Actualitatea creştină, nr. 13/2008

Pãstorul Arhidiecezei

Crãciun, 2008 În capitolul doi al Evangheliei sale, Sfântul Luca ne dã aceastã ºtire: „în acelaºi þinut erau unii pãstori care trãiau pe câmp ºi pãzeau turmele pe timpul nopþii. ªi le-a apãrut un înger al Domnului ºi gloria Domnului i-a învãluit în luminã...”. Pãstorii sunt primii care apar ºi însufleþesc paginile scrise de al treilea evanghelist. De altfel, pãstorii sunt deseori întâlniþi în lumea biblicã.

Regele David, înainte de a fi pus în fruntea poporului lui Dumnezeu, fusese pãstor ºi pãzea oile chiar în vecinãtatea Betleemului. Abel, Moise, Amos au fost pãstori.

Dumnezeu însuºi este pãstorul poporului ºi se declarã ca atare. ªi noi cântãm astãzi ca ºi strãmoºii noºtri spirituali: „Domnul e pãstorul meu, nu voi duce lipsã de nimic”. Dumnezeu va fi mereu pãstor, chiar ºi atunci când cei chemaþi sã continue aceeaºi misiune se vor dovedi nevrednici. „Îngerul le-a spus: Nu vã temeþi, cãci, iatã, vã vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astãzi, în cetatea lui David vi s-a nãscut Mântuitorul care este Cristos Domnul. Acesta este semnul: veþi gãsi un copil înfãºat ºi culcat în iesle”.

Pe vremea când s-a nãscut ºi a trãit Isus, pãstorii erau dispreþuiþi, pentru cã nu cunoºteau legea ºi nu o respectau, nu þineau practicile religioase obiºnuite, nu mergeau la sinagogã în ziua sabatului, nu fãceau pelerinaje la templul din Ierusalim, nu sãrbãtoreau Paºtele ca toþi ceilalþi. ªi totuºi, acest Dumnezeu, care se naºte pãstor, îi cheamã înaintea altora. ªi nu trebuie sã ne mirãm de aceasta. Cristos va fi pãstorul care va merge în cãutarea oii pierdute. El va fi marele pãstor care îºi va jertfi viaþa pentru a conduce oile pe calea cea bunã; Isus va muri ca pãstor care îºi dã viaþa pentru oile sale.

Pãstorii care ajung la peºtera din Betleem sunt vestitorii naºterii aceluia care va fi bunul pãstor, adevãratul pãstor. „Când îngerii au plecat de la ei spre cer, pãstorii au spus unii cãtre alþii: Sã mergem pânã la Betleem ºi sã vedem acest Cuvânt care s-a fãcut ºi ce ne-a fãcut cunoscut Domnul. Au plecat, deci, în grabã ºi i-au gãsit pe Maria, pe Iosif ºi copilul culcat în iesle. Dupã ce l-au vãzut, au fãcut cunoscut ceea ce li se spusese despre acest copil” (Lc 2,15-18). Se pare cã Sfântul Luca dorea sã sublinieze generozitatea pãstorilor: pentru ei turma era totul, era viaþa lor; ºi totuºi o lasã acolo ºi merg sã-l caute pe Fiul lui Dumnezeu. „Apoi pãstorii s-au întors, preamãrindu-l ºi lãudându-l pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit ºi au vãzut, dupã cum le-a fost spus”. Pãstorii de la Betleem sunt primii vestitori ai Evangheliei; ei transmit altora bucuria lor: ei au vãzut Copilul Dumnezeiesc. Visul Patriarhilor, al regilor ºi al profeþilor, de a-l vedea pe Mesia, s-a împlinit în persoana pãstorilor sãraci, simpli ºi dispreþuiþi.

S-ar putea întâmpla ºi astãzi la fel ca atunci: cei care îmbracã veºmântul împlinirii tuturor datoriilor de credinþã sã nu-l vadã pe Pruncul Isus, iar harul acestei vederi, harul acestei cunoaºteri sã-l aibã cei care vegheazã din cauza sãrãciei, a lipsurilor ºi a suferinþelor, pãzind turma nevoilor, turma propriilor mizerii, dar având inima gata sã asculte glasul îngerilor, chemãrile cerului, precum spune profetul Isaia: „ªi cei din întuneric, ºi cei din negurã, ºi ochii orbilor vor vedea; ºi cu veselie se vor bucura sãracii de dragul Domnului, iar cei fãrã nãdejde între oameni se vor umple de bucurie” (Is 29, 18-19).

Rodul fiecãrui Crãciun ar trebui sã fie acesta: când îl primim pe Cristos aºa cum l-au primit pãstorii, n-ar mai trebui sã ne pierdem zelul, fervoarea care izvorãsc din aceastã sãrbãtoare. Spunea Paul Claudel: „Când îl ai pe Cristos în inimã, ai un prieten care nu te mai lasã sã dormi”. La Crãciun ar trebui sã fim învãluiþi de lumina prezenþei lui Cristos ºi, meditând Naºterea lui Isus descrisã de Sfântul Luca în Evanghelia sa, având în faþã ºi figurile pãstorilor, sã-i întrebãm ºi noi, aºa cum citim în Liturgia Orelor, la antifona de la Laude: „Pe cine aþi vãzut, pãstori? Spuneþi! Vestiþi-ne: cine s-a arãtat pe pãmânt?” Iar ei ne vor rãspunde cu glas de Evanghelie: „L-am vãzut pe prunc ºi corurile de îngeri lãudându-l pe Domnul, Aleluia!” Întorcându-se la turmele lor, la munca lor, la oboseala tuturor zilelor, pãstorii cântau preamãrindu-l ºi lãudându-l pe Dumnezeu. Se schimbã ceva în tine ori de câte ori îl priveºti pe Dumnezeu, dar mai ales de Crãciun, când te uiþi la Isus Om ºi Dumnezeu cu ochii tãi alãturi de ochii pãstorilor ºi ai tuturor oamenilor de bunãvoinþã. Aºa þi se mai schimbã sufletul, se transformã inima; ºi când, venind la bisericã, la Sfânta Liturghie de Crãciun, crezi cã tu îl vizitezi pe Dumnezeu, el de fapt este deja în tine, mai înainte sosit ºi poposind în ieslea inimii tale. Adorã-l ºi roagã-l împreunã cu mine, pãstorul acestei Arhidieceze, ca sã-i binecuvânteze pe toþi aceia care, în aceste zile de sãrbãtoare, merg în spirit spre Betleem, spre Fiul Tatãlui veºnic, nãscut din Fecioara Maria. La aceastã adoraþie ºi rugãciune invit toate comunitãþile parohiale ºi cãlugãreºti, ca sã-i mulþumim lui Dumnezeu cã ni l-a dat ca Mântuitor pe Cristos Domnul, cãruia sã-i fie slavã în vecii vecilor.

Tuturor vã doresc Sãrbãtori Fericite ºi un An Nou cu sãnãtate ºi bucurie!

IOAN ROBU, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureºti

1

2

Vatican

Mesajul de Crãciun al Nunþiului Apostolic Cu ocazia sãrbãtorii Sfântului Crãciun ºi a Anului Nou, doresc sã prezint tuturor cititorilor revistei ACTUALITATEA CREªTINÃ cele mai cordiale ºi calde urãri de pace ºi bucurie în Domnul. În data de 10 decembrie 2007 s-a împlinit un an de când Sfântul Pãrinte a avut bunãtatea de a mã numi reprezentantul sãu în România. Acesta este un motiv pentru a-i mulþumi din suflet Domnului, mai ales în aceastã perioadã a Crãciunului. Aceste luni pe care le-am trãit în mijlocul vostru, dragi cititori ai revistei ACTUALITATEA CREªTINÃ, au fost pentru mine o îmbogãþire spiritualã ºi umanã. Am putut constata vitalitatea Bisericii Catolice din România, fidelitatea sa faþã de Evanghelia lui Cristos, iubirea sa faþã de Papa. Acesta este pentru mine un motiv de bucurie ºi de recunoºtinþã faþã de Dumnezeu, Tatãl nostru Iubitor care, de Crãciun, îl oferã pe Fiul sãu, ca Prunc, pentru a ne mântui.

Mesajul de la grota din Betleem care iradiazã ºi în acest an asupra lumii întregi, este o invitaþie la reflecþie ºi rugãciune, la a fi primitori ºi solidari, la speranþa ºi la încrederea în triumful binelui. În liniºtea Nopþii Sfinte, Cuvântul Întrupat va face sã strãluceascã ºi asupra oamenilor din timpurile noastre lumina sa ºi va repeta eterna veste care umple de speranþã ºi de bucurie interioarã pe toþi cei care îl primesc cu simplitate ºi bunãvoinþã. În contemplarea unui astfel de eveniment extraordinar, doresc sã vã fac cunoscutã o singurã amintire. Mulþumesc Domnului pentru cã îmi permite sã îl slujesc în România, unde am gãsit o Bisericã vie, plinã de entuziasm ºi de energie, în ciuda dificultãþilor, o Bisericã în cãutarea de noi forme de mãrturie faþã de Isus Cristos ºi faþã de Evanghelie, pentru a rãspunde în mod adecvat provocãrilor momentului prezent. Aºa cum am mai spus în diferite ocazii, memoria nespuselor suferinþe suportate de Biserica Catolicã din aceastã þarã sub regimul comunist nu face decât sã creascã admiraþia mea faþã de Episcopi, preoþi, cãlugãriþe ºi cãlugãri, ºi mulþi laici, faþã de acest popor care crede în Isus Cristos ºi iubeºte cu atâta pasiune pe Sfântul Pãrinte. În apropierea Sfântului Crãciun, noi, catolicii din România, suntem mai conºtienþi cã suntem „colaboratorii lui Dumnezeu” prin lucrarea Evangheliei (cf. 1Cor 3,9). Convinºi cã fãrã susþinerea Cuvântului Întrupat nu putem face nimic (cf. In 15,5) ne adresãm lui, încredinþaþi de mijlocirea maternã a Mariei, umila slujitoare a Domnului, mereu gata sã ne aducã aminte cã „la Dumnezeu nimic nu este cu neputinþã” (Lc 1,37). În încheiere, invoc asupra acestei nobile naþiuni ocrotirea Maicii Domnului. Fie ca Sfânta Fecioarã Maria sã vegheze asupra prezentului ºi viitorului nostru. Ne încredinþãm mijlocirii ei, pentru ca prin rugãciunea sa sã ne susþinã credinþa, sã ne alimenteze speranþa ºi sã facã activã caritatea noastrã.

Cu astfel de sentimente, vã transmit cele mai sincere urãri pentru sãrbãtoarea Crãciunului ºi a Anului Nou, ºi profit de aceastã ocazie pentru a confirma sentimentele mele de recunoºtinþã ºi de iubire în Cristos.

Tuturor cititorilor revistei ACTUALITATEA CREªTINÃ le dãruiesc cu drag binecuvântarea mea. + FRANCISCO-JA VIER LOZANO FRANCISCO-JAVIER LOZANO,, Nunþiu Apostolic

SANCTITÃÞII SALE BENEDICT AL XVI-LEA VATICAN Sfinte Pãrinte, Împreunã cu întregul popor creºtin, rãspândit pe toatã faþa pãmântului, celebrând misterul Cuvântului veºnic al Tatãlui, întrupat din Maria Fecioarã ºi nãscut în oraºul Betleem, atunci când s-a împlinit timpul hotãrât de Cel Atotputernic, Arhiepiscopul Arhidiecezei de Bucureºti, împreunã cu Episcopul sãu Auxiliar, cu clerul sãu, cu congregaþiile religioase de femei ºi de bãrbaþi ºi cu întreaga turmã a credincioºilor încredinþaþi grijii sale pastorale, cu iubire sincerã, facem cele mai bune urãri Urmaºului Sfântului Apostol Petru în conducerea Bisericii lui Cristos.

Prin rugãciuni zilnice, pline de fervoare, implorãm pentru preaiubitul nostru Sfânt Pãrinte o sãnãtate cât mai bunã, asistenþã neîntreruptã a Sfântului Duh Mângâietorul, tãrie ºi statornicie, pentru a-i întãri în credinþã pe fraþii ºi surorile lui Cristos în peregrinarea lor pãmânteascã spre patria cereascã.

Cerem cu umilinþã Binecuvântarea Apostolicã pentru lumea sfâºiatã de atâtea dureri, de sãrãcie, urã, terorism ºi rãzvrãtire, pentru poporul nostru pentru Patria noastrã, ºi pentru Biserica noastrã localã.

Bucureºti, 19 decembrie 2008 IOAN ROBU Arhiepiscop Mitropolit

Supliment de Crãciun

Pelerin la Vatican

Doi brazi de Crãciun la Roma: unul “petrin”, altul “paulin” Pentru sãrbãtoarea Naºterii Domnului din acest an, nu doar piaþa Sfântul Petru este strãjuitã de tradiþionalul brad de Crãciun, ci ºi piaþa Sfântul Paul. Romanii, dar ºi pelerinii veniþi din toatã Italia, ca ºi din întreaga lume, s-au obiºnuit sã vadã, în fiecare an, un imens brad în faþa bazilicii Sfântul Petru, dar este pentru prima datã când îl vãd ºi la bazilica Sfântul Paul din afara Zidurilor. Doi brazi monumentali în vecinãtatea a douã antice locaºuri de cult creºtine dedicate celor doi stâlpi ai Bisericii – Petru ºi Paul – fondatorii Bisericii Romei.

Drumurile Austriei au dus la Roma brazii de Crãciun Bradul „paulin” a fost dãruit Romei de cãtre regiunea Kärnten, un land din sudul Austriei, care a dorit sã marcheze astfel participarea sa la Anul Paulin. Are o înãlþime de 20 de metri, cântãreºte 8 tone ºi a fost inaugurat pe 29 noiembrie, în prezenþa multor autoritãþi civile ºi religioase, printr-o ceremonie animatã de muzica unei fanfare ºi de cântecele unui cor, ambele provenind din Kärnten. În discursurile pronunþate s-a scos în evidenþã semnificaþia darului. Pe de o parte, acest brad vrea sã fie un omagiu adus Sfântului Paul la împlinirea a 2000 de ani de la naºterea sa. Pe de altã parte, reprezintã un semn emblematic al prieteniei dintre Kärnten ºi Roma ºi un simbol al dorinþei unei ºi mai strânse colaborãri culturale, economice ºi turistice.

Sãrbãtoare inaugurãrii bradului din piaþa Sfântul Paul a continuat ºi duminicã 30 noiembrie prin pelerinajul grupului de credincioºi din Kärnten la mormântul Apostolului Neamurilor ºi prin participarea lor la o Sfântã Liturghie.

Bucuria venirii în lume a Pruncului, în jurul unei iesle ºi a unui brad Bradul din piaþa Sfântul Petru, plasat alãturi de impunãtoarea iesle a Naºterii Domnului, a sosit pe 6 decembrie. Provine tot din Austria, mai exact din comuna Gütenstein, situatã în Austria Inferioarã. Este un brad roºu, cu înãlþimea de 33 metri.

Inaugurarea a avut loc pe 13 decembrie, la ora localã 16.30, cu aprinderea luminilor de cãtre un copil al corului din Altenburg, în prezenþa cardinalului Giovanni Lajolo ºi a monseniorului Renato Boccardo, preºedintele ºi respectiv secretarul general al Guvernatoratului Vaticanului, a unor personalitãþi din Austria Inferioarã ºi a unui numeros grup de pelerini. Dar mai mult decât prezenþa personalitãþilor, multã bucurie, acea unicã bucurie a

Naºterii Mântuitorului, a fost adusã de cântecele ºi piesele muzicale tradiþionale executate de coriºtii din Altenburg ºi de instrumentiºtii din Ziersdorf. În centrul pieþei Sfântul Petru, tradiþionala iesle va fi inauguratã, ca de obicei, pe 24 decembrie. Anul acesta, scena naºterii lui Isus este aºezatã sub o structurã provizorie, acoperitã cu simple scânduri de lemn, instalatã în spatele reprezentãrii zidurilor cetãþii.

Ambientul este îmbogãþit de prezenþa unui turn de intrare, de o mare poartã ca fundal pentru scena naºterii ºi de modeste locuinþe rustice care se ridicã în jurul zidurilor. Reprezentarea este constituitã de o serie de personaje de dimensiuni statuare care, plasate într-un joc de perspective, îmbogãþesc scena. O parte dintre statui provin chiar de la Ieslea (în italianã Presepio) amenajatã în 1842 de Sfântul Vincenþiu Pallotti, în bazilica Sant’Andrea della Valle, din Roma.

De Crãciun, de la un „pelerin la VVatican” atican” Într-un oraº tumultuos precum Roma, în care atmosfera Crãciunului se traduce mai ales în goana obsesivã dupã daruri de Crãciun ºi stresul ultimelor pregãtiri pentru aºa-numitul „Cenone di Natale”, cum numesc italienii cina festivã de Crãciun, un pelerin la Vatican poate gãsi liniºtea doar între zidurile bisericilor, acolo unde o luminã perpetuã îi dã de veste cã EL este acolo, aºteptând sã-ºi vinã în fire dupã atâta zãpãcealã de fiecare zi, sã-i vorbeascã ºi sã-l asculte. ªi acolo, în faþa luminii perpetue, pelerinul la Vatican se lasã prins de nostalgia locurilor lui natale ºi tânjeºte dupã Crãciunul din þara lui, ºi-ºi aminteºte de ferestrele cu flori de gheaþã, de mirosul de cozonac ºi de cântecele colindãtorilor ºi, gândindu-se la ai lui, le spune în gând, tuturor, „Crãciun fericit, dragii mei de-acasã!”

ANCA MÃRTINAª GIULIMONDI

3

4

Universul familiei

Dragi familii, în misterul Întrupãrii Fiului lui Dumnezeu se manifestã iubirea lui Dumnezeu pentru oameni.

Sfântul Ioan ne spune: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul sãu, unicul nãscut, ca oricine crede în el sã nu piarã, ci sã aibã viaþã veºnicã” (In 3,16). Da, Cristos a coborât din cer „pentru mântuirea noastrã”, dar ceea ce l-a determinat sã facã aceasta a fost iubirea, nimic altceva decât iubirea. Dumnezeu este iubire ºi tot ceea ce face, face din iubire.

Din acest mare mister al lui Dumnezeu, care se face om ca ºi noi pentru a oferi fiecãruia posibilitatea sã devinã asemeni Lui, aº dori sã scot în evidenþã, mai presus de toate, un aspect, ºi anume: Crãciunul este sãrbãtoarea familiei. Sã încercãm, deci, sã o celebrãm împreunã, pãtrunºi de aceleaºi sentimente de credinþã ºi de speranþã.

Este Familia Sfântã din Nazaret, cea pe care vrem sã o contemplãm în aceste zile de sãrbãtoare, având convingerea cã ea constituie un model actual pentru toate familiile creºtine.

Este adevãrat cã, în zilele noastre, familia traverseazã o perioadã de crizã. Dar tocmai de aceea vã propun sã luaþi ca model Familia din Nazaret, o familie în care se trãia iubirea, dãruirea, slujirea.

Sfântul Paul (ºi sã nu uitãm cã este Anul Paulin, iar Papa Benedict al XVI-lea, la deschiderea acestui an dedicat Sfântului Paul, spunea: „Paul nu este pentru noi o figurã din trecut, pe care o amintim cu veneraþie. El este ºi învãþãtorul nostru, apostolul ºi crainicul lui Isus Cristos ºi pentru noi...”. Scriind colosenilor despre viaþa de familie, le spune: „Ca niºte aleºi ai lui Dumnezeu, sfinþi ºi iubiþi, îmbrãcaþi-vã cu dragoste, cu îndurare, cu bunãtate, cu umilinþã, cu blândeþe ºi rãbdare... Însã, mai presus de toate, cu iubire, care este legãtura desãvârºirii... Voi, bãrbaþilor, iubiþi pe soþiile voastre” (Col 3,12-21).

Iubirea, conform învãþãturii Sfântului Paul, trebuie sã caracterizeze comportamentul creºtinilor, în mod particular în viaþa de familie.

Nu este nevoie sã ne vorbeascã Evanghelia despre iubirea din sânul Sfintei Familii; în schimb, despre iubirea care trebuie sã existe în familiile noastre, da! O iubire care se exprimã într-o înþelegere reciprocã, în a se suporta ºi a se ierta reciproc; o iubire care se traduce în fapte. Iubirea, în familie, nu se poate închide în ea însãºi, dar trebuie sã se deschidã ºi sã ajute acolo unde în familie nu este înþelegere, nu este serviciu, nu este pâine, nu este cine sã educe copiii. Familia ar trebui sã fie sensibilã la problemele comunitãþii.

Familia idealã? Poate! Dar putem sã ne apropiem de ideal încercând sã imitãm exemplul Sfintei Familii din Nazaret.

Vã doresc tuturor un Crãciun binecuvântat! + CORNEL DAMIAN DAMIAN,, Episcop Auxiliar de Bucureºti

Timpul liturgic al Crãciunului se întinde de la Naºterea Mântuitorului pânã la Botezul Domnului, care marcheazã ºi începutul vieþii publice a lui Isus.

Familia din Nazaret, Isus, Maria ºi Iosif, se aflã în inima acestui timp.

Un prunc, o mamã ºi un tatã, învãluiþi de taina Întrupãrii, vorbesc despre Dumnezeu, despre paternitatea sa, despre inima sa de mamã.

A fi copil copil.. Existã o aviditate a copiilor. O vedem când sunt la grãdiniþã, cu ocazia serbãrilor de Crãciun. Fiecare copil, dacã ar putea, ar lua toate cadourile. Aºa a fãcut ºi copila Tereza, cea care avea sã devinã Sfânta Tereza a pruncului Isus, pe când avea cinci ani. De Crãciun, sora sa mai mare, Paulina, a hotãrât sã dãruiascã surioarelor mai mici pãpuºile sale. Le-a adus într-un coºuleþ, le-a pus în faþa lor ºi le-a spus „Alegeþi!”. Fãrã sã stea pe gânduri Tereza a spus: „Eu aleg totul!”. Aºa sunt copiii, vor totul. ªi Isus voia totul. La vârsta de doisprezece ani, asculta ºi învãþa în templu, la Ierusalim. El, Cuvântul întrupat, era avid sã asculte cuvântul învãþãtorilor legii. O sete care l-a fãcut sã rãmânã departe de pãrinþi pentru câteva zile. Odatã regãsit, mama sa, Maria îi spune: „Fiule, pentru ce ne-ai fãcut asta. Tatãl tãu ºi cu mine te-am cãutat cu îngrijorare” (Lc 2,48). „Tatãl tãu ºi cu mine” pare a fi un amãnunt neglijabil. Asta doar la prima vedere. În realitate, Iosif ºi Maria sunt una, un unic subiect. Mama lui Isus nu pune pe primul loc îngrijorarea sa, ci pe cea a soþului ei, Iosif. Amãnuntul e de mare valoare. Unirea lor nu e superficialã, ci e ca o nouã identitate. Un eu ºi un tu care sunt un noi. Copilul Isus trãieºte, în sânul acestui noi de mamã ºi tatã, din încrederea pe care Maria i-o acordã lui Iosif ºi din protecþia pe el i-o acordã. Acestei griji – adaugã Sfântul Luca – Isus îi rãspunde cu supunerea sa (Lc 2, 51).

○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○

„Redaþi-l pe Cristos Crãciunului!”

Reclame. Tot oraºul, televizorul, radioul, ziarele, mintea noastrã, totul este invadat de reclame. Între toate aceste reclame, un banner - în chip paradoxal, foarte discret, dar insinuant -, pe faþada Bisericii Italiene din Bucureºti, în plin Bulevard Magheru, în perioada Crãciunului. Printre atâta consumism ºi promiscuitate, un îndemn care încãlzeºte inimile ºi ne pune în prezenþa adevãrului esenþial din vieþile noastre mãrunte, inundate de atâtea lucruri neimportante, care ne ocupã (ºi ne consumã în chip inutil) existenþa: „Cristos s-a

Supliment de Crãciun

Universul familiei

Un dar de Crãciun

A fi tatã tatã.. Iosif nu este tatã dupã trup, ci prin iubire. E mult mai mult decât un tatã adoptiv. Îi poartã de grijã lui Isus înainte de a se naºte, apoi îl hrãneºte, îl protejeazã, îl educã, îl îndrumã, îl sprijinã. De aceea, este model pentru fiecare tatã.

Un tatã prin iubire este Jean Vanier. În cartea sa Misterul paternitãþii foloseºte o imagine grãitoare: mâinile care þin pasãrea rãnitã. Mâinile sunt deschise, dar nu prea mult, ca ea sã nu cadã.

Sunt închise, dar nu de tot, ca sã nu o sufoce. Sunt ca un cuib.

Susþin ºi þin pasãrea, îi dau cãldurã ºi siguranþã, ca într-o zi sã aibã puterea de a zbura din nou. Aºa e tatãl, asemenea mâinilor, care nu posedã, nu împiedicã, nu rãnesc, ci ajutã spre creºtere.

Jean Vanier e apostolul persoanelor cu handicap mental. Lor le-a dedicat viaþa sa. În condiþia lor sãrmanã, el contemplã fragilitatea pruncului Isus. În acest sens afirmã: „paternitatea lui Iosif este unicã ºi aparte. Copilul încredinþat este Luminã din luminã, Dumnezeu adevãrat din Dumnezeu adevãrat. Copiii care ne-au fost încredinþaþi nu sunt luminã, dimpotrivã, în ei se vãdeºte mai adesea întunericul, lumina rãmâne ascunsã. Totuºi, în ciuda slãbiciunii ºi a dependenþei, prin încrederea lor înnãscutã ºi totalã, se aseamãnã Pruncului încredinþat lui Iosif. Avem o responsabilitate faþã de ei”.

Paternitatea e un dar minunat. Nu se confundã cu paternalismul care impune ºi posedã. Tatãl e diferit de

supraveghetor. Cel din urmã vrea sã menþinã ordinea externã. Tatãl, în schimb, iubeºte cu o iubire unicã ºi personalã. Vrea ca fiul sã creascã. De aceea, încurajeazã, susþine, întãreºte, sfãtuieºte, iar dacã e necesar, dojeneºte, dar niciodatã nu descurajeazã.

A fi tatã înseamnã – pentru Jean Vanier - a-l duce pe copil, chiar ºi pe cel mai slab, chiar ºi pe cel cu handicap, la maxima posibilitate de creºtere, asta pânã în ziua în care sã-ºi poatã lua zborul, sã poatã fi cât mai deplin el însuºi.

A fi mamã mamã.. E una dintre cele mai sacre ºi nobile misiuni. O aratã ºi faptul cã Dumnezeu a voit o mamã pentru Fiul sãu.

Cuvântul latin mater derivã de la materia, dar consideratã în sensul cel mai nobil cu putinþã, anume concreteþe ºi realitate. Maternitatea înseamnã primire, zãmislire, generare, dãruire, iubire, abandon, încredinþare.

Aceasta este „materia” pe care o mamã o pune la dispoziþie.

Dar sã þinem paternitatea ºi maternitatea împreunã. De obicei condiþiei de a fi tatã îi este specificã forþa, iar celei de a fi mamã încrederea. Sã nu uitãm cã bãrbatul, pentru a fi puternic, are nevoie de încrederea femeii, iar femeia, pentru a fi încrezãtoare, are nevoie de forþa bãrbatului. În realitate nu existã mai puþinã forþã în abandon ºi încredinþare, decât forþa ca atare.

Câtã forþã întâlnim în Maica Tereza de Calcutta! Femeie consacratã, dar mamã în sensul cel mai autentic ºi profund al cuvântului. Cu ocazia primirii premiului Nobel, a afirmat: „Dacã aflaþi cã vreo femeie nu vrea sã-ºi þinã copilul, convingeþi-o sã-mi aducã acel copil. Îl voi iubi, vãzând în el semnul iubirii lui Dumnezeu”. ªi, în plus, cum i-a iubit pe cei sãrmani ºi nãpãstuiþi... dându-le bucuria de a fi mângâiaþi ºi recunoscuþi, iubiþi!

Ce fel de dar? Dragi pãrinþi, înainte de a vã gândi la ce daruri sã oferiþi copiilor, la cum sã alergaþi de la un magazin la altul, oferiþi-le ceva timp. Povestiþi-le Crãciunul. Vorbiþi-le. Învãþaþi-i un colind. Priviþi-i în ochi. Cãutaþi sã fiþi una, aºa ca Iosif ºi Maria.

Darul cel mai mare este unitatea familiei voastre.

Pr Pr.. FABIAN MÃRIUÞ

○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○

nãscut. Veniþi sã-l adorãm”. Cristos e din nou în ieslea din Betleem, neprimit, nevãzut, necrezut de nimeni. Discret precum bannerul de pe faþada Italienei. Ieslea s-a mutat pe Magheru, în forfota nebunã a oamenilor cuprinºi de febra cosmopolitului shopping de ultim moment. ªi, în forfota asta, la fel cum nimeni nu l-a vãzut acum 2000 de ani, nu-l vede nimeni nici acum...

Crãciunul nu înseamnã nici traficul infernal, nici cozile nesfârºite de la hipermarket, nici alergãtura dupã cel mai cool brad, nici petrecerile interminabile, nici promiscuitatea „Crãciuniþelor” de la televizor... Crãciunul e exact opusul acestei frenezii, e nevoia de a rãmâne în adoraþie, în liniºte desãvârºitã,

înaintea ieslei... Americanii au o expresie care traduce perfect aceastã necesitate de eliminare a confuziilor: „Put Christ back in Christmas” – „Redaþi-l pe Cristos Crãciunului!”. Ce poate fi mai legitim, atâta vreme cât al lui Cristos este Crãciunul, sãrbãtoarea Întrupãrii Fiului lui Dumnezeu? Iar roadele Întrupãrii, sunt ale noastre, ale tuturor... ªi ele fac adevãrata bucurie a Crãciunului.

CLAUDIA ST AN STAN

5

6

Universul Familiei

Catehezele Anului Paulin Centrul diecezan de pastoraþie a familiilor, cu concursul familiilor animatoare din Asociaþia Familiilor Catolice “Vladimir Ghika” au continuat, ºi în luna decembrie, misiunile dedicate Anului Paulin în parohiile din Bucureºti.

Astfel, sâmbãtã, 6 decembrie, dupã Sfânta Liturghie de searã de la ora 19:00, familiile din parohia “Adormirea Maicii Domnului” din Drumul Taberei au luat parte, alãturi de pãstorul lor, preotul Dominic Hârja, la obiºnuita lor întâlnire lunarã pentru meditarea unui text din Scrisorile Sfântului Paul. Cea de-a doua temã propusã spre meditaþie – „Soþul ºi soþia, Cristos ºi Biserica” (pe marginea pericopei din Ef 5,21-29) – a fost animatã de o familie din parohie, Mãdãlina ºi Marius Haidemak. S-a pus accentul pe demnitatea femeii, pe supunerea ei din iubire faþã de soþ, pe respectul pe care soþii creºtini sunt datori sã ºi-l poarte.

Participanþii la catehezã (circa 40 de persoane) au fost antrenaþi în discuþie, pentru a-ºi exprima pãrerea despre rolul femeii în familie, ceea ce a ocazionat formularea unor frumoase definiþii ale femeii creºtine: inimã ºi înger pãzitor al familiei, deopotrivã iubitã, soþie, sorã, mamã (Cornelia Radu).

Duminicã, 7 decembrie, dupã ce am participat împreunã cu întreaga comunitate parohialã de la “Sfântul’

Anton de Padova” la Sfânta Liturghie de la ora 10:30, celebratã de pãrintele paroh Liviu Bãlãºcuþi, am împãrtãºit tuturor celor prezenþi - în numãr foarte mare, peste 100 de persoane - bucuria apostolatului.

Ultima catehezã, pe tema lucrãrii în via Domnului desfãºuratã de familia creºtinã Priscila ºi Acvila alãturi de Apostolul Neamurilor, a fost un prilej de mare împãrtãºire spiritualã cu o comunitate pe care nu avusesem fericirea sã o cunoaºtem pânã acum ºi care este, fãrã umbrã de îndoialã, acea turmã micã (Lc 12,32) , învrednicitã de a moºteni împãrãþia, prin iubirea, caritatea ºi unitatea de care dã dovadã. Dincolo de participarea activã la catehezã ºi de implicarea în problematica abordatã, fraþii întru credinþã de la „Sfântul Anton”, alãturi de pãrintele paroh, Liviu Bãlãºcuþi ºi de pãrintele Petru Dâm, au manifestat o mare disponibilitate de implicare în acþiunile Asociaþiei, precum ºi o ospitalitate demnã de urmaºii Sfântului Paul, astfel încât neam simþit în mijlocul lor aºa cum trebuie sã se fi simþit apostolii în mijlocul primelor comunitãþi creºtine deschise primirii ºi vestirii pe mai departe a Cuvântului lui Dumnezeu (Claudia Stan ºi Iulian Oanþã).

Marþi, 9 decembrie, dupã Sfânta Liturghie de la ora 18:00, parohia „Preasfântul Mântuitor” (Biserica Italianã) a gãzduit meditaþia pe marginea îndemnului Sfântul Paul cãtre efeseni.

Întâlnirea a beneficiat de prezenþa a aproximativ 40 de persoane, care au exprimat mulþumiri ºi felicitãri pentru iniþiativa catehezelor pauline. Aºa cum a subliniat preotul paroh, Daniel Bulai, meditaþia a oferit un prilej de împãrtãºire a mãrturiilor de credinþã privind importanþa sacramentului Cãsãtoriei ca mijloc de sfinþire pentru soþi. Atât pasajul paulin, cât ºi textul magisterial (un extras din enciclica Humanae vitae a papei Paul al VI-lea) au fost coroborate cu mãrturia vie a vieþii de familie trãitã întru Domnul, în care soþii primesc harul de a fi „laici închinãtori care lucreazã cu sfinþenie” (cf.

Conciliului Vatican II), transformând ascultarea într-o jertfã spiritualã luminatã de iubire (Liliana Simion ºi Claudia Stan).

Cu menþiunea cã ultima catehezã paulinã a anului 2008 va avea loc în parohia „Sfânta Elena” Elena”, duminicã, 21 decembrie, dupã Sfânta Liturghie de la ora 9:00, încheiem periplul nostru din acest an prin parohiile bucureºtene cu propunerea fermã de a ne lãsa cãlãuziþi în misiunea noastrã, ºi în anul care urmeazã, de profunda conºtiinþã apostolicã a Sfântului Paul: Vai mie dacã nu vestesc evanghelia!

(1Cor 9,16).

AN A consemnat CLAUDIA ST STAN

Episcopul Cornel Damian în vizitã pastoralã la Constanþa Duminicã, 30 noiembrie 2008, Preasfinþitul Cornel Damian, împreunã cu pãrintele secretar Gabriel Popa, au fost prezenþi în mijlocul comunitãþii parohiei Sfântul Padre Pio din Constanþa.

Vizita episcopului auxiliar a avut în centrul atenþiei grija pentru pastoraþia familiilor. De aceea la predicã, dupã ce ne-a introdus în ambientul Adventului, timp de aºteptare ºi de veghere, Preasfinþitul Cornel ne-a prezentat prima temã din Itinerarul catehetic cu familiile în parohie: Priscila ºi Acvila. La începuturi, Evanghelia era vestitã în familii. Multe familii, apropiate apostolilor, devenind apoi prin prezenþa, sprijinul ºi mãrturia lor misionare. Episcopul i-a îndemnat pe cei prezenþi sã aprofundeze învãþãturile evanghelice lui Isus, sã transmitã aceste învãþãturi ºi copiilor lor, ºi sã aibã curajul sã dea mãrturie despre Cristos.

Pr Pr.. PETRE BALINT

Supliment de Crãciun

Magisteriu

Din alocuþiunile Sfântului Pãrinte la rugãciunea Angelus Dumnezeu are timp pentru noi! (1 decembrie) Începem astãzi, cu prima Duminicã din Advent, un nou an liturgic. Acest fapt ne invitã sã reflectãm asupra dimensiunii timpului, care exercitã mereu asupra noastrã un farmec deosebit.

Aº dori sã plec de la o constatare foarte concretã: toþi spunem cã “nu avem timp”, întrucât ritmul vieþii cotidiene a devenit pentru toþi frenetic. ªi în aceastã privinþã, Biserica are o “veste bunã” de purtat: Dumnezeu ne dãruieºte timpul Sãu. Noi avem mereu puþin timp; în special pentru Domnul nu ºtim sau, uneori, nu vrem sã-l gãsim.

Ei bine, Dumnezeu are timp pentru noi! Acesta este primul lucru pe care începutul unui an liturgic ne face sã îl redescoperim cu uimire mereu nouã. Da! Dumnezeu ne dãruieºte timpul Sãu, deoarece a intrat în istorie cu cuvântul Sãu ºi cu lucrãrile Sale de mântuire, pentru a o deschide spre eternitate, pentru a o face sã devinã istorie de alianþã. În aceastã perspectivã, timpul este deja în el însuºi un semn fundamental al iubirii lui Dumnezeu: un dar pe care omul, la fel ca orice alt lucru, este în mãsurã sã-l valorizeze sau, din contrã, sã-l iroseascã; sã-l primeascã în semnificaþia sa, sau sã-l neglijeze cu superficialitate obtuzã.

Trei sunt apoi marii “pilaºtri” ai timpului, care marcheazã istoria mântuirii: la început, creaþia; în centru, întruparea ºi, la sfârºit, “parusia”, venirea finalã care cuprinde ºi judecata universalã.

Aceste trei momente însã nu trebuie înþelese în simplã succesiune cronologicã. De fapt, creaþia este la originea a toate, dar este ºi continuã ºi se realizeazã de-a lungul întregului arc al devenirii cosmice, pânã la sfârºitul timpurilor. La fel ºi întruparearãscumpãrare, dacã s-a petrecut într-un determinat moment istoric, perioada trecerii lui Isus pe pãmânt, totuºi îºi extinde raza de acþiune la tot timpul precedent ºi la tot cel care urmeazã. ªi la rândul lor ultima venire ºi judecata finalã, care tocmai în Crucea lui Cristos au avut o anticipare decisivã, îºi exercitã influenþa asupra conduitei oamenilor din orice epocã.

Timpul liturgic al Adventului celebreazã venirea lui Dumnezeu, în cele douã momente ale sale: mai întâi ne invitã sã retrezim aºteptarea întoarcerii glorioase a lui Cristos; apoi, apropiindu-se Crãciunul, ne cheamã sã primim Cuvântul fãcut om pentru mântuirea noastrã. Dar Domnul vine continuu în viaþa noastrã.

Este cât se poate de oportun, prin urmare, apelul lui Isus, care în aceastã duminicã ne este propus din nou cu tãrie: “Vegheaþi” (Mc 13,33.35.37). Este adresat ucenicilor, dar ºi nouã, tuturor, deoarece fiecare, în ceasul pe care numai Domnul îl cunoaºte, va fi chemat sã dea cont de propria existenþã.

Maria Neprihãnitã este reflectarea Frumuseþii care mântuieºte lumea (8 decembrie) Misterul Neprihãnitei Zãmisliri a Mariei, pe care astãzi îl celebrãm solemn, ne aminteºte douã adevãruri fundamentale ale credinþei noastre: înainte de toate pãcatul originar ºi apoi biruirea lui de cãtre harul lui Cristos, biruinþã ce strãluceºte în mod sublim în Preasfânta Maria. Existenþa a ceea ce Biserica numeºte “pãcat originar” este din nefericire de o evidenþã covârºitoare, chiar numai dacã privim în jurul nostru ºi înainte de toate înãuntrul nostru. Experienþa rãului este de fapt atât de consistentã, încât se impune de la sine ºi suscitã în noi întrebarea: de unde provine? Mai ales pentru unul care crede, interogativul este încã ºi mai profund: dacã Dumnezeu, care este Bunãtate absolutã, a creat totul, de unde vine rãul?

Primele pagini ale Bibliei ( Gen 1-3) rãspund tocmai la aceastã întrebare fundamentalã, care interpeleazã fiecare generaþie, prin povestirea creaþiei ºi a cãderii în pãcat a protopãrinþilor noºtri: Dumnezeu a creat totul pentru existenþã, în special a creat fiinþa umanã dupã propriul sãu chip; nu a creat moartea, dar aceasta a intrat în lume din invidia diavolului (cf. Înþ 1,13-14; 2,23-24) care, rãzvrãtindu-se împotriva lui Dumnezeu, i-a atras în cursã ºi pe oameni, ducându-i la rãzvrãtire. Este drama libertãþii, pe care Dumnezeu o acceptã pânã la capãt din iubire, promiþând însã cã va fi un fiu nãscut din femeie care va strivi capul ºarpelui strãvechi ( Gen 3,15).

Deci, încã de la început, “sfatul etern”, cum ar spune Dante, are un “termen fix” (Paradisul, XXXIII,3): Femeia predestinatã sã devinã mamã a Rãscumpãrãtorului, mamã a Aceluia care s-a umilit pânã la extrem pentru a ne conduce din nou la demnitatea noastrã originarã. Aceastã Femeie, în ochii lui Dumnezeu, are dintotdeauna un chip ºi un nume: “plinã de har” ( Lc 1,28), cum a numit-o Îngerul vizitând-o la Nazaret. Este noua Evã, mireasã a noului Adam, destinatã sã fie mamã a tuturor celor rãscumpãraþi (...) Preaiubiþilor, în Maria Neprihãnitã, noi contemplãm reflectarea Frumuseþii care mântuieºte lumea: frumuseþea lui Dumnezeu care strãluceºte pe chipul lui Cristos. În Maria, aceastã frumuseþe este cu totul purã, liberã de orice trufie ºi prezumþie. Astfel, Fecioara s-a arãtat Sfintei Bernadeta, acum 150 de ani, la Lourdes, ºi astfel este veneratã în atâtea sanctuare.

A d a p t a r e d u p ã w w w. o e c u m e n e . r a d i o v a t i c a n a . o r g

7

8

Sfânta Familie Familia din Nazaret, în care Isus a trãit alãturi de Fecioara Maria ºi de dreptul Iosif, este prototipul oricãrei familii creºtine ºi a fost întotdeauna consideratã de doctrina creºtinã un model fundamental al familiei umane. Relaþiile de afecþiune, de dragoste, de înþelegere pe care familiile umane sunt chemate sã le reînnoiascã continuu, sunt exprimate ºi trãite în Sfânta Familie.

Isus, Maria ºi Iosif - trei figuri care aduc în prim-plan sensul cel mai adevãrat al familiei creºtine ºi modul în care putem sã trãim ca protagoniºti, fiecare dintre noi îndeplinindu-ºi propria misiune.

Sãrbãtoarea Sfintei Familii se celebreazã în duminica dintre Crãciun ºi Anul Nou sau, dacã în octava Crãciunului nu cade nici o duminicã, sãrbãtoarea se celebreazã în ziua de 30 decembrie.

Aceastã sãrbãtoare a fost instituitã pentru a da un exemplu ºi un impuls instituþiei familiei, piatra de temelie a vieþii sociale ºi creºtine, având ca punct de referinþã cele trei personaje care o compun, figuri cu adevãrat excepþionale, dar împãrtãºind caracteristicile oricãrei fiinþe umane ºi cu problemele oricãrei familii. Sfânta Familie a trebuit sã depãºeascã destule încercãri dureroase, a trecut prin suferinþa ºi dificultãþile exilului ºi ale persecuþiilor, prin tristeþea despãrþirii. În Sfânta Familie, ca în orice familie, au fost, cu siguranþã, bucurii ºi dureri, începând de la naºtere, continuând cu copilãria ºi pânã la maturitate.

Sfânta F model pentru fa

Cãsãtoria este sfinþitã de Cristos Dar imaginea familiei prezentate de Sfânta Scripturã nu corespunde imaginii multor familii moderne, în care valorile sunt inversate: copilul este considerat o povarã; unitatea cãsãtoriei este vãzutã ca o piedicã în calea libertãþii; fericirea stã în libertatea greºit înþeleasã, în bani cât mai mulþi, în distracþii epuizante.

Astãzi, cãsãtoria ºi familia trec printr-o puternicã crizã de identitate, suferã numeroase schimbãri care rãstoarnã ierarhia valorilor. Sunt mulþi cei care nu mai acceptã aºa-zisa familie tradiþionalã creºtinã, ce obligã la fidelitate ºi la indisolubilitate conjugalã, ºi preferã o familie care se supune evoluþiei legate de transformãrile culturale ºi sociale. Numeroase cupluri cãsãtorite se despart din diferite motive, unele dintre ele banale sau puerile.

Mulþi oameni cred cã viaþa de cuplu este o „afacere privatã”. Alþii depreciazã familia ºi o considerã irelevantã din punct de vedere social. Tot mai mulþi tineri refuzã sã mai întemeieze o familie ºi se mulþumesc cu uniunea liberã. Persoane de acelaºi sex coabiteazã ºi emit pretenþia cã formeazã o familie. În realitate, familia este un fenomen universal, o micã dar esenþialã celulã a societãþii. Face parte din patrimoniul umanitãþii ºi nu poate fi distrusã sau denaturatã cu alternative dintre cele mai ciudate.

Cred cã nu exagerez dacã spun cã astãzi nu este uºor sã întemeiezi ºi sã menþii o familie, mai ales dacã vrei sã trãieºti (viaþa de familie) într-o autenticã dimensiune creºtinã. ªi totuºi, familia creºtinã, cea sfinþitã de Cristos prin prezenþa sa la nunta din Cana ºi prin învãþãtura evanghelicã („Ceea ce Dumnezeu a unit, omul sã nu despartã”), are o bogãþie, o valoare ºi un rol de neînlocuit în creºterea ºi în devenirea oricãrei persoane umane.

Familia creºtinã este leagãnul vieþii ºi al iubirii Aici, copilul se bucurã de o atenþie deosebitã. Pãrinþii îl înconjoarã cu dragoste, îi oferã cele necesare pentru creºterea sa fizicã ºi îi sãdesc în suflet valorile umane ºi morale. Familia este locul natural unde se realizeazã, în mod normal, procrearea ºi educarea fiilor, unde copiii pot sã se nascã ºi sã creascã într-o atmosferã de seninãtate ºi sã primeascã o educaþie echilibratã. „Numai unitatea familialã, care este dar al lui Dumnezeu-Iubire, poate sã transforme familia într-un leagãn al iubirii, casã primitoare pentru viaþã ºi ºcoalã a virtuþilor ºi a valorilor creºtine pentru fii” (Benedict al XVI-lea).

Familia conferã omului ajutor ºi siguranþa celui dintâi pas pe care îl face în viaþã ºi fãrã de care nu poate merge mai departe.

Familia creºtinã este ºcoalã a pãcii Unde ar putea fiinþa umanã în formare sã înveþe mai bine valoarea pãcii, dacã nu în cuibul originar, care este familia? Vocabularul folosit

Supliment de Crãciun

Sfânta Familie

Familie, amilia creºtinã

speranþe ºi tristeþi, alegeri importante ºi decisive, despãrþiri ºi întoarceri, moartea unor persoane dragi, toate acestea sunt momente în care se simte intervenþia plinã de iubire a lui Dumnezeu în istoria familiei.

Tot aºa, ele pot fi momente în care i se poate aduce mulþumire lui Dumnezeu, în care poate fi implorat ajutorul sãu, momente în care familia, plinã de speranþã, se poate încredinþa Tatãlui ceresc.

Exemplul de rugãciune al pãrinþilor este elementul fundamental al educaþiei copiilor la rugãciune, se imprimã profund în inimile copiilor ºi lasã urme care nu se vor ºterge. „Voi, mamelor, îi învãþaþi pe copiii voºtri rugãciunile creºtine?... Exemplul vostru este, pentru copii, lecþie de viaþã, act de cult de o deosebitã importanþã; aduceþi astfel pacea în familia voastrã. Amintiþi-vã: voi construiþi astfel Biserica!”

(Papa Paul al VI-lea).

Încheierea cãsãtoriei cere maturitate

în familie este unul al pãcii. În inflaþia de astãzi a limbajului, societatea nu poate pierde legãtura cu acea gramaticã pe care fiecare copil o învaþã din privirea ºi din gesturile mamei ºi ale tatãlui, încã înainte de a o înþelege din cuvintele lor.

Familia creºtinã este celula societãþii Familia este prima ºi cea mai importantã ºcoalã unde se deprinde sociabilitatea. În familie se dobândesc virtuþile sociale care dau viaþã societãþii ºi ajutã la dezvoltarea ei. Relaþiile între membrii familiei sunt inspirate ºi cãlãuzite de legea gratuitãþii, caracterizatã prin primire cordialã, întâlnire ºi dialog, disponibilitate dezinteresatã, slujire generoasã, solidaritate sincerã ºi profundã. Deprinzând toate acestea în familie, copiilor le va fi mai uºor sã le trãiascã ºi în societate.

Familia creºtinã este ºcoalã a rugãciunii Rugãciunea familiei are caracteristicile sale ºi are un conþinut original care este dat de însãºi viaþa de familie. Bucurii ºi dureri,

Se poate întemeia o frumoasã familie creºtinã dacã se ia decizia de a face acest pas cu maturitate, cu responsabilitate ºi cu dorinþa de a-ºi asuma tot ce aduce o viaþã de familie.

Pentru a te cãsãtori nu este sufiecient sã fii îndrãgostit.

Nu este suficient ca cei doi tineri sã se priveascã în ochi; mai important este ca ei sã priveascã amândoi în aceeaºi direcþie.

Este nevoie ca tinerii sã se aleagã cu maturitate ºi sã-ºi asume, reciproc, responsabilitãþile.

Basmele cu domni ºi domniþe se încheie cu: „Au fãcut o nuntã ca-n poveºti ºi au trãit fericiþi pânã la adânci bãtrâneþi”.

Dar, în realitate, lucrurile stau un pic altfel: „S-au cãsãtorit ºi au început sã-ºi dea seama cã în viaþã nu este totul roz”.

Sunt cupluri care nu ascund faptul cã au trecut prin momente dificile, prin perioade de crizã, tocmai pentru cã, dupã încheierea cãsãtoriei, ºi-au dat seama cã nu se cunosc foarte bine ºi au observat cã visul se destramã.

Dar tocmai pentru cã au încercat sã se accepte zi de zi, fiecare cu bunele ºi cu relele sale, pentru cã au trãit ºi ºi-au asumat, în cel mai profund sens, „Da”-ul de la început, au reuºit sã se maturizeze, s-au (re)descoperit pe ei înºiºi ºi tovarãºul de viaþã ºi au gãsit calea spre împlinire, spre fericire.

Iubirea dintre soþi, viaþa de cuplu ºi de familie au o valoare prea mare pentru cei care au ales aceastã stare de viaþã pentru a fi sacrificate de momentele de dificultate.

Frumuseþea familiei meritã sã fie mãrturisitã în moduri concrete, de aceea se cuvine sã construim familii creºtine adevãrate, care sã fie focuri vii, puncte de referinþã pentru toþi.

Familia creºtinã poate sã-ºi ia forþa pentru drumul vieþii de fiecare zi privind cu încredere spre Sfânta Familie, aceastã originarã „Bisericã domesticã”, prototip al familiilor creºtine.

CRISTINA ªOICAN

9

10

Locuri sfinte

Cu douã mii de ani în urmã se spunea cã nu poate ieºi nimic bu Dupã ce o tânãrã nazarineanã a acceptat sã facã voinþa lui Dum

Naza Naz locul unde a Vechiul Nazaret Vizita la situl arheologic îi permite pelerinului sã intuiascã ceva din Nazaretul de pe vremea lui Isus. Nazaretul era pe atunci un sãtuc, aflat pe o colinã, cu grote mici, sãpate în stâncã. În interiorul acestora erau cãmãruþe, pe mai multe niveluri, legate între ele prin scãriþe ºi galerii. În gospodãrii mai erau prese pentru ulei ºi vin, niºe pentru opaiþe, grajduri pentru animale, cisterne (cu scãri) pentru apã, iar la exterior un cuptor mic pentru copt pâinea. În vârful dealului era singura sursã de apã din zonã. În centrul sãtucului se afla sinagoga, iar puþin mai departe cimitirul.

Deºi nu s-a nãscut la Nazaret, Isus era numit de contemporanii sãi „nazarineanul”, datoritã originilor sale: pãrinþii lui, Maria ºi Iosif, erau de loc din Nazaret, ºi tot la Nazaret s-au întors ºi s-au stabilit, la întoarcerea din Egipt.

Isus a locuit aici timp de treizeci de ani, ducând o viaþã obiºnuitã. Iosif, aºa cum ºtim din Evanghelia dupã Matei (Mt 13,55) era tâmplar, ºi probabil cã Isus îl ajuta, deprinzând ºi el aceastã îndeletnicire. Tot din Evanghelie ºtim cã Isus frecventa sinagoga sâmbãta (Lc 4,16). Aici a învãþat pe dinafarã textele sacre ale Vechiului Testament ºi a deprins rugãciunea zilnicã.

Din aceastã sinagogã avea sã fie alungat mai târziu, la începutul activitãþii lui în Galileea, dupã cum ne relateazã evanghelistul Luca: «A venit la Nazaret, unde fusese crescut, ºi a intrat în sinagogã, dupã obiceiul lui, în zi de sâmbãtã, ºi s-a ridicat ca sã citeascã. (...) A început apoi sã le vorbeascã: “Astãzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aþi ascultat-o cu urechile voastre” (...) Toþi cei din sinagogã s-au umplut de mânie. Sculându-se, l-au scos afarã din cetate ºi l-au dus pe buza

prãpastiei de pe colina pe care era construitã cetatea lor, ca sã-l arunce de acolo. Însã el, trecând prin mijlocul lor, a plecat de acolo» (Lc 4,16-30). Înconjurat ºi ocrotit de coline, Nazaretul, odinioarã lipsit de semnificaþie, este astãzi cel mai mare oraº arab din Israel (60% musulmani), cu circa 60.000 de locuitori ºi numeroase biserici catolice, ortodoxe ºi protestante ºi mãnãstiri, care mãrturisesc tradiþia locurilor sfinte. Astãzi, locul în care Isus a petrecut cea mai mare parte din viaþã ºi unde ºi-a început activitatea sa publicã, constituie adesea punctul de plecare al pelerinajelor în Þara Sfântã.

Bazilica Bunei V estiri Vestiri Bazilica Bunei Vestiri dominã cetatea prin prezenþa sa impunãtoare. Se aflã în custodia pãrinþilor franciscani ºi este cea mai mare din Orientul Mijlociu.

Structura modernã, consacratã în 1969,

Supliment de Crãciun

Anul pastoral Locuri sfinte

un din Nazaret. mnezeu, devenind mama lui Mesia, totul s-a schimbat.

aret, început totul este construitã pe douã nivele ºi este opera arhitectului italian Giovanni Muzio.

Biserica inferioarã, pe lângã vestigiile primelor biserici – bizantinã ºi a cruciaþilor – cuprinde ºi grota, sub al cãrei altar stã scris în limba latinã: “Verbum caro hic factum est” (Cuvântul s-a întrupat aici). A rãmas foarte puþin din ambientul de odinioarã, dar specialiºtii sunt siguri cã aici a fost casa Mariei. Zona grotei este uºor întunecatã, ceea ce-i conferã o aurã de mister.

Locul a devenit lãcaº de cult încã din secolul al doilea: înscrisuri cu invocaþii adresate Mariei ºi, mai târziu, mozaicuri cu emblema lui Cristos atestã cã, încã de la începuturi, în aceastã casã se adunau primii iudei deveniþi creºtini.

Bazilica are 60 metri înãlþime ºi este decoratã la exterior cu mozaicuri multicolore, care reprezintã Sfânta Familie: fiecare mozaic a fost oferit de o þarã

Sinagoga din Nazaret diferitã, ºi reflectã stilul artistic caracteristic þãrii respective.

Biserica Sfântul Iosif Biserica Sfântul Iosif, aflatã în apropierea Bazilicii Buneivestiri, este construitã pe locul unde, conform tradiþiei, s-a aflat atelierul de tâmplãrie al lui Iosif, tatãl purtãtor de grijã al lui Isus. Alte surse tradiþionale spun însã cã aici s-ar fi aflat casa lui Iosif.

Lãcaºul de cult este în custodia pãrinþilor franciscani ºi a fost construit în 1914, pe ruinele unor biserici mai vechi. În cripta de la nivelul inferior al bisericii se aflã un puþ antic, mozaicuri, grote ºi cãmãruþe din vechiul Nazaret, care au supravieþuit din primele secole ale creºtinismului.Tradiþia spune cã în una dintre aceste grote a fost atelierul de tâmplãrie al lui Iosif.

Biserica este construitã în stil neo-roman, pe fundaþiile vechii biserici a cruciaþilor. În 1950, absida a fost decoratã de un artist italian: pictura principalã reprezintã Sfânta Familie, iar cealaltã pe Iosif singur. Vitraliile relateazã istoria locului. În timpul pelerinajului pe care l-a fãcut în Þara Sfântã, în ianuarie 1964, Papa Paul al VI-lea a spus despre acest sãtuc: „Nazaret este ºcoala în care începem sã înþelegem viaþa lui Isus: ºcoala Evangheliei. Aici învãþãm sã privim, sã ascultãm, sã meditãm ºi sã pãtrundem semnificaþia, atât de profundã ºi de tainicã, a acestei manifestãri simple, umile ºi minunate a Fiului lui Dumnezeu”.

CRISTINA GRIGORE

Bazilica Bunei Vestiri

Mozaic românesc la Bazilica Bunei Vestiri

Biserica Sfântul Iosif

11

12

Micul Prinþ

Îngerul din brad Era Ajunul Crãciunului. Zãpada cãdea cu fulgi mari, acoperind strãzile oraºului cu o pãturã albã ºi moale. Domnul Andrei se întorcea acasã cu braþele încãrcate de cadouri. Când ajunse la colþul strãzii, se ciocni de un bãieþel, iar cadourile se împrãºtiarã pe jos. “De ce nu eºti atent, copile? Ia uite ce-ai fãcut!”, spuse domnul Andrei necãjit.

Copilul, îmbrãcat sãrãcãcios, privea în jur ca ºi cum ar fi cãutat ceva. Domnul Andrei, vãzând cã bãieþelul nu spune nimic, se supãrã ºi mai tare: “Mai eºti ºi needucat! Ce faci?”

Copilul ridicã atunci privirea ºi, cu tristeþe în ochi, spuse: „Am pierdut spiritul Crãciunului ºi acum îl caut”. Domnul Andrei, uimit, zise: „Sp... spiritul Crãciunului?... Cum adicã?”.

Bãieþelul îl întrebã mirat: „Cum? Nu ºtii ce e spiritul Crãciunului? Cei mari ºtiu întotdeauna de toate…”.

Andrei rãspunse grãbit: „Bineînþeles cã ºtiu! Nu vezi câte cadouri am cumpãrat?”

Bãieþelul îl contrazise, dar Andrei insistã: „Am acasã bradul cel mai frumos din oraº, împodobit cu sute ºi sute de luminiþe ºi podoabe preþioase”.

Copilul îl privi atunci cu tristeþe: „Am impresia cã ºi tu trebuie sã-l cauþi”.

Andrei, deranjat de cuvintele copilului, adunã de pe jos cadourile ºi plecã.

Nu se îndepãrtã decât câþiva paºi, când îl auzi pe bãieþel tuºind puternic. Se întoarse ºi-l vãzu pe copil înfruntând cu greu vântul puternic ºi zãpada, ºi tremurând din cap pânã-n picioare. Lui Andrei i se fãcu milã de copil ºi se întoarse din drum. Aºezã în zãpadã cadourile, îºi dãdu jos paltonul ºi-l înfãºurã în el pe copil, care abia mai stãtea în picioare. Îl luã apoi în braþe, spunându-i: „Hai, vino. Te duc la mine acasã, unde e cald ºi bine”. Încercã sã ridice ºi cadourile, dar îºi dãdu seama cã nu putea duce ºi copilul ºi pachetele, aºa cã renunþã la ele ºi le lãsã acolo în zãpadã.

Casa lui Andrei era chiar în capãtul strãzii, dar se vedea de departe, pentru cã era împodobitã toatã cu beculeþe albe ºi colorate. Ajunse acasã frânt de obosealã ºi aºezã copilul pe divanul din salon. Bãiatul zâmbi când vãzu bradul lui Andrei: era, într-adevãr, foarte frumos, dar parcã tot îi lipsea ceva... Andrei pregãti apoi o ciocolatã caldã ºi prãjiturele pentru bãieþel ºi începu sã-i povesteascã cum sãrbãtorea Crãciunul împreunã cu familia, pe vremea când era ºi el copil.

Vrãjit de farmecul povestirilor lui Andrei, bãieþelul adormi pe divan, ºi în cele din urmã adormi ºi Andrei înfotoliu.

Dimineaþã, când Andrei se trezi în sunetul vesel al clopotelor care anunþau Naºterea Domnului, vãzu cã bãieþelul nu mai era pe divan. Îl cãutã toatã casa, dar copilul dispãruse. Când se întoarse în salon, observã cã pe o ramurã a bradului atârna un îngeraº cu un bilet pe care scria: „Dragã Andrei, îþi mulþumesc pentru tot ce ai fãcut pentru mine. Ai regãsit spiritul Crãciunului. Îngerul tãu pãzitor”. Andrei zîmbi. κi puse apoi paltonul pe umeri ºi merse la bisericã. Dupã Liturghie, invitã la el o familie sãracã ºi cu mulþi copii, care locuia în apropiere: îi aºezã cu el la masã, iar înainte de plecare, le dãrui copiilor toate podoabele preþioase din bradul sãu. Pãstrã doar îngeraºul, pe care îl aºeazã în fiecare an în brad, ca sã nu mai piardã niciodatã Spiritul Crãciunului.

Prelucrare de CRISTINA GRIGORE dupã o poveste italianã

Supliment de Crãciun

Suflet tânãr În loc de gândul meu pentru tine(ri), Un pluguºor pentru anul care vine!

Pr Pr.. DANIEL BULAI

Pluguºor Aho, aho, tineri ºi fraþi, Staþi puþin ºi nu plecaþi, Lângã mine v-adunaþi ªi cuvântul mi-ascultaþi: E cuvânt rostit mai rar Chiar de nu-i de la altar.

Vreau ca toþi sã îl asculte Ca sã-nveþe cât mai multe.

Cãci în anu’ ce a trecut Un mare volum a apãrut.

Gândiþi-vã toþi la o carte Scrisã-n acest an cu fapte Cu gândul ºi cu cuvântul, Cu neglijenþa care e ca vântul! În loc de titlu, cum s-ar cere, Sau o bogatã introducere Pun „o cruce” care s-ajute Pe tot omul ca sã lupte. ªi n-aº scrie nici prea multe...

Cu un lux de amãnunte...

Doar vreau simplu s-amintesc Cã-n tot locul creºtinesc Crucea pe care Isus a murit Arãtându-ne cã mult ne-a iubit, Nu trebuie nicicum uitatã Ci meritã sã fie îmbrãþiºatã. ªi cum „unii” o neglijeazã, Tu, tânãr, creºtin de bazã, Fii exemplu prin cinstire Pentru-ntreaga omenire.

Lumea, cu „umbra” ce este-n ea, Îþi ascunde, subtil, crucea!

Dar tu, în anul care vine Ia aminte: þine-te de cruce bine, Ca sã ai mereu putere, Sã dai sens, chiar, la durere.

Acum, aº merege mai departe Sã caut în imaginara-mi carte Primul capitol ce face luminã În sufletul fãrã o viaþã seninã. ªi-am gãsit cuvinte-ngroºate Scrise de unii..., pe furiº lãsate: „Cu mascã ºi fãrã mascã” - de vrei Ai tot subiectul, bogat, despre ei.

Citind în tãcere doar câteva rânduri

Rãmân uimit, pierdut în gânduri… ªi cu privirea aruncatã în zare, Imediat, mi-am pus o-ntrebare: Unde-i frumuseþea din viaþã Cu-atâþia artiºti cu masca pe faþã?

Atunci un rãspuns singuratic, Ca ºi un sfat simplu ºi practic S-a ivit ºi vreau sã spun tuturora Cã acum, la sfârºit de an este ora: Curaj, aruncã masca odatã, Bucurã-te de viaþã binecuvântatã! ªi-am rãsfoit în tainã, în carte, Un nou capitol: „timp ºi libertate”.

Apoi, pentru a-nþelege mai bine Am luat acest material cu mine, La o-ntâlnire de duminicã seara Ca tinerii sã-mi ridice povara.

Am discutat despre timpul lor... ªi-am gãsit secretul cuvintelor: Timpul este preþios ºi sfânt Dar sunt mulþi ce-l pierd în vânt.

Nu-l preþuiesc ca pe un frate!

Zboarã lent ºi „pierd trenul” în toate.

Alþii preferã într-una sã se distreze ªi-aºa, mâine n-au ce sã lucreze.

Unii chiar, mai ºmecheri, spun: Las-o baltã…, eºti mai bun!

Noi suntem liberi, în putere Sã ne trãim viaþa - ce plãcere!

Fãrã cuvinte, aproape-nmãrmurit Am schiþat un gest: „nu-i de tocmit!”

Timpul ºi libertatea - daruri cereºti Prin credinþã poþi sã le împãrtãºeºti.

Eu, preot smerit al lui Isus Îþi spun: dacã vrei s-ajungi „mai sus” La anu’ ai grijã de libertate Trãieºte timpul cu responsabilitate.

Când nu ºtii unde sã mai mergi, Cautã o bisericã,sã te reculegi!

Participã duminica la Liturghie Fã-þi din asta lege pe vecie! ªi-atunci când nu ºtii ce sã mai faci Roagã-te, cu Cristos ca sã te-mpaci!

Sacramentele sã le frecventezi; Comori în suflet ai sã pãstrezi! În altã zi de dimineaþã, Când totul e trezit la viaþã Deschid splendoarea de carte La un capitol, sã spun, mai aparte.

Purta ca titlu, scris în auriu „Sufletul curat este frumos ºi viu!”

Fraze dupã fraze uºor citesc, Sufletul simt cã mi-l îmbogãþesc.

Admir cum prin viaþa ce trece Sunt ºi mulþi cu sufletul ce-ntrece Virtuoºii, sfinþi din calendare Ridicaþi la cinste pe sfintele altare.

Cum adevãrul ºi dreptatea Au ca rezultat bucuria, pacea.

Cum dragostea ºi armonia Clãdesc cu cinste familia.

Cum blândeþea ºi smerenia Alimenteazã tainic „vocaþia”.

Ce sã mai spun de viaþa ordonatã A atâtor tineri ce este, parcã, uitatã.

Aº vrea ca-n anul în care pãºim ªi voi… ºi alþii sã spunã: „voim, Conºtiinþa omenirii sã fie marcatã De Cristos, Omul nou ºi fãrã patã”. În concluzie aº face o urare Pentru anul care-apare: Credinþa sã nu lipseascã, Viaþa din ea sã se hrãneascã!

S-aveþi mereu un suflet bun Alimentat, acum, de Crãciun.

Sã lãsaþi ca moºtenire O credinþã tare, plinã de iubire.

Speranþa nicicând sã nu se stingã, Iar “rãul” de voi sã nu se-atingã.

Virtutea sã vã stea mereu în faþã, Cristos sã vã dea zilnic povaþã.

Sã fiþi sinceri ºi dispuºi, Sã lucraþi „fãrã mãnuºi”, S-aveþi fruntea zilnic seninã, ªi ochii plini de luminã.

Inima transparentã, bunã Sã vã fie-n veci cununã.

Iar Domnul cu a sa binecuvântare Sã vã-ntãreascã-n lupta mare. ªi acum cã aþi rãbdat, Sã citiþi ce-am adunat, În cartea scrisã de voi...

Chiar de-i lipsitã de foi.

Daþi ecou avântului, Sã zboare prin unda vântului, Toate gândurile apãsãtoare Ce-au ieºit, acum, la soare. ªi s-aud din zãri senine Gânduri bune, numai bine!

De aceea „mult stimaþi” Ia strigaþi ºi nu mai staþi Sã se-audã-n depãrtare Frumoasa noastrã urare: La mulþi ani cu sãnãtate Numai har ºi spor în toate!

13

14

Din viaþa Arhidiecezei Mangalia: 10 ani sub ocrotirea sfântului Andrei Sâmbãtã, 29 noiembrie, comunitatea din Mangalia a fost în mare sãrbãtoare: a sãrbãtorit hramul bisericii, Sfântul Apostol Andrei, ºi împlinirea a zece ani de la consacrarea acestui locaº de cult.

Momentul a fost marcat printr-o Sfântã Liturghie, a hramului, prezidatã de PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de Bucureºti, împreunã cu pãrintele Francisc ªerban (fost paroh al acestei comunitãþi ºi ctitor al acestei biserici), pãrintele paroh Cristian Antici ºi alþi 14 preoþi care activeazã în Dobrogea ºi în alte zone ale þãrii.

La predicã, PS Cornel Damian le-a vorbit celor prezenþi despre viaþa ºi activitatea Sfântului Apostol Andrei, patronul bisericii ºi protectorul locuitorilor parohiei, amintind de datoria pe care o avem fiecare dintre noi de a fi mãrturisitori ai credinþei, dupã exemplul sfântului apostol.

Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Mangalia are o istorie deosebitã care începe cu obþinerea în anul 1992, dupã multe insistenþe, audienþe ºi rugãminþi, a unui loc pentru construcþia bisericii, în fosta groapã de gunoi a oraºului. În anul 1993 s-a început construcþia bisericii, care s-a încheiat în anul 1998. Biserica este construitã în stil modern, preluând elemente gotice. Are o lungime de 30 m, 14 m lãþime ºi înãlþimea turnului de 21 m.

Pr Pr.. IOAN MÃRTINAª

“Rãmâneþi fideli in credinþã ºi demnitate”. Aceasta a fost urarea Arhiepiscopul Ioan Robu, Arhiepiscopului Ioan Robu, ca ºi intenþia de rugãciune, la Sfânta Liturghie în mijlocul comunitãþii române din Roma a hramului comunitãþii române din Roma, din ziua de 8 decembrie 2008, sãrbãtoarea Neprihãnitei Zãmisliri.

La celebrarea de searã a participat ºi Episcopul auxiliar de Iaºi, monseniorul Aurel Percã, care a þinut predica, precum ºi preoþii români aflaþi în Roma ºi împrejurimi pentru studii sau pastoraþie. Nu au lipsit nici autoritãþile ecleziastice - din partea Vicariatului de Roma - ºi civile, din partea Ambasadelor României pe lângã statul Italian si pe lângã Sfântul Scaun. Credincioºii, prezenþi în numãr mare, au animat liturgia cu cântece ºi mici simboluri specifice tradiþiilor noastre.

Sãrbãtoarea a avut o semnificaþie mai largã, aºa cum a þinut sã explice pãrintele paroh Isidor Iacovici. În urmã cu 24 de ani era consacrat episcop Înaltpreasfinþitul Ioan Robu, în urmã cu 9 ani Preasfinþitul Aurel, iar în urmã cu 5 ani Preasfinþitul Cornel Damian. Pentru toþi a fost o bucurie deosebitã

sã trãim în comuniune aceastã zi de aniversare.

Am cântat ºi “La mulþi ani!” episcopilor, dar rugãciunea de cerere a mijlocirii Maicii Domnului Neprihãnit Zãmislitã a fost cea care ne-a cãlãuzit inimile, pentru ca misiunea lor ºi colaborarea noastrã fidelã sã închege din ce în ce mai bine Biserica lui Cristos, Una, Sfântã, Catolicã ºi Apostolicã.

Pr. FRANCISC UNGUREANU

Pãstorul îîntre ntre tineri…

Dupã cum bine ºtiþi, dragi tineri, în data de 29 noiembrie a avut loc în catedrala “Sfântul Iosif”, din Bucureºti, întâlnirea Înalt Preasfinþitului Ioan Robu cu tinerii Arhidiecezei de Bucureºti!

La aceastã întâlnire, Înalt Preasfinþitul ºi-a manifestat bucuria de a primi 300 de tineri ºi de a putea intra în contact direct cu ei! În cadrul catehezei, Excelenþa sa a þinut sã precizeze cã „nu existã spaþiu ºi timp fãrã Cristos!” De asemenea, vorbind despre importanþa rugãciunii, a spus: „rugãciunea are puterea sã ne pãstreze curaþi ºi sã nu ieºim niciodatã din trupul lui Cristos!”

La aceastã catehezã, tinerii au avut ocazia sã adreseze întrebãri legate de problemele care-i frãmântã, unde au primit rãspunsurile mult aºteptate, fiecare dintre cei prezenþi putând învãþa astfel din rãspunsurile ºi explicaþiile date de cãtre Preasfinþitul Ioan Robu. ªi cum întâlnirea cu Înalt Preasfinþitul a avut loc în ajun de Advent, Pãstorul a vorbit tinerilor despre semnificaþia Adventului, afirmând cã Adventul înseamnã “venire” ºi cã ar trebui sã veghem cu toþii! Sã fim pregãtiþi în inimile ºi în gândurile noastre ca astfel sã-l aºteptãm pe Mântuitorul nostru sã vinã ca prunc, copil, om ca ºi noi! Am fost îndrumaþi ca în aceastã perioadã sã spunem “Vino, Doamne Isuse la noi!” ca sã schimbi ce nu e frumos în noi ºi sã ne faci copii ai lui Dumnezeu!”.

Sã avem cu toþii în minte gândul de credinþã “Pentru mine a trãi este Cristos!”.

Supliment de Crãciun

Biserica în lume

Familia, un bine pentru omenire Primul Forum catolico-ortodox pe tema familiei s-a desfãºurat la Trento între 11 ºi 14 decembrie ºi a avut ca temã Familia, un bine pentru omenire. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Conferinþelor Episcopale Europene cu colaborarea Arhidiecezei din Trento. ªapte experþi din bisericile ortodoxe din Europa, ºapte experþi catolici din Conferinþa Episcopalã europeanã ºi trei din dicasteriile de la Vatican au discutat despre familie ºi despre problemele actuale cu care se confruntã aceasta.

Dezbaterea a fost construitã în jurul aspectului teologic (familia în planul creaþiei), al celui juridic-cultural (au fost confruntate definiþiile familiei din diverse legislaþii) ºi pe teme de actualitate. Printre acestea s-au aflat: familia ºi cãsãtoria; familia ºi educaþia; relaþiile dintre generaþii; implicarea familiei în politicã, în economie ºi în alte procese sociale; educaþia ºi formarea religioasã în familie ºi în ºcoalã.

Cardinalul Péter Erdõ, Primatul Ungariei ºi Preºedintele Consiliului Conferinþelor Episcopale Europene, considerã cã „schimbãrile istorice ºi culturale din Europa ultimelor decenii sunt cele care impun urgent o mãrturie comunã a valorilor creºtine ºi care cer sã se lanseze o reflecþie asupra oportunitãþii creãrii în Europa a unui Forum catolico-ortodox, pentru a putea aborda, împreunã, teme pastorale de interes comun”.

Patriarhul ortodox rus a trecut la cele veºnice Una din personalitãþile de prim rang ale lumii ecleziale ortodoxe, Patriarhul Moscovei ºi al întregii Rusii, Alexei al II-lea, a decedat vineri, 5 decembrie, la vârsta de 79 de ani.

Ales patriarh la 7 iunie 1990, Alexei al II-lea a preluat conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse de la predecesorul sãu Pimen I. A fost alãturi de Biserica sa într-o perioadã de transformãri radicale: cãderea Zidului Berlinului, destrãmarea Uniunii Sovietice ºi înfiinþarea Comunitãþii Statelor Independente.

Vestea trecerii sale la cele veºnice a fost primitã cu regret ºi profundã tristeþe de Biserica Catolicã. Dând asigurarea rugãciunilor sale pentru acest „slujitor neobosit”, Benedict al XVI-lea amintea, în telegrama de condoleanþe, „angajarea comunã pe drumul înþelegerii reciproce ºi al colaborãrii între ortodocºi ºi catolici”, în special „eforturile depuse de patriarhul defunct pentru renaºterea Bisericii, dupã asuprirea ideologicã asprã, care a provocat martiriul atâtor mãrturisitori ai credinþei creºtine”. „Amintesc ºi lupta cea bunã în apãrarea valorilor umane ºi evanghelice dusã în special pe continentul european, formulând auspicii pentru ca efortul sãu sã producã roade de pace ºi de autentic progres uman, social ºi spiritual”, se mai spune în telegrama Papei.

Sfântul Scaun a fost reprezentat, la funeraliile care au avut loc pe 9 decembrie, de o delegaþie din care au fãcut parte ºi Cardinalul Walter Kasper, preºedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unitãþii Creºtinilor, Cardinalul Roger Etchegaray, preºedinte emerit al Consiliului Pontifical al Dreptãþii ºi Pãcii ºi al Consiliului pontifical “Cor Unum” ºi Arhiepiscopul Antonio Mennini, reprezentant al Sfântului Scaun în Federaþia Rusã. Pe 6 decembrie, Sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a ales pe Mitropolitul Kiril de Smolensk ºi Kaliningrad ca locum tenens de Patriarh. Va fi pomenit în toate Bisericile din Patriarhia Rusã cu titlul Înaltpreasfinþitul Mitropolit Kiril de Smolensk ºi Kaliningrad, locþiitor de Patriarh.

La Lourdes, dupã Jubileul de 150 de ani, începe anul dedicat Sfintei Bernadeta În bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone a celebrat în solemnitatea Neprihãnitei Zãmisliri o Sfântã Liturghie solemnã, alãturi de cardinalul Bernard Francis Law, arhiparoh al bazilicii mariane pentru a marca încheierea, la Roma, a Jubileului de 150 de ani de la apariþiile Sfintei Fecioare Maria la Lourdes. Între miile de credincioºi se aflau ºi voluntarii asociaþiei Unitalsi împreunã cu mulþi bolnavi, reuniþi la Roma pentru aceastã importantã aniversare marianã.

“Aº vrea sã spun celor care suferã, luptã sau sunt tentaþi sã întoarcã spatele vieþii: îndreptaþivã spre Maria!”, a spus cardinalul Bertone, preluând îndemnul lui Benedict al XVI-lea din timpul pelerinajului sãu la Lourdes, din luna septembrie. În aceeaºi zi, la sanctuarul marian de la Lourdes, s-au încheiat manifestãrile Anului Jubiliar dedicat aniversãrii a 150 de ani de la apariþiile Sfintei Fecioare. Nouã milioane de persoane au vizitat sanctuarul în anul jubiliar, proclamat la 8 decembrie 2007. Celebrãrile jubiliare au inclus ºi un Itinerar al Jubileului, amenajat în mod special pentru aceastã aniversare, pe care au pãºit circa 1,5 milioane de credincioºi în drum spre grota Massabielle. „Ceea ce a impresionat, a afirmat episcopul de Tarbes ºi Lourdes, monseniorul Jacque Perrier, a fost reculegerea, rugãciunea ºi pacea, calitatea tãcerii”. „A fost frumos sã vedem cã ºi Papa a parcurs acest Itinerar al Jubileului, prototipul devoþiunilor de pietate popularã”, a adãugat monseniorul Perrier, referindu-se la pelerinajul lui Benedict al XVI-lea între 13-15 septembrie în Franþa.

Dupã încheierea Anului Jubiliar va începe un an dedicat sfintei Bernadeta. Cu aceastã ocazie, la 8 decembrie, s-a deschis un simpozion dedicat tinerei sfinte pe tema „Bernadeta, de la Lourdes la Nevers”. Manifestãrile sunt o nouã ocazie de a reflecta asupra vieþii creºtine ºi a parcursului spiritual propus credincioºilor în anul 2009.

15

16

Sfânta Scripturã

1

La început era Cuvântul ºi Cuvântul era la Dumnezeu ºi Cuvântul era Dumnezeu. 2 Acesta era la început la Dumnezeu. 3 Toate lucrurile au fost create prin el ºi nimic din ce a fost creat nu a fost creat fãrã el. 4 În el era viaþa ºi viaþa era lumina oamenilor. 5 Lumina lumineazã în întuneric ºi întunericul n-a cuprins-o… 9 Cuvântul era adevãrata luminã care lumineazã pe tot omul care vine în lume. 10 El era în lume, ºi lumea a fost creatã prin el, dar lumea nu l-a cunoscut.

11 A venit la ai sãi ºi ai sãi nu l-au primit. 12 Dar tuturor celor care l-au primit, celor care cred în numele lui, le-a dat putere sã devinã copii ai lui Dumnezeu, 13 copii nãscuþi nu din sânge, nici din dorinþã trupeascã, nici din voinþã omeneascã, dar nãscuþi din Dumnezeu. 14 ªi Cuvântul s-a fãcut trup ºi a locuit între noi, ºi noi am vãzut slava lui, slava unicului-nãscut din Tatãl, plin de har ºi de adevãr... 16 Noi toþi am primit din plinãtatea lui har peste har. 17 Cãci prin Moise ni s-a dat Legea, iar harul ºi adevãrul au venit prin Isus Cristos. 18 Pe Dumnezeu nimeni nu l-a vãzut vreodatã, dar unicul sãu Fiu, care este spre sânul Tatãlui, el l-a fãcut cunoscut.

ZIUA DE CRÃCIUN

Sãrbãtoarea Crãciunului a acumulat o tradiþie deosebit de bogatã prin recitirea constantã a pasajelor evangheliilor Sfinþilor Matei ºi Luca ºi mai ales a pasajului Lc 2,1-20 care se citeºte în noaptea preasfântã. Cãlãtoria Mariei însoþitã de soþul ei, Iosif, cãtre Betleemul strãmoºilor, împlinirea pentru Maria a timpului sã nascã, naºterea Pruncului anunþat de îngerul Gabriel, înfãºarea ºi culcarea lui într-o iesle, vizita pãstorilor trimiºi ºi ei la Betleem ca sã vadã Semnul împlinirii aºteptãrilor de veacuri, au inspirat nu doar confecþionarea Ieslelor din biserici sau din casele noastre sau compunerea icoanelor, a colindelor ori a scenetelor care ne încãlzesc inima în timpul sãrbãtorilor de Crãciun, ci ºi reflecþii profunde, care s-au tradus în atitudini noi de viaþã vizavi de semenii noºtri. ªi totuºi, textul evanghelic care se citeºte în biserici, în ziua de Crãciun, ne introduce în misterul Întrupãrii Fiului lui Dumnezeu, mister care ne absoarbe într-însul, ne lumineazã (cel puþin atâta cât mintea noastrã poate sã priceapã) ºi ne transformã. Într-adevãr, prologul evangheliei Sfântului Ioan ne reveleazã adevãrata identitate a Pruncului nãscut la Betleem. El este Cuvântul care era la Dumnezeu ºi care era Dumnezeu, Cel prin care toate lucrurile au fost create, Cel care era viaþa ºi Lumina oamenilor. Acest Cuvânt s-a fãcut trup în Isus Cristos ºi a locuit între noi, iar noi, doar prin El, l-am cunoscut pe Dumnezeu mai ales drept Tatã. Însã aceastã revelaþie nu ar fi grãitoare pentru noi dacã nu am ºti cã celor care l-au primit pe Fiul, adicã celor care cred în numele Lui le-a dat puterea sã devinã copii ai lui Dumnezeu. În acest adevãr se aflã toatã forþa ºi toatã relevanþa venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu.

Credinþa în Isus este cea care îi dã omului viaþa (adevãrata viaþã), o identitate ºi un destin (asupra acestor teme evanghelia a patra va reveni de mai multe ori: 3,15; 6,40.47; 20,31). Prin urmare, a crede înseamnã a ne pune încrederea în Tatãl, înseamnã a ºti, în orice situaþie a vieþii, cã Dumnezeu este binevoitor, înseamnã a nu ne îndoi de Dumnezeu, a nu pune la îndoialã iubirea lui faþã de noi ºi faþã de lume.

Aºadar, a crede înseamnã a privi lumea cu ochii lui Dumnezeu.

Pr ARCIZIU ªERBAN Pr.. TTARCIZIU

Colinde, colinde…!

Iatã vin colindãtorii… Florile dalbe… Cu siguranþã recunoaºteþi primul vers! Dacã doriþi sã colindaþi în Casa Domnului, sunteþi invitaþi împreunã cu grupul parohial de tineri în data de 20 decembrie al anului curent la Concertul de Colinde ce va avea loc la parohia “Sfânta Fecioarã Maria, Regina Sfântului Rozariu”, din Popeºti Leordeni, începând cu ora 14:00!

Vã aºteptãm cu mare drag, astfel sã vestim prin cântãrile noastre, Naºterea Pruncuºorului Isus!

Supliment de Crãciun