Din catehezele Papei

aşteptarea promisiunii tatălui

În perioada 29 mai 2019 – 15 ianuarie 2020, Papa Francisc a ținut o serie de cateheze dedicate cărții Faptele Apostolilor. Pe parcursul a douăzeci de cateheze a abordat diferite teme pornind de la fragmente din această carte.

Text: iulia Cojocariu

Cateheza din 29 mai 2019 a avut în centrul atenției pe Isus Înviat și porunca pe care le-a dat-o apostolilor de a aștepta împlinirea promisiunii Tatălui.

La începutul catehezei sale, Suveranul Pontif a vorbit despre autorul cărții Faptele Apostolilor, evanghelistul Luca. Mai departe a arătat că Evanghelia se încheie cu învierea și înălțarea lui Isus, iar urzeala narativă din Faptele Apostolilor pleacă exact de aici, de la supraabundența vieții Celui Înviat transmisă în Biserica sa. Sfântul Luca ne spune că Isus „după pătimirea sa, li s-a prezentat viu, cu multe dovezi, arătându-li-se timp de patruzeci de zile și vorbindu-le despre cele privitoare la împărăția lui Dumnezeu” (Fap 1, 3). Cel Înviat, Isus înviat împlinește gesturi foarte umane, precum a lua masa cu ai săi, și îi invită să trăiască cu încredere așteptarea promisiunii Tatălui: „veți fi botezați în Duhul Sfânt” (Fap 1, 5).

Botezul în Duhul Sfânt este experiența care ne permite să intrăm într-o comuniune personală cu Dumnezeu și să participăm la voința sa mântuitoare universală, primind curajul, adică capacitatea de a pronunța un cuvânt de „fiu al lui Dumnezeu”, nu doar ca oameni, ci ca fii ai lui Dumnezeu: un cuvânt clar, liber, eficient, plin de iubire pentru Cristos și pentru frații săi.

Cel Înviat îi invită pe ai săi să nu trăiască cu anxietate prezentul, ci să formeze o alianță cu timpul, adică

Cel care dă o sonoritate vibrantă și un caracter incisiv cuvântului nostru uman este numai duhul Sfânt.

să aștepte desfășurarea unei istorii sacre care nu s-a întrerupt, ci care continuă; adică să aștepte „pașii lui Dumnezeu”, Domnul timpului și al spațiului. Cel Înviat îi invită pe ai săi să nu „fabrice” singuri misiunea, ci să aștepte ca Tatăl să le dinamizeze inima cu Duhul său, pentru a putea participa la o mărturie misionară capabilă să iradieze de la Ierusalim la Samaria și să treacă frontierele Israelului pentru a ajunge la periferiile lumii.

Apostolii trăiesc această așteptare împreună, o trăiesc ca o familie a Domnului, în încăperea de sus sau cenacol, ale cărei ziduri sunt încă martore ale darului prin care Isus s-a dăruit alor săi în Euharistie. Și cum așteaptă puterea, dynamis a lui Dumnezeu? Stăruind în rugăciune, ca și cum nu ar fi un mare număr, ci unul singur. Rugându-se în unitate și cu stăruință. Prin intermediul rugăciunii învingem singurătatea, ispita, îndoiala, și inima noastră se deschide către comuniune. Prezența femeilor și a Mariei, mama lui Isus, intensifică această experiență: ele au fost cele dintâi care au aflat de la Învățător cum să dea mărturie despre fidelitatea iubirii și tăria comuniunii care învinge orice frică.

Să cerem și noi de la Domnul răbdarea de a-i aștepta pașii, de a nu voi să „fabricăm” noi lucrarea sa și de a rămâne docili în rugăciune, invocând Duhul și cultivând arta comuniunii ecleziale.