Evenimente

EVEnIMEnTE

40 de zile a petrecut în post Isus, 40 de zile a petrecut moise pe muntele Sinai, 40 de zile a fugit profetul Ilie de mânia reginei Izabela până ce a demonstrat pe muntele horeb cine este singurul și unicul Dumnezeu adevărat, 40 de ani a rătăcit poporul ales prin deșert.

PoStUl MaRe

TimP De converTire şi De PregăTire la BoTez?

în zilele noastre, scopul principal al Postului mare este să ne pregătească pentru celebrarea Paștelui. E un timp de ascultare a Cuvântului lui Dumnezeu și de convertire, de pregătire și de amintire a Botezului.

De asemenea, Postul Mare este un timp de reconciliere cu Dumnezeu şi cu fraţii, de a recurge mai cu fervoare la „armele penitenţei creştine”: rugăciunea, postul şi pomana (cf. Mt 6, 1-6.16-18).

Însă în secolul al IV-lea, când a început să se contureze din ce în ce mai clar timpul Postului Mare, doar două scopuri erau recunoscute ca fiind de importanţă capitală: abluţiunea cu apă (lavacrum aquae) şi abluţiunea lacrimilor (lavacrum lacrimae), adică pregătirea celor ce urmau să primească Botezul în noaptea de Paşti şi pocăinţa celor care se înscriau în Miercurea Cenuşii în ordinul penitenţilor ca să primească dezlegarea din mâna episcopului locului în Joia Mare.

Fiecare Post Mare începe cu 3 etape fixe: Miercurea Cenuşii şi apoi primele două duminici, care au exact aceleaşi 2 evanghelii luate din cei 3 sinoptici: prima duminică, cum Isus a fost ispitit în timp ce postea 40 de zile în pustiu şi cum a rezistat tentaţiilor, făcându-se astfel exemplu pentru noi (Anul A: Mt 4, 1-11; Anul B: Mc 1, 12-15; Anul C: Lc 4, 1-13) şi a doua duminică, schimbarea lui Isus la faţă, vrând să ne arate gloria la care vom fi părtaşi şi noi dacă vom reuşi să ne înfrânăm pornirile rele şi dacă vom face eforturi sincere să ne schimbăm în timpul Postului Mare (Anul A: Mt 17, 1-9; Anul B: Mc 9, 2-10; Anul C: Lc 9, 28b-36).

Aceste două duminici sunt identice în toate ciclurile de lecturi citite, A, B şi C; după aceste două duminici, drumurile se diversifică, anul A urmând calea baptismală, anul B, calea reparării, anul C, un drum mai afectiv şi pastoral.

În al doilea cel mai vechi „liturghier” al Bisericii, sacramentarul Gelasianum Vetus, din secolul al VII-lea, rugăciunile pentru Liturghie sunt identice cu cele din zilele noastre, în anii A şi B. Aşadar, vedem o continuitate sacră în ceea ce priveşte unul dintre timpurile cele mai importante, forte, cele mai încărcate de har pentru mântuirea noastră. Nu e mic lucru să celebrăm acest timp aşa cum o făcea Biserica acum 1.400 de ani.

De ce 2 cicluri, A şi B? Pentru că în vechime, în timpul Postului Mare

se întâmplau 2 evenimente extrem de importante: 1) Catecumenii se pregăteau să primească Botezul în noaptea de Paşti (de aici a luat naştere ciclul A, primul şi cel mai vechi din punct de vedere istoric). De ce Botezul în noaptea de Paşti? Comunitatea primară, sub inspiraţia Duhului Sfânt, s-a întrebat: nu ne învaţă oare Apostolul Paul că Botezul este perfecta conformare a creştinului la moartea şi la învierea lui Cristos (Rom 6, 3-5)? De aceea, încă de la începutul formării acestui timp, se citeau marile teme baptismale din evanghelistul Ioan: samariteana (apa) în a 3-a duminică acum la noi; orbul din naştere (lumina), în a 4-a duminică şi învierea lui Lazăr (viaţa) în a 5-a duminică. Astăzi, odinioară grandioasa instituţie a catecumenatului, plină de ritualuri şi simbolisme măreţe, aproape a dispărut, nemaiexistând decât scurte referinţe în Liturghier în prima (înscrierea catecumenilor), a III-a, a IV-a şi a V-a duminică din Postul Mare (scrutinele şi exorcismele) şi mai pe larg în RICA (Ritul iniţierii creştinilor adulţi). 2) Penitenţa publică. Cine era prins în păcate publice era exclus din adunarea liturgică. Pentru a fi dezlegaţi şi readmişi, în Miercurea Cenuşii, penitenţii primeau cenuşă pe cap, erau îmbrăcaţi în haine de penitenţă şi se înscriau pe lista celor care aveau să primească dezlegarea din mâinile episcopului în Joia Mare. Se pregăteau asiduu aparte de ceilalţi credincioşi, făcând post şi fapte bune ca să demonstreze că merită iertarea. De aici a luat naştere tradiţia B, separată de tradiţia primordială, baptismală.

Dar deja de la sfârşitul secolului al IX-lea uzanţa penitenţei publice şi a ordinului penitenților dispăruse. În Pontificalul Romano-German din secolul al X-lea, deja toţi creştinii primesc cenuşa pe cap în Miercurea Cenuşii, nu doar păcătoşii publici; Missalul Tridentin reţine doar tradiţia baptismală, A, iar tradiţia B până la Conciliul Vatican II este trecută cu vederea. După Conciliul Vatican II, s-a revalorizat tradiţia B, într-o cheie de lectură mai blândă faţă de practica Evului Mediu, evidenţiindu-se că timpul Postului Mare e o perioadă în care se repară Alianţa dintre Dumnezeu şi om distrusă prin păcat.

Apoi, acelaşi Conciliu a mai introdus un ciclu, Anul C, un ciclu pastoral, care arată delicateţea şi gingăşia lui Isus faţă de cei păcătoşi.

Aşadar, astăzi avem 3 ani, anul A (pregătire pentru Botez, iluminare şi trezire la o nouă viaţă), B (repararea Alianţei distruse prin păcat) şi C (delicateţea cu care Tatăl îi aşteaptă pe păcătoşi să se întoarcă), primii doi preluaţi din Tradiţie, ultimul nou.

cum s-a format timpul Postului mare?

La începuturile creştinismului, anul liturgic avea o singură mare sărbătoare, Paştele, şi desigur duminica, Paştele săptămânal al Domnului.

Aşadar, Postul Mare nu a existat dintotdeauna. Celebrarea Paştelui în primele trei secole din viaţa Bisericii nu avea o perioadă de pregătire. Aceasta se limita doar la post în Vinerea şi Sâmbăta Sfântă („Pot oare nuntaşii să postească atât timp cât mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti” Mt 9,15), după cum atestă Tertulian (secolul al II-lea) şi Traditio Apostolica (secolul al III-lea). În plus, comunitatea creştină trăia atât de intens credinţa, uneori până la mărturia martiriului, încât nu simţea necesitatea unei perioade de timp pentru a reînnoi convertirea asumată prin Botez.

Atunci când, după pacea lui Constantin, s-a observat o delăsare a trăirii creştine, s-a sesizat necesitatea unei perioade de timp suficiente pentru a-i rechema pe creştini la o mai mare coerenţă cu botezul pe care l-au primit. Astfel ia naştere o perioadă de pregătire mai întâi de o săptămână, apoi de trei.

La sfârşitul secolului al IV-lea ( 384, la Roma), s-a introdus uzanţa de a înscrie păcătoşii pentru penitenţa publică cu patruzeci de zile înaintea Paştelui. Astfel s-a format Quadragesima, care începea cu a VI-a duminică înainte de Paşti (6x7=42). Însă, conform prescrierilor Conciliului din Niceea (325), duminica era interzis să se postească sau să se facă fapte de penitenţă. Aşadar, 42-6=36. Lipseau 4 zile. Ca să nu se ştirbească numărul simbolic de 40, au fost adăugate miercuri, joi, vineri şi sâmbătă înainte de prima duminică, pentru a rectifica lipsa. Dintr-o coincidenţă fericită, fiecare miercuri era zi staţională la Roma şi, prin urmare, zi de post. Astfel a luat naştere „Miercurea Cenuşii”.

În secolele al VI-lea şi al VII-lea observăm o lărgire progresivă a timpului de pregătire la cincizeci, şaizeci şi şaptezeci de zile (quinquagesima, sexagesima, septuagesima). Sacramentariile Gelasianum şi Gregorianum ne redau practica Septuagesimei, adică încă 30 de zile suplimentare faţă de cele deja 40 de zile. Motivaţia spirituală era legată de cei 70 de ani petrecuţi de evrei în exilul din Babilon, dar probabil se voia şi umplerea spaţiului rămas între Epifanie şi Postul Mare, cum se vede destul de bine în Gelasianum Vetus.

Începând cu secolul al VIII-lea, din întâlnirea liturgiei romane cu lumea franco-germanică, rezultă înlăturarea a tot ce era superfluu şi forţat şi rămâne practica celor 40 de zile de post.

La dezvoltarea Postului Mare au contribuit practica postului care pregătea Paştele şi pregătirea catecumenilor la Botez şi mai apoi disciplina penitenţială.