Actualitatea crestina, nr. 9/2019

Nr. 9/2019 * Anul XXX * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

Bucuria de a putea semnala, arăta sau cânta o nouă formă a prezenței lui Dumnezeu, foarte aproape și constantă, și potrivită Lui. www.vladimirghika.ro

UN NOU EPISCOP Mulțumire și slujire

Legendă imagine: desen în tuș negru pentru „La visite de pauvres”, ediția ilustrată (manuscris), 1923.

Răbdarea – reper educativ esențial Spiritul de familie

APARIȚII EDITORIALE EDITURA RATIO ET REVELATIO Umanism integral. Probleme temporale şi spirituale ale unei noi creştinătăţi de Jacques Maritain format: 14x20,5 cm | 320 de pagini

29 SEPTEMBRIE | A 105-A ZI MONDIALĂ A MIGRANȚILOR ȘI REFUGIAȚILOR Iubiți frați și surori, răspunsul la provocarea făcută de migrațiile contemporane se poate rezuma în patru verbe: a primi, a proteja, a promova și a integra. Însă aceste verbe nu sunt valabile numai pentru migranți și refugiați. Acestea exprimă misiunea Bisericii față de toți locuitorii din periferiile existențiale, care trebuie să fie primiți, protejați, promovați și integrați. Dacă punem în practică aceste verbe, contribuim la construirea cetății lui Dumnezeu și a omului, promovăm dezvoltarea umană integrală a tuturor persoanelor și ajutăm și comunitatea mondială să se apropie de obiectivele de dezvoltare sustenabilă pe care și le-a dat.

Așadar, nu este în joc numai cauza migranților, nu este vorba numai despre ei, ci despre noi toți, despre prezentul și despre viitorul familiei umane. Migranții, și în special cei mai vulnerabili, ne ajută să citim „semnele timpurilor”. Prin intermediul lor Domnul ne cheamă la o convertire, să ne eliberăm de exclusivisme, de indiferență și de cultura rebutului. Prin intermediul lor Domnul ne invită să ne recuperăm viața noastră creștină în întregimea sa și să contribuim, fiecare după propria vocație, la construirea unei lumi care răspunde tot mai mult la proiectul lui Dumnezeu.

(Papa Francisc, Mesaj pentru a 105-a Zi Mondială a Migranților și Refugiaților)

EDITURA PAULINE Sfânta Gemma Galgani – mistica Pătimirii lui Isus de Tito Paolo Zecca 208 pagini

EDITURA HUMANITAS Există o zare Despre truda lui Dumnezeu de a pune lucrurile la punct de Mihai Frățilă format: 13x20 cm | 124 de pagini

LIBRĂRIA SF. IOSIF Str. G-ral Berthelot 19 010164 București tel. 021.2015457 libraria@arcb.ro librariasfiosif.ro

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXX, Nr. 9/2019

EVENIMENT

3

Un nou episcop Mulțumire și slujire VATICAN

5 6 7

@Pontifex Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

8 10 11 12 13

Din scrisoarea Papei Francisc către preoți Mulțumire pentru fidelitate Călătorii apostolice Călătorie în Mozambic, Madagascar și Insula Mauritius Minister și mister Papa de la Roma Știri ARCB Știri interne/externe

Biserică și societate

14 Bioetică Teologia trupului și demnitatea persoanei (II) 16 Îngerii Romei Din înger al durerii, vestitor al speranţei

Suflet tânăr

17 Amabilitate Reportaje Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Răbdarea – reper educativ esenţial 23 Spiritul de familie SPIRITUALITATE

3 24 Sfânta Scriptură - Psalmii Când ne putem bucura cu toţii Biserica misionară de viaţă?

32 Ecouri misionare 25 Minuni şi sfinţi Un alt mod Sfânta Tereza din Calcutta de a fi misionar 26 Gânduri de azi și de ieri Sunt perfect. Dar mă tratez?

CULTURĂ Despre desăvârșire 33 File de istorie 27 Pagina Ghika L-au cunoscut pe Vladimir Biografiile episcopilor şi Ghika (și reciproc). arhiepiscopilor (I) Familia Nabokov 34 Idei pentru timpul liber 35 Sacralitatea în artă ARHIVA GHIKA

ETCETERA

28 Buletinul Arhivei Vladimir Ghika

36 Anunțuri

22

28

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 9/2019 Foto credit copertă: Cristian Lisacoschi

Mesajul redacției Numărul din septembrie al revistei se deschide cu relatarea evenimentului care a avut loc la Iași la 6 august, ocazie cu care ÎPS Ioan Robu i s-a adresat astfel noului episcop: „Preasfințite Iosif Păuleț, Episcop de Iași, din partea episcopilor care formează Conferința Episcopală Catolică din România, îți exprim cele mai bune urări.

Să te bucuri de acest drum pe care îl începi astăzi ca episcop de Iași.

Să te bucuri, să contempli îndelung lucrarea lui Dumnezeu din mijlocul poporului pentru care ai fost ales. Să mergi cu mult curaj și cu multă determinare în fața familiei preoților din această dieceză și a persoanelor consacrate, a viitorului diecezei, a seminariștilor. Într-un cuvânt, să mergi cu mult curaj, cu multă bucurie în fața acestei familii la care Dumnezeu te-a chemat să fii episcop. Îți doresc din toată inima o îndelungă viață pastorală în Dieceza de Iași.”

La rubrica Focus este analizată Scrisoarea Papei Francisc adresată preoților și este prezentată călătoria Suveranului Pontif în Mozambic, Madagascar și Insula Mauritius. Paginile Suflet tânăr tratează despre amabilitate și despre smerenie. Universul familiei se oprește asupra răbdării ca reper educativ esențial. La rubrica Spiritualitate, pagina despre Psalmi încearcă să ofere răspunsul la întrebarea: Când ne putem bucura cu toții de viață? Pagina Ghika ne prezintă familia Nabokov. Și tot legate de Vladimir Ghika sunt și paginile care redau două articole din Buletinul Arhivei Vladimir Ghika. Rubrica Biserica misionară ne înfățișează Un alt mod de a fi misionar.

La acestea se adaugă știri din țară, de la Vatican și din lume, anunțuri, idei pentru timpul liber. Lectură plăcută!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Cristina Șoican Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Iulia Cojocariu Crenguța Nicolae Colaboratori

Pr. Marian Blaj Dănuț Doboș Pr. Andrei Dumitrescu Liana Gehl Anca Mărtinaş Giulimondi Monica Râpeanu Claudia Stan Layout GRAFIC

Angelus Communicationis Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

Tereza Petreș Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

© 2019 don Giovanni Berti | www.gioba.it

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

Foto credit: Adrian Cuba

EVENIMENT

Un nou episcop Mulțumire și slujire

P

e data de 6 august a avut loc la Iași consacrarea ca Episcop de Iași și înscăunarea Monseniorului Iosif Păuleț în catedrala romano-catolică Sfânta Fecioară Maria, Regină.

La celebrare au participat mai mulți episcopi din țară și din străinătate, 400 de preoți, persoane consacrate, oficialități și peste 3.000 de credincioși. Consacrator principal a fost ES Petru Gherghel, Episcop emerit de Iași, iar co-consacratori au fost IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, și PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iași. Au fost de față rude ale noului episcop, precum și credincioși veniți din parohiile în care a slujit ca vicar și paroh.

La predică, PS Petru Gherghel a spus printre altele: „Alegerea şi ascultarea sunt două cuvinte care caracterizează bine condiţia fiecărui slujitor, a fiecărui preot, dar mai ales a fiecărui episcop ce are misiunea de a-l reprezenta pe Cel pe care Tatăl

l-a iubit, l-a ales şi l-a trimis în lume pentru a-i răscumpăra pe oameni şi pentru a-i conduce la păşunea cea verde şi la apele mântuirii. Aici, în acest mister, trebuie să-l vedem pe preotul Iosif care a fost şi este strigat pe nume ca să primească consacrarea episcopală în lumina misterului Schimbării la Faţă, mister revelat în evanghelia care a fost proclamată.

Slujirea episcopală este o alegere sacră pe care o face Dumnezeu prin intermediul Bisericii. (...) Ascultând de Dumnezeu, episcopul se face ascultat de oameni! Pe stema episcopală aleasă de noul episcop se citesc cuvintele «Tu solus Dominus» (Tu singur Domn), cuvinte ce exprimă supremaţia pe care trebuie să i-o oferim lui Dumnezeu înaintea oricărui lucru, înaintea oricărui om. Aceste cuvinte, deşi puţine, relevă un program pastoral în cadrul căruia lui Dumnezeu îi revine, fără echivoc, primul loc. (...)

La începutul acestui drum de episcopat, părinte Iosif, priveşte spre Cel

care te-a ales şi te cheamă să porţi în lume imaginea lui; totodată priveşte cu inimă deschisă la istoria încercată, dar frumoasă a Bisericii noastre locale, presărată cu clipe de glorie şi mărturie de credinţă şi eroism!”

Spre finalul celebrării, Arhiepiscopul Ioan Robu s-a adresat astfel noului episcop: „Preasfințite Iosif Păuleț, Episcop de Iași, din partea episcopilor care formează Conferința Episcopală Catolică din România, îți exprim cele mai bune urări. Să te bucuri de acest drum pe care îl începi astăzi ca episcop de Iași. Să te bucuri, să contempli îndelung lucrarea lui Dumnezeu din mijlocul poporului pentru care ai fost ales. Să mergi cu mult curaj și cu multă determinare în fața familiei preoților din această dieceză și a persoanelor consacrate, a viitorului diecezei, a seminariștilor. Într-un cuvânt să mergi cu mult curaj, cu multă bucurie în fața acestei familii la care Dumnezeu te-a chemat să fii episcop. Îți doresc din SEPTEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

3

EVENIMENT

toată inima o îndelungă viață pastorală în Dieceza de Iași.” Apoi i-a spus Episcopului emerit Petru Gherghel: „Preasfințite episcop Petru, mă bucur să spun acest cuvânt, care va fi scurt de altfel. Felicitări pentru tot ce ai făcut în această dieceză. Eu am fost un privilegiat să fiu aproape, să fim aproape și să vedem, să fim martori împreună la atâtea lucrări bune pe care Dumnezeu le-a făcut în acest popor în mijlocul căruia ai lucrat. Rămânem mai departe martori ai acestor fapte minunate pe care Dumnezeu le-a săvârșit aici în poporul catolic din Moldova. Și pentru că am spus că vorbesc scurt, la fel spun: să te bucuri de o viață frumoasă de episcop emerit al Diecezei de Iași. Întru mulți ani!” În cuvântul său din finalul celebrării, PS Iosif Păuleț a accentuat două cuvinte: mulțumire și slujire. A mulțumit mai întâi Papei Francisc, apoi Nunțiului Apostolic, ES Mons.

Miguel Maury Buendía, care a citit decretul de numire venit de la Sfântul Părinte. Apoi a mulțumit episcopilor consacratori și a adăugat „un gând aparte de mulţumire şi de preţuire Preasfinţitului Petru Gherghel, care a slujit cu râvnă şi cu rezultate excelente dieceza noastră timp de 41 de ani, cât a fost la cârma ei, ajutat fiind de PS Aurel şi de ceilalţi colaboratori. Vă rog acum să-l preamăriţi pe Dumnezeu împreună cu mine, aplaudându-i cu bucurie”. A mulțumit apoi episcopilor de la altar, reprezentantului Bisericii Ortodoxe și apoi s-a adresat astfel preoților: „Vă mulţumesc acum vouă, dragi şi scumpi confraţi preoţi. Vă îmbrăţişez cu tot dragul şi-mi pun mari speranţe în voi, că-mi veţi fi mereu alături în munca de slujire, pentru slava lui Dumnezeu, pentru cinstea şi înflorirea Bisericii şi pentru mântuirea veşnică a celor încredinţaţi şi a noastră.

4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2019

Trebuie să avem mare grijă ca, în timp ce-i conducem pe alţii la mântuire, să ne mântuim şi pe noi împreună cu ei. Pentru voi, în mod special, uşa mea va fi deschisă totdeauna, şi telefonul, la fel. Toată slujirea noastră să urmărească următoarele trei ţeluri: slava lui Dumnezeu, cinstea şi înflorirea Bisericii, şi mântuirea veşnică (a oamenilor şi a noastră). Aceasta este esenţa programului meu pastoral.”

Mulțumirile apoi s-au îndreptat către seminariști și persoane consacrate, către autoritățile civile, către cor, către credincioși și către rude. Vorbind apoi despre slujire, a spus: „Vreau ca slujirea să fie esenţialul misiunii mele!

Săptămâna trecută am făcut exerciţii spirituale la mănăstirea carmelită din Luncani, judeţul Bacău - un loc excelent şi propice pentru meditaţie şi rugăciune. Într-una din meditaţiile ţinute de Pr. Viorel Ababei, confesorul catedralei noastre, vorbindu-mi despre slujire, spunea: «Dacă Dumnezeu încredinţează unui om o misiune, şi mai ales dacă acea misiune este specială, înseamnă că îl face mare. Şi dacă îl face mare, imediat intră în joc logica lui Dumnezeu: ʻCel mare trebuie să slujească pe cel micʼ - este diametral opusă logicii noastre umane, potrivit căreia ʻcel mic trebuie să slujească pe cel mareʼ».

Iată că la Dumnezeu e contrariul: cel mare trebuie să slujească pe cel mic.

Dumnezeu mi-a încredinţat astăzi, în mod oficial, conducerea Diecezei de Iaşi. O misiune cu totul specială.

Deci m-a făcut mare. Automat, începând de astăzi, intră în joc logica sa: «Cel mare trebuie să slujească pe cel mic». M-a pus în fruntea diecezei să slujesc, nu să fiu slujit! Ceea ce este impresionant, El însuşi mare fiind (Dumnezeu), s-a făcut mic (om) şi a spus: «N-am venit (la voi şi între voi) ca să fiu slujit, ci ca să slujesc şi să-mi dau viaţa pentru cei mulţi.»

Papa Francisc - papa surprizelor - impresionează lumea întreagă prin modul său de a-l copia pe Cristos: slujind, fiind modest, umil, cu inima mare şi larg deschisă pentru toţi, mai ales pentru privilegiaţii lui Dumnezeu (săracii, bolnavii, abandonaţii...). În cuvântul pe care l-am luat pe scena din faţa Palatului Culturii, la vizita sa istorică în Iaşi din 1 iunie curent, încheiam mica mea intervenţie spunând: «Cu cât eşti mai mare în ierarhie - fie în Biserică, fie în societatea civilă - cu atât să te faci mai mic, să te umileşti mai mult, să slujeşti mai mult!» Nici lui Dumnezeu şi nici nouă, oamenilor, nu ne plac oamenii aroganţi... Cu cât eşti mai mare, cu atât să te umileşti mai mult.

A practica umilinţa nu înseamnă să stai cu capul strâmb, cu fruntea în pământ, să te laşi călcat în picioare de toţi, nu! Umilinţa este o chestiune de adevăr: să recunoşti cu toată sinceritatea cine eşti tu şi cine este El (EL cu majusculă, adică Dumnezeu). «Orice autoritate este de la Dumnezeu», spune Scriptura. El singur este mare. A recunoaşte supremaţia lui Dumnezeu şi a te comporta în consecinţă, imitându-l pe El, asemenea Sfântului Părinte Francisc, iată care este adevărata menire a «şefului» (a bossului, a celui mare). Iată şi motivul pentru care am ales ca moto pe stema mea episcopală cuvintele din imnul «Gloria» de la sfânta Liturghie: «TU SOLUS DOMINUS!» (Tu singur Domn).” Și a încheiat spunând: „Vreau să fiu episcop al Bisericii slujind! Vreau să fiu un păstor bun al Diecezei de Iaşi! Îl rog pe Dumnezeu (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt) să mă ajute. Vă rog şi pe dumneavoastră să mă ajutaţi, mai ales prin rugăciune. Încep în mod oficial ministerul meu de slujire astăzi: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.”

Sursa: ercis.ro

VATICAN

@PONTIFEX

DIN CUVINTELE PAPEI

Vă invit să nu construiți ziduri, ci punți, și să trăiți în pace cu toți!

Twitter: @Pontifex

Twitter: @Pontifex

Twitter: @Pontifex

Iubirea de Dumnezeu și iubirea aproapelui sunt inseparabile.

Sunt cele două fețe ale aceleiași monede: trăite împreună sunt adevărata tărie a credincioșilor!

Dacă ne deschidem inimile spre milostivire și pecetluim iertarea cu o îmbrățișare fraternă, proclamăm în fața lumii că este posibil să învingem răul cu binele.

Vă invit să nu construiți ziduri, ci punți, să învingeți răul cu binele, ofensa cu iertarea și să trăiți în pace cu toți! / Isuse, fă-ne capabili să iubim ca Tine!

[…] glasul apostolului Iacob ne spune în sinteză cum trebuie să fie adevărata religie: „a-i vizita pe orfani și pe văduve în necazurile lor și a se păstra nepătați de lume” (Iac 1,27). „A-i vizita pe orfani și pe văduve” înseamnă a practica iubirea față de aproapele pornind de la persoanele nevoiașe, fragile, marginalizate. […] „A se păstra nepătați de lume” nu înseamnă a se izola, a se închide în fața realității. Nu! Iar aici nu trebuie să fie o atitudine exterioară, ci interioară: înseamnă să veghem ca modul nostru de a gândi și de a acționa să nu fie poluat de mentalitatea lumească, adică de vanitate, de avariție, de mândrie. În realitate, un bărbat sau o femeie care trăiesc în vanitate, în avariție, în mândrie, și în același timp cred și se arată ca persoane religioase și chiar ajung să-i condamne pe alții, sunt ipocriţi.

(Angelus, 2 septembrie 2018)

În rugăciunea Tatăl nostru Isus a voit să insereze aceeași învățătură din parabola regelui generos care iartă o datorie enormă – „zece mii de talanți” – unui slujitor care îl imploră. A pus în relație directă iertarea pe care o cerem de la Dumnezeu cu iertarea pe care trebuie să o acordăm fraților noștri: „Ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri” (Mt 6,12).

Iertarea lui Dumnezeu este semnul iubirii Sale îmbelșugate față de fiecare dintre noi; este iubirea care ne lasă liberi să ne îndepărtăm, ca fiul risipitor, dar care așteaptă în fiecare zi întoarcerea noastră; este duioșia ce primește pe fiecare păcătos care bate la ușa sa.

Tatăl ceresc – Tatăl nostru – este plin de iubire și vrea să ne-o ofere, dar nu poate face acest lucru dacă noi ne închidem inima noastră la iubirea față de ceilalți.

(Angelus, 17 septembrie 2017)

Ne prinde bine să ne întrebăm: eu semăn pace? De exemplu, cu limba mea, semăn pace sau neghină? […] Acesta este un rău, o boală în Biserica noastră: a semăna dezbinare, ură, a semăna ceea ce nu este pace. […]

Dacă în timpul vieții o persoană aduce doar împăcarea și reconcilierea, poate fi canonizată, este sfântă. Dar trebuie să creștem în această privință, trebuie să ne convertim, ca să nu spunem niciodată un cuvânt care să dezbine, să aducă război, mici răfuieli, niciodată bârfe.

Mă întreb ce sunt bârfele? Nimic, s-ar putea spune! Două vorbe împotriva unuia sau să povestești ce a mai făcut cutare… Nu! A bârfi înseamnă terorism pentru că cel care bârfește este ca un terorist care aruncă bomba și pleacă, dar distruge: cu limba distruge, nu face pace.

E viclean, nu-i așa? Nu e un terorist sinucigaș; nu, el de sine are grijă.

(Predică, 4 septembrie 2015) SEPTEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

5

VATICAN ȘTIRI DIN VATICAN

Crearea Arhivei editoriale multimedia

O nouă medalie

Arhiva va avea ca scop adunarea documentelor editoriale de tip mass-media din cadrul organismelor care fac parte din Dicasterul pentru Comunicare spre a fi arhivate.

Începând cu 12 august 2019 este disponibilă o nouă medalie dedicată Papei Francisc.

P

ăstrarea documentelor care au o importanță istorică aparte, în special cele ale papilor, a constituit unul dintre obiectivele mass-media ale Sfântului Scaun. Pe lângă arhivare și conservare, se subliniază importanța pe care o au aceste documente, care sunt ca o garanție a viitorului. Arhiva editorială multimedia a Dicasterului pentru Comunicare a fost creată de prefectul Paolo Ruffini. Acest organism este în strânsă legătură cu activitatea comisiei centrale a Arhivei Sfântului Scaun. Noua Arhivă se va ocupa de arhivarea documen-

telor editoriale (texte, materiale audio, fotografii, materiale video) ce aparțin Dicasterului, garantând conservarea și accesibilitatea lor.

Se are în vedere digitalizarea în întregime a materialului și preluarea arhivelor moștenite de la mass-media și de la instituțiile care fac parte din Dicasterul pentru Comunicare.

Printre obiectivele Arhivei se află păstrarea memoriei, transmiterea de conținuturi și valorificarea propriului patrimoniu. Arhiva va lucra sub coordonarea prefectului Dicasterului, ceea ce arată importanța care i se acordă.

P

entru a marca cel de-al șaptelea an de pontificat al Papei Francisc a fost emisă o medalie realizată de Orietta Rossi. Pe aversul medaliei este stema Sfântului Părinte, care conține cuvintele „miserando atque eligendo”. Pe margine scrie „Din Cetatea Vaticanului”. Pe reversul medaliei scrie „Sinodul episcopilor din Amazonia 2019”, precum și „Et vidit Deus quod esset bonum” (Geneză 1, 10).

De asemenea, sunt înfățișați indigenii în prim-plan, iar deasupra lor un porumbel; mai apar un fluviu, flora locală și opera misionară a Bisericii realizată prin ritul Botezului și al Euharistiei.

Vaticanul devine plastic free Statul Cetății Vaticanului va deveni până la sfârșitul anului plastic free, prin reducerea consumului de plastic.

S

ub imboldul enciclicei Papei Francisc, Laudato si’, și având obiectivul de a se alinia statelor care au progresat în privința deșeurilor, în Vatican deja a fost interzisă comercializarea plasticului de unică folosință. În curând Vaticanul va fi complet plastic free. De altfel, s-a ajuns la un grad ridicat de reciclare: 55 % din deșeuri sunt colectate diferențiat și se are în vedere să se ajungă la un procent de 70-75 % în trei ani.

6

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2019

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

Via delle Stelle Când ai grijă de om, nu de boală L’Osservatore Romano, 28 iulie 2019

N

ino a murit la 67 de ani.

Ajunsese la Centrul Via delle Stelle din Reggio Calabria orb şi cu un braţ paralizat. Suferea de o boală terminală, dar Donatella, fiica lui, se încăpăţâna să nu-l închidă într-un spital. „Am vrut să evit tratamentele agresive, trecuse deja printr-o adevărată odisee.” Surprinzător, odată admis în centrul de îngrijiri paliative, lucrurile se schimbă: „Tatăl meu ia situaţia într-un spirit complet diferit. Se repune pe picioare, merge singur la baie şi chiar începe să comande prânzul din meniu.” Trăieşte astfel încă o lună mai înainte de a trece „de cealaltă parte a stelelor”. „Ultimele lui momente au fost treizeci de zile de dragoste – spune Donatella. Zile de ocrotire şi afecţiune, de plimbări în aer liber cu fizioterapeutul, zile în care a ţesut noi legături afective, a mers la Liturghie şi chiar s-a împărtăşit.” Ultima amintire a Donatellei despre Nino este cu el la frizer, moment imortalizat de o fotografie ce a făcut turul oraşului. „Revista centrului a circulat foarte mult şi cunoscuţii mi-au spus: tatăl tău nu a apărut într-un necrolog, ci într-o sărbătoare a vieţii.”

Centrul Hospice Via delle Stelle este administrat de fundaţia omonimă nonprofit şi se află la al treisprezecelea an de activitate, oferind şi servicii de îngrijire la domiciliu, centru de zi, centru cultural, asistenţă spirituală şi consiliere pentru întreaga familie, conform unui concept incluziv care îl face unic faţă de

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

Copiii mafiei

Celebra fotografie cu Nino şi frizerul

toate celelalte centre de resort din Italia. Activitatea este suţinută de circa cincizeci de angajaţi şi zeci de asociaţii şi voluntari. „Nu oricine poate suporta povara emoţională şi psihologică – spune Iolanda Mercuri, asistentă-şefă.

Când vin acasă mă tot gândesc la pacienţi. De-a lungul timpului, am avut tot felul de persoane de toate vârstele: străini, oameni din alte regiuni şi persoane fără adăpost. În ultimul caz, am făcut demersurile necesare pentru o înmormântare corespunzătoare.” Însă sub acoperirea îngrijirilor paliative (de la lat. pallium, „manta”) se află mult mai mult: aici oamenii învaţă şi să se familiarizeze cu cerul înstelat. Iar acest lucru este valabil atât pentru cei care pleacă, cât şi pentru cei care rămân. (autor: Enrica Riera; traducere și adaptare de Liana Gehl)

Enza Rando

Suplimentul Donne Chiesa Mondo din iulie, dedicat prudenţei, discută situaţia copiilor de mafioţi.

A

ceștia sunt îndepărtaţi din familiile lor şi daţi în plasament. „Femeile din Ndrangheta rămân văduve, îşi pierd tatăl, fratele, şi încep să se teamă că şi fiii lor vor sfârşi la fel”, spune Enza Rando, avocata apărării. De aceea, mamele cer plasarea lor într-un mediu sigur, departe de familia naturală.

Iniţial, taţii aflaţi la închisoare ameninţă şi insistă ca fiii lor să continue tradiţia, dar după ani ajung să trimită scrisori de mulţumire. Peste 3.000 de studenţi au audiat procesele, constatând pe viu răul produs asupra unui teritoriu întreg.

SEPTEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

7

FOCUS DIN SCRISOAREA PAPEI FRANCISC CĂTRE PREOȚI

M

ulțumesc pentru fidelitatea voastră față de angajamentele asumate.

Este într-adevăr semnificativ că există persoane care asumă angajamente care cer toată viața. Noi continuăm să credem în Dumnezeu, care nu a rupt niciodată alianța sa, chiar și atunci când noi am încălcat-o de nenumărate ori. Asta ne invită să celebrăm fidelitatea lui Dumnezeu, care nu încetează să aibă încredere.

Sculptură reprezentându-l pe Sfântul Paroh de Ars, Ioan Maria Vianney

Mulțumire pentru fidelitate

Scrisoarea Papei Francisc către frații săi preoți În această scrisoare adresată preoților, Papa Francisc se oprește asupra a patru cuvinte cheie pentru a vorbi despre durere, despre recunoștință, despre curaj și despre laudă, pentru a le mulțumi și pentru a-i încuraja pe confrații preoți care slujesc în mod exemplar.

C

u ocazia împlinirii a 160 de ani de la moartea sfântului Paroh de Ars, Ioan Maria Vianney, Papa Francisc a scris o scrisoare intitulată: Către frații mei preoți. O scrisoare care se adresează tuturor preoților din lume, care îşi împlinesc în mod exemplar slujirea preoțească. O scrisoare de mulțumire, de încurajare, de apropiere faţă de acei slujitori care „lasă totul pentru a se angaja în viața de zi cu zi a comunității”.

Scrisoarea are patru cuvinte cheie: durere, recunoștință, curaj, laudă.

8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2019

Papa Francisc începe scrisoarea vorbind despre durerea din Biserică şi din viaţa preoţilor. „În ultimele timpuri am putut să aud mai clar strigătul fraţilor noştri, victime ale abuzurilor de putere, de conştiinţă şi sexuale din partea slujitorilor hirotoniţi. Fără îndoială, este un timp de suferinţă în viaţa victimelor care au îndurat diferite forme de abuz; şi pentru familiile lor şi pentru tot poporul lui Dumnezeu”. Pentru sfântul Părinte însă, fără a nega aspectele negative, ar fi nedrept „să nu

recunoaştem atâţia preoţi care, în manieră constantă şi integră, oferă tot ceea ce sunt şi au pentru binele altora şi duc înainte o paternitate spirituală care ştie să plângă cu aceia care plâng; sunt nenumăraţi preoţii care fac din viaţa lor o faptă de milostenie în regiuni sau situaţii adesea neospitaliere, depărtate sau abandonate, chiar şi cu riscul propriei vieţi”.

Episcopul Romei le mulțumește preoţilor pentru „exemplul curajos şi constant care ne arată cum voi continuaţi să vă puneţi în joc cu bucurie pentru Evanghelie”.

Al doilea cuvânt este recunoștință. „În momentele de dificultate, de fragilitate, precum şi în cele de slăbiciune şi în care ies la iveală limitele noastre, când cea mai rea dintre toate ispitele este aceea de a rămâne să rumegăm în gând dezolarea frângând privirea, judecata şi inima, în acele momente este important – chiar aş îndrăzni să spun crucial – nu numai să nu pierdem amintirea plină de recunoştinţă pentru trecerea Domnului în viaţa noastră, amintirea privirii sale milostive

FOCUS

care ne-a invitat să ne punem în joc pentru El şi pentru poporul său, ci să avem şi curajul de a o pune în practică şi cu psalmistul să reuşim să construim propria noastră cântare de laudă pentru că „veşnică este milostivirea lui”. Recunoştinţa este mereu o „armă puternică”. „Numai dacă suntem în stare să contemplăm şi să mulţumim concret pentru toate gesturile de iubire, generozitate, solidaritate şi încredere, precum şi de iertare, răbdare, suportare şi compasiune cu care am fost trataţi, vom lăsa ca Duhul să ne dăruiască acel aer proaspăt în măsură să reînnoiască (şi nu să peticească) viaţa şi misiunea noastră.” Papa Francisc le mulţumeşte fraţilor întru preoţie „pentru fidelitatea faţă de responsabilităţile însuşite”. Este „într-adevăr semnificativ” – observă – ca într-o societate şi într-o cultură lacome să existe persoane care descoperă bucuria de a-şi dărui viaţa. Pontiful mulţumeşte pentru celebrarea Sfintei Liturghii zilnice şi pentru sacramentul reconcilierii, trăit „fără forme de rigorism şi laxism”, asumându-şi responsabilitatea faţă de persoane şi „însoţindu-le pe calea convertirii”.

Sfântul Părinte mulţumeşte pentru vestirea Evangheliei făcută „tuturor şi cu însufleţire”.

Apoi în scrisoare urmează cuvântul curaj. Scrie sfântul Părinte: „misiunea la care am fost chemaţi nu implică să fim imuni la suferinţă, la durere şi chiar la neînţelegere; dimpotrivă, ne cere să le înfruntăm şi să le asumăm pentru a lăsa ca Domnul să le transforme şi să ne configureze mai mult cu El”. Pentru Papa Francisc, „un „test” bun pentru a şti cum se simte inima noastră de păstor este să ne întrebăm cum înfruntăm durerea. De multe ori se poate întâmpla să ne comportăm ca levitul sau preotul din parabolă care

se întorc în partea cealaltă şi îl ignoră pe omul care zace la pământ. Alţii se apropie rău, intelectualizează refugiindu-se în locuri comune: „viaţa este aşa”, „nu se poate face nimic”, dând spaţiu fatalismului şi descurajării; sau „se apropie cu o privire de preferinţe selective, generând astfel numai izolare şi excludere”. Sfântul Părinte subliniază o altă atitudine subtilă şi periculoasă care, aşa cum îi plăcea lui Bernanos să spună, este „cel mai preţios elixir al diavolului” şi cel mai dăunător pentru noi care vrem să-l slujim pe Domnul, pentru că seamănă descurajare, stare de orfan şi duce la disperare.

Dezamăgiţi de realitate, de Biserică sau de noi înşine, putem trăi ispita de a ne agăţa de o tristeţe dulceagă, pe care Părinţii din Orient o numeau apatie. Papa observă că, pentru a menţine inima curajoasă, nu trebuie neglijate două legături constitutive. Prima, cu Isus, iar îndemnul este de a nu exclude „însoţirea spirituală, prezenţa unui frate pentru a vorbi şi a se confrunta, pentru a discuta şi a discerne propriul parcurs”. Cea de-a doua legătură este cu poporul: „Nu vă izolaţi de credincioşii voştri, de prezbiteri sau de comunitatea din care faceţi parte. Şi, cu atât mai puţin, nu vă izolaţi în grupuri închise sau elitiste… un preot curajos merge întotdeauna în întâmpinarea celuilalt.” Papa le cere preoţilor să fie „aproape de cei care suferă, pentru a se afla, fără ruşine, alături de mizeriile umane şi, de ce nu, pentru a le trăi ca şi cum le-ar aparţine”, fiind „făuritori de relaţii şi comuniune, deschişi, încrezători şi în aşteptarea noutăţii pe care Împărăţia lui Dumnezeu vrea să o suscite în zilele noastre”.

Ultimul cuvânt cheie din scrisoare este cel de laudă. „Este imposibil de vorbit despre recunoştinţă

şi încurajare fără a o contempla pe Maria. Ea, femeia cu inima străpunsă, ne învaţă lauda capabilă să deschidă privirea spre viitor şi să redea speranţă prezentului. Toată viaţa sa a fost condensată în cântarea sa de laudă, pe care suntem invitaţi şi noi s-o cântăm ca promisiune de plinătate. Să privim la Maria pentru ca să purifice ochii noștri de orice «pai» care ar putea să ne împiedice să fim atenţi şi treji pentru a-l contempla şi a-l celebra pe Cristos care trăieşte în mijlocul poporului său. Să lăsăm ca recunoştinţa – îndemnul final al Papei Francisc – să trezească lauda şi să ne încurajeze încă o dată la misiunea de a unge pe fraţii noştri în speranţă. Să fim oameni care mărturisesc cu viaţa lor compasiunea şi milostivirea pe care numai Isus ni le poate dărui.” În concluzie, putem să spunem că ne aflăm în faţa unui text intens şi bogat în nuanţe până acolo încât este greu de comentat, în mod exhaustiv (de altfel, nu este un text de comentat, ci foloseşte ca însoţire pentru toţi catolicii, nu numai pentru preoţi, în truda cotidianităţii).

Aşadar, era nevoie de un cuvânt de încurajare, de stimă, de apropiere.

Era nevoie de un „mulțumesc” precum cel conţinut în paginile scrisorii papale. Pentru ca durerea provocată trupului bisericesc de infidelitatea câtorva – cum s-a întâmplat cu teribila plagă a abuzurilor – să nu ducă la riscul uitării fidelităţii multora, trăită în ciuda atâtor eforturi şi limite omeneşti. De aceea, Papa Francisc a dorit să mulțumească celor care şi în prezent îşi oferă propria existenţă lui Dumnezeu, slujindu-l prin slujirea oamenilor şi reînnoind acel „da” iniţial al propriei vocaţii, păstrând memoria chemării primite.

Pr. dr. Emil Moraru SEPTEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

9

FOCUS CĂLĂTORII APOSTOLICE

C

PAPA FRANCISC Călătorie în Mozambic, Madagascar și Insula Mauritius În perioada 4-10 septembrie, Sfântul Părinte va efectua o călătorie apostolică în Mozambic, Madagascar și Insula Mauritius, trei state din Oceanul Indian. În Mozambic populația catolică este de 28,4 %, în Madagascar de 20 %, iar în Insula Mauritius de 23 %.

C

ea de-a treizeci și una călătorie apostolică internațională a Papei Francisc vizează din nou continentul african, unde a mai fost în noiembrie 2015, când a vizitat Kenya, Uganda și Republica Centrafricană, în aprilie 2017, când a vizitat Egiptul, și în martie 2019, când a vizitat Marocul. De această dată vizitează Mozambicul, Madagascarul și Insula Mauritius în perioada 4-10 septembrie 2019. Sfântul Părinte va petrece o zi și jumătate în Mozambic, două zile în Madagascar 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2019

și o zi în Insula Mauritius. În această călătorie va vorbi de 15 ori, adresând 8 discursuri, 2 saluturi, 4 omilii și o rugăciune pentru muncitorii din Madagascar. Papa Francisc va parcurge cu avionul în jur de 20 000 de km și se va întâlni cu presa internațională prezentă la bord. În Mozambic, Sfântul Părinte se va întâlni cu președintele și cu autoritățile, societatea civilă și corpul diplomatic. De asemenea, va avea o întâlnire interreligioasă cu tinerii, precum și o alta cu episcopii, preoții,

ele trei vizite ale Suveranului Pontif vor fi sub semnul păcii, cuvânt care se regăsește în fiecare moto de pe logourile corespunzătoare fiecărei țări. „Speranță, pace, reconciliere” sunt cuvintele care se găsesc pe logoul vizitei în Mozambic, alături de chipul Papei Francisc, de un porumbel, precum și de silueta țării. Logoul vizitei în Madagascar este compus din cuvintele „Semănător de pace și speranță”, imaginea Papei Francisc, steagurile celor două state și chipurile a cinci martori misionari, toate aceste elemente pe fundalul unui peisaj format dintr-un baobab și din ravenala. „Papa Francisc pelerin al păcii” este motoul care apare pe logoul vizitei în Insula Mauritius, împreună cu o fotografie a Papei salutând și cu drapelul statului.

călugării și călugărițele, seminariștii și cateheții. Papa Francisc va vizita spitalul din Zimpeto și va celebra o liturghie pe stadionul din Zimpeto. În Madagascar după întâlnirea cu autoritățile statului va celebra Ora Medie la Mănăstirea Carmelitanilor desculți. După întâlnirea cu episcopii, va face o vizită la mormântul Fericitei Victoria Rasoamanarivo.

Va participa apoi la o veghe cu tinerii. În ziua următoare va face o vizită în orașul Akamasoa și se va ruga pentru muncitori pe șantierul Mahatazana. În Insula Mauritius va celebra o liturghie la Monumentul Mariei, Regina Păcii, va vizita Sanctuarul Pr. Jacques Laval și se va întâlni cu președintele, prim-ministrul, autoritățile, societatea civilă și corpul diplomatic.

FOCUS minister și mister

D

ecretele și actele importante emanate de Papa de la Roma se încheie cu indicarea locului și a datei în care au fost emise, precum și a anului pontificatului. În cazul decretului de numire a PS Iosif la Iași scrie: „în al șaptelea an al pontificatului”.

ES Mons. Miguel Maury Buendía citind decretul venit de la Papa Francisc pentru numirea unui nou episcop de Iași; Foto credit: Adrian Cuba

PAPA de la ROMA: Minister și Mister

Pontif AL Bisericii Universale După ce am meditat slujirea de Pontif a Papei, ca vicar al celui care este Pontiful prin excelență, Isus Cristos, observăm o aplicare a supremației pontificale a acestuia.

N

u a trecut mult de la deja memorabila vizită a Papei Francisc în România, în care am văzut cum a făcut punți între noi și cu Dumnezeu.

Ne-a indicat drumul sigur peste orice diviziuni și resentimente spre comuniunea perfectă cu Tatăl nostru cel din Ceruri. Grija pe care ne-a arătat-o cu ocazia vizitei continuă și, recent, am fost martorii a două gesturi ale Papei Francisc care ne arată ce înseamnă a fi Supremul Pontif.

Cu ocazia comemorării a 160 de ani de la moartea Sfântului Ioan Maria Vianney, Papa a transmis o scrisoare

tuturor fraților preoți. Aceștia, pontifi de gradul al doilea, au găsit mereu în exemplul Parohului de Ars o puternică încurajare și determinare în devotamentul pentru mântuirea poporului lui Dumnezeu. Sfântul Părinte reamintește acest lucru și repune în ordine toate acele elemente care dau misiunii sacerdotale adevărata identitate de creatoare de punți pentru a comunica cu Dumnezeu și cu oamenii pentru a ajunge tot la Dumnezeu. Preoții nu pot decât să fie recunoscători că pot avea în Succesorul lui Petru acel lider pontifex care, tocmai pentru că este asistat

de Duhul Sfânt în misiunea aceasta, conduce preoții cum făcea Sfântul Petru în prima sa Scrisoare din Noul Testament (v. 1Pt 5,1-7).

Al doilea fapt l-am experimentat cu ocazia alegerii și hirotonirii episcopale a PS Iosif Păuleț, noul Episcop de Iași. Sigur că alegerea a însemnat un timp de discernământ care a fost coordonat de cei care îl asistă pe Sfântul Părinte în acest scop. Dar în tot acest timp vedem lucrarea lui Dumnezeu, care pentru noi este ratificată de faptul că Supremul Pontif semnează decretul de numire, mandatul de consacrare și de încredințare a poporului lui Dumnezeu. Pe data de 6 august 2019, când Biserica locală din Iași cerea episcopului consacrator să îl hirotonească pe cel ales, a fost cerut să se citească mandatul.

Iar mandatul, decretul, a fost citit de reprezentantul Sfântului Părinte, Nunțiul Apostolic în România. Fără mandat, fără această exprimare concretă a Supremului Pontif, Dieceza de Iași încă nu ar fi primit un pontif episcop, în ciuda oricăror frământări și calcule umane. (Va urma) SEPTEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

11

FOCUS ȘTIRI ARCB

Instalarea noului paroh

Bucureşti

Concert

În seara zilei de duminică, 28 iulie, organistul român Alexandru Catău a susținut un concert de orgă în Catedrala Sfântul Iosif din București, în fața unui public numeros. Programul a cuprins lucrări de S. Rahmaninov, G. Fauré, C. M. Widor și A. Catău (Improvizație).

În data de 4 august s-a desfășurat instalarea noului paroh al Parohiei Bărăția, Pr. Cristinel Țâmpu.

Î

n prezența PS Cornel Damian și a câtorva preoți, precum și a enoriașilor din trei comunități lingvistice (română, maghiară și germană), a fost celebrată liturghia în cadrul căreia s-a dat citire decretului de numire a Pr. Cristinel Țâmpu în funcția de paroh, precum și a decretului prin care Pr. Eugen Bortoș este numit cancelarius emerit al Arhidiecezei Romano-Catolice de București. La sfârșitul celebrării, noul paroh a adresat cuvinte de recunoștință și a spus că își dorește să fie un păstor care slujește neîncetat și necondiționat.

Pr. Cristinel Țâmpu s-a născut la 9 decembrie 1977 și a fost hirotonit preot în anul 2005. A activat ca preot la Parohia Catedralei Sf. Iosif din București din 2005 până în 2009.

Din 2009 s-a ocupat de comunitatea maghiară de la Parohia Bărăția. De la 1 august 2019 este paroh de Bărăția și se va ocupa și de comunitatea maghiară.

Popești-Leordeni

Aniversare

Fundația Leonard Murialdo a aniversat duminică, 18 august, la Oratoriul din Popești-Leordeni (IF) 20 de ani de prezență iosefină în Arhidieceză și de campus „Vara Împreună”.

Buzău

Oaspeți Un grup de tineri din Polonia au participat duminică, 28 iulie, la Sfânta Liturghie în biserica romano-catolică Sf. Iosif din Buzău (BZ). Tinerii polonezi s-au aflat în localitate pentru un eveniment cultural internațional și nu au lăsat să treacă Ziua Domnului fără a participa la Sfânta Liturghie.

12

Oituz (CT): „Zilele familiei”

Misiuni populare dedicate familiei, timp de pregătire pentru sărbătoarea hramului.

C

omunitatea romano-catolică din Oituz (Constanța) s-a pregătit pentru sărbătoarea hramului bisericii parohiale, dedicată Adormirii Maicii Domnului, prin 5 zile de misiuni populare cu tema „Zilele familiei”, ținute de Pr. Felician Tiba în perioada 11-15 august. Misiunile populare s-au încheiat pe 15 august, cu Sf. Liturghie solemnă a hramului.

Tematicile abordate de Pr. Tiba au fost „Omul, familia și iubirea”, „Răi, da’ buni!”, „Isus Cristos, reper pentru familii”, „Familia și vocația la martiriu”, „Cu Maria în familie”.

Pr. Felician Tiba este directorul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei din Dieceza de Iași.

Şcoală Biblică de vară În Capitală s-a desfășurat, în zilele 25-27 iulie, prima ediție a Şcolii Biblice de vară, organizată de Şcoala Biblică Nazaret.

G

ăzduită de Părinții Asumpționiști la Centrul Sfinții Petru și Andrei, Școala Biblică de vară a avut ca temă „Biblia, povestea lui Dumnezeu și a omului” și s-a bucurat de contribuția unor specialiști de seamă: Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu, Madeea Axinciuc, Pr. Lucian Dîncă, Pr. Tarciziu Șerban, Pr. Marius Taloș, Sr. Cristina Mareș. La cursuri au asistat circa 30 de persoane – laici și persoane consacrate - care au primit diplome de participare din partea organizatorilor.

Adaptare după www.angelus.com.ro

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2019

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

Ultima celebrare ca paroh la Suceava În data de 4.08.2019, Pr. Iosif Păuleț a celebrat în parohia Sfântul Ioan Nepomuk din Suceava ultima liturghie în calitate de paroh.

PS Iuliu Hossu la Cluj Cu ocazia celebrării hramului catedralei din ClujNapoca au fost aduse relicvele Fericitului Iuliu Hossu.

C

M

u același prilej, au fost aduse și relicvele lui Vasile Aftenie și Ioan Bălan. Pentru ceilalți patru episcopi greco-catolici declarați fericiți la 2 iunie, nu se cunoaște locul înhumării. Sărbătoarea a început cu o procesiune în jurul catedralei și intrarea în sfântul lăcaș a PS Florentin Crihălmeanu însoțit de preoți, diaconi și studenți teologi. Au fost aduse la altar relicvele fericiților episcopi grecocatolici martiri. După celebrarea liturghiei, relicvele au fost venerate de către credincioși.

Totodată, PS Florentin a aniversat 17 ani de la intronizare.

onseniorul Iosif Păuleț, numit de Papa Francisc Episcop al Diecezei de Iași și consacrat între timp ca episcop pe data de 6 august 2019 la Iași, a celebrat mai înainte o ultimă liturghie în calitate de paroh și decan al Decanatului de Bucovina în parohia pe care a păstorit-o timp de nouă ani. Cu această ocazie și-a luat rămas bun de la comunitatea pe care a îndrumat-o. Alături de Monseniorul Iosif Păuleț au fost preoți, seminariști, ministranți și enoriașii parohiei.

Cuvintele de rămas bun adresate credincioșilor prezenți au avut o puternică încărcătură emoțională. La sfârșitul celebrării, procesiunea formată din celebranți, ministranți și seminariști a părăsit biserica, semnificând astfel plecarea Monseniorului Iosif Păuleț din parohie.

Mai înainte de a fi paroh de Suceava, Monseniorul Iosif Păuleț a mai slujit în parohiile Oțeleni, Pildești, Iugani și Roman ca vicar, și la parohiile din Schineni, Cireșoaia și Onești ca paroh.

Bosnia-Herțegovina

Italia

Japonia

A da un sens vieții

Casa lui Ioan Paul I deschisă publicului

Embrioni hibrizi om-animal

În perioada 1-6 august 2019 a avut loc la Medjugorje a 30-a ediție a Festivalului tinerilor. Cu această ocazie, tinerii cu vârste cuprinse între 17 și 30 de ani au avut parte de un program care a cuprins: cateheze, mărturii, celebrări liturgice, adorație, spectacole. Mons.

Rino Fisichella, președintele Consiliului Pontifical pentru Noua Evanghelizare, a reflectat asupra iubirii creștine drept cale pentru a da un sens vieții și pentru a merge dincolo de limita morții.

Casa în care s-a născut și a locuit Albino Luciani (Ioan Paul I) a fost deschisă vizitării publicului pe 2 august. Aceasta se situează în Canale d’Agordo, în nord-estul Italiei. Casa a fost răscumpărată de dieceza de Vittorio Veneto. Ioan Paul I fost un papă cu un pontificat scurt, dar care a rămas în inimile credincioşilor drept „Papa surâsului”. În noiembrie 2017, au fost recunoscute virtuţile eroice ale Papei Ioan Paul I, ceea ce deschide calea către beatificarea sa.

Guvernul Japoniei l-a autorizat pe cercetătorul japonez Hiromitsu Nakauchi, doctor specialist în celulele sușă la Universitatea din Tokyo și la Stanford (California) și pionier în cercetarea embrionară, să creeze embrioni hibrizi om-animal.

Scopul experimentelor este de a se asigura organe ale animalelor cu celule umane. Cercetătorul susține că nu va lăsa ca embrionii să se dezvolte până la capăt, ci numai până la 14,5 zile, atunci când organele sunt aproape total formate.

SEPTEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

13

Biserică și societate BIOETICĂ

Teologia trupului și demnitatea persoanei Text: Monica Râpeanu

K

PARTEA A II-A

arol Wojtyła – viitorul papă Ioan Paul al II-lea – a acordat, încă de la începutul sacerdoțiului său, o atenție deosebită tinerilor. În interviul intitulat Să trecem pragul speranței, publicat în urmă cu 25 de ani, Ioan Paul al II-lea a ținut să sublinieze că, imediat după sfințirea sa ca preot, s-a îndreptat în acțiunea sa pastorală în primul rând spre tineri.

Conversațiile cu tinerii l-au ajutat și mai mult să înțeleagă că aceștia au nevoie de îndrumători pe care și-i doresc foarte apropiați, dar și că „problema esențială a tinereții e de natură profund personalistă.” Și-a dat foarte repede seama că „vocația către dragoste constituie, firește, calea spre cel mai apropiat contact cu tinerii” și că ei trebuie ajutați să învețe ce sunt dragostea autentică și căsătoria. Știa că „dragostea nu e ceva care se învață, și totuși nimic 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2019

nu trebuie să constituie în mai mare măsură obiect de învățare!” După cum el însuși mărturisea, iubirea umană a devenit una din temele fundamentale asupra căreia și-a concentrat întreaga slujire ca păstor de suflete.

Din dialogurile cu tinerii s-a născut și una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, Iubire și responsabilitate (publicată în limba poloneză în 1960 și tradusă ulterior în diferite limbi), prin care ne ajută să înțelegem că iubirea nu ține numai de autenticitatea sentimentelor și că, în deplinul sens al cuvântului, ea este o virtute, nu doar o emoție și cu atât mai puțin o exaltare a simțurilor. Ceea ce este mai puțin cunoscut este faptul că încă din 1970 Karol Wojtyła a început să lucreze la Teologia trupului sub forma unui proiect de carte, care avea să se concretizeze însă sub forma

catehezelor despre iubirea umană în planul lui Dumnezeu, prezentate la audiențele generale din zilele de miercuri, între septembrie 1979 și noiembrie 1984.

Așa cum o dovedește întregul program al pontificatului său, expus în prima sa enciclică, Redemptor hominis, Ioan Paul al II-lea s-a angajat cu toate forțele în apărarea și promovarea demnității persoanei, a iubirii umane, a căsătoriei și a familiei. Tot din acest program au făcut parte și crearea Consiliului Pontifical pentru Familie în 1981, precum și înființarea și lansarea în 1982 a Institutului Pontifical Ioan Paul al II-lea de la Roma pentru studii despre căsătorie și familie.

Nu degeaba ni-l amintim pe Sf. Ioan Paul al II-lea ca fiind Papa familiei, cum de altfel a fost numit și de Papa Francisc în predica din 27 aprilie 2014!

Când în urmă cu exact 40 de ani începea să prezinte Teologia trupului, Papa Ioan Paul al II-lea cunoștea și nu doar intuia cum nu se poate mai bine pericolele la care lumea era deja supusă și urma să fie supusă din cauza revoluției sexuale.

Acest profet al vremurilor noi avea convingerea că o simplă denunțare a relativismului moral nu era de ajuns. De aceea, a ales să ofere o perspectivă cât mai profundă asupra demnității și vocației omului prin intermediul catehezelor despre iubirea umană în planul lui Dumnezeu, contracarând viziunea utilitaristă asupra persoanei umane, precum și înțelegerea greșită a libertății, a sexualității și a căsătoriei care, în urma revoluției sexuale a anilor ’60, și-a făcut și continuă să-și facă tot mai mult loc în societate. Revoluția sexuală a scos sexualitatea din contextul raporturilor umane și a pus accentul doar

Biserică și societate

pe plăcerea sexuală. Prin Teologia trupului Ioan Paul al II-lea a readus sexualitatea în contextul relațiilor umane, afirmând cu tărie și ajutându-ne să înțelegem că trupurile noastre sunt mai curând relaționale decât sexuale și că sexualitatea este un dar menit să slujească raporturilor durabile și rodnice. Totodată, în contradicție cu științele care tind să analizeze persoana numai sub o singură dimensiune (cum ar fi biologia, sociologia, psihologia), Teologia trupului ne lărgește viziunea asupra propriei identități. Pornind de la adevărul revelat că suntem creaturi făcute după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și aplecându-se totodată și asupra vieții și experienței umane, Ioan Paul al II-lea ne-a lăsat niște cateheze cu adevărat unice, ele fiind și „vechi” și „noi” în același timp. Sunt vechi deoarece în ele regăsim toate marile teme ale antropologiei și ale eticii teologice și sunt noi datorită modului aparte în care aceste teme sunt abordate.

Mesajul Teologiei trupului este unul pozitiv și plin de sens, ce poate fi transmis cu ușurință.

Oportunitățile de a vorbi despre teologia trupului abundă: de la pupitrul și confesionalul din biserică la catedra din școli, de la momentele petrecute în familie la cele pe care le petrecem alături de prieteni, cunoscuți sau străini. Condiția este de a cunoaște noi înșine mai întâi măcar câte ceva din această teologie a trupului pentru a putea vorbi și altora despre ea.

Bogata învățătură a Papei Ioan Paul al II-lea despre teologia trupului a pătruns și continuă să pătrundă în unele seminarii și este obiect de studiu în unele facultăți de teologie și instituții de specialitate din întreaga lume. Dar, cu siguranță, în cei 40 de ani care s-au scurs de

când a fost împărtășită pentru prima dată, ar fi trebuit să se bucure de o atenție mult mai mare și de o promovare mult mai extinsă.

Anul trecut, în documentul final al Sinodului despre tineri, a fost abordată și tema trupului, a afectivității și a sexualității și s-a menționat cât de important este de a-i ajuta pe tineri să redescopere adevărul despre sexualitate, dăruirea de sine și complementaritatea dintre bărbat și femeie.

Episcopii au recunoscut dificultatea Bisericii de a transmite „frumusețea viziunii creștine despre trup și sexualitate” și au afirmat că este urgent să se caute „modalități mai adecvate care să se traducă concret în elaborarea de parcursuri formative reînnoite”. A fost, de asemenea, subliniată necesitatea de a propune tinerilor „o antropologie a afectivității și a sexualității capabilă să dea justa valoare castității” pentru o dezvoltare

integrală a persoanei „în toate stările de viață”. În Teologia trupului, pe care Papa Ioan Paul al II-lea ne-a încredințat-o tuturor cu un scop precis, regăsim nu numai frumusețea viziunii creștine despre trup și sexualitate, dar și acea „profundă elaborare antropologică, teologică și pastorală” despre care s-a scris în documentul aprobat la încheierea Sinodului despre tineri. Poate că acum e momentul când ar trebui să recunoaștem și să mărturisim cu sinceritate că Teologia trupului nu a primit atenția cuvenită, că a fost ignorată și chiar respinsă în unele locuri.

Nu a sosit oare timpul ca parcursurile formative destinate tinerilor, familiilor, seminariștilor și persoanelor consacrate să includă și învățătura minunată a Papei Ioan Paul al II-lea despre autentica dăruire de sine?

DĂRUIREA SINCERĂ DE SINE „[...] afirmarea persoanei prin ea însăși și dăruirea sinceră de sine nu numai că nu se exclud, dar se și confirmă și se integrează reciproc. Omul se afirmă în modul cel mai complet pe sine dăruindu-se. Iată realizarea plenară a comandamentului iubirii. Aici găsim și adevărul plenar despre om, un adevăr pe care Cristos ni l-a arătat prin viața Sa și pe care tradiția moralei creștine, nu mai puțin decât tradiția sfinților și a atâtor eroi ai iubirii pentru aproapele, l-a acceptat și l-a mărturisit în decursul istoriei.

Dacă privăm libertatea umană de această dimensiune, dacă omul nu se străduiește să devină un dar pentru ceilalți, atunci această libertate se poate dovedi periculoasă. Va deveni libertatea de a face ceea ce consider eu însumi că este bine, ceea ce-mi aduce un profit sau o plăcere, poate chiar o plăcere sublimată.

Dacă nu acceptăm perspectiva dăruirii de sine, va subzista întotdeauna primejdia unei libertăți egoiste.”

(Ioan Paul al II-lea, Să trecem pragul speranței, Humanitas, București 1995, pp. 241-242)

SEPTEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

15

Biserică și societate Îngerii Romei

1848, din Massachussetts (Statele Unite ale Americii) în Italia. Îngerul durerii avea să fie ultima operă a sculptorului american.

Creat pentru a străjui mormântul mult iubitei sale soţii Emelyn – cu care a împărţit o existenţă lungă, creativă şi fericită – îngerul artistului american stă îngenuncheat în faţa unui piedestal, cu capul sprijinit pe braţul drept, în vreme ce plânge cu faţa ascunsă, iar braţul stâng îi atârnă neputincios deasupra piedestalului. Pare a fi o întruÎngerul durerii chipare în marmură a durerii pentru despărţirea de persoana iubită.

La baza piedestalului apar ca împrăştiate câteva flori de piatră, ca şi cum ar fi căzut din mâna îngerului. William Wetmore Story avea să moară în 1895, la doar câteva luni după trecerea la cele veşnice a Text: Anca Mărtinaş Giulimondi soţiei sale.

Statuia care întruchipează atât de bine durerea sculptorului ametimp de un an. Însă, cum nu-mi pot rican William Wetmore Story penlua angajamente pe termen lung, mă tru pierderea aceleia care i-a fost voi opri la un alt loc al memoriei, nu doar soţie, dar şi cea mai bună aflat în inima Romei, ce poartă un prietenă şi susţinătoare, a fost renume neobișnuit: Cimitirul necato- produsă în multe locuri din lume. lic sau al străinilor, înfiinţat la Roma Cincisprezece cópii se află în Statele în secolul al XVIII-lea. Situat în in- Unite ale Americii – cea mai cunosteriorul Zidurilor Aureliene, lângă cută reproducere putând fi admibinecunoscutul monument fune- rată în campusul Universităţii din rar Piramide (Piramida lui Caius Stanford –, una în Italia, două în Cestius), Cimitirul necatolic găzdu- Costa Rica şi una în Regatul Unit, ieşte mormintele a numeroase per- monumentul apărând şi pe coperţisonalităţi artistice şi literare din lu- le unor renumite albume muzicale. mea întreagă, care şi-au încheiat la Şi totuşi, în ciuda celebrităţii pe Roma pelerinajul pământesc. care i-o conferă modul sublim de În acest cimitir poate fi văzut a reprezenta durerea umană suÎngerul durerii (în engleză Angel premă, inconsolabilă, în măsură să of Grief), monumentul funerar re- îndoaie chiar şi o fiinţă cerească înalizat în 1894 de William Wetmore aripată, Îngerul durerii suscită în viStory (Salem, 12 februarie 1819 – zitator pornirea de a-l implora să-şi Vallombrosa, 7 octombrie 1895). înalţe capul şi să privească cu ochii Sculptor, critic de artă, poet şi edi- credinţei în Înviere, devenind astfel tor american, Story s-a mutat, în un Înger al speranţei.

Din înger al durerii, vestitor al speranţei

C

ei mai mulţi dintre îngerii Romei au o privire sobră şi pătrunzătoare, alţii poartă în ochi lumina speranţei încurajatoare; unii nu-şi ascund surâsul, în vreme ce alţii se uită la tine cu o anumită îngrijorare, cu un soi de atenţie temătoare pe care o poţi vedea doar în ochii mamelor sub privirile cărora pruncii fac primii paşi. Însă la Roma există şi un înger cu capul sprijinit pe braţ, care plânge ascunzându-şi faţa. În seria dedicată îngerilor Romei întruchipaţi de opere de artă la care oricine poate avea acces, deoarece nu sunt adăpostite în muzee, ci sunt expuse în biserici, pe străzi, pe faţadele unor edificii, nu v-am vorbit deloc despre îngerii care „populează” cimitirele Cetăţii Eterne. Şi, dacă ar fi să mă refer la cimitirul monumental Verano, ar trebui să-mi rezerv cel puţin o pagină din revistă 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2019

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

La ce-mi foloseşte smerenia?

Amabilitate

E

ste o vorbă printre noi care spune că tot ce este frumos ține puțin. Și așa sper să simți și tu, drag tânăr cititor, privind cu plăcere în urmă, la vacanța de vară care se este aproape de final: elevii vor începe în curând școala, iar studenții au început deja pregătirile pentru noul an universitar. Te salut cu drag și îţi propun o nouă provocare care se referă la... amabilitate.

Cred că oamenii amabili sunt cei pe care semenii lor doresc cel mai mult să-i întâlnească. Aceștia salută şi răspund la salut, cedează locul în mijloacele de transport, stau cu răbdare la rând, te înţeleg atunci când le ceri o favoare ş.a.m.d. Deși nu întotdeauna le este ușor, uneori găsesc și forța de a zâmbi. Ferice de omul care întâlnește oameni amabili, dar ferice și de tine, atunci când reușești să te comporți cu amabilitate!

Cum spuneam, nu este întotdeauna ușor să fii amabil, mai ales când ești obosit sau când cineva te tratează cu superioritate sau îți creează impresia că te consideră naiv.

TINERII ÎNTREABĂ

Cu toate acestea, merită efortul, iar câteva sugestii pot fi luate în considerare. În primul rând, să încercăm să fim amabili cu ceilalți, deoarece nu cunoaștem lupta pe care fiecare o are de dus cu provocările vieții; un moment de amabilitate îi poate face viața cu un moment mai ușoară.

Apoi, când cineva îți cere ajutorul, de cele mai multe ori chiar are nevoie de el; dacă nu îl poți ajuta nu îi spune doar un simplu „nu”, ci mai adaugă și un „dar” (ex. Eu nu pot face asta pentru tine, dar îți pot recomanda pe cineva care te poate ajuta!). Nu în ultimul rând, încearcă să zâmbești mai mult celorlalți; un zâmbet este binefăcător și încurajator, iar uneori se poate dovedi mai util decât ajutorul în sine. Oare nu avea dreptate Isus când spunea „Așa cum vreți ca oamenii să vă facă vouă, faceți-le la fel” (Lc 6, 31)?

Pr. Marian Blaj, Responsabil diecezan pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Cu toții trecem uneori prin perioade dificile, dar trebuie să ne amintim mereu că viața e un har. Este miracolul pe care Dumnezeu l-a scos din nimic.

Papa Francisc

S

ă mă ţină cu picioarele pe pământ. Şi să-l privesc pe celălalt ca pe egalul meu. A fi smerit înseamnă să-ţi cunoşti valoarea şi în acelaşi timp să nu te pretinzi superior. Nu superior, ci unul dintre ceilalţi. Pe oameni nu-i interesează superioritatea, ci umanitatea, bunătatea, generozitatea şi compasiunea. Întâlnesc uneori persoane care atunci când le fac un compliment sau o laudă sinceră nu au capacitatea să le primească. Fie întorc privirea în altă parte, fie nu spun nimic, fie tratează ce-au auzit în mod superficial sau o pun numai pe seama lui Dumnezeu.

Este sigur că Dumnezeu a pus în noi calităţi, dar dacă nu ştim să mulţumim privindu-l pe celălalt în ochi vom continua să credem în interiorul nostru că nu le merităm. Şi asta nu vorbeşte decât despre lipsa noastră de colaborare la planul lui Dumnezeu cu noi. Am fost creaţi pentru interdependenţă şi sprijin reciproc şi nu pentru înfumurare.

Am nevoie de smerenie ca să-i las loc lui Dumnezeu, dar şi celorlalţi să-mi cunoască umanitatea.

Rubrică îngrijită de Sr. Gabriela Lungu, FCJ

SEPTEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

17

SUFLET TÂNĂR REPORTAJE

Un alt fel de rezumat... (II) În numărul trecut al revistei am început să prezint un alt fel de rezumat al anului pastoral dedicat tinerilor 2018-2019. Un „alt fel de rezumat”, în sensul că fiecare eveniment este prezentat în câteva cuvinte care să ne ajute să ne reamintim experiența trăită.

P

Text: Theodora Bratu

rin urmare, continui cu...

8. Ziua de reculegere din Postul Mare, 6 aprilie 2019 (Parohia Sf. Tereza), București – preot Francisc Doboș, reculegere, Calea Sfintei Crucii prin cimitir, rugăciune, întâlnire; 9. Procesiunea de Florii (Ziua Mondială a Tineretului), 14 aprilie 2019 – sărbătoare, mărturie a credinței, flori, tineri, Sfânta Liturghie, crucea tineretului; 10. Festivalul bucuriei (Mănăstirea Congregatio Jesu, Popești-Leordeni), 11 mai 2019 – comunitate, comuniune, familie, jocuri, transmisiune în direct, pregătire pentru vizita Papei Francisc, prânz împreună, soare; 11. Stagiu de formare a voluntarilor pentru vizita Papei Francisc la București, 25 mai 2019 – voluntari, specialiști în prim-ajutor, detalii despre eveniment, interacțiune;

18

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2019

12.

Vizita Papei Francisc la București, 31 mai 2019 – emoție, coordonare, dialog cu pelerinii, întâlnire cu Papa, ploaie, consolare, „Să mergem împreună!”; 13. Veghea de Rusalii (Catedrala Sf. Iosif), 8 iunie 2019 – rugăciune, catedrală, Duhul Sfânt, daruri, cântec; 14. Procesiunea Corpus Domini, 23 iunie 2019 – Preasfântul Sacrament, comunitate, rugăciune prin cântec, creștinism.

Acestea au fost principalele activități prevăzute în planul pastoral 2018-2019. Să ne fie cu folos toate experiențele trăite, iar credința noastră, mai întărită, să se manifeste în cât mai multe fapte concrete de iubire.

Ne vom reîntâlni în curând cu următoarele propuneri pentru următorul an pastoral 2019-2020.

SUFLET TÂNĂR

Examenul „maturității”

CINEMATECA

E

Babel

xamenul de bacalaureat reprezintă o etapă importantă în viața unui adolescent, deoarece multe persoane îl numesc și examenul „maturității”. Așadar, ultimele săptămâni dinaintea acestui mare „test” au reprezentat o nouă provocare pentru mine. Materia în sine nu era o povară, pentru că eram familiară cu tot ce trebuia să pregătesc, dar voința de a lucra trebuia să existe zilnic și, din acest punct de vedere, au apărut obstacole: mă plictiseam rapid repetând operele, îmi pierdeam răbdarea cu vitezele și mă demoralizam atunci

când o integrală nu avea dezlegare. Însă am reușit să trec peste toate acestea, fiind ghidată de o mângâiere încurajatoare, care îmi spunea de fiecare dată „poți!”, „vei reuși!”

Această mângâiere era prezentă în cuvintele familiei mele și ale tuturor celor apropiați, în fiecare încurajare de-a lor. Prin urmare, rezultatele au fost mai mult decât mulțumitoare și adevăratul test al maturității l-am trecut prin faptul că am știut când să mă las ghidată de Domnul, care a lucrat în tot acest timp prin intermediul oamenilor dragi. (Deea)

ntrebând pe cineva dacă are gândire critică, cel mai probabil răspuns este „da”. Pe noi nu ne manipulează nimeni, nu ne păcălește nimeni. Știm exact ce se întâmplă, putem evalua obiectiv realitatea, doar observând-o.

Singura problemă e că nu avem dreptate. Da, nici tu nu ai dreptate. De ce? mă întrebi. Pentru că, în ciuda intuiției, realitatea nu-și conține propria descriere. Cu alte cuvinte, nimic din jurul nostru nu-și conține metadata. Da, asta înseamnă că un scaun nu are în el ceva care să-l facă scaun. Noi îi punem această etichetă.

Dar ce legătură are asta cu gândirea critică? Ei bine, dacă nu înțelegem că nu trebuie să credem tot ce vedem, vom fi mereu expuși manipulărilor. Pentru că o persoană care ne cunoaște prejudecățile ne va putea alege o

P

selecție de date și informații pentru a ne construi o poveste exactă, dar falsă.

Care este antidotul? În primul rând, să începem nu doar să ne gândim, ci și să ne gândim despre gândit. A gândi e un sport foarte anevoios, ce necesită un set de tehnici unitare și predictibile. Nu e recomandabil să gândești fără să îi înveți regulile, cum nu e indicat nici să alergi fără să știi cum să faci corect acest lucru. În al doilea rând, să nu credem că suntem feriți de erori, indiferent ce facem. Suntem oameni, avem limite și e inevitabil să o dăm în bară. Ce trebuie să facem este să ne bucurăm când ni se demonstrează o eroare, aceasta fiind o situație superioară celei în care ne aflăm, când învățăm ceva nou.

oveștile a patru familii sunt interconectate prin intermediul unui glonț ce subliniază fragilitatea umanității și cât de mult ne asemănăm între noi.

Sinteza: O pușcă unește patru povești din Maroc, SUA, Japonia, Mexic, atunci când un cuplu încearcă să-și repare relația printr-o excursie în Maroc, lăsându-i pe cei doi copii acasă, în SUA, împreună cu bona lor, de origine mexicană. Călătoria celor doi este plină de peripeții, soția fiind împușcată de unul dintre copiii unui cioban din zonă, care primise pușca drept cadou din Japonia.

Despre film: Într-o lume în care viețile noastre par să fie paralele, patru colțuri ale lumii se intersectează în cele mai neașteptate moduri, prin intermediul unei puști.

Recomandare: Filmul a câștigat premiul Oscar pentru „Cea mai bună coloană sonoră” și alte 42 de premii.

Emanuel Rafael Ropotă

Alexandra Iacoban

Gândirea critică

Î

(2006)

SEPTEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

19

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

Cazare pentru studenți

E

ști student și te pregătești să vii în București, dar nu ți-ai găsit încă unde să locuiești? Iată câteva propuneri pentru tine:

Dragi tineri, dacă e vară, e vacanţă, e timp de relaxare şi de odihnă!

Dar nu uitaţi că sufletul nu are vacanţă!

Cazare pentru băieți: Mănăstirea Sfânta Familie (călugării ioaniți, lăcaș de rugăciune și centru spiritual). Persoana de contact: Fr. Dan Suciu: 0742336312, www.manastireasfantafamilie.wordpress.com; Căminul pentru studenți Stejarul - campus universitar care promovează viața în comun a studenților, punând accentul pe formarea și dezvoltarea personală a fiecăruia.

Contact: 0720/482730; www.stejarul.muntelealb.ro; Centrul Sf. Petru și Andrei (călugării asumpționiști, centru de experiență, viață fraternă și spirituală). Contact: Pr. Jean M. Mwamba: 0724752136, www.centrulpetrusiandrei.ro;

Cazare pentru fete: Mănăstirea Sf. Ioana Antida (oferă cazare pentru tinere din medii defavorizate). Persoană de contact: Sr. Lucica Cimpoeșu: 0748924261, lucicacimpo@gmail.com; Campus universitar Timona (campus universitar care pregătește pentru o mai bună abordare a vieții profesionale, familiale și implicare activă în societate). Contact: 0314180039; campus-universitar.org

România - Bacău

Italia

EXPERIENȚA CarmelFest

Universitatea Sophia

În perioada 21-24 august, tineri care au dorit să trăiască experiența prezenței lui Dumnezeu au beneficiat de zile deosebite la Mănăstirea Carmelitană de la Luncani, județul Bacău. Scopul CarmelFest a fost acela de a le oferi tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani prilejul de a-l întâlni pe Cristos. Participanții au avut ocazia să participe la momente de învățătură, aplicații practice, rugăciune, Liturghie, mărturii, momente de sărbătorire comună a celor trăite.

Universitatea Sophia este în Italia, în orășelul Loppiano. Deși fondată de catolici, studenții, în prezent în număr de 450, vin din diferite continente și sunt de religii diverse, universitatea devenind un centru al ecumenismului și al unității. Aici sunt așteptați toți cei care doresc să finalizeze un master sau doctorat în specializări precum: Științe economice și politice, Ontologia Trinității sau Cultura Unității.

Detalii pe http://www.sophiauniversity.org/it (Bianca Bâlha)

20

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2019

Activitatea CDPT

Ne revedem în 7 septembrie, la Pelerinajul marian către sanctuarul de la Ciofliceni!

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Bianca Bâlha Diana Benchea Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Alexandru Cireșă Alexandra Iacoban Sr. Paula Iosif Sr. Gabriela Lungu, FCJ Emanuel Ropotă Foto: cdpt.ro

UNIVERSUL FAMILIEI

POVESTIRI BIBLICE

Binecuvântarea lui Iacob

C

ând Isaac era bătrân şi ochii îi slăbiseră încât nu mai putea să vadă, l-a chemat pe Esau şi i-a zis: „Iată, am îmbătrânit, şi nu ştiu ziua morţii mele. Ieşi la câmp şi vânează ceva vânat pentru mine! Fă-mi o gustare şi adu-mi-o să mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu!” Când Esau a plecat la câmp, Rebeca a luat hainele cele mai frumoase ale lui Esau şi l-a îmbrăcat pe Iacob. Iar cu pieile iezilor i-a îmbrăcat mâinile şi partea fără păr a gâtului. El a mers la tatăl său şi i-a spus: „Tată!” El i-a răspuns: „Iată-mă!

Cine eşti tu, fiul meu?” Iacob i-a răspuns tatălui: „Eu sunt Esau, întâiul tău născut. Am făcut ce

mi-ai spus. Vino deci, ridică-te, aşază-te şi mănâncă din vânatul meu pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!” Atunci Isaac i-a zis lui Iacob: „Apropie-te, fiul meu!” Iacob s-a apropiat de Isaac, tatăl său. El l-a pipăit şi i-a spus: „Glasul este glasul lui Iacob, dar mâinile sunt mâinile lui Esau!” Şi nu l-a recunoscut, căci mâinile sale erau păroase ca mâinile fratelui său Esau, şi l-a binecuvântat. El i-a zis: „Tu eşti cu adevărat fiul meu Esau?”

El i-a spus: „Eu sunt!” Atunci tatăl său Isaac i-a zis: „Apropie-te şi sărută-mă, fiul meu!” El s-a apropiat şi l-a sărutat. A simţit mirosul hainelor lui şi l-a binecuvântat, zicând: „Dumnezeu să-ţi dea din roua cerului şi din

Verset de reținut: Vino deci, ridică-te, aşază-te şi mănâncă din vânatul meu pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău.

(Gen 27, 19)

grăsimea pământului, belşug de grâu şi de must! Popoarele să-ţi slujească, neamurile să se prosterne în faţa ta! Fii stăpân peste fraţii tăi, şi să se prosterne în faţa ta fiii mamei tale.”

De colorat:

De aceea vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă în împărăţia cerurilor împreună cu Abraham, Isaac şi Iacob.

(Mt 8, 11) SEPTEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

21

UNIVERSUL FAMILIEI

Răbdarea – reper educativ esenţial Începe un nou an şcolar și, poate mai mult ca în alte momente de peste an, este timpul să ne întrebăm cum ar trebui să procedeze un părinte sau un dascăl pentru a da o educaţie cât mai bună copiilor.

Text: Pr. Fabian Măriuţ

R

ăspunsurile le-am preluat din sfaturile unui mare pedagog: Don Bosco, care considera că singura „nadă” pentru a-i prinde pe copii este iubirea. Sugestiile marelui pedagog italian, care a trăit între 1815 şi 1888, sunt valabile şi în zilele noastre.

• Pedeapsa este întotdeauna ultima soluţie. Sigur este mult mai uşor să-ţi pierzi răbdarea decât să te stăpâneşti, să ameninţi decât să fii convingător. E satisfăcător pentru orgoliul propriu să pedepseşti copilul care te ia în răspăr decât să-l tratezi cu grijă şi hotărâre. Şi Sf. Paul deplângea faptul că persoane de curând botezate se întorceau cu uşurinţă la vechile obişnuinţe, dar le suporta cu o răbdare iubitoare.

• Cel ce educă trebuie să dea dovadă de bunăvoinţă şi dacă vrea să

fie respectat să se facă mai întâi iubit. Cuvintele şi mai ales faptele sale trebuie să arate grija faţă de binele vremelnic şi spiritual al copilului.

Numai după ce atingi inima copilului prin bunăvoinţă poţi pretinde.

• Dojana şi corecţiile nu se fac în public. Don Bosco foloseşte expresia in camera caritatis pentru a arăta modul în care pedagogul, asemenea unui tată răbdător, aduce îndreptarea. Numai în cazuri excepţionale, extrem de grave, corecţia ori pedeapsa pot fi publice.

• A-l lovi pe copil peste obraz, a-l trage de urechi etc. sunt practici care îl mânie pe copil şi ciuntesc autoritatea educatorului, de aceea trebuie evitate.

• Copiii nu pot fi lăsaţi în voia propriilor capricii. Au nevoie de limite. Pentru aceasta educatorul

Din scrisorile lui Don Bosco către dascăli şi părinţi se desprinde un principiu fundamental: menirea actului educativ este aceea de a-i dispune pe copii la ascultare nu din frică, nu din obligaţie, ci din convingere.

22

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2019

prezintă reguli, recompense şi sancțiuni pentru a păstra disciplina, aşa încât copilul să nu poată spune că nu ştia ce este voie şi ce nu.

• Numai răbdarea aduce adevăratul succes, chiar şi atunci când pare că e mai la îndemână să faci apel la severitate. Don Bosco mărturiseşte că iubirea răbdătoare a triumfat mereu acolo unde severitatea a eşuat.

• Un educator (tată ori dascăl) nu trebuie să îngăduie ca vreo umbră de mânie să-i invadeze chipul.

Stăpânirea de sine a educatorului, autocontrolul asupra minţii, inimii, buzelor, mâinilor va deveni mâine şi stăpânirea de sine a copilului. În momentele dificile, o rugăciune umilă e mai folositoare decât orice izbucnire nervoasă. Aşadar, cea mai de folos este răbdarea!

UNIVERSUL FAMILIEI

Spiritul de familie În cadrul a două cateheze dedicate familiei, Papa Francisc a vorbit despre relația dintre spiritul de familie și Biserică și despre promisiunile făcute copiilor, promisiuni care pot fi rezumate într-un singur cuvânt: iubire.

Text: Iulia Cojocariu

Î

n cadrul a două cateheze susținute în octombrie 2015 cu privire la familie, Papa Francisc a vorbit despre spiritul de familie și despre promisiunile către copii.

Suveranul Pontif a subliniat faptul că Biserica se angajează în sprijinirea familiei care merge pe calea Domnului. Între Biserică și familie există o relație indisolubilă, și o deschidere către binele comunității umane în întregime. Există în zilele noastre o necesitate în ce privește spiritul de familie. Căci stilul relațiilor dintre cetățeni (civile, economice, juridice, profesionale) apare ca fiind foarte rațional, formal, dar și arid, anonim. De aceea este importantă familia, pentru că ea deschide o perspectivă mult mai

umană pentru întreaga societate și face acest lucru prin intermediul unei viziuni a relației umane bazate pe o legătură de iubire liberă.

Fidelitatea, sinceritatea, încrederea, cooperarea, respectul sunt valori pe care familia le introduce în societate. De asemenea, ea încurajează proiectarea unei lumi în care se poate locui, îndeamnă la respectarea cuvântului dat și a persoanelor.

Cei mici, cei vulnerabili, cei răniți se află în atenția familiei. În organizarea politică și economică a societății contemporane familia nu primește importanța care i se cuvine și nici recunoașterea sau sprijinul de care are nevoie. Spiritul de familie este o cartă constitutivă pentru Biserică.

Biserica este și trebuie să fie familia lui Dumnezeu.

Punctul de vedere al copiilor e punctul de vedere al lui Isus.

La botez, Biserica face promisiuni copiilor.

Promisiunile făcute copiilor sunt importante, decisive pentru așteptările lor cu privire la viață, pentru încrederea lor în oameni, pentru capacitatea de a percepe numele lui Dumnezeu ca pe o binecuvântare. Copiii reprezintă o promisiune a vieții, așa cum tinerii reprezintă viitorul nostru. Sfântul Părinte a adresat două întrebări în această privință: în ce măsură sunt respectate promisiunile care se fac copiilor care sunt aduși pe lume și ce li se promite. Promisiunile de bază presupun primire și grijă, apropiere și atenție, încredere și speranță. Dar toate acestea pot fi rezumate într-un singur cuvânt: iubire. Copiii vin pe lume și așteaptă împlinirea acestei promisiuni într-un mod total. Iar când nu primesc această promisiune de iubire, atunci au parte de un scandal insuportabil și grav. Iubirea pe care o primesc încă de la naștere se exprimă prin darul numelui personal, prin transmiterea limbajului, prin privire, prin zâmbet. Copiii sunt pregătiți încă de la naștere să se simtă iubiți de Dumnezeu. Ei ajung să înțeleagă frumusețea legăturii dintre ființele umane, libertatea, diversitatea celuilalt. Iubirea pe care o primesc copiii reprezintă o scânteie din iubirea lui Dumnezeu. Privindu-i pe copii cu ochii lui Isus putem înțelege cu adevărat în ce măsură, apărând familia, protejăm de fapt omenirea.

SEPTEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

23

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ - PSALMII

Când ne putem bucura cu toţii de viaţă?

Te voi lăuda cu inimă cinstită, / învăţând judecăţile tale drepte. / Vreau să păstrez hotărârile tale, / nu mă lăsa în părăsire! / Cum va putea un tânăr să rămână curat pe cale? / Numai păzind cuvintele tale. Te caut din toată inima; / nu lăsa să mă abat de la poruncile tale! / Păstrez în inimă cuvintele tale... (Psalmul 119, 7-11)

Text: Pr. Tarciziu Șerban

T

răim într-o epocă în care, în mod declarativ, susţinem importanţa legii pentru reglementarea relaţiilor dintre oameni în viaţa socială. În schimb, atunci când se pune problema respectării ei în situaţiile concrete, mai toţi o încălcăm (fără scrupul).

De vreme ce legea este încălcată la cel mai înalt nivel politic şi administrativ, oamenii se văd îndreptăţiţi să nu o mai respecte în niciun sector al vieţii sociale, economice şi nici chiar religioase. Puţini oameni se preocupă de consecinţele ce decurg din aceste încălcări sistematice, consecinţe care pe termen mediu şi lung se dovedesc catastrofale pentru Ţară, pentru Biserică, pentru fiecare dintre noi. În cartea Psalmilor există un adevărat „monument literar” dedicat 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2019

locului pe care Legea îl ocupă în viaţa publică şi privată a Poporului lui Dumnezeu. Psalmul 119 reprezintă o meditaţie liberă, când tristă, când veselă, când senină, când tensionată, o reflecţie şi o rugăciune în care autorul, inspirat de profeţi şi de cartea Deuteronomului, dialoghează cu Dumnezeu pe tema locului Legii în viaţa personală şi în cea socială.

Meditând Legea, credinciosul contemplă mai ales faţa lui Dumnezeu şi astfel se lasă transformat până în adâncul fiinţei, transformare care se verifică într-un comportament înnoit.

Autorul îi declară fericiţi pe cei care împlinesc Legea: Fericiţi sunt cei neprihăniţi pe cale, care umblă în legea Domnului. Fericiţi sunt cei care păzesc poruncile lui şi Îl caută

din toată inima. De fapt, învăţăturile exprimate prin legi au fost date ca să fie păzite cu sfinţenie, iar psalmistul se arată preocupat ca paşii lui să umble doar pe căile orânduirilor sale. În contrast cu mentalitatea din zilele noastre, psalmistul face o pledoarie luminoasă în favoarea unei vieţi fără prihană a tinerilor. Făcându-se ecoul acelei înţelepciuni care înfăptuieşte un discernământ sănătos al vieţii cu adevărat împlinite, autorul afirmă cu seninătate: Păstrez în inimă cuvintele tale ca să nu păcătuiesc împotriva ta… Mă bucur pe calea învăţăturilor tale, mai mult decât de orice bogăţie… Orânduirile tale sunt desfătarea mea şi nu voi uita cuvântul tău... În articolele viitoare vom reveni la învăţăturile acestui psalm, convinşi că bogăţia lor ne luminează viaţa.

SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

Sfânta Tereza din Calcutta

BIOGRAFIE

a mijlocit și a dăruit trei vieți

D Sfânta Tereza din Calcutta Canonizare: 04.09.2016 Beatificare: 19.10.2003 Venerabilă: 28.06.2002 Procesul: 26.07.1999 Moartea: 05.09.1997 Nașterea: 26.08.1910

ata de 9 decembrie 2008 va rămâne profund întipărită în mintea și în inima brazilianului Marcílio Haddad Andrino și a soției sale Fernanda Nascimento Rocha pentru darul primit de la Fericita Tereza de Calcutta. Trecuseră deja 5 ani de la beatificarea acesteia, iar pentru tânăra soție părea singura capabilă să-i vindece soțul care se afla deja în comă.

De altfel, în timpul momentelor cruciale ale rugăciunii din capela spitalului din Santos (São Paulo), Andrino era dus în sala de operații pentru o ultimă încercare de a-i descongestiona cutia craniană plină de multiple abcese cu hidrocefalie obstructivă. Operația a fost amânată câtva timp din motive tehnice și chirurgul a ieșit din sală, dar când s-a întors l-a găsit pe cel care fusese în comă șezând pe masa de operații, perfect lucid și întrebând de ce este acolo.

Ulterior s-a constat că vindecarea inginerului fusese instantanee și totală, imposibil de explicat științific.

Practic au dispărut toate abcesele fără a lăsa nicio urmă.

Iar bucuria familiei a fost foarte mare.

Abia după cinci ani de la eveniment, în contextul Zilelor Mondiale ale Tinerilor din Brazilia, Postulatura Fericitei Tereza de Calcutta a aflat de această extraordinară minune* mijlocită de cea pentru care se rugau să se realizeze un semn care să o conducă la canonizare. „Maica Tereza nu ne-a dăruit o viață, ci chiar trei!” vor afirma soții, care au avut doi copii după vindecare.

Mic dicționar al acestei pagini * vindecare - miracole: În „Summa Theologiae”, I, q. 105, art. 8, ca și în „De Potentia”, q. 6, a. 2, ad 3um, Sfântul Toma de Aquino indică trei grade pentru ceea ce putem considera miracole: a) miracole quoad substantiam facti; b) miracole quoad subjectum; c) miracole quoad modum tantum. Sau miracole supra naturam, miracole contra naturam, și miracole praeter naturam. În viitor vom aprofunda aici această doctrină.

O soră albaneză care răspunde chemării de a sluji pe cei mai săraci dintre săracii Indiei

A

njezë Gonxhe Bojaxhiu s-a născut la Üsküb, astăzi Skopje, în ceea ce era atunci Imperiul Otoman, provincia Kosovo. A fost botezată pe 27 august, dată pe care o considera ca adevărata ei zi de naștere. Tatăl ei, Nikollë Bojaxhiu sau Nikola Boiagiu, ar fi fost de origine vlahă.

La 18 ani, după o lungă perioadă de discernământ, alege viața religioasă și intră în Congregația Surorilor de Loreto, cu misiuni în India. În 1929 ajunge acolo și în 1931 depune voturile cu numele de Maria Tereza. A predat istoria și geografia la școala congregației și a învățat hindi. În 1946, impresionată de suferința săracilor, alege să meargă să-i caute și să-i slujească. În 1948 obține aprobarea de a trăi cu săracii. În 1950 a fondat Congregația Misionarelor Carității. A primit Premiul Nobel și a fost de mai multe ori în România.

SEPTEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

25

SPIRITUALITATE GÂNDURI DE AZI ȘI DE IERI

3 trei

Sunt perfect. Dar mă tratez?

Perfecționismul este o calitate. Puțini o au. Doar aceia cu adevărat înzestrați.

S

Text: Claudia Stan

unt perfecționist și mă mândresc cu asta. Tot ce iese din mâna mea este mai mult decât desăvârșit. Ce noroc pe lumea toată că mă trezesc eu în fiecare dimineață ca să fac lucrurile bine. Nimeni nu știe să le facă mai bine ca mine. Am cele mai bune idei, cele mai măiestre soluții, cele mai grozave găselnițe. Nimic nu-mi scapă. Sunt atent, vigilent, implicat.

Ce-ar fi dacă azi, măcar pentru 3 minute, aș fi gata să admit că soarele răsare și dacă nu mă trezesc eu să mântuiesc lumea (a mea și a altora)?

Perfecționismul meu nu e altceva decât o fugă de esență, pe care încerc cu disperare să o substitui cu un surogat: pentru că nu m-am împăcat cu mizeria din mine, o acopăr cu sclipici. Și continui să strig pe mutește că am nevoie să fiu iubit, acceptat, primit, crezând în mod nebunesc că nu pot primi nimic din toate astea decât dacă sunt perfect.

• Știu, cred, simt că nimic din obsesia mea pentru perfecțiune nu-și poate găsi împlinire în propria persoană?

• Cine, cum m-ar putea elibera de suferința de a fabrica desăvârșirea, ca să mă simt împlinit?

• Am curajul de a merge mai departe fără perfecțiunea mea? „Nimeni nu este bun, decât numai Dumnezeu” (Mc 10,18).

3 trei: poartă-n casă.

Un exercițiu care poate deschide poarta cea strâmtă către casa împărăției din sufletul nostru, ca să intre în ea dumnezeirea Treimii.

Despre desăvârșire

Î

n fapt cultul idolilor a fost mai ales cultul propriei persoane, și al împlinirii propriilor dorințe. Împlinirea zilnică a unei îndatoriri, oricât de umilă ar fi, ajută la găsirea păcii. Datoria, binecuvântare în prealabil a viitorului; el însuși condiție și condițional pentru persoană în desăvârșirea sa.

Este necesar pentru desăvârșire să nu știe și să nu creadă că este, că am fi chiar în mod posibil desăvârșiți.

Secretul desăvârșirii, numai Cel 26

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2019

Desăvârșit îl dă, și ca secret, și ca desăvârșire, și ca dar.

Legătura dintre omul făcut și omul refăcut – între omul refăcut și omul perfect, între omul perfect și sfântul din cer.

Pentru a fi desăvârșit trebuie ca rugăciunile tale să fie adevărate acțiuni și acțiunile tale adevărate rugăciuni.

Nu ești nici vrednic, nici nevrednic, prin tine însuți nimic mai mult decât materia sau eterul. Nimic mai perfect – dar rolul tău, datoria ta, luptele

tale – iată măreția ta. Colaborator al lui Dumnezeu. Inima lui Isus o păzește pe a noastră de pericolele unei bunătăți imperfecte.

Vladimir Ghika

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc)

Astăzi:

Familia Nabokov Text: Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)

V

ladimir Nabokov (18991977) este un celebru scriitor american, cunoscut mai ales pentru personajul său Lolita (din romanul eponim din 1955), nume care a intrat prin antonomază în dicționare, în sensul unei fetiţe preadolescente și seducătoare.

Vladimir Nabokov a trăit la Paris din ianuarie 1936 până în mai 1940.

Dar oare l-a cunoscut pe Vladimir Ghika în acea vreme? Nimic în arhive, cel puțin în stadiul actual al cercetărilor noastre, nu ne permite să afirmăm acest lucru. Atunci de ce să-l evocăm într-una din cronicile noastre? Deoarece este cel mai cunoscut membru al familiei aristocratice a Nabokovilor, tipul de familie de exilați ruși dintre care Vladimir Ghika a întâlnit numeroși reprezentanți când era rectorul bisericii străinilor din Paris, între cele două războaie. Știm că Monseniorul Ghika l-a întâlnit pe vărul lui Vladimir, Nicolas, la soții Maritain la Meudon, căci, într-o scrisoare din 21 februarie 1927, Jacques Maritain scrie: „Suntem foarte fericiți că veniți pentru Liturghia din 25. Dar iertaține că nu vă oferim ospitalitate în

ajun – din păcate singura cameră de care dispunem în mod obișnuit va fi ocupată timp de trei zile de către Nicolas Nabokov, care nu mai are locuință la Paris, și se află în drum către Italia (Roma).” Compozitorul Nicolas Nabokov (1903-1978) era deci prezent în timpul liturghiei celebrate de către Vladimir Ghika la Meudon pe 25 februarie 1927, ziua aniversară a morții tatălui Raïssei Maritain. În 1933 Nicolas Nabokov, cu șapte ani înaintea vărului său Vladimir, va emigra în Statele Unite, dar va dori să fie înmormântat în cimitirul de la Kolbsheim, în Alsacia, aproape de soții Maritain, gazdele sale dragi de la Meudon.

Dar un membru al familiei Nabokov pe care Monseniorul Vladimir Ghika l-a cunoscut cu siguranță mai bine este Serge (1900-1945), fratele lui Vladimir.

Am găsit, între hârtiile lăsate de Vladimir Ghika, un act de abjurare de la credința ortodoxă făcut de Serge Nabokov în fața prelatului român. Ceremonia a avut loc la 17 mai 1926, la oratoriul abației benedictine, rue de la Source, la Paris, unde Monseniorul Ghika locuia în mod curent. Suntem siguri că este vorba de fratele lui

De la stânga: Vladimir Nabokov, Kirill Nabokov, Olga Nabokov, Sergey Nabokov, Elena Nabokov

Vladimir deoarece sunt indicate numele tatălui și al mamei abjurantului: Vladimir Nabokov, fost ministru în guvernul lui Kerenski, și Hélène Roukavichnikov. Serge are pe atunci 26 de ani, face parte dintre tinerii poeţi din anturajul lui Jean Cocteau, pe care l-am evocat deja de curând în această cronică.

Ca şi ei, este homosexual şi, ca şi ei, pe urmele mentorului lor, s-a entuziasmat pentru catolicism, iar Serge Nabokov a găsit fără îndoială în persoana Monseniorului Vladimir Ghika un frate mai mare protector, ceea ce nu prea era fratele său cu un an mai mare, Vladimir, homofob notoriu.

Serge nu va avea posibilitatea de a fugi în America. Arestat în 1941 de către nemţi din cauza orientării sale sexuale, este eliberat 4 luni mai târziu.

Dar este din nou arestat în 1943, de data aceasta pentru „declarații subversive1”. Își va încheia astfel viața la „infirmeria” lagărului de concentrare de la Neuengamme, în Germania, la 9 ianuarie 1945, unde atitudinea sa a fost, potrivit codeținuților săi supravieţuitori, ireproșabilă și chiar eroică.

1 Informațiile provin din articolul lui Lev Grossman, „The gay Nabokov”, 17 mai 2000, publicat pe site-ul https://www.salon.com/2000/05/17/ nabokov_5/ SEPTEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

27

Buletinul Arhivei Vladimir Ghika

Buletinul Arhivei Vladimir Ghika - publicație ce apare în format electronic, în limbile română și franceză.

Pentru a accesa buletinele Arhivei Vladimir Ghika, scanați codul QR de mai jos.

28

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2019

ARHIVA GHIKA

Anul acesta se împlinesc cinci ani de la prima apariție a Buletinului Arhivei Vladimir Ghika. Dorim cu această ocazie, care se adaugă și la cea prilejuită de aniversarea a șase ani de la beatificarea Monseniorului Vladimir Ghika, să prezentăm două articole din această publicație, care apare în limbile română și franceză și care este distribuită numai în format electronic.

C

ele patru numere care au apărut până acum s-au concentrat pe rezultatele cercetărilor din ultimii ani făcute în cadrul Arhivei Vladimir Ghika. Acestea au permis realizarea unor numere tematice, cum au fost cele dedicate Japoniei și cel dedicat memoriei Claudiei Tudose.

Celelalte două numere conțin articole diverse prin conținut. Între paginile publicației sunt evocate și câteva personalități legate de Vladimir Ghika, așa cum au fost Pierre Hayet, Andrei Brezianu, Daniel de Briey. De asemenea, a fost tratată corespondența dintre Vladimir Ghika și Jean Guilland, Yvonne Estienne, frații Sixte și Xavier de Bourbon-Parme, Simon Deploige, regina Natalia a Serbiei, Max de Hohenlohe, Calinic PoppȘerboianu, Yvan Lenain, Dorothy Gordon, Patrice Mac Swiney. Acești corespondenți reprezintă doar o mică parte din expeditorii scrisorilor destinate lui Vladimir Ghika. În rândurile de mai jos, o parte din articolul „Bienheureux Vladimir Ghika, Prêtre martyr.

Prières et Textes”1, recenzie la cartea cu acest titlu. Redăm o rugăciune

din această carte, care se intitulează Cum să-mi duc acum întreaga mea viaţă [după primele cuvinte cu care începe]2: „Cum să-mi duc acum întreaga mea viaţă, o viaţă întreagă? Povara este prea grea pentru a fi ridicată dintr-odată.

Cum să-i faci cunoscut cuiva sufletul tău? Prin cuvânt? în scris? prin mărturisirea proprie frecventă acuzatoare? prin încercare? Enumerarea păcatelor este de ajuns? Celuilalt trebuie să-i oferim numai elemente de clasificare şi de ipoteză? Ce trebuie să lăsăm în seama inspiraţiei, a intuiţiei acestuia?

Amintirea păcatului poate fi considerată o cruce? cruce de umilinţă, cruce de dezgust, cruce de ruşine, cruce de nevrednicie, cruce meritată pe care nimeni nu mă poate ajuta să o duc.

Sunt în mine – adică în cele mai adânci întunecimi. Sunt ca un ochi care s-a închis, care nu vede nimic, care nu poate să se vadă nici pe el. În ziua în care voi crede cu adevărat că Dumnezeu vine la mine, că nu îi voi fi străin pentru veşnicie, când voi crede mai mult în posibilitatea unor raporturi între El şi

mine, când voi considera cu adevărat harurile dăruite ca venind de la El – Cel Viu – [voi fi] achitat de tot.

Deocamdată mă îndoiesc prea mult şi trebuie să mă îndoiesc de mine. Sunt atât de departe de El când sunt în păcatul meu, chiar şi numai amintirea când sunt în mine…

Nicio bucurie, nicio acţiune bună, nimic în mine în care să-mi pot odihni ochii. Nu am dreptul de a acţiona acum înainte de a fi lămurit.

Trebuie acum să lupt cu aspiraţii care nu au nimic condamnabil, cu dorinţe de viaţă creştină care se află în conflict cu şederea mea în această locuinţă de moarte. Îl voi lăuda din afară dacă nu pot intra. Dacă sunt condamnat să rămân rău, voi cânta până la moarte frumuseţea a ceea ce este bun, a ceea ce este pur, a ceea ce este dumnezeiesc.

Oricât aş fi de rău, am încercat să nu fac rău nimănui şi am reuşit îndeajuns. Am putut face puţin bine.

De ce nu aş putea face fiind mai bun? – Fii tare. Ce contează ruşinea, este meritată, este dreaptă.

Nu am spus nimic bun din vanitate; nu vreau să fi spus; voi

1 Articolul a fost publicat în numărul 3 al Buletinului Arhivei Vladimir Ghika, p. 13-15.

2 Prin conţinutul ei, rugăciunea pare a fi scrisă înainte de prima spovadă şi prima împărtăşanie în rit catolic. Deci fără îndoială în 1902.

SEPTEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

29

ARHIVA GHIKA

şterge toate pasajele care ar putea lăsa această impresie – dacă m-aş gândi serios la asta; am făcut aceasta ca să se ştie că mi-ai dat, Doamne, dorinţa de a te iubi – să nu fiu respins.

Tu ai spus: Compelle intrare3.

Ajută-mă.

Nu ai vrea să rămân în moartea mea.

Această bucurie a răscumpărării şi a eliberării mi-o vei da? poate că nu mi-o vei da pentru că nu am

sufletul îndeajuns de puternic ca să o simtă.

Nimic nu m-a desemnat pentru tine – şi Tu mi-ai îngăduit să vreau să Te iubesc. De ce să mă împiedici acum să te iubesc, lăsându-mă să trăiesc atât de mult în ruşinea mea? Şi apoi este atât de mult timp de când trebuie să mă ascund, să mint pentru a scrie acestea; orele sustrase.

Dumnezeu leagă la sarcini neplăcute. Nu îmi vei oferi o muncă plină de mângâiere şi de bucurie?

Monseniorul Vladimir Ghika pe urmele lui Tintin… sau invers?

Text: Luc Verly

A

rticolul care urmează nu are de fapt legătură cu cercetările (foarte serioase) întreprinse în arhiva lăsată de Vladimir Ghika, dar o lectură recentă m-a făcut să redevin puţin copil şi să produc acest text, pe care spiritele prea serioase mi-l vor ierta, sper, şi care, sunt sigur, le-ar fi făcut să râdă pe cele două personaje care constituie obiectul lui. Şi să nu uităm că, cel puţin în Franţa, benzile desenate şi-au câştigat titlul de nobleţe de cea de-a noua artă.

Recitind în fapt pentru a nu ştiu câta oară Ţigările faraonului, albumul de benzi desenate al aventurilor lui Tintin5 apărut în 1932-1934, am zărit harta primei ilustraţii pe care se vede traseul pe care trebuie să-l urmeze Tintin, de la Suez la Shanghai cu vaporul. Remarc, pentru prima dată, că este vorba de acelaşi itinerar pe care l-a urmat Vladimir Ghika pentru a merge în Japonia în 1933 şi în 1936,

şi în parte cel urmat în 1928 pentru a merge în Australia: Port-Said, Aden, Bombay, Colombo, Singapore, HongKong, Shanghai. Evident, acest lucru nu înseamnă nimic surprinzător, acesta fiind parcursul normal al traseelor transoceanice din epocă între Europa şi Extremul Orient.

Apoi, gândindu-mă mai bine, mi-am dat seama că Tintin a mers în Congo (Tintin în Congo, 1931) şi la Sydney (vol. 714 pentru Sydney, 1968), ca şi Vladimir Ghika, respectiv în 1936 şi în 1928. Ciudat, nu? Şi apoi există această predilecţie a lui Tintin pentru America de Sud, unde are loc acțiunea mai multor albume ale sale, şi ştim în ce măsură participarea la Congresul Euharistic de la Buenos Aires, în 1934, l-a marcat pe Vladimir Ghika.

Dacă Vladimir Ghika nu a fost niciodată în America de Nord, ca Tintin (o singură dată, în Tintin

Mi-e foame de pâinea vieţii şi cer sângele Tău pentru a crede în realitatea iertării mele.

Atunci când Te voi atinge cu buzele mele pe deplin conştient, cu o mărturisire totală a sufletului meu, cine ar putea profana aceasta?” În continuare, redăm în întregime un articol dedicat lui Vladimir Ghika și lui Tintin4.

în America, 1932), sau în Uniunea Sovietică (Tintin în ţara sovieţilor, primul album de aventuri al lui Tintin, în 1930), ştim că prelatul român a avut proiectul, la un moment dat, de a merge în Lumea Nouă şi ştim, de asemenea, faptul că convertirea Rusiei era o idee conducătoare, o linie de forţă pentru viaţa sa apostolică. În ce priveşte coincidenţele geografice care există între cei doi eroi ai noştri, nu voi zăbovi aici asupra problemei atât de dezbătute printre tintinologi, şi anume dacă Syldavia (al cărei nume pare să amestece Transilvania şi Moldova), ţară imaginară care revine de mai multe ori în aventurile lui Tintin, în special în Sceptrul lui Ottokar, Obiectivul Lună, Am mers pe Lună, Afacerea Tournesol, dacă Syldavia, deci, a avut România sau mai precis Transilvania ca model. Ceea ce este sigur este că este vorba de o ţară din Europa Centrală, traversată de către lanţul muntos al Zmyhlpaţilor (sfârşitul cuvântului ne evocă ceva), sau, în Sceptrul lui Ottokar, un anume Müsstler (format din numele lui Mussolini şi Hitler), în fruntea Gărzii

3 Compelle intrare: „Silește-i să intre”, Luca 14, 23.

4 Articolul a fost publicat în numărul 3 al Buletinului Arhivei Vladimir Ghika, p. 16-18.

5 Remarcăm faptul că toate albumele lui Tintin au fost publicate recent în limba română de către Editura Marketing Management Europe.

30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2019

ARHIVA GHIKA

de Fier (ia te uită!), încearcă să-l răstoarne pe bunul rege Ottokar.

Dacă paşii lui Tintin şi cei ai lui Vladimir Ghika se suprapun adesea pe hărţile geografice, aşa cum tocmai am văzut, cei doi urmează acelaşi drum şi pe hărţile spirituale, dacă aş putea spune astfel. Să nu uităm că Tintin s-a născut în lumea presei catolice belgiene. Şi în această privinţă am putea scrie multe pagini despre Vladimir Ghika şi Belgia. Totuşi, se pare că nu l-a cunoscut pe tânărul Georges Remi, supranumit Hergé, autorul aventurilor lui Tintin (oare le-o fi citit? nu se ştie), nici pe influentul director de la Petit Vingtième, unde sunt publicate ilustraţiile lui Hergé, Pr. Norbert Wallez. Tintin merge în Congo, pentru că în acea vreme Congo era posesiune belgiană, iar albumul pe care Hergé îl consacră acestei călătorii, fără ca autorul să fi pus vreodată piciorul în această ţară, este un fel de elogiu adus colonizării şi mai ales evanghelizării negrilor africani. În acelaşi spirit merge şi Vladimir Ghika în Congo, pe urmele nepoatei sale Manola şi ale soţului ei, Pierre de Briey, viceguvernator în Congo. Nu vede acolo ceea ce vede André Gide (Voyage au Congo, 1927), adică exploatarea neruşinată a colonizaţilor de către colonizatori (dar de altfel exploatarea sexuală a copiilor negri de către pedofilul care era André Gide nu-l deranjează deloc pe scriitorul francez…); Vladimir Ghika vede mai degrabă misionarii care îi civilizează pe aceşti copii mari care sunt negrii, şi tot aşa apar aceştia în albumul lui Hergé. La faţa locului şi în vremea respectivă, lucrurile erau fără îndoială mult mai complexe decât le

vedem azi, când mai mult de o jumătate de secol a trecut şi când colonizaţii au început să-şi exprime indignarea, s-au revoltat, şi când ştim ce au devenit vechile colonii europene.

Din contră, cu albumul Lotus albastru, simţim că există divergenţă de puncte de vedere între Hergé şi Vladimir Ghika cu privire la situaţia din Extremul Orient şi mai precis în China. La Hergé, ştim că schimbarea sa de atitudine faţă de colonizare în general se datorează în parte întâlnirii sale cu tânărul student chinez Tchang Tchong-jen (care va fi model pentru personajul cu acelaşi nume din Lotus albastru şi Tintin în Tibet).

Dintr-odată, privirea autorului de benzi desenate se schimbă, se aşază de partea celui oprimat, de partea chineză, cei răi fiind, printre alţii, colonizatorii japonezi, europeni etc. Este ciudat faptul că Vladimir Ghika, deşi a fost să vadă la faţa locului, în China (puţin) şi în Japonia (mai ales), nu a văzut nici acolo efectele secundare ale colonizării denunţate de Hergé.

Vladimir Ghika vede Japonia ca purtătoare de civilizaţie în Extremul Orient, aşa cum este Europa în Africa, şi se face astfel ecoul declaraţiilor delegatului japonez din Lotusul albastru, care afirmă: „… Japonia trebuie să-şi amintească faptul că este păstrătoarea ordinii şi a civilizaţiei în Extremul Orient.”6 Vladimir Ghika afirmă în discursul său către tineretul japonez: „A reda Asia destinului său în ordinea lui Dumnezeu – Asia pacificată, binecuvântată, adusă la rolul său providenţial de către făuritorul cel mai voluntar, cel mai perseverent, cel mai înţelegător din Extremul Orient, cel mai dezvoltat, cel mai activ şi cel mai metodic

[a se înţelege: Japonia] – dacă poate fi cinstea şi gloria Bisericii, soldatul împărăţiei lui Dumnezeu are acolo, de asemenea, totul de câştigat (…).”

Dar studenţii japonezi care l-au ascultat atunci nu au înţeles probabil sensul expresiei „soldat al lui Dumnezeu” aşa cum o înţelegea prelatul român; au înţeles fără îndoială mai degrabă „soldat al împăratului-Dumnezeu”, adică al Mikadoului. Căci pentru Vladimir Ghika civilizaţia era indisolubil legată de creştinism, iar cucerirea sufletelor orientale de către japonezii în sfârşit creştinaţi nu se putea face, în ochii săi, în mod evident, decât pe calea păcii. Şi acolo îşi reaşază paşii pe urmele celor ale boy-scoutului de Tintin.

Căci, în esenţă, Tintin şi Vladimir Ghika păstrează, până la capăt, spiritul scout. De altfel, personajul precursor al lui Tintin este un şef de patrulă numit Totor. Vladimir Ghika n‑ar fi putut fi scout în tinereţea sa, dat fiind că mişcarea a fost creată de BadenPowell de‑abia în 1907, dar întreaga sa viaţă ne arată că ar fi fost un bun membru: credinţă şi ideal, disciplină, stăpânire de sine, înţelegere, tact, exemplaritate, prevedere, simţ al realului7. Dar o gravă problemă se pune: care ar fi fost totemul său? Propun un foxterier zâmbăreţ (ca Milou, câinele lui Tintin!)… un foxterier cu părul lung şi alb, bineînţeles. Cred că lui „Monse” i-ar fi plăcut mult ideea.

Pentru a rămâne în zona scouţilor, să remarcăm în încheiere şi pentru a păstra tonul umoristic al acestui articol, că scouţii reuniţi în Franţa organizează periodic o mare sărbătoare în cinstea sfântului patron al Syldaviei, care nu este altul decât… sfântul Vladimir!!!

6 Ilustraţia 22 din album.

7 Calităţi ale şefului de patrulă, descrise astfel de Baden-Powell.

SEPTEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

31

Biserica misionară ECOURI MISIONARE

Parohia St. Malachy, Miami

Un alt mod de a fi misionar Text: Pr. Sergiu Alin Pal

I

oan Paul al II-lea ne-a invitat „să nu pierdem imboldul pentru vestire, pentru că aceasta este prima misiune a Bisericii” (Redemptoris Missio, 34). Activitatea misionară „reprezintă, și astăzi, provocarea maximă pentru Biserică” (RM 40) și „cauza misionară trebuie să se afle pe primul loc” (RM, 86). Iar Papa Francisc cu privire la aceste cuvinte lansa această întrebare întregii Biserici: „Ce s-ar întâmpla dacă am lua în serios cu adevărat aceste cuvinte?” (EG, 15).

Un răspuns la acest îndemn putem spune că este și acest proiect misionar al Arhidiecezei de Miami, The Mission Cooperative Plan. Ce presupune acest proiect? „Planul de cooperare al misiunii” este un program în care diecezele misionare, congregațiile religioase și grupurile de misiuni sunt invitate să trimită reprezentanți să predice la 32

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2019

slujbele din weekend din parohiile arhidiecezei. Programul ajută la conștientizarea în comunitatea din Miami a bogăției muncii misionare din întreaga lume și îi inspiră pe toți credincioșii să trăiască chemarea misionară în viața lor de zi cu zi.

Anul acesta Arhidieceza de Miami a invitat și Arhidieceza de București să facă parte din acest

proiect. IPS Ioan Robu a trimis în misiune doi preoți, Pr. Francisc Ungureanu și pe mine, Pr. Sergiu Alin Pal. Am fost misionari în patru parohii: St. Malachy (20-21 iulie), St. David (27-28 iulie), Nativity (3-4 august) și St. Bonaventure (1011 august). Cred că s-a realizat acea „comuniune misionară” despre care vorbea Sf. Părinte Ioan Paul al II-lea (CL, 32). Am evanghelizat, predicând Cuvântul lui Dumnezeu, celebrând sacramentele, vorbind despre Biserica noastră locală. În același timp ne-am îmbogățit cu o frumoasă experiență de comuniune. Aspecte ale tradiției locale de acolo ne-ar ajuta și pe noi pentru a trăi și mai bine Evanghelia. La nivel de parohie, am văzut o comunitate vie, diferită, credincioși de limbă engleză și spaniolă, toți membrii ei, indiferent de vârstă, implicați în celebrările liturgice și administrative.

M-a impresionat bucuria cu care îndeplineau aceste misiuni; trăiau cu adevărat bucuria evangheliei, o bucurie pe care o împărtășeau între ei, dar și cu noi. Ne-au ascultat cu interes și mulți dintre ei și-au exprimat dorința să ne ajute. Am mulțumit în numele întregii noastre Biserici locale pentru primirea fraternă, plină de bucurie și de caritate și i-am invitat să ne viziteze.

P

entru realizarea comuniunii misionare între noi și Arhidieceza de Miami, vă invit să ne rugăm pentru toți credincioșii de acolo, așa cum și ei au promis că ne vor aminti în rugăciunile lor.

Parohia St. David, Miami

CULTURĂ FILE DE ISTORIE

Un proiect necesar Biografiile episcopilor şi arhiepiscopilor (I)

O

idee mai veche, încurajată de Părintele secretar eparhial Gabriel Popa şi având binecuvântarea ÎPS Ioan Robu, prinde contur: este vorba de proiectul privind realizarea biografiilor episcopilor pasionişti de Nicopolis ad Hystrum, cu sediul la Bucureşti, şi a arhiepiscopilor de Bucureşti. Sperăm ca, la încheierea cercetărilor istorice necesare concretizării acestei idei culturale şi ştiinţifice deopotrivă, să putem oferi bibliografia şi datele istorice necesare finalizării doritei istorii a Bisericii Catolice de pe teritoriul Arhidiecezei de Bucureşti (Valahia).

Sursa de documentare de bază va fi reprezentată de arhivele bisericeşti interne şi cele vaticane, precum şi de presa bisericească locală. În străinătate, o primă încercare de realizare a biografiilor episcopilor pasionişti din Valahia şi Bulgaria a fost consemnată în anii celui deal Doilea Război Mondial (19431944), când preotul pasionist Paolo Luigi, istoric, a publicat în revista Divino Crocifisso scurte biografii ale episcopilor pasionişti Giuseppe Mario Molajoni (1780-1859); Angelo Parsi (1800-1863); Anton Iosif Pluym (1808-1874); Ignazio Felice Paoli (1818-1885) şi Paolo Giuseppe Palma (1830-1892). În 1998, preotul Fabiano Giorgini, istoric pasionist, a publicat, la Roma, lucrarea I passionisti nella Chiesa di Bulgaria e di Valachia (Romania), prilejuită de beatificarea episcopului pasionist bulgar Eugen Bosilkov.

Text: Dr. Dănuț Doboș

Aceasta prezintă date biografice referitoare la episcopii Paul Dovanlia, Francesco Ferreri, Fortunato Ercolani, Giuseppe Molajoni şi Angelo Parsi, informaţii istorice ce pot constitui puncte de plecare pentru elaborarea unor studii biografice pentru fiecare personalitate în parte. În România, primul istoric care a oferit informaţii biografice despre episcopii pasionişti şi arhepiscopii de Bucureşti a fost Arhiepiscopul Raymund Netzhammer, care a publicat în anul 1923 lucrarea Reşedinţa episcopală din Bucureşti. O contribuţie la istoria Arhidiecezei, în care oferă multiple informaţii istorice despre episcopii pasionişti de Nicopole, cu sediul la Bucureşti, şi despre administratorii apostolici în Valahia. În perioada regimului comunist, unicul cercetător al istoriei Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti (ARCB), preotul Iosif Gabor, a redactat câteva manuscrise valoroase referitoare la istoria Bisericii Catolice din Valahia, ce conţin scurte biografii ale episcopilor şi arhiepiscopilor, informaţiile fiind culese exclusiv din arhivele interne româneşti. În cele trei decenii postcomuniste, am consemnat o unică încercare de a realiza biografii ale episcopilor pasionişti. Este vorba de preotul cercetător Ieronim Iacob, istoricul şi arhivarul ARCB, ce a efectuat ample cercetări în arhivele vaticane, în baza cărora a publicat valoroase studii dedicate episcopilor Angelo Parsi, Paul Dovanlia şi Ignazio Felice Paoli. Acestea au fost găzduite

Arhiepiscopul Raymund Netzhammer

Arhiepiscopul Alexandru Theodor Cisar

de revista arhidiecezană de istorie bisericească Pro Memoria, pe care părintele Iacob Ieronim a condus-o în calitate de director coordonator.

De menţionat faptul că aceeaşi revistă a găzduit în ultimii ani studii şi articole dedicate vieţii şi activităţii a două personalităţi ilustre ale ARCB: arhiepiscopii Raymund Netzhammer şi Alexandru Theodor Cisar, lucrări ai căror autori sunt istoricul Nikolaus Netzhammer şi subsemnatul.

Biografia este, aşadar, insuficientă, aceasta trebuind completată de cercetări arhivistice. (va urma) SEPTEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

33

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

carte

„Când eram foarte tineri” de A. A. Milne Ed. Arthur, 2019, 107 p.; cartea, ilustrată de Ernest Shepard și tradusă de Ioana Pârvulescu, cuprinde peripețiile lui Christopher Robin din sânul naturii, având prieteni diferite animale și plante. Toate acestea sunt redate de autor în versuri.

SPECTACOL

Oedipe de George Enescu 21 septembrie 2019, ora 19, Opera Națională București; singura operă care îi aparține lui G. Enescu, această tragedie lirică în patru acte, cu libretul semnat de E. Fleg, are parte de conducerea dirijorală a lui Tiberiu Soare și de regia Valentinei Carrasco.

Papa Francisc. Cuvinte pentru

inimă, minte și mers împreună Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş, 2019

Î

n traducerea Annei-Maria Botnaru, apare în ţara noastră un volum care sintetizează câteva dintre cele mai frumoase şi profunde învăţături ale Papei Francisc, propuse de-a lungul pontificatului său, în cadrul predicilor, al documentelor magisteriale sau cu diferite ocazii.

Publicată în original în limba engleză, prin grija ziaristei americane Diane Houdek din Cincinnati, terţiară franciscană, această carte îl poate călăuzi pe cititor nu doar spre o mai bună înţelegere a personalităţii actualului Suveran Pontif, ci şi spre o mai mare conştientizare a identităţii sale de creştin, de ucenic al lui Cristos.

Ne amintim cu bucurie că Sfântul Părinte Francisc ne-a vizitat şi binecuvântat ţara în acest an, iar acum, prin această carte,

Format: 13x20 cm, 194 de pagini

avem ocazia să continuăm „să mergem împreună” spre Cristos, cu mintea şi inima hrănite de cuvintele simple şi sincere ale acestui veritabil apostol al zilelor noastre. Mintea şi inima fiecăruia dintre noi îşi vor aminti, cu ajutorul acestor cuvinte ale Papei Francisc, valoarea fraternităţii, a iubirii, a deschiderii faţă de celălalt, a grijii faţă de creaţie, precum şi multe alte valori pe care adesea le uităm în trăirea vieţii cotidiene.

Pr. Andrei Dumitrescu

Expoziție

„Povești din București în Benzi Desenate” Palatul Șuțu – Muzeul Municipiului București; aflată la a șasea ediție, expoziția cuprinde peste 70 de planșe cu benzi desenate și 30 de autori și este deschisă până la finalul lunii septembrie. În weekenduri sunt organizate ateliere de benzi desenate pentru copii. Mai multe detalii pe site-ul muzeulbucurestiului.ro.

34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2019

TEATRU

Iona

de Marin Sorescu Teatrul Nottara, 22 septembrie 2019, ora 19.30

Î

n regia lui Tompa Gàbor, această piesă de teatru pune în scenă scrierea lui Marin Sorescu, scriere care face parte dintr-o trilogie dramaturgică, alături de piesele „Paracliserul” și „Matca”. Interpretului lui Iona, Gabriel Răuță, îi dă „replica” Cristina Juncu, care este Echo, un alter ego al lui Iona. Spectacolul beneficiază de muzica Adei Milea. Mai multe informații pe site-ul nottara.ro.

CULTURĂ SACRALITATEA ÎN ARTĂ

Sfântul Ieronim în pustiu Text: Pr. Andrei Dumitrescu

D Sf. Ieronim în pustiu (cca 1480)

de Bernardino Pinturicchio Pictură în ulei pe pânză.

Dimensiune: 149,8 x 106 cm.

Tabloul se află la Walters Art Museum din Baltimore (Statele Unite ale Americii).

acă citim istoria Bisericii şi înţelegem rolul pe care aceasta l-a jucat de-a lungul secolelor în dezvoltarea culturii şi civilizaţiei universale, descoperim că, într-adevăr, omenirea a avut ocazia de a progresa la umbra credinţei.

Prezenţa Bisericii în societate a însemnat cu adevărat o evoluţie în înţelegerea omului şi a relaţiei sale cu Dumnezeu. Unul din oamenii Bisericii care au avut la inimă adevăratul progres al omului și al cărui rol deosebit în cultura timpului său este incontestabil a fost Sfântul Ieronim (347-420). Preot, apologet, istoric, om de o deosebită cultură şi iubitor al unei vieţi de pocăinţă aspră, Sf. Ieronim rămâne în istoria culturii universale pentru cea mai bună traducere a Bibliei în limba latină (Vulgata).

Tabloul Sfântul Ieronim în pustiu al pictorului renascentist Bernardino Pinturicchio îl reprezintă pe acest Părinte al Bisericii într-o manieră ascetică. Îngenuncheat, cu trupul marcat de posturi şi de mortificări, Ieronim are atitudinea unui penitent, bătându-şi pieptul cu piatra pe care o ţine în mână. Cadrul picturii este auster, dominat de o peşteră şi de vegetaţia sărăcăcioasă, în concordanţă cu stilul

de viaţă al sfântului. Lângă Ieronim se observă cartea deschisă şi instrumentele de scris, semne ale activităţii sale culturale şi spirituale.

Se observă o pălărie roşie de cardinal (în Evul Mediu era elementul iconografic pe care îl regăsim în mod obişnuit în portretele Părinţilor Bisericii, utilizat pentru a arăta autoritatea deosebită a acestora în viaţa Bisericii) şi o carte, simbol cultural care îl caracterizează deplin pe Ieronim.

Pinturicchio

un maestru al portretelor colective

B

ernardino Pinturicchio (1454-1513) este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai picturii renascentiste italiene şi unul din maeştrii Şcolii din Perugia, cea mai mare parte a operelor sale realizând-o la Roma. Pinturicchio se remarcă prin portretele colective expresive şi detaliile de fond spectaculoase.

Pinturicchio, autoportret

SEPTEMBRIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

35

ETCETERA ANUNȚURI

Ciofliceni

Pelerinaj

S

âmbătă, 7 septembrie, se va desfăşura pelerinajul la Sanctuarul marian diecezan Regina Carmelului, de la Ciofliceni (Snagov), organizat de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti şi Asociaţia Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”. Pelerinajul va porni din Balotești, la ora 10.30, și se va încheia în jurul orei 15.30, cu Sfânta Liturghie celebrată la biserica Sanctuarului marian de la Ciofliceni.

Colegiul Sf. Iosif

deschiderea noului an școlar

L

uni, 9 septembrie, la ora 10.30, în Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti va avea loc Sf. Liturghie de deschidere a anului școlar 2019-2020. La celebrare vor participa profesorii și elevii Colegiului Sf. Iosif.

Revista Actualitatea creștină poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164 – Bucureşti, sector 1 Tel.: 021 201 54 57 Email: libraria@arcb.ro Website: www.librariasfiosif.ro Persoană de contact: Tereza Petreş

www.librariasfiosif.ro

Conferința Episcopilor Catolici din România

Sesiune plenară

Î

n perioada 25-27 septembrie se va desfășura sesiunea plenară de toamnă a Conferinței Episcopilor Catolici din România (C.E.R.).

Lucrările vor avea loc la Baia Mare, gazdă fiind Eparhia GrecoCatolică de Maramureș.

C.E.R. îi reunește pe toți episcopii romano-catolici și greco-catolici din România și exprimă unitatea Bisericii locale și uniunea intimă cu urmașul lui Petru, Sfântul Părinte. Episcopii se întrunesc de două ori pe an în sesiune ordinară plenară, primăvara și toamna.

36

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | SEPTEMBRIE 2019

ASCULTĂ RADIO MARIA O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz

www.radiomaria.ro

APARIȚII EDITORIALE EDITURA RATIO ET REVELATIO Umanism integral. Probleme temporale şi spirituale ale unei noi creştinătăţi de Jacques Maritain format: 14x20,5 cm | 320 de pagini

29 SEPTEMBRIE | A 105-A ZI MONDIALĂ A MIGRANȚILOR ȘI REFUGIAȚILOR Iubiți frați și surori, răspunsul la provocarea făcută de migrațiile contemporane se poate rezuma în patru verbe: a primi, a proteja, a promova și a integra. Însă aceste verbe nu sunt valabile numai pentru migranți și refugiați. Acestea exprimă misiunea Bisericii față de toți locuitorii din periferiile existențiale, care trebuie să fie primiți, protejați, promovați și integrați. Dacă punem în practică aceste verbe, contribuim la construirea cetății lui Dumnezeu și a omului, promovăm dezvoltarea umană integrală a tuturor persoanelor și ajutăm și comunitatea mondială să se apropie de obiectivele de dezvoltare sustenabilă pe care și le-a dat.

Așadar, nu este în joc numai cauza migranților, nu este vorba numai despre ei, ci despre noi toți, despre prezentul și despre viitorul familiei umane. Migranții, și în special cei mai vulnerabili, ne ajută să citim „semnele timpurilor”. Prin intermediul lor Domnul ne cheamă la o convertire, să ne eliberăm de exclusivisme, de indiferență și de cultura rebutului. Prin intermediul lor Domnul ne invită să ne recuperăm viața noastră creștină în întregimea sa și să contribuim, fiecare după propria vocație, la construirea unei lumi care răspunde tot mai mult la proiectul lui Dumnezeu.

(Papa Francisc, Mesaj pentru a 105-a Zi Mondială a Migranților și Refugiaților)

EDITURA PAULINE Sfânta Gemma Galgani – mistica Pătimirii lui Isus de Tito Paolo Zecca 208 pagini

EDITURA HUMANITAS Există o zare Despre truda lui Dumnezeu de a pune lucrurile la punct de Mihai Frățilă format: 13x20 cm | 124 de pagini

LIBRĂRIA SF. IOSIF Str. G-ral Berthelot 19 010164 București tel. 021.2015457 libraria@arcb.ro librariasfiosif.ro

Nr. 9/2019 * Anul XXX * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

Bucuria de a putea semnala, arăta sau cânta o nouă formă a prezenței lui Dumnezeu, foarte aproape și constantă, și potrivită Lui. www.vladimirghika.ro

UN NOU EPISCOP Mulțumire și slujire

Legendă imagine: desen în tuș negru pentru „La visite de pauvres”, ediția ilustrată (manuscris), 1923.

Răbdarea – reper educativ esențial Spiritul de familie