Actualitatea creștină, nr. 4 / 2019 by Revista Actualitatea Crestina

Nr. 4/2019 * Anul XXX * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

PAPA FRANCISC

la Catedrala Sfântul Iosif din București

„Nu trăim doar în prezența lui Dumnezeu, nici măcar între Mâinile Sale, ci în îmbrățișarea sa”. www.vladimirghika.ro

Legendă imagine: desen în tuș negru pentru „La visite de pauvres”, ediția ilustrată (manuscris), 1923.

Sângele martirilor, ferment de viață evanghelică Cu ce fel de ochi privim suferința?

Între Papa Francisc va fi oaspetele ţării noastre. Ne dorim ca această vizită să aducă roade bogate în viața spirituală a creștinilor, precum şi în favoarea binelui și unității întregii societăți românești. Înainte de venirea Papei Francisc propunem diferite cărţi care vorbesc despre acest Papă care uimește prin naturalețea limbajului său, prin stilul accesibil, prin gesturi, care uneori dezarmează.

14 APRILIE - DUMINICA FLORIILOR CEA DE-A XXXIV- ZI MONDIALĂ A TINERETULUI! Dragi tineri, voi ne aduceți bucuria credinței și ne spuneți că trebuie să trăim credința cu o inimă tânără, mereu: o inimă tânără, chiar la șaptezeci, optzeci de ani! Inimă tânără! Cu Cristos, inima nu îmbătrânește niciodată! Însă noi toți știm asta și voi știți bine asta, că Regele pe care-l urmăm și care ne însoțește este foarte special: este un Rege care iubește până la cruce și care ne învață să slujim, să iubim. Și vouă nu vă este rușine de Crucea sa! Mai mult, o îmbrățișați, pentru că ați înțeles că în dăruirea de sine, în ieșirea din noi înșine se află adevărata bucurie și că El a învins răul cu iubirea lui Dumnezeu. Voi purtați Crucea peregrină prin toate continentele, pe străzile din lume! O purtați pentru a le spune tuturor că pe Cruce Isus a dărâmat zidul dușmăniei, care-i desparte pe oameni și popoarele, și a adus reconcilierea și pacea. […] Tinerii trebuie să spună lumii: este bine să-l urmăm pe Isus; este bine să mergem cu Isus; este bun mesajul lui Isus; este bine să ieșim din noi înșine, la periferiile lumii și ale existenței, pentru a-l duce pe Isus! (Papa Francisc)

Cărțile pot fi procurate de la Librăria Sfântul Iosif. Pentru detalii accesați librariasfiosif.ro

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXX, Nr. 4/2019

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Sângele martirilor, ferment de viață evanghelică VATICAN

5 6 7

@Pontifex Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

8 10 11 12 13

Eveniment Papa Francisc la Catedrală Minister și mister Papa de la Roma Biserică și societate Alegerile europarlamentare Știri ARCB Știri interne/externe

Biserică și societate

14 Bioetică Cu ce fel de ochi privim suferința? 16 Îngerii Romei Din îndemnurile unui sfânt angelic

Suflet tânăr

17 Sssst!!! Reportaje Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Între deschidere şi concreteţe 23 Te rog! Mulțumesc! Iartă-mă! SPIRITUALITATE

24 Sfânta Scriptură - Psalmii O lecţie de patriotism 25 Minuni şi sfinţi Părintele Damian Leprosul 26 Gânduri de azi și de ieri De ce mă trezesc dimineața? Cine suntem noi? 27 Pagina Ghika L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc). Aviatorul DIALOGURI CU DICHIS

28 La ce (mai) e bună spovada? De la „smartificare” la sanctificare (II)

8 Biserica misionară

32 Ecouri misionare Gânduri din Coasta de Fildeș (IV) CULTURĂ

33 File de istorie Un proiect necesar (II) 34 Idei pentru timpul liber 35 Sacralitatea în artă ETCETERA

36 Anunțuri

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 4/2019

Mesajul redacției Sângele martirilor, ferment de viață evanghelică este titlul Editorialului din această lună al PS Cornel Damian, în care ne vorbește despre cei şapte episcopi ai Bisericii Greco-Catolice din România, ce vor fi ridicați în curând la cinstea altarelor, mulțumindu-i lui Dumnezeu „pentru acest dar făcut Bisericii noastre locale”. Rubrica Focus aduce în prim-plan vizita Papei Francisc în România, prezentând programul detaliat al vizitei în țară și la București; continuă serialul despre papalitate și oferă informații despre campania Vote for Family 2019, organizată de Federația Asociațiilor Familiale Catolice din Europa în vederea pregătirii participării la alegerile europarlamentare din 23-26 mai. Rubrica Biserică și societate, la pagina Bioetică vorbește despre suferință, provocându-i pe cititori cu întrebarea: Cu ce fel de ochi privim suferința?, iar pagina Îngerii Romei oferă câteva Din îndemnurile unui sfânt angelic, Alois de Gonzaga. La paginile Suflet tânăr sunt prezentate impresii de la Festivalul Tinereții, iar rubrica Tinerii întreabă oferă un model pentru o comunicare eficientă. La Universul familiei, textul Între deschidere şi concreteţe face o paralelă între stilul de comunicare al Papei Ioan Paul al II-lea și cel al Papei Francisc, iar pagina cu fragmente din Catehezele Papei Francisc vorbește despre cele trei cuvine „magice”, ce trebuie să se regăsească în viața fiecărei familii: „te rog”, „mulțumesc”, „iartă-mă”. Și în această lună, revista cuprinde știri din țară, de la Vatican și din lume, semnalări ale unor evenimente culturale și ale unor noi apariții de carte, idei pentru timpul liber. Vă dorim lectură plăcută!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Cristina Șoican Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Iulia Cojocariu Crenguța Nicolae Colaboratori

Pr. Marian Blaj Dănuț Doboș Pr. Andrei Dumitrescu Liana Gehl Anca Mărtinaş Giulimondi Monica Râpeanu Claudia Stan Layout GRAFIC

Angelus Communicationis Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

Tereza Petreș Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

PS Valeriu Traian Frențiu

PS Vasile Aftenie

PS Ioan Suciu

PS Ioan Bălan

PS Alexandru Rusu

Cardinal Iuliu Hossu

PS Tit Liviu Chinezu

Sângele martirilor ferment de viață evanghelică

n sărbătoarea din acest an a Sfântului Iosif - Patronul Bisericii Universale, Sfântul Părinte Papa Francisc, în cadrul audienţei acordate prefectului Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, Card. Angelo Becciu, a autorizat această Congregaţie să promulge decretul recunoaşterii martiriului celor şapte episcopi ai Bisericii Greco-Catolice din România: Valeriu Traian Frenţiu (mort la închisoarea din Sighet, la 11 iunie 1952), Vasile Aftenie (omorât în bătaie la închisoarea Văcăreşti, la 10 mai 1950), Ioan

Suciu (răpus de boală, frig şi foame în închisoarea din Sighet, la 27 iunie 1953), Tit Liviu Chinezu (mort îngheţat în închisoarea din Sighet, la 15 ianuarie 1955), Ioan Bălan (mort în izolare, la Mănăstirea ortodoxă de la Ciorogârla, la 4 august 1959), Alexandru Rusu (mort în Penitenciarul din Gherla, la 9 mai 1963) şi Iuliu Hossu (mort la Spitalul Colentina din Bucureşti, la 28 mai 1970, în timp ce era cu domiciliu forţat la Mănăstirea Căldăruşani). Vestea aprobării decretului este pentru Biserica Catolică din România un moment de mare şi sfântă bucurie

şi recunoştinţă, aşteptat îndelung, pentru care atât de mulţi creştini s-au rugat. De altfel, la Sfânta Liturghie a hramului Catedralei Sf. Iosif, în seara de 19 martie a.c., ÎPS Ioan Robu i-a invitat pe cei prezenți să înalțe o rugăciune de recunoștință pentru vestea recunoașterii martiriului episcopilor greco-catolici. Cei șapte viitori Fericiți se vor alătura astfel altor patru martiri ai Bisericii Catolice din România din perioada comunismului: episcopii Szilárd Ignác Bogdánffy, János Scheffler şi Anton Durcovici, și Monseniorul Vladimir Ghika. APRILIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Anul în curs ne aduce și alte momente de bucurie sfântă, și mă gândesc înainte de toate la mult așteptata vizită a Papei Francisc, Succesorul Sfântului Petru, în țara noastră, între 31 mai - 2 iunie. Sfântul Părinte vine să ne întărească în credință, aceeași credință pe care au mărturisit-o cei șapte episcopi și atât de mulți preoți și credincioși în perioada grea a regimului comunist. Ne amintim în acest an și de istorica vizită a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, de acum 20 de ani. La Sfânta Liturghie celebrată în rit greco-catolic în Catedrala Sf. Iosif din București, la 8 mai 1999, Sfântul Papă, invocând martirii și mărturisitorii noștri, aducea un pios elogiu episcopilor martiri. Spunea Sfântul Părinte: „Vin acum de la cimitirul catolic din acest oraş: pe mormintele puţinilor martiri cunoscuţi şi ale multora ale căror rămăşiţe pământeşti nu au avut nici măcar onoarea unei înmormântări creştine, m-am rugat pentru voi toţi şi am invocat martirii voştri şi mărturisitorii credinţei să mijlocească pentru voi la Tatăl care este în ceruri. Am invocat în special episcopii să continue a fi păstorii voştri din cer: Vasile Aftenie şi Ioan Bălan, Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Alexandru Rusu. Martirologiul vostru se deschide cu celebrarea ideală a acestor episcopi care şi-au amestecat sângele cu cel al jertfei euharistice pe care au celebrat-o zilnic. L-am invocat şi pe cardinalul Iuliu Hossu, care a preferat să rămână cu ai săi până la moarte, renunţând să se transfere la Roma ca să primească de la papa bereta de cardinal, pentru că aceasta ar fi însemnat să-şi părăsească iubitul pământ natal.” Un an mai târziu (7 mai 2000), într-o Scrisoare Apostolică, prilejuită de împlinirea a 300 de ani de la 4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2019

Sfântul Ioan Paul al-II-lea, papă, la mormântul episcopului Vasile Aftenie, București, 1999

unirea Bisericii Greco-Catolice din România cu Biserica Romei, Sfântul Ioan Paul al II-lea evoca „pelerinajul” în țara noastră şi vizita la Cimitirul Bellu din Bucureşti unde, spunea Papa: „am îngenuncheat în tăcere la mormintele martirilor voștri. La cei mai mulți dintre ei nu știm nici măcar locul îngropării, pentru că persecutorul i-a privat și de acest ultim semn de distincție și respect. Dar numele lor sunt scrise în Cartea celor vii și fiecare dintre ei a primit «o pietricică albă, iar pe pietricică este scris un nume nou pe care nu-l cunoaște nimeni decât cel care-l primește» Ap 2,17)”. În tradiția iudaică, „pietricica albă” (numită Shamir) a fost folosită la înscrierea numelor celor douăsprezece triburi ale lui Israel pe efodul marelui preot, iar adăugarea calificativului „albă” indică intrarea în dimensiunea transcendentală, supranaturală, proprie lui Cristos cel Înviat. Prin recunoașterea martiriului episcopilor noștri, Biserica ne spune tocmai acest lucru: ei sunt în

Împărăția lui Dumnezeu cu Cristos cel Înviat. Ei „sunt cei care vin din încercarea cea mare. Ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului” (Ap 7,14). „Credința noastră este viața noastră” - acesta a fost motoul Cardinalului Iuliu Hossu, moto care, așa cum spune Pr. Vasile Man, postulatorul Cauzei de beatificare și canonizare a episcopilor greco-catolici, „pune semnul de identitate între credință și viață, ca fiind două aspecte ale unei trăiri ce nu poate fi separată”. Sângele acestor martiri este și rămâne un ferment de viață evanghelică și, mulțumind Domnului pentru acest dar făcut Bisericii noastre locale, îi rugăm pe martirii declarați deja Fericiți ca, împreună cu venerabilii episcopi greco-catolici și cu alți martiri și mărturisitori, să mijlocească pentru poporul nostru și pentru țara noastră. PS Cornel Damian Episcop auxiliar de București

VATICAN

@PONTIFEX

DIN CUVINTELE PAPEI

Eu permit ca Isus să facă curăţenie în inima mea?

Twitter: @Pontifex Milostivirea lui Dumnezeu e veșnică; nu se epuizează, nu renunță în fața ușilor închise, nu obosește niciodată. / Dacă vrei o inimă plină de iubire, fii milostiv!

[…] Să ne întrebăm: Domnul se simte într-adevăr acasă în viaţa mea? Îi permitem să facă în inima noastră „curăţenie” şi să alunge idolii, adică acele atitudini de lăcomie, gelozie, invidie, ură, acel obicei de a bârfi şi de a cârcoti? Îi permit să cureţe toate comportamentele împotriva lui Dumnezeu, a aproapelui şi a noastră? Fiecare poate să răspundă în inima sa. „Eu permit ca Isus să facă un pic de curăţenie în inima mea?” „Părinte, mie mi-e teamă că mă va bate!” Dar Isus nu bate niciodată. Isus va face curăţenie cu duioşie, cu milostivire, cu iubire. Milostivirea este modul Său de a face curăţenie. Să lăsăm ca Domnul să intre cu milostivirea Sa – nu cu biciul, cu milostivirea Sa – să facă în inimile noastre curăţenie. Biciul lui Isus faţă de noi este milostivirea Sa. Să îi deschidem uşa pentru ca să facă un pic de curăţenie! (Angelus, 8 martie 2015)

Twitter: @Pontifex

Isus ne cere să realizăm o singură operă de artă, accesibilă fiecăruia: aceea a propriei noastre vieți. / Isus nu ne lasă singuri, noi suntem prețioși pentru El.

Dumnezeu este fidel și nu se oprește nici un moment din a ne iubi, urmărindu-ne pașii și alergând după noi când ne îndepărtăm de El. / Isus ne iubește fără limite.

Cristos nu se resemnează cu mormintele pe care ni le-am construit cu alegerile noastre de rău şi de moarte, cu greşelile noastre. Ne invită, aproape ne porunceşte să ieşim din mormântul în care ne-au îngropat păcatele noastre. Ne cheamă să ieşim din întunericul închisorii în care ne-am închis, mulţumindu-ne cu o viaţă falsă, egoistă, mediocră. „Vino afară!”, ne spune el. Este o frumoasă invitaţie la a ne lăsa eliberaţi de „fâşiile de pânză” ale orgoliului, pentru că orgoliul ne face sclavi: sclavi față de noi înşine, ai atâtor idoli, ai atâtor lucruri. Învierea noastră începe atunci când decidem să ascultăm de porunca lui Isus de a ieşi la lumină, la viaţă; atunci când de pe fețele noastre cad măştile – de atâtea ori suntem mascaţi de păcat – şi regăsim curajul feţei noastre originare, create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. (Angelus, 6 aprilie 2014)

Atât în momentele grele, cât şi în cele frumoase, se vede acelaşi lucru: Domnul nu îşi abandonează niciodată poporul Său. […] Dumnezeu aşteaptă întotdeauna, Dumnezeu umblă cu noi, este umil. Isus ne aşteaptă întotdeauna. Aceasta este umilinţa lui Dumnezeu. Iar Biserica cântă cu bucurie umilinţa lui Dumnezeu care ne însoţeşte pe cale, cum am făcut la psalm: „Vom merge cu bucurie în casa Domnului”: mergem cu bucurie pentru că El ne însoţeşte, El este cu noi. Domnul ne însoţeşte chiar şi în viaţa noastră personală prin intermediul Sacramentelor. Dar Sacramentul nu este un rit magic: este o întâlnire cu Isus Cristos. Prin Sacramente ne întâlnim cu Domnul, care este alături de noi şi ne însoţeşte. […] Şi dacă El a intrat în istoria noastră, să intrăm şi noi în istoria Lui sau cel puţin să îl rugăm ca El să scrie istoria noastră. (Predică, 24 septembrie 2013) APRILIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

VATICAN

Noi emisiuni O nouă călătorie apostolică filatelice ȘTIRI DIN VATICAN

a Papei Francisc

Între 5 și 7 mai, Papa Francisc va merge în două state balcanice: Bulgaria și Republica Macedonia de Nord, aceasta fiind a patra călătorie apostolică internațională anunțată pentru acest an.

În martie, Biroul Filatelic al Vaticanului a lansat mai multe emisiuni filatelice.

n Bulgaria, Pontiful va vizita orașele Sofia și Rakovski. Pentru această călătorie apostolică, logoul are cuvintele în latină și bulgară Pacem in terris – „Pace pe pământ” – care fac referire la enciclica omonimă a Papei Ioan al XXIII-lea, primul vizitator și delegat apostolic în Bulgaria. În logoul cu mapamond se află steagul bulgar și e focalizată regiunea Balcanilor, din care Bulgaria face parte. Cele două mâini care susțin globul pământesc arată că noi trebuie să fim constructori de pace. Mâinile și inscripția de culoare galbenă reprezintă culorile Sfântului Scaun.

În Republica Macedonia de Nord, Papa Francisc va merge în orașul Skopje. Motoul călătoriei în această țară este dat de cuvintele Mântuitorului: „Nu te teme, turmă mică!” (Lc 12,32), acestea fiind scrise în limbile macedoneană și engleză. Logoul arată harta și drapelul în culorile Macedoniei și reprezintă sosirea Sfântului Părinte care binecuvântează această țară balcanică. Pentru că Pontiful va merge la Skopje, orașul natal al Sfintei Tereza de Calcutta, a fost inclus ca simbol și clasicul sari al Sfintei, alături de culoarea albastră caracteristică.

e 19 martie au fost lansate patru emisiuni filatelice pentru a comemora 25 de ani de la asasinarea preotului italian Giuseppe Diana, ucis de Camorra; 150 de ani de la înființarea spitalului pediatric al Sfântului Scaun Bambino Gesù; 90 de ani de la încheierea Pactelor de la Lateran; în seria Europa 2019 au fost emise două timbre dedicate „păsărilor naționale”, temă aleasă de Asociația Operatorilor Poștali din Europa (PostEurop). Pe 29 martie a fost lansată o emisiune comună pentru a sărbători 100 de ani de la reluarea relațiilor diplomatice dintre Sfântul Scaun și Polonia.

În sprijinul creștinilor din Irak Automobilul Lamborghini donat Papei a fost vândut în folosul creștinilor din Irak.

sociația Ajutor Bisericii care suferă concretizează gestul Papei și finanțează reconstruirea a două structuri ale Bisericii Siro-Catolice distruse de teroriști: un azil și un centru polivalent în parohia Fecioara Maria din Bashiqa. Cei 200.000 de euro rezultați din licitarea automobilului vor sprijini familiile creștine întoarse în Câmpia Ninive. În 2016, Papa a finanțat o clinică ce oferă asistență medicală gratuită. 6

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2019

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

Flori strivite Când aproapele nu este cine ai crede L’Osservatore Romano, 14 februarie 2019

„Î

n nopţile reci, pe străzi – spunea P. Michael Czerny SJ, membru al Dicasteriului pentru dezvoltarea umană integrală, cu ocazia unei întâlniri la Roma pentru combaterea traficului de persoane –, sute de vieţi frânte continuă să ne interpeleze. Să priveşti în ochii unei surori constrânse să se prostitueze îţi aduce în faţă tot păcatul lumii”, inclusiv păcatul celor care se amăgesc spunându-şi „că sunt libere să o facă, fericite să fie strivite ca nişte flori aruncate pe caldarâm, mândre să-şi propună pretinsa frumuseţe oricărei maşini care trece”. Numeroase organizaţii şi comunităţi religioase şi-au unit forţele în Italia pentru a reda demnitatea acestor femei adesea foarte tinere, torturate şi vândute „mai rău decât animalele”. „Nicio femeie nu se naşte prostituată, spune Enkolina, voluntară în Comunitatea Ioan al XXIII-lea, reluând cuvintele preotului din Romagna care cu 50 de ani în urmă a atras atenţia asupra acestui fenomen. Şi totuşi, deseori ne e frică şi ruşine să vorbim cu ele. Dar într-o ţară unde drepturile omului sunt mereu călcate în picioare, mii de femei răstignite aşteaptă să fie chemate pe nume. Durerea lor mută urlă către Dumnezeu, iar El, întotdeauna, ia partea celor din urmă.” „Noi suntem complici – a mai adăugat Enkolina – când le dispreţuim sau când ne gândim că existenţa unor case speciale le-ar putea proteja – de fapt, sunt doar

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

Închisori deschise speranţei

mai ascunse privirii. Complici sunt şi toţi cei care fac glume pe seama lor, ori care îşi spun că «alţii» trebuie să se ocupe de problema asta.” Dar există şi constatări pozitive: „În anii de când lucrez în stradă, am observat că adesea fetele ne confundă: ne numesc Caritas, sau prietenii Papei Ioan, ori ai Sorei Carla – şi suntem. Ce-i frumos e că pentru ele suntem una, o singură comunitate, Biserică; le aducem acelaşi lucru: speranţa că în Isus poţi renaşte.” Sora Maria Goretti, o altă voluntară, a vorbit despre importanţa ascultării. „Odată, povestea ea, fetele vorbeau despre ce-şi doresc. Bani? Muncă? O casă? Familie? Fericire? Nu... Cele mai multe spuneau: visul meu cel mai mare e ca pe viitor să fiu mai bună. Nu un viitor mai bun! Ci eu să fiu mai bună! Pentru că nu se simt vrednice.” (traducere şi adaptare de Liana Gehl)

„Sunteţi private de libertate, dar nu de demnitate şi speranţă.”

unt cuvintele Papei Francisc în răspunsul la o scrisoare trimisă de deţinutele unui penitenciar argentinian. Închisoarea să nu fie doar pedeapsă, adaugă el: şi aici, societatea trebuie să favorizeze integrarea, nu respingerea, promovând un sistem de „sănătate socială” care să aibă grijă ca relaţiile să nu se îmbolnăvească, în cartier, în şcoli, în mijloacele de transport, în orice loc public. Acestor femei şi mame aflate dincolo de gratii, Papa le aminteşte că nu sunt numere, ci persoane care vor să dea naştere speranţei – în viaţa lor, a familiilor lor şi chiar a celor ce au căzut victimă violenţei. APRILIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS EVENIMENT

D PAPA FRANCISC LA CATEDRALĂ În prima zi a vizitei sale în România, pe 31 mai a.c., Papa Francisc va celebra Sfânta Liturghie în Catedrala Romano-Catolică Sf. Iosif din București

apa Francisc va celebra Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Sf. Iosif în după-amiaza de vineri, 31 mai 2019, prima zi a călătoriei sale apostolice în țara noastră. Este al doilea Papă care celebrează Sfânta Liturghie în Catedrala Romano-Catolică din București, după Sfântul Ioan Paul al II-lea care, pe 8 mai 1999, în timpul vizitei sale în România, a concelebrat aici Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în rit greco-catolic. La Sfânta Liturghie celebrată de Papa Francisc în Catedrala Sf. Iosif din București sunt așteptați și bineveniți nu numai catolicii din 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2019

capitală, din țară și din diaspora, dar toți oamenii de bunăvoință care doresc să se unească în rugăciune. Informații utile referitoare la modalitatea de participare la celebrare vor fi comunicate ulterior (din Comunicatul ARCB nr. 126/25.03.2019). Catedrala Sf. Iosif a fost construită între anii 1873-1884 după planurile arhitectului vienez Friedrich von Schmidt şi a fost consacrată pe 15 februarie 1884, de Episcopul Ignazio Paoli. La 23 iunie 1955, a fost declarată monument de cultură şi înscrisă în patrimoniul naţional al României (B-II-m-A-18132).

upă 20 de ani de la istorica vizită a Papei Ioan Paul al II-lea, avem marea bucurie de a-l primi acum în România pe Sfântul Părinte Papa Francisc. În vizita sa din perioada 31 mai - 2 iunie a acestui an, Sfântul Părinte va veni mai întâi aici, la București, apoi va merge la Șumuleu Ciuc, la Iași și la Blaj. Va fi un prilej, pentru Papa, de a ne întări în credință, iar pentru noi, o bună ocazie de a împărtăși cu Sfântul Părinte frumusețile țării noastre. În prima zi, va veni aici, la București, în această catedrală istorică, ne vom ruga împreună la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe care o va celebra aici și-i vom asculta cuvântul. Îi suntem recunoscători Sfântului Părinte pentru acest mare dar pe care îl face nu numai catolicilor din România, ci şi tuturor românilor. Îi mulțumim și-l așteptăm cu brațele deschise și cu inimi pline de bucurie. ÎPS Ioan Robu Arhiepiscop Mitropolit de București

FOCUS

Papa Francisc în România 3 zile de vizită, 3 Sfinte Liturghii, 3 discursuri

apa Francisc va celebra în România 3 Sfinte Liturghii, la Bucureşti, Şumuleu Ciuc şi Blaj. În cele trei zile ale şederii sale în România, pe lângă întâlnirile cu comunitățile catolice locale, Sfântul Părinte va avea întâlniri la București cu autorităţile, cu societatea civilă și corpul diplomatic, cu Patriarhul Daniel și Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române; la Iași, cu tinerii și familiile; la Blaj, cu comunitatea romă. În cadrul acestor întâlniri, Suveranul Pontif va rosti 3 discursuri și 3 omilii. La Conferința de presă organizată la București luni, 25 martie 2019, de către Comisia națională de pregătire a vizitei Papei Francisc în România, din cadrul Conferinței Episcopilor din România, PS Mihai Frățilă − președintele Comisiei − a subliniat valențele ecleziale ale vizitei, a explicat logo-ul oficial al vizitei și s-a oprit asupra ceremoniei beatificării celor 7 episcopi martiri, care va avea loc pe 2 iunie, pe Câmpia Libertății de la Blaj:

Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu. Pr. Daniel Bulai − responsabil cu organizarea celebrărilor liturgice − a descris ceremoniile religioase pe care le va prezida Sfântul Părinte, iar Pr. Wilhelm Dancă − responsabil național cu mass-media − a prezentat pe scurt programul vizitei. (din Comunicatul CER nr. 69/25.03.2019)

Programul vizitei Papei Francisc în România Vineri, 31 mai 2019 11:30 Aeroportul Internațional Henri Coandă-Otopeni, București Sosirea şi primirea oficială Palatul Prezidențial Cotroceni Ceremonia de bun venit Vizită de curtoazie la preşedintele României Întâlnire cu Primul Ministru Întâlnire cu autorităţile, reprezentanți ai societăţii civile şi corpul diplomatic Palatul Patriarhiei Întâlnire privată cu Patriarhul Daniel Întâlnire cu Sinodul Permanent al BOR Noua Catedrală Ortodoxă Rugăciunea „Tatăl Nostru” Catedrala Sfântul Iosif Sf. Liturghie

Sâmbătă, 1 iunie 2019 Sanctuarul din Șumuleu-Ciuc Sfânta Liturghie Catedrala Sfânta Maria, Regină - Iași Vizită la Catedrală Palatul Culturii din Iași Întâlnire mariană cu tinerii și familiile Duminică, 2 iunie 2019 Câmpia Libertății din Blaj Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu Beatificarea celor 7 episcopi greco-catolici martiri Prânzul cu suita papală Întâlnire cu comunitatea romă Aeroportul din Sibiu Ceremonia de rămas bun

ÎNSCRIE-TE pe inscrieri.papalabucuresti.ro

* Ajută pelerinii prezenți la București, la Sfânta Liturghie prezidată de Papa Francisc în Catedrala Sf. Iosif. Fii Voluntarul Papei Francisc la București! * Participă la Sfânta Liturghie prezidată de Papa Francisc în Catedrala Sf. Iosif. Fii alături de Papa Francisc la București!

APRILIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS minister și mister

„R

oma locuta, causa finita (est)” (Roma s-a exprimat, cauza s-a încheiat). Așa este parafrazat Sfântul Augustin (Sermo 131) care anunța creștinii din Biserica sa, în septembrie 417, că a primit răspuns de la Roma, Scaunul Apostolic, și astfel cauzele indicate în conciliile locale erau încheiate. Era clar că Episcopul Romei trebuia să ratifice deciziile conciliilor locale în materie de credință.

Sfântul Petru - statuie aflată în Bazilica Sf. Petru din Vatican

PAPA de la ROMA: Minister și Mister

Primatul Succesorului lui Petru După ce am văzut primatul Sfântului Petru din numele nou, din declarația solemnă a lui Isus și din misiunea primită, vedem aceeași slujire la Succesorul acestuia, conform Sfinților Părinți.

acă Biserica Catolică indică Ministerul Succesorului lui Petru ca principiu de unitate a comunității creștine este și pentru că aceasta este învățătura Sfinților Părinți ai Bisericii încă din perioada apostolică. Pentru toți era clar că Primatul nu a fost doar un privilegiu personal care să înceteze odată cu moartea Apostolului Petru. Primatul jurisdicțional, slujirea Sfântului Petru trebuie să dăinuie atâta timp cât va dăinui Biserica însăși și este recunoscută trecerea lui la Episcopul Romei. Iată câteva exemple prezentate foarte succint. 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2019

Biserica fondată de Sfântul Paul la Corint cere ajutor pacificator de la cel de-al treilea succesor al Sfântului Petru, Sfântul Clement Romanul (+97). Creștinii din Corint nu se adresaseră Apostolului Ioan care încă mai trăia la Efes, ci Episcopului Romei, urmașul lui Petru în puterea jurisdicțională. Sfântul Ignațiu de Antiohia (+108), adresându-se Bisericii din Roma, spune că ea este „așezată în fruntea dragostei”. Iar Sfântul Irineu (+202) spune că „toate Bisericile trebuie să se unească cu cea Romană pentru covârșitoarea ei întâietate”. Sfântul Ciprian (+258) a

spus că Biserica Romană este „rădăcina și mama Bisericii Catolice”. Sfântul Augustin (+430) trimite Papei Inocențiu o dare de seamă cu privire la conciliile locale împotriva pelagienilor, iar răspunsul Papei a însemnat „rezolvarea problemelor”. Și primele concilii ecumenice, prezidate de episcopii Romei sau de reprezentanții acestora, învață continuitatea primatului Sfântului Petru în succesorii săi episcopi ai Romei. Conciliul din Niceea (325) scrie Papei Silvestru: „Sfânta Biserică din Roma n-a obținut primatul prin decrete sinodale, ci prin glasul Domnului din Evanghelie: tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea...” Conciliul din Efes (431) spunea: „Petru, mai marele și capul apostolilor, trăiește și judecă până în timpul de față și totdeauna, în succesorii săi.” La Conciliul din Calcedon (451), episcopii adunați în conciliu, ascultându-l pe Papa Leon cel Mare, au spus: „Aceasta este credința părinților noștri, aici Petru a vorbit prin Leon.” (Va urma)

FOCUS BISERICĂ ȘI SOCIETATE

„Î

n baza îngrijorărilor familiilor europene de azi, noi propunem tuturor candidaților, din toate partidele politice, food for thought (teme de gândire) pentru a considera mai mult politicile pro-familie în cadrul competențelor din UE: continentul nostru îmbătrânește din ce în ce mai mult și este nevoie să răspundem acestei provocări demografice printr-un pact european pentru natalitate.”

(Vincenzo Bassi)

Alegerile europarlamentare interesante pentru creştini?

Federația Asociațiilor Familiale Catolice din Europa (FAFCE), împreună cu membrii săi, printre care se numără şi Asociația Familiilor Catolice Vladimir Ghika, a lansat campania Vote for Family 2019.

ampania, lansată pe 25 februarie şi organizată în vederea pregătirii participării la alegerile europarlamentare din 23-26 mai, se va desfășura în ţările membre ale Uniunii Europene şi este rodul muncii membrilor FAFCE: 26 de asociații de familii din 16 ţări ale UE. „Manifestul propus de FAFCE reflectă îngrijorările principale ale familiilor europene de azi”, afirma Vincenzo Bassi (Forum delle Famiglie, Italia), vicepreședinte al FAFCE. Manifestul conține 10 puncte și acoperă zonele de interes major pentru

asociațiile de familii din Europa ultimilor ani. După alegerile din mai vor fi contactați europarlamentarii aleși care au semnat Manifestul, atât la nivel național, cât și la nivel european, pentru a sprijini și respecta angajamentele luate pentru politici pro-familie și pentru a oferi propuneri concrete referitor la ce ar putea face ca membri ai Parlamentului European. Numele candidaților care au semnat Manifestul pentru alegerile europarlamentare vor fi publicate pe 15 mai, Ziua Internațională a Familiei. Fiecare familie europeană este invitată să participe la această campanie.

Antoine Renard, președintele FAFCE, a declarat că „este o campanie pentru toți. Și acesta este exact spiritul misiunii noastre la nivel european: FAFCE și membrii săi oferă această campanie drept un instrument pentru a conștientiza nevoile concrete ale familiilor pe continentul nostru, care au nevoie de o primăvară democratică reală”. Campania va putea fi urmărită pe site-ul voteforfamily2019.eu, iar la nivel național, fiecare asociație membră FAFCE o va face cunoscută prin resursele proprii (pagina web sau social media). În România, Asociația Familiilor Catolice Vladimir Ghika va posta pe pagina sa Facebook (facebook.com/AFC.VG) informații privind candidații care semnează Manifestul. În plus, vor fi postate informații care să-i ajute pe toți creștinii români să-și exercite dreptul la vot în cunoștință de cauză. Un bun creștin este un creștin informat. Pe 2 aprilie, FAFCE va organiza o conferință la Bruxelles în care va prezenta stadiul campaniei Vote For Family 2019. Cornel Bărbuț - vicepreședinte FAFCE APRILIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS ȘTIRI ARCB

Arhidieceză

Editura

La invitaţia Ministerului Culturii, Editura ARCB este prezentă la târgurile internaţionale de carte din Leipzig (21-24 martie), Budapesta (2528 aprilie), Praga (9-12 mai), unde participă cu 19 titluri în limbile română, engleză, italiană şi franceză. Europa

Participare Între 13 și 15 martie, ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București și vicepreședinte al Conferinței Episcopilor Catolici din România, a participat, la Bruxelles, la Adunarea plenară a Comisiei Conferințelor Episcopale din Uniunea Europeană. Pe 14 martie, episcopii s-au întâlnit cu Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene. Târgoviște

Cateheze

În prima duminică din Postul Mare, în Parohia Sf. Francisc de Assisi a debutat programul catehetic Lectio Eucharistia – Să descoperim Liturghia în Biblie, propus de Școala Credinței a ARCB.

Pastorația tineretului

Experiența Sinodului, împărtășită

Între 11 și 13 martie, întâlnirea națională a responsabililor oficiilor pentru pastoraţia tineretului.

ăzduită de Arhidieceza RomanoCatolică de București, întâlnirea a fost organizată de Oficiul Naţional pentru Pastoraţia Tineretului din cadrul Comisiei pentru laici a Conferinței Episcopilor Catolici din România (CER) şi s-a desfășurat la Oratoriul Leonardo Murialdo din Popești-Leordeni. Cei 20 de delegați din diferite eparhii și dieceze au discutat despre Ziua Mondială a Tineretului din Panama, despre vizita Papei Francisc în România, despre Întâlnirea postsinodală ș.a. Pe 12 martie, participanții s-au întâlnit cu ES Miguel Buendía, Nunţiul Apostolic în România, la sediul Nunțiaturii, apoi, la sediul Episcopiei Sf. Vasile cel Mare, cu PS Mihai Frățilă, Episcop greco-catolic de București și coordonator al Comisiei CER pentru pregătirea vizitei Papei Francisc. În aceeași zi, ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, a participat la o parte din discuții și a prezidat Sf. Liturghie în biserica Oratoriului.

Pe 10 martie, PS Cornel Damian i-a vizitat pe tinerii din Parohia Sf. Tereza din Bucureşti.

reasfințitul le-a împărtășit acestora experiența de la Sinodul dedicat tinerilor, desfăşurat în octombrie 2018. După Calea Crucii și Sf. Liturghie a urmat dialogul PS Cornel cu tinerii și preoții comunității. Au fost prezentate punctele principale dezbătute la Sinod și abordate subiecte propuse de tineri prin întrebările lor. Vizita se înscrie într-un proiect al Centrului Diecezan pentru Pastorația Tineretului ce are ca scop să-i informeze pe tineri despre lucrările Sinodului, făcându-i părtaşi la viaţa şi preocupările Bisericii. Vizitele vor continua în alte parohii ale Arhidiecezei.

Vizită pastorală Sâmbătă, 23 martie, PS Cornel Damian s-a aflat în vizită pastorală în Parohia romano-catolică din Râmnicu Sărat, din județul Buzău.

u această ocazie, Excelența Sa a cunoscut mai îndeaproape realitățile concrete ale vieții de credinţă din această parohie. Sâmbătă dimineața, PS Cornel a prezidat Sf. Liturghie solemnă a hramului bisericii parohiale, iar după celebrare s-a întâlnit cu comunitatea catolică locală. Această parohie romano-catolică a fost înființată în 1997, iar biserica parohială a fost construită în 1997 și sfințită de ÎPS Ioan Robu. Biserica are hramul în sărbătoarea Bunei-Vestiri, pe 25 martie. Adaptare după www.angelus.com.ro

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2019

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

Învăţătorule bun, ce trebuie să fac? Discernământ vocaţional la Institutul Teologic Romano-Catolic Sf. Iosif din Iași.

Concert caritabil Pe 16 martie, eveniment muzical caritabil în Catedrala Sfânta Fecioară Maria, Regină din Iaşi.

n perioada 22-24 martie, Institutul Teologic RomanoCatolic Sfântul Iosif din Iaşi a organizat inițiativa Zilele Seminarului, în cadrul căreia a propus un moment de discernământ vocaţional ce a avut ca temă întrebarea pe care tânărul din Evanghelie i-o adresează lui Isus: „Învăţătorule bun, ce trebuie să fac...?” (Mc 10,17). Inițiativa s-a adresat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 17 şi 25 de ani, care au dorit să facă mai multă lumină în viaţa lor. Tinerii au fost ajutați să găsească răspunsuri la această întrebare, care conţine preocuparea existenţială a fiecăruia: dorinţa unei vieţi depline. Cum să fac pentru a o obţine? Ce cale trebuie să urmez?

rganizat de Episcopia Romano-Catolică Iaşi în parteneriat cu Centrul Diecezan Caritas Iaşi, concertul Inimi pentru inimi a avut ca scop strângerea de fonduri pentru refacerea zonei din Institutul de Boli Cardiovasculare - IBCV Profesor doctor George I.M. Georgescu din Iaşi care anul trecut a fost afectată de un incendiu. Concertul vocal-simfonic a fost susţinut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Moldova şi Corul Academic Gavriil Musicescu, care au interpretat Requiem în re minor pentru solişti, cor şi orchestră, KV 626, compus de W.A. Mozart.

Tinerii participanți au avut ocazia să trăiască trei zile de comuniune alături de seminariști, au putut să experimenteze viaţa din seminar, să trăiască momente de apropiere de Domnul, dar şi să primească ajutor pentru a discerne propria vocație, drumul pe care să-l urmeze în viață.

Vatican

Pakistan

India

Totul despre Gărzile Elvețiene

Post de la telefon

Campanie împotriva foametei

A fost lansat noul site al Gărzii Elvețiene, SchweizerGarde.ch, disponibil în limbile germană, franceză, italiană și engleză, unde se poate afla tot ce ține de această unitate militară. Fondarea oficială a Gărzii a avut loc la 22 ianuarie 1506, când 150 de elvețieni au sosit în Roma conduși de căpitanul Kaspar von Silenen, din cantonul Uri, prin Porta del Popolo, iar apoi în Vatican. Au fost binecuvântați de Sfântul Părinte și de atunci și-au început slujirea, protejându-l pe Papă.

Arhiepiscopul de Lahore, Sebastian Shaw, le-a propus credincioşilor „o oră de post de la telefoanele mobile pentru a evita distragerile în timpul devoțiunii Calea Crucii și al Liturghiei duminicale”. Astfel, prelatul dorește să avertizeze tinerii împotriva dezvoltării unei dependențe de smartphone-uri. El a deplâns faptul că „tinerii continuă să trimită mesaje chiar și în timp ce se roagă” și i-a îndemnat să folosească Postul pentru a-și analiza viața și să renunțe la aceste obiceiuri.

Tema campaniei pentru Postul Mare a Caritas India este Nutriția: dreptul nostru, ce vizează combaterea flagelului malnutriției, pe care îl consideră „dureros și rușinos pentru omenire” și dorește conștientizarea oamenilor cu privire la solidaritate, securitate alimentară, îngrijire medicală și o viață demnă pentru toți cetățenii. Potrivit Caritas, națiunea, cu resursele sale, poate să-și hrănească locuitorii, dar rămâne una din țările cu cei mai mulți copii și femei malnutriți din lume. APRILIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate BIOETICĂ

Cu ce fel de ochi privim suferința? Text: Monica Râpeanu

uferința este un dat inevitabil și copleșitor al vieții și e cât se poate de firesc ca omul să-și pună tot felul de întrebări legate de suferință, de modul în care ea îi afectează viața și de felul în care ar trebui să răspundă atunci când se confruntă cu ea. Încă din cele mai îndepărtate timpuri, umanitatea a căutat să descopere un sens în suferință și multe răspunsuri profunde au fost date, unele parțiale, iar altele mai consistente. Povestea lui Iob, spre exemplu, continuă să atingă o coardă sensibilă și să ne dea de gândit tuturor. Iob întruchipează tematica omului drept care suferă deși este nevinovat și care își acceptă suferința până la capăt din fidelitate și iubire față de Dumnezeu. Iar cuvintele lui atât de celebre ne ajută să înțelegem că suferința are caracterul unei încercări: „Gol am ieșit din sânul mamei 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2019

mele și gol mă voi întoarce acolo. Domnul a dat și Domnul a luat; să fie numele Domnului binecuvântat!” (Cartea lui Iob, 1:21). În timpurile noastre, din reflecțiile profunde ale lui Viktor Frankl (1905-1997), supraviețuitor al Holocaustului, putem învăța că și în adâncurile celor mai teribile forme de suferință există ascunsă o datorie care trebuie descoperită și care este legată de împlinirea vocației noastre pământești irepetabile. În urma experienței trăite în lagărele naziste ale morții, în ciuda suferinței și a terorii la care a fost supus, Viktor Frankl a ajuns la convingerea că forța motivatoare fundamentală a omului este căutarea sensului vieții, care l-a ajutat inclusiv pe el să reziste deznădejdii, chinurilor Holocaustului, dezumanizării și pierderii familiei. Cartea lui, vândută în întreaga lume în

milioane de exemplare și care, tradusă în limba română, poartă titlul Omul în căutarea sensului vieții, conține istorisirea vieții unui om care, dintr-un număr, a redevenit o persoană. Poate că cel mai concis și direct răspuns la întrebările omului despre sensul suferinței a fost dat de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea în Scrisoarea sa Apostolică Salvifici doloris (despre sensul creștin al suferinței) din 1984, atunci când a spus că „suferința, întâlnită în atâtea forme în lumea noastră, există/este prezentă și pentru a declanșa iubirea în persoana umană” (paragraful 29). Suferința strigă neîncetat după iubire, cheamă iubirea. Ioan Paul al II-lea a perceput foarte clar această realitate și a vorbit despre acel element lăuntric care se află în însăși natura suferinței și care conduce la iubire, ajungând atât de departe încât să spună că, într-un anumit sens, omul e capabil tocmai datorită suferinței de acea iubire lipsită de orice egoism, care îi mișcă inima și îi „dirijează” acțiunile (cf. Salvifici doloris, 29). Ioan Paul al II-lea a vorbit despre misterul suferinței ca despre unul de nepătruns, dar s-a referit totodată și la cele trei moduri în care suferința generează, „provoacă” iubirea: 1. la nivel personal, mișcând inima; 2. în planul extern, dând naștere acțiunilor de caritate și 3. la nivelul întregii societăți, putând transforma întreaga civilizație umană într-o civilizație a iubirii (cf. Salvifici doloris, 30-31). În viziunea Papei Ioan Paul al II-lea, suferința nu apare așadar ca eveniment pur negativ, ci este văzută ca un test al iubirii la care este supus nu numai cel care este chemat să-și accepte suferința, dar și cel care este chemat să-l ajute pe cel suferind să-și ducă crucea până la capăt.

Biserică și societate

În toate întâlnirile cu bolnavii și în toate discursurile adresate lor, Sf. Ioan Paul al II-lea a dat mărturie despre sensul creștin al suferinței, insistând că bolnavii, bătrânii și handicapații întruchipează un adevăr esențial, și anume că slăbiciunea are o putere creativă și că suferința poate fi acceptată fără pierderea demnității, având, în același timp, potențialul de a genera iubire. Acesta a fost unul dintre mesajele transmise încă de la începutul călătoriilor sale apostolice, când a vorbit despre „demnitatea” și „maiestatea” suferinței. Din păcate, astăzi, societatea postmodernă și postcreștină cade tot mai mult în ispita de a măsura calitatea vieții altora și de a trata viața persoanelor care suferă din cauza unor dizabilități sau boli grave ca fiind nedemnă de trăit. Această atitudine strigătoare la cer devine tot mai evidentă și mai cunoscută prin intermediul legilor, propuse și adoptate deja în Vest, care permit eutanasia și suicidul asistat. Există o tentație tot mai puternică prezentă în lumea „dezvoltată”, și mai ales printre adepții și promotorii „eticii” utilitariste contemporane, de a crede că oamenii care sunt bolnavi și-au pierdut valoarea și, de aceea, tratamentele și îngrijirea lor trebuie sistate, iar suferința este astfel curmată – în numele milei – prin însăși eliminarea la cerere a persoanei sau chiar împotriva voinței ei, atunci când alții îi decid soarta în urma „verdictului” medical. Într-un articol din 2009, dr. Peter J. Colosi (profesor de filosofie în Statele Unite, care a acordat și Actualității creștine un interviu, anul trecut) prezintă - în antiteză - personalismul creștin al lui Ioan Paul al II-lea și utilitarismul îmbrățișat de controversatul profesor australian

Peter Singer (care a primit, în 2015, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității București). Dr. Colosi analizează în acest articol (scris și publicat în limba engleză și care poate fi accesat aici: https://peterjcolosi.com/john-paul-ii-andchristian-personalism-vs-petersinger-and-utilitarianism-two-radically-opposed-conceptions-ofthe-nature-and-meaning-of-suffering/) conceptele folosite de Ioan Paul al II-lea și Peter Singer în legătură cu suferința, arătând că, deși etica creștină și utilitarismul contemporan folosesc termeni precum „iubire” și „compasiune”, acestea reprezintă, de fapt, două perspective etice diametral opuse. În viziunea creștină, suferința este întotdeauna înțeleasă ca fiind suferința persoanelor individuale,

în timp ce în viziunea utilitaristă ea este, în primul rând, înțeleasă ca o entitate cuantificabilă detașată de persoanele care o îndură. În preocuparea lor pentru reducerea suferinței la nivel global, adepții utilitarismului, precum Peter Singer, se debarasează de legile morale absolute și separă suferința de persoana suferindă. Demnitatea, unicitatea și valoarea fiecărei persoane suferinde sunt astfel ignorate și chiar negate. Viziunea creștină, pe de altă parte, nu acceptă separarea suferinței de persoana care suferă. În viziunea creștină sunt importante ambele: și suferința ȘI persoana care suferă. Privită cu ochii credinței, suferința are un sens și capătă o enormă valoare spirituală, iar scandalul Crucii rămâne cheia interpretării marelui mister al suferinței.

SUFERINȚA ASUMATĂ DIN IUBIRE „[…] în suferință nimeni nu este niciodată singur, pentru că Dumnezeu în iubirea sa milostivă față de om și față de lume îmbrățișează și situațiile cele mai inumane, în care imaginea Creatorului prezentă în orice persoană apare întunecată sau desfigurată. Așa a fost pentru Isus în Pătimirea sa. În el orice durere umană, orice neliniște, orice pătimire a fost asumată din iubire, din pura voință de a fi aproape, de a fi cu noi. Și aici, în Pătimirea lui Isus, este cea mai mare școală pentru oricine vrea să se dedice slujirii fraților bolnavi și suferinzi. Experiența împărtășirii fraterne cu acela care suferă ne deschide spre adevărata frumusețe a vieții umane, care cuprinde fragilitatea sa. În păstrarea și în promovarea vieții, în orice stadiu sau condiție s-ar afla, putem recunoaște demnitatea și valoarea fiecărei ființe umane, de la zămislire până la moarte.” (fragment dintr-un discurs al Papei Francisc, https://www.magisteriu.ro/ discursul-papei-adresat-plenarei-consiliului-pontifical-pentru-pastoratiaserviciilor-de-sanatate-2014/)

APRILIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate Îngerii Romei

Din îndemnurile unui sfânt angelic Text: Anca Mărtinaş Giulimondi

„T

rebuie să te laşi condus de Îngerul Păzitor asemenea unui orb care, neputând vedea pericolele de pe cale, se încredinţează total Providenţei care-l conduce cu ajutorul unui baston.” Sfatul acesta vine de la un sfânt cu o specială devoţiune faţă de îngeri, minunaţi mijlocitori ai harurilor divine, trimişi să ne ajute la dobândirea mântuirii. Acelaşi sfânt ne-a lăsat povaţa de a ne adresa Îngerului Păzitor îndeosebi dimineaţa, spunând Îngerul lui Dumnezeu; seara, rostind aceeaşi rugăciune şi, în cursul zilei, când intrăm în vreo biserică pentru a ne închina. Tot el sugera un sublim exerciţiu de evlavie în cinstea sfinţilor îngeri, spunând: „Imaginaţi-vă că vă aflaţi printre cele Nouă Coruri de Îngeri care se roagă Domnului cântându-i imnul: Sanctus Deus, Sanctus Fortis, Sanctus Immortalis, Miserere nobis (Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!), iar voi, repetând de nouă ori această rugăciune, vă veţi ruga lui Dumnezeu împreună cu îngerii.” Poate că ar fi momentul să aflaţi şi numele sfântului care, mai ales în trecut, a fost propus unor întregi generaţii ca model de curăţie şi de puritate angelică: Alois de Gonzaga, călugăr iezuit, mort în 1591, la doar 23 de ani, din cauza ciumei contractate de la un bolnav căzut pe stradă, 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2019

pe care l-a luat pe spate pentru a-l duce la spital. Şi, de veţi veni într-o zi la Roma, veţi putea îngenunchea la mormântul acestui „martir al carităţii”, canonizat de Papa Benedict al XIII-lea, în anul 1729, şi proclamat patron al tinerilor, în special al studenţilor. Amplasat într-una din cele mai frumoase capele din Roma – capela Lancellotti din biserica Sf. Ignaţiu de Loyola – mormântul Sfântului Alois este străjuit de doi îngeri de marmură, de o extraordinară expresivitate şi solemnitate, fiecare purtând în mână un crin, simbol al purităţii Sf. Alois. Operă a sculptorului italian Bernardino Ludovici (1694 –1749), cei doi îngeri par să aibă, dincolo de misiunea de a-i veghea mormântul, şi rolul de a ne aminti un alt îndemn-povaţă dat de Sf. Alois: „Pentru asistenţa dată de propriul Înger, îi datorezi cinstire, devoţiune şi reverenţă, evitând să faci (dinaintea lui) ceea ce nu ai face în prezenţa vreunei alte fiinţe omeneşti.” Tot Sf. Alois a alcătuit o listă a sarcinilor unui Înger Păzitor (o fişă a postului, cum am numi-o noi, pământenii). Iată câteva dintre îndatoririle fidelului nostru prieten ceresc: îndepărtează de la noi ocaziile de păcat; ne sfătuieşte în privinţa modului de a ne comporta în ispite; ne mângâie şi ne încurajează la necaz şi când avem de luptat cu tentaţiile; obţine de la Domnul întărirea forţei şi a harurilor pentru a putea

Înger sculptat de Bernardino Ludovici

rezista ispitelor şi a ieşi învingători în lupta cu păcatul. Sfântul Înger Păzitor se îngrijeşte de noi mai ales în ceasul morţii, pentru a ne elibera de capcanele celui rău şi pentru a ţine departe de noi păcatele care ne pândesc în acel moment, precum disperarea şi infidelitatea faţă de Domnul. Şi, după ieşirea sufletului din trup, tot Îngerul Păzitor este cel care ne însoţeşte la „tribunalul lui Dumnezeu”, punând înaintea slăbiciunilor noastre meritele Pătimirii Domnului nostru Isus Cristos. Dacă sufletul este destinat Purgatoriului, bunul şi blândul gardian ceresc îl vizitează, îl mângâie şi-l informează despre Liturghiile, rugăciunile şi faptele de caritate făcute de rude, prieteni şi cunoscuţi pentru ajutorarea sa.

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

Cum să comunic mai bine?

Sssst!!!

am neobișnuit acest titlu… da, te cred! Și nu este o greșeală de tehnoredactare. Este acel sunet pe care îl facem adesea când dorim puțină liniște, iar în jurul nostru nu găsim, pentru că ceilalți au nevoie să vorbească și să se audă. Liniștea… unii au atâta nevoie de ea și nu prea o găsesc, alții o evită, deoarece presupune singurătate și aceasta este grea… Dar tu? Cauți liniștea sau o eviți? Astăzi se vorbește mult: unii au nevoie să împărtășească idei, alții o fac anti-plictiseală, pentru unii este o meserie, pentru alții, o necesitate. Avem atâtea sarcini de îndeplinit, uneori suntem atât de stresați și ne spunem „trebuie să fac și aia, și aia, să vorbesc cu unul și cu altul…” Cine mai are timp și pentru tăcere?! Oare chiar așa să fie? Dar când ți-ai spus ultima dată „trebuie să fac și puțină liniște”? pentru a-ți asculta gândurile, pentru a-l asculta cu atenție pe celălalt, pentru a evita un conflict, pentru a fi atent la ce se întâmplă în jurul

TINERII ÎNTREABĂ

tău, dar mai ales… pentru a-l asculta pe Dumnezeu. Știm despre filosofi că vorbesc mult pentru că filosofează. Însă știai că aceștia petrec și timp în tăcere pentru introspecție și reflecție? Luna aceasta îți adresez această provocare: încearcă să te deprinzi mai mult cu tăcerea. Vorbește numai dacă este necesar, ascultă-l cu atenție pe cel care îți vorbește, răspunde doar dacă ești întrebat, vorbește cu simplitate, lasă-i spațiu și lui Dumnezeu și vei descoperi lucruri care te vor surprinde plăcut. Suntem încă în timpul Postului Mare. Un timp potrivit pentru a reflecta asupra a tot ce înseamnă acest timp, asupra persoanei din centrul său și chiar asupra ta, căci tu și Domnul sunteți în centrul Postului Mare. Acolo unde Dumnezeu găsește liniște, acolo obișnuiește să vorbească. Haideți să facem puțină liniște din când în când! Folosește chiar și pentru tine acest sunet: „Sssst!!!” Pr. Marian Blaj, Responsabil diecezan pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Dacă dedicăm mai mult timp rugăciunii, inimile noastre vor găsi minciunile cu care ne înșelăm singuri și vor găsi adevărata mângâiere în Dumnezeu. Papa Francisc

a să comunic mai bine am nevoie de mult exerciţiu. În multe circumstanţe mă pot bloca şi nu ştiu de ce. Cheia stă în a-mi da seama că ceilalţi nu pot şti ce gândesc, ce simt, ce nevoi am. Atunci e mai uşor să le comunic personal. Un model de comunicare poate fi modelul OGEN propus de psihologul Adrian Nuţă: O - observaţia, G - gândul, E - Emoţia, N - nevoia. Pentru a evita acuza sau interpretarea, spun cum stă situaţia pentru mine. Aşadar, observaţiile ţin de fapte: persoane, locuri, acţiuni. Ex: „Observ un ton ridicat în vocea ta.” Gândurile ţin de credinţe, judecăţi, opinii sau ce este în mintea mea. Ex: „Mă întreb dacă te deranjează ceva.” Emoţia ţine de ceea ce simt: tristeţe, teamă, regret, dezamăgire, furie, bucurie, mulţumire, vinovăţie… Ex: „Mă jenează că nu-mi spui direct.” Nevoia exclude judecata şi critica, cer ce îmi este de folos. Ex: „Aş vrea să îţi faci curaj şi să-mi spui direct ceea ce te preocupă.” Chiar şi cu acest model, comunicarea este un exerciţiu dificil. Rubrică îngrijită de Sr. Gabriela Lungu, FCJ

APRILIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR REPORTAJE

O altfel de cateheză Cât de importante sunt cuvintele pe care le spunem celorlalți? Îi putem răni? Poate fi interpretabil? Afectează deciziile importante? Puterea cuvântului. Despre asta a fost vorba la Festivalul Tinereții, ediția 2019.

iecare grup parohial de tineri s-a prezentat cu un moment artistic care a avut în centru această temă. Festivalul este o bună oportunitate de a lăsa tinerii să se exprime liber, să fie creativi și să ilustreze tema propusă în moduri cât mai originale. Datorită acestor lucruri festivalul este printre activitățile preferate pentru tineri. Cel mai îmbucurător este să vezi plăcerea cu care tinerii participă la eveniment. Dar iată câteva impresii: Cât de puternic poate să fie un cuvânt? Aceasta este provocarea la care au răspuns, într-un mod direct, tinerii din parohiile Arhidiecezei noastre. Cuvintele, asemenea unei tăvi, dau formă gândurilor noastre, iar aceste forme, puse cap la cap, pot crea un moment personal, dinamic și artistic. Cu toate că împărtășim aceeași limbă, fiecare grup a reușit să își exprime

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2019

Text: Theodora Bratu

propriul cuvânt sâmbătă, pe scenă. A învăța un cuvânt nou este o binecuvântare. Mulțumesc tuturor profesorilor prezenți la Festival pentru această lecție. (Emanuel Ropotă, Cioplea) Dacă ar fi să descriu Festivalul Tinereții, aș folosi următoarele cuvinte: creativitate, cateheză și speranță! „Creativitate”, deoarece fiecare parohie a prezentat tema într-un mod unic și deosebit! „Cateheză”, deoarece felul în care tinerii au transmis mesajul a fost un mod de „a evangheliza”, un mod de a învăța unii de la alții, a fost o îmbogățire reciprocă! Iar cuvântul „speranță” l-am ales deoarece, din nou, tinerii au demonstrat că nu sunt doar viitorul, ci mai ales prezentul Bisericii, așa cum spune Papa Francisc! Atunci când crezi că situația nu este prea roz în rândul tinerilor, vin aceste grupuri de tineri și-ți spun: „Noi suntem AICI, inima noastră este tânără,

dinamică, în căutare, zbuciumată uneori, generoasă, visătoare, deschisă... Noi suntem AICI, avem nevoie de Dumnezeu în viața noastră, avem nevoie de persoane care trăiesc într-un mod autentic și ne transmit prin puterea cuvântului și a vieții personale că merită să-L alegi pe Dumnezeu și să-i faci un loc în viața ta!” A fost un eveniment minunat! A fost o muncă în echipă: adolescenți, tineri, preoți și persoane consacrate! (Sr. Andreea, Congregația Surorilor Slujitoarele Săracilor) Festivalul m-a pus puțin pe gânduri: Cuvintele mele edifică sau distrug? Adună sau risipesc? Îl îndrumă pe celălalt spre Dumnezeu sau spre nicăieri? Și... Nu ar fi mai constructiv ca uneori să tac? Sunt doar o parte din întrebări, dar mi-am găsit temă de meditație și exercițiu pentru Post. Mulțumesc!” (Andreea Blăjuț, Catedrala Sf. Iosif)

SUFLET TÂNĂR

Nihil Sine Deo!

imic fără Dumnezeu! Una dintre cele mai puternice experiențe trăite la facultate s-a întâmplat alături de o colegă care nu crede în Dumnezeu. Într-o zi, la un curs, am ridicat mâna și am cerut permisiunea de a pleca mai devreme pentru a ajunge la Liturghia de seară. Doamna profesoară mi-a zâmbit și mi-a dat voie să plec. În timp ce mă îndreptam spre ușă, colega mea a început să mă jignească, luând în râs motivul plecării mele. Am rugat-o să înceteze și m-am retras. A doua zi, în curtea facultății, colega mea a venit la mine, cerându-și iertare. Mi-a spus că nu înțelege

CINEMATECA cum pot să fiu atât de liberă în exprimarea credinței mele. După aceasta, am stat de vorbă împreună vreo două ore, încercând să ne cunoaștem și să ne înțelegem reciproc. A fost un moment minunat, în care am pășit dincolo de propriile noastre granițe. Acum, când află că merg la biserică după facultate, îmi zâmbește. Am învățat că poate fi greu să-ți recunoști cu voce tare da-ul tău pentru Dumnezeu, însă trebuie să avem curaj. Nu suntem singuri! Împreună cu El deschidem uși pe care le-am fi crezut închise. (Diana Benchea)

Lecție de viață

ș vrea să vi-l prezint pe Ion. Ion este un personaj foarte atașat de greutățile unui grup de oameni marginalizați. Este mișcat de fiecare dată când vede cât suferă aceștia și se decide, într-o zi, să nu mai accepte excluderea lor din societate. Ca un bun filosof, Ion își dă seama că pentru a rezolva această problemă are nevoie să înțeleagă exact cum a apărut ea la nivel teoretic. Conversând el prin scrisori cu un alt prieten, ajung la concluzia că, de fapt, grupul acela de oameni suferă din cauza unui alt grup, care trăiește bine pe spatele lor. Ei dezvoltă o teorie conform căreia întreaga istorie se poate explica pe baza luptei dintre primul grup și cel de-al doilea. Acum, având cadrul teoretic în brațe, Ion pornește un mic război

sfânt politic, ținând conferințe și proteste prin toată țara. Mulți oameni, simțindu-se incluși în primul grup, încep să se înscrie în partidul lui Ion. După câțiva ani, Ion ajunge la conducerea țării. Singura problemă posibilă ar rămâne întoarcerea vechii ordini. De aceea, el decide că istoria s-a terminat și că oricine se opune fericirii oamenilor, adică membrii grupului al doilea și trădătorii din primul, trebuie reeducat în tabere special amenajate. Cu timpul, definiția celor predispuși la reeducare se lărgește. Cu toate că Ion a pornit cu scopuri nobile, resentimentul care îl domina l-a transformat într-un criminal. Nu te lăsa dominat de resentiment! Nu fi ca Ion! Rafael Ropotă

Silence (Tăcere) (2016)

Uneori, liniștea e cea mai puternică armă, atunci când vorbele sunt de prisos. Sinteză: Doi preoți iezuiți ajung în Japonia în căutarea mentorului lor într-o perioadă în care credința era o nelegiuire, iar creștinismul era interzis, majoritatea ascunzându-se pentru a-și proteja viețile. Puterea credinței e forța localnicilor, care îi menține în viață. Despre film: Filmul are la bază romanul lui Shūsaku Endō, ce surprinde persecuțiile creștinilor în perioada secolelor XVI-XVII și tentațiile cu care se confruntau preoții în această lume. Deși credința le era pusă la grele încercări, aceștia au rămas statornici deciziei luate și față de Dumnezeu. Recomandare: Filmul a fost nominalizat la numeroase premii, cea mai importantă fiind nominalizarea la Premiul Oscar pentru cel mai bun film în 2017. Alexandra Corina Iacoban

APRILIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

Reculegere și procesiune

enținem tradiția anuală în care ne rezervăm o zi din Postul Mare pentru reculegerea propusă tinerilor din București și din împrejurimi, ca pregătire pentru sărbătoarea Învierii. Evenimentul presupune o zi dedicată întâlnirii tinerilor cu Isus prin intermediul momentelor spirituale (Sfânta Liturghie, Calea Crucii), o cateheză interactivă, mărturii personale, discuții în grupuri. Ziua de reculegere se va desfășura la Parohia Sf. Tereza a Pruncului Isus, pe data de 6 aprilie. Această ediție îl are ca moderator pe Pr. Francisc Doboș, purtător de cuvânt al ARCB. Pentru mai multe detalii, urmăriți pagina de Facebook și site-ul Centrului Diecezan pentru Pastorația Tineretului. În Duminica Floriilor, pe 14 aprilie, sărbătorim Ziua Mondială a Tineretului Catolic. Momentul va

fi marcat de tradiționala procesiune de Florii, traseul acesteia începând la Parohia Preasfânta Inimă a lui Isus (Sacré-Coeur) și încheindu-se la Catedrala Sfântul Iosif cu Sfânta Liturghie, la care tinerii vor lua parte în jurul lui Isus, reprezentat de persoana episcopului. Alexandru Cireșă

Iași

Roma

Îmbrăţişaţi de Cristos

Educarsi per educare

Acţiunea Catolică din Dieceza de Iaşi a propus pentru Postul Mare şi Octava Paştelui un itinerar spiritual pentru tineri. Itinerarul este un parcurs individual, cu reflecţii zilnice la Evanghelie, propuse de asistenţi spirituali, cât și un îndemn şi o rugăciune scrisă de tineri. Itinerarul are titlul Îmbrățișați de Cristos şi e disponibil la adresa www.itinerar-postulmare2019. blogspot.com; poate fi găsit şi în aplicaţia pentru mobil Itinerarii spirituale, disponibilă pe Google Play.

Între 2 și 6 martie, la Castel Gandolfo s-a desfășurat întâlnirea Educarsi per educare - A se educa pentru a educa, cu tema Să creștem împreună în relația educativă. La eveniment au participat și 20 de tineri din România. Cei 400 de tineri participanți au luat parte la forumuri și workshopuri susținute de experți, prin care au putut să învețe mai bine cum să lucreze cu copiii și adolescenții din parohii, din școli sau din diferite grupuri din care fac parte. (Bianca Bâlha)

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2019

Activitatea CDPT Activități lunare – 2019 APRILIE 2019 6 aprilie 2019 – Ziua de reculegere din Postul Mare (București) 14 aprilie 2019 – ZMT – Procesiunea de Florii (București)

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Bianca Bâlha Diana Benchea Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Alexandru Cireșă Alexandra Iacoban Sr. Paula Iosif Sr. Gabriela Lungu, FCJ Emanuel Ropotă Foto: cdpt.ro

UNIVERSUL FAMILIEI

POVESTIRI BIBLICE

Noe şi alianţa cu Dumnezeu (Gen 6-9)

omnul a văzut că răutatea omului pe pământ era mare şi că toate gândurile plănuite de inima lui erau rele. Domnului i-a părut rău că l-a făcut pe om pe pământ. Şi a spus Domnul: „Îl voi şterge de pe faţa pământului pe omul pe care l-am creat şi, împreună cu omul, şi pe animalele, reptilele şi păsările cerului, deoarece îmi pare rău că le-am făcut.” Însă Noe a aflat har în ochii Domnului. Dumnezeu i-a zis lui Noe:„Fă-ţi o arcă din lemn de chiparos. Iată, eu voi face să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească toată făptura care este pe el; tot ce este pe pământ își va da duhul. Eu închei alianţa

mea cu tine! Să intrați în arcă, tu şi fiii tăi, soţia ta şi soţiile fiilor tăi împreună cu tine! Din toate vieţuitoarele, din toate făpturile, să iei câte două în arcă pentru ca să rămână în viaţă împreună cu tine; să fie parte bărbătească şi parte femeiască. Şi tu ia-ţi din toate alimentele care se mănâncă şi adună-ţi provizii, ca să vă fie hrană ţie şi lor!” Noe a făcut după toate cele poruncite de Dumnezeu. Noe a intrat în arcă cu fiii săi, cu soţia sa şi cu soţiile fiilor săi, din faţa apelor potopului. După cele şapte zile, apele potopului au venit pe pământ. Şi a fost ploaia pe pământ timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. Şi a ieşit [din

Verset de reținut: „Dumnezeu a zis: Am pus curcubeul meu în nori; el va fi semnul alianței care este între mine şi pământ” (Gen 9, 12a.13) arcă] Noe cu fiii săi, cu soţia sa şi cu soţiile fiilor săi care erau împreună cu el. Apoi Dumnezeu le-a vorbit lui Noe şi fiilor săi: „Acesta este semnul alianței, pe care îl pun între mine şi voi. Am pus curcubeul meu în nori.”

De colorat:

„Cum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi venirea Fiului Omului” (Mt 24, 37) APRILIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

UNIVERSUL FAMILIEI

Între deschidere şi concreteţe Una din trăsăturile de fond ale pontificatului actual este grija faţă de familie, Papa Francisc înscriindu-se astfel pe drumul deschis de predecesorii săi, dintre care îl amintim în mod special pe Sfântul Ioan Paul al II-lea. Text: Pr. Fabian Măriuţ

ărturie sunt şi catehezele din cadrul audienţelor de miercurea. Papa polonez a ţinut 133 de cateheze între anii 1979 şi 1985. Între 17 decembrie 2014 şi 28 noiembrie 2015, Papa Francisc a ţinut 33 de cateheze dedicate familiei. Abordarea sa însă este de natură practică, pastorală. Catehezele sale sunt un veritabil abecedar al familiei. În cuvinte simple şi pline de înţelepciune practică, Papa se opreşte asupra celor mai la îndemână termeni: mamă, tată, copil, doliu, răni, sărbătoare, ospitalitate etc., fiecare dintre termeni constituind subiectul unei cateheze. Dacă în scrierile lui Ioan Paul al II-lea putem descoperi spiritul profetic cu care acesta ne-a surprins de-a lungul pontificatului său, în scrierile Papei din

Argentina întrevedem spiritul său patern, apropiat, colocvial, deschis. Paralela dintre cei doi pontifi e de ajutor pentru a înţelege două stiluri diferite de comunicare. Cu 20 de ani în urmă, la prima vizită a unui succesor al Apostolului Petru pe pământ românesc, din predicile şi discursurile lui Ioan Paul al II-lea se remarca încrederea şi speranţa pe care a voit să ni le insufle. Aceasta era, de fapt, o constantă a modului său de a vesti Evanghelia. Vorbea mai degrabă despre frumuseţea iubirii umane şi mai puţin despre derivele sale, mai mult despre dărnicie şi mai puţin despre egoism. Astfel, deschidea noi orizonturi. Cu Papa Francisc, care ne va vizita țara în curând, ne vom apleca mai ales către concreteţea vieţii, unde urmarea lui Cristos comportă şi riscuri.

Îndemnul de speranță al lui Ioan Paul al II-lea către România: „Cu ajutorul lui Cristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm şi curaj. Vei fi naţiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar şi făcător de pace.” 22

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2019

Nu e vorba de a vedea partea goală a paharului, ci de a vedea cum putem umple mai bine paharul. Papa Francisc ne invită la discernământ evanghelic. Şi poate că, într-un timp în care vedem cu atâta uşurinţă paiul din ochiul vecinului şi nu vedem bârna din ochiul propriu, avem nevoie de o corecţie ori, de ce nu, de cineva care să pună degetul în rană. Pentru a arăta modul simplu şi direct de a comunica al Papei Francisc, redau un pasaj dintr-o cateheză de miercurea: „O societate fără mame ar fi o societate inumană, pentru că mamele ştiu să mărturisească mereu, chiar şi în momentele cele mai rele, duioşia, dedicarea, forţa morală. Mamele transmit adesea şi simţul cel mai profund al practicii religioase (…).”

UNIVERSUL FAMILIEI

Te rog! Mulțumesc! Iartă-mă! „Aceste trei cuvinte-cheie ale familiei sunt cuvinte simple. (...) Domnul să ne ajute să le punem la locul lor, în inima noastră, în casa noastră (...). Sunt cuvinte pentru a intra cu adevărat în iubirea de familie.” Text: Iulia Cojocariu

n scrisoarea pe care Papa Francisc a adresat-o pentru cea de-a IX-a Întâlnire Mondială a Familiilor, care s-a desfășurat în august 2018 la Dublin, a amintit din nou cele trei cuvinte care nu trebuie uitate și care trebuie trăite și exprimate pentru a avea o viață de familie armonioasă: „Doresc să subliniez cât este de important ca familiile să se întrebe adesea dacă trăiesc pornind de la iubire, pentru iubire și în iubire. Ceea ce înseamnă în mod concret a se dărui, a ierta, a nu se neliniști, a anticipa dorința celuilalt, a se respecta. Cu cât ar fi viața de familie mai bună dacă în fiecare zi am trăi cele trei cuvinte simple: «te rog», «mulțumesc», «iartă-mă».” În fapt, în anul 2015, în cadrul catehezelor dedicate familiei,

Suveranul Pontif a consacrat o cateheză tocmai acestor trei cuvinte, despre care consideră că „deschid calea pentru a trăi bine în familie, pentru a trăi în pace”. Chiar dacă sunt cuvinte simple, totuși nu este ușor să fie puse în practică. Aceste cuvinte au puterea de a proteja casa, iar absența lor poate duce chiar la prăbușirea ei. Sunt cuvinte care țin de o bună educație, care trebuie înțeleasă în legătură cu iubirea binelui și cu respectul față de celălalt. Cel dintâi cuvânt, „te rog”, reprezintă baza „pentru spiritul coexistenței conjugale și familiale”, atunci când o cerere se face cu bunătate, cu delicatețe. Limbajul politicos și plin de iubire face mult bine familiilor. Referindu-se la cel de-al doilea cuvânt, „mulțumesc”, Papa

Dacă v-ați certat, nu încheiați ziua fără a face pace în familie. Un simplu gest și armonia revine. Nu e ușor, dar trebuie; astfel, viața va fi mai frumoasă.

Francisc a vorbit despre educația la recunoștință, pentru că și demnitatea persoanei și justiția socială au nevoie de aceasta. Atitudinea de recunoștință este esențială pentru cel credincios, deoarece ea se găsește în centrul credinței. „Un creștin care nu știe să mulțumească este o persoană care a uitat limbajul lui Dumnezeu.” Al treilea cuvânt „iartă-mă” este un cuvânt dificil, dar necesar. „Dacă nu suntem capabili să ne cerem iertare, acest lucru înseamnă că nu suntem capabili nici să iertăm.” Când se pierde acest cuvânt, „iartă-mă”, pot să apară multe răni, multe sfâșieri între membrii familiei. Suveranul Pontif a mai amintit aceste cuvinte și cu alte ocazii. De exemplu, când s-a adresat în 2014 logodnicilor care se pregăteau pentru căsătorie le-a spus: „Acest drum de fiecare zi are reguli pe care le putem rezuma în aceste trei cuvinte (...), cuvinte pe care le-am repetat adesea familiilor.” De asemenea, în discursul adresat credincioșilor la Cracovia în 2016 a menționat faptul că „este întrebat ce trebuie făcut pentru ca familia să meargă mereu înainte și să depășească dificultățile”. Iar sfatul Papei a fost „să se pună în practică trei cuvinte, trei cuvinte care exprimă trei atitudini”. Aceste trei cuvinte pot fi un ajutor în viața de familie. APRILIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ - PSALMII

În zadar vă sculaţi dis-dedimineaţă şi vă culcaţi târziu, / mâncându-vă pâinea în oboseală, pe când Domnul o dă preaiubiţilor săi în timpul somnului. / Iată, moştenire de la Domnul sunt fiii, rodul sânului este răsplată [de la el]! / Ca săgeţile în mâna celui viteaz, / aşa sunt fiii tinereţilor. (Psalmul 127/2-4)

O lecţie de patriotism Text: Pr. Tarciziu Șerban

salmul 127 are o construcţie originală. El debutează cu două fraze aproape identice: Dacă Domnul n-ar zidi casa, în zadar ar trudi cei care o zidesc. Dacă Domnul n-ar păzi cetatea, în zadar ar veghea cel care o păzeşte. Aceste fraze afirmă un adevăr fundamental: o casă la care trudesc ziditorii nu va dăinui dacă Domnul nu realizează esenţialul, iar paza unei cetăţi se dovedeşte inutilă dacă Domnul nu îşi aduce propria contribuţie. Imediat ce a afirmat şi a dovedit pertinenţa adevărului referitor la trăinicia lucrurilor săvârşite de om atunci când îl are pe Dumnezeu drept înfăptuitor principal, autorul psalmului îl aplică la o necesitate imperioasă a societăţii timpului său: familia. În pledoaria sa, psalmistul 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2019

vrea să-şi convingă contemporanii de faptul că o familie, oricât de mult s-ar strădui să devină prosperă şi puternică, nu dăinuie dacă Domnul nu-i oferă moştenirea ce mai preţioasă: copiii. În zadar vă sculaţi disde-dimineaţă şi vă culcaţi târziu, mâncându-vă pâinea în oboseală... rodul sânului este răsplată de la el. În plus, contribuția Domnului nu este condiţionată cu nimic de om. El o oferă aleşilor săi pentru că îi iubeşte, în timp ce aceştia dorm: Domnul o dă preaiubiţilor săi în timpul somnului. Altfel spus, preaiubiţii Domnului descoperă darul oferit ca pe un cadou, dimineaţa, la trezire. În continuare, legat de rolul copiilor născuţi într-o familie, psalmistul îi compară cu săgeţile în mâna celui viteaz. Calitatea acestor săgeţi este cu

atât mai mare cu cât copiii sunt născuţi la tinereţe. Când soţii se preocupă să aducă pe lume copii imediat ce s-au căsătorit, aceştia vor fi mai viguroşi, iar bărbatul care îşi umple tolba cu ei nu se va face de ruşine când va vorbi cu duşmanii la poartă. Ne putem gândi că tot ceea ce a afirmat psalmistul referitor la familie, la apărarea ei, la dăinuirea ei, este valabil şi pentru o naţiune. Dacă un neam vrea să dăinuie în istorie, el trebuie să ceară binecuvântarea Domnului în copii (cât mai mulţi!). Când membrii unei societăţi se lasă înşelaţi de satisfacţiile personale, când copiii sunt refuzaţi pe motiv că „e prea devreme” sau „nu avem mijloace suficiente” sau „trebuie să ne consolidăm carierele”, ei pun în primejdie naţiunea din care fac parte.

SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

Părintele Damian Leprosul

BIOGRAFIE

a vindecat de cancer o profesoară

A Sfântul Damian De Veuster Canonizare: 11.10.2009 Beatificare: 04.06.1995 Venerabil: 1977 Procesul: 1967 Moartea: 15.04.1889 Nașterea: 03.01.1840

udrey Toguchi, o profesoară pensionară în vârstă de 79 de ani, care locuia în Aiea, în Hawaii, în 1997 a aflat că o umflătură pe coapsa ei stângă era canceroasă. Ea a cerut surorilor sale să o însoțească la Kalaupapa să se roage la mormântul Părintelui Damian. După intervenția chirurgicală, în ianuarie 1998, dr. Walter Chang i-a spus că forma sa rară de cancer, liposarcomul, s-a răspândit în ambii plămâni: „Nu pot face nimic pentru dumneavoastră. Nu este posibilă nicio intervenție chirurgicală.” Vestea însă nu a condus la disperare. „M-am întors la Kalaupapa”, a spus Toguchi. „M-am dus la Liturghie și m-am împărtășit, apoi m-am dus la mormântul Fericitului Damian și i-am spus: «Rugați-l pe Dumnezeu să vindece acest cancer».” Doctorul Chang a observat regulat plămânii bolnavei și a văzut că lună de lună boala se reducea, iar după patru luni, cancerul dispăruse. Toguchi nu a spus nimănui, în afară de familia ei, despre vindecarea ei. În schimb, ea i-a scris Papei Ioan Paul al II-lea despre dispariția cancerului, declanșând astfel ancheta despre miracol. Vindecarea a fost documentată în Revista Medicală din Hawaii în octombrie 2000. Viața, credința și istoria medicală ale lui Toguchi au fost, de asemenea, examinate de autoritățile bisericești, protejând întotdeauna identitatea beneficiarei miracolului. Acest miracol a făcut posibilă canonizarea Părintelui Damian Leprosul.

RESURSE Viața lui Damian Leprosul a constituit subiectul unei cărți scrise de John Farrow în 1937. Cartea a fost tradusă și în limba română imediat, în 1939, și retipărită de Editura Semne în 2013. De asemenea, cartea a fost ecranizată în repetate rânduri de-a lungul timpului. Filmul Molokai din 1999 este cel mai nou din serie. La editura noastră, ARCB, a fost publicată o broșură cu un text al Cardinalului Godfried Danneels: Damian - Un portret, disponibilă în prezent în biblioteca parohială.

Preot fervent și medic dedicat pentru cei lăsați pradă leprei și mizeriei din „colonia morții”

ozef De Veuster era al șaptelea copil al lui Joannes Franciscus De Veuster și al soției sale, Anne-Catherine Wouters. A venit pe lume în satul Tremelo, din Brabantul Flamand. A urmat colegiul la Braine-le-Comte. A cerut să intre în Congregația Inimilor Preasfinte a lui Isus și a Mariei în Leuven, unde a preluat numele de Damianus. Merge misionar în Honolulu și aici va fi sfințit preot pe 24 mai 1864. Se pare că marinarii au adus în această parte a lumii și multe boli, printre care și lepra, iar bolnavii au fost trimiși pe insula Molokai. Părintele Damian a cerut să meargă acolo, devenind preotul și medicul leproșilor. Colonia unde a trăit și a muncit, Kalaupapa, era numită și colonia morții, dar sub conducerea lui Damian a devenit un pic mai demnă. Aici își va sfârși viața, lepros între leproși.

APRILIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE GÂNDURI DE AZI ȘI DE IERI

3 trei

De ce mă trezesc dimineața?

Să fac lucruri. Să rezolv. Să „performez”.

Text: Claudia Stan

ă mă enervez în trafic. Să duc copiii la școală. Să ajung la serviciu. Să mă evidențiez la ședință. Să mănânc în oraș. Să fac niște ore suplimentare. Să mă duc la cumpărături. Să gătesc. Să scot câinele. Să ies în mall. Să spun bancuri bune. Să alerg în parc. Să lenevesc puțin pe Facebook ori la televizor. Să adorm, pentru ca mâine s-o iau de la capăt. Să fac mici pauze în concedii epuizante și costisitoare. Și iar să o iau de la capăt. Mereu. Fără oprire. Să alerg într-un maraton în care m-am pierdut pe mine. Ce-ar fi dacă azi, măcar pentru 3 minute, mi-aș îngădui să fiu pur și simplu, fără să fac absolut nimic? Să-mi trăiesc viața, nu să mă las trăit de ea. Să-mi văd existența ca dar, ca bucurie, ca lumină care prevalează asupra rutinei, a greutăților, a luptelor, a fricilor, a durerii. Viața mea ca împreunătrăire cu Cristos și atât. Cu El, ca El. • Ce anume din adâncul cel mai adânc al sufletului meu mă poate ajuta să fiu mai mult decât toate cele pe care le fac? • De cine sau de ce fug de a fi și mă refugiez în a face? • Cum pot converti tot acest „a face” într-un „a fi” cu Sens? „Lucrați nu pentru hrana cea pieritoare” (In 6,27). 3 trei: poartă-n casă. Un exercițiu care poate deschide poarta cea strâmtă către casa împărăției din sufletul nostru, ca s-o locuiască dumnezeirea Treimii.

Cine suntem noi?

u știm ce suntem și nu știm nici ce nu suntem. Nu știm ce suntem și avem pretenția de a ști ce este. Nu știm ce suntem; aceasta nu ne împiedică să fim și să fim cu intensitate. Viața este alta decât o visam mai ales pentru că suntem alții decât credeam. Suntem ceea ce suntem și trebuie să o știm, dar putem fi mai mult decât suntem. Nu suntem, în ansamblu, responsabili pentru ceea ce suntem, dar suntem responsabili pentru modul în care ne comportăm. Comportamentul este 26

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2019

partea noastră, prin poruncă divină. Iar sensul acestui comportament trebuie să fie din ce în ce mai mult aprofundat. În ce privește binele, aproape niciodată nu facem tot ceea ce suntem în măsură să facem și căutăm în mod voluntar să facem ceea ce nu putem duce la îndeplinire. Viața este o muncă, iar munca este viață. Viața este un dar. Viața veșnică, o recompensă adăugată darului cu toată afecțiunea conștiență a

recompensei. Viața de toate zilele ne obține bucuria vieții veșnice, iar moartea din fiecare zi ne face să scăpăm de moartea veșnică. Fericitul Vladimir Ghika

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc)

Astăzi:

Aviatorul Text: Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)

artha Bibescu și Monseniorul Ghika erau veri; de altfel, în scrisorile ei, ea ezită în modalitatea de a i se adresa: „dragă vere”, „Monseniore și prietene”, „dragă prietene”, „dragă Vladimir”... Nu e ușor să ai un văr prinț și prelat în același timp, chiar dacă tu însăţi eşti prințesă. Drumurile lor s-au încrucișat adesea, așa cum era și firesc. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, prelatul și scriitoarea s-au întâlnit pe terenul ajutorării celor nenorociți, a răniților mai ales. Unul dintre acești răniți este al treilea tovarăș, „aviatorul”, și ar fi timpul să-i dăm numele. Nu, nu e vorba de George Valentin Bibescu, fondator al Clubului Aeronautic Român, care a devenit președinte al Federației Aeronautice Internaționale în 1930 și cu care Martha s-a căsătorit în 1905. Este vorba de Viorel Nicolescu. Este un băiat care întrunește multe calități. Dar de tânăr este atins de o boală periculoasă: nebunia de a zbura. Pilot de avion sanitar, este curând decorat pentru a fi extras pe calea aerului, sub focul artileriei sovietice, numeroși răniți

din Odesa încercuită. La 17 iulie 1942, decolează de pe aeroportul din Turnu Severin, dar motoarele avionului cedează. Vrea atunci să aterizeze pe Dunăre, dar, aflând că tehnicienii pe care îi transportă nu știu să înoate, le cere să se refugieze în coada avionului și aterizează cum poate. Pasagerii sunt teferi, dar el are măduva spinării secționată. Este paralizat1. Iată ce spune Vladimir Ghika într-o scrisoare către Martha Bibescu din iulie 1944: „Nu am părăsit deloc Bucureștiul și am atâta de lucru că nu fac faţă. (...) În ceea ce-l privește pe sărmanul meu aviator, cărțile care s-au întors la dumneavoastră provin de la cineva care nu mai este în această lume – un sfârșit tragic și a cărui amintire mă bântuie, căci din lipsă de mijloace de locomoție pentru a merge să-l întâlnesc destul de des pe bolnavul meu2, a trecut o lună fără să-l văd, nu am putut să mă găsesc acolo ca să-l protejez împotriva unei declarații de disperare, care l-a făcut să părăsească acest pământ pe 25 ianuarie. Chemat de părinții săi, am ajuns la căpătâiul său pentru a

încerca fără succes, timp de trei zile, să-l smulg morții: toate antidoturile au fost inutile – și eu însumi am sfârșit prin a cădea bolnav de oboseală și de durere cu atât mai mult cu cât era al doilea caz de acest tip, în câteva luni.” Căci, într-adevăr, Viorel Nicolescu, care era pe punctul de a aniversa 30 de ani, nu a putut suporta ideea de a nu mai putea zbura3 și și-a pus capăt zilelor. Dar, așa cum spunea parohul de Ars pe când îngropa creștinește o sinucigașă, ce se poate ști despre ce se întâmplă în sufletul unui om între momentul în care face gestul de a se sinucide și momentul morții sale, chiar dacă asta nu durează decât câteva clipe? În cazul aviatorului nostru, a durat trei zile... trei zile...

1 Toate aceste informații provin din notița biografică inserată în cartea lui Viorel Nicolescu, Calculatorul trigonometric DR2…, Bucureşti, 1943. 2 Mai înainte, Martha Bibescu îl conducea, așa cum spune într-o scrisoare din 17.08.1944: „Mi-am reproșat atât de des că nu am fost în mod activ îndeajuns ajutorul dumneavoastră pentru a vă duce la el în perioada în care simțeam, în rugăciune alături de dumneavoastră, la căpătâiul său, că era pe punctul de a «decola».” 3 Mai multe grefe încercate de către celebrul doctor Bagdasar nu au avut succesul scontat. APRILIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

La ce (mai) e bună spovada?

INVITAT

De la „smartificare” la sanctificare Pr. Laurențiu Dăncuță

Partea a II-a

Moderator: Claudia Stan

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2019

(n. 1982)

Preot romano-catolic, doctorand în Drept Canonic la Pontificia Università Lateranense (Roma)

DIALOGURI CU DICHIS

„Domnul nu oboseşte să ne cheme la convertire, la schimbarea vieţii. [...] El ne îndreaptă, ne avertizează, ne atrage atenţia, ne arată câtă urâţenie este în păcat. Dar Domnul schimbă felul în care vedem urâţenia păcatului şi cu aceasta ne ajută să ne convertim” (Papa Francisc, Predică la Sf. Liturghie din Casa Sf. Marta, 27 februarie 2018).

Pentru că iertarea lui Dumnezeu e legată de alte feluri de iertare din viața noastră, vă propun să folosim ca „busolă” a dialogului nostru ceea ce-mi place să numesc „teorema iertării” a lui Nicolae Steinhardt. Monahul de la Rohia vorbește despre patru etape ale iertării: a-i ierta pe cei care ne-au greșit, a-i ierta pe cei cărora le-am greșit, a ne ierta pe noi înșine, a ne lăsa iertați de Dumnezeu. Parcă e un fel de crescendo în aceste patru feluri de iertare, una o generează pe alta. Nu este întotdeauna ușor să iertăm pe cei care ne-au greșit. Iar când iertăm, de multe ori nu și uităm. „Nu ajunge să ierți, mai e neapărat nevoie să și uiți. Iertarea neînsoțită de uitare nu înseamnă nimic, e vorbă goală, vorbărie, flecăreală, amăgire și mască a ținerii de minte a răului”, spune Pr. Steinhardt. Pr. Laurenţiu Dăncuţă (L.D.):

Cred în iertare! Cred în fericirea care vine din această tămăduitoare taină a iertării. De fapt, „Cred în iertarea păcatelor” face parte din Crezul nostru. Iar pacea inimii, chiar și în vremurile furtunoase, ne vine tocmai din trăirea în totalitate a credinței pe care o mărturisim,

deci și a iertării în toate gradele și formele ei. Teoria ca teoria, însă practica? Nu ne amăgim spunând că e ușor. Am fi superficiali! Iertarea e un har! Cerut în rugăciune, acest har e dat celor care trăiesc „întemeiați și înrădăcinați în iubire” (Ef 3,17). Uitarea răului suferit/suportat nu este o problemă a memoriei, ci a inimii. De acolo, doar din inima noastră, pot izvorî iertarea și uitarea. Putem vorbi mult, însă Isus a spus deja totul: „Dacă nu-i veţi ierta pe oameni, nici Tatăl vostru nu va ierta greşelile voastre” (Mt 6,15). Totodată, repetăm zilnic: „Tată... ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri.” Problema este: recităm sau ne rugăm? Suntem cu Dumnezeu sau doar povestim despre el? Cine nu iartă „din toată inima” rămâne doar o „slugă rea”. Cine iartă devine prietenul Domnului (Mt 18,23-35; In 15,9-17). „Iertarea celor cărora noi leam greșit pare a fi un paradox, de nu un sofism și ar constitui o contradicție, o formulare absurdă. […] Și, totuși, formularea nu e greșită ori forțată și nu încape

îndoială că de tot gingaș ne este a ierta pe cei cărora noi le-am greșit, adică pe cei cărora le-am dezgolit și dezvăluit toată nimicnicia, sluțenia sufletească, nerozia, răutatea, necinstea, sălbăticia, perfidia, nestăpânirea, josnicia, bădărănia ori netrebnicia noastră. Pe cei în prezența cărora ne-am deșertat străfundurile tulburi ale subconștientului, ne-am dat arama pe față și poalele peste cap, neam făcut de basm, de ocară și de minune, îi urâm.” L.D.: Ne simțim vulnerabili în fața celor cărora le-am greșit pentru că ne cunosc slăbiciunile. Ceea ce ne vine greu să iertăm la ei este tocmai cunoașterea lor despre noi. Ne temem de cei care ne cunosc părțile întunecate, limitele. Totuși, deși nu-i iertăm, vrem să-i ținem aproape, de teamă ca nu cumva să ne dea în vileag slăbiciunile. Asta în loc să ne dorim să le arătăm că harul Domnului nu a fost zadarnic în noi și am devenit mai buni (1Cor 15,10). Riscul fățărniciei! Iar fariseismul acesta e o pacoste cu mulți „fii”: ura, invidia, veșnica nemulțumire. Să avem zilnic pe buze rugăciunea psalmistului: „Să nu fie făcuți APRILIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

DIALOGURI CU DICHIS

de rușine din pricina mea cei care speră în tine, Doamne” (Ps 69,7). Să nu devenim piatră de poticnire pentru nimeni prin slăbiciunile noastre. Vai de acela prin care vine scandalul (Mt 18,6-10)! „După ce ne-am căit amarnic, ne-am mărturisit fără reticențe, ne-am împlinit canonul, am făcut penitență, ne-am cerut din inimă, suflet și cuget iertare și am vărsat lacrimile ispășirii, urmează ca, în deplină smerenie și nu fără cutremur, să ne iertăm pe noi înșine.” Cum arată neiertarea de sine și de ce vinovăția și căința sunt chestiuni diferite? L.D.: Neiertarea de sine e groaznică! Te poartă în adâncurile deznădejdii. Te blochează, îți întunecă orizontul. E groaznic pentru că nu mai este vorba despre alții, despre un altul pe care-l poți întâlni sau ocoli, ci este vorba despre tine, despre ființa cu care stai clipă de clipă. Este sufocant să nu reușești să te ierți și să continui să te învinovățești, disperând, necrezând în iertarea Domnului și a aproapelui. Iertarea de sine este necesară, face parte din temelia fericirii. Ea este rodul întâlnirii cu propria persoană: nobila și necesara cunoaștere de sine, cu bune și rele. Dar nu o cunoaștere pentru a rămâne cimentați într-o stare de paraziți, ci pentru a ne accepta și a lupta ca să ne depășim. Sfinții și înțelepții spun și astăzi: „Dă-mi, Doamne, seninătate ca să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curaj ca să schimb lucrurile pe care le pot schimba și înțelepciune ca să fac diferența între ele.” De ce vinovăția și căința sunt chestiuni diferite? Căința e părerea de rău. Uneori apare instant. Însă vinovăția are nevoie de trecerea vindecătoare a timpului, persistă pentru 30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2019

că este dorința de a vedea lucrurile îndreptate, reparate. Am vrea să nu se fi întâmplat, să nu fi făcut acel rău. Iar acum ne simțim vinovați până când răul se va repara, ierta, uita... Uneori durează toată viața... pentru că nu putem da timpul înapoi. „Omului însă, prea puțin înclinat – prin însăși firea lui căzută – a crede în bunătatea altora și prea puțin pornit a se ierta nici pe sine, îi trebuie un efort considerabil ca să creadă cu adevărat în posibilitatea ștergerii depline a păcatelor sale.” Teoretic, credem ce ne învață Catehismul, că Dumnezeu ne iartă orice păcat. Practic, uneori avem orgoliul de a crede că ceea ce am făcut noi nu poate fi iertat, alteori, dimpotrivă, că nu avem ce spovedi, că „doar n-am omorât pe nimeni”. L.D.: Cât de încurajator suntem

învățați de Mama noastră, Biserica: „Nu există nimeni, oricât de rău şi de vinovat ar fi, care să nu fie dator să spere cu certitudine iertarea, cu condiţia ca părerea sa de rău să fie sinceră. Cristos, care a murit pentru toţi oamenii, vrea ca în Biserica sa porţile iertării să fie întotdeauna deschise pentru oricine se întoarce de la păcat” (Mt 18,21-22; In 20,22-23; CBC 982). Fericit este cel care crede în iertarea păcatelor (Rom 4,6-8). Cât despre cei care „n-au omorât pe nimeni” (deocamdată!), aș vrea să stau departe de ei, dacă acesta este singurul lor criteriu moral și spiritual. Mai devreme sau mai târziu, chiar vor omorî, vor distruge vieți pentru că nimic nu li se va părea prea grav. Adesea suntem și acuzat și acuzator și judecător. L.D.: Aceasta se întâmplă doar dacă ne place să ne jucăm de-a

Dumnezeu, ispita zilnică a omului ultratehnologizat: să se simtă mic dumnezeu și să împartă dreptatea, să redefinească binele și răul, viața și moartea. Misiune imposibilă! În rest, ne călăuzește cuvântul Apostolului: „Pentru mine contează prea puţin dacă sunt judecat de voi sau de vreun tribunal omenesc. Ba, mai mult, nici eu nu mă judec pe mine... Cel care mă judecă este Domnul... El va lumina cele ascunse de întuneric şi va descoperi planurile inimilor şi atunci fiecare va primi de la Dumnezeu lauda cuvenită” (1Cor 4,3-5). Așadar: „De ce îl judeci pe fratele tău sau de ce îl dispreţuieşti pe fratele tău? Fiecare dintre voi va da cont despre sine înaintea lui Dumnezeu” (Rom 14,10-12). Înaintea lui Dumnezeu. Atât! Iar dacă trebuie să aleg între a mă acuza sau a fi judecat de alții, de oameni sau de Dumnezeu, aleg ca regele David: să fiu judecat de Domnul, singurul cu adevărat milostiv (2Sam 24,14). O dimensiune a spovezii care ne scapă în mod frecvent este aceea de întâlnire cu milostivirea lui Cristos. Rămânem înțepeniți, blocați în propria păcătoșenie și nu mai experimentăm iubirea lui, purtarea lui de grijă. De ce este nociv acest blocaj și cum să-l depășim?

Dacă ne concentrăm pe capacitatea noastră de a fi buni vom sfârși rău, descurajați. Esențialul e dincolo de limitele noastre recunoscute sau negate cu încăpățânare. Esențialul stă în modul lui Dumnezeu de a se manifesta ca iubitor al omului: „În aceasta constă iubirea: nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci el ne-a iubit şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1In 4,10). L.D.:

DIALOGURI CU DICHIS

Noi trebuie să avem un singur țel: să întâlnim iubirea lui, să o facem parte din viața noastră. Dacă nu realizăm această întâlnire cu el atunci când ne spovedim, înseamnă că ceva ne lipsește: nu suntem însetați de Dumnezeu! Să ne rugăm înainte de spovadă: „Dumnezeule, tu eşti Dumnezeul meu, pe tine te caut... Sufletul meu e însetat de tine, pe tine te doreşte trupul meu, ca un pământ pustiu, uscat şi fără apă” (Ps 63,2). Trăim pentru a ne întâlni cu Dumnezeu: în sacramente, în cuvântul său, în oameni, pentru ca apoi să stăm cu el o veșnicie fericită. Alt aspect pe care îl trecem prea ușor cu vederea este felul în care orice spovadă bună construiește înlăuntrul nostru oaza aceea de curăție și de liniște în care să poată locui Cristos. Louis Lallemant, un iezuit din secolul al XVII-lea, are o maximă care mă urmărește: diavolul nu ne bagă în seamă dacă ne ocupăm cu mersul la biserică și cu faptele bune, pentru că acestea pot conduce ușor la mândrie; intră în panică doar când începem să ne dedicăm serios curățirii inimii. L.D.: Cu „mersul la biserică” și cu

„practica faptelor bune” a avut de furcă și Isus. În două cuvinte a spus tot: „morminte văruite” (Mt 23,27). E cutremurător: pe dinafară părem drepți, dar în interior suntem plini de ipocrizie și nelegiuire. Dacă nu bătătorim cărările spre biserică și spre oameni doar din dorința de a-l întâlni pe Cristos, profanăm „bunătatea” și Casa Domnului. Faptele noastre devin „urâciunea pustiirii”, gesturi externe pline de mândrie și falsitate, întocmai ca ale „tatălui minciunii” (Mc 13,14; In 8,44). Însă dacă vrem să-l întâlnim pe Dumnezeu prin ceea ce suntem

și facem, atunci trebuie să gustăm fericirea celor curați cu inima (Mt 5,8). Curățirea inimii nu e legată de castitate. O presupune, dar e mult mai mult! E acea grijă delicată de a curăța mai întâi interiorul „paharului” ca să devină curat și exteriorul lui (Mt 23,26). Indicatorul inimii curate este calitatea lui Cristos prezent în noi și binecuvântatul „dar al lacrimilor” pentru păcatele săvârșite. Uneori, în confesional, pentru un penitent începător, spovada poate părea un act impersonal: dincolo de gratii e un preot, nu-l cunosc, nu mă cunoaște, iar eu sunt aici ca să-i pun inima mea în mână. Cum să depășim această percepție? L.D.: Spovada nu e cabinetul me-

dical în care te așteaptă un specialist, ci casa în care te așteaptă Tatăl. Doar dacă ne simțim fii înțelegem de ce îi spunem preotului „părinte”, iar lui Dumnezeu, Tată. La fel și preotul știe că are în fața sa un fiu, nu un pacient! Cum se simte, dincolo de gratiile confesionalului, o spovadă superficială și cum, una sfântă? L.D.: Din ambele înveți! De obicei le recunoști ușor și încerci, mereu cu blândețe și smerenie, să le faci cât mai rodnice pentru penitent. Pe cea superficială încerci să o transformi, să fie ultima de acest fel, iar atunci confesionalul devine locul în care se manifestă atât Cristos cel milostiv, cât și Cristos învățătorul. Sacramentul acesta este îmbibat de Duhul Sfânt, de darurile și roadele sale, care-l ajută pe confesor să sfințească, dar și să învețe și să călăuzească omul. Cât despre spovada celebrată de penitent în sfințenie și smerenie, ea

este pentru confesor o mângâiere. Roadele ei se văd atât în penitent, cât și în confesor și în comunitate. Dincolo de felul penitentului de a se spovedi, totul în cadrul spovezii trebuie tratat cu sfințenie! Un confesor se roagă pentru penitenții a căror spovadă o primește? L.D.: Da, sunt mulți care se roagă. Îmi amintesc cât de uimit am fost când, spovedindu-mă, un preot mi-a spus: „Ca pocăință să zici aceste patru rugăciuni. Jumătate din drum te voi însoți: voi spune și eu două rugăciuni cu tine și pentru tine.” Atunci când confesorul își trăiește slujirea ca un adevărat „Părinte” nu are cum să nu se roage pentru fiii săi! O dezlegare e ca o declarație de dragoste a lui Dumnezeu: „Te iubesc, am răbdare cu tine.” Cum să rămânem mai mult timp fideli acestei declarații? L.D.: La iubire se răspunde cu iu-

bire! Cristos ne invită: „Rămâneţi în iubirea mea... păziți poruncile: iubiți-vă unii pe alții” (In 15,9-13). Sunt sigur că putem fi inventivi în a ne manifesta iubirea și credința, în a ne consolida fidelitatea. Să nu uităm că mereu ne încheiem spovada cu hotărârea de a fugi de ocaziile de păcat. E important! Când un sfânt a fost întrebat cum luptă împotriva păcatului și cum scapă de ispite, el a răspuns: „Simplu: fug!” Dacă știi că un anturaj te duce la păcat, fugi! Dacă știi că anumite obiceiuri, locuri, oameni te duc la păcat, fugi! Îndepărteazăte! Fugi, ca să-ți mântuiești sufletul! Fugi și luptă ca să-ți păstrezi credința (2Tim 4,7)! APRILIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserica misionară ECOURI MISIONARE

Gânduri din Coasta de Fildeș (IV) Text: Seminariștii Eduard-Cristian David și Iosif-Adrian Fechet

a ce ne gândim când auzim vorbindu-se despre Botez? De obicei, la o tradiție ce „trebuie” respectată, o petrecere cu familia și prietenii, un har „de bun augur” la început de viață. În misiune, realitatea e foarte diferită: botezul este încununarea unui drum lung de pregătire, numit catecumenat. În misiunea din Djébonoua, acest drum durează trei ani pentru adulți și tineri și patru ani pentru adolescenți, fiind structurat în mai multe etape, ce marchează apropierea catecumenilor de botez. Prima etapă este deschisă de o celebrare comunitară, în care cei care cer botezul sunt primiți în mijlocul credincioșilor. Ei așteaptă la ușa bisericii și sunt aduși în procesiune de către catehet care cere în numele lor ca să fie primiți în familia lui Cristos, Biserica. După 32

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2019

ce li se dă să bea apă binecuvântată, nou-veniții dau mărturie despre motivele care i-au făcut să se alăture creștinilor și își propun să-l urmeze pe Isus. La începutul celui de-al doilea an are loc primirea oficială în catecumenat, în cadrul unei celebrări solemne. Celebrarea începe cu un angajament și o renunțare: angajamentul de a-l urma pe Isus și renunțarea la orice rău care se

opune credinței în el. După un scurt exorcism, este rândul nașilor să-și asume datoria de a-i însoți pe fini în catecumenat. Ei își însemnează finii cu semnul Crucii pe frunte, pe ochi, urechi, gură, piept și umeri, locuri simbolice ale asumării în totalitate a identității creștine. În timpul celui de-al treilea an, catecumenii participă la un alt ritual numit Transmiterea tradițiilor, în care le sunt încredințate fundamentele credinței creștine: Sf. Scriptură, Crezul și rugăciunea Tatăl nostru. În cadrul acestei celebrări le este prezentată Biblia, pe care ei o venerează îngenunchind și atingând cartea cu fruntea, iar comunitatea, în frunte cu preotul, le transmite, frază cu frază, Crezul și rugăciunea Tatăl nostru. Spre sfârșitul ultimului an de catecumenat are loc Chemarea decisivă la Botez, o celebrare în care catecumenii sunt întrebați în fața comunității dacă sunt siguri că vor să primească Botezul, iar catehetul dă mărturie despre buna lor pregătire. După aceasta, fiecare este uns cu uleiul catecumenilor și comunitatea este invitată să se roage pentru ei. Avantajul Bisericii din Africa este că în timpul catecumenatului decizia de a deveni creștin are timp să se maturizeze și să devină cu adevărat o alegere conștientă de viață.

rin aceste celebrări, credincioșii își amintesc de propriul drum de catecumenat, angajându-se la o mai atentă trăire a darului Botezului. Pentru ca această Biserică să crească are nevoie de rugăciune: nu uitați să vă rugați pentru misiuni și pentru misionari.

CULTURĂ FILE DE ISTORIE

Un proiect necesar (II)

n anii regimului comunist ateu s-a făcut remarcat în domeniul istoriei Bisericii Catolice din România preotul franciscan conventual Iosif Gabor (1922-1988), autorul cel mai prolific în acest câmp de cercetare – 101 de lucrări, însumând aproape 12.000 de pagini format A4, dactilografiate. Lucrările, rămase în manuscris, au fost dedicate unor sate și comunități catolice din Dieceza de Iași și Arhidieceza de București și unor personalități catolice, instituții de cultură și școlare, evenimente sociale și altele. Pr. Iosif Gabor a activat în parohii din Moldova, dar a fost prezent și în Arhidieceza de București, în 1955, ca vicar la Catedrala Sf. Iosif, și între anii 1978-1983, ca vicar la Catedrală și șef de serviciu administrativ la sediul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București. În această calitate, a avut prilejul să cerceteze arhivele Arhidiecezei de București, precum și ale unor parohii, cercetări materializate în lucrări științifice de amplu interes pentru cultura catolică românească. De menționat faptul că la un moment dat Securitatea a etichetat aceste lucrări ca „scrieri cu conținut ostil la adresa orânduirii noastre socialiste”, pentru ca în cele din urmă securiștii să recunoască faptul că „scrierile preotului Iosif Gabor au un conținut corect și se bazează pe realitatea istorică”. Caz rar în istoriografia românească, Pr. Gabor nu a publicat nicio lucrare în timpul vieții sale, motivele rămânând neclare până

Text: Dr. Dănuț Doboș

astăzi. Deținem o singură explicație care, paradoxal, provine tot din „adevărul Securității”. Astfel, potrivit opiniei urmăritorilor săi, preotul Iosif Gabor ar fi luat decizia să nu-și publice lucrările, acestea fiind destinate posterității. În realitate, acest lucru ar fi fost oricum imposibil de realizat în perioada dictaturii ceaușiste, care instaurase un adevărat tabu cu privire la comunitățile catolice românești. Trebuie ținut cont și de faptul că Pr. Iosif Gabor a fost privat de posibilitatea de a efectua cercetări în arhivele vaticane, situație care a contribuit la luarea deciziei de a nu trimite la tipar lucrările sale. O anumită precauție l-a determinat pe Părintele Iosif să evite întocmirea unei lucrări dedicate persecuției Bisericii Catolice din România în perioada regimului dictatorului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, părintele fiind el însuși închis în penitenciare în perioada 1948-1952. Seria lucrărilor dedicate Arhidiecezei de București a început în anul 1973, odată cu finalizarea lucrării Ierarhia catolică pe teritoriul actual al Arhiepiscopiei Catolice de București, volumul 1, urmată de alte valoroase lucrări dedicate școlilor catolice din București, Seminarului Sfântul Duh, comunităților catolice din Cioplea, Popești-Leordeni, Râmnicu Vâlcea, Pitești, Târgoviște, Sinaia, Buzău, Constanța. Extrem de utile sunt lucrările Arhiepiscopia Catolică București, 1916-1924, respectiv Arhiepiscopia Catolică București – file de cronică

1925-1943, precum și monografia dedicată Cimitirului Bellu Catolic. Din păcate, o inițiativă științifică de mare însemnătate, precum întocmirea Necrologului Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, a rămas la anul 1981, data finalizării acesteia, lucrarea meritând o grabnică actualizare. În ultimii ani, unele dintre lucrările Părintelui Iosif Gabor au fost valorificate prin intermediul revistei Pro memoria sau al monografiilor publicate de departamentul de cercetare al Arhiepiscopiei. (va urma) APRILIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

Politică şi societate.

Spectacol

Concert extraordinar cu ocazia sărbătorilor de Paște Opera Națională București - 24 aprilie, ora 18:30 Din program: Uvertura Marele Paște Rus de Nikolai RimskiKorsakov; Concerto pathétique pentru pian și orchestră de Franz Liszt; Requiem de Gabriel Fauré.

Expoziţie

Călătorie în Bucureștiul liturgic Muzeul Municipiului București 15 aprilie – 30 iunie Expoziţia își propune să reconstituie din solemnitatea sacră a unui locaş religios, recurgând la componente cu valoare artistică şi obiecte de cult provenind de la vechi mănăstiri și biserici bucureștene.

Un dialog inedit Editura Publica, Bucureşti, 2018

n traducerea lui Valentin Protopopescu apare în ţara noastră o nouă carte care prezintă publicului larg gândirea Papei Francisc cu privire la teme sensibile pentru omul contemporan: politica, societatea, comunicarea, cultura, tradiţia, fenomenul migraţiei etc. Toate acestea, dar şi altele, au constituit miezul a 12 întâlniri între anii 2016 și 2017 între Papa Francisc şi sociologul francez Dominique Wolton, iar volumul de faţă este rodul acestor discuţii desfăşurate într-o atmosferă senină, plină de omenie şi căldură, din care nu lipsesc momentele de umor şi de confesiuni personale. Scrisă într-un stil cald şi accesibil, evitând „limba de lemn”, profund ancorată în realităţile zilelor noastre şi îmbogăţită

Format: 14×20 cm, 312 pagini

cu texte reprezentative ale Papei Francisc, cartea de faţă ne apropie de acest „profet” al lumii în care trăim şi care îşi doreşte, mai mult ca orice, „dărâmarea zidurilor şi construirea de punţi între oameni, naţiuni şi credinţe religioase”. Citind acest volum, vom avea posibilitatea să ne amintim că suntem chemaţi, ca oameni şi creştini, „să construim punţi, nu ziduri, deoarece zidurile sunt sortite să cadă”. Text: Pr. Andrei Dumitrescu

carte

Povestește-mi totul despre Isus Ed. Pauline, 2018 Această carte ilustrată povesteşte copiilor viaţa lui Isus. Autorul, Luigi Ferraresso, a selectat cele mai importante episoade din viaţa lui Isus, de la Buna-Vestire la Înălţare, şi diverse parabole, pe care le-a repovestit cu un limbaj simplu şi atrăgător, potrivit copiilor. 34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2019

REVISTĂ

Pro memoria.

Revistă de istorie ecleziastică Format: 16,5 x 23,5 cm, 237 pag. text + 16 pag. ilustraţii color; Preţ 30 lei

ub egida Centrului Biserica şi istoria, revista Pro memoria apare în număr special (15/2016-16/2017) dedicat corespondenţei dintre Mons. Vladimir Ghika şi filosoful Jacques Maritain. Prezentă şi online în varianta franceză, revista cuprinde 47 de scrisori în originalul francez, cu traducere în română de Iulia Cojocariu, şi două articole-comentariu semnate de istoricul Luc Verly, cu o introducere de ÎPS Ioan Robu.

CULTURĂ SACRALITATEA ÎN ARTĂ

Pietà Text: Pr. Andrei Dumitrescu

Pietà (1603)

de Annibale Carracci Pictură în ulei pe cupru. Dimensiune: 41 x 60 cm. Tabloul se află la Muzeul de istorie a artei din Viena (Austria).

n încercarea artiştilor de a înţelege misterul Pătimirii Domnului şi legătura acestuia cu persoana Maicii sale, s-a dezvoltat un stil deosebit cunoscut în istoria artei sub numele de pietà („milostivire”, „compasiune”). Acesta s-a dezvoltat îndeosebi în Germania şi în Italia, atât în sculptură, cât şi în pictură, iar creatorii de artă au făurit numeroase opere cunoscute sub numele comun de Pietà, cea mai cunoscută dintre acestea fiind probabil Pietà a lui Michelangelo, realizată în anul 1498/1499. Pictura lui Annibale Carracci din anul 1603, în perioada de început a curentului baroc, reprezintă o transpunere vizuală a suferinţei care sfâşie inima unei mame în prezenţa copilului ei mort: inima Mariei străpunsă de durere alături de Fiul ei dumnezeiesc fără viaţă. Maria stă rezemată de piatra mormântului în care avea să fie depus Isus. Este înveşmântată în haina albastră, cu un voal alb, semn al fecioriei sale (elemente tradiţionale în iconografia mariană), cu o atitudine de agonie, sugerată de poziţia capului, ochii închişi şi gura întredeschisă. Pe piatra de mormânt sunt piroanele însângerate cu care a fost ţintuit Isus pe cruce, precum şi coroana de

spini. Atât Maria, cât şi Isus au pielea palidă, iar Mântuitorul poartă vizibil urmele pătimirii sale. Doi îngeri încearcă să o aline pe Fecioara Mamă în suferinţa ei de nedescris... acum, totul „s-a săvârşit” (cf. In 19,30). Acest tablou ne ajută să înţelegem intensitatea durerii pe care o simte Fecioara Maria în inima ei, durere pe care o simte numai părintele care îşi vede copilul în suferinţă sau chiar fără viaţă.

Annibale Carracci

Un părinte al curentului baroc italian

nnibale Carracci (1560-1609) s-a născut la Bologna, fiind considerat unul din fondatorii curentului baroc în Italia, alături de fraţii săi, pictori şi ei. Carracci a aspirat la o revenire a artei la monumentalitatea clasică îmbogăţită cu adăugiri de elemente pline de dinamism. Între picturile sale, variate ca tematică, un loc aparte îl ocupă creaţiile cu caracter religios, foarte influente asupra unor artişti ai epocii, precum Guido Reni sau Giovanni Lanfranco.

Posibil autoportret, Annibale Carracci

APRILIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

ETCETERA ANUNȚURI

simpozion internațional

Teologia trupului

ntre 28 și 30 iunie va avea loc la Kerkrade, Olanda, al 5-lea simpozion internațional (în limba engleză) dedicat aprofundării catehezelor Sf. Ioan Paul al II-lea despre Teologia trupului. Este o ocazie de a învăța mai multe, alături de participanți din întreaga lume, despre demnitatea vieții, iubire, căsătorie, sexualitate, familie și educație. Pentru detalii și înscrieri: www.tobsymposium.org

TABĂRĂ

CSR SUMMER CAMP 2019

n perioada 25 iunie – 1 iulie, Asociaţia Clubul Sportiv Român organizează în localitatea Râu Sadului (SB) tabăra CSR SUMMER CAMP 2019, destinată copiilor cu vârste între 6 şi 18 ani. Pe lângă jocuri și sport (bubble football, airsoft, tir cu arcul, fotbal de masă…), tabăra include excursii și drumeții. Detalii pe site-ul http://csr-org.ro/csr-summer-camp-2019/

Revista Actualitatea creștină poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164 – Bucureşti, sector 1 Tel.: 021 201 54 57 Email: libraria@arcb.ro Website: www.librariasfiosif.ro Persoană de contact: Tereza Petreş

www.librariasfiosif.ro

TABĂRĂ SPORTIVĂ

FICEP CAMP- Germania 2019

abăra sportivă FICEP CAMP, pentru tinerii între 13 și 18 ani, se va desfășura între 27 iulie și 3 august la Duisburg, în Germania. Sunt așteptați peste 80 de participanți din Austria, Germania, Franța, Cehia și România. Organizator principal este Fédération Internationale Catholique d’Education Physique et Sportive (FICEP), iar organizator local, Asociaţia Clubul Sportiv Român. Detalii pe http://csr-org.ro/ficep-camp-germania-2019/

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2019

ASCULTĂ RADIO MARIA O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz

www.radiomaria.ro

Cărțile pot fi procurate de la Librăria Sfântul Iosif. Pentru detalii accesați librariasfiosif.ro

Nr. 4/2019 * Anul XXX * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

PAPA FRANCISC

la Catedrala Sfântul Iosif din București

„Nu trăim doar în prezența lui Dumnezeu, nici măcar între Mâinile Sale, ci în îmbrățișarea sa”. www.vladimirghika.ro

Legendă imagine: desen în tuș negru pentru „La visite de pauvres”, ediția ilustrată (manuscris), 1923.

Sângele martirilor, ferment de viață evanghelică Cu ce fel de ochi privim suferința?