Actualitatea creștină, nr. 1/2018 | serie nouă by Revista Actualitatea Crestina

Nr. 01/2018 * Anul XXIX * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

CĂUTĂTOR DE LUMINĂ

Dreapta ta, Doamne, îşi arată puterea

A auzi îngerii cântând, nu acolo unde sunt, la ei sau la Dumnezeu, ci în noi, este deja ceva.

Binecuvântarea la început de an

www.vladimirghika.ro Desen în tuş negru de Vladimir Ghika, reprezentând litera B

Cât (mai) suntem de eretici?

A 65-A ZI MONDIALĂ

A BOLNAVILOR DE LEPRĂ Pe 28 ianuarie, va fi marcată Ziua Mondială a Bolnavilor de Lepră, celebrată anual, în ultima duminică din luna ianuarie. Raoul Follereau (1903-1977), filantrop şi scriitor catolic, a inițiat această Zi cu scopul de a sensibiliza opinia publică în privinţa condiţiei dramatice a bolnavilor de lepră, marginalizați de societate. În fiecare an, se înregistrează peste 210000 de noi cazuri de lepră, un caz la fiecare 2 minute. 10 % dintre persoanele afectate au sub 15 ani.

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXIX, Nr. 1/2018

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Dreapta ta, Doamne, îşi arată puterea... (Ex 15,6) VATICAN

5 6 7

@Pontifex Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

Zile mondiale Mesajul Papei Francisc cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii 10 Călătorii apostolice Papa în Asia 12 Știri ARCB 13 Știri interne/externe Biserică și societate

14 Vederi din Roma Sacrul cu domiciliu forţat 15 Res-publica Domnul este bun tot timpul! 16 Social Numai iubirea va salva lumea!

Suflet tânăr

17 Se caută avocați Reportaje Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Binecuvântarea la început de an 23 Practic sunt nepracticant?

SPIRITUALITATE

24 Sfânta Scriptură - Psalmii Ştiţi ce sunt psalmii? 25 Din catehezele Papei Francisc 22 Sensul creştin al duminicii CULTURĂ 26 Minuni şi sfinţi Un copil născut fără oase 32 File de istorie Vindecat de un „proaspăt” Fericit Căutător de lumină In memoriam 27 Pagina Ghika Vladimir Ghika – Acad. Ionel-Valentin Vlad Apostolatul epistolar 34 Idei pentru timpul liber 35 Sacralitatea în artă DIALOGURI CU DICHIS

ETCETERA

28 Cât (mai) suntem de eretici?

36 Anunțuri

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 1/2018 Coperta 4: Înger cântând la flageolet, de Sir Edward Burne-Jones (1878)

Mesajul redacției Primul număr din anul 2018 al revistei Actualitatea creștină debutează cu mesajul ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, pentru Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, care se va desfășura în perioada 18-25 ianuarie, și continuă cu programul celebrărilor din București. La Focus este prezentat Mesajul Papei pentru cea de-a 51-a Zi Mondială a Păcii și o retrospectivă a călătoriei apostolice a Sfântului Părinte în Myanmar şi Bangladesh. În paginile Biserică și societate, puteți citi povestea tristă a unor statui sacre, obligate la „domiciliu forțat”, despre experiența celor doi seminariști care din luna octombrie sunt în misiune la Sololo, în Kenia, și despre activitatea Centrului Don Orione, de la Voluntari. La Suflet tânăr, se dă un răspuns la întrebarea: Este ambiția un păcat?; este amintită inițiativa Plantăm fapte bune și prezența tinerilor din ARCB la Pelerinajul de Încredere pe Pământ. Universul familiei ne oferă o reflecție despre importanța Binecuvântării la început de an și ne adresează o provocare: Practic sunt nepracticant? Paginile de Spiritualitate ne introduc în universul Psalmilor și ne relatează miracolul vindecării unui copil, prin mijlocirea Sf. Iosif din Leonessa, iar pagina Ghika începe o nouă serie de articole, aducând în prim-plan Apostolatul epistolar al Monseniorului; invitatul Dialogurilor cu dichis – Pr. Lucian Dîncă – răspunde la întrebarea: Cât (mai) suntem de eretici? Paginile de cultură sunt dedicate memoriei personalității academicianului Ionel-Valentin Vlad, președintele Academiei Române, catolic practicant, trecut la cele veșnice pe 24 decembrie 2017. Vă dorim lectură plăcută şi un An nou binecuvântat!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Cristina Șoican Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Iulia Cojocariu Crenguța Nicolae Colaboratori

Pr. Marian Blaj Oana Viviana Dimcev Dănuț Doboș Pr. Andrei Dumitrescu Liana Gehl Anca Mărtinaş Giulimondi Claudia Stan Layout GRAFIC

Angelus Communicationis Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

... AURUL ÎN CUTIE, DAR PENTRU TĂMÂIE ȘI SMIRNĂ SUNT OBLIGATORII PUNGILE ECOLOGICE... PE BANII VOȘTRI... IOSIF, AI 2 CENȚI?

Petreș Tereza Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Dreapta ta, Doamne, îşi arată puterea... (Ex 15,6)

e-a lungul Săptămânii de rugăciune pentru unitatea tuturor creştinilor suntem însoţiţi de „Cântarea de biruinţă” (Ex 15,1-21) rostită de Moise şi de Miriam, sora lui, după ce poporul ales a fost eliberat din robia egipteană de către „braţul puternic al lui Dumnezeu”. Creştinii din arhipelagul Caraibe şi-au apropriat această cântare pentru a exprima victoria lui Dumnezeu la sfârşitul timpului de dominaţie colonială, o dominaţie cumplită şi dezumanizantă. Ca şi evreii care în strâmtorarea lor au strigat către Dumnezeul părinţilor lor după ajutor (Ex 2,2324), creştinii din Caraibe au strigat la Domnul, iar Domnul i-a ascultat. Atunci, sistemele instituite de colonizatori încercau să despoaie persoanele aservite de drepturile lor inalienabile: de identitatea lor, de demnitatea lor umană, de libertatea lor şi de autodeterminarea lor. Regretabil este faptul că unii dintre cei care trebuiau să propovăduiască mesajul creștin s-au pus în slujba acelui sistem dezumanizant, instrumentalizând Sfânta Scriptură pentru a justifica acţiunea de exploatare. Exploatarea acelei populaţii de către persoane ori corporaţii dornice de îmbogăţire cu orice preţ i-a unit pe toţi creştinii, indiferent de Biserica ori denominaţiunea căreia îi aparţineau, în speranţa eliberării. Admirabilă este această unitate

a creştinilor şi admirabili sunt toţi aceia care au înţeles suferinţa celor exploataţi şi şi-au consacrat vieţile cauzei de eliberare a celor înrobiţi. Prin ei, Domnul şi-a arătat puterea braţului său. Astăzi, la nivel mondial, se resimte o tendinţă tot mai pronunţată de neocolonialism, tendinţă ce se resimte şi la nivelul societăţii noastre. Cât de mult o resimţim noi? Suntem oare convinşi că unitatea creştinilor ar atenua suferinţele cauzate omului neajutorat, căzut victimă diferitelor forme de exploatare? Suntem oare convinşi că o conjugare a poziţiilor şi eforturilor noastre faţă de această ameninţare ar face mai eficientă apărarea celor căzuţi pradă lăcomiei insaţiabile a celor interesaţi nu de binele omului, ci de câştig? Sau vom repeta şi noi greşelile acelora din trecut care i-au favorizat mai curând pe exploatatori? Vă invit ca rugăciunea noastră comună din aceste zile să devină preludiul unei cântări de biruinţă care să celebreze eliberarea săvârşită de Domnul. Prin unitatea şi prin angajarea noastră, „dreapta Domnului să-şi arate puterea” în favoarea oamenilor de astăzi. Cu binecuvântare, Dr. Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti IANUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

OCTAVA DE RUGĂCIUNE PENTRU UNITATE Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor

Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor 18-25 ianuarie 2018 Programul celebrărilor în București „Dreapta ta, Doamne, s-a glorificat prin putere” (Ex 15,6)

JOI, 18 ianuarie, ora 17.00 Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif Str. G-ral Berthelot, nr. 19 (Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Ortodoxă Românâ) VINERI, 19 ianuarie, ora 17.00 Biserica Reformată Calvineum Str. Luterană, nr. 13 bis (Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Evanghelică Lutherană C.A.)

DUMINICĂ, 21 ianuarie Rugăciuni în toate Bisericile LUNI, 22 ianuarie, ora 17.00 Catedrala Episcopală Greco-Catolică Sf. Vasile cel Mare Str. Polonă, nr. 50 (Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Anglicană)

MARȚI, 23 ianuarie, ora 17.00 Biserica Evanghelică Lutherană Germană C.A. Str. Luterană, nr. 2 (Cuvântul de învăţătură este SÂMBĂTĂ, 20 ianuarie, ora 17.00 ţinut de către Biserica Armeană) Catedrala Episcopală Armeană MIERCURI, 24 ianuarie, ora 17.00 Str. Carol I, nr. 43 Biserica Anglicană (Cuvântul de învăţătură Str. Xenopol, nr. 2 este ţinut de către Biserica (Cuvântul de învăţătură este ţinut de Romano-Catolică) către Biserica Reformată Calvineum)

Moise, la trecerea Mării Roșii, mozaic de Marko Ivan Rupnik, Capela Redemptoris Mater, din Palatul Apostolic, Vatican

JOI, 25 ianuarie, ora 17.00 Biserica Ortodoxă Zlătari Calea Victoriei, nr. 12D (Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Greco-Catolică)

Libertatea este o sămânță a unității

extul din Cântarea lui Moise: „Dreapta Ta, Doamne, și-a arătat tăria” (Exod 15, 6) este tema Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor din 2018. Promovată de Consiliul Ecumenic al Bisericilor și de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, Săptămâna din acest an a fost pregătită de creștinii din Caraibe, zonă marcată de proiectul dezumanizant al exploatării coloniale. Colonizatorii au ajuns la un sistem brutal de trafic de ființe umane și de muncă forțată, practici ce au dus la înrobirea popoarelor indigene din regiune.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2018

Astăzi, creștinii din Caraibe văd mâna lui Dumnezeu în sfârșitul sclaviei. Experiența lucrării mântuitoare a lui Dumnezeu care aduce libertatea este o sămânță a unității. Din acest motiv, este potrivită alegerea Cântării lui Moise ca temă pentru Săptămâna de Rugăciune. Este un cântec de victorie asupra opresiunii. Această temă a fost transpusă într-un imn intitulat Mâna dreaptă a lui Dumnezeu, scris în timpul unei întâlniri de lucru a Conferinței Bisericilor din Caraibe, în august 1981, care a devenit un „imn“ al mișcării ecumenice din regiune.

VATICAN

@PONTIFEX

DIN CUVINTELE PAPEI

Viața, modelată de credință, modestie și caritate

Twitter: @Pontifex

Credința este o extraordinară tovarășă de viață: te face să simți în mod concret prezența unui Tată care nu lasă niciodată singure creaturile sale.

Modestia este virtutea esențială pentru cine vrea să fie conform cu Isus, care este blând și smerit cu inima.

În cer nu contează ceea ce ai, dar ceea ce ai dat. / Avem nevoie să-i întâlnim pe cei săraci și să învățăm un mod de a împărți care să devină un stil de viață.

Insistența femeii păgâne (cf. Mt 15, 21-38) în a invoca intervenția lui Cristos este pentru noi un imbold la a nu ne descuraja, la a nu ne pierde speranța când suntem asupriți de încercările grele ale vieții. Domnul nu se întoarce în partea cealaltă în fața nevoilor noastre și, dacă uneori pare insensibil la cererile noastre de ajutor, este pentru a pune la încercare și a întări credința noastră. Este important să alimentăm zi de zi credința noastră prin ascultarea atentă a Cuvântului lui Dumnezeu, prin celebrarea Sacramentelor, prin rugăciunea personală ca „strigăt” către El și prin atitudini concrete de caritate față de aproapele. Să ne încredințăm Duhului Sfânt, pentru ca el să ne ajute să perseverăm în credință, să ne încurajeze să învingem necredința în Dumnezeu și indiferența față de frați. (Angelus, 20 august 2017)

Noi, discipoli ai lui Isus, nu trebuie să căutăm titluri de onoare, de autoritate, de supremaţie. Vă spun că mă îndurerează când văd persoane care psihologic trăiesc alergând în urma vanităţii decoraţiilor. Noi, discipoli ai lui Isus, nu trebuie să facem asta, pentru că între noi trebuie să fie o atitudine simplă şi fraternă. Toţi suntem fraţi şi nu trebuie să-i asuprim pe ceilalţi şi să-i privim de sus în jos. Nu! Dacă am primit calităţi de la Tatăl ceresc, trebuie să le punem în slujba fraţilor şi să nu profităm de ele pentru satisfacerea noastră şi pentru interesul personal. Nu trebuie să ne considerăm superiori altora; modestia e esenţială pentru o existenţă ce vrea să fie conformă cu învăţătura lui Isus, care este blând şi smerit cu inima şi a venit nu ca să fie slujit, ci ca să slujească. (Angelus, 5 noiembrie 2017)

Apropierea de cel mai sărac decât noi va atinge viața noastră. Ne va aminti ce contează cu adevărat: să-l iubim pe Dumnezeu și pe aproapele. Numai aceasta durează pentru totdeauna, restul trece; de aceea, ceea ce investim în iubire rămâne, restul dispare. Astăzi putem să ne întrebăm: „Ce anume contează pentru mine în viață, unde investesc?”. În bogăția care trece, de care lumea nu se satură niciodată, sau în bogăția lui Dumnezeu, care dă viața veșnică? Această alegere este în fața noastră: a trăi pentru a avea pe pământ sau a da pentru a câștiga cerul. Deoarece pentru cer nu are valoare ceea ce avem, ci ceea ce dăm și „acela care adună comori pentru sine nu este bogat înaintea lui Dumnezeu” (Lc 12, 21). Deci, să nu căutăm superfluul pentru noi, ci binele pentru alții și nu ne va lipsi nimic prețios. (Omilie, 19 noiembrie 2017)

Twitter: @Pontifex

IANUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

VATICAN ȘTIRI DIN VATICAN

Vatican: reformă a sistemului de comunicații

Papa Francisc la Padre Pio

Între 11 şi 13 decembrie, Papa și Consiliul Cardinalilor s-au întâlnit pentru a continua discuțiile privind reforma Curiei Romane și pentru a lansa noul sistem de comunicații al Vaticanului.

r. Dario Edoardo Viganò, prefect al Secretariatului pentru Comunicații, a prezentat atât noul site, cât și noul logo, parte a noului sistem de comunicații. Sistemul media al Vaticanului adoptă un nou model de producție bazat pe management integrat și unificat, în armonie cu reforma dorită de Papa Francisc. Centrul sistemului de comunicații va fi un nou organism multimedia, o structură unificată pentru producția zilnică de conținuturi audio, text, video și grafică - în diferite limbi. Sistemul este disponibil, într-o variantă beta, la adresa www.

vaticannews.va şi va înlocui fostele site-uri de informare. De la 1 ianuarie, ziarul L’Osservatore Romano, serviciul foto și tipografia Vaticanului au fost unificate în Secretariatul pentru Comunicații. S-a început cu o echipă de 70 de persoane împărțite în șase unităţi lingvistice, pe patru arii tematice: Papa, Vaticanul, Biserica și lumea. Noul sistem se inspiră din cuvintele transmise anul trecut de Papa Francisc Secretariatului pentru Comunicații: „reforma nu înseamnă vopsirea lucrurilor; reforma înseamnă a da altă formă lucrurilor, a le organiza într-un alt mod”.

Pontiful va vizita sanctuarul Sfântului Pius din Pietrelcina, preot din Ordinul Franciscan al Fraților Minori Capucini.

e 17 martie, Papa Francisc va face o vizită pastorală la Pietrelcina, în Dieceza de Benevento, cu ocazia centenarului aparițiilor stigmatelor Sf. Pius din Pietrelcina, și la San Giovanni Rotondo, la 50 de ani de la moartea lui Padre Pio. Nu va fi prima întâlnire publică a Papei Francisc cu relicvele veneratului Sfânt al stigmatelor. Pe 6 februarie 2016, în contextul Jubileului milostivirii, Pontiful a mers în bazilica Sf. Petru pentru a venera relicvele lui Padre Pio, alături de cele ale Sf. Leopold Mandić, ambii exemple de slujitori ai sacramentului mărturisirii păcatelor.

Aniversare alături de copii Pe 17 decembrie, Papa Francisc și-a celebrat a 81-a zi de naștere cu o petrecere pentru copiii bolnavi.

ontiful s-a întâlnit cu copiii tratați la Dispensarul Pediatric Santa Marta și a reflectat asupra bucuriei copiilor și a importanței ca ei să fie crescuți în credință. „Un spirit vesel este ca un pământ bun din care crește multă viață, cu roade bune”, a spus Pontiful. Papa i-a încurajat pe copii să stea de vorbă cu bunicii, iar pe părinți, „să-i învețe pe copii să vorbească cu Dumnezeu. Să învețe să se roage, să spună ceea ce simt în inimile lor”.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2018

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

Reabilitarea politicii Papa cere implicarea laicilor L’Osservatore Romano, 01 decembrie 2017

nevoie astăzi de o nouă generație de catolici care să nu rămână indiferenți la problemele publice – recomandă Papa Francisc într-un mesaj video adresat participanților la „Întâlnirea laicilor catolici care își asumă răspunderi politice în slujba popoarelor din America Latină”, ținută între 1-3 decembrie 2017 la Bogotà, Columbia, la zece ani după publicarea Documentului de la Aparecida (declarația comună a episcopilor latino-americani privind misiunea Bisericii în contextul contemporan). „De la Papa Pius al XII-lea încoace, toți pontifii au descris politica drept «o înaltă formă a carității». Politica nu este slujitoarea unor ambiții individuale sau a unor grupuri de interes, și nici stăpâna tuturor dimensiunilor vieții omului, vrând să le controleze prin autocrație și totalitarism. Luându-l ca model pe Isus care a venit ca să slujească, nu ca să fie slujit, angajarea politică pentru binele comun cere constanță, inteligență și un devotament care se poate asemăna cu martiriul. Desigur, nu trebuie să vedem în slujire opusul puterii – nimeni

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

Trupul femeii nu vrea o putere impotentă! – însă, ca să nu degenereze, puterea trebuie să aibă ca scop slujirea. La Aparecida, Papa Benedict al XVIlea observa cu îngrijorare «absența evidentă a vocilor și inițiativelor unor lideri catolici fermi și devotați, coerenți cu convingerile lor etice și religioase». «Pentru a instaura o viață politică realmente umană – se arată și în Gaudium et spes, 73 –, nimic nu este mai important decât dezvoltarea simțului lăuntric de dreptate, de bunătate, de slujire a binelui comun și întărirea convingerilor asupra adevăratei naturi a comunității politice, și a dreptei exercitări și a limitelor autorității publice.» Pe de altă parte, toți simțim nevoia de a reda politicii demnitatea pierdută. Cum să nu observi azi discreditarea instanțelor politice, criza partidelor, absența dezbaterilor publice de valoare și a strategiilor sănătoase! Cetățenii se țin deoparte și critică politicienii; în fapt, însă, scena politică ar trebui să se anime de o participare pozitivă a oamenilor, pasionați de propria soartă, de ethosul și cultura proprie, și solidari cu cei ce suferă.” (Papa Francisc) Trad. Liana Gehl

Numărul din decembrie al publicației vaticane lunare Donne. Chiesa. Mondo (Femei. Biserică. Lume) este dedicat valorii simbolice a trupului femeilor.

„D

orim să încheiem anul cu o speranță: fotografii în care femei, singure și fără apărare, reușesc cu slăbiciunea lor să oprească grupuri de oameni înarmați şi care par să deschidă noi perspective. Perspective de pace și de respect […] în numele a ceva ce împărtășim cu toții: ne-am născut din femeie și avem viață pentru că o femeie ne-a primit în pântecul ei și ne-a purtat de grijă […] fără să aștepte ceva în schimb, știind că într-o zi vom pleca pe alt drum.” (Lucetta Scaraffia) IANUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS ZILE MONDIALE

iua Mondială a Păcii este o zi de rugăciune pentru pace, stabilită în anul 1968 şi celebrată în fiecare an la 1 ianuarie. Cu această ocazie, Suveranul Pontif rosteşte un mesaj, care de-a lungul timpului a fost centrat în jurul unor teme, precum problemele mediului şi cele sociale. Există şi o Zi Internaţională a Păcii instituită în anul 1981 şi sărbătorită la 21 septembrie.

Mesajul Papei Francisc

cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii Tema mesajului pentru cea de-a 51-a Zi Mondială a Păcii, celebrată pe 1 ianuarie, a fost Migranţii şi refugiaţii: bărbaţi şi femei în căutarea păcii. Pacea anunţată de îngeri păstorilor în noaptea de Crăciun este o aspiraţie profundă a lumii întregi şi a tuturor popoarelor, mai ales a celor care sunt lipsite de ea.

apa Francisc a amintit la începutul mesajului său că numărul migranţilor în lume este mai mare de 250 de milioane, din care 22 de milioane şi jumătate sunt refugiaţi. Aceştia, după cuvântul Papei emerit Benedict al XVI-lea, sunt „bărbaţi şi femei, copii, tineri şi persoane în vârstă care caută un loc în care să trăiască în pace”. Iar pentru a-l găsi sunt dispuşi să-şi rişte viaţa de-a lungul unei călătorii lungi şi periculoase, să suporte oboseala 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2018

şi suferinţele, să înfrunte bariere şi ziduri ridicate pentru a-i ţine departe de destinaţia lor. Papa a subliniat că este nevoie de un angajament concret, de atenţie vigilentă şi de înţelegere, de o gestionare responsabilă a noilor situaţii complexe. Papa Ioan Paul al II-lea considera că numărul în creştere al refugiaţilor reprezintă una din consecinţele „unei succesiuni interminabile şi oribile de războaie, conflicte, genocide, «purificări etnice»” care au

marcat secolul al XX-lea. Iar conflictele armate şi alte forme de violenţă organizată au continuat să determine deplasări de populaţie în interiorul frontierelor naţionale şi dincolo de ele şi în secolul al XXI-lea. Există şi alte motive pentru care persoanele aleg să migreze: dorinţa pentru o viaţă mai bună, dorinţa de a se alătura familiei, de a găsi posibilităţi de muncă sau de educaţie. Papa Francisc a adresat o invitaţie de a privi migraţia cu încredere, ca pe o ocazie de a construi un viitor de pace. Iar o privire contemplativă asupra oraşului în care trăim, „adică o privire de credinţă care îl descoperă pe Dumnezeu care locuieşte în case, pe străzi, în pieţe”, realizează o promisiune de pace, prin promovarea „solidarităţii, a fraternităţii, a dorinţei de bine, de adevăr, de dreptate”. Observându-i pe migranţi şi refugiaţi, vom descoperi că aceştia nu vin cu mâinile goale, ci aduc cu ei un elan de curaj, capacităţile lor, energiile şi aspiraţiile lor şi bogăţia

FOCUS

culturii lor de origine. Şi prin toate acestea îmbogăţesc viaţa ţărilor care îi primesc. Responsabilii binelui public, lăsându-se călăuziţi de această privire contemplativă, vor promova politici de primire compatibile cu binele real al poporului lor. Pentru primirea celor care cer azil, a refugiaţilor, a migranţilor şi a victimelor traficului de persoane, Papa Francisc a propus o strategie formată din patru acţiuni: a primi, a ocroti, a promova şi a integra.

Prima acţiune, primirea, aminteşte exigenţa de a extinde posibilităţile de intrare legală şi de a nu-i împinge pe refugiaţi şi migranţi către locuri unde îi aşteaptă persecuţii şi violenţe. A doua acţiune, ocrotirea, aminteşte datoria de a recunoaşte şi de a garanta inviolabilitatea demnităţii celor care fug de un pericol real în căutare de azil şi de siguranţă şi de a împiedica exploatarea lor. A treia acţiune, promovarea, trimite la sprijinul oferit dezvoltării umane

integrale a migranţilor şi refugiaţilor. A patra acţiune, integrarea, semnifică asigurarea participării depline a migranţilor şi refugiaţilor la viaţa societăţii care îi primeşte. Amintind în finalul mesajului că în anul 2018 vor fi definite şi aprobate de către Naţiunile Unite două pacte mondiale cu privire la migraţii sigure şi la refugiaţi, Suveranul Pontif a arătat că este important ca acestea să fie inspirate de compasiune, de prevedere şi de curaj.

Sfânta Francisca Xaveria Cabrini (1850-1917)

esajul pentru Ziua Mondială a Păcii a fost făcut public la data de 13 noiembrie, în sărbătoarea Sfintei Francisca Xaveria Cabrini (celebrată la această dată în diecezele de Milano şi Lodi). Papa Francisc a evidenţiat rolul acestei femei care şi-a consacrat viaţa slujirii migranţilor, devenind patroana lor cerească, şi care ne-a învăţat cum îi putem primi, ocroti, promova şi integra pe fraţii şi surorile noastre. Francisca Cabrini a dorit încă din copilărie să devină misionară. Ar fi vrut să meargă în China. După ce a întemeiat o mică comunitate religioasă, Surorile Misionare ale Sfintei Inimi, a fost îndemnată de episcopul Scalabrini să se ocupe de emigranţii italieni din Statele Unite, care trăiau în condiţii dramatice şi inumane. Având aprobarea Papei Leon al XIII-lea, a plecat în 1889, împreună cu şapte surori. Ajunsă la New York, a deschis mai întâi un colegiu pentru câteva orfane, apoi o şcoală pentru copiii italieni. În timpul celor 37 de ani de activitate a fondat, în Statele Unite, dar şi în alte ţări, institute, colegii, şcoli, orfelinate, spitale, dispensare. S-a ocupat şi de evanghelizarea minerilor şi a italienilor din închisori, străduindu-se să menţină legătura dintre prizonieri şi familiile lor. A fost canonizată în anul 1946 de Papa Pius al XII-lea şi a fost prima sfântă din America.

Suveranul Pontif a încheiat mesajul său rugându-se ca prin mijlocirea acestei sfinte, Dumnezeu să ne acorde tuturor să experimentăm că „rodul dreptăţii este semănat în pace pentru cei care fac pace” (Iac 3, 18). IANUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS CĂLĂTORII APOSTOLICE

Papa Francisc în Bangladesh

Papa Francisc și liderul din Myanmar, Aung San Suu Kyi

Papa în Asia

Viitorul trebuie să fie pacea În perioada 26 noiembrie - 2 decembrie 2017, Papa Francisc a făcut o călătorie apostolică în Myanmar şi Bangladesh, două ţări asiatice marcate de dictaturi, de sărăcie şi de fragilitate socială.

ceastă a XXI-a călătorie apostolică a Papei, pusă sub semnul iertării şi al păcii, a fost definită de Greg Burke, directorul Biroului de Presă al Sfântului Scaun, ca fiind o „aventură”, o încercare diplomatică şi spirituală de a sprijini minoritatea creştină din aceste ţări. Prima etapă a cuprins vizita în Myanmar (cunoscut iniţial sub numele de Birmania), stat care tocmai a ieşit dintr-o îndelungată dictatură militară, însă respectarea libertăţii publice şi a drepturilor civile rămâne în continuare o provocare reală. A doua etapă a constituit-o vizitarea unei ţări 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2018

vecine cu Myanmar, Bangladesh, ce cunoaşte o dezvoltare economică remarcabilă, după decenii de subdezvoltare, dar unde şi astăzi, mai mult de 12 milioane de persoane trăiesc sub pragul sărăciei. În aceste ţări, creştinii sunt o prezenţă redusă în comparaţie cu majorităţile budistă şi musulmană, aflate în continuă creştere. Călătoria apostolică a avut drept scop sprijinirea creştinilor, iar prezenţa Papei a fost un semn evident de solidaritate nu doar cu membrii Bisericii din acele locuri, ci şi de sprijin faţă de locuitorii încercaţi ai acestor ţări asiatice. Printre momentele cele mai importante ale

i mulțumesc Domnului, care mi-a dat harul să întâlnesc acele populații, îndeosebi comunitățile catolice, și să fiu edificat de mărturia lor. Este imprimată în mine amintirea atâtor fețe încercate de viață, dar nobile și zâmbitoare. Îi port pe toți în inimă și în rugăciune. Multe mulțumiri poporului din Myanmar și poporului din Bangladesh. Papa Francisc

etapei birmaneze a călătoriei, merită menţionată întâlnirea de pe 29 noiembrie cu Consiliul Suprem al Călugărilor Budiști („Sangha”), la Yangon. Papa Francisc a definit astfel momentul: „Întâlnirea noastră este o ocazie importantă pentru a reînnoi şi a întări legăturile de prietenie şi respect dintre budişti şi catolici. Este şi o oportunitate pentru a afirma angajarea noastră pentru pace, pentru respectarea demnităţii umane şi pentru dreptate pentru fiecare bărbat şi femeie. Nu numai în Myanmar, ci în toată lumea, persoanele au nevoie de această mărturie comună din partea liderilor religioşi. Pentru că, atunci când noi vorbim cu un singur glas afirmând valorile perene ale dreptăţii, păcii şi demnităţii fundamentale a fiecărei fiinţe umane, noi oferim un cuvânt de speranţă. Să-i ajutăm pe budişti,

FOCUS

pe catolici şi pe toate persoanele să lupte pentru o mai mare armonie în comunităţile lor”. Papa Francisc şi-a exprimat dorinţa „ca budiştii şi catolicii să meargă împreună de-a lungul acestei cărări de vindecare şi să lucreze umăr la umăr pentru binele fiecărui locuitor din această ţară”. Vizita Papei Francisc în Bangladesh a fost marcată de o întâlnire interreligioasă pentru pace, la care a participat o delegație a minorităţii musulmane Rohingya, care în trecut a fost victima unor crime în masă comise de armata naţională a acestei ţări, în complicitate cu grupări budiste radicalizate. Nu a fost o întâlnire de rugăciune, ci o succesiune de mărturii, din care cei prezenţi au avut ocazia să realizeze mai mult importanţa păcii şi valoarea ei universală, indiferent de convingerile religioase. Cu ocazia acestui eveniment, de pe 1 decembrie, care a avut loc la Dhaka, eveniment pus sub semnul exprimării „dorinţei comune a darului unei păci genuine şi durabile”, Papa a precizat că „este un semn deosebit de încurajator al timpurilor noastre că oamenii care cred şi persoanele de bunăvoinţă se simt tot mai chemaţi să coopereze la

formarea unei culturi a întâlnirii, a dialogului şi a colaborării în slujba familiei umane. Asta cere mai mult decât o simplă toleranţă. Ne stimulează să întindem mâna către celălalt în atitudine de încredere şi înţelegere reciprocă, pentru a construi o unitate care să cuprindă diversitatea nu ca ameninţare, ci ca potenţial izvor de îmbogăţire şi creştere. Ne îndeamnă să cultivăm o deschidere a inimii, în aşa fel încât să-i vedem pe ceilalţi ca pe o cale, nu ca pe un obstacol”. Un alt eveniment deosebit al acestei vizite apostolice l-a constituit hirotonirea în Bangladesh a șaisprezece preoți, eveniment rar într-o țară în care creștinii reprezintă doar 0,5% din populație și în care Islamul este religie de stat. Cele două etape ale acestei călătorii au cuprins şi o întâlnire a Papei cu tinerii, iar acest lucru nu a fost o coincidență: Papa a dorit să sublinieze că aceste Biserici mici sunt tinere și dinamice și că au un viitor, în ciuda dificultăţilor evidente. Această călătorie a fost pusă sub semnul speranţei, al credinţei şi al iubirii, virtuţi pe care fiecare om, indiferent de credinţa sa, este invitat să le cultive în inima sa.

Știați că... • Papa Paul al VI-lea a fost în Bangladesh în 1970, când țara se numea încă Pakistanul de Est? • Al doilea Pontif care a vizitat această țară a fost Ioan Paul al II-lea, în 1986? • Vizita Papei Francisc în Myanmar a marcat prima vizită oficială pe care un Papă o face în această țară? • Această călătorie apostolică a Papei Francisc a marcat cel de-al treilea turneu al său în continentul asiatic? A fost în Coreea de Sud în august 2014, iar în ianuarie 2015 a călătorit în Sri Lanka și Filipine.

Myanmar

„I

ubire și pace” a fost motoul călătoriei apostolice a Papei Francisc în Myanmar, țară în care budismul este religia primară, reprezentând 88% din populație. Dintr-o populație de aproximativ 5,1 milioane, creștinii reprezintă doar 6,2%, dintre care circa 700.000 sunt romano-catolici, în timp ce musulmanii reprezintă 4,3%, iar hindușii sunt doar 0,5%.

Bangladesh

„A

rmonie și pace” a fost motoul pentru vizita Papei în Bangladesh, stat aflat printre primele 10 țări cele mai populate din lume, cu aproximativ 163 de milioane de cetățeni, care are o populație catolică minoritară de aproximativ 0,3%, în timp ce majoritatea populației, aproximativ 90%, este musulmană.

IANUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS ȘTIRI ARCB

Bucureşti

Conferinţă Pe 10 ianuarie, la Centrul Ss. Petru și Andrei, a avut loc conferinţa Biblia în viaţa Bisericii Catolice de azi, susţinută de Pr. Tarciziu Șerban, lector universitar la Facultatea de Teologie Romano-Catolică. București

Serbare

Pe 20 decembrie, în Aula Magna a Facultății de Teologie Romano- Catolică, a avut loc Serbarea de Crăciun a studenților de la licență, master și doctorat, eveniment onorat de prezența ÎPS Ioan Robu. Turnu Severin

CELEBRĂRI

Pe 9 decembrie, comunitatea catolică a sărbătorit 130 de ani de la sfințirea bisericii și hramul comunității: Neprihănita Zămislire. Liturghia solemnă a fost prezidată de PS Cornel Damian, care a copilărit în această comunitate. Lăcașul de cult a fost consacrat pe 4 decembrie 1887, de Arhiepiscopul Paul Palma.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2018

Sărbătoarea Sfântului Ioan

PS Cornel în Parohia AMD

Preoți și credincioși, în jurul Păstorului, cu ocazia zilei onomastice.

a în fiecare an, preoți diecezani și călugări, persoane consacrate și numeroși credincioși au participat pe 27 decembrie, în sărbătoarea Sf. Ioan, Apostol și Evanghelist, în Catedrala Sf. Iosif, la Sfânta Liturghie solemnă, care a marcat ziua onomastică a ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București. La celebrare au participat și Mons. Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic în România, și PS Cornel Damian, Episcop romano-catolic auxiliar de București. Cuvântul de învățătură a fost ținut de Pr. dr. Tarciziu-Hristofor Șerban. Înainte de binecuvântarea finală, Episcopul auxiliar i-a adresat ÎPS Ioan urări cu ocazia zilei onomastice, în nume personal, dar și în numele persoanelor ce i-au fost încredințate spre păstorire. Arhiepiscopul a mulțumit tuturor pentru prezența la Liturghie și pentru rugăciuni, încheind celebrarea liturgică cu binecuvântarea arhierească.

Sfânta Liturghie solemnă din Noaptea de Crăciun, prezidată de Episcopul auxiliar de București.

reasfințitul Cornel Damian a purtat vestea Nașterii Domnului în comunitatea Adormirea Maicii Domnului, din cartierul bucureștean Drumul Taberei. Alături de PS Cornel, au concelebrat parohul comunității, Pr. Mihai Mărtinaș, Pr. vicar Valeriu Acatrinei și Pr. Gabriel Popa, secretar eparhial. La predică, amintind că 25 decembrie este și ziua de naștere a Fericitului Vladimir Ghika și plecând de la unul din gândurile Monseniorului, Preasfințitul i-a îndemnat pe cei prezenți să experimenteze de Crăciun, dar nu numai, bucuria de a dărui, iubirea autentică față de aproapele și generozitatea. Celebrarea liturgică a fost precedată de Concertul de colinde susținut de corul parohiei.

In memoriam Pr. Anton Demeter Pe 16 decembrie 2017, Fraternitatea Sf. Elisabeta, din București, a organizat un eveniment dedicat memoriei Pr. Anton Demeter OFMConv.

venimentul s-a desfăşurat în capela de la subsolul Catedralei și a cuprins o Sf. Liturghie, prezidată de Pr. Sergiu-Daniel Antal, asistent spiritual al Fraternității, și un simpozion dedicat Pr. Anton Demeter, la care au luat cuvântul, printre alții, Sr. prof. Francisca Băltăceanu; Nadia Rădulescu, franciscană terțiară, fostă fiică spirituală a Pr. Demeter; domnul Emanuel Cosmovici. De-a lungul activității sale pastorale, Pr. Demeter a slujit și ca preot vicar la Catedrala Sf. Iosif.

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

Felix Terra - expoziție orădeană la București Pe 14 decembrie, a fost vernisată expoziţia Felix Terra - Istorie și artă ecleziastică în Episcopia Romano-Catolică de Oradea.

Inițiativă Caritas O inițiativă care își propune să îmbunătățească viața persoanelor vârstnice.

L Centrul Diecezan Caritas Iaşi

a începutul lunii decembrie,

venimentul a avut loc la Muzeul Naţional de Istorie a României, din Bucureşti. În urma colaborării Episcopiei de Oradea cu această instituție de cultură și a invitației adresate de aceasta, a fost realizată expoziţia care, pe parcursul a trei luni, va prezenta în Sala Mare a Muzeului Naţional de Istorie, pe o suprafaţă de expunere de 1000 mp, pe lângă cele aproape 150 de piese din colecţia proprie a Episcopiei RomanoCatolice de Oradea, obiecte din patrimoniul istoric şi de artă bisericească legate de moştenirea Sfântului Ladislau. Expoziţia este realizată din colecţia proprie a Episcopiei RomanoCatolice de Oradea, cu contribuţia

Muzeului Naţional al Ungariei, a Arhivelor Naţionale şi a Bibliotecii de Stat din Budapesta, și a Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea. Expoziția se doreşte a fi o celebrare internaţională a făuritorului Episcopiei Romano-Catolice de Oradea, Sf. Ladislau, la aniversarea a 825 de ani de la canonizarea sa și va fi deschisă până la 1 aprilie a.c.

Chile

Italia

Mapamond

Un Papă care privește departe

Un pas spre eutanasie?

A 65-A Zi Mondială a Bolnavilor de Lepră

Iezuitul chilian Jorge Costadoat a editat o carte despre Papa Francisc, în care a adunat articole și comentarii publicate în media online, în așteptarea vizitei apostolice a Papei, care va avea loc între 15-18 ianuarie a.c. Un Papă care privește departe este titlul cărții, care este centrată pe gesturile și mesajul Papei, autorul apreciiind stilul accesibil și ușor de înțeles al Pontifului. Cartea este disponibilă online, gratuit, și are ca obiectiv susținerea Papei în slujirea sa.

Pe 14 decembrie, a fost adoptată o lege referitoare la testamentul biologic, ce acordă persoanelor aflate în fază terminală dreptul să renunţe la tratamente de prelungire a vieții, dar şi la alimentaţie şi hidratare. Legea prevede că niciun tratament nu poate fi iniţiat sau continuat fără consimţământul liber şi informat al pacientului. Medicul va putea să refuze „debranşarea unui aparat care îl ţine în viaţă pe pacientul său”, fiind dispensat de orice „responsabilitate penală”.

Pe 28 ianuarie, va fi marcată cea de-a 65-a Zi Mondială a Bolnavilor de Lepră, celebrată anual, în ultima duminică din luna ianuarie. Raoul Follereau (1903-1977), filantrop şi scriitor catolic, a inițiat această Zi cu scopul de a sensibiliza opinia publică în privinţa condiţiei dramatice a bolnavilor de lepră, marginalizați de societate. În fiecare an, se înregistrează peste 210000 de noi cazuri de lepră, un caz la fiecare 2 minute. 10 % dintre persoanele afectate au sub 15 ani.

a demarat campania de strângere de fonduri Întoarce-ţi privirea spre casă!, care va fi activă până la 31 ianuarie a.c. În acest sens, cei implicați în activitatea Caritas apelează la credincioşii din diaspora, solicitându-le să ofere ajutorul lor, contribuind în felul acesta la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a persoanelor vârstnice, beneficiari ai Programului de îngrijire la domiciliu. Programul este constituit dintr-o reţea de nouă centre regionale de îngrijire la domiciliu, ce deservesc peste 30 de localităţi din diferite judeţe ale Moldovei.

IANUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate Vederi din Roma

Sacrul cu domiciliu forţat Text: Anca Mărtinaş Giulimondi

maginea pe care o vedeţi nu reprezintă un altar, așa după cum nu indică nici standul expoziţional al vreunui târg. Obiectele din fotografie nu aparţin unei parohii şi nici nu alcătuiesc o colecţie de artă sacră privată. Ceea ce vedeţi în fotografie este pervazul intern al unei toalete dintr-o şcoală primară italiană publică, din localitatea palermitană Ragusa Moleti. Să nu înţelegeţi greşit! Prezenţa imaginilor sacre într-un loc atât de nepotrivit nu are legătură cu un comportament dictat de sentimente religioase exaltate. Explicaţia este cu mult mai simplă. Luat cu asalt de plângerile stridente ale câtorva părinţi cu îndârjite idei laiciste, care contestau prezenţa imaginilor sacre pe coridoarele unei şcoli publice, directorul instituţiei, numit în funcţie de doar câteva luni, a preferat să rezolve chestiunea înlăturând „obiectele 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2018

discordiei”. Îngrijitorul şcolii, căruia nu i s-a indicat un loc unde să fie depozitate statuile sacre, le-a aşezat pe pervazul intern al toaletei, neavând sau negăsind un alt loc în şcoală care să nu fie considerat „public”. Tot pentru a calma puţinele, dar înflăcăratele spirite laiciste, directorul a dispus renunţarea la rugăciunea de la începutul orelor, care devenise o tradiţie în acea şcoală, fără ca cineva să o impună prin vreo hotărâre scrisă sau orală. Episodul pare să reflecte o tendinţă tot mai

evidentă de înlăturare a sacrului din instituţiile şi locurile considerate publice, de izolare a sacrului în sfera privată, de condamnare a sacrului la domiciliu forţat. De ce? În numele cui? Paradoxal, în numele libertăţii, al respectării drepturilor, al nediscriminării. În vremea copilăriei mele, toana ateismului ştiinţific l-a obligat pe Moş Crăciun la schimbarea numelui în Moş Gerilă, în vreme ce Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului a fost constrânsă să se deghizeze într-o anonimă sărbătoare de iarnă. Acum, mania imparţialităţii şi a neutralităţii a depăşit cu mult precedentul record, făcând ca în Belgia, de pildă, Societatea de Cruce Roşie să decidă înlăturarea crucifixelor din birouri, deşi însuşi numele şi emblema fac referinţă explicită la acest simbol. Mai mult, primăriile din aceeaşi ţară au decis să transforme Târgurile de Crăciun în „Plăceri de Iarnă”. Să fie oare vorba de un iconoclasm mutant? În esenţă, fobia faţă de simbolurile sacre creştine este aceeaşi din toate timpurile, doar că azi se prezintă în veşmântul cavaleresc al drepturilor şi libertăţilor omului, al egalităţii şi nediscriminării religioase. Dar, indiferent de natura, motivaţia şi scopul unei astfel de înverşunări, fie ca în Noul An să reuşim să fim noi înşine autentice „icoane” ale Celui care, din iubire, ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa.

Biserică și societate

pentru ei. Citesc lecturile de câteva ori sâmbăta, ca pregătire. Un lucru care ne-a uimit a fost momentul în care copiii primesc o bomboană: o rup în bucăți și o împart cu ceilalți. Am participat alături de ei la un campus, cu tema Noi suntem familia lui Dumnezeu: Darurile iubirii, păcii, unității și lumină pentru ceilalți. Au participat 139 de copii. Unii dintre ei au parcurs pe jos și 15 km pentru a fi prezenți. „Tinerii sunt speranța misiunii”, spunea Papa Francisc. Așa este, confirmăm și noi, care suntem tineri. Corul are în componența sa mulți tineri, care participă și la Rozariu în număr mare. În familiile parohiei, în timpul săptămânii se face o oră de rugăciune, care constă în Lectio divina, Sf. Rozariu și alte rugăciuni. Aceste momente, care sunt conduText: Iulian Cochior și Ștefan Lenghen, seminariști se de tineri, se desfășoară după ora 20.00, când aici deja este întuneric. În oraș nu există încă o rețea de curistos s-a născut în ini- după terminarea distribuirii Sfintei rent. Dar acest lucru pentru ei nu ma acestor credincioși! Împărtășanii, ei mai cântă o melo- este atât de important. Ceea ce conCristos este viu în aceas- die. Participarea la Liturghie în fi- tează este să participe. Un alt exemtă comunitate, în care liale reprezintă momente de har. plu al credinței tinerilor care ne-a activează Pr. Cristian Pișta și Pr. Biserica se umple de copii și de ti- impresionat a fost atunci când au Aurelian Herciu, preoți misionari ai neri, pentru care, chiar dacă drumul mers dintr-o localitate în alta parArhidiecezei Romano-Catolice de până acolo este dificil, bucuria este curgând pe jos 50 km, vestindu-l pe București. Aceasta a fost prima im- foarte mare. Sf. Fecioară este o floa- Cristos din familie în familie. Tinerii presie despre credincioșii din Sololo! re pe care o au în inimi. Majoritatea sunt flacăra iubirii lui Cristos! Vă dorim ca Pruncul Isus, a cărui Aici, fiecare persoană care par- fetelor au numele Sf. Maria. Copii, ticipă la Sfânta Liturghie are rolul tineri și vârstnici poartă la vedere naștere am celebrat-o la Crăciun, de a transmite mai departe bucu- Sfântul Rozariu, fie în mână, fie pur- să vă ofere cel mai frumos cadou al său, care este iubirea, și să facă să se ria, speranța și iubirea. Trăiești în tându-l ca brățară sau colier. Copiii sunt plini de viață, cu zâm- nască în familii bucuria misiunii de această comunitate bucuria de a fi fiu al lui Dumnezeu, bucuria de a betul pe buze. La Sfânta Liturghie, a-l vesti pe El tuturor celor din jurul fi catolic. Aici, timpul nu este pro- chiar dacă nu știu melodiile, ei cân- dumneavoastră. Sperăm ca misiugramat; tu trebuie să trăiești ceea tă, dau din mâini și sunt cei care nea să fie un fragment din credința ce faci, nu să termini ceva conform dau tonul bucuriei. Pentru Sfânta dumneavoastră. Din Sololo, vă unui plan stabilit. Sfânta Liturghie Liturghie de duminică, fetele își transmitem bucurie și căldură, că de duminică durează cel puțin dedică o mare parte din timpul lor este de unde. Încheiem cu un prodouă ore. Pentru credincioșii din liber: stau două ore sau chiar mai verb local, care este ca o amintire aceste comunități nu este impor- mult pentru pregătirea cântecelor dulce a credinței noastre: „Domnul tant cât durează Liturghia, ci trăi- și a dansurilor. Proclamarea lectu- este bun tot timpul! Tot timpul rea Sfintei Euharistii. De exemplu, rilor este un lucru foarte important Domnul este bun!”. RES-PUBLICA

Domnul este bun tot timpul!

IANUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate SOCIAL

La Voluntari, se foloseşte o metodă de îngrijire deosebit de puternică: terapia de dragoste, pe care cei implicaţi în slujirea aproapelui o consideră cea mai bună. Centrul Don Orione, Voluntari

Numai iubirea va salva lumea! Text: Cristina Șoican

n vecinătatea nord-estică a Bucureștiului, în orașul Voluntari, se află Centrul Don Orione, o oază de speranță unde 60 de bătrâni şi 40 de copii și tineri cu dizabilități beneficiază de îngrijire atentă, dăruită cu multă iubire de către personalul angajat şi de către voluntari. Cum a început această aventură? În 1994, un preot din Congregația înființată de Sf. Luigi Orione - Mica Operă a Divinei Providențe - sosea la București și punea bazele Asociației Don Orione, pentru a ajuta persoanele în vârstă, singure și abandonate, fără niciun venit. A urmat achiziționarea terenului și demararea lucrărilor de construcție, care au durat până în 2007, când a fost inaugurat Centrul. Prezent atunci 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2018

la celebrare și impresionat de ceea ce se realiza acolo, ÎPS Ioan Robu spunea: „Istoria care a început să se desfăşoare la Voluntari, sub inspiraţia Congregaţiei lui Don Orione, este încă un argument că Evanghelia este vie şi că Biserica are oameni călăuziţi de duhul carităţii... Privind la toate câte s-au făcut în acea parte a oraşului Voluntari te gândeşti cât de adevărate sunt cuvintele fondatorului, Sfântul Luigi Orione: «Este o umilă Congregaţie religioasă, modernă prin oamenii săi şi în sistemele sale, toate consacrate binelui şi fiilor poporului, încredinţată Divinei Providenţe... Mica Operă a Divinei Providenţe îşi propune, sub protecţia Fecioarei Cereşti, să şteargă multe lacrimi, să ridice minţile şi inimile la acel Bine care nu este

pământesc, care poate să umple şi să răsplătească inima oricărui om, cooperând modest, în mare umilinţă, spre a menţine fidel sau spre a conduce poporul spre Biserică şi Patrie, spre a salva pe cei mici, umili, suferinzi fraţi în Cristos»”. În prezent, activitatea Asociației este orientată către Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice; Centrul rezidenţial pentru copii şi tineri cu dizabilităţi; Centrul de zi pentru copii cu autism; sprijin pentru fete orfane. Numai iubirea va salva lumea! sunt cuvintele care au călăuzit viața fondatorului Micii Opere a Divinei Providențe. Aceste cuvinte sunt însușite şi trăite de toate persoanele implicate în aventura iubirii și a dăruirii de la Voluntari și reprezintă temelia acțiunilor lor. De aceea, pe lângă tratamentele și îngrijirea specifice diferitelor afecțiuni, persoanele care se ocupă de semenii lor de la Voluntari folosesc o metodă de îngrijire și de vindecare deosebit de puternică: este „terapia de dragoste”, pe care o consideră cea mai bună.

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

Este ambiţia un păcat?

Se caută avocați

ine te-am regăsit în noul an 2018, dragă tânăr cititor! Sper că ai trăit sărbători frumoase și că ai simțit și în inima ta Nașterea Pruncușorului. Îți doresc să începi încrezător noul an, conștient că Pruncușorul pe care l-am sărbătorit de curând te va însoți și în noul an și te va binecuvânta prin ceea ce ești și ți-ai planificat să faci. Să nu uiți să îl binecuvântezi și tu pentru tot ceea ce reușește cu ajutorul tău, în viața ta. Și în noul an voi continua seria provocărilor către tineri ca și în anul trecut. Așadar, aici, ca și în numerele următoare voi încerca să te surprind cu provocări noi, care să te facă atent la aspecte simple, dar importante ale tinereții tale. Sper să îmi reușească! În luna decembrie a anului trecut a fost lansat în București filmul „Tărâmul Mariei”. O proiecție artistică ce a mișcat multe inimi și încă o mai face. Dacă l-ai văzut, ai observat că se prezintă importanța Sfintei Fecioare Maria în viața creștinului, cât de mult te ajută să te regăsești

TINERII ÎNTREABĂ

atunci când te simți pierdut. În acțiunea filmului se prezintă cum un om suspicios, care se recomanda drept „avocatul diavolului”, încearcă să vadă dacă „rețetele” mântuirii propuse de Biserică sunt rodnice sau doar basme. La un moment dat, unul dintre personajele convertite, care a devenit și misionar al Mariei, își încheie mărturia prezentându-se ca fiind „avocatul lui Dumnezeu”. Mă gândeam ulterior vizionării filmului că sunt mulți avocați ai diavolului printre noi, oameni suspicioși, care pun credința la îndoială. De ce nu am fi și noi, cei care credem, „avocații” lui Dumnezeu. Nu ar fi ușor, ai da piept cu avocații concurenței, dar răsplata ar fi pe măsură: pacea fericită că lupți pentru Dumnezeu. Până la urmă ce ne dorim, pacea sufletească sau neliniștea de a plăcea celor din jur? Dumnezeu face angajări. Interesat?

Pr. Marian Blaj, Responsabil diecezan pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Suntem cerşetori ai iubirii lui Dumnezeu! Papa Francisc

acă se referă la dorinţa puternică de a realiza ceva bun, nu este un păcat. Ambiţia poate fi înţeleasă şi ca aspiraţie, ceva ce ţi-ai dorit de mult timp şi reuşeşti într-un final. Cineva care se ambiţionează să înveţe o limbă străină, alta decât cea pe care o ştie toată lumea, realizează ceva bun. Însă, dacă ambiţia ta este să obţii putere şi faimă ca să le foloseşti împotriva altora pentru a-i manipula sau controla pentru că prin poziţia ta poţi face şi asta, atunci mai bine să te opreşti un pic. După ce te-ai oprit, să te gândeşti la intenţia cu care acţionezi ca să vezi unde greşeşti. Toţi avem nevoie de o poziţie cât de cât bună materială sau socială. Este decizia noastră cum ne folosim de mijloace ca să ajungem la ele şi pe cine afectează. Sunt multe subtilităţi ascunse aici: se cere o inimă integră şi atentă şi o minte care reflectează la acţiunile personale. Dacă te înrădăcinezi în Cristos şi în valorile lui vei reuşi, pentru că vei trăi ceea ce ţi-ai asumat cu El. Rubrică îngrijită de Sr. Gabriela Lungu, FCJ

IANUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR REPORTAJE

Plantăm fapte bune În data de 25 noiembrie a avut loc acțiunea ,,Plantăm fapte bune”, o inițiativă organizată de ,,Plantăm fapte bune în România”, susținută de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului în colaborare cu Clubul Sportiv Român. Text: Theodora Bratu

ceasta a constat în plantarea de copaci pe terenuri lipsite de vegetație forestieră și supusă diferitelor procese de degradare (eroziune pluvială, alunecări de teren, poluare sau eroziune eoliană). Suntem încântați de numărul mare de tineri care au participat la acest eveniment, mai ales că prin aceasta au reușit să vadă realitatea cu care natura se confruntă și poate, în acest fel, o vor ocroti mai mult. Inițiativa s-a bazat pe voluntariat, iar în acest sens, așa cum te-am obișnuit, dragul meu cititor, te încurajez și pe tine (dacă nu ai făcut-o până acum) să dedici timpul tău unor astfel de activități. Și cum o să fac asta? Prin semnalarea câtorva păreri. Desigur, am reușit să adunăm câteva păreri la ,,locul faptei” de la câțiva voluntari:

De ce ai vrut să vii astăzi aici și să dai din timpul tău pentru o astfel de activitate? ,,Deoarece consider că tinerii din ziua de astăzi își consumă mult prea mult timp făcând activități absolut neimportante și mult prea puțin timp pentru natură.” (Andreea Ailenei) ,,Pentru că am vrut să am parte de această experiență de a planta copaci și pentru a fi alături de oamenii de aici.” (Alexandra Iacoban) ,,Pentru o lume mai bună și pentru a opri alunecările de teren.” (Cristina) Cum te simți când vezi atâția tineri care plantează copaci? ,,Sunt chiar surprinsă și chiar am observat numărul mare. Nu știu de unde sunt atâția.” (Alexandra Iacoban)

,,Sunt foarte fericită atunci când observ că tinerii și elevii noștri asimilează cunoștințe despre geografie și nu numai, dar sunt mult mai fericită atunci când pot să îi învăț pe ei cum să facem ceva concret pentru natură.” (prof. de geografie Claudia Roban)

Sursa foto: www.colegiulsfantuliosif.wordpress.com

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2018

SUFLET TÂNĂR

Să nu renunţăm!

unt momente în care oricât de mult încerci să faci să fie bine pentru majoritatea persoanelor de lângă tine, totuși ești înţeles greșit. Sunt momente în care îţi vine să renunţi și totuși nu o faci. Cu toţii trecem prin astfel de momente în care nu suntem apreciaţi și momente în care oricât de mult am oferi nu este suficient. Ce nu mă lasă să renunţ când motivele sunt suficiente? Faptul că știu că nu toţi sunt la fel. Faptul că ceva sau cineva nu mă lasă să renunţ la cei din jurul meu, deoarece cred în acele persoane.

CINEMATECA

Nu este ușor să lucrezi cu anumiţi oameni, dar când găsești oameni care sunt dispuși să își ofere timpul pentru ceilalţi și au în ei dorinţa de a fi împreună avându-L pe Isus în mijlocul lor, e acel „singurul motiv” pentru care să nu renunţi. Biserica e frumoasă prin persoanele care o alcătuiesc indiferent ce sau cine sunt: preoţi, surori, tineri, bătrâni, doctori, vânzători etc. Pentru Isus suntem la fel. Încerc mereu să nu renunţ la cei în care cred pentru că nici El nu a renunţat la noi când toţi erau împotriva lui. (A.I.)

ată o întrebare bună pentru istorici. Care a fost cel mai rău sistem de sclavie din istorie? Răspunsurile ar varia, pentru că, de fiecare dată când ne-am gândi că omul nu poate face un rău mai mare, umanitatea reușește să găsească o modalitate de a ne surprinde. Și totuși este posibil ca niciun istoric să nu ne dea răspunsul corect, pentru că ar ignora o posibilitate care nu este studiată cu instrumentele disciplinei lor. Este vorba de o sclavie care a făcut victime dintotdeauna și care face victime și în prezent. Mă refer la acele lanțuri care pot lega până și cel mai puternic om de stăpânul său, mă refer la resentiment. Acesta poate reuși să ne paralizeze total. Pentru că, atunci când tot ce ți se întâmplă este din cauza altora, fie ei regi, aristocrați,

(2017)

Cea mai dură sclavie

The perfect gift

burghezi sau corupți, de unde poate să mai apară voința de a schimba ceva în sine? Este vorba de o logică falimentară. Pe ea nu se poate construi nimic, pentru că este mereu ca un nisip mișcător. Aceasta reușește să consume orice energie creatoare, până când reușește să ne conducă într-un loc unde lumina speranței devine doar un lucru copilăresc. Dacă vreți o hotărâre de an nou care să vă schimbe viața mai ceva ca tigaia minune din reclame, încercați ca în acest an să vă eliberați de resentiment. Astfel, veți reuși să respirați mai ușor și să eliminați puțin din poluarea cotidiană. Rezultatele sunt imediate și pot surprinde până și pe cel mai sceptic dintre noi. Rafael Emanuel Ropotă

rei personaje realizează că adevăratul sens al Crăciunului nu constă doar în cadouri. Sinteza: Noelle Westray, o tânără bogată și răsfățată, născută de Crăciun, vede această zi ca pe un prilej pentru a primi cadouri scumpe, pe care mama ei se lupta să i le ofere. O schimbare se produce prin apariția unui om al străzii ce transmite un alt mesaj despre sensul Crăciunului. Despre film: „Ce ar fi dacă lumea ți-ar organiza o petrecere de aniversare la care nu ai fi invitat?” este întrebarea ce stă la baza poveștii ce îl aduce în prim-plan pe Isus pentru a cărui naștere lumea se pregătește, uitând însă detaliul cel mai important: persoana sărbătorită. Recomandare: Filmul este recomandat persoanelor peste 12 ani. Alexandra Iacoban

IANUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

Pelerinajul de Încredere pe Pământ

elerinajul de Încredere pe Pământ s-a desfășurat în perioada 28.12.2017 1.1.2018, la Basel, Elveția. Au participat 17 mii de tineri din lumea întreagă, din România fiind prezenți 297 de tineri, din orașele București, Arad, Iași, Baia Mare și Cluj. Din București, 10 persoane au reușit să-și realizeze dorința de a fi parte a acestui pelerinaj. Ele au fost cazate la familii care le-au deschis ușa cu bucurie, știind că sunt tineri căutători de Dumnezeu. Programul a fost diversificat: au fost momente de rugăciune comună, workshopuri, momente de comuniune cu gazdele, în care s-a prezentat cultura din țara proprie. Este prima oară când particip la această întâlnire și pot spune că este plăcut să fii printre atâția tineri

Activități lunare – an 2018 IANUARIE 28 ianuarie 2018 – Ziua CDPT în Parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” și să vezi cum își doresc această experiență. Unii participă pentru prima dată și se observă această curiozitate, în timp ce alții participă de câțiva ani buni. Alții poate au venit doar pentru a-și face noi prieteni. Sper ca pentru toți, aceste zile să fie cu folos și, întorși acasă mai încurajați, să dăruim și celorlalți din cele trăite aici. Pr. Marian Blaj (text integral pe cdpt.ro)

Iași

Cluj

Campus vocațional pentru tinere

Duminica fără internet

Între 5 și 8 ianuarie, tinere între 17 şi 25 de ani au participat la un campus vocaţional în casa Surorilor Providenţei. Participantelor li s-a propus să parcurgă o călătorie fascinantă, împreună cu cei trei magi, spre „steaua vieţii”, Cristos. Tema întâlnirii a fost: „Fixaţi înălţimile abisale ale cerului până vă veţi arde ochii inimii”, iar programul a cuprins momente de cunoaştere, reflecţie, împărtăşire, rugăciune, destindere (jocuri şi dansuri) și de creaţie (laboratoare).

O provocare a tinerilor din Cluj pentru postul Crăciunului a fost renunțarea, măcar duminica, la internet. Ca alternative pentru ziua offline s-au propus activități orientate mai mult spre Dumnezeu, familie, prieteni sau către ei înșine. Internetul e „un dar de la Dumnezeu”, afirmă Papa Francisc, care facilitează comunicarea, însă „dorința de conexiune digitală poate ajunge să ne izoleze de aproapele nostru”. Moderația este cuvântul potrivit.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2018

Activitatea CDPT

FEBRUARIE 04 februarie 2018 – Ziua CDPT în Parohia „Preasfânta Inimă a lui Isus” (Sacré-Cœur) 10 februarie 2018 – Festivalul Tinereţii 24 februarie 2018 – Zi de reculegere în Postul Mare pentru tinerii din București

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Bianca Bâlha Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Adriana Calotă Sr. Emilia Corlade CJ Alexandra Iacoban Sr. Gabriela Lungu, FCJ Emanuel Ropotă Foto: cdpt.ro

Sf. IOAN BOSCO s-a născut în ITALIA, ÎN ANUL 1815. când avea 9 ani, a avut un vis în care era însărcinat să se ocupe de un grup de băieți NEASCULTĂTORI.

Trebuie să mă îngrijesc de băieții aceștia...

Ioan voia să devină preot, așa că studia ori de câte ori nu ERA NEVOIT SĂ lucrEZE pentru a-și susține familia săracă.

După ce termin lucrul, pot să mă întorc la studiu...

el a început să adune în jurul său TINERI problematici pe care îi educa și îi ducea ÎN EXCURSII.

IOAN a fost hirotonit preot la vârsta de 24 de ani.

când a ajutat într-o închisoare, a găsit acolo mulți copii nefericiți! DAR NU ERA ÎNTOTDEAUNA UȘOR Don BOSCO ȘI tinerii NU ERAU MEREU BINEVENIȚI...

Acel preot e o problemă! Are mereu în jurul său tineri obraznici...

în cele din urmă, A reușit să deschidă primul oratoriu care putea adăposti sute de tineri. ACOLO AVEAu TOT FELUL DE METODE DE PREGĂTIRE. TINERILOR LE ERA BINE.

La momentul morții sfântului Ioan Bosco, în 1888, existau deja numeroase adăposturi pentru băieții săraci. Sfântul Ioan bosco ȘTIA că, deși acești tineri erau săraci, zdrențăroși și ADESEori neascultători, ei erau TOTUȘI speciali înaintea lui dumnezeu. SFântul IOAN BOSCO ESTE PATRONUL SPIRITUAL AL TINERILOR. IANUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

[După: TheKidsBulletin]

comemorat la 31 ianuarie

SFÂNTUL IOAN BOSCO (1815-1888)

UNIVERSUL FAMILIEI

Binecuvântarea la început de an În luna ianuarie, prin vizita preotului în casele și în familiile noastre, primim binecuvântarea. Este cuvântul de bine care vine de la Cristos, dar şi calea de a fi părtaşi ai puterii primite de preot prin ungerea cu ulei sfânt. Text: Pr. Fabian Măriuţ

f. Ioan Maria Vianney spunea: „Dacă m-aş afla în faţa unui preot şi a unui înger, mai întâi aş saluta preotul şi apoi îngerul. Îngerul este prietenul lui Dumnezeu, dar preotul ocupă locul său”. Dacă îngerul este un mesager, preotul este reprezentantul lui Cristos, acţionează in persona Christi, adică într-o tainică şi sacramentală identificare cu persoana Mântuitorului, de aceea este purtătorul său. În virtutea ungerii mâinilor sale cu ulei sfânt în ziua hirotonirii, asemenea lui Cristos, preotul primeşte, dăruieşte, binecuvântează şi consacră. Mă opresc asupra binecuvântării. Se întâmplă ca binecuvântarea să fie identificată cu succesul, deşi ele nu merg mână în mână. Termenii nu sunt sinonimi; dacă ar fi așa, am

putea spune că Isus nu a fost binecuvântat de Tatăl, din moment ce lucrarea sa pământească s-a terminat în mod falimentar, cu moartea pe cruce. Apoi, din experiență ştim că şi cei ce-l iubesc pe Dumnezeu întâmpină dificultăţi, se îmbolnăvesc, dar asta nu înseamnă că nu sunt binecuvântaţi. Acest fapt se opune clar opiniei conform căreia celui ce-l iubeşte pe Dumnezeu şi-i împlineşte voinţa nu i se poate întâmpla nimic rău. Binecuvântarea este, înainte de toate, însoţirea oferită de Dumnezeu celui credincios. După cum corabia bine strunită în toiul furtunii ajunge la ţărm în siguranţă, cu ajutorul binecuvântării, cel credincios va ajunge la liman. Vizita preotului este expresia acestei certitudini. De fapt, binecuvântarea ne întăreşte în convingerea că oricât de întortocheate

Binecuvântarea ne ajută să ne trăim mai bine viaţa, să fim mai apropiaţi de Dumnezeu şi mai aproape unii de alţii. Iată de ce avem nevoie de prezenţa preotului în casele și în familiile noastre!

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2018

ar fi căile vieţii, oricât de multe piedici ar sta în calea omului, cine îl iubeşte pe Dumnezeu şi îi respectă poruncile are o viaţă reuşită. Binecuvântarea lui Dumnezeu nu echivalează cu câştigul la loterie, nici cu eliberarea de asprimea bătăliei vieţii; binecuvântarea e certitudinea că, orice s-ar întâmpla, Domnul este gata să ne întărească, că nu ne lasă singuri în bătaia vânturilor şi în vâltoarea valurilor. Binecuvântarea ne ajută să descoperim, asemenea ucenicilor în drum spre Emaus, că Isus este tovarășul nostru de drum; este cu noi în aceeaşi barcă şi, chiar dacă pare că doarme, veghează asupra bunăstării şi mântuirii noastre, ne încurajează să nu cădem pradă ispitei de a ne arunca în apă atunci când existenţa noastră este tulburată.

UNIVERSUL FAMILIEI

Practic sunt nepracticant?

Credem chiar mai mult decât am crede, dar nu credem destul ceea ce credem.

Creștin practicant sau nepracticant? Întrebarea e la fel de absurdă ca afirmația: iubesc, dar nu-mi practic iubirea. În realitate, nu există decât oameni care iubesc și oameni care nu iubesc. Text: Claudia Stan

untem practicanți ai credinței noastre, adică ucenici ai lui Cristos, adică vestitori ai Evangheliei, adică oameni îndrăgostiți de o Persoană vie atunci când: • întâlnirea cu Iubitul inimii noastre e prioritatea numărul unu a fiecărei zile (ce îndrăgostit iubește o singură zi pe săptămână?): îi căutăm compania nu numai în cuvânt (căci ne place să-l auzim vorbind) și la Masa Euharistiei (fiindcă a-i gusta iubirea e tot ce ne poate face mai întregi, mai adevărați), dar și în chipul lui desfigurat de suferință, în cei răstigniți pe crucile lumii noastre; • toate faptele noastre vorbesc despre cât suntem de îndrăgostiți, pentru că atunci când iubim, vedem lumea cu ochii Iubitului

nostru: oamenii sunt mai buni, mai luminoși; noi suntem mai răbdători și mai înțelegători cu greșelile lor, înclinați mai mult spre dialog și mai puțin spre judecată, căutători ai păcii și izgonitori ai discordiei, făcători de bine în numele Lui, nu al nostru; • ne strigăm iubirea în toate zările, căci suntem atât de plini de ea, de fericiți, de împliniți, încât a tăcea e imposibil: trebuie să spunem tuturor, să împărtășim cât suntem de îndrăgostiți, iar ceilalți văd cum ochii noștri au o strălucire aparte, vorbele au o tonalitate nouă, preocupările ne sunt concentrate asupra credinței noastre în Iubire. Nu suntem îndrăgostiți de Dumnezeu dacă: • inventăm scuze ca să nu-l onorăm cu augusta și preasfânta noastră

(Fer. Vladimir Ghika)

prezență în rugăciune (care e plictisitoare, pentru că pălăvrăgim singuri), ca să refuzăm primirea Iubirii lui în sacramente (ca și când am putea să trăim iubirea doar în teorie și de la distanță), când, de fapt, cum spunea cineva, nu Liturghia e prea lungă, ci iubirea noastră e prea scurtă; • îi cerem să ne satisfacă poftele, ca și cum El n-ar fi Iubit, ci sponsor al mofturilor noastre vanitoase și hedoniste. Dă-mi, fă-mi, ia-mi, adu-mi și hai, odată, mai repede! Care dintre noi îi poruncește astfel omului pe care-l iubește? Atunci, cum de-i dăm astfel de comenzi utilitariste Dumnezeului nostru, care e însăși Iubirea și pe care nu avem decât să-l adorăm, să-l ascultăm, să-l contemplăm? • punem condiții iubirii noastre: l-aș iubi pe colegul, dar cum s-o fac, când el mă bârfește? I-aș da o farfurie de ciorbă caldă cerșetorului din fața casei, dar merită? Mi-aș iubi din nou soția dacă ar avea greutatea de când era mireasă! L-aș iubi pe Dumnezeu dacă mi-ar da un serviciu bun, succes în afaceri, o vilă cu piscină. Toate astea când El, Dumnezeu, Iubirea ne iubește chiar păcătoși fiind, chiar răi fiind, chiar împietriți fiind, adică no matter what. Bonus! Lasă-te fascinat de Iubire, aventurează-te s-o practici din toată inima și fără calcule. Iar Iubirea, la rândul ei, îți va îngădui să o simți, să o guști, să o trăiești: pe viu, în practică, în toată splendoarea ei. IANUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ - PSALMII

Psalmii rămân rugăciuni care ne cheamă pentru a vedea cum „Domnul este Împărat”, „este lumină ce răsare pentru cel drept și bucurie pentru cei cu inimă cinstită” (Psalmul 97/96). Psalmii ne dau cuvinte ca să vorbim cu înțelepciune despre tainele vieții omenești legate de Taina lui Dumnezeu.

Ştiţi ce sunt psalmii?

(din Prefața ÎPS Ioan Robu la cartea Psalmii, EARCB; carte reeditată în 2016, diponibilă la Librăria Sf. Iosif)

Text: Pr. Tarciziu Șerban

u există celebrare liturgică în care să nu fie rostiţi sau mai ales cântaţi psalmi1. Se întâmplă adesea ca să îi auzim fără să ne aplecăm prea mult atenţia asupra lor. La Sfânta Liturghie, cântarea lor apare ca un soi de intermezzo între prima şi a doua lectură. Şi totuşi, cine le-a descoperit frumuseţea şi bogăţia a făcut şi face din rostirea lor expresia cea mai înaltă a sufletului său. În fond, psalmii aceasta sunt: revărsări ale sufletului autorilor după ce au traversat experienţe

de viaţă şi emoţii dintre cele mai diverse, în genul doinelor noastre româneşti. Şi tot ca doinele, ei sunt rostiţi adesea pe o linie melodică. În psalmi sunt exprimate durerea, adesea sfâşietoare, şi bucuria cea mai intensă; deznădejdea neputinţei în faţă greutăţilor vieţii şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu care „vine în ajutorul celor năpăstuiţi”; revoltă şi sete de răzbunare îndreptate împotriva duşmanilor, domolite de dreptatea înfăptuită de Cel care vede totul şi răspunde celor care îl cheamă în ajutor. Rostindu-i, avem

impresia uneori că au fost compuşi pentru situaţia noastră. Într-adevăr, în anumite situaţii suntem tentaţi să strigăm către Domnul: „Îl voi binecuvânta pe Domnul întotdeauna, pururea va fi lauda lui în gura mea. În Domnul se laudă sufletul meu: să asculte cei smeriţi şi să se bucure... Eu l-am căutat pe Domnul şi El mi-a răspuns şi de toate spaimele m-a eliberat... Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul. Fericit omul care nădăjduieşte în El”. Vă propun să ne familiarizăm cu aceste cântări ale sufletului!

1 Termenul de psalm provine din limba greacă şi desemnează o cântare acompaniată, de regulă, de un instrument de coarde, asemănător

unei harpe, de dimensiuni mai mici numit psalterion. Echivalentul ebraic al acestei cântări este mizmor. Colecţia care reuneşte astfel de cântări le desemnează pe unele cu termenul de tefillim ce s-ar putea traduce prin imnuri, laude, rugăciuni. 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2018

SPIRITUALITATE DIN CATEHEZELE PAPEI FRANCISC

Întâlnirea duminicală cu Domnul ne dă forţa de a trăi astăzi cu încredere şi curaj şi de a merge înainte cu speranţă.

Sensul creştin al duminicii

Papa Francisc

Text: Iulia Cojocariu

ncepând cu 8 noiembrie, Papa Francisc a abordat o nouă serie de cateheze, dedicate Euharistiei. „Liturghia şi memorialul Misterului pascal al lui Cristos” a fost tema catehezei din 22 noiembrie. Sfântul Părinte a evidenţiat faptul că Liturghia este memorial al Misterului pascal al lui Cristos, făcându-ne părtaşi la victoria sa asupra morţii şi a păcatului şi dând o semnificaţie deplină vieţii noastre. Memorialul, în sens biblic, este amintirea unor evenimente din trecut care devin prezente şi actuale. Liturghia nu e doar o amintire a pătimirii, morţii, învierii şi înălţării lui Isus, ci ea face prezent ceea ce s-a petrecut în urmă cu 20 de secole. A participa la Liturghie înseamnă a intra în victoria Celui Înviat,

trecând împreună cu El de la moarte la viaţă. Liturghia este triumful lui Cristos de pe Calvar. Cateheza din 6 decembrie a fost dedicată călătoriei în Myanmar şi Bangladesh. Sfântul Părinte a vorbit despre întâlnirile pe care le-a avut în aceste ţări, pe care le-a considerat un mare dar al lui Dumnezeu. De asemenea, a arătat importanţa prezenţei creştinilor ca o mică turmă şi o mică plămadă a Împărăţiei lui Dumnezeu, precum şi cea a deschiderii inimii ca bază pentru o cultură a întâlnirii, a armoniei şi a păcii. În cadrul catehezei din 13 decembrie, Suveranul Pontif a oferit un răspuns la întrebarea: de ce să mergem la Liturghie duminica? Mai întâi, Papa a spus că celebrarea duminicală a Euharistiei se află în centrul

vieţii Bisericii. Iar creştinii merg la Liturghie duminica pentru a-l întâlni pe Domnul înviat, pentru a-i asculta cuvântul şi a se hrăni la masa sa. Duminica este o zi sfântă pentru creştini. Pentru a se conştientiza sensul creştin al duminicii este necesar să se recupereze semnificaţia sărbătorii, a bucuriei, a odihnei care reface sufletul şi trupul. Fără Cristos suntem condamnaţi să fim dominaţi de oboseala zilnică şi de frica de ziua de mâine. Întâlnirea duminicală cu Domnul ne dă forţa de a trăi astăzi cu încredere şi curaj şi de a merge înainte cu speranţă. Avem nevoie să participăm la Liturghia duminicală pentru că numai cu harul lui Cristos, cu prezenţa sa vie în noi şi între noi, putem să punem în practică porunca lui şi astfel să fim martori credibili. IANUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

Un copil născut fără oase

BIOGRAFIE

vindecat de un „proaspăt” Fericit

Sfântul Iosif din Leonessa Canonizare: 29.06.1746 Beatificare: 22.06.1737 Moartea: 04.02.1612* Nașterea: 08.01.1556

n luna iulie a anului 1737, la Leonessa, în Italia, vine pe lume, în familia Dionisi, al patrulea copil. Foarte probabil, sub influenţa entuziasmului beatificării recente a unui călugăr capucin de la ei din oraș, copilul primește numele Iosif, ca și noul patron al orașului. Însă imediat s-a constatat că ceva nu era în regulă cu copilul. Medicii, și nu numai ei, și-au dat seama că în partea inferioară a trupului copilul nu avea oase. Mama, Clara Cricchi Dionisi, a căutat cei mai buni medici chirurgi, care au constatat că membrele inferioare ale copilului se puteau îndoi și plia ca o batistă. Această situație nu cunoștea nici un remediu medical în acel moment, fapt recunoscut public de doctori. Mama a început să ceară ajutorul celui ales ca patron al copilului, dar părea că nu venea niciun răspuns. După aproape doi ani de rugăciuni insistente, mama face un gest care ar putea fi numit disperat – lasă copilul pe altarul bisericii din Leonessa, acolo unde se păstra trupul Fericitului Iosif, pe mormântul acestuia. Plânsul copilului o convinge să se întoarcă, dar, spre surprinderea ei, acesta se ridicase pe piciorușele sale pe treptele altarului. Bucuria a fost enormă și medicii au constatat vindecarea instantanee a copilului, care prezenta o structură osoasă absolut normală, ceea ce i-a permis să ducă o viață normală.

Mic dicționar al acestei pagini * data morții este considerată data nașterii pentru cer, motiv pentru care este aleasă și ca DATĂ DE COMEMORARE LITURGICĂ. Pentru motive juste, Biserica locală poate alege și o altă dată pentru comemorare. Un exemplu este cel al Fericitului nostru capucin, Ieremia Valahul. El a murit pe 5 martie și aceasta este data la care este comemorat de capucinii de la Napoli, unde a murit. În România, este comemorat pe 8 mai, ziua când a făcut profesiunea de călugăr.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2018

Capucinul misionar

riginar din Leonessa, a intrat în ordinul franciscanilor capucini din Assisi la vârsta de 16 ani, iar la 25 de ani este hirotonit preot. După șapte ani, în 1587, primește permisiunea de la Papa Sixt al V-lea de a merge la Constantinopol pentru a-i asista pe creștinii făcuți prizonieri. Nu s-a mulțumit să aibă grijă doar de creștini, dar a încercat să-i evanghelizeze și pe turci, fapt pentru care a fost arestat și torturat. Se va întoarce în patrie și va fi un mare predicator în satele din regiunile Abruzzo și Umbria. Cuvintele sale erau întărite de minuni, implicându-se și în diferite opere de asistență a celor nevoiași. Pentru faima muncii sale la Constantinopol, când a încercat să-l convertească și pe sultanul Murad al III-lea, este proclamat patron al misiunilor în Turcia de către Papa Pius al XII-lea, în anul 1952.

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

Carte poştală trimisă de Vladimir Ghika fratelui său, Dimitrie Ghika, 29.07.1928

Vladimir Ghika – Apostolatul epistolar Text: Iulia Cojocariu

e lângă ciornele la diferite scrieri (bilețelele cu „gânduri”, piesele de teatru „La Femme adultère” și „Barabbas”, conferințele „Place et rôle de Sainte Jeanne d’Arc entre nous et le ciel”, „Autour d ’ un Centenaire. 1321-1921. La philosophie des Centenaires. L ’ Actualité de Dante. Dante et le péché contre les étoiles”, „L ’ héritage de Benoît XV” și multe altele) s-au păstrat de la Vladimir Ghika și unele scrisori și ciornele unor scrisori trimise de el. De asemenea, în Arhiva Ghika se găsesc în jur de 3000 de scrisori primite de el. O bogăție extraordinară care permite configurarea personalității deosebite a Monseniorului Ghika: intelectual, scriitor, prieten, păstor de suflete, apropiat celor aflați în suferință, implicat în misiunile diplomatice etc. Dintre aceste scrisori putem menționa corespondența cu Jacques

Maritain, un caz aparte, în sensul că există scrisori în ambele direcții, și de la Jacques Maritain către Vladimir Ghika, și invers. În multe situații se găsesc scrisori numai într-o singură direcție, în general cele de la corespondenții Monseniorului, sau dacă sunt și scrisorile lui Vladimir Ghika, atunci acestea sunt puține, acest lucru însemnând fie că destinatarii nu le-au păstrat, fie că s-au pierdut de-a lungul timpului, fie că, poate, încă nu au fost descoperite. Corespondența cu familia, cu fratele, cumnata, nepoata și soțul acesteia, este o corespondență amplă, bogată, care acoperă o mare întindere în timp, substanțială în ce privește conținutul. Scrisorile schimbate cu soția fratelui său, Elisabeta Ghika, sunt scrisori în care se vede căutarea spirituală (din partea Elisabetei) și progresul pe care aceasta îl face pe drumul credinței sub călăuzirea

cumnatului ei. Aceste scrisori, ca și multe altele de aceeași factură, dacă ar fi publicate (respectându-se ceea ce ține de intimitatea corespondenților) ar putea fi de un real folos sufletesc pentru cititori. De aceea, putem spune că Vladimir Ghika a exercitat și un foarte important apostolat epistolar. Suzanne-Marie Durand îl descrie în acest mod pe Monseniorul Ghika în calitatea sa de epistolier, căci dacă a primit în jur de 3000 de scrisori, aceasta înseamnă că și el a scris tot cam atâtea: „Scrisorile acestea sunt extrem de revelatoare [...] Scriitura, întotdeauna identică în ce privește caracterele, proporția majusculelor, distanța dintre litere sau cuvinte, este o scriitură desenată, și totuși rapidă și suplă. Este atât de lizibilă, de transparentă și cu o eleganță tipică, aşa încât, foarte mare ca în anumite adrese, sau foarte mică, precum într-un post-scriptum, rămânea aceeași, și este imposibil de confundat cu oricare altă scriitură”1. Legat de corespondența Fericitului Vladimir, Suzanne-Marie Durand mai precizează grija cu care Monseniorul își trata corespondența, nu doar scrisorile pe care le trimitea, ci și pe cele primite, pe care le clasa într-o ordine perfectă2. Monseniorul Charles Molette prezintă astfel conținutul scrisorilor lui Vladimir Ghika: „În scrisorile sale nu ezită să vorbească cu discreție, despre el însuși, despre proiectele sale de publicare sau despre alte proiecte; cu toate acestea există, în cel mai neînsemnat bilet, o privire de credință îndreptată către nevoile corespondentului său”3.

1 Suzanne-Marie Durand, Vladimir Ghika. Prince et berger, 91-92. 2 Ibidem. 3 Charles Molette, Mgr Vladimir Ghika. Prince, prêtre et martyr, 35. IANUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Cât (mai) suntem de eretici? Moderator: Claudia Stan

INVITAT

Pr. Lucian Dîncă (n. 1971)

Călugăr asumpționist, doctor în teologie patristică al Universității Laval (Québec - Canada), director al Școlii Doctorale de Teologie și Științe Religioase, Facultatea de Teologie Romano-Catolică, din Universitatea București.

Imagine: Triumful credinței asupra ereziei, sculptură realizată de Pierre Legros (1695–1699) Foto credit: Jastrow, via wikimedia.org

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2018

DIALOGURI CU DICHIS

Apa care dăruiește viața veșnică a fost revărsată în inimile noastre în ziua Botezului nostru; atunci Dumnezeu ne-a transformat și ne-a umplut cu harul Său. Dar se poate întâmpla ca acest mare dar noi să-l fi uitat sau să-l fi redus la o simplă înregistrare în condică; și poate că mergem în căutarea unor „fântâni” ale căror ape nu ne potolesc setea. Când uităm de apa adevărată, mergem în căutarea de fântâni care nu au ape curate. (Papa Francisc, Angelus, 19.03.2017)

Teoretic, asociem ereziei o conotație negativă, dar, practic, o amestecăm fără probleme cu așa-zisa noastră credință creștină: din amestecul ăsta iese o ciorbă acră, numai bună să otrăvească și puținele adevăruri în care chiar merită să credem. Poate că ar fi bine să începem prin a clarifica ce este erezia.

Așa cum ați spus deja, ca să știm dacă suntem în erezie, de fapt, nu trebuie decât să știm care este felul nostru de raportare la adevăr. Deși poate părea superfluă această întrebare, v-o adresez tocmai pentru a ne lămuri cum stăm în privința falselor noastre siguranțe cu privire la ceea ce credem: ce cred creștinii?

Pr. Lucian Dîncă (L.D.): În antichitate, termenul „erezie” nu avea nicidecum un sens peiorativ, el era asociat unui anumit curent de gândire. Transpus în creștinism, termenul a fost asociat unei abateri de la norma de credință (regula fidei) a cărei definiție a fost inițiată la primul Conciliu Ecumenic de la Niceea, din anul 325, prin formularea Crezului. Piatra de poticnire a tuturor ereziilor este Sfânta Scriptură: erezia nu reflectă adevărul revelat, ci o distorsionare a acestuia; este și motivul pentru care erezia atrage după sine excomunicarea, adică scoaterea în afara comunității de credință, a „Bisericii Mari”, cum o numește Sf. Augustin.

L.D.: Dacă citim Crezul în limba greacă (așa cum a fost el compus la Niceea, în 325, și completat la Constantinopol, în 381) vedem că primul termen este pisteoumen, „noi credem”. Pentru ca eu să fiu creștin e necesar să fie împlinite simultan două condiții: să fac experiența personală a lui Cristos cel viu și să trăiesc această experiență într-o comunitate. „Eu am credința mea, eu mă rog singur”: aceste atitudini, din păcate tot mai des întâlnite, invalidează dimensiunea creștină a credinței. Biserica mea de acasă, în care eu îmi modelez un Dumnezeu care-mi convine mie și iau din Biblie doar ce-mi este pe plac, nu e Biserică. Fundamentul credinței creștine se

găsește în Crez, prin care ne afirmăm credința în Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, în Biserică, în învierea morților, în iertarea păcatelor și în viața veșnică. Dincolo de această formulare dogmatică, de-a lungul secolelor, în Biserică s-au conturat și variante ale exprimării credinței – precum practicile evlaviei populare, pelerinajele, venerarea moaștelor etc. – care în niciun caz nu trebuie puse pe picior de egalitate cu credința în adevărurile fundamentale: pot fi creștin dacă nu cred într-o viziune particulară (chiar validată de autoritatea bisericească), dar nu pot fi creștin dacă nu cred în învierea lui Cristos. Orice practică devoțională care nu mă conduce la Cristos, care nu împlinește cunoașterea Adevărului (care este persoana lui Cristos) este zadarnică. Sf. Augustin, când dădea Sfânta Împărtășanie credincioșilor, spunea: „Primiți ceea ce sunteți, adică Trupul și Sângele lui Cristos”, la care credinciosul răspundea: „Amin”, adică „așa este”. Când preotul încheie Liturghia cu îndemnul: „Mergeți în pace!”, Liturghia, IANUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

DIALOGURI CU DICHIS

pentru noi toți, de-abia începe! Să ne întrebăm și noi dacă suntem una cu Cristos, „cristofori”, adică purtători de Cristos în lume, nu spectatori ai Euharistiei, și atunci vom avea adevărata măsură a credinței noastre. Nu de câte ori am spus o rugăciune, nu câte ore am stat la coadă la moaște, ci de câte ori neam împărtășit cu Adevărul, asta este esența credinței noastre. Biserica ai cărei fii ne considerăm a fi l-a condamnat pe Arie în 325; noi, în 2017, nu avem o problemă cu arianismul: cu mâna putem să ne închinăm lui Cristos și, în același timp, cu mintea să gândim că poate nu e chiar atât de Dumnezeu... L.D.: Este emblematic faptul că în jurul anului 318, când preotul Arie (de altfel, un mare învățat) predica la Alexandria, abaterea lui de la adevăr a fost semnalată chiar de propriii enoriași (pe vremea aceea, credincioșii chiar ascultau predica preotului!). Ce susținea Arie? Isus nu este Dumnezeu adevărat, ci un Dumnezeu mântuit, subordonat Tatălui. Cum am spune noi astăzi, Isus e un personaj formidabil, un show-man, care spune lucruri interesante, dar cam atât. Mai mult, arianismul contemporan ne prezintă un Isus băiat simpatic, cu care ne tragem de șireturi, care ne scoate din încurcături: se pierde necesitatea ca eu să mă apropii de el în credință, gratuit, fără a căuta favoruri și recompense. Modelul trăirii cu Cristos și al predicării Adevărului este, așa cum ne spune Sf. Augustin, Sf. Ioan Evanghelistul, care pune întotdeauna împreună umanitatea și divinitatea Mântuitorului. A vorbi despre Isus Cristos doar limitându-ne la un limbaj al umanității și 30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2018

a vorbi despre el doar limitându-ne la un limbaj al divinității sunt, în aceeași măsură, erori doctrinare în creștinism. Opuse arianismului, manifestările monofizite contaminează și ele creștinismul zilelor noastre: nu ne vine foarte greu să credem că Isus este doar Dumnezeu. Și parcă nici nu ne e prea clar de ce o astfel de convingere „de bine” ar veni în contradicție cu învățătura Bisericii: Isus e acolo sus, în cer, noi, aici, jos, pe pământ. L.D.: Monofiziții, discipoli ai lui Eutichie, arhimandrit al Constantinopolului în sec. al IVlea, susțineau că umanitatea lui Cristos a fost absorbită de divinitatea sa, așa cum oceanul absoarbe un strop de apă. Este evident cât de contradictorie este această viziune cu adevărul revelat doar dacă citim versetul 16 din capitolul 3 al Evangheliei lui Ioan: „Dumnezeu l-a dat pe Fiul său, unul născut”. Din concepția monofizită derivă și convingerea că suferința lui Isus pe cruce n-a fost atât de mare, pentru că el era Dumnezeu și, ca Dumnezeu, avea altă capacitate de a interacționa cu suferința decât cea a omului. Adesea, creștinii se folosesc de această convingere când refuză să se raporteze la suferință prin unire cu suferința lui Cristos: eu nu pot să sufăr ca Isus, el era Dumnezeu, eu nu sunt. A-l considera pe Cristos doar sub aspectul divinității e o cale facilă de a ne autoabsolvi de chemarea de a-l imita. O eroare și mai subtilă decât aceasta, foarte frecventă în evlavia populară, este aceea că nu îndrăznim să-i vorbim direct lui Isus, pentru că el e Dumnezeu și ni se pare mai respectuos să ne adresăm lui prin mijlocirea sfinților și a

Fecioarei Maria, pentru că ne este foarte evident că ei au fost oameni asemenea nouă. Acesta e un respect greșit înțeles, a cărui sursă este exacerbarea divinității lui Cristos în detrimentul umanității lui. De altfel, el însuși spune: „Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă” (Mt 11,28). Care e calea de mijloc între arianism și monofizism? Cum să nu cădem nici în eroarea de a-l considera pe Isus unul din gașca noastră, nici în aceea de a face din el o divinitate intangibilă? L.D.: Contactul direct și regu-

lat cu Sfânta Scriptură ne familiarizează cu Isus Cristos, cu natura lui umană și cu cea divină. Sf. Ambroziu de Milano spune că necunoașterea Scripturilor înseamnă necunoașterea lui Cristos, iar Sfântul Ieronim (traducătorul Bibliei în latină, Vulgata) punctează și mai ferm că ignorarea Scripturii înseamnă ignorarea lui Cristos. Scriptura nu este o ficțiune, ci este o poveste despre viața noastră, este istoria noastră scrisă cu „mâna” lui Dumnezeu, iar a ne ruga înseamnă, înainte de toate, după cum spune Sf. Augustin, a tăcea și a-l lăsa pe Dumnezeu să vorbească vieții noastre. Donatismul, o altă erezie a antichității creștine foarte frecventată în contemporaneitate: Biserica nu poate fi sfântă pentru că prea mulți păcătoși fac parte din ea. O replică fabuloasă a dat Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea unei astfel de atitudini exprimate de un tânăr care spunea că nu vrea să facă parte dintr-o Biserică de păcătoși: „Ce bine că Biserica asta pe care tu o numești păcătoasă este suficient

DIALOGURI CU DICHIS

de mare pentru ca în ea să încapă și sfinți ca tine și păcătoși ca mine”.

Donatus, episcop al Cartaginei în sec. al IV-lea, a abordat o poziție rigoristă cu privire la reprimirea în Biserică a creștinilor deveniți apostați ca urmare a persecuțiilor, considerând că biserica schismatică a donatiștilor, alcătuită din oameni puri, care au rezistat persecuțiilor, e singura îndreptățită să celebreze sacramentele în mod valid. Sub această justificare, donatiștii rebotezau creștinii deja botezați. Această perspectivă o întâlnim în practica anumitor confesiuni și culte creștine ale zilelor noastre, care rebotează credincioșii convertiți (este, de pildă, și cazul unor abuzuri liturgice ale unor preoți ortodocși care nu subscriu recunoașterii reciproce a validității sacramentelor de către Bisericile Ortodoxă și Catolică, procedând la rebotezarea catolicilor care trec la ortodoxie). Argumentul Sfântului Augustin împotriva acestor abordări este următorul: cel care administrează un sacrament nu este preotul, ci însuși Cristos, care acționează în Biserica sa; în consecință, sfințenia ori nesfințenia preotului nu influențează în niciun fel nici validitatea sacramentului, nici sfințenia Bisericii. Fraza clasică a lui Augustin – care a traversat secolele – este aceasta: „Dacă Petru (care s-a lepădat) botează, Cristos este cel care botează; dacă Paul (care persecuta creștinii) botează, Cristos este cel care botează; chiar dacă Iuda (trădătorul Învățătorului său) botează, tot Cristos este cel care botează”. Creștinul care este scandalizat de anumite comportamente flagrant contrare Evangheliei, afișate de clerul, de ierarhia, ori de credincioșii de rând ai Bisericii L.D.:

este chemat să creadă cu tărie în acea asigurare dată de Cristos cu privire la viitorul Bisericii sale, că puterea celui rău nu o va birui (cf. Mt 16,18). Suntem cu toții evident pelagieni când atribuim însușiri magice unor practici de credință: „spunem” un Rozariu ca să „ne meargă bine”, 40 de lumânări și 160 de „Tatăl nostru” ne garantează îndeplinirea celor mai năstrușnice dorințe... L.D.: Este erezia cea mai pregnantă a zilelor noastre și cea mai perfidă, pentru că ne este aproape imposibil să sesizăm incompatibilitatea credinței curate în Dumnezeu cu modul acesta de relaționare superstițioasă și interesată cu el. Monahul Pelagius, un ascet foarte sever al secolului al IV-lea, considera că omul se mântuiește nu prin harul lui Dumnezeu, ci prin meritele proprii, dobândite prin cantitatea rugăciunilor, posturilor, pomenilor, prin care îi forțează mâna lui Dumnezeu să-i acorde mântuirea. Mercantilismul relației cu Dumnezeu transformă divinitatea într-un automat de împlinit dorințe: bag o fisă (adică fac, de pildă, o novenă), Dumnezeu e obligat să-mi livreze ce i-am cerut. Această abordare este complet opusă harului gratuit al lui Dumnezeu, despre care Ioan ne spune: „În aceasta constă iubirea: nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci el ne-a iubit și l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre” (1In 4,10). Dumnezeu nu ne iubește pentru că facem (rugăciuni, pomeni, biserici etc.), el ne iubește pentru că existăm. În apetența pentru revelațiile particulare, pentru milenarismele de tot felul, pentru frecventarea

anumitor locuri și persoane „cu har” garantat, regăsim montanismul secolelor II-III? L.D.: Montanus credea că, dacă Dumnezeu s-a întrupat în Cristos, atunci e posibil ca și Duhul Sfânt să se întrupeze într-o persoană, și aceea era chiar Montanus. Tendința tot mai actuală de a modela un Dumnezeu după ideile omului este clar montanistă: fie un Dumnezeujudecător, care aici îmi contabilizează toate greșelile pentru a-mi scoate ochii cu ele Dincolo, fie un Dumnezeu care ne permite totul pentru că, nu-i așa?, el este iubire. Spunea Sfânta Tereza de Lisieux că-l iubește pe Dumnezeu pentru că nu știe să socotească păcatele și greșelile ei. Noi nu mai vrem să-l lăsăm pe Dumnezeu să fie Dumnezeu (cum spune Sf. Augustin), noi vrem să-l informăm cum trebuie să fie ca să ne iasă nouă socotelile noastre cu privire la el. Asta se vede în felul în care ne rugăm, în felul în care credem, în felul în care ne interpretăm istoria personală în relație cu el: îi explicăm lui Dumnezeu care sunt nevoile noastre precise (cel mai adesea, financiare) sau cum vecinul care ne enervează ar merita o pedeapsă divină și ne considerăm experți în voia lui, când aplicăm eticheta „așa a vrut/l-a răsplătit/l-a pedepsit Dumnezeu”. Or, Dumnezeul revelat de Cristos, de Scriptură este cel care nu doar cunoaște nevoile noastre, ci, mai mult, vorba Sfântului Augustin, ne cunoaște mai bine decât ne cunoaștem noi înșine. Ce-ar fi de cerut în rugăciunea eliberată de erezii? L.D.: O inimă curată, care să ne

ajute să vedem lumea cu ochii lui Dumnezeu. IANUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ FILE DE ISTORIE Academician

Ionel-Valentin Vlad (1943 - 2017)

căutător de lumină In memoriam Academician Ionel-Valentin Vlad

uminică, 24 decembrie 2017, a trecut la cele veşnice domnul IonelValentin Vlad, președintele Academiei Române, catolic practicant, membru al Parohiei Sacré-Cœur din București. Liturghia de înmormântare a avut loc pe 28 decembrie, la ora 10.30, în Catedrala romano-catolică Sf. Iosif. Celebrarea a fost prezidată de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, alături de care au concelebrat PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, PS Mihai Frățilă, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice Sf. Vasile cel Mare, de București, și un sobor de preoți. Cuvântul de învățătură a fost ținut de ÎPS Ioan Robu care a evocat exemplul de credinţă dat de domnul IonelValentin Vlad, mărturisind că a fost impresionat de modul în care acesta își trăia suferința: „Personal, văzând 32

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2018

mai ales când am fost împreună la Roma, în noiembrie 2017, cum dl Ionel-Valentin Vlad și-a dus crucea grea cu multă resemnare, dar și cu seninătate, cred că ne-a dat un exemplu aparte cum se pot aduna într-o singură îmbrățișare lumea științei și a credinței, zbuciumul pământesc cu speranța mântuirii cerești”. La sfârșitul ceremoniei au luat cuvântul: PS Mihai Frăţilă, care a transmis un mesaj din partea

omnul Ionel-Valentin Vlad, inginer electronist şi doctor inginer, a fost membru titular al Academiei Române începând cu anul 2009. În anul următor, a devenit vicepreşedinte al Academiei Române, funcţie pe care a ocupat-o până în anul 2015, când a fost ales în fruntea celui mai înalt for ştiinţific şi cultural din România. A fost cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de CercetareDezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, dar şi profesor asociat la Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti.

Cardinalului Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică; acad. Alexandru Surdu, vicepreşedinte al Academiei Române, care a transmis un mesaj din partea Principesei Margareta, custodele Coroanei Regale; acad. Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei; şi acad. Emil Burzo, preşedintele Filialei Cluj a Academiei Române.

CULTURĂ

Spre aducere aminte

„Î

n acelaşi ţinut erau unii păstori care trăiau pe câmp şi păzeau turmele pe timpul nopţii. Şi le-a apărut un înger al Domnului şi gloria Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinşi de o mare spaimă. Îngerul le-a spus: Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul” (Lc 8-11). Aceste cuvinte ale Evangheliei din Noaptea Sfântă de Crăciun, pe care preşedintele Academiei Române, domnul IonelValentin Vlad, le asculta, an de an, cu credinţă şi plin de emoţie, împreună cu credincioşii de la Biserica SacréCœur, fiind enoriaş al acestei parohii, nu le-a mai ascultat şi anul acesta de Crăciun. Domnul, în înţelepciunea şi milostivirea sa, l-a chemat la el, să treacă pragul timpului şi să intre în veşnicie, în timp ce enoriaşii de la Sacré-Cœur ascultau Cuvântul Veşnic al Evangheliei din Noaptea Sfântă de Crăciun, dătător de lumină şi sens pentru omul mărginit de timp şi spaţiu. Multe se pot spune despre personalitatea complexă a domnului academician Ionel-Valentin Vlad, care a marcat profund lumea ştiinţei, a fizicii în special, dar şi societatea noastră de astăzi. Eu aş vrea să mă rezum la ceea ce am văzut şi experimentat, ca paroh al comunității din care a făcut parte. Modestia, gingăşia, blândeţea, bunătatea, iubirea de Dumnezeu şi de om, care veneau dintr-o credinţă autentică, caracterizau orice dialog pe care îl avea cu mine sau cu orice enoriaş de la Sacré-Cœur. Asta am experimentat din primul moment când am venit în această parohie şi a venit să se prezinte şi până la ultima

convorbire telefonică, când era foarte slăbit şi măcinat de boală. Apoi, am văzut că era un căutător neobosit al luminii, şi în acest sens era convins că lumina ştiinţei şi lumina credinţei nu se anulează între ele, ci mai degrabă lumina credinţei luminează raţiunea omului de ştiinţă, pentru ca acesta, în ciuda tuturor fragilităţilor şi a limitelor, să poată ajunge la Lumina adevărată care luminează lumea. În toate discuţiile pe care le-am avut cu dumnealui, am văzut că avea convingerea că numai deschiderea spre transcendent îl poate ajuta pe omul de ştiinţă să ajungă la adevărata cunoaştere a luminii. Tocmai de aceea, rugăciunea era hrană zilnică necesară pentru domnul academician Ionel-Valentin Vlad. Participa la Sf. Liturghii în duminici şi sărbători, participa la viaţa sacramentală a Bisericii şi avea mereu cu el cartea de rugăciuni, un fel de testament de credinţă al familiei, pe care a primit-o de la mama sa, iar mama, de la bunica sa. Înainte să plece la Domnul, i-a încredinţat această carte de rugăciuni fiicei Ana, pentru ca ea, la rândul ei, să o lase copiilor ei. Ca om al rugăciunii, înainte de a pleca la Domnul, a rugat-o pe fiica sa, Ana, să-i citească psalmii, care, după cum ştim, conţin rugăciunea omului de credinţă care i se adresează lui Dumnezeu. Această rugăciune i-a adresat-o lui Dumnezeu prin glasul fiicei sale, pentru că trupul său era prea slăbit pentru a putea să facă acest lucru personal. Dar ce lecţie frumoasă de credinţă! Ce testament spiritual pentru fiică şi pentru familia sa, plecând din această lume în dialog cu Dumnezeu! Credinţa hrănită cu rugăciune l-a condus, în timpul vieţii acesteia, la fapte concrete de iubire faţă de aproapele. Astfel, în fiecare duminică, după Sf. Liturghie, ducea acasă, cu

maşina sa, o doamnă în vârstă din parohie, care se deplasa cu dificultate şi avea nevoie de ajutor. Tot cu maşina personală aducea copiii de la un orfelinat la Sf. Liturghie şi, după Sf. Liturghie, avea grijă să-i ducă înapoi la centru. Era mereu disponibil, atent la nevoile oamenilor şi nu ezita să ajute, în orice mod posibil pentru el. Era mereu bucuros să citească o lectură sau Rugăciunea credincioşilor la Sf. Liturghie. Adesea, mă suna să mă întrebe cu ce poate să ajute comunitatea noastră. A fost, într-adevăr, un exemplu de trăire a credinţei, de implicare în viaţa comunității parohiale şi de mărturisire a credinţei în societatea noastră secularizată. Îl rog pe Domnul, izvorul adevăratei lumini, să-l răsplătească cu lumina fericirii veşnice, pe care a căutat-o încă de pe acest pământ, şi să-i ierte toate păcatele săvârşite din slăbiciune omenească. Pr. Eduard Giurgi

e 8 noiembrie 2017, academicianul Ionel-Valentin Vlad a condus delegația Academiei Române, care a fost primită în audiență privată de Papa Francisc. În cursul acelei audiențe, Sfântului Părinte i-a fost înaintată invitația de a deveni membru de onoare al Academiei Române, invitație care a primit răspuns afirmativ din partea Papei.

IANUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

CARTE

Căile rugăciunii, Metode și exerciții practice Tommaso Guadagno, SJ Editura Surorilor lauretane, Baia Mare, 2017 Volumul reprezintă o scurtă introducere în practica rugăciunii meditative cu ajutorul Sfintei Scripturi.

MUZICĂ

Viața lui Mozart Opera Comică pentru Copii, București, 20-21 ianuarie Povestea simfonică inspirată din viața lui Wolfgang Amadeus Mozart conține secvențe muzicale îndrăgite semnate de marele compozitor, explicate pe înțelesul copiilor și prezentate într-un mod inedit.

Y-Biblia.

Biblia Bisericii Catolice pentru tineri

Editura Sapientia, Iași, 2016

inereţea este poate cea mai frumoasă vârstă a omului. Este timpul marilor alegeri din viaţă, este momentul desăvârşirii studiilor, al alegerii unei profesii. Tinereţea este momentul „înălţării” responsabile a fiecărui om în viaţă. Însă, chiar dacă este o vârstă atât de frumoasă, tinereţea are şi provocările ei; nu puţini oameni au eşuat pentru că nu au ştiut - în tinereţea lor - să-şi construiască viaţa pe alegeri cu adevărat bune. Iar aceste alegeri au nevoie de călăuze potrivite. Cea mai potrivită călăuză pentru un om în viaţă, mai ales pentru un tânăr, rămâne cuvântul lui Dumnezeu - Biblia - care apare acum într-o ediţie dedicată tinerilor: Y-Biblia. Biblia Bisericii Catolice pentru tineri. Această carte a fost publicată în limba germană în 2015; este încă o mare realizare a echipei YouCat,

Format 15x23 cm, 432 de pagini, color

formată din persoane cu spirit generos, angajate în promovarea noii evanghelizări în rândul tinerilor. Acum, această carte apare în condiţii grafice excelente şi în limba română, prin traducerea realizată de pr. Lucian Farcaş. Biblia nu este o carte „moartă”, ea este un cuvânt „viu” şi oricând poate fi oferită ca un cadou minunat pentru viaţă, în special celor tineri. Pr. Andrei Dumitrescu

Expoziție

Felix Terra – Istorie și artă ecleziastică în Episcopia Romano-Catolică de Oradea, Muzeul Național de Istorie a României; 14 decembrie 2017 - 1 aprilie 2018. Expoziția face parte din programul Cu toții împreună, ce-și propune prezentarea istoriei și moștenirii culturale a minorităților din România. 34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2018

Film documentar Memoria cinematografică a Marelui Război și a Marii Uniri

uzeul Municipiului București (Bd. I. C. Brătianu 2) organizează pe 25 ianuarie, la ora 18, lansarea filmului documentar Memoria cinematografică a Marelui Război și a Marii Uniri. Proiectele cinematografice au fost realizate cu material remontat după standarde la zi, provenind din arhiva națională de filme și colecții private, cu relevanță antropologică și sociologică pentru utilizatorii erei digitale.

CULTURĂ SACRALITATEA ÎN ARTĂ

Madonna cu Pruncul între sfinții Dominic și Ecaterina de Alexandria

P Madonna cu Pruncul între sfinții Dominic și Ecaterina de Alexandria (circa 1435)

de Fra Angelico Pictură pe lemn. Dimensiune: 24.4 x 18.7 cm Tabloul se află în Pinacoteca Vaticană, din Muzeele Vaticane.

Text: Pr. Andrei Dumitrescu

ictura, realizată de Fra Angelico în jurul anului 1435, îi reliefează pe Maica Domnului și Pruncul aflați în glorie, încadrați de două grupuri de îngeri. Ei sunt contemplați de sfinții Dominic și Ecaterina de Alexandria, care apar reprezentați la scară redusă la picioarele tronului pe care este așezată Maica Domnului. Cei doi sfinți apar înfățișați cu realități spirituale reprezentative pentru ei: sfântul Dominic ține într-o mână o floare de crin (semnul curăției și al consacrării lui Dumnezeu) și cartea care cuprinde Regula Ordinului Fraților Predicatori (călugării dominicani, ordin căruia i-a aparținut și Fra Angelico), în timp ce sfânta Ecaterina de Alexandria (a fost martirizată la începutul secolului al IV-lea în timpul împăratului roman Maxentius, în jurul anului 305) ține în mână o ramură de palmier, simbolul martiriului și al victoriei asupra răului. Sfânta Fecioară Maria ține și ea un trandafir alb, simbol al curăției și al înțelepciunii, în vreme ce Pruncul Isus este reprezentat printr-o atitudine de gingășie față de Maica sa. Fundalul picturii este auriu, simbol al regalității. Corurile de îngeri, precum și cei doi sfinți, sunt surprinși cu

o atitudine dinamică, subliniind importanța întrupării Cuvântului prin voința, credința și trupul preacurat al Mariei. Pictura surprinde cu profunzime și sensibilitate artistică și religioasă maternitatea Sfintei Fecioare Maria, pe care Biserica o propune sub forma unei învățături de credință, începând cu Conciliul de la Efes din anul 431; iar în formă liturgică, în fiecare an, la data de 1 ianuarie, o sărbătorim pe Sfânta Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu. Această minunată pictură renascentistă se află în Pinacoteca Vaticană, din Muzeele Vaticane.

Fra Angelico

pictorul renascentist beatificat

iovanni da Fiesole, supranumit Fra Angelico, (c. 1395 – 1455), a fost călugăr dominican și pictor renascentist timpuriu, cel mai valoros reprezentant al pictorilor de inspirație sacră din Quattrocento. A fost beatificat în octombrie 1982, iar Sfântul Ioan Paul al II-lea l-a proclamat în 1984 Patron universal al artiștilor. Este comemorat la data de 18 februarie.

Portret Fra Angelico, de Luca Signorelli

IANUARIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

ETCETERA ANUNȚURI

Ziua Vieții Consacrate

e 2 februarie, în Solemnitatea Prezentării la Templu a Domnului nostru Isus Cristos, Biserica va celebra a XXII-a Zi Mondială a Vieții Consacrate. La Bucureşti, persoanele consacrate vor marca evenimentul printr-o Liturghie celebrată în Catedrala Sf. Iosif, la ora 17, şi prezidată de ÎPS Ioan Robu. Celebrarea va fi urmată, în Aula Magna a Institutului Teologic Romano-Catolic, de o întâlnire de împărtăşire şi de comuniune deschisă celor dornici să cunoască experienţa de viaţă consacrată lui Dumnezeu.

IN MEMORIAM

Cătălina Cărăbaș Olaru

n dimineața de 15 decembrie 2017, Cătălina Cărăbaș Olaru a trecut la Domnul. Născută la Dej, la 26 noiembrie 1942, a absolvit Facultatea de limbi romanice și clasice, secția limbi clasice, a Universității București, în 1965. A lucrat ani îndelungați în cadrul ARCB, ca bibliotecară, profesoară de latină la Institutul Teologic Romano-Catolic, colaboratoare la numeroase volume publicate de Editura ARCB, precum și ca voluntară în activitatea caritabilă a parohiei „Maica Îndurerată”. Înmormântarea a avut loc la Predeal, duminică 17 decembrie. Dumnezeu să o primească în Lumina Sa fără de sfârșit!

Cătălina Cărăbaș Olaru

Revista Actualitatea creștină poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot, nr. 19, 010164 – Bucureşti, sector 1 Tel.: 021 201 54 57 Email: libraria@arcb.ro Website: www.librariasfiosif.ro Persoană de contact: Tereza Petreş

IN MEMORIAM

Pr. Marie-Jacques de Belsunce

ASCULTĂ RADIO MARIA

ineri, pe 29 decembrie 2017, a trecut la Domnul Pr. Marie-Jacques de Belsunce (1959-2017), în mănăstirea Comunității Sfântul Ioan, din Bruxelles. În 1991, Pr. Marie-Jacques a fost primul frate din Congregația Sfântul Ioan, sosit în România, la invitația ÎPS Ioan Robu, pentru a întemeia o comunitate la București. Pr. Marie-Jacques a fost și profesor de filosofie la Institutul Teologic RomanoCatolic. A rămas în România până în 1993. Pe 3 ianuarie a.c, în capela Mănăstirii Sfânta Familie, din București, a fost celebrată o Liturghie pentru odihna sufletului său.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2018

O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU! Pr. Marie-Jacques de Belsunce

DIGI: 12687 MHz www.radiomaria.ro

A 65-A ZI MONDIALĂ

Nr. 01/2018 * Anul XXIX * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

CĂUTĂTOR DE LUMINĂ

Dreapta ta, Doamne, îşi arată puterea

A auzi îngerii cântând, nu acolo unde sunt, la ei sau la Dumnezeu, ci în noi, este deja ceva.

Binecuvântarea la început de an

www.vladimirghika.ro Desen în tuş negru de Vladimir Ghika, reprezentând litera B

Cât (mai) suntem de eretici?