130 ani ARCB - O ISTORIE ÎN IMAGINI

130 ANI DE LA FONDAREA ARHIEPISCOPIEI ROMANO-CATOLICE DE BUCUREȘTI

- O ISTORIE ÎN IMAGINI -

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti a fost înfiinţată de papa Leon al XIII-lea, la 27 aprilie 1883, prin breva apostolică (bula) Praecipuum munus, care separa Vicariatul Apostolic al Valahiei de Episcopia de Nicopole; Vicariatul Valahiei devenea Arhiepiscopia de București.

Totodată, Mons. Ignazio Paoli (episcop de Nicopole și vicar al Valahiei) era înălțat la demnitatea de arhiepiscop de Bucureşti; în scaunul episcopal de Nicopole era numit Mons. Hipolito Agosto.

Născut la 25 iulie 1818, era originar din localitatea Santa Maria di Vezzano (Italia). În 1843 a intrat în Congregaţia Pasionistă.

A fost sfinţit preot în anul 1859 şi a primit diferite misiuni în cadrul congregației.

Ignazio Paoli

Mons. Paoli era episcop de Nicopole şi administrator apostolic al Valahiei, cu reşedinţa la Bucureşti începând din 19 august 1870. În noua misiune – de arhiepiscop – el a continuat activitatea înaintaşilor (vicarii apostolici ai Valahiei) reorganizând şcolile catolice şi înfiinţând Noviciatul şi Seminarul mic al pasioniștilor de la Cioplea.

Opera vieţii arhiepiscopului Paoli este catedrala „Sfântul Iosif” din Bucureşti (1873-1884), pentru construirea căreia a cutreierat Europa, apelând la generozitatea creștinilor.

„[...] În mijlocul capitalei României ortodoxe, un biet preot, un biet episcop prigonit, arătat românilor ortodoxi ca un duşman care vine să ridice Românilor religiunea părinţilor lor, ca un propagandist de catolicism, de papism, cu talgerul a ridicat cel mai frumos edificiu religios care există în România, catedrala sfântului Iosif. [...]”

(M. Kogălniceanu, Desbaterile Corpurilor Legiuitoare, No. 24 din 19 Decembre 1884, p. 406)

În iarna anului 1885 Paoli a plecat – pentru a câta oară?!

– la Viena, având nevoie de bani pentru achitarea datoriilor şi terminarea finisărilor la catedrală.

Moare la 27 februarie 1885, fiind înmormântat în cimitirul oraşului. Rămășiţele sale pământești vor fi aduse la Bucureşti şi reînhumat în capela „Sfânta Ana” a cimitirului Bellu catolic.

Pe 19 mai 1885, papa Leon al XIII-lea l-a numit arhiepiscop de Bucureşti pe Mons. Paolo Giuseppe Palma.

Noul păstor va primi consacrarea episcopală la Roma, pe 24 mai; el va rămâne în oficiu până la sfârşitul vieţii, 2 februarie 1892.

Antonio Palma (în călugărie Paolo Giuseppe) s-a născut la Roma, la 5 iunie 1830. După studiile teologice, în anul 1853 Antonio a intrat la călugării pasionişti.

Devenit arhiepiscop de Bucureşti, Mons. Palma a continuat lucrările de finisare şi de dotare a catedralei „Sfântul Iosif” și a dat un nou impuls vieții spirituale în Arhidieceză.

Mons. Paolo Giuseppe Palma

Între 13 şi 25 auguat 1885 au fost la Lourdes primii pelerini români: prof. Gian Luigi Frollo, pr. Daniele Pietrobono (Dieceza de Iaşi) şi pr. Joseph Bordron (Arhidieceza de Bucureşti);

pelerinii purtau cu ei o cruce binecuvântată de arhiepiscopul Palma de la Bucureşti; pe 22 august au depus în capela „Sfântul Ioan” un steag românesc brodat cu mare măiestrie.

În toamna anului 1885 va fi adusă la Cioplea, lângă Bucureşti, o statuie a Maicii Domnului de la Lourdes (care se păstrează şi astăzi!). În următorii ani, vor fi binecuvântate statui ale Madonei de Lourdes în diferite parohii din Moldova şi Valahia, impulsionând devoţiunea mariană în rândul credincioşilor.

Papa Leon al XIII-lea îi acordase mons. Palma permisiunea de a fonda capitlul canonicilor catedralei „Sfântul Iosif” din Bucureşti, cu şase canonici titulari; capitlul a fost înfiinţat la 13 ianuarie 1887. Sunt numiţi următorii patru canonici: Basilio Laureri (vicarul general), Iuliu Heinisch (primul elev al Seminarului Pasionist de la Cioplea), Josef Baud (parohul Catedralei) şi Alois Irwin. La 26 februarie 1889 vor fi numiţi şi ceilalţi doi canonici, respectiv Paul Steiner (director al Institutului „Sfânta Maria”) şi Pius Armellini, CP (vicar parohial la Catedrală). Ca semn distinctiv, canonicii poartă: rochetul, cappa, gulerul violet şi brâul din aceeaşi culoare; în plus, se adaugă o cruce, pe care este gravată amintirea jubileului sacerdotal al Papei Leon al XIII-lea.

O boală incurabilă l-a oprit pe Mons. Palma din activitate. La 30 septembrie 1889 a plecat la Viena pentru îngrijiri medicale, unde a și murit. Pe timpul absenţei arhiepiscopului Palma din Arhidieceză şi după moartea lui, până în iulie 1893, Arhidieceza a fost condusă de episcopul titular Costantino Costa, CP, în calitate de administrator apostolic.

În anul 1889 Damele engleze ale Institutului „Sfânta Maria” deschid şcoala de fete de la Craiova; școala se va dezvolta în următorii ani sub conducerea stareţei Gisela Kolbay, câştigând aprecierea autorităţilor şi a multor familii de vază din oraş.

La 13 noiembrie 1852 superioara de la Numphemburg, Caterina di Graccho, a trimis la Bucureşti trei călugăriţe. În anul 1858 s-a deschis Institutul „Sfânta Maria” de pe str. Pitar Moş, nr.

13. În anii următori, maicile vor deschide filiale la Brăila și Turnu Severin.

Damele engleze au venit la București la 28 noiembrie 1852.

Episcopul Angelo Parsi a constatat „cu mare durere sufletească, că educţiunea fetelor catolice din Bucureşti era cât se poate de neglijată, că cea mai mare parte din ele creşteau fără instrucţiune religioasă, ba unele chiar fără şcoală”. Ca urmare, s-a adresat cardinalului Viale Prela, nunţiu apostolic la Viena, rugându-l să-i trimită călugăriţe învăţătoare şi educatoare, potrivite pentru capitala Valahiei. Pentru aceata, nunţiul a luat legătura cu Institutul „Sfânta Maria” din Nymphemburg (lângă München).

Pe 10 mai 1891 ia fiinţă „Asociaţia Mariană a bărbaţilor şi tinerilor” - una dintre multele asociaţii ale laicilor din Arhidieceză.

Fondată de părintele Joseph D’Ester, asociaţia va fi aprobată la 19 mai de Mons. Costantino Costa, administrator apostolic al Arhidiecezei. Al doilea praeses al congregaţiei va fi pr. Anton Durcovici, viitor episcop de Iaşi, administrator apostolic de București şi martir al Bisericii catolice.

Asociaţia mariană îşi va înceta activitatea în anul 1948, sub presiunea regimului comunist, împreună cu celelalte asociaţii catolice ale Arhidiecezei.

Pr. Joseph D’Ester

Pe 8 septembrie 1891 se începe construirea Seminarului de lângă Catedrala „Sfântul Iosif”.

Mons. Costantino Costa şi antreprenorul M. Surber semnează contractul execuţiei.

Clădirea va fi inaugurată în toamna anului 1893. Este Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfânta Tereza”, de astăzi, cu modificările suferite în timp.

Lipsind clădirile adecvate pentru seminar, totul se desfășura în casa episcopală; aceasta, deși avea camere pentru șapte sau opt persoane, la momentul respectiv [circa 1875] găzduia cam 40 persoane, seminariști, profesori și preotul coadiutor (cf. AGCP. A IV-III / 8-1, 1-11).

La 14 ianuarie 1894, Papa Leon al XIII-lea îl numeşte pe Mons. Otto Zardetti arhiepiscop de Bucureşti. Noul păstor îşi va face intrarea solemnă în catedrala „Sfântul Iosif” din Bucureşti la 21 noiembrie 1894. Zardetti va rămâne în oficiul de la București doar până la 25 aprilie 1895, dată la care va demisiona.

Mons. Otto Zardetti arhiepiscop de Bucureşti

Vreme de aproape patru secole catolicii din Bucureşti au avut o singură parohie, cea a mănăstirii Bărăţia, aflată în grija călugărilor franciscani observanţi.

La 29 ianuarie 1895, Mons. Zardetti a înfiinţat Parohia catedralei „Sfântul Iosif”. Primul paroh a fost canonicul Josef Baud, ajutat de preoţii: Pius Armellini, Emanuel Mierzowski, Paul Wloczka şi Carol Auner. În anul 1900 se va face delimitarea teritorială dintre parohia Bărăţia şi parohia Catedralei.

După demisia arhiepiscopului Zardetti, la 26 iunie 1895 a fost numit administrator apostolic al Arhidiecezei de Bucureşti Mons. Dominic Jaquet, OFMConv, episcop de Iași; el va deţine acest oficiu până la 31 martie 1896.

Mons. Dominic Jaquet, OFMConv episcop de Iași

La 31 martie 1896 a fost numit arhiepiscop de Bucureşti Mons. Francisc Xaveriu von Hornstein; va fi consacrat episcop la 10 octombrie 1896 de către cardinalul Lacot, arhiepiscop de Bordeaux şi înscăunat la Bucureşti în preajma Crăciunul acelui an.

Mons. Francisc Xaveriu von Hornstein a rămas în oficiu până la sfârşitul vieţii, 3 iunie 1905.

Mons. Francisc Xaveriu von Hornstein

În anul 1898 au venit la București Călugăriţele „Notre Dame de Sion”; ele și-au început opera socială la Bucureşti într-o clădire luată cu chirie (strada Venerei, nr. 11). Anul următor, vor înfiinţa o şcoală primară cu programă statală şi o şcoală secundară cu programă proprie. După primul an de funcţionare, şcoala se va muta în str. Armenească, pentru următorii doi ani, apoi pe Calea Victoriei, nr. 190, unde va funcţiona până în 1913 când se vor instala în sediul propriu.

Anul şcolar 1898/1899 a marcat o relansare a învăţământului catolic din Arhidieceză. La Bucureşti a fost terminată construcţia şcolii „Sfântul Andrei” din Calea Călăraşi, nr. 10 (clădită pe terenul fostului cimitir catolic), astfel încât au putut fi părăsite spaţiile scolastice de la vechea reşedinţă episcopală, din str. Călărași (unde şcoala funcţiona din anul 1858). Arhiepiscopul von Hornstein i-a rechemat la Bucureşti Fraţii Şcolilor Creştine - „Bruderii”.

În anul 1900 Canonicul Carol Auner a inventariat arhiva istorică a Arhidiecezei creind fondul Auner: documentele din perioada 1600-1900, acte ale mănăstirilor franciscane din Câmpulung şi Râmnic și ale Vicariatului Apostolic al Valahiei. Nicolae Iorga, obţine de la arhiepiscopul von Hornstein aprobarea de a publica documentele; ca urmare, în 1901 va ieși volumul Studii şi Documente cu privire la Istoria Românilor, în 2 volume.

Studiile lui Auner despre vechile episcopii catolice sunt opere de referinţă pentru orice cercetător al vieţii catolice pe meleagurile noastre.

Canonicul Carol Auner

La 20 septembrie 1900 a sosit la Bucureşti călugărul benedictin Raymund Netzhammer, în calitate de profesor la Seminarul arhidiecezan. Însoţit de confratele și prietenul său, pr. Lucius Fetz, ilustrul călugăr va rămâne în acest oficiu până la 29 iunie 1902. Va reveni la Bucureşti, ca arhiepiscop, în 1905.

Raymund Netzhammer

În anul 1902 a fost inaugurat palatul arhiepiscopal din str. Esculap, nr. 5 (azi Pictor Stahi, nr. 3-5). Lucrările de construcţie au început în anul 1900, prin decizia arhiepiscopului von Hornstein. Noul palat va fi reşedinţa arhiepiscopului catolic până în anul 1925, când Mons. Cisar îl va ceda Vaticanului, ca reşedinţă a Nunţiaturii Apostolice în România. Capela reşedinţei este construită în stil renascentist, cu elemente neo-româneşti.

La 16 septembrie 1905, Papa Pius al X-lea (1903-1914) l-a numit arhiepiscop de Bucureşti pe Mons.

Raymund Netzhammer, la acea dată rector al Colegiului Pontifical Grec „Sfântul Atanasie” din Roma.

Mons. Netzhammer a fost consacrat episcop de către cardinalul Gotti, prefect al Congregaţiei De Propaganda Fide, în biserica benedictină „Sfântul Anselm” de pe Aventin (Roma), la 5 noiembrie; a preluat păstorirea Arhidiecezei de Bucureşti la 17 decembrie același an.

Noul păstor se va prezenta credincioşilor printr-o Scrisoare pastorală – publicată în limbile română, germană, franceză şi maghiară – citită în bisericile Arhidiecezei la 25 februarie 1906 (Duminica „Quinquagesima”). Pastorala, centrată pe necesitatea educaţiei creştine, le este trimisă totodată autorităţilor române şi corpului diplomatic. Punctul de plecare al pastoralei este îndemnul lui Isus adresat lui Simon de a arunca năvodul pentru pescuire, care i-a inspirat şi motto-ul episcopatului: In verbo tuo („La cuvântul tău” – Lc 5,5) Mons. Netzhammer va conduce Arhidieceza de Bucureşti până la 15 iulie 1924, când va trebui să demisioneze.

Pe 20 mai 1906 au sosit la Bucureşti primele trei călugăriţe vincentine din Congregaţia „Sfântul Vincenţiu de Paul”, venite de la Constantinopol, prin mijlocirea lui Vladimir Ghika. În anul 1914 surorile vincentine vor deschide la Bucureşti un modern complex spitalicesc, actualul spital Parhon.

Vladimir Ghika

În anul 1907 au fost renovate faţada şi turnul Bărăţiei după planurile arhitectului Friedrich Hartmann, din însărcinarea Mons. Netzhammer.

Pe 19 decembrie 1909 a avut loc târnosirea bisericii greco-catolice din Bucureşti, cu hramul „Sfântul Vasile”.

La două zile după sosirea sa la Bucureşti, pe 19 decembrie 1905, Mons. Netzhammer îi mărturisea regelui Carol I al României că intenţionează să construiască, în capitală, o biserică pentru grecocatolici. Cu această ocazie regele afirmase: „Construirea unei biserici unite în capitală este o problemă dificilă, politică. În acest scop ar trebui ales un moment potrivit, pentru a nu produce o inutilă încingere a spiritelor” (Netzhammer, Episcop I, p. 81-82).

Situată în str. Polonă, nr. 194, biserica „Sfântul Vasile” are stilul arhitectonic al bisericilor moldoveneşti.

Netzhammer a binecuvântat piatra de temelie a bisericii la 3 iunie 1909, pe terenul cumpărat de episcopul de Oradea, Dr. Radu. Fondurile au fost colectate de arhiepiscopii latini Palma, von Hornstein şi Netzhammer.

Planurile îi aparţin arhitectului N. Ghika-Budeşti.

La 22 octombrie 1911, după terminarea picturii şi a dotărilor interioare, biserica va fi predată cultului ; primul paroh a fost protopopul Dr. Ioan Bălan, viitor episcop greco-catolic de Lugoj.

În anul 1912 și-a început apariţia „Revista catolică”. Din iniţiativa arhiepiscopului Netzhammer, a apărut la Bucureşti primul număr al acestei publicaţii trimestriale catolice. Fondată la 4 februarie, revista grupa în jurul ei nume celebre precum: pr. Lucius Fetz, protopopul unit Dr. Ioan Bălan, orientalistul Chiril Karalevskij, canonicul Carol Auner, istoricul I.C. Filitti, Mons. Vladimir Ghika, avocatul M. Theodorian-Carada, prof. Hildebrand Frollo etc. Încă de la apariţie, revista a fost elogiată de personalităţi din ţară (N. Iorga, D.A. Sturdza) şi din străinătate. Îşi va înceta apariţia din cauza Războiului mondial (1916).

La 2 martie 1913 a avut loc inaugurarea Casei de asociaţie „Tomis”. Clădirea, ridicată din iniţiativa Mons. Netzhammer, este situată în grădina din spatele primei reşedinţe a episcopilor catolici de la Bucureşti, în Calea Călăraşilor. Pentru a avea spaţiu suficient, a fost demolat şi pensionul damelor engleze (clădit pe la 1850). Piatra fundamentală a fost sfinţită la 1 iunie 1912. „Saloanele Tomis” sunt formate dintr-o sală de teatru şi de întruniri, două săli pentru reuniuni, patru săli de clasă, cancelarie şi o locuinţă pentru învăţător.

La 2 iulie 1916 a avut loc Sfinţirea bisericii „Preasfântul Mântuitor” din Bucureşti, a comunităţii italiene.

Piatra fundamentală a fost binecuvântată la 19 august 1915 de pr. Lucius Fetz, secretarul arhiepiscopului Netzhammer.

Pe 1 septembrie 1920 Mons. Francesco Marmaggi, arhiepiscop titular de Adrianopol de Emimonto este numit Nunţiu apostolic în România; va deţine acest oficiu până la 19 mai 1923.

Pe 12 iunie 1920 – prin Înalt Decret Regal, Dimitrie C. Pennescu fusese numit Trimis Extraordinar şi Ministru Plenipotenţiar al României pe lângă Sfântul Scaun. Această dată marchează începutul relaţiilor diplomatice, la nivel de legaţie, dintre România şi Sfântul Scaun.

Mons. Francesco Marmaggi

Pe 8 decembrie 1920 a murit, în mod tragic, Mons. Demetriu Radu, Episcop greco-catolic de Oradea.

Mons. Radu a fost econom general şi rector al Seminarului Arhidiecezei de Bucureşti; moartea a fost cauzată de o bombă, plasată în clădirea Senatului României de către comunistul Max Goldstein.

Mons. Demetriu Radu, Episcop greco-catolic de Oradea

Pe 7 octombrie 1923 are loc sfinţirea preoţească a lui Vladimir Ghika; este hirotonit de către cardinalul Ludovic Ernest Dubois, arhiepiscop al Parisului, în capela publică a mănăstirii „mamă” a Congregaţiei „Sfântul Vincenţiu de Paul”.

La 9 octombrie 1923 Congregaţia Pro Ecclesia Orientalis îi va acorda pr. Ghika permisul de biritualitate.

Vladimir Ghika

Pe 12 decembrie 1924 Mons. Alexandru Theodor Cisar, episcop de Iași și administrator apostolic al Arhidiecezei de București, după demisia Mons.

Netzhammmer, a fost numit arhiepiscop de Bucureşti. Mons. Cisar va continua să administreze Dieceza de Iaşi, în calitate de administrator apostolic, până la 5 iulie 1925 când va fi numit noul episcop de Iaşi, Mons.

Mihai Robu, primul episcop „pământean” al acelei dieceze. Înscăunarea solemnă a Mons. Cisar, în catedrala „Sfântul Iosif” din Bucureşti, va avea loc la 22 martie 1925; el va deţine acest oficiu până la 17 ianuarie 1949.

Mons. Alexandru Theodor Cisar

Mons. Cisar a împărţit Arhidieceza de Bucureşti în cinci decanate, a organizat administraţia arhidiecezană şi a obţinut de la Guvern salariu pentru preoţi. Numărul seminariştilor a crescut la 66. În 1925 au început lucrările de construcţie la actualul palat arhiepiscopal din str. G-ral Berthelot, 19, după planurile arhitectului Ferdinand Hoeflich. Clădirea va fi sfinţită pe 21 decembrie 1926 și va găzdui, pe lângă administraţia arhidiecezană, şi sediul Parohiei catedralei „Sfântul Iosif” precum şi Seminarul.

La 5 iunie 1930 (după Concordatul din 1927, ratificat în 1929) Arhiepiscopia de Bucureşti este ridicată la rang de sediu mitropolitan şi sediu primaţial al Bisericii catolice de rit latin din România. Mons. Alexandru Theodor Cisar este promovat arhiepiscop mitropolit.

Prin bula Sollemni conventione, papa Pius al XI-lea stabileşte ierarhia catolică, pentru toate riturile, din Regatul României: Pentru ritul grec – Provincia bisericească de Alba Iulia şi Făgăraş. 1.

Mitropolia Blaj, cu patru sufragane: 2.

Oradea Mare; 3. Lugoj; 4. Gherla; 5.

Maramureş.

Pentru ritul latin – Provincia bisericească de Bucureşti. 1.

Mitropolia de Bucureşti, cu patru sufragane: 2. Alba Iulia; 3. Timişoara; 4. Satu Mare şi Oradea Mare; 5. Iaşi.

În anul 1938 s-a construit monumentala bazilică Sfântul Anton situată în vecinătatea portului Constanţa.

Biserica s-a ridicat, după planurile arhitectului bucureştean Romano de Simon, pe locul fostei capele din 1886.

La începutul anului 1946, E.S. Andrea Cassulo, Nunţiu apostolic la Bucureşti, a fost declarat persona non grata; în consecinţă, va părăsi România.

E.S. Andrea Cassulo, Nunţiu apostolic la Bucureşti

La 21 mai 1946 Gerald Patrik O’Hara a fost numit regent al Nunţiaturii Apostolice la Bucureşti. Mons. O’Hara va fi martorul suprimării Bisericii greco-catolice, al desfiinţării diecezelor latine, al surghiunului episcopilor și al multor preoţi, al confiscării școlilor, a mănăstirilor și operelor sociale catolice etc. Nu va putea împiedica denunţarea Concordatului (17 iulie 1948). Va consacra mai mulţi episcopi „clandestini” și în cele din urmă va trebui să părăsească România comunistă.

Gerald Patrik O’Hara

La 17 ianuarie 1949 Arhiepiscopul Mitropolit de București Alexandru Th. Cisar a fost constrâns să demisioneze de la cârma Arhidiecezei.

Pe 29 iunie 1949 va reveni, ca administrator apostolic, până în mai 1950. În perioada 1950-1953 i s-a fixat domiciliu obligatoriu la Mănăstirea franciscană din Orăştie. În octombrie 1952 şi iunie 1953, cu aprobare specială din partea statului comunist, s-a deplasat la Alba Iulia pentru hirotoniri de preoţi. Spre sfârşitul anului 1953 i s-a îngăduit întoarcerea la Bucureşti, unde a murit, la 7 ianuarie 1954, şi a fost înmormântat în capela „Sfânta Ana” -a cimitirului Bellu catolic.

Alexandru Th. Cisar

Cu adresa nr. 2.372 din 17 ianuarie 1949 Nunţiatura Apostolică în România i-a comunicat Mons. Anton Durcovici, episcop de Iaşi, din însărcinarea papei Pius al XII-lea, că Sanctitatea Sa a acceptat demisia Mons. Alexandru Th. Cisar din oficiul de arhiepiscop de Bucureşti şi că îl numeşte pe Mons. Anton Durcovici administrator apostolic al vacantei Arhidieceze.

Mons. Anton Durcovici

nie 1949 a avut loc arestarea Anton Durcovici, episcop de Iaşi nistrator apostolic de Bucureşti, dă, în timp ce mergea la Parohia -Leordeni pentru Sfântul Mir.

nchis la Bucureşti, Jilava și Sighetul ţiei, unde a murit în noaptea pre 11 decembrie 1951.

artie 1997 Dieceza de Iaşi is faza diecezană a procesului nizare a servitorului lui Dumnezeu, ul martir Anton Durcovici, iar în brie 1999 dosarul Durcovici epus la Congregaţia pentru e Sfinţilor de la Roma.

La sfârșitul lunii iunie 1950, Regentul Nunţiaturii Apostolice de la Bucureşti, Mons. Gerald Patrick O’Hara l-a consacrat episcop, în clandestinitate, pe parohul catedralei „Sfântul Iosif” din Bucureşti, canonic Iosif Schubert.

Ceremonia a avut loc în capela Nunţiaturii Apostolice de la Bucureşti.

Mons. Schubert va deţine acest oficiu până la 21 februarie1951, când va fi arestat.

Iosif Schubert

La 21 februarie 1951, după arestarea Episcopului Schubert, Pr. Ieronim Menges a devenit succesor la Conducerea Arhidiecezei de BucureČ™ti.

Pr. Ieronim Menges

Pr. Menges l-a numit succesor la conducerea bisericii locale, în caz că el va fi arestat, pe Pr. Egon Xaveriu Heider.

O dată cu arestarea ambilor preoţi, Menges și Heider, la 19 noiembrie 1951, situaţia devine critică...

Egon Xaveriu Heider

Între anii 1952-1959 la cârma Arhidiecezei s-a aflat Mons. Stanislau Traian Iovanelli – vicar general al Episcopului Durcovici.

Stanislau Traian Iovanelli

La 17 noiembrie 1952 a fost arestat, pus sub acuzaţia de „înaltă trădare” şi întemniţat, torturat și umilit Mons. Ghika. Monseniorul a trecut la cele veșnice, în faimă de sfinţenie, după o suferinţă martirică, la 16 mai 1954, în temniţa Jilava,.

La 18 decembrie 1968 osemintele Mons. Vladimir Ghika, aduse din cimitirul de la Jilava, au fost reînhumate în cripata familiei din cimitirul Bellu ortodox din Bucureşti.

Mons. Vladimir Ghika

Între anii 1959-1983, în timpurile grele ale comunismului, biserica catolică de la noi a fost condusă de Mons. Francisc Augustin secondat de pro-vicarul Petru Pleșca de la Iași (din 1964 – episcop).

Francisc Augustin

După funeraliile mons. Francisc Augustin, preoţii Arhidiecezei l-au ales „administrator diecezan” pe pr. dr. Ioan Robu, rector al Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi.

La 30 octombrie 1984, Papa Ioan Paul al II-lea la numit pe mons. Ioan Robu, episcop titular de Cellae in Proconsolari şi administrator apostolic al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.

La 1 noiembrie 1984, numirea mons. Ioan Robu va fi recunoscută de statul român, iar consacararea episcopală va avea loc la 8 decembrie, în „Cappella Paulina” din Vatican, episcop consacrator fiind cardinalul Agostino Casaroli, secretar de stat şi prefect al Consiliului Pentru Afacerile Publice al Sfântului Scaun, episcopi con-consacratori fiind mons. Luigi Poggi şi mons. Mario Schierano.

Mons. Ioan Robu şi Papa Ioan Paul al II-lea

La 14 martie 1990, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea a restabilit ierarhia catolică din România, numindu-l pe I.P.S. Dr. Ioan Robu Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti.

Ioan Robu Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti

Maica Tereza – oaspete de seamă al Arhidiecezei de București, după ruperea cortinei de fier.

Ea a venit în România de două ori, prima dată în anul 1990, când ordinul Misionarii Carităţii a deschis un orfelinat în Bacău, apoi a revenit în anul 1992.

Maica Tereza

Pr. Ioan Ciuraru (1940-1996) – fost paroh de Buzău: un apostol al presei și al tipăriturilor din Arhidieceza noastră.

Cărţile tipărite la Buzău, în perioada comunistă, cele mai multe fără știrea autorităţilor, ajungeau până în Maramureșul istoric.

Pr. Ioan Ciuraru

7-9 mai 1999 – zile istorice și momente de har: Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România și a celebrat Sfânta Liturghie în Catedrala Sfântul Iosif din București.

Papa Ioan Paul al II-lea

La 31 octombrie 2003 Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe Mons. Cornel Damian episcop auxiliar al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București cu titlul de Iziriana, vechi centru episcopal din Numidia.

A fost consacrat episcop la 8 decembrie 2003 în Catedrala „Sfântul Iosif” de către arhiepiscopul Ioan Robu de București, asistat de arhiepiscopul Jean-Claude Périsset, nunţiul apostolic în România și Republica Moldova și de episcopul Petru Gherghel de Iași.

Mons. Cornel Damian