2 minute read

Societate

Familia Amoris Laetitia

Între 19 martie și 8 decembrie 2021 se vor suprapune două inițiative pastorale anunțate de Papa Francisc: Familia Amoris Laetitia și Anul dedicat Sfântului Iosif. Sunt accentuate astfel bucuria vieții de familie și paternitatea.

Advertisement

La data de 27 decembrie 2020, în solemnitatea Sfintei Familii de la Nazaret, Papa Francisc anunţa deschiderea unui an pastoral intitulat Familia

Amoris Laetitia. Acesta va începe în solemnitatea Sfântului Iosif, la data de 19 martie, dată la care se aniversează 5 ani de la promulgarea exortaţiei apostolice Amoris Laetitia, iar încheierea sa va fi la data de 26 iunie 2022. Cele 15 luni dedicate familiei vor culmina cu cea de-a zecea Întâlnire Mondială a Familiilor, ce se va desfășura în iunie 2022 la

Roma.

Totodată, la data de 8 decembrie 2020, în solemnitatea Neprihănitei

Zămisliri, Sfântul Părinte semna scrisoarea Patris Corde prin care anunţa un an dedicat Sfântului

Iosif, în amintirea celor 150 de ani

Text: Pr. Fabian Măriuț

de când a fost declarat patron al Bisericii universale.

Iată de ce anul dedicat familiei își propune cinci mari obiective. Primul este de a face cunoscut documentul Amoris Laetitia, având în vedere că Evanghelia familiei este bucuria care umple inima și viaţa întreagă (cf. AL, nr. 200). Al doilea este de a vesti că darul sacramentului Căsătoriei are puterea de a transforma iubirea umană. Al treilea este de a ajuta familia să devină protagonistă a pastoraţiei familiale. În acest sens se cere „un efort de evanghelizare și de catehizare care pleacă din sânul familiei (cf. AL, nr. 203) deoarece acolo unde se experimentează ucenicia vieţii de credinţă se deschid porţile unei vieţi misionare. Al patrulea obiectiv este de a-i ajuta pe tineri să înţeleagă cât de importantă

Vremea pandemiei a scos la lumină și mai mult rolul familiei ca biserică domestică și importanța legăturilor comunitare dintre familii care fac din Biserică o familie de familii.

este formarea la dăruirea dezinteresată de sine și la trăirea iubirii în adevăr, iar al cincilea este de a lărgi privirea și sfera acţiunii pastorale încât realitatea transversală a familiei să-i cuprindă pe toţi: soţi, copii, tineri, vârstnici, situaţii familiale fragile.

Patris Corde în traducere înseamnă Cu inimă de tată. În aceste vremuri, Biserica dorește să se comporte odată în plus cu o inimă de mamă care iubește fără a pune condiţii și le cere păstorilor să aibă o inimă de tată care ocrotește fără prejudecăţi. Sfânta Fecioară Maria și Sfântul Iosif sunt modele de sfinţenie. De la Maica Domnului învățăm tăcerea, discreţia, gingășia, iar de la Sfântul Iosif, „omul drept”, învăţăm ascultarea, jertfa, responsabilitatea, hărnicia.

This article is from: