Actualitatea creștină, nr. 12/2018 by Revista Actualitatea Crestina

Nr. 12/2018 * Anul XXIX * Serie nouă * 4 lei

Buna Vestire (1660), Bartolomé Esteban Murillo

GÂNDUL LUNII

ADVENTUL

o așteptare în credință, cu bucurie și speranță Evanghelia începe cu îngeri. Ei aduc Vestea cea Bună cu vești bune despre bine și despre nou. www.vladimirghika.ro

Legendă imagine: Desen în tuş negru, realizat de Vladimir Ghika, reprezentând litera O.

O vizită istorică - Episcopii catolici români în vizită ad limina la Roma România, mult mai mult decât 100

1 DECEMBRIE – ZIUA MARII UNIRI A ROMÂNIEI Din Cuvântarea lui Iuliu Hossu, Episcop greco-catolic de Cluj - Gherla, înaintea poporului adunat pe Câmpul lui Horea din Alba-Iulia, în 1 decembrie 1918: De acum o Românie Mare, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu și credința poporului Său. Cântarea noastră de biruință să fie cântarea neamului pe calea lungă și grea a veacurilor: „Dreptatea Ta, Doamne, e dreptate în veac și cuvântul Tău adevărul”. Dreptate și adevăr, la temelia României întregite. Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu. Pe pământ pace. Ziua învierii, să ne luminăm, popoare. Trăiască România Mare, una și în veci nedespărțită. Amin. (Urmează îmbrățișarea cu Preasfinția Sa Dr. Miron Cristea, atunci Episcop ortodox de Caransebeș). Preasfinția Sa a adăugat cuvintele: „Pecum ne vedeți aici îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați, pe veci, toți Frații României”.

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXIX, Nr. 12/2018

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Adventul, o așteptare în credință, cu bucurie și speranță VATICAN

5 6 7

@Pontifex Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

Evenimente Păstorii Arhidiecezei ÎPS Ioan Robu, decorat de președintele României O vizită istorică 12 Știri ARCB 13 Știri interne/externe Biserică și societate

14 Bioetică Trupul uman – doar un accesoriu? 16 Res-publica România, mult mai mult decât 100

Suflet tânăr

17 Dacă-n fiecare zi… Reportaje Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Tinerii au nevoie să fie însoțiți 23 Credință vie sau moartă? SPIRITUALITATE

24 Sfânta Scriptură - Psalmii CULTURĂ Care este, până la urmă, măsura fericirii? 32 Documentar Arhidieceza Romano-Catolică 25 Din catehezele Papei Francisc Chemarea la iubire în fidelitate de Bucureşti în anii Primului Război Mondial 26 Minuni şi sfinţi Sfânta Faustina 33 File de istorie Centenar 27 Pagina Ghika A avea spiritul de sărăcie 34 Idei pentru timpul liber 35 Sacralitatea în artă DIALOGURI CU DICHIS

28 New Age, o iluzie periculoasă (III)

ETCETERA

36 Anunțuri

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 12/2018 Foto credit coperta: L’Osservatore Romano

Mesajul redacției Numărul din luna decembrie al publicaţiei noastre debutează cu Editorialul în care PS Cornel Damian prezintă semnificația Adventului și ne îndeamnă ca „Asemenea Sfintei Fecioare Maria să pornim și noi în călătoria Adventului, pentru a purta în noi Cuvântul și pentru a împărtăși cu ceilalți bucuria primirii lui”. Rubrica Focus este dedicată aniversării episcopilor noștri la 35 și, respectiv, 15 ani de episcopat, prezintă momentul decorării ÎPS Ioan de către Președintele României și oferă un scurt rezumat al vizitei ad limina apostolorum. Rubrica Biserică și societate la pagina Bioetică propune materialul Trupul uman – doar un accesoriu?, iar la Res-publica, o reflecție interesantă despre Marea Unire - România, mult mai mult decât 100. Paginile Suflet tânăr redau Scrisoarea episcopilor adresată tinerilor la încheierea Sinodului episcopilor și anunță concertul de colinde Christus Natus Est, de pe 15 decembrie. Universul familiei le vorbește copiilor despre Sf. Ioan de Kęty, îndeamnă persoanele abilitate să fie mereu alături de tineri și de tinerele familii și adresează tuturor o întrebare ce ar trebui să dea de gândit: Credință vie sau moartă? Paginile de Spiritualitate continuă reflecțiile pe marginea Psalmilor, vorbesc despre Chemarea la iubire în fidelitate, iar Pagina Ghika oferă lămuriri despre ce înseamnă A avea spiritul de sărăcie. Paginile de Cultură prezintă filmul documentar Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti în anii Primului Război Mondial și continuă seria Centenar, în care sunt amintiți eroii catolici, ce „și-au dăruit viața pentru împlinirea unui gând mare”. Și în această lună, revista vă propune știri, anunțuri, recomandări pentru timpul liber. Lectură plăcută!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Cristina Șoican Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Iulia Cojocariu Crenguța Nicolae Colaboratori

Pr. Marian Blaj Dănuț Doboș Pr. Andrei Dumitrescu Liana Gehl Anca Mărtinaş Giulimondi Monica Râpeanu Claudia Stan Layout GRAFIC

Angelus Communicationis Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

Tereza Petreș Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Visul lui Iosif, Vizita la Elisabeta, Călătoria spre Bethleem Mozaic (sec. XIV), Muzeul Chora, churchofchora.com

Adventul

o așteptare în credință, cu bucurie și speranță

nul civil începe la 1 ianuarie, dar Liturgia urmează un alt calendar și începe în prima duminică din Advent. Este logic, de altfel, ca evenimentele din viața unei persoane să fie prezentate începând cu ziua de naștere. Sărbătoarea Nașterii Domnului, Crăciunul, a intrat în calendarul creștin relativ târziu, în jurul anului 354, fiind fixată pentru ziua de 25 decembrie. De fapt, nu cunoaștem nici ziua, nici anul exact al nașterii lui Cristos, și nu există niciun document în care aceasta să fie înregistrată, de aceea alegerea zilei de 25 decembrie se explică prin faptul că la acea dată la Roma se celebra, în lumea păgână, sărbătoarea solstițiului de iarnă. Această sărbătoare plină de bucurie pentru că soarele începea să strălucească (sol invictus) a fost împrumutată de creștini, care și-au

spus: Cristos este soarele care luminează „pe cei care zac în întuneric și în umbra morții” (Lc 1,79). În calendarul liturgic romano-catolic, sărbătoarea Nașterii Domnului este precedată de Timpul Adventului. Cu acest cuvânt, advent, păgânii indicau venirea zeului lor în mijlocul poporului sau venirea regelui, iar creștinii au aplicat aceste semnificații la venirea lui Cristos Mântuitorul. Adventul are astăzi o semnificație profundă de așteptare vigilentă, iar fiecare dintre noi este chemat să primească și să fructifice această oportunitate pe care ne-o oferă Biserica. Să trăim în așteptare și să învățăm să așteptăm: iată o invitație importantă, într-o cultură ca a noastră, dominată de grabă, de lipsă de timp, uneori de o programare excesivă a vieții. Această așteptare a noastră, plină de credință, ne îndreaptă privirea

în direcția potrivită, iar cel care așteaptă cu răbdare va simți prezența Domnului: credința se întărește, întâmplările cotidiene capătă o semnificație nouă, Cristos ne pare mai puțin îndepărtat, devine mai familiar. Iar bucuria așteptării ne ajută să pregustăm bucuria întâlnirii, care va fi deplină, definitivă, sigură și stabilă. Căci, într-adevăr, Adventul ne propune un drum de pregătire în ceea ce privește un aspect esențial al vieții noastre de credință: întâlnirea cu Cristos. Astfel, în această perioadă nu ne pregătim doar pentru Crăciun, ci suntem invitați să trăim în așteptarea întoarcerii glorioase a Domnului. Pe ce se bazează această așteptare a noastră la care ne cheamă Adventul? Răspunsul îl găsim în textele Sfintei Scripturi propuse pentru această perioadă. DECEMBRIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Prima duminică din Advent aduce în atenția noastră speranța. Unui popor care încă suferă din cauza exilului plin de greutăți, Dumnezeu îi promite că va împlini făgăduințele Sale și că va face „să răsară pentru David o odraslă dreaptă; el va face judecată și dreptate în țară” (Ier 33,15). Evanghelistul Luca vorbește despre semne teribile, despre un timp de suferință: „vor fi semne în soare, în lună și în stele… oamenilor li se va tăia răsuflarea de groază, în așteptarea celor care vor veni în lume” (Lc 21,25-26). În aceste circumstanțe, Isus ne invită să nu ne înspăimântăm: „Când vor începe să se întâmple acestea, întăriți-vă și ridicați-vă capul, pentru că se apropie eliberarea voastră” (Lc 21,28). Este vorba deci de evenimente care vor însoți o eliberare: creștinul nu trăiește legat de bunurile pământești, ci în libertatea iubirii lui Cristos. Iar la această iubire a Domnului răspundem cu iubirea și fidelitatea noastră. Creștinul care este încrezător și plin de speranță în împlinirea promisiunilor Domnului este omul care umple timpul, timpul său, cu alegeri care nu suportă lâncezeala și cu rugăciunea care-i purifică sentimentele şi-i luminează sensul fiecărei zile. A doua duminică din Advent ne aminteşte că această perioadă este un timp de convertire, un timp de pregătire pentru întâlnirea cu Cristos. Autenticitatea acestui drum de convertire presupune sinceritatea noastră în faţa lui Dumnezeu, să acceptăm să ne prezentăm înaintea Lui aşa cum suntem, fără „masca” prin care ne ascundem slăbiciunile și „rănile” care ne marchează viața. „Dezbracă, Ierusalim, haina plânsului tău și a oprimării tale – ne spune și nouă profetul – și îmbracă frumusețea gloriei care vine 4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2018

de la Dumnezeu pentru totdeauna” (Baruh 5,1). Este promisiunea lui Dumnezeu care ne invită să ne ridicăm din mizeriile noastre și să pornim din nou la drum împreună cu El. În această duminică ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu care i-a vorbit lui Ioan Botezătorul. El este credibil, deoarece cuvintele sale au sens, pentru că înainte de a predica, de a vesti, el a primit și a trăit Cuvântul lui Dumnezeu. Același Cuvânt de care Domnul nu privează pe nimeni: „Pregătiți calea Domnului, faceți drepte cărările lui” (Lc 3,4). Acesta este mesajul pe care Botezătorul ni-l transmite și nouă astăzi, și care, în realitate, este o chemare, o invitație de a pregăti „calea Domnului” prin efort și convertire autentică. A treia duminică din Advent ne pune în fața unui contrast doar aparent între invitația la bucurie din primele două lecturi și cererea lui Ioan Botezătorul de a umple de conținut alegerile noastre concrete în timp ce mergem în întâmpinarea Domnului. Cine îl întâlnește pe Cristos îl întâlnește pe Cel care dă un sens nou propriei existențe. Profetul Sofonia i se adresează celui care simte necesitatea de a recupera sensul vieții sale: „Bucură-te… Strigă de veselie… Veselește-te și jubilează din toată inima” (Sof 3,14), iar Sfântul Paul ne invită: „Bucurați-vă mereu în Domnul! Iarăși vă spun: bucurați-vă!” (Fil 4,4). Este o bucurie pe care suntem invitați nu numai să o trăim, ci și să o „dobândim”. Și în aceasta constă diferența dintre „pretinsa” bucurie propusă adesea de lume și adevărata bucurie „dobândită” prin alegeri zilnice, care adesea pot fi dificile, provocatoare. Pentru a primi invitația profetului Sofonia și a Sfântului Paul

trebuie și noi să ne întrebăm asemenea celor care l-au ascultat pe Ioan Botezătorul: „Ce trebuie să facem?” (Lc 3,10). Cine ascultă Cuvântul lui Dumnezeu cu sinceritate și cu disponibilitatea convertirii nu poate să nu se întrebe: și acum, după ce am ascultat Cuvântul lui Dumnezeu, ce trebuie să fac? Realitatea vieții de zi cu zi va fi cea care ne va sugera răspunsul. Iar un lucru este sigur: nimeni nu este dispensat de la a-și pune această întrebare. Este primul pas spre o convertire autentică. A patra duminică din Advent ne apropie de sărbătoarea Nașterii Domnului, iar în acest an liturgic este doar cu două zile înainte de Crăciun. Și pentru a trăi cât mai intens aceste ultime zile de Advent, suntem invitați să privim la Sfânta Fecioară Maria, pentru că nimeni nu a știut mai bine ca ea să-și dispună inima și viața pentru a-l primi pe Cristos. Din felul ei de a fi, din cuvintele și gesturile ei învățăm modul de viață autentic al celui care crede. Ne spune Sfântul Luca în Evanghelia acestei duminici, relatând vizita Mariei la verișoara sa Elisabeta: „Maria s-a dus în grabă” (1,39). „Graba” despre care ne vorbește evanghelistul este semnul dorinței vii de a împărtăși rodul ascultării și primirii Cuvântului. Este „graba plină de iubire” care și astăzi trebuie să caracterizeze mărturia vieții noastre creștine și care izvorăște din iubirea față de Cristos. Asemenea Sfintei Fecioare Maria să pornim și noi în călătoria Adventului, pentru a purta în noi Cuvântul și pentru a împărtăși cu ceilalți bucuria primirii lui.

PS Cornel Damian Episcop auxiliar de București

VATICAN

@PONTIFEX

DIN CUVINTELE PAPEI

Dumnezeu vine să locuiască în mijlocul nostru

Twitter: @Pontifex

Domnul se face om pentru a călători cu noi, în viața de zi cu zi. / Adventul este o călătorie spre Betleem. Să ne lăsăm atraşi de lumina lui Dumnezeu făcut om.

Domnul să ne dea înțelepciunea să căutăm ceea ce contează și curajul să iubim nu prin cuvinte, ci prin fapte. / Fără iubire, viața și credința sunt fără valoare.

Secretul vieţii creştine este iubirea. Numai iubirea umple golurile, abisurile negative pe care răul le deschide în inimi. / Isuse, fă-ne capabili să iubim ca Tine!

Cu naşterea lui Isus, însuşi Dumnezeu e cel ce-şi ia locuinţă în mijlocul nostru pentru a ne elibera de egoism, de păcat, de corupţie, de aceste atitudini care sunt ale diavolului: a căuta succesul cu orice preţ; a căuta puterea în dauna celor mai slabi; a-ţi fi sete de bogăţii şi a căuta plăcerea cu orice preţ. Crăciunul este zi de mare bucurie şi exterioară, dar este mai ales un eveniment religios, pentru care este necesară o pregătire spirituală. În acest timp al Adventului, să ne lăsăm conduşi de îndemnul Botezătorului: „Pregătiţi calea Domnului…!”. Pregătim calea Domnului când ne examinăm conştiinţa, când scrutăm atitudinile noastre, pentru a le alunga pe cele păcătoase, pe care le-am menţionat, care nu sunt de la Dumnezeu: succesul cu orice preţ; puterea în dauna celor mai slabi; setea de bogăţii; plăcerea cu orice preţ. (Angelus, 4 decembrie 2016)

Fecunditatea materială și spirituală înseamnă capacitatea de a da viață. O persoană poate chiar să nu se căsătorească, asemenea preoților și persoanelor consacrate, dar trebuie să trăiască dând viață celorlalți. Vai de noi dacă nici noi nu suntem fecunzi prin faptele noastre bune! E adevărat, diavolul vrea sterilitatea. Vrea ca fiecare să trăiască nu pentru a da viață, atât pe plan trupesc, cât și sufletesc, ci să trăiască pentru sine: egoismul, mândria, vanitatea. A îngrășa sufletul fără a trăi pentru ceilalți. Diavolul e cel ce face să crească neghina egoismului și nu ne face fecunzi. […] Aici este un leagăn gol. Poate să fie simbolul speranței pentru că va veni Pruncul și poate să fie un obiect de muzeu, gol pentru totdeauna. Inima noastră e un leagăn. Cum este inima mea? Deschisă să primească viața și să dea încontinuu viața? (Predică, 18 decembrie 2017)

[…] Dacă nouă Domnul Isus ne-a schimbat viața și ne-o schimbă de fiecare dată când mergem la El, cum să nu simțim dorința să-l facem şi noi cunoscut celor pe care îi întâlnim la locul de muncă, la școală, în bloc, în spital, în locurile de întâlnire? Dacă privim în jurul nostru, găsim persoane care ar fi disponibile să înceapă sau să reînceapă un drum de credință, dacă ar întâlni creștini îndrăgostiți de Isus. N-ar trebui și n-am putea să fim noi acei creștini? Vă pun o întrebare: „Eu sunt cu adevărat îndrăgostit de Isus Cristos? Sunt convins că Isus îmi oferă mântuirea?” Şi dacă sunt îndrăgostit, atunci trebuie să-l fac cunoscut. Dar trebuie să fim curajoși: să nivelăm munții orgoliului și ai rivalității, să umplem găurile săpate de indiferență și de apatie, să îndreptăm cărările lenei noastre și ale compromisurilor noastre. (Angelus, 6 decembrie 2015) DECEMBRIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

VATICAN

O nouă O nouă călătorie apostolică catedră: Științele Păcii într-o țară nord-africană ȘTIRI DIN VATICAN

Pe 30 şi 31 martie 2019, Papa Francisc va face o călătorie apostolică în Maroc, vizitând oraşele Casablanca şi Rabat, în acesta din urmă avându-și sediul din 1976 nunţiatura apostolică.

izita este un răspuns la invitaţia episcopilor şi a regelui Mohamed al VI-lea, suveran stimat la nivel global de liderii musulmani şi ai celorlalte religii pentru deschiderea sa la dialog. Va fi a doua vizită a unui Pontif în Maroc; în 1985, Ioan Paul al II-lea a fost în această țară la invitaţia regelui Hassan al II-lea, vizită ce a marcat refacerea raporturilor dintre Sfântul Scaun şi autorităţile marocane şi a favorizat deschiderea unui dialog permanent între creştini şi musulmani. Va fi a doua călătorie a Papei Francisc într-o ţară nord-africană cu majoritate is-

lamică, după cea în Egipt, din aprilie 2017. Vizita în Maroc are sprijinul Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, ce a pregătit terenul prin diferite evenimente şi iniţiative care, în ultimele luni, au implicat imami şi ambasadori din Maroc şi din Africa subsahariană, precum şi reprezentanţi creştini. Călătoria din martie 2019 va fi o nouă ocazie pentru a potenţa dialogul între Biserica Catolică şi Islam şi pentru a încuraja comunitatea catolică, ce are puţin peste 27 de mii de credincioşi (0,08%), conform statisticilor, la o populaţie de 34 de milioane de locuitori.

Papa Francisc a instituit la Universitatea Pontificală Lateran o nouă catedră, intitulată Ştiinţele Păcii.

a fi un parcurs academic la care colaborează domeniile teologic, filosofic, juridic, economic şi social după criteriul inter şi transdisciplinarităţii și care va „promova o pregătire adecvată de actuali şi viitori făcători de pace”. Papa Francisc își exprimă dorința ca „întreaga comunitate universitară de la Lateran profesori, studenţi şi tot personalul să se simtă implicată în a arunca seminţele culturii păcii. O lucrare care începe cu ascultarea, profesionalitatea şi dedicarea, mereu însoţite de umilinţă, blândeţe şi voinţă de a se face totul pentru toţi”.

Ziua Mondială a Păcii Pe 1 ianuarie 2019 va fi celebrată a 52-a Zi Mondială a Păcii.

olitica bună este în slujba păcii este tema mesajului pentru această Zi. „Responsabilitatea politică aparţine fiecărui cetăţean, îndeosebi celui ce a primit mandatul de a ocroti şi de a guverna. Această misiune constă în salvgardarea dreptului şi în încurajarea dialogului dintre actorii din societate, dintre generaţii şi dintre culturi”, se spune în comentariul la tema mesajului. Instituită de Paul al VI-lea, Ziua Mondială a Păcii a fost celebrată prima dată la 1 ianuarie 1968.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2018

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

Văzul şi credinţa Redescoperirea lumii prin simţuri L’Osservatore Romano, supliment Donne, Chiesa, Mondo, noiembrie 2018

n fir unic, adesea neglijat, caracterizează tradiţia creştină: Dumnezeu s-a făcut trup. Aşa i-a întâlnit El pe oameni. În contextul dezbaterilor pe tema uzului (şi abuzului) de reţele sociale, cu inevitabila pierdere de identitate, creşterea izolării concrete şi absoluta necunoaştere a celui de lângă tine, propunem ca alternativă recuperarea cunoaşterii directe – o modalitate ce riscă să dispară. Se naşte astfel îndemnul de a reveni la firul unic: umanitatea (sau omenitatea) noastră. Avem aici o cale de salvare: identităţii artificiale sub care ne ascundem când creăm un nickname propunem să-i substituim experienţa totalizatoare de a redescoperi lumea prin simţuri. Căci lumea înseamnă mult mai mult decât imaginile vehiculate de media, şi numai făcând apel la simţuri o putem cuprinde în toată bogăţia ei. Ca om, Isus s-a arătat celor din vremea lui prin cuvinte şi prin tăceri, prin auz şi prin văz, prin atingeri primite şi dăruite. Oamenii l-au văzut, l-au auzit, l-au atins pe când era prunc înfăşat în iesle, copil urcând cu ai săi la Ierusalim, învăţător şi vindecător itinerant pe drumurile

Palestinei, răstignit pe Cruce, dar şi Înviat din morţi, cu trup glorificat. În toate aceste momente tocmai femeile, cărora istoria adesea le-a interzis să-şi înalţe privirea, au avut un rol privilegiat: ele au privit mormântul gol, şi uneia dintre ele i-a adresat Cristos Înviat primele cuvinte, deschizând ochii ei ca să-l vadă. Propunem de aceea o eliberare a privirii: ce experienţe, de exemplu, vom oferi ochilor încă liberi ai unui copil? Cum ne putem forma văzul astfel încât să ştie nu doar să vadă, ci să şi discearnă? Societatea occidentalizată reduce lumea la imagini pe un ecran, făcând din media principalul vector al vieţii cotidiene. Perspectiva noastră riscă să se îngusteze într-o redundantă producţie de selfie-uri. Dar rolul văzului este acela de a ne deschide contemplarea frumosului, atenţia faţă de bogăţia vieţii, viziunea beatifică a lui Dumnezeu. Că aceasta e cu putinţă, ne-o spune un poet, George Herbert: „O, preaiubitul meu, / nu te pot privi! / Atunci Iubirea m-a prins de mână; zâmbind, mi-a răspuns: / «Cine a făcut ochii aceştia, / dacă nu eu?»”. (La Vista, de Elisa Zamboni, traducere şi adaptare de Liana Gehl)

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

În lipsa cuvintelor

Ultimul supliment Donne. Chiesa. Mondo este dedicat văzului şi imaginii.

ubrica „Femei de valoare” o prezintă pe Barbara McClintock (1902-1992), specialistă în citologie (studiul celulei la microscop), preşedinte al Societăţii Americane de Genetică. În 1951, după 6 ani de observaţii, a anunţat descoperirea „transpozonilor” (activi în modificările genetice). Fiind însă cu mult înaintea vremii sale şi neexistând terminologia ştiinţifică adecvată pentru a descrie ceea ce vedea, McClintock a fost acuzată de „misticism” şi marginalizată. Abia în 1983, odată cu dezvoltarea biologiei moleculare, meritele i-au fost recunoscute prin acordarea premiului Nobel. DECEMBRIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS EVENIMENTe

acă ceea ce sunt pentru voi mă îngrozeşte, ceea ce sunt împreună cu voi mă mângâie. Pentru voi sunt episcop, împreună cu voi sunt creştin. Acela este numele unei misiuni primite, acesta este un har; acela este un nume plin de pericole, acesta este de mântuire. (Sfântul Augustin)

Păstorii Arhidiecezei

moment aniversar

În luna decembrie, Arhidieceza Romano-Catolică de București aniversează consacrarea celor doi Păstori ai săi: Înaltpreasfințitul Ioan Robu și Preasfințitul Cornel Damian.

a 1 decembrie 1983, preoţii Arhidiecezei l-au ales pe Pr. dr. Ioan Robu, pe atunci Rector al Institutului Teologic din Iaşi, ca Administrator Diecezan; apoi, la 25 octombrie 1984, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit Episcop Administrator Apostolic de Bucureşti. La 8 decembrie 1984, Mons. Robu a fost consacrat Episcop, la Roma, de către E.S. Card. Agostino Casaroli, iar în 1990 a fost numit Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti. Instalarea solemnă în Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti a avut loc pe 29 aprilie 1990, în prezenţa Arhiepiscopului Angelo Sodano, delegat al Papei Ioan Paul al II-lea. 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2018

ÎPS Ioan Robu este al şaptelea Arhiepiscop de Bucureşti; motoul stemei sale episcopale este Et veritas liberabit vos („Şi adevărul vă va face liberi”). Așadar, în decembrie 2018 se împlinesc 35 de ani de la alegerea ÎPS Ioan la cârma Arhidiecezei, ca Administrator diecezan. „Ioan Paul al II-lea, Slujitorul Slujitorilor lui Dumnezeu, iubitului fiu Cornel Damian, acum Vicar general al Arhidiecezei de București și paroh al parohiei Preasfântul Mântuitor, ales Episcop auxiliar al aceluiași Scaun Episcopal și desemnat cu titlul de Episcop de Isiriana, salutare și binecuvântare apostolică. Preocupându-ne cu necontenită grijă de bunul mers al

Bisericii din București, voim să împlinim cu bunăvoință cererea Păstorului acestei Biserici – Venerabilul Frate Ioan Robu – care a dorit să-i fie dat un sprijin în munca apostolică, pentru a se putea îngriji mai bine de marea comunitate bisericească încredințată lui. […]”. Cu aceste cuvinte, Papa Ioan Paul al II-lea anunța, la 31 octombrie 2003, numirea unui episcop auxiliar de București. Pe 8 decembrie 2003, pentru Arhidieceza RomanoCatolică de București avea loc un moment istoric: era consacrat primul său episcop auxiliar, în persoana Mons. Cornel Damian. Consacrarea a avut loc în Catedrala Sf. Iosif, consacratorul principal fiind ÎPS Ioan Robu, care i-a avut alături pe ÎPS Jean-Claude Périsset, Nunțiul apostolic de atunci în România și Republica Moldova, și pe PS Petru Gherghel, Episcop de Iași. Deviza episcopală a PS Cornel este In verbo tuo („La cuvântul tău…”, Lc 5,5). Celor doi Păstori ai Arhidiecezei, cu gând de recunoștință le transmitem urarea sinceră: La mulți și rodnici ani de păstorire!

FOCUS EVENIMENTe

rdinul naţional „Steaua României” este cea mai înaltă decorație a României și se acordă cetățenilor români și străini pentru serviciile excepționale, civile sau militare, aduse statului și poporului român.

ÎPS Ioan Robu

decorat de președintele României Pe 13 noiembrie, ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, a fost decorat de preşedintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.

istincția i-a fost oferită ÎPS Ioan „în semn de înaltă apreciere pentru excepționala sa activitate pastorală și socială, implicându-se în numeroase proiecte destinate societății românești, întreținând o viață culturală bogată în jurul Bisericii și contribuind la dezvoltarea și consolidarea relațiilor dintre România și Sfântul Scaun”. „Această distincţie vă recunoaşte meritele excepţionale de arhipăstor al credincioşilor Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti şi, totodată, celebrează o comunitate vie şi statornică, care a devenit, de-a lungul timpului, un reper în viaţa

religioasă a Bucureştiului”, a declarat președintele României la ceremonia de la Palatul Cotroceni. ÎPS Ioan Robu i-a mulțumit președintelui pentru cuvintele de apreciere și pentru distincție „pe care – a spus Excelența Sa – o consider ca o apreciere și ca o recunoaștere a tot ceea ce a făcut Biserica Catolică aici, în țară, pentru contribuția ei la binele cultural și spiritual al românilor”. „Am voit să am alături câțiva reprezentanți din diferite sectoare ale activității Bisericii Catolice din România. (…) Primesc această distincție împreună cu ei, pentru ei, dar și pentru toți catolicii din țară, care, în diferite feluri, prin diferite activități

își aduc contribuția la binele comun al românilor și al României”. La ceremonia de decorare a ÎPS Ioan, au reprezentat Biserica Catolică din România ES Mons. Miguel Buendía, Nunțiu Apostolic în România; PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București; Pr. Francisc Ungureanu, secretar general al Conferinței Episcopilor din România; Pr. Gabriel Popa, secretar eparhial; Pr. Ioan Ciobanu, Parohul Catedralei Sf. Iosif; Pr. Antonio Prestipino OCD, superiorul Mănăstirii Părinților Carmelitani Desculți de la Ciofliceni (Snagov) și consilier al Conferinţei Superiorilor Majori din România; Sr. Marie Madeleine și Sr. Maria Dominica, din congregația Misionarele Carității; Sr. Patricia Rediu CJ, Superioara provincială a Congregatio Jesu și președinte al Conferinţei Române a Superioarelor Majore; Familia Daniel, Maria și Eva Pușcașu, din Parohia Adormirea Maicii Domnului din București. (după angelus.com.ro) DECEMBRIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS evenimente

Foto: L’Osservatore Romano

„A Episcopii catolici români în Bazilica Sf. Petru, Vatican (Foto:Bogdan Slavescu)

O vizită istorică Episcopii catolici români în vizită ad limina la Roma Episcopii catolici de ambele rituri din ţara noastră au efectuat vizita ad limina la Sfântul Părinte, în luna noiembrie a acestui an. Este cea de-a cincea vizită de acest fel, de la înfiinţarea Conferinţei Episcopale Române în anul 1991.

n perioada 5-10 noiembrie, membrii Conferinţei Episcopale Române (episcopii diecezani şi auxiliari de ambele rituri din ţara noastră) s-au aflat pentru a cincea oară în vizită ad limina în Cetatea Eternă. Celelalte vizite ad limina au avut loc la datele de 8-22 martie 1991, 2-8 decembrie 1996, 24 februarie - martie 2003 (în timpul pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea) şi 8-13 februarie 2010 (în timpul pontificatului Papei Benedict al XVI-lea). Potrivit editorialului din numărul trecut al revistei, scris de PS 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2018

Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, „această vizită-pelerinaj la mormântul Sfinților Apostoli Petru și Paul exprimă, înainte de toate, comuniunea fiecărui episcop cu Papa, care este semn de unitate în Biserica Universală... Dialogul pastoral cu fiecare episcop îi permite Papei să participe la preocupările și speranțele care sunt trăite în fiecare biserică particulară, în fiecare dieceză și eparhie din lume”. Programul vizitei ad limina a debutat în dimineaţa zilei de 5 noiembrie cu celebrarea Sfintei Liturghii

da mărturie înseamnă să întrerupi un obicei, un mod de a fi, să-l îmbunătăţeşti, să-l schimbi în bine. De aceea, Biserica merge înainte continuând să dea mărturie. Ceea ce atrage este mărturia şi nu cuvintele care, da, ajută, însă mărturia este cea care atrage şi face să crească Biserica”. (8 noiembrie a.c., din predica Papei la Sf. Liturghie concelebrată cu episcopii români)

în bazilica Sfântul Petru din Vatican, la altarul mormântului Sfântului Apostol Petru. Pe parcursul acestei zile şi al celor care au urmat, episcopii catolici din România au avut o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai mai multor congregaţii şi dicastere din cadrul Curiei Romane, unde au prezentat situaţia Bisericii Catolice din România, cu realităţile şi aşteptările ei. Cea de-a patra zi din cadrul acestei vizite a fost marcată de concelebrarea Sfintei Liturghii cu Papa Francisc, în capela Sfânta Marta din Vatican, după care episcopii au fost primiţi în audienţă de Sfântul Părinte. În cuvântul de învăţătură al Papei Francisc a fost amintită

FOCUS

Episcopii catolici români alături de Papa Francisc (Foto: L’Osservatore Romano)

Sf. Liturghie în capela Sf. Marta

(Foto: L’Osservatore Romano)

importanţa mărturiei personale de viaţă, iar la audienţa privată, episcopii i-au transmis și dorința privind o așteptată vizită a Sfântului Părinte în România. În seara zilei de vineri, ierarhii catolici români au participat la prezentarea emisiunii filatelice dedicate Fericitului Vladimir Ghika cu ocazia aniversării a cinci ani de la beatificarea sa, realizată de Romfilatelia, eveniment organizat de Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun la Colegiul Pio Romeno din Roma. Vizita ad limina s-a încheiat sâmbătă, 10 noiembrie, cu Sfânta Liturghie celebrată în bazilica Santa Maria Maggiore din Roma şi cu un eveniment cultural organizat

Episcopii catolici români în Bazilica Sf. Ioan din Lateran

de Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun, în colaborare cu Centrul Român Cultural şi Spiritual Bizantin Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile, Grigore şi Ioan, la biserica San Valentino al Villaggio Olimpico. Duminică, 11 noiembrie, episcopii au celebrat Sfânta Liturghie în biserica San Vitale din Roma, în cadrul căreia s-a cântat un Te Deum pentru Centenarul Unirii şi prohodul pentru eroii neamului. Vorbind despre vizita ad limina şi despre întâlnirea cu Papa Francisc într-un interviu oferit jurnalistului Andrea Gagliarducci pentru agenţia de presă catolică ACI Stampa, ÎPS dr. Ioan Robu, păstorul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, a

(Foto:Bogdan Slavescu)

subliniat caracterul emoţionant al acestor momente, deoarece „pentru noi, Papa Francisc este succesorul lui Petru, părintele nostru, care ne-a primit ca fraţi la Liturghie, iar apoi ne-a întâlnit şi personal. Am vorbit într-o atmosferă plăcută. Este adevărat ceea ce se spune, că episcopii vin la Papa pentru a fi întăriți în credință: aceasta a fost întocmai experiența noastră. A fost o hrană spirituală foarte întăritoare”. Acest moment istoric este aşadar o bucurie pentru întreaga Biserică Catolică din România şi un moment de har şi de creştere în credinţă şi în comuniunea cu Sfântul Părinte. Pr. Andrei Dumitrescu DECEMBRIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS ȘTIRI ARCB

Retrospectivă Gaudeamus

București

Proiect muzical

Pe 22 noiembrie, în biserica Adormirea Maicii Domnului a debutat proiectul muzical Concertele Sfintei Cecilia. Lansat de pianistul Ștefan Lovin, turneul se va desfășura în toate bisericile din Capitală, al doilea popas având loc pe 24 noiembrie, la biserica Sf. Francisc. Bucureşti

Spectacol Pe 17 noiembrie, la Teatrul Ţăndărică, ansamblul de copii şi tineret Antonian şi Parohia Romano-Catolică Sf. Anton au organizat spectacolul eveniment Hai să dăm mână cu mână. Invitat a fost corul de copii al ciclului primar de la Colegiul romano-catolic Sf. Iosif.

Între 14 şi 18 noiembrie, editurile catolice din România au participat la Târgul Internațional Gaudeamus.

Constanța

Cateheză

Pe 17 noiembrie, în parohia Sf. Pius din Pietrelcina a fost lansat proiectul Dies Domini redescoperirea duminicii nu ca datorie, ci ca odihnă în Domnul. Dedicat întregii familii, proiectul va avea loc în fiecare a 3-a sâmbătă a lunii și se va încheia în iunie 2019.

O NOUĂ DESCOPERIRE ARHIVISTICĂ

atele acestei ediții sunt: 401 standuri, 900 de evenimente, 125.000 de vizitatori. Târgul, organizat de Radio România, a marcat un triplu aniversar: 25 de ani de la prima sa ediție, 90 de ani de Radio România, 100 de ani de la Marea Unire. România Centenar a fost tema centrală a acestei ediții, distinsă prin prezența „unui stand generos, amenajat şi gestionat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Muzeul Național al Literaturii Române şi Muzeul Municipiului Bucureşti, şi printr-un program de evenimente speciale, dedicate acestui moment istoric” (comunicat de presă Gaudeamus). Din spațiul catolic, au participat editurile Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, Carmelitană, Galaxia Gutenberg, Pauline şi Sapientia, interesul față de cartea religioasă fiind vizibil şi în cataloagele multor edituri laice. Ca o tentă specială a ediției 2018, s-a remarcat prezența unui mare număr de standuri dedicate copiilor.

Un caiet de elev al Monseniorului Vladimir Ghika a fost descoperit la Târgoviște.

ste vorba de caietul de istorie al elevului Vladimir Ghika din perioada în care acesta urma studiile la Toulouse. Documentul se păstrează în arhivele Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească”. Nu se cunosc circumstanțele în care acest caiet a ajuns în colecțiile mai vechi ale Muzeului din Târgoviște. Monseniorul Vladimir Ghika a murit în închisoarea de la Jilava, la 16 mai 1954. La 27 martie 2013, Papa Francisc a recunoscut martiriul Monseniorului. Celebrarea beatificării a avut loc la București, la 31 august 2013, iar comemorarea liturgică a fost fixată pentru 16 mai.

Exerciții spirituale pentru preoți În perioada 12-16 noiembrie, 32 de preoți care activează în Arhidieceza Romano-Catolică de București au participat la exerciții spirituale.

rganizate la Mănăstirea Carmelitanilor de la Ciofliceni, exercițiile spirituale cu tema Preotul, om al divinei milostiviri au fost ţinute de Pr. Francisc Trefaş, paroh la Parohia Sf. Ioan de Capistrano din Târgu Jiu. Programul zilnic a inclus două meditaţii, celebrarea Sf. Liturghii, rugăciunea Breviarului, iar în particular, Calea Sf. Cruci, Rozariul și adorație euharistică. În acest an au mai avut loc alte două serii de exerciții spirituale pentru preoții din ARCB, organizate de Centrul pentru Cler și Vocații. Adaptare după www.angelus.com.ro

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2018

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

Dumnezeu să binecuvânteze In spiritu caritatis România! Pe 11 noiembrie, la Roma a fost celebrată o Sfântă Liturghie cu Te Deum la Centenarul Marii Uniri.

Expoziția Fericitul Vladimir GHIKA – In spiritu caritatis – DESENE este prezentată la Oradea.

a inițiativa Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun, episcopii catolici din România, aflați la Roma pentru vizita ad limina, au celebrat o Sf. Liturghie cu Te Deum la Centenarul Marii Uniri. La celebrarea din Bazilica San Vitale, sediul comunității romano-catolice române din Roma, au participat credincioși romano și greco-catolici, delegațiile ambasadelor României pe lângă Sf. Scaun și în Italia, delegația Secretariatului de Stat al Sf. Scaun, preoți de ambele rituri. Au fost transmise mesaje din partea Cardinalului Lucian Mureșan și a președintelui României, Klaus Iohannis. Sfânta Liturghie în ritul latin a fost prezidată de ÎPS Ioan Robu, care înainte

ernisajul a avut loc pe 15 noiembrie, expoziția rămânând deschisă până la 15 martie 2019. Evenimentul este organizat de Muzeul Orașului Oradea, în parteneriat cu Arhiepiscopia RomanoCatolică București (ARCB) și Episcopia Greco-Catolică Oradea. Expoziția conține desene, gravuri și alte lucrări păstrate în Arhiva Ghika a ARCB, realizate de Vladimir Ghika. La București, expoziția a fost găzduită de Muzeul Național de Artă al României între 13 iunie și 23 septembrie și s-a încheiat cu lansarea albumului omonim (Editura ARCB).

de binecuvântarea finală a transmis această urare: „Dumnezeu să binecuvânteze România și pe toți românii din țară și de peste hotare! La mulți ani, România!”. Sfânta Liturghie a fost urmată de un Te Deum în ritul bizantin român, condus de Episcopul greco-catolic PS Claudiu Lucian Pop.

Panama

Singapore

Mapamond

Contribuția deținuților la ZMT

Pregătire pentru căsătorie

Ziua copilăriei

35 de deținuți din penitenciarul La Joya se ocupă de fabricarea celor 250 de confesionale care vor fi utilizate cu prilejul Zilei Mondiale a Tineretului, în Parcul iertării. Deținuții numesc această activitate „laboratorul libertății” și grație muncii pe care o efectuează între orele 8 și 16 au obținut beneficii, ce se adaugă la bucuria de a se simți incluși în pregătirea celebrării Zilei Mondiale a Tineretului, eveniment deosebit de important pentru această țară.

Pentru a se asigura că tinerii se pregătesc cum se cuvine pentru căsătorie, Arhidieceza de Singapore a introdus o nouă politică: tinerii catolici trebuie să-și înregistreze data nunții cu cel puțin un an înainte. Arhiepiscopul de Singapore a luat decizia în luna octombrie, după ce s-a consultat cu preoții. Un purtător de cuvânt al Arhidiecezei a declarat că noua politică subliniază importanța angajamentului căsătoriei și îi ajută pe catolici să se pregătească pentru ea.

Pe 20 noiembrie a fost sărbătorită Ziua Mondială a Copilăriei și a Adolescenței, o zi de sensibilizare și de colectare de fonduri, atât de necesare pentru milioane de copii care nu pot merge la școală, nu beneficiază de protecție și sunt dezrădăcinați. În acest an, UNICEF a invitat publicul să semneze petiția globală on-line pentru a cere liderilor lumii „să se angajeze în implementarea deplină a drepturilor tuturor copiilor, acum și pentru generațiile viitoare”. DECEMBRIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate BIOETICĂ

Trupul uman – doar un accesoriu? Text: Monica Râpeanu

ste Advent: un timp în care ar fi firesc să reflectăm cu precădere asupra Întrupării și a legăturii trupului cu sufletul. Experiența de zi cu zi ne face să simțim și să înțelegem că nu suntem făpturi pur trupești. Simțim că trupul nostru nu este doar o masă de carne și știm că nu suntem nici spirite pure. Trupul țipă de foame, de sete, de bucurie sau durere, fiind totodată însuflețit de o putere prin care îl putem lăsa liber sau înfrâna, neîndeplinindu-i orbește toate dorințele. Tot din experiență știm că atunci când ne îndreptăm spre semenii noștri, ne întâlnim cu ei întâi prin trup – îi privim, le zâmbim, dăm mâna cu ei, iar ei, la rândul lor, văd mai întâi de toate trupul nostru și prin el ajung să ne cunoască starea sufletească și caracterul. Societatea post-modernă și postcreștină în care trăim ne impune 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2018

în mod disimulat o reprezentare a trupului lipsit de dimensiunea spirituală și personală, redus la simpla lui înfățișare fizică. Publicitatea, comerțul și chiar corectitudinea politică dezbracă trupul de legătura lui cu sufletul, de unicitatea, sensul și valoarea lui spirituală, tratându-l ca pe o entitate independentă, o realitate impersonală. Trupul – mai ales prin nuditatea sa – devine un simplu mijloc de a trezi diverse pofte, fiind pus în slujba unor obiecte de vânzare și în slujba instinctelor. Abilitatea tot mai mare de a obiectiviza, analiza și rearanja realitatea materială a deschis calea pentru o restructurare de proporții a universului material și a trupului uman. Obiectivizarea și disocierea trupului de sufletul care îl animă se regăsesc și în violența fizică și verbală tot mai prezentă nu numai în literatură, filme și jocuri video,

dar mai ales în interacțiunea dintre oameni. Disociat de persoana căreia îi aparține, rupt de suflet și rațiune, trupul ajunge să fie tratat ca un simplu obiect, pe care oricine îl poate folosi sau manipula așa cum dorește. Chiar și medicii azi deseori îngrijesc trupuri sau organe și nu persoane; cei suferinzi, vulnerabili și lipsiți de apărare sunt reduși la a fi doar niște „cazuri”. Sloganul arhicunoscut My body, my choice („trupul meu, alegerea mea - fac ce vreau cu trupul meu”) și promovat de așa-zisa mișcare pro choice este expresia aceleiași ideologii depersonalizante conform căreia trupul nu este decât o entitate materială ce poate fi exploatată într-un mod calculat. Pare un slogan simplu, dar în spatele acestei retorici se află o viziune incredibil de îngustă asupra existenței și demnității umane și o concepție eronată despre libertate. Promotorii mișcării pro choice susțin că ei apără libertatea și autonomia corporală însă, nu admit că dreptul unui individ de a alege ceea ce vrea să facă cu trupul său se termină acolo unde încep viața și drepturile unui alt om. Acest slogan „trupul meu, alegerea mea” reprezintă, de fapt, și argumentul lor. Este un strigăt de independență, dar unul înșelător. Se vrea a fi un strigăt al libertății, însă nu este decât unul al individualismului radical pentru că cei care folosesc acest slogan nu luptă pentru libertatea tuturor și nu se ghidează după un compas moral. Cei nenăscuți și nedoriți pot fi eliminați doar pentru că nu pot striga My body, my choice! Conform învățăturii creștine, omul este și trup și suflet, ambele constituie omul – persoana umană – ambele au fost create de Dumnezeu și deci ambele trebuie prețuite. Ființa umană nu poate

Biserică și societate

exista decât ca persoană și nu se cuvine să fie tratată decât ca persoană. Dacă trupul este tratat ca un simplu obiect, întreaga ființă este disprețuită. Trupul uman este mai mult decât suma părţilor lui biologice, el fiind singura creaţie a lui Dumnezeu care exprimă şi manifestă într-un mod vizibil o realitate spirituală: persoana. Trupul uman este deci o creaţie unică a lui Dumnezeu, plină de o valoare şi o demnitate incredibilă. Antropologia creștină și morala care decurge din ea privesc și înțeleg trupul ca aparținând persoanei și având o legătură cu sufletul acesteia ce nu poate fi ruptă. Nici moartea nu poate distruge unitatea dintre trup și suflet, pentru că nici după moarte nu vorbim despre trupuri și suflete în general, ci ne referim la sufletul și trupul unui om anume, privit ca un întreg, căruia trupul și sufletul continuă să-i aparțină. Creștinii îi pomenesc pe cei răposați, se roagă pentru sufletele lor și merg să-i viziteze acolo unde trupurile lor odihnesc. Un cântec dedicat victimelor de la Colectiv vorbește despre „chipuri ce nu vor fi uitate” și despre „suflete desfigurate”; vorbește despre acei oameni, despre niște persoane unice și irepetabile și nu doar despre trupuri sau doar despre suflete. Același cântec ne îndeamnă să facem să conteze mai mult „ a fi”, nu „a avea”. Devine, într-adevăr, tot mai greu să nu ne lăsăm seduși de mesajele publicitare întâlnite sau auzite la tot pasul și care ne îmbie cu o varietate tot mai mare de produse și servicii. Într-o societate care promovează tot mai mult abundența, marfa și consumul, până și modalitățile de înțelegere a fiinţei noastre şi a celorlalţi sunt dictate de materialism. Chiar și relaţiile sociale au început

să îmbrace forma unor relaţii între obiecte concrete, iar omul devine din subiect al proceselor sociale obiectul acestora, asemenea unui lucru. Trupurile noastre ajung să fie simple suporturi, iar relațiile interumane devin simple schimburi. Asistăm astfel la o alienare a omului în raport cu esenţa umană. Timpul şi spaţiul dedicate nouă, esenţei noastre, sunt tot mai reduse. Hipnotizați de „a avea”, ne depărtăm din ce în ce mai mult de noi înşine. Cum ar fi ca măcar în timpul Adventului și de Crăciun – pentru a putea fi cu adevărat generoși cu ceilalți, pentru a putea fi trup și suflet alături de ei – să fim generoși mai întâi cu noi înșine și să ne acordăm timpul necesar pentru a reflecta la cine suntem, la demnitatea cu care am fost înzestrați? Cum ar fi să

fim uimiți de cât de minunat a fost creată făptura noastră, să fim fideli propriei persoane și chemării de a fi fii ai lui Dumnezeu? Cum ar fi să fim mesageri ai adevăratului sens al Crăciunului, ai Veștii celei Bune că Dumnezeu s-a Întrupat, că s-a făcut Om pentru noi, pentru mântuirea noastră, din Iubire? Cum ar fi să ne preocupe mai mult „a fi” noi un dar, nu „a avea”? Cum ar fi să acceptăm că, în orice timp şi în orice loc, Dumnezeu se apropie de noi, că ne cheamă, ne ajută să-L căutăm, să-L cunoaștem şi să-L iubim din toate puterile? „El l-a trimis pe Fiul său ca Răscumpărător şi Mântuitor. În El şi prin El îi cheamă pe oameni să devină, în Duhul Sfânt, fiii săi adoptivi [...]” (c.f. Catehismul Bisericii Catolice, Prolog #1).

TEOLOGIA TRUPULUI „Trupul ne vorbește despre o origine pe care noi nu ne-am conferit-o nouă înșine. M-ai plămădit în sânul mamei mele, îi spune Domnului psalmistul (Ps 139,13). Putem afirma că trupul, revelându-ne originea, poartă în sine o semnificație filială, pentru că ne amintește de nașterea noastră, care ia, prin intermediul părinților noștri care ne-au transmis viața, din Dumnezeu Creatorul. Numai atunci când recunoaște iubirea originară care i-a dat viața omul poate să se accepte pe sine însuși, poate să se reconcilieze cu natura și cu lumea. […] Trupul conține și un limbaj negativ: ne vorbește despre asuprirea celuilalt, despre dorința de a poseda și de a exploata. Totuși, știm că acest limbaj nu aparține planului originar al lui Dumnezeu, ci este rod al păcatului.” (fragment dintr-un discurs al Papei Benedict al XVI-lea, 13 mai 2011, magisteriu.ro/ discursul-papei-la-aniversarea-institutului-pontifical-ioan-paul-al-ii-lea-2011/)

DECEMBRIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate RES-PUBLICA

Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu citind Declarația de Unire - 1 decembrie 1918

România, mult mai mult decât 100 Text: Filip-Lucian Iorga

rebuie să spun că nu mi se pare deloc inspirată formula aleasă pentru marcarea Centenarului Marii Uniri, acel „România 100”. Printre atâtea derute identitare care marchează spaţiul public românesc, nu ne mai lipsea decât ca unii dintre noi să rămână cu impresia că România sărbătoreşte 100 de ani de existenţă. Sărbătorim, ce e drept, 100 de ani de la Marea Unire, dar această reunire într-un singur stat a provinciilor istorice cu majoritate românească a fost rezultatul unei moşteniri istorice şi culturale comune, al unei limbi miraculos de unitare şi al unei voinţe naţionale liber exprimate. Oricât le-ar plăcea unora să se alinte cu „tinereţea” celor 100 de ani, adevărul e că românii sunt una dintre naţiunile „bătrâne” ale Europei. Se vorbeşte uneori despre o Românie tânără, apărută pe harta Europei 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2018

abia la 1859. Dar se uită că Italia, în forma ei aproximativ actuală, apare la 1861, deci doi ani după Unirea Principatelor Române! Or, dacă nici italienii nu sunt „bătrâni” pe acest bătrân continent, chiar nu ştiu cine mai e. Aşadar, privind lucrurile doar din unghiul îngust al statalităţii moderne, România are totuşi 159 de ani, cu doi ani mai mult decât Italia. Dacă facem însă legătura logică şi legitimă cu Ţara Românească, România are 688 de ani. Iar românii, prin rădăcinile lor, au nişte milenii de prezenţă pe teritoriul României. Fără să cădem în păcatul protocronismului, nici complexele de inferioritate nu sunt mai folositoare atunci când ne judecăm propriul trecut. E bine să ne amintim de cei care au făcut România Mare şi să încercăm să le înţelegem acţiunile. Cum de au reuşit să aşeze interesul unei colectivităţi deasupra intereselor, conflictelor

şi orgoliilor personale? Cum de discursul lor naţional nu suna fals? Cum de au reuşit să pună în acord vorbele lor cu faptele? Aş identifica trei factori esenţiali care au făcut posibilă Marea Unire, dincolo de contextul politic şi de bătăliile purtate. Pentru că România Mare s-a făcut curajos, cu arma în mână, şi prin abile negocieri diplomatice, dar mai întâi s-a făcut în minţi şi în suflete. Un factor esenţial a fost credinţa în Dumnezeu, de la episcopii Iuliu Hossu şi Miron Cristea, la ostaşii care se rugau în tranşee. Sentimentul naţional al românilor transilvăneni a prins aripi în special datorită Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, prin educaţie, interesul pentru istorie şi respectul faţă de limba română. Apoi, românii de la 1918 au avut modele legitime pe care le-au urmat, iar aceste modele aparţineau, în marea lor majoritate, aristocraţiei. Fără să diminuăm în vreun fel însemnătatea uriaşelor sacrificii ale oamenilor obişnuiţi, aceste sacrificii au căpătat sens doar pentru că oamenii au avut către cine să privească, spre cine să aspire, de la cine să asculte cuvântul cel bun. Şi, chiar dacă e politic incorect, ar fi incorect din punct de vedere istoric să nu spunem că Maniu, Brătianu, Averescu, Prezan, Flondor, Marghiloman, Vaida-Voevod şi atâţia alţii care au făcut România Mare erau născuţi aristocraţi. În al treilea rând, aceşti nobili creştini au avut o viziune dincolo de momentul punctual al Marii Uniri de la 1918. Şi-au dorit o Românie puternică dar şi dreaptă, care să-şi respecte cetăţenii şi minorităţile, care să-i protejeze pe cei aflaţi în nevoie. Şi au ştiut să se şi sacrifice pentru viziunea lor, dacă ne gândim că mare parte din generaţia Marii Uniri a sfârşit în închisorile comuniste.

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

Dacă-n fiecare zi…

răciunul ar veni, / Ce bucurie ar fi! / Dacă-n fiecare zi, / Crăciunul ar veni, / Mai buni poate am fi. / Ce bucurie ar fi! Poate ați auzit aceste versuri, care anul trecut au fost foarte căutate pe internet. Probabil în această lună decembrie se vor auzi din nou. Dar este interesant mesajul cu care începe cântecul, mesaj care mă determină să mă întreb: oare doar de Crăciun putem fi mai buni? Bine te-am regăsit, dragă tinere cititor, în această frumoasă lună, un timp care ne duce cu gândul la sărbătoarea Crăciunului, care ne pregătește pentru ea, mai ales prin timpul liturgic al Adventului. Deci, până la urmă, trebuie să așteptăm sărbătoarea Crăciunului pentru a fi mai buni sau am putea proceda altfel? Eu cred că putem proceda altfel! Prin prisma bunătății divine, primim fiecare zi ca pe un dar și o nouă oportunitate de a face mai bun, dacă nu întreaga lume, poate micul meu cerc de oameni cu care trebuie să interacționez

mai mult, bineînțeles, incluzândumă pe mine primul în el. Ne dorim o lume mai bună, dar până acolo sunt „câțiva” pași de urmat: încep cu mine, apoi cu familia, prietenii și lista poate continua. Dar încep cu mine! Una dintre hotărârile timpului Adventului ar putea fi aceasta: astăzi să încerc să fiu puțin mai bun cu ceilalți, mai bun în ceea ce am de făcut, mai bun în gânduri decât am reușit ieri, iar asta prin gesturi simple, nesemnificative chiar. Iar ceilalți vor observa; privind la tine, ar putea spune: „Lumea aceasta are și oameni buni”, „Lumea aceasta nu este chiar atât de rea cum pare”. Cum ar fi să se spună asta și datorită ție? Lumea în care trăim este așa cum o vedem cu ochii noștri, pentru că nu sunt suficienți cei ce doresc să o facă mai bună sau altcineva nu face suficient… Într-una din cele două categorii ne aflăm și tu și eu, iar eu știu din ce categorie vreau să fac parte. Dar tu? Pr. Marian Blaj, Responsabil diecezan pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Cu toții avem talanți dăruiți de Dumnezeu. Nimeni nu poate spune că este prea sărac, încât nu are nimic de oferit. Papa Francisc

TINERII ÎNTREABĂ

Îţi este dificil să te spovedești?

uturor ne este dificil să ne spovedim, chiar şi preoților. De aceea, avem uneori tendința să amânăm spovada. Chiar dacă ne este teamă să ne expunem, amânarea face şi mai dificil actul spovezii. Unii oameni cred că dacă îi mărturisim lui Dumnezeu păcatele este suficient. În realitate, nu este aşa. Faptul de a mărturisi altcuiva este un semn concret de încredere şi de eliberare. Este un ritual de împăcare, iar noi, ca fiinţe umane, avem nevoie de ritualuri, pentru că aduc în noi vindecare. Dacă mi-e teamă cum să spun anumite lucruri la spovadă sau că aş putea fi mustrat, să caut un preot pe care să-l cunosc un pic dinainte, care să mă ajute. Dacă nu am de ales, să mă gândesc că dezlegarea este oricum validă, iar preotul este cel care oferă iertarea lui Dumnezeu, ca un slujitor. Pregătirea spovezii joacă un rol esenţial. Nu o facem cu cinci minute înainte de a ne spovedi sau când stăm la rând. Asta ne permite să trăim actul spovezii ca ceva sacru şi nu ca obișnuință. Rubrică îngrijită de Sr. Gabriela Lungu, FCJ

DECEMBRIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR REPORTAJE

Scrisoare către tineri La încheierea celei de-a XV-a Adunări generale a Sinodului episcopilor cu tema Tinerii, credința și discernământul vocațional, care s-a desfășurat la Vatican între 3 și 28 octombrie, Părinții sinodali au transmis o Scrisoare către tineri.

crisoarea episcopilor a fost citită înainte de binecuvântarea finală a Sfintei Liturghii prezidate de Papa Francisc în Bazilica Sf. Petru, duminică, 28 octombrie, în prezența participanților la adunarea sinodală. Redăm textul integral al Scrisorii către tineri: „Către voi, tineri din lumea întreagă, ne adresăm noi, Părinții sinodali, cu un cuvânt de speranță, încredere și consolare. Ne-am adunat împreună în aceste zile ca să ascultăm vocea lui Isus, «Cristos cel veșnic tânăr», și să recunoaștem în El vocile voastre multe, strigătele voastre de bucurie, plângerile, tăcerile voastre. Am aflat de căutările voastre lăuntrice, bucuriile și speranțele, durerile și angoasele care reprezintă

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2018

neliniștea voastră. Am vrea ca acum să ascultați un cuvânt din partea noastră: vrem să fim colaboratorii bucuriei voastre pentru ca așteptările voastre să se transforme în idealuri. Suntem siguri că veți fi gata să vă angajați prin pofta voastră de viață, pentru ca visele voastre să prindă trup în existența voastră și în istoria omenirii. Slăbiciunile noastre să nu vă descurajeze, fragilitatea și păcatele să nu fie o piedică pentru încrederea voastră! Biserica vă este mamă, nu vă părăsește, este gata să vă însoțească pe drumuri noi, pe cărările înalte, unde vântul Spiritului bate mai tare, împrăștiind ceața indiferenței, a superficialității și a descurajării. Atunci când lumea, pe care Dumnezeu a iubit-o atât de mult

încât l-a dat pe Fiul său Isus, este aplecată spre lucruri, spre succesul imediat, spre plăcere și îi strivește pe cei mai slabi, voi ajutați-o să se ridice și să-și îndrepte privirea spre iubire, frumusețe, adevăr și dreptate. Timp de o lună am mers împreună cu unii dintre voi și cu mulți alții, uniți cu noi prin rugăciune și afecțiune. Vrem să continuăm acum drumul în orice parte a pământului, unde Domnul Isus ne trimite ca discipoli misionari. Biserica și lumea au o urgentă nevoie de entuziasmul vostru. Fiți însoțitorii de drum ai celor mai vulnerabili, ai celor săraci și ai celor răniți de viață. Fiți prezentul, fiți viitorul mai luminos!” (Vatican News)

SUFLET TÂNĂR

Să fim cu Isus în fiecare zi!

nul trecut, în perioada Crăciunului, am strâns un grup de studenți de la facultate și ne-am propus să facem o faptă bună în apropierea Sărbătorii Crăciunului. Am ales să mergem la Institutul Oncologic București. Să ducem daruri copiilor bolnavi de cancer, să cântăm colinde, să petrecem un timp de bucurie alături de ei. Copilașii au fost foarte fericiți că „a venit Moșuʹ” și în saloanele de tratament. Am cântat împreună „Astăzi s-a născut Cristos” și am împodobit bradul. Am văzut suferință, dar și multă fericire. În ciuda bolii sau a durerii, am văzut copii care zâmbesc

sincer. Unul dintre ei mi-a spus la final: „Diana, să nu uiți să iubești! Nu mai fi supărată!”. După ce am plecat de la spital, în drum spre casă, miam spus că acești copii au nevoie de dăruirea noastră mereu, nu doar de Crăciun. Mi-am propus să fac din fiecare zi Crăciun. Acum merg în mod constant la spitalul Fundeni. Ne jucăm împreună, râdem împreună, ne rugăm împreună. Poate nu „vine Moșuʹ” mereu, dar gesturile mici, făcute cu iubire, sunt dovada unei sărbători infinite. De Crăciun se spune „să fii mai bun”. Dar acest „mai bun” îl putem construi zilnic. Diana Benchea

Acasă

ând cineva ne întreabă unde este pentru noi acasă, primul reflex al nostru este să răspundem cu o adresă. Fiecare dintre noi avem o părere despre cum arată zona, câte oportunități ne prezintă, dacă este condusă responsabil și alte zeci de detalii mai mult sau mai puțin obiective. Mai avem, însă, un cămin pe care îl ignorăm. Vorbesc despre acel loc în care ne-am născut, am crescut și pe care nu îl vom lăsa niciodată cu adevărat în spate. Este locul care ne-a învățat să dăruim, să ne jucăm, să râdem, să iubim, să ne amintim de bucuria copilăriei, să așteptăm cu emoții un meci, să apreciem o carte, un film sau o piesă de teatru, să ne lăsăm mișcați de o melodie. Este vorba de limba noastră. Fiecare dintre noi avem o limbă, doar una. Restul pe care

le învățăm nu mai au niciuna același efect. Dacă în alte limbi trebuie să ne gândim cum transmitem o idee, în limba nativă totul pare evident, natural. Câți dintre noi avem probleme să cerem o pâine sau o lacrimă în limba nativă? Câți dintre noi nu fredonăm aproape automat o strofă dintr-o melodie în minte într-un moment cu adevărat special? În anul Centenarului, să nu uităm de importanța limbii noastre române și de eroii care au sacrificat totul pentru ca noi să o putem vorbi și pentru ca ea să ne poată forma. Cum putem face asta? Prin a o vorbi corect. Înaintașii noștri au demonstrat că limba noastră nu este mai prejos. Rafael Ropotă

CINEMATECA

El mayor regalo (2018)

untem dispuși să iertăm și cele mai mari greșeli sau alegem să căutăm un alt final fericit pentru filmul nostru? Sinteza: Când întâmpinăm în fiecare zi probleme, avem două opțiuni: să ne plângem sau să facem ceva. Într-o lume în care filmele ne învață despre ură și lupte, cum ar fi să fim învățați să iertăm? Chiar și atunci când simțim că nu mai putem, trebuie să ne găsim curajul de a ierta, deoarece doar așa putem scăpa de povara ce ne îngreunează sufletele. Despre film: Pelicula prezintă crearea unui film precum toate celelalte, în care domină răutatea, durerea și dorința de răzbunare, însă, în timpul filmărilor, regizorul are o revelație: de ce ar trebui să fie un film ca toate celelalte? De ce să nu fie pacea și iertarea cele care ne aduc finalul fericit? Recomandare: Filmul este recomandat copiilor peste 12 ani. Alexandra Corina Iacoban

DECEMBRIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

O, ce veste minunată...

Activitatea CDPT Activități lunare – 2018 decembrie 2018

unteți pregătiți? În curând urmează un eveniment drag nouă, pe care mulți tineri îl așteaptă cu nerăbdare. Un eveniment care ne transmite o atmosferă de bucurie, sensibilitate, prietenie, căldură (sufletească - și nici nu mai luăm în seamă frigul de afară). Concertul de colinde Christus Natus Est ajunge la cea de-a XXI-a ediție anul acesta! Va avea loc în Catedrala Sf. Iosif, pe data de 15 decembrie, între orele 14.00-16.00. Și dacă ești un iubitor al sărbătorii Crăciunului, căruia îi place

să meargă la târgurile specifice, să se plimbe pe străzile luminate ale Bucureștiului, să facă cumpărături de cadouri, te invităm să intri și mai mult în acest cadru de poveste și să participi la acest concert, animat de corurile de tineri din parohiile Arhidiecezei de București. Chiar dacă ești parte din cor, invitat, vii să susții tinerii sau pur și simplu vrei să te pregătești pentru Solemnitatea Nașterii Domnului, ești binevenit! Eu, una, nu aș rata acest concert... Mă copleșește cu bine și frumos. Ne vedem acolo! Theodora Bratu

Madrid, Spania

Timișoara

Întalnirea de iarnă Taizé

Concert caritabil maltez

Madrid va fi gazda următoarei întâlniri europene de tineret, în perioada 28 decembrie 2018 – 1 ianuarie 2019. Din 1978, Comunitatea din Taizé organizează, în fiecare an, întâlnirile intitulate „Pelerinaj de încredere pe Pământ”. Pelerinajul oferă tinerilor posibilitatea de a împărtăşi credinţa cu cei de diferite confesiuni, de a se ruga în linişte cu ajutorul cântărilor Taizé, de a experimenta ospitalitatea familiilor-gazde şi de a participa la diferite ateliere şi evenimente.

Pe 28 octombrie, la Mănăstirea Salvatorienilor din Timișoara a avut loc un concert caritabil organizat de Tineretul Maltez și Corul Juventus Salvator. Scopul a fost acela de a strânge fonduri pentru proiectul de Crăciun, prin care tinerii își doresc să organizeze o serbare pentru copii și să ofere pachete familiilor aflate în situație de dificultate. Tot în luna octombrie, tinerii au organizat și două târguri malteze, ajutând astfel vârstnicii nevoiași pe care îi au în grijă.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2018

15 decembrie 2018 – Concertul de colinde Christus Natus Est (București) Activități lunare – 2019 22-27 ianuarie 2019 Zilele Mondiale ale Tineretului (Panama)

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Bianca Bâlha Diana Benchea Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Alexandra Iacoban Sr. Paula Iosif Sr. Gabriela Lungu, FCJ Emanuel Ropotă Foto: cdpt.ro

Sf. Ioan de Kęty a fost un băiat polonez de la țară, născut în anul 1390. el a plecat la cracovia unde s-a descurcat foarte bine cu studiile.

Ia te uită! Ai pornit spre oraș!

A fost hirotonit preot și a devenit profesor de teologie (STUDIU ASUPRA LUI DUMNEZEU).

Astăzi vom vorbi despre Sfânta Treime.

dar unii profesori erau invidioși pe el, așa că a fost alungat într-o parohie mică.

Probabil că nu e priceput deloc.

când a fost chemat înapoi să predea, oamenii își doreau ca el să rămână.

Te rugăm, nu ne părăsi!

Cine este acest preot Ioan? Hai să-l concediem.

părintele ioan era îngrijorat. oamenii nu-l plăceau, dar el era bun cu ei, oricum.

Oh! Un sărac. Cum aș putea mânca eu aceste bucate, când altul este flămând?

sf. ioan era atât de generos, încât de-abia avea suficient de mâncare sau de îmbrăcat și DORMEA PE JOS.

Orașul în care Domnul nostru a fost răstignit...

Sf. Ioan de Kęty a fost şi pelerin. El a făcut un pelerinaj la ierusalim, iar la roma a mers de patru ori. el A murit bătrân, la vârsta de 83 de ani.

SF. Ioan de Kęty le-a spus oamenilor să lupte împotriva nedreptăților, dar să facă acest lucru cu bună dispoziţie, răbdare, bunătate și dragoste, întrucât asprimea afectează sufletul și strică și cea mai bună cauză. din viața lui putem învăța să fim generoși și buni cu ceilalți, pentru a-i apropia de isus. uneori poate părea greu, dar continuând să fim răbdători și buni, oamenii se pot îndrepta. DECEMBRIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

[După TheKidsBulletin]

comemorat la 23 decembrie

SFÂNTUL Ioan DE Kęty (1390-1473)

UNIVERSUL FAMILIEI

Tinerii au nevoie să fie însoțiți Multe din intervențiile de la sinodul Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional au arătat importanța familiei în drumul de formare a tinerilor. A acompania și a însoţi au fost termenii cheie ai dezbaterilor. Text: Pr. Fabian Măriuţ

atinescul cum pane se referă la împărţirea pâinii, dar în sens larg se referă la împărtăşirea vieţii de zi cu zi, unde sunt implicaţi părinţi, copii, prieteni, membri ai societăţii, în general. Substantivul latin socius, care se traduce prin „asociat”, combinat cu prepoziţia in, stă la baza verbului „a însoţi”, din limba română. Astfel, „a însoţi” are şi sensul de a fi tovarăş lăuntric, a susţine din interior. Cele două verbe „a acompania” şi „a însoţi” ne dezvăluie profunda nevoie a tinerilor de a fi ajutaţi în cele sufleteşti şi duhovniceşti, dar şi necesitatea unor modele de viaţă, care să le arate calea. La Palermo, pe 15 septembrie a.c., Papa Francisc îl propunea pe don Puglisi, preot ucis de mafia, ca model de formator pentru tineri,

surprinzând secretul impactului pastoral al acestuia: „Nu vorbea atât despre tineri, ci mai ales vorbea cu tinerii”. „Avea disponibilitatea să le fie alături, să-i asculte cu atenţie şi să-i ajute să-şi pună întrebări. Era mereu deschis, primitor, răbdător, cu inimă de tată şi niciodată cu atitudini de stăpân…”. Însoţirea este și una din recomandările din Amoris laetitia, exortaţie care, la rândul său, este rodul sinoadelor pentru susţinerea familiei. O mare nevoie de însoţire o au nu doar tinerii, ci şi cuplurile de logodnici şi familiile aflate la început de drum. O intuia cu spirit profetic Ioan Paul al II-lea care, încă din 1981, vorbea despre trei etape de pregătire la căsătorie: îndepărtată, apropiată şi imediată, la care o adăuga pe cea post-matrimonială. Am putea

Aşa cum persoanelor consacrate - preoţi, călugări, călugăriţe - Biserica se străduieşte să le ofere o formare permanentă, la fel tinerii şi familiile tinere trebuie să fie constant susţinute în drumul lor de maturizare. 22

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2018

vedea această ultimă formă de pastoraţie în lumina formării permanente din documentul Pastores dabo vobis (nr. 70-81). La Consiliul pastoral din 8 octombrie, prezidat de ÎPS Ioan Robu, s-a propus o uniformizare a drumului de pregătire a tinerilor la căsătorie, cu un număr de întâlniri pregătitoare, la care să ia parte, în fiecare parohie, cuplurile ce urmează să se căsătorească în 2019, sub îndrumarea parohului. De dorit este ca încă de la începutul Adventului să se deschidă lista de înscriere pentru cei care urmează să primească Sacramentul Căsătoriei. Este important să le vorbim logodnicilor, dar şi să vorbim cu ei şi să-i facem să vorbească între ei, să lege prietenii, să crească împreună în credinţă, ca „o familie de familii”.

UNIVERSUL FAMILIEI

Credință vie sau moartă? Cred că sunt pios: fac tot felul de lucruri cuvioase și cuminți. Dar am cu adevărat o credință vie, ori am îngropat-o într-o tonă de chițibușării?

„Biruinţele sufletului lasă în urma lor cuvintele vieţii care vor dăinui.” (Fer. Vladimir Ghika)

Text: Claudia Stan

redința mea creștină este vie și dătătoare de viață și altora, când: • îl iau pe Cristos cu mine oriunde merg, orice aș face, cu oricine m-aș întâlni – fiindcă orice întâlnire cu oamenii este, fundamental, o întâlnire cu El, la care sunt prezent mai mult cu inima și mai puțin cu mintea, o întâlnire care mă îndrăgostește zilnic tot mai mult de El, care mă scoate din tiparele mele de iubire și de gândire și mă cheamă mereu să fac totul spre mai marea Lui slavă, nu spre beneficiul meu personal; • lucrez la mântuirea mea cu seriozitate – cultiv prietenii în Duh cu suflete sfinte de la care al meu are ce învăța, mă dau pe mâna unui îndrumător care să mă ajute să înțeleg

ce vrea Dumnezeu să fac cu viața mea, mă las călăuzit de lecturi spirituale care îmi luminează inima spre curățare de patimi și alipiri; • îmi cultiv constant prietenia cu Domnul prin „treimea” Liturghie, Spovadă, Împărtășanie – cu cât mai des particip cu inima la toate acestea, cu atât mai mult voi putea răspunde la misiunile la care El mă cheamă pentru a întruchipa iubirea Lui (devenită și a mea) pentru frați: atunci, și mortificările, și faptele bune vor avea miez, substanță, Autor. Cred că am o credință vie, dar, de fapt, este moartă și îngropată la doi metri sub pământ, dacă: • sunt robul nu al lui Cristos, ci al propriilor mele formalisme

exterioare – trebuie să fac neapărat trei novene, să mă duc în nu știu ce pelerinaj, să mă spovedesc la părintele ăla mai cu „cu har” ca toți, să țin post aspru: și când voi face toate astea, mă voi fi automântuit, că doar ce nevoie aș mai avea de Isus dacă eu le știu și le fac singur pe toate? • funcționez pe bază de frică, nu de iubire – Dumnezeu e un baubau care mă privește din ceruri cum tot calc pe bec, de aceea viața mea devine o continuă sforțare să nu-L mânii, să nu-L ofensez, să nu-L rănesc, în care uit să-L laud, să-L ador, să-L binecuvântez; • le impun altora modul meu de a crede, de a face lucrurile, pe care îl învestesc cu infailibilitate superstițioasă – „e bine / nu e bine să”, „trebuie să” sunt sintagmele cu care îmi încep fiecare propoziție prin care declam cu emfază cine și în ce condiții e admis la mântuire și cine nu; iar cine nu este de acord cu mine e împotriva Bisericii, a lui Cristos și a tuturor sfinților. Bonus! Îngăduie-I lui Cristos să-ți modeleze El credința ta în El. Tu ai încercat și nu ți-a ieșit mare lucru. Ai să fii surprins ce diamant scoate El din piatra asta întunecată și colțuroasă care e inima ta. DECEMBRIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ - PSALMII

Care este, până la urmă, măsura fericirii?

Bun este omul care are milă şi dă cu împrumut, / el îşi rânduieşte bunurile cu judecată. / El nu se clatină niciodată: / cel drept va fi amintit în veci. El nu se teme de zvonurile rele, / inima lui e gata şi se încrede în Domnul. / Inima lui este neclintită, / nu are nicio teamă, / până când îi va vedea împrăştiaţi pe asupritorii săi. / El este darnic faţă de cei sărmani… (Psalmul 112/111,5 -8)

Text: Pr. Tarciziu Șerban

are o fi adevărat portretul omului fericit, descris de autorul Psalmului 112/111? Sau poate este doar o pură utopie. Foarte rar se dobândesc belşugul şi bogăţia în mod cinstit în zilele noastre. Cel ce doreşte belşug şi bogăţie care ar fi să-l facă „fericit”, după criteriile societăţii de astăzi, trebuie să facă mii de compromisuri, înşelăciuni, inginerii financiare, şantaje de tot felul; să-și calce pe inimă şi să nu mai ştie de nimeni şi de nimic, nici de mamă, nici de tată, nici de frate, nici de prieteni, cu atât mai puţin de patria unde s-a născut şi a crescut. Mai mult, el îşi doreşte aprecierea celor din jur la care se uită cu un aer semeţ şi dispreţuitor. Dar ce fel de belşug şi bogăţie sunt acestea? De bună seamă, o 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2018

acumulare necinstită a unei avuţii pe care, de cele mai multe ori, o risipeşte în extravaganţe. Omul pe care îl evocă psalmul nostru este unul care se teme de Domnul şi îşi află plăcerea în poruncile lui. Altfel spus, principiul după care îşi călăuzeşte viaţa este împlinirea legii şi a poruncilor lui Dumnezeu. Dintr-un astfel de comportament decurge o viaţă fără griji: nu are de ce să se teamă atât timp cât dreptatea este de partea lui; belşugul şi bogăţia sunt rodul binecuvântării lui Dumnezeu şi al unei chibzuinţe cu care îşi organizează munca. În plus, el nu risipeşte bunurile, ci le rânduieşte cu dreptate pentru cei din casă ca şi pentru cei nevoiaşi: e darnic faţă de cei săraci, iar de cel care are nevoie de un sprijin se îndură şi îi dă

o şansă oferindu-i cu împrumut ceea ce are nevoie. Într-un cuvânt, el răsare ca o lumină în întuneric pentru cei drepţi, el este blând, îndurător şi drept. Sigur că un astfel de om nu este scutit de invidia duşmanilor. Aceştia se topesc, nu au stare. Scrâşnesc din dinţi, se mânie, lansează acuze nefondate la adresa lui. În schimb, el rămâne neclintit. Inima lui e tare pentru că se încrede în Domnul. Fruntea lui se înalţă cu cinste, iar seminţia lui va fi puternică pe pământ. Surprinzător este faptul că toate aceste calităţi ale omului descris de psalmul nostru (milă, duioşie, dreptate) se regăsesc, în psalmul precedent, atribuite lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, dacă omul îşi pune cu statornicie desfătarea în voinţa Domnului, ajunge să-i semene.

SPIRITUALITATE DIN CATEHEZELE PAPEI FRANCISC

Chemarea la iubire în fidelitate

„Să nu săvârșești adulter!” trimite direct la fidelitate, care este o trăsătură a unei relații umane libere, mature și responsabile. Papa Francisc

Text: Iulia Cojocariu

ateheza din 24 octombrie a avut ca temă porunca a șasea din decalog: „Să nu săvârșești adulter”, o poruncă referitoare la dimensiunea afectivă și sexuală. Această poruncă trimite direct la fidelitate, care este o trăsătură a unei relații umane libere, mature și responsabile. Ființa umană are nevoie să fie iubită necondiționat, iar dacă nu primește această iubire necondiționată, atunci încearcă să umple acest gol cu surogate, acceptând compromisul și mediocritatea. Suveranul Pontif a mai vorbit și despre supraestimarea atracției fizice, care este un dar al lui Dumnezeu orânduit pentru pregătirea unei relații autentice și fidele. De asemenea, Papa a arătat importanța logodnei și a

pregătirii pentru căsătorie, ca un fel de catehumenat, „pentru că este în joc întreaga viață în iubire, iar cu iubirea nu se glumește”. În cadrul catehezei din data de 31 octombrie, Papa Francisc a continuat să vorbească despre porunca a șasea, oprindu-se de data aceasta asupra vocației noastre sponsale care își găsește plinătatea în Cristos. În acest sens a arătat faptul că iubirea fidelă a lui Cristos este lumina pentru a trăi frumusețea afectivității umane. Dimensiunea afectivă este o chemare la iubire, manifestată în fidelitate, în primire și în milostivire. Papa a mai arătat că porunca a șasea se referă la fidelitatea matrimonială, dar că în realitate este o poruncă adresată tuturor, fiecărui bărbat și fiecărei femei. Atitudinea sponsală și parentală

este o atitudine globală a persoanei care își asumă realitatea și intră într-o relație profundă cu ceilalți. În data de 7 noiembrie, tema catehezei a constituit-o porunca a șaptea: „Să nu furi”. Suveranul Pontif a invitat la o lectură mai amplă a acestei porunci, punând tema proprietății bunurilor sub lumina înțelepciunii creștine. A amintit despre destinația universală a bunurilor despre care se vorbește în Doctrina socială a Bisericii. Lumea este bogată în resurse pentru a asigura tuturor bunurile de bază. Însă este o mare discrepanță între bogăția lumii, care se află în mâinile unei minorități, și sărăcia, și chiar mizeria și suferința, care e caracteristica majorității. Această poruncă este un îndemn de a folosi bunurile pentru a iubi așa cum putem. DECEMBRIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

Sfânta Faustina

BIOGRAFIE

cu puterea Inimii lui Isus reface inima unui preot

P Sfânta Maria Faustina Kowalska Canonizare: 30.04.2000 Beatificare: 18.04.1993 Venerabilă: 07.03.1992 Procesul: 21.10.1965 Moartea: 05.10.1938 Nașterea: 25.08.1905

ărintele Ronald Pytel era paroh în Baltimore, statul Maryland (SUA), la o biserică sanctuar al Milostivirii lui Dumnezeu. În primăvara anului 1995 părea că trecea printr-o simplă răceală sau alergie, când s-a descoperit că de fapt avea o insuficiență cardiacă. Analizele au relevat că valva aortică se îngustase și era calcificată, astfel că doar 20% din sânge reușea să treacă. Medicul cardiolog i-a prescris un tratament și apoi o intervenție chirurgicală, dar un prieten preot i-a spus: „Fii fără grijă, Ron, toate acestea au legătură cu Milostivirea lui Dumnezeu!” Operația a dovedit că inima părintelui era foarte suferindă, mai ales ventriculul stâng, și prognoza nu putea fi optimistă. În ziua de 5 octombrie 1995, ca pregătire pentru venirea Sfântului Părinte Papa la Baltimore (din 8 octombrie), erau prevăzute și la el în parohie mai multe momente de rugăciune. În acest context, preoții și credincioșii s-au rugat pentru paroh și au cerut mijlocirea Fericitei Faustina pentru vindecarea acestuia. Părintele Pytel a rămas ca paralizat câteva minute, apoi și-a revenit și a reluat activitatea normală. Simptomele bolii nu mai erau prezente și analizele au arătat că inima părintelui nu mai avea nicio problemă, fiind eliminată orice medicație. După un an s-a constituit dosarul care să ateste miracolul; acesta avea peste 800 de pagini de documente medicale și 500 de pagini de mărturii.

Mic dicționar al acestei pagini * MIC JURNAL Milostivirea lui Dumnezeu în sufletul meu, Editura ARCB, București 2008, ISBN 978973-1891-04-0 – Sr. Maria Faustina a notat, la cererea duhovnicului ei, cuvintele pe care Isus i le-a adresat. Se naşte astfel Micul jurnal, în care umila călugăriţă relatează marea experienţă a Milostivirii lui Dumnezeu în sufletul ei, precum şi misiunea de a împărtăşi această milostivire cu lumea.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2018

Sr. Maria Faustina Kowalska, martoră umilă a Milostivirii lui Dumnezeu

lena, după numele de botez, s-a născut în Polonia, la Głogowiec, în familia lui Stanisław și Marianna Kowalski, fiind a treia din cei zece copii. La vârsta de 20 de ani intră în mănăstire unde, odată cu veșmântul monastic, ia și numele de Faustina a Sfântului Sacrament. Va munci în diferite case și va duce o viață aparent simplă. Avea doar 25 de ani când Isus i se arată și îi cere să se picteze ceea ce vedea. Abia după câțiva ani va găsi pe cineva dispus să picteze după descrierea ei imaginea care va deveni icoana Milostivirii lui Dumnezeu, cu inscripția: Isuse, mă încred în tine! După 13 ani de la intrarea în mănăstire, moare la Cracovia și este înmormântată în Sanctuarul Divinei Milostiviri, rămânându-ne de la ea un prețios jurnal* în care putem vedea mărturia despre Milostivirea lui Dumnezeu.

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

Apostolatul epistolar

A avea spiritul de sărăcie Text: Iulia Cojocariu

onseniorul Vladimir Ghika a scris o carte despre vizitarea săracilor, rod al conferințelor pe care le-a ținut Doamnelor de caritate, în anul 1907. Această carte a fost considerată un fel de vademecum pentru asociațiile care aveau săracii ca obiect al activității lor. Despre sărăcie găsim scris și în corespondența Monseniorului Ghika. Astfel, într-o scrisoare pe care o adresează unei doamne îi scrie acesteia despre sărăcie și despre cum o înțelege el: „Observațiile dumneavoastră favorabile m-au emoționat; dacă am apreciat fără să aprob [...] generozitatea care provoacă în dumneavoastră sentimentul de revoltă în faţa suferinţelor aproapelui, nu am socotit ca fiind fondate observaţiile despre spiritul de sărăcie care se sprijină înainte de toate pe o neînţelegere; sensul în scrisoarea dumneavoastră nu mi se pare că ar corespunde celui

pe care am vrut să-l dau, nici celui care se dă în mod obişnuit expresiei. Despre spiritul de sărăcie trebuie să le vorbim tuturor, şi bogaţi şi săraci. Acesta este independenţa esenţială a sufletului, este fericirea dată oamenilor şi este «fericirea» promisă de Cristos. Oricine iubeşte sau doreşte bogăţia pentru ea însăşi, pe lângă alte neplăceri morale, nu va cunoaşte fericirea. «Spiritul de sărăcie» nu este altceva decât acest simţ al realităţilor, al bunătăţilor, al frumuseţilor, această iubire primă doar a lucrurilor necesare, după care trec toate bunurile de pe pământ, în această lume căreia credinţa îi adaugă o virtute de îndestulare şi de sfinţire. – Aşa cum se vorbeşte despre acest spirit al sărăciei celui bogat, a vorbi despre aceasta şi celui sărac este o necesitate, oricât de puţin ne-ar face plăcere acest lucru. Nu îi ascundem fratelui nostru secretul fericirii, nici ceea ce constituie nobleţea sufletului, nici ceea ce

permite să-l iubim pe Dumnezeu mai bine şi să ne gândim la el. Observaţia dumneavoastră despre caracterul inferior al încercărilor prin care trec săracii de bunăvoie ar avea o parte de adevăr dacă nu am considera lucrurile decât din afară şi fără să ne oprim privirea. Este contrariul realităţii pentru cine ştie ce este suferinţa unui suflet dedicat nevoilor, supărărilor, doliilor, unei familii numeroase, care creşte fără încetare – şi numai acestor încercări, şi în fiecare zi de la 4 dimineaţa, fără pauză, fără oprire, avându-l doar pe Dumnezeu ca singur sprijin într-o corvoadă supraomenească, în toate întunecimile unei Providenţe ale cărei căi sunt altele decât cele ale raţiunii noastre [...] – cu mijloacele unor cerşetori, pentru necunoscuţi şi străini pe care ni i-am apropiat. Aş avea mult prea multe de spus legat de aceste teme şi nu am acum deloc timp pentru a scrie. Dacă vă găsesc acasă într-una din aceste zile – câteva momente de conversaţie vor pune mai bine lucrurile la punct”. Pe lângă lucrarea amintită, găsim între scrierile Monseniorului Vladimir Ghika și gânduri despre sărăcie: „A încerca vreo mulţumire pentru propriul spirit de sărăcie înseamnă nu doar a păcătui împotriva umilinţei, ci împotriva sărăciei. Este cu totul avar să te bucuri, să aduni pentru o clipă, în tine, această comoară spirituală care este spiritul de sărăcie. Cel care este bun, fie el şi cel mai sărac dintre săraci, este întotdeauna bogat, şi poate întotdeauna să dea – şi dă întotdeauna ceva. Şi cei mai săraci pot fi cei mai bogaţi dacă dau din ei înşişi, dacă se dau pe ei înşişi”. DECEMBRIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

New Age, o iluzie periculoasă (Partea a III-a) Moderator: Claudia Stan

INVITAT

Pr. Lect. Dr. Victor Dumitrescu (n. 1968)

Preot romano-catolic, consilier spiritual general al Comunității Magnificat (Reînnoirea Carismatică Catolică), lector la Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității din București

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2018

DIALOGURI CU DICHIS

„Ne mântuim pe noi înșine prin intermediul acțiunilor noastre, așa cum explică adesea New Age, sau suntem mântuiți de iubirea lui Dumnezeu? [...] În Creștinism, mântuirea nu este o experiență a sinelui, o locuire meditativă și intuitivă în sine, ci este iertarea păcatului, eliberarea de ambivalențele profunde care locuiesc înăuntrul nostru și ajungerea la pacea simțurilor prin intermediul comuniunii cu un Dumnezeu iubitor” (Consiliul Pontifical pentru Cultură, Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios, „Isus Cristos, aducătorul apei vii. O reflecție creștină despre New Age”, 4).

Sunt foarte la modă terapiile holistice propuse de New Age: reiki, bioenergia, cristaloterapia, sacroterapia, acupunctura, cromoterapia, aromoterapia, meloterapia, homeopatia, metoda Feldenkrais, rolfing. Ce anume le face neconforme cu învățătura creștină? Pr. Victor Dumitrescu (V.D.):

Mai întâi aș prefera să lămurim ce înseamnă „holism”. Este un neologism folosit pentru prima dată într-un tratat socio-politic al unui filosof sud-african, Jan Christiaan Smuts, și are la bază un cuvânt din greaca veche, hólos, care înseamnă „întreg”. Raportat la persoana umană, holismul are la bază ideea că omul este un întreg format din părți interdependente, iar nefuncționarea uneia le afectează pe toate. Până aici nimic suspect, căci și Sf. Paul spune că în corpul omenesc „dacă un mădular suferă, toate mădularele trupului suferă împreună cu el” (1Cor 12,26). Problema se pune însă la un alt nivel legat de natura părților ființei umane, precum și a modului de interconexiune dintre ele. Astfel,

pentru promotorii holismului nu există o dualitate clară și distinctă între partea material-fiziologică a omului și cea rațional-spirituală, mai exact între trup și suflet. Prin urmare, dacă o persoană se confruntă cu un dezechilibru (fizic, psihic sau spiritual), acesta are înrâurire asupra întregului ansamblu spirit-minte-corp. Nu are importanță că sufletul și trupul au naturi diferite și se bazează pe principii diferite. Nu mai contează la acest nivel nici legile științifice care stau la baza dimensiunii psiho-fiziologice a omului, nici principiile spirituale ale adevărurilor de credință revelate care țin de partea sufletească. Materia se amestecă cu spiritul și se condiționează reciproc, iar metafizica se amestecă cu legile naturii. „Ființa” aceasta nu este nici omul conform canoanelor științei și nici persoana umană conform revelației divine. De asemenea, se revine la străvechea problemă a punctului de legătură dintre materie și spirit. Adepții New Age l-au găsit în ceea ce ei numesc „energie”, care nu se știe de ce natură este (materială sau spirituală), căci ceea ce contează este asigurarea

unui flux liber al energiei prin corp, minte și spirit. Din nou, nici știința actuală, nici revelația creștină nu explică în felul acesta omul și persoana. Tocmai de aceea terapiile sunt pseudo-științifice, iar ideologiile din spatele lor sunt anticreștine. Tot ceea ce ați enumerat mai sus se bazează pe aceste considerente, iar termenul „energie” este numitorul comun. Reiki, însă, e de fapt o metafizică structurată care se apropie de statutul de religie, inspirându-se din textele sacre ale hinduismului, taoismului, budismului și confucianismului, religii străvechi care sunt aproape incompatibile doctrinar între ele. De aceea, reiki (rei = spirit, ki = energie) nu este doar o terapie, ci un cult dedicat „energiei universale”, care trebuie activată și accesată prin ceremonii de inițiere. Suntem la ani-lumină depărtare de creștinism. Homeopatia este apă chioară pe bani mulți: suntem tot pe tărâmul confuziei dintre materie și spirit, dar la punctul de confluență nu se află o „energie” ca la celelalte, ci spiritul materiei la care se ajunge prin diluții la infinit. Acest „spirit” vindecă conform principiului contrariilor DECEMBRIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

DIALOGURI CU DICHIS

„cui pe cui se scoate”, doar că un „cui” e de natură materială (o substanță), iar celălalt „cui” e spiritual, mai exact „spiritul” acelei substanțe. Dacă nu ar fi efectul placebo care să explice unele efecte ale medicamentelor homeopate, ne-am situa cu adevărat în lumea poțiunilor magice din Asterix și Obelix. Când adăugăm pe listă aromoterapia, cromoterapia sau meloterapia, nu vrem să spunem că mirosurile, culorile sau muzica nu produc efecte asupra omului, fie ele și pozitive; problema constă în interpretările pseudo-științifice și spiritualiste ce se dau. Feldenkrais e o metodă de control al minții asupra fizicului prin ședințe de grup numite „conștiința în mișcare”. La fel, rolfing nu e doar un masaj muscular care să restituie corpului mobilitatea, ci o practică de „integrare structurală” și de „redresare din punct de vedere spiritual și sufletesc”. Se înțelege de la sine că principiile sunt tot holiste, delimitarea dintre materie și spirit aproape inexistentă, iar accentul cade exclusiv pe ceea ce omul este și face. Ni se propune apoi parapsihologia, prin percepțiile extrasenzoriale (precogniția și clarviziunea fiind cele mai frecvente) și capacitățile paranormale (reîncarnarea, capacitățile de medium). V.D.: Prefixul „para”, ce intră în componența unor termeni ca „parapsihologie”, „paranormal”, este un cuvânt care în greaca veche înseamnă „dincolo de”, „împotriva”, „contra”, „contrar”, „în ciuda”. Cu alte cuvinte, „parapsihologie”, „paranormal” au sensul de „dincolo de psihologie” sau „contrar psihologiei”, respectiv „dincolo de normal” sau „contrar normalului”. Noi, oamenii, suntem făcuți de Dumnezeu într-un anumit mod și funcționăm într-un anumit 30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2018

mod, care e în conformitate cu natura noastră omenească. Însă există o ispită străveche care, de la Adam încoace, nu a încetat să îl bântuie pe om: ispita de a nu fi om. Parapsihologia este una din cedările la această ispită. Da, există ceva dincolo de om, există ceva dincolo de legile naturii. Sf. Toma de Aquino face o distincție clară între natural, supranatural și preternatural. Naturalul este „ceea ce se întâmplă întotdeauna sau în cea mai mare parte a timpului”, adică e la îndemâna simțurilor noastre. Supranaturalul constă în „acțiunile nemediate ale lui Dumnezeu”; iar preternaturalul este ceva „ce se întâmplă rareori, dar totuși prin ființele create”. Minunile prin intermediul creaturilor, de exemplu, aparțin preternaturalului. Dar și acțiunile demonice aparțin preternaturalului. Noi afirmăm în Crez că Dumnezeu e creatorul „celor văzute și celor nevăzute”. Deci există și o „creație nevăzută” care se manifestă în registrul preternaturalului. Ei bine, aici este problema. Omul are ambiția de a invada preternaturalul prin tentativa de a-l manipula. Și Sf. Toma spune că numai Dumnezeu are puterea de a suspenda legile naturii pe care El le-a dat. Minunile sunt mereu ale lui Dumnezeu, indiferent că sunt făcute direct de El sau prin intermediul creaturilor. Însă demonii manipulează legile naturii într-o manieră falsă pentru a induce în eroare și pentru a sugestiona credința oamenilor în aceste false minuni. Aici este paranormalul. E un tărâm foarte periculos pentru că e teren privilegiat pentru Cel Rău. Atitudinea corectă este aceea pe care ne-o sugerează Biblia: „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre și ale fiilor noștri pentru totdeauna ca să împlinim toate cuvintele acestei legi” (Dt 29,28).

Spiritismul (vorbirea cu morții, inclusiv în vis sau prin tăblița Ouija), vederea viitorului, comunicarea cu îngerii și cu energiile / entitățile cosmice: iată câteva ocultisme cu care depășim granița jocului și intrăm în alte teritorii. V.D.: De fapt, vorbim aici de comunicarea cu lumea de dincolo. Să vedem ce spune Scriptura: „Dacă cineva se duce la necromanţi şi la ghicitori prostituându-se cu ei, îmi voi întoarce faţa împotriva omului aceluia şi-l voi nimici din mijlocul poporului său. Dar voi sfinţiţi-vă şi să fiţi sfinţi, căci eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!” (Lev 20,6-7). Cred că e foarte clar acest cuvânt. În realitate, necromanții nu cu sufletele răposaților comunică, ci cu demoni. Spiritismul este o poartă către demoni, nu către tărâmul morților, căci în lumea spirituală este o ordine, iar morții nu răspund la comanda oamenilor. Omul nu vrea să fie om, ci vrea să manipuleze lumea de dincolo, iar diavolul nu așteaptă invitații speciale. Exorciștii știu că sunt contexte în care Dumnezeu îi impune diavolului să spună adevărul, căci în rest turuie doar minciuni. Ocultismul modern promovat de New Age propune și alte relații ascunse: cu îngeri (nu cei biblici), cu energii, cu entități cosmice fără nume etc. Suntem la același nivel și expuși acelorași riscuri. Ceea ce creează confuzie e că uneori aceste rătăciri par a avea un soi de legitimare din partea oamenilor Bisericii: un călugăr franciscan (Justin Bielitz) este instructor de Silva Mind Control, există centre de reculegere creștină care propun și yoga. V.D.: În primul rând, e prea mult

spus „legitimare”. Nu negăm faptul că pot exista păstori care să mai aibă

DIALOGURI CU DICHIS

nevoie să se documenteze, căci ocultismul promovat de New Age este ca un tsunami care vine pe neașteptate, cu provocări pastorale care nu au mai existat până acum. Documentele Bisericii din ultima vreme demonstrează faptul că există reacții ale Magisteriului care încearcă să explice creștinilor problema de fond a acestor practici. Deci, e nevoie și în Biserică de formare și de documentare. Ceea ce e mai alarmant este faptul că unii slujitori, cum ar fi călugărul pe care l-ați amintit, cad în aceste capcane și le promovează. Silva Mind Control este o tehnică nu atât de programare a sferei conștiente a minții, cât mai curând de a „reprograma inconștientul” și de „a controla visurile”. Din acest punct de vedere se bazează pe principii oarecum psihanalitice. Însă sloganurile care o însoțesc scot foarte bine în evidență centrarea pe propriul eu: „Fii stăpân pe mintea ta pentru a fi stăpân pe viața ta” sau „Vei deveni arhitectul realității tale”. Suntem pe aceeași linie cu alte practici New Age cum ar fi: meditația transcendentală, trainingul autogen, autohipnoza, yoga, unde magia, misticismul și parapsihologia se întrepătrund. Creștinii sunt invitați să aleagă cine să fie Domnul și Stăpânul vieții lor sau dacă vor să-și trăiască viața în imaginar. Ca fost exorcist al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, cred că aveți autoritatea de a da mărturie cât din New Age e poartă de intrare a răului și care este calea sigură de purificare a sufletului de aceste practici nefaste. V.D.: Da, într-adevăr, aceste practici produc daune spirituale și nu numai. Oamenii nu aleg New Age, iar majoritatea nici nu știu despre ce este vorba, dar aleg „alternativele”

de pe tarabele de cărți sau aleg să-și pună încrederea absolută în puteri manipulate de propriul eu sau de alți pretinși deținători de puteri. Pe lângă faptul că procedând astfel suntem pe o pistă falsă, alimentăm în mod indirect setea de curtoazie a Celui Rău, care este bucuros dacă ne poate îndepărta de adevăr, de Calea de mântuire care se numește Isus Cristos și de cei care cred în El. Calea sigură de purificare este renunțarea la aceste practici, mai exact convertirea de la idolatrie, căci acest cuvânt înglobează toate aceste practici. Avem mijloace sfinte în Biserică, cum sunt Spovada și Împărtășania deasă, chiar zilnică, dar ele nu prezintă atracție, deoarece implică efortul de convertire personală și parcurgerea unui drum tenace de sfințire. E mult mai ușor să scoți portofelul, să cumperi o metodă, să aplici o rețetă sau să plătești pe cineva care „să te rezolve” rapid. Un creștin autentic ar trebui să-și pună întrebarea simplă: cine mă poate rezolva? Răspunsul la această întrebare există deja de 2000 de ani. Practicarea New Age, sub orice formă, încalcă primele două porunci ale Decalogului, iar ideologia New Age se înscrie în linia unor practici condamnate formal de Biserică. V.D.: Da, deoarece sunt idola-

trii care îndepărtează de la credința în Dumnezeul cel revelat, sunt păcate îndeosebi împotriva primei porunci a lui Dumnezeu. Culmea este că oamenii nici nu se acuză la spovadă cu privire la practicile superstițioase sau de idolatrie. Foarte rar mi-a fost dat să aud pe cineva că-i cere iertare lui Dumnezeu pentru credința în superstiții, în horoscop sau pentru idolatriile legate de propriul eu. Catehismul vorbește despre superstiții, despre „devierea

„Ne mântuim pe noi înșine prin intermediul acțiunilor noastre, așa cum explică adesea New Age, sau suntem mântuiți de iubirea lui Dumnezeu? [...] În Creștinism, mântuirea nu este o experiență a sinelui, o locuire meditativă și intuitivă în sine, ci este iertarea păcatului, eliberarea de ambivalențele profunde care locuiesc înăuntrul nostru și ajungerea la pacea simțurilor prin intermediul comuniunii cu un Dumnezeu iubitor.” (Consiliul Pontifical pentru Cultură, Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios, „Isus Cristos, aducătorul apei vii. O reflecție creștină despre New Age”, 4)

sentimentului religios și a practicilor pe care le impune acesta”, vorbește despre „excesul pervers de religie”, despre „atribuirea unei importanţe magice anumitor practici”, vorbește despre greșeala de a „lega eficacitatea numai de materialitatea rugăciunilor sau a semnelor sacramentale, în afara dispozițiilor interioare pe care acestea le pretind” (cf. nr. 2110, 2111). Vorbește despre „divinizarea a ceea ce nu este Dumnezeu”, despre faptul că omul comite „idolatrie atunci când cinsteşte şi respectă o creatură în locul lui Dumnezeu” (nr. 2113). Catehismul vorbește despre divinație, despre magie, despre vrăjitorie, despre spiritism (cf. nr. 2115-2117). Până când Biserica va elabora documente speciale pe aceste teme, avem totuși de unde să ne documentăm. Prefer să concluzionez despre New Age folosind una dintre afirmațiile Catehismului Bisericii Catolice care, chiar dacă se referă la idolatrie, poate fi aplicată inclusiv mișcării New Age: aceasta, deoarece „respinge stăpânirea unică a lui Dumnezeu [...], este deci incompatibilă cu comuniunea divină” (nr. 2113). DECEMBRIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ DOCUMENTAR

Film documentar Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti în anii Primului Război Mondial

eneficiind de colaborarea domnului Silviu Dogariu, inginer la Editura Presa Bună, din Iași, am realizat pentru Arhiepiscopia RomanoCatolică de București acest documentar bazat în exclusivitate pe arhiva fotografică a Arhidiecezei şi vizionat în premieră pe 19 octombrie, la București. Structurat în șapte părți, filmul a încercat să ne introducă în atmosfera anilor 1916-1918, când România s-a aflat în război cu Puterile Centrale (Germania și Austro-Ungaria) de partea Antantei (Anglia, Franța și Rusia). Prima parte, intitulată Războiul românesc, surprinde efectele imediate ale actului intrării României în război, la 15/28 august 1916, asupra comunităților catolice de pe teritoriul Arhidiecezei, în condițiile în care 80% dintre catolici erau originari din țările aflate în război cu România. Catolicii au privit războiul cu îngrijorare și 32

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2018

Text: Dr. Dănuț Doboș

teamă, deoarece împotriva lor și a preoților s-a dezlănțuit prigoana. Dramatismul acestor întâmplări este surprins în partea a doua a filmului - O rușine națională - cu referire la arestarea majorității preoților romano-catolici. Cheia acestor evenimente a reprezentat-o Arhiepiscopul Raymund Netzhammer. Ferit de arestare grație pașaportului său elvețian și având alături un mic grup de preoți lăsați în libertate, au asigurat supraviețuirea și continuitatea Arhidiecezei. Infrastructura Arhidiecezei - școli, case parohiale, bunuri mobile – a fost pusă la dispoziția Guvernului Român; aceste aspecte au fost surprinse în partea a III-lea a filmului - Continuitate și supraviețuire. În cea de-a IV-a parte - Eroi la datorie - sunt evocate figurile unor personalități ilustre ale Arhidiecezei, „victime ale datoriei” în timpul refugiului în Moldova (1917-1918).

Alături de „eroii la datorie”, evidențiați în acest cadru al filmului, un număr neprecizat de catolici, arestați odată cu intrarea României în război, au decedat în condiții neelucidate de istorici, în lagărele de internare din Muntenia și Moldova. Partea V-a a filmului - Ferdinand I, regele catolic al României – reprezintă un punct de rezistență al documentarului. Ignorat de istoricii marxiști, recuperat tardiv de noii istorici, Regele Ferdinand cel Loial sau Întregitorul a rămas necunoscut publicului în ceea ce privește apartenența sa la Biserica Catolică. Filmul reafirmă cu tărie această realitate istorică: Ferdinand I, regele catolic al României, a rămas veșnic în memoria poporului său ca artizan al reunificării Patriei și al înfăptuirii României Mari. Acest important personaj istoric a trăit din momentul căsătoriei sale o dramă: el nu și-a putut îndeplini condiția de credincios catolic din cauza deciziei de a respecta Constituția țării, care îl obliga să-și boteze copiii în credința ortodoxă. La scurt timp după încheierea Primului Război Mondial au existat câteva voci din politica românească care au contestat, pe nedrept, orice legătură a catolicilor cu actele Unirii și Întregirii Patriei. Răspunsul a venit din partea Arhiepiscopului Alexandru Cisar, care din 1934 s-a îngrijit să ridice plăci comemorative și monumente ale eroilor catolici, problematică surprinsă în cea de-a VI-a parte a filmului. Ultima parte a documentarului, intitulată In viam pacis, surprinde adevărul că românii s-au putut bucura de binefacerile păcii, în granițele României întregite, doar trei decenii. În 1939 începea Al Doilea Război Mondial, iar un an mai târziu, România Mare se prăbușea în mod dramatic, evenimente care aveau să supună la noi încercări și Arhidieceza Romano-Catolică de București.

CULTURĂ FILE DE ISTORIE

Centenar Eroii catolici – „și-au dăruit viața pentru împlinirea unui gând mare”

upă încheierea Primului Război Mondial, voci izolate din rândul politicienilor români au pus sub semnul întrebării dreptul catolicilor din România de a-şi asocia numele la actul reîntregirii ţării. Proaspăt ales senator de drept în anul 1927, Arhiepiscopul Alexandru Theodor Cisar, într-o şedinţă a Senatului României, a dat o replică celor ce contestau legitimitatea istorică a catolicilor români, făcând un excurs istoric pe această problemă: „Eu personal am sfințit acum câțiva ani, ca episcop de Iași, multe monumente în Moldova, cruci comemorative pe a căror lespede sunt săpate în lungi șiraguri numele celor căzuți în lupte, și o spun cu mândrie: nu a fost niciun trădător”. Mai mult decât atât, Arhiepiscopul Cisar evidenția fidelitatea soldaților români față de Armata Română, eroismul acestora și jertfa vieții lor, așezate la temelia Întregirii României. Dacă ne referim la Arhidieceza Romano-Catolică de București, şi aici faptele de vitejie și de eroism ale militarilor catolici au fost păstrate în memoria comunităților parohiale, iar Biserica locală a manifestat o grijă continuă pentru sufletele eroilor catolici. Ziua Eroilor a fost mereu un bun prilej pentru ca Biserica să-și manifeste solemn recunoștința pentru cei ce s-au jertfit pentru victoria Armatei Române și înfăptuirea României Mari.

Text: Dr. Dănuț Doboș

În cimitirele catolice s-au inaugurat monumente ale Eroului necunoscut, precum cel de la Ploiești, sfințit la 6 iunie 1935, iar Ziua credincioșilor răposați a fost un bun prilej de evocare a eroilor, tradiție ce s-a păstrat cu sfințenie, inclusiv în perioada regimului ateu comunist. În perioada interbelică, Arhiepiscopul Cisar a încurajat parohii locali să inițieze acțiuni de ridicare de monumente ale eroilor catolici căzuți în Primul Război Mondial. Astfel, în anul 1934, Arhiepiscopul a sfințit la Caramurat (astăzi, Mihail Kogălniceanu), o placă comemorativă dedicată celor 19 eroi căzuți în Războiul de Întregire. La 23 noiembrie 1936, Arhiepiscopul a sfințit la Cioplea, sat de bulgari catolici aflat atunci la porțile Bucureștiului, un frumos monument dedicat celor 32 de eroi căzuți în război, în luptele grele de la sud de Dunăre. În cuvântarea sa, Arhiepiscopul Cisar menționa: „Un monument de o splendidă simplicitate, închinat eroilor care și-au jertfit viața pentru țară, primește azi botezul inaugurării (…) Pe acest monument, care este o podoabă pentru orice trecător în trecere pe aici, se va citi săpat în marmură numele eroilor ce și-au dăruit viața pentru împlinirea unui gând mare. Acest monument este simbolul admirației, păstrător al unei statornice amintiri care va dăinui în sufletele rudelor, cunoscuților și

Monumentul eroilor (Popești-Leordeni)

camarazilor de arme. E un semn de îndrumare pentru tineret. El arată viitorilor ostași calea ce trebuie să urmeze și care cuprinde credință, ascultare, ordine și înțelegere sufletească (…)”. La 9 octombrie 1938, Episcopul Anton Durcovici a dezvelit, la Popești-Leordeni, monumentul eroilor căzuți în Războiul pentru Întregirea neamului. La manifestare au luat parte canonicii Catedralei Sf. Iosif, seminariști bucureșteni, văduvele și orfanii de război alături de întreaga suflare a comunității catolice bulgărești. Ajunși cu toții la monument, „doar văduvele de război, care au purtat câte o coroană mare și frumoasă de flori, au trecut la monument unde au depus coroanele, pe când ceilalți cântau Imnul Regal”. „Precum s-a întâmplat în trecut - menționa în cuvântarea sa parohul Gustav Müller - așa și în viitor tinerimea este gata să lupte pentru menținerea granițelor fixate o dată pentru totdeauna prin jertfa sângeroasă a sutelor de mii de eroi”. DECEMBRIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

Spectacol

Poveste de Crăciun Sala Polivalentă 4 decembrie, ora 19:00 Un spectacol mozaic cu artiștii lirici și Baletul Operei Comice pentru Copii, momente de balet clasic și modern, coruri de copii din toată țara, un periplu muzical cu invitați de marcă.

Muzică

Concert de Crăciun Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României; 8 și 9 decembrie; ora 19:00, Corul Național de Cameră Madrigal - Marin Constantin și copii din Programul Național Cantus Mundi vestesc apropierea Crăciunului.

carte

Cuvântul lui Dumnezeu. Scriptură. Tradiţie. Magisteriu Editura Galaxia Gutenberg, 2018 Papa Benedict al XVI-lea abordează teme esențiale ale gândirii creștine, chiar și dintre cele cu un anumit potențial conflictual, precum cele legate de controversele dintre catolici și protestanți, privitoare la relația dintre Scriptură și Tradiție. Dar subiectele sunt tratate în spirit ecumenic. 34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2018

Curajul de a ne teme… de inima împietrită Editura Sapientia, Iaşi 2018

utorul cărţii prezentate în acest număr, părintele dominican francez Marie-Dominique Molinié (1918-2002), este mai puţin cunoscut cititorilor români de lucrări de spiritualitate. Acesta a fost prieten apropiat cu filosoful român Emil Cioran şi s-a străduit să aprofundeze în scrierile sale gândirea Sfintei Tereza a Pruncului Isus. Îi plăcea să afirme adesea: „Filosofia şi teologia sunt lucruri prea serioase pentru a fi abandonate de intelectuali”. Despre această carte, autorul însuși afirmă: „Capitolele acestei cărţi nu urmăresc un plan anume, ci o temă cu mai multe variaţiuni. Tema constă în aceste cuvinte: lăsaţi-vă modelaţi de harul lui Dumnezeu, lăsaţi-l să lucreze în voi. Nu sună foarte original, nu este foarte dificil de practicat, dar este foarte dificil de înţeles...

Format: 14x20 cm, 216 pagini

vreau să spun, în felul în care ne cere să o practicăm”. Citind cartea, vom (re)descoperi că nu trebuie să ne temem de ceilalţi, de lume, de viaţă, de noi înşine. Dimpotrivă, (re)descoperind prezenţa lui Cristos cel înviat în viaţa noastră, vom putea evita împietrirea inimii, pe care autorul o vede ca fiind indiferenţa spiritului nostru la şoaptele Duhului Sfânt. Cartea a fost tradusă din limba franceză de Sr. Ioana Turc. Pr. Andrei Dumitrescu

Tradiții

Am venit să colindăm „florile dalbe”

e 15 și 16 decembrie, între orele 09:00 și 17:00, la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti, se va desfășura un eveniment ce urmăreşte refacerea atmosferei satului tradiţional în preajma sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou prin prezentarea de datini, obiceiuri, ritualuri – jocuri cu măşti, teatru popular, târgul meşterilor populari, ateliere de creaţie pentru familii şi copii etc. – colinde, măşti populare, Sorcova, Steaua de Crăciun, podoabe pentru pom, poveşti la gura sobei.

CULTURĂ SACRALITATEA ÎN ARTĂ

Sfântul Ioan al Crucii Text: Pr. Andrei Dumitrescu

S Sfântul Ioan al Crucii (1656)

de Jan van Eyck Pictură în ulei pe lemn. Dimensiune: 100x77 cm. Tabloul se află în Muzeul Arhidiecezan din Katowice (Polonia).

ecolul al XVI-lea a însemnat pentru Europa o perioadă de progres pe plan cultural, politic şi spiritual. Marcată de apariţia Reformei protestante şi de Contrareforma iniţiată de Biserica Catolică, viaţa spirituală a Europei a beneficiat de prezenţa unor mari sfinţi, precum Papa Pius al V-lea, Alois de Gonzaga, Ignaţiu de Loyola sau Tereza de Avila. Nu putem înţelege pe deplin moştenirea culturală şi spirituală a acestui secol fără personalitatea Sfântului Ioan al Crucii (15421591), călugăr şi mistic carmelitan spaniol, de la care avem o valoroasă operă poetică şi mistică. Creația sa poetică se caracterizează prin fervoare contemplativă, speculația gândirii, preferința pentru antiteză și metaforă, simbol și alegorie, spontaneitatea sensibilității, muzicalitatea suavă a versului, rafinament stilistic. Proza e alcătuită din comentarii la propriile poeme și o culegere de sentințe. Tabloul realizat de Francisco de Zurbarán îl reprezintă pe Ioan al Crucii ca tânăr călugăr, cu o înfăţişare austeră, meditativă. Dimensiunea mistică a personalităţii acestui sfânt e

subliniată de prezenţa crucii în mâna dreaptă şi a unui craniu uman în mâna stângă. În pictura cu tematică religioasă, craniul uman este simbolul vremelniciei celor pământeşti, al despuierii de ambiţiile lumeşti şi al sărăciei asumate după modelul lui Cristos, cel sărac în bogăţii pământeşti, dar bogat în comori spirituale. Fundalul închis evidenţiază caracterul mistic al marelui sfânt, reprezentat cu hainele ordinului său. Portretul impresionează prin austeritate şi simplitate, trăsături prezente şi în viaţa Sf. Ioan al Crucii.

Francisco de Zurbarán

artist pasionat de reprezentarea vieţii călugăreşti

rancisco de Zurbarán (1598-1664), pictor spaniol din perioada „secolului de aur spaniol”, s-a remarcat prin opere cu teme religioase, în care arta sa demonstrează o mare forță vizuală și un profund misticism, prin pictarea unui mare număr de călugări şi călugăriţe. Cu timpul, stilul său evoluează, compozițiile se clarifică în tonuri mai acide, pentru a se apropia de maeștrii italieni ai manierismului târziu.

Sf. Luca în chip de pictor (posibil autoportret), Francisco de Zurbarán (c. 1635–1640)

DECEMBRIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

ETCETERA ANUNȚURI

ArhidiecezA de București

Ordinul sacru al diaconatului

Alexandru Abadi

Octavian Constantin Enache

e 8 decembrie, în Solemnitatea Neprihănita Zămislire, în Catedrala Sf. Iosif din București, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 10:30, cei doi seminariști care aparțin Arhidiecezei de București și care s-au format la Institutul Teologic Romano-Catolic Sf. Iosif din Iași, vor fi hirotoniţi diaconi. Excelența Sa Înaltpreasfințitul Ioan Robu va conferi Ordinul sacru al diaconatului seminariștilor Alexandru Abadi (n. 1993, din Parohia Sf. Ap. Andrei, Mangalia) și Octavian Constantin Enache (n. 1990, din Parohia Adormirea Maicii Domnului, București).

REVISTA ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Revista Actualitatea creștină poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164 – Bucureşti, sector 1 Tel.: 021 201 54 57 Email: libraria@arcb.ro Website: www.librariasfiosif.ro Persoană de contact: Tereza Petreş

www.librariasfiosif.ro

ABONAMENTE pentru anul 2019

u noul an calendaristic, revista Actualitatea Creștină va trece pragul spre cel de al 30-lea an de apariție. Pentru anul 2019, preţul revistei este de 4,00 lei exemplarul, iar costul unui abonament individual pe un an este de 55,00 lei (expediție prin Poșta Română). Pentru abonamente anuale colective, cu cel puţin 10 exemplare, preţul este de 50,00 lei (expediție prin firmă de curierat). Prețul unui abonament include 12 numere lunare, supliment de Crăciun și taxe de expediţie. În noul an, abonaţii vor primi revista la domiciliu, în căsuţa poştală (prin Poştă) sau prin curier. Abonamentele se fac la Librăria Sfântul Iosif, str. G-ral H.M. Berthelot, nr. 19, 010164 – Bucureşti, sect. 1, tel. 0212015457, e-mail: libraria@arcb.ro. Persoană de contact: Tereza Petreş.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | DECEMBRIE 2018

ASCULTĂ RADIO MARIA O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz

www.radiomaria.ro

Nr. 12/2018 * Anul XXIX * Serie nouă * 4 lei

Buna Vestire (1660), Bartolomé Esteban Murillo

GÂNDUL LUNII

ADVENTUL

o așteptare în credință, cu bucurie și speranță Evanghelia începe cu îngeri. Ei aduc Vestea cea Bună cu vești bune despre bine și despre nou. www.vladimirghika.ro

Legendă imagine: Desen în tuş negru, realizat de Vladimir Ghika, reprezentând litera O.

O vizită istorică - Episcopii catolici români în vizită ad limina la Roma România, mult mai mult decât 100