Actualitatea creștină, nr. 10/2020

Page 16

Biserică și societate LITURGIE

Să ne întoarcem cu bucurie la Euharistie!

C

ongregația pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor a adresat președinților Conferințelor Episcopale o scrisoare intitulată „Să ne întoarcem cu bucurie la Euharistie”. Scrisoarea a fost semnată de Cardinalul Robert Sarah la 15 august și a fost aprobată de Sfântul Părinte la 3 septembrie. La începutul scrisorii se spune că „pandemia datorată virusului Covid-19 a produs dezorientări nu numai în dimensiunile sociale, familiale, economice, formative și de muncă, ci și în viața comunității creștine, inclusiv în dimensiunea liturgică. Pentru a elimina virusul a fost necesară o distanțare fizică rigidă, care a avut repercusiuni asupra unei trăsături fundamentale a vieții creștine”. Mai departe se vorbește despre dimensiunea comunitară despre care 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | OCTOMBRIE 2020

se afirmă că „are o semnificație teologică: Dumnezeu este relație de Persoane în Preasfânta Treime; creează omul în complementaritatea relațională între bărbat și femeie pentru că «nu este bine ca omul să fie singur» (Gen 2,18), intră în raport cu bărbatul și femeia și îi cheamă la rândul lor la relația cu El. (...) Domnul Isus a început activitatea Sa publică prin chemarea la El a unui grup de discipoli pentru ca să împărtășească împreună cu El viața și vestirea Împărăției; din această mică turmă se naște Biserica. Pentru a descrie viața veșnică Scriptura folosește imaginea unei cetăți: Ierusalimul din cer (cf. Ap 21); o cetate este o comunitate de persoane care împărtășesc valori, realități umane și spirituale fundamentale, locuri, timpuri și activități organizate și care contribuie la construirea binelui comun.

(...) Creștinii, imediat ce s-au bucurat de libertatea de cult, imediat au edificat locuri care să fie domus Dei et domus ecclesiae, unde credincioșii să se poată recunoaște drept comunitate a lui Dumnezeu, popor convocat pentru cult și constituit în adunare sfântă. (...) Casa Domnului presupune prezența familiei fiilor lui Dumnezeu”. Arătând că izolarea nu reprezintă o caracteristică a comunității creștine, iar biserica nu este „o cetate cu porți închise”, scrisoarea precizează mai departe: „Formați la valoarea vieții comunitare și la căutarea binelui comun, creștinii au căutat mereu inserarea în societate, deși având conștiința unei alterități: a fi în lume fără a aparține ei și fără a se reduce la ea (cf. Scrisoarea către Diognet, 5-6). Și în această urgență pandemică a reieșit și un mare simț de responsabilitate: în ascultare și colaborare cu autoritățile civile și cu experții, episcopii și conferințele lor teritoriale au fost gata să asume decizii dificile și dureroase, până la suspendarea prelungită a participării credincioșilor la celebrarea Euharistiei.” În continuare, prefectul Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor îndeamnă la reîntoarcerea „la normalitatea vieții creștine imediat ce o permit circumstanțele”. Viața creștină are „edificiul bisericii drept casă și celebrarea liturgiei, îndeosebi a Euharistiei, drept «culme spre care tinde acțiunea Bisericii și izvorul din care emană toată puterea ei» (Sacrosanctum Concilium, 10)”. Textul scrisorii continuă astfel: „Conștienți de faptul că Dumnezeu nu abandonează niciodată omenirea pe care a creat-o și că și încercările cele mai dure pot aduce roade de har, am acceptat depărtarea de altarul Domnului ca un timp de


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.