Actualitatea Creștină, nr. 13/2014

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Scrisoare Pastorală cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului nostru Isus Cristos

Crăciun 2014

L

a Crăciun ne întoarcem privirea spre Nașterea lui Isus Cristos, așa cum este redată în Evanghelii.

Sfântul Luca ne spune că Iosif a urcat din Galileea, din cetatea Nazaret, către Iudeea, în cetatea lui David, care se numește Betleem (...) împreună cu Maria, logodnica lui (...) Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca Maria să nască și l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfășat și l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei (Lc 2,4-7).

Aflăm astfel că venirea în lume a Fiului Mariei a avut loc nu într-o casă, care este locuința oamenilor, ci într-un ambient destinat animalelor. Semnul sărăciei, al umilinței însoțea nașterea lui Isus, deși el era Fiul Tatălui ceresc, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat.

Tot Sfântul Luca ne transmite că în același ținut erau unii păstori care trăiau pe câmp și păzeau turmele pe timpul nopții. Și le-a apărut un înger al Domnului și gloria Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinși de mare spaimă. Îngerul le-a spus: „Nu vă temeți, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi în cetatea lui David vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul”.

Profetul Isaia care trăise multe secole înainte, vorbea despre Nașterea lui Isus ca și cum ar fi fost martor ocular; el spunea Un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat nouă.

Stăpânirea va fi pe umerii lui (Is 9,5). Care stăpânire? Adică ce putere avea pe umerii lui acel Copil care în ceasul venirii pe lume nu avea un acoperiș deasupra capului, iar ca leagăn nu avea decât ieslea animalelor?

Cu îngerul care le anunța păstorilor nașterea Mântuitorului s-a unit o mulțime din oastea cerească, lăudându-l pe Dumnezeu și spunând: Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu, și pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubește (Lc 2,13-14). În aceste cuvinte rostite de glasurile îngerilor găsim răspunsul la întrebarea noastră: ce Stăpânire sau care putere stătea pe umerii Pruncului Isus? O putere unică; puterea pe care numai El o are. Numai El are puterea de a pătrunde în sufletul fiecărui om cu pacea care vine de Sus. Numai El are puterea să-i facă pe oameni să devină fii ai lui Dumnezeu.

Numai El poate să ridice istoria fiecărui om la înălțimea slavei lui Dumnezeu. Numai El! În acest sens ne amintim de cuvintele Sfântului Paul din scrisoarea către Tit: Dar când s-a arătat bunătatea și iubirea de oameni a lui Dumnezeu mântuitorul nostru – nu prin faptele pe care le-am fi făcut noi în dreptate, ci după îndurare

– el ne-a mântuit prin baia renașterii și reînnoirii Duhului Sfânt, pe care l-a revărsat din belșug asupra noastră prin Isus Cristos, mântuitorul nostru, pentru ca, justificați prin harul lui, să devenim în speranță moștenitori ai vieții veșnice (Tit 3,4-7).

Născându-se, Isus aduce în lume pace și mântuire, har și speranță, îndurare și iubire dumnezeiască.

Sărbătoarea Crăciunului adâncește certitudinea că Biserica are aceste daruri divine aduse de Isus și ne spune că ea dorește să ne împărtășească pe toți cu ceea ce i-a fost dat: mântuire, pace, Cuvânt, iubire milostivă, renaștere și înnoire în Duhul Sfânt.

Așa cum am mai spus-o și altă dată, noi, preoții, slujitorii Bisericii și ai poporului lui Dumnezeu, ne bucurăm când credincioșii, prin apropierea de Sfintele Taine, primesc din darul Mântuirii, din darul păcii, din pâinea Cuvântului și a iubirii iertătoare. Și pentru că am amintit de preoți, vreau să le mulțumesc și de această dată pentru munca lor depusă zi de zi; nu numai pentru drumurile făcute la căpătâiul bolnavilor sau însoțind pe frații noștri răposați pe ultimul lor drum; nu numai pentru lucrarea lor plină de răbdare și abnegație, ci pentru fidelitatea lor aleasă, pentru suportarea suferințelor și a umilințelor, pentru crucea singurătății și a greșelilor, pentru iubirea de Biserică, pentru dragostea de unitate izvorâtă din hrana euharistică și iubirea frățească. Vă mulțumesc, dragi colegi, că sunteți alături de mine în preocupările pastorale, în temerile și grijile care ne vizitează, dar și în speranțele care ne mângâie, întărindu-ne.

Vă mulțumesc pentru statornicia voastră, care devine piatră de temelie de viitor pentru comunitățile noastre parohiale unde vă desfășurați activitatea.

Mulțumesc, de asemenea, persoanelor consacrate care lucrează în cadrul Arhidiecezei de București. Avem bucuria să știm că o muncă statornică și plină de sacrificii se desfășoară prin ele în parohiile noastre în favoarea celor mai lipsiți, însingurați, bolnavi, de toate vârstele. Munca voastră rămâne ca semn viu de dăruire și bucurie, piatră de temelie pentru un prezent și un viitor mai plin de dragoste, mai puțin egoist, mai uman, mai creștin. Activitatea noastră din spitale, grădinițe, școli, tipografie, editură, birouri, case parohiale, rodește pentru acum și pentru viitor. Îmi place să văd mereu această legătură dintre prezent și viitor, în tot ceea ce are loc în Biserică și în lume, ținând prezente învățăturile istoriei trecutului. Și în acest sens, mă gândesc cu speranță la exemplul vostru de persoane consacrate: lucrarea voastră pune în Actualitatea Creștină Supliment de Crăciun 2014

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

terenul inimilor de toate vârstele semințele generozității, ale jertfei, ale evlaviei, ale iubirii, ale dreptății... Aceste semințe rodesc în prezent pentru viitor.

Sfântul Părinte Papa Francisc a voit ca acest an să fie dedicat vieții consacrate și ne bucurăm că împreună cu toată Biserica universală putem să vă spunem încă o dată, în atâtea feluri, cât de mult vă prețuim pe voi toți din toate Congregațiile, Ordinele și Mișcările bisericești și cât de mult ne bucurăm de prezența și de activitatea voastră. Rugăciunea și dragostea noastră vă vor însoți mereu.

Tot sunt la capitolul recunoștinței și al mulțumirilor, astfel că vreau să mă adresez și celor mai mulți care formează Biserica noastră: laicii de toate categoriile și vârstele; laicii cunoscuți și necunoscuți din toate parohiile noastre.

Apreciez apropierea și dragostea voastră de Biserică, voința voastră de a sprijini activitățile și proiectele noastre pastorale, formarea viitoarelor generații care vor constitui Biserica noastră de mâine pe teritoriul Arhiepiscopiei.

Vă mulțumesc tuturor pentru tot efortul și toată jertfa depusă spre binele moral și spiritual al familiilor noastre și deci al societății și al Bisericii. Vă mulțumesc pentru dragostea voastră față de Biserică și pentru tot ceea ce faceți ca în țara noastră să crească simțul demnității, al dreptății, al respectului, al toleranței, al generozității, al iubirii, al păcii.

Binele pe care-l săvârșim este singura lampă ce nu poate fi stinsă de nicio suferință, de nicio furtună și nici de suflul morții.

Vă mai mulțumesc pentru că stați alături de preoții noștri și știți să vedeți în parohiile și bisericile noastre locuri de primire, de sfat, de rugăciune, de unitate. Și încă ceva: să ne iertați pentru lipsurile noastre. În fața lui Isus, Pruncul și Domnul nostru, mici și mari, cunoscuți și necunoscuți, uniți în aceeași bucurie sărbătorească și sfântă cu alți frați de-ai noștri care nu fac parte din Biserica Catolică, să ne rugăm în aceste zile pentru binele tuturor de aici și de pretutindeni, pentru pace și prosperitate spirituală și materială; să ne rugăm și pentru cei care nu se roagă, să sperăm și pentru cei care nu mai au putere să spere, să implorăm bucurie și pentru cei care nu știu să o implore de Sus. Să ne rugăm ca drumul nostru, al tuturor, să fie senin chiar dacă el rămâne cu cruci presărat. Și să punem rugăciunile noastre în grija Preacuratei, iar Ea, Maica Bisericii și Regina Cerului și a pământului, va prezenta speranțele și așteptările noastre în fața Pruncului, ca El să le transforme în pace și mântuire, har și speranță, îndurare și iubire dumnezeiască. Și tuturor vă doresc Crăciun fericit şi un An Nou binecuvântat!

La mulți ani!

Lăudat să fie Isus Cristos! ÎPS Ioan ROBU Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti

Programul Sfintelor Liturghii din Ajunul Crăciunului în parohiile din Bucureşti 24 decembrie 2014 Catedrala Sfântul Iosif: - ora 24.00 Sancta Maria Gratiarum (Bărăţia): - ora 19.00, în limba polonă; - ora 18.00, în limba maghiară; - ora 20.00, în limba română.

Preasfânta Inimă a lui Isus (Franceză) - ora 18.00, în limba română; - ora 19.30, în limba engleză; - ora 22.00, în limba franceză; Preasfântul Mântuitor (Italiană): - ora 20.00, în limba română; - ora 22.00, în limba italiană.

Maica Îndurerată (Bucureştii Noi): - ora 20.00

Adormirea Maicii Domnului (Drumul Taberei): - ora 21.00 Sfântul Anton (Colentina): - ora 20.00 Sfântul Francisc de Assisi (MilitariCrângaşi-Giuleşti): - ora 20.30 Sfinţii Apostoli Petru şi Paul (Băneasa): - ora 20.00 Sfântul Iosif Muncitorul (Buftea): - ora 20.00 Fericitul Ieremia Valahul (Chitila): - ora 20.00

Actualitatea Creștină Supliment de Crăciun 2014

Sfânta Cruce: - ora 20.00 Sfânta Elena: - ora 20.00 Sfânta Fecioară Maria Regină (Cioplea): - ora 20.00 Sfânta Tereza a Pruncului Isus: - ora 20.00 Sfânta Fecioară Maria, Regina Sfântului Rozariu (PopeştiLeordeni): - ora 20.00

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Scrisoare către familii în sărbătoarea Naşterii Domnului „Un popor care nu are grijă de bunici este un popor care nu are viitor”.

Papa Francisc

T

abloul „Sfânta familie”, realizat de pica vedea pe fiii fiilor lor (cfr. Ps 128,6) le este torul belgian Joseph Paelinck (1820), încredinţată o misiune importantă: aceea de este o reprezentare aparte a Sfintei a transmite experienţa vieţii, istoria unei faFamilii de la Nazaret, deoarece în compomilii, a unei comunităţi, a unui popor”. ziţia sa, pe lângă cele trei personaje Iosif, A-i exclude pe cei în vârstă din viaţa Maria şi Pruncul, apar şi două persoane în noastră înseamnă a refuza trecutul în care vârstă. Unii consideră că cei doi bătrâni sunt se înfig rădăcinile prezentului. Există o reapărinţii Sfintei Fecioare Maria, Ioachim litate crudă în zilele noastre: nu întotdeauna şi Ana, alţii însă cred că este vorba despre bătrânii, bunicii au o familie care să-i pribătrânul Simeon şi prorociţa Ana, cei doi mească. A abandona pe cei în vârstă „e pur bătrâni de la Templul din Ierusalim care au și simplu o eutanasie ascunsă”, spune Papa apucat să-l vadă pe Mesia. Identitatea lor Francisc. „Este efectul excluderii, care face cred că nu este atât de relevantă, importantă mult rău în lumea noastră. Sunt excluși cofiind prezenţa lor alături de Iosif, Maria şi piii, sunt excluși tinerii, pentru că nu au de Isus, adică prezenţa a două persoane în vâr- Sfânta Familie, de Joseph Paelinck (1820), lucru, sunt excluși bătrânii, sub pretextul ulei pe pânză stă alături de o familie tânără. menținerii unui sistem economic echilibrat, Vă invit ca în această perioadă a Crăciunului, când con- în centrul căruia nu stă de fapt persoana umană, ci banul”, și templăm cu afecţiune şi recunoştinţă pe Pruncul născut la de aceea „un popor care nu are grijă de bunici și nu îi trateaBetleem, gândul nostru şi mai ales rugăciunile şi atenţia ză cu respect, este un popor care nu are viitor”. noastră să se îndrepte şi spre persoanele în vârstă.

Revenind la tabloul lui Paelinck, bătrânul, aflat lângă În Octava Crăciunului se celebrează, an de an, Sărbătoarea Sfântul Iosif, stă puțin aplecat de spate și cu mâna dreaptă Sfintei Familii de la Nazaret, sărbătoare în care ne amintim ridicată, ca o invitație pentru a lua aminte. Stând la dreapşi medităm porunca divină: „Cinsteşte-l pe tată tău şi pe ta lui Iosif, reprezintă Legea, pe care Iosif, în ascultare, o mama ta!”. Această poruncă divină are o importanţă funda- împlinește. Bătrâna este așezată la stânga bărbaților, pentru mentală pentru dezvoltarea raporturilor dintre generaţii, nu a indica faptul că femeia este sprijin pentru bărbat, iar privinumai în cadrul familiei, dar şi al întregii societăţi. rea ei e îndreptată înainte, spre viitor. Faptul că nu-i putem Şi tocmai la cei mai în vârstă noi trebuie să privim cu res- privi întregul chip, care dezvăluie identitatea unei persoapect; lor le datorează familia propria existenţă, educaţia care ne, pare să sublinieze că, într-adevăr, viitorul îl putem doar adesea au fost plătite şi sunt încă plătite cu grele şi deloc pu- întrezări, nu-l putem privi față în față… Cu afecțiune maţine suferinţe. ternă, bătrâna ține cu mâna dreaptă mânuța lui Isus, care o Odinioară, persoanele în vârstă se bucurau de mult res- privește cu drag. pect. Dar astăzi? Se întreba Sf. Papă Ioan Paul al II-lea în Preoții din Arhidieceza noastră, cu ocazia binecuvântăScrisoarea către bătrâni. „Dacă ne oprim puţin şi analizăm rii caselor, vor lăsa în familiile dumneavoastră o imagine cu situaţia actuală, constatăm că la puţine popoare bătrâneţea acest tablou. Familia Sfântă de la Nazaret să fie model peneste stimată şi pusă în valoare; în schimb, la altele este mar- tru familiile noastre și în ceea ce privește atenția și respectul ginalizată din cauza unei mentalităţi care pune pe primul față de cei în vârstă. loc folosul imediat şi productivitatea omului. Datorită acesPrivind acest tablou, oarecum întunecat, vedem că lumitei atitudini, aşa-numita vârstă a treia sau a patra este adesea na vine de la Pruncul Isus. Și vedem că Maria, cea care se subapreciată, iar bătrânii înşişi sunt determinaţi să se între- află cel mai aproape de prunc, este și personajul cel mai lube dacă existenţa lor mai este încă utilă. Se ajunge chiar să minos. Cu acest contrast între întuneric și lumină, pictorul se propună din ce în ce mai insistent eutanasia, ca o soluţie vrea parcă să ne transmită că lumina vine din interior: atunci pentru situaţiile dificile” (nr. 9). când Cristos este în mijlocul nostru, în centrul familiilor Bătrâneţea este un timp de har, spunea Papa Francisc la noastre, în centrul vieții noastre, trăim în lumină, în pace, întâlnirea cu persoanele în vârstă, din septembrie a.c., în în armonie. Și cu cât suntem mai aproape de Dumnezeu, cu Piaţa Sf. Petru; un timp de har şi în acelaşi timp o chemare atât reflectăm mai mult Lumina Lui. de a păstra transmiterea credinţei, de a se ruga şi de a fi alăCrăciun binecuvântat! turi de cei care au nevoie de un sfat, de un cuvânt, pentru că persoanele în vârstă au capacitatea de a înţelege mai bine siPS Cornel DAMIAN tuaţiile dificile. „Bunicilor, care au primit binecuvântarea de Episcop Auxiliar de București Actualitatea Creștină Supliment de Crăciun 2014

DIN VIAȚA ARHIDIECEZEI

ÎPS Ioan Robu aniversează 30 de ani de episcopat „Ziua de 8 decembrie 1984 este o dată istorică” (Ioan Paul al II-lea)

L

a 8 decembrie 2014, ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, aniversează 30 de ani de la consacrarea episcopală.

Consacrat la 8 decembrie 1984, la Roma, în Capela Paulină a Palatului Apostolic din Vatican, prin impunerea mâinilor Cardinalului Agostino Casaroli, Secretar de Stat în Vatican, Mons. Ioan Robu a fost primul episcop la București, după o perioadă de peste 30 de ani de scaun vacant.

Ales de preoții Arhidiecezei, prin vot, ca Administrator Diecezan al Arhidiecezei Romano-Catolice de București la 1 decembrie 1983, în primăvara anului următor a fost ales de Papa Ioan Paul al II-lea ca episcop pentru București. După luni de tratative între Sfântul Scaun și autoritățile comuniste de la București, în toamna anului 1984 Mons. Ioan Robu a fost numit Episcop Administrator Apostolic de București de către Sfântul Părinte și consacrat episcop în decembrie, același an. „Poporul român să știe că este iubit de Biserică”, le-a spus Cardinalul Casaroli celor prezenți la celebrarea din 8 decembrie 1984, cuvinte care au avut un răsunet deosebit în România, unde Biserica Catolică, aflată dincolo de Cortina de Fier, făcea parte din Biserica Tăcerii. În Capela Paulină din Vatican, erau prezente circa 200 de persoane, dintre care circa 40 de preoți și 20 de credincioși catolici veniți din România – printre care și tatăl Mons. Ioan Robu, Petru Robu – împreună cu Mons. Petru Gherghel, Ordinarius de Iași.

La consacrarea Mons. Robu au participat, de asemenea, delegaţii din Vatican şi de la Universităţi Pontificale din Roma, precum și reprezentanți ai Corpului diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, ambasadori din Franța,

Italia, Statele Unite, Republica Federală Germană, Austria. De altfel, autoritățile române nu au fost de acord ca evenimentul consacrării să aibă loc în țară, pentru a nu i se da importanța cuvenită. Dar presa din străinătate a salutat și anunțat evenimentul, pe care l-a descris ca pe un „moment istoric”, citându-l pe Papa Ioan Paul al II-lea. „Cea de azi e o dată istorică – a spus Papa Ioan Paul al IIlea, cu ocazia audienței acordate grupului de pelerini români prezenţi la Roma pentru consacrarea Mons. Ioan Robu, din decembrie 1984. Consacrarea episcopală a Monseniorului Robu, Administrator Apostolic al Arhidiecezei Mitropolitane de București, capătă o semnificație și mai importantă datorită faptului că subliniază cu autoritate tripla legătură care unește acea importantă Biserică locală înainte de toate cu Scaunul Apostolic și Urmașul lui Petru, apoi cu întreaga Biserică care este în România și, în fine, cu însăși națiunea română, din care face parte și căreia vrea să-i ofere slujirea sa de iubire și contribuția pentru o tot mai mare și mai bună dezvoltare și pentru progres în sectorul social și cultural”. „Sunt, de-acum, 30 de ani. Mi se pare că a fost ieri, când stăteam şi mă gândeam: Merg înainte sau spun nu? Astăzi continui să spun da la un da pe care l-am spus atunci”, a declarat ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, la aniversarea a 30 de ani de episcopat. (angelus.com.ro)

PS Cornel Damian, 11 ani de episcopat

Z

iua de 8 decembrie, în sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri a Preacuratei Fecioare Maria, este o zi de sărbătoare pentru episcopii Arhidiecezei RomanoCatolice de București, ambii celebrând aniversarea consacrării episcopale. În acest an IPS Ioan Robu împlinește 30 de ani de episcopat, iar PS Cornel Damian, 11 ani de la consacrarea episcopală.

Mons. Cornel Damian s-a născut la 8 mai 1960, la Jibou (Sălaj, Dieceza de Maramureş). A locuit împreună cu familia la Turnu Severin, unde a absolvit şcoala generală şi liceul. A terminat Seminarul din Iaşi, iar la 22 iunie 1986 a fost sfinţit preot în catedrala „Sfântul Iosif ”, fiind încardinat în Arhidieceza de Bucureşti. După sfinţire a activat ca vicar la Parohia Cioplea din Bucureşti, iar din 1987 până în 1998 ca paroh la Parohia „Sf. Cruce” şi profesor de teologie morală la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfânta Tereza”. În perioada 1998-2002 a studiat Dreptul canonic la Actualitatea Creștină Supliment de Crăciun 2014

Universitatea Gregoriană din Roma. Din 2002 a fost Vicar general al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, paroh la Parohia „Preasfântul Mântuitor” (Biserica Italiană) şi profesor de drept canonic la Institutul „Sfânta Tereza”. În ziua de 8 decembrie 2003 a fost consacrat episcop în Catedrala Sf. Iosif din București, ca episcop titular de Iziriana și auxiliar pentru București. Consacratorul principal al fost chiar ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, asistat de ÎPS Jean-Claude Périsset, Nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, şi PS Petru Gherghel, Episcop al Diecezei de Iaşi. Motoul care se află înscris pe emblema episcopală a PS Cornel Damian este In verbo tuo [laxabo retia]. La cuvântul tău [voi arunca din nou mrejele] (Lc 5,5). (angelus.com.ro)

DIN VIAȚA ARHIDIECEZEI

Admissio și profesiunea de credință

Alexandru Abadi

Octavian Constantin Enache

Sergiu Petrișor

A

II-a Duminică din Advent a fost o zi deosebită pentru studenții teologi din anul III și anul VI de la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași.

Studenții din anul III au fost admiși la ordinele sacre (admissio) primind haina clericală, iar cei din anul VI, candidați la diaconat, au făcut profesiunea de credință, declarând că vor respecta toate normele prevăzute în Codul de Drept Canonic și orice învățătură a Magisteriului Bisericii, ordinar sau extraordinar, dar mai ales că vor fi mereu disponibili în fața nevoilor Bisericii.

Cristian Pușcașu

Andrei-Petrică Imbrea

Printre studenții din anul III care au primit haina clericală se află și trei tineri din Arhidieceza Romano-Catolică de București: Abadi Alexandru din Mangalia, Enache Octavian Constantin și Petrişor Sergiu din Bucureşti (Parohia Adormirea Maicii Domnului). De asemenea, între candidații la diaconat, care luni, 8 decembrie, au fost admiși la treapta diaconatului, sunt și doi tineri care vor activa ca preoți în Arhidieceza RomanoCatolică de București: Andrei-Petrică Imbrea (Bucureşti, Parohia „Sf. Elena”) și Cristian Pușcașu (Gherăeşti, Neamț). (angelus.com.ro)

Familia Paulină la 100 de ani Zece voci pentru a vesti Evanghelia

S

âmbătă, 29 noiembrie 2014, la biserica Preasfânta Inimă a lui Isus din București, am sărbătorit centenarul Familiei Pauline, fondată în anul 1914 de Fericitul Giacomo Alberione, marele apostol al comunicațiilor sociale în secolul al XX-lea. Familia Paulină este prezentă și în România prin Congregația Fiicele Sfântului Paul (surorile Pauline), Institutul Maria Santissima Annunziata (Annunziatine: laice consacrate) și un mic germene al Institutului Sfânta Familie (cupluri căsătorite consacrate).

Sărbătoarea a început cu filmul documentar Paul pe drum, ce ilustrează începuturile umile ale părintelui Alberione și ale Familiei sale religioase, și dezvoltarea ei ulterioară sub călăuzirea sa plină de credință și docilitate neîntreruptă la voința lui Dumnezeu. A urmat Sfânta Liturghie, concelebrată de Episcopul Cornel Damian și de câțiva preoți. La predică, Episcopul Cornel a subliniat printre altele iluminarea pe care Fericitul Alberione a primit-o de la Domnul de a fonda institute și case ce au în comun aceeași spiritualitate și misiune: să trăiască în Cristos și să-l vestească tuturor, cu orice mijloc de comunicare socială. După Sfânta Liturghie, sr. Anna Caiazza, consilieră generală venită special de la Roma cu această fericită ocazie, a prezentat pe scurt cele 10 ramuri ale Familiei Pauline. Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă la care toți cei prezenți au împărtășit hrana spirituală și materială primită în această zi deosebită.

Cele zece ramuri ale Familiei Pauline s-au născut din ini-

ma Fericitului Giacomo Alberione (1884 - 1971), preot din Dieceza de Alba (Cuneo - Italia). Atributul Paulină evidenţiază referirea la Apostolul Paul: Familia nu doar îl recunoaşte pe Sfântul Paul ca părinte, model şi inspirator, dar în gândirea pr. Alberione, Familia trebuie să aducă în prezent însăşi persoana Apostolului Neamurilor: „Familia Paulină a fost dorită de Sfântul Apostol Paul pentru a continua opera sa; ea este Sfântul Paul viu astăzi, care este compus din mulţi membri… Sfântul Paul vrea ca noi să facem ceea ce el ar fi făcut dacă ar fi trăit în zilele noastre”.

Familia Paulină este compusă din: cinci congregații religioase: Societatea Sfântul Paul (Paulini), Fiicele Sfântului Paul (Pauline), Discipolele Învăţătorului Divin, Surorile lui Isus, Bunul Păstor (Păstorelele), Surorile Sfintei Maria, Regina Apostolilor (Apostoline); patru Institute de viaţă seculară consacrată: Institutul Isus Preot (pentru preoţi diecezani şi episcopi); Institutul Sfântul Arhanghel Gabriel (Gabrielini: laici consacrați), Institutul Maria Santissima Annunziata (Annunziatine: laice consacrate), Institutul Sfânta Familie (cupluri căsătorite consacrate); o mișcare laică: Asociaţia Cooperatorii Paulini (laici).

Sr. Ana Maria BULAI Actualitatea Creștină Supliment de Crăciun 2014

DIN VIAȚA ARHIDIECEZEI

ARCB reprezintă România la expoziția internaţională „100 de iesle” din Roma

A

junsă la cea de-a 39-a ediție, expoziția internațională „100 Presepi” (100 de iesle) din Roma, Italia, a fost inaugurată joi, 27 noiembrie 2014, în sala Bramante din complexul Bazilicii Santa Maria del Popolo, în prezența Arhiepiscopului Rino Fisichella, președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, a doamnei Giovanna Marinelli, consilier pentru cultură în Primăria orașului Roma, a numeroși reprezentanți ai Corpului Diplomatic acreditat la Roma și a altor personalități bisericești și politice. Organizată sub înaltul patronaj al Consiliului Pontifical pentru Cultură şi al Preşedinţiei Republicii Italiene, ediţia din 2014 are titlul „Lucrul manual ca instrument al păcii”.

Ediția din acest an a expoziției oferă publicului vizitator 212 iesle din 43 de țări. Pentru prima oară, printre expozanți se află și România, reprezentată de Arhiepiscopia Romano-Catolică de București, care expune două iesle: una realizată din ceramică smălțuită, realizată de artistul Istvan

Kösezeghi, a doua din lemn sculptat manual și pictat, realizată de artistul Iosif Demeter, firma Demiart.

Expoziția, așa cum a arătat IPS Rino Fisichella, „oferă posibilitatea retrăirii unui moment aparte din istoria credinței și familiilor noastre: cel al centralității în viața noastră a misterului lui Dumnezeu făcut om, dar mai ales al posibilității de a retrăi experienţa unor tradiții care au constituit pentru familiile noastre momente de cateheză spre întărirea credinței și pentru transmiterea credinței generațiilor viitoare”.

Expoziţia va rămâne deschisă până la 6 ianuarie 2015, cu program de vizitare zilnic, inclusiv duminica şi în zilele de sărbătoare. (angelus.com.ro)

ÎPS Ioan Robu, „Personalitatea anului pentru o Românie Europeană”

ÎPS

Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, a fost desemnat „Personalitatea anului 2014 pentru o Românie Europeană” de către Fundația „EUROLINK Casa Europei”, alături de alte 11 personalități din Europa și din țară.

Pin distincția și diploma de excelență „Personalitatea anului pentru o Românie Europeană” inițiatorii doresc să recompenseze astfel eforturile făcute de personalități din Europa și din România în favoarea apropierii societății românești de principiile, valorile și standardele europene.

Decernarea distincțiilor a avut loc joi, 27 noiembrie a.c., în Salonul de Onoare al Muzeului Național Cotroceni, din capitală. Evenimentul a fost organizat în cadrul celei de a Actualitatea Creștină Supliment de Crăciun 2014

X-a Ediții a Zilei Europene a Concurenței și Competitivității.

Printre personalitățile europene și din țară care au fost declarate „Personalitatea Anului pentru o Românie Europeană” s-au numărat și Peter FRIEDRICH Ministrul pentru afaceri europene și internaționale al landului Baden-Wurttemberg; Michael HAUPL Primarul Municipiului Vienei; Kalliopi AVRAAM - Ambasadorul Republicii Cipru în România; Dacian CIOLOS - fost Comisar European pentru Agricultură.

Fundația „EUROLINK - Casa Europei” este o organizație nonguvernamentală înființată în martie 1997, care activează în domeniul informării și formării europene, în scopul aprofundării și promovării Ideii Europene și a aspirațiilor unei Europe Unite. (angelus.com.ro)

DIN VIAȚA ARHIDIECEZEI

Pr. Luc Duquenne, decorat de autoritățile franceze

P

entru serviciul adus culturii franceze, preotul iezuit Luc Duquenne, fost rector al bisericii Sacré Cœur din Bucureşti, a fost decorat de prim-ministrul Franţei cu Ordinul Palmelor Academice în grad de cavaler. Ceremonia decernării ordinului a avut loc marți, 25 noiembrie 2014, la sediul din Bucureşti al Ambasadei Franţei Pr. Luc Duquenne în România. La eveniment au fost prezenţi şi Mons. Baudouin Biajila Muankembe, consilier la Nunţiatura Apostolică din România, Pr. Marius Taloş S.J., provincialul iezuiţilor din România, precum şi preoţii asumpţionişti Michel Kubler, rectorul bisericii Sacré Cœur din Bucureşti, şi Lucian Dîncă, superiorul Comunităţii Sfinţii Petru şi Pavel din Bucureşti.

Născut în Belgia, la Liège, în 1934, a fost hirotonit preot în Ordinul Societății lui Isus în 1965. Specializat în filologie clasică (latină și greacă), a activat în învățământul secundar la Bruxelles, între 1968 și 1976, iar apoi la Lumen Vitae, Institutul Internațional de Cateheză și Pastorație, între anii 1976-1991. A venit în România, la Bucureşti, la sfârşitul anului 1991, implicându-se imediat în slujirea comunităţii francofone din Bucureşti, în Parohia Preasfânta Inimă a lui Isus (Sacré Cœur) şi în activitatea academică catolică din capitală. Timp de 20 de ani a fost rector ecclesiae al comunităţii fracofone din Bucureşti, la biserica Sacré Cœur din Bucureşti, unde colaborează şi astăzi.

Ordinul Palmelor Academice este o distincţie acordată de Statul Francez, cea mai veche distincţie destinată strict civililor, în semn de apreciere pentru serviciile aduse francofoniei în domeniul cultural şi educativ. (angelus.com.ro)

Vladimir Ghika – aniversare de Crăciun –

Î

ntr-o scrisoare adresată de Elisabeta Ghika lui Vladimir Ghika, la 26 decembrie 1938, cumnata sa își exprimă regretul pentru faptul că Monseniorul Ghika nu i-a putut vizita de Crăciun. Însă ea spune că îi anunțase pe membrii familiei că „va fi aproape sigur imposibil să vă avem printre noi într-un moment în care atât de multe suflete au nevoie de grija dumneavoastră”. Într-adevăr, ziua de Crăciun era o zi încărcată de activităţi pastorale şi de apostolat, şi mai ales ajunul Crăciunului, uneori Monseniorul ajungând să lucreze aproape 24 de ore în continuu, aşa cum el însuşi îi precizase cumnatei sale într-o scrisoare datată 3 ianuarie 1925.

Faptul că ziua de naștere a Monseniorului Ghika coincidea cu Crăciunul avea o semnificație cu totul particulară pentru el. Iar primul an în care a putut celebra liturghiile de Crăciun pentru prima dată a fost un an special, lucru pe care îl precizează verișoara sa, Jeanne Guilland, într-o carte poştală pe care i-o trimite pe 24 decembrie 1923, anul hirotonirii : „Dragă vărule, Mă gândesc la bucuriile spirituale din timpul primelor liturghii de Crăciun pe care le veți celebra. Un an important se încheie pentru noi și pentru familia noastră atât de fericită de hirotonirea dumneavoastră. Niciodată nu îi vom mulțumi îndeajuns Pruncului Isus”.

Corespondenţa primită de Fericitul Vladimir, cea care s-a păstrat, cuprinde şi felicitări adresate cu ocazia acestui eveniment important din anul liturgic şi din viaţa creştină, care este Naşterea Domnului. O legătură între cele două naşteri, cea a Mântuitorului, şi cea a lui Vladimir Ghika, o realizează un fiu spiritual al Monseniorului care într-o scrisoare, după ce îşi manifestă părerea de rău că a trebuit să plece fără a-şi exprima urările pe care ar fi dorit să le formuleze dar pe care le va încredinţa „cu tot devotamentul şi tandreţea filială a sufletului meu Mântuitorului, Sfântului Ioan şi Sfintei Fecioare, Mama unuia şi a celuilalt şi a dumneavoastră”, vorbeşte despre această coincidenţă a celor două aniversări ca semnificând „o coincidenţă şi mai profundă de iubire a sufletelor, de iubire a suferinţei, de iubire a dăruirii”1. Acest fragment sintetizează foarte bine viaţa Monseniorului Ghika, oferită în întregime slujirii lui Dumnezeu şi aproapelui, până la jertfirea propriei vieţi pentru Biserică şi pentru credinţă.

Iulia COJOCARIU

1 Scrisoarea lui Henri Caffarel adresată lui Vladimir Ghika, 23.12.1927, Arhiva Ghika – ARCB.

Actualitatea Creștină Supliment de Crăciun 2014

GÂNDURI DE CRĂCIUN

Lecția Întrupării

P

rivindu-l pe Isus ca model (exemplum) de această dată, fără a ignora dimensiunea soteriologică (sacramentum), Întruparea ne oferă mai multe lecții: cea a umilinței, a rugăciunii… Pentru a descoperi în scena Întrupării încă o lecție ce ar putea vorbi timpului nostru, vă invit să privim reprezentarea scenei nașterii Domnului pe care o face Giotto în Capella degli Scrovegni din Padova.

Multe reprezentări artistice cu care ne-am obișnuit țin seama mai mult sau mai puțin de exegeza textului Sfântului Evanghelist Luca.

Foarte multe dintre ele prezintă scena nașterii Domnului dorind să pună cât mai multe elemente complementare transformând austeritatea ieslei din Betleem într-o liturgie cerească. Nu este locul oportun pentru a detalia aceste aspecte, dar ele par să conducă și într-o altă direcție pe cel care le privește: stelele, îngerii care suflă din instrumente aurite și mai cu seamă păstorii frumos îmbrăcați, oițele ascultătoare, magii sclipitori…

Lăsând deoparte aceste aspecte artistice, Giotto îi pictează pruncului nou născut, în locul unei haine mătăsoase, niște fâșii de pânză care par să strângă pruncul prea tare legat.

Scena nașterii Domnului, Giotto - detaliu frescă (1303 - 1305)

Scena nașterii Domnului, Giotto - frescă (1303 - 1305) aflată în Capella degli Scrovegni din Padova

Această strânsoare a pruncului, specifică lui Giotto, chiar dacă e ireală (știm că artiștii medievali reprezentau de multe ori scene biblice folosindu-se de cadrul istoric medieval și nu de cel biblic), această înfășurare bine făcută permite surprinderea unui aspect teologic exemplar, cel al acceptării. Nu este neapărat intenția pictorului, dar putem privi în realizarea operei sale o lecție pe care scena Nașterii ne-o poate da. E lecția „legăturii” și a acceptării.

Derulând mental scenele evangheliei copilăriei să ne concentrăm atenția asupra acestui aspect în grajdul sărac, în prezentarea la templu, în fuga în Egipt acolo unde pruncul este purtat de părinții săi. În toate aceste momente vedem printre altele dimensiunea „legăturii” și a acceptării din partea pruncului. Este o legătură cu locurile concrete în care se desfășoară evenimentele și o acceptare a condiției istorice. În acele fâșii de pânză care par

Actualitatea Creștină Supliment de Crăciun 2014

că strâng incomod pruncul lui Giotto pare să fie concentrată lecția legăturii și a acceptării din toată relatarea despre Nașterea și copilăria lui Isus. Este vorba de o legătură cu istoria și oamenii ei, o acceptare și o supunere din partea lui Isus (schimbarea va avea loc în trupul său prin Înviere).

Lecția pe care ne-o oferă este cea a legăturii și a acceptării. Copiii nu mai acceptă să fie „legați” de părinți (justificând că sunt „conectați” oricum), părinții care nu se mai simt „legați” vrând să fie „separați” și de copiii lor și de părinții lor în unele cazuri. Toți par să nu mai aibă sentimentul „legăturii” și prin urmare nici al acceptării.

Crăciunul ne învață importanța „legăturii” și a acceptării, întâi de toate a istoriei pe care o trăim, în ambientul pe care îl avem, alături de persoanele care ne „leagă”.

Pr. Silvestru Robert BĂLAN

GÂNDURI DE CRĂCIUN

Păstorii de la ieslea lui Isus

Î

n același ținut, erau unii păstori care trăiau pe câmp și păzeau turmele pe timpul nopții. Și le-a apărut un înger al Domnului și gloria Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinși de o mare spaimă. Îngerul le-a spus: „Nu vă temeți, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul. Acesta este semnul: veți găsi un copil înfășat și culcat în iesle”.

Dintr-o dată, s-a unit cu îngerul o mulțime din oastea cerească, lăudându-l pe Dumnezeu și spunând: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu, și pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubește!”

Când îngerii au plecat de la ei spre cer, păstorii au spus unii către alții: „Să mergem până la Betleem și să vedem acest Cuvânt care s-a făcut și ce ne-a făcut cunoscut Domnul”. Au plecat, deci, în grabă și i-au găsit pe Maria, pe Iosif și copilul culcat în iesle. După ce l-au văzut, au făcut cunoscut cuvântul care le fusese spus despre acest copil. (Luca 2,8-18)

„De ce păstorii? De ce tocmai lor le-a apărut îngerul? De ce au fost ei aleși să fie primii vestitori ai Nașterii Domnului?”

Sunt întrebări pe care ni le punem mereu în meditațiile legate de Crăciun. Răspunsurile variază, dar unul e mai frecvent: „Dumnezeu i-a ales pentru că erau cei mai disprețuiți, cei mai neîngrijiți și neimportanți oameni din acea vreme, iar Dumnezeu, se știe, îi preferă pe cei umili și neînsemnați.”

Poate că lucrurile stăteau într-adevăr așa „în ochii lumii” de atunci, mai ales printre orășenii bogați și învățați din Ierusalim. Dar cred că merită, acum la ceas de sărbătoare, să stăruim ceva mai mult asupra semnificației biblice a ocupației de păstor, punând laolaltă câteva date pe care altminteri mai puțin le luăm în seamă.

Citind fragmentul din Luca 2,8-18, vedem că păstorii sunt tratați cu respect: îngerul nu le vorbește de sus, ci se coboară până la ei – textul original grec spune că „a stat în picioare” (ἐπέστη) alături de ei – și le adresează cuvinte de bucurie, convins că ei știu despre ce e vorba. De asemenea, faptul că pentru ei cerurile s-au deschis anunțând mesaje de pace arată că Dumnezeu nu-i considera nicidecum niște neciopliți și neștiutori. Pe atunci, păstoritul asigura hrana unei bune părți din populație; în plus, chiar datorită ocupației lor, păstorii trebuiau să se deplaseze mereu în căutare de pășuni și astfel erau dintre cei mai umblați și informați oameni ai vremii lor (chiar dacă nu și cei mai stilați!).

Poate am fi înclinați să credem că păstorii care făceau de strajă noaptea erau mai putin dotați – dar noaptea e timpul cel mai periculos, și dacă oamenilor le păsa de bunurile lor, cu siguranță nu le încredințau unor incapabili. Pentru toate aceste motive, se cuvine să privim mai îndeaproape și să ne întrebăm: cine erau de fapt acești păstori, sau, cum am spune azi, acești ciobani? În lungile perioade pe care le petreceu cu turmele la pășunat, urmând ciclul anotimpurilor, păstorul duce o existență cosmică; izolarea în care trăiește face din el un contemplativ. Este însă și foarte activ, trebuind să vegheze și să-și apere turma, iar tovărășia constantă a animalelor face ca relația dintre oi și păstor să devină una personală: el le cheamă pe nume, le cunoaște preferințele și metehnele, iar ele îi știu glasul, se adună în preajma lui, îl urmează și se bucură să fie cu el. În tot Vechiul Testament, figura păstorului cunoaște un respect aparte. Abel, Abraham și urmașii lui, Moise și David – toți au fost păstori. Mai mult, Dumnezeu însuși se compară pe Sine cu un păstor, iar Poporul Ales este turma Lui: imaginea revine iar și iar în Vechiul Testament; Isus o va relua în plidele Sale, numindu-se pe Sine Păstorul cel Bun. Poate nouă azi această asemănare ni se pare străină și nu prea sugestivă, dar pentru oamenii de atunci era modul cel mai firesc și mai la îndemână pentru a descrie relația om-Dumnezeu. Și încă un detaliu, care este poate cel mai în măsură să răspundă întrebărilor de la început: în lungile ceasuri de veghe, nu este plăcere mai mare pentru păstori decât să cânte și să povestească. Iar când își schimbă locurile de pășunat, ei împart cu cei întâlniți pe cale povestirile lor, precum și leacurile și meșteșugurile învățate, tradițiile și obiceiurile. În ciuda imaginii reductive pe care o avem azi despre ciobani, pretutindeni pe acest pământ ei au fost făuritori și purtători de cultură. Așa au fost și păstorii din vremea lui Isus, și dacă ne gândim la toți oamenii cu care au intrat în contact prin munca lor, în lungul și în latul Palestinei, nu e de mirare că Dumnezeu i-a ales pe ei drept primii evanghelizatori.

Liana GEHL Actualitatea Creștină Supliment de Crăciun 2014

ARTA DE A TRĂI

Crăciunul altfel

S

e apropie din nou Crăciunul, sărbătoare pe care oamenii grăbiți din epoca noastră nu o mai trăiesc ca altă dată! Odinioară, bucuria era dată de participarea la Liturghia din Noaptea de Crăciun şi de întâlnirea de după, când toţi din familie – copii, părinți, bunici – ne exprimam bucuria adusă de Nașterea Domnului și bucuria că eram împreună. Aceste momente de sărbătoare erau dorite și așteptate de toți cu sinceritate. Era de ajuns să fim alături de cei dragi sau să primim un dar deloc pretenţios ca să fim fericiți. Odinioară, bucuria Crăciunului, trăit cu simplitate și decență, se citea pe chipurile și în viața oamenilor.

Acum, ca în fiecare an de ceva vreme încoace, înainte de Crăciun ne lăsăm cuprinși cu îndârjire de febra pregătirilor: alergăm prin magazine, cumpărăm excesiv, oferim daruri sofisticate sau costisitoare, de multe ori numai din obligație.

Pachete, pachețele, mese festive, haine noi, de culoare roșie, evident – pentru mulți, la asta se rezumă Crăciunul: un bun prilej pentru a face cumpărături și schimb de daruri. Am pierdut drumul, ne-am rătăcit în atmosfera consumismului de dinaintea Crăciunului! S-a pierdut din vedere adevărata semnificație a Sărbătorii!

posibilitatea să învețe, pentru cei care nu au un acoperiș deasupra capului; rugăciunile mele pentru toți copiii care nu-și pot trăi frumos copilăria. Lângă copii, voi face loc și tinerilor, mai ales celor debusolați, fără viitor; celor care au pierdut speranţa şi cred că nu au niciun rost în viață.

Alături de aceștia, îi voi așeza în inima mea pe toți părinții, mai ales pe cei care se confruntă cu dificultăți teribile în relația cu copiii lor. Voi face loc și bătrânilor, în mod special celor care sunt singuri și cărora nici măcar în aceste zile de sărbătoare nu le va deschide nimeni ușa.

Apoi, în brăduțul special din inima mea voi așeza bine de tot numele celor din familia mea, de aproape și de departe, și mă voi ruga pentru fiecare în parte.

Vor fi prezenți în inima mea și îndrumătorii noștri spirituali: preoții, pe care de multe ori îi criticăm și pentru care de puține ori ne rugăm.

Va veni și rândul prietenilor: cei reali și cei virtuali; prietenii de-o viață ca și cei mai noi; prietenii pe care îi văd mai des și cei pe care-i văd poate doar o dată pe an.

Nu-i voi uita nici pe neprieteni. Probabil nu-mi va fi chiar ușor, dar vor fi și ei pe lista mea de gânduri bune și de rugăciune.

De aceea mă întrebam ce-ar fi dacă în acest an, de Crăciun, atitudinea noastră ar fi alta?

Ce-ar fi dacă ne-am gândi mai mult la adevăratul Sărbătorit și la semenul nostru? Ce ar fi dacă ne-am propune să facem alt fel de daruri?

Mă gândeam ca anul acesta să sărbătoresc Crăciunul așa: să aleg cel mai frumos brad și să-l așez… în inima mea.

Iar în locul podoabelor voi pune rugăciunile mele pentru persoanele care abia dacă au un pumn de orez pentru masa de Crăciun; rugăciunile pentru sutele de mii de persoane care în acest an au suferit din cauza războaielor; rugăciunile pentru copii, victime ale violențelor de tot felul; pentru copiii care suferă din cauza foamei sau a bolii; pentru copiii care au fost abandonați, pentru cei care sunt exploatați, pentru cei care sunt dezorientați; pentru cei care nu au

Cel de anul acesta, va fi un brăduț special; iar pentru că este permanent verde, pentru că este simbol al veşniciei, sunt sigură că brăduțul meu se va înrădăcina atât de bine în inimă, încât îmi va aminti tot timpul anului de persoanele cu care l-am împodobit. Astfel, îmi va fi mai ușor atunci când mă voi gândi la cei pentru care vreau să mă rog. Astfel, va putea să fie Crăciunul în fiecare zi din an!

Vă doresc un Crăciun în care inima să vă fie cuprinsă de Lumină! Și să aveți cel mai frumos și cel mai bogat brad! Încercați să-l așezați în inimi și să-l împodobiți cu un alt fel de podoabe!

Actualitatea Creștină Supliment de Crăciun 2014

Cristina ȘOICAN

SFÂNTA SCRIPTURĂ

Cuvântul Domnului - comentariu la lecturile biblice -

Sfânta Familie: Isus, Maria şi Iosif Gen 15,1-6;21,1-3; Ps 104; Evr 11,8.11-12.17-19; Lc 2,22-40

Î

n aceste zile ale Crăciunului sufletele ni s-au umplut de bucuria întâlnirii cu Pruncul născut la Betleem.

Fiul lui Dumnezeu, Cel prin care toate s-au făcut, Cel în care era viaţa şi care era lumina oamenilor... s-a făcut trup şi a locuit între noi..., iar noi am luat din plinătatea lui har peste har... Abia după ce contemplăm acest mister ne înţelegem identitatea şi menirea noastră de copii ai lui Dumnezeu, copii născuţi nu din sânge, nici din voinţă omenească, ci din Dumnezeu... În lumina aceluiaşi mister, liturgia cuvântului din această primă duminică de după Crăciun ne invită să descoperim ceva din identitatea şi menirea familiei.

Niciuna din lecturile biblice ale acestei duminici nu defineşte în mod explicit ce este o familie. Ele ne prezintă, mai curând, diferite ipostaze de viaţă ale unor familii din Sfânta Scriptură, ipostaze care descriu familia şi menirea ei. În prima lectură ne este relatată drama unei familii care, deşi nu duce lipsă de nimic, suferă foarte mult din lipsă de copii. Abraham şi Sara, după o viaţă trăită în totală fidelitate faţă de Dumnezeu, au ajuns la adânci bătrâneţi fără a se bucura de vreun urmaş. Drept care Abraham i se plânge lui Dumnezeu: Doamne Dumnezeul meu... Tu nu mi-ai dat urmaş, de aceea moştenitorul va fi un rob din casa mea.

Din drama acestor doi soţi intuim că, în vocaţia fundamentală a oricărei familii, un loc important trebuie să îl ocupe copiii în calitate de urmaşi şi de moştenitori ai părinţilor.

Aşadar, în faţa unei atari fidelităţi, Dumnezeu răspunde plângerii lui Abraham promiţându-i nu doar un urmaş, ci un întreg popor: [Domnul] l-a condus afară şi i-a zis: „Priveşte cerul şi numără stelele, dacă poţi”. Şi a continuat: „Atât de mulţi vor fi urmaşii tăi”. Atunci, Abraham, o dată în plus,

îşi arată fidelitatea faţă de Dumnezeu crezând în promisiunile sale, iar pentru aceasta Domnul l-a socotit drept. Or, despre moştenirea lăsată de Abraham şi Sara urmaşilor lor, textele de astăzi nu reţin decât acest unic element: credinţa lor. Într-adevăr, lectura a doua a acestei duminici „cântă” credinţa celor doi soţi care a făcut posibilă zămislirea unui popor atât de numeros, în condiţiile în care Sara era trecută de vârstă.

Mai mult, atunci când Dumnezeu îi cere lui Abraham să-şi jertfească fiul, tot prin credinţă l-a redobândit: El se gândea că Dumnezeu poate să ajungă până acolo, încât să învie morţii. Iată pentru ce i-a fost redat fiul, şi acesta era un fapt profetic. Altfel spus, odată dobândit, un copil nu devine „proprietatea absolută” a părinţilor. Numai atunci când părinţii acceptă să se „desprindă” de copilul lor pentru a-l oferi prin credinţă lui Dumnezeu, mai precis pentru a-l destina unui parcurs de viaţă în conformitate cu voinţa lui Dumnezeu, îl redobândesc pe deplin ca urmaş şi moştenitor. În această ipostază ni-i prezintă Sfântul evanghelist Luca pe Maria şi pe Iosif: Iosif şi Maria l-au dus pe Isus la Ierusalim, ca să-l pună înaintea Domnului, precum este scris în Legea Domnului... Dar, odată ajunşi la Ierusalim, părinţii descoperă, prin intermediul bătrânului Simeon, că Dumnezeu vrea ca Isus să devină mântuirea pregătită înaintea tuturor popoarelor, să devină lumină pentru luminarea neamurilor şi, nu în ultimul rând, să devină slava poporului său, Israel. Sigur că destinul lui Isus este unic şi deosebit de amplu; dar, de fapt, destinul fiecărui copil este unic, chiar dacă se înscrie într-o vocaţie obişnuită. Esenţial este ca el să fie ajutat să-şi descopere vocaţia

pe care Dumnezeu i-a rezervat-o şi să o urmeze cu fidelitate. Prin urmare, fiecare copil, indiferent de profesia pe care o va îmbrăţişa într-o zi sau de starea de viaţă în care se va angaja – căsătorit ori consacrat – va trebui să se înscrie în lucrarea de mântuire a tuturor, să devină lumină pentru luminarea celor din jurul său şi mândria familiei şi a poporului din care face parte, mândria Bisericii lui Isus Cristos. În felul acesta, un parcurs de viaţă care are, la prima vedere, aparenţe modeste, se înscrie în proiectul general al istoriei mântuirii.

Aşa se prezintă, în fond, parcursul fiecărui personaj al Evangheiliei acestei duminici. Maria şi Iosif îşi trăiesc vocaţia lor de soţi şi părinţi, împlinind în permanenţă cele prevăzute de voinţa şi de Legea Domnului. Bătrânul Simeon duce o viaţă în dreptate şi în frică de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, aşteptare răsplătită din plin. Profetesa Ana, fiica lui Fanuel, rămasă văduvă, nu se îndepărta de templu, slujind zi şi noapte în post şi rugăciune. Cu alte cuvinte, fiecare şi-a descoperit vocaţia şi menirea numai în măsura în care, prin credinţă, s-a consfinţit lui Dumnezeu şi i-a împlinit voinţa.

Pr. Tarciziu ȘERBAN

Actualitatea Creștină Supliment de Crăciun 2014

UNIVERSUL FAMILEI

Privind la iesle … povestind

L

a sfârşitul Sfintei Liturghii din prima duminică de Advent, la ieşirea din biserică, un copil şi-a prins tatăl de mână şi scuturându-o cu putere l-a întrebat: „Tăticule, tăticule, câte zile mai sunt până la Crăciun?”. Tatăl, un pic surprins, a răspuns „Destul de puţine”. „Aaa...!”, a exclamat copilul.

Ce-o fi fost acel „Aaa…!” nu ştiu.

Dialogul a fost scurt asemenea unui fleş. Am văzut cum apoi tatăl, mama şi copilul se îndepărtau încet-încet de biserică, întorcându-se acasă. Cu siguranță, întrebarea copilului ascundea o dorinţă. Poate îşi dorea să vadă ieslea de Crăciun? Spun asta ştiind că în parohia Popeşti mulţi părinţi şi bunici vin peste zi în biserică în timpul Crăciunului pentru o vizită la iesle, pentru o rugăciune la Preasfântul Sacrament şi, eventual, pentru o poză.

Oricum acel „Aaa…!” trimite la prima literă din alfabet, aşadar la un început. „La început era cuvântul” (1In 1,1), învaţă Evanghelistul Ioan. Aş extinde semnificaţia cuvântului prin a spune că gestul este cuvânt, îmbrăţişarea este cuvânt, mângâierea este cuvânt, adică - în limbaj analitic - sunt realităţi care semnifică. Şi tragerea de mână prin care copilul îşi interoga tatăl avea o semnificaţie: de nerăbdare. Prin acel gest ar fi voit să comprime timpul pentru a atinge Crăciunul. Chiar dacă în mintea copilului Crăciunul s-ar fi asociat cu primirea de daruri, ţin să amintesc că la Crăciun noi, adulţii, creştinii maturi, contemplăm „Cuvântul care s-a făcut trup” (1In 1,14).

Având privirea îndreptată înspre iesle contemplăm darul vieţii. Vrednică de salutat este iniţiativa Asociaţiei medicilor catolici care, cu sprijinul Înaltpreasfinţitului Ioan Robu, a lansat în parohii acţiunea Priveşte-mă cum cresc!. Este vorba de nouă postere, cu imagini care surprind evoluţia copilului în fiecare lună în sânul matern. În prima lună se formează inima care pune sângele în mişcare. Este primul organ care pulsează viaţa în persoana firavă aflată la începutul drumului pământesc. Cuvântul inimă are o adevărată putere revelatoare. Derivă din latinescul anima, adică suflet.

Obişnuim să identificăm persoana cu sufletul său. Când spunem „un suflet de om” ne gândim la multitudinea şi la plenitudinea de daruri cu care e înzestrată făptura umană. Trupul care se dezvoltă în pântecul mamei dezvăluie pas cu pas potenţialităţile sufletului, de la care începe să se dezvolte fiinţa umană. În antropologie se vorbeşte despre sufletul care animă trupul, dar putem vorbi deopotrivă despre trupul care dă vizibilitate sufletului. Când văd trupul, văd deopotrivă sufletul persoanei. În luna a doua se conturează urechile şi limba. Ele desemnează simţurile prin care se primesc şi prin care se articulează cuvântul. Fătul - adică, „cel mic” - e o potenţială fiinţă cuvântătoare. În luna a treia trage cu coda ochiului şi are deja setul său de amprente care îl fac unic şi irepetabil. În luna a patra copilul clipeşte, semn al activităţii cerebrale şi al visării. Putem spune

Actualitatea Creștină Supliment de Crăciun 2014

că din prima clipă a zămislirii fiinţa umană nu se confundă cu o celulă vie sau cu un boţ de carne, ci este o persoană activă în stare să comunice. Din luna a cincea îşi face simțită prezenţa lovind cu mânuţele şi picioruşele în peretele uterin. Din luna a şasea respiră.

Din luna a şaptea priveşte împrejur şi recunoaşte vocea mamei, după ce îi învăţase de-atâta timp bătăile inimii. În luna a opta adună tot mai mulţi anticorpi, ia în greutate, se pregăteşte pentru viaţa extrauterină. După nouă luni soseşte la lumina zilei. Se-aude primul scâncet. Începe lupta vieţii care odată cu trecerea anilor îl va modela în omul matur. Când se naşte un copil se naşte de fapt o lume nouă. În viaţa mamei, în viaţa tatălui totul se schimbă.

Privind la iesle, întrevedem neprevăzutele situații la care a fost supusă viaţa Sfintei Maria şi a Sfântului Iosif. Ele trec prin surpriza zămislirii feciorelnice din partea Mariei, a asumării destinului Mariei şi a pruncului din partea lui Iosif. Însă trec prin ceea ce am desemna prin cuvântul „a povesti”. De la părinţii săi pământeşti, Isus, Cuvântul lui Dumnezeu, a învăţat cuvintele oamenilor, relaţiile familiale, experienţa prieteniei şi a confruntării, a sănătăţii şi a bolii, a bucuriei şi a durerii. De la familia din Nazaret a învăţat pildele despre ţăranul care seamănă, despre femeia ce frământă aluatul, păstorul care a pierdut oiţa, tatăl cu doi fii... De aici a deprins surprinzătorul har de a povesti, de a asemăna, de a se ruga. Nazaretul este locul umilinţei şi al vieţii ascunse.

Aaaa!… Tatăl şi mama de mână cu copilul se întorceau acasă, de la Sfânta Liturghie, la obişnuita viaţă zilnică. Se întorceau la Nazaretul lor. Am speranţa că în fiecare „Nazaret”, copiii îşi trag părinţii de mână pentru a le povesti viaţa, Crăciunul; am credinţa că, la rândul lor, peste ani, să poată povesti şi ei generaţiilor viitoare… A povesti (viaţa şi credinţa) este unul din îndemnurile Sinodului pentru familii.

Pr. Fabian MĂRIUŢ

UNIVERSUL FAMILEI

Discuţiile s-au desfăşurat pornind de la întrebarea „Cât de mult se investește pentru sănătatea copiilor în România?”. În calitate de creştini ne-am dori ca demersul să ducă la o îndreptare a situaţiei, la o îndepărtare a piedicilor care îngrădesc actul medical, pentru a ajunge la o îngrijire medicală competentă a copiilor noștri. În limbaj public, termenul copil se referă la persoanele cuprinse între 0 şi 17 ani, ceea ce reprezintă 20% din populaţia ţării.

Prima întâlnire a fost mai degrabă un semnal de alarmă cu privire la situaţia precară a stării de sănătate a copiilor din țara noastră. Printre altele s-a amintit că în medie 20% dintre copiii sub 5 ani nu au fost niciodată vizitaţi de medic. Neajunsul nu provine numai din carenţele educative ale părinţilor, ci şi din faptul că de mai bine de 10 ani în România lipsesc Facultăţile de pediatrie. Reorganizarea învăţământului sanitar şi înglobarea pediatriei în medicina generală a dus la diminuarea atenţiei faţă de sănătatea copilului. România ocupă un nedorit loc unu în multe din statisticile sumbre europene. Dintre ele amintim mortalitatea infantilă de 8,4‰ (chiar dacă în ultimii ani s-a redus de la 18,6‰), totuşi este de 2 ori mai mare decat media țărilor europene. O parte însemnată dintre copiii noştri suferă de sărăcie, care stă la baza hrănirii deficitare şi a diferitelor abuzuri. O mare traumă este abandonul cauzat de plecarea părinţilor în străinătate. La ora actuală, în România există mai bine de 60.000 de copii instituţionalizaţi dintre care numai circa 4000 au ca perspectivă adopţia. Pe lângă aceasta amintim situaţia dramatică a persoanelor cu handicap, dar şi a creşterii numărului de copii cu o formă sau alta de autism, după unele statistici circa 1% din totalul copiilor. O altă problemă ţine de situaţia celor peste 17.000 de persoane cu dizabilităţi mintale instituţionalizate din România etc… Întâlnirea din 9 decembrie s-a în-

Viitorul copiilor din România: ne interesează

?

A

fi tratat cu ingratitudine: unul din felurile - şi nu cel mai neînsemnat - de-a semăna cu Dumnezeu – spune Fericitul Vladimir Ghika. Crăciunul ne dă ocazia de a cugeta la gratitudine şi ingratitudine ca la o axă pe care se mişcă sufletul, ori ca la talgerul balanței care măsoară faptele bune şi faptele rele, implicarea sau nepăsarea. Mijloacele de comunicare în masă stârnesc compasiunea amintindu-ne şi mai mult de cei săraci, de cei singuri, de copiii uitaţi de părinţi, de părinţii uitaţi de copii, aşadar de cei pecetluiţi de ingratitudine. În faţa acestor situaţii dureroase se ivesc asemenea zorilor zvâcniri de bunătate pentru a turna câteva picături de mângâiere şi de bucurie peste rănile acestor persoane.

De la gândul răscolitor al Fericitului Vladimir doresc să ne îndreptăm către o iniţiativă pusă sub egida Parlamentului României. Forul naţional a găzduit în acest an două întâlniri: mai întâi, pe 27 mai, apoi, pe 9 decembrie, sub denumirea „Soluţii pentru îmbunătăţirea sănătăţii copiilor”, organizate de revista Politici de Sănătate, la iniţiativa Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi şi a Comisiei pentru Sănătate Publică, din Senat. Principalul lor scop este îmbunătăţirea educaţiei, protecţiei şi accesului copiilor, tinerilor şi mamelor la îngrijiri medicale de calitate în sistemul public şi privat. La întâlniri au luat parte reprezentanţi ai Asociaţiei Familiilor Catolice „Vladimir Ghika” şi ai Asociaţiei Medicilor Catolici din Bucureşti alături de alte asociaţii din ţară şi din capitală.

cheiat cu elaborarea documentului intitulat: „Pactul interinstituţional pentru sănătatea copilului şi a adolescentului”. La punctul doi şi trei se stipulează: „Nu se poate vorbi la singular despre respectarea dreptului la ocrotirea sănătăţii, ci doar corelat cu alte drepturi fundamentale: dreptul la viaţă şi integritate fizică şi psihică; dreptul la respectul vieţii intime, familiale şi private; dreptul la informare şi dreptul la un mediu sănătos. (…) Interesul superior al copilului trebuie să reprezinte cea mai importantă rațiune în toată legislația privind sănătatea copiilor, accentul punându-se în mod special pe prevenție”.

Pe noi, familiile catolice, ne interesează sanătatea copiilor şi prevenţia ca mijloc de păstrare a sănătăţii fizice, psihice, dar şi morale. Grăitor e faptul că latinescul salus (sănătate) coincide şi cu noţiunea de mântuire. Din perspectivă creştină, prevenirea bolii, a răului cere folosirea unor mijloace adecvate pentru apărarea şi promovarea sănătăţii morale a copiilor. Sintagma educaţie la sănătate nu poate face rabat de la ceea ce înseamnă omul integru, omul frumos.

Un prieten şi apropiat al Fericitului Vladimir Ghika, marele savant Nicolae Paulescu spunea: „Să-l tratăm pe fiecare pacient ca pe Cristos”. Am parafraza zicerea astfel: „Să-l tratăm pe fiecare copil ca pe Cristos”. Contrar paradoxului exprimat de Monsenior, acela că „a fi tratat cu ingratitudine duce la asemănarea cu Dumnezeu”, am spune că tocmai a fi tratat cu gratitudine duce la a fi părtaş la slava lui Dumnezeu.

Timpul Sfântului Crăciun să ne inspire în a găsi lumină şi limpezime pentru apărarea şi educarea copiilor.

Sperăm că iniţiativa din Parlamet este o zvâcnire de bine, nedisimulată… menită să apere copilul cu sinceritate şi gratuitate.

Cornel BĂRBUŢ, vicepreşedinte AFC „Vladimir Ghika”

Actualitatea Creștină Supliment de Crăciun 2014

MICUL PRINȚ

Primul cadou de Crăciun din Istorie

E

ra ultima oră de cateheză înaintea vacanței de Crăciun. Cateheta îi rugase pe copii să aducă fiecare câte un personaj ca să poată amenaja ieslea în oratoriu.

Copiii s-au adunat la ora stabilită în holul oratoriului.

Ultimul a ajuns Frederic, un băiețel cu o înfățișare foarte serioasă.

- Ei, cred că știți ce zi este astăzi?

Roza, aranjându-și ochelarii pe nas, spuse: - Sigur! Astăzi trebuia să aducem personajele pentru iesle!

- Și fiecare dintre noi trebuia să aducă un alt personaj, completă Ioan, fratele Rozei.

- Tu ce ai adus? o întrebă Albert pe vecina lui, Laura.

- Eu am adus-o pe Sfânta Fecioară. Priviți cât e de frumoasă!

- Iar eu l-am adus pe Sfântul Iosif; uitați-vă ce privire atentă și grijulie are... Dar deodată Agneza se opri.

- Hei, cine l-a adus pe Pruncul Isus?

Copiii îi chemară și pe ceilalți colegi și fiecare așeză pe masă statuia pe care o avea: erau cei trei Magi, îngerul, păstorul, o întreagă turmă de oițe, boul, măgarul... Dar lipsea chiar El, Pruncul Isus. În timp ce-și exprimau îngrijorarea, intră Monica, tânăra catehetă cu care copiii făceau orele de religie.

- Copii, haideți să ne apucăm de treabă. Doar vrem să facem o iesle frumoasă, nu?!

- L-am uitat pe Isus!, strigară copiii în cor, dezamăgiți.

Tânăra se apropie și copiii îi povestiră cum fiecare

Actualitatea Creștină Supliment de Crăciun 2014

purtase câte o statuie, dar niciunul nu adusese Pruncul.

Uitaseră tocmai personajul principal al ieslei: Pruncul Isus!

Ea oftă, se așeză alături de copii și spuse: - Dragii mei, nu disperați! Se întâmplă deseori ca noi, oamenii, să-l uităm pe Isus, care este Fiul lui Dumnezeu, nu o mică statuie ce trebuia să ocupe locul central în ieslea noastră. Apropo, v-ați întrebat vreodată de ce Dumnezeu a hotărât să-l facă cunoscut oamenilor pe Fiul Său sub chipul unui copil, un prunc abia născut?

Copiii rămaseră tăcuți. Monica continuă: - Și știți de ce obișnuim ca la Crăciun să ne facem daruri unii altora?

- Pentru că ne iubim unii pe alții, spuse Serena, o fetiță cu ochii ageri și albaștri ca cerul.

- Da! Da! Dumnezeu ne-a iubit și ne iubește atât de mult încât ne-a oferit Dragostea Sa, în persoana lui Isus, adăugă fetița.

- Așadar, Isus este primul cadou de Crăciun din Istorie!, exclamară copiii în cor.

- Chiar așa este! Acesta este motivul pentru care noi sărbătorim Crăciunul! Crăciunul este darul cel mai prețios pe care Dumnezeu ni l-a făcut nouă, oamenilor!

Nu uitați asta niciodată! În acel moment, în hol intră un bărbat care arăta destul de neobișnuit. Avea un palton ponosit, cu petice ici-colo; chipul său era încadrat de o barbă aspră și neagră, dar ochii exprimau o mare bucurie. Se apropie de Monica și îi spuse cu voce răgușită: - Mi-au spus că vă lipsește Pruncul Isus ca să completați ieslea...

SUFLET TÂNĂR

- Da, dar... De unde știți? întrebă tânăra.

Fără să răspundă, bărbatul scoase dintr-un buzunar un mic pachețel albastru: - Țineți-l! Ceea ce căutați este aici.

Spunând aceste cuvinte, așeză pachețelul în palmele lui Frederic, care era uimit peste măsură. Băiatul, deși neîncrezător din cauza aspectului ciudat al bărbatului, făcu ce i se ceruse. Desfăcu pachețelul și...

- Priviți! Isus este din nou cu noi! Într-adevăr, pe mica bucată de pânză albastră era Pruncul Isus; cel mai frumos prunc din câți văzuseră copiii vreodată; atât de frumos, că părea real. În sfârșit, copiii au putut să aranjeze ieslea, datorită contribuției fiecăruia dintre ei. În bucuria generală, Roza își aminti: - Ar trebui să-i mulțumim acelui domn care ne-a dat Pruncul.

- Dar unde s-a dus? se întrebară cu toții.

- Poate a plecat de unde a venit, răspunse Monica mai mult pentru ea.

- Dar de unde a venit? întrebă Frederic.

Monica, privind ieslea, zâmbi și-i mulțumi lui Dumnezeu în inima ei pentru că i-a ajutat pe copii să

înțeleagă Misterul Crăciunului. Apoi, fără să o vadă nimeni, așeză deasupra ieslei un înger. Între timp, lângă Oratoriu, bărbatul care ceva mai devreme le dăduse copiilor Pruncul, ridică privirea spre cer și spuse: - Mi-am îndeplinit misiunea!

O voce din înălțimi îi răspunse: - Sunt mulțumit de tine; ca atunci, la Betleem, când ai dus Vestea cea Bună celor care îl așteptau pe Mesia!

- Sper doar ca acum, acești copii, în viața lor, să-i ofere Fiului Tău locul ce i se cuvine, spuse bărbatul cu aspect neobișnuit.

- Sunt sigur de asta, se auzi din nou din înălțimi.

El oricum era prezent în viața lor; dându-și seama de importanța Fiului meu și simțindu-i lipsa, copiii au făcut deja primul pas! Dar acum hai, întoarce-te!

Auzind aceste cuvinte, bărbatul cu aspect neobișnuit își dădu jos paltonul și, desfăcându-și aripile albe, se întoarse de unde venise.

Cristina ȘOICAN Traducere și adaptare (qumran2.net)

Gândul meu pentru TINEri Dragă prietene, căutător de Dumnezeu, Este Crăciunul și este sărbătoare!

Dumnezeu „a coborât” și s-a făcut om!

Dumnezeu „a lăsat” cerul și este cu noi!

Dumnezeu ne-a vizitat și a rămas cu noi!

Dumnezeu a venit și nu mai pleacă!

Dumnezeu nu ne lasă niciodată singuri!

Pentru cei care așteaptă o zi mai bună; Pentru cei cu un proiect concret în viață; Pentru cei care trec prin încercări apăsătoare; Cristos este speranța, este curajul, este avântul!

Dumnezeu s-a făcut om.

El este prezent în viața noastră; Este prezent în preocupările noastre; Este autorul aspirațiilor noastre înalte; La Crăciun ne spune că „El este totul!”

Dumnezeu nu ne părăsește nicicând!

Cei care sunt pierduți în „noapte”; Cei care au „un întuneric” apăsător în inimi; Cei care trăiesc în frică și descurajare; Pot merge „la Betleem” și să intre în lumină!

Dumnezeu este cu noi.

Privirea Lui a întâlnit privirea noastră; Fața Lui este asemănătoare cu a noastră; Cuvântul Lui se apropie de al nostru; Locul Lui este printre noi și în noi!

Dumnezeu este cu noi totdeauna!

Când ne merge bine, dar, și când nu ne merge bine. În lucrurile simple, dar și în lucrurile „complicate”.

S-a născut pentru a fi cu noi azi și în orice zi.

Mereu este cu noi pentru că ESTE CRĂCIUNUL!

Dumnezeu rămâne cu noi.

Cu El, putem ajunge la esențial; Cu El, putem trăi valorile Evangheliei; Cu El, putem descoperi farmecul vieții; Datorită Lui, suntem mereu în căutare!

CRĂCIUN PLIN DE LUMINĂ ȘI DE SPERANȚĂ!

Pr. Daniel BULAI Actualitatea Creștină Supliment de Crăciun 2014

ANUNȚURI

www.angelus.com.ro – Centrul de comunicații ARCB

L

uni, 8 decembrie 2014, în sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri a Preacuratei Fecioare Maria, patroana Arhidiecezei Romano-Catolice de București (ARCB), Centrul de comunicații sociale Angelus Communicationis, al ARCB, a lansat propriul site www.angelus.com.ro, pe care se vor găsi de acum înainte știrile, anunțurile, comunicatele ARCB, precum și alte informații de la Vatican și din lumea catolică.

De asemenea, site-ul Angelus include albume foto de la evenimentele din Arhidieceză, precum şi înregistrări video şi audio cu conferinţe, predici etc. Site-ul este în curs de actualizare, urmând a fi completată arhiva. Realizat cu un design

modern, site-ul se adaptează la dispozitivul de navigare, facilitând astfel accesul la informaţie. În decursul anului 2014, sub coordonarea Centrului de comunicații sociale Angelus Communicationis au fost realizate noi site-uri pentru revista Arhidiecezei, Actualitatea Creștină, Editura ARCB și Librăria Sf. Iosif. Anul viitor se va realiza și un nou site arcb.ro. În momentul de față, din cauza unor probleme tehnice, vechiul site arcb.ro este închis și redirecționat către site-ul angelus.com.ro . Vă mulțumim pentru înțelegere și vă dorim navigare plăcută!

Recomandări de Crăciun

C

u ocazia Sfintelor Sărbători, Librăria Sfântul Iosif și Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București oferă celor mari și celor mici o gamă variată de felicitări, calendare și următoarele publicații de Crăciun:

Papa Benedict al XVI-lea, Isus din Nazaret.

Copilăria, 172 pag. ISBN 978-973-1891-81-1.

Format 15 x 21.5 cm, copertă cartonată.

Preț 25 lei.

Crăciun cu Phil Bosman, meditații pentru Advent și timpul Crăciunului. 64 pag. Format de buzunar (10.30 x 14.30 cm). Preț 3 lei Phil Bosman, Străbătând anul. Calendarul inimii, meditații pentru zilele anului. 64 pag.

ISBN 973-9386-08-3. Format de buzunar (10.30 x 14.30 cm). Preț 3 lei Povestea nașterii lui Isus, cărticică ilustrată pentru copii, 10 pag. ISBN 978-9731891-48-4. Format 21.5 x 15 cm. Preț 5 lei

Astăzi s-a născut Cristos, carte de colorat, 16 pag., ISBN 978-973-1891-49-1.

Format A4. Preț 5 lei

Andrea Oldoni, O floare de lumină pentru Crăciun. Novenă pentru familii, cu ilustrații color și joc interactiv pentru copii. 32 pag. ISBN 978-973-1891-65-1.Format de buzunar (10.30 x 14.30 cm). Preț 4 lei Andrea Oldoni, La ieslea lui Isus.

Novenă de pregătire pentru sărbătoarea Crăciunului. Lucrare ilustrată cu picturi murale din Catedrala Sf. Iosif, București.

16 pag. ISBN 978-973-1891-64-4. Format de buzunar (14.30 x 10.30 cm). Preț 5 lei Produsele pot fi cumpărate direct sau cu comandă ramburs prin poștă la Librăria Sf. Iosif din București, str.

G-ral H.M. Berthelot nr. 19, tel. 021 201 54 75, precum și în diverse puncte de vânzare din parohii, sau pe siturile: www.librariasfiosif.ro și www.editura-arcb.ro.

Abonamente revista Actualitatea Creștină - 2015

R

evista Actualitatea creştină este periodicul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, în cuprinsul căruia pot fi găsite reportaje, interviuri, recenzii, documente, noutăţi din Biserica locală şi din Biserica universală. Totodată, revista Actualitatea creștină este un instrument pastoral al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București și o oglindă a evenimentelor din Arhidieceză și din lume.

Dorim ca revista să pătrundă cât mai mult în viaţa comuActualitatea Creștină Supliment de Crăciun 2014

nităţilor şi a familiilor, ajutându-le să menţină vie identitatea lor de credinţă şi angajarea în viaţa Bisericii şi în sfera socială.

Preţul pentru anul 2015 rămâne acelaşi, adică: - un exemplar, 3 lei; - un abonament individual pe un an (12 numere, supliment de Crăciun şi taxe de expediţie), 43 lei; - abonament colectiv (minim 10 exemplare), 37 lei.