2 minute read
greșiților noștri
SFÂN TA SCRIPTURĂ - PSALMII
Frumusețile naturii – o școală de viață
Advertisement
Sunt zile de vacanță. În ciuda restricțiilor impuse de pandemie, reușim să ne mai strecurăm în natură ca să ne deconectăm și să ne încântăm de minunățiile ei. E suficient să urci pe creasta unui munte și să admiri priveliștile dimprejur sau să contempli, într-o seară, cerul plin de stele, din mijlocul cărora îți zâmbește luna, pentru ca ochiul să se umple de armonie, iar sufletul să înceapă să cânte... să cânte culorile și zumzetele pajiștilor, răcoarea și prospețimea izvoarelor, ciripitul păsărilor și mai ales să-l cânte pe Creatorul lor. Cu siguranță că toată liniștea, pacea și armonia pe care natura ți-o imprimă în suflet se va răsfrânge (pentru cât timp?) în viața de familie, în comunitate, în societate...
Text: Pr. Tarciziu Șerban
Cândva, autorul Psalmului 19 a trăit intens emoția întâlnirii cu natura, iar contemplația lui s-a transformat într-un cântec de o rară frumusețe: Cerurile vorbesc despre slava lui Dumnezeu şi firmamentul vesteşte lucrarea mâinilor sale. Ziua îi încredinţează un mesaj zilei, iar noaptea îi transmite nopţii înţelegerea. Nu e vorbire, nu sunt cuvinte ale căror glasuri să se poată auzi, şi totuşi vocea lor străbate tot pământul, vestea lor ajunge la marginile lumii. Soarele... răsare la un capăt al cerurilor şi-l străbate până la celălalt capăt, şi nimic nu se poate ascunde de căldura lui...În cântarea sa, psalmistul surprinde un dialog neauzit al creaturilor care evocă perfecțiunea ce domnește în natură și în care el întrezărește acea voință a lui Dumnezeu ce orânduiește toate în
Teama de Domnul este curată, rămâne pentru totdeauna; / judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte. / Ele sunt mai de dorit decât aurul şi decât mult aur curat, / mai dulci decât mierea şi decât fagurele proaspăt. / Slujitorul tău este instruit prin ele; / pentru cel care le păzeşte, răsplata este mare. (Ps 19,10-12)
mod desăvârșit. Ulterior, el regăsește aceeași perfecțiune în Legea revelată lui Moise pe Muntele Sinai, Lege care, dacă ar fi pusă în aplicare așa cum este ea enunțată, viața oamenilor ar fi la fel de armonioasă și de frumoasă precum viața din univers: Legea Domnului este desăvârşită, înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată, îl face înţelept pe cel neştiutor. Orânduirile Domnului sunt drepte, înveselesc inima, poruncile Domnului sunt strălucitoare, luminează ochii... Ele sunt mai de dorit decât aurul... Slujitorul tău primeşte înţelepciunea prin ele; pentru cel care le păzeşte, răsplata este mare.
Isus Cristos ne-a oferit, în Predica de pe Munte, Legea desăvârșită, formulată astfel încât toți cei care o pun în practică să aibă parte de fericire: Fericiți sunteți...