Actualitatea creștină, nr. 1/2019

Nr. 1/2019 * Anul XXX * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

Să reflectăm în prezența lui Dumnezeu ne permite adesea să-l reflectăm pe Dumnezeu. www.vladimirghika.ro

DREPTATEA,

numai dreptatea să o cauţi ca să trăieşti şi să stăpâneşti ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău (Deut 16,20)

Legendă imagine: desen în tuș negru pentru „La visite de pauvres”, ediția ilustrată (manuscris), 1923.

Un 2019 cu Arhanghelul Mihail alături!

Un alt fel de detox

22-27 IANUARIE 2019 - CEA DE-A 34-A ZI MONDIALĂ A TINERETULUI Dragi tineri, ne apropiem de Ziua Mondială a Tineretului care se va sărbători în Panama și va avea ca temă răspunsul Fecioarei Maria la chemarea lui Dumnezeu: „Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38).

Cuvântul său este un DA curajos și generos. Este DA-ul celui care a înțeles secretul vocației: a ieși din noi înșine și a se pune în slujirea celorlalți. Viața noastră găsește semnificație numai în slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui.

Sunt mulți tineri, care cred sau care nu cred, care la încheierea unei perioade de studii își arată dorința de a-i ajuta pe ceilalți, de a face ceva pentru cei care suferă.

Aceasta este forța tinerilor, forța voastră, cea care poate schimba lumea; aceasta este revoluția care poate învinge „puterile tari” de pe acest pământ: „revoluția” slujirii. [...]

Dragi tineri, fiți curajoși în a intra fiecare în propria inimă și în a-l întreba pe Dumnezeu: ce vrei de la mine? Lăsați-L pe Domnul să vă vorbească și veți vedea cum viața voastră se transformă și este copleșită de bucurie. (din Mesajul video al Papei Francisc pentru Ziua Mondială a Tineretului)

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXX, Nr. 1/2019

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

3

Dreptatea, numai dreptatea să o cauţi, ca să trăieşti şi să stăpâneşti ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău (Deut 16,20) VATICAN

5 6 7

@Pontifex Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

8 10 11 12 13

Zile mondiale Politica bună este în slujba păcii Biserică și societate Ecumenismul Minister și mister Papa de la Roma Știri ARCB Știri interne/externe

Biserică și societate

14 Bioetică Un alt fel de detox 16 Îngerii Romei Un 2019 cu Arhanghelul Mihail alături!

Suflet tânăr

17 Propriul tău început Reportaje Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Din tinda veşniciei 23 Relațiile dintre membrii familiei SPIRITUALITATE

24 Sfânta Scriptură - Psalmii De ce Mesia?

25 Minuni şi sfinţi Sfântul Ep. González García 26 Gânduri de azi și de ieri Cine este Isus?

A-l urma pe Cristos 27 Pagina Ghika L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc).

Renée Poppa DIALOGURI CU DICHIS

28 Facă-se voia cui?

3 Biserica misionară

32 Ecouri misionare Gânduri din Coasta de Fildeș (I) CULTURĂ

33 File de istorie Preot Tiburtius Donche Pro Memoria (III) 34 Idei pentru timpul liber 35 Sacralitatea în artă ETCETERA

36 Anunțuri

14

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 1/2019 Coperta: Statuia Arhanghelului Mihail, Castel Sant’Angelo, Roma

16

28

Mesajul redacției În acest an, revista Actualitatea creștină debutează cu mesajul Arhiepiscopului Ioan Robu pentru Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, ce se va desfășura între 18 și 25 ianuarie.

Rubrica Focus prezintă un rezumat al Mesajului Papei pentru Ziua Mondială a Păcii, textul Ecumenismul, o dorință firească și, începând cu această lună, un material dedicat instituției papalității. Rubrica Biserică și societate, în paginile de Bioetică, îndeamnă la Un alt fel de detox. Începând cu acest număr al revistei, rubrica Îngerii Romei va prezenta o operă de artă ce reprezintă îngeri care străjuiesc Cetatea Eternă.

Rubrica Suflet tânăr conține salutul responsabilului Centrului pentru Pastorația Tineretului, ecouri de la cursul de voluntariat și informații despre Ziua Mondială a Tineretului din Panama. La Universul familiei, la Pagina copiilor debutează Povestiri biblice; apoi, propunem reflecția Din tinda veșniciei, care ne arată că toate momentele vieții dobândesc un sens aparte în prisma veşniciei, și fragmente din Catehezele Papei Francisc dedicate familiei. Paginile de spiritualitate recomandă Gânduri de azi și de ieri, iar Pagina Ghika, diferită în conținut, redă mărturii ale unor persoane care L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc). Dialogurile cu dichis prezintă interviul Facă-se voia cui?, realizat cu Pr. Marius Taloș, iar Biserica misionară conține mărturii ale celor doi seminariști aflați în misiune în Coasta de Fildeș.

Dragi cititori, sperăm ca și în acest an, și prin noutățile pe care le propunem începând cu acest număr, să oferim materiale folositoare tuturor celor „care zilnic vor să descopere drumuri deschise spre împlinire umană și creștină”. Lectură plăcută! Un An Nou binecuvântat!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Cristina Șoican Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Iulia Cojocariu Crenguța Nicolae Colaboratori

Pr. Marian Blaj Dănuț Doboș Pr. Andrei Dumitrescu Liana Gehl Anca Mărtinaş Giulimondi Monica Râpeanu Claudia Stan Layout GRAFIC

Angelus Communicationis Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

Tereza Petreș Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

© 2019 don Giovanni Berti | www.gioba.it

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Dreptatea, numai dreptatea să o cauţi, ca să trăieşti şi să stăpâneşti ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău (Deut 16,20)

P

rin tema aleasă pentru săptămâna de rugăciune pentru unitate din acest an, creştinii din Indonezia vor să atragă atenţia asupra situaţiei lor.

Până nu demult, organizarea societăţii acestei ţări se sprijinea pe principii solide cum ar fi credinţa în Dumnezeu, raporturi drepte şi civilizate între oameni, unitatea Indoneziei, democraţia reală, dreptatea socială pentru întreg poporul. În felul acesta, minorităţile religioase – între care creştinii de toate confesiunile însumează 10% din populaţie – puteau duce o viaţă liniştită şi prosperă în sânul unei majorităţi musulmane. În ultimii ani, acest echilibru s-a frânt. Tensiuni tot mai dramatice se înregistrează între grupurile etnice şi religioase majoritare şi cele minoritare, creştinii fiind ţinta predilectă a atacurilor tot mai violente îndreptate împotriva lor. De regulă, aceste tensiuni sunt puse, mult prea repede, pe seama radicalizării comunităţilor musulmane. În realitate, adevărata cauză s-ar afla în corupţia tot mai larg răspândită în sfera politică şi în lumea afacerilor. Această corupţie face ca bogăţia ţării să ajungă în mâna câtorva grupuri de interese, cauzând adesea consecinţe dezastruoase asupra mediului înconjurător. În plus, corupţia atinge şi sfera justiţiei care slujeşte tot mai puţin cauza

celor mici şi nedreptăţiţi. Or, pentru a distrage atenţia de la o astfel de situaţie, se caută vinovaţi în grupurile mici, îndeosebi cele religioase, împotriva cărora este incitată populaţia majoritară.

Toate nedreptăţile îndreptate împotriva comunităţilor creştine, indiferent de confesiune, le determină să adopte o atitudine comună pentru a se putea apăra. Potrivit responsabililor Bisericilor creştine indoneziene, primul pas care ar trebui făcut este acesta: „De vreme ce ne confruntăm cu aceste nedreptăţi, suntem obligaţi, în calitate de creştini, să ne recunoaştem propriile noastre complicităţi cu ele... Doar prin unitatea noastră în Christos vom putea combate nedreptatea şi vom putea răspunde nevoilor acelora care leau căzut victime”. Urmând un astfel de demers, creştinii indonezieni au considerat că îndemnurile din capitolul 16 al cărţii Deuteronomului ar fi cele mai potrivite pentru asanarea relaţiilor din sânul societăţii indoneziene: Să pui judecători şi scribi înăuntrul porţilor tale... ca să judece poporul cu o judecată dreaptă. Să nu viciezi, să nu fii părtinitor, să nu primeşti daruri, căci darul orbeşte ochii înţelepţilor şi perverteşte cuvintele drepţilor! Dreptatea, numai dreptatea să o cauţi, ca să trăieşti şi să iei în stăpânire ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.

Cristos Pantocrator, mozaic din Hagia Sophia, Istanbul

Aceste îndemnuri sunt cât se poate de binevenite şi în contextul ţării noastre, ştiind bine că mulţi membri ai comunităţilor noastre cad victime, uneori cu complicitatea noastră, directă sau indirectă, corupţiei structurilor care ar trebui să-i apere. Doar o trezire şi o determinare comună în acest sens, susţinută de rugăciunea noastră din aceste zile, ar putea oferi o viziune nouă despre societatea pe care vrem să o construim împreună cu celelalte componente ale ei. Îl invoc pe Duhul Sfânt care, în aceste zile de har, să ne lumineze minţile şi să ne schimbe inimile.

Cu binecuvântare, Dr. Ioan Robu Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti IANUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

3

OCTAVA DE RUGĂCIUNE PENTRU UNITATE Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor

Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor 18-25 ianuarie 2019 Programul celebrărilor în București „Să pui judecători şi scribi... ca să judece poporul cu o judecată dreaptă!” (Deut 16,18)

Vineri, 18 ianuarie, ora 17.00 Biserica Ortodoxă „Sf. Anton” – Curtea Veche Str. Franceză nr. 33 Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Romano-Catolică

Marți, 22 ianuarie, ora 17.00 Catedrala Episcopală Armeană Str. Carol I nr. 43 Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Evanghelică Lutherană C.A. Miercuri, 23 ianuarie, ora 17.00 Biserica Anglicană Str. Xenopol nr. 2A Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Armeană

Sâmbătă, 19 ianuarie, ora 17.00 Biserica Evanghelică Lutherană Germană C.A. Str. Luterană nr. 2 Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Greco-Catolică Joi, 24 ianuarie, ora 17.00 Biserica Reformată Calvineum Duminică, 20 ianuarie, ora 17.00 Str. Luterană nr. 13 bis Rugăciuni în toate Bisericile Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Anglicană Luni, 21 ianuarie Catedrala Episcopală Vineri, 25 ianuarie, ora 17.00 Greco-Catolică „Sf. Vasile Catedrala Romano-Catolică cel Mare” „Sfântul Iosif” Str. Polonă nr. 50 Str. G-ral Berthelot nr. 19 Cuvântul de învăţătură este ţiCuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Ortodoxă nut de către Biserica Reformată Română Calvineum

Creștinii indonezieni invocă dreptatea

A

nual, pregătirea textelor care însoţesc celebrările din Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor este încredinţată unui grup dintr-o ţară diferită. Textele pentru 2019 au fost elaborate de un grup format din membri ai diferitor comunități creștine din Indonezia, care plecând de la realitatea din țara lor au invocat dreptatea.

4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2019

Textele au fost prezentate Comisiei pentru „Credinţă şi Constituţie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor al Bisericii Catolice, care începând din anul 1968 se ocupă de redactarea formei finale a textelor dedicate acestei perioade de rugăciune pentru unitatea creștinilor.

VATICAN

@PONTIFEX

DIN CUVINTELE PAPEI

Dumnezeu merge cu noi de-a lungul drumurilor prăfuite ale vieților noastre Twitter: @Pontifex

Twitter: @Pontifex

Twitter: @Pontifex

Să încredințăm noul an Mariei, Mama lui Dumnezeu, pentru ca pacea și milostivirea să sporească în lume. / Avem o Mamă, aceeași cu a lui Isus; Ea se îngrijește de noi.

Dumnezeu merge cu noi de-a lungul drumurilor prăfuite ale vieților noastre și răspunde dorinței noastre de dragoste și de fericire chemându-ne la bucurie.

Rugându-ne, ne putem vedea din perspectiva Tatălui și să ne recunoaștem ca frați. / Să nu uităm să ne rugăm unii pentru alții.

Rugăciunea e forța noastră.

Mamă a lui Dumnezeu este titlul cel mai important al Sf. Fecioare.

Dar de ce spunem Mamă a lui Dumnezeu și nu Mamă a lui Isus?

Unii, în trecut, au cerut să se limiteze la asta, însă Biserica a afirmat: Maria este Mamă a lui Dumnezeu.

Trebuie să fim recunoscători pentru că în aceste cuvinte e cuprins un adevăr splendid despre Dumnezeu și despre noi: de când Domnul s-a întrupat în Maria, de atunci și pentru totdeauna, poartă umanitatea noastră alipită de el. Nu mai există Dumnezeu fără om: trupul pe care Isus l-a luat de la mamă este al său și acum și va fi pentru totdeauna.

A spune Mamă a lui Dumnezeu ne amintește că Dumnezeu e aproape de omenire ca un copil de mama ce-l poartă în sânul ei.

Mama, semnătura de autor a lui Dumnezeu asupra omenirii, să păzească acest an și să aducă pacea Fiului său în inimile noastre și în lume.

(Predică, 1 ianuarie 2018)

Mesajul lui Isus merge pe urma mesajului Botezătorului, vestind „împărăția cerurilor”. Aceasta nu comportă instaurarea unei noi puteri politice, ci împlinirea alianței dintre Dumnezeu și poporul Său, ce va inaugura o perioadă de pace, de dreptate. Pentru a încheia o alianță cu Dumnezeu, fiecare e chemat să se convertească, transformând propriul mod de a gândi, de a trăi.

Nu e vorba de a schimba hainele, ci obiceiurile! Ce-l diferențiază pe Isus de Ioan Botezătorul sunt stilul și metoda. Isus alege să fie profet itinerant. Nu stă să-i aștepte pe oameni, ci merge în întâmpinarea lor.

Isus este mereu pe drum! […]

Domnul ni se revelează nu în mod eclatant, ci în cotidianitatea vieții. Acolo Domnul ni se revelează și face ca inima noastră să simtă iubirea Sa; acolo – în dialogul cu El în cotidianitatea vieții – schimbă inima noastră.

(Angelus, 22 ianuarie 2017)

Prin această poartă a invidiei diavolul a intrat în lume. Gelozia şi invidia deschid uşa tuturor lucrurilor rele şi divizează comunitatea. Atunci când unii membri ai comunităţii creştine suferă de invidie, de gelozie, comunitatea se divizează. Acesta este un venin foarte puternic. Este un venin pe care îl găsim în prima pagină a Bibliei, alături de Cain.

Persoana invidioasă, persoana geloasă este o persoană acră, care nu ştie să cânte, să laude, nu ştie ce este bucuria şi priveşte mereu la ceea ce are celălalt şi el nu are, iar acest lucru conduce la amărăciunea care se răspândeşte în comunitate.

Bârfele sunt seminţe ale diviziunii în spatele cărora se ascund gelozia şi invidia, de aceea trebuie să ne rugăm pentru ca în comunităţile noastre să nu fie semănată gelozia, iar invidia să nu îşi găsească loc în sufletul nostru.

(Predică, 23 ianuarie 2014) IANUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

5

VATICAN ȘTIRI DIN VATICAN

Papa Francisc va călători în Emiratele Arabe Unite Între 3 și 5 februarie, Papa Francisc va merge în Emiratele Arabe Unite, pentru a participa la o întâlnire interreligioasă internaţională despre Fraternitatea umană.

P

apa Francisc, primul Pontif ce face o călătorie în naţiunea din peninsula arabă, va vizita Emiratele Arabe Unite ca răspuns la invitaţia Alteţei Sale, şeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, principe moştenitor de Abu Dhabi, şi la invitaţia Bisericii catolice din Emirate. Motoul vizitei: Fă-mă instrument al păcii Tale! este și intenţia Papei mergând în Emirate. „Modul în care toate persoanele de bunăvoinţă pot să lucreze pentru pace va fi o temă centrală a acestei călătorii. Vizita, ca aceea în Egipt, arată importanţa fundamentală pe care Sfântul Părinte o atribuie dialogului

Numiri în mass-media Sfântului Scaun

Pe 18 decembrie, Papa Francisc a făcut două numiri în cadrul mass-media Sfântului Scaun.

interreligios. Vizitele Papei Francisc în lumea arabă sunt un exemplu perfect al întâlnirii dintre culturi”, a declarat la începutul lunii decembrie Greg Burke, pe atunci purtător de cuvânt al Sfântului Scaun.

Vaticanul şi Emiratele Arabe au relaţii diplomatice din 2007, iar în 2010 ţara arabă a numit propriul prim ambasador, doamna Hissa Al Otaiba, încă în funcţie. În septembrie 2016, Papa l-a primit în Vatican pe principele moştenitor, ce și-a exprimat aprecierea faţă de cuvintele Pontifului împotriva intoleranţei şi a sărăciei, asigurându-l de angajarea pentru pace, siguranţă şi dezvoltare în lume.

D

irector editorial la Departamentul de comunicare a fost numit Andrea Tornielli, iar Andrea Monda, director al cotidianului L’Osservatore Romano.

Andrea Tornielli este doctor în istoria limbii grecești la Universitatea din Padova. Din 2011 își desfășura activitatea la cotidianul La Stampa, unde a coordonat site-ul web Vatican Insider. Este căsătorit și are trei copii. Andrea Monda, scriitor și eseist, este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității La Sapienza din Roma, este doctor în științe religioase la Universitatea Pontificală Gregoriana. Este căsătorit și are un copil.

Donație pentru nou-născuți Două daruri ale Papei pentru pacienții de la terapie intensivă neonatală.

P

e 18 decembrie, Papa a donat spitalelor Bambino Gesù și Fatebenefratelli (de pe Insula Tibrului) două incubatoare General Electric HealthCare, pe care le primise de la compania Bayer. Unul dintre incubatoare a rămas la spitalul Fatebenefratelli, iar celălalt a fost oferit de Spitalul Pediatric Bambino Gesù unei structuri medicale din Etiopia, în cadrul unui proiect derulat în această țară, pentru a contracara mortalitatea neonatală.

6

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2019

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

18 cuvinte pentru „miere” Traducerea Bibliei în limbile amerindiene L’Osservatore Romano, 6 decembrie 2018

U

na dintre cele mai stimulante îndatoriri a fost să ajut comunităţile creştine indigene să traducă Biblia în limba lor: limba inimii, a strămoşilor, limba în care-i adormeau mamele lor. Astfel, traducerea Scripturilor nu mai vine ca o invaziune culturală, ci e un act de „ecologie integrală” – cum spune Papa Francisc în Laudato si’ –, care face din Cuvântul Vieţii un instrument eficace de fixare şi protejare a limbii autohtone. Evanghelia intră în sintonie cu fiecare viziune autohtonă a lumii, salvgardând ecosistemul lingvistic universal. „Când se pierde o limbă – spunea poetul Ernesto Cardenal – o întreagă viziune asupra lumii se pierde odată cu ea.”

Ideea că indigenii utilizează doar câteva cuvinte răzleţe e total greşită. Fiecare limbă indigenă este la fel de dotată ca şi limbile dominante (sau mai mult). Dau mărturie limbile din nordul Argentinei, inspirate de varietatea florei şi faunei. Ajuns la episodul cu Ioan Botezătorul care mânca „miere sălbatică” (Marcu 1,6), traducătorul intră în impas.

Limba wichí are 18 cuvinte pentru „miere”, toba 10, chorote 7 sau 8! În sudul Argentinei, misionarii anglicani au avut o dilemă asemănătoare când au vrut să menţioneze păsările

din parabola semănătorului (Matei 13,4). Indigenii yaghanes nu au cuvântul generic „pasăre”; pentru ei fiecare zburătoare are alt nume, şi chiar nume diferite pentru aceeaşi pasăre în funcţie de sezon şi de ce mănâncă.

Lipsurile şi marginalizarea şi-au pus amprenta asupra gândirii indigene. Triburile chaco din Paraguay cunosc bine foamea: când au alimente, le mănâncă imediat şi nu-şi pun problema să le păstreze sau să se abţină de la consumul lor. Ideea de post s-a redat cu o parafrază: „oprire temporară din mâncat, pentru slujirea lui Dumnezeu”. Şi „inimă” e greu de tradus. În Biblie, „inima de piatră” e un defect, dar la indienii shipibi din pădurea peruviană indică un om plin de curaj. „Împietrirea inimii” s-a tradus atunci prin „urechi fără găuri”. Apoi, în Biblie inima indică centrul persoanei, dar în culturile amerindiene centrul este ficatul: în Predica de pe Munte, fericiţi sunt „cei curaţi cu ficatul”!

Experienţele lingvistice amerindiene ne ajută să reflectăm asupra modului de a comunica Evanghelia în cadrul unei „ecologii integrale”, respectând relaţiile pe care fiecare popor le întreţine cu habitatul său. (de Marcelo Figueroa, traducere şi adaptare de Liana Gehl)

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

„Doamna vieţii”

„Tot ce există, de la persoanele Sfintei Treimi până la particulele subatomice, sunt implicate aici.

D

e la atomi şi până la fiinţele cele mai complexe – plante, animale, oameni şi îngeri – universul este un imens laborator de comunicare”, scrie Mons.

Vincenzo Francia în „Maria attraverso la pittura” (Paoline 2018, 158 p.), album ce reuneşte douăzeci de secole în imagini dedicate Sfintei Fecioare.

Reflectare a vieţii, opera de artă este un „eveniment comunicaţional”; icoana care se oferă privirii se întipăreşte adânc în conştiinţă; suntem de aceea chemaţi la o exegeză atentă şi fidelă a imaginilor încredinţate nouă de generaţiile trecute.

(Silvia Guidi) IANUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

7

FOCUS ZILE MONDIALE

„A

oferi pacea este în inima misiunii discipolilor lui Cristos. Şi această ofertă este adresată tuturor, bărbaţi şi femei, care speră în pace în mijlocul dramelor şi al violenţelor din istoria umană (...) Pacea (...) este ca o floare fragilă care încearcă să răsară în mijlocul pietrelor violenţei” (din Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru celebrarea celei de-a 52-a Zile Mondiale a Păcii).

Politica bună este în slujba păcii

ziua mondială a păcii 2019

Cuvintele din titlu reproduc tema mesajului Papei Francisc pentru cea de-a 52-a Zi Mondială a Păcii, celebrată în fiecare an în Biserica Catolică la data de 1 ianuarie. Instituită din voinţa Papei Paul al VI-lea, ca o „lumină” în plin Război Rece, Ziua Mondială a Păcii a fost celebrată pentru prima oară la 1 ianuarie 1968.

Text: Pr. Andrei Dumitrescu

I

storia se scrie cu deciziile politicii care, la origine, a fost instituită pentru a garanta şi a reprezenta drepturile şi obligaţiile cetăţenilor; de altfel, fiecare cetăţean este „om politic”, adică este chemat să aibă o anumită implicare în comunitatea unde trăieşte şi să relaţioneze cu semenii săi în baza unor principii morale şi sociale de drept comun, garantate de un sistem juridic. Experienţa omenirii a arătat că nu orice formă de angajare politică 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2019

este bună şi utilă pentru societate, chiar dacă uneori anumite sisteme sociale şi curente de gândire politică au avut la bază principii corecte, chiar de inspiraţie creştină.

Pentru prima zi a anului 2019, Papa Francisc propune un Mesaj cu ocazia celei de-a 52-a Zile Mondiale a Păcii, în care afirmă, încă din titlu, că „politica bună este în slujba păcii”. Alegerea acestei teme nu este întâmplătoare, dacă ne gândim că titlul a fost anunţat de către Vatican

pe data de 6 noiembrie 2018, cu câteva zile înaintea aniversării a 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial (1914-1918), una dintre cele mai nimicitoare conflagraţii din istorie. Politica bună este cea construită pe dialogul între reprezentanţii claselor sociale, între generaţii şi culturi, cu atenţie obiectivă la ceea ce este specific fiecărei persoane în parte, iar fiecare om trebuie conştientizat că are un rol „politic”, adică este responsabil de evoluţia societăţii. Dacă politica lucrează cu adevărat pentru binele persoanei, atunci ea devine, potrivit Sfântului Papă Paul al VI-lea, „una dintre cele mai înalte forme de caritate”.

Pacea nu se poate construi fără un dialog autentic, fără a crea condiţii cu adevărat favorabile cultivării valorilor care aduc pacea. O astfel de condiţie favorabilă păcii este aceea a încrederii reciproce, care, în viziunea Papei Francisc, se construieşte pe respectarea promisiunilor făcute celuilalt. Politica „creşte” cu ajutorul promisiunilor, care devin programe de guvernare şi

FOCUS

de reformă socială – puse în slujba societăţii reprezentate de politică.

Atunci când oamenii care fac politică ţin cont de drepturile celorlalţi şi le respectă, întreaga societate va simţi propria responsabilitate pentru garantarea acestor drepturi; altfel spus, tendinţa politicii influenţează mersul societăţii, aşa cum amintea cândva şi sfântul Papă Ioan al XXIII-lea în enciclica Pacem in terris din 11 aprilie 1963. Un alt

factor de care ar trebui să se ţină cont în construirea unei păci adevărate este legătura dintre caritate şi politică, adică o invitaţie din partea Papei Francisc la angajarea concretă a creştinilor în slujba binelui celorlalţi, „pentru ca responsabilitatea politică să fie trăită la toate nivelurile ca formă înaltă de caritate”, aşa cum propunea în luna iulie a anului 2015 Sfântul Părinte ca intenţie universală de rugăciune. Şi grija faţă de

mediul înconjurător, atenţia faţă de generaţia tânără, care nu trebuie să se simtă exclusă din viaţa socială, ci responsabilizată prin misiuni care să valorizeze potenţialul pe care îl poartă tinerii în fiinţa lor, sunt factori favorabili păcii.

Aşadar, întreaga comunitate este chemată la implicare socială, să vestească pacea ca o veste bună pentru un viitor în care fiecărui om îi vor fi respectate demnitatea şi drepturile.

Biserica - o voce în slujba păcii numai pacea poate crea şi menţine adevărata măreţie a omului

S

ecolul al XX-lea rămâne în istorie ca un timp marcat de numeroase progrese tehnice, ştiinţifice şi culturale, care au accentuat evoluţia societăţii într-un ritm fără precedent. Dincolo de aceste aspecte, ca în nicio altă perioadă a istoriei, acest secol transmite generaţiilor viitoare amintirea sumbră a unui număr impresionant de războaie şi conflicte care au schimbat fundamental nu doar harta lumii şi sisteme de guvernare, ci şi mentalitatea generaţiilor care au cunoscut, de pildă, ororile a două războaie mondiale, tensiunea îndelungatului „Război Rece”, precum şi teroarea adusă de dictaturi impuse de nazism şi de comunism, sau confuzia „omului postmodern”. În faţa acestor suferinţe şi crize ale omenirii contemporane, Biserica nu a rămas indiferentă, amintind tuturor că numai pacea poate crea şi menţine adevărata măreţie a omului, şi nicidecum războiul. În seria eforturilor Bisericii de a lucra pentru promovarea păcii, enciclica Pacem in terris din anul 1963 a Papei Ioan al XXIII-lea a fost privită ca o „mare făclie aprinsă asupra întregii lumi” (potrivit cotidianului The Washington Post) şi ca un mesaj „realist, senin, încrezător în viitor” (potrivit cotidianului Le Monde). Începând cu anul 1968, în fiecare an, Biserica propune pentru data de 1 ianuarie

un Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii, în care sunt reafirmate acele valori spirituale şi morale care pot constitui puncte de plecare pentru construirea şi realizarea „dorinței profunde a oamenilor din toate timpurile” – pacea cu ceilalţi şi cu ei înşişi.

IANUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

9

FOCUS biserică și societate

entru a realiza intenția de rugăciune a lui Cristos și P pentru a ne bucura de roadele

unității trebuie să ținem cont de dispozițiile Conciliului Vatican II: un interes din partea tuturor pentru unitate; o reînnoire continuă a Bisericii călăuzite de Duhul Sfânt; convertirea inimii și sfințenia vieții; unirea în rugăciune; cunoașterea reciprocă; formarea ecumenică; modul de a exprima și de a expune învățătura de credință; colaborarea creștinilor între ei.

(cf. Unitatis redintegratio, nr. 5-12)

Ecumenismul o dorință firească Rugăciunea pentru unitate și în mod deosebit inițiativa Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor au la bază rugăciunea lui Cristos, care s-a rugat Tatălui „ca toți să fie una” (In 17,21).

R

ugându-ne pentru unitate, apare întrebarea firească: Ce putem face pentru a da credibilitate creștinismului în societatea actuală? Răspunsul îl găsim în gesturile cotidiene simple, acolo unde există angajare de a lucra împreună pentru predicarea Evangheliei, dar și în momentele istorice ce au marcat dialogul ecumenic după Conciliul Vatican II, cum ar fi întâlnirile dintre: Patriarhul Athenagoras al Constantinopolului și Papa Paul al VI-lea; Patriarhul ecumenic Bartolomeu și Papa Francisc; Patriarhul Kiril al Rusiei și Papa Francisc; Papa Ioan Paul 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2019

Text: Pr. Daniel Bulai

al II-lea și Patriarhul Teoctist, la București, în 1999.

Documentele aferente acestor întâlniri arată că ecumenismul este o valoare a timpurilor noastre pentru că efectele lui benefice depășesc granița Bisericilor. Scopul ultim al ecumenismului este comuniunea vizibilă a celor botezați, dar până când se va ajunge la acest dar din partea lui Dumnezeu, drumul parcurs împreună de cei botezați contribuie la binele comun al societății.

Să ne oprim asupra Mesajului comun despre creație al Papei Francisc și al Patriarhului Bartolomeu: „Noi adresăm celor care ocupă o poziţie

importantă în domeniul social, economic, politic şi cultural un apel urgent de a acorda în mod responsabil ascultare strigătului pământului şi de a avea grijă de nevoile celui care este marginalizat”. Amintim Declaraţia comună (nr. 28) a Papei Francisc şi a Patriarhului Kiril: „Lumea contemporană, din care dispar în mod progresiv pilaștrii spirituali ai existenței umane, așteaptă de la noi o puternică mărturie creștină în toate sectoarele vieții personale și sociale. Viitorul omenirii depinde în mare parte de capacitatea noastră de a da mărturie comună despre Spiritul adevărului în aceste vremuri dificile”.

Nu putem uita strigătul spontan al poporului român în fața Papei Ioan Paul al II-lea și a Patriarhului Teoctist: „Unitate! Unitate!” Pentru a scoate în evidență drumul ce trebuie parcurs împreună, recent, Papa Francisc declara: „Când ne întâlnim ca fraţi, ne rugăm împreună, colaborăm împreună la vestirea Evangheliei şi la slujirea celor din urmă, suntem deja uniţi”.

FOCUS minister și mister

„Î

n aceste timpuri ale vieții Bisericii, Primatul lui Petru și al Succesorilor Săi reprezintă o temă foarte importantă, în special pentru mișcarea ecumenică.”

Cu aceste cuvinte începe un document al Congregației pentru Doctrina Credinței din 1996, semnat de Cardinalul Joseph Ratzinger. (cf. Il Primato del Successore di Pietro nel ministero della Chiesa, nr. 1)

PAPA de la ROMA: Minister și Mister

Primatul lui Petru în Biblie (1) Ministerul Succesorului lui Petru este conservat în Biserica Catolică, dar nu are același înțeles pentru celelalte Biserici Creștine. Studiile interconfesionale pleacă mereu de la origini.

S

fântul Papă Ioan Paul al IIlea, în mai multe rânduri, dar mai ales în scrisoarea enciclică Ut unum sint, a cerut „să se găsească o formă de exercitare a Primatului care, fără să renunțe la ceea ce este esențial în misiunea sa, să se deschidă la o nouă situație” (n. 95). Conștient de faptul că Biserica Catolică a conservat ministerul Succesorului lui Petru, fidel Tradiției Apostolice și credinței Sfinților Părinți, Papa cerea să se studieze în profunzime doctrina Primatului. De atunci au fost mai multe întâlniri de studiu

interconfesional care au analizat multele aspecte pe care le presupune această doctrină. Întotdeauna studiile pleacă de la originea Primatului, adică de la Petru.

Fundamentele biblice ale Primatului Petrin le găsim în Evanghelii, iar Matei înțelege să introducă lista celor Doisprezece Apostoli astfel: „cel dintâi Simon, cel numit Petru” (Mt 10,2). De altfel, și celelalte Evanghelii sinoptice și Faptele Apostolilor încep întotdeauna lista Apostolilor cu Simon. Cuvintele din Evanghelia după Matei sunt iluminate de cele ale Evangheliei după Ioan, unde

Isus spune: „Tu ești Simon, fiul lui Ioan; tu te vei numi «Chefa» – care înseamnă «Petru»” (In 1,42). Petru este unicul apostol care primește un nume nou de la Isus. Numele Chefa a fost tradus în greacă Petros și în latină Petrus tocmai pentru că nu era doar un nume, era un „mandat” pe care Petrus îl primea în acel mod de la Domnul. Nu trebuie uitat că în Vechiul Testament, schimbarea numelui era în general un preludiu la încredințarea unei misiuni.

S-ar putea spune că Petru este personajul cel mai cunoscut și citat în scrierile Noului Testament, fiind menționat de 154 de ori cu supranumele de Petros. El este între primii aleși și îl însoțește pe Isus în momentele speciale: cel al schimbării la față, al învierii fiicei lui Iair și al agoniei din Ghetsemani. În casa lui Petru și în barca lui alege Isus să stea și să predice, iar perceptorii de taxe de la el cer taxele și pentru Învățător. Însă declarația solemnă care definește rolul lui Petru în Biserică este în Evanghelia după Matei 16,18-19.

(Va urma) IANUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

11

FOCUS ȘTIRI ARCB

București

Vizita nunțiului Pe 25 decembrie 2018, în Solemnitatea Nașterii Domnului, Nunțiul Apostolic Mons. Miguel Maury Buendía a prezidat Sf. Liturghie solemnă de la ora 10:00, în Biserica Italiană Santissimo Redentore.

Arhidieceză

Comuniune Între 11 și 14 decembrie, Parohia din Predeal a găzduit întâlnirea preoților tineri, organizată de Centrul diecezan pentru cler și vocații al ARCB. Părintele Emil Moraru, responsabil în cadrul Centrului, le-a vorbit și despre provocările legate de bioetică și familie, despre noi mijloace de cateheză.

Drobeta-Turnu Severin

Sărbătoare

Pe 8 decembrie, în solemnitatea Neprihănita Zămislire, ÎPS Ioan Robu a prezidat Liturghia solemnă la sărbătoarea hramului, la care au concelebrat preoții din Decanatul de Craiova.

Cu acest prilej, enoriașii au sărbătorit și cei 50 de ani de preoție și 34 de ani de episcopat ai ÎPS Ioan.

12

Liturghie în Catedrală

Nunţiul Apostolic la Bărăţia

În Sărbătoarea Sf. Ioan, preoții și credincioșii s-au rugat pentru Păstorul lor.

P

e 27 decembrie, cu ocazia zilei onomastice a ÎPS Ioan Robu, în Catedrala Sf. Iosif a fost celebrată o Liturghie solemnă. Alături de ÎPS Ioan, s-au aflat Mons. Miguel Buendía, Nunțiu Apostolic în România; PS Petru Gherghel, Episcop de Iași; PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București; preoți din Arhidieceză, din Dieceza de Iași și din diaspora.

La finalul celebrării, PS Cornel i-a mulțumit Arhiepiscopului pentru iubirea sa față de cei pe care îi păstorește și l-a asigurat de dragostea filială a poporului credincios. Arhiepiscopul a mulțumit tuturor pentru prezența la Liturghie și pentru rugăciuni. Apoi, i-a mulțumit în mod deosebit Nunțiului, „semn vizibil al legăturii noastre fidele cu Sfântul Părinte Papa Francisc, semn vizibil și între noi și în țară: vă mulțumesc pentru prezența aceasta continuă, pentru dăruirea pe care o arătați față de Biserica noastră locală și față de țara noastră”, a spus Arhiepiscopul.

Pe 16 decembrie 2018, Nunţiul Apostolic a vizitat comunitatea catolică maghiară din Capitală.

orind să ia contact cu credincioșii acestei comunități, Mons.

D Miguel Buendía a prezidat la biserica

Bărăția o Liturghie bilingvă, concelebrată de Pr. Wilhelm Dancă, decan al Facultății de Teologie RomanoCatolică, Pr. Eugen Bortoș, paroh al Parohiei Bărăția, și Pr. Cristinel Țâmpu, responsabil cu pastorația comunității maghiare.

Nunțiul și-a exprimat bucuria de a fi în mijlocul comunității și a transmis tuturor oamenilor de bunăvoință binecuvântarea Papei Francisc. În cei 200 de ani de istorie ai comunității maghiare din București, aceasta a fost prima vizită a unui reprezentant al Sf. Părinte.

DISTINCȚIE REGALĂ pentru ÎPS Ioan ÎPS Ioan Robu a fost decorat de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, cu Ordinul Coroana României în grad de comandor.

C

eremonia de decorare a avut loc pe 26 noiembrie 2018, la Palatul Regal din Bucureşti. Prin această distincție sunt răsplătite meritele ÎPS Ioan Robu „pentru eminenta sa activitate pastorală”, „pentru remarcabila contribuție la reclădirea patrimoniului material, social și spiritual al Bisericii Catolice după prigoana regimului comunist”, „pentru modul demn, măsurat și devotat în care conduce Mitropolia Catolică a Bucureștilor, contribuind la îmbogățirea vieții spirituale a Capitalei…”.

Adaptare după www.angelus.com.ro

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2019

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

Asociația Cardinal Iuliu Hossu Pe 29 decembrie 2018, s-a desfășurat prima Adunare generală a Asociației Cardinal Iuliu Hossu.

film documentar Eveniment cinematografic desfășurat în cadrul vizitei ad Limina Apostolorum a episcopilor catolici români.

F

Î

ilmul documentar Șapte martori pentru Mica Romă, prezentat la Filmoteca Vaticanului și realizat de Anca BerlogeaBoariu în producția SIGNIS România, prezintă șapte martori din trecut și șapte din prezent, mai bine zis mărturia eroică pentru Cristos dată de șapte episcopi greco-catolici în timpul persecuției comuniste ilustrată de cei șapte episcopi din prezent ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Filmul are la bază memoriile Cardinalului Iuliu Hossu și folosește material documentar din Arhiva Națională de Film și din arhivele mai multor eparhii.

nființată în toamna anului 2018 cu binecuvântarea PS Florentin Crihălmeanu, Asociația și-a propus să desfășoare activități culturale, spirituale și social-caritabile, pentru promovarea personalității Cardinalului Iuliu Hossu și a valorilor în care el a crezut și pe care le-a lăsat moștenire fiilor săi spirituali. În cadrul Adunării s-a hotărât, printre altele, constituirea unui grup de cercetare, deschis în special elevilor și studenților, care să se preocupe

de studierea documentelor de arhivă din țară și străinătate, precum și a altor surse ce pot contribui la realizarea biografiei Cardinalului Hossu. În partea a doua, participanții au ascultat, în premieră, o înregistrare cu Cardinalul, pusă la dispoziție de Societatea Română de Radiodifuziune: un interviu realizat de Pr. Mircea Todericiu, în ultima perioadă a vieții Cardinalului Iuliu Hossu (1968-1969), în timp ce se afla cu domiciliul obligatoriu la mănăstirea ortodoxă Căldărușani.

Pakistan

Mapamond

Irak

Cea mai înaltă cruce luminoasă

Martiri contemporani

Crăciunul, sărbătoare naţională

Cea mai mare cruce din Asia a fost luminată în Pakistan, țară majoritar islamică, pentru a celebra Crăciunul.

Scopul inițiativei, care a durat o lună, a fost „celebrarea bucuriei Crăciunului și credința noastră în aceste circumstanțe dificile”, a declarat Parvez Henry, creștin protestant și magnat imobiliar, care a finanțat construcția. Crucea are înălțimea de 42,6 m și a fost construită pentru „a arăta solidaritatea față de sărmana și dezamăgita comunitate creștină din Pakistan”.

Conform datelor statistice oferite de Agenţia Fides, în 2018 au fost ucişi 40 de misionari: 35 de preoţi, 1 seminarist, 4 laici. În Africa au fost ucişi 19 preoţi, 1 seminarist şi 1 laică; în America au fost ucişi 12 preoţi şi 3 laici; în Asia au fost ucişi 3 preoţi; în Europa a fost ucis 1 preot. După opt ani consecutivi în care numărul cel mai ridicat de misionari ucişi a fost înregistrat în America, în 2018 continentul african a urcat pe primul loc al acestui clasament tragic.

În perioada Crăciunului din 2018, guvernul a aprobat un amendament la Legea cu privire la festivitățile naționale, ce ridică Crăciunul la rang de celebrare publică pentru toți cetățenii, creștini și musulmani.

Decizia a urmat apelului Cardinalului Raphael Sako, Patriarhul caldeu de Bagdad, din ajunul celebrărilor, care și-a exprimat dorința ca Irakul să urmeze exemplul națiunilor cu majoritate musulmană ca Iordania, Siria și Liban, unde se celebrează cu titlu deplin nașterea lui Isus.

IANUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

13

Biserică și societate BIOETICĂ

Un alt fel de detox Text: Monica Râpeanu

Î

n ecranizarea trilogiei scrise de J. R. R. Tolkien, Stăpânul inelelor, care s-a bucurat și se bucură încă de un uriaș succes, personajul Gandalf are o replică memorabilă care poate pune pe oricine pe gânduri, mai ales la început de an: „Tot ce trebuie să decidem este ce facem cu timpul care ne este dat.”

Un nou an calendaristic ne-a trecut pragul și fiecare dintre noi l-a întâmpinat în mod diferit, dar sigur în conștiința multora această întrebare despre cum folosim timpul este prezentă. Altfel, obiceiul de a lua anumite hotărâri ferme, de a așterne pe hârtie un plan, o listă de schimbări sau rezoluții (așa cum sunt numite în limba engleză) la începutul unui an nou nu ar avea prea mare sens. Iar motivul pentru care recurgem la întocmirea unei asemenea liste este simplul fapt că ne dorim să avem parte de un an mai 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2019

bun; după ce la finalul anului precedent am tras linie și am făcut un bilanț, ne dorim - în mod firesc - să facem schimbări pentru că știm că întotdeauna există loc de mai bine.

De multe ori ne este însă greu să formulăm cu exactitate rezoluțiile noastre. Știm din experiență că pentru a face o schimbare în viața noastră de zi cu zi e nevoie să ieșim din zona noastră de confort și să facem anumite sacrificii. Unii aleg ca imediat după sărbătorile de iarnă să facă o cură de detoxifiere pentru a elimina toxinele din organism după excesele făcute poate la mâncare, la băutură și să înceapă fresh noul an.

E un fel de resetare. A-ți dori să faci un detox implică însă a fi conștient, a recunoaște că există toxine – altfel nu am putea lua decizia de a scăpa de ele. Alții aleg să petreacă săptămânal mai multe ore în sala de fitness și să renunțe pe termen lung la

anumite mâncăruri și băuturi dăunătoare sănătății.

Poate că ceea ce ar trebui să ne preocupe mai mult pe toți, și nu numai la început de an, este binele comun. Figurează el deja pe lista noastră? Realizăm că și societatea în care trăim are nevoie de un detox la care putem contribui și noi? Realizăm că suntem, de fapt, datori să eliminăm ceea ce e nociv și dăunează binelui comun pentru că ne afectează pe fiecare în parte și deopotrivă pe toți?

Numai în ultimele patru luni ale anului trecut am putut afla din știrile prezentate în presă și la tv că o bună parte dintre copiii României nu se bucură încă de condiții decente, normale, de siguranță și igienă, în școlile în care învață. Statistici recente ne-au făcut cunoscut și faptul că numărul cezarienelor e alarmant de mare în România și că ele au devenit un fel de „monedă de schimb” și „scut pentru acuzațiile de malpraxis”. Am mai aflat, de asemenea, că un număr ridicat de nou-născuți au fost infectați cu stafilococul auriu în maternitatea unui spital din București. Tot în București, calitatea aerului pe care îl respirăm se deteriorează tot mai mult. Și pentru toate acestea există bineînțeles o explicație. Știm deja, și în urma tragediei de la Colectiv, că corupția ucide la propriu! Dar să nu ne imaginăm că indiferența, ignoranța, incompetența sau neglijența nu reprezintă un real pericol și că nu ucid și ele. În loc să fim, așa cum ar fi normal, beneficiarii unui sistem medical performant și transparent și să ne bucurăm în al treilea mileniu de o îngrijire medicală la standarde înalte datorită condițiilor și dotărilor necesare și corespunzătoare unor spitale europene, ne tot lovim de un sistem medical precar, parcă pe zi ce trece tot mai bolnav.

Biserică și societate

Ceea ce ține de apărarea vieții și promovarea demnității omului nu se poate amâna fără consecințe dramatice. De aceea, nu e de-ajuns doar să ne dorim binele comun.

Pentru a progresa și a trăi mai bine cu toții trebuie să și acționăm, să contribuim la trezirea conștiinței colective și să ne manifestăm preocuparea pentru binele societății din care facem parte prin gesturile și acțiunile aparent mărunte, dar concrete de fiecare zi. Corupția și neregulile care pun vieți în pericol și atentează la siguranța și la demnitatea omului nu pot fi trecute cu vederea! Iar nemulțumirile noastre nu pot rămâne doar la nivel declarativ.

Ar fi inuman să ne spunem și să spunem și altora ad nauseam „asta e…, astea sunt condițiile la noi…”, să ne dăm bătuți și să nu facem nimic să schimbăm ceva.

Vestea bună e că un număr tot mai mare de români, forțați de împrejurări și de experiențele personale triste, încep să înțeleagă că timpul este prețios, mai ales în lupta cu boala. În prezent, se desfășoară, din inițiativă privată și prin donații de la persoane private, construcția primului spital de oncologie pediatrică din România.

Pentru a putea contribui la trezirea conștiinței societății în care trăim e nevoie, în primul rând, să fim oameni bine informați, treziți la realitate. O emisiune pentru copii difuzată sâmbăta și duminica pe unul din posturile tv se încheie cu îndemnul: „Nu uitați că un copil informat e un copil puternic.” Același lucru este evident valabil și pentru adulți! Dacă am recurge la un alt fel de detox și am elimina din viața noastră acele surse de dezinformare și manipulare am face bine întregii societăți! Noi, românii, mai avem multe de învățat despre democrație,

dar un prim pas spre detoxifierea societății ar putea fi făcut cu destulă ușurință dacă ne-am exercita libertatea de a alege cu înțelepciune ce organizații sprijinim, unde se duc banii noștri și deci și o parte din profiturile anumitor companii, pe ce campanii și programe. Ne stă la îndemână să alegem să nu-i sprijinim pe aceia care fie au agende ascunse, fie urmăresc doar interese pecuniare. Boicotul este o metodă simplă, dar extrem de eficace.

Nu în ultimul rând, ar trebui să ne întrebăm pe cine alegem să ne reprezinte interesele și să contribuie prin elaborarea unor legi bine chibzuite la binele comun. Ne stă la îndemână să sancționăm în diverse moduri și să eliminăm ceea ce e toxic în societatea noastră și ceea ce dăunează binelui comun.

De ce ne-am fura noi pe noi, de ce ne-am fura singuri căciula? Putem continua să ne mințim singuri și să ne hrănim cu iluzii și promisiuni deșarte că la un moment dat „ne va salva cineva” și că toate situațiile grave din sănătate și educație – pilonii vitali ai unui popor sănătos și demn – vor putea fi rezolvate peste noapte?

Creștinul nu-și poate permite să fie nici naiv și nici să stea cu brațele încrucișate. Creștinul știe bine că trebuie să se ferească de profeții mincinoși, care vin „în piei de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori” și că „orice pom bun dă roade bune, iar pomul rău nu poate da roade bune” (cf. Matei 7, 15-17). Așa cum ne învăța Sfântul Ioan Paul al II-lea, știm, de asemenea, că „viitorul începe astăzi, nu mâine”. Așadar, să nu mai pierdem timpul!

Drepturi și obligații „…dreptul la viață antrenează obligația de a o păstra; dreptul la un nivel de trai decent comportă obligația de a trăi cu demnitate; dreptului la căutarea adevărului îi corespunde obligația de a aprofunda și lărgi această căutare. În conviețuirea dintre oameni în cadrul unei societăți, orice drept conferit unei persoane creează în altele o obligație – aceea de a recunoaște și respecta acel drept. Într-adevăr, fiecare drept esențial al omului își trage forța imperativă din legea naturală care îi dă și îi impune obligația respectivă. Cei care, revendicându-și drepturile, uită de obligațiile lor sau recurg la ele într-un mod imperfect riscă să demoleze cu o mână ceea ce au construit cu alta. […] armonia unui grup cere recunoașterea și îndeplinirea drepturilor și obligațiilor. Dar cere și ca fiecare individ să contribuie cu generozitate la crearea unei ordini colective…”

(Papa Ioan al XXIII-lea, Enciclica Pacem in terris, 11.04.1963, nr. 29-31, https://www.magisteriu.ro/pacem-in-terris-1963/)

IANUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

15

Biserică și societate Îngerii Romei

Statuia Arhanghelului Mihail, Castel Sant’Angelo, Roma

Un 2019 cu Arhanghelul Mihail alături!

Text: Anca Mărtinaş Giulimondi

P

oate că n-aş fi ales să scriu despre „îngerii Romei” dacă n-aş vedea zilnic, de la fereastra biroului în care lucrez, imaginea impunătoare a Arhanghelului Mihail, care-şi pune sabia la loc în teacă.

De la fereastra locului meu de muncă, pe care l-am numit „biroul cu privelişte”, după expresia la modă „the prestigious corner office”, văd Castel Sant’Angelo, unul dintre cele mai renumite monumente ale Cetăţii Eterne, care a cunoscut „o istorie dintre cele mai complexe şi mai agitate din epoca romană până-n zilele noastre”, după cum explică enciclopedia italiană Treccani.

La origine, mausoleu al împăratului Adrian (Publius Aelius Hadrianus), din dinastia Antoninilor, care a domnit între anii 117 şi 138, monumentul avea să dobândească numele Castel Sant’Angelo începând 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2019

din anul 590. Potrivit relatărilor vremii, în timp ce Sfântul Grigore cel Mare, papă şi învăţător al Bisericii (cca 540 – 604), conducea o procesiune votivă pentru invocarea încetării epidemiei de ciumă, în vârful monumentului ar fi apărut Arhanghelul Mihail, care-şi punea sabia la loc în teacă, semn al domolirii mâniei lui Dumnezeu şi, în consecinţă, al încetării pestilenţei. O primă statuie a Arhanghelului cu sabie ar fi fost aşezată deasupra monumentului în amintirea apariţiei miraculoase abia în secolul al XI-lea. Însă, dincolo de amintirea apariţiei Arhanghelului Mihail, considerată de unii o minune, iar de alţii doar o legendă, actualul înger din bronz de pe Castel Sant’Angelo, opera sculptorului flamand Pieter von Verschaffelt, suscită un gând de gratitudine faţă de îngeri, faţă de aceste fiinţe cereşti care se implică neîncetat

în ocrotirea noastră. Trudesc pentru noi fără plată, fără concedii sau perioade sabatice. Muncesc în folosul nostru cu normă întreagă, zi şi noapte, când dormim şi când suntem treji.

Iar noi? Suntem măcar conştienţi de prezenţa lor în preajma noastră?

Cu siguranţă, Grigore cel Mare nu a fost singurul papă căruia, în îndepărtatul an 590, i s-a arătat Arhanghelul Mihail. În timpuri mai recente, la 13 octombrie 1884, în timp ce se ruga, Papa Leon al XIII-lea a avut viziunea înspăimântătoare a pământului învăluit de întuneric şi abis, cu legiuni de demoni năpustite cu furie asupra Bisericii şi a operelor ei, gata să le năruie. Salvarea avea să ajungă după mult timp, după intensificarea rugăciunilor credincioşilor, odată cu venirea Arhanghelului Mihail. După terifianta apariţie, Leon al XIII-lea avea să scrie această rugăciune către Arhanghelul Mihail: „Sfinte Arhanghel Mihail, apără-ne în luptă, fii ocrotitorul nostru împotriva răutăţii şi curselor diavolului! Ne rugăm cu umilinţă ca Dumnezeu să-l stăpânească! Iar tu, principe al oştirilor cereşti, prin puterea dumnezeiască, închide-l în iad pe Satana şi duhurile rele care rătăcesc prin lume ca să ducă sufletele la pierzare. Amin”. În 1994, la 100 de ani de la compunerea rugăciunii către Arhanghelul Mihail, Papa Ioan Paul al IIlea a amintit, la rugăciunea Regina Coeli din 24 aprilie, invocaţia Papei Leon al XIII-lea. Recent, în octombrie 2018, şi Papa Francisc ne-a îndemnat să ne rugăm Arhanghelului Mihail, cu rugăciunea Papei Leon al XIII-lea, pentru apărarea Bisericii de atacurile celui rău.

La început de an, îmi îngădui şi eu urarea ca, în 2019, Arhanghelul Mihail să vă însoţească în lupta de fiecare zi a vieţii, cu sabia mereu ridicată.

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

Propriul tău început

L

ăudat să fie Isus Cristos!

La mulți ani! Bine ne-am regăsit în noul an, dragă tinere cititor! Mă bucur să începem acest an împreună și sper că după ce „ai tras linie” ai constatat că „ai ieșit pe plus”, că ceea ce ți-ai propus la începutul anului trecut ai realizat, ba chiar mai mult. Ce frumos ar fi să observi acest fapt! Oricum, Dumnezeu fie binecuvântat pentru tot ce a permis în viața noastră și pentru că ne-a păstrat în planul său, care chiar în aceste momente se derulează.

Dacă te-ai analizat și ai observat că nu ai reușit prea mult sau că se putea mai bine, cu puțin mai mult efort, nu te descuraja! Alege cu curaj să observi că un nou an a început, o nouă șansă de a începe din nou ți s-a oferit. Primește această nouă oportunitate și dintr-un talant, propune-ți să produci încă unul (cf. Mt 25, 14-18).

Fiind început de an, trăim un moment în care se iau hotărâri. Începuturile sunt pentru hotărâri noi, așa că nu ezita să-ți creezi și tu

propriul tău început, cu hotărârile tale, după nevoile tale. Nu-ți lua hotărâri prea multe sau prea mărețe. „Puțin și bun!”, spune o vorbă din străbuni. Și încă un lucru: începe cu Dumnezeu! Oho! Asta ar trebui să aibă prioritate! Cere-i să te lumineze ca deciziile tale să se asemene cu ale lui. De fapt, acesta este secretul ca să-ți reușească. „Fă, Doamne, ca planurile tale să fie și ale mele, hotărârile tale să le accept ca ale mele.”

Cum îți dai seama? Păi, întreabă-l! Îți va răspunde! Ascultă-l, ai încredere în el și nu-ți va părea rău! În rest, te port în rugăciune la Ziua Mondială a Tineretului din Panama. Voi ajunge acolo la jumătatea acestei luni. Te rog să ne porți și tu în rugăciune, ne vom întoarce acasă și vom împărtăși din experiența noastră. Sperăm că va fi o experiență reușită, iar cu noi vei fi și tu acolo pentru că te vom purta în gândurile și în ruga noastră!

Pr. Marian Blaj, Responsabil diecezan pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex În viața noastră de zi cu zi experimentăm tandrețea lui Dumnezeu, care cu iubire ne eliberează de păcat, frică și neliniști.

Papa Francisc

TINERII ÎNTREABĂ

Cum mă pregătesc pentru spovadă?

Î

n numărul trecut al revistei am amintit despre pregătirea spovezii şi că ar fi ideal să nu o facem cu 5 minute înainte. Vă propun să facem pregătirea ei în stil ignaţian.

Să mă așez în prezenţa lui Dumnezeu şi să mă las privit de el cu iubire. Pun înaintea lui Dumnezeu lumea în care trăiesc, pe cei pe care îi iubesc şi pe mine însumi în această iubire.

Recunoştinţă: să fiu recunoscător pentru iubirea lui Dumnezeu pentru mine şi să observ în viaţa mea cum această iubire străluceşte atât cât reuşesc să-mi dau seama de ea.

Să stau şi să aduc mulţumire.

Părere de rău: să-mi dau seama de acele situaţii din viaţa mea care mă blochează să răspund cu toată inima iubirii divine. În relaţiile mele cu ceilalţi: familie, prieteni, colegi; cu mine însumi: în emoţii şi gânduri; cu Dumnezeu: în viaţa de credinţă şi rugăciune. Aduc totul în faţa lui Dumnezeu, toate aspectele pentru care îmi pare rău.

Har: Mă rog să primesc harul milostivirii şi al iertării pentru a creşte în relaţia cu Dumnezeu în viaţa mea de zi cu zi.

Rubrică îngrijită de Sr. Gabriela Lungu, FCJ

IANUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

17

SUFLET TÂNĂR REPORTAJE

Și tu poți fi o inimă mai bună Și tu poți fi o inimă mai bună: acesta a fost gândul pe care Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului a dorit să îl transmită participanților la cursul formativ numit Școala de voluntariat, în perioada 15-18 noiembrie 2018.

A

cest proiect se derulează pe parcursul a doi ani (20182019) și este împărțit în trei secțiuni: două cursuri formative și activitatea de voluntariat care leagă cele două părți.

Prima parte a proiectului a fost prevăzută cu multe activități de tip teoretic (prezentări libere, workshop-uri, activități de grup etc.), dar și practic (experiențe de voluntariat în diferite asociații), cu caracter spiritual (Sfânta Liturghie, adorație, rugăciunea de dimineață etc.) și recreativ (jocuri competitive de grup, serată folclorică sau muzică contemporană).

Centenarul Marii Uniri s-a comemorat și în cadrul acestui eveniment, în seara zilei de 16 noiembrie, când a fost organizată o serată

18

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2019

Text: Theodora Bratu

de folclor, în care participanții au celebrat apartenența lor la poporul român, prin dansuri și cântece specifice.

Mulțumim asociaților care neau primit pentru a experimenta voluntariatul: Iubește-mă așa cum sunt, Căminul de bătrâni Sf. Maria, Grădinița Sfânta Agnes din PopeștiLeordeni și Centrul de Recuperare pentru Copii Dr. Nicolae Robănescu, Serviciul Iezuiților pentru refugiații din România, Ateliere protejate, Comunitatea franciscanilor și Misionarele Carității din București.

Iată câteva impresii: „... Am conștientizat că trebuie să-mi pese mai mult de oamenii care se află în nevoie și că trebuie să renunț la confortul personal,

dăruindu-le din timpul meu. Am plecat cu multe idei, pe care o să încerc sa le pun in practică și în viața de zi cu zi.” (Cerasela) „… Am avut ocazia să întâlnesc oameni noi, oameni minunați, plini de energie, foarte prietenoși, care oferă multe zâmbete și pe care îmi doresc să-i reîntâlnesc. Activitățile au fost bine organizate și au atins anumite subiecte care au fost clarificate. Momentele au fost memorabile.

Mulțumesc tuturor care au făcut posibil acest eveniment.” (participant anonim) „Școala de Voluntariat mi-a demonstrat că a fi voluntar nu înseamnă să faci absolut totul numai din plăcere, ci și din curaj și bunătate. Acestea sunt cele trei valori principale pe care trebuie să le aibă un voluntar și mă bucur că leam descoperit și le-am înțeles, prin ceea ce am simțit în cadrul acestei activități.” (Andreea)

SUFLET TÂNĂR

Scopul meu

D

upă experiența Zilelor Mondiale ale Tineretului (ZMT) din Polonia (2016), în care am simțit cum viața mea a început să se schimbe, am început să-mi doresc să particip la cât mai multe evenimente organizate pentru tineri, iar acum iată-mă în fața unuia măreț – ZMT Panama. Pentru mine, această experiență va însemna bucurie, entuziasm, cunoaștere, autocunoaștere, evoluție. Sunt cuvintele cu care plec spre Panama. Sper ca această întâlnire să mă ajute să mă descopăr mai mult, să evoluez, să înțeleg rostul meu pe acest pământ, în ce direcție

CINEMATECA mă îndrept, cum pot să fiu fericită, dar și cum să îi fac fericiți pe cei din jurul meu. Deși am doar 16 ani, nu îmi lipsesc curajul și energia de a merge în fața lui Dumnezeu pentru a mă ruga împreună cu tinerii din lumea întreagă, pentru iubire și pace. Îmi doresc ca experiența din Panama să fie ca o călătorie spre o viață mai luminată, iar cu ajutorul acestei „aventuri” să pot adăuga încă o cărămidă pentru a consolida prietenia mea cu Dumnezeu. Aș vrea să mă apropii cât mai mult de el; acesta este scopul meu.

Andra, Popești-Leordeni

Vanitas vanitatum

V

anitas vanitatum omnia vanitas. Sau Deșertăciune a deșertăciunilor, totul este deșertăciune!

Poate părea cam dură această propoziție. Cu toate că unii dintre voi ați putea fi de acord cu aceasta, cred că este ușor să vă fac să vă schimbați părerea.

Este ușor să considerăm că lucrurile materiale nu au nicio semnificație reală, cel puțin în teorie. Nu cred că există o persoană care să creadă că scopul final al vieții lui este să acumuleze cât mai multe obiecte. Cel mult, unii dintre noi vor considera că averea este doar un mijloc pentru a obține alte bogății superioare, cum ar fi oferirea unor locuri de muncă pentru alții, donații pentru săraci, o viață mai ușoară pentru familie.

Ceea ce ne vine greu să acceptăm este că și faptele noastre cele

mai nobile sunt o deșertăciune.

Deja v-am pierdut, nu? Bine, putem să spunem că aduce puțină dreptate în lume, dar asta atrage o altă întrebare: de ce este de preferat dreptatea nedreptății? Ce motiv am avea să alegem oricare dintre cele două?

Dar imaginea nu este chiar atât de sumbră. Pentru că există Cineva care este dispus să cumpere aceste modeste tinichele pe care noi le considerăm de aur și le facem medaliile noastre, numindu-le fapte bune. Să nu ne amăgim, nu le cumpără pentru că ar avea nevoie de ele, ci pentru că ne iubește. Și, ca orice Tată, vrea să ne ajute cât poate. Iubirea lui este ca mâna lui Midas, transformă orice în aur. Să nu uităm acest lucru, ajută la combaterea mândriei!

Rafael Ropotă

The pursuit of Happyness (2006)

„N

u lăsa pe nimeni să-ţi spună că nu poţi face ceva. Dacă ai un vis, trebuie să-l aperi.” (Christopher Gardner) Sinteza: Christopher Gardner și-a investit toți banii într-un aparat ce părea să îl îmbogățească, dar care, în realitate, în încercări repetate de a-l vinde, îi aduce pe el, pe soția sa și pe fiul lor în pragul sărăciei, nemaifăcând față datoriilor și văzându-se nevoiți să se despartă. Fiul lor, Christopher, rămâne însă cu tatăl lui și încearcă împreună să facă față situației.

Despre film: Filmul prezintă povestea reală a unui om nevoit să-și schimbe total viața pentru a-i asigura un trai fiului său, dar care reușește să găsească putere în munca sa atunci când meritele îi sunt recunoscute și nu lasă nimic să îl oprească din a visa.

Recomandare: Este recomandat copiilor peste 13 ani. Filmul a fost nominalizat la multe premii, câștigând nouă dintre acestea.

Iacoban Alexandra Corina

IANUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

19

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

ZMT Panama 2019

Activitatea CDPT Activități lunare – 2019 ianuarie 2019

Î

ntre 16 ianuarie și 2 februarie (17-20, zilele în dieceze; 2227, zilele întâlnirii mondiale propriu-zise), un grup de 8 persoane (doi preoți și șase tineri) din Arhidieceza de București va participa la Zilele Mondiale ale Tineretului (ZMT) din Panama. Grupul face parte din cel național, format din 35 de persoane, provenind și din alte dieceze ale țării.

Zilele din dieceze precedă principalele celebrări la ZMT. Concret, pelerinii vor petrece câteva zile în diecezele alese din țara gazdă, dar și din alte țări, precum Nicaragua și Costa Rica.

În săptămâna următoare, cea a zilelor specifice întâlnirii, tinerii vor participa la un program religios, artistic și cultural, care are loc în după-amiezile și serile din timpul celor trei zile de cateheză, cu excepția perioadelor când au loc principalele evenimente. Festivalul Tinerilor este compus din inițiative deschise și libere cu caracter artistic, religios și spiritual. Diferite comunități, congregații și mișcări religioase au grijă de aspectul spiritual al Festivalului Tinerilor în timpul Zilelor Mondiale ale Tineretului.

Alexandru Cireșă (Sursă: www.zmtromania.ro)

Oradea

Praga, Cehia

Târg Caritabil de Advent

Together for Europe

Pe 8 decembrie 2018 a avut loc cea de a cincea ediție a Târgului Caritabil de Advent. Evenimentul a avut loc în parcul din fața Catedralei catolice, unde au fost oferite publicului produse de patiserie, obiecte ornamentale de Crăciun și îmbrăcăminte de iarnă. Bunurile expuse puteau fi achiziționate în schimbul unei donații, sumele de bani astfel obținute fiind folosite în scopuri social-caritative: extinderea cantinei sociale a Caritas Catolica și ajutorarea a două familii.

În perioada 15-17 noiembrie 2018 a avut loc o întâlnire a prietenilor comunității Împreună pentru Europa, cu scopul de a promova dialogul între diversele identități politice și culturale. Filosofi și politicieni cehi le-au vorbit mișcărilor creștine prezente din diverse Biserici despre o Europă unită, o familie a mai multor popoare. Participanții, în număr de 140, au avut parte de momente de rugăciune și discuții despre creștinismul pe care a fost fondată Uniunea Europeană.

20

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2019

22 – 27 ianuarie 2019 Zilele Mondiale ale Tineretului (Panama)

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Bianca Bâlha Diana Benchea Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Alexandru Cireșă Alexandra Iacoban Sr. Paula Iosif Sr. Gabriela Lungu, FCJ Emanuel Ropotă Foto: cdpt.ro

UNIVERSUL FAMILIEI

POVESTIRI BIBLICE

Creația (Geneză 1, 1 – 2, 3)

L

a început, Dumnezeu a creat cerul și pământul; pământul era fără formă și gol; întuneric era deasupra adâncului și Duhul lui Dumnezeu plutea deasupra apelor. Dumnezeu a spus: „Să se facă lumină!”. Și s-a făcut lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună. Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina „zi”, întunericul l-a numit „noapte”. Aceasta a fost ziua întâi.

În ziua a doua, Dumnezeu a zis: „Să se facă tăria în mijlocul apelor și să despartă apele de ape!” Și a fost așa; Dumnezeu a numit tăria cer. În ziua a treia, Dumnezeu a zis: „Să se adune apele de sub tărie la un loc și

să se arate uscatul!” Și a fost așa. Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar apele adunate la un loc le-a numit mare. Dumnezeu a zis apoi: „Să producă pământul iarbă, plante și pomi!” Și a fost așa. În ziua a patra, Dumnezeu a zis: „Să se facă luminători pe cer, ca să despartă ziua de noapte și să arate zilele și anii!” Și a fost așa. Dumnezeu a făcut soarele, luna și stelele și le-a pus pe cer, ca să lumineze pământul. În ziua a cincea, Dumnezeu a zis: „Să se facă pești în apă și păsări în aer!” Și Dumnezeu a făcut păsări și pești de tot soiul, mari și mici. Le-a binecuvântat și le-a zis: „Creșteți și

Verset de reținut: „Și a văzut Dumnezeu toate câte le făcuse și iată, erau foarte bune” (Geneză 1, 31).

vă înmulțiți!” În ziua a șasea, Dumnezeu a zis: „Să producă pământul dobitoace de tot soiul!” Și a fost așa. La urmă, Dumnezeu l-a făcut pe om. Și Dumnezeu a văzut toate cât le făcuse și erau foarte bune. În ziua a șaptea, Dumnezeu s-a odihnit și a binecuvântat și a sfințit această zi.

De colorat:

Când văd cerurile... luna și stelele pe care le-ai întemeiat (Ps 8,3) IANUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

21

UNIVERSUL FAMILIEI

Din tinda veşniciei Am intrat în 2019. Un nou prag. Noi speranţe, aşteptări, propuneri. La trecerea dintre ani ne-am urat „La mulţi ani, cu pace, sănătate, prosperitate”. Dar cine ştie ce ne rezervă viitorul, anul nou în care am păşit?

Text: Pr. Fabian Măriuţ

V

iaţa omului este flancată de naştere şi de moarte.

Două repere temporale între care se revarsă veşnicia, ca dar venit de la Părintele milostivirii. Numai în raport cu veşnicia are rost şi timpul vieţii.

Evanghelistul Ioan ne spune că nu avem o locuinţă stabilă pe pământ.

Deci, urările de început de an, privite în cheie creştină, sunt o intuiţie personală şi colectivă a ceva ce nu trece, a unei locuinţe sigure şi stabile. Sfinţirea caselor ne determină să privim lucrurile din tinda veşniciei. Vreau să amintesc o frumoasă expresie latinească: sub specie aeternitatis. Când preotul celebrează Sf. Liturghie, când împarte sacramentele, când binecuvântează, acţiunea sa poartă amprenta veşniciei; preotul slujeşte din tinda veşniciei. Grăitoare

e rugăciunea pe care o spune în taină, la altar, când se împărtăşeşte: „Trupul şi Sângele lui Cristos să mă păzească pentru viaţa cea veşnică”.

Stropirea cu apă sfinţită ne aminteşte de Botezul primit. La Botez, când se oferă haina albă, gestul e însoţit de cuvintele „păstreaz-o nepătată pentru viaţa veşnică”. Deci, ritul sfinţirii caselor, ori al binecuvântării familiilor face parte din profunda nevoie de primenire sufletească şi trupească. Casa – o spun şi antropologii – e o extensie a trupului, o extensie a legăturilor dintre persoanele care o locuiesc. Şi câtă nevoie de primenire nu este între membrii unei familii!

Primul scop al sfinţirii nu sunt pereţii casei, lucrurile, ci familia.

Prin botez am fost consacraţi lui Dumnezeu, am devenit cristofori,

Bucurii şi suferinţe, împliniri şi neîmplinirii, vigoare şi slăbiciune, sănătate şi boală, forfot de viaţă şi doliu – toate acestea dobândesc un sens aparte în prisma veşniciei.

22

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2019

adică „purtători de Cristos”. Sfinţirea are menirea de a ne reînnoi în trăirea prezenţei sale în noi. Ceva cu totul aparte se petrece când este sfinţită familia la a cărei temelie se află taina căsătoriei. Cuplul consacrat prin căsătorie este prin el însuşi un izvor de binecuvântare. Cristos este prezent în familie într-un mod cu totul aparte prin iubirea reciprocă a soţilor care s-au consacrat în faţa altarului. În virtutea acestui fapt, soţii şi, deopotrivă, părinţii acţionează din tinda veșniciei când prin legătura lor de iubire arată iubirea fără margini a lui Cristos faţă de Biserică, atunci când se roagă împreună, când iartă, când merg împreună la Sf. Liturghie. Aşadar, la toate urările de început de an să adăugăm şi o privire nouă: din tinda veşniciei.

UNIVERSUL FAMILIEI

Relațiile dintre membrii familiei Marea misiune a familiei este aceea de a-i face loc lui Isus care vine, de a-l primi pe Isus în familie, în persoana copiilor, a soțului, a soției, a bunicilor... A-l primi pe Isus pentru a crește spiritual în acea familie.

Text: Iulia Cojocariu

Î

ntre 10 decembrie 2014 și 18 noiembrie 2015, Papa Francisc a dedicat un număr de 33 de cateheze familiei. În cadrul acestora Suveranul Pontif a abordat teme precum rolul mamei, al tatălui, al copiilor, al bunicilor, bărbatul și femeia, căsătoria, educația, familia și sărăcia, familia și boala, doliul, familia rănită, sărbătoarea, munca, rugăciunea, spiritul de familie, iertarea greșelilor.

Ne-am propus ca în cadrul acestei rubrici să prezentăm învățătura Papei Francisc despre familie așa cum reiese din catehezele sale.

Dedicând mai multe cateheze relațiilor dintre membrii familiei, vorbind despre rolul mamelor, Papa a arătat că acestea reprezintă antidotul la răspândirea

individualismului egoist prin faptul că, purtând un copil pentru a-l aduce pe lume și a-l crește, ele se „împart”. Mamele dau dovadă de tandrețe, devotament și tărie morală. Ele sunt cele care transmit sensul cel mai profund al practicii religioase. În ce privește figura tatălui, în cultura occidentală, aceasta este în mod simbolic absentă.

Tații sunt mai degrabă concentrați asupra propriei persoane, a muncii lor și a realizării individuale, și în consecință îi lasă pe copii și pe tineri singuri. Iar această absență a figurii paterne în viața copiilor poate provoca lacune și răni care pot fi grave. De aceea, fiecare familie are nevoie de un tată, are nevoie ca tatăl să fie prezent, să fie aproape de soția lui, de copiii lui. În ce privește

Părinții și copiii să asculte promisiunea pe care Isus a făcut-o: „Nu vă voi lăsa orfani.”

(In 14,18)

copiii, aceștia reprezintă bucuria familiei și a societății. Copiii sunt un dar. Fiecare copil este unic și de neînlocuit; și în același timp legat de rădăcinile sale. Experiența umană de a fi fiu sau fiică ne permite să descoperim dimensiunea cea mai gratuită a iubirii, care nu încetează niciodată să ne surprindă. A fi copii este condiția fundamentală pentru a cunoaște iubirea lui Dumnezeu. În cadrul familiei, fraternitatea este un lucru mare. Legătura de fraternitate care se formează în familie între frați, făcută într-un climat de educație la deschiderea către ceilalți, este o școală de libertate și de pace. În familie, între frați, învățăm cum să coabităm între oameni, cum să coexistăm în societate. Familia este cea care introduce fraternitatea în lume. Persoanele în vârstă din cadrul familiei reprezintă o bogăție și nu pot fi ignorate. Atenția acordată persoanelor în vârstă este cea care marchează caracteristica unei civilizații. O civilizație va merge înainte dacă acordă atenție persoanelor în vârstă, dacă respectă înțelepciunea acestora. Din contră, dacă nu oferă loc acestor persoane, atunci este o societate care poartă în ea virusul morții. Persoanele în vârstă au valoare și un rol important în familie, iar a fi în vârstă conține un har și o misiune, o adevărată vocație din partea lui Dumnezeu.

IANUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

23

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ - PSALMII

Numele lui să fie binecuvântat în veci, / cât va fi soarele să dăinuiască numele lui. / În el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului / şi toate neamurile îl vor preamări. / Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel, / singurul care săvârşeşte minuni! / Binecuvântat să fie în veci numele său glorios, / tot pământul să se umple de gloria lui! Amin! Amin!

(Psalmul 72/71,17-19)

De ce Mesia?

Text: Pr. Tarciziu Șerban

Î

n timpul Adventului, cuvântul Mesia a revenit de nenumărate ori în textele biblice citite în biserică, în predicile şi cântările rostite în acea perioadă. El era subiectul unor promisiuni mai vechi, făcute de profeţi acelora care, dezamăgiţi de faptul că cei care îi conduc sunt părtinitori, nedrepţi, abuzivi, aşteptau o schimbare în bine.

Sărbătoarea Crăciunului şi cea a Epifaniei îl indicau pe Copilul născut la Betleem ca fiind Trimisul lui Dumnezeu pentru a răspunde acestor aşteptări, iar sărbătoarea Botezului Domnului, structurată pe ritualul de Consacrare mesianică, marca începutul activităţii lui Mesia (Cristos), mai precis concretizarea acelor promisiuni profetice. Psalmul 72/71, reluat de mai multe ori în contextul acestor 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2019

sărbători, evocă personalitatea şi misiunea care sunt întrupate în Mesia (Regele). Astfel, El are de înfăptuit judecata lui Dumnezeu, cu dreptate şi nepărtinire, în favoarea săracilor din popor, să-i doboare pe asupritori din înaltul orgoliului şi aroganţei lor şi să-i facă pe urmaşii acestora să înţeleagă faptul că timpul huzurului lor s-a încheiat.

Odată restabilită ordinea socială şi instaurată pacea în sânul poporului, El îl va elibera pe săracul care strigă şi pe sărmanul care nu are ajutor; va arăta milă faţă de cel slab şi lipsit şi va mântui sufletele sărmanilor; va răscumpăra sufletele lor de oprimare şi silnicie, iar sângele fiecăruia va fi preţios înaintea lui. Mai mult, El va şti să atragă în ţară aurul Arabiei în folosul poporului şi va face ca în ţară să fie

belşug de grâne şi de roade de tot felul, aşa cum numai câmpiile mănoase ale Libanului mai oferă. O astfel de cârmuire va atrage după sine admiraţia şi aprecierile tuturor regilor din ţările învecinate, ca şi din cele îndepărtate (ale celor din Tarşiş, sudul actualei Spanii, sau ale celor din Saba, actuala Somalie).

Activitatea publică a lui Isus Cristos a constat tocmai în denunţarea şi condamnarea abuzurilor claselor conducătoare, în predicarea unei învăţături care să reconsidere raportul între oameni, subliniind că toţi trebuie să se considere şi să se respecte ca fraţi, precum şi în încurajarea unui climat de viaţă senină în care munca cinstită să fie trăsătura caracteristică a poporului ce trăieşte în conformitate cu voinţa Domnului.

SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

Sfântul Ep. González García

BIOGRAFIE

a mijlocit vindecarea de cancer

M Sfântul Manuel González García Canonizare: 16.10.2016 Beatificare: 29.04.2001 Venerabil: 06.04.1998 Procesul: 31.07.1981 Moartea: 04.01.1940 Nașterea: 25.02.1877

aría del Carmen Varela Feijóo fusese diagnosticată în octombrie 2008 la Hospital Universitario de la Princesa din Madrid (Spania) cu neoplazie. Pentru limfomul non-Hodgkin plasmablastic este nevoie de chimioterapie, dar nimeni nu era sigur dacă pacienta, care era foarte slăbită, va rezista și a fost trimisă acasă să se pregătească.

Cancerul se făcuse simțit din luna august, dar nu își dăduseră seama. Acum era clar cât de agresiv era și au decis să cheme un preot pentru Maslu. Primul preot chemat, Francisco Teresa León, nu a putut să ajungă imediat, dar a trimis înainte o iconiță și o relicvă a Fericitului Manuel González, de care pacienta nici măcar nu auzise. Părintele i-a invitat pe toți să ceară ajutorul Fericitului Episcop, ceea ce au și făcut toți cunoscuții bolnavei, începând o novenă de rugăciuni.

După patru zile, Maria trebuia să înceapă chimioterapia, dar s-a constatat nu doar „o regresie spontană” a bolii, ci și lipsa oricăror urmări pe creier. Toți erau uimiți și au admis că vindecarea acelei boli incurabile nu are nicio explicație medicală.

Deși, de obicei, se așteaptă cinci ani pentru a considera vindecarea stabilă de cancer, în acest caz a fost admis să se înceapă cercetările după un an. În 2016 s-au încheiat toate analizele și studiile asupra cazului și a fost admis miracolul pentru a fi canonizat Episcopul González García.

Mic dicționar al acestei pagini * Ultima dorință a Episcopului Manuel González García: „Cer să fiu înmormântat lângă tabernacol, astfel încât oasele mele, după moarte, așa cum au făcut limba mea și stiloul meu în timpul vieții, să spună celor care trec: Aici este Isus! Aici este!

Nu-l lăsați abandonat!”

Episcopul Manuel González García, apostol al tabernacolului abandonat

M

anuel (Emanuel) s-a născut în familia lui Martín González Lara și a Antoniei García la Sevilia, fiind al patrulea din cei cinci copii. De mic se implică în viața comunității catolice făcând parte din cor.

Intră în seminar, iar în 1901 este sfințit preot, după ce a obținut doctorate în Teologie și Drept Canonic.

Este preot în Huelva și în 1910 fondează Congregația Discipolilor Sfântului Ioan. În 1915 este numit Episcop Auxiliar de Málaga și în 1920 devine episcopul acestei dieceze. În 1935 este numit episcop la Palencia, unde fondează Misionarii Euharistici de la Nazaret și alte mișcări cu caracter profund euharistic.

Pe când era la Zaragoza în 1939 se îmbolnăvește.

Va muri în spital anul următor și va fi înmormântat în Catedrala din Palencia, lângă tabernacol, conform ultimei sale dorințe*.

IANUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

25

SPIRITUALITATE GÂNDURI DE AZI ȘI DE IERI

3 trei

Cine este Isus?

Serios? Ce întrebare e asta? Isus e... Dumnezeu, cine să fie?

Text: Claudia Stan

D

umnezeu e acolo sus. Eu, aici jos. Isus Cristos e a doua Persoană a Sfintei Treimi, care s-a făcut om. Isus e unicul Fiu al Tatălui din cer. E Mântuitorul lumii. Învățătorul. Da, uneori e și împlinitorul de dorințe, rezolvatorul bătăilor mele de cap, contabilul călcărilor mele pe bec, ăl’ de mă pândește cu bâta după colț să-mi aplice dreptatea. Alteori, e un personaj cu ochi serafici și bucle moi, care-mi surâde din icoane sclipicioase și mă iubește siropos no matter what.

Nu, întrebarea nu e cine am învățat la catehism că este Isus. Nici care e baubaul sau idolul plăsmuit din iluziile minții mele. Întrebarea e cine e IsusDumnezeu azi, acum, pentru mine personal?

Ce-ar fi dacă, azi, măcar pentru 3 minute, m-aș gândi mai serios la asta? Cu inima, nu cu capul. Cu sentimentele. Cu toată libertatea mea de a mă îndrăgosti de o Persoană, nu de o idee, de un ideal, de o definiție. Cu abandonare. Totală.

• Cum arată chipul lui Isus din tainița sufletului meu?

• Cine mă poate elibera de imaginile gata făcute, ca să mă las cucerit de adevăr?

• Am curaj să mă las sedus întru totul? „Dar voi, cine spuneți că sunt?” (Mt 16,15) 3 trei: poartă-n casă.

Un exercițiu care poate deschide poarta cea strâmtă către casa împărăției din sufletul nostru, ca s-o locuiască dumnezeirea Treimii.

A-l urma pe Cristos

„A

se pune în locul aproapelui, pentru a suferi sau pentru a se bucura cu el, pentru a lupta împreună cu el împotriva răului, înseamnă a-l urma pe Cristos în el, și a-l întâlni în el pe Cristos.

Cristos a venit pentru mine, iar eu am venit pentru Cristos.

Cine nu îl cunoaște pe Isus nu știe ce este cu adevărat Dumnezeu. Cine nu o cunoaște pe Maria nu cunoaște ce este Creația lui Dumnezeu și planurile lui Dumnezeu. Când ne 26

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2019

adresăm lui Isus, nu trebuie să-i spunem: Semenul meu, chiar dacă este și a voit să fie, ci: Dumnezeul meu, Domnul meu și Dumnezeul meu.

Restul vine de la sine, în uimirea unui exces de iubire și în lacrimi.

Cine nu este uman se îndepărtează de Cristos, și prin aceasta de Tatăl. Caută, în imaginea aproapelui [...] trăsăturile care pot fi cele ale lui Dumnezeu. Trebuie să te faci altul pentru ceilalți, așa cum Dumnezeu s-a făcut om pentru noi – să te faci

cu adevărat om pentru a merge la inima oamenilor – să te faci Cristos și Cristos jertfit pentru a împlini lucrarea eficace care ne este cerută”.

Fericitul Vladimir Ghika

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc)

Astăzi:

Renée Poppa Text: Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)

Î

n această nouă pagină din Actualitatea creștină consacrată Monseniorului Vladimir Ghika, vom prezenta persoane care l-au cunoscut în timpul vieții lor.

Se va vedea bogăția contactelor pe care le-a avut cu bărbați și femei din vremea lui, bogăție atât în număr, cât și în calitate. Aceasta nu înseamnă că vom prezenta numai persoane celebre, dimpotrivă, vom privilegia de altfel mai degrabă persoane puțin cunoscute marelui public. Vom încerca să alternăm bărbați și femei, români și străini, persoane consacrate și laici etc. Prima persoană pe care o vom prezenta întrunește un pic din toate aceste calități în același timp, după cum vom vedea.

Renée Poppa se naște la Paris în 1907, dintr-un tată medic român, Vasile Poppa, și dintr-o mamă franceză, Jeanne Latour. Merge pe urmele tatălui său devenind și ea doctor, având, și ea, o tinerețe destul de agitată, o „viață păcătoasă”, după cum o descrie. Voind o schimbare, se adresează lui Vladimir Ghika. Nu știm când se văd pentru prima dată, dar avem în agenda din 1938 urma unei spovezi care are loc la 19 iulie la Paris, iar prima scrisoare a lui Renée Poppa pe care o avem la Arhivă datează din 6 octombrie același an. În această lungă scrisoare, trimisă de

la București, scrie: „De-abia aștept să vă văd, Monseniore, pentru a obține dezlegarea. Mi-o veți acorda de data aceasta, nu-i așa? (...)

Monseniore, vreau să fiu un bun exemplu în jurul meu, să săvârșesc binele, să răspândesc lumină. (...) nu vreau să fiu condamnată... Mă înțelegeți, Monseniore. Vreau să mă răscumpăr puțin în ochii lui Dumnezeu, în propriii mei ochi”.

Pentru a se răscumpăra, vrea să-și ofere viața ca jertfă lui Dumnezeu și oamenilor. Și este tocmai ceea ce va face într-adevăr.

Numită medic la spitalul din Beiuș, se dedică în întregime bolnavilor și răniților de război, dar și rugăciunii, devenind oblată asumpționistă (novice, 1945; primele voturi, 1948; voturi perpetue, Paris, 1953). În 1950, beneficiind de faptul că are naționalitate franceză, poate părăsi țara. Dar istoria nu se oprește aici, fiindcă este trimisă rapid la conducerea unui spital din Musienene în... Congo belgian (tocmai vizitat de Vladimir Ghika în 1936). Într-o scrisoare din 26 februarie 1939 avea această presimțire: „Se va ajunge să se spună că voi cădea în patima religioasă și că călugării și călugărițele catolice vor încerca să mă influențeze, și să mă convingă să mă trimită în misiune în Congo sau în altă parte”.

Renée Poppa nu își părăsește postul când se proclamă independența statului Congo, care antrenează tulburări și violențe. Părintele lazarist Georges Schorung, care a cunoscut-o bine în România, scrie atunci: „Astăzi, 1 ianuarie 1965, sunt neliniștit de soarta ei.” „Mama Popa”, cum era numită familiar în Kivu, rămâne în postul ei până la rechemarea ei în Franța în 1988... la 81 de ani. Dar nu se simte obosită și cere să reia serviciul, în Haiti mai întâi, apoi în Rwanda.

Acolo, în noaptea de 25 spre 26 februarie 1992, mica comunitate de care se ocupă este atacată de către rebeli. Sora Renée Poppa încearcă, cu rozariul în mână, să intervină.

Este auzită strigând: „Dacă vreți să ne omorâți, omorâți-ne aici!” Apoi focuri de armă. A doua zi este ridicat cadavrul ei ciuruit de gloanțe. În scrisoarea din 9 aprilie 1941 către Monseniorul, scria: „când oamenii se vor opri din alergătura lor infernală. Împărăția lui Dumnezeu să vină în sfârșit”...

IANUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

27

Facă-se voia cui?

Moderator: Claudia Stan

INVITAT

Pr. Marius Taloș (n. 1970)

Preot-călugăr iezuit, Președinte al Jesuit Refugee Service (JRS) Romania

28

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2019

DIALOGURI CU DICHIS

„Ce înseamnă a fi supuși lui Dumnezeu? Înseamnă că trebuie să ne comportăm ca niște robi? Nu, oricine este supus lui Dumnezeu nu este rob! Cum ar putea să fie? A fi supuși lui Dumnezeu înseamnă a-l asculta, a avea o inimă deschisă pentru a merge pe calea pe care el ne-o arată. A fi supuși lui Dumnezeu înseamnă a-l asculta pe Dumnezeu, iar această supunere ne eliberează”. (Papa Francisc, Meditație în capela din Casa Sf. Marta, 11 aprilie 2013)

Cred că dacă ar fi să definim societatea contemporană printr-o singură trăsătură, definiția ar suna cam așa: facă-se voia mea. Suntem liberi, nu depindem de nimeni, luăm singuri decizii, ne conducem viața după principii care nu mai aderă la valorile evangheliei: în felul acesta, cele mai controversate alegeri devin legitime. Dar însăși această libertate e o formă de sclavie a propriului eu, care cultivă iluzia că noi, cu tot cu voia noastră, ne suntem autosuficienți.

Pr. Marius Taloș (M.T.): În

Scrisoarea către Galateni, apostolul Paul ne spune: „Fraților, ați fost chemați la libertate; numai că această libertate să nu fie ocazie pentru [a sluji] trupului, ci slujiți-vă prin iubire unii pe alții” (Gal 5,13). Prima parte a acestui îndemn ne arată că libertatea sau voința noastră nu se opune voinței lui Dumnezeu, ci îi răspunde acesteia: noi am fost chemați la libertate înainte de a privi libertatea ca pe un drept pe care ni-l arogăm, căci libertatea este o datorie. Întâmplător sau nu, în limba română, când comitem o aroganță, de fapt, nu ne mai rugăm (lat. a-rogare). Libertatea

este o datorie pe care o avem față de Dumnezeu. Din punctul acesta de vedere, voința lui Dumnezeu este libertatea omului. În a doua parte a versetului apare o clauză: libertatea este chemată să fie în slujba iubirii.

Termenul folosit în limba greacă pentru slujire, douleuete, apare doar aici. Este de remarcat că antropologia paulină nu postulează o opoziție între carne și spirit, ci una între voința proprie și aceea a lui Dumnezeu.

De asemenea, termenul tradus prin „unii pe alții”, gr. allélois, semnifică reciprocitate, lipsa egocentrismului: unul slujește și celălalt primește, apoi unul primește și celălalt slujește. Aș stărui asupra bogăției acestui verset observând că aici Sf. Paul folosește una dintre cele trei accepții ale libertății întâlnite în antichitate, dar și în evanghelii. Prima accepție este gr. eleuthería care semnifică libertatea de mișcare, libertatea de a face ce vrei: aceasta este libertatea cea mai prizată, cea mai râvnită. O a doua libertate din Sf. Scriptură este mai exigentă, costă mai mult: gr. parresía desemnează libertatea de a spune, cu curaj, lucrurilor pe nume; ne-o dorim, dar, deopotrivă, ne face și să ne cutremurăm. Însă există și o a treia

libertate, care este cea mai importantă și care le potențează pe primele două, numai că aceasta este lăuntrică, deci nu se vede: gr. apátheia este libertatea de patimi, despătimirea sufletului. Și acum vin și vă întreb: la ce bun să avem oricare dintre primele două libertăți, dacă nu o avem pe aceasta din urmă?

Având în vedere condiționarea acestei paradigme sociale care ne încătușează, oare ne mai pasă de voia lui Dumnezeu? De ce ne-ar păsa de niște idei de acum câteva mii de ani, care nici nu este clar că-i aparțin cu adevărat lui Dumnezeu și nu unor oameni (Moise, profeții etc.)? De ce nu le putem interpreta după bunul plac, adaptat vremurilor?

M.T.: În spatele acestor reticențe se ascund, de obicei, două atitudini extreme. Prima este atitudinea „fie voia Domnului”, adică eu degeaba mă zbat, oricum se va întâmpla ce vrea el: aceasta este o poziție eretică, a unui quietism amestecat cu neognosticism. Gnosticismul comportă o fatalitate, în bine sau în rău: fie fac parte din tagma celor aleși, fie din IANUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

29

DIALOGURI CU DICHIS

aceea a condamnaților; deci, orice rău aș face, Dumnezeu mă iubește și mă va mântui sau, dimpotrivă, oricât de mult bine aș face, pecetea damnării e pusă. O a doua atitudine este tot eretică, de sorginte pelagiană: importantă nu este voia lui Dumnezeu, ci ceea ce pot să fac.

Fie nu ne pasă de voia lui, fie o facem responsabilă de toate neplăcerile. A-l scoate pe Dumnezeu țap ispășitor al tuturor nefericirilor și eșecurilor noastre e o abordare perdantă și irațională. „Așa a vrut Domnul”: auzim des asta în jur. Dar ce zice, de fapt, această propoziție?

M.T: Această expresie e foarte frecventă la înmormântări. Sau când cineva primește un diagnostic necruțător. O altă ocazie în care apare este aceea în care refuz să aplic propriul discernământ: o să fac cum vrea Dumnezeu. Deci, fie văd voința lui Dumnezeu ca pe ceva fatalist, fie ca pe ceva care îl interesează mai mult pe el decât pe mine. Dar uit un lucru și anume că Dumnezeu are o singură voință și aceasta este bună.

Când cântăm, la Gloria, „mărire în cer lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință”, traducerea corectă ar trebui să preia doxologia mare din limba greacă en anthrópois eudokía: „oamenilor bunăvoinţei Sale”. Şi dacă nu credem asta, să ne uităm la cuvintele Prefacerii: „Luaţi şi mâncaţi din aceasta toţi”; dacă n-ar fi fost aşa, ar fi zis: „luaţi şi mâncaţi voi, cei care...”, pe criterii... Dar voinţa lui se referă la toţi oamenii.

Ne putem „antrena” voinţa să asculte de voinţa lui Dumnezeu?

M.T.: Cu aproape 2500 de ani în urmă, Menon îl întreba pe Socrate 30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2019

cum poate un om să dobândească o virtute. Şi de atunci, patru răspunsuri au jalonat istoria înţelegerii filosofice şi omeneşti a voinţei. Unii spun că e înnăscută, alţii zic: e împotriva naturii. Unii zic: se învaţă, alţii zic că se exercită. Socrate a zis că e suficient să cunoşti ce este binele şi ce este răul şi astfel scapi de ignoranţă. Însă viaţa şi istoria ne arată atâtea cazuri de oameni care ştiu ce este binele şi nu-l fac. O altă variantă, mai optimistă, este cea a lui Rousseau, care, la începutul Contractului social, spune că omul se naşte bun, dar este pervertit prin socializare. Apoi, Leviatanul lui Hobbes ne spune că omul este rău.

Iar Machiavelli susţine că avem de ales între a iubi şi a ne fi frică: pentru el, e de preferat a induce teama, pentru că, zice el, în iubire tu faci ce vor alţii, în schimb, de frică, alţii fac ce vrei tu; e terifiant şi seducător. O a patra formă de educare şi de exercitare a voinţei este cea din Etica nicomahică a lui Aristotel, preluată de Sf. Toma în Summa theologica şi care impregnează spiritualitatea Sfântului Ignaţiu: exercitarea voinţei prin metoda habitusului. Nu ajunge doar să am un gând bun, ci el trebuie să devină ca o haină interioară a mea, care mă defineşte, care mă apără şi mă reprezintă: habitusul ca identitate care mă locuieşte, iată ceea ce cultivă exerciţiile spirituale.

Nu suntem pregătiţi să acceptăm faptul că voinţa lui Dumnezeu este întotdeauna bună.

M.T.: Pe mine, o greşeală a unui coleg la cursul de greacă biblică m-a ajutat să înţeleg mai bine cum stau lucrurile cu voinţa lui Dumnezeu. În greceşte, la voinţa providenţei lui Dumnezeu se spune thelema tou theou. Colegul meu se plângea: „Iar

m-a tocat profesoara cu «telemeaua» lui Dumnezeu!” Cum mie îmi place mult telemeaua, am văzut în voinţa lui Dumnezeu ceva eminamente bun. De această imagine oarecum naivă se leagă o altă amintire: urcam spre Piatra Mare prin Valea Urşilor şi am auzit nişte tălăngi; am crezut că dau de oi, când colo, nişte dulăi cât toatele zilele veneau hotărâţi spre mine. Eu am rupt-o la fugă, dar din vârful dealului ciobanul striga la mine: „Unde fugi, bă? Nu ştii că dacă îţi trebe brânză, trebe să treci de câni?” Ce e de reţinut? Acolo unde este o valoare, ai şi o luptă de purtat.

Voinţa lui Dumnezeu este acea „telemea” bună la care ajungi mobilizându-ţi propria voinţă.

De unde ştim care este voinţa lui Dumnezeu în viaţa noastră? Cum o recunoaştem?

M.T.: În primul rând, aş spune că voinţa lui Dumnezeu nu trece. Ne-o spune Isus în Evanghelia după Marcu: „Cerurile şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece!” (13,31). De multe ori, ne doare confruntarea cu cuvântul lui Dumnezeu, dar el rămâne un reper.

Un al doilea criteriu este acela al păcii: când încuviinţăm să asumăm acest jug şi povară uşoară a cuvântului lui Dumnezeu, a voinţei sale, resimţim o pace şi o odihnă paradoxale: este jugul care nu striveşte, ci îţi dă energie să mergi mai departe.

O energie mai mare decât dacă ai acţiona numai după voinţa ta, care, mai devreme sau mai târziu, te duce numai la incertitudine şi, în final, la nevroze. Un alt criteriu al voinţei lui Dumnezeu este înmulţirea bunurilor lumeşti la care renunţi pentru el: când laşi tot ce ai ca să-l urmezi pe Isus, viaţa ta devine energie pentru alţii, bucurie pentru alţii.

DIALOGURI CU DICHIS

O cheie de interpretare a voinţei lui Dumnezeu o găsim în porunca iubirii din evanghelie: „Să-l iubești pe Domnul Dumnezeu tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele ca pe tine însuți” (Lc 10,27). Ce înseamnă a iubi?

M.T.: Înainte lumea trăia din virtuţi, astăzi trăieşte din valori. Ce este o valoare? O opinie despre o opinie despre o opinie, pentru că nu mai există un cuvânt al lui Dumnezeu...

Iubirea, în postmodernism şi în contemporaneitate, a cunoscut, pe de o parte, o mişcare reductivă (ca dispoziţie sufletească sau ca sentiment, făcând rabat tocmai la partea volitivă, adică la voinţă), iar, pe de altă parte, o relativizare (fiind doar un sentiment, astăzi este, mâine nu mai este). Şi iată că ne lovim de patru relativisme în lume. Un relativism metafizic: nu există nimic cert în realitate, totul este o ficţiune. Un relativism epistemologic: nu există niciun absolut al cunoaşterii. Un relativism moral: nu există bun şi rău absolut. Un relativism al religiei: toate religiile contează la fel de mult (sau de puțin). În felul acesta, vedem cât de scump plătim pentru „voința de putere” a omului visat de Nietzsche și devenit coșmar pentru noi: voind puterea, el își pierde toate reperele. Însă Dumnezeu este garantul iubirii şi al voinţei de a iubi. Fără Dumnezeu, iubirea devine un idol: ori o exacerbăm, ori o lăsăm la prima încercare.

Iubirea din Evanghelie nu e, aşa, globală, ca la discursurile concursurilor de Miss: e concretă, e vie, e adresată unei persoane reale, de lângă tine, în chipul căreia găseşti zilnic chipul lui Dumnezeu. Ubi caritas ibi oculus: unde apare iubirea se deschid ochii, atenţia. Şi în iubire îi vezi pe cei care

au nevoie de iubirea ta concretă: în iubire poţi să dai de mâncare cui îi este foame, să-l îmbraci pe cel gol, să te rogi pentru el... Isus, în evanghelie, nu ne spune: „Treci la sentimente mai bune!”. Noi, de multe ori, punem carul înaintea boilor şi aşteptăm să „simţim”, să avem „un confort sufletesc” care să ne pună în mişcare. Atenţie: emoţiile sunt înşelătoare, dacă aştept doar o sursă psihologică, fără a avea motorul credinţei, s-ar putea să mor şi eu, nu numai cel de lângă mine, înainte să fac binele.

Putem descoperi voia lui Dumnezeu prin rugăciune? Cum ne dăm seama că e cu adevărat voia lui, nu producția minții noastre pioase?

M.T.: Da, rugăciunea ne descoperă voinţa lui Dumnezeu şi înflăcărează şi propria noastră voinţă.

Dacă nu ar fi rugăciunea, noi nu am înţelege că răspundem acestei voinţe a lui Dumnezeu. Când ne rugăm, conştientizăm că el ne-a adresat primul cuvânt, că el ne-a chemat la viaţă şi că, dacă nu ne-ar iubi, noi nu am avea cu cine vorbi. A ne ruga cu cuvântul lui Dumnezeu înseamnă a ne ruga cu voinţa lui Dumnezeu, pentru că acest cuvânt este însăşi voinţa lui. De multe ori, reducem voinţa lui Dumnezeu la vreo poruncă pe care o considerăm absurdă, pentru că n-o auzim rezonând în interiorul nostru, când, de fapt, voinţa lui Dumnezeu este mărturie a faptului că Dumnezeu care m-a creat, Dumnezeu care m-a mântuit, este şi acelaşi care îmi vorbeşte. Cuvântul lui Dumnezeu este tridimensional, pentru că „s-a făcut trup şi a locuit între noi” (In 1,14).

Ascultare: o virtute desuetă în secolul nostru. Dar de la care omul

contemporan are multe de primit, dacă o cultivă. De ce ascultarea e libertate și spațiu al manifestării voinței lui Dumnezeu?

M.T.: Dumnezeu, când ne cere ascultarea, este el cel dintâi ascultător.

De câte ori spunem noi la o singură Liturghie: „Te rugăm, ascultă-ne”? Să multiplicăm asta cu toate Liturghiile de pe toată suprafaţa pământului, în toată istoria omenirii. Noi nu am avea un reper de ascultare, dacă Dumnezeu nu ar fi, el mai înainte, ascultător. E păcat că nu mai preţuim astăzi ascultarea din cauza filosofiei nihiliste care ne spune că Dumnezeu a murit, iar cei care mai ascultă habar n-au că sunt nişte robi al căror stăpân a dispărut.

Să zicem că am înțeles care e voia lui Dumnezeu. E suficient?

M.T.: Ne răspunde Sf. Iacob: „Căutaţi să împliniţi cuvântul, nu numai să-l ascultaţi, înşelându-vă pe voi înşivă” (Iac 1,22); „credinţa, dacă nu are fapte, este moartă” (Iac 2,14). Îndrăznesc să parafrazez acest gând, spunând că degeaba aflăm care este voinţa lui Dumnezeu dacă n-o şi ascultăm, dacă n-o şi urmăm.

Cineva mi-a zis odată: „Părinte, eu nu am făcut nimic rău”. Şi i-am răspuns: „Dar niciun mort nu face nimic rău. Nu mai poate să facă nici binele. Dumneavoastră aţi făcut binele pe care eraţi chemat să-l faceţi?” De ce asociem restrictiv voinţa lui Dumnezeu cu a nu călca pe bec? Prima poruncă a lui Dumnezeu este aceea de a-l iubi și de a face astfel binele, nu doar de a fugi de rău.

Am făcut binele pe care puteam să-l fac? De aici trebuie să pornească orice îndreptar de spovadă. O astfel de examinare a cugetului e un dar de la Dumnezeu după propria lui voință.

IANUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

31

Biserica misionară ECOURI MISIONARE

Gânduri din Coasta de Fildeș (I) Text: Seminariștii Eduard-Cristian David și Iosif-Adrian Fechet

S

unt doar câteva săptămâni de când continentul african ne-a devenit casă și amintirile încep să se adune într-o poveste despre bucuria cu care poporul african își trăiește viața și credința. Această experiență a început în seara zilei de 14 noiembrie, când ajungeam în Coasta de Fildeș.

Motivul era acela de a da o mână de ajutor preoților români Alexandru Percu și Cosmin Cimpoeșu din misiunea catolică din Djébonoua.

Coasta de Fildeș este o fostă colonie franceză care și-a câștigat independența în 1960, cu toate că influența Franței a rămas considerabilă. Limba oficială este franceza, însă se vorbesc și câteva limbi locale, printre care și baoulé, limba vorbită pe teritoriul misiunii din Djébonoua.

Poporul ivorian ne-a surprins cu simplitatea și ospitalitatea sa.

32

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2019

Nu te simți străin aici, deși mulți te privesc cu o oarecare curiozitate. Încă de la primul contact cu ei am învățat un cuvânt baoulé pe care aveam să-l auzim apoi de nenumărate ori: Akwaba! (Bun venit!) În baoulé există un adevărat ritual al salutului. Întâi sunt salutați bărbații și apoi femeile. Sunt întrebați ce fac, cum le merge (echivalentul în franceză: „Ça va?”). În cele din urmă, ei

sunt cei care cer știrile, noutățile din familie, din satul din care vii sau, în cazul nostru, din parohie. Există un adevărat interes pentru felul în care îți merge de fapt.

Odată cu prima Liturghie la care am participat în comunitatea din Djébonoua am făcut cunoștință cu un nou mod al credincioșilor de a participa activ la celebrare: orga a fost înlocuită cu un tam-tam (tobă tradițională africană) acompaniat de ritmul creat de lovituri din palme, iar uneori chiar de mișcări de dans. E modul lor propriu de a-și manifesta credința. Și nu e deloc dificil să iei parte la ea. Însă experiența cea mai interesantă este celebrarea Liturghiei în satele misiunii. Fie că este celebrată într-o colibă care ține loc de capelă, fie la umbra unui copac, nu am putut să nu ne mirăm de faptul că aceeași Liturghie celebrată în marile catedrale ale lumii este celebrată și aici pentru o mână de oameni, în baoulé. Motivul pentru care acești oameni și preotul sunt adunați în jurul unui altar improvizat este de fapt un mandat încredințat acum 2000 de ani, care a schimbat lumea și care continuă să o schimbe: „Mergeți și faceți ucenici din toate națiunile” (Mt 28,19).

Certitudinea misionarului? O promisiune care-l însoțește: „Eu sunt cu voi în toate zilele” (Mt 28,20).

M

andatul misionar nu devine activ doar la distanțe mari: și locul unde sunteți acum este un „tărâm” de misiune. Nu uitați să-i susțineți cu rugăciunile voastre pe toți misionarii Bisericii pentru ca vestirea lor să fie rodnică.

CULTURĂ FILE DE ISTORIE

Preot Tiburtius Donche (1876-1941)

N

ăscut în Franța, Tiburtius Donche a urmat studiile teologice, fiind hirotonit preot la 2 septembrie 1900, în cadrul Congregației Augustinienii Asumpționiști. A activat în Franța și la Constantinopol; a venit în România în 1926, unde a activat „în folosul instruirii și educării tineretului nostru românesc, la internatele noastre din Lugoj și Beiuș”. În 1931 a venit la București pentru a activa în calitate de catehet și capelan la Institutul Notre Dame de Sion, ocupându-se și de săraci.

Text: Dr. Dănuț Doboș

Revista Farul Nou a scris despre Tiburtius Donche: „Fața-i palidă și blândă, vorba lui domoală și umilă, soluțiunile lui strict teologice, totodată și larg umane, atrăgeau mai ușor sufletele. Câte dureri a mângâiat, câte răni secrete a vindecat, câte suferințe a îndulcit, câte pomene a împărțit, câți păcătoși a îndreptat, câte suflete creștine a îndreptat tot mai sus spre Dumnezeu, după pilda compatriotului și modelului său, Sfântul Francisc de Sales, a cărui spiritualitate o cunoștea și o practica așa de bine.

Sănătatea lui mai mult decât modestă, zdruncinată chiar de mai mulți ani, a fost lent sleită de apostolatul lent și tăcut, dar intens și neîncetat. (...) Avea un cult deosebit pentru tot ceea ce privește viața parohiei, congregației, eparhiei, dar inima sa largă se interesa de mișcarea vieții bisericești și universale în totalitate: misiuni, spitale, opere de binefacere, școli de tot felul, Întronarea Inimii lui Isus în familiile creștine”.

A trecut la cele veșnice la 7 aprilie 1941, fiind înmormântat la cimitirul Bellu Catolic din București.

Pro Memoria

un proiect cultural necesar (III)

Text: Dr. Dănuț Doboș

R

evista Pro memoria a beneficiat de colaborarea unui mare număr de istorici și oameni de cultură, ce au abordat în cuprinsul unor studii documentate o tematică diversă, dedicată istoriei, culturii și vieții spirituale din Arhidieceza Romano-Catolică de București.

Revista a dorit astfel să accelereze procesul de recuperare a memoriei istorice privind Biserica Catolică din Valahia (teritoriul actual al Arhidiecezei).

Au fost publicate articole și studii privind începuturile catolicismului în Valahia (Țara Românească), Concordatul dintre România și Sfântul Scaun, viața martirilor anticomuniști (Vladimir Ghika, Anton Durcovici, Egon Xaveriu Francisc Haider ș.a) și începuturile cultului Madonei de Lourdes în România etc.

O atenție deosebită a fost acordată republicării unor texte inedite scrise de istoricii bisericești Carol Auner, Iulius Hering și Iosif Gabor, autorii unor valoroase monografii parohiale.

Revista părea că și-a aflat un loc binemeritat în cultura catolică și românească, fiind unica de acest gen în istoriografia catolică românească. Din păcate, existența sa a fost pusă în pericol în ultimii ani, odată cu retragerea majorității colaboratorilor, din motive care nu aveau legătură cu politica editorială a revistei.

Fondată în anul 2002 cu un entuziasm deosebit, revista a fost abandonată de susținătorii acesteia, situație nedreaptă pentru principala revistă de istorie ecleziastică din țară.

Pentru publicarea cu mare întârziere a numărului dublu 15-16 / 2016-2017 am solicitat colaborarea inimoasei cercetătoare Iulia Cojocariu, acest volum fiind dedicat în exclusivitate Fericitului Vladimir Ghika.

Ce ne rezervă viitorul? Greu de dat un răspuns optimist!

IANUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

33

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

Teatru

Greierele și Furnica 19 ianuarie, ora 11:00, Teatrul Coquette Binecunoscuta fabulă Greierele și Furnica este povestită cu umor și cu istețime pentru cei mici, realizându-se astfel un spectacol despre generozitate, prietenie și artă.

Expoziție

Regina Maria și creația ceramică modernă în România Mare Muzeul Naţional de Artă al României; până la 28 aprilie 2019 Expoziția aduce un omagiu gustului și sensibilității unei regine care a sprijinit pe toate căile reinterpretarea în cheie modernă a culturii tradiționale românești.

carte

YOUCAT pentru copii Catehismul catolic pentru copii și părinți Ed. Sapientia, 2018 Scris de o echipă de specialiști de la YOUCAT Foundation, cartea, însoțită de o prefață a Papei Francisc, apare în colecția Cateheza, în formatul 17×24 cm, și are 240 pagini color. Poate fi procurată de la Librăria Sapientia şi de la celelalte librării catolice din țară.

34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2019

Drepturile omului.

Epoca pretenţiilor Editura ARCB, Bucureşti 2018

A

părută în traducerea Larisei Balbuzan, cartea de faţă este scrisă de profesorul Vittorio Possenti (n. 1938), filosof şi antropolog catolic, autor a 25 de cărţi şi numeroase articole care abordează teme de antropologie filosofică, etică şi politică.

Necesitatea acestei cărţi se justifică prin dorinţa autorului de a clarifica noţiunile de „drept natural” şi de „drepturi ale omului”, într-o etapă a istoriei zilelor noastre în care cealaltă componentă importantă a fiinţei umane – obligaţia – tinde să se „lichefieze” sau să se „evapore” total.

Cele şase capitole ale cărţii dezvăluie cititorului un alt mod de înţelegere a omului de astăzi, cu o privire orientată spre magisteriul Bisericii şi spre gânditori precum Immanuel Kant sau Sfântul Toma din Aquino, fără a

Format: 14,8 x 21 cm, 190 de pagini

neglija anumite tendinţe ale civilizaţiei contemporane, discutabile sub aspect etic şi moral.

Textul, îmbogăţit cu numeroase note explicative şi bibliografice, îl conduce pe cititor la o privire de ansamblu asupra lumii în care trăim, o lume care are nevoie de repere corecte pentru a se înţelege cu adevărat pe sine şi pentru a nu banaliza sacralitatea persoanei umane, dorită de Creator ca imagine a sa.

Pr. Andrei Dumitrescu

carte

Isus Mirele

Cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor

A

utorul, Brant Pitre, este un maestru al aventurilor spirituale în textele consacrate ale creștinismului și un neîntrecut arheolog al secolului inaugurat de nașterea lui Cristos. Scrisă cu simplitatea înțelepciunii erudite, pe înțelesul oricui, această carte, apărută în 2018 la Editura Humanitas, îl surprinde, îl încântă și îl pune pe gânduri pe cititorul dornic să înțeleagă Scripturile.

CULTURĂ SACRALITATEA ÎN ARTĂ

Madonna cu Pruncul Text: Pr. Andrei Dumitrescu

M Madonna cu Pruncul (cca 1650)

de Giovanni Battista Salvi da Sassoferrato Pictură în ulei pe pânză.

Dimensiune: 75,8x62,7 cm.

Tabloul află în Muzeul de Artă din Saint Louis (Statele Unite ale Americii).

aternitatea Sfintei Fecioare Maria a fost subiect de inspiraţie pentru numeroşi favoriţi ai artelor plastice, care au lăsat posterităţii lucrări de o mare sensibilitate şi profunzime religioasă. Opere nemuritoare ale culturii universale, aceste lucrări artistice sunt o invitaţie discretă la cunoaşterea şi iubirea acelor adevăruri de credinţă care sunt nestemate nepieritoare în tezaurul de credinţă al Bisericii.

Tabloul Madonna cu Pruncul, realizat de artistul baroc Sassoferrato, este reprezentativ nu doar pentru curentul artistic al timpului (baroc), ci ne „vorbeşte” şi nouă despre Cristos făcut om asemenea nouă graţie ascultării şi dăruirii Mariei (cf. Lc 1,26-28). Cadrul luminos al picturii transmite ceva din frumuseţea divină a lui Cristos, al cărui trup omenesc nu micşorează dumnezeirea sa. Cei doi îngeri sunt o mărturie a acestei dumnezeiri a Domnului şi totodată crainici ai acestei naşteri cu totul unice în istorie (cf. Lc 2,8-14). Personajele centrale sunt, desigur, Fecioara Maria şi Pruncul Isus, reprezentaţi într-o atitudine de gingăşie şi de naturaleţe umană: pruncul doarme în braţele mamei care îl veghează cu tandreţe şi grijă.

Vălul alb de pe capul Mariei este un simbol al fecioriei sale, completând cu veşmântul albastru culorile tradiţionale prin care sunt redate hainele Sfintei Fecioare. În acest tablou, Maica Domnului strânge la inima sa cea mai preţioasă comoară, pe Fiul lui Dumnezeu făcut om pentru noi, Fiu pe care l-a zămislit în credinţă şi căruia i-a oferit inima şi viaţa ei. Ce atitudine avem noi faţă de Cristos, care ar dori să vină şi în inima noastră?

Giovanni Battista Salvi da Sassoferrato Un artist eclectic de inspiraţie barocă

G

iovanni Battista Salvi da Sassoferrato (1609-1682) a fost un artist de inspiraţie barocă, despre care avem puţine informaţii biografice. Este cunoscut pentru numeroasele sale portrete, în mare parte de natură religioasă, în care se regăseşte influenţa unor artişti precum Albrecht Dürer, Guido Reni şi în special Rafael Sanzio.

Este considerat un artist eclectic, fidel însă şcolii italiene tradiţionale de pictură.

Autoportret, Giovanni Battista Salvi da Sassoferrato

IANUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

35

ETCETERA ANUNȚURI

Brăila

Cateheze biblice

Î

n Parohia Adormirea Maicii Domnului din Brăila, în cadrul Catehezei Biblice începute de părintele paroh Cazimir Budău, Școala Credinței ARCB propune o serie de întâlniri duminicale în cadrul cărora participanților li se va oferi o vedere de ansamblu asupra întregii Sfinte Scripturi. Întâlnirile au la bază un material produs de Ascension Press avându-i autori pe Jeff Cavins și Sarah Christmyer și beneficiind de traducerea Oanei și a lui Radu Capan.

Aceste întâlniri tematice încep duminică, 13 ianuarie, şi se vor desfăşura de două ori pe lună.

REVISTA ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Revista Actualitatea creștină poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164 – Bucureşti, sector 1 Tel.: 021 201 54 57 Email: libraria@arcb.ro Website: www.librariasfiosif.ro Persoană de contact: Tereza Petreş

www.librariasfiosif.ro

ABONAMENTE pentru anul 2019

C

u noul an calendaristic, revista Actualitatea creștină a trecut în cel de al 30-lea an de apariție. Pentru anul 2019, preţul revistei este de 4,00 lei exemplarul, iar costul unui abonament individual pe un an este de 55,00 lei (expediție prin Poșta Română). Pentru abonamente anuale colective, cu cel puţin 10 exemplare, preţul este de 50,00 lei (expediție prin firmă de curierat). Prețul unui abonament include 12 numere lunare, supliment de Crăciun și taxe de expediţie. În noul an, abonaţii vor primi revista la domiciliu, în căsuţa poştală (prin Poştă) sau prin curier.

Abonamentele se fac la Librăria Sfântul Iosif, str. G-ral H.M. Berthelot, nr. 19, 010164 – Bucureşti, sect. 1, tel.

0212015457, e-mail: libraria@arcb.ro.

Persoană de contact: Tereza Petreş.

36

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2019

ASCULTĂ RADIO MARIA O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz

www.radiomaria.ro

22-27 IANUARIE 2019 - CEA DE-A 34-A ZI MONDIALĂ A TINERETULUI Dragi tineri, ne apropiem de Ziua Mondială a Tineretului care se va sărbători în Panama și va avea ca temă răspunsul Fecioarei Maria la chemarea lui Dumnezeu: „Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38).

Cuvântul său este un DA curajos și generos. Este DA-ul celui care a înțeles secretul vocației: a ieși din noi înșine și a se pune în slujirea celorlalți. Viața noastră găsește semnificație numai în slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui.

Sunt mulți tineri, care cred sau care nu cred, care la încheierea unei perioade de studii își arată dorința de a-i ajuta pe ceilalți, de a face ceva pentru cei care suferă.

Aceasta este forța tinerilor, forța voastră, cea care poate schimba lumea; aceasta este revoluția care poate învinge „puterile tari” de pe acest pământ: „revoluția” slujirii. [...]

Dragi tineri, fiți curajoși în a intra fiecare în propria inimă și în a-l întreba pe Dumnezeu: ce vrei de la mine? Lăsați-L pe Domnul să vă vorbească și veți vedea cum viața voastră se transformă și este copleșită de bucurie. (din Mesajul video al Papei Francisc pentru Ziua Mondială a Tineretului)

Nr. 1/2019 * Anul XXX * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

Să reflectăm în prezența lui Dumnezeu ne permite adesea să-l reflectăm pe Dumnezeu. www.vladimirghika.ro

DREPTATEA,

numai dreptatea să o cauţi ca să trăieşti şi să stăpâneşti ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău (Deut 16,20)

Legendă imagine: desen în tuș negru pentru „La visite de pauvres”, ediția ilustrată (manuscris), 1923.

Un 2019 cu Arhanghelul Mihail alături!

Un alt fel de detox