Actualitatea creştină, nr. 13/2004

IOAN ROBU, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureºti:

Crãciun 2004 Iubiþi fraþi ºi surori, Încerc în gând sã vãd cum sãrbãtoresc Crãciunul credincioºii din comunitãþile noastre din Arhidiecezã, adunaþi în biserici ºi capele. Imaginea care se formeazã în aceastã cãutare este aceea a grupurilor mai mici sau mai mari, care stau în jurul altarului; participând la Sfânta Liturghie, ascultând cuvintele Scripturii ºi împãrtãºindu-se cu TTrupul rupul lui Cristos , se gândesc la misterul Naºterii Mântuitorului.

Spre orice comunitate din Arhidiecezã îmi merge gândul, fie ea din Muntenia, Dobrogea sau Oltenia, de la oraº sau de la þarã, peste tot gãsesc aceeaºi atmosferã de credinþã care cântã ºi mãrturiseºte Naºterea lui Cristos din Fecioara Maria ºi prezenþa Mântuitorului din Sfânta Euharistie. Astfel, noi cei de aici suntem în comuniune cu toatã Biserica Catolicã de pretutindeni, fãrã sã uitãm de legãtura specialã care ne leagã de Biserica Ortodoxã care celebreazã acelaºi mister al credinþei.

Ascultând cuvintele Scripturii

La Sfânta Liturghie din noaptea Crãciunului, Sfântul Luca ne spune în Evanghelia sa despre Iosif ºi Maria care s-au dus la Betleem: „ªi pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca sã nascã. ªi a nãscut pe fiul sãu întâiul nãscut, l-a înfãºat ºi l-a culcat în iesle, cãci nu se mai gãsise loc pentru ei în casa de oaspeþi” (Lc 2,6-7). Iar la Liturghia din ziua Crãciunului meditãm cuvântul din Evanghelia Sfântului Ioan: „ªi Cuvântul s-a fãcut trup, ºi a locuit între noi, ºi noi am vãzut slava lui, slava unicului nãscut din Tatãl, plin de har ºi de adevãr” (In 1,14).

Iatã-ne deci purtaþi în faþa Copilului din Betleem: în iesle, pe paiele sãrãciei omeneºti, noi putem contempla „trupul” pe care Fiul lui Dumnezeu l-a luat din Fecioara Mamã. Cum spun vechii Pãrinþi ai Bisericii: Dumnezeu s-a fãcut „plãpând” ca sã ne dea „veºnicia” sa; s-a fãcut „muritor” ca sã ne dea „nemurirea”; s-a fãcut om ca sã ne îndumnezeiascã.

Binecuvântatã a fost inspiraþia pe care a avut-o Sfântul Francisc de Assisi în anul 1223, de Crãciun. Atunci, i-a spus unui confrate: „Aº vrea sã-l arãt pe copilul nãscut la Betleem ºi astfel sã vedem cu ochii trupului sãrãcia în care se afla el din cauza lipsei celor necesare unui nou nãscut…”. La acea primã iesle, ca la „un nou Betleem”, s-au adunat mulþi fraþi de-ai lui Francisc, bãrbaþi ºi femei, toþi cântând cu mare bucurie. Pornind de la Sfântul Francisc de Assisi, ieslea de Crãciun a ajuns ºi-n bisericile ºi capelele noastre, ajutându-ne sã ne apropiem cât mai mult de misterul Naºterii lui Cristos proclamat de un înger al Domnului: „Nu vã temeþi, cãci, iatã, vã vestesc vouã bucurie mare, care va fi pentru tot poporul: astãzi, în cetatea lui David, vi s-a nãscut Mântuitorul, care este Cristos Domnul. Iatã semnul dupã care îl veþi cunoaºte: veþi gãsi un prunc înfãºat în scutece ºi culcat în iesle” (Lc 2,10-12).

Împãrtãºindu-ne cu TTrupul rupul lui Cristos

În faþa ieslei în care stã Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul care s-a fãcut trup, cântãm Astãzi s-a nãscut Cristos, O, ce veste minunatã, Noapte de vis, ºi încã atâtea alte imnuri specifice Crãciunului. Dar am putea intona ºi alte cântãri care sunt dedicate Sfintei Euharistii. De exemplu „Ave verum corpus natum de Maria virgine” (Bucurã-te adevãrat trup nãscut din Fecioara Maria); sau „Trup preasfânt, sub chipul pâinii, eºti aici cu adevãrat, Cel pe care-odinioarã, Maica Sfântã l-a purtat”. Ieslea din Betleem ne trimite la Euharistie, noua Iesle, noul leagãn al prezenþei lui Cristos cu trupul ºi sângele sãu. Noi nu avem nici o sãrbãtoare în care sã nu celebrãm Sfânta Euharistie, Sfânta Liturghie. De aceea ºi de Crãciun noi ne adunãm în toate comunitãþile noastre ca sã celebrãm Euharistia, taina prezenþei lui Cristos Mântuitorul printre noi ºi în noi. Noi ne închinãm, ne împãrtãºim ºi-l adorãm pe Fiul lui Dumnezeu care este cu noi în Euharistie pânã la sfârºitul lumii. Citim în Scrisoarea Apostolicã a Sfântului Pãrinte Ioan Paul al II-lea Mane nobiscum, Domine (Rãmâi cu noi, Doamne): „La cererea ucenicilor de la Emaus ca el sã rãmânã „cu” ei, Isus a rãspuns cu un dar mult mai mare: prin intermediul sacramentului Euharistiei el a gãsit modul de a rãmâne „în” ei. A primi Euharistia înseamnã a intra în comuniune profundã cu Isus. „Rãmâneþi în mine ºi eu în voi” (In 15,4). Acest raport de „rãmânere” intimã ºi reciprocã ne permite sã anticipãm, într-un fel, cerul pe pãmânt. Oare nu aceasta este dorinþa cea mai mare a omului? Nu acest lucru ºi l-a propus Dumnezeu, realizând în istorie planul sãu de mântuire? El a pus în inima omului „foamea” dupã cuvântul sãu (cf. Am 8,11), o foame care se va potoli numai în unirea deplinã cu el. Împãrtãºania euharisticã ne este datã pentru „a ne sãtura” de Dumnezeu pe acest pãmânt, în aºteptarea potolirii depline din cer” (nr. 19).

Suntem în Sãrbãtoarea Crãciunului dar ºi în anul Euharistiei orânduit pentru întreaga Bisericã Catolicã de Sfântul Pãrinte Papa. În Arhidieceza de Bucureºti, la tema Euharistiei am adãugat-o ºi pe cea a familiei, iar acum sunt bucuros sã salut toate familiile noastre, îndemnându-le sã se lase luminate de Pruncul din iesle ºi de Sfânta Euharistie – Trupul ºi Sângele lui Cristos. Salut, de asemenea, cu drag toate familiile cãlugãreºti, pe toþi preoþii ºi persoanele consacrate.

Pe toþi vã chem la bucuria Crãciunului în cântãri de laudã ºi de mulþumire, în lumina prezenþei lui Cristos, Cuvântul care s-a fãcut trup ºi a locuit printre noi.

Tuturor vã doresc un Crãciun fericit ºi binecuvântat cu pace ºi bucurie! La Mulþi Ani! numãr special de Crãciun

1

JEAN-CLAUDE PÉRISSET PÉRISSET,, Nunþiu Apostolic

„Pentru noi, oamenii, ºi pentru a noastrã mântuire S-a coborât din cer”

Aceastã afirmaþie din Crez exprimã ceea cã Dumnezeu a vrut sã realizeze prin Întruparea Fiului, „Luminã din Luminã, Dumnezeu adevãrat din Dumnezeu adevãrat” , care, „prin lucrarea Duhului Sfânt S-a întrupat în sânul Fecioarei Maria ºi S-a fãcut om”. De aceea, Misterul Întrupãrii Cuvântului, pe care-l celebrãm la Crãciun, este manifestarea milostivirii infinite a lui Dumnezeu, care vine în mijlocul nostru pentru a ne salva, pentru a ne face sã ne împãrtãºim din natura Sa umanã, în acest „schimb admirabil” între cer ºi pãmânt.

Aceastã prezenþã fizicã a Fiului în umanitatea noastrã a durat cât o viaþã, într-adevãr o viaþã scurtã, de circa 33 de ani, care s-a încheiat cu moartea pe Cruce. Dar infinita milostivire a lui Dumnezeu merge dincolo de aceste condiþii terestre, umane. Iatã cã Fiul care S-a fãcut om, Isus din Nazaret, întâlnindu-se cu mulþimea la Cafarnaum, dupã înmulþirea pâinii, spune: „pâinea pe care Eu o voi da pentru viaþa lumii este trupul Meu” (In 6, 51). Aceastã promisiune se realizeazã în seara din Joia Sfântã, când în timpul Ultimei Cine cu apostolii, Isus „luând pâinea, mulþumind, a frânt-o ºi le-a dat-o lor zicând: Acesta este Trupul Meu, care se dã pentru voi; faceþi aceasta în amintirea Mea” (Lc 22, 19).

Astfel, în sacramentul Euharistiei avem o prelungire, sau mai bine zis o permanenþã sacramentalã a Întrupãrii Cuvântului lui Dumnezeu: când preotul ia pâinea ºi spune „acesta este Trupul Meu”, apoi, când preotul spune: „acesta este Potirul Sângelui Meu”, se realizeazã între noi prezenþa realã a lui Cristos, ca în noaptea de Crãciun. Aceastã prezenþã exprimã, ca o actualizare a Misterului Întrupãrii, infinita milostivire a lui Dumnezeu pentru noi, cãci preotul adaugã, ca ºi Isus la Ultima Cinã: „trup jertfit pentru voi, sânge vãrsat pentru voi ºi pentru toþi, spre iertarea pãcatelor.”

Dar prezenþa sacramentalã a Cuvântului întrupat, în Euharistie, se manifestã în mod diferit decât la Crãciun, adicã nu ca un copil cãruia i se promite un viitor fericit pe pãmânt, ci sub forma jerfei, a trupului ºi a sângelui despãrþite de moarte, pentru un viitor care merge dincolo de acest pãmânt, prin Înviere. ªi iatã cã speranþa vieþii

2

numãr special de Crãciun

cereºti se hrãneºte în întregime de credinþa în cuvântul lui Cristos: „Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaþa lumii este Trupul Meu” (In 6, 51), darul pe care îl exprimã instituind Euharistia.

Pentru aceasta se aclamã „Mysterium fidei fidei”, dupã consacrarea pâinii ºi a vinului. În acest timp de Crãciun, pentru cã din octombrie ne aflãm în „Anul Euharistiei” Euharistiei”, se cuvine sã contemplãm acel mister de credinþã pe care mai mult decât oricine l-a trãit de aproape Preasfânta Fecioarã Maria, care, ca mamã a lui Cristos, a dat Fiului lui Dumnezeu trup omenesc. Referindu-se la aceasta, Sfântul Pãrinte scrie în Enciclica „Ecclesia de Eucharistia”: „Dacã Euharistia este un mister al credinþei ce întrece mintea noastrã, încât ne obligã sã ne încredinþãm cu totul cuvântului lui Dumnezeu, nimeni altcineva decât numai Maria ne poate ajuta ºi cãlãuzi într-o asemenea atitudine… Într-un sens, Maria a trãit credinþa euharisticã chiar înainte de instituirea Euharistiei, prin aceea cã a oferit sânul ei feciorelnic pentru Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu. În timp ce Euharistia face trimitere la patimã ºi la înviere, ea se situeazã simultan în prelungirea Întrupãrii. La Buna Vestire, Maria L-a zãmislit pe Fiul lui Dumnezeu în adevãrul chiar fizic al trupului ºi sângelui, anticipând în ea ceea ce într-o anumitã mãsurã se realizeazã „sacramental în fiecare credincios care primeºte, sub speciile pâinii ºi vinului, Trupul ºi Sângele Domnului” (EdE, 54-55).

Astfel, se înþelege bine cum devoþiunea euharistricã o ve verum” cuprinde ºi pe cea marianã, ca de exemplu în „A „Ave verum”, care conþine întreg misterul mântuirii noastre, de la Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu la intrarea noastrã în slavã cu Cristos, pentru a se încheia cu invocaþia „Isus, Fiul Mariei!”

Astãzi nu mai alergãm cãtre iesle, aºa cum au fãcut pãstorii, pentru a gãsi „în cetatea lui David un mântuitor, care este Cristos Domnul” (Lc 2, 11) ºi a vedea „pruncul culcat în iesle” (Lc 2, 16), sau ca magii, ajunºi din Orient la Betleem, care „intrând în casã, au vãzut pe Prunc împreunã cu Maria, mama Lui, ºi cãzând la pãmânt L-au adorat” (Mt 2, 11), ci venim în bisericile noastre, la celebrarea euharisticã, în dorinþa de a-L întâlni pe Mântuitorul nostru, Cuvântul lui Dumnezeu, care S-a fãcut om pentru mântuirea noastrã, care S-a fãcut pâine pentru viaþa lumii.

Crãciun Fericit în misterul Euharistiei!

Un An Nou binecuvântat de Cristos, Mântuitorul nostru!

CORNEL DAMIAN, Episcop Auxiliar

Sãrbãtoarea Preasfintei Familii din Nazaret În a doua lecturã din sãrbãtoarea Preasfintei Familii citim aceste cuvinte: „Femeilor, fiþi supuse bãrbaþilor voºtri, aºa cum se cuvine în Domnul. Bãrbaþilor, iubiþi-vã femeile ºi nu fiþi aspri faþã de ele. Copii, ascultaþi-i pe pãrinþi în toate, cãci lucrul aceasta este plãcut Domnului. Pãrinþi, nu-i împingeþi pe copiii voºtri la disperare ca sã nu se descurajeze” (Col 3, 18-21). În acest text Sfântul Paul prezintã douã raporturi fundamentale care împreunã formeazã familia: raportul soþiesoþ ºi raportul pãrinþi-copii. Sunt indicate ºi caracteristicile acestui raport: iubire pe de-o parte ºi supunere pe de altã parte. Cel mai important dintre aceste douã raporturi este primul, ºi anume iubirea, pentru cã de acest raport de iubire depinde în mare parte ºi al doilea. Doi pãrinþi pot sã-ºi iubeascã fiii, dar dacã nu existã o iubire sincerã între ei, copilul poate sã creascã cu o mare carenþã în viaþa lui. Se întâmplã uneori cã soþii nu se mai iubesc între ei ºi fiecare dãruieºte propria iubire, propria afecþiune fiului. Nu asta doreºte fiul. El nu vrea sã fie iubit cu o iubire diversã; doreºte ca tatãl ºi mama sã se iubeascã între ei ºi el sã participe la aceastã iubire. Fiul ºtie cã este nãscut din aceastã iubire ºi când aceasta lipseºte simte cã ceva lipseºte ºi din viaþa lui.

Citind cu ochi moderni cuvintele Sfântului Paul, se poate ivi o problemã. Paul recomandã soþului sã iubeascã propria soþie ºi apoi recomandã soþiei sã fie supusã soþului, lucru care poate ºoca pentru cã în societatea de astãzi se vorbeºte foarte mult despre egalitatea între sexe. Sigur putem spune cã în aceastã problemã Paul este – cel puþin în parte – condiþionat de mentalitatea timpului. Dar oricum soluþia nu este de a elimina raportul dintre soþ ºi soþie cuvântul supunere, dar a-l face reciproc aºa cum reciprocã trebuie sã fie ºi iubirea.

Cu alte cuvinte, nu numai soþul trebuie sã-ºi iubeascã soþia, dar ºi soþia trebuie sã-ºi iubeascã soþul; nu numai soþia trebuie sã fie supusã soþului, dar ºi soþul soþiei. Iubire reciprocã ºi supunere reciprocã. Supunerea nu este altceva decât un aspect ºi o exigenþã a iubirii. Pentru cine iubeºte, a se supune

nu înseamnã a se umili, înseamnã a dialoga, a nu decide de unul singur, a ºti sã renunþi la propriul punct de vedere. În cartea Genezei citim: „ªi a fãcut Dumnezeu pe om dupã chipul Sãu; dupã chipul lui Dumnezeu l-a fãcut; a fãcut bãrbat ºi femeie” (Gen 1, 27).

Biblia subliniazã raportul strâns între a fi creaþi „dupã chipul lui Dumnezeu” ºi faptul de a fi creaþi „bãrbat ºi femeie”.

Dar ce raport poate fi între aceste douã lucruri? În ce sens a fi creat bãrbat ºi femeie este o imagine a lui Dumnezeu?

Asemãnarea constã în aceasta: Dumnezeu e unic, dar nu este solitar. Iubirea înseamnã comuniune, schimb interpersonal. Dumnezeu este unul ºi întreit. În El coexistã unitatea, dar ºi deosebire de persoane. De fapt tocmai aici familia este o imagine a lui Dumnezeu. Soþul ºi soþia sunt de fapt „un singur trup”, o singurã inimã în diversitatea sexului ºi a personalitãþii. ªi la aceasta se adaugã harul care este rod al sacramentului cãsãtoriei, sacrament care dã soþilor „harul stãrii”. Harul izvorãºte din crucea lui Cristos; el nu distruge natura umanã, dar o înalþã, o întãreºte. Harul se identificã cu Duhul Sfânt care este darul lui Dumnezeu.

Atunci când familia creºtinã se deschide acþiunii Duhului Sfânt El comunicã familiei ceea ce este El însuºi: capacitatea ºi bucuria de a se dãrui. În mod practic ce ne poate oferi Cuvântul lui Dumnezeu asupra cãruia am reflectat? Am cunoscut o familie care mi-a spus cã în ziua cãsãtoriei lor au ales ca moto cuvintele sfântului Paul: „ sã nu apunã soarele peste inima voastrã”.

Acesta ar putea fi un ideal ºi pentru familiile noastre.

Sanctitãþii Sale, IOAN PAUL al II-lea, Pontif Suprem Vatican Sfinte Pãrinte, Apropiindu-se timpul în care ne amintim de Naºterea Domnului Cristos, Arhiepiscopul Arhidiecezei de Bucureºti împreunã cu Episcopul sãu Auxiliar Auxiliar,, cu întregul popor credincios încredinþat grijii sale pastorale, cu toþi preoþii sãi ºi cu congregaþiile religioase de bãrbaþi ºi de femei, îºi mãrturisesc cu deosebit respect cele mai vii sentimente de iubire, de comuniune, de ascultare ºi de admiraþie cãtre Pãstorul Suprem al turmei lui Cristos pe pãmânt.

Prin rugãciuni statornice cãtre TTatãl atãl Ceresc, invocând inter venþia Mariei, Mijlocitoarea tuturor intervenþia harurilor oastrã o revãrsare bogatã a darurilor Duhului Sfânt, sãnãtate harurilor,, implorãm pentru Sanctitatea V Voastrã cât mai bunã, tãrie ºi încredere, iar pentru popoarele apãsate de jugul urii ºi al rãzboiului, darul pãcii ºi al bunei înþelegeri.

Pentru Biserica noastrã localã, pentru poporul nostru ºi pentru Patria noastrã cerem cu multã încredere Binecuvântarea Apostolicã.

Bucureºti, 15 decembrie 2004

IOAN ROBU, Arhiepiscop Mitropolit

numãr special de Crãciun

3

UNIVERSUL FFAMILIEI AMILIEI

Actualitatea Creºtinã : - Se vorbeºte mult despre iubire.

Este ceva propriu soþilor, propriu familiei, este un sentiment...

Pr Pr.. Fabian Mãriuþ : - Iubirea nu este proprie doar soþilor ºi familiei ºi nu este doar un sentiment. Este mult mai mult. Este ºi alegere, angajare, dãruire de sine… Putem vorbi în mai multe feluri despre iubire: afecþiune, prietenie, iubire eroticã, dar ºi iubire agapicã. În acest fel, putem sã constatãm cã existã diferite grade ºi forme ale iubirii, toate legate între ele. Însã la baza adevãratei iubiri se aflã dãruirea de sine. Aici stã fundamentul ei. ªi Evanghelia ne învaþã: „Nimeni nu are o iubire mai mare decât acela care-ºi dã viaþa pentru prietenii sãi” (In.15,13) Cred cã nu e întâmplãtor faptul cã în perioada Crãciunului Biserica ne propune cu insistenþã anumite fragmente din Evanghelia Sfântului Ioan ºi din Prima sa scrisoare, în care apostolul spune : „Dumnezeu este iubire” (In 4, 8.16).

Aceste cuvinte aratã cine este Dumnezeu în Sine însuºi ºi vorbesc despre natura sa profundã. În sãrbãtoarea Crãciunului, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, noi putem sã descoperim aceastã radicalitate a iubirii ca dãruire. „Un prunc ni s-a dat nouã” (Lc, Mt) – nu pentru meritele noastre, nu pentru virtuþile noastre, ci din nemãrginirea iubirii, care nu pune condiþii ºi care aºteaptã doar un lucru: sã fie primitã.

- Dacã Dumnezeu este iubire ºi ne oferã exemplul Sãu de dãruire, de unde provin crizele ce apar câteodatã în interiorul familiei ?

- Sã reluãm aceleaºi cuvinte ale Sfântului Ioan: „Dumnezeu este iubire”. Mi se pare cã este necesar sã pãstrãm intactã ordinea cuvintelor din propoziþie. O inversare a lor, de felul „iubirea este Dumnezeu” ar putea fi riscantã. Dacã iubirea devine „un Dumnezeu”, în acelaºi timp ea devine un idol.

Idolatrizând iubirea, o reducem la plãcere, la utilitate, la ceva convenabil, se altereazã dimensiunea sa de a fi un dar. Cred cã asistãm în nenumãrate situaþii la o astfel de profanare a iubirii, o iubire ruptã de izvorul ei, care este Dumnezeu, unica sursã a iubirii. Iubirea-idol pune capãt dãruirii de sine…

- Cum se produce aceastã rupturã?

- Aº încerca sã rãspund acestei întrebãri fãcând din nou apel la învãþãtura Sfântului Ioan. El ne vorbeºte despre cele trei pofte: a trupului, a ochilor ºi trufia vieþii (1In 2). Dacã omul se lasã dominat de ele, atunci iubirea e îndreptatã doar spre satisfacerea propriului „eu”. E vorba în esenþã de victoria – dacã se poate spune victorie – a omului instinctelor asupra omului chemat la libertate, o libertate interioarã, mai precis.

Dãruirea de sine presupune aceastã libertate interioarã.

Oamenii dominaþi de una dintre cele trei pofte nu mai sunt liberi.

- Este un drum care se poate face invers ?

- Cu siguranþã. Am putea vorbi de o trecere de la o iubire umanã – în care este inclusã ºi latura pasionalã – la o iubire spiritualã. Atenþie, însã: iubirea spiritualã nu neagã trupul, nici pasiunile acestuia, ci mai degrabã le asumã. Nu neagã nimic din ceea ce este naturã în om, nu neagã iubirea umanã. Însuºi cuvântul „naturã” (provenit din latinescul nasci), pentru tradiþia creºtinã de la Origene încoace, presupune un principiu, o origine în care toate erau bune ºi bine ordonate. Întruparea Fiului lui Dumnezeu ne confirmã aceastã bunãtate a naturii umane. Prin Întrupare El vine sã vindece dezordinile care s-au instaurat în aceastã naturã ºi sã orienteze fiecare

persoanã umanã spre adevãratul bine, prin adevãrata iubire.

- Adevãrata iubire este strâns legatã de fericire. Dar în jurul nostru, mediatizate, abundã tot felul de “reþete ale fericirii”. De la stilurile de viaþã recomandate drept garanþie a “fericirii” ºi pânã la fericirea durabilã a iubirii spirituale este o distanþã foarte mare.

- Aceastã orientare spre o iubire spiritualã garanteazã o integralitate ºi integritate a vieþii omului. Ce ne furnizeazã mass-media, de multe ori în mod vãdit propagandistic, este o iubire fragmentatã, o iubire care tinde spre un bine parþial, de multe ori spre un bine aparent. Sfântul Toma D’Aquino, marele teolog al Evului Mediu, definea iubirea prin cuvintele: „a voi binele celuilalt”. Iatã cã iubirea are douã obiecte, douã scopuri: binele ºi pe celãlalt. Când noi iubim doar binele, fãrã sã-l avem în vedere ºi pe celãlalt, de fapt ne iubim doar pe noi înºine. Iatã lucrarea specificã a poftelor dezordonate. Însã când iubim binele celuilalt, într-un anumit fel ne golim de noi înºine, ca el sã se bucure de acest bine. Ce altceva ne învaþã Dumnezeu prin întruparea Fiului Sãu, dacã nu aceastã bucurie totalã, care înseamnã ºi bucuria aproapelui? O dãruire care trece prin patimã ºi moarte, „pentru noi ºi pentru a noastrã mântuire” (cuvinte din „Crez”).

- Cum ne putem apãra de mentalitatea care induce iubirea interesatã? Ce putem face? Fiul lui Dumnezeu a venit sã ne mântuiascã ºi ca familie ?

- Fragmentarea iubirii, strâns legatã de o fragmentare a binelui, este cauzatã, am spune în mod plastic, de inversarea binomului „Dumnezeu este iubire”, în „iubirea este Dumnezeu”. Iubirea devine în acest fel o marfã scoasã pe piaþã, la mezat. Ea nu mai reveleazã intimul persoanei umane, ci devine un instrument mercantil. ªi cred cã de aici apar nenumãrate crize care, iatã, ating pe fiecare persoanã în parte, familiile, dar ºi societatea. Datoria noastrã este de a lua poziþie în faþa unor astfel de provocãri. Ce am putea face? Sã le contracarãm în mod public? Poate! Dar ni se pare greu, dacã nu uneori chiar imposibil. Am putea obiecta cã „suntem prea mici pentru un rãzboi atât de mare”. ªi totuºi, putem face ceva. Convingerea noastrã creºtinã ne spune cã nu putem rãmâne cu mâinile încruciºate. În cadrul realitãþilor noastre parohiale, ne putem uni forþele prin constituirea de grupuri de persoane ºi familii, care crescând în prietenie ºi credinþã, pot sã demonstreze prin propria lor viaþã cã iubirea este posibilã. Ba mai mult, e posibilã acea iubire spiritualã despre care vorbeºte ºi Conciliul Vatican II: “omul este singura fãpturã pe care Dumnezeu a voit-o pentru ea însãºi ºi care nu se poate realiza decât printr-o dãruire dezinteresatã de sine” (Gaudium et Spes, 24). Cred cã o astfel de dãruire dezinteresatã, care este dispusã mereu ºi sã primeascã, este esenþa iubirii: între soþi, în familie, între prieteni… Grupurile de familii ar putea fi primii germeni ai acelei “civilizaþii a iubirii” despre care vorbea Papa Paul al VI-lea la încheierea Anului Sfânt, pe data de 25 decembrie 1975: în chiar ziua Sfântã a Crãciunului.

Familia ºi iubirea

4

numãr special de Crãciun

În cadrul anul pastoral diecezan „Euharistia ºi familia”, în lunile ianuarie, februarie ºi martie, 2005, în diferite parohii din Bucureºti va avea loc o serie de întâlniri ce au ca tematicã „viaþa de familie”. În numãrul urmãtor al revistei vã vom face cunoscut orarul lor de desfãºurare.

Atunci când Dumnezeu vine între oameni, este sãrbãtoare. În cea mai frumoasã noapte de iarnã celebrãm Naºterea Domnului nostru Isus Cristos. Este sãrbãtoarea bucuriei sfinte, deoarece chiar în aceastã noapte promisiunile mesianice din Vechiul Testament devin realitate în persoana Pruncului divin. Întregul Univers jubileazã în aceastã noapte feericã, tresãltând în cântãri de bucurie. Si cum ar putea sã nu se bucure universul, când într-un spaþiu cosmic numit Pãmânt, într-un loc circumscris si limitat, vine sã locuiascã însuºi Dumnezeu, Emanuel - Dumnezeu cu noi? Întreaga creaþie se îndreaptã astãzi spre Creatorul sãu cu recunoºtinþã ºi dragoste, înãlþând imnul „Gloria in excelsis Deo et in terra pax hominibus bonae voluntatis” – Mãrire în cer lui Dumnezeu ºi pace pe pãmânt oamenilor de bunãvoinþã.

Sãrbãtorile deschise de noaptea Crãciunului ne privesc pe toþi ºi nu putem uita esenþialul: Dumnezeu este acum cu noi ºi printre noi; e semn cã ne iubeºte ºi vrea sã ne mântuiascã. De aceea, în copilul nãscut la Betleem noi adorãm Maiestatea divinã a Dumnezeului transcendent ºi facem sãrbãtoare.

Tuturor pace creºtinã ºi bucurie divinã!

Pr ulcea Pr.. Paroh EMIL DIAC DIAC,, Greci, TTulcea Sãrbãtoarea Naºterii Domnului Nostru Isus Cristos, pe care o vom celebra pentru a patra oarã în acest nou mileniu, va trebui sã fie celebratã într-o atmosferã de iubire, pace ºi dreptate, de comuniune ºi unitate. Spun acestea cu gândul la faptul cã „Dumnezeu este Iubire” manifestatã în mod evident ºi definitiv prin dãruirea Fiului, cãci „aºa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul Sãu…” care din iubire acceptã misiunea rãscumpãrãtoare.

Fie ca Pruncul de la Betleem sã se nascã din nou în toate sufletele! ªi, pentru cã suntem în anul pastoral al familiei ºi al intensificãrii comuniunii cu Cristos în Euharistie, fie ca Pruncul divin sã aducã armonie ºi unitate în orice familie umanã ºi între toate religiile lumii. Iar noi toþi sã primim cu inima deschisã ºi sincerã toate aceste daruri divine!

Pr Pr.. VOCHIN VINCENÞIU, Craiova

noastre. Dumnezeu Tatãl vrea ca noi sã fim asemenea cu Fiul Sãu pe care ni l-a dãruit ca sã ne mântuiascã.

Sã avem un Crãciun binecuvântat ºi sã trãim în pacea adusã de Pruncul divin, care este Emanuel , Dumnezeu cu noi!

Pr AVIAN ENACHE Pr.. Paroh OCT OCTA ENACHE,, Slobozia De câte ori mã gândesc la Crãciun, mã gândesc la cea mai mare bucurie pe care a fãcut-o Dumnezeu oamenilor.

Nu este vorba despre un simplu cadou, aºa cum obiºnuim sã ne facem noi unii altora; este cel mai mare dar pe care Dumnezeu Tatãl îl face oamenilor – însuºi Fiul Sãu.

Astfel, Fiul lui Dumnezeu devine om, pentru ca noi sã devenim fii ai lui Dumnezeu, copii adoptivi, prin har. Întruparea Fiului lui Dumnezeu, la care se asociazã Jertfa Sa rãscumpãrãtoare, este cea mai puternicã declaraþie de iubire pe care Dumnezeu o face neamului omenesc.

Prin Crãciun, prezicerile profeþilor se împlinesc; la fel ºi speranþa omului de a fi fericit, prin comuniunea cu Dumnezeu. Dar nu trebuie sã uitãm cã fericirea este condiþionatã ºi de rãspunsul nostru de credinþã ºi de iubire faþã de Cuvântul lui Dumnezeu. În prag de Crãciun, doresc credincioºilor din parohia mea ºi tuturor oamenilor de bunãvoinþã ca acest moment sã fie rodnic pentru sufletul fiecãruia, iar Pruncul divin sã le aducã adevãratele bucurii. Isus, Pruncul nãscut la Betleem sã binecuvânteze toate familiile creºtine.

Pr Pr.. Paroh GHIURCÃ GIURGI GIURGI,, Chitila

Gânduri de Crãciun ...

Naºterea Domnului este zi de nespusã bucurie pentru toþi credincioºii, pentru cã, începând cu aceastã zi, patria lui Dumnezeu Cel Necuprins devine Pãmântul. Îngerii din înaltul cerului nu se sfiesc sã coboare în praful, deruta, boala omului de azi, aºa cum însuºi Regele fãr’de-nceput nu se sfieºte sã coboare în cãldura inimilor aprinse de iubire pentru El: Maria, Iosif, pãstoraºii, bunicuþele care-ºi poartã de mânã nepoþeii, asistentele care lumineazã chipurile pruncilor abandonaþi, oamenii ale cãror inimi nu au devenit peºteri friguroase.

Noaptea din gândurile noastre, sãrãcia din buzunarele noastre, nesiguranþa locuinþei, frigul din simþurile noastre nu au voie sã-l smulgã pe Pruncul Isus din inimile ºi din vieþile

numãr special de Crãciun

5

Adevãratul Crãciun „Crãciunul fãrã excese” este campania pe care o propune Compania Alter Media. Prin exces se înþelege, în acest context, orice impuls consumist, fãrã rost ºi fãrã legãturã cu sãrbãtoarea. Ideea acestei campanii vine din starea generalã care caracterizeazã societatea înaintea Crãciunului. Oferte speciale, reduceri de preþuri ne bombardeazã în aceastã perioadã, transformându-ne în consumatori pasivi, docili ºi resemnaþi. Iniþiatorii campaniei ºi-au propus sã reînvie semnificaþia profund spiritualã ºi religioasã a Crãciunului: “Vã invitãm sã regãsiþi însemnãtatea Crãciunului, pentru voi ºi familiile voastre, alãturându-vã simbolic campaniei “Crãciun fãrã excese”!

Subscriem acestei iniþiative, îndemnaþi de consumismul excesiv care caracterizeazã Crãciunul ultimilor ani. În ciuda freneziei ºi a agitaþiei din pragul Crãciunului, în ciuda aspectului comercial în care a fost ambalat, Naºterea Domnului rãmâne o sãrbãtoare profund religioasã, ºi adevãratul ºi cel mai potrivit cadou pe care-l putem face cu aceastã ocazie este iubirea . Nu trebuie sã colindãm magazinele cumpãrând cele mai costisitoare obiecte, nu trebuie sã facem exces de dãrnicie ºi nici goluri în buget.

Ceea ce ne amintim cu bucurie despre Crãciunul din anii anteriori nu este mãrimea sau valoarea darurilor pe care le-am primit, ci atmosfera în care am trãit acele zile, dragostea ºi cãldura sufletului cu care am fost înconjuraþi. De ce-o fi aºa? Oare pentru cã, de obicei, de Crãciun facem ºi primim cadouri despre care credem cã pot compensa lipsa

dovezilor de iubire faþã de persoanele care ne sunt dragi?

Suntem deja foarte aproape de Crãciun ºi cu toþii simþim o dorinþã profundã de a fi cuiva de folos, de a fi mai buni cu cei din jurul nostru (poate cã pare clasica frazã inutilã, dar o simt ca fiind adevãratã). Dar Crãciunul nu este singura zi din an în care oamenii încearcã sã fie mai buni ºi simt nevoia sã fie mai generoºi; nu este ziua în care în familii se evitã obiºnuita ceartã; nu este ziua în care se mãnâncã mai mult ºi mai bine ca de obicei! Crãciunul nu este nimic din toate astea! “Crãciunul este, prin excelenþã, sãrbãtoarea familiei, pentru cã Dumnezeu, nãscându-se într-o familie omeneascã, a ales-o ca prima comunitate consacratã de iubirea sa” (Papa Ioan Paul al II-lea). Poate cã tocmai aceastã umanizare a lui Dumnezeu, aceastã venire între oameni ca un copil nãscut din femeie, imprimã Crãciunului acel spirit care atinge sufletul fiecãruia dintre noi, transformându-l într-o sãrbãtoare care se adreseazã fiecãrui om. În felul acesta, Crãciunul devine ziua în care se manifestã dorinþele omeneºti cele mai profunde: dorinþa de a iubi ºi de a fi iubiþi, dorinþa de a fi fericiþi, dorinþa de a trãi în pace, fãrã violenþe ºi nedreptate.Deci, Crãciunul ar trebui sã fie în fiecare zi. ªi este Crãciunul de fiecare datã când în inima noastrã se aprinde o luminã, de fiecare datã când noi reuºim sã aprindem o luminã în sufletul altui om. Cristos poate sã se nascã în fiecare zi.

Depinde numai de noi sã transformãm fiecare zi din an în Crãciun. ªi putem face lucrul acesta, trãind fiecare zi în bucurie, iubire ºi pace.

CRISTINA ªOICAN

Euharistie de Crãciun… Îmi auzeam paºii scârþâind în zãpada de Crãciun.

Era frig ºi ger în noapte. De-abia puteam sã trag aerul în piept cã-mi îngheþau nãrile.

Eram micã ºi toatã lumea mergea la bisericã. De-abia aºteptam momentul Liturghiei. Biserica nu era mare ºi de aceea stãteam foarte înghesuiþi. Înghesuiala þinea de cald, cãci n-aveam nici sobe ºi nici calorifere în bisericã.

Aºteptam sã simt ceva special. Sã-L vãd pe Isus acela din iesle cã doarme pe o pernã ºi este învelit în plapumã.

Imaginea asta mi-o crease o poveste de demult, care spunea cã faptele mici ºi bune din Advent devin pene ºi aþe de

6

bumbac - materiale necesare pentru pernã ºi plapumã. Pernele ºi plapuma înlocuiau paiele ºi ieslea. Trebuia sã fie cald de Crãciun: pentru Isus. Începe Slujba, îmi spun… încã puþin ºi Cristos se naºte din nou, ce ºansã! Încã o datã pentru mine!

Cântecele le simþeam noi ºi entuziaste. Eu mã nãºteam. Dupã Sanctus…”Luaþi ºi mâncaþi, acesta este Trupul meu care se jertfeºte pentru voi…” . În cãpuºorul meu nici o logicã: pãi Isus de-abia se naºte ºi gata, la moarte cu El!.

Vine momentul Împãrtãºaniei. Încep sã mã rog: ”Isuse, primeºte perna ºi plapuma: momentele în care n-am mâncat bomboanele pentru a le da

numãr special de Crãciun

surorii mele, momentele în care nu m-am uitat la televizor, momentele în care m-am trezit dimineaþa la ora 6.00 ca sã merg la Liturghie, dar ºi momentele în care n-am ascultat de mama ºi n-am fost atentã cu ea ºi pe acelea când m-am ciondãnit cu fratele sau ne-am certat.

Stau ºi numãr aþele ºi penele…

Isuse, perna-i cam micã, iar plapuma nici jumãtate, scuze…”. ªi Isus a venit pe o pernã micã ºi pe o juma’ de plapumã. Se terminã slujba ºi e bucurie mare. Eu mai rãmân puþin în bisericã ºi mã bucur de brazi ºi de atmosferã. Teribil! Isus de-abia s-a nãscut ºi s-a jertfit din nou…

Mã uit în iesle ca sã apuc pruncul în braþe ºi-i dau un sãrut repede, ca sã nu mã vadã cineva.

GABI LUNGU

De Crãciun, cu toþii suntem copii Dacã de multe ori copilul din noi este adormit, de Crãciun el se trezeºte. Contribuie la acest lucru memoria ºi experienþa copilãriei. Iar dorinþa lui Isus este ca întreaga noastrã viaþã sã fie marcatã de simplitatea ºi puritatea copilului.

Sãrbãtoarea Crãciunului, în mod inevitabil, retrezeºte în fiecare dintre noi dimensiunea copilului. Asta, în mãsura în care ne-am bucurat cu adevãrat de o astfel de dimensiune, pentru cã, din pãcate, nu toþi au avut parte de o asemenea experienþã. Mã refer, aici, la acei copii care, din cauza condiþiilor familiale ºi sociale, s-au nãscut ºi au trãit anii copilãriei în condiþii inumane, astfel cã spunem despre ei cã au fost ºi au trãit, încã de la început, ca niºte copii bãtrâni.

Pentru ei ar fi foarte greu sã vorbim despre o dimensiune a copilãriei, cu ocazia sãrbãtorii Crãciunului. Ar fi o alinare, pentru noi, dacã am ºti cã ºi ei au avut parte de o razã de luminã în copilãria lor ºi dacã, odatã cu trecerea anilor, au reuºit sã recupereze ceva din ceea ce înseamnã copilul din ei.

Lucrurile stau cu totul altfel pentru cei care au fost cu adevãrat copii. Memoria, cu biblioteca ei de date, îi însoþeºte în permanenþã, iar în preajma sãrbãtorii Crãciunului, îi îmbrãþiºeazã cu amintirea momentelor frumoase ºi de neuitat, pe care le-au trãit în copilãrie.

Crãciunul este ceva deosebit

Aceste amintiri redeºteaptã în noi copilul. Zburdãm parcã ºi acum, ca odinioarã, prin zãpada pufoasã ºi ne tãvãlim în ea cu chiote ºi zâmbete zgomotoase. Ni se umple ºi acum inima de bucurie la vederea brazilor care vor împodobi altarele bisericilor ºi casele noastre. Gãsim ºi astãzi energia ºi buna dispoziþie de odinioarã, în ornamentarea brazilor ºi a ieslei de Crãciun.

Colindele au acelaºi efect asupra urechilor ºi asupra inimii noastre, care se umplu de tandreþe la gândul coborârii Pruncului divin în mijlocul nostru. Atmosfera de sãrbãtoare ne înconjoarã de pretutindeni ºi ne introduce din ce în ce mai profund în bogãþia misterului de iubire a lui Dumnezeu care se reînnoieºte.

Timpul Adventului dã, ºi astãzi, consistenþã pregãtirii noastre, în vederea întâmpinãrii, cu inimi curate ºi sincere, a naºterii lui Isus. La Betleem, Maria l-a nãscut pe Isus în sãrãcia unui grajd. Astãzi, ca ºi atunci când eram copii, îi oferim Mariei posibilitatea de a-l naºte pe Isus în noi, în familiile ºi comunitãþile noastre, bucuroºi de a oferi ospitalitate întregii Familii Sfinte. Atitudinea de simplitate a pãstoraºilor, care la îndemnul îngerilor merg sã-l caute pe Pruncul Isus, este acum asumatã de inimile noastre, interesate de a-l gãsi, primi ºi

chiar oferi pe Isus fraþilor noºtri.

Este pozitiv ºi frumos obiceiul de a oferi celorlalþi daruri de Crãciun. Ele ne amintesc de darurile pe care însuºi Isus le-a primit din partea Magilor. Nu trebuie sã pierdem însã din vedere dispoziþiile interioare cu care Magii au însoþit aceste daruri: omagierea, cinstirea ºi recunoaºterea Salvatorului omenirii în Pruncul Isus. Însoþind cu aceste predispoziþii interioare darurile pe care le oferim, în mod special copiilor, vom reuºi sã descoperim în cei mici pe Isus, care primeºte darul nostru ºi care, la rândul sãu, ne oferã nouã ceva special: ni se oferã pe sine cu viaþa sa divinã.

Astfel, sãrbãtoarea Crãciunului nu este numai un prilej de odihnã ºi de întrerupere a activitãþilor cotidiene, ci devine moment special de regãsire ºi de fundamentare a existenþei, întrucât ea este ºi rãmâne pentru noi un reper ºi o valoare de ordin spiritual.

Isus ºi copiii

Atitudinea de ostilitate a discipolilor, care au început sã-i mustre pe aceia care i-au adus pe copii, ca Isus sã-ºi punã mâinile peste ei ºi sã se roage (cf. Mt 19,13), este corectatã imediat de Isus, care, adresându-se discipolilor sãi, le spune: „Lãsaþi copiii ºi nu-i opriþi sã vinã la mine, cãci împãrãþia cerurilor este a acelora care sunt ca ei” ( Mt 19,14). Iar altãdatã, pentru a da rãspuns ucenicilor, care se interesau cine este mai mare în împãrãþia cerurilor, Isus afirmã: „Adevãr vã spun, dacã nu vã veþi întoarce ºi nu veþi deveni asemenea copiilor, nu veþi intra în împãrãþia cerurilor. Aºadar, cine se va umili asemenea acestui copil acela va fi cel mai mare în împãrãþia cerurilor. ªi oricine primeºte un copil în numele meu, pe mine mã primeºte” (Mt 18,3-5).

Din aceste douã episoade înþelegem cã dimensiunea copilãriei spirituale trebuie sã caracterizeze în permanenþã trãirea noastrã creºtinã. Motivul este evident: numai ceea ce este curat, nevinovat, asemenea sufletului unui copil, poate sã-i fie plãcut lui Dumnezeu ºi poate sã stea alãturi de El în împãrãþia cereascã; ºi numai atitudinea de umilinþã poate sã elibereze inima de orice formã de orgoliu ºi egoism, pentru a-l putea descoperi ºi primi pe Isus, în persoana celor mici.

Avem posibilitatea, acum, de Crãciun, sã reînnoim dimensiunea copilãriei spirituale, ajutaþi fiind de însuºi Copilul ceresc. Celebrarea Naºterii Domnului ne va reintroduce, astfel, în dinamismul de iubire a lui Dumnezeu, care vrea sã facã din noi toþi copiii sãi predilecþi, chemaþi la o nouã viaþã împreunã cu El. Pr Pr.. VENIAMIN AENêOAEI numãr special de Crãciun

7

SUFLET TÂNÃR

Fãrã îndoialã, aceastã perioadã, a Crãciunului, este importantã pentru fiecare în parte. ªi pentru cã în acest timp ne gândim la cei apropiaþi nouã, mi-ar plãcea sã cred cã cei din „echipã” sunt „înscriºi” pe lista favoriþilor voºtri.

Dacã încã nu aþi avut ocazia de a-i cunoaºte, iatã cã a sosit timpul! Aºadar Aºadar,, în rândurile care urmeazã veþi afla pãrerea lor despre sãrbãtoarea care a „inundat” deja inimile noastre… „T ema” „Tema” pe care au avut-o a fost… „Pentru mine Crãciunul…”

BLAJU CECILIA (20 ani) …înseamnã sãrbãtoare!!!! Bucurie!

Crãciunul nu înseamnã cadouri. Nu cu asta faci lumea fericitã, ci cu o inimã curatã, înþelegere ºi armonie. Adevãratul cadou este cel sufletesc, cel spiritual; acela de a participa la Sfânta Liturghie nu numai cu prezenþa ci luând parte la tot ce se întâmplã pe altar.

DÂSCÃ BIANCA (16 ani) …este un moment de fericire în familie, un prilej de reînnoire spiritualã ºi un moment în care ne apropiem de Isus, sãrbãtoritul nostru.

DOBROGEANU ELENA (16 ani) …este cea mai frumoasã sãrbãtoare, cea mai importantã.

Totodatã Crãciunul mã face sã mã simt mai aproape de familie, de prieteni ºi nu în ultimul rând, alãturi de Isus.

DOREANU DARIA (18 ani) …este prilejul cu care toatã lumea se reuneºte în jurul bradului, având pe fundal colindele specifice sãrbãtorii, aºteptând cu nerãbdare venirea colindãtorilor, pentru a putea trãi în spiritul Crãciunului aºteptând naºterea Pruncului. Doar o datã-i Crãciunul!

ENúCUÞ EMANUEL (20 ani) …înseamnã darul lui Dumnezeu – Cristos, care prin influenþa Sa asupra lumii îmi ajutã membrii familiei ºi prietenii sã fie mai înþelegãtori în aceastã perioadã; reuºind sã treacã ºi peste lucruri peste care de obicei nu ar trece.

FARCAº ADRIAN (20 ani) …cea mai veselã perioadã a anului petrecutã cu familia. Colinde, cadouri ºi cel mai important lucru… cadoul fãcut de Dumnezeu nouã: ISUS! FERENÞ VIOREL (18 ani) …înseamnã un nou început; o zi deosebitã în care lumea ar trebui sã fie mai bunã. Eu încerc sã fiu mai bun ºi sã-i ajut pe oameni aºa cum pot pentru cã este un nou început.

GABREA CRISTIAN (20 ani) …este mult mai mult decât puþinã zãpadã, distracþie, cadouri. Dincolo de toate Crãciunul este un nou început… momentul în care Cristos se naºte în sufletul fiecãruia.

8

MARE CRISTINA (18 ani) …este un moment în care simþi cãldura din familie ºi pe toþi cei dragi alãturi de tine. Înseamnã veselie, beculeþe, zãpadã… copii bucuroºi.

MARIN MIHAI (19 ani) …este momentul când te simþi cel mai aproape de Dumnezeu. Adventul te pregãteºte, te sensibilizeazã, iar când vine Crãciunul te cuprinde o bucurie extremã. O aºtepþi un an întreg. E momentul când ar trebui sã fii mai bun, fericit, împlinit ºi cel mai important lucru…sã împarþi fericirea cu ceilalþi.

NICA ALINA (19 ani) …înseamnã readucerea unei speranþe într-o lume tristã; a unei mici speranþe numite Isus, dar ºi un prilej de a dãrui iubirea TUTUROR! NICA CRISTINA (19 ani) …este cea mai frumoasã sãrbãtoare din an pentru cã este cea mai sensibilã ºi este pe placul inimii mele în primul rând pentru cã îmi aduce aminte de copilãrie ºi sunt din nou copil …aºa, curat…

NICA MIRELA (20 ani) …momentul în care inimile oamenilor se deschid pentru a primi ºi a oferi iubirea; putând astfel deveni un loc mai cald pentru Pruncul Isus.

Pentru mine Cr/ciunul ONISEI ROXANA (18 ani) …este poezie…”Afarã e zãpadã,/ Bradu’ e împodobit/ Copiii cântã colinde/ Crãciunul a venit!/ S-a nãscut în iesle/ Prunc Isus divin/ Bucurie-n suflet/ Ne-a adus venind”.

TÃLMÃCEL MIHAI (19 ani) …este o sãrbãtoare care trebuie trãitã cu intensitate. Am observat o tendinþã de a comercializa foarte mult Crãciunul. Propunerea mea este sã reconsideraþi atitudinea faþã de aceastã sãrbãtoare ºi sã reuºiþi sã înþelegeþi ce înseamnã cu adevãrat Crãciunul.

PETRENCIC CRISTINA (20 ani) …este un timp al bucuriei, al speranþei. Este sãrbãtoarea unei dulci aºteptãri a Mântuitorului, a Pruncului.

El sã lumineze ºi sã încãlzeascã sufletele noastre în noaptea cea Sfântã!

POGAR PETRONELA (20 ani) … îmi aduce aminte de valorile familiei, iar în timpul acestei sãrbãtori încerc sã petrec cât mai mult timp cu familia mea. Tuturor cu suflet tânãr le urez sã-ºi pãstreze întotdeauna puritatea pe care încearcã sã o câºtige în timpul Crãciunului ºi niciodatã sã nu o uite.

numãr special de Crãciun

RÃCúAN ADRIANA (21 ani) …înseamnã cãldurã, pace, liniºte; moment tocmai bun pentru a realiza importanþa inocenþei ºi smereniei (întruchipatã de pruncul Isus) în viaþa noastrã.

ROT ARU ROXANA (20 ani) ROTARU …este o explozie de luminã, culoare, bucurie. Ieslea din Betleem îmi aminteºte cã nu avem nevoie de palate ca sã fim regi.

SORA CORNELIA PIVNICERU (27 ani) …înseamnã bucuria de a mã simþi iubitã din ce în ce mai mult de Cel pe care L-am ales sã fie mirele meu.

Bucuria de a- L vedea în iesle. El a venit pentru mine sã-mi spunã din nou cã este fericirea mea.

STOIAN ANTON (20 ani) …luna cadourilor, luna faptelor bune ºi timpul când Dumnezeu ne dovedeºte cu adevãrat cã ne iubeºte.

De aceea eu vã rog sã iubiþi Crãciunul!

Crãciun fericit!

SUSANU IULIAN (19 ani) …este o sãrbãtoare pe care trebuie sã o primim bucuroºi, veseli… Trebuie sã sãrbãtorim cu Cristos ºi pentru Cristos!

TELETIN ANA MARIA (22 ani) …nu înseamnã numai tradiþie, ci ºi timpul în care ar trebui sã ne deschidem inimile Pruncului Isus pentru a-i oferi o iesle cât mai caldã.

ANDREI ZIS ºI BOXÃ (18 ani) … este timpul în care atenþia ni se îndreaptã cãtre cei care au nevoie de mai mult ajutor din partea noastrã.

PR. DANIEL BULAI (PADRE) Responsabil diecezan cu pastoraþia tineretului …înseamnã atmosferã plinã de har.

Foarte importantã este ºi perioada de pregãtire dinaintea acestei sãrbãtori. Aº vrea sã vã împãrtãºesc câteva gânduri descoperite în mijlocul tinerilor care au participat la o zi de reculegere ce a avut ca scop tocmai pregãtirea pentru Naºterea Domnului nostru Isus Cristos:

Soarele este în fiecare zi pe cer!

El lumineazã ºi încãlzeºte creaþia…

Dar ºtii ceva? S-a pierdut „mulþumirea”!

Zâmbetul este pe faþa omului!

El aduce bucurie ºi încredere…

Dar ºtii ceva? Te poate trãda!

Isus se naºte la Crãciun!

El lumineazã ºi încãlzeºte sufletul…

Dar ºtii ceva? Cere atenþia ta!

Doresc tuturor un Crãciun binecuvântat! Pruncul nãscut la Betleem sã intre ºi în „casele” noastre! paginã realizatã de ROXANA ROT ARU ROTARU

, o l A M o s, n u i c n CrA o f e el t la sã-mi citeascã scrisoarea care l-a impresionat atât de mult ºi pe care o reproduc întocmai, aºa cum mi-a cerut: „Dragã Moºule, sper cã scrisoarea mea te va gãsi vesel, sãnãtos, voios ºi gata de lunga cãlãtorie cu sãniuþa trasã de reni. M-am tot gândit la tine zilele acestea ºi mi-am amintit cum, an de an, mi-ai adus darurile mult dorite. M-am ruºinat gândindu-mã cã eu nu þi-am dãruit nimic în toþi aceºti ani, aºa cã m-am hotãrât sã-þi fac, anul acesta, un dar. M-am gândit la un surâs, ideea venindu-mi de ziua mamei mele, pe care am întrebat-o ce cadou ºi-ar dori de la mine. Mi-a rãspuns cã surâsul meu o face fericitã ºi cã-i un dar de mare preþ pentru o mamã. Dacã un asemenea dar e preþios pentru o mamã, cred cã þi-ar plãcea ºi þie, nu-i aºa?

Aºadar, dragã Moº Crãciun, îþi ofer în dar surâsul meu, izvorât dintr-o inimã de copil. Împarte-l tu inimilor abãtute, triste sau îndurerate ºi însoþeºte-l de seninãtate, speranþã ºi, mai ales, de Isus, Pruncuºorul fãrã de care nu poate fi aflatã bucuria adevãratã. Eu ºtiu cã exiºti, chiar dacã nu te-am vãzut vreodatã în carne ºi oase, coborând pe hornul casei sau intrând pe gaura cheii. ªtiu sigur cã te pot întrezãri în surâsul acelora pe care i-ai bucurat cu generozitatea ta, fie ei copii, tineri sau bãtrâni.”

Dupã citirea scrisorii de la copilul cu inimã bunã, legãtura cu Moº Crãciun s-a întrerupt brusc. Rãmasã singurã în liniºtea sufletului, încep sã dezleg enigmaticul bilet de sub brad, primit pe când eram de vârsta ta: când ai ochii sufletului deschiºi, reuºeºti sã-l vezi pe Moº Crãciun ascuns în spatele unui surâs surâs.

ANCA MÃRTINAª GIULIMONDI numãr special de Crãciun

9

PAGINA MICULUI PRINÞ

Copile dragã, nici mie nu mi-a venit sã cred când am auzit, la celãlalt capãt al firului, vocea lui Moº Crãciun. M-a sunat în redacþie, spunându-mi cã vrea sã acorde un interviu – prin telefon – pentru pagina Micului Prinþ. Dã-þi seama cât eram de surprinsã ºi cât de tare îmi bãtea inima de emoþie!

Iau repede un creion ºi o hârtie ºi, pânã sã-i pun prima întrebare, Moºul îmi spune: „Îþi aminteºti de acea noapte de Crãciun când þi-ai propus sã nu te duci la culcare pentru cã voiai sã mã vezi, sã te convingi cã exist cu adevãrat, cã nu sunt doar o invenþie a pãrinþilor? La un moment dat þi s-a fãcut somn ºi ai adormit plângând, cu gândul cã aº fi o amãgire, aºa cum îþi spuseserã copiii din faþa blocului. Dimineaþa ai gãsit sub brad darul pe care þi-l doreai, cu un bilet de la mine, în care îþi scriam: Dacã vrei sã mã vezi, deschide ochii sufletului.” „Ei, Moº Crãciun, cum face un copil sã înþeleagã ce înseamnã sã vezi cu ochii sufletului?”, îl întreb eu, amintindu-mi de acel bilet al cãrui înþeles mi-a rãmas, pânã acum, ascuns. El îmi rãspunde: „Fata Moºului, ochii sufletului se deschid atunci când reuºim sã privim mai departe de noi înºine, dincolo de dorinþele noastre egoiste. Uite, eu primesc milioane ºi milioane de scrisori de la copii din toatã lumea.

Unele conþin liste de jucãrii complicate, de care nici n-am auzit; altele sunt cereri de lucruri costisitoare ºi nefolositoare pe care nu le-aº putea cumpãra cu toatã pensia mea de Moº Crãciun, chiar dacã-i calculatã în euro.

Uite, un copil îmi scrie aºa: ‘Dragã Moº Crãciun, iatã lista de jucãrii pe care le vreau sub brad anul acesta.

Te rog, nu mã dezamãgi.“ Pe cât de tare mã întristeazã astfel de scrisori, tot pe atât mã bucurã ºi mã înduioºeazã scrisorile acelor copii care nu se gândesc numai ºi numai la ei, care mã roagã sã am grijã mai ales de copiii care suferã din cauza rãzboiului, a bolilor ºi a foamei, din cauza neînþelegerilor dintre pãrinþi ºi a altor câte ºi mai câte pricini de suferinþã. Uite, dacã vrei, îþi citesc o astfel de scrisoare.

Alo, mã auzi?” Îl asigur cã-l aud ºi îi cer

Monseniorul Ghika ºi sãracii Am în faþã o carte micã pe care mi-a dãruit-o Monseniorul Ghika în tinereþe.

Aceastã carte, apãrutã la Bucureºti în 1909, cuprinde o serie de conferinþe, în numãr de patru, cu titlul “Vizita la sãraci”, pe care le-a þinut începând din 12 ianuarie 1907 asociaþiei Doamnelor Caritãþii, întemeiatã de el. Toate cele patru conferinþe conþin sfaturi pentru o bunã ºi rodnicã desfãºurare, din toate punctele de vedere: social, moral ºi sufletesc, a unei vizite la sãraci.

Monseniorul avea atunci 34 de ani, era un laic (cum se zice în ziua de azi:”angajat” în serviciul Bisericii), cu o chemare profundã spre spiritualitate.

Dupã cum ºtim, se nãscuse în noaptea de Crãciun a anului 1873, la Constantinopol.

Am ales câteva pasaje din “Vizita la sãraci”, mergând pe firul chemãrii sale de apostol.

OANA SECELEANU (OANA SECELEANU)

..Pot sã vã semnalizez un fapt: veþi ºti mai bine sã vã descurcaþi dacã vã rugaþi mai simplu ºi mai lesne: cine ºtie sã-i vorbeascã lui Dumnezeu, lucru ciudat ºi profund, ºtie de minune sã vorbeascã sãracului. ...Cei care sunt cu Dumnezeu pãtrund în adâncimile sufletului celorlalþi. ...M-am gândit la un scurt text de rugãciune care poate vã va conveni: “Doamne, mã voi duce sã-l gãsesc pe unul dintre aceia pe care i-ai numit “alþii ca tine”! Fã ca jertfa pe care o duc ºi sufletul cu care i-o dau sã fie primitã de fratele meu nenorocit! Fã ca acest moment petrecut lângã el, cãutând sã-i fac bine, sã poarte, pentru el ca ºi pentru mine, roade de viaþã veºnicã.

Doamne, binecuvânteazã-mã cu mâna ºi inima sãracilor tãi!

Doamne, surâde-mi în privirea sãracilor tãi!

Doamne, primeºte-mã într-o zi în sfânta tovãrãºie a sãracilor tãi! ...La întoarcerea dintr-o vizitã mai puþin plãcutã, pune-te la picioarele Crucii ºi spune-i: “sunt un servitor inutil, am dat puþin, am mângâiat puþin, am fãcut ce am

10

putut ºi este foarte puþin! Doamne, compenseazã neputinþa, insuficienþa mea.

Adaugã Tu la ce a lipsit. Dã o mãsurã plinã de binecuvântãri strãdaniei mele incomplete ºi fã sã pãtrundã în sufletul sau destinul fratelui meu, sãracul, ceea ce nu am putut sã-i dau.” ...Amintiþi-vã numai cã pentru moment vina este mult mai mare sã vii la sãrac cu capul sau inima goale, decât cu mâinile goale. ...Stabiliþi din timp, pe cât posibil – ºi cu regularitate, ziua ºi ora vizitei voastre. Nu o amânaþi, nici nu o schimbaþi cu uºurinþã. Gândiþi-vã cã aveþi acolo o audienþã cu Mântuitorul; nu se dau peste cap audienþele Regelui Regilor. ...Nu fiþi prea econoame nici cu timpul vostru, nici cu inima voastrã; vizitele voastre sã fie mai degrabã lungi ºi pline de viaþã. Sãracul este un rege ºi un Cristos, dar este de asemenea – ºi înainte de toate - fratele vostru. Daþi la aceste întrevederi acest caracter familiar ºi familial care le este cerut. ...Suferinþa este mai rar înþeleasã ca o încercare, participare posibilã la rãscumpãrare, comoarã spiritualã de haruri nenumãrate. ...Mai mult, la sãrac suferinþa nu este un accident; ea este chiar fondul vieþii, problema zilnicã, misterioasa încercare reînceputã la nesfârºit, a destinului sãu. ...Spiritul sãrãciei este mãsura necesarã a sufletelor noastre pentru a sfãrâma neîncrederea ºi a câºtiga încrederea sãracului. ...Caritatea, în înþelesul originar al cuvântului grec sau latin, este dragostea, dragostea dezinteresatã, dragostea liberã, dragostea slobodã ºi purificatã. ...Dragostea cãtre aproapele: trebuie s-o dãruim sãracilor trupului ºi ai sufletului, bolnavilor corpului ºi inimii, trebuie s-o dãruim chiar sufletelor noastre, care sunt un aproape, cel mai apropiat dintre toþi, un aproape pe care îl uitãm câteodatã cel mai mult.

numãr special de Crãciun

„Ni s-a nãscut un Prunc”!

Crãciunul trãieºte, este viu ºi prin faptul cã venirea pe lume a unui copil, cu întreaga sa zestre de fragilitate ºi de candoare, trezeºte atâta bucurie, deºi mentalitatea curentã este cuceritã de formule ale reuºitei din paradigma “forþei” : forþa fizicã, forþa financiarã, influenþa puterii...

Din episoadele Crãciunului, însoþindu-i pe cei trei Magi în drumul lor spre Betleem (Mt 2, 1-12), reparcurgem drumurile acelei înþelepciuni nepieritoare, care poate vedea ºi urma Calea Luminii, a Adevãrului, dincolo de zidurile “forþei” vremelnice.

Bucuria Crãciunului ca înnoire spiritualã, ca eliberare a sufletului, este împãrtãºitã în familii ºi în comunitãþile noastre, cu predilecþie în acest timp de aºteptare a sfintei

Pe cãrãri de Evanghelie sãrbãtori. Am vorbit în numãrul trecut al revistei despre programul pus la dispoziþie de Surorile Însoþitoare ale lui Isus (FCJ). Acum semnalãm – printre întâlnirile organizate ºi de alte Case ospitaliere ale ordinelor religioase, pe acelea ale Surorilor Pauline, într-o serie intitulatã “Rãmâi cu noi, Doamne!” (Lc 24). Sunt întâlniri din cadrul Anului euharistic, de adoraþie ºi de meditare a cuvântului lui Dumnezeu, în prima duminicã din fiecare lunã, la ora 15, 30. Casa Fiicelor Sf. Paul din Bucureºti, strada ªtefan Negulescu Nr. 20, vã aºteaptã.

Dupã ce, în luna decembrie, aceastã meditaþie a parcurs drumul Magilor (Mt 2, 1-12), Surorile Pauline lanseazã o nouã întâlnire, pe data de 9 ianuarie 2005, de data aceasta cu Marta ºi Maria, din Evanghelia dupã Luca (10, 38-42).

Alimentul spiritual al cuvântului evanghelic “se naºte ca dintr-un izvor de viaþã” – cum spunea fericitul Giacomo Alberione, întemeietorul familiei pauline.

MARINA FARA

Crãciunul, o sãrbãtoare a pãcii Crãciunul este o sãrbãtoare sfântã ºi dragã sufletului nostru, o sãrbãtoare în care cerul se uneºte cu pãmântul, în timp ce porþile paradisului se deschid din nou larg pentru oamenii de bunã credinþã.

Aceºti oameni au aºteptat ºi sperat veacuri de-a rândul venirea lui Mesia, cel fãgãduit de Domnul ºi care avea sã se nascã ”la împlinirea timpului!”

(Gal 4,4), adicã atunci când vremurile vor fi mature ºi când ceasul cel veºnic al lui Dumnezeu avea sã batã în sfârºit.

Dumnezeu, ºi acest lucru ne învaþã credinþa noastrã, nu se dezice niciodatã, El îºi þine fãgãduinþa. Pe câmpia Bethleemului se aude aceeaºi strigare ºi acelaºi cânt al pãstorilor: ”astãzi vi s-a nãscut un Mântuitor, care este Cristos, Domnul!”

(Lc 2,11).

Vom medita, în cele ce urmeazã, un caz concret, legat de viaþa de zi cu zi, un caz întâmplat chiar în zilele noastre. O cãlugãriþã, care s-a decis sã-ºi ducã viaþa în Þara Sfântã, þara lui Isus din Nazaret ºi a patriarhilor, a profeþilor ºi a regilor lui Israel, îmi scria în aceste zile de aºteptare urmãtoarele: ”Chiar dacã situaþia vieþii noastre este tot mai grea aici, noi sperãm totuºi ºi avem încredere deplinã în ajutorul lui Dumnezeu.

Poate într-o zi va licãri ºi pentru noi o luminiþã, care sã ne aducã ºi nouã, în sfârºit, pacea atât de mult aºteptatã ºi aºa de doritã.

Atunci sperãm cã ºi pelerinii vor putea veni din nou în grupuri pentru a vizita Þara Sfântã”. Într-adevãr, departe de þara natalã, departe de cei dragi, de-ai sãi, departe de prieteni ºi cunoscuþi, maica mi-a scris aceste rânduri, care dau de gândit tuturor. Am reþinut, din rândurile ei, dorinþa aprinsã de pace, pentru cã Israelul la momentul actual este sfâºiat de atâtea lupte absurde. Dorinþa de pace este mai actualã ºi mai urgentã ca oricând, în þara unde acum douã mii de ani s-a nãscut Domnul pãcii, Isus care este Cristos.

Nimic nu este mai de preþ decât pacea! Pacea cu noi înºine, pacea cu cei din jurul nostru, pacea cu natura înconjurãtoare, pacea cu toate animalele create de Dumnezeu, pacea cu toþi ºi cu toate! În continuare, în aceeaºi scrisoare, maica fãcea aluzie la scrisoarea cãtre creºtinii din Efes, capitolul 2, citând textual: ”Cristos este pacea noastrã!

El a venit sã ne vesteascã pacea, celor de departe ºi celor de aproape, astfel cã datoritã lui Cristos noi avem calea deschisã cãtre Tatãl!” (Ef 2,14.17-18).

Ne amintim, în acelaºi timp, cu recunoºtinþã, de cuvintele

profetului Isaia pronunþate cu multe secole înainte de a se naºte Isus-Mesia. Aceste cuvinte rãsunã ºi pentru noi astãzi: ”Ni s-a nãscut un copil, un fiu ne-a fost dãruit, el a primit puterea pe umerii sãi ºi a fost numit: «sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Pãrinte veºnic, Principe al pãcii!»” (Is 9,5).

Pentru evreul biblic pacea însemna tot ceea ce îºi putea dori omul ºi nu doar o simplã absenþã a rãzboiului sau a luptelor fratricide ºi fãrã rost. Dimpotrivã, pacea însemna mult mai mult. Ea era un dar gratuit din partea lui Dumnezeu pentru oameni, referindu-se la starea de liniºte ºi rãgaz total în suflete, precum ºi de dezvoltare nestânjenitã a întregii vieþi ºi activitãþi umane, animale sau vegetale. Mai mult, pacea biblicã existã numai atunci când toate creaturile universului îl recunosc pe Dumnezeul cel atotputernic în mãreþia sa divinã, în timp ce îngerii îi cântã într-una: ”sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Sabaot!” (Is 6,3).

Domnul s-a milostivit de noi oamenii ºi ne-a redat bucuria de la început. Sã ascultãm mai departe pe Apostolul Paul în scrisoarea cãtre Efeseni: ”Printre aceºtia trãiam ºi noi cu toþi odinioarã, cu poftele trupului nostru, îndeplinind pornirile cãrnii ºi ale gusturilor noastre ...dar Dumnezeu, bogat în îndurare ºi multã dragoste cu care ne-a iubit, ...ne-a readus la viaþã odatã împreunã cu Cristos! ...Acum însã, în Cristos Isus, voi, cei de departe odinioarã, aþi devenit apropiaþi prin sângele lui Cristos. Da, El este întradevãr pacea noastrã!”.

Iatã, un cuvânt drag nouã tuturor, celor care iubim cu adevãrat pacea ºi cãruia, acum cu prilejul Crãciunului, voim sã-i dãm un sens nou, mai profund ºi mai cuprinzãtor: ”El este pacea noastrã!”.

Cât de mângâietoare ºi pline de alinare sunt aceste cuvinte ºi pentru noi cei de astãzi! Sã meditãm ºi noi asupra sensului pe care cuvântul pace îl are în Sfânta Scripturã. Vreau sã închei cu cuvintele psalmistului, care preamãresc cuvântul pace: ”Iatã, astfel va fi binecuvântat omul care cinsteºte pe Domnul!

Domnul sã te binecuvânteze din Sion ca sã primeºti pacea în toate zilele vieþii tale ºi sã poþi vedea pe fiii fiilor tãi! Pace peste Israel!” (Ps 127).

Dumneavoastrã, cei care aþi citit aceste rânduri, rudelor, prietenilor ºi familiei dumneavoastrã vã doresc un Crãciun fericit ºi binecuvântat de Domnul, aducãtor de multã pace în inimile ºi în sufletele noastre.

Mons. VLADIMIR PETERCÃ Institutul TTeologic ereza eologic Sfânta TTereza numãr special de Crãciun

11

CÃRÞI PENTRU NEUIT ARE NEUITARE

Rugãciunea lui Andrei Pleºu: „Despre îngeri“ Humanitas, 2003; 288 p.

Când se roagã, oamenii obiºnuiþi rostesc „Tatãl Nostru“, „Bucurã-te, Marie“ sau un psalm.

Veþi fi de acord cã Andrei Pleºu nu e un om obiºnuit. Nu ºtiu cum se roagã el în singurãtate, dar când alege sã o facã public, rezultatul e cu totul remarcabil. Rugãciunea publicã a oamenilor excepþionali strãluceºte în cãrþile lor minunate. ªi asta, de când lumea.

H.-R. Patapievici scrie „Omul recent“, o „carte-rugãciune“ care este deopotrivã avertisment sever, tânguire ºi imn al speranþei creºtine. A. Pleºu publicã „Despre îngeri“, o „carterugãciune“ nãscutã nu doar din vastitatea lecturilor (asta se vede), ci ºi dintr-o neîntreruptã preocupare spiritualã (asta se simte). Am menþionat aceste douã cãrþi dintr-un motiv foarte simplu: amândouã sunt dedicate memoriei lui Horia Bernea, personaj care meritã cu siguranþã o discuþie aparte.

Cele douã cãrþi mai au însã o notã comunã, ºi nu mã refer aici la prestigioasele premii naþionale pe care le-au cucerit, nici la votul publicului care le-a fost acordat la târgurile de carte, ci la... sursa lor: amândouã s-au nãscut dintr-o îngrijorare legitimã. Îngrijorarea lui Patapievici este cã prea mulþi dintre noi ºi-au fãcut din modernitate zeul la care se închinã bigot, asemenea pãgânilor. În „absenþa“ lui Dumnezeu, lumea noastrã (post)modernã nu mai e decât abis. La rândul sãu, Andrei Pleºu se teme cã imaginea pe care o avem despre îngeri este una deformatã ºi neconformã cu textul biblic: „Noi suntem înclinaþi în mod natural – ºi educaþi în mod iresponsabil – sã credem cã, pentru chiverniseala destinului nostru, nu ne sunt trebuincioase decât împrejurãri favorabile, bunãtãþi, rãsfãþuri ºi noroace. Nimeni nu se roagã sã capete vreo încercare asprã, vreo nãpastã, vreun eºec. ªi nimeni nu crede cã asemenea neajunsuri pot veni prin intermediul îngerului, consacrat, îndeobºte, ca un produs de cofetãrie. Îngerul ca pedagog drastic, dispus, la nevoie, sã inducã dezastrul, nu intrã în iconografia noastrã mentalã, deºi e unul din cele mai caracteristice portrete ale sale. Preferãm varianta mãmoasã, infantilizantã a unei creaturi care are ca sarcinã zilnicã sã ne scuteascã de necazuri. Scripturile nu promit nicãieri aºa ceva“.

Mulþi dintre moderni nu cred în existenþa îngerilor, iar unii dintre teologii moderni (protestanþi) se simt chiar stânjeniþi când vine vorba de îngeri. Cei vechi însã, nu aveau probleme de acest fel. Pleºu reia, convingãtor ºi fermecãtor deopotrivã, argumentul lui Toma d’Aquino privind treptele Creaþiei: regnul mineral (creat, dar lipsit de viaþã) – regnul vegetal (creat, viu, dar pasiv) – regnul animal (creat, viu ºi activ, dar neraþional ºi lipsit de spiritualitate) – omul (creat, viu, activ, corporal, raþional ºi spiritual) – îngerul (creat, viu, activ, necorporal, raþional ºi spiritual) – Dumnezeu (necreat, viu, veºnic, activ, necorporal, raþional ºi spiritual). Se observã cu uºurinþã cã în admirabila „schemã“ a lui Toma d’Aquino, îngerul are locul sãu necesar, dictat de logica Creaþiei. Între om – creat–corporal–spiritual ºi Dumnezeu – necreat–necorporal–spiritual existã cu necesitate o fiinþã intermediarã creatã–necorporalã–spiritualã. Acesta este îngerul.

Rigoarea teologicã ºi frumuseþea esteticã a „demonstraþiei“ oferite de Andrei Pleºu în paginile cãrþii sale este dublatã de un de-acum celebru farmec al spunerii, „Despre îngeri“ fiind, în prima sa parte – Introducere în angelologie – prelucrarea unor note de curs. „Farmecul lumilor intermediare“, „Îngerii ºi imaginarul“, „Îngerul de lângã om: pãzitorul ceresc“, „Omul de lângã înger: cãlugãrul“, „Îngerii, muzica lumii ºi naþiunile“, „Experienþe, tatonãri, lecturi“ ºi „Îngerii. Elemente pentru o teorie a proximitãþii“... Andrei Pleºu oferã cititorilor sãi un periplu teologic ºi cultural ameþitor: de la Platon la Walter Benjamin, de la Dante la Paul Claudel ºi Rainer Maria Rilke, de la Sf. Ioan Cassian la Serghei Bulgakov ºi Dumitru Stãniloaie, de la Sf. Grigore Palama la Sf. Vasile cel Mare, de la Sf. Toma deAquino la Sf. Augustin, de la Sf. Bonaventura la Sf. Bernard din Clairvaux, de la Vechiul la Noul Testament... „Fiecãrui gest creator îi rãspunde, ca un ecou, jubilaþia simfonicã a spectatorilor cereºti. Îngerii sunt cutia de rezonanþã a Creaþiei, nimbul ei acustic. [...] Martori ai «dimineþii» lumii, îngerii ºtiu, ºi o confirmã prin imnurile lor, cã perfecþiunea cosmicã e de naturã muzicalã“.

Am citit „Despre îngeri“ de douã ori. Prima oarã, am „devorat“ cartea în mai puþin de trei ore, fermecatã de subiectul ales de autor ºi de frumuseþea demonstraþiei sale. A doua oarã, mi-a luat câteva sãptãmâni ca sã o termin. De ce? Pe când citeam, m-am trezit rugându-mã...

ANA-MARIA BOTNARU

12

numãr special de Crãciun

Pe malurile râului Jiu, în apropierea faimoasei opere ”Masa Tãcerii”, sâmbãtã, 27 noiembrie, cãtre ora 10:00, nu este aproape nimeni pânã când nu apare un numeros grup de tineri. Trecãtorii care i-au vãzut de-a lungul strãzii i-au crezut un grup de studenþi care au venit la Târgu-Jiu pentru a admira frumoasele opere fãcute de Costantin Brâncuºi. Sunt in total 70 de tineri care aparþin parohiilor

Am vãzut steaua

catolice din Târgu-Jiu, Rovinari, Motru, Turnu-Severin ºi Craiova. Comunitatea parohiala “Sf. Ioan de Capestrano”, din Târgu-Jiu, a primit aceastã întâlnire doritã de parohii din aceastã zonã pastoralã a decanatului de Craiova ºi organizatã în colaborare cu Misionarii Oblaþi ai Mariei Imaculate. Mulþi dintre tinerii prezenþi cunosc foarte bine operele ce alcãtuiesc Calea Eroilor, dar astãzi se întorc, observã piatra sculptatã ºi ascultã cu atenþie. Când ne oprim in faþa Porþii Sãrutului, ne gândim ºi la logo-ul zilei Tinerilor ce reproduce sculptura traversatã de o stea. Îmbinarea este justificatã de tema zilei care are ca slogan „am vãzut steaua” (Mt 2,2); dar de ce astrul este rezemat pe pãmânt?

Aceastã primã întrebare prevesteºte un drum greu cu teste, întrebãri ºi rebusuri, care îi vor pune la grea încercare pe tineri în timpul competiþiei în

grup. Trebuie sã se gândeascã ºi sã-ºi cotrobãie în cunoºtinþele proprii, dar de ce tocmai in ziua de sâmbãtã când toate porþile ºcolilor rãmân închise? ªi aceasta este o provocare pentru o cãutare mai profundã cu ajutorul propriei inteligenþe. Provocãrile cresc ºi, de aceastã datã, fac presiuni asupra iraþionalei, simpaticei povestiri a celor «treiregiduºi». Este vorba de cei trei regi magi care se pare cã au pierdut coordonatele realitãþii; în consecinþã, nu mai sunt capabili sã citeascã ºi sã descopere sensul ei profund. Inima ºi inteligenþa sunt rechemate încã o datã la jocurile ºi întâlnirile de grup de dupãamiazã. Dupã jocurile ce presupun un oarece risc ºi care testeazã abilitatea fiecãruia, vine momentul unei reflecþii asupra propriei realitãþi. Nu este uºor sã fii obiectiv când trebuie sã te priveºti pe tine însuþi, propriile responsabilitãþi ºi sã examinezi calitãþile tuturor relaþiilor inter-personale. O frumoasã transpiraþie pentru a ajunge la întrebarea de la început: de ce steaua este dedesubt? Motivul este Isus Cristos care a trãit ca o stea pe bolta cotidianului. El devine om prin istorie ºi face istoria, luând în serios tot ceea ce este uman.

Mergând dupã aceste urme se înþelege cã: “Doar cel care vegheazã merge, doar cel care merge este o flacãrã, doar flacãra strãluceºte, ºi cine strãluceºte este o Stea” (pr. Mario Borzaga O.M.I, martir Kiucatian, 28 ianuarie 1959). Cuvintele acestui tânãr misionar martir sintetizeazã experienþa de la Târgu-Jiu. Nimeni nu poate sã devinã o stea luminoasã pânã când nu se reconciliazã cu bogãþia pe care Domnul i-a încredinþat-o. Pentru aceea este inutil sã doreºti ceea ce este în afara acestui dar. În Isus Cristos cerul sãrutã pãmântul ºi orice dorinþã autenticã este pe deplin realizatã. La sfârºitul zilei, în timpul adoraþiei euharistice, tinerii au contemplat amiciþia permanentã între om ºi divin. În faþa lui Cristos s-a conclus o intensã zi de cãutare cu un pact de luminã, cei prezenþi au semnat logo-ul zilei chiar în spaþiul unde se gãsea steaua. Jos, unde Cristos a ajuns înaintea tuturor, chiar acolo putem sã strãlucim ºi noi.

Misionarii Oblaþi ai Mariei Imaculate

Misionarii Oblaþi ai Mariei Imaculate (OMI) s-au nãscut în Aix-en-Provence în anul 1816 la iniþiativa sfântului Eugen de Mazenod. Încã de la început Oblaþii ºi-au însuºit cuvintele lui Isus: am fost trimis sã evanghelizez sãracii. În Provence au predicat misiuni populare oamenilor din sate ºi dupã aceea, în 1841, Oblaþii au depãºit graniþele Franþei pentru a ajunge la alte popoare ºi culturi.

Astãzi, Misionarii Oblaþi ai Mariei Imaculate sunt ghidaþi de pãrintele Heinz-Wilhelm Steckling. Nãscut in Germania în anul 1947, a fost ales superior general de cel de al 33-lea Capitol din anul 1998.

Prezenþi în 68 de þãri ale lumii, cu 4 400 de membri, aduc Vestea bunã popoarelor care încã nu au primit-o, iar unde Biserica este deja înfiinþatã, se dedicã grupurilor care se aflã mai departe. Oblaþii italieni se aflã în România din 1998, cu locuinþa la Piteºti iar din 2003 ºi la Roman. În interiorul diecezei de Bucureºti colaboreazã la pastoraþia tineretului, desfãºoarã activitãþi de predicare în parohii, animã formarea permanentã a persoanelor consacrate din decanatul de Craiova ºi însoþesc laicii ºi familiile pe drumul lor de viaþã creºtinã.

Misionarii Oblaþi ai Mariei Imaculate

Diaconatul între zidire interioarã ºi exterioarã

Nu este uºor sã scrii despre evenimentul diaconat.

Pe de o parte, pentru cã ceea ce se întâmplã în timpul exerciþiilor spirituale cu fiecare candidat este un lucru tainic, o lucrare care se desãvârºeºte în sufletul fiecãruia (mai ales printr-o spovadã generalã), în tãcere, sub influenþa Duhului Sfânt, ºi este imposibil sã cuprinzi în câteva rânduri aceastã lucrare inefabilã. Pe de altã parte, dat fiind caracterul temporal relativ scurt al acestei slujiri în Bisericã, credincioºii nu reuºesc sã perceapã caracterul imprimat candidatului la acest ordin sacru. În dupã-amiaza zilei de 28 noiembrie, pãrintele rector Viliu Dancã ne-a condus la mãnãstirea fraþilor orionini din marginea Iaºiului. Aici, în tãcerea sacrã a celor ºase zile de exerciþii spirituale, pãrintele Enãºoaie Iosif a început, prin meditaþiile sfinþiei sale, zidirea nostrã interioarã, a celorlalþi zece colegi ºi a mea. Totuºi, nu vreau sã neglijez aspectul exterior, vizibil, al diaconatului: jurãmintele din seara precedentã consacrãrii, ca sã nu mai vorbim de aspectul profund al impunerii mâinilor ºi de cuvântul de învãþãturã din predica Arhiepiscopului nostru Ioan, care, împreunã cu pãrintele Iosif, a mai pus o piatrã la edificiul nostru spiritual, dar ºi la cel trupesc, pentru cã am înþeles cã trebuie sã devenim „mintea, ochii, urechile ºi gura” Excelenþei Sale. Dupã Sfânta Liturghie din ziua de 5 decembrie, a venit rândul preoþilor, rudelor ºi prietenilor sã ne zideascã. Conºtient fiind de faptul cã fiecare dintre colegii mei a avut parte de elemente surprizã, personal vreau sã relatez o întâmplare din momentul întâlnirii cu prietenii. A venit rândul unei bunici sã mã felicite (avea pe nas o pereche de ochelari lipiþi grosolan cu scoci), dar contrar celorlalþi care îmi strângeau mâna felicitându-mã ºi încurajându-mã, aceastã bunicuþã mi-a spus: - Vreau sã vã sãrut coroniþa. M-am uitat curios la ea ºi ºi-a dat seama cã nu am înþeles ce vrea cãci mã întorsesem cãtre altcineva. Atunci a reluat spunând: - Vreau sã vã sãrut pe frunte. M-am întors spre ea, iar ea mi-a luat capul între mâini ºi a fãcut gestul pe care doar mama îl mai fãcuse.

Nu ºtiu nici acum dacã atunci aveam vreo coroniþã pe frunte, dar ceea ce pot sã spun, în final, este faptul cã m-a impresionat plãcut umilinþa cu care a insistat sã facã acest gest.

Mulþumind Arhiepiscopului Ioan ºi episcopului Cornel pentru încrederea acordatã, sper ca în bucuria Crãciunului sã nu uitãm sã ne rugãm pentru pãstorii noºtri.

Diacon EMANUEL DUMITRU numãr special de Crãciun

13

Pinocchio, solidar cu românii

ANTONIO COST ANZO COSTANZO ANZO,, responsabilul principal cu acþiunile din România, oferind Asociaþiei figurina lui Pinocchio

Sâmbãtã, 11 decembrie 2004, la Casa Comunitãþii din Elz, localitate situatã la 3 km de oraºul german Limburg, a avut loc o Galã de binefacere pentru România. Titlul acestui spectacol a fost inspirat dintr-o legendã italianã de Crãciun, intitulatã: „Cine vrea sã cumpere trandafiri roºii”. Banii strânºi cu aceastã ocazie vor fi donaþi centrului medical Margot Maceus din parohia Bãrãþia (Bucureºti) ºi centrului social din Craiova, aflat în construcþie. Gala a fost organizatã de cãtre asociaþiile Komitee für Nothilfe (Comitetul pentru ajutor de primã necesitate) ºi Pinocchio 90, din Limburg. Din partea Bisericii romanocatolice au fost prezenþi: PS Gerhard Pieschl, Episcop Auxiliar de Limburg ºi PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de Bucureºti. La sfârºitul spectacolului, Preasfinþitul Cornel a spus: „Am venit la Limburg pentru a-i cunoaºte pe cei care ne fac bine ºi pentru a le mulþumi”.

România, pentru cã ºi noi am fost ajutaþi, la rândul nostru, de alþii”. În sânul acestei comunitãþi au luat naºtere cele douã asociaþii care au organizat spectacolul de binefacere în favoarea României: Komitee für Nothilfe ºi Pinocchio 90.

Prima asociaþie, Komitee für Nothilfe, a luat fiinþã în urma cutremurului din 1980, din Italia, cu scopul de a-i ajuta pe cei în dificultate, aflãm de la domnul Giovanni Generale care precizeazã cã asociaþia are ca membri nu doar italieni, ci ºi germani.

Cea de a doua asociaþie, Pinocchio 90, numãrã în prezent peste 240 de copii ºi tineri, devenind foarte cunoscutã datoritã spectacolelor ai cãror protagoniºti sunt cei „de vârsta întâi”.

Revenind la spectacol, vã asigur cã aceºti copii au fost cu adevãrat minunaþi. S-a vãzut cã au muncit mult pentru reprezentaþia teatralã, comportându-se ca niºte adevãraþi profesioniºti. Mesajul lor a fost clar ºi convingãtor, iar spectatorii au rãspuns, prin contribuþia lor, la susþinerea celor douã proiecte din România. Pe durata pauzei, în holul de la intrare, unde erau ºi câteva fotografii ce ilustrau ce s-a fãcut ºi ce se doreºte sã se facã în România, a fost organizatã o tombolã, ai cãrei câºtigãtori au fost anunþaþi la sfârºitul spectacolului. Un gest frumos a venit din partea norocoºilor tombolei care au oferit premiile câºtigate organizatorilor, pentru a fi folosite la realizarea proiectelor. În semn de recunoºtinþã, PS Cornel

În regiunea Limburg trãiesc aproximativ 7000 de italieni, sosiþi în Germania acum 40 de ani, în cãutarea unui loc de muncã mai bine plãtit. Don Vito Antonio Lupo, care pãstoreºte aceastã comunitate italianã de 33 de ani, a voit sã ne încurajeze, spunândune: „Înþelegem foarte bine gestul românilor de a pleca din þarã, ceea ce fac românii acum, am fãcut ºi noi în urmã cu 40 de ani; istoria se repetã.

Vrem sã-i ajutãm pe cei rãmaºi în

14

numãr special de Crãciun

Damian ºi domnul Antonio Costanzo, responsabilul principal cu acþiunile din România, au oferit asociaþiei Pinocchio 90 o figurinã a celebrului Pinocchio, eroul romanului scris de italianul Carlo Collode. Figurina, înaltã de aproximativ un metru, a fost fãcutã în România.

Bucuria micilor actori a devenit ºi mai mare când domnul Antonio Costanzo, deschizând o altã cutie, a fãcut sã iasã la ivealã o trupã de „mici frãþiori” ai lui Pinocchio, pe care i-a dãruit micilor artiºti.

Iatã ce a declarat, la sfârºitul galei, domnul Antonio Costanzo: „Sunt destul de mulþumit de ceea ce am reuºit sã obþinem în urma acestei gale. De fiecare datã când vin în România caut sã cunosc mai bine cultura românã, caut sã mã îmbogãþesc. Cãlãtoriile dese în România mã ajutã sã mã întorc în urmã cu 40 de ani ºi sã descopãr marea familie pe care noi, italienii, am cam pierdut-o în ultimii ani. În România existã, încã, acea legãturã între membrii familiei, între copii, pãrinþi, unchi ºi alte rude apropiate, legãturã care, la noi, se uzeazã puþin câte puþin. Ajutãm România sã treacã peste aceste momente dificile cauzate de sãrãcie, dar, în acelaºi timp, vrem sã ajutãm România sã nu repete greºelile noastre”.

Cântecul Thank you for the music (Mulþumesc pentru muzicã) a încheiat spectacolul din Limburg. La rândul nostru, le mulþumim protagoniºtilor acestui spectacol al solidaritãþii cu rugãciunile noastre, în care-i cerem Pruncului Isus, izvorul caritãþii, sã-i rãsplãteascã pe binefãcãtorii arhidiecezei noastre.

Pr Pr.. LIVIU BÃLêCUÞI Foto: de la stânga la dreapta: RAPHAEL GROHGANZ (KfN), Episcopul Auxiliar de Limburg GERHARD PIESCHL PIESCHL,, Vice-prefect de Limburg MANFRED MICHEL ºi Episcopul Auxiliar CORNEL DAMIAN

Piteºtenii îºi omagiazã Mama Cereascã În prima duminicã din Adventul noului an liturgic, comunitatea romano-catolicã din Piteºti a pornit pe drumul de pregãtire pentru sãrbãtoarea Naºterii Domnului, sub ocrotirea Sfintei Fecioare Maria.

La Liturghia de la orele 17.30, celebratã în biserica închinatã Sfinþilor Apostoli Petru ºi Paul din Piteºti, PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de Bucureºti, a binecuvântat o grotã înãlþatã în cinstea Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes.

Parohul comunitãþii – pãrintele Iosif Cobzaru – ne-a spus cã aceastã grotã este „un semn al recunoºtinþei ºi al preþuirii pe care comunitatea din Piteºti vrea sã-l arate Preacuratei Fecioare Maria, cu ocazia împlinirii celor 150 de

ani de la proclamarea dogmei Neprihãnitei Zãmisliri, anunþatã în mod solemn de Sfântul Pãrinte Papa Pius al IXlea, la 8 decembrie 1854, fabilis prin Bula Inef Ineffabilis Deus”.

Predica a fost þinutã de Monseniorul Vladimir Petercã. Plecând de la cuvintele profetului Isaia: „veniþi sã umblãm în lumina Domnului”, Sfinþia sa a explicat celor prezenþi semnificaþia acestui timp liturgic ºi cum trebuie sã ne pregãtim pentru „venirea Fiului Omului”, punând accentul pe „vegheaþi”, cuvântul cheie al Evangheliei.

Grota a fost construitã la intrarea în curtea bisericii, în partea dreaptã, astfel încât toþi credincioºii sã poatã privi chipul Preacuratei reprezentat de aceastã

statuie, sã se roage ºi sã aprindã o lumânare la picioarele Neprihãnitei.

Piteºtenii, prezenþi in numãr mare la aceastã celebrare euharisticã, au de acum o grotã a Sfintei Fecioare, un loc de rugãciune ºi de meditaþie care sã le aminteascã de modul în care ne aºteaptã Sfânta Fecioarã: în dreptul porþii, cu nerãbdarea ºi grija cu care o mamã îºi aºteaptã fiii.

Pr Pr.. LIVIU BÃLêCUÞI

Abonamente 2005 Aceastã scrisoare vã este adresatã din partea echipei care, lunã de lunã, redacteazã revista Arhidiecezei de Bucureºti, Actualitatea creºtinã. Primul gând al nostru este acela de a vã mulþumi pentru susþinerea ºi colaborarea pe care ne-aþi arãtat-o pânã în prezent.

Este minunat când se poate vedea cã efortul Arhiepiscopului ºi al redacþiei noastre gãseºte un rãspuns la beneficiarii de fapt ai revistei.

Un lucru este sigur: revista Arhidiecezei noastre are nevoie de ajutor, farã de care nu-ºi va putea atinge scopul de a fi un sprijin constant ºi de calitate în viaþa de credintã.

Actualmente, revista are un tiraj de 2700 de exemplare, motiv pentru care preþul de tipãrire este egal cu preþul de vânzare, toate celelalte cheltuieli nefiind acoperite.

Creºterea tirajului, pe baza abonamentelor sigure, ar putea echilibra balanþa cheltuielivânzari, facând posibilã ºi o creºtere a numarului de pagini ale revistei.

Rugãmintea pe care v-o adresãm este de a face abonamentul pe anul 2005.

Preþul este urmãtorul: - cine cumparã toate revistele ar trebui sã plãteascã 260 000 lei = (12 luni + 1 nr. special) x 20 000 lei; - familia care face abonament plãteºte 240 000 lei (nu se plãteºte numãrul special); - pentru familiile care au probleme financiare reale propunem (în cazul lipsei altor resurse) un abonament social de 150 000 lei pe care îl puteti face prin parohie; - pentru familiile cu posibilitãþi financiare sporite introducem conceptul de abonament de susþinator în valoare de 500 000 lei..

Costul abonamentului ºi adresa trebuie sã fie trimise (prin mandat postal) pe adresa: Tereza Petres, la Librãria „Sfântul Iosif”, Str. G-ral Berthelot, nr. 19, 010164 Bucuresti.

De mare ajutor s-au dovedit ºi sponsorizãrile primite în decursul timpului. La momentul respectiv le-am prezentat chiar în revistã, cu mulþumirile de rigoare. Ne permitem sã vã sugerãm ca, atunci când aveþi posibilitatea, sã direcþionaþi ºi cãtre redacþia noastrã sponsori generoºi, susþinând ºi în acest fel opera noastrã comunã.

Redacþia revistei Actualitatea Crestinã

Abonamente 2005

de Crãciun la TVR 25 decembrie TVR1

Orele 9,30 – 10,00 10,00: Mesajul Arhiepiscopului de Bucureºti, IPS Ioan Robu; Transmisiune de la Catedrala Romano-Catolicã din Iaºi Orele 10,00 – 10,30 10,30: Transmisiune din Liturghia Greco-Catolicã Dupã orele 10,30 10,30: Transmisiune de la Patriarhia Românã

TVR2

Dupã orele 12,30: Mesajul Arhiepiscopului de Bucureºti, IPS Ioan Robu Transmisiune a binecuvântãrii Urbi et orbi a Sfântului Pãrinte Papa Ioan Paul al II-lea

numãr special de Crãciun

15

ªTIRI

Paginã realizatã de CRISTINA ªOICAN

Piesele de Crãciun înlocuite de Scufiþa Roºie

“Put CHRIST back in CHRISTmas” (A-l pune pe Cristos înapoi în Crãciun) este îndemnul lansat de americanii preocupaþi de faptul cã Isus lipseºte din celebrarea Crãciunului. Aceastã tendinþã de excludere totalã a lui Isus a trecut graniþele SUA, ea manifestându-se ºi în þãri cunoscute ca fiind catolice. În Italia, o ºcoalã elementarã din nordul oraºului Treviso a hotãrât sã înlocuiascã tradiþionala piesã despre naºterea Domnului cu sceneta Scufiþa Roºie, pentru a nu-i jigni pe copiii musulmani. S-a renunþat ºi la clasica iesle de Crãciun. Într-o ºcoalã de lângã Milano, din colinde a fost eliminat cuvântul Isus, fiind înlocuit cu altele, dupã imaginaþie.

Sfântul Scaun a rãspuns prin Episcopul Agostino Marchetto, secretarul Consiliului Pontifical pentru Migranþi :”Este un exemplu perfect despre cum sã nu respecþi prezenþa altora, în acest caz a musulmanilor, prin anihilarea propriei tale identitãþi.

Trebuie sã îi acceptãm pe ceilalþi, dar ceilalþi nu trebuie sã accepte identitatea noastrã”, a sesizat cu ironie prelatul. www .catholica.ro www.catholica.ro

Ieslea este semn de credinþã, de culturã ºi de artã

În contextul polemicii asupra simbolurilor creºtine de Crãciun, Papa a explicat cã ieslea este semn de credinþã ºi de culturã. Asta în timp ce în unele þãri, chiar dintre cele cu o puternicã tradiþie catolicã, se poartã discuþii pentru a decide dacã vor fi scoase din locurile publice simbolurile de Crãciun care fac referire la naºterea lui Isus. Când a fost transmis acest mesaj (duminicã, 12 decembrie), în Piaþa San Pietro erau adunaþi mii de pelerini, printre care numeroºi copii care aveau în mâini mici statui cu Pruncul Isus pe care urmau sã le aºeze în ieslea din propria casã sau în cea din parohia din care proveneau. „Mare sau micã, simplã sau elaboratã, ieslea reprezintã un simbol de Crãciun, familiar ºi foarte expresiv.

Este un element al culturii noastre ºi al artei, dar, mai presus de toate, este un semn de credinþã în Dumnezeu care la Betleem a venit sã locuiascã în mijlocul nostru”, a afirmat Sfântul Pãrinte. www .zenit.org www.zenit.org

Celebrarea solemnã a proclamãrii Neprihãnitei Zãmisliri

Duminicã, 8 decembrie, Papa Ioan Paul al II-lea a prezidat Sfânta Liturghie în Bazilica Sf. Petru pentru a celebra în mod solemn aniversarea celor 150 de ani de la proclamarea dogmei Neprihãnitei Zãmisliri. “Cât de mare este misterul Neprihãnitei Zãmisliri pe care ni-l prezintã liturgia de astãzi! Un mister care nu înceteazã sã atragã contemplaþia credincioºilor ºi sã inspire reflecþia teologilor”, a spus Sfântul Pãrinte. Cu aceastã ocazie, Sfântul Pãrinte i-a încredinþat Fecioarei Maria respectarea vieþii umane ºi cãutarea pãcii: “Ajutã-ne sã construim o lume în care viaþa omului este întotdeauna iubitã ºi apãratã, fiecare formã de violenþã eliminatã, pacea tuturor cu tenacitate cãutatã”, a implorat Papa în timpul omagiului pe care l-a adus în aceeaºi zi înaintea statuii Neprihãnitei Zãmisliri.

Papa Ioan Paul al II-lea i-a adus Fecioarei un omagiu floral. Florile au fost adunate din Grãdinile Vaticanului: 150 trandafiri aºezaþi într-un coº ºi legaþi cu o panglicã cu stema Vaticanului. www .catholica.ro www.catholica.ro

16

Publicaþiile diecezane: “amvoane” pentru vestirea Evangheliei

Federaþia Italianã a Sãptãmânalelor Catolice a organizat o întâlnire la care au participat douã sute de jurnaliºti, reprezentând aproximativ 150 de publicaþii diecezane. La întâlnirea cu Sfântul Pãrinte, el le-a mulþumit “pentru serviciul adus la construirea civilizaþiei iubirii, [...] misiune tot mai dificilã în aceastã erã a comunicaþiilor globale”. Suveranul Pontif ºi-a încurajat oaspeþii în munca lor: “Cãutaþi cu angajament anunþarea Evangheliei adevãrului ºi speranþei de la `amvonul` unic pe care îl reprezintã sãptãmânalele diecezane, rãmânând întotdeauna deschiºi spre perspectivele largi ale Bisericii Universale.” În încheiere, Papa i-a îndemnat sã îºi hrãneascã viaþa spiritualã cu rugãciune ºi cu sfintele sacramente ºi sã îºi îmbogãþeascã formarea eticã ºi culturalã. www .catholica.ro www.catholica.ro

Moaºtele Sf. Ambroziu venerate de creºtinii români

În ziua de 6 decembrie 2004, o delegaþie a Parohiei Ortodoxe “Apãrãtorii Patriei II”, singura parohie care are ca patron pe Sfântul Ambroziu, episcop de Milano, a întâmpinat delegaþia catolicã care aducea moaºtele Sfântului, la aeroportul “Henri Coandã” din Bucureºti. Din partea Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureºti a fost prezentã o delegaþie condusã de Mons. Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureºti. Delegaþia italianã a fost primitã de Preafericitul Teoctist la Palatul Patriarhal. A urmat expunerea moaºtelor Sfântului Ambroziu în Catedrala Romano-Catolicã „Sf. Iosif, unde credincioºii le-au putut venera pânã la orele 17. În seara aceleiaºi zile, moaºtele au fost depuse la Parohia Ortodoxã “Apãrãtorii Patriei II”, unde a urmat o slujbã de priveghere. www .arcb.ro www.arcb.ro

Rugãciuni pentru pace în Þara Sfântã

Cu ocazia Crãciunului, la Ierusalim a fost lansatã invitaþia la rugãciune pentru pace în Þara Sfântã. Din orice colþ al planetei este posibilã trimiterea unui mesaj sau a unei rugãciuni de Crãciun, prin poºta electronicã, în toatã perioada Adventului. „Pentru al cincilea an consecutiv, locuitorii din Þara Sfântã celebreazã sãrbãtorile de Crãciun într-o atmosferã de teamã cauzatã de violenþã, de atentatele kamikaze, de operaþiunile militare”.

Din acest motiv este important sã se trimitã rugãciuni din toate colþurile lumii „ca o modalitate de a comunica cu cei care aºteaptã sã primeascã cuvinte de speranþã”. www .zenit.org www.zenit.org

numãr special de Crãciun