Actualitatea creștină, nr. 3/2019

Nr. 3/2019 * Anul XXX * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

„Sufletul care știe că are prezența lui Dumnezeu capătă obișnuința realității”. www.vladimirghika.ro

Legendă imagine: desen în tuș negru pentru „La visite de pauvres”, ediția ilustrată (manuscris), 1923.

POSTUL MARE

Drum de convertire și timp de speranță

Editarea genetică – un pas înainte?

La ce (mai) e bună spovada?

De la „smartificare” la sanctificare

Între Papa Francisc va fi oaspetele ţării noastre.

Ne dorim ca această vizită să aducă roade bogate în viața spirituală a creștinilor, precum şi în favoarea binelui și unității întregii societăți românești. Înainte de venirea Papei Francisc propunem diferite cărţi care vorbesc despre acest Papă care uimește prin naturalețea limbajului său, prin stilul accesibil, prin gesturi, care uneori dezarmează.

POSTUL MARE 2019 - „CREAŢIA AŞTEAPTĂ CU NERĂBDARE REVELAREA FIILOR LUI DUMNEZEU” (Rom 8,19) Iubiţi fraţi şi surori, „postul mare” al Fiului lui Dumnezeu a fost o intrare în deşertul creaţiei pentru a o face să redevină acea grădină a comuniunii cu Dumnezeu care era înainte de păcatul de la începuturi (cf. Mc 1,12-13; Is 51,3). Postul Mare al nostru să fie o reparcurgere a aceluiaşi drum, pentru a duce speranţa lui Cristos şi creaţiei, care „va fi eliberată de sclavia stricăciunii, spre libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu” (Rom 8,21).

Să nu lăsăm să treacă în zadar acest timp favorabil! Să-i cerem lui Dumnezeu să ne ajute să punem în practică un drum de adevărată convertire. Să abandonăm egoismul, privirea îndreptată spre noi înşine, şi să ne îndreptăm spre Paştele lui Isus; să devenim aproapele fraţilor şi surorilor care sunt în dificultate, împărtăşind cu ei bunurile noastre spirituale şi materiale. Astfel, primind în concretul vieţii noastre victoria lui Cristos asupra păcatului şi asupra morţii, vom atrage şi asupra creaţiei forţa sa transformatoare. (din Mesajul Papei Francisc pentru Postul Mare, care poate fi citit integral pe magisteriu.ro)

Cărțile pot fi procurate de la Librăria Sfântul Iosif.

Pentru detalii accesați librariasfiosif.ro

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXX, Nr. 3/2019

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Suflet tânăr

Postul Mare: drum de convertire și timp de speranță

17 Un salut special Reportaje Știri/Anunțuri

3

VATICAN

5 6 7

@Pontifex Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

8 10 11 12 13

Evenimente Președinția Consiliului Ue Fraternitatea umană Un pas istoric în relaţia dintre creștinism şi islam Minister și mister Papa de la Roma Știri ARCB Știri interne/externe

Biserică și societate

14 Bioetică Editarea genetică – un pas înainte?

16 Îngerii Romei Două capodopere „înaripate”

UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 O vizită istorică 23 Sacramentul căsătoriei SPIRITUALITATE

24 Sfânta Scriptură - Psalmii 3 Atenţie la promisiunile iluzorii!

25 Minuni şi sfinţi Biserica misionară O umilă soră palestiniană 26 Gânduri de azi și de ieri 32 Ecouri misionare Cine sunt ceilalți?

Gânduri din Noi și ceilalți Coasta de Fildeș (III) 27 Pagina Ghika CULTURĂ L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc).

33 File de istorie Maria și Moise Bercovici Un proiect necesar (I) 34 Idei pentru timpul liber DIALOGURI CU DICHIS 35 Sacralitatea în artă 28 La ce (mai) e bună spovada?

ETCETERA De la „smartificare” la sanctificare 36 Anunțuri

14

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 3/2019

24

28

Mesajul redacției Editorialul PS Cornel Damian, care deschide numărul din luna martie al revistei noastre, conține o reflecție asupra Mesajului Papei Francisc pentru Postul Mare și ne transmite tuturor convingerea că trebuie să considerăm Postul Mare, drum de convertire și timp de speranță.

Rubrica Focus este dedicată întâlnirii de la București a delegației Bisericilor din Europa cu autoritățile statului, în contextul președinției române a Consiliului UE, conține o prezentare a Declarației comune semnate de Papa Francisc și de Marele Imam al moscheii Al-Azhar din Cairo și continuă serialul despre papalitate.

Rubrica Biserică și societate la pagina Bioetică adresează cititorilor întrebarea provocare: Editarea genetică – un pas înainte?, iar pagina Îngerii Romei prezintă Două capodopere „înaripate”. La paginile Suflet tânăr continuă interviul cu PS Cornel Damian dedicat Sinodului tinerilor și este prezentată o frumoasă mărturie despre participarea la ZMT Panama. Universul familiei prezintă o reflecție ce are ca punct de plecare vizita Papei Francisc în Emiratele Arabe Unite, iar pagina dedicată catehezelor Papei vorbește despre sacramentul căsătoriei.

Paginile de Spiritualitate avertizează: Atenţie la promisiunile iluzorii!, iar la Pagina Ghika continuă mărturiile unor persoane ce L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc). Dialogurile cu dichis prezintă în această lună prima parte a interviului La ce (mai) e bună spovada?

De la „smartificare” la sanctificare, pe care Claudia Stan l-a realizat cu părintele Laurențiu Dăncuță. Și în acest număr, revista cuprinde știri din țară, de la Vatican și din lume, anunțuri, recomandări pentru timpul liber. Lectură plăcută!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Cristina Șoican Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Iulia Cojocariu Crenguța Nicolae Colaboratori

Pr. Marian Blaj Dănuț Doboș Pr. Andrei Dumitrescu Liana Gehl Anca Mărtinaş Giulimondi Monica Râpeanu Claudia Stan Layout GRAFIC

Angelus Communicationis Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

Tereza Petreș Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

© 2019 don Giovanni Berti | www.gioba.it

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Postul Mare

drum de convertire și timp de speranță

P

ostul Mare - acest timp liturgic de pregătire pentru sărbătoarea Învierii Domnului, care anul acesta începe pe 6 martie, în Miercurea Cenușii - este marcat, în celebrările liturgice, de Misterul Pascal al lui Cristos, adică de pătimirea, moartea și Învierea Lui. Ne gândim la Cristos Înviat care ne cheamă să ieșim din „întunericul” nostru și să mergem spre El, care este Lumină. Astfel, Postul Mare este un drum spre Înviere.

Rămâne un timp de penitență, de mortificare, dar nu ca scop în sine,

ci mai degrabă ca un ajutor eficient spre întâlnirea cu Cristos și spre redescoperirea identității noastre de botezați, o renaștere din Duh, așa cum îi spune Mântuitorul lui Nicodim: „Adevăr, adevăr îți spun: dacă cineva nu se naște din apă și Duh, nu poate să intre în împărăția lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este, iar ce este născut din Duh, duh este” (In 3,5-6).

Iată de ce Postul Mare, prin natura sa, este un timp de speranță!

Ne gândim la experiența ieșirii poporului ales din Egipt, pe care o citim în Sfânta Scriptură în Cartea

Exodului. Poporul evreu trăiește experiența sclaviei în Egipt, dar Domnul nu uită de poporul său; îl cheamă pe Moise și Domnul însuși, cu braț puternic, îi scoate pe evrei din robie, călăuzindu-i prin deșert spre Țara Făgăduită. Patruzeci de ani de încercări și de oboseală a drumului, tentați adesea să se întoarcă înapoi, să renunțe, dar și timp în care ei experimentează fidelitatea lui Dumnezeu. Astfel, acest drum se împlinește, se realizează în speranță: speranța de a ajunge în Țara Făgăduită, de a ieși din sclavie la demnitatea de popor liber.

MARTIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

3

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Postul Mare, prin natura sa, este asemănător deșertului care este fundalul episodului evanghelic care ne vorbește despre ispitirea lui Isus (cf. Lc 4,1-13). Așa cum deșertul reduce omul la esențial, eliberându-l de ceea ce este superfluu și chiar de vanitate, la fel Postul Mare îl ajută pe creștin să ajungă la ceea ce este esențial în viața lui de credință. Și pentru noi cele patruzeci de zile pregătitoare pentru Paști sunt o ieșire, un exod din sclavia păcatului la libertatea fiilor lui Dumnezeu. Învierea lui Cristos este exodul său prin care El ne deschide drumul spre plinătatea vieții: eternă și fericită. Și pentru a ne deschide acest drum, El și-a vărsat sângele și prin El am fost salvați, mântuiți din robia păcatului. Mântuirea noastră este cu siguranță darul Său, dar întrucât este o istorie de iubire, cere și răspunsul nostru, care înseamnă participare la iubirea Lui. Postul Mare are această dinamică: Cristos merge înaintea noastră prin exodul său, iar noi îl urmăm.

El a fost ispitit pentru noi, a învins Ispititorul pentru noi, iar noi trebuie, împreună cu El, să învingem tentațiile și atacurile Celui rău.

Cristos este Lumina care învinge întunericul și prin El noi suntem chemați să alimentăm lumina care ne-a fost dăruită prin Botez. În acest sens, Postul Mare este „semn sacramental al convertirii noastre”.

Cine străbate timpul Postului Mare este mereu pe drumul convertirii. În această perspectivă a convertirii putem reflecta asupra Mesajului din acest an al Sfântului Părinte Francisc pentru Postul Mare, care are ca titlu un verset din Scrisoarea Sfântului Paul către Romani: „Creația așteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu” (8,19).

Papa încă de la începutul Mesajului 4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2019

spune că Misterul Pascal al lui Cristos „este un proces dinamic care include și istoria și întreaga creație”, oferind câteva reflecții pornind de la versetul amintit mai sus.

al creației, să se simtă stăpânul său absolut și să o folosească nu pentru scopul voit de Creator, ci pentru propriul interes, în dauna creaturilor și a celorlalți”.

Răscumpărarea creaţiei

Forța vindecătoare a căinței și a iertării

Creştinul, trăind ca un adevărat fiu al lui Dumnezeu, lăsându-se călăuzit de Duhul Sfânt, trăieşte şi pune în practică legea lui Dumnezeu „începând de la cea înscrisă în inima sa și în natură”, prin comportamentul său făcând bine și creației.

Când ne dăm seama de reflexia lui Dumnezeu în tot ceea ce există, inima experimentează dorința de a-l adora pe Dumnezeu pentru toate creaturile sale și împreună cu ele, așa cum a făcut Sfântul Francisc de Assisi în „Cântarea fratelui soare” (cf. Enciclica Laudato siʼ, nr. 87).

Această armonie din creație este „amenințată de forța negativă a păcatului și a morții”.

Forța distructivă a păcatului

Când nu trăim ca fii ai lui Dumnezeu și avem un comportament care distruge armonia din creație și armonia cu aproapele, folosindu-ne de lucrarea lui Dumnezeu după plăcerea noastră și egoismul nostru, atunci stilul nostru de viață „încalcă limitele pe care condiția noastră umană și natura ne cer să le respectăm... Dacă nu suntem îndreptați încontinuu spre Paște, spre orizontul Învierii, este clar că logica lui totul și imediat, a lui a avea tot mai mult se impune”.

Prin păcat se întrerupe comuniunea cu Dumnezeu, rupându-se armonia cu celelalte ființe umane și cu creația. Spune Papa Francisc: „Este vorba despre acel păcat care-l face pe om să se considere dumnezeu

În Mesajul său, Papa Francisc ne aminteşte, de asemenea, că Postul Mare este semn sacramental al convertirii, că pe parcursul acestor patruzeci de zile putem să reînnoim viaţa noastră de credinţă prin convertire şi prin post, rugăciune şi pomană, elemente care dintotdeauna însoţesc viaţa celui care alege să trăiască efectiv harul Misterului Pascal.

Postul ne învaţă să avem o atitudine corectă faţă de ceilalţi şi faţă de creaţie, refuzând ispita de a „devora” totul pentru a satisface lăcomia noastră. Rugăciunea ne învață „să renunțăm la idolatria și la autosuficiența eului nostru”.

Pomana ne ajută să renunțăm la „nesăbuința de a trăi și a acumula totul pentru noi înșine”. În încheierea Mesajului pentru Postul Mare, Sfântul Părinte ne spune: „Postul Mare al Fiului lui Dumnezeu a fost o intrare în deşertul creaţiei pentru a face să redevină acea grădină a comuniunii cu Dumnezeu care era înainte de păcat... Postul Mare al nostru să fie o reparcurgere a aceluiaşi drum, pentru a duce speranţa lui Cristos şi creaţiei, care «va fi eliberată de sclavia stricăciunii, spre libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu»(Rom 8,21)”.

PS Cornel Damian Episcop auxiliar de București

VATICAN

@PONTIFEX

DIN CUVINTELE PAPEI

Postul Mare, drum de la sclavie la libertate

Twitter: @Pontifex

Twitter: @Pontifex

Twitter: @Pontifex

Dumnezeu, în providența Sa, ne oferă timpul Postului în fiecare an ca ocazie să ne întoarcem la El din toată inima și în toate aspectele vieților noastre.

Să citim Evanghelia zilnic și vom învăţa să trăim esenţialul: iubirea şi milostivirea. / Putem duce Evanghelia altora dacă ea pătrunde în vieţile noastre.

Cuvântul lui Dumnezeu este viu și puternic. / Credinţa, pentru a fi puternică şi sănătoasă, trebuie să fie hrănită constant cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Postul Mare este drumul de la sclavie la libertate, de la suferință la bucurie, de la moarte la viață.

Gestul cenușii ne amintește condiția noastră originară: am fost luați din pământ, suntem făcuți din praf. Da, dar praful în mâinile iubitoare ale lui Dumnezeu care a suflat duhul său de viață asupra fiecăruia dintre noi și vrea să continue să facă asta; vrea să continue să ne dea acel suflu de viață ce ne salvează de alte tipuri de sufluri: asfixierea sufocantă provocată de egoismele noastre, asfixierea sufocantă generată de ambiții meschine și indiferențe tăcute […].

Suflul vieții lui Dumnezeu ne salvează de această asfixiere ce stinge credința noastră, răcește caritatea și șterge speranța noastră.

A trăi Postul Mare înseamnă a tânji după acest suflu de viață pe care Tatăl nu încetează să ni-l ofere în noroiul istoriei noastre.

(Predică, 1 martie 2017)

În Postul Mare noi, creștinii, suntem invitați să mergem pe urmele lui Isus și să înfruntăm lupta spirituală împotriva Celui Rău cu puterea Cuvântului lui Dumnezeu, care are puterea de a-l învinge pe Satana.

Pentru aceasta trebuie să fim familiari cu Biblia: să o citim, să o medităm, să o asimilăm. Biblia conține Cuvântul lui Dumnezeu, care e mereu actual și eficace.

A spus cineva: ce s-ar întâmpla dacă am trata Biblia așa cum tratăm telefonul nostru mobil? Dacă am purta-o mereu cu noi sau măcar mica Evanghelie de buzunar, ce s-ar întâmpla? Dacă ne-am întoarce atunci când o uităm? […] În mod clar, comparația e paradoxală, dar ne face să reflectăm. Dacă am avea mereu Cuvântul lui Dumnezeu în inimă, nicio ispită nu ar putea să ne îndepărteze de Dumnezeu și niciun obstacol nu ar putea să ne abată de la drumul binelui […]

(Angelus, 5 martie 2017)

Isus, în cele patruzeci de zile de singurătate, l-a înfruntat pe Satana „corp la corp”, i-a demascat ispitele şi l-a învins. Şi în El am învins toţi, dar nouă ne revine să ocrotim în viaţa noastră de zi cu zi această victorie.

Biserica ne aminteşte acest mister la începutul Postului Mare, pentru că el ne dă perspectiva şi sensul acestui timp, care este un timp de luptă spirituală împotriva duhului răului. Şi în timp ce traversăm „pustiul” Postului Mare, ţinem privirea îndreptată spre Paşti, care este victoria definitivă a lui Isus împotriva Celui Rău, a păcatului şi a morţii. [...]

Pustiul e locul unde se pot asculta glasul lui Dumnezeu şi glasul ispititorului. [...] Şi cum auzim glasul lui Dumnezeu? În Cuvântul Său. Pentru aceasta este important să cunoaştem Scripturile; altminteri nu ştim să răspundem la cursele celui rău.

(Angelus, 22 februarie 2015) MARTIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

5

VATICAN ȘTIRI DIN VATICAN

Papa Francisc: călătorie apostolică în Maroc

Fericitul Newman va fi canonizat

Pe 30 şi 31 martie, Papa se va afla în Maroc, aceasta fiind a 28-a călătorie apostolică a sa. Pentru a facilita vizita Pontifului, autoritățile au propus ca deplasarea să se limiteze la oraşul Rabat.

Pe 13 februarie, Papa Francisc a aprobat canonizarea Fericitului John Henry Newman.

Î

n prima zi, după ceremonia de bun-venit şi vizita de curtoazie la regele Mohammed al VI-lea, Papa se va întâlni cu autorităţile, cu membrii societăţii civile şi cu membrii corpului diplomatic, va vizita Mausoleul Mohammed al V-lea şi Institutul Mohammed al VI-lea şi se va întâlni cu migranţii, la sediul asociaţiei diecezane Caritas. În a doua zi a călătoriei, Pontiful va vizita centrul rural pentru servicii sociale din Témara; se va întâlni cu preoţii, cu călugării, cu persoanele consacrate şi cu membrii Consiliului Ecumenic al Bisericilor, în catedrala

din Rabat. Apoi, Papa va prezida Sf. Liturghie. Ultimul moment al vizitei va fi ceremonia de rămas bun, la aeroportul internaţional din Rabat.

Călătoria Papei Francisc în Maroc, țară majoritar musulmană, în care în 2014 catolicii reprezentau doar 1% din populaţie, are loc la 33 de ani de la vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea. La 19 august 1985, Pontiful polonez a avut o întâlnire cu 80 de mii de tineri musulmani pe stadionul din Casablanca, eveniment care nu se mai întâmplase niciodată în istoria dialogului dintre creştini şi musulmani.

P

apa a recunoscut al doilea miracol atribuit mijlocirii Fericitului Newman, beatificat de Papa Benedict al XVI-lea în 2010. Primul miracol a fost legat de vindecarea completă și inexplicabilă a unui diacon ce suferea de probleme la coloană. Al doilea se referă la vindecarea unei femei însărcinate din America.

John Henry Newman, teolog din secolul al XIX-lea, poet şi preot anglican, s-a convertit la catolicism în 1845. A fost hirotonit preot catolic în 1847, fiind creat cardinal de Papa Leon al XIII-lea, în 1879, deși nu era episcop. Newman s-a dedicat în mod special educației.

Necesitatea formării permanente La Roma, adunarea plenară a Congregației pentru cultul divin și disciplina sacramentelor.

Î desfăşurat între 12 şi 15 februarie. Cu acest prilej, Papa a vorbit pe

ntâlnirea cu tema Formarea liturgică a poporului lui Dumnezeu s-a

larg despre ideea formării liturgice a poporului lui Dumnezeu, insistând asupra faptului că nu se poate rămâne la formarea inițială: „Știm din experiență că, în afară de formarea inițială, trebuie cultivată formarea permanentă a clerului și a laicilor… Formarea nu o dată, ci permanentă.”

6

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2019

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

Valoarea atingerii Despre simţul creştin al tactului Suplimentul Donne Chiesa Mondo pentru luna februarie

D

upă numere anterioare dedicate văzului şi auzului, suplimentul Donne Chiesa Mondo din februarie are în centru simţul tactil.

Ultimul şi cel mai umil dintre simţuri, adesea ignorat de înşişi posesorii lui, tactul ne mijloceşte totuşi cea dintâi întâlnire cu lumea, încă din sânul mamei, ca şi pe cea din urmă: mângâierea de rămas bun dată celui răposat, dincolo de cuvânt sau privire. Într-un articol publicat iniţial în revista Études, scriitorul iezuit Patrick Goujon arată cum credinţa creştină educă simţul tactil punându-l în relaţie cu Întruparea. Ea ne invită să luăm cunoştinţă de valoarea şi greutatea trupului nostru, de adevărul mesajelor pe care ni le transmite, văzând în el nu un duşman, ci un aliat.

Spiritul timpului suflă în direcţia opusă: tehnologiile touchless, altfel deloc rele, indică tonul dorit: eficacitate, rapiditate, independenţă. Totul ca din zbor: iată visul unei omeniri ce se vrea eliberată de greutatea trupului şi de riscurile contactului. Creştinismul, însă, adesea acuzat că dispreţuieşte trupul dizolvându-l în metafore spirituale, oferă resurse uimitoare pentru conexiunea între atingere şi intangibil.

Subminând distincţia ritualistică dintre sacru şi impur, Evanghelia ne prezintă atingerea nu ca interdicţie, ci ca limită de exercitat cu discernământ – spun tradiţiile spirituale creştine.

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

Memorii din infern

Viaţa are o greutate şi contactele noastre sunt primele care ne fac să o simţim. Credinţa în Isus întrupat şi înviat ne ajută să stăm în contact unii cu alţii fără eschivări sau trădări. Isus atinge şi se lasă atins.

Atinge ca să vindece şi, lăsându-se atins, eliberează. Nu se tulbură, asemenea fariseului, când femeia păcătoasă îi şterge picioarele cu părul ei, ci îi dă cuvântul care o face liberă: „Mergi în pace.” După Înviere, Isus refuză atingerea Magdalenei care parcă vrea să-l reţină numai pentru ea. Dar îl invită pe Toma să-i atingă rănile. Toma atunci se abţine, îşi pune singur limită: cuvântul lui Cristos îi este de ajuns. Nu-l înşfacă pe Isus, ci-l descoperă în mişcarea care-i dă sens vieţii. Pentru creştin, sensul vine din chemarea lui Dumnezeu care ţine la noi fără să ne reţină, ca un Tată ce se bucură să-şi vadă copiii înaintând pe calea lor. (traducere şi adaptare de Liana Gehl)

Roman scris pe WhatsApp, premiat cu un premiu la care autorul nu poate ajunge

N

o Friend But the Mountains („Niciun prieten, doar munţii”) este titlul cărţii lui Behrouz Boochani, iranian de etnie kurdă închis de 6 ani în centrul pentru migranţi clandestini de pe insula Manus, Pacific.

Visa să ajungă în Australia, dar politica rigidă a Canberrei i-a transformat visul în coşmar.

Memorialul acestor ani fără ieşire s-a transpus în poezii, gânduri şi relatări pe care Boochani le-a trimis traducătorului său.

Acesta le-a publicat, câştigând pentru autor prestigiosul Victorian Prize for Literature, premiu oferit de aceeași ţară care îl ţine prizonier.

MARTIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

7

FOCUS evenimente

„R

omânie, țară-punte între Orient și Occident, punct de răscruce între Europa centrală și cea orientală (...) Cu ajutorul lui Cristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm și curaj. Vei fi națiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar și făcător de pace.”

(Sf. Ioan Paul al II-lea, la sosirea în București, 1999)

PREȘEDINȚIA CONSILIULUI UE

O REFLECȚIE A BISERICII CATOLICE Pe 28 ianuarie 2019, la București, delegația Bisericilor din Europa s-a întâlnit cu ministrul afacerilor externe al României, TeodorViorel Meleșcanu, pentru a face schimb de opinii cu privire la prioritățile președinției române a Consiliului UE. Cu această ocazie, Biserica Catolică a prezentat un document pe aceste teme.

R

omânia deține președinția Consiliului UE într-o perioadă de schimbări semnificative care afectează viitorul UE, precum și diferite sfere ale vieții noastre personale și sociale.

Următoarele tranziții instituționale, împreună cu digitalizarea și iarna demografică, lasă cetățenii nu numai cu temeri și incertitudini, ci și cu așteptări și speranțe. PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București și Pr. Olivier Poquillon OP, secretar general al COMECE 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2019

(Comisia Conferințelor Episcopale din Uniunea Europeană) au condus delegația care a prezentat o reflecție plecând de la cele patru priorități ale președinției române: 1. O Europă mai socială într-o epocă digitală

Documentul încurajează președinția română să pună persoana umană înapoi în centrul tuturor proceselor politice și al evoluțiilor tehnologice. Pentru a oferi tineri-

lor și familiilor oportunitatea de a-și exprima pe deplin talentele și aspirațiile în comunitățile locale, UE ar trebui să promoveze o viziune a muncii decente, durabile și participative pentru toți. Perspectivele de viitor pentru muncă, experiența și noile perspective ale programelor Erasmus și inteligența artificială ca inovație sunt punctele tratate în acest capitol.

2. Solidaritate, libertate și securitate

Tema migrației și a azilului, tema securității cibernetice includ marile idealuri de solidaritate și libertate care pot să fie transformate în realitate. România este încurajată să promoveze o abordare echilibrată, proporțională și multipartită a securității, inclusiv a celei cibernetice, în Europa, concentrânduse asupra securității umane și respectând pe deplin statul de drept și drepturile fundamentale. Pentru domeniul apărării ar trebui elaborat un cadru comun de referință etic și antropologic.

FOCUS

3. UE ca actor global

Securitatea umană și pacea durabilă; politica UE în vecinătatea sa; dezvoltarea umană durabilă; libertatea religioasă în țările terțe – acestea sunt subcapitolele care vin să ilustreze terenul pe care Uniunea Europeană ar putea să joace rolul actorului global. „Biserica Catolică a favorizat și a susținut UE ca un proiect de pace și o comunitate de principii și virtuți încă de la începuturile ei. Regiunea Europei de Sud-Est denumită în mod obișnuit „Balcanii de Vest” face parte integrantă din

familia europeană prin istoria sa și bogatul patrimoniu cultural și religios. Prin urmare, este important să continuăm impulsul din ultimele luni în consolidarea perspectivelor europene credibile pentru țările din această regiune.”

4. Demnitatea umană, drepturile fundamentale și democrația

Acest capitol acoperă trei mari arii în subpunctele: programul „Drepturile și valorile” viitoare; lupta împotriva fenomenului

„știri false” și reforma Registrului Transparenței UE. Astfel se revine la firul roșu al documentului, în care demnitatea omului este pe primul loc în orice politică europeană. În finalul concluziilor documentului scrie: „Ne rugăm ca Domnul să binecuvânteze eforturile Guvernului român și ale autorităților responsabile, astfel încât deciziile și acțiunile lor să fie orientate spre binele comun și să facă din Europa o sursă de dezvoltare și o promisiune de pace pentru ea însăși și pentru întreaga lume.”

DIALOG – Bisericile și Uniunea Europeană La Patriarhia Română și la Secretariatul de Stat pentru Culte

D

elegația CER (Conferința Episcopilor din România) cu COMECE (Comisia Conferințelor Episcopale din Uniunea Europeană), împreună cu CEC (Conferința Bisericilor Europene – este vorba de cele protestante) și CROCEU (Comitetul Reprezentativ al Bisericilor Ortodoxe la Uniunea Europeană) a participat la o audiență cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și a făcut schimb de opinii cu privire la rolul Bisericilor în UE cu Victor Opaschi, secretar de stat pentru probleme religioase.

Delegația CER - COMECE: Pr. Tarciziu Șerban, reprezentant CER; Pr. Olivier Poquillon OP, secretar general COMECE Delegația CEC: Episcopul Reinhart Guib, Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România; Pr. Heikki Huttunen, secretar general CEC

Delegația CROCEU: Mitropolitul Athenagoras al Belgiei; Pr. Sorin Șelaru, directorul Biroului Permanent al Patriarhiei Române la Bruxelles.

Dialogul deschis și transparent între Biserici și președințiile respective ale Consiliului UE face parte dintr-o practică de lungă durată, susținută de articolul 17, alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE): „Recunoscându-le identitatea și contribuția specifică, Uniunea menține un dialog deschis, transparent și constant cu aceste biserici și organizații.”

Reflecția COMECE – CER în limba engleză (original) și traducerea în limba română se pot găsi pe pagina de internet a Conferinței Episcopilor din România.

MARTIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

9

FOCUS evenimente

„C

redinţa îl face pe credincios să vadă în celălalt un frate de susţinut şi de iubit. Prin credinţa în Dumnezeu, care a creat universul, creaturile şi toate fiinţele umane - egale prin Milostivirea Sa -, credincioșii sunt chemați să exprime această fraternitate umană, salvgardând creaţia şi tot universul şi susţinând fiecare persoană, în special pe cele mai nevoiaşe şi sărace” (din Prefața Declarației comune)

Fraternitatea umană

Un pas istoric în relaţia dintre creștinism şi islam Declarația comună Fraternitatea umană pentru pacea mondială şi buna convieţuire a fost semnată pe 4 februarie, la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, de Sanctitatea Sa Papa Francisc și de Marele Imam al moscheii Al-Azhar din Cairo, dr. Ahmad Al-Tayyib.

D

ocumentul pleacă de la premisa că Dumnezeu este Tatăl tuturor şi Părintele păcii. Afirmă rolul religiilor în actualul context istoric și obligația acestora de a educa tinerele generații în spiritul păcii, al valorilor religioase şi al respectului reciproc. Se adresează în primul rând liderilor religioşi, dar nu numai.

Cei doi semnatari, în numele catolicilor şi al musulmanilor din lumea întreagă, se adresează tuturor 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2019

Text: Mons. Ionuț Paul Strejac

intelectuali, filozofi, artiști, operatori din mass-media, oameni de cultură, invitându-i să redescopere valorile umane care stau la baza fraternităţii şi conviețuirii.

Documentul tratează, chemându-le pe nume, temele cele mai urgente ale timpului nostru. Denunță pierderea sensului religios, dar și fundamentalismul și extremismul, condamnând şi respingând fără echivoc folosirea religiei în scopuri politice și în scopuri violente.

Subliniază importanţa libertăţii ca drept uman fundamental, evidențiind că pluralismul religios aparține voinței divine. Vorbește despre lăcașurile de cult, terorism, raportul dintre Orient si Occident, drepturile femeii şi protejarea copiilor şi a bătrânilor. Unul dintre cele mai importante aspecte ale Declarației este însă afirmarea conceptului de „cetățenie deplină” în societățile islamice. Aceasta presupune că orice cetățean, indiferent dacă este musulman sau nu, se bucură de aceleași drepturi; comunitatea religioasă nu mai este pe deplin identificată cu comunitatea politică.

Este o importantă deschidere a islamului, necesară pentru a asigura un viitor comunităților creștine în Orientul Mijlociu, care timp de secole au trăit în condiții de minoritate, cu un statut special de protecție.

Sfântul Părinte speră și încurajează ca acest document să fie studiat în școlile și în universitățile din lumea creștină, în timp ce Marele Imam va promova difuzarea sa în lumea musulmană.

FOCUS minister și mister

„P

apa, episcopul Romei și succesorul Sfântului Petru, este principiul perpetuu și vizibil și fundamentul unității Bisericii.

Este vicarul lui Cristos, capul colegiului episcopilor și păstorul întregii Biserici, asupra căreia, din orânduire divină, are putere deplină, supremă, nemijlocită și universală” (Compendiul Catehismului Bisericii Catolice, nr. 182)

Botezul sutașului Corneliu, 1746, de Johannes Zick, Biserica Sf. Martin, Biberach an der Riss (Germania)

PAPA de la ROMA: Minister și Mister

Primatul lui Petru în Biblie (3) După ce am conștientizat rolul Sfântului Petru din numele nou primit și din declarația solemnă a Mântuitorului (Mt 16,18-19), înaintăm cu clarificările din Biblie referitoare la primatul petrin.

M

inisterul succesorului lui Petru, pe care Biserica Catolică îl reține ca principiu de unitate a comunității creștine, își are originile în paginile Sfintei Scripturi. Rolul pe care l-a avut Petru în comunitatea creștină primară este ilustrat foarte clar în Faptele Apostolilor și în Scrisorile Apostolice. Situațiile conflictuale care nu au lipsit în Biserică încă de la început și-au găsit rezolvarea tocmai în exercitarea primatului de jurisdicție al lui Petru în comuniune cu ceilalți apostoli și prezbiteri.

Ceea ce tradiția numește Conciliul de la Ierusalim, adică adunarea apostolilor pentru a rezolva criza de la Antiohia cu privire la circumcizie, relatată în Faptele Apostolilor, capitolul 15, indică rolul întemeietor și normativ pe care l-a avut experiența lui Petru: „Fraților, voi știți prea bine că din primele zile Dumnezeu m-a ales între voi pentru ca, prin gura mea, păgânii să asculte cuvântul evangheliei și să creadă. Iar Dumnezeu, care cunoaște inimile, a dat mărturie în favoarea lor, dându-le pe Duhul Sfânt ca și nouă și nu a făcut nicio deosebire între noi, căci le-a curățat inimile

prin credință. Așadar, de ce îl ispitiți acum pe Dumnezeu punând pe umerii discipolilor un jug pe care nici părinții noștri și nici noi nu l-am putut duce? Dar noi credem că suntem mântuiți în același fel ca și ei prin harul Domnului Isus” (Fap 15,7-11).

Pentru Biserica Primară, faptul că Petru a fost ales să fie martorul primei convertiri a unor păgâni arăta legitimitatea misiunii Bisericii printre păgâni. Paul va fi numit apostolul păgânilor, dar va ajunge astfel pentru că Dumnezeu i-a arătat lui Petru că asta trebuie făcut, dăruind pe Duhul Sfânt familiei lui Corneliu (Fap 10-11). Cât privește problema circumciziei, pentru Petru perspectiva este deja schimbată: nu păgânii sunt salvați ca și iudeii, ci iudeii sunt salvați ca și păgânii. Acest fel de primat de jurisdicție al lui Petru (și nu doar de onoare) va fi prezent în Biserică prin succesorii acestuia, episcopii Romei, după cum vom vedea în mărturia Sfinților Părinți, cu o notă de infailibilitate care va fi definită la Conciliul Vatican I. (Va urma) MARTIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

11

FOCUS ȘTIRI ARCB

București

Conferință Pe 13 februarie, la Centrul Sf. Petru și Andrei a avut loc conferința Între Cer și Pământ, susținută de dr. Magda Stavinschi, cercetător onorific al Institutului Astronomic al Academiei Române.

Constanța

Comuniune Pe 8 februarie, 16 tineri din cele două parohii, Sf. Anton de Padova şi Sf. Pius din Pietrelcina, au profitat de vacanţă şi au participat la o zi de cunoaștere şi de comuniune. Plini de entuziasm şi bucurie, şiau propus ca pe viitor să desfăşoare şi alte activităţi comune.

București

Solidaritate Pe 8 februarie, la Centrul Pedro Arrupe au avut loc o masă rotundă şi un moment de rugăciune prilejuite de Ziua Mondială de rugăciune împotriva traficului de persoane, organizate de Asociația Solwodi – Solidaritate cu femeile în dificultate.

Invitaţi au fost Laetitia Drăgan, Monica Boseff, Pr. Francisc Ungureanu.

12

PS Cornel la Cioplea

Ziua persoanelor consacrate

Pe 11 februarie, PS Cornel Damian a celebrat Liturghia în Parohia Sfânta Fecioară Maria, Regină.

C

u ocazia comemorării aparițiilor Sf. Fecioare la Lourdes, PS Cornel s-a aflat în Parohia Cioplea, unde a dat Maslul persoanelor bolnave ori în vârstă. Au fost prezente o parte din persoanele vizitate lunar de preoții parohiei la prima vineri din lună, care au fost aduse la biserică de membrii familiei sau de enoriași voluntari. Printre voluntari s-au numărat și tinerii din Serviciul de Ajutor Maltez din Bucureşti, însoțiţi de Pr. Gabriel Popa, responsabil spiritual. Celebrarea s-a încheiat în fața grotei Maicii Domnului de la Lourdes, unde s-a recitat o decadă din Rozariu pentru bolnavi şi pentru cei care-i îngrijesc. La final, PS Cornel s-a rugat pentru ocrotirea bolnavilor și a împărțit binecuvântarea arhierească. În Parohia Cioplea poate fi venerată una dintre cele mai vechi statui ale Maicii Domnului de la Lourdes din ţara noastră, adusă de preotul Joseph Bordon în 1885 şi dăruită Seminarului diecezan de la Cioplea.

Pe 2 februarie, la Catedrala Sf. Iosif a fost celebrată Ziua Persoanelor Consacrate.

C

elebrările au inclus adoraţie euharistică, Sf. Liturghie, un moment festiv şi o agapă, acestea din urmă fiind găzduite de Aula Facultății de Teologie RomanoCatolică a Universității București.

Sf. Liturghie a fost prezidată de PS Cornel Damian, care i-a încurajat pe cei prezenţi să urmeze exemplul părinților lui Isus, al bătrânului Simeon și al văduvei Ana, acela de a nu-l lăsa niciodată singur pe Isus. În cadrul momentului festiv s-a desfăşurat şi un quiz show despre mănăstiri și Papa Francisc, la care au participat și colaborat mai multe echipe de tineri și persoane consacrate.

Întâlnirea Consiliului Pastoral Luni, 25 februarie a avut loc o întâlnire extraordinară a Consiliului Pastoral al Arhidiecezei, convocată de Arhiepiscopul Ioan Robu.

Î

ntâlnirea a avut ca temă principală vizita Papei Francisc în România. Consiliul Pastoral din Arhidieceza Romano-Catolică de București este format din Episcopul Cornel Damian, vicarii episcopali, părintele secretar eparhial, părinții decani, părinții coordonatori ai diferitelor Centre Pastorale, părintele director spiritual al Asociației Caritas București, responsabili și delegați din partea vieții consacrate, a Biroului de presă al ARCB, a învățământului catolic și a laicilor din Arhidieceză.

Adaptare după www.angelus.com.ro

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2019

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

Blaj într-un minut - proiect de prezentare a orașului În perioada 14 ianuarie - 2 iunie se desfășoară proiectul Blaj într-un minut.

I

Pelerinajul studenților Între 17 și 19 mai se va desfășura a VI-a ediție a pelerinajului studenţilor la Sighetu Marmaţiei.

E

nițiatoarea proiectului este Anca Berlogea Boariu, regizor și producător, realizatoarea proiectului Fratelui meu din exil, documentar şi album despre epoca stalinistă în România prin scrisorile Monseniorului Ghika. Autoarea, care s-a mutat la Blaj de trei ani, și-a propus ca zilnic, într-un clip de un minut, să prezinte oameni, locuri și întâmplări din Blajul de ieri și de azi, pentru a-l face cunoscut înainte de venirea Papei Francisc. Fiecare zi are o tematică diferită. Povestea începe cu istoria mamei autoarei, fostă elevă la Liceul de fete din Blaj; marțea, mergem la școală, miercurea, în oraș; joia este întoarcerea în istorie; vinerea este dedicată întâlnirii cu diferiți oameni, iar sâmbăta,

venimentul este organizat de Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii Al.I. Cuza din Iaşi, Episcopia de Iaşi prin Capelania Universitară Sf. Toma de Aquino şi Asociaţia Studenţilor Catolici din Iaşi.

Pelerinajul anual al studenţilor la Sighet este un moment de formare intelectuală şi spirituală, având ca scop principal venerarea martirilor şi a mărturisitorilor. Totodată, îşi propune să menţină vie în rândul studenţilor flacăra cunoaşterii trecutului şi să trezească în tinerii intelectuali gustul pentru cultură şi religie.

călătoriei. Duminica este dedicată poveștilor episcopilor de azi și de ieri.

Clipurile sunt disponibile pe pagina Facebook Blaj într-un minut Anca Berlogea Boariu, organizate în 7 serii, ce corespund celor 7 zile ale săptămânii.

Franța

America

Liban

Eliminarea termenilor mamă și tată

Decizie teribilă împotriva vieții

Sunetele fraternității

Pe 12 februarie, deputații francezi au votat un amendament ce înlocuiește în documentele administrative și formularele folosite în școli cuvintele tată și mamă cu părintele 1 și părintele 2. Termenii tată și mamă nu mai pot fi folosiți, urmând să fie scoşi din uz. Episcopii catolici au protestat împotriva acestei decizii prin declarația intitulată sugestiv Tată și mamă și și-au exprimat speranța ca „bunul simț să revină la locul care i se cuvine, pentru binele primar al copiilor”.

La sfârșitul lunii ianuarie, senatul statului american New York a luat o decizie prin care se permite avortul în orice stadiu al sarcinii, până la momentul nașterii. Cardinalul de New York, Timothy Dolan, definește ca „teribilă“ această normă, pentru că ea elimină orice acuzație împotriva celor ce asistă la moartea unui copil avortat prin diferite metode, fără a interveni. Totodată, legea suprimă obiecția de conștiință pentru lucrătorii sanitari ce refuză să participe la o astfel de procedură.

Pe 24 februarie, la Festivalul Al Bustan din Beirut vor răsuna Sunetele fraternității, ale World Youth Orchestra, pentru a crea prin muzică un limbaj universal recunoscut. Proiectul cuprinde trei țări mediteraneene ce simbolizează coexistența diferitelor culturi și religii. Urmează un concert la Teatrul Național din Sarajevo, oraș unde trăiesc creștini, evrei și musulmani, și unul la Festivalul din Fes, în Maroc, unde comunitatea musulmană este deschisă spre dialog cu alte culturi.

MARTIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

13

Biserică și societate BIOETICĂ

Editarea genetică – un pas înainte?

Text: Monica Râpeanu

E

ditarea genetică este unul dintre cele mai discutate subiecte legate de știință din ultimii ani, iar tehnologia pe care se bazează editarea genelor, denumită CRISPR (Clustered Regularly Interspaced Short Palindromic Repeats), este una dintre cele mai importante descoperiri din domeniul biotehnologiei, dar și una care a dat inevitabil naștere unor dileme și controverse de proporții. Chiar și cei care nu sunt neapărat interesați de progresul științei au avut și au nenumărate ocazii de a auzi despre organisme modificate genetic (OMG) și despre tot felul de experimente care au dus la modificarea anumitor gene.

Despre posibilele utilizări ale acestei noi tehnologii se vorbește nu numai în cercurile oamenilor de știință. Diverse publicații au trasat câteva direcții plauzibile 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2019

pentru tehnologia de editare genetică CRISPR care includ: înțelegerea funcțiilor anumitor gene, modificarea genetică a plantelor pentru a asigura necesarul de hrană, reducerea dependenței de hidrocarburi, identificarea unor noi tratamente anti-Alzheimer și anticancer, distrugerea anumitor virusuri, precum HIV și altele, și crearea de noi medicamente și vaccinuri.

Ce este și cum funcționează CRISPR? CRISPR este un instrument de editare moleculară de ultimă oră care poate fi folosit pentru a detecta orice secvență ADN de interes și a o modifica, dezactiva sau elimina dintr-un genom (chiar și din genomul uman!). Așadar, este un instrument prin care poate fi efectuat un „bricolaj” genetic, adică modificarea genelor din orice organism, indiferent dacă este un tigru, o lalea sau un copil. Unii cercetători

îl descriu ca pe instrument care funcţionează ca un fel de foarfece la nivel molecular, în timp ce alții îl compară cu „un sistem poștal” care însă îţi limitează numărul de locuri în care poţi merge.

Pr. Nicanor Austriaco OP, un reputat cercetător catolic și profesor de biologie și teologie din Statele Unite, explică și mai bine, într-un articol recent (The Case Against CRISPR Babies), în ce constă metoda CRISPR: „imaginați-vă genomul uman – informațiile genetice găsite în cele mai multe dintre celulele noastre – ca pe o enciclopedie de 46 de volume cu aproximativ 6.000.000.000 de litere. CRISPR ne dă puterea de a schimba litera A de pe coloana a doua a paginii 1311 din al treilea volum al acelei enciclopedii în litera C.” În teorie, această metodă revoluționară ar permite inclusiv editarea genelor oricărui copil după bunul plac al oricui pentru a crea copii cu anumite caracteristici și trăsături dorite – bebeluși personalizați. În practică, acest experiment a fost efectuat deja de un om de știință chinez, He Jiankui, care spre finele anului trecut a șocat întreg globul anunțând că a contribuit la nașterea primilor copii modificați genetic, gemenele „Lulu” și „Nana”. Cercetătorul chinez a susținut că a aplicat o tehnică de „chirurgie” a genelor asupra ovulelor fertilizate in vitro folosind tehnologia CRISPR-Cas9 pentru ca gemenele să fie astfel „vaccinate genetic” împotriva virusului HIV și să fie prevenită o potențială infectare, având în vedere că tatăl lor este seropozitiv.

Cercetători din întreaga lume, printre care și peste o sută de cercetători chinezi, au condamnat acest proiect prin care Jiankui a sfidat și

Biserică și societate

încălcat normele etice și academice internaționale, iar unii l-au numit de-a dreptul „monstruos”, „iresponsabil”. Astfel de experimente nu pot să nu aibă profunde implicaţii medicale şi etice și pot duce la consecințe grave, deoarece efectele secundare şi întârziate ale editării de gene sunt la ora actuală încă dificil de prezis şi de controlat. Cercetătorii chinezi au solicitat o investigaţie privind „întreprinderea” lui Jiankui, iar activitatea lui științifică a fost deja suspendată de către autoritățile chineze. Un comitet de experţi în etică medicală urmează să analizeze metodele de cercetare și toate experimentele lui. Nu este clar dacă tehnologia CRISPR folosită a fost suficient de sigură pentru a putea fi utilizată pe subiecți umani și nici dacă a existat o nevoie medicală pentru această intervenție. Jiankui a pretins că vrea să imunizeze fetele de infecția cu HIV a tatălui lor.

Cu toate acestea, există modalități mai simple, mai ieftine și mai puțin controversate de a reduce riscul de transmitere HIV de la tată la copii.

Mai mult decât atât, editarea genei CCR5 realizată de Jiankui reduce, dar nu elimină riscul de infectare cu HIV și îl face, de fapt, pe copil mai vulnerabil în fața altor viruși, cum ar fi virusul West Nile. În urma acestui scandal, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a anunţat că va înfiinţa un grup de lucru care va dezbate controversata procedură, care ridică probleme etice, sociale şi de siguranţă. Dincolo de implicațiile etice ale unei astfel de „inginerii”, specialiștii spun că ea este și extrem de complicată. Datorită structurii genomului uman, efectuarea unor modificări complexe continuă să reprezinte o adevărată provocare chiar și cu un instrument sofisticat

așa cum este CRISPR. O preocupare majoră este că transformările ireversibile ale materialului genetic uman, care prezintă un grad mare de incertitudine din punct de vedere ştiinţific, vor afecta inevitabil genetica umană în ansamblu, iar activitatea unor oameni de știință ca Jiankui ar putea submina și delegitima CRISPR, frânând totodată progresul științific autentic. În afara problemei morale cauzate de experimentele făcute pe embrioni obținuți prin fertilizarea in vitro, problema ridicată de CRISPR și de alte tehnologii de editare a genelor ține de riscurile implicate. Ar trebui să ni se permită să ne jucăm cu sângele copiilor și nepoților noștri și să schimbăm genele generațiilor viitoare de persoane? Chiar dacă editarea genetică ar fi folosită doar în scopuri terapeutice, pentru prevenirea sau

vindecarea unor maladii și pentru a elimina suferința, vor putea fi evitate toate efectele adverse și mutațiile grave ce ar putea fi provocate de editarea genetică? Cum va putea fi stabilit un cadru de reglementare necesar pentru a menține un nivel ridicat de siguranță? Nu în ultimul rând, să ne imaginăm că tehnologia CRISPR va ajunge, în viitor, să fie considerată eficientă și, mai ales, sigură. Nu vor dori atunci oamenii să devină supraoameni în urma unei simple intervenții? Dacă astăzi oricine își poate modifica în voie corpul prin chirurgie plastică, tatuaje, ar trebui ca modificarea genomului să fie și ea nelimitată? Iată doar câteva întrebări care ne privesc pe toți, și nu doar pe oamenii de știință și specialiștii în etică, și care ne invită la o reflecție și o discuție amplă pe tema editării genetice.

ETICĂ ȘI RESPONSABILITATE „[genetica și medicina] ne fac capabili să eliminăm boli considerate nevindecabile până cu puțin timp în urmă, dar deschid și posibilitatea de a determina ființele umane «programândule», ca să spunem așa, unele calități. […] Marile decizii cu privire la orientarea cercetării științifice și investițiile făcute în ea trebuie asumate de ansamblul societății și nu să fie dictate numai de regulile pieței sau de interesul câtorva. […] rămâne mereu valabil principiul că nu tot ceea ce este tehnic posibil sau realizabil este de aceea și etic acceptabil. Știința, ca orice altă activitate umană, știe că are limite de respectat pentru binele omenirii înseși și are nevoie de un simț de responsabilitate etică. Adevărata măsură a progresului, așa cum amintea Fericitul Papă Paul al VI-lea, este de a tinde spre binele fiecărui om și al omului întreg.” (fragment dintr-un discurs al Papei Francisc, 18 noiembrie 2017, magisteriu.ro/discursul-papei-adresat-plenarei-consiliului-pontificalpentru-cultura-2017/)

MARTIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

15

Biserică și societate Îngerii Romei

Îngeri sculptaţi de Gian Lorenzo Bernini

Două capodopere „înaripate” Text: Anca Mărtinaş Giulimondi

Î

ngerii nu doar păzesc, însoţesc, sfătuiesc şi călăuzesc, îngerii ne şi istorisesc. Cum? De obicei, prin simboluri sacre alături de care sunt reprezentaţi. De pildă, la Roma, unii dintre îngerii sculptaţi de Gian Lorenzo Bernini (1598-1680) poartă în mâini simbolurile Pătimirii lui Isus.

Dacă aţi fost în Cetatea Eternă, aţi traversat, cu siguranţă, renumitul Ponte Sant’Angelo. Nu este un pod oarecare, ci un parcurs penitenţial străjuit de o parte şi de alta de zece statui impunătoare cu îngeri, ce arată trecătorilor simbolurile Calvarului: coloana de care a fost legat Isus pentru a fi torturat; biciul care a lovit până la sfâşiere trupul Mântuitorului; coroana de spini; marama cu care Veronica i-a şters faţa însângerată; cămaşa lui Isus şi zarurile cu care a fost trasă la sorţi; crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul; cuiele 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2019

cu care i-au fost străpunse mâinile şi picioarele; inscripţia INRI de pe crucea Domnului; buretele înmuiat în oţet, pus în vârful unei trestii de isop şi suliţa cu care i-a fost străpunsă coasta.

Comisionat de Papa Clement al IX-lea (Giulio Rospigliosi), proiectul îngerilor destinaţi celebrului pod al Romei avea să fie pentru Bernini ultima lucrare de mare anvergură. Sculptorul a realizat, între 1668 şi 1671, două statui din marmură: Îngerul care ţine coroana de spini şi Îngerul purtător al inscripţiei INRI. Însă Pontiful a considerat că erau mult prea frumoase pentru a fi expuse în aer liber, la intemperiile vremii, preferând să le destineze altor spaţii. Succesiv, colaboratorii sculptorului au refăcut, sub îndrumarea artistului, cele două statui, expuse şi în prezent pe celebrul Ponte Sant’Angelo.

Dacă vă întrebaţi unde se află în prezent cei doi îngeri din marmură, sculptaţi iniţial de Bernini, iată răspunsul: bazilica minoră Sant’ Andrea delle Fratte, din centrul Romei, la doi paşi de Piazza di Spagna. Aşezaţi de o parte şi de alta a altarului major, cei doi îngeri au rămas timp de mulţi ani în locuinţa sculptorului, din faţa bazilicii, la dispoziţia Cardinalului Jacopo Rospigliosi, care a comisionat realizarea sculpturilor. Succesiv, intrând în patrimoniul moştenitorilor lui Bernini, statuile au fost donate, în 1731, bazilicii Sant’Andrea delle Fratte de către Prospero Bernini, nepotul sculptorului Gian Lorenzo.

Am început prin a vă spune că îngerii sunt şi naratori. Mai ales în virtutea misiunii lor de purtători de mesaje, ei au darul de a transmite – cu claritate şi persuasiune – înştiinţări, poveţe, atenţionări. Însă, în această pagină, îndeplinesc rolul de naratori indirecţi. Relatarea despre Îngerii lui Bernini se doreşte a fi un îndemn pentru cititorul care ar putea veni, în viitor, la Roma, de a nu ocoli bazilica Sant’ Andrea delle Fratte, pe care Benedict al XVI-lea a definit-o ca Lourdes-ul roman. La 20 ianuarie 1842, în acest lăcaş de cult, Maica Domnului Neprihănit Zămislită i-a apărut evreului Alphonse Ratisbonne, schimbându-i complet existenţa. Iată de ce, în această bazilică, adevărată bijuterie arhitecturală ce poartă semnătura lui Francesco Borromini (15991667), „diamantele” cele mai de preţ nu sunt cele două statui de îngeri despre care v-am povestit, ci capela dedicată, în 1842, Maicii Domnului a Miracolului, în urma acelei apariţii minunate. Un loc de har, unde zilnic îşi pleacă genunchii mii de credincioşi sub privirea îndurătoare a Maicii Preacurate.

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

Un salut special

B

ine te-am reîntâlnit, drag tânăr cititor!

De data aceasta vin cu un salut special din partea Papei Francisc, pe care l-am întâlnit în Panama, cu ocazia Zilelor Mondiale ale Tineretului și aș dori să-ți împărtășesc din gândurile sale.

Am observat bucuria Sfântului Părinte de a fi în mijlocul tinerilor prezenți cărora, la ceremonia de deschidere, le spunea: „Câte lucruri ne pot diferenția! Însă nimic din toate acestea nu ne-a împiedicat să ne întâlnim, să fim împreună, să îl mărturisim pe Isus Cristos împreună. Și acest lucru este posibil pentru că știm că există Cineva care ne unește, care ne face frați.” Cu diferite ocazii, Papa Francisc s-a adresat tinerilor, încurajându-i: „Petru și Biserica sunt alături de tineri (…) să nu vă fie frică să mergeți înainte cu această energie renovatoare și cu această dorință constantă care ne ajută și ne stimulează să fim mai bucuroși, mai disponibili, mai «martori ai Evangheliei».”

Mântuirea pe care Dumnezeu ne-o dăruiește este „o invitație de a face

parte dintr-o poveste de iubire, o poveste de viață care se împletește cu ale noastre; (...) care trăiește și vrea să se nască printre noi, pentru ca să putem da rod acolo unde suntem, cum suntem și cu cine suntem. (...) El este primul care spune «Da» vieților și istoriei noastre și dorește ca și noi să spunem «Da» împreună cu El.” Cum era de așteptat, Papa a făcut adesea referire la Maria: „Mulți tineri, după exemplul Mariei, riscă și pariază, conduși de o promisiune. (...) A spune «Da» Domnului înseamnă a avea curajul de a îmbrățișa viața așa cum vine, cu toată fragilitatea și de multe ori chiar și cu toate contradicțiile sale și cu lipsa de sens (…) Înseamnă a îmbrățișa patria noastră, familiile noastre, prietenii noștri, așa cum sunt și cu fragilitățile lor.”

Multe alte gânduri încurajatoare au fost dăruite; le poți găsi aici: https://www.magisteriu.ro/eticheta/ panama/. Îți va plăcea ce vei găsi!

Pr. Marian Blaj, Responsabil diecezan pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Secretul pentru a naviga bine prin viață este să îl invităm pe Isus la bord. Cârma vieții trebuie să i-o dăm Lui, pentru ca El să stabilească ruta.

Papa Francisc

TINERII ÎNTREABĂ

Cum să mă comport cu părinţii dificili?

P

ărinţii au o responsabilitate mai mare ca adulţi în comunicare şi fiecare în felul lui doreşte tot ce este mai bine pentru copilul său. Ceea ce te poate ajuta este să-ţi pui întrebarea: Ce se află în spatele comportamentului lui atunci când un părinte îmi pare dificil?

Petrec prea mult timp pe internet, mai mult decât am negociat, nu îmi îndeplinesc sarcinile la şcoală sau în gospodărie, ridic tonul în discuțiile pe care le avem, am nevoie să fiu cu prietenii, dar nu realizez că se îngrijorează dacă ajung mai târziu. Să mă gândesc: ce anume din comportamentul meu contribuie la supărarea părinţilor? Nevoia de independentă emoţională şi puţin câte puţin financiară este firească, dar cum le comunic la telefon că sunt în siguranţă atunci când mă caută? Când mă simt verificat, mă gândesc la nevoia lor ca eu să fiu protejat?

Felul de comunicare pe care l-am primit în familie, cât şi modalitatea de a rezolva conflicte contează, dar dacă nu funcţionează, mă gândesc la vreo soluţie?

Rubrică îngrijită de Sr. Gabriela Lungu, FCJ

MARTIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

17

SUFLET TÂNĂR REPORTAJE

Sinodul tinerilor eveniment eclezial deosebit Continuăm interviul acordat de PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, care ne împărtășește din trăirile şi experienţa prilejuite de participarea la Sinodul tinerilor.

Preasfințite, ați reprezentat Biserica Catolică din România la Sinod. Cu ce gânduri ați plecat la acest eveniment eclezial?

A

m participat la Sinod ca reprezentat al Conferinței Episcopilor Catolici din România (CER). De fapt, l-am înlocuit pe Preasfințitul Virgil, Episcopul greco-catolic de Oradea și președintele Comisiei pentru Tineri în cadrul CER. Dânsul, din motive de sănătate, nu a putut să participe. Într-adevăr, Sinodul tinerilor a fost și rămâne un eveniment eclezial deosebit, evidențiat și de tema asupra căreia Părinții sinodali au reflectat: Tinerii, credința și discernământul vocațional. Pastorația tineretului, cu care noi eram obișnuiți, a fost supusă, cu siguranță, impactului

18

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2019

schimbărilor sociale. În structurile obișnuite, tinerii adesea nu mai găsesc răspunsuri la neliniștile, la necesitățile, la problemele, la provocările și la suferințele lor.

Aceste realități sociale și toate provocările cu care familia se confruntă astăzi solicită din partea Bisericii o implicare mai mare în favoarea tinerilor, deoarece ei reprezintă prezentul și viitorul Bisericii și al societății.

Un fapt extraordinar l-a reprezentat prezența la lucrările Sinodului a tinerilor cărora li s-a oferit ocazia să ia cuvântul, să intervină în mod liber și direct în timpul lucrărilor sinodale, pentru a-și exprima preocupările și așteptările. O deosebită relevanță a avut și discursul Papei Francisc de la prima sesiune de lucru a Sinodului, care-i îndemna pe Părinții sinodali: „Să ascultăm fără prejudecăți glasul tinerilor

și să facem ca de la acest Sinod să iasă nu doar un document, ci mai ales propuneri pastorale concrete, care să lumineze mintea și să încălzească inima și să inspire tinerilor viziunea unui viitor încărcat cu bucuria Evangheliei.”

Sinodul a subliniat această misiune a Bisericii: Biserica este o comunitate de credință care ascultă, o comunitate care evanghelizează și educă, o comunitate care slujește. În felul acesta Biserica își revelează chipul ei de Mamă, care sădește în sufletele tuturor credința.

Acesta a fost și gândul cu care am mers la Sinod, gând care s-a maturizat și cu ocazia vizitelor mele pastorale în parohiile Arhidiecezei: așteptările pe care le au tinerii de la Biserică și de la noi fac referire la dorința lor de a fi ascultați, îndrumați și însoțiți.

(Va urma)

SUFLET TÂNĂR REPORTAJE

ZMT 2019 – Credința ne-a unit!

Doi preoți și șase tineri din Arhidieceza de București au participat la Zilele Mondiale ale Tineretului (ZMT) din Panama între 16 și 27 ianuarie (16-20, zilele în dieceze; 22-27, zilele Întâlnirii propriu-zise).

E

xperiența Zilelor Mondiale ale Tineretului din Panama va rămâne veşnic în inima fiecărei persoane care a participat. Noi, tinerii din România, am avut oportunitatea să facem parte din două comunități, aflate în Bocas del Toro şi Panama City, unde oamenii ne-au primit cu brațele deschise în inimile şi în casele lor. Ne-au oferit patul lor cel mai bun şi ne-au pus pe masă cele mai gustoase bucate. Aceşti oameni au vrut să nu ne lipsească absolut nimic. Energia, bunătatea şi disponibilitatea lor ne-au uimit. De-a lungul zilelor am fost tratați ca şi cum am fi făcut parte din familia lor şi a fost extraordinar cât de bine neam simțit împreună. Am cântat, am dansat, ne-am îmbrățişat, am râs, ne-am distrat, ne-am împrietenit, am devenit o familie. Comunitățile s-au pregătit cu cel puțin un an

înainte pentru venirea noastră cu foarte multe momente şi activități, de la primirea noastră în parohie, până la vizitarea culturilor de banane şi cacao, excursie pe insulă, dansuri şi muzică tradițională.

Credința ne-a unit. Rugăciunea ne-a unit. Iubirea ne-a unit. Am trecut împreună peste orice fel de barieră şi am creat un singur suflet şi o singură inimă pentru Cristos. În sufletul fiecăruia dintre noi s-a schimbat ceva odată cu venirea aici.

Am învățat să dăruim mai mult din ceea ce avem fără să aşteptăm nimic în schimb, să iubim necondiționat, să iertăm mereu şi să fim prezenți întotdeauna pentru oamenii care au nevoie de ajutor.

Experiența Zilelor Mondiale ale Tineretului ar trebui să fie trăită cel puțin o dată în viață de orice tânăr. Să fii în mijlocul a sute de mii de tineri care se roagă împreună în

acelaşi timp, să trăieşti acelaşi sentiment de iubire şi prietenie, este minunat. Aşa că ne vedem peste trei ani în Portugalia!

(Denisa - Parohia Sf. Cruce Bucureşti, membru al Echipei Diecezane Pastoraţia Tineretului Bucureşti)

MARTIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

19

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

Sinodul tinerilor în ARCB

Activitatea CDPT Activități lunare – 2019 MARTIE 2019

L

a inițiativa Centrului Diecezan pentru Pastorația Tineretului, având susținerea PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, începând din luna martie se va desfășura o acțiune de conștientizare a Sinodului tinerilor în decanatele și parohiile din Arhidieceza noastră.

Inițiativa constă într-o întâlnire între PS Cornel Damian, însoțit de reprezentanți ai Centrului diecezan, și preoții, persoanele consacrate, tinerii, dar și ceilalți credincioși, cărora să le împărtășească din experiența sa sinodală, să dialogheze cu cei prezenți, să se

roage împreună pentru ca efectele Sinodului să se facă prezente și în comunitatea vizitată.

Preasfințitul a participat la Sinodul tinerilor, ca reprezentant al Conferinței Episcopale Române, în perioada 3-28 octombrie 2018. Prin urmare, se dorește să se fructifice această oportunitate de a aduce și în comunitățile Arhidiecezei spiritul din timpul Sinodului. Întâlnirile se vor stabili în acord cu părinții decani și parohi, în funcție de programul pastoral al Excelenței Sale și al decanatelor/parohiilor.

Lisabona

Timișoara

ZMT 2022 PORTUGALIA

ZMT… de Timișoara

La finalul ZMT din Panama s-a anunțat că următoarea Zi Mondială a Tinerilor, cea de a 35-a, va avea loc în Lisabona, Portugalia. Papa Francisc a efectuat deja o călătorie apostolică în Portugalia, mai precis la Fatima, în zilele de 1213 mai 2017, cu ocazia centenarului aparițiilor Fecioarei Maria la Cova da Iria. Această țară poartă în istoria sa urmele spirituale ale Fecioarei Maria, iar alegerea ei continuă amprenta mariană a întâlnirii tinerilor din acest an.

Tinerii timișoreni, alături de invitați din Oradea, Satu-Mare și Sighet, au petrecut clipe pline de har și bucurie la Ziua Mondială a Tinerilor… de Timișoara. Între 25 și 27 ianuarie, ei s-au adunat pentru momente de liniște și pace în stilul celor din Panama. S-au familiarizat cu minunata și colorata cultură panameză și au învățat un dans oficial pe ritmul imnului întâlnirii.

Prin preoți și Excelența Sa, Iosif Csaba Pal, tinerii au primit mesajul Papei și ideile de la ZMT.

20

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2019

30 martie 2019 – Veghea Nocturnă (București) 6 aprilie 2019 – Ziua de reculegere din Postul Mare (București)

Alexandru Cireșă

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Bianca Bâlha Diana Benchea Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Alexandru Cireșă Alexandra Iacoban Sr. Paula Iosif Sr. Gabriela Lungu, FCJ Emanuel Ropotă Foto: cdpt.ro

UNIVERSUL FAMILIEI

POVESTIRI BIBLICE

Cain și Abel (Gen 4, 1-16)

A

dam și Eva au avut doi fii, Cain și Abel. Abel era păstor la oi, iar Cain, lucrător al pământului. Cain a adus Domnului ofrandă din roadele pământului.

Abel a oferit şi el din întâii născuţi ai turmei sale şi din grăsimea lor. Domnul a privit către Abel şi ofranda lui, dar la Cain şi la ofranda lui n-a privit. Cain s-a mâniat foarte tare şi faţa i s-a posomorât. Domnul i-a spus lui Cain: „De ce te-ai mâniat şi ai faţa posomorâtă? Dacă faci binele, nu-i aşa că poţi ţine [fruntea] sus? Dar dacă nu faci binele, păcatul stă cuibărit la uşă. El caută să fie peste tine, dar tu trebuie să-l stăpâneşti.” Cain a vorbit cu Abel, fratele său.

Când erau pe câmp, Cain s-a ridicat împotriva lui Abel, fratele său, şi l-a ucis. Domnul i-a zis lui Cain: „Unde este Abel, fratele tău?” Iar el a zis: „Nu ştiu. Oare sunt eu păzitorul fratelui meu?”

Domnul i-a spus: „Ce ai făcut?

Glasul sângelui fratelui tău strigă către mine din pământ.

Acum, aşadar, fii blestemat pe pământul care şi-a deschis gura ca să bea sângele fratelui tău din mâna ta! Când vei lucra pământul, nu-ţi va mai da rodul său; rătăcitor şi fugar vei fi pe pământ.”

Cain i-a spus Domnului: „Vina mea este prea mare pentru a o putea suporta! Iată că astăzi tu m-ai alungat de pe faţa pământului şi eu mă voi ascunde de

Verset de reținut: „Dacă faci binele, nu-i aşa că poţi ţine [fruntea] sus?”

(Gen 4, 7) faţa ta. Voi fi rătăcitor şi fugar pe pământ.” Domnul i-a pus un semn lui Cain, ca niciunul dintre cei care îl vor găsi să nu-l ucidă.

Cain a ieşit din faţa Domnului şi a locuit în ţinutul Nod, la răsărit de Eden.

De colorat:

„Prin credinţă, Abel i-a oferit lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain” (Evrei 11, 4)

MARTIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

21

UNIVERSUL FAMILIEI

O vizită istorică Vizita Papei în Emiratele Arabe Unite a fost calificată ca istorică.

Pentru a reduce parcă emfaza caracterizării, la întoarcerea spre Roma, Papa spunea că nu există istorii mari sau mici, iar istoria fiecăruia se scrie zilnic.

Text: Pr. Fabian Măriuţ

N

e putem întreba ce istorie s-a scris pe nisipul din deşertul Peninsulei Arabe odată cu vizita Papei Francisc? Printre altele, deşertul ne duce cu gândul la pagina biblică, în care Isus a scris pe nisip.

După ce a scris, a spus: „Cine este fără de păcat să arunce primul cu piatra!” Astfel, Isus avea să-i dezarmeze rând pe rând pe cei gata să lovească în femeia adulteră.

Oricât de improprie ar fi aluzia la pagina mai sus amintită, o asociez cu îndemnul Papei de „a contribui activ la demilitarizarea inimii omului”. În discursul de la întâlnirea interreligioasă de la Abu Dhabi s-a recomandat a fi „un credincios însetat de pace, un frate care caută pacea”.

Cele două aripi ale „porumbelului păcii” sunt educaţia şi dreptatea.

O educaţie sănătoasă aduce cu sine o inimă curată, „demilitarizată” de individualism, indiferenţă, ură; ne fereşte de „potopul violenţei şi de deşertificarea altruismului”.

Dreptatea, în schimb, este orizontul deschis în care se înscriu nu doar cei din familie, nu doar compatrioţii şi nici măcar cei care mărturisesc aceeași credinţă; „dreptatea este falsă dacă nu este universală”. În cuvântul către adunarea interreligioasă, Sfântul Părinte a recurs la o cugetare a romancierului Dostoievski pentru a arăta legătura dreptăţii cu adevărul: „Cine se minte pe sine însuşi şi dă crezare propriilor minciuni ajunge până acolo încât nu mai poate distinge adevărul nici înlăuntrul său, nici în jurul său şi astfel începe să nu mai aibă stimă nici faţă de sine, nici faţă de alţii.”

Ca și Sfântul Francisc, care cu opt secole în urmă îl vizita pe sultanul Al-Kamil, Papa Francisc reafirma în cadrul vizitei sale hotărârea Bisericii Catolice de a fi „un instrument al împăcării între oameni”.

22

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2019

Vânturile, furtunile şterg înscrisurile de pe nisipurile vremii.

Dar rămân înscrisurile din inimile dornice să strălucească de adevăr şi de iubire. Și cum să nu amintim că documentul comun prevede: „Este clar în această privinţă cât de esenţială este familia, ca nucleu fundamental al societăţii şi al omenirii, pentru a aduce pe lume copii, a-i creşte, a-i educa, a le da o morală solidă şi protecția familială.

A ataca instituţia familială, dispreţuind-o sau punând la îndoială importanţa rolului său, reprezintă unul dintre relele cele mai periculoase ale epocii noastre.” Familia, leagăn al educaţiei, este întâiul loc în care învăţăm să conjugăm adevărul, iubirea de sine şi de aproapele, dreptatea şi pacea.

UNIVERSUL FAMILIEI

Sacramentul căsătoriei Geneza ne amintește că atunci când Dumnezeu a încheiat lucrarea creației a făcut capodopera sa, reprezentată de bărbat și femeie. Iar capodopera societății, așa cum ne învață Isus, este familia: bărbatul și femeia care se iubesc.

Text: Iulia Cojocariu

Î

n cele două cateheze pe care Papa Francisc le-a dedicat căsătoriei, din 29 aprilie și 6 mai 2015, a vorbit despre planul originar al lui Dumnezeu cu privire la cuplul bărbat-femeie și la frumusețea căsătoriei. Pornind de la episodul nunții din Cana, Papa a arătat că minunea săvârșită de Isus este „un gest de mare simpatie pentru această familie, solicitat de preocuparea maternă a Mariei”.

De la nunta din Cana lucrurile s-au schimbat, iar astăzi pare dificil să se vorbească despre căsătorie ca despre o sărbătoare. Pe de o parte, persoanele care se căsătoresc sunt tot mai puține, iar tinerii nu vor să se căsătorească. Pe de altă parte, există multe despărțiri, iar numărul copiilor scade. De asemenea, Papa a mai

reflectat asupra motivului pentru care tinerii nu vor să se căsătorească și a spus că „în realitate, aproape toți bărbații și toate femeile ar voi o siguranță afectivă stabilă, o căsătorie solidă și o familie fericită”.

O viață bună a soților creștini reprezintă cea mai bună mărturie pentru căsătoria creștină. Demnitatea socială a căsătoriei reiese din mărturia care atrage, din reciprocitatea dintre soți și din complementaritatea bărbat-femeie. În privința căsătoriei este necesar să se recunoască și să se susțină dreptul la o retribuție egală pentru o muncă egală; de asemenea, maternitatea femeilor și paternitatea bărbaților sunt o bogăție deosebită, iar ospitalitatea familiilor creștine are o importanță crucială.

În realitate, aproape toți bărbații și toate femeile ar voi o siguranță afectivă stabilă, o căsătorie solidă și o familie fericită.

Vorbind despre frumusețea căsătoriei creștine, Papa a subliniat faptul că aceasta nu este doar o ceremonie care are loc în biserică, ci este un sacrament care are loc în Biserică și care constituie Biserica, deoarece reprezintă începutul unei noi comunități familiale. Potrivit Sfântului Paul, iubirea dintre soți este imaginea iubirii dintre Cristos și Biserică (cf. Ef 5, 32). Sacramentul căsătoriei reprezintă un act de credință și de iubire. Sacramentul căsătoriei dă mărturie „despre curajul de a crede în frumusețea actului creator al lui Dumnezeu și de a trăi această iubire care ne face să mergem mereu mai departe, dincolo de de sine și chiar dincolo de propria familie”. Biserica participă la istoria fiecărei căsătorii creștine și se edifică prin frumusețea legăturii sponsale și suferă din cauza eșecurilor și atunci când căsătoria este desfigurată. Căsătoria are o dimensiune misionară, „care semnifică a avea în inimă disponibilitatea de a deveni mijlocitorii binecuvântării lui Dumnezeu și ai harului Domnului pentru toți”. Soții creștini participă la misiunea Bisericii în calitatea lor de soți. Iar pentru aceasta au nevoie de curaj. Este important ca soții să trăiască cu fidelitate curajoasă harul sacramentului lor, iar în felul acesta Biserica poate „oferi tuturor darurile credinței, iubirii și speranței”.

MARTIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

23

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ - PSALMII

Atenţie la promisiunile iluzorii!

Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-am făcut să urci din ţara Egiptului; / deschide-ţi gura larg şi eu ţi-o voi umple! / Dar poporul meu n-a ascultat de glasul meu, / Israel nu m-a acceptat. / Atunci, i-am lăsat în voia inimii lor împietrite, / ca să se conducă după planurile lor./ O, de m-ar asculta poporul meu, / de-ar umbla Israel pe căile mele!

(Psalmul 81/11-14)

Text: Pr. Tarciziu Șerban

C

uvintele Psalmului 81/80 se vor a fi acel îndemn adresat poporului de a reveni la Domnul şi la exigenţele Legii sale. Deşi aparent poporul „duce o viaţă obişnuită”, ceva dinăuntru îl ameninţă în mod foarte serios.

Psalmul nu ne oferă detalii concrete referitoare la acel pericol care ameninţă societatea din interior. Şi totuşi, cerând ca ... să nu fie în mijlocul tău niciun alt dumnezeu, să nu te închini niciunui dumnezeu străin!, Domnul atrage atenţia că în sânul societăţii s-au răspândit convingeri şi atitudini noi, care se abat de la valorile stabilite de Legea promulgată pe muntele Sinai, iar poporul a ajuns victima unor iluzii. S-a lăsat încântat prea repede de promisiunile unei vieţi „uşoare” venite de la 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2019

conducătorii religioşi ori politici şi a pierdut, încet-încet, gustul pentru muncă, respectul pentru munca şi bunurile celuilalt, respectul faţă de semenul său, respectul faţă de valorile tradiţionale şi, îmbrăţişând noi „credinţe”, şi-a însuşit gustul pentru îmbogăţirea rapidă prin nedreptate, înşelăciune, jaf, crimă.

Foarte probabil ca acest psalm să fi fost intonat la începutul Sărbătorii Corturilor, atunci când întreaga adunare a fiilor lui Israel era convocată la Templu prin sunetele de trâmbiţă pentru a reînnoi Legământul cu Dumnezeu. Cu această ocazie erau reamintite istoria robiei dureroase trăite de fiii lui Israel în Egipt, strigătul lor după ajutor, eliberarea înfăptuită de Dumnezeu şi promisiunile poporului de a nu mai avea

alţi dumnezei (alte credinţe), de a-i cinsti pe părinţi, de a nu ucide, de a nu minţi, de a nu fura, de a respecta soţia aproapelui, de a-i respecta bunurile, în schimbul grijii pe care Domnul se angaja să le-o ofere.

Se vede că în momentul alcătuirii acestui psalm, promisiunea poporului devenise o simplă formalitate, de vreme ce Dumnezeu ajunge să constate: Dar poporul meu nu mi-a auzit glasul şi Israel nu mi-a dat ascultare.

Or, în astfel de situaţii, Domnului nu-i rămâne decât să-l lase în împietrirea inimii sale, să meargă după voia inimii lui, ca să cunoască iarăşi gustul amar al roadelor iluziilor de care s-a lăsat înşelat, deşi, dacă ar asculta şi ar merge pe căile Lui, ... l-ar hrăni cu lamura grâului şi cu miere din stâncă l-ar sătura.

SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

O umilă soră palestiniană

BIOGRAFIE

readuce la viață un inginer curentat

E Sfânta Maria Alfonsina Ghattas Canonizare: 17.05.2015 * Beatificare: 22.11.2009 Venerabilă: 15.12.1994 Moartea: 25.03.1927 Nașterea: 04.10.1843

ra cu două zile înainte de marea sărbătoare a beatificării Slujitoarei lui Dumnezeu Maria Alfonsina Danil Ghattas, adică pe 20 noiembrie 2009. Emile Elias, născut în 27 mai 1977, inginer creștin din Galileea, fiind pe șantier, trebuia să mute un aparat cu care lucra. El însă nu și-a dat seama că aparatul era conectat la rețeaua de curent electric de înaltă tensiune și a fost curentat la 30.000-40.000 de volți.

Accidentul a fost extrem de grav, trântindu-l pe inginer la pământ și lăsându-l fără viață. Bineînțeles că a fost dus la spital, unde medicii nu au putut decât să constate că inima lui se oprise și corpul deja avea o culoare mai mult albastră. Emile Elias a rămas într-un fel de comă pentru două zile. În acest timp, rudele, colegii și prietenii creștini au început să se roage celei care urma să fie declarată Fericită, datorită virtuților trăite eroic și minunii mijlocite, deja recunoscute. Așadar, dovedise că poate interveni pentru cei care îi cer ajutorul, iar cei din jurul celui aproape declarat mort au înțeles că pot să ceară încă o minune.

Elias nu cunoscuse istoria vieții acelei umile surori care trebuia să fie beatificată, dar în ziua în care s-a celebrat ridicarea acesteia la cinstea altarelor, el s-a trezit din inconștiență și a aflat că tocmai ea fusese aceea care i-a mijlocit încă un timp de mărturie pe Pământ.

Papa Francisc a spus despre Sfânta Maria Alfonsina Ghattas * „Sora Maria Alfonsina Danil Ghattas a înțeles bine ce înseamnă să iradiezi iubirea lui Dumnezeu în apostolat, devenind martoră a blândeții și a unității. Ea ne oferă un clar exemplu de cât este de important să devenim responsabili unii față de alții, să trăim fiecare în serviciul celuilalt.”

O vizionară umilă, plină de dragoste pentru Sfânta Fecioară Maria și pentru poporul său

S

-a născut la Ierusalim într-o familie creștină originară din Betleem. Mărturia de credință a acestei familii era evidentă, prin participarea zilnică a mamei la Sfânta Liturghie și prin organizarea de către tată a recitării Sfântului Rozariu acasă, cu prietenii.

La 17 ani, Mariam Sultaneh, cum îi era numele pus la botez, îmbracă pe Golgota haina surorilor Sfântului Iosif cu numele Maria Alfonsina. Tânăra soră este martora unor apariții ale Sfintei Fecioare Maria care îi cere să fondeze o congregație locală pentru femei arabe, cu numele Surorile Sfântului Rozariu.

Părintele Youssef Tannous, directorul ei spiritual, a constituit această congregație.

Ulterior se va alătura acestei noi comunități, în 1880, și abia după moartea sa se va afla că ea a fost la originea acestei congregații.

MARTIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

25

SPIRITUALITATE GÂNDURI DE AZI ȘI DE IERI

3 trei

Cine sunt ceilalți?

Ei sunt ei și eu sunt eu. Oricât de apropiați am fi, suntem diferiți.

P

Text: Claudia Stan

entru mine există două feluri de oameni: de-ai mei și restul. Cei pe care îi plac și cei care îmi displac. Cei pe care îi iubesc și cei cu care prefer să nu am de-a face. Cei cu care ies la o bere și cei pe cei pe care nu dau doi bani. N-am nimic în comun cu ultimii. Sunt din altă ligă, din alt film. Mă protejez să nu fiu rănit, provocat, interpelat de cei care nu sunt de-ai mei. Și uneori îi desfigurez prin idealizare pe-ai mei.

Asupra amândurora îmi proiectez așteptările.

Ce-ar fi dacă azi, măcar pentru 3 minute, i-aș privi pe toți, pe absolut toți, fără excepție, nu cu ochii mei, dar cu ochii lui Isus? Cu privirea lui care îmbrățișează și alină. Care nu descompune, nu categorisește, nu face calcule, nu judecă. Iubește, primește. Fără așteptări. Fără idealizări.

• Ce avem în comun eu și omul care-mi displace cel mai radical?

• Cum să-i eliberez pe oameni de povara așteptărilor mele cu privire la ei?

• Care e sâmburele de adevăr, în ființa fiecărei persoane, cu care pot lucra pentru a o accepta așa cum este? „Tatăl [...] face să răsară soarele său și peste cei răi și peste cei buni” (Mt 5,45).

3 trei: poartă-n casă.

Un exercițiu care poate deschide poarta cea strâmtă către casa împărăției din sufletul nostru, ca s-o locuiască dumnezeirea Treimii.

Noi și ceilalți

A

se ignora unii pe alții este o greșeală; a se separa unii de alții este un păcat mare. Dacă eu aș fi mai bun, ar fi și ceilalți. Fericiți cei nefericiți pentru că ispășesc cu roade pentru ei și pentru alții. Ca ființe, suntem pentru ceilalți o formă a iubirii lui Dumnezeu. (...)

Oamenii duri cu alții sunt indulgenți cu sine. În viața noastră de fiecare zi, Dumnezeu este reprezentat mai ales prin „ceilalți”. (...) Cel care îl iubește pe Dumnezeu învață 26

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2019

prin aceasta să se cunoască și să-i cunoască pe alții. Dacă nu reușești să fii cel care ai vrea să fii, încearcă cel puțin să fii cel care ceilalți ar voi să fii.

Să fii cel pe care ai voi să-l întâlnești printre ceilalți, mai ales dacă nu întâlnești printre ei pe cel pe care îl cauți. Păzește-te de tine însuți, și vei avea mai puțin de suferit din partea celorlalți. Și îi vei face mai puțin să sufere pe ceilalți.

Apropie-i îndeajuns pe ceilalți de tine pentru a te putea ruga din toată

inima cu ei. Cerul pe care îl ai în suflet poate fi locuit de ceilalți.

Fericitul Vladimir Ghika

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc)

Astăzi:

Maria și Moise Bercovici Text: Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)

E

rco! Cine își amintește de numele acestui pictor? Cu toate acestea, atelierul său din cartierul Montparnasse, la Paris, unde s-a instalat în 1928, a primit, în perioada interbelică, floarea aleasă a elitei artistice din epocă.

Poate că numele lui adevărat vă spune mai mult? Moise Bercovici.

Nici atât? S-a născut în 1904 la Iași, a fost elevul lui Octav Băncilă. Era un evreu român într-o vreme în care cele două atribute nu erau nicicum compatibile. De fapt, de aici i s-a tras nenorocirea.

Nu este bine să fii evreu la Paris sub ocupație nazistă, cu atât mai puțin evreu străin1. Totuși, Moise Bercovici, căsătorit cu o ariană, cum se spunea pe atunci, poate fi liniștit, căci legea franceză precizează că evreii căsătoriți cu „ariene” nu trebuie să fie deportați. Soția sa, Maria Theresa Paluschkewitz, este poloneză, născută în Germania. În plus, el este catolic, căci s-a convertit și a fost botezat de către Părintele

Regamey, un prieten al lui Vladimir Ghika, nașa lui fiind Sonia Hansen, ea însăși pictoriţă și soție a lui Jean Daujat2, amândoi fii spirituali ai lui Vladimir Ghika.

Cu toate acestea este arestat pe 24 septembrie 1942, puțin după marea razie de la Velodromul de iarnă3, de tristă amintire, și este deportat, la 28 septembrie, „cu destinație necunoscută”.

Astfel că, în mod cu totul natural, disperată, urmând sfaturile Soniei Daujat care îi spune că „Monseniorul Ghika face deja minuni, este sfânt”, Maria Bercovici îi scrie acestuia o scrisoare, la 4 iunie 19434, sperând în sprijinul lui pentru a interveni pentru eliberarea soțului ei, acest om atât de bun care, așa cum spune ea însăși, fura bani de la soție pentru a-i da unora mai săraci ca ea! Elevii lui l-au supranumit, spune ea, „călugărul în civil”. Adaugă ea: „Era membru al societății Sfântul Ioan pentru arta religioasă și Fra Angelico,

societate pe care ați inaugurat-o dumneavoastră. Era, de asemenea, din acest motiv, fiul dumneavoastră spiritual.”

Așa cum îl cunoaștem, Vladimir Ghika a răspuns cu siguranță la acest apel. Fără îndoială s-a adresat unor persoane suspuse, ca de exemplu consulului României la Berlin, Raoul Bossy, a cărui adresă Maria Bercovici i-o dă și despre care nu știa că este un văr apropiat al lui5; fără îndoială a scris şi la adresa indicată: „Domnului comandant al Sammellager für ausländische romanische Juden6 – Auschwitz7”.

1 Dacă 90% dintre evreii francezi au putut scăpa de Holocaust, numai 60% dintre evreii străini care trăiau în Franța au avut această șansă.

2 Autor al cărții Apostolul secolului XX. Monseniorul Ghika, Editura ARCB, Bucureşti, 2017, trad. Mariana Petrişor.

3 La 16-17 iulie 1942, evreii din Paris au fost arestați în masă de către poliția franceză și adunați la Velodromul de iarnă, un loc de amintire

sportivă glorioasă pentru perioada dintre cele două războaie și de mare rușine pentru Franța de mai apoi. Velodromul a fost distrus în 1959.

4 La aproape un an de la arestare, ceea ce arată că scrie această scrisoare în disperare de cauză, după toate demersurile posibile pe lângă autoritățile franceze și germane.

5 Şi ignoră că va demisiona în acelaşi an, 1943, în semn de protest faţă de politica lui Ion Antonescu.

6 „Colonie de tranzit pentru evreii străini români” – un tranzit cu totul special…

7 Subliniat de două ori în original. Moise Bercovici, nemaiavând puterea de a urma o coloană de prizonieri în marș, va fi asasinat pe 5 aprilie 1944.

MARTIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

27

La ce (mai) e bună spovada?

INVITAT

De la „smartificare” la sanctificare Pr. Laurențiu Dăncuță

Partea I

Moderator: Claudia Stan

28

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2019

(n. 1982)

Preot romano-catolic, doctorand în Drept Canonic la Pontificia Università Lateranense (Roma)

DIALOGURI CU DICHIS

„Dumnezeu nu oboseşte niciodată să ne ierte. Noi obosim să-i cerem iertare” (Papa Francisc, Angelus, 17 martie 2013)

Nu (prea) ne mai spovedim. Iar când o facem, experimentăm un soi de epuizare devoțională (ne obosește și ne demotivează spiritual mărturisirea repetată a acelorași păcate), ori dăm rasol (s-o facem și pe asta, pentru că o avem pe listă și „e de bine”). Nu ne rezonează nicio coardă lăuntrică, nu găsim coordonatele întâlnirii personale cu Cristos, ci ne lăsăm copleșiți de automatismul unui gest exterior. Cum am ajuns aici?

Pr. Laurenţiu Dăncuţă (L.D.):

Vinovații par ușor de identificat: societatea secularizată, pierderea simțului păcatului, scandalurile din Biserică, trecerea de la sanctificarea vieții la „smartificarea” ei etc. Cei mai mulți, când sunt întrebați dacă înainte se spovedeau mai des, spun că da, doar că acum nu mai au timp.

Așadar, vinovat pare timpul... De fapt, nu timpul în sine, ci felul în care (îl) trăim. Nu mai avem timp să stăm cu noi înșine, să ne analizăm și să ne descoperim fragilitatea, limitele.

Noi suntem generația „smart”: buni, inteligenți, rapizi, prea autosuficienți pentru a mai avea nevoie de Altcineva. Orbiți de mândrie și preocupați de glorie, nu mai avem timp să conștientizăm valoarea smereniei. Iar spovada e tocmai actul celor smeriți într-o lume însetată de putere. Smerenia ne pare

o slăbiciune nepotrivită cu omul „smart”. Spovada cere umilință și simplitate, conștientizarea faptului că suntem limitați. Or, despre noi nu vrem să se știe că suntem slabi... Noi vrem să părem puternici și suficienți.

Ne amăgim!

Nu (prea) ne mai spovedim pentru că nu avem curajul „să ne venim în fire” și să ne îmbunătățim viața (Lc 15,17). Nu mai avem timp să înțelegem că spovada e un act de iubire, nu de condamnare. Poate și pentru că am învățat să ne spovedim înainte de a înțelege iubirea și iertarea.

Cred că ne-am pierdut memoria: nu mai știm cine este Cristos, ce a făcut și face pentru noi. Și nu ne facem timp nici să ne recuperăm memoria despre Cristos, nici să descoperim spovada ca act de iubire tridimensională: față de Dumnezeu, față de aproapele și față de noi înșine.

Nu mai avem timp pentru suflet.

Poate nici măcar nu mai credem că avem suflet, dacă smartphone-ul nu are o aplicație dedicată sufletului.

de har: răspunsul pe care i-l dăm Domnului atunci când primim harul căinței, „principiul și sufletul convertirii”. Această convertire prin taina spovezii necesită drumul celor cinci „pași”: examinarea conştiinţei, căința pentru păcatele făcute, promisiunea că nu le vom mai face, mărturisirea păcatelor în fața unui preot și îndeplinirea pocăinţei. Este drumul pe care ne întoarcem în „locul” în care putem să-i spunem lui Dumnezeu „Tată”, Bisericii, „Mamă” și aproapelui, „frate”.

Spovada este un sacrament de vindecare, dar nu este psihoterapie.

Este un act liturgic, nu un dialog cu „preotul de serviciu”, nu o consiliere/consolare psihologică gratuită. Și nu e nici „bazar” unde fiecare își negociază iertarea sau pocăința. Și să nu uităm că spovada nu este doar despre relele săvârșite, ci și despre binele pe care l-am omis, despre binele dezinteresat de care e atât de însetat Pământul.

Ce este spovada pare-ni-se că știm, dar nu mereu în adevăr. Poate că n-ar strica să lămurim și ce este și ce nu este spovada.

Mulți creștini botezați nu se spovedesc niciodată sau o fac foarte rar.

Au o listă consistentă de motive. Să vorbim despre patru dintre ele: mi-e frică să nu fiu judecat cu asprime...

L.D.: Spovada este un sacrament,

L.D.: Chiar dacă se aseamănă cu

taina convertirii, misterul iertării, al împăcării. Este un „moment”

o judecată, spovada este un proces care se desfășoară în tribunalul MARTIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

29

DIALOGURI CU DICHIS

milostivirii divine. Cristos răstignit prezent în cadrul acestui sacrament este garantul blândeții. Cine își judecă fratele cu asprime nu a gustat iubirea Domnului, nu a cunoscut moartea și învierea lui Cristos, nu a simțit niciodată bucuria iertării.

Confesorul adevărat nu doar că nu uită cât de supus este el însuși „curselor păcatului”, ci îl are drept călăuză doar pe Isus cel blând și smerit. El acționează in persona Christi și este animat numai de dorința de a-i spune celui ce i se deschide cu încredere: „Dumnezeu ți-a iertat păcatele.

Mergi în pace. De acum să nu mai păcătuiești!” ... nu am nevoie de spovadă ca să relaționez cu Dumnezeu...

L.D.: Într-o lume în care ne ascundem slăbiciunile pentru a părea puternici, ispita de a gândi așa este foarte mare. Și chiar dacă relația noastră cu Dumnezeu nu se epuizează în acest sacrament, ar fi o nechibzuință pentru un creștin să neglijeze calea rânduită de însuși Cristos pentru a dobândi iertarea păcatelor grave săvârșite după botez. Ne amăgim dacă spunem că nu avem nevoie de spovadă! (1In 1,8; In 20,22-23; Iac 5,16).

Mai mult, dacă noi considerăm că nu avem nevoie, să nu uităm că are nevoie Dumnezeu ca să relaționeze cu noi: ne-a ales și ne vrea „sfinți și neprihăniţi” (Ef 1,4). ... nu am găsit un preot „cu har”...

L.D.: Nu am căutat cu inimă deschisă sau mai întâi am căutat omul, apoi preotul și abia la urmă harul.

Dacă ne apropiem de confesional pentru a fi îmbrăcați în har, sigur vom găsi „preotul potrivit, la timpul și la locul potrivit”. Doar că uneori 30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2019

nu căutăm „preotul cu har”, ci „preotul cu mâneca largă”... eventual și un pic surd! ... dacă părintele spune altora ce i-am spus?

L.D.: Lucrurile sunt prea grave ca să se întâmple așa ceva! „Confesorului îi este interzis de legea divină să îl trădeze câtuși de puțin pe penitent, prin cuvinte sau în oricare alt mod.” Confesorul care violează direct sigiliul sacramental este excomunicat automat (conform canoanelor 983, 1388 din Codul de Drept Canonic). Credeți că riscă cineva?! „Sigiliul sacramental” este garanția că ceea ce se întâmplă în cadrul spovezii intră în sfera sacralității și rămâne strict acolo. Îl putem cunoaște profund pe Cristos privându-ne de iertarea lui?

L.D.: Cristos tocmai pentru aceasta a venit și a rămas în mijlocul nostru: ca să fim iertați și împăcați cu Dumnezeu. Privându-ne de iertarea lui, îi refuzăm iubirea, îi zădărnicim crucea (Mc 10,45; 1Cor 1,17).

Iertarea sacramentală este un mod prin care Domnul își manifestă iubirea. „Dumnezeu nu obosește niciodată să ne ierte”, cum spune Papa Francisc, pentru că Dumnezeu nu este doar iertare. Dacă Dumnezeu ar fi doar iertare, ar obosi. El este mult mai mult: este iubire. Același Dumnezeu care este prezent în sacramentul iertării devine el însuși sacramentul iubirii: Euharistie, hrana vieții noastre. Nu putem separa aceste realități! Nu putem trăi senini fără iertare și iubire, fără spovadă și împărtășanie!

Cât de mult dăunează scrupulele sau, dimpotrivă, laxismul, unei vieți

creștine care ține aproape de Isus, de sacramente?

In medio stat virtus!

Extremismele spirituale, printre care și scrupulozitatea sau laxismul, se transformă ușor în „talibanisme” spirituale care dăunează grav vieții creștine. Și, ca orice rău, acestea nu au doar o dimensiune personală, ci afectează întreaga comunitate: devin o povară pentru cei din jur, în familie, la serviciu, în Biserică. Nu-i niciodată ușor să „negociezi” cu un scrupulos sau cu un laxist care trage de tine nu doar ca să-i dai dreptate, ci ca să devii ca el, indiferent dacă-i ești părinte, fiu, frate, coleg, confesor.

L.D.:

Să zicem că ne-am hotărât să ne spovedim și o și facem. Un compromis oribil cu care ne anesteziem conștiința pentru ascunderea anumitor lucruri e acela că „nu-l privesc pe părintele”. Nu prea se mai vorbește prin predici despre sacrilegiu...

L.D.: Este paradoxal că într-o lume dezinvoltă, într-un ambient lipsit de tabuuri, preotul se simte incomod atunci când trebuie să vorbească despre iad, păcat, sacrilegiu... Unii nu vorbesc crezând că sunt știute, uitând că au trecut generațiile „celor 7 ani de acasă” când se trăia deja în familie Micul Catehism. Alții nu vorbesc despre „chestiuni” sensibile pentru că numără sufletele în loc să le iubească și să le șlefuiască spre strălucire.

Dacă ții contabilitatea oamenilor din biserică și nu vrei să pierzi numere – adică te interesează doar cantitatea! – atunci nu atingi subiecte sensibile și transformi predica într-o dulcegărie.

Nu o faci chiar dulceață ca să nu-i îndepărtezi pe „diabetici” (scrupuloși sau laxiști), dar nici nu pui vreun gram de sare, acea sare bună care ustură și vindecă.

DIALOGURI CU DICHIS

Sacrilegiul este și astăzi o durere pentru Cristos și Biserica sa.

Mulți tratează cu nevrednicie sacramentele, ascund păcate și apoi se împărtășesc. Dumnezeu însă e categoric, neschimbat: „Cine mănâncă pâinea şi bea potirul Domnului în mod nevrednic va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. De aceea, omul să se cerceteze... căci cine mănâncă şi bea nesocotind trupul îşi mănâncă şi îşi bea propria condamnare” (1Cor 11,28-29).

O noțiune parcă tot mai străină este aceea de spovadă generală. Ce este aceasta? Când și de ce să facem o spovadă generală?

L.D.: Spovada generală nu este o recapitulare sau o povestire a întregii vieți, ci o mărturisire sinceră a păcatelor în urma unui parcurs spiritual interior (exerciții spirituale, zile de reculegere) sau a unei cercetări profunde a cugetului în circumstanțe importante din viața noastră – mir, căsătorie, preoție – sau din viața celor dragi. Fiind o celebrare care necesită ceva mai mult timp și atenție, e bine să nu se facă în ajun de Crăciun sau de Paști când mulți se spovedesc și toți se grăbesc, preoți și credincioși de-a valma.

Să nu uităm exemplul părintelui iezuit Jean Heren, care pe patul de moarte a fost întrebat: „Nu ați vrea să faceți o spovadă generală?”. „Nu simt nevoia”, a răspuns muribundul, „căci întotdeauna m-am spovedit ca și cum ar fi fost ultima oară”.

Fiecare mărturisire a păcatelor trebuie tratată cu seriozitate, ca o spovadă generală, ca o ultimă spovadă!

Ce să spovedim? Uneori suntem atât de superficiali, ne găsim atâtea scuze. Teoretic, ştim ce este păcatul, recunoaştem răul când îl face

altcineva. Dar ne vine greu să admitem, cu sinceritate, că suntem păcătoşi. Om mai greşi noi pe ici pe colo, dar păcătoşi?

L.D.: Spovedim păcatele, dar neglijăm viciile. Ne regăsim în cuvintele lui Isus: strecurăm țânțarul și înghiţim cămila (Mt 23,24). Ne-am obișnuit cu răul, îl vedem, îl arătăm cu degetul la alții, dar uităm că noi înșine suntem răi. Atât de ușor spunem: „Există păcatul, există păcătoși.” Însă mult prea greu spunem: „Eu am păcătuit. Eu sunt păcătos.”

Suntem păcătoși atunci când călcăm în picioare iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele, urmărind cu disperare doar realizarea noastră. Păcatul este neascultare!

Păcătuim când nu împlinim cuvântul divin: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Lc 10,27).

Catehismul ne recomandă să ne spovedim și să ne împărtășim cel puțin o dată de pe an. De multe ori alegem să facem minimul. De multe ori ne spovedim o singură dată pe an, dar ne împărtășim la fiecare Liturghie.

L.D.: Crăciunul și Paștele sunt

sărbătorile Domnului la care el ne invită și ne hrănește. Ne face bucurie! Ar fi bine ca și noi să avem sărbători personale la care să-l invităm, spovedindu-ne și împărtășindune. Ziua de naștere? Onomastica?

Aniversarea căsătoriei? O zi importantă din viața noastră, acasă, la școală sau la serviciu? Putem fi creativi și să ne îmbunătățim relația cu Domnul.

Să te spovedești o singură dată pe an și să te împărtășeşti mereu e ca

atunci când mănânci zilnic, dar te speli pe dinți o singură dată pe an. Îți umpli sufletul de „carii” și începe să fie urât mirositor.

Cât de des să ne spovedim?

L.D.: „Mai des”, ne-ar răspunde sfinții care se spovedeau zilnic sau săptămânal. Însă noi, epigonii? Săptămânal, (bi)lunar, anual?

Distanța dintre spovezi nu se măsoară în timp, ci în păcate și virtuți.

Acestea sunt „unități” pentru a măsura răspunsul nostru la iubirea Domnului și a aproapelui. La spovadă nu ne poartă păcatul (mic sau mare) sau trecerea timpului (liturgic sau profan) sau cei dragi (rude sau preoți), ci cercetarea cugetului. Prin acest act vedem cum am răspuns Iubirii. Examinarea are ca rod „darul lacrimilor” (de căință sau de fericire), prin ea descoperim cadența necesară pentru îmbunătățirea calității sufletului nostru. Spovada ritmată doar de calendar, calculată matematic, este „grijă cantitativă” (uneori scrupuloasă!) față de suflet, însă cea celebrată conform impulsului dat de examinarea conștiinței este „grijă calitativă” față de suflet.

Spovada ca habitus este un sprijin în cultivarea virtuților. Ne putem descurca și singuri, fără acest sacrament, să fim buni, cinstiți, să trăim evanghelia?

L.D.: Nimeni nu se descurcă singur. Toți avem nevoie de Dumnezeu și de aproapele. Iar Dumnezeu vine cu plăcere în viața celui cu sufletul purificat. Dumnezeu nu numai că ne iartă păcatele prin spovadă, ci ne și curăță de orice răutate, ne face blânzi și smeriți cu inima. Ne ajută să fim oameni de caracter, adică sfinți (1In 1,8).

MARTIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

31

Biserica misionară ECOURI MISIONARE

Gânduri din Coasta de Fildeș (III) Text: Seminariștii Eduard-Cristian David și Iosif-Adrian Fechet

D

upă două luni de când suntem aici, avem de povestit multe lucruri ce ne pot ajuta în viața noastră de credință. În acest articol, vrem să ne oprim asupra unui lucru care ne-a surprins încă de la primul contact cu realitatea de aici și care încă ne suscită interesul: este vorba de CEB - Communauté Ecclésiale de Base Comunitate Eclezială de Bază, o instituție ce are ca scop cunoașterea și aprofundarea credinței. Pentru că în multe familii doar unul dintre părinți este creștin, CEB preia din atribuțiile pe care o familie creștină le are în cadrul Bisericii.

CEB s-a născut ca urmare a aplicării prevederilor Conciliului Vatican al II-lea, în cadrul unui Sinod Național (1969-1971), care vede în această realitate o adevărată celulă de bază a Bisericii locale. De atunci, preoții favorizează și susțin 32

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2019

aceste întâlniri. Arhiepiscopul de Bouake a pus în centrul anului pastoral 2018-2019 chiar CEB-urile, ca modalitate în care credincioșii se pot apropia de Cristos construind împreună o Biserică vie. În Parohia din Djébonoua există lunar o cateheză despre CEB, iar preoții au decis să participe la întâlnirea lor săptămânală. De când am ajuns în misiune, participarea la întâlnirile

CEB-urilor este o activitate la care luăm parte constant. În fiecare miercuri seara, creștinii din fiecare CEB se adună într-un loc prestabilit. Întâlnirea începe cu un cântec și cu actul penitențial. Urmează citirea unui text pe o anumită temă dintr-o broșură special concepută și o serie de întrebări pe marginea textului. După discuții, oamenii sunt întrebați dacă le merge bine sau au noutăți pe care vor să le transmită, se face prezența, o colectă pentru cei nevoiași și totul se încheie cu rugăciunea universală, unde fiecare poate adăuga propriile intenții de rugăciune.

Ceea ce ne-a uimit la aceste întâlniri este în primul rând dorința oamenilor de a se aduna și de a discuta, uneori chiar cu fervoare, despre problemele care pot apărea în viața de credință. Se discută despre probleme cu care se confruntă sau s-au confruntat, dar încearcă să găsească și soluții pentru a le veni în ajutor celor ce au probleme fie materiale, fie de altă natură.

Un alt aspect interesant este cel legat de patronul fiecărei CEB. Creștinilor de aici le place să aibă un sfânt pe care îl venerează în mod deosebit și se preocupă să afle cât mai mult despre viața lui. De asemenea, îi acordă atenția cuvenită atunci când acesta este sărbătorit.

L

ăsăm ca provocare cititorilor, în special familiilor, motoul anului pastoral de aici, rugându-i să-și imagineze modalități practice în care el poate fi aplicat: „Apropiați și uniți cu Cristos, construim împreună o Biserică vie.”

CULTURĂ FILE DE ISTORIE

Un proiect necesar (I)

Î

n cadrul proiectului de cercetare privind istoria Bisericii noastre locale, în anul 2005, ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit, a aprobat cererea Departamentului de Cercetare Istorică al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București privind inițierea seriei Monografii. Un proiect similar fusese inițiat și în cadrul Diecezei de Iași, acolo unde majoritatea comunităților catolice erau sătești. În Arhidieceza Romano-Catolică de București, cu câteva excepții, toate comunitățile sunt orășenești, iar cercetarea s-a dovedit a fi mai simplă, deoarece nu mai era nevoie de capitole interdisciplinare, de genul etnografie, toponimie, lingvistică, antropologie, demografie, după modelul monografiilor realizate de școala monografică a savantului Dimitrie Gusti.

Aidoma proiectului cultural Pro memoria, ce se dorea a fi o continuare a Revistei Catolice apărute la București între anii 1912-1916, seria Monografii se dorea a fi continuatoarea proiectelor culturale inițiate la începutul secolului al XX-lea de canonicul Iulius Hering și de preotul cercetător Iosif Gabor în anii regimului comunist. În calitatea sa de cancelar și arhivar al Arhiepiscopiei de București, canonicul Iulius Hering a realizat, cu pasiune istorică, cercetări în arhiva istorică diecezană și a parohiilor, rezultatul fiind întocmirea unor monografii parohiale de mare importanță pentru cercetătorii de astăzi, dornici să reia proiectul monografiilor parohiale.

Text: Dr. Dănuț Doboș

Istoricul Iulius Hering nu a publicat respectivele monografii, însă s-a folosit de rezultatele investigațiilor sale arhivistice cu prilejul publicării în anul 1933 a Schematismului Arhidiecezei Romano-Catolice de București. Această lucrare, bazată pe propriile cercetări arhivistice, cât și pe valoroasa bibliografie istorică existentă la data respectivă, conține și un valoros istoric al Bisericii Catolice din Valahia, bazat în special pe studiile canonicului Carol Auner, părintele istoriografiei catolice românești.

De menționat faptul că istoricul Carol Auner, deschizător de orizont în câmpul istoriei catolice la începutul secolului al XX-lea, nu a întreprins cercetări monografice privind comunitățile catolice, direcția sa prioritară de cercetare reprezentând-o episcopiile catolice din Moldova și Valahia.

O cercetare istorică oarecum paralelă cu cea a lui Iulius Hering a efectuat în perioada interbelică canonicul Edmond Barciovschi.

Este vorba de o amplă cercetare vizând istoria Bisericii Catolice din Valahia, întocmită pe baza unei impresionante bibliografii de specialitate. Manuscrisul a fost redactat în limba latină, nefiind cunoscute astăzi motivele pentru care canonicul Edmond Barciovschi nu a tradus în limba română lucrarea respectivă.

La rândul său, Arhiepiscopul Alexandru Theodor Cisar a încurajat și a sprijinit cercetările privind istoria Bisericii Catolice pe teritoriul Arhidiecezei Romano-Catolice de București. Este cunoscut faptul

că Arhiepiscopul a reușit să îi antreneze în acest tip de activitate culturală și pe parohii locului, aceștia întocmind cronicile parohiilor, pe care aveau obligația să le trimită anual, împreună cu statisticile parohiale, la sediul Arhiepiscopiei.

Din păcate, izbucnirea celui deAl Doilea Război Mondial, urmată de instaurarea regimului comunist ateu, a pus capăt proiectelor culturale ale Arhidiecezei de București, în timp ce peste valoroasele lucrări istorice menționate mai sus s-a așternut în mod nedrept uitarea. (va urma) MARTIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

33

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

Spectacol

Lampio și grăuntele de lumină Palatul Național al Copiilor 23 martie, ora 11:00 Lampio e un licurici ce și-a pierdut lumina, dar care e convins că trebuie s-o găsească. Lampio e eroul unei povești despre curaj, talent și descoperirea propriei valori.

Operă

Nabucco Opera Națională București 15 martie, ora 18:30 Spectacolul Nabucco de Giuseppe Verdi a avut premiera pe scena bucureșteană în octombrie 1987.

Temele principale ale acțiunii sunt dorința de libertate a poporului evreu din timpul robiei în Babilon și aroganța și nebunia lui Nabucodonosor.

Fericirea,

acolo unde nu te aştepţi să o întâlneşti Editura Viaţa creştină, Cluj-Napoca, 2018

Î

n peisajul din ce în ce mai variat al literaturii de spiritualitate accesibil în ţara noastră a apărut recent o carte scrisă de părintele francez Jacques Philippe (n. 1947), membru al Comunităţii Fericirilor şi cunoscut autor de spiritualitate. În limba română au apărut mai multe cărţi ale sale, printre care Timp pentru Dumnezeu. Ghid pentru iniţierea în viaţa de rugăciune şi Să învăţăm să ne rugăm ca să învăţăm să iubim (ambele editate la Editura Pauline din Bucureşti).

Pentru părintele Philippe, fericirile evanghelice (cf. Mt 5,3-12), cu toate că la prima vedere contrastează radical cu idealul comun de fericire al omului, sunt „o cale de umanizare și, totodată, de rodnicie, arătându-ne cum să aducem roade care să rămână, cum să răspândim iubirea în jurul nostru,

Format: 14,5×20 cm, 192 de pagini

cum să-l conducem pe celălalt spre viața cea adevărată”. Plecând de la această premisă, suntem introduşi în spiritul fericirilor propuse de Cristos ca drum de creştere interioară şi de unire mai profundă cu Dumnezeu, iar autorul îşi completează reflecţiile cu exemple concrete luate din vieţile sfinţilor. În felul acesta, volumul de faţă devine un adevărat ghid pentru o mai bună trăire a credinţei.

Text: Pr. Andrei Dumitrescu

carte

Educaţia religioasă a preadolescenţilor şi a adolescenţilor Ed. Sapientia, 2019 Un instrument pentru cei ce se implică în educarea umană şi creştină a tinerei generaţii. Familia, Biserica, şcoala sunt instituţiile ce trebuie să lucreze responsabil în acest sens, prin reprezentanţii lor: părinţii, preoţii şi colaboratorii acestora şi profesorii, mai ales cei de religie.

34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2019

CARTE - Editura Trei, 2017

În călătorie.

Andrea Tornielli într-un interviu cu Papa Francisc

„N

u pot să mă deplasez cu mașini blindate.

Un episcop este un păstor, un părinte. Din acest motiv am spus, încă de la început, că voi călători numai dacă îmi va fi întotdeauna posibil contactul cu persoanele.” Andrea Tornielli, jurnalistul prezent în toate vizitele apostolice în avionul papal, relatează marile teme și gesturi ale acestui pontificat prin intermediul a numeroase deplasări ale Papei.

CULTURĂ SACRALITATEA ÎN ARTĂ

Cristos biciuit Text: Pr. Andrei Dumitrescu

P Cristos biciuit (cca 1476-1478)

de Antonello da Messina Pictură în ulei pe lemn.

Dimensiune: 25.8 cm × 21 cm.

Tabloul se află în Muzeul Louvre din Paris (Franţa).

ătimirea răscumpărătoare a lui Cristos a reprezentat un izvor nesfârşit de inspiraţie pentru artiştii din toate timpurile, care au lăsat omenirii numeroase mărturii ale geniului uman sensibilizat de înţelegerea unei suferinţe atât de profunde, aşa cum numai „cel care ia asupra sa păcatele lumii” (cf. In 1,29) putea să o trăiască.

Tabloul Cristos biciuit al artistului italian Antonello da Messina se înscrie în încercarea creatorului de frumos de a aprofunda misterul pătimirii Domnului. Spre deosebire de alte creaţii cu tematică similară, acest tablou se concentrează pe redarea chipului copleşit de suferinţă al lui Cristos, fără alte detalii, ceea ce a făcut ca mult timp să se creadă, în mod eronat, că ar fi făcut parte dintr-o operă mai amplă, iar acesta ar fi fost un fragment decupat ulterior.

Cristos este deja încununat cu coroana de spini, care continuă să-i provoace sângerare şi dureri atroce. Artistul reuşeşte să redea sublim asumarea demnă şi conştientă a suferinţelor din partea lui Cristos, cel dus la sacrificare ca un miel blând la înjunghiere (cf. Is 51,7). Privirea Domnului, cu ochii

înlăcrimaţi, orientată spre cer, transmite, cu un viu impact emoţional, suferinţa ce-i mistuie fiinţa. Pielea este palidă, sugerând moartea care avea să vină ca o împlinire dureroasă a chinurilor la care este supus. Domnul este legat de stâlpul pentru biciuire, cu o funie trecută în jurul gâtului. Suferinţa Domnului devine treptat agonie, o ultimă luptă împotriva păcatului şi a diavolului, pe care Cristos o câştigă pe lemnul Crucii, când se oferă ca jertfă pentru răscumpărarea tuturor.

Antonello da Messina

Un pionier al Renaşterii timpurii

A

ntonello da Messina (1430-1479), originar din Messina, este, potrivt criticului Giorgio Vasari, cel care a introdus în Italia pictura în ulei pe pânză. A avut influenţe artistice din pictura olandeză prin maestrul său, Niccolò Colantonio din Neapole, unul dintre cele mai active centre ale artei renascentiste. În felul acesta, Antonello da Messina a reuşit o „unificare” a celor două orientări artistice, italiană şi olandeză.

Posibil autoportret, Antonello da Messina

MARTIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

35

ETCETERA ANUNȚURI

In memoriam

Pr. Ioan Gherman

Î

n seara zilei de 12 februarie, la mănăstirea surorilor Congregatio Jesu de la Timișu de Sus, după o îndelungată suferință, Pr. Ioan Gherman a trecut la cele veșnice, la vârsta de 95 de ani.

Funeraliile au avut loc vineri, 15 februarie, la ora 11:00, la biserica mănăstirii surorilor CJ de la Timișu de Sus (Brașov). Conform dorinței Pr. Ioan Gherman sale testamentare, Părintele a fost înmormântat 1923-2019 la cimitirul de la Timișu de Sus. Pr. Ioan Gherman s-a născut la 9 martie 1923 în satul Lunca din comuna Valea Lungă (Alba). În 1944 a început studiile de teologie greco-catolică la Blaj. Întrucât în 1948 toți episcopii greco-catolici fuseseră arestați, în 1951 a fost hirotonit preot în ascuns, la Orăștie, de către Episcopul romano-catolic Alexandru Theodor Cisar, aflat cu domiciliu obligatoriu în mănăstirea franciscană din localitate. Prima Sfântă Liturghie Părintele Gherman a celebrat-o tot în ascuns, acasă, fiind de față doar mama lui și o călugăriță. În 1953 a fost arestat la Orăștie, dar după câteva luni a fost eliberat.

A lucrat ca pedagog, învățător și la Căile Ferate, dar a activat mereu ca preot clandestin. După pensionare s-a retras la Huși, unde a rămas nouă ani. După 1990 a fost profesor de filosofie la Blaj, timp de doi ani. În ultimii ani ai vieţii s-a retras la mănăstirea de la Timişu de Sus a surorilor Congregatio Jesu, unde, timp de circa 20 de ani, a fost asistentul spiritual al surorilor, celebrând zilnic Sfânta Liturghie şi fiind disponibil pentru spovadă sau un sfat atât pentru surori, cât şi pentru credincioşii care frecventează capela surorilor. (după angelus.com.ro)

Cateheze online

De la Geneză la Isus

Î

ncepând cu 6 martie, pe toată durata Postului Mare va fi disponibilă o serie de 12 cateheze cu titlul De la Geneză la Isus, ce prezintă întreaga istorie a mântuirii și îi ajută pe cei interesați să înțeleagă Biblia de la Geneză la Isus. Catehezele vor fi disponibile aici: https://stpaulcenter.com/studies-tools/ journey-through-scripture/genesis-to-jesus/ 36

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2019

Revista Actualitatea creștină poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164 – Bucureşti, sector 1 Tel.: 021 201 54 57 Email: libraria@arcb.ro Website: www.librariasfiosif.ro Persoană de contact: Tereza Petreş

www.librariasfiosif.ro

ASCULTĂ RADIO MARIA O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz

www.radiomaria.ro

Între Papa Francisc va fi oaspetele ţării noastre.

Ne dorim ca această vizită să aducă roade bogate în viața spirituală a creștinilor, precum şi în favoarea binelui și unității întregii societăți românești. Înainte de venirea Papei Francisc propunem diferite cărţi care vorbesc despre acest Papă care uimește prin naturalețea limbajului său, prin stilul accesibil, prin gesturi, care uneori dezarmează.

POSTUL MARE 2019 - „CREAŢIA AŞTEAPTĂ CU NERĂBDARE REVELAREA FIILOR LUI DUMNEZEU” (Rom 8,19) Iubiţi fraţi şi surori, „postul mare” al Fiului lui Dumnezeu a fost o intrare în deşertul creaţiei pentru a o face să redevină acea grădină a comuniunii cu Dumnezeu care era înainte de păcatul de la începuturi (cf. Mc 1,12-13; Is 51,3). Postul Mare al nostru să fie o reparcurgere a aceluiaşi drum, pentru a duce speranţa lui Cristos şi creaţiei, care „va fi eliberată de sclavia stricăciunii, spre libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu” (Rom 8,21).

Să nu lăsăm să treacă în zadar acest timp favorabil! Să-i cerem lui Dumnezeu să ne ajute să punem în practică un drum de adevărată convertire. Să abandonăm egoismul, privirea îndreptată spre noi înşine, şi să ne îndreptăm spre Paştele lui Isus; să devenim aproapele fraţilor şi surorilor care sunt în dificultate, împărtăşind cu ei bunurile noastre spirituale şi materiale. Astfel, primind în concretul vieţii noastre victoria lui Cristos asupra păcatului şi asupra morţii, vom atrage şi asupra creaţiei forţa sa transformatoare. (din Mesajul Papei Francisc pentru Postul Mare, care poate fi citit integral pe magisteriu.ro)

Cărțile pot fi procurate de la Librăria Sfântul Iosif.

Pentru detalii accesați librariasfiosif.ro

Nr. 3/2019 * Anul XXX * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

„Sufletul care știe că are prezența lui Dumnezeu capătă obișnuința realității”. www.vladimirghika.ro

Legendă imagine: desen în tuș negru pentru „La visite de pauvres”, ediția ilustrată (manuscris), 1923.

POSTUL MARE

Drum de convertire și timp de speranță

Editarea genetică – un pas înainte?

La ce (mai) e bună spovada?

De la „smartificare” la sanctificare