziile zilei de lucru sub forma unor mici scenete. Aceste montaje i-au ajutat nu numai sã înþeleaga mai bine viaþa sfântului, ci ºi sã se cunoascã mai bine pe ei înºiºi ºi pe ceilalþi, lucrând împreunã. Pentru cã, dupã studiu, tinerii au nevoie ºi de momente de bunã dispoziþie, au fost organizate dansuri, jocuri ºi concursuri. De asemenea, au fost proiectate filmuleþe ajutãtoare pentru o mai uºoarã înþelegere a temei propuse. Dupã apusul soarelui, dupã momentele de amuzament din timpul jocurilor, dupã o zi plinã, pãrintele Daniel Bulai i-a învaþat pe tineri meditaþia de searã care le-a oferit tuturor momente liniºtite în care ei s-au putut gândi la tema aprofundatã ºi nu numai. Cursul a fost pentru toþi paticipanþii o ocazie sã înveþe lucruri noi, folositoare în parohia de unde provin, dar folositoare mai ales în propria lor viaþã. De asemenea, au avut ºi ocazia sã se împace cu Dumnezeu prin spovadã sau sã se împace cu ei înºiºi. La sfârºit, când toþi au primit diplome de participare, feþele senine ºi zâmbitoare ale tuturor au arãtat cã acest sfârºit de sãptãmânã a însemnat, probabil, un moment de schimbare, în bine, în viaþa tinerilor participanþi.

ANTON BALINT

În speranþa cã ºi în acest an îi putem oferi prin cânt puþinã cãldurã Pruncului nãscut pe paie în ieslea Betleemului, vã invitãm la concertul de colinde CHRISTUS NATUS EST, ce va avea loc sâmbãtã, 15 decembrie 2007, ora 14.00, la Biserica “Sancta Maria Gratiarum” din Bucureºti (Bãrãþia). Sã mergem sã-i cântãm Pruncuºorului pe care îl aºteptãm cu drag!

Gândul meu pentru tine(ri)

Gândul meu pentru tine/ri Dragã prietene, Când suntem invitaþi la o persoanã importantã, ne pregãtim cu foarte multã atenþie pentru ca întâlnirea noastrã sã fie reuºitã ºi sã ne bucurãm de succesul dorit. În timpul Adventului, Biserica ne invitã sã ne pregãtim pentru a ne întâlni cu Isus, Persoana cea mai importantã din viaþa noastrã. Ce facem pentru ca întâlnirea noastrã cu Isus sã fie reuºitã? Ce aºteptãm anul acesta de la Crãciunul care se apropie? Mi-ar face plãcere dacã, împreunã, vom reþine patru cuvinte cheie ºi vom medita asupra lor în cele patru sãptãmâni ale Adventului, când vom aprinde, treptat, cele patru lumânãri din coroana de Advent. Cuvintele sunt: vegheaþi, convertiþi-vã, Ioan Botezãtorul, Maria. Sã veghem asupra limbajului nostru, asupra privirii noastre, asupra auzului nostru, asupra poftelor ºi pretenþiilor noastre. Sã ne convertim pentru ca limbajul nostru sã fie despre Dumnezeu, privirea noastrã sã fie îndreptatã spre Dumnezeu, auzul nostru sã fie atent la ºoaptele lui Dumnezeu, dorinþa noastrã nobilã sã fie aceea de a-l descoperi pe Dumnezeu prezent lângã noi. Ioan Botezãtorul ne reaminteºte cã ºi noi putem fi „profeþi” pentru o lume mai bunã, cã Isus se foloseºte de fiecare botezat pentru a fi „crainicul” sãu, cã avem misiunea de a-i pregãti „calea” lui Isus pentru a fi recunoscut de toþi, mai ales de cei aflaþi în ignoranþã. Maria Maria, Nãscãtoarea Fiului lui Dumnezeu, ne prezintã importanþa credinþei, atunci când suntem deciºi sã-l primim ºi sã-l urmãm pe Cristos. Dumnezeu vrea sã coboare ºi anul acesta cu darurile sale în viaþa noastrã, de aceea credinþa trebuie sã fie mare ºi maturã. O credinþã „micã” ºi „slabã” nu poate sã înþeleagã mãreþia lui Dumnezeu!

Pr Pr.. DANIEL BULAI

Paginã realizatã de ROXANA ROT ARU ROTARU

Surorile Însoþitoare cre

CRISTINA ªOICAN

„…pentru a avea acest nume de ÎNSOÞITOARE CREDINCIOASE ALE

Societatea Însoþitoarele Credincioase ale lui Isus a fost fondatã în Amiens, Franþa, în 1820, de Marie Madeleine de Bonnault d’Houet. S-a nãscut în 1781, trãind în anii adolescenþei experienþa frãmântãrilor sociale care au urmat Revoluþiei. S-a cãsãtorit cu Joseph de Bonnault d’Houët în 1804, însã foarte curând a rãmas vãduvã ºi, câteva luni mai târziu, s-a nãscut fiul lor, Eugène. ªi-a iubit fiul cu pasiune, fiind, în acelaºi timp, o fiicã responsabilã ºi o sorã iubitoare, cu o puternicã conºtiinþã socialã. Tânãra vãduvã a simþit chemarea lui Dumnezeu pentru a forma o societate a femeilor care sã se dedice apostolatului, inspirate de Maria Magdalena ºi de femeile sfinte înfãþiºate în Evanghelie. Pentru a descoperi planul lui Dumnezeu a cerut sfatul Iezuiþilor, fiind impresionatã de profunda spiritualitate ºi de spiritul lor de dãruire. Dupã ani de zile de discernãmânt, dupã numeroase experienþe mistice care au confirmat cã Dumnezeu însuºi a cãlãuzit-o, în noaptea de Joia Sfântã a anului 1820 a întemeiat Societatea Însoþitoarele Credincioase ale lui Isus. Marie Madeleine a fost declaratã venerabilã în 1970; pe 5 aprilie 2008 Societatea FCJ va celebra 150 de ani de la moartea fondatoarei. Societatea FCJ este prezentã astãzi în ºaisprezece þãri pe patru continente ºi beneficiazã de o vedere panoramicã a lumii, deoarece Surorile provin dintr-o diversitate de culturi ºi experienþe. În orice loc ar fi, Însoþitoarele Credincioase ale lui Isus vor sã fie alãturi de toþi, dar mai ales de cei lipsiþi ºi marginalizaþi într-o lume care este însetatã de adevãr ºi înfometatã de dreptate. Din 1994 ele sunt prezente ºi în România. Au în Bucureºti o comunitate formatã din cinci surori de patru naþionalitãþi: douã sunt din Anglia, una din Þara Galilor, una din Irlanda ºi una din România. Inspirate de idealurile ºi devotamentul Fondatoarei, ele continuã sã fie împreunã cu Isus în misiune, purtând spiritul Societãþii FCJ ºi în societatea româneascã.

- Vorbiþi-ne despre spiritualitatea Congregaþiei! - Surorile ºi-au gãsit identitatea în numele pe care fondatoarea l-a ales - Fidèles Compagnes de Jésus ( FCJ). Ca model de viaþã pentru surorile ei, Marie Madeleine a dorit Constituþiile Societãþii lui Isus (Iezuiþii), pe care le-a primit pe neaºteptate din mâinile unui iezuit în timpul perioadei sale de discernãmânt. Exerciþiile spirituale ale sfântului Ignaþiu de Loyola însufleþesc aceste Constituþii ºi modul nostru de a trãi. Prin ele, noi contemplãm viaþa lui Isus, venind în contact personal cu El ºi interiorizând valorile ºi atitudinile Lui. În felul acesta ne întrebãm cum putem deveni mai asemãnãtoare cu Cristos, cum putem afla ce doreºte ºi ce sperã de la fiecare dintre noi. Mi-e sete! Aceste cuvinte, rostite de Isus pe cruce au influenþat-o profund pe Marie Madeleine: le-a înþeles ca fiind marea dorinþã a Mântuitorului de a face cunoscutã dragostea lui Dumnezeu tuturor oamenilor. În dorinþa ei de a continua aceeaºi misiune în lume, s-a dedicat unei vieþi de comuniune cu Isus ºi cu toþi aceia pe care i-a întâlnit. Urmaºele sale au înþeles cã a fi cu adevãrat o Însoþitoare a lui Isus înseamnã sã te identifici, sã te alãturi, sã fii înþelegãtoare, sã-i asculþi ºi sã colaborezi cu oamenii pe care-i însoþeºti. De asemenea, înseamnã sã-þi asumi lupta pentru a schimba structurile nedrepte care þin prizonieri atâþia oameni în zilele noastre. - Cum aþi ajuns în România? - Dupã revoluþie, în ’89, Congregaþia noastrã, care pânã atunci nu a avut nici o comunitate în Europa de Est, s-a gândit cã ar fi bine sã vadã la faþa locului nevoile cu care se confruntã þãrile din aceastã parte a continentului. Dupã ce am vizitat opt þãri, discernãmântul ne-a condus sã credem cã Dumnezeu ne vrea în România. Am simþit cã am fost chemate aici ca o mânã întinsã de Occident Orientului, spre un popor credincios care a trãit mulþi ani de separare ºi de suferinþã; nevoile poporului ne-au miºcat, ne-au provocat. Chiar dacã înaintea noastrã au ajuns multe alte congregaþii, mai era loc ºi pentru ce puteam noi sã oferim, în primul rând prezenþa noastrã, prietenia ºi încurajarea pentru un viitor mai liniºtit, mai liber ºi plin de speranþã. Suntem convinse cã aºa a vrut Dumnezeu. Cu binecuvântarea Arhiepiscopului Ioan Robu, în

edincioase ale lui Isus

E LUI ISUS aº fi dat totul, tot ce sunt!” (Marie Madeleine, fondatoare) ianuarie 1994, trei surori au ajuns în Bucureºti. Una dintre ele a rãmas la Bucureºti pentru a sluji în cadrul Institutului Teologic Sfânta Tereza ºi celelalte douã au mers la Galaþi. Încã de la început am fost foarte bine primite în România ºi ne simþim bine împreunã cu voi !

- Ce activitãþi desfãºuraþi în Arhidiecezã? - Fondatoarea noastrã a avut o experienþã misticã: în faþa ei se derula un pergament deschis unde erau scrise cuvintele: educaþie, exerciþii spirituale ºi misiune. Prin acestea ea a înþeles ceea ce Dumnezeu cerea de la ea ºi de la cele care aveau sã o însoþeascã. Astãzi noi încercãm sã trãim aceastã viziune prin activitãþile noastre. Din cauza nevoilor din societatea contemporanã, am încercat sã ne implicãm în educaþie într-un fel care sã se adapteze acestor nevoi; oferim posibilitatea unor tineri sã-ºi continue studiile; leam facilitat participarea la diferite cursuri de formare ca laici creºtini; deoarece cunoaºterea limbii engleze a devenit o necesitate, am rãspuns la aceastã chemare predând engleza la diferite grupuri ºi ºcoli. Am înfiinþat Centrul FCJ, iar prin întâlnirile de aici vrem sã fim alãturi de cei care cautã, îºi pun întrebãri, de cei care vor sã-ºi adânceascã viaþa spiritualã. Dorim ca Centrul nostru sã fie un loc unde omul poate gãsi liniºte, unde el poate sã stea pentru o clipã ca sã se descopere ºi sã-l gãseascã pe Dumnezeu în el, în ceilalþi ºi în jurul sãu. Programul centrului este variat, cuprinzând diferite tipuri de rugãciune, reculegeri, îndrumare spiritualã, discuþii pe diferite teme, programe de Advent ºi Postul Mare. De exemplu, programul pentru acest Advent oferã o experienþã de reculegere în viaþa cotidianã, în limba românã, ºi douã seri de reculegere pentru comunitatea de limbã englezã. Desfãºurãm acelaºi tip de activitãþi, o datã pe lunã, ºi la Galaþi. Slujirea noastrã se desfãºoarã adesea în colaborare cu alte persoane, surori, preoþi, laici, ºi apreciem aceastã experienþã foarte bogatã. Colaborãm cu JRS (Jesuit Refugee Service - Serviciului Iezuiþilor pentru Refugiaþi) fiind alãturi de cei care trãiesc trista experienþã de a fi refugiaþi, ºi cu un grup de surori care se implicã în lupta împotriva traficului de fiinþe umane, una dintre problemele actuale cele mai stringente. Colaborãm ºi în parohia Sacré Coeur, mai ales cu comunitatea englezã, pentru grupuri mici de catehezã; suntem implicate în zona localã în grupuri de lucru pentru viaþa consacratã ºi în comisia socialã. Una dintre surori activeazã ca asistentã socialã ºi este în contact cu multe familii care au nevoie de susþinere, dar ºi cu mulþi bãtrâni.

- Cum credeþi cã este privitã persoana consacratã în Biserica localã? - Biserica localã primeºte cu bucurie ºi apreciazã prezenþa vieþii consacrate, contemplative ºi apostolice, ca o încurajare în cãlãtoria spiritualã. Ne simþim întotdeauna bine primite în diferitele locuri în care slujim ºi, adesea, auzim expresii de mulþumire ºi recunoºtinþã pentru disponibilitate, ascultare, ajutorul practic, ºi pentru mâinile oferite celor care au nevoie. Viaþa consacratã este, poate, ºi un semn de contradicþie pentru cã este împotriva curentului ºi susþine valorile împãrãþiei lui Isus Cristos, care sunt foarte diferite de valorile lumii de astãzi, o lume care devine tot mai secularizatã. Totuºi, din experienþã, putem spune cã viaþa consacratã este un semn de speranþã în lume. ªi din acest motiv suntem mulþumite cã avem la Paris o casã de noviciat pentru provincia Europei unde, în acest moment, se aflã trei novice, douã din România ºi una din Franþa. Acesta este un semn de speranþã pentru noi!

Caritas - Bucureºti

Solidaritatea învinge potopul de lacrimi

Aºa cum am vãzut cu toþii în primãvara anului trecut, Dunãrea ºi-a revãrsat apele distrugând mii de case ºi lãsând pe drumuri comunitãþi întregi ºi familii disperate. Comuna Ostrov, din judeþul Tulcea, a fost una dintre cele mai afectate localitãþi. Asociaþia Caritas Bucureºti a fost prezentã în mijlocul familiilor afectate încã din primele momente de dupã inundaþie. Activitatea noastrã s-a împãrþit în douã etape: intervenþie de urgenþã (aprilie august 2006) ºi reabilitarea ºi reconstrucþia caselor complet distruse (septembrie 2006 – noiembrie 2007).

Inter venþia de urgenþã Intervenþia

Încã din luna aprilie, asociaþia a fãcut o evaluare a situaþiei ºi planul de intervenþie. În perioada aprilie – decembrie 2006, Caritas Bucureºti a sprijinit cu produse de strictã necesitate familiile rãmase pe drumuri, cu produse de strictã necesitate: alimente, igienico-

sanitare, lenjerie, îmbrãcãminte, medicamente, produse pentru igiena casei, lighene, gãleþi, butoaie, furaje pentru animale. În iunie, o echipã de asistenþi sociali ºi cadre medicale de la Caritas Bucureºti ºi Alba Iulia a fãcut o evaluare socio-medicalã ºi a oferit îngrijire medicalã de bazã. Deja în iulie, în localitate a fost organizatã o tabãrã de lucru cu reprezentanþi ai Caritas ºi ai grupului de tineri Claudianum, coordonat de Comunitatea Societatea lui Isus. Aceastã iniþiativã a dus la sprijinirea persoanelor sinistrate prin consiliere psihosocialã, ajutor la reconstruirea caselor, activitãþi cu copiii. Mai apoi, în luna august, a fost organizatã o tabãrã de vacanþã pentru 40 de copii din localitate. Tot în aceastã perioadã, ºcoala din localitate a fost sprijinitã cu mobilier ºcolar. La serbarea de Crãciun, alãturi de primãrie, Caritas a oferit cadouri pentru 375 de copii.

Reabilitarea ºi reconstrucþia

În etapa de reabilitate ºi reconstrucþie ne-am bazat pe materiale de construcþie date de Guvern fiecãrei familii rãmase pe drumuri. Ca prim pas, sinistraþii au fost sprijiniþi prin achiziþionarea de generatoare pentru energie electricã, betoniere, roabe, vase de mare capacitate pentru apã etc. Pe parcursul anului ce a urmat a fost oferitã asistenþa tehnicã ºi diverse materiale de construcþii (instalaþii electrice, ciment, var, tablã, cuie, cherestea, carton bitumat, gips-carton, vatã mineralã, izolaþie pentru pereþi, vopsea lavabilã etc). Obiectivul a fost de a sprijini cele 120 de familii rãmase sub cerul liber sã finalizeze casele construite prin forþe proprii, pe un teren sigur ºi ferit de inundaþii, pus la dispoziþie de autoritãþile locale. Au fost identificate 5 familii care nu erau cuprinse în programul de susþinere al Guvernului, acestea nefiind proprietare ale caselor în care locuiau (erau chiriaºe sau locuiau împreunã cu rudele). Pentru acestea au fost construite locuinþe, lucru a fost posibil datoritã finanþatorilor externi ºi a credincioºilor care, cu ocazia colectelor organizate în bisericile din Arhidieceza de Bucureºti, au sprijinit aceastã iniþiativã. Cu aceastã ocazie, le mulþumim tuturor celor care au contribuit la toate aceste realizãri. Numai împreunã le-am putut aduce speranþã ºi bucurie semenilor noºtri loviþi de soartã. În acest moment sunt ridicate 108 din cele 120 de case. Din motive diferite, 12 familii au renunþat pentru moment sã îºi construiascã locuinþa - fie s-au mutat din localitate, fie vor construi mai târziu.

Social · îndrumare tehnicã în construirea caselor; · materiale de construcþii pentru finisarea caselor ºi izolarea acestora. Colaborarea cu autoritãþile locale ºi cu preotul ortodox din localitate a fost una deosebitã, beneficiind de sprijinul fãrã de care nu s-ar fi putut desfãºura activitatea.

Familiile din programul Caritas au beneficiat de urmãtoarele bunuri ºi servicii: · consiliere psiho-socialã; · ajutoare de strictã necesitate; · mobilier pentru ºcoala din Ostrov; · furaje pentru animale; · sobe-maºini de gãtit, coturi ºi burlane;

Cu ajutorul lui Dumnezeu, dupã o muncã susþinutã, de mai bine de un an ºi jumãtate, iatã cã, vineri, 16 noiembrie, ne-am adunat în mijlocul comunitãþii pentru a ne bucura împreunã cu familiile beneficiare de realizãrile lor ºi pentru a inaugura noul cartier de locuinþe. Alãturi de finanþatori, de reprezentanþi ai Caritas, ai autoritãþilor locale ºi ai comunitãþii, la aceastã sãrbãtoare a fost prezent reprezentantul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureºti, Mons. ªtefan Ghenþa, vicar episcopal. Îi mulþumim lui Dumnezeu, care ne-a fost alãturi ºi ne-a dat putere în tot acest timp pentru a merge mai departe, le mulþumim finanþatorilor, dar ºi tuturor celor care, într-un fel sau altul, au contribuit la succesul programului ºi la repunerea pe picioare a acestei comunitãþi.

Asociaþia Caritas Bucureºti MIHAI DOBOª DOBOª,, coordonator program

Doctrina socialã a Bisericii ne învaþã despre... libertate

Libertatea este capacitatea de a alege binele Pentru mulþi oameni din zilele noastre a fi liber este echivalent cu „fac ce vreau”. ªi în trecut libertatea a primit interpretãri asemãnãtoare: impunerea dorinþelor proprii asupra celorlalþi era, pentru cel care îºi exercita voinþa, o dovadã cã este liber. Acestui concept, care reduce libertatea la limitele dorinþelor omeneºti, Biserica îi opune un ideal mult mai înalt: libertatea este capacitatea de a alege binele. „Libertatea este în om semnul cel mai înalt al imaginii divine (...). Valoarea libertãþii, în mãsura în care este expresia

individualitãþii oricãrei persoane umane, este respectatã când fiecãrui memebru al societãþii îi este permis sã-ºi realizeze propria vocaþie personalã: cãutarea adevãrului ºi profesarea propriilor idei religioase, culturale ºi politice, exprimarea propriilor opinii, decizia asupra modului de viaþã ºi, pe cât posibil, asupra propriei munci. Acestea trebuie sã se exprime într-un context juridic solid, între limitele binelui comun ºi ale ordinii publice ºi, întotdeauna, sub semnul responsabilitãþii.

Libertatea trebuie sã se explice, pe de altã parte, ºi ca o capacitate de a refuza ceea ce e negativ din punct de vedere moral, sub orice formã s-ar prezenta, ca o capacitate de efectivã desprindere de tot ceea ce poate opri creºterea personalã, familialã ºi socialã. Plinãtatea libertãþii constã în capacitatea de a dispune de sine în vederea binelui autentic, în orizontul binelui comun universal.”

(Doctrina socialã a Bisericii. Compendiu, Editura Universitãþii din Bucureºti 2006, pag. 128-129)

Din viaþa Arhidiecezei

Sfinþirea sacerdotalã a pr pr.. Iulian Budãu, S. S.JJ. „Foc am venit sã arunc pe pãmânt ºi cât aº vrea sã fie deja aprins!” (Lc 12, 49) Inter viu realizat de IRINA ISÃCESCU Interviu

Duminicã, 18 noiembrie 2007, în catedrala Sfântul Iosif din Bucureºti, ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureºti, l-a hirotonit preot pe Iulian Budãu, membru în Societatea lui Isus, Provincia românã. Pãrintele Iulian Budãu, S.J., a urmat liceul la Seminarul Mic din Iaºi ºi, între 1991-1993, Seminarul TTeologic eologic din Iaºi. În 1993 a intrat în Noviciatul Societãþii lui Isus din Cluj Napoca. Între 1995-1997 a frecventat Institutul de Filosofie Aloisianum din Padova, obþinând bacalaureatul canonic în Filosofie. Între 19972003 a frecventat Facultatea de Limbi Strãine din cadrul Universitãþii Bucureºti. Între 2003-2006 a frecventat Centre Sévres din Paris, obþinând titlul de bacalaureat în TTeologie. eologie. La Paris a desfãºurat o muncã apostolicã printre cei marginalizaþi. În mai 2006 a fost hirotonit diacon în biserica Sf. Ignaþiu a Centrului Sevres din Paris. Din octombrie 2006, pânã acum o lunã, a fost în Nepal, unde a desfãºurat o muncã pastoralã cu refugiaþii din Bhutan.

1. De ce aþi ales ca motto pentru preoþie: „Foc am venit sã arunc pe pãmânt ºi cât aº vrea sã fie deja aprins!” (Lc 12, 49) ? Ideea de a alege acest motto s-a nãscut încet ºi în urma mai multor constatãri. Privind la imaginea mediaticã pe care o are creºtinismul acum în România ºi analizând puþin cam ce trãiam eu în relaþia cu Evanghelia, am realizat cã atitudinea creºtinã nu înseamnã blegealã; chiar dacã noi, în cultura românã, înþelegem fericirile pe dos ºi fericiþi cei blânzi înseamnã cei blegi. Pentru mine, idealul pentru un preot este sã simtã chemãrile care vin din realitate, sã le asculte ºi sã acþioneze în mod inteligent, în aºa fel încât sã poatã pune foc, astfel încât sã schimbe ºi imaginea pe care o are creºtinismul la ora aceasta. 2. V-a marcat într-un mod anume experienþa trãitã la Paris? A fost dificil de trecut pragul de la studiul teologiei, la asistenþa spiritualã acordatã în închisoare ca asistent capelan?

În teologie, francezii sunt niºte oameni cu o capacitate de speculaþie deosebit de finã; în schimb, eu, fiind un om nãscut cu picioarele în noroi, simþeam cã începusem sã fiu prea cerebral ºi cã teologia mea nu mai are destinatar. Am fost trimis sã lucrez în închisoare; oamenii aceia mã þineau, într-un fel, cu picioarele pe pãmânt; era un gen de Evanghelie care se trãia prin faptul cã ne întâlneam. Toate acestea m-au influenþat mult în felul de a face teologie. Mergeam pe stradã sã le dau de mâncare vagabonzilor, pentru cã teologia fãrã aderenþã la realitatea imediatã, în primul rând a oamenilor simpli, marginalizaþi, e moartã; oamenii aceia chiar se uitã la Dumnezeu ca la Tatãl!

3. Se evidenþiazã într-un mod aparte refugiaþii din Nepal ? Refugiaþii din Nepal sunt un caz aparte; sunt 108.000 de oameni care stau în ºapte tabere, de ºaisprezece ani. Cu siguranþã, în viaþa mea, refugiaþii din Nepal se evidenþiazã într-un mod aparte pentru felul lor de a fi. Erau sãraci la propriu, având o camerã în care stãteau cu familia, având doar ce sã mãnânce ºi cu ce sã se îmbrace, pentru mine, simplitatea lor se evidenþiazã. Evanghelia s-a dovedit a fi posibilã pentru oameni care au cu totul altã religie. Pe unul din bãieþii mei l-au încolþit maoiºtii, ca sã-l batã, i-au rupt tricoul, dar problema era cã l-au umilit. El a spus: “Pentru cã am discutat de atâtea ori sã nu rãspundem violenþei cu violenþã, am vrut sã stau drept în faþa violenþei ºi-am stat, dar am fost umilit”. Nu am putut decât sã-i spun: “Asta a fost victoria ta!”. I-am dat o cãmaºã ºi un tricou, ca sã-i arãt cã a fost victoria lui ºi cã a câºtigat; mai multã Evanghelie de atât!... 4. Ce proiecte de viitor se contureazã pentru dvs., pãrinte? Deocamdatã proiecte pe termen foarte scurt. Eu cred cã munca în care voi fi trimis va depinde foarte mult de nevoile Bisericii din România. Angajarea în munca aceasta va fi o tentativã de a rãspunde, pe cât se poate, într-un mod profetic, unor nevoi clare, stringente.

Din viaþa Arhidiecezei

Depunere de voturi „Iatã-mã, trimite-mã pe mine“ (Is 6,8) Sâmbãtã, 17 noiembrie 2007, în parohia Maria-Regina Sfântului Rozariu, din PopeºtiLeordeni, a avut loc un eveniment deosebit ºi emoþionant deopotrivã: sora Maria Balint, din Congregaþia Suorilor Misionare Catehiste ale Sfintei Inimi, a depus voturile pe viaþã. Exerciþiile spirituale iganþiene, de o lunã, care au precedat profesiunea, i-au oferit sorei Maria ºansa de a se pregãti conºtient ºi intens pentru acest pas important, ºi astfel, cu bucurie, s-a consacrat Domnului, în prezenþa Maicii Superioare Generale, Giuseppina Anatrone. Sfânta Liturghie a fost prezidatã de Excelenþa Sa, Arhiepiscop Ioan Robu, care a fost însoþit de mai mulþi preoþi. În cuvântul de învãþãturã, Preasfinþitul a îndemnat-o pe sora Maria ºi pe numeroºii credincioºi prezenþi sã se lase atinºi de prezenþa lui Dumnezeu ca de o luminã care nu doar învãluie, ci ºi cãlãuzeºte, ne ajutã sã rãspundem în permanenþã voinþei sale mântuitoare. Împreunã cu Fecioara Maria, ºi noi împãrtãºim bucuria surorii Maria Balint cântând imnul de laudã ºi mulþumire: Sufletul meu preamãreºte pe Domnul (Lc 1, 46).

Surorile Maria Bambina în sãrbãtoare În ziua de 18 noiembrie 2007, în timpul Sfintei Liturghii a tinerilor, de la Catedrala Sfântul Iosif, sora Adriana Ciobãnicã a fãcut, pentru toatã viaþa, vot de castitate, sãrãcie ºi ascultare în Congregaþia Surorilor de Caritate ale Sfintelor Bartolomea Capitanio ºi Vincenþa Gerosa, cunoscute ca surorile Maria Bambina. În timpul Sfintei Liturghii, Excelenþa sa, Episcopul auxiliar de Bucureºti, Cornel Damian, a subliniat importanþa ºi bogãþia vieþii consacrate pentru viaþa Bisericii ºi pentru lume. Participarea mai multor preoþi, a surorilor din diferite congregaþii, a comunitãþii parohiale ºi mai ales a tinerilor, la aceastã sãrbãtoare ne-a fãcut sã-i înãlþãm un cânt de laudã ºi de recunoºtinþã lui Dumnezeu pentru aceastã tânãrã care i s-a dãruit pentru totdeauna. Dupã Sfânta Liturghie a urmat o agapã fraternã pentru toþi cei care s-au bucurat împreunã cu noi de acest dar deosebit al Domnului.

Sr Sr.. FULGENZIA

Surorile Maria Bambina

Din viaþa parohiei Adormirea Maicii Domnului, Brãila Duminicã, 25 noiembrie 2007, Solemnitatea Isus Cristos Regele Universului, a avut loc vizita pastoralã în Parohia Adormirea Maicii Domnului din Brãila a Episcopului auxiliar de Bucureºti, Cornel Damian, care a fost însoþit de pr. Fabian Mãriuþ ºi pr. Cazimir Budãu. În cadrul vizitei, Excelenþa sa a prezidat Liturghia solemnã de la ora 10.30, apoi adoraþia în faþa Preasfântului Sacrament. Celebrarea s-a încheiat cu un dialog purtat cu grupul familiilor ºi credincioºii din parohie. Preasfinþitul Cornel Damian a insistat pe necesitatea unui astfel de grup în parohiile noastre ºi pe educaþia religioasã a copiilor, care sunt viitorul Bisericii ºi al societãþii. De asemenea, grupul familiilor a fost încurajat sã continue ceea ce a început cu un an în urmã, când acesta a luat naºtere. Dupã-amiazã, grupul de familii a organizat o agapã cu ocazia aniversãrii unui an de existenþã. Momentul a fost marcat ºi de prezenþa Episcopului Cornel Damian, care a dorit sã salute fiecare familie în parte. Pr Pr.. IOSIF DUMEA

Postulandat la capucini Duminicã, 11 noiembrie, în parohia Adormirea Maicii Domnului din Nehoiu (Buzãu), în cadrul Sfintei Liturghii, a avut loc înmânarea „taului” franciscan de cãtre pãrintele Ubaldo Oliviero, custode al Fraþilor franciscani minori capucini, moment care a marcat intrarea, în mod oficial, în anul de postulandat a patru tineri: Budãu Marius, din parohia Nicolae Bãlcescu (Bacãu), Imbrea Cãtãlin Vasile, din parohia Comãneºti (Bacãu), Imbrea Eduard, din parohia Tuta (Bacãu), Mîrþ Iulian, din parohia Botoºani. În felul acesta, cei patru tineri au fost încredinþaþi comunitãþii din Nehoiu ºi pãrintelui Marcel Netedu, maestrul lor spiritual, care îi va însoþi în aceastã perioadã de pregãtire pentru viaþa consacratã ºi de formare religioasã ºi umanã. Liturghia celebratã cu aceastã ocazie a fost prezidatã de pãrintele Lucian Dumea, rector al Seminarului Teologic Capucin din Oneºti. Alãturi de cei patru tineri postulanþi au fost ºi fraþii novici, împreunã cu maestrul lor, pãrintele IULIAN MÎRÞ Albert Goºman, din comunitatea din Borzeºti.

Istorie ºi Spiritualitate

Aspecte din spiritualitatea Monseniorului Ghika în lumina câtor va învãþãturi câtorva ale Enciclicei Deus Caritas Est (partea I)

ANDREI BREZIANU

Chipul lui Isus...

Sunt multe maniere de a pune întrebarea: cum arãta în realitate, în caracteristicile sale fizionomice, chipul fizic al lui Isus? De bunã seamã, chipul lui Isus, de-a lungul secolelor, a îmbrãcat o multitudine de înfãþiºãri. ªi este vorba nu numai de iconografia tradiþionalã, de picturã ºi sculpturã, ci ºi de reprezentãri literare ºi, începând cu secolul trecut, întruchipãri scenice ºi cinematografice. În privinþa, însã, a celor dintâi, aºa cum remarca marele scriitor francez, catolicul François Mauriac, “printr-o filiaþie tainicã, aproape toate imaginile lui Cristos, zugrãvite de-a lungul veacurilor de pictori, purced din acel chip misterios, întipãrit în Sfântul Giulgiu, o imagine a cãrei existenþã a fost practic nebãnuitã mult timp de artiºti”. ªi este vorba, revelator, de o imagine a lui Cristos marcatã atroce de stigmatul suferinþei... Am mai putea evoca aici, în calitate de imagine tainicã a aceleiaºi suferinþe, pecetea însângeratã întipãritã misterios în Sfântul ªtergar conservat de multe secole în catedrala din Oviedo, acel Sudarium despre care un critic laic al agnosticismului contemporan, spaniolul Juan Ignacio Moreno, avansa pãrerea cã, în aceastã relicvã, gãsim ascunsã “o scrisoare de iubire adresatã de Dumnezeu timpurilor noastre, o provocare discretã adresatã tuturor celor care ºi-au fãcut ºi îºi fac, în zilele noastre, din ºtiinþe ºi din cuceririle tehnologiilor, un idol“. Dincolo, însã, de dilemele ºi incertitudinile noastre umane, dincolo de vastul tezaur al reprezentãrilor vizuale ale chipului lui Cristos, rãmâne în picioare un fapt frapant care invitã la meditaþie, ºi anume cã, în integralitatea ei, iconografia creºtinã pare într-adevãr sã fi avut drept singur izvor concret memoria acestor imagini de sânge ºi sudoare, imaginea lui Cristos Omul durerilor, profetizat de Isaia (Is 53,5-6) - Fiul Omului, Mesia supus supliciului, cel care-ºi dã viaþa pentru fraþii sãi, oamenii.

...pe chipul aproapelui...

Despre aceastã iubire a lui Dumnezeu, despre înfãþiºãrile iubirii de aproapele în iubirea lui Dumnezeu, vorbeºte pe larg, pe mai multe paliere de idei ºi învãþãturi, prima Enciclicã a Papei Benedict al XVI-lea, Deus Caritas Est . În aceste rânduri - care reiau, în altã formã, o prezentare fãcutã recent la Roma în cadrul Congresului Internaþional Il Volto dei Volti di Cristo -, mã voi concentra asupra unuia dintre aspectele atinse de Enciclicã, ºi anume a felului cum, în pasaje de mare pregnanþã ale acestei învãþãturi, regãsim rãsunând discret, în confluenþã cu actualitatea, accente din nestemate ale gândirii robului lui Dumnezeu Vladimir Ghika, despre iubirea de Dumnezeu în iubirea faþã de aproapele aproapele: mai exact despre slujirea chipului lui Cristos ascuns în chipul aproapelui

aflat în nevoi, supus încercãrilor ºi durerii. Dincolo de icoane, a deschide ochii asupra trãsãturilor lui Cristos în chipul aproapelui în suferinþã, este într-adevãr, una dintre manierele palpabile, la îndemâna tuturor, de a-l regãsi într-un alt chip pe Cristos: iubindu-l concret, prin faptã concretã, sãrindu-i în ajutor prin servicii aduse celor încercaþi de suferinþele ºi durerile ce nu lipsesc, ele fiind prezente la tot pasul pe cãrãrile noastre în aceastã vale de lacrimi. În acest sens, un pasaj din enciclica papei Benedict al XVI-lea sunã urechilor noastre deosebit de pregnant: “Numai disponibilitatea noastrã de a ieºi în întâmpinarea aproapelui, de a-i mãrturisi iubirea, ne face sensibili ºi în faþa lui Dumnezeu. Numai slujirea aproapelui ne deschide ochii asupra a ceea ce face Dumnezeu pentru noi ºi asupra modului Sãu de a ne iubi. Sfinþii – ca de exemplu fericita Tereza de Calcutta – au sorbit din întâlnirea cu Domnul în Euharistie puterea de a-l iubi pe aproapele într-un fel de-a pururi proaspãt. ªi, reciproc, aceastã întâlnire a devenit ºi devine realistã ºi profundã tocmai datoritã faptului cã a slujit ºi slujeºte celorlalþi. Iubirea lui Dumnezeu ºi iubirea aproapelui sunt de nedespãrþit, cãci ele alcãtuiesc o singurã poruncã” (I,18).

... în viaþa sfinþilor

Numele evocate de Papa în Deus Caritas Est, reamintesc de pilde de sfinþi a cãror memorie o venerãm ºi care, tocmai în sensul celor de mai sus, au ºtiut vedea chipul lui Isus in chipul suferind ºi încercat de nevoi al semenilor noºtri: e vorba de Francisc din Assisi, Ignaþiu de Loyola, Ioan al lui Dumnezeu, Camil de Lellis, Vincenþiu de Paul, Luiza de Marillac, Iosif Cottolengo, Ioan Bosco, Luigi Orione, Fericita Tereza de Calcutta... Aceste nume citate în Deus Caritas Est, scot în evidenþã, în mod exemplar, diversitatea extraordinarã a pildelor concrete date de robii lui Dumnezeu în ascultare faþã de spiritul Evangheliei care spune: “Am fost gol ºi m-aþi îmbrãcat; mi-a fost sete ºi mi-aþi dat sã beau; mi-a fost foame ºi mi-aþi dat sã mãnânc... Ori de câte ori aþi fãcut acestea unuia dintre aceºtia, fraþilor mei mai mici, mie mi le-aþi fãcut” (Matei 25, 36-40). În acest spirit, exemplul compatriotului nostru Vladimir Ghika, rob al lui Dumnezeu, a cãrui cauzã de beatificare se aflã chiar acum în atenþia Romei, oferã un reper familiar tocmai prin mulþimea acþiunilor pe care le-a întreprins fãrã precupeþire, de-a lungul vieþii ºi pânã la moarte, iubindu-ºi aproapele ºi slujindu-ºi semenii cu abnegaþie exemplarã, în iubirea lui Dumnezeu: fãcând acest lucru pânã la jertfa supremã a vieþii. Asupra acestui aspect ne propunem sã zãbovim în numarul din ianuarie 2008 al revistei noastre.

Istorie ºi Spiritualitate

Pr Pr.. canonic Julius Hering (1861-1938) S-a nãscut la 15 februarie 1861, la Pécsvàrad (Ungaria) ºi a urmat cursurile seminarului de la Cioplea (1876-1883). A fost sfinþit preot la 6 ianuarie 1884, activând ulterior ca învãþãtor la ºcolile arhiepiscopale din Bucureºti, profesor ºi prefect la Seminarul Sfântul Duh din Bucureºti, iar în pastoraþie a deservit parohiile Craiova, Turnu Severin, Ploieºti ºi Bãrãþia – Bucureºti. A deþinut titluri importante, precum cele de consilier arhiepiscopal, canonic al catedralei Sfântul Iosif, cancelar arhiepiscopal, confesor militar ºi camerier papal. Printre realizãrile edilitare deosebite ale pr. Julius Hering se numãrã înfiinþarea ºcolilor parohiale de la Sinaia ºi Azuga, cimitirele din Buzãu ºi Ploieºti ºi construirea turnului bisericii din Turnu Severin. Este autorul unor valoroase monografii, rãmase în manuscris, dedicate parohiilor din Arhidieceza de Bucureºti, lucrãri care urmeazã a fi publicate în paginile revistei Pro Memoria. Moare la 30 aprilie 1938, „ca fiu ºi slujitor supus al Bisericii”, rãmânând în memoria catolicilor drept un „preot cult, harnic ºi conºtiincios”, dupã cum îl caracteriza ziarul Farul Nou.

Dr Dr.. DÃNUÞ DOBOª

De la luminã la privire

Un eveniment deosebit a avut loc vineri, 2 noiembrie 2007, la sediul din Bucureºti al Asociaþiei Psihologilor Practicieni Noua Paradigmã, al cãrei invitat de onoare a fost pr. dr. MarieJacques de Belsunce, Vicarul pentru Europa al Comunitãþii Sfântul Ioan. Întâlnirea a fost o revelaþie de suflet ºi spirit, conferinþa „O privire asupra luminii”, susþinutã de invitatul de onoare fiind, de fapt, un prilej de meditaþie asupra destinului uman, în general, ºi asupra valorilor lumii de astãzi, în special. Judecând cei doi termeni, privire ºi luminã, într-o relaþie directã ºi interºanjabilã, pr. Marie-Jacques ne-a propus o dihotomie om-animal prin intermediul luminii. Animalul vede (datoritã luminii), omul priveºte. Între a vedea ºi a privi este diferenþã de o specie, apreciind aceastã diferenþã prin raportarea la planul Creãrii (Facerii) Lumii. Concluzia finalã a conferinþei a reprezentat-o o interogaþie adresatã fiecãrui cetãþean al planetei în parte: Ne mulþumim doar sã Vedem Lumea sau avem voinþa de a o Privi? ªi interogaþia poate continua! Ne mulþumim doar sã vedem Lumea ºi, în special, Oamenii

care o însufleþesc, din dorinþa de a pune etichete sau învãþãm, din nou, sã privim, cu iubire ºi toleranþã, în profunzimea aspectelor relevate de multitudinea de faþete ale fiecãrei fiinþe participante la realizarea Planului Divin al Creaþiei? Ne mulþumim sã vedem, într-o atitudine pasivã, de spectator cãruia i se poate povesti un basm despre cât de minunatã este lumina care vine prin oameni sau avem curajul sã-i privim cu ochii întregii fiinþe ºi sã-i primim în viaþa noastrã, chiar ºi numai pentru o clipã, pe cei care ºtiu sã ardã pentru a fi mesageri ai LUMINII ADEVÃRATE (aºa cum a dat mãrturie pr. Marie-Jacques)? Prezenþa unui astfel de oaspete este o ºansã care-þi dã sentimentul tonic cã ai un sens în viaþã, cã nu eºti singur. ªi, mai ales, te invitã ºi te introduce într-o reflecþie care te reaºeazã în rectitudine faþã de ADEVÃR. Mulþumire ºi recunoºtinþã infinitã pr. Marie-Jacques pentru speranþa pe care ne-a dat-o: într-o lume schimonositã de durerile unei tranziþii nesfârºite ºi de ritmuri inumane se mai poate gãsi o urmã de spiritualitate. Trebuie numai sã vrei s-o gãseºti! Priveºte-o ºi ai sã fii uimit de profunzimea ei!

stud. psih. RIT A TUDOR RITA TUDOR,, membrã a Asociaþiei Psihologilor Practicieni Noua Paradigmã

Apariþie editorialã

Dorim sã vã prezentãm ultima apariþie editorialã a prof. Dan Pavelescu, cu titlul „Este moartea sfârºitul vieþii?”. Cartea cautã sã rãspundã, pe baze ºtiinþifice, unor întrebãri care ne preocupã pe fiecare dintre noi, atunci când ne confruntãm cu problema sfârºitului vieþii pe acest pãmânt. Autorul a mai publicat ºi alte cãrþi de corelare a ºtiinþei cu religia precum: „Cum am înþeles eu Biblia” (2002), „Materia Ex-nihilo, dar viaþa?” (2004), „Se apropie sfârºitul lumii?” (2007) º.a. (cãrþile se gãsesc la Librãria Sf. Iosif ºi la Librãria Surorilor Pauline).

A.C.

Din istoria creºtinismului

Adventiºtii sau “Biserica Adventistã de Ziua a ªaptea”

Pr Pr.. EMANUEL DUMITRU

Scurt istoric

“Biserica Adventistã de Ziua a ªaptea” s-a nãscut din marea redeºteptare religioasã de la începutul secolului XIX cu privire la revenirea Domnului Isus Cristos, miºcare care a cuprins milioane de credincioºi, cercetãtori ºi personalitãþi marcante din diferite Biserici creºtine. Dupã anul 1860, an în care “Biserica Adventistã de Ziua a ªaptea” ºi-a stabilit un nume, a apãrut preocuparea pentru misiunea mondialã. Biserica a fost organizatã oficial la data de 21 mai 1863, când avea aproximativ 125 de biserici ºi 3.500 de membri. În anul 1864, Michael Belina Czechowski Czechowski, (nãscut în Polonia pe 25 septembrie 1818 ºi decedat pe 25 februarie 1876 la Viena), s-a decis sã aducã mesajul adventist în Europa, iar în 1874 biserica a fost pregãtitã sã trimitã primul misionar oficial, J.N. Andrews Andrews, care a plecat din Statele Unite în Elveþia. De atunci, misiunea în alte þãri ºi mai ales pentru populaþiile necreºtine este un element c a r e defineºte “Biserica Adventistã”. Astãzi adventiºtii sunt prezenþi în 203 din cele 228 de þãri recunoscute de cãtre Organizaþia Naþiunilor Unite. Un element definitoriu al adventiºtilor de ziua a ºaptea a fost preocuparea lor pentru libertatea religioasã, organizatoricã ºi teologicã. Ei s-au implicat în realizarea ºi consolidarea pãcii ºi a armoniei sociale. De-a lungul timpului, au militat pentru eliminarea crezurilor formale din Bisericã, pentru separarea Bisericii de Stat, pentru dreptul de a citi personal Biblia, ca ºi pentru abolirea sclaviei. Tensiunea dintre viitor ºi prezent, dintre aºteptarea revenirii glorioase a Mântuitorului ºi responsabilitatea de a fi «sare ºi luminã» pentru semeni, a dus la o activitate socialã intensã cu activitãþi care le permit sã mãrturiseascã despre credinþa lor în timp ce lucreazã pentru îmbunãtãþirea calitãþii vieþii. Aceastã preocupare este vizibilã în miile de ºcoli ºi instituþii de învãþãmânt superior construite ºi administrate de adventiºti în toatã lumea, în fabricile de alimente sãnãtoase pe care le deþin, precum ºi în ampla lucrare medicalã care foloseºte cunoºtinþe ºi tehnologii moderne.

Adventiºtii de ziua a ºaptea pãzesc sâmbãta ca «zi de odihnã ºi de închinare», de vineri seara de la apusul soarelui pânã sâmbãtã la apusul soarelui, conform Scripturii. Ei folosesc aceastã zi pentru devoþiune, comuniune ºi creºtere în Cristos. Obiºnuiesc sã se întâlneascã la bisericã, pentru închinare publicã, în fiecare vineri seara, la începutul Sabatului, sâmbãtã dimineaþã ºi dupã-amiazã. Obiºnuiesc sã se întâlneascã ºi în timpul sãptãmânii pentru comuniune ºi studii biblice. În cadrul ªcolii de Sabat, sâmbãtã dimineaþa, împãrþiþi în grupe mici de studiu, dezbat, timp de o orã, anumite subiecte pe care le-au studiat acasã, în timpul sãptãmânii. Copiii participã la ªcoala de Sabat pe grupe de vârstã, având manuale adecvate. Partea centralã a închinãrii constã într-un serviciu divin care cuprinde o predicã practicã, bazatã pe Biblie, cu scopul de a-L descoperi cât mai clar pe Dumnezeu ºi voia Sa pentru viaþa noastrã. În plus, la serviciul divin de sâmbãtã dimineaþã se înalþã rugãciuni personale ºi publice ºi se oferã ocazia pentru a-i dãrui lui Dumnezeu zeciuialã ºi daruri de mulþumire. Participanþii au ocazia sã-ºi împãrtãºeascã nevoile personale, care pot deveni motiv de rugãciune publicã. Închinarea individualã ºi în familie sunt la fel de importante ca ºi închinarea publicã. De aceea, de obicei dimineaþa, ei citesc din Sfintele Scripturi dorind sã înþeleagã ce aºteaptã Dumnezeu de la ei ºi se roagã pentru ziua în curs, iar seara consacrã timp pentru studiul Bibliei ºi rugãciuni de mulþumire.

Elemente de doctrinã adventistã

- au credinþa în Sfânta Treime - Dumnezeu Tatãl, Dumnezeu Fiul ºi Dumnezeu Duhul Sfânt - ca fiind Singurul Dumnezeu adevãrat, care a creat ºi prin care se menþin toate lucrurile. Iar Dumnezeu Fiul cel veºnic S-a întrupat prin fecioara Maria; - cred cã Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece oamenii care au scris-o au vorbit de la Dumnezeu, inspiraþi de Duhul Sfânt; - practicã botezul prin scufundare, pe baza deciziei personale ºi a mãrturisirii credinþei în Isus Cristos ca Mântuitor personal. Scufundarea totalã în apã a celui care este botezat semnificã moartea faþã de pãcat ºi învierea la o viaþã nouã în Isus Cristos; - învãþãtura conþine elemente prezente ºi în crezul altor Biserici, cu dezvoltãri proprii “Bisericii Adventiste”; - numele “Bisericii Adventiste de Ziua a ªaptea” face trimitere la douã doctrine: una, fundamentalã pentru creºtinism, se referã la a doua venire a lui Isus Cristos – de la latinescul adventus (venire), iar a doua, întâlnitã ºi la alte comunitãþi religioase, se referã la respectarea zilei a ºaptea a sãptãmânii, sâmbãta, ca zi de odihnã ºi de închinare.

Lecturi

Pr Pr.. Claudiu Dumea - „Misterul fericirii“ Ed. Presa Bunã, Iaºi, 2007 ; 76 p.

ANA-MARIA BOTNARU

Cãrticica pe care v-o prezint este ca o oglindã: dacã o citim fãrã a încerca sã ne automistificãm, avem ºansa sã ne vedem aºa cum suntem: fericiþi sau nefericiþi, optimiºti sau pesimiºti, lectura ei ajutându-ne sã identificãm cauzele rãului din noi ºi din lume, precum ºi unele modalitãþi de îndreptare: smerenia, credinþa, generozitatea, rãbdarea ºi, deloc în ultimul rând, umorul. Sau, dacã preferaþi, poate fi cititã ca un mic manual. Nu, nu de fericire, slavã Domnului… Pr. Dumea tocmai asta þine sã ne aducã aminte: nu existã o reþetã a fericirii; fericirea este în noi - trebuie sã o descoperim ºi sã o cultivãm, exact ca pe o grãdinã. Autorul ne învaþã sã deconstruim cu atenþie ºi umor fericirile de mucava - frumos colorate ºi ambalate - pe care televiziunile, reclamele ºi consumismul se strãduiesc sã ni le vâre pe gât cu orice preþ. Preþ pe care - dacã nu avem discernãmântul treaz ºi în lucrare - îl plãtim nu doar din buzunarul, ci ºi cu viaþa noastrã: „O fericire prefabricatã, standardizatã, dirijatã, obþinutã prin spãlarea colectivã a creierului. De unde se procurã fericirea? Din multe locuri. O gãsim, dupã caz, în clinicile de chirugie esteticã, în stadioanele supraaglomerate, în discoteci, în staþiunile de pe litoral, dar mai ales în magazine“. Vã sunã cunoscut, nu-i aºa? Într-un capitol sugestiv, intitulat „Fericirea bolnavã“, autorul identificã douã mari rele care sufocã lumea noastrã, cauzând o enormã nefericire la nivel individual ºi social: invidia ºi pofta de avere. Fericit, spune pãrintele, nu este cel care are tot ce vrea, ci acela care se mulþumeºte cu ceea ce are. ªi lanseazã urmãtorul avertisment: „Noi nu ºtim în realitate câtã nefericire poate fi în viaþa celor pe care îi invidiem pentru succesele, calitãþile ºi averile pe care le deþin: un copil handicapat sau drogat, o boalã incurabilã pe care nu o ºtie nimeni, un bãrbat beþiv ºi violent pentru o femeie, sau o femeie infidelã pentru un bãrbat“. Cât despre bani, ei nu sunt buni sau rãi în sine . Bun sau rãu este rolul pe care noi îl atribuim banilor: dacã sunt un simplu mijloc, atunci sunt buni; dacã ei devin un scop ºi o obsesie, iar noi ajungem sclavii lor, atunci sunt rãi. Un alt capitol cu rol de avertisment este cel intitulat „Fericire ºi suferinþã“. Lumea occidentalã aleargã dupã lux ºi confort, exaltã sãnãtatea perfectã ºi tinereþea fãrã bãtrâneþe. Sportul, fitnessul ºi chirurgia esteticã au devenit

adevãrate „religii“ ale timpului nostru. Lumea occidentalã are oroare de boalã, de suferinþã ºi de moarte - ºi asta pentru cã nu le înþelege. Nu ºtie ce sã facã cu ele, îmi vine sã spun. Ca sã ne ajute sã înþelegem mai bine, autorul apeleazã la o imagine de o excepþionalã frumuseþe: metafora perlei. „Un fir de nisip intrã într-o stridie rãnind-o. Stridia nu începe sã plângã ºi nu cade în disperare. Zi dupã zi îºi transformã propria durere într-o perlã. E o capodoperã a naturii. Suferinþa acceptatã în spirit de credinþã e o adevãratã alchimie, se transformã în capodopere minunate“. Acest punct de vedere, profund creºtin, pare tot mai strãin ºi mai firav în lumea de astãzi. Sã luãm aminte… Dupã bunul sãu obicei, pr. Claudiu Dumea îºi plimbã cititorii prin literatura, teologia ºi filosofia lumii. Meditaþiile sale sunt pline de citate înþelepte, frumoase ºi bine alese. Din Vechiul ºi din Noul Testament, din înþelepciunea budistã, rabinicã sau chinezã, din Goethe, Seneca, Freud, Platon, Boetius, Sf. Augustin, Sf. Anton de Padova, Pascal, Jorge Luis Borges, J.P. Sartre, Sf. Tereza de Avilla, SaintExupery, K. Rahner, Phil Bosmans… Dar cel mai frumos text, citat în aceastã carte, este dintr-un document al Bisericii exortaþia apostolicã Gaudete in Domino: „[…] Numeroasele bucurii umane pe care Creatorul le aºazã în calea noastrã: bucuria exaltantã a existenþei ºi a vieþii; bucuria iubirii curate ºi sfinþite; bucuria aducãtoare de liniºte a naturii ºi a tãcerii; bucuria, uneori austerã, a muncii conºtiincioase; bucuria ºi satisfacþia datoriei împlinite; bucuria transparentã a curãþiei, a slujirii, a colaborãrii; bucuria exigentã a sacrificiului“. ªi totuºi, unde sã cãutãm fericirea? ªi cum sã o pãstrãm atunci când am aflat-o? Rãspunsul, polifonic, se construieºte în jurul unei prezenþe: Cristos. „Fiule preaiubit, þi-e foame? Cristos e pâinea vieþii. Þi-e sete? Cristos este izvorul de apã vie. Simþi nevoia de a vedea ºi de a înþelege? Cristos e lumina lumii. Doreºti dreptatea ºi libertatea? Cristos este eliberatorul din cãtuºele care îl fac pe om sclavul idolatriei, al bogãþiei, al orgoliului. Simþi nevoia de iubire? Cristos este supremul donator al iubirii ºi cel care trezeºte iubirea pentru oameni ºi între oameni. Simþi nevoia de viaþã? Cristos este începutul vieþii care nu cunoaºte sfârºit“ (Papa Paul al VI-lea). Acum, titlul acestei cãrþi ni se lãmureºte pe deplin: misterul fericirii este Cristos.

ªtiri

Lourdes – jubileul de 150 de ani

Cu ocazia jubileului de 150 de ani de la apariþiile Sfintei Fecioare, Papa Benedict al XVI-lea va fi la Lourdes în 2008, a precizat mons. Jacques Perrier, Episcopul de Tarbes ºi Lourdes. Acesta a afirmat cã Venirea Papei a fost anunþatã de însuºi Suveranul Pontif când, în iulie 2005, la câteva luni de la alegere, ºi-a exprimat interesul, într-o scrisoare autografã, pentru jubileul celor 150 de ani de la apariþii. Papa ºi-a anunþat atunci intenþia de a participa personal la manifestãri, iar Sala de Presã a Sfântului Scaun a fãcut publicã aceastã intenþie printr-un comunicat din 15 iulie 2007. Pentru moment, data venirii Sfântului Pãrinte nu este cunoscutã. Jubileul din 2008 se va deschide la 8 decembrie 2007, þinând cont de exigenþele noii evanghelizãri. Sanctuarele ºi pelerinajele, a afirmat episcopul Perrier, au un loc tot mai mare în viaþa religioasã actualã, mai ales pentru persoanele care s-au îndepãrtat de practica religioasã obiºnuitã. Sanctuarele se dovedesc astfel adevãrate locuri silenþioase de evanghelizare. Din vasta misiune a Bisericii, noi am reperat 12 domenii în care Lourdes poate ºi trebuie sã-ºi aducã o contribuþie specificã: redescoperirea botezului, devoþiunea marianã, chemarea la pocãinþã ºi convertire, însoþirea bolnavilor, îndrumarea spre Euharistie ºi atenþia faþã de cei marginalizaþi. Calendarul evenimentelor cuprinde, astfel, celebrãrile liturgice specifice, manifestãri artistice ºi colocvii teologice privind prezenþa ºi ocrotirea Sfintei Fecioare Maria. O atenþie deosebitã va fi acordatã aniversãrii celor 18 apariþii ale Maicii Domnului, avute de Sfânta Bernadeta Soubirous în 1858, prima la 11 februarie, iar ultima, la 16 iulie. Jubileul marian se va încheia cu o celebrare, la 8 decembrie 2008, Solemnitatea Preacuratei Fecioare Maria care, acum 150 de ani, s-a prezentat micuþei Bernadeta cu numele de Neprihãnit Zãmislitã.

Adunarea internaþionalã a Uniunii Apostolice a Clerului

La jumãtatea lunii noiembrie s-a desfãºurat la Roma Adunarea internaþionalã a Uniunii Apostolice a Clerului (UAC), care are loc o datã la trei ani; tema întâlnirii din acest an a fost Uniunea apostolicã a clerului în Biserica particularã. A-i asculta pe preoþii diecezani, mai ales pe cei care se aflã în dificultate, ºi a-i primi în mod fratern, a se ruga împreunã cu ei, a-i sensibiliza pe Episcopi sã adopte o atitudine paternã faþã de preoþii din diecezele lor, este spiritul care însufleþeºte, de aproape 150 de ani, serviciul Uniunii Apostolice a Clerului. Aceasta este o asociaþie internaþionalã care uneºte episcopi, preoþi ºi diaconi din multe pãrþi ale lumii, inclusiv din România. Despre aceastã experienþã sacerdotalã, pãrintele Jacob Alberto Kapingala, secretarul asociaþiei, a declarat pentru Radio Vatican: Prima experienþã este rugãciunea. Vrem sã rãspundem invitaþiei lui Isus care spune sã-l rugãm pe Dumnezeu ca sã trimitã lucrãtori în seceriºul sãu, iar noi luãm în serios aceastã invitaþie, într-un timp ca cel actual în care este mai mare nevoie de slujitori hirotoniþi, atât în ceea ce priveºte calitatea cât ºi numãrul lor. Un alt aspect pe care vrem sã-l subliniem este cel al formãrii permanente, care îi priveºte pe toþi animatorii din toate sectoarele Uniunii apostolice a clerului. Unul dintre punctele adunãrii este cel al fraternitãþii preoþilor. Adesea se vede în solitudinea în care trãiesc preoþii diecezani una din cauzele care îi fac pe unii dintre ei sã punã în discuþie propriul minister, slujirea preoþeascã. Cu privire la acest punct, ceea ce este cu adevãrat important este solidaritatea. Singurãtatea duce întotdeauna la o situaþie de suferinþã, de dificultate. Ajutorul pe care Uniunea îl oferã preoþilor care trãiesc în situaþii dificile nu este atât un ajutor direct, ci este un apel pe care îl facem tuturor Episcopilor ºi apoi Episcopul ia iniþiativele oportune. Noi solicitãm acea paternitate din partea Episcopului faþã de preoþii sãi, ca sã fie ajutaþi sã depãºeascã dificultãþile pe care le întâmpinã.

Pentru a deveni o familie, omenirea are nevoie de Dumnezeu Pe 20 noiembrie, Consiliul Pontifical pentru Justiþie ºi Pace s-a întrunit într-o adunare plenarã dedicatã studierii Enciclicei Populorum progressio a Papei Paul al VI-lea, la 40 de ani de la publicarea documentului. Cardinalul Renato Martino, preºedintele dicasterului, a spus în deschiderea adunãrii: “Nu existã un progres adevãrat fãrã vocaþie ºi nu existã vocaþie fãrã Dumnezeu”. Apoi a subliniat importanþa actualã a acestei Enciclice, având în vedere provocãrile privind adevãrul despre om, dialogul ºi globalizarea. Enciclica este “invitaþia la asumarea responsabilitãþii pentru vocaþia proprie omenirii, potrivit planului lui Dumnezeu”, a spus el. “Fãrã Dumnezeu, este dificil pentru oameni sã citeascã în propria lor naturã o vocaþie; fãrã Dumnezeu, popoarele au nevoie de mult efort pentru a descoperi o vocaþie în istoria ºi în cultura lor; fãrã Dumnezeu, întreaga omenire gãseºte dificil sã descopere vocaþia la a fi o familie unitã”.

ªtiri

Noua enciclicã a papei Benedict al XVI-lea

A doua enciclicã a Papei Benedict al XVI-lea, intitulatã Spe salvi adicã Salvaþi în speranþã, a fost prezentatã vineri, 30 noiembrie 2007, în Sala vaticanã de presã, de cardinalul Georges Cottier, pro-teolog emerit al Casei Pontificale, ºi de cardinalul iezuit Albert Vanhoye, profesor emerit de exegezã a Noului Testament la Institutul Biblic Pontifical din Roma. Textul enciclicei va fi publicat, pentru început, în opt limbi: latinã, italianã, francezã, englezã, germanã, spaniolã, portughezã ºi polonã. Dupã aproape doi ani de la enciclica asupra dragostei, Deus caritas est, Benedict al XVI-lea ne oferã enciclica asupra speranþei. “Cristos este speranþa lumii, a subliniat Papa, deoarece a înviat, ºi a înviat pentru cã este Dumnezeu”. “Întãriþi de aceastã speranþã”, potrivit Pontifului, nu trebuie sã ne fie fricã de încercãrile care “oricât de dureroase ºi grele ar fi, niciodatã nu vor putea sã ºtirbeascã bucuria profundã care provine din faptul de a fi iubiþi de Dumnezeu”. În mod normal, enciclicele ºi alte documente papale nu sunt publicate în aceeaºi zi în care sunt semnate; textele sunt disponibile publicului la câtva timp dupã data oficialã a semnãrii. Secretarul de stat al Vaticanului, Cardinalul Tarcisio Bertone, a declarat în cursul verii cã Papa pregãteºte, de asemenea, ºi o enciclicã pe teme sociale.

Se recomandã lectura zilnicã a unei pagini din Evanghelii

La sfârºitul lunii noiembrie a fost publicat documentul Liniamenta al Sinodului convocat de Papa Benedict al XVI-lea pentru luna octombrie a anului viitor, care va avea ca temã Cuvântul lui Dumnezeu în viaþa ºi misiunea Bisericii. Documentul vorbeºte despre riscurile interpretãrilor arbitrare ºi reductive ale Scripturii, ce iau naºtere fie din lecturi ideologice, fie din citirea Cuvântului lui Dumnezeu fãrã un suport al credinþei. În acest context, îndatorirea Magisteriului „a fost definitã de Conciliul Vatican II, în Constituþia dogmaticã Dei Verbum în care se spune cã misiunea de a interpreta în mod autentic Cuvântul lui Dumnezeu a fost încredinþatã numai Magisteriului viu al Bisericii, dar adaugã apoi cã acest Magisteriu nu este deasupra Cuvântului lui Dumnezeu, ci îl slujeºte, învãþând numai ceea ce a fost transmis. Aºadar, Magisteriul este în slujba Cuvântului, a interpretãrii autentice a Scripturii”, a spus Cardinalul Carlo Maria Martini, vorbind pentru Radio Vatican. Referindu-se la riscul unei evanghelizãri, al unei catehizãri desprinse de Cuvântul lui Dumnezeu, Prelatul a afirmat: ”Desigur, acest risc existã mereu atunci când se doreºte o evanghelizare exclusiv intelectualã, abstractã ºi care nu þine aºadar cont de Cuvânt. De aceea, în cadrul evanghelizãrii, este necesarã citirea Evangheliilor. Eu i-aº îndemna pe credincioºi sã înceapã chiar de astãzi lectura Evangheliei dupã Sfântul Marcu, sã citeascã o paginã astãzi, una mâine ºi astfel, în fiecare zi, citind câte o paginã sã se roage pentru câteva minute plecând de la textul citit. Cred cã ar fi cea mai bunã iniþiere în cunoaºterea Scripturii”. Adaptare dupã Radio V atican, Catholica.ro Vatican,

În 2008 Papa va vizita SUA

Vizita Papei Benedict al XVI-lea în Statele Unite a fost confirmatã pentru perioada 15-20 aprilie, 2008. Arhiepiscopul Pietro Sambi, Nunþiu apostolic în Statele Unite, a confirmat datele pentru cãlãtoria de ºase zile când a participat la deschiderea întâlnirii de toamnã a Conferinþei Episcopale din SUA, care s-a desfãºurat la Baltimore. În luna aprilie a acestui an Sfântul Pãrinte a fost invitat oficial sã viziteze Naþiunile Unite de cãtre Ban Ki-moon, secretarul general al Naþiunilor Unite. În a doua zi a vizitei, pe 16 aprilie, când Papa va împlini 81 de ani, va fi primit în mod oficial la Casa Albã ºi în dupã-amiaza aceleiaºi zile se va adresa Conferinþei Episcopale din SUA. În cadrul vizitei, Suveranul Pontif va celebra o Liturghie pe Stadionul Naþional din Washington, va þine un discurs la Universitatea Catolicã a Americii, va merge la New York pentru o vizitã la Naþiunile Unite, pentru o întâlnire ecumenicã, pentru a celebra o Liturghie la Catedrala Sf. Patrick, pe 19 aprilie, aniversarea alegerii lui papale ºi pentru o întâlnire cu tinerii. Pe 20 aprilie Sfântul Pãrinte va vizita locul în care s-au aflat Turnurile Gemene. Episcopul William Skylstad de Spokane, preºedintele Conferinþei Episcopale din SUA, a spus despre aceastã vizitã: Este un moment binecuvântat pentru naþiunea noastrã. Papa Benedict al XVI-lea nu este doar liderul catolicilor, este de asemenea un om de inspiraþie pentru toþi aceia care lucreazã pentru pace. Arhiepiscopul Donald Wuerl de Washington a declarat: Cu toþii aºteptãm vizita Sfântului Pãrinte ca pe un timp de înnoire a credinþei noastre ºi a slujirii pastorale ºi ca pe o ocazie de a confirma solidaritatea noastrã cu Biserica Universalã fãcutã vizibilã între noi de succesorul lui Petru, Papa Benedict al XVI-lea. Pagini realizate de CRISTINA ªOICAN

Pelerin la Vatican

Usque ad sanguinis ef fusionem, effusionem esenþa misiunii unui cardinal Prezentare de ANCA MÃRTINAª GIULIMONDI

Cardinalatul în istoria Bisericii

Cardinalii reflectã o strãveche tradiþie a Bisericii romane care încredinþa prezbiterilor ºi diaconilor din Roma, ºi la ºase episcopi ai diecezelor vecine, îndatorirea alegerii Papei. Puþin dupã anul 1000, prezbiterii ºi diaconii din Roma – împreunã cu episcopii diecezelor învecinate – primesc titlul de cardinali. Primul colegiu al cardinalilor este constituit în jurul anului 1050, din acesta fãcând parte – douã secole mai târziu – ºi episcopi din alte dieceze, nu doar din dieceza de Roma. La început, aceºtia erau doar din diecezele Italiei, apoi din cele ale Europei. În prezent, cardinalii provin din 70 de þãri, fiind reprezentate toate cele cinci continente.

Cardinali în jurul Papei, semn elocvent de unitate catolicã

23 noi cardinali, dintre care 18 electori, creaþi de Papa în cadrul Consistoriului ordinar public celebrat sâmbãtã, 24 noiembrie, în bazilica vaticanã. O ceremonie emoþionantã chiar de la început, când Papa a citit lista cu numele noilor cardinali ºi a anunþat ordinul la care sunt desemnaþi. Potrivit normelor canonice, Colegiul cardinalilor este împãrþit în trei ordine sau ranguri: episcopal, prezbiteral ºi diaconal. Ordinului episcopal îi aparþin cardinalii cãrora Pontiful le acordã titlul unei biserici din împrejurimile Romei, în vreme ce cardinalilor din ordinul prezbiteral ºi diaconal li se încredinþeazã titlul – respectiv diaconia – unei biserici din Roma. Dar ce este un consistoriu? Cuvântul derivã din latinescul consistorium ºi are înþelesul de întrunire, consiliu, definind adunarea solemnã a Colegiului cardinalilor ce îndeplineºte funcþia de organ consultativ al Sfântului Pãrinte. Consistoriile – ce pot fi ordinare sau extraordinare – au loc la Vatican ºi sunt convocate de cãtre Papã. Consistoriul reprezintã, de asemenea, adunarea solemnã în cadrul cãreia sunt creaþi noi cardinali, eveniment care, potrivit Codului de Drept Canonic, trebuie sã aibã loc în prezenþa Colegiului cardinalilor, ce reflectã unitatea dintre Papã ºi cardinali. De altfel, Benedict al XVI-lea a sintetizat valoarea extraordinarã a consistoriului din 24 noiembrie – pentru crearea a 23 noi cardinali – definindu-l „ un semn elocvent de unitate catolicã”.

Misiunea cardinalilor

Douã sunt principalele îndatoriri ale cardinalilor: sã-i ofere colaborarea Sfântului Pãrinte în legãturã cu chestiuni ce privesc Biserica universalã ºi sã-l aleagã pe Papã, atunci când scaunul este vacant. Cardinalii sunt consultaþi de cãtre Papã – fie individual, fie reuniþi în grupuri – când au loc aºa-numitele consistorii, dar cardinalii care sunt responsabili ai Departamentelor (Dicasteriilor) Curiei Romane colaboreazã zilnic cu Sfântul Pãrinte. De altfel ºapte din cei 23 noi cardinali sunt reprezentanþi ai Curiei Romane.

Colegiului cardinalilor azi

Iatã structura actualã a Colegiului cardinalilor: 201 membri, din care 120 sunt cardinali electori întrucât, având vârste de pânã la 80 de ani, ar putea participa la conclavul pentru alegerea Papei. Din cei 201 cardinali, 104 sunt europeni, 20 sunt din America de Nord, 34 provin din America Latinã, 18 din Africa, 21 din Asia ºi 4 din Oceania.

Simboluri ale slujirii cardinalilor

Noilor cardinali le sunt consemnate inelul, „þuchetul” (acoperãmântul de cap asemãnãtor cu kepah-ul purtat de evrei) ºi bereta. Usque ad sanguinis effusionem (pânã la vãrsarea sângelui), astfel se spune în formula punerii pe capul cardinalului a beretei roºii, simbol al slujirii lui Dumnezeu ºi a Bisericii, al iubirii de Dumnezeu, de Bisericã ºi de fraþi, cu o dãruire maximã ºi necondiþionatã. „Primeºte inelul din mâna lui Petru ºi sã ºtii cã prin iubirea Principelui Apostolilor se întãreºte iubirea ta faþã de Bisericã”: cu aceste cuvinte a înmânat Benedict al XVI-lea inelul fiecãruia din cei 23 noi cardinali. Inelul cardinalului reprezintã un semn de demnitate, de solicitudine pastoralã ºi de comuniune mai intimã cu Sediul lui Petru.

Magisteriu

Din alocuþiunile Sfântului Pãrinte la rugãciunea Angelus Apel pentru Ziua de rugãciune pentru pace în Þara Sfântã (25 noiembrie)

“... Marþea viitoare, la Annapolis, în Statele Unite, israelieni ºi palestinieni, cu ajutorul Comunitãþii Internaþionale, intenþioneazã sã relanseze procesul negocierilor pentru a gãsi o soluþie justã ºi definitivã conflictului care de 60 de ani însângereazã Þara Sfântã ºi a provocat atâtea lacrimi ºi suferinþe celor douã popoare. Vã cer sã vã alãturaþi Zilei de rugãciune proclamatã pentru astãzi de Conferinþa episcopalã a Statelor Unite ale Americii pentru a implora de la Duhul lui Dumnezeu pacea pentru acea regiune atât de dragã nouã ºi darurile înþelepciunii ºi curajului pentru toþi protagoniºtii importantei întâlniri (...) Sã ne dispunem acum sã recitãm, ca de obicei, rugãciunea Angelus. În ocazii ca aceasta, se simte ºi mai vie prezenþa spiritualã a Mariei Preasfinte. La fel ca în Cenacolul din Ierusalim, Ea este astãzi în mijlocul nostru ºi ne însoþeºte în aceastã etapã a drumului eclezial. Vrem sã încredinþãm Fecioarei noii membri ai Colegiului cardinalilor pentru ca fiecare dintre ei, precum ºi toþi slujitorii Bisericii, sã dobândeascã harul de a-l imita mereu pe Cristos în slujirea generoasã a lui Dumnezeu ºi a Poporului sãu, pentru a fi pãrtaºi la regalitatea sa glorioasã”.

Sfântul Martin, episcop de TTours, ours, model de caritate (11 noiembrie)

Biserica îl aminteºte astãzi pe sfântul Martin, Episcop de Tours, unul dintre sfinþii cei mai renumiþi ºi veneraþi ai Europei. Nãscut din pãrinþi pãgâni în Panonia, actuala Ungarie, în jurul anului 316, a fost îndrumat de tatãl sãu spre cariera militarã. Încã adolescent, Martin a întâlnit creºtinismul ºi, depãºind multe dificultãþi, s-a înscris în rândul catehumenilor pentru a se pregãti la Botez. A primit Sacramentul în jurul vârstei de 20 de ani, dar a trebuit sã rãmânã încã multã vreme în armatã, unde a dat mãrturie despre noul sãu mod de viaþã: respectuos ºi înþelegãtor faþã de toþi, îl trata pe servitorul sãu ca pe un frate ºi evita petrecerile vulgare. Ieºind din serviciul militar, s-a dus la Poitiers, în Franþa, la Sfântul Episcop Ilariu. Hirotonit diacon ºi preot de cãtre el, a ales viaþa monasticã ºi a dat naºtere, împreunã cu câþiva ucenici, celei mai vechi mãnãstiri cunoscute în Europa, la Ligugé. Zece ani mai târziu, creºtinii din Tours, rãmaºi fãrã pãstor, lau aclamat Episcop al lor. De atunci Martin s-a dedicat cu zel înflãcãrat evanghelizãrii þinuturilor rurale ºi formãrii clerului. Deºi îi sunt atribuite multe minuni, sfântul Martin este renumit mai ales printr-un act de caritate fraternã. Încã tânãr soldat, a întâlnit pe stradã un sãrac îngheþat ºi tremurând de frig. A luat atunci propria mantie ºi, dupã ce a tãiat-o în douã cu spada, i-a dat jumãtate din ea acelui om. Noaptea i-a apãrut în vis Isus, zâmbind, învãluit chiar în acea mantie. (...) Gestul de caritate al sfântului Martin se înscrie în aceeaºi logicã, în acelaºi mod de a gândi care l-a fãcut pe Isus sã înmulþeascã pâinile pentru mulþimile înfometate dar, mai ales, sã se lase pe Sine ca hranã pentru omenire în Euharistie, semn suprem al iubirii lui Dumnezeu, Sacramentum caritatis. Prin logica împãrþirii cu alþii se exprimã, în mod autentic, iubirea pentru aproapele. Sã

ne ajute sfântul Martin sã înþelegem cã numai printr-o comunã oangajare de împãrtãºire este posibil sã rãspundem marii provocãri a timpului nostru: adicã aceea de a construi o lume de pace ºi de dreptate, în care fiecare om sã poatã trãi cu demnitate. Acest lucru poate avea loc dacã predominã un model mondial de autenticã solidaritate, în mãsurã sã asigure tuturor locuitorilor planetei hrana, apa, îngrijirile medicale necesare, dar ºi munca ºi resursele energetice, precum ºi bunurile culturale, cunoºtinþele ºtiinþifice ºi tehnologice.

„... iubirea este forþa care reînnoieºte lumea” (4 noiembrie)

Liturghia de astãzi prezintã bine-cunoscutul episod evanghelic al întâlnirii lui Isus cu Zaheu în oraºul Ierihon. Cine a fost Zaheu? Un om bogat, un vameº, adicã un colector de taxe pentru autoritãþile romane, ºi tocmai de aceea era considerat un pãcãtos public. ªtiind cã Isus trecea prin Ierihon, acest om a fost cuprins de o mare dorinþã de a-l vedea ºi, fiind mic de staturã, s-a urcat într-un copac. Isus sa oprit sub copac ºi s-a întors cãtre el, chemându-l pe nume: Zaheu, coboarã repede pentru cã astãzi trebuie sã rãmân în casa ta (Lc 19,5). Ce mesaj în aceastã frazã simplã! Zaheu: Isus cheamã pe nume un om care este dispreþuit de toþi. Astãzi: da, momentul mântuirii lui este acum. Trebuie sã rãmân: de ce trebuie? Pentru cã Tatãl, care este bogat în milostivire, doreºte ca Isus sã meargã sã caute ºi sã mântuiascã ceea ce era pierdut (Lc 19,10). Harul acelui moment imprevizibil a fost atât de mare încât a schimbat complet viaþa lui Zaheu: Iatã, Doamne, jumãtate din averea mea o dau sãracilor ºi, dacã am nedreptãþit pe cineva, îi dau înapoi împãtrit (Lc 19,8). Încã o datã Evanghelia ne spune cã iubirea, izvorând din inima lui Dumnezeu ºi lucrând prin inima omului, este forþa care reînnoieºte lumea. Acest adevãr strãluceºte în mod deosebit în mãrturia sfântului a cãrui sãrbãtoare este în aceastã zi: Carol Borromeu, Arhiepiscop de Milano. Figura sfântului Carol s-a ridicat în secolul al XVI-lea ca un model de pãstor cunoscut pentru exemplaritatea lui în caritate, doctrinã, zel apostolic ºi, mai presus de toate, rugãciune: Cucerim suflete stând în genunchi, spunea el (...) Umilinþa l-a determinat, ca ºi pe Domnul Isus, sã renunþe la sine pentru a deveni un slujitor al tuturor. Amintindu-l pe venerabilul meu predecesor, Papa Ioan Paul al II-lea, care cu devoþiune a purtat numele sfântului Carol, sã îi încredinþãm mijlocirii acestui sfânt pe toþi Episcopii din lume, pentru care invocãm întotdeauna protecþia cereascã a Preasfintei Fecioare Maria, Maica Bisericii.

A plecat la Tatãl

A trecut la Domnul pãrintele Andrici de la ªcheia

Pr Pr.. LIVIU BÃLÃªCUÞI

Pãrintele Iosif Andrici a trecut la cele veºnice luni, 19 noiembrie 2007, în jurul orei 15.30, în localitatea ªcheia. Dupã o îndelungatã suferinþã din cauza diferitelor boli, pãrintele Iosif Andrici a stat în ultimul timp la spital, la Iaºi, unde i s-au amputat picioarele. Apoi a fost dus acasã ºi dupã câteva zile de suferinþã a fost chemat la casa Tatãlui. Înmormântarea a avut loc joi, 22 noiembrie, în cimitirul din satul ªcheia. Alãturi de PS Petru Gherghel au concelebrat 115 preoþi, nouã dintre ei fiind originari din ªcheia, fiii spirituali ai pãrintelui Andrici. Biserica “Sfânta Cruce” din ªcheia, construitã sub îndrumarea pãrintelui a fost umplutã de credincioºii din sat ºi din localitãþile învecinate care au venit pentru a-ºi lua rãmas bun de la cel care le-a alinat de atâtea ori sufletul. Predica a fost þinutã de pãrintele dr. Eduard Ferenþ, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaºi ºi bun prieten al pãrintelui Andrici.

Aveþi încredere ºi Dumnezeu vã va ajuta!

“A fost o înmormântare impresionantã, cum spunea pãrintele Anton Budãu, colegul pãrintelui Iosif Andrici, impresionantã pentru suferinþele pe care pãrintele Andrici le-a avut de suportat în ultimul timp, dar ºi de modul în care comunitatea din ªcheia ºi credincioºi din alte localitãþi veniþi la înmormântare l-au condus pe ultimul drum pe pãrintele lor iubit”. Sper sã nu supãr pe nici unul dintre consãtenii mei spunând cã, pânã în ziua 1 decembrie 1968, satul ªcheia era o localitate necunoscutã, uitatã de oameni, dar nu ºi de Dumnezeu. În aceastã zi, Dumnezeu ºi-a întors faþa spre aceastã comunitate prin trimiterea în mijlocul ei a acestui mare ºi bun pãstor, pãrintele Iosif Andrici. În cei aproape 33 de ani de pãstorire, ªcheia a devenit un punct de reper pentru sufletele deznãdãjduite, un loc de pelerinaj. Credincioºi din toate colþurile þãrii, chiar ºi de peste hotare au alergat la ªcheia pentru a cere ajutor de la Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului Anton de Padova ºi a Fericitului Ieremia al cãror devot a fost pãrintele Iosif Andrici. Fiecare a gãsit un cuvânt de alinare, de încurajare. De multe ori, pãrintele Andrici nu fãcea altceva decât sã le repete celor care îi cereau sã se roage pentru rezolvarea problemelor lor: „Aveþi încredere ºi Dumnezeu vã va ajuta!”. Cuvinte puþine dar care exprimau esenþa tuturor minunilor sãvârºite la ªcheia. Mulþi seminariºti i-au trecut pragul cerându-i un sfat sau încredinþându-se rugãciunilor sfinþiei sale ºi cred cã fiecare dintre ei vedea în pãrintele Andrici un model de predicator. Cuvântul lui Dumnezeu era exprimat cu toatã fiinþa pãrintelui ºi nu te putea lãsa

indiferent. La înmormântare, dupã cum spunea pãrintele Eduard Ferenþ, „pãrintele Andrici, aºezat cu faþa spre popor, þinea ultima predicã invitându-i pe toþi, asemenea Preasfintei Fecioare Maria odinioarã la nunta din Cana: „Faceþi tot ce vã va spune!”. În ultimele luni din viaþã, pãrintele Andrici a avut de dus o cruce foarte grea din cauza suferinþelor provocate de diferitele boli, dar toatã viaþa lui a fost marcatã de cruce. PS Petru Gherghel a început ºi a încheiat Sfânta Liturghie de înmormântare cu cuvintele Mântuitorului: „Dacã cineva vrea sã vinã dupã mine, sã-ºi ia crucea ºi sã mã urmeze!”, lãudând faptul cã pãrintele Andrici a construit o bisericã închinatã Sfintei Cruci ºi, mai ales, ultima dorinþã a pãrintelui ca locuinþa ºi fostul conac boieresc, la care a lucrat forte mult în ultima vreme renovându-l ºi aproape finalizându-l sã fie destinat celor aflaþi în suferinþã, bãtrânilor ºi bolnavilor. Tot la îndemnul PS Petru Gherghel, la „Libera” de la sfârºitul Sfintei Liturghii, întreaga mulþime a credincioºilor a cântat rugãciunea „Tatãl nostru” pe melodia compusã de pãrintele Iosif Andrici. Comunitatea din ªcheia a mulþumit lui Dumnezeu prin pãrintele Aurel Petriºor, primul preot din satul ªcheia, pentru acest dar minunat: pãrintele Iosif Andrici.

Cântând Tatãl nostru, amintiþi-vã ºi de pãrintele Andrici

S-a nãscut în localitatea Butea, la 19 iulie 1930, din pãrinþii Petru ºi Maria. A urmat 7 clase în satul natal ºi apoi liceul teoretic. A terminat serviciul militar în anul 1952. Începând cu 1 ianuarie 1953 pânã la 14 septembrie 1953 a fost angajat în funcþia de contabil ºef adjunct la Întreprinderea nr. 3 Dãrmãneºti. A urmat cursurile teologice între anii 1953 ºi 1957 la Iaºi ºi Alba-Iulia. A fost hirotonit la 28 aprilie 1957 la Alba-Iulia de cãtre episcopul. Marton Aron. A fost numit vicar la Luizi-Cãlugãra (1 octombrie 1957 1 noiembrie 1960) ºi Huºi (1 noiembrie 1960 - 1 martie 1962); paroh la Focºani (1 martie 1962 - 1 noiembrie 1963) ºi Tg. Trotuº (1 noiembrie 1963 - 1 noiembrie 1967), apoi consilier administrativ în cadrul centrului arhiepiscopal din Bucureºti (1 noiembrie 1967 - 1 decembrie 1968) ºi paroh de ªcheia (1 decembrie 1968 - 1 august 2001). Începând cu 1 ianuarie 2000 s-a pensionat. Dupã ce a devenit paroh onorific (1 august 2001), a ales sã rãmânã în ªcheia. În ªcheia, pãrintele Andrici a construit biserica (1970-1975), casa parohialã, casa “Fericita Clara” ºi centru social pentru copii (inaugurat la 27 octombrie 2002). A fost un iubitor al muzicii, compunând melodii pentru mai multe cântece care se aflã în colecþia “Cântaþi Domnului” (Tatãl nostru, Român pribeag...).