Actualitatea creștină, nr. 11/2021

Nr. 11/2021 * Anul XXXII * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII GÂNDUL LUNII

Fericirea lui Iosif nu este în logica jertfirii de sine, ci a dăruirii de sine. Nu se percepe niciodată în acest om frustrare, ci numai încredere. Tăcerea sa persistentă nu contemplă plângeri ci întotdeauna gesturi concrete de încredere. Lumea are nevoie de tați, refuză stăpânii, adică refuză pe cel care vrea să folosească posesia celuilalt pentru a umple propriul gol; refuză pe cei care confundă autoritatea cu autoritarismul, slujirea cu servilismul, confruntarea cu oprimarea, caritatea cu asistențialismul, forța cu distrugerea.

Fiecare vocație adevărată se naște din dăruirea de sine, care este maturizarea jertfei simple. Chiar și în preoție și în viața consacrată este cerut acest tip de maturitate. Acolo unde o vocație, matrimonială, celibatară sau feciorelnică, nu ajunge la maturizarea dăruirii de sine oprindu-se numai la logica jertfei, atunci în loc să devină semn al frumuseții și bucuriei iubirii riscă să exprime nefericire, tristețe și frustrare.

(Papa Francisc, Scrisoarea apostolică Patris corde)

CONTEMPLÂND VIAȚA FĂRĂ DE SFÂRȘIT

Scrisoarea ÎPS Aurel Percă pentru Anul Pastoral 2021-2022 Deschiderea parcursului sinodal în Arhidieceza de București

Este importantă capacitatea de a exprima ceea ce se simți fără a răni; a folosi un limbaj și un mod de a vorbi care să poată fi acceptate sau tolerate cu ușurință de celălalt, deși conținutul este exigent; a expune propriile critici, însă fără a descărca mânia ca formă de răzbunare, și a evita un limbaj moralizator care încearcă doar să agreseze, să ironizeze, să acuze, să rănească. Multe discuții în cuplu nu sunt pentru chestiuni foarte grave. Uneori este vorba despre lucruri mici, mai puțin relevante, dar ceea ce alterează sufletele este modul de a le rosti sau atitudinea care se asumă în dialog.

(Papa Francisc, Exortația apostolică Amoris laetitia, nr. 139)

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXXII, Nr. 11/2021

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

3

Contemplând viața fără de sfârșit VATICAN

5 6 7

@Pontifex Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

8 10 11 12 13

Zile Mondiale A V-a Zi Mondială a Săracilor Eveniment Mesajul Adunării Plenare a CCEE Ziua Mondială a Misiunilor Știri ARCB Știri interne/externe

Biserică și societate

14 Eveniment Deschiderea parcursului sinodal în Arhidieceza de București 16 Doctrină socială Dreptul la un salariu just

Suflet tânăr

17 Noutatea lunii Mesaj Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Societate Un drum de însoţire SPIRITUALITATE

23 Pagina Ghika L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc).

Magdalena Bossy PASTORALĂ

24 Sacramentele – temelia vieții creștine CULTURĂ

34 Idei pentru timpul liber 35 Sacralitatea în artă ETCETERA

36 Anunțuri

3

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 11/2021

8

24

Mesajul redacției Numărul pe luna noiembrie al revistei Actualitatea creștină se deschide cu editorialul intitulat „Contemplând viața fără de sfârșit”, în care ÎPS Aurel Percă ne spune că luna noiembrie „marchează trecerea dintre sfârșitul anului liturgic, în curs de desfășurare, şi începutul celui nou, cu prima duminică din Advent”. De asemenea, „luna noiembrie are un caracter aparte: este luna când ne amintim, într-un chip deosebit, de adevărul de credință – împărtășirea sfinților –, adevăr pe care îl îmbrățișăm și îl proclamăm cu bucurie în Simbolul credinței noastre catolice, «Cred în Duhul Sfânt, Sfânta Biserică Catolică, împărtășirea sfinților, iertarea păcatelor, învierea morților și viața veșnică. Amin»”. La paginile 8-9 ne este transmis „Mesajul Papei Francisc pentru a V-a Zi Mondială a Săracilor”. La pagina 10 găsim un alt mesaj, cel al Adunării Plenare a CCEE. La pagina 11 aflăm cum s-a sărbătorit Ziua Mondială a Misiunilor în Arhidieceza de București.

Paginile 14-15 vorbesc despre „Deschiderea parcursului sinodal în Arhidieceza de București”. Pagina 16 are în centrul atenției „Dreptul la un salariu just”. Pagina 17 prezintă „Noutatea lunii: Ziua Mondială a Tineretului”. La pagina 22 este trasat „Un drum de însoțire”. Paginile 24-33 ne prezintă „Scrisoarea ÎPS Aurel Percă pentru Anul Pastoral 2021-2022”, în care sunt abordate sacramentele ca temelie a vieții creștine, și în particular sacramentele inițierii creștine. La pagina 35 în prim-plan este un tablou al pictorului Mattia Preti, „Răstignirea Sfântului Apostol Andrei”. În paginile revistei se mai găsesc știri din țară, de la Vatican și din lume, anunțuri, idei pentru timpul liber. Lectură plăcută!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Iulia Cojocariu Crenguța Nicolae Colaboratori

Pr. Daniel Gheorghiță Benchea Pr. Marian Blaj Dr. Dănuț Doboș Pr. Andrei Dumitrescu Francesca Gehl Liana Gehl Mons. Ieronim Iacob Pr. Ștefan Lenghen Layout GRAFIC

Angelus Communicationis Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

Tereza Petreș Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

© 2021 don Giovanni Berti | www.gioba.it

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Contemplând viața fără de sfârșit

A

m ajuns în luna noiembrie, care în acest an marchează trecerea dintre sfârșitul anului liturgic, în curs de desfășurare, şi începutul celui nou, cu prima duminică din Advent, din ciclul C. În următoarele săptămâni, însoțiți de textele propuse de liturgie, vom fi chemați să urmăm un drum spiritual foarte intens. Lecționarele ne vor prezenta pasaje din Sfânta Scriptură care vor pune înaintea noastră adevărurile eshatologice (adevărurile de pe urmă), orientând meditația noastră spre destinul ultim al fiecărei ființe umane, la lumina credinței în Cristos, Mântuitorul nostru, singura poartă de acces la viața veșnică pentru întreaga omenire.

Luna noiembrie are un caracter aparte: este luna când ne amintim, într-un chip deosebit, de adevărul de credință – împărtășirea sfinților –, adevăr pe care îl îmbrățișăm și îl proclamăm cu bucurie în Simbolul credinței noastre catolice, „Cred în Duhul Sfânt, Sfânta Biserică Catolică, împărtășirea sfinților, iertarea păcatelor, învierea morților și viața veșnică. Amin”. În acest articol de credință recunoaștem și mărturisim că există o comuniune între cei vii și cei morți, care formează împreună adevăratul popor al lui Dumnezeu.

Luna noiembrie începe cu Solemnitatea tuturor sfinților, în ziua de NOIEMBRIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

3

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

1 noiembrie, și imediat, a doua zi, continuă cu Comemorarea tuturor credincioșilor răposați.

Biserica ne învață că Biserica în calitate de popor al lui Dumnezeu se împarte și, în același timp, se compune din Biserica triumfătoare a celor din ceruri, Biserica suferitoare a celor din purgator și Biserica luptătoare a celor de pe pământ. Între toți membrii Bisericii există o continuă legătură, căci toți formează poporul celor răscumpărați. În constituția apostolică Lumen gentium (Lumina popoarelor) a Conciliului Vatican al II-lea se precizează misterul comuniunii tuturor sfinților, al celor din cer, al celor din purgator și al celor de pe pământ cu următoarele cuvinte: „Unii dintre ucenicii lui sunt călători pe pământ, în vreme ce alții, trecuți din această viață, se află în purificare, iar alții sunt în glorie, contemplând «limpede pe Dumnezeu însuși, unul întreit, așa cum este»” (nr. 49).

Cu toții însă, deși în măsură și în feluri diferite, suntem uniți în aceeași dragoste față de Dumnezeu și față de aproapele și cântăm Dumnezeului nostru aceeași cântare de slavă. Într-adevăr, toți care sunt ai lui Cristos, având Duhul lui, formează o singură Biserică și sunt uniți între ei în Cristos (cf. Ef 4,16). Unirea dintre cei aflați pe cale și frații care au adormit în pacea lui Cristos nu se întrerupe în niciun fel, ci, dimpotrivă, după credința vie şi neîntreruptă a Bisericii, este întărită prin comunicarea bunurilor spirituale.

Iconografia Bisericii exprimă cu imagini grăitoare acest adevăr când toți cei din cer cu cei de pe pământ formează un unic cor sau popor al celor mântuiți ce se bucură de contemplarea feței sale.

4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2021

În misterul comuniunii sau împărtășirii tuturor sfinților, a celor din cer în glorie, a celor din purgator în așteptare și a celor de pe pământ în continuă luptă și speranță, trăim o fericită participare la o viață fericită și la o veșnică comuniune în jurul lui Dumnezeu cel întreit, şi ne bucurăm de o sfântă nădejde de a fi mereu, încă de pe acest pământ, un singur popor al lui Dumnezeu, care se va uni, prin Cristos în Duhul Sfânt, în jurul aceluiași Părinte ceresc și Stăpân al tuturor fiilor iubirii sale. În lumina acestui adevăr, cuvântul moarte și realitatea despărțirii trecătoare din această viață nu trebuie să ne descurajeze și să ne tulbure, ci să ne întărească în convingerea unirii noastre cu toți cei ce se află deja în cer, dar și a împărtășirii sufletești cu ceilalți frați ai noștri de pe pământ.

Luna noiembrie este în mod tradițional dedicată amintirii şi rugăciunii pentru scumpii noștri răposați. Rugăciunea de ajutor în favoarea lor are o dublă valență: ușurează suferința de ispășire a sufletelor care se află în purgator, așa încât poate anticipa momentul îmbrățișării veșnice cu Dumnezeu în Paradis; în același timp, a ne ruga pentru cei răposați ne ajută şi pe noi, pelerini pe acest pământ, pentru a ridica privirea noastră spre Patria cerească, acolo unde, la sfârșitul greutăților de pe acest pământ, dacă vom fi corespuns iubirii lui Dumnezeu față de noi, vom intra în odihna Sa veșnică, bucurându-ne de premiul care ne va fi dat din milostivirea infinită a Domnului.

Amintind de răposați, în acest an nu putem uita din nou de sutele de mii de morți pe care coronavirusul le-a cauzat şi pe care continuă să le semene în lume, dar mai ales în țara

noastră. Toată această situație trebuie încadrată şi trăită într-o perspectivă de lumină şi de speranță, în vederea destinului nostru final, pregătit de Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Putem fi siguri că toți cei care au văzut moartea de aproape din cauza coronavirusului, învingând bătălia cu el, acum privesc viața cu ochi diferiți. Mai mult, ziua de 2 noiembrie, amintirea tuturor credincioșilor răposați, este o zi cu adevărat de comemorare, dar şi de contemplare a vieții fără de sfârșit pe care o primim în Cristos Isus, care a distrus moartea.

Niciodată ca în lunile care au trecut de la izbucnirea pandemiei de coronavirus nu am avut înaintea noastră atât tristețea, cât şi speranța. În faţa perspectivelor sumbre care se deschid şi în aceste zile înaintea noastră, cu creșterea alarmantă a celor care sunt secerați de virusul ucigător, trebuie să avem credința că viețile noastre, datorită milostivirii Domnului, sunt destinate luminii. Și aceasta trebuie să fie un motiv de mângâiere, dar şi de invitație la convertire, rugăciune şi veghe.

Vizitând cimitirul în această lună, în spiritul împărtășirii sfinților, să ne însoțească îndemnul Sfântului Augustin: „O lacrimă pentru morți se evaporă; o floare pe mormânt se ofilește; o rugăciune, în schimb, ajunge până la inima Celui Preaînalt!”

Cu asigurarea rugăciunilor mele pentru toți credincioșii răposați, mai ales pentru cei care au pierdut bătălia în pandemia de coronavirus, cu speranța că toți „vor vedea bunătățile Domnului pe pământul celor vii” (Ps 26,13). † Aurel Percă Arhiepiscop Mitropolit de București

VATICAN

@PONTIFEX

DIN CUVINTELE PAPEI

Cea mai mare sărăcie, sărăcia în iubire Twitter: @Pontifex

Twitter: @Pontifex

Twitter: @Pontifex

A ocroti lumea care ne înconjoară și ne conține înseamnă a avea grijă de noi înșine. Dar trebuie să constituim un „noi” care locuiește în casa comună.

Suntem chemați să fim instrumentele lui Dumnezeu Tatăl pentru ca planeta noastră să fie ceea ce a visat creând-o și pentru ca ea să răspundă proiectului său de pace.

A contempla și a avea grijă: iată două atitudini care arată calea pentru a corecta și reechilibra relația noastră de ființe umane cu creația.

Nu uitați: săracii se află în centrul Evangheliei; Evanghelia nu se înțelege fără săraci. Săracii au aceeași personalitate ca Isus care, fiind bogat, s-a făcut sărac, s-a făcut păcat, sărăcia cea mai urâtă.

Săracii ne garantează o răsplată veșnică și ne permit încă de acum să ne îmbogățim în iubire. Pentru că cea mai mare sărăcie cu care avem de luptat este sărăcia noastră în iubire. Cea mai mare sărăcie cu care avem de luptat este sărăcia noastră în iubire. Cartea Proverbelor laudă o femeie harnică în iubire, a cărei valoare este superioară perlelor: trebuie să o imităm pe această femeie care „își întinde mâna către cel nevoiaș” (Prov 31,20): iată marea bogăție a acestei femei. Întinde mâna către cel nevoiaș, în loc să ceri ceea ce îți lipsește: astfel înmulțești talanții pe care i-ai primit.

(Omilie, Ziua Mondială a Săracilor, 15 noiembrie 2020)

Contemplarea, care ne conduce la o atitudine de grijă, nu este faptul de a privi natura din exterior. Noi suntem în interiorul naturii, facem parte din natură. Contemplarea se face mai degrabă din interior, recunoscându-ne drept parte a creației, devenind protagoniști. Cel care contemplă în acest mod simte uimire nu doar pentru ceea ce vede, dar și pentru că se simte ca făcând parte integrantă din această frumusețe; se simte de asemenea chemat să o ocrotească: cel care nu știe să contemple natura, creația, nu știe să contemple persoanele în bogăția lor. Iar cel care trăiește pentru a exploata natura sfârșește prin a exploata persoanele și a le trata ca sclavi.

Este o lege universală: dacă nu știi să contempli natura, va fi foarte dificil să știi să contempli oamenii, frumusețea persoanelor, pe fratele tău, pe sora ta.

(Cateheză, 16 septembrie 2020)

Ne gândim uneori că a fi creștin înseamnă a nu face răul. Iar a nu face răul este bine. Dar a nu face binele nu este bine. Trebuie să facem binele, să ieșim din noi înșine, să-i privim pe cei care au mai mare nevoie. Există multă foamete, chiar în inima orașelor, și adesea intrăm în această logică a indiferenței: săracul este acolo, iar noi privim în altă parte. Întinde-ți mâna săracilor; este Cristos. Unii spun: „Dar acești preoți, acești episcopi care vorbesc despre săraci... Vrem să ne vorbească despre viața veșnică.”

Săracii sunt în centrul Evangheliei; Isus ne-a învățat să vorbim săracilor, Isus a venit pentru săraci. Întinde-ți mâna săracilor. Ai primit atât de multe lucruri, iar tu îi lași pe fratele tău, pe sora ta să moară de foame?

Dragi frați și surori, fiecare să spună în inima sa: „Întinde mâna săracilor.”

(Angelus, 15 noiembrie 2020)

NOIEMBRIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

5

VATICAN ȘTIRI DIN VATICAN

A întâlni, a asculta, a discerne

papa Ioan Paul I va fi beatificat

Sinodul despre sinodalitate s-a deschis mai întâi la Roma și apoi în toate diecezele lumii. Sunt invitați să participe toți credincioșii și oamenii de bunăvoință.

Papa Ioan Paul I va fi beatificat după ce a fost recunoscută oficial o minune.

D

upă ce a participat la un moment de reflecție pe 9 octombrie în Sala Sinodului împreună cu 300 de participanți, veniți din lumea întreagă, Papa Francisc a prezidat în ziua următoare, în Bazilica Sfântul Petru, Liturghia de deschidere a parcursului sinodal despre sinodalitate. În omilia sa, Papa Francisc s-a concentrat asupra a trei verbe: a întâlni, a asculta, a discerne. Vorbind despre întâlnire a subliniat că Isus era mereu în slujba persoanei pe care o întâlnea, și a îndemnat să cultivăm

„arta întâlnirii”. Mai departe a insistat asupra importanței faptului ca ascultarea să nu fie formală sau superficială, iar discernământul trebuie să-i lase spațiu lui Dumnezeu.

La sfârșitul Liturghiei, Papa a binecuvântat mai mulți credincioși laici veniți din toată lumea, reprezentând Poporul lui Dumnezeu, care va fi implicat direct în acest parcurs sinodal de doi ani. O altă celebrare de lansare a avut loc în zilele de 16 și 17 octombrie în toate diecezele lumii, prima etapă a acestui sinod cu format inedit, în care toți credincioșii sunt invitați să se implice.

L

a 13 octombrie, Congregația pentru Cauzele Sfinților a anunțat că va fi beatificat Papa Ioan Paul I. Tot atunci a fost anunțată beatificarea a doi preoți martiri din Argentina și a unei călugărițe din Columbia. Anunțul beatificării a fost dat de Congregația pentru Cauzele Sfinților după audiența Cardinalului Marcello Semeraro la Papa Francisc, care a autorizat Congregația să publice respectivul decret de beatificare după recunoașterea oficială a unei minuni dobândite prin mijlocirea Venerabilului Ioan Paul I. Mai multe detalii despre Papa Ioan Paul I pe site-ul papaluciani.ro.

Un nou maestru principal de ceremonii A fost numit un nou maestru principal de ceremonii. Acesta va fi responsabil cu organizarea celebrărilor liturgice.

M

ons. Diego Ravelli a fost numit de Papa Francisc pe 11 octombrie drept noul maestru principal al Vaticanului pentru celebrările papale, înlocuindu-l pe Mons. Guido Marini, care a deținut funcția timp de 14 ani. Mons. Ravelli a fost, de asemenea, numit șef al Corului Capelei Sixtine. El îl înlocuiește pe Mons. Guido Marini, care pe 29 august a fost numit episcop de Tortona, o dieceză din nordul Italiei, aproape de Genova.

6

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2021

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

Muncă și rugăciune Călugărițele și spiritul întreprinzător Suplimentul Donne Chiesa Mondo, octombrie 2021, p. 1

Î

n numărul din octombrie, suplimentul Donne Chiesa Mondo ne povestește cum trăiesc călugărițele și surorile. Sau, mai bine zis, din ce trăiesc, cum asigură nevoile vieții de zi cu zi, cum se organizează. Probleme care par să nu aibă nimic comun cu sacrul: bani, producție, consum. Spre deosebire de cler, maicile – afirmă autoarea – nu primesc salariu pentru că sunt maici.

Fiecare mănăstire și congregație își găsește mijloacele de subzistență, conectându-se în diverse moduri la lumea producției. Unele mănăstiri abia supraviețuiesc vânzând legume din grădină, altele au adevărate întreprinderi conduse de călugărițe laureate în economie, cu sistem de pensii și salarii în regulă. În roluri modeste sau cu profesii înalte, viața femeilor consacrate ne apare ca un arhipelag cu insule mici și mari, netede sau accidentate, un petec de sol sau teritorii vaste traversate de râuri. Profiluri, alegeri, opțiuni diverse. Apoi descoperi că acele insule care păreau diferite au de fapt aceeași natură, același climat, aceiași copaci au crescut acolo, același vânt le-a suflat.

E de fapt o lume unită de principii și practici comune. Și de o împletire

– deloc comună, de astă dată! – între caritate și producție, între credință și nevoia de a găsi fonduri, între sobrietate și managerialitate, solidaritate și piață, creativitate și plan de afaceri. O lume capabilă să răspundă cu inteligență și competență, cu elasticitate și imaginație, la cerințele muncii moderne, pentru a depăși limitele impuse de globalizare și tehnologii.

Când pandemia a invadat planeta, ne-am dat seama cu toții că producția și consumul din vechile modele ierarhice, exclusiv mercantile, bazate pe concurență și inegalitate, nu mai pot funcționa. Unde să cauți idei pentru o lume nouă? Munca femeilor consacrate oferă exemple, indicații, modele ce pot fi exportate în lumea seculară.

Organizați-vă, inovați, creați. Nu luați nimic drept garantat, ci rămâneți cu inima deschisă și trează, aveți grijă unii de ceilalți, nu acceptați mizeria trupului și a sufletului, ci adoptați sobrietatea ca stil de viață, împărtășiți chiar și când aveți doar puțin, nu dați vina pe modernitate, ci aveți încredere în ceilalți, în Providență și umanitate, și trăiți caritatea. Iată ce ne spun surorile.

(Traducere și adaptare de Liana Gehl după Ritanna Armeni)

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

Sfântul Irineu va fi declarat Doctor unitatis

Î

ntr-o audiență cu grupul de lucru catolic-ortodox „Sfântul Irineu de Lyon”, Papa Francisc și-a anunțat intenția de a-l declara pe sfântul patron al grupului Doctor al Bisericii, cu titlul de Doctor unitatis. „Venit din Răsărit, Sfântul Irineu – a amintit Papa – și-a exercitat slujirea episcopală în Apus” și „a reprezentat o mare punte spirituală și teologică între creștinii orientali și cei occidentali”.

Precizând că numele sfântului „poartă pecetea cuvântului pace”, Papa Francisc a explicat că pacea Domnului nu este „negociată”, „născută din acorduri ce protejează interese, ci este o pace care reconciliază, reintegrează în unitate”. (OR 7 octombrie 2021, p. 1) NOIEMBRIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

7

FOCUS zile mondiale

T

rebuie să fim deschiși să citim semnele timpurilor, care exprimă noi modalități cu care să fim evanghelizatori în lumea contemporană.

Asistența imediată pentru a merge în întâmpinarea nevoilor săracilor nu trebuie să ne împiedice să fim clarvăzători pentru a realiza noi semne ale iubirii și carității creștine.

a V-a Zi Mondială a Săracilor În duminica a XXXIII-a din timpul de peste an se celebrează Ziua Mondială a Săracilor. În mesajul său cu această ocazie, Papa Francisc vede o strânsă legătură între săraci și Cristos, considerându-i chiar sacrament al lui Cristos.

A

V-a Zi Mondială a Săracilor se celebrează în acest an la 14 noiembrie, în penultima duminică din anul liturgic. Titlul mesajului Papei Francisc din acest an preia cuvintele din Evanghelia după Marcu: „Pe săraci îi aveți totdeauna cu voi” (Mc 14,7).

La începutul mesajului, Papa Francisc comentează versetul „Pe săraci îi aveți totdeauna cu voi” (Mc 14,7), spunând că „Isus a rostit aceste cuvinte în contextul unui prânz, la Betania, în casa unui anumit Simon numit «leprosul», cu câteva zile înainte de Paște. (...) O femeie a intrat 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2021

cu un vas de alabastru plin de parfum foarte prețios și l-a vărsat pe capul lui Isus”. Sfântul Părinte mai spune că „acel gest a provocat mare uimire și a dat curs la două interpretări diferite”. Prima interpretare este dată de o parte din cei prezenți care se indignează, și „luând în considerare valoarea parfumului – circa 300 de dinari, echivalent cu salariul anual al unui muncitor – cred că ar fi fost mai bine să fie vândut și să se dea săracilor banii”. A doua interpretare o dă Isus, și aceasta pune în evidență „sensul profund al gestului făcut de femeie”. Isus spune că ea a făcut un gest frumos față de El. „Isus știe că

moartea sa este aproape și vede în acel gest anticiparea ungerii trupului său fără viață înainte de a fi pus în mormânt.” Astfel Isus le amintește comesenilor „că primul sărac este el, cel mai sărac dintre săraci pentru că îi reprezintă pe toți”. În numele săracilor, al persoanelor singure, marginalizate și discriminate, Fiul lui Dumnezeu acceptă gestul acelei femei. De asemenea, Papa Francisc a subliniat „expresia concluzivă a lui Isus, care asociază această femeie la marea misiune evanghelizatoare: «Adevăr vă spun, oriunde va fi predicată evanghelia în lumea întreagă, se va spune în amintirea ei și ceea ce a făcut ea» (Mc 14,9)”. Între Isus, săraci și vestirea Evangheliei există o legătură indisolubilă, „iar fața lui Dumnezeu pe care el o revelează este aceea a unui Tată pentru săraci și aproape de săraci.

Toată lucrarea lui Isus afirmă că sărăcia nu este rod de fatalitate, ci semn concret al prezenței sale în mijlocul nostru. Nu-l găsim când și unde vrem noi, ci îl recunoaștem în viața săracilor, în suferința și lipsurile lor,

FOCUS

în condițiile uneori inumane în care sunt constrânși să trăiască. Nu încetez să repet că săracii sunt adevărați evanghelizatori pentru că au fost primii care au fost evanghelizați și chemați să împărtășească fericirea Domnului și împărăția sa (cf. Mc 5,3)”.

De asemenea, Suveranul Pontif a mai spus că săracii ne evanghelizează „pentru că permit să redescoperim în mod mereu nou trăsăturile cele mai genuine ale feței Tatălui”.

Un alt lucru pe care îl subliniază papa în mesajul său este acela că Isus împărtășește cu săracii aceeași soartă, iar „aceasta este o învățătură puternică și pentru discipolii săi din orice timp”. „Săracii sunt sacrament al lui Cristos, reprezintă persoana sa și trimit la El.” Papa Francisc mai spune în mesajul său: „A-l urma pe Isus comportă o schimbare de mentalitate, aceea de a primi provocarea împărtășirii și a participării. A deveni discipolii săi implică alegerea de a nu acumula comori pe pământ, care dau iluzia unei siguranțe fragile și efemere în realitate. Dimpotrivă, cere disponibilitatea de a ne elibera de orice legătură care împiedică să se ajungă la adevărata fericire și bucurie, pentru a recunoaște ceea ce este durabil și nu poate să fie distrus de nimic și de nimeni (cf. Mt 6,19-20).”

Mai departe, Suveranul Pontif menționează „o altă plagă care a înmulțit iarăși săracii: pandemia.

Ea continuă să bată la ușile milioanelor de persoane și, când nu aduce cu sine suferința și moartea, este oricum vestitoare de sărăcie. Săracii au devenit mai mulți în mod nemăsurat și, din păcate, vor fi și mai mulți în lunile următoare. Unele țări îndură din cauza pandemiei consecințe foarte grave, așa încât persoanele cele mai vulnerabile ajung să fie

lipsite de bunurile de primă necesitate. Cozile lungi în fața meselor pentru săraci sunt semnul tangibil al acestei înrăutățiri. O privire atentă cere să se găsească soluții mai potrivite pentru a combate virusul la nivel mondial, fără a urmări interese de grup. Îndeosebi, este urgent să se dea răspunsuri concrete celor care îndură șomajul, care lovește în manieră dramatică atâția tați de familie, femei și tineri. Solidaritatea socială și generozitatea de care mulți, slavă Domnului, sunt capabili, unite cu proiecte clarvăzătoare de promovare umană, dau și vor da o contribuție foarte importantă în această perioadă”.

Considerând că sărăcia nu este rod al destinului, ci este consecință a egoismului, Sfântul Părinte subliniază faptul că „este decisiv să se dea viață proceselor de dezvoltare în care se valorizează capacitățile tuturor, așa încât complementaritatea competențelor și diversitatea rolurilor să ducă la o resursă comună de participare” și propune „o abordare diferită a sărăciei”, iar aceasta „este o provocare pe care guvernele și instituțiile mondiale au nevoie s-o recepteze cu un model social clarvăzător, capabil să meargă în întâmpinarea noilor forme de sărăcie care asaltează lumea și care vor marca în manieră decisivă următoarele decenii”.

Un alt aspect pe care îl evidențiază Papa Francisc este acela că „este decisiv să crească sensibilitatea pentru a înțelege exigențele săracilor, mereu în schimbare așa cum sunt condițiile de viață. De fapt, astăzi, în zonele lumii mai dezvoltate din punct de vedere economic, oamenii sunt mai puțin dispuși decât în trecut să se confrunte cu sărăcia. Starea de bunăstare relativă cu care sunt obișnuiți face mai dificil să se accepte sacrificii și privațiuni. Sunt gata

pentru orice numai să nu fie privați de ceea ce a fost rodul unei cuceriri ușoare. Astfel, se cade în forme de supărare, de nervozitate spasmodică, de revendicări care duc la frică, la angoasă și în unele cazuri la violență.

Nu acesta este criteriul pe care trebuie construit viitorul; și totuși, și acestea sunt forme de sărăcie de la care nu se poate întoarce privirea”. În încheiere, Papa Francisc a spus că își dorește ca „Ziua Mondială a Săracilor, ajunsă de acum la a cincea sa celebrare, să se poată înrădăcina tot mai mult în Bisericile noastre locale și să se deschidă la o mișcare de evanghelizare care să-i întâlnească în primă instanță pe săraci acolo unde se află ei. Nu putem aștepta să bată la ușa noastră, este urgent să ajungem la ei în casele lor, în spitale și în instituțiile de asistență, pe străzi și în colțurile întunecate unde se ascund uneori, în centrele de refugiu și de primire… Este important să înțelegem cum se simt, ce simt și ce dorințe au în inimă. Să ne însușim cuvintele inimoase ale părintelui Primo Mazzolari: «Aș vrea să vă rog să nu mă întrebați dacă există săraci, cine sunt și câți sunt, pentru că mă tem că asemenea întrebări reprezintă o distragere sau pretextul pentru a evita o indicație precisă a conștiinței și a inimii. […] Eu nu i-am numărat niciodată pe săraci, pentru că nu se pot număra: săracii se îmbrățișează, nu se numără» (Adesso nr. 7 – 15 aprilie 1949). Săracii sunt în mijlocul nostru. Cât de evanghelic ar fi dacă am putea spune cu tot adevărul: și noi suntem săraci, pentru că numai așa am reuși să-i recunoaștem realmente și să-i facem să devină parte a vieții noastre și instrument de mântuire”.

Citiți mesajul integral pe www. magisteriu.ro.

Text: Iulia Cojocariu NOIEMBRIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

9

FOCUS eveniment

M

ons. Gintaras Linas Grušas a preluat președinția deținută până acum de Card. italian Angelo Bagnasco, care a condus CCEE din 2016 până în 2021.

Au fost aleși și cei doi noi vicepreședinți: Card. JeanClaude Hollerich, Arhiepiscop al Luxemburgului și ES Mons.

Ladislav Német, președintele Conferinței Episcopale Internaționale a Sfinților Ciril și Metodiu de la Belgrad.

Mesajul Adunării Plenare a CCEE Între 23-26 septembrie a avut loc la Roma Adunarea Plenară a Consiliului Conferințelor Episcopale din Europa (CCEE). În cadrul acesteia a fost ales președinte al CCEE Mons. Gintaras Linas Grušas, Arhiepiscop de Vilnius și președinte al Conferinței Episcopilor Lituanieni.

L

a sfârșitul lucrărilor, episcopii au aprobat și mesajul final intitulat „Să mergem împreună”. În acest mesaj se spune: „Popoare și națiuni ale Europei, noi, episcopii Bisericii Catolice unite cu Sfântul Părinte Francisc, ne deschidem inimile către voi și vă reînnoim stima și afecțiunea noastră de Părinți și Păstori”. În continuare, după ce amintește de aniversarea a 50 de ani de la înființarea Consiliului Conferințelor Episcopale din Europa (CCEE), mesajul precizează: „Lângă veneratul mormânt al Apostolului Petru, întăriți de mărturia sa vie și 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2021

confirmați prin cuvintele Supremului Pontif Francisc, ne întoarcem la voi, dragi frați și surori, pentru a vă spune că suntem cu voi și că misiunea noastră ne îndeamnă să mergem împreună spre viitorul unui continent care se naște dintr-un destin de frumusețe și civilizație, de bunătate răspândită și consolidată în inimi, în tradiții, în limbi: în esență, într-un sentiment comun, într-un suflet.” Mai departe, amintind faptul că „istoria europeană este o împletire armonioasă a particularităților care și-au găsit sinteza și împlinirea în persoana lui Cristos, Mântuitorul

lumii”, se spune că „acesta este un dar pe care Providența l-a oferit odată cu venirea Apostolilor Petru și Paul, cu mărturia credinței până la sângele care s-a răspândit peste tot prin drumuri și poduri, schimburi și cercetări, liturgie și credință comună”. În continuarea mesajului se vorbește despre „provocările vremurilor, precum dificultatea de a comunica, neîncrederea în întâlnirea cu celălalt, cultura materialistă dominantă” și se arată că acestea „presează atât credința creștină, și religia, cât și civilizația umană în general”. Urmează îndemnul: „Nu trebuie să ne temem, ci să fim uniți; iar noi – ca Păstori și cetățeni – mergem alături de voi, indivizi, familii, popoare, națiuni, pentru a fi slujitori ai bucuriei voastre.” În încheierea mesajului se precizează: „La această atât de dragă aniversare, îi invităm pe toți cei din Europa: să mergem împreună. Cuvintele noastre sunt cele ale credinței și, de asemenea, cele ale rațiunii adevărate: ele provin din același Izvor, Cuvântul Tatălui, Cristos Domnul.”

FOCUS eveniment

P

elerinajul este important în viața creștinului și în general a credinciosului, deoarece exprimă caracterul pasager al omului. De asemenea, pelerinajul exprimă trecerea noastră din viața aceasta în viața divină prin misterul credinței, care ghidează gândurile și sentimentele noastre spre Domnul și în Domnul, o călătorie luminată de credință și întărită de dragoste.

Ziua Mondială a Misiunilor Celebrările organizate cu prilejul Zilei Mondiale a Misiunilor au oferit informații cu caracter istoric, socio-cultural, religios și spiritual, cu privire la fondarea Răspândirii Credinței și a Rozariului Viu, contribuind la dezvoltarea unui spirit misionar autentic.

Z

iua Mondială a Misiunilor, celebrată în acest an pe 24 octombrie, a fost marcată în Arhidieceza de București prin mai multe evenimente speciale.

Primul dintre ele a avut loc pe 20 octombrie și a constat în recitarea misterelor de bucurie ale Rozariului de către micii membri ai Copilăriei Misionare Pontificale (CMP), de către tinerii din mișcarea Belong și de către adulții din Uniunea Misionară (UMP). În zilele de 22, 23, 24 octombrie a avut loc un Triduum Misionar desfășurat astfel: pe 22 octombrie, s-a desfășurat evenimentul online

„Pauline Jaricot, ieri și astăzi”, dedicat fondatoarei Operei pentru Răspândirea Credinței și a Rozariului Viu, tânăra lyoneză care a creat prima rețea mondială de misiune și rugăciune. Prin decretul autorizat de Papa Francisc la data de 4 octombrie, Pauline va fi beatificată anul viitor la Lyon (Franța), la data de 22 mai. În ziua de 23 octombrie a fost organizat un pelerinaj misionar simbolic în București, la care au participat membrii misionari din diferite parohii și la care au fost invitate să participe familiile lor, precum și toți creștinii care au dorit să ofere acest „sacrificiu” pentru misiunile ad gentes și misionarii

fidei donum. Pelerinajul misionar a început la ora 15.00 cu o binecuvântare în capela Operelor Misionare Pontificale, apoi a continuat către biserica Sfânta Fecioară Maria, Regină (Cioplea), cu o scurtă oprire și în cimitirul parohiei, unde pelerinii s-au rugat pentru sufletele răposaților, continuând drumul către bisericile Sfânta Elena, Sfânta Maria a Harurilor (Bărăția), și Preasfântul Mântuitor (Biserica Italiană). Încheierea pelerinajului a avut loc la Catedrala Sfântul Iosif, unde pelerinii s-au unit cu alți credincioși la veghea misionară, care a început la ora 19.30 și care a fost prezidată de PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București. Pe 24 octombrie, zi în care era celebrată Ziua Mondială a Misiunilor, copiii și adolescenții misionari din București, însoțiți de Pr. Eugen Blaj, au pornit către Smârdioasa (Teleorman), pentru a da o mărturie misionară.

Toate evenimentele misionare au fost transmise online pe paginile de Facebook @ompromania și @ copilariamisionarapontificala.

Sursa: https://bit.ly/3GtsuLQ NOIEMBRIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

11

FOCUS ȘTIRI ARCB

ÎPS Percă la Chișinău

TORTOMANU

Hram

Pe 3 octombrie, credincioșii bisericii Sfânta Tereza a Pruncului Isus din Tortomanu (filială a parohiei din Medgidia) și-au celebrat hramul. A fost prezent Pr. Eugen Blaj, responsabilul Operelor Misionare Pontificale, care le-a vorbit acestora despre activitatea misionară a Bisericii.

Pe 14 octombrie, Dieceza de Chișinău și-a sărbătorit hramul.

Î

n sărbătoarea Preacuratei Fecioare Maria, Maica Bunului Sfat, Dieceza de Chișinău și-a sărbătorit hramul. Cu această ocazie, Liturghia din Catedrala Providența Divină a fost prezidată de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București. Au concelebrat PS Anton Coșa, Episcopul Diecezei de Chișinău, preoții din dieceză, precum și preoți veniți din alte dieceze. De față au fost și ambasadorii Poloniei, Italiei și Ordinului de Malta.

La predică, ÎPS Percă a îndemnat credincioșii să-și pună toată încrederea în Dumnezeu și să apeleze la Preacurata Fecioara Maria, Maica Bunului Sfat, care mijlocește toate harurile necesare în trăirea vocației cu iubire și demnitate. Totodată i-a invitat pe cei prezenți să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru darurile Sale revărsate asupra Bisericii din Republica Moldova și să o invoce pe Sfânta Maria pentru sănătatea poporului.

PUCIOASA

Hram

Pe 16 octombrie, credincioșii din Pucioasa și-au sărbătorit hramul bisericii Sfântul Luca.

Pr. Emil Moraru a prezidat Liturghia, predica fiind ținută de Pr. Mihai Baciu, capelan la Timișu de Sus. BUCUREȘTI

SF. FAUSTINA Sărbătoarea Sfintei Faustina a fost marcată printr-un program special în Catedrală: două ore de adorație euharistică animată de grupul „Faustinum România” prin meditații și fragmente din scrierile sfintei, urmată de Liturghia concelebrată de preoții Eugen Bortoş, Iosif Ghiuzan, Eusebiu Pişta şi Emil Moraru.

12

Ziua Migranților în Arhidieceza de București

Duminică, 26 septembrie s-a sărbătorit cea de-a 107-a Zi Mondială a Migrantului și a Refugiatului.

E

venimentul a fost marcat, în Catedrala Sfântul Iosif, printr-o Liturghie a cărei intenție de rugăciune a fost, conform îndemnului Papei Francisc, pentru „un noi cât mai mare”. Liturghia a reunit membri ai comunităților de credincioși vietnamezi și filipinezi, din Belgia, Camerun, India, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Nigeria, Polonia, Spania, Sri Lanka, Statele Unite și, bineînțeles, din România. La altar au concelebrat doi preoți din India, doi din România, unul din Belgia și unul din Statele Unite. Evenimentul a fost un real succes al solidarității creștine, fiind pătruns de o atmosferă de rugăciune, respect și generozitate.

Aniversare: 25 de ani Pe 15 octombrie 2021 s-au împlinit 25 de ani de la așezarea pietrei de temelie a școlii „Sf. Iacob” din Câmpulung de către ÎPS Ioan Robu.

E

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2021

venimentul jubiliar al uneia dintre primele școli private din țară a fost deschis de Pr. Petru Păuleț, paroh al Parohiei Sfântul Iacob din Câmpulung Muscel și susținător neobosit al instituției. Cu această ocazie, Sr. Kathleen Murphy, director spiritual al școlii, a fost distinsă printr-o diplomă de merit din partea ÎPS Aurel Percă pentru bogata sa activitate social-caritativă. La sărbătoare au participat binefăcători, autorități locale, părinți și elevi, care au pregătit un moment artistic.

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

Aniversare în parohia din Butea Pe 12 octombrie s-au împlinit 135 de ani de prezenţă a statuii Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes în biserica din Butea.

C

O altă aniversare În zilele de 2 și 3 octombrie, Misiunea Greco-Catolică Română de la Paris a aniversat 75 de ani de la fondare.

A

u prilejul acestei aniversări, parohul Marcel Blaj a organizat un triduum marian, desfășurat sub îndrumarea Pr. Iosif Dorcu, reprezentantul de la Lourdes originar din Butea.

Triduumul a inclus un program liturgic bine stabilit ce a inclus și binecuvântarea specială a bolnavilor cu Preasfântul Sacrament. În ziua aniversară, 12 octombrie, a avut loc o oră de adoraţie euharistică în cadrul căreia s-a recitat Rozariul în mai multe limbi, accentuând astfel intenţiile pentru lumea întreagă. A urmat Liturghia prezidată de PS Iosif Păuleţ, Episcop de Iaşi, la finalul căreia a avut loc o procesiune cu statuia de la Lourdes. PS Iosif a mărturisit că a trăit momente de

niversarea a fost marcată printr-o serie de manifestări și celebrări solemne în capitala Franței, jubileul încheindu-se cu Liturghia celebrată în Bazilica Sacré-Cœur din Paris, în prezența Mons. Pascal Gollnisch, vicar general al Ordinariatului Catolicilor Orientali din Franța, și a peste 1000 de credincioși. Au concelebrat Pr. Mihai Marina, rectorul Misiunii Greco-Catolice Române, Pr. Bernard Miclescu, capelan al Bazilicii Sacré-Cœur, Pr. Alin Cîndea și Pr. Horațiu Cipleu (preoți originari din Eparhia de Cluj-Gherla) și alți preoți invitați.

Sursa: eparhiaclujgherla.ro

înălţare sufletească asemenea celor pe care le-a trăit la Lourdes.

Tot cu această ocazie a fost amplasat lângă statuia Sfintei Maria un panou în care să fie adunate la loc de cinste şi de frumuseţe toate rozariile vechi, tocite de mâinile înaintaşilor credincioșilor din Butea.

VATICAN

MAREA BRITANIE

FRANȚA

Clopotele sună pentru cei nenăscuți

Parlamentarul Sir David Amess

BEATIFICAREA PAULINEI MARIE JARICOT

Pe 27 octombrie Papa Francisc a binecuvântat două clopote de câte o tonă, botezându-le „Glasul celor nenăscuți”. Unul dintre ele va răsuna în localitatea Leopoli din Ucraina și celălalt în Guayaquil, Ecuador. Clopotele sunt gravate cu imaginea unei ecografii și cu Tăblia celor 10 Porunci, cu cea de-a 5-a evidențiată: „să nu ucizi”. Clopotele au fost realizate la inițiativa fundației poloneze „Da vieții” și vor însoți cu răsunetul lor proiectele menite să protejeze viața.

Vineri, 15 octombrie, parlamentarul Sir David Amess a fost înjunghiat pe când oferea audiențe cu cetățenii în localitatea Leigh-on-Sea, murind la scurt timp după aceea. Crima este atribuită tânărului Ali Harbi Ali. Sir Amess era catolic practicant, iar preotul locului, auzind despre atac, a alergat să-i acorde ultimele sacramente, însă când nu a fost lăsat să treacă la locul crimei, Pr. Jeffrey Woolnough l-a încredințat pe Sir Amess grijii Maicii Domnului, rugându-se în public Rozariul.

Ven. Pauline Marie Jaricot (17991862), fondatoarea Operei Pontificale pentru Răspândirea Credinței și a Rozariului viu, va fi beatificată. Pauline Jaricot s-a născut într-o familie bogată din Lyon. La 15 ani a avut o experiență profundă de convertire. Cu un jurământ solemn și-a consacrat viața lui Dumnezeu și s-a dedicat exclusiv slujirii Lui și a poporului Său. Beatificarea, aprobată în urma vindecării în 2012 a unei fetițe din Franța, va avea loc pe 22 mai 2022 la Lyon.

NOIEMBRIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

13

Biserică și societate eveniment

Deschiderea parcursului sinodal în Arhidieceza de București

D

uminică, 17 octombrie, la ora 10.30, în Arhidieceza de București s-a deschis prima etapă a parcursului sinodal dedicat sinodalității Bisericii, cerut de Papa Francisc: ascultarea și consultarea Bisericilor locale, etapă care se va încheia în aprilie 2022. Parcursul sinodal de 3 ani intitulat „Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare și misiune” va culmina cu Sinodul Episcopilor ce se va desfășura la Roma în octombrie 2023, cu participarea episcopilor din întreaga lume catolică.

Deschiderea parcursului sinodal în Arhidieceza de București a fost marcată printr-o Sfântă Liturghie solemnă în Catedrala Sfântul Iosif, prezidată de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București.

Papa Francisc a deschis în mod solemn parcursul sinodal la nivelul întregii Biserici, sâmbătă, 9 octombrie 2021, printr-un moment de reflecţie pentru începutul parcursului sinodal, în care subliniază semnificația acestui drum: „Sinodul nu este un parlament, Sinodul nu este o investigaţie cu privire la opinii; Sinodul este un moment eclezial, iar protagonistul Sinodului este Duhul Sfânt. Dacă nu există Duhul Sfânt, nu va exista Sinod. […]

Sinodul ne oferă oportunitatea de a 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2021

deveni Biserică a ascultării: de a ne lua o pauză de la ritmurile noastre, de a opri neliniştile noastre pastorale pentru a ne opri ca să ascultăm.”

Pentru a marca începutul parcursului sinodal în Arhidieceza de București, Arhiepiscopul Mitropolit de București, ÎPS Aurel Percă, a adresat un mesaj pastoral, mesaj citit în biserici cu ocazia deschiderii parcursului sinodal și pe care îl redăm în continuare: „Dragi confrați preoți, Dragi persoane consacrate, Iubit popor al lui Dumnezeu din Arhidieceza de București, Sfântul Părinte Francisc a convocat un Sinod special pentru Biserica Catolică, cu titlul: «Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare și misiune», dorind să ajute întregul popor al lui Dumnezeu să reflecteze și să discute despre stilul de viață bisericească și despre modul de a trăi și de a fi Biserică în zilele noastre.

Duminică 10 octombrie, Sfântul Părinte Papa Francisc a deschis solemn la Vatican acest Sinod, care va avea punctul de sosire și încheiere în luna octombrie 2023.

La cererea Papei, în această duminică, 17 octombrie a.c., fiecare dieceză este chemată să deschidă la nivel local acest proces sinodal printr-o Liturghie solemnă în catedrale, cu participarea

reprezentanților comunităților parohiale, a asociațiilor ecleziale, a preoților și a institutelor de viață consacrată.

Răspundem și noi acestei chemări, cei din Arhidieceza de București, cu o celebrare solemnă în Catedrala Sfântul Iosif, la orele 10.30, și vă invit pe toți, oriunde vă aflați, să vă uniți în rugăciune pentru ca acest «mers împreună» (sinod) să aducă roadele așteptate pentru Biserica mileniului al III-lea.

Arhidieceza noastră trebuie să simtă această alegere și invitație a Papei ca pe o ocazie specială de a trăi într-un mod real confruntarea nu numai cu realitățile noastre pastorale din comunitățile noastre parohiale, dar și cu frații și surorile care trăiesc în afara Bisericii sau îndepărtați total de ea.

Procesul sinodal se va desfășura în trei faze, caracterizate de ascultare, discernământ și consultare.

Prima fază este cea la nivelul Bisericilor locale (arhidieceze și dieceze) și se va desfășura în perioada octombrie 2021 - aprilie 2022.

Această etapă ne privește pe toți și este cea mai angajantă, deoarece se caracterizează prin consultarea și ascultarea întregii Arhidieceze: a preoților, a persoanelor consacrate, a credincioșilor laici, a membrilor asociațiilor și organismelor pastorale; de remarcat faptul că Papa Francisc ne cere să-i ascultăm și pe cei care trăiesc mai departe de Biserică sau se simt excluși din Biserică. În această etapă diecezană vor avea loc mai multe întâlniri la nivel parohial, decanal, la nivelul asociațiilor și al organismelor de participare; în cadrul acestor întâlniri, toți vor putea să exprime și să comunice cum văd ei numeroasele provocări lansate de Sfântul Părinte

Biserică și societate

Papa pentru acest sinod. Procesul sinodal nu va fi asemenea unor «ședințe», ci va avea în centru rugăciunea și adorația, pentru a asculta ce spune Duhul Sfânt Bisericii în zilele noastre. Metodele de consultare vor fi prezentate pe parcurs, pentru a putea ajunge la cât mai mulți oameni. Consultarea în fiecare dieceză se va încheia cu o întâlnire presinodală, care va aduna împreună roadele acestui parcurs, iar acestea se vor centraliza la nivelul Conferinței Episcopilor din țara noastră (în sesiunea Conferinței care va avea loc în primele zile ale lunii aprilie 2022).

Faza a doua este cea continentală, în perioada septembrie 2022 – martie 2023, care va centraliza concluziile tuturor Conferințelor Episcopale, iar materialul elaborat va servi la redactarea textului pentru primul Instrumentum laboris, documentul care va sta la baza discuțiilor din Sinodul Episcopilor, care se va desfășura în luna octombrie 2023, aceasta fiind faza a treia a Sinodului , un drum pe care îl începem astăzi și care sperăm să-și arate roadele bogate în această fază finală.

Prin urmare, îi rog pe toți cucernicii Părinți (parohi și vicari), cadrele din învățământ, responsabilii diferitelor realități pastorale din Arhidieceză, pe membrii comunităților religioase să accepte această invitație a Sfântului Părinte de a porni la drumul sinodal; să intre deplin în stilul sinodal pe care îl dorește Papa, atunci când spune «o Biserică sinodală», care este și realitatea Arhidiecezei noastre.

Calea care ne este cerută să o parcurgem nu este, prin urmare, un eveniment care să fie organizat sau structurat cu atenție, ci este o experiență spirituală, care le cere tuturor să fie docili față de acțiunea

misterioasă a harului, să fie disponibili față de ceea ce Duhul Sfânt vrea să pună în inimile noastre, deoarece acest drum sinodal dorește «să facă să răsară vise, să trezească profeții și viziuni, să facă să înflorească speranțe, să stimuleze încredere, să panseze răni, să împletească relații, să învie zori de speranță, să se învețe unul de la celălalt și să creeze un imaginar pozitiv care să lumineze mințile, să încălzească inimile, să redea forță mâinilor» (Documentul pregătitor, 32).

Recomand ca toate reuniunile și întâlnirile să fie precedate de rugăciunea pe care o anexez la prezenta Scrisoare, Adsumus Sancte Spiritus, primele cuvinte ale originalului latin însemnând: «Duhule Sfinte, iată-ne»; această rugăciune a fost folosită la diferite sinoade și reuniuni ale Bisericii pentru sute de ani; este atribuită Sfântului Isidor de Sevilla; ea ne poate însoți în itinerarul nostru sinodal, pe care pornim astăzi, și ne poate ajuta să ne deschidem inimile către acțiunea Duhului dătător de lumină, pentru ca să se împlinească în noi și în comunitățile noastre ceea ce Domnul dorește de la Biserica mileniului al III-lea. În timp ce ne pregătim pentru a începe acest parcurs sinodal, binecuvântez fiecare comunitate și pe fiecare dintre voi, invocând mijlocirea de mamă a Fecioarei Maria și ocrotirea Sfântului Iosif, Patronul Bisericii Universale.

Cu binecuvântarea noastră arhierească, † Aurel Percă Arhiepiscop Mitropolit de București 17 octombrie 2021, Deschiderea Procesului sinodal în Arhidieceza de București.

Rugăciunea Adsumus Sancte Spiritus Duhule Sfinte, iată-ne, suntem în fața Ta, adunați în numele Tău.

Avându-te pe Tine drept singură călăuză, Tu să-ți faci lăcaș în inimile noastre; învață-ne calea pe care să mergem și cum s-o urmăm. Suntem slabi și păcătoși; nu îngădui să cultivăm dezordinea. Nu lăsa ignoranța să ne conducă pe o cale greșită și nici părtinirea să ne influențeze faptele. În Tine să ne găsim unitatea, ca să putem înainta împreună spre viața veșnică, fără să ne abatem de la calea adevărului și de la ceea ce este drept. Toate acestea le cerem de la Tine, Tu care acționezi în orice timp și în orice loc, în unire cu Tatăl și cu Fiul, în vecii vecilor. Amin.”

La Liturghia de deschidere a parcursului sinodal în Arhidieceza de București celebrată pe 17 octombrie, în Catedrala Sfântul Iosif, alături de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, au concelebrat PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, și preoții Catedralei. Pornind de la lecturile liturgice, Arhiepiscopul de București a detaliat în cadrul predicii semnificația drumului sinodal și necesitatea de a ne îndeplini misiunea, fiecare acolo unde se află în Biserică. ÎPS Aurel Percă a explicat ce înseamnă faza diecezană: „Spre deosebire de alte sinoade, unde se consultau episcopii cu privire la temele abordate, Sfântul Părinte vrea să asculte tot poporul lui Dumnezeu.” De asemenea, ÎPS Aurel Percă i-a îndemnat pe toți cei prezenți să își asume rolul de protagoniști ai drumului sinodal și să se lase inspirați de Duhul Sfânt, pentru a putea contribui pe deplin la viața Bisericii.

Sursa: arcb.ro NOIEMBRIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

15

Biserică și societate doctrină socială

D

reptul la un salariu just reprezintă un principiu fundamental al vieții sociale actuale. Însă nu a fost mereu așa, ci pentru câștigarea unui asemenea drept, care astăzi este considerat subînțeles și natural, a fost necesară o luptă lungă și grea contra concepției liberalismului economic.

Dreptul la un salariu just Text: Pr. Daniel Gheorghiță Benchea

D

reptul la un salariu just reprezintă un principiu fundamental al vieții sociale actuale. Însă nu a fost mereu așa, ci pentru câștigarea unui asemenea drept, care astăzi este considerat subînțeles și natural, a fost necesară o luptă lungă și grea contra concepției liberalismului economic, care în timpurile trecute îndrăznea să îi refuze muncitorului chiar și salariul vital, pretinzând că salariul trebuia să urmeze, ca și orice altă marfă, legea cererii și ofertei depinzând exclusiv, în determinarea sa, de acordul privat între părți. În doctrina socială, conceptul de salariu just este tratat din diferite puncte de vedere: problema salariului minim, salariul ca instrument de participare la activitățile întreprinderii, raportul dintre salariu și ocupație, legătura dintre salariu și 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2021

prețuri, salariul femeilor și problema discriminărilor de gen (Robu I., „Salariul just și condițiile de unitate ale familiei în doctrina socială a Bisericii”, în Dialog teologic, anul XI, nr. 21, 2008, p. 43).

Salariul just este rodul legitim al muncii. A refuza sau a nu da salariul la momentul potrivit este o gravă nedreptate. Pentru a stabili o remunerare echitabilă, trebuie ținut cont fie de nevoile, fie de prestările fiecăruia (Robu I., „Salariul just...”, p. 46).

Munca se remunerează astfel încât să se garanteze mijloace suficiente pentru a permite fiecăruia și familiei sale o viață demnă în plan material, social, cultural și spiritual, corespunzătoare tipului de activitate și gradului de producție economică a fiecăruia, precum și condițiilor întreprinderii și binelui comun (Gaudium et spes, 67).

În această luptă acerbă pentru dreptate și civilizație, Biserica a fost în avangardă. Astfel Rerum novarum intră în miezul problemei prin afirmarea fermă a faptului că munca nu poate fi considerată ca oricare alt factor productiv, întrucât prezintă două caracteristici fundamentale care o deosebesc de ceilalți: ea este, înainte de toate, personală, pentru că forța de muncă este inerentă persoanei, apoi ea este necesară, „pentru că rodul muncii este necesar omului pentru susținerea vieții; aceasta este o datorie sacră impusă de către natură” (Rerum novarum, 34).

Ioan al XXIII-lea, prin enciclica sa Mater et Magistra, tratează și diferența salarială între diferitele tipuri de prestări de muncă. Salariul trebuie să corespundă contribuției pe care muncitorul o are la bugetul întreprinderii, și acest lucru dă naștere la diferențe de salarizare, dar nu trebuie să întreacă anumite limite. Nu sunt justificate, susține aceeași enciclică, retribuții mari pentru prestări care necesită efort mic, precum și retribuții prea mici pentru categorii întregi de muncitori harnici și onești.

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

Noutatea lunii: Ziua Mondială a Tineretului

D

ragi tineri și lucrători pastorali, luna aceasta a sosit momentul pentru a marca un eveniment pe care obișnuiam să îl sărbătorim, în fiecare an, în sărbătoarea Floriilor. Probabil ați intuit deja că mă refer la Ziua Mondială a Tineretului celebrată la nivel local. Astfel, în ultima duminică din anul liturgic în curs, în sărbătoarea Cristos, Regele Universului (21 noiembrie), vom celebra ziua noastră, a tinerilor; o sărbătoare care ne va uni cu toți tinerii de pretutindeni.

Schimbarea a fost anunțată de către Papa Francisc, după ce s-a consultat cu Departamentul pentru laici, familie și viață – care are competența pentru pastorația tinerilor –, în cadrul ceremoniei de predare a simbolurilor ZMT (Crucea tineretului și icoana Maria, Salus Populi Romani), care a avut loc anul trecut (22 noiembrie 2020). Evenimentul amintit a constat în transferarea simbolurilor de la tinerii panamezi, gazdele ultimei întâlniri mondiale, către tinerii din Portugalia, următorii organizatori, care luna trecută au anunțat deja

și perioada găzduirii evenimentului, 1-6 august 2023.

Dorința Suveranului Pontif a fost motivată de o nouă invitație adresată tinerilor de a se aduna în jurul lui Isus, Răscumpărătorul, prezent în păstorii comunităților lor, alături de care să construiască această sărbătoare frumoasă. Din această întâlnire ei își pot lua forța de a da mărturie despre Cristos care este viu și domnește.

Dacă ei vor tăcea, vor vorbi pietrele, după cum afirma în încheierea întâlnirii Papa Francisc, făcând referire la cuvintele lui Isus (cf. Lc 19,40).

Cu ocazia acestei sărbători, Papa a transmis un mesaj cu titlul: „Ridicăte! Te pun martor al celor pe care le-ai văzut!” (cf. Fap 26,16), din care vom surprinde câteva fragmente în rubrica de la pagina următoare. Urmărind căile de comunicare ale CDPT (site și Facebook), veți găsi și informații despre cum marcăm evenimentul la nivel local, în Arhidieceza de București.

Vă doresc tuturor o sărbătoare încurajatoare și reușită!

Pr. Marian Blaj Oficiul pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Dragi tineri, să nu renunțăm la marile visuri. Domnul nu vrea ca noi să îngustăm orizonturile, nu ne vrea la marginea vieții, ci în mers către obiective mari, cu bucurie și îndrăzneală. (Papa Francisc)

TINERII ÎNTREABĂ

Este superstiţia chiar aşa de rea?

D

epinde dacă noi ţinem cont de ea. Superstiţia ţine mai degrabă de anumite gesturi, cum ar fi, de exemplu, bătaia în lemn ca Domnul să te ferească de pericol sau îngropatul unei medalii ca să ai siguranța că vei cumpăra un teren sau o casă. Dar şi de rezultatul sigur pe care îl obţii dacă spui un număr de rugăciuni într-un anume fel sau ceri unui anumit număr de persoane să le rostească. Răspunsul la rugăciune vine din credinţa noastră, altfel aceste lucruri devin superstiţii. Nu ne împiedică nimic să ne rugăm la Sfântul Anton pentru găsirea lucrurilor pierdute sau furate şi nici la Sfântul Cristofor să ne ocrotească în timp ce conducem maşina, ei sunt simpli mijlocitori, dar Dumnezeu este cel care acţionează sau nu. Lui îi rămâne această libertate. Medaliile cu sfinţi au rolul lor şi le putem purta în maşină, în portofel, la mână sau la gât, dar să ne amintim mereu că ne încredinţăm mereu lui Dumnezeu şi ocrotirii Sale!

Sr. Gabriela Lungu FCJ

NOIEMBRIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

17

SUFLET TÂNĂR mesaj

Mesajul Papei Francisc pentru Ziua Tineretului

Î

n sărbătoarea Sfintei Cruci din acest an (14 septembrie 2021), Papa Francisc a transmis tinerilor un mesaj ca pregătire pentru a XXXVI-a Zi Mondială a Tineretului, celebrată local în această lună (21 noiembrie), în cadrul sărbătorii Cristos, Regele Universului. Mesajul a fost intitulat: „Ridică-te! Te pun martor al celor pe care le-ai văzut!” (cf. Fap 26,16) Am surprins câteva fragmente și sperăm să vă provoace pentru a lectura mesajul în întregime. „Preaiubiţi tineri, aş vrea încă o dată să vă iau de mână pentru a continua împreună pelerinajul spiritual care ne conduce spre Ziua Mondială a Tineretului din Lisabona în 2023.” „Când un tânăr cade, într-un anumit sens cade omenirea. Dar este adevărat şi că atunci când un tânăr se ridică, este ca şi cum s-ar ridica întreaga lume. Dragi tineri, ce mare potenţialitate este în mâinile voastre! Ce forţă purtaţi în inimile voastre!” „Astfel astăzi, încă o dată, Dumnezeu spune fiecăruia dintre voi: «Ridică-te!» Sper cu toată inima ca acest mesaj să ne ajute să ne

18

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2021

pregătim pentru timpuri noi, pentru o nouă pagină în istoria omenirii.

Dar nu există posibilitate de a reîncepe fără voi, dragi tineri. Pentru a se ridica, lumea are nevoie de forţa voastră, de entuziasmul vostru, de pasiunea voastră. În acest sens, împreună cu voi aş vrea să meditez asupra textului din Faptele Apostolilor în care Isus îi spune lui Paul: «Ridicăte! Te pun martor al celor pe care le-ai văzut!» (cf. Fap 26,16).” „De fapt, numai o întâlnire personală, nu anonimă, cu Cristos schimbă viaţa. Isus arată că îl cunoaşte bine pe Saul, că «îl cunoaşte înăuntru». Chiar dacă Saul este un persecutor, chiar dacă în inima sa există ură faţă de creştini, Isus ştie că acest lucru se datorează ignoranţei şi vrea să demonstreze în el milostivirea sa. Tocmai acest har, această iubire nemeritată şi necondiţionată va fi lumina care va transforma radical viaţa lui Saul.” „Convertirea lui Paul nu este o întoarcere înapoi, ci deschiderea la o perspectivă total nouă. De fapt, el continuă drumul spre Damasc, dar nu mai este cel dinainte, este o persoană diferită (cf. Fap 22,10). Ne

putem converti şi reînnoi în viaţa obişnuită, făcând lucrurile pe care obişnuim să le facem, dar cu inima transformată şi motivaţii diferite.” „Îmbrăţişând viaţa nouă care ne este dată la Botez, primim şi o misiune de la Domnul: «Îmi vei fi martor!» Este o misiune căreia trebuie să ne dedicăm, care schimbă viaţa.

Astăzi invitaţia lui Cristos adresată lui Paul este adresată fiecăruia şi fiecăreia dintre voi, tinerii: Ridică-te!

Nu poţi rămâne la pământ pentru «a te plânge», există o misiune care te aşteaptă!” „Ridică-te şi dă mărturie despre experienţa ta de orb care a întâlnit lumina, despre iubirea şi respectul care este posibil să se instaureze în relaţiile umane. (...) Ridică-te şi apără dreptatea socială, adevărul şi corectitudinea (...). Ridică-te şi dă mărturie cu bucurie că Isus Cristos trăieşte!” „Domnul, Biserica, papa au încredere în voi şi vă constituie martori în faţa tuturor celorlalţi tineri pe care îi întâlniţi pe «căile Damascului» din timpul nostru.” „Sper ca noi toţi să putem trăi aceste etape ca adevăraţi pelerini şi nu ca «turişti ai credinţei»! Să ne deschidem la surprizele lui Dumnezeu, care vrea să strălucească lumina sa asupra drumului nostru.”

Mesajul integral poate fi găsit pe: www.magisteriu.ro/mesaj-cuocazia-zilei-mondiale-a-tineretului-2021/

SUFLET TÂNĂR

O imagine, un gând

Î

n luna noiembrie sărbătorim Ziua Tineretului, o zi în care încurajăm fiecare suflet să se simtă tânăr. Dumnezeu ne îndeamnă să ne trăim viața cu bucurie și să descoperim minunile realizate de El pe acest pământ. Doresc să vă

amintesc că niciodată nu suntem „prea mari” pentru acest lucru.

Privind în oglindă, probabil vedem o persoană matură, însă privind în suflet, mereu vom găsi un suflet tânăr pregătit de aventură... nu îl ține ascuns. (Andreea Lazăr)

CURIOZITĂȚI

despre sfinți/ fericiți adolescenți/ tineri

Sfânta Elisabeta a Sfintei Treimi (8 noiembrie)

Știai că:

Reflexie

Supererou

A

m crescut cu basme, învățând lecții de la tot felul de eroi. Citindu-le isprăvile și faptele de vitejie, eram uimiți de calitățile lor, de modul de a-și înfrunta și cuceri defectele. Ni s-a spus de repetate ori că acele lucruri se pot întâmpla doar într-o lume fantastică, separată de lumea reală, că în cotidian, situația e mai complexă și colorată în nuanțe de gri, nu doar în alb și negru.

Apoi au apărut filmele cu supereroi, oameni deosebiți care, ascunși fiind în spatele unor identități create din diverse motive, salvau lumea de amenințări de care doar ei puteau să o salveze. Supereroul era mereu în antiteză cu un superticălos, iar calitățile celui dintâi se oglindeau

în defectele celui de-al doilea. La fel, ni s-a spus că lumea reală nu funcționează așa, că situația e mai complexă și colorată în nuanțe de gri, nu doar în alb și negru. Într-un final, am descoperit lumea politică. Mare mi-a fost surpriza când am descoperit și acolo eroi și supereroi, toți, evident, gata oricând să se sacrifice pentru a salva țărișoara din poziția lor unică de meșteri buni la toate.

Ca un ciocan care vede în orice problemă un cui, aceștia aveau o soluție simplă pentru toate necunoscutele din jur.

De data aceasta, aproape nimeni nu ne spune că lumea reală nu funcționează așa, că situația e mai complexă și colorată în nuanțe de gri, nu doar în alb și negru. Căci e mai ușor să părăsești lumea reală decât să îi confrunți nuanțele.

Rafael Ropotă

• Provenea din Franța, unde s-a născut, în anul 1880?

• În tinerețe era considerată foarte neastâmpărată și preocupată de modă, muzică și dans?

• A intrat în mănăstirea carmelitană, care se afla vizavi de casa ei, la vârsta de 21 de ani?

• După doi ani de la acest fapt, s-a îmbolnăvit atât de grav, încât suferințele trăite, precum și simțămintele de singurătate și inutilitate au dus-o la limita depresiei?

• Au existat momente în care trăirile ei suferinde au provocat-o la gânduri de sinucidere?

• A depășit ispitele sinuciderii comunicând cu alții despre gândurile ei de suicid, dar și încrezându-se în iubirea lui Dumnezeu pentru ea?

• Este un tânăr model pentru cei care doresc să învingă ispitele sinuciderii?

(Cf. Michel Remery, Online cu Sfinții, Editura Sapientia, 2020, p. 194-195)

Raluca Jibu

NOIEMBRIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

19

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

Curs de perfecționare

Î

n localitatea Câmpulung, în casa de oaspeți „Genoveva” a comunității parohiale romano-catolice Sfântul Iacob, s-a desfășurat un curs de perfecționare destinat lucrătorilor pastorali din Arhidieceza de București. În limita locurilor disponibile, invitația a fost adresată și omologilor din celelalte dieceze și eparhii ale țării.

Evenimentul a fost organizat în perioada 25 – 30 octombrie, de către Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului, în colaborare cu Fundația Don Bosco din Constanța și parohia mai sus amintită.

Scopul evenimentului a fost acela de a oferi lucrătorilor pastorali oportunitatea de a cunoaște noutățile din domeniul educației tinerilor, metode noi de lucru, posibilitatea de a dialoga cu specialiști asupra provocărilor cu care se confruntă în grupurile proprii de

tineret etc. A fost, de asemenea, un timp în care toți cei prezenți au construit momente de comuniune colegială, iar programul a inclus și momente spirituale sau de recreere.

Prezentul proiect face parte din seria programelor anuale de formare destinate lucrătorilor pastorali.

Menirea lor este de a păstra coordonatorii de grupuri adaptați la noutățile timpului și în ton cu dezvoltarea rapidă a tinerilor de astăzi.

Bacău

Lisabona

Debut de an pastoral

Zilele Mondiale ale Tineretului

Tinerii din jurul Bacăului, împreună cu preoții vicari, s-au adunat în ziua de sâmbătă, 2 octombrie 2021, la oratoriul salezian Don Bosco, pentru a marca începutul de an pastoral.

Plini de voie bună, tinerii au desfășurat diferite jocuri de societate și cunoaștere, urmate de Sfânta Liturghie și prânz. În activitățile lor au avut în vedere tema propusă de Sfântul Părinte pentru noul an, și anume „Maria a pornit și s-a dus în grabă” (Lc 1,39).

Organizatorii portughezi ai Zilelor Mondiale ale Tineretului au anunțat luna trecută perioada când se va ține următorul eveniment de talie mondială: 1-6 august 2023, în capitala Portugaliei, Lisabona. Anunțul așteptat de către tinerii din lumea întreagă a fost făcut public de către Cardinalul Manuel Clemente, patriarhul Lisabonei, exprimându-și speranța ca „cele 22 de luni care ne despart de ZMT să fie un timp de evanghelizare pentru toți”.

20

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2021

Activitatea CDPT noiembrie 21 noiembrie – Ziua Mondială a Tineretului (local) 26-29 noiembrie – Curs de formare pentru animatorii parohiali Proiectul „Fii speranță pentru aproapele” continuă!

Detalii pe site (www.cdpt.ro), rubrica Voluntariat.

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Flavia Dobre Alexandra Iacoban Sr. Paula Iosif Deea Lazăr Sr. Gabriela Lungu, FCJ Georgiana Nechita Emanuel Ropotă Foto: cdpt.ro

UNIVERSUL FAMILIEI

POVESTIRI BIBLICE

A zecea plagă: moartea întâilor născuți (Ex 12,29-42)

L

a miezul nopţii, Domnul i-a lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon, care şedea pe tronul său, până la întâiul născut al celui închis în temniţă şi până la toţi întâii născuţi ai animalelor. Faraon s-a sculat noaptea, el şi toţi slujitorii lui şi toţi egiptenii, şi a fost strigăt mare în Egipt, căci nu era casă în care să nu fie un mort.

I-a chemat Faraon pe Moise şi pe Aaron noaptea şi le-a zis: „Ridicaţi-vă şi ieşiţi din mijlocul poporului meu, voi şi fiii lui Israel! Mergeţi să-i slujiţi Domnului, după cum aţi zis!

Luaţi şi turmele voastre şi cirezile voastre, după cum aţi zis, şi

mergeți! Şi binecuvântaţi-mă şi pe mine!” Egiptenii zoreau poporul să iasă în grabă din ţară, căci ziceau: „Altfel vom muri cu toţii.”

Fiii lui Israel au făcut după cuvântul lui Moise şi le-au cerut egiptenilor obiecte de argint, obiecte de aur şi haine.

Domnul a dat poporului să afle har în ochii egiptenilor şi aceştia le-au dat cele cerute. Astfel i-au despuiat pe egipteni.

Au plecat fiii lui Israel din Ramses spre Sucot, cam şase sute de mii de bărbaţi care mergeau pe jos, afară de copii. O mare mulţime de oameni a plecat cu ei; turme şi cirezi şi vite foarte multe. Au copt din aluatul pe care îl scoseseră

Mergeţi să-i slujiţi Domnului, după cum aţi zis!

(Ex 12,31)

din Egipt turte azime, căci nu dospise, fiindcă fuseseră alungaţi din Egipt şi nu au putut să aştepte, nici să-şi facă provizii.

Noaptea aceea a fost o noapte de veghe pentru Domnul, când i-a scos din ţara Egiptului.

De colorat:

Au lovit pe toţi întâii născuţi din ţara lor, toată pârga puterii lor.

(Ps 105,36)

NOIEMBRIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

21

UNIVERSUL FAMILIEI SOCIETATE

Un drum de însoţire Al cincilea capitol din Amoris laetitia se intitulează „Iubirea care devine rodnică” și se deschide cu următoarea afirmaţie: „Iubirea dă viaţă mereu” (nr. 165), după care Papa Francisc adaugă o învăţătură preluată din Familiaris consortio.

Text: Pr. Fabian Măriuţ

C

apitolul al VI-lea din Amoris laetitia oferă celor care lucrează în pastoraţia familiei sugestii privitoare la pregătirea logodnicilor la căsătorie, însoțirea cuplurilor în primii ani de căsătorie, grija faţă de familiile rănite.

Papa Francisc reafirmă că familiile nu sunt doar obiect, ci și subiect al evanghelizării deoarece lor le este cel mai la îndemână să transmită „Evanghelia familiei”. Ca mărturia lor să fie cât mai rodnică au nevoie de sprijinul persoanelor consacrate, deşi, observă papa, miniștrii hirotoniți nu au întotdeauna pregătirea necesară (cf. nr. 202). Ar fi de dorit ca seminariștii să aibă o formare adecvată încă de pe băncile seminarului. În acest sens se sugerează o pregătire interdisciplinară atât doctrinară, cât şi psiho-afectivă

alături de familii cu experienţă de viaţă şi cu credinţă limpede. În drumul de pregătire la căsătorie este nevoie de itinerarii care să-i ducă pe logodnici la aprofundarea vieţii de familie, dar şi la introducerea şi integrarea lor în viaţa bisericească şi în viaţa liturgică (nr.

205-215). Însoţirea în primii ani de căsătorie este considerată a fi „urgentă” (nr. 217). Papa spune apăsat că nu s-a ajuns la liman odată cu primirea sacramentului căsătoriei.

E adevărat că, din păcate, sunt cupluri care şi-au construit o crustă strâmtă împrejurul „casei iubirii lor” şi că sunt incapabile să trăiască pragurile iubirii ca să atingă o unire tot mai profundă. Altele au redus legământul conjugal la patul matrimonial, nemaifiind în stare să-şi unească cu adevărat sufletele şi să se bucure de mireasma

Căsătoria nu este un con de umbră, nici sfârşitul (ori mormântul) iubirii.

Căsătoria binecuvântată este începutul iubirii. Astfel se deschide calea către o iubire şi mai mare.

22

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2021

unei dăruiri profunde. Iată de ce este atât de necesară o pregătire post-matrimonială.

Luând în consideraţie fenomenul alarmant al divorţului, papa observă că fiecare criză poate fi şi o veste bună: anume aceea de a deschide poarta iertării, a împăcării. „Divorțul este rău, iar creșterea numărului de divorțuri este foarte îngrijorătoare. Din acest motiv, fără îndoială, sarcina noastră pastorală cea mai importantă în ceea ce privește familiile este consolidarea iubirii și acordarea de ajutor pentru vindecarea rănilor, astfel încât să putem preveni răspândirea acestei drame în epoca noastră” (nr. 246).

Ultima parte a capitolului se intitulează „Când moartea își înfige boldul său”. Papa consideră că este nevoie de o reînnoită atenție pastorală atunci când moartea bate la uşă şi ne răpeşte pe cineva drag: toate familiile, fără excepție, trec prin experienţa doliului şi au nevoie de însoțire.

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc)

Astăzi:

Magdalena Bossy (1884-1940) Text: Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)

C

ând în 1925 Vladimir Ghika cumpără de la statul francez mănăstirea de la Auberive, în HauteMarne, pentru a face din ea centrul Fraternității Sfântul Ioan, nu își închipuie niciun moment că foarte aproape, la Langres, capitala județului, trăiește în clauzură o verișoară îndepărtată.

Căci Ana Magdalena Bossy, născută la Iași în 1884, a primit vălul sub numele de Sora Marie-Anne de Jésus, la Anunțiatele Celeste, ordin contemplativ feminin înființat la Genova în 1604 de către Fericita Maria Vittoria de Fornari Strata. Și deși este un ordin de clauzură monastică destul de strictă, se simte bine în această viață, așa cum îi scrie lui Vladimir Ghika la 30 ianuarie 1927: „Anunțiata este atât de frumoasă, dar atât de ascunsă, atât de ascunsă, încât puține suflete o înțeleg. Și îmi știți visul!... Mi-aș dori atât de mult ca această floare rafinată să înflorească pe tot pământul, și să facă pretutindeni să urce spre Cer parfumul ei dulce de recunoștință și de iubire!”

Cam de fiecare dată când Vladimir Ghika trece prin Langres, face o vizită la mănăstirea Anunțiatelor.

Când au ocazia să vorbească sau în scrisorile lor, cei doi exilați români evocă dorința lor de a vedea înflorind catolicismul în țara lor de origine. Dacă visul lui Vladimir Ghika de a deschide o ramură a Fraternității Sfântului Ioan în România se năruie cu închiderea mănăstirii de la Auberive în 1931, cel al Magdalenei Bossy devine în curând realitate. O mănăstire a Anunțiatei este creată în 1937 la Moreni (Prahova) pe un teren dăruit de către Ala (Alexandra), soția fratelui ei, generalul român Robert Bossy1. Condiția pusă de către autorități pentru această ctitorie a fost aceea ca mănăstirea să fie de rit greco-catolic. Și așa va fi.

Vladimir Ghika și cumnata sa, Elisabeta, susțin noua mănăstire prin donații și organizând în favoarea ei târguri de obiecte diverse.

Devenind superioara acestei tinere comunități monastice, Magdalena Bossy resimte toată greutatea responsabilităților care apasă asupra ei: „Sarcina care îmi revine apasă greu pe umerii mei slabi. Și, desigur, nu mi-aș fi asumat-o niciodată dacă glasuri autorizate nu mi-ar fi garantat că aceasta era voința lui Dumnezeu.” Să fondezi o comunitate și să construiești un loc de

Magdalena Bossy (1884-1940)

viață pentru aceasta este un drum plin de piedici pentru cineva care vrea să trăiască în rugăciune departe de lume. Sora Marie-Anne nu se bucură de altfel prea mult timp de ctitoria ei, ea a cărei sănătate a fost mereu destul de fragilă, căci moare la 29 octombrie 1940, victimă a unui cancer la ficat, la spitalul Elias din București. Vladimir Ghika celebrează o liturghie la căpătâiul ei și o însoțește în ultimele momente.

Cel puțin Magdalena Bossy nu va avea tristețea de a-și vedea opera distrusă de către regimul comunist, căci, în toamna 1948, mănăstirea îndură soarta întregii Biserici GrecoCatolice și cele aproape douăzeci de călugărițe sunt împrăștiate. Niciuna dintre ele nu va trece la ortodoxie, iar unele dintre ele își vor urma chiar vocația în clandestinitate.

Două dintre ele, superioara, Sora Maria Emanuela (Bîtică), și Sora Maria Clara (Isa Sion), își vor putea respecta voturile printre călugărițele catolice de la mănăstirea de la Timișu de Sus.

1 În volumul Figuri ilustre din istoria Arhidiecezei Romano-Catolice de București, Editura ARCB, 2021, am menționat din greșeală că era soția diplomatului Raul Bossy.

NOIEMBRIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

23

Scrisoarea ÎPS Aurel Percă pentru Anul Pastoral 2021-2022

Sacramentele temelia vieții creștine Sacramentele inițierii creştine

„Maica noastră Biserica dorește foarte mult ca toți credincioșii să fie îndemnați la acea participare deplină, conștientă și activă la celebrările liturgice care este cerută de însăși natura liturgiei și care, pentru poporul creștin, «seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt, popor răscumpărat» (1Pt 2,9; cf. 2,4-5), constituie în virtutea Botezului un drept și o datorie” (SC n.14)

Iubiți confrați preoți, Dragi persoane consacrate, Iubit Popor al lui Dumnezeu din Arhidieceza de București, u această Scrisoare pastorală mă îndrept către întreaga comunitate a Arhidiecezei de Bucureşti, adresând fiecăruia în parte salutul meu, însoțit de amintirea mea zilnică în rugăciune în fața Domnului. Începem un nou an pastoral și suntem solicitați în mai multe direcții, pentru că alături de programul nostru pastoral trienal, care are ca temă generală „Liturgia și sacramentele”, intervine în acest an și invitația Papei Francisc pentru a începe un Parcurs sinodal în vederea

C 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2021

celebrării Sinodului Episcopilor din octombrie 2023: „Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare şi misiune”. În mod similar cu anul trecut, și acest nou început de an pastoral este marcat de nesiguranță și suferință, din cauza persistenței pandemiei de coronavirus, care continuă să se răspândească și să provoace victime, parțial și din cauza superficialității și iresponsabilității multor oameni.

Această pandemie ne obligă să reformulăm noi metode și noi strategii pastorale, să continuăm cu credință și curaj să proclamăm și să mărturisim Evanghelia, să formăm tineri și soți, copii și adulți în credința în Cristos Isus, să găsim noi căi de trăire

a vieții creștine şi comunitare, bazate pe o spiritualitate sănătoasă și robustă, pentru a-i sprijini și a-i ajuta pe cei aflați în dificultate gravă existențială, relațională și economică. În acest moment dramatic al istoriei și în această noapte prelungită de nedumerire și confuzie, suntem chemați să alimentăm lampa Iubirii cu untdelemnul Credinței, aprinzând curajul „Martiriului” – al mărturiei – și intrând în templul Rugăciunii luminat de Cuvântul lui Dumnezeu.

Fără a ceda în fața descurajării și a iluziilor ușoare, dar și în fața unor așteptări și rezultate pastorale imediate, trebuie să punctăm spre ceea ce ne poate ancora mai mult de Dumnezeu.

Pentru că, scrie Sfântul Paul, „Eu consider că suferințele timpului prezent nu se pot compara cu gloria viitoare care ni se va revela. Într-adevăr, creația așteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu” (Rom 8,1819). Să ne întoarcem să credem în puterea credinței! Să ne gândim la o

PASTORALĂ

posibilă Speranță! Să ne întoarcem să citim, să medităm și să ne rugăm Cuvântul lui Dumnezeu! Să ne întoarcem să-L adorăm pe Domnul prezent în Euharistie și să ne hrănim cu El! Să ne întoarcem să-l întâlnim și să-L slujim pe Isus în frații noștri, în special cei mai săraci și cei mai marginalizați! Să ne întoarcem la semănatul Iubirii în brazdele istoriei... pentru că „în seara vieții noastre vom fi judecați după Iubire” (Sfântul Ioan al Crucii).

Dragi confrați preoți, iubiți credincioși, Să luminăm viața și Biserica cu entuziasmul și pasiunea noastră pentru Evanghelie; să ne ajutăm unii pe alții să fim fideli vocației pe care am primit-o; să-i susținem pe preoții noștri cu o colaborare efectivă și generoasă. Preoții să aibă grijă de sufletele încredințate lor, să viziteze bolnavii, să se roage în taina inimii lor și împreună cu poporul bun al lui Dumnezeu.

Acțiunea pastorală a Bisericii are menirea de a zidi comunitatea creștinilor, să fie alături de poporul credincios și să-l pregătească pentru împlinirea propriei misiuni în lume și în istorie. Biserica, cu misiunea ei de „sacrament de mântuire” printre oameni, își scoate forța din puterea salvifică sădită în Cuvântul lui Dumnezeu și prin celebrarea mântuirii totdeauna în actul liturgiei, considerând liturgia drept eveniment al mântuirii.

Itinerarul nostru de trei ani În Scrisoarea pastorală din anul pastoral 2020-2021, pe care am adresat-o preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor Bisericii noastre arhidiecezane, era o invitație „de a descoperi în liturgie expresia cea

mai înaltă a realității sale misterice.

Trăind cu intensitate sfintele mistere celebrate, credincioșii pot lua act că Isus Cristos, Marele Preot al Noului Legământ, continuă să acționeze în Biserică și în lume în virtutea Misterului pascal celebrat încontinuu”. Formarea liturgică, coresponsabilitatea slujirilor, participarea activă, înțelegerea simbolurilor liturgice au fost temele care au stat în centrul activităților pastorale și catehetice, cu intenția de a forma și dobândi o mens liturgica.

Citim în Catehismul Bisericii Catolice că „sacramentele sunt semne eficiente ale harului, instituite de Cristos şi încredințate Bisericii, prin care ne este împărtășită viața dumnezeiască. Riturile vizibile sub care sunt celebrate sacramentele semnifică şi realizează harurile proprii fiecărui sacrament. Ele aduc rod în cei care le primesc cu dispozițiile cerute” (CBC n.1131).

Mai înainte de declarația Catehismului, Constituția liturgică a Conciliului Vatican II, Sacrosanctum Concilium, descria astfel sacramentele Bisericii: „Sacramentele sunt menite să-i sfințească pe oameni, să zidească trupul lui Cristos și să dea cultul datorat lui Dumnezeu; în calitate de semne, ele au și un rol instructiv.

Nu numai că presupun credința, ci, prin cuvintele și elementele rituale, o și nutresc, o întăresc și o exprimă; de aceea sunt numite sacramente ale credinței. Ele conferă, într-adevăr, harul, dar celebrarea lor îi și dispune mai bine pe credincioși să primească rodnic acest har, să dea cult cum se cuvine lui Dumnezeu și să trăiască iubirea” (SC 59).

Viața liturgică a Bisericii este centrată pe celebrarea Euharistiei și a altor semne sacramentale, prin care ni se dăruiește viața divină.

Biserica celebrează sacramentele

atât prin preoția comună a tuturor credincioșilor, care derivă din harul Botezului, cât și prin preoția slujitorilor rânduiți în acest scop.

Toate sacramentele sunt o acțiune a Duhului Sfânt care, prin Cuvântul lui Dumnezeu și semnele sacramentale, insuflă credință în inimile credincioșilor. Prin această acțiune, semnele sacramentale întăresc și exprimă în același timp credința, atât la nivel personal, cât și comunitar: fiecare credincios și comunitatea creștină în ansamblu cresc în caritate și în misiunea de mărturie a Evangheliei.

Punctul de referință la care nu se poate renunța și spre care se orientează viața creștinilor, şi din care aceștia îşi scot energiile și vitalitatea, este celebrarea misterelor lui Cristos. În viața Bisericii, liturgia are o plasare ideală: ea este fons et culmen (culme și izvor) (SC 10), punct de sosire al vestirii Evangheliei și punct de plecare pentru slujirea comunității și a lumii. Ea nu acoperă întregul domeniu al îngrijirii pastorale (cf. SC 9), dar îi reprezintă nucleul interior și central.

Liturgia face parte integrantă din proiectul general de „construire a Bisericii” în mijlocul oamenilor. Spre acest proiect se îndreaptă și vestirea Cuvântului lui Dumnezeu și celebrarea sacramentelor. Este important să nu pierdem niciodată din vedere această legătură strânsă între cele trei momente ale acțiunii bisericești. În special, liturgia are mereu nevoie să se refere la Cuvântul lui Dumnezeu și la slujirea carității, pentru ca întreaga comunitate a credincioșilor să poată îndeplini funcția de a fi „sare și plămadă” și să conducă omenirea să se altoiască ca trup pe Cristos, Cap și Mântuitor.

Această Scrisoare pastorală se înscrie în programul amplu, enunțat NOIEMBRIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

25

PASTORALĂ

anul trecut, „Liturgia: celebrare divină – viață creștină” și continuă cu prezentarea și aprofundarea sacramentelor.

Riturile sacramentale reprezintă obiectul specific al pastoraţiei liturgice. Complexul acțiunilor sacramentale – şi al celor care se inspiră din ele – îmbrățișează momentele cele mai hotărâtoare ale vieții creștinului.

Asemenea acțiuni traversează viața comunității și țes, din când în când, imaginea unei existențe noi, sub semnul Duhului Sfânt, care știe să primească Împărăția și să-i arunce semințele în lumea oamenilor.

Conciliul Vatican II a precizat că „liturgia nu epuizează întreaga activitate a Bisericii” (SC 9), dar ea este culmea vieții şi a misiunii sale, precum și izvorul (SC 10). Vestirea credinței și convertirea conduc la liturgie, la celebrarea sacramentelor, ca spre un punct culminant. În același timp, o asemenea celebrare nu are scop în sine: ea este punct de plecare al mărturiei, izvor al vieții creștine în urmarea lui Cristos.

Sfântul Ioan Paul al II-lea vorbește despre liturgie ca despre „epifania Bisericii: în celebrarea liturgică, Biserica se manifestă pe ea însăşi; aici, propriul mister este «vestit, gustat şi trăit»” (Ioan Paul al II-lea, Vicesimus Quintus Annus, 9).

Problema sacramentelor, astăzi Pentru mult timp, în Biserică a prevalat o concepție care considera sacramentele ca „simple rituri” de administrat celor care le cereau. Se poate afirma, de aceea, că dominau o atitudine și o mentalitate mai curând individualiste: ritul se săvârșea asupra creștinului care îl cerea; deseori, fără participarea comunității. Cu reînnoirea liturgică, asumată și promovată 26

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2021

de Conciliul Vatican II, această atitudine și această practică s-au schimbat în mare parte. Principiile participării comunitare și ale celebrării pline de bucurie sunt exprimate în mod clar.

Nu se mai vorbește acum de „a primi sau săvârși un rit”, ci de „a participa la un sacrament”. Şi expresia „a celebra un sacrament” este deja și mai frecventă decât cea de „a administra un sacrament”. Este recuperarea unui aspect decisiv de care trebuie să ținem cont în prezentarea sacramentelor: ele trebuie trăite ca adevărate „celebrări”.

Este, de asemenea, adevărat că pentru mult timp „liturgia” și „sacramentele” au fost considerate ca două lucruri diferite și separate. Pe de o parte, liturgia era constituită din acțiuni de cult și de devoțiune; pe de altă parte, sacramentele erau rituri necesare pentru mântuire. De aceea, nu se punea în evidență în celebrare caracterul lor celebrativ, aspectul festiv şi aspectul comunitar, precum şi gratuitatea pe care ele o presupun.

Reînnoirea liturgică a avut menirea să unească liturgia şi sacramentele: sacramentele fiind celebrări liturgice, ele reprezintă centrul și inima liturgiei înseși.

Celebrările liturgice nu se reduc, așadar, la riturile celor șapte sacramente; totuşi, ele sunt celebrări liturgice fundamentale ale Bisericii, iar centrul lor de referință este Euharistia.

Iată de ce este imposibil să separăm teologia sacramentelor de liturgia sacramentului, dacă vrem să evităm riscul de a reduce liturgia la un simplu ritual sau la o ceremonie, iar sacramentul la o simplă abstracție teologică. Dumnezeu poate acorda harul său în mod independent de orice liturgie; totuși, noi nu putem avea certitudinea acestui har fără a celebra misterul împreună cu liturgia. Sacramentele sunt, așadar, misterul acțiunii liturgice.

Mulți creștini astăzi văd Sacramentele ca o practică socială, motivată de mulți factori, dintre care unii, adesea, nu au nicio legătură cu credința: cu siguranță nu li se arată ca semne de credință. Apoi, există creștini fără Taine: ei dau credinței o caracteristică pur interioară și individualistă, cu cuvintele: „Eu, personal, mă văd cu Dumnezeu fără intermediari.” Putem adăuga că trăim într-o societate secularizată, care ignoră acțiunea lui Dumnezeu în omul care a pierdut total simțul misterului în istorie, în viață și în indivizi; nu există decât ceea ce este văzut și atins.

Se spune, pe bună dreptate, că astăzi sacramentele sunt în criză... din mai multe motive. Indic două motive. În primul rând, foarte des, sacramentele sunt doar o tradiție și nimic mai mult. Să ne gândim, de exemplu, la Căsătorie. Să te căsătorești în biserică este adesea un obicei în care rochia, restaurantul, luna de miere, albumul foto, ceremonia din fața bisericii sunt importante și fac parte din folclor. Soții se gândesc rar la sacramentul propriu-zis (angajamentul luat chiar în prezența lui Dumnezeu). Se afirmă adesea că Sacramentul Căsătoriei este în criză: pentru mulți, chiar credincioşi fiind, căsătoria în Biserică este o tradiție, mai puțin o binecuvântare din partea lui Dumnezeu.

Ce să spunem despre Botez: oamenii nu își dau seama ce înseamnă să fii botezat, să devii copil al lui Dumnezeu, să trăiești ca discipol al lui Cristos după regulile Evangheliei.

O dovadă: toată lumea cere botezul pentru copii, credincioșii și chiar ateii: sunt îngrijorați ca nu cumva copilul lor să fie diferit de cel al tuturor celorlalți. Fără îndoială, în ochii oamenilor, Botezul nu mai este sacramentul fundamental al credinței, ci o

PASTORALĂ

tradiție care trebuie respectată, o ocazie de a sărbători cu prietenii nașterea unui copil: chiar și în acest caz se poate vorbi despre o criză. Şi Sacramentul Mirului ridică probleme: dacă toți copiii admiși ar crede şi ar trăi Mirul ca un sacrament foarte profund, care ancorează în viața Bisericii, nu ar părăsi Biserica imediat după aceea; din păcate, pentru mulți, Mirul este doar o tradiție de a-i face fericiți pe părinți, în ciuda a tot ceea ce s-a spus la orele de catehism care au precedat sacramentul.

Există, de asemenea, un al doilea motiv pentru criza sacramentelor: nu există coerență între ceea ce celebrăm și viața de zi cu zi. De exemplu, spovada: cum poți primi iertare de la Domnul și să nu te angajezi să-ți schimbi viața? Cum se poate primi dezlegarea tuturor păcatelor fără a-ţi ierta frații? Dacă se întâmplă acest lucru, mărturisirea noastră este superficială, nu l-am întâlnit cu adevărat pe Dumnezeu și iertarea lui.

Să ne gândim și la cei care primesc Sfânta Împărtășanie zilnic sau săptămânal. Cum poate o persoană botezată să merite împărtășirea serioasă cu Cristos, dacă nu se angajează să trăiască în unitate cu toți frații în care este prezent chipul lui Cristos? Aceasta înseamnă că ceva nu funcționează corect și că, în ochii noștri, sacramentul este acum în criză.

Bineînțeles că și noi, preoții, avem o anumită responsabilitate în această criză: de exemplu, atunci când celebrăm Liturghia în grabă sau fără să ne pregătim atât de mult, sau când pregătim sumar copiii la primirea Sfintei Împărtășanii sau a Mirului, fără un itinerar catehetic sistematic, fără să ținem cont că ar fi ultima ocazie în care mai putem explica adevărurile de credinţă.

Apoi, influența socială și tradiția neîntreruptă a unei țări ca a noastră,

în care aproape toți oamenii se declară creștini și sunt de fapt botezați, favorizează încă persistența unei practici sacramentale deficitare. Nu putem spune dacă această practică de a cere anumite sacramente este cu adevărat și întotdeauna o expresie conștientă a credinței.

La prima vedere avem impresia că poporul nostru – mai ales cel ortodox, dar și cel catolic – își păstrează patrimoniul religios tradițional intact. Oamenii noștri, aproape peste tot, continuă să ceară Botezul, Împărtășania și Mirul pentru copiii lor, vor să celebreze nunta în biserică și cer o înmormântare religioasă. Dar câți sunt conștienți de angajamentele vieții creștine pe care aceste rituri sacre le presupun și le implică?

Sărbătorile sunt reînnoite cu punctualitate și solemnitate, conform obiceiurilor străvechi: semnele religioase sunt încă prezente și dominante în panorama unui popor care de aproximativ două milenii se laudă cu numele de creștin, dar se poate spune întotdeauna că toate acestea apar dintr-un simț religios profund, dintr-o credință creștină autentică? Şi apoi, participarea la Sfânta Liturghie devine din ce în ce mai slabă, alimentată și de teama legată de pandemie, și care duce la îndepărtarea treptată de spiritul comunitar al celebrărilor liturgice. Amintesc ceea ce am scris anul trecut cu privire la revenirea la prezența fizică la celebrarea Sfintei Liturghii, cerută și de Congregația pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor, „Să ne întoarcem cu bucurie la Euharistie!”

(15 august 2020). Deja la începutul scrisorii ni se spune că „pandemia de Covid-19 a produs dezorientări nu numai în dimensiunile sociale, familiale, economice, formative și de muncă, ci și în viața comunității creștine, inclusiv în dimensiunea

liturgică”. „Însă imediat ce o permit circumstanțele, este necesar și urgent să ne întoarcem la normalitatea vieții creștine, care are edificiul biserică drept casă și celebrarea liturgiei, îndeosebi a Euharistiei, drept «culme spre care tinde acțiunea Bisericii și izvorul din care emană toată puterea ei» (Sacrosanctum Concilium 10).” În lumina acestor considerații, acțiunea pastorală sacramentală trebuie regândită serios. Schimbările, chiar remarcabile, aduse ritmurilor unor sacramente, chemarea exprimată în mod repetat de către Magisteriu de a îmbogăți predica cu conținut biblic și de a sublinia valoarea comunitară a celebrărilor liturgice, însăși reînnoirea catehezei sunt probleme de actualitate și consider că trebuie pornit de aici, de la un mod nou de prezentare a sacramentelor în viața Bisericii şi a creştinului, sub semnul reînnoirilor propuse de Conciliul Vatican II. Este nevoie de o mentalitate nouă de credință, purificată și reînnoită, pentru a face din sacramente o adevărată temelie a vieții creștine. În acest scop, este nevoie de o alegere pastorală fundamentală: aprofundarea relației dinamice strânse dintre evanghelizare și sacramente trebuie să fie o caracteristică fundamentală a acțiunii pastorale în comunitățile noastre. Este o alegere care se concentrează pe conținutul esențial al creștinismului și sugerează modul concret în care Biserica intenționează să lucreze eficient între oameni, în deplină fidelitate față de misiunea ei de a anunța mântuirea și de a o implementa în sacramente. Este un efort comun, „de a merge împreună” într-o Biserică sinodală, așa cum sugerează invitația Papei Francisc pentru Parcursul sinodal care se deschide pentru întreaga Biserică, cu insistența pe „comuniune, participare şi misiune”.

NOIEMBRIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

27

PASTORALĂ

În lumina doctrinei Conciliului Vatican II, putem oferi o mai bună înțelegere și o prezentare mai pertinentă a sacramentelor, care să evidențieze legătura lor cu întreaga istorie a mântuirii, relația lor cu misterul pascal al lui Cristos și cu viața Bisericii, relevanța în raport cu animarea creștină a lumii și creșterea împărăției lui Dumnezeu.

Celebrarea sacramentelor – inima credinței și temelia vieții creștine Întreaga viață liturgică a Bisericii gravitează în jurul Jertfei euharistice și al sacramentelor (cf. SC 6).

Isus Cristos este prezent în Biserica sa, oferind mântuirea în principal prin actele liturgice. Astfel, în viața creștină, după Cristos, liturgia are un caracter central, iar în cadrul ei, sacramentele.

Toate acțiunile lui Isus în timpul vieții sale pe pământ au fost mântuitoare. Totul anticipa puterea Misterului pascal. Misterele vieții lui Isus (atât cele ascunse, cât și cele cuprinse în Misterul pascal) sunt bazele a ceea ce Biserica, prin slujitorii ei, și în numele lui Cristos, distribuie în sacramente. Nu putem pierde din vedere ceva fundamental, pe care Sfântul Leon cel Mare îl definea: „ceea ce era vizibil în Mântuitorul a trecut în misterele sale”. În sacramente îl întâlnim cu adevărat pe Mântuitorul.

Ce sunt sacramentele?

Sunt forțe care izvorăsc din Trupul lui Cristos. Aceasta a fost experiența femeii bolnave cu scurgere de sânge.

Acest Trup al lui Cristos este mereu viu și dătător de viață. Prin puterea Duhului Sfânt, Domnul acționează în Biserica sa și în fiecare dintre membrii ei într-un mod personal.

28

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2021

Trebuie întotdeauna amintit că sacramentele sunt „ale Bisericii”. Ele există „pentru ea”, pentru că este mediul de acțiune a lui Cristos (Biserica este ca un sacrament al acțiunii lui Cristos, al mântuirii) și există „pentru ea” pentru că constituie și edifică Biserica.

În ce scop sunt ordonate sacramentele?

Sacramentele sunt, de asemenea, rânduite spre sfințirea oamenilor, nu numai spre edificarea Bisericii.

Aceste sacramente cer omului să se apropie de ele cu credință, deși nu depind de credință. Credința mea nu constituie sacramentul, dar credința Bisericii în acțiunea divino-umană este anterioară. În calitate de credincios, sunt invitat să mă alătur acestei mărturisiri de credință. Astfel putem înțelege dictonul lex orandi, lex credendi, legea rugăciunii este legea credinței. Din acest motiv, niciun rit sacramental nu poate fi modificat, deoarece liturgia este o credință celebrată.

De ce depinde eficacitatea sacramentelor?

Celebrate bine și cu dispozițiile corespunzătoare din partea celor care le primesc, sacramentele conferă harul pe care îl semnifică. Și îl conferă dintr-un motiv foarte simplu: Cristos însuși acționează în ele prin Biserica și prin slujitorii săi. De asemenea, sunt eficace, deoarece puterea lor provine din puterea mântuitoare a lucrării lui Cristos, nu de la cel care le celebrează, cu titlu personal. Astfel, ori de câte ori un sacrament este celebrat conform credinței Bisericii și conform intenției sale, puterea lui Cristos acționează. Tema roadelor în cei care le primesc este o

altă problemă, deoarece depinde de dispozițiile cu care intră în celebrarea sacramentului.

Are sens să spun că „eu cred în Dumnezeu, dar nu practic”?

Pentru credincioșii în Cristos, sacramentele sunt necesare pentru mântuire. Viața creștină este o viață sacramentală. Nimeni nu poate spune că este un creștin dacă nu este un practicant, deoarece ar fi o contradicție. În sacramente îl întâlnim pe Cel în care credem și căutăm precum „cerbul caută izvoarele de apă” (Ps 42,1), cu atitudinea celui care caută fața Domnului. În sacramente, Domnul Isus și Duhul Sfânt ne modelează după chipul lui Dumnezeu, dăltuind în sufletul nostru imaginea divină cu care am fost creați. De aceea, rodul vieții sacramentale constă în adoptarea de către Dumnezeu a făpturii sale, pe care o face din ce în ce mai asemănătoare cu El. Prin sacramente, Tatăl ne vede din ce în ce mai mult adevărați copii în Fiul Său prin Duhul Sfânt.

Sacramentele corespund tuturor etapelor și momentelor importante din viața creștinului: ele dau naștere și creștere, vindecare și misiune.

Prin urmare, un credincios practică întotdeauna și este din ce în ce mai practicant și mai asemănător lui Dumnezeu, care își modelează imaginea în el, ca un artist divin.

Sacramentele și cultul creștin sunt de importanță fundamentală pentru viața creștină. În centrul credinței noastre se află persoana lui Isus Cristos, pe care documentele Conciliului Vatican II îl numesc „sacramentul Tatălui”. Așa cum spune Sfântul Paul în Scrisoarea sa către Coloseni, „Isus este expresia vizibilă a lui Dumnezeu invizibil” (1,15),

PASTORALĂ

făcând cunoscută și iubită plinătatea Misterului Divin uman.

Fiul îl descoperă pe Tatăl și îl trimite pe Duhul Sfânt. La rândul său, Biserica este sacramentul lui Cristos, extinzând harul, mântuirea și iertarea care decurg din evenimentul lui Cristos, continuând misiunea vieții veșnice inaugurată acum 2.000 de ani. În acest context de înțelegere, sacramentele și cultul Bisericii manifestă adevărata lor semnificație.

Prin sacramente, primim identitatea noastră cea mai profundă de copii adoptați ai Tatălui. Dumnezeu vine să locuiască în inimile și sufletele noastre prin harul sfințitor; îl primim pe Duhul Sfânt și iertarea păcatelor noastre. Suntem hrăniți cu Trupul și Sângele lui Cristos.

Suntem vindecați și trimiși să trăim Evanghelia; pe scurt, rodul mântuitor al victoriei lui Cristos asupra păcatului și morții se extinde asupra omenirii prin acțiunea sacramentală a Bisericii. Sacramentele îl fac prezent pe Cristos, fără a-l reduce la o simplă amintire evlavioasă a unui om bun care a trăit cu mult timp în urmă. În fiecare sacrament, Biserica oferă printr-un semn vizibil și un simbol vizibil forța transformatoare a Duhului Sfânt invocată de fiecare dată, iar simbolul devine realitatea lui Cristos, cu prezența sa vindecătoare şi plină de iubire. Poate că această dinamică este vizibilă cel mai profund în cazul Euharistiei, când Biserica oferă pâinea și vinul care devin Trupul și Sângele sacramental al lui Cristos.

Pentru creștinii catolici, Euharistia are o importanță primordială, deoarece formează Biserica, extinde Misterul pascal al morții și învierii lui Isus, proclamă Cuvântul și ne hrănește cu Trupul și Sângele lui Cristos. La Sfânta Liturghie ne împărtășim deja cu viața cerului. De

aceea, când oamenii ne întreabă „ce credem că va fi cerul?”, întotdeauna ar trebui să răspundem că va fi ca şi cum am merge la Liturghie!

Şapte sacramente în trei grupuri Cele șapte sacramente îl ajută pe creștin să trăiască comuniunea cu Dumnezeu, cu Biserica și cu frații, și dau puterea necesară pentru a ajunge la mântuire. Odată cu ele se consolidează o strânsă alianță între Dumnezeu și om. În acest fel, omul, participant la viața divină, este capabil să dea sens existenței sale, atât în momentele vesele, cât și în cele triste.

Dar de ce șapte sacramente? Cele șapte sacramente răspund la nevoile reale ale omului, în timp ce diferitele etape, care apar ca o analogie între etapele vieții naturale și cele ale vieții spirituale, marchează ritmurile sale de creștere și momentele decisive ale vieții individuale, ecleziale și sociale. Odată cu Botezul ne naștem, cu Mirul creștem, cu Euharistia ne hrănim, cu împăcarea și Ungerea bolnavilor suntem vindecați și speranța se găsește din nou, cu Preoția și Căsătoria se conturează slujirea care este adusă în Biserică.

Tertulian, în secolul al III-lea, scria: „creștinii nu se nasc, ci devin”, ceea ce însemna că respectarea credinței presupune o inițiere, o pregătire și o creștere cu cateheza și cu viața sacramentală, o maturizare și o călătorie sporită de rugăciune și Cuvântul lui Dumnezeu. În funcție de acțiunea pe care o îndeplinesc, sacramentele pot fi grupate în: sacramente de inițiere creștină, sacramente de vindecare și sacramente pentru slujire.

– Sacramentele inițierii creștine: Botezul, Mirul și Euharistia. Prin aceste sacramente, „oamenii, uniți cu Cristos în moartea, îngroparea

și învierea sa, sunt eliberați de puterea întunericului, primesc Duhul adopției ca copii și celebrează, împreună cu tot poporul lui Dumnezeu, amintirea (memorialul) morții și a învierii Domnului” (Ritualul inițierii creştine, Introducere generală 1).

– Sacramentele vindecării: Penitența și Ungerea bolnavilor. Prin sacramentele inițierii creștine, oamenii primesc o viață nouă în Cristos, dar această viață este adusă în vase de lut și este supusă suferinței, bolilor și morții. Această nouă viață poate fi slăbită și chiar pierdută din cauza păcatului. Domnul Isus, doctor al sufletelor și al trupurilor, a dorit ca Biserica să continue, în puterea Duhului Sfânt, lucrarea ei de vindecare și mântuire, chiar și între membrii ei. Acesta este scopul celor două sacramente ale vindecării (cf. CBC 1420-1421).

– Sacramentele care sunt în slujba comuniunii și misiunii: Preoția și Căsătoria. Vocația ucenicilor lui Cristos își găsește sursa și originea în sacramentele inițierii creştine; este o vocație comună spre sfințenie și către misiunea de evanghelizare a lumii.

Sacramentele Preoției și Căsătoriei sunt îndreptate spre mântuirea altora, prin slujirea altora. Ele conferă o misiune specială în Biserică și servesc pentru edificarea poporului lui Dumnezeu. Cei care primesc sacramentul Ordinelor Sfinte sunt consacrați pentru a fi puși în numele lui Cristos, pentru a păstori Biserica cu cuvântul și harul lui Dumnezeu.

Din partea lor, soții creștini sunt întăriți și consacrați de un sacrament special pentru îndatoririle și demnitatea stării lor (cf. CBC 1533-1535).

Conform planului pastoral trienal, expus anul trecut, vom dedica doi ani pentru prezentarea sacramentelor în viața creștinului. Oficiul pentru Pastoraţia Liturgică şi Oficiul pentru NOIEMBRIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

29

PASTORALĂ

Cateheză vor elabora materialul ajutător care va trebui prezentat în toate comunitățile Arhidiecezei în Timpul Adventului și al Postului Mare.

De asemenea, prezenta Scrisoare pastorală va fi material de aprofundat în cadrul întâlnirilor periodice la nivel decanal, la care se va adăuga şi dezbaterea legată de Parcursul sinodal.

Pentru anul pastoral 2021-2022, tema prezentărilor catehetice va fi axată pe sacramente şi într-un mod special pe sacramentele inițierii creștine.

Sacramentele inițierii creștine Biserica este Trupul lui Cristos, sacrament minunat și universal de mântuire (cf. LG 1), pentru că în ea este prezent şi acționează Cristos cu toate darurile sale de har. În ea se intră răspunzând la chemarea Domnului (c. In 15,16) și prin angajarea la un drum care prevede următoarele etape: a asculta, a crede, a-l primi pe Duhul Sfânt (cf. Ef 1,13; Fap 2,14-36; 8,26-31; 16,31-42). Pentru aceasta este nevoie de dispoziții interioare, favorizate de o perioadă deosebită de formare, care este definită tocmai „iniţierea creştină”.

Prin „inițiere creștină” se înțelege „procesul global prin care se devine creştin. Este vorba de itinerarul întins în timp… prin care creștinul întreprinde o ucenicie globală a vieţii creștine şi se angajează la o alegere de credință şi ca să trăiască ca fiu al lui Dumnezeu, şi pentru aceasta este asimilat, cu Botezul, Mirul şi Euharistia, la Misterul pascal al lui Cristos în Biserică” (CEI, Inițierea creștină 2).

Isus a adoptat gesturile umane de primire tipice culturii mediteraneene (cf. In 12 – Isus în casa lui Simon leprosul), făcând din ele semne de 30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2021

comunicare ale vieții noi: baia, ungerea, banchetul devin respectiv Botez, Mir şi Euharistie. Sunt trei sacramente sau trei etape ale unui unic itinerar de har care încorporează în Cristos şi în Biserica sa. Ele sunt ca trei fațete ale unui unic mister. Nimeni nu poate fi înțeles fără a se raporta la ceilalți.

Totul este în germen deja în Botez, dar plinătatea sa se redescoperă în etapele succesive.

Sfântul Toma de Aquino vede o anumită asemănare între etapele vieţii naturale şi cele ale vieții spirituale (Summa Theologiae III, 65; cf. CBC 1210). Botezul, Mirul, Euharistia îl creează pe creștin în momentele fundamentale şi progresive de naştere, creştere și maturitate, în vederea unei depline încorporări în Cristos. În acest itinerar comunitatea creștină urmează şi călăuzește cu iubire pe membrii ei. Dar „în opera pastorală a inițierii creștine, Biserica trebuie să asocieze totdeauna familia. A primi Botezul, Mirul, Euharistia sunt momente decisive nu numai pentru persoană, dar şi pentru întreaga familie” (Benedict al XVI-lea, Sacramentum Caritatis, 19).

Botezul „Prin Botez, oamenii au obținut iertarea păcatelor, și din condiția umană în care se nasc, sunt transferați la starea copiilor adoptivi; renăscând

din apă și Duhul Sfânt, ei devin o nouă creatură: din acest motiv sunt chemați și sunt cu adevărat copii ai lui Dumnezeu. Astfel, încorporați în Cristos, ei se constituie ca poporul lui Dumnezeu” (Ritualul inițierii creștine, Premise 2).

Biserica a administrat din cele mai vechi timpuri sacramentele inițierii creștine celor care le-au cerut în noaptea privegherii de Paște și le primeau pe toate împreună; în timpul privegherii solemne, mama tuturor privegherilor, candidații erau botezați, primeau ungerea cu Sfânta Crismă pentru Confirmare (Mir) prin impunerea mâinilor episcopului și apoi erau admiși pentru prima dată să participe la Euharistie și să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului. Acest lucru are loc şi astăzi.

După Conciliul Vatican II, care a restaurat și reintrodus catecumenatul adulților, cei care cer Botezul ca adulți sunt incluși în grupul catecumenilor, ei fac întregul itinerar catecumenal așa cum este descris în cartea liturgică numită Ritul inițierii creștinilor adulți și apoi aceștia primesc toate cele trei sacramente ale inițierii creștine într-o singură celebrare, posibil și de preferință, în privegherea nopții de Paște. În afară de adulţi, Biserica a celebrat şi Botezul copiilor, adică al „celor care nu au ajuns încă la vârsta

PASTORALĂ

raţiunii, şi prin urmare nu sunt în măsură să-și mărturisească personal credința” (Ritualul Botezului, Premise 1). „Biserica, care a primit misiunea de a vesti Evanghelia și de a boteza, a conferit Botezul nu numai adulților, ci și copiilor, din cele mai vechi timpuri. În virtutea cuvântului Domnului: «Dacă cineva nu se naște din nou din apă și din Duh, nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu», Biserica a susținut întotdeauna că nu trebuie să fie privați de Botez.

De fapt, ei sunt botezați în credința Bisericii, mărturisită de părinți, nași și alții prezenți la rit: aceștia reprezintă atât Biserica locală, cât și societatea universală, precum și cea a credincioșilor, Biserica mamă, care îl generează pe fiecare om în parte.

Pentru a pune în aplicare pe deplin realitatea sacramentului, este necesar ca copiii să fie educați ulterior în credința în care au fost botezați: sacramentul primit deja va sta la baza acestui angajament. Educația creștină este un drept al copiilor; ea tinde să-i îndrume treptat să cunoască planul lui Dumnezeu în Cristos: în acest fel vor putea ratifica personal credința în care au fost botezați” (Ritualul Botezului, Premisele 2-3).

Mirul sau Confirmaţiunea Al doilea sacrament al inițierii creștine (nu în ordinea modului actual de a le primi) este Mirul sau Confirmaţiunea. Cu acest sacrament „cei botezați continuă calea inițierii creștine. În virtutea acestui sacrament, ei primesc revărsarea Duhului Sfânt, care în ziua Rusaliilor a fost trimis de Domnul înviat asupra Apostolilor. Acest dar al Duhului Sfânt îi face pe credincioși să se conformeze mai perfect lui Cristos și le comunică puterea de a-i da mărturie,

pentru zidirea trupului său în credință și în caritate. Ei primesc, de asemenea, caracterul de neșters sau semnul Domnului; din acest motiv, Sacramentul Confirmaţiunii nu poate fi repetat” (Ritualul Sacramentului Confirmaţiunii, Premisele 1-2).

Euharistia Calea inițierii creștine se încheie cu prima participare la Euharistie prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. „… credincioșii mănâncă Trupul Fiului Omului și beau Sângele său, pentru a primi viața veșnică și pentru a manifesta unitatea poporului lui Dumnezeu.

Oferindu-se împreună cu Cristos, ei intră în sacrificiul universal, care este întreaga omenire răscumpărată oferită lui Dumnezeu prin Cristos, marele Preot; și se roagă Tatălui să-l reverse mai mult pe Duhul Sfânt, astfel încât întregul neam omenesc să formeze o unică familie a lui Dumnezeu. Întregul proces al inițierii creștine se încheie cu celebrarea Euharistiei, la care neofiții din această zi, pentru prima dată și cu drepturi depline, își completează inițierea. De fapt, în ea neofiții, promovați la demnitatea preoției regale, au un rol activ în rugăciunea credincioșilor și, pe cât posibil, în prezentarea ofrandelor altarului; împreună cu întreaga comunitate devin participanți la acțiunea jertfei și primesc rugăciunea „Tatăl nostru”, rugăciunea cu care manifestăm spiritul adopției ca copii, după ce am primit Botezul. În cele din urmă, în comuniune cu Trupul jertfit și Sângele vărsat, ei confirmă darurile primite și prefigurează darurile veșnice” (Ritualul inițierii creștine, Premisa 36).

Cele trei sacramente ale inițierii creștine sunt atât de strâns legate între ele, încât îi conduc pe credincioși

la acea maturitate creștină, astfel încât să poată îndeplini în Biserică și în lume misiunea proprie a Poporului lui Dumnezeu” (Ibidem, Premise 2).

Obiectivul pastoral al pastorației sacramentale Scopul pe care trebuie să-l urmărim în calitate de păstori și de comunități creștine este acela de a ajunge la idealul conținut în principiul expus de Conciliul Vatican II: „Sacramentele sunt menite să-i sfințească pe oameni, să zidească trupul lui Cristos și să dea cultul datorat lui Dumnezeu; în calitate de semne, ele au și un rol instructiv. Nu numai că presupun credința, ci, prin cuvintele și elementele rituale, o și nutresc, o întăresc și o exprimă; de aceea sunt numite sacramente ale credinței. Ele conferă, într-adevăr, harul, dar celebrarea lor îi și dispune mai bine pe credincioși să primească rodnic acest har, să dea cult cum se cuvine lui Dumnezeu și să trăiască iubirea” (SC 59).

Acesta este un obiectiv, mai mult decât o realitate, care ne stimulează la căutarea condițiilor concrete prin care fiecare „celebrare” să poată atinge maximul din „adevărul” său și elementul semnificativ în împrejurările concrete în care are loc.

La acest obiectiv ne propunem să ajungem în pastorația sacramentală: să căutăm să facem astfel încât toate celebrările sacramentale să fie cu adevărat trăite ca gesturi de credință, care îi conduc pe cei care participă la ele să „exprime în viață ceea ce au primit în credință” (SC 10), adică să trăiască în conformitate cu semnificația sacramentelor celebrate şi primite.

Așadar, este foarte important ca toți credincioșii să înțeleagă ușor semnele sacramentelor și să frecventeze cu cea mai mare asiduitate NOIEMBRIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

31

PASTORALĂ

acele sacramente care au fost instituite pentru hrănirea vieții creștine. Îndrăznesc să propun câteva sugestii pentru preoți și credincioși, care vor fi detaliate în catehezele pe care Oficiul pentru Pastoraţia Liturgică şi Oficiul pentru Cateheză le va elabora, pentru a veni în ajutorul reflecției în acest an pastoral: – Comunitățile noastre parohiale sunt invitate să revizuiască modul de a trăi și celebra sacramentele, pentru a favoriza finalitățile pastorale pe care reforma liturgică și le-a propus și pentru a hrăni viața în Cristos și pentru a face ca viața creștină să crească în fiecare zi tot mai mult printre credincioși. „Printr-o participare perfectă la celebrările sacre, credincioșii vor trage și ei din abundență din viața divină și, devenind aluatul lui Cristos și sarea pământului, îl vor vesti și îl vor transfuza și în alții” (S. Congregaţie a Riturilor, Instrucțiunea interecumenică [26 septembrie 1964], 8).

– Uneori se pare că evenimentul sacramental nu este înțeles.

De aici, urgența de a face explicită relevanța liturgiei ca loc educativ și revelator, scoțând în evidență demnitatea și orientarea ei spre construirea Împărăției lui Dumnezeu.

Celebrarea euharistică cere mult preotului care prezidează adunarea și el trebuie susținut cu o formare liturgică robustă a credincioșilor.

Avem nevoie de o „liturgie împreună”, simplă și frumoasă, „care să fie un vehicul al misterului, rămânând în același timp inteligibil, capabil să povestească legământul peren al lui Dumnezeu cu oamenii” (CEI, Comunicare il Vangelo in un mondo che cambia, 29 iunie 2009).

– Reflecția asupra sacramentelor ne va permite să înțelegem în ce măsură conceptul care le consideră simple rituri de administrat, „ceremonii” 32

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2021

care marchează etapele dezvoltării umane și sociale a individului sau ale familiei, prevalează încă în rândul credincioșilor noștri. Comunitățile parohiale vor putea pune întrebări în ce măsură sacramentele sunt solicitate și „administrate” ca evenimente sociale, mai degrabă decât celebrări ca forme de inserare decisivă în Cristos și în Biserică.

Parcursul sinodal Dragi confrați preoți, iubiți frați și surori în Cristos, La programul prevăzut pentru planul nostru diecezan se adaugă, în acest an, cel pe care Papa Francisc l-a cerut întregii Biserici și fiecărei dieceze în parte: un parcurs sinodal care va implica și Arhidieceza noastră şi ne va oferi ocazia unei relansări și a unei declanșări de vitalitate, de care au nevoie comunitățile noastre. „Parcurs sinodal” înseamnă „a merge împreună”. Vom reflecta asupra valorii sinodalităţii şi asupra modalității de a o trăi real, având prezent faptul că „mergem împreună” pentru a atinge un scop. Şi cel evidențiat de programul nostru pastoral nu este departe de marele scop al parcursului sinodal. Pentru acest moment al deschiderii Anului pastoral ofer câteva principii, care vor fi detaliate într-un Mesaj pastoral care va însoți deschiderea Parcursului sinodal în Arhidieceză în ziua de 17 octombrie, când toate diecezele din lume vor proceda la începerea procesului sinodal.

Desfășurarea acestui Parcurs sinodal are o metodologie proprie, fixată de Secretariatul Sinodului Episcopilor prin două documente – Documentul pregătitor și un Vademecum (pe care deja le-aţi primit), și în care se fac precizări cu privire la desfășurarea diferitelor faze.

Fiecare episcop va numi (înainte de octombrie 2021) un responsabil (eventual o echipă) diecezan al consultării diecezane, care poate fi punct de referință și de legătură cu Conferința Episcopală și care va însoți consultarea Bisericii particulare în toate fazele sale.

Consultarea diecezei se va desfășura prin organismele de participare prevăzute de dreptul canonic, fără a exclude alte modalități care sunt considerate oportune pentru ca o asemenea consultare să fie reală şi eficace (cf. Episcopalis Communio, 6). Consultarea Poporului lui Dumnezeu în fiecare dieceză se va încheia cu o reuniune presinodală, care va fi momentul culminant al discernământului diecezan. După încheierea fazei diecezane, fiecare dieceză va trimite contribuțiile sale la Conferința Episcopală în cadrul datei stabilite de propria Conferință Episcopală.

Dragi frați și surori, Celebrarea fiecărui sacrament și în special a Euharistiei (fons et culmen) este izvorul de forță pentru a trăi un drum de creștere și de autenticitate în comunitățile noastre, dar cu gesturile, cuvintele care sunt cerute în ea, pentru realizarea angajării noastre pastorale. În acest proces suntem „să mergem împreună” (synodus).

Sfântul Părinte Papa Francisc a convocat Biserica lui Dumnezeu într-un Sinod cu titlul: „Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare și misiune”.

Drumul se deschide duminică, 10 octombrie, la Roma, iar pe 17 octombrie și în Arhidieceza noastră. O etapă fundamentală va fi celebrarea celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, în octombrie 2023, căreia îi va urma o fază de punere în aplicare a tot „ceea

PASTORALĂ

ce Duhul Sfânt a sugerat Bisericii”, și care va implica din nou Bisericile particulare.

Interogația de fond pe care Papa o pune este următoarea: cum se realizează astăzi, la diferite nivele (de la cel local la cel universal), acel „a merge împreună” care permite Bisericii să vestească Evanghelia, în conformitate cu misiunea care i-a fost încredințată? Ce paşi ne invită Duhul Sfânt să facem pentru a crește ca Biserică sinodală?

Nu este vorba de o întrebare referitoare la un singur aspect al Bisericii sau la un sector al acțiunii de evanghelizare și pastorale; ea o cuprinde în totalitatea sa și tinde la o mai deplină realizare a aggiornamento-ului eclezial voit de Conciliul Vatican II, în timpul care ne stă în față. „Drumul sinodalităţii – a spus Papa în 2015 – este drumul pe care Dumnezeu îl așteaptă de la Biserica mileniului al treilea. Ceea ce Domnul ne cere, într-un anumit sens, este conținut deja în cuvântul «sinod».

A merge împreună – laici, păstori, episcopi, Episcopul de Roma – este un concept ușor de exprimat în cuvinte, dar nu ușor de pus în practică” (Discursul Papei Francisc, 17 octombrie 2015).

Prima etapă este o implicare a întregului popor al lui Dumnezeu cu momente de rugăciune, ascultare, căutare şi propunere în dieceze, în parohii, în asociațiile ecleziale și, posibil, în cei care se simt sau sunt puși în situația de a fi mai distanți de Biserică. În dieceze vom conjuga, de aceea, instanțele fie ale chemării Papei, fie ale drumului propriu al Bisericii Catolice din România, reaprinzând în noi pasiunea pentru vestirea Evangheliei, care să ducă la aruncarea semințelor de renaștere și de misiune evanghelică.

Chiar și din partea preoților noștri și a asociațiilor de laici se dorește un timp necesar de reînnoire, care nu poate avea loc decât dacă plecăm din nou de la o alegere mai decisivă de a-l pune pe Isus în centrul vieții noastre, personale și comunitare. „A merge împreună” și a ne asculta reciproc, ca de altfel și simplificarea structurilor ecleziale sunt evenimente care nu au loc dacă fiecare credincios nu are grijă de ascultarea interioară prin rugăciune personală, continuă şi metodică a Cuvântului şi a textelor din marii sfinți, pentru a avea în noi aceleași sentimente care au fost în Cristos Isus. Numai fidelitatea față de rugăciune și lectura cotidiană a Cuvântului vor fi ca picăturile de apă care pătrund și transformă roca noastră interioară. Orice altă intrare la reforma Bisericii care nu pornește de aici este timp pierdut și deteriorează însăși imaginea Bisericii.

Scopul Sinodului – aşa cum se precizează în Documentul pregătitor – nu este de a produce mai multe documente sau simpozioane, ci de a trăi un proces sinodal participativ și inclusiv, care să ofere fiecăruia – în special celor care din diferite motive se află la periferie – oportunitatea de a se exprima și de a fi ascultat, pentru a contribui la construirea Poporului lui Dumnezeu. „O Biserică sinodală este o Biserică a ascultării”, în conștiința că a asculta „este mai mult decât a auzi.” Este o ascultare reciprocă în care fiecare are ceva de învățat: poporul credincios, colegiul episcopal, Episcopul de Roma, unul în ascultarea celorlalți; şi toţi în ascultarea Duhului Sfânt, Duhul adevărului (In 14,17) pentru a cunoaște ceea ce El „spune Bisericilor” (Ap 2,7). În pragul acestei primăveri a Duhului pentru iubita noastră

realitate eclezială, mă încredințez colaborării și pasiunii pastorale a fiecăruia dintre membrii Arhidiecezei, pentru a găsi un echilibru just între rugăciune și misiune, muncă și odihnă, angajarea constantă și timpul personal. Să nu uităm că credincioșii noștri, tocmai în această perioadă destul de complexă, au nevoie de noi, de generozitatea noastră și de fidelitatea față de slujirea care ne-a fost încredințată.

Preasfânta Fecioară Maria, Patroana Arhidiecezei noastre, să însoțească și să ocrotească drumul nostru împreună și să facă din noi acel Templu viu al Duhului în care, transformați după imaginea lui Isus, Bunul Păstor, fiecare să devină locuință vie a slavei lui Dumnezeu Tatăl. În acest an pastoral, care până la 8 decembrie va continua să fie dedicat în mod special Sfântului Iosif, încredințez mijlocirii sale puternice, precum și ocrotirii Preasfintei Fecioare Maria, Patroana Arhidiecezei noastre, drumul sinodal al Arhidiecezei noastre. Întăriți cu sacramentele credinței și în fidelitate față de cele care reprezintă temelia vieții noastre creștine (Botezul, Mirul, Euharistia), vă doresc tuturor un drum bun sinodal, sub ocrotirea Fecioarei Maria, pentru ca să înflăcăreze inimile noastre de pasiune pentru vestirea Evangheliei.

Cu binecuvântarea noastră arhierească, București, 7 octombrie 2021, Sărbătoarea Preasfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului † Aurel Percă Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti NOIEMBRIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

33

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

carte

În casa bunicilor, de Ionel Teodoreanu, colecția Clasici români, Editura Agora, 2010, 192 p.

Această carte de memorii evocă copilăria și tinerețea autorului, fiind alcătuită din trei părți: „În casa bunicilor”; „Curcubeul din sipet”; „Octave”.

Expoziție

„Israel – file din natură” - expoziție temporară de fotografie, deschisă pe 7 octombrie la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. Expoziția este organizată împreună cu Ambasada Israelului în România și poate fi vizitată până pe 31 decembrie 2021.

Puterea speranţei.

Gânduri în vreme de pandemie Editura ARCB, Bucureşti 2021

D

e mai bine de un an şi jumătate, întreaga omenire se confruntă cu un inamic invizibil, însă redutabil şi încă ascuns înţelegerii oamenilor de ştiinţă şi medicilor: coronavirusul, care a declanşat una dintre cele mai nimicitoare pandemii ale timpurilor noastre. În faţa acestei realităţi, Papa Francisc s-a implicat atât prin trimiterea de ajutor medical în diferite părţi ale lumii (inclusiv în România), cât şi prin diferite iniţiative spirituale. Cea care a rămas pentru totdeauna întipărită în conştiinţa umanităţii a fost Momentul extraordinar de rugăcune pentru sfârşitul pandemiei din faţa Bazilicii Sfântul Petru, din seara de vineri, 27 martie 2020. Cu spirit de adâncă umilinţă, Papa a afirmat: „Suntem cu toţii slabi şi dezorientaţi, în aceeaşi barcă,

Format: 10x14 cm, 56 de pagini

dar în acelaşi timp importanţi şi necesari... cu toţii avem nevoie să ne încurajăm reciproc.”

Cu o prefaţă semnată de Card. Gianfranco Ravasi şi tradusă în limba română de Sora Annunziata di Gesù Eucaristia, cartea adună în paginile sale diferite gânduri ale Papei Francisc în această perioadă în care rămânem „apropiaţi, pentru că moştenirea pe care am primit-o de la Domnul este proximitatea, adică gestul apropierii”.

Pr. Andrei Dumitrescu

spectacol

Don Quijote

de Ludwig Minkus, spectacol de balet având libretul semnat de Marius Petipa, după Miguel de Cervantes, miercuri, 10 noiembrie, ora 18.30.

Cu participarea Orchestrei și a Ansamblului de balet al Operei Naționale București. Regie și adaptare coregrafică: Jaroslav Slavický.

34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2021

Revistă Educatorul creștin. Revista profesorilor catolici din Dieceza de Iași, nr. 5/septembrie 2021.

A

apărut numărul 5 al revistei Educatorul creştin, revista profesorilor catolici din Dieceza de Iaşi, după o pauză de mai bine de 10 ani.

Revista apare în format electronic, fiind publicată în mediul online. În cuprins se găsesc reflecţiile şi studiile profesorilor. Cititorii pot aprofunda învăţătura Bisericii despre educaţie, pot găsi resurse didactice şi teologice pentru activitatea desfăşurată.

CULTURĂ SACRALITATEA ÎN ARTĂ

Răstignirea Sfântului Apostol Andrei Text: Pr. Andrei Dumitrescu

O Răstignirea Sfântului Apostol Andrei (cca 1651) de Mattia Preti Tablou în ulei pe pânză.

Dimensiune: 133 cm x 97 cm Tabloul se află în Art Gallery of South Australia din Adelaide (Australia).

riginar din Betsaida Galileii, Andrei a fost chemat, alături de fratele său, Simon Petru, să devină „pescar de oameni” (cf. Mt 4,18-22; Mc 1,1620). Potrivit Evangheliei după Sfântul Ioan, Andrei a fost, împreună cu viitorul apostol şi evanghelist Ioan, ucenic al lui Ioan Botezătorul, fiind amândoi chemaţi după Botezul Domnului în Iordan (cf. In 1,35-42). Această versiune a chemării lui Andrei i-a adus în tradiţia orientală supranumele de Protokletos („Cel dintâi chemat”). După tradiţie, ar fi predicat Evanghelia în Sciţia, fapt susţinut şi de istoricul Eusebiu din Cezareea (Istoria ecleziastică 3,1), iar Cronica lui Nestor redactată în Rusia kieveană în secolul al XI-lea afirmă că a activat şi de-a lungul ţărmului Mării Negre, în special în partea de nord a acestuia. A fost răstignit în jurul anului 60, la Patras, în Ahaia, pe o cruce în forma de X, care îi poartă şi numele.

Tabloul pictorului Mattia Preti reprezintă sfârşitul martiric al Apostolului Andrei. În centrul picturii, pe un fundal împărţit de cerul luminos şi pământul întunecat, se află apostolul, reprezentat cu un trup viguros, matur. Atârnă pe cele două bârne grosolane ale crucii, cu privirea spre cerul deschis. Îngerii îl contemplă admirativ, iar unul dintre ei este pregătit să-i ofere

„coroana vieţii”, rezervată celor care au rămas credincioşi Domnului până la moarte (cf. Ap 2,10). Dacă trăsăturile faciale ale îngerilor sunt clare, iar Apostolul Andrei domină reprezentarea artistică, personajele aflate în partea inferioară a picturii sunt estompate şi capătă, evident, un rol secundar. Mulţimea de oameni venită să asiste la martirizarea celui care predicase şi în ţinutul lor, Ahaia, asistă la uciderea Apostolului Andrei, însă nimeni nu schiţează niciun gest de ajutor, de solidaritate cu omul răstignit. Corpul contorsionat de suferinţă transmite lumina credinţei, care i-a dat putere lui Andrei să bea până la capăt potirul din care a băut şi Cristos, după cum a prezis Domnul însuşi (cf. Mt 20,23).

Mattia Preti

artist şi membru al Ordinului Cavalerilor Ioaniţi

M

attia Preti (1613-1699), este un pictor italian, reprezentant al barocului, care a trăit şi a lucrat în Italia şi Malta, membru al Ordinului Cavalerilor Ioaniţi, care a avut un rol deosebit în perioada cruciadelor. Majoritatea lucrărilor sale se află în Catedrala Sfântul Ioan din capitala Maltei, Valletta, unde este şi înmormântat.

Mattia Preti (autoportret)

NOIEMBRIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

35

ETCETERA ANUNȚURI

noul episcop auxiliar al Diecezei de Iași

L

a 30 septembrie, Papa Francisc l-a numit pe Mons.

Petru Sescu episcop auxiliar al Diecezei RomanoCatolice de Iași, atribuindu-i scaunul episcopal titular de Murcona. Mons.

Petru Sescu va fi al doilea episcop auxiliar care slujește în Dieceza de Iași. În comemorarea Sfântului Martin, Episcop de Tours, joi, 11 noiembrie, Mons. Petru Sescu va fi hirotonit episcop, prin impunerea mâinilor PS Iosif Păuleţ, Episcop de Iaşi, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne celebrate în Catedrala Sfânta Fecioară Maria, Regină din Iaşi, la ora 10.30.

PS Petru Gherghel, Episcop emerit de Iaşi, şi ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, vor fi co‑consacratori. Această numire vine după ce, pe 21 noiembrie 2019, Papa Francisc l-a numit arhiepiscop de București pe Preasfințitul Aurel Percă, la acea vreme episcop auxiliar de Iași, înscăunarea la București având loc pe 11 ianuarie 2020.

Monseniorul Petru Sescu s-a născut la 3 aprilie 1965 în localitatea Săbăoani, județul Neamţ, Dieceza de Iaşi, și a fost hirotonit preot la Roma de către Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, la 26 mai 1991. În cei 30 de ani de preoție a îndeplinit mai multe sarcini pastorale şi responsabilități: vicar la Parohia Sfântul Nicolae din Bacău, profesor la Seminarul Liceal Sfântul Iosif din Bacău, econom diecezan la Episcopia Romano-Catolică de Iași, paroh la Parohia Sfânta Tereza a Pruncului Isus din Iași, paroh al Parohiei Sfinții Petru și Paul din Bacău și decan al zonei pastorale Bacău Centru.

Revista Actualitatea creștină poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164 – Bucureşti, sector 1 Tel.: 021 201 54 57 Email: libraria@arcb.ro Website: www.librariasfiosif.ro Persoană de contact: Tereza Petreş

www.librariasfiosif.ro

Apariții editoriale

C

ristina Mareș, Tarciziu-Hristofor Șerban, Profetul Slujitorului (Isaia 40-55), colecția Universul Bibliei – 5, Editura ARCB, București, 2020, 203 p. În această carte, atenția cititorului este concentrată pe capitolele 40-55 din Cartea profetului Isaia. Cartea este structurată în mai multe părți, cuprinzând și o relectură a celor patru Cântări ale Slujitorului lui Dumnezeu în Noul Testament.

Tarciziu-Hristofor Șerban, Viața împlinită (Romani 9-16), Colecția Universul Bibliei – 4, Editura ARCB, București, 2021, 377 p. Acest volum reprezintă a doua parte a analizei Scrisorii către Romani realizate de Pr. TarciziuHristofor Șerban și intitulată Viața împlinită. De data aceasta sunt comentate capitolele 9-16 din Scrisoarea către Romani. Dintre acestea, capitolele 9-11 nu le sunt familiare creștinilor catolici și ortodocși deoarece nu le aud în celebrările liturgice, dar capitolele 12-16 sunt prezente în acestea.

36

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2021

ASCULTĂ RADIO MARIA O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz

www.radiomaria.ro

Este importantă capacitatea de a exprima ceea ce se simți fără a răni; a folosi un limbaj și un mod de a vorbi care să poată fi acceptate sau tolerate cu ușurință de celălalt, deși conținutul este exigent; a expune propriile critici, însă fără a descărca mânia ca formă de răzbunare, și a evita un limbaj moralizator care încearcă doar să agreseze, să ironizeze, să acuze, să rănească. Multe discuții în cuplu nu sunt pentru chestiuni foarte grave. Uneori este vorba despre lucruri mici, mai puțin relevante, dar ceea ce alterează sufletele este modul de a le rosti sau atitudinea care se asumă în dialog.

(Papa Francisc, Exortația apostolică Amoris laetitia, nr. 139)

Nr. 11/2021 * Anul XXXII * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII GÂNDUL LUNII

Fericirea lui Iosif nu este în logica jertfirii de sine, ci a dăruirii de sine. Nu se percepe niciodată în acest om frustrare, ci numai încredere. Tăcerea sa persistentă nu contemplă plângeri ci întotdeauna gesturi concrete de încredere. Lumea are nevoie de tați, refuză stăpânii, adică refuză pe cel care vrea să folosească posesia celuilalt pentru a umple propriul gol; refuză pe cei care confundă autoritatea cu autoritarismul, slujirea cu servilismul, confruntarea cu oprimarea, caritatea cu asistențialismul, forța cu distrugerea.

Fiecare vocație adevărată se naște din dăruirea de sine, care este maturizarea jertfei simple. Chiar și în preoție și în viața consacrată este cerut acest tip de maturitate. Acolo unde o vocație, matrimonială, celibatară sau feciorelnică, nu ajunge la maturizarea dăruirii de sine oprindu-se numai la logica jertfei, atunci în loc să devină semn al frumuseții și bucuriei iubirii riscă să exprime nefericire, tristețe și frustrare.

(Papa Francisc, Scrisoarea apostolică Patris corde)

CONTEMPLÂND VIAȚA FĂRĂ DE SFÂRȘIT

Scrisoarea ÎPS Aurel Percă pentru Anul Pastoral 2021-2022 Deschiderea parcursului sinodal în Arhidieceza de București