2 minute read

Știri ARCB

Next Article
Anunțuri

Anunțuri

Or a Păm ântului În ziua de 28 martie, când s-a celebrat O ra Pământului, cercetașii din filiala „Scout Sfânta Tereza” București și-au propus să renunțe la tehnologie pentru o oră începând cu ora 20:30, să aprindă o gulguță (lampă de hârtie) și să stea împreună în gând, alăturându-se milioanelor de oameni din lume.

Bucure ști

Advertisement

Duminică, 19 aprilie, la ora 12:00, Pr. Eugen Blaj a transmis Sf. Liturghie din capela O perelor Misionare Pontificale, iar la ora 15:00, copiii misionari au recitat Rozariul Divinei Milostiviri. Om

Bucure ști

Pe pagina de Facebook a parohiei, pe care se transmit și Liturghiile în direct, sunt postate în fiecare zi povestioare care au ca scop să-i încurajeze pe credincioși și să le ofere sănătate pentru suflet și învățăminte „legate de comuniunea și armonia cu Dumnezeu, cu aproapele și chiar cu noi înșine”. Po esti oar e

Brăila

Pastorală

Înalt Preasfinția Sa s-a adresat preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor Arhidiecezei

Romano-Catolice de București. În deschiderea scrisorii, spune că adresează această scrisoare pentru a-și arăta „apropierea și afecțiunea, gândindu-mă, în toată această perioadă, cum ați sărbătorit Învierea Domnului și cât de frumos ar fi fost dacă aș fi putut fi în mijlocul unor comunități în aceste zile de sărbătoare”. În continuare, făcând referire la perioada grea pe care o traversăm cu toții, a spus: „Pericolul este printre noi și au fost luate măsuri de combatere și de izolare a cazurilor de contaminare cu Covid-19, fiind constrânși să trăim închiși în case, fără posibilitate de mișcare și de întâlnire a persoanelor dragi, fără posibilitatea de a trăi duminica, de a sărbători împreună Paștele, de a celebra ca o comunitate sacramentele, mai ales Sfânta Liturghie, spovada, împărtășania.” Amintind apoi mărturia de credință și de iubire pe care le-a arătat Papa Francisc, a spus că acesta „ne încurajează să ieșim din această «încercare» mai buni, să găsim modul de a comunica mai bine, de a construi relații de iubire în casă, învingând neliniștea și dificultățile momentului prezent”.

În încheierea scrisorii a adresat „un mare mulțumesc tuturor operatorilor radio, internet și televiziune pentru serviciul lor prețios în această perioadă de izolare” și a implorat binecuvântarea Domnului înviat asupra preoților, a persoanelor consacrate și a credincioșilor – în special asupra familiilor, a persoanelor în vârstă și a bolnavilor, asupra medicilor, a infirmierilor, a personalului sanitar, a voluntarilor, a autorităților. ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, a adresat, în Duminica Milostivirii Divine, o Scrisoare Pastorală.

Urări de Paște

Scrisoare de Paște adresată Papei Francisc de către ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București.

Cu ocazia Paștelui 2020, ÎPS Aurel Percă a trimis Sanctității Sale Papa Francisc o scrisoare cu urări. În această scrisoare se precizează: „În ciuda dificultăților care în acest an ne constrâng să celebrăm Învierea lui Cristos «cu porțile închise», tocmai în această situație dificilă, este și mai necesar pentru noi creștinii să trăim Paștele lui Isus, răstignit și înviat, în spirit de adevărată credință și mare speranță.” Apoi continuă: „Am trăit împreună cu Sanctitatea Voastră și în spirit de comuniune acest Post Mare deosebit și vă mulțumim, Sfinte Părinte, pentru toate momentele în care ne-ați redat curajul de a continua drumul nostru de credință și de fidelitate față de Domnul.” Implorând mai întâi binecuvântarea apostolică, scrisoarea se încheie astfel: „Vă urăm sărbători fericite, urări însoțite de daruri ale Celui Înviat pentru slujirea voastră petrină.”

This article is from: