Actualitatea creștină, nr. 10/2020

Nr. 10/2020 * Anul XXXI * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

„IATĂ-MĂ, TRIMITE-MĂ!”

Luna misiunilor în compania Rozariului Suntem chemați să fim instrumente ale lui Dumnezeu Tatăl nostru, astfel încât planeta noastră să fie ceea ce a visat El când a creat-o și să corespundă Legendă imagine: desen în tuș negru pentru „La visite de pauvres”, ediția ilustrată (manuscris), 1923. planului său de pace, frumusețe și plinătate.

(Papa Francisc, @Pontifex, 19 septembrie 2020) Statuie reprezentându-l Sf. Francisc de Assisi Prezența lui Dumnezeu înseamnă în același timppe puterea lui Dumnezeu, activitatea lui Dumnezeu și cu caracterul tot mai decisiv al clipei unice. www.vladimirghika.ro

Dezvelirea unei plăci comemorative Un milion de copii se roagă Rozariul pentru pace și unitate în lume

Din păcate, multe eforturi pentru a căuta soluții concrete la criza ambientală s-au dovedit ineficiente, nu doar din cauza refuzului celor puternici, ci și din cauza dezinteresului celorlalți.

Atitudinile care împiedică căile de soluționare, chiar și în rândul credincioșilor, merg de la negarea problemei la indiferență, la resemnarea comodă sau la încrederea oarbă în soluțiile tehnice.

Avem nevoie de o nouă solidaritate universală. Așa cum au spus episcopii din Africa de Sud, „talentele și implicarea tuturor sunt necesare pentru a repara dauna cauzată de abuzul oamenilor asupra creației lui Dumnezeu”[22]. Toți putem colabora ca instrumente ale lui Dumnezeu pentru îngrijirea creației, fiecare cu propria cultură și experiență, cu propriile inițiative și capacități.

(Enciclica Laudato si’, nr. 14)

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXXI, Nr. 10/2020

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

3

„Iată-mă, trimite-mă!”

Luna misiunilor în compania Rozariului VATICAN

5 6 7

@Pontifex Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

8 10 11 12 13

Evenimente Dezvelirea unei plăci comemorative Iosif Gerstenengst Mesaj la începutul unui nou an școlar Știri ARCB Știri interne/externe

Biserică și societate

14 Liturgie Să ne întoarcem cu bucurie la Euharistie!

16 Doctrină socială - DOCAT O lume – o responsabilitate

Suflet tânăr

17 O luăm de la capăt!

Christus vivit Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Societate Sfaturi împotriva depresiei SPIRITUALITATE

23 Din catehezele Papei „Și nu ne duce pe noi în ispită” 24 Sfânta Scriptură - Psalmii E timpul roadelor... alese 25 Minuni şi sfinţi Sfânta Laura Montoya 26 Biserica misionară Pe cine voi trimite?

(Is 6,8) 27 Pagina Ghika L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc).

Alice Cocea și Stanislas de La Rochefoucauld

3 EVENIMENT

28 Un milion de copii se roagă Rozariul 2020 pentru pace și unitate în lume CULTURĂ

32 Sfântul Benedict de Nursia.

Floare aleasă a monahismului occidental 33 Caritate eroică la vreme de epidemie 34 Idei pentru timpul liber 35 Sacralitatea în artă ETCETERA

36 Anunțuri

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 10/2020

8

28

Mesajul redacției Numărul pe luna octombrie al revistei Actualitatea creștină se deschide cu editorialul în care ÎPS Aurel Percă ne vorbește despre cele două evenimente importante ale acestei luni: lună dedicată Rozariului și lună în care se sărbătorește Ziua Mondială a Misiunilor, ce are loc anul acesta pe 18 octombrie. „Luna octombrie, lună misionară, este şi luna Sfântului Rozariu. Rozariul este rugăciunea care se pretează mai mult decât oricare altă rugăciune pentru a fi prelungită și continuă pentru simplitatea și ușurința sa: cu un rozariu în mână te poți ruga oriunde, în biserică și acasă, pe stradă și la serviciu, zi și noapte, sănătos sau bolnav.”

La rubrica Liturgie ni se prezintă scrisoarea Cardinalului Robert Sarah adresată președinților Conferințelor Episcopale despre participarea credincioșilor la liturgie în timpul și după pandemia de coronavirus. Rubrica Suflet tânăr ne spune că „O luăm de la capăt!” și ne mai întreabă „În ce fel judec?”. Rubrica Universul familiei ne oferă „Sfaturi împotriva depresiei”. La rubrica Sfânta Scriptură – Psalmii aflăm că „E timpul roadelor alese”.

La rubrica L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc) facem cunoștință în această lună cu Alice Cocea și Stanislas de La Rochefoucauld. Dosarul din această lună este dedicat acțiunii „Un milion de copii se roagă Rozariul 2020 pentru pace și unitate în lume”.

La rubrica Credință, artă și istorie ne este prezentat Părintele Francisc Ferreri care a dat dovadă de „Caritate eroică la vreme de pandemie”. În paginile revistei se mai găsesc știri din țară, de la Vatican și din lume, anunțuri, idei pentru timpul liber. Lectură plăcută!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Iulia Cojocariu Pr. Octavian Enache Crenguța Nicolae Colaboratori

Pr. Daniel Gheorghiță Benchea Pr. Marian Blaj Dănuț Doboș Pr. Andrei Dumitrescu Pr. Octavian Enache Liana Gehl Anca Mărtinaş Giulimondi Mons. Ieronim Iacob Layout GRAFIC

Angelus Communicationis Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

Tereza Petreș Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

© 2020 don Giovanni Berti | www.gioba.it

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

„Iată-mă, trimite-mă!”

luna misiunilor în compania Rozariului

C

a în fiecare an – acesta este al 94-lea! – în luna octombrie se celebrează Ziua Mondială a Misiunilor, propusă Bisericii universale astfel încât fiecare comunitate creștină de pe pământ, mică sau mare, să se simtă responsabilă pentru evanghelizarea care trebuie să se desfășoare în întreaga lume.

Misionarii au avut întotdeauna un loc special în inimile creștinilor; ei sunt cunoscuți în parohiile lor de origine, sunt ajutați din punct de vedere economic astfel încât să existe – în cele mai îndepărtate locuri

– dezvoltare umană, sănătate, opere pentru educarea și îmbunătățirea condițiilor sociale, reconstrucție în caz de dezastru. Adesea însă acest lucru se face individual sau în grupuri mici, din motive de prietenie personală sau solidaritate umană, impulsuri și intenții excelente, dar care nu sunt totul pentru noi creștinii.

Este important să existe, chiar și astăzi, poate mai mult decât în trecut, într-un context de globalizare care s-a dovedit tragic ca o împărtășire a suferințelor, a dificultăților economice și sociale, o universalizare a speranței și a solidarității.

Luna octombrie misionară din acest an se plasează în continuarea lunii misionare extraordinare de anul trecut, care amintea tuturor creștinilor că sunt „botezați şi trimiși”, cu invitația de a redescoperi caracterul universal al vocației misionare, și care îşi are dezvoltarea în tema fixată pentru acest an: „Iată-mă, trimite-mă!”.

Mesajul adresat de Papa Francisc pentru Ziua Mondială a Misiunilor, 18 octombrie, duminica a treia a lunii, este caracterizat de un puternic impuls vocațional, inspirat de vocația profetului Isaia: „Pe cine OCTOMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

3

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

voi trimite?”, întreabă Dumnezeu. „Iată-mă, trimite-mă” este răspunsul lui Isaia și Dumnezeu dorește să fie răspunsul tuturor celor care au devenit conștienți că sunt „botezați și trimiși”. În special, vocația misionară se caracterizează prin a aduce tuturor oamenilor experiența iubirii lui Dumnezeu: Dumnezeu descoperă că iubirea sa este pentru toți oamenii (cf. In 19, 26-27).

Pentru a face cunoscută această iubire, Dumnezeu caută colaboratori: „Pe cine voi trimite?”, o întrebare care ne este adresată şi nouă şi care așteaptă de la noi un răspuns generos şi convingător: „Iată-mă, trimite-mă pe mine!” (Is 6,8). Dumnezeu continuă să caute mereu pe cine să trimită în lume şi la popoare pentru a mărturisi iubirea sa, mântuirea de păcat şi de moarte, eliberarea de cel rău (cf. Mt 9,35-38; Lc 10,1-12)” (din Mesajul Papei Francisc).

Papa Francisc invită credincioșii să-și discearnă misiunea proprie în Biserică: „Să ne întrebăm: suntem gata să primim prezența Duhului Sfânt în viața noastră, să ascultăm chemarea la misiune, fie pe calea căsătoriei, fie pe cea a fecioriei consacrate sau a preoției primite prin hirotonire, și în viața obișnuită de toate zilele? Suntem dispuși să fim trimiși pretutindeni pentru a mărturisi credința noastră în Dumnezeu Tatăl milostiv, pentru a proclama Evanghelia mântuirii lui Isus Cristos, pentru a împărtăși viața divină a Duhului Sfânt edificând Biserica? Asemenea Mariei, mama lui Isus, suntem gata să fim fără rezerve în slujba voinței lui Dumnezeu?” (din Mesajul Papei Francisc).

Pe „barca Bisericii” ne regăsim cu toții, ne spune Papa Francisc, făcându-se ecoul meditației din 4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | OCTOMBRIE 2020

Piața Sf. Petru din ziua de 27 martie. În acest timp de pandemie, continuă Francisc, „ne-am dat seama că nu putem merge înainte fiecare pe cont propriu, ci doar împreună.

Suntem cu adevărat înspăimântați, dezorientați și temători. Durerea și moartea ne fac să experimentăm fragilitatea noastră umană; dar în același timp recunoaștem cu toții că împărtășim o dorință puternică de viață și de eliberare de rău”. „În acest context, chemarea la misiune, invitația de a ieși din noi înșine din iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele se prezintă ca oportunitate de împărtășire, de slujire, de mijlocire. Misiunea pe care Dumnezeu o încredințează fiecăruia face să treacă de la eul înfricoșat şi închis la eul regăsit şi reînnoit de dăruirea de sine”, explică Papa, precizând că „misiunea, «Biserica în ieşire», nu este un program, o intenție care trebuie atinsă prin efort de voință. Este Cristos cel care face ca Biserica să iasă din ea însăşi.” „Viața omului se naște din dragostea lui Dumnezeu, crește în dragoste și tinde spre dragoste”, amintește Papa Francisc în mesaj: „Nimeni nu este exclus din dragostea lui Dumnezeu”, iar Biserica, „sacrament universal al iubirii lui Dumnezeu pentru lume, continuă în istorie misiunea lui Isus și ne trimite peste tot, astfel încât, prin mărturia noastră de credință și vestirea Evangheliei, Dumnezeu să-și manifeste din nou dragostea și să poată atinge și transforma inimile, mințile, trupurile, societatea și culturile în fiecare loc și timp”. ***** Luna octombrie, lună misionară, este şi luna Sfântului Rozariu.

Unirea acestor două aspecte este sfântă și sănătoasă. Misiunile au nevoie cu siguranță de rugăciune continuă. Iar Rozariul este rugăciunea care se pretează mai mult decât oricare altă rugăciune pentru a fi prelungită și continuă pentru simplitatea și ușurința sa: cu un rozariu în mână te poți ruga oriunde, în biserică și acasă, pe stradă și la serviciu, zi și noapte, sănătos sau bolnav. Aşa au făcut Sfinții misionari în țările de evanghelizare.

Din acest motiv, Biserica a unit Rozariul și Misiunile în octombrie, recomandând creștinilor să se roage Rozariul cu intenția specială de a ajuta Misiunile în dezvoltarea lor și de a sprijini misionarii în munca lor apostolică, în efortul lor de evanghelizare a popoarelor care nu-L cunosc pe Cristos, cărora să-L dea pe Cristos, Mântuitorul, prin Acela care L-a născut și L-a dat întregului univers. Mare este, de fapt, ajutorul pe care rugăciunea Rozariului îl oferă misionarilor, care se găsesc adesea singuri și pierduți în țări îndepărtate. Sfântul misionar și martir al Oceaniei, Pietro Luigi Maria Chanel, a fost un exemplu admirabil de misionar al Rozariului în misiunea sa printre necredincioși. Rozariul a fost comoara lui, tovarășul său în munca apostolică, confortul său și compania sa în drumurile solitare și obositoare către stațiile de misiune. Cu rozariul în mână, el a traversat văile și dealurile Oceaniei, semănând la fiecare pas „Ave Maria”.

† Aurel Percă Arhiepiscop Mitropolit de București

VATICAN

@PONTIFEX

DIN CUVINTELE PAPEI

Domnul este încăpățânat în milostivirea Lui Twitter: @Pontifex

Twitter: @Pontifex

Twitter: @Pontifex

Astăzi cerem harul de a ne lăsa uimiți de surprizele lui Dumnezeu, de a nu împiedica creativitatea Lui, încurajând în schimb inimile să îl întâlnească pe Domnul.

A avea speranță înseamnă a trăi în anticiparea întâlnirii cu Domnul. Este ca și cum ai arunca ancora pe celălalt mal și te-ai agăța de frânghie.

Mergeți și arătați tuturor iubire, deoarece viața voastră este o misiune prețioasă: nu o povară de cărat, ci un dar de oferit

Rugăciunea vameşului ne ajută să înţelegem ce anume este plăcut lui Dumnezeu. El nu începe cu înşiruirea meritelor, ci porneşte de la lipsuri; nu începe prin a-şi etala bogăţia, ci sărăcia, nu o sărăcie economică, ci o sărăcie în ale vieţii, pentru că nu se trăieşte nicicând bine în starea de păcat.

A ne ruga înseamnă să ne lăsăm priviţi înăuntru de Dumnezeu […] fără falsităţi, fără scuze, fără justificări. […] Pentru că opacitatea şi falsitatea vin de la diavol – acestea sunt justificările – în vreme ce lumina şi adevărul, transparenţa inimii vin de la Dumnezeu.

Privind la vameş redescoperim de unde să pornim: de la convingerea că toți avem nevoie de mântuire. Este primul pas al religiei lui Dumnezeu, reprezentată de milostivirea faţă de cel care recunoaşte că este păcătos.

(Omilia Papei Francisc la încheierea Sinodului pentru Amazonia, 27 octombrie 2019)

Speranța înseamnă a trăi îndreptați spre întâlnirea cu Domnul.

Dacă un creștin pierde această perspectivă, viața lui devine statică, iar lucrurile care nu se mișcă se strică.

Unui creștin care nu este capabil să fie îndreptat spre ceva îi lipsește ceva: [...] fără speranță nu este credință.

Dacă vrem să fim bărbați și femei de speranță, trebuie să fim săraci, neatașați de nimic. Și deschiși spre celălalt mal. Speranța este umilă, este o virtute la care se muncește zi de zi. În toate zilele trebuie să apucăm coarda și să vedem că ancora este fixată acolo; e necesar să ne amintim [...] de Duhul Sfânt care lucrează în noi prin lucrurile mărunte.

Nu este ușor să trăim speranța, dar eu aș spune că trebuie să fie aerul pe care îl respiră un creștin.

Speranța ne dă o certitudine: speranța nu dezamăgește.

(Omilia Papei Francisc, 29 octombrie 2019)

După cum pe munte nu se poate urca bine dacă suntem îngreunați de lucruri, tot la fel în viață e necesar să ne ușurăm de ceea ce nu folosește.

Acesta este și secretul misiunii: a pleca are nevoie de a lăsa, a anunța are nevoie de a renunța. Vestirea credibilă se face [...] printr-o viață care se desprinde de lucrurile inutile ce sufocă inima și găsește timp pentru Dumnezeu și pentru ceilalți.

Mărturisitorul lui Isus nu are niciodată un credit de recunoștință din partea celorlalți, ci un debit de iubire față de cei care nu-l cunosc pe Domnul. Mărturisitorul lui Isus merge în întâmpinarea tuturor, nu numai la ai săi, la grupul său închis.

Suntem aici ca să mărturisim, să binecuvântăm, să consolăm, să ridicăm, să transmitem frumusețea lui Isus. Curaj, El are așteptări mari de la tine!

(Omilia Papei Francisc la Ziua mondială a misiunilor, 20 octombrie 2019) OCTOMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

5

VATICAN ȘTIRI DIN VATICAN

Emisiuni filatelice la Vatican

BISERICA CATOLICĂ ÎN BURKINA FASO

Poșta Vaticanului a realizat câteva emisiuni filatelice care au fost puse în circulație pentru a marca diferite evenimente importante din viața Papei și a Bisericii.

P

oșta Vaticanului a emis câteva produse filatelice care se referă la evenimente importante din magisteriul Papei Francisc: Anul dedicat enciclicei Laudato si’, 100 de ani de la proclamarea Sfântului Efrem Sirul ca învățător al Bisericii, 100 de ani de la fondarea Apostolatului Mării și 50 de ani de relații diplomatice între Sfântul Scaun și Coasta de Fildeș.

Timbre, cărți poștale, coli filatelice și o aerogramă pentru a relata și a valoriza evenimentele care marchează viața Papei și a Bisericii, dar

A intrat în vigoare acordul privind recunoașterea Bisericii Catolice în Burkina Faso.

nu numai. Poșta Vaticanului a emis niște produse filatelice care rămân ca un soi de memorie istorică, pentru a nu uita ceea ce am trăit în lunile de izolare din cauza pandemiei.

A fost realizată și o aerogramă în chip de omagiu adresat martirilor coronavirusului, prin intermediul reprezentării unei asistente, a unui medic și a unui preot care îngrijesc un bolnav. Timbrul dedicat relațiilor diplomatice dintre Sfântul Scaun și Coasta de Fildeș reprezintă o noutate, deoarece este pentru prima dată când o țară africană colaborează la realizarea unui timbru.

L

a 7 septembrie a fost completată procedura de schimbare a instrumentelor de ratificare a Acordului dintre Sfântul Scaun și Statul Burkina Faso cu privire la statutul juridic al Bisericii Catolice în Burkina Faso, semnat la 12 iulie 2019.

Respectivul acord garantează Bisericii posibilitatea de a dezvolta propria misiune în Burkina Faso. A fost recunoscută personalitatea juridică publică a Bisericii Catolice și a instituțiilor ei. Cele două părți se angajează să colaboreze pentru bunăstarea morală, spirituală și materială a persoanei umane și pentru promovarea binelui comun.

„Cu toții frați” Papa Francisc va semna la Assisi o nouă enciclică dedicată fraternității și intitulată Fratelli tutti („Cu toții frați”).

P

e 3 octombrie, Papa Francisc va merge la Assisi, unde va celebra Sfânta Liturghie la mormântul Sfântului Francisc. După celebrare, Suveranul Pontif va semna o nouă enciclică intitulată Fratelli tutti („Cu toții frați”).

Acest nou document al Papei are ca subiect fraternitatea și prietenia socială. Vizita se va desfășura în formă privată, fără participarea credincioșilor, iar după semnarea enciclicei, Papa se va întoarce la Vatican.

6

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | OCTOMBRIE 2020

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

Drumuri spre viitor Doctoriţele şi patroanele Europei Suplimentul Donne Chiesa Mondo, septembrie 2020, p. 1

C

u titlul „Europa patroanelor”, L’Osservatore Romano propune o galerie a sfintelor pe care Biserica a găsit potrivit să le declare învăţătoare şi ocrotitoare ale continentului nostru. Noua Europă – afirmă Ritanna Armeni în editorialul său – nu se va putea susţine doar prin economie, finanţe, acorduri politice şi diplomaţie. Are nevoie de valori colective şi – oricât ar părea de ciudat – de sentimente pe măsură care să-i interpreteze sufletul profund şi să-i insufle speranţă în viitor.

Patroanele Europei ne oferă modele, căi de urmat. Alături de patronii Benedict, Chiril şi Metodiu, ele transmit vitalitate şi forţă nouă unei idei care adesea se clatină. În 1999, alegându-le drept patroane pe Sfintele Brigita a Suediei, Ecaterina de Siena şi Tereza Benedicta a Crucii, Biserica a recunoscut rolul sfinţeniei feminine în construirea rădăcinilor Europei. Însă terenul fusese deja pregătit de recunoaşterea calităţii de „doctor al Bisericii” pentru Ecaterina de Siena şi Tereza de Ávila, în 1970, şi pentru Tereza de Lisieux în 1997. Celor trei li se va adăuga, în 2012, Sf. Hildegard von Bingen.

Sfinţenia europeană feminină – continuă editorialul – pare ţesută în primul rând din încredere. Încrederea în Dumnezeu, care duce la încrederea în sine, îndemnându-le pe aceste patroane şi învăţătoare la acţiuni care chiar şi azi par imposibile. Încrederea a

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

Jubileul Creaţiei

făcut-o pe Ecaterina, femeie săracă şi fără carte, să înfăptuiască o operă de pace aproape de neimaginat într-o perioadă sfâşiată de conflicte. Încrederea a determinat-o pe Brigita să-şi lase pământul ei nordic pentru a merge la Roma şi a-i atenţiona pe suveranii pontifi asupra decadenţei Bisericii. Încrederea i-a deschis Terezei de Ávila porţile trăirii mistice, i-a arătat Terezei de Lisieux „calea cea mică” spre Inima lui Isus, a condus-o pe Edith Stein pe tărâmul filosofiei – prea puţin străbătut de femei, până la ea. Cu multe sute de ani înainte, aceeaşi încredere o făcea pe Hildegard să caute vindecare pentru trup şi suflet în tainele plantelor şi în alcătuirea muzicii.

E nevoie de multă încredere, şi azi, ca să-l propunem Europei pe Dumnezeu cu aceeaşi forţă şi tărie cu care l-au propus sfintele ei patroane.

Traducere şi adaptare de Liana Gehl

C

u sărbătoarea Sfântului Francisc de Assisi se încheie „Jubileul Pământului”, eveniment anunţat de Papa Francisc la rugăciunea Angelus din 30 august. Jubileul s-a deschis la 1 septembrie, în Ziua Mondială de Rugăciune pentru Ocrotirea Creaţiei, având ca punct final data de 4 octombrie când îl comemorăm pe marele iubitor al Creaţiei, Sfântul Francisc. În centrul acestui minijubileu, celebrat de Biserici de diferite rituri şi tradiţii, s-a aflat aniversarea a cincizeci de ani de la instituirea „Zilei Pământului” în scopul unei mai bune aprecieri a valorii pe care o are, pentru toţi oamenii, „casa noastră comună”, Terra.

(OR, 3 septembrie 2020, p. 9) OCTOMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

7

FOCUS EVENIMENTe

„Î

Dezvelirea unei plăci comemorative La Catedrala Sfântul Iosif din București a fost dezvelită și binecuvântată o placă comemorativă în cinstea vizitei Papei Francisc în România, în anul 2019, vizită desfășurată în orașele București, Iași, Șumuleu Ciuc, Blaj. Pe fațada catedralei există o altă placă comemorativă în cinstea vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România în 1999.

P

e 20 septembrie, la Catedrala Sfântul Iosif din București, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, a dezvelit și a binecuvântat o placă comemorativă în amintirea vizitei apostolice în România a Papei Francisc (31 mai – 2 iunie 2019).

La ceremonie au participat Nunțiul Apostolic în România, Mons.

Miguel Maury Buendía, ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit de București, PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, și PS 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | OCTOMBRIE 2020

Mihai Frățilă, Episcop greco-catolic de București.

Placa comemorativă este realizată de sculptorul Dumitru Popescu și include un medalion ce îl reprezintă pe Papa Francisc acordând binecuvântarea apostolică României.

O altă placă comemorativă similară, amplasată simetric, amintește vizita Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea în România, în perioada 7-9 mai 1999. Ambii pontifi au trecut pragul Catedralei Sf. Iosif. Papa Francisc a prezidat Sfânta Liturghie în Catedrala Sfântul Iosif în prima zi

n sinteză, așa cum anunța motoul călătoriei, am îndemnat «să mergem împreună». Și bucuria mea a fost că am putut face asta nu de departe, sau de sus, ci mergând eu însumi în mijlocul poporului român, ca pelerin în țara sa. Diferitele întâlniri au evidențiat valoarea și exigența de a merge împreună fie între creștini, pe planul credinței și al carității, fie între cetățeni, pe planul angajării civile.”

(Papa Francisc, Audiența generală de miercuri, 5 iunie 2019)

a vizitei sale în România, pe 31 mai 2019, iar Papa Ioan Paul al II-lea a participat la Sfânta Liturghie greco-catolică celebrată în Catedrala Sfântul Iosif vineri, 8 mai 1999. ÎPS Aurel Percă a spus, printre altele, în cuvântul său de introducere: „Am dezvelit și am binecuvântat placa comemorativă care amintește de vizita Sfântului Părinte Papa Francisc în România, anul trecut în perioada 31 mai – 2 iunie, și în special aici în Catedrală. Ne-am rugat ca Dumnezeu să reverse binecuvântarea sa asupra Sfântului Părinte și

FOCUS

asupra tuturor celor care, trecând prin fața acestei imagini, să simtă mai departe prezența Sfântului Părinte care, prin gestul său, continuă să binecuvânteze pe fiecare trecător în parte prin fața acestei Catedrale.

Acest eveniment are loc cu ocazia împlinirii a 145 de ani de când s-a pus piatra de temeliei a acestei Catedrale, chiar în duminica în care se celebrează și 561 de ani de atestare documentară a Bucureștiului.

Ne rugăm așadar astăzi și pentru Sfântul Părinte Papa și pentru București și pentru fiecare din cei care au venit aici. Să-l lăudăm pe Domnul.”

La finalul celebrării euharistice, Nunțiul Apostolic, E.S. Mons.

Miguel Maury Buendía, i-a informat pe credincioși că le vor fi distribuite mici ilustrații pe care Sfântul Părinte Papa Francisc i le trimisese cu câteva zile înainte, arătând că nu uită România și nici memorabila vizită apostolică de anul trecut, care i-a atins inima, precum gestul bunicii ilustrat în mica imagine, care vorbește elocvent despre importanța relației dintre tineri și bătrâni, una dintre temele recurente ale pontificatului său.

Micile ilustrații au fost concepute chiar de Papa, ce a făcut și să fie tipărite, fiind distribuite celor ce l-au vizitat la Roma. Cele trimise la Nunțiatura Apostolică din București vor fi transmise, de asemenea, în țară și către numeroase comunități ale diasporei românești din Europa, ca amintire a vizitei istorice și ca o amintire a mesajului Papei Francisc. Micile imagini conțin, pe o parte, fotografia color a unei bunici românce pe care Papa a văzut-o cu o față zâmbitoare prezentându-i nepotul de câteva luni, iar pe cealaltă parte textul cu

cuvintele pe care Sfântul Părinte le-a improvizat câteva minute mai târziu, mărturisind că a fost emoționat să o vadă, în cadrul întâlnirii mariane cu familiile și tinerii, desfășurate la Iași la 1 iunie 2019. ÎPS Aurel Percă a adresat mulțumiri Sfântului Părinte Papa care „se gândește la noi”, remarcând că „în toată lumea va circula

această imagine frumoasă, care devine un simbol al legăturilor dintre generații. Ne rugăm ca Sf. Părinte să se bucure de sănătate și să ne poarte mereu în gândul său. Și noi promitem că ne vom aminti mereu de el și de prezența sa aici, la București, dar mai ales de învățăturile deosebite pe care ni le-a împărtășit cu acea ocazie”.

OCTOMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

9

FOCUS EVENIMENTe

P

e 20 septembrie, în cadrul Festivalului Internațional de Orgă din România – FIO, Eduard Antal a susținut un concert în Catedrala Sf. Iosif din București.

Totodată, a adus și un omagiu unui mare organist al Catedralei Sf. Iosif – Pr. Iosif Gerstenengst – folosind același instrument și aceleași partituri. Cu această ocazie, maestrul Iosif Pruner, director artistic al Filarmonicii George Enescu din București, a prezentat la începutul concertului portretul muzical al interpretului Iosif Gerstenengst.

Iosif Gerstenengst

Centenar al nașterii unui mare om al Bisericii și al artei organistice

În ziua de 3 iulie a acestui an s-au împlinit 100 de ani de la nașterea preotului și maestrului în arta interpretativă organistică, Iosif Gerstenengst.

S

pre sfârșitul anului 1958, Iosif Gerstenengst venea la București pentru a oferi un sprijin pastoral și artistic de câteva luni Catedralei Sfântul Iosif.

Dar nevoia de preotul și de artistul Iosif Gerstenengst s-a prelungit, așa încât el avea să rămână la București până la sfârșitul vieții (ianuarie 1992).

Ca preot, era foarte mult apreciat pentru sfaturile sale înțelepte oferite celor care veneau să se spovedească la el și pentru delicatețea de care dădea dovadă atunci când vizita bolnavii. Ca artist, era deosebit de apreciat pentru 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | OCTOMBRIE 2020

concertele sale, mai ales din Catedrală, dar și pentru cele de la Ateneu ori de la Sala Radio. Totodată, arta lui și-a pus o amprentă deosebită asupra discipolilor pe care i-a format de-a lungul timpului și care au dat și continuă să dea mărturie prin valoarea lor de ceea ce a însemnat Iosif Gerstenengst pentru devenirea lor artistică. (...)

După venirea sa la București, Iosif Gerstenengst susține în mod regulat recitaluri și concerte atât în București – îndeosebi la Catedrala Sfântul Iosif – cât și în țară (...). Concomitent, susține concerte și în principalele orașe

din țările Europei (...) și în cele ale Statelor Unite ale Americii.

Repertoriul abordat de către Iosif Gerstenengst în concertele sale este uriaș, incluzând atât opere ale autorilor clasici, cât și ale autorilor contemporani și mai ales ale celor români. (...)

Pentru impresionanta sa carieră artistică, Iosif Gerstenengst a fost omagiat prin numeroase concerte și a obținut numeroase distincții. (...)

Cei interesați de biografia, concertele, repertoriul sau colaboratorii lui Iosif Gerstenengst vor găsi informații detaliate în cartea lui Iosif Sava, intitulată Orga lui Iosif Gerstenengst, apărută la Editura Arhiepiscopiei RomanoCatolice de București în anul 1991, sau în articolul lui Georg Colța, dirijorul corului „Harmonia sacra” al Parohiei romano-catolice Maria Zăpezii din Reșița, intitulat „Comemorarea lui Josef Gerstenengst la 100 de ani de la nașterea sa (1920-2020)” și publicat pe situl Diecezei romano-catolice de Timișoara pe data de 13 mai 2020.

Pr. Tarciziu-Hristofor Șerban Citiți articolul integral pe www.angelus.com.ro.

FOCUS EVENIMENTe

A

șa cum ne îndeamnă Papa Francisc, dacă din dificultățile legate de pandemie ieșim cu toții împreună, colaborând cu toții în mod efectiv, vom ieşi mai bine formați, mai ales pe planul maturității umane, bineînțeles şi al celei culturale.

Mesaj la începutul unui nou an școlar La începutul noului an școlar 2020-2021, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, care este și Președintele Comisiei pentru învățământ din Conferința Episcopilor din România, a adresat un mesaj tuturor cadrelor didactice, personalului auxiliar şi elevilor din școlile catolice.

„Î

ncepem astăzi cu multe emoții, în ciuda multor elemente încă nesigure, un nou an școlar. Suntem într-un an deosebit care a cauzat suferințe şi dureri întregii lumi a școlii”, a spus ÎPS Aurel Percă la începutul mesajului său. Și a continuat: „În ultimele șase luni aţi fost constrânși să suspendați lecțiile cu prezența fizică şi v-aţi dat seama cât de greu este să faci școală în condiții provizorii, cu distanțare socială, chiar în sistemul online, şi în plus cu schimbări de la o zi la alta în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus”.

Mai departe s-a referit la modul în care „fiecare în rolul său şi cu responsabilitățile proprii, pornim cu toată angajarea noastră pentru a colabora în mod inteligent, activ şi efectiv pentru a ne întoarce la școală, deși cu persistența încă a multor dificultăți pentru activitățile școlare”.

A vorbit în continuare despre importanța pe care o are școala „pentru un popor care vrea să privească la propriul viitor cu încredere şi speranță” şi a subliniat faptul că este nevoie mai ales de „multă pasiune pentru misiunea nobilă de formare şi educare a tinerilor”. Apoi a adresat

un îndemn tuturor, copiilor, tinerilor și adulților (învățători, profesori, personal auxiliar) de a se dărui „cu generozitate şi în mod constant, dispuși să înfruntați şi să depășiți acele dificultăți inevitabile care se prezintă în acest moment deosebit din viața țării noastre, ca de altfel a întregii lumi”. ÎPS Aurel Percă a urat tuturor celor din sfera școlii „un an cu multe realizări, bogat în mulți pași consistenți pe drumul artei dificile și înălțătoare a formării”. Iar elevilor le-a dorit „succese frumoase, un an frumos şi rodnic, în ciuda tuturor situaților neprevăzute care vor apărea pe parcursul acestui an”. De asemenea, personalului didactic i-a dorit „multă bucurie şi mult ajutor de la Domnul în misiunea pe care sunteți chemați să o îndepliniți într-un context sanitar deosebit”. În încheierea mesajului său prilejuit de începutul noului an școlar, Înalt Preasfinția Sa a adresat următorul îndemn: „Începem cu multă încredere acest nou an școlar invocând binecuvântarea Domnului şi ocrotirea deosebită a Preacuratei Fecioare Maria”.

OCTOMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

11

FOCUS ȘTIRI ARCB

Noul președinte CER

bucurești

Hram

În data de 8 septembrie, comunitatea romano-catolică a Bisericii Bărăția a celebrat hramul și totodată s-a bucurat de prezența ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București.

La celebrare au participat credincioși din toate cele trei comunități (română, maghiară, germană).

Craiova

Vizită pastorală În data de 13 septembrie, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, a fost în vizită pastorală în parohia romano-catolică din Craiova, unde a prezidat Sfânta Liturghie.

Într-un comunicat de presă aflăm că ÎPS Aurel Percă a fost ales în funcția de președinte al CER.

C

onferința Episcopilor din România (CER) a anunțat într-un comunicat de presă la 23 septembrie că „episcopii diecezani romano-catolici și episcopii eparhiali greco-catolici din țara noastră l-au ales pe Arhiepiscopul Mitropolit de București, Mons. Aurel Percă, în funcția de președinte”.

Comunicatul mai precizează că ÎPS Aurel Percă „va continua mandatul de trei ani început de ÎPS Ioan Robu în luna mai 2019”. Din comunicat mai aflăm că „funcția de președinte CER a Mons. Ioan Robu a încetat odată cu acceptarea din partea Papei Francisc a retragerii sale din misiunea deținută în Arhidieceza de București la împlinirea vârstei de 75 de ani, conform canoanelor Bisericii Catolice”. Noul președinte CER a avut ca primă misiune reprezentarea CER în cadrul reuniunii plenare online a Consiliului Conferințelor Episcopale Europene (CCEE) în perioada 25-26 septembrie.

Slatina

Hram

Comunitatea romanocatolică din Slatina a sărbătorit hramul (Nașterea Sfintei Fecioare Maria – 8 septembrie) pe data de 12 septembrie, când Înalt Preasfinția Sa Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, s-a aflat în mijlocul comunității împreună cu mai mulți preoți alături de părintele paroh, Sergiu-Alin Pal.

12

Vizită pastorală la Călărași

Pe 6 septembrie, comunitățile din Fetești și Călărași au fost vizitate de ÎPS Aurel Percă.

Î Mitropolit de București, a efecPS Aurel Percă, Arhiepiscop

tuat o vizită pastorală în parohia romano-catolică din Călărași. Cu această ocazie a vizitat și comunitatea din Fetești, unde a celebrat la ora 8 o Sfântă Liturghie în biserica recent construită și închinată Sfântului Anton de Padova. De la ora 11, în biserica din Călărași, singura biserică romano-catolică din județ, ÎPS Aurel Percă a prezidat Sfânta Liturghie. ÎPS Aurel Percă i-a îndemnat pe credincioși să facă cât mai vizibilă pe aceste meleaguri credința catolică, mărturisind-o prin fapte de blândețe, răbdare, bunătate, iertare, prin iubire față de aproapele.

Întâlniri decanale Pe 16 septembrie au avut loc întâlniri ale preoților din decanatele bucureștene și din decanatul Ploiești la București și la Pârâul Rece.

M

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | OCTOMBRIE 2020

iercuri, 16 septembrie, preoții din decanatele bucureștene s-au întâlnit la biserica Sfânta Tereza pentru ora de rugăciune lunară. După expunerea Sfântului Sacrament și un moment de rugăciune în tăcere s-a celebrat Ora Medie. A urmat proclamarea unei lecturi din Evanghelia după Sfântul Marcu și cuvântul de reflecție al Pr. Nicolaie Farcaș. În aceeași zi a avut loc ora de rugăciune lunară a preoților din decanatul Ploiești desfășurată la Mănăstirea Preasfânta Treime de la Pârâul Rece.

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

30 de ani de preoție

Șase noi preoți hirotoniți la Iași În sărbătoarea Nașterii Sfintei Fecioare Maria, șase diaconi au primit sacramentul preoției prin impunerea mâinilor PS Iosif Păuleț.

Ș

ase noi preoți au fost hirotoniți la Iași, în Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină”, în sărbătoarea Nașterii Sfintei Fecioare Maria (8 septembrie). Cei șase diaconi au primit sacramentul preoției prin impunerea mâinilor PS Iosif Păuleţ. Cinci preoți vor sluji în Dieceza de Iași, iar unul este pentru Congregația „Mica Operă a Divinei Providențe” (Don Orione).

Părinţii diaconi au făcut exerciţii spirituale în perioada 15-20 iunie ca pregătire. Cu o zi înainte de hirotonirea preoțească, pe 7 septembrie, au depus profesiunea solemnă de credință și jurământul de fidelitate în prezența PS Iosif Păuleț, în capela Institutului Teologic „Sfântul Iosif ” din Iași.

La 9 septembrie 1990, PS Florentin Crihălmeanu a fost hirotonit printre primii preoți greco-catolici.

L

În cadrul omiliei, PS Iosif i-a îndemnat pe viitorii preoți să privească mereu la Sfânta Fecioară Maria şi să se lase transformaţi de exemplul ei de umilinţă şi slujire. La sfârșitul Liturghiei, preoţii nou-sfinţiţi au împărţit binecuvântarea specială. (sursa: www.ercis.ro)

a 9 septembrie, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, a aniversat 30 de ani de preoție. A fost hirotonit alături de un alt tânăr de către PS George Guțu în Piața Unirii din Cluj-Napoca, deoarece în acel moment în ClujNapoca nu existau încă biserici greco-catolice retrocedate.

PS Florentin Crihălmeanu s-a născut la 17 septembrie 1959, la Iași. În 1986 a început studiile teologice, mai întâi în clandestinitate, apoi, din 1990, a urmat cursurile serale ale Institutului Teologic GrecoCatolic din Cluj-Napoca, fiind hirotonit la 9 septembrie.

australia

Coasta de Fildeș

Irak

Sigiliul spovezii încălcat

bazilica Sfintei Fecioare a Păcii

Un nou exarh

Legislatura statului australian Queensland a adoptat pe 8 septembrie o lege prin care preoții trebuie să violeze sigiliul spovezii pentru a raporta abuzurile sexuale asupra copiilor. Nerespectarea acestei norme va fi pedepsită cu 3 ani de închisoare. Arhiepiscopul Mark Coleridge de Brisbane a declarat că această cerință „nu va avea un impact pentru siguranța copiilor” și că legea se bazează pe o „slabă cunoaștere a modului în care funcționează sacramentul în practică”.

Se împlinesc anul acesta 30 de ani de la consacrarea bazilicii Sfintei Fecioare a Păcii din Yamoussoukro, cel mai mare edificiu catolic din lume. Consacrarea a fost făcută de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, în anul 1990. Cu ocazia acestei aniversări ar fi trebuit să aibă loc diferite manifestări de-a lungul anului 2020, dar acestea au fost reprogramate pentru anul 2021 din cauza pandemiei. La 10 septembrie, a fost celebrată cu sobrietate o Liturghie de mulțumire.

Pr. Firas Mundher a fost ales exarh de Basra și Golf de către sinodul episcopilor Bisericii patriarhale de Antiohia a sirienilor, de care depinde direct exarhatul patriarhal.

Papa Francisc a consimțit la alegerea acestui nou exarh. Exarhatul patriarhal siriac catolic de Basra și Golf este un exarhat catolic oriental sui iuris al Bisericii Catolice siriace pentru sudul Irakului și țările din Golf. În 2014, număra 350 de credincioși, un preot diecezan și 3 parohii.

OCTOMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

13

Biserică și societate LITURGIE

Să ne întoarcem cu bucurie la Euharistie!

C

ongregația pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor a adresat președinților Conferințelor Episcopale o scrisoare intitulată „Să ne întoarcem cu bucurie la Euharistie”. Scrisoarea a fost semnată de Cardinalul Robert Sarah la 15 august și a fost aprobată de Sfântul Părinte la 3 septembrie.

La începutul scrisorii se spune că „pandemia datorată virusului Covid-19 a produs dezorientări nu numai în dimensiunile sociale, familiale, economice, formative și de muncă, ci și în viața comunității creștine, inclusiv în dimensiunea liturgică. Pentru a elimina virusul a fost necesară o distanțare fizică rigidă, care a avut repercusiuni asupra unei trăsături fundamentale a vieții creștine”.

Mai departe se vorbește despre dimensiunea comunitară despre care 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | OCTOMBRIE 2020

se afirmă că „are o semnificație teologică: Dumnezeu este relație de Persoane în Preasfânta Treime; creează omul în complementaritatea relațională între bărbat și femeie pentru că «nu este bine ca omul să fie singur» (Gen 2,18), intră în raport cu bărbatul și femeia și îi cheamă la rândul lor la relația cu El. (...) Domnul Isus a început activitatea Sa publică prin chemarea la El a unui grup de discipoli pentru ca să împărtășească împreună cu El viața și vestirea Împărăției; din această mică turmă se naște Biserica. Pentru a descrie viața veșnică Scriptura folosește imaginea unei cetăți: Ierusalimul din cer (cf. Ap 21); o cetate este o comunitate de persoane care împărtășesc valori, realități umane și spirituale fundamentale, locuri, timpuri și activități organizate și care contribuie la construirea binelui comun.

(...) Creștinii, imediat ce s-au bucurat de libertatea de cult, imediat au edificat locuri care să fie domus Dei et domus ecclesiae, unde credincioșii să se poată recunoaște drept comunitate a lui Dumnezeu, popor convocat pentru cult și constituit în adunare sfântă. (...) Casa Domnului presupune prezența familiei fiilor lui Dumnezeu”.

Arătând că izolarea nu reprezintă o caracteristică a comunității creștine, iar biserica nu este „o cetate cu porți închise”, scrisoarea precizează mai departe: „Formați la valoarea vieții comunitare și la căutarea binelui comun, creștinii au căutat mereu inserarea în societate, deși având conștiința unei alterități: a fi în lume fără a aparține ei și fără a se reduce la ea (cf. Scrisoarea către Diognet, 5-6). Și în această urgență pandemică a reieșit și un mare simț de responsabilitate: în ascultare și colaborare cu autoritățile civile și cu experții, episcopii și conferințele lor teritoriale au fost gata să asume decizii dificile și dureroase, până la suspendarea prelungită a participării credincioșilor la celebrarea Euharistiei.” În continuare, prefectul Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor îndeamnă la reîntoarcerea „la normalitatea vieții creștine imediat ce o permit circumstanțele”. Viața creștină are „edificiul bisericii drept casă și celebrarea liturgiei, îndeosebi a Euharistiei, drept «culme spre care tinde acțiunea Bisericii și izvorul din care emană toată puterea ei» (Sacrosanctum Concilium, 10)”.

Textul scrisorii continuă astfel: „Conștienți de faptul că Dumnezeu nu abandonează niciodată omenirea pe care a creat-o și că și încercările cele mai dure pot aduce roade de har, am acceptat depărtarea de altarul Domnului ca un timp de

Biserică și societate

post euharistic, util pentru a ne face să redescoperim importanța vitală, frumusețea și valoarea incomensurabilă.” Mai departe subliniază că „imediat ce va fi posibil, trebuie să ne întoarcem la Euharistie cu inima purificată, cu o uimire reînnoită, cu o dorință mărită de a-l întâlni pe Domnul, de a fi cu El, de a-l primi pentru a-l duce la frați cu mărturia unei vieți depline de credință, de iubire și de speranță.”

Arătând că mijloacele de comunicare desfășoară „o slujire apreciată față de cei bolnavi și de cei care nu pot să meargă la biserică, și au prestat o mare slujire în transmiterea Sfintei Liturghii în timpul în care nu exista posibilitatea de a celebra comunitar”, totuși „nicio transmisiune nu este echivalabilă cu participarea personală și n-o poate înlocui”. Există pericolul ca „aceste transmisiuni, singure, să ne îndepărteze de la o întâlnire personală și intimă cu Dumnezeul întrupat care ni s-a încredințat nouă nu în mod virtual, ci real, spunând: «Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu rămâne în mine și eu în el» (In 6,56)”. Contactul fizic cu Domnul „este vital, indispensabil, de neînlocuit”. Referindu-se apoi la măsurile care vor fi găsite și adoptate în combaterea virusului, Cardinalul Sarah arată că „este necesar ca toți să-și reia locul lor în adunarea fraților, să redescopere valoarea și frumusețea de neînlocuit a celebrării, să le-o amintească și le insufle entuziasm fraților și surorilor descurajați, înfricoșați, de prea mult timp absenți sau distrași”.

Scrisoarea subliniază câteva principii și linii de acțiune „pentru a promova o întoarcere rapidă și sigură la celebrarea Euharistiei”.

Congregația se bazează pe „acțiunea prudentă, dar fermă a

episcopilor pentru ca participarea credincioșilor la celebrarea Euharistiei să nu fie catalogată de autoritățile publice drept o «adunare numeroasă» și să nu fie considerată drept comparabilă sau chiar subordonată unor forme de adunări recreative”.

Autoritățile civile nu pot schimba normele liturgice; acestea țin de autoritățile ecleziastice competente (cf. Sacrosanctum Concilium, 22). În continuare sunt date câteva indicații: facilitarea participării credincioșilor la celebrări, dar „fără experimentări rituale improvizate și respectând pe deplin normele conținute în cărțile liturgice, care le reglementează desfășurarea. În liturgie, experiența de sacralitate, de sfințenie și de frumusețe care transfigurează, se pregustă armonia fericirii veșnice: așadar, să se aibă grijă de demnitatea locurilor, a obiectelor sacre, a modalităților de celebrare, conform indicației oficiale a Conciliului al II-lea din Vatican: «Riturile să strălucească prin simplitate nobilă» (Sacrosanctum Concilium, 34)”; recunoașterea dreptului pe care îl au credincioșii „de a primi Trupul lui Cristos și de a-l adora pe Domnul prezent în Euharistie în modurile prevăzute, fără limitări care să meargă chiar dincolo de ceea ce este prevăzut de normele igienice date de autoritățile publice sau de episcopi. Credincioșii în celebrarea euharistică îl adoră pe Isus Înviat prezent; și vedem că se pierde cu atâta ușurință simțul adorației, rugăciunea de adorație. Cerem păstorilor să insiste, în catehezele lor, asupra necesității adorației”.

De asemenea, scrisoarea mai precizează că „un principiu sigur pentru a nu greși este ascultarea.

Ascultare față de normele Bisericii, ascultare față de episcopi. În timpuri

de dificultate (de exemplu, să ne gândim la războaie, la pandemii), episcopii și Conferințele Episcopale pot să dea normative provizorii care trebuie să fie respectate. Ascultarea păstrează comoara încredințată Bisericii. Aceste măsuri dictate de episcopi și de Conferințele Episcopale expiră atunci când situația revine la normalitate”. În încheierea scrisorii sale, Cardinalul Robert Sarah subliniază faptul că „Biserica va continua să ocrotească persoana umană în totalitatea ei. Ea mărturisește speranța, invită la încrederea în Dumnezeu, amintește că existența pământească este importantă, însă mult mai importantă este viața veșnică: a împărtăși aceeași viață cu Dumnezeu pentru veșnicie este ținta noastră, vocația noastră. Aceasta este credința Bisericii, mărturisită de-a lungul secolelor de cete de martiri și de sfinți, o veste pozitivă care eliberează de reducții unidimensionale, de ideologii: cu preocuparea necesară față de sănătatea publică Biserica unește vestirea și însoțirea spre mântuirea veșnică a sufletelor. Așadar să continuăm să ne încredințăm cu încredere milostivirii lui Dumnezeu, să invocăm mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, salus infirmorum et auxilium christianorum, pentru toți cei care sunt greu încercați de pandemie și de orice altă suferință, să perseverăm în rugăciune pentru cei care au părăsit această viață și în același timp să reînnoim propunerea de a fi martori ai Celui Înviat și vestitori ai unei speranțe sigure, care transcende limitele acestei lumi”.

(sursa: www.magisteriu.ro) OCTOMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

15

Biserică și societate doctrină socială - docat

„A

m crezut întotdeauna că opusul iubirii nu este ura, ci indiferența.

Opusul credinței nu este aroganța, ci indiferența.

Opusul speranței nu este disperarea, ci indiferența.

Indiferența nu este începutul unui proces, ci este sfârșitul unui proces.”

(Elie Wiesel)

O lume – o responsabilitate Text: Pr. Daniel Gheorghiță Benchea

„D

acă va trebui să reușească globalizarea, ea trebuie să reușească atât pentru săraci, cât și pentru bogați.

Trebuie să ofere nu doar bogății, cât mai ales drepturi. Trebuie să asigure atât prosperitatea economică și comunicarea facilă, cât și dreptatea și echitatea socială” (Kofi Annan).

Progresul tehnic a condus omenirea în ultima sută de ani la multe și mari schimbări. Una, printre cele mai importante cu siguranță, este aceea că am crescut împreună „ca o singură lume” (cf. DOCAT 229). Deși globalizarea a apărut din rațiuni preponderent economice, totuși nu s-a limitat la acest domeniu. În decurs de câteva decenii, aceasta a trecut rapid de la economie la politică, tehnologia informației, cultură sau religie. În acest context, Biserica rămâne 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | OCTOMBRIE 2020

foarte atentă la „viața lumii” de astăzi pentru a sesiza acele probleme sociale aduse cu sine de globalizare, cea care nu deține o rețetă ca toate țările să ajungă la o egalitate de putere de dezvoltare, iar toți oamenii să profite de rețelele ei. Din contră, probleme precum sărăcia, foamea, lipsa educației sau o slabă îngrijire medicală, precum și încălcarea drepturilor fundamentale ale omului sunt în continuare la ordinea zilei. Globalizarea contribuie adesea la faptul că aceste probleme devin și mai mari (DOCAT 230).

Omenirea poate întreprinde ceva împotriva multor probleme numai dacă face aceasta împreună. Vorbim de o responsabilitate comună, o responsabilitate care nu doar îl lasă pe celălalt să crească, ci îl ajută să crească pe pământ. Doctrina socială justifică această responsabilitate reciprocă pornind de la ideea „unității

familiei umane”. Dumnezeu este creatorul fiecărui om în parte, iar noi oamenii ne putem înțelege ca frați și surori uniți între ei, ca o familie (DOCAT 234). Noi suntem „locuitorii uneia și aceleiași case” (Papa Ioan Paul al II-lea). „Am crezut întotdeauna că opusul iubirii nu este ura, ci indiferența.

Opusul credinței nu este aroganța, ci indiferența. Opusul speranței nu este disperarea, ci indiferența.

Indiferența nu este începutul unui proces, ci este sfârșitul unui proces” (Elie Wiesel).

Biserica propune pentru problemele globale, pentru problemele ce nu mai pot fi soluționate de fiecare țară în parte la nivel național, organizații și instituții cooperative... Construindu-se o comunitate internațională se poate traduce în faptă ideea unei unități a familiei umane și la nivel politic. Căci pentru creștini, bărbați, femei, care cred în Dumnezeu drept Creator al lumii și Tată al tuturor oamenilor, ar trebui să fie de la sine înțeles că solidaritatea și dreptatea nu pot fi raportate doar la „familia noastră”, „țara noastră”, „cultura noastră” sau „religia noastră”.

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

O luăm de la capăt!

D

ragă tânăr cititor, bine te-am reîntâlnit! Sper că ești bine și sănătos!

Dacă cumva, din nefericire, faci „casă comună” cu virusul, atunci îți doresc însănătoșire grabnică și să ne revedem cu bine la activitățile pregătite pentru tine în acest nou an pastoral.

Dacă este octombrie, este timpul pentru un nou început. Împreună cu tinerii din CDPT, am pregătit un nou plan pastoral și sperăm să ne bucurăm împreună de el. Vei găsi în revistă întregul program de activități.

Noul context social al pandemiei nu ne-a descurajat, ba chiar ne-a provocat să ne adaptăm noilor condiții și să venim în sprijinul activităților pastorale cu tineretul din parohiile Arhidiecezei. Așadar, vei observa care sunt activitățile lunare și data calendaristică aferentă, însă țin să menționez că fiecare activitate propusă va putea fi ținută doar dacă circumstanțele sociale și autoritățile (civile și ecleziastice) vor permite desfășurarea ei.

Bineînțeles, vom anunța din timp

fiecare activitate și locul unde se va desfășura. Cu siguranță, atunci când ne vom întâlni, va trebui să avem în vedere măsurile de prevenție specifice și poate va părea puțin neobișnuit, dar facem acest efort pentru sănătatea celor prezenți.

Anul acesta ne vom concentra pentru a ne întâlni și în mediul online. Astfel, am început să pregătim deja inițiativele media și sperăm ca ele să fie o provocare constructivă pentru tine. Am menționat două dintre ele în programul pastoral, dar nu vor fi singurele. Dacă ai idei și dorești ca ele să devină realitate, nu ezita să ne scrii și vedem ce putem face. Îți doresc ca în acest nou an pastoral să te reîntâlnești cu comunitatea parohială și grupul de tineri din parohie și să te simți parte din ea. Împreună cu ceilalți, întotdeauna este mai frumos.

Să rămâi sănătos și un an pastoral plin de frumos și rodnic îți doresc și ție, și mie!

Pr. Marian Blaj, Responsabil diecezan pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Câte suferințe, câte lacrimi, câte războaie ar putea fi evitate, dacă iertarea și milostivirea ar fi stilul vieții noastre!

(Papa Francisc)

TINERII ÎNTREABĂ

În ce fel să judec?

C

u o mare prudență, deoarece mai degrabă suntem înclinați să vedem lipsurile celorlalți decât să le căutăm circumstanțe atenuante. Isus ne îndeamnă să nu judecăm. Și acest lucru este dificil, întrucât noi ne criticăm unii pe alții și ne acordăm mai puține laude și încurajări. Fiecare are drept de analiză și de judecată, dar nu de condamnare. Și fiecare are dreptul să împărtășească o situație dificilă pe care o trăiește cu altcineva, dar cu discreție și cu protecție față de respectiva persoană.

Dacă în reflecția noastră ne dăm seama că am criticat și judecat într-un mod care a dăunat, să cerem iertare în gând față de acea persoană și să admitem: „Da, aici te-am judecat greșit!” Și dacă se poate, cu o viitoare ocazie, să spunem și ceva bun. La capătul judecării să stea iertarea, pentru că ea aduce reconcilierea în noi cu ceea ce am spus, dar și compasiunea, pentru că este greu să cunoaștem situațiile celorlalți în ansamblu. Să avem încredere în iertarea pe care ne-o dă nouă Isus, pentru a o putea da mai departe.

Sr. Gabriela Lungu FCJ

OCTOMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

17

SUFLET TÂNĂR Christus vivit

Tinerii dintr-o lume aflată în criză

M

ai facem un pas în capitolul al treilea și vom putea observa partea tristă a realității cu care se confruntă tinerii de astăzi (art. 71-80). „Tineretul nu este un obiect care poate să fie analizat în termeni abstracţi. În realitate, «tineretul» nu există, există tinerii cu vieţile lor concrete. În lumea de astăzi, plină de progrese, multe dintre aceste vieţi sunt expuse la suferinţă şi la manipulare.

Părinţii sinodali au evidenţiat cu durere că «mulţi tineri trăiesc în contexte de război şi îndură violenţa într-o varietate nenumărată de forme: răpiri, extorcări, criminalitate organizată, trafic de fiinţe umane, sclavie şi exploatare sexuală, violuri de război etc. Alţi tineri, din cauza credinţei lor, cu greu găsesc un loc în societăţile lor şi îndură diferite tipuri de persecuţii, până la moarte.

Sunt numeroşi tinerii care, din constrângere sau lipsă de alternative, trăiesc săvârşind delicte şi violenţe: copii soldat, bande armate şi criminale, trafic de droguri, terorism etc.

Această violenţă frânge multe vieţi tinere. (...) Amintim situaţia dificilă a adolescentelor şi a tinerelor care rămân însărcinate şi plaga avortului, precum şi răspândirea SIDA, diferitele forme de dependenţă (droguri, jocuri de noroc, pornografie etc.) şi situaţia copiilor şi a tinerilor străzii, cărora le lipsesc casă, familie şi resurse economice». (...)

Nu putem să fim o Biserică ce nu plânge în faţa acestor drame ale fiilor săi tineri. Nu trebuie să 18

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | OCTOMBRIE 2020

ne obişnuim niciodată, întrucât cineva care nu ştie să plângă nu este mamă. (...) Poate că «aceia care ducem o viaţă mai mult sau mai puţin fără necesităţi nu ştim să plângem.

Anumite realităţi ale vieţii se văd numai cu ochii curăţaţi de lacrimi.» (...) Încearcă să înveţi să plângi pentru tinerii care se simt mai rău decât tine. (...) Când vei şti să plângi, numai atunci vei fi capabil să faci ceva pentru alţii cu inima.

Uneori durerea unor tineri este sfâşietoare; este o durere care nu se poate exprima în cuvinte (...).

Aceşti tineri pot doar să-i spună lui Dumnezeu că suferă mult, că este prea greu pentru ei să meargă înainte, că nu mai cred în nimeni. Însă în acest strigăt sfâşietor devin prezente cuvintele lui Isus: «Fericiţi cei care plâng, căci vor fi mângâiaţi» (Mt 5,4). Există tineri care au reuşit să-şi deschidă o cărare în viaţă pentru că a ajuns la ei această promisiune divină. (...)

Este adevărat că cei puternici furnizează unele ajutoare, dar adesea la un preţ ridicat. În multe ţări sărace,

ajutorul economic al unor ţări mai bogate sau al unor organisme internaţionale este de obicei legat de acceptarea de propuneri occidentale în materie de sexualitate, căsătorie, viaţă sau dreptate socială. Această colonizare ideologică dăunează în mod deosebit tinerilor. (...)

Unii tineri «simt tradiţiile familiale ca oprimante şi fug de ele sub stimulentul unei culturi globalizate care uneori îi lasă fără puncte de referinţă. (...) Uneori adulţii nu încearcă sau nu reuşesc să transmită valorile fundamentale ale existenţei sau asumă stiluri tinereşti, răsturnând raportul dintre generaţii. În acest mod, relaţia dintre tineri şi adulţi riscă să rămână pe planul afectiv, fără a atinge dimensiunea educativă şi culturală.» Cât rău le face asta tinerilor, deşi unii nu-şi dau seama de aceasta!” (va continua...)

SUFLET TÂNĂR

Boală sau dovadă de iubire?

CINEMATECA

P

God’s Not Dead

unem pe tapet un sentiment, o trăire ce o avem mulţi dintre noi, şi anume gelozia. Cu sigurantă aţi avut sau poate că aveţi încă această formă de trăire interioară. De fapt, ce este ea?

Teama de a pierde pe cineva, nesiguranţa de sine în relaţia cu partenerul/a.

Avem impresia că cel de lângă noi ne aparţine ca o posesiune, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori atunci când suntem îndrăgostiţi. În viziunea mea, gelozia nu trebuie să existe în vocabularul de trăiri şi simţiri al celui ce iubeşte cu adevărat.

Gelozia în sine poate avea un efect dăunător în viețile noastre.

Acțiunile întreprinse în numele ei

Reflexie

Minunata lume nouă

E

xistă, în lumea noastră cea de toate zilele, o categorie de oameni pe care majoritatea celor care au trăit înaintea noastră ar considera-o extrem de stranie. Atitudinea lor a apărut ca un răspuns diametral opus dat celor mândri de istoria tribului din care fac parte.

Această categorie pare să își derive un sens al superiorității din ura dusă la rang de religie față de toate rădăcinile propriei civilizații.

Pentru ei, Europa a fost mereu populată de sălbatici gata oricând să asuprească tot felul de grupuri sociale fără apărare, iar toate progresele vechii lumi sunt de fapt furate de la vreun fermier care trăia într-o colibă făcută din noroi. Și să vedeți cum arată olimpiadele între ei. Nu contează deloc o

sunt recunoscute pentru distrugerea unei relații proaspăt începute, pentru erodarea lentă a unei uniuni de lungă durată sau chiar pentru declanşarea unor abuzuri grave. „Suferă de gelozie persoanele nesigure, posesive, autodistructive”, aşa cum spune autorul cărţii Cum vindecăm rănile din iubire (Valerio Albisetti).

Fiecare clipă petrecută imaginând cele mai negre scenarii ne detaşează de momentul prezent, de „aici și acum“ și, ca atare, de fericirea personală. Când devenim înțelegători și conștienți, devenim totodată și capabili să privim mult mai obiectiv situaţiile. (Georgiana Nechita) analiză exactă a faptelor istorice, o nuanțare care să ia în seamă contextul în care anumite fapte s-au întâmplat. Tot ce e important e cine poate să își facă autocritica cu mai mult patos.

Dacă vom permite acestei categorii de oameni să ne domine lumea, atunci am putea de acum să ne cumpărăm covorașe și să ne obișnuim cu ideea de cinci rugăciuni pe zi și un pelerinaj la un cub mai din est. Din fericire, încă nu e totul pierdut. În septembrie, ne-am adus aminte de eliberarea Vienei din asediul otoman. Ca și atunci, speranța ne vine din Polonia. Să nu uităm că poporul polonez ne-a mai salvat de un jug, printr-un reprezentant al său, în secolul trecut. Poate ar fi cazul să încercăm să îi imităm pe polonezi măcar în spiritul solidarității și să devenim ceva mai mult decât suntem.

Rafael Ropotă

(2018)

C

hiar și în cele mai grele clipe, atunci când totul pare cuprins de întuneric, undeva acolo se află o luminiță pregătită pentru a ne ghida pe acest drum.

Sinteza: Pastorul Dave este pus într-o situație dificilă atunci când biserica sa e distrusă în urma unui incendiu, fiind nevoit să își mute sediul în altă parte, întrucât conducerea Universității Hadleigh dorește să scape de ei. Se ajunge la un proces, unde Dave îi cere fratelui său, Pearce, să reprezinte biserica, chiar dacă acesta nu îi împărtășește credința.

Despre film: Filmul are în centru câteva întrebări cu care ne luptăm zilnic: „Este Dumnezeu cu adevărat bun tot timpul?“, „Unde este Dumnezeu când se întâmplă lucruri rele?”, întrebări ce pun la îndoială planul lui Dumnezeu și bunătatea Sa în momentele de încercare.

Recomandare: Filmul a fost nominalizat la trei premii: Inspirational Film of the Year, Most Inspiring Movie, Most Inspiring Performance in Movies.

Alexandra Iacoban

OCTOMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

19

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

Întâlnire de lucru la Predeal

Î

10 octombrie 2020 –

n perioada 3-6 septembrie, membrii Echipei diecezane au desfășurat la Parohia catolică din Predeal o întâlnire de lucru. Scopul acestei întâlniri a fost multiplu: pregătirea noului plan pastoral, asumarea organizării evenimentelor propuse tinerilor din Arhidieceză, revizuirea sarcinilor în Echipă, dar și adoptarea noilor proiecte, pe care Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului (CDPT) le va anima în anul pastoral 20202021. Pe lângă activitățile de lucru, tinerii au avut parte și de momente de tip team-building, recreere sau socializare.

Acest tip de întâlnire a devenit deja tradiție: în fiecare an, înainte de începutul noului an pastoral, Echipa diecezană (alcătuită din tineri reprezentanți ai parohiilor romano-catolice bucureștene) se întâlnește într-un loc din afara

Bucureștiului, pentru câteva zile, având ca scop motivele invocate mai sus. Celelalte întâlniri au avut loc la: Predeal (2017), Bușteni (2018), Câmpulung (AG, 2019). Începe deja să devină tradiție organizarea unei întâlniri-vacanță, în care tinerii aceluiași grup se întâlnesc în afara Bucureștiului pentru recreere și activități care să sprijine închegarea grupului.

Montet, Elveția

Taizé, Franța

Întâlnire vocațională

Întâlnire internațională amânată

În perioada 28-30 august, Mișcarea Focolarelor a organizat în Elveţia o întâlnire internațională pentru tineri, tema principală fiind găsirea vocației personale. Cum respectarea normelor de protecție impuse de pandemie a reprezentat un scop principal, numărul participanților a fost limitat. Astfel, în legătură directă prin Zoom, a fost prezent și un grup din România. Timp de trei zile, tinerii au ascultat experiențe din întreaga lume, au aprofundat teme precum Dumnezeu Iubire etc.

După amânarea Zilelor Mondiale ale Tineretului din Portugalia pentru anul 2023, din cauza pandemiei, şi întâlnirea tinerilor stil Taizé, de la Torino, se amână pentru perioada 28 decembrie 2021 – 1 ianuarie 2022.

Inițiativa face parte din „Pelerinajul de încredere pe pământ” organizat de frații călugări din Taizé și adună în fiecare an, într-o țară din Europa, mii de tineri provenind inclusiv din afara Europei. Programul include momente formative, de rugăciune, comuniune etc. (Bianca Bîlha)

20

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | OCTOMBRIE 2020

Activitatea CDPT Deschiderea Anului Pastoral (în Catedrala Sfântul Iosif)

Pentru informații primite din timp despre activitățile care se pot ține în contextul actual al pandemiei, urmăriți căile de comunicare CDPT: www.cdpt.ro www.facebook.com/Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului – București

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Bianca Bîlha Diana Benchea Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Alexandra Iacoban Sr. Paula Iosif Sr. Gabriela Lungu, FCJ Georgiana Nechita Emanuel Ropotă Foto: cdpt.ro

UNIVERSUL FAMILIEI

POVESTIRI BIBLICE

Nașterea lui Moise (Ex 1; 2,1-10)

I

osif a murit, la fel ca şi toţi fraţii lui. Fiii lui Israel au fost rodnici, s-au înmulţit şi au devenit foarte puternici. Şi s-a umplut ţara de ei.

Atunci, Faraon a poruncit întregului său popor, zicând: ,,Orice băiat care se va naşte să fie aruncat în Fluviu, iar toate fetele să fie lăsate să trăiască.”

Un om din casa lui Levi a mers şi şi-a luat ca soţie o fiică a lui Levi. Femeia a zămislit şi a născut un fiu. A văzut că este frumos şi l-a ascuns trei luni. Când n-a mai putut să-l ascundă, a luat un coşuleţ de papură pe care l-a uns cu catran şi cu smoală; a pus copilul în el

şi l-a aşezat între trestii, pe malul Fluviului. Sora lui stătea la o depărtare oarecare ca să vadă ce s-ar fi făcut cu el. Fiica lui Faraon a coborât la Fluviu să se scalde. Ea a văzut coşuleţul între trestii şi a trimis-o pe servitoarea ei şi ea l-a luat.

L-a deschis şi a văzut copilul şi, iată, era un băieţel care plângea. I s-a făcut milă de el şi a zis: ,,Acesta este un copil de-ai evreilor!” Atunci sora copilului a zis fetei lui Faraon: ,,Să mă duc să-ţi chem o doică dintre femeile evreice ca să-ţi alăpteze copilul?” Fiica lui Faraon i-a zis: ,,Du-te!” Tânăra s-a dus şi a chemat-o pe mama copilului.

Fiica lui Faraon i-a zis: ,,Ia copilul acesta, alăptează-l pentru

El a fost pentru ea ca un fiu. I-a pus numele Moise, căci zicea: „L-am scos din apă.”

(Ex 2,10) mine şi eu îţi voi da plata cuvenită.” Femeia a luat copilul şi l-a alăptat. Copilul a crescut şi ea l-a adus la fiica lui Faraon. El a fost pentru ea ca un fiu. I-a pus numele Moise, căci zicea: „L-am scos din apă.”

De colorat:

În acel timp s-a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu.

El a fost hrănit timp de trei luni în casa tatălui.

(Fap 7,20)

OCTOMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

21

UNIVERSUL FAMILIEI SOCIETATE

Sfaturi împotriva depresiei Se spune că depresia este un duşman ascuns. Stă pitit după uşă. Deschizi uşa şi fără să te aştepţi îţi sare în faţă.

Perioada de izolare pe care o traversăm a scos la iveală vulnerabilitatea multora.

Text: Pr. Fabian Măriuţ

D

epresia cuprinde atât trupul, cât şi sufletul şi are efecte adânci asupra vieţii umane. Chipul depresiei este tristețea. Adeseori tristeţea se poate ascunde viclean în spatele unui zâmbet.

Conform unor studii psihologice, peste 125.000.000 de oameni din întreaga lume suferă de această boală. Ritmul vânzării de medicamente antidepresive a crescut cu peste 40% numai în ultimele două decenii. În România depresia este mai frecventă chiar şi decât diabetul sau bolile cardiovasculare. Practic ea poate afecta pe oricine, însă nu fiecare răspunde la fel la factorii declanşatori, favorizanţi.

Fără a neglija îngrijirea medicală corespunzătoare atunci când aceasta este necesară, aş recurge la câteva

sfaturi ce vin din partea unui sfânt al Bisericii. În cartea Introducere la viaţa evlavioasă, Sfântul Francisc de Sales ne-a transmis o serie de învăţături interesante.

Primul dintre ele este muzica religioasă: „Ascultaţi imnuri şi cântece spirituale; acestea îl şicanează atât de mult pe Ispititorul, după cum putem vedea din Scriptură, anume Duhul rău care îl chinuia pe regele Saul a fost alungat prin cântări de psalmi”.

Apoi sfântul ne îndeamnă să ne ocupăm de „muncă în aer liber, ca astfel mintea să se îndepărteze de la ceea ce o oprimă şi totodată să dobândim lumină şi bucurie, ştiind că în general depresia ne face goi şi reci”.

Francisc de Sales recomandă în mod deosebit rugăciunea frecventă în faţa Răstignitului: „apelaţi la acte vizibile de fervoare, chiar dacă

Între membrii familiei este nevoie de multă empatie, o atitudine caldă, răbdătoare, de atenţie susţinută care să arate interesul pentru redobândirea sănătăţii celui încercat.

22

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | OCTOMBRIE 2020

pe moment este dificil, îmbrăţişaţi Răstignitul, strângeţi-l la piept, sărutaţi-i picioarele şi mâinile preaiubitului nostru Domn, ridicaţi mâinile şi înălţaţi ochii la ceruri şi strigaţi către Dumnezeu cu rugăciuni pline de încredere şi iubire”.

Foarte importantă este legătura cu duhovnicul: „spuneţi-i duhovnicului sau directorului vostru spiritual toate sentimentele, gândurile, fricile pe care le aveţi cu toată umilinţa şi sinceritatea, căutaţi tovărăşia persoanelor cu viaţă spirituală profundă”. Însă peste toate şi înainte de toate, sfântul ne îndeamnă să luptăm împotriva tristeţii şi să nu ne dăm bătuţi. Să vedem această luptă ca o modalitate de a ne uni cu suferinţele lui Cristos. Dumnezeu vrea pacea noastră sufletească.

SPIRITUALITATE DIN CATEHEZELE PAPEI

„Și nu ne duce pe noi în ispită” Penultima invocație din rugăciunea „Tatăl nostru”, „și nu ne duce pe noi în ispită”, poate fi redată și prin cuvintele: „nu ne lăsa să intrăm în ispită”. Prin aceste cuvinte, ne adresăm în rugăciune Tatălui ca să ne fie alături.

Text: Iulia Cojocariu

C

ontinuând catehezele despre rugăciunea „Tatăl nostru”, Papa Francisc a vorbit în cadrul audienței din 1 mai 2019 despre penultima invocație: „și nu ne duce pe noi în ispită” (Mt 6,13). Rugăciunea „Tatăl nostru” începe într-un mod senin: ne face să dorim ca marele proiect al lui Dumnezeu să se împlinească printre noi. Apoi aruncă o privire asupra vieții și ne face să cerem ceea ce avem nevoie în fiecare zi: „pâinea noastră cea de toate zilele”. Apoi rugăciunea se oprește asupra relațiilor noastre interpersonale, adesea marcate de egoism: cerem iertare și ne angajăm să o dăruim între noi. Cu această penultimă invocație dialogul cu Tatăl ceresc intră în punctul culminant al dramei, adică pe

terenul confruntării dintre libertatea noastră și capcanele celui rău.

Așa cum se știe, expresia originală greacă conținută în Evanghelii este greu de redat în mod exact, iar toate traducerile moderne „șchioapătă” puțin. Însă oricare ar fi modalitatea în care s-ar înțelege textul, trebuie să excludem ideea că Dumnezeu este responsabil pentru ispitele care apasă pe drumul omului. Ca și cum Dumnezeu însuși ar sta la pândă pentru a întinde capcane copiilor săi. O astfel de interpretare este mai întâi în contrast cu textul, și este departe de imaginea lui Dumnezeu pe care Isus ne-a revelat-o. Să nu uităm: rugăciunea „Tatăl nostru” începe cu cuvântul „Tată”. Iar un tată nu întinde capcane copiilor săi. Creștinii nu au de-a

În momentele cele mai dure din viața noastră, Dumnezeu veghează împreună cu noi, Dumnezeu luptă cu noi.

face cu un Dumnezeu invidios, în competiție cu omul sau care se amuză să-l pună la încercare. Acestea sunt imagini ale divinităților păgâne. Citim în Scrisoarea lui Iacob: „Nimeni să nu spună când este ispitit: «De la Dumnezeu sunt ispitit», pentru că Dumnezeu nu poate fi ispitit la rău şi nici nu ispiteşte pe nimeni” (1,13). Este mai degrabă contrariul: Tatăl nu este autorul răului, iar când răul apare în viața omului, El luptă alături. Este un Dumnezeu care luptă mereu pentru noi, nu împotriva noastră. Încercarea și ispita au fost prezente în viața lui Isus. În această experiență, Fiul lui Dumnezeu a devenit în întregime fratele nostru.

Pasajele evanghelice demonstrează că invocațiile cele mai dificile din rugăciunea „Tatăl nostru”, cele care încheie textul, au fost deja ascultate: Dumnezeu nu ne-a lăsat singuri, ci în Isus, se arată ca fiind „Dumnezeu cu noi”. Este cu noi când ne dăruiește viața, este cu noi în cursul vieții, este cu noi în bucurie, este cu noi în încercări, este cu noi în tristețe, este cu noi în înfrângeri, când păcătuim, este mereu cu noi, pentru că este Tată și nu ne poate abandona. În ceasul încercării avem această mângâiere: știm că această vale, de când Isus a traversat-o, nu este părăsită, ci este binecuvântată de prezența Fiului lui Dumnezeu. El nu ne va abandona niciodată!

OCTOMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

23

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ - PSALMII

E timpul roadelor... alese

„În ochii săi, [cel nelegiuit] e [vrednic] de dispreţ, / dar îi cinsteşte pe cei care se tem de Domnul. / Chiar dacă ar face un jurământ care i-ar fi spre rău, / nu încalcă jurământul. / Nu-şi împrumută banii pentru dobândă / şi nu ia mită împotriva celui nevinovat. / Cel care face acestea nu se va clătina în veci!”

(Ps 15/14,4-5)

Text: Pr. Tarciziu Șerban

E

deja toamnă! Ne-o spune culoarea frunzelor; ne-o spune răcoarea dimineților și a serilor; ne-o spun parfumul și savoarea fructelor și legumelor; ne-o spune freamătul celor care adună recolta de pe câmp pentru a o pune la adăpost în hambare și cămări.

Se apropie ora bilanțului. Se pregătesc și, pe alocuri, se celebrează deja sărbătorile pline de veselie ale Zilei recoltei... Toți cei care au trudit din primăvară și până acum aduc înaintea ochilor noștri tot ceea ce truda lor a obținut mai de calitate, mai aspectuos, mai savuros – adevărată încântare pentru ochi și pentru papilele noastre gustative.

Cu ochii scăldați într-o asemenea splendoare, ne-am putea întreba cum ar fi să arate omul perceput în prisma 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | OCTOMBRIE 2020

rodului desăvârșit, a rodului care să fie, prin caracterul și prin viața lui, o încântare pentru ochi, pentru suflet, pentru societate și care să merite recunoașterea calităților lui atât din partea lui Dumnezeu, cât și din partea oamenilor, prin includerea în galeria oamenilor de seamă, a sfinților de pe pământ și din cer („hambarul” de roade alese).

Cândva, autorul Psalmului 15/14 a descris un astfel de caracter al omului care merită aprecierea atât a lui Dumnezeu, cât și a celorlalți oameni. Pentru calitățile sale autorul îi acorda dreptul (folosindu-se de o altă metaforă, ușor de adaptat în contextul nostru) de a intra în Cortul lui Dumnezeu... de a se odihni pe Muntele Său cel Sfânt. Care ar fi însă „parfumul și savoarea” virtuților

omului care îi alcătuiesc caracterul?

Ele se află la cel care umblă fără prihană, face dreptatea şi spune adevărul din inimă; la cel care nu calomniază cu limba şi nu face rău semenului său, nici nu aruncă ocară asupra aproapelui; la cel în ochii căruia cel nelegiuit e vrednic de dispreţ, și îi ține la mare cinste pe cei care se tem de Domnul; la cel care chiar și atunci când are de pierdut, nu-şi încalcă jurământul; la cel care nu-şi împrumută banii pentru dobândă şi nu ia mită împotriva celui nevinovat.

Sigur că psalmistul nu a reținut decât câteva din virtuțile (cele mai evidente pentru contextul său) prezente într-un om cu un astfel de caracter. De fapt, la cel care a cultivat în sine astfel de virtuți se regăsesc mult mai multe. Acesta este un „rod ales”.

SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

Sfânta Laura Montoya

BIOGRAFIE

măicuța care a salvat un medic foarte bolnav

L Sfânta Laura Montoya Canonizare: 12.05.2013 Beatificare: 25.04.2004 Venerabilă: 21.01.1991 Procesul: 04.07.1963 Moartea: 21.10.1949 Nașterea: 26.05.1874

a 13 ianuarie 2005, Carlos Eduardo Restrepo de Garcés, medic anestezist în vârstă de 33 de ani, a fost internat la Clínica las Américas, din Medellín (Columbia). Era pe punctul de a muri de o boală a țesutului conjunctiv care îl afectase de la vârsta de 13 ani, care a dus la artrită reumatoidă, apoi lupus și mai târziu la polimiozită refractară.

Când a fost internat ardea de febră. În urma endoscopiei s-a dovedit că febra era rezultatul unei infecții cauzate de o perforație a esofagului. „Infecția singură – numită mediastinită – este asociată cu o leziune secundară foarte severă și o recuperare foarte lentă. Starea mea era o bombă cu ceas, știam că voi muri. Mi-am luat rămas bun de la familie și am rugat-o pe maica Laura să mă salveze”, a declarat medicul pacient.

După ce a primit Maslul, înainte de a adormi, Carlos Eduardo a închis ochii și a recreat imaginea Maicii Laura* căreia i-a spus: „Mamă, ajută-mă să ies din această amară situație și te voi ajuta să urci la cinstea altarelor.” Încrederea și rugăciunea unui medic ajuns pacient a mișcat voința lui Dumnezeu de a da un semn pentru canonizarea Fericitei Laura Montoya.

A doua zi a început recuperarea, rapid și inexplicabil. 15 zile mai târziu, când au făcut o nouă examinare, au apărut dovezile vindecării: perforația dispăruse, fără un motiv științific. Fericita Laura a îndeplinit cererea doctorului.

MIC DICȚIONAR AL ACESTEI PAGINI *„De ce ea?” Va declara ulterior Carlos: ”Cred că acesta este un mister și un mister pentru mine sunt lucrurile pe care suntem capabili să le atingem, să le vedem, dar nu știm explicația. Am vorbit cu ea, acesta este adevărul, dar de ce am ales-o, dacă nici familia mea, nici eu nu o cunoșteam dincolo de ceea ce știa toată lumea despre ea? Nu știu. Sunt câteva lucruri care îmi sunt clare: nu am văzut nicio lumină, niciun tunel și nici nu mi-a apărut ea. Mi-am imaginat-o așa cum apare pe o mică imagine, pe care cu siguranță o văzusem la un moment dat.”

O învățătoare care a făcut tot ce putea pentru a înlătura discriminarea rasială

M

aría Laura de Jesús Montoya Upegui s-a născut la Jericó, în Columbia, ca al doilea din cei trei copii ai lui Juan de la Cruz Montoya și Dolores Upegui. A fost botezată în ziua nașterii. La doi ani rămâne orfană de tată și în sărăcie, din cauza războiului civil, fiind crescută de bunici și apoi la un orfelinat ținut de o mătușă.

La 16 ani este înscrisă la Escuela Normal de Institutoras din Medellín, pentru a primi pregătirea necesară să fie învățătoare. În 1908 începe să lucreze cu băștinașii din regiunile Uraba și Sarare, propunându-și să înlăture discriminările rasiale. În 1917 fondează Congregația Surorilor Misionare ale Imaculatei Fecioare Maria și ale Sfintei Ecaterina de Siena, trăind printre nativi americani. La început inițiativa a fost criticată, dar mai târziu s-a dovedit a fi foarte bună.

OCTOMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

25

SPIRITUALITATE BISERICA MISIONARĂ

Pe cine voi trimite?

(Is 6,8) Text: Pr. Ștefan Lenghen

S

fântul Părinte, prin mesajul dedicat Zilei Mondiale a Misiunilor, din acest an, ne reamintește tuturor despre bucuria de a duce fraților și surorilor noastre din întreaga lume Vestea cea Bună. Mai ales în această perioadă, când suntem înspăimântați, dezorientați și înfricoșați din cauza suferințelor și a neajunsurilor cauzate de pandemie. În această furtună a distanțării sociale față de aproapele, Domnul își pune întrebarea: Pe cine voi trimite? (Is 6,8).

Cine o să le vorbească fiilor și fiicelor mele despre prezența mea în viața lor? Oare cine este dispus să-și

26

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | OCTOMBRIE 2020

dăruiască viața pentru a o salva pe a altora?

Dar ca să răspundem la aceste întrebări, noi nu ar trebui să trăim un raport personal de iubire cu Sfânta Treime? Fiecare creștin prin trăirea credinței sale în Isus Cristos are o relație de iubire cu Dumnezeu.

Profetul Isaia condensează răspunsul în cuvinte simple: Iată-mă, trimite-mă pe mine (Is 6,8). Acesta este un răspuns liber și conștient la chemarea lui Dumnezeu, din partea profetului. A fi misionar este răspunsul nostru la iubirea pe care o primim permanent de la Dumnezeu.

Răspuns care se concretizează în

grija noastră față de Cuvântul Lui și prin dăruirea noastră zilnică față de aproapele. În a treia duminică din această lună, noi celebrăm Ziua Misionară Mondială. Această sărbătoare ne ajută să reflectăm asupra demnității umane, care este întemeiată pe chemarea divină de a fi copii ai lui Dumnezeu. Această demnitate a fost reînnoită prin primirea sacramentului Botezului și este dusă la desăvârșire prin libertatea credinței noastre. De asemenea, realizăm în această zi frumusețea participării noastre la viața de credință: „reflecția și ajutorul material al ofertelor voastre sunt oportunități pentru a participa activ la misiunea lui Isus în Biserica sa. Caritatea exprimată în colectele de la celebrările liturgice din a treia duminică din octombrie are scopul de a susține munca misionară desfășurată în numele meu de Operele Misionare Pontificale, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor spirituale și materiale ale popoarelor și Bisericilor din toată lumea pentru mântuirea tuturor” (Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor, 31 mai 2020).

Exemplul celor care trăiesc viața misionară, al celor care prin caritatea lor susțin misiunile și al celor care se roagă pentru misionari ne întăresc vocația noastră misionară.

Chemarea la slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui este o oportunitate de a trăi iubirea care se dăruiește fără interes.

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc)

Astăzi:

Alice Cocea și Stanislas de La Rochefoucauld Text: Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)

Î

n decembrie 1925, Vladimir Ghika este abordat de o tânără femeie, frumoasă și grăbită.

Vrea să se căsătorească, repede de tot! Este româncă și se numește Alice Cocea. Este sora scriitorului comunist N. D. Cocea, tatăl viitoarelor actrițe Tanți Cocea (19091990) și Dina Cocea (1912-2008).

El încă nu este cunoscut, dar ea este deja o vedetă a teatrului în Franța, deși are doar 26 de ani. Vrea să se căsătorească cu contele Stanislas de La Rochefoucauld, un tânăr înalt și frumos. Calea este liberă, căci justiția a respins opoziția părinților contelui, care contesta căsătoria invocând diferența de condiție între cei doi logodnici, dar, așa cum va remarca mai târziu Vladimir Ghika, tatăl lui Alice este totuși general și a fost adjutant al prințului Al. I. Cuza.

Pentru tânăra ortodoxă nu mai rămâne de făcut decât să se convertească la catolicism. Vladimir Ghika este fără îndoială încântat de tânăra femeie, dar nu vrăjit: îi explică, cu calm și cu fermitate, că trebuie să urmeze o cateheză pentru un timp, că abjurația nu este o scenă de teatru pe care o jucăm pentru spectatori. Nu este răspunsul pe care ea îl așteaptă și, foarte mâniată, merge la altcineva pentru a obține ceea ce vrea... și-l obține (cine i-ar putea rezista?). Așa se face că se căsătorește

la puțin timp după aceea, la 2 ianuarie 1926.

Această căsătorie, încheiată în grabă, se sfârșește la fel, destul de repede. Alice Cocea cere și obține divorțul în 1931, cuplul, după cum ea le-a spus jurnaliștilor, nerezistând programului ei supraîncărcat.

A cui este vina? Vina este probabil de ambele părți. Și este oare ea vinovată dacă noul ei amant, un ofițer de marină, se sinucide – după unii, se pare, chiar sub ochii ei – un an mai târziu? În 1935, Vladimir Ghika o revede pe Alice Cocea. Stanislas vrea să se recăsătorească, iar părinții săi l-au abordat pe Mons. Ghika pentru a vedea ce se poate face pentru anularea căsătoriei religioase, și vor ca Mons. Ghika să dea mărturie despre lipsa pregătirii religioase a miresei și să o convingă pe compatrioata sa să colaboreze în vederea desfacerii căsătoriei. Vladimir Ghika, în răspunsurile sale la întrebările avocatului familiei, rămâne totuși destul de prudent, deoarece căsătoria înaintea lui Dumnezeu este un lucru serios. Potrivit avocatului, căsătoria ar putea fi eventual anulată dacă se dovedește că tânăra femeie nu s-a convertit la catolicism de bună-credință. Vladimir Ghika atrage atenția asupra faptului că este greu de judecat asupra

Alice Cocea (1899-1970) și Stanislas de La Rochefoucauld (1903-1965)

unor sentimente cu totul interioare. Fapt este că Roma întârzie să se pronunțe. Și anii trec.

Războiul izbucnește în curând și Vladimir Ghika află continuarea istoriei citind ziarul. Poate mai întâi citi că foștii soți sunt amândoi în închisoare în 1945 pentru a fi colaborat cu dușmanul. El, care a scris texte anglofobe, este condamnat la un an de închisoare, iar ea, care a continuat să conducă teatrul său sub ocupație, este... achitată! La puțin timp după aceea, Stanislas obține totuși în sfârșit anularea căsătoriei sale religioase de către Roma. Se poate recăsători cu o americancă bogată...

Vedem astfel că, dacă Vladimir Ghika se adaptează adesea în ce privește forma, chiar și în materie religioasă, nu face concesii niciodată cu privire la ce este esențial: în special asupra caracterului sacru al actelor religioase. Căsătoria nu este un angajament care se ia cu ușurință, și nici dizolvarea ei.

OCTOMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

27

28

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | OCTOMBRIE 2020

EVENIMENT

Un milion de copii se roagă Rozariul 2020 pentru pace și unitate în lume

Dragi prieteni,

A

nul 2020 va intra în cărțile de istorie ca „Anul Corona”. În decursul istoriei, nu a existat niciodată o astfel de criză sanitară, dar și existențială, răspândită la nivel mondial. Virusul ne-a pus în fața ochilor, cu toată claritatea, fragilitatea și limitele noastre. În ciuda tuturor măsurilor de protecție care au fost luate și a regulilor preventive de comportament, s-a răspândit peste tot un sentiment general de frică, de lipsă a orientării și ajutorului. Cu cât durează mai mult criza și efectele ei – și nici alte catastrofe și războaie nu vor dispărea în viitor –, cu atât mai mult va trebui să se arate adevărata noastră umanitate.

Dar umanitatea fără Dumnezeu ar fi condamnată la înfrângere. Ar fi fatal pentru viitorul nostru dacă se consideră că Dumnezeu nu are nimic de-a face cu virusurile, cu bolile și nevoile noastre și că nu poate face chiar nimic împotriva acestora.

Totuși, Dumnezeu l-a trimis în lume pe propriul Său Fiu care a luat asupra sa suferințele noastre și care a purtat durerile noastre (Mt 8,17).

El s-a lăsat infectat cu cel mai teribil virus, cu păcatul, fără ca El însuși să păcătuiască. Prin aceasta a devenit El însuși un „antidot” față de orice rău și de orice nenorocire din lume. El ne-a dăruit un „ser de vaccin” universal. Acesta ne poate face imuni împotriva oricărei forme de

molimă care a lovit lumea noastră după îndepărtarea de Dumnezeu.

Isus ne-a dăruit din nou încrederea și speranța că Dumnezeu vrea să ne mântuiască pe noi toți, chiar dacă mai trebuie încă să ne purtăm crucea. Și cu cât timpurile devin mai grele, cu atât mai puternic este harul Său. Înainte de toate, El ne conduce prin sfinții Săi pe calea mântuirii și ne dă curajul de a ne ruga mereu și de a ne încrede în toate împrejurările vieții în ajutorul Său. Într-un mod special, în timpurile noastre, pe care mulți sfinți le caracterizează ca fiind apocaliptice, o trimite pe Mama Sa, ca să ne fie alături în marile nevoi. Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, pe când încă era Cardinalul Karol Wojtyła, spunea în anul 1972, în fața episcopilor americani: „Noi ne aflăm acum în fața celei mai mari confruntări pe care omenirea a trăit-o vreodată în istoria ei. Acum stăm în fața luptei finale dintre Biserică și anti-Biserică, dintre Evanghelie și anti-Evanghelie, dintre Cristos și Anticrist.”

Pentru a putea duce cu curaj această luptă, avem nevoie de Mama lui Dumnezeu mai mult ca oricând. În ultimii 200 de ani Maica Domnului a apărut în atât de multe locuri de pe toate continentele, încât epoca prezentă este numită și mariană. În ciuda tuturor așteptărilor oamenilor de știință, Maria ne anunță în mesajele ei un viitor plin de bucurie și de pace, chiar dacă ea nu trece

sub tăcere faptul că omenirea are nevoie de o purificare și că va trece prin multe situații de suferință. Ea ne amintește de mijloacele de mântuire pe care le poate folosi fiecare: purtarea unei medalii, rugăciunea statornică a Rozariului, împăcarea, consacrarea la Inima ei preacurată de Mamă, citirea Bibliei, jertfirea din iubire, celebrarea sacramentelor.

De aceea, și în anul acesta dorim să vă invităm, pe 18 octombrie sau pe 19 octombrie (în cazul în care vă veți ruga Rozariul împreună cu copiii în școli sau grădinițe, întrucât ziua de 18 octombrie din anul acesta cade într-o duminică), să participați la inițiativa mondială de rugăciune „Un milion de copii se roagă Rozariul”. Această rugăciune mondială a Rozariului cu copiii trebuie să ne umple de o nouă încredere în iubirea și protecția lui Dumnezeu, pe care El vrea să ni le ofere prin Mama Sa. În scrisoarea adresată copiilor, vrem să vă amintim de începutul epocii mariane, care a avut loc în anul 1830, în Rue du Bac, la Paris. Aici, Maica Domnului, deja cu 28 de ani înainte de proclamarea dogmei Neprihănitei Zămisliri, i-a apărut Sfintei Ecaterina Labouré ca Imaculata. Ea i-a vorbit despre evenimentele dureroase care trebuiau să vină asupra Franței și a întregii lumi. „Întreaga lume va fi dusă în rătăcire de o nenorocire multiformă... Se va crede că totul este pierdut... Crucea va fi disprețuită, va fi aruncată la pământ.” Dar Maica OCTOMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

29

EVENIMENT

Domnului ținea în mâinile ei globul pământesc, care îl reprezenta pe fiecare om în parte, și i-a promis Sorei Ecaterina ocrotire și ajutor dacă omul are încredere în Dumnezeu, dacă se roagă cu stăruință și dacă trăiește iubirea. I-a dat chiar și o imagine pe care trebuia să o impregneze ca medalie, și o scurtă rugăciune de invocare, o cerere pe care o putem spune adesea în rugăciune. În imagine este șarpele sub picioarele ei, iar din brațele ei întinse vin

harurile peste întreaga lume. Ea este Mama noastră, mijlocitoarea tuturor harurilor și învingătoarea șarpelui, cea care vrea să înfrângă răul, pe Satana. De aceea, pentru a trece cu bine prin lupta spirituală prezentă în întreaga lume, trebuie să ne consacrăm ei cu totul și prin Rozariu să căutăm ocrotire sub mantia sa. Vă mulțumim pentru că îi puneți pe copii sub mantia protectoare a Maicii Domnului. Atunci când îi învățăm să o cunoască pe

Maria ca pe o mamă personală și să se roage Rozariul, luăm pentru ei cea mai importantă măsură de protecție și le dăm cea mai bună „armură” pentru drumul spre viitor.

Cardinal Mauro Piacenza Președinte Pr. Martin M. Barta Asistent spiritual

Roma, 1 august 2020

„Un milion de copii se roagă Rozariul“

Scrisoare către copii 18 octombrie 2020 Salutare, dragă prietenă, Salutare, dragă prietene,

C

u siguranță că încă îți amintești bine de timpurile neobișnuite în care nu puteai să mergi la școală. Și nici nu puteai să-ți vizitezi prietenii și să te joci cu ei. În întreaga lume s-a răspândit un virus care poate provoca o boală grea.

Milioane de oameni din întreaga lume s-au infectat și s-au îmbolnăvit. Sute de mii au murit din cauza virusului. Pentru a-i proteja pe oameni de infectare, au fost luate multe măsuri de protecție: trebuia să se păstreze distanța între ei, să se poarte masca la gură, să nu se facă zboruri și călătorii, magazinele au trebuit să se închidă. Din acest motiv, mulți oameni și-au pierdut și locul de muncă și suferă pentru că nu-și pot îngriji familiile.

30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | OCTOMBRIE 2020

În astfel de situații dificile, este deosebit de important ca noi toți să rămânem uniți și să ne ajutăm reciproc. Dar nu trebuie să uităm că cel mai mare ajutor vine de la Dumnezeu. El vrea să ne protejeze de orice boală, iar când cineva se îmbolnăvește sau suferă, îi poate oferi putere și mângâiere. Cu ajutorul nostru, Dumnezeu vrea să înfrângă orice rău, toate bolile, orice suferință și să ne ofere un paradis.

De aceea, noi trebuie să învățăm să ne încredem cu totul în El, să-l iubim mult pe El și pe ceilalți și cu ajutorul Lui să evităm orice păcat. Ca să reușim lucrul acesta, Dumnezeu ne-a dat o învățătoare specială, pe Mama Sa. Ea vrea să ne ia de mână, să ne ferească de rău și să ne ajute în fiecare zi ca să trăim asemenea lui Isus. Îi simțim apropierea în special când ne rugăm Rozariul. Rozariul este ca o „vaccinare” împotriva răului. Prin rugăciunea noastră, Maica Domnului vrea să-i ajute pe oamenii din întreaga lume, înainte

de toate, pe cei suferinzi și săraci.

Dumnezeu o trimite pe Mama Sa chiar direct la noi. Ea apare în multe locuri din lume și ne spune ce avem de făcut. Astfel, ea i-a apărut în anul 1830, în Franța, la Paris, unei tinere călugărițe cu numele de Ecaterina Labouré.

Când Ecaterina avea nouă ani, mama ei a murit. Ea a rămas singură cu cei zece frați și surori. Era foarte tristă. Odată s-a urcat pe un scaun în dormitorul părinților ca să ajungă la o statuie a Mariei, care se afla pe un dulap. A îmbrățișat-o și i-a zis tare: „Acum, sfântă Mamă, tu trebuie să fii mama mea!” Ecaterina a trebuit să muncească mult de când era copil pentru a-l ajuta pe tatăl ei și pe micii săi frați și surori.

Se ruga deseori la Maica Domnului care o ajuta mereu. Ecaterina își dorea foarte mult să o vadă cel puțin o dată pe Mama lui Dumnezeu.

La vârsta de 24 de ani, Ecaterina a intrat în Mănăstirea Surorilor Milostive de pe Rue du Bac din

EVENIMENT

Paris. În calitate de călugăriță, ea voia să se ocupe în special de bătrâni și de bolnavi și să-i îngrijească. Pe când era novice, s-a pregătit pentru voturile ei și pentru datoria viitoare. În noaptea dintre 18 și 19 iulie s-a petrecut ceva ieșit din comun. Însăși Ecaterina povestește despre aceasta: „La unsprezece și jumătate m-am auzit strigată pe nume: «Soră! Soră!»

M-am trezit și am văzut un copil frumos care stătea în fața mea, în haină albă și strălucind luminos. Acest copil de patru sau cinci ani mi-a zis: «Ridicați-vă repede și veniți în capelă, vă așteaptă Sfânta Fecioară!» Mi-a venit imediat gândul: «Dar voi fi auzită.» Totuși, copilul a răspuns: «Nicio grijă, este unsprezece și jumătate, toate dorm.

Veniți, vă însoțesc eu.» Cred că acest copil era îngerul meu păzitor care s-a făcut vizibil pentru a mi-o arăta pe Fecioara Maria. M-am îmbrăcat repede și l-am urmat pe copil.

Eram uimită că peste tot pe unde treceam erau aprinse deja luminile. Și mai mare mi-a fost mirarea când am ajuns la capelă și ușa s-a deschis de la sine. Totuși, cel mai mult am fost surprinsă când am văzut că în capelă erau aprinse toate lumânările și lămpile. Aceasta mi-a amintit de Crăciun. Totuși, pe Preafericita Fecioară nu o vedeam. Copilul m-a condus la altar. Acolo am îngenuncheat lângă scaunul preotului și am așteptat. Către miezul nopții am auzit ceva ca foșnetul unei haine de mătase. În același moment, mica mea călăuză m-a făcut atentă: «Iat-o pe Sfânta Fecioară!» Maica Domnului s-a așezat pe scaunul cu mânere, totuși eu ezitam să cred că este cu adevărat Fecioara Maria.

Atunci însoțitorul meu a repetat, dar de data aceasta nu ca un copil, ci ca un bărbat, tare și insistent: «Iat-o

pe Sfânta Fecioară!» Am privit-o pe Fecioara Maria și, făcând un pas mare, am ajuns lângă ea. În fața Maicii Domnului am căzut în genunchi și mi-am așezat cu mare încredere mâinile întinse pe poala ei.

Aici am petrecut cele mai frumoase clipe din viața mea. Mi-ar fi imposibil să descriu ce am simțit acolo.”

Fecioara Maria i-a povestit Ecaterinei despre o misiune pe care avea să o cunoască mai târziu în rugăciune. Ea i-a arătat Ecaterinei multe situații dureroase – războaie, foamete, boli – care trebuiau să vină peste întreaga lume. Dar i-a promis că va proteja lumea dacă noi avem încredere în Dumnezeu, dacă ne rugăm mult și dacă suntem buni unii față de alții.

Câteva luni mai târziu, Ecaterina, aflată în rugăciune, a văzut-o din nou pe Maica Domnului. Maria stătea cu brațele întinse peste globul pământesc. Sub picioarele ei era un șarpe. Purta inele cu pietre prețioase deosebite, din care ieșeau raze strălucitoare. Ecaterina a auzit o voce spunând: „Aceste raze sunt harurile pe care Maria le cere pentru oameni.” Totuși, unele pietre prețioase nu iradiau nicio lumină. Ecaterina a întrebat: „De ce unele inele nu strălucesc?” Și i-a răspuns Maica Domnului: „Acestea sunt harurile pentru care ați uitat să mă rugați!”

Deasupra capului Maicii Domnului se afla o rugăciune scrisă cu litere de aur: „O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi, cei care alergăm la tine!” Apoi imaginea s-a întors. Pe partea din spate erau douăsprezece stele și litera „M” inseparabil unită cu crucea. Sub aceasta, două inimi rănite din care ieșea o flacără. O inimă era rănită de un cerc de spini, iar cealaltă, străpunsă de o sabie. Acestea erau inimile lui Isus și Mariei unite în aceeași iubire

față de oameni. Apoi Sora Ecaterina a auzit cuvintele: „Cere să se toarne o medalie după această imagine!

Oamenii care o poartă mereu la ei și care spun cu pietate această scurtă rugăciune vor simți în mod deosebit protecția Maicii Domnului și vor primi haruri speciale. Harurile vor fi deosebit de bogate pentru cei care poartă cu încredere medalia.” În anul 1832 au fost turnate 2.000 de medalii, exact în lunile în care în Franța bântuia o boală devastatoare – holera. Numai la Paris au murit 20.000 de oameni de holeră.

Surorile Milostive împărțeau medalia Maicii Domnului la bolnavii din spitalele lor. Se petreceau numeroase vindecări miraculoase și convertiri – așa de multe, încât medaliei i s-a dat numele de „Medalia Miraculoasă”. Trei ani mai târziu au fost împărțite un milion de medalii. Când a murit Ecaterina Labouré, în anul 1876, erau împărțite deja un miliard de medalii în întreaga lume. Și tu poți purta această medalie: la lănțișorul de la gât, sau la brățara de la mână, sau la brelocul pentru chei sau la geanta ta de școală. Roagă-i pe părinții tăi, pe un preot, pe o călugăriță sau pe catehetul tău să-ți dăruiască „Medalia Miraculoasă” a Maicii Domnului. Medalia îți va aminti că Maica Domnului este mereu lângă tine și că te va ocroti.

Vorbește cu ea, îndreaptă deseori către ea o scurtă rugăciune, cum este cea de pe medalie, și roag-o să te ocrotească pe tine, familia ta și lumea întreagă de rău și să dăruiască tuturor oamenilor iubire și pace.

Pentru această unitate în iubire și pace în lume dorim ca, pe 18 sau 19 octombrie (dacă ești la școală), să ne rugăm Rozariul împreună cu milioane de copii din întreaga lume.

Prin această rugăciune putem cere multe haruri pentru lumea întreagă.

OCTOMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

31

CULTURĂ CREDINȚĂ, ARTĂ ȘI ISTORIE

Statuia Sf. Benedict, Abbazia delle Tre Fontane

Sfântul Benedict de Nursia

Floare aleasă a monahismului occidental Text: Pr. Eugen Răchiteanu

A

vorbi despre întemeietorul Ordinului Benedictin și totodată părintele monahismului occidental, înseamnă să ne sprijinim pe umerii giganților care au contribuit la dezvoltarea vieții sociale și religioase din Europa. Sfântul Benedict era numit și omul lui Dumnezeu, pentru că și-a dedicat viața slujirii aproapelui și a Bisericii. După o angajantă căutare a împărăției veșnice, înțelege că numai slujind Domnului poate trăi fericit în Dumnezeu. În acest articol nu vom trata despre viața acestui sfânt, ci despre un loc deosebit din Roma, unde vom găsi una dintre operele dedicate Sfântului Benedict, o statuie care se află în complexul abațial benedictin de lângă Tre Fontane. În una dintre călătoriile mele făcute la Roma, mi-a atras atenția un complex abațial benedictin din apropierea stației de metrou Laurentina, 32

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | OCTOMBRIE 2020

loc în care orice turist preferă să stea în liniște redescoperind frumusețea creată de Dumnezeu. Îmi aduc aminte că în acest complex îmi spuneam: cum ar putea într-un loc atât de aglomerat să fie un loc de liniște și de pace? Lăsându-mă condus de inspirația divină, am mers într-acolo, și intrând mi se părea că sunt într-o altă lume. De fapt, abațiile, mănăstirile, conventurile au menirea de a primi și de a oferi pelerinului momente deosebite de trăire spirituală.

Arhitectura, arta, muzica și rugăciunea formau toate acel climat în care să simți că ești cu adevărat în casa lui Dumnezeu. Ce bine ar fi ca atunci când intri într-o biserică să spui: ce frumos este aici, și pentru aceasta îți mulțumesc, Doamne!

Trecând dincolo de poarta Acque Salvie, am văzut de departe statuia Sfântului Benedict. Mai rar mi-a fost dat să văd o astfel de statuie, de o rară

frumusețe și totodată cerească expresivitate. Ajungând în fața statuii am putut citi pe soclul ei aceste cuvinte: „Ascultă, fiule, ascultă fără a întârzia.

Roagă-te și lucrează. Aici se grăbește cine dorește să vadă cerurile deschise, iar oboseala de pe cale nu ne distrage de la faptele bune. Întotdeauna lucrurile dificile se obțin cu mare oboseală. Viața fericită trece pe un drum strâmt.” Deasupra lăcașului unde se află statuia se poate vedea sigiliul Sfântului Benedict, care mai este numit și stema exorcismului. În centrul acestuia este scris Pax (pace), care de fapt este motoul benedictinilor. Ceea ce m-a surprins la această statuie este gestul cu care este reprezentat Sfântul Benedict, și anume are degetul arătător în dreptul gurii, ceea ce invită pelerinul să stea în tăcere. Prin acest gest, Sfântul ne îndeamnă să avem respect față de acel loc sacru, dar și de celelalte lăcașuri sfinte. Aș îndrăzni să spun că acest gest este o lecție de viață, ne întreabă dacă noi știm să ținem secretul atunci când cineva ne încredințează o anumită experiență.

Am propus această operă tocmai pentru a ne învăța că sfinții ne pot fi și în aceste timpuri tulburi modele de viață, iar arta rămâne acel vehicul concret de transmitere a valorilor creștine. Aș prefera ca în spațiile noastre creștine să se vorbească mai mult despre frumusețea artei sacre și despre mesajele transmise prin intermediul lor. Artiștii sunt acei mesageri care s-au lăsat insuflați de lumina Duhului Sfânt și ne pun la îndemână operele lor pentru a putea ajunge mai ușor la contemplarea frumuseții lui Dumnezeu. Și dacă veți decide să ajungeți în această abație, să nu uitați că trecând dincolo de statuie veți intra într-un lăcaș de cult stropit cu sângele martirilor, ce va rămâne peste veacuri expresia iubirii dumnezeiești.

CULTURĂ FILE DE ISTORIE CREDINȚĂ, ARTĂ ȘI ISTORIE

Caritate eroică la vreme de epidemie Francisc Ferreri: episcop romano-catolic mort la 4 noiembrie 1813 la Cioplea, lângă București, după ce a îngrijit un bolnav de ciumă („Ciuma lui Caragea”!).

Text: Mons. Ieronim Iacob

P

ărintele Francisc Ferreri a fost primul misionar pasionist venit în misiunea din Valahia (Țara Românească) şi Bulgaria, în anul 1781. Era italian din Levaldigi, Dieceza de Fossana, născut la 14 octombrie 1745. După o activitate plină de jertfe, pe 20 septembrie 1805 Papa Pius al VII-lea l-a numit Episcop de Nicopole şi administrator apostolic al Valahiei.

Mons. Ferreri era stimat şi venerat ca un sfânt, nu numai de simpli credincioși, dar și de autorități. În ministerul său pastoral a suferit mult, mai ales din partea turcilor: vexațiuni, bătăi, închisoare.

La sfârșitul vieții, Episcopul Ferreri și-a arătat în mod eroic dragostea față de turma pe care Dumnezeu i-o încredințase spre păstorire. Răspândindu-se ciuma în toată Valahia, episcopul a anunțat o procesiune de pocăință în jurul satului Cioplea; în timpul procesiunii a psalmodiat, pe ton de jale, Psalmul 50 (Miserere). La un moment dat, spre surprinderea tuturor, a intonat cu voce puternică imnul Te Deum (Te Deum laudamus). Enigma acestei schimbări de ton a fost înțeleasă odată cu moartea sa: tocmai în locul unde intonase Te Deum-ul avea să se molipsească de ciumă, îndată după aceea, când s-a dus să spovedească un sărman muribund care zăcea abandonat de toți pe pământul gol.

În dimineața zilei de 4 noiembrie 1813, Pr. Ercolani, colaboratorul episcopului, văzând că Monseniorul nu se arată, a bătut la uşa camerei sale. Deschizând uşa, l-a observat pe episcop sărind din pat pradă delirului, vorbind şi cântând imnul Benedicite („Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel”), pe care obișnuia să-l spună de îndată ce se ridica din pat. Pr. Ercolani a înțeles de îndată că Monseniorul s-a molipsit de ciumă. Înainte de a primi Sfântul Viatic, Episcopul Francisc a recitat el însuși Confiteor (Mărturisesc) ca şi cum ar fi fost sănătos. Dându-şi seama că boala progresează, Pr. Ercolani i-a administrat Extrema Ungere (Maslul). Către seară, după primirea binecuvântării in articulo mortis („în clipa morții”), muribundul episcop a cerut un misal (cartea din care se

citește Sf. Liturghie) pentru a-l pune deasupra capului, ca dovadă a dragostei sale față de sfânta Evanghelie.

I-a hotărât apoi preotului însoțitor să plece să mănânce ceva. Ercolani s-a întors curând, dar între timp sfântul episcop își încredințase deja sufletul în mâinile Creatorului.

A fost înmormântat în biserica din Cioplea (între cele două coloane ale prezbiteriului, în apropierea balustradei), căreia el însuși, cu doi ani mai înainte, cu o extraordinară solemnitate îi binecuvântase piatra fundamentală.

Deasupra mormântului a fost pusă următoarea inscripție: D.O.M. Hic jacet in Domino / Franciscus Ferrerius / Congregationis Clericorum Excalceatorum / SS. Crucis et Passione D.N.I.C. / Episcopus Nicopolitanus et Admin. Apost. / utriusque Valachiae qui pestilentia gias= / sante, caritas victima obiit / Cioplae mense novembris / Anno MDCCCXIII. (D.O.M. / Aici odihnește în Domnul / Francesco Ferreri / din Congregația Clericilor Desculți / ai Preasfintei Cruci și Pătimiri a D[omnului] N[ostru] I[sus] C[ristos] / Episcop de Nicopole și Admin[istrator] Apost[olic] / al celor două Valahii, care, infectat de ciumă / a murit ca victimă a carității / la Cioplea, în luna noiembrie / Anul 1813.)

Francesco Ferreri, epitaful din biserica Cioplea OCTOMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

33

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

carte

Micul Pateric.

Povestit și ilustrat pentru copii de părintele Savatie Baștovoi, Editura Cathisma, 2000. Cartea este intitulată astfel atât datorită dimensiunilor sale, cât și pentru că se adresează celor mici.

Spectacol

Pe o pânză de păianjen de Alexandru Popa.

Spectacol independent găzduit de Teatrul Național București (Sala Mare), în regia lui Vlad Zamfirescu. 12 octombrie, ora 20. În distribuție: Medeea Marinescu, Vlad Zamfirescu, Mirela Oprișor, Andi Vasluianu și Diana Roman.

Misionară fără a fi mers în misiuni.

Sfânta Tereza a Pruncului Isus Editura Presa Bună, Iaşi, 2020

L

iteratura dedicată Sfintei Tereza a Pruncului Isus (1873-1897), călugăriţă carmelitană franceză, decedată la Lisieux, în Franţa, la numai 24 de ani, este deosebit de vastă şi reflectă preţuirea de care aceasta se bucură atât printre credincioşi, cât şi printre autorii de spiritualitate. Principala ei scriere, Istoria unui suflet, a hrănit de-a lungul timpului numeroase suflete doritoare de desăvârşire.

La tezaurul de gândire şi preţuire dedicat „Micii Tereze” se adaugă acum şi lucrarea scrisă de doamna Agneza Ilincă, dedicată analizei vocaţiei şi sufletului misionar al Terezei. Deşi se afla într-o mănăstire de clauzură, Tereza a sprijinit misiunile prin rugăciuni şi jertfe personale, pe care le-a oferit în special pentru doi viitori preoţi misionari: Maurice

Format: 14x21 cm, 82 de pagini

Bellière şi Adolphe Roulland, faţă de care „prin virtutea credinţei sale a fost pentru ei o aliată, contribuind la fecunditatea apostolatului lor”. Studiul de faţă este structurat în trei capitole, prin intermediul cărora autoarea „reuşeşte să dezvăluie cititorului vocaţia ce a devenit fir călăuzitor al vieţii Terezei de Lisieux, proclamată peste ani patroană a misiunilor, observând şi că noi toţi, prin Botez, am devenit părtaşi la misiunea de răscumpărător a Domnului, adică misionari”.

Pr. Andrei Dumitrescu

carte

Pedagogia lui Cristos.

Elemente de cristologie fundamentală de Bernard Sesboüé, trad.

Petru Ciobanu, Editura Sapientia, Iași, 2020.

Cartea apare în colecția „Tratate de teologie” și evocă ceea ce a fost pedagogia lui Isus în modul lui de a revela şi de a provoca credinţa ucenicilor săi.

34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | OCTOMBRIE 2020

expoziţie

„Onoarea Națiunilor”

„O

noarea Națiunilor”, expoziție la Muzeul Național de Istorie a României, poate fi vizitată până în luna noiembrie. Expoziția reunește 560 de piese, ordine, medalii, cruci, semne onorifice și brevete, atât militare, cât și civile, din 80 de țări. Multe dintre acestea sunt foarte rare. Printre piesele expuse se află: Ordinele Unirii, Mihai Viteazul și Crucea Regina Maria, Ferdinand I și Pentru Merit.

CULTURĂ SACRALITATEA ÎN ARTĂ

Madona din Filermos.

Ocrotitoarea Ordinului de Malta Text: Pr. Andrei Dumitrescu

Î

Madona din Filermos.

Ocrotitoarea Ordinului de Malta Atribuită Sfântului Evanghelist Luca Tempera pe lemn Dimensiune: 44x36 cm Icoana se află în Muzeul de Artă şi Istorie din Cetinje (Muntenegru).

n dreptul datei de 13 octombrie este menţionat numele Fericitului Gerard (cca 1040 – 3 septembrie 1120), de la a cărui naştere pentru cer se împlinesc în acest an 900 de ani. De persoana acestuia se leagă întemeierea Ordinului Sfântului Ioan de la Ierusalim („Cavalerii Ospitalieri”) care, alături de alte ordine cavalereşti şi călugăreşti din acel timp, a avut o influenţă deosebită în istoria Cruciadelor şi a Locurilor Sfinte din Palestina. „Cavalerii Ospitalieri” au primit recunoaşterea papală în anul 1113, iar de atunci au cunoscut numeroase momente de glorie, dar şi de încercare. Au activat îndeosebi în insulele Rhodos şi Malta; de aici au ajuns să fie mai bine cunoscuţi sub numele de „Cavalerii de Malta”. Acest ordin, cu o istorie de peste 900 de ani, există şi astăzi, cunoscut sub numele de Ordinul de Malta. Activitatea sa pe teritoriul României de azi este consemnată în jurul anului 1292, când aceştia sunt menţionaţi la Sibiu, unde au în grijă un spital. În prezent, începând cu anul 1991 au în grijă Serviciul de Ajutor Maltez, care desfăşoară activităţi caritabile în ţară şi în Arhidieceza de Bucureşti.

În centrul spiritualităţii ordinului se află icoana Madona din Filermos, simbol al evlaviei mariane a cavalerilor ioaniţi. Având o istorie tumultuoasă, aceasta a fost mereu purtată în pelerinajul prin istorie trăit de ordin. După tradiţie, ar fi fost pictată iniţial de Sfântul Luca şi binecuvântată de Maica Domnului.

Prezenţa icoanei este consemnată în anul 430, iar în custodia ordinului se află din anul 1306. În forma actuală datează din secolul al XIlea şi este o reprezentare bizantină a Sfintei Născătoare de Dumnezeu (Theotokos). Icoana prezintă doar chipul Maicii Domnului, înclinat uşor spre umărul stâng. Chipul este alungit şi ascetic, după iconografia bizantină.

Sfântul Luca

evanghelist şi... artist

I

coana Madona din Filermos este atribuită, în original, Sfântului Luca. Acesta ne-a lăsat în relatarea sa evanghelică cele mai multe informaţii despre Maica Domnului şi copilăria lui Isus. Este supranumit „scriitorul blândeţii lui Cristos”.

Sf. Luca

OCTOMBRIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

35

ETCETERA ANUNȚURI

ARCB

Numiri și transferuri

P

rin decrete arhiepiscopale, Înalt Preasfințitul Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, a procedat la următoarele numiri și transferuri în Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti, - care vor intra în vigoare la data de 15 septembrie 2020: Transferuri: Pr. Romeo Horvat – paroh la Parohiile „Sfânta Lucia”, Greci, și „Sfântul Anton de Padova”, Măcin, județul Tulcea; Pr. Vasile-Lucian Ianuș – preot colaborator la Parohia „Sfântul Pius din Pietrelcina, Constanța.

- care vor intra în vigoare la data de 1 octombrie 2020: Numiri: Pr. Mihail Vacaru OFMCap – paroh la Parohiile „Preasfânta Inimă a lui Isus”, Slobozia, și „Sfântul Anton de Padova”, Urziceni, județul Ialomița; Pr. Adrian Cojoc OFMCap – vicar parohial la Parohiile „Preasfânta Inimă a lui Isus”, Slobozia, și „Sfântul Anton de Padova”, Urziceni, județul Ialomița; Pr. Cristian Lupu OFMCap – preot colaborator la Parohiile „Preasfânta Inimă a lui Isus”, Slobozia, și „Sfântul Anton de Padova”, Urziceni, județul Ialomița.

Semnal editorial

Revista Actualitatea creștină poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164 – Bucureşti, sector 1 Tel.: 021 201 54 57 Email: libraria@arcb.ro Website: www.librariasfiosif.ro Persoană de contact: Tereza Petreş

www.librariasfiosif.ro

S

ub egida congregaţiei Fraţii Sfântul Ioan a apărut volumul Preotul, un om liber. Meditaţii despre preoţie, de Pr. Emanuel Gros, cu o prefaţă a Părintelui Dan Suciu. „Preoţia aduce cu sine un statut privilegiat în Biserică şi în societate, dar esenţa, frumuseţea şi puterea ei de viaţă nu se manifestă decât atunci când este trăită în spiritul Evangheliei.

De-a lungul a şase întâlniri, autorul ne invită să interiorizăm şase aspecte ale vieţii preoţeşti, care reprezintă tot atâtea provocări ale preotului în lumea de azi.” Învăţăturile au fost prezentate la Mănăstirea Sf. Familie din Bucureşti, în luna iunie 2020, cu ocazia unor exerciţii spirituale destinate diaconilor, însă ele pot fi citite şi meditate de orice preot dornic de a-şi înţelege şi trăi mai bine vocaţia.

Cristina Mareş – Tarciziu-Hristofor Şerban, Profetul Slujitorului (Isaia 40–55), Editura ARCB, Bucureşti 2020, 204 pagini, format 14x20 cm.

Colecţia „Universul Bibliei” s-a îmbogăţit cu o nouă apariţie editorială: un studiu însoţit de traducerea autoarei, din ebraică, a „Cântărilor Slujitorului” (Isaia 4055). Volumul este prefaţat de Pr. Matthieu Gosse CSJ.

36

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | OCTOMBRIE 2020

ASCULTĂ RADIO MARIA O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz

www.radiomaria.ro

Din păcate, multe eforturi pentru a căuta soluții concrete la criza ambientală s-au dovedit ineficiente, nu doar din cauza refuzului celor puternici, ci și din cauza dezinteresului celorlalți.

Atitudinile care împiedică căile de soluționare, chiar și în rândul credincioșilor, merg de la negarea problemei la indiferență, la resemnarea comodă sau la încrederea oarbă în soluțiile tehnice.

Avem nevoie de o nouă solidaritate universală. Așa cum au spus episcopii din Africa de Sud, „talentele și implicarea tuturor sunt necesare pentru a repara dauna cauzată de abuzul oamenilor asupra creației lui Dumnezeu”[22]. Toți putem colabora ca instrumente ale lui Dumnezeu pentru îngrijirea creației, fiecare cu propria cultură și experiență, cu propriile inițiative și capacități.

(Enciclica Laudato si’, nr. 14)

Nr. 10/2020 * Anul XXXI * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

„IATĂ-MĂ, TRIMITE-MĂ!”

Luna misiunilor în compania Rozariului Suntem chemați să fim instrumente ale lui Dumnezeu Tatăl nostru, astfel încât planeta noastră să fie ceea ce a visat El când a creat-o și să corespundă Legendă imagine: desen în tuș negru pentru „La visite de pauvres”, ediția ilustrată (manuscris), 1923. planului său de pace, frumusețe și plinătate.

(Papa Francisc, @Pontifex, 19 septembrie 2020) Statuie reprezentându-l Sf. Francisc de Assisi Prezența lui Dumnezeu înseamnă în același timppe puterea lui Dumnezeu, activitatea lui Dumnezeu și cu caracterul tot mai decisiv al clipei unice. www.vladimirghika.ro

Dezvelirea unei plăci comemorative Un milion de copii se roagă Rozariul pentru pace și unitate în lume