Actualitatea creștină, nr. 1/2020 - număr special

Nr. 1/2020 - număr special * Anul XXXI * Serie nouă * 4 lei

11 IANUARIE 2020 INAUGURAREA SLUJIRII ARHIEPISCOPALE A MONS. AUREL PERCĂ

STEMA ARHIEPISCOPULUI MITROPOLIT DE BUCUREŞTI Descrierea stemei Conform tradiției heraldice a Bisericii Catolice, stema unui arhiepiscop mitropolit este alcătuită din: scut, o dublă cruce arhiepiscopală cu cinci pietre preţioase, pălăria de prelat cu două cordoane, care au 20 de canafuri de culoare verde, câte zece pe fiecare parte; un palium alb cu cruci negre (semn al demnității arhiepiscopului mitropolit), așezat în partea de jos a scutului; o banderolă pe care este înscris motoul arhiepiscopului.

Interpretarea stemei: Arhiepiscopul mitropolit Aurel Percă a păstrat motoul ales cu ocazia numirii sale ca episcop auxiliar de Iaşi, „in caritate radicati et fundati” („rămâneţi înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire”) din scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Efeseni 3,17, indicând programul său de viaţă şi de apostolat centrat pe misterul carităţii.

De asemenea, au fost păstrate cele două câmpuri, partea de sus cu culoare roşie cu monograma lui Cristos (indicată de literele X şi P din alfabetul grec) şi partea de jos, cu un fundal alb-albastru, peste care este aşezată o stea de culoare aurie cu opt raze.

Culoarea roşie din câmpul superior este culoarea iubirii şi a sângelui: iubirea intensă și absolută a lui Cristos, Preotul veşnic, care îşi varsă sângele din iubire faţă de oameni, şi care, în acelaşi timp, aminteşte de iubirea de care trebuie să dea dovadă episcopul în păstorirea diecezei încredințate spre păstorire.

Fundalul alb-albastru al părţii de jos a stemei face trimitere la Preasfânta Fecioară Maria şi la steagul diecezei de origine a arhiepiscopului, Dieceza de Iaşi. Legătura cu Preasfânta Fecioară porneşte şi de la faptul că episcopul s-a născut într-o zi mariană, a primit consacrarea episcopală în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, şi a fost numit arhiepiscop mitropolit tot într-o sărbătoare mariană (21 noiembrie, Prezentarea la templu a Mariei). Culoarea stelei este aurie pentru a arăta că voinţa Domnului a fost perfect îndeplinită de Maria, aşa cum şi episcopul este chemat la o slujire fidelă şi generoasă inspirată din motive de iubire, („radicati et fundati in caritate”). Steaua este şi o trimitere la Maria, căreia episcopul îi încredinţează slujirea sa episcopală.

Elementele înscrise în scut vor să prezinte o viziune asupra acțiunii pastorale a episcopului, marcată de slujire în relație cu iubirea lui Cristos în centru și cu referire la exemplul Preacuratei Fecioare Maria.

Elementele noi care apar în stema arhiepiscopului sunt crucea arhiepiscopală („patriarhală”) și paliumul: Crucea din stemă, numită și „patriarhală”, cu două brațe transversale, identifică demnitatea arhiepiscopală; specialiştii în heraldică interpretează braţul cel scurt ca fiind semnul cu inscripția „INRI” pus pe cruce la momentul răstignirii lui Isus. În mod obişnuit vârfurile braţelor crucii arhiepiscopale sunt marcate cu cinci pietre preţioase, de culoare roşie, simbolizând cele cinci răni ale lui Isus.

Paliumul este un veșmânt liturgic, tipic arhiepiscopilor cu jurisdicție metropolitană adică a arhiepiscopilor care prezidează o provincie ecleziastică cu una sau mai multe episcopii, numite sufragane. Conform unor interpretări, paliumul reprezintă mielul purtat pe umeri de Bunul Păstor, iar cele două benzi terminale din mătase neagră simbolizează copitele, reprezentând Mielul răstignit pentru mântuirea întregii omeniri. Prin tradiție străveche, paliumul este confecţionat din lâna a doi miei albi, care sunt binecuvântați pe 21 ianuarie în bazilica Sfânta Agneza din Roma. Toate paliumurile sunt binecuvântate de Papă la solemnitatea Sfinţilor Petru şi Paul şi înmânate arhiepiscopilor mitropoliţi nou numiţi, care i-au făcut o cerere expresă. Ulterior, paliumul este impus arhiepiscopului mitropolit în sediul propriu de către Nunţiul apostolic local.

Acest veșmânt este simbolul unei legături speciale cu Papa și, de asemenea, exprimă puterea pe care, în comuniune cu Biserica Romei, arhiepiscopul mitropolit o dobândește prin drept în jurisdicția sa.

NUMĂR SPECIAL

FRANCISC EPISCOP, SLUJITORUL SLUJITORILOR LUI DUMNEZEU, Venerabilului Frate AUREL PERCĂ, până acum Episcop titular de Mauriana și Auxiliar al diecezei de Iași, constituit Arhiepiscop Mitropolit de București, sănătate și Binecuvântare Apostolică.

Dorind tuturor popoarelor și oamenilor pace adevărată din cer și iubire curată în Domnul, fiind noi rânduiți în misiunea Sfântului Petru ca să cârmuim mersul întregii Biserici, ne străduim cu deosebită grijă să punem Păstori capabili în fruntea fiecărei circumscripții catolice. Deoarece de curând Arhidieceza de București a ajuns lipsită de legitimul ei Păstor, după ce Înaltul ei Arhiepiscop Ioan Robu, care timp de aproape 30 de ani a condus cu zel această turmă pe calea mântuirii, și-a depus mandatul de conducător al ei, noi ne grăbim să punem în fruntea ei un nou Întâistătător în cele sfinte, pentru ca ea să nu aibă de suferit.

Iar Tu, Venerabile Frate, care timp de 20 de ani, în dieceza de Iași, ai împlinit cu sârguință îndatoririle episcopale, te arăți înzestrat din belșug cu calitățile umane și preoțești: te considerăm deci potrivit ca să-ți încredințăm această misiune importantă.

Prin urmare, după avizul Congregației pentru Episcopi, Noi, cu autoritatea noastră apostolică, eliberându-te de îndatoririle anterioare ale Scaunului și funcției de Episcop Auxiliar, te numim Arhiepiscop Mitropolit de București, conferindu-ți toate drepturile și obligațiile acestei misiuni, în conformitate cu normele dreptului canonic. În mod corespunzător, vei aduce la cunoștința clerului și poporului această numire a ta, pentru ca încă de la început să te recunoască și să te primească drept Păstor legitim, iar prin orice faptă bună și mai ales prin rugăciune să te ajute să-ți îndeplinești misiunea apostolică.

Prin urmare, Venerabile Frate, te îndemnăm ca, prin mijlocirea Sfintei Născătoare de Dumnezeu Fecioara Maria și a Fericiților Anton Durcovici și Veronica Antal, să mijlocești neîncetat în rugăciune pentru oile încredințate ție și să înveți poporul tău să păzească poruncile divine cu iubire, urmându-l zilnic pe Învățătorul Dumnezeiesc, pentru că El este milostiv și pe toți cei trudiți și împovărați îi înviorează cu harul său (cf. Mt 11, 28-30).

Dat la Roma, în Sfântul Petru, în ziua de 21 noiembrie, Anul Domnului 2019, al șaptelea al Pontificatului nostru.

Francisc Papă

IANUARIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

1

NUMĂR SPECIAL dicționar CAnonic

11 ianuarie 2020, data luării în primire canonică a Arhidiecezei de București de către ÎPS Aurel Percă, în cadrul Sfintei Liturghii pontificale. Începând cu această dată, ÎPS Ioan Robu va avea titlul de Arhiepiscop Emerit de București.

„Scribere est agere” Această maximă juridică descrie foarte bine ceea ce a avut loc în ultimul an în Arhidieceza de București. Mai concret, ÎPS Ioan Robu, conform normelor de drept canonic, i-a scris o scrisoare Papei Francisc, înainte de împlinirea vârstei de șaptezeci și cinci de ani, în care i-a adus la cunoștință Sfântului Părinte că urmează să împlinească această vârstă și că, așa cum prescrie canonul 401, § 1, își prezintă renunțarea la oficiul de Arhiepiscop Mitropolit de București.

Ce spune de fapt legea canonică?

Legea din canonul 401, § 1 are la bază învățătura Conciliului Vatican al II-lea, care în decretul privind misiunea pastorală a episcopilor în Biserică, Christus Dominus, la numărul 21 spune că episcopii diecezani „sunt rugați stăruitor să-și dea demisia din funcție, din proprie inițiativă” dacă din cauza vârstei nu își mai pot îndeplini misiunea pastorală față de Poporul lui Dumnezeu pe care îl păstoresc în dieceza ce le-a 2

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2020

fost încredințată. Christus Dominus, la numărul 21, nu spune nimic de vârsta la care să se facă renunțarea, dar vorbește numai de episcopii diecezani care, din cauza vârstei, nu-și mai pot îndeplini misiunea pastorală. De asemenea, decretul spune că renunțarea trebuie făcută „autorității competente”. În schimb, documentul motu proprio de implementare a decretului Christus Dominus, care are titlul Ecclesiae Sanctae, la I, 11 stipulează că toții episcopii diecezani sunt rugați ca la vârsta de șaptezeci și cinci de ani să-și prezinte

renunțarea la oficiu autorității competente. Astfel, ceea ce se află în Christus Dominus la numărul 21 și în Ecclesiae Sanctae I, 11 a stat la baza canonului 401, § 1 din Codul de Drept Canonic, care spune că episcopul diecezan este rugat ca la împlinirea vârstei de șaptezeci și cinci de ani să prezinte renunțarea la oficiul său Sfântului Părinte, iar Sfântul Părinte decide dacă să accepte sau nu renunțarea, bineînțeles analizând toate circumstanțele. Totuși, scaunul de episcop diecezan devine vacant numai în momentul în care renunțarea este acceptată de Sfântul Părinte (vezi canonul 416), așa cum s-a întâmplat la 21 noiembrie, când Sfântul Părinte Papa Francisc i-a acceptat ÎPS Ioan Robu renunțarea la oficiul de Arhiepiscop Mitropolit de București și l-a numit în acest oficiu pe ÎPS Aurel Percă, până atunci Episcop Auxiliar de Iași.

Ce se întâmplă în perioada de interimat, de la vacantarea scaunului arhiepiscopal și numirea

NUMĂR SPECIAL

unui nou arhiepiscop până la luarea în primire canonică a arhidiecezei de către acesta?

Pe data de 21 noiembrie 2019, odată cu acceptarea renunțării la oficiul de Arhiepiscop Mitropolit de București făcută de către Sf. Părinte, ÎPS Ioan Robu i-a încetat oficiul de Arhiepiscop Mitropolit de București, iar acest oficiu este ocupat începând cu această dată de ÎPS Aurel Percă, conform numirii făcute de Sf. Părinte. Însă legea canonică spune că ÎPS Aurel Percă, deși numit în acest oficiu, nu poate să-și exercite oficiul încredințat până la luarea în primire canonică a arhidiecezei (vezi canonul 382, § 1), care trebuie să aibă loc în decurs de două luni de la primirea documentului de numire în acest oficiu (vezi 382, § 2). În cazul de față, luarea în primire canonică a Arhidiecezei de București de către ÎPS Aurel Percă are loc pe data de 11 ianuarie 2020, în cadrul Sfintei Liturghii pontificale de la ora 10.30. Până la această dată, în perioada de interimat, de la numirea în oficiul de Arhiepiscop Mitropolit de București din data de 21 noiembrie 2019 și până la luarea în primire canonică a Arhidiecezei de București din 11 ianuarie 2020, Sfântul Părinte Papa Francisc l-a numit în oficiul de Administrator Apostolic al Arhidiecezei de București pe ÎPS Ioan Robu, pentru a asigura temporar grija pastorală a arhidiecezei. Acest lucru arată preocuparea Sfântului Părinte, ca păstor al Bisericii universale, ca nicio dieceză să nu fie lipsită de grija pastorală a unui păstor în fruntea ei, nici măcar temporar. Titlul de Administrator Apostolic arată că este o numire temporară, pentru a asigura administrarea arhidiecezei.

Ce înseamnă luare în primire canonică a Arhidiecezei de București?

Conform normelor de drept canonic, pentru exercitarea oficiului de episcop diecezan nu este suficientă numirea în acest oficiu de către Sfântul Părinte, dar este necesară consacrarea episcopală, atunci când cel numit nu este episcop și, de asemenea, luarea în primire canonică a diecezei. În cazul de față, întrucât ÎPS Aurel Percă este deja episcop, pe lângă numirea în oficiul de Arhiepiscop Mitropolit de București, mai are nevoie de luarea în primire canonică a Arhidiecezei de București. Luarea în primire canonică, în conformitate cu doctrina canonică, este un act mixt al persoanei numite în oficiul respectiv și al persoanelor care asigură îndeplinirea formalităților prevăzute de legea canonică. Astfel, pentru ÎPS Aurel Percă, pentru a lua în primire canonică Arhidieceza de București, conform legii canonice trebuie să arate colegiului consultanților din Arhidieceză documentul Sfântului Părinte de numire a sa în oficiul de Arhiepiscop Mitropolit de București.

De asemenea, cancelarul curiei arhidiecezane trebuie să fie de față pentru a consemna acest fapt într-un proces-verbal (vezi canonul 382, § 3). Codul de Drept Canonic „recomandă foarte mult ca luarea în primire canonică să aibă loc în timpul unei celebrări liturgice în biserica catedrală, în prezența clerului și a poporului” (canonul 382, § 4). Ținând cont de această recomandare fermă a codului, ÎPS Aurel Percă ia în primire canonică Arhidieceza de București în cadrul unei Sf. Liturghii pontificale de la ora 10.30 în data de 11 ianuarie 2020, în prezența episcopilor, a preoților, a diaconilor, a persoanelor consacrate și a credincioșilor laici

care participă la această sfântă celebrare. Făcând acest lucru, ÎPS Aurel Percă respectă și cerința canonică de a lua în primire canonică arhidieceza în decurs de două luni de la numirea în oficiul de Arhiepiscop Mitropolit de București (vezi canonul 382, § 2).

Imediat după Sfânta Liturghie din 11 ianuarie 2020, ÎPS Aurel Percă își poate exercita în mod deplin oficiul de Arhiepiscop Mitropolit de București.

Ce se va întâmpla cu ÎPS Ioan Robu după data de 11 ianuarie 2020? Începând cu data de 11 ianuarie 2020, ÎPS Ioan Robu îi va înceta oficiul de Administrator Apostolic al Arhidiecezei de București, iar în conformitate cu normele de drept canonic, va avea titlul de Arhiepiscop Emerit de București (vezi canonul 402, § 1). Codul de Drept Canonic spune că în Biserică avem episcopi diecezani, cei care au în grija lor dieceze, în timp ce toți ceilalți episcopi sunt titulari (vezi canonul 376).

Astfel, și ÎPS Ioan Robu va fi episcop titular începând cu data de 11 ianuarie 2020, având titlul Arhidiecezei de București, pe care a păstorit-o din 1984. De asemenea, după cum a declarat deja și în acord cu normele canonice, va locui pe teritoriul arhidiecezei și va continua să ajute arhidieceza pe care a păstorit-o, a iubit-o și o iubește, și pentru care a făcut multe sacrificii, unele știute public, altele doar de ÎPS și de Dumnezeu.

Domnul să primească și să răsplătească munca pastorală a ÎPS Ioan Robu, iar ÎPS Aurel Percă să-i dăruiască ajutorul de care are nevoie în oficiul de Arhiepiscop Mitropolit de București!

Pr. dr. Eduard Giurgi Vicar judecătoresc IANUARIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

3

4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2020

NUMĂR SPECIAL

Scrisoarea de salut a ÎPS Aurel Percă

către credincioşii din Arhidieceza de Bucureşti Tuturor credincioşilor, persoanelor consacrate şi preoţilor Arhidiecezei de Bucureşti, pace şi binecuvântare de la Domnul!

D

ragi fraţi şi surori ai binecuvântatei Arhidieceze de Bucureşti, Cu imensă bucurie în inimă mă adresez vouă, preaiubiţilor din Arhidieceza de Bucureşti, în ziua în care o primesc în mod oficial şi canonic spre păstorire, şi mă adresez vouă folosindumă de cuvintele Apostolului Paul: „har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Cristos.

Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice fel de binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Cristos” (Ef 1,1-5), şi „doresc mult să vă văd pentru a vă împărtăşi vreun dar spiritual ca să fiţi întăriţi, sau mai bine pentru a fi mângâiat alături de voi prin credinţa comună: a voastră şi a mea” (Rom 1,11-12).

Când mi-a fost comunicată voinţa Papei Francisc de a mă numi Arhiepiscop Mitropolit al Arhidiecezei de Bucureşti, m-am gândit imediat la icoana Bunului Păstor, atât de semnificativă şi plăcută, aleasă de Cristos pentru a defini persoana sa şi raportul său cu noi. Păstorul cel bun, ne-a spus-o Isus, cunoaşte oile sale, adică le iubeşte pentru că sunt ale sale, pentru că îi aparţin, şi îşi dă viaţa pentru ele.

Preaiubiţilor, vin la voi pentru a vă cunoaşte, mai precis pentru a vă iubi şi pentru a vă face darul vieţii mele. Voi sunteţi noua mea familie! Împreună cu voi îl vom urma pe El, Păstorul cel Bun, pentru că vom

recunoaşte glasul său şi El ne va conduce spre orizonturile nemărginite ale adevărului şi ale iubirii.

Pentru un aşa de mare dar îi mulţumesc lui Dumnezeu, care cu lumina sa luminează şi sper să călăuzească paşii mei în noua mea misiune.

Exprim profundă şi filială recunoştinţă Sfântului Părinte Francisc care, fără niciun merit al meu, îmi încredinţează spre slujire frumoasa Arhidieceză de Bucureşti. Lui îi promit amintirea mea constantă în rugăciune şi angajarea mea reînnoită de comuniune şi de ascultare docilă.

Salut cu respect şi stimă pe Înalt Preasfinţitul Ioan Robu, care a iubit şi a păstorit Biserica particulară de Bucureşti cu o lungă, rodnică şi intensă slujire pastorală. Împreună cu voi îi mulţumesc pentru darul slujirii sale de bun păstor şi îl rugăm pe Domnul, care cunoaşte inimile şi vede în tainele sale, să-l răsplătească pentru tot binele săvârşit. Îl salut cu afecţiune şi pe confratele meu, Preasfinţitul Cornel Damian, episcop auxiliar, cu care doresc să colaborez mai departe, printr-o acţiune pastorală colegială, pentru binele Arhidiecezei. Îl rog pe Domnul, Păstorul cel bun, să binecuvânteze toate familiile Arhidiecezei noastre, cu o atenţie specială pe cele încercate de suferinţă fizică şi morală: mă gândesc la sărăcia valorilor, la lipsa locurilor de muncă, la singurătatea persoanelor vârstnice şi a bolnavilor.

IANUARIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

5

NUMĂR SPECIAL

Un gând deosebit şi o rugăciune specială înalţ la Domnul pentru familiile rănite, care trăiesc timpul tristeţii şi al durerii, şi pentru acelea care sunt constrânse să înfrunte greutăţile de fiecare zi şi trăiesc în condiţii de sărăcie şi suferinţă. Gingăşia Tatălui ceresc să-i mângâie, iar generozitatea comunităţilor noastre să fie alături de ele. Biserica este familia familiei în care toţi trebuie să-şi găsească un loc.

Mă gândesc la voi, dragi credincioşi care trăiţi în fragilitatea bolii, vă port în gândul meu, în inima şi în atenţiile mele pastorale. V-am primit imediat în rugăciunea mea şi vă amintesc zilnic. Cer permisiunea de a intra în inimile voastre pentru a avea un mic spaţiu şi eu în rugăciunea voastră pentru mine.

Mulţumesc lui Dumnezeu pentru părinţii atenţi, pentru înţelepciunea persoanelor în vârstă, pentru bucuria copiilor, care sunt prezentul şi viitorul Bisericii noastre, pentru laicii generoşi care, sub diferite forme, sunt angajaţi în construirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Îi îmbrăţişez pe toţi copiii: în ei se reflectă faţa lui Dumnezeu, de ei trebuie să avem grijă şi să-i protejăm totdeauna.

Cu mare afecţiune mă adresez vouă, dragi confraţi în preoţie, care cu fidelitate păstoriţi poporul sfânt al lui Dumnezeu, şi vă cer să-mi faceţi loc în inima voastră pentru ca, împreună, să iubim şi să slujim comunităţile parohiale. Stilul autentic de comuniune, de primire reciprocă, de angajare deschisă şi constructivă, de rugăciune comună şi de întrajutorare să devină prima noastră mărturie, care face să crească comuniunea în întreaga noastră Arhidieceză şi lasă să transpară în mod real că Isus Cristos este unicul nostru Păstor. Doresc să realizez cu sfinţiile voastre un adevărat raport de prietenie şi de coresponsabilitate eclezială.

Un episcop nu este numai păstorul unei comunități ecleziale, el este şi un succesor al Apostolilor chemat să ajute la răspândirea Evangheliei dincolo de hotarele diecezei proprii, oferind ajutor acelor Biserici locale care nu au preoţi suficienţi: gândul meu se îndreaptă şi spre misionarii Arhidiecezei din Kenya şi preoţii „fidei donum” în diferite părţi ale lumii, pe care îi încurajez în răspândirea fermentului evanghelic în lume.

Persoanelor consacrate – călugări şi călugăriţe – le doresc să fie mereu tot mai mult o profeţie a Împărăţiei lui Dumnezeu, pentru a ne aminti că şi astăzi este posibilă o viaţă însufleţită de bucurie, dar al lui Dumnezeu oferit celui care îl urmează cu inimă sinceră, o viaţă caracterizată şi de pasiune pentru fraternitate, prin urmare o viaţă „diferită” de cea pe care „lumea” o propune.

6

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2020

Mă gândesc la voi, dragi tineri, care vă aflaţi în faţa marilor întrebări ale vieţii şi vă pregătiţi pentru alegeri importante, care sunteţi în căutarea sensului definitiv şi puternic al existenţei voastre, al viitorului vostru. Să aveţi curajul alegerilor frumoase şi să rămâneți o adevărată speranţă pentru Biserică şi pentru societate.

Adresez un salut plin de respect şi afecţiune fraţilor şi surorilor de alte confesiuni religioase şi îl rog pe Domnul să ne dăruiască darul discernământului pentru ca să putem găsi, prin ascultare reciprocă şi dialog fratern, căile comune de trăire a credinţei şi de mărturie creştină.

Salut şi autorităţile civile şi politice, centrale şi locale, cărora le exprim de pe acum disponibilitatea mea în vederea unui dialog şi a unei colaborări rodnice pentru o societate mai dreaptă şi mai bună în ţara noastră, în respectul rolurilor şi al competenţelor specifice.

Vă încredinţez pe voi toţi, iubiţi fraţi şi surori, mijlocirii de mamă a Preacuratei Maria şi a fericiţilor noştri, Vladimir Ghika, Anton Durcovici, Veronica Antal şi Ieremia Valahul, sfinţii noştri locali care sunt veneraţi într-un mod special în comunităţile noastre. Ei să mijlocească de la Tatăl Ceresc, dătătorul oricărui bine, darurile necesare ca să putem parcurge împreună căile istoriei păstrând în inimă bucuria Evangheliei.

Vă cer tuturor „să mergem împreună”, „înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire” (Ef 3,17), şi să scriem împreună o pagină nouă de istorie a Arhidiecezei noastre.

Sunt convins că, ajutându-ne reciproc, vom putea pune în act resursele cele mai bune pentru binele comun al tuturor şi să dăm un reînnoit elan activităţii pastorale, adică acelei acțiuni pe care Biserica o realizează din ziua de Rusalii pentru a vesti Evanghelia tuturor oamenilor din orice timp.

Rugaţi-vă pentru mine: cereţi pentru mine o inimă smerită, capabilă să asculte Cuvântul lui Dumnezeu şi cuvintele fiilor săi. Inima mea doreşte să vă cunoască cât mai curând şi să vă pot vedea în comunităţile dumneavoastră.

Dată la Bucureşti, la 11 ianuarie 2020, începutul slujirii arhiepiscopale

† Aurel Percă Arhiepiscop Mitropolit

NUMĂR SPECIAL interviu îps AUREL PERCĂ

„Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire, să fiţi în stare să înţelegeţi împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea, înălţimea şi profunzimea, şi să cunoaşteţi iubirea infinită a lui Cristos ca să fiţi plini în toate de plinătatea lui Dumnezeu.”

(Ef 3,17-19) Sf. Liturghie în Catedrala Sf. Iosif, 27 decembrie 2019

Să mergem împreună, înrădăcinați și întemeiați în iubire Interviu cu ÎPS Aurel Percă

Prezent în Capitală pentru o scurtă vizită, la jumătatea lunii decembrie 2019, Mons. Aurel Percă a acceptat invitaţia revistei arhidiecezane Actualitatea Creştină de a acorda un interviu. Dialogul cu noul Arhiepiscop Mitropolit de București este o incursiune biografică sinceră, deschisă, presărată cu umor, relatări inedite și gânduri, nu doar despre trecut, ci și despre prezent și viitor.

Excelență, am auzit „pe surse” că, în ziua în care Sfântul Scaun a anunțat numirea dumneavoastră ca Arhiepiscop Mitropolit de București, ați așteptat vestea în capelă, în rugăciune, înconjurat de angajații din Episcopie.

Este adevărat. Știam că pe 21 noiembrie, la ora 12 – ora Romei – avea să fie dată publicității numirea mea ca Arhiepiscop Mitropolit

de București și era normal ca acest moment să fie făcut cunoscut tuturor celor din casă, în capelă. Era locul cel mai adaptat pentru a anunța și a face și o rugăciune, pentru că Dumnezeu m-a învrednicit cu o nouă misiune și, în același timp, să îndemn pe cei prezenți, care m-au cunoscut și cu care am colaborat foarte mulți ani, să mă însoțească pe mai departe cu rugăciunea lor.

Cu o săptămână înainte, ați venit la București, la Nunțiatură. Când v-a informat Nunțiul că Papa Francisc v-a numit Arhiepiscop Mitropolit de București, cum ați primit vestea? Ați fost tentat să spuneți „nu”?

Și aici momentul a fost marcat tot de rugăciune. Când Excelența Sa Nunțiul mi-a spus despre ce este vorba, am discutat puțin despre faptul că Sfântul Părinte vrea să-mi încredințeze o misiune mai înaltă decât cea avută la Iași – acolo am fost episcop auxiliar. După care mi-a spus: „Acum rămâi singur pentru a te ruga, după aceea scrii pe foaie decizia.” În rugăciune am luat și această decizie, am reflectat asupra a ceea ce Dumnezeu vrea de la mine. Mă gândeam la toate scenele pe care le avem întotdeauna în fața ochilor din viața Sfintei Fecioare Maria: și ea a primit un plan mare de la Domnul, dar a spus „da, iată, sunt slujitoarea Domnului”.

Mi-am spus că trebuie să accept și eu această „provocare” din partea lui Dumnezeu.

IANUARIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

7

NUMĂR SPECIAL

În iunie ați sărbătorit 40 de ani de preoție. Cum s-a născut această vocație?

Lucrând în domeniu, mi-am dat seama că de cele mai multe ori vocația este darul lui Dumnezeu încă din fragedă copilărie. Pentru unii vine, poate, mai târziu, dar, în cazul meu, îmi amintesc că mi-am dorit să devin preot încă de mic copil. Nu știam ce înseamnă să fii preot decât doar din ce vedeam mergând la biserică, și, ca alți copii, încercam să imit acasă, cum puteam: să fiu un „preoțel”.

Deci vă jucați de-a preotul, acasă?

Era un fel de joacă, dar această idee a prins contur, și, pe măsură ce mai târziu am intrat în rândul ministranţilor, am fost mai aproape de preot şi de toate slujbele care se făceau, s-a întărit şi mai mult această dorinţă, pe care am cultivat-o mai departe, şi am ajuns şi la momentul sfinţirii preoţeşti, la 29 iunie 1979.

De atunci au trecut 40 de ani, parcă fără să ştiu când a trecut timpul.

Dar, de la prima licărire a vocaţiei şi până astăzi, a fost un continuu har. Şi cred că aşa este orice vocaţie la preoţie: dacă descoperi care îţi este vocaţia, te dedici şi trăieşti fără niciun regret toate momentele slujirii preoţeşti.

Bănuiesc că familia a avut un rol important în conturarea vocației dumneavoastră.

Sigur că familia este importantă și ajută la întărirea vocației. De obicei, părinții sunt mândri când află că un copil de-al lor merge la seminar sau că va fi un viitor preot. Părinții mei mă puneau, într-un fel, la încercare. Îmi spuneau: „Va fi greu.

Uite în ce situație dificilă e preotul cutare. Vei rezista?!” Acest lucru însă m-a întărit și mai mult, pentru 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2020

că eu am păstrat această dorință și am văzut, în aceste provocări ale părinților, intenția lor de a mă ajuta să iau decizia corectă. Am avut parte de părinți care din fragedă copilărie m-au educat, m-au susținut, s-au rugat foarte mult pentru mine și a dat Dumnezeu ca ambii părinți să mă vadă preot. Și episcop, nu?

Din păcate, mama, la trei ani după ce am fost sfințit preot, în timp ce eram eu la studii, la Roma, a fost chemată la cele veșnice. Și nici tatăl meu nu m-a văzut episcop, deși a trecut din această viață la Domnul mai târziu, cu doi ani înainte de a fi eu numit. Din păcate, părinții nu au avut această fericire să mă vadă episcop.

V-au asistat din Cer.

Din Cer, cu siguranță. De acolo m-au însoțit cu rugăciunea.

Cum au primit părinții dumneavoastră vestea că vreți să deveniți preot? Erați copil unic? Mai aveți frați?

Mai am o soră, mai mică.

Deci erați singurul băiat.

Da.

Și ce au spus părinții? În general, băieții duc mai departe numele familiei.

Nu cred că era asta o preocupare deosebită, dar în gândurile tatălui meu poate că era o rezervă. Însă știu cu câtă bucurie m-a însoțit după aceea, când a venit să mă conducă la Seminarul din Iași, pentru că m-a ajutat cu bagajele. Deși am observat o preocupare când a venit vestea că am fost admis la seminar, cred că și această rezervă a lor era tot un fel de încercare pentru mine.

După ce ați fost sfințit preot, ați fost vicar la Bacău.

Atunci era o singură parohie în Bacău, foarte mare, pentru tot orașul, cu o biserică destul de mică și preoți puțini: era părintele paroh, Ștefan Erdeș, de fericită amintire, care era și decan, și mai eram doi vicari. Într-o parohie cu aproximativ 25 de mii de catolici și o extindere destul de mare.

Nu am stat mult, doar un an și jumătate, dar a fost o pastorație foarte intensă. La un asemenea număr de credincioși, cu o extindere atât de mare, numai doi preoți vicari care, de fapt, duceau tot greul pe teren, nu a fost ușor, dar a fost…

V-ați călit.

Da. A fost o perioadă în care am trăit din plin preoția. Imediat după sfințire, este frumos când intri în „ogor” așa, din plin, și simți ce înseamnă să lucrezi în via Domnului.

După aceea, PS Petru Gherghel v-a trimis la studii și ați ales să studiați, pentru început, teologie orientală.

De ce această alegere? Sau nu ați ales dumneavoastră?

Alegerea a fost foarte curioasă, pentru că, având această posibilitate de a studia în străinătate, orientarea spre o anumită disciplină de studiu a fost în funcție de necesitățile Institutului Teologic de la Iași, de disciplinele care trebuiau acoperite. Înainte de plecare, toți profesorii de la Seminar îmi dădeau sugestii, cam ce aș putea studia, pentru a fi apoi de folos pentru acoperirea unor discipline teologice. Primii preoți care s-au întors de la studii aveau deja catedrele principale de teologie dogmatică, liturgică, morală, filosofie, și insistau să studiez Sfinții Părinți.

Ajungând la Roma, am căutat să văd unde aș putea studia patrologia.

Există un institut, Augustinianum,

NUMĂR SPECIAL

unde se studiază patrologia, dar eu ajungând mai târziu… În noiembrie ați ajuns...

Da, pentru că așa era atunci, cu actele... Am ajuns prea târziu și, în plus, trebuia să dau și niște examene. Și atunci am mers la Institutul Oriental, pentru că Secția de dogmatică era foarte mult orientată după Sfinții Părinți.

Și apoi ați continuat cu teologia morală.

Da. Eu am început să lucrez și la doctorat, tot la Institutul Oriental, unde era un renumit profesor, ajuns mai târziu cardinal, Tomáš Špidlík, S.J., cu care am făcut și licența și urma să fac și teza de doctorat. După circa un an de zile, când ÎPS Robu a fost chemat aici, la București, și a preluat conducerea Arhidiecezei, mi s-a comunicat: „Când vei veni acasă, va trebui să predai teologie morală.”

Atunci am renunțat la proiectul de doctorat și m-am înscris la Academia Alfonsiana, unde este Facultate de Teologie Morală, și am ales o a doua licență în teologie morală.

Deci ați fost succesorul ÎPS Ioan și la Catedra de teologie morală, nu doar la Catedra de la București, ca Arhiepiscop Mitropolit.

Da. După ce am terminat Academia Alfonsiană, întorcându-mă la Iași, prima misiune a fost aceea de a preda teologia morală.

După aceea ați fost numit Cancellarius.

Preasfințitul Gherghel era atunci Ordinarius, pentru că nu era episcopie la Iași. Și m-a ales să fiu Cancellarius secretar. Desigur, nu aveam o Curie diecezană cum este aceasta [de București], dar îl însoțeam, îl ajutam la secretariat, așa

cum putea să funcționeze Biserica locală ca un mic centru episcopal, deși nu era recunoscut de stat. În același timp, predam la Seminar. Și ați fost și rectorul Institutului Teologic, chiar într-o perioadă de trecere a României de la dictatura lui Ceaușescu la democrație.

Cu câteva luni înainte de căderea regimului comunist am fost numit rector, la 1 august, așa încât, mai apoi, m-am gândit că, iată, în timp ce eram rector a căzut regimul comunist. Dar mă gândeam în mod fericit la acest lucru, deoarece această schimbare a regimului politic a însemnat și o schimbare pentru Biserica noastră Catolică, în țară, dar și la nivelul Diecezei de Iași, și implicit pentru Institutul Teologic.

Până la acea dată, Institutul Teologic din Iași era așa-zisa „secție română” a Institutului Teologic din Alba Iulia. Rectorul propriu-zis era la Alba Iulia; inițial, eu am fost numit prorector. Așa încât, la căderea regimului, am început toate demersurile pentru recunoașterea drepturilor Institutului Teologic, cu rector propriu, recunoașterea diplomelor…

S-a deschis numărul celor admiși...

Da, pentru a nu mai exista acel numerus clausus pentru admiterea seminariștilor. În câțiva ani, au fost foarte multe lucruri de realizat și de schimbat la nivelul Seminarului.

Acestea făceau parte, desigur, din planul de refacere a structurilor diecezane, ale Diecezei de Iași, pentru că la scurt timp după schimbarea regimului a urmat și numirea Preasfințitului Petru Gherghel ca episcop de Iași.

În 1994 ați fost numit vicar general al Diecezei de Iași.

La Seminar era, desigur, o misiune frumoasă, dar o misiune mai

importantă era aceea de a activa mai departe la nivelul diecezei în calitate de vicar general. Și deși a trebuit să plec din seminar, nu am părăsit activitatea didactică, pentru că am continuat să predau și am predat până acum o săptămână la Institutul Teologic, pentru că era această dorință de a-i cunoaște pe seminariști și pe viitorii preoți. Am predat mai mult teologia morală, cu care am început; și am continuat mai departe, chiar dacă orele au fost reduse sau simplificate. Dar am ținut să am un contact permanent cu seminariștii.

Această activitate didactică este un beneficiu și pentru responsabilitatea pe care ați primit-o acum, pentru că îi cunoașteți pe mulți dintre preoții din Arhidieceză: v-au fost studenți.

Desigur. Și m-a bucurat mult faptul că îi cunosc pe toți preoții care s-au format la Seminarul din Iași: cei care mi-au fost studenţi şi cei cu care am fost coleg, promoțiile din `75, `83, `84.

În 1999, Papa Ioan Paul al II-lea v-a numit episcop auxiliar de Iași și pe 8 decembrie ați fost consacrat episcop. Ați împlinit 20 de ani de episcopat. Cum ați primit acea numire?

A fost un har, în primul rând pentru Dieceza de Iași, pentru că a fost pentru prima oară în istoria diecezei când se numea un episcop auxiliar. Știam de demersurile făcute de Preasfințitul Petru Gherghel de a avea un episcop auxiliar, întrucât s-au diversificat și s-au înmulțit activitățile pastorale care cereau prezența unui episcop. Și spun că a fost un har pentru că această numire a venit la scurt timp după ce Papa Sfântul Ioan Paul al II-lea a făcut IANUARIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

9

NUMĂR SPECIAL

vizita în România, la începutul lunii mai din 1999. După câteva luni, a venit această numire, ca o răsplată, parcă, pentru Dieceza de Iași, pentru Biserica din România. Probabil că Papa, venind în România, a văzut că este multă treabă și atunci s-a hotărât să mai dea un episcop. După aceea, am ales să fiu consacrat episcop la 8 decembrie. Consacrarea a avut loc la Iași… În Catedrala nouă, care încă nu era gata...

Era încă în construcție – un profund sens simbolic: o catedrală în construcție, cu un episcop care era dat acolo pentru a lucra mai departe pe șantierul diecezei.

Ați ales ca moto: „Înrădăcinați și întemeiați în iubire”. Acest moto a fost primul la care v-ați gândit, sau ați mai avut și alte variante?

Mi-am dorit încă de la început să fie ceva despre iubire, caritate, și mi-am amintit de aceste cuvinte ale Sfântului Apostol Paul din Scrisoarea către Efeseni, capitolul 3,17. Am recitit toată pericopa, am meditat asupra cuvintelor și a expresiilor care precedă acest moto, și în final am decis: aceasta este lozinca mea ca episcop, pe care am înscris-o în stema mea episcopală.

Trasează, într-un fel, și programul pastoral?

Nu redă în întregime un program pastoral, dar este întotdeauna nota predominantă a unei activități pastorale. „Înrădăcinați și întemeiați în iubire”… M-am gândit de multe ori că acest gând se îmbină foarte bine cu multe alte expresii. De exemplu, se completa foarte bine cu motoul Preasfințitului Petru Gherghel: „Ca toți să fie una… înrădăcinați și întemeiați în iubire”. Acum mă 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2020

gândesc la ceea ce ne-a spus Papa Francisc când a fost în România: „Să mergem împreună… înrădăcinați și întemeiați în iubire.”

Ați ales ca stemă episcopală un scut împărțit în două: în partea de sus este simbolistica legată de Cristos, iar în partea de jos simbolistica este mariană. Ce rol are, pentru dumneavoastră, ca episcop, Sfânta Fecioară Maria? V-ați și născut într-o sărbătoare mariană, ați fost consacrat episcop într-o sărbătoare mariană...

Și numirea la București a venit tot într-o sărbătoare mariană.

Prezentarea Sfintei Fecioare Maria la Templu...

Da. Întotdeauna m-am considerat, ca să zic așa, privilegiat, pentru că m-am născut într-o sărbătoare deosebită a Preasfintei Fecioare Maria. Dar știu și că Maica Domnului este considerată de foarte mulți preoți, episcopi, ca o adevărată mamă. De aceea am ținut foarte mult ca în stema pe care am ales-o – atunci când am oferit datele pe care să le conțină – să figureze și acest simbol al Preacuratei Fecioare Maria, acea stea cu opt raze, pe un fundal marian. La vremea la care am ales stema, Dieceza de Iași adoptase un steag marian, cu acest fundal alb-albastru. Pe acest fond este și simbolul Preacuratei Fecioare Maria.

Și va rămâne și în stema dumneavoastră ca Arhiepiscop Mitropolit de București.

Desigur, și va rămâne și acel moto, care inspiră și va inspira toate acțiunile mele de păstor al Arhidiecezei de București. Sub ocrotirea Sfintei Fecioare Maria le voi face toate. Modelul este, desigur,

Cristos, care este reprezentat pe stemă cu monograma, sus, pe fondul credinței și al iubirii – culoarea roșie. Și sper, cu toate acestea, că nu se supără Sfântul Iosif, patronul Catedralei. Dar, dacă va trebui să fac vreo modificare vreodată, cred că voi găsi un colțișor și pentru Sfântul Iosif.

Excelență, ați avut până acum o activitate preponderent pastorală, și vă așteaptă aici și o activitate diplomatică, pentru că veți reprezenta Biserica Catolică și în fața instituțiilor. Cum vedeți această situație nouă?

Este un aspect la care m-am gândit în momentul în care am acceptat să preiau conducerea Arhidiecezei, pentru că știam că aici, pe lângă activitatea pastorală, administrativă, este și această activitate la nivel de reprezentare a Bisericii Catolice și că va fi nevoie de prezența arhiepiscopului la multe momente oficiale, la nivel de stat, la nivel diplomatic, la nivel chiar academic, religios, dar cred că toate se pot face...

Aveți și un ajutor, un episcop auxiliar...

Desigur. Este Preasfințitul Cornel Damian, care are deja experiență în acest sens. Dar cred că cu timpul mă voi obișnui și cu această activitate specifică unui arhiepiscop de București. Știu că de foarte multe ori prezența aceasta este foarte importantă pentru a face cunoscută Biserica Catolică, pentru a lărgi puțin sfera Bisericii și în domeniul social, intelectual, academic, chiar și cunoașterea aceasta care trebuie să existe la nivelul statului.

De aceea am acceptat această misiune cu speranța că totul va fi spre binele Bisericii Catolice din România.

NUMĂR SPECIAL

Ca nou Arhiepiscop Mitropolit de București veți deschide Săptămâna de rugăciune, în Catedrală, în luna ianuarie. Cu ce gând?

Dimensiunea ecumenică este una dintre preocupările unui episcop.

Este important să dăm curs acestei rugăciuni a lui Isus – „Ca toți să fie una”. Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor, din ianuarie, mă va pune cu siguranță într-o situație mai nouă, spre deosebire de cea de la Iași, unde am avut celebrări de această natură, dar mai mult între catolici și ortodocși: aici vor fi și alte confesiuni. Și cred că și acest aspect va întregi acest spectru al ecumenismului care cere o angajare deosebită, de apropiere față de fiecare

confesiune. Iar faptul că la Bucureşti se începe la Catedrala romano-catolică sper să fie un ton bun pentru a putea oferi din nou celorlalte culte posibilitatea de a vedea că noi ne rugăm mai departe și că dorim să ne apropiem și să realizăm această unitate voită de Cristos.

Aveți un mesaj pentru cei din Arhidieceză, la început de slujire arhiepiscopală?

În momentul în care am fost numit arhiepiscop, primul gând a fost să fac o rugăciune pentru viitorii credincioși pe care va trebui să-i păstoresc în mod direct, pentru toți preoții. Și, de atunci, de la 21 noiembrie, în fiecare zi am căutat

ca prin rugăciune să mă apropii de toți. Poate că la început era o oarecare distanță, dar pe măsură ce timpul trece simt că parcă toți intră în inima mea și crește dorința de a fi aproape de credincioși. De aceea, gândul meu este de prețuire și încurajare pentru tot ceea ce trebuie să facem împreună. Și m-am gândit și la motoul propus de Sfântul Părinte Papa Francisc: „Să mergem împreună!” Să mergem împreună – preoți, credincioși, călugări, toți oamenii de bunăvoință – pentru a împlini voința lui Dumnezeu. Și, în acest sens, îndemn toți credincioșii din Arhidieceză să se asocieze acestui program: să mergem împreună, înrădăcinați și întemeiați în iubire.

Quiz La finalul interviului, i-am propus ÎPS Aurel un Quiz din zece puncte: Dacă m-aș întâlni în acest moment cu Papa Francisc i-aș spune… … recunoștința mea pentru faptul că m-a numit Arhiepiscop de București.

râul Moldova și celebra la noi în biserică.

Vladimir Ghika sau Anton Durcovici?

Amândoi. Pentru că amândoi sunt „bucureșteni”, dar amândoi au avut legături cu Moldova.

Vladimir Ghika avea un conac lângă Roman și venea la biserica din Săbăoani și celebra în satul meu, pentru că, fiind conacul într-un sat ortodox, Săbăoani era satul cel mai apropiat cu biserică parohială, și atunci trecea

Sfânta Fecioară Maria este pentru mine… … mama preotului, mama episcopului.

Dacă n-aș fi episcop aș putea fi… … tot episcop sau cel puțin preot.

Cartea tipărită a Liturgiei Orelor sau aplicația iBreviary?

Prefer cartea tipărită.

Nu-mi place deloc… … să stau în mijlocul unor oameni care nu au simțul realității.

În schimb îmi place… … să fiu apropiat de oameni, prin prisma vocației pe care o am.

Cea mai frumoasă amintire din copilărie este… … momentul când am fost acceptat ca ministrant. Aveam 11 ani.

Culcat târziu sau trezit devreme?

Culcat târziu și trezit relativ devreme.

Ce vă relaxează: o lectură, un film, o piesă de teatru, o plimbare sau altceva?

Mă relaxează muzica. Ascult muzică clasică.

Interviu realizat de Cristina Grigore IANUARIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

11

NUMĂR SPECIAL biografiE ÎPS AUREL PERCĂ

Consacrarea episcopală a Mons. Aurel Percă Iași, 8 decembrie 1999

ÎPS Aurel Percă date biografice

N

ăscut în Săbăoani (Neamț), la 15 august 1951, Mons. Aurel Percă a urmat școala generală și liceul în localitatea natală. A absolvit apoi Şcoala de Cantori (1973) și Institutul Teologic din Iaşi (1979), iar pe 29 iunie 1979 a fost hirotonit preot în vechea Catedrală romano-catolică din Iași, de către Mons. Jakab Antal, Episcop Auxiliar de Alba Iulia.

După hirotonire a fost, timp de un an, preot vicar în Parohia Sfântul Nicolae din Bacău, iar în noiembrie 1980 a fost trimis la studii, la Roma.

A studiat mai întâi la Institutul Pontifical Oriental, unde a obținut licența în teologie patristică (1983), apoi la Academia Alfonsiană, unde a obținut licența în teologie morală (1985).

Reîntors în țară, a fost numit cancelar în cadrul Ordinariatului de Iaşi.

Totodată, a început activitatea didactică, predând teologie morală și patrologie la Institutul Teologic din Iași, pe care l-a și condus, mai apoi, între 1989-1994, ca rector. Pe 1 august 1994, Preasfințitul Petru Gherghel l-a numit vicar general al Diecezei de Iași, iar cinci ani mai târziu, pe 29 septembrie 1999, a fost numit de Papa Ioan Paul al II-lea episcop auxiliar al aceleiași dieceze și titular de Mauriana. Pe 8 decembrie 1999 a fost consacrat episcop în noua Catedrală din Iași, de Episcopul de Iaşi, Mons. Petru Gherghel, coconsacratori fiind ÎPS Ioan Robu și Mons. Jean-Claude Périsset, pe atunci nunțiu apostolic în România. Şi-a ales ca moto episcopal: In caritate radicati et fundati! – „Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire” (Ef 3,17). În cadrul Conferinței Episcopilor Catolici din România (CER), este membru în Consiliul Administrativ al Conferinţei, conduce Comisia pentru Operatori Sanitari și Comisia pentru Învăţământ, și este delegat al CER pentru romano-catolicii de limbă română din străinătate.

Pe 21 noiembrie 2019, Papa Francisc l-a numit Arhiepiscop Mitropolit de București.

12

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2020

NUMĂR SPECIAL

Consacrarea episcopală a Mons. Aurel Percă Iași, 8 decembrie 1999

Date importante Consacrarea episcopală a Mons. Aurel Percă Iași, 8 decembrie 1999

Știați că

• este al doilea episcop născut la Săbăoani, după Mons. Mihai Robu (1884-1944); • trei date importante din viaţa sa sunt în sărbători mariane: s-a născut în sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august), a fost consacrat episcop în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri (8 decembrie) şi a fost numit arhiepiscop în sărbătoarea Prezentării la Templu a Sf. Fecioare Maria (21 noiembrie); • a primit numirile episcopale după o vizită papală în România: în 1999, după vizita lui Ioan Paul al II-lea a fost numit episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi, în 2019, după vizita Papei Francisc a fost numit Arhiepiscop Mitropolit al Arhidiecezei de Bucureşti; • este al treilea episcop al Diecezei de Iaşi numit la Bucureşti, după Mons. Alexandru Cisar – consacrat în Catedrala Sf. Iosif din București, în 1920, ca episcop al Diecezei de Iași, și numit, în 1924, arhiepiscop de București – și Fericitul Anton Durcovici – consacrat, de asemenea, în Catedrala Sf. Iosif, în 1948, ca episcop al Diecezei de Iași, și numit, la scurt timp, administrator apostolic al Arhidiecezei de București.

1951: 15 august născut la Săbăoani 1979: 29 iunie hirotonit preot 1994: 1 august vicar general al Diecezei de Iași 1999: 29 septembrie numit episcop de Mauriana şi auxiliar la Iaşi 1999: 8 decembrie consacrat episcop 2019: 21 septembrie numit Arhiepiscop Mitropolit de București 2020: 11 ianuarie inaugurarea slujirii arhiepiscopale

IANUARIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

13

NUMĂR SPECIAL

Mesaje pentru Mons. Ioan Robu și Mons. Aurel Percă

În numele persoanelor consacrate din Arhidieceză, mulțumesc Mons.

Ioan Robu pentru deschiderea și generozitatea cu care ne-a primit pe toți. Îi dorim și Mons. Aurel Percă o slujire paternă și rodnică.

Pr. Antonio Prestipino OCD, Reprezentant al persoanelor consacrate din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti Mons. Ioan Robu, vă aduc un gând de mulțumire, din partea mea personal și din partea tuturor membrilor comunității italiene, pentru promovarea, implicarea și grija pastorală arătată italienilor. Mons. Aurel Percă, comunitatea italienilor vă primește cu drag și vă asigură de cea mai fidelă colaborare. Suntem o comunitate mică, dar activă și dorim din inimă să creștem împreună cu Biserica locală „ad maiorem Dei gloriam!”.

Pr. Valeriano Giacomelli FDP, Rector ecclesiae pentru comunitatea italiană Comunitatea catolică francofonă Sacré-Cœur, recunoscătoare harurilor primite prin apostolatul ÎPS Ioan Robu, primește cu bucurie și pietate filială pe ÎPS Aurel Percă și îl asigură de rugăciunea ei.

Pr. Ioan-Thomas Răileanu, Rector ecclesiae pentru francofoni Înalt Preasfinția Voastră, Arhiepiscop Ioan Robu, În numele comunității de limbă engleză aș vrea să exprim recunoștința noastră pentru că ați fost mereu deschis și gata să împliniți nevoile pastorale ale acestei comunități. Vă asigurăm de rugăciunile noastre continue pentru Înalt Preasfinția Voastră și îi cerem lui Dumnezeu să binecuvânteze anii de retragere ai Înalt Preasfinției Voastre. Înalt Preasfinția Voastră, Arhiepiscop Aurel Percă, În numele comunității de limbă engleză aș vrea să vă felicit pentru numirea ca Arhiepiscop de București de către Sfântul Părinte Papa Francisc, și vă asigurăm de rugăciunile pentru Înalt Preasfinția Voastră, pentru ca Dumnezeu să vă ajute să împliniți nevoile poporului lui Dumnezeu încredințat Înalt Preasfinției Voastre în Arhidieceza de București, care include și comunitatea noastră.

Pr. dr. Eduard Giurgi 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2020

NUMĂR SPECIAL

Înalt Preasfinția Voastră, Arhiepiscop Ioan Robu, În numele comunității filipineze aș vrea să exprim recunoștința noastră pentru că ați fost mereu deschis și gata să împliniți nevoile pastorale ale acestei comunități. Vă asigurăm de rugăciunile noastre continue pentru Înalt Preasfinția Voastră și îi cerem lui Dumnezeu să binecuvânteze anii de retragere ai Înalt Preasfinției Voastre. Înalt Preasfinția Voastră, Arhiepiscop Aurel Percă, În numele comunității filipineze aș vrea să vă felicit pentru numirea ca Arhiepiscop de București de către Sfântul Părinte Papa Francisc, și vă asigurăm de rugăciunile pentru Înalt Preasfinția Voastră, pentru ca Dumnezeu să vă ajute să împliniți nevoile poporului lui Dumnezeu încredințat Înalt Preasfinției Voastre în Arhidieceza de București, care include și comunitatea noastră.

Pr. dr. Eduard Giurgi Comunitatea catolică spaniolă din România vă urează bun venit, Mons.

Aurel Percă! Vă încredințăm de rugăciunile noastre și vă oferim colaborarea sinceră și afectuoasă a tuturor. Suntem recunoscători Mons. Robu pentru că ne-a oferit oportunitatea de a primi Sacramentele și cateheza în limba spaniolă la București.

Pr. Javier Quesada, Prelatura Opus Dei, Rector ecclesiae pentru comunitatea spaniolă din București „Să ne rugăm cu toții ca harul și revărsarea Duhului Sfânt să vină asupra lui, și să strigăm de trei ori: Kyrie eleison” (Liturghia siriacă pentru hirotonirea episcopală). Parohia Sf. Charbel salută numirea Mons. Aurel Percă în oficiul de Arhiepiscop Mitropolit de București. Fie ca Domnul Isus să-l îndrume și să-l protejeze în misiunea lui. Totodată, ne va lipsi prezența și prietenia Mons.

Ioan Robu, care timp de 13 ani ne-a fost păstorul cel bun.

Pr. Joseph Deriane, preot al comunității maronite La ieslea lui Isus, ne rugăm cu bucurie și recunoștință pentru tot ce a fost semn de creștere și de binecuvântare, prin mâinile Mons. Ioan Robu. Ne rugăm cu bucurie și speranță pentru Mons. Aurel Percă, ca să ne poată călăuzi spre mântuire, înrădăcinați în iubire, prin Misterul Pascal.

Pr. Iosif Imbrișcă, preot paroh la Parohia Cristos Rege (Ploiești) și decan de Ploiești De ce-i iubim?! Pe Mons. Ioan Robu, pentru minunata călătorie împreună, pentru darurile primite de la Bunul Dumnezeu și oferite generos în dieceză, pentru erudiția, blândețea și priceperea Excelenței Sale. Pe Mons. Aurel Percă, pentru curajul de a-l înlocui pe episcopul nostru și a continua drumul alături de noi.

Sofia Covaci, enoriașă a Parohiei Cristos Rege (Ploiești)

IANUARIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

15

IA AR HID IEC EZA DE AL BA IUL

DIECE

ZA

Predeal

D I TI EC M EZ IȘ A O D AR E A

Brezoi

Târgu Jiu

VL

Rovinari Mătăsari Motru

Azuga

Curtea de Argeș

PH

Târgoviște

Pitești

BUC. S. 1 Decembrie

OT TR

Caracal

IF

Urziceni

BUC.N.

Slatina

DJ

Ploiești II

DB

AG

CRAIOVA

Buzău

PLOIEȘTI

Drobeta Turnu Severin Izvoru Rece

Filipești de Pădure

Mioveni

Râmnicu Sărat

BZ

Sinaia Câmpina Pucioasa

Râmnicu Vâlcea

GJ

MH

Nehoiu

Câmpulung Muscel

Slobozia

CL

GR Giurgiu

Smârdioasa

Numerele ARCB la 11 ianuarie 2019

68 70

Biserici în Arhidieceza de București 38 biserici noi 32 biserici renovate

29

Instituții educaționale superior – 3 formare permanentă – 3 preuniversitar – 5 grădinițe – 14 oratorii – 4

16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2020

59

53

Parohiile Arhidiecezei de București 4 sunt administrate de preoți călugări 64 sunt administrate de preoți diecezani Case parohiale 29 Case noi 20 Case vechi renovate 10 Case vechi

Instituții de viață consacrată

peste 70 comunități și filiale peste 320 de persoane consacrate 13 congregații și ordine de bărbați 29 de congregații și ordine de femei 11 mișcări ecleziale și institute seculare

Călărași

A DE I AȘI UCR

AIN

A

1 6

Măcin Romanu

BRĂILA

Țepeș Vodă

Tulcea

Greci

BR

Malcoci

Sulina

TL

IL Fetești

Năvodari Oituz

Cernavodă Medgidia Tortoman

Lumina

CONSTANȚA

Constanța II

CT

Techirghiol

Chirnogeni

147

Mangalia

București 16 parohii

46

Case parohiale la care se lucrează Medgidia – structura de beton Mangalia – finalizare Popești-Leordeni – finalizare

Preoții Arhidiecezei de București 3 episcopi 82 activi 12 pensionari 2 diaconi tranzitorii 45 activi „Fidei Donum” 2 studii 1 an sabatic

Alți preoți care lucrează pe teritoriul Arhidiecezei de București 11 preoți din alte dieceze / comunități 35 de preoți călugări

6 3

Decanate ale Arhidiecezei de București

Brăila – cu 11 parohii București N. – cu 9 parohii București S. – cu 9 parohii Constanța – cu 17 parohii Craiova – cu 12 parohii Ploiești – cu 9 parohii

Mihail Kogălniceanu

Nistorești Pantelimon Gălbiori

Vicariat teritorial al Dobrogei

Biserici la care se lucrează Craiova 1 – lucrări Giurgiu – renovare Gălbiori – finalizare Medgidia – structura de beton Mioveni – finalizare Nistorești – doar autorizația Popești-Leordeni – biserica de la cimitir IANUARIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

17

NUMĂR SPECIAL

Mesaje pentru Mons. Ioan Robu și Mons. Aurel Percă ÎPS Ioan Robu A scrie despre Înalt Preasfințitul Părinte Arhiepiscop Mitropolit Ioan Robu este deopotrivă onorant și dificil, deoarece 35 de ani de arhierie și o viață întreagă pusă în slujba Bisericii Catolice nu se pot rezuma în câteva fraze.

Am avut ocazia să îl întâlnesc cu foarte mulți ani în urmă, la Iași, în perioada studenției, și mai târziu, la București, în calitate de consilier prezidențial și mai apoi de Secretar de Stat pentru Culte. Am fost mereu impresionat de forța cu care s-a dăruit slujirii Bisericii Catolice, de profunzimea înțelegerii de către Înalt Preasfinția Sa a problemelor bisericești și sociale. Ceea ce m-a impresionat în mod deosebit este discreția cu care își poartă o valoare prețuită de toți: deschiderea față de oameni. I-am admirat știința îndelung exersată de a le vorbi oamenilor de la suflet la suflet și de a le spune, dincolo de cuvinte, adevăruri existențiale. Înalt Preasfinția Sa este nu doar un om al realităților, ci, în egală măsură, un om al curajului. Este o personalitate simbolică, unul dintre oamenii ce personifică o instituție. Tocmai de aceea, nu este de mirare faptul că ÎPS a fost ținta unor campanii de calomniere. A ataca persoana sa, prin tot felul de născociri, nu înseamnă exprimarea unor opinii în spiritul libertăților democratice, ci o încercare de a ponegri și a destabiliza în final încrederea oamenilor în instituția Bisericii.

Asemenea personalități trebuie apărate, și nu ponegrite.

Ca președinte al Conferinței Episcopale Catolice în mai multe rânduri, ca teolog care a întreținut o viață intelectuală bogată în jurul Bisericii, ca om care a însuflețit și susținut numeroase proiecte sociale și culturale, ÎPS este una dintre acele personalități care se confundă cu viața Bisericii Catolice în demersul acesteia de a sluji binele comun al societății.

Vă urez din inimă mulți ani cu sănătate! ÎPS Aurel Percă Cunoscând bine dezvoltarea extraordinară a nenumăratelor proiecte și activități ale Diecezei de Iași, dar și parcursul Părintelui Episcop Aurel Percă, colaborator și apropiat atâția ani al Preasfințitului Petru Gherghel, am deplina convingere că Înalt Preasfinția Sa va continua și va duce mai departe bogata moștenire și proiectele lăsate de ÎPS Părintele Ioan Robu.

Adresez felicitări noului Arhiepiscop al Bucureștilor, asigurându-l de întregul sprijin al Secretariatului de Stat pentru Culte pentru a continua și dezvolta bunele relații cu Dieceza Catolică de București în beneficiul credincioșilor și al întregii societăți românești.

Mulți ani cu sănătate și rodnice împliniri, Înalt Preasfințite Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Aurel Percă!

Victor Opaschi, Secretar de Stat pentru Culte 18

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2020

NUMĂR SPECIAL

P

rimindu-ne în audiență cu ocazia vizitei ad limina la Vatican pe data de 7 decembrie 1996, Sfântul Ioan Paul al II-lea ni s-a adresat cu aceste cuvinte: „diferitele rituri nu pot fi considerate a fi concurente în sânul Bisericii Catolice celei Una, ci cărări spirituale diferite care, fiecare în modul său, împărtășesc bogățiile din lunga lor tradiție și aduc roade pentru binele tuturor și în slujba comuniunii”.

Aceste cuvinte memorabile caracterizează bunele relații dintre plămânul răsăritean și cel apusean în sânul Conferinței Episcopale Catolice inter-rituale din România. Și mai ales manifestă faptul cum credința catolică şi cultura țării noastre, în acest punct geografic și spiritual de răscruce între Europa centrală și cea orientală, pot să viețuiască împreună și aduc roade bogate sub inspirația valorilor Sfintei Evanghelii. În numele Conferinței Episcopilor Catolici din România, mulțumim Domnului pentru rodnica slujire a Înalt Preasfinției Sale Ioan Robu, condus de deviza din timpul slujirii arhierești: Et veritas liberabit vos.

Prin voinţa Sfântului Părinte Papa Francisc, astăzi un nou Arhiepiscop Mitropolit este instalat pe scaunul Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti. Întreaga Conferință Episcopală și eu personal salutăm cu bucurie și gratitudine numirea Mons. Aurel Percă în această nouă misiune, și îl asigurăm de rugăciunea, de prețuirea și de deplina noastră colaborare.

Continuăm „să mergem împreună” precum ne-a îndemnat Sfântul Părinte în cursul vizitei sale apostolice în țara noastră, citând pe Câmpia Libertății de la Blaj pe 2 iunie 2019 cuvintele Fericitului episcop Iuliu Hossu: „Dumnezeu ne-a trimis în acest întuneric al suferinței pentru ca să dăruim iertarea și a ne ruga pentru convertirea tuturor”.

La final, două simple cuvinte care cuprind toată recunoștința și aprecierea Conferinței noastre Episcopale: Înalt Preasfinției Sale Ioan: Eucharisto, iar Înalt Preasfinției Sale Aurel: Axios! + Lucian Cardinal Mureşan

Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică Vicepreședinte al Conferinței Episcopilor Catolici din România IANUARIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

19

20

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2020

NUMĂR SPECIAL interviu îps ioan robu

„Deci le-a spus Isus iudeilor care crezuseră în el: «Dacă rămâneţi în cuvântul meu, sunteţi cu adevărat discipolii mei şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.»”

(In 8,31-32)

Sf. Liturghie în Catedrala Sf. Iosif, 27 decembrie 2019

Bucurie și mulțumire, la finalul slujirii în fruntea Arhidiecezei Interviu cu ÎPS Ioan Robu

S-ar putea spune că se ştiu deja multe despre Mons. Ioan Robu, pentru că a acordat, de-a lungul anilor, multe interviuri. Și totuși, în acest dialog face destăinuiri inedite, spuse uneori cu zâmbetul pe buze, alteori cu nostalgie, cu tristețe, cu seriozitate, reconstruind cu francheţe fărâme din istoria personală și a Bisericii locale, cunoscute (mai) puțin sau chiar deloc.

Excelență, într-un interviu recent ați spus că vă simțiți răsfățat de Dumnezeu...

Da. Pentru că întotdeauna când privesc la ceva bun, din urmă, mereu ajung la acelaşi răspuns, că de fapt a fost grija lui Dumnezeu.

Ar putea fi şi descriptivă această constatare, pentru cei 75 de ani de viaţă, 35 de ani de episcopat,

51 de ani de preoţie?...

Cu siguranţă, da. Îmi amintesc că într-un moment de liniște m-am întrebat, odată, de ce m-a chemat Dumnezeu pe drumul acesta. Și, analizând ce s-a întâmplat în toți acești ani, m-am întors mereu la același răspuns: că Dumnezeu mi-a oferit această cale absolut gratuit, pentru că nu aveam niciun merit.

Privind la toți anii, cum s-au scurs,

cu bine și cu rău, constat totuși că este vorba de harul lui Dumnezeu și de darul lui. Pentru că altă explicație nu am.

Dar acasă, copil fiind, ați fost răsfățat?

Nu știu. Îmi amintesc de când eram mai mărișor. Eram șapte persoane: mama nu bătea pe niciunul dintre copii, tata mai dădea câte o palmă, dar eu nu am primit nicio palmă de la tatăl meu. Pentru că orice s-ar fi întâmplat, fie că o necăjea careva pe mama, tot tata intervenea.

Deci nu erați un copil poznaș?

Nu, nu cred. Eram retras.

Dar la seminar ați făcut totuși pozne.

[Râde] Nici în seminar numaidecât…

Eu am auzit că ați sunat la pompieri o dată... Nu este adevărat?

[Râde] Ba da. Auzisem undeva o poveste de acest gen, și mi-am zis: hai să fac și eu. Mergând în ziua aceea de la sufragerie spre capelă, a sunat IANUARIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

21

NUMĂR SPECIAL

telefonul de pe coridor, dar până să ajung la el, s-a oprit. Și atunci am sunat la pompieri și am spus: „Alo, pompierii? Arde coșul”. Și am plecat.

Nu am spus nimic altceva, nici nu a răspuns careva, și am plecat fără grijă. Când m-am întors de la adorație, l-am auzit pe Pr. Petercă vorbind la telefon și spunând că la noi nu arde nimic, niciun coș. După aceea i-am spus că eu am sunat, în glumă. Mi-a zis: „Ce-ai făcut?!” Apoi mi-a explicat că dacă venea mașina de la pompieri, seminarul trebuia să plătească apa, oamenii, amenda.

Iar pe dumneavoastră v-ar fi dat afară din seminar.

Sută în sută.

Nu mai ajungeați episcop… Dar nu ați mai făcut alte boacăne, nu?

Nu. M-am lecuit cu asta. Erau doar fleacuri copilărești.

Dar când ați ajuns, mai târziu, profesor la seminar, ați fost mai indulgent cu studenții, amintindu-vă de anii tinereţii?

Asta vine în mod automat, pentru că îl privești pe celălalt prin prisma vieții tale, prin modul tău de a fi. Treceam ușor peste cele întâmplate și îmi dădeam seama ce făceau studenţii chiar și atunci când ei credeau că mă fraiereau. Odată, trecând prin garajul seminarului, mi s-a părut că miroase tare a fum de ţigară. M-am uitat împrejur, dar nu am văzut pe nimeni, însă m-am gândit că studenţii fumează ascunşi într-o maşină. Erau ascunşi într-o dubiţă. Nu m-am dus la ei, pentru că mi se părea penibil să-i dau în vileag, aşa. Dar astăzi îmi pare rău, pentru că unii s-au lăudat mai apoi, pentru că auzeau că treceam pe acolo şi au crezut că nu-mi dau seama ce se întâmplă.

22

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2020

Câţi ani aveaţi când aţi simţit chemarea la preoţie?

Nu ştiu dacă am simţit-o chiar atunci sau nu, dar într-o zi eram cu mama şi cu fratele meu în grădină; puneau sfeclă. Iar mama l-a întrebat pe fratele meu dacă nu vrea să meargă la seminar, şi atunci am ciulit urechile la ce vorbeau ei: unde e seminarul – era la Alba Iulia –, ce se face acolo etc. „Şi ce fac dacă devin preot?”, a întrebat-o fratele meu pe mama. „Trebuie să faci binele”, i-a răspuns mama. Atunci mi-a venit ideea; câteodată îmi mai aminteam de ea, pentru că nu eram nici ministrant – noi nu aveam parohie… Dar când am terminat clasa a VII-a, m-am întrebat ce să fac mai departe. Auzisem că era la Gherăeşti examen de admitere pentru seminar. Şi am hotărât să dau la seminar. Eram trei din clasă.

Şi, mai târziu, cum aţi ajuns să studiaţi la Roma?

Eram la București, și cred că asta a fost șansa mea. Dar îmi amintesc că odată, la seminar, am făcut o conferință despre Karl Leisner – acum e declarat fericit: un diacon neamț, ajuns în lagărele de concentrare, a fost sfințit preot în lagăr, pentru că erau și episcopi acolo, și a celebrat o singură Liturghie, iar apoi a murit. Eu citisem cartea despre viața lui, și am făcut o conferință pe acest subiect. Iar rectorul de atunci, Pr. Bachmeier, la sfârșitul conferințelor, a întrebat: „Cine a vorbit despre Karl Leisner?” Am spus: eu. „Tu, dacă va fi vreodată vorba de studii, ar fi bine să te duci”, a zis el. Atunci, pentru mine era ceva imposibil ce spunea el. Dar mai târziu mi-am amintit despre asta.

Când am făcut prima serie de fotografii, pentru pașaport, eram la Craiova. Atunci plecaseră la studii câțiva de la Alba Iulia. Monseniorul Augustin voia și el să trimită pe

cineva, dar noi eram puțini aici: am fost eu de la București și doi de la Iași – Pr. Petercă și Pr. Anton Lucaci. A fost un examen la București, ca să se înceapă demersurile, dar nu se întâmpla nimic și nu mai credeam că vom mai pleca. Până când a mers Ceaușescu la Papa Paul al VI-lea.

Atunci îmi amintesc că Monseniorul Augustin iar ne-a pus să facem fotografii, dar eu am zis că nu mai merg, că am o mulțime de fotografii făcute degeaba. „Nu, nu, du-te, că acum sigur plecați, pentru că merge Ceaușescu la Roma.” Și așa a fost.

Se pare că după vizita lui Ceaușescu s-a întâmplat ceva, s-au dezghețat relațiile. Dar noi am ajuns la Roma ca trei bezmetici.

Cine v-a întâmpinat la Roma?

Noi am mers aşa, aiurea: nimeni nu ştia că mergem la studii, nu ne aştepta nimeni. Pr. Tocănel, care era la Roma, ne-a spus să mergem la Propaganda Fide. Ne-am dus și acolo ne-au întrebat cine ne-a chemat.

Noi am spus de Monseniorul John Bukovski. Ne-au lăsat să locuim la Propaganda, dar la Secretariatul de Stat nu ne-au primit îndată. Nu erau convinși că vom rămâne acolo. Pr. Tocănel ne spunea foarte simplu: „Mergeți acasă, faceți cerere către Propaganda Fide, și după ce vi se răspunde veniți înapoi”. Îmi ziceam că Pr. Tocănel bate câmpii, pentru că insista mereu să mergem acasă și să ne întoarcem mai târziu. El nu-și dădea seama ce e la noi în țară.

I-am povestit apoi Monseniorului Bukovski, care a râs. Și ați studiat la Alfonsiana, teologie morală. Cine a stabilit ce și unde să studiați?

Noi când am ajuns acolo nu știam ce o să studiem. Pr. Lucaci se gândea să studieze dreptul canonic, dar nu

NUMĂR SPECIAL

era prea convins, Pr. Petercă dorea să studieze Sfânta Scriptură. Mie ce-mi trece prin cap? Am văzut niște reviste la Propaganda Fide, despre studiul psihologiei la Gregoriana. Şi i-am scris Monseniorului Augustin o scrisoare, dar am primit un răspuns... „Asta îți trebuie ție?!”… Eu fusesem la Gregoriana şi vorbisem cu un profesor de acolo, care mi-a spus că-mi trebuie recomandarea superiorului meu. Altfel nu cred că i-aș fi spus Mons. Augustin, pentru că mi-am zis că dacă m-a trimis la studii fără să-mi spună ce să studiez, însemna că pot să studiez ce vreau. Mi-a picat destul de rău atunci răspunsul, şi abia după zece ani am aflat că nu Monseniorul, ci un preot scrisese textul. Era foarte dură scrisoarea.

Probabil că nici ei nu se aşteptau să alegeţi psihologia.

Nu ştiu ce mi-a venit de am ales psihologia. Citisem în acea prezentare programul de cursuri şi mi se păruse foarte interesant. După ce am primit scrisoarea de la București nu mi s-a mai părut la fel de interesant.

Mi s-a sugerat că mai sunt şi alte domenii de studiu: dogmatică, morală. Şi am ales teologie morală.

După ce am ajuns noi, în februarie, am avut la Roma o perioadă inedită. Nu ne puteam înscrie la facultate atunci, nici măcar nu se ştia cine ne plăteşte bursa, şi atunci ne-am apucat de studiat limba italiană. Am mers, cred, o săptămână la Institutul Dante, dar acolo erau asiatici, africani, şi într-o săptămână nu ajunsesem la io sono, tu sei. I-am spus Pr. Lucaci: ce facem aici? Nu învăţăm nimic, pierdem vremea. Am cumpărat manualul de italiană, luam câte 4-5 lecţii pe zi, dimineaţa, şi studiam, apoi plecam prin Roma la plimbare, pe anumite trasee. Cursurile la Institut erau plătite de Propaganda Fide. Dar ei

nici nu ştiau că noi nu mai mergeam la cursuri, ci învăţam singuri. Nici la colegiu nu ne-a întrebat nimeni nimic: era problema noastră şi noi am rezolvat-o în felul ăsta. Am avut timp berechet pentru italiană, din februarie până în iunie-iulie, dar şi ca să hotărâm ce studiem. Şi am fost mulţumit că am ales teologie morală. Cred că a fost mai bine aşa. Şi cum de aţi ales să faceţi teza despre Julien Green?

La început nu m-am gândit la Julien Green. Începusem să mă interesez dacă pot să fac ceva despre Agârbiceanu. Făcusem din timpul licenţei cursuri de literatură universală. Dar o profesoară care preda literatură mi-a explicat că trebuie să existe traducere oficială, în limba italiană, nu se poate cu traducere proprie a scriitorului român. Atunci am luat lista cu cei pe care i-am studiat la cursuri şi am dat de Mauriac – nu, apoi Bernanos – nu, Claudel – nu, şi am ajuns la Julien Green. Când eram la Craiova citisem în limba română un volum din Jurnalul lui, dar nu era complet, era cenzurat. Am citit acum tot ce scrisese el şi am observat că revenea mereu problema credinţei în personajele din romane, în jurnalul lui etc. Îmi făceam fişe, iar la un moment dat, în ultima perioadă, ca să nu mai scriu citatele şi să meargă treaba mai repede, luam ediţii ieftine de buzunar, în limba franceză, tăiam citatele cu lama şi le lipeam. Sfătuit de profesoară am urmărit apoi cuvintele care apăreau mai des, legate de credinţă, şi aşa am ajuns să intitulez teza: Itinerariul credinţei în viaţa şi opera lui Julien Green. Am aplicat metoda analizei de conţinut. Julien Green era tradus mult în italiană, însă nu era totul, iar studiile despre el nu erau în italiană, ci în franceză. Şi atunci am scris teza în franceză.

În timpul studiilor la Roma ați mai venit în țară?

Da, îmi amintesc că am venit de două ori. Dar în ultimul an de studii, i-am scris Mons. Augustin și i-am cerut să mă mai lase un an la Roma, pentru că mai aveam de lucrat la teză. Mi-a răspuns, în locul Monseniorului, tot preotul care îmi scrisese și la început, și mi-a zis că indiferent dacă termin sau nu teza, după patru ani trebuie să mă întorc acasă. Şi atunci mi-am schimbat programul de lucru. Ziua nu prea era linişte în Colegiu, pentru că unii plecau, şi atunci am decis să lucrez noaptea: seara, după cină, mergeam să urmăresc puţin știrile, și apoi mă retrăgeam în cameră și lucram până dimineața; după micul dejun, dormeam până la prânz, mâncam, jucam puțin fotbal, cu alți colegi, și mai dormeam câteva ore până seara.

Așa am lucrat noapte de noapte, fără probleme.

Pe ce poziție jucați fotbal?

Eram atacant. Am jucat și la seminar…

În afară de teologie morală, ce ați mai predat la seminar?

Dogmatică specială, limba franceză, limba italiană, limba germană.

Erau multe ore și îmi lua mult timp să mă pregătesc, mai ales pentru morală și dogmatică. Cu timpul am mai renunțat la unele cursuri, mai ales după ce am devenit rector. Dar era mult: noi eram doar șapte profesori și aveam circa o sută de studenți.

Şi după ce a murit Monseniorul Augustin, ați venit la București, la înmormântare...

Mă pregăteam, de fapt, să vin cu un alt preot la ziua Mons. Augustin, de Sf. Francisc Xaveriu, dar am fost anunțați de Pr. Mărtincă despre IANUARIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

23

NUMĂR SPECIAL

decesul monseniorului. Atunci am venit numai eu, de la Iași, și așa a început o altă etapă: alegerea mea.

Care a avut loc în capela din Palatul Episcopal.

Ne-am adunat toți în capelă.

Eram vreo 30 – puțini față de câți suntem acum.

Și v-au ales la prima votare?

Nu, la a doua. La prima votare ieșise și Pr. Gunciu, dar el a spus că nu vrea. Și atunci, la a doua votare m-au votat pe mine. Poate pentru că eram mai tânăr, eram la Iași, la seminar…

Și cum ați primit rezultatul votului?

Aşteptam să văd ce se întâmplă, pentru că știam bine că nu sunt nimic până nu vine ceva de la Roma.

Am trimis o telegramă la Roma, în care am scris că preoţii s-au adunat, au făcut alegeri şi am fost eu desemnat. Mai târziu, când am vorbit cu Cardinalul Casaroli, mi-a spus: „Aha, tu ești Robu de la București?

Voi ați făcut ca în primele timpuri ale creștinismului, nu după normele canonice. V-ați adunat și ați spus: să fie cutare”.

Dar, oricum, a fost valid ce ați făcut.

Da, a fost valid. După ce am trimis telegrama a venit răspuns de la Roma că pot să-mi exercit funcția.

Abia atunci am înțeles că lucrurile sunt serioase, pentru că până atunci nu mă gândeam că vom primi răspuns de la Roma.

Deci ați luat-o ca pe un interimat.

Da, clar, ca pe un interimat. Dar interimatul a durat până azi.

Și după un an, au venit Mons. Poggi și Mons. Bukovski.

De fapt, noi am avut o discuție cu mult înaintea celei oficiale, tot aici 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2020

[la Arhiepiscopie], au venit amândoi la mine, într-o după-amiază.

Erau în țară într-o vizită oficială.

La un moment dat, Mons. Poggi a spus: „Hai să ne ridicăm în picioare. Trebuie să-ți comunic ceva din partea Sfântului Părinte”. Bukovski s-a ridicat mirat, și atunci mi-am dat seama că el nu știa ce știa Poggi.

Atunci mi-a spus Poggi: „Sfântul Părinte s-a gândit să te numească episcop la București, administrator apostolic și vreau să știu care este părerea ta, dacă ești de acord sau nu”. Și i-am zis: „Pot să spun nu?”

A răspuns: „Nu”. „Atunci, accept”. Și asta a fost tot. Apoi ne-a zis să ne așezăm, a spus că se va face publică numirea, că va fi anunţat mai târziu, dar eu nu am voie să spun nimic până atunci. Eu am ştiut, deci, din primăvară, iar anunţul s-a făcut în toamnă. Şi cum a fost să ţineţi secret atâta timp? Nu i-aţi spus nici măcar duhovnicului.

Nu, nu am spus la nimeni. Atunci secretul se lua în serios.

Dar era totuşi o povară.

Sigur că da. Pentru că eu mă gândisem că la Bucureşti era vorba de un interimat, şi că aveam să mă întorc la Iaşi. A fost o neclaritate totală, până când m-a anunţat Mons.

Poggi. După ce mi-am dat acceptul am discutat despre ce urma, cum se va face cu consacrarea mea.

Mons. Poggi mi-a spus că se ocupă Vaticanul de tot, că erau discuții cu autorităţile din România. Mai apoi s-a stabilit să fie consacrarea la Roma. Chiar zilele trecute am dat peste o fotografie, înrămată, în care sunt toţi cei care au participat la consacrarea mea, la Roma: o fotografie de grup cu Papa Ioan Paul al II-lea.

Atunci a fost şi tatăl dumneavoastră.

Tata era lângă mine.

Dar la consacrare aţi avut o întâlnire personală cu Papa, între patru ochi?

L-am întâlnit, dar după consacrare. Mai întâi am fost la exerciţii spirituale, la pasionişti.

Şi aţi făcut singur exerciţii sau cu cineva?

Singur. Am şi celebrat singur. Preotul care ţinea exerciţiile acolo mi-a spus că au mai făcut şi alţii exerciţii singuri, şi nu mi-a dat o temă, ci o propunere de program. De atunci m-am deprins să celebrez Liturghia singur: o trăiam altfel, mai intim, decât celebrând cu alţii. Nu că m-ar fi deranjat alţii. Dar aşa am simţit atunci; iar mai târziu, de câte ori am celebrat singur, am făcut-o şi din solidaritate cu preoţii care erau forţaţi de împrejurări să celebreze singuri.

Şi în discuţia privată cu Papa, după consacrare, ce aţi discutat? Dacă nu e secret...

Era o discuţie normală, scurtă.

Mi-a spus că se bucură că Bucureştiul are un episcop şi că speră ca de-acum, fiind episcop, să se schimbe lucrurile în dieceză. Apoi a venit tatăl meu, şi l-a salutat şi pe el. Mai apoi, l-am întâlnit de mai multe ori pe Papa.

După alegerea dumneavoastră la conducerea Arhidiecezei ați mers la Culte, dar v-au tratat ca pe un necunoscut.

Așa mi-au dat impresia. Deși, atunci când eram rector la Iași, veneam des la Culte, pentru diferite probleme. Dar nu eram cunoscut ca posibil candidat aici, se așteptau la altcineva. Se mirau cum de am fost ales la București eu, care eram la Iași. Le-am spus că aparțineam de București, dar fusesem trimis de Mons. Augustin ca

NUMĂR SPECIAL

profesor la Iași. „Și cum de ați fost ales dumneavoastră?”, m-au întrebat. „Au fost alegeri libere”, le-am spus. Preoții au primit câte o listă cu numele tuturor, de la cel mai în vârstă la cel mai tânăr, și fiecare a încercuit numele celui pe care îl prefera. Dar tot nu înţelegeau de ce un preot „de la Iaşi” e ales la Bucureşti. Între Arhidieceza de București și Dieceza de Iași a fost mereu o strânsă colaborare.

În primul rând, noi avem în comun seminarul. Preoții se pregătesc împreună, se cunosc, rămân colegi, se întâlnesc seriile de preoți în fiecare an. În plus, avem vocații

din Dieceza de Iași, pentru că din Arhidieceză sunt câteva, dar prea puține. Este o legătură foarte importantă între cele două dieceze, ne ajutăm efectiv între noi.

Apropo de seminar. După 1990, ați fost tentat să reînființați seminarul la București?

Nu. Unii au propus să ne separăm de Iași, dar eu nu am fost de acord, nu avea sens. Nu era o soluție. Iar acum, cu noul arhiepiscop, Mons.

Aurel Percă, eu cred că Iașiul avea o datorie față de noi, pentru că Episcopul Durcovici a plecat de la noi, de aici, la Iași. [Râde] Acum se achită de datorie.

Făcând o retrospectivă, cu ce gând încheiați misiunea de conducere a Arhidiecezei?

Cu bucurie. Am văzut că Episcopul de Timișoara a ieșit la pensie la scurt timp după împlinirea vârstei de 75 de ani, și mi-am zis că la fel voi face și eu. Eu îi cunosc bine pe preoți, și cred că am avut o legătură bună cu toți, cu mici excepții. Nu am simțit în vreun fel că ar spune careva: „Dar nu ne mai lasă în pace?!” [râde] Dar nu vreau să ajung la așa ceva. Sunt lucruri pe care trebuie, vrând-nevrând, să le admiți.

Chiar am un sentiment de mulțumire că am ajuns la acest moment, că vine altcineva după mine care va conduce Arhidieceza mai departe.

Quiz La finalul interviului, i-am propus ÎPS Ioan un Quiz din zece puncte: Dacă m-aș întâlni în acest moment cu Papa Francisc i-aș spune… … să se gândească în continuare la România, chiar dacă a vizitat-o.

Cartea tipărită a Liturgiei Orelor sau aplicația iBreviary?

Aplicația iBreviary.

foarte mult zăpada şi vârtejurile care se formau, şi cum sclipea zăpada în soare.

Nu-mi place deloc… … să aștept.

Vladimir Ghika sau Anton Durcovici?

Vladimir Ghika.

În schimb îmi place… … să fiu prompt.

Culcat târziu sau trezit devreme?

Culcat târziu.

Dacă n-aș fi episcop aș putea fi… … profesor, în continuare.

Sfânta Fecioară Maria este pentru mine… … mama cerească.

Cea mai frumoasă amintire din copilărie este… … când eram foarte mic, era iarnă, părinţii m-au lăsat acasă, nu m-au luat la biserică, dar eu am ieşit pe poartă şi am mers pe buza dealului: m-au impresionat

Ce vă relaxează: o lectură, un film, o piesă de teatru, o plimbare sau altceva?

Lectura.

Interviu realizat de Cristina Grigore IANUARIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

25

NUMĂR SPECIAL biografie îps ioan robu

Instalarea episcopală a Mons. Ioan Robu 22 decembrie 1984

ÎPS Ioan Robu date biografice

N

ăscut la 6 noiembrie 1944 la Târgu Secuiesc – unde tatăl se afla cu serviciul –, Mons. Ioan Robu, la numai câteva săptămâni după naştere, s-a mutat cu familia la Traian, în Săbăoani (Neamţ), locul de baştină al părinţilor, unde a copilărit şi trăit până la intrarea în seminar. A absolvit Seminarul Catolic din Iaşi în vara anului 1968 şi a fost hirotonit preot la 15 august acelaşi an. A fost vicar la Parohia din Craiova şi la Catedrala Sf. Iosif, şi paroh excurens la Tulcea, Mihail Kogălniceanu şi Buzău. În perioada 1973-1977 a urmat studii de specialitate la Universitatea din Lateran şi Academia Alfonsiană din Roma, obţinând titlul de doctor în teologie morală. Întors în ţară, a fost numit profesor la Institutul Teologic din Iaşi, iar în anul 1982 i s-a încredinţat conducerea Seminarului diecezan în calitate de rector.

După moartea Mons. Francisc Augustin, de la sfârşitul lunii noiembrie 1983, preoţii Arhidiecezei l-au ales prin vot secret la conducerea Arhiepiscopiei de Bucureşti, ca administrator diecezan. Un an mai târziu, pe 25 octombrie 1984, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit administrator apostolic al Arhidiecezei şi episcop de Cellae in Proconsulari. A fost consacrat episcop pe 8 decembrie 1984, în Capela Paulină din Palatul Apostolic din Vatican, de către Cardinalul Casaroli, Secretar de Stat al Vaticanului la acea vreme. Motoul stemei sale episcopale este: Et veritas liberabit vos - „Şi adevărul vă va face liberi” (In 8,32). Pe 14 martie 1990 a fost numit de acelaşi Sfânt Părinte ca arhiepiscop de Bucureşti, iar o lună mai târziu a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti şi instalat în Catedrala Sfântul Iosif din Capitală, în prezenţa delegatului Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, Arhiepiscopul Angelo Sodano.

După 1990 a reînființat învățământul catolic în Arhidieceză și presa diecezană. În cei 36 de ani la conducerea Arhidiecezei, a avut bucuria de a primi vizita a doi Suverani Pontifi la Bucureşti: Papa Ioan Paul al II-lea în

26

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2020

NUMĂR SPECIAL

Consacrarea episcopală a Mons. Ioan Robu Roma, 1984

Date importante Consacrarea episcopală a Mons. Ioan Robu Roma, 1984

mai 1999 şi Papa Francisc în mai 2019. Din 2001, este membru de onoare al Academiei Române, iar în timpul pontificatului Papei Benedict al XVI-lea a fost membru al Congregației Pontificale pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor. Din 1990 și până astăzi, a condus Conferința Episcopilor Catolici din România ca președinte sau vicepreședinte. De asemenea, a fost președinte al Consiliului Consultativ al Cultelor din România (2013-2015).

După ce a împlinit vârsta de 75 de ani, Papa Francisc a acceptat, pe 21 noiembrie 2019, renunțarea sa la oficiul de Arhiepiscop Mitropolit de București, Mons. Ioan Robu rămânând la conducerea Arhidiecezei ca administrator apostolic, până pe 11 ianuarie 2020, data luării în posesie canonică a Arhidiecezei de către noul Arhiepiscop Mitropolit de București, Mons. Aurel Percă.

Știați că

• este strănepot, pe linie paternă, al Episcopului Mihai Robu

(1884-1944), care era frate cu străbunicul Mons. Ioan Robu; • a fost primul episcop la București, după o perioadă de peste 30 de ani de scaun vacant; • a întâlnit patru papi: Paul al VI-lea, Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea și Francisc; • a fost episcop co-consacrator al succesorului său la conducerea Arhidiecezei de București, Mons. Aurel Percă, pe 8 decembrie 1999.

• a primit la București doi sfinți: Maica Tereza de Calcutta și Papa Ioan Paul al II-lea.

1944: 6 noiembrie născut la Târgu Secuiesc 1968: 15 august hirotonit preot 1983: 27 noiembrie ales administrator diecezan 1984: 25 octombrie numit episcop de Cellae in Proconsulari şi administrator apostolic la Bucureşti 1984: 8 decembrie consacrat episcop 1990: 14 martie numit Arhiepiscop de București 1990: 29 aprilie ridicat la rangul de Arhiepiscop Mitropolit 2019: 21 septembrie numit administrator apostolic al Arhidiecezei 2020: 11 ianuarie Arhiepiscop Emerit de Bucureşti

IANUARIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

27

NUMĂR SPECIAL

Arhiepiscopi de București Arhiepiscop Ignazio Felice Paoli (27 aprilie 1883 - 27 februarie 1885)

Ignazio Felice Paoli s-a născut la 25 iulie 1818 la Santa Maria de Vezzano (Florența), în Italia.

A intrat de tânăr în Ordinul Pasioniștilor, fiind trimis în Anglia, Irlanda și Statele Unite, unde s-a remarcat ca bun „constructor” de biserici și mănăstiri (Londra, Paris și Belfast).

Bucurându-se de această bogată activitate misionară, Papa Pius al IX-lea l-a numit pe Mons. Paoli, la 19 august 1870, episcop de Nicopolis ad Hystrum și administrator apostolic al Valahiei, cu reședința la biserica Bărăția din București.

Ajuns la București și constatând marea nevoie de preoți, Episcopul Paoli a fondat, în toamna anului 1870, Seminarul de la CiopleaBucurești pentru formarea clerului autohton. Pentru susținerea Seminarului, Mons. Paoli a dedicat colecta de Paști din parohiile diecezei (1872) și veniturile proprietăților catolice de la Câmpulung și Râmnicu-Vâlcea (1882).

Opera principală a Mons. Paoli în capitala României rămâne Catedrala Sf. Iosif din București, biserica-mamă a tuturor bisericilor din Arhidieceză, construită în perioada 1873-1884 și sfințită la 15 februarie 1884. Pentru construirea Catedralei, devenită o emblemă a 28

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2020

catolicilor din România, ctitorul acesteia, Arhiepiscopul Paoli, și-a jertfit propria viață.

La 27 aprilie 1883 s-a înființat Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti. Papa Leon al XIII-lea (1878-1903), prin breva apostolică Praecipuum munus, a separat Vicariatul Apostolic al Valahiei (care a devenit arhiepiscopie) de Episcopia de Nicopole. Mons. Ignazio Felice Paoli, CP, a fost numit primul arhiepiscop romano-catolic de Bucureşti (în scaunul Episcopiei de Nicopole a fost ales Mons. Hipolito Agosto, CP).

Arhiepiscopul Ignazio Felice Paoli a murit la Viena, pe 27 februarie 1885, iar rămășițele sale pământești, aduse în țară, se odihnesc în capela Sf. Ana din cimitirul Bellu, loc sacru unde credincioșii romano-catolici îi aduc mereu un pios omagiu.

Arhiepiscop Paolo Giuseppe Palma (19 mai 1885 - 2 februarie 1892)

Paolo Giuseppe Palma s-a născut la Roma, pe 5 iunie 1830. Înainte de venirea sa la București, Pr. Palma a fost profesor de teologie morală în Seminarul Pasioniștilor din Roma, consilier principal, secretar și, în fine, superior general al Congregației Pasioniștilor. La București, a fost numit vicar general

de către Arhiepiscopul Ignazio Paoli. După moartea lui Paoli, la 19 mai 1885 Mons. Paolo Giuseppe Palma, CP, a fost ales arhiepiscop romano-catolic de Bucureşti. Numit de Papa Leon al XIII-lea, noul arhiepiscop de București va primi consacrarea episcopală la Roma, pe 24 mai 1885. Apoi, va celebra, cu mare solemnitate, prima sa Liturghie pontificală și „luarea în posesie a Scaunului arhiepiscopal” în noua catedrală din București, Sf. Iosif, la 26 iulie 1885. În timpul păstoririi arhiepiscopului Palma, la 26 aprilie 1886, Parohiile Constanța (Küstenge), Karamurat (M. Kogălniceanu) și Ali Anife (azi în Bulgaria) trec, prin decret al Propagandei, de sub jurisdicția Prefecturii Apostolice de Trapezunt a călugărilor capucini, sub jurisdicția Arhiepiscopiei Romano-Catolice București.

Papa Leon al XIII-lea (1878-1903) îi acordă Arhiepiscopului Paolo Giuseppe Palma facultatea de a fonda Capitlul canonicilor Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti, cu şase membri titulari. Documentul fondator al canonicatului poartă data de 13 ianuarie 1887.

Mons. Palma s-a ocupat de dezvoltarea învățământului catolic în Arhidieceză, a favorizat congregațiile religioase pentru educarea tineretului, a aprobat înființarea asociației mariane, secțiunea femei (1889).

NUMĂR SPECIAL

De asemenea, Arhiepiscopul Paolo Giuseppe Palma a binecuvântat crucea purtată de primii pelerini români la Lourdes (13-25 august 1885). Tot el a sfințit biserica romano-catolică din Turnu-Severin.

O boală grea l-a oprit din activitate. La 30 septembrie 1889 a plecat la Viena pentru îngrijiri medicale, unde a trecut la cele veșnice, la 2 februarie 1892.

Pe timpul absenţei Arhiepiscopului Palma din Arhidieceză şi după moartea lui, până în iulie 1893, s-a aflat la conducere episcopul titular Costantino Costa, CP, numit administrator apostolic.

mănăstirea cisterciană Mehrerau, lângă Bregenz, pe lacul Konstanz (Austria), nu departe de patria sa, Elveția. În pofida faptului că a stat foarte puțin timp pe scaunul arhiepiscopal de București, Otto Zardetti s-a remarcat în domeniul învățământului școlar catolic, iar șederea sa la București a fost una plină de trăiri religioase. Unul dintre cele mai importante acte pastorale ale Arhiepiscopului Zardetti a fost Decretul din 29 ianuarie 1895 prin care declara Catedrala Sfântul Iosif biserică parohială. Acesta este actul de naștere al parohiei Catedralei Sfântul Iosif.

Arhiepiscop Otto Zardetti (14 ianuarie 1894 – 12 iunie 1895)

Arhiepiscop Franz Xaver von Hornstein (31 martie 1896 - 3 iunie 1905)

S-a născut la 24 ianuarie 1847, la Rorschach (Elveția). A fost sfințit preot la 21 august 1870, activând apoi ca profesor de teologie la Seminarul din St. Gallen (Elveția) și canonic al Catedralei St. Gallen. În 1881 a fost numit episcop de St. Cloud. La 14 ianuarie 1894, Sfântul Scaun l-a numit arhiepiscop de București, funcție din care a demisionat la 12 iunie 1895. După retragere, a fost numit arhiepiscop titular de Mocissus (Capadocia) și a murit la 10 mai 1902, la Roma. Conform voinței sale testamentare, a fost înmormântat în

Mons. Franz Xaver von Hornstein a fost numit arhiepiscop de Bucureşti de Papa Leon al XIII-lea, la 31 martie 1896. S-a născut la Porrentruy, în Elveția și a fost consilier la Conciliul Vatican I (1869-1870). A primit consacrarea episcopală pe 10 octombrie 1896 de la cardinalul Lacot, arhiepiscop de Bordeaux şi a luat în posesie Scaunul arhiepiscopal de Bucureşti în preajma Crăciunului anului 1896.

Arhiepiscopul von Hornstein s-a preocupat mult pentru dezvoltarea învățământului catolic. În acest

sens, la 17 august 1898 i-a rechemat la Bucureşti pe Fraţii Şcolilor Creştine (mai activaseră la noi pe vremea episcopilor pasioniști Parsi, Pluym etc.). În timpul păstoririi sale s-a ridicat Școala arhiepiscopală Sfântul Andrei la București (1898), s-au deschis școlile catolice maghiare, pentru băieți și fete, din București (1903) și s-a construit Școala catolică din Craiova (1904).

Pentru educația tinerelor, în anul 1898 se deschide la București, cu binecuvântarea arhiepiscopului von Hornstein, Institutul Notre Dame de Sion – operă catolică pentru educație și activități sociale.

Păstor harnic și temerar, von Hornstein a înființat noi parohii romano-catolice la Sinaia (1896), Cataloi, lângă Tulcea (1896), TârguJiu (1898), Câmpina (1899), Ali Anife, azi Dobrevo, în Bulgaria (1903). Tot el a sfințit/consacrat și bisericile din Pitești (1 iunie 1897), Târgoviște (1898), Caramurat, azi M. Kogălniceanu, jud. Constanța (24 mai 1901), Mangeapunar, azi Costinești (biserica a fost demolată).

Arhiepiscopul von Hornstein i-a dat binecuvântarea canonicului Carol Auner pentru inventarierea Arhivei istorice a Arhiepiscopiei; fondul „Auner”, publicat de istoricul N. Iorga (1900), înseamnă și începutul cercetărilor istorice temeinice la nivelul Arhidiecezei de București.

IANUARIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

29

NUMĂR SPECIAL

Arhiepiscopi de București În anul 1900, Arhiepiscopul von Hornstein a început lucrările de construcție ale noului palat arhiepiscopal, care a fost reşedinţa arhiepiscopilor catolici până în anul 1925, când a devenit sediul Nunțiaturii Apostolice în România. Capela reşedinţei (azi str. Pictor Constantin D. Stahi, nr. 5-7) este construită în stil renascentist, cu elemente neoromâneşti.

Lovit de o boală grea, Arhiepiscopul von Hornstein a plecat pentru tratament în staţiunea termală de la Évian-les-Bains (Franţa), unde a trecut la cele veşnice, la 3 iunie 1905.

Arhiepiscop Raymund Netzhammer (6 septembrie 1905 – 3 iulie 1924)

S-a născut la 19 ianuarie 1862 la Erzinger/Baden, Germania. A studiat la școala mănăstirii benedictine de la Einsiedeln. A intrat în Ordinul Benedictin în 1880, fiind hirotonit preot la 5 septembrie 1886. A activat apoi ca profesor la gimnaziul mănăstirii de la Einsiedeln (1887-1900), profesor și rector al Seminarului Sfântul Duh – București (1900-1902), profesor la Einsiedeln (1903), cancelar și profesor la Colegiul central al Ordinului Benedictin de la San Anselmo – Roma (1904), rector al Colegiului Pontifical Grec Sfântul Atanasie – Roma (1904-1905).

30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2020

În perioada 6 septembrie 1905 - 3 iulie 1924 a fost arhiepiscop de București.

Se retrage temporar la Mănăstirea de la Einsiedeln (1924-1926), iar în perioada 1927-1945 a avut reședința pe insula Werd (Elveția). A trecut la cele veșnice la 18 septembrie 1945, pe insula Werd.

Sub păstorirea sa, Arhidieceza de București a cunoscut o dezvoltare fără precedent: a crescut numărul parohiilor, s-au construit noi biserici și case parohiale, s-au dezvoltat institutele de educație, sub patronajul congregațiilor religioase, precum și școlile parohiale și arhiepiscopale, au venit în Arhidieceză noi congregații și ordine religioase, s-au pus bazele operelor sociale și caritative, presa și cultura catolică s-au evidențiat, Seminarul Sfântul Duh a activat în Palatul arhiepiscopal ș.a.

Arhiepiscop Alexandru Th. Cisar (12 decembrie 1924 – 7 ianuarie 1954)

S-a născut la 21 octombrie 1880 la București. A absolvit școlile arhiepiscopale din București (18871893) și cursurile Seminarului Sfântul Duh (1893-1899).

A urmat cursuri de specializare la Roma (1899-1903), la Universitatea Urbaniana, fiind sfințit preot, la Roma, la 6 iunie 1903.

A revenit în țară, activând ca

secretar episcopal (1903-1905), vicar la Bărăția – București (1905), cooperator la Parohia Craiova (1905-1916).

Arestat de Guvernul român în anul 1916, a fost internat pe durata războiului în Moldova (1916-1917).

A activat apoi ca director al Convictului Sfântul Andrei și al Liceului arhiepiscopal Tomis (1918-1920) din București.

Episcop de Iași (1920-1924), arhiepiscop de București (1924-1954).

Persecutat de comuniști, și-a depus demisia la 12 ianuarie 1949. În perioada 26 iunie 1949 20 mai 1950 a fost administrator apostolic de București, iar în perioada 20 mai 1950 - 1 iulie 1953 a avut domiciliu obligatoriu la mănăstirea franciscană de la Orăștie.

Recunoscut de Guvernul comunist ca Arhiepiscop Mitropolit de București, trece la cele veșnice la 7 ianuarie 1954, fiind asasinat de către autoritățile comuniste, în condiții neelucidate pe deplin astăzi.

Arhiepiscop Ioan Robu (29 aprilie 1990 – 21 noiembrie 2019)

ÎPS Ioan Robu s-a născut la Târgu Secuiesc, la 6 noiembrie 1944, dar familia sa este originară din satul Traian, județul Neamţ.

A absolvit Institutul Teologic Romano-Catolic de grad universitar

NUMĂR SPECIAL

din Iaşi şi a fost hirotonit preot la 15 august 1968. A fost preot vicar la parohia din Craiova şi la Catedrala Sfântul Iosif. În perioada 19731977 a urmat studii de specializare la Roma, în Italia, la Universitatea Pontificală din Lateran și la Academia Alfonsiană, obţinând titlul de doctor în teologie.

După întoarcerea în ţară, în vara anului 1977 a fost, pentru scurt timp, paroh la Buzău. Între 1977 și 1983 a fost profesor şi apoi rector la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi.

La 27 noiembrie 1983 a fost ales la conducerea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, mai întâi ca administrator diecezan, apoi ca episcop – administrator apostolic (25 octombrie 1984).

A fost consacrat episcop titular de Cellae in Proconsulari, la 8 decembrie 1984, la Roma, de către Cardinalul Agostino Casaroli, secretar de stat al Vaticanului. Instalarea sa ca nou episcop la București a avut loc la 22 decembrie 1984, în Catedrala Sfântul Iosif.

La 29 aprilie 1990 a fost numit şi instalat Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, în Catedrala Sfântul Iosif, din București, în prezenţa delegatului Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, Arhiepiscopul Angelo Sodano.

Conform normelor bisericești în vigoare (Codul de Drept Canonic),

împlinind vârsta de 75 de ani, ÎPS Ioan Robu i-a înaintat Papei Francisc o scrisoare prin care renunţă la oficiu. Suveranul Pontif a acceptat renunțarea Mons. Robu la oficiul de Arhiepiscop Mitropolit de București și a procedat la numirea unui succesor al Excelenței Sale la conducerea Arhidiecezei, în persoana Mons. Aurel Percă, până acum episcop auxiliar al Diecezei de Iași.

Până la luarea în posesie a Arhidiecezei, de către noul Arhiepiscop, prin voința Papei Francisc, Arhidieceza este condusă în continuare de Mons. Ioan Robu, ca administrator apostolic.

Arhiepiscop Aurel Percă (21 noiembrie 2019 - )

S-a născut la 15 august 1951 la Săbăoani, jud. Neamţ. A absolvit Şcoala Generală de 8 clase în anul 1965 şi liceul în anul 1969 la Săbăoani, Şcoala de Cantori în anul 1973 la Iaşi şi Institutul Teologic Sfântul Iosif din Iaşi în anul 1979.

A fost hirotonit preot la 29 iunie 1979 la Iaşi de către Ep. Jakab Antal.

A activat ca vicar la Bacău (1 august 1979 - 30 octombrie 1980).

Din noiembrie 1980 a urmat studii postuniversitare la Roma, obţinând licenţa în teologia patristică, la Institutul Pontifical Oriental,

şi în teologie morală, la Academia Alfonsiană. În 1985 a revenit în ţară şi a fost numit cancellarius la Ordinariatul de Iaşi şi, în acelaşi timp, profesor de teologie morală şi patrologie la Institutul Teologic RomanoCatolic Sfântul Iosif din Iaşi. Între 1989 şi 1994 a fost rector al Seminarului din Iaşi.

La 1 august 1994, Mons. Aurel Percă a fost numit vicar general al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, continuând să predea teologia morală la Institutul Teologic. În această perioadă l-a susţinut pe episcopul Petru Gherghel atât în activitatea pastorală internă, cât şi în relaţiile cu diferite asociaţii şi organizaţii din străinătate. În ziua de 29 septembrie 1999, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop auxiliar pentru Dieceza de Iaşi, primind titlul canonic de episcop titular de Mauriana.

Consacrarea episcopală a avut loc în catedrala nouă din Iaşi la 8 decembrie 1999, episcopi consacratori fiind: PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, ÎPS Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic în România, şi ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti.

La 21 noiembrie 2019, a fost numit Arhiepiscop Mitropolit de București, inaugurarea slujirii arhiepiscopale celebrându-se la 11 ianuarie 2020.

IANUARIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

31

32

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2020

STEMA ARHIEPISCOPULUI MITROPOLIT DE BUCUREŞTI Descrierea stemei Conform tradiției heraldice a Bisericii Catolice, stema unui arhiepiscop mitropolit este alcătuită din: scut, o dublă cruce arhiepiscopală cu cinci pietre preţioase, pălăria de prelat cu două cordoane, care au 20 de canafuri de culoare verde, câte zece pe fiecare parte; un palium alb cu cruci negre (semn al demnității arhiepiscopului mitropolit), așezat în partea de jos a scutului; o banderolă pe care este înscris motoul arhiepiscopului.

Interpretarea stemei: Arhiepiscopul mitropolit Aurel Percă a păstrat motoul ales cu ocazia numirii sale ca episcop auxiliar de Iaşi, „in caritate radicati et fundati” („rămâneţi înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire”) din scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Efeseni 3,17, indicând programul său de viaţă şi de apostolat centrat pe misterul carităţii.

De asemenea, au fost păstrate cele două câmpuri, partea de sus cu culoare roşie cu monograma lui Cristos (indicată de literele X şi P din alfabetul grec) şi partea de jos, cu un fundal alb-albastru, peste care este aşezată o stea de culoare aurie cu opt raze.

Culoarea roşie din câmpul superior este culoarea iubirii şi a sângelui: iubirea intensă și absolută a lui Cristos, Preotul veşnic, care îşi varsă sângele din iubire faţă de oameni, şi care, în acelaşi timp, aminteşte de iubirea de care trebuie să dea dovadă episcopul în păstorirea diecezei încredințate spre păstorire.

Fundalul alb-albastru al părţii de jos a stemei face trimitere la Preasfânta Fecioară Maria şi la steagul diecezei de origine a arhiepiscopului, Dieceza de Iaşi. Legătura cu Preasfânta Fecioară porneşte şi de la faptul că episcopul s-a născut într-o zi mariană, a primit consacrarea episcopală în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, şi a fost numit arhiepiscop mitropolit tot într-o sărbătoare mariană (21 noiembrie, Prezentarea la templu a Mariei). Culoarea stelei este aurie pentru a arăta că voinţa Domnului a fost perfect îndeplinită de Maria, aşa cum şi episcopul este chemat la o slujire fidelă şi generoasă inspirată din motive de iubire, („radicati et fundati in caritate”). Steaua este şi o trimitere la Maria, căreia episcopul îi încredinţează slujirea sa episcopală.

Elementele înscrise în scut vor să prezinte o viziune asupra acțiunii pastorale a episcopului, marcată de slujire în relație cu iubirea lui Cristos în centru și cu referire la exemplul Preacuratei Fecioare Maria.

Elementele noi care apar în stema arhiepiscopului sunt crucea arhiepiscopală („patriarhală”) și paliumul: Crucea din stemă, numită și „patriarhală”, cu două brațe transversale, identifică demnitatea arhiepiscopală; specialiştii în heraldică interpretează braţul cel scurt ca fiind semnul cu inscripția „INRI” pus pe cruce la momentul răstignirii lui Isus. În mod obişnuit vârfurile braţelor crucii arhiepiscopale sunt marcate cu cinci pietre preţioase, de culoare roşie, simbolizând cele cinci răni ale lui Isus.

Paliumul este un veșmânt liturgic, tipic arhiepiscopilor cu jurisdicție metropolitană adică a arhiepiscopilor care prezidează o provincie ecleziastică cu una sau mai multe episcopii, numite sufragane. Conform unor interpretări, paliumul reprezintă mielul purtat pe umeri de Bunul Păstor, iar cele două benzi terminale din mătase neagră simbolizează copitele, reprezentând Mielul răstignit pentru mântuirea întregii omeniri. Prin tradiție străveche, paliumul este confecţionat din lâna a doi miei albi, care sunt binecuvântați pe 21 ianuarie în bazilica Sfânta Agneza din Roma. Toate paliumurile sunt binecuvântate de Papă la solemnitatea Sfinţilor Petru şi Paul şi înmânate arhiepiscopilor mitropoliţi nou numiţi, care i-au făcut o cerere expresă. Ulterior, paliumul este impus arhiepiscopului mitropolit în sediul propriu de către Nunţiul apostolic local.

Acest veșmânt este simbolul unei legături speciale cu Papa și, de asemenea, exprimă puterea pe care, în comuniune cu Biserica Romei, arhiepiscopul mitropolit o dobândește prin drept în jurisdicția sa.

Nr. 1/2020 - număr special * Anul XXXI * Serie nouă * 4 lei

11 IANUARIE 2020 INAUGURAREA SLUJIRII ARHIEPISCOPALE A MONS. AUREL PERCĂ