25 minute read
Iubiți de duşmani Reportaje Știri/Anunțuri
Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului
iubiţi de duşmani
Advertisement
Este posibil aşa ceva? Tu ce crezi?
Printre credințele sale, Platon o avea şi pe aceasta: „mulți oameni sunt iubiți de duşmani şi urâți de prieteni”. M-am oprit puțin şi am început să mă gândesc la prietenii mei, dacă aceştia m-ar urî din spatele prieteniei pe care mi-o arată. Și, din fericire, am constatat că nu... în proporție de 90%. Dar m-am dus apoi cu gândul la posibilii „duşmani”. Știi ce am constatat? Că nu sunt chiar duşmani, sunt cel mult persoane despre care aş putea avea impresia că nu mă simpatizează prea mult.
Cine poate avea doar admiratori?
Am putea vorbi de duşmani dacă ne gândim la opozanții lui Isus, cărturarii, fariseii, unii din grupul sacerdotal, cărora Isus le cam încurca liniştitul „stil de lucru” şi care au ajuns să se coalizeze pentru a-l da la moarte. Sper ca nici tu, nici eu să nu avem parte de asemenea persoane.
Știi ce mi se pare interesant? E faptul că proiectăm asupra unor persoane titlul de duşman, dar poate ne pripim cam mult. Poate îl considerăm duşman pe colegul de la muncă cu care ne punem într-o amăgitoare competiție. Sau poate unul dintre părinți, care nu îmi satisface o dorință, sau poate rivalul care doreşte aceeaşi persoană pe care o placi şi tu, sau chiar cel care aleargă spre acelaşi singur loc liber din autobuz. Oare el se simte duşmanul tău sau te vede la fel? Poate ar trebui revizuite „setările” în această privință.
Culmea! O asemenea persoană ne poate fi de folos: ne determină la reflecție, căci conceptul de „oponent” este o alegere proprie; dacă suntem în competiție cu ea, ne poate ajuta ca, dorind să o depăşim, să ne extindem limitele; dacă te ofensează, vei învăța să devii indiferent la asemenea vorbe; poți avea ocazia să o evaluezi şi astfel să o cunoşti mai bine – vei constata că nu sunt diferențe mari între voi; Nietzsche avea şi el o vorbă: ceea ce nu te doboară te face mai puternic.
Chiar crezi că ai duşmani? Pr. Marian Blaj Oficiul pentru Pastorația Tineretului
Twitter: @Pontifex
Duhul Sfânt ne învață să privim pe toată lumea cu ochii lui Dumnezeu și să-i tratăm pe frații noștri cu blândețea inimii sale. tinerii întreabă
Cum Crezi tu Că vA fi judEcAtA universală?
Am încredere că atunci când ne vom înfățișa în fața judecății din urmă vom primi multă milostivire. Papa Francisc spune: „Dacă ar trebui să-mi înfățișez judecata îmi vine în minte… o îmbrățișare. Domnul mă va strânge în brațe și îmi va spune: aici ai fost credincios, aici nu prea; vino însă, să sărbătorim, pentru că ai sosit. (…) El este «bolnav» de milostivire, nu poate să nu ierte. Nu aș îndrăzni să-l privesc înainte de a mă fi îmbrățișat.” Ca să creștem în această încredere că milostivirea lui Dumnezeu este nemărginită, avem nevoie să cerem asta cu stăruință în rugăciune. Şi acest lucru nu este mereu simplu. Uneori nu știm ce să cerem în rugăciune sau ne este mai ușor să rămânem cu această stare de vinovăție, păcătoșenie, nevrednicie, decât să privim chipul milostivirii și să acceptăm că suntem păcătoși iubiți. să cerem harul să ne lăsăm atinși de Cristos în rănile noastre adânci, pentru a înțelege cu inima că vindecarea noastră înseamnă să primim tandrețea milostivirii Lui cât mai mult.
sr. gabriela Lungu FCJ
REPORTAjE
„christus vivit”, o nouă reușită a trupei Verità
Cântată pentru prima dată la Deschiderea Noului An Pastoral (10 octombrie 2020) în Catedrala Sfântul Iosif, de către trupa Verità, melodia „Christus vivit” a avut parte de o nouă lansare, de această dată într-un videoclip, în cadrul Festivalului Tinereții, desfăşurat la Teatrul de animație Țăndărică (5 iunie 2021).
Această reuşită face parte dintr-un proiect mai amplu al Centrului Diecezan pentru Pastorația Tineretului – Bucureşti, care doreşte să faciliteze accesul tinerilor la exortația apostolică postsinodală a Papei Francisc, Christus vivit.
Având ca sursă de inspirație publicația menționată, Sr. Andreea Mihoc din Congregația „Surorile slujitoare ale săracilor” a compus textul melodiei. „Un imn al tinerilor! Un mesaj al Bisericii pentru tineri! Un rezumat al exortației Papei Francisc adresate tinerilor! S-a născut în fața Preasfântului Sacrament, în prezența Duhului Sfânt cel creativ şi surprinzător, care ne-a «mişcat» pe toți cei implicați în acest proiect! Practic, în realizarea acestui proiect, fiecare din cei implicați «şi-a pus talanții la bătaie» cu mult drag şi bucurie, iar rezultatul este unul pe măsură!”
Odată realizat textul, tinerii trupei au fost receptivi şi au animat-o melodic. Cătălina Moise, solistă, ne relatează: „Pr. Marian ne-a propus să compunem un imn pornind de la cuvintele Papei Francisc din exortația Christus vivit. Am fost foarte încântați de idee, gândindu-ne că va fi prima piesă din albumul pe care intenționăm să-l lansăm. Aşa că ne-am pus pe treabă. După multe întâlniri şi ore petrecute la repetiții am reuşit să obținem forma finală a piesei, pe care am înregistrat-o la studioul nostru. Pentru realizarea videoclipului am colaborat cu un tânăr, prieten al trupei, care a turnat secvențele video, şi cu Frații Carmelitani de la Mănăstirea din Ciofliceni, unde am petrecut o zi întreagă pentru filmări. Sr. Andreea şi un grup de dansatori au conceput mica coregrafie, iar montajul a fost regizat de Răzvan Pîrlog (toboşar) şi Cătălin Galu (percuționist).”*
Reacțiile publicului nu au întârziat să apară: „Mă bucur că am putut să ajut şi să fac parte din acest proiect, dar mai ales mă încântă faptul că cei din trupă au vrut ca şi noi (din Echipa diecezană) să facem parte din inițiativă. La filmări am avut parte de sentimentul puternic de unitate care ne leagă şi m-am simțit parte dintr-un întreg, din întregul CDPT.” (Silvia, dansatoare) „Videoclipul imnului «Christus vivit» reprezintă mărturia vie de credință a tinerilor catolici din Arhidieceza de Bucureşti. Sper ca acest imn de laudă să ajungă la cât mai mulți tineri şi să le dea curajul de a spune da lui Dumnezeu, de a vesti cuvântul Său fără teamă, în orice timp!” (Mădălina Ș.) „Atmosfera şi versurile melodiei mă inspiră în viața de zi cu zi. Mi-au plăcut mult cadrele realizate cu drona.” (Thomas L.) „Pentru mine, noul videoclip a fost ca un nou impuls de a trăi cu entuziasm şi dăruire tinerețea şi vocația mea.” (Sr. Tereza N.) „Cristos este viața noastră. A fost şi centrul acestui cântec. Mă bucur că există astfel de inițiative în care talentele tinerilor sunt puse împreună pentru a prezenta celorlalți tineri şi lumii întregi care este centrul vieții noastre.” (Pr. Iosif G.)
* Sursa: https://arcb.ro/website/2021/ 06/08/christus-vivit-prima-piesa-dinviitorul-album-al-trupei-verita/
o imagine, un gând
În luna iulie este foarte posibil ca, alături de prietenii noştri, să avem parte de multă distracție şi aventură nouă. Însă, deşi ne bucurăm că trăim aceste clipe, în această fantezie, să nu uităm cumva de Isus şi de faptul că El ne cheamă să ne „distrăm” alături de El într-o altfel de fantezie, a faptelor bune, atenți la nevoile celor din jur. Fericirea va apărea în ambele cazuri, însă în cel de-al doilea va fi mai consistentă. Andreea Lazăr
reFlexie a Venit Vara
Avenit vacanța, au venit concediile. Merităm această pauză. Doar am muncit atât de mult, desigur că avem dreptul de a face un repaus de la efortul din ultimul timp. Toate, ca un premiu pentru rezultatele fabuloase pe care le-am obținut.
În multe dintre parohiile noastre a fost Prima Sfântă Împărtăşanie. Copiii din comunitățile noastre au învățat Micul Catehism, au fost introduşi în misterele credinței noastre şi apoi, într-un cadru festiv, s-au împărtăşit pentru prima dată. După aceea, au sărbătorit împreună cu părinții şi au intrat în vacanță.
Or, vacanța aceasta de vară este meritată. Merită şi părinții, împreună cu cei mici, să ia o pauză. Doar că e foarte obositor să te trezeşti în fiecare duminică şi să mergi la biserică. Nu cred că se supără nimeni dacă lipseşti de la liturghie câteva săptămâni.
Cred că oricine are ochi poate să observe diferențele din multe parohii, de la Liturghia copiilor, dintre martie şi iulie. Măcar dacă vacanța s-ar termina în septembrie, dar aceasta continuă până la Mir şi apoi devine perpetuă în prea multe dintre cazuri.
Oare nu ar trebui să tratăm participarea la liturghie ca pe un maraton, în loc de a o privi ca pe un sprint? Oare acest maraton nu ar trebui să îl continuăm până ajungem la patria noastră cerească?
Dacă nu vom face asta, va fi ca un somn în timpul zilei. Cred că este evident faptul că celui care doarme prea mult în timpul zilei îi vine mai greu să se odihnească când vine noaptea.
Rafael Ropotă curioZităţi
despre sfinți/ fericiți adolescenți/ tineri
Fericitul pier giorgio Frassati
(4 iulie)
ştiai că:
• acesta a trăit doar 24 de ani, murind de poliomielită? • s-a născut în Torino, în
Italia, în perioada regimului fascist, fiind un opozant activ al fascismului? • s-a alăturat Acțiunii
Catolice și societății sfântului Vincențiu de Paul, dedicându-și timpul liber ajutorării celor în nevoie? • a fost un iubitor de sport (alpinism, schi, înot, fotbal, drumeții, scrimă, canotaj, echitație)? • le-a vorbit tinerilor despre adevărata fericire, zicându-le: „Pentru că adevărata fericire, dragi tineri, nu constă în plăcerile acestei lumi și în lucrurile pământești, ci în pacea conștiinței pe care o putem avea numai dacă suntem curați cu inima și mintea...”? • a fost beatificat în 1990, de către Papa Ioan Paul al
II-lea? Alexandra Corina Iacoban
șTIRI/AnUnțURI
campus la munte pentru animatorii parohiali
în perioada 1-4 iulie a.c. se desfăşoară la Pârâul Rece campusul formativ pentru animatorii parohiali.
Întrucât cursul de formare organizat la Ciofliceni (Mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți, 7-9 mai) de către Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului din Bucureşti, a avut reacții nesperat de pozitive*, s-a considerat că este oportun să prelungim experiența participanților de la această ediție, dar să facem loc şi altor doritori de a cunoaşte tainele vieții de animator.
Astfel, în perioada mai sus amintită, şi într-un loc aparte cum este Mănăstirea franciscană Sfânta Treime de la Pârâul Rece, actuali şi viitori adolescenți şi tineri animatori din comunitățile Arhidiecezei de Bucureşti, călăuziți de către tinerii din Echipa diecezană, dar şi invitați surpriză, vor fi împreună pentru un timp de comuniune şi formare.
Formatorii vor avea în vedere să îmbine utilul cu plăcutul: aplicații practice, dezbateri, jocuri, momente recreative, momente spirituale, dar şi drumeție în natură; acestea sunt doar câteva din ingredientele pentru o nouă experiență reuşită de care vor avea parte participanții la acest campus. (CDPT)
* A se vedea reportajul Theodorei Bratu din revista Actualitatea creștină, numărul 6/2021, pagina 18.
IAșI
inVitaţie pentru liceeni
CLUj
drumeţie la Feleac
în perioada 11-24 iulie, liceenii sunt invitați la școala de vară TEosPoR, organizată de Universitatea „A. I. Cuza” din Iași. Şcoala de vară este un program-punte în două domenii: educație fizică și sport și teologie romano-catolică. Programul propune elevilor de liceu cursuri interactive și ateliere de lucru, consiliere și orientare în carieră etc. Costurile sunt acoperite, participarea fiind gratuită. Informații suplimentare la: www.ftrc.uaic. ro sau iulian.faraoanu@uaic.ro. AsTRU Cluj a adresat membrilor AsTRU din întreaga țară invitația la o drumeție în Feleac, pe 19 iunie. Inițiativa s-a înscris în săptămâna spiritualității, din perioada 14-20 iunie, cu tema „Întoarce-ți privirea spre Creație!”. însuși Papa Francisc a subliniat că suntem parte a Creației și avem o răspundere față de habitatul nostru. Drumeția a sărbătorit comuniunea noastră cu natura și s-a încheiat printr-un moment de rugăciune și recunoștință la mănăstirea stavroanastasis. (Flavia Dobre)
ACTIVITATEA cdPt
IULIE 2021
1-5 iulie – Campus pentru animatorii parohiali
Proiectul „Fii speranță pentru aproapele” continuă! Detalii pe site (www.cdpt.ro), rubrica Voluntariat.
suFlet tânăr COLECTIV DE REDACțIE Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Flavia Dobre Alexandra Iacoban Sr. Paula Iosif Deea Lazăr Sr. Gabriela Lungu, FCJ Georgiana Nechita Emanuel Ropotă
a cincea şi a şasea plagă (Ex 9,1-12)
Domnul i-a zis lui Moise: „Mergi la Faraon şi spune-i: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul evreilor: „Lasă poporul meu să plece ca să-mi slujească! Căci dacă tu refuzi să-l laşi să plece şi dacă te întăreşti împotriva lui, iată, mâna Domnului va fi asupra turmelor tale care sunt pe câmp: asupra cailor, asupra măgarilor, asupra cămilelor, asupra vitelor şi asupra oilor, şi va fi o molimă cumplită! Domnul va face deosebire între turmele lui Israel şi turmele egiptenilor şi nu va muri nimic din toate câte sunt ale fiilor lui Israel.”» Domnul a hotărât un timp şi a zis: «Mâine va face Domnul lucrul acesta în ţară.»” Toate turmele egiptenilor au murit, dar din turmele fiilor lui Israel n-a murit niciun animal. Faraon a trimis să vadă, şi iată că niciun animal din turmele lui Israel nu pierise! Dar inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a lăsat poporul să plece.
Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron: ,,Umpleţi-vă mâinile cu funingine din cuptor şi Moise s-o arunce spre cer înaintea ochilor lui Faraon! Se va face pulbere peste toată ţara Egiptului şi vor fi bube supurânde care produc băşici pe oameni şi pe animale în toată ţara Egiptului.” Ei au luat funingine din cuptor şi au stat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat-o spre cer şi ea s-a făcut bube, băşici supurânde pe oameni şi pe animale. Magii n-au putut să stea înaintea lui Moise din cauza bubelor, căci bubele erau pe magi şi pe toţi egiptenii. Domnul a împietrit inima lui Faraon şi el nu i-a ascultat, după cum îi spusese Domnul lui Moise.
De colorat:
De ce să vă împietriţi inima cum şi-au împietrit inima egiptenii şi Faraon?
(1Sam 6, 6)
SOCIETATE
deschiderea anului Familiei
sâmbătă, 17 iulie, la mănăstirea carmelitană de la Ciofliceni are loc deschiderea Anului Pastoral „Familia Amoris Laetitia” la nivel diecezan. îPs Aurel ne cheamă să-i încredințăm Domnului familiile care alcătuiesc parohiile noastre.
Text: Pr. Fabian măriuț
Perioada pandemiei ne-a restrâns mult posibilitatea de a ne mişca, de a ne vizita unii pe alţii, de a merge în pelerinaj. A sosit timpul „să mergem împreună” aşa cum ne îndemna Papa Francisc cu ocazia vizitei sale în România. E sugestiv că la data de 31 mai 2019, în Catedrala Sfântul Iosif, Sfântul Părinte a predicat despre Vizita Sfintei Fecioare Maria la vara sa Elisabeta. Atunci ne-a vorbit despre cultura întâlnirii şi despre bucurie. Cele două femei, Maria şi Elisabeta, fac parte din două generaţii diferite, care se succedă şi se împletesc. Întâlnirea lor simplă şi umilă este un semn al fraternităţii care aduce bucurie, este model al comuniunii care trece de la inimă la inimă. Ca popor al lui Dumnezeu, pe 17 iulie avem ocazia să ne întâlnim cu Păstorul diecezei pentru a trăi în mod vizibil şi tainic comuniunea şi bucuria de a fi fraţi în Cristos, de a fi familia de familii a Bisericii.
Locul în care are loc deschiderea Anului Familiei este semnificativ: sanctuarul diecezan al Maicii Domnului. Codul de Drept Canonic defineşte astfel sanctuarul: „o biserică sau un alt loc sacru unde credincioşii se duc în număr mare în pelerinaj, dintr-un motiv special de evlavie (...)” (nr. 1230).
Locul sacru unde slujesc fraţii carmelitani este cuceritor prin graţia arhitectonică, prin spaţiile amenajate, care sunt o grădină dăruitoare de frumuseţe şi pace, dar mai ales prin biserica atât de primitoare în care Isus este înfăţişat ca Mire, iar Biserica, poporul lui Dumnezeu, reprezentată de Fecioara Maria şi de sfinţi, ca mireasă. Imaginea votivă ne aminteşte astfel de Nunta Mielului din Cartea Apocalipsului. Și cum nunta se află mereu sub semnul belşugului şi al bucuriei, aş preciza că la celebrarea sacramentului Căsătoriei soţilor li se aminteşte că Domnul Cristos binecuvântează din belşug dragostea lor conjugală. La aceasta ar putea cugeta soţii creştini, dar şi fiecare credincios în parte. „În sanctuare să se ofere mai din belşug credincioşilor mijloacele de mântuire, vestindu-se cu zel cuvântul lui Dumnezeu, favorizându-se în mod adecvat viaţa liturgică, mai ales prin celebrarea Euharistiei şi a Pocăinţei şi cultivându-se practicile de pietate populară aprobate” (Codul de Drept Canonic, nr. 1234).
La sanctuar „credincioșii se duc în număr mare în pelerinaj”. Vizita la sanctuar încurajează evlavia, adică acea sensibilitate față de prezența și lucrarea lui Dumnezeu în suflet.
DIn CATEHEZELE PAPEI
să ascultăm mai degrabă de dumnezeu
în Faptele Apostolilor, Luca insistă asupra semnelor și a minunilor care însoțesc cuvântul apostolilor și asupra grijii față de bolnavi. în capitolul 5 din Fapte, Biserica pare un „spital de campanie”, care îi primește pe bolnavi.
Text: iulia Cojocariu
Cateheza Papei Francisc din data de 28 august 2019 a fost centrată asupra figurii Apostolului Petru „care domină grupul apostolic datorită primatului (cf. Mt 16,18) şi misiunii pe care le-a primit de la Cel Înviat (cf. In 21, 15-17)”. Petru inaugurează predicarea kerygmei în ziua Rusaliilor (cf. Fap 2, 14-41), iar în timpul conciliului de la Ierusalim va îndeplini o funcție de conducere (cf. Fap 15 şi Gal 2, 1-10).
Bolnavii sunt destinatarii privilegiați ai veştii celei bune a Împărăției, sunt frați în care Cristos este prezent în mod deosebit. Petru trece printre bolnavi, aşa cum făcuse şi Isus, luând asupra lui infirmitățile şi bolile. Petru trece, dar lasă ca un Altul să se manifeste, şi anume Cristos viu şi activ! Martor este acela care îl manifestă pe Cristos, atât prin cuvinte, cât şi prin prezența corporală, care îi permite să stabilească relații şi să fie o prelungire a Cuvântului făcut trup în istorie.
Petru împlineşte lucrările Învățătorului (cf. In 14, 12). Plin de Duhul Domnului său, Petru trece, şi fără să facă nimic, umbra lui devine „mângâiere”, vindecătoare, comunicatoare de sănătate, efuziune de tandrețe a Celui Înviat care se apleacă asupra bolnavilor şi care redă viața, salvarea, demnitatea. În felul acesta, Dumnezeu îşi manifestă apropierea şi face din rănile copiilor săi „locul teologic al tandreții sale”. În rănile bolnavilor, în bolile care împiedică înaintarea în viață, există mereu prezența lui Isus, a rănii lui Isus. Isus cheamă pe fiecare dintre noi să avem grijă de ei, să-i susținem, să-i vindecăm.
Acțiunea vindecătoare a lui Petru produce ura şi invidia saduceilor, care îi închid pe apostoli şi, uluiți de eliberarea lor misterioasă, le interzic să mai predice. Aceşti oameni vedeau minunile pe care le făceau apostolii nu prin magie, ci în numele lui Isus; dar nu vor să accepte şi îi pun în închisoare, îi bat. Sunt eliberați în mod miraculos, dar inima saduceilor era atât de dură, încât nu voiau să creadă ceea ce vedeau. Atunci, Petru răspunde oferindu-le o cheie a vieții creştine: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni” (Fap 5, 29), pentru că ei – saduceii – spun: „Nu trebuie să continuați aceste lucruri, nu trebuie să vindecați” – „Ascult de Dumnezeu înainte de a asculta de oameni.” Acesta este marele răspuns creştin. Aceasta înseamnă a asculta de Dumnezeu fără rezervă, fără calcul; a adera la El pentru a fi în măsură să stabileşti un legământ cu El şi cu cei pe care îi întâlneşti pe cale.
Să cerem Duhului Sfânt puterea de a nu avea frică înaintea celor care ne poruncesc să tăcem sau care ne insultă sau care merg până la a atenta la viața noastră. Să-i cerem să ne întărească înlăuntrul nostru pentru a fi siguri de prezența iubitoare a Domnului alături de noi.
Bolnavii sunt cei privilegiați pentru Biserică, pentru inima sacerdotală, pentru toți credincioșii.
SfânTA SCRIPTURĂ – PSALMII
pentru clipa când ajungi să spui: nu mai pot
Text: Pr. tarciziu Șerban Cel drept va înflori ca un palmier, / va crește ca un cedru din Liban. / Cei plantați în casa Domnului / vor înflori în curțile Dumnezeului nostru. / Ei aduc roade și la bătrânețe, / își păstrează seva și prospețimea, / ca să vestească: / „Domnul, stânca mea, este drept, / în el nu este nedreptate.” (Ps 92, 13-16)
„A m ajuns la capătul puterilor. Colegii m-au înşelat. Între ei, un foarte vechi prieten. Mi-au făcut mult rău atunci când nu mă aşteptam. La niciun apropiat nu am găsit sprijin. Mi se întâmplă ca nici la cei din familie să nu aflu înțelegere. Ce mă fac? Cine mi-ar putea oferi un sprijin, un cuvânt de alinare? Cine m-ar putea înțelege?”
Auzim cu toții astfel de cuvinte. Poate că noi înşine am trecut prin astfel de momente de dezamăgire, de descurajare, de depresie. În astfel de situații, unii dintre noi aleargă la un psihoterapeut, alții „se lasă în voia sorții”, alții în schimb îngenunchează în rugăciune şi îşi încredințează întreaga viață lui Dumnezeu. Nu de puține ori răspunsul Domnului a fost dincolo de orice aşteptare, iar cel care a simțit lucrarea salvatoare a lui Dumnezeu nu poate decât să exclame în strigăte de bucurie şi de recunoştință.
Aşa ceva i s-a întâmplat autorului Psalmului 92 care, după îndelungi şicane, răutăți şi lovituri venite din partea unor duşmani, merge la Templu, în ziua Domnului, ca să-i mulțumească pentru intervenția Lui salvatoare. El spune: Cât de frumos este să-l lăudăm pe Domnul, să cântăm numele tău, Preaînalte, să vestim de dimineață îndurarea ta și noaptea fidelitatea ta. Pentru că mă faci să mă bucur, Doamne. Cât de mari sunt lucrările Tale... Chiar dacă păcătoșii vor crește ca iarba și făcătorii de rele înfloresc, ei vor fi nimiciți pentru totdeauna. Tu înalți fruntea mea ca pe aceea a unui zimbru... și urechile mele aud lucruri uimitoare despre cei ce se ridică împotriva mea.
Din experiența dureroasă pe care a trăit-o, psalmistul a desprins şi o învățătură pe care vrea să o împărtăşească şi altora. El spune: Cel drept va înflori ca un palmier, va crește ca un cedru din Liban. Cei plantați în casa Domnului vor înflori în curțile Dumnezeului nostru. Ei aduc roade și la bătrânețe, își păstrează seva și prospețimea, ca să vestească: „Domnul, stânca mea, este drept, în el nu este nedreptate”.
În fond, duminica, la Sfânta Liturghie, ne încredințăm Domnului viețile şi problemele noastre, îi arătăm recunoştința pentru lumina şi ajutorul pe care ni le oferă şi ne întărim convingerea că doar El este Stânca de neclintit a celui drept.
MInUnI șI SfInțI
pr. giustino maria russolillo
Va Fi canoniZat după Vindecarea unui Frate
Sfântul Giustino Maria Russolillo
Canonizare:
urmează
Beatificare:
07.05.2011
Venerabil:
18.12.1997
Procesul:
15.12.1977
Moartea:
02.08.1955
nașterea:
18.01.1891 F ratele Emile Rasolofo, nativ din Madagascar, din Congregația fondată de Fericitul Preot Giustino Maria Russolillo, fusese internat în stare de comă la spitalul din Pozzuoli (Italia).
Acesta suferea, conform diagnosticului, de „crize tonico-clonice generalizate şi prelungite, boli epileptice, rabdomioliză foarte gravă, pneumonie şi insuficiență respiratorie acută”.
Prognosticul a fost rezervat quoad vitam şi quoad valetudinem, în ciuda relevanței tratamentelor. Având în vedere gravitatea cazului, întreaga Congregație
Vocaționistă a început un lanț de rugăciuni către
Fericitul Giustino – Iustin, dacă ar fi să traducem numele fondatorului.
În dimineața zilei de 21 aprilie 2016, bolnavul a deschis brusc ochii, a vorbit, şi-a mişcat membrele şi după câteva ore a început să slujească şi altora.
Ancheta asupra presupusului miracol a fost efectuată la Pozzuoli în 2017-2018 şi au fost ascultați 18 martori. Majoritatea experților din consiliul medical reunit în data de 5 martie 2020 au recunoscut că recuperarea a fost „rapidă, completă şi durabilă şi nu poate fi explicată ştiințific”. Sfântul Părinte Francisc, la 27 octombrie 2020, a autorizat Congregația pentru Cauzele Sfinților să promulge decretul despre acest miracol. Astfel că urmează ca Giustino Maria Russolillo să fie proclamat oficial sfânt şi să fie înscris în calendarele din întreaga
Biserică Catolică.
inFo
* Existența omului pe pământ are sens cu condiția să își asume un răspuns ferm la chemarea universală a lui Dumnezeu de a fi sfânt. sfințirea este darul lui Dumnezeu pe care îl primim ca pe o chemare la care răspundem și în care ne angajăm. Forma de viață în care răspundem poate fi cea de familie sau cea de consacrare. Aceasta din urmă este o vocație specială la care, pentru a răspunde, oamenii au nevoie de ajutor – de aici importanța promovării vocațiilor. biograFie
Un preot inspirat să promoveze cu toate forțele vocațiile* la viața sacerdotală și mănăstirească
Giustino s-a născut în Pianura (Italia), fiind al treilea din cei zece copii ai lui Luigi Russolillo și ai giuseppinei simpatia. A fost botezat și instruit în credința creștină, primind Prima sfântă împărtășanie în 1896. în data de 20 septembrie 1913 a fost hirotonit preot, ocazie cu care a făcut un vot de a lucra pentru a promova vocațiile* la preoție și viața consacrată. în acest sens, în 1920 a fondat Congregația Părinților Vocaționiști, respectiv în 1921 pe cea a surorilor Vocaționiste. Aceste congregații au fost recunoscute la nivel diecezan în 1927 și la nivel pontifical în 1947, respectiv în 1948. în primăvara anului 1955 a fost diagnosticat cu leucemie și a decedat din acest motiv. Frații și surorile din congregațiile fondate de el au dus mai departe idealul lui în multe țări de pe toate continentele.
BISERICA MISIOnARĂ
charles de Forbin-janson (1785-1844)
Text: Pr. Ștefan lenghen
Nu-i opriți să vină la mine. (Mt 19,14)
opera Copilăriei Misionare Pontificale nu rămâne un vis, ci devine realitate prin participarea tuturor celor implicați la împlinirea visului episcopului francez Charles de Forbin-Janson.
Acesta s-a născut la Paris, în 1785, într-o familie catolică nobilă, şi este fondatorul Operei Copilăriei Misionare Pontificale. Învățăturile primite de-a lungul vieții de la părinți şi Biserică îi creează o educație modelată de credința în Dumnezeu şi fidelitatea față de Papa şi Biserică. De mic a fost atent la nevoile semenilor săi. La 18 ani intră în Academia Militară şi apoi îşi continuă studiile la Paris. Este nominalizat de împăratul Napoleon Bonaparte pentru rolul de membru al Consiliului de Stat. Însă Charles renunță la această onoare pentru a se pune în slujba lui Dumnezeu în Biserică, în special pentru a restabili credința în propria țară anticlericală şi pentru a evangheliza întreaga lume.
În perioada seminarului, Charles merge la capela Misiunilor Străine din Paris, începe să asculte poveştile misionarilor despre munca lor în China şi despre miile de copii pe care preoții şi călugărițele îi primesc, îi îngrijesc, îi educă, îi botează şi îi învață să trăiască după valorile creştine. În timpul liber, Charles îi învață pe copiii din parohia sa catehismul şi cum să se roage. El le spune: „Gândiți-vă neîncetat la acei copii săraci care nu pot creşte în frumusețea credinței, la mulți copii din China care nu au pe cineva care să-i învețe cine este Dumnezeu.” În anul 1811 este hirotonit preot, iar la vârsta de 38 de ani, în 1823, este consacrat episcop de Nancy. Trăieşte o viață modestă şi îşi donează averea pentru a susține vestirea Evangheliei.
Excelența Sa i-a încurajat continuu pe preoți şi credincioşi să sprijine misiunile prin activitatea începută de Opera pentru Propagarea Credinței. După discuția purtată cu venerabila Pauline Marie Jaricot, episcopul înființează pe 19 mai 1843 Opera Misionară a Sfintei Copilării, pe care o încredințează ocrotirii pruncului Isus. Activitatea operei doreşte să cultive o inimă misionară încă din copilărie. La 8 decembrie 1843, după ce a văzut răspândirea operei şi în Belgia, Charles trimite o scrisoare către unsprezece episcopi misionari, asigurându-i de sprijin. Aceasta în special pentru botezul copiilor şi educația creştină, subliniind că ajutorul este de la copii pentru copii. „Cea mai mare bucurie a mea este să îi fac pe ceilalți fericiți”: acesta a fost gândul sub care a acționat întreaga viață, gând care continuă şi acum prin copiii care fac parte din această operă pe care Charles de Forbin-Janson a înființat-o.
PAGInA GHIKA
l-au cunoscut pe Vladimir ghika (şi reciproc)
astăzi: paul morand (1888-1976), omul grăbit
Text: luc verly (traducere iulia Cojocariu)
Da, Morand era aşa, grăbit; este de altfel titlul unuia dintre romanele sale, publicat în 19411. În literatură este considerat a fi unul dintre cei care au întinerit arta romanescă, descotorosind-o de descrierile lungi devenite inutile în epoca cinematografului, caracterizând personajele sale cu o trăsătură bine simțită, pe scurt, dând viteză lecturii, intrigii... cu riscul, poate, al superficialității.
Căci, da, a fost fără îndoială superficial, plăcându-i bineînțeles maşinile mari, călătoriile, exotismul, lucrurile frumoase, femeile frumoase...
De altfel, o femeie ne face să vorbim despre el aici, o româncă, bogată, foarte bogată chiar, o femeie de care se îndrăgosteşte şi cu care se căsătoreşte într-o bună zi din 1927 la Paris, Elena Chrissoveloni (1879-1975), născută într-o familie de bancheri. Dar iată că nu numai că această femeie era ortodoxă, ci, în plus, tocmai divorțase de primul ei soț, Dimitrie Suțu (18701943), cu care avea o fiică, Georgeta (1905-1932), numită Papillon, care s-a căsătorit cu Eric de Broglie, văr primar cu laureatul Nobel în fizică
Louis de Broglie.
A doua zi după căsătoria civilă, cuplul s-a căsătorit religios în biserica greacă ortodoxă din Paris. În acest fel Paul Morand a trăit mai mulți ani departe de sacramentele Bisericii Catolice, nu pentru a se fi căsătorit cu o ortodoxă, lucru permis, cel puțin prin obținerea unei dispense, ci pentru a se fi căsătorit cu o femeie divorțată, spre marele regret al familiei sale, mai ales al mătuşii sale, călugăriță în mănăstirea în care a murit Bernadeta Soubirous în 1879.
Diplomat, conservator, antisemit, Paul Morand avea tot ce trebuie pentru a fi bine văzut de autoritățile franceze în vremurile triste ale celui de-al Doilea Război Mondial. A fost astfel numit ambasador al Franței acolo unde dorea: la Bucureşti2. Acolo îl va întâlni pe Vladimir Ghika, pe care îl cunoştea deja, colaborând cu el pentru publicarea nuvelelor scrise de leproşii din Pavilionul de Malta la Paris în 1939. Cât despre Elena Chrissoveloni, pe ea o cunoştea de la balurile mondene pe care era obligat să le frecventeze în tinerețea sa...
Moartea prințului Suțu, primul soț al Elenei Morand, la 19 decembrie 1943, îi permite lui Vladimir Ghika să-l reconcilieze pe Paul Morand cu Biserica Catolică, pentru că de acum soția sa nu mai era divorțată, ci văduvă. Cu permisiunea aşa cum se cere din partea Arhiepiscopiei de Paris, Mons. Ghika a putut să-i căsătorească pe bătrânii amanți (în ochii Bisericii) în ritul greco-catolic, în cadrul unui mic grup, discret, la Ambasada Franței din Bucureşti, la 24 februarie 1944. Și vor rămâne uniți până la moarte, ea decedând în 1975 şi el un an mai târziu, în 1976. Ceremonia funebră a scriitorului francez a avut loc acolo unde s-a căsătorit prima dată, la biserica greacă ortodoxă din Paris. Părintele lazarist Georges Schorung, care a fost martor la căsătoria religioasă din 1944, a ținut să fie prezent, în sutană, la oficiul funebru ortodox, pentru a marca bine faptul că Paul Morand nu abjurase niciodată de la credința catolică.
Paul morand (1888-1976)
1 L’Homme pressé, Gallimard, Paris, 1941. 2 Amintim că Paul Morand a publicat, la Gallimard, în 1935, o cărțulie intitulată simplu, București, şi că aceeaşi Editură Gallimard tocmai i-a publicat în întregime Jurnalul de război. Londra – Paris – Vichy (1939-1943). Aşteptăm cu nerăbdare continuarea care va vorbi despre România.
