Actualitatea creștină, nr. 2/2018 | serie nouă

Înger îngenuncheat (cca. 1480), Bernardo di Stefano Rosselli

Nr. 02/2018 * Anul XXIX * Serie nouă * 4 lei

POMANA, RUGĂCIUNEA, POSTUL Mijloace pentru o autentică reînnoire interioară și comunitară Îndrumarea spirituală: un Lux necesar Nobleţe, adevăr, credinţă In memoriam Neagu Djuvara (1916-2018)

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXIX, Nr. 2/2018

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

3

Pomana, rugăciunea, postul VATICAN

5 6 7

@Pontifex Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

8

Zile mondiale Lucrătorii sanitari 10 Călătorii apostolice Papa Francisc în America de Sud 12 Știri ARCB 13 Știri interne/externe Biserică și societate

14 Vederi din Roma O vizită sub semnul tandreţei 15 Res-publica Popă de spital între cer și trup 16 Social Prin dăruire, aducem o rază de speranţă

Suflet tânăr

17 O cale pentru calitate Reportaje Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Postul care potoleşte foamea 23 În căutarea timpului pierdut

3

SPIRITUALITATE

24 Sfânta Scriptură - Psalmii Două căi, două mari destine 25 Din catehezele Papei Francisc 8 Savoarea Sfintei Liturghii 26 Minuni şi sfinţi CULTURĂ Sfânta Iosefina Bakhita Dulcea vindecare a efectelor 32 File de istorie „bolii dulci” Nobleţe, adevăr, credinţă In memoriam 27 Pagina Ghika Vladimir Ghika, prinţul neagu djuvara (1916-2018) sufletului omenesc 34 Idei pentru timpul liber 35 Sacralitatea în artă DIALOGURI CU DICHIS

ETCETERA

28 Îndrumarea spirituală Un Lux necesar

36 Anunțuri

28

32

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 2/2018

Mesajul redacției „Dă-ne, Doamne, harul să începem printr-un post sfânt lupta vieții creștine, pentru ca, în bătălia împotriva duhului rău, să fim mereu întăriți prin fapte de pocăință”. Acest îndemn deschide Editorialul din revista pentru luna februarie, în care PS Cornel ne propune să trăim Postul, pomana şi rugăciunea – „cele trei practici ce ar trebui să ne însoţească pe fiecare dintre noi în timpul Postului Mare pentru a ne putea întoarce la Dumnezeu cu toată inima”.

Rubrica Focus, făcând referire la Ziua Mondială a Bolnavului, aduce în atenția cititorilor imaginea lucrătorilor sanitari și face un rezumat la vizita Papei în America de Sud. Rubrica Vederi din Roma prezintă O vizită sub semnul tandreţei, iar Res-publica redă mărturia unui capelan sanitar în urma experienței într-un spital din Italia, experiență ce „te stoarce de energie, dar te umple de sens, dacă o trăiești intens”.

Universul familiei propune o reflecție despre Postul care potoleşte foamea și aduce lămuriri legate de binecunoscutul refren al zilelor noastre: „N-am timp!”. Paginile de Spiritualitate prezintă imaginea Sf. Bakhita, care, în copilărie, a fost răpită de comercianții de sclavi, iar Pagina Ghika continuă apostolatul epistolar, prezentându-ni-l pe Monseniorul ca „prinţ al sufletului omenesc”. La Dialogurile cu dichis, Claudia Stan, alături de interlocutorul său, Pr. Iulian Budău SJ, discută despre Îndrumarea spirituală, un Lux necesar. Paginile de cultură sunt dedicate memoriei personalității lui Neagu Djuvara, istoric şi scriitor, fost diplomat, trecut la cele veşnice în ziua de 25 ianuarie 2018.

Din revistă nu lipsesc paginile dedicate tinerilor, știri, anunțuri, recomandări pentru timpul liber. Lectură plăcută!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Cristina Șoican Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Iulia Cojocariu Crenguța Nicolae Colaboratori

Pr. Marian Blaj Oana Viviana Dimcev Dănuț Doboș Pr. Andrei Dumitrescu Liana Gehl Anca Mărtinaş Giulimondi Claudia Stan Layout GRAFIC

Angelus Communicationis Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

Petreș Tereza Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

© 2018 don Giovanni Berti | www.gioba.it

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

POMANA, RUGĂCIUNEA, postul Mijloace pentru o autentică reînnoire interioară și comunitară

„D

ă-ne, Doamne, harul să începem printr-un post sfânt lupta vieții creștine, pentru ca, în bătălia împotriva duhului rău, să fim mereu întăriți prin fapte de pocăință”.

Cu aceste cuvinte se roagă Biserica în Miercurea Cenușii, la începutul Postului Mare - acest timp liturgic de patruzeci de zile în care îl însoțim pe Isus care merge la Ierusalim pentru împlinirea Misterului său Pascal: pătimirea, moartea și învierea sa.

Patruzeci este un număr simbolic pe care îl întâlnim atât în Vechiul, cât și în Noul Testament; este o cifră care exprimă un timp de așteptare, de purificare, de conștientizare a faptului că Dumnezeu este mereu fidel promisiunilor sale. În Vechiul Testament, patruzeci sunt zilele potopului universal, zilele petrecute de Moise pe Muntele Sinai, anii în care Poporul lui Israel a peregrinat

în deșert, înainte de a ajunge în Țara Făgăduită. În Evanghelii, patruzeci sunt zilele în care Isus postește în pustiu, zilele în care Isus Înviat îi pregătește pe ucenicii săi - înainte de înălțarea sa la cer - pentru primirea darului Duhului Sfânt. În timpul celor patruzeci de zile ale Postului Mare, Biserica ne invită să trăim, cu mai multă intensitate, trei momente. Este vorba de trei moduri de a aprofunda relaţia noastră cu Dumnezeu, pe care Isus însuşi ni le indică (cf. Mt 6,1-6), trei mijloace utile pentru împlinirea unei autentice reînnoiri interioare şi comunitare: faptele de caritate (pomana), rugăciunea şi postul.

Aceste fapte exterioare, făcute pentru Dumnezeu şi nu pentru a primi admiraţia şi aprobarea oamenilor, sunt plăcute Domnului dacă ele exprimă hotărârea inimii noastre de a-l sluji pe Dumnezeu cu simplitate

şi generozitate. Postul, pomana şi rugăciunea - iată cele trei practici care ar trebui să ne însoţească pe fiecare dintre noi în timpul Postului Mare pentru a ne putea întoarce la Dumnezeu cu toată inima şi cu toată viaţa noastră.

Postul înseamnă înainte de toate abstinență de la mâncare, dar cuprinde și alte forme de renunțare pentru a duce o viață mai cumpătată. Pentru a-l urma pe Isus, creștinul trebuie să se uite pe sine, propriul profit și să se gândească și la binele aproapelui.

Această atitudine generoasă și dezinteresată cere o serioasă capacitate de renunțare. Astfel, postul devine o importantă ocazie de creștere spirituală. Pe de o parte, ne ajută să experimentăm ceea ce simt cei care duc lipsă de hrana de fiecare zi sau sunt în pericol să moară de foame, pe de altă parte, exprimă condiția spiritului nostru însetat de Dumnezeu.

FEBRUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

3

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Am putea spune că postul ne „trezește”, ne face mai atenți față de Dumnezeu și față de aproapele.

Postul este în strânsă legătură cu pomana. Sfântul Leon cel Mare (Papă între anii 440 și 461) spunea într-o predică a sa pentru Postul Mare: „La aceste cuvenite și sfinte posturi, apoi, nicio faptă nu se poate asocia mai cu folos decât pomana, care sub termenul singular de milostivire cuprinde multe fapte bune”. Astfel, postul devine sfânt prin virtuțile care-l însoțesc, mai ales prin caritate și prin orice gest de generozitate cu care dăruim săracilor și celor în lipsuri rodul privațiunii noastre.

O carte foarte citită de creștinii din secolul al II-lea, Păstorul lui Herma, explică astfel legătura dintre post și caritate: „Iată cum ar trebui să postești: în timpul zilei de post mănâncă numai pâine și apă; apoi calculează cât ai fi cheltuit cu hrana ta în timpul acelei zile și oferă acei bani unei văduve, unui orfan sau unui sărac; astfel te vei lipsi de ceva pentru ca sacrificiul tău să folosească altuia pentru a se hrăni.

El se va ruga pentru tine. Dacă vei posti în acest mod, sacrificiul tău va fi plăcut lui Dumnezeu” (Sim. V, cap. III, 7). Pomana, actele de caritate, ne ajută să ne eliberăm de aviditate și să descoperim că celălalt este fratele nostru: ceea ce avem nu este numai al nostru. Pe de altă parte, caritatea ne ajută să depășim înstrăinarea față de aproapele nostru.

Caritatea, de fapt, nu este numai un act exterior, nu înseamnă a da ceva cuiva în mod părintesc, pentru a ne liniști conștiința, ci a-l accepta pe cel care are nevoie de timpul nostru, de prietenia noastră, de ajutorul nostru.

Sfântul Augustin spune că postul și pomana sunt „cele două aripi ale 4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2018

rugăciunii” care ne ajută să ajungem mai ușor la Dumnezeu. Rugăciunea - expresie a deschiderii noastre către Dumnezeu și a încrederii în El - este o întâlnire personală cu Dumnezeu și scurtează distanța creată de păcat.

A ne ruga înseamnă a spune: nu sunt autosuficient, am nevoie de Tine, Tu ești viața și mântuirea mea.

Rugăciunea - care, desigur, nu trebuie identificată sau redusă la o repetare de formule, pentru a cere un har sau un favor - este primul act pe care trebuie să-l facă cel care vrea să se convertească și să creadă în Evanghelie. Nu întâmplător, atunci când ni se pune cenușă pe cap, în Miercurea Cenușii, preotul spune: „Convertiți-vă și credeți în Evanghelie”. Rugăciunea lui Isus era neîncetată, după cum ne spune Sfântul evanghelist Luca (cf. Lc 18,1), pentru că Isus şi-a trăit întreaga viață în această perspectivă a împlinirii voinţei Tatălui. Spunea Isus: „Hrana mea este să fac voința Celui care m-a trimis și să împlinesc lucrarea lui” (In 4,34). Și noi, atunci când spunem Tatăl nostru ne rugăm: „Facă-se voia ta!”.

O devoțiune specifică Postului Mare este Calea Sfintei Cruci.

Crucea și meditarea la suferințele lui Cristos ne ajută să înțelegem cât

de mult a iubit Dumnezeu lumea și, rugându-ne Calea Crucii, este important să ne gândim la iubirea lui Dumnezeu și cât de mult a suferit pentru păcatele noastre. Calea Crucii este și un semn de comuniune cu cei care își poartă zi de zi crucea lor: crucea suferinței, crucea singurătății, a abandonului, a foamei, a exilului etc. Cristos este prezent în cel care suferă și conferă suferinței omului unite cu suferința Sa aceeași putere mântuitoare care izvorăște din Crucea Lui. Pocăința - trăită cu mai multă intensitate în Postul Mare - face parte din viața noastră pentru că numai Isus este fără păcat. Pocăința nu este numai o privire asupra păcatelor, ci și o privire asupra limitelor noastre și asupra faptului că avem nevoie de milostivirea lui Dumnezeu.

Pocăința ne ajută să descoperim limitele, păcatele și slăbiciunile noastre și, în același timp, ne ajută să ne convertim și să mergem spre lumina lui Cristos.

PS Cornel Damian Episcop auxiliar de București

VATICAN

@PONTIFEX

DIN CUVINTELE PAPEI

Speranța oferă o „bucată de cer” în plus deasupra capului

Twitter: @Pontifex Iubirea necesită un răspuns creativ, concret. Nu sunt suficiente angajamentele; ceilalți nu sunt numere, ci frați de care să ne îngrijim.

Biserica știe că trebuie să aducă asupra bolnavilor privirea Domnului său plină de duioșie și compasiune. Pastorația sănătății va rămâne mereu o misiune necesară și esențială, de trăit cu elan reînnoit.

Nu putem uita duioșia și perseverența cu care multe familii îi însoțesc pe copiii, părinții și rudele lor, bolnavi cronic sau grav neputincioși. Îngrijirile oferite în familie sunt o mărturie extraordinară de iubire pentru persoana umană și trebuie susținute cu recunoaștere adecvată și cu politici adecvate.

De aceea, medici și asistente, preoți, persoane consacrate și voluntari, rude și toți cei ce se angajează în îngrijirea bolnavilor participă la această misiune eclezială.

E o responsabilitate împărtășită ce îmbogățește valoarea slujirii zilnice a fiecăruia. (din Mesajul Papei pentru a XXVI-a Zi Mondială a Bolnavului, 2018)

Twitter: @Pontifex

Twitter: @Pontifex

Cu cât suntem mai înrădăcinați în Cristos, cu atât mai mult descoperim pacea interioară, chiar și în mijlocul provocărilor de zi cu zi.

Este foarte mare nevoie să alimentăm speranța creștină, acea speranță care dăruiește o privire nouă, capabilă să descopere și să vadă binele.

Ceea ce dă autoritate unui păstor sau retrezește autoritatea care-i este dată de Tatăl e apropierea: apropierea de Dumnezeu în rugăciune – un păstor care nu se roagă, un păstor care nu-l caută pe Dumnezeu și-a ieşit din rol – și apropierea față de oameni.

Păstorul detașat de oameni nu ajunge la oameni cu mesajul său.

Apropierea, această dublă apropiere este ungerea păstorului care este mișcat de darul lui Dumnezeu în rugăciune și poate fi mișcat de păcatele, problemele, bolile de care suferă oamenii: îl face pe păstor să se miște lăuntric [...].

Autoritatea este darul lui Dumnezeu; numai de la El vine.

Isus o dăruiește celor care sunt ai Săi. Autoritatea în a vorbi vine din apropierea de Dumnezeu și de oameni, mereu împreună.

Autoritatea care este coerență, nu duplicitate a vieții. (Predică, Santa Marta, 9 ianuarie)

Cât de frumos este să ne gândim că suntem vestitori ai învierii lui Isus nu numai în cuvinte, ci cu mărturia vieții! Isus nu vrea discipoli care să repete formule învățate pe de rost. Vrea martori: persoane care propagă speranță cu modul lor de a primi, de a zâmbi, de a iubi.

Mai ales de a iubi: pentru că forța învierii îi face pe creștini capabili să iubească și atunci când iubirea pare că și-a pierdut motivațiile.

Există un „mai mult” care locuiește în existența creștină și care nu se explică numai prin forță sufletească sau printr-un optimism mai mare.

Credința, speranța noastră nu este numai optimism; este altceva, mai mult! Este ca și cum credincioșii ar fi persoane cu o „bucată de cer” în plus deasupra capului, însoțiți de o prezență pe care unii nici măcar nu reușesc s-o intuiască. (Audiența generală, 4 octombrie 2017) FEBRUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

5

VATICAN ȘTIRI DIN VATICAN

Mesajul Papei pentru Ziua Comunicaţiilor Sociale

Papa la Salus Populi Romani

Pe 24 ianuarie, comemorarea liturgică a Sf. Francisc de Sales, patronul jurnaliștilor, Sala de presă a Sf. Scaun a publicat Mesajul Papei pentru a 52-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale.

Duminică, pe 28 ianuarie, Papa Francisc a celebrat Sfânta Liturghie în Bazilica papală Santa Maria Maggiore.

Z

iua Comunicațiilor, care în acest an va fi celebrată pe 13 mai, va avea o temă de o actualitate stringentă: Adevărul vă va elibera (In 8,32).

Fake news şi jurnalismul de pace. În Mesajul său, Papa Francisc analizează fenomenul „fake news”, remarcând că știrile false urmăresc să „înșele și chiar să manipuleze cititorul”. Pontiful face referire la Cartea Genezei, observând că la baza știrilor false se află „logica șarpelui” care, într-un anumit fel, a fost „realizatorul primei «fake news»”.

Ispititorul „își asumă o aparență credibilă” și mizează „pe seducția care își

face drum în inima omului prin argumentări false și atrăgătoare”. Exact ca știrile false. Acest episod biblic arată că „nicio dezinformare nu este fără urmări”.

Papa subliniază că este nevoie de un jurnalism care trebuie „să nu ardă știrile”, ci să caute adevărul și să fie „angajat în a indica soluții alternative la escaladarea gălăgiei și a violenței verbale”. Pontiful îi îndeamnă pe operatorii mass-media să se întoarcă la fundamentul profesiei lor, mai mult, al „misiunii lor”, să fie „păzitorii știrilor” și să promoveze un jurnalism de pace.

C

elebrarea a fost prilejuită de transferarea și expunerea spre venerare publică, după restaurare, a icoanei Salus Populi Romani, ce o reprezintă pe Sf. Fecioară, care-l ține în brațe pe Pruncul Isus, care binecuvântează.

Salus Populi Romani este una dintre cele mai renumite și venerate icoane ale Sf. Fecioare. Este venerată mai ales de romani, care invocă protecția Mariei îndeosebi în momentele foarte dificile. Și Papa Francisc are o devoțiune deosebită față de această icoană; imediat după ce a fost ales Papă, ca și înaintea fiecărei călătorii internaționale, îi aduce un omagiu filial.

Cateheze pentru Întâlnirea familiilor Au fost prezentate catehezele pentru Întâlnirea Mondială a Familiilor, ce se va desfășura în luna august.

P

e 25 ianuarie, la Sala de presă a Sfântului Scaun, a avut loc o conferință de presă pentru prezentarea catehezelor internaționale ce însoțesc drumul de pregătire către cea de-a IX-a Întâlnire Mondială a Familiilor, programată în perioada 21-26 august a.c., la Dublin. Cele șapte cateheze internaționale, itinerarele muzicale și clipurile video cu piesele artistice sunt disponibile în cinci limbi, pe site-ul Dicasterului: www.laityfamilylife.va.

6

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2018

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

„Post-adevărul” Falsele texte atribuite Papei L’Osservatore Romano, 4 ianuarie 2018

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

O Evă care a spus „nu”

Î

n deceniile trecute creştinismul s-a confruntat cu fenomenul relativismului care punea la îndoială existenţa adevărului obiectiv. Astăzi asistăm în schimb la ascensiunea unei „rude apropiate”: post-adevărul. „Copil nelegitim al corectitudinii politice” (o altă „cucerire” a gândirii contemporane), postadevărul ni se oferă drept „adevărul cel mai autentic” deoarece provine dintr-o altă sursă decât cea oficială şi, deci, mai vrednică de crezare.

Un exemplu de „post-adevăr” îl reprezintă falsele afirmaţii atribuite tot mai des Papei Francisc de către „surse private”. Astfel, „unii difuzori de post-adevăruri, urmând o practică altminteri veche în massmedia, se opresc doar la acele fraze ale Papei care li se par mai conforme cu personalitatea mediatică atribuită în mod curent Suveranului Pontif. Mai simplu spus, ei trec sub tăcere orice dovadă de gândire coerentă cu valorile creştine, pentru a exacerba în schimb afirmaţii – evident scoase din context – care susţin acea imagine de papă progresist pe care ei o au în minte şi pe care vor să o impună cu orice preţ şi celorlalţi, forţând realitatea.

Efectul nu trebuie subevaluat.

Deşi azi e ușor pentru oricine să acceseze originalul cuvintelor Papei, în realitate puţini caută adevărul; mulţi se încred orbeşte în media, mai ales când titlurile sunt şocante”, arată Lucetta Scaraffia într-un editorial al săptămânalului Osservatore romano din 3 ianuarie 2017.

Pe seama Papei mai circulă apoi și discursuri inventate, adesea în spaniolă pentru a părea mai autentice. Acestea sunt difuzate de canale care pretind să ne aducă la cunoştinţă adevăratele cuvinte ale Papei, aşazis „necenzurate” de către Curia Romană, căreia i se atribuie astfel o intervenţie malignă. Tocmai de aceea, falsele texte ajung să se bucure de mai mare crezare decât cele publicate de Vatican. „Acest tip de deformare a adevărului ne dovedește că pentru o anumită parte a publicului prea puţin contează adevărata linie a pontificatului, documentele fundamentale şi prevederile cele mai importante. În epoca post-adevărului contează numai profilul liderului, şi orice îl poate contura mai bine se acceptă, chiar dacă nu corespunde realității.”

Trad. Liana Gehl

Suplimentul Donne.

Chiesa. Mondo din ianuarie 2018 se dedică femeilor care s-au remarcat în cercetarea ştiinţifică.

C

ercetările Lisei Meitner (1878-1978), o refugiată evreică născută la Viena, din perioada când lucra cu Otto Hahn în Germania, vor duce la descoperirea fuziunii nucleare. În 1938, se refugiază în Suedia din cauza legilor antisemite, rămânând în corespondenţă cu Hahn; observaţiile ei îl ajută să înţeleagă direcţia în care îl duceau experimentele. Hahn publică descoperirea în 1939 şi primeşte Premiul Nobel în 1945; Lise Meitner, sesizând enorma putere de distrugere a reacţiei nucleare, va prefera să tacă şi să se retragă.

FEBRUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

7

FOCUS zile mondiale

Ziua Mondială a Bolnavului

P

Lucrătorii sanitari Mărturisitori ai demnităţii persoanei şi ai respectării vieţii Pe 11 februarie, Biserica celebrează a 26-a Zi Mondială a Bolnavului. Când vorbim despre bolnavi, ne gândim și la lucrătorii sanitari, persoane ce-și desfăşoară misiunea cu generozitate, mărturisind prin apropierea de cel bolnav valorile evanghelice ale demnităţii persoanei şi respectării vieţii.

B

iserica a considerat mereu slujirea adusă celor bolnavi ca „parte integrantă a misiunii sale”, asociind „predicarea Evangheliei cu asistența și îngrijirea bolnavilor”. În exercitarea profesiei sale, lucrătorul sanitar are mereu de a face cu persoana umană, care încredințează în mâinile lui trupul său, încrezându-se în competenţa, precum şi în grija şi atenţia lui.

Datoria de a menţine sănătatea, de a o întări, a o apăra, şi, prin 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2018

urmare, datoria de a lupta împotriva bolii, este un element permanent în toate culturile. Sănătatea bună, într-o societate sacră, era văzută ca un dar al lui Dumnezeu, iar boala, ca o pedeapsă a lui Dumnezeu, o consecinţă a păcatelor etc. Lipsea o cunoaştere adevărată, științifică a factorilor biologici şi psihologici, care constituiau sănătatea, şi, mai mult încă, lipsea cunoașterea adevăratelor cauze ale bolilor. Spitalul era mai mult locul pentru moarte decât pentru vindecare.

e 11 februarie, comemorarea liturgică a Sf. Fecioare Maria de la Lourdes, Biserica Catolică marchează Ziua Mondială a Bolnavului, instituită de Ioan Paul al II-lea, în 1992. Cu această ocazie, sunt organizate momente de rugăciune și acțiuni caritabile dedicate bolnavilor. În această Zi, un gând de recunoștință se îndreaptă către lucrătorii sanitari, voluntari şi familiile celor suferinzi.

Anul acesta, tema Zilei Bolnavului este dată de cuvintele pe care Isus, înălțat pe cruce, le adresează mamei sale Maria și lui Ioan: „«Iată fiul tău… Iată mama ta». Și, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el” (In 19,26-27).

În ceea ce privește îngrijirea bolnavilor au existat mai multe etape.

Prima se mai numește faza religioasă. Îngrijirea bolnavilor îşi ia inspiraţia şi motivele din cadrul unor concepţii explicit creştine.

Comunitatea creştină arată față de bolnavi exigența unei carităţi autentice, menţinându-i pe deplin integraţi în viaţa comunităţii; această perioadă se poate numi şi perioada comunităţii.

Următoarea perioadă se poate numi perioada asistenţei – a binefacerii. Îngrijirea bolnavilor se instituționalizează mai întâi prin opera comunității creștine.

Comunitatea deleagă îngrijirea bolnavilor grav instituţiilor indicate în acest scop şi aceasta dobândeşte fizionomia uneia dintre operele

FOCUS

de caritate. Biserica le gestionează aproape în exclusivitate, în absenţa totală a oricărei intervenţii din partea autorităţilor publice. Caracterul principal al acestei perioade de asistenţă constă în faptul că ea este o asistenţă integrată în aspectele religios, tehnic şi uman. Întâlnim apoi faza laică. Unii definesc astfel prima perioadă a spitalului civil, caracterizat printr-un vast proces de secularizare și laicizare.

Medicina devine știință autonomă, tot mai laicizată, se privește tot mai mult la boală şi nu la bolnavi, decade aspectul uman al asistenței în favoarea birocratizării, a tehnologiei, a științei medicale: bolnavul se simte mai mult obiect decât subiect al îngrijirilor. Acest mod a rămas până în zilele noastre.

A doua perioadă definită ca faza socializării. Spitalul devine loc de vindecare. Când în materie de sănătate, boală şi vindecare căutăm să dăm răspuns din Sfânta Scriptură, ne dăm seama repede că nu este prea ușor. Boala nu este o problemă de sine stătătoare, dar se află intercalată într-o reţea complexă de alte teme: suferința, răul, păcatul, mântuirea. Suferinţa drept consecinţă şi pedeapsă a păcatului, nu ca răzbunare, dar ca manifestare a milostivirii lui Dumnezeu, care prin acest mijloc caută să provoace conştientizarea situaţiei de păcat, a necesităţii pocăinţei şi convertirii. Totuşi, nu lipseau deschideri şi aspecte pozitive în viziunea despre suferinţă. Astfel, suferinţa înţeleasă ca boală poate fi uneori o „încercare“, permisă de Dumnezeu. Cartea lui Iob este semnificativă în această privinţă. Isus nu ne-a lăsat un tratat despre suferință, dar a dat un sens suferinței. Legătura dintre boală și păcat nu este acceptată de Isus. Realitatea a ceea ce Isus operează când vindecă nu coincide

cu ceea ce noi indicăm în mod obişnuit prin cuvântul vindecare, dar acesta o include ca parte a unei realităţi mai ample şi mai importante. El schimbă persoana în totalitate. Însă astăzi asistăm la fenomenul slăbirii certitudinilor etice şi al subiectivismului conştiinţelor, care, împreună cu pluralismul cultural, etic şi religios, duc cu ușurință la relativizarea valorilor şi apoi la riscul de a nu mai putea face referinţă la un ethos împărtăşit, mai ales în privinţa marilor întrebări existenţiale, referitoare la sensul vieţii şi al morţii.

Boala este mai mult decât un fapt clinic, circumscris din punct de vedere medical. Este întotdeauna condiţia unui om şi acest om este bolnavul. Lucrătorii sanitari trebuie să se apropie de bolnavi cu această viziune integral umană despre boală.

Este vorba pentru ei să posede, odată cu competenţa tehnico-profesională cerută, o conştiinţă a valorilor şi a semnificaţiilor prin care să dea sens bolii şi propriei lor munci şi să facă din fiecare caz clinic o întâlnire umană. O apropiere pe deplin umană de bolnavul care suferă.

Activitatea lucrătorilor sanitari, în complementaritatea rolurilor și a responsabilităților, are valoare de slujire adusă persoanei umane, este mai mult o vocație decât o meserie, pentru că a salvgarda, a recupera și a îmbunătăți sănătatea fizică, psihologică și spirituală înseamnă a sluji viața în totalitatea sa. O astfel de relaţie cu bolnavul, respectând deplin autonomia sa, cere disponibilitate, atenţie, înţelegere, împărtăşire, dialog, împreună cu pregătirea, competenţa şi conştiinţa profesionale. Adică trebuie să fie expresia unei angajări profund umane, asumate şi desfăşurate nu numai ca activitate tehnică, ci de dedicare şi de iubire faţă de aproapele.

Pr. Emil Moraru

Noua cartă a lucrătorilor sanitari

P

e 6 februarie 2017, în ajunul celei de a 25-a Zile Mondiale a Bolnavului, Sfântul Scaun a dat publicității Noua cartă a lucrătorilor sanitari, scrisă de Consiliul Pontifical pentru Lucrătorii Sanitari.

Textul actual păstrează structura originară, centrată pe vocaţia lucrătorilor sanitari ca slujitori ai vieţii, și îl actualizează pe cel al primei ediții a Cartei, publicat în 1994, care a reprezentat un instrument valoros pentru formarea iniţială, dar şi permanentă, a diferitelor figuri profesionale care lucrează în lumea sănătăţii.

Cu ocazia publicării Noii carte, Arhiepiscopul Zygmunt Zimowski, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Lucrătorii Sanitari, își exprima dorința „ca acest instrument să poată contribui la o reînnoire constantă şi profundă a lumii sănătăţii şi a înseşi acţiunii pastorale a Bisericii în sensul promovării şi apărării demnităţii persoanei umane. Pentru a rescrie astfel, chiar zilnic, parabola Samariteanului Milostiv (cf. Lc 10,29-37) şi pentru a face prezentă, şi în momentul suferinţei şi al durerii, Speranţa, Dar al Paştelui lui Cristos”.

FEBRUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

9

FOCUS CĂLĂTORII APOSTOLICE

Papa Francisc în Peru

C Papa Francisc în Chile

Papa FRANCISC în America de Sud O vizită istorică În perioada 15-22 ianuarie, Papa Francisc a efectuat o călătorie apostolică în Chile şi Peru, două ţări cu un trecut dureros şi tensionat, aflate în căutarea unei stabilităţi economice şi sociale.

A

ceastă a XXII-a călătorie apostolică a Sfântului Părinte a fost definită chiar de Pontif ca un pelerinaj de credinţă. Papa este „pelerin al bucuriei Evangheliei”, pentru a împărtăşi cu toţi „pacea Domnului” şi pentru a-i întări pe locuitorii acestor ţări „în una şi aceeaşi speranţă”.

Cardinalul Claudio Hummes, fondator şi preşedinte al Reţelei Ecleziale Panamazoniene şi unul dintre cei mai vechi prieteni ai Papei Francisc, consideră această călătorie apostolică „o vizită istorică, profund semnificativă şi promiţătoare”.

10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2018

Prima etapă a călătoriei a cuprins vizita în Chile, republică aflată încă în căutarea unei stabilităţi politice, după dictatura dură a generalului Augusto Pinochet, din anii 1973-1990. Cu un trecut economic dezastruos, Chile a devenit modelul economic al regiunii, reușind în ultimii 15 ani să reducă de două ori nivelul sărăciei. Cu toate acestea, este enormă diferenţa dintre bogaţi şi săraci, care sunt comasaţi în ghetouri urbane. „Provocarea sărăciei, a prea multor oameni afirmă Cardinalul Ricardo Ezzati Andrello, Arhiepiscop de Santiago

unosc istoria ţărilor voastre, forjată cu angajare, dăruire... Doresc să mă fac părtaş de bucuriile, tristeţile, dificultăţile şi speranţele voastre şi să vă spun că nu sunteţi singuri, că Papa este cu voi, că întreaga Biserică vă primeşte, că Biserica vă priveşte.

Papa Francisc

- ne cheamă să creştem în caritate pentru a trăi ca fraţi, fii ai unui singur Tată. Cu demnitate, toţi”.

A doua etapă a fost constituită de vizita în Peru, care, asemenea altor state din America de Sud, a cunoscut o serie de dictaturi militare ce au măcinat economia ţării şi au crescut nivelul de insecuritate socială. Începând cu 2010, economia Peruului are o rată considerabilă de creștere, remarcabilă în comparație cu alte economii din lume. Vorbind despre realitatea credincioşilor catolici peruani, cardinalul Hummes afirmă că „majoritatea creştinilor dintre ei se declară catolici, însă se plâng pentru că astăzi prezenţa misionarilor în comunităţile lor este mai mică decât odinioară, recunosc că Biserica Catolică apără şi promovează drepturile şi demnitatea lor, cultura, dreptul la pământ, dreptul

FOCUS

la o educaţie adecvată, la sănătate. De asemenea, au nevoie de mai mulţi misionari, preoţi şi o apărare angajantă a drepturilor lor, mai ales dreptul la pământ”.

Călătoria apostolică a Papei s-a desfăşurat în două ţări unite prin trecutul recent: ambele au cunoscut dictaturi militare şi declinuri economice, iar acum încearcă să se redreseze economic şi social. Prezenţa Papei în aceste ţări a fost semn de solidaritate faţă de acestea, precum şi o încurajare pentru aprofundarea acelor valori sociale şi creştine care să le conducă spre afirmarea lor în spaţiul geopolitic contemporan. În Chile, Papa s-a aflat între 15 și 18 ianuarie. Un aspect particular al aceste vizite l-a reprezentat întâlnirea pe care Papa a avut-o cu deţinutele de la Penitenciarul pentru Femei San Joaquín, din Santiago. Acolo a fost întâmpinat de sora Nelly Leon Correo, din Congregaţia Bunului Păstor, care asigură asistenţă spirituală pentru aceste femei. Conform mărturiei sorei Nelly, „aceste femei nu sunt moarte, sunt deţinute. Sunt private de libertate, nu de demnitatea de persoane. Provocarea este de a le hrăni cu iubirea lui Dumnezeu”.

Vizita Papei în acest loc definit drept „comunitate autentică de întâlnire

privilegiată cu Cristos şi a milostivirii lui Dumnezeu” s-a dorit a fi tocmai acest lucru – reamintirea demnităţii pe care aceste deţinute o au în continuare înaintea lui Dumnezeu şi pe care ele trebuie să o reconstruiască în societate, prin viaţa lor. În după-amiaza aceleiaşi zile, Papa s-a întâlnit şi cu reprezentanţii clerului local. Pe 17 ianuarie, Papa s-a întâlnit cu tinerii la Sanctuarul naţional din Maipú, precum şi cu universitarii la Universitatea Catolică Pontificală din Santiago de Chile.

Vizita în Peru a fost o adevărată încurajare pentru creştinii de aici, care, conform Cardinalului Hummes, „cereau cu insistenţă ca Biserica Catolică să nu-i abandoneze şi cereau o prezenţă fizică mai mare, adică preoţii misionari să fie mai frecvent la ei, în comunităţile lor, o apropiere zilnică mai permanentă. Spuneau că au încredere în Biserica Catolică”. Această încredere a fost aprofundată chiar de prezenţa Papei, care este sensibil la dorinţele tuturor celor ce-l vor pe Cristos în viaţa lor.

Acest pelerinaj al speranţei a fost pentru Papa Francisc o nouă ocazie de a aminti tuturor că societatea nu se poate construi decât pe respectarea demnităţii şi a valorii celuilalt.

Știați că...

• Primul Pontif care a vizitat Chile a fost Ioan Paul al II-lea, în anul 1987?

• Peru a primit de două ori vizita Papei Ioan Paul al II-lea, în anii 1985 şi 1988?

Această călătorie apostolică a Papei Francisc a reprezentat cea de-a şasea vizită a sa în America? A mai călătorit în Brazilia, în iulie 2013; în Bolivia, în Ecuador şi în Paraguay (iulie 2015); în Cuba şi în Statele Unite (septembrie 2015); în Cuba şi Mexic (februarie 2016); în Columbia (septembrie 2017).

Chile

„P

acea mea o dau vouă” (In 14,27) a fost motoul călătoriei apostolice a Papei Francisc în Chile, ţară în care creştinii romano-catolici sunt majoritari, reprezentând 58% din populaţie.

Dintr-o populaţie de 18 milioane de locuitori, creştinii reprezintă 72% din locuitori, în timp ce restul sunt atei sau agnostici.

Peru

„U

niţi pentru speranţă” a fost motoul ales pentru vizita apostolică a Papei Francisc în Peru. Populaţia acestui stat este de aproximativ 31.152.000 de locuitori, iar dintre aceştia 81,3% sunt catolici, în timp ce alţi 12,5% aparţin unor confesiuni protestante.

FEBRUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

11

FOCUS ȘTIRI ARCB

Rugăciune pentru unitate

Tulcea

Ecumenism Pe 22 ianuarie, la Catedrala ortodoxă Sf. Nicolae, a avut loc un moment de rugăciune ecumenică.

Din partea Bisericii Catolice au participat Pr. Ciprian Matei şi Pr. Romeo Horvat, vicari la Parohia Sf. Pius din Pietrelcina (CT), şi Pr. Marcel Lungeanu, parohul bisericii Sf. Mihail, Tulcea.

Constanța

În Catedrala Sf. Iosif, din București, rugăciune ecumenică pentru unitatea creștinilor.

P

Pietate

Pe 21 ianuarie, în biserica Sf. Pius din Pietrelcina, în cadrul Sf. Liturghii de la ora 10, a fost sfințită și expusă solemn spre venerare statuia Sf. Rita, patroana cauzelor imposibile. La sfârșitul celebrării, credincioșii au primit binecuvântarea cu moaștele Sf. Rita, apoi au avut ocazia să le venereze.

București

Rugăciune Pe 17 ianuarie, la biserica Italiană, Comunitatea Sant’Egidio a organizat o oră de rugăciune pentru ca Pacea să fie lumina vieții pentru toți oamenii, indiferent de religie sau cultură.

12

20 de ani de prezență în România

e 18 ianuarie a avut loc deschiderea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, la care au participat reprezentanţii Bisericilor creştine din Capitală, Secretarul de Stat pentru Culte, domnul Victor Opaschi, numeroși credincioși. Celebrarea liturgică a fost prezidată de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, care, la începutul celebrării, i-a îndemnat pe cei prezenţi să-şi ceară iertare de la Dumnezeu pentru păcatele săvârşite împotriva unităţii.

PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a transmis mesajul Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a ţinut Cuvântul de învățătură, subliniind faptul că de-a lungul istoriei, „noi, creştinii, Bisericile ai căror reprezentanţi suntem aici, în altar, ne-am considerat unii pe alţii străini.

Dar mila Domnului a făcut ca de multă vreme să depăşim acest concept îngust şi lipsit de duhul Evangheliei şi al iubirii lui Cristos”.

Frații Mariști au sărbătorit 20 de ani de prezență în România și 200 de la înființarea congregației.

E

venimentul a fost marcat pe 14 ianuarie, la biserica Sf. Francisc de Assisi, din București, în cadrul unei Liturghii de mulțumire, prezidate de Pr. Iosif Tiba.

Frații Mariști ai Școlilor - ordin călugăresc de drept pontifical, înființat în 1816 de preotul francez Marcellin Champagnat (1789-1840) - se dedică educației copiilor și tinerilor, acordând o atenție deosebită copiilor nevoiași și cu dificultăți de învățare sau de integrare în comunitate. În Arhidieceza Romano-Catolică de București, Frații Mariști ai Şcolilor sunt prezenți din 1998, la București, unde au două comunități: una în cartierul Bucureștii Noi și una la Centrul de zi Sfântul Marcellin Champagnat.

Răspuns la telegrama de felicitare Sfântul Scaun a răspuns la telegrama pe care ÎPS Ioan Robu i-a trimis-o Papei Francisc cu ocazia Solemnităţii Naşterii Domnului.

P

rin telegrama de la Vatican i se mulțumește Înaltpreasfinţitului pentru urările pe care i le-a adresat Papei Francisc în numele „credincioşilor Arhidiecezei Metropolitane de Bucureşti” și pentru „sentimentele alese de iubire, de supunere şi de comuniune filială” transmise Pontifului. În final, textul menţionează că Sf. Părinte „mulţumeşte pentru toate acestea şi cu bucurie Vă acordă binecuvântarea apostolică, pentru toţi credincioşii din România, mult iubiţi de Sanctitatea Sa”.

Adaptare după www.angelus.com.ro

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2018

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

Preot român în Consiliul Diecezei de Roma Parohul comunităţii romano-catolice române de la San Vitale şi Grotte Celoni, ales în Consiliul prezbiteral al Diecezei de Roma.

P

un nou focolar A fost inaugurat un nou Centru de spiritualitate al Mişcării Focolarelor.

P

e 13 ianuarie, la Iași, Opera Preasfintei Maria - Mişcarea Focolarelor din România a deschis un nou focolar, comunitate feminină de consacrate a căror fondatoare este Chiara Lubich.

La biserica Sf. Tereza a Pruncului Isus a fost celebrată Sf. Liturghie prezidată de PS Petru Gherghel şi concelebrată de PS Aurel Percă şi de PS Anton Coşa, Episcop de Chişinău. Centrul de la Iași face să crească numărul focolarelor din România, care acum sunt patru: la Bucureşti, un focolar feminin; la Cluj, un focolar masculin şi unul feminin; la Iași, un focolar ce va activa pentru comunităţile din regiune şi pentru Republica Moldova.

r. Isidor Iacovici a primit această numire la sfârșitul anului trecut, din partea ES Angelo de Donatis, vicarul Papei pentru Dieceza de Roma.

Numirea reflectă atenţia pe care Dieceza de Roma o are faţă de fenomenul migraţiei, în general, şi faţă de prezenţa numeroasă şi activă a comunităţii catolice din România, în special. Datorită acestui semn de consideraţie, preocupările şi întrebările românilor prezenţi la Roma vor avea ecou şi în discuţiile din cadrul Consiliului.

Prima convocare la care a participat pr. Iacovici a avut loc la 8 ianuarie și a abordat tematica pastoraţiei tineretului, corelată cu problematica familiei. S-a subliniat faptul că

familiile sunt invitate să ofere generaţiei tinere o mărturie credibilă despre iubirea lui Dumnezeu, prezent nu doar în biserică, ci şi în momentele de rugăciune din viaţa domestică, dezvoltându-se un joc de cuvinte: tinerii au nevoie de familii familiarizate cu Dumnezeu.

Franța

Marea Britanie

Italia

Marș pentru viață

Măsuri împotriva singurătății

Propuneri pro natalitate

Pe 21 ianuarie, la Paris, s-a desfășurat Marșul pentru Viață, cu tema De la întuneric la lumină. În ciuda ploii abundente, au participat circa 40.000 de persoane. A fost păstrat un minut de tăcere pentru cei ce șiau pierdut viața prin avort. Potrivit statisticilor guvernamentale, în Franța, sunt efectuate anual peste 200.000 de avorturi. Francezilor care au demonstrat în favoarea vieții, li s-au alăturat mai multe grupuri pro-life din Olanda, Spania, Germania, Italia și Portugalia.

Șefa guvernului britanic a instituit funcția de ministru pe probleme legate de singurătate. Specialiștii consideră că în ţară se înregistrează o problemă foarte serioasă, „epidemia de singurătate”. În consecință, Tracey Crouch, noul ministru, va trebui să găsească soluții care să ajute cele 9 milioane de persoane care trăiesc izolate, cele 2 milioane de persoane care locuiesc singure și cel puțin 200 de mii de vârstnici, care petrec săptămâni întregi fără să întâlnească pe nimeni.

Pe 18 ianuarie, Forumul asociațiilor familiale a prezentat la Roma un pact pentru natalitate, cu scopul de a îndemna factorii politici decizionali să intervină în mod decisiv pentru a stopa declinul demografic, care poartă țara „spre un viitor fără perspective”. Inițiatorii au cerut să se renunțe la „controverse ideologice” și să se facă front comun, pentru ca intervențiile să fie „universale, coerente și garantate în existența și durata lor, și nu doar simple ajutoare ocazionale”.

Pr. Isidor Iacovici

FEBRUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

13

Biserică și societate Vederi din Roma

Foto: Vatican Media

O vizită sub semnul tandreţei Text: Iulia Cojocariu

V

izita neanunţată pe care Papa Francisc a făcut-o la spitalul „Bambino Gesù”, la sediul din Palidoro, în după-amiaza zilei de 5 ianuarie a fost un moment de har pentru toţi cei 120 de copii internaţi, ca şi pentru însoţitorii lor şi pentru cei care îi îngrijesc: medici, asistente şi tot personalul spitalului. Sediul din Palidoro al spitalului a fost creat în anul 1978 la iniţiativa Papei Paul al VI-lea şi se situează la o distanţă de 30 de kilometri de Roma. Suveranul Pontif a vizitat diferite secţii ale spitalului şi a venit cu daruri pentru toţi copiii, pe care i-a salutat pe rând, oprindu-se să vorbească cu părinţii şi rudele lor. Pe aceştia i-a încurajat să trăiască cu speranţă perioada de recuperare a copiilor în spital. Vizita, făcută într-o zi de vineri, se înscrie în tradiţia instituită în cursul Anului Milostivirii, când în aşa-numitele 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2018

„Vineri ale milostivirii”, Papa şi-a arătat apropierea faţă de cei mai marginalizaţi din Roma şi din împrejurimi.

Papa Francisc a mai vizitat acest spital şi, de asemenea, a avut întâlniri cu personalul spitalului, dar şi cu copiii internaţi. În timpul vizitei din 21 decembrie 2013, Papa s-a adresat copiilor internaţi astfel: „Dragi copii, vă mulţumesc pentru visele şi pentru rugăciunile pe care le-aţi strâns în acest coş pe care mi l-aţi dat. Mulţumesc mult, le vom

prezenta împreună lui Isus. El le cunoaşte mai bine ca oricine; El cunoaşte ce se găseşte în adâncul inimii noastre. Şi mai ales cu voi copiii, Isus are o legătură deosebită, El este mereu alături de voi”. În anul 2016, pe 15 decembrie, a avut loc o întâlnire cu comunitatea spitalului, iar Papa Francisc a răspuns mai multor întrebări adresate de copii. Fiind întrebat despre suferinţa copiilor, Suveranul Pontif a răspuns că Isus nu a explicat de ce suferim, însă ne-a arătat calea pentru a da sens acestei experienţe umane. „El nu a explicat de ce suferim dar, suferind cu iubire, ne-a arătat pentru cine o oferim […] El şi-a oferit viaţa pentru noi şi prin acest dar, pe care l-a plătit foarte scump, ne-a mântuit”. La o altă întrebare legată de caracteristica spitalului „Bambino Gesù”, Papa a recomandat două ingrediente. Unul, de a păstra vii visele, care nu trebuie anesteziate. „Dumnezeu [ne] invită să realizăm vise mari, chiar dacă sunt dificile. […] Îmi place să mă gândesc că şi Dumnezeu are vise, inclusiv în acest moment, pentru fiecare dintre noi. O viaţă fără vise nu este demnă de Dumnezeu, o viaţă obosită şi resemnată, în care ne mulţumim cu puţin, în care vegetăm fără entuziasm, toată ziua, nu este creştină”. Un alt ingredient recomandat este cel al darului, înţelegând prin aceasta dăruirea a ceea ce este mai bun în noi în folosul tuturor.

Foto: Vatican Media

Biserică și societate RES-PUBLICA

Popă de spital între cer și trup * Text: Pr. Francisc Doboș

A

cum patru ani eram de gardă în spitalul din Siena.

Sunt chemat de urgență pe la miezul nopții în secția de terapie intensivă neonatală. Giulia, o fetiță născută prematur, la doar câteva luni de sarcină, era în pericol grav. Doctorii mi-au spus, de fapt, că nu ar mai apuca să trăiască până dimineață și că părinții doreau să o botez imediat. Nu mai văzusem niciodată o viață cât palma mea de mare. Eram profund impresionat și aproape blocat. Nu știam cum aș putea boteza o fetiță atât de firavă în interiorul unui incubator pentru nou-născuți, care părea oricum enorm față de ființa minusculă din interior care tânjea după viață. Chiara și Francesco, părinții Giuliei, erau complet debusolați și sfâșiați de durere. Îmi fac curaj și începem botezul…

Aseară am fost la ei la cină. De patru ani sunt parte integrantă din

familie. Giulia era alături și se manifesta zgomotos și plină de bucurie. „Știi - îmi spune Francesco printre altele - eram siguri că va muri în acea noapte; dar imediat, după botez, totul s-a întors spre viață. Scuză-mă că îți tot repet asta în fiecare an“. Am rememorat împreună acea noapte și toate zilele și nopțile care au urmat.

A fost foarte greu și încă mai este.

Nu știu cum arată miracolele, dar părinții Giuliei cred cu tărie că a fost vorba de un miracol. Eu nu știu ce să zic; mă depășește. Dar povestesc.

Săptămâna trecută, dimineața devreme, după rugăciunea din capela spitalului, merg la bar pentru cafeaua espresso care să mă readucă din cer pe pământ. Lume multă, ca de obicei. Spitalul din Siena este destul de mare, cam cât spitalul Fundeni. În timp ce așteptam să cer barmanului un espresso în înghesuiala doritorilor de trezire, o doamnă se întoarce

și mă zărește: „Părinteee, ce surpriză plăcută! Tocmai zilele trecute mă gândeam la dumneavoastră și aș fi vrut să vă reîntâlnesc“. Mi-au trebuit secunde bune ca să încerc să o recunosc și să îmi dau seama cine era.

Evident, era schimbată și luminoasă.

O cunoscusem anul trecut, tot în spital la terapie intensivă, dar în condiții disperate. Mă chemase la căpătâiul soțului, Tommaso, care de zile bune era în comă. Și așa a fost cam toată luna iulie cât am fost eu în spital. În fiecare zi eram la terapie intensivă alături de Tommaso și de soție. Așteptau să facă o operație de transplant pulmonar. Nu mai știam ce a urmat. Iar acum mi-l prezintă pe Tommaso viu și plin de energie.

Iar faptul că mă priveau aproape ca pe chirurgul care a făcut transplantul de plămâni m-a copleșit. Mi se făcuse pielea de găină, din cauza emoției și a bucuriei. În timpul ultimei perioade de studii la Roma veneam în weekend la spitalul din Siena ca preot capelan. Îmi mențin încă de câțiva ani acest obicei în luna iulie. Astfel de episoade de feedback vital, chiar dacă nu la fel de intense, mi se întâmplă adesea.

Evident că îmi dau seama că nu sunt decât fibra optică. Conținutul și viața nu izvorăsc din mine.

Experiența spitalului te stoarce de energie, dar te umple de sens, dacă o trăiești intens. A mai zis cineva acum două mii de ani că numai cine își pierde viața o va câștiga. Mi-e frică să o pierd, dar exersez. Într-o lume care se focalizează aproape doar pe copacii care cad cu zgomot, doresc să dau mărturie și despre pădurea care crește în liniște, dar intens. Să ne exersăm privirea pentru a vedea oceanul de viață și de bine din jurul nostru. * Art. apărut în Republica.ro, 21.07.2017 FEBRUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

15

Biserică și societate SOCIAL

Alege să nu fii indiferent!

Centrul Educațional Sf. Faustina, Bucureşti

Prin dăruire, aducem o rază de speranţă

B

oala şi suferinţa se află printre problemele grave care încearcă fiinţa umană. Îmbolnăvirea unei persoane, mai ales atunci când cel afectat este un copil, îi face pe cei din jur să se revolte, simţindu-se adesea neputincioși. Dar dacă în momentele de încercare, îngeri cu chip de om vin să dea speranță, susținută de credință și de iubire, alinând suferinţa şi îmbărbătând - atât pe cel bolnav, cât şi pe apropiaţii acestuia - povara încercării devine mai ușoară. În Bucureşti, la Centrul Educațional Sf. Faustina, ce activează în curtea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Marie S. Curie, există astfel de persoane, care sunt alături de micuţii încercaţi de boală şi de părinţii acestora.

Cum a început totul? La 11 septembrie 2001 lua fiinţă Asociația 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2018

NoNameChild, pentru a ajuta copiii bolnavi și nevoiași din România.

Prima inițiativă a fost amenajarea camerei de joacă din Spitalul Marie Curie, fiind sprijinită de dr. Dan Catană, chirurg pediatru. Acesta, inspirat de rezultatele pozitive ale Școlilor de Spital din țările europene, a început în 2001 implementarea în Spitalul Marie Curie a proiectului Educație pentru toți. Pe 27 noiembrie 2006 avea loc deschiderea oficială a Centrului Educațional Sf. Faustina.

Centrul doreşte să fie o expresie de solidaritate şi de speranţă atât pentru copiii internaţi în Spitalul Marie Curie şi în Centrul de Recuperare Nicolae Robănescu, cât şi pentru părinții lor, care se confruntă cu adevărate drame. Activitățile desfășurate sunt un sprijin pentru procesul de instruire și educație a

Prevederea 2% e un mecanism de transparenţă fiscală ce permite oricărui cetăţean din România, contribuabil persoană fizică, să redirecţioneze 2% din impozitul pe venit achitat la stat în anul precedent. Ai dreptul să alegi către ce organizaţie neguvernamentală doreşti să redirecţionezi! Campania 2% se derulează până pe 25 mai a.c.!

Dăruiește o rază de speranță!

elevilor internați pentru perioade mai lungi de 2 săptămâni. Centrul oferă cursuri după materiile școlare din programul național de educație, consiliere psihologică, terapie individuală, activităţi de consiliere şi orientare școlară, asistenţă în remedierea unor situații sociale şi asigurare periodică cu îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite școlare, materiale igienico-sanitare.

Pentru cei implicați în munca de la Centrul Educațional Sf. Faustina, fiecare clipă petrecută alături de copii înseamnă dăruire și disponibilitate totală. „A educa copiii bolnavi este o misiune importantă şi frumoasă, pentru că ei sunt zdrobiţi de suferinţă, de durere și au nevoie, pe lângă cunoștințele acumulate, de un cuvânt bun, plin de compasiune şi de încurajare, pentru a înfrunta povara durerii. Pentru noi este o bucurie să oferim educație prin dăruire elevilor și tinerilor bolnavi, dar mai ales să aducem o rază de speranţă mamelor, care stau mereu înlăcrimate alături de copiii lor”, declară directoarea Centrului, Maria Ghenţa.

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

O cale pentru calitate

D

acă este februarie și dacă un nou număr a ajuns în mâinile tale, înseamnă că e timpul pentru o nouă provocare luna aceasta. Te salut din nou, dragă tânăr cititor și sper ca provocarea din această lună să ți se pară interesantă. Îți amintești de acea vorbă referitoare la prietenie care sună cam așa: „Cine a găsit un prieten, a găsit o comoară.” Dacă ai un/o prieten/ă, pe care obișnuiești să-l consideri și „adevărat”, dacă sunteți foarte apropiați, sau îl mai numești „iubitul/a” meu/mea, dacă doriți să construiți un drum de viață împreună, atunci aceste cuvinte fac să vibreze în interiorul tău ceva, pentru că te gândești la o asemenea persoană și te bucuri că ai găsit o comoară.

Aceste cuvinte vibrează și în interiorul meu, pentru că pot spune că și eu am găsit o asemenea „comoară”.

Lucrăm la mare distanță unul de celălalt, amândoi în „via Domnului”, și cred că ceea ce menține vie această prietenie, pe lângă dialog, este chiar... rugăciunea. Ne rugăm unul pentru celălalt. O făceam încă de

când eram în seminar: ne rugam rozariul împreună, ne rugam pentru celălalt când avea mai mare nevoie și la fel facem și acum. Dau mărturie că acest fapt aducea, și o face încă, calitate prieteniei noastre. Am simțit mereu că rugăciunea ne-a ajutat să trecem peste multe și chiar să înfruntăm multe provocări. Încearcă și tu! Dar dacă nu obișnuiai să o faci, îți lansez această provocare. Propune prietenei/ ului să vă rugați împreună, pentru voi sau pentru o cauză comună.

Rugăciunea unește două suflete, şi aceasta deoarece ea îl implică pe Dumnezeu. Acolo unde prietenii, soții se roagă împreună, acea relație are mai multă calitate. Greutățile sunt înfruntate mai ușor, pentru că Dumnezeu, care ascultă rugăciunea a cel puțin doi care cer (cf. Mt 18,19), va împlini acea cerință, mai târziu sau mai devreme.

Pr. Marian Blaj Responsabil diecezan pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Modestia este o virtute esenţială pentru cel care vrea să fie asemenea lui Isus, blând şi smerit cu inima.

Papa Francisc

TINERII ÎNTREABĂ

Ce înseamnă curăţia în ziua de azi?

Î

nseamnă o alegere a modului de trăire a relaţiilor de cuplu. Este un pic mai uşor dacă partenerii au aceleaşi convingeri. Dacă nu le au, este mai dificil de gestionat şi apar oricum consecinţe din asta. Abstinenţa educă de obicei la răbdare şi încredere şi are rolul ei.

Cei mai mulţi dintre noi învăţăm adevărata iubire în perioada de abstinenţă: când celălalt e bolnav, sau obosit, când nu se doreşte asta de ambele părţi, când cineva moare. Astăzi când sexul pare atât de semnificativ, deşi bun în sine, nu este cel mai important aspect din viaţă. Implică reciprocitate, responsabilitate şi angajament.

Noi nu privim mereu asta cu seriozitate. Isus ne provoacă pe toţi: căsătoriţi sau nu, pentru că ne trimite la o dragoste mai mare decât cea fizică. Viaţa lui dă mărturie că noi suntem mai mult decât viaţa sexuală. Există oameni care-şi clădesc viaţa pe o intimitate adâncă fără relaţii fizice. Isus ne trimite să căutăm roadele iubirii dincolo de instincte sau fecunditate.

Rubrică îngrijită de Sr. Gabriela Lungu, FCJ

FEBRUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

17

SUFLET TÂNĂR REPORTAJE

A XIV-a Întâlnire Naţională a Tineretului Catolic Dragă tinere, căutător de Dumnezeu, nu uita să salvezi în agenda personală zilele de 25-29 iulie 2018, când va avea loc, la Satu Mare, cea de-a XIV-a ediție a Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic (INTC).

I

NTC 2018 și-a găsit deja logoul. Poate cel mai important element în identitatea vizuală este logoul, care comunică: gândurile organizatorilor legat de eveniment, scopul şi sarcina acestuia. Cu şapte luni înainte de începerea Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic, evenimentului i s-a realizat logoul. Elementul de identitate vizuală reflectă scopul spiritual al întâlnirii. După cum au afirmat organizatorii, logoul se inspiră şi din motto. Redăm explicația logoului: „În logo vedem doi tineri: un băiat și o fată. Ei simbolizează comunitatea tinerilor. Din împletirea mâinilor lor apare crucea, simbolizând faptul că și tinerii sunt partenerii și prietenii lui Dumnezeu, și ei iau parte la opera de mântuire, prin purtarea lor, prin viața lor și ei doresc să facă ceea ce a făcut Isus pe pământ, să dea mărturie despre iubire.

Crucea este simbolul mântuirii. Isus, prietenul tinerilor, a murit pe cruce

Tânăr îndrăgostit de Dumnezeu 18

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2018

ca să ne salveze. Toate acestea s-au întâmplat prin harul lui Dumnezeu.

Cei doi tineri alcătuiesc monograma Mariei. Tema întâlnirii este dată de motto. Pentru întâlnirea mondială a tineretului din 2018, Papa Francisc a ales drept temă următorul citat din Evanghelia după Luca: «Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu!» (Lc 1,30). Alăturândune intenției Sfântului Părinte, și noi am ales acest citat drept motto pentru INTC și pe Sfânta Maria ca protectoare a acestei întâlniri. Cele trei

Simbolul Mântuirii

cercuri reprezintă coroana Sfintei Fecioare, pentru că ea este regină: Regina lumii, Regina tinerilor, Mama noastră. Sub logo vedem anul și inițialele întâlnirii în două limbi: română și maghiară. Și acest lucru simbolizează comunitatea, pe aceia care îi aparțin lui Cristos și nu pot fi despărțiți nici de diferențele de limbă, nici de cele de rit”.

Nu uita să accesezi și site-ul: www.intc.ro pentru a fi conectat la noutățile acestui eveniment, care va fi găzduit de Dieceza RomanoCatolică de Satu Mare.

Monograma Mariei

(www.intc.ro)

Coroana Sfintei Fecioare Maria

SUFLET TÂNĂR

Un an nou - un început nou

C

e îmi place cel mai mult la sfârșitul unui an este faptul că te provoacă să îţi revezi acţiunile, reacţile și comportamentul din anul ce se încheie. Este interesant să vezi care a fost parcursul tău în relaţiile cu ceilalţi, cum te-ai schimbat sau îmbunătăţit și cât din toate acestea le-ai făcut împreună cu Dumnezeu.

Cu venirea Crăciunului totul intră într-un proces de renaștere.

Așadar începutul unui nou an pentru mine înseamnă un nou start.

E ocazia de a-mi stabili noi obiective, de a-mi trasa un nou plan, de a-i mulţumi Domnului mai mult, mai sincer. De a păstra ce a fost

frumos și de a schimba ce nu a fost tocmai plăcut. Îmi place ca la începutul anului să acord puţin timp unei meditaţii în care încerc să înţeleg ce trebuie să realizez în acest an, condusă de harul Duhului Sfânt. După ce reușesc să deslușesc cam care ar fi aceste lucruri încerc să îmi revăd harurile primite pentru a putea să văd cu ce pot contribui și unde trebuie să muncesc mai mult. Apoi merg înainte cu schiţa într-o mână și cu cealaltă mă ţin de Dumnezeu ca să nu mă pierd. (I.A.) Adriana Calotă

Shopping

C

e obicei interesant este mersul la cumpărături. Trăind într-un cartier cu mai multe mall-uri decât parcuri, sunt mereu surprins de câți oameni pot să le calce zilnic pragul. Pentru unii, a căuta cât mai des noi ținute e un mod de a se relaxa.

Unii din prietenii mei pot rezista ore în șir cotrobăind prin magazine, căutând fix hainele care se potrivesc cel mai bine stilului lor și care prezintă cel mai bun raport calitate-preț.

Mai există încă un tip de cumpărături care, din păcate, nu stârnește chiar la fel de mult interes din partea noastră, cumpăratul de valori. Imaginați-vă o sesiune de shopping în care cineva caută ore la rând fix valorile care i se potrivesc lui. Și da, nu tuturor li se potrivesc toate valorile.

Luând în considerare fizionomia sufletului persoanei, acesteia i se poate potrivi un set sau altul.

Nimeni nu poate excela în toate virtuțile, dar fiecare dintre noi putem străluci în câteva dintre ele. Și ce tragic poate fi când cineva încearcă să poarte calitățile altei persoane. Această cacofonie este mai evidentă decât orice dezastru al modei. Este foarte posibil ca aceasta să fie însăși definiția viciului, încercarea de a te îmbrăca cu virtuțile care nu îți vin. În concluzie, vă invit să vă căutați stilul vostru. Puteți să experimentați singuri sau să cereți ajutorul unui stilist. Cert e că „nu știi niciodată când ai întâlnirea cu destinul. Trebuie să fii cât mai frumoasă la întâlnirea cu destinul” (Coco Chanel).

Rafael Emanuel Ropotă

CINEMATECA

Risen (2016)

U

n soldat roman porneşte în căutarea trupului lui Isus pentru a evita o răscoală în Ierusalim.

Sinteză: Clavius este trimis să investigheze şi să demonteze zvonurile învierii lui Isus, dar, în încercarea îndeplinirii misiunii sale, acesta ajunge să îl descopere pe Dumnezeu prin minunile sale şi înţelege că el nu se va mai putea întoarce la felul lui de a fi după experienţele trăite.

Despre film: Filmul prezintă povestea unui necredincios pornit pe urmele lui Isus, ajungând să îşi pună la îndoială convingerile atunci când drumul îl poartă în locuri de neimaginat, întâlnind pe parcurs oameni ce îl fac să descopere adevărul mult căutat.

Recomandare: Filmul nu este recomandat copiilor sub 13 ani.

Alexandra Iacoban

FEBRUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

19

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

În curând, Festivalul Tinereții!

Activitatea CDPT Activități lunare – 2018

Ș

i anul acesta, tradiția Festivalului Tinereții continuă. În consecință, în ultima săptămână înainte de Postul Mare, sâmbătă, pe 10 februarie, la Teatrul Țăndărică, începând cu ora 14:00, se va desfășura unul dintre cele mai așteptate evenimente organizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tinerilor.

Tema propusă pentru Festivalul Tinereții din acest an este: Mulțumesc!

Plecând de la această temă, tinerii vor

prezenta diferite momente artistice: scenete, dansuri, scurtmetraje etc.

Ca și anul trecut, evenimentul se va desfășura sub forma unui concurs. Suntem nerăbdători să vedem momentele artistice deosebite pregătite de fiecare grup de tineri din parohiile bucureștene. De fiecare dată rămânem impresionați în mod plăcut datorită creativității și implicării de care dau dovadă tinerii.

Pe 10 februarie, ne vedem la Teatrul Țăndărică, da?

Iași

Germania

Experiență de rugăciune

Colindătorii Stelei

Patruzeci de tineri din Dieceza de Iași au participat anul acesta la Pelerinajul de încredere pe Pământ organizat de Comunitatea din Taizé la Basel, Elveția. Grupul a fost coordonat de Oficiul pentru Pastorația Tineretului.

Acești tineri dornici de rugăciune au fost însoțiți spiritual de preoții care au fost tot timpul alături de ei, părintele Felix Roca și părintele Daniel Iacobuț, care este și părinte spiritual al grupului de rugăciune Taizé, din Iași.

În perioada Crăciunului şi în primele zile ale acestui an, 300 de mii de copii și tineri catolici din Germania, costumați în magi şi purtând o stea, au mers la colindat pentru a strânge fonduri, care să susțină o campanie ce luptă împotriva exploatării minorilor din India şi din întreaga lume.

Campania promovează programe educaționale, sprijin spiritual și cultural, oferind acestor copii șansa să ducă o viață independentă, și nu de sclavie.

20

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2018

FEBRUARIE 4 februarie 2018 – Ziua CDPT în Parohia Preasfânta Inimă a lui Isus (Sacré-Cœur), București; Sâmbătă, 10 februarie 2018, are loc Festivalul Tinereții, în Bucureşti; Sâmbătă, 24 februarie 2018 - Zi de reculegere în Postul Mare pentru tinerii din București; MARTIE Sâmbătă, 10 martie 2018 - Veghe Nocturnă în Catedrala Sf. Iosif.

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Bianca Bâlha Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Adriana Calotă Sr. Emilia Corlade CJ Alexandra Iacoban Sr. Gabriela Lungu, FCJ Emanuel Ropotă Foto: cdpt.ro

UNIVERSUL FAMILIEI ABC-UL CREDINȚEI

Calea Sfintei Cruci

1. Isus este osândit la moarte

2. Isus ia crucea pe umeri

3. Isus cade întâia oară sub povara crucii

4. Isus o întâlneşte pe Maica sa îndurerată

5. Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-şi ducă crucea

6. Veronica şterge faţa lui Isus cu o maramă

7. Isus cade a doua oară sub povara crucii

8. Isus mângâie femeile din Ierusalim care plâng

9. Isus cade a treia oară sub povara crucii

10. Isus este dezbrăcat de hainele sale

11. Isus este răstignit pe cruce

12. Isus moare pe cruce

13. Isus este coborât de pe cruce

14. Isus este înmormântat

[După: TheKidsBulletin]

FEBRUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

21

UNIVERSUL FAMILIEI

Postul care potoleşte foamea Cele 40 de zile ale Postului Mare sunt prilej de reînnoire a vieţii.

A ne lipsi de mâncarea trupească şi de unele mici ori mari plăceri înlesnește dispoziția lăuntrică de a-l asculta pe Cristos și de a ne hrăni din Cuvântul său.

Text: Pr. Fabian Măriuţ

P

ostul pare să fi pierdut din valoarea sa spirituală. În împrejurările actuale, acesta pare a se confunda cu practicarea unor măsuri terapeutice de îngrijire a corpului. Sf. Augustin, care-şi recunoștea înclinațiile rele și le definea drept „nod răsucit și încurcat”, vorbind despre folosinţa postului, scria: „Mă supun la un mare chin, dar pentru ca Domnul să mă ierte; mă pedepsesc singur, pentru ca el să mă ajute să fiu plăcut în ochii săi și să ajung să gust bunătatea sa”. Pentru el, mortificările vizează atât stăpânirea trupului, cât şi a minţii. Numai o inimă curată îi este plăcută Domnului.

Această conştiinţă pare a fi în unele cazuri destul de perimată.

Deunăzi, cu ocazia sfinţirii familiilor la început de an, un copil din

clasa 0 nu se desprindea de tableta sa cu jocuri. I-am rugat pe părinţi să invite şi copilul la rugăciune. M-a surprins replica lor: „Lăsaţi-l, părinte, o să se roage când o să aibă chef ”. Apoi, m-am adresat copilului: „Mario, te rog, opreşte-te un pic!”, la care a exclamat: „Lasă-mă, sunt plictisit!”. Cheful şi plictisul sunt cei doi poli între care se mişcă dorinţa omului. Dacă în cazul adultului postul presupune o autolimitare, în cazul copilului, e necesară impunerea limitelor. Fără disciplină, energiile nu pot fi canalizate într-o bună direcţie.

A posti ajută, desigur, la bunăstarea fizică, dar pentru noi, creştinii, postul este în primul rând o „terapie” prin care voim să ne lepădăm de tot ce nu e în acord cu voința lui Dumnezeu. Cu ani în urmă, Fericitul

Postul înlesnește dispoziția de a ne hrăni din Cuvântul lui Cristos. Prin post și rugăciune îl lăsăm să ne potolească acea nevoie profundă din lăuntrul nostru: foamea și setea de Dumnezeu.

22

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2018

Paul al VI-lea, în constituția apostolică Paenitemini, din 1966, atrăgea atenția asupra necesității de a situa postul în contextul chemării fiecărui creștin la „a nu mai trăi pentru sine, ci pentru acela care l-a iubit și s-a dat pe sine pentru el, dar… și la a trăi pentru frați”.

Postul ne ajută să devenim conștienți de importanţa legăturilor fraterne. Cu umor şi concizie, părintele ortodox Constantin Necula spunea: „Dacă nu puteţi posti de la mâncare, refuzaţi să vă mâncaţi aproapele”. Acesta e un mare pas, dar nu e suficient. A posti aduce cu sine o schimbare de comportament, ca cea a bunului samaritean, care se apleacă și vine în ajutorul fratelui în suferință. În cazul copiilor, părinţii sunt primul şi cel mai bun samaritean.

UNIVERSUL FAMILIEI

În căutarea timpului pierdut

„Credința ne învață să așezăm eternitatea în timp și timpul în eternitate” (Fer. Vladimir Ghika)

„N-am timp”: un refren pe care îl auzim zilnic. O să merg la biserică începând de luna viitoare, o să mă rog de luni, o să mă spovedesc cândva anul ăsta. Oare chiar nu avem timp sau îl pierdem cu lucruri lipsite de importanță?

A

vem timp pentru suflet când: • percepem relația cu Dumnezeu nu ca pe o obligație / datorie cu accente superstițioase („trebuie să mă duc la biserică” / „e bine să ții post”), ci gustăm bucuria întâlnirii cu o Persoană vie, de care ne lăsăm cuceriți, nu constrânși și puși la zid – rugăciunea e un dialog în care știm să ascultăm mai mult decât să vorbim, să căutăm răspunsuri mai mult decât să le luăm de bune pe cele prefabricate, să vedem mai mult voia Lui decât pe a noastră; • așezăm pe primul loc în agenda personală căutarea lui Cristos în toți și în toate – atunci Liturghia și Euharistia devin centrul absolut al fiecărei zile, iar clipele de meditație

• ruperea de realitate prin „distracții” ce doar par nevinovate: jocuri, rețele de socializare (ce ironie că se numesc așa, când nu sunt decât Text: Claudia Stan o cale spre alienare), vorbitul mult și fără rost, „petrecăreala” până în zori de zi – ei bine, dacă avem timp să pierdem nopțile la televizor sau în oraș, sigur putem găsi și un ceas, măcar duminica, pentru Liturghie; • construirea obsesivă a unui trup de reclamă – ce body-building pe cinste am putea face cu sufletul nostru dacă i-am dedica măcar o oră pe zi, adică jumătate din timpul pe care îl dedicăm trupului ca să-l ducem la sală, la cosmetică, la pus unghii și gene false, la machiaj și la masaj; ce departe am fi pe calea mântuirii dacă ne-am trezi cu jumătate de oră mai / adorație nu mai sunt bife pe care le devreme ca să ne curățăm sufletul, punem pe lista cuvioșiei noastre, ci nu ca să ne spoim fețele!

• fabricarea unor măști ce ne îmchemări profunde de a păși alături de Isus pe drumurile Galileei noas- piedică să fim autentici, onești cu tre, lăsându-ne tămăduiți, odihniți noi înșine și cu cei din jur, așadar cu Dumnezeu – cât de bine ne-ar fi dacă la pieptul lui; • vedem cum lucrează Dumnezeu în loc să ne pese ce cred alții despre în viețile noastre și îi mulțumim pen- noi și să ne dăm cu capul de pereți tru asta mai mult decât să-i cerem ca să fim într-un anume fel pentru a una și alta care credem noi că ne-ar corespunde așteptărilor lumii ne-ar fi de trebuință – revederea „filmu- păsa ce crede Dumnezeu despre noi lui” oricărei zile ce a trecut e prilej de și ne-am strădui să corespundem pe recunoștință că lucrurile au stat așa, dinăuntru chemării Lui! Bonus! Fă-ți timp pentru și nu altfel, că El le-a chibzuit după înțelepciunea lui și nu după neghiobia Dumnezeu, pornește în căunoastră și că ne-am lăsat inspirați de El tarea timpului pierdut, ca să-l convertești în clipe de har! Fiindcă în ce am făcut, am vorbit, am gândit.

Nu ne găsim timp să ne constru- El, Dumnezeu, își face, în fiecare seim sufletul fiindcă ni-l pierdem (și cundă, timp pentru tine. La urma timpul, și sufletul) cu amănunte de- urmelor, timpul nici măcar nu-ți aparține: tot El ți l-a dat. rizorii precum: FEBRUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

23

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ - PSALMII

Două căi, două mari destine

Fericit omul care nu umblă / după sfatul celor nelegiuiţi, / nu zăboveşte pe calea păcătoşilor / şi nu se aşază în adunarea / celor care batjocoresc, / dar îşi [găseşte] plăcerea / în legea Domnului şi la legea lui cugetă ziua şi noaptea. / El este ca pomul sădit pe malul apei, / care dă rod la timpul potrivit [...] Nu tot aşa este cu cei nelegiuiţi, / nu tot aşa...

Text: Pr. Tarciziu Șerban

C

artea Psamilor din Biblie se prezintă ca o culegere de mai multe „cântări” ale sufletului: „cântări” de durere, de bucurie, de recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru bunăvoinţa arătată în diferite situaţii ale vieţii. Toate aceste stări sunt percepute ca roade ale fidelităţii ori ale infidelităţii faţă de Dumnezeu.

Psalmul 1, care deschide această culegere, are, prin poziţia sa, rolul de cheie de înţelegere a întregii psaltiri. El propune tema celor „două căi” care să ilustreze parcursul celor două mari destine ale vieţii.

De un destin fericit şi împlinit are parte omul care îşi află desfătarea în Legea Domnului şi la Legea Lui

cugetă ziua şi noaptea. Neurmând sfatul celor răi, nezăbovind pe calea păcătoşilor şi neaşezându-se în adunarea celor care batjocoresc, el va fi mereu ca un pom sădit lângă pâraie de apă, care dă rod la timpul potrivit; frunzele lui nu se vor vesteji niciodată şi tot ce va începe, va duce la bun sfârşit. Ceilalţi, în schimb, au parte de un destin cumplit. Ei vor fi ca pleava pe care o spulberă vântul. Şi, mai grav, la judecată nu îşi vor putea ţine fruntea sus şi nici atunci când cei drepţi se vor reuni înaintea lui Dumnezeu.

De vreme ce pentru psalmist Legea Domnului este o sursă de bucurie, ea nu trebuie percepută ca o instituţie provizorie sau

1 Rugăciunea este luată din volumul Psalmii, Ed. ARCB, p. 25.

24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2018

împovărătoare, ci ca o revelaţie care îi indică omului o direcţie pentru viaţa de pe pământ. În plus, de vreme ce Isus nu a venit să desfiinţeze Legea, ci să o împlinească (Mt 5,17), ea trebuie percepută ca o expresie a voinţei divine.

Meditând asupra imaginilor atât de sugestive pe care le oferă psalmul, nu ne este greu să optăm pentru categoria în care să ne situăm. Ştim însă că nu este uşor să ne păstrăm pe calea celor drepţi. De aceea ne putem ruga: Doamne Dumnezeule, renăscându-ne la izvoarele apei celei vii, Tu ne-ai întemeiat în iubirea Fiului tău. Dăruieşte-ne, te rugăm, darurile făgăduite celor care dau ascultare Cuvântului tău. Amin!1

SPIRITUALITATE DIN CATEHEZELE PAPEI FRANCISC

Actul liturgic, împlinit în spaţiul Sf. Treimi, îşi are originea şi scopul în iubirea lui Dumnezeu Unul şi Întreit, arătată prin Crucea lui Cristos.

Savoarea Sfintei Liturghii

Papa Francisc

Text: Iulia Cojocariu

C

ateheza din 20 decembrie a avut ca temă „Sfânta Liturghie. Ritualul începutului”. Amintind mai întâi cele două părţi din care este alcătuită Liturghia, Liturgia Cuvântului şi Liturgia Euharistică, Papa Francisc a vorbit despre elementele care formează ritualul începutului: apropierea de altar în procesiune a celebrantului, salutul altarului, semnul Crucii, salutul adresat poporului, actul penitenţial. De asemenea, a subliniat importanţa cunoaşterii acestora pentru a trăi pe deplin Liturghia şi pentru a-i savura întreaga frumuseţe. Actul liturgic, care se împlineşte în spaţiul Sfintei Treimi, îşi are originea şi scopul în iubirea lui Dumnezeu Unul şi Întreit, arătată şi dăruită prin Crucea lui Cristos.

În cadrul catehezei din 3 ianuarie, Suveranul Pontif a abordat tema actului penitenţial de la Liturghie.

Prin actul penitenţial de la începutul Liturghiei, recunoscându-ne păcătoşi înaintea lui Dumnezeu şi a fraţilor, ne deschidem inima pentru a invoca milostivirea lui Dumnezeu care ne transformă şi ne converteşte. Actul penitenţial are forma unei mărturisiri generale făcute de întreaga comunitate la persoana I singular. Însoţit de gestul baterii în piept, se încheie cu o rugăciune adresată Sfintei Fecioare, îngerilor şi sfinţilor de a mijloci pentru noi la Dumnezeu. La sfârşit, Papa Francisc a amintit figurile unor penitenţi din Sfânta Scriptură: regele David, fiul risipitor întors la tatăl, rugăciunea vameşului, Sfântul Petru, Zaheu, femeia samariteană.

Pe 10 ianuarie, cateheza Papei s-a concentrat asupra cântului „Gloria” şi a rugăciunii denumite „colecta”.

Cântul „Gloria” este la Liturghie o expresie de recunoştinţă care izbucneşte după ce mizeria umană s-a întâlnit cu milostivirea divină în actul penitenţial. Urmează apoi, sau uneori imediat după actul penitenţial, rugăciunea „colecta”, prin intermediul căreia se exprimă caracterul propriu al celebrării, care variază în funcţie de zile şi de timpul anului. Înainte de rostirea rugăciunii este un moment de tăcere precedat de îndemnul „să ne rugăm”. Aceasta este o invitaţie adresată poporului de a se reculege, de a conştientiza prezenţa lui Dumnezeu şi de a formula, fiecare în inima lui, intenţiile personale cu care participă la Liturghie.

FEBRUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

25

SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

Sfânta Iosefina Bakhita

BIOGRAFIE

Dulcea vindecare a efectelor „bolii dulci”

L Sfânta Iosefina Bakhita Canonizare: 01.10.2000 Beatificare: 17.05.1992 Venerabilă: 01.12.1978 Procesul: 1959 Moartea: 08.02.1947 Nașterea: 1869

a ceremonia canonizării Fericitei sclave surori Iosefina Bakhita, la Roma, în Piața Sfântul Petru, în 2000, Anul Marelui Jubileu, participa și doamna Eva da Costa. O braziliancă săracă, în vârstă de 69 de ani, mamă a patru copii. Ea aflase în țara ei natală despre Fericita africană, la numai 10 zile de la beatificarea acesteia. Atunci, pe 17 mai 1992, a participat la o întâlnire a „doamnelor în etate”, în Catedrala din Santos și auzind de noua Fericită a implorat ajutorul acesteia.

Avea într-adevăr nevoie de ajutor deoarece rănile de la picioare păreau a fi vindecabile doar cu „zeamă amară de fierăstrău”. Pe lângă hipertensiune și insuficiență circulatorie, suferea de diabet deja de 16 ani, iar de 12 ani, avea la picioare răni care ajungeau deja până la os.

Sărăcia în care trăia nu-i permitea să se trateze corespunzător, fapt pentru care se lua în considerare posibilitatea amputării picioarelor. Însă implorarea din seara de 17 mai 1992 a avut efecte extraordinare în viața ei. Cea care avusese de suferit enorm din cauza sărăciei și a condiției sociale a mijlocit vindecarea Evei da Costa. Aceasta, întoarsă acasă în acea seară, a constatat cu nespusă bucurie că până și cele mai profunde răni de la picioare erau vindecate, iar deasupra, pielea era nou-nouță.

Astfel, datorită acestei vindecări, începând cu 1 octombrie 2000, Biserica se poate bucura de mijlocirea Sfintei Iosefina Bakhita.

Mic dicționar al acestei pagini * în Spe salvi - Scrisoarea enciclică a Suveranului Pontif Benedict al XVI-lea, la numărul 3, se răspunde la întrebarea: „În ce constă această speranță care, ca speranță, este «răscumpărare?»” cu exemplul Sfintei Iosefina Bakhita. Spune Papa: „ea avea speranță – nu numai mica speranță de a găsi stăpâni mai puțin cruzi, ci marea speranță: eu sunt în mod definitiv iubită și orice s-ar întâmpla – eu sunt așteptată de această iubire.”

26

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2018

Bakhita – „norocoasa”

A

ceasta înseamnă numele pe care l-a primit ca sclavă: Bakhita – „norocoasa”. Nu își amintea nimic din viața ei înainte de 7 sau 9 ani, când a fost răpită de comercianții de sclavi. Acest vid de memorie a făcut imposibilă întoarcerea ei în familie, voită de consulul italian Callisto Legnani.

Va ajunge în Italia cu familia lui Augusto Michieli și le va cunoaște pe surorile de caritate Canossiane. Cu ele face catehumenatul și pe 9 ianuarie 1890 va primi sacramentele inițierii creștine cu numele Giuseppina Margherita Fortunata. Apoi, a intrat să facă parte din congregația lor. „Madre Moréta”, cum o numeau localnicii din Schio unde și-a petrecut ultima parte a vieții, s-a făcut iubită. În mai multe rânduri, i s-a cerut să își dicteze memoriile, care au devenit recent și subiect de film, viața sa inspirându-l și pe Papa Benedict al XVI-lea*.

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

Apostolatul epistolar

Vladimir Ghika, prinţul sufletului omenesc Text: Iulia Cojocariu

C

harles Molette îl numeşte pe Vladimir Ghika un „prinţ al sufletului omenesc”, reţinând cu privire la Monseniorul titlul nobiliar care provine din ascendenţa şi din acţiunea sa diplomatică, dar pe care îl aplică şi cu privire la vocaţia pe care şi-o asumă ca om şi ca preot, prin atenţia pe care o arată sufletului omenesc1. Iar această atenţie o putem remarca în mod cu totul deosebit în corespondenţa sa, unde pe primul loc este preocuparea pentru fiinţa umană pe care o vede în lumina lui Dumnezeu. „Dragii mei prieteni, Pot, nu-i aşa, să mă adresez vouă astfel? Şi să o spun cu emoţie, în acest Dumnezeu, în care ne-am împărtăşit cu toţii deunăzi… Am luat cu mine o amintire foarte duioasă din această casă în care Domnul nostru a venit pentru a binecuvânta, şi s-a regăsit printre ai săi, cu atâta bucurie. Iar această amintire se va prelungi din partea mea sub formă de rugăciune asiduă şi ocrotitoare. Din partea voastră, cred, sub forma unei uniri cu Dumnezeu, în «Casa Tatălui», în revărsarea harurilor care vin fără număr în suflete îndată ce nu mai refuză «darurile

lui Dumnezeu» prezentate aşa cum El a voit să ni le prezinte.

Căutaţi să continuaţi să trăiţi din ce în ce mai mult aproape de El cu «pâinea vieţii» primită cât mai des posibil, cu jertfa vie a liturghiei înţeleasă şi urmată îndată ce sănătatea şi munca o vor permite. Dacă vă întemeiaţi ziua pe aceasta, veţi vedea ce bucurie şi ce pace o vor umple şi cum ceasul cel mai arid va deveni rodnic şi preţios”.

Avem în rândurile de mai sus o mostră de scrisoare trimisă de Vladimir Ghika, o scrisoare care marchează începutul unei corespondenţe. Scrisoarea respectivă, de fapt o ciornă, nu ne oferă indicaţii despre dată sau destinatari.

Dar acestea au fost restabilite de Pr. Georges Schorung2. Astfel ştim că aceasta a fost trimisă în decembrie 1931 şi că destinatarii erau Yvonne Martin şi fratele acesteia, Marcel Marchand. Acesta din urmă este menţionat în finalul scrisorii în care Monseniorul anunţă că va expedia două exemplare din ultimele sale publicaţii („Suferinţa”, „Prezenţa lui Dumnezeu”, „Liturgia aproapelui”), precum şi volumul „Pensées”. În urma acestei scrisori se va stabili o corespondenţă destul

Scrisoare trimisă de Vladimir Ghika către Yvonne Martin şi către fratele acesteia, Marcel Marchand, decembrie 1931

de bogată între Yvonne Martin şi Vladimir Ghika, precum şi între Marcel Marchand şi Monseniorul. În afara scrisorii de mai sus, nu ne sunt cunoscute decât scrisorile celor doi fraţi (în transcrierea Pr. Schorung), dar din ele putem deduce şi conţinutul unora dintre cele scrise de Vladimir Ghika. Într-o scrisoare din 24 aprilie 1933, Marcel Marchand îi vorbeşte surorii sale, Yvonne, despre o scrisoare primită de la Monseniorul: „A doua zi după întoarcerea mea aici, am primit o scrisoare de la Prinţ. Am fost profund emoţionat de această scrisoare care era pentru mine ca o reamintire a carităţii sale nemăsurate şi prin care părea să-mi spună că va continua să vegheze asupra mea3”. Iar într-o altă scrisoare nedatată, adresată lui Vladimir Ghika, îi spune acestuia cât de mult l-a ajutat recitirea unei scrisori primite de la el în cursul aceluiaşi an, o scrisoare „atât de plină de afecţiune” care „mi-a schimbat toate ideile”.

1 Charles Molette, Mgr Vladimir Ghika. Prince, prêtre et martyr, 36.

2 Scrisoare Vladimir Ghika către Yvonne Martin şi Marcel Marchand, decembrie 1931, Caiete Schorung XVII, 101.

3 Scrisoare M. Marchand către Y. Martin, 24 aprilie 1933, Caiete Schorung XII, 5.

FEBRUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

27

Îndrumarea spirituală

INVITAT

un Lux necesar (Partea I)

Moderator: Claudia Stan

Pr. Iulian Budău SJ (n. 1973)

Preot-călugăr iezuit, licențiat în Filosofie (Padova), Teologie (Paris) și Litere (București), Master în Psihologie (București), paroh al Bisericii Calvaria („Preasfânta Inimă a lui Isus”) - Satu Mare.

Mulțumiri părintelui Marius Taloș SJ și Cristinei Grigore pentru sprijinul acordat în realizarea acestui dialog.

28

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2018

DIALOGURI CU DICHIS

„Așa ca întotdeauna, și astăzi, Biserica continuă să recomande practica îndrumării spirituale nu doar acelora care vor să-l urmeze pe Domnul mai îndeaproape, ci fiecărui creștin care vrea să-și trăiască responsabil Botezul, adică noua viață în Cristos”.

(Papa Benedict al XVI-lea, 2011)

Îndrumarea spirituală, împreună cu Exercițiile Spirituale după metoda Sfântului Ignațiu de Loyola, sunt pilonii carismei iezuite. Într-o lume care alege să fie spirituală, dar nu religioasă (adică alege superficialitatea și sincretismul în detrimentul profunzimii), conceptul de îndrumare spirituală creștină este „marele neînțeles”, inclusiv în rândul creștinilor care se consideră practicanți. De aceea, cred că se cuvine să începem dialogul nostru prin a lămuri, mai înainte de toate, ce este și mai ales ce nu este îndrumarea spirituală.

Pr. Iulian Budău (I.B.): Multă lume, când caută un îndrumător spiritual, îl caută pentru că are probleme, iar îndrumătorul spiritual este încărcat în imaginarul multor oameni cu capacitatea de a le rezolva problemele. Dar îndrumarea spirituală nu înseamnă nici terapie psihologică, nici consiliere maritală, nici un un om prin gura căruia Dumnezeu își revelează automat planurile legate de persoana ta ori de la care primești soluții la problemele care te frământă. Îndrumarea spirituală înseamnă, mai mult decât orice altceva, a parcurge o bucată

de drum împreună cu cineva. Din care drum? Din drumul spiritual. Îndrumarea e însoțirea cuiva în călătoria de căutare statornică a prezenței, voinței și acțiunii lui Dumnezeu în viața de zi cu zi, în așa fel încât, în prezentul persoanei, să se descopere felul în care lucrează Dumnezeu și încotro o conduce El prin ceea ce sunt semnele timpului.

Îndrumarea, așadar, e un Lux necesar. Lux, așa, cu majusculă, nicidecum în sensul încetățenit (acela de costisitor, prețios, select), ci în sensul prim de „lumină”, dat de etimologia latină a cuvântului, și în sensul unității de măsură a iluminării în fizică. De ce e bine să primim această Lumină de la altcineva, de ce nu o putem produce singuri?

I.B.: Pentru că, în mod firesc, suntem subiectivi. Și, subiectivi fiind, avem un talent deosebit de a ne îmbăta cu apă rece. Adică ne facem tot felul de iluzii, investim energie în lucruri lipsite de importanță majoră, ne risipim în preocupări secundare: pierdem timp, viață și bucurie, ne rătăcim de la direcția fundamentală a vieții, care este unirea cu Dumnezeu. Uităm că, așa cum zice

Sfântul Ignațiu, „omul este creat ca să-l laude, să i se închine și să-l slujească pe Dumnezeu, Domnul nostru; și prin aceasta, să-și mântuiască sufletul” (Exerciții spirituale nr. 23).

Când mergi pe munte cu un montaniard experimentat, el îți va sugera traseul cel mai indicat pentru a ajunge pe Vârful Moldoveanu, de exemplu, și-ți va semnala și dificultățile: la fel, un îndrumător spiritual îți spune cum să te pregătești și cum să înfrunți momentele dificile, pentru că el a trecut deja pe acolo. Și atunci știi ce fel de bocanci trebuie să-ți iei, ce fel de pelerină de ploaie, înveți că nu trebuie să rămâi în creastă când trăsnește... Busola e acțiunea lui Dumnezeu în viața mea, acum, aici, ca să nu mă rătăcesc pe drum... Iar ghidul o să-mi zică încotro ar fi bine s-o apuc, ca să nu cad în prăpastie.

Se face deseori confuzia între îndrumătorul spiritual și confesor/ duhovnic.

I.B.: Rolurile nu sunt contradic-

torii, dar, pe de altă parte, cum zice Sfântul Ignațiu, cel care conduce Exercițiile Spirituale nu trebuie să fie curios cu privire la păcatele celui pe care îl îndrumă, prioritatea FEBRUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

29

DIALOGURI CU DICHIS

îndrumătorului este modul în care își organizează omul căutarea lui de Dumnezeu.

Cultivarea relației îndrumat-îndrumător are un anumit ritm.

I.B.: Ritmul e dat de ritmul lăuntric al fiecărei persoane îndrumate, care este stabilit de etapa de viață pe care aceasta o străbate. Frecvența necesară se află împreună cu îndrumătorul, după o bucată de drum făcută împreună: cineva aflat la început poate avea nevoie de întâlniri săptămânale, după care ele pot deveni lunare, pentru ca, într-o viață spirituală mai evoluată, întâlnirile să poată fi stabilite și trimestrial sau semestrial.

În relația îndrumat-îndrumător, este evident că persoana îndrumată primește o mulțime de lucruri bune de la îndrumătorul ei. Dar îndrumătorul? Oare primește și el ceva de la cel pe care îl însoțește pe drumul către Dumnezeu?

I.B.: Cu siguranță. În momentul în care intri cu cineva într-o relație de îndrumare, Domnul lucrează din ambele direcții, în ambele persoane. Și nu o dată se întâmplă ca bunul Dumnezeu să-ți trimită mesaje prin gura celui pe care îl însoțești. Când și îndrumătorul și cel îndrumat dau tot ce se poate da, în adevăr și curaj, între ei doi se naște o legătură fenomenală, a cărei delicatețe și frumusețe e imposibil de pus în cuvinte.

De altfel, tradiția îndrumării spirituale începe în evanghelii și are o istorie îndelungată și frumoasă. Cred că trebuie menționați aici cel puțin trei iezuiți care le-au fost îndrumători unor mari sfinți: Sf. Francisc Borgia pentru Sf. Tereza de Avila, 30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2018

Sf. Claudiu de la Colombière pentru Sf. Margareta Maria Alacoque, Celeste van Exem pentru Sf. Tereza de Calcutta. Care să fie motivul pentru care, în zilele noastre, nu e sesizată nevoia unui îndrumător, nici măcar de către aceia care consideră că au dorința cultivării unei vieți spirituale?

I.B.: După părerea mea, un om care nu simte nevoia de a fi îndrumat în viața spirituală are o viață spirituală leșinată sau moartă. Dacă avem o viață spirituală redusă la niște practici religioase, nevoia de îndrumător nici măcar nu se simte: ne-am făcut sfintele devoțiuni (trei rozarii, cinci novene, fără a voi să spun că acestea nu ar fi bune și demne de laudă, dimpotrivă), neam spovedit regulat, am bifat toate datoriile religioase și gata; la ce ne-ar trebui un îndrumător, câtă vreme știm exact cum se fac lucrurile? Dar, chiar dacă nu vrem să ni-l asumăm, adevărul că drumul spiritual serios nu se face de unul singur rămâne un adevăr. Ucenicii lui Isus încep o nouă viață împreună cu Maestrul lor, care, de-a lungul celor trei ani de ucenicie le îndrumă pașii, îi ajută să facă alegeri. Ucenicii au, la rândul lor, ucenici pe care îi îndrumă, ucenicii au alți ucenici și așa mai departe, de-a lungul secolelor. Și mie mi se pare că o astfel de legătură cu Învățătorul nostru nu este doar o metaforă frumoasă, ci este ceva care, la nivel practic, se manifestă sub forma îndrumării sau, cum îmi place mai mult să zic, a însoțirii spirituale. Există această legătură directă de ucenicie cu Maestrul, iar noi suntem cu toții ucenici.

Spunea cineva că împărăția lui Dumnezeu va veni atunci când fiecare om va avea un îndrumător

spiritual. Așadar, toată lumea are nevoie de îndrumare spirituală.

I.B.: Cei care vor să meargă în

profunzime nu pot merge singuri; și atunci când ne luăm în serios viața spirituală, când intrăm în profunzime, nevoia de a avea un îndrumător se naște de la sine. Vedem asta la marii mistici. Sf. Tereza de Avila începe să aibă tot felul de experiențe mistice și nu știe ce să facă, pentru că este chinuită de tot felul de îndrumători fără experiența îndrumării. Și iată cum e salvată de Francisc Borgia, un iezuit tânăr, care nu avea nici pe departe profunzimea ei mistică, dar care o ajută să discearnă ceea ce se întâmplă în sufletul ei. Fiindcă, după cum zice Sfântul Ignațiu, nu-i obligatoriu ca îndrumătorul meu să fi trecut neapărat și el pe acolo pe unde sunt eu, este suficient ca el să aibă destulă știință în materie de viață spirituală și capacitate de a discerne.

În afara acelei mentalități mecanicist-devoționale pomenite deja, probabil că un alt motiv pentru care nu căutăm un îndrumător este acela că îndrumarea solicită două atitudini care nu mai sunt la îndemâna omului postmodern: ascultare și onestitate, ambele fără rezerve. Într-o lume în care fiecare face ceea ce vrea, ce valoare mai poate avea ascultarea?

I.B.: Cu toții ne trăim viața în iluzii, de multe ori foarte pioase. Iar în ceea ce privește viața spirituală, e foarte ușor să ne facem iluzii: dom’ne, eu sunt creștin practicant, care merge la biserică, se roagă dimineața și seara. Dar pentru toată practica mea există un singur banc de probă: ca să văd prin lentila adevărului care este relația mea cu Dumnezeu, trebuie mă uit mai întâi să văd care

DIALOGURI CU DICHIS

este relația mea cu aproapele. Un iezuit maghiar îmi propunea cândva să mă gândesc că, în 100 de relații cu 100 de oameni diferiți, pe 20 îi iubesc, altora 20 le-aș da cu ceva în cap, iar restul de 60 îmi sunt indiferenți.

Atunci, onest vorbind, relația mea cu Dumnezeu este tocmai asta: 20% îl iubesc, 20% i-aș da cu ceva în cap și 60% îmi este indiferent. Dacă ne uităm la criteriile Judecății de Apoi din Evanghelia după Matei, ar trebui să ne fie clar că n-o să ne întrebe Cristos pe niciunul dintre noi dacă am avut viziuni, ci doar despre lucruri palpabile: „Am fost flămând și mi-ați dat să mănânc, am fost însetat și mi-ați dat să beau, am fost străin și m-ați primit, gol și m-ați îmbrăcat, bolnav și m-ați vizitat, am fost în închisoare și ați venit la mine” (Mt 25,35-36).

Atât! Prin urmare, dacă, după ce am înlăturat iluziile și m-am privit cu sinceritate, mă mulțumesc cu aceste procente în relația mea cu Dumnezeu, nu am nevoie de nicio îndrumare și pot să-mi trăiesc viața frumușel și mai departe în această înșelare cum că aș avea o relație adevărată cu El și că aș fi „creștin practicant”. Pentru că, e drept, dacă dau ochii cu mine în adevărul meu, iluzia mea că aș fi o persoană „de bine” se va dezintegra, atunci când fac discernământ „pe bune” împreună cu îndrumătorul meu.

Revenim la onestitate. Într-un ambient autosuficient, cine mai are curaj să dea ochii cu el așa cum este cu adevărat, așa cum îl vede ochiul lui Dumnezeu, nu al lumii?

Discernământul, cheie de boltă a spiritualității ignațiene, e un instrument de reflecție fidelă a propriei persoane (dincolo de măștile de zi cu zi), care are drept consecință nevoia unei simplificări tot mai profunde și mai ferme. Nu ne putem întâlni cu Dumnezeu dacă nu ne întâlnim mai

înainte cu noi, dezgoliți de toate falsele noastre imagini de sine.

I.B.: Drumul spre unirea cu

Dumnezeu este unul de simplificare. Pentru asta, e nevoie să mă uit cu atenție cât din energia mea vitală investesc în lucruri care au o importanță capitală, adică mă conduc spre mântuire, și cât din această energie o investesc în prostii ori o risipesc în visări. Nouă ne este frică de prezent, ne este frică de noi, pentru că nu ne cunoaștem. Și, în momentul în care te uiți înlăuntrul tău în căutarea lui Dumnezeu, mai întâi o să iasă la suprafață toate gunoaiele. Și trebuie să ai curaj și hotărâre să privești, într-un moment de trezie, tot gunoiul pe care îl cari zi de zi, ceas de ceas. Curaj și hotărâre să suferi. Și asta e întrebarea pe care o adresează iezuitul Franz Jalics: cât sunt dispus să sufăr ca să mă întâlnesc cu Isus? A vedea gunoiul din mine nu e o formă de masochism, ci o asumare liniștită a existenței lui, fără judecată, fără dorința de a-l eradica violent din viața mea. Mai mult, ne este frică de o privire înlăuntrul nostru pentru că acolo vom descoperi o grămadă de neiertare a lui Dumnezeu din partea noastră: eu n-am avut sănătatea lu’ cutare, eu n-am avut șansele lu’ cutare. Apoi, neiertarea celor dragi: nu ne putem ierta părinții din cauză că am avut o copilărie nefericită. Iar victimizarea asta nu e decât o formă de violență față de propria persoană: nu pot să pricep că, la vârsta adultă, nevoia mea fundamentală nu este aceea de a primi, ci de a da dragoste. Și apoi, neiertarea de sine: când vedem propriile noastre prostii, ne catalogăm cu jumătate din grădina zoologică; or, smerenia de a accepta faptul că atâta m-a dus mintea la momentul cu pricina este o privire senină asupra adevărului din mine. Privirea

corectă asupra neiertărilor din viața mea devine terapeutică atunci când mă doare să văd că ele există, dar mă pot lăsa vindecat de greșelile mele, sub privirea lui Dumnezeu. Când eu nu mă pot ierta pe mine, nu-l pot ierta pe aproapele și nu-l pot ierta pe Dumnezeu, atunci nici nu-mi pot permite, sub nicio formă, să mă las învăluit de milostivire, în așa fel încât să-mi trăiesc viața cu libertate, în adevăr. Lipsa acestui curaj de a lăsa gunoiul să iasă la suprafață ne împiedică să ajungem la o relație simplă, contemplativă, odihnitoare cu Dumnezeu, pentru că suntem prea ocupați să ne batem cu noi, cu ceilalți, cu El. Pentru a avea forța de a suporta această privire lăuntrică, avem nevoie de însoțire. Doare, chiar tare, dar e foarte frumos.

Îndrumătorul e ghid care nu doar te ține pe cale, dar îți și clarifică ceea ce trăiești în rugăciune.

I.B.: Cu cât viața spirituală este mai

profundă, cu atât înșelăciunile spiritului rău devin mai subtile, mai ascunse, mai greu de discernut de unul singur. Și atunci, nu se poate face drumul spiritual fără a cădea în capcane enorme, de care sunt ferit atunci când mă duc și confrunt experiențele mele spirituale de consolare sau dezolare cu îndrumătorul meu. În afara acestor experiențe reale, mai sunt și experiențele pe care le facem în propria fantezie, pentru că atunci când mergem spre rugăciunea profundă avem de străbătut straturi dense de subconștient. Iar în aceste straturi, înșelăciunile sunt de toate formele și culorile. Atunci faptul de a confrunta tot ce ni se arată sub formă de idei, de imagini, de sentimente cu cineva care a trecut pe acolo, ne ajută să ținem drumul drept, spre Adevăr, nu spre iluzie, oricât de frumoasă ar fi ea.

FEBRUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

31

CULTURĂ FILE DE ISTORIE Istoricul

Neagu Djuvara (1916 - 2018)

S

NOBLEŢE, ADEVĂR, CREDINŢĂ IN MEMORIAM NEAGU DJUVARA (1916-2018)

Î

n anul în care sărbătoreşte Centenarul Marii Uniri, România pierde o conştiinţă centenară şi unul dintre cele mai importante repere morale pe care le-a avut în ultimele decenii.

Neagu Djuvara a trecut la cele veşnice în ziua de 25 ianuarie 2018. Mare istoric şi scriitor, fost diplomat, descendent al unora dintre cele mai vechi familii boiereşti ale ţării, Neagu Djuvara a cucerit prin stilul său aristocratic şi a impresionat prin curajul faptelor şi al opiniilor sale. Mai puţin cunoscută, datorită discreţiei celui dispărut, este viaţa creştină pe care Neagu Djuvara a dus-o.

S-a născut la 18/31 august 1916, la Bucureşti, pe când România intrase doar de câteva zile în Primul Război Mondial. Tatăl lui, Marcel Djuvara, descindea dintr-o familie de comercianţi aromâni veniţi din Munţii Pindului, stabiliţi în Ţara Românească în cea de-a doua 32

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2018

jumătate a secolului al XVIII-lea şi deveniţi boieri. Familia a dat parlamentari, primari, diplomaţi, savanţi şi artişti. Marcel Djuvara, strălucit inginer, şef de promoţie la Şcoala Politehnică de la BerlinCharlottenburg, căpitan de geniu, a murit de gripă spaniolă, la sfârşitul lui 1918. Mama lui Neagu Djuvara, Tinca, făcea parte din ultima generaţie a unei familii străvechi, neamul Grădiştenilor, urmaşi după tradiţie ai neamului voievodal al Basarabilor. Strămoşul lui Neagu Djuvara, boierul Bunea Grădişteanu din secolul al XVIIlea, fusese mare vistiernic pe vremea domnitorilor Matei Basarab şi Constantin Şerban.

De multe ori a povestit Neagu Djuvara clipele dramatice prin care familia lui a trecut în timpul Primului Război Mondial. Mama lui, împreună cu fratele ei, cu sora ei cea mică şi cu cei doi copii, Răzvan

lujba de înmormântare a avut loc pe 28 ianuarie, la Catedrala greco-catolică Sf. Vasile cel Mare. La cererea defunctului, ceremonia a fost prezidată de PS Mihai Frățilă, Episcop greco-catolic de București. La invitația familiei, au participat pr. Eduard Giurgi, parohul comunității catolice de limba franceză din Capitală (biserica Sacré-Cœur) și un reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române.

La ceremonie au fost prezente numeroase personalităţi ale culturii române. Înmormântarea a avut loc la Cimitirul Bellu ortodox.

şi Neagu, care avea ceva mai mult de un an, au plecat în refugiu, prin Rusia, către Franţa. Au fost cu toţii la un pas de a fi blocaţi la Petrograd de revoluţia bolşevică, dar au prins ultimul tren către Helsinki şi s-au salvat. Unul dintre „noroacele” despre care avea să vorbească mai târziu Neagu Djuvara. Acele „noroace” în care el a întrezărit mereu Providenţa divină.

Neagu Djuvara a urmat liceul la Nisa, unde a fost coleg cu Zaher Şah, cel care avea să fie ultimul rege al Afghanistanului, cu doi prinţi din Cambodgia şi cu un urmaş al ultimului Sultan otoman. Studiile universitare şi le-a continuat la Paris, luându-şi licenţa în istorie la Sorbona, în 1937, şi doctoratul în drept, în 1940, cu teza Le droit roumain en matière de nationalité.

Un episod fundamental din biografia lui Neagu Djuvara a fost căsătoria, la Paris, în iulie 1937, cu

CULTURĂ

France Gaillet. Ortodoxul Neagu şi romano-catolica France au fost cununaţi în rit greco-catolic de către Monseniorul Vladimir Ghika, prinţ român care spunea că se convertise la catolicism „pentru a fi un ortodox mai bun” şi care avea să devină martir pentru credinţă în România intrată sub dominaţie comunistă. Şi model spiritual pentru Neagu Djuvara.

Dar începuse cel de-al Doilea Război Mondial, iar urmaşul boierilor Grădişteni a plecat pe frontul de est, şi-a servit ţara ca infanterist şi a fost rănit la 50 de km nord de Odessa. Întors la Bucureşti, a intrat în diplomaţie, în primăvara lui 1943, şi a ajuns, prin prietenia cu Camil Demetrescu, în grupul de diplomaţi care, în frunte cu Grigore Niculescu-Buzeşti şi Victor Rădulescu-Pogoneanu, sprijineau acţiunile Regelui Mihai I şi ale şefilor partidelor istorice de a scoate România din alianţa cu Germania nazistă. În dimineaţa zilei de 23 august 1944 avea să fie trimis curier diplomatic la Stockholm, unde va fi numit şi secretar de legaţie, scăpând încă o dată de spectrul bolşevismului. Lungul exil al lui Neagu Djuvara a început la Paris, de unde a încercat să-şi ajute ţara, implicându-se în activităţi culturale şi politice menite să combată regimul totalitar comunist. S-a implicat chiar şi în acţiuni de spionaj sprijinite de marile puteri democratice, Statele Unite şi Marea Britanie.

Exilul avea să-l ducă, însă, şi mai departe. Între 1961 şi 1984, Neagu Djuvara a fost consilier diplomatic şi juridic al Ministerului Afacerilor Străine din Republica Niger, din Africa subsahariană.

Revenit în Europa, din 1984 a fost secretar general al Casei Româneşti, organizaţie culturală a exilului românesc de la Paris.

Cununia religioasă a soților Djuvara, oficiată de Monseniorul Vladimir Ghika, Paris, 3 iulie 1937

Între timp, Neagu Djuvara nu renunţase la pasiunea lui pentru studiul istoriei, iar în 1972 obţinuse doctoratul de stat la Sorbona, cu o teză de filosofia istoriei, coordonată de unul dintre cei mai importanţi gânditori francezi ai secolului al XX-lea, Raymond Aron.

Abia după 1990, Neagu Djuvara s-a putut întoarce acasă, în România, unde şi-a început, după vârsta de 70 de ani, cariera de istoric pe care şi-o dorise. Ca profesor, ca autor sau realizator de emisiuni radio şi TV, prezenţa lui publică a influenţat generaţii de români care au avut şansa să descopere o istorie inteligentă, fără tabuuri şi aflată mereu în căutarea adevărului. Dintre numeroasele sale cărţi, amintim: Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor; Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne, 1800-1848; Amintiri din pribegie; O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri; Există istorie adevărată?; Thocomerius – Negru Vodă, un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti; Războiul de şaptezeci şi şapte de ani (1914-1991) şi premisele hegemoniei americane; Ce au fost „boierii mari” în Ţara Românească?

Saga Grădiştenilor (secolele XVIXX); Însemnările lui Georges Milesco (roman autobiografic); Amintiri şi

poveşti mai deocheate; Cum s-a născut poporul român; Mircea cel Mare şi luptele sale cu turcii; De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul.

Am avut privilegiul de a-l cunoaşte şi de a-i fi deseori alături.

Am scris o carte de convorbiri împreună, Trecutul este viu. Dincolo de istoricul erudit şi de aristocratul fermecător, ni-l vom aminti cu toţii pe Neagu Djuvara ca pe un om curajos, aflat veşnic în căutarea adevărului, mereu loial valorilor în care credea, dar în permanenţă conectat la lumea în care trăia, chiar dacă această lume nu semăna cu imaginea lui ideală. Vom păstra lecţia despre obligaţia de a apăra libertatea şi despre superioritatea democraţiei şi a regimului parlamentar asupra oricăror tentaţii autoritariste. Şi ne vom lăsa călăuziţi de exemplul său de toleranţă, de bunătate, de dragoste creştină şi de încrederea lui în viitorul creştin al Europei.

Aşa după cum îmi spunea în cartea noastră: „Nu e exclus ca Biserica să continue să aibă o influenţă importantă, chiar şi asupra tinerelor generaţii, şi sper că ortodocşii şi catolicii vor colabora din ce în ce mai mult, în viitor”. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Filip-Lucian Iorga FEBRUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

33

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

Film

Sus ancora!

Elias și secretul din marele port Cinema Elvire Popesco, 17 februarie, ora 11.00 Un film de animaţie pentru întreaga familie, care prezintă aventura lui Elias, eroul mereu dispus să ajute şi să demaşte ilegalităţile.

Carte

Caută pacea și o urmează Pr. Jacques Philippe Editura Viața creștină, Cluj, 2017 Volumul îndeamnă la deprinderea acelei atitudini necesare în drumul spre Dumnezeu și spre desăvârșire: în orice împrejurare, omul „să-și păstreze în adâncurile sinelui pacea inimii”.

Priceless (2016)

Î

n ciuda progresului rapid pe care îl cunoaşte societatea contemporană, viaţa omului din zilele noastre nu este străină de încercări, de pierderi, de întrebări, aşa cum a fost, de fapt, dintotdeauna. Filmul Priceless, realizat în anul 2016, ne arată ceva din drama omului contemporan, pus în faţa unor alegeri decisive.

Sinteză: James Stevens era cândva un om bun care avea un trai frumos şi împlinit, însă loviturile şi încercările vieţii îl transformă într-un bărbat furios, disperat şi incapabil să păstreze un loc de muncă stabil. Tânărul acceptă să fie şofer de camion şi să facă un singur transport contra cost, dar fără a pune nicio întrebare. Acest transport şi aventurile prin care trece îl vor determina să facă alegeri mature şi responsabile pentru el şi pentru cei din jur, care îi vor schimba viaţa.

Despre film: În regia lui Ben Smallbone, având la bază un scenariu scris de Chris Dowling şi

Priceless (2016)

dramă/dragoste, 97 min.

Tyler Poelle, această producţie cinematografică ne aduce înaintea ochilor o poveste de viaţă inspirată dintr-un caz real şi aduce în discuţie gravitatea traficului de persoane şi a oricărei forme de violenţă, fiind un protest subtil faţă de degradarea morală a omului modern.

Recomandare: Pentru un public adult.

Pr. Andrei Dumitrescu

Expoziție

Muzeul Național de Artă al României Decembrie 2017 1 martie 2018; au fost reintroduse în circuitul expozițional 14 lucrări ale marelui artist, prin redeschiderea Sălii Constantin Brâncuși.

Marelui sculptor român i-a fost dedicată ziua de 19 februarie, declarată ca Ziua Națională Constantin Brâncuși.

34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2018

Apariţie editorială

Sfântul Paul, apostolul neamurilor

L

a editura Pauline, din București, a apărut cartea Sfântul Paul, apostolul neamurilor, o biografie scrisă de cunoscutul biblist italian Rinaldo Fabris.

Această biografie a lui Paul se dorește a fi o invitație și un stimulent în redescoperirea personalității și gândirii Sfântului Paul. Cartea are 232 de pagini şi apare în colecția „Maeștrii Spiritului”.

CULTURĂ SACRALITATEA ÎN ARTĂ

Pietà Text: Pr. Andrei Dumitrescu

L

Pietà

(cca 1592) de El Greco Ulei pe pânză.

Dimensiune: 120 x 145 cm Tabloul se află în Colecţia „Stavros Niarchos” din Paris.

ucrarea mântuirii neamului omenesc s-a desăvârşit pe lemnul crucii, acolo unde Cristos oferă dovada supremă a iubirii faţă de noi şi a ascultării desăvârşite faţă de voinţa lui Dumnezeu, pe care o împlineşte „până la moarte, până la moartea pe cruce” (Fil 2,8). Biserica ne invită în fiecare an, în perioada Postului Mare, să medităm cu mai multă atenţie asupra misterului pătimirii şi morţii lui Cristos pe cruce, iar această meditare devine izvor de convertire şi de reînnoire a vieţii personale de credinţă.

Artiştii nu au rămas indiferenţi faţă de pătimirea Domnului şi au încercat să prezinte, prin prisma propriei sensibilităţi, acest moment decisiv din istoria mântuirii. Una dintre cele mai sugestive reprezentări artistice ale Fiului lui Dumnezeu zdrobit de povara păcatelor noastre este lucrarea Pietà, realizată în anul 1592 de renumitul El Greco, creatorul de artă manieristă din Renaşterea târzie.

Cristos este prezentat în această lucrare după ce a murit în urma chinurilor răstignirii. Totul s-a oprit, totul se află într-o desăvârşită tăcere; durerea mamei la vederea corpului lipsit de viaţă al fiului se transformă într-o

empatie deosebit de profundă, încât şi ea agonizează, participă la pătimirea Domnului cu inima şi propria ei ascultare faţă de voinţa lui Dumnezeu. Privind această veritabilă icoană a lui Cristos copleşit de greutatea păcatelor noastre, suntem invitaţi să participăm şi noi la această dramă a lui Dumnezeu şi să căutăm să preţuim mai mult iubirea pe care Tatăl nostru ceresc ne-o arată în persoana lui Cristos, mântuitorul lumii (cf. In 3,16-17).

El Greco

geniul plastic grec din Toledo

D

omenikos Theotokopoulos s-a născut la Creta în anul 1541 şi a murit la Toledo în anul 1614. Datorită originii sale greceşti a fost supranumit El Greco, rămânând cunoscut astfel în istorie. Pictura sa se distinge prin portretele alungite şi prin luminozitatea vibrantă. Este un exponent de seamă al curentului manierist din Renaşterea târzie, cu vizibile orientări bizantine. Influenţa sa se regăseşte în expresionism şi în cubism.

Portretul unui bătrân (presupus autoportret), cca 1595–1600, El Greco

FEBRUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

35

ETCETERA ANUNȚURI

Veghe de rugăciune

P

e 8 februarie, la ora 19, la Catedrala Sf. Iosif, cu binecuvântarea și sprijinul ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, va avea loc Veghea de rugăciune prilejuită de Ziua Internațională de Rugăciune pentru victimele traficului de persoane.

Tema propusă de Papa Francisc pentru acest an este: Migrație fără trafic. DA libertății persoanei, NU sclaviei!

Conform ultimelor studii privitoare la migrația din România, în două din trei familii, un membru este plecat să lucreze în străinătate.

Mulți dintre aceștia au ajuns victime ale exploatării. La nivel național, sunt identificate anual un număr de peste 800 de victime ale traficului, jumătate dintre acestea fiind copii, majoritatea exploatați în străinătate.

Invitația la Veghe este deschisă tuturor, pentru a ne alătura eforturilor de combatere a traficului de persoane în România și în lume.

IN MEMORIAM

Revista Actualitatea creștină poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot, nr. 19, 010164 – Bucureşti, sector 1 Tel.: 021 201 54 57 Email: libraria@arcb.ro Website: www.librariasfiosif.ro Persoană de contact: Tereza Petreş

www.librariasfiosif.ro

Victor Magui - Fr. Marcelin

P

e 22 ianuarie, a trecut la cele veșnice Victor Magui - Fr. Marcelin, din Congregația Frații Școlilor Creștine. A fost învățător și catehet la Liceul Sf. Andrei, al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, catehet și organist la biserica Sf. Tereza și în parohia din Popești-Leordeni. Înmormântarea a avut loc pe 25 ianuarie, în Pildești (NT).

Fr. Marcelin (Victor Magui)

IN MEMORIAM

ASCULTĂ RADIO MARIA

Sr. Magdalena Huşanu CJ

P

e 20 ianuarie, s-a întors în Casa Tatălui Sr. Magdalena Huşanu CJ, om al rugăciunii, al jertfei, al dăruirii necondiţionate de sine, umilă, simplă, răbdătoare, plină de umor şi veselie, dar şi exemplu de jertfă în tot ceea ce făcea, nerefuzând nimic din ceea ce i se cerea şi pe nimeni când i se solicita ajutorul. Înmormântarea a avut loc pe 23 ianuarie, la cimitirul Congregației, de la Timișu de Sus (BV).

36

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2018

O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz Sr. Magdalena Huşanu CJ

www.radiomaria.ro

Înger îngenuncheat (cca. 1480), Bernardo di Stefano Rosselli

Nr. 02/2018 * Anul XXIX * Serie nouă * 4 lei

POMANA, RUGĂCIUNEA, POSTUL Mijloace pentru o autentică reînnoire interioară și comunitară Îndrumarea spirituală: un Lux necesar Nobleţe, adevăr, credinţă In memoriam Neagu Djuvara (1916-2018)