Actualitatea creştină, nr. 4/2018

Nr. 04/2018 * Anul XXIX * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

NOI SUNTEM CHEMAȚI LA LUMINĂ!

Respectul îngerilor pentru mâinile oamenilor. www.vladimirghika.ro Desen în tuş negru de Vladimir Ghika pentru „La visite des pauvres”

70 de ani de la consacrarea episcopală a Fericitului Anton Durcovici 135 de ani de la înfiinţarea Arhidiecezei de Bucureşti (Re)convertirea la Învierea lui Cristos

A 55-A ZI MONDIALĂ

DE RUGĂCIUNE PENTRU VOCAȚII Domnul continuă astăzi să cheme la urmarea Lui. Nu trebuie să așteptăm să fim perfecți pentru a răspunde cu generosul nostru „Iată-mă!”, nici să ne înspăimântăm de limitele noastre și de păcatele noastre, ci să primim cu inimă deschisă glasul Domnului. Să-l ascultăm, să discernem misiunea noastră personală în Biserică și în lume și, în sfârșit, să o trăim în prezentul pe care Dumnezeu ni-l dăruiește.

Maria Preasfântă, tânăra fată de la periferie, care a ascultat, a primit și a trăit Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup, să ne ocrotească și să ne însoțească mereu, în drumul nostru.

(Din mesajul Papei Francisc, A asculta, a discerne, a trăi chemarea Domnului. Vezi mesajul integral pe www.magisteriu.ro)

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXIX, Nr. 4/2018

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

3

Noi suntem chemați la lumină!

Scrisoare Pastorală de Paști, 2018 VATICAN

5 6 7

@Pontifex Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

8

Liturgie Buna-Vestire Bucură-te, Regina cerului!

10 Evenimente Aniversare binecuvântată.

70 de ani de la consacrarea episcopală a Fer. Anton Durcovici Sărbătoarea Arhiepiscopiei 12 Știri ARCB 13 Știri interne/externe Biserică și societate

14 Bioetică Viața – dar sau povară?

16 Res-publica Conferinţă despre familie

Suflet tânăr

17 Eforturi pentru o valoare Reportaje Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 „Daţi-le voi să mănânce!”

23 Ce sărbătorim de Paști?

3

SPIRITUALITATE

24 Sfânta Scriptură - Psalmii Dumnezeul meu, 14 pentru ce m-ai părăsit?

25 Din catehezele Papei Francisc CULTURĂ Spiritualitatea dăruirii de sine 32 File de istorie S-a stins o rază de soare...

26 Minuni şi sfinţi Ludovic Pavoni şi s-a aprins o stea...

In memoriam 27 Pagina Ghika Suferinţa pentru o bucurie Violeta Barbu (1957 - 2018) fără sfârşit 34 Idei pentru timpul liber 35 Sacralitatea în artă DIALOGURI CU DICHIS

ETCETERA

28 (Re)convertirea la Învierea lui Cristos (I)

36 Anunțuri

28

32

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 4/2018

Mesajul redacției „Îi mulțumim lui Isus Înviat din morți că prin puterea cuvântului său și a sfintelor sacramente ne conduce spre calea cea dreaptă și trage sus, spre El, inimile noastre! Și-l mai rugăm să ne facă pe toți oameni ai luminii, plini de focul iubirii sale!” – sunt gânduri din Scrisoarea Pastorală de Paști a ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, care deschide numărul din aprilie al revistei noastre.

Rubrica Focus prezintă două evenimente importante: 70 de ani de la consacrarea episcopală a Fericitului Anton Durcovici, ce a avut loc în Catedrala Sf. Iosif, și 135 de ani de la înființarea Arhiepiscopiei de București; explică motivul mutării datei Bunei-Vestiri și prezintă legenda rugăciunii Regina coeli. Paginile Biserică și societate conțin o rubrică nouă, Bioetică, dedicată în acest număr sacralităţii vieții, temă abordată constant de magisteriul Papei Ioan Paul al II-lea și în enciclica Evangelium Vitae. Universul familiei face o pledoarie pentru doctrina exprimată cu claritate, însă oferită în lumina milostivirii, și lansează o întrebare al cărei răspuns nu e evident pentru toată lumea: Ce sărbătorim de Paști? Paginile de spiritualitate continuă prezentarea psalmilor, prezintă istoria unei vindecări datorate mijlocirii Sf. Ludovic Pavoni; Pagina Ghika continuă apostolatul epistolar, iar Dialogurile cu dichis abordează tema (Re)convertirea la Învierea lui Cristos. Paginile de cultură sunt dedicate memoriei prof. univ. dr.

Violeta Barbu, care și-a desfăşurat o parte din bogata sa activitate profesională în cadrul Bisericii Catolice. Nu lipsesc paginile dedicate tinerilor, știri, anunțuri.

Vă dorim un timp pascal binecuvântat! Cristos a înviat!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Cristina Șoican Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Iulia Cojocariu Crenguța Nicolae Colaboratori

Pr. Marian Blaj Dănuț Doboș Pr. Andrei Dumitrescu Liana Gehl Anca Mărtinaş Giulimondi Monica Râpeanu Claudia Stan Layout GRAFIC

Angelus Communicationis Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

Tereza Petreș Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

© 2018 don Giovanni Berti | www.gioba.it

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Noi suntem chemați la lumină!

SCRISOARE PastoralĂ de Paști, 2018

Î

n Sărbătoarea Paştelui, noi, creştinii, retrăim o bucurie veche de 2000 de ani. O bucurie care a izbucnit pe neaşteptate în faţa unui mormânt găsit gol. Acea zi părea destinată tristeţii şi doliului, din cauza morţii lui Isus. Dar, deodată, s-a umplut de bucurie.

Maria Magdalena – ne spune Evanghelia – s-a dus dis-de-dimineață la mormânt, ca să-l plângă pe Isus, care murise, și nu l-a mai găsit. Petru și Ioan au alergat și ei acolo, dar nu au văzut în mormânt decât giulgiurile așezate într-un colț și ștergarul, însă de Isus, nici urmă.

Atunci în sfârșit au înțeles, căci El le spusese încă dinainte că avea să învie din morți.

De atunci a început să prindă contur tot mai clar planul lui Dumnezeu, Vestea cea bună, și anume că El ne iubește și vrea să ne mântuiască pe noi, toți oamenii, prin Fiul său care a murit și a înviat. Și care a fost și este răspunsul creștinilor la iubirea lui Dumnezeu?

Unii creștini se îndepărtează de El și de învățătura lui; alții uită de Biserică, amintindu-și de ea poate de Crăciun și de Paști; alții, prin viața pe care o duc departe de legea creștină, par să fi uitat de Botezul primit.

Cât de omenești sunt toate aceste atitudini; dar Biserica le cunoaște dintotdeauna. Știm că ea se autodefinește ca fiind „sfântă și păcătoasă”; „sfântă”, dar care are mereu nevoie de iertare și de dojană. Aceasta este cu adevărat Biserica și așa suntem și noi, unul fiecare dintre noi.

De aceea Sărbătoarea Paștelui este pregătită de Postul Mare, timp în care prin fapte de pocăință și bunătate sufletească înlăturăm din suflet pornirile dezordonate, ispitele mândriei, patimile și dorințele pământești, căutând să redobândim curăția inimii și vindecarea rănilor pricinuite de păcatele și de răutățile noastre. În felul acesta Biserica, adică noi, care formăm Trupul lui Cristos, ne reînnoim, ne purificăm privirea lăuntrică și înaintăm în înțelegerea misterului lui Cristos.

Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea, într-o predică de Paști, atrăgea atenția credincioșilor asupra unei expresii misterioase pe care Isus o spusese ucenicilor săi atunci când le-a vorbit despre imediata sa moarte și înviere. Isus spunea: „Mă duc şi vin la voi” (In 14,28). A muri înseamnă a se duce. Chiar dacă trupul celui mort mai rămâne, el este plecat deja și noi nu-l putem urma. Însă în cazul lui Isus avem de-a face cu o noutate unică, ce schimbă lumea. În moartea noastră, plecarea este ceva definitiv; nu există întoarcere. Isus însă spune despre moartea sa: „Mă duc şi vin la voi”. Tocmai când pleacă, El vine la noi.

Plecarea sa inaugurează un mod cu totul nou și mai mare al prezenței sale. Prin moartea sa, El intră în iubirea Tatălui. Moartea sa este un act de iubire. Iar iubirea este nemuritoare. De aceea plecarea sa se transformă într-o nouă venire, într-o formă de prezență totală și fără sfârșit.

Învierea lui Cristos, de Bartolomé Esteban Murillo

Ca noi toți, continuă Papa Benedict, în viața sa pământească Isus era legat de condițiile externe ale existenței trupești, adică de un anume loc și timp. Știm că trupescul din noi pune limite existenței noastre. De exemplu, nu putem fi în același timp în două locuri diferite, iar timpul nostru se termină; între mine și celălalt stă zidul alterităţii și al diversității. Isus însă acum total transformat prin înviere și iubire APRILIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

3

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

este liber de orice limită sau barieră. El poate să treacă nu numai prin ușile încuiate (In 20,19), dar și prin cele care ne despart în diferite feluri pe unii de alții, „prin uşa închisă dintre ieri şi astăzi, între trecut şi viitor” (ibidem).

Isus a coborât pentru noi în apele negre ale morții. Însă, cum spune Scrisoarea către Evrei, în puterea sângelui său a fost întors din moarte la viață: iubirea sa s-a unit cu cea a Tatălui și astfel, din adâncul morții, El a putut să revină la viață. Iar acum ne ridică și pe noi din moarte la viața adevărată. Ne atrage la El, care este Viața. Putem spune că ne ia de mână și ne conduce prin istoria adesea întunecată a acestei lumi, plină de pericole și de amenințări, dar putem fi siguri că mergem cu Viața spre Viață.

Sfântul Grigore de Tours povestește despre un obicei care s-a păstrat peste secole, în diferite locuri ale Europei, și anume acela de a aprinde focul care se binecuvântează în Noaptea de Paști cu ajutorul unui cristal sau al unei lupe, direct de la Soare: se primea din nou, ca să spunem așa, lumina și focul din cer, și astfel puteau să aprindă toate lumânările. Acesta este un simbol a ceea ce celebrăm în Noaptea de Paști. Cu radicalitatea iubirii sale, în care inima lui Dumnezeu s-a atins de inima omului, Isus Cristos a luat, într-adevăr, lumina din cer şi a adus-o pe pământ: lumina adevărului şi focul iubirii care transformă fiinţa omului. El a adus lumina, şi acum ştim cine este Dumnezeu şi cum este Dumnezeu; și mai știm şi cum stau lucrurile referitoare la om, ce suntem noi şi care este scopul existenței noastre.

Noi am primit la Botez focul acestei lumini cerești. De aceea, și în Biserica din primele secole, Botezul era numit „sacramentul iluminării”: 4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2018

lumina lui Dumnezeu a intrat în noi și așa am devenit fii ai luminii. Și nu voim să lăsăm să se stingă această lumină a adevărului, care ne arată calea. Dorim să o ferim de puterile care vor să o stingă pentru a ne băga în întunericul în care nu-l putem vedea nici pe Dumnezeu, nici pe noi înșine, nici pe aproapele nostru. Noi nu suntem chemați la întuneric, ci la lumină!

La Sfânta Liturghie din Noaptea de Paști noi facem reînnoirea făgăduințelor de la Botez. Dar putem spune că astfel, an de an, reaprindem această lumină. Și spunem că, credem și mărturisim că lumea și viața noastră își au izvorul existenței în Gândul și Iubirea veșnică a lui Dumnezeu Creatorul a toate. Credem și mărturisim că în Isus Cristos, în întruparea sa, în crucea și învierea sa ni s-a descoperit Fața lui Dumnezeu; că în El, Dumnezeu este prezent în mijlocul nostru, ne unește și ne conduce spre scopul nostru, spre Iubirea veșnică.

Credem și mărturisim că Duhul Sfânt ne dă cuvântul adevărului și ne luminează inima. Credem că în comuniunea Bisericii devenim cu toții un singur trup cu Domnul și astfel întâmpinăm împreună învierea și viața veșnică.

Dumnezeu ne-a dat lumina adevărului. Această lumină este împreună foc și putere a lui Dumnezeu, forță care nu distruge, dar care vrea să transforme inimile noastre, ca să devenim, într-adevăr, oameni ai lui Dumnezeu, făcători și purtători de pace în această lume. În Biserica de la începuturi era obiceiul ca episcopul sau preotul, după predică, să le spună credincioșilor aceste cuvinte: „Îndreptați-vă acum spre Domnul!” Și asta însemna ca ei să se întoarcă spre Est, în direcția răsăritului soarelui, ca semn al lui

Cristos care vine și pe care îl întâmpinăm în celebrarea Euharistiei, sau spre o icoană a lui Cristos, sau spre Sfânta Cruce. Prin poziția corpului, de asemenea, se arăta îndreptarea sufletului spre Isus Cristos, spre Dumnezeul cel viu, spre adevărata lumină. În afara acestui îndemn, mai era unul care se aude și astăzi la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie: „Sursum corda” – Sus inimile!, care ne îndeamnă să ieșim afară din toată încurcătura preocupărilor noastre, a lucrurilor și a dorințelor noastre; sus inimile și tot interiorul vostru! În ambele îndemnuri suntem oarecum chemați la o reînnoire a Botezului nostru. „Îndreptați-vă acum spre Domnul!”: mereu și iarăși trebuie să renunțăm la direcțiile greșite, în care mergem atât de des cu gândul și cu fapta. Mereu trebuie să ne îndreptăm spre El, care este Calea, Adevărul și Viața.

Mereu și din nou trebuie să devenim adevărați convertiți, îndreptați cu toată viața spre Domnul. Și mereu, din nou, trebuie să lăsăm inima noastră să se smulgă din forța gravitației care o trage în jos și să o ridicăm sus: în adevăr și iubire. „Sus inimile!” Îi mulțumim lui Isus Înviat din morți că prin puterea cuvântului său și a sfintelor sacramente ne conduce spre calea cea dreaptă și trage sus, spre El, inimile noastre! Și-l mai rugăm să ne facă pe toți oameni ai luminii, plini de focul iubirii sale!

Tuturor, vă doresc din toată inima Sărbători Pascale binecuvântate!

Cristos a înviat!

+ Ioan Robu Arhiepiscop Mitropolit de București

VATICAN

@PONTIFEX

DIN CUVINTELE PAPEI

Învierea lui Cristos: sărbătoarea speranței noastre

Twitter: @Pontifex

Twitter: @Pontifex

Twitter: @Pontifex

Aceasta este sărbătoarea speranței noastre, celebrarea certitudinii că nimic și nimeni nu va putea vreodată să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu.

În viață experimentăm bunătatea lui Dumnezeu care, în existența noastră de zi cu zi, ne eliberează – cu iubire – de păcat, de frică și de angoasă.

Sfinții nu sunt super-oameni, nici nu s-au născut perfecți. Când au cunoscut iubirea lui Dumnezeu, au urmat-o, slujindu-i pe ceilalți.

Credinţa în Învierea lui Isus şi speranţa pe care El ne-a adus-o este darul cel mai frumos pe care creştinul poate şi trebuie să-l ofere fraţilor.

Să nu încetăm să repetăm: Cristos a înviat! - cu cuvintele, dar mai ales cu mărturia vieţii noastre.

Vestea cea bună a Învierii ar trebui să transpară pe faţa noastră, în sentimentele şi atitudinile noastre, în modul în care îi tratăm pe alţii.

Noi vestim Învierea lui Cristos când lumina sa luminează momentele întunecate din existenţa noastră; când ştim să zâmbim cu cel ce zâmbeşte şi să plângem cu cel ce plânge; când mergem alături de cel care este trist şi riscă să piardă speranţa; când relatăm experienţa noastră de credinţă celui ce este în căutare de sens şi de fericire. Cu atitudinea, cu mărturia, cu viaţa noastră să spunem: Isus a înviat! Să spunem asta cu tot sufletul!

(Regina Coeli, 6 aprilie 2015)

[...] Să primim harul Învierii lui Cristos! Să ne lăsăm reînnoiți de milostivirea lui Dumnezeu, să ne lăsăm iubiți de Isus, să lăsăm ca puterea iubirii sale să transforme viața noastră; să devenim instrumente ale acestei milostiviri, canale prin care Dumnezeu să poată iriga pământul, să poată păzi creația, să poată face să înflorească dreptatea și pacea. Și astfel să-i cerem lui Isus înviat să transforme moartea în viață, să schimbe ura în iubire, răzbunarea în iertare, războiul în pace. Cristos este pacea noastră și prin El să implorăm pace pentru întreaga lume. [...]

Pace întregii lumi, încă dezbinate de lăcomia celui ce caută câștiguri ușoare, rănite de egoismul ce amenință viața umană și familia, egoism care continuă traficul de persoane, sclavia cea mai extinsă în secolul al XXI-lea! Pace acestui Pământ al nostru! (Mesajul Urbi et Orbi, 31 martie 2013)

Sfinţenia e un dar al lui Isus pentru Biserica Sa şi pentru a face vizibil acest lucru alege persoane în care se vede munca Sa pentru a le sfinţi. [...]

Mă gândesc la ultimele zile ale Sf. Ioan Paul al II-lea… Cu toţii l-am văzut: nu putea să vorbească, marele atlet al lui Dumnezeu, marele ostaş al lui Dumnezeu sfârşeşte astfel: copleşit de boală, umilit precum Isus. Acesta este parcursul sfinţeniei celor mari. Chiar şi parcursul sfinţeniei noastre.

Dacă nu ne lăsăm sufletul convertit pe această cale a lui Isus – să ne ducem crucea în fiecare zi, crucea cotidiană, crucea simplă – şi să-l lăsăm pe El să crească, dacă nu mergem pe această cale, nu vom fi sfinţi. Dar dacă mergem pe această cale, vom da mărturie despre Cristos, care ne iubeşte mult. Şi, cu toate că suntem păcătoşi, vom da mărturie că Biserica este sfântă.

(Predică, Santa Marta, 9 mai 2014) APRILIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

5

VATICAN ȘTIRI DIN VATICAN

Papa Francisc. Un om de cuvânt

Vatican Hackathon

Pontiful este subiectul unui documentar, scris și regizat de regizorul german Wim Wenders, în care se vorbeşte despre Univers şi viaţă, în general, şi care va fi lansat în luna mai, în SUA.

P

apa Francisc. Un om de cuvânt este destinat să fie o călătorie personală cu Papa.

Punctul de plecare al proiectului a fost dorința Mons. Dario Edoardo Viganò, fostul prefect al Secretariatului pentru Comunicaţii al Sf. Scaun, de a face un film cu și nu despre Papa Francisc. Filmul descrie munca de reformă depusă de Pontif și răspunsurile lui la provocările globale ale lumii: dreptatea socială, migrația, ecologia, inegalitatea, materialismul și rolul familiei.

Tehnica de filmare îl aduce pe spectator față în față cu Papa, creând

Papa Francisc și Wim Wenders

un dialog între el și - literalmente lumea din jur. Adunând întrebări ale oamenilor în diferite situaţii și etape ale vieții, Papa răspunde agricultorilor, muncitorilor, refugiaților, copiilor și persoanelor în vârstă, deținuților și celor ce trăiesc în favelas sau în taberele de refugiați. „Papa Francisc este un exemplu viu al unui om care se ţine de cuvânt. În filmul nostru el vorbeşte direct spectatorilor, foarte sincer şi spontan”, declara Wim Wenders în momentul în care a dezvăluit că lucrează la acest documentar. Trailerul oficial al filmului poate fi vizionat pe Vatican News.

Între 8 şi 11 martie a avut loc, în premieră, un hackathon, participanții abordând probleme majore pentru societate.

S

tudenți catolici, protestanți, musulmani, sikhși, hinduiști, budiști, evrei, din 60 de universități, au participat la primul Vatican Hackathon, inițiativă promovată de Secretariatul pentru Comunicații al Sf. Scaun și susținută de Papa Francisc.

Cunoștințe solide, inteligență, creativitate, dorința de a face lumea mai bună - acesta a fost profilul celor 120 de participanţi la acest „maraton al creierelor”, care au propus soluții tehnologice pentru unele probleme majore, concurând la trei secțiuni: incluziune socială, dialog interreligios, migranți și refugiați.

Dumnezeu este tânăr O nouă carte - interviu cu Papa, dedicată tinerei generații, realizată de Thomas Leoncini, tânăr jurnalist și scriitor.

C Thomas Leoncini

6

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2018

artea a fost lansată în vederea Zilei Mondiale a Tineretului, din Duminica Floriilor, și anticipează Sinodul tinerilor, din octombrie. „Dacă vrem să vorbim cu un tânăr, trebuie să fim «mobili» și atunci el va încetini, să ne asculte… Când va încetini, va începe o altă mișcare: o mișcare în care tânărul va menține ritmul mai lent pentru a fi auzit și vârstnicii vor accelera pentru a găsi punctul de întâlnire…”, afirmă Papa în această carte.

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

Noi suntem invizibilii Faptele de milostivire ale Papei L’Osservatore Romano, 4 martie 2018

„S

anctitate – Tată drag –, noi suntem invizibilii.” Aşa începe scrisoarea adresată Papei Francisc de Luigi Di Mauro, responsabilul Casei Leda, în numele copiilor adăpostiţi în acest centru de tip familial alături de mamele lor. „Noi am avut «norocul» – continuă copiii prin intermediul reprezentantului lor –, să avem mamele deţinute în închisori din Roma şi astfel am întâlnit oameni iubitori […] care au deschis pentru noi această casă…”.

Despre ce e vorba? Există în Italia circa 4.500 de copii care au mama în închisoare şi alţi 90.000 al căror tată este deţinut. Situaţia lor este precară: unii locuiesc cu părintele rămas, cu rude sau în orfelinate, alţii trăiesc şi cresc chiar în centrele de detenţie, în spaţii înguste şi aglomerate. Casa Ledei este un proiect unic în Italia, oferind o alternativă viabilă la condiţiile descrise mai sus: un cămin familial înfiinţat de un grup de asociaţii non-profit şi sprijinit, între altele, de delincvenţi care îşi ispăşesc condamnarea prin muncă în folosul comunităţii. Legea italiană permite mamelor care au fost condamnate pentru delicte uşoare să

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

Maria, Mama Bisericii rămână alături de copiii lor într-un mediu protejat unde se îngrijesc de ei, îi duc la şcoală etc. Într-o vineri din Postul Mare, Papa Francisc a făcut o vizită neaşteptată acestor copii, ilustrând astfel încă una dintre faptele de milostivire: vizitarea celor închişi. Timp de o oră, Papa a vorbit cu mamele şi personalul casei, s-a jucat cu copiii şi le-a oferit ouă de Paşti. Bucuroşi, copiii l-au invitat să ia gustarea împreună cu ei. Însă nu toţi sunt aşa de norocoşi: „Suntem flori fragile – continuă scrisoarea – în pustiul birocraţiei şi al măsurilor de siguranţă, al indiferenţei unor adulţi alienaţi de o muncă urâtă şi violentă. Pentru o îmbrăţişare, traversăm Italia în trenuri aglomerate, cu mame încărcate de pachete şi frăţiori în braţe.

Suntem urme pe ziduri scorojite, pe geamurile murdare de la vorbitor.

Pentru mulţi, suntem statistici; pentru alţii, suntem instrumente de propagandă, chiar şi părinţii, uneori, ne speculează. Şi zi de zi şi oriunde mergem, la şcoală şi în cartier, noi plătim un preţ mare pentru greşeli pe care nu le-am făcut niciodată…”.

Trad. Liana Gehl

O nouă sărbătoare va fi înscrisă din acest an în Calendarul romano-catolic.

L

a dorinţa Papei Francisc, Congregaţia pentru Cultul Divin a dispus comemorarea liturgică obligatorie a „Sfintei Fecioare Maria, Maica Bisericii”.

La 21 noiembrie 1964, Paul al VI-lea recunoştea acest titlu Mariei şi confirma evlavia filială a poporului credincios; Ioan Paul al II-lea va permite includerea titlului în Litania lauretană, iar ţări ca Polonia sau Argentina îi vor dedica o sărbătoare în a doua zi de Rusalii. La 11 februarie 2018, la 160 de ani de la prima apariţie a Mariei la Lourdes, Papa Francisc extinde sărbătoarea la întreaga Biserică.

APRILIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

7

FOCUS liturgie

Precedenţă absolută

T

riduumul Pascal (Joia Sfântă, Vinerea Sfântă și Sâmbăta Sfântă), Săptămâna Sfântă şi Duminicile Postului Mare sunt cele mai vechi sărbători creştine, care au reuşit să conserve şi să perpetueze de-a lungul istoriei cele mai vechi și originale texte şi tradiţii liturgice existente.

De aceea, Biserica le acordă precedenţă absolută asupra oricărei alte sărbători.

Buna-Vestire, de Fra Angelico

Buna-Vestire

Nimic nu are precedenţă asupra Săptămânii Sfinte Creștinii romano-catolici sărbătoresc în acest an Buna-Vestire pe 9 aprilie, după 2 săptămâni faţă de data obișnuită, deși are rangul de solemnitate, adică gradul cel mai înalt, grad recunoscut şi de Biserica Ortodoxă (praznic împărătesc) şi în celelalte Biserici creştine. De ce?

R

ăspunsul e simplu: BunaVestire a căzut în Săptămâna Sfântă, iar normele şi Tradiţia Bisericii ne spun că nimic nu poate avea precedenţă asupra Săptămânii Sfinte. Când Buna-Vestire cade în timpul Săptămânii Sfinte, se transferă în lunea imediat următoare Octavei Pascale (Norme privitoare la calendarul roman, numărul 60). În acest an, Paştele e pe 1 aprilie; Octava, care are şi ea precedenţă asupra solemnităţilor, se termină pe 8, deci Buna-Vestire va fi pe 9 aprilie.

Norma de precedenţă absolută, care se aplică Triduumului Pascal, 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2018

Săptămânii Sfinte şi duminicilor din Postul Mare se verifică şi în cazul duminicilor Adventului și ale Crăciunului. Singura excepţie de la regulă o face un privilegiu acordat anumitor biserici din Italia şi Spania pentru Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, care, atunci când cade duminica, poate înlocui o duminică a Adventului. Solemnitatea Sf. Iosif, de pe 19 martie, nu poate înlocui niciodată o duminică a Postului Mare.

Când cade duminica, se va celebra lunea, pe 20 martie.

Alt exemplu de aplicare a precedenței a fost Miercurea Cenuşii din

acest an, de pe 14 februarie, ce a înlocuit sărbătoarea Ss. Ciril şi Metodiu, patroni ai Europei și comemorare obligatorie, şi pe cea a Sf. Valentin.

Bisericile din toată lumea care aveau hramul de Ss. Ciril şi Metodiu sau de Sf. Valentin, episcop martir, cum trebuiau să procedeze? Celebrau hramul în Miercurea Cenuşii? Nu! Miercurea Cenuşii are precedenţă asupra solemnităţii patronului locului, cu toate că hramul e solemnitate. În acest caz, hramul s-a celebrat duminica, înaintea Miercurii Cenuşii, pe 11 februarie.

Așadar, nu celebrăm Buna-Vestire pe 25 martie nu din lipsă de ecumenism, ci pentru că orice Biserică fidelă Conciliului ecumenic din Niceea (325) va da întotdeauna precedenţă sărbătorii Paştelui şi Săptămânii Sfinte, dincolo de orice lege de precedenţă sau de grade. Normele ne ajută să stabilim ceea ce credem şi trăim, şi anume că pentru toată creştinătatea nu există timp mai sfânt decât Săptămâna Sfântă şi Triduumul Pascal.

Pr. Gabriel Anghel (mai multe detalii pe www.actualitatea-crestina.ro)

FOCUS liturgie

rugăciuni

Î

n 1456, pe când armatele otomane ameninţau Europa, Papa Calixt al III-lea a cerut ca la amiază clopotele să fie trase îndelung şi creştinătatea să se roage pentru izbăvire. În 1956, pe fondul persecuţiilor din China şi din Europa de Est, Papa Pius al XII-lea îndeamnă din nou credincioşii să ofere rugăciunea Angelus sau Regina coeli, de la amiază, pentru Biserica persecutată. Încoronarea Sfintei Fecioare, de Fra Angelico

Bucură-te, Regina cerului!

Legenda romană a unei rugăciuni pascale dictate de îngeri Bucură-te, Regina cerului, aleluia, / Căci acela pe care ai fost vrednică să-l porţi, aleluia, / A înviat precum a zis, aleluia! / Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, aleluia! / Bucură-te şi te-nveseleşte, Fecioară Marie, aleluia, / Căci Domnul a înviat cu adevărat, aleluia!

O

riginea rugăciunii Regina coeli – ca şi a rugăciunii Angelus, pe care o înlocuieşte în Timpul Pascal – se pierd în negura vremurilor. După unele izvoare, Îngerul Domnului a fost instituit de Papa Urban al II-lea (1040-1099), după altele, de Papa Ioan al XXII-lea în 1317. În 1472, Ludovic al XI-lea întăreşte practicarea acestei rugăciuni prin poruncă regală. S-ar părea însă că obiceiul apăruse deja cu mult înainte, în mănăstiri: aici, pe când

călugării destinaţi corului cântau Liturgia orelor, fraţii însărcinaţi cu munca manuală – mulţi neştiutori de carte – se opreau din lucru la trasul clopotului şi recitau, acolo unde se aflau, trei Bucură-te, Marie, meditând dimineaţa Învierea Domnului, la amiază – Patimile, iar seara – Întruparea.

Alta este originea – sau mai degrabă legenda – rugăciunii Regina coeli. Deşi documentele atestă că rugăciunea se spunea încă din secolul al XII-lea, nu s-a păstrat numele

vreunui autor. S-a păstrat în schimb o legendă legată de pontificatul Papei Grigore cel Mare (590-604) şi de icoana Sfintei Fecioare numite Salus populi romani (păstrată până azi în Bazilica Santa Maria Maggiore – v. Actualitatea creştină nr. 3/2018). Astfel, pentru a potoli o epidemie de ciumă care se abătuse asupra Romei, Papa a pus să fie purtată pe străzi, în procesiune, această icoană despre care se credea că ar fi fost pictată de Sfântul Luca şi adusă de la Constantinopol de Sfânta Elena. Era în dimineaţa de Paşti şi Papa însuşi, desculţ, păşea în urma icoanei; când aceasta a ajuns în dreptul Mausoleului lui Hadrian (azi, numit Castel Sant’Angelo), deasupra ei s-au auzit îngeri cântând: Regina coeli, laetare, quia quem meruisti portare resurrexit, sicut dixit… La auzul cuvintelor, Papa Grigore s-a simţit inspirat să adauge o rugăciune: Ora pro nobis Deum!, pe care mai apoi Biserica a îmbogăţit-o cu celelalte invocaţii recitate astăzi.

Liana Gehl APRILIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

9

FOCUS EVENIMENTE

Un ultim „triumf” spiritual

C

Mons. Anton Durcovici după consacrarea episcopală

Aniversare binecuvântată

70 de ani de la consacrarea episcopală a Fer. Anton Durcovici Anul 2018 marchează celebrarea celei de-a 70-a aniversări a consacrării întru episcopat a Fericitului Anton Durcovici, martir pentru credinţă în regimul comunist din România.

L

a 5 aprilie 1948 avea loc în Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti un eveniment spiritual deosebit: consacrarea episcopală a Mons. dr. Anton Durcovici, preot al Arhidiecezei de Bucureşti, ales şi numit de Papa Pius al XII-lea ca Episcop al Diecezei de Iaşi. Celebrarea a fost prezidată de Nunțiul apostolic în România din acea vreme, Mons.

Gerald Patrick O’Hara, iar mărturiile fotografice care păstrează acea zi spre neuitare arată prezenţa la acel eveniment a unui număr deosebit de mare de preoţi şi de credincioşi.

10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2018

Născut la 17 mai 1888, în localitatea Bad Deutsch-Altenburg, din Austria de astăzi, viitorul episcop de Iaşi ajunge cu mama şi fratele său în România, în urma decesului prematur al tatălui. A studiat la şcolile catolice din Iaşi, Ploieşti şi Bucureşti, iar în anul 1901 a fost admis în Seminarul diecezan Sf. Duh din Bucureşti, de unde a fost trimis la Roma, în anul 1906, pentru a-şi continua studiile de filosofie şi teologie. La Roma a primit hirotonirea sacerdotală pe 24 septembrie 1910, după care s-a întors să lucreze în Arhidieceza de Bucureşti.

elebrarea din 5 aprilie 1948 - consacrarea episcopală a Mons. Anton Durcovici - a avut un caracter deosebit, fiind săvârşită în anul 1948, care marchează începutul concret al distrugerii elitelor culturale, politice şi spirituale ale României proaspăt intrate în comunism. A fost, de asemenea, un ultim „triumf” spiritual înaintea unei lungi tăceri impuse Bisericii.

Aici a dobândit o bogată experienţă pastorală şi didactică, potrivită pentru nevoile spirituale ale acelui timp. În Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, ctitoria măreaţă a primului Arhiepiscop de Bucureşti, Ignazio Paoli, s-a mai săvârşit până în 1948 consacrarea episcopală a lui Alexandru Theodor Cisar (păstor al Diecezei de Iaşi între anii 1920-1924 şi al Arhidiecezei de Bucureşti între anii 1925-1949), la 15 august 1920.

Consacrarea episcopală a Fericitului Anton Durcovici a fost o adevărată mărturie de credinţă şi speranţă în zorii cenuşii ai unui regim politic care s-a străduit să-l scoată pe Dumnezeu din poporul nostru.

După data de 14 aprilie 1948, când Episcopul Durcovici a ajuns la Iaşi, prigoana împotriva lui va deveni din ce în ce mai aprigă, culminând cu moartea sa pentru credinţă, la Sighetu Marmaţiei, pe 10 decembrie 1951. Biserica nu i-a uitat exemplul, iar la 17 mai 2014, acest om al lui Dumnezeu a fost ridicat la cinstea altarelor, fiind declarat Fericit.

Pr. Andrei Dumitrescu

FOCUS EVENIMENTE

martor al istoriei

A

rhidieceza RomanoCatolică de Bucureşti a fost martora celor două Războaie Mondiale, a creşterii şi a decăderii Regatului României, a persecuţiei dure din comunism şi a „renaşterii” lente şi chinuitoare după evenimentele din decembrie 1989, cu numeroase jertfe oferite cu discreţie şi eroism pentru binele întregului popor român.

Papa Leon al XIII-lea

Mons. Ignazio Paoli

Sărbătoarea Arhiepiscopiei

135 de ani de la înfiinţarea Arhidiecezei de Bucureşti Acest an cu semnificații deosebite pentru țara noastră este și prilej de recunoştinţă pentru harurile primite în arcul de timp scurs de la crearea Arhidiecezei de București.

A

doua jumătate a secolului al XIX-lea înseamnă pentru ţara noastră o serie de evenimente ce introduc statul român pe harta ţărilor europene moderne. După Unirea Principatelor Române din ianuarie 1859, după câştigarea independenţei faţă de Imperiul Otoman în 1878, după proclamarea României ca regat în 1881, era momentul şi pentru reorganizarea vieţii bisericeşti din noua Românie. Acest lucru s-a întâmplat la 27 aprilie 1883, când Papa Leon al XIII-lea (1878-1903),

om al lui Dumnezeu atent la semnele timpului, a ridicat Vicariatul Apostolic al Valahiei la rangul de episcopie de sine stătătoare. Astfel, prin bula Praecipuum munus din 27 aprilie 1883, a luat naştere Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti. Statutul României de stat modern şi independent, ce începea să aibă un cuvânt de spus în problemele Europei de atunci, impunea crearea de structuri noi pentru toată buna orânduire a naţiunii. Se poate spune că, prin constituirea Arhidiecezei RomanoCatolice de Bucureşti, s-a mai urcat

o treaptă pe scara modernizării complete a ţării noastre, care secole întregi a avut parte de evenimente deloc favorabile dezvoltării ei.

Cei 135 de ani de istorie ai Arhidiecezei însumează evenimente deosebite, momente de persecuţie, ani de speranţă şi progres, precum şi personalităţi remarcabile, care au avut la inimă grija faţă de poporul lui Dumnezeu din această Biserică locală. Ne gândim la arhiepiscopii de Bucureşti, care, începând cu primul dintre aceştia – Mons. Ignazio Felice Paoli – până la actualul Păstor, ÎPS Ioan Robu, s-au dăruit grijii spirituale faţă de cei pe care i-au condus sufleteşte. Ne gândim la preoţii, călugării şi credincioşii martiri din comunism, care nu au acceptat niciun compromis. Ne gândim la catolicii de astăzi şi de mâine ai Arhidiecezei, care sunt chemaţi să ducă mai departe moştenirea spirituală preţioasă primită de la înaintaşii lor. Pentru tot ceea ce Dumnezeu a oferit Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, se cuvine să mulţumim în această zi de sărbătoare – 27 aprilie 2018.

Pr. Andrei Dumitrescu APRILIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

11

FOCUS ȘTIRI ARCB

Ciofliceni

Reculegere Între 16 și 18 martie, la Mănăstirea carmelitanilor a avut loc reculegerea pentru doamne: Femeie, devino ceea ce ești, eveniment animat de Comunitatea Emanuel cu sprijinul Parohiilor Sf. Francisc și Sacré-Cœur. Învățăturile au fost prezentate de Béatrice Dufour, soție, mamă a șase copii, membră a comunității Emanuel.

Turnu Severin

Mulțumire

Pe 3 martie, în biserica parohială Neprihănita Zămislire a fost celebrată o Sf. Liturghie de mulțumire pentru cei 10 ani de prezență și activitate în România a surorilor din Congregația Fiicele Preasfintei Inimi a lui Isus, celebrare prezidată de PS Cornel Damian.

București

Conferință Pe 1 martie, la Facultatea de Teologie Romano-Catolică a avut loc conferința Doctrina socială a Bisericii și economia socială de piață, a prof. Marco Boleo, președinte MCL Abruzzo și Molise (IT).

12

Preoţi şi Mesaj de felicitare Păstor la reculegere ÎPS Ioan Robu l-a felicitat pe Papa Francisc la a 5-a aniversare a inaugurării pontificatului.

Î

PS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, i-a trimis Sfântului Părinte Papa Francisc un mesaj de felicitare în numele său personal, al Episcopului auxiliar, al preoţilor, al persoanelor consacrate şi al întregului popor credincios încredinţat păstoririi sale. Excelenţa Sa l-a asigurat pe Suveranul Pontif de „iubire sinceră, comuniune de neclintit și ascultare filială față de Vicarul lui Cristos pe pământ”. „Părintele ceresc… - îi scrie Arhiepiscopul Papei Francisc - să dăruiască Sanctității Voastre sănătate, pace, putere și belșugul darurilor Duhului Sfânt”. ÎPS Ioan încheie mesajul de felicitare cerând Suveranului Pontif binecuvântarea apostolică „pentru Biserica noastră locală, pentru Patria noastră care celebrează primul Centenar de unitate națională într-un singur stat și pentru poporul nostru atât de dornic de unitate, nu doar națională, ci și de credință, și de pace”.

Între 12 şi 16 martie, 22 de preoți ai Arhidiecezei au participat la exerciții spirituale, la Mănăstirea Carmelitanilor.

E

xerciţiile au fost ţinute de Pr. Emil Dumea, profesor de istorie bisericească la Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității A. I. Cuza, din Iași. Meditaţiile părintelui au abordat teme de mare actualitate pentru viața preotului contemporan, cum ar fi: misterul suferinței și preotul, fundamentul vocației preoțești, umanitatea preotului și raportarea sa la provocările zilelor noastre.

Fiecare zi a fost marcată de celebrarea Liturghiei, de rugăciunea Breviarului recitată în comun, de meditarea Căii Crucii și de adorația euharistică. În aceste zile de har, alături de preoţi s-a aflat şi PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei.

Aniversarea beatificării În parohiile Arhidiecezei de Bucureşti se desfăşoară iniţiativa 5 ani de la Beatificarea Mons. Vladimir Ghika.

P

ostulatura cauzei de canonizare a Fericitului preot martir propune parohiilor o reînnoită întâlnire cu acesta. Împreună cu Școala Credinței din ARCB este aprofundată Liturgia aproapelui a lui Vladimir Ghika, în strânsă legătură cu invitația Papei Francisc de a aprofunda doctrina socială a Bisericii. Cu această ocazie, credincioşii au prilejul să primească binecuvântarea cu prețioasa relicvă din Coroana de Spini a Mântuitorului, pe care a folosit-o însuşi Monseniorul. Inițiativa s-a derulat în parohiile Sf. Tereza, Cioplea și Sf. Elena din București, la Ploiești şi Buzău şi va continua şi în alte comunităţi.

Adaptare după www.angelus.com.ro

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2018

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

Manifestare cultural-științifică În perioada 21-23 martie, s-a desfășurat la Iași simpozionul național Catolicii din Moldova și Centenarul Unirii de la 1918.

T

Slujiri sacre 2 acoliți și 3 lectori pentru Arhidieceza Romano-Catolică de București

P

e 19 martie, cu ocazia celebrării patronului Seminarului Mare din Iași – Sf. Iosif – cinci seminariști ce se pregătesc pentru Arhidieceza de București au primit slujirile sacre ale lectoratului şi acolitatului. Alexandru Abadi și Octavian Constantin Enache, alături de colegii lor din anul V, au devenit acoliți, iar David Eduard Cristian, Iosif Adrian Fechet, Paul Gabriel Onode și colegii lor din anul IV au devenit lectori. Liturghia a fost prezidată de Card. Beniamino Stella, prefect al Congregaţiei pentru Cler. Din partea ARCB au participat Pr. Francisc Ungureanu și Pr. Emil Moraru, responsabili ai Centrului pentru Cler și Vocații.

ematica comunicărilor s-a concentrat pe jubileul marelui eveniment de la 1918, fiind expuse, printre altele, principalele momente ce au jalonat istoria Diecezei de Iași în anii Primului Război Mondial, contribuția Bisericii Catolice din Moldova la realizarea Marii Uniri și efectele pozitive ale acestui act istoric pentru evoluţia ulterioară a Bisericii Catolice.

Evenimentul a fost prima manifestare cultural-ştiinţifică de acest gen şi cu această tematică în istoria Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi. În cadrul simpozionului a fost proiectat filmul documentar „Spre aducere aminte. Dieceza RomanoCatolică Iași în anii Primului Război

Mondial”, realizat de Departamentul de Cercetare Istorică „Fericitul Anton Durcovici” în colaborare cu Centrul de Comunicații Sociale al Episcopiei Romano-Catolice de Iași (ERCIS), pentru a cărui realizare s-a folosit bogata arhivă fotografică a ERCIS şi a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.

Suedia

Italia

Irlanda

Eliminarea școlilor religioase

10 ani fără Chiara

Referendum pro avort

Pe 13 martie, Partidul SocialDemocrat a prezentat propunerea de a elimina școlile de inspirație religioasă, explicând că elevii nu trebuie să fie supuși îndoctrinării religioase. Consiliul Bisericilor a reacționat, susținând că „valorile fundamentale pe care școlile trebuie să le transmită, în conformitate cu programa” sunt „bazate pe convingeri și, prin urmare, într-un sens, «confesionale»”. Și o societate democratică trebuie să respecte „libertatea de opinie și religioasă a cetățenilor”.

Pe 14 martie s-au împlinit 10 ani de la moartea Chiarei Lubich, lidera catolică laică italiană, ce a fondat Mișcarea Focolară pentru înnoire spirituală și socială, cu scopul de a edifica o lume mai unită, bazată pe respectarea diversității.

Mișcarea Focolară este prezentă în 194 de țări, având aproximativ 120.000 de membri în structuri, pe lângă o jumătate de milion de persoane ce se alătură mișcării, fără a fi membri. În România sunt patru focolare: la București, Cluj și Iași.

Pe 25 mai va avea loc un referendum pentru a legaliza avortul. Al optulea amendament al articolului 40 din Constituţie susţine că mama şi copilul nenăscut au aceleaşi drepturi. Dacă irlandezii vor vota pentru abolirea amendamentului, guvernul asigură că va da o lege pentru a reglementa modalităţile de eliminare a unei sarcini. Pe 10 martie, la Dublin, peste 100.000 de irlandezi au manifestat în favoarea vieții, susținând al optulea amendament, poziție exprimată și de episcopii irlandezi.

APRILIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

13

Biserică și societate BIOETICĂ

Viața – dar sau povară?

Text: Monica Râpeanu

Î

n urmă cu treisprezece ani, la 2 aprilie 2005, după o îndelungă și grea suferință, pleca în Casa Tatălui Papa Ioan Paul al II-lea. După cum o dovedise pe deplin, fusese din prima zi a pontificatului său foarte aproape de „cei bolnavi, de cei suferinzi, de frații cei mai mici”, poate și pentru că durerea și suferința nu îl ocoliseră nici pe el, ba dimpotrivă, îl însoţiseră încă din copilărie de la pierderea mamei. Nu cred că cineva ar putea uita lecția de viață pe care Papa Ioan Paul al II-lea ne-a oferit-o cu atâta convingere chiar și în ultimele sale clipe. Seninătatea cu care și-a acceptat suferința, precum și tenacitatea cu care a luptat cu boala până la sfârșit au uimit o lume întreagă!

Magisteriul său rămâne o mărturie profundă a credinței de neclintit în Evanghelia Vieții. Ca Păstor al Bisericii Catolice, timp de 27 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2018

de ani, s-a dăruit în slujba acestei Evanghelii și s-a lăsat consumat de misiunea vestirii ei. Ioan Paul al IIlea a vorbit și a scris în nenumărate rânduri despre sacralitatea vieții în toate etapele ei și despre necesitatea respectării demnității umane.

Această temă crucială a fost abordată detaliat și în Scrisoarea Enciclică Evangelium Vitae (Evanghelia Vieții), publicată în 1995, într-o vreme când amenințările asupra vieții umane păreau a se fi întețit tot mai mult.

Astăzi, acele amenințări atât de corect observate par a fi atins un punct maxim. De aceea, poate că se impune citirea din nou și cu o mai mare atenție a acestei enciclice, fiindcă dacă atunci cuvintele Papei poate că au fost percepute doar ca niște cuvinte profetice, în secolul în care trăim, proclamarea valorii inestimabile a vieții se lovește tot mai direct de promovarea unei culturi a

morții, ce se opune extrem de puternic culturii vieții și care adesea pare să o domine. În Evangelium Vitae, Ioan Paul al II-lea atrage atenția asupra faptului că amenințările împotriva vieții au căpătat „dimensiuni enorme” (EV, nr.17) și că din cauza unei idei perverse despre libertate, anumite acțiuni ce duc la distrugerea vieții sunt interpretate ca fiind expresii legitime ale libertății individuale, ce trebuie recunoscute și protejate ca adevărate drepturi (EV, nr. 18). Și astăzi, ca și în urmă cu peste douăzeci de ani, ne aflăm din păcate în fața aceluiași paradox înfricoșător: într-o epocă în care drepturile omului și calitatea vieții sunt invocate cu orice prilej, cel mai de preț drept – dreptul inviolabil și inalienabil la viață – este „practic negat și călcat în picioare, în special în momentele cele mai reprezentative ale existenței, care sunt nașterea și moartea” (EV, nr. 18).

Am face bine să ne întrebăm dacă nu cumva trăim într-o epocă în care discursul despre drepturile omului devine tot mai steril din moment ce dreptul primordial la viață e eliminat de alte drepturi garantate de anumite legi - avort, eutanasie/suicid asistat, practici eugenetice etc. Oare nu reprezintă acestea o amenințare frontală la adresa întregii culturi a drepturilor omului?

(EV, nr. 18). Ioan Paul al II-lea ne indică unde să găsim răspunsuri la aceste întrebări, ajutându-ne să vedem mai întâi că la baza acestei contradicții dintre afirmarea solemnă a drepturilor omului și tragica lor negare în practică se află o concepție eronată despre libertate, „care exaltă în mod absolut individul și nu îl deschide la solidaritate, la acceptarea deplină și la slujirea celuilalt” (EV, nr. 19). Ba mai mult,

Biserică și societate

datorită acestei concepții greșite despre libertate, „conviețuirea socială e profund deformată”, adevărul absolut e înlocuit de relativism, „totul este supus convenției, totul este supus negocierii: chiar și primul dintre drepturile fundamentale, dreptul la viață” (EV, nr. 20).

Papa ne ajută prin argumente raționale să conștientizăm și faptul că avem de-a face cu o discriminare nedreaptă între persoane, prin care unele sunt declarate vrednice să fie apărate, „în timp ce altora, această demnitate le este negată” (EV, nr. 20).

Mergând și mai în profunzime cu analiza paradoxului prezentat, Ioan Paul al II-lea ajunge chiar în centrul dramei „trăite de omul contemporan: eclipsa simțului lui Dumnezeu și al omului, tipică pentru contextul social și cultural dominat de secularism […]”. Odată cu pierderea simțului lui Dumnezeu „se tinde și la pierderea simțului omului, al demnității și vieții sale” (EV, nr. 21). În Evangelium Vitae însă Papa ne îndeamnă totodată să mergem hotărât împotriva curentului secularist și ne încurajează să pornim mereu de la cuvântul, de la acțiunea, de la însăși persoana lui Isus, pentru că numai astfel „îi este dată omului posibilitatea de «a cunoaște» tot adevărul privind valoarea vieții umane [...]” și numai așa ne putem asuma pe deplin „responsabilitatea de a iubi și de a sluji viața umană, de a o apăra și de a o promova” (EV, nr. 29). Nu putem proclama în mod autentic prin cuvinte și fapte Evanghelia Vieții - parte integrantă din Evanghelia care este Isus Cristos - decât susținuți de conștiința că am primit-o în dar, așa cum am primit în dar și viața. „E necesar – afirma hotărât Ioan Paul al II-lea - să facem ca Evanghelia Vieții să ajungă la inima fiecărui om

și să o ducem în ungherele cele mai ascunse ale întregii societăți” (EV, nr. 80). Într-o societate și într-o epocă în care drepturile omului sunt adeseori considerate ca simple concesii ale guvernelor, ale statelor, în care chiar și acele parlamente alese democratic legiferează cu multă ușurință împotriva celui slab, bolnav și lipsit de apărare, creștinii sunt chemați să susțină, să ocrotească și să promoveze viața „prin slujirea carității, care se exprimă în mărturia personală, în diferite forme de voluntariat, în activitatea socială și în implicarea politică” (EV, nr. 87).

Suntem chemați să devenim noi vocea pruncului din pântecele mamei, care nu se poate apăra singur; suntem chemați să proclamăm noi sensul salvific al suferinței și puterea răscumpărătoare a crucii în fața

celor ce au obosit să lupte cu boala, cu singurătatea și greutățile vieții; suntem chemați să împărtășim cu toți Evanghelia ce reprezintă confirmarea cea mai deplină a tuturor drepturilor omului.

Dacă Evanghelia lui Cristos cel Înviat din morți nu este Cea Mai Bună Veste pe care o putem da lumii întregi, atunci care ar putea fi?

Sfântul Ioan Paul al II-lea nu s-a temut de moarte, fiindcă L-a avut pe Cristos drept călăuză întreaga viață și a știut că la capătul pelerinajului pământesc va trece de la viață la Viață. Plecarea lui la Casa Tatălui, în 2005, chiar în ajunul Duminicii Milostivirii lui Dumnezeu, a fost ultima cateheză prin care acest sfânt ne-a învățat încă o dată că viața e un dar și că suferința și moartea trebuie văzute în lumina credinței.

Mesajul Evangheliei Vieții „...viața omenească, dar prețios al lui Dumnezeu, e sacră și inviolabilă [...]; viața omului nu numai că nu trebuie suprimată, ci ea trebuie ocrotită cu toată atenția și dragostea; viața își află sensul în iubirea primită și dăruită, orizont în care își ating deplinul adevăr sexualitatea și procrearea umană; în această iubire și suferința și moartea au un sens și, cu toate că taina ce le învăluie rămâne, ele pot deveni evenimente aducătoare de mântuire; respectul față de viață cere ca știința și tehnica să-l aibă mereu în vedere pe om și dezvoltarea lui integrală; întreaga societate trebuie să respecte, să apere și să promoveze demnitatea fiecărei persoane umane, în orice clipă și condiție a vieții acesteia.” (Papa Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea Enciclică Evangelium Vitae, 25.03.1995, nr. 81, http://www.magisteriu.ro/evangelium-vitae-1995/)

APRILIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

15

Biserică și societate

Foto: fafce.org

RES-PUBLICA

Conferinţă despre familie A consemnat Cornel Bărbuț

P

e 15 februarie, Asociația Familiilor Catolice Vladimir Ghika a organizat la Parlamentul României, împreună cu Federația Asociațiilor Familiale Catolice din Europa (FAFCE) și în parteneriat cu Comisia pentru Egalitatea de Șanse din Senat conferința internațională: Economia Familiei. Familia ca prima antrepriză. Au participat parlamentari PSD, PNL și USR, consilieri locali, experți în economie, reprezentanți din alte ONG-uri, membri ai asociației organizatoare.

După cuvântul de bun venit al domnului Cornel Bărbuț, vicepreședintele Asociației Familiilor Catolice Vladimir Ghika și trezorierul FAFCE, a urmat discursul domnului Antoine Renard, președintele FAFCE, care a citit și prezentarea domnului Paul Dembinski, director al Observatorului Financiar, din 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2018

Geneva, nevoit să-și anuleze deplasarea la București. Din propunerile domnului Dembinski, amintim inițierea unui proiect european de cercetare despre rolul familiei, o instituție cu rol-cheie în piața actuală, care să implice masteranzi și doctoranzi din UE. Domnul Cezar Florin Preda, lider de grup EPP la PACE (Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei), într-un discurs liber a afirmat că Familia, Biserica și Comunitatea sunt cei 3 piloni ai societății, care merită să fie susținuți în continuare.

Matteo Rizzolli, profesor asociat de economie la Universitatea Lumsa (Roma), a prezentat discursul: Demografia este un destin și situația demografică din Europa, accentuând nevoia unei reformulări a demografiei și a unei politici demografice. Clotilde Armand, consilier local USR la Primăria Sectorului 1, a vorbit despre Bune practici pentru un

consilier local, subliniind preocuparea pentru investiții în infrastructură, necesară pentru buna desfășurare a activităților zilnice ale unei familii.

Domnul Cristian Păun, prodecan al Facultății de Relații Internaționale de la ASE București, a vorbit despre Falimentul sistemului de pensii și opțiunile posibile din punct de vedere demografic. Cu calcule concrete pentru un salariu mediu, a arătat că noi plătim la sistemul de pensii de 3 ori mai mult decât primim. Matei Dobrovie, deputat USR, renumit prin poziția sa creștin-democrată, a vorbit despre Crizele demografice și familiile și a prezentat un set de propuneri concrete, la care lucrează, pentru susținerea familiilor din România. Doamna Ana Rădulescu, doctor în asistență socială, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București, a susținut discursul Despre impactul asistenței sociale în PIB – necesită o reformă?, făcând apel pentru profesionalizarea serviciilor de asistență socială. Domnul senator Titus Corlățean, președintele Delegației Parlamentare a României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, a subliniat nevoia unor dezbateri publice serioase și ample despre familie, în România.

Vincenzo Bassi, avocat și profesor, membru al Asociației Familiilor Catolice din Italia, a vorbit despre Taxarea familiilor. Principii: reducerea taxelor?, subliniind că avem nevoie de o nouă definiție a familiei, în sensul că nu este doar un loc unde se produce iubire sau o comunitate de iubire, ci este și o unitate productivă.

Conferința a fost startul unui proiect FAFCE la nivel european, ce își propune să identifice trei indicatori economici care să ajute la evaluarea și monitorizarea contribuției familiei în societate și la PIB-ul unei țări.

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

Eforturi pentru o valoare

C

ristos a înviat! Și bine ne-am regăsit!

Dacă este luna aprilie, este sărbătoare! Timpul Postului Mare a trecut, iar la finalul său ne întâlnim cu Sărbătoarea Învierii. Sper că ai avut parte de un timp de pregătire rodnic, că ai reușit să te gândești mai mult la situația sufletului tău, să te interiorizezi mai atent, să te cunoști mai bine și să vezi unde mai ai de lucrat. Cele două timpuri de post din an, cel dinaintea Crăciunului și cel dinainte de Paște, au ca scop să ne stimuleze mai mult în această privință, însă această muncă cu tine însuți, în care să te „îmbunătățești”, trebuie să continue zilnic. Este o muncă care trebuie să dureze toată viața.

Perioada Pascală, cea pe care o începem acum, este la fel de importantă. Dacă am „murit” împreună cu Isus, în timpul Postului Mare, acum este timpul să „înviem” împreună cu el, în Solemnitatea Paștelui.

Dragă tinere, îți doresc să trăiești un timp liturgic în care harul lui

Dumnezeu să fie asupra ta și în care să simți bucuria învierii; un timp în care să „guști” puțin din sărbătoarea Învierii proprii, unde Mântuitorul așteaptă să te întâlnească.

Pentru acest număr, mă gândesc ca provocarea propriu-zisă să fie în legătură cu prima zi a acestei luni, 1 aprilie, pe care unii o consideră „ziua păcălelilor”. Cum stai la capitolul sinceritate. Îți place? Lupți pentru ea cu fidelitate sau mai „jonglezi” cu ea, la nevoie? Cu toții ne dorim să fim înconjurați de oameni sinceri; nu ne plac cei duplicitari. Cu greu câștigi încrederea cuiva și imediat o poți pierde. Hai să încercăm să fim mai atenți la acest aspect! Luptă pentru sinceritatea din tine, pentru încrederea celorlalți, câștigă respectul celorlalți prin meritul tău și vei vedea că, într-adevăr, ai făcut eforturi pentru o valoare. Vrei calitate în viața ta?

Cum stai la capitolul „valori”?

Pr. Marian Blaj Responsabil diecezan pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Când ne întâlnim în Domnul, putem fi siguri că vor urma surprize de la Dumnezeu.

Papa Francisc

TINERII ÎNTREABĂ

Şi animalele au suflet?

S

e pare că nu. Ele nu au primit un suflet nemuritor la fel ca omul. Acestea sunt diferite de oameni, iar Catehismul Bisericii Catolice, la nr. 2418, ne spune că „Omul poate iubi animalele, dar nu trebuie să le acorde afecţiunea datorată oamenilor”. Pentru că animalele sunt semnul creaţiei lui Dumnezeu, noi putem relaţiona cu ele. Dar ele nu au voinţă liberă, raţiune şi nu sunt responsabile pentru acţiunile lor. Acţionează din instinct.

Unii dintre noi se pot ataşa foarte mult de un animal de casă şi pot suferi mult, când acesta moare. Poate că aceşti oameni au primit mai multă căldură şi atenţie din partea unui animal decât din partea unei persoane. Asta e bine să ne dea de gândit: cine sunt aceşti oameni? Poate este o persoană singură, sau în vârstă, un copil retras, care are nevoie să se deschidă. Ce fac eu pentru ei?

Atitudinea care ne poate ajuta în faţa pierderii unui animal de companie este una de recunoştinţă, că acesta ne-a adus bucurie şi poate ne-a învăţat ceva.

Rubrică îngrijită de Sr. Gabriela Lungu, FCJ

APRILIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

17

SUFLET TÂNĂR REPORTAJE

Postul Mare pentru TINE(ri) Dragă tinere, după cum știi și tu, în perioada Postului Mare, tinerii din întreaga Arhidieceză de București au participat la diferite evenimente care au avut scopul de a-i pregăti pentru Solemnitatea Învierii lui Isus.

Text: Theodora Bratu

P

ostul Mare este un timp foarte important al anului și tocmai de aceea, în această perioadă, Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului a propus mai multe evenimente.

Astfel, în data de 24 februarie, am petrecut cu toții o zi de reculegere, având scopul de a aprofunda mai bine Cuvântul lui Dumnezeu și misterul pascal. Anul acesta, gazdă ne-a fost Parohia Adormirea Maicii Domnului, din cartierul bucureștean Drumul Taberei, căreia îi mulțumim pentru ospitalitate, iar meditația a fost ținută de Pr. Marius Taloș, căruia, de asemenea, îi mulțumim pentru implicare și dedicare. În noaptea de 10 spre 11 martie, în Catedrala Sfântul Iosif a avut loc Veghea Nocturnă, inițiativă denumită familiar O noapte cu Isus.

Aceasta a presupus adorație continuă în fața Preasfântului Sacrament, pe durata întregii nopți, de la ora 19:45 până la ora 6:15. Fiecare grup de tineri din parohiile Capitalei a animat o parte din program, prin rugăciuni și cântece, după ordinea care a fost stabilită la Ziua de reculegere.

Atmosfera a fost deosebită, datorită liniștii și spațiului care ne-a găzduit. Sperăm că tinerii au salutat invitația de a iniția un dialog cu Isus. Tu ai făcut-o, nu? În Duminica Floriilor am celebrat Ziua Mondială a Tineretului la nivel local, în Arhidieceză, inițiativă dorită de Ioan Paul al II-lea și inaugurată la Roma, în 1986, chiar în Duminica Floriilor. Această Zi ne oferă nouă, tinerilor, ocazia de a lua mai în serios misiunea de creștini!

Parohia Adormirea Maicii Domnului

18

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2018

SUFLET TÂNĂR

Tu ţi-ai făcut deja planurile?

N

oi, da! Ne-am trecut în program INTC-ul, 25-29 iulie a.c., iar în ianuarie 2019 zburăm spre Panama pentru a sărbători ZMT-ul, cu tineri din lumea întreagă. Cele două evenimente sunt deja în toiul pregătirilor. Între 5 și 7 martie a.c., la Satu Mare, orașul gazdă al INTC, Comisia pentru Tineret din cadrul Conferinței Episcopale din România s-a reunit pentru a pune la punct ultimele detalii. Arhidieceza de București a fost reprezentată de Adriana Calotă și Andreea Vochin, membre ale Centrului Diecezan pentru Pastorația Tineretului. Aici, s-au transmis ultimele informații

legate de înscriere, cazare, masă și program; au fost vizitate locurile unde se va desfășura programul, unitățile de cazare, bisericile unde vor fi celebrările liturgice și momentele spirituale. Pe ordinea de zi s-a aflat şi Sinodul Episcopilor din toamna acestui an, de la Roma, ce are ca temă Tinerii, credința și discernământul vocațional.

Sperând că v-am dat peste cap planurile de mers la mare şi că vă sună bine o porție de soare în gerul lui ianuarie, abia așteptăm să ne întâlnim mai întâi în celălalt colț al țării și anul viitor, pe meleaguri străine!

Andreea Vochin

Mesaj de Paște

P

ână în momentul în care citești acest articol, mai mult ca sigur ai primit multe mesaje cu ocazia sărbătorilor pascale.

Din păcate, acestea sunt trimise și primite cu un automatism care le golește de orice fel de substanță, făcându-le să fie ca o coajă de nucă golită de conținut.

Dacă ne lăsăm viața să meargă pe pilot automat, cu siguranță că și noi vom avea soarta acestor mesaje. Este ușor să lași disperarea să te consume. Iar o coajă supraviețuiește mai ușor decât o nucă întreagă, pentru ca nimeni nu vrea să consume cojile de nucă.

Aici intervine Învierea. Dacă această sărbătoare ar fi redusă la un cuvânt, acesta este speranță.

Această virtute este, probabil, una dintre cele mai subapreciate dintre virtuți. De multe ori, chiar

ne enervează când cineva ne îndeamnă să o purtăm în suflet.

Dar, fără ea, întreaga construcție numită viața noastră se dărâmă.

Puterea speranței constă în a transforma suferințele pe care ni le asumăm în prezent în fericirea care va apărea în viitor. Astfel, nicio greutate nu rămâne fără sens, nicio durere, inutilă. Speranța este motorul descoperitorilor, al oamenilor de știință, al binefăcătorilor. Nimeni nu a realizat nimic trainic fără speranță.

De aceea, mesajul meu de Paște este mai degrabă un îndemn. Așa cum o nucă, dacă este redusă la o coajă, nu se poate transforma într-un arbore, nici viața noastră nu poate să se dezvolte fără speranță. Tot ce ar putea să facă într-o stare de disperare este să decadă.

Rafael Emanuel Ropotă

CINEMATECA

The family that preys

(2008)

V

iețile a două familii se intersectează în iubire și afaceri.

Sinteza: Alice Pratt, mama a două fete pe care le-a crescut în timp ce deținea o mică afacere, își vede fetele alegând două drumuri diferite: Andrea alege drumul aroganței și al banilor, dedicându-se meseriei și fiind dispusă să facă orice pentru a-și atinge scopul, iar Pam, pe cel al bunătății, alegând familia și fiind gata oricând să facă orice pentru aceasta.

Despre film: Povestea prezintă viețile unor familii, care se întrepătrund prin intermediul iubirii, unde însă banii au un cuvânt de spus, iar fiecare este pregătit să facă orice pentru a-și salva familia, atunci când liniștea este tulburată.

Recomandare: Filmul nu este recomandat copiilor sub 13 ani.

Alexandra Iacoban

APRILIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

19

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

Sfânta Fecioară este patroana INTC

„N

ocazia celei de-a XXXII-a ediții a Zilei Mondiale a Tineretului. La aceste afirmaţii recurg şi organizatorii INTC, când justifică de ce au ales-o ca patroană pe Sfânta Fecioară Maria.

De altfel, este tradiţie ca întâlnirile să aibă un patron sau o patroană, care stă în mijlocul atenţiei pe tot parcursul evenimentului şi sub ocrotirea căruia/căreia sunt oferite întâlnirea şi participanţii.

Sursa: www.intc.ro

Baia Mare şi Satu Mare

China

Olimpiada de religie greco-catolică

Anul Tinereții

Pe 3 martie a avut loc olimpiada județeană de religie greco-catolică, care s-a desfășurat simultan la Baia Mare şi la Satu Mare.

Olimpiada s-a adresat elevilor din clasele V-XII și s-a bucurat de participarea a aproximativ 120 de elevi.

Câștigătorii acestei etape se vor califica pentru faza națională, ce se va desfășura la București, între 2 și 4 aprilie. Concursul este organizat de către Episcopia Greco-Catolică de Maramureș în colaborare cu inspectoratele școlare judeţene.

La Beijing, pe 21 februarie, a fost inaugurat Anul Tinereții, ce a debutat cu o procesiune în care au fost purtate icoanele unor sfinți, precum Tereza de Calcutta şi Ioan Paul al II-lea, și la care au participat peste 2000 de tineri. Tema acestui an este: Să-l căutăm pe Dumnezeu, pentru a merge împreună în Biserica Universală. Tinerii şi-au notat ceea ce simțeau pe un „zid al gândurilor”. Monseniorul Paolo Meng și-a exprimat mulțumirea față de inițiativa şi entuziasmul tinerilor.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2018

Activități lunare – 2018 APRILIE 2018 Sâmbătă, 14 aprilie Sâmbăta Bucuriei Duminică, 22 aprilie – Ziua CDPT în Parohia Sf. Fecioară Maria, Regina Sf. Rozariu, din Popești-Leordeni

u te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu!”

(Lc 1,30) – acesta este motoul Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic (INTC) din acest an, care se organizează la Satu Mare. Motoul încurajează şi înveseleşte în acelaşi timp, așa cum şi întâlnirea doreşte să aducă întărire în credinţă şi adâncire în bucurie pentru tineri. „Maria este foarte tânără; ceea ce i-a fost vestit este un dar imens, dar comportă și provocări foarte mari; Domnul a asigurat-o de prezența sa și de sprijinul său, dar atâtea lucruri sunt încă întunecate în mintea sa și în inima sa. Și totuși Maria nu se închide în casă, nu se lasă paralizată de frică sau de orgoliu” – scrie Papa Francisc în mesajul său cu

20

Activitatea CDPT

MAI 2018 3-6 mai - Școala de voluntariat Sâmbătă, 12 mai - Ziua CDPT în Decanatul de Brăila Sâmbătă, 19 mai Veghe de Rusalii (în fiecare parohie) Sâmbătă, 26 mai - Ziua CDPT în Decanatul de Craiova

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Bianca Bâlha Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Adriana Calotă Sr. Emilia Corlade CJ Alexandra Iacoban Sr. Gabriela Lungu, FCJ Emanuel Ropotă Foto: cdpt.ro

DUPĂ CE A MURIT ISUS, ÎN VINEREA sfântă, APOSTOLIi au fost cuprinși de TEAMĂ ȘI S-AU ASCUNS DE OAMENI. EI AU STAT ÎN ÎNCĂPEREA ÎN CARE A AVUT LOC CINA CEA DE TAINĂ.

Dacă ne văd, ne vor omorî și pe noi!

Au stat acolo în ziua sabatului (ziua de sâmbătă la evrei).

Să ne întoarcem în încăperea de sus!

Duminică, în zorii zilei, niște femei s-au dus la mormântul lui isus...

Nu vă temeți! Îl căutaţi pe Isus, cel răstignit...

A înviat, nu este aici!

Bucurați-vă!

L-am văzut pe Domnul!

[După: TheKidsBulletin]

(Sărbătoarea Paștelui)

ÎNVIEREA DOMNULUI

UNIVERSUL FAMILIEI

CÂND ISUS A MURIT PE CRUCE, DISCIPOLII SĂI AU CREZUT CĂ TOTUL S-A SFÂRȘIT. dAR ISUS A MURIT PENTRU PĂCATELE NOASTRE, PENTRU ca noi să fim mântuiți. APOI A ÎNVIAT DIN MORȚI, PENTRU CA NOI SĂ AVEM VIAȚA VEȘNICĂ. să ne bucurăm cu Fecioara MARIA și cu apostolii că Isus a înviat din morți! CRISTOS A ÎNVIAT! APRILIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

21

UNIVERSUL FAMILIEI

„Daţi-le voi să mănânce!”

Pe 19 martie s-au împlinit doi ani de la publicarea Exortaţiei Apostolice Amoris laetitia, ce izvora din dorinţa Papei de a reînnoi pastoraţia familiei şi de a ieşi în întâmpinarea familiilor rănite, pentru a le integra în viaţa Bisericii.

Text: Pr. Fabian Măriuţ

Î

n momentul apariţiei, documentul stârnea discuţii aprinse, ce aveau un temei mai degrabă pastoral, și anume invitaţia Papei Francisc de a fi o Biserică primitoare. Acest fapt a dus la interpretări diferite, chiar contradictorii, atât în plan practic, cât şi teoretic. Încă de la prima exortaţie, Evangelii gaudium, Papa ne vorbea despre un reînnoit dinamism pastoral, ce are în vedere grija de a însănătoşi ţesutul Bisericii în ansamblul său. Punctul de plecare în încercarea de reînnoire e faptul că Isus a venit la noi pentru a ne comunica milostivirea Tatălui ceresc. Cum rezultă din Evangelii gaudium, milostivirea e „cea mai mare dintre toate virtuţile”. În numele milostivirii, Papa mărturisea: „prefer o Biserică lovită, rănită și murdară pentru că

a ieșit pe drumuri, decât o Biserică bolnavă din cauza închiderii în ea însăși…” (nr. 49).

Cu greu s-ar putea nega că situaţia actuală a multor familii e accidentată, rănită, murdară şi că, de fapt, e trupul Bisericii ce suferă în aceste situaţii, iar suferinţa e amplificată de faptul că „atâția frați ai noștri trăiesc fără forța, lumina și mângâierea prieteniei cu Cristos, fără o comunitate de credință care să-i primească, fără un orizont de sens și de viață”. Din acest motiv insista Papa în Evangelii gaudium (nr. 49) - „… sper să ne miște frica de a ne închide în structurile ce ne oferă o protecție falsă, în normele ce ne transformă în judecători implacabili, în obișnuințele în care ne simțim liniștiți, în timp ce afară e o mulțime înfometată, iar Isus ne

Hrana pe care noi trebuie să o dăm este doctrina exprimată cu claritate, dar oferită în lumina milostivirii, care ţine seama de slăbiciunile şi de rănile fiecărui caz în parte.

22

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2018

repetă fără încetare: «Dați-le voi să mănânce!» (Mc 6,37).”

Amoris laetitia se înscrie în optica de deschidere anunţată în Evangelii gaudium. Iar în privinţa „familiilor rănite”, Papa oferă un principiu general: „«Să ştie păstorii că, din iubire faţă de adevăr, sunt obligaţi să discearnă bine situaţiile» (Familiaris consortio, 84). Gradul de responsabilitate nu este egal în toate cazurile şi pot să existe factori ce limitează capacitatea de decizie.

De aceea, în timp ce trebuie exprimată cu claritate doctrina, trebuie evitate judecăţi care nu ţin cont de complexitatea diferitelor situaţii şi este necesar să fie atenţi la modul în care persoanele trăiesc şi suferă din cauza condiţiei lor” (Amoris laetitia, nr. 79).

UNIVERSUL FAMILIEI

Ce sărbătorim de Paști?

„Doamne, ești atât de aproape de mine; iar eu, de Tine, atât de departe”.

(Fer. Vladimir Ghika)

Nu, răspunsul nu e evident pentru toată lumea. Putem sărbători iepurașul, cozonacul, friptura de miel, călcatul pe (și în) picioare la „luat lumină”. Ori Învierea lui Cristos. Ce alegem?

S

ărbătorim Învierea lui Cristos, Acela care „s-a răstignit, a pătimit și s-a îngropat, a înviat și s-a suit la cer, șade de-a dreapta Tatălui și iarăși va veni cu mărire să-i judece pe cei vii și pe cei morți, a cărui împărăție nu va avea sfârșit” când: • trăim lăuntric Învierea Domnului, așa cum am trăit și pătimirea, și răstignirea: participând cât mai des la jertfa Sfintei Liturghii, spovedindune ori de câte ori inima noastră nu corespunde iubirii lui Dumnezeu, împărtășindu-ne cât mai des cu Acela a cărui viață, moarte și înviere ne sunt repere constante ale drumului nostru prin lumea aceasta; • facem din rugăciune un dialog în care ascultăm și dăm, mai mult decât vorbim și cerem: ascultăm

elaborarea unei fripturi de miel după rețeta celui mai șmecher chef, benchetuim până la epuizare și aruncăm Text: Claudia Stan o tonă de mâncare în săptămâna care urmează acestei orgii culinare – ca și când mântuirea sufletului ar fi un soi de premiu la olimpiada shoppingului, a curățeniei și a gătelii; • între zbânțuiala deșucheată din club și ultimele mondenități de la televizor, ne repezim câteva clipe și pe la biserică „să luăm lumină”, fiindcă trebuie să ne etalăm și pe acolo mașina de fițe și țoalele de firmă – odată bifată aprinderea prețioasei lumânări, merităm să ne întoarcem urgent la preocupările noastre presante (gen ce ne-a mai adus iepurașul), că Liturghia e prea lungă și e numai pentru babe; • minivacanța e făcută să fie ce vrea El de la noi, cum ne cheamă să-i fim apostoli, ce avem de dă- semn vizibil al chiverniselii noastre: ruit în numele Lui (timp, răbdare, ouăle se ciocnesc mai fancy pe o plaîncurajare, sfat), întrebându-l neo- jă în Hawaii, lumina e mai veritabilă bosit: „Ce pot să fac pentru Tine, dacă e expediată par avion direct de la Ierusalim – refuzăm sistematic să Doamne?”; • contemplăm chipul Celui Înviat pricepem că aceste elitisme sunt în în frații noștri care nu întrezăresc flagrant dezacord cu umilința, sărălumina Învierii prin bezna de nepă- cia și suferința lui Cristos. truns a foamei, frigului, fricii, dureBonus! Ignoră-l pe Vasilică (jertfit rii, bolii, singurătății și-l vizităm pe Cristos dăruind acestor suflete din în cuptorul gospodinelor) și ia-l în puținul nostru (o bucată de pâine, seamă pe Mielul lui Dumnezeu (cel o cutie cu medicamente, o haină, o jertfit pentru păcatele lumii). Ignoră totul și contemplă simplitatea, adevorbă bună, o privire în ochi).

Ne închinăm zeului burdihan, vărul și bucuria celei mai mari mizeiței superstiția și incomensurabi- nuni care s-au înfăptuit vreodată în universul ăsta zbuciumat în care lului nostru ego dacă: • luăm cu asalt supermarketul, tre- trăim cu toții: Învierea din morți a băluim obsesiv-compulsiv la spăla- Fiului lui Dumnezeu. Cristos a înviat! tul perdelelor, împletirea cozonacilor, Restul (totul) e detaliu.

APRILIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

23

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ - PSALMII

Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?

O bandă de răufăcători mă împresoară; mi-au străpuns mâinile şi picioarele, mi-au numărat toate oasele.

Ei mă privesc şi se uită după mine; îşi împart între ei hainele mele şi au aruncat sorţii pentru tunica mea.

Dar tu, Doamne, nu sta deoparte, ajutorul meu, grăbeşte-te să mă ajuţi!

(Psalmul 22/21, 17-20)

Text: Pr. Tarciziu Șerban

R

ecunoaştem în aceste cuvinte strigătul lui Isus Cristos de dinaintea morţii de pe cruce. Ori de câte ori le auzim, „ni se strânge inima” în piept ştiind că ele sunt rostite de cineva drag nouă, în ultimele sale clipe de viaţă. Aşa cum sunt ele rostite ar părea, potrivit interpretărilor tradiţionale, să ne ofere măsura singurătăţii absolute în care se află în acele clipe, a suferinţei sfâşietoare pe care o resimte după multele ore de schingiuire şi a abandonului din partea lui Dumnezeu.

Aceste cuvinte rostite de Isus provin de la începutul psalmului 22/21. Dacă le întâlnim pe buzele Mântuitorului aceasta înseamnă că, înainte de a muri, El a început să le rostească pentru a-şi exprima, 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2018

împreună cu psalmistul, neliniştile, dar şi încrederea în Dumnezeu, care îl poate ajuta, şi mai ales să evoce eliberarea de care a avut parte. Într-adevăr, evangheliştii au semnalat neliniştile lui Isus Cristos înaintea morţii, atât în Grădina Măslinilor („Părintele meu, treacă de la mine paharul acesta, dar nu voia mea, ci voia ta să se facă”), cât şi pe cruce, unde se foloseşte de cuvintele psalmistului: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit...!?”. Psalmistul îşi continuă astfel apelul sfâşietor: „... strig ziua şi Tu nu-mi răspunzi, şi noaptea, şi nu-mi aflu odihna”. Imediat, însă, autorul îşi aminteşte ce reprezintă Dumnezeu pentru poporul său: „Tu eşti Cel Sfânt... în tine au nădăjduit părinţii noştri, au nădăjduit şi Tu

i-ai eliberat”. Având această certitudine, psalmistul îşi descrie starea în care se află şi umilirile pe care le are de îndurat: „Dar eu sunt vierme şi nu om, ocara oamenilor şi batjocura poporului. Toţi cei ce mă văd îşi râd de mine şi îşi clatină capul: «A nădăjduit în Domnul. Să-l elibereze, dacă-i este drag»” şi îşi exprimă speranţa în Domnul: „El nu a dispreţuit, nici nu a nesocotit necazul celui sărman... iar când a strigat către El, l-a ascultat”. Imediat ce a simţit că a fost ascultat, strigătul său se transformă în laudă şi mulţumire: „De la tine vine lauda mea în adunarea cea mare... Sufletul meu va trăi pentru El şi seminţia mea îi va sluji”.

Până la urmă, cum l-a ajutat Dumnezeu pe Isus care a murit în chinuri, pe cruce? Înviindu-L din morţi!

SPIRITUALITATE DIN CATEHEZELE PAPEI FRANCISC

Tămâierea darurilor, a altarului, a preotului, a credincioșilor semnifică legătura ce uneşte aceste realităţi în Jertfa lui Cristos.

Spiritualitatea dăruirii de sine

Papa Francisc

Text: Iulia Cojocariu

C

ateheza din 28 februarie s-a oprit asupra prezentării darurilor, prima parte a Liturgiei Euharistice. La pregătirea darurilor sunt aduse la altar pâinea şi vinul, adică elementele pe care Isus le-a luat în mâinile sale. Este bine ca pâinea şi vinul să fie aduse la altar de credincioşi, pentru că acestea semnifică darul spiritual al Bisericii adunate pentru Euharistie.

La Liturghiile solemne are loc tămâierea darurilor, a altarului, a crucii, a preotului şi a credincioșilor, gest ce semnifică legătura care uneşte toate aceste realităţi în Jertfa lui Cristos.

Prin rugăciunea asupra darurilor, preotul îi cere lui Dumnezeu să accepte darurile pe care Biserica i le oferă. Acest moment al Liturghiei oferă o învăţătură despre spiritualitatea

dăruirii de sine în relaţia cu ceilalţi, în lucrurile pe care le facem, în suferinţele pe care le întâlnim, ajutând la construirea cetăţii pământeşti în lumina Evangheliei. În 7 martie, Papa Francisc a vorbit despre Rugăciunea euharistică, moment al Liturghiei, ce urmează după pregătirea pâinii şi a vinului.

Rugăciunea euharistică este momentul central al Liturghiei şi este orânduită către Sfânta Împărtăşanie.

Ea corespunde momentului de la ultima cină, când Isus a adus mulţumire asupra pâinii şi asupra vinului. Rugăciunea euharistică ne ajută să cultivăm trei atitudini: aceea de a aduce mulţumire nu doar în anumite ocazii, când totul merge bine, ci mereu şi în orice loc; apoi, să facem din viaţa noastră un dar de iubire, liber

şi gratuit; şi să construim în mod concret comuniunea, şi în Biserică, şi cu ceilalţi. Rugăciunea euharistică ne învaţă să facem din viaţa noastră o „euharistie”, adică o aducere de mulţumire. „Tatăl nostru” şi frângerea Pâinii au constituit tema catehezei din 14 martie. Frângerea Pâinii corespunde gestului făcut de Isus la ultima cină. În Liturghie, acest moment este precedat de rugăciunea „Tatăl nostru”. Acesta este începutul Ritualului împărtăşaniei. „Tatăl nostru” este rugăciunea fiilor lui Dumnezeu, pe care ne-a învăţat-o Isus, rugăciunea cu care şi El se ruga Tatălui. Urmează gestul dăruirii păcii şi apoi frângerea Pâinii şi invocaţia „Mielul lui Dumnezeu”. Toate acestea sunt elemente pregătitoare pentru Împărtăşanie.

APRILIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

25

SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

Ludovic Pavoni

BIOGRAFIE

Părintele spiritual vindecă părintele biologic

A Sfântul Ludovic Pavoni Canonizare: 16.10.2016 Beatificare: 14.04.2002 Venerabil: 05.06.1947 Procesul: 12.03.1919 Moartea: 01.04.1849 Nașterea: 11.09.1784

cesta este un extraordinar exemplu despre cât este de binecuvântată o familie care are un preot, un călugăr sau o călugăriță. Diomar Martins este membru în congregația al cărei părinte spiritual și fondator este Sf. Ludovic Pavoni. În 2009, Diomar află că tatăl lui era la terapie intensivă, la spital, în pericol de moarte.

Honorio Lopez Martins, din São Paulo, Brazilia, în urma unei operații, nu doar că nu își revenise, dar starea lui se deteriora vizibil. Medicii vorbeau despre „accident vascular cerebral acut postoperatoriu, de pneumonie bilaterală ab ingestis complicată de insuficiență respiratorie acută și insuficiență renală”. Prognoza pentru vindecare era rezervată; oricum, nu și-ar fi recuperat toate facultățile.

Fiul lui Honorio face apel la toate comunitățile congregației sale pentru rugăciune în favoarea părintelui său biologic. Dându-și seama că medical nu se mai putea face nimic, apelează la puterea de mijlocire a Fericitului Ludovic Pavoni. Părintele spiritual era implorat să mijlocească vindecarea tatălui unuia dintre fiii săi spirituali.

Aflat la terapie intensivă, domnul Martins a început să se simtă mai bine și în doar 5 zile este trimis acasă complet restabilit. O vindecare completă și rapidă, de lungă durată, care a putut fi documentată pe larg cu mărturii și fișe medicale. Generozitatea de a cultiva o vocație religioasă a fost răsplătită.

Papa Francisc și Diomar Martins Înainte de celebrarea solemnă a canonizării Fericitului Ludovic Pavoni, Papa Francisc l-a întâlnit pe Diomar Batista Martins, fiul persoanei vindecate miraculos prin intervenția Fericitului. În mijloc este postulatorul cauzei, Pr. Pietro Riva.

26

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2018

Preotul „educator”

L

udovic Pavoni se naște la Brescia (Italia) într-o familie de nobili, ce îi asigură o educație creștină bună, cultivând talentele acestuia. Răspunzând chemării lui Dumnezeu, Ludovic este sfințit preot în 1807 și se dedică activităților catehetice, fondând și un oratoriu – primul, în felul său.

Chiar dacă va fi numit secretar al episcopului și mai apoi canonic al Catedralei, va continua și va perfecționa opera începută și stilul său pedagogic, din care s-au inspirat marii sfinți pedagogi ai Bisericii. Din 1821, opera sa va lua numele Pio Istituto S. Barnaba și va include și o secție pentru copii surdomuți.

Va muri în contextul insurecției concetățenilor împotriva austriecilor, căutând să pună la adăpost copiii și tinerii de care se îngrijea, însă opera lui a fost dusă mai departe de discipoli.

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

Apostolatul epistolar

Suferinţa pentru o bucurie fără sfârşit Text: Iulia Cojocariu

S

ubiectul suferinţei a fost abordat de Vladimir Ghika în primul rând în scrierea cu acelaşi titlu, apărută sub formă de articol mai întâi, apoi ca broşură, şi în cele din urmă alături de alte mici scrieri sub titlul Entretiens spirituels. Pornind de la o serie de conferinţe ţinute pe această temă, Monseniorul a pus în scris ideile sale cu privire la ceea ce el numea „sacramentul absenţelor reale”.

Legătura pe care o face între suferinţă şi bucurie, aşa cum se va vedea din textul scrisorii de mai jos, apărea şi în lucrarea Suferinţa, în care, după cum îi explica lui Jacques Maritain într-o scrisoare, „încerc […] să dau un sens nou […] unei expresii repetate adesea în Scriptură: «Dumnezeul răzbunărilor», Deus ultionum. Nu vom ști niciodată îndeajuns ceea ce Dumnezeu înțelege prin răzbunare... revanșele minunate pe care le pregătește pentru toate suferințele îndurate pentru el și împreună cu el, transsubstanțierea bucuriei pe care ne-o păstrează prin intermediul lor”1. Într-o scrisoare adresată unui bolnav încercat, al cărui nume nu ne este cunoscut, Vladimir Ghika îi scrie acestuia despre valoarea suferinţei, despre viaţa veşnică, despre

nemurirea sufletului, despre răsplata oferită celor care trăiesc suferinţa în unire cu Mântuitorul, bucuria fără sfârşit. „Dragă prietene, Am primit scrisoarea dumneavoastră care m-a emoţionat în mod deosebit. Ţin să împărtăşesc de departe suferinţele dumneavoastră, şi ca un tată, trăindu-le în modul în care le-ar fi trăit mama dumneavoastră - pe care prima dumneavoastră scrisoare o menţionează ca fiind cea pe care o iubiţi cel mai mult - luând asupra mea ceea ce pot lua şi cer de la Dumnezeu să vă facă să trageţi foloase din ele pentru fericirea dumneavoastră de mâine, prin tot ce conţin mai măreţ şi mai sfânt din ceea ce este predestinat…

Continui să mă rog pentru vindecarea dumneavoastră, în ciuda a ceea ce îmi spuneţi, şi dacă aceasta nu va avea loc, pentru folosirea binecuvântată a acestei încercări. Nu mă voi ruga, aşa cum îmi cereţi, pentru un sfârşit mai rapid (acesta trebuie să vină la timpul său) şi mai ales nu pentru întoarcerea în neant. Înainte de toate, neantul nu există. Dacă, la glasul lui Dumnezeu, am ieşit din el pentru a exista, nu ne mai întoarcem, pentru că avem un suflet nemuritor, făcut prin natură să dureze

Ciorna unei scrisori adresate de Vladimir Ghika unui bolnav, fd.

veşnic şi să aibă o dorinţă nemăsurată (tocmai pentru că această dorinţă nu este satisfăcută decât în mod imperfect aspiraţi la o nimicire imposibilă). Sunteţi hărăzit, toţi suntem hărăziţi pentru viaţa veşnică. Iar opiniile noastre nu schimbă cu nimic acest fapt. Tot ce contează este să o pregătim pentru o şi mai mare bucurie a noastră prin harul lui Dumnezeu. Orice suferinţă are o vocaţie care este aceea de a dobândi pentru sine şi pentru altul o bucurie mai mare şi o bucurie fără sfârşit.

Orice durere nu este decât reversul unei bucurii.

Oferiţi aceste suferinţe în unire cu Cel care a voit să ne smulgă din suferinţa şi din moartea datorate păcatului, suferindu-le el însuşi. Oferiţile pentru binele celor la care ţineţi cel mai mult. Şi veţi vedea cu ce rezultate…; oferiţi-le ca pe un bine nepreţuit, cu toată cinstea, ştiind că ceea ce cuceresc este cu atât mai minunat, cu cât sunt mai intense şi mai bine primite fiind mai bine înţelese de către sufletul dumneavoastră”2.

1 Scrisoare V. Ghika către Jacques Maritain, 16.07.1921.

2 Scrisoare V. Ghika către un bolnav, fd.

APRILIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

27

(Re)convertirea la Învierea lui Cristos (Partea I )

Moderator: Claudia Stan

28

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2018

INVITAT

Pr. Iosif Tiba (n. 1969)

Preot romano-catolic, doctor în teologie, autor al volumelor: „Ingredientele fericirii. Ce trebuie să știm ca să fim fericiți” (2007), „Limitele revoltei în fața suferinței” (2014), „Recurs la normalitate” (2015), „Dumnezeu coboară în suferința omului” (2015).

DIALOGURI CU DICHIS

„Nu suntem niciodată îndeajuns de orientați către Dumnezeu și trebuie să ne îndreptăm continuu mintea și inima spre el. Este o datorie serioasă și plină de bucurie aceea de a ne dezbrăca de egoism, de «omul vechi» și de a ne reînnoi conform harului primit la Botez”. (Papa Francisc, Angelus, 18 februarie 2018)

Învierea, evenimentul central al creștinismului, e văzută, din ce în ce mai mult, ca simbol, nu ca eveniment istoric concret, care a schimbat fața lumii. Dar, în mijlocul urâțeniei neiubirii noastre, maiestuozitatea austeră și luminoasă a Învierii – mărturie a iubirii lui Dumnezeu pentru omenirea coruptă de rău, de păcat – rămâne reperul la care suntem chemați să ne raportăm pentru a trăi normalitatea compasiunii, a binelui, a frumuseții.

Pr. Iosif Tiba (I.T.): Învierea este un eveniment istoric, dar este și un eveniment dincolo de istorie care cuprinde și îmbrățișează toată istoria. Tocmai pentru că Domnul Isus este înviat, el este invizibil.

După cum Dumnezeu este invizibil în natura sa divină, la fel natura umană a lui Cristos este învestită cu gloria lui Dumnezeu și participă la proprietățile divinității, iar una dintre aceste participări este tocmai invizibilitatea. Pentru că Domnul Cristos este înviat, noi trăim în prezența sa, Biserica este condusă de prezența sa, lumea în care trăim este însoțită de prezența lui Cristos, chiar dacă ea nu este conștientă.

Isus ne este la fel de prezent nouă cum le era prezent apostolilor, doar că noi nu-l vedem cu ochii noștri fizici. Pentru că prezența este o experiență umană săracă, nu numai că lucrurile nu ne sunt prezente, nu numai că persoanele nu ne sunt prezente, dar chiar noi înșine nu ne suntem cu adevărat prezenți nouă înșine. O mare parte din noi înșine ne rămâne ascunsă, este în noi fără să reușim să o sesizăm cu totul.

Fața lumii contemporane se lasă tot mai puțin schimbată de Înviere: violența, ura, lăcomia, cruzimea războaielor, a bolilor, a foametei, amplificată de nepăsarea în fața suferinței umane, toate acestea ne arată că nu mai trăim de mult într-o civilizație a milostivirii, a inimii convertite la iubirea lui Cristos, că până și creștinii preferă să întoarcă privirea, să tacă, să nu mai proclame vestea cea bună.

Dumnezeu singur este prezență, este Prezența prin excelență. Iar convertirea noastră constă în a ne întoarce fața către această Prezență care însoțește Biserica, omenirea, popoarele, oamenii și pe fiecare dintre noi. Cu toții continuăm I.T.:

să fim iubiți de Dumnezeu în ciuda faptului că-i întoarcem spatele. Este adevărat că sunt zone din societate, că sunt oameni care trăiesc cu spatele la Cristos cel înviat, dar Domnul nu-și pierde speranța: asemenea Tatălui din parabola fiului risipitor are răbdare, așteaptă și, prin intermediul Bisericii sale, invită lumea la convertire, la a intra în spațiul Celui Înviat, care este un spațiu de iubire, de comuniune și de relaționare în iubire. Încă nu suntem în paradis.

Biserica în care trăim este Biserica peregrină, și nu cea triumfătoare, suntem încă în timpul de dinaintea „pământului nou și al cerurilor noi” (cf. Ap 21,1), când totul va fi supus lui Cristos. Și, da, vedem în lume, alături de iubire, și violență, ură, lăcomie, boli, foamete, indiferență, căci trăim în timpul luptei spirituale inaugurate de Principele Păcii împotriva principelui acestei lumi.

Mai avem forța de a ne (re)converti fără rezerve la Înviere ori suntem luați de valul lumii nebune în care trăim?

I.T.: Omul singur nu are aceas-

tă forță, iar valul lumii nebune, pe lângă aspectul său negativ, poate APRILIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

29

DIALOGURI CU DICHIS

avea și un efect care poate să-l zguduie pe om, să-l trezească la realitate, să-l facă să realizeze că ceva nu merge, că are nevoie de Cineva și acest Cineva este Cristos cel înviat.

Dumnezeu are căile sale, are răbdarea și metodele sale, care trec dincolo de ceea ce putem gândi și imagina noi. Important este să nu ne pierdem speranța și să nu încetăm de a avea o privire de speranță asupra omenirii, căci, în fond, chipul și asemănarea omului cu Dumnezeu îl însoțește și îl interoghează pe om tot timpul. Se poate observa astăzi că fiinţa umană nu poate să trăiască foarte mult timp mergând împotriva legilor spirituale înscrise în fiinţa sa. La un moment ajunge să simtă vidul, neantul din sine. Cineva spunea că nu există suficient alcool, droguri, îmbrăcăminte şi bani pentru a umple vidul din noi.

Cuvintele lui Isus de la începutul predicării sale sunt reluate de ritul impunerii cenușii la începutul Postului Mare: „Convertiți-vă (gr. metanoeite) și credeți în evanghelie” (Mc 1,15). Ce înseamnă a ne converti și ce e metanoia?

I.T.: A ne converti în primul rând

înseamnă a crede că Dumnezeu iubește lumea, că Dumnezeu ne iubește, că Dumnezeu mă iubește, înseamnă a crede în vestea bună adusă de Cristos prin care Dumnezeu „atât de mult a iubit lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (In 3,16).

Cred că primul aspect al convertirii este acesta: când descoperi cât de mult ești iubit, când cunoști în sensul biblic de experiență această iubire a lui Dumnezeu pentru tine, tocmai această iubire divină devine combustibilul care îți dă 30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2018

puterea să-ți schimbi viața, să te ridici ori de câte ori cazi, să rămâi atașat de Cristos în ciuda sărăciei și mizeriei proprii, căci Dumnezeu te iubește gratuit, așa mizerabil și sărac cum ești.

Câți dintre noi se mai convertesc cu adevărat, zi de zi? Mulți creștini se complac adesea într-o practică formală, căldicică, fără imbold de profunzime care să declanșeze metanoia. Cum să ne facem curaj pentru o convertire radicală și de unde am putea primi ajutor?

I.T.: Convertirea este adesea descrisă ca un fel de drum mereu în ascensiune spre perfecţiune. Or, este tocmai invers: convertirea și scara sfinţeniei nu se urcă aşa cum au lăsat de înţeles filosofii, ci ea se coboară. Secretul convertirii conform evangheliei constă în faptul de a intra într-o lume răsturnată, adoptând o nouă scară de valori care merge împotriva înţelepciunii acestei lumi.

Este vorba, mai întâi, de a coborî în sărăcia proprie. A fi mic nu înseamnă a nu face binele, ci înseamnă a nu ne atribui virtuţile pe care le practicăm.

A fi mic înseamnă a ne bucura de slăbiciunea noastră, înseamnă să iubim faptul că suntem mici.

Complet contrar mentalității seculare, care se luptă să iasă în evidență, să apară într-un anume fel mai curând decât să cultive autenticitatea, să-i impună până și lui Dumnezeu cum trebuie să fie lucrurile, mai curând decât să se abandoneze harului.

I.T.: Câţi creştini își iubesc sărăcia lor interioară? Nu preferăm oare mai degrabă să părem personaje virtuoase, pline de forţă şi de voinţă, decât nişte săraci şi slabi pe care

Dumnezeu a venit să-i mântuiască?

Isus spune clar că evanghelia, vestea cea bună este destinată săracilor, ceea ce înseamnă că sfinţenia este oferită şi este accesibilă celor mai răniţi şi mai mizerabili oameni. Şi aici nu trebuie să confundăm convertirea, sfinţenia cu realizarea perfecţiunii morale prin virtuţile naturale.

Orice persoană, oricât de săracă, oricât de lovită de viaţă, poate să aspire la sfinţenie plecând de la situaţia sa reală, fie ea şi cea mai marginală. Desigur, nu trebuie niciodată să ne resemnăm în faţa păcatului, dar pericolul opus este şi mai teribil, şi anume acela al orgoliosului virtuos şi puternic, care vrea să devină sfânt prin puterile şi forţa voinţei lui. „Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii ca să-i facă de rușine pe cei înțelepți. Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele puternice” (1Cor 1,26-27). „Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii și slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii” (1Cor 1,25).

I.T.: Adesea noi gândim în mod eronat atunci când credem că avansând spre Dumnezeu devenim mai puternici, când, în realitate, lucrurile stau tocmai invers: Dumnezeu ne despoaie, ne goleşte de noi înşine, pentru a ne umple de darurile şi de iubirea sa. El ne despoaie puţin câte puţin de toate pretenţiile noastre şi face să se spargă carapacea falselor virtuţi. Convertirea și sfinţenia încă nu sunt ceea ce noi am crezut. Cu cât o fiinţă se convertește și avansează spre sfinţenie, cu atât mai mult se descoperă mai vulnerabilă şi mai fragilă, căci ea ştie din experienţă că este incapabilă să trăiască evanghelia prin propriile sale forţe. Când

DIALOGURI CU DICHIS

suntem în forţă lucrăm cu forţa pe care o avem, când ne simţim fără forţă şi săraci suntem obligaţi să-l chemăm încontinuu pe Dumnezeu.

Trebuie să ne simţim săraci pentru a-l chema pe Dumnezeu. Sărăcia şi despuierea fac parte din formarea pe care Dumnezeu o impune sufletelor care vor să se convertească și să se apropie de el. Lumea de astăzi are nevoie de martori care nu sunt puternici decât acceptând că sunt slabi, care nu sunt mari decât atunci când acceptă că sunt mici. Trebuie să fim deposedaţi de tot pentru a începe să iradiem lumină în jur. În Confiteor, la Liturghie, mărturisim că „am păcătuit prea mult cu gândul, cuvântul, cu fapta și omisiunea”. Pesemne, astea sunt locurile în care ar trebui să lucrăm la convertirea noastră. Să le luăm pe rând. Cum ne convertim gândurile?

I.T.: Gândurile fac trimitere și se referă la interioritatea și la inima omului, căci acolo, în interiorul său, omul dă viață actelor sale interne, înainte de a fi puse în aplicare prin actele externe. Dar deja actele interioare, adică gândurile de ură, de dușmănie, de dorință de răzbunare etc., sunt adevărate acte care deja îl ucid pe aproapele nostru și ucid și viața sufletului propriu. De aceea, este importantă intrarea în sine, coborârea în interiorul nostru, căci acolo vom întâlni și lucruri frumoase, dar și lucruri mai puțin plăcute.

Va trebui să deschidem tot felul de uși interioare și să intrăm în diferite camere, dar niciodată singuri, căci ne vom descuraja, ci împreună cu Cristos-medicul, care va intra cu lumina sa și va vindeca rănile, va scoate afară ceea ce ne blochează să iubim cu adevărat. Gândurile rele care apar în inima noastră pot

avea diferite cauze și important este să vedem care este rădăcina lor, care este motivul apariției lor și să învățăm să nu ne luptăm singuri cu ele, ci să-l luăm pe Cristos cu noi, să-l invităm să locuiască interiorul nostru cu prezența sa. Pe urmă, trebuie să acceptăm că ispita este o realitate normală în viața creștinului și ispita nu este păcat. Important este să ne păstrăm calmul și pacea, să nu dăm mare atenție acestor gânduri și să ne orientăm atenția spre alte lucruri frumoase și edificatoare. Există uneori riscul de a ne închide în gândurile noastre, de a rumega gândurile negative, ceea ce este foarte dăunător, iar atunci este bine să căutăm un fel de liniște mentală, o tăcere a minții, care ne ajută să ne eliberăm.

Să-i cerem lui Cristos să pătrundă, să îmbrățișeze interiorul și gândurile noastre, să locuiască și să lucreze în ele. Numai așa vom trăi o experiență nouă, deoarece Dumnezeu este prezent și vom putea să asumăm interiorul ființei noastre cu gândurile sale, fără ca ele să ne risipească, să ne fie povară sau să ne distrugă. În aceste momente, suntem ca în zilele care separă moartea lui Isus de Învierea sa, când Cristos a coborât în infern.

El va lucra în mod misterios în inima răului nostru.

Cuvintele: pe de o parte, le rostim adesea înainte de a le acorda credinței noastre; pe de altă parte, trăim într-o mare de zgomot, nu mai știm să prețuim liniștea, tăcerea. Tradiția monastică a silentiumului ar face tare mult bine zgomotului din noi și din jurul nostru, precum și înfrânării limbii.

I.T.: Trăim într-o societate în care se vorbește foarte mult, în care se comunică foarte mult... În mod paradoxal, deși au crescut mijloacele

„... trebuie să ne îndreptăm continuu mintea și inima spre el.”

Papa Francisc

și performanțele de comunicare, se observă o creștere a lipsei de capacitate în a fi prezent, deși suntem unii lângă alții ne simțim tot mai singuri și experimentăm multe alte efecte din sfera izolării și înstrăinării. De multe ori, vorbim fără să comunicăm cu adevărat, fără să realizăm o comuniune autentică și fără să fim prezenți pentru persoana de lângă noi. Prin vorbire, dorim să comunicăm, să împărtășim, să ne dăruim într-un fel, dar este important să facem și tăcere ca să-l auzim și pe celălalt. A vorbi fără să asculți este o dovadă de egoism și de închidere în sine, este un mod de a nu-l lăsa pe celălalt să existe și să se dăruiască.

Să nu uităm că în Vechiul Testament răsună mereu un cuvânt din partea lui Dumnezeu: „Ascultă, Israele!”

(Dt 6,4). A asculta înseamnă a dărui spațiu celuilalt, înseamnă să fii prezent cu totul la prezența semenului tău și să-l primești cu bogăția lui.

Felul în care vorbim și comunicăm spune foarte mult despre noi înșine, despre modul egoist sau plin de iubire în relaționarea cu cei din jurul nostru. A ne acorda vorbirea la credință înseamnă a permite cuvântului nostru și al celuilalt să realizeze comuniunea, dăruirea și, în final, iubirea.

APRILIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

31

CULTURĂ FILE DE ISTORIE prof. univ. dr.

Violeta Barbu (1957 - 2018)

P

S-a stins o rază de soare... şi s-a aprins o stea...

IN MEMORIAM Violeta Barbu (1957 - 2018)

S

e internase doar de câteva zile. Nu avea de gând să rămână prea mult în spital, doar pentru câteva zile. Îşi luase şi laptopul cu ea, ca să termine un referat pentru o teză de doctorat. Şederea în spital s-a prelungit şi, la un moment dat, a luat o turnură dramatică. Starea s-a agravat brusc.

Dacă la început respira cu o oarecare dificultate, ulterior avea nevoie de masca de oxigen. Nu a mai putut să o dea deoparte nici măcar pentru a se împărtăşi. Avea ochii mari.

Gândul morţii nu a venit imediat. A ajuns să înţeleagă apoi că starea e cu adevărat critică. A cerut să primească sacramentul Ungerii bolnavilor (Maslul) şi s-a împărtăşit o dată. Au venit copiii acasă. Prietenii au venit să o viziteze pentru a o încuraja. Cu o seninătate şi o luciditate incredibile le spunea tuturor: „Mă duc!” Cu ocazia celei de-a doua vizite a IPS Ioan Robu, i-a spus: „Am intrat 32

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2018

în agonie!” (Respiraţia nu-i mai era regulată.) După două zile am primit vestea. (Pr. Tarciziu Şerban) Violeta Barbu a murit așa cum a trăit, cu o mare pasiune pentru istoria oamenilor. Cred că ultima expresie a acestei „iubiri față de trecut” a fost redactarea schiței de program a unui simpozion național de istorie pe tema „Catolicii români și Marea Unire din 1918”. După cina pe care am luat-o împreună cu familia Barbu, Violeta a luat o agendă și a început să noteze ceea ce am discutat în timpul mesei.

Ne-am înțeles că va face o scurtă descriere a tematicilor simpozionului și a principalelor obiective pentru a le trimite posibililor vorbitori. Înainte de plecare, Violeta m-a asigurat că „sunt multe de spus despre acest subiect, dar să nu ne grăbim, să pregătim bine programul; să avem grijă să invităm și câțiva specialiști mari”.

Din păcate, Timpul nu a mai avut

e 5 martie a trecut la cele veșnice prof. univ. dr. Violeta Barbu. Slujba de înmormântare a fost celebrată pe 8 martie, în Catedrala Sfântul Iosif din București.

Soţie şi mamă a doi copii, filolog şi istoric, profesor şi cercetător, Violeta Barbu și-a desfăşurat o parte din bogata sa activitate profesională în cadrul Bisericii Catolice. A făcut parte din redacţia revistei Actualitatea creștină, a fost membru al colectivului de redacție al revistei catolice Verbum și colaboratoare prețioasă a Biroului de presă al ARCB.

răbdare. Trei săptămâni mai târziu căutările Violetei prin istoria omenirii s-au încheiat, dar nu și cele prin istoria mântuirii. În numele studenților și al profesorilor Facultăţii de Teologie Catolică, din Universitatea București, îmi exprim credinţa și speranța în Înviere pentru Violeta Barbu. De aceea, termin spunându-i din toată inima: La revedere, dragă Violeta, vom învia!

(Pr. prof. dr. Wilhelm Dancă, decan) Ultimele sale rânduri le-am primit de Crăciun. Am şi uitat să-i răspund.

Nimic despre starea ei. Nu răzbătea nimic. Nu ştiam nimic. Apoi a venit vestea. Răsufla mereu ca și cum ar fi fost ultima dată. E musai însă să iei în seamă zăgazul de odihnă între două respirații. Nu este respirația ce a trecut.

Nu este nici respirația ce încă aşteaptă la poartă. Este ceva ce-i doar acum, un zăgaz vremelnic. Continui să fii deci şi fără să respiri. Şi asta mereu,

CULTURĂ

și mereu. Prea scurt, pune-l însă laolaltă şi socoate nerespirația strânsă de-a lungul unei vieții. Este pragul veşnicului mărunt, pururea nebăgat în seamă. Şi în acest zăgaz mereu uitat al pragului fără viitor stă taina ultimei respirații. Când se petrece?

Asta i-a fost dat Violetei: să știe taina ultimei sale respirații înainte de soroc. Ultimele luni au fost reluări şi reluări ale zăgazului său vremelnic fără respirație. L-a petrecut dând pildă de credință în acceptare lucidă şi senină până la sfârşit. (Pr. Adrian Boboruță) Violeta avea vocația prieteniei și harul umorului. Când a murit, au rămas în urmă 30 de ani de când ne cunoșteam. Deși ne vedeam uneori mai des, alteori deloc lungi perioade de timp, de fiecare dată când ne întâlneam aveam impresia că abia ne despărțiserăm. Cu o săptămână înainte să moară, mi-a spus: „Mă duc!”, cu aerul că lipsește puțin, de parcă se scuza că avea o treabă care nu suferea amânare și pe urmă avea să se întoarcă să mai râdem de una, de alta. Ne-am lipit palmele mâinii drepte una de cealaltă, am stat așa simțind căldura care ne lega și am știut amândouă că ne luam rămas bun pentru totdeauna. Zâmbea. Port cu mine de atunci zâmbetul ei ca pe o garanție că frumusețea e mai tare ca moartea. (Tatiana Niculescu) Am admirat mereu la Violeta – printre altele – bogăția, lărgimea cunoștințelor din sfera istoriei, așezate pe o solidă bază filologică.

Le comunica bucuros, cu claritate și cu pasiune în același timp. Când a fost rugată să predea la Facultatea de Teologie Catolică, m-am bucurat enorm pentru studenți. Îi admiram și felul cum făcea față greutăților vieții: cu un curaj și cu o demnitate care presupuneau o

intensă viață de credință, pentru că o făceau să iasă din sine spre a-i ajuta, în multiple moduri, pe ceilalți.

(Francisca Băltăceanu) Violeta mi s-a părut întotdeauna cercetătorul și conferențiarul desăvârșit – profundă, stăpânind bine domeniul și comunicând cu mult talent. Într-o zi însă i-am descoperit și o altă fațetă. La începutul anilor 2000, un prieten comun, Radu Duduica, bun specialist în neotomism și traducător al câtorva cărți importante pentru editura ARCB, ajunsese țintuit la pat. M-am dus de câteva ori să-l vizitez și am aflat că principalul lui sprijin spiritual și material era Violeta, care organizase tot ce ținea de îngrijirea lui și îl vizita aproape zilnic. Iar de curând am aflat că activitățile caritative erau o latură constantă a vieții ei.

(Monica Broșteanu) Viața multora a fost marcată de prezența doamnei Violeta, o prezență discretă care prețuiește misterul ce se află în fiecare dintre noi. Așa a fost și pentru mine. Mi-a fost alături în cele mai importante momente ale vieții. Pașii mei au fost marcați de prezența ei certă, semn al unui Altul pe care atât de mult îl iubea și îl urma. (Ioana Stere) Violeta a fost încă de la început responsabila Mișcării Comunione e Liberazione în România. În Mișcare a îmbrățișat cu entuziasm toate realitățile pe care le întâlnea, a cunoscut persoane, a construit raporturi cu o energie nesfârșită, dar mai ales cu siguranța celui care explorează propria casă. DA-ul său a fost definitiv în fața întâlnirii cu Cristos și a fost repetat de nenumărate ori în drumul vieții, până și în camera sa de spital, când mi-a spus: „Cred că mă duc!”; „Merg la Tatăl meu!”

Și ultimele cuvinte între noi au fost un imens și reciproc MULȚUMESC. (Antonietta Moretti, Elveția) Un excelent istoric și un om deosebit. Am avut șansa să o cunosc și întristarea mea este profundă… Îmi amintesc câteva dintre emisiunile la care am avut plăcerea să o am ca invitată. Am vorbit despre istoria căsătoriei în Țara Românească în secolul al XVII-lea, despre Muntele Athos sau despre contrareforma în Țările Române. Era un om erudit și discret, strălucitor și modest. Avea întotdeauna un zâmbet abia schițat, ușor șăgalnic și o lumină a privirii care impresiona… O mare pierdere pentru lumea mică a istoricilor și deopotrivă pentru aceea a iubitorilor de trecut. (Dan Manolache, jurnalist) Una dintre primele persoane întâlnite când am ajuns la București, în 2006, a fost Violeta Barbu. Am fost întotdeauna impresionat de capacitatea ei de a asculta. În Violeta era o sinteză a culturii și a credinței. Am lucrat foarte mult împreună la tematici istorice și religioase. Mulțumesc, dragă Violeta, pentru mărturia ta creștină. (Alberto Castaldini, istoric) Pe Violeta Barbu am cunoscut-o prin intermediul cărților domniei sale. Mai întâi când eram studentă, prin lucrările pe care le-am avut ca bibliografie la cursurile de istorie medie și premodernă, dar mai ales în timpul studiilor de master și doctorat. Întâmplarea face să mă fi specializat în aceleași teme ca doamna Barbu: statutul femeii, istoria căsătoriei, misionarismul catolic posttridentin, astfel încât doamna Barbu a fost și este un model pentru mine și cercetările pe care le întreprind în calitate de tânăr istoric. (Diana Marinescu, istoric) APRILIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

33

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

Concert

Ateneul român 1 aprilie, ora 18:00 Corul Naţional de Cameră Madrigal va susține un concert cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Evenimentul este una dintre tradițiile prețioase ale Corului, desfășurându-se, fără întrerupere, de mai bine de jumătate de secol.

Teatru

Dumnezeu iubește Teatrul de Artă București 5 aprilie, ora 19:15 Un spectacol despre condiția femeii și despre rolul și rostul ei de mamă. Mesajul piesei, scrise de Zlata Demina, este că Dumnezeu ne iubește pe toți, în mod necondiționat.

Carte

Biblia după textul ebraic.

Geneza Editura Humanitas, 2017 Ediţie îngrijită de Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu.

Geneza este primul volum dintr-o serie ce va cuprinde traducerile celor treizeci şi nouă de cărţi ale Bibliei ebraice însoţite de studii introductive, note şi comentarii.

34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2018

A regăsi bucuria de a te ruga Editura Viaţa creştină Cluj-Napoca, 2018

C

artea apare în limba română în traducerea Pr. Daniel Avram, directorul Editurii Viaţa creştină, în noua colecție „9 zile pentru…”. Este scrisă de Pr. Jacques Philippe, cunoscut autor francez de spiritualitate, membru în Comunitatea Fericirilor din 1976. Dintre scrierile sale traduse în limba română, putem aminti Caută pacea şi urmeaz-o. Mic tratat asupra păcii inimii, apărută la Editura Serafica, din Roman, în 2004, sau Libertatea interioară: forţa credinţei, a speranţei şi a iubirii, apărută la Editura Sapientia, din Iaşi, în 2012.

Cartea de faţă propune un itinerar de meditaţie pentru 9 zile, ce pot constitui un punct de plecare pentru reînnoirea vieţii personale de rugăciune. 9 zile de meditații inspiratoare pe o temă

Format: 12×19 cm 68 de pagini

precisă, pentru a înainta pe calea vieții spirituale, o școală de rugăciune, un instrument pentru transformarea de sine. Potrivit autorului, meditaţiile pot fi făcute în aproximativ 10 minute pe zi, iar textul cărţii a fost gândit pentru oamenii zilelor noastre, ce „nu au timp” pentru suflet, fiind absorbiţi de responsabilităţile asumate în societate. Aşadar, avem posibilitatea de a parcurge o carte accesibilă tuturor şi destinată omului contemporan.

Pr. Andrei Dumitrescu

Apariţie editorială

Cele mai frumoase vieți ale sfinților pentru copii

L

a Editura Sapientia au apărut Cele mai frumoase vieți ale sfinților pentru copii. Ilustrate atractiv și prezentate într-un mod captivant, povestioarele au menirea de a-i face pe copii să înțeleagă că sfinții pot fi modele de viață și de trăire a credinței creștine, chiar și în contextul sociocultural în care trăim noi astăzi.

Cartea are 128 pagini și apare în colecția Viețile sfinților.

CULTURĂ SACRALITATEA ÎN ARTĂ

Cristos înviat îi apare Sf. Fecioare Text: Pr. Andrei Dumitrescu

Î

Cristos înviat îi apare Sf. Fecioare (cca 1629)

de Giovanni Francesco Barbieri Pictură în ulei pe pânză.

Dimensiune: 260 x 179 cm Tabloul se află în Pinacoteca Comunale din Cento (Ferrara).

n iubirea sa infinită, Isus, venind pe pământ, a parcurs un drum străin de orice gândire omenească, o cale ce urma să fie argumentul cel mai puternic al iubirii divine (cf. In 3,16-17): îmbrăţişarea crucii, drumul jertfei, drumul umilinţei şi al înfrângerii în ochii lumii, drumul morţii, care apoi s-a schimbat tainic în drumul glorificării, al înălţării. Prin învierea sa, Cristos arată tuturor că este învingătorul morții și al păcatului, iar aceasta devine adevărul fundamental al credinţei noastre (cf. 1Cor 15,17).

Tabloul lui Guercino, Cristos înviat îi apare Sf. Fecioare, surprinde întâlnirea dintre Domnul și Maica sa. Era un moment firesc, revederea dintre fiu și mamă, dintre Cuvântul întrupat și „slujitoarea Domnului”, cea care i-a dăruit fiului ei cea mai curată şi profundă iubire, alături de o fidelitate fără condiţii sau calcule omeneşti. Este surprins dialogul vizual dintre Isus şi Maria, expresia încurajatoare din privirea lui Isus şi surpriza copleşitoare ce învăluie fiinţa Mariei. Într-un astfel de moment, cuvintele devin de prisos.

Cristos are o statură impunătoare, luminoasă şi triumfătoare, subliniată de nuanţa închisă

a cadrului, ce evidenţiază frumuseţea trupului său spiritualizat. Cu mâna stângă îşi îmbrăţişează protector mama, iar în dreapta ţine stindardul alb al vieții, al victoriei decisive asupra păcatului. Deşi în trup păstrează urmele pătimirii, fiind vizibil semnul lancei care i-a străpuns coasta, Cristos rămâne învingător în urma „luptei minunate” dintre bine şi rău şi ne dă şi nouă curaj şi speranţă în călătoria noastră pământească spre Cer.

Guercino

creatorul de frumos, ce suferea de strabism

G

iovanni Francesco Barbieri (8 februarie 1591 – 22 decembrie 1666), cunoscut, în general, ca Guercino, a fost un pictor italian de inspiraţie barocă.

Supranumele Guercino provine de la o formă de strabism de care suferea, cauzată de o spaimă din copilărie. Guercino a activat la Roma, fiind sprijinit de Papa Grigore al XV-lea (1621-1623), și la Bologna. Arta sa se remarcă prin luminozitate și expresivitatea personajelor, subliniate de fundalul închis al picturii.

Portretul lui Francesco Barbieri realizat de Ottavio Leoni (cca 1731)

APRILIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

35

ETCETERA ANUNȚURI

EDITURA ARCB

Apariţie editorială

D

e la cui la cheie. Teologia fundamentală a Papei Francisc, Editura ARCB, București 2018.

Volumul, îngrijit de Michelina Tenace, reunește contribuțiile a nouă profesori de teologie de la Universitatea Pontificală Gregoriana, care explorează elementele de noutate, dar și de tradiție, prezente în magisteriul Papei Francisc, din perspectivă postconciliară.

Concert în Catedrală

D

uminică, 15 aprilie, la ora 19:30, în Catedrala Sf. Iosif va avea loc un concert de orgă susținut de Ursula Philippi (Sibiu), Alexandra Codreanu (Germania), Fernanda și Dan Racoveanu (București), Marcel-Octav Costea (capelmaistru al Catedralei Sf. Iosif).

Evenimentul va fi organizat în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918.

Revista Actualitatea creștină poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot, nr. 19, 010164 – Bucureşti, sector 1 Tel.: 021 201 54 57 Email: libraria@arcb.ro Website: www.librariasfiosif.ro Persoană de contact: Tereza Petreş

www.librariasfiosif.ro

Pelerinaj antonian în România

Î

ntre 7 mai și 13 iunie, la propunerea Provinciei Franciscane Sf. Iosif a Fraților Minori Conventuali din România și a redacției revistei Mesagerul Sf. Anton, cu aprobarea Conferinței Episcopilor Catolici din România, va avea loc Pelerinajul antonian, sub motoul „Sf. Anton de Padova, ocrotitorul și mijlocitorul familiei creștine”.

Evenimentul are loc la 25 de ani de la publicarea primului număr în limba română al revistei franciscane Mesagerul Sfântului Anton și se încadrează în celebrările centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia. În Arhidieceza Romano-Catolică de București, relicva Sfântului Anton de Padova se va afla între 7 și 13 iunie. În numărul din luna mai al revistei vom publica programul pelerinajului în Arhidieceza noastră.

36

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | APRILIE 2018

ASCULTĂ RADIO MARIA O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz

www.radiomaria.ro

A 55-A ZI MONDIALĂ

DE RUGĂCIUNE PENTRU VOCAȚII Domnul continuă astăzi să cheme la urmarea Lui. Nu trebuie să așteptăm să fim perfecți pentru a răspunde cu generosul nostru „Iată-mă!”, nici să ne înspăimântăm de limitele noastre și de păcatele noastre, ci să primim cu inimă deschisă glasul Domnului. Să-l ascultăm, să discernem misiunea noastră personală în Biserică și în lume și, în sfârșit, să o trăim în prezentul pe care Dumnezeu ni-l dăruiește.

Maria Preasfântă, tânăra fată de la periferie, care a ascultat, a primit și a trăit Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup, să ne ocrotească și să ne însoțească mereu, în drumul nostru.

(Din mesajul Papei Francisc, A asculta, a discerne, a trăi chemarea Domnului. Vezi mesajul integral pe www.magisteriu.ro)

Nr. 04/2018 * Anul XXIX * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

NOI SUNTEM CHEMAȚI LA LUMINĂ!

Respectul îngerilor pentru mâinile oamenilor. www.vladimirghika.ro Desen în tuş negru de Vladimir Ghika pentru „La visite des pauvres”

70 de ani de la consacrarea episcopală a Fericitului Anton Durcovici 135 de ani de la înfiinţarea Arhidiecezei de Bucureşti (Re)convertirea la Învierea lui Cristos