Actualitatea creștină, nr. 12 / 2019

Nr. 12/2019 * Anul XXX * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

ÎNALTPREASFINȚITUL IOAN ROBU 35 de ani de episcopat

Nu doar prezența lui Dumnezeu ne învăluie din toate părțile, ci și milostivirea și bunătatea sa. www.vladimirghika.ro

Legendă imagine: desen în tuș negru pentru „La visite de pauvres”, ediția ilustrată (manuscris), 1923.

Legendă imagine: desen în tuș negru pentru „La visite Prezența lui Dumnezeu înseamnă în același timp puterea lui Dumnezeu, de pauvres”, activitatea lui Dumnezeu și cu caracterul tot mai decisiv al clipei edițiaunice. ilustrată www.vladimirghika.ro (manuscris), 1923.

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București are un nou Arhiepiscop Mitropolit: Mons. Aurel Percă

Biserica, aliata Amazoniei

SIMBOLISMUL COROANEI DE ADVENT Coroana de Advent are o funcţie religioasă: vesteşte apropierea Crăciunului mai ales copiilor, ne pregăteşte pentru Crăciun, trezeşte rugăciunea comună, arată că Isus este adevărata lumină care învinge întunericul şi răul. Coroana de advent este un imn adus naturii care revine la viaţă, atunci când totul pare a se sfârşi, un imn adus luminii care învinge întunericul, un imn adus lui Cristos, adevărata lumină, care vine să învingă întunericul răului şi al morţii. Coroana de Advent are o formă circulară. La fel ca şi inelul, care este un tot continuu, coroana este şi semn de fidelitate, fidelitatea lui Dumnezeu faţă de promisiunile sale.

Cele patru lumânări indică cele patru săptămâni ale timpului Adventului. Aprinderea succesivă a lumânărilor indică apropierea progresivă a Naşterii lui Isus, progresiva victorie a luminii asupra întunericului. De aceea e bine ca aprinderea lor să aibă loc seara, pe întuneric. La început lumânările erau trei de culoare violet şi una de culoare roşie: violet pentru a indica penitenţa şi convertirea la Dumnezeu, roşie ca semn al bucuriei pentru iminenta naştere a lui Isus; cea roşie se aprinde în a treia duminică de Advent, numită chiar Gaudete (bucuraţi-vă). Ele pot fi însă toate de culoare albă sau în patru culori diferite.

Fiecare lumânare îşi are semnificaţia sa religioasă. Conform tradiţiei, prima este lumânarea profetului, a doua a Betleemului, a treia a păstorilor, a patra a îngerilor.

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXX, Nr. 12/2019

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

3 5

Episcopul, vestitor al Cuvântului și slujitor al bucuriei noastre Arhiepiscopia Romano-Catolică de București are un nou Arhiepiscop Mitropolit: Mons. Aurel Percă VATICAN

6 7

Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

8

Evenimente Biserica – aliata Amazoniei Hirotoniri 11 Minister și mister Papa de la Roma 12 Știri ARCB 13 Știri interne/externe Biserică și societate

14 Bioetică Un miracol, două vieți 16 Îngerii Romei O prezenţă harnică deasupra Altarului Catedrei

Suflet tânăr

17 „Influencer al lui Dumnezeu” Reportaje Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Amintindu-ne de speranţă şi iertare!

23 Despre convivialitate SPIRITUALITATE

24 Sfânta Scriptură - Psalmii Un licăr de speranţă 25 Minuni şi sfinţi Antônio de Santa Ana Galvão 26 Gânduri de azi și de ieri Încă o dată: cine este Isus?

Doamne, ce vrei?

27 Pagina Ghika L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc).

Nicolae Paulescu ANIVERSARE

28 CULTURĂ

32 File de istorie Statuile Catedralei Sfântul Iosif 33 Biografiile episcopilor şi arhiepiscopilor (IV) 34 Idei pentru timpul liber 35 Sacralitatea în artă

ETCETERA 28 Înaltpreasfințitul Ioan Robu – 35 de ani de episcopat 36 Anunțuri

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 12/2019

5

8

ÎPS Ioan Robu, Administrator Apostolic de București, împlinește 35 de ani de episcopat pe 8 decembrie 2019. La aceeași dată, și PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, aniversează 16 ani de episcopat. Tot atunci, Mons. Aurel Percă, numit de Papa Francisc Arhiepiscop Mitropolit de București, sărbătorește 20 de ani de episcopat. Cu această ocazie, ne alăturăm cititorilor revistei, pentru a le adresa gândul nostru de caldă prețuire și recunoștință pentru grija cu care își îndeplinesc slujirea pastorală. La mulți ani cu binecuvântare din partea lui Dumnezeu!

Mesajul redacției Numărul din decembrie se deschide cu editorialul în care PS Cornel Damian, referindu-se la aniversarea de 35 de ani de episcopat ai ÎPS Ioan Robu, vorbește despre Episcop ca „vestitor al Cuvântului și slujitor al bucuriei noastre”. Rubrica L’Osservatore Romano oferă răspunsul la întrebarea „De ce am ales castitatea?”. Rubrica Focus pune în centrul atenției recentul Sinod pentru Amazonia. Rubrica Bioetică vorbește despre un miracol și două vieți.

Rubrica Suflet tânăr are în centru o provocare, aceea de a fi „influencer al lui Dumnezeu”, dar și un protector al mediului. La Universul familiei avem îndemnul de a ne aminti de speranță și iertare. Rubrica Minuni și sfinți prezintă „pilulele” miraculoase ale Sfântului Galvão.

Rubrica Aniversare este dedicată aniversării a 35 de ani de episcopat ai ÎPS Ioan Robu, aniversare evidențiată prin mai multe mărturii ale unor colaboratori apropiați. Rubrica File de istorie relatează istoria unei statui din Catedrala Sfântul Iosif. În paginile revistei se mai găsesc știri din țară, de la Vatican și din lume, anunțuri, idei pentru timpul liber. Lectură plăcută!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Iulia Cojocariu Pr. Octavian Enache Crenguța Nicolae Colaboratori

Pr. Marian Blaj Dănuț Doboș Pr. Andrei Dumitrescu Pr. Octavian Enache Liana Gehl Anca Mărtinaş Giulimondi Monica Râpeanu Claudia Stan Layout GRAFIC

Angelus Communicationis Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

... ȘI NICIUN FIR DE PĂR DE PE CAPUL VOSTRU NU SE VA PIERDE CREZI CĂ E VALABIL ȘI PENTRU ASTA?... LA CÂT AM PLĂTIT PENTRU EA!!

© 2019 don Giovanni Berti | www.gioba.it

Tereza Petreș Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Episcopul

vestitor al Cuvântului și slujitor al bucuriei noastre

„Î

ți mulțumim că ne-ai învrednicit să stăm înaintea ta și să-ți slujim ție”. Așa ne rugăm la Rugăciunea euharistică (II), la Sfânta Liturghie, împreună cu credincioșii din primele secole care au compus această aducere de mulțumire. Astfel ne rugăm cu poporul Vechiului Legământ: textul este din Cartea Deuteronomului și se referă la alegerea tribului lui Levi, ca să stea înaintea Domnului și să-i slujească. Biserica de la început (Biserica primară) a ales aceste cuvinte pentru rugăciunea euharistică nu numai pentru a sublinia profunda unitate dintre Vechiul și Noul Testament, dar și pentru a evidenția noutatea preoției care izvorăște din comuniunea cu Cristos și cu Misterul său Pascal. „Îți mulțumim că ne-ai învrednicit să stăm înaintea ta și să-ți slujim ție”. Astăzi aceste cuvinte dobândesc o nuanță aparte: îi mulțumim lui Dumnezeu, împreună cu Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioan, pentru cei 35 de ani de slujire episcopală pe care Domnul i-a dăruit Excelenței Sale și care sunt, implicit, un dar și pentru noi. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că l-a chemat și l-a însoțit mereu pe acest drum de slujire, pentru că nimeni nu se face pe sine episcop și nimeni nu poate să împlinească în mod deplin această misiune in persona Christi fără ajutorul constant al lui Dumnezeu.

Astăzi vrem să-i mulțumim Înaltpreasfinției Sale și pentru că a spus mereu DA acestei slujiri, pentru că a exercitat ministerul episcopal cu bucurie și bunătate, cu hotărâre și fermitate, cu prudență și discernământ, călăuzind astfel poporul lui Dumnezeu care i-a fost încredințat.

Ce este în realitate episcopul?

Cuvântul vine din greacă – episkopos – și înseamnă, înainte de toate, supraveghetor. Biserica i-a dat termenului un sens nou, legându-l de cuvântul păstor, inserându-l astfel în tradiția biblică, unde Dumnezeu însuși se prezintă pe sine Păstor al lui Israel.

Episcopul devine păstor, în sensul fidel și concret al termenului, atunci când, în Cristos, trăiește numai pentru turma sa. Adevăratul păstor – spune Cristos – își dă viața pentru turma sa. Dumnezeu însuși, Păstorul, în Cristos s-a făcut pe sine miel de jertfă, și astfel acea primă semnificație, de supraveghetor, este transformată căpătând atributul de responsabilitate, de iubire, de slujire şi de dăruire de sine. A fi episcop înseamnă a intra în această stare sufletească a DECEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

3

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

lui Cristos. „Oile” – poporul credincios –, rămân ale lui Cristos: „Paște oile mele”, îi spune Mântuitorul lui Petru, căci a fi păstor înseamnă a păzi şi ocroti, a călăuzi ceea ce îi aparţine lui Dumnezeu.

Dar, dincolo de ocazia de a mulţumi Domnului pentru aniversarea, pe 8 decembrie, a consacrării Arhiepiscopului nostru, acest eveniment este o sărbătoare a Bisericii pentru că un episcop trăieşte şi acţionează trimis de Isus Cristos, căci a răspuns chemării Domnului, aşa cum a făcut-o odinioară Samuel: Iată-mă! El și-a pus mâinile în mâinile lui Dumnezeu pentru a fi la dispoziția Domnului, în această lume. În DA-ul slujirii episcopale, episcopul reînnoieşte cu o nouă profunzime şi amploare începutul chemării sale. Cuvintele lui Isus adresate apostolilor devin programul său de viaţă: „Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi” (In 20, 21). Fiecare zi o trăieşte ca trimis al Domnului şi cu Sfântul Paul poate să spună: „Nu ne predicăm pe noi înşine, ci pe Isus Cristos Domnul, iar noi suntem slujitorii voştri de dragul lui Isus” (2Cor 4,5). Astfel, este evident că înălţimea de la care priveşte episcopul nu este aceea a detaşării, a luării de distanţă, ci înălţimea iubirii.

De aceea, Părinţii Bisericii ne spun că Isus Cristos ne-a învăţat că adevărata înălţare a omului se realizează atunci când el are curajul să coboare în iubire. În cei 35 de ani de episcopat, ÎPS Ioan a căutat mereu să se apropie de înălțimea iubirii lui Cristos, pentru a ajunge la adevărata înălțime umană a sa, cea care dă măsura potrivită a privirii asupra vieții și a semenilor. În această măsură a găsit curajul simplității, curajul apropierii de oameni, curajul adevărului, curajul de a contrazice, atunci când a fost 4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2019

Consacrarea episcopală a Mons. Ioan Robu, Roma, 1984

necesar, curajul corecțiunii fraterne, făcute cu iubire.

După consacrarea sa episcopală la Roma, pe 8 decembrie 1984, la audienţă, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea spunea printre altele: „Consacrarea episcopală a Mons. Robu, numit Administrator Apostolic al Arhidiecezei Mitropolitane de Bucureşti, primeşte o semnificaţie şi mai importantă pentru faptul că subliniază în mod autoritar tripla legătură care uneşte acea importantă Biserică locală înainte de toate cu Scaunul Apostolic şi cu Succesorul lui Petru, apoi cu întreaga Biserică care este în România şi în cele din urmă cu însăşi naţiunea română, din care face parte şi căreia vrea să-i aducă slujirea sa de iubire… Această triplă legătură să aducă Bisericii române, precum şi întregii naţiuni îmbelşugate roade, atât pe teren religios, cât şi pe cel civil”.

La sfârşitul Sfintei Liturghii de consacrare, care a avut loc în Capela Paulină din Vatican, Arhiepiscopul nostru, citându-l pe Sfântul Augustin spunea: „Aduc laudă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru această adunare, reunită în rugăciune şi cântare, formată din prelaţi, preoţi şi surori, credincioşi – întreaga familie a lui Dumnezeu. Încredinţând rugăciunilor voastre ministerul meu

pastoral, amintesc cuvintele Sfântului Augustin: «Dacă ceea ce sunt pentru voi mă îngrozeşte, ceea ce sunt împreună cu voi mă mângîie. Căci pentru voi sunt episcop, împreună cu voi sunt creştin. Primul este numele unei slujiri, al doilea – al unui har; primul este numele primejdiei, al doilea – al mântuirii»” .

Ne unim și noi în rugăciune de laudă și mulțumire lui Dumnezeu pentru cei 35 de ani de slujire episcopală ai Mons. Ioan Robu, şi-i mulţumim încă o dată Înalt Preasfinției Sale pentru grija părintească pe care a avut-o şi o are faţă de noi, pentru că ne-a înconjurat întotdeauna cu dragoste de părinte, ne-a învăţat, ne-a călăuzit. De asemenea, ne îndreptăm cu recunoștință spre Mons.

Aurel Percă, până acum Episcop auxiliar al Diecezei de Iași, pentru că a spus DA chemării Papei Francisc de a păstori, ca Arhiepiscop Mitropolit, Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti. Îl rugăm pe Dumnezeu să reverse în continuare sănătate şi har asupra Excelenţelor lor, iar pe Sfânta Fecioară Maria Neprihănit Zămislită, patroana Arhidiecezei noastre, o rugăm să le fie mereu mamă şi ocrotitoare.

PS Cornel Damian Episcop auxiliar de Bucureşti

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București are un nou Arhiepiscop Mitropolit

mons. Aurel Percă

L

a 21 noiembrie, în sărbătoarea Prezentării la Templu a Sfintei Fecioare Maria, Sala de Presă a Sfântului Scaun a dat publicității numirea Mons. Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, în funcția de Arhiepiscop Mitropolit de București.

Prezentăm în continuare comunicatul de presă al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București emis cu acest prilej.

Arhidieceza Romano-Catolică de București salută cu bucurie numirea, de către Papa Francisc, a Mons.

Aurel Percă în oficiul de Arhiepiscop Mitropolit de București și se îndreaptă cu recunoștință spre Mons. Ioan Robu, care a păstorit Arhidieceza timp de 36 de ani.

Conform normelor bisericești în vigoare [Codul de Drept Canonic], împlinind vârsta de 75 de ani, ÎPS Ioan Robu i-a înaintat Papei Francisc o scrisoare prin care renunţă la oficiu. Suveranul Pontif a acceptat renunțarea Mons. Robu la oficiul de Arhiepiscop Mitropolit de București și a procedat la numirea unui succesor al Excelenței Sale la conducerea Arhidiecezei.

Mons. Aurel Percă, până acum Episcop auxiliar al Diecezei de Iași, va lua în posesie Arhidieceza Romano-Catolică de București sâmbătă, 11 ianuarie 2020, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne celebrate în Catedrala Sf. Iosif din Capitală. Până atunci, prin voința Papei Francisc,

Arhidieceza va fi condusă în continuare de Mons. Ioan Robu, ca administrator apostolic.

Arhidieceza Romano-Catolică de București (ARCB) se întinde pe un teritoriu care depăşeşte puţin Austria ca suprafață şi densitate a populaţiei (92.120 km2 și 8.870.000 de locuitori) şi numără 60.500 de romano-catolici. Este organizată într-un Vicariat Episcopal (de Dobrogea), 6 decanate şi 67 de parohii, şi are 145 de preoţi diecezani (din care 45 activează în alte dieceze), 12 preoţi rezidenţi neîncardinaţi, 35 de preoţi călugări, 285 de persoane consacrate (15 călugări şi 270 de călugăriţe). Din cei 100 de preoţi prezenţi în Arhidieceză, 83 sunt activi, 13 pensionari şi 2 urmează studii de specialitate. Pe teritoriul ARCB funcţionează 3 instituţii de învăţământ superior şi de cercetare, 5 centre preuniversitare, 3 şcoli de formare permanentă, 14 grădiniţe, 12 instituţii sociale şi de caritate, şi activează peste 30 de asociaţii, organizaţii şi mişcări ecleziale. ÎPS Aurel Percă s-a născut la 15 august 1951 în Săbăoani, județul Neamţ, Dieceza de Iaşi. A absolvit școala elementară (1965) și liceul în Săbăoani (1969). La Iaşi, a absolvit Şcoala de Cantori în 1973, iar cursurile Institutului Teologic din Iaşi în 1979. A fost hirotonit preot pentru dieceza de Iaşi la 29 iunie 1979 de către E. S. Mons. Jakab Antal.

De-a lungul celor 40 de ani de preoție a îndeplinit mai multe misiuni pastorale, responsabilităţi şi funcţii.

Între 1979-1980 a fost vicar parohial în parohia Sfântul Nicolae din Bacău.

Fiind trimis la Roma în 1980, a obţinut licenţa în Teologie patristică la Institutul Pontifical Oriental (1983) şi în Teologie morală la Academia Alfonsiană (1985).

Revenind în România, a fost numit cancelar la ordinariatul episcopiei de Iaşi (1985), asumându-şi în același timp funcţia de profesor de Teologie morală și Patrologie la Institutul Teologic din Iași. Rector al Seminarului Sfântul Iosif din Iași între 1989 și 1994, la 1 august 1994 a fost numit vicar general al aceleiași dieceze, continuând să predea Teologia morală la respectivul Institut Teologic. În 29 septembrie 1999, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit în funcția de Episcop auxiliar pentru Dieceza de Iași şi titular de Mauriana, primind consacrarea episcopală la 8 decembrie 1999 în noua Catedrală din Iași.

Sursa: angelus.com.ro DECEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

5

VATICAN

Concert pentru săraci

ȘTIRI DIN VATICAN

Un nou nume pentru Arhiva Vaticanului Papa Francisc a anunțat că Arhiva Secretă a Vaticanului se va numi de acum încolo Arhiva Apostolică a Vaticanului, pentru a evita asocierile negative ale cuvântului „secret”.

L

a data de 22 octombrie, Papa Francisc a semnat o scrisoare apostolică în motu proprio prin care hotăra ca Arhiva Secretă a Vaticanului să-și schimbe numele în Arhiva Apostolică a Vaticanului. Scopul deciziei este de a evita asocierile negative ale cuvântului „secret”, care în loc să denote ceva „privat”, are mai degrabă sensul de ascuns sau de ceva care nu este dezvăluit, de ceva rezervat numai unora. Un astfel de sens este complet diferit de ceea ce reprezintă Arhiva Secretă a Vaticanului.

Din secolul al XVII-lea încoace, au fost păstrate documente și cărți

Pe 9 noiembrie, în sala Paul al VI-lea a fost organizat un concert pentru și cu săraci.

importante din punct de vedere istoric și cultural pentru Biserică și pentru lume. Schimbarea titlului arhivei a fost sugerată de personalul arhivei, de unii episcopi. Arhiva a fost numită mai întâi „Archivum Novum”, apoi „Archivum Apostolicum”, iar în sfârșit, începând din 1646, „Archivum Secretum” (arhivă privată). Din cauza schimbărilor semantice din limbile moderne, termenul „secretum”, legat de Arhiva Vaticanului, a început să fie înțeles greșit, primind nuanțe ambigue, chiar negative. (www.catholica.ro)

A

u fost 7.000 de participanți. În cadrul concertului, Nicola Piovani și Mons. Marco Frisina au dirijat Orchestra cinematografiei italiene și corul diecezei Roma. Au fost interpretate melodii din coloanele sonore ale filmelor „La vita è bella” și „Pinocchio”.

Concertul a fost organizat pentru un public format din oameni nevoiași însoțiți de voluntari din diferite asociații caritative. Inițiativa a avut loc pentru a marca a III-a Zi Mondială a Săracilor, celebrată pe 17 noiembrie. La sfârșitul concertului, voluntarii au împărțit hrană tuturor persoanelor nevoiașe care erau prezente.

Călătorie în Sudanul de Sud Pe 10 noiembrie, după rugăciunea Angelus, Papa Francisc a lansat un îndemn la rugăciune pentru poporul din Sudanul de Sud.

S

uveranul Pontif a spus că trebuie să meargă în această țară anul viitor. Sfântul Părinte a subliniat că dorește „să-și reînnoiască invitația adresată tuturor actorilor procesului politic național de a încerca să caute ceea ce îi unește și să depășească ceea ce îi dezbină, în spiritul unei adevărate fraternități”. De asemenea, și-a exprimat speranța ca întreaga comunitate internațională să însoțească țara pe calea reconcilierii.

6

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2019

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

De ce am ales castitatea?

Mărturia Martei Rodríguez, jurnalistă Suplimentul Donne, Chiesa, Mondo, 27 octombrie 2019

„M

arta, nu eşti făcută să trăieşti fără un bărbat lângă tine.” „Viaţa fără sex nu-i normală.” Aşa-mi ziceau când, foarte tânără şi având viaţa înainte, mi-am anunţat prietenii că fac vot de castitate. Eram la discotecă, după bac. Au fost câteva faze amuzante în seara aceea, din cauza veştii neaşteptate, dar şi pentru că prietenii mei erau un pic piliţi.

De fapt, nu pot spune că a fost decizia mea. Cred că aveam doar 15 ani când am simţit cu tărie că Isus îmi cere inima. Am ştiut chiar atunci ce înseamnă: capacitatea mea de a fi femeie, de a aparţine cuiva cu dragoste totală. Chemarea s-a repetat, dar mă ţineau în loc dorinţele şi aşteptările mele: nu-mi amintesc niciun moment din adolescenţă fără cineva alături sau în visurile mele. Dar apelul a fost insistent şi nu l-am putut ignora.

Isus mi-a cerut inima, toată inima, de fiecare dată. În final am făcut un salt de credinţă: am decis să-i dau lui Dumnezeu visurile mele. Mi-am început călătoria cu hotărâre şi bucurie. Şi poate cu puţină naivitate. M-am simţit profund iubită, căutată, aleasă.

Au trecut de atunci 22 de ani.

Dificultăţile nu au lipsit. Iubirea în

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

O virtute uitată viaţa consacrată constă, ca orice iubire, din întâlnire şi singurătate, din cer şi încercări. După primii ani de entuziasm tineresc şi multă consolare, am început să înţeleg că „da”ul din prima zi trebuia repetat în fiecare zi. Consacrarea nu te face înger: nevoile, tendinţele şi dorinţele de bărbat sau femeie rămân acolo. E frumos, dar e şi o provocare: e mare ispita să negi aceste forţe, să te distragi ori să te prefaci, acordându-ţi mici „concedii” de la identitate.

Am avut darul să înţeleg că, dacă Dumnezeu mă chema la castitate, nu era ca să mă facă mai puţin femeie; dimpotrivă. Am învăţat să nu-mi fie frică de o atracţie romantică, de dorinţa de tandreţe ori de a fi mamă: sunt manifestări ale unei nevoi de rodnicie profundă, şi tocmai acolo vine Dumnezeu să mă întâlnească, de fiecare dată. Adesea i-am repetat Domnului: „Simt aşa, dar Te prefer pe Tine, Te aleg pe Tine.”

Simţindu-mă iubită de Domnul, am văzut cum libertatea afectivă sporeşte în mine: universul meu a devenit tot mai larg, pentru că mă ştiu fiică, soră, mireasă şi mamă. (traducere de Liana Gehl)

Suplimentul Donne, Chiesa, Mondo a dedicat recent un întreg număr virtuţii cumpătării.

u siguranţă, cumpătarea dă pace celor care o trăC iesc, dar, ca orice virtute, im-

plică şi o tensiune: aceea de a şti să te situezi în lume. E un stil de viaţă, o practică a curajului de a trăi cu înţelepciune.

Când belşugul e prea mare, greu ne dăm seama că nu totul e atât de necesar pe cât pare.

Cumpătarea e o virtute dragă celor care ştiu că nu-şi pot permite multe lucruri şi de aceea le aleg pe cele cu adevărat necesare. Într-un limbaj oarecum politic, cumpătarea este virtutea rezistenţei şi a loialităţii faţă de ceilalţi. Avem nevoie de practicarea ei. (adaptare după Alessandra Smerilli) DECEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

7

FOCUS evenimente

P Biserica

aliata Amazoniei Între temele abordate de documentul final al Sinodului despre Amazonia se află misiunea, inculturarea, ecologia integrală, apărarea popoarelor indigene, ritul amazonian, rolul femeilor și noile slujiri, mai ales în regiunile unde accesul la Euharistie este dificil.

S

inodul Episcopilor pentru regiunea panamazoniană s-a desfășurat la Roma în perioada 6-27 octombrie. La baza Sinodului au stat un Instrumentum laboris și un document pregătitor, iar la sfârșitul lucrărilor a fost elaborat un document final. Acesta este rezultatul unui schimb deschis, liber și respectuos care a avut loc în timpul celor trei săptămâni de lucru ale Sinodului. În centru au fost provocările și potențialul Amazoniei, „inima biologică” a lumii, întinsă pe nouă țări și locuită 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2019

de mai mult de 33 milioane de persoane, din care 2,5 milioane sunt indigeni.

Documentul îndeamnă la „o adevărată convertire integrală”, cu o viață simplă și sobră, în stilul Sfântului Francisc de Assisi. Această convertire va conduce Biserica să iasă pentru a intra în inima tuturor popoarelor amazoniene. Amazonia se exprimă prin intermediul unei realități multietnice și multiculturale, reprezentată prin chipurile variate care o locuiesc.

Migrația în Amazonia se desfășoară pe trei nivele: mobilitatea

utem spune că Sinodul pentru Amazonia are patru dimensiuni: dimensiunea pastorală, dimensiunea culturală, dimensiunea socială și dimensiunea ecologică. Prima, dimensiunea pastorală, este esențială și cuprinde totul. O întâmpinăm cu o inimă creștină și privim realitatea Amazoniei cu o privire de ucenici, pentru a o înțelege și a o interpreta cu privire de ucenici.

(Papa Francisc)

grupurilor autohtone în teritorii cu circulație tradițională; deplasarea forțată a popoarelor autohtone; migrațiile internaționale și refugiații. Pentru aceste grupuri apare necesitatea unei pastorale transfrontaliere care include dreptul la libera circulație.

Biserica trebuie să meargă în întâmpinarea tuturor. Ea trebuie să fie „samariteană”, „marială” și „inculturată” în mijlocul popoarelor pe care le slujește. Se subliniază în document că este important să se treacă de la o „vizită” pastorală la o „prezență pastorală permanentă”.

FOCUS

O importanță deosebită este acordată dialogului ecumenic și interreligios. Dialogul ecumenic trebuie să plece de la „centralitatea Cuvântului lui Dumnezeu, pentru a iniția adevărate căi de comuniune”. Pe plan interreligios, documentul încurajează o mai bună cunoaștere a religiilor indigene și a culturilor de ascendență africană, astfel încât creștinii și necreștinii, împreună, să acționeze pentru apărarea casei comune.

O altă temă importantă este convertirea culturală. Inculturarea și interculturalitatea sunt niște instrumente importante pentru a realiza o convertire culturală care îl face pe creștin să meargă în întâmpinarea celuilalt pentru a învăța de la el. Inculturarea, adică întruparea Evangheliei în culturile indigene,

presupune acordarea unui loc teologiei și pietății populare indigene, ale căror expresii trebuie să fie apreciate, însoțite, promovate și uneori „purificate”. Acestea constituie momente privilegiate de evanghelizare care trebuie să conducă la întâlnirea cu Cristos. Vestirea Evangheliei nu este un proces de distrugere, ci de creștere și de consolidare a „semințelor Cuvântului” prezente în culturi.

Sinodul face apel la o Biserică amazoniană capabilă să promoveze o ecologie integrală și o convertire ecologică potrivit căreia „totul este strâns legat”. Este necesară o atitudine care leagă pastorația naturii de dreptatea pentru persoanele cele mai sărace și mai defavorizate. Ecologia integrală trebuie să fie

înțeleasă ca singurul mijloc posibil pentru a salva regiunea amazoniană.

Documentul mai amintește angajamentul Bisericii de a apăra viața „de la zămislire până la sfârșitul ei” și de a promova dialogul intercultural și interreligios și ecumenic pentru a se împotrivi structurilor morții, ale păcatului, ale violenței și ale nedreptății.

Sinodul cere ca vocea femeilor să fie ascultată, ca ele să fie consultate, să participe la luarea de decizii, să contribuie la sinodalitatea Bisericii.

Se afirmă, de asemenea, necesitatea promovării, a formării și a susținerii diaconilor permanenți. Se mai recomandă constituirea unei comisii care să studieze elaborarea unui rit amazonian. (vaticannews.va)

Figuri emblematice ale Amazoniei

Pablo Fajardo, condus de dragostea pentru poporul său și pentru pământul său, a devenit avocat și a apărat 30.000 de locuitori ai pădurii amazoniene împotriva unui gigant petrolier acuzat de poluare. În 2011, firma Chevron a fost condamnată să plătească 9 miliarde de dolari în semn de reparație pentru daunele cauzate, sociale și de mediu.

Părintele Luigi Bolla, SDB, a petrecut mai mult de 50 de ani în mijlocul populațiilor indigene într-o regiune neospitalieră, cu acces dificil și în condiții foarte dure, în inima pădurii amazoniene. Pr. Bolla s-a consacrat popoarelor Shuar și Achuar, s-a interesat de obiceiurile, etnologia și cultura acestora. A fost dedicat educației, sănătății și dezvoltării acestor popoare. Cauza sa de beatificare și canonizare a fost lansată.

Sora Dorothy Mae Stang, supranumită „Îngerul regiunii transamazoniene”, o călugăriță americană naturalizată braziliană, a fost asasinată la 12 februarie 2005, de către doi „pistoleiros”, în statul Para. În vârstă de 74 de ani, militantă a Comisiei Pastorale a Pământului (CPT), a fost foarte activă timp de 20 de ani cu țăranii săraci din regiunea amazoniană din Para. (http://www.sinodoamazonico.va)

DECEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

9

FOCUS EVENIMENTe

Sebastian Anton

Sebastian Anton

Alexandru Abadi

Ștefan Lenghen

Hirotoniri

Cuceriți de Cristos Isus În luna noiembrie au avut loc două hirotoniri, una de diacon (pe 1 noiembrie) – Sebastian Anton (din Tuta), și una de preot (pe 30 noiembrie) – Alexandru Abadi (din Mangalia). La 9 decembrie va fi hirotonit un alt diacon – Ștefan Lenghen (din Pârgărești).

S

ebastian Anton a fost hirotonit diacon în Catedrala Sfântul Iosif. Diaconul Alexandru Abadi a fost hirotonit preot în biserica din Mangalia. Ștefan Lenghen va fi hirotonit diacon pe 9 decembrie, în sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, în Catedrala Sf. Iosif, din București, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 10,30. Iată câteva impresii legate de aceste evenimente:

Alexandru Abadi

Infinita milostivire și bunătate a lui Dumnezeu m-au lăsat întotdeauna fără cuvinte. Nu încetez niciodată să 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2019

mă minunez în fața tuturor dovezilor de iubire prin care Dumnezeu ne însoțește în viață. Am simțit această iubire a lui Dumnezeu și în viața mea atunci când am început să discern voința lui Dumnezeu cu privire la mine, descoperind vocația la Sfânta Preoție. M-am regăsit în fața unui drum ce urca până la întâlnirea cu Domnul, dar ce aluneca uneori și în adâncurile imperfecțiunilor umane. În orice caz, mă regăsesc în trăirea Sfântului Apostol Paul, care a spus: „Nu că aș fi ajuns la desăvârșire, dar mă străduiesc să o cuceresc, așa cum am fost și eu cucerit de Cristos Isus” (Fil 3.12).

Cu mare bucurie și încredere în Domnul, am primit hirotonirea diaconală, prin impunerea mâinilor Înalt Preasfinției sale Dr. Ioan Robu, căruia îi sunt recunoscător pentru bunăvoința și disponibilitatea sa de a-mi conferi treapta diaconatului. Pentru mine personal, hirotonirea întru diaconat este un dar mare, chiar ceresc, din partea lui Isus Cristos, pentru binele Bisericii sale, și în același timp o datorie de slujire față de toți, în spiritul umilinței, al carității și al bucuriei.

Cu această ocazie, doresc să mulțumesc tuturor celor care m-au susținut, m-au încurajat, s-au rugat pentru mine și îi asigur de rugăciunea mea.

Domnul să-i răsplătească pe toți. Tuturor pace și bine!

Ștefan Lenghen

Dumnezeu este iubire! spune Sfântul evanghelist Ioan în prima sa scrisoare. Acestea sunt cuvintele care mă călăuzesc în slujirea mea diaconală. Prezența Domnului eu o trăiesc în familie. Pentru mine Biserica este o Familie. În centrul acestei familii este Iubirea. Ea este o comunitate care iartă, are răbdare, este înțelegătoare și mereu deschisă să-l ajute pe aproapele.

Este o familie care este alături de mine, care mă ascultă, comunică cu mine, îmi oferă încredere și, mai ales, iubire. Sfințirea diaconală este prima treaptă a Sfintei Preoții. Ea este un dar din partea bunului Dumnezeu. Această slujire este trăirea unei vieți. Ca să trăiești o viață trebuie să fii tu însuți. Nu altcineva!

FOCUS minister și mister

D

A nu se confunda infailibilitatea cu neprihănirea! Și Papa se spovedește!

PAPA de la ROMA: Minister și Mister Infailibilitatea în Biserică

Slujirea urmașului Sfântului Petru include și misiunea de a învăța, iar când are ca subiect credința și morala și o face „ex cathedra”, se bucură și de infailibilitate.

S

crisorile enciclice, pe scurt Enciclicele, sunt principalele documente prin care Papa se manifestă ca învățător.

Sfântul Părinte Francisc a „trimis” două astfel de scrisori: Lumen fidei (din 2013) și Laudato si’ (din 2015), tratând exact subiectele credinței și ale moralei. Mai sunt Exortațiile, Scrisorile, Mesajele, Audiențele, Predicile, Discursurile, Decretele care toate sunt adunate și constituie parte a Actelor Scaunului Apostolic (Acta Apostolicae Sedis).

Aspectele credinței și ale moralei sunt explicitate în învățătura

Sfântului Părinte pe măsură ce sunt maturizate și foarte bine fundamentate fiind extrase întotdeauna din Revelație, în continuitate cu înaintașii. În ultima enciclică și în alte multe documente ale Papei Francisc pare că s-a lărgit foarte mult ceea ce include viața morală a credincioșilor. Totuși, abuzurile în toate aspectele au fost mereu condamnate pentru faptul că ele contrazic Evanghelia și Botezul primit. Grija față de natură și față de fiecare persoană umană, după modelul Tatălui, nu poate lăsa la nivel de excursus aspectele ecologice,

e infailibilitate se bucură Pontiful Roman, capul Colegiului Episcopilor, în virtutea funcției sale, atunci când, în calitate de păstor și învățător suprem al tuturor credincioșilor, care întărește în credință pe frații săi, proclamă printr-un act definitiv o învățătură privind credința sau moravurile.

(Conciliul Vatican al II-lea, Lumen Gentium [LG], 25; cf. Conciliul Vatican I, Pastor Aeternus)

pedagogice sau economice. Actele umane sunt explicit legate de aceste realități și, ca atare, acestea au o conotație morală de netăgăduit. Și sinoadele convocate de Papa au indicat o maturizare a anumitor teme sau măcar începutul acestui proces, dacă dăm exemplul Sinodului pentru Amazonia. „Deși fiecare episcop în parte nu se bucură de prerogativa infailibilității, totuși atunci când, fie și răspândiți în întreaga lume dar păstrând legătura comuniunii între ei și cu urmașul lui Petru, în învățătura lor autentică de credință și morală sunt de acord asupra unei afirmații care trebuie socotită definitivă, atunci ei enunță în mod infailibil învățătura lui Cristos.

Acest lucru este și mai evident când [sunt] reuniți în conciliu ecumenic...

Această infailibilitate, cu care divinul Mântuitor a voit să înzestreze Biserica sa în definirea învățăturii privind credința sau moravurile, are aceeași extindere cu tezaurul revelației divine, pe care Biserica trebuie să-l păstreze cu sfințenie și să-l expună cu fidelitate” (LG 25).

DECEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

11

FOCUS

Copiii O nouă Superioară Misionari din România Generală

ȘTIRI ARCB

Dimieni

celebrare La Dimieni (Ilfov), în biserica Sf. Șarbel Makhluf a avut loc, pe 10 noiembrie 2019, o celebrare prezidată de ÎPS Ioan Robu în prezența comunității maronite din București. La sfârșitul Sfintei Liturghii, ÎPS Ioan Robu a primit un relicvar în forma unui cedru din Liban.

Năvodari

Mirul

Duminică, 27 octombrie, parohia Fericitul Ieremia Valahul a fost în sărbătoare.

Optsprezece copii și adolescenți au primit sacramentul Sfântului Mir prin impunerea mâinilor ÎPS Ioan Robu.

Sr. Bonnie Moser FCJ este noua Superioară Generală a Surorilor Însoţitoarele Credincioase ale lui Isus (FCJ).

P

e 22 octombrie, delegatele pentru Capitulul General din congregaţia Surorilor FCJ au ales ca superioară generală pe Sr. Bonnie Moser pentru următorii 6 ani. Sr. Bonnie a intrat în congregaţie în 1968. A susţinut un doctorat în administraţia educaţională. După cinci ani ca lider al Centrului de Viață Creştină FCJ din Calgary, a lucrat timp de zece ani ca membră a Consiliului General în Anglia. Sr. Bonnie este cunoscută ca fiind o persoană cu o credinţă adâncă şi purtătoare de speranţă. Este o femeie cu o viziune largă şi care are umor.

Două zile mai târziu, surorile de la Capitul le-au ales pe Patricia Binchy, Ruth Casey şi Judith Routier să fie membre ale Consiliului General. Sr. Bonnie şi cele trei asistente generale vor debuta în activitatea lor în următoarele luni. Suntem alături de ele cu ruga noastră şi le urăm mult curaj în noua misiune!

Craiova

Hram

Comunitatea Parohiei Toţi sfinţii din Craiova a sărbătorit hramul bisericii vineri, 1 noiembrie. Sfânta Liturghie a hramului a fost prezidată de Pr. Gheorghe Coşa, decan de Craiova.

Omilia a fost rostită de Pr. Dragoş Kelemen OFMConv., care a vorbit despre chemarea tuturor oamenilor la sfinţenie.

12

În perioada 15-17 noiembrie, a avut loc prima întâlnire a Copiilor Misionari din România.

Î Misionare Pontificale din România ntâlnirea, organizată de Operele

(OMP România), a avut loc la Mănăstirea Misionarilor Oblați ai Mariei Imaculate din Mărăcineni. Această întâlnire a avut un caracter formativ pentru copiii care au depus adeziunea, dar și pentru cei care doresc să facă parte din Copilăria Misionară.

Duminică, 16 noiembrie, în cadrul Liturghiei celebrate în capela Mănăstirii, copiii au rostit un preangajament misionar. Copiilor li s-au propus activități educative și recreative, vizionarea filmului de inspirație misionară Sf. José Luis Sánchez del Rio, ateliere de muzică și teatru, concursul „Micul misionar”.

Rugăciune cu tinerii Începând cu 7 noiembrie, Comunitatea Claudianum a iezuiților din București a reluat programul săptămânal de rugăciune cu tinerii.

P

rogramul, desfășurat în fiecare zi de joi, de la ora 19,30, cuprinde trei momente: Lectio divina, Sfânta Liturghie și agapă, acestea trei având în comun împărtășirea.

Comunitatea iezuiților din București le propune tinerilor un itinerar spiritual intitulat Calea Ucenicului, pornind de la meditarea Evangheliei după Sfântul Marcu.

Fiecare întâlnire va fi prefațată online cu o meditație pe tema unui anumit pasaj din Evanghelia după Sfântul Marcu. Mai multe detalii pe www.iezuiti.ro.

Adaptare după www.angelus.com.ro

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2019

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

Ordinul de Malta Prelatul Ordinului de Malta, Mons. Jean Laffitte, a vizitat România la începutul lunii octombrie.

comemorare Joi, 24 octombrie a avut loc la Blaj, în Catedrala greco-catolică Sfânta Treime, o manifestare comemorativă.

Î dului Bisericii Române Unite n prezența membrilor Sino-

L

cu Roma, Greco-Catolică, manifestarea a fost dedicată celor care și-au dat viața sau au suferit în închisorile comuniste în timpul prigoanei împotriva Bisericii Greco-Catolice.

Manifestarea s-a desfășurat sub motoul „Credința noastră este viața noastră”, fiind organizată de Mitropolia Română Unită cu Roma și AGRU Blaj.

Mai întâi a fost oficiată o slujbă de pomenire, iar apoi au fost susținute câteva comunicări care au evocat perioada persecuțiilor și închisorile comuniste. (bisericaromanaunita.ro)

a invitația Asociației Române a Ordinului de Malta, Mons. Jean Laffitte, Prelatul Ordinului, a vizitat România la începutul lunii octombrie și a întâlnit cavaleri ai Ordinului și reprezentanți ai Serviciului de Ajutor Maltez din România – SAMR, care funcționează în 26 de locuri din țară, cu 1.000 de voluntari și 100 de angajați, oferind susținere și ajutor pentru mii de persoane în fiecare an.

La Cluj-Napoca a vizitat sediul SAMR și a aflat mai multe despre

programele de ajutorare a celor nevoiași. La Aiud s-a întâlnit cu capelanii și cavalerii Ordinului, precum și cu voluntari. La Blaj, a vizitat sucursala locală a Serviciului, care conduce un centru de zi pentru copiii cu dizabilități. A mers apoi la Șumuleu Ciuc. La București a susținut o conferință despre spiritualitatea Ordinului de Malta. Punctul culminant a fost marcat de celebrarea Sf. Liturghii în Mănăstirea Carmelitană din Ciofliceni, unde s-a întâlnit apoi cu François Catto.

Chile

Franța

Coasta de Fildeș

Încălcarea drepturilor omului

O nouă traducere a Misalului Roman

Comună consacrată Sfinte Fecioare Maria

În Chile, 70 de teologi creștini aparținând diferitelor confesiuni au semnat, pe 23 octombrie, o declarație prin care se alătură mișcării de contestare socială împotriva sistemului din țară. De asemenea, adresau o invitație tuturor religiilor, tuturor bisericilor și tuturor tradițiilor spirituale pentru a căuta ceea ce educă la libertate și pace, în slujba unei societăți noi fondate pe respect, dreptate și recunoașterea nevoilor celor mai vulnerabili. (www.vaticannews.va)

Conferința Episcopilor din Franța a primit de la Congregația pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor decretul de confirmare a traducerii celei de-a treia ediții tipice a Misalului Roman. Munca la această nouă traducere a început în anul 2002 și a adunat episcopi și diferiți specialiști. Urmează publicarea acestei noi versiuni, care va fi apoi pusă în aplicare începând cu Adventul anului 2020, devenind definitivă în parohiile din Franța din 24 mai 2021.

Comuna Cocody a fost consacrată Sfintei Fecioare Maria, la 28 octombrie, la inițiativa primarului său. Aceasta s-a făcut în cadrul unei celebrări euharistice prezidate de Arhiepiscopul de Abidjan, Cardinalul Jean-Pierre Kutwa. De asemenea, au mai fost de față membri ai consiliului municipal, precum și reprezentanți ai instituțiilor politice și diplomatice. Ritualul consacrării a conținut patru simboluri: un buchet de 12 trandafiri, o lumânare albă, tămâie și blazonul comunei.

DECEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

13

Biserică și societate BIOETICĂ

Sursă foto: www.univision.com

Un miracol, două vieți Text: Monica Râpeanu

Î

ntre cei cinci Fericiți proclamați Sfinți în cadrul Liturghiei prezidate de Papa Francisc pe 13 octombrie a.c., în Piața Sfântul Petru din Roma, se numără și Cardinalul John Henry Newman. Născut la Londra în 1801, Newman este considerat, pe bună dreptate, unul dintre cei mai mari teologi de la Sfântul Toma de Aquino încoace. El este totodată și cel mai cunoscut anglican care, după îndelungi căutări și intense rugăciuni, a îmbrățișat credința catolică. A fost sfințit preot catolic în 1847 și, ulterior, a fondat Oratoriul Sfântului Filip Neri în Anglia. Creat cardinal (deși nu era episcop) de Papa Leon al XIII-lea, în 1879, Newman a murit la Birmingham pe 11 august 1890. Pe 19 septembrie 2010, tot la Birmingham, el a fost proclamat Fericit de Papa Benedict al XVI-lea.

14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2019

Primul miracol atribuit mijlocirii lui Newman, care a dus la beatificarea lui, a privit vindecarea completă și inexplicabilă în 2001 a unui diacon american, Jack Sullivan (din Massachusetts), astăzi în vârstă de 71 de ani, ce suferea din cauza unei afecțiuni grave la coloana vertebrală.

Cel de-al doilea miracol, care a dus la canonizarea lui Newman, privește vindecarea unei americance gravide, Melissa Villalobos (în vârstă de 42 de ani din Chicago) și este deci un miracol care a salvat două vieți, nu doar una! Într-un interviu acordat ziarului Chicago Catholic al Arhidiecezei de Chicago, Melissa Villalobos a relatat în detaliu cum a ajuns să aibă o devoțiune specială pentru John Henry Newman și cum i-a cerut ajutorul într-un moment dramatic, când era să-și piardă nu numai propria viață, dar și pe cea a copilului pe care îl purta în pântec.

La începutul anilor 2000, Melissa avusese ocazia să învețe despre viața și personalitatea Cardinalului Newman datorită unui documentar difuzat de televiziunea catolică EWTN din SUA. I-a captat atenția atunci, în mod special, figura blândă a preotului englez și, pe măsură ce a aflat mai multe despre el, a început să aprecieze tot mai mult „dulcea lui smerenie”. Așa cum ea însăși a mărturisit, a început să-l simtă apropiat, ca pe un părinte gata să-i sară oricând în ajutor. În 2011 soțul ei a venit într-o zi acasă cu două iconițe având imaginea Cardinalului Newman pe ele.

Melissa le-a așezat în două dintre încăperile principale ale casei și și-a făcut apoi un obicei din a rosti scurte rugăciuni adresate cardinalului, prin care îi cerea ajutorul indiferent care erau nevoile mai mici sau mai mari ale familiei. Așa a început să aibă un dialog constant, aproape zilnic, cu Newman. În 2013 a trecut printr-o situație extrem de dificilă deoarece s-a confruntat cu probleme medicale care i-au pus în pericol viața. La acea vreme avea patru copii încă micuți, pierduse deja o sarcină și era însărcinată în primele luni cu cel de-al șaselea copil când au apărut complicațiile.

S-a prezentat la medic din cauza unor sângerări persistente și a aflat, în urma unei ecografii, că suferea de dezlipire de placentă și că dezvoltase și un hematom subcorionic care era de două ori și jumătate mai mare decât fătul. Doctorii i-au recomandat repaos la pat. La foarte scurt timp însă, starea ei s-a înrăutățit și a ajuns la urgență din cauza unei hemoragii.

Medicul i-a recomandat repaos total, însă această recomandare era greu de pus în practică, având patru copilași de care trebuia să se ocupe în timp ce soțul era plecat la muncă. Medicul

Biserică și societate

le-a mai spus soților Villalobos că exista riscul pierderii sarcinii și că în cazul fericit în care bebelușul ar fi supraviețuit s-ar fi putut naște prematur. În dimineața în care s-a trezit cu o hemoragie abundentă, Melissa era singură acasă cu copiii, deoarece soțul trebuise să plece într-o delegație la peste 1.000 km distanță.

A amânat să sune la ambulanță fiindcă nu știa în grija cui i-ar fi putut lăsa pe copii dacă ea ar fi fost dusă la spital. Le-a pregătit cu greu copiilor micul dejun și, după ce ei s-au așezat la masă, i-a rugat să rămână cuminți în bucătărie în timp ce ea a urcat la etaj.

Efortul depus i-a înrăutățit starea și, abia ajunsă în baie, aproape că s-a prăbușit pe podea, fiind extrem de slăbită, dar și disperată. Conștientă de situația gravă în care se afla și cu gândul la bebelușul și copilașii ei, a rostit acea rugăciune care avea să-i salveze viața și implicit și viața fetiței pe care o purta în pântec. L-a implorat pe Cardinalul Newman să-i vină în ajutor folosind următoarele cuvinte: Cardinale Newman, te rog, fă să se oprească hemoragia. Și imediat după ce a terminat de rostit aceste cuvinte și-a dat seama că hemoragia încetase complet și că fusese vindecată în mod miraculos. Se simțea din nou bine și știa totodată că bebelușul ei este în siguranță, la fel și copilașii aflați jos în bucătărie. S-a ridicat de pe podea și i-a mulțumit Cardinalului Newman. Rugăciunea ei fusese auzită și Dumnezeu făcuse o minune.

Vindecarea ei a fost confirmată chiar în acea după-amiază în urma unei noi ecografii. Doctorul i-a spus că totul era perfect și că în mod inexplicabil nu mai exista nicio problemă cu placenta. „Am fost în măsură să-mi reiau imediat viața activă de mamă”, a povestit Melissa.

După o sarcină dusă la termen, micuța Gemma s-a născut pe 27 decembrie 2013, complet sănătoasă și având dimensiunile și greutatea unui copil normal.

Soții Villalobos au așteptat până după ce Gemma s-a născut pentru a raporta vindecarea postulatorilor cauzei de canonizare a Cardinalului Newman. În toamna lui 2014, aceștia au venit în vizită la Chicago pentru a se întâlni cu Melissa și soțul ei.

Arhiepiscopia de Chicago a efectuat mai întâi studiul a ceea ce era atunci doar un presupus miracol și, ulterior, cazul și întreaga evidență obținută au fost înaintate Vaticanului pentru o altă serie de investigații. Rezultatul acestor investigații a fost dezvăluit în februarie a.c., când Papa Francisc a semnat decretul prin care miraco-

lul era recunoscut și a anunțat că Newman va fi canonizat.

Vindecarea miraculoasă a Melissei Villalobos este o mărturie în plus despre cât de prețioase, unice și interconectate sunt viața unei mămici și cea a copilului ei încă nenăscut.

Ambele vieți trebuie iubite și ocrotite în aceeași măsură!

Despre miracole Newman scria că „au tendința de a trezi conștiința, de a trezi în noi simțul responsabilității, de a ne reaminti de îndatoriri și de a ne îndruma atenția asupra acelor semne caracteristice ale guvernării divine prezente în cursul obișnuit al evenimentelor”.

Newman a fost un apărător ferm al conștiinței, iar astăzi toți acei medici care luptă să apere dreptul la obiecția de conștiință și refuză să fie părtași la distrugerea unei vieți umane îi pot cere cu toată încrederea sprijinul.

VOCEA CONȘTIINȚEI Conștiința nu este un egoism vizionar și nici dorința de a fi în acord cu sinele, ci este un mesager trimis de El, care, atât în natură, cât și în har, ne vorbește în spatele unui văl și ne învață și ne conduce prin reprezentanții Săi. Conștiința este cel dintâi Vicar al lui Cristos [...]. În prezent, pentru gândirea filosofică, asemenea cuvinte nu mai înseamnă nimic. Există, astăzi, o luptă îndârjită, aproape că aș spune chiar o conspirație, împotriva drepturilor conștiinței. […]

Conștiința are drepturi pentru că are și îndatoriri; dar în această epocă, pentru mulți, a renunța la conștiință reprezintă tocmai dreptul și libertatea conștiinței. […] Conștiința este un îndrumător strict, dar în acest secol ea a fost înlocuită de un concept diferit și total opus ei […]. Este vorba despre dreptul de a da ascultare, de a se supune propriei voințe.

(Sf. John Henry Newman, fragmente din Letter to the Duke of Norfolk, partea a V-a, traducere și adaptare de M. Râpeanu, http://www.newmanreader.org/works/anglicans/volume2/gladstone/section5.html)

DECEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

15

Biserică și societate Îngerii Romei

O prezenţă harnică deasupra Altarului Catedrei Text: Anca Mărtinaş Giulimondi

F

iguri de îngeri îşi împletesc strălucirea chipurilor cu o explozie de raze înflăcărate, de culoarea aurului pur, răzbind printre norii de stuc aurit care împodobesc maiestuoasa compoziţie barocă aflată în absida din fundalul Bazilicii Sfântul Petru. Proiectată şi realizată de Gian Lorenzo Bernini, între 1656 şi 1665, capodopera, caracterizată de numeroase detalii artistice – precum draperia, statuile celor patru doctori ai Bisericii şi cei patru îngeri de bronz, porumbelul din vitraliu şi cohorta îngerilor de stuc – a fost comisionată de Papa Alexandru al VIIlea Chigi (1655-1667).

Creaţia Altarul Catedrei a fost încă de la început destinată să adăpostească în interiorul ei tronul de lemn şi fildeş – Cathedra Petri (Scaunul lui Petru) care, potrivit tradiţiei, a aparţinut Sfântului Petru, primul episcop al Romei. Însă nu doar adăposteşte, din 17 ianuarie 1666, tronul episcopal al lui Petru. Obiectul cu valoare de relicvă, venerat de-a lungul secolelor de credincioşii veniţi la Roma în pelerinaj, are pe lângă valoarea istorică şi o valoare simbolică, legată de autoritatea papei şi de legitimitatea sa în calitate de pontif.

Fără umbră de îndoială, privirea pelerinului care intră în Bazilica Sfântul Petru este mai întâi răpită de baldachinul de deasupra Altarului 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2019

Baldachinul din Bazilica Sf. Petru, Roma

Altarul Catedrei, Bazilica Sf. Petru, Roma

Mărturisirii – capodoperă care aparţine tot maestrului absolut al barocului roman, Gian Lorenzo Bernini – pentru ca doar mai apoi să se lase furată de Altarul Catedrei. Însă aglomeraţia de îngeri în mişcare care alcătuiesc cadrul strălucitor al singurului vitraliu colorat al bazilicii este în măsură să atragă privirile asemenea unui magnet. Activitatea lor frenetică pare să cheme atenţia asupra prezenţei Duhului Sfânt, reprezentat sub formă de porumbel care pluteşte deasupra Scaunului lui Petru. Şi tronul de bronz sprijinit de statuile a patru învăţători ai Bisericii – doi din Occident, Sfântul Augustin şi Sfântul Ambroziu, şi doi din Orient: Sfântul Ioan Gură de Aur şi Sfântul Atanasiu – apare ca levitând spre vârtejul de nori, raze şi îngeri stârnit de prezenţa Duhului Sfânt.

Însă, în contrast cu agitaţia îngerilor prezentă în viziunea artistului, intenţia ultimă este fără îndoială liniştitoare, sugerând că aceia care ocupă acel Scaun în calitate de succesori ai primului episcop al Romei sunt călăuziţi de Spiritul Sfânt, iar asupra lor veghează cohorte îngereşti în permanentă stare de veghe, gata oricând să intervină pentru ca rolului şi autorităţii pontifilor să nu le fie aduse nicicând vreo ştirbire.

La 22 februarie, Biserica RomanoCatolică celebrează Catedra Sfântului Petru, o sărbătoare veche de secole care ne îndeamnă nu doar să reflectăm la rolul şi autoritatea Suveranului Pontif, ci ne solicită să ne intensificăm rugăciunea de însoţire a Sfântului Părinte, astfel încât să-şi poată îndeplini cu fidelitate măreaţa misiune de succesor al Apostolului Petru, încredinţată de Providenţa Divină.

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

„Influencer al lui Dumnezeu”

S

per că și tu, drag tânăr cititor, te bucuri alături de mine, pentru că suntem în prag de lună decembrie, dar și de timpul Adventului, o perioadă care, la finalul ei, ne va pune în fața unei sărbători atât de îndrăgite: Crăciunul sau Nașterea Pruncușorului Isus.

Cum să trăim această perioadă?

Cu acea bucurie nerăbdătoare cu care se așteaptă o întâlnire cu o persoană deosebită, pe care o îndrăgești.

Ce provocare ar putea anima mai mult această bucurie? Păi am putea privi la exemplul Mariei și la receptivitatea ei în fața îngerului: „Impresionează mereu forţa «da»ului tinerei Maria. Forţa acelui «fie mie» pe care l-a spus îngerului. A fost un lucru diferit de o acceptare pasivă sau resemnată. A fost ceva diferit de un «da» ca şi cum ar spune: «Bine, să încercăm şi să vedem ce se întâmplă.» Era hotărâtă, a înţeles despre ce era vorba şi a spus «da», fără ocolişuri. A fost «da»-ul celei care vrea să se implice şi să rişte, al celei care vrea

să parieze totul, fără altă garanţie decât certitudinea de a şti că este purtătoare a unei promisiuni. Maria a intrat în joc şi pentru aceasta este puternică, pentru aceasta este influencer, este influencer al lui Dumnezeu!

«Da»-ul şi dorinţa de a sluji au fost mai puternice decât îndoielile şi decât dificultăţile” (Christus vivit, 44).

Tu cum te-ai descurca devenind un influencer asemenea Mariei? Pentru aceasta ai putea urma secretul ei: să fii receptiv la glasul conștiinței și, cu mult curaj, să urmezi această voce, având încredere într-o „prezență” sigură care a făcut cândva o promisiune: „și iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!” (Mt 28,20). Dumnezeu și lumea au nevoie de influenceri, de persoane care să devină o prezență pozitivă care să „sfințească locul” unde se află. Cum crezi că te-ai descurca, tu, influencerul lui Dumnezeu?

Pr. Marian Blaj, Responsabil diecezan pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Înălțarea Mariei la Cer a început prin acel „da” rostit la Nazaret. Fiecare „da” spus lui Dumnezeu este un pas spre Cer. Căci Domnul ne vrea pe toți cu El, în casa sa!

Papa Francisc

TINERII ÎNTREABĂ

Ce eşti dispus să faci pentru mediu?

L

a un moment dat, în acest an, aminteam câteva aspecte practice prin care să arătăm grijă faţă de mediul în care trăim. Şi tinerii răspund: „Înainte de a cumpăra ceva întreabă-te dacă ai nevoie de acel lucru.” „Refoloseşte lucrurile pe care le ai deja.” „Nu voi cumpăra de fiecare dată sacoșă de la magazin, ci voi lua una de-acasă.” „Îi lăudăm şi îi sprijinim pe cei care fac ceva.” „Gândim critic: de ce să cumpăr?” „Acceptăm că suntem comozi şi găsim scuze, înainte să facem ceva.” „Ne gândim de două ori înainte să cumpărăm haine noi din import.” „Să cumpărăm mai multe haine la mâna a doua şi mai puține noi.” „Să propunem în comunităţile din care facem parte, inclusiv în parohii şi organizaţiile bisericeşti, să plantăm copaci sau să facem alte activităţi pentru natură.”

Congregaţia surorilor FCJ din care fac parte ne-a cerut fiecăreia în acest an să facem un angajament personal pentru reducerea consumului de plastic. Nu e întotdeauna uşor, dar am renunțat să cumpăr câteva sucuri sau apă… amintindu-mi de asta.

Sr. Gabriela Lungu FCJ

DECEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

17

SUFLET TÂNĂR REPORTAJE

Dumnezeu și tinerii protagoniști Continuăm și în această lună cu exortația postsinodală Christus vivit, în care vă propunem câteva texte care dovedesc că Dumnezeu a implicat și personaje tinere pentru împlinirea planului său, iar Sfânta Scriptură este o dovadă concretă. Cu siguranță și astăzi mulți tineri continuă să fie protagoniști în planul său. Poate că unul dintre ei ești și tu. Lectură plăcută!

„Î

n Vechiul Testament, într-o epocă în care tinerii contau puţin, unele texte arată că Dumnezeu îi priveşte cu alţi ochi. Iosif era aproape cel mai mic din familie, totuşi Dumnezeu i-a comunicat mari lucruri în vis şi el i-a depăşit pe toţi fraţii săi în funcţii importante când avea circa douăzeci de ani (cf. Gen 37-47). În Ghedeon recunoaştem sinceritatea tinerilor, care nu au obiceiul de a îndulci realitatea, Dumnezeu n-a fost deranjat de reproşul lui (Jud 6,11-8,32).

Samuel era un tânăr nesigur, dar Domnul ţinea legătura cu el. Graţie sfatului unui adult, şi-a deschis inima pentru a asculta chemarea lui Dumnezeu (1Sam 3,9.10). Şi regele Saul era un tânăr când Domnul l-a chemat să-şi îndeplinească misiunea (cf. 1Sam 9,2). Regele David a fost ales când era un tânăr. Când profetul Samuel îl căuta pe viitorul rege al lui Israel, un om i-a prezentat drept candidaţi pe fiii săi mai mari şi mai experimentaţi.

Totuşi profetul a spus că alesul era tânărul David, care păştea oile (cf.

1Sam 16,6-13), pentru că «omul se uită la ochi, Domnul însă se uită la inimă» (v. 7). Gloria tineretului se află mai mult în inimă decât în forţa fizică sau în impresia pe care 18

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2019

o provoacă altora. Pe Solomon, curajul tinereţii l-a determinat să ceară de la Dumnezeu înţelepciunea şi s-a dedicat misiunii sale. Ceva asemănător i s-a întâmplat profetului Ieremia, chemat să trezească poporul său când era foarte tânăr. Tânăra Rut a fost un exemplu de generozitate rămânând cu soacra căzută în dizgraţie şi a arătat şi curajul său pentru a merge înainte în viaţă. În Noul Testament, o parabolă a lui Isus (cf. Lc 15,11-32) relatează că fiul „mai tânăr” a voit să plece din casa părintească spre o ţară îndepărtată. Însă visurile sale de autonomie s-au transformat în libertinaj şi desfrâu şi a experimentat duritatea singurătăţii şi a sărăciei. Totuşi, a fost capabil să se răzgândească pentru a reîncepe şi a decis să se ridice. Este tipic pentru inima tânără să fie disponibilă la schimbare,

să fie în măsură să se ridice şi să se lase instruită de viaţă. Evanghelia ne vorbeşte şi despre câteva tinere înţelepte care erau pregătite şi atente, în timp ce altele trăiau distrase şi adormite (cf. Mt 25,1-13). De fapt, se poate neglija propria tinereţe distraşi, zburând pe suprafaţa vieţii, adormiţi, incapabili de a cultiva relaţii profunde şi de a intra în inima vieţii. Sau se poate trăi propria tinereţe cultivând lucruri frumoase şi mari, şi în acest mod se pregăteşte un viitor plin de viaţă şi de bogăţie interioară. Dacă ai pierdut vigoarea interioară, visurile, entuziasmul, speranţa şi generozitatea, în faţa ta se prezintă Isus aşa cum s-a prezentat în faţa fiului mort al văduvei şi, cu toată puterea Sa de înviat, Domnul te îndeamnă: «Tinere, îţi zic, scoală-te!» (Lc 7,14)” (cf.

Christus vivit, 5-20).

SUFLET TÂNĂR

Dumnezeu este IUBIRE!

CINEMATECA

Î

IOSIF ȘI MARIA

n urmă cu câteva zile mergeam spre facultate, când am observat un domn ce instala pe bulevard o decorațiune de Crăciun. Fără să realizez, m-am oprit și am privit tot procesul cu un zâmbet de copil. La un moment dat, acest domn a observat perechea de ochi fascinată și m-a întrebat: „Ești nerăbdătoare să vină Crăciunul?” Eu am răspuns afirmativ și am continuat să privesc. După ce a terminat de montat instalația, a coborât de pe scară și m-a întrebat: „Dacă ai putea să spui un singur cuvânt care să definească această sărbătoare,

care ar fi acela?” Eu, surprinsă de frumusețea întrebării, i-am răspuns fără ezitare – „iubire”. Acest scurt dialog întâmplător mi-a reamintit cât de mult mă iubește Dumnezeu; cât de mult ne iubește Dumnezeu. Atât de mult, încât L-a trimis pe Unicul Său Fiu, spre mântuirea noastră. Cât de frumos, nu-i așa? Cristos ne salvează, Isus trăiește, El este viu. Creștinismul este o persoană care m-a iubit atât de mult și care cere să iubim. Cu ocazia acestei sărbători, eu vă îndemn să fim împreună chipul Fiului, să fim împreună – iubire. (Maria)

(2016)

Tinerii răspund De ce crezi că denumirea „Crăciun” este preferată celei de „Nașterea Mântuitorului”?

Î

n fiecare an, pe 25 decembrie sărbătorim Crăciunul, o sărbătoare luminată de tot felul de instalații și aranjamente specifice sezonului și parfumată de diferite mirosuri care îți încântă simțurile.

Dar ce înseamnă cu adevărat această sărbătoare? Pentru mine, Crăciunul este de fapt Nașterea Mântuitorului care aduce pace și speranță în sufletele noastre. Chipul Pruncușorului este mărturia iubirii lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi și ne amintește că în noi, indiferent de vârstă, există inocență, sinceritate și multă iubire, ce trebuie dăruite celorlalți. NOI trebuie să devenim luminile acestei sărbători și să arătăm adevărata semnificație a Crăciunului prin acțiuni concrete

de iubire în fiecare zi. Să trecem peste superficialitatea ce este promovată de societate și consumismul la care ea ne provoacă, pentru a cumpăra cât mai mult, și să căutăm în inimile noastre adevărata semnificație a sărbătorii, să trecem la fapte concrete. În această perioadă a anului, îmi place să mă gândesc la faptul că sunt un copil al lui Dumnezeu, că El mă iubește așa cum sunt și că pot deveni mai bună. Îmi place să mă pregătesc în această perioadă și să mă gândesc cum îi voi pregăti lui Isus ieslea din inima mea în acest an. Așadar, pentru mine, fie că se numește Crăciun, fie că se numește „Nașterea Mântuitorului”, are aceeași semnificație.

(Paula, 32 de ani)

I

osif și Maria este o dramă biblică care îl urmărește pe Ilie, un rabin devotat, într-o perioadă de tulburări, când măcelul de inocenți al regelui Irod cel Mare reclamă viața a doi băieți pe care Ilie a jurat să-i protejeze. Pierderea celor doi băieți îl determină pe Ilie să se decidă pentru răzbunarea în conformitate cu legile țării. Complicațiile apar atunci când Ilie își petrece timpul cu Iosif, Maria și fiul lor mic, care contestă chiar credințele ce alimentează căutarea de răzbunare din partea lui Ilie. Începe să pună la îndoială adevărata identitate a acestui băiat. Ilie se găsește într-un conflict interior: are de ales fie să ucidă, fie să întoarcă celălalt obraz și să aleagă iertarea, contrazicând Legea apărată de înaintașii săi.

DECEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

19

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

Protagoniști în concertul de colinde

D

Activități lunare – 2019

acă este luna decembrie, printre multe altele, este și luna colindelor. Aceste cântece își au specificul propriu; în orice moment al anului ai dori să le asculți, niciodată nu vor avea acel ecou ca atunci când le asculți în Catedrala Sfântul Iosif intonate de către tinerii din parohiile bucureștene. Și în acest an vom avea posibilitatea de a ne bucura de ecoul și mesajul colindelor, dacă pe data de 21 decembrie, începând cu ora 14, ne vom face timp pentru a fi împreună pentru Concertul de colinde „Christus natus est”, ediția a XXII-a.

Probabil ați trăit în fiecare an o emoție aparte dacă ați reușit să vă aflați printre cei care, în bănci, priveau cu curiozitate și nostalgie spre coriștii și dirijorii ce cântau colinde pentru voi. Cu siguranță emoția era

și de partea lor, dar și mulțumirea personală că au reușit să construiască în iubitorii de colinde atitudinea potrivită pentru a-L întâmpina pe Pruncușorul Isus. Le dorim tuturor dirijorilor și coriștilor spor în pregătirea momentelor și îi așteptăm din nou, cu aceeași dorință de a crea o atmosferă frumoasă, iar vouă, tuturor, un timp de așteptare constructiv, pregătitor pentru a vă bucura de frumusețea și mesajul colindelor.

Australia

Polonia

Festivalul tinerilor catolici din Australia

Întâlnirea europeană din Wrocław

Arhidieceza din Perth găzduiește cel mai mare eveniment al tinerilor australieni din acest an în perioada 8-10 decembrie. Titlul festivalului este „Ascultă ceea ce spune Duhul Sfânt”. Scopul întâlnirii este de a da ocazia tinerilor să discute problemele și provocările tinerilor catolici din Australia, de a le oferi exemple și mărturii, de a asculta și a cânta împreuna cu formațiile catolice de pe continent și de a-L descoperi împreună pe Isus prin rugăciune, cateheze și liturghii.

Întâlnirea europeană Taize din acest an va avea loc de sâmbătă, 28 decembrie 2019 până miercuri, 1 ianuarie 2020. Această întâlnire oferă tinerilor creștini de diferite confesiuni din Europa un alt tip de Revelion, plin de rugăciune acompaniată de cântece și liniște, de workshopuri ce vor avea teme referitoare la implicarea socială, credință, viața interioară și creația artistică, cât și de bucurie împărtășită cu ceilalți tineri la Festivalul Națiunilor din ultima seară. (Bianca Bîlha)

20

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2019

Activitatea CDPT

decembrie 2019 21 decembrie: Concertul de colinde „Christus Natus Est”

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Bianca Bîlha Diana Benchea Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Alexandru Cireșă Alexandra Iacoban Sr. Paula Iosif Sr. Gabriela Lungu, FCJ Emanuel Ropotă Foto: cdpt.ro

UNIVERSUL FAMILIEI

POVESTIRI BIBLICE

Visele lui Iosif (Gen 37, 1-11)

I

acob a locuit în ţara în care trăise ca străin tatăl său, în ţara Canaan.

Acestea sunt generațiile lui Iacob.

Iosif, când avea şaptesprezece ani, era păstor împreună cu fraţii lui la turmă; fiind el tânăr, era cu fiii Bilhăi şi cu fiii Zilpei, soţiile tatălui său. Iosif venea la tatăl lor cu ceea ce se vorbea rău despre părinții lor. Israel îl iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi pentru că era fiul bătrâneţilor sale, şi-i făcuse o tunică cu mâneci lungi.

Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe toţi fraţii şi îl urau. Nu puteau să-i vorbească în pace.

Iosif a avut un vis şi l-a făcut cunoscut fraţilor săi, care l-au urât şi mai mult. El le-a zis: „Ascultaţi visul acesta pe care l-am visat! Iată, noi eram la legatul snopilor în mijlocul câmpului; şi, iată, snopul meu s-a ridicat şi a stat drept; şi, iată, snopii voştri l-au înconjurat şi s-au prosternat înaintea snopului meu!” Fraţii lui i-au zis: „Oare vei fi rege peste noi? Oare vei domni peste noi?” Şi l-au urât şi mai mult din cauza viselor lui şi a cuvintelor lui. A visat un alt vis şi l-a povestit fraţilor săi. El a zis: „Iată, am mai visat un vis şi, iată, soarele, luna şi unsprezece stele se prosternau înaintea mea!” L-a povestit tatălui său şi

Verset de reținut: Fraţii săi îl invidiau, dar tatăl său păstra acest cuvânt.

(Gen 37, 11) fraţilor săi şi tatăl său l-a mustrat şi i-a zis: „Ce este cu visul acesta pe care l-ai visat? Oare vom merge eu, mama ta şi fraţii tăi să ne prosternăm în faţa ta până la pământ?” Fraţii săi îl invidiau, dar tatăl său păstra acest cuvânt.

De colorat:

Maria însă păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei.

(Lc 2, 19)

DECEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

21

UNIVERSUL FAMILIEI

Amintindu-ne de speranţă şi iertare!

An de an Biserica ne cheamă să trăim cu reînnoită atenţie venirea lui Isus în trup omenesc. Ne putem întreba de ce ni se re-propune să parcurgem mereu timpul special al Adventului? Înainte de toate pentru a nu cădea în uitare.

Text: Pr. Fabian Măriuţ

B

iserica ne aminteşte că viaţa noastră şi pelerinajul nostru au ca temelie marea taină a venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu.

Papa Francisc ne-a invitat în repetate rânduri să ne povestim credinţa. Un tată îmi spunea de curând: „copiii mei petrec mult mai mult timp în faţa televizorului, ori pe internet, decât timpul pe care pot eu să li-l dedic.” Nu neg că televizorul sau internetul nu i-ar ajuta pe copii.

Pot fi, e adevărat, un instrument de împărtăşire şi solidaritate. Dar înainte de toate copiii au nevoie de o prezenţă iubitoare, de primire sinceră, de omenie. Au nevoie de mama şi tatăl care să le stea alături, să-i asculte, să le răspundă, să-i întrebe.

Au multă nevoie să fie învăţaţi cum să se roage, cum să dobândească

intimitatea cu Dumnezeu. Copiii, la orice vârstă, au nevoie să li se povestească istoria mântuirii. Adventul ne îndreaptă către vestea cea bună a naşterii Mântuitorului, dar care trebuie să fie primită deopotrivă în căminul familiei.

Agitaţia cotidiană pune în pericol pacea, intimitatea, siguranţa focolarului domestic. Gérard Fourez, tratând despre „morala întâlnirii”, scria: „Uneori îmi închipui intimul meu ca pe un loc presărat cu ace şi bolduri. Cum să găzduiesc în el pe cineva care nu s-ar putea odihni nicidecum? O inimă tulbure de griji, mânie şi gelozie, provoacă numai răni celui ce intră. Trebuie să creez în mine un spaţiu liber în care să-i invit pe ceilalţi să intre şi să se vindece... Este vorba de fapt despre o interioritate dulce, o inimă de

Ca timp al speranţei, Adventul ne provoacă să nu uităm că în lumea noastră este o nevoie disperată de speranţă. Speranţa este un mod de a trăi. Este un spaţiu deschis.

22

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2019

carne, nu una de piatră, un loc în care se poate merge desculţ.”

Nu poate exista viaţă frumoasă personală şi de familie fără o vindecare a inimii. De aceea este necesar exerciţiul iertării. Acelaşi Fourez afirmă: „O legătură între două persoane care nu include iertarea reciprocă riscă să rămână superficială.

Dacă limitele iertării nu sunt atinse, nu se poate vorbi de întâlnire.

Iertarea aduce o profundă noutate unei legături.” Prin iertare părinţii ating în profunzime inimile copiilor. Aşadar, pregătind daruri de Crăciun, părinţii să-şi reîmprospăteze dragostea lor reciprocă. Astfel, din preaplinul inimii luminate de credinţă vor putea vorbi despre iertarea şi speranţa aduse în lume de naşterea lui Isus.

UNIVERSUL FAMILIEI

Despre convivialitate A sta la masă împreună, a vorbi, a asculta, a împărtăși hrana și sentimentele ajută familia să se deschidă către ceilalți, construind punți de primire și de caritate. Hrănindu-se cu Euharistia, familia devine o școală de bunăvoință.

Text: Iulia Cojocariu

Î

n luna noiembrie a anului 2015, Papa Francisc a vorbit în cadrul catehezelor de miercuri despre „o calitate caracteristică vieții de familie care se învață încă din primii ani din viață: convivialitatea, adică aptitudinea de a împărtăși bunurile vieții și a fi fericit de a putea face aceasta”. Familia strânsă în jurul mesei este simbolul convivialității; din acest aspect se învață părtășia. Suveranul Pontif a vorbit despre experiența fundamentală pe care o reprezintă împărtășirea mesei, care nu înseamnă numai împărtășirea hranei, ci și a sentimentelor, a afecțiunii, a relatărilor, a evenimentelor. A sta în jurul mesei caracterizează sărbătorile, aniversările, comemorările, iar în unele culturi, aceasta se face și în cazul doliului.

Convivialitatea reprezintă un indicator pentru sănătatea relațiilor.

Dacă ceva nu merge bine într-o familie, acest lucru se vede la masă.

Sfântul Părinte a precizat că „o familie care nu mănâncă aproape niciodată împreună, sau care nu își vorbește la masă niciodată, și care se uită la televizor sau la smartphone este o familie «puțin familie»”. De asemenea, a amintit faptul că „creștinismul are o vocație specială pentru convivialitate”, lucru care se vede din modul în care învăța Isus (la masă) sau din modul în care reprezenta împărăția lui Dumnezeu drept un banchet.

Tot la masă Isus a transmis ucenicilor săi testamentul spiritual, „condensat în gestul memorial al jertfei sale”; El a dat Trupul și Sângele său

Când nu există convivialitate, egoismul este prezent, fiecare se gândește la el însuși.

ca hrană și băutură spre mântuire. Având în vedere acest aspect se poate spune că „familia este «la ea acasă» la liturghie, deoarece aduce la Euharistie propria ei experiență de convivialitate și o deschide harului unei convivialități universale, iubirii lui Dumnezeu pentru lume”.

De asemenea, „prin participarea la Euharistie, familia este purificată de ispita de a se închide în ea însăși, este întărită în iubire și în fidelitate și lărgește frontierele fraternității sale potrivit cu inima lui Isus”.

Convivialitatea care are loc în familie, dacă este hrănită de Euharistie, devine o oportunitate foarte importantă și poate să construiască punți de primire și de caritate.

Papa Francisc a precizat că „numeroase contexte sociale ridică obstacole pentru convivialitatea în familie” și că trebuie „găsită modalitatea de a o recupera”. Suveranul Pontif a recomandat ca la masă să se vorbească și să se asculte. În cadrul banchetului euharistic, Domnul Isus își împarte trupul său și își varsă sângele său, iar la această jertfă de comuniune nicio diviziune nu poate rezista. În încheiere, Sfântul Părinte ne-a îndemnat să ne rugăm pentru ca această convivialitate să crească și să se maturizeze în familii, care hrănite cu Euharistia vor putea deveni pentru lume școli de bunăvoință.

DECEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

23

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ - PSALMII

Fericit este poporul care ştie să te aclame, / care umblă în lumina feţei tale, Doamne! / Ei se bucură neîncetat de numele tău / şi se mândresc cu dreptatea ta! / Căci tu eşti frumuseţea şi tăria lor / şi, în bunăvoinţa ta, le înalţi fruntea. / Al Domnului este scutul nostru / şi regele nostru, al Sfântului lui Israel!

(Ps 89/88, 16-18)

Un licăr de speranţă Text: Pr. Tarciziu Șerban

U

ltima lună a anului, cu zilele ei reci şi umede, cu o natură amorţită şi mohorâtă, strecoară în multe inimi depresie şi însingurare. Mulţi dintre noi ajung să-şi descrie propriile vieţi în culorile sfârşitului de toamnă şi ale începutului de iarnă.

Zilele li se scurg monoton şi trist, dificultăţile cu care se confruntă sunt tot mai apăsătoare şi de nicăieri nu se iveşte vreun sprijin ori vreo încurajare. Au nevoie de o speranţă.

Un licăr de speranţă se iveşte, în acest timp, la capătul timpului de Advent. Într-adevăr, de-a lungul acestui timp regăsim în textele biblice ale liturghiilor o bună parte din culorile vieţii descrise mai sus. Ele însă se luminează pe măsură ce ne apropiem de sărbătoarea 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2019

Crăciunului, întrucât sunt traversate de o prezenţă tot mai reală, cea a lui Mesia. Doar El deţine răspunsurile la neliniştile şi problemele noastre. Ar fi suficient să fim atenţi la învăţătura predicată de El şi la gesturile semnificative înfătuite de El şi în viaţa noastră ar pătrunde lumina, speranţa...

Autorul Psalmului 89/88, ce se citeşte de mai multe ori în acest timp de Advent, a făcut experienţa depresiei şi a însingurării. Dar, atunci când a descoperit lucrarea salvatoare a lui Dumnezeu şi mai ales atunci când a crezut în promisiunea mântuirii pe care avea s-o înfăptuiască prin intermediul Urmaşului lui David, în viaţa lui a pătruns din nou lumina, iar inima lui a început să cânte: Fericit este poporul care ştie să te preamărească:

în Numele tău se veselesc ziua întreagă şi în dreptatea ta vor fi înălţaţi.

Căci frumuseţea puterii lor Tu eşti...

Adu-ţi aminte de mine, cât mi-e de scurtă viaţa... Odinioară ai vorbit în vedenie credincioşilor tăi şi ai zis: „L-am aflat pe David, slujitorul meu şi cu untdelemnul meu cel sfânt l-am uns... Seminţia lui va dăinui în veci, iar tronul lui, ca soarele înaintea mea... Adevărul şi îndurarea mea vor fi cu el...” Puternic eşti, Doamne... În bunăvoinţa Ta se va înălţa tăria noastră.

Meditând de-a lungul Adventului faptele minunate săvârşite de Dumnezeu în favoarea credincioşilor săi, îndrăznim şi noi să sperăm şi să ne punem încrederea în Cristos, Mesia cel aşteptat, pentru ca şi noi să ne bucurăm de viaţă.

SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

Antônio de Santa Ana Galvão

BIOGRAFIE

face mult bine cu „pilulele” miraculoase

E Sfântul Antônio de Sant’Anna Galvão Canonizare:

11.05.2007

Beatificare: 25.10.1998 Venerabil: 08.03.1997 Moartea: 23.12.1822 Nașterea: 13.05.1739

ra anul 1999 când în Brazilia venea pe lume Enzo, în uimirea medicilor. Mama sa, Sandra Grossi de Almeida, la 37 de ani, după alte trei sarcini care nu au putut fi duse până la capăt din cauza unei malformații uterine, își dorise mult să nu se fi întâmplat la fel și cu aceasta din urmă.

Medicul ginecolog îi spusese să nu-și facă iluzii. Sigur că își va fi dat toată silința și ar fi pus în joc tot ce oferea medicina, dar exista desigur și pericolul avortului spontan. De fapt, nu a trecut mult, că a început și hemoragia.

Aceasta era situația Sandrei când o prietenă îi vorbi despre „pilulele” fratelui Galvão. Nu cunoștea istoria Fericitului Galvão, dar și-a încredințat situația în mâinile lui, luând pilulele miraculoase, fapt ce a oprit imediat scurgerea sanguină și a eliminat durerile pe care le îndura. Sandra a spus că „acela a fost semnul că se putea încrede în continuare în puterea lui Fra Galvão și în mijlocirea sa”.

Au fost și alte momente grele în timpul sarcinii, pe care tot cu „pilulele” fratelui Galvão le-a depășit.

Rugăciunea era ca fătul să ajungă la greutatea minimă pentru naștere, odată ce mama se apropia deja de cea de a 32-a săptămână de sarcină. „Pentru medici era imposibil, dar nu pentru Dumnezeu”; într-adevăr, nașterea prin cezariană a decurs bine, fără complicații.

Astăzi, Enzo este un copil plin de energie, care știe că datorită lui Fra Galvão a venit pe lume.

Mic dicționar al acestei pagini * vindecare - miracole: În Summa Theologiae, I, q. 105, art. 8, Sfântul Toma de Aquino indică trei grade pentru miracole: primul este când un fapt depășește facultatea naturii în ceea ce privește substanța sa, iar al doilea când un fapt depășește facultatea naturii, nu în sine, ci în raport cu lucrul în care se produce; avem astfel învierea morților, iluminarea orbilor și altele asemenea. Căci natura poate provoca viață, dar nu și în morți, și poate susține vederea, dar nu în cei nevăzători.

„Pilulele” miraculoase de hârtie ale primului nativ brazilian canonizat

„P

ost partum virgo inviolata permansisti. Dei genitrix intercede pro nobis” (După naștere ai rămas neatinsă în virginitate. Maică a lui Dumnezeu, mijlocește pentru noi). Aceasta era fraza scrisă pe mici foițe de hârtie de orez, care erau rulate pentru a ajunge de dimensiunea unei pilule pe care le dădea gratuit să fie înghițite de cei bolnavi sau în pericol de moarte.

Antônio de Sant’Anna Galvão crescuse la Guaratinguetá, la 160 km de São Paulo (Brazilia), fiind al patrulea din zece fii ai familiei sale. La 21 de ani intră în mănăstire și în 1762 este hirotonit preot în Ordinul Fraților Minori Alcantarini. A fondat o congregație și a fost binecuvântat cu multe haruri mistice.

Actualmente, 13 surori fac 5.000 de pilule pe zi, așa cum le făcea Fra Galvão, care sunt distribuite gratuit credincioșilor, cu aceleași efecte benefice.

DECEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

25

SPIRITUALITATE GÂNDURI DE AZI ȘI DE IERI

3 trei

Încă o dată: cine este Isus?

Serios, iar? Parcă am mai auzit întrebarea asta.

Oare acum aș putea avea alt răspuns la ea?

A

Text: Claudia Stan

m văzut cine sunt eu (nu cine îmi plăcea să cred că sunt sau cine mă periau alții să fiu). Am văzut și cine sunt ceilalți pentru mine (nu cine mi se părea mie că sunt ei). De ce mă trezesc dimineața, cât mă costă să mă dau jos din pat. Care-i scopul meu în viață, ce mă pune în mișcare, care-i motorașul meu intern. Câtă libertate (n)-am (dar oare chiar aș vrea să am?). De ce mi-e frică, unde sunt balaurii din existența mea efemeră și cum să fac să nu fug de ei. Cum să-mi savurez dezamăgirile, ca ieșiri din Matrix asumate bărbătește. Cum să lucrez cu imperfecțiunea mea și să nu mă mai las păcălit de perfecționismul care mă vrăjește cu minciuni. Ce mă bucură cu adevărat și ce-mi dă iluzia bucuriei. Ce este viața pentru mine și dacă eu o trăiesc pe ea sau mă las trăit oricum de ea.

Ce-ar fi dacă azi, pentru ultima dată în anul acesta, măcar pentru 3 minute, mi-aș pune din nou aceeași întrebare de la prima noastră întâlnire, din ianuarie?

• Cine e Isus azi pentru mine?

• Ce vrea El de la mine?

• Ce vreau eu să-i dau Lui? „Ce vrei să fac pentru tine?” (Mc 11,51) 3 trei: poartă-n casă.

Un exercițiu care poate deschide poarta cea strâmtă către casa împărăției din sufletul nostru, ca să intre în ea dumnezeirea Treimii.

Doamne, ce vrei?

S

ufletul, în perplexitățile sale cele mai întunecate, Îl întreabă pe Dumnezeu în străfundul său – „Doamne, ce vrei? ce vrei de la mine? ce vrei să fac? cum vrei să descopăr ceea ce vrei de la mine?...” Și acest unic răspuns: „Te vreau.” Fii binecuvântat, Dumnezeul meu, nu doar pentru ceea ce mi-ai dat, ci și pentru ceea ce îmi vei da. Ceea ce ne place să-I dăm, lui Dumnezeu îi place să ne dea.

Nu există decât un om cu adevărat bogat, cel care se poate dărui 26

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2019

în întregime. Înainte de a voi să-i dăruiești lui Dumnezeu totul, trebuie mai întâi să fi știut să nu-i refuzi nimic. A-I dărui lui Dumnezeu înseamnă a primi de la Dumnezeu, a se dărui lui Dumnezeu înseamnă a-L primi.

Bucuria de a da este bucuria lui Dumnezeu. A visa că poți să dai mai mult decât ai, mai mult decât ești.

Dumnezeu vrea să ne dea, și fără rezervă, Bucuria Sa. Ne-a creat numai pentru aceasta. Bucuria

Sa ne pândește la toate intersecțiile existenței, pregătită pentru veșnicie, înaintea tuturor secolelor și fără limite prin ea însăși.

Vladimir Ghika

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc)

Astăzi:

Nicolae Paulescu Text: Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)

L

a începutul lunii august 1931, Monseniorul Vladimir Ghika asistă la înmormântarea vechiului său prieten Nicolae Paulescu. Un ziar din epocă relatează că „sdrobit de suferinţă mută a îngenuncheat, a sărutat mâna rece a celui mai bun fiu al Bisericii lui Christos și s-a înfrăţit în durere, cu fraţii săi ortodoxi, lângă acela care a visat mereu o singură și dumnezeiască Creștinătate”1.

Vladimir Ghika este cel care a inițiat prietenia lor în octombrie 1905, depunându-și cartea de vizită la doctorul Nicolae Paulescu, care nu era încă un medic foarte cunoscut, așa cum se făcea pe atunci, înainte de a exista telefonul, pentru a cere o întâlnire. La care Nicolae Paulescu a răspuns: „La rândul meu, ard de dorința de a vă cunoaște.”2 Vladimir Ghika dorea fără îndoială să-l determine să colaboreze la dispensarul medical pe care se gândea să-l fondeze la București cu ajutorul Fiicelor Carității. Și este exact ceea ce s-a întâmplat. Doctorul Nicolae Paulescu a venit să dea consultații gratuite tuturor celor care se prezentau acolo. „În mod incontestabil Dumnezeu binecuvântează opera dumneavoastră care pare să vrea să capete proporții gigantice. 200-250 de bolnavi la fiecare consultație, este enorm!”3 scria el un an mai târziu lui Vladimir Ghika.

La aceste consultații veneau săraci, catolici, bineînțeles, dar și ortodocși,

musulmani, evrei... Nicolae Paulescu le spunea studenților săi: „În spital, veţi mai găsi şi oameni de alte naţii ca unguri, greci, ovrei, naţii chiar duşmane nouă şi care duc în contra noastră o luptă pe viaţă şi pe moarte. Or, toţi aceşti oameni – buni sau răi, virtuoşi sau inamici – trebue să primească în spital aceleaşi îngrijiri, fără să se ţină seama de meritele sau nemernicia lor, fiindcă Dumnezeu vrea ca iubirea ce-i datoresc oamenii, să se reverse asupra bolnavilor săraci.”

Da, Doctorul Paulescu era gata la toate sacrificiile pentru bolnavii săi... „cu Dumnezeu, fără economii!”4, spunea el, dar în același timp, naționalismul său excesiv îl făcea să gândească, precum în citatul de mai sus, că unii dintre ei erau dușmani de moarte. Evreii erau cei mai periculoși, după părerea lui. „Creştinismul are un duşman neîmpăcat, – anume, Jidănismul.” Luare de poziție exagerată, pe care din nefericire o proclama sus și tare pe scena politică.

Cum se poate explica faptul că un om atât de devotat bolnavilor săi putea să fie, pe de altă parte, atât de plin de ură? Dr. Jekyll și Mr. Hyde...

Fără îndoială că aceste opinii exagerate îi îndepărtează pe Vladimir Ghika și Nicolae Paulescu unul de altul, căci relația lor pare să înceteze aproape complet după 1912.

Desigur, nu faptul de neînțeles că

Nicolae Paulescu

alții au obținut premiul Nobel pentru medicină pentru descoperirea insulinei l-a amărât... deoarece acesta a fost decernat în 1923. Marele Război, pe care l-a trăit de foarte aproape, a accentuat la el o xenofobie preexistentă.

Dar ce voia să spună marele savant român pe patul său de moarte Monseniorului Ghika venit să-i facă o ultimă vizită: „Nu aș vrea ca...”5? Nu a avut forța să-și termine fraza, reîncepută totuși de mai multe ori. Ne place să credem că această formulă negativă a fost expresia regretului că nu a mers mai departe într-o prietenie care l-ar fi putut feri de devieri puternic dăunătoare.

1 2 3 4 5

Acţiunea Română, 4 august 1931.

Scrisoare din 5 octombrie 1905.

Scrisoare din 19 august 1906.

Idem.

Mărturia Pr. Georges Schorung.

DECEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

27

Înaltpreasfințitul Ioan Robu 35 de ani de episcopat Înaltpreasfinţitul Ioan Robu s-a născut la Târgu Secuiesc, la 6 noiembrie 1944, dar familia sa este originară din satul Traian, județul Neamţ.

A absolvit Institutul Teologic Romano-Catolic de grad universitar din Iaşi şi a fost hirotonit preot la 15 august 1968. A fost preot vicar la parohia din Craiova şi la Catedrala Sfântul Iosif. În perioada 1973-1977 a urmat studii de specializare la Roma, în Italia, la Universitatea Pontificală din Lateran și la Academia Alfonsiană, obţinând titlul de doctor în teologie.

După întoarcerea în ţară, în vara anului 1977 a fost, pentru scurt timp, paroh la Buzău. Între 1977 și 1983 a fost profesor şi apoi rector la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi.

La 1 decembrie 1983 a fost ales la conducerea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, mai întâi ca administrator diecezan, apoi ca episcop - administrator apostolic (25 octombrie 1984).

A fost consacrat episcop titular de Celle Proconsulari, la 8 decembrie 1984, la Roma, de către Cardinalul Agostino Casaroli, secretar de stat al Vaticanului. Instalarea sa ca nou episcop la București a avut loc la 22 decembrie 1984, în Catedrala Sfântul Iosif.

La 29 aprilie 1990 a fost numit şi instalat arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, în Catedrala Sfântul Iosif, din București, în prezenţa delegatului Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, Arhiepiscopul Angelo Sodano.

Din 2001, ÎPS Ioan Robu este membru de onoare al Academiei Române. În iulie 2010, Papa Benedict al XVI-lea l-a numit în Curia Romană, ca membru al Congregației Pontificale pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor.

Motoul stemei sale episcopale este: Et veritas liberabit vos, „Şi adevărul vă va face liberi” – un verset din Evanghelia după Sfântul Ioan (In 8,32). (www.catedralasfantuliosif.ro)

28

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2019

ANIVERSARE

Consacrarea episcopală a Mons. Ioan Robu, Roma, 1984

Liturghie aniversară, Catedrala Sf. Iosif, noiembrie 2019 Foto credit: Alexis Dimcev

Înaltului Arhiepiscop și Mitropolit dr. Ioan Robu la 75 de ani de viață.

Omagiu și mulțumiri din Moldova Cu respect, considerație și frățească amintire PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iași

D

e numele și persoana elevului, seminaristului, studentului și preotului Ioan Robu mă leagă anii copilăriei noastre comune, ai Școlii de Cantori din seminarul din Iași și ai pregătirii noastre comune sub același acoperiș, până la marea împlinire a visului nostru tineresc: Preoția.

Chiar dacă am avut și avem vârste diferite și am pornit pe drumul preoției noastre din comunități diferite și la puțini ani diferență, pot spune că pașii noștri s-au intersectat, pentru că Pronia divină a orânduit mereu ca pașii noștri să se întâlnească în sânul aceleiași familii a Bisericii pe care amândoi am ales-o să fie casa noastră comună și s-o îndrăgim ca singura noastră familie spirituală pe drumul misterios al slujirii noastre. Intrând în preoție, la puțini ani distanță, datorită micii diferențe de vârstă, căci așa este în viață, nu am putut să ne îndepărtăm unul de altul, să ne separăm prea multă vreme nici prin locul nostru de muncă, întâlnindu-ne mai apoi pe treptele aceleiași

case comune, adică familia de bază a Bisericii noastre locale, Seminarul teologic, pe care doar puțini ani l-am lăsat pentru o mai bună și adecvată practică pastorală, necesară muncii cu viitorii elevi și studenți, candidați la Sfânta Preoție.

Mi-amintesc un moment particular, cum drumul nostru ne ducea odinioară, în acei ani ai preoției noastre, spre Iași, să ajungem amândoi în casa noastră comună, acolo unde superiorii noștri ne-au ales și ne-au trimis să muncim, că eram întâmpinați (mi-amintesc bine și am comentat acest lucru) de un soare puternic care parcă voia să ne amintească, în acele zile de toamnă, că drumul nostru ne readuce în climatul strălucitor al casei în care ne formaserăm ca să stăm aproape de cei ce căutau, cum o făcuserăm și noi cândva, adevărata lumină și slujire.

Așa a fost să fie, ca Dumnezeu să lucreze în copilăria noastră și să dirijeze pașii slujirii noastre, cimentând într-o mare măsură cărările noastre

din seminar spre lume și din lume spre seminar, făcând parcă să nu rămânem prea mult despărțiți, ci să fim mereu aproape într-o muncă pe care Domnul a voit să o așeze mai târziu pe umerii noștri, fără vredniciile noastre, fără planuri personale, ci doar pentru că el a voit așa, ca noi, cei doi aleși, să fim cât mai aproape în menirea noastră de a ne învrednici aceeași misiune de a fi în fruntea celor ce erau chemați să se pregătească în seminar, iar mai târziu să vestească Evanghelia în mijlocul credincioșilor diecezelor noastre. Am fost fericit când am auzit că, după primirea misiunii mele de Ordinarius ad Nutum Sanctae Sedis, din partea Sfântului Papă de mai târziu Paul al VI-lea, prietenul și colegul meu, rectorul Institutului de atunci, dr. Ioan Robu, a fost chemat de corul preoților din Arhidieceză la misiunea de administrator diecezan al acelei mari și importante Arhidieceze, act confirmat și întărit de Sf. Papă Ioan Paul al IIlea. Recunosc astăzi că pașii lui Ioan, adică ai Arhiepiscopului Ioan Robu, au fost mai iuți, ca ai lui Petru, ca să-l vadă pe Domnul și să dea mărturie despre el arătând tuturor mormântul gol, vestind cu bucurie ca mare arhiereu pe Isus cel Înviat din morți.

Sufletul meu s-a umplut de bucurie DECEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

29

ANIVERSARE

când aceste lucruri s-au derulat direct sub ochii plini de milostivire ai lui Dumnezeu, cel ce poartă de grijă de poporul Său. Iar noi oamenii am devenit instrumente vii ale mâinilor lui Dumnezeu.

Sunt bucuros să scot în evidență și să mă declar fericit că drumurile noastre, păstrând proporțiile și cu multă umilință, aș îndrăzni să spun că nu s-au îndepărtat și înstrăinat niciodată de Sfinția Sa, prietenul meu și al nostru Ioan Robu, ca și de colegii de clasă, nu numai în seminar, nu numai în pregătirea la Sfânta Preoție, ci în toți acești ani pe care acum sărbătoritul, adică Înalt Preasfinția Sa Arh. dr. Ioan Robu, i-a dedicat muncii în Arhiepiscopie în întreaga Biserică locală, ca și în locul de baștină, adică și acolo unde i-a întâlnit mereu pe colegii lui, pe frații și prietenii săi, care i-au stat alături și în anii frumoși ai copilăriei sale, pașii care l-au purtat mai des spre biserică, spre școală și spre slujirea celorlalți fără menajamente.

Trebuie să spun că am avut și am mai departe o stimă deosebită și îi port toată admirația și considerația pentru caracterul său deschis și prietenos, pentru curajul său de a înfrunta greutățile și pentru bucuria cu care i-a înconjurat pe frații săi întru preoție, și mai ales pentru încurajarea mea personală de care am beneficiat din plin, direct sau indirect, pentru tonusul său pozitiv și molipsitor, ca și pentru prietenia și pentru exemplul său de a nu ceda în lupta pentru apărarea Adevărului și a Binelui, spre a putea declara, susține și a apăra Credința, Frumosul și Dreptatea și de a spune tuturor: Adevărul și numai adevărul vă va face liberi (In 8, 32).

Ad multos annos, Excellentissime ac Reverendissime Domine!

30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2019

O viață întreagă pusă în slujba Bisericii Victor Opaschi Secretar de Stat pentru Culte

35

de ani de arhierie și o viață întreagă pusă în slujba Bisericii Catolice nu pot fi rezumați în câteva fraze. Mie personal, care îl cunosc pe Înalt Preasfințitul Părinte Ioan Robu din anii studenției, această sarcină nu mi se pare deloc ușoară.

Sub motoul „Și adevărul vă va face liberi”, Înalt Preasfinția Sa a știut să slujească cu tact, cu discreție și devotament cauza Bisericii sale atât în anii tulburi ai regimului comunist, cât și în anii tranziției spre o societate liberă. Ca episcop de București din 1984, apoi arhiepiscop și mitropolit din 1990, a știut să lucreze pentru normalizarea relațiilor dintre statul român și Biserica Catolică.

Contribuția sa a fost decisivă la reașezarea acesteia în societatea românească la locul care i se cuvine.

Aș menționa doar câteva momente importante din activitatea Înalt Preasfinției Sale la care am avut bucuria de a fi parte în calitate de consilier prezidențial sau secretar de stat pentru culte: extraordinara expoziție Monumenta Romaniae Vaticana, vernisată în Salonul Sixtin de la Vatican în ianuarie 1996, mărturie puternică a identității și a tradiției creștine românești bimilenare.

Aceasta și-a găsit anul trecut prelungirea în expoziția Imago Romaniae.

Terra Christiana găzduită la Muzeul Național de Istorie al României.

Organizarea vizitei ecumenice a Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea în România anului 1999 venea să încununeze eforturile de apropiere dintre România și Vatican, dar și dintre Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică din țară. Invitația spontană

la unitate pe care creștinii de diferite confesiuni au clamat-o atunci rămâne până astăzi un moment a cărui emoție nu poate fi uitată, așa cum nu poate fi uitată copleșitoarea personalitate a acestui Sfânt Părinte și contribuția sa la eliberarea de comunism. Înalt Preasfințitul Părinte Ioan Robu a jucat un rol aparte și în recunoașterea importanței mărturiei creștine în țara noastră în perioadele grele ale istoriei recente.

Amintesc aici demersurile stăruitoare de ridicare la cinstea altarelor a martirilor și mărturisitorilor din perioada comunistă, precum „marele vagabond apostolic”, Monseniorul Vladimir Ghika.

La douăzeci de ani de la prima vizită a unui Papă în România, vizita pastorală a Papei Francisc venea să întregească imaginea unei Biserici aflate, în trecut ca și în prezent, în slujba lui Dumnezeu și a poporului român și să încununeze încă o dată cu roadele cele mai alese munca neobosită a păstorului său, Înalt Preasfințitul Părinte Mitropolit Ioan Robu.

La mulți ani, Înalt Preasfinția Voastră!

Păstor al Arhidiecezei de București – 36 de ani Pr. Ioan Ciobanu

A

m avut un profesor și un rector distins, iubit și apreciat de toți, credincios, inteligent și cult, convingător și pe înțelesul tuturor. După moartea Mons. Francisc Augustin preia conducerea Diecezei.

Catedrala și palatul erau în reparații.

Ca un tată bun, cu orice ocazie se interesa de toți preoții, întreba dacă avem nevoie de ceva și ne îndemna să nu ne izolăm, să ne vizităm, să fim deschiși, uniți, încrezători și în

ANIVERSARE

fiecare lună să ne întâlnim pentru o oră de rugăciune și comuniune.

Cum să uităm de vizita Sf. Papă Ioan Paul al II-lea, care ne-a întărit în credință, de ceremonia beatificării Mons. Vladimir Ghika, preot martir, care ne-a ancorat în speranță, și de recenta vizită a Papei Francisc, care ne-a înflăcărat în iubire?

Arhiepiscopului nostru Ioan, păstor vrednic, înțelept, prudent, drept, evlavios, stăpân pe sine, fidel, smerit, ospitalier, binevoitor, încrezător, pașnic și înțelegător, îi mulțumim din toată inima.

îPS Ioan Robu sau despre calmul valorilor Pr. prof. dr. Wilhelm Dancă

L

-am întâlnit pe Mons. Ioan Robu în 1977 la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași. Eram elev în clasa a XII-a la Școala de Cantori.

Tocmai se întorsese de la Roma.

Acolo își terminase studiile de specializare în teologie morală cu o teză despre „Drumul credinței în viața și opera lui Julien Green”. Până în 1983 l-am avut profesor și rector. Mi-l amintesc bine: nu se grăbea niciodată. Era un om stăpânit de calmul valorilor. Știa să predea lucruri dificile, folosind cuvinte simple, povești, exemple, glume. Cursurile lui erau o adevărată „revelație” despre înnoirea care începuse în Biserică la Conciliul Vatican al II-lea. Era foarte generos cu studenții. Multe dintre cărțile lui le-am găsit în premiile ce le primeam la sfârșit de an. Printre ele, romane și jurnale de Julien Green. Ce bucurie pentru mine să citesc acest autor în limba franceză!

Rămân îndatorat și recunoscător în veci pentru câte am primit ca student de la Părintele Ioan Robu.

Dar, după doi ani ca rector, carismaticul profesor a plecat de la Institut. A fost numit administrator al Arhidiecezei de București.

Nu l-am pierdut definitiv, totuși.

Drumurile noastre s-au intersectat din nou. Am făcut parte din prima generație de diaconi și preoți care au fost hirotoniți de noul episcop de București în 1985/1986. Eram fericiți că primeam consacrarea din mâinile unui episcop român! M-a chemat în 1989 de la Piatra Neamț să lucrez împreună cu Excelența Sa ca paroh la Sfânta Tereza în București. Cât am fost acolo venea des la parohie. Fac parte dintr-o generație de preoți care nu le știu pe toate. Îi împărtășeam liber dubiile și întrebările mele. Era mereu disponibil. Este și acum, la 75 de ani. Mă impresionează mereu lucrul acesta la el: îi place să stea de vorbă cu preoții care au întrebări.

O atmosferă înnoitoare Francisca Băltăceanu Monica Broșteanu

C

ând a venit ca administrator diecezan la București, Părintele Ioan Robu a adus o atmosferă înnoitoare. În ciuda cenzurii, a avut curajul să întreprindă traducerea documentelor Conciliului Vatican II și a unor enciclice. Am avut bucuria de a colabora cu episcopul nostru, care citea totul extrem de atent și oferea soluții inspirate de preocuparea pastorală pentru accesibilitate. A urmat, în 1993, traducerea Catehismului Bisericii Catolice și altele.

La rugămintea mai multora care își căutau o formă de viață consacrată, a înființat, la 15 august 1990, Asociația de apostolat PRO DEO, al cărei statut se remarcă prin simplitate și esențialitate.

Preocupat de formarea spirituală și intelectuală a laicilor, a înființat Institutul Teologic din București, un loc excepțional de comuniune, emulație intelectuală și formare umană (avataruri economice și legislative l-au transformat apoi în Facultatea de Teologie Catolică din Universitatea București). Arhiepiscopul însuși a predat cu mult farmec teologia morală (nimeni n-ar fi lipsit de la cursurile lui!) și conduce lucrări de doctorat.

Mereu cu câțiva pași înainte Rodica Miron

E

ra în toamna lui 1989. Lucrând la arhiva Arhiepiscopiei, încercând să ordonez puținele documente rămase în urma bocancilor comuniști, l-am întrebat în treacăt pe Preasfințitul Robu: Credeți că vom reveni vreodată la normalitate?

Preasfințitul mi-a răspuns scurt, pe un ton grav: Da, va veni timpul!

Timpul a venit. Printre prioritățile Arhiepiscopului Robu au fost instituțiile de învățământ catolic, de toate gradele, ca odinioară. Le-a înființat rând pe rând, în pofida greutăților materiale. Orice metru pătrat din proprietatea Arhiepiscopiei era înapoiat cu greu de noii locatari. Preasfințitul nu-și pierdea speranța. Mulți s-au mirat auzindu-l la o predică din vara anului 1992 că va redeschide liceul arhiepiscopal... Din perspectivă omenească, părea o decizie hazardată. Unde?

Cum? Cu ce forțe? Dânsul privea lucrurile din altă perspectivă, cea a Providenței și a Harului Divin.

Privind retrospectiv, mi-am dat seama că ÎPS Robu era mereu cu câțiva pași înaintea noastră, citind, din semnele prezentului, viitorul.

DECEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

31

CULTURĂ FILE DE ISTORIE

Statuile Catedralei Sfântul Iosif

O

are catolicii din București știu ce comoară prețioasă se află în catedrala lor? Este o întrebare inspirată de părintele profesor Cristian Sabău, un inimos și fervent susținător al cunoașterii cultului Sfintei Fecioare de la Lourdes în România.

Septembrie 1885. Grupul de pelerini români se întoarce din primul pelerinaj românesc efectuat la Sanctuarul de la Lourdes, aducând cu ei o frumoasă statuie a Neprihănitei, copie a celebrei statui sculptate de Fabisch și aflate în grota de la Massabielle.

Statuia este un dar al catolicilor din Bordeaux – Franța, obținută prin mijlocirea preotului pasionist Giuseppe Bordron, care a predicat la Bordeaux în scopul aducerii la București a unei statui a Neprihănitei, pentru a fi expusă venerației publice în Catedrala din București.

Arhiepiscopul de București Paul Iosif Palma (1885-1892) i-a promis preotului Bordron că respectiva statuie avea să fie așezată în capela baptisteriului din catedrală. Însă în anul 1885 această capelă nu fusese încă amenajată, astfel că statuia a fost transportată la Cioplea și așezată în capela Seminarului. Între timp, capela baptisteriului a fost finalizată, fiindu-i rezervat însă un destin divers, deoarece Arhiepiscopul Palma și-a retras avizul din rațiuni necunoscute! În septembrie 1893 seminariștii de la Cioplea au fost transferați în noua clădire din curtea catedralei, moment speculat de preoții care 32

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2019

Text: Dr. Dănuț Doboș

doreau instalarea statuii în capela baptisteriului. Cu aprobarea vicarului general al Arhiepiscopiei, Basilio Laureri, având și acordul parohului Catedralei Sfântul Iosif, canonicul Iosif Baud, ambii fervenți cinstitori ai Maicii Domnului, statuia a fost instalată în septembrie 1893, fiind așezată pe altarul capelei baptisteriului.

Inaugurarea solemnă a capelei și a cultului Sfintei Fecioare de la Lourdes a avut loc la 22 decembrie același an, fiind precedată de un Triduum. Ceremonia a fost emoționantă, cu participarea corului seminariștilor și a orgii, fiind interpretat cântecul „Ave Maria” de Vandesi. A fost celebrată Sfânta Liturghie cu recitarea Rozariului, a cântecului „O salutaris Hostia”, a Litaniei lauretane și a imnului „Tantum ergo”. Această ceremonie s-a repetat timp de trei zile, cu precizarea că în prima zi cântecul „Ave Maria” a fost interpretat în limba română, iar în celelalte două în limba franceză, ca la Lourdes.

Capela „Sfânta Fecioară de la Lourdes” a găzduit frumoasa statuie dăruită de bordelezi până în jurul anului 1909, când a fost transferată și așezată pe altarul lateral dreapta al catedralei, închinat sfintei Fecioare Maria. Începând cu anii Primului Război Mondial statuia a fost așezată pe un soclu aflat lângă altarul lateral dreapta, pe locul unde se află și astăzi. În mod miraculos, statuia a rămas intactă în urma cutremurelor din 1929, 1940 și 1977, nefiind

afectată de bombardamentele americane și germane din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

La o dată neprecizată – 1950 sau 1958, anul celebrării Centenarului aparițiilor de la Lourdes, a fost așezată o frumoasă coroană pe capul Sfintei Fecioare.

De menționat faptul că prima statuie a Madonei de Lourdes a fost adusă la Galați, în anul 1881, statuia din Catedrala Sfântul Iosif fiind a doua din România (1885), urmate fiind de statuile de la Brăila (martie 1886), Butea (octombrie 1886), Târgu Trotuș (octombrie 1888), Răchiteni (septembrie 1889) și Oțeleni (1892).

Sfânta Fecioară de la Lourdes a coborât în acei ani peste toată România.

CULTURĂ FILE DE ISTORIE

Un proiect necesar Biografiile episcopilor şi arhiepiscopilor (IV)

I

mediat după numirea sa în funcția de arhiepiscop de București, mărturisește Monseniorul Alexandru Theodor Cisar în corespondența trimisă Cardinalului van Rossum, prefectul Congregației De Propaganda Fide, acesta a considerat drept o prioritate rezolvarea problemei sediului Nunțiaturii Apostolice din România. Ideea sa era să cedeze Nunțiaturii drept sediu reședința Arhiepiscopiei de București (astăzi strada Pictor Stahi) și să construiască un nou palat arhiepiscopal, în curtea Catedralei Sfântul Iosif.

Sfătuit de nunțiul apostolic Angelo Maria Dolci, Arhiepiscopul Cisar a plecat la Roma, pentru a-i expune proiectul său Papei Pius al XIlea. Papa a aprobat cu entuziasm proiectul, după ce a făcut unele observații pe planurile arhitectului Ferdinand Höflich și ale inginerului Cesare Fantoli.

Cu banii obținuți din vânzarea Palatului Hornstein (vechea reședință arhiepiscopală), arhiepiscopul Cisar a construit în anii 19251926 noul edificiu, care urma să adăpostească reședința arhiepiscopală, Parohia Catedralei Sfântul Iosif și Seminarul arhidiecezan Sfântul Duh. Palatul arhiepiscopal construit pe locul vechii case parohiale a fost sfințit la 21 decembrie 1926.

Totalul cheltuielilor s-a ridicat la suma de 4.100.000 lire italiene, adică 36.642.980 lei.

Suprafața clădită este de 1.027 m2 (inclusiv curțile de lumină), având 168 de încăperi.

Text: Dr. Dănuț Doboș

Pe zidul din fața scării de onoare a fost așezată o placă de marmură albă, unde stau scrise în latinește următoarele: „D. O. M. În anul Domnului 1925, pe când creștinii din lumea întreagă se îndreptau spre Roma pentru a sărbători marele jubileu, aici în București, capitala României Mari, rege fiind Ferdinand, Biserica lui Dumnezeu fiind cârmuită minunat de Sfântul Părinte Pius al XI-lea, s-au ridicat noile clădiri unite cu înțelepciune pentru reședința arhiepiscopală, pentru Seminarul arhidiecezan, precum și pentru casa parohială.

Piatra fundamentală este binecuvântată în mod solemn de ES Alexandru Cisar, Episcop de București.

Palatul somptuos însă, împreună cu aula și grădina alăturată, care constituiau reședința arhiepiscopală, unde sălășluia și seminarul, a trecut în posesia Sfântului Scaun, ca reședință demnă a Nunțiaturii Apostolice în Regatul României. În această privință și-a dat aportul ES Angelo Maria Dolci, Nunțiu Apostolic, care este al doilea care deține această funcție în țara fericită a Daciei.

La proiectul de construcție a acestor clădiri au lucrat ingenios și cu grijă iluștrii bărbați, arhitecții Cesare Fantoli și Ferdinand Höflich; Felix Nori din Roma a conceput ornamentațiile. În fine, în anul Domnului 1926, 21 decembrie, noile clădiri au fost binecuvântate de același prelat și date în folosință spre marea slavă a lui Dumnezeu.”

Arhiepiscopul Alexandru Theodor Cisar

Palatul Arhiepiscopal romano-catolic

Palatul arhiepiscopal a fost serios afectat de cutremurele de pământ din anii 1929, 1940 și 1977, precum și de bombardamentele germane și americane din anul 1944. În anul 1940, din cauzele menționate mai sus, Arhiepiscopul Cisar a decis mutarea temporară a reședinței și a Seminarului la Timișu de Jos. Una din piesele valoroase ale palatului este vitraliul ferestrei mari de la scara de onoare, executat de artistul Staegmayer la fabrica Zwoelfer, sub supravegherea pictorului Verona și a arhitectului N. Ghica-Budești.

Turnul palatului a servit un timp pentru clopotniță, adăpostind cinci clopote, care astăzi nu se mai află la locul destinat lor.

DECEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

33

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

Spectacol

Muzica Bucureştiului de odinioară.

Evenimentul are loc miercuri, 4 decembrie, la ora 19.00, la Sala Radio, în interpretarea Orchestrei de Cameră Radio, dirijor Radu Popa. Mai multe detalii pe www.orchestraradio.ro.

Carte

Sfârșitul bibliotecii mele, de Alberto Manguel, Editura Nemira, 2019, ebook.

Este o carte antrenantă despre lectură și imaginație.

Autorul mărturisește că iubește bibliotecile publice, dar că nu poate lucra fericit decât în propria bibliotecă, cu propriile lui cărți.

Venite adoremus. Spre Crăciun cu Papa Francisc Editura ARCB, Bucureşti 2019

P

entru perioada Adventului – timpul liturgic de pregătire interioară şi convertire a inimii în vederea celebrării solemne a Naşterii Domnului – cei doritori de un parcurs interior în aşteptarea venirii lui Cristos au acum un ajutor preţios în această carte care adună fragmente din diferite cuvântări şi predici ale Papei Francisc, rostite de-a lungul pontificatului său, în această perioadă a anului liturgic. Cartea se bucură de o prefaţă semnată de cardinalul Angelo Comastri, Vicar General al Sanctităţii Sale pentru Cetatea Vaticanului, în care găsim invitaţia ca prin aceste gânduri ale Papei să redescoperim adevărata semnificaţie a Crăciunului.

Gândurile şi reflecţiile Papei sunt structurate ca un grăunte de spiritualitate pentru fiecare zi a

Format: 10.5×14.8 cm, 64 de pagini

Postului Crăciunului. Vom descoperi cuvinte puţine, însă actuale, revigorante şi chiar răscolitoare, completate de ilustraţiile sugestive din carte, prin care ne amintim de personalitatea sensibilă şi profundă a Papei. Fie ca şi noi, apropiindu-ne cu Papa Francisc de misterul Crăciunului, să găsim în cuvintele sale „un ghid eficace pentru a redescoperi şi a trăi cu adevărat Crăciunul, şi va fi o surpriză fericită”.

Pr. Andrei Dumitrescu

Expoziție

Corneliu Baba.

Confesiuni și Jurnale (19651977). Muzeul Național de Artă al României.

Vernisată pe 25 octombrie, expoziția va fi deschisă până pe 29 martie 2020. Vor fi expuse lucrări din patrimoniul MNAR și din colecția artistului, precum și documente personale din perioada 1965-1977.

34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2019

Expoziție

Elite și blazoane în vechiul București

L

a Palatul Suțu va fi prezentată expoziția Elite și blazoane în vechiul București în perioada 18 decembrie 2019 – aprilie 2020. Vor fi expuse blazoanele unor familii ilustre, cum ar fi Suţu, Mavrocordat, Cantacuzino, Ghica, având ca suport diferite obiecte de artă decorativă: cristal-porțelan, metal, mobilier, sigilii, costume și accesorii vestimentare. Detalii pe muzeulbucurestiului.ro.

CULTURĂ SACRALITATEA ÎN ARTĂ

Neprihănita Zămislire Text: Pr. Andrei Dumitrescu

Î

Neprihănita Zămislire

(cca 1767-1769) de Giovanni Battista Tiepolo Pictură în ulei pe pânză Dimensiune: 281 × 155 cm Tabloul se află la Muzeul Prado din Madrid.

n viaţa majorităţii creştinilor, figura Maicii Domnului ocupă un loc deosebit, fiind considerată de tradiţia Bisericii ca Maică a acesteia şi călăuză sigură spre întâlnirea cu Cristos. Fiind aleasă pentru o misiune atât de nobilă – aceea de a-l aduce în lume pe Fiul lui Dumnezeu, care avea să mântuiască neamul omenesc – Maria a primit un har special, acela de a fi ferită de orice pată a păcatului.

Această convingere de veacuri a poporului creştin a fost exprimată în forma unei învăţături de credinţă de către Fericitul Papă Pius al IX-lea în data de 8 decembrie 1854, fiind confirmată de însăşi Maica Domnului la Lourdes, în 1858.

Un semn concret al acestei convingeri a poporului creştin cu privire la Fecioara Maria îl constituie şi tabloul omonim realizat de pictorul italian Giovanni Battista Tiepolo în secolul al XVIII-lea, înainte de proclamarea acestei dogme. Artistul reuşeşte să surprindă frumuseţea Mariei, aşa cum apare ea descrisă în Ap 12,1; de altfel, în tablou regăsim o serie întreagă de simboluri mariane cu referinţă biblică. Remarcăm coroana cu 12 stele, luna şi şarpele aflate sub piciorul ei, precum şi hainele alb-albastre (elemente tradiţionale ale iconografiei mariane, ca simbol al fecioriei sale). Câţiva îngeri

o contemplă pe „Regina cerului”, iar în partea dreaptă inferioară a tabloului remarcăm un înger care ţine în mână o floare de crin, simbol al purităţii. Deasupra Mariei este Duhul Sfânt, simbolizat de porumbelul alb, iar Fecioara este prezentată într-o atitudine de meditaţie şi rugăciune, de disponibilitate faţă de Domnul.

Tiepolo

maestru al luminozităţii regale

G

iovanni Battista Tiepolo (1696-1770) a fost un artist de origine veneţiană care a trăit în epoca barocă. În perioada activităţii sale se remarcă prin „lucrări care cuprind o luminozitate regală și decorațiuni pompoase”, vizibile mai ales în numeroasele fresce cu tematică mitologică din palatele regale din Madrid şi Würzburg.

A fost unul din ultimii creatori de artă ai curentului baroc, fiind totodată un precursor al neoclasicismului.

Giovanni Battista Tiepolo

DECEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

35

ETCETERA ANUNȚURI

Expoziție

„Bucureștiul catolic”

E

xpoziția de artă grafică „Bucureștiul catolic” mai poate fi vizitată la parohia Sfânta Cruce până pe 7 decembrie. Expoziția cuprinde gravuri ale bisericilor catolice din București realizate de artistul Bogdan Calciu.

La Catedrala Sfântul Iosif din București poate fi vizitată până pe 6 ianuarie 2020 expoziția „Să ne cunoaștem CATEDRALA”.

Expoziția prezintă frumusețile frescelor din Catedrala Sfântul Iosif, aducându-le mai aproape de ochii noștri. Proiectul este inițiat de un grup iubitor de artă iconografică și tehnologie și folosește imaginile fotografiate și prelucrate de Victor Bortaș.

librăria sf. iosif

Revista Actualitatea creștină poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164 – Bucureşti, sector 1 Tel.: 021 201 54 57 Email: libraria@arcb.ro Website: www.librariasfiosif.ro Persoană de contact: Tereza Petreş

www.librariasfiosif.ro

Calendare pentru anul 2020

A

u apărut calendarele pentru anul 2020, disponibile spre vânzare în parohii, la sediul librăriei Sf. Iosif (Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164, Bucureşti, sector 1, tel.: 021 201 54 57; e-mail: libraria@arcb.ro) sau online pe www.librariasfiosif.ro.

Calendar de perete, cu sfinții din fiecare lună pentru confesiunea romano-catolică și cea ortodoxă (preţ: 10 lei); calendar romano-catolic, format mic, de birou, disponibil în două variante grafice: una cu desene și gânduri ale Fericitului Vladimir Ghika, alta cu portrete de sfinți (preţ: 5 lei); calendar în format clasic, de perete, cu toate zilele anului pe o singură pagină (preţ: 3 lei).

36

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2019

ASCULTĂ RADIO MARIA O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz

www.radiomaria.ro

SIMBOLISMUL COROANEI DE ADVENT Coroana de Advent are o funcţie religioasă: vesteşte apropierea Crăciunului mai ales copiilor, ne pregăteşte pentru Crăciun, trezeşte rugăciunea comună, arată că Isus este adevărata lumină care învinge întunericul şi răul. Coroana de advent este un imn adus naturii care revine la viaţă, atunci când totul pare a se sfârşi, un imn adus luminii care învinge întunericul, un imn adus lui Cristos, adevărata lumină, care vine să învingă întunericul răului şi al morţii. Coroana de Advent are o formă circulară. La fel ca şi inelul, care este un tot continuu, coroana este şi semn de fidelitate, fidelitatea lui Dumnezeu faţă de promisiunile sale.

Cele patru lumânări indică cele patru săptămâni ale timpului Adventului. Aprinderea succesivă a lumânărilor indică apropierea progresivă a Naşterii lui Isus, progresiva victorie a luminii asupra întunericului. De aceea e bine ca aprinderea lor să aibă loc seara, pe întuneric. La început lumânările erau trei de culoare violet şi una de culoare roşie: violet pentru a indica penitenţa şi convertirea la Dumnezeu, roşie ca semn al bucuriei pentru iminenta naştere a lui Isus; cea roşie se aprinde în a treia duminică de Advent, numită chiar Gaudete (bucuraţi-vă). Ele pot fi însă toate de culoare albă sau în patru culori diferite.

Fiecare lumânare îşi are semnificaţia sa religioasă. Conform tradiţiei, prima este lumânarea profetului, a doua a Betleemului, a treia a păstorilor, a patra a îngerilor.

Nr. 12/2019 * Anul XXX * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

ÎNALTPREASFINȚITUL IOAN ROBU 35 de ani de episcopat

Nu doar prezența lui Dumnezeu ne învăluie din toate părțile, ci și milostivirea și bunătatea sa. www.vladimirghika.ro

Legendă imagine: desen în tuș negru pentru „La visite de pauvres”, ediția ilustrată (manuscris), 1923.

Legendă imagine: desen în tuș negru pentru „La visite Prezența lui Dumnezeu înseamnă în același timp puterea lui Dumnezeu, de pauvres”, activitatea lui Dumnezeu și cu caracterul tot mai decisiv al clipei edițiaunice. ilustrată www.vladimirghika.ro (manuscris), 1923.

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București are un nou Arhiepiscop Mitropolit: Mons. Aurel Percă

Biserica, aliata Amazoniei