Actualitatea creştină, nr. 2 / 2019 by Revista Actualitatea Crestina

Nr. 2/2019 * Anul XXX * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

„Când începi să faci ceva, respectă mai întâi prezența lui Dumnezeu și vocația ta”. www.vladimirghika.ro

SANCTUARUL DE LA LOURDES

loc şi simbol de speranţă şi de har Legendă imagine: desen în tuș negru pentru „La visite de pauvres”, ediția ilustrată (manuscris), 1923.

Papa Francisc vine în România Papa de la Roma: Minister și Mister

Pe 15 februarie se împlinesc 135 de ani de la consacrarea Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti. Catedrala Sfântul Iosif, monument istoric, cultural și arhitectonic înscris în patrimoniul național și european, „continuă să fie centrul spiritual al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, dăinuind ca un monument al credinţei”.

11 FEBRUARIE 2019 - CEA DE-A XXVII-A ZI MONDIALĂ A BOLNAVULUI Vă îndemn pe toți, la toate nivelurile, să promovați cultura gratuității și a darului, indispensabilă pentru a depăși cultura profitului și a rebutului. Instituțiile sanitare catolice n-ar trebui să cadă în autonomie, ci să salvgardeze mai mult îngrijirea persoanei și nu câștigul. Știm că sănătatea este relațională, depinde de interacțiunea cu ceilalți și are nevoie de încredere, prietenie și solidaritate, este un bun de care ne putem bucura „pe deplin” numai dacă este împărtășit. Bucuria darului gratuit este indicatorul de sănătate al creștinului. Vă încredințez pe toți Mariei, Salus infirmorum. Ea să ne ajute să împărtășim darurile primite în spiritul dialogului și al primirii reciproce, să trăim ca frați și surori atenți la necesități unii față de alții, să știm să dăruim cu inimă generoasă, să învățăm bucuria slujirii dezinteresate. Asigur tuturor cu afecțiune apropierea mea în rugăciune și trimit din inimă Binecuvântarea Apostolică. (din Mesajul Papei Francisc pentru a XXVII Zi Mondială a Bolnavului)

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXX, Nr. 2/2019

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Sanctuarul de la Lourdes, loc şi simbol de speranţă şi de har VATICAN

5 6 7

@Pontifex Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

Călătorii apostolice Paşi spre o cultură a întâlnirii 9 Evenimente Prinos de recunoştinţă Papa Francisc vine în România 11 Minister și mister Papa de la Roma 12 Știri ARCB 13 Știri interne/externe Biserică și societate

Suflet tânăr

17 Persoanele „consacrate” Reportaje Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Papa milostivirii 23 Bărbatul și femeia SPIRITUALITATE

24 Sfânta Scriptură - Psalmii Dintru adâncuri… 25 Minuni şi sfinţi „Sfântul normalității” 26 Gânduri de azi și de ieri Cine sunt eu? Sub privirea lui Dumnezeu 27 Pagina Ghika L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc). Louis Guilloux

14 Bioetică DIALOGURI CU DICHIS Cum ne îngrijim de cei cu dizabilități? 28 Iubire sau iubirism? Mici instrucţiuni de folosire 16 Îngerii Romei Dumnezeu singur este îndeajuns a inimii

3 Biserica misionară

32 Ecouri misionare Gânduri din Coasta de Fildeș (II) CULTURĂ

33 File de istorie Adu-ți aminte, Marie, și de România 34 Idei pentru timpul liber 35 Sacralitatea în artă ETCETERA

36 Anunțuri

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 2/2019

Mesajul redacției Editorialul PS Cornel Damian, intitulat Sanctuarul de la Lourdes, loc şi simbol de speranţă şi de har, deschide numărul din luna februarie al revistei noastre și ne adresează invitația „În dar ați primit, în dar să dați!”, care face parte din îndemnurile adresate de Isus ucenicilor săi și care reprezintă și tema Mesajului Papei Francisc pentru Ziua Mondială a Bolnavului din acest an. Rubrica Focus prezintă o sinteză a vizitei Papei Francisc în Emiratele Arabe Unite, amintește împlinirea a 135 de ani de la consacrarea Catedralei Sf. Iosif, vorbește despre vizita Papei Francisc în România și continuă seria de articole despre papalitate. Rubrica Biserică și societate la pagina Bioetică ne interpelează adresându-ne întrebarea Cum ne îngrijim de cei cu dizabilități?, iar pagina Îngerii Romei ne asigură că Dumnezeu singur este îndeajuns. La paginile Suflet tânăr debutează interviul acordat redacției acestei rubrici de PS Cornel Damian, despre Sinodul tinerilor. La Universul familiei, în pagina cu fragmente din Catehezele Papei Francisc, Pontiful subliniază marele dar pe care Dumnezeu l-a făcut umanității prin crearea bărbatului și a femeii și prin sacramentul căsătoriei. Paginile de Spiritualitate abordează subiecte precum Sfântul normalității - Alfons Maria Fusco; Gânduri de azi și de ieri, iar la Pagina Ghika continuă mărturiile unor persoane care L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc); Biserica misionară prezintă noi mărturii ale seminariștilor aflați în Coasta de Fildeș. Nici în această lună nu lipsesc știri din țară, de la Vatican și din lume, semnalări ale unor evenimente culturale și ale unor noi apariții de carte, idei pentru timpul liber. Vă dorim lectură plăcută!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Cristina Șoican Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Iulia Cojocariu Crenguța Nicolae Colaboratori

Pr. Marian Blaj Dănuț Doboș Pr. Andrei Dumitrescu Liana Gehl Anca Mărtinaş Giulimondi Monica Râpeanu Claudia Stan Layout GRAFIC

Angelus Communicationis Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

Tereza Petreș Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Sanctuarul de la Lourdes loc şi simbol de speranţă şi de har

„În dar ați primit, în dar să dați...” (Mt 10,8)

n fiecare an, Lourdes este destinația a milioane de persoane, oameni credincioși, bolnavi care, mergând la sanctuarul din Pirinei, cer ajutorul și ocrotirea Sfintei Fecioare Maria. Grota din mijlocul Pirineilor francezi evocă aparițiile mariane, recunoscute oficial de Biserică, care au avut loc în anul 1858, protagonistă fiind o tânără de 14 ani: Bernadeta Soubirous. Totul a început pe 11 februarie 1858, într-o zi de joi, când Bernadeta a mers la râul Gave

pentru a aduna lemne de foc. Atunci a avut loc prima apariție. Sfânta Fecioară s-a prezentat ca fiind Neprihănita Zămislire - cuvinte, cu siguranță, greu de înțeles pentru copila Bernadeta -, confirmând dogma promulgată cu patru ani în urmă, la 8 decembrie 1854, de către Papa Pius al IX-lea. Referitor la acest lucru, spunea Cardinalul Siri (1906-1989): „Cerul nu s-a manifestat niciodată pentru a confirma cele spuse de marii oameni, dar s-a manifestat pentru a confirma cele definite de Papa.”

La a opta apariție, din 24 februarie, Neprihănita Zămislire îi vorbește Bernadetei despre penitență: „Roagă-te lui Dumnezeu pentru păcătoși”, cerând astfel gesturi concrete de pocăință. Această chemare la pocăință, de la Lourdes, nu are loc înaintea mesajului de iubire al lui Dumnezeu: nu spune „convertiți-vă și vă voi iubi”, ci „vă iubesc, convertiți-vă”. Într-un film despre aparițiile de la Lourdes, din 1943, la întrebarea unui medic: „Cine este păcătos?”, Bernadeta răspunde: „Păcătos este cel FEBRUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

care iubește păcatul... iubește păcatul cel care afirmă că păcatul nu e păcat, într-atât încât consideră că nu are nevoie de milostivirea lui Dumnezeu.” Este semnificativ, apoi, faptul că Sfânta Fecioară Maria, în momentul primei apariții, face semnul Sfintei Cruci, fără să rostească vreun cuvânt. Gestul este mai mult decât un semn: e o inițiere în misterele credinței, pe care Bernadeta o primește de la Sfânta Fecioară. Semnul crucii am putea spune că este sinteza credinței noastre pentru că ne vorbește despre iubirea lui Dumnezeu, ne spune că în lume există o iubire mai puternică decât slăbiciunile și păcatele noastre. Puterea iubirii este mai mare decât puterea răului care ne amenință. Acesta este misterul iubirii universale a lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, pe care Sfânta Fecioară ni l-a descoperit la Lourdes, unde și astăzi se manifestă această iubire în viața celor împovărați sufletește sau încercați de suferință. La Lourdes omul găsește alinare pentru trup și pentru suflet. Comemorarea liturgică a Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes, din 11 februarie, a devenit și Ziua Mondială a Bolnavului. Scria Sfântul Ioan Paul al II-lea la 13 mai 1992, în Scrisoarea prin care instituia această Zi: „Lourdes, sanctuar marian printre cele mai iubite de poporul creștin, este loc şi simbol de speranţă şi de har, ca semn al acceptării şi al oferirii suferinţei mântuitoare. (...) Ziua Mondială a Bolnavului să fie un moment forte de rugăciune și un apel adresat tuturor de a recunoaşte pe chipul aproapelui bolnav Chipul Sfânt al lui Cristos care, suferind, murind şi înviind, a salvat omenirea.” În Mesajul său pentru Ziua Mondială a Bolnavului, care în 4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2019

acest an se va celebra în mod solemn la Calcutta, în India, pe 11 februarie, Papa Francisc amintește „soluția” pentru a învinge „cultura rebutului și a indiferenței”: este darul care, înainte de toate, înseamnă recunoaștere reciprocă. „În dar ați primit, în dar să dați...” (Mt 10,8) este tema Mesajului din acest an, iar Sfântul Părinte arată că în dar este oglindită iubirea lui Dumnezeu care atinge punctul culminant în misterul întrupării Fiului lui Dumnezeu. Pentru a promova gesturile de dăruire și de dar este indispensabilă depășirea „culturii profitului”. Gesturile de gratuitate a darului spune Papa Francisc - sunt „calea cea mai credibilă de evanghelizare”. Îngrijirea bolnavilor are nevoie nu numai de profesionalism, ci și de tandrețe, de gesturi de dăruire, de mângâiere. Dăruirea de sine prin caritate ne trimite cu gândul la modelele de viață și de credință, la exemple precum Sfânta Tereza de Calcutta, pe care Papa Francisc o evocă în Mesajul său, citând din predica de la canonizarea fondatoarei Misionarelor Carității: „De-a lungul întregii sale vieți, Maica Tereza a fost o generoasă împărțitoare a milostivirii divine... S-a aplecat asupra persoanelor vlăguite, lăsate să moară la margine de drum, recunoscând demnitatea pe care le-a dat-o Dumnezeu”. Exemplul Maicii Tereza „ne ajută să înțelegem că unicul criteriu de acțiune trebuie să fie cel al iubirii gratuite față de toți, fără deosebire de limbă, cultură, etnie și religie”. Maica Tereza, subliniază Papa, „continuă să ne călăuzească în a deschide orizonturi de bucurie și de speranță pentru omenirea care are nevoie de înțelegere și tandrețe, mai ales față de cei care suferă”.

„În dar ați primit, în dar să dați”: această expresie din Evanghelia după Matei face parte din îndemnurile adresate de Isus ucenicilor săi, cuvântul-cheie fiind „gratuitate”. Este un îndemn valabil și pentru noi, pentru a trăi în spiritul mesajului Papei Francisc sărbătoarea Aparițiilor Sfintei Fecioare Maria la Lourdes și Ziua Mondială a Bolnavului din acest an.

PS Cornel Damian Episcop auxiliar de București

VATICAN

@PONTIFEX

DIN CUVINTELE PAPEI

Doamne, dă-ne o inimă care ştie să iubească!

Twitter: @Pontifex

Să fim aproape de frații și surorile noastre care trec prin boală, precum și de familiile lor. / Mângâindu-i pe cei care suferă putem să construim o lume mai bună.

Creştinul este prin definiţie milostiv; acesta este nucleul Evangheliei. / Inima se împietreşte atunci când nu iubeşte. Doamne, dă-ne o inimă care ştie să iubească!

Vindecarea bolnavilor de către Isus ne îndeamnă să ne gândim la sensul şi la valoarea suferinţei. […] Lucrarea mântuitoare a lui Cristos nu se epuizează prin persoana Sa şi în timpul vieţii Sale pământeşti, ci continuă prin mijlocirea Bisericii, sacramentul iubirii şi blândeţii lui Dumnezeu faţă de oameni. Când i-a trimis în misiune pe discipolii Săi, Isus le-a dat un îndoit mandat: să vestească Evanghelia mântuirii şi să-i vindece pe cei bolnavi (cf. Mc 16,15-18). Credincioasă acestei învăţături, Biserica a considerat dintotdeauna îngrijirea bolnavilor o parte integrantă a misiunii ei. Pe cei săraci şi bolnavi îi veţi avea întotdeauna cu voi, ne aminteşte Isus (cf. Mt 26,11), iar Biserica îi întâlneşte mereu pe drumul ei, considerând persoanele bolnave o cale privilegiată de a-l întâlni pe Cristos, de a-l primi şi de a-l sluji. (Angelus, 8 februarie 2015)

Încetul cu încetul, resentimentul ajunge să obsedeze și să-l persecute pe cel în inima căruia sălășluiește, și astfel crește dușmănia, care sfârșește întotdeauna rău. […] Resentimentul nu este creștin. Durerea da, resentimentul nu, căci vrajba nu e un sentiment creștin. Câtă dușmănie există, câte diviziuni… „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către mine din pământ!” Pornind de la această întrebare, adresată de Domnul lui Cain, mulți dintre noi s-ar putea pune pe lista celor ce ucid – în inima lor – prin sentimente de invidie, de dușmănie, prin jigniri și neadevăruri. Domnul să ne ajute să reflectăm la distrugerile pe care le provocăm cu răutatea cuvintelor și la toți cei desconsiderați în lume, care nu sunt tratați ca frați pentru că se consideră mai importantă o bucată de pământ decât o legătură de fraternitate. (Predică, 13 februarie 2017)

Twitter: @Pontifex Misiunea creștinului în lume e splendidă, e o misiune pentru toți; nu exclude pe nimeni! / Fiți martori curajoși ai lui Cristos în locurile unde trăiți și munciți!

Lumina credinței noastre, dăruindu-se, nu se stinge, ci se întărește. Dar poate să dispară dacă nu o alimentăm cu iubire și cu fapte de caritate. Astfel, imaginea luminii se întâlnește cu cea a sării. Pagina evanghelică ne spune că noi, ca discipoli ai lui Cristos, suntem și „sarea pământului”. Sarea e un element care, în timp ce dă gust, ferește mâncarea de alterare – în timpul lui Isus nu erau frigidere! Prin urmare, misiunea creștinilor în societate este de a da „gust” vieții cu credința și iubirea pe care Cristos ni le-a dăruit și în același timp să țină departe germenii poluați ai egoismului, invidiei, vorbirii de rău. […] Fiecare dintre noi este chemat să fie lumină și sare în propriul mediu de viață, perseverând în misiunea de a regenera realitatea umană în spiritul Evangheliei și în perspectiva împărăției lui Dumnezeu. (Angelus, 5 februarie 2017) FEBRUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

VATICAN

Rețeaua Papa a deschis Săptămâna Mondială de Rugăciune pentru Unitate de Rugăciune ȘTIRI DIN VATICAN

Pe 18 ianuarie, Papa Francisc a prezidat rugăciunea Vesperelor la deschiderea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, în Bazilica Sf. Paul din Afara Zidurilor.

e obicei, Sfântul Părinte prezida rugăciunea de la încheierea acestei Săptămâni, dar în acest an participarea sa a fost anticipată, deoarece pe 25 ianuarie Papa se afla în Panama, pentru a participa la Ziua Mondială a Tineretului. La Roma, programul Săptămânii a fost bogat în celebrări religioase. Printre acestea s-a remarcat inițiativa Centrului euharistic ecumenic de la biserica Santa Maria in Via Lata, unde în fiecare seară Colegiile pontificale din Urbe au celebrat o Sfântă Liturghie în riturile catolice răsăritene. La nivelul

diecezei de Roma, momentul central a avut loc pe 22 ianuarie, când Monseniorul Gianpiero Palmieri, Episcopul auxiliar pentru sectorul Est al orașului, a prezidat Veghea de rugăciune în Parohia San Felice da Cantalice, la care au luat parte reprezentanți ai comunităților creștine necatolice: anglicani, luterani evanghelici, ortodocși și membri ai vechilor Biserici răsăritene. Momente de aprofundare și de rugăciune pentru unitatea creștinilor au avut loc și în alte parohii din Roma, multe dintre aceste momente fiind organizate în colaborare cu Comunitatea Sf. Egidiu.

Pe 20 ianuarie, a fost lansată platforma oficială a Reţelei Mondiale de Rugăciune a Papei: Click To Pray.

ite-ul clicktopray.org în ultima din cele trei secțiuni conține profilul personal al Papei, unde sunt inserate intenţiile sale de rugăciune şi cererile de rugăciune pentru misiunea Bisericii. Internetul e „o resursă a timpului nostru; o oportunitate de a păstra legătura cu ceilalți, de a împărtăși valorile și proiectele și de a exprima dorința de a crea o comunitate. Rețeaua ne poate ajuta, de asemenea, să ne rugăm împreună”, a spus Papa la lansarea platformei, făcând referire și la Mesajul pentru Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale, care se va celebra pe 2 iunie.

Academia pentru Viaţă Se împlinesc 25 de ani de la fondarea Academiei Pontificale pentru Viaţă.

u această ocazie, Papa Francisc a emis Scrisoarea Comunitatea umană, care, pornind de la pasiunea ce a însufleţit activitatea instituţiei, reparcurge activitatea Academiei, constând mai ales din iniţiative de studiu, formare şi informare, inspirând „comportamente coerente cu demnitatea persoanei umane”. Academia a fost fondată la 11 februarie 1994 de Ioan Paul al II-lea la sugestia Slujitorului lui Dumnezeu Jérȏme Lejeune, un mare om de ştiinţă.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2019

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

O „profesie” deosebită Studium pentru cauzele sfinţilor

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

L’Osservatore Romano, 5 ianuarie 2019

u un curs introductiv susţinut de Cardinalul Angelo Becciu, la Universitatea Pontificală Urbaniană s-a deschis pe 7 ianuarie al XXV-lea Studium, un ciclu formativ instituit de Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor destinat celor ce doresc să se implice în procesul de recunoaştere a viitorilor sfinţi şi fericiţi. Conform uzanţei, programul prevede o parte teologică şi o parte istorico-hagiografică; în plus, în partea a doua se va ţine şi un curs dedicat procedurii juridice compuse din ancheta diecezană şi faza romană. Intenţia organizatorilor cursului este de a prezenta într-o manieră sistematică teologia, istoria şi noţiunile de drept canonic ce privesc cauzele sfinţilor, pentru a forma specialişti în acest domeniu. Se pot înscrie ca studenţi absolvenţii care au obţinut un titlu de bacalaureat, licenţă sau doctorat în discipline ecleziastice. Cu acordul conducerii, pot fi admişi în mod extraordinar deţinătorii unui titlu academic în discipline non-ecleziastice, dar care au şi o formare teologică certificată printr-o diplomă de studiu echivalentă cu bacalaureatul. Mai există apoi şi categoria studenţilor

Unde ne sunt tinerii? auditori, care frecventează cursurile, dar fără intenţia de a susţine examenul de absolvire şi prezentarea scrisă asupra unei positio. La încheierea cursului (care constă în prelegeri serale de trei ori pe săptămână, cu predare în limba italiană), se pot prezenta la examen studenţii care au participat la cel puţin două treimi din lecţiile predate. Suportul de curs este Le Cause dei Santi, volum îngrijit de Vincenzo Criscuolo, Carmelo Pellegrino și Robert Sarno, apărut la Editrice Vaticana, cu o prefaţă a Cardinalului Angelo Amato. Anul acesta, relatează Mons. António Manuel Machado de Saldanha e Albuquerque, secretarul programului, la curs s-au înscris studenţi din multe ţări ale lumii, majoritatea europeni. Studiumul a fost înfiinţat la 2 iunie 1984 cu scopul de a-i forma pe cei care urmează a se ocupa de cauzele de beatificare şi canonizare atât în faza diecezană (strângerea mărturiilor şi alcătuirea dosarului), cât şi în faza romană (evaluarea dosarului în vederea recunoaşterii virtuţilor, prezentarea miracolului necesar canonizării etc.). (Traducere Liana Gehl)

Cum să recuperezi tinerii care fug din Biserică?

ste întrebarea Sorei Margaret Scharf, dominicană, coordonator pentru formarea adulţilor în Arhidieceza de Perth, Australia. Dacă scopul e „să-l readucă pe Cristos în Biserică şi Biserica din nou la Cristos”, startul constă în identificarea lacunelor. „Unul dintre golurile descoperite se referă la tinerii adulţi: ei rămân în mediul catolic până la terminarea studiilor şi revin când, deveniţi la rândul lor părinţi, doresc ca şi copiii lor să primească sacramentele.” Însă nu e vina lor, adaugă călugăriţa: de fapt, în Biserică lipsesc spaţiul şi atenţia necesare acestui segment de vârstă. FEBRUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS călătorii apostolice

Logoul vizitei reprezintă un porumbel cu o frunză de măslin în cioc, simbol al păcii. Partea superioară a aripilor este vopsită în culorile drapelului naţional al Emiratelor Arabe Unite.

Paşi spre o cultură a întâlnirii În perioada 3-5 februarie 2019, Papa Francisc efectuează o vizită apostolică în Emiratele Arabe Unite, la Abu Dhabi, pentru a participa la o întâlnire interreligioasă. Este prima călătorie a Sfântului Părinte într-o ţară din Peninsula Arabiei.

anctitatea Sa Papa Francisc merge în Emiratele Arabe Unite, la Abu Dhabi, între 3 și 5 februarie, pentru a participa la Întâlnirea Interreligioasă Internaţională despre Fraternitatea umană, care se va desfăşura pe 4 februarie. Vizita este şi un răspuns la invitaţia Bisericii Catolice din Emiratele Arabe Unite. În Emiratele Arabe Unite - stat federal format din şapte emirate, independent de Marea Britanie din 1971 - trăiesc circa 900.000 de catolici, ceea ce reprezintă aproximativ 10% din populaţia ţării: 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2019

Text: Pr. Andrei Dumitrescu

comunitatea este constituită din muncitori emigranţi care provin mai ales din Filipine şi din India. Sfântul Scaun şi Emiratele Arabe Unite au relaţii diplomatice din 2007, iar în 2010 ţara arabă a numit propriul prim ambasador la Sfântul Scaun, doamna Hissa Al Otaiba, încă în funcţie. În 2016, Papa l-a primit în Vatican pe principele moştenitor al Emiratelor Arabe Unite, care a exprimat cu această ocazie aprecierea sa personală faţă de cuvintele Suveranului Pontif împotriva intoleranţei şi a sărăciei, asigurându-l de angajarea concretă

a ţării sale pentru pacea, siguranţa şi dezvoltarea în lume. Potrivit programului oficial, difuzat în data de 12 decembrie 2018 de Sala de Presă a Sfântului Scaun, Papa Francisc are prevăzute întâlniri cu şeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, prinţul moştenitor de la Abu Dhabi, precum și cu membrii „Consiliului Musulman al Bătrânilor” în Marea Moschee a Șeicului Zayed. De asemenea, în ziua de marţi, 5 februarie, Papa va celebra Sfânta Liturghie la complexul sportiv Zayed Sports City, unde va ține și predica celebrării euharistice. Mottoul vizitei este „Fă-mă instrument al păcii tale!”, fiind inspirat dintr-un cunoscut text al Sfântului Francisc de Assisi. Fostul director al Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Greg Burke, a afirmat că „aceasta este intenţia Papei mergând în Emiratele Arabe Unite. Modul în care toate persoanele de bunăvoinţă pot să lucreze pentru pace va fi o temă centrală a acestei călătorii. Vizita Papei Francisc în lumea arabă este un exemplu perfect al întâlnirii dintre culturi”.

FOCUS EVENIMENTe

Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti este monument istoric, cultural și arhitectonic înscris în patrimoniul național și european. Istoria ei frumoasă a avut însă şi numeroase momente de încercare, pe care le-a biruit de fiecare dată.

Prinos de recunoştinţă În fiecare an, data de 15 februarie reprezintă pentru credincioşii şi clerul Arhidiecezei noastre amintirea consacrării Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti, eveniment de la care în 2019 se împlinesc 135 de ani.

u siguranţă, Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti este unul din cele mai cunoscute edificii de cult catolic din ţara noastră. Martor discret al unei părţi însemnate a istoriei moderne şi contemporane a României, Catedrala a reuşit în cei 135 de ani de la consacrare să depăşească numeroase vitregii umane (cele două Războaie Mondiale, anii grei ai comunismului şi încercările birocratice la care este supusă de mai bine de un deceniu) şi naturale (o serie de cutremure de pământ, dintre care cele mai

Text: Pr. Andrei Dumitrescu

devastatoare au fost cele din 1940 şi 1977), fiind ca un soldat al lui Cristos care garantează păstrarea credinţei şi a spiritului Romei creştine în acest colţ al Europei, cu o istorie zbuciumată şi cu un prezent care caută să se (re)integreze în spiritul european contemporan. La ceas aniversar, sentimentul care predomină în inimile acelor care iubesc Catedrala şi preţuiesc valoarea ei artistică, istorică şi spirituală este acela al recunoştinţei. O recunoştinţă vie faţă de Dumnezeu, cel care veghează la destinul ţării noastre şi care, prin Cristos, ne-a

promis tuturor că va rămâne mereu cu noi, „până la sfârşitul veacurilor” (cf. Mt 28,20). Un gând de recunoştinţă se îndreaptă spre ctitorul acestei Catedrale, Arhiepiscopul Ignazio Felice Paoli, primul păstor al Arhidiecezei, care nu a cruţat nicio energie în făurirea acestui proiect al său de suflet, realizat de arhitectul austriac Friedrich von Schmidt. De altfel, presa vremii a elogiat frumuseţea Catedralei Sfântul Iosif, iar ilustrul om politic Mihail Kogălniceanu a afirmat în Parlamentul României din acel timp că această Catedrală este „cel mai frumos edificiu religios din România”. Toţi succesorii Arhiepiscopului Paoli s-au străduit să păstreze vie prezenţa acestei Catedrale în mediul religios românesc, astfel încât „Catedrala continuă să fie centrul spiritual al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, dăinuind ca un monument al credinţei”, potrivit PS Cornel Damian (Editorialul „PS Ignazio Paoli, Primul Arhiepiscop al Arhidiecezei: 200 de ani de la naştere”, Actualitatea creştină, nr. 7/2018, pag. 3). FEBRUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS evenimente

izita Papei Francisc în România este un răspuns al Sfântului Părinte la invitaţiile care i-au fost adresate în aceşti ani, pe care îl aşteptam cu emoţie şi speranţă şi pentru care am depus toate străduinţele. […] Vizita Papei se înscrie ca un eveniment istoric de puternică semnificaţie, ale cărui reverberaţii vor pătrunde în spiritualitatea românilor. (ambasadorul României pe lângă Sf. Scaun, Liviu-Petru Zăpîrțan) Logoul oficial al vizitei papale în România

Papa Francisc vine în România 31 mai-2 iunie 2019

Între 31 mai și 2 iunie, Papa Francisc va veni în țara noastră, răspunzând invitației autorităților statului român și a Bisericii Catolice din România. Va fi o vizită apostolică cu valențe pastorale şi ecumenice.

anctitatea Sa va vizita orașele București, Iași şi Blaj şi Sanctuarul marian de la Șumuleu-Ciuc. Episcopii catolici din România au primit cu bucurie şi recunoștință vestea vizitei Papei Francisc, îndemnându-i pe credincioși şi pe toți oamenii de bunăvoință să se unească în rugăciune pentru ca acest eveniment să aducă roade bogate în viața spirituală a creștinilor, precum şi în favoarea binelui și a unității întregii societăți românești. „Sperăm ca prezenţa în România a Urmaşului Sfântului Petru să aducă României inspirația pentru 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2019

a uni tot ceea ce e bun şi valoros în favoarea țării şi a binelui comun. Să putem regăsi voinţa dialogului între Bisericile creştine bazat pe respectul alterității, care să unească energiile creștinilor în favoarea vieții și a valorilor fireşti ale Creației lăsate de Dumnezeu”, a transmis în mesajul său Card. Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, și preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România. Papa Francisc este al doilea Papă care vine în vizită în România, după Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, ce a

poposit pe aceste meleaguri în luna mai 1999. Vizita se va desfășura sub mottoul „Să mergem împreună!”. Logoul vizitei simbolizează faptul că Poporul lui Dumnezeu din România își duce existența sub ocrotirea Maicii Domnului. România este numită adesea „grădina Maicii Domnului”, expresie dragă tuturor credincioșilor, folosită şi de Sfântul Ioan Paul al II-lea în timpul vizitei sale din 1999. Vizita Papei Francisc preia această amprentă tipic mariană, invitând la unirea tuturor sub mantia ocrotitoare a Maicii Domnului, așa cum indică mottoul vizitei. Sfântul Părinte însuși a îndemnat adesea la unirea diferitelor forțe, la renunțarea la egoism și la acordarea priorităţii binelui comun. Urmașul Sfântului Petru vine în România pentru a invita la unitate, pentru a întări în credință. Într-un context confesional divizat, apelul la unitate primește o importantă dimensiune ecumenică. Culorile utilizate în logo fac trimitere la culorile drapelului național: roşu, galben şi albastru. (www.bisericacatolica.ro)

FOCUS minister și mister

„S

ă ne rugăm pentru ca Primatul lui Petru, încredințat unor simple persoane umane, să fie exercitat întotdeauna în modul voit de Domnul și să fie astfel din ce în ce mai mult recunoscut în adevărata sa semnificație de către frații care nu sunt încă în deplină comuniune cu noi.” (Papa Benedict al XVI-lea, Audiență Generală din 7 iunie 2006)

Isus îi încredințează cheile lui Petru (cca 1481–83), de Pietro Perugino, Capela Sixtină, Roma

PAPA de la ROMA: Minister și Mister

Primatul lui Petru în Biblie (2) După ce în numărul trecut ne-am reamintit de conținutul programatic al numelui nou dat lui Simon și de rolul său în grupul celor doisprezece, facem acum un pas înainte cu clarificările biblice.

inisterul Succesorului lui Petru este conservat în Biserica Catolică și orice studiu sau aprofundare pe această temă pleacă de la Sfânta Scriptură. Rolul pe care l-a avut Petru între Apostoli și în comunitatea post-pascală poate fi inclus în conceptul de primat de jurisdicție, și nu doar de onoare. El a primit datoria de a întări pe frații săi în credință și a făcut-o cu toate forțele sale, dar mai ales cu puterea lui Dumnezeu, care lucra vădit în el. Declarația solemnă care definește rolul lui Petru în Biserică o găsim în

Evanghelia după Matei unde Isus spune: „Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: dacă vei lega [ceva] pe pământ, va fi legat în ceruri, iar dacă vei dezlega [ceva] pe pământ, va fi dezlegat în ceruri” (16,18-19). În această afirmaţie sunt foarte evidente cele trei elemente pe care Isus le include în misiunea lui Petru, recurgând la aceste imagini plastice specifice limbajului oriental: Petru va fi fundamentul ferm pe care se va clădi edificiul Bisericii; el va avea

cheile împărăţiei cerurilor pentru a deschide sau a închide; el va putea să lege sau să dezlege, în sensul că va putea stabili sau interzice ceea ce va considera necesar pentru viaţa Bisericii, care este şi rămâne a lui Cristos. Biserica este mereu a lui Cristos şi nu a lui Petru, dar acesta a primit de la Cristos primatul de jurisdicție în Biserică. Și după înviere, Isus le dă femeilor misiunea să ducă vestea lui Petru, în mod special. La intrarea în mormânt, Ioan îi cedează lui întâietatea, atunci când amândoi ajung în fața mormântului gol, dar Petru va fi martorul unei apariții a Celui Înviat, primul dintre apostoli. Se observă astfel continuitatea între întâietatea avută în grupul apostolic şi întâietatea pe care o are în comunitatea născută odată cu evenimentele pascale, cum atestă Faptele Apostolilor. Comportamentul său este decisiv, încât este atent observat, dar şi criticat. Însă la Conciliul din Ierusalim, Petru desfășoară clar o funcție de conducere (cf. Fap 15 şi Gal 2,1-10). (Va urma) FEBRUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS ȘTIRI ARCB

Biserica și Europa

Popeşti-Leordeni

Hram

Pe 26 ianuarie, printr-o Sf. Liturghie de mulțumire, comunitatea din Popeşti-Leordeni a Congregatio Jesu a celebrat hramul Capelei dedicate venerabilei Maria Ward, fondatoarea congregaţiei. Constanța

Formare permanentă La Parohia Sf. Pius din Pietrelcina a continuat cursul de formare pentru familii Dies Domini – Redescoperirea Duminicii nu ca poruncă, ci ca odihnă în Domnul, ce a debutat în noiembrie 2018. Pe 19 ianuarie, la prima întâlnire din acest an au participat peste 40 de persoane.

COMECE și CER, despre prioritățile perioadei președinției României la Consiliul UE.

București

Întâlnirea ioaniților Între 7 și 12 ianuarie, la Mănăstirea Sf. Familie a avut loc Capitolul Vicarial al Fraților Sf. Ioan din Europa de Sud. Fraţii au participat la momente de bilanţ şi informare, au vizitat Jilava, locul martiriului Fericitului Vladimir Ghika, și au primit vizita PS Cornel Damian, care i-a încurajat în misiunea lor.

Conducere prin slujire

e 28 ianuarie, Pr. Olivier Poquillon OP, secretar general al Comisiei Conferințelor Episcopale ale Uniunii Europene (COMECE), s-a aflat la București. Însoțit de Pr. dr. Șerban Tarciziu, ca reprezentant al Conferinței Episcopilor Catolici din România (CER), Pr. Poquillon s-a întâlnit cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, și cu secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi. În după-amiaza aceleași zile, oaspetele, însoțit de PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, a fost primit de Teodor Meleșcanu, ministrul Afacerilor Externe al României, căruia, în numele COMECE și CER, i-a înmânat documentul O reflecție a Bisericii Catolice cu privire la prioritățile perioadei în care România deține Președinția Consiliului Uniunii Europene. Au participat și membri ai Comitetului Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană și ai Conferinței Bisericilor Europene.

Centrul Pedro Arrupe al iezuiților din București organizează cursul Servant Leadership.

ervant Leadership – conducere prin slujire este o abordare a S conducerii de inspirație creștină.

Tocmai în vederea promovării acestui tip de conducere este organizat, în premieră, cursul destinat mai ales persoanelor ce ocupă funcţii de conducere în comunităţi şi organizaţii. Primele întâlniri ale cursului au avut loc pe 26 și 27 ianuarie, următoarele fiind programate pe 9-10 și 23-24 februarie. Servant Leadership este un program coordonat de Centrul Pedro Arrupe în colaborare cu Cornel Bărbuț, Ciprian Bradu, Claudia Stan, Pr. Marius Taloș. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul iezuiti.ro.

Celebrare ecumenică la Tulcea Pe 21 ianuarie, în catedrala ortodoxă Sf. Nicolae a avut o celebrare ecumenică în cadrul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor.

a eveniment au participat PS Visarion, Episcop al Tulcii, Mons. Ieronim Iacob, vicar episcopal de Dobrogea, Pr. Marcel Lungeanu, paroh romano-catolic de Tulcea, preoți, diaconi şi seminariști ai eparhiei, credincioși ortodocși și romano-catolici. După rugăciunea din catedrală, a urmat o agapă în centrul social eparhial. Pe 22 ianuarie, o celebrare ecumenică cu participarea fraților ortodocși a avut loc la biserica romano-catolică Sf. Mihail Arhanghelul, din localitate. Adaptare după www.angelus.com.ro

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2019

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

Întâlnirea secretarilor conferinţelor episcopale Pe 17 ianuarie a avut loc întâlnirea secretarilor generali ai conferinţelor episcopale din Europa cu COMECE.

Sesiune ecumenică Pe 18 și 19 ianuarie s-a desfășurat la Roman sesiunea ecumenică Dreptatea, numai dreptatea să o cauţi.

venimentul a avut loc la Institutul Teologic Franciscan din Roman și a fost o iniţiativă a Centrului de Cercetare Ecumenică şi de Dialog Interreligios Pax et Unitas în colaborare cu mai multe facultăți și asociații din țară. Alături de prelegeri (Suferinţa şi scandalul dezbinării creştinilor în orizontul răbdării şi al milostivirii lui Dumnezeu; Între dreptate şi iubire ș.a.), evenimentul a inclus un moment de rugăciune ecumenică, vizitarea mănăstirii ortodoxe Bunavestire (Miclăuşeni, IS) și a mănăstirii Surorilor Misionare ale Pătimirii lui Isus (Butea, IS).

a întâlnirea organizată pentru al doilea an consecutiv de Comisia Conferințelor Episcopale ale Uniunii Europene (COMECE) s-au discutat principalele priorități ale Uniunii Europene și ale Bisericii Catolice din UE și a avut loc un schimb de opinii între participanți cu privire la subiectele importante pentru Bisericile Catolice, cu scopul de a întări acțiunea lor comună în fața provocărilor pe care cetățenii europeni trebuie să le înfrunte în anul 2019. La evenimentul care s-a

desfășurat la Bruxelles a participat și Părintele Francisc Ungureanu, secretar general al Conferinţei Episcopilor Catolici din România. COMECE este alcătuită din episcopi delegați de Conferințele Episcopilor Catolici din cele 28 de state membre ale UE. În conformitate cu misiunea sa definită prin statut, Comisia Conferințelor Episcopale ale Uniunii Europene monitorizează procesul politic al Uniunii Europene în toate domeniile de interes pentru Biserică.

Marea Britanie

Italia

Franţa

Mame după 50 de ani

Produse interzise, la liber pentru minori

Marșul pentru viață

Clinicile de fertilizare in vitro (FIV) ajută tot mai mult femei peste 50 de ani să conceapă copii, deoarece nu există limită legală de vârstă pentru acest tratament. Biserica Catolică susține că tratamentul de fertilizare in vitro este imoral, deoarece separă actul procreării de actul marital dintre soț și soție și subliniază că, chiar și în cazul tratamentelor moderne de FIV, numărul de embrioni sacrificați pentru a obține sarcina rămâne ridicat, iar embrionii cu defecte sunt aruncați.

Pe 15 ianuarie a fost prezentat la Roma studiul Vândute minorilor, ce relevă, printre altele, că 40% din tutun e vândut minorilor în tutungerii; aproape 70% din magazinele de canabis vând produsul minorilor; trei din patru tineri nu au filtre pe gadgeturi care să împiedice accesul la site-urile porno. Directorul general al Mișcării Părinților Italieni a lansat o alarmă serioasă asupra acestei realități dramatice și a invocat conștientizarea opiniei publice și a clasei politice.

Pe 20 ianuarie s-a desfăşurat a treisprezecea ediţie a Marșului pentru viață de la Paris, la care au participat 50.000 de persoane, în special tineri, ce au manifestat împotriva avortului şi în favoarea obiecţiei de conştiinţă a medicilor ce refuză să practice avortul. Reamintind că anual 220.000 de copii sunt „împiedicați să se nască” (în 2017 au fost înregistrate 216.700 avorturi), organizatorii au subliniat faptul că Franța e singura țară din Europa unde numărul avorturilor „nu scade”. FEBRUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate BIOETICĂ

Cum ne îngrijim de cei cu dizabilități? Text: Monica Râpeanu

um să nu-ți încălzească inima știrea difuzată cu două luni în urmă despre Alexandra, fetița din Bistrița, care își ajută la școală colegul cu autism!?! Chiar dacă e numai în clasa a IV-a, ea a ajuns să creeze o colecție întreagă de fișe de lucru diferențiate, concepute special pentru a-l ajuta pe Vlad, colegul ei de clasă, diagnosticat încă de la vârsta de 2 ani cu tulburări din spectrul autist și care, de atunci, face intensiv terapie de recuperare. Gestul extraordinar al acestei fetițe nu a rămas fără ecou, iar fișele create de ea constituie acum un auxiliar școlar foarte util – Caietul Alexandrei – care a fost publicat deja de Centrul de Resurse și Referință în Autism Micul Prinț la Editura Școala Ardeleană în 1000 de exemplare, în cadrul proiectului „Creșterea nivelului de incluziune a copiilor cu cerințe educative 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2019

speciale în școlile din Municipiul Bistrița”. Acest caiet este disponibil și on-line pe https://www.centruldeautism.ro/materiale-didactice/ de unde poate fi descărcat gratuit de oricine lucrează cu copii cu cerințe educative speciale! În România, problemele și lipsurile cu care se confruntă persoanele cu dizabilități sunt multiple. În școlile de masă, elevii cu dizabilități sunt adesea neînțeleși, întâmpinați cu prejudecăți și discriminați, iar personalul didactic este nepregătit pentru a le oferi ajutorul de care au atâta nevoie. Există, desigur, și excepții, care reprezintă cazurile fericite ca cel al lui Vlad din Bistrița, dar aceste excepții, raportate la numărul total al copiilor cu dizabilități din România, sunt încă puține. Integrarea copiilor cu dizabilități în școlile de masă are nevoie de multe campanii naționale și de un real

sprijin din partea tuturor: autorități, cadre didactice, părinți și copii. Persoanele cu handicap locomotor, care folosesc scaune rulante, au mare nevoie de un sistem eficient care să le pună la dispoziție – gratuit – mașini special adaptate lor. În prezent, în București, spre exemplu, aceștia nici cu mijloacele de transport în comun nu se pot deplasa așa cum ar fi normal în 2019, deoarece ele fie sunt vechi și nu au rampe, fie rampele de acces sunt tot manuale și multe nu funcționează. În 2017, un proiect inedit era pus pe picioare de niște tineri entuziaști și cu suflet mare din Cluj, care au continuat să fie subiectul mai multor știri îmbucurătoare prezentate în presă și la tv. Este vorba despre primul taxi comunitar din Cluj-Napoca, The Beard Mobile, care asigură transport gratuit pentru persoanele cu dizabilități și cazurile sociale care au o urgență. El este primul proiect social de acest fel din România și este inițiat și coordonat de către Asociația Beard Brothers (https://www.beard-brothers.ro/). O problemă majoră de care se lovesc persoanele cu dizabilități din România este și lipsa fondurilor pentru operații complexe, pentru terapii și recuperare, pentru proteze sau scaune rulante (de ultimă generație), pentru (re)amenajarea locuințelor în funcție de necesitățile speciale. Nici la capitolul drumuri nu stăm mai bine. În nenumărate localități, și mari și mici, drumurile așteaptă încă să fie asfaltate! Iar când vine vorba despre faimoasa birocrație de la noi, aceasta nu îi „iartă” nici măcar pe cei cu dizabilități! Nu sunt puțini părinții care au copii cu dizabilități și care, disperați, au ales calea străinătății și s-au mutat cu întreaga familie în altă țară

Biserică și societate

pentru a le putea asigura copiilor lor îngrijirea și toate terapiile necesare pe termen lung. Alți părinți s-au văzut nevoiți să înființeze ei, prin donații și cu eforturi și sacrificii uriașe, centre speciale de terapie și recuperare în țară și, astfel, au creat comunități de sprijin și ajutor și pentru alți părinți care au copii cu nevoi speciale. Într-un mesaj din 1984, în timp ce se adresa unui grup de persoane cu dizabilități în Quebec (Canada), Papa Ioan Paul al II-lea folosea cuvinte extrem de dure la adresa acelui tip de societate care își consideră cetățenii „slabi” sau „puternici” folosind criteriul productivității. Sfântul Părinte spunea atunci că o societate „perfectă”, dezvoltată, dar în care numai membrii complet productivi sunt acceptați este o societate inumană, pervertită, tocmai din cauza acestui tip de discriminare care nu este mai puțin condamnabil decât discriminarea rasială. Ioan Paul al II-lea remarca, de asemenea, că în mod indiscutabil, calitatea unei societăți sau civilizații se măsoară prin respectul pe care îl are pentru membrii ei cei mai fragili, vulnerabili... Aceeași preocupare pentru drepturile și nevoile membrilor suferinzi ai societății este reiterată de către Papa Francisc și în Mesajul pentru acest an cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului (https://www.magisteriu.ro/mesaj-cu-ocazia-zilei-mondiale-a-bolnavului-2019/). În acest mesaj, Papa Francisc vorbește despre cultura rebutului, a profitului și a indiferenței și ne îndeamnă pe toți, la toate nivelurile, să promovăm cultura gratuității și a darului, punând dăruirea de sine ca „paradigmă în măsură să sfideze individualismul și fragmentarea socială contemporană, pentru a mișca noi

legături și diferite forme de cooperare umană”. Nu numai Biserica, dar și societatea civilă are, în primul rând, o datorie morală față de persoanele cu dizabilități. Nu e de ajuns doar să vorbim despre incluziunea acestor persoane în societate; e nevoie ca noi toți să identificăm și să înlăturăm toate acele bariere care îi fac și mai vulnerabili și îi marginalizează pe frații noștri, care suferă din cauza unui handicap. Apărarea demnității și a drepturilor lor depinde, în mod direct, de acțiunile noastre și de găsirea de soluții viabile, care să le asigure acestor oameni condiții decente de viață, care să le permită să ajungă la acea dezvoltare personală de care sunt capabili. E nevoie ca atât dreptul lor la șanse egale în educație, în ocuparea forței de muncă, în îngrijirea

sănătății, cât și dreptul de a putea accesa ușor și beneficia chiar gratuit de anumite servicii să fie promovate și protejate. România frumoasă are chipul Alexandrei, al celor din Asociația Beard Brothers și al tuturor acelora care se ocupă în mod real și se îngrijesc în mod practic de persoanele cu dizabilități din țara noastră. Ei ne oferă constant lecții despre acceptare, empatie, implicare, solidaritate, ajutor, schimbare și dragoste necondiționată. Haideți să fim ca ei! Haideți să fim mai buni și nu doar în 2019, ci permanent și, așa cum ne încurajează Papa Francisc în Mesajul pentru Ziua Bolnavului (2019), „să trăim ca frați și surori atenți la necesități unii față de alții, […] să dăruim cu inimă generoasă, să învățăm bucuria slujirii dezinteresate.”

MIE MI-AȚI FĂCUT „Câți creștini mărturisesc și astăzi, nu cu cuvintele, ci cu viața lor înrădăcinată într-o credință genuină, că sunt ochi pentru cel orb și picioare pentru cel șchiop! Persoane care stau aproape de cei bolnavi care au nevoie de o asistență continuă, de un ajutor pentru a se spăla, pentru a se îmbrăca, pentru a se hrăni. [...] ce mare drum de sfințire este acesta! [...] În schimb, ce mare minciună se ascunde în spatele anumitor expresii care insistă mult asupra calității vieții, pentru a induce să se creadă că viețile grav afectate de boală n-ar fi demne să fie trăite! Lumea noastră uită uneori valoarea specială a timpului petrecut alături de patul bolnavului [...] și se uită dimensiunea gratuității, a îngrijirii, a lua asupră-și pe celălalt. [...] în spatele acestei atitudini există adesea o credință lâncedă, care a uitat acel cuvânt al Domnului care spune: Mie mi-ați făcut (Mt 25,40).” (fragment din Mesajul Papei Francisc cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului, 2015, https://www.magisteriu.ro/ mesaj-cu-ocazia-zilei-mondiale-a-bolnavului-2015/)

FEBRUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate Îngerii Romei

Grupul sculptural Extazul Sfintei Tereza de Avila, biserica Santa Maria della Vittoria, Roma

Dumnezeu singur este îndeajuns Text: Anca Mărtinaş Giulimondi

unt aproape sigură că Roma este oraşul cel mai populat cu îngeri (în formă artistică, se înţelege). Afirmaţia nu se bazează pe vreo statistică existentă, ci pe o deducţie. Cetatea Eternă numără peste 900 de biserici, la nivel mondial fiind oraşul cu cele mai numeroase lăcaşuri de cult. Dacă ne gândim că aproape toate bisericile sunt „locuite” de îngeri reprezentaţi prin minunate opere de pictură şi sculptură, atunci n-am greşi dacă am supranumi Roma „oraşul îngerilor”. Poate părea de neînţeles, dar îngerii Romei nu sunt toţi egali. Unii sunt consideraţi capodopere, în timp ce prezenţa altora trece aproape neobservată. De pildă, cine intră în biserica Santa Maria della Vittoria, din apropierea Gării Termini, nici nu-şi ridică privirea spre bolta lăcaşului, unde ar descoperi frumuseţea 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2019

unui stol de îngeri albi, modelaţi din stuc, care dau impresia că sunt gata să zboare, fâlfâind graţios din aripi ca în grădina Paradisului. Turistul grăbit, care aleargă de la un monument la altul cu dorinţa de a vedea cât mai multe opere de artă într-un timp record, intră în biserica Santa Maria della Vittoria cu un singur obiectiv: grupul sculptural Extazul Sfintei Tereza de Avila (realizat între 1647 şi 1652), capodoperă a sculptorului italian Gian Lorenzo Bernini (1598-1680). Mai trebuie spus că, în ciuda aparenţei lor statice, îngerii Romei nu sunt pur şi simplu decorativi. Prezenţa lor este întotdeauna dinamică, mai ales în plan spiritual, îndeletnicirea lor principală fiind rugăciunea şi aducerea de mulţumire şi de slavă lui Dumnezeu. Însă în cazul operei mai sus citate, ce ilustrează, în marmură, extazul

în viziunea barocă a sculptorului Bernini, îngerul îndeplineşte o misiune specială, contribuind la realizarea transcendenţei, a întâlnirii mistice cu Dumnezeu, descrisă chiar de Sfânta Tereza de Avila în Cartea vieţii mele, capitolul 29, 13: „Am văzut alături de mine, în partea stângă, un înger în chip trupesc. Rar poţi vedea îngeri în acest fel. (…) Nu era înalt, însă era nespus de frumos. Judecând după faţa lui atât de luminoasă, părea a fi unul dintre îngerii cei mai elevaţi, care sunt impregnaţi de iubirea divină. În văpaia chipului arăta ca unul din acele spirite sublime care se consumă pe de-a-ntregul în iubire şi cred că se cheamă Heruvimi. Acel Heruvim ţinea în mână o săgeată lungă, din aur, al cărei vârf din fier părea înflăcărat.” Astfel începe descrierea extazului, a întâlnirii mistice cu Dumnezeu, sfânta a cărei inimă a fost străpunsă de săgeata iubirii divine. În faţa sfintei a cărei viaţă a fost o continuă aprofundare a raportului cu Dumnezeu prin rugăciune, meditaţie şi trăirea virtuţilor evanghelice, îngerul înfăţişează mulţumire deplină pentru misiunea primită. Apare surâzător, ca un mesager aducător de fericire. Zâmbetul îngerului sugerează cunoaşterea parcursului spiritual al sfintei, aflată continuu în căutarea lui Dumnezeu, consumată de aspiraţia de a-l vedea, de a-i afla prietenia. Îngerul pare să-i spună că, în sfârşit, va pregusta plinătatea spirituală pe care doar întâlnirea cu Dumnezeu o poate oferi. Şi, în reprezentarea artistică a transcendenţei, Gian Lorenzo Bernini surprinde în chipul extaziat al sfintei preaplinul dat de prezenţa lui Dumnezeu, pe care ea însăşi l-a exprimat în versurile: „Cel care îl are pe Dumnezeu nu duce lipsă de nimic. Dumnezeu singur este îndeajuns.”

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

Persoanele „consacrate”

ăudat să fie Isus Cristos! Un nou număr, o nouă ocazie de a te întâlni, de aceea te salut din nou, dragă tânăr cititor! Luna aceasta aș dori să ne îndreptăm atenția spre o categorie de persoane la care mulți, când privesc, o fac cu o oarecare uimire. Mă gândesc aici la acele persoane pe care obișnuim să le numim „consacrate”. Luna februarie le aduce în primplan, și chiar de la început, căci 2 februarie este ziua lor, frați sau preoți călugări și călugărițe, care au ales să își dedice viața în totalitate slujirii lui Dumnezeu prin intermediul aproapelui. Fiecare dintre noi este o persoană, chiar unică, după cum constatăm, dar ele au ceva în plus, sunt „consacrate”. Ce anume le face atât de deosebite? Sper să nu le amuze gândurile așternute aici, dar am ales să le aduc în atenția ta din respect și recunoștință pentru devotamentul și slujirea lor, care îmbogățesc viața Bisericii. Persoanele consacrate, asemenea celor chemați la viața de familie, au

spus „Da” voinței lui Dumnezeu și și-au încredințat încrezătoare viața în mâinile Lui, cu tot ce sunt și au. Ca și căsătoria, acest mod de viață este cel pe care l-au simțit, în inima lor, potrivit pentru a se sfinți în această viață. Fiecare istorie a unei astfel de chemări este însă deosebită, iar când o astfel de persoană îți povestește cum s-a dezvoltat chemarea sa, rămâi impresionat. Ceea ce adesea trezește uimirea este dorința de a înțelege cum reușește să trăiască un asemenea stil de viață, diferit de cel al unei familii clasice. Aș nominaliza două cuvinte: harul și iubirea (lui Dumnezeu). Printr-o astfel de chemare, aceste persoane se simt iubite de Dumnezeu, iar „Da”- ul reînnoit zilnic este, de fapt, răspunsul lor. Cine se simte iubit răspunde cu iubire. Aceasta este realitatea lor. Dar a ta? Tu simți iubirea lui Dumnezeu? Reușești să răspunzi? Pr. Marian Blaj, Responsabil diecezan pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Acționați! Trăiți deplin! Și când alții vor vedea mărturia pe care o dați, s-ar putea să se întrebe: de ce trăiți astfel? Papa Francisc

TINERII ÎNTREABĂ

Cum să-mi ajut părinții care nu se înțeleg?

ste dificil să cuprind aici un răspuns la această întrebare. În poziția de fii sau fiice, când părinții nu se înțeleg dorim să-i ajutăm. Asta este foarte normal, pentru că suferim și ne afectează! Așadar, vom face din unul sau altul dintre părinți un aliat. Poate cel mai des va fi mama. În realitate, avem nevoie să acceptăm că nu noi le putem rezolva problemele legate de relație și este foarte posibil să avem o relație aproape inexistentă cu acel părinte care pare că este mai dificil. Poate fi un ajutor să ne punem această întrebare: Ce anume primesc de la fiecare în relația mea cu ei? Ce ofer eu ca să le arăt sprijin? Fiecare părinte, cu limitele și lipsurile lui, dorește binele pentru copilul lui și, de aceea, fiecare în felul său are nevoie de sprijin. Tot ce putem face este să-i arătăm fiecăruia respect, să petrecem timp cu ei și să ne rugăm și să avem în minte vorba unui formator psihoterapeut: „Părinții pe care-i avem sunt cei mai buni pentru că nu avem alții!” Rubrică îngrijită de Sr. Gabriela Lungu, FCJ

FEBRUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR REPORTAJE

Ecouri de la Sinodul dedicat tinerilor În perioada 3-28 octombrie 2018 s-a desfășurat la Roma Sinodul episcopilor dedicat tinerilor, eveniment unic în istorie și de o însemnătate deosebită pentru viața și munca pastorală cu tineretul din lumea întreagă.

venimentul a adunat în jurul Sfântului Părinte episcopi de pe toate continentele, specialiști în diverse domenii, dar mai ales tineri din diferite colțuri ale lumii. La Sinod a participat și PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar al Arhidiecezei RomanoCatolice de București, ca reprezentant al Conferinței Episcopilor din România, dar mai ales al tinerilor din țara noastră. Excelența Sa a avut amabilitatea să împărtășească din trăirile şi experienţa prilejuite de acest eveniment, răspunzând la câteva întrebări pe care i le-a adresat redacția paginilor Suflet tânăr, realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tinerilor. Preasfințite, pentru început vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre ceea ce este un sinod și cum

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2019

se desfășoară un astfel de eveniment important din viața Bisericii Universale! În primul rând vă mulțumesc pentru implicarea și dăruirea voastră în viața Bisericii locale și pentru interesul arătat față de evenimentul din toamna trecută, din Vatican, care v-a fost dedicat vouă, tinerilor. Revenind la întrebarea voastră, Sinodul Episcopilor a fost instituit de Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, prin Motu proprio Apostolica sollicitudo, în contextul Conciliului Vatican II. În decretul conciliar Christus Dominus se afirmă: „Episcopii aleși din diferite regiuni ale lumii […] oferă Păstorului suprem al Bisericii o colaborare mai eficace în cadrul unui consiliu numit Sinodul Episcopilor; acesta,

acționând în numele întregului episcopat catolic, arată în același timp că toți episcopii iau parte, în comuniune ierarhică, la grija față de întreaga Biserică.” Prin constituția apostolică Episcopalis communio din 15 septembrie 2018, Papa Francisc a scos în evidență faptul că Sinodul trebuie înțeles ca un proces articulat în trei faze: faza pregătitoare, când întregul Popor al lui Dumnezeu este consultat cu privire la temele indicate de Pontiful Roman; faza celebrării Sinodului, caracterizată de adunarea episcopilor sinodali, și faza punerii în aplicare, care înseamnă primirea concluziilor Sinodului. Acestea, aprobate de Romanul Pontif, sunt comunicate și primite de Biserică. (Va urma)

SUFLET TÂNĂR

Voința lui Dumnezeu!

ra o zi foarte încărcată, cu o listă lungă de sarcini pe care trebuia să le îndeplinesc - dar m-am trezit foarte târziu. Voiam să merg la Liturghie, însă am ratat-o pe cea de dimineață, iar timpul era scurt. Am început treburile, știind că voi merge la biserică la ora 17:00. La un moment dat, primesc un mesaj de la un prieten greco-catolic care m-a invitat să merg cu el la Liturghie, iar mai apoi să participăm împreună la un eveniment aniversar al eparhiei. Nu știam ce să-i răspund; aveam multe treburi de făcut. Totuși, am ales să răspund la invitația pe care mi-o adresase

prietenul meu. După ce am hotărât aceasta, am văzut că ceasul arăta deja ora 17:15, deci ratasem și Liturghia la care-mi propusesem dimineață să merg. A fost o după-amiază minunată; chiar am pierdut noțiunea timpului, Dumnezeu m-a ajutat să continui, după voința Lui. După Liturghie, i-am mulțumit prietenului meu. Era fericit. Eu am renunțat la programul meu, dar am realizat că Dumnezeu mi-a făcut un program și mai frumos. Până la finalul zilei am terminat și ce aveam de făcut. Ascultarea voinței Sale a fost un cadou pentru toată lumea. (Luca Petrucci)

Dansul

u toții am fost cel puțin la o petrecere la care s-a dansat. Fie ea nuntă, majorat, botez ori primiție, cu toții ne aducem aminte de o horă, de o sârbă, de un vals vienez. Și e o chestie foarte normală, dansul fiind un semn al fericirii momentului. Dansăm când vrem să punctăm un eveniment memorabil din viața noastră nu pentru că trebuie, ci pentru că ne lăsăm mișcați de muzică și sentiment. Vă închipuiți cât de ciudat ar părea un dans pentru cineva care nu aude muzica? Ar fi un eveniment care ar putea fi văzut de alții ca semn de nebunie, ca o probă destul de concludentă că dansatorul e în mijlocul unui divorț de realitate. Și nu putem să îi arătăm cu degetul pe cei care gândesc așa. Oare noi cum am reacționa dacă la metrou, la oră de vârf, cineva ar

dansa fără să se audă niciun cântec? Dansatorul cum s-ar simți când e privit ciudat de toată lumea? Ar trebui să se oprească sau să continue? Și totuși, o pățim și noi. Bine, nu chiar în momente în care dansăm, în sensul tradițional, ci atunci când mergem la biserică, atunci când donăm pentru o cauză nobilă, când facem voluntariat sau când alegem să nu mergem în club, în post. Este tot un dans, de data aceasta al sufletului, dans care poate fi descris prin mișcări animate de muzica divină, muzică aflată la baza creației. Și noi suntem judecați de cei care nu aud muzica. Noi ce facem în acele momente? Continuăm dansul? Le fredonăm și lor melodia? Sau ne oprim rușinați? Rafael Ropotă

CINEMATECA

Seven Pounds (2008)

n încercarea de a-și răscumpăra greșeala, un om pornește pe un drum ce are să schimbe pentru totdeauna viețile a șapte necunoscuți. Sinteza: Tim Thomas nu poate trăi cu faptele sale, așa că alege să facă ceva pentru a schimba acest lucru: el dorește să-și doneze organele către șapte persoane bune, începând cu fratele său, nu înainte de a face cercetări în legătură cu aceste persoane pentru a se asigura că merită, nespunând nimănui motivul pentru care face toate acestea. Despre film: Filmul ni-l prezintă pe Tim ce povestește despre cum Dumnezeu a creat lumea în șapte zile și despre cum, în schimb, lumea sa a fost destrămată în șapte secunde de neatenție. Căința îl face pe Tim să dorească să salveze șapte persoane, încercând să le ofere acestora o nouă viață și să obțină iertarea. Recomandare: Recomandat copiilor peste 12 ani. Alexandra Corina Iacoban

FEBRUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

Activitatea CDPT

Festivalul tinereții

Activități lunare – 2019

ansuri? Teatru? Muzică? Scurtmetraj? Tu ce alegi? Dragi tineri, ne mai despart doar câteva săptămâni de unul dintre cele mai așteptate evenimente din această periodă, și anume Festivalul tinereții, eveniment care a ajuns la cea de-a paisprezecea ediție. Tradiția continuă și, aşa cum s-a întâmplat în fiecare an, festivalul va avea loc în ultima sâmbătă înainte de a intra în timpul Postului Mare, adică pe 2 martie, locul de desfăşurare fiind Teatrul Țăndărică. Scopul evenimentului? Să ne întâlnim, să fim împreună și să ne

bucurăm unii de alții, fie că unii suntem protagoniști, iar alții doar spectatori. Tema de anul acesta va fi „Puterea cuvântului”, iar fiecare grup de tineri va avea la dispoziție 8 minute pentru interpretarea momentului artistic pe care îl va pregăti. Dragi tineri, vă îndemnăm să vă mobilizaţi, să adunaţi grupul de tineri din parohie și să începeți repetițiile, pentru că timpul nu stă în loc. Salvează în calendar data de 2 martie! Ne auzim pe Facebook în curând cu mai multe detalii!

Panama

Italia

Iubire fără frontiere

Foame Zero

Tinerii pentru o lume unită au organizat o întâlnire post-ZMT Panama, pentru cei ce au dorit să aprofundeze mesajul Papei Francisc de la Ziua Mondială a Tineretului. Evenimentul cu titlul Iubire fără frontiere s-a desfășurat între 28 și 31 ianuarie, în parlamentul panamez. Prin conferințe, workshopuri și prin concertul trupei Gen Verde, participanții au înțeles mai bine cine este Maria, dar și identitatea proprie și diferitele vocații la care poate să aspire un tânăr.

Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) a lansat proiectul Foame Zero, scopul inițiativei fiind acela ca până în anul 2030 să nu mai existe nicio persoană care să sufere de foame. În prezent, circa 800 de milioane de persoane nu reușesc să-și procure mâncare, adică una din 9 persoane. Tinerii și copiii din lumea întreagă au început deja activități concrete în parohiile, cartierele și mai apoi în orașele lor și fiecare este invitat să participe.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2019

Theodora Bratu

MARTIE 2019 2 martie Festivalul tinereții (București) 30 martie Veghe nocturnă (București)

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Bianca Bâlha Diana Benchea Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Alexandru Cireșă Alexandra Iacoban Sr. Paula Iosif Sr. Gabriela Lungu, FCJ Emanuel Ropotă Foto: cdpt.ro

UNIVERSUL FAMILIEI

POVESTIRI BIBLICE

Păcatul primilor oameni (Gen 3, 1-24)

arpele a zis către femeie: „A spus cu adevărat Dumnezeu să nu mâncați din niciun pom al grădinii?” Femeia i-a răspuns șarpelui: „Putem să mâncăm din roadele pomilor din grădină; numai din rodul pomului din mijlocul grădinii a zis Dumnezeu: «Să nu mâncați din el ca să nu muriți!»” Șarpele a zis către femeie: „Nicidecum nu veți muri! Dar Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din el vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul.” Și femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut ochilor şi a luat din rodul lui şi a mâncat şi a dat şi bărbatului care era cu ea şi a mâncat şi el.

Şi li s-au deschis ochii amândurora şi au cunoscut că erau goi; au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte. Şi au auzit glasul Domnului Dumnezeu care se plimba prin grădină şi s-au ascuns bărbatul şi femeia lui din faţa Domnului Dumnezeu printre pomii grădinii. Domnul Dumnezeu l-a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?” El a răspuns: „Am auzit glasul tău în grădină şi mi-a fost frică, pentru că sunt gol, şi m-am ascuns.” Şi el a zis: „Cine ţi-a făcut cunoscut că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?” Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie cu mine, ea mi-a dat din pom şi

Verset de reținut: „Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei. Aceasta îţi va pândi capul şi tu îi vei pândi călcâiul” (Geneza 3, 15). am mâncat.” Domnul Dumnezeu i-a zis femeii: „De ce ai făcut aceasta?” Femeia i-a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat.” Dumnezeu l-a trimis pe om din grădina Edenului ca să lucreze pământul din care a fost luat.

De colorat:

Adam, care este prefigurare a Celui ce avea să vină (Romani 5, 14)

FEBRUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

UNIVERSUL FAMILIEI

Papa milostivirii Între 31 mai și 2 iunie, urmașul lui Petru păşeşte din nou pe pământ românesc. Cu 20 de ani în urmă, Ioan Paul al II-lea venea în grădina Maicii Domnului - aşa cum frumos ne-a numit ţara cu spirit profetic, pătrunzător. Text: Pr. Fabian Măriuţ

e pe buzele sale se desprindeau cuvinte rupte, parcă, din psalmi: „Românie, ţară-punte între Orient şi Occident (…) cu ajutorul lui Cristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm şi curaj. Vei fi naţiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar şi făcător de pace.” Atunci, între 7 și 9 mai 1999, sufletele noastre au fost atinse de o aură legendară, iar mulţimea multiconfesională a credincioşilor a aclamat „Unitate! Unitate!” Cum spunea psalmistul: „Ni se părea că visăm” şi „Gura ne era plină de strigăte de bucurie” (Ps 126, 1-2). Prin câteva momente de har erau lăsate în urmă vechile discordii și neajunsuri ce brăzdau chipul şi trupul Bisericii. Acum, Papa Francisc vine la noi cu spiritul său deschis, colocvial,

incisiv, direct. De-a lungul pontificatului său nu s-a sfiit să învârtă cuţitul în rană, dacă situaţia o cerea. Având o dorinţă profundă de primenire a Bisericii şi de convertire la Cristos, Papa a condamnat în repetate rânduri păcatele care schimonosesc faţa Bisericii, Mireasa lui Cristos. În acelaşi timp a pus în centrul pontificatului său Milostivirea lui Dumnezeu, amintindu-ne astfel că nici cel mai groaznic păcat nu poate înfrânge bunătatea fără margini a Tatălui ceresc. Aş spune că acum urmaşul lui Petru vine la noi ca Papă al pocăinţei. Nu putem înfrânge păcatul fără o inimă căită, pătrunsă de harul dumnezeiesc. Dacă Papa Ioan Paul al II-lea deschidea porţi, crea punţi, Papa Francisc vine să toarne ulei pe răni. Cu stilul său pastoral, simplu, ne-a învăţat în repetate rânduri să folosim

Cu simplitatea sa, Papa Francisc vine să ne amintească lucrurile simple, după ce Ioan Paul al II-lea ne îndemna cu înflăcărare: „Românie, întemeiază-ţi viitorul mai departe pe stânca tare a Evangheliei!”

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2019

trei cuvinte cheie pentru o bună convieţuire: Poftim (te rog!), Iartă-mă! Mulţumesc! O făcea pentru prima dată pe 14 februarie 2014, de ziua Sfântului Valentin, patronul îndrăgostiţilor, în faţa a mii de logodnici. Acestora le vorbea despre a iubi pentru totdeauna, despre viaţa de sfințenie şi despre sărbătoarea căsătoriei. Ambiguităţii de a confunda iubirea cu sentimentul trecător şi de a o întemeia pe nisipul sentimentelor îi opunea relaţia stabilă şi stânca pe care se construieşte casa. Stânca e, de fapt, Cristos. Cele trei cuvinte sunt de fapt trei atitudini care nu privesc doar viaţa în familie, ci şi în societate. Şi câtă nevoie avem de iertare, de bună-cuviinţă, de recunoştinţă pe plan social, la toate nivelurile.

UNIVERSUL FAMILIEI

Bărbatul și femeia Pământul se umple de armonie și de încredere atunci când legământul dintre bărbat și femeie este trăit bine. Iar dacă bărbatul și femeia caută chipul lui Dumnezeu împreună între ei și cu Dumnezeu, îl găsesc fără îndoială. Text: Iulia Cojocariu

apa Francisc a subliniat în cele două cateheze dedicate bărbatului și femeii (15 și 22 aprilie 2015) marele dar pe care Dumnezeu l-a făcut umanității prin crearea bărbatului și a femeii și prin sacramentul căsătoriei. În cadrul acestor cateheze a vorbit despre diferența și complementaritatea dintre bărbat și femeie, care reprezintă desăvârșirea creației divine. Pornind de la un comentariu la prima relatare a creației, Suveranul Pontif a arătat că Dumnezeu a creat capodopera sa, ființa umană. Bărbatul și femeia sunt după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Iar acest lucru înseamnă că bărbatul și femeia luați în sine sunt după chipul lui Dumnezeu, și în plus că bărbatul și femeia, în calitate de cuplu,

sunt după chipul lui Dumnezeu. Diferența dintre bărbat și femeie nu se referă la opoziție sau la subordonare, ci la comuniune, la naștere, care sunt tot după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Reciprocitatea dintre bărbat și femeie este necesară pentru o bună cunoaștere și pentru a crește în mod armonios. Suntem făcuți pentru a ne asculta și pentru a ne ajuta reciproc. Pentru a-și rezolva problemele de relație, bărbatul și femeia trebuie să-și vorbească mai mult, să se asculte mai mult, să se cunoască mai mult, să se iubească mai mult. Trebuie să se trateze cu respect și să coopereze cu prietenie. Pentru ca reciprocitatea dintre bărbați și femei să aibă mai multă tărie este necesar să se facă mai mult în favoarea femeii, este necesar

Trebuie să punem la loc de cinste căsătoria și familia! Bărbatul este totul pentru femeie și femeia este totul pentru bărbat.

ca femeia să fie mai mult ascultată, iar vocea ei să aibă o greutate reală, să fie o autoritate recunoscută în societate și în Biserică. Există însă o criză a legământului dintre bărbat și femeie, iar această criză are drept cauză o pierdere a încrederii în Tatăl ceresc. Vorbind despre a doua relatare a creației, Papa Francisc a reflectat asupra creării femeii. Bărbatul singur, fără femeie, avea nevoie de ceva pentru a ajunge la plinătate, îi lipsea reciprocitatea. Iar femeia nu este o replică a bărbatului, ci provine din gestul creator al lui Dumnezeu. Bărbatul și femeia sunt din aceeași substanță și sunt complementari. Dumnezeu are încredere în bărbat și în femeie și le încredințează pământul, dar cel rău îi face să fie suspicioși și neîncrezători și astfel ajung să fie neascultători și să încalce porunca prin care erau protejați. Păcatul produce neîncredere și dezbinare între bărbat și femeie. Relația dintre ei este amenințată de forme de abuz și de supunere, de seducție înșelătoare și de dominație umilitoare. Legământul dintre bărbat și femeie ar trebui să fie capabil să asigure intimitatea comuniunii și să păstreze demnitatea diferenței. Apărarea legământului dintre bărbat și femeie, chiar dacă aceștia sunt păcătoși și răniți, confuzi și nesiguri, reprezintă o vocație exigentă în situația actuală. FEBRUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ - PSALMII

Dintru adâncuri strig către tine, Doamne, / Doamne, ascultă glasul meu! / Pleacă-ţi urechea ta la glasul rugăciunii mele! / Dacă te-ai uita la fărădelegi, Doamne, / Doamne, cine ar mai putea să stea în faţa ta? / La tine însă este iertare / şi ne temem de tine. / Eu nădăjduiesc în Domnul; / sufletul meu speră în cuvântul său. (Psalmul 130/129, 1-5)

Dintru adâncuri… Text: Pr. Tarciziu Șerban

salmul 130/129 este o cântare pe care o rostea orice pelerin când începea să urce treptele Templului de la Ierusalim, cu ocazia principalelor sărbători. Cântarea cuprinde atât expresii ale situaţiei dramatice de viaţă în care se află psalmistul, cât şi expresii ale speranței pe care el şi-o pune în Dumnezeu, singurul care-l mai poate salva. Când psalmistul exprimă situaţia în care se află, o compară cu adâncul cel mai profund al abisului de unde nu mai întrezăreşte niciun licăr de lumină. O astfel de situaţie ar putea fi rodul unor greşeli pe care le-a comis când, neţinând seama de poruncile lui Dumnezeu, a pierdut esenţialul vieţii. Şi-a pierdut fie sănătatea personală, fie armonia şi tihna vieţii de familie, fie 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2019

încrederea celor din jur, fiind ocolit de toţi, fie libertatea etc. Ajuns în astfel de situaţii, psalmistul are nevoie să fie salvat şi de aceea îşi înalţă strigătul către Dumnezeu, nădăjduind că va fi auzit: Doamne, ascultă glasul meu! Pleacă-ţi urechea ta la glasul rugăciunii mele. El se ştie vinovat şi ştie că îşi merită pedeapsa. Înaintea judecăţii lui Dumnezeu el nu poate demonstra vreo faptă de dreptate care să-i permită să-şi ţină fruntea sus. Conştient de acest lucru, spune: Dacă te-ai uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine ar mai putea să stea în faţa ta? Cu toate acestea, continuă să nădăjduiască în Domnul, iar sufletul său să se încreadă în cuvântul său pentru că la Domnul este iertare. Inima părintească a lui Dumnezeu poate să schimbe pedeapsa în iertare

atunci când vede căinţă şi dorinţă de întoarcere. De aceea psalmistul se pune în aşteptarea intervenţiei lui Dumnezeu aşa cum aşteaptă străjerii ivirea zorilor. Experienţa iertării primite în acest fel îl determină pe psalmist să propună întregului popor al lui Israel calea căinţei şi a convertirii pentru a obţine de la Dumnezeu îndurarea, belşugul de mântuire şi iertarea tuturor fărădelegilor sale. Doar în acest fel s-ar putea bucura de viaţa pe care El o oferă cu generozitate. E drept că noi intonăm această cântare îndeosebi în cadrul celebrărilor de înmormântare ori de pomenire a celor răposaţi. Prin ea încercăm să redescoperim în ce fel putem ajunge să avem parte de viaţa alături de Dumnezeu în slava sa cerească.

SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

„Sfântul normalității”*

BIOGRAFIE

vindecă o soră din congregația sa

S Sfântul Alfons Maria Fusco Canonizare: 16.10.2016 Beatificare: 07.10.2001 Venerabil: 12.02.1976 Procesul: 27.07.1930 Moartea: 06.02.1910 Nașterea: 23.03.1839

ora Maria Dulcis Miniello, din congregația fondată de Părintele Alfons Maria Fusco, a fost găsită leșinată în baie; era 12 iulie 2009. A fost consultată imediat de un medic și apoi internată în spital cu diagnosticul de hemoragie masivă datorată ruperii a două anevrisme ale unei artere. Localizarea intracraniană a hemoragiei făcea ca prognoza să nu fie deloc fericită; supraviețuirea nu ar fi însemnat recuperarea totală a funcțiilor fizice și psihice. Bineînțeles că rudele și surorile au început imediat să invoce mijlocirea Fericitului lor fondator pentru vindecarea surioarei lor. Atât în casa unde lucra Sora Maria Dulcis, la Roma, dar și în toată Italia, chiar în toată lumea (congregația fiind prezentă în alte 15 țări), Surorile Sfântului Ioan Botezătorul se rugau pentru vindecarea acesteia. „S-au rugat atât de bine, că Dumnezeu i-a ascultat”, va spune ulterior Sr. Maria Dulcis. Chiar așa, pe când niciun medic nu mai spera o vindecare completă a bolnavei, toți au rămas surprinși văzând, pe 25 octombrie 2009, cum aceasta începea să dea semne de însănătoșire. Sora Miniello povestește că a simțit în interiorul ei o forță extraordinară, imposibil de explicat sau de descris. Examinarea situației a descris faptul petrecut ca fiind o vindecare neașteptată și completă, cu recuperarea completă a funcțiilor cognitive și senzoriale, iar aceasta nu poate fi explicată științific.

Mic dicționar al acestei pagini * „Sfântul normalității”, așa l-a numit Cardinalul Crescenzio Sepe pe Alfons Maria Fusco în cadrul celebrărilor ocazionate de canonizarea acestuia. Alfons este „miracolul iubirii” în contextul periferiilor societății, de unde aduce la normalitatea vieții umane copii abandonați, fără nicio altă speranță decât cea oferită de iubirea unui preot dedicat lor. Alfons Maria Fusco nu este singurul sfânt al normalității, indicând că iubirea și sfințenia țin de normalitatea ființei umane.

Un bărbat dedicat lui Dumnezeu, un educator dedicat copiilor abandonați, un preot plin de zel

-a născut la Angri (Salerno, Italia) în familia unor agricultori, Aniello Fusco și Giuseppina Schiavone. Fiind primul dintre cei cinci copii, primește numele Sfântului ce a mijlocit nașterea sa, Alfons Maria de Liguori. La vârsta de 11 ani le spune părinților că vrea să devină preot și intră în seminar; apoi, simte că trebuie să facă ceva pentru orfani. Va fi sfințit preot în 1863 de către Arhiepiscopul de Salerno. În 1878 fondează Ordinul Surorilor Battistine del Nazareno, care se vor numi Surorile Sf. Ioan Botezătorul și care se vor ocupa de orfani, cu deviza sfântului patron: „Pregătiți calea Domnului!” În 1889 fondează institutul educațional cu caracter profesional care, după moartea sa, va lua numele fondatorului. Pentru această operă, Don Fusco va primi supranumele de Don Bosco din Sud.

FEBRUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE GÂNDURI DE AZI ȘI DE IERI

3 trei

Cine sunt eu?

Cum adică, nu știu cine sunt? Ba știu prea bine. Sunt... Text: Claudia Stan

omân. Frate, soră, părinte. Cea mai grozavă mamă din școală. Cel mai bun director din corporație. Cel mai meseriaș tâmplar. DoctorulDumnezeu. Primul din seria mea de MBA. Sunt bun, deștept, frumos și devreme acasă. Aaa, și perfecționist: mă iau în serios, mă implic. Performez. Dau rezultate. Știu cum trebuie făcute lucrurile și le spun și altora. Fac totul cu dedicare și chiar nu știu cum ar merge lucrurile dacă n-aș fi eu. Nu, întrebarea nu e ce sunt eu. Nici ce fac, cu ce mă ocup, ce activități desfășor, ce responsabilități am, ce poziție socială ocup. Nici cum sunt. Nici cum fac totul. Întrebarea e cine sunt eu? Ce-ar fi dacă azi, măcar pentru 3 minute, m-aș uita la mine cu ochii lui Dumnezeu? Dacă aș sta puțin cu Isus, doar eu cu el, așa, în tăcere, chiar fără niciun cuvânt și fără nicio socoteală. Privindu-mă cu privirea lui. Lăsându-mă atins pe dinăuntru de această privire. • Care e centrul ființei mele, cel căruia i se adresează privirea lui Cristos? • Cine sunt eu, după ce mă dezbrac de toate rolurile și măștile? • Care părticică din sufletul meu vibrează sub privirea lui? „[Isus] cunoștea ce era în om” (In 2,25). 3 trei: poartă-n casă. Un exercițiu care poate deschide poarta cea strâmtă către casa împărăției din sufletul nostru, ca s-o locuiască dumnezeirea Treimii.

Sub privirea lui Dumnezeu

rivirea lui Dumnezeu asupra noastră este cea care ne dă viață, iar privirea noastră asupra Lui ne împiedică să murim. Trăim din privirea lui Dumnezeu. Prezentul este altceva decât privirea lui Dumnezeu? A simți că viața noastră, în toată vitalitatea ei, este puterea privirii lui Dumnezeu așezate asupra noastră. Mai bine decât fulgerul și mult mai repede, o singură privire a lui Dumnezeu este de ajuns pentru a pune foc într-un 26

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2019

suflet. Căința adevărată, a ne privi greșelile cu privirea lui Dumnezeu și cu o bătaie a inimii sale. A exista înseamnă a fi cu Dumnezeu (…) aceasta angajează, lămurește, mângâie (...) A fi cu Dumnezeu înseamnă a fi sigur de sine; (...) a putea lua parte la tot; (...) a putea fi peste tot. A fi cu Dumnezeu știind cât de mult El este cu noi. A se apleca asupra lui Dumnezeu, din când în când, gândindu-ne cu câtă tandrețe veșnică se apleacă asupra noastră așteptarea Sa.

Nu uita că privirea teribilă a lui Dumnezeu care în cele din urmă ne va judeca este aceeași care ne-a dat viața și din iubire. Fericitul Vladimir Ghika

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc)

Astăzi:

Louis Guilloux Text: Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)

m spus că vom prezenta în această rubrică personalități care și-au intersectat traiectoria cu cea a lui Vladimir Ghika și că vom încerca să le înfăţişăm sub o privire mai insolită. Este cazul personajului de astăzi: Louis Guilloux (1899-1980). Dacă numele acestui romancier rămâne încă destul de bine cunoscut publicului francez, este mult mai puțin cunoscut în România. De altfel, dacă pagina franceză din Wikipedia care îl privește este destul de generoasă, cea în română este... inexistentă. Provoc orice român iubitor de literatură să repare această lipsă cât mai repede. Căci Louis Guilloux este un mare scriitor, iar opera sa principală, Sângele negru (1935), merită să fie citită și, de altfel, a fost publicată în română în 1971, tradusă de către Mihai Murgu la Editura Univers, și reeditată în 2006 la Editura RAO. Atunci când Louis Guilloux îl întâlnește pe Vladimir Ghika, încă nu este celebru. Suntem în 1927. Tocmai publicase o carte mică, cea dintâi, la Maison du peuple1, din care îi face cadou un exemplar preotului român pe care îl vizitează la Villejuif, condus de către Stanislas Fumet. Acesta din urmă îl prezintă astfel pe prietenul său într-o scrisoare către

Vladimir Ghika din 27 august 1927: „un suflet arzător și generos, profund creștin. Bolșevic sau socialist când l-am cunoscut acum 3 ani. De atunci se apropie de Dumnezeu. Mai ales de când a citit Evanghelia, adică de anul trecut”. Louis Guilloux este breton, un popor sărac și profund creștin, care adesea nu are de ales, pentru a ieși din mizerie, decât să intre în Biserică. Îmi amintesc de un călugăr breton care zicea că intrase în mănăstire din motive cam greșite, dar că rămăsese din motive bune... Dar Bretania de Nord, de unde vine Louis Guilloux, este și un pământ cu o puternică influență socialistă, iar tânărul romancier pare să fie sfâșiat între creștinism și socialism. Să vadă un preot dedicat săracilor, trăind printre ei, așa cum o face Vladimir Ghika la Villejuif, îl impresionează puternic. În fond, aspirația sa pentru mai multă dreptate socială și credința sa creștină se pot armoniza și nu opune. Stanislas Fumet scrie, în aceeași scrisoare: „În fine, i-ați dat ultima lovitură. Îmi scria deunăzi că după ce v-a văzut i se părea că și-ar petrece de bunăvoie viața cu dumneavoastră, ar fi vrut să vă scrie, dar nu mai găsea ce să vă spună; adăuga că de acum n-ar mai putea face nimic fără să vă consulte. Este căsătorit, locuiește la

Saint-Brieuc și nu va întârzia să fie practicant.” Soția lui Louis Guilloux este o creștină ferventă. Dar îndepărtarea, Louis Guilloux trăind în Bretania și Vladimir Ghika la Paris, când nu se află în România sau la celălalt capăt al lumii, a împiedicat o nouă întâlnire. Și iată că Louis Guilloux se îndepărtează de Biserică și de credință. Chiar îl va însoți pe André Gide în călătoria acestuia în URSS în 1936 și va reveni la fel de dezamăgit ca și acesta, sau ca şi Panait Istrati, chiar dacă nu scrie nimic despre acest lucru pentru a nu pune în pericol contactele pe care le-a putut avea acolo. Departamentul breton Côtesd’Armor a creat în 1983 premiul Louis Guilloux, acordat în fiecare an unei opere literare care are „o dimensiune umană a gândirii generoase, refuzând orice maniheism, orice jertfire a individului în folosul abstracțiilor ideologice”. Un frumos omagiu!

1 Nicio legătură, evident, cu Casa Poporului din Bucureşti! FEBRUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Iubire sau iubirism?

INVITAT

Mici instrucţiuni de folosire a inimii Pr. Francisc Doboş

Moderator: Claudia Stan

(n. 1976)

Preot romano-catolic, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2019

DIALOGURI CU DICHIS

„Departe de a fi redusă la sentimentalism, tandreţea este primul pas pentru depăşirea retragerii în sine însuşi, pentru ieşirea din mentalitatea egoistă care zădărniceşte libertatea umană. [...] Tandreţea lui Dumnezeu ne arată că iubirea este însuşi sensul vieţii. [...] Astăzi, mai mult ca niciodată, avem nevoie de o revoluţie a tandreţii: aceasta ne va mântui”. (Papa Francisc)

Iubire: nu ştiu dacă există vreun cuvânt mai demonetizat decât acesta în lumea contemporană. E inflaţie de iubire în muzică, în publicitate, în toată media. Conceptul de iubire e fie vulgarizat şi obscenizat (redus la sex), fie, dimpotrivă, edulcorat pentru a sluji unor scopuri circumstanţiale. Am spus „concept”, pentru că mi se pare că în cultura noastră iubirea s-a globalizat şi s-a ideologizat în asemenea măsură încât nu mai vedem pădurea din cauza copacilor. Să încercăm să facem puţină lumină: care e pădurea şi care sunt copacii? Pr. Francisc Doboș (F.D.): Da. Nu mai vedem oamenii din cauza mulțimilor. Nu mai vedem chipuri din cauza siluetelor. Nu mai simțim inimi din cauza pulsului accelerat al propriului interes. Cei mai mulți se folosesc de iubire pentru a-și activa doar iubirismul. Iubirismul ăsta este un fel de diabet relațional. Adesea se traduce în prea multă zahariseală și siropeală. La cealaltă extremă, a lipsei de glicemie relațională, se află mecanica trupurilor fără lubrifierea sufletelor și lăcrimarea ochilor. Este iubirismul fără implicare, fără responsabilitate, fără dăruire

reală / totală. Ah, și să nu cumva să credem că fenomenul este doar unul orizontal! Iubirismul, mulți îl trăiesc și cu Dumnezeu: îi cumpără lucruri scumpe, acatiste babane, croaziere spirituale pentru a avea parte de prestația lui aducătoare de bunăstare, sănătate, anihilarea blestemelor și a dușmanilor. Iubirismul spiritual, ca și cel uman, implică, da, generozitatea noastră, dar doar din perspectiva propriului interes, a propriului câștig. Ioan, apostolul iubirii, ne propune cea mai concisă şi provocatoare „definiţie” a divinităţii: „Dumnezeu ESTE iubire” (1In 4,8).

F.D.: Bucuria. Bucuria care înseninează inima și dă consistență gesturilor. Cine trăiește în pacea lui Dumnezeu, chiar și în mijlocul încercărilor, ajunge să semene bucurie și în alte suflete. Contactul cu Iubirea Lui face să dispară încrâncenarea și frica. Această Bucurie nu va îndepărta neapărat toate problemele și suferința, dar le va da sens. „Bucurați-vă!... Nu vă temeți!” Acestea sunt cuvintele pe care Isus înviat din morți le adresează femeilor venite la mormânt (cf. Mt 28,910). Tot la fel, Iubirea lui Dumnezeu să ne trezească din tristețea și frica noastră, să ne facă să intrăm în bucuria mărturiei întâlnirii cu Cel Înviat.

F.D.: Aș îndrăzni să spun și invers: Iubirea este Dumnezeu. Iubirea totală este El. Iar pentru a trăi iubirea pe pământ și între noi avem nevoie de Crăciunul Iubirii, adică de nașterea lui Dumnezeu în istoria și viața noastră. Iar acest Crăciun al Iubirii are constant nevoie de Epifanie, adică Iubirea divină în noi să fie cunoscută și recunoscută de cât mai mulți.

Aş zice că iubirismul e un curent care insistă să înghesuie iubirea în nişte cutiuţe pătrate şi strâmte cu etichetele: „sentiment”, „emoţie”, „toleranţă”, „acceptare”, „compromis”. Un fel de trandafir de plastic, care pretinde că are parfum. De ce trandafirul acesta, chiar dacă e foarte „în trend”, nu miroase a bine?

Care sunt semnalmentele după care poate fi recunoscut contactul unui suflet cu Iubirea divină?

F.D.: Nu doar că nu miroase a

bine, miroase numai a interes, a egoism mascat în gingășie de plastic, a FEBRUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

DIALOGURI CU DICHIS

generozitate cămătărească. Îmi vine în minte expresia „mușcă și fugi”. Cam așa este și cu pseudo-iubirea: iubirismul ăsta este o intoxicație cu E-uri relaționale; așa cum ne îndopăm cu fast food, tot la fel ne îndopăm cu fast love. Bucătăria adevărată cere timp, pasiune și dăruire: a găti împreună cu cei pe care îi inviți la masă. La fel și iubirea adevărată. Se gătește împreună pe aragazul și în cuptorul Cerului. Consumul excesiv de fast / junk love dăunează grav sănătății. Iezuitul Anthony de Mello spune că nevoia fundamentală a omului este de a iubi, nu de a fi iubit. De ce nu vedem asta? F.D.: Ne este mai la îndemână

vampirismul relațional. Tindem să sugem viața și iubirea din oameni, nu să donăm din „sângele iubirii” noastre. Mulți trăim pe credit, nu doar pentru mașină și casă, ci chiar și pentru relația de prietenie și de iubire. Neavând ce să dăm, așa credem noi, ajungem să ne împrumutăm sau chiar să stoarcem iubire, like-uri și atenție de la cei din jur. Însă acela care are Iubirea lui Dumnezeu în inimă și în viață o va transmite prin toți porii relaționali și prin toate simțurile spirituale. „Iubeşte şi fă ce vrei”: această maximă a Sfântului Augustin a devenit, printr-o interpretare reducţionist-libertină, stindardul iubirismului. Dar esenţa ei tare, care ne răscoleşte duhovniceşte, e cu totul şi cu totul alta. Ce ne interpelează aici? F.D.: Foarte mulți oameni „iubiresc” și fac ce vor, adică mușcă și fug, iubiresc și fug. Trăiesc iubiri de „unică folosință” sau, altfel spus, aplică relațional programul Rabla. 30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2019

Iubește cum a făcut Isus, adică dă-ți viața la propriu și la figurat pentru cei pe care îi iubești. Doar așa poți face ce vrei. E cu schepsis maxima Sfântului Augustin. Mistică sau asceză în iubire? F.D.: Și una și alta. Căldura și lumina, de exemplu, sunt diferite, dar unite. Tot la fel cu mistica și asceza în iubire. Nu există mistică adevărată care să nu fi trecut prin asceză. Și nu există asceză creștină care să nu tindă spre mistică. Asceza nu este moneda cu care ne cumpărăm iubirea spirituală. Mistica, iubirea divină, este întotdeauna dar. Asceza nu face altceva decât să ne predispună să primim acest dar al lui Dumnezeu, ne sintonizează pe frecvența harului, a Duhului. Ea nu este niciodată monedă de schimb. Este greu să intrăm în dimensiunea gratuității iubirii divine. Noi, care suntem obișnuiți să cumpărăm totul pe pământ, tindem să aplicăm aceleași criterii și în relația cu Dumnezeu. Când vorbim despre iubire în „lume”, idolul prefabricat din prejudecăți și stereotipuri ne șoptește că iubirea trebuie să aibă neapărat o componentă sexuală. Cu acest idol în cap, ne e imposibil să acceptăm alegerea unei vieți de castitate consacrată: dacă te călugărești înseamnă că ai avut o decepție în dragoste. Cum arată iubirea pentru cineva care se dăruiește lui Dumnezeu? Iubește mai puțin, mai incomplet? F.D.: Când te îndrăgosteşti de ci-

neva eşti chemat să înveți să trăieşti pentru cea/cel pe care o/îl iubești. La fel și când te îndrăgostești de Dumnezeu. Dar știm că nu este mereu așa. De foarte multe ori așa

începe iubirea, dar mai apoi se pierde între îndrăgostiți, dar și față de Dumnezeu. Se pierde din frică, neîncredere, egoism... A iubi înseamnă a fi gata să-ți dai viața pentru persoana iubită, nu să-i iei viața în posesie sau în... sugrum relațional. Iosif, soțul Mariei, este modelul cel mai bun, cred eu, al persoanelor care se consacră lui Dumnezeu. Iosif era îndrăgostit de Maria. Avea planurile lui cu ea, avea vise. Dar la un moment dat a intervenit Dumnezeu. Atunci, Iosif ar fi putut să renunțe. Dar nu a făcut asta. A ales să înlocuiască propriile planuri și propriile vise cu cele ale lui Dumnezeu. Iubirea castă a persoanelor consacrate nu înseamnă doar abstinență, înfrânare. Castitatea nu înseamnă să renunți la iubire, ci să iubești în mod diferit. Dacă iubirea în castitate este trăită doar prin prisma înfrânării, se poate ajunge la frustrare. Însă atunci când castitatea este trăită ca o alegere în libertate se experimentează o mare bucurie și o iubire mistică. Alegem inimoarele de pluş sau de ciocolată şi eliminăm complet două dimensiuni ale iubirii: adevărul şi jertfa. F.D.: Este ca și cum am vrea să mâncăm de toate fără să ne îngrășăm. Adevărul este că acest stil de viață ne face rău. Ne îngrașă de noi înșine. Iar fără jertfă, adică fără să facem sport spiritual, fără să mergem la „sală”, adică la Biserică, și fără să apelăm la un „instructor spiritual” nu reușim să transformăm iubirismul în Iubire. Ce înseamnă tandreţea despre care vorbeşte Papa Francisc? F.D.: Înseamnă, în primul rând, a

ne simți iubiți, iubiți de Dumnezeu în mod profund. Doar cine trăiește

DIALOGURI CU DICHIS

înrădăcinat în această iubire „maternă” a lui Dumnezeu Tatăl poate și simte nevoia de a iubi la fel, cu o gingășie divină. Tandrețea nu este sentimentalism, ci are mai degrabă forma sânului unei mame care naște o nouă viață. Cred că iubirea din sânul unei mame care așteaptă un copil poate fi imaginea umană a gingășiei iubirii lui Dumnezeu. Isus reduce întreaga Lege la două porunci: iubeşte-l pe Dumnezeu, iubeşte-l pe aproapele şi asta-i de ajuns. Să vedem, mai întâi, ce vrea să zică asta, să-l iubeşti pe Dumnezeu „din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta” (Mt 15,30)? Adică nu in abstracto, teoretizând filozofico-moralist. F.D.: Asta începe să se întâmple atunci când mă convertesc de la un Dumnezeu stăpân de care mă tem la un Dumnezeu Tată. Iubirea lui Dumnezeu de frica de a fi pedepsit sau de a pierde paradisul nu este iubire totală și divină. Nu admitem asta, dar, în realitate, ceea ce propovăduieşte o întreagă literatură motivaţională este o patimă (narcisismul) mascată într-o falsă virtute (perfecţionismul): eu fac, eu dreg, eu, eu, eu... De ce teoria manualelor de dezvoltare personală este zaharicală în raport cu practica prin care Evanghelia ne cheamă să ne iubim pe noi înşine? F.D.: Mare parte din literatura motivațională tinde să îl transforme pe om în demiurg, în dumnezeul propriei vieți. Oferă un cer pământesc, cu succes, dar fără mântuire. Funcționează pe bază de „rețete”, respirație & mind control. Tinde astfel să devină o religie self-service.

Noi nu putem să trăim fără Cer. Cei care credem în Dumnezeu știm cât de greu se însămânțează, cultivă și îngrijește Cerul în viața noastră. Este Dar de sus, însă are nevoie să fie primit și făcut să rodească. Cerul „dezvoltării personale” nu te mai face să intri în legătură cu Dumnezeu, adică cu El, Cel întrupat, ci doar cu tine. „Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Mc 12,31): e aici un îndemn la dreaptă măsură şi la adevăr în felul în care ne reflectăm propria persoană în relaţiile noastre cu ceilalţi. Cum să nu-i iubirim, dar să-i iubim? F.D.: Dacă îl iubesc pe aproapele ca pe mine, pot ajunge să îl fac pe aproapele supraponderal. Ce vreau să spun prin această provocare? Adesea, noi nu știm să ne iubim după măsura lui Dumnezeu. Ne iubim adesea compulsiv. Mâncăm doar pentru noi iubire și devenim supraponderali. O iubire care nu își consumă caloriile către aproapele nu este cerească. Cu timpul ajunge să devină toxică. Și câte astfel de iubiri(sme) există! Iubirismul te buhăiește, dar doar iubirea te înfrumusețează. Cheia de verificare a discernământului corect între iubire şi iubirism îmi pare a sta în roade. Ce fel de roade produce una, ce produce alta? F.D.: Stă în roade atunci când vrem să le discernem mai degrabă în alții. Dar atunci când vreau să verific în mine dacă iubesc sau mai degrabă iubiresc, cred că trebuie să merg la motivație, la intenție. Aș îndrăzni să folosesc și o asemănare: Iubirea face să crească Cerul în cel pe care îl iubesc; iubirismul face să crească „cerul orizontal” în persoana iubită doar dacă interesatul câștigă mai

mult decât dăruiește. Iubirismul e un business; investiția trebuie să fie aici mai mică decât câștigul. În Iubirea cerească este tocmai invers: ea dăruiește mai mult decât așteaptă să câștige de la cel iubit. Și în mod paradoxal, câștigul este de o sută de ori mai mare. Exact ca în Evanghelie. „La apusul vieţii, vom fi judecaţi după iubire”, ne pune în gardă Sf. Ioan al Crucii. Parafrazând întrebarea adresată de Sfânta Fecioară îngerului la Bunavestire: cum va fi aceasta, de vreme ce noi nu ştim a iubi? F.D.: Da, vom fi judecați după iu-

bire, dar nu doar după iubirea dăruită, ci și după iubirea primită. Nu prea știm să o primim. Aceasta este una dintre cele mai mari provocări spirituale, să învățăm să primim Iubirea. Nici să iubim nu ştim de la început. Instinctul este să iubirim, să ne umplem de noi, să căutăm să fim noi buricul și centrul. Întâlnirea cu Dumnezeu, ba mai mult, frecventarea Lui, ne învață iubirea. Numai după ce descoperim cât de mult suntem iubiți de El înainte să facem noi primul pas, abia atunci începem să iubim cu adevărat. Iar aceasta nu vine decât din întâlnirea reală cu El. Partea simpatică este că foarte adesea (re)începem să iubim zilnic. Ce minunat când Dumnezeu ne dă atâtea zile ca să o putem lua de la capăt. Convertirea este fibra optică prin care ajunge la noi mereu proaspătă și plină Iubirea lui Dumnezeu. Cum să o ținem doar pentru noi?! Ar fi ca și cum am încerca să ne ținem respirația ca să n-o pierdem după ce am inspirat. Ne asfixiază. Doar când expirăm către aproapele ce am primit de la Dumnezeu trăim pe deplin. Oxigenați-vă fără încetare: pe voi și unii pe alții. FEBRUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserica misionară ECOURI MISIONARE

Gânduri din Coasta de Fildeș (II) Text: Seminariștii Eduard-Cristian David și Iosif-Adrian Fechet

um orice mare eveniment are nevoie de un timp de pregătire, tot așa și Crăciunul este precedat de un timp de așteptare, de Advent. Pentru mulți, această perioadă este momentul primei zăpezi, al colindelor, al brazilor împodobiți... Dar ce faci când acestea lipsesc? Cu această întrebare ne-am trezit pe parcursul Adventului pe care l-am trăit împreună cu creștinii din Djébonoua. Astfel, am fost nevoiți să ne îndreptăm privirea spre singurele semne care anticipau Crăciunul: coroana de Advent și cuvântul Domnului, care ne-a găsit pe toți mai liberi și mai disponibili. Pregătirea credincioșilor din misiune a constat în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, în participarea la cateheze speciale și s-a încheiat cu o celebrare penitențială, la care au participat un număr semnificativ de credincioși. 32

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2019

Liturghia din noaptea de Crăciun a fost o adevărată sărbătoare. Spiritul african, care înțelege că atunci când se bucură trebuie să cânte și să danseze, a făcut ca celebrarea să fie solemnă și plină de bucurie. Ziua de Crăciun a însemnat începutul unui drum lung prin satele misiunii, timp de mai multe zile, pentru a celebra sărbătoarea Nașterii Domnului cu credincioșii, dar și pentru a-i boteza pe copii. Aici este practica de a-i

boteza pe adulți în timpul Paștelui, iar pe copii, în timpul Crăciunului. În Advent, am încercat împreună cu cateheții să-i sensibilizăm pe părinți cu privire la importanța botezului propriilor copii, amintindu-le că este cel mai frumos cadou pe care-l pot oferi de Crăciun copiilor lor. Rodul acestor eforturi au fost cele 17 botezuri celebrate, un număr nici mare, dar nici mic, dat fiind faptul că practica botezului copiilor este relativ recentă. Pe 28 decembrie, parohia a organizat o întâlnire cu copiii din satele misiunii, care au participat la Liturghie, s-au jucat și au dansat. Scopul întâlnirii a fost acela de a-i ajuta pe copii să simtă bucuria Crăciunului, dăruindu-le câte un cadou pregătit prin programul „Oferă un cadou unui copil”, al Centrului Misionar al Diecezei de Iași. Ultima oprire a anului 2018 i-a găsit pe credincioșii din misiune tot împreună, adunați în jurul altarului. Momentul de început de an a fost marcat de strigăte de bucurie, de îmbrățișări și de urări de bine, urări pe care Părintele Alexandru le-a prezentat Domnului în rugăciune, după care toți ne-am alăturat lui, cântând Te Deum-ul de mulțumire. Un Crăciun simplu, dar nu un simplu Crăciun! Nu uitați să vă rugați pentru misiuni și pentru misionari! Mulțumim din inimă!

eși pentru cititori sărbătoarea Nașterii Domnului este deja o amintire, prin aceste rânduri vrem să vă prezentăm o altă față a Crăciunului, mai simplă (dar nu simplistă!) în așteptare, păstrând încă neatins esențialul sărbătorii.

CULTURĂ FILE DE ISTORIE

Adu-ți aminte, Marie, și de România

niversarea a 160 de ani de la aparițiile Sfintei Fecioare Maria la Lourdes în anul 1858 a prilejuit publicarea, la editura Sapientia din Iași, a volumului Adu-ți aminte, Marie, și de România, dedicat începutului cultului Madonei de Lourdes în România. Prima ediție a acestei lucrări a fost publicată la aceeași editură în anul 2005. Noua ediție a fost revizuită, cuprinzând noi capitole dedicate cultului Sfintei Fecioare de la Lourdes în Arhidieceza de București. O noutate a acestei a doua ediții o reprezintă capitolul dedicat acțiunilor mariane desfășurate de episcopul martir Anton Durcovici și rolului acestuia în dezvoltarea devoțiunii mariane, în general, și a celei față de Sfânta Fecioară de la Lourdes, în special. Prin aceste acțiuni, Fericitul Anton Durcovici și-a legat numele de readucerea Sfintei Fecioare în inimile credincioșilor din România, în spiritul tradiției acestei devoțiuni. Volumul este prefațat de Excelența Sa Petru Gherghel, Episcop de Iași, care subliniază următoarele: „Cu Maria la Isus – acesta este modul cel mai ușor de a ne apropia de Cel care a ales să coboare în sânul ei imaculat și binecuvântat. Privind la imaginea Maicii Domnului, care a ținut să ne viziteze la Lourdes, căpătăm un nou avânt în contemplarea frumuseții divine, căci în această tânără minunată

Text: Dr. Dănuț Doboș

Dumnezeu însuși a binevoit să ne reveleze adevărata frumusețe, să ne arate figura ei cea mai frumoasă - cea mai curată și cea mai iubitoare fecioară și mamă de pe pământ, pe Mama lui Isus și Mama noastră cerească.” Istoria cultului Sfintei Fecioare de la Lourdes în România a început în anul 1881, atunci când parohul de Galați, Pr. Daniele Pietrobono, a făcut un pelerinaj în Franța, urmat, doi ani mai târziu, de profesorul bucureștean Gian Luigi Frollo. În 1885, cei doi, împreună cu fostul misionar în Valahia Jean-Pierre Cabanne, au efectuat primul pelerinaj național românesc la Lourdes, prilej cu care au depus la sanctuarul Sfintei Fecioare un splendid steag inscripționat cu rugăciunea „Adu-ți aminte, Marie, și de România”. Acesta a reprezentat începutul unei mișcări mariane care avea să se răspândească în întreg Regatul României odată cu aducerea unor statui ale Fecioarei de la Lourdes la Galați, Iași, Cioplea, Brăila, Butea, Târgu Trotuș, Răchiteni ș.a. Ceremoniile de la Butea din octombrie 1886 au fost impresionante, cu participarea a peste 10.000 de catolici din satele de pe valea Siretului, evenimentul fiind apreciat în epocă drept cea mai amplă manifestare mariană din istoria Moldovei, care a marcat, de altfel, debutul cultului Madonei de Lourdes în țara noastră. Volumul Adu-ți aminte, Marie, și de România reprezintă totodată un omagiu adus profesorului Gian Luigi Frollo, personalitatea determinantă

Gian Luigi Frollo

Steagul pelerinajului la Lourdes, 1885

în dezvoltarea cultului Madonei de Lourdes, cel care a inspirat cele mai importante manifestări mariane de la finele secolului al XIX-lea în România. Sunt omagiați, de asemenea, preoții care au inaugurat în parohiile lor primele statui ale Sfintei Fecioare de la Lourdes: Daniele Pietrobono, la Galați; Giuseppe Bordron, la Cioplea; Bartolomeo Pantaleoni, la Brăila; Giuseppe Corradini, la Butea și Răchiteni; Domenico della Posta, la Tg. Trotuș, precum și ierarhii catolici care au aprobat și susținut manifestările mariane – Episcopul de Iași, Nicolae Iosif Camilli, și Arhiepiscopul de București, Paul Iosif Palma. Viitorul rămâne, desigur, deschis dezvoltării devoțiunii față de Sfânta Fecioară de la Lourdes. FEBRUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

De la Cui la Cheie.

Spectacol

Disney On Ice Reach For The Stars 6-10 februarie, Romexpo În cadrul celor 7 reprezentații, publicul va fi încântat de poveștile Disney prezentate într-o manieră unică, alături de cele mai cunoscute personaje din Regatul Disney.

Teatru

Dineu cu proşti 6, 20, 23 februarie, ora 20:00 Teatrul Naţional Bucureşti O comedie savuroasă, bine construită, alertă, cu o distribuţie perfectă. Dincolo de situaţiile ce provoacă râsul, de dialogurile explozive şi de mişcările comice, piesei nu-i lipseşte consistenţa psihologică.

carte

Cele mai frumoase rugăciuni pentru copii Ed. Sapientia, 2018 Cartea se adresează copiilor, dar și părinților care doresc să-i introducă pe copii în viața de rugăciune, de dialog cu Dumnezeu. Au fost selectate, în special, rugăciuni de dimineață, înainte și după masă, rugăciuni de mulțumire, rugăciuni de seară și cea mai frumoasă rugăciune, Tatăl nostru. 34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2019

Teologia fundamentală a Papei Francisc Editura ARCB, Bucureşti 2018

uând în mână cartea De la cui la cheie, titlul ne captivează atenţia. La origine stă o replică a Papei, adresată unui profesor de teologie fundamentală pe când vizita Universitatea Gregoriana: „Teologie fundamentală! – a exclamat Papa. E ca şi cum ai roade un cui”, adică ceva fără gust, inutil, plictisitor. Papa atrăgea astfel atenţia asupra riscului de a studia teologia doar din cărţi, fără a ţine cont de viaţă şi pierzând din vedere omul. O astfel de teologie închide, asemenea unui cui bătut într-un sicriu. De fapt, teologia este o cheie care deschide către lume, către celălalt, către dialog. Un teolog bun are gândirea mereu deschisă la acel maius („mai mult”) al lui Dumnezeu, mereu în dezvoltare, dar mereu fidel Tradiţiei Bisericii. Plecând de la

Format: 14,8 x 21 cm, 144 de pagini

metafora-avertisment a cuiului şi a cheii, nouă teologi dezbat în acest volum aspecte ale teologiei Papei Francisc, arătând că acesta cere o schimbare de orizont, de la o viziune abstractă şi asiguratoare la o viziune mai riscantă şi marcată de conştiinţa istorică. Meritul cărţii este de a ni-l aduce mai aproape pe Papa Francisc. Şi, înţelegând mai bine gândirea teologică, faptele şi gesturile de fiecare zi ale acestui păstor minunat, ajungem să-i semănăm un pic. Pr. Eduard Giurgi

Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București 2018

10 cuvinte pe care Papa Francisc le spune tinerilor

u un layout tineresc şi atractiv, broşura este destinată lecturii particulare sau discuţiilor în grup și reuneşte zece teme de meditaţie propuse de Papa Francisc cu ocazia întâlnirilor sale cu tinerii. „Pune-l pe Cristos în viața ta. O spun anume pentru tine: «Pune-l pe Cristos» în viața ta! El te așteaptă: ascultă-l cu atenție și prezența Lui îți va înflăcăra inima…”

CULTURĂ SACRALITATEA ÎN ARTĂ

Prezentarea LUI ISUS la Templu Text: Pr. Andrei Dumitrescu

S Prezentarea Pruncului Isus la Templu (cca 1320)

de Giotto di Bondone Pictură în tempera pe lemn. Dimensiune: 45,2x43,6 cm. Tabloul se află în Muzeul Isabella Stewart Gardner din Boston (SUA).

ărbătoarea Prezentării lui Isus la Templul din Ierusalim se celebrează în fiecare an la data de 2 februarie, fiind introdusă în calendarul roman de Papa Sergiu I (687-701). Această sărbătoare ni-l aduce din nou în centrul atenţiei pe Pruncul Isus, care vine să se supună Legii lui Moise, dar de fapt, el iese în întâmpinarea poporului său credincios, prezentându-se ca jertfă de răscumpărare a neamului omenesc. Această idee a redat-o şi marele artist renascentist italian Giotto în tabloul intitulat Prezentarea Pruncului Isus la Templu, realizat în jurul anului 1320, în perioada de maturitate a activităţii sale artistice. În acest tablou, bătrânul Simeon apare ţinându-l pe pruncul Isus în braţe; privirea îl contemplă pe Pruncul dumnezeiesc, în timp ce rosteşte în taină, ca o rugăciune de recunoştinţă, „Nunc dimittis” (Lc 2,29); iar lui Iosif şi Maria şi tuturor celor care îl vor urma pe Isus, Simeon le prezice care va fi misiunea acestui copil cu totul deosebit (cf. Lc 2,34-35). Giotto îşi încadrează bine în construirea picturii personajele pe care le-a reprezentat, surprinzând umanitatea acestora. Fundalul

auriu sugerează divinitatea şi regalitatea acestui Prunc. Copilul Isus, departe de a sta liniştit în braţele lui Simeon, reacţionează la fel ca orice bebeluş atunci când este luat în braţe de o persoană necunoscută: îşi întinde braţele către Maria, mama sa, căutând protecţia ei. Deşi stă în braţele lui Simeon, Pruncul apare în acest tablou suspendat deasupra altarului de jertfă de la templu, arătând chiar de la sosirea sa în lume că el a venit pentru a realiza mântuirea noastră.

Giotto

un pionier al Renaşterii italiene

iotto di Bondone (1267-1337) a fost un pictor și arhitect italian, considerat inovatorul picturii italiene și predecesor al artei moderne. Originar din Florenţa, a fost în tinereţe ucenicul lui Cimabue, artist italian cu influenţe bizantine, pe care le va prelua şi el la începutul activităţii sale. Ulterior va înlocui compoziția ornamentală bizantină cu reprezentarea spațiului tridimensional, ceea ce va marca începutul Renaşterii.

Giotto di Bondone, de Paolo Uccello, 1450, Muzeul Louvre, Paris

FEBRUARIE 2019 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

ETCETERA ANUNȚURI

PAROHIA Sfânta Fecioară Maria, Regină

Să descoperim Liturghia în Biblie

n Parohia Sfânta Fecioară Maria, Regină (Cioplea) din București, Școala Credinței ARCB propune 10 întâlniri Lectio Euharistia – Să descoperim Liturghia în Biblie – în cadrul cărora vor fi aprofundate Sfânta Scriptură și Tradiția. Materialele didactice folosite vor fi conferințele video ale lui Brant Pitre. Întâlnirile catehetice se vor desfășura în 10 sâmbete, în intervalul 9 februarie - 29 iunie.

PAROHIA Sfânta Elena

Descifrarea misterului Bibliei

n Parohia Sfânta Elena din București, în perioada 17 februarie - 7 aprilie, duminica după Sfânta Liturghie de la ora 12:00, se va derula programul susținut de Școala Credinței ARCB: Descifrarea misterului Bibliei. Întâlnirile catehetice au la bază un material produs de Ascension Press avându-i autori pe Jeff Cavins și Sarah Christmyer și beneficiind de traducerea Oanei și a lui Radu Capan.

catedrala Sfântul Iosif

Concert în Catedrală

uminică, 3 martie, începând cu ora 19:30, în Catedrala Sfântul Iosif va avea loc un concert de orgă susținut de Eduard Antal, care va interpreta lucrări de Johann Sebastian Bach: Toccata, Adagio și Fuga în Do major; cantata Wachet auf, ruft uns die Stimme; Passacaglia și Fuga în Do minor; imnul Wir glauben all’ an einen Gott; Preludiul și Fuga în Mi major.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2019

Revista Actualitatea creștină poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164 – Bucureşti, sector 1 Tel.: 021 201 54 57 Email: libraria@arcb.ro Website: www.librariasfiosif.ro Persoană de contact: Tereza Petreş

www.librariasfiosif.ro

ASCULTĂ RADIO MARIA O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz

www.radiomaria.ro

Nr. 2/2019 * Anul XXX * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

„Când începi să faci ceva, respectă mai întâi prezența lui Dumnezeu și vocația ta”. www.vladimirghika.ro

SANCTUARUL DE LA LOURDES

loc şi simbol de speranţă şi de har Legendă imagine: desen în tuș negru pentru „La visite de pauvres”, ediția ilustrată (manuscris), 1923.

Papa Francisc vine în România Papa de la Roma: Minister și Mister