Actualitatea creștină, nr. 11/2017 | serie nouă by Revista Actualitatea Crestina

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXVIII, Nr. 11/2017

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Sfințenia VATICAN

5 6 7

Papa Francisc. Trei cuvinte Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

Eveniment Jubileul aparițiilor s-a încheiat. Devoțiunea continuă Consiliul Pastoral. Întâlnirea anuală Biserica iubește Europa 12 Știri ARCB 13 Știri interne/externe Biserică și societate

14 Vederi din Roma De la Elisa pentru Anna, cu iubire 15 Res-publica Angajarea socială 16 Excelență în slujire I-am ajutat, după puterile noastre!

Suflet tânăr

17 Despre teama de a uita Reportaje Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Căsătorie reuşită sau nereuşită? 23 Check-in, în suflet, lui Isus SPIRITUALITATE

24 Sfânta Scriptură Sfinţirea Bazilicii din Lateran 28 (9 noiembrie) 25 Din catehezele Papei Francisc CULTURĂ Speranţă şi răbdare vigilentă 32 Ce mai (re)citim 26 Minuni şi sfinţi „Sfântul” (San Vincenzo Grossi) Eseuri spirituale 33 File de istorie 27 Pagina Ghika Femeia adulteră – Arhiepiscopul Netzhammer O inimă nouă Părintele Alois Gonska 34 Idei pentru timpul liber DIALOGURI CU DICHIS

28 Moartea Între frică, superstiții și trecerea la Viață

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 11/2017

ETCETERA

35 De pe net 36 Anunțuri

e 6 noiembrie, Păstorul Arhidiecezei noastre, Arhiepiscopul Mitropolit de București dr. Ioan Robu, împlinește 73 de ani de viață. La ceas aniversar, îl asigurăm de recunoștința, dragostea și rugăciunea noastră. Totodată, îi mulțumim pentru grija pe care o arată față de turma ce i-a fost încredințată. La mulți ani, Înaltpreasfințite! Ani mulți rodnici de păstorire și de viață!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Cristina Șoican Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Mesajul redacției Numărul din luna noiembrie al revistei Actualitatea creștină se deschide cu editorialul Sfințenia, o chemare pentru toți, în care PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București, ne aminteşte că sfinţenia nu este rezervată doar unui grup, ci este o vocaţie universală. Rubrica Focus tratează despre Adunarea Plenară a Consiliului Conferințelor Episcopale Europene, care s-a desfășurat în Belarus, despre încheierea în Arhidieceză a Jubileului aparițiilor Sfintei Fecioare la Fatima şi despre întâlnirea anuală a Consiliului pastoral al ARCB. Dialogurile cu dichis ne invită la o reflecţie cu titlul Moartea, între frică, superstiții și trecerea la Viață. Nici în această lună, din revista noastră nu lipsesc paginile de știri din țară, de la Vatican și din lume, semnalări ale unor evenimente culturale și ale unor noi apariții de carte, idei pentru timpul liber. Vă dorim lectură plăcută!

Paula Iosif Crenguța Nicolae Colaboratori

Pr. Marian Blaj Oana Viviana Dimcev Dănuț Doboș Anca Mărtinaş Giulimondi Cristina Grigore Claudia Stan Layout GRAFIC

Angelus Communicationis Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

Petreș Tereza Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro

Vatican: Îngerul Domnului, cu Papa - 22.10.2017

Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Sfințenia

o chemare pentru toți

„T

u ne dai astăzi bucuria de a privi cetatea din ceruri, Ierusalimul cel sfânt, care este mama noastră, unde frații și surorile noastre, deja adunați împreună, cântă și preamăresc numele tău. Noi, cei care călătorim pe pământ, ne grăbim spre patria cerească, bucurându-ne de soarta fericită a membrilor Bisericii, pe care ni i-ai dat ca modele și prieteni de viață”. Cu aceste cuvinte cântă Biserica, în sărbătoarea Tuturor Sfinților, sărbătoare care marchează începutul lunii noiembrie. Termenul sfânt indică prezența în persoane a unei forțe divine și benefice, forță care le permite să se distanțeze de ceea ce este imperfect, slab, efemer. Dintre toți oamenii

care au fost pe acest pământ, numai Cristos Domnul a avut în plinătatea sa această forță și numai El poate să fie proclamat sfânt, așa cum cântăm la Gloria: „Tu singur ești sfânt, tu singur Domn”. Însă și noi putem să ne înălțăm spre El și să participăm la sfințenia Lui. De altfel, Cristos a venit în această lume pentru a ne însoți spre sfințenia lui Dumnezeu, spre acea finalitate pe care ne-a indicat-o îndemnându-ne: „Fiți desăvârșiți, precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit” (Mt 5,48). Sfinții manifestă în diverse moduri puterea Celui Înviat; s-au lăsat atrași de Cristos în așa măsură încât, în viața lor, au putut afirma cu Sfântul Paul: „nu mai trăiesc eu, ci

Cristos trăiește în mine” (Gal 2,20). A urma exemplul lor, a alerga la mijlocirea lor, a intra în comuniune cu ei - așa cum ne învață Constituția dogmatică despre Biserică Lumen gentium a Conciliului Vatican II „ne unește cu Cristos, de la care, ca de la Izvorul și Capul său, izvorăște orice har și însăși viața Poporului lui Dumnezeu” (nr. 50). În virtutea acestei comuniuni cu sfinții, înțelegem mai bine că toți creștinii - în virtutea Botezului primit - au aceeași demnitate în fața lui Dumnezeu, uniți fiind de aceeași vocație: chemarea la sfințenie. Căci sfințenia nu este un privilegiu, o prerogativă doar a unor persoane anume, sfințenia este un dar al lui Dumnezeu, pe care El îl NOIEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

oferă tuturor, nu exclude pe nimeni. Uneori suntem tentați să ne gândim că sfințenia este rezervată unui grup, eventual celor care au posibilitatea de a se dedica exclusiv rugăciunii. Nu aceasta este sfințenia! Putem deveni sfinți trăind cu iubire propria vocație - de persoane consacrate, de laici - și dând mărturie de o autentică viață creștină și evanghelică în fiecare zi. Conciliul Vatican II ne învață că „toți creștinii, de orice stare sau condiție, sunt chemați la plinătatea vieții creștine și la desăvârșirea iubirii” și că „prin această sfințenie se va ajunge la un mod de viață mai uman și în societatea pământească”. „Așadar, toți credincioșii sunt chemați și datori să tindă spre sfințenie și spre desăvârșirea proprie stării lor” (nr. 40, 42). Ne putem întreba: cum putem străbate acest drum al sfințeniei, pentru a răspunde chemării noastre? Putem realiza oare acest lucru cu propriile forțe? Răspunsul este clar: o viață sfântă nu este, în primul rând, rodul efortului nostru, al faptelor noastre, pentru că Dumnezeu, Cel de trei ori sfânt (cf. Is 6,3), este acela care ne face sfinți, acțiunea Duhului Sfânt este cea care ne animă din interior, viața lui Cristos Înviat este cea care ni se transmite și care ne transformă. Spun Părinţii Conciliari: „Cei care îl urmează pe Cristos, chemați de Dumnezeu și îndreptățiți în Isus Domnul nu după faptele lor, ci după hotărârea și harul lui, au devenit, în botezul credinței, cu adevărat fii ai lui Dumnezeu și părtași la natura divină și, prin aceasta, realmente sfinți. Ei trebuie, așadar, să păstreze și să desăvârșească în viața lor, cu ajutorul lui Dumnezeu, sfințenia pe care au primit-o” (Lumen gentium, nr. 40). 4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2017

Prin urmare, sfințenia își are rădăcinile în harul Botezului, care ne introduce în Misterul Pascal al lui Cristos. Însă, așa cum amintea Papa Benedict al XVI-lea, „Dumnezeu respectă mereu libertatea noastră și ne cere să acceptăm acest dar și să trăim exigențele pe care el le presupune; ne cere să ne lăsăm transformați de acțiunea Duhului Sfânt, conformând voința noastră cu voința lui Dumnezeu” (Audiența generală, 13 aprilie 2011). Am afirmat mai sus că, în virtutea Botezului primit, toți creștinii sunt chemați la sfințenie. Acest lucru ar însemna că sfințenia este posibilă numai în interiorul Bisericii. Și, într-un anumit sens, s-ar putea răspunde afirmativ. Dar, numai în parte. Conciliul Vatican II vorbește clar despre chemarea universală la mântuire, deci și a celor care nu sunt botezați și nu fac parte din Biserică. Afirmația se bazează pe faptul că nu poate fi exclus nimeni de la ceva care depășește meritul și alegerea omului. „Dumnezeu vrea ca toți oamenii să se mântuiască spune Sfântul Paul - și să ajungă la cunoașterea adevărului” (1Tim 2,4). Iar Biserica - așa cum sintetizează Pr. José-Damián Gaitán, o.c.d. - „a recunoscut mereu, dar mai ales în ultimii ani, posibilitatea și valoarea unei vieți trăite în mod corect de cei nebotezați sau de membrii altor religii, și de toți cei care îl caută pe Dumnezeu cu o inimă sinceră” (cf. La santità: una chiamata per tutti, în „Unità e carismi”, Ed. Città Nuova, p. 12). Cu ocazia unei audienţe de miercuri, Papa Francisc i-a invitat pe cei prezenţi la o examinare a conştiinţei: Cum am răspuns până acum la chemarea lui Dumnezeu la sfinţenie? Vreau să devin mai bun? Să fiu un creştin mai bun?

„Acest lucru înseamnă un drum de sfințenie”, a explicat Papa, și a dat și câteva exemple. Două vecine se întâlnesc la piață și încep să vorbească și, din una în alta, ajung și la bârfă. „Nu, nu. Eu nu vorbesc de rău pe nimeni”, spune una dintre ele. „Acesta este un pas spre sfințenie, te ajută să devii mai sfânt”, explică Papa. Sau: o mamă, un tată ajung acasă de la serviciu, iar fiul vrea să povestească despre întâmplările lui copilărești. Dar tata, mama sunt obosiți și-l resping. „Tu așază-te și ascultă-ți fiul - spune Papa. Ascultă-l cu răbdare: și acesta este un pas spre sfințenie”. Sau: ziua e pe sfârșite, întreaga familie e obosită și vine ceasul rugăciunii de seară. „Să ne rugăm. Și acesta este un pas spre sfințenie”, a zis Sfântul Părinte. În prima scrisoare a sa, Sfântul Petru ne oferă un frumos program de urmat pe drumul sfințeniei: „Ca niște buni administratori ai harului de multe feluri al lui Dumnezeu, fiecare, după carisma pe care a primit-o, să vă slujiți unii pe alții. Dacă cineva vorbește, cuvintele lui [să fie] ca ale lui Dumnezeu; dacă cineva slujește, să o facă după puterea pe care i-a dăruit-o Dumnezeu, pentru ca în toate să fie preamărit Dumnezeu prin Isus Cristos, căruia să-i fie gloria și puterea în vecii vecilor” (1Pt 4,10-11). Iar celor care citiți aceste rânduri, doresc, în final, să vă adresez fiecăruia în parte această urare, care se regăsește printre „gândurile” Fericitului Vladimir Ghika: „Fie ca sfințenia ta să crească și ca viața ta să devină bucuria fraților tăi, pe pământ precum în Cer”.

PS Cornel Damian Episcop auxiliar de București

VATICAN

PAPA FRANCISC. TREI CUVINTE

Păcatul este un act de rebeliune împotriva Domnului Compasiune. Euharistie. Păcat

Marți - 19 septembrie 2017

Compasiune. Citim în Evanghelie (v. Lc 7,11-17) că Isus, văzând-o pe văduvă, a avut compasiune pentru ea. Compasiunea este un sentiment care ne implică, un sentiment al inimii, ne implică total. Nu e același lucru cu mila, sau cum zic unii: „Păcat, sărmanii oameni!”. Nu e același lucru. Compasiunea, de fapt, ne face să ne implicăm. Înseamnă „a pătimi cu” cineva. Iar Isus se implică în viața unei văduve și a unui orfan. Pentru el erau mai importanți acea văduvă și acel orfan mort, decât acea mulțime căreia îi vorbea și care îl urma. Pentru că inima lui era implicată. A avut compasiune. Apoi, compasiunea l-a îndemnat să se apropie. Apropierea este un semn al compasiunii. Eu pot să văd multe lucruri, dar să nu mă apropii. Poate simt o durere... of, sărmanii oameni... . Și totuși, a se apropia este cu totul altceva. Evanghelia adaugă un detaliu. Isus îi spuse femeii: „Nu plânge”. Iar mie îmi place să mă gândesc că, atunci când Domnul i-a spus aceste cuvinte femeii, a

mângâiat-o. A atins femeia și a atins sicriul. Trebuie să ne apropiem și să atingem realitatea. Să o atingem, nu să o privim de la distanță. Să ne întrebăm: Eu sunt capabil de compasiune? Când văd toate tragediile pe care mass-media mi le aduce în casă, mă implic? Pătimește și inima mea cu acele persoane sau spun doar „sărmanii oameni” și atât? Să cerem: „Doamne, dă-mi harul compasiunii!”. Duminică - 1 octombrie 2017

Euharistie. De la pâinea euharistică începe totul. În Euharistie întâlnim Biserica: nu în bârfe și în articolele din ziare, ci în Trupul lui Cristos ce se împarte celor păcătoși și în nevoi, dar care se simt iubiți și, atunci, doresc să iubească. De aici pornim și ne regăsim de fiecare dată, acesta este începutul indispensabil al ființării ca Biserică. O proclamă „cu glas tare” Congresul Euharistic: Biserica se adună astfel, se naște și trăiește în jurul Euharistiei, cu Isus prezent și viu, care trebuie adorat, primit și dăruit în fiecare zi.

Vineri - 6 octombrie 2017

Păcat. De multe ori mergem la spovadă cu lista de păcate - urâte, e adevărat - şi le spunem pe toate în faţa preotului şi-apoi rămânem liniştiţi. Dar mă întreb: unde e Domnul? Ne-am gândit că acest păcat este împotriva Domnului? Ah, nu mi-a trecut prin minte. Păcatul nu este o pată de scos. Dacă ar fi o pată, ar fi suficient să mergem la curăţătorie, să ne curăţăm. În schimb, păcatul este un act de rebeliune împotriva lui Dumnezeu: e urât în sine, dar urât şi că e împotriva Domnului, care este bun. Dar dacă îmi văd astfel păcatele, în loc să intru în depresie, simt un mare sentiment: ruşine. Iar a simţi ruşine în faţa Domnului este un har. Fiecare să răspundă în inima sa: am simţit ruşine în faţa lui Dumnezeu, din cauza păcatelor mele? Domnul să ne vindece pe toți, pentru că rușinarea este poarta vindecării. Să ne rușinăm, deci, pentru ce am făcut, și să cerem iertare cu umilință: El este atotputernic, ne îmbrățișează, ne mângâie și ne iartă.

Twitter: @Pontifex Caritatea nu este cu sens unic, e mereu circulară; toți dăruiesc și primesc ceva. Papa Francisc

NOIEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

VATICAN ȘTIRI DIN VATICAN

Dialog internațional organizat de Sf. Scaun

Catehismul Bisericii Catolice

În perioada 27-29 octombrie, Sfântul Scaun a organizat dialogul internațional (Re)Thinking Europe, în colaborare cu COMECE (Comisia Episcopatelor din Comunitatea Europeană).

a evenimentul care a marcat cea de-a 60-a aniversare a Tratatelor de la Roma, a participat și o delegație din partea Conferinței Episcopilor Catolici din România. Inițiativa a urmărit să faciliteze o discuție deschisă între reprezentanții diferitelor ambiente geografice, culturale, religioase și lingvistice pentru a pune în practică motoul UE: Unitate în diversitate. Animați de dorința de a pune în centrul politicilor publice demnitatea persoanei umane, participanții au fost chemați să caute noi căi de implicare a tuturor protagoniștilor

Pe 11 octombrie a fost celebrată a XXV-a aniversare a Catehismului Bisericii Catolice (CBC).

din societate cu respectivele răspunderi religioase sau politice. În discursul adresat participanților, Papa Francisc și-a reiterat angajamentul în reflecția comună despre viitorul Uniunii Europene și a subliniat participarea Bisericii Catolice la realizarea acestui proiect de pace. Finalitatea dialogului (Re)Thinking Europe este aceea de a susține procesul de autoconștientizare a Europei cu privire la responsabilitatea de a înțelege rolul ei în fața lumii și a propriilor cetățeni, găsind modalități adecvate de a implica bărbații și femeile timpului nostru.

u această ocazie, a fost organizată o comemorare solemnă şi o expoziție cu edițiile lingvistice ale Catehismului și Compendiului acestuia. De asemenea, a fost prezentat un nou Comentariu teologic al CBC, într-o ediție care încorporează într-un singur volum Comentariul, prefațat de Papa Francisc, și Catehismul. Traducerea în limba română a Catehismului Bisericii Catolice a văzut lumina tiparului în 1993, fiind a patra limbă la nivel mondial în care importantul text al învățăturii catolice a fost pus la dispoziția credincioșilor și a oamenilor de bunăvoință.

Sinod dedicat regiunii Amazonului Papa a anunțat o Adunare Specială a Sinodului Episcopilor pentru regiunea panamazoniană, ce va avea loc în octombrie 2019.

nunțul a fost făcut pe 15 octombrie, în cadrul rugăciunii Angelus, şi a fost primit cu deosebită bucurie de episcopatul din regiune. Scopul principal al acestei convocări, ce va avea loc peste doi ani, la Roma, este acela de a găsi noi căi pentru evanghelizarea acelei porțiuni a poporului lui Dumnezeu, în special a indigenilor, adesea uitați și lipsiți de perspectiva unui viitor pașnic, în special din cauza crizei climatice și de mediu. 6

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2017

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

Orașul ideal De la Babel la noul Ierusalim L’Osservatore Romano, 1 octombrie 2017

„A

vem nevoie de o politică a primirii și a integrării, care să nu-i lase la periferii pe cei care sosesc pe teritoriul nostru”, a afirmat Papa Francisc în discursul adresat primarilor reuniți în Asociația națională a primăriilor italiene, primiți la Vatican sâmbătă, 30 septembrie. Pontiful a spus că înțelege „disconfortul multor cetățeni în fața sosirii masive de emigranți și refugiați”, dar a adăugat că este sigur că acesta „poate fi depășit”. De aceea a salutat „toate acele inițiative care promovează cultura întâlnirii”. [...] Papa le-a oferit primarilor o reflecție biblică despre contrastul dintre Babel, simbolul „orașului neterminat”, și noul Ierusalim, „cort care extinde posibilitatea dobândirii cetățeniei”, în care „se intră în măsura în care se contribuie la crearea de relații de fraternitate și comuniune”. Este semnificativ, a comentat Pontiful, „faptul că Scriptura recurge la acest simbol. Imaginea orașului arată că societatea umană poate sta în picioare numai când se sprijină pe o adevărată solidaritate, în timp ce acolo unde sporesc invidii, ambiții nemăsurate și spiritul de ostilitate, ea se condamnă la violența haosului”.

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

Pontifii și cinematografia Iată, deci, orașul ideal pentru Papa Francisc: orașul care „nu admite sensurile unice ale unui individualism exasperat, care disociază interesul privat de cel public”; care „nu acceptă străduțele ascunse ale corupției, unde se cuibăresc rănile dezintegrării”, nici „nu cunoaște zidurile privatizării spațiilor publice, unde noi devine un slogan”. Pentru că „orașul este un organism viu, unde, dacă o parte respiră greu, e și pentru că nu primește de la celelalte părți suficient oxigen”. Gândul Pontifului s-a îndreptat apoi spre „situațiile reale în care calitatea serviciilor este slabă și unde se formează noi zone de sărăcie și marginalizare. În aceste situații, orașul se mișcă pe bandă dublă: pe de o parte, e autostrada celor care aleargă oricum supragarantați; pe de alta, sunt străduțele înguste ale săracilor și ale celor fără ocupație, ale familiilor numeroase, ale emigranților”. Papa Francisc i-a îndemnat pe edili să nu înceteze să frecventeze „periferiile, urbane, sociale și existențiale”: de fapt, „punctul de vedere al celor din urmă este cea mai bună școală, ne face să înțelegem care sunt nevoile reale” și „ne oferă pulsul nedreptății”, indicându-ne „și calea pentru a o elimina”. (Trad. Cristina Grigore)

În perioada 2-18 octombrie 2017, la Milano a avut loc expoziția „Papi in soggettiva. I pontefici, il cinema, l’immaginario” (Papii în termeni subiectivi. Pontifii, cinematografia, imaginarul).

xpoziția a inclus un parcurs multimedia, cu panouri, cadre de film, prime pagini de ziar, documente adesea inedite. Pe de o parte, s-a amintit ceea ce a spus Biserica despre audiovizual, pe de alta, modul în care cinematografia și televiziunea au reprezentat Biserica și pe succesorii lui Petru. Expoziția a avut trei secțiuni: „Papii și cinematografia”, „Papii în cinematografie” și „Biopic: de la om la Petru, de la Petru la om”. NOIEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS EVENIMENT

„... decretăm recunoașterea devoțiunii către Sf. Fecioară Maria de la Fatima, ce se ține în biserica Sf. Elena, din București, în ziua de treisprezece a fiecărei luni, și încurajăm poporul credincios al Arhidiecezei de București să participe la această devoțiune.” (ÎPS Ioan Robu, 15 noiembrie 2015)

Jubileul APARIȚIILOR S-A ÎNCHEIAT DEVOȚIUNEA CONTINUĂ

Pe 13 octombrie, în Arhidieceza Romano-Catolică de București s-a încheiat Jubileul aparițiilor Sf. Fecioare la Fatima, prilejuit de centenarul aparițiilor Maicii Domnului celor trei păstorași, la Cova da Iria.

n perioada 13 mai - 13 octombrie, pe durata Jubileului, în parohiile Arhidiecezei au avut loc diferite inițiative care au marcat centenarul aparițiilor Sf. Fecioare la Fatima: concerte în cinstea Maicii Domnului, conferințe, predici și cateheze tematice, dedicate apariţiilor de la Fatima. Tot în contextul Anului jubiliar, în luna august, un grup de credincioși de la Biserica Italiană și de la alte parohii din București a făcut un pelerinaj la cele mai cunoscute Sanctuare Mariane din România: Cacica, Șumuleu Ciuc, Maria Radna și Scăiuș. 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2017

Pentru a marca încheierea Jubileului, în bisericile Arhidiecezei, Sf. Liturghii au fost celebrate în cinstea Sf. Fecioare Maria de la Fatima, iar înainte de celebrările liturgice, preoții, alături de comunitățile pe care le păstoresc, s-au rugat Sfântul Rozariu și au cântat litania în cinstea Mariei. Aceste momente deosebite închinate Sf. Fecioare au avut o încărcătură spirituală deosebită la biserica Sf. Elena, unde, de mai bine de 70 de ani, în ziua de 13 a fiecărei luni, se celebrează devoţiunea dedicată Sfintei Fecioare Maria de la Fatima, o devoțiune care în anul 2015 a fost

recunoscută prin decret, de către ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București. De aceea, în această biserică, Sfânta Liturghie de încheiere a Jubileului a fost un eveniment deosebit, care s-a bucurat și de prezenţa Păstorului Arhidiecezei. ÎPS Ioan, înainte de binecuvântarea solemnă, şi-a exprimat mulţumirea şi bucuria pentru că a participat la celebrare şi le-a amintit celor prezenţi să trăiască mereu credinţa lor şi să-i permită Mariei să apară în fiecare zi, prin rugăciune, în viaţa şi în inima lor. Jubileul aparițiilor Sf. Fecioare la Fatima s-a încheiat, dar nu și devoțiunea poporului lui Dumnezeu față de această manifestare plină de iubire a Maicii lui Dumnezeu față de noi. Iar credincioșii din București au o modalitate în plus de a o practica: participând în ziua de 13 a fiecărei luni, la biserica Sf. Elena, la devoțiunea către Sf. Fecioară de la Fatima. Pentru că aici se deschide „o fereastră spre milostivirea lui Dumnezeu, prin Sf. Fecioară Maria”, așa cum spunea Părintele Petru Husariu, parohul comunităţii de la Sf. Elena.

FOCUS EVENIMENT

onsiliul Pastoral este un organism diecezan consultativ permanent, format din preoţi, membri ai institutelor de viaţă consacrată şi din laici (cf. can. 511-514), care are scopul de a contribui la promovarea acţiunii pastorale diecezane.

Consiliul Pastoral

Întâlnirea anuală

Pe 9 octombrie, a avut loc întâlnirea Consiliului Pastoral al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, convocat de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București.

ntâlnirea a început cu rugăciunea psalmului 15, cu reamintirea temelor generale de la întâlnirea Consiliului Pastoral din 2016, cu prezentarea modului în care s-au căutat subiectele noi de pe ordinea de zi și cu citirea canonului 511 din Codul de drept canonic: „Consiliul Pastoral, sub autoritatea Episcopului, să caute să descopere problemele legate de activitățile pastorale în dieceză, să le examineze și să propună soluții practice”. Încă de la începutul întâlnirii, Păstorul Arhidiecezei a subliniat câteva aspecte practice, vorbindu-le preoților despre importanța ca ei

Text: Pr. Daniel Bulai

să fie martori autentici „în familia preoțească” și în comunitățile parohiale, deoarece din mărturia tuturor preoților izvorăște adevăratul dinamism pastoral! Pe ordinea de zi au fost abordate următoarele teme generale: 1. Cunoașterea activităților și a programelor generale din Centrele Diecezane pentru Anul Pastoral 2017-2018; 2. Identificarea noilor provocări în cadrul anumitor centre pastorale din Arhidieceză; 3. Propuneri actuale din partea unor membri ai Consiliului Pastoral; 4. Chestiuni de comunicare în Arhidieceză și de administrare în

parohii; 5. Fixarea normelor liturgice pentru încheierea Anului Jubiliar al aparițiilor Sfintei Fecioare Maria de la Fatima. Arhiepiscopul Ioan Robu a pus accentul pe următoarele subiecte: formarea permanentă a preoților; importanța legăturii dintre preoți și ministranți, tineri și familii; formarea și prudența tuturor atunci când se au în vedere postările pe Facebook; instituirea și formarea grupurilor de lectori în parohii; înființarea unei comisii pentru conservarea patrimoniului cultural în Arhidieceză; constituirea de consilii parohiale; contactul părinților parohi cu autoritățile civile; 2018 – împlinirea a cinci ani de la beatificarea Mons. Vladimir Ghika; importanța Comisiei de Cateheză, formată din 4-5 preoți, care să vină în ajutorul copiilor, al tinerilor și al adulților, pentru a-i învăța cum se face cateheza și ce se învață la cateheză etc. La final, s-a comunicat data următoarei întâlniri a Consiliului Pastoral din Arhidieceza Romano-Catolică de București: luni, 8 octombrie 2018. NOIEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS EVENIMENT

epublica Belarus, în pofida anilor de ateism de stat, trăiește o vivacitate religioasă deosebită. Mulți au fost botezați în secret și nu au fost înregistrați. Putând să redescopere în libertate rădăcinile lor spirituale, acum umplu bisericile din țară, şi sunt cu preponderenţă tineri, așa cum nu se întâmplă în multe țări occidentale. (după L’Osservatore Romano, 29 septembrie 2017)

Biserica iubește Europa

Europa: o îndatorire spirituală Între 28 septembrie şi 1 octombrie, s-a desfăşurat la Minsk, în Belarus, Adunarea Plenară a Consiliului Conferințelor Episcopale Europene. Din partea Conferinței Episcopilor Catolici din România a participat ca delegat PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București.

n acest an, la invitația Excelenței Sale Tadeusz Kondrusiewicz, Arhiepiscop de Minsk-Mohilev, întâlnirea Adunării Plenare a Consiliului Conferințelor Episcopale Europene a avut loc în Belarus. Cu această ocazie, episcopii participanți au întâlnit comunitatea catolică locală, împreună cu care au celebrat aniversarea a 500 de ani de la tipărirea Bibliei, prima carte tipărită în limba bielorusă, și 950 de ani de la prima menționare a orașului Minsk în cronicile primare. 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2017

Înainte de deschiderea oficială a lucrărilor, Episcopii l-au întâlnit pe președintele Republicii, Aleksander Lukashenko. Importanța întâlnirii de la Minsk a fost întărită și de faptul că printre participanți la sesiunea de deschidere s-au aflat: Exarhul patriarhal al întregului Belarus, Mitropolitul Pavel de Minsk și Zaslavl; viceprimministrul Republicii Belarus, Vasily Zharko; primarul orașului, Andrei Shorets; reprezentanți ai altor religii. La Minsk, ca punct central al lucrărilor, Episcopii au examinat

tema tinerilor, în particular figura tânărului de astăzi, dorințele, nevoile, temerile, așteptările și relațiile lui, provocările pe care lumea de astăzi le pune înaintea Bisericii în munca pastorală și în proclamarea Evangheliei către această categorie de persoane, ce constituie viitorul Bisericii. Plenara de la Minsk a fost o oportunitate în pregătirea Sinodului Episcopilor, pe tema tinerilor, din toamna anului 2018. A doua temă ce s-a aflat în centrul lucrărilor a fost aceea a Europei, în particular, contribuția și misiunea Bisericii la construirea unei case comune europene. Episcopii au discutat despre cum să fie proclamată Evanghelia lui Cristos în Europa. Papa Francisc le-a transmis participanților un mesaj, în care și-a exprimat speranța ca „întâlnirea să contribuie la întărirea legăturilor de unitate și de comuniune dintre episcopii europeni, dând un ulterior și curajos impuls misiunii Bisericii în Europa, în special în favoarea tinerilor, pentru a-i ajuta să descopere, în lumina credinței, propria

FOCUS

vocație în comunitatea creștină și în societate” și i-a încurajat „să continue importanta operă destinată găsirii căilor de colaborare pastorală dintre diferite țări, valorificând diversitatea și promovând inițiative de solidaritate și fraternitate”. Episcopii catolici europeni, în mesajul de la finalul lucrărilor, au afirmat că „Biserica iubește Europa și crede în viitorul ei. Mai mult decât un pământ, Europa înseamnă o îndatorire spirituală… În ciuda tendințelor ce duc spre izolare, noi credem în acea unitate de idealuri

spirituale și etice, care dintotdeauna este inima și destinul Europei”. „Biserica crede cu tărie în tineri și, asemenea unei mame față de fiii săi, nutrește față de ei stimă și încredere”, după cum este scris în mesajul final. Adunarea Plenară anuală a Consiliului Conferințelor Episcopale Europene s-a încheiat duminică, 1 octombrie, cu participarea Episcopilor, împărțiți în grupuri, la Liturghii în diferite parohii din Minsk, cu scopul de a favoriza întâlnirea cu comunitatea locală.

Mulţi tineri sunt tributari tradiţiei. Trebuie să lucrăm la maturizarea credinţei lor

e constată o oarecare îndepărtare a tinerilor de credinţă, de Biserică. În acest context, s-a subliniat importanța familiei, deoarece copiii şi tinerii, în ceea ce priveşte credinţa, sunt educaţi în primul rând în familie. Dacă familia este deficitară în ceea ce priveşte practica religioasă, nu putem să ne aşteptăm la o viaţă plină de fervoare din partea tinerilor. Şi s-a subliniat faptul că ar trebui să ne gândim la o strategie în care să acordăm mai multă atenţie familiei. În acest sens, mi-a plăcut remarca unui episcop care a subliniat faptul că Dumnezeu a instituit mai întâi familia, şi apoi Biserica; ca atare, în familie se primesc elementele fundamentale ale credinţei, care ulterior se dezvoltă prin practică, prin trăire. În țara noastră, una dintre problemele cu care se confruntă tinerii este migraţia: mulţi tineri pleacă în Occident şi acolo se constată o îndepărtare de practicile religioase. Apoi, nu întotdeauna credinţa tinerilor este matură. Sunt mulţi tineri tributari unei tradiţii, unor obiceiuri: merg la biserică pentru că aşa au fost învăţaţi în familie. Trebuie să lucrăm la maturizarea credinţei lor şi ca să facilităm o

întâlnire personală cu Cristos. Biserica trebuie să fie mereu deschisă şi să meargă ea, prin slujitorii ei, în întâmpinarea tinerilor. Trebuie să găsim noi strategii pastorale, predicându-l pe Cristos şi, mai ales, dând mărturie despre credinţa noastră prin trăirea creştină de fiecare zi. (din interviul pe care PS Cornel Damian, prezent la Minsk, l-a acordat postului Radio Maria)

NOIEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS ȘTIRI ARCB

Octombrie misionar

Brăila

Sf. Mir Pe 15 octombrie, ÎPS Ioan Robu s-a aflat în comunitatea Adormirea Maicii Domnului, unde a conferit Mirul la 15 adolescenți și tineri, cărora le-a vorbit despre importanța comuniunii ce se realizează cu ajutorul Duhului Sf. și al roadelor Duhului: iubirea, bucuria, pacea, răbdarea. București

Conferință

Inițiative dedicate nevoilor comunităților catolice din țările de misiune.

Asociaţia Medicilor Catolici București a organizat pe 6 octombrie conferinţa Revoluţia contraceptivă. Aspecte morale, biologice şi demografice, susţinută de doctor Oscar Botta, din Argentina. București

Rugăciune Comunitatea spaniolă s-a rugat pentru victimele cutremurului din Mexic, din 19 septembrie, în cadrul unei Liturghii celebrate de Pr. Javier Quesada, responsabilul comunității, și Pr. Eugen Blaj, care a înmânat Ambasadorului Mexicului, prezent la celebrare, o scrisoare de condoleanțe din partea ÎPS Ioan Robu.

Conferința Fatima, 100 de ani

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2017

ctombrie este cunoscut în Biserică şi ca luna misiunilor. În acest context, în Arhidieceza noastră s-au desfășurat mai multe inițiative dedicate nevoilor comunităților catolice din țările de misiune și Misiunii catolice din Sololo (Kenya), administrată de doi preoţi ai Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti. În biserici a fost expusă Cutia misionară, unde credincioșii au depus oferta lor pentru susținerea misiunii din Sololo. Pe 21 octombrie, la Facultatea de Teologie RomanoCatolică, a fost inaugurată Expoziția de fotografie itinerantă Destinație Sololo, Kenya. Pe 22 octombrie, în Ziua Mondială a Misiunilor, în biserici s-a făcut o colectă destinată sprijinirii activităților misionare ale Bisericii. În aceeași zi, doi seminariști care, ca preoți, vor sluji în Arhidieceza noastră Iulian Cochior și Ștefan Lenghen - au plecat pentru o experiență misionară de șase luni în Misiunea din Sololo.

Conferința anuală a Facultăților de Teologie Romano-Catolică din România.

e 13 și 14 octombrie, a avut loc conferința Fatima 100. O sută de ani de la aparițiile Fecioarei Maria la Fatima, organizată de Facultatea de Teologie Catolică a Universității din București, în colaborare cu Facultatea de Teologie Catolică a Universității Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca, și cu Facultatea de Teologie Catolică a Universității Alexandru Ioan Cuza, din Iași. După Cuvântul de deschidere al prof. univ. dr. Wilhelm Dancă, Decan al facultății gazdă, au urmat conferințele invitaților, dintre care, amintim: Fatima 100. Aspecte istorice, a lect. univ. dr. Fabian Doboș (Iași); Maria. Izvor autentic de spiritualitate, a conf. univ. dr. Janos Vik (Cluj-Napoca).

Păstorul între credincioşi În luna octombrie a continuat vizita pastorală a Preasfințitului Cornel Damian în comunitățile parohiale ale Arhidiecezei noastre.

n perioada 6-8 octombrie, PS Cornel s-a aflat în mijlocul comunității parohiale Sf. Francisc din Assisi, din Târgoviște, iar între 13 și 15 octombrie, în Parohia Adormirea Maicii Domnului, de la Oituz (CT). În acest context, Preasfințitul s-a întâlnit cu comunitățile parohiale, a participat la momentele de rugăciune comunitară, a fost disponibil pentru spovezi, a vizitat bolnavii, în felul acesta reușind să cunoască mai îndeaproape realitățile concrete ale vieții de credinţă din aceste comunități.

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

Heraldica episcopilor catolici din Arhidieceză Prof. dr. Anton Coşa a prezentat comunicarea Heraldică eclesiastică. Stemele arhiepiscopilor romano-catolici de Bucureşti.

Personalități omagiate Nunţiul apostolic, cetăţean de onoare al municipiului Iaşi.

e 14 octombrie, la Primăria municipiului Iaşi, s-a desfășurat evenimentul Seara Valorilor, la care, pe lângă oficialitățile locale, au participat şefi de instituţii, personalităţi culturale şi religioase, oameni de afaceri, politicieni etc. Primăria a acordat 13 premii unor personalităţi care au avut un rol deosebit în promovarea Iaşiului, în ultimii 100 de ani. Printre cei omagiaţi s-au aflat ÎPS Miguel Maury Buendía, Nunţiu apostolic şi ambasador al Sfântului Scaun în România, care a primit titlul de cetăţean de onoare al Municipiului Iaşi, şi PS Petru Gherghel, care a primit premiul Centenar.

venimentul a avut loc pe 10 octombrie, la filiala din Iași a Academiei Române, și s-a înscris în seria de comunicări lunare din anul academic 2017-2018 a Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie. Expunerea dr. Coșa a reprezentat o continuare a unor demersuri similare ce au avut ca obiect de studiu stemele episcopale din Dieceza de Iași și stema Episcopului martir Anton Durcovici. După o introducere în tehnica heraldicii eclesiastice, prof. Coșa a prezentat stemele Arhiepiscopilor romano-catolici de București, de la 1883 până în zilele noastre. Stemele eclesiastice catolice urmăresc în compoziția lor, începând din sec. al XIX-lea, regulile clasice

ale heraldicii de tip laic, dar includ și elemente de ordin doctrinal, liturgic şi canonic. Ele sunt supuse aprobării Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor şi Colegiului Heraldic, instituit oficial în anul 1853, de către Papa Pius al IX-lea (1846-1878).

Polonia

Ecuador

Australia

Rozarii la graniță

Manifestare pro vita

Diversitate intolerantă

Pe 7 octombrie, catolicii polonezi s-au rugat Rozariul de-a lungul graniței de peste 3.000 de km, în circa 4.000 de locuri pe graniță, invocând-o pe Sf. Fecioară pentru salvarea Poloniei și a lumii. Evenimentul, organizat de laici catolici, a fost susținut și de autorități ecleziale poloneze. Au participat 320 de parohii din 22 de dieceze. Premierul Beata Szydło și-a arătat sprijinul, publicând pe Twitter o imagine cu un rozariu și transmițând salutul ei participanților.

Pe 14 octombrie, s-a desfășurat un impresionant marș în favoarea vieții, sub sloganul: „Nu te amesteca între mine și copiii mei!”. Inițiativa a fost organizată de comitetul laic, Frontul Național pentru Familie, cu sprijinul Conferinței Episcopale, ca răspuns la prezentarea în parlament a unor proiecte de legi prin care se încearcă introducerea în țară a ideologiei gender și a unor teme legate de sănătatea reproductivă, printre care răspândirea contraceptivelor abortive.

Pe 15 octombrie, un preot anglican a găsit pe biserica sa din Melbourne aceste mesaje: Votaţi DA! Răstigniţi-i pe cei ce votează NU!. În Australia se desfăşoară un vot prin corespondenţă referitor la legiferarea „căsătoriei” homosexuale, care, chiar dacă nu va avea rol obligatoriu pentru guvernul conservator, va arăta care este voinţa populației. În cadrul campaniei, susţinătorii „căsătoriei” homosexuale s-au arătat ameninţători şi intoleranţi față de cei cu păreri opuse.

Stema ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București

NOIEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate Vederi din Roma

De la Elisa pentru Anna, cu iubire Text: Anca Mărtinaş Giulimondi

„C

e cadou ţi-a făcut mămica ta?” Anna, o fetiţă de doar un an din localitatea italiană Spresiano, de lângă Treviso, va putea răspunde la această întrebare timp de 18 ani de acum înainte, chiar dacă mămica ei, Elisa Girotto, s-a stins din viaţă pe 28 septembrie, răpusă de un nemilos cancer la sân. „Cum, ce fel de cadouri, de vreme ce nu există încă serviciul de colete din Eternitate?”, s-ar putea întreba oricine, pe bună dreptate. Răspunsul a venit de la Alessio, soţul Elisei, care, interpelat telefonic de unii jurnalişti, a istorisit: „Înainte de ultima internare, Elisa era conştientă că nu s-ar mai fi întors acasă la noi, la Spresiano. De aceea, înainte de a merge la spital, a dorit să facă o ultimă fotografie cu Anna, cu spiritul dintotdeauna: cel al surâsului. Elisa obişnuia să spună: zâmbeşte 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2017

mereu; zâmbetul face bine celui care-l dăruieşte şi celui care-l primeşte! Apoi, pe durata ultimei internări, s-a ocupat de cadourile pentru Anna.” Deşi cu sentinţa de condamnare la moarte în buzunar, Elisa a folosit fiecare minut rămas pentru a planifica şi organiza aspecte legate de viitorul fetiţei, al soţului şi al părinţilor ei. „S-a gândit la toate. Singurul lucru pe care nu a reuşit să-l facă a fost înscrierea fetiţei la creşă”, a istorisit Alessio, amintindu-şi de momentul în care Elisa a descoperit tumoarea. Era chiar în ziua în care a adus-o pe lume pe fetiţa lor, Anna, ziua cea mai frumoasă pentru o mamă. Imediat după ce a născut, Elisa a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă. În perioada succesivă, de convalescenţă şi tratament chimioterapic, nu a fost posibil să se ocupe de fetiţă aşa cum şi-ar fi dorit. La ceasul legănatului, braţele mamei

au fost înlocuite de cele ale tatălui; în locul laptelui matern, fetiţa a primit lapte praf, pregătit cu grijă tot de tăticul ei, care a învăţat repede să-şi hrănească „puiul”, asemenea unui pinguin imperial. În camera spitalului pentru bolnavi în fază terminală, Elisa şi-ar fi putut petrece ultimele săptămâni plângându-şi soarta cruntă, cu capul înfundat în pernă, înverşunată împotriva a tot şi a toate. Însă nu, ea a avut forţa să-şi trăiască timpul din urmă visând la momentele fericite din viitorul fetiţei ei, contribuind totodată la împlinirea lor. Între două perfuzii, în momentele în care calmantele reuşeau să-i domolească durerile, Elisa stătea la computer, căutând pe Internet cadouri pentru fiecare Crăciun şi aniversare de naştere a fetiţei, până la împlinirea vârstei de 18 ani. Aproape zilnic, soţul ei, Alessio, primea acasă colete, toate conţinând daruri alese cu grijă de Elisa pentru micuţa Anna. Lui îi revine îndatorirea de a le împacheta, de a le păstra şi de a le oferi fetiţei în ordinea dorită de mămica ei: mai întâi, jocurile didactice; apoi, păpuşa Barbie cu bucătărie, încât fetiţa să capete pasiunea pentru gătit pe care o avea şi mămica ei; mai târziu, globul pământesc din plută, pe care să fie marcate, cu pioneze, locurile pe care Anna ar vrea să le viziteze; de asemenea, un puzzle cu podul Golden Gate, pentru ca micuţa să înveţe să construiască visuri măreţe bucăţică cu bucăţică, pas cu pas, zi după zi. Lista cadourilor este lungă şi fascinantă. Fiecare cadou are un rost, trebuind nu doar să o bucure pe Anna, dar şi să o înveţe ceva bun pentru viaţă. Însă cel mai important lucru pe care-l va afla Anna din darurile de la mămica ei va fi să iubească pe măsura iubirii conţinute de fiecare dintre daruri, mai ales de darul vieţii.

Biserică și societate RES-PUBLICA

Angajarea socială. Manualul de utilizare Text: Pr. Francisc Ungureanu

chiziționarea unei prize inteligente a fost un pas voit spre optimizarea consumului de energie. Nu era prima dată când instalam un instrument electronic, așa că am vrut ca, imediat ce am desfăcut ambalajul, să o pun la treabă. Însă, cu toată experiența mea, nu am reușit să fac să funcționeze priza până nu am citit broșurica din cutie. Și cred că ni s-a întâmplat tuturor aceasta: mult prea încrezători în cunoștințele și intuiția noastră, am neglijat la început sfaturile inventatorului sau ale producătorului din manualul de utilizare. Deseori, viața însăși ajunge la momente când cunoștințele și intuiția nu sunt de ajuns pentru a face pasul înainte spre împlinire. Sigur că sunt multe moduri de a vedea viața, dar cred că am conștientizat deja că nu suntem noi inventatorii ei și nici producătorii ei. Viața este darul

imens pe care l-am primit pentru noi înșine, pentru că noi am fost creați pentru noi înșine (cf. GS 24). Așadar, sunt situații în viață când nu avem încotro și căutăm manualul de utilizare care era la pachet cu darul de care ne folosim deja de ceva timp. Conștientizarea „vieții reale” ca implicare în societatea în care trăim poate fi acel moment când cunoștințele de acasă și cele de la școală nu ajung, și nici intuiția nu poate fi suficientă. Implicarea creștinului în societate, în vederea desăvârșirii vieții de credință în autentic spirit misionar, este descrisă de Mântuitorul în parabola samariteanului milostiv, dar uneori acel „Mergi și fă și tu la fel!” pune în dificultate. Atunci vrem să deschidem manualul de utilizare. Ei bine, și manualele acestea sunt de multe feluri. Chiar dacă este același conținut, în dorința de

a corespunde modului de percepere a realității de către destinatari, formatul și genul literar al manualelor care facilitează utilizarea darului vieții poate diferi. Tinerii sunt cei mai exigenți și un manual de utilizare pentru această categorie de persoane este o provocare. Tocmai de aceea, la manualele pentru tineri lucrează tinerii înșiși. Așa s-a întâmplat și cu seria de manuale de utilizare numite pe rând: YOUCAT, YOUTH BIBLE, YOUTH PRAYER, DOCAT, pentru a le aminti doar pe cele traduse și în limba română. La fiecare au lucrat grupuri de tineri care au pus tot ce aveau mai frumos și mai bun pentru cei de vârsta lor – creând inclusiv variante pentru telefoane și tablete. Ultima apariție în această serie a fost voită imperativ de Papa Francisc, tocmai pentru a pune în mâinile celor mai tineri un instrument pentru a putea răspunde la întrebarea „Ce trebuie făcut?”. Papa Francisc, prefațând DoCat, amintește cuvintele lui Isus: „Tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut” (Mt 25,40), care au convertit oameni ca Francisc de Assisi, Maica Tereza de Calcutta sau Charles de Foucauld. Convertirea personală este prima mișcare pe care o indică și manualul acesta de utilizare, pentru ca în pasul următor să putem face o lume mai umană. Manualul acesta de utilizare a fost prezentat anul trecut la Cracovia, în contextul întâlnirii mondiale a tinerilor, de către Cardinalul Luis Antonio Tagle, Arhiepiscop de Manila și Președinte al Caritas Internationalis. Atât în forma de carte, cât și în cea de aplicație, acest instrument este ca o „busolă pentru a trece de la rugăciune la acțiune”, un alt mod de a spune că a fi creștini angajați în societatea contemporană este o opțiune doar ca formă, nu și în conținut. NOIEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate EXCELENȚĂ ÎN SLUJIRE

Misiunea JRS România este de a însoţi refugiaţii şi persoanele dezrădăcinate, de a-i ajuta şi de a pleda pentru cauza lor în faţa autorităţilor şi a societăţii civile.

I-am ajutat, după puterile noastre!

n ultimii ani, fenomenul migraţiei a luat amploare. Astăzi, mulțimi nenumărate de persoane sunt constrânse să-și abandoneze casele şi familiile din cauza persecuţiilor, a violenţei, a catastrofelor naturale şi a sărăciei. Această realitate, cu importantele sale dimensiuni materiale şi spirituale, a devenit o problemă majoră pentru care trebuie găsite soluții. Diferite asociații cu caracter umanitar și-au canalizat misiunea, competențele și forțele proprii pentru a veni în sprijinul persoanelor care se află în această situație. Asociația Serviciul Iezuiților pentru Refugiați (JRS) din România este una dintre acestea, iar misiunea sa este de a însoţi refugiaţii şi persoanele dezrădăcinate, de a-i ajuta şi de a pleda pentru cauza lor în faţa autorităţilor şi a societăţii civile. 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2017

JRS România şi-a început activitatea în 1996, ca Birou naţional al Biroului regional JRS Europa, cu sediul la Bruxelles. Atunci, JRS România avea ca persoană de contact un preot misionar din Belgia şi un tânăr student gata să răspundă la o mare provocare. Iezuiţii din România şi cei responsabili de Biroul regional au hotărât să răspundă nevoilor refugiaţilor din Congo, Sudan şi Irak şi să ajute societatea românească să înţeleagă drama refugiaţilor. La început, s-a lucrat într-un demisol al bisericii Sacré Cœur, din Bucureşti, cu ajutorul comunităţilor catolice de limbă franceză şi engleză, devenind, încetul cu încetul, un program profesional de asistenţă umanitară. „Refugiaţilor şi persoanelor strămutate care s-au îndreptat spre noi, am căutat să le ieşim în întâmpinare,

după puterile noastre. Primii au fost câţiva tineri creştini din Sudul Sudanului, prigoniţi din motive religioase şi care au dorit să înceapă o viaţă nouă în România. După ei au venit mulţi din Congo, în timpul războiului civil. Preocupările noastre s-au încrucişat cu ale altor comunităţi creştine şi organizaţii. Aşa s-a născut, pe lângă biserica Sacré Cœur, un mic punct de lucru al JRS Europa. În 1996, am fost incluşi în structura europeană JRS.” (Pr. Luc Duquenne SJ, fost Preşedinte al JRS România) În anul 2000, JRS România a devenit organizaţie neguvernamentală, în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare. În 2002, s-a născut centrul de servicii sociale, luând numele lui Pedro Arrupe, fondatorul asociaţiei internaţionale. Odată cu începerea muncii de asistenţă umanitară, mii de refugiaţi şi migranţi au beneficiat de o formă de sprijin social, educaţional şi material. De la înfiinţare şi până astăzi, peste 5.000 de persoane au beneficiat de programele JRS.

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

Despre teama de a uita

ine ne-am reîntâlnit, drag tânăr cititor! Sper că te găsesc bine acum, când am început deja noul an pastoral. În numărul trecut al revistei am prezentat, printre altele, și planul pastoral și sper că activitățile propuse ți-au trezit interesul. Există și câteva propuneri noi, despre care vom oferi mai multe informații la timpul potrivit. Până atunci, aș dori să conștientizăm mai mult luna specială în care am intrat, noiembrie. După cum știi, este o lună în care se recomandă să îi amintim în rugăciune pe cei care au plecat dintre noi, pe cei care se află în purgator, pe cei cu care am dori să nu rupem legătura după plecarea din această lume. Cu siguranță ai avea la cine să te gândești: poate un bunic, un părinte, un frate sau soră, poate un verișor sau prieten, ori coleg. Încearcă să înalți către Dumnezeu câte un gând pentru ei, în rugăciunea ta, iar în felul acesta să păstrați o legătură vie între voi. Nu este exclus ca și ei să facă același lucru, gândindu-se la tine.

Am o curiozitate! De ce unii tineri evită să abordeze în dialogurile lor realitatea morții? De ce se tem să vorbească despre această realitate sigură, care nu va ocoli pe nimeni? Oare abordarea acestui subiect îți poate lua bucuria de a trăi? Ce simți tu în fața acestui subiect: teamă, curaj, seninătate? Tânăr drag, o privire corectă asupra acestei realități te poate liniști. Finalul acestei vieți nu aduce descompunerea în nimic, ci continuitatea vieții într-o altă lume, cea a lui Dumnezeu, căci sufletul rămâne viu. Prin acesta, o rudă, un prieten sau o cunoștință continuă să trăiască. Problema nu apare atunci când ei „pleacă”, ci când noi uităm de ei. De fapt, această „plecare” înseamnă a-l întâlni pe Cel în care ai crezut fără să-L fi văzut (cf. In 20,29). Să ne temem, mai degrabă, să nu-i uităm pe cei dragi care au plecat dintre noi și care găsesc în rugăciune cel puțin o cale de a păstra legătura. Pr. Marian Blaj, Responsabil diecezan pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Numai în tăcerea rugăciunii putem învăța să ascultăm glasul lui Dumnezeu. Papa Francisc

TINERII ÎNTREABĂ

Ce se întâmplă după moarte?

dată cu moartea, sufletul părăseşte trupul şi ajunge în faţa lui Dumnezeu. Sfânta Tradiţie a Bisericii vorbeşte despre „ultimele patru lucruri”: moartea, judecata, iadul şi raiul (CCBC, apendice B). Judecata particulară sau personală are loc în momentul morţii fiecăruia. Asta nu trebuie să ne sperie, pentru că Dumnezeu care a fost cu noi în timpul vieţii, este şi atunci cu noi. El ne va vedea aşa cum suntem şi cum am trăit. Dacă e nevoie de un drum de purificare, îl vom face. Dacă nu, ne bucurăm din plin de prezenţa Lui. Dacă rămânem în păcat de moarte fără căinţă, adică închişi la iubirea sa milostivă şi continuă, rămânem separaţi de El, adică în Iad. El ne doreşte cu adevărat fericiţi şi ne caută permanent. Dacă ştim să rămânem în legătură cu El, prin orice mod, ne va găsi. Deci şansele sunt toate de partea noastră. Putem însă, să ne rugăm şi pentru o moarte bună. Asta ne va ajuta să plecăm mai împăcaţi din lumea aceasta. Cred că după moarte, vom fi mai aproape de Dumnezeu. Rubrică îngrijită de Sr. Gabriela Lungu, FCJ

NOIEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR REPORTAJE

Deschiderea anului pastoral 2017-2018 Pe data de 7 octombrie, tineri din diferite parohii ale Arhidiecezei Romano-Catolice de București s-au adunat la biserica Sf. Francisc din Assisi din Capitală pentru primul eveniment din noul an, și anume: Deschiderea Anului Pastoral. Text: Theodora Bratu

rogramul deschiderii noului an pastoral a început cu Sfânta Liturghie, prezidată de Pr. Marian Blaj, responsabilul Centrului Diecezan pentru Pastoraţia Tineretului (CDPT), alături de care au concelebrat preoţi din diferite parohii. După celebrarea euharistică a urmat prezentarea calendarului de evenimente și promovarea noilor posibilități de voluntariat pentru tineri. Membrii echipei diecezane, care au organizat deschiderea noului an pastoral, speră că tinerii participanţi la eveniment au avut parte de momente frumoase și că au căpătat forţe noi, pentru că va urma un timp încărcat, plin de noi provocări. Centrul Diecezan pentru Pastoraţia Tineretului a dorit să afle și părerea

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2017

câtorva participanți despre această zi și așteptările lor pentru noul an, păreri pe care le împărtășim, aici, cu voi: Cum ți s-a părut primul eveniment din acest an pastoral? Ești încântat de ce va urma? ,,În primul rând, mie mi s-a părut foarte interesant pentru că am aflat anumite lucruri noi, iar în al doilea rând, am mai participat până acum la deschiderea anului pastoral și mi-a plăcut foarte mult”. (Ana Vladu) ,,A fost foarte frumos și drăguț. Este prima oară când particip la un astfel de eveniment și sper să fie în continuare așa”. (Ioana Părășcanu) ,,A fost interesant, cu toate că în prima parte am fost obosită și a trebuit să depun puțin efort să

simt că sunt aici. A doua parte a fost ceva mai relaxantă și am simțit că mă implic. Legat de noile propuneri, sună foarte bine școala de voluntariat și eu aștept foarte mult Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic!” (Andreea Blăjuț) Un mesaj pentru Centrul Diecezan pentru Pastoraţia Tineretului? ,,Succes! Aveți mult de muncă”. (Andreea Blăjuț) ,,Tineri, viitorul e al vostru!” (Ana Vladu) ,,Sunteți foarte tari și încercați să adunați cât mai mulți tineri.” (Ioana Părășcanu)

SUFLET TÂNĂR

De ce voluntar în 2017?

unt voluntar de vreo 11 ani. În tot acest timp, am învăţat că nu trebuie să renunţi niciodată la a face binele pentru cei din jurul tău. De multe ori, nu vezi imediat avantajele, însă peste un timp îţi vei da seama cum și cât te-au transformat toate aceste acţiuni. Am învăţat să îmi înving anumite temeri și să înţeleg că a-ţi exprima ideile uneori poate fi exact ceea ce alţii caută. Creativitatea este un dar, și tot ceea ce trebuie să faci este să o lași să se exteriorizeze. Am întâmpinat și momente dificile, dar ce am fi fără aceste încercări? Mi-am

făcut prieteni, am vizitat locuri noi și, cel mai important, am simţit că pot să aduc bucurie celor de lângă mine prin ceea ce sunt eu. A-i lăsa pe ceilalţi să te cunoască așa cum ești e o adevărată provocare în ziua de azi. Dar dacă vrem să-i ajutăm pe cei de lângă noi, trebuie să fim sinceri mai întâi cu noi înșine, apoi să ne aplecăm spre ceilalţi, așa cum ne îndeamnă vocaţia misionară a creștinului. Voluntariatul nu este o modă. Prin el poţi să oferi în mod liber, dar și să înveţi foarte multe lucruri noi. Adriana Calotă

u ar trebui să fie o decizie greu de luat. Nu e o alegere între două opțiuni cu valoare relativ egală. Nu există multe alternative, acestea fiind două la număr: ori suntem alături, ori nu suntem. Cucu, la doar 34 de ani, a fost diagnosticat cu cancer, o boală mult mai gravă decât răceala de care ne plângem amar în această perioadă a anului. Situația e simplă, noi tindem să o complicăm degeaba. Avem talentul ăsta, să întoarcem evidentul pe toate părțile până când, ridicând praful propriilor slăbiciuni și neajunsuri, facem ca o problemă evidentă să fie ascunsă în spatele unor zeci de pseudo-riscuri și griji irelevante. Astfel, reușim încă un lucru foarte mișto, acela de a ne îndepărta unul de altul. Când praful ridicat se adună pe inima noastră,

This is our time (2013)

Alături de Cucu

CINEMATECA

din cauza gravitației uriașe generate de importanța exagerată pe care ne-o alocăm, aceasta devine o piatră. Iar de la o piatră la o planetă care consumă tot ce îi este aproape, nu e drum lung. Dar nu e totul pierdut. Ca în cosmologie, atunci când două planete se ciocnesc, crusta rece de la suprafață face loc lavei fierbinți din interior. Acesta este sfatul meu, ciocniți-vă cu acest caz sau cu altul, nu contează care, nici nu știți ce minunății puteți descoperi mai apoi. De aceea, în orice efort caritabil, nu există o persoană care dăruiește și una care primește. Există două persoane care primesc. Nimeni nu ajunge mai sărac din pricina carității, ci cu toții devenim un pic mai bogați, datorită ei. Rafael Emanuel Ropotă

inci prieteni, uniți prin credința lor, încearcă să schimbe ceva în lume. Sinteză: Ethan, Luke, Alé, Ryder şi Catherine, proaspăt absolvenți de colegiu, plini de ambiție, pasiune şi speranță, sunt pregătiți să lupte pentru misiunea lor, indiferent de sacrificiile necesare. Dar oare vor putea ei să facă față tuturor obstacolelor? Despre film: Povestea prezintă încercarea unor tineri ce fac tot posibilul pentru a face cunoscut cuvântul Domnului, ei uitând că uneori nu lucrurile mărețe contează, ci cele făcute din inimă. Tragedia pierderii unuia dintre ei aduce schimbări pentru totdeauna în sufletele lor. Recomandare: Un film pentru familie, construit în jurul unei tematici creștine. Alexandra Corina Iacoban

NOIEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

Pregătiri mărunte pentru evenimentele majore

Activitatea CDPT

nainte de a începe propriu-zis noul An Pastoral au avut loc o serie de întâlniri în care au fost implicați și membrii Centrului Diecezan. Scopul lor fost acela de a pregăti evenimentele majore dedicate tinerilor din Arhidieceză. Pe 30 septembrie a avut loc întâlnirea lucrătorilor pastorali de tineret din parohii și decanate. Întâlnirea a fost organizată de reprezentanți ai Centrului Diecezan și a avut ca obiective: familiarizarea cu modul de lucru și activitățile CDPT din noul an, prezentarea unei retrospective a anului pastoral trecut, cunoașterea situației pastorale a tinerilor din parohii, informarea despre evenimentele majore dedicate tinerilor - INTC Satu Mare (iulie 2018), Sinodul Tinerilor (octombrie 2018) și ZMT Panama (ianuarie 2019).

Curs de formare pentru tineri 10-12 noiembrie 2017

Un alt eveniment a avut loc la Sighetu Marmației, în perioada 9-11 octombrie, unde s-au întrunit responsabilii diecezani pentru tineret din diecezele și eparhiile din țară. Întâlnirea a avut ca scop familiarizarea cu ultimele noutăți și pregătirea următorilor pași de făcut la nivel național pentru întâlnirile naționale și internaționale amintite mai sus.

Gheorgheni (România)

Roma (Vatican)

Despre credință și știință

Întâlnire pre-sinod

În perioada 24-27 august, 40 de tineri din diferite orașe din țară au participat, la Gheorgheni, la o întâlnire despre Dumnezeu, știință și lumea înconjurătoare. Invitatul special a fost Leszek Roszkowski, profesor de fizică la Universitatea din Sheffield, care le-a vorbit tinerilor despre relația dintre credință și știință. Liturghia greco-catolică, celebrată într-un frumos peisaj montan, a întregit, apoi, reflecția asupra creației.

Papa Francisc a anunțat pe 4 octombrie că Secretariatul General al Sinodului Episcopilor convoacă, pentru 19-24 martie 2018, o întâlnire pre-sinodală, la care sunt invitați tineri din întreaga lume: catolici, dar și de alte confesiuni creștine, de altă religie și chiar necredincioși. Întâlnirea are rolul de a pregăti Sinodul din octombrie 2018, despre „Tineri, credință și discernământ vocațional”. „Trebuie să ascultăm tinerii!”, a spus Papa.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2017

Vizite în decanate Decanatul de Constanţa 2 decembrie 2017 Concert de colinde Christus natus est Ediţia a XX-a 16 decembrie 2017

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Bianca Bâlha Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Adriana Calotă Sr. Emilia Corlade CJ Alexandra Iacoban Sr. Gabriela Lungu, FCJ Emanuel Ropotă Foto: cdpt.ro

UNIVERSUL FAMILIEI ABC-UL CREDINȚEI

Vizita Sf. Fecioare

Sărbătoare liturgică celebrată la 31 mai, al cărei conţinut este luat din Evanghelia după Sf. Luca: după ce a primit vestea cea bună de la Arhanghelul Gabriel, Sf. Fecioară a pornit la drum, ca să o viziteze pe verişoara sa, Elisabeta. Maria a mers la Elisabeta, ca să o ajute, căci aceasta, „căreia i se spunea sterilă”, era însărcinată și a rămas cu ea până la naşterea lui Ioan Botezătorul.

Vizita Sf. Fecioare Maria la Elisabeta

Caută cele 15 diferențe dintre cele două imagini și încercuiește-le.

Vecernie

Slujbă religioasă de seară, care este alcătuită din cântări, rugăciuni şi lecturi biblice, şi care se încheie, de obicei, cu binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament. În lunile mai şi octombrie au loc vecernii în cinstea Sf. Fecioare Maria, iar în luna iunie, în cinstea Preasfintei Inimi a lui Isus. În unele biserici, au loc vecernii în fiecare sâmbătă şi duminică.

Viatic

Cuvântul provine din latinescul viaticum și înseamnă „provizii de drum”. Este denumirea dată Sfintei Împărtăşanii care se administrează muribunzilor, ca ajutor pentru drumul spre viaţa veşnică. Celor care sunt pe punctul de a părăsi această viaţă, pe lângă Ungerea Bolnavilor, Biserica le oferă Euharistia ca viatic. Sacrament al lui Cristos mort şi înviat, Sfânta Euharistie este în acest caz sacramentul trecerii de la moarte la viaţă, din lumea aceasta la Tatăl.

NOIEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

UNIVERSUL FAMILIEI

Căsătorie reuşită sau nereuşită? Ce motive duc la reuşita sau la falimentul unei căsătorii? Este întrebarea la care au încercat să răspundă soții John şi Julie Gottman, psihologi americani, care timp de mai mulţi ani au studiat 130 de cupluri. Text: Pr. Fabian Măriuţ

iecare cuplu a petrecut o zi în Atelierul iubirii, spaţiul unde s-a desfăşurat cercetarea. Sub privirile celor doi psihologi, cuplurile au gătit, au făcut curăţenie, au dialogat… La încheierea studiului, cei doi cercetători au împărţit cuplurile supuse experimentului în două grupuri: „maestru” şi „dezastru”. După şase ani de la trecerea prin Atelierul iubirii, cuplurile au fost chemate din nou la un interviu. Cei din grupul „maestru” erau în continuare împreună, liniştiţi, plini de speranţă, în timp ce o parte dintre membrii grupului „dezastru” erau divorţaţi sau, chiar dacă mai erau împreună, nu erau fericiţi cu situaţia lor. După acest experiment, cei doi oameni de ştiinţă au ajuns la concluzia că bunătatea şi dărnicia sunt

fundamentale pentru o viaţă de căsătorie reuşită. Prin urmare, simplul fapt de a răspunde la situaţiile cotidiene de viaţă cu dărnicie sau cu agresivitate are o influenţă hotărâtoare asupra calităţii vieții în cuplu. Spre exemplificare, simpla întrebare „Ai auzit acea ştire despre…?” este o bună ocazie de a arăta şi mai mult interes pentru gusturile celuilalt, de a acţiona cu bunătate şi dărnicie şi de a strânge şi mai mult legătura de cuplu. În schimb, nepăsarea faţă de spusele tovarășului de viaţă, răspunsurile dure, indiferenţa arată mult mai mult decât lipsa de timp sau oboseală. Există întotdeauna posibilitatea de a alege între a răspunde cu bunătate sau a răspunde cu brutalitate. Cei din grupul „maestru” au demonstrat că au mereu interes faţă

Bunătatea şi dărnicia sunt fundamentale pentru o viaţă de căsătorie reuşită. Felul în care răspunzi la situaţiile cotidiene de viaţă are o influenţă hotărâtoare asupra calităţii vieții în cuplu.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2017

de nevoile emotive ale celuilalt şi că încearcă să creeze o atmosferă de admirație şi recunoştinţă pentru tot ceea ce face celălalt. Cuplurile „dezastru” trăiesc într-o atmosferă de insatisfacţie, arătându-şi mereu cu degetul greşelile, lipsurile, neluându-şi în consideraţie calităţile. Poţi lăuda ceea ce a făcut bun tovarăşul de drum, ori te poți plânge de ceea ce nu a făcut. Tu faci alegerea! De-a lungul interviurilor, cei doi cercetători au apelat şi la testul de biorezonanţă şi au observat că „soţii dezastru” erau stresaţi ori de câte ori conversau, iar din punct de vedere fiziologic, arătau ca şi cum s-ar găsi în mijlocul luptei. „Soţii maestru” arătau seninătate, relaxare şi pace în conversație. Prin urmare, dărnicia şi bunătatea salvează căsătoria.

UNIVERSUL FAMILIEI

Check-in, în suflet, lui Isus

Să fim cu Dumnezeu, știind cât de mult este El cu noi. (Fer. Vladimir Ghika).

Trăim în prelungirea telefonului mobil: gândim în extensia unei versiuni de Android sau iOS. Există însă o singură Persoană cu care nu ne putem da întâlnire pe WhatsApp și către care nici apelurile de tip voce/video nu-s la îndemâna tastelor.

enim la Liturghie să facem un singur apel (clar, nu telefonic), și anume la iubirea și la iertarea lui Isus, pentru a-i mulțumi, a-l lăuda și a-l binecuvânta, când: • oricâte preocupări exterioare și frământări interioare am avea, când ajungem la biserică, facem succesiv aceste două gesturi: închidem telefonul mobil (sigur nu pierdem vreun apel 3G de la Dumnezeu, nici nu-i cazul să-l tag-uim în propria Lui casă) și deschidem odată cu poarta bisericii și pe cea a inimii (ca să-i dăm lui Isus un mare check-in în suflet); • în contemplation mode suntem „legați” direct la priză și acumulăm energie direct proporțională cu capacitatea noastră de a ne face

smart încât pune stăpânire pe stăpân), recunoaștem implicit că: • ne trăim viața spirituală la fel Text: Claudia Stan de superficial ca orice altă relație: trei like-uri, un partikip și patru LOL-uri, un selfie cu fața mea pioasă și cu asta s-a terminat și slujba asta, că dacă nu era Instagram-ul ăsta, nu știu, dear, ce mă făceam; • ne credem buricul pământului și centrul universului, fiindcă încă n-am aflat că lumea nu se oprește în loc dacă nu dăm reply în 4 milisecunde ultimului email de la corporație, nu ne vizualizăm instant like-urile de pe Facebook și nici nu răspundem la telefon cât timp suntem „într-o altă Întâlnire”; • nu dăm doi bani pe Liturghie și prezenți prezenței Domnului; singurul bip care se aude este ace- nici pe cei din jur: oricât de cool ar la al pulsului nostru conectat la fi tonul tău de apel, când sunetul lui cel al Domnului: bateria ni se în- irumpe în mijlocul Prefacerii, refucarcă prin Spovadă și Euharistie, zul sau neglijența de a-l comuta pe sufletul nostru e pe silent, vibrează silențios e deopotrivă o impietate doar pentru că e supraîncărcat de asupra delicateții și grandorii misterului care se înfăptuiește pe altar, atâta iubire; • avem rețea (directă și foarte pu- precum și o lipsă de respect față de ternică) doar cu Isus: semnal bun, fratele tău care a venit să asculte cânconectare automată la opțiunea „Nu tecul corurilor de îngeri, și nu sonederanjați” și la feature-ul de econo- ria „deșteptăciunii” cu taste și baterie. misire energie (inutilă), deblocare la Bonus! Închide-ți telefonul la emoții și trăire, blocare la toate apelurile „din afară”, GPS cu vizibilitate Liturghie, la Adorație, la rugăciumaximă la cer, navigator cu rute aju- ne: renunță la vorbitul cu prietenii tătoare pe distanța (foarte lungă și reali sau virtuali. Și Dumnezeu îți va deschide în inimă un loc de liniște, încurcată) dintre minte și inimă. de tihnă și de pace, în care tu poți Când butonăm în biserică taste- vorbi cu El și El cu tine, ca între le telefonului nostru (uneori atât de prieteni adevărați. NOIEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ

Sfinţirea Bazilicii din Lateran (9 noiembrie)

Isus a urcat la Ierusalim. Şi a găsit în templu vânzătorii de boi, de oi şi de porumbei şi pe schimbătorii de bani şezând acolo. […] i-a alungat pe toţi din templu […], iar celor care vindeau porumbei le-a zis: „Luaţi acestea de aici! Nu faceţi casa Tatălui meu casă de negustorie!” Discipolii lui şi-au adus aminte că fusese scris: „Zelul pentru casa ta mă mistuie”. (din liturgia zilei, In 2,13-17)

Text: Pr. Tarciziu Șerban

azilica din Lateran, a cărei sfinţire o comemorăm în ziua de 9 noiembrie, are o semnificaţie aparte. Această bazilică, dedicată mai întâi Preasfântului Mântuitor şi mai apoi Sfinţilor Ioan Botezătorul şi Ioan Evanghelistul, este Catedrala Episcopului Romei şi, totodată, potrivit inscripţiei de pe frontispiciul ei, Mama şi Capul tuturor Bisericilor din Cetatea [Romei] şi din lume. Cu alte cuvinte, această primă biserică, care a fost construită din porunca împăratului Constantin şi consacrată în anul 324 de către Papa Silvestru I, a devenit, imediat după Edictul din Milano, din anul 313, bazilica de referinţă atât pentru comunităţile creştine din Roma, cât şi pentru cele din lumea întreagă. 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2017

Această funcţie de referinţă se datorează faptului că episcopului Romei, ca urmaş al Sfântului Petru, îi este recunoscută funcţia de primat papal atât de Bisericile Apusului, cât şi de către cele ale Răsăritului. Prin urmare, a celebra acel moment în care creştinătatea a dobândit un loc simbolic şi universal de referinţă are menirea de a conştientiza faptul că unitatea Bisericii întemeiate de Isus Cristos se realizează în jurul urmaşului Sfântului Petru, căruia Mântuitorul i-a spus: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea... Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor...” (Mt 16,18). E drept că această întâietate, recunoscută secole de-a rândul de către urmaşii apostolilor (episcopii din lumea întreagă), a fost, ulterior, contestată

pentru a motiva rupturile dureroase din Biserică. Cu toate acestea, cei mai mulţi creştini, în ciuda vicisitudinilor istoriei, au rămas ataşaţi de episcopul Romei, ştiind bine că doar în acest fel Biserica lui Cristos îşi păstrează unitatea pentru care El s-a rugat Tatălui la Ultima Cină: „Tată sfânt, păstrează-i în numele tău pe care mi l-ai dat, ca ei să fie una ca şi noi!” (In 17,11). Lecturile biblice ale acestei sărbători nu se concentrează doar asupra acestui aspect al unităţii. Ele ne invită să contemplăm realitatea, frumuseţea, dar şi funcţionalitatea Bisericii. Celebrând, aşadar, această sărbătoare, suntem chemaţi să conştientizăm identitatea noastră şi să ne reînnoim ataşamentul faţă de cel pe care Domnul Isus l-a stabilit conducător al Bisericii sale.

SPIRITUALITATE DIN CATEHEZELE PAPEI FRANCISC

Speranţă şi răbdare vigilentă

Să primim cu recunoştinţă şi cu uimire fiecare nouă zi. Fiecare dimineaţă este o pagină albă pe care creştinul începe să scrie cu fapte bune. Papa Francisc

Text: Iulia Cojocariu

ateheza din 20 septembrie a avut drept temă: A educa la speranţă, iar Suveranul Pontif a pronunţat-o adresându-se în mod direct, la persoana a doua singular: „Gândeşte-te, acolo unde Dumnezeu te-a aşezat […] speră mereu! Nu te încredinţa nopţii: aminteşte-ţi că cel dintâi duşman pe care trebuie să-l supui nu e în afara ta: e înăuntru. De aceea, nu lăsa loc gândurilor amare, obscure. Această lume e prima minune pe care Dumnezeu a făcut-o, iar Dumnezeu a pus în mâinile noastre harul unor noi minuni. […] Trăieşte, iubeşte, visează, crede. Şi, cu harul lui Dumnezeu, nu dispera nicicând”. În cadrul catehezei din 27 septembrie, Papa Francisc a vorbit despre duşmanii speranţei, punând

accentul în special pe apatia care erodează viaţa din interior. A avea un suflet gol este cea mai rea piedică în calea speranţei. De aceea, Sfântul Părinte i-a îndemnat pe creştini să nu accepte această stare şi să o combată, pentru că Dumnezeu ne-a creat pentru bucurie şi fericire. E necesar să ne păzim inima, să ne opunem ispitelor de nefericire. Papa a încheiat cu îndemnul de a repeta următoarea rugăciune: „Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu Cel Viu, ai milă de mine, păcătosul”. În 4 octombrie, Papa Francisc a reflectat asupra temei Misionari ai speranţei. Creştinul este un misionar al speranţei datorită lui Isus, bobul de grâu care căzând în pământ a murit şi a adus mult rod (cf. In 12, 24). Isus, mort din iubire şi pe care

Dumnezeu l-a înviat în dimineaţa de Paşti, este nucleul credinţei creştine. Învierea lui Isus ne transformă cu puterea Duhului Sfânt. Iar Isus, viu între noi, are puterea de a transforma. Creştinul devine martor atunci când dăruieşte speranţă prin modul său de a primi, de a zâmbi, de a iubi. Aşteptarea vigilentă a fost tema catehezei din 11 octombrie, Suveranul Pontif subliniind faptul că vegherea este unul din firele conducătoare din Noul Testament. În această lume, este necesară responsabilitatea noastră, pe care trebuie să ne-o asumăm în întregime şi cu iubire. Isus vrea să nu coborâm niciodată ştacheta şi să primim cu recunoştinţă şi cu uimire fiecare nouă zi pe care ne-o dă Dumnezeu. Fiecare dimineaţă este o pagină albă pe care creştinul începe să scrie cu fapte bune. NOIEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

„Sfântul” (San Vincenzo Grossi)

BIOGRAFIE

remediu, în caz de anemie!

L Sfântul Vincenzo Grossi Canonizare: 18.10.2015* Beatificare: 01.11.1975 Venerabil: 10.05.1973 Procesul: 02.04.1954 Moartea: 07.11.1917 Nașterea: 09.03.1845

a Pizzighettone, Cremona – Italia, locul de naștere al părintelui Vincenzo Grossi, la începutul anilor 1990 se păstra încă memoria acestui preot ridicat la cinstea altarelor cu 15 ani* mai înainte, de către Papa Paul al VI-lea. Erau acolo și surorile, Fiice ale Oratoriului, congregația fondată de el, continuând slujirea inspirată lui de Dumnezeu. Comunitatea aceasta mică era tulburată de un fapt grav care privea o fetiță abia venită pe lume. Fusese diagnosticată cu o boală de sânge foarte severă, anemie eritropoietică de tip II. Singura modalitate de vindecare a bolii era transplantul de măduvă, însă nimeni din familie nu era compatibil pentru donare. Copilul era ținut în viață cu transfuzii de sânge și cu tratamente paliative. Aflând despre situația în care era copila și, implicit, părinții acesteia, una dintre surorile din comunitatea Fiicele Oratoriului îi invită pe aceștia din urmă să se roage pentru vindecarea fetiței prin mijlocirea părintelui lor fondator, don Vincenzo Grossi, concetățeanul lor ilustru, deja declarat Fericit de către Biserică. Inițiativa a fost de bun augur. Rugăciunea nu numai că a liniștit zbuciumul părinților, ci chiar a dobândit vindecarea copilului. Astăzi are 27 de ani și nu se verifică nicio urmă din acea boală care îi punea viața în pericol la numai două luni de la naștere, remediul fiind Sfântul căruia i-a fost încredințată.

Mic dicționar al acestei pagini * CÂT TIMP POATE TRECE PÂNĂ LA CANONIZARE? Procesul de canonizare al părintelui Vincenzo arată că miracolul a fost primit la 15 ani de la beatificare și a fost analizat după 25 de ani de la eveniment. Un drum lung care pusese răbdarea la încercare pentru cei care îl cunoșteau și îl iubeau. Avem și exemplul Fericitului Ieremia, beatificat în urmă cu aproape 35 de ani, pentru care miracolul acum este în studiu. Așadar, așteptarea poate să fie lungă, important este că ne referim la o așteptare activă, adică în continuă rugăciune de recomandare a celor bolnavi mijlocirii celor al căror proces de canonizare este încă în curs.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2017

„Calea este deschisă: trebuie să mergem...”

„L

a via è aperta: bisogna andare…” sunt ultimele cuvinte ale părintelui Vincenzo. Ele exprimă încredințarea propriului suflet și a întregii sale vieți, lui Dumnezeu. Fiicele Oratoriului, congregația fondată de el la sfârșitul secolului al XIX-lea pentru a educa fetele de la țară și de la periferia orașelor, vor lua aceste cuvinte ca motto. În privința misiunii sale sacerdotale, el spunea așa: „Preotul trebuie să manifeste aici, pe pământ, viața plină de măreție pe care Isus o trăiește în cer și să continue aici acea viață pe care ar fi dus-o Isus, dacă voința Tatălui ar fi fost ca El să viețuiască pe pământ, pentru totdeauna”. Nu era singurul preot din familia cu zece copii. De altfel, a trebuit să aștepte ca fratele mai mare să termine seminarul pentru a putea merge și el; familia, deși avea o moară, nu își permitea să țină doi copii la seminar.

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

Femeia adulteră – O inimă nouă Text: Iulia Cojocariu

chimbarea inimii este menţionată în Vechiul Testament de mai multe ori, simbolizând trecerea de la o viaţă păcătoasă la una virtuoasă. Profetul Ezechiel adresează acest îndemn păcătoşilor: „Aruncaţi de la voi toate răutăţile pe care le-aţi săvârşit, faceţi-vă o inimă nouă şi un duh nou!” (Ez 18, 31). Iar păcătoşilor căiţi, Dumnezeu le face această promisiune: „Vă voi da o inimă nouă şi un duh nou voi pune în voi; voi îndepărta inima de piatră din trupul vostru şi vă voi da o inimă de carne” (Ez 36, 26). Regele David îi adresa şi el lui Dumnezeu o rugăciune în care cerea o inimă curată: „Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule, şi un duh statornic înnoieşte înlăuntrul meu” (Ps 50/51, 12). În Noul Testament, o inimă curată şi generoasă este aceea care ascultă cuvântul lui Dumnezeu, îl împlineşte şi, astfel, aduce roade (cf. Lc 8, 15). În piesa de teatru Femeia adulteră, Vladimir Ghika acordă o importanţă deosebită schimbării vieţii personajului principal. Femeia iertată, după ce a fost salvată de Isus, întorcându-se la soţul ei, Samuel, îi spune acestuia: „Am avut inima prea plină şi prea sfărâmată ca să-ţi strig mai întâi alt lucru decât scăparea şi ruşinea mea, dragostea mea pentru Dumnezeu şi, dacă îndrăznesc să-ţi spun, aceea care renaşte, care se naşte în sfârşit, pentru tine,… da, pentru tine… pentru

sufletul tău regăsit în cele din urmă, şi pentru jurământul dat, rămas ţie; dar tu ştii şi bănuieşti multe, căci e acelaşi Dumnezeu care ne îndrumă şi care vorbeşte în noi, – şi noi trăim clipe ciudate, acelea ale unei lumi noi cu o inimă nouă…” Veronica vorbeşte despre o lume nouă şi o inimă nouă şi consideră că „poartă semnele unei noi ordini”. Primind de la Isus iertarea, femeia adulteră a simţit coborându-se asupra ei „duhul adevărului şi duhul bunătăţii care acoperă totul, care pune fiecare lucru la locul lui şi care adună toate în inima inimii lui Dumnezeu”, iar inima ei de carne devine un loc „în care Dumnezeu e acasă la El, şi în care, şi noi, ne aflăm acasă la noi…”. Această comunicare între inima noastră şi Inima lui Isus este exemplificată de Vladimir Ghika într-o altă scriere de a sa, o reflecţie scrisă pentru a petrece o oră sfântă în faţa Preasfântului Sacrament. El se adresează astfel Inimii lui Isus: „Dă-ne în Duhul înfierii o inimă de copil al lui Dumnezeu, o inimă care să îţi semene, – dă-ne să formăm o singură inimă cu tine şi un singur suflet, de acum şi pentru totdeauna. Pentru că ne iubeşti, fă să te iubim şi noi şi în tine să ne iubim unii pe alţii”. Iar dorinţa de a avea o inimă nouă este redată astfel de Monseniorul Ghika într-un gând al său: „Fă-mi o inimă nouă – o inimă mai bună care să fie a ta prin dar, şi a mea prin dorinţa cu care am cerut-o,

Inima Preasfântă a lui Isus (1767), Pompeo Batoni

prin fervoarea cu care am aşteptat-o, prin durerea vidului pe care îl resimt acum în schimb”. Înnoirea minţii şi a inimii sunt daruri care sunt cerute de la Dumnezeu în multe din rugăciunile care se rostesc la Liturghie, ca, de exemplu, acestea care se spun după Împărtăşanie: „Te rugăm, Doamne, ca aceste Taine cereşti să ne purifice şi să ne reînnoiască inima şi mintea, ca astfel şi trupurile noastre să primească întărire pentru viaţa de acum şi pentru cea viitoare”; „Te rugăm, Doamne, dăruieşte-ne ca, după cum am trecut de la semnul cel vechi la semnul cel nou al mântuirii, tot astfel, lepădând omul cel vechi, să ne reînnoim cugetele în sfinţenie”. NOIEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Moartea

INVITAȚI

Între frică, superstiții și trecerea la Viață Moderator: Claudia Stan

Dr. Anamaria Iuga (n. 1977)

Cercetător în domeniul etnologiei, șef secție Studii Culturale, Muzeul Național al Țăranului Român

Pr. Laurențiu Dăncuță (n. 1982)

Preot romano-catolic, blogger (paxlaur.com)

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2017

DIALOGURI CU DICHIS

„Dacă trăim uniți cu Isus, fiindu-i credincioși, vom putea înfrunta chiar și moartea cu speranță și seninătate. Dacă viața mea a fost un drum alături de Dumnezeu, cu încredere în milostivirea sa nesfârșită, voi fi pregătit să primesc ultimele clipe ale existenței mele pământești ca fiind abandonarea supremă și plină de încredere în mâinile lui primitoare, așteptând să-l contemplu față în față.” (Papa Francisc, Audiența generală, 27 noiembrie 2013)

Moartea, subiect tabu pentru societatea de consum. Cred că se cuvine să începem dialogul nostru de la fundamentul creștin al ritualului înmormântării și de la învățătura Bisericii cu privire la moarte și la respectul pentru cei răposați. Pr. Laurențiu Dăncuță (L.D.):

Când vorbim despre moarte ne găsim în fața unui adevăr despre care nu ne place să ni se amintească: s-a ajuns până acolo încât, în unele țări, procesiunile funerare au fost interzise, pentru a se evita la maximum interacțiunea cu această realitate. De ce? Printre altele, și pentru că acest adevăr este legat de altul pe care îl refuzăm sistematic: existența diavolului. Nu Dumnezeu a creat moartea, ea a intrat în lume prin păcat, prin diavol. Un alt motiv pentru care ne ferim să interacționăm cu adevărul morții este acela că nu mai știm să ne raportăm corect la Cristos și la rai: decât să trăim speriați că ajungem în iad, atunci mai bine nu mai credem în nimic. Dar moartea nu este trecerea în neființă (după cum anunță inclusiv unii creștini moartea unor persoane), ci o nouă formă de existență: este cimentarea definitivă a alegerii pe care am făcut-o, în viață fiind, între a fi sau nu cu Dumnezeu. Anamaria Iuga (A.I.): Raportarea la moarte prin teamă este o

caracteristică a mediului urban modern, foarte diferit de felul în care se trăiește relația cu realitatea morții în mediul rural. În orașe, copiii nu participă la înmormântare, ceea ce se întâmplă la țară, unde moartea este văzută ca o trecere firească, la care este prezentă întreaga comunitate, iar copiilor nu li se ascunde faptul că moartea există. După cum cartea Apocalipsului este greșit interpretată ca fiind o „sperietoare” cu privire la sfârșitul lumii, și nu o carte a speranței în înviere, câți dintre noi mai consideră moartea „un câștig” (Fil 1,21), asemenea Apostolului Paul? De ce ne temem de moarte și nu o mai considerăm câștig? L.D.: Pentru că trăim fără să

mai credem cu adevărat și în mod serios că dincolo ne așteaptă Cristos. Citeam azi un studiu care afirma că un cititor alege dacă să continue sau nu să mai citească o carte pe care a început-o dacă după pagina 17 subiectul ei îi mai trezește interesul. Dacă am citi cartea Apocalipsului nu până la pagina 17, dar măcar până la versetele 17-18 din cap. 1, am afla ce ne spune Isus cu privire la moarte: „Nu te teme! Eu sunt cel dintâi și cel din urmă și cel viu. Am fost mort și iată că sunt viu în

vecii vecilor. Eu am cheile morții și ale locuinței morților”. Frica de moarte e conectată direct cu netrăirea Botezului nostru: la Botez murim pentru păcat pentru a trăi cu Cristos, iar moartea fizică nu face altceva decât să desăvârșească această moarte de la Botez, încheind încorporarea noastră în Cristos, în actul lui răscumpărător. A trăi cu speranța pe care Isus, pe cruce, i-a dat-o tâlharului cel bun („Astăzi vei fi cu mine în paradis!” – Lc 23,43), iată abordarea creștină a morții. A.I.: În Grecia, la moartea cuiva se spune nu „Dumnezeu să-l ierte!”, ci: „Bun venit în rai!”, ceea ce mi se pare exemplar, pentru că exprimă tocmai această speranță... În zilele noastre, zeci de tradiții, care mai de care mai complicate, sufocă efectiv orice urmă de creștinism din cultul celor răposați. Un prim set de tradiții fac apel la superstiție: acoperim oglinzile (ca să nu se uite nimeni în ele și să moară și el), alungăm pisicile (ca răposatul să nu devină strigoi), măsurăm mortul cu ață roșie (ca să nu ne ia norocul cu el), ne spălăm pe mâini la venirea de la cimitir (ca să nu luăm cu noi păcatele mortului). A.I.: Obiceiurile sunt niște reguli de viață transmise din generație NOIEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

DIALOGURI CU DICHIS

în generație și care sunt strategiile unei comunități de a face față unui eveniment. Motorul care transmite obiceiurile este ritualul. Societățile tradiționale sunt foarte conservatoare și de aceea păstrează credințe populare care ajung la cota maximă a conservatorismului în privința obiceiurilor de înmormântare. Antropologul Arnold van Gennep vorbește despre nevoia de a „consacra” riturile de trecere (nașterea, nunta, înmormântarea). O explicație plauzibilă pentru ritualizarea excesivă a înmormântării poate fi dorința omului de a obține o siguranță psihologică pe care îndeplinirea unui ritual precis i-o conferă. L.D.: Superstițiile sunt un păcat împotriva poruncii întâi, fiind o deviere periculoasă a sentimentului religios. Ele apar când nu avem o credință bine înrădăcinată în adevărul Evangheliei, al Bisericii și încurajează ritualuri prin care ratăm esențialul. Iar esențialul este acesta: nu suntem noi stăpânii vieții și nimic din ceea ce facem noi nu poate avea vreo influență asupra iertării păcatelor celui răposat. Unele superstiții sunt atât de flagrant contrare credinței creștine, încât este evident că nu poți crede deopotrivă în ele și în Cristos: cum pot conviețui, de pildă, ideea că bunicul s-ar putea transforma în strigoi dacă prin preajmă, la înmormântare, e vreo pisică și credința că Dumnezeul nostru a înviat din morți ca să înviem și noi împreună cu el? Un alt set de tradiții sunt reminiscențe ale unor credințe precreștine: de pildă, punem bani în sicriu (ca plată pentru trecerea peste râul Acheron, cum credeau romanii, ori peste Styx, cum credeau grecii), dăm de pomană peste groapă 30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2017

un cocoș (păgânii credeau că acesta alungă duhurile rele).

respect față de suferința celor care deplâng moartea cuiva apropiat.

A.I.: În perioada comunistă exista

Asistăm și la pervertirea a două practici ale evlaviei creștine cu privire la cei răposați. Adesea, milostenia făcută săracilor pentru sufletul celui răposat s-a transformat într-un prilej de îmbuibare pentru cei care deja au din plin ce mânca, din care lipsește preocuparea pentru cei nevoiași și caracterul de comuniune întru rugăciune pentru sufletul celui plecat dintre cei vii. Apoi, rugăciunea pentru cel răposat a fost înlocuită cu bocitul (care vine în contradicție cu învățătura creștină care ne îndeamnă: „Nu vreau, fraților, ca voi să rămâneți în neștiință cu privire la cei morți, ca să nu vă întristați ca ceilalți, care nu au speranță” - 1Tes 4,13).

aproape o manie (perpetuată de ateismul contemporan) în demonstrarea faptului că obiceiurile creștine au fost, de fapt, calchiate pe tradiții precreștine și este adevărat că, la început, Biserica primitivă a fost destul de permisivă cu credințele locale. Ulterior, unele obiceiuri precreștine au îmbrăcat un format încadrabil în anumite credințe creștine, cum este de pildă obiceiul banilor în sicriu pentru plata vămilor. Chiar dacă și vămile văzduhului sunt o teologumenă în Biserica răsăriteană, și nu un adevăr de credință... Dar cred că e corect să admitem că, pe fondul unei catehizări insuficiente sau inexistente, oamenii nu amestecă lucrurile din rea-credință, ci chiar nu înțeleg că a crede că ne plătim cu bani păcatele este o erezie gravă. A.I.: În cele mai multe cazuri, nu cred ca oamenii își pun problema că fac ceva contradictoriu cu credința creștină, ci performează niște ritualuri, pe care „așa le-au apucat”. Apoi, multe gesturi de felul acesta sunt făcute mai mult pentru alinarea celor rămași în viață decât pentru cel plecat dintre ei. E drept însă și că oamenii le fac având și convingerea că îl ajută pe cel răposat. L.D.: Creștini fiind, nu trebuie decât să citim parabola săracului Lazăr și a bogatului nemilostiv (Lc 16,19-31) ori criteriile Judecății de Apoi din Matei 25,31-46 pentru a pricepe clar că toate „taxele” se plătesc aici, cât suntem în viață. Aici e important și rolul Bisericii de a interveni mai ferm, dar cu delicatețe și înțelepciune, și mai ales cu mult

A.I.: Bocitul poate fi o eliberare, o

eliberare a emoției, o modalitate de exteriorizare a durerii pe care refuzăm să o reprimăm. Uneori, prin bocit, se comunică în mod simbolic cu toți răposații familiei, ceea ce poate fi un act de sensibilitate. L.D.: Trebuie să spunem că bocitul este un obicei păgân, care adesea perturbă însăși esența ritualului creștin de înmormântare, care este rugăciunea pentru cel răposat. Disperarea în fața morții, teatrul acesta al bocitului este ceva nociv, pentru că alungă speranța creștină care se presupune că există în sufletul celui credincios: speranța că răposatul poate ajunge în cer, la Dumnezeu. Nu e rău să plângem pentru cei dragi, este o eliberare, dar e greșit să disperăm în fața morții, despre care Sf. Ambrozie spune că e un remediu, cauză de mântuire. Ne interesează ce spune gura lumii de faptul că n-am împărțit nu știu câte vase, dar ne interesează

DIALOGURI CU DICHIS

prea puțin sau deloc Spovada, Împărtășania, singurele lucruri importante pentru suflet înainte de moarte. Credem că e suficient să-i dezlegăm răposatului sforile de la mâini și de la picioare și, gata, e dezlegat și de păcate. Iar dacă am avut grijă să moară „cu lumânare”, sigur Dumnezeu îl primește în lumină. E o insultă la adresa inteligenței lui Dumnezeu și o substituire blasfematoare a sacramentelor cu surogate băbești. L.D.: Am fost capelan de spital în Iași vreme de vreo doi ani și am interacționat serios cu această convingere. Îmi amintesc că m-a șocat o doamnă care m-a chemat să rostesc o rugăciune la căpătâiul tatălui ei foarte bolnav. După ce m-am rugat, am întrebat-o dacă nu dorește să-i dau tatălui Sfântul Maslu și Viaticul, la care ea s-a aplecat așa, protector, asupra lui (nu-mi iese din cap scena) și m-a întrebat vehement: „Ce, vreți să-l omorâți pe tata?” E bine de știut că Isus nu numai că n-a omorât niciodată pe nimeni, dar nu a făcut niciodată nimic altceva decât binele. Sacramentul Sfântului Maslu, atât de puțin frecventat și explicat în catehezele noastre, se administrează spre vindecare, nu spre moarte. Credința în eficacitatea unor gesturi ancorate în superstiție și în ritualuri exterioare precise este adesea mai mare decât aceea în puterea lui Dumnezeu: alocăm locurile în rai în funcție de numărul de colaci pe care îi împărțim și de felul în care am bifat toate tradițiile, uitând că nu trebuie să „ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu, cel care-i învie pe cei morți (1Cor 9,1) și că „morții au fost judecați [...] potrivit cu faptele lor” (Ap 20,12). Putem spune că avem de-a face

cu o instrumentalizare periculoasă a lui Dumnezeu, căruia încercăm să-i forțăm mâna prin înfăptuirea unor gesturi exterioare considerate aproape magice? Oare nu este un păcat grav împotriva Duhului Sfânt a crede că împlinirea unor ritualuri spală toate păcatele cuiva? A.I.: Îmi amintesc de pilda fari-

seului și a vameșului care se roagă împreună în templu: primul se crede drept și în regulă pentru că îndeplinește toate ritualurile prescrise, celălalt își recunoaște cu umilință păcătoșenia și nu se simte vrednic să ridice ochii spre Dumnezeu. Cine pleacă îndreptățit de Domnul: fariseul ori vameșul? L.D.: Trebuie să spunem clar și fără niciun echivoc: orice facem noi după moartea unui om care a murit fără a fi în starea de har sfințitor, fără a trăi cu Dumnezeu, nu poate răscumpăra păcatele nemărturisite ale acelui om. Poți obliga pe cineva să trăiască alături de o persoană pe care n-a iubit-o niciodată? Dacă toată viața am stat departe de Cristos, depărtarea asta (pe care noi singuri am creat-o) nu se micșorează după moarte, împotriva voinței noastre din timpul vieții. Niciun gest de-al nostru nu poate schimba veșnicia unui om care nu a dorit să trăiască cu Cristos cât timp a fost în viață. Ar fi o încălcare a libertății acelui om, a liberului arbitru prin care, în viață fiind, a făcut alegerile pe care le-a făcut. Care este cel mai mare și cel mai de nelipsit bine pe care îl putem face unui suflet care a trecut pragul morții? A.I.: Rugăciunea. L.D.: Rugăciunea. A noastră pentru

el, dar și, pentru cei trecuți la Domnul în stare de har, a lor pentru noi. Mi se

Răstignitul, zâmbind - sec. al XV-lea Castelul de Javier Navarra (Spania)

pare ciudat că uităm că un suflet care a murit în stare de har îl vede acum pe Dumnezeu față în față, că sfinții nu sunt numai cei din calendare, ci și rude ale noastre care au trăit cu Cristos și cărora acum le putem cere mijlocirea, în virtutea credinței, pe care o mărturisim în Crez, în comuniunea sfinților. Avem povestea aceea din Pateric cu avva care, fiind pe moarte, își trimite ucenicii la un alt avvă, să-i dea de veste că vrea să-l vadă înainte de a muri. Cel de-al doilea avvă le spune ucenicilor: „Ziceţi-i așa: că dacă ajung, bine, dacă nu, ne vedem dincolo”. Apoi, avem imaginea lui Cristos care privește moartea zâmbind de pe crucifixul din castelul Javier din Navarra (Spania). Ne permitem să avem umor în privința morții? L.D.: Martirul al cărui nume îl port, Laurențiu, le spunea călăilor care îl ardeau în foc să-l întoarcă și pe partea cealaltă, că pe partea asta s-a făcut destul. Thomas Morus cere să fie ajutat să urce pe eșafod: „Vă deranjez doar la urcare, la coborâre nu mai deranjez pe nimeni”. Filip Neri, la bătrânețe, refuză să fie creat cardinal, zicând: „Prefer paradisul”. Când crezi cu adevărat în Cristos și în viața veșnică, îți poți permite să ai o astfel de atitudine în fața propriei morți. NOIEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ Ce mai (re)citim

Eseuri spirituale Poate fi trimis Dumnezeu în exil?

e obicei, scriitura teologică se adresează „specialiștilor”. Cartea propusă de PS Mihai Frățilă, Episcop greco-catolic de București, contrazice traiectoria comună a unui volum semnat de un arhiereu: aceea de a trona omagial, dar nedeschis, pe rafturile unei biblioteci. Publicată la Humanitas în 2016, colecția de eseuri cu titlul „Poate fi trimis Dumnezeu în exil? Despre riscurile mântuirii și șansa răbdării” vizează ca interlocutori nu doar pe cei care au cunoștințe teologice temeinice, ci și pe toți oamenii de bună credință care sunt în căutarea unor răspunsuri de natură spirituală. Alegând ca formă stilistică eseul, autorul renunță la previzibilitatea predicii, pentru a oferi cititorului un mijloc mai prietenos, dar nu mai puțin profund, de a se apropia de câteva crâmpeie evanghelice: Păstorul cel bun, centurionul, vameșul și fariseul, adevăratul Post, Sfânta Fecioară, dreapta Judecată. Pe cei sătui de stereotipurile discursului eclezial, această carte îi va surprinde cu un limbaj expresiv,

Text: Oana Viviana Dimcev

cu economia de mijloace prin care sunt sugerate trăsăturile interioare ale personajelor biblice prezentate. Textul se hrănește din fibra Evangheliei, fără a copleși cititorul cu citate, referințe și note de subsol. Pentru cei nefamiliarizați cu detaliile textului biblic meditat, o lectură adiacentă a Evangheliei e binevenită. Nu este o carte care se consumă la număr de pagini, ca la final să bifezi satisfăcut că ai mai adăugat un volum în portofoliu. E adevărat că necesită un anumit simț al aplecării spre cele lăuntrice pentru a o putea gusta, dar, până la urmă, țelul autorului este de a arunca sămânța Cuvântului – la unele texte, de altfel, se poate ușor intui că au fost rostite, într-o formulă adecvată, și în fața credincioșilor, la altar. „Isus are într-adevăr multe să ne spună, dar cum anume vom putea noi recepționa mesajul său? Învățând să lăsăm în mâna Domnului cârma vieții noastre, alegerile pe care le facem și bucuria de a primi dragostea sa răstignită, păstrându-ne totodată omenia, răbdându-ne unii pe alții și înțelegând respectul pentru sine ca deschidere față de semeni.”

Reflecții asupra credinței

umnezeu este acolo unde doreşte să te întâlnească: Simplitatea în fragmente (Galaxia Gutenberg, 2005); Precedenţa răgazului: Eseuri imaginare de teologia speranţei (Galaxia Gutenberg, 2013). Curajul de-a improviza: Eseuri întârziate despre harul nevăzut al vieţii (Ed. Surorilor Lauretane, 2014) şi Rigoarea speranţei (Ed. Surorilor Lauretane, 2015), publicate sub egida Catedralei Greco-Catolice din Bucureşti.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2017

Poate fi trimis Dumnezeu în exil? de Mihai Frățilă

PS MIHAI FRĂȚILĂ (n. 1970)

piscop greco-catolic de Bucureşti, PS Mihai Frăţilă s-a născut în 1970, la Alba Iulia. A studiat teologia la Roma, ca bursier al Colegiului Pontifical Pio Romeno, fiind hirotonit preot în 1996. În perioada 2005-2007, a fost rector al Colegiului Pio Romeno. În 2007, a fost sfințit episcop rezident în Capitală, vicar al Mitropoliei Greco-Catolice de la Blaj; în 29 mai 2014, este ales primul episcop al noii Episcopii Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare“ de Bucureşti.

CULTURĂ FILE DE ISTORIE

Arhiepiscopul Netzhammer promotor al elitei intelectuale catolice (I)

n calitate de Arhiepiscop al Arhidiecezei Romano-Catolice de București (1905-1924), Mons. Raymund Netzhammer a acordat o atenție deosebită problemelor legate de instrucție și de educație prin învățământ, implementării valorilor moral-creștine prin cultură și formării unei elite culturale catolice. Sub păstorirea sa, învățământul și cultura catolică au dobândit un prestigiu enorm, intrând astfel în atenția societății românești, pe care avea să o influențeze în mod covârșitor. Reprezentantul cel mai de seamă al mișcării intelectuale catolice din perioada respectivă a fost Arhiepiscopul Netzhammer însuși, prin inițiativele sale în domeniul

Text: Dr. Dănuț Doboș

cercetării din câmpul istoriei și al culturii și prin propria activitate publicistică și editorială, scrie istoricul Elena Siupur. Rezultatul îl reprezintă cele 200 de articole și studii în spațiul istoriei, al arheologiei, al izvoarelor istoriei creștine românești și europene, al culturii catolice și al celei ortodoxe din România. În plan arhidiecezan și național, Arhiepiscopul Netzhammer este inițiatorul unei mișcări culturale de elită, care a avut drept repere fondarea Revistei Catolice, construirea Saloanelor Tomis, cu rolul de ateneu catolic de cultură, organizarea unei serii de conferințe, fondarea prestigiosului ziar Bukarester Katholisches Sonntagsblatt și a revistei Jungenfreund, precum și

Raymund Netzhammer (1862 - 1945)

publicarea propriilor sale pastorale în limbile europene de circulație. Prin reușita acestei mișcări culturale, Arhiepiscopul Netzhammer a atras atenția și colaborarea a numeroși intelectuali români și a elitei politice românești, inclusiv a Casei Regale Române. Acest fapt este probat și de Jurnalul Arhiepiscopului, unde se regăsesc sute de nume de oameni politici și de cultură, înalți prelați ortodocși, ziariști, scriitori, oameni de știință, ofițeri ai Armatei Române etc.

Părintele Alois Gonska (1871 - 1931)

Text: Dr. Dănuț Doboș

-a născut la 4 februarie 1871, la Stude (Silezia - Polonia). A urmat cursurile Seminarului arhidiecezan din Cioplea (București), precum și pe cele ale Academiei Teologice Brignole Sale, din Genova. A fost sfințit preot la 10 mai 1896, la Genova, activând apoi în parohiile Turnu Severin (1896-1898), Târgu Jiu (1898-1900), Malcoci (1900-1908) și Cioplea (1908-1931). Părintele Gonska a deținut și alte funcții, precum preot militar în rezervă, membru în Consiliul de Administrație al Arhidiecezei și canonic al Catedralei Sf. Iosif, din București. În august 1916, Părintele Gonska a fost arestat de Guvernul român, alături de alți preoți din Arhidieceza Romano-Catolică de București, care nu aveau încă cetățenie română, fiind internat într-un lagăr din județul Ialomița, iar ulterior, în localitatea Delenii de Sus, din județul Vaslui. A fost eliberat în decembrie 1917. Din cauza unei boli grave, au urmat ani grei pentru Părintele Alois Gonska. Istoricul Iosif Gabor scria următoarele: „O boală îndelungată, suportată cu spirit creștinesc, i-a îngreunat apostolatul, dar, deși era bolnav și cu un picior amputat, și-a făcut datoria preoțească cu mult zel și abnegație. A murit la 28 ianuarie 1931, fiind înmormântat în Cimitirul parohial Cioplea”. NOIEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

EXPO

Gaudeamus Târg de carte Ed. 2017 22-26 noiembrie Bucureşti Târgul Internaţional „GAUDEAMUS Carte de Învățătură” va avea loc în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo, din Capitală. Detalii: gaudeamus.ro.

CONFERINȚĂ

Europa încotro? După Congresul COMECE de la Roma 16 noiembrie, ora 18.30 București Organizatori: Secretariatul General CER, ARCB, Academia Anton Durcovici, ITRC Sf. Tereza, FTRC București, SNSPA, MCL, CL și Colegiul Sf. Iosif. Detalii: fb.com/ftrc.unibuc.

CARTE

Puterea tăcerii Robert Sarah Ed. Sapientia 2017 Volumul redă dialogul dintre Card. Robert Sarah, prefect al Congregaţiei pontificale pentru Cultul divin şi disciplina sacramentelor, şi jurnalistul francez Nicolas Diat, şi este prefațat de Papa emerit Benedict al XVI-lea. 34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2017

DOCAT

Ce trebuie făcut? Doctrina socială a Bisericii Catolice

Ed. Sapientia Iași, 2017

a Editura Sapientia a apărut recent cartea DOCAT: ce trebuie făcut? Doctrina socială a Bisericii Catolice, volum editat de Conferința Episcopală Austriacă, cu aprobarea Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări. Cartea este prefațată de Papa Francisc, care explică: „În titlu se află cuvântul englez to do, a face. DOCAT răspunde la întrebarea «Ce trebuie făcut?» și este asemenea unui manual de utilizare care ne ajută ca, folosindu-ne de Evanghelie, să ne schimbăm mai întâi noi înșine, apoi mediul nostru înconjurător și, la urmă, întreaga lume”. DOCAT dorește popularizarea învățăturii sociale și comunitare a Bisericii Catolice, așa cum s-a dezvoltat ea prin magisteriu, începând cu Leon al XIII-lea. Volumul este adresat în mod deosebit tinerilor, îndemnați astfel

Format 12,5x20,5 cm, 320 de pagini, color

să citească marile documente ale Bisericii în textul original și să-și orienteze acțiunile în conformitate cu valorile adevărului, dreptății și iubirii. Papa Francisc le cere mereu catolicilor să se implice în mod activ în societate, pentru făurirea unei lumi mai drepte: „Un creștin care în aceste timpuri nu este un revoluționar nu este un adevărat creștin”. (Sursa: editurasapientia.ro)

Conferință

Dilemele traducerii Bibliei în limbile moderne

entrul Ss. Petru și Andrei din București (Intrarea Gen. Christian Tell 18b) organizează miercuri 15 noiembrie 2017, ora 18.00, conferința „Dilemele traducerii Bibliei în limbile moderne”, susținută de conf. univ. dr. Emanuel Conțac, de la Institutul Teologic penticostal din București. Intrarea liberă. Detalii: centrulpetrusiandrei.ro.

ETCETERA DE PE NET

ȘTIAȚI CĂ Sărbătorirea tuturor sfinților datează din primele veacuri ale Bisericii?

3 romane citate de Suveranii Pontifi

n cuvântul lor de învățătură scris sau oral, Suveranii Pontifi citează deseori din Biblie, sfinți și din magisteriul predecesorilor lor. Dar și din literatură. Iată trei dintre romanele preferate, s-ar putea spune, de pontifi. 1. Logodnicii, de Alessandro Manzoni Papa Francisc a citit romanul de trei ori și i-a invitat și pe credincioși să-l citească. Ioan Paul al II-lea și Pius al XII-lea l-au citat în diferite ocazii, iar Paul al VI-lea nu doar a citat romanul, de mai multe ori, dar i-a dedicat și o scrisoare cu ocazia centenarului morții lui Manzoni. 2. Frații Karamazov, de Feodor Dostoievski Paul al VI-lea a citat romanul într-o omilie la centenarul nașterii lui Pius al XII-lea. Papa Benedict al

XVI-lea îl menționează în enciclica Spe Salvi, iar Ioan Paul al II-lea l-a amintit răspunzându-i unui tânăr la o întrebare despre suferinţă. Papa Francisc a făcut referință la roman în discursuri și interviuri, Dostoievski fiind unul dintre autorii săi preferați, „pe care toți ar trebui să-l citim și recitim, pentru înțelepciunea sa”. 3. Jurnalul unui preot de țară, de Georges Bernanos Papa Francisc citează romanul în Exortația apostolică Evangelii gaudium, iar anul trecut le-a citit preoţilor, la Jubileul lor, două fragmente din volumul inspirat de Parohul din Ars. Şi Papa Benedict al XVI-lea l-a citat pe Bernanos - care se numără printre autorii săi preferați -, un „mare scriitor francez fascinat mereu de sfinți”.

ÎN LUNA NOIEMBRIE 2017 • 1 noiembrie - Ziua Mondială a chemării universale la sfințenie; • 6 noiembrie - Ziua de naștere a ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București (n. 1944); • 19 noiembrie - Întâia Zi Mondială a Săracilor, instituită de Papa Francisc; • 21 noiembrie - Ziua Mondială a persoanelor consacrate la o viață religioasă de clauzură.

Biserica din Antiohia sărbătorea cu un fast deosebit pe toţi martirii creştinătăţii, ştiuţi şi neştiuţi, în prima duminică după solemnitatea Coborârii Duhului Sfânt. Sărbătoarea s-a extins la toate bisericile din Apus și a devenit „a tuturor sfinților”. În anul 835, Papa Grigore al IV-lea a transferat-o la 1 noiembrie, dată la care se celebrează şi astăzi.

COLȚUL CU ZÂMBET După audiența la Papa Francisc, din februarie 2014, cu ocazia vizitei lor ad limina, episcopii bulgari au dorit să facă fiecare în parte o fotografie cu Suveranul Pontif. După fotografia de grup, fiecare dintre episcopi s-a fotografiat cu Papa. Când a venit rândul Mons. Gheorghi Jovcev, Episcop de Sofia și Plovdiv, acesta i-a spus Papei că ar vrea ca Sfântul Părinte să stea în stânga lui, nu în dreapta, cum s-a fotografiat cu ceilalți episcopi. Papa l-a refuzat, spunând în glumă: - Mă tem să nu fiu confundat cu tâlharul cel rău.

NOIEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

ETCETERA ANUNȚURI

In memoriam

e 5 noiembrie, la biserica Preasfânta Inimă a lui Isus, la Liturghia de la ora 9.30, Surorile Muncitoarele lui Isus au comemorat cinci ani de la trecerea la cele veșnice a sorei Rosella Soressi. Cei ce au cunoscut-o s-au rugat pentru sufletul ei şi i-au adus mulțumire Domnului pentru binele făcut prin ea. Pe 14 octombrie, la vârsta de 93 de ani, a trecut la cele veșnice Sr. Maria Christiane Petri CJ, născută la Brăila. În Capela comunităţii Congregatio Jesu din Eichstätt (Germania), unde a slujit 44 de ani, s-a celebrat un requiem, sora fiind înmormântată în Ostenfriedhof. Pe 5 octombrie, s-a întors în Casa Tatălui Sr. Electa Robu CJ, în vârstă de 57 ani. Liturghia de înmormântare a avut loc pe 7 octombrie, în Capela Mânăstirii Congregatio Jesu, din Popeşti-Leordeni, fiind urmată de ceremonia de înmormântare în Cimitirul Bellu Catolic.

Gaudeamus 2017 „Carte de învăţătură”

ntre 22 și 26 noiembrie, Târgul GAUDEAMUS îşi deschide din nou porţile în Pavilionul Romexpo. Standul Editurii ARCB se află pe nivelul 4.50. Sâmbătă, 25 noiembrie, între orele 10.45-12, la Sala „Mircea Sântimbreanu” (nivel 7.70) va avea loc masa rotundă „Sfânta Fecioară Maria – mister, tradiţie, har” (invitaţi: Monica Broşteanu, Francisca Băltăceanu, Fr. Dan Suciu CJ, Mariana Petrişor; moderator: Pr. Wilhelm Dancă). Noutăţi: Pierre Claverie, Maria, vie printre noi; MarieDominique Philippe, Trei mistere de milostivire; Dănuţ Doboş (coord.), Catolicii din Râmnicu Vâlcea; calendare 2018 şi cartea de rugăciuni Sfânta Liturghie, ediţie adăugită cu noi devoţiuni către cei mai îndrăgiţi sfinţi.

ASCULTĂ RADIO MARIA O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz www.radiomaria.ro 36

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2017

Sr. Rosella Soressi

Sr. Maria Christiane Petri CJ

ACTUALITATEA CREȘTINĂ Sr. Electa Robu CJ

ABONAMENTE 2017

u noul an calendaristic, revista „Actualitatea Creștină” a trecut pragul spre cel de al 28-lea an de apariție. Pentru anul 2017, preţul revistei este de 4,00 lei exemplarul, iar costul unui abonament individual pe un an este de 55,00 lei (expediție prin Poșta Română). Pentru abonamente anuale colective, cu cel puţin 10 exemplare, preţul este de 50,00 lei (expediție prin firmă de curierat). Prețul unui abonament include 12 numere lunare, supliment de Crăciun și taxe de expediţie. În noul an, abonaţii vor primi revista la domiciliu, în căsuţa poştală (prin Poştă) sau prin curier. Abonamentele se fac la Librăria „Sfântul Iosif”, str. G-ral Berthelot, nr. 19, 010164 – Bucureşti, sect. 1, tel. 021 2015457, email: libraria@arcb.ro. Persoană de contact: Petreş Tereza.