Actualitatea creştină, nr. 13/2007 by Revista Actualitatea Crestina

Lumină va străfulgera astăzi asupra noastră, L căci ni s-a născut Domnul! Is 9, 2

Pr. Liviu Bãlãº cuţi Pr. Adrian Boboru?ã

Pãstorul Arhidiecezei IOAN ROBU, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureºti

„ªi Cuvântul s-a fãcut Trup” La noi, catolicii, sãrbãtoarea Crãciunului începe odatã cu Liturghia din noaptea dinspre 24 spre 25

decembrie. Aºa a fost tradiþia noastrã, ca în miez de noapte sã ne adunãm la bisericã ºi sã deschidem celebrãrile Naºterii Domnului. Pentru ce noaptea? Pentru cã aºa ne sugereazã Evanghelia? Pentru cã noaptea dã sãrbãtorii o notã de mister, de poezie? Sigur, acestea sunt adevãrate. Însã e vorba de ceva mult mai mult. Noaptea, întunericul, bezna sunt împreunã imaginea nefericirii omeneºti, a înfrângerilor, a cãderilor în pãcat, în patimi; noaptea simbolizeazã mizeria spiritualã a unei lumi fãrã Dumnezeu. Iar Fiul lui Dumnezeu a venit în lume sã ia asupra sa tot acest întuneric. A sãrbãtori Crãciunul în miez de noapte înseamnã a recunoaºte cã iubirea lui Dumnezeu faþã de noi este mai puternicã decât întunericul cel mai mare din noi ºi din jurul nostru. De Crãciun, slava Domnului ne învãluie în luminã. Stând astfel în faþa lui Isus care s-a nãscut pentru noi, rugându-ne, meditãm cele scrise de sfântul Ioan Evanghelistul: „La început era Cuvântul ºi Cuvântul era la Dumnezeu ºi Cuvântul era Dumnezeu... Cuvântul era adevãrata luminã care lumineazã pe tot omul care vine în lume... ªi Cuvântul s-a fãcut trup ºi a locuit printre noi” ( In 1,1-2,9,14). A contempla contempla, a adora Cuvântul nu înseamnã a-l privi pe Isus în naºterea sa ca pe o fiinþã îndepãrtatã, cu teamã ºi cu neliniºte, aºa cum priveau evreii de departe la slava lui Dumnezeu care se manifesta prin tunete ºi fulgere pe muntele Sinai (cf. Ex 19,18). „Cuvântul s-a fãcut trup”, adicã om adevãrat, unul dintre noi, om între oameni; mai mult, „asumând condiþia noastrã de sclavi”, umilindu-se „pe sine, fãcându-se ascultãtor pânã la moarte ºi încã moartea pe cruce” ( Fil 2,7-8). Crãciunul este începutul drumului pe care Isus, adevãratul Fiu al lui Dumnezeu ºi adevãratul Fiu al Mariei, îl va parcurge pe strãzile oamenilor, împreunã cu ei, „fiind încercat el însuºi în toate, asemenea nouã, afarã de pãcat” ( Ev 4,5). „A venit sã locuiascã printre noi”, adicã în mijlocul tuturor oamenilor, nu în mijlocul unor privilegiaþi din punct de vedere financiar, social, cultural ºi nici din punct de vedere al sfinþeniei. Dimpotrivã, încã de la început el a fãcut o alegere în favoarea sãracilor ºi a celor smeriþi, începând cu mama sa ºi cu cel pe care lumea îl numea tatãl sãu. Bolnavii, suferinzii, copiii, cei pe care oamenii „buni„ îi numeau „pãcãtoºi”, într-un cuvânt, cei care nu conteazã în ochii celorlalþi ºi care sunt respinºi, sunt favoriþii lui pentru cã tuturora vrea sã le ducã vestea cea bunã a pãcii, a bucuriei, a mântuirii. Pentru toþi este valabil programul sãu de viaþã: „Am venit pentru ca sã aibã viaþã ºi s-o aibã din belºug” ( In 10,10). Isus ne învaþã sã avem încredere în El ºi în Tatãl care l-a trimis ca Mântuitor. Vãzându-l om ca noi toþi, mic, slab, sãrac din cauza noastrã, meditând asupra faptului cã „pentru noi oamenii, ºi pentru a noastrã mântuire s-a coborât din ceruri. S-a întrupat de la Duhul Sfânt din Maria Fecioarã ºi s-a fãcut om. S-a rãstignit pentru noi sub Ponþiu Pilat, a pãtimit ºi s-a îngropat”, pentru ca apoi sã învie ºi sã se înalþe la ceruri - cum sã nu ne lãsãm inimile cuprinse de speranþã? Fiecare dintre noi poate ºi trebuie sã repete împreunã cu Paul: „Aceastã viaþã în trup eu o trãiesc în credinþa Fiului lui Dumnezeu, care m-a iubit ºi s-a dat pe sine pentru mine” ( Gal 2,20). Meditarea Crãciunului, ne avertizeazã sfântul Ioan Gurã de Aur, trebuie sã ne inspire viaþa de creºtini: „Nu ne rãmâne decât sã ne rugãm, dupã revelarea acestor adevãruri atât de sublime, ºi viaþa noastrã sã fie curatã ºi comportamentul nostru neprihãnit; nu ne este de folos sã cunoaºtem aceste lucruri dacã faptele noastre nu sunt drepte”. Cuvântul care s-a fãcut trup pentru a locui între noi, miºcat de iubirea care vrea mântuirea tuturor, ne învaþã sã ne deschidem în faþa fraþilor noºtri prin smerenie, prin iubire, prin slujire pânã la dãruirea de noi înºine: „Aceasta este porunca pe care v-o dau vouã, sã vã iubiþi unii pe alþii, aºa cum v-am iubit ºi eu pe voi” ( In 15,12); „dacã Dumnezeu ne-a iubit, ºi noi trebuie sã ne iubim unii pe alþii” ( 1In 4,11); „El ºi-a dat viaþa pentru noi, ºi noi suntem datori sã ne dãm viaþa pentru fraþi” (1In 3,16). Crãciunul este o parte din istoria iubirii lui Dumnezeu faþã de noi. Aceastã iubire este lumina care împrãºtie tot întunericul nostru, ajutându-ne sã descoperim o certitudine care ne spune ce înseamnã cuvântul „mântuire”: „Nici moartea, nici viaþa, nici îngerii, nici stãpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înãlþimile, nici adâncurile ºi nici vreo altã creaturã nu va putea sã ne despartã de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus” ( Rom 8,38-39). Tuturor, din inimã, Sãrbãtori Fericite ºi un An Nou Binecuvântat!

Actualitate

Un nou Nunþiu Apostolic în România Pe 10 decembrie a fost anunþatã numirea noului Nunþiu Apostolic în România ºi Republica Moldova. Este vorba de Mons. Francisco-Javier Lozano, Arhiepiscop titular de Penafiel, care pânã acum a fost Nunþiu Apostolic în Croaþia. Din 1998, reprezentantul Sfântului Pãrinte în România a fost Arhiepiscopul Jean-Claude Périsset, transferat de Papa Benedict al XVI-lea în aceeaºi funcþie, de Nunþiu Apostolic, în Germania. Prezentãm câteva date despre noul Nunþiu. E.S. Mons. Francisco-Javier Lozano s-a nãscut la Villaverde de Iscar (provincia di Segovia, Spania) la 28 noiembrie 1943, dintr-o familie de agricultori. Dupã ce a început studiile universitare, în luna octombrie 1959 a intrat în Seminarul de Sevilla unde a studiat limba latinã ºi filosofia. Patru ani mai târziu, a trecut la Universitatea Pontificalã din Salamanca unde a obþinut bacalaureatul în Teologie (1965) ºi, în 1967, licenþa în Teologie la Universitatea Pontificalã Gregorianã, de la Roma, ºi ca student al Colegiului Spaniol Sf. Iosif, unde a fost sfinþit preot de cãtre Cardinalul Antonio Samore, la 19 martie 1968. Apoi a urmat doi ani de Teologie Moralã pe lângã Academia Alfonsiana (Universitatea Pontificalã Lateranã), unde ºi-a prezentat teza de doctorat în luna martie 1972. Reîntors în patrie a fost numit profesor de Teologie Moralã la Centrul de Studii Teologice din Sevilla, ºi, un an mai târziu, a fost chemat la Roma sã se pregãteascã pentru serviciul diplomatic al Sfântului Scaun la Academia Eclezialã Pontificalã. În luna noiembrie 1974 ºi-a prezentat teza de Doctorat în Filosofie la Universitatea Pontificalã Sf. Toma (Angelicum, Roma), iar în mai 1977 a obþinut Doctoratul în Drept canonic la Universitatea Pontificalã Lateranã, Roma. Printre alte titluri academice îl are ºi pe acela de Profesor EGB (Universitatea Statalã din Sevilla, Spania); Licenþiat în Filosofie (Universitatea Statalã din Valencia, Spania), Diploma în biblioteconomie (Biblioteca Apostolicã Vaticanã). Dupã încheierea studiilor în Diplomaþie, la Academia Pontificalã Ecleziasticã ºi de drept canonic, în martie 1976 a fost trimis sã activeze în Nunþiatura Apostolicã din Nigeria (Lagos). A fost apoi secretar ºi ulterior consilier în urmãtoarele Reprezentanþe Pontificale: în Africa de Sud (Pretoria); în Zimbabwe (Harare); în Iugoslavia (Belgrad), în Guatemala. În 1984 a fost numit ºeful Secþiunii pentru America Latinã (Spania) a Secretariatului de Stat al Vaticanului, unde a rãmas pânã la 9 iulie 1994 când a fost numit Arhiepiscop titular de Penafiel ºi Nunþiu Apostolic în Tanzania. A primit sfinþirea episcopalã de la Cardinalul Angelo Sodano, Secretar de Stat, la 25 iulie 1994, solemnitatea Sf. Iacob Apostolul, patronul Spaniei. La 20 martie 1999 a fost transferat de la Nunþiatura Apostolicã din Dar-es-Salaam la cea din Republica democratã Congo (Kinshasa) unde a rãmas ªef de Misiune pânã în anul 2002. Apoi a intrat la Secretariatul de Stat al Vaticanului ca Nunþiu Apostolic disponibil ºi, la 4 august 2003, Sfântul Pãrinte l-a numit reprezentant pontifical în Croaþia. La 10 decembrie 2007 a fost numit Nunþiu Apostolic în România ºi Republica Moldova. În afarã de limba maternã cunoaºte limbile italianã, englezã, francezã, portughezã, germanã, rusã ºi sârbo-croatã. Îi urãm bun venit ºi o activitate rodnicã în România! www .catholica.ro www.catholica.ro

SANCTITÃÞII SALE BENEDICT AL XVI-LEA, PONTIF SUPREM Sfinte Pãrinte, apropiindu-se fericita Solemnitate a Naºterii Mântuitorului întregului neam omenesc, Arhiepiscopul Arhidiecezei de Bucureºti, împreunã cu Episcopul sãu auxiliar, cu preoþii, congregaþiile religioase de bãrbaþi ºi femei ºi credincioºii încredinþaþi grijii sale pastorale, îi ureazã multiubitului nostru Papã toate cele bune, ºi-ºi mãrturisesc sentimentele de cordialã afecþiune, sincerã comuniune ºi filialã ascultare faþã de Urmaºului Sfântului Petru la cârma întregii Biserici a lui Cristos. Prin rugãciuni înflãcãrate ºi necontenite implorãm pentru Sanctitatea Voastrã de la Cuvântul veºnic al Tatãlui, Întrupat pentru mântuirea noastrã, prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, Mama Bisericii ºi protectoarea poporului creºtin, sã aveþi o sãnãtate foarte bunã, iar lumea în care trãim, o lume sfâºiatã de flagelul urii, al terorii ºi al rãzboiului, sã se bucure de prosperitate ºi pace. Pentru Arhiepiscopia noastrã, pentru biserica noastrã catedralã, pentru poporul nostru ºi patria noastrã cerem cu încredere Binecuvântarea Apostolicã, aducãtoare de luminã ºi ajutor ceresc. Bucureºti, 16 decembrie 2007 Arhiepiscop Mitropolit, IOAN ROBU

Actualitate

„Fiþi semne de speranþã!“

În sãrbãtoarea Neprihãnitei Zãmisliri, în catedrala Sfânta Fecioarã Maria, Reginã, din Iaºi, a fost celebratã Liturghia de hirotonire a nouãsprezece studenþi, din anul VI, de la Institutul Teologic Romano-Catolic. Alãturi de PS Petru Gherghel, Episcop de Iaºi, care a prezidat Liturghia, au concelebrat ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureºti, PS Anton Coºa, Episcop de Chiºinãu ºi aproximativ 100 de preoþi. În predica sa, ÎPS Ioan Robu a spus cã rugãciunea Bisericii are intenþia de a cere sã se împlineascã în cei hirotoniþi cuvintele adresate Sfintei Fecioare de îngerul Gabriel: “Nu te teme!”, sã nu se teamã nici de slãbiciunile proprii, nici de ameninþãrile rãului, nici de prezent, nici de viitor, ci întotdeauna sã fie ancoraþi în încrederea lui Dumnezeu în ei ºi prin ei, sã nu se micºoreze curajul ºi sã nu scadã zelul din ei. Apoi le-a spus diaconilor cã drumul pe care au pornit este frumos, dar nu uºor; este un drum special ºi de multe ori vor întâlni semnul crucii ce niciodatã nu va dispãrea din viaþa lor; vor descoperi aceasta în viaþa oamenilor lângã care vor munci ca diaconi ºi ca preoþi; i-a îndemnat sã fie întotdeauna instrumente care îi cântã lui Dumnezeu, sã fie semne de speranþã. Cei patru noi diaconi, care vor lucra pentru Arhidieceza de Bucureºti, ne-au împãrtãºit din trãirile, emoþiile ºi bucuriile lor.

Diacon Bulai Liviu Marian (Roman, Inima Neprihãnitã

„În Tine Doamne am nãdãjduit ºi nu voi regreta în veci!” Într-adevãr, în Domnul am nãdãjduit pe tot drumul formãrii mele. El m-a ales fãrã vrednicia mea; mi s-a arãtat în fiecare dintre cei care mã înconjurau sau pe care îi întâlneam; a pus o armatã de îngeri ca sã mã ocroteascã ºi sã reziste împotrivirilor mele inconºtiente; m-a luat ºi m-a purtat pe braþe atunci când, doborât de pãcat, de rãutatea mea, am cãzut ºi nu mai voiam sã mã ridic ºi sã merg înainte. Mi-a arãtat slãbiciunea mea, nevrednicia mea ºi, invers proporþional, mi-a arãtat iubirea sa. M-a însemnat ca slujitor al poporului sãu, al Bisericii Sale. Acestui Dumnezeu iubitor ºi plin de îndurare m-am dãruit cu totul prin rãspunsul dat la chemarea Sa, prin nãdejdea mea în El. M-a binecuvântat cu Duhul Sãu ºi cu cea mai frumoasã zi din viaþa mea: m-a acceptat sã slujesc la altar, în rândul slujitorilor Sãi! Doamne, în Tine am nãdãjduit, iar Tu m-ai acceptat ºi m-ai iubit aºa cum sunt! Îþi mulþumesc, Doamne, pentru marele dar primit! Îþi mulþumesc pentru poporul Tãu care m-a însoþit cu rugãciunile ºi cu grija lui! Învaþã-mã sã-L fac cunoscut pe Cristos, Fiul Tãu, nu atât prin cuvinte, cât mai ales prin faptã ºi exemplu de viaþã. Pãstreazã-mã curat, ca în ziua sfinþirii mele!

Diacon Petru Medveº (Adjudeni, Neamþ)

Este un lucru frumos ºi plãcut sã fii al Domnului ºi, prin efort, sã i te dãruieºti lui ºi singura dorinþã sã fie aceea de a nu-l dezamãgi, ducând pentru aceasta o viaþã exemplarã! Ca diacon, eºti copleºit de ceea ce trãieºti ºi te stãpâneºte dorinþa de a nu mai fi liniºtit în omul vechi ºi de a vrea sã te transformi în omul nou, prin Isus Cristos singurul care are puterea de a te înnoi! Pentru toate acestea mã cuprinde o mare bucurie ºi, în

nevrednicia mea, îi aduc mulþumire pentru misterul darului chemãrii. Astfel, speranþa, credinþa ºi iubirea le îndrept cãtre Isus Cristos pe care sunt dator sã-l slujesc în cel de lângã mine ºi în toþi aceia în care a slãbit credinþa.

Diacon Gabor Eusebiu (Bâra, Satu Nou)

“Te laud, Doamne, din toata inima, pentru cã ai ascultat cuvintele gurii mele” (Ps 138,1) A devenit o tradiþie ca în fiecare an, în Solemnitatea Neprihanitei Zamisliri, sã aibã loc hirotoniri de diaconi. ªi în anii trecuþi participam cu emoþie la acest evenimet, însã anul acesta am trãit marea bucurie sã fiu chemat eu însumi sã-i spun un DA definitiv lui Dumnezeu prin slujirea diaconalã. Dumnezeu mi-a ascultat rugãciunea ºi a revãrsat din belºug harul sãu asupra mea, numãrându-mã printre cei vrednici sã-l slujeascã pe El. Plin de recunoºtinþã mã încredinþez harului Duhului Sfânt pentru a mã lumina în misiunea mea ºi astfel sã-mi pot îndeplini cu fidelitate îndatoririle care-mi revin prin starea mea de slujitor.

Diacon Pal Alin Sergio (Roman, Sfânta TTereza) ereza)

Încã de la începutul existenþei noastre creºtine ne aflãm pe un „drum” cu ºi spre Dumnezeu. Acest drum este un urcuº, niciodatã o cale netedã sau o vale. Parcurgem diferite momente importante ale vieþii care ne transformã existenþial. Acum trãiesc ºi eu un astfel de moment: diaconatul. Privesc în trecut, la cei 10 ani de formare spiritualã, intelectualã ºi umanã din Seminar, la cei 14 ani fericiþi petrecuþi acasã, ºi constat: ce repede parcurgem acest „drum”! Este un prilej de a mã întreba: ce-am fãcut pânã acum pentru Cristos, pentru Bisericã, pentru aproapele, pentru mine? Pânã acum am fost o „investiþie”. Dumnezeu a vegheat asupra mea ca sã cresc din toate punctele de vedere; mai mult am primit decât am dat. Iatã, a venit momentul când trebuie sã dau mai mult ºi mai puþin sã primesc, sã-i slujesc (astãzi ca diacon, mâine ca preot) pe Dumnezeu si Biserica sa. Scopul fiecãrui creºtin este de a ajunge la comuniunea deplinã cu Dumnezeu, sfârºitul acestui „drum” personal. Isus Cristos vine ºi se asociazã cu noi pe acest „drum”, trebuie doar sã-i permitem sã se nascã în inimile noastre pentru a ajunge cu bine la capãt.

Actualitate Pr Pr.. IERONIM IACOB

„Vine pãrintele cu Crucea!” La început de an, preotul „sfinþeºte casele” sau „binecuvânteazã locuinþele”. Aceste douã expresii sunt de datã relativ recentã. Pânã nu demult, în comunitãþile Arhidiecezei noastre, dar mai ales în parohiile din Moldova, preotul „mergea cu Crucea”. Sintagma din urmã, folositã acum tot mai rar, îºi are justificare deplinã. Binecuvântarea cu sfânta Cruce nu este doar încheierea ritualului stropirii cu apã sfinþitã, ci, mai ales, o acþiune sfinþitoare a oamenilor, a locuinþelor, animalelor ºi bunurilor din gospodãrii. Într-o lume preponderent ortodoxã, în care preotul „merge cu Botezul Domnului”, confratele lui catolic „merge cu Crucea”. Apa sfinþitã ºi sfânta Cruce, patrimoniu spiritual comun pentru catolici ºi ortodocºi, au aceeaºi semnificaþie. Expresia „a merge cu Crucea”, folositã de catolici, este rezultatul catehezei, centratã pe misterul Crucii, ºi devine, într-un anume sens, semn al identitãþii. În rândurile care urmeazã, îl vom însoþi pe preot, care „merge cu Crucea”, nu într-o vizitã idealã ºi imaginarã, ci aºa cum se mai face ºi astãzi în comunitãþile tradiþionale. Ne va fi de folos, poate, atunci când îl vom întâmpina pe parohul nostru, sau pe mai tânãrul pãrinte vicar, care vine pentru a ne „sfinþi casa”. E drept, în parohiile de la oraº forma exterioarã a vizitei s-a schimbat ºi simplificat mult. Darurile spirituale, însã, rãmân aceleaºi. Aceleaºi ºi datoriile creºtineºti. Protagonistul este, mereu, Cristos Domnul care ne viziteazã ºi ne împarte darul sãu.

Casa sfinþitã, sanctuarul familiei

Procesiunea, anunþatã de sunetul clopoþeilor, este deschisã de Crucea „procesionalã” purtatã de ministranþi sau de crucea pe care o poartã preotul. Creºtinii îl aºteaptã, aºadar, pe Mântuitorul, sã le treacã pragul casei. Cortegiul procesional pune în miºcare, am putea spune, întreg „presbiteriul” bisericii: ministranþi, feciori de bisericã (epitropi), clopotar, dascãl ºi preot. Slujitorul sacru îmbracã cota ºi stola, ca pentru ceremoniile din bisericã. Ritualul începe, încã de la poartã, cu o cântare religioasã, în care îi este cerutã Domnului binecuvântarea pentru casa în care se intrã ºi revãrsarea de multe haruri asupra acesteia. În acest timp, capul familiei (în casele vãduvelor, bãiatul mai mare) iese în întâmpinare cu o lumânare aprinsã. Mai mult decât altãdatã, locuinþa devine acum un sanctuar, din care nu trebuie sã lipseascã „lampa veºnicã”. Preotul îi stropeºte pe cei prezenþi cu apã sfinþitã, îndemnându-i la convertire, în timp ce toþi fac „semnul crucii”, în amintirea Botezului primit „în numele Tatãlui ºi al Fiului ºi al Sfântului Duh”. Este stropitã cu apã sfinþitã ºi casa, acareturile, fântâna ºi chiar

staulul animalelor, pentru cã întreaga creaþie este chematã la reînnoire, prin puterea purificatoare a apei. Urmeazã apoi rugãciunea de binecuvântare în care Domnul Atotputernic este implorat, ca sã-ºi îndrepte cu bunãvoinþã privirile asupra familiei, sã o apere de uneltirile celui rãu ºi sã-i dãruiascã darul pãcii împreunã cu toate darurile sale spirituale ºi cu prosperitatea materialã. Este invocatã ocrotirea puternicã a Maicii Domnului ºi a sfinþilor patroni ºi protectori, ocrotire deja acordatã judecând dupã chipul lor din icoanele ce împodobesc pereþii casei sau de pe iconiþele aºezate la loc de cinste. Apoi preotul îi invitã pe cei prezenþi sã se uneascã în rugãciunea pe care am învãþat-o de la Domnul. Vocile clare ale copiilor ºi tonul grav al celor mari sunt secondate de isonul stins al bunicului. In acest adevãrat cor domestic se simte prezenþa tainicã a lui Cristos, cãci „unde doi sau trei se adunã în numele meu, acolo sunt ºi eu, în mijlocul lor”. Dupã Amin-ul întãritor al rugãciunii Tatãl nostru, preotul împarte binecuvântarea cu sfânta Cruce, „semnul ºi instrumentul mântuirii”. Toþi stau în genunchi, cu capetele plecate, în semn de nevrednicie pentru marele dar pe care ni-l face Cristos. Se sãrutã apoi Crucea, de la cei vârstnici la cei mai mici. Se reediteazã astfel, în familie, „adorarea sfintei Cruci” din Vinerea Mare. Încheiatã binecuvântarea, urmeazã partea pastoralã a vizitei,

Actualitate în care preotul, învãþãtor al doctrinei ºi pãzitor al moralei, cerceteazã sãnãtatea spiritualã a familiei. Într-un colocviu, familial ºi pãrintesc totodatã, laudã, mustrã sau îndeamnã, dupã caz, pe tineri ºi adulþi. Copiii sunt rãsplãtiþi cu daruri, bomboane, ca semn al predilecþiei Mântuitorului pentru dânºii ºi ca îndemn de a stãrui în dulceaþa învãþãturii catolice pe care au început s-o deprindã.

Darul lui Cristos ºi... darul familiei

La darul lui Cristos, familia rãspunde cu darul sãu, dupã legi ºi obiceiuri, pe care-l oferã Bisericii, pentru întreþinerea bisericii comunitãþii ºi a slujitorilor acesteia. Nu este uitat Seminarul, la fel ca ºi sãracii Bisericii sau misionarii. Din loc în loc, vizita preotului se terminã cu o micã agapã, în amintirea ospitalitãþii pe care Cristos a gãsit-o în casa prietenilor sãi din Betania ºi pentru cã cine munceºte, are dreptul sã ºi mãnânce. Între timp, feciorii de bisericã îi oferã gazdei calendarul bisericesc sau îi propun revista diecezanã. Calendarul va fi pus deîndatã pe perete, uneori deasupra aceluia din anul precedent, ca ºi când ar vrea sã arate cã se mai adaugã încã o paginã la cartea vieþii. O paginã importantã, în care munca ºi repaosul, împlinirile ºi speranþele, bucuriile ºi tristeþile sunt alternate de ritmul sãrbãtorilor. Iar ºirul sfinþilor din calendar, care-ºi aºteaptã umili ziua memoriei lor, amintesc familiei identitatea ei creºtin-catolicã ºi datoria de a trãi mereu în sfinþenie, ca oameni renãscuþi din apã ºi Duh Sfânt ºi întãriþi pe drumul vieþii de puterea sfinþitoare a sfintei Cruci.

Pr Pr.. IOSIF IMBRIªCÃ

Sfinþirea caselor Pregãtirea pentru binecuvântare

A celebra binecuvântarea casei înseamnã a-l sãrbãtori pe Cristos care vine la noi. Este o ocazie importantã sã ne amintim de botezul nostru ºi sã ne mãrturisim credinþa printr-un act de cult public. De aceea binecuvântarea trebuie pregãtitã bine. Preotul, reprezentantul episcopului, nu vine în nume propriu, nu este o vizitã oarecare, el vine în numele Domnului. Prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu ºi prin rugãciunea de mijlocire a Bisericii, preotul se roagã împreunã cu noi lui Dumnezeu ca sã ne binecuvânteze familia ºi viaþa. În acest sens, familiile, conºtiente de valoarea acestui moment, încearcã sã fie acasã în acea zi. Unii credincioºi chiar îºi iau o zi de concediu pentru binecuvântarea locuinþei. S-au informat deja când va veni pãrintele ºi au dat toate datele necesare: adresã, numãr de telefon ºi de interfon. Au grijã, din timp, sã prindã pe uºã, vizibil, numãrul apartamentului. Iar cei care nu pot sã fie acasã, se anunþã la parohie din timp. Pentru sfinþire nu avem nevoie de multe lucruri. Chiar dacã nu avem în casã un mobilier prea bogat, chiar dacã nu avem spaþiu prea mare ºi nici timp prea mult, putem pregãti totul pe o mãsuþã. Este necesarã o faþã de masã, o lumânare ºi Sfânta Scripturã (mãcar Noul Testament). La acestea se poate adãuga, dupã obiceiul locului, o icoanã sau o cruce ºi, poate, câteva flori. Înainte de binecuvântare se opreºte televizorul ºi se îndepãrteazã tot ce ar putea deranja în timpul rugãciunii.

Celebrarea propriu-zisã a binecuvântãrii

Ascultând de porunca lui Cristos, pãstorii sufleteºti considerã una dintre cele mai importante îndatoriri pastorale aceea de a vizita familiile creºtine ºi de a le vesti pacea Domnului. Ritualul binecuvântãrii anuale a familiei în casele proprii ºi cel al binecuvântãrii unei case noi recere prezenþa membrilor familiei ºi participarea lor, cu atenþie, la rugãciune. În cadrul binecuvântãrii familiei se cer, în primul rând, valori spirituale cum sunt: mântuirea, viaþa veºnicã, unitatea familiei, convertirea, speranþa, iubirea. Binecuvântarea familiei aminteºte mereu de principala binecuvântare pe care o primim în Sfânta Euharistie. Este, într-un fel, continuarea binecuvântãrii pe care o dã preotul la sfârºitul fiecãrei Sfinte Liturghii. În timpul binecuvântãrii este aprinsã lumânarea ºi toþi se roagã împreunã pentru familia proprie ºi pentru întreaga comunitate. Apoi celebrantul îi stropeºte cu apã sfinþitã pe cei prezenþi ºi casa în care locuiesc, iar acolo unde familia doreºte se scrie pe uºã G+M+B (iniþiala numelor sfinþilor magi) ºi anul mântuirii Domnului, de exemplu 2008.

Dialogul preot – credincioºi

În dialogul cu preotul este important sã se prezinte mai ales situaþia actualã a familiei: dacã s-a mai nãscut cineva, s-a cãsãtorit, s-a mutat, a decedat cineva. O grijã aparte se acordã copiilor ºi tinerilor (pe care, de obicei, pãrintele îi cunoaºte de la catehezã ºi de la bisericã), precum ºi bolnavilor. Cred cã este bine sã spunem pãrintelui atât bucuriile cât ºi dificultãþile noastre spirituale ºi materiale ca ºi proiectele ºi iniþiativele noastre în folosul comunitãþii bisericeºti. Este util sã spunem ºi dacã mai sunt familii catolice vecine. Un alt aspect important: sã nu uitãm cã, poate, în acea zi preotul mai este aºteptat ºi la alte familii, încât acest dialog sã nu fie nici prea scurt, nici prea lung. Dacã am simþit în suflet pacea ºi bucuria Domnului este semn cã ceea ce era esenþial în aceastã vizitã, deja s-a realizat.

Spiritualitate Drd. TTeologie eologie AIDA BÃ TRÎNU BÃTRÎNU

Vladimir Ghika, prinþul nãscut în ziua de Crãciun Crãciunul a fost una din sãrbãtorile cele mai iubite de Monseniorul Vladimir Ghika. El s-a nãscut pe 25 decembrie. Din acest motiv, dar ºi pentru cã Pãstorul Arhidiecezei de Bucureºti ne-a îndemnat sã ne rugãm pentru ca Dumnezeu sã-l ridice la cinstea altarelor pe acest fiu al poporului nostru, vã propunem o sintezã a vieþii sale, ce ne-a fost trimisã la redacþie de o cititoare a revistei noastre. Vladimir Ghika, nepot de domnitor, fiu de general ºi diplomat, s-a nãscut la 25 decembrie 1873, la Constantinopol. O adevãratã poveste, desprinsã parcã din cãrþile de demult, aºa a fost cu Vladimir. Pe mama sa o chema Alexandrina ºi provenea dintr-o familie, iarãºi de poveste: un bunic i-a fost domnitor, iar ceilalþi strãmoºi, dacã-i cãutai, se puteau gãsi prin toatã Franþa ºi chiar Belgia. Altfel zis, a fost odatã un prinþ, din tatã în fiu prinþ, care a venit pe lume într-o þarã strãinã, într-un oraº vestit al vremii: Constantinopol. Faptul cã s-a nãscut într-o zi atât de mãreaþã, 25 decembrie, adicã de Crãciun, a fãcut pe toatã lumea sã gândeascã:”oare ce va fi acest copil”? Micul prinþ a venit în România. Fraþii mai mari mor pe rând, dar iatã cã vine pe lume un alt frãþior, Dimitrie. Vladimir ºi-a iubit tare mult fratele mai mic ºi singurul. Prinþiºorii Vladimir ºi Dimitrie sunt trimiºi de mici în Franþa, sã studieze. Ajung, peste câþiva ani, niºte tineri foarte instruiþi. Dumnezeu le dãruise calitãþi deosebite, dar Vladimir era chiar ieºit din comun. Se întâmplã cã Vladimir se îmbolnãveºte ºi îºi întrerupe studiile de la Paris, în diplomaþie. Astfel, doar Dimitrie terminã aceste înalte studii ºi ajunge diplomat al României. Vladimir se întoarce în România ºi o ajutã, pentru un timp, pe mama sa la administrarea moºiei, dar face ºi intense cercetãri istorice la Academia Romanã. Prinþul Vladimir Ghika apare atât de firav, dar cu suflet atât de mare. Ajunge sã studieze la Roma teologia ºi filosofia, iar dupã moartea mamei sale se face preot catolic. Iatã adevãrata vocaþie a Prinþului Vladimir Ghika: prinþ în slujba Regelui Universului! Acest prinþ avea cunoºtinþe în mai toate domeniile: literaturã, artã, drept, medicinã, teologie, filosofie, geografie, istorie, ºtiinþele naturii, muzicã ºi cunoºtea multe limbi strãine. Era un adevãrat fenomen: citea cãrþile foarte repede, avea o memorie uimitoare. Avea o judecatã sigurã ºi profundã, un suflet plin de iubire faþã de Isus Cristos ºi faþã de oameni, plin de poezie

ºi delicateþe. ªi-a publicat la Paris câteva scrieri ºi un album de desene. A scris puþin acest prinþ, dar scrierile sale sunt atât de profunde ºi de minunate! El a fost ocupat sã-i ajute pe oameni ºi înainte de a deveni preot ºi, cu atât mai mult, dupã aceea. A cãlãtorit în toatã lumea pentru a duce Cuvântul Evangheliei „pânã la marginile pãmântului” ºi a fost mereu un om al rugãciunii, al sacrificiului pentru aproapele, al umilinþei adevãrate. A ºtiut sã vorbeascã ºi împãraþilor acestei lumi, dar ºi copiilor. ªtim cã în România au fost, în secolul al XX-lea, ºi vremuri grele: rãzboaie, dictatura comunistã. Prinþul Vladimir Ghika a fost alãturi de cei sãraci, bolnavi, marginalizati, închiºi. În timpul regimului comunist a fost arestat, maltratat ºi fiind slãbit ºi în vârstã, a murit dupã un an ºi jumãtate de detenþie, la închisoarea Jilava, de lângã Bucureºti, în mai 1954. Iatã o viaþã de martir: Prinþul Vladimir Ghika se naºte intr-o zi de Crãciun, îl iubeºte pe Isus mai mult decât orice pe lume ºi devine preot, duce o viaþã cât mai asemenea cu Isus predicând iubirea creºtinã, cu vorba ºi cu fapta, ºi moare închis ºi maltratat fãrã a fi vinovat! Pentru Vladimir Ghika nu a contat oboseala. Toatã viaþa sa a fost dedicatã slujirii lui Dumnezeu ºi a aproapelui. La bãtrâneþe, îl urmeazã pe Isus asemeni martirilor de la începutul creºtinismului, asemenea apostolilor. Este o mare cinste pentru Prinþul Vladimir Ghika sã-i semene atât lui Isus Cristos, Regele Regilor... Prinþul Vladimir Ghika îi seamãnã în moarte lui Isus pentru cã este arestat pe nedrept, suferã de foame ºi de frig, este torturat, maltratat, obligat, la percheziþie, sã-ºi scoatã hainele, umilit. Condiþiile din închisoarea unde moare Prinþul Vladimir Ghika erau înfiorãtor de grele. În timpul detenþiei, asemenea lui Isus Cristos, Prinþul Ghika îi încurajeazã pe tovarãºii sãi de celulã, îºi împarte mizera ºi puþina hranã cu ei, le dã exemplu de curaj ºi de fidelitate faþã de Cristos ºi de Biserica Sa. Dacã Prinþul Ghika ar trãi acum, sunt sigurã cã toþi am alerga sã-l vedem ºi sã-l ascultãm vorbindu-ne despre Iubirea lui Dumnezeu. Din pãcate, nu-l putem vedea „în carne si oase”, dar avem scrierile sale ºi pe ale celor care l-au cunoscut direct sau indirect. Prinþul Ghika, cunoscut de mulþi ca Monseniorul Vladimir Ghika, a fost ºi rãmâne un exemplu de ucenic al lui Isus ºi de aceea un mare sfânt. Sunt sigurã! Încercaþi sã vã adresaþi mijlocirii lui, aºa cum vã adresaþi ºi altor sfinþi, ºi veþi simþi efectele intervenþiilor sale!

Spiritualitate

Prieten constant al revistei noastre, profesorul Daniel Luca a participat de curând, alãturi de alþi romano-catolici din România, la un pelerinaj în Þara Sfântã, organizat de agenþia „Mondial Travel”. Pelerinajul a început la Bethlehem...

Acolo unde, zilnic, se celebreazã Crãciunul!

„Casa Pâinii” din ebraicul Beit Lehem, Bethlehem, oraº sfânt plin de amintiri ºi de semnificaþii biblice ºi evanghelice...Locul unde s-a nãscut Isus! În urmã cu douã milenii era un sãtuc pierdut la poalele unui deal stâncos, acoperit de câþiva mãslini ºi chiparoºi. Depãºim, uneori nu fãrã dificultate, grupul compact al negustorilor palestinieni de suveniruri, foarte vocali ºi insistenþi, pentru a intra, prin minuscula „Uºã a umilinþei”, în Bazilica monumentalã, sprijinitã pe coloane corintice de calcar roºu, construcþie ridicatã deasupra locului în care s-a nãscut Isus. Patosul expunerii ºi profunzimea informaþiilor transmise de ghid, o româncã romano-catolicã, pe nume „Gabi”, stabilitã de mulþi ani în aceste teritorii cedate de Israel Statului palestinian, se îmbinã armonios cu explicaþiile pãrintelui Cristian Vãcaru, un slujitor tânãr ºi plin de har al Domnului, care, de peste 5 ani, asistã spiritual pelerini veniþi din România ºi conaþionali trãitori în Israel. Coborâm pe scãri abrupte, înfioraþi, în grotã, pentru ca fiecare din noi sã poatã îngenunchea ºi închina în faþa Altarului Naºterii lui Cristos, acolo unde acum se aflã o stea de argint, luminatã de 14 candele, indicând locul tradiþional al Naºterii Mântuitorului. Pe aceastã stea citim: „Hic de Virginae Maria Jesus Christus natus est - 1717”. În aceeaºi grotã, în acelaºi spaþiu, pe cât de strâmt pe atât de înãlþãtor ºi de copleºitor, cãutãm poziþia cea mai bunã pentru a ne apleca în faþa Altarului Sfintei Iesle... Ieslea de argilã – ni se spune -, gãsitã de Sfânta Elena, a fost înlocuitã cu cea pe care o vedem: o iesle de argint. La doi paºi, se poate admira Altarul Magilor, semnificând locul pe care s-au aflat Gaspar, Melchior ºi Baltazar care, descoperind Pruncuºorul cel Sfânt, au depus la picioarele Stãpânului lumii omagiul ºi darurile lor. Urmând sistemul de grote, urcãm în biserica romanocatolicã Sfânta Ecaterina, construitã de franciscani în timpurile moderne. Aici se oficiazã zi de zi liturghia „Naºterii Domnului”, deci în acest loc se celebreazã Crãciunul în tot timpul anului liturgic. Se poate spune cã la Bethlehem, pelerinii, plecaþi în Þara Sfântã împovãraþi, fiecare în parte, de o odisee personalã a suferinþelor ºi a speranþelor în Domnul, s-au nãscut a doua oarã. Nu credem cã aceastã afirmaþie este exgeratã, mai ales dacã ne amintim cã un mare teolog definea creºtinul ca fiind un pãgân care se converteºte zi de zi la religia lui Cristos. La plecare, admirãm în curtea interioarã efigia sculpturalã a Sfântului Ieronim, cãruia îi datorãm o realizare minunatã. Dupã o muncã de peste 35 de ani, depusã într-una din grotele de la Bethlehem, acest mare umanist care a trãit între anii 342-420, a tradus Biblia din ebraicã, aramaicã ºi greacã în limba latinã, cea vorbitã, aici nãscându-se astfel versiunea Sfintei Scripturi denumitã „Vulgata”. Trãiri minunate, experienþe unice, acumulate pentru totdeauna în aceste locuri unde s-a nãscut Isus!

DANIEL LUCA

Artiºti care ajutã

La începutul lunii decembrie a avut loc licitaþia primei expoziþii Art for help (Arta pentru a ajuta). Fundaþia organizatoare a evenimentului ºi-a propus ca aceastã manifestare sã devinã tradiþie, astfel încât, în fiecare an, în jurul sãrbãtorii Sfântului Nicolae, sã se organizeze o expoziþie cu lucrãri de artã donate de artiºti. Scopul acestei manifestãri a fost promovarea artei ºi întrajutorarea oamenilor nevoiaºi. Deschisã timp de douã sãptãmâni, expoziþia s-a finalizat cu licitaþia operelor expuse: picturã, gravurã, sculpturã, fotografie ºi instalaþie. Prezentatã pe douã secþiuni: artã laicã ºi artã religioasã, expoziþia a avut rezonanþã, astfel încât, la licitaþie s-au cumpãrat o treime din lucrãrile expuse. S-au vândut lucrãri de artã laicã create de artiºtii: Petru Lucaci, Teodor Graur, Beti Vervega, Marcel Scutaru; dar ºi opere de artã religioasã: Marian ºi Victoria Zidaru, Elena ºi Marcel Scutaru, Daniel Gavriº, Beti Vervega, Marilena Ioanid (în total un numãr de 16 lucrãri de artã din cele 39 expuse). S-au strâns 9850 RON, de la patru cumpãrãtori, fonduri ce vor fi direcþionate cãtre patru familii nevoiaºe din Bucureºti, un orfelinat privat din Câmpina, cu ºapte copii, (Asociaþia Iubiþi copiii) ºi cãtre copiii abandonaþi din Sudan. Operele de artã încã nevândute au rãmas în patrimoniul Art for help ºi orice persoanã poate accesa situl www.artforhelp.org având ºansa de a aduce o bucurie sau un zâmbet pe faþa unor copii înainte de Crãciun. Arhiepiscopia Romano-Catolicã Bucuresti, reprezentatã de Preasfinþitul Cornel Damian, s-a numãrat printre cei care au susþinut acest eveniment.

RALUCA BÃLOIU BÃLOIU,, Art Manager Manager,, Art for Help

8 CRISTINA ªOICAN

Ieslea, de la Bethlehe

„…ªi a nãscut pe fiul sãu întâiul nãsc

Cuvântul iesle ne facem sã ne gândim la grajdul în care Iosif ºi Maria au gãsit adãpost atunci când ei îi venise vremea sã nascã un fiu cãruia îi vor pune numele Emanuel (Mt 1,23). Cei care vorbesc despre episodul Naºterii lui Isus sunt doar evangheliºtii Luca (2,1-21) ºi Matei (1,18-2,12). Sfântul Luca, povestind despre naºterea lui Isus în umilinþã, ne spune: ªi pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca sã nascã. ªi a nãscut pe fiul sãu întâi nãscut, l-a înfãºat ºi l-a culcat în iesle, cãci nu se mai gãsise loc pentru ei în casa de oaspeþi (Lc 2,6-7). El aminteºte ºi despre pãstorii care fuseserã anunþaþi de îngeri despre naºterea lui Isus. Evanghelia dupã Matei nu oferã prea multe detalii despre acest episod, însã ea este singura care vorbeºte despre Magii din Orient veniþi la Betleem, urmând steaua, pentru a-l adora pe Pruncul pe care semnele cerului îl prezentaserã deja ca pe un rege.

Interpretãri ale simbolurilor

Naºterea lui Isus, acest eveniment atât de familiar ºi uman, a impresionat fantezia primilor creºtinilor, fãcând sã parã mai puþin întunecat misterul lui Dumnezeu care s-a fãcut om. Astfel, personajele prezente la naºterea lui Isus au primit diferite semnificaþii ºi interpretãri. Magii au, conform tradiþiei creºtine, numele de Gaspar, Melchior ºi Baltazar. Numãrul magilor, fixat de sfântul Leon cel Mare la trei dupã darurile oferite de aceºtia Pruncului, are o dublã interpretare: ei pot fi consideraþi reprezentanþi ai celor trei etape ale vârstei omului: tinereþe, maturitate, senectute; sau pot reprezenta cele trei rase în care se divide omenirea conform povestirii biblice: semiþii, hamiþii, iafetiþii. Îngerii prezenþi sunt exemplul unor creaturi superioare; pãstorii anunþaþi de îngeri reprezintã omenirea care trebuia rãscumpãratã; sfânta Fecioarã ºi sfântul Iosif reprezintã atitudinea de adorare, tocmai pentru a sublinia regalitatea Pruncului. Darurile aduse de Regii Magi au fost interpretate fãcându-se referire la dubla naturã a lui Isus ºi la regalitatea Sa: tãmâia, pentru dumnezeirea Sa, smirna, pentru natura Sa umanã, ºi aurul, ca dar rezervat regilor. Boul ºi mãgarul, adãugaþi de Origene,

interpret al profeþiilor lui Habacuc ºi Isaia, devin simbol al poporului evreu ºi al pãgânilor.

Naºterea lui Isus în artã

Prefigurarea Naºterii are origini foarte vechi. Chiar primii creºtini obiºnuiau sã picteze sau sã sculpteze scene ale naºterii lui Isus în punctele lor de întâlnire, care erau catacombele. Începând cu secolul al IV-lea, episodul Naºterii lui Isus a devenit una din temele dominante ale artei religioase. În acest sens, pentru deosebita lor valoare artisticã, trebuie amintite: Naºterea ºi Adorarea Magilor, realizate în fildeº ºi pietre preþioase, ce pot fi admirate în Domul din Milano; mozaicurile aflate în Capela Palatinã din Palermo, în Baptisteriul din biserica Santa Maria, din Veneþia. În Bazilica Santa Maria Maggiore (Sfânta Maria cea Mare) din Roma exista, încã din anul 600, o reproducere a grotei din Bethlehem (Sancta Maria ad Praesepem). Mulþi creºtini vizitau aceastã grotã cu aceeaºi devoþiune cu care pelerinii se apropiau la Bethlehem, în Iudeea, de grota consideratã locul naºterii lui Isus. Aici, din dorinþa sfintei Elena, mama împãratului Constantin, a fost construitã în anul 326, Bazilica Naºterii. Din secolul al XIV-lea, episodul Naºterii a fost încredinþat inspiraþiei celor mai faimoºi creatori (Giotto, Dürer, Rembrandt, Rubens, Poussin, Zurbaran, Murillo etc.), iar rezultatele muncii lor – picturi sau sculpturi realizate în ceramicã, argint, fildeº, sticlã - au împodobit, de-a lungul timpului, biserici ºi locuinþe ale nobililor.

Ieslea Sãrãcuþului

Tradiþia ieslei, aºa cum o avem noi astãzi, vine din Evul Mediu, din anul 1223, ºi a fost atribuitã Sfântului Francisc de Assisi. Sãrãcuþul i-a spus unui confrate: „Aº vrea sã-l arãt pe copilul nãscut la Bethlehem ºi astfel sã vedem cu ochii trupului sãrãcia în care se afla el din cauza lipsei celor necesare unui nou-nãscut...”. La acea primã iesle, ca la „un nou Bethlehem”, s-au adunat cu mare bucurie mulþi fraþi de-ai lui Francisc. Aºadar, în noaptea de Crãciun a anului 1223, la Greccio, în Umbria (Italia), pentru prima datã, Sfânta Liturghie a Naºterii lui Isus a fost îmbogãþitã cu o iesle vie, episod care, ulterior, a fost pictat magistral de Giotto, în Bazilica Superioarã din Assisi.

em în casele noastre

cut, l-a înfãºat ºi l-a culcat în iesle…”

În biografia sfântului se citeºte cã, înainte cu douã sãptãmâni de Crãciun, el s-a pus de acord cu nobilul din Greccio sã aranjeze scena Naºterii. Fiind bãtrân ºi dorind sã aibã acest aranjament aproape de castelul sãu, acesta a stabilit ca ieslea sã fie pregãtitã la o distanþã care sã corespundã aruncãrii unui tãciune de cãtre un copil. În mod miraculos, tãciunele a zburat foarte departe, incendiind o pãdure ºi oprindu-se pe stâncile muntelui Falterone, unde a fost amenajatã prima iesle. Soseºte ziua bucuriei, timpul veseliei. Cu aceastã ocazie sunt convocaþi mulþi fraþi din diferite pãrþi; de prin cãtunele acestui þinut sosesc, gãtiþi de sãrbãtoare, bãrbaþi ºi femei purtând, fiecare dupã posibilitãþile sale, lumânãri ºi fãclii pentru a lumina acea noapte în care s-a aprins pe cer, strãlucitoare, Steaua care a luminat toate zilele ºi toate timpurile. În cele din urmã soseºte Francisc: vede cã totul fusese pregãtit aºa cum dorise el ºi radiazã de bucurie. Acum se aranjeazã ieslea, se pun paie în ea ºi sunt aduºi boul ºi mãgãruºul; în acea priveliºte miºcãtoare, strãluceºte simplitatea evanghelicã, se predicã umilinþa. Greccio a devenit un alt Bethlehem. Aceastã noapte e luminoasã ca ziua la amiazã ºi plãcutã oamenilor ºi animalelor! Lumea vine ºi se bucurã cu o bucurie nicicând gustatã mai înainte, ºi stâncile impunãtoare fac ecou corurilor sãrbãtoreºti. Fraþii cântã Domnului laude alese ºi noaptea pare cã tresaltã în întregime de bucurie. Sfântul (Francisc) e acolo în faþa ieslei, în extaz, sufletul lui vibreazã cuprins de o bucurie inefabilã. Apoi preotul celebreazã solemn Sfânta Liturghie având ieslea ca altar ºi se bucurã de o mângâiere nicicând întâlnitã mai înainte (Toma da Celano, Viaþa Sfântului Francisc).

Ieslea astãzi

Odatã cu trecerea timpului, ieslea a devenit o prezenþã indispensabilã a sãrbãtorii Crãciunului. Din materiale preþioase sau mai puþin preþioase, realizatã de artiºti faimoºi sau mai puþin faimoºi,

fãcutã cu bun gust sau, din pãcate, uneori un kitsch, astãzi, în aproape toate casele creºtinilor, este aºezatã la loc de cinste ieslea cu Pruncul ºi cu celelalte personaje care apar în episodul Naºterii lui Isus. Ieslea de Crãciun s-a rãspândit la toate popoarele ºi reprezentarea episodului Naºterii a preluat elemente din tradiþia localã a fiecãrei þãri. De exemplu, în Austria, la Salzburg, existã o tradiþie unicã a ieslei de Crãciun. Aceasta este, de fapt, o construcþie care redã istoria omenirii. Plecând de la reprezentarea pãcatului originar, se înaintezã în timp pânã la profetul Isaia, apoi pânã la Bunavestire, culminând cu Naºterea Mântuitorului. În ziua de Crãciun este aºezat Pruncul în ieslea luminatã de o stea strãlucitoare. În Italia, locuitorii din regiunea Napoli sunt faimoºi pentru modul în care amenajeazã ieslea de Crãciun. Aici, oameni ºi animale participã la bucuria Crãciunului ºi redau, în mãrime naturalã, atmosfera naºterii lui Isus. La Vatican, Papa Ioan Paul al II-lea a introdus ieslea ºi bradul ca elemente simbolice ale Crãciunului. Ieslea din Piaþa San Pietro este dezvelitã în Ajun ºi este flancatã de brazi imenºi care sunt oferiþi, în fiecare an, de altã þarã. Alãturi de bradul verde, simbolul vieþii veºnice, ieslea de Crãciun trebuie sã fie în casele noastre pentru cã ea ne poate ajuta sã ne apropiem de misterul Naºterii lui Cristos, proclamat de îngerul trimis de Domnul: „Nu vã temeþi, cãci, iatã, vã vestesc vouã bucurie mare, care va fi pentru tot poporul: astãzi, în cetatea lui David, vi s-a nãscut Mântuitorul, care este Cristos Domnul. Iatã semnul dupã care îl veþi cunoaºte: veþi gãsi un prunc înfãºat în scutece ºi culcat în iesle” (Lc 2,10-12).

Suflet tânãr

„Cumpãrãturi fericite!” – acesta este mesajul pe care l-am auzit insistent în aceastã „perioadã a cadourilor”. Încet, încet, sãrbãtoarea Naºterii Domnului a devenit una comercialã, în urma cãreia producãtorii au de „câºtigat”. Din fericire, mai sunt printre noi ºi persoane pentru care aceastã sãrbãtoare nu se rezumã la coduri de bare, supermarket-uri ºi coºuri pline de cadouri... Mã întreb cum ar fi dacã sub brad am gãsi drept cadou un simplu „Mulþumesc pentru cã îmi eºti alãturi”, „Iartã-mã, nu am vrut sã te rãnesc” sau „Te iubesc, mami, te iubesc, tati”... În rândurile de jos vom afla cum petrec câþiva tineri Crãciunul... Tinerii din Parohia Adormirii Maicii Domnului i-au pregãtit o iesle cãlduroasã micuþului Isus. În timpul Adventului s-au rugat ºi au meditat Cuvântul Domnului, totodatã pregãtind ºi o scenetã care sã vesteascã tutoror Naºterea Domnului. Asemenea magilor, vor duce cu ei vestea bunã: în noaptea de Crãciun vor colinda ºi se vor bucura împreunã cu toþi cei din parohie pentru cã nu este nimic mai frumos decât împãrtãºirea bucuriei primirii speranþei în vieþile nostre...

SIMONA FFARCAª ARCAª

Sper ca aceastã sfântã sãrbãtoare sã aducã tuturor pace în inimi ºi în case, iubire, bucurie ºi plãcerea de a dãrui celui din jur un zâmbet, o vorbã frumoasã! Crãciunul este o sãrbãtoare a bucuriei, a pãcii ºi a liniºtii sufleteºti, care vesteºte Naºterea Pruncului Isus în inimile noastre. Este o zi în care dãruim ºi primim multã iubire ºi cãldura sufleteascã, acest lucru remarcându-se în entuziasmul cu care se fac pregãtirile pentru Crãciun. În noaptea de Crãciun o sã merg la bisericã ºi o sã-i mulþumesc Lui pentru tot ceea ce mi-a oferit pânã acum.

ANDREEA IMBRIªCÃ

Anul acesta este unul deosebit: este primul Crãciun pe care îl petrecem în familie. În perioada Adventului ne-am rugat împreunã ºi am participat la ziua de reculegere pentru familiile tinere de la Oratoriul Murialdo tocmai pentru a-l primi cum se cuvine pe Pruncuºorul divin. Îl aºteptãm cu cãldurã ºi pace în suflete. De asemenea, îi încredinþãm Lui dorinþa de a avea chiar noi un prunc...

MIRELA ºi IOSIF NÃST ASE NÃSTASE

De Crãciun o sã-mi fac un cadou, dar nu ceva material, ci spiritual: o schimbare. Mai important pentru mine este ceea ce aduce naºterea Domnului în viaþa mea, în sufletul ºi în comportamentul meu. Îmi propun sã fiu mai atent cu mine ºi cu cei din jurul meu, sã fiu un „dar” pentru ei.

ANTON BALINT

Gândul meu pentru tine/ri Dragã prietene, „Astãzi, s-a nãscut Mântuitorul, care este Cristos Domnul!” Aceste cuvinte le auzim în Noaptea Sfântã de Crãciun la Evanghelie (Lc 2,1-14). De când eram copil, fragmentul din Evanghelia Sf. Luca, ce relateazã naºterea Domnului mi-a atras mereu atenþia asupra faptului cã cei care au primit primii vestea Naºterii lui Isus au fost pãstorii, oamenii simpli, cei ce fãceau de strajã noaptea pãzindu-ºi turma. Nu au fost înºtiinþaþi, de cãtre înger, cã s-a nãscut un Mântuitor, nici regii din Iudeea, nici guvernatorii imperiului roman,

nici marii înþelepþi ai timpului! Acum, când am deja o experienþã de preot în slujirea Evangheliei, descopãr cã Isus se naºte mai departe în lume, iar primii autori ai mesajului, cã El este Mântuitorul, sunt aceiaºi ca acum 2000 de ani. Cristos este înþeles ºi respectat de cei care nu-ºi complicã drumul în viaþã, de cei care nu-ºi construiesc existenþa pe putere, plãcere ºi avere, de cei cãrora nu le este fricã sã stea de vorbã cu propria conºtiinþã. Isus se naºte pentru mântuirea noastrã ºi vrea sã fie „vizitat”, aºa cum a fost vizitat de pastori în acea Noapte Minunatã. Oricum, El ne „viziteazã”! Unde este iubire, rãbdare, pace ºi iertare Pruncul se naºte ºi Mântuieºte! Unde este urã, „tensiune”, „rãzboi”, egoism Pruncul aºteaptã sã se nascã! Dacã vom încerca ºi noi ca acolo unde este urã s-aducem iubire, unde este „tensiune” s-aducem rãbdare, unde este „rãzboi” s-aducem pace, unde este egoism s-aducem iertare ºi unde este „întuneric” s-aducem „luminã” înseamnã cã Pruncul se naºte, înseamnã cã este Crãciunul!

Pr Pr.. DANIEL BULAI

Paginã realizatã de ROXANA ROT ARU ROTARU

Micul Prinþ Copii, ascultaþi! La început de decembrie, în casa lui Moº Crãciun din Laponia, învãluitã în viscol ºi frig, lângã sobã, cuibãrea la cãldurã... un melc. În aste zile întunecoase, neistovit, Moº Crãciun ºi ajutoarele sale cãrau voios în sanie jucãrii, cadouri ºi fel de fel de surprize pentru copiii cuminþi. Pe uºa odãii mereu deschise, viforul, râzând zglobiu de bucurie, sufla fulgi ºi pulbere de nea cât putea mai aproape de obrajii sobei ce mãcina auriu flãcãri ºi jar. – Hm, ce alergãturã zadarnicã! bombãni melcul simþind vârtejurile de aer ce se îmbulzeau lacome de afarã. Cu ce te alegi ieºind mereu în ger ºi cãrând pachetele? mormãi nemulþumit melcul lipindu-se cum putea mai bine de piciorul sobei încinse. Ei, da’ lasã! O sã vedeþi! Într-o bunã zi toatã lumea va vorbi de mine! – Ce ai de gând sã faci tu, melcuþule, îl întrebã soba curioasã, zâmbind larg cu gura-i plinã de jãratec. – Nu te priveºte sã afli rãspunsul! Vezi-þi de focul ºi fumul ce-l mesteci neîncetat în pântecu-þi mereu încins. Întro zi vã veþi minuna. Dar nu se întâmplã nimic. Trecu o sãptãmânã. Trecurã douã. Trecurã trei sãptãmâni. Trecu un an. Era deja un alt decembrie ºi un alt Crãciun. Încãlzindu-ºi poalele-i lipicioase, melcuþul moþãia cãlduþ la piciorul aceleiaºi sobe. – Tot aici ? îl întrebã soba, zâmbindu-i cald de sus. – Pãi, ce-i de mirare? îi spuse melcul sãltându-ºi mai bine cãscioara spiralatã pe spinare. Nicio schimbare! Vânzolealã ºi muncã pe brânci precum anul trecut. La ce bun ? Mãcar dacã Moº Crãciun ar sta mai mult pe-afarã! Aºa ar fi bine pentru amândoi: mai cald pentru mine ºi mai puþinã trudã pentru tine. Eºti deja bãtrânã! oftã melcul privind din toate cele patru corniþe spre uºa mereu întredeschisã. În curând, cu tabla-þi prea arsã vei fi înlocuitã cu o sobã tânãrã ºi nouã. Ai dat cãldurã cum ai putut mai bine, dar, vai! nu ai încercat sã fii altceva decât ceea ce eºti! îi spuse melcul. Oamenii nuþi sunt recunoscãtori, iar Moº Crãciun nu are timp de tine decât atât cât sã-þi dea de lucru cu arsul butucilor. Nu ai cãlãtorit niciodatã ºi nu ai vãzut nimic mai departe de uºa deschisã. La ce bun o viaþã aºa monotonã? – Mã întristezi, melcuþule, rãspunse soba care, din fire, era voioasã. E drept cã nu cuget prea mult la alte lucruri. Nu ºtiu sã fac altceva, dar rãspândesc cãldura cu plãcere, gândindu-mã cã Moº Crãciun ºi ajutoarele sale trudesc pentru copiii de pretutindeni. – Hm, e drept cã ai o viaþã de plâns, sãrmanã sobã, zise melcul trãgându-ºi mai biniºor casa pe umãr. – Ei, spuse soba, mãcar tu, melcuþule, ai proiecte ºi idei ce vor uimi lumea. Când le pui în practicã? – Ce?! Care practicã? Nici vorbã! pufni dispreþuitor melcul.

te s e v Po ã b o s i º c l e m n u c u i c ã r C e d Pr Pr.. ADRIAN BOBORUÞÃ

Lumea, Crãciunul ºi copiii nu mã intereseazã defel. Mi-ajunge sã ºtiu cã am idei geniale. Asta e suficient ºi sunt mai mult decât mulþumit sã ºtiu cã sunt de o valoare excepþionalã. – Dar, melcuþule, zise soba pufãindu-ºi grãbitã cãrbunii aprinºi, nu trebuie oare sã dãruim celorlalþi ce avem mai bun în noi? E drept, cenuºa mea e gri. Fumul meu e înecãcios, dar deºi mã consum mãcinându-mi încet pereþii, vãpaia ce o rãspândesc îi ajutã pe ceilalþi sã continue cu bine sau sã se odihneascã plãcut dupã cele ce au început. –Vorbe! Nu mã priveºte, este treaba ta, îi zise melcul clipind din toþi ochii. O faci pe truda ta. Dar îþi spun cã nu meritã. E deja destul cã te onorez petrecându-mi zilele la picioarele-þi calde. Ah, ºi dacã ai ºti ce gânduri preþioase mi se învârt prin cap! Cum sunt însã prea talentat, nu am sã spun nimãnui nimic. Nu vreau sã fac pe nimeni sã se simtã inferior ºi, drept urmare, nefericit. Sunt nemaipomenit în modestia mea. Vai, ce bun sunt! Da, da, mult prea bun! De ce-ar mai trebui sã fac ºi altceva? Voi ce pãrere aveþi, copii? Are melcul dreptate? Ce fapte bune i-aþi pregãtit Pruncului Isus?

Perle de Crãciun LIANA GEHL

Elevul distrat la lecþia de catehism TTimpul impul Crãciunului Într-un domeniu în care adulþii se miºcã de-acum cu paºi liniºtiþi ºi siguri, copiii se izbesc de obstacole nebãnuite. La intervenþiile lor, adesea ºocante în naivitatea de care dau dovadã, rãspundem fie cu severitate, fie cu zâmbete superioare. Dar nu e nimic întâmplãtor sau involuntar în aceste voci de copii. Dimpotrivã, primul lucru pe care trebuie sã-l observe un adult este strãdania lor de a înþelege, seriozitatea lor ºi aceastã rarã îmbinare de ingenuitate, fantezie ºi intuiþii surprinzãtoare.

1. Îngerul Gabriel

Pe când trebuia sã se nascã Isus, Îngerul s-a dus la Zaharia ºi i-a spus: - Zaharia, tu vei naºte un fiu ºi-i vei pune numele Ioan. Zaharia a rãspuns: - Cum pot eu sã nasc un fiu, dacã sunt aºa bãtrân?

2. Ieslea

Personajele indispensabile, ca sã facem o iesle, sunt boul, mãgarul, steaua, îngerul, Isus, Maria ºi Iosif. Sfinþii nu se pot pune la iesle pentru cã pe atunci nu existau creºtini: Isus de-abia se nãscuse ºi încã nu-ºi fãcuse cunoscut mesajul. Dar Noe ºi Moise pot fi puºi la iesle: ei au fost înainte de Isus. Îngerul Gabriel ºi Dumnezeu sunt creºtini, pentru cã ei îl cunoºteau deja pe Isus.

3. Crãciunul

Pe vremea lui Isus nu se sãrbãtorea Crãciunul pentru cã toþi erau sãraci. Nu existau biserici, pentru cã nu se pot face biserici din paie. Nu erau bogãtaºi, pentru cã nu se inventaserã nici banii. Erau toþi sãraci, mâncau numai pâine... Ba nu, existau ºi bogaþi, pentru cã inventaserã deja aurul ºi sãpau dupã petrol.

4. Sfânta Familie

Numele de familie al lui Isus este Dumnezeu. Iosif ºi Maria sunt pãrinþii pãmânteºti. Dumnezeu ºi Sfânta Fecioarã sunt pãrinþii cereºti. E mai bine sã ai douã rânduri de pãrinþi, în caz cã moare vreunul. De fapt, Maria este bunica lui Isus, pentru cã Isus este fiul lui Dumnezeu, iar Maria este mama lui Dumnezeu.

7. Numãrãtoarea anilor

Înainte de a se naºte Isus, anii nu existau. Au început sã-i numere de la naºterea lui Isus. Lumea a zis: când se naºte Isus, atunci e anul zero. Au hotãrât asta pe când Sfânta Fecioarã era însãrcinatã. Sau poate dupã 33 de ani... Oricum, Isus s-a nãscut dupã pãcatul strãmoºesc.

6. Magii

Magii erau trei, poate pentru cã numai ei trei au fost anunþaþi. Ori poate cã au fost singurii interesaþi. Dacã ar fi fost mai mulþi, ar fi fost mai bine, pentru cã i-ar fi putut aduce mai multe lucruri: unul bani, altul haine, altul medicamente... Ei se numeau magi pentru cã au venit sã-i aducã omagii lui Isus. I-au adus aur, splinã ºi tãmâie. Aurul era ca sã împodobeascã grajdul, tãmâia ca sã îndepãrteze mirosurile rele, iar splina nu ºtiu. Dar când Isus a vãzut aurul, a zis: - Chestia asta nu-mi trebuie. (Adaptare dupã: Maria Antonietta Albanese, Gesù, di cognome si chiama Dio)

Istorie Pr Pr.. EMANUEL DUMITRU

Crãciunul, naºterea soarelui neînvins? Pentru acest numãr al revistei m-am gândit cã ar fi potrivit sã facem o sincopã în ºirul articolelor despre cultele neoprotestante, considerând cã e mai edificatoare o abordare istoricã a originii sãrbãtorii Crãciunului, pe care o avem în luna decembrie. Încã de la început trebuie sã specificãm cã multe dintre sãrbãtorile pe care creºtinii le celebreazã, actualmente, în timpul anului bisericesc, la datã fixã, nu au fost celebrate dintotdeauna exact cum le celebrãm în timpurile noastre. Aºa s-a întâmplat ºi cu sãrbãtoarea Crãciunului Crãciunului. Acest fapt s-a datorat pe deoparte contextului istoric de pânã în anul 313, timp în care creºtinismul era interzis, implicit creºtinii fiind prigoniþi ºi martirizaþi în numãr foarte mare, precum ºi altor cauze.

Problemã preliminarã: în ce zi s-a nãscut Isus?

Despre acest subiect Evangheliile pãstreazã o tãcere totalã, iar scriitorii cei mai vechi nu ne-au lãsat nimic sigur în aceastã privinþã. Potrivit sfântului Clement din Alexandria (+215), în Orient unii au fixat naºterea lui Isus la 20 mai, alþii la 20 aprilie, alþii la 20 noiembrie. În Occident, sfântul Hipolit (+253), în scrierea sa Comentariu asupra lui Daniel, este cel dintâi care menþioneazã data de 25 decembrie ca zi în care s-a nãscut Isus; mulþi critici susþin, însã, cã textul respectiv este o interpolare. Un autor anonim, în 243, spune cã ziua în care s-a nãscut Isus este 28 martie, pentru simplul motiv cã la aceastã datã a fost creat soarele. Abia în secolul al IV-lea, deci dupã oficializarea creºtinismului, avem un document roman autentic Depositio Martyrum (o schiþã de calendar liturgic care urcã la anul 336) care atestã indiscutabil existenþa sãrbãtorii Naºterii Domnului Domnului,, la Roma, pe data de 25 decembrie.

Cum s-a fixat 5 decembrie fixat,, la Roma Roma,, ziua de 2 25 pentru sãrbãtoarea Crãciunului Crãciunului??

Existã douã ipoteze. Prima susþine cã Biserica a ales ziua de 25 decembrie pentru a înlocui cu sãrbãtoarea Naºterii Domnului sãrbãtoarea pãgânã închinatã zeitãþii romane Mithra, o sãrbãtoare numitã a Soarelui neînvins neînvins. La aceastã datã, când era solstiþiul de iarnã (ziua începe sã creascã, iar noaptea sã descreascã) Mithra era celebrat de pãgâni ca învingãtor al întunericului. ªi mai este un amãnunt legat de cultul faþã de aceastã zeitate ºi ziua de 25 decembrie. În anul 274, la aceastã datã, împãratul roman Aurelian a inaugurat un templu somptuos în cinstea zeului Mithra. O astfel de substituire pare credibilã, având în vedere faptul cã Biserica

de la începuturi obiºnuia sã grefeze solemnitãþi creºtine pe sãrbãtori pãgâne pentru a-i smulge mai uºor pe creºtinii converiþi de la vechile practici pãgâne. O a doua ipotezã susþine cã data naºterii lui Isus a fost dedusã din aceea a morþii sale. În secolul trei era generalizatã convingerea cã Mântuitorul a murit pe 25 martie. S-a fixat aceastã datã când cade echinocþiul de primãvarã fiindcã se considera cã la aceastã datã s-a întrupat Cristos. În concluzie, dacã la 25 martie se întrupase, era firesc ca dupã nouã luni sã se nascã, adicã pe 25 decembrie. Este ºi mai posibil ca ambele motive sã fi determinat, în timp, alegerea acestei date. Totuºi pare a avea precedenþã prima ipotezã, dacã avem în vedere cã mulþi Sfinþi Pãrinþi îl comparã pe Cristos cu soarele, e drept nu cu Mithra, aºa cum face sfântul Augustin, explicând imaginea din profetul Malahia unde Mesia e Soarele dreptãþii, Soarele nou, care se naºte cu solstiþiul de iarnã (25 decembrie).

Sãrbãtoarea Crãciunului în alte comunitãþi creºtine decât Roma

La sfârºitul secolului al IV-lea, sãrbãtoarea Crãciunului trece de la Roma ºi la Milano, introdusã probabil de sfântul Ambroziu. Potrivit unei predici a lui Afraate, în bisericile din Siria de Nord Crãciunul era sãrbãtorit cu regularitate la 25 decembrie. Antiohia s-a opus multã vreme. Cel care a reuºit sã o introducã a fost sfântul Ioan Gurã de Aur. Acesta, la 20 decembrie 386, anunþa credincioºilor proxima celebrare a sãrbãtorii Crãciunului Crãciunului, cinci zile mai târziu lãudând poporul pentru participarea numeroasã la sãrbãtoare. Cam în aceeaºi perioadã, sfântul Grigore de Nazianz introduce sãrbãtoarea la Constantinopol (380-381). În Ierusalim, la începutul secolului al V-lea, Crãciunul se celebra pe 6 ianuarie. Însã, la scurtã vreme dupã aceea, în timpul ºederii la Ierusalim a sfintei Melania (341-439), sãrbãtoarea se celebra deja la 25 decembrie. În Egipt, aceeaºi situaþie ca la Ierusalim. Ioan Cassian, care viziteazã la începutul secolului al V-lea mãnãstirile de aici, ne relateazã cã Epifania era consideratã ca zi a naºterii lui Isus. Însã în 430, Naºterea Domnului se sãrbãtorea ºi în Egipt tot la 25 decembrie. Astfel, în mai puþin de un secol, între 336 ºi 430, marea sãrbãtoare a Crãciunului s-a rãspândit în toatã lumea creºtinã, celebrându-se la data la care se celebra la Roma.

Pelerin la Vatican

Bradul ºi ieslea, în amintirea naºterii Pruncului Isus Un dar din Dolomiþi

A sosit în Piaþa Sfântul Petru pomul de Crãciun: anul aceste provine din Val Badia, situatã în regiunea italianã Trentino Alto Adige. Este un brad de aproape 140 de ani, înalt de circa 26 de metri ºi are o greutate de peste trei tone. Va fi împodobit cu 2000 de globuri luminoase. Articolele decorative artizanale au fost realizate de voluntari din Val Badia. Joi, 13 decembrie, a sosit la Roma o delegaþie oficialã din provincia autonomã Bolzano, iar pe 16 decembrie a sosit ºi episcopul de Bolzano-Bressanone, monseniorul Wilhelm Emil Egger, pentru ceremonia inaugurãrii, la care au fost prezenþi preºedintele Consiliului provincial, asesori comunali, preoþi ºi preºedinþi ai Consiliilor parohiale din comunele care au oferit bradul. Un cor ºi un ansamblu muzical au executat cântece ºi melodii tradiþionale.

Din 1982, a devenit tradiþie

Pomul de Crãciun pare sã fi avut o origine creºtinã în þãrile nordice. Foarte probabil tradiþia se poate referi la sãrbãtoarea lui Adam ºi a Evei, celebratã, în Germania, la 24 decembrie. Mai târziu, în vârful bradului a fost fixatã o stea. Un pom de Crãciun a fost amenajat în Piaþa Sfântul Petru, pentru prima datã, în 1982, ºi de atunci, a devenit o tradiþie

anualã. De mai multe ori a fost oferit de Italia ºi de Austria. Alte State, care au oferit pomul de Crãciun pentru a fi amenajat în Piaþa Sfântul Petru, sunt: Germania, Polonia, Croaþia, Republica Cehã, Slovenia, Slovacia, iar în decembrie 2001, România.

S-a cerut bis provinciei TTrento rento pentru realizarea ieslei

Ieslea din piaþa Sfântul Petru împlineºte anul acesta 26 de ani ºi, pentru a doua oarã consecutiv, Sfântul Scaun a cerut o colaborare Provinciei autonome Trento, din nordul Italiei, cunoscutã pentru mãiestria sculptorilor în lemn. În Trento, amenajarea ieslei are origini strãvechi ºi se transmite, de secole, din tatã în fiu, împreunã cu diferite rituri. În afara ieslei, în mãrime naturalã, din piaþa Sfântul Petru, artiºtii din Trento vor organiza, în colaborare cu Ministerul pentru Bunuri ºi Activitãþi Culturale, o expoziþie de sculpturi legate de sãrbãtoarea Crãciunului, realizatã cu ajutorul unor vechi tehnici. La intrarea în expoziþia deschisã în Vatican, între 18 decembrie ºi 2 februarie, nouã artiºti vor realiza sculpturi în lemn, în prezenþa vizitatorilor; creaþiile lor vor fi puse în vânzare, iar sumele obþinute vor fi dedicate susþinerii unor proiecte de solidaritate în Africa.

Binecuvântarea statuetelor cu Pruncul Isus

Potrivit tradiþiei, în a treia duminicã din Advent, în piaþa Sfântul Petru, Papa binecuvânteazã, la sfârºitul rugãciunii mariane Îngerul Domnului, statuetele ce-l reprezintã pe Pruncul Isus ºi care urmeazã sã fie aºezate în ieslele amenajate în casele credincioºilor, dupã cum este obiceiul în þãrile catolice. Este emoþionantã imaginea miilor de copii ce þin în mâini aceºti pruncuºori ºi care-ºi înalþã braþele pentru a primi binecuvântarea din partea Sfântului Pãrinte. O imagine a vârstei inocenþei, ce se deschide darului credinþei, pornind de la imaginea ºi istoria unui prunc dumnezeiesc, nãscut într-o iesle… Prezentare de ANCA MÃRTINAª GIULIMONDI

ªtiri CRISTINA ªOICAN

Adoraþie euharisticã pentru repararea greºelilor ºi pentru sfinþirea preoþilor

Pentru o reînnoire spiritualã în rândul preoþilor lumii, Vaticanul a lansat o campanie de rugãciune, în mod special adoraþie euharisticã. Într-un document dat în Solemnitatea Neprihãnitei Zãmisliri, Congregaþia pentru Cler cheamã la un efort mondial major pentru promovarea adoraþiei euharistice pentru repararea greºelilor ºi pentru sfinþirea preoþilor . Documentul Vaticanului explicã: „Pentru a menþine în continuu o mai mare conºtientizare a legãturii ontologice dintre Euharistie ºi Preoþie, ºi pentru a recunoaºte maternitatea specialã Preasfintei Fecioare Maria faþã de fiecare preot, intenþia noastrã este aceea de a realiza o conexiune între adoraþia creºtinã perpetuã pentru repararea greºelilor ºi sfinþirea preoþilor”. Sfântul Scaun cere fiecãrui Episcop sã promoveze acest program, numind un preot „care sã îºi dedice tot timpul, pe cât posibil, slujirii specifice de promovare a adoraþiei euharistice ºi sã coordoneze acest important serviciu în diecezã (...) Congregaþia pentru Cler aratã cã Papa Benedict al XVI-lea, în exortaþia apostolicã Sacramentum Caritatis, a recomandat adoraþia euharisticã drept o formã potrivitã ºi eficientã de rugãciune pentru vocaþiile preoþeºti.

Lansare de carte

Academia Teologicã Anton Durcovici a organizat pe 14 decembrie lansarea cãrþii Ioan Paul al II-lea Martor al speranþei scrisã de George Weigel. La evenimentul care s-a desfãºurat în aula Auditorium Maximum a Institutului Teologic Romano-Catolic Sfânta Tereza, din Bucureºti, au participat Episcopul Auxiliar de Bucureºti, Cornel Damian, Dl. Radu Vasile, fost prim-ministru al României, traducãtorul în limba românã al lucrãrii, Prof. dr. Daniel Barbu, Dr. Tereza Brânduºa Palade, Pr. Dr. Tadeusz Rostworowski sj.

Familia – “principala agenþie de pace”

Familia umanã, comunitate de pace este tema mesajului Papei Benedict al XVI-lea pentru cea de-a 41-a Zi Mondialã a Pãcii, care se va celebra la 1 ianuarie 2008. În acest context, referindu-se la necesitatea ocrotirii instituþiei familiei, Papa a spus: „chiar ºi inconºtient, cine combate instituþia familialã ºubrezeºte pacea…, deoarece face sã slãbeascã ceea ce, de fapt, este principala agenþie de pace (...) Tot ceea ce contribuie la a slãbi familia, întemeiatã pe cãsãtoria dintre un bãrbat ºi o femeie, ceea ce în mod direct sau indirect îi frâneazã disponibilitatea la primirea responsabilã a unei noi vieþi, ceea ce îi împiedicã dreptul de a fi prima educatoare a fiilor, constituie un obstacol obiectiv pe calea pãcii. Familia naturalã, ca intimã comuniune de viaþã ºi de iubire, bazatã pe cãsãtoria dintre un bãrbat ºi o femeie, constituie locul principal al umanizãrii persoanei ºi a societãþii, leagãnul vieþii ºi al iubirii. Calificatã ca prima societate naturalã, familia este o instituþie divinã care stã la temelia vieþii persoanelor, ca prototip al oricãrei orânduiri sociale. Familia are nevoie de casã, de muncã sau de justa recunoaºtere a activitãþii domestice a pãrinþilor, de ºcoalã pentru fii, de asistenþã sanitarã de bazã pentru toþi. Când societatea ºi politica nu se angajeazã sã ajute familia în aceste domenii, se priveazã de o resursã esenþialã în serviciul pãcii”.

Cristos - cheia spre adevãrata speranþã

În perioada 28 decembrie 2007 – 1 ianuarie 2008, aproximativ 40.000 de tineri se vor întâlni la Geneva (Elveþia). Programul va include momente de rugãciune ºi de tãcere, cântece ºi mãrturii din partea Comunitãþii din Taizé, fondatã în 1940, în Franþa, de fratele Roger. Cu aceastã ocazie, Sfântul Pãrinte a transmis tinerilor un mesaj, prin secretarul de stat Tarcisio Bertone: “Dragi tineri reuniþi, în Geneva, de Comunitatea de la Taize pentru un nou stadiu al pelerinajului încrederii lansat de fratele Roger, Papa vã asigurã de apropierea sa în spirit ºi îi cere Domnului ca aceste zile sã fie pentru voi un timp de har ºi ocazia unei puternice trãiri a Bisericii (...) Mergând sã întâlniþi poporul lui Dumnezeu care vã va primi, precum ºi în timpurile de rugãciune ºi la reuniuni, voi sunteþi invitaþi sã deschideþi noi cãi de speranþã, recurgând la Cuvântul lui Dumnezeu ºi la intimitatea cu Cristos. Doar Cristos ne poate da cheia spre adevãrata speranþã, speranþa care depãºeºte toate micile speranþe pe care le putem avea, pentru cã El ne îndreaptã spre viitor ºi spre fericirea veºnicã spre care ne îndreptãm zi de zi, personal ºi ca Bisericã ...”. Din Arhidieceza de Bucureºti vor pleca spre Geneva aproximativ o sutã de tineri.

Adaptare dupã catholica.ro

Urãri

Mulþumiri

ANGELUS COMMUNICATIONIS - Centrul de Comunicaþii Sociale al Arhidiecezei de Bucureºti – mulþumeºte tuturor celor care cred cã prezenþa ºi activitatea media în Arhidiecezã sunt o necesitate ºi care s-au implicat în sprijinul moral, spiritual ºi financiar al Centrului. Mulþumirile noastre se îndreaptã cãtre preoþii ºi credincioºii ce ne-au susþinut prin colecta organizatã cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicaþiilor Sociale. Centrul de Comunicaþii Sociale al Arhidiecezei de Bucureºti mulþumeºte, în mod deosebit, Parohiei Jesus the Divine Word, din Huntingtown, S.U.A. De asemenea, adresãm mulþumiri ºi celor care ºi-au pus în slujba cititorilor noºtri îndemânarea ºi timpul lor, prin colaborãri permanente sau ocazionale. Dumnezeu sã binecuvânteze munca ºi dãruirea tuturor celor care, într-un mod sau altul, sunt alãturi de redacþia revistei Actualitatea creºtinã ºi de întreaga echipã ANGELUS COMMUNICATIONIS.

Abonamente 2008

Actualitatea creºtinã este un instrument pastoral al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureºti ºi o oglindã a evenimentelor din arhidiecezã ºi din lume. Dorim ca revista sã pãtrundã cât mai mult în viaþa comunitãþilor ºi a familiilor ajutându-le sã menþinã vie identitatea lor de credinþã ºi angajarea în viaþa Bisericii ºi în sfera socialã. Deºi costurile de producþie ºi expediþie sunt mai mari decât preþul de vânzare al revistei, prin contribuþia multor colaboratori voluntari reuºim sã menþinem un preþ accesibil, astfel încât revista sã ajungã la cât mai mulþi cititori. Preþul pentru anul 2008 este: - abonament individual pe un an (12 numere, suplimentul de Crãciun ºi taxe de expediþie): 35 lei - abonamente colective (minim 10 exemplare): 30 lei - un exemplar: 2,5 lei Cei care doresc sã susþinã financiar apariþia revistei sunt rugaþi sã ia legãtura cu Pr Pr.. Francisc Doboº (tel. 021 2015411; mobil 0745 992865; email: francisc.dobos@yahoo.it)

ANGELUS COMMUNICA TIONIS COMMUNICATIONIS ureazã cititorilor revistei

Crãciun Fericit ºi un An Nou binecuvântat!