Actualitatea creştină, nr. 3/2018 by Revista Actualitatea Crestina

))

Nr. 03/2018 * Anul XXIX * Serie nouă * 4 lei

Arhanghelul Gabriel (1431-1433), Fra Angelico

GÂNDUL LUNII

Mergeți la Iosif!

Despre toleranță cu și fără ghilimele

Îngerii au uneori o carte ca locuinţă. www.vladimirghika.ro Desen în tuş negru-maroniu de Vladimir Ghika

De ce voluntar în Kenya?

PAPA FRANCISC Cinci ani de pontificat

PRO TERRA SANCTA Ca în fiecare an, în Vinerea Mare, şi în acest an, pe 30 martie, va fi colecta mondială pentru Ţara Sfântă. Colecta este o inițiativă și „o străveche datorie” ce ajută la menținerea unei legături puternice între creștinii din toată lumea și Locurile Sfinte. Colecta Pro Terra Sancta este principala sursă de subzistență a vieții din jurul Locurilor Sfinte și un instrument prin care Biserica sprijină comunitățile ecleziale din Orientul Mijlociu. Papa Paul al VI-lea, prin exortația apostolică Nobis in Animo, din 25 martie 1974, a dat un impuls major sprijinirii Țării Sfinte. Toți catolicii sunt îndemnați să contribuie, inclusiv material, la susţinerea Locurilor Sfinte.

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXIX, Nr. 3/2018

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Mergeți la Iosif! VATICAN

5 6 7

@Pontifex Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

Evenimente Papa Francisc. Cinci ani de pontificat Forumul de la Davos. Mesajul Papei Francisc și mesajul elitelor, pentru viitor 12 Știri ARCB 13 Știri interne/externe Biserică și societate

14 Vederi din Kenya De ce voluntar în Kenya? 15 Res-publica Despre toleranță cu și fără ghilimele 16 Social Mai întâi dragostea. Celelalte vin după

Suflet tânăr

17 Provocarea lunii: Părinții Reportaje Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Mă cunun în faţa altarului? 23 Ținem post sau regim?

SPIRITUALITATE

24 Sfânta Scriptură - Psalmii Tu eşti Fiul meu preaiubit! 25 Din catehezele Papei Francisc 15 Să ne însuşim privirea CULTURĂ lui Dumnezeu 32 Ce mai (re)citim 26 Minuni şi sfinţi O mămică vindecată prin Creștinism, pur și simplu mijlocirea unui Fericit preot 33 File de istorie Arhiepiscopul Netzhammer (III) 27 Pagina Ghika Sora Elisabeta Pucci – Johann Huemer 100 de ani de la moarte 34 Idei pentru timpul liber 35 Sacralitatea în artă DIALOGURI CU DICHIS

28 Îndrumarea spirituală Un Lux necesar (II)

ETCETERA

36 Anunțuri

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 3/2018

Mesajul redacției Revista din luna martie debutează cu îndemnul PS Cornel Damian: Mergeți la Iosif!, adresat prin Editorialul în care Episcopul ne încurajează să ne îndreptăm cu încredere spre mijlocirea Sfântului Iosif, care „apără astăzi, cu ocrotirea sa cerească, Biserica lui Cristos” și care este, totodată, „Patronul Catedralei noastre din București” și „ocrotitor special al Bisericii noastre locale”. Rubrica Focus este dedicată celor cinci ani de pontificat ai Papei Francisc și amintește mesajul adresat de Papă participanților la Forumul Economic Mondial de la Davos.Vederile din Kenya prezintă prima parte a mărturiei celor cinci laici bucureșteni care au trăit experiența voluntariatului în această țară de misiune. La Res-publica, ni se oferă câteva reflecții Despre toleranță cu și fără ghilimele. Rubrica Universul familiei propune două teme de mare actualitate: Mă cunun în faţa altarului? și Ținem post sau regim?. Paginile de Spiritualitate continuă prezentarea Psalmilor, a catehezelor Papei Francisc și oferă mărturia unei minuni obținute prin mijlocirea Fericitului Faustino Míguez, minune care a dus la canonizarea sa. Pagina Ghika este un elogiu adus Sorei Elisabeta Pucci, colaboratoare a Monseniorului Ghika, la 100 de ani de la moartea acesteia. Paginile de cultură propun cititorilor prezentarea cărții lui C. S. Lewis, Creștinism, pur și simplu, imaginea Arhiepiscopului Raymund Netzhammer, promotor al elitei intelectuale catolice, mai multe cărți dedicate Papei Francisc și tabloul Coborârea lui Cristos de pe Cruce, realizat de Rogier van der Weyden, reformator al artei gotice. Nici din acest număr al revistei nu lipsesc paginile dedicate tinerilor, știri, anunțuri. Lectură plăcută!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Cristina Șoican Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Iulia Cojocariu Crenguța Nicolae Colaboratori

Pr. Marian Blaj Oana Viviana Dimcev Dănuț Doboș Pr. Andrei Dumitrescu Liana Gehl Anca Mărtinaş Giulimondi Monica Râpeanu Claudia Stan Layout GRAFIC

Angelus Communicationis Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

Tereza Petreș Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Mergeți la Iosif!

Sf. Iosif Vitraliu de Ion Brodeală Catedrala Sf. Iosif, București Foto: Victor Bortaș

ntr-o perioadă destul de dificilă pentru Biserică, Papa Pius al IX-lea (Pontif între anii 1846-1878) îl proclama pe Sfântul Iosif Patron al Bisericii Universale: „Acum - citim în decretul Quemadmodum Deus, din 8 decembrie 1870 -, întrucât în aceste vremuri foarte triste Biserica însăși, din toate părțile atacată de dușmani, este atât de apăsată de cele mai grave rele, încât oamenii fără Dumnezeu au crezut că în sfârșit porțile infernului au biruit-o, venerabilii episcopi din întreaga lume catolică i-au înaintat Suveranului Pontif rugămințile lor și pe cele ale credincioșilor încredințați grijii lor, cerându-i să binevoiască să-l constituie pe Sfântul Iosif ca Patron al Bisericii Catolice”. Inspirați de Evanghelie, Sfinții Părinți au scos în evidență, încă din primele veacuri ale Bisericii, că Sfântul Iosif, așa cum a avut o grijă deosebită față de Preasfânta Fecioară Maria și s-a dedicat îngrijirii și educării lui Isus, tot astfel are grijă și ocrotește Biserica, mireasa lui Cristos. De altfel, Biserica a fost conștientă mereu - și este și astăzi, într-un mod deosebit - de importanța vocației acestui om: soț al Sfintei Fecioare Maria și - înaintea oamenilor - tată purtător de grijă al lui Isus Cristos. Leon al XIII-lea (Papă între 1878-1903), care avea, ca și predecesorul său, Pius al IX-lea, o devoțiune deosebită față de Sfântul Iosif, în Scrisoarea enciclică Quamquam pluries din 15 august 1889 spune: „Motivele pentru care fericitul Iosif trebuie să fie Patron special al Bisericii, și pentru care Biserica, la rândul ei, speră mult în ocrotirea și patronajul lui, provin în principal din faptul că el a fost soțul Mariei și tatăl purtător de grijă al lui Isus... Iosif a fost păzitor legitim și natural, și totodată cap și apărător al Sfintei Familii... Și tot așa apără astăzi, cu ocrotirea sa cerească, Biserica lui Cristos”. Evanghelistul Matei ne spune în Evanghelia sa că „Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat-o la sine pe soția lui” (1,24). Aceste cuvinte scot în evidență misiunea pe care Dumnezeu i-a încredințat-o lui Iosif: aceea de a fi păzitor, misiune pe care a exercitat-o cu discreție, cu umilință, în tăcere și cu totală fidelitate, chiar și atunci când nu înțelegea ceea ce se întâmplă în viața lui. Iosif trăiește această misiune-vocație a sa într-o constantă atenție față de Dumnezeu, deschis la semnele divine și mereu disponibil față de planul lui Dumnezeu. Întreaga viață a Sfântului Iosif a fost o peregrinare în credință și, la fel ca Sfânta Fecioară Maria, a rămas fidel până la sfârșit față de chemarea lui Dumnezeu. Viața Sfintei Fecioare a fost o împlinire deplină a acelui fie mie după cuvântul tău, rostit în momentul Buneivestiri; în schimb, Iosif, în ceasul buneivestirii sale, nu a spus niciun cuvânt, ci a ales să facă așa „cum i-a poruncit MARTIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

îngerul Domnului”. Iar acest să facă a devenit punctul de început al vieții lui Iosif. Evangheliile nu au reținut niciun cuvânt rostit de Iosif, însă această tăcere a sa îi conturează de fapt portretul: acela al unui un om drept, al unui om care ascultă în noapte glasul îngerului - „Iosif, Fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soția ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt” (Mt 1,20). Iar Iosif nu ascultă doar adevărul divin referitor la inefabila vocație a Sfintei Fecioare Maria, ci și adevărul referitor la propria sa vocație. El, care în spiritul celor mai nobile tradiții ale poporului ales o iubea pe Fecioara din Nazaret, „este chemat din nou de Dumnezeu la această iubire” (cf. Redemptoris custos, 19). Sfântul Iosif, Patronul Bisericii Universale, este și Patronul Catedralei noastre din București, ctitorită de Mons. Ignazio Paoli, primul Arhiepiscop de București. Papa Pius al IX-lea îl numise pe Mons. Paoli, în august 1870, Episcop de Nicopole (Bulgaria) și administrator apostolic al Valahiei (România), iar succesorul său, Papa Leon al XIIIlea, l-a numit în 1883 Arhiepiscop de București, în aceeași zi - 27 aprilie - cu ridicarea Administraturii apostolice a Valahiei la rangul de Arhiepiscopie, cu sediul la București. Lucrările la Catedrală începuseră din 1873, piatra de temelie fiind așezată, cu mare solemnitate, pe 19 septembrie 1875. În amintirea acelui eveniment, la dreapta altarului principal, lângă altarul Maicii Domnului, a fost așezată o placă de marmură cu următoarea inscripție în limba latină: „Lui Dumnezeu cel mare şi bun, în cinstea sfântului Iosif, logodnicul sfintei Fecioare Maria, preacinstitul şi preavrednicul domn Ignatius Paoli, episcop romano-catolic de 4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2018

Bucureşti, a binecuvântat şi pus această piatră în ziua de 19 septembrie 1875”. Probabil că această legătură cu cei doi papi, Pius al IX-lea și Leon al XIII-lea, mari cinstitori ai Sfântului Iosif, l-a determinat pe Arhiepiscopul Paoli să-l aleagă pe Sfântul Iosif ca patron al Catedralei din București, ca să fie ocrotitor special al Bisericii noastre locale. În comunitățile Arhidiecezei noastre alergăm zilnic, la Sfânta Liturghie, la mijlocirea acestui sfânt, adresându-i rugăciunea pe care acum mai bine de o sută de ani Papa Leon al XIIIlea o propunea întregii Biserici, la finalul enciclicei Quamquam pluries. În scrisoare, Pontiful amintea acea „dragoste părintească” pe care Sfântul Iosif „a avut-o către Pruncul Isus”, și lui - „păzitor înțelept al dumnezeieștii Familii” - îi recomanda „neamul ales al lui Isus Cristos”. Și astăzi avem nenumărate motive pentru a-l ruga pe Sfântul Iosif cu aceleași cuvinte: „și precum odinioară ai scăpat de primejdia morții pe Pruncul Isus, de asemenea apără acum sfânta Biserică a lui Dumnezeu de cursele vrăjmășești și

de orice nenorocire și întinde pururea peste fiecare dintre noi ocrotirea ta, pentru ca, sprijiniți fiind prin pilda și ajutorul tău, să putem trăi cu sfințenie, muri cu evlavie și dobândi în ceruri fericirea veșnică. Amin.” Să alergăm, așadar, cu încredere la Sfântul Iosif, convinși fiind de mijlocirea puternică în Ceruri a aceluia care, pe pământ, a fost ascultat de Isus și slujit de Maria. „Dumnezeu - spunea Pius al IX-lea adresându-se, în 1868, reprezentanților unei publicații franceze dedicate răspândirii devoțiunii la Sf. Iosif - care, prin cele mai arzătoare flăcări ale iubirii aprinse astăzi pretutindeni în poporul creștin faţă de educatorul preaiubitului său Fiu, pare să ne spună tuturor: Mergeţi la Iosif, se va bucura cu siguranţă de o devoțiune pioasă faţă de el, și se va apleca cu mai multă atenție asupra cererilor adresate prin mijlocirea lui și cu mai multă ușurință se va lăsa cuprins de milostivire”. Mergeți la Iosif! PS Cornel Damian Episcop auxiliar de Bucureşti

VATICAN

@PONTIFEX

DIN CUVINTELE PAPEI

Când suntem triști, să ne gândim: Dumnezeu mă iubește!

Twitter: @Pontifex

În Pătimirea sa, Isus a luat asupra sa toate suferințele noastre. El știe ce înseamnă suferința, ne înțelege, ne consolează și ne dă forță.

Când suntem un pic triști, când ni se pare că totul merge strâmb, să ne gândim: Dumnezeu mă iubește! Dumnezeu nu mă părăsește!

Cu cât suntem mai înrădăcinați în Isus Cristos, cu atât mai mult regăsim seninătatea interioară, chiar și în mijlocul contradicțiilor zilnice.

Fiecare dintre noi este îndrăgit de Dumnezeu; iubirea îl împiedică să fie indiferent față de ceea ce ni se întâmplă. Dumnezeu nu e indiferent față de lume, ci o iubește până acolo încât îl dă pe Fiul său pentru mântuirea fiecărui om. În întruparea, în viața pământească, în moartea și învierea Fiului lui Dumnezeu, se deschide definitiv poarta între Dumnezeu și om, între cer și pământ. Și Biserica este ca mâna ce ține deschisă această poartă prin proclamarea Cuvântului, prin celebrarea Sacramentelor, prin mărturia credinței, care devine eficace în caritate. Totuși, lumea tinde să se închidă în ea însăși și să închidă acea poartă prin care Dumnezeu intră în lume și lumea în El. Astfel, mâna, care este Biserica, nu trebuie niciodată să fie uimită dacă este respinsă, strivită și rănită. (din Mesajul Papei pentru Postul Mare, 2015)

Speră mereu! Gândește-te acolo unde Dumnezeu te-a semănat! Nu te opri în fața nopții: amintește-ți că primul dușman de supus nu este în afara ta: este înăuntru. De aceea, nu acorda spațiu gândurilor amare, întunecate. Această lume este prima minune pe care Dumnezeu a făcut-o și Dumnezeu a pus în mâinile noastre harul de noi fapte minunate. Credința și speranța merg împreună. Crede în existența adevărurilor mai înalte și mai frumoase. Încrede-te în Dumnezeu Creatorul, în Duhul Sfânt care mișcă totul spre bine, în îmbrățișarea lui Cristos care așteaptă pe fiecare om la sfârșitul existenței sale; crede, El te așteaptă. Lumea merge grație privirii atâtor oameni care au deschis breșe, care au construit punți, care au visat și au crezut chiar și atunci când în jurul lor auzeau cuvinte de batjocură. (Audienţa generală, 20 septembrie 2017)

Dumnezeu va face dreptate aleșilor săi care strigă zi și noapte către El (cf. Lc 18,7). Iată misterul rugăciunii: a striga, a nu se descuraja, iar dacă obosești, să ceri ajutor pentru a ține mâinile ridicate. Aceasta este rugăciunea pe care Isus ne-a revelat-o în Duhul Sfânt. A se ruga nu înseamnă a se refugia într-o lume ideală, nu înseamnă evadare într-o falsă liniște egoistă. Dimpotrivă, a se ruga înseamnă a lupta și a lăsa ca și Duhul să se roage în noi. Duhul Sfânt e cel ce ne învață să ne rugăm, ne conduce în rugăciune, ne face să ne rugăm ca fii. Sfinții sunt bărbați și femei care pătrund până la capăt în misterul rugăciunii; care luptă prin rugăciune, lăsându-l pe Duhul Sfânt să se roage și să lupte în ei; luptă până la capăt, cu toate puterile lor, și înving, dar nu singuri: Domnul învinge în ei și împreună cu ei. (Predică, 16 octombrie 2016) MARTIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

VATICAN ȘTIRI DIN VATICAN

Exerciții spirituale pentru Papa și Curia Romană

Paul al VI-lea, canonizat

Între 18 şi 23 februarie, Papa, alături de colaboratorii săi din Curia Romană, a participat la exercițiile spirituale ţinute de teologul și poetul portughez José Tolentino de Mendonça.

xercițiile s-au desfășurat în localitatea Ariccia, în apropierea Romei, în Casa Divinul Învățător. Meditațiile pentru Papa Francisc și Curia Romană au avut ca temă generală Elogiul setei și s-au inspirat din fericirea evanghelică proclamată de Isus în Predica de pe munte: „Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate, pentru că ei se vor sătura!” (Mt 5, 6). Predicatorul exercițiilor spirituale, preotul portughez José Tolentino de Mendonça, vicerector al Universității catolice din Lisabona și consultant al Consiliului pontifical pentru cultură, este teolog

Pe 6 februarie, Congregația pentru Cauzele Sfinților a aprobat al doilea miracol pentru canonizarea Papei Paul al VI-lea.

și poet, fiind una dintre vocile semnificative ale culturii din ţara sa, pe care a reprezentat-o oficial în 2014 la Ziua Mondială a Poeziei. Potrivit uzanței, în zilele de exerciții spirituale au fost suspendate audiențele pontificale publice și private. Trebuie menționat faptul că Papa Francisc a dispus ca vineri, 23 februarie, care coincide cu ultima zi a exercițiilor spirituale, să fie Zi de post și rugăciune pentru pace, implorând de la milostivirea lui Dumnezeu darul păcii în mod special pentru Republica Democrată Congo și Sudanul de Sud.

iracolul privește vindecarea unui copil nenăscut, în a cincea lună de sarcină. Cazul a fost prezentat spre studiere în 2014. Mama, din provincia Verona, Italia, avea o boală care punea în pericol viața ei și a copilului nenăscut, fiind sfătuită să avorteze. La câteva zile după beatificarea Papei Paul al VIlea, pe 19 octombrie 2014, s-a rugat lui la Sanctuarul Preasfintei Maria a Harului, în Brescia. Fetița s-a născut mai apoi sănătoasă, stare în care se află până acum. Pe 15 februarie, Papa Francisc a declarat că Paul al VI-lea va fi canonizat în decursul acestui an.

Pregătiri pentru Sinodul tinerilor Între 19 și 24 martie, 300 de tineri vor participa la Roma, la o reuniune pregătitoare pentru Sinodul din octombrie.

a această reuniune pre-sinodală vor participa reprezentanți ai tinerilor din lumea întreagă. Dar Papa Francisc și-a exprimat dorința ca toți tinerii să poată fi protagoniști ai acestei pregătiri, de aceea, ei vor putea interveni online, prin grupurile lingvistice moderate de alți tineri. Aportul grupurilor din rețea se va uni cu acela al întâlnirii de la Roma. Informații despre sinodul dedicat tinerilor pot fi obținute pe: www.synod2018.va.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2018

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

Importanţa şi rolul femeilor în Biserică L’Osservatore Romano, 2 februarie 2018

n predica rostită cu ocazia readucerii icoanei Salus populi Romani (Izbăvirea poporului roman) în Bazilica Santa Maria Maggiore, Papa Francisc a rostit cuvinte pline de căldură şi de nevoia unei totale încredinţări în grija maternă a Sfintei Fecioare. Legenda spune că purtarea icoanei în procesiune a salvat Roma în mod miraculos de la o epidemie de ciumă, pe timpul Papei Grigore cel Mare (590-604). De atunci, romanii au faţă de icoană o devoţiune deosebită. Însă Papa Francisc nu evocă o simplă manifestare de evlavie populară, fie ea şi înrădăcinată în istoria creştină, ci un profund adevăr teologic. Papa accentuează că Maria – pe care nu întâmplător o numeşte de la bun început „Mama” – nu reprezintă o posibilitate între altele, nu este o opţiune printre alte devoţiuni, ci este chiar în miezul credinţei creştine: „Mama nu este un optional, ceva opţional, este testamentul lui Cristos”. Adevăratul creştin nu se poate deci lipsi de Maria, Mama: „E un mare pericol să-ţi trăieşti credinţa fără Mamă, lipsit de ocrotirea ei”. „Nu poţi rămâne neutru sau departe de Mamă”. Când Biserica îşi uită mama, originea – căci la originea Întrupării şi deci a mântuirii stă generozitatea unei mame – atunci avem o Biserică rece, care şi-a pierdut inima. Într-adevăr, iubirea maternă este pilda celei mai desăvârşite şi dezinteresate iubiri, aceea care, dintre toate sentimentele

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

Restaurare

umane, se aseamănă cel mai mult iubirii pe care Isus o poartă omenirii. Cuvintele Papei Francisc afirmă astfel într-un mod foarte concret importanţa şi rolul femeilor în Biserică, a acelor femei care ştiu să aducă iubirea şi ocrotirea lor maternă ca mângâiere în situaţiile de fragilitate umană. Creştinismul, ne reaminteşte Papa, este o credinţă care se naşte din da-ul rostit de o femeie. La fel, fără căldura prezenţei vii, recunoscute, a femeilor, Biserica riscă să ne prezinte chipul unui minister, al unei birocraţii, mai degrabă decât pe acela al veştii bune transmise de Evanghelii. De aceea, femeile trebuie să fie o parte vie şi ascultată a Bisericii, nu dintr-o dorinţă de adecvare la tendinţele sociale ale vremurilor, ci pentru că maternitatea stă în centrul mesajului evanghelic. (adaptare după „La Madre non è un optional”, de Lucetta Scaraffia) Trad. Liana Gehl

Icoana Salus populi romani a revenit în Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma.

coana este una dintre cele mai îndrăgite imagini ale Fecioarei cu Pruncul, fiind adusă de la Constantinopol în veacul al IV-lea – spune legenda –, de către însăşi Împărăteasa Elena. Icoana pe lemn de cedru, de 117 pe 79 cm, a fost restaurată recent prin grija Papei Francisc. Laboratoarele Muzeelor Vaticane au folosit o tehnologie sofisticată pentru a reface imaginea iniţială, acoperită de-a lungul timpului de picturi succesive. Ca Suveran Pontif, Papa Francisc a vizitat icoana de 56 de ori, prima oară chiar în ziua următoare alegerii sale. MARTIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS EVENIMENTE

PAPA FRANCISC Repere biografice

Papa Francisc Cinci ani de pontificat

Pe 13 martie, se împlinesc cinci ani de când Cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio, Arhiepiscop de Buenos Aires, a fost ales episcop al Romei. Cel de-al 266-lea Papă al Bisericii Catolice și-a ales numele de Francisc: Papa Francisc.

A cucerit prin umilință

e 13 martie 2013, la ora Italiei 19:06, din hornul instalat pe acoperişul Capelei Sixtine a început să iasă fum alb. Era semnul că Biserica avea din nou un papă. După mai bine de o oră, cel ales a ieșit în Loja Binecuvântărilor a Bazilicii Sf. Petru și lumea întreagă a putut să vadă chipul noului Papă, după ce-i aflase numele, care nu a fost ales la întâmplare. Iezuit argentinian, primul Pontif sud-american, acest Papă „luat de la capătul lumii” a declarat 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2018

încă de la prima sa întâlnire cu presa: „Îmi doresc o Biserică săracă, pentru săraci”, iar referindu-se la nume, explica: „Francisc este numele păcii și l-am ales pentru că era în inima mea”. Felul în care Papa Francisc și-a început misiunea a cucerit întreaga lume: „Înainte de toate, doresc să ne rugăm...”. Şi a început să se roage împreună cu mulțimea din Piața Sf. Petru. Apoi, într-un gest de umilință, pe care ulterior lumea avea să-l descopere ca fiindu-i atât de familiar, a spus: „… vă cer ca voi să îl rugați pe Domnul să mă binecuvânteze…” și s-a plecat pentru a

orge Mario Bergoglio s-a născut la Buenos Aires, la 17 decembrie 1936, dintr-o familie de origine italiană. În 1958 a intrat în Ordinul iezuit, iar în 1969 a fost hirotonit preot. A studiat chimie, filosofie, teologie; a predat literatură, psihologie, teologie. A fost maestru de noviciat, rector al Colegio Máximo, superior provincial al iezuiţilor din Argentina, funcție pe care a ocupat-o timp de 6 ani; vicepreşedinte și președinte al Conferinței episcopale argentiniene. În 1992 a fost consacrat episcop, în 1997 a fost numit arhiepiscop, iar în 2001 a fost creat cardinal. A fost membru în diverse dicasterii din Curia Romană. La 13 martie 2013, colegiul elector al cardinalilor l-a ales ca Succesor al Sf. Apostol Petru - cel de-al 266-lea.

primi rugăciunea de binecuvântare a poporului. A urmat prima binecuvântare Urbi et Orbi acordată de noul Pontif. Cuvintele cu care și-a încheiat primul său discurs erau încă o dovadă că urma un pontificat scos din tiparele formalismului: „Rugați-vă pentru mine și pe curând! Ne revedem curând: mâine doresc să merg să mă rog Fecioarei Maria, ca să păzească întreaga Romă. Noapte bună și odihnă plăcută!”. Suntem martorii unui pontificat care a adus un suflu nou în Biserică. Papa Francisc este un om al poporului, este un părinte.

FOCUS

Cuvinte simple, gesturi grăitoare

PAPA FRANCISC

acă am rezuma cei cinci ani de pontificat, am putea spune: cuvinte simple și gesturi grăitoare. Papa Francisc uimește prin naturalețea limbajului său, prin stilul accesibil, ușor de înțeles. Iar limbajul este întărit de gesturi, care uneori dezarmează: îi vizitează pe cei închiși, îmbrățișează bolnavii, stă la masă cu nevoiașii… Prin tot ce face, vrea să îi facă pe cei din urmă să fie protagoniști; vrea să facă legătura între centru și periferie. Și chiar dacă periferia are un loc privilegiat în inima sa, Papa nu neglijează celelalte aspecte ale apostolatului său. Rezultat al atenției sale față de întreaga lume au fost și cele două vești bune pentru țara noastră, venite anul trecut din partea Papei. În noiembrie 2017, cu ocazia vizitei delegaţiei oficiale a Academiei Române la Vatican, răspunzând invitației înaltului for de cultură, Pontiful a acceptat să fie membru de onoare al Academiei Române, cu mențiunea: „O fac din prietenie pentru voi, pentru România”. În cadrul aceleiași vizite, Papa şi-a exprimat încă o dată dorinţa de a vizita țara noastră: „Încerc să vin anul viitor, dar dacă

Un pontificat inedit

Liviu-Petru Zăpîrțan alături de Papa Francisc

nu reușesc, celălalt an voi veni să vă vizitez”. Atitudinea de deschidere pe care a avut-o Papa Francisc față de țara noastră l-a făcut pe domnul Liviu-Petru Zăpîrțan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, să declare: „… pentru mine, fără a folosi cuvinte mari, vizita realizată de conducerea Academiei Române la Vatican a fost cu adevărat istorică”. Tot la capitolul privirea Papei spre România nu putem să nu amintim gestul care a marcat mai ales viața Arhidiecezei de București: imediat după alegerea sa, pe 27 martie 2013, Papa Francisc a autorizat promulgarea decretului prin care se recunoștea „martiriul slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika…”, Monseniorul fiind astfel înscris în rândul Fericiţilor Bisericii Catolice.

• Are reședința la Casa Sf. Marta, unde fusese cazat în timpul conclavului, nu în apartamentele papale din Palatul Apostolic. • Începe celebrarea publică a Sfintelor Liturghii din timpul săptămânii într-una dintre capelele Casei Sf. Marta și inaugurează seria binecunoscutelor predici. • Prezidează o dublă canonizare istorică: cea a Papilor Ioan al XXIIIlea și Ioan Paul al II-lea. • Primește de la producătorul italian Lamborghini un automobil, pe care îl scoate la licitație în scop caritabil. • Timp de 20 de minute, a fost în legătură directă cu cei şase astronauţi de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), prilej cu care i-a întrebat, printre altele, care cred că este „locul omului în Univers” după ce au petrecut un timp în spaţiu. • În toamna anului trecut, contul Papei Francisc pe Twitter, @Pontifex, depășise pragul de 40 de milioane de followers, în timp ce profilul de pe Instagram, @Franciscus, avea aproape 5 milioane. • În colaborare cu Pr. Dario Edoardo Viganò, prefectul Secretariatului pentru Comunicații, a inițiat reforma sistemului de comunicații în Vatican, centrul sistemului fiind un nou organism multimedia, o structură unificată pentru producția zilnică de conținuturi - audio, text, video și grafică - în diferite limbi. Noul sistem este disponibil la adresa www.vaticannews.va

MARTIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS EVENIMENTE

Grija față de binele comun

„N

forumul de la davos Mesajul Papei Francisc și mesajul elitelor, pentru viitor Între 23 și 26 ianuarie, s-a desfășurat la Davos cea de-a 48-a întâlnire anuală a Forumului Economic Mondial. Papa Francisc a transmis participanților un mesaj care a insistat pe așezarea demnității umane în centrul dezvoltării globale, depășind barierele suferinței, sărăciei și nedreptății.

Papa Francisc: „A venit momentul să ne asumăm responsabilitatea ca toată lumea să poată trăi în demnitate”.

ntre 23 și 26 ianuarie a avut loc Forumul Economic Mondial de la Davos, una dintre cele mai importante întâlniri ale anului 2018, ocazie cu care elitele mondiale au discutat despre prezentul și viitorul economic al umanității. Ceremonia de deschidere a avut loc pe 22 ianuarie, zi în care, între orele 18:00 și 21:00, participanții au 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2018

fost invitați să se roage pentru cei săraci, în biserica Sf. Ioan din Davos. La acest eveniment au participat peste 3000 de personalități, politicieni, bancheri, reprezentanți ai societății civile și oameni de știință din toată lumea. Cu această ocazie, printr-o scrisoare trimisă lui Klaus Schwab, președintele executiv și fondatorul Forumului Economic Mondial, Papa Francisc a adresat un mesaj celor puternici, cerându-le acestora să ofere un efort concentrat,

u putem rămâne tăcuți în fața suferinței a milioane de oameni a căror demnitate este rănită și nici nu putem continua să mergem înainte ca și cum răspândirea sărăciei și a nedreptății nu ar avea nicio cauză... Sper că această reuniune a Forumului Economic Mondial 2018 va permite un schimb de idei deschis, liber și respectuos și va fi inspirată mai presus de orice de dorința de avansare a binelui comun. Acum este momentul să facem pași curajoși și îndrăzneți pentru planeta noastră iubită. Acesta este momentul potrivit pentru a pune în practică responsabilitatea noastră de a contribui la dezvoltarea umanității”. (din Mesajul Papei Francisc către Forumul de la Davos, 2018)

care să reducă decalajele din zona justiției și a inegalității sociale: „Este o datorie morală și o responsabilitate pentru toată lumea de a crea condițiile minimale pentru ca fiecare persoană umană să trăiască în demnitate”. Papa Francisc a vorbit despre rolul responsabilității sociale, un principiu încălcat sistematic de egoismul marilor corporații, care abuzează de forța de muncă a lumii a treia. „Acești oameni riscă să devină simple roți ale unei mașinării care se folosește de oameni ca de simple mărfuri de consum. În momentul în care roțile s-au uzat, sistemul le înlocuiește fără a le rezerva nicio șansă de supraviețuire. Doar prin hotărârea fermă a tuturor decidenților putem spera să schimbăm soarta lumii noastre”.

FOCUS

În concordanță cu mesajul Papei Francisc, Klaus Schwab a exprimat o poziție de principiu cu privire la superioritatea valorilor spirituale asupra celor materiale: „[…] în ciuda tuturor relațiilor, în ciuda tuturor afacerilor pe care le am aici, în ciuda tuturor discuțiilor politice – în cele din urmă, sufletul este important, valorile sunt importante”. Pe de altă parte, mesajul elitelor mondiale s-a concentrat pe nevoia de colaborare economică între state. În discursul de deschidere, premierul Indiei, Narendra Modi, a cerut ca tarifele și politica vămilor să nu mai influențeze negativ acordurile comerciale internaționale. În plină minoritate au existat și poziții contrare, raliate viziunii președintelui american Donald Trump, cel care de curând a decis o impozitare punitivă Chinei pentru mașinile de spălat și panourile solare. Vizându-l pe Trump, președintele Confederației Elvețiene, Alain Berset, a subliniat: „Neîncrederea în multilateralism și comerțul liber consolidează diviziunile existente și le adâncește”. În concluzie, „oricine se teme de cooperare se retrage din lume”, a mai adăugat Berset referindu-se la politica „America First” a lui Trump, pe care el a numit-o în acest context a fi „politica fricii, un combustibil împotriva inovării”. Mesajul ambiguu venit din partea lui Trump s-a manifestat spre finalul întâlnirii folosindu-se de un nou slogan: „America este deschisă tuturor afacerilor”. Convins de eficiența noii legi fiscale, Trump susține că a sprijinit noua clasă muncitoare a Americii, întreprinderile mici păstrându-și astfel profitul. În sprijinul său, reprezentanții firmelor Walmart și Starbucks au declarat că plătesc salarii mai mari angajaților, iar cei de la Apple au declarat că se vor repatria.

Optimismul președintelui american a fost însă rapid taxat de experiența directorului general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, care a declarat că vor avea de pierdut pe termen mediu și lung. „În timp ce reforma fiscală din SUA poate avea efecte pozitive pe termen scurt, mai departe ar putea duce la riscuri majore prin izolaționism și creșterea inegalității”. Colaborarea între state este pentru Lagarde singurul drum bun al globalizării, fapt care implică pentru viitor o nouă filosofie a statului. Fără colaborare și deschidere nu se vor putea rezolva decalajele alarmante dintre diferitele categorii sociale. În general, starea de spirit la Davos a fost ceva mai optimistă față de ultimii ani, datorită creșterii cifrelor de afaceri, inclusiv în zona euro, care a rezistat presiunilor impuse de ultimele crize economice. Cu toate acestea, în ciuda unor semne pozitive, Axel Weber, fostul șef al Bundesbankului german și actualul președinte al consiliului de administrație al băncii elvețiene UBS, și-a exprimat îngrijorarea pentru viitor: „SUA s-a recuperat mult mai bine în urma crizei financiare decât Europa. Dezvoltarea a fost văzută doar în Germania, restul Europei întâmpină încă mari dificultăți”. Statistica șomajului arată că în Europa una din 9 persoane este fără loc de muncă, iar în Grecia și Spania, raportul este de unu la patru. Creșterea pe negativ este confirmată și în celelalte zone ale globului. Imaginea întâlnirii de la Davos păstrează aceeași neputință. Reducerea șomajului în lume este dificilă din cauza ambiției angajatorilor de a reduce numărul locurilor de muncă, iar pofta după profit rămâne singura lege de fier a economiei mondiale. Sebastian Fitzek

Forumul Economic Mondial

orumul Economic Mondial a fost înființat în 1971, de profesorul Klaus Schwab, ca fundație non-profit. Are sediul la Geneva, Elveția, şi este binecunoscut pentru întâlnirea anuală din Davos. Forumul îi adună pe cei mai puternici oameni politici, de afaceri şi alţi lideri mondiali pentru a contura agendele globale, regionale şi industriale. Forumul este independent, imparţial și nu este legat de anumite interese speciale. Integritatea morală și intelectuală reprezintă idealul său declarat. Își modelează activitățile după unica cultură instituțională bazată pe teoria părților interesate, care afirmă că o organizație este responsabilă față de toate părțile societății. Anul acesta, între 23 și 26 ianuarie, la Forumul Economic Mondial au fost prezenți cei mai influenți oameni ai lumii: peste 300 de lideri politici, între care 70 de șefi de stat și de guvern, 1900 de directori de companii, analiști financiari și media. Peste 120 de sesiuni de lucru au fost transmise public. Tema celei de-a 48-a întâlniri anuale de la Davos a fost Crearea unui viitor comun într-o lume fragmentată.

MARTIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS ȘTIRI ARCB

Bucureşti

Formare Pe 3 martie, la Institutul Teologic RomanoCatolic a avut loc un Curs de formare liturgică pentru lectorii din parohiile din Capitală și din vecinătate. Organizat de Biroul pastoral al ARCB, Cursul a avut ca temă cuvintele: „Fericit cel care citește” (Ap 1,3). București

Pietate

În Postul Mare, vinerea, la Liturghiile din Catedrala Sf. Iosif, se dă binecuvântarea cu relicva ce conţine un fragment din coroana de spini a Mântuitorului, ce a aparţinut Fericitului V. Ghika. București

Omagiu

Pe 21 februarie, la Catedrala Sf. Iosif, în prezența Majestății Sale Margareta, Custode al Coroanei Române, a ASR Principele Radu al României și a ASR Principesa Maria a României, a avut loc un concert în memoria Majestății Sale Regele Mihai I al României. Corul regal și Opera clandestina au interpretat lucrarea Funeral Sentences de Henry Purcell.

Comuniune Serie de dezbateri clericală la Târgu Jiu Temele Doctrinei Sociale a Bisericii sunt discutate pentru a crea o atitudine civică.

e 3 martie a.c., la Colegiul RomanoCatolic Sfântul Iosif, din București, a început seria de întâlniri cu caracter formativ, având ca bază învățătura socială a Bisericii Catolice. Evenimentul este susținut de Arhiepiscopia RomanoCatolică de București prin Școala Credinței, Pastorația Universitară și MCL - Mișcarea Creștină a Lucrătorilor și a fost pregătit cu întâlniri de conștientizare în mai multe parohii din București. Vor mai fi încă 6 întâlniri în sâmbetele din 10 și 17 martie și 7, 14, 21, 28 aprilie, între orele 15 și 18, la care pot participa toate persoanele interesate de acest subiect. Împreună cu experți, participanții aprofundează discursul social creștin și identifică acele acțiuni concrete pe care le pot întreprinde. Aceste dezbateri au drept scop însușirea unei atitudini civice; ele vor continua în parohii, reactualizând experiența Fericitului Vladimir Ghika.

Pe 7 februarie, a avut loc prima oră de rugăciune a preoților din decanatul din vestul Arhidiecezei de București.

azdă a rugăciunii comune a preoților a fost biserica din Târgu Jiu, iar Pr. Francisc Trefaș, parohul locului, a condus momentul de rugăciune. Întâlnirea a reunit preoții din parohiile de la Pitești până la Drobeta-Turnu Severin. La întâlnire au fost invitați și doi membri ai Centrului pentru Cler și Vocații, Pr. Francisc Ungureanu şi Pr. Emil Moraru. De asemenea, a participat și Pr. Ioan Ciobanu, decanul de București Nord. Întâlnirea de la Târgu Jiu a prilejuit şi discutarea a diferite teme propuse de ÎPS Ioan Robu, cât și a proiectelor dezvoltate în Arhidieceză: pentru cler, cateheză, Școala Credinței, Postulatura Ghika etc.

Hramul iezuiților din București Pe 17 februarie, a avut loc hramul de Sf. Claudiu la Colombière, al comunității iezuiților din București, în noul Centru Arrupe.

elebrarea euharistică a fost prezidată de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, care a binecuvântat clădirea nou construită și a amintit importanța Serviciului Iezuiților pentru Refugiați în România, și nu doar ca pe o activitate reflectând carisma ordinului, ci mai ales ca pe un semn al timpului într-o lume frământată de deplasările în masă a milioane și milioane de oameni. Predica a fost ținută de Pr. Michael Bugeja, Delegatul noii Misiuni a iezuiților din România. Adaptare după www.angelus.com.ro

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2018

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

Veronica Antal - martiră pentru credinţă Veronica Antal (n. Nisiporești, NȚ) va fi ridicată la cinstea altarelor şi înscrisă în rândul Fericiţilor Bisericii Catolice.

Balcanii și UE MCL a organizat la Belgrad un seminar pe teme de integrare europeană.

n perioada 13-15 februarie 2018, capitala Serbiei a fost gazda întâlnirii de studiu pe tema: „Tinerii și piața muncii: politici împotriva migrației forțate”. La discuția convocată de Movimento Cristiano Lavoratori (MCL) din Italia au participat lideri și reprezentanți ai sindicatelor importante din Albania, Bosnia și Herțegovina, Croația, Muntenegru, Serbia și reprezentați ai MCL din România. Subiecte ca integrarea europeană, rolul și locul tinerilor în acest proces, demnitatea omului și a muncii au fost tratate pe larg, cu scopul de a întări societatea civilă din țările balcanice, în vederea extinderii Uniunii Europene în 2025.

e 26 ianuarie 2018, Papa Francisc a semnat decretul prin care recunoaște „martiriul slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal, laică, aparţinând Ordinului Franciscan Secular; născută la 7 decembrie 1935, la Nisiporeşti, şi ucisă din ură pentru credinţă la 24 august 1958, la Hălăuceşti”. Astfel, ea va fi ridicată la cinstea altarelor şi înscrisă în rândul Fericiţilor Bisericii Catolice. Pe 24 august 1958, întorcându-se de la Liturghie din Parohia Hălăuceşti, Veronica este atacată de un tânăr care voia să-i păteze viaţa feciorelnică închinată lui Dumnezeu. După 42 de lovituri de cuţit, aceasta moare. Veronica nu a făcut nimic extraordinar, dar şi-a trăit vocaţia de creştină

la un nivel superior faţă de cel obişnuit al altor credincioşi. După moarte, a început să se vorbească despre ea ca despre o sfântă; an de an, pe 24 august, în locul martiriului ei, se celebrează o Liturghie, la care participă un mare număr de credincioși, o dovadă în plus a sfințeniei ei.

Franța

BELGIA

Egipt

Noaptea solidarității

Bibliile din spatele gratiilor

În amintirea martirilor

La Paris, noaptea dinspre 15 spre 16 februarie a fost „noaptea solidarității”. 1700 de voluntari și 300 de lucrători sociali au colindat capitala franceză, pentru a număra persoanele care dorm pe stradă. În urma unei polemici media, primarul Parisului a lansat inițiativa, pentru a putea lua noi măsuri împotriva excluziunii sociale. În prezent, structurile de primire oferă 18.500 de paturi, dar nu reușesc să răspundă nevoilor efective. În întreaga Franță, sunt 143 de mii de persoane fără adăpost.

În Miercurea Cenuşii, a început iniţiativa de strângere de Biblii în toate limbile, pentru închisorile orașului, ca răspuns la solicitările celor închişi, care cer Biblii pentru a afla mai multe despre Isus. Inițiativa este susţinută de Vicariatul de Bruxelles, care, explicând importanța lecturii textelor sacre în propria limbă, îi îndeamnă pe credincioși să susţină demersul colectării Bibliilor. Acesta se va încheia în data de 20 mai, în solemnitatea Coborârea Duhului Sfânt.

Pe 15 februarie, în satul Al-Our, din provincia Minya, a fost inaugurată prima biserică ortodoxăcoptă dedicată celor 21 de martiri decapitați cu trei ani în urmă de terorişti ai Statului Islamic, pe o plajă din Libia. 15 februarie, ziua în care, în 2015, a fost difuzat pe internet filmul cu executarea creștinilor, este şi ziua aleasă de Tawadros II, Patriarhul ortodox-copt, pentru a celebra memoria liturgică a acestor victime înscrise în Synaxarium, cartea martirilor Bisericii copte.

Veronica Antal (1935-1958)

MARTIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate Vederi din kenya

De ce voluntar în Kenya? Text: Simona Banu, Anca Vasiliu

e ce Kenya? Mulți ne-au întrebat de ce facem voluntariat în misiunile romano-catolice din Kenya. Noi, cei 5 români care am plecat pentru mai mult de 2 săptămâni în această experiență, am dat diferite răspunsuri: curiozitate, să ajut, să cunosc cultura, să văd ce face un preotmisionar, ce înseamnă viața creștină la doar 50 de ani de la evanghelizare sau nu știu răspunsul - îl voi afla la sfârșit. Într-adevăr, la sfârșit am primit un răspuns personalizat, în funcție de trăiri și de implicarea în această misiune. Grupul s-a format prin confesiune simplă: „Merg să fac voluntariat în Kenya! Abia aștept ziua când voi pleca!” și reacția a fost „Vreau să vin și eu!”. Așadar, susținuți cu sfaturi primite de la Pr. Eugen Blaj, cu ce am mai citit pe internet, plus informațiile primite de acolo, de pe tărâmul 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2018

african, ne-am pregătit bagajele și cu multă bucurie în suflet am plecat la drum. După 10 ore de zbor și o escală, am ajuns la Nairobi. Primul impact? Unul foarte pozitiv. La vamă, la controlul bagajelor, am întâlnit un creștin, un catolic care cunoștea misiunile noastre din Maikona și Sololo, inclusiv numele preoților români. Ne-am bucurat și după ce am terminat formalitățile vamale ne-am întâlnit cu Sr. Daniela din Congregația surorilor Anna Maria Adorni, a

căror misiune este la Ngong-Kibiko. Așadar, împreună am pornit – un drum lung de 700 de km, adică 9 ore de mers cu mașina - spre Sololo, misiunea Arhidiecezei de București. Al doilea impact: circulația, aparent haotică, depășiri fără supărarea colegilor din trafic, altfel spus, începeam să experimentăm politețea locală: nimeni nu e nervos, șoferii nu se admonestează, traficul „curge” alert, dar fără incidente. Pe drum, aproape „gard în gard”, misiuni, cele mai multe catolice. Sora Daniela ne-a povestit despre rolul pe care acestea l-au avut și îl au în evanghelizare și educație, de aici și aprecierea deosebită a localnicilor pentru misionarii catolici. Drumul fiind lung, am oprit pe marginea șoselei pentru câteva momente de dezmorțire, imediat am fost înconjurați de copii curioși, cu privirea inocentă și nefiresc de liniștiți. Au acceptat să facem poze împreună. Nu au cerut nimic. Mai târziu, aveam să înțelegem că aceasta este o trăsătură caracteristică a kenyenilor. După ore bune am ajuns la Marsabit; aici a avut loc întâlnirea cu Pr. Claudiu Iștoc, din Dieceza de Iași. Am fost nevoiți să rămânem peste noapte aici, din cauza unor conflicte izbucnite în oraș și care ne blocau înaintarea pe drumul spre Sololo. Sigur că schimbarea de plan ne-a pus pe gânduri! Oare era sigur locul pentru noi și pentru misionari? Ce va mai urma? Cum va fi? (Va urma)

Vreți să faceți voluntariat în Kenya? Luați legătura cu Sr. Daniela Iuganu Email: surorile_coman@yahoo.com Telefon sau WhatsApp: +254 707 183 272

Biserică și societate RES-PUBLICA

Despre toleranță cu și fără ghilimele Text: Monica Râpeanu

oleranța e un cuvânt la modă. Auzim mult prea rar însă despre modul în care acest concept este definit, înțeles, pus în practică. Chiar dacă s-a întâmplat să fim catalogați drept intoleranți, fanatici, de cei ce (culmea!) pledează cu vehemență pentru toleranță, doar pentru că am îndrăznit să proclamăm adevărul, câți dintre noi se întreabă dacă nu cumva a ajuns toleranța să fie un simplu slogan? Sunt oare adevărul și toleranța dușmani? Trebuie sacrificat adevărul de dragul „toleranței”? Astăzi sunt pline ziarele și internetul de știri dedicate diverselor campanii care în numele „toleranței” pun accent (până la absurd) pe respectarea diversității și pe principiul incluziunii, dar care elimină din start anumite categorii de persoane. Sunt lăudate acele universități ce promovează

„toleranța” situând-o chiar deasupra adevărului ca pe un principiu de bază și conferindu-i rang de virtute supremă. Abundă în spațiul știrilor exemplele de oameni corupți, lipsiți de orice umbră de bun-simț sau credință, dar care sunt totuși prezentați ca fiind respectabili doar pentru că se declară „fani ai toleranței”. Asistăm astfel la ascensiunea unei adevărate dictaturi a „toleranței”, prin care anumite agende politice având la bază pseudovalori sunt promovate, ba chiar impuse în numele „egalității”. Toleranța e fără doar și poate binevenită și necesară în raporturile dintre oameni. Dar atunci când vorbim de toleranță trebuie să specificăm și ce tolerăm. Tolerăm răul, ideile false și chiar contradicțiile logice? Acceptăm deopotrivă și ordinea și haosul, și justiția și injustiția? Cădem în capcana relativismului deghizat

în falsă compasiune? Pentru a evita orice confuzie, o distincție crucială trebuie făcută între toleranța pe care o datorăm semenilor noștri cu care nu împărtășim aceleași idei, gusturi, opinii, crezuri, și intoleranța pe care o putem practica în același timp față de ideile lor pe care le considerăm a fi greșite, neconforme cu adevărul. Deseori, cea mai mare barieră în calea unui dialog rațional e tocmai greșeala de a nu-i separa pe oameni de convingerile lor. După cum bine argumenta Venerabilul Fulton J. Sheen, cu multe decenii în urmă, toleranța (în înțelesul clasic al cuvântului) nu poate fi aplicată decât persoanelor ale căror idei sau comportamente diferă de ale noastre. Ar fi total lipsit de sens să spun că-l tolerez pe cel cu care împartășesc aceleași idei și năzuințe. Sunt chemat însă să-l tolerez, adică să-l tratez cu decență pe cel ale cărui puncte de vedere diferă de ale mele. Asta nu înseamnă să tolerez implicit și deviațiile de la adevăr! Intoleranța trebuie aplicată așadar doar erorii, iar toleranța se aplică celor care greșesc. Fulton Sheen a pledat pentru intoleranță față de ce e rău, față de diluarea normelor morale și sociale, trăgând un semnal de alarmă, care rămâne valabil și astăzi, față de posibila pierdere a dreptului de a critica în mod deschis anumite ideologii. Creștinul e chemat să întoarcă și celălalt obraz (nu numai în Postul Mare!) celui ce se declară adept al „toleranței”, dar care îl hulește și îl discriminează pentru că nu se supune anumitor politici; e chemat să practice răbdarea și să nu riposteze violent. Dar asta nu înseamnă că suntem chemați să renunțăm la Învățăturile lui Cristos, să ne prefacem că nu observăm răul din jurul nostru și să capitulăm. MARTIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate SOCIAL

Secretul este dragostea. Toate celelalte vin după. Dezvoltarea copiilor cu sindromul Down depinde de calitatea îngrijirii, a educației și a interacțiunilor sociale.

Mai întâi dragostea. Celelalte vin după Text: Cristina Șoican

e 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, eveniment internațional, aprobat de ONU cu scopul de a răspândi conștientizarea sindromului Down. Alegerea acestei date - 21/3 - este semnificativă: sindromul Down, numit și trisomia 21, e cea mai comună anomalie cromozomială, cauzată de prezența a trei cópii ale cromozomului 21 în loc de două. Incidenţa sa este de 1 la 800 de nou-născuți. Copiii cu Down prezintă un grad diferit de întârziere în învățare și în însușirea limbajului și au capacități motorii reduse, iar la nivel emoțional, social și intelectual, se maturizează mai lent. În lume, trăiesc aproximativ 7 milioane de persoane diagnosticate cu acest sindrom; în România nu există 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2018

o statistică oficială, dar se estimează că sunt în jur de 50.000 de persoane. Dincolo de explicații și statistici, sunt persoanele care trăiesc alături de noi această realitate. Sunt persoane pentru care se încearcă sau care încearcă să-și câștige un loc în lumea „normală”, încearcă să se facă auzite, să fie fericite. Iar pentru persoanele considerate „diferite”, fericirea se naște din acceptarea lor de către ceilalți; din a se simți iubite; din a putea să se deplaseze singure; din a simți că li se acordă încredere, chiar dacă ce fac, duc la bun sfârșit cu oarecare greutate. Jason Kingsley, coautor al cărții Count Us In - Growing Up With Down Syndrome, el însuși având Down, explică: „Nu cred că este un handicap; pur și simplu cine are Down este

dezavantajat pentru că învață cu încetineală. Nu-i chiar așa de rău!”. Fiecare copil cu Down este diferit de ceilalți și are propriile sale talente. Unii ating un asemenea prag de învățare, încât devin membri activi în societate și duc o viață satisfăcătoare. Pentru viitorii părinţi, primirea veştii că vor avea un copil cu Down vine ca un trăsnet și, cu siguranță, să creşti un astfel de copil nu este uşor. Însă, din mărturiile unor părinţi cu copii Down, apariţia lor în familie a sudat relaţiile între membrii familiei, i-a responsabilizat pe ceilalţi fraţi, făcându-i empatici şi mai puţin egoişti. Aşa cum recomandă experţii unei asociaţii ce susţine astfel de persoane, secretul pentru a creşte bine un copil Down este „dragostea. Toate celelalte vin după. Dezvoltarea acestor persoane depinde de calitatea îngrijirii, a educației și a interacțiunilor sociale, la fel ca pentru oricare altă persoană”. Sindromul Down nu este o boală, ci o condiţie genetică, cu care copilul vine pe lume. Cei care au sindromul Down sunt persoane demne de a fi iubite și fericite!

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

Provocarea lunii: Părinții

ăudat să fie Isus Cristos! Bine te-am regăsit, dragă tânăr! Sper că te găsesc bine și că te bucuri de noul anotimp al primăverii pe care îl începem. Luna aceasta îți recomand ca, împreună, să ne îndreptăm atenția spre două persoane deosebite față de care ar trebui să ne arătăm recunoștința mult mai des. Propun chiar și o modalitate de a o face. Este și luna martie, considerată „luna mamei”, dar cred că mamele nu se vor supăra dacă îi aducem în atenție și pe taţi. Dacă acum poți citi aceste rânduri, înseamnă că respiri și că ai parte de o viață pe care ei ți-au dăruit-o, permițându-ți să te bucuri de ea, mai ales prin lucrurile simple ale vieții. Cum ne făurim viața și cât poate fi de frumoasă deja nu depinde numai de ei, cât mai mult de alegerile pe care noi le facem, de planurile pe care le construim pentru viitorul nostru. Chiar și Dumnezeu consideră importantă atitudinea recunoscătoare a copiilor față de părinți. Între cele 10 porunci, există numai una care,

pe lângă cerința obișnuită, adaugă și două făgăduințe: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie ție bine și să trăiești mult pe pământ” (cf. Ex 20, 12; Ef 6, 2-3). Prin urmare, am putea să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a creat prin părinții noștri, cât și celor din urmă amintiți, pentru că au acceptat planul său. Pentru aceasta îți propun să îți alegi o zi luna aceasta, în care să oferi totul: eforturi, sacrificii, rugăciuni etc. ca o jertfă de recunoștință către Dumnezeu, pentru părinții tăi. Bineînțeles, poți repeta exercițiul, o poți face și verbal. Oare nu merită efortul pentru a trăi mai mult și mai bine pe pământ? Dar fă-o în primul rând pentru Dumnezeu, pentru ei. Existența ta în acest moment li se datorează lor. Poate cândva vei ajunge și tu mamă sau tată. Nu ai voi ca şi copilul tău să facă la fel?

Pr. Marian Blaj Responsabil diecezan pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Creștinii sunt chemați să păstreze împreună amintirea celor pe care Dumnezeu le-a făcut în ei. Papa Francisc

TINERII ÎNTREABĂ

DE Ce renunţĂ oameniI la credinţa în Dumnezeu?

robabil pentru că nu l-au descoperit cu adevărat. Pierre Claverie spune că uneori noi ne purtăm cu Dumnezeu cum ne purtăm cu o vacă: pentru lapte, pentru piele, pentru coarne. De îndată ce „ne-am săturat” îl trimitem în grajd. Avem nevoie de ceva şi apoi iarăşi ne rugăm. Relaţia cu Dumnezeu este o căutare continuă. Şi credinţa se cultivă, adesea cu efort: cu rugăciune, lectură spirituală bună şi conversaţii. Avem nevoie să o descoperim personal şi nu pentru că ne-o cere Biserica, preotul, mama sau oricine altcineva. Căutarea cere timp, tăcere, preocupare şi întrebări. Cum îl invit eu pe Dumnezeu în munca mea, în întâlnirile mele cu colegii, în tot ce fac? Cum îl caut? Să-l invit aşa: „Doamne, vino în munca asta - oricare ar fi - şi fă să aducă roade!” Să ofer aşa: „ca toate acţiunile, gândurile şi vorbele mele să fie îndreptate numai şi numai la Tine!”. Asta înseamnă preocupare. Dacă am descoperit relaţia, nu este nevoie să renunţăm la nimic. Rubrică îngrijită de Sr. Gabriela Lungu, FCJ

MARTIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR REPORTAJE

Centrul Diecezan își continuă drumul În cadrul vizitelor pe care Echipa Centrului Diecezan pentru Pastorația Tineretului le face în parohiile Arhidiecezei, în luna februarie am fost alături de tinerii din două parohii bucureștene: Sf. Tereza și Sacré-Cœur. Text: Theodora Bratu

e bucurăm că putem să fim alături de tineri și pe această cale și că avem oportunitatea să ne cunoaștem mai bine între noi. Sperăm ca pe viitor grupurile să se îndrepte și mai mult decât acum spre unitate și cât mai mulți tineri să participe în mod responsabil la activitățile parohiale. Părerea noastră ai auzit-o, dar cred că ești curios să vezi și care este părerea celor din parohii, nu? Cum ai simțit vizita CDPT în rândul grupului vostru? ,,Mie mi-a plăcut foarte mult, în special tinerii care au fost deschiși cu noi. Ne-am cunoscut mult mai bine între noi și sper să ne vedem la cât mai multe evenimente.” (Andreea, Sacré-Cœur)

Cum a fost să întâlnești tineri din alte parohii care au venit să viziteze grupul vostru? ,,A fost o experiență plăcută. Mă bucur că echipa diecezană a fost prezentă alături de noi atât la Liturghie, cât și la programul de după. Mie personal îmi place ideea CDPT, că există un astfel de grup care încearcă să aducă tinerii din parohii împreună, să ne facă mai uniți. Vă susțin în continuare și sper să evolueze cât mai mult comuniunea dintre tinerii din echipă și din parohii.” (Mădălina, Sf. Tereza) Crezi că această vizită va aduce ceva nou în grupul de tineri? ,,Sincer, cred că da, deoarece în urma acestei întâlniri mi-am dat seama cât de implicați sunt cei din

Parohia Sacré-Cœur

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2018

CDPT și sper să se vadă asta și la noi; să ne dea un impuls, să fim mai activi și uniți.” (Roberta, Sf. Tereza)

Parohia Sf. Tereza

SUFLET TÂNĂR

Prietenii care devin familie

CINEMATECA

WILDFLOWER

e spune că prietenia este unul dintre cele mai frumoase daruri, și așa și este. Este complexă, te pune la încercare, dar îţi aduce și fericire. Există o vorbă cum că în viaţă întâlnești trei categorii de persoane: pentru un moment, pentru o perioadă și pentru toată viaţa. În mod cert, cu toţii am întâlnit persoane din toate aceste trei categorii. Îi sunt recunoscătoare Domnului pentru fiecare persoană, pentru că prin prezenţa fiecăreia am mai îmbunătăţit ceva la mine. Pentru mine mai există o categorie de persoane. Acelea care devin mai mult decât prieteni. Acele persoane pe care le

poţi numi fraţi, familie. Întotdeauna mi-am dorit mulţi fraţi. Și deși nu i-am avut încă de la început alături de mine, i-am primit în dar, pe parcursul vieţii. Pe majoritatea i-am întâlnit în grupul parohial. Împreună am învăţat multe. Le mulţumesc pentru că îmi sunt alături și pentru că îmi transformă momentele grele în unele ușoare. Suntem diferiţi și acesta este unul dintre cele mai interesante lucruri. Împreună ne descoperim pe noi înșine și reușim să vedem că, deşi suntem diferiți și unici, totuși facem parte din același Întreg. Adriana Calotă

Despre post

u ocazia fiecărui post, în mintea noastră, revine o întrebare: ce trebuie să facem în post? Iar, cum noi, românii, ne tragem din Decebal, Traian și Enciclopedia Britanică, firește că nu ne ferim de la a da un răspuns absolut. Din păcate, un răspuns la această întrebare nu poate fi dat fără a răspunde în prealabil la alte două întrebări. Prima întrebare este: de ce ținem post? Doar pentru a-I face pe plac lui Dumnezeu? Răspunsul corect trebuie să fie nu. Pentru că, oricât de bună ar fi părerea noastră despre noi, nu cred că are cineva dreptul să susțină că postul lui îi aduce vreun beneficiu direct lui Dumnezeu. Biserica a instituit postul de dragul nostru, pentru a ne fi nouă de folos în scopul de a duce o viață cât mai bună.

A doua întrebare este: dacă postul este ținut doar pentru a ne ajuta, atunci chiar trebuie să nu mănânc carne vinerea sau să îl țin în perioade fixate de alții? Răspunsul este categoric da. Trebuie să ținem minte că postul e o perioadă de sacrificiu, acțiune esențială în dezvoltarea noastră. Putem afirma că cele mai bune sacrificii sunt cele făcute sub presiunea circumstanțelor. Nu trebuie ignorată nici dimensiunea creștină, care ne învață să facem totul cu și din iubire. Ca să concluzionăm, putem spune că postul este acea școală a vieții care ne învață să iubim, să facem ceea ce este necesar pentru mântuirea noastră. Ce trebuie să facem în post? Tot ce e necesar pentru a ajunge mai aproape de scopul nostru final. Rafael Emanuel Ropotă

(2016)

hiar și în cele mai întunecate și grele vremuri nu sunteți singuri! Sinteza: Chloe Moray, o talentată studentă, își găsește refugiul în artă. Atunci când un coșmar începe să o chinuie seară de seară, ea începe să facă cercetări și se vede obligată să se confrunte cu un trecut de care nu își amintește. Despre film: Povestea prezintă drumurile a doi tineri ale căror vieți se intersectează în lupta acestora cu trecutul lor și care reușesc să afle adevărul doar împreună, cu ajutorul speranței și încrederii, atunci când nimeni nu pare să îi creadă. Recomandare: Filmul a fost selectat la High Falls Film Festival și este recomandat copiilor de peste 12 ani. Alexandra Corina Iacoban

MARTIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

Te provocăm! Înscrie-te la concurs!

Activitatea CDPT

entru că Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic, care se va desfășura în această vară, la Satu Mare, se apropie cu pași foarte repezi, echipa de organizare te provoacă să te înscrii în concursul de alegere a imnului. Participantul poate fi orice persoană cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani, cetăţean român sau rezident în mod legal în România. Autorul poate fi o singură persoană sau un grup de persoane, iar concurenţii sub 18 ani pot participa la concurs doar cu acordul scris al reprezentantului legal. Imnul va transpune motoul întâlnirii: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu!” (Lc 1,30). Se aşteaptă, totodată, ca imnul să reflecte identitatea creştină a evenimentului; să fie în totalitate o

Activități lunare – 2018

creaţie proprie şi originală – nefiind permisă preluarea oricăror elemente ale altor creaţii muzicale; să nu fie dat publicităţii până la data jurizării concursului nici în întregime, dar nici fragmente din compoziţia muzicală, respectiv textul imnului. Mai poți participa la concurs până la 1 aprilie, ora 23:59.

Snagov şi Cluj

Întâlnire pentru logodnici

Congrese pentru tineri

75 de cupluri s-au întâlnit în perioada 25-28 ianuarie pentru câteva zile de pregătire intensă pentru viața de căsătorie. Participanții erau catolici, dar şi de alte confesiuni, sau chiar atei, veniți din Europa și de pe alte continente. Programul a cuprins teme abordate de medici, psihologi, economişti şi familii, schimb de experiențe şi exerciții de comunicare. Specialiștii au pregătit şi o cină romantică pentru cei 150 de protagonişti.

În perioada 7-11 februarie, s-au organizat două congrese la care au participat 50 de tineri de liceu, care s-au întâlnit la Cluj şi la Ciofliceni (Snagov). Tema a fost Să-L dăruim lumii pe Isus. Au prezentat mărturii atât persoane logodite, cât şi persoane consacrate, și au dezvoltat tema fericirilor evanghelice, prin care îl putem găsi şi dărui pe Isus. La Cluj, tinerii au făcut o vizită şi la o fabrică unde se lucrează în spiritul economiei de comuniune.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2018

APRILIE 2018 Sâmbătă, 14 aprilie Sâmbăta Bucuriei; Duminică, 22 aprilie Ziua CDPT în Parohia din Popești-Leordeni.

(www.intc.ro)

Roma

MARTIE 2018 Sâmbătă, 10 martie Veghe Nocturnă în Catedrala Sf. Iosif; Sâmbătă, 17 martie Ziua CDPT în Decanatul de Ploiești; Duminică, 25 martie Ziua Mondială a Tineretului.

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Bianca Bâlha Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Adriana Calotă Sr. Emilia Corlade CJ Alexandra Iacoban Sr. Gabriela Lungu, FCJ Emanuel Ropotă Foto: cdpt.ro

pe Când ISUS ȘI DISCIPOLII SĂI se apropiau de Ierusalim Pentru sărbătoarea paștelui...

Mergeţi în sat şi veţi găsi o măgăriţă cu mânzul ei. Dezlegaţi-i şi aduceţi-i la mine.

E întocmai cum a spus EL!

Hei! Ce faceți?

Oh! Atunci, sigur, luați-i!

e Vin l! nu Dom

Domnul are nevoie de ei, dar îi va trimite înapoi curând. Osana fiului lui David!

Binecuvântat e cel ce vine în numele Domnului! Osana în înaltul cerului!

Cine este acesta?

Acesta este profetul Isus din Nazaret.

Toate acesteas-au întâmplat cu câteva zile înainte ca Isus să fie arestat, bătut și RĂSTIGNIT pe cruce.

În duminica floriilor, toți l-au aclamat pe Isus, dar câteva zile mai târziu au strigat la el în timp ce era condus la moarte. Trebuie să-i fim fideli lui Isus și în timpuri bune, dar și atunci când este foarte greu și toți ceilalți sunt împotriva lui. MARTIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

[După: TheKidsBulletin]

duminica floriilor

Intrarea Domnului în Ierusalim

UNIVERSUL FAMILIEI

Mă cunun în faţa altarului? Căsătoria în faţa altarului este radical diferită de orice altă formă de uniune sau convieţuire între un bărbat şi o femeie. Relaţiile pasagere, „căsătoria de probă”, concubinajul, căsătoria civilă sunt forme limitate de dăruire. Text: Pr. Fabian Măriuţ

elaţiile pasagere, „căsătoria de probă”, concubinajul, căsătoria civilă sunt puse sub semnul păcatului, deoarece sunt o formă de refuz al iubirii pentru totdeauna şi o expresie a neîncrederii în propria persoană şi în tovarăşul de drum. În opoziţie cu alte forme de convieţuire, cununia este sub semnul binecuvântării lui Dumnezeu, este o deplină comuniune de viaţă şi iubire. Celor care cer taina cununiei le amintesc că iubirea cu care vor veni la altar poate fi de bună calitate sau de calitate îndoielnică. Dar asta îi priveşte în mod direct. Preotul nu se poate pronunţa asupra calităţii ei. Ca slujitor al lui Cristos le pot spune ce realizează harul lui Dumnezeu în taina cununiei. Cununia în biserică este un sacrament, o taină pentru

ucenici. Cununia la altar este începutul unui drum de urmare a lui Cristos. De aceea, vreau să afirm cu tărie că dacă o persoană ştie că după căsătorie nu va veni duminica la biserică, atunci e bine să se gândească serios la pasul pe care îl face. A spune „da” în faţa altarului înseamnă să trăieşti din porunca lui Isus: „Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum eu v-am iubit pe voi!”. Altfel spus, în sacramentul căsătoriei Domnul e cel ce-i încredinţează pe soţi unul altuia, cerând ca ei să se iubească „aşa cum eu v-am iubit pe voi”. Ucenicia face ca iubirea să fie trăită în lumina credinţei, să fie alimentată de iubirea lui Cristos. În Biserica noastră, la cununie, mirilor li se dăruieşte Crucea cu Răstignitul pe care o strâng între mâini în momentul făgăduinţei. Asta aminteşte că iubirea e mereu

În Biserica noastră, la cununie, mirilor li se dăruieşte Crucea cu Răstignitul, pe care o strâng între mâini în momentul făgăduinţei. Acest fapt aminteşte că iubirea este mereu jertfelnică.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2018

jertfelnică. Privind la cruce nu trebuie să vedem neapărat suferinţa, ci, înainte de toate, dăruirea totală de sine a lui Isus, ascultarea sa, fidelitatea în a împlini în toate voia Tatălui ceresc. La fel şi mirii, trecând permanent prin durerile naşterii de cuplu trăiesc experiența dăruirii, ascultării, fidelităţii, asemenea lui Isus. Cununia în faţa altarului este, de fapt, momentul în care începe adevărata ucenicie, aceea de a se iubi irevocabil, cu o iubire indisolubilă, asemenea lui Cristos care nu a fugit de cruce, ci ne-a arătat că ne iubeşte până la capăt. Crucea este altarul pe care se jertfeşte iubirea care merge până la capăt. Pentru o astfel de iubire este creată inima omului. E singura în stare să aducă bucuria adevărată a ucenicului fidel.

UNIVERSUL FAMILIEI

Ținem post sau regim?

„Ascunde-ți jertfele, asemenea Învățătorului tău, într-o pâine a vieţii” (Fer. Vladimir Ghika)

Cercetăm înfrigurați etichetele alimentelor prin hipermarketuri ori căutăm cu perseverență voința lui Dumnezeu în inimile noastre? Postul nostru e heirupism gastronomic ori ingredient al convertirii lăuntrice la Domnul?

ostim ca ucenici ai lui Cristos când: • renunțăm nu doar la ceea ce e în plus, ci la ceea ce e necesar și la ceea ce ne place foarte tare – mâncare, băutură și orice alte îndeletniciri care ne amplifică automatismul lăuntric și ne alienează de Dumnezeu și de frați (telefonul, televizorul, Facebookul, părerile personale) –, dar, mai cu seamă, renunțăm vehement la apucăturile care nu ne califică drept creștini, darămite drept postitori în adevăr: bârfa, mânia, orgoliul, atotștiutorismul, neliniștea, invidia, protagonismul, egoismul; • îndreptăm renunțarea noastră spre folosul fraților: friptura pe care n-o mănânc poate salva ziua unui copil care n-are de niciunele, după

Ținem regim cu accente pioase dacă: • obsesia noastră temporară și unidirecțională de a nu mânca de Text: Claudia Stan dulce eclipsează total dimensiunea interioară fundamentală nu numai a postului, dar a întregii vieți creștine, care este de a trăi conectat permanent, în iubire, cu Dumnezeu și cu aproapele, nepăcătuind cu vorba, cu gândul, cu fapta ori omisiunea – dacă așteptăm să se termine timpul postului ca să ne dăm drumul la gură în trafic, atunci am ținut, scrâșnind din dinți, un regim șchiop, fără niciun impact în orientarea noastră lăuntrică spre Domnul; • facem publicitate cu orice prilej cuvioșiei noastre gastronomice; în locul refuzului condescendent: cum timpul pierdut pe internet poa- „Mulțumesc, nu mănânc, țin post”, te fi dăruit unui bolnav uitat într-un Domnul primește mai bine smerespital. Degeaba nu mănânc și de- nia de a mânca, din iubire, ceea ce geaba nu pierd vremea cu distracții ți se pune în față, pentru ca, apoi, dacă nu convertesc renunțarea mea fără surle și trâmbițe, să-ți reiei posspre binele altuia. După cum degea- tirea, în taină (căci asceza adevărată ba postesc și fac milostenie, dacă e doar între tine și El); • nemâncatul nostru de fripturi și nu le fac în numele Aceluia căruia mă rog să-i mângâie, folosindu-se omlete n-are finalitate sacramentală, de mâinile mele, pe toți cei care-mi ci e un fel de olimpiadă gastronomică a cărei linie de finiș e îmbuibarea ies în cale; • toate renunțările noastre sunt din cele de la care ne-am abținut cu generoase, libere, bucuroase, umile atâta îndârjire – ce sfinți am fi dacă și discrete, făcute cu încredințarea am pune în curățarea inimii cu sacă nici postul, nici milostenia, nici cramente același zel pe care-l punem rugăciunea nu sunt scopuri în sine, în curățarea colonului cu fierturi! Bonus! Postește nu ca să te întâlci mijloace pentru a ajunge nu la împlinirea dorințelor noastre (ori- nești pe tine, aplaudat de egoul tău cât de evlavioase ar fi ele), ci la uni- reflectat în admirația oamenilor, ci rea cu Acela în numele căruia se pe Dumnezeu în persoană, oglindit în inima ta simplă și curată. face tot binele. MARTIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ - PSALMII

Tu eşti Fiul meu preaiubit!

Acum, dar, regilor, purtaţi-vă cu iscusinţă, trageţi învăţătură, judecători ai pământului! Slujiţi-i Domnului cu frică, bucuraţi-vă cu teamă! Luaţi aminte, ca nu cumva să se mânie şi să pieriţi pe cale! Căci mânia lui se aprinde degrabă. Fericiţi toţi aceia care îşi caută refugiu în el! (Psalmul 2, 10-12)

Text: Pr. Tarciziu Șerban

salmul al doilea a fost scris, probabil, într-un moment în care la Ierusalim era consacrat şi intronizat un nou rege. O agitaţie s-a stârnit atunci. Mai multe popoare vasale Israelului au voit să se elibereze de sub dominaţia noului rege, căutându-şi independenţa: „Se răzvrătesc regii pământului împotriva Domnului şi împotriva Unsului său” (2,2). Totuşi, primind consacrarea în templu, noul rege era un Mesia al Domnului, unul căruia Dumnezeu îi încredinţează misiunea de a călăuzi în Numele său Poporul Ales: „Domnul mi-a zis «fiul meu eşti tu, Eu astăzi te-am născut». Îţi voi da neamurile ca moştenire... Tu le vei cârmui cu toiag de fier”. Concluzia psalmului era: „Luaţi aminte, judecători ai pământului! Slujiţi Domnului 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2018

cu frică... ca nu cumva să se mânie şi să pieriţi pe cale... Fericiţi cei care nădăjduiesc în El!”. Primii creştini au văzut în Isus pe „Unsul lui Dumnezeu”, pe Cristos, care îşi mântuieşte poporul (Fap 4,25; 13,33; Evr 1,5). Consacrarea lui Isus ca Rege-Mesia a avut loc în momentul botezului, la râul Iordan. Atunci au răsunat cuvintele de investitură prin glasul Tatălui: „Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine îmi găsesc toată bucuria” (Mc 1,11; Lc 3,22), cuvinte ce se vor reauzi pe Muntele Schimbării la Faţă. Mai apoi, în răzvrătirea popoarelor, creştinii au presimţit „bătălia de la sfârşitul veacurilor” (Ez 38-39; Dan 12), începută deja în pătimirea lui Isus şi în prigonirea Bisericii (Fap 4,25-28). Deznodământul acestei lupte are în

vedere convertirea tuturor neamurilor care îl vor recunoaște pe Cristos ca Rege peste întreaga creaţie: „El va conduce cu un toiag de fier... Pe haină şi pe coapsă are scris: Regele regilor” (Ap 19,15.16). Intonând acest psalm, noi, creştinii de azi, recunoaştem în Isus Cristos pe acest Rege al regilor. Evanghelia lui şi Jertfa de sine pe cruce, care a culminat prin înviere, ne-au arătat că El este stăpânul vieţii şi doar El ne poate călăuzi pe calea vieţii. Mai mult, cu ocazia botezului nostru, glasul Tatălui a răsunat şi pentru noi: „Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine îmi găsesc toată bucuria”. În ce fel confirmăm, prin viaţa noastră, acest statut privilegiat de fiu al lui Dumnezeu? În ce fel suntem noi călăuze pentru ceilalţi, pe calea vieţii?

SPIRITUALITATE DIN CATEHEZELE PAPEI FRANCISC

Să ne însuşim privirea lui Dumnezeu

Liturgia Cuvântului este „masa” pe care Dumnezeu o pregăteşte pentru a hrăni viaţa noastră spirituală. Papa Francisc

Text: Iulia Cojocariu

e 31 ianuarie, Suveranul Pontif a vorbit despre Liturgia Cuvântului şi despre dialogul dintre Dumnezeu şi poporul său. În Liturgia Cuvântului, ascultăm ceea ce Dumnezeu a făcut şi ceea ce intenţionează să facă pentru noi. Când se citeşte Cuvântul lui Dumnezeu – prima lectură, a doua, psalmul responsorial şi evanghelia – trebuie să ascultăm, să ne deschidem inima, pentru că Dumnezeu însuşi ne vorbeşte. Prin intermediul persoanei care citeşte, Dumnezeu însuşi ne vorbeşte şi ne interpelează. Liturgia Cuvântului este „masa” pe care Dumnezeu o pregăteşte pentru a hrăni viaţa noastră spirituală. Nu este de ajuns să ascultăm cu urechile, ci trebuie să primim în inimă sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu şi să-i permitem să aducă rod.

În cadrul catehezei din 7 februarie, Papa Francisc a vorbit despre Evanghelie şi Omilie ca părţi ale Liturgiei Cuvântului. Proclamarea Evangheliei constituie punctul culminant al dialogului dintre Dumnezeu şi poporul său. Evanghelia este lumina care ajută la înţelegerea sensului textelor biblice care o precedă. Participând la Liturghie, ascultând Evanghelia trebuie să dăm un răspuns în viaţa noastră. Pentru a transmite mesajul său, Isus se foloseşte şi de cuvântul preotului care, după Evanghelie, ţine omilia. Omilia trebuie să fie o reluare a dialogului dintre Dumnezeu şi poporul său, pentru a împlini Cuvântul său în viaţa noastră. Cateheza din 14 februarie s-a concentrat asupra Crezului şi a Rugăciunii universale. Papa a arătat că

după omilie şi după un timp de tăcere, care permite sedimentarea în suflet a seminţei primite şi naşterea unor propuneri de adeziune la ceea ce Duhul Sfânt a insuflat fiecăruia, urmează răspunsul personal de credinţă exprimat în mărturisirea de credinţă a Bisericii („Crezul”). Simbolul credinţei leagă Euharistia de Botez, primit „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, şi ne aminteşte că sacramentele pot fi înţelese în lumina credinţei Bisericii. Răspunsul dat Cuvântului lui Dumnezeu primit cu credinţă se exprimă apoi în Rugăciunea universală, care cuprinde necesităţile Bisericii şi ale lumii. Rugăciunea universală, care încheie Liturgia Cuvântului, ne îndeamnă să ne însuşim privirea lui Dumnezeu care are grijă de toţi fiii săi. MARTIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

O mămică vindecată

BIOGRAFIE

prin mijlocirea unui Fericit preot

C Sfântul Faustin al Întrupării Canonizare: 15.10.2017 Beatificare: 25.10.1998 Venerabil: 21.12.1992 Procesul: 07.01.1982 Moartea: 08.03.1925 Nașterea: 24.03.1831

e este mai așteptat cu ardoare de o familie decât nașterea unui copil, rodul iubirii soților. Așa era și pentru familia Stoberg, din Santiago de Chile, însă la 36 de săptămâni de sarcină, pe 10 septembrie 2003, mama Verónica, după mari dureri abdominale și-a pierdut cunoștința și a fost dusă la spital. A fost diagnosticată cu preeclampsie, o hipertensiune care apare mai ales la mamele însărcinate, care pune în pericol atât mama, cât și copilul din sânul ei. Nașterea s-a realizat chirurgical, însă starea mamei era din ce în ce mai gravă, cu leziuni la ficat, hemoragie necontrolabilă, insuficiență renală și hepatică și alte disfuncții ale organelor interne. În suflet cu cvasicertitudinea imposibilității medicale de a-i fi salvată soția, Pedro Núñez, împreună cu celelalte trei fiice, stau în rugăciune în fața imaginii* Fericitului Faustino Míguez, în capela surorilor colegiului Divina Pastora La Florida, unde învățau fetițele. După numai câteva ore, în acea zi de 13 septembrie 2003, Verónica era mai bine și după câteva săptămâni a fost declarată în afara oricărui pericol. Studiul acestui miracol a durat până în 2009 în dieceză și până în 2016, la Roma. S-a dovedit că medicina nu mai putea face nimic pentru a o salva pe mamă și că vindecarea a fost completă și de durată. Astfel, spre bucuria Bisericii Universale, Papa Francisc l-a canonizat pe Fericitul care a mijlocit această minune.

Mic dicționar al acestei pagini * IMAGINE – reprezentarea fotografică sau picturală a Sfinților și a Fericiților, în dimensiune murală sau de purtat (iconițele), este un ajutor pentru creștini. Deseori, pe lângă reproducerea trăsăturilor care îl fac recognoscibil, sunt introduse și elemente care caracterizează misiunea celui reprezentat. Rugăciunea în fața imaginii unui Sfânt sau Fericit se înalță mereu către Dumnezeu și beneficiază de mijlocirea acelui frate care se află deja în prezența Celui pe care îl implorăm.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2018

Preotul „farmacist”

austino Míguez González s-a născut în Spania, în provincia Ourense, fiind al patrulea copil al lui Benito Míguez și María González. A început noviciatul în 1850, la Madrid, și a îmbrăcat haina religioasă cu numele Faustin al Întrupării. Voturile solemne le-a depus pe 16 ianuarie 1853 și a devenit preot pe 8 martie 1856, în cadrul Congregației Clericilor Regulari ai Școlilor Pioase – Piariștii. Abilitățile sale științifice l-au ajutat să aprofundeze proprietățile medicinale ale unor plante, ajutând pe mulți să se vindece cu ajutorul acestora. Acest fapt l-a indicat ca un bun patron al farmaciștilor. A lucrat în diferite școli, ca misionar în Cuba și în Spania. Pentru educarea fetelor a fondat Institutul Fiicelor Divina Pastora, cunoscut și sub numele de Institutul Calasanzian.

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

Sora Elisabeta Pucci 100 de ani de la moarte

Text: Luc Verly (trad. Iulia Cojocariu)

cum o sută de ani, în plin război mondial, la 26 martie 1918, murea, în apropiere de Iaşi, sora Elisabeta Pucci, Superioara Fiicelor Carităţii din România, de un cancer la stomac generalizat. La înmormântarea ei, Regina Maria se exprima astfel: „Dragă Soră Pucci, iată-vă în sfârşit în pace, îndatorirea dumneavoastră zilnică s-a încheiat […] Mâinile dumneavoastră blânde, care alinau suferinţa, în toate manifestările ei, sunt acum nemişcate, aşezate în cruce pe inima dumneavoastră care a încetat să bată – această inimă care aparţinea celui sărac, nenorocit, mâhnit”. Dar cine era? De unde venea? Sora Elisabeta (Marianna) Pucci s-a născut la Florenţa, pe 9 noiembrie 1848, într-o Italie care nu era încă unificată. Ea şi unica ei soră, crescute într-una din marile familii ale oraşului, doresc cu înflăcărare să slujească Biserica şi omenirea. De aceea intră, după ce au învins cu dificultate reticenţa tatălui lor, la Fiicele Carităţii ale Sfântului Vincenţiu de Paul. Sora Elisabeta este trimisă la Salonic, care pe atunci făcea parte din Imperiul Otoman, unde zelul şi devotamentul ei se fac repede remarcate. Acolo o întâlneşte Vladimir Ghika, pe când fratele lui, Dimitrie, fusese numit consul general al României în acest oraş. Îi scrie, la 26 noiembrie 1905, Părintelui Fiat, Superior al Lazariştilor: „De mult timp îmi doream să acopăr lacuna organizaţiilor caritabile din ţara mea. În locul

în care mă gândeam cel mai puţin să găsesc elementele pentru a realiza acest lucru, în timpul unui sejur forţat de un an alături de familia mea, pe atunci la Salonic (sejur pe care îl priveam ca pe o încercare îngrozitoare, întrerupându-mi studiile teologice şi compromiţându-mi speranţele cele mai dragi legate de vocaţie), am găsit întâmplător persoana care trebuia pentru a realiza opera aşteptată, necesară şi sfântă, pe care voiam să o stabilesc în ţara mea. Şi când caut ceea ce Dumnezeu a voit de la mine, în acest an de exil, nu văd decât acest semn providenţial, dar îl văd cu multă claritate. O cercetare amănunţită a personalităţii în chestiune [Sora Pucci] m-a clarificat întru totul. […] Am întâlnit la ea o cutezanţă sfântă dublată de o experinţă prudentă şi îndelungată – mult spirit supranatural – o activitate cu inteligenţă şi îndemânare – ceea ce trebuie pentru un început într-o ţară de viitor”. Astfel, Fiicele Carităţii s-au stabilit la Bucureşti în 1906, conduse de Sora Pucci. Rezultatele se văd repede. Un raport din ianuarie 1909 socoteşte 10864 de săraci ajutaţi şi 33000

Sora Elisabeta Pucci (1848-1918)

de consultaţii gratuite oferite, datorită unor doctori benevoli, printre care, în special un doctor plin de zel, Nicolae Paulescu. Activitatea surorilor se va dezvolta tot mai mult şi va culmina cu construirea Sanatoriului St Vincent de Paul (astăzi Spitalul Parhon) între cele două războaie. Însă Sora Pucci nu va putea să vadă încununarea operei ei. În noiembrie 1916, dat fiind că România intrase în război, cea mai mare parte a Fiicelor Carităţii trebuie să părăsească Bucureştiul ameninţat de înaintarea trupelor inamice. Refugiată în Moldova, Sora Puccci şi tovarăşele ei se pun rapid în slujba doctorului francez Clunet (care va muri de tifos, câteva zile după ea, la 3 aprilie 1918), care instalează un spital în vila Greierul, la 10 km de Iaşi. Acolo, Sora Pucci moare câteva luni mai târziu, epuizată de suferinţele bolii şi de munca extenuantă în slujba aproapelui în nevoie.

Sora Pucci (foto centru), Sanatoriul St Vincent de Paul, București

MARTIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Îndrumarea spirituală

INVITAT

un Lux necesar (Partea a II-a)

Moderator: Claudia Stan

Pr. Iulian Budău SJ (n. 1973)

Preot-călugăr iezuit, licențiat în Filosofie (Padova), Teologie (Paris) și Litere (București), Master în Psihologie (București), paroh al Bisericii Calvaria („Preasfânta Inimă a lui Isus”) - Satu Mare.

Mulțumiri părintelui Marius Taloș SJ și Cristinei Grigore pentru sprijinul acordat în realizarea acestui dialog.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2018

DIALOGURI CU DICHIS

„Îndrumarea spirituală nu este o carismă exclusivă a preoților. Este o carismă a laicilor. [...] Un director spiritual este una, un confesor este alta. Mă duc la confesor, îi spun păcatele mele, apoi el îmi iartă totul și merg mai departe. Dar cu un îndrumător spiritual vorbesc despre ceea ce este în inima mea. Examinarea conștiinței nu este aceeași pentru spovadă și pentru îndrumare. Pentru spovadă, mă uit să văd care-mi sunt lipsurile, unde mi-am pierdut răbdarea, dacă am fost lacom – lucruri concrete de felul acesta, care sunt păcate. Dar la îndrumarea spirituală examinez ce se întâmplă în inima mea, încotro mă mișcă Duhul, dacă am simțit dezolare sau consolare, dacă sunt obosit sau de ce sunt trist: acestea sunt lucruri de vorbit cu bărbatul sau cu femeia care-mi este îndrumător spiritual”. (Papa Francisc, 2015)

Când am un îndrumător, unul din instrumentele de interacțiune cu Dumnezeu și cu oamenii pe care simt nevoia să-l aprofundez mai serios este rugăciunea. Un îndrumător este călăuză nu spre rugăciunea citită, mecanică, bifată ca îndatorire, ci spre rugăciunea de profunzime, în care te așezi înaintea lui Dumnezeu fără calcule preliminare: o rugăciune care nu e devoțiune, ci mod de viață. Contemporaneitatea, agitată și zgomotoasă, risipită în neesențial, reproșează rugăciunii contemplative că ar fi o formă de evadare din realitate. I.B.: Cel care gustă din viața spirituală experimentează nemijlocit un adevăr tulburător, acela că în interiorul nostru există o lume atât de vie și atât de plină de mișcare, încât n-ai nevoie pe veci de televizor ca să simți adrenalina! Lumea noastră lăuntrică e atât de bogată și de populată, încât, atunci când intri în contact cu ea, realizezi cât de stupid e termenul modern de „distracție”

(francezul divertissement, cum scria Pascal, care nu e altceva decât distragerea atenției de la lucrurile esențiale și concentrarea ei către cele superficiale). Dacă omul contemporan ar avea curajul să tacă, să șadă și să se uite înlăuntrul lui, ar descoperi această lume fascinantă. Nu suntem atât de urâți pe interior cum ne închipuim, nici atât de frumoși cum ne place să ne prostim singuri. În esența noastră suntem buni și în esența esenței noastre, cum zicea Sfântul Augustin, este El și o este lume întreagă care nu poate fi viciată, coruptă, violată nici de vremuri, nici de oameni, nici de întâmplări.

Cel care-și caută un îndrumător trebuie să își asume, în relația cu acesta, adevărul despre sine, să accepte să se trezească. Este celebră spusa lui Anthony de Mello: cei mai mulți oameni își trăiesc toată viața adormiți.

I.B.: Cel care își caută un îndrumător are o viață spirituală vie și

gustă toate aceste frumuseți vii ale lumii vii care sălășluiește în inima lui. Din păcate, văd peste tot, vorba lui Eminescu, mulți „morți frumoși cu ochii vii”: asta e lumea noastră, o colecție de morți frumoși cu ochii vii. Sau, parafrazând liturgia bizantină, robii lui Dumnezeu vii, dar adormiți. Când simți nevoia să te trezești, atunci începi să cauți un îndrumător; și aici trebuie spus că acesta nu trebuie să fie preot, nu trebuie să fie călugăr trăitor în sihăstrie sau mai știu eu ce guru ori șaman, trebuie să fie doar un om cu o viață spirituală trăită în mod treaz, asumat, care se roagă cu seriozitate, un suflet pe care-l „miroși” că a făcut o experiență spirituală adevărată. Îndrumătorul e și el un păcătos, îndrumătorul are și el un îndrumător.

Asumarea adevărului despre sine e urmată de o dezgolire extraordinar de profundă a persoanei, care-și pune inima cu totul în mâna îndrumătorului. Mărturisesc că am avut uneori sentimentul, aproape MARTIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

DIALOGURI CU DICHIS

fizic, al inimii mele bătând în mâna îndrumătorului-chirurg de mare finețe, care mi-a reparat-o și mi-a pus-o la loc (și nu întotdeauna cu anestezie). I.B.: Din punct de vedere cultu-

ral, românul e o ființă capabilă să vorbească despre toți și despre toate, dar are dificultăți majore în a vorbi despre sine. Ne putem exprima revolte, temeri, mânii, prejudecăți, dar ne vine foarte greu să vorbim despre ceea ce este frumos, autentic, delicat în viața noastră. Suntem marcați de un complex de inferioritate, de aceea ni se pare că a ne dezvălui înaintea cuiva chipul nostru sensibil ne va face să fim considerați sentimentali, emotivi, slabi. Asta și pentru că în mentalitatea comună, omul care-și cultivă viața spirituală este considerat posesorul unui IQ puțin superior aceluia al unei găini. Impedimentul acesta cultural mă împiedică să descopăr frumusețea faptului că, atunci când pun înaintea cuiva latura mea vulnerabilă, eu trăiesc cu acea persoană o legătură care e mai puternică decât legătura dintre Micul Prinț și floarea lui, pentru că noi doi ne-am împărtășit un lucru care nu ne aparține niciunuia dintre noi: ne-am împărtășit o bucată de Dumnezeu. Iar legătura care se creează e mult mai puternică decât orice alt tip de legătură posibilă. E o legătură care facilitează o altă Legătură.

I.B.: Sfântul Ignațiu spune că îndrumătorul nu trebuie să se interpună între creatură și Creatorul ei. Procesul de îndrumare nu face decât să scoată la iveală creativitatea fiecăruia în drumul lui unic și personal către Dumnezeu. Iar Dumnezeu lucrează prin creativitatea persoanei, 30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2018

pentru a o atrage, a o călăuzi, a o cuceri, a o seduce, până într-acolo încât să facă parcursul spiritual cu plăcere: dar „acadelele” sunt pentru începători. După plăcerea despre care vorbeam mai înainte, urmează partea de deșert, în care se purifică tot mai profund iluziile. Și când suntem în deșert simțim mai bine ce este îndrumătorul. Ce poate să facă el este să ne încurajeze, să ne dea tăria de a suporta bărbătește ariditatea, întunericul, de a suporta relația cu un Dumnezeu care nu mai mângâie, care nu mai este prezent sub forma „acadelelor”. Maica Tereza trăiește o noapte a spiritului vreme de 50 de ani, dar asta nu o face să-l slujească pe Cristos cu mai puțină dedicare.

Pentru că tot Exercițiile Spirituale ne învață să nu fim atașați de nimic, nici măcar de consolarea primită în contemplație. Și ne indică posibile soluții de suportare a dezolării.

I.B.: Consolarea e, după Sfântul Ignațiu, orice mișcare lăuntrică prin care cresc în mine credința, speranța și dragostea față de Dumnezeu și față de orice creatură a lui Dumnezeu. Dezolarea este exact opusul. Există consolare sensibilă, percepută ca mângâiere, ca prezență vie a lui DumnezeuPersoană. Dar există și o consolare de fond, în care îmi continuu rugăciunea fără să mai simt emoțional nimic, dar îmi dau seama că e bine așa și primesc răbdarea de a-i lăsa lui Dumnezeu inițiativa de a da consolarea atunci când crede El de cuviință. Acesta este începutul drumului de maturizare spirituală, pentru că voi numi consolare orice perioadă în care mă pot angaja față de ceilalți, pot face binele în numele lui Dumnezeu, nu-mi repugnă

niciun fel de practică spirituală, pot face meditație și contemplație chiar dacă „nu simt” nimic. Consolarea de fond este importantă pentru că îmi modifică fundamental structura lăuntrică, predispunând-o spre una de tip evanghelic. Pe acest teren, spiritul lui Dumnezeu lucrează liber: momentul de secetă, în care mi se retrag harurile, e timp de purificare, e Purgatoriul pe care îl trăim aici, pe pământ. Când practica religioasă mi se pare fără sens, rămân statornic și le fac pe toate ca și cum aș avea grijă de un bolnav, de un bolnav drag: nu-mi plac mirosurile, nu-mi plac tristețea, durerea și chinul prin care trece, dar stau acolo și fac toate lucrurile care trebuie făcute. Fiindcă dragostea se manifestă prin fapte, nu prin emoții.

Sfântul Ignațiu vorbește despre importanța ținerii unui jurnal „al mișcărilor lăuntrice”, esențial în perioada Exercițiilor Spirituale. Acest jurnal este și un martor important al vieții spirituale în general, pentru cei aplecați asupra lumii lor interioare. I.B.: Un jurnal este un instrument cel puțin recomandabil. Fiindcă se poate întâmpla, de pildă, să am o zi proastă când merg la îndrumare și atunci îi voi expune îndrumătorului o imagine mai ternă a procesului meu lăuntric decât este el de fapt. În momentul în care reușesc să-mi însemnez experiențe spirituale de consolare, de dezolare, o pornire, un vis care se naște în strânsă legătură cu viața mea spirituală, atunci îi pot oferi îndrumătorului meu o imagine mai obiectivă a celor trăite, fără ca aceasta să fie marcată de starea mea de spirit din ziua respectivă. Da, un jurnal spiritual ajută în relația cu îndrumătorul, dar, și mai mult, ajută în relația cu propria

DIALOGURI CU DICHIS

persoană, pentru că-mi dă posibilitatea de a face discernământ, întrevăzând constantele asupra cărora sunt chemat să deschid ochii mari, pentru că din acele constante emană un sens, un drum pe care Dumnezeu mă îndeamnă să-l apuc într-un anumit moment al vieții.

Cum își păstrează luciditatea, sângele rece chirurgul care ține în mână o inimă care bate? I.B.: N-ai cum să urci un munte fără să transpiri pe lângă cel pe care îl îndrumi. Ești afectat, suferi, te doare când vezi că ați găsit împreună o direcție și omul nu poate s-o urmeze, când vezi că direcția pe care a ales-o nu este cea bună și că nu poți să-l tragi de păr ca să crească mai repede... Sunt oameni pe care i-am așteptat și zece ani să priceapă că nu se face îndrumare decât cu toată inima pusă pe masă... Ca îndrumător trebuie să ai o pipotă de struț și o răbdare de anacondă, ca să poți aștepta momentul în care omul vine cu adevărat la tine (nu doar fizic), să-ți înghiți mereu frustrarea că nu poți face pașii în locul celui îndrumat și, în același timp, să-ți păstrezi sângele rece ca să-l poți ajuta să facă anumite salturi pe care el se teme să le facă. Rezonezi cu frica lui, ai, la rândul tău, fricile tale pe care ți le dictează responsabilitatea. Îndrumarea nu e o profesie matematică, e o căutare împreună a unor direcții.

Când ții în mână inima cuiva nu ești ispitit să te crezi Dumnezeu? I.B.: Ispita poate exista, dar ceea

ce mă preocupă întotdeauna este uriașa responsabilitate pe care o am față de acel suflet. Un îndrumător care începe să se simtă un mic demiurg deja a pierdut tot și s-a

pierdut pe sine, un îndrumător care devine dictator nu mai are ce căuta în peisaj. Eu cred că există ispite mult mai subtile de atât în îndrumare. De pildă, să-i dai celuilalt ceea ce ai tu nevoie, pentru că nu asculți până la capăt. Un îndrumător bun este unul care ascultă și care-l ajută pe cel îndrumat să-și facă propriul lui drum, nu pe al îndrumătorului. Exercițiul permanent al îndrumătorului este acela de conștientizare a faptului că el nu e pus acolo pentru că ar fi vrednic în vreun fel ori pentru că ar avea vreo calitate de mare specialist, ci doar ca să facă o bucată de drum alături de cel îndrumat.

Drumul pe care cel îndrumat și îndrumătorul îl parcurg împreună are, ca orice drum, și un punct terminus, pe care ambii și-l asumă. Libertatea față de îndrumător e prima și cea mai importantă lecție a îndrumării: deși spiritual suntem legați într-un chip absolut special, pentru totdeauna, de îndrumătorul nostru, a dezvolta față de el o dependență emoțională (cum ar spune Sfântul Ignațiu, un atașament dezordonat) este o eroare gravă în viața spirituală. I.B.: A-ți propune a priori să mergi alături de un îndrumător pentru toată viața este o viziune greșită, care încarcă relația cu îndrumătorul cu o grămadă de proiecții care, de cele mai multe ori, se arată a fi înșelătoare, neconforme cu realitatea și generează niște așteptări care pot fi supradimensionate sau profund eronate. Am spus-o întotdeauna: un ucenic bun ajunge să-și „ucidă” maestrul. Chiar dacă relația dintre ei va rămâne pentru totdeauna una foarte specială, unică, irepetabilă, extraordinar de frumoasă... Și întotdeauna după ce ne-am „ucis”

maestrul, Dumnezeu are grijă să ne trimită, în fiecare etapă a vieții spirituale în care suntem, îndrumătorul de care avem nevoie.

Pr. Iulian Budău: De partea cealaltă a mesei, la ce crede cineva care are un îndrumător c-ar fi bună îndrumarea?

Claudia Stan: Îndrumarea spirituală mi-a sugerat (și continuă să-mi cultive) trei idei de convertire zilnică a propriei persoane: la adevăr, la libertate și la curaj. La adevăr – nu poți să-l privesc în ochi pe Cristos dacă nu mă privesc mai întâi, până la capăt, în oglinda adevărului pe mine însămi: cine sunt cu adevărat, care sunt rănile mele profunde, ce-mi dă bucurie și ce mă sperie, ce greșesc și ce fac bine; de fiecare dată când îmi cosmetizez imaginea de sine, ratez șansa unei întâlniri autentice cu El. La libertate – ca să-l întâlnesc pe El mai înainte de toate trebuie să mă eliberez de mine și de tot balastul de amăgiri, de judecăți gata făcute, de păreri de care mă țin cu dinții, de ispita de a mă lua mai în serios decât e cazul; oricât de importantă m-aș crede, nu sunt eu Mântuitorul lumii (și ce bine că-i așa!). La curaj – rugăciunea „pe bune” nu-i o dulcegărie pioasă, ci e aruncare în gol fără plasă de siguranță, vulnerabilizare de bunăvoie care conduce la îndrăgostirea de Persoana aceea care te așteaptă să te prindă în brațe după ce-ți faci curaj să te arunci. Și cred că, mai presus de toate, exercițiul de fiece zi pe care l-am primit și continuu să-l primesc permanent din îndrumare e acela că, atunci când privești lumea cu ochii lui Dumnezeu, ai mii de motive pentru a spune „mulțumesc” și o poți iubi de-adevăratelea, chiar dacă (sau tocmai pentru că) nu este întotdeauna frumoasă și bună. MARTIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ Ce mai (re)citim

Creștinism, pur și simplu Provocarea lui C.S. Lewis

ele 40 de zile ale Postului Mare aduc în viața noastră și nevoia de structură și claritate, o regândire a principiilor pe care alegem să le urmăm. O lectură potrivită pentru acest timp ar putea fi Creștinism, pur și simplu. Această colecție de eseuri cuprinde adaptări după reflecțiile pe care C.S. Lewis le-a prezentat la postul de radio BBC, în perioada 1941-1944. Nu este o lectură de tip catehism; de altfel, Lewis evită cu măiestrie sublinierea diferențelor confesionale, alegând să se oprească numai asupra acelor teme care pot rezona cu toți cititorii - anglicani, catolici, ortodocși. Eseurile pornesc de la terenul comun al moralității, pornind de la principiile legii naturale, comune și celor care nu cred, explicate în prima parte, Bine și rău, o cheie pentru înțelegerea universului. Cea de-a doua parte, Ce cred creștinii, se oprește asupra necesității de a crede în Dumnezeu și asupra persoanei lui Isus Cristos. Purtarea creștină examinează complexitatea unei vieți călăuzite după cele patru

Text: Oana Viviana Dimcev

virtuți cardinale și cele trei virtuți teologale. Temele propuse de Lewis rămân în continuare valabile: iertarea, morala socială, moralitate și psihanaliză, moralitatea sexuală și căsătoria creștină, care face un singur trup din bărbat și femeie. Cea de-a patra parte se intitulează Dincolo de personalitate sau primii pași în doctrina Treimii și nu se referă neapărat la o explicație laborioasă despre relațiile intra-trinitare, ci mai curând, despre cum putem noi să participăm la viața divină, cu exemple cât se poate de simple și clare, într-un limbaj concis și elegant. „În momentul în care îți spui: Iată, mă îmbrac în Cristos, este foarte probabil că vei descoperi de îndată o soluție pentru ca prefacerea să fie din ce în ce mai mult înlocuită de realitate. Vei descoperi că te gândești la niște lucruri la care nu te-ai gândi dacă ai fi cu adevărat un fiu al lui Dumnezeu. Ei bine, punele capăt. Sau ai putea să îți dai seama că în loc să-ți spui rugăciunile, ar trebui să fii jos, scriind o scrisoare, sau ajutându-ți soția să spele vasele. Ei bine, du-te și fă asta.”

O lume aparte

pera lui Lewis este variată, pendulând între critică literară, ficțiune, eseuri, proză fantastică și literatură pentru copii. Problema durerii, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Cele patru iubiri sunt câteva din titlurile cele mai traduse. Pentru publicul larg, Lewis este cunoscut îndeosebi drept creatorul universului Narnia, adaptat și pentru marile ecrane.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2018

Creștinism, pur și simplu de C.S. Lewis

C. S. Lewis (1898-1963)

ste un scriitor, eseist, profesor englez. S-a născut în Irlanda și a studiat la Oxford, unde ulterior a și predat timp de trei decenii, iar din 1954 a predat literatură medievală la Cambridge. În 1929, după ani de ateism, la influența prietenului său, J.R.R. Tolkien, îl acceptă pe Dumnezeu în viața lui, devenind un anglican practicant. A fost căsătorit și a avut doi fii adoptivi. În toate operele sale se regăsește interesul pentru temele fundamentale ale creștinismului.

CULTURĂ FILE DE ISTORIE

Arhiepiscopul Netzhammer promotor al elitei intelectuale catolice (III)

rhiepiscopul Raymund Netzhammer, după cum se știe, s-a remarcat la începutul activității sale sacerdotale drept un ilustru profesor de diverse științe, la Einsiedeln și la Seminarul Sfântul Duh, din București, unde a fost și rector, între anii 1900-1902. În perioada în care s-a aflat la conducerea Arhidiecezei RomanoCatolice de București, a acordat o atenție deosebită dezvoltării sistemului scolastic catolic, care în cei o sută de ani de existență cunoscuse o evoluție remarcabilă. Astfel, se înființează noi școli parohiale, se extind institutele școlare, de băieți și de fete, și, în mod special, în această perioadă înregistrează un avânt școlile

Text: Dr. Dănuț Doboș

arhiepiscopale de băieți, precum și cele mixte. Arhiepiscopul Netzhammer s-a aplecat cu deosebită grijă asupra școlilor primare, gimnaziale și liceale atât din București, cât și din întreaga Arhidieceză. În acest sens, este relevant de menționat faptul că a transferat Seminarul din clădirea aflată în curtea Catedralei în noul palat arhiepiscopal, astăzi Nunțiatura Apostolică, iar în vechiul local al Seminarului a instalat școlile arhiepiscopale Sfântul Iosif. La rândul său, Seminarul Sfântul Duh atinge un nivel înalt, fiind găzduit de Arhiepiscopul Netzhammer în noul palat arhiepiscopal. Prin inițiativele sale, scrie cercetătoarea Elena Siupiur, Arhiepiscopul Raymund Netzhammer „a ridicat

Raymund Netzhammer (1862 - 1945)

prestigiul învățământului catolic și al culturii catolice, le-a scos din postura auxiliară în care au fost până atunci și le-a adus în atenția societății românești, cu calitatea lor de model european superior”. Concret, învățământul catolic a fost integrat în sistemul oficial românesc și paneuropean, fiind susținut în limbile de circulație în marile colegii europene. Pentru atingerea acestor idealuri, Arhiepiscopul a acționat „cu multă energie, devotament și eficiență”.

Johann Huemer (? - 1917)

Text: Dr. Dănuț Doboș

n anul 1913, pe 10 august, sosește la București tânărul Johann Huemer, trimis de mănăstirea benedictină din Lambach pentru a prelua postul de organist la Catedrala Sfântul Iosif, în urma demisiei lui Pühringer. Arhiepiscopul Raymund Netzhammer scria următoarele în jurnalul său: „Huemer pare un adevărat geniu muzical. Îl voi trimite la Catedrala Sf. Iosif - interior, imagine de epocă Seminar și-l voi educa laolaltă cu seminariștii”. La trei zile după intrarea României în Primul Război Mondial, tânărul seminarist, cetățean străin și devenit „potențial inamic” pentru Guvernul român condus de Ion I. C. Brătianu, este reținut de Siguranța română și internat într-un lagăr pentru prizonierii de război, din județul Ialomița. Din acest loc îi va trimite Arhiepiscopului o carte poștală la 11 septembrie 1916. La sfârșitul lunii noiembrie 1916, pe fondul dezastrului militar suferit de armata română, Johann Huemer împreună cu cei 18 preoți din Arhidieceza de București, care fuseseră arestați la 15 august 1916, sunt transportați în Moldova. Tânărul seminarist este repartizat în localitatea Bunești, județul Fălciu, unde moare în anul 1917, răpus de pneumonie. Arhiepiscopia pierdea atunci un mare talent, care își impresionase contemporanii prin cântările executate la orga Catedralei Sfântul Iosif, din București. MARTIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

cărți

Numele lui Dumnezeu este Milostivirea. Un dialog cu Andrea Tornielli Autor: Papa Francisc Editura Trei București, 2016 Papa se adresează tuturor oamenilor, stabilind un dialog personal. În centru se află milostivirea, punct cardinal al mărturiei sale şi al pontificatului său. Minte deschisă, inimă credincioasă Autor: Papa Francisc Editura Pauline București, 2014 Autorul ne descoperă profunzimea vieții spirituale și ne conduce la misterul manifestării lui Dumnezeu în lume, la viitorul Bisericii, ce trebuie să răspundă unor provocări deosebite, la „trupul nostru”, dimensiunea cotidiană a vieții de care nu trebuie să ne rușinăm, și la întâlnirea cu Isus. Educaţia: în slujba vieţii Autor: Papa Francisc EARCB București, 2013 „... Unde putem ajunge dacă paşii noştri nu se orientează spre un scop anume? Ce ne putem propune dacă nu ştim cine suntem?...” O carte despre educatori şi educaţie, care se adresează fiecăruia dintre noi. 34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2018

În călătorie.

Andrea Tornielli într-un interviu cu Papa Francisc

Editura Trei, Bucureşti, 2017

a Editura Trei, din Bucureşti, a apărut în limba română, în traducerea Ceraselei Barbone, un nou volum dedicat personalităţii Papei Francisc, care anul acesta, pe 13 martie, aniversează 5 ani de pontificat. Această carte este scrisă de Andrea Tornielli (n. 1964), un cunoscut jurnalist italian de la Vatican şi al cotidianului La Stampa, responsabil al site-ului web Vatican Insider, colaborator pentru numeroase publicații italiene și internaționale. La aceeaşi editură, a mai apărut o altă carte a jurnalistului italian: este vorba despre un volum de interviuri cu Papa Francisc - Numele lui Dumnezeu este Milostivirea. Papa Francisc este cunoscut ca un bun comunicator, carismatic, deschis faţă de toate persoanele şi dispus la dialog. Simplitatea

Format: 130 x 200 mm, 464 de pagini

autentică şi generozitatea sa l-au făcut unul dintre cei mai populari lideri ai momentului. Volumul pe care îl propunem prezintă aspecte mai puţin cunoscute din culisele călătoriilor apostolice ale Papei Francisc, anecdote, impresii personale şi curiozităţi inedite care fac lectura să fie captivantă, aşa cum este cuceritoare persoana acestui om al lui Dumnezeu, care se prezintă pe sine ca fiind „un părinte... pelerin al păcii”. Pr. Andrei Dumitrescu

Dincolo de Soare Un film cu Papa Francisc

e 20 septembrie 2017, la Vatican a avut loc premiera filmului Dincolo de Soare, un răspuns la dorința Papei de a se realiza un film care să le comunice copiilor mesajul Evangheliilor. Cinci copii din Patagonia, de etnii diferite, pleacă în căutarea lui Isus. În film, însuși Papa Francisc, aflat într-o cameră a Palatului Apostolic, le explică copiilor cum se ajunge la Isus: citind Biblia, studiind catehismul, vorbind cu El. Veniturile obţinute din acest film vor fi oferite unor fundaţii de caritate argentiniene - El Almendro și Los Hogares de Cristo - care oferă ajutor copiilor și tinerilor aflați în situații dificile.

CULTURĂ SACRALITATEA ÎN ARTĂ

Coborârea lui Cristos de pe Cruce Text: Pr. Andrei Dumitrescu

Coborârea lui Cristos de pe Cruce (cca 1435)

de Rogier van der Weyden Pictură pe lemn. Dimensiune: 220 × 262 cm Tabloul se află în Muzeul Prado, din Madrid.

n viaţă pot exista momente când suferinţa atinge culmi atât de mari încât poate fi apropiată de intensitatea morţii. Privind pictura artistului flamand Rogier van der Weyden, Coborârea lui Cristos de pe Cruce, remarcăm cu uşurinţă această intensitate a durerii la Sfânta Fecioară, care leşină la vederea corpului lipsit de viaţă al Mântuitorului; este exprimarea realistă a durerii unei mame care îşi pierde copilul, după ce a participat la fiecare moment al pătimirii acestuia, trăind în inima ei intensitatea durerii Fiului lui Dumnezeu care „a venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit” (In 1,11). Rămasă fără cuvinte, copleşită de durere, Maria leşină, fiind surprinsă ea însăşi într-o atitudine în care viaţa pare să-i fi părăsit trupul. Corpul lui Isus este coborât cu grijă de pe lemnul crucii de cei doi prieteni ai săi, Iosif din Arimateea, în stânga, şi Nicodim, în dreapta. Fecioara Maria, înfăţişată tradiţional în haine albastre, cu un voal alb, cade la picioarele Sfântului Ioan, care vrea să o sprijine pe mama îndurerată, devenită acum mama lui (cf. In 19,26-27).

Remarcăm, de asemenea, privirile orientate în jos ale tuturor celor nouă martori ai pătimirii Domnului, ochii închişi, chipurile înlăcrimate şi atitudinea acestor prieteni ai Mântuitorului, care rămân nemângâiaţi în faţa morţii lui Isus. Fundalul auriu este simbol al regalităţii Domnului. Deşi suferă o moarte atât de cumplită, Cristos rămâne mai departe regele nostru, cel prin care „toate au luat fiinţă” (cf. In 1,3), iar prin învierea sa ne arată că este cu adevărat Domnul, stăpânul vieţii şi al morţii.

Rogier van der Weyden reformator al artei gotice

ogier van der Weyden (Rogier de La Pasture) s-a născut în jurul anului 1399, la Tournai (Belgia), şi a murit la Bruxelles, în 1464. A fost unul dintre marii pictori de inspiraţie gotică ai secolului al XV-lea; se remarcă printr-o expresivitate dramatică a creaţiei, o compoziţie echilibrată şi monumentală, în care personajele sunt reprezentate în manieră realistă, mişcătoare. Opera sa este bazată pe armonia dintre construcția ritmată a liniilor și emoția expresivă, sfântă.

Rogier van der Weyden

MARTIE 2018 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

ETCETERA ANUNȚURI

Hramul Catedralei SF. iosif

uni, 19 martie, în Solemnitatea Sfântului Iosif, soțul Sfintei Fecioare Maria și Patron al Bisericii Universale, la ora 18:30, ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, va prezida Sfânta Liturghie solemnă a hramului Catedralei Sfântul Iosif. La celebrarea liturgică va participa și PS Martin Roos, Episcopul Diecezei Romano-Catolice de Timişoara.

Cateheze online

e durata Postului Mare, sunt disponibile online cateheze în limba română, pe tema Biblia și Sacramentele. Subtitrarea în limba română s-a realizat prin eforturile sectorului de cateheză al Eparhiei de Cluj-Gherla. Pentru prezentarea generală a proiectului și pentru detalii, poate fi accesat site-ul: www.cateheza.ro/biblia-si-sacramentele.

Revista Actualitatea creștină poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot, nr. 19, 010164 – Bucureşti, sector 1 Tel.: 021 201 54 57 Email: libraria@arcb.ro Website: www.librariasfiosif.ro Persoană de contact: Tereza Petreş

www.librariasfiosif.ro

In memoriam

Pr. Eugen Blăjuţ (senior) OFMConv

e 30 ianuarie, s-a stins din viaţă Pr. Eugen Blăjuţ, la vârsta de 92 de ani. Pr. Eugen a slujit în mai multe comunităţi din Dieceza de Iaşi şi din Arhidieceza de Bucureşti. În Arhidieceza Romano-Catolică de București, a fost paroh la Câmpina și paroh în Bucureşti, la Parohia Sf. Fecioară Maria Regină (Cioplea). În toate comunitățile parohiale în care a activat Părintele Eugen s-au celebrat Sfinte Liturghii și s-au înălțat rugăciuni pentru odihna veșnică a sufletului său. Înmormântarea părintelui Eugen a avut loc pe 3 februarie, în biserica romano-catolică din Galaţi. Din partea Arhidiecezei Romano-Catolice de București a participat PS Cornel Damian, Episcop auxiliar.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MARTIE 2018

Pr. Eugen Blăjuţ (senior) OFMConv

ASCULTĂ RADIO MARIA O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz

www.radiomaria.ro

))

Nr. 03/2018 * Anul XXIX * Serie nouă * 4 lei

Arhanghelul Gabriel (1431-1433), Fra Angelico

GÂNDUL LUNII

Mergeți la Iosif!

Despre toleranță cu și fără ghilimele

Îngerii au uneori o carte ca locuinţă. www.vladimirghika.ro Desen în tuş negru-maroniu de Vladimir Ghika

De ce voluntar în Kenya?

PAPA FRANCISC Cinci ani de pontificat