Liturgie

LITURGIE

Să ne întoarcem cu bucurie la Euharistie!

Congregația pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor a adresat președinților Conferințelor Episcopale o scrisoare intitulată „Să ne întoarcem cu bucurie la Euharistie”. Scrisoarea a fost semnată de Cardinalul Robert Sarah la 15 august și a fost aprobată de Sfântul Părinte la 3 septembrie.

La începutul scrisorii se spune că „pandemia datorată virusului Covid-19 a produs dezorientări nu numai în dimensiunile sociale, familiale, economice, formative și de muncă, ci și în viața comunității creștine, inclusiv în dimensiunea liturgică. Pentru a elimina virusul a fost necesară o distanțare fizică rigidă, care a avut repercusiuni asupra unei trăsături fundamentale a vieții creștine”.

Mai departe se vorbește despre dimensiunea comunitară despre care se afirmă că „are o semnificație teologică: Dumnezeu este relație de Persoane în Preasfânta Treime; creează omul în complementaritatea relațională între bărbat și femeie pentru că «nu este bine ca omul să fie singur» (Gen 2,18), intră în raport cu bărbatul și femeia și îi cheamă la rândul lor la relația cu El. (...) Domnul Isus a început activitatea Sa publică prin chemarea la El a unui grup de discipoli pentru ca să împărtășească împreună cu El viața și vestirea Împărăției; din această mică turmă se naște Biserica. Pentru a descrie viața veșnică Scriptura folosește imaginea unei cetăți: Ierusalimul din cer (cf. Ap 21); o cetate este o comunitate de persoane care împărtășesc valori, realități umane și spirituale fundamentale, locuri, timpuri și activități organizate și care contribuie la construirea binelui comun. (...) Creștinii, imediat ce s-au bucurat de libertatea de cult, imediat au edificat locuri care să fie domus Dei et domus ecclesiae, unde credincioșii să se poată recunoaște drept comunitate a lui Dumnezeu, popor convocat pentru cult și constituit în adunare sfântă. (...) Casa Domnului presupune prezența familiei fiilor lui Dumnezeu”.

Arătând că izolarea nu reprezintă o caracteristică a comunității creștine, iar biserica nu este „o cetate cu porți închise”, scrisoarea precizează mai departe: „Formați la valoarea vieții comunitare și la căutarea binelui comun, creștinii au căutat mereu inserarea în societate, deși având conștiința unei alterități: a fi în lume fără a aparține ei și fără a se reduce la ea (cf. Scrisoarea către Diognet, 5-6). Și în această urgență pandemică a reieșit și un mare simț de responsabilitate: în ascultare și colaborare cu autoritățile civile și cu experții, episcopii și conferințele lor teritoriale au fost gata să asume decizii dificile și dureroase, până la suspendarea prelungită a participării credincioșilor la celebrarea Euharistiei.”

În continuare, prefectul Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor îndeamnă la reîntoarcerea „la normalitatea vieții creștine imediat ce o permit circumstanțele”. Viața creștină are „edificiul bisericii drept casă și celebrarea liturgiei, îndeosebi a Euharistiei, drept «culme spre care tinde acțiunea Bisericii și izvorul din care emană toată puterea ei» (Sacrosanctum Concilium, 10)”.

Textul scrisorii continuă astfel: „Conștienți de faptul că Dumnezeu nu abandonează niciodată omenirea pe care a creat-o și că și încercările cele mai dure pot aduce roade de har, am acceptat depărtarea de altarul Domnului ca un timp de

post euharistic, util pentru a ne face să redescoperim importanța vitală, frumusețea și valoarea incomensurabilă.” Mai departe subliniază că „imediat ce va fi posibil, trebuie să ne întoarcem la Euharistie cu inima purificată, cu o uimire reînnoită, cu o dorință mărită de a-l întâlni pe Domnul, de a fi cu El, de a-l primi pentru a-l duce la frați cu mărturia unei vieți depline de credință, de iubire și de speranță.”

Arătând că mijloacele de comunicare desfășoară „o slujire apreciată față de cei bolnavi și de cei care nu pot să meargă la biserică, și au prestat o mare slujire în transmiterea Sfintei Liturghii în timpul în care nu exista posibilitatea de a celebra comunitar”, totuși „nicio transmisiune nu este echivalabilă cu participarea personală și n-o poate înlocui”. Există pericolul ca „aceste transmisiuni, singure, să ne îndepărteze de la o întâlnire personală și intimă cu Dumnezeul întrupat care ni s-a încredințat nouă nu în mod virtual, ci real, spunând: «Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu rămâne în mine și eu în el» (In 6,56)”. Contactul fizic cu Domnul „este vital, indispensabil, de neînlocuit”. Referindu-se apoi la măsurile care vor fi găsite și adoptate în combaterea virusului, Cardinalul Sarah arată că „este necesar ca toți să-și reia locul lor în adunarea fraților, să redescopere valoarea și frumusețea de neînlocuit a celebrării, să le-o amintească și le insufle entuziasm fraților și surorilor descurajați, înfricoșați, de prea mult timp absenți sau distrași”.

Scrisoarea subliniază câteva principii și linii de acțiune „pentru a promova o întoarcere rapidă și sigură la celebrarea Euharistiei”.

Congregația se bazează pe „acțiunea prudentă, dar fermă a episcopilor pentru ca participarea credincioșilor la celebrarea Euharistiei să nu fie catalogată de autoritățile publice drept o «adunare numeroasă» și să nu fie considerată drept comparabilă sau chiar subordonată unor forme de adunări recreative”.

Autoritățile civile nu pot schimba normele liturgice; acestea țin de autoritățile ecleziastice competente (cf. Sacrosanctum Concilium, 22).

În continuare sunt date câteva indicații: facilitarea participării credincioșilor la celebrări, dar „fără experimentări rituale improvizate și respectând pe deplin normele conținute în cărțile liturgice, care le reglementează desfășurarea. În liturgie, experiența de sacralitate, de sfințenie și de frumusețe care transfigurează, se pregustă armonia fericirii veșnice: așadar, să se aibă grijă de demnitatea locurilor, a obiectelor sacre, a modalităților de celebrare, conform indicației oficiale a Conciliului al II-lea din Vatican: «Riturile să strălucească prin simplitate nobilă» (Sacrosanctum Concilium, 34)”; recunoașterea dreptului pe care îl au credincioșii „de a primi Trupul lui Cristos și de a-l adora pe Domnul prezent în Euharistie în modurile prevăzute, fără limitări care să meargă chiar dincolo de ceea ce este prevăzut de normele igienice date de autoritățile publice sau de episcopi. Credincioșii în celebrarea euharistică îl adoră pe Isus Înviat prezent; și vedem că se pierde cu atâta ușurință simțul adorației, rugăciunea de adorație. Cerem păstorilor să insiste, în catehezele lor, asupra necesității adorației”.

De asemenea, scrisoarea mai precizează că „un principiu sigur pentru a nu greși este ascultarea. Ascultare față de normele Bisericii, ascultare față de episcopi. În timpuri de dificultate (de exemplu, să ne gândim la războaie, la pandemii), episcopii și Conferințele Episcopale pot să dea normative provizorii care trebuie să fie respectate. Ascultarea păstrează comoara încredințată Bisericii. Aceste măsuri dictate de episcopi și de Conferințele Episcopale expiră atunci când situația revine la normalitate”.

În încheierea scrisorii sale, Cardinalul Robert Sarah subliniază faptul că „Biserica va continua să ocrotească persoana umană în totalitatea ei. Ea mărturisește speranța, invită la încrederea în Dumnezeu, amintește că existența pământească este importantă, însă mult mai importantă este viața veșnică: a împărtăși aceeași viață cu Dumnezeu pentru veșnicie este ținta noastră, vocația noastră. Aceasta este credința Bisericii, mărturisită de-a lungul secolelor de cete de martiri și de sfinți, o veste pozitivă care eliberează de reducții unidimensionale, de ideologii: cu preocuparea necesară față de sănătatea publică Biserica unește vestirea și însoțirea spre mântuirea veșnică a sufletelor. Așadar să continuăm să ne încredințăm cu încredere milostivirii lui Dumnezeu, să invocăm mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, salus infirmorum et auxilium christianorum, pentru toți cei care sunt greu încercați de pandemie și de orice altă suferință, să perseverăm în rugăciune pentru cei care au părăsit această viață și în același timp să reînnoim propunerea de a fi martori ai Celui Înviat și vestitori ai unei speranțe sigure, care transcende limitele acestei lumi”.