Actualitatea creștină, nr. 12/2017 | serie nouă by Revista Actualitatea Crestina

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXVIII, Nr. 12/2017

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Cu Maria, învățăm să-i spunem mereu „da” Domnului VATICAN

5 6 7

Papa Francisc. Trei cuvinte Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

Eveniment Diaconatul Papa Francisc 10 Interviu Europa unită 12 Știri ARCB 13 Știri interne/externe Biserică și societate

14 Vederi din Roma Să bată smartphone-ul frumuseţea?! 15 Res-publica O viziune creștină asupra Europei 16 Excelență în slujire Ziua Săracilor în Arhidieceză

Suflet tânăr

17 Și dacă ar fi chiar așa? Reportaje Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Iubirea, un dans nesfârşit de neuroni! 23 Binele bun și binele rău

SPIRITUALITATE

24 Sfânta Scriptură Sfântul Francisc Xaveriu (3 decembrie) 25 Din catehezele Papei Francisc Sfinţenie şi transparenţă 26 Minuni şi sfinţi „Nu mai sunt bolnavă!” 27 Pagina Ghika Două personaje: Veronica şi Baraba DIALOGURI CU DICHIS

28 Adventul Drum de speranţă, credinţă, bucurie şi iubire

16 CULTURĂ

32 Ce mai (re)citim Viața lui Isus 33 File de istorie Arhiepiscopul Netzhammer Pr. Iosif Malinowski OFMConv 34 Idei pentru timpul liber ETCETERA

35 De pe net 36 Anunțuri

INVITAȚI

Pr. Dr. Daniel Iacobuț

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 12/2017 Foto: © Bogdan Moisa

Sr. Marta Andro

Mesajul redacției Numărul din luna decembrie al revistei noastre se deschide cu Editorialul în care PS Cornel Damian ne vorbește despre Neprihănita Zămislire a Sfintei Fecioare Maria, cea care „prin ascultare, a devenit cauză de mântuire pentru sine și pentru întreg neamul omenesc” și, totodată, ne îndeamnă să-i cântăm, cu antifona mariană a Adventului, care o proclamă Neprihănită: „Toată frumoasă ești, Marie, și prihană strămoșească nu este în tine!”. Rubrica Focus prezintă vizita delegației oficiale a Academiei Române la Papa Francisc, în cadrul căreia Pontifului i-a fost adresată invitația de a fi membru de onoare al înaltului for de cultură al ţării noastre. Tot la această rubrică dedicăm spațiu sfințirii de diaconi, care va avea loc pe 8 decembrie, la Iaşi, și interviului pe care ÎPS Ioan Robu l-a acordat Agenţiei de presă a Bisericii Catolice din Italia, SIR. La rubrica Vederi din Roma, cititorilor le este lansată o întrebare provocatoare: Să bată smartphone-ul frumuseţea?!, iar la Res-publica, Sebastian Fitzek ne prezintă O viziune creștină asupra Europei. La Suflet tânăr, aflăm vești despre Cursul de formare pentru tineri și suntem invitați să descoperim Cum îţi păstrezi credinţa pe timp de boală. Universul familiei prezintă Iubirea, ca un dans nesfârşit de neuroni și ne vorbește despre două moduri de a săvârși binele în materialul Binele bun și binele rău. Invitații Dialogurilor cu dichis – Sr. Marta Andro și Pr. dr. Daniel Iacobuț – au fost provocați de Claudia Stan să discute despre Advent, acest timp de har și de liniște, pe care tocmai l-am început. Şi în acest număr, revista cuprinde știri, anunțuri, curiozități și recomandări pentru timpul liber. Lectură plăcută!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Cristina Șoican Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Paula Iosif Crenguța Nicolae Colaboratori

Pr. Marian Blaj Oana Viviana Dimcev Dănuț Doboș Anca Mărtinaş Giulimondi Cristina Grigore Claudia Stan Layout GRAFIC

Angelus Communicationis Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

Petreș Tereza Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro

Vatican: Îngerul Domnului, cu Papa - 19.11.2017

Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Cu Maria, învățăm să-i spunem mereu „da” Domnului

Sf. Fecioară Neprihănit Zămislită Vitraliu de Ion Brodeală, 1973 Catedrala Sf. Iosif, București Foto: Victor Bortaș

n acest timp liturgic pe care îl celebrăm, Adventul, și în care ne pregătim pentru sărbătoarea Nașterii Domnului, Biserica ne-o prezintă pe Sfânta Fecioară Maria Neprihănit Zămislită, pe care Dumnezeu a ales-o să fie Mama Fiului său, Isus. De altfel, Adventul este un timp marian, un timp în care ne amintim că Maria a purtat în propria ființă așteptarea și speranța umanității. Adventul ne vorbește despre prima venire a lui Isus în istoria omenirii. Sfânta Fecioară nu numai că a așteptat, împreună cu poporul său, această venire, dar a făcut-o posibilă pentru că ea este Mama Celui așteptat. Adventul ne vorbește despre a doua venire a lui Cristos, când El va aduce eliberarea și mântuirea definitive. Maria anticipă acest viitor pe care Biserica îl așteaptă. Ea este acum ceea ce Biserica va fi când Domnul va veni. În centrul Adventului celebrăm sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, Patroana principală a Arhidiecezei noastre. Inefabilis Deus este enciclica prin care Papa Pius al IX-lea, în 1854, proclama solemn Neprihănita Zămislire a Sfintei Fecioare Maria. Scria Suveranul Pontif: „Preafericita Fecioară Maria, încă din primul moment al zămislirii ei, printr-un har și un privilegiu unic al lui Dumnezeu Atotputernicul, în vederea meritelor lui Isus Cristos, Mântuitorul neamului omenesc, a fost ferită de orice prihană a păcatului originar” (CBC 491). Apostolul Paul, în Scrisoarea către Efeseni, vorbește despre această demnitate la care au fost ridicați toți oamenii „înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și neprihăniți înaintea lui” (1,4). Maria este Neprihănit Zămislită pentru că nu i-a spus niciodată „nu” lui Dumnezeu, și ceea ce îl contaminează pe om este tocmai „nu”-ul spus Domnului. Cartea Genezei ne vorbește despre acel „nu” de la origini al omului, când el a preferat să se privească pe sine și nu pe Creatorul său, considerând că își este suficient sieși, evitând privirea lui Dumnezeu. Din acel moment a început să cunoască frica, să se ascundă, să acuze pe cel de alături. Acuzând pe alții și neavând curajul să ne privim pe noi înșine este semnul evident al îndepărtării de Dumnezeu. Sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri ne amintește istoria unei femei - singura care a fost concepută fără păcat - care nu vine în această lume departe de Dumnezeu pentru că a acceptat să asculte Cuvântul Domnului încă de la început. De aceea, Maria este numită DECEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

de Sfinții Părinți ai Bisericii „Noua Evă”, cea care nu a ascultat de glasul celui rău, ci numai de Cuvântul lui Dumnezeu. „După cum spune Sfântul Irineu, «prin ascultare a devenit cauză de mântuire pentru sine și pentru întreg neamul omenesc». De aceea multor părinți din vechime le place să afirme în propovăduirea lor că «nodul neascultării Evei a fost desfăcut prin ascultarea Mariei; ceea ce a legat fecioara Eva prin necredință a dezlegat Fecioara Maria prin credință»” (Lumen gentium, nr. 56). Când Dumnezeu vine să locuiască printre noi, se face om ca și noi. Și acest lucru a fost posibil prin acel „da” pe care Maria l-a rostit în momentul Buneivestiri. Astfel și-a început Isus viaţa omenească, în sânul unei mame. Nicolae Cabasila, un mistic şi scriitor bizantin, spune, într-o scriere a sa, că Dumnezeu, până când a găsit o mamă, era ca un rege în exil, un străin „fără cetate”. Numai datorită faptului că Sfânta Fecioară, în deplină libertate, a acceptat propunerea Arhanghelului Gabriel la Bunavestire, Dumnezeu a putut să se întrupeze în sânul ei. Neprihănita Zămislire înseamnă acest spațiu uman intact, necontaminat de păcat. Astfel, Dumnezeu a pregătit-o pe Maria pentru ca ea, într-o zi, să devină Născătoare de Dumnezeu prin lucrarea Duhului Sfânt. Cu toate acestea, cuvântul îngerului a tulburat inima Mariei și a suscitat întrebări: „Cum va fi aceasta?” (Lc 1,34). Dacă Cuvântul lui Dumnezeu nu creează stupoare și nu „tulbură”, înseamnă că nu este ascultat și cu inima. Nu putem rămâne indiferenți în fața Cuvântului lui Dumnezeu, nu este posibil să-l ascultăm fără a fi atinși în profunzimea ființei noastre. „Nu te teme” (Lc 1,30) îi spune 4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2017

Sf. Fecioară Neprihănit Zămislită (Altar secundar) Catedrala Sf. Iosif, București Foto: Victor Bortaș

îngerul Gabriel Mariei. De câte ori răsună în Sfânta Scriptură aceste cuvinte! Este invitația plină de iubire a lui Dumnezeu de a nu ne lăsa stăpâniți de frică. Astăzi, se pare că frica domină multe inimi și viața multor oameni: frica de viitor, de boală, de bătrânețe, frica de moarte. Cel care păstrează Cuvântul lui Dumnezeu în inima sa, asemenea Mariei, se bucură de prezența Duhului Sfânt. În viața fiecăruia dintre noi este o istorie, un drum de mântuire făcut din „da” și „nu”. Uneori suntem experți în jumătăți de măsură și ne prefacem că nu înțelegem bine ceea ce Dumnezeu ne cere sau conștiința noastră ne sugerează. Și pentru a nu spune un „nu” categoric, căutăm scuze: „Da, dar nu astăzi... mâine”.

Acest lucru ne îndepărtează de un „da” adevărat, ne îndepărtează de Dumnezeu și ne conduce spre acel „nu” al păcatului. Astfel, închidem poarta binelui, iar Cel rău profită de acest lucru. În schimb, fiecare „da” spus lui Dumnezeu deschide un nou drum de mântuire. Să o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria Neprihănit Zămislită să ne ajute să spunem și noi, asemenea ei, zilnic: „Fie mie după Cuvântul Tău!” (Lc 1,38). Și să-i cântăm, cu antifona mariană a Adventului, care o proclamă Neprihănită: „Toată frumoasă ești, Marie, și prihană strămoșească nu este în tine!”. PS Cornel Damian Episcop auxiliar de București

VATICAN

PAPA FRANCISC. TREI CUVINTE

Isus ne cere coerență între ceea ce facem și ceea ce trăim Aparență. Daruri. Temelie.

Vineri, 20 octombrie 2017

Aparență. Ipocriții trăiesc din „aparență”. Și, ca în niște „baloane de săpun”, ascund adevărul de Dumnezeu, de ceilalți și de ei înșiși, etalând o „față de iconiță” pentru „a truca sfințenia”. În Evanghelie (Lc 12,1-7), Isus ni-i arată pe cei care se cred drepți prin aparențe, dar care în schimb sunt ipocriți. În lăuntrul lor totul e murdar, dar în afară se arată drepți, buni: le place să se plimbe și să se arate eleganți, să se fălească atunci când se roagă și când postesc, când dau de pomană. Însă totul e aparență, iar în lăuntrul lor nu e nimic, nu e substanță în acea viață, e o viață de ipocrit, adică, așa cum spune zicala: dedesubt e adevărul, iar adevărul e nul. Isus dă, așadar, acel sfat: când te rogi, fă-o în ascuns, când postești, acolo, da, fardează-te puțin, pentru ca nimeni să nu vadă pe chipul tău slăbiciunea postului; iar când dai de pomană, să nu știe mâna ta stângă ceea ce face dreapta - fă-o în ascuns. Isus ne cere coerența vieții, coerență între ceea ce facem și ceea ce trăim.

Falsitatea provoacă mult rău, ipocrizia produce mult rău: este un mod de a trăi. La început, acești oameni știu că sunt ipocriți - spun un lucru și nu-l fac -, dar, odată cu obișnuința, până și ei ajung să creadă că sunt drepți. Să-i cerem Domnului, cu cuvintele Psalmului 31, harul adevărului interior și cel de a putea spune: „Voi mărturisi Domnului fărădelegile mele”. Luni, 6 noiembrie 2017

Daruri. În acest fragment din

Scrisoarea către Romani (11,29-36), Paul spune: „Fraţilor, darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile”. Adică, atunci când Dumnezeu dă un dar, acesta este irevocabil: nu îl dă astăzi și îl ia mâine, iar când Dumnezeu cheamă, acea chemare rămâne pentru întreaga viață. În istoria mântuirii, chemările, darurile lui Dumnezeu pentru poporul său au fost trei: alegerea, făgăduința, legământul. Să ne gândim la alegerea lui Dumnezeu cu noi, la făgăduințele pe care El ni le-a făcut, la cum trăim legământul nostru cu Domnul.

Joi, 9 noiembrie 2017

Temelie. Fără Isus Cristos nu există Biserică, pentru că nu există temelie. Și dacă se construiește o biserică - să ne gândim la o biserică materială - fără temelie, ce se întâmplă? Se prăbușește totul. La fel, dacă nu este Isus Cristos viu în Biserică, se prăbușește și de aceea Paul spune că fiecare trebuie să fie atent cum construieşte. De fapt, nimeni nu poate pune o temelie diferită de cea care se află deja, care este Isus Cristos. Temelia nu se schimbă. Iar noi suntem pietre vii, care fac să crească acest edificiu. Fiecare piatră e diferită, fiecare dintre noi e diferit; iar aceasta este bogăţia Bisericii. Fiecare construieşte după darul pe care Dumnezeu i l-a dat. Să nu uităm aceste cuvinte din lecturile zilei: să zidim Biserica pe temelia Isus Cristos; să ocrotim Biserica, adică pe Duhul Sfânt; şi să purificăm Biserica, în noi şi în instituţiile în care mergem. Să ne rugăm pentru Biserică, pentru că este mama noastră: noi suntem fiii Bisericii.

Twitter: @Pontifex Să purtăm flacăra iubirii lui Cristos în lume, care are atâta nevoie de adevărată fericire și de pace. Papa Francisc

DECEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

VATICAN ȘTIRI DIN VATICAN

La Vatican, simpozion despre dezarmare

Donație pentru caritate

Pe 10 și 11 noiembrie, s-a desfăşurat la Vatican simpozionul internațional despre dezarmare, cu tema Perspective pentru o lume liberă de arme nucleare și o dezarmare integrală.

venimentul a fost organizat de Cardinalul Peter Turkson, prefectul Departamentului pentru slujirea dezvoltării umane integrale. În prima zi a întâlnirii, participanții, printre care numeroși laureați ai Premiului Nobel pentru pace, au fost primiți de Papa Francisc. În discursul său, Pontiful a afirmat că „este o realitate concretă faptul că spirala cursei înarmărilor nu cunoaște răgaz…”, dar „un realism sănătos nu încetează să aprindă asupra lumii noastre dezordonate luminile speranţei. De exemplu, recent, printr-o votare istorică la ONU, cea

mai mare parte a membrilor comunităţii internaţionale a stabilit că armele nucleare nu sunt numai imorale, ci trebuie considerate şi un ilegitim instrument de război”. Susținând că trebuie să se respingă cultura rebutării şi că „trebuie promovată ființa umană în unitatea sa indisolubilă de suflet şi trup, de contemplare şi de acţiune”, Papa a conchis: „… un progres efectiv şi inclusiv poate face realizabilă utopia unei lumi lipsite de instrumente ucigaşe ofensive, în pofida criticii acelora care consideră idealiste procesele de dezamorsare a arsenalelor”.

Producătorul italian Lamborghini a donat Papei Francisc un automobil pentru licitație în scop caritabil.

e 15 noiembrie, Lamborghini a donat exemplarul unic al modelului Huracan. Automobilul va fi scos la licitație, iar suma obținută va fi înmânată Sfântului Părinte, care a decis destinația banilor. Prima destinație: un proiect de reconstrucție în Câmpia Ninive, din Irak. A doua destinație: comunitatea Papa Ioan al XXIII-lea, care se ocupă de salvarea femeilor victime ale traficului cu ființe umane și ale prostituției. A treia destinație: două asociații italiene care își desfășoară activitatea caritabilă cu precădere în Africa: GICAM și Amici del Centrafrica.

Grupul The Elders la Papa Pe 6 noiembrie, Papa Francisc l-a primit în vizită pe Kofi Annan, fost secretar general al ONU între anii 1997 și 2006.

ofi Annan a fost însoțit de membri ai grupului internațional neguvernamental The Elders („Bătrânii”). Fondat de Nelson Mandela în urmă cu zece ani și format din foști lideri mondiali și oameni de stat, grupul e activ în domeniul promovării păcii și a drepturilor omului. „Am vorbit despre refugiați și migrație, despre armele nucleare, despre pace... Sper ca aceasta să fie prima dintr-un lung șir de întâlniri”, a declarat Kofi Annan.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2017

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

Catolici protagoniști Card. Vingt-Trois, în „Le Figaro”

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

L’Osservatore Romano, 11 noiembrie 2017

stăzi Biserica trebuie să fie misionară, iar misiunea constă în aceea că „fiecare botezat trebuie să fie implicat într-un mod cât mai direct posibil. Când iese din biserică duminica, începe totul. În jurul lui, acolo unde se află”. Este un îndemn adresat creștinilor de a-și împlini rolul până la capăt, de a fi „adevărați creștini”, de „a împiedica omenirea să doarmă”, în interviul pe care cardinalul de Paris, André Vingt-Trois, l-a acordat cotidianului francez „Le Figaro” în ediția din 11-12 noiembrie. În dialogul cu Jean-Marie Guénois, cardinalul, care pe 7 noiembrie a împlinit 75 de ani şi deci se pregăteşte să-şi încheie mandatul de păstor al diecezei pariziene, face un bilanţ al activităţii sale şi îndeamnă comunitatea catolică să continue pe drumul proiectului pastoral trasat. Greşeala cea mai mare ar fi aceea de a nu se arăta, de a se ascunde, deoarece „tentația, astăzi, este de a se resemna în fața unei diferențe, care ar fi de nedepășit, între cultura comună a societății și o viziune evanghelică a existenței. Nu am mai putea fi creștini dacă am fi asemenea tuturor. Trăim într-o perioadă în care creștinii trebuie să fie conștienți de originalitatea lor în societate”. Pentru cardinalul Vingt-Trois, așadar, „nu se poate vorbi de un declin al creștinismului” ci, mai degrabă, de declinul „unei anumite imagini și al unei anumite realități a Bisericii”. Ceea ce preocupă este

Femei ortodoxe

Card. André Vingt-Trois

existența unui „vid” în care „discursuri inflamate își găsesc susținători”, ar fi ca și cum „i-am vedea pe cei care sunt aici devenind atât de indiferenți încât orice discurs s-ar putea impune”. În schimb, nu neliniștește „sosirea în Franța a unor persoane din alte orizonturi”. Mesajul Papei Francisc este clar: „Trebuie primite persoanele aflate în dificultate”. Această predispoziție pentru primire este valabilă, pentru cardinalul arhiepiscop de Paris, și pentru Trupul Bisericii care nu poate înainta cu două viteze: „Persoana ascunsă după coloană, participă la Liturghie la fel ca și dirijorul corului, catolic practicant sută la sută. Speranța mea este ca Biserica să fie suficient de vie pentru a le primi și pe persoanele care nu sunt neapărat conforme”. (Trad. Cristina Grigore)

Numărul din noiembrie al publicației vaticane lunare „Donne. Chiesa. Mondo” (Femei. Biserică. Lume) este dedicat femeilor ortodoxe.

upă ce și-a îndreptat atenția asupra femeilor evreice și a celor protestante, suplimentul feminin al oficiosului Vaticanului aduce acum în prim-plan femeile ortodoxe. După un interesant interviu cu Gayle Woloschak - americancă, ortodoxă, profesor universitar despre dialogul dintre credință și știință, numărul mai cuprinde un articol de spiritualitate dedicat lui Élisabeth Behr-Sigel, altul despre Sfânta Mat’ Marija, despre Sonia, din „Crimă și pedeapsă” de Dostoievski, mărturii, meditații etc. DECEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS EVENIMENT

Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi, 2 octombrie: deschiderea anului academic și formativ 2017-2018

Diaconatul

primul pas spre slujire Vineri, 8 decembrie, în Solemnitatea Neprihănita Zămislire, în Catedrala Sfânta Fecioară Maria, Regină, din Iași, 17 studenţi din anul VI de la Institutul Teologic Romano-Catolic vor fi hirotoniţi diaconi.

ntre 1 şi 7 decembrie, cei 17 seminariști - 13 pentru Dieceza de Iași, 2 pentru Arhidieceza de București, 2 aparţinând unor ordine religioase - se vor afla la Mănăstirea Carmelitană de la Luncani (BC), pentru Exerciții spirituale, sub îndrumarea Pr. Ștefan Socaciu, ce activează în Dieceza de Chișinău. Liturghia de consacrare întru diaconat va fi prezidată de PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, la celebrare fiind prezent şi Pr. Francisc Ungureanu, Vicar episcopal pentru cler şi vocaţii în cadrul ARCB. Primul pas spre slujirea prin Sf. Preoţie l-au făcut pe 7 octombrie 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2017

şi cinci membri ai Congregației Don Orione, ce au fost sfinţiți diaconi de ÎPS Ioan Robu, în cadrul Sf. Liturghii celebrate în biserica Congregaţiei, din oraşul Voluntari. Pe doi dintre viitorii diaconi, ce vor fi consacraţi pe 8 decembrie şi care, ca preoţi, vor sluji în Arhidieceza noastră - Marius Ionuț Bănuță, din Parohia Adormirea Maicii Domnului, București, și Iosif Ghiuzan, din Parohia Coborârea Sf. Duh, Adjudeni (NT) – i-am rugat să ne împărtășească câteva gânduri înaintea acestui prim pas hotărâtor în drumul spre primirea sacramentului Preoţiei.

n urmă cu 13 ani, Domnul mi-a insuflat chemarea spre Sf. Preoție; a privit spre mine și m-a ales. În comunitatea noastă au existat până acum două mari momente: primul, cel al formării comunității, când Duhul a lucrat prin părintele Dominic Hârja. Atunci, câțiva tineri au ascultat chemarea Domnului și au intrat în Seminar. Astăzi, unii dintre ei sunt deja preoți. Acum, comunitatea trăieşte un alt moment, prin părintele Mihai Mărtinaș, care continuă munca de formare a seminariștilor din parohie. Eforturile lor și ale credincioșilor din comunitate sunt binecuvântate de Regina Apostolilor, prin noi chemări la Sf. Preoție. Îi mulțumesc lui Dumnezeu și Sf. Fecioare pentru harurile oferite! Vă rog să vă rugați în continuare pentru mine și pentru noi vocații. (Marius Ionuț Bănuță)

upă absolvirea liceului, am decis să răspund unei chemări pe care o simțeam de mai mult timp. Astfel, am ajuns la Seminar ca să mă conving dacă este vocație la Sf. Preoție. Întrucât în timpul formării am descoperit că semnele chemării sunt prezente în viața mea, iată că am ajuns să fac pasul spre prima treaptă a preoției, care este diaconatul. Cred că această slujire este un rod al rugăciunilor poporului lui Dumnezeu către Stăpânul secerișului. Mă încredințez încă de la începutul slujirii mele Mariei, Maica milei și a chemării noastre sfinte, precum și rugăciunilor dumneavoastră. (Iosif Ghiuzan)

FOCUS EVENIMENT

cademia Română este cel mai înalt for de știință și de cultură din România, fondat la 1 aprilie 1866. Prin lege şi statut, Academia Română poate avea un număr maxim de 181 membri titulari şi corespondenţi şi 135 membri de onoare, din care cel mult 40 din ţară. În prezent Academia Română are 84 membri titulari, 85 membri corespondenţi, 39 membri de onoare din ţară şi 98 membri de onoare din străinătate.

Papa Francisc

membru de onoare al Academiei Române Pe 8 noiembrie, Sfântul Părinte Papa Francisc a acordat o audiență privată delegației oficiale a Academiei Române.

elegația Academiei Române a fost condusă de Acad. Ionel Valentin Vlad – președintele Academiei, fiind formată din Acad. Cristian Hera – vicepreședinte, Acad. Victor Spinei – vicepreședinte, Acad. Bogdan Simionescu – vicepreședinte, Acad. Victor Voicu – secretar general. Academicienii români au fost însoțiți de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit al Arhidiecezei RomanoCatolice de Bucureşti, membru de onoare al Academiei Române. În cursul audienței, Papei Francisc i-a fost înaintată invitația de a deveni membru de onoare al Academiei Române. Suveranul Pontif,

Delegația Academiei Române, Vatican, 8 noiembrie 2017

„din prietenie pentru România”, a acceptat înalta onoare, însemnele academice urmând a fi trimise la Sfântul Scaun prin Nunțiatura Apostolică. „Papa Francisc este un om care, pe lângă bunătatea şi deschiderea sa, este un om care are şi o carte de vizită din domeniul ştiinţei şi al

filozofiei, care este demnă de luat în consideraţie. De aceea am solicitat şi am fost extrem de bucuros, ca şi toţi ceilalţi membri ai delegaţiei, că şi-a dat acordul. Aşa că acum urmează faza următoare, care este o fază în conformitate cu legislaţia pe care o avem, va fi supus Adunării Generale şi va fi ales, fără doar şi poate, membru de onoare al Academiei Române”, a declarat vicepreşedintele Academiei Române, Cristian Hera. Papa Francisc este al doilea Suveran Pontif al Bisericii Catolice ales membru de onoare al Academiei Române, după Ioan Paul al II-lea, devenit membru de onoare al înaltului for de ştiinţă şi de cultură al ţării noastre în anul 2001. Cu ocazia audienței private, delegația Academiei Române i-a oferit Papei Francisc un Album al Academiei, precum și Vechiul Testament – în traducerea lui Nicolae Milescu, prima traducere integrală a textului biblic în limba română, realizată între anii 1661– 1668, având ca sursă principală textul grecesc din Septuaginta. DECEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS INTERVIU

n perioada 27-29 octombrie 2017, a avut loc la Roma întâlnirea (Re)thinking Europe, un dialog promovat de Comisia Episcopatelor din Comunitatea Europeană şi de Sfântul Scaun, cu ocazia aniversării a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma. La eveniment a participat și o delegație din partea Conferinței Episcopilor Catolici din România.

Europa unită

un drum ce valorifică diversitatea culturilor şi a tradiţiilor ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București și Vicepreședinte al Conferinței Episcopilor Catolici din România, a acordat Agenţiei de presă a Bisericii Catolice din Italia, SIR, un interviu prilejuit de evenimentul (Re)thinking Europe. Redăm interviul. Un „dialog” voit de Biserica Catolică pentru a „regândi Europa”. Este încă timp – în ciuda crizelor actuale – pentru a relansa proiectul pentru o Europă unită, pacificată, solidară, deschisă spre lume? Cum se poate recâștiga încrederea cetățenilor europeni?

Da, cred cu putere că proiectul european ar putea și ar trebui să fie relansat. Iar momentele de criză nu trebuie să ne descurajeze, ci dimpotrivă, ar trebui să le valorificăm ca pe niște oportunități pentru a privi în urmă, pentru a vedea cât drum am parcurs deja, pentru a identifica 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2017

ceea ce ne-a îndepărtat poate de la parcursul nostru și pentru a porni cu mai multă determinare spre scop, care nu este un punct de sosire, ci un drum de parcurs împreună. Este adevărat că încrederea cetăţenilor în instituţiile europene este în scădere. În România, de exemplu, dacă încrederea era de 67% în momentul intrării ţării noastre în UE, acum zece ani, acum este de 48%. Şi cred că este, înainte de toate, o problemă de identitate. Nimeni nu neagă avantajele pe care UE le-a adus cetăţenilor români şi dezvoltării ţării noastre, însă pentru mulţi e greu să se identifice cu

actualul proiect european, care tinde spre o aplatizare culturală şi spre impunerea unui anumit portret-robot al cetăţeniei europene. Europa nu este o sumă de norme care să fie respectate sau impuse, nici un manual cu proceduri de urmat. Este alcătuită din popoare, şi deci cred că trebuie să fie pus din nou în centru omul şi demnitatea sa transcendentă şi inalienabilă, să valorificăm împreună frumuseţea şi bogăţia unităţii în diversitate a culturilor şi tradiţiilor. Trebuie să redescoperim împreună valorile pe care popoarele europene le au în comun, pornind de la rădăcinile creștine ale continentului și de la pilonii pe care Părinții fondatori au construit Casa comună europeană: pe lângă centralitatea omului, solidaritatea, căutarea păcii și a binelui comun, deschiderea spre lume și spre viitor. Și cred că un rol important în relansarea proiectului european și pentru mărirea încrederii în instituțiile europene le au școala și mass-media. În Europa am văzut ridicându-se noi bariere: Marea Britanie a făcut

FOCUS

un pas înapoi, Catalonia vrea să se separe de restul țării, experimentăm o întoarcere a particularismului. Cum considerați aceste fapte?

Noi, românii, venim dintr-o istorie recentă care ne-a văzut închişi, izolaţi de restul Europei şi al lumii, pentru aproape 50 de ani. Iar primul lucru pe care românii l-au apreciat după căderea regimului Ceauşescu a fost libertatea, în particular libertatea de circulaţie. Din 2007, de când facem parte din Uniune, Europa a devenit şi casa noastră. La noi mai sunt încă sate unde oamenii nu-şi încuie casele cu cheia: au încredere unii în alţii. Barierele pe care le ridicăm în jurul nostru, ca persoane, comunităţi etnice, ţări, sunt semn de neîncredere, care ne face să-l privim pe celălalt nu ca pe un frate, ci ca pe o ameninţare. Pare un paradox faptul că într-un timp în care ţările din Europa încearcă să (re)construiască împreună o casă comună, în interiorul lor sunt semne de fragmentare. Spun acest lucru gândindu-mă la Catalonia, la recentele referendumuri consultative convocate în Italia de regiunile Lombardia și Veneto, la vocile care în România ar vrea autonomie pentru o regiune cu populație majoritar maghiară. Atunci când ridicăm ziduri vizibile, le-am ridicat mai întâi în inima noastră: ziduri de neîncredere, de resentiment, chiar de ură. Trebuie să ne deschidem și să căutăm căi de dialog care să ducă la o armonie constructivă, fără hegemonii distructive, la o conviețuire pacifică, la căutarea binelui comun.

Ce raport poate fi între identitate – istorică, culturală, religioasă – și construcția politică a unei mari „case comune”?

Această întrebare este foarte importantă. De fapt, cetățenii Uniunii Europene ar trebui să vadă cu ochii

lor sau ar trebui ajutați să vadă în mod concret că valorile comune (efective, concrete, „obiective”), pornind de la București și traversând întreaga Europă până la Londra, sunt mult mai numeroase decât diferențele dintre popoarele europene. Pe de altă parte, trăim împreună în interiorul unui spațiu geografic însuflețit de două milenii de creștinism… Acum cred că a sosit momentul pentru a reconstrui o Europă unită şi solidară punând accent mai degrabă pe ceea ce ne uneşte decât pe ceea ce ne divide şi privind diferenţele mai degrabă ca pe o bogăţie decât ca pe un pericol pentru identitatea fiecărui popor. România a intrat în Uniune acum zece ani. Ce a însemnat pentru ţara dumneavoastră această experienţă?

Intrarea României în Uniunea Europeană a adus cu sine multe avantaje pentru cetăţenii români. Şi mă gândesc la libera circulaţie, care a favorizat şi posibilitatea, îndeosebi pentru tineri, de a frecventa diverse universităţi din Europa, de a face experienţe de muncă în diferite societăţi europene, de a se îmbogăţi cultural. Desigur, această libertate şi căutarea unei vieţi mai bune au favorizat o emigrare care ne îngrijorează, ca ţară şi ca Biserică. Un alt avantaj este dezvoltarea economică, favorizată de ajutoarele pe care România le-a primit de la Uniune. Mă gândesc apoi la justiţie, şi în particular la rolul Curţii Europene pentru Drepturile Omului (care depinde de Consiliul Europei), care constituie într-un fel o garanţie a respectării drepturilor omului, printre care libertatea religioasă. Noi înşine, ca Biserică, am recurs la Curtea europeană de la Strasbourg atunci când nu am găsit dreptate în ţara noastră: Arhidieceza de Bucureşti, în cazul blocului gigantic ilegal construit în

apropierea Catedralei Sfântul Iosif; diferite parohii greco-catolice, în cazul negării restituirii edificiilor lor de cult. În schimb, ce probleme aţi întâlnit?

De la Uniunea Europeană ne aşteptăm la o mai mare atenţie faţă de culturile care o alcătuiesc. Europa nu va fi unită impunând ţărilor membre, sub influenţa laicismului anticreştin, norme care contrazic obiceiurile şi cultura lor. Şi mă gândesc la presiunile care se fac asupra României, de exemplu, pentru „a lărgi” definiția familiei sau pentru a echivala uniunile de fapt sau uniunile homosexuale cu familia naturală, pentru a impune teoria gender… Așa cum spuneam, unitatea Europei este un drum de străbătut împreună, respectând diferențele. Papa a vorbit de multe ori despre Europa, încurajând drumul UE. Ce rol poate avea Biserica în acest sens?

Biserica însoțește, în mod activ, drumul Europei unite. În zilele noastre, Biserica ar trebui să fie o voce clară, simplă și directă în promovarea demnității transcendente a persoanei umane în societatea europeană. Papa Francisc este omul potrivit la momentul potrivit. Ne rugăm pentru ca, ajutați de Maica Domnului și de sfinții patroni ai Europei, să poată suscita în creștinii de toate confesiunile curaj și determinare în refacerea împreună a unei Europe unite și deschise. Timpurile noastre sunt la fel de dificile așa cum erau pe vremea Sfântului Ioan Paul al II-lea. Atunci, o anumită parte a lumii începea să dispară; astăzi, lumea noastră renaște. Renașterea și moartea sunt momente dureroase, dar în același timp pline de speranță. Interviul realizat de Gianni Borsa și tradus în limba română de Cristina Grigore DECEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS ȘTIRI ARCB

ÎPS Ioan Robu la Vâlcea

Medgidia

Pastorație Între 24 și 26 noiembrie, PS Cornel Damian a fost în vizită pastorală în Parohia Sf. Elena și în filialele din Tortomanu și Siliștea, unde a cunoscut mai îndeaproape realitățile concrete ale vieții de credinţă, a fost disponibil pentru spovezi și s-a întâlnit și cu autoritățile administrative din cele trei localități. București

Comunitatea romano-catolică din Râmnicu Vâlcea la ceas de sărbătoare.

e 4 noiembrie, s-au sărbătorit 85 de ani de la resfințirea bisericii parohiale Sf. Anton de Padova şi a fost lansată monografia Catolicii din Râmnicu Vâlcea. Pagini de istorie și spiritualitate, volum coordonat de istoricul dr. Dănuț Doboș (EARCB). Dubla sărbătoare a fost marcată printr-o Sfântă Liturghie prezidată de ÎPS Ioan Robu, alături de care au concelebrat preoți din decanatul de Craiova şi de la București, în jurul altarului aflându-se și Pr. Petre Balint, actualul paroh, și Pr. Ioan Balint, fostul paroh al comunității. După ce şi-a exprimat bucuria de a se afla în comunitatea de la Râmnic, ÎPS Ioan a amintit că, după ce a fost deposedată de regimul comunist de terenul din jurul său, biserica din Râmnicu Vâlcea este acum ascunsă de două construcții – una, existentă; alta, în fază de construcție – şi i-a încurajat pe catolicii vâlceni să nu se descurajeze și să rămână un semn viu al prezenței Bisericii Catolice în localitate.

Conferință Miercuri, pe 23 noiembrie, la Facultatea de Teologie RomanoCatolică, Universitatea din București, a avut loc conferința Creștinii participă la viața politică. De ce?, susținută de Clotilde Armand. Bucureşti

Sf. Mir

Sâmbătă, pe 28 octombrie, în Catedrala Sf. Iosif a avut loc administrarea Sacramentului Sfântului Mir pentru 44 de candidați din Parohia Catedralei. Sacramentul a fost conferit în cadrul Sfintei Liturghii solemne, prezidate de PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București.

Vizita Păstorului la Craiova

În solemnitatea Tuturor Sfinților, comunitatea din Craiova a sărbătorit hramul bisericii.

a Liturghia prezidată de ÎPS Ioan Robu au luat parte numeroşi credincioşi, precum şi un grup de militari din cadrul contingentului militar polonez în România, însoţiţi de preotul capelan, maior Tomasz Krawczyk. Ei au adus, pentru sărbătoarea hramului, relicva Sf. Ioan Paul al II-lea, constând în câteva picături din sângele Pontifului. La sfârşitul Liturghiei, ÎPS Ioan Robu le-a spus militarilor că apreciază participarea lor la Sf. Liturghie, deoarece, prin prezenţa lor, mărturisesc credinţa catolică. „Este important ca și catolicii noștri locali să vadă că suntem mulți în lume și că suntem, într-adevăr, Biserică universală”, a mai spus ÎPS Ioan.

Dezbatere și lansare de carte Pe 22 noiembrie, a avut loc o dezbatere prilejuită de lansarea volumului ce „descrie baza comună pentru o comemorare ecumenică a Reformei”.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2017

ansarea volumului De la conflict la comuniune. Comemorarea Reformei împreună în 2017: raportul Comisiei luterano–romano-catolice pentru unitatea Bisericii a avut loc la Centrul Ss. Petru și Andrei, din București, coordonat de călugării asumpționiști. Printre participanți, s-au aflat Pr. prof. dr. Wilhelm Dancă – Decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii București, și Pr. dr. Daniel Zikeli – Primpreot şi Vicar episcopal, Parohia Evanghelică C.A. din București.

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

Ministrul de externe al Vaticanului, la București Pe 14 noiembrie, Arhiepiscopul Paul Gallagher, „ministrul de externe” al Vaticanului, a efectuat o vizită oficială la București.

învățământul catolic Întâlnirea naţională a responsabililor cu învăţământul catolic.

Î brie, la Ciofliceni, a avut n perioada 17 - 19 noiem-

relatul, care îndeplinește funcția de Secretar pentru Relația cu statele în cadrul Secretariatului de Stat al Vaticanului, s-a întâlnit cu ministrul afacerilor externe, domnul Teodor Meleșcanu. Pe agenda consultărilor s-au aflat aspecte referitoare la perspectiva organizării vizitei Papei Francisc în România, intensificarea cooperării pe planul educației și al culturii, dar și consolidarea cadrului juridic bilateral. Vizita Arhiepiscopului Gallagher a fost marcată de „un simbolism special”, având în vedere că anul acesta se aniversează 90 de ani de la semnarea Concordatului dintre România și Sf. Scaun. În cursul serii, Prelatul a prezidat Liturghia în Catedrala Sf. Iosif, la care

au participat ÎPS Miguel Buendía, Nunțiu Apostolic în România, ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, PS Mihai Frățilă, Episcop Greco-Catolic, numeroși preoți, credincioși și persoane consacrate.

Pakistan

SUA

Australia

Proiect interreligios

Încălzirea globală

O LEGE NU VA SCHIMBA ÎNVĂȚĂTURA BISERICII

Pe 13 și 14 noiembrie, peste 100 de tineri creștini, musulmani și sikh s-au întâlnit la Lahore, în cadrul proiectului Voce și responsabilitate, pentru a promova buna conviețuire. Irfan Mufti, susținător al proiectului, declara: „Vrem ca tinerii să lucreze pentru a promova pacea, solidaritatea, și egalitatea; așa putem fi o națiune dezvoltată”. În cinci ani de activitate, proiectul a promovat pacea și armonia în țară, prin educarea tinerilor din cele 45 de districte ale provinciei.

13 agenții federale confirmă faptul că Pământul se confruntă cu cea mai caldă perioadă din istorie din cauza comportamentului omului. Documentul a fost aprobat de Casa Albă în ciuda anunțului președintelui Donald Trump referitor la retragerea din acordurile de la Paris privind clima. Potrivit raportului, creșterea temperaturii din ultimii 115 ani a fost de 1,8 grade Fahrenheit. Raportul avertizează asupra posibilității creșterii nivelului mării între 30 cm și 1,2 metri până în 2100.

În cadrul unui referendum consultativ, peste 61% dintre australieni au votat în favoarea legalizării căsătoriilor între persoanele de același sex. Rezultatul referendumului responsabilizează Parlamentul să pună în aplicare voința populară. Preşedintele conferinţei episcopilor din Australia a declarat că „Biserica continuă să considere căsătoria ca unirea dintre un bărbat și o femeie, iar o schimbare legislativă nu va schimba învățătura Bisericii Catolice despre căsătorie”.

Arhiepiscop Paul Gallagher

loc Simpozionul Național Învățământul religios-catolic în România: realități și perspective, organizat la iniţiativa PS Aurel Percă, responsabil cu învăţământul catolic în cadrul Conferinţei Episcopilor din România, împreună cu Secretariatul Naţional pentru Educaţia Catolică. Au participat 19 profesori, inspectori de religie şi directorii instituţiilor de învăţământ catolice din ţară, greco-catolice şi romano-catolice. S-a discutat, printre altele, despre: perspectivele învăţământului liceal românesc; realităţile din şcolile/ liceele/colegiile teologice.

DECEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate Vederi din Roma

Să bată smartphone-ul frumuseţea?! Text: Anca Mărtinaş Giulimondi

-am obişnuit de mult cu pasagerii din autobuz absorbiţi de telefoanele de ultimă generaţie, încă de la primele ore ale dimineţii. M-am deprins şi cu pietonii cufundaţi în propria lume virtuală în timp ce merg pe stradă, total indiferenţi la ce se întâmplă în jurul lor, pe care trebuie să-i ocoleşti dacă nu vrei să te ciocneşti de ei. Nici şoferii – inclusiv cei de motociclete şi de autobuze – care, cu o mână conduc şi cu cealaltă manevrează telefonul mobil, nu mă mai uimesc, după cum nu mă mai minunează să văd familii reunite seara în vreo pizzerie sau restaurant, fiecare ocupat cu propriul smartphone, fără să-şi vorbească, aproape ignorându-se total. De curând, într-una din dupăamiezile tomnatice în care Roma se îmbracă în splendide culori pastel, am zărit, pe una din străzile ce 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2017

însoţesc cursul Tibrului, un cuplu de adolescenţi îmbrăţişaţi. Ca de obicei, aş fi coborât privirea, din dorinţa de a nu fi indiscretă, dar n-am putut să nu observ că tânăra, în timp ce-şi îmbrăţişa prietenul, continua să scrie un mesaj pe telefonul mobil. Tinerii m-au amuzat, însă cuplul de vârstnici văzut recent într-un restaurant m-a întristat: el, în permanenţă cu ochii fixaţi pe telefonul mobil; ea cu privirea ţintă la el, încă îndrăgostită, implorând o clipă de afecţiune. Şi copilaşul destul de măricel, deşi cu suzetă, cu atenţia pe deplin furată de tableta fixată pe suportul ataşat la cărucior, m-a lăsat fără cuvinte. El stătea cuminte, abandonat în lumea lui, în vreme ce părinţii se căzneau să-şi facă un selfie pe podul de la Castel Sant’Angelo. Niciun cuvânt adresat copilaşului, nicio exclamaţie de felul: „Lasă tableta! Priveşte! Uite cât este de frumos!”

Acum câteva zile, şi la Veneţia un gondolier s-a plâns de comportamentul inadecvat al multor turişti care, în timpul plimbării cu gondola, în loc să se bucure de peisajul lagunar unic, stau cu ochii lipiţi de ecranele telefoanelor de ultimă generaţie, total dezinteresaţi de frumuseţea care-i înconjoară, fără a mai vorbi de costul piperat al plimbării, de cel puţin 80 de euro, pentru o durată de doar 40 de minute. Sigur, vor putea povesti, odată întorşi acasă, că au conversat on-line, au văzute filmuleţe pe YouTube şi au răsfoit albumul de fotografii de pe telefoane în timp ce se plimbau cu gondola. Câţi se pot lăuda cu aşa ceva? Dincolo de orice ironie, telefonul mobil s-a impus în existenţa noastră ca ceva de nelipsit, fără de care ne simţim pierduţi, dezorientaţi, expuşi pericolului. Dacă îl uităm acasă, ne întoarcem să-l luăm şi, dacă nu putem să-l recuperăm, ne cuprinde panica, ne năvălesc îngrijorările. Dacă trebuie să mi se comunice ceva important? Dacă se întâmplă ceva cuiva drag şi nu pot fi contactată imediat? Dacă am eu nevoie de ajutor şi nu am posibilitatea să comunic? De altfel, şi Papa Francisc, pornind de la excesiva atenţie pe care o acordăm telefonului mobil, lansa, la rugăciunea Angelus din 5 martie 2017, întrebarea: „Ce-ar fi dacă am trata Biblia cu acelaşi interes pe care-l avem faţă de telefonul mobil? Am avea-o mereu cu noi, am deschide-o de mai multe ori pe zi, am citi mesajele lui Dumnezeu conţinute în Biblie aşa cum citim mesajele din telefon.” Ce poţi replica la o astfel de consideraţie? De aceea, până la următoarea „vedere din Roma”, în aşteptarea Adventului, vă las cu această întrebare.

Biserică și societate RES-PUBLICA

O viziune creștină asupra Europei Text: Sebastian Fitzek

ntre 27 și 29 octombrie 2017, a avut loc la Vatican o conferință istorică fără precedent, ocazie prin care elita politică europeană a intrat în dialog cu Biserica. Invitația a fost un S.O.S. venit din zona politicului ca urmare a evoluțiilor negative cu care se confruntă astăzi Uniunea Europeană. Dincolo de problemele financiare, de escaladarea populismului, a terorismului și a partidelor extremiste în țări cheie, ca Germania și Franța, UE se confruntă inclusiv cu o criză de ordin moral. O cauză ar fi generată de abolirea valorilor creștine din documentele europene, „o spoliere de moralitate civică”, după cum se exprima în plen profesorul Rocco Buttiglione. Proiectul european s-a născut pe umerii unor fondatori catolici care au înțeles importanța creștinismului în făurirea păcii. Stâlpii de marmură albă și oțel au fost înlocuiți astăzi

cu o sumă de propteli multicolore, în care fiecare membru al UE încearcă o politică personală de salvare, artificială, egoistă, uitând că acoperișul este gata să se prăbușească, strivind pe toți participanții sub greutatea unei răspunderi colective. La rândul său, președintele COMECE, Cardinal Reinhard Marx, propune un model de acțiune bazat pe doi vectori complementari: 1. rezolvarea problemelor sociale din zonele vulnerabile (refugiați, șomaj, inegalitate), la care elita politică trebuie să aducă soluții concrete; 2. în linia gândirii papilor, tineretul educat creștin trebuie să se implice în reforma politică locală. De asemenea, Frans Timmermans, vicepreședintele Comisiei Europene, a adresat un mesaj dedicat euroscepticilor: „Nu vă fie frică să vă deschideți brațele celor care vin de pe alte tărâmuri. Brațele închise sunt

ziduri și porți care ne izolează față de propria noastră fericire. O cetate creștină este o cetate a tuturor celor care vor să intre în ea”. Îndemnul dat este un răspuns la problemele ridicate de migrația venită din lumea islamică. Criticile însă nu au lipsit din cealaltă parte. Ambasadorul polonez, Irena Lipowicz, a motivat o parte din fricile antropologice ale cetățenilor europeni, arătând că „relația dintre cetățean și UE a devenit un pod rupt peste care nu se mai poate trece. Tratatele europene au ajuns o marmeladă de documente birocratice, care nu au nimic în comun cu spiritul creștin.” Critica aparatului birocratic se observă în dificultățile de comunicare și de reprezentare instituțională a forurilor europene. La final, abundența comentariilor pro și contra s-a contopit în cuvintele prin care Papa Francisc a pus bazele unui nou pod între politică și cetățenii europeni. Pentru Sfântul Părinte, persoana și comunitatea sunt elementele necesare armoniei sociale, iar persoana umană trece dincolo de statisticile care matematizează o lume construită pe numere și indivizi. Familia este comunitatea în care se formează sănătatea psihică și socială a unui popor. Cultivarea dialogului transcultural este necesară pentru a construi pacea, punându-ne la adăpost de conflicte şi de violenţă. Construcția politică europeană nu trebuie să fie o ierarhie a puterii, la fel cum cei mari nu trebuie să uite că în fața Domnului sunt la fel ca cei mici. Preocuparea pentru integrarea grupurilor defavorizate, solidaritatea și dialogul reprezintă drumul unei construcții solide, bazate pe armonie și iubirea aproapelui. La final, Pontiful a rugat ca liderii europeni să nu uite că UE s-a născut ca o promisiune a păcii, un proiect care trebuie păstrat și dezvoltat în spiritul fondatorilor. DECEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate EXCELENȚĂ ÎN SLUJIRE

Sfântul Părinte ne cheamă pe noi, cei de aici, precum și întreaga Biserică Catolică la această conștientizare: nu putem să ne considerăm adevărați creștini dacă uităm de cei săraci. (ÎPS Ioan Robu) ©Bogdan Moisa

Ziua Săracilor în Arhidieceză

iua Mondială a Săracilor, instituită de Papa Francisc în 2016, la încheierea Jubileului Milostivirii, a fost celebrată și în Arhidieceza Romano-Catolică de București. Reprezentanţii mai multor organizaţii catolice ce desfăşoară activităţi de caritate în Capitală au participat duminică, 19 noiembrie, la Liturghia de la ora 10.30, în Catedrala Sf. Iosif, împreună cu voluntarii şi câteva dintre persoanele nevoiașe pe care le asistă. La predică, ÎPS Ioan Robu a prezentat Mesajul Papei pentru această Zi și a amintit că „Sf. Părinte ne cheamă pe noi, cei de aici, precum și întreaga Biserică Catolică la această conștientizare: nu putem să ne considerăm adevărați creștini dacă uităm de cei săraci”. Excelența Sa l-a dat apoi ca exemplu pe Fericitul 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2017

Vladimir Ghika, „cel care a avut o mare sensibilitate față de cei săraci”. După Liturghie, persoanele nevoiașe au fost invitate la o agapă, alături de operatorii sociali din asociaţiile și fundațiile organizatoare: Asociaţia Caritas Bucureşti, Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor, Serviciul de Ajutor Maltez, Asociaţia Don Orione, Banca pentru alimente, JRS România, Misionarii şi Misionarele Carității, Surorile Franciscane Misionare de Assisi. ÎPS Ioan i-a invitat să se roage împreună Tatăl nostru, apoi a salutat pe fiecare în parte. PS Cornel Damian a fost duminică în comunitatea franciscană din București, unde le-a mulțumit fraților franciscani, terțiarilor şi voluntarilor pentru dăruirea cu care îl slujesc pe Cristos în săracii de pe străzile Capitalei. „Dumnezeu să vă

sporească numărul și caritatea și să vă dea ca la final să auziți cuvântul spus de stăpânul din Evanghelia zilei: Intrați în bucuria stăpânului vostru!”. Duminică după-amiază, Nunțiul Apostolic Mons. Buendía a vizitat comunitatea din Ferentari a Surorilor Misionarele Carității. Au fost prezenți și preoții de la Parohia Sf. Tereza, membri ai Comunității Papa Ioan al XXIII-lea și reprezentanți ai Fundației Dezvoltarea Popoarelor, ce colaborează cu Misionarele Carității. Pe 18 noiembrie, la Câmpulung Muscel a fost inaugurat Centrul de zi Vladimir Ghika. Înființat de Asociația Surorile de Caritate ale Sf. Paul, Centrul va oferi diferite servicii sociale. Pe 19 noiembrie, comunitatea catolică de limbă spaniolă, din București, a donat jucării și alimente familiilor asistate de Misionarele Carității. Tot duminică, membrii și voluntarii sucursalei din București din Serviciul de Ajutor Maltez au distribuit săracilor din zona Gării de Nord pachete cu mâncare și ceai cald. (sursa: angelus.com.ro)

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

Și dacă ar fi chiar așa?

ăudat să fie Isus Cristos! Te salut cu drag și mă bucur să te reîntâlnesc pe această cale! Și mă bucur și mai mult pentru că am ocazia să-ți transmit un gând într-un context atât de plăcut cum este cel al lunii decembrie. Cred că nerăbdarea pentru sărbătorile frumoase de Crăciun ne-a cuprins și pe mine și pe tine. Nu-i așa? Pentru luna aceasta m-am gândit la o nouă provocare. Vara aceasta un tânăr a trăit următoarea experiență: a întâlnit o persoană în vârstă pentru prima dată, iar ceea ce a simțit cunoscându-l a fost pentru el interesant. La început l-a catalogat drept un bătrân pensionar oarecare, apoi pe măsură ce conversa cu el și-a dat seama că, de fapt, stă în fața unui medic, mai precis un cardiolog. Pe măsură ce îl cunoștea, simțămintele sale au trecut de la o stare de dezinteres până la aceea de respect pentru o persoană cu un nivel de inteligență și cultură ridicat. De ce și-a schimbat oare atitudinea de la începutul întâlnirii? Pentru că nu avea în fața sa un om oarecare, ci

o personalitate demnă de apreciere pentru munca sa. Suntem adesea tentați să catalogăm ușor persoanele după aspectul lor. Ce-ar fi dacă luna aceasta nu ne-am mai grăbi să facem așa. Vom avea parte de mai multe întâlniri decât de obicei. Să privim altfel la cei de lângă noi, să începem fiecare întâlnire de la nivelul de respect pe care am dori să-l primim și noi la rândul nostru. Dumnezeu l-a vizitat pe Abraham prin cei trei călători simpli (cf. Gen 18). Și ne vizitează și pe noi în continuare! Și de multe ori te-a întâlnit așa și pe tine! Sper că a plecat mulțumit. Dar oare a fost mulțumit de fiecare dată? Îți doresc un timp frumos de pregătire pentru Crăciun, iar fiecare întâlnire să o simți ca și cum Dumnezeu a ales tocmai atunci să te întâlnească. Și dacă ar fi chiar așa? Cum îl lași să plece?

Pr. Marian Blaj, Responsabil diecezan pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Creștinul nu poate fi niciodată pesimist! Papa Francisc

TINERII ÎNTREABĂ

Cum îţi păstrezi credinţa pe timp de boală?

redinţa este pentru mulţi o resursă puternică în situaţii de încercare. Există oameni care se apropie mai mult de Dumnezeu în împrejurări dificile. Când îi vorbesc lui Dumnezeu despre durerea lor, se simt întăriţi şi primesc pace. Acceptă suferinţa mai uşor. Şi Isus a trecut prin durere. De aceea s-a întrupat, pentru a ne arăta că trece cu noi prin suferinţa noastră. Ştiu că asta e dificil de crezut, dar dacă ştim să rămânem în tăcere suficient la picioarele Crucii, vom vedea că nu suntem singuri. Suferinţa celor nevinovaţi sau a copiilor cu o boală cronică este de multe ori inexplicabilă şi rămâne un mister. Pot fi cauze genetice sau psihice, sau un anumit context care favorizează boala. Asta nu se poate controla. Trecând prin suferinţă, înveţi ceva. Îţi păstrezi credinţa, unind lacrimile cu rugăciunea, privind la Cristos suferind, vorbind cu oameni buni care te încurajează, citind şi cerând ajutor de la oameni capabili, cerând harul să trăieşti suferinţa senin. Rubrică îngrijită de Sr. Gabriela Lungu, FCJ

DECEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR REPORTAJE

Nu te teme, Marie! În perioada 10-12 noiembrie, s-a desfășurat la mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți de la Ciofliceni (Snagov) cursul de formare pentru tineri. Tema de discuţii a fost cea a anului pastoral în curs: Nu te teme, Marie! (Lc 1,30). Text: Theodora Bratu

oi, cei aproximativ 80 de tineri care am participat, am fost ajutați să găsim răspuns la câteva întrebări referitoare la descoperirea propriei vocații: Cine sunt eu? Încotro mă îndrept? Care este vocația mea? Ce vrea Dumnezeu de la mine? La Ciofliceni, am avut parte de zile deosebite, deoarece programul pregătit de organizatori a fost unul complex: activități și dialoguri, în grupuri mici; împărtășirea experiențelor, în grupul mare; timp de creștere spirituală (Sfânta Liturghie, Adorație euharistică, spovadă). Am avut parte și de relaxare prin programul de seară, unde ne-am jucat și am dansat pe muzica entuziasmantă a tinerilor din trupa diecezană Verita; ei ni s-au alăturat și au creat o atmosferă de neuitat. Am avut și câțiva oaspeți printre noi: Părintele Francisc Ungureanu,

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2017

responsabil diecezan pentru pastorația vocațională, și Părintele Felix Roca, responsabil național pentru pastorația tineretului. Ambii ne-au încurajat să încercăm cu curaj și într-un mod potrivit să descoperim chemarea lui Dumnezeu în noi. Cursul a fost și o pregătire pentru Sinodul tinerilor, care va avea loc în luna octombrie 2018. În acest sens ne-a fost recomandat site-ul youth. synod2018.va, unde noi ne putem implica în organizarea acestui eveniment deosebit, completând chestionarul propus de organizatori. Redăm câteva impresii din partea cursanților: Cum ți s-a părut cursul de formare? „Mi-a plăcut foarte mult, mi-am făcut mulți prieteni”. „Mi s-a părut excelent. Îmi pare foarte bine că am venit și mi-aș dori să vin şi anul viitor.”

Cu ce o să rămâi după acest curs? „Cu multe lucruri pozitive, cu prieteni, cu tot ce am învățat. Mă regăsesc în foarte multe din lucrurile discutate, în oamenii prezenți și mă va ajuta pe viitor.” „Am învățat să mă cunosc mai bine și m-am gândit mai bine la talanții mei și cum să-i fructific.”

SUFLET TÂNĂR

Tinereţea mea

m urât întotdeauna tinerețea pentru lipsa ei de maturitate, pentru ignoranța ei, pentru veșnica ei revoltă lipsită de sens și pentru tragediile ei inutile. Uram să fac parte din această generaţie care pare să fie tot mai mult un cocktail de depresie, dependență de tehnologie și care-l omoară zilnic pe Dumnezeu și-l înlocuiește cu viziunea ei asupra omului. Dar mai ales mă uram pe mine pentru că fac parte din generația asta. Privind în urmă îmi dau seama că uram atât de mult pentru că nu mai găseam speranța, pentru că eram singur și insistam să-l găsesc pe Dumnezeu singur.

CINEMATECA

Însă Cineva acolo Sus nu voia să rămân fără speranță, nu voia să mă risipesc în ură, așa încât mi-a scos în cale raze de speranță. O rază sub forma a două fete cu un chef de viață inepuizabil, o altă rază sub forma unui înger blând, care m-a ajutat să fac parte din ceva, o alta sub forma unei catedrale care mi-a devenit a doua casă, atunci când îmi era dor de casă. Și toate aceste raze de speranță la un loc m-au ajutat să pătrund pe un nou drum al căutării lui Dumnezeu, cel al comuniunii. (Andrei Chirilă)

(2017)

Rubrică de Adriana Calotă

Și (unii) atei cred în rai ună paradoxal, nu? Aparent, ateii nu cred în Dumnezeu, nu cred în vreo învățătură divină, refuză să conceapă că există o luptă între bine și rău, o moralitate obiectivă, mântuire și susțin cu tărie că nu există păcate. Pe scurt, sunt materialiști. Cât de departe de adevăr poate fi, pentru unii atei, această afirmație. Și istoria ne oferă multe dovezi concrete pentru această afirmație. O asemenea dovadă a fost amintită luna trecută pe data de 7 noiembrie, în centenarul Revoluției din Octombrie (nu e greșeală editorială, doar că, în o sută de ani, se pot schimba până și calendarele). Atunci, în numele zeului numit progres inevitabil al istoriei, bolșevicii au preluat puterea în Rusia, transformând-o într-o

The case for Christ

nouă țară, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Ce ne învață această zeitate? Ea ne învață doctrina materialismului dialectic. Conform acesteia, lupta de clasă, războiul dintre proletarul asuprit și burghezul asupritor este motorul istoriei. Întrebarea care reiese logic este cum putem noi, ca oameni, să creăm astăzi paradisul de mâine? Cum putem să forțăm ca istoria să progreseze mai rapid, mai eficient, folosind experiența trecutului? Astfel, se creează și o moralitate extrem de rigidă. Strivirea burghezului, pentru binele umanității, este considerată binele suprem. Orice fel de milă pentru exploatator devine un păcat de moarte. Cei care respectă această regulă sunt numiți drept-credincioși sau tovarăși. Rafael Emanuel Ropotă

redința creștină constituie bazele unei adevărate investigații pentru Lee Strobel. Sinteza: Renumitul jurnalist Lee Stobel trece prin două momente culminante: recunoașterea meritelor în domeniu și lupta împotriva credinței soției sale, care-l determină să înceapă o cercetare. Rezultate neașteptate ale investigațiilor sale îi vor schimba total viața. Despre film: Povestea aduce în prim-plan un ateu convins care, în încercările sale de a-și salva căsătoria, pornește în căutarea unor răspunsuri. Recomandare: Filmul are la bază cartea cu același nume, un bestseller, și este recomandat pentru vârste de peste 12 ani. Alexandra Iacoban

DECEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

Am început cu forțe proaspete!

Activitatea CDPT Text: Theodora Bratu

una octombrie a sosit cu multe activități pentru tineri, precum: deschiderea anului pastoral, procesiunea în cinstea Sf. Ioan Paul al II-lea și vizita pastorală a Centrului Diecezan în Parohia Sfântul Anton de Padova, unde tinerii au îmbrățișat inițiativa și au fost deschiși la noile provocări. La prima procesiune - care a încununat acest an pastoral - au participat ca şi până acum (și folosesc expresia aceasta, fiindcă a devenit o tradiție) o sumedenie de tineri voluntari pentru buna desfășurare a acesteia. Numărul tinerilor crește de la an la an, din câte se observă, iar implicarea lor activă și serioasă la aceste evenimente conduce spre o finalitate minunată.

De asemenea, am reușit să adunăm câteva păreri de la unii voluntari prezenți constant, pe care am dori să le împărtășim cu tine: ,,Având în vedere că am fost voluntar, a fost bine deoarece a fost foarte organizată și tinerii au fost la înălțime” (Betty Scarlat). ,,Acest eveniment reprezintă o sărbătoare care îi adună pe tineri împreună, fiind un exemplu deosebit pentru generația din zilele noastre” (Silviu Ghinea).

Basel (Elveția)

Cacica (România)

Întâlnire europeană Taizé

Pelerinajul absolvenților

În perioada 28 decembrie 2017 - 1 ianuarie 2018, zeci de mii de tineri de confesiuni diferite se vor aduna în orașul Basel (Elveția), pentru o nouă etapă a „Pelerinajului de încredere pe pământ”. Pentru prima dată, întâlnirea are loc în trei țări simultan, orașul fiind situat la granița dintre Germania, Franța și Elveția. În seara de 31 decembrie va avea loc o veghe de rugăciune pentru pace, urmată de sărbătoarea popoarelor.

Sâmbătă, 28 octombrie 2017, circa 200 de elevi de clasa a XII-a au participat la pelerinajul absolvenţilor de liceu la sanctuarul marian din Cacica (Dieceza de Iași): s-au rugat și s-au pregătit spiritual pentru examenul de bacalaureat și pentru alegerile importante de viață pe care le vor avea de făcut mai apoi. Sub motoul „Cu Maria la începutul maturităţii noastre”, tinerii au adus la altar toate dorinţele și temerile lor.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2017

Vizite CDPT Decanatul de Constanţa 2 decembrie 2017 Parohia Sf. Francisc București 10 decembrie 2017 Concert de colinde Christus natus est Ediţia a XX-a 16 decembrie 2017, ora 14.00 Catedrala Sf. Iosif Întâlnirea Taizé 28 decembrie 20171 ianuarie 2018 Basel, Elveţia

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Bianca Bâlha Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Adriana Calotă Sr. Emilia Corlade CJ Alexandra Iacoban Sr. Gabriela Lungu, FCJ Emanuel Ropotă Foto: cdpt.ro

Sf. Vincențiu de Paul s-a născut într-o familie de țărani, în Franța. Era inteligent și a fost trimis să studieze pentru a deveni preot.

Se va descurca bine la școală.

A fost hirotonit preot, dar când era pe mare a fost răpit şi vândut ca sclav.

Piraţi!

Poate că va asigura un trai bun familiei noastre.

Bine aţi venit la reşedinţa Gondi!

Familia l-a ajutat să se îngrijească de săracii din zonă.

A fost trimis capelan la o familie importantă.

Voi pregăti lucrurile, ca să puteți merge în sat.

A scăpat după doi ani şi a fost trimis paroh.

Cu ajutorul Domnului am scăpat!

A muncit pentru a forma buni seminariști și a fondat organizații pentru ajutorarea săracilor.

Întâi să vedem la ce treabă e bun fiecare.

Iată ceva de mâncare. Mă întorc curând pentru spovezi.

Sf. Vincențiu mergea și în închisori unde oamenii erau bolnavi și în nevoi. A ajutat mii de oameni. A murit la 80 de ani.

[După: TheKidsBulletin]

comemorat la 27 septembrie

SFÂNTUL VINCENȚIU DE PAUL (1581-1660)

UNIVERSUL FAMILIEI

Sf. Vincențiu a trăit într-o vreme în care puțini oameni se ocupau de săraci. Și-a trăit viața ajutându-i pe oameni în nevoile lor sufletești și trupești. Tu ce faci pentru a-i ajuta pe săraci? Cum îi poți ajuta pe cei care au nevoie de Dumnezeu? DECEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

UNIVERSUL FAMILIEI

Iubirea, un dans nesfârşit de neuroni! O lungă perioadă din cariera sa, neurologul de origine columbiană Rodolfo Llinás a aprofundat modul de funcţionare a creierului uman, încercând să alcătuiască o hartă relativă la conceptele de fidelitate, iubire, fericire. Text: Pr. Fabian Măriuţ

entru Llinás, creierul uman este un sistem închis, dar „perforat” de sentimente. Funcţionarea sa poate fi asemănată cu a unui computer, diferenţa fundamentală constând în plasticitatea şi creativitatea creierului, în capacitatea de a se modifica, de a se schimba şi de a se hrăni. Expertul a ajuns la concluzia că la temeiul structurii intelectuale a fiinţei umane se află sfera emotivă. Pe primul loc se află emoţia, apoi este raţiunea. Ideile pe care ni le facem despre lume provin în primul rând de la ceea ce experimentăm, de la ceea ce ni se întâmplă, abia apoi din analiza pe care o facem asupra celor se petrec cu noi. În această ecuaţie, iubirea ocupă locul de frunte, iar fidelitatea e specifică persoanelor inteligente.

Din constatările lui Llinás rezultă că sfera emotivă e cea mai veche şi prima în ordinea dezvoltării din creier. Făcând o analogie cu creierul reptilelor, a constatat că puterea lor de a aprecia corect sau greşit, de a nimeri ţinta sau de a se înşela se află în sfera emotivă, în lumea reptilelor existând doar standarde de acţiune prefixate. Prin urmare, dacă le este foame, se apropie sau se îndepărtează de pradă, dacă doresc să se reproducă, au raport sexual. Atâta tot! În schimb, iubirea este o caracteristică umană. Deşi îşi are originea în aceeași sferă emotivă, la om, ea implică funcțiuni fiziologice diverse. Iubirea e ca o prăjitură, iar îndrăgostitul este un pofticios. Vrea să aibă tot mai multă iubire de la persoana iubită. Nimeni nu moare din exces de iubire.

Iubirea veșnică sau „pentru totdeauna” este tipică persoanelor inteligente, „care îşi structurează şi îşi ajustează standardele fixe de acțiune avându-l mereu ca punct de referinţă pe celălalt”.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2017

Llinás recurge la comparaţia între dans şi gimnastică, considerând că din punct de vedere fiziologic, iubirea se aseamănă cu dansul, nu cu gimnastica. Iubirea veșnică sau „pentru totdeauna” este tipică persoanelor inteligente, „care îşi structurează şi îşi ajustează standardele fixe de acțiune avându-l mereu ca punct de referinţă pe celălalt, ca şi cum ar fi parte din trupul său, de care are grijă şi de care se simte responsabil”. Aportul fidelității este de a canaliza energiile emotive şi intelectuale şi de a nu le cheltui zadarnic. Prin natura sa, fiinţa umană are aspiraţii înalte şi e în stare să lase deoparte ce îi destabilizează viaţa. Iată de ce, observă Llinás, iubirea veşnică e un dans nesfârşit de neuroni între două persoane inteligente.

UNIVERSUL FAMILIEI

Binele bun și binele rău O conștiință vie știe să facă alegerea corectă între înfăptuirea binelui și a răului. Mai greu e de ales între a face binele cu motiv și fără, între a învesti binele cu aura gratuității și a-l înzorzona cu flash-urile publicității. Cum deosebim binele bun de binele rău?

acem binele gratuit, lipsit de orice condiționare, adică „prin Cristos, cu Cristos și în Cristos”, când: • avem grijă „să nu săvârșim faptele noastre bune înaintea oamenilor ca să fim văzuți de ei” (cf. Mt 6,1): nu doar că tăinuim propria persoană, cu simplitate și smerenie, în faptele noastre, dar ascundem binele pe care l-am făcut chiar și de noi înșine, îl dăm uitării îndată ce l-am făcut, ca să nu avem pricină de slavă deșartă și ispita de a ne așeza poza în ramă de icoană; • unicul resort interior al binelui dăruit este bucuria lăuntrică de a fi instrumentul lui Cristos, de a ne valida ceea ce credem prin ceea ce facem, bucurie din care, vorba Sf. Ignațiu de Loyola, izvorăște

Tristeţea privirii noastre în noi şi în jurul nostru: văzând cât de bine se face răul şi cât de rău se face binele. (Fer. Vladimir Ghika)

chipul nostru și al aproapelui, căci: • e trâmbițat să-l afle tot satul, Text: Claudia Stan arătând că noi suntem făcătorii și stăpânii binelui, noi suntem numai buni de dat de exemplu, că dacă toată lumea ar face ca noi, pământul ăsta ar fi un loc mai prietenos pentru toți (și lista de vorbărie motivațională autojustificativă menită să ne zgândăre narcisismul e nesfârșită, precum golul interior care-i dă naștere); • pune reflectoarele pe beneficiarul binelui nostru, făcând din suferință titlu de breaking news, pentru ca, după ce reflectoarele s-au stins, realitatea unei bătrâneți însingurate, a unei copilării fără părinți, a nopților pe stradă să rămână la fel dorința fierbinte „să dăruim și să nu de reală și de nealinată ca și înaintea socotim cât dăm, să luptăm și să nu agresiunii noastre filantropiste, adăbăgăm în seamă rănile, să trudim și ugându-i-se în plus umilința de a-ți să nu căutăm odihna”, pentru că nici vedea suferința devenită instrument Cristos n-a predicat binele doar din de manipulare pentru creșterea în gură, ci el mai înainte de toți și-a su- audiență și în popularitate; • face din gratuitatea bunătății flecat mânecile și a îngenuncheat să monedă de schimb pentru obținerea ne spele picioarele; • nu așteptăm niciun fel de recom- de favoruri reciproce, zugrăvind bipensă: nici laude, nici recunoștință, nele nu ca pe o cinste și o verticalitanici măcar să ni se plătească binele te a condiției umane, ci ca pe o marcu bine, ba, dimpotrivă, suntem gata fă (uneori chiar de contrabandă) și o să facem binele în continuare, tot cu oportunitate de căpătuire: eu te-am perseverență, discreție și inimă des- ajutat, tu ce faci pentru mine? chisă, și celui ce ne bârfește, ne cauBonus! Caută-l numai pe Isus în tă nod în papură, ne face răul cu sau fără voie, după cum și Dumnezeul orice bine pe care-l faci și El te va nostru, de pe cruce, i-a iertat până și căuta ca să te așeze în rândul acelora care, fără să aibă habar, i-au găsit chipe călăii lui. Binele nostru e rău făcut dacă pul în cei ce aveau nevoie să li se facă rezultatul e unul ce schimonosește binele după cuvântul Evangheliei. DECEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ

Sfântul Francisc Xaveriu (3 decembrie)

Îi mulţumesc Dumnezeului meu întotdeauna cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu care v-a fost dat în Cristos Isus, pentru că în el aţi fost îmbogăţiţi în toate, în tot cuvântul şi în toată cunoaşterea. Astfel, mărturia lui Isus Cristos a fost întărită în voi, aşa încât să nu duceţi lipsă de niciun har în timp ce aşteptaţi revelarea Domnului nostru Isus Cristos... (din liturgia zilei, 1 Cor 1, 3-8)

Text: Pr. Tarciziu Șerban

in corespondența dintre Sfântul Francisc Xaveriu și Sfântul Ignațiu de Loyola (fondatorul Societății lui Isus) rezultă că primul dintre ei, misionar, trimis să evanghelizeze popoarele din Extremul Orient, a avut un succes impresionant. Începându-și activitatea misionară în India (în Goa, în Capul Comorin și Travancore), continuând-o în peninsula Malacca și insulele Moluce și în Japonia (Kagoshima), a avut surpriza ca mesajul său evanghelic să fie primit cu mare entuziasm și să fie nevoit, uneori, să celebreze sacramentul botezului pentru mai multe mii de persoane deodată. Sigur că nu a fost întotdeauna ușor. Sigur că a întâmpinat adesea opoziții, atât din partea autorităților civile, cât și religioase 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2017

locale. Și totuși, cifrele sunt impresionante. În acest caz, mai multe întrebări se nasc în mod spontan: Cât adevăr se află în ceea ce spun scrisorile schimbate între cei doi iezuiți? Nu sunt oare relatări menite doar să impresioneze? Și apoi el nu a lucrat singur. Meritul trebuie împărțit cu toți colaboratorii care au contribuit la evanghelizarea unei zone atât de vaste cum este Extremul Orient. Într-adevăr, trebuie subliniat faptul că, începând cu secolul al XVIlea, această zonă a lumii cunoaște o creștinare masivă și profundă; că Francisc Xaveriu a avut o însărcinare specială din partea lui Ignațiu de Loyola pentru această misiune, însărcinare confirmată de însuși Papa prin numirea lui ca Nunțiu apostolic în acea zonă; că evanghelizarea

practicată de el a fost foarte bine gândită și la fel de bine organizată (ca și Sf. Paul, Francisc Xaveriu lăsa în comunitățile pe care le fonda responsabili și cateheți, care să continue munca de formare și de organizare). Pe de altă parte, entuziasmul cu care este primit mesajul evanghelic se explică și prin aceea că el a reprezentat o adevărată revelație pentru culturile acestor popoare. Viziunea asupra lumii și a vieții propusă de Evanghelie aducea o înnoire profundă culturilor din această zonă, înnoire care se verifică prin dăinuirea acestor Biserici până în ziua de astăzi, nevoite adesea să plătească preț de martiriu. Francisc Xaveriu a murit în ziua de 3 decembrie 1552, răpus de febră, pe când se pregătea să înceapă evanghelizarea Chinei. Nu avea decât 45 de ani.

SPIRITUALITATE DIN CATEHEZELE PAPEI FRANCISC

Sfinţii sunt fraţii şi surorile noastre care au primit în inima lor lumina lui Dumnezeu şi au transmis-o lumii, fiecare după propria „tonalitate”.

Sfinţenie şi transparenţă Text: Iulia Cojocariu

n cadrul catehezei din 18 octombrie, Papa Francisc a făcut o comparaţie între speranţa creştină şi realitatea morţii, o realitate pe care civilizaţia modernă încearcă să o ascundă şi în faţa căreia, de cele mai multe ori, ne găsim nepregătiţi. Suveranul Pontif a amintit mai multe pasaje biblice care fac referire la viaţa omului şi la momentul morţii. Moartea ne face să descoperim că actele noastre de orgoliu, de mânie şi de ură nu reprezintă decât vanitate. În momentul morţii, regretăm că nu am ştiut să iubim mai mult şi că nu am căutat ceea ce era esenţial. Însă misterul morţii a fost clarificat de către Isus, pentru că El este învierea şi viaţa, iar în faţa acestui mister trebuie să ne păstrăm credinţa.

Cateheza din 25 octombrie a avut ca temă Paradisul, scopul speranţei noastre. Cu această ocazie, Suveranul Pontif a anunţat că aceasta este ultima reflecţie asupra speranţei creştine. Pe Calvar, Isus are o ultimă întâlnire cu un păcătos, pentru a-i deschide şi acestuia porţile Împărăţiei sale. Tâlharul cel bun îşi pune încrederea în Isus, iar cuvintele de căinţă umilă pe care le rosteşte ating inima lui Isus. Nu trebuie să ne descurajăm, ci să ne punem încrederea în milostivirea lui Dumnezeu. Acest lucru ne dă speranţă, ne deschide inima. Paradisul nu este un loc de basm, nici o grădină încântătoare. Paradisul este îmbrăţişarea cu Dumnezeu, Iubire infinită, în care intrăm datorită lui Isus, care a murit pe cruce pentru noi.

Papa Francisc

La rugăciunea Angelus din 1 noiembrie, Papa Francisc a vorbit despre sfinţi şi despre fericirile evanghelice. Sfinţii sunt fraţii şi surorile noastre care au primit în inima lor lumina lui Dumnezeu şi au transmis-o lumii, fiecare după propria „tonalitate”. Dar toţi au fost transparenţi, au luptat pentru a îndepărta întunericul păcatului şi a lăsa să treacă lumina blândă a lui Dumnezeu. Fericiţi este cuvântul cu care Isus îşi începe propovăduirea, care este evanghelie, veste bună, pentru că este calea fericirii. Fericirea nu constă în a avea ceva sau în a deveni cineva; a fi cu adevărat fericit înseamnă să fii cu Dumnezeu şi să trăieşti din iubire. Iar ingredientele pentru a fi fericit se cheamă fericiri, care sunt un fel de hartă pentru viaţa creştină. DECEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

„Nu mai sunt bolnavă!”

BIOGRAFIE

O vindecare neaşteptată

D Elisabeta a Sfintei Treimi Canonizare: 16.10.2016 Beatificare: 15.11.1984 Venerabilă: 12.07.1982 Procesul: 23.05.1931 Moartea: 09.11.1902 Nașterea: 18.07.1880

oamna Marie-Paul Stevens preda Religia la o școală a Fraților Mariști, în Malmedy, Belgia. Bucuria de a prezenta copiilor și tinerilor planul lui Dumnezeu cu omul a purtat-o și spre martorii milostivirii divine, printre care tânăra mistică din Carmelul de la Dijon, Elisabeta a Sfintei Treimi. Astfel că, atunci când, din mai 1997, a început să urce calvarul suferinței personale, o va alege pe ea ca sprijin. Medicii o diagnosticaseră cu sindromul Sjogren, boală cronică autoimună, care, progresiv, avea să-i afecteze tot mai multe organe din corp. La început, vorbea tot mai greu, pentru ca în 2002 să fie dependentă de ajutorul celorlalți în tot ceea ce făcea. În ziua de 2 aprilie 2002, cu câțiva prieteni de încredere, a străbătut un drum de 450 km până la mormântul* Fericitei Elisabeta a Sfintei Treimi, pentru a-i mulțumi pentru ajutorul spiritual în timpul bolii și cu intenția de a-i cere mijlocirea harului unei morți creștine bune. Era cam singurul lucru pe care își mai permitea să-l dorească. După momentul de rugăciune, așteptând mașina în parcarea mănăstirii a simțit că este mai bine. În fața prietenilor care o aduseseră ca pe o muribundă, afirma cu brațele întinse spre cer că nu mai este bolnavă! De atunci, a dus o viață absolut normală, astfel că s-a constatat că vindecarea a fost de durată, putând fi luată în considerare pentru canonizarea Fericitei carmelitane.

Mic dicționar al acestei pagini *MORMINTELE fericiților sunt locuri privilegiate, unde se poate cere mijlocirea acestora. Este un dar deosebit să avem în mijlocul nostru ceea ce a rămas din trupurile sălășluite de Dumnezeu și de a ne bucura de mijlocirea acestora, ca pe timpul când erau în viață. Și toate acestea conform experienței credincioșilor chiar și din timpurile noastre. CREDIT IMAGINI: Portrait d’Elisabeth de la Trinité à l’age de 20 ans: By Willuconquer (Own work) [CC0], via Wikimedia Commons Visage d’Elisabeth de la Trinité: By Willuconquer (Own work) [CC BY-SA 3.0], via Wikimedia Commons

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2017

„O, Dumnezeul meu, Sfântă Treime pe care o ador”

ea care a scris această rugăciune este Elisabeta a Sfintei Treimi, o tânără care intrase în Carmel la 21 de ani, inspirată de Sfânta Tereza de Avila. Despre viața ei în mănăstire va spune: „Îl găsesc pe Domnul oriunde, atât la spălătorie, cât și când sunt reculeasă în rugăciune.” Ea era Elisabeth Catez; se născuse la Avord, în Franța, şi era fiica cea mare a căpitanului Joseph Catez, căsătorit cu Marie Rolland. Rămâne orfană de tată la șapte ani, dar este consolată cu paternitatea lui Dumnezeu, care îi oferă și o înțelegere specială a misterului Sfintei Treimi. La numai 25 de ani se îmbolnăvește grav și cu suferințele sale vrea să fie „Lauda Gloriei!” lui Dumnezeu. Este diagnosticată cu Boala lui Addison, pe atunci incurabilă, și va muri lăsând scrieri deosebit de profunde, care i-au definit faima de mistică.

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

Două personaje: Veronica şi Baraba Text: Iulia Cojocariu

ntr-un articol în care tratează despre contribuția lui Jacques Maritain la reflecția despre scriitorul de romane catolic, Henri Quantin1 prezintă mai multe opinii legate de subiectele unui roman catolic. Pe de o parte, este cea a lui J. B. d ’ Aurevilly, care susține că romancierul trebuie să fie fidel realului și de aceea e mai bine să înfățișeze mai degrabă oameni răi, decât oameni sfinți, mai degrabă un ochi negru din natură decât un ipotetic ochi albastru pur. De asemenea, el consideră că oamenii sfinți nu pot fi personaje bune de roman. O altă opinie este exprimată de Julien Green care spune că „îngerii nu sunt personaje de roman”. François Mauriac susține că un sfânt nu poate scrie romane, pentru că există incompatibilitate între sfințenie și munca de romancier, care presupune o complicitate cu răul descris, o tovărășie cu personajele păcătoase inventate. La întrebarea dacă cineva poate să fie și sfânt și romancier încearcă să răspundă Jacques Maritain. El afirmă că misiunea unui scriitor catolic este aceea de a așeza cititorul în fața realității creștinismului. Jacques Maritain spune că problema principală în înfățișarea răului este ca scriitorul să fie suficient de puternic, iar

arta și inima sa să fie destul de pure pentru ca această zugrăvire a răului să o facă fără complicitate. Henri Quantin consideră drept misiune a scriitorului aceea de „a explora profunzimile răului și ale păcatului, pentru a face perceptibilă lucrarea harului2”. El dă exemplul scriitorului Georges Bernanos, care nu se putea împiedica să se roage pentru personajele sale. Iar romancierul fiind un fel de dumnezeu pentru personajele sale, pentru că el le creează, le dă viață, ar trebui să le iubească cu o iubire răscumpărătoare, sacerdotală și cristică chiar, după exemplul lui Bernanos. Din această prezentare succintă a unei dezbateri care a avut loc în vremea lui Vladimir Ghika, putem înțelege mai bine motivul pentru care Vladimir Ghika a ales să înfățișeze în piesele sale de teatru o păcătoasă convertită și un personaj negativ3, precum și prezența îngerului rău din prologul la Baraba și cultul adus lui Baraba, din epilog. Această iubire sacerdotală și cristică ce se cere din partea unui scriitor pentru personajele sale putem să i-o atribuim și lui Vladimir Ghika. Abordând aceste subiecte (păcatul, adulterul, o cale greşită a vieţii), Monseniorul a concentrat în femeia păcătoasă pe toate femeile care au

Baraba (1886-1894), James Tissot

făcut experiența păcatului și a răului, dar și pe cea a convertirii, iar în rebelul Baraba, pe toți oamenii atrași de rău și tuturor le adresează un mesaj de iubire și de chemare de partea binelui. Vladimir Ghika se arată apostol și în ce privește personajele sale, preocupându-se pentru mântuirea sufletelor lor. Femeii adultere, pe lângă convertirea sa, îi dă și o aură de sfințenie, transformând-o în Veronica. Lui Baraba, chiar dacă nu îl înfățișează convertit, îi oferă totuși încă o șansă la mântuire prin chemarea pe care i-o adresează crucifixul care îi vorbește în epilog: „Am iertat cea mai mare dintre toate crimele, greșelile tale te vor împiedica să vii la mine?”

1 Henri Quantin, „«Les anges ne font pas de roman». L ’ apport de Maritain à la réflexion sur le romancier catholique”, in Revue thomiste,

avril-juin 2015, 235-254.

2 Ibidem, 241. 3 Baraba sau Cel preferat este cealaltă piesă de teatru scrisă de Vladimir Ghika, rămasă nepublicată. DECEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Adventul

INVITAȚI

Drum de speranţă, credinţă, bucurie şi iubire Moderator: Claudia Stan

Pr. Dr. Daniel Iacobuț (n. 1979)

Preot romano-catolic, doctor în Liturgică, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic Sf. Iosif (Iași)

Sr. Marta Andro (n. 1968)

Responsabilă a Mișcării Focolarelor, lector la Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității București

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2017

DIALOGURI CU DICHIS

„Adventul e o călătorie spre orizontul speranței.” (Papa Francisc, Angelus, 1 decembrie 2013)

Adventul, timp de har și de liniște, timp pentru a ne lăsa priviți de Dumnezeu care vine, timp pentru a aștepta în tăcere înfăptuirea miracolului Întrupării. Etimologia termenului în limba română vine din latinescul „adventus” care traduce grecescul „parousia” (a doua venire a lui Cristos). Termenul liturgic este caracteristic spațiului latin al Bisericii și este sinonim Postului Crăciunului din spațiul bizantin. Ce și cum este Adventul? Pr. Daniel Iacobuț (D.I.): Pentru

a descrie Adventul, aș pleca de la o imagine, aceea a unei porți maiestuoase de intrare într-o catedrală, într-un sanctuar: Adventul e poarta, Crăciunul e sanctuarul. Ca să trecem dincolo de poartă, avem nevoie de un timp de pregătire deopotrivă pentru a rememora cele întâmplate (Întruparea lui Dumnezeu) și pentru a privi în viitor către cele așteptate (a doua venire a lui Cristos). Pe această poartă de intrare ar putea fi inscripționate trei cuvinte: așteptare, convertire, speranță. Așteptare: ne rugăm pentru venirea Domnului în slavă, o rugăciune în care regăsim atât ieslea, cât și icoana judecății de pe urmă. Convertire: Sf. Ioan Botezătorul, personaj-cheie al Adventului, ne invită să ne îndreptăm privirea spre cel care, iată, vine (lat. advenit).

Speranță: trăim o speranță vie, mereu actuală, plină de bucurie. Sr. Marta Andro (M.A.): Fecioara Maria, care a știut să aștepte și să contemple în tăcere înfăptuirea miracolului întrupării, este o icoană a Adventului: așteptarea ei nu e nici pe departe una pasivă, căci ea pleacă în grabă spre verișoara ei Elisabeta, ca să-i povestească, prin imnul Magnificat, minunile Domnului și să-i stea alături în perioada de așteptare de dinainte de naștere. Fecioara Maria ne invită pe toți la un exercițiu de tăcere în această perioadă de post, în care propriul eu să amuțească, pentru a-i da spațiu de exprimare Pruncului care vine, care se naște... şi care creşte înlăuntrul creştinului prin viaţa omului nou. Care sunt semnele liturgice distinctive ale Adventului? D.I.: Culoarea violet a veșmintelor liturgice (pe care o mai întâlnim și în Postul Paștelui și cu prilejul altor celebrări penitențiale) ne amintește invitația la convertire. În a treia duminică a Adventului (numită Gaudete, a bucuriei), violetul Postului Crăciunului se lasă transformat de lumina lui CristosSoarele dreptății și Biserica se înveșmântează în roz, pentru a conduce inimile credincioșilor spre sărbătoarea Nașterii. Cele patru

lumânări ale coroanei de Advent sunt simbol al profeților Vechiului Testament care au luminat treptat așteptarea lui Mesia. Adventul propune și lecturi liturgice încărcate de semnificație. Până la 16 decembrie, avem texte care ne îndreaptă spre parusie, spre venirea Împărăției lui Dumnezeu în mijlocul nostru, pentru ca între 17 și 24 decembrie să citim pericope care ne pregătesc pentru Întruparea Domnului. Extrem de frumoasă e simbolistica evangheliilor propuse în cele patru duminici ale Adventului: 1. Veghere pentru a doua venire a lui Cristos; 2. Invitația la convertire formulată de Sf. Ioan; 3. Mărturia lui Ioan despre Isus; 4. Bunavestire. M.A.: Putem vedea în coroana de Advent un simbol ecumenic: inițiativa acestui obicei, care a aparținut unui pastor evanghelic, e una care cheamă la comuniune între creștini, la unitatea și pacea pe care Isus le-a dorit și le-a propovăduit. Când aprindem o lumânare din coroniţă ne putem ruga Tatălui Ceresc să ne arate modalităţi noi de apropiere între Biserici pe calea dialogului interconfesional. D.I.: Un alt element liturgic interesant este că începând cu 17 decembrie, liturgia include așa-numitele „antifone mari” sau „antifone O” (care încep cu interjecția omonimă), texte ale profeților folosite la DECEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

DIALOGURI CU DICHIS

rugăciunea Vesperelor și ca vers la evanghelia de la Sf. Liturghie, texte-invocații centrate pe recapitularea titlurilor mesianice veterotestamentare: Înțelepciune, Adonai (Domnul, Stăpânul), Mlădița din rădăcina lui Iese, Cheia lui David și sceptru al casei lui Israel, Luceafăr, Rege al neamurilor, Emanuel (Dumnezeu cu noi). Inițialele tuturor acestor titluri în limba latină (Emanuel, Rex gentium, Oriens, Clavis David, Radix Jesse, Adonai, Sapientia) alcătuiesc un acrostih interesant: [ego] ero cras, eu voi veni mâine. Este răspunsul dat unei alte invocații a Adventului, Maranatha! (Vino, Doamne Isuse!). Vă propun să comentăm puțin rugăciunea tradițională a acestui timp, Rorate caeli. De când face ea parte din liturgia latină și ce ne spune această rugăciune? D.I.: Rorate este un cânt gregorian specific Adventului, al cărui text provine din profetul-simbol al acestui post, Isaia („Coboare roua din senin” – Is 45,8): în vremea Sfântului Grigore cel Mare (sec. al VI-lea), această rugăciune funcționa ca antifonă la intrare în Liturghia Sfintei Fecioare Maria. Rorate însuși este, în esență, o cinstire a Sfintei Fecioare: în roua care ajunge pe pământ, Sfinții Părinți au văzut o trimitere la zămislirea feciorelnică a lui Cristos; norul e asociat prezenței lui Dumnezeu; pământul care trebuie să se deschidă pentru a-l zămisli pe Mântuitorul e o aluzie la Maica Domnului. Invocația finală din Rorate e un semn concret al speranței: „Fii mângâiat, poporul meu meu, căci e aproape mântuirea ta!” M.A.: Am o amintire foarte vie a participării la Liturghia Rorate în copilărie. Eram fascinată de 30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2017

momentul acela de pace, de tăcere, când se cânta imnul, în întunericul din biserică brăzdat doar de pâlpâirea lumânărilor: un moment plin de mister, care ne ajută să interiorizăm mai profund această așteptare, această bucurie de a fi copii ai lui Dumnezeu. Bucurie pe care o putem aprofunda la fiecare Advent... D.I.: Prima mea amintire legată de o trăire specială asociată lui Rorate e din clasa a IX-a de seminar, când, în dimineața primei duminici a Adventului, ne-am trezit în acordurile calde ale unui cor splendid care intona, pe culoarele dormitoarelor, la început foarte încet, apoi din ce în ce mai puternic, acest imn: erau colegii noștri din clasele mai mari, care, după o tradiție mai veche, așa îi trezeau pe „boboci”... Care e caracteristica cea mai pregnantă a Adventului? Asceza sau mistica? Altfel spus, cum să găsim echilibrul corect între post/ pocăință și meditație/rugăciune? M.A.: Pentru a pătrunde în taina Întrupării, e nevoie deopotrivă de asceză și de mistică, fiindcă suntem chemați să ne micșorăm spre a ne înălța și pentru a-i face loc lui Dumnezeu să crească în inima noastră. Postul/pocăința, meditația/rugăciunea sunt instrumente, căi ajutătoare pentru a merge spre Dumnezeu cu mai mare libertate, iar Adventul trebuie să ne ajute să creștem în libertatea de fii ai lui Dumnezeu care trăiesc în lume, dar nu aparțin lumii. Acest timp ne invită să regăsim unitatea interioară pe care ne-o dă prezența harului în inima noastră, pentru a ne îndrepta mereu spre bine și a ne îndepărta de rău; când această unitate interioară este distrusă, suntem chemați să o reconstituim apelând la sacramente

(Spovada, Euharistia) și reflectând încotro ne îndreptăm pașii: spre cele veșnice ori spre cele trecătoare. A fi asemenea lui Dumnezeu, adică a fi iubire, nu trebuie să rămână o abstracție pentru creștini, ci un mod de viață constant. Iar iubirea e și asceză și mistică şi se exprimă prin iubirea faţă de Dumnezeu (mistică, deoarece ne duce la unirea cu el!) şi faţă de aproapele nostru (asceză, pentru că e nevoie de lepădarea de sine pentru a-i face loc aproapelui în inima şi în preocupările noastre!). D.I.: Iubirea și caritatea sunt legătura dintre post și meditație, iar țelul amândurora este purificarea. Când ne rugăm îi facem loc lui Dumnezeu să se întrupeze în inima noastră, să înfăptuiască prima lui venire. Postul e o conștientizare a celei de-a doua veniri, e imaginea iconică a tronului gol care-l așteaptă pe Cristos Judecătorul să se întoarcă. Și în așteptarea judecății, ne dăm seama că avem nevoie de permanentă convertire: astfel ajungem la caritate, prin care, trăind-o, ne pregătim pentru judecată. Sf. Bernard de Clairvaux vorbea despre o venire intermediară a lui Cristos, care are loc acum și față de care acum, în clipa prezentă, trebuie să ne deschidem, practicând iubirea concretă față de cei săraci, cei singuri... Această perioadă are câteva ingrediente care ne dau posibilitatea de a valida drept creștin ori nu parcursul nostru de Advent? M.A.: Un ingredient ar fi oprirea din iureșul zilnic pentru a conștientiza șansa nouă din această perioadă de a crește în înțelegerea şi trăirea credinței noastre. Sfinții ne amintesc adesea îndemnul de a trăi conștient prezentul: acum vine

DIALOGURI CU DICHIS

Cristos la noi, acum trăim cu el. Noi nu suntem creștini ai trecutului, nici ai viitorului, ci ai clipei prezente. D.I: În rețetarul Adventului intră acceptarea propriei sărăcii interioare, asumarea fericirii celor săraci în duh: cine-l așteaptă și-l dorește pe Isus se redescoperă sărac, recunoscându-și nevoia de Dumnezeu. Dar sărăcia nu e condamnare, ci loc de speranță și încredințare, de regăsire în comunitatea săracilor Vechiului Testament, anawim, restul sfânt care aștepta venirea lui Mesia și care era, atunci ca și acum, o minoritate. Suntem deja înconjurați de zgomotul și tumultul pregătirilor pentru sărbători: aglomerație pe străzi și în magazine, ambuteiaje pe șosele, nervi, agitație, înghesuială. Nu ne înghesuim însă la sacramente, la Liturghie, la aprofundarea vieții noastre de credință. În preajma sărbătorilor, parcă ies în evidență mai mult decât de obicei habitusuri contrare spiritului evangheliei: acumularea, individualismul, hedonismul. Care este esența și cum să revenim la ea? D.I.: Un exercițiu interior esențial

este acela de a ne trece dorințele personale printr-o sită, pentru a le purifica de tot ce nu este necesar ori e dăunător. Lumea noastră e maestră în fabricarea unor dorințe care nu sunt reale, în a ne manipula pentru a ne prezenta drept necesară și importantă dorința față de lucrurile superficiale. Însă cine așteaptă, cine face discernământ în privința propriilor dorințe primește harul de a ajunge la dorința cea mai intimă a inimii, aceea a întâlnirii cu un Tu, cu un chip care nu e trecător, care nu are mai multe fețe, care e unul stabil, definitiv, mereu acolo, care ne

amintește de vocația noastră perpetuă de a ne împlini fiind chip și asemănare a lui Dumnezeu. M.A.: Vitrinele strălucitoare care acaparează semnificația Adventului și a Crăciunului ne mâhnesc, pentru că ne lasă impresia că l-au aruncat afară pe Isus. Dar coborârea lui Dumnezeu din cer în mijlocul nostru ne arată tocmai asta, că el se naște, ia trup omenesc într-o lume care îi este potrivnică de la început și până la sfârșit, din iesle până pe cruce și dincolo de Înviere și Înălțare. Şi cu toate acestea, Isus aduce vestea bună a comuniunii, a prieteniei, a păcii şi devine un om (Dumnezeu) al dialogului. În această lume, noi creștinii suntem invitaţi să devenim oameni ai dialogului împreună cu Isus şi să ducem peste tot vestea cea bună: că binele poate să prindă viaţă şi să crească, indiferent de circumstanțe și de opreliști. Pentru mine, Adventul e o cale, un drum, pe care ne întâlnim cu adevărul propriei persoane pentru a ne putea întâlni cu adevărul lui Dumnezeu, ca în „Gaspar, Melhior și Baltazar”, fabulosul roman-parabolă al lui Michel Tournier, care descrie călătoria – mai cu seamă interioară – a magilor spre Cristos. Dacă ar fi să rezumați Adventul într-o singură idee, care ar fi aceea?

Avem în Liturghie, la Împărtășanie, o rugăciune în care îi cerem lui Dumnezeu să ne mântuiască „de toate relele”, „să fim pururea liberi de păcat și feriți de orice tulburare, așteptând speranța fericită și venirea Mântuitorului nostru Isus Cristos”. Adventul e speranța fericită, care e totodată și o speranță sigură, în ciuda tuturor nesiguranțelor noastre omenești. E o speranță fericită pentru că se D.I.:

„Adventul e o călătorie spre orizontul speranței.” Papa Francisc

împlinește, iar această împlinire ne încurajează să sperăm în continuare. M.A.: Adventul e comunicare şi relaţie. Comunicare divino-umană, a lui Dumnezeu cu omul şi a omului cu Dumnezeu, a creştinilor între ei ori cu cei din alte confesiuni, religii, cu oamenii de bunăvoinţă. Întruparea lui Isus ne propune o nouă formă de comunicare şi de legătură între persoane: ne învaţă să lăsăm deoparte propria lume, asemenea lui, care „s-a despuiat pe sine” pentru noi, şi să devenim „purtători de iubire”, pentru a crea o familie umano-divină capabilă să se încurajeze mereu în „cele de sus” şi să reînnoiască între oameni legăturile fraterne. DECEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ Ce mai (re)citim

Viața lui Isus Povestită de un credincios: Paul Johnson

ăcar de Crăciun dorim, poate, să revizităm istoria vieții lui Isus. Desigur, cel mai simplu ar fi să deschidem paginile Evangheliilor. Dar Biblia uneori ne intimidează; simțim lipsa unor explicații suplimentare, a unor clarificări pe marginea textului. E vorba, totuși, de 2000 de ani distanță, de o societate și de o mentalitate pe care le înțelegem cu anevoie. Căutăm un dicționar biblic? Chiar dacă ni-l procurăm, parcă nu e o lectură care se pretează zilelor de concediu. Luăm o carte despre viața lui Isus? Dar care? Standurile de carte abundă în literatură care glosează fantezist pe marginea vieții Mântuitorului, propunând teorii care de care mai exotice, atunci când nu sunt de-a dreptul ireverențioase. Cartea lui Paul Johnson, Viața lui Isus povestită de un credincios, vine să umple acest gol. Nu e o simplă tentativă de popularizare a textului biblic, chiar dacă dimensiunile ei sunt relativ modeste. Relatarea evenimentelor evanghelice este făcută cu precizie și respect, iar informațiile marginale

Text: Oana Viviana Dimcev

abundă și sunt inserate inteligent în text, fără note de subsol elaborate, acolo unde autorul intenționează să ne ajute să înțelegem spiritul epocii. Narațiunea urmează parcursul cronologic al vieții Mântuitorului, divizat tematic: „Nașterea, copilăria, tinerețea”; „Botezul, ispita și apostolii”; „Pericolul minunilor”; „Ce a propovăduit Isus și de ce” „Poezie, pilde, întrebări și tăcere”; „Întâlniri: bărbați, femei, copii, vârstnici”; „Cele zece porunci noi ale lui Isus”; „Procesul lui Isus și răstignirea”; „Învierea și nașterea creștinismului”. Stilul este concis, potrivit unui documentar, dar nu detașat. Autorul recunoaște, încă din titlu, că va aborda tema prin ochii credinței și lasă, adesea, comentarii scurte pe marginea evenimentelor prezentate: „Dacă bunătatea ocupă un loc de seamă în secolul al XXI-lea este pentru că Isus, prin cuvintele și faptele lui, ne-a arătat cum să-i conferim acest loc. Niciun alt om din istorie n-a avut o asemenea înrâurire timp atât de îndelungat, pe o parte atât de întinsă a globului și în domenii atât de numeroase.”

Fascinația vieții lui Isus

igura Mântuitorului a inspirat, de-a lungul secolelor, numeroase romane și relatări, unele mai apropiate, altele mai îndepărtate de spiritul creștin: Alexandre Dumas, Giovanni Papini, Charles Dickens, Lloyd C. Douglas, Lev Tolstoi, Ernest Renan sunt câțiva din autorii celebri care, filtrând mesajul lui Isus prin propria sensibilitate, l-au redat în scris, conform cu convingerile lor.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2017

Viața lui Isus povestită de un credincios de Paul Johnson

Paul Bede Johnson (n. 1928)

ste un ziarist şi istoric catolic englez. A studiat la colegiul iezuit Stonyhurst College, apoi la Magdalen College (Oxford). Cariera lui de jurnalist a debutat în anii ‚ 50, la The New Statesman. A scris regulat în The Daily Telegraph şi într-o serie de publicaţii americane (The New York Times, The Wall Street Journal). Dintre cărțile lui au fost traduse: O istorie a lumii moderne; O istorie a evreilor; Intelectualii; Socrate. Un om pentru timpurile noastre.

CULTURĂ FILE DE ISTORIE

Arhiepiscopul Netzhammer promotor al elitei intelectuale catolice (II)

anionul mișcării culturale promovate de Arhiepiscopul Raymund Netzhammer a fost Revista Catolică, care a apărut la București, în perioada 1912 - 1916. Revista s-a impus în istoriografia românească prin studii și articole științifice de mare prestigiu „a căror lectură astăzi - scrie cercetătoarea Elena Siupiur - îți descoperă o uimitoare bogăție istoriografică, documentară, culturală și ți-o identifică pentru epoca aceea ca pe o contribuție valoroasă la cultura română”. Într-un articol publicat în anul 1916, în ziarul Neamul românesc, marele istoric Nicolae Iorga elogia Revista Catolică pentru rolul avut de aceasta în mișcarea culturală

Text: Dr. Dănuț Doboș

din cadrul Bisericii Catolice din România. Prin acest proiect cultural și științific, Arhiepiscopul Netzhammer a reușit să conștientizeze opinia publică românească despre contribuția Bisericii Catolice la dezvoltarea României. Cardinali din Curia Romană, intelectuali de marcă din România și din întreaga Europă, prestigioase reviste europene, oameni de știință și personalități ale vieții literare și politice au adus aprecieri inițiativei culturale a Arhiepiscopului Netzhammer, solidarizându-se cu activitatea acestuia în fruntea Arhiepiscopiei RomanoCatolice de București. Prestigiul Revistei Catolice a fost dat și de colaboratorii pe care aceasta i-a avut: Vladimir Ghika, Carol Auner,

Raymund Netzhammer (1862 - 1945)

Lucius Fetz, Ioan Bălan, I. C. Filitti, Chiril Karalevskij, Mariu Theodorian - Carada, Hildebrand Frollo, Anton Durcovici și alții. La 14 august (stil vechi) 1916, în preziua intrării României în Primul Război Mondial, Guvernul României a procedat la arestarea preoților de origine străină, din Arhidieceza de București, inclusiv a unor colaboratori ai revistei. Numărul 3 din 1916, care era pregătit pentru tipar, nu avea să mai apară niciodată, iar cultura catolică suferea o pierdere iremediabilă.

Părintele Iosif Malinowski OFMConv (1857 - 1916)

Text: Dr. Dănuț Doboș

osif Malinowski a fost unul dintre cei mai cunoscuți preoți din Moldova, unde a activat între 1881 și 1913. A deținut funcții importante, ca Vicar general, secretar al episcopului Nicolae Iosif Camilli etc. Cu prilejul vizitelor în Capitală, Pr. Malinowski era consultat de arhiepiscopii de București în probleme sensibile, privind relațiile dintre Biserica Catolică și Guvernul român sau Casa Regală a României. Este cunoscut și prin lucrările sale istorice și religioase, fiind fondator al publicisticii religioase în limba română, cu alfabet latin. În colaborare cu Arhiepiscopul Netzhammer a încercat să fondeze, în anul 1909, primul ziar catolic în limba română, Foaia catolică, proiect eșuat însă. Colaborarea cu Arhiepiscopul Netzhammer este mai veche, din perioada păstoririi Arhiepiscopului Paul Iosif Palma. Împreună cu profesorul Gian Luigi Frollo, preotul Malinowski a întocmit lucrarea Pravoslavia română față cu dreapta credință, apărură în anul 1886, la Cernăuți, sub pseudonimul Nerset Marianu. Lucrarea era un răspuns la o altă lucrare, Papismul și starea actuală a Bisericii Ortodoxe Române în Regatul României, publicată în 1883, de episcopul ortodox de Roman, Melchisedec, ce contesta dreptul Bisericii Catolice de a avea propria ierarhie. DECEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

CARTE

Carte de rugăciuni. Sfânta Liturghie ÎPS Ioan Robu, prefaţator Editura ARCB, București, 2017 Este o ediție revizuită complet și adăugită cu trimiteri biblice. Detalii: librariasfiosif.ro

MUZICĂ

Concert de orgă de Crăciun 17 decembrie 2017, ora 19.30 Catedrala Sf. Iosif Eduard Antal, organist al Catedralei Sf. Iosif, susține un concert de orgă în care interpretează 12 piese de Advent și Crăciun din repertoriul internațional. Intrarea liberă.

TÂRG

Piața de Crăciun 9-10 decembrie București Str. Secerișului, Nr. 15, Sector 4 Asociația Ateliere Protejate - ONG care susține persoanele adulte cu nevoi speciale - organizează tradiționala Piață de Crăciun. 34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2017

Minunea / Wonder (2017)

Premiera în România: 29 decembrie 2017

ilmul „Wonder” (Minunea), în regia lui Stephen Chbosky - coscenarist pentru Frumoasa și bestia (2017) -, este o ecranizare a romanului de debut, cu același nume, al scriitoarei americane R.J. Palacio, publicat în 2012, un best seller al New York Times. Sinteză: Auggie Pullman este un copil născut cu Sindromul Treacher-Collins. Problemele de sănătate l-au împiedicat să urmeze o şcolarizare normală, dar în clasa a cincea se înscrie la o şcoală publică. Colegii de clasă și întreaga comunitate încearcă să-l accepte și să-i arate compasiune, dar Auggie le dovedește tuturor că frumusețea care contează este, mai ales, interioară. Despre film: Actorii principali, Julia Roberts și Owen Wilson, interpretează rolul părinților lui Auggie Pullman (Jacob Tremblay). Julia Roberts chiar

Minunea (2017)

dramă, 113 min.

și-a dorit să joace rolul mamei lui Auggie, după ce a citit cartea. „Pentru mine, Wonder e un film despre un super-erou, pentru că Auggie e un super-erou”, a mărturisit ea pentru The Sun. Recomandare: Audiență generală. Nerecomandat copiilor sub 10 ani, datorită scenelor de „bullying” şi limbajului uneori licenţios.

Conferință

De ce vorbim despre îngeri?

entrul Ss. Petru și Andrei din București (Intrarea Gen. Christian Tell 18b) organizează miercuri, 6 decembrie 2017, ora 18.00, conferința „De ce vorbim despre îngeri?”, susținută de Bogdan-Tătaru Cazaban, Institutul de Istorie a Religiilor, Academia Română. Conferința pornește de la volumul „Corpul îngerilor. Fragmente dintr-o istorie a ierarhiilor cerești” (Ed. Humanitas). Detalii: centrulpetrusiandrei.ro.

ETCETERA DE PE NET

ȘTIAȚI CĂ Adventul este atestat istoric în sec. al IV-lea?

4 perechi de soți ridicaţi la cinstea altarelor

„C

alea sfințeniei străbătută împreună, ca soți, este posibilă, frumoasă, extraordinar de rodnică și este fundamentală pentru binele familiei, al Bisericii și al societății”, spunea Ioan Paul al IIlea. Patru perechi de soți din secolele IX-XX dovedesc că sfinţenia este o chemare mereu actuală. Louis Martin (1823-1894) și Zélie Guerin (1831-1877) sunt primii care au fost canonizaţi împreună, ca soţi. Au avut nouă copii, dintre care au supraviețuit cinci fete: toate au ales viaţa consacrată. Tereza (de Lisieux) a fost declarată sfântă, iar Léonie, slujitoare a lui Dumnezeu. Luigi Beltrame Quattrocchi (1880-1951) și Maria Corsini (1884-1965) au fost declaraţi fericiţi de Ioan Paul al II-lea, în 2001. În ciuda recomandărilor medicilor

de a avorta primul copil, Maria a dus sarcina la capăt și a născut o fetiță. Au mai avut apoi trei copii, doi băieți și o fată: toți au ales viața consacrată. Carol I al Austriei (1887-1922) şi Zita de Bourbon-Parma (18921989) au inscripţionat pe verighetele lor „Sub tuum presidium” (Sub ocrotirea ta...). Carol a fost ultimul împărat al Austriei și rege al Ungariei și Boemiei. A murit în exil, oferind suferința pentru pacea și unitatea popoarelor sale. A fost declarat fericit în 2004. Şi pentru soția lui, Zita de Bourbon-Parma, este în curs procesul de beatificare. Raoul Follereau (1903-1977) și Madeleine Boudou (1902-1989) şi-au dedicat viaţa leproşilor, salvând aproape un milion de bolnavi. Pentru amândoi este în curs procesul de beatificare.

ÎN LUNA DECEMBRIE 2017 • 3 decembrie - Prima duminică din Advent. Începe noul an liturgic; • 8 decembrie - Aniversarea consacrării episcopale a ÎPS Ioan Robu (1984) și a PS Cornel Damian (2003), episcopii Arhidiecezei Romano-Catolice de București; • 17 decembrie - Ziua de naștere a Papei Francisc (n. 1936); • 24 decembrie - A 4-a duminică din Advent și Ajunul Crăciunului.

O perioadă de pregătire înainte de Crăciun apare pentru prima oară menţionată la Conciliul de la Zaragoza (Spania) din 380: un canon le interzicea credincioşilor să lipsească de la biserică în timpul celor trei săptămâni dintre 17 decembrie şi Epifanie. Sacramentariul gelazian, o carte liturgică din sec. al VIII-lea, indica cinci duminici de Advent, reduse mai apoi la patru, de Papa Grigore al VII-lea.

COLȚUL CU ZÂMBET Conform unei tradiții, Suveranii Pontifi serveau masa singuri. Însă Papa Pius al X-lea (1835-1914) i-a invitat la masă și pe secretarii săi personali: mai întâi pe Mons. Giovanni Bressan, iar mai apoi și pe Mons. Giuseppe Pescini. Vestea s-a răspândit repede în Palatul Apostolic și tot mai mulți dezaprobau decizia papei. Într-o zi, un monsenior și-a făcut curaj și i-a amintit Pontifului protocolul. „Am citit și recitit Evangheliile și Faptele Apostolilor - i-a răspuns Papa -, dar nu am găsit nicăieri scris că Sfântul Petru mânca singur”.

DECEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

ETCETERA ANUNȚURI

Târg de Crăciun

ineri, pe 8 decembrie, între orele 16.00 – 20.00, Asociaţia Solwodi vă invită la Târgul de Crăciun organizat de Ambasada Germaniei la Bucureşti, care va fi amplasat lângă clădirea Ambasadei, în Str. Căpitan Gheorghe Demetriade, 6-8. Cu această ocazie, organizaţii care desfăşoară activităţi sociale au ocazia să expună şi să vândă produse realizate de persoane defavorizate, care beneficiază de diferite servicii de asistenţă. Asociaţia Solwodi oferă servicii de găzduire, consiliere şi reintegrare socială pentru victimele violenţei în familie şi ale traficului de persoane. Cumpărarea produselor realizate împreună cu acestea reprezintă o formă de susţinere financiară a procesului de vindecare a persoanelor aflate în programul de recuperare al Asociaţiei Solwodi. Fabricarea de produse creative face parte din terapia ocupaţională, prin care acestea îşi reclădesc încrederea în forţele proprii, respectul de sine şi speranţa într-un nou început. Vă invităm să participaţi la târg!

ACTUALITATEA CREȘTINĂ ABONAMENTE 2018

Liturghie în Catedrală

âmbătă, 9 decembrie, la ora 10.30, în ajunul comemorării Fericitului Anton Durcovici, ÎPS Ioan Robu va celebra în Catedrala Sf. Iosif o Liturghie împreună cu profesorii şi elevii Colegiului Romano-Catolic Sf. Iosif, la 25 de ani de la reînființare, alegându-l co-patron pe Fericitul Anton Durcovici, absolvent al școlii. Vor fi invitați și reprezentanți ai Ministerului Educaţie Naţionale și ai Inspectoratului şcolar. Celebrarea va fi urmată de o recepție în Palatul episcopal.

Şcoala credinţei

uminică, 10 decembrie, Școala credinței va prezenta în Parohia Sfânta Fecioară Maria, Regină (Cioplea), la toate Liturghiile, proiectul Dezbatere. Acțiune. Creștini protagoniști, care își propune conștientizarea, aprofundarea și formarea în domeniul Doctrinei Sociale a Bisericii. În aceeași zi, la ora 12.00, inițiativa va fi prezentată la Oratoriul Leonard Murialdo, din Popești-Leordeni.

ASCULTĂ RADIO MARIA O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz www.radiomaria.ro 36

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2017

u noul an calendaristic, revista „Actualitatea Creștină” va trece pragul spre cel de al 29-lea an de apariție. Pentru anul 2018, preţul revistei este de 4,00 lei exemplarul, iar costul unui abonament individual pe un an este de 55,00 lei (expediție prin Poșta Română). Pentru abonamente anuale colective, cu cel puţin 10 exemplare, preţul este de 50,00 lei (expediție prin firmă de curierat). Prețul unui abonament include 12 numere lunare, supliment de Crăciun și taxe de expediţie. În noul an, abonaţii vor primi revista la domiciliu, în căsuţa poştală (prin Poştă) sau prin curier. Abonamentele se fac la Librăria „Sfântul Iosif”, str. G-ral Berthelot, nr. 19, 010164 – Bucureşti, sect. 1, tel. 021 2015457, email: libraria@arcb.ro. Persoană de contact: Petreş Tereza.