Actualitatea crestina, nr. 11/2015

Cu ocazia anive'lsă'lii zilei de naşte'le - 6 noiemb'lie -

îl asigu'lăm pe Păsto'lul .A'lhidiecezei noast'le, Jnaltp'leasfinţitul Joan t<obu, de 'lecunoştinţa, d'lagostea şi 'lUgăciunea noast'lă şi îi mulţumim pent'lu g'lija pe ca'le o a'lată faţă de tu'lma ce i-a fost înc'ledinţată.

Jotodată,

îl implo'lăm pe ::buhul Sfânt să- I călăuzească şi

să- I inspiu în misiunea sa de p'leot, păsto'l şi învăţăto'l !

ela multi , ani todnici si , binecuvântati , de păstotite şi de viaţă, Jnaltpteasflnţite !

ANGElUS COMMUNICATIONIS CENTRUL DE COMUNICAŢII SOCIALE AL ARHIEPISCOPIEI ROMANO-CATOLICE DE BUCUREŞTI REDACTOR COOROONATOR Cristina Şoican REDACTORI Daniel Bulai Francisc Doboş Liana Gehl Fabian Măriuţ Tarciziu Şerban Francisc Ungureanu COLABORATORI PERMANENŢI Iulia Cojocariu Anca

Dănuţ Doboş Mărtinaş-Giulimondi

Gabriela Lungu Wilhelm Tauwinkl COPERŢI

Roxana Elekes

lavinia

TEHNOREDACTARE Dăncescu Manuchian

lECTORI Iulia Cojocariu Sr. Anastasia Girleanu cj DISTRIBUŢIE

Eusebiu

Pîrţac

VERSIUNEA ON-LlNE www.actualitatea-crestina.ro REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA

Str. G-ral Berthelot, nr. 19 010164, Bucuresti Tel.: 021/201 5470 actualltateacrestina@yahoo.com redactie@actualitatea-crestina.ro TIPAR Tipografia Everest 2001 SRl www.everest.ro ABONAMENTE 43 lei 1 121uni la librăria Sfântul Iosif Str. G-ral Berthelot, nr. 19 010164, Bucureşti Tel. 021/201 5457 Pentru Petreş Tereza ISSN 1221 - 1700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Martori ai iubirii conjugale

„P

ărinți fără egal”, „mai demni de cer decât de pământ”. Cu aceste cuvinte își descria Sf. Tereza a Pruncului Isus tatăl și mama, pe Ludovic și Azelia Martin, canonizați împreună duminică, 18 octombrie 2015, de către Papa Francisc, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne celebrată în Piața Sf. Petru, din Vatican.

Pe când era în Carmelul din Lisieux, o rudă apropiată îi scria Terezei în mănăstire: „Adevărul este, micuța mea Tereza, că părinții tăi sunt dintre aceia care pot fi numiți sfinți și care merită să dea naștere altor sfinți”. Tereza avea să fie ridicată la cinstea altarelor în 1925, de către Papa Pius al XI-lea, iar mai târziu au fost deschise procese de beatificare și pentru părinții ei și pentru una dintre surori: pentru Ludovic și Azelia, în 1957 (canonizați în octombrie 2015); pentru Leonia, în 2012 (declarată slujitoare a lui Dumnezeu în ianuarie 2015). Evenimente de o importanță deosebită și cu un mesaj profund: sfințenia poate să crească și crește în celula de bază a societății, care este familia. Iar faptul că celebrarea canonizării celor doi soți a avut loc în timpul Sinodului despre misiunea și vocația familiei în Biserică și în lume este o dovadă că sfințenia marchează toate etapele vieții și că nu există dificultăți care să nu poată fi depășite.

Soții Martin au avut nouă copii – șapte fete și doi băieți –, dintre care patru au murit la vârste fragede. Tereza a fost ultima, născută atunci când mama știa deja că suferă din cauza unui cancer la sân. Viața de căsătorie a celor doi soți a durat 19 ani, până când Azelia a murit. Ludovic a mai trăit încă 17 ani, în văduvie, dedicându-se, cu multe sacrificii, creșterii și educării celor cinci fete, cărora le-a sădit în suflet din fragedă vârstă sămânța credinței. O misiune îngreunată și de situația istorică, Biserica franceză fiind, atunci, ținta unuia dintre cele mai violente atacuri din istoria ei: laicismul încerca să desacralizeze în mod radical viața și lumea, Biserica era exclusă din viața socială. Dar, fiecare creștin este chemat să se sfințească în situația concretă pe care o trăiește, și tocmai acesta este exemplul minunat pe care ni-l transmit părinții Sfintei Tereza a Pruncului Isus: și-au trăit mereu viața sub privirea lui Dumnezeu, punându-l pe Isus pe primul loc în toate situațiile vieții, având certitudinea că împreună cu Dumnezeu pot depăși orice obstacol, orice dificultate.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI Canonizându-i pe cei doi soți, Biserica reamintește că viața de familie, căsătoria este o vocație, o chemare pe care Dumnezeu o adresează omului. Iar soții, numai acceptându-se unul pe celălalt ca pe un dar de la Dumnezeu și privindu-se reciproc cu iubirea lui Dumnezeu pot să-și construiască propriul cămin pe temelie solidă, pe stâncă, așa cum spune Evanghelia. Acest lucru a fost clar pentru Azelia când, văzându-l pentru prima dată pe viitorul ei soț a simțit un glas în inima ei: „Pe acest bărbat l-am pregătit pentru tine”. În plus, atunci când soțul și soția sunt conștienți de darul primit, trăiesc căsătoria în respect reciproc și în spirit de prietenie. „Eu sunt mereu foarte fericită cu el, îmi face viața senină… Soțul meu este un adevărat prieten”, scria Azelia despre relația cu Ludovic.

Este un mesaj foarte puternic, îndeosebi pentru tinerii de astăzi, într-o perioadă în care instituția căsătoriei este atacată, în unele ambiente, în esența ei. Biserica reafirmă integritatea și indisolubilitatea căsătoriei pentru că ea înseamnă un drum, însă nu numai un drum uman, ci și un drum de sfințenie; nu înseamnă doar realizare pe plan uman, ci și un proiect măreț pe care Dumnezeu îl încredințează soților. Familia trebuie să redescopere că nașterea unui fiu, spre exemplu, este un dar, întotdeauna, chiar și atunci când viața lui este scurtă sau însoțită de suferință. În predica de la Veghea de rugăciune, din ajunul Sinodului episcopilor, Papa Francisc spunea: „Pentru a înțelege astăzi familia, să intrăm și noi în misterul Familiei de la Nazaret, în viața ei ascunsă, cotidiană și obișnuită, așa cum este viața celor mai multe dintre familiile noastre, cu necazuri și bucurii simple; o viață împlinită prin răbdare senină în contradicţii, prin respect faţă de condiţia fiecăruia, prin acea umilinţă care eliberează şi înfloreşte în

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

slujire, o viaţă de fraternitate, care să provină din faptul că ne simțim parte dintr-un singur trup. Familia este un ambient de sfințenie evanghelică, realizată în condițiile cele mai obișnuite. Acolo se respiră amintirea generațiilor și se înfig rădăcini care permit să se meargă departe. Este un ambient al discernământului, unde membrii învață să recunoască planul lui Dumnezeu pentru fiecare și să-l accepte cu încredere. Este un ambient al gratuității, al prezenței discrete, fraterne și solidare, în care fiecare învață să iasă din sine pentru a-l accepta pe celălalt, pentru a ierta și a fi iertați.”

Aceste cuvinte ale Papei ne dau măsura contemporaneității soților Martin. Canonizarea lor le arată tuturor familiilor – în mod deosebit celor creștine – frumusețea extraordinară a lucrurilor obișnuite, când propria poveste de viață este primită ca din mâinile lui Dumnezeu și oferită Lui. Iar mărturia lor luminoasă – așa cum frumos sublinia Suveranul Pontif în omilia din cadrul celebrării canonizării părinților Sfintei Tereza a Pruncului Isus –, „ne încurajează și pe noi să perseverăm pe drumul slujirii aproapelui, plini de încredere în ajutorul lui Dumnezeu și în maternitatea ocrotitoare a Sfintei Fecioare Maria”.

Să încredințăm și noi mijlocirii Sfinţilor soți Ludovic și Azelia Martin bucuriile, așteptările și dificultățile familiilor noastre și ale familiilor din întreaga lume, rugându-i ca din cer să vegheze asupra noastră şi să ne fie sprijin prin mijlocirea lor puternică.

Sfinţilor Ludovic şi Azelia, rugaţi-vă pentru noi!

PS Cornel DAMIAN Episcop auxiliar de Bucureşti

DIN VIAȚA ARHIDIECEZEI

Traian (NT): ÎPS Ioan Robu, prezent la cursul de formare permanentă a preoților

Î

ntr-o societate aflată în continuă schimbare, Biserica este nevoită să-și adapteze atât limbajul, cât și acțiunea pastorală, le-a spus ÎPS Ioan Robu miercuri, 20 octombrie 2015, preoților prezenți la Traian (NT), la Cursul de formare permanentă. Organizat de Oficiul pentru Cler al Diecezei Romano-Catolice de Iași în colaborare cu Centrul Diecezan pentru Cler şi Vocaţii al Arhidiecezei RomanoCatolice de Bucureşti (ARCB), cursul s-a desfășurat în perioada 19-23 octombrie la Centrul diecezan Gaudium et Spes din Traian și a reunit 41 de preoți, din cele două dieceze.

Arhiepiscopul Mitropolit de București a amintit cuvintele Papei Francisc care îi îndeamnă pe preoți să meargă în căutarea credincioșilor, până la periferii, și a subliniat importanța adoptării unei noi strategii pastorale, „de la om la om”. ÎPS Ioan i-a încurajat pe preoţi să viziteze familiile şi să le fie alături, să menţină legătura cu familiile plecate în străinătate, să meargă în căutarea credincioşilor care s-au îndepărtat de Biserică, în căutarea celor marginalizaţi.

Totodată, i-a îndemnat pe preoți să utilizeze cu folos și în mod eficient mijloacele moderne de comunicare și rețelele de socializare în activitatea pastorală. Înaltpreasfințitul a amintit apoi importanța colaborării cu laicii, subliniind necesitatea formării acestora.

Cu această întâlnire s-a încheiat seria celor cinci sesiuni ale Cursului de formare permanentă a preoților, marcate de împlinirea a 50 de ani de la încheierea Conciliului Vatican II. La Cursurile de formare permanentă organizate în acest an au participat peste 320 de preoți din Arhidieceza Romano-Catolică de București și din Dieceza RomanoCatolică de Iași. Programul zilelor de formare permanentă a cuprins momente de rugăciune în comun (Liturgia Orelor, Sf. Liturghie, Rozariu, Adorație euharistică), o serie de conferințe despre unele documente conciliare, discuții pe marginea conferințelor, vizionarea unui film documentar despre Conciliul Vatican II.

București-Cioplea: În luna octombrie la grota Mariei

D

upă ce s-au adunat în fața altarului Domnului, participând la Sfânta Liturghie de seară, marți, 13 octombrie 2015, preoții și credincioșii din comunitatea parohiei Sf. Fecioară Maria Regină (Cioplea), din capitală, s-au reunit în jurul Mariei, în fața grotei din curtea parohiei, pentru a recita Sfântul Rozariu. Acest moment de rugăciune a avut ca intenție unitatea între membrii comunității și reușita lucrărilor Sinodului pentru familii, care s-a desfășurat la Roma.

Rugăciunea făcută în comun a adunat membri ai comunității de toate vârstele – copii, tineri, adulți, per-

soane în vârstă –, și mulți dintre ei chiar au recitat câte un „Bucură-te Marie” atunci când părintele Paroh Fabian i-a invitat să se implice activ la rugăciune. Adresându-le celor prezenți câteva cuvinte, Pr. Fabian a făcut referire la aparițiile Sfintei Fecioare Maria de la Fatima celor trei copilași – Lucia, Iacinta și Francisc –, care aveau loc în zilele de 13 ale lunii, și în timpul cărora Maica Domnului îndemna să se recite Rozariul cât mai des.

Pr. Marian BLAJ

Paris: Aniversarea hirotonirii lui Vladimir Ghika

Î

n 7 octombrie 1923, în capela Sf. Vincențiu de Paul din capitala franceză, a fost sfințit întru preoție Fericitul Vladimir Ghika. Credincioșii de aici nu au trecut cu vederea această dată, și pe 11 octombrie (duminica) au organizat o comemorare a acestui eveniment, ținând încă o dată anul acesta să-și amintească de personalitatea protectorului lor din arhidieceza pariziană.

Astfel, pentru această duminică specială, locul și ora Sf. Liturghii s-au schimbat, deoarece cu permisiunea ordinului lazarist, care este proprietarul capelei Sf. Vincențiu de

Paul, credincioșii români în număr mare s-au adunat la ora 11.45 pentru celebrarea euharistică.

Cel care a prezidat această Sf. Liturghie a fost ÎPS JeanClaude Périsset, Arhiepiscop, fost Nunțiu apostolic în România. În omilia sa, părintele arhiepiscop a vorbit despre personalitatea Fericitului Vladimir Ghika, făcând o legătură între monseniorul român și Sf. Vincențiu de Paul, numindu-l chiar un Sf. Vincențiu al secolului al XX-lea.

După Liturghie a avut loc o agapă cu produse tradiționale românești aduse de credincioși, iar de la ora 14,30, în una ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

DIN VIAȚA ARHIDIECEZEI din sălile puse la dispoziție pentru această ocazie de către frații lazariști, credincioșii au putut vedea un scurt film documentar despre Fericitul Vladimir Ghika, intitulat „Vladimir Ghika – viață în slujba lui Dumnezeu și a aproapelui”, realizat în 2013, cu ocazia beatificării, de către Maria Sander, montajul Roxana și Liviu Elekeș.

Cu ocazia acestei comemorări, românii catolici au avut bucuria de a-l avea ca oaspete și pe Pr. Francisc Ungureanu, Vicar episcopal în Arhidieceza de București, postulator al Cauzei

de canonizare a Fericitului Vladimir Ghika. După vizionarea filmului mai sus-amintit, Pr. Ungureanu a ținut o scurtă conferință despre Vladimir Ghika, intitulată „Uite… cum cerul sărută pământul”. Prin evocarea sfințeniei Fericitului Vladimir, la sfârșitul acestei conferințe credincioșii prezenți au fost încurajați să urmeze exemplul protectorului lor în drumul spre sfințenie, în legătura cu Dumnezeu și în slujirea aproapelui.

Pr. Nicolae CIBIAN

București: Site-ul www.vladimirghika.ro într-o nouă versiune grafică

S

ite-ul Postulaturii Cauzei de Canonizare a Fericitului Vladimir Ghika – www.vladimirghika.ro – a fost relansat într-o nouă versiune grafică la 7 octombrie 2015, în ziua aniversării hirotonirii preoţeşti a Monseniorului Ghika. Realizat cu colaborarea Centrului de Comunicaţii Sociale Angelus, al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, şi asistenţa tehnică a Mediagrandesign, actualul site continuă primele versiuni și preia munca celor de la început, reorganizând informația și punând-o la dispoziția navigatorilor într-un design responsive.

Inaugurat la 29 august 2006, site-ul vladimirghika.ro a fost realizat la început de echipa care lucrează și la paginile de internet ale părinților salezieni din Constanța.

Efortul acestora s-a bucurat de sprijinul și colaborarea scriitorului Andrei Brezianu – fost discipol al Monseniorului, cercetătorului Emanuel Cosmovici, dnei Doina Cornea, dnei Viorica Lascu, dnei Anca Filoteanu și al altora. Renovat în 2012, site-ul a reușit să reunească până în august 2015 circa 120 de texte – cărți și conferințe (unele publicate online integral) – ale Monseniorului (65) sau despre Monseniorul (55), precum și peste 220 de articole din revista Actualitatea Creștină, referitoare la Monseniorul Vladimir Ghika (din anii 1991-2014).

Ultima postare pe vechiul site al Postulaturii a fost la 12 august 2015. Timp de circa o lună site-ul a fost închis, perioadă în care a fost mutat pe serverul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București și reconstruit, reușindu-se până în prezent republicarea aproape în totalitate a informaţiilor de pe vechiul site, urmând a fi actualizate secţiunea

cu scrieri despre Monseniorul Vladimir Ghika şi arhiva articolelor din revista Actualitatea Creştină.

Postulatura unei Cauze de beatificare/canonizare este un organism înființat de autoritatea ecleziastică cu competență și are rolul de a promova o Cauză. Postulatorul Cauzei de Canonizare a Fericitului Vladimir Ghika este Pr. Francisc Ungureanu. Monseniorul Ghika s-a născut la 25 decembrie 1873, la Constantinopol. A studiat în Franța și Italia, iar în 1902 a intrat oficial în Biserica Catolică. La 7 octombrie 1923 a fost hirotonit preot la Paris, dedicându-se apostolatului, la început în Franţa, iar în ultima parte a vieții în România. Arestat în 1952 la București, şi condamnat un an mai târziu, a trecut la cele veșnice la 16 mai 1954, la închisoarea de la Jilava. Procesul informativ în vederea beatificării şi canonizării a început în 2002, în martie 2013 Papa Francisc recunoscând martiriul lui şi beatificându-l la 31 august acelaşi an.

MCL - România prezentă la Seminarul Internaţional de Studii Europene

M

işcarea Creştină a Lucrătorilor din România (MCL România) a participat la Seminarul Internaţional de Studii Europene Hrănirea planetei, energie pentru viaţă. Sărăcia şi politicile sociale şi ale muncii în Uniunea Europeană, eveniment organizat la Milano, în perioada 1-4 octombrie 2015, de către Movimento Cristiano Lavoratori (MCL), Das Europäische Zentrum für Arbeitnehmerfragen (EZA) şi alte instituţii europene, cu sprijinul UE. Lucrările seminarului s-au desACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

făşurat la început la Hotelul Michelangelo, din Milano, iar din 3 octombrie, la Expoziţia Universală din Milano (Expo Milano 2015).

Printre cei care au luat cuvântul s-au numărat Mons. Duarte da Cunha – Secretar General al Consiliului Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE), Giovanni La Via – preşedintele Comisiei Ambient a Parlamentului European, delegaţi şi reprezentanţi din partea Univerităţii Catolice din Milano, ai Ministerului spaniol pentru coope-

DIN VIAȚA ARHIDIECEZEI rare internaţională, ai parlamentului maltez etc. Sâmbătă, 3 octombrie, Pr. Francisc Ungureanu (MCL Romania) a intervenit la sesiunea de lucru pe tema „Lupta împotriva sărăciei și coeziunea socială – propuneri de acțiune”, desfăşurată chiar în interiorul Expoziției Universale.

Seminarul internaţional de studii europene a fost marcat de evenimentul EXPO 2015 și de Enciclica Papei Francisc – Laudato Si, și a urmărit un schimb de experiențe pentru ca acțiunile instituțiilor participante să ajute „fiecare om să fie din ce în ce mai om”.

Mișcarea Creștină a Lucrătorilor (MCL) din România este o asociație care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Arhidiecezei Romano-Catolice de București de zece de ani.

Expo Milano 2015 este o Expoziţie Universală găzduită de

Italia în perioada 1 mai – 31 octombrie 2015, şi este cel mai mare eveniment realizat vreodată pe tema alimentaţiei şi a hranei.

Bucureşti: Comemorarea Sf. Francisc de către comunitatea franciscană

S

âmbătă, 3 octombrie, ora 19.00, împreună cu ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, alături de persoane consacrate şi credincioşi din capitală şi nu numai, fraţii franciscani din Bucureşti au celebrat „Paştele” Sfântului Francisc, adică amintirea trecerii sale la cele veşnice. Este un moment de rugăciune celebrat de către familia franciscană din întreaga lume în ajunul morţii Sfântului Francisc. În acest spirit, în capela comunităţii fraţilor franciscani din cartierul Rahova, cei prezenţi s-au rugat, au cântat, au ascultat Cuvântul Domnului şi au primit îndemnurile şi încurajarea ÎPS Ioan. Prin cuvintele sale, ÎPS Ioan ne-a confirmat valoarea slujirii, a dragostei faţă de aproapele şi a sărăciei pe care le-a trăit cu dăruire Sfântul Francisc, imitându-l şi urmându-l pe Cristos. Rugăciunea s-a încheiat cu

binecuvântarea Înaltpreasfinţitului, după care a urmat un moment de comuniune fraternă la care au luat parte toţi cei prezenţi. Pace și bine!

Pr. Bogdan Emilian BALAŞCĂ

București: Un nou an universitar la Facultatea de Teologie Romano-Catolică (UB)

P

rima zi din luna octombrie 2015 a marcat, pentru studenții și cadrele didactice de la Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității București, deschiderea unui nou an universitar, 2015-2016. Evenimentul a început cu Sf. Liturghie, prezidată, în Catedrala Sf. Iosif, de către ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, alături de care au concelebrat preoți profesori: Pr. Dr. Emil Moraru, Pr. Dr. Tarciziu Șerban, Pr. Dr. Marius Taloș S.J., Pr. Dr. Victor Dumitrescu și Pr. Dr. Lucian Dîncă A.A. La predică, ÎPS Ioan Robu a vorbit despre Sf. Tereza a Pruncului Isus, comemorată de Biserica Catolică la 1 octombrie, o tânără călugăriţă carmelitană, după a cărei trecere la cele veșnice, la vârsta de 24 de ani, s-a dovedit că în scurta şi aparent nesemnificativa sa viaţă „a trăit la dimensiunea Bisericii Universale”. Arhiepiscopul i-a îndemnat pe studenţi ca, după exemplul Sfintei de la Lisieux, să citească frecvent Sfânta Scriptură, căci „Dumnezeu vorbeşte în multe feluri,

dar în mod special prin cuvântul Sfintei Scripturi”, şi le-a urat un nou an de studiu binecuvântat de Dumnezeu.

După Sf. Liturghie, în Auditorium maximum al Facultăţii a avut loc o Lectio magistralis ținută de Pr. Marius Taloș SJ – superiorul regional al Iezuiţilor din România – pe tema „… Și cine este aproapele meu? Parabola Bunului Samaritean revizitată în contextul actual”. Conferinţa a fost urmată de reuniunea profesorilor şi studenţilor Facultăţii. În anul universitar 2015-2016, Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității București oferă programe de studii de licenţă – cu specializările teologie romano-catolică asistenţă socială şi studii religioase –, master – cu specializările asistenţă socială a Bisericii şi comunicare biblică şi ecclesială – şi doctorat în domeniul teologie. La cursurile Facultăţii s-au înscris în noul an universitar 127 de studenţi: 63 la cursurile de licenţă (anul I, II şi III), 36 la cursurile de master (anul I şi II) şi 28 la programul de doctorat.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

ȘTIRI INTERNE

DIECEZA DE IAŞI Şase seminarişti trimişi în trei locuri de misiune

D

uminică, 18 octombrie 2015, în Catedrala Adormirea Maicii Domnului, din Iaşi, la ora 8.00, a fost celebrată o Liturghie cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor de către părintele Eduard Soare.

Au concelebrat preoţii Florin-Petru Sescu, Cornel Cadar și Ieronim Budulai. În cadrul Sfintei Liturghii, şase tineri de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi au primit mandatul misionar.

Studenţii care vor pleca în misiune sunt: Paul Roca (din Şcheia - IS) şi Ştefan Tamaş (din Teţcani - NT), care vor merge în Ecuador pentru aproximativ şapte luni; Lucian Simon (din Sagna - NT) şi Marian Cazacu (din Pralea BC), care vor avea o experienţă de şase luni în Kenya, şi Laurenţiu Turbuc (din Arini - BC) şi Răzvan Iacob (din Bacău), care vor merge în Coasta de Fildeş, tot pentru şase luni.

Părintele Eduard Soare, vicerectorul Seminarului, le-a înmânat celor şase studenţi mandatul misionar, fiind chemaţi pe nume de părintele Florin-Petru Sescu, responsabilul Centrului Misionar Diecezan. Misionarii noştri sunt chemaţi să ducă mai departe mandatul misionar conferit de Cristos cu două milenii în urmă, iar noi suntem îndemnaţi să ne rugăm pentru ei şi pentru toţi misionarii

care îşi riscă viaţa clipă de clipă ca să ducă mai departe Vestea cea bună, Evanghelia.

Tot duminică, la ora 10.00, în capela Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi a fost celebrată o Sfântă Liturghie dedicată Zilei Mondiale a Misiunilor. La Ofertoriu, darurile la altar au fost prezentate de studenţii seminarişti care vor pleca în misiune.

Andrei GHERGHEL ercis.ro

EPISCOPIA GRECO-CATOLICĂ, ORADEA Simpozion Internaţional „Şcoala Ardeleană”

Î

ntre 8 şi 10 octombrie, la sediul Departamentului Oradea al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică, din cadrul Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, au avut loc lucrările Simpozionului Internaţional Şcoala Ardeleană, eveniment ajuns la a X-a ediţie. Organizat de către Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, din Oradea, împreună cu Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Teologie Greco-Catolică a aceleași universități şi Colegiul Greco-Catolic „Sfântul Atanasie”, din Nyíregyháza - Ungaria, lucrările simpozionului au deschis seria evenimentelor dedicate zilei naţionale a Şcolii Ardelene, sărbătorită în fiecare an la data de 11 octombrie. În cadrul simpozionului, pe lângă prezentarea studiilor din domeniul istoriei, rodul cercetării specialiştilor din institutele de specialitate din ţară şi de peste hotare, au fost dezbătute şi teme legate de Familia creştină – Fundamente antropologice, iubire şi sexualitate în celibat şi căsătorie, care au fost abordate atât sub aspect filosofico-teologic, cât şi din perspectiva antropologiei, eticii, psihologiei, sociologiei, a sexualităţii şi curentelor culturale care modelează spaţiul cultural european.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

Profesorii Andrei Marga şi Alberto Castaldini au prezentat o vastă sinteză a scrierilor de specialitate care se referă la rolul femeii şi al familiei în creştinism, subliniind că relaţiile intrafamiliale sunt „locul” în care se formează identitatea persoanei umane, şi apoi al spaţiului cultural în care aceasta trăieşte. Lucrările susţinute de conferenţiarii din Italia, România, Ungaria şi Slovacia vor fi publicate şi anul acesta la Presa Universitară Clujeană. (egco.ro)

ȘTIRI EXTERNE

Adăpost de noapte oferit de iezuiţi la Roma

L

a Roma a fost inaugurat, la 7 octombrie a.c., un nou dormitor pentru persoanele fără adăpost.

Amplul spațiu a fost oferit Papei Francisc de Curia Generală a Societății lui Isus, iezuiții dorind să răspundă astfel cu promptitudine la apelul Pontifului de a destina o parte din propriile edificii persoanelor nevoiașe, care se confruntă cu mari dificultăți.

Structura are 34 de locuri și este gestionată de Surorile Misionare ale Carității (ordinul înființat de Maica Tereza de Calcutta), funcționând pe baza unui regulament de ordine interioară. Persoanele găzduite în dormitorul Darul Milostivirii vor putea beneficia și de cina oferită de Cantina pentru săraci a Misionarelor Carității.

Lucrările necesare adaptării edificiului la noua funcțiune au fost suportate de Elemozineria Apostolică, grație ofertelor care provin din distribuirea pergamentelor cu Binecuvântări Apostolice și din generoasele oferte din partea unor persoane private. În seara de joi, 15 octombrie, Papa Francisc a efectuat o vizită neanunțată la noul dormitor, unde a salutat pe fiecare persoană asistată.

Din anul 1988, în Vatican funcționează o altă Casă de primire, numită Darul Mariei, structura oferind adăpost unui număr de 50 de femei ale străzii, 30 dintre acestea beneficiind de găzduire permanentă.

Papa în Kenya, Uganda şi Republica Centrafricană

Î

n perioada 25-30 noiembrie Papa Francisc va efectua o călătorie apostolică în Africa, unde va vizita Kenya (25-26 noiembrie), Uganda (27-28 noiembrie) şi Republica Centrafricană (29-30 noiembrie). În timpul vizitelor, Suveranul Pontif se va întâlni cu autoritățile, cu reprezentanții cultelor religioase, precum și cu reprezentanți ai Bisericilor Catolice locale. În afara momentelor care se regăsesc în general în agenda călătoriilor apostolice, pe parcursul vizitei Papei în Africa se disting câteva evenimente. În capitala Kenyei, de exemplu, Suveranul Pontif va vizita un campus universitar, un cartier sărac, şi va participa la o întâlnire cu tinerii pe stadion. În Uganda se va întâlni cu cateheţii şi învăţătorii şi va vizita două sanctuare dedicate martirilor ugandezi – unul catolic şi unul anglican; se va întâlni apoi cu tinerii ugandezi şi va vizita un Centru caritabil – Casa Carităţii.

În capitala Republicii Centrafricane, Papa va vizita un lagăr de refugiaţi. Tinerii catolici vor avea ocazia să se spovedească la Papa Francisc, în prima seară a vizitei, după care vor participa toţi la o veghe de rugăciune pe esplanada Catedralei Notre-Dame, din Bangui. Papa va întâlni şi comunitatea musulmană, în Moscheea centrală din Koudoukou, Bangui, şi va prezida o Liturghie solemnă pe stadionul complexului sportiv Barthelemy Boganda, înainte de plecare. În cele șase zile ale călătoriei apostolice, Suveranul Pontif va ține nouăsprezece discursuri și va întâlni de la șefi de stat până la oameni nevoiași din mahalale. Va fi a unsprezecea călătorie apostolică a Papei Francisc în afara Italiei, după cea din Statele Unite ale Americii, din luna august, şi prima vizită pe continentul african.

Nou site internet pentru Episcopii Comunităţii Europene

C

omisia Conferinţelor Episcopale catolice din ţările membre ale Comunităţii Europene (COMECE) are de curând un site nou, disponibil în trei limbi: engleză, franceză şi germană. Site-ul www.comece.eu prezintă sectoarele principale de activitate ale Comisiei: emigrare şi azil politic, cercetare, bioetică şi sănătate, ecologie şi sustenabilitate, dreptate şi drepturi fundamentale, dialog intercultural, politici sociale şi economice, relații externe şi libertate religioasă. În fiecare sector de activitate sunt disponibile documentele elaborate până în prezent, articole tematice din publicaţia lunară a secretariatului COMECE – Europeinfos, subiecte de actualitate europeană şi date de

contact ale persoanei responsabilă de sector, în cadrul secretariatului Comisiei. Fiecare tematică este prezentată ca o „fișă de lucru” care sintetizează „competențele Uniunii Europene” în materie, poziţia Bisericii în acea privinţă şi contribuţia adusă de COMECE. În secţiunea „despre noi” sunt prezentaţi episcopii membri ai COMECE, secretariatul şi grupurile de lucru.

De asemenea, site-ul explică misiunea Comisiei: aceea de a „monitoriza, comunica, dialoga, informa şi asista”, interlocutorii fiind, pe de o parte, Conferinţele episcopale de pe teritoriul Uniunii Europene, pe de alta instituțiile UE. Președintele COMECE este Cardinalul Reinhard Marx, Arhiepiscop de München și Freising (Germania).

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

VIAȚA CONSACRATĂ

CONGREGAȚIILE SE PREZINTĂ

Congregaţia Slujitoarele Preacuratei de Parma

F

Istoria Congregaţiei ondatoarea Congregaţiei Slujitoarele Preacuratei de Parma, Fericita Anna Maria Adorni, s-a născut la 19 iunie 1805, la Fivizano, în Italia. A fost un exemplu de soţie, mamă și persoană consacrată. Dorinţa sa era de a se consacra lui Dumnezeu şi celor marginalizaţi pentru a continua să mărturisească iubirea îndurătoare a Tatălui Ceresc.

Simte chemarea la viaţa consacrată, însă la insistenţele mamei sale renunţă la această dorinţă şi se căsătoreşte. După moartea soţului şi a copiilor săi, la sfatul preotului, se dedică deţinutelor din închisoare: un loc de mare suferinţă; sărăcia morală şi materială de aici a atins-o profund. Într-una dintre scrierile sale, Fericita mărturisea: „Mergând prin închisoare, sufletul meu a fost copleşit de durere. Nu mă lăsa inima să văd cum pier atâtea suflete”. Cu lacrimi în ochi se ruga pentru salvarea sufletelor, iar când vizita deţinutele, le asculta şi le îndruma ca soră şi mamă. La 1 mai 1857 fondează familia religioasă „Slujitoarele Preacuratei” de Parma, pentru a mărturisi milostivirea lui Dumnezeu şi maternitatea Mariei. Pe data de 7 februarie 1893, la Parma, avea să încheie lunga sa viaţă dedicată în întregime lui Dumnezeu, fraţilor rătăciţi şi marginalizaţi. A fost proclamată Fericită la data de 3 octombrie 2010.

Specificul Congregației Darul Duhului Sfânt pentru Anna Maria Adorni a fost acela de a se alătura Preasfintei Fecioare Maria pe Calvar, stând la picioarele Crucii lui Isus, participând la marea operă a răscumpărării, sacrificând totul pentru ca Sângele preţios al lui Cristos să nu se piardă în zadar, dedicându-se persoanelor marginalizate din societate, în particular deţinutelor, fetelormame şi familiilor aflate în dificultate. Înţelegea valoarea infinită a mântuirii săvârşite de Cristos şi a răutăţii adânci a păcatului: „Nu mă răbda inima să văd că pier atâtea creaturi frumoase făcute după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi răscumpărate prin preţiosul Sânge al lui Cristos”.

Scopurile iniţiale şi constante ale Congregației noastre sunt: • Căutarea persoanelor rătăcite pe căile păcatului pentru a le da mărturie despre iubirea milostivă a lui Dumnezeu.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

• Educarea copiilor şi a tinerelor marginalizate pentru a fi sfătuite şi orientate spre bine.

• Primirea şi asistarea tinerelor şi a femeilor convertite pentru a persevera în bine.

La Bucureşti şi Tg. Ocna Din anul 1992, familia noastră religioasă este prezentă în România, prin cele două comunităţi: cea de la Bucureşti şi cea din Tg. Ocna. Surorile trăiesc misiunea prin exercitarea continuă a iubirii faţă de sufletele dragi Mântuitorului Isus Cristos, învăţând de la el să le iubim și să le însoțim cu duioşia Bunului Păstor. Ne dedicăm pastoraţiei prin cateheză, întâlniri de rugăciune şi orientare vocaţională; vizităm şi ajutăm familii în dificultate. În baza unui protocol de colaborare, desfăşurăm activităţi cu caracter religios şi recreativ care să contribuie la recuperarea socială şi moral-comportamentală a minorilor internaţi în Centrul Educativ Tg. Ocna. Din anul 2003 ne bucurăm de acest tip de apostolat pentru că el ne introduce mai mult în inima carismei noastre. Acestor persoane private de libertate încercăm să le oferim ceva de valoare: pe Isus în Sacramentul Spovezii şi al Euharistiei, care să le aducă alinare în suferinţele lor, dar mai ales să le redea libertatea interioară de care au mare nevoie. Am descoperit în ei persoane care, atinse de evenimentele vieţii, caută reconcilierea cu ele însele şi cu Dumnezeu.

Din iniţiativa Congregaţiei noastre, a fost înfiinţată Asociaţia Maica Anna Maria Adorni, cu scopul de a desfăşura activităţi de binefacere pentru persoane aflate în nevoie, în special copii, mame necăsătorite sau familii în dificultate.

Unul dintre proiectele asociaţiei este Centrul Rezidenţial pentru Copii care asigură copiilor, pe o perioadă determinată, găzduire, îngrijire, educaţie şi pregătire în vederea reintegrării sau integrării familiale şi socio-profesionale.

Al doilea proiect al asociaţiei este Grădiniţa cu program normal Anna Maria, unitate de învăţământ ce oferă preşcolarilor un program atractiv, flexibil, bazat pe joc, un program ce respectă cerinţele educaţionale ale Ministerului şi care ţine seama de particularităţile de vârstă şi individuale ale fiecărui

VIAȚA CONSACRATĂ copil. Prin munca şi disponibilitatea noastră ne străduim să oferim copiilor nu numai un cămin cald şi primitor, dar şi modele şi valori pentru viaţă, astfel încât fiecare să-şi dezvolte armonios personalitatea.

Misiunea continuă Misiunea Fericitei Anna Maria Adorni ajunge astfel prin suflete din țări diferite atrase de vocația iubirii la cei care s-au

depărtat de izvorul vieții și al păcii, de Isus Cristos și la mulți copii. Experienţa noastră este extraordinară și ne bucurăm să o împărtăşim cu tinere care simt dorinţa să-și dedice viaţa operelor de caritate. Secretul fericirii noastre stă în condiţia riscantă de a iubi. Da, pentru că Iubirea este adevărata şi unica mare aventură a Vieţii.

Sr. Paulina LENGHEN (AIM)

Comunitatea Sfântul Ioan

C

Despre Comunitatea Sfântul Ioan omunitatea Sfântul Ioan este un ordin călugăresc catolic, înființat în anul 1975 în Elveția de către părintele Marie-Dominique Philippe. În 2014, Comunitatea fraților era formată din 520 de frați, de 35 de naționalități diferite. Dintre aceștia, 270 sunt preoți. Frații trăiesc în 62 de mănăstiri, răspândite în peste 30 de țări, de pe cele 5 continente. Alături de frați, Familia Sfântul Ioan mai cuprinde Surorile Contemplative și Surorile Apostolice ale Sfântului Ioan – Congregații distincte, trăind în același spirit.

Pentru mai multe informații, vizitați site-ul central al Comunității, www.stjean.com.

Fondatorul - un preot dominican Părintele Marie-Dominique Philippe (1912-2006) s-a născut în nordul Franţei, într-o familie de doisprezece copii, din care șapte au ales viaţa monahală. La 18 ani, a intrat în Ordinul Dominican. Profesor la Universitatea Pontificală din Fribourg timp de 40 de ani, teolog şi predicator, a fost întâi de toate un părinte duhovnic şi un înţelept, una din marile personalităţi spirituale ale secolului al XX-lea. A trăit într-o Franță și într-o Biserică marcate de două Războaie Mondiale, de un Conciliu, de crize majore și de o reînnoire spirituală. În acest context, el și-a consacrat întreaga inimă și întreaga inteligență, toată bunătatea și toate competențele pentru a-l sluji pe Cristos și pentru a răspunde nevoilor oamenilor din timpul său. În 1975 a întemeiat Congregaţia Sfântul Ioan, la cererea insistentă a câtorva dintre studenții săi.

Carisma - pe urmele Sfântului Ioan Carisma Comunității ne leagă în primul rând de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan. Ea nu este, așadar, un program

teoretic, pe care să-l aplicăm în practică. Dorim să trăim astăzi ceea ce Apostolul Ioan reprezintă pentru Biserică.

Scrierile Sfântului Ioan (Evanghelia, Scrisorile şi Apocalipsa) sunt textele fondatoare ale Comunităţii Sfântul Ioan.

Pe urmele Sfântului Ioan, viaţa fraților este clădită pe contemplarea Cuvântului, trăită în momentele de rugăciune în tăcere, în Liturghia celebrată în fiecare zi şi în rugăciunea orelor. Sfântul Ioan îi cheamă, de asemenea, să „meargă în lumină” (1In 1,7). De aceea, viaţa fraţilor este o viață de studiu, parte integrantă a consacrării lor lui Cristos. Această căutare a adevărului este structurată după cele trei înţelepciuni (filozofică, teologică şi mistică). În sfârşit, această viaţă de adoraţie şi de căutare a adevărului se transmite prin vestirea Evangheliei. În acest fel, în viaţa lor apostolică, fraţii pot „urma Mielul oriunde se va duce”. Formarea fraților are loc în cadrul Şcolii Sfântul Ioan, singura instituţie patronată de Comunitate. Școala Sfântul Ioan este prezentă în fiecare mănăstire. În cadrul ei, fraţii împărtăşesc laicilor o formare structurată, filozofică, teologică și mistică.

Mănăstirea Sfânta Familie din București Se împlinesc curând 25 de ani de când au sosit la București primii frați din Comunitatea Sfântul Ioan, trimiși de părintele Marie-Dominique Philippe, fondatorul și superiorul general de atunci al comunității. Frații au venit în România la cererea Înaltpreasfințitului Ioan Robu, Arhiepiscop de București.

Ca superior general într-o perioadă de intensă dezvoltare a Comunității, părintele Marie-Dominique Philippe primea numeroase cereri de a înființa case în diferite părți ale lumii. „Lista de așteptare” era lungă. Solicitarea de la

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

VIAȚA CONSACRATĂ București era însă prima sosită din Europa de Est după căderea comunismului și, din acest motiv, părintele a răspuns imediat, trimițând frați în România. Ceva mai târziu, părintele Philippe avea să mărturisească: „Am venit aici pentru că știm că ați suferit mult. Voiam nu numai să ne rugăm pentru voi de la distanță [din Franța], ci să trăim aici împreună cu voi, să împărtășim aceeași viață cu voi.”

După cinci ani petrecuți în vecinătatea parohiei Cioplea a urmat mutarea în cartierul Bucureștii Noi și construirea Mănăstirii Sfânta Familie. Șantierul început în 1995 a fost terminat în 2003. La Liturghia de sfințire a capelei, Înaltpreasfințitul Ioan Robu spunea: „Aici liniile drepte ale latinității se conjugă în mod armonios cu liniile curbe ale apofatismului oriental”. De asemenea, mănăstirea frapează prin culorile ei îndrăznețe.

Misiune – ca Isus în mijlocul oamenilor Vocația acestei mănăstiri este de a fi un lăcaș de rugăciune și un centru spiritual în mijlocul Bucureștiului. Vă veți întreba oare de ce o mănăstire în mijlocul orașului? Încercăm să răspundem: Pentru că Isus a trăit în mijlocul oamenilor. Pentru că oamenii, oricât de străini ar fi de Dumnezeu, se simt bine dacă au niște călugări prin zonă. Pentru că în orașe se construiesc turnuri care să ajungă până la cer, dar ele nu ajung până la cer. Pentru că același destin și aceeași fragilitate îi unesc pe călugări cu toți ceilalți oameni...

Activitățile desfășurate la mănăstire și/sau în jurul ei sunt diverse. În primul rând, programul zilnic de rugăciune (Liturghie, adorație euharistică, liturgia orelor) este deschis oricui dorește să participe. Se poate veni pentru un timp mai scurt sau mai lung de reculegere. Regulat au loc cursuri de filozofie, teologie sau introducere în Biblie. Organizăm diferite întâlniri pentru copii, adolescenți sau tineri, ieșiri la munte, inițiative pentru apărarea vieții, tabere de vară sau de iarnă, pelerinaje etc. Din 2014 am reluat programul de găzduire pentru patru studenți, la ultimul etaj al casei de oaspeți, ca un sprijin pentru cei care doresc un loc de viață creștin în acești ani de formare.

Apostolate în afara mănăstirii Misiunea fraților nu se limitează la activitățile mănăstirii și ale centrului spiritual. În măsura posibilităților, în-

cercăm să răspundem invitațiilor primite din alte părți, în primul rând de la alte Congregații din București, dar și din alte locuri din țară. Ieșind dintre „zidurile noastre”, putem cunoaște mai bine bogăția și complexitatea Bisericii din România, pentru a o sluji mai bine. În același timp, implicit, mănăstirea devine cu timpul mai cunoscută de alții, prinde rădăcini mai adânc în peisajul eclezial românesc. În mod special, trebuie să menționăm aici legătura pe care Providența a creat-o cu Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla. La cererea Preasfințitului George Guțiu, doi frați din Comunitatea Sfântul Ioan au fost trimiși pentru a susține formarea teologică și spirituală a seminariștilor din Cluj. Părintele Jean-Yves Brachet și părintele JeanPaul-Marie au fost prezenți la Cluj din 1995 până în 1999.

Primirea atât de călduroasă de care are parte orice frate al Sfântului Ioan care ajunge la Cluj, chiar și astăzi după aproape 20 de ani, ne face să credem că frații noștri au făcut treabă bună!

Legătura dintre Comunitatea Sfântul Ioan din București și Eparhia de Cluj-Gherla a continuat și după plecarea celor doi preoți formatori. Dintre numeroasele contacte, să amintim numai pelerinajul cu relicvele Sfintei Tereza de Lisieux (2002), misiunea din timpul Postului Mare din 2009, inițierea în rugăciunea de adorație pentru copiii de la parohia Sfântul Iosif (2009-2010), pelerinajul cu relicva Fericitului Vladimir Ghika (2014) etc. În sfârșit, misiunea fraţilor depăşește graniţele Bisericii Catolice. Părintele Marie-Dominique Philippe a fost întotdeauna atent la rana despărțirii dintre creștini. Mănăstirea de la București a primit astfel ca un testament spiritual misiunea de a fi o „mână întinsă” spre creștinii ortodocși, căutând să favorizeze cunoașterea reciprocă dintre cele două Biserici și apropierea dintre ele, atunci când este posibilă.

Contact Ne încredințăm rugăciunilor dumneavoastră pentru a putea împlini voia lui Dumnezeu. Ne puteți contacta la telefon 021-6685919 și puteți urmări evenimentele mănăstirii pe blogul nostru: https://manastireasfantafamilie.wordpress.com.

Fr. Dan SUCIU CSJ

Congregația Slujitoarele săracilor Despre Congregația Slujitoarele săracilor La 23 mai 1880 lua fiinţă prima Casă a Surorilor Slujitoare ale Săracilor, comunitate care se dedică trup şi suflet în slujirea celor mai săraci, conform voinței Fericitului Giacomo Cusmano. Părintele Giacomo spunea despre cei săraci: „Nu sunt ai nimănui deci sunt ai noştri”.

Fondatorul – un iubitor al săracilor Giacomo Cusmano s-a născut la 15 martie 1834, la Palermo, într-o familie înstărită, dar cu un spirit profund creştin. Încă din fragedă copilărie, părinţii le insuflă celor ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

cinci fii ai lor un profund respect şi dragoste faţă de cei săraci.

Giacomo, devenind medic, se dedică cu totul celor mai nevoiaşi dar, în scurt timp înţelese că nu este de ajuns să vindece doar trupul ci şi sufletul. Astfel, la îndemnul directorului său spiritual, Monseniorul Domenico Turano, decide să-şi consacre viaţa lui Dumnezeu fiind sfinţit preot la 26 de ani.

Contextul istoric şi social din acea perioadă este caracterizat de revoluţia burgheză care a dus la accentuarea sărăciei. Din cauza lipsurilor tot mai mari şi a crizei, oamenii se îndepărtează de Dumnezeu şi se refugiază în alte ideologii. În aceste împrejurări nefavorabile, părintele Giacomo

VIAȚA CONSACRATĂ

Cusmano, susţinut de colaboratorii săi, înfiinţează o asociaţie cu numele „Bucăţica Săracului”, care să distribuie ajutoare familiilor greu încercate. Scopul lui era acela de a-i conduce pe oameni la Dumnezeu, folosindu-se de ajutorul material.

După câţiva ani de apostolat cu laicii, hotărăşte să întemeieze o comunitate de surori și după patru ani înfiinţează şi Ordinul Fraţilor Slujitori ai Săracilor, iar în 1887 comunitatea primilor Misionari.

Carisma – „Caritate fără limite” Carisma congregației noastre este aceea de a sluji săracii de toate vârstele, rasele și de orice condiție socială, fără a face diferenţă, aşa cum ne spune Isus: „Ori de câte ori aţi făcut acestea unuia dintre aceştia mici, Mie mi-aţi făcut” (Mt 25,40); aceasta este misiunea lăsată ca moştenire de fondatorul nostru.

Părintele Giacomo avea o sensibilitate puternică în privinţa săracilor, reuşind să-l descopere în ei pe Isus, la fel cum îl recunoaştem prezent în Sfânta Euharistie. El spunea: „Vreţi să-l vedeţi pe Isus? Iată sărăcuţii: ei sunt un alt sacrament, în persoana celui sărac se ascunde Isus. Slujindu-L pe Isus în sărac înseamnă mai mult decât a-l vedea faţă în faţă”.

Carisma fondatorului nostru este valabilă şi astăzi, deoarece săraci au fost, sunt şi vor fi mereu. Ceea ce contează este modul în care sunt priviţi, primiţi şi slujiţi, în sensul că nu e de ajuns să participăm la îmbunătăţirea situaţiei financiare, este nevoie de mult mai mult şi anume, să încercăm să îi apropiem de Dumnezeul cel Milostiv, prin gesturile noastre mici dar semnificative de caritate fără limite.

Sărăciile din zilele noastre de fapt sunt multe: singurătatea, frica, neîncrederea, descurajarea, nesiguranţa, dezechilibrul, neînţelegerea în familii cauzate de lipsa unui loc de muncă, lipsa locuinţei, lipsa comunicării. Astfel, unele persoane se închid şi devin victime ale corupţiei în societate.

Ce facem Împărţim cu ceilalţi ceea ce avem şi ceea ce suntem, în spirit de autentică comuniune fraternă. Prin exemplul nostru de viaţă redăm încrederea şi speranţa că Dumnezeu ne iubeşte enorm pe fiecare, aşa cum suntem, iar conştientizând aceasta, luptăm pentru promovarea binelui, dreptăţii și păcii în jurul nostru.

Fericitul Giacomo Cusmano având o devoţiune puternică faţă de Sfânta Fecioară Maria, a ales-o ca patroană a Congregaţiei. El afirma:„Vreţi să îi fiţi plăcuţi Mamei Cereşti?

Iubiţi-L cu tandreţe pe Fiul Isus. Vreţi să îi fiţi plăcuţi Fiului?

Iubiţi-o cu gingăşie pe Maria, Mama lui Isus”. În dificultăţi, fiind întrebat ce strategie abordează, el declara simplu şi hotărât: „Spun un Bucură-te Marie”.

Carisma noastră slujeşte persoana umană de la naştere până la moarte: copii, tineri, bolnavi, persoane dependente de droguri şi vârstnice.

La Piatra-Neamţ și Chiajna Surorile Slujitoare ale Săracilor au deschis prima casă în România, la Piatra-Neamţ, în octombrie 1992. Încă de la început, activitatea desfăşurată de surori cu săracii, dar mai ales animarea vocațională, a atras interesul unor tinere aspirante, care au răspuns invitaţiei de a-L cunoaşte mai bine pe Isus.

Apostolatul Surorilor era acela de a sluji la domiciliu persoanele bolnave, singure şi părăsite, de a colabora cu preoţii în cadrul parohiei. Ulterior s-a deschis o grădiniţă ce promovează integrarea copiilor săraci şi marginalizaţi, în special cei de etnie romă. Având in vedere necesităţile care s-au depistat în zonă, a luat naştere iniţiativa unei cantine sociale ce oferă ajutor familiilor defavorizate.

După aproape 10 ani de prezenţă în Dieceza de Iaşi, opera se extinde şi în Arhidieceza de Bucureşti, în localitatea Chiajna, Ilfov, în anul 2006. În anul 2007 s-a deschis o grădiniță unde surorile educatoare împreună cu laicii, încearcă să creeze un climat cât mai favorabil și familial. Așa cum spune și Papa Francisc, „e o mare provocare să fii educator catolic în ziua de astăzi, să ne reamintim că aparținem Poporului Sfânt a lui Dumnezeu, să fim purtători de speranță și să transformăm comunitățile noastre într-o inimă deschisă către nevoile oamenilor”. Şi aici, ca şi la Piatra-Neamţ, se are în vedere acelaşi scop: slujirea lui Isus în persoana celor mici și săraci, de aceea activitatea surorilor este educația copiilor, vizitarea persoanelor neajutorate şi colaborarea cu parohia „Sfântul Francisc”. Un autor anonim spunea: „Fă Rai din ce ai!” De aceea, modelul concret de viaţă sfântă al Fericitului Giacomo Cusmano ne invită şi pe noi, cei din anul 2015, să preţuim valorile morale şi spirituale transmise de el, dăruind un sens vieţii. Fiecare mic gest cotidian făcut din iubire să aducă o rază de speranţă şi pace în sufletele celor din jur, căci până la urmă orice om deţine în sine o sărăcie şi este nevoie să o transforme în bogăţie pentru el şi pentru ceilalţi.

Sr. Ana LUCACI S.D.P. ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

EVENIMENTE

Fraternitatea Iozefinii lui Murialdo

Profesiunea religioasă perpetuă a fratelui Florin Piștiean

F

raternitatea Iozefinii lui Murialdo, prezentă în România, la Popești-Leordeni (Ilfov), din 1998, are de sâmbătă, 24 octombrie 2015, un nou membru: fratele Florin Piștiean, care a depus profesiunea religioasă perpetuă în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne, prezidată, în biserica mănăstirii, de către PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București. Alături de fratele Florin au fost Pr. Marius Martin – superiorul comunității, Pr. Lorenzo Sibona – superiorul provincial al congregației, Pr. Fabio Volani, Pr. Antonio Barone și Giuseppe D’Oria – preoți iozefini, alți preoți diecezani și călugări din comunitățile bucureștene, persoane consacrate și numeroși credincioși.

La celebrare au fost prezente mama și două surori ale fratelui Florin, una dintre ele fiind și ea consacrată – Sr. Nicoleta Piștiean, din congregația Clarisele Franciscane Misionare ale Preasfântului Sacrament, precum și un grup de credincioși de la Brăila, comunitatea natală a fratelui.

Așa cum a subliniat PS Cornel Damian, la sfârșitul celebrării, prin profesiunea perpetuă, fratele Florin este primit în mod definitiv într-o a doua familie – după familia naturală –, și anume familia congregației religioase în care s-a angajat să trăiască și să slujească în conformitate cu sfaturile evanghelice de sărăcie, curăție și ascultare. Fratele Florin are 34 de ani, s-a născut la Brăila și a început experiența

spirituală în Comunitatea Iozefinilor în 2009. După noviciat, a studiat teologia la Institutul Teologic RomanoCatolic Franciscan, din Roman (Neamț), și la Seraphicum, la Roma (Italia). La 8 decembrie 2015 va fi sfințit diacon, la Iași, iar în vara anului următor va fi hirotonit preot pentru Fraternitatea Iozefinii lui Murialdo. În România, iozefinii sunt prezenți la Popești-Leordeni (IF) și la Roman (NT), unde se implică direct în formarea spirituală a tinerilor, colaborând cu comunităţile parohiale locale, și în educarea tineretului, prin activități educative, culturale, recreative, sociale şi caritabile, în cadrul Fundaţiei Leonard Murialdo.

În curând vom avea patru diaconi

A

trecut deja o lună de la inaugurarea noului an seminarial la Iași, cu început de mandat pentru noul rector, Mons. Benone Farcaș. La evenimentul de pe 1 octombrie 2015 a participat și PS Cornel Damian, fapt ce i-a bucurat pe seminariștii care se pregătesc pentru Arhidieceza de București. Vor urma alte câteva momente importante pentru unii dintre ei: Admisio și Diaconatul.

Admiterea la ordinele sacre, cu îmbrăcarea reverendei, pentru cei 13 studenți din anul III, va avea loc duminică, 29 noiembrie. Dintre aceștia, pentru Arhidieceza de București, îi avem pe Iulian Cochior, din Valea Mare, și pe Ştefan Lenghen, din Pîrgărești.

Odată cu începerea Anului Sfânt al Milostivirii, pe 8 decembrie, în Sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, vor fi hirotoniți la Iași 19 diaconi, dintre care patru pentru Arhidieceza de București. Aceștia sunt: Valeriu Acatrinei, din Galbeni (BC), Gheorghiță Daniel Benchea, din Somușca (BC), Felician Iancu, din Codlea (BV) și LiviuNarcis Matieș, din Săbăoani (NT). Între diaconi va fi și fratele Florin Piștiean, brăilean de origine, din Congregația Iozefinii Sfântului Leonard Murialdo. După timpul canonic ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

de exercitare a misiunii diaconale, acești cinci diaconi vor fi hirotoniți preoți la București.

Bucurându-ne de darul vocației sacerdotale oferit de Dumnezeu acestor tineri, ne rugăm pentru perseverența și fidelitatea lor, ca să poată sluji în Via Domnului la noi în Arhidieceză.

Centrul pentru Cler și Vocații al ARCB

RECUNOŞTINŢĂ, DISCERNĂMÂNT, INTEGRARE, MILOSTIVIRE ECOURI DE LA SINODUL DEDICAT FAMILIEI

VOCAŢIA ŞI MISIUNEA FAMILIEI ÎN BISERICĂ ŞI ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ AL XIV-LEA SINOD GENERAL AL EPISCOPILOR 4 - 25 octombrie 2015

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

DOSAR

Pescuirea minunată

Sinodul, un timp al cernerii

Î

n discursul ţinut în faţa miilor de familii adunate în Piaţa Sfântul Petru în seara zilei de sâmbătă, 3 octombrie, Papa Francisc afirma că „fiecare familie este mereu o lumină, oricât de slabă, în întunericul acestei lumi”. Peste Cetatea eternă cobora noaptea, iar vocea Succesorului lui Petru răsuna peste marea de familii cu candele aprinse în mâini. Lumina lor palidă ducea la desluşirea multora dintre chipurile copiilor, tinerilor, părinţilor, bunicilor… Aşa începea Sinodul dedicat familie cu tema „Vocaţia şi misiunea familiei în Biserică şi în lumea contemporană”. O multitudine de chipuri laolaltă erau adunate în semn de comuniune şi speranţă. O imagine profetică: a păstorului care cu glasul său cheamă turma, dar şi o altă imagine, aceea a plecării în exod. De astă dată, însă, patria promisă nefiind undeva la distanţă, la patruzeci de ani de mers prin deşert, ci în fiecare familie vie.

Papa Francisc face des apel la verbul a discerne. E amprenta lăsată de formarea iezuită pe care a primit-o. Sinodul dedicat familiei a fost pus astfel sub semnul discernământului. Apropo de exod!

Un rabin spunea, nu lipsit de ceva ironie, că lui Dumnezeu nu i-a fost atât de greu să-i scoată pe evrei din Egipt pe cât de greu i-a fost să scoată Egiptul din evrei. Întorcându-ne la dezbaterile sinodale din octombrie 2014, care au avut ca subiect „Provocările familiei în contextul

evanghelizării”, acestea au fost prima mare etapă de cernere a situaţiei cu care se confruntă familia în întreaga lume.

Provocările sunt multiple în funcţie de contextul cultural şi de situaţia economică: de la poligamie la fenomenul singles din ţările occidentale, de la sterilizarea femeilor după naştere la mentalitatea contraceptivă, de la iubirea înţeleasă în sens hedonist la ruptura dintre sexualitate şi procreare, de la lipsa de curaj pentru a întemeia o familie la divorţ, de la sărăcie la mentalitatea consumistă etc.

Schimbarea mentalităţii este de fapt provocarea de fond. Una din consecinţele imediate ale transformărilor epocale la nivel cultural este că „dorinţa de familie” pe care o mărturisesc în proporţie covârșitoare generaţiile tinere devine un fapt tot mai subiectiv şi mai intimist.

Dorinţei de familie i se opune teama de responsabilitate, de asumare a ceea ce este peren şi definitiv, i se opune neîncrederea şi lipsa de speranţă. Acesta este noul Egipt care se înrădăcinează în inimile şi în minţile noilor generaţii şi pe care sinodul convocat de Sfântul Părinte îşi propune să-l dezrădăcineze pentru a face loc cuvântului dătător de viaţă al Evangheliei, un cuvânt de speranţă şi bucurie. În omilia din 4 octombrie 2015, de la Sf. Liturghie de deschidere a Sinodului, Papa Francisc s-a oprit asupra a trei argumente: drama singurătăţii, iubirea din-

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

tre bărbat şi femeie şi familia. Sub drama singurătăţii, privită în contextul lumii globalizate, se ascunde o jalnică neputinţă. Locuinţelor luxoase le lipseşte cel mai adesea căldura căminului familial, în ciuda mijloacelor sofisticate de divertisment inima omului este tot mai goală, plăcerilor le corespunde tot mai multă lipsă de iubire. Remediul singurătăţii este legătura de iubire dintre un bărbat şi o femeie, la care Papa adaugă: „obiectivul vieţii conjugale nu este numai (ca bărbatul şi femeia) să trăiască împreună pentru totdeauna, ci să se iubească pentru totdeauna”. Acesta e secretul: de a conjuga verbele a trăi împreună şi a se iubi unul pe altul. Pentru realizarea acestui lucru nu există mijloace puternice ori spectaculoase, discernământul fiind calea simplă de introspecţie, dar şi prin care Duhul Sfânt îşi face simţită prezenţa atât la nivel personal şi familial, cât şi la nivel eclezial.

Sinodul ca atare este timpul cernerii.

Calitatea de ucenici ne dă convingerea că Isus, care i-a cerut lui Petru să arunce năvodul la pescuirea minunată, i-a cerut lui Francisc, succesorul lui Petru, să mai arunce încă o dată năvodul, alcătuit de data aceasta din acele familii fidele promisiunii căsătoriei şi care să scoată din apele învolburate ale lumii oameni noi, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Pr. Fabian MĂRIUŢ

DOSAR

SINODUL EPISCOPILOR ÎN CIFRE Motivul participării

Proveniența geografică (pe continente)

42 prin funcţie (ex officio) 183 prin alegere (ex electione) 45 prin numire de către

270 de Părinți Sinodali

CARDINALI

74

PATRIARHI

6

Sfântul Părinte (ex nominatione pontificia )

ARHIEP. MAJOR

1

ARHIEPISCOPI

Papa Francisc A PREZIDAT SESIUNILE GENERALE

EPISCOPI

102

54

64

PREOȚI

2

36

9

CĂLUGĂRI

13

Invitați la lucrările sinodale FAMILII

18

CINCI ROMÂNI LA SINOD

Î

72

107

n perioada 4-25 octombrie 2015, s-au desfășurat la Vatican lucrările celei de a XIV-a Adunări generale ordinare a Sinodului episcopilor, cu tema „Vocația și misiunea familiei în Biserică și în lumea contemporană”. Timp de trei săptămâni, părinții sinodali – alături de experți, auditori și delegați fraterni, reprezentanți ai altor Biserici și comunități ecleziale – au dezbătut despre provocările pastorale cu care se confruntă instituția familiei astăzi, continuând și completând reflecția începută la Adunarea extraordinară din octombrie 2014.

Printre participanții la Sinod s-au aflat și cinci români: PS Petru Gherghel – Episcop al Diecezei romano-catolice de Iași, reprezentant al Conferinței Episcopilor din România; PS Mihai Frățilă – Episcop al Eparhiei greco-catolice de București, delegat al Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică; ÎPS Iosif, Mitropolit al Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale – participant ca delegat fratern, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române; Dr. Anca Maria Cernea – medic specialist în medicină generală la Centrul Medical de Diagnostic și Tratament al spitalului Dr. Victor Babeș, reprezentantă a Asociației Medicilor Catolici din București, participantă ca auditor; seminaristul Liviu-Nicolae Ursu – student de la Pio Romeno (Roma), participant ca asistent, în cadrul Secretariatului general al Sinodului.

Trei dintre cei cinci participanți români – PS Petru Gherghel, PS Mihai Frățilă, Dr. Anca Maria Cernea – au susținut discursuri în plenul adunării sinodale.

EXPERȚI

24

AUDITORI

51

DELEGAȚI FRATERNI

14

UN BEBELUȘ ÎN AULĂ

D

avide are trei luni și a fost prezent zilnic, în aula sinodală, alături de părinții săi. Este al doisprezecelea copil al unei familii de italieni, Massimo și Patrizia Paloni, originari din Roma, care acum locuiesc ca misionari în Olanda, făcând parte din Mișcarea Neocatecumenală.

Familia a participat la lucrările Sinodului episcopilor în calitate de auditor. Agenția de presă catolică americană CNA a remarcat că este pentru prima oară când în aula unui sinod se înregistrează prezența unui bebeluș. În general Davide a fost liniștit, plângând doar o singură dată în timpul lucrărilor sinodale. „Am fost foarte bine primiți de secretariatul Sinodului.

Cei de aici fac tot ce le stă în putință ca să ne ajute, iar în aulă ne-au oferit un loc bun pentru a sta cu copilul”, a spus Patrizia. Soții Paloni s-au declarat onorați să poată participa la Sinod cu Davide, care a fost binecuvântat de Papa într-una din diminețile primelor zile ale lucrărilor. „Ne-am prezentat, iar el l-a binecuvântat imediat pe Davide. Când l-a văzut, fața i s-a luminat și arăta foarte bucuros”, a spus Massimo.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

DOSAR

Secularismul și noul liberalism amenință și familiile din România

Intervenția PS Petru Gherghel la Sinodul episcopilor Vineri, 9 octombrie 2015, în prima săptămână de lucru a Sinodului episcopilor, PS Petru Gherghel, Episcop romanocatolic al Diecezei de Iași și delegat al Conferinței Episcopilor catolici din România, a prezentat în plenul aulei sinodale mesajul episcopilor catolici din țara noastră. Intervenția a avut loc la cea de-a cincea Congregație generală a Părinților sinodali, în cadrul căreia erau în curs dezbateri privind partea a II-a a documentului de lucru (Instrumentum laboris).

S

finte Părinte, dragi fraţi şi surori, vorbesc în numele Conferinţei Episcopilor din România.

Fac referinţă la numerele 44-46 şi 94 din Instrumentum laboris. În mentalitatea şi tradiţia poporului catolic român, imaginea familiei şi a căsătoriei a fost considerată ca fiind ceva sacru şi o lucrare a lui Dumnezeu Creatorul, în care se verifică frumuseţea misterului trinitar, în care iubirea divină este izvor dătător de viaţă şi de fericire.

Cunoscând acest mare mister revelat în Sfânta Scriptură şi propus de toată tradiţia, credincioşii au înţeles că Dumnezeu a întipărit în cuplul familiei, bărbat şi femeie, chipul şi asemănarea sa, adică aceeaşi realitate prezentată recent de Sfântul Părinte, subliniind în cuvinte clare că „nu numai bărbatul luat în sine este chip al lui Dumnezeu, nu numai femeia luată în sine este chip al lui Dumnezeu, ci şi ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

bărbatul şi femeia, ca pereche, sunt chip al lui Dumnezeu” (Papa Francisc, Audienţa generală din 15 aprilie 2015).

Atât timp cât oamenii au păstrat acest mister, familiile au rămas fidele vocaţiei lor şi demnităţii pe care o au.

Aşa cum toţi cunosc, în perioada dură a comunismului, înfruntând toate dificultăţile şi toate lipsurile, familiile din România au luptat pentru a păstra şi a menţine această valoare supremă şi această bogăţie a propriei vocaţii, existând astfel multe familii numeroase, chiar și cu doisprezece copii.

O adevărată bogăţie şi un argument al credinţei, ca o comoară preţioasă primită de la generaţiile trecute şi de la credincioşii buni şi generoşi, gata de a apăra această mare şi nobilă demnitate, aceea de a fi colaboratori ai Creatorului pentru viaţa şi pentru viitorul omenirii şi al pământului.

Acolo unde s-a păstrat şi se păstrează această flacără a

DOSAR iubirii adevărate şi jertfelnice, cuplurile simt adevăratul sentiment de dăruire reciprocă şi dificultăţile care pot veni se transformă într-o încercare care poate da naştere la multe roade, atât pentru fericirea lor, cât şi pentru binele societăţii şi al Bisericii.

Există o realitate dureroasă care, în ultima vreme, se observă şi în zonele noastre, o gravă tulburare care pune în pericol sensul iubirii adevărate fondată pe dăruirea gratuită, adusă de Isus în lume, el care a ales să ridice iubirea dintre „bărbat şi femeie” la „un mister” atât de mare, încât să fie imagine a iubirii lui Cristos pentru mireasa sa, Biserica, şi a Bisericii pentru Mirele său divin coborât din Preasfânta

Treime (cf. Ef 5,31-32). Este vorba de secularismul şi de noul liberalism fără precedent.

De aceea, în această aulă sinodală, sunt purtătorul unui mesaj profund care va deveni un adevărat dar, un remediu şi un ajutor salutar pentru toate familiile, în special pentru cele în dificultate: a) a catehiza bine tinerii şi noile familii; b) a face vie credinţa în părinţi; c) a întări iubirea jertfelnică a părinţilor. Şi astfel, familia va fi salvată, şi va fi salvată lumea şi societatea.

Petru GHERGHEL Episcop al Diecezei romano-catolice de Iași

Căsătoria nu e un ideal utopic, ci viaţă reală de har Intervenția PS Mihai Frățilă la Sinodul episcopilor PS Mihai Frăţilă, Episcop greco-catolic de Bucureşti, participant la Sinodul episcopilor catolici dedicat familiei de la Roma, desemnat de Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureşan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite pentru a-l reprezenta şi a oferi mărturia Bisericii greco-catolice, a ţinut un cuvânt joi, 15 octombrie 2015, în Aula sinodală, în prezenţa Sfântului Părinte Papa Francisc.

S

finte Părinte, fraţi şi surori, provin din Biserica Greco-catolică Română care a fost suprimată de comunişti pentru fidelitatea sa faţă de Papa.

Martiriul nu e pentru noi o paranteză istorică, ci o experienţă creatoare pentru fidelitatea faţă de Domnul. Păstorii noştri ne spuneau: „Cine se decide pentru Cristos nu trebuie să dea înapoi în faţa încercărilor şi a persecuţiilor.

Adevărul se apără prin cruce, dar la sfârşit veţi fi răsplătiţi”.

Aş dori să evoc în faţa dumneavoastră două chestiuni legate de numerele 74 şi 78 din Textul de lucru al Sinodului.

1. Fidelitatea faţă de Cristos în timpul unei mari crize de credinţă Rugăciunile cununiei după ritul bizantin fac aluzie la martiriu. Vorbind despre martiriu, Papa Benedict a spus că nu e o activitate eroică sau rod al capacităţilor noastre sau al antrenamentului nostru. Fiecare dintre noi trebuie să aştepte înrădăcinat în Cristos. Biserica primelor secole a reuşit să depăşească o cultură străină de Evanghelie, dar nu prin strategii sau prin a-şi micşora seriozitatea, ci prin dragostea faţă de adevărul lui Isus şi prin sângele martirilor.

Seriozitatea căsătoriei nu e, deci, un apel la fatalism sau la pedeapsă, ci e invitaţia la conversiune. Nu trebuie să ne descurajăm în faţa sondajelor care amintesc de pierderea gustului adevărului, fiindcă maternitatea Bisericii nu depinde de asta.

A rămâne ataşaţi de Domnul cel răstignit presupune şi judecata acestei lumi – cum o spune Sfântul Pavel – şi, dincolo de

orice greutate a vremurilor de faţă, căsătoria nu poate fi un ideal utopic, ci este viaţă reală de har pentru miri.

2. Claritatea cuvintelor pe care le folosim Existenţa sub comunism era marcată de falsitate şi de jumătăţi de adevăr, mai periculoase decât minciuna însăşi. Era persecutat mult mai mult cel care recunoştea ambiguităţile şi-i întărea pe confraţii mai slabi. Biserica noastră a învăţat atunci să folosească un limbaj lipsit de jumătăţi de măsură care nu face altceva decât să semene incertitudine în credinţă. De aceea, aversiunea contra păcatului rămâne la noi în inima pastoralei căsătoriei, încercând totodată să definim bine conştiinţa, în lumina credinţei.

Mântuirea e deschisă tuturor, dar nimeni nu obligă primirea sa. Este o misiune plină de profunzime să apropii sufletele de măreţia Împărăţiei lui Dumnezeu, prin dragoste şi răspunderea credinţei, dar nu există Biserică fără asceză. Poate că asta nu aduce multă popularitate, dar o Biserică „accidentată”, şi deci expusă atacurilor, este o Biserică care înţelege urgenţa conversiunii permanente şi complete, în apărarea vieţii adevărate scrise de bucuria în Isus îndurătorul.

Nu ne îndoim că Maica Sfântă zdrobeşte deja capul şarpelui din vechime şi este adevărata eroină a mărturiei noastre. Ei i-l încredinţăm pe Papa, îi încredinţăm Biserica întreagă şi familia.

PS Mihai FRĂȚILĂ Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de București ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

DOSAR

Apărarea vieţii şi familiei,

o bătălie spirituală

Intervenţia dr. Anca-Maria Cernea la Sinodul episcopilor La Sinodul episcopilor a participat, în calitate de auditor, şi Dr. Anca-Maria Cernea, medic specialist în medicină generală la Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament al spitalului Dr. Victor Babeş (Bucureşti), reprezentantă a Asociației Medicilor Catolici din București. Este pentru prima oară când la un sinod al episcopilor participă un laic român.

Dr. Cernea a ţinut vineri, 16 octombrie 2015, un cuvânt, în plenul Adunării sinodale, în prezenţa Papei Francisc.

S

anctitatea Voastră, Părinți Sinodali, frați și surori, reprezint Asociația Medicilor Catolici din București.

Aparțin Bisericii Greco-Catolice din România.

Tatăl meu a fost un lider politic creștin, închis de comuniști timp de 17 ani. Părinții mei se logodiseră, dar nunta lor a avut loc abia după 17 ani. Mama l-a așteptat pe tata în toți acei ani, deși nici măcar nu știa dacă el mai era în viață. Au fost fideli în mod eroic lui Dumnezeu și legământului lor. Exemplul lor arată că harul lui Dumnezeu poate învinge situații sociale îngrozitoare, precum și sărăcia materială.

Noi, ca medici catolici, care apărăm viața și familia, vedem această bătălie ca fiind, înainte de toate, una spirituală.

Sărăcia materială și consumismul nu sunt principalele cauze ale crizei familiei. Cauza principală a revoluției sexuale și culturale este ideologică.

Maica Domnului de la Fatima a spus că rătăcirile Rusiei se vor răspândi în întreaga lume. Aceasta s-a făcut mai întâi sub o formă violentă, marxismul clasic, prin uciderea a zeci de milioane de oameni. Acum se face îndeosebi, prin marxism cultural. Există o continuitate de la revoluția sexuală a lui Lenin, la Gramsci, la școala de la Frankfurt și până la drepturile persoanelor gay și ideologia gender din zilele noastre.

Marxismul clasic pretindea remodelarea societății, printr-o preluare violentă a proprietății. Acum, revoluția merge mai adânc și încearcă să redefinească familia, identitatea sexuală și natura umană.

Această ideologie se autointitulează progresistă. Dar ea nu este altceva decât vechea ofertă a șarpelui de odinioară, ca omul să preia controlul, să-i ia locul lui Dumnezeu, să-și aranjeze mântuirea aici, în această lume.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

Este o rătăcire de natură religioasă, e gnosticism.

E de datoria păstorilor să o recunoască și să avertizeze turma în privința acestui pericol. „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea vi se vor adăuga vouă.”

Misiunea Bisericii este de a salva suflete.

Răul, în această lume, vine din păcat. Nu din inegalitatea veniturilor sau din „schimbările climatice”.

Soluția este: Evanghelizarea. Convertirea.

Nu un control guvernamental tot mai mare. Nu o guvernare mondială. Acestea constituie în zilele noastre principalii agenți care le impun națiunilor noastre marxismul cultural, sub forma controlului populației, a sănătății reproductive, a drepturilor persoanelor gay, a educației gender ș.a.m.d.

Lumea de azi are nevoie nu de îngrădirea libertății, ci de libertate adevărată: de eliberarea de păcat.

De mântuire.

Biserica noastră a fost suprimată de ocupația sovietică.

Dar niciunul dintre cei 12 episcopi ai noștri nu a trădat comuniunea cu Sfântul Părinte. Biserica noastră a supraviețuit datorită hotărârii și exemplului lor de rezistență față de teroare și închisori.

Episcopii noștri au cerut comunității să nu urmeze lumea. Să nu coopereze cu comuniștii. Acum avem nevoie ca Roma să spună lumii: „Faceți pocăință și întoarceți-vă la Dumnezeu, căci s-a apropiat împărăția cerurilor”.

Nu doar noi, laicii catolici, dar și mulți creștini ortodocși se roagă cu îngrijorare pentru acest Sinod. Pentru că, spun ei, dacă Biserica Catolică cedează în fața spiritului lumii acesteia, celorlalți creștini le va fi foarte greu să îi reziste.

Dr. Anca-Maria CERNEA Asociaţia Medicilor Catolici din Bucureşti

DOSAR

Căsătoriile mixte catolic-ortodoxe, de tratat cu seriozitate şi discernământ

Intervenția ÎPS Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale (Franţa) – Biserica Ortodoxă Română Vineri, 16 octombrie 2015, în cadrul celei de-a douăsprezecea Congregații generale a Sinodului episcopilor, Părinții Sinodali au avut ocazia de a asculta intervențiile a doisprezece delegați fraterni din diferite confesiuni creștine. Din partea Bisericii Ortodoxe Române a luat cuvântul ÎPS Iosif, Mitropolit al Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale.

S

anctitatea Voastră, Preafericirile Voastre, Excelenţele Voastre, Cucernici Părinţi, Fraţi şi Surori, Doamnelor şi Domnilor, vă mulţumesc pentru invitaţia fraternă, în numele Patriarhului Daniel al României, care mi-a încredinţat misiunea de a reprezenta pe Preafericirea Sa şi Sfântul Sinod al Patriarhiei Române la Sinodul episcopilor catolici care încearcă să dea o orientare familiei creştine astăzi, atât de greu încercată din toate părţile (şi, totuşi, indisolubilă).

Vreau să vă împărtăşesc lucruri pe care le cunoaştem cu toţii. Dar câtă nevoie avem şi noi de colaborarea dintre creştini pentru a înţelege şi a ajuta familia în societate! Este adevărat că astăzi, prin emigrarea masivă, ne confruntăm cu realitatea a ceea ce numim căsătoriile mixte catolic-ortodoxe, pe care trebuie să le tratăm cu seriozitate şi discernământ, mai ales atunci când sunt dublate de separări ori divorţuri precedente.

Crizele familiei, care sunt de fapt crizele ființei umane, au fost asumate de Dumnezeu în Cristos însuşi, cel care ne dă harul iertării, prin pocăinţă. Cum şi până unde să înţelegem această milostivire infinită a unui Dumnezeu care vine să se căiască El însuşi pentru păcatele noastre?

Familia este, după cum o ştim, în centrul vieţii omenești şi a vieţii creştine, fiind leagănul iubirii lui Dumnezeu dăruite omului prin iubirea Fiului Său Răstignit şi Înviat pentru a-l „atrage” pe om spre asemănarea cu El, (prin harul dăruit din belșug), iubire pe care Duhul Sfânt o face să crească în fiecare dintre ființele omenești şi care condiţionează, în acelaşi timp, dezvoltarea vieţii umane. Ştim că: 1. Familia este, ca instituţie, de natură divină, nu umană. În această calitate, ea este, după chipul lui Dumnezeu, o diversitate de persoane în comuniune în unitatea naturii. Ea este normativă pentru toate formele care iau viaţă în Biserică (inclusiv comunitatea monastică, familia şi fraternitatea după Spirit) şi socială. (Tradiţia Bisericii şi Cuvântul lui Dumnezeu rămân punctul de referinţă permanent de-a lungul istoriei.)

Ştim că: 2. Familia conjugală, ca și familia ori comunitatea monastică, urmează aceleaşi principii: castitatea (consacrarea sexualităţii), ascultarea (faţă de Cristos şi unii faţă de alţii, într-o ierarhie a slujirii), sărăcia (punerea în comun a bunurilor). Familia este chemată să realizeze asemănarea cu imaginea trinitară a lui Dumnezeu (familiile ca ipostaze divine) printr-o asceză continuă, într-un mod care se regăsește în scrisoarea și rugăciunile Încoronării, din tradiţia ortodoxă. Ştim că: 3. Familia se reflectă, în exterior, în mod dublu: a) o reflectare socială prin pomana, ospitalitatea şi mărturia credinţei şi a iubirii acolo unde locuiește; și b) o strălucire ecologică astăzi, trebuie să spunem, de asemenea, (respectul faţă de creaturi şi creaţie, transformarea creaturilor prin agricultură, ca alimentaţia dictată de canoanele Tradiţiei), ca o prelungire euharistică.

Dar ştim şi că: 4. Familia este celula primară a Bisericii. Astfel, soţii participă în mod regulat la celebrarea euharistică, în calitate de membri ai preoţiei regale şi concelebranţi sub capul care este Isus Cristos. Toate caracteristicile familiei derivă din structura sa euharistică, întemeindu-se îndeosebi pe iertarea alimentată de smerenie, care fac să crească iubirea reciprocă şi transformă pe termen scurt şi pe termen lung persoana şi viaţa creştină. „Măreţia divină [a căsătoriei] stă în faptul că în căsătorie se găseşte o reprezentare vie a unirii Logosului cu natura umană…– spune Sf. Ioan Gură de Aur. Dar acest cuib, (căsătoria) se află încă la cel mai înalt grad al splendorii sale spre care El (Dumnezeu) îl conduce! El îl ridică până la demnitatea de Mister, de Sacrament. Ca o ultimă şi inexprimabilă măreţie, îl face imagine deplină a unirii dintre Cuvântul său şi natura umană.” ÎPS Iosif Mitropolia Europei Occidentale şi Meridionale Biserica Ortodoxă Română [B0789 – Vatican. Text original în franceză.

Traducere de Sr. Daniela Mare CJ / ARCB] ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

DOSAR

Trei mărturii, trei povești de viață Un cuplu de tineri logodnici și două perechi de soți au împărtășit experiența lor de viață cu miile de familii reunite sâmbătă, 3 octombrie 2015, în Piața Sf. Petru din Vatican la Veghea de rugăciune organizată în ajunul Sinodului episcopilor de către Dieceza de Roma. Povești de iubire, bucurii, dezamăgiri, așteptări, sacrificii, transformate de prezența și iubirea lui Dumnezeu.

Francesco și Lucia IUBIREA E MAI TARE DECÂT SUFERINȚA rancesco și Lucia Masi, din Pisa (Italia), au 35 de ani de căsătorie și 5 fii. Înconjurați de nurori, gineri și nepoți au spus, la Veghea de rugăciune din ajunul Sinodului episcopilor, povestea iubirii lor care e mai tare decât suferința. Lucia suferă de doi ani de o boală rară autoimună care îi îngreunează mișcarea. A trecut prin momente de disperare, de supărare, de plâns. „M-am certat cu Isus, am ridicat glasul. Dar apoi Isus m-a atras la sine”, a mărturisit Lucia. „Înainte reușeam să fac totul singură – a adăugat –, dar acum depind total de soțul meu. Însă această simbioză nu este ușoară: pe de o parte ne apropie, pe de alta e o încercare pentru uniunea sufletelor noastre libere. Dar nu ne simțim singuri. Dimpotrivă, recurgând adesea la Dumnezeu reușim să nu ne pierdem speranța și să nu rătăcim sensul vieții”.

F

Lorena și Stefano SCRISOARE DE ANGAJAMENT ât de dificil este să-l iubim pe celălalt în momentul în care nu mai corespunde idealului nostru, sau atunci când în clipele grele simți că se îndepărtează de tine”, a spus Lorena Girardi. Căsătorită de 24 de ani cu Stefano, au 4 copii: Emanuele, Martina, Luca şi Francesca. Trăiesc la Ravina, în provincia Trento (Italia), și fac parte din echipa diecezană pentru pastorația familiilor. Lorena și Stefano au adus mărturia lor publică la Veghea de rugăciune din 3 octombrie. Cei doi au citit un fel de scrisoare de angajament: soţii trebuie să se iubească „mai mult decât tendinţele modei de moment, mai mult decât locul de muncă, mai mult decât propriul cont bancar şi mai mult decât fotbalul”. Cei doi soţi au împărtăşit şi din experienţa angajamentului lor în pastoraţia diecezană, unde, prin proiectele derulate, construiesc „împreună cu alţii o familie de familii”, în care împărtăşesc cu ceilalţi greutăţi, fragilități, vise.

„C

Sara și Juan OBSTACOLELE SUNT DE FAPT TREPTE DE URCAT e confruntăm adesea ca într-un ring”, au mărturisit Juan Luis Giron Ponce și Sara Ledda, logodnici. Juan are 24 de ani, Sara are 20.

Locuiesc amândoi la Alghero, însă ea e din Sardegna, el e cubanez. Au fost primii care au dat mărturie la Veghea de rugăciune. „Suntem ca doi pugilişti, care nu renunţă după multă oboseală, mult antrenament, multe meciuri pierdute, multe victorii”, a explicat Juan: „Cu timpul – a continuat Sara –, jocul a devenit mai dificil. Faptul că avem amândoi caractere puternice, orgolioși și încăpățânați cum suntem, la început părea a fi un neajuns, dar mai apoi a devenit forța noastră. E ca și cum ți-ai da jos ochelarii roz care te făceau să vezi doar lucrurile pozitive; la început vrei înapoi ochelarii roz, ca să vezi din nou totul perfect, și încep discuțiile, pentru că defectele par obstacole de nedepășit. Apoi înțelegi că nu sunt obstacole insurmontabile ci trepte de urcat, care îți oferă o altă perspectivă, minunată, ce depășește cu mult imaginea oferită de ochelarii roz. Așa cum spunem noi mereu, e ca și cum ne-am fi logodit din nou în ziua în care am decis să urcăm împreună acele trepte”.

„N

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

DOSAR

Sinodul, la final

Drumul început continuă Prin Sfânta Liturghie pe care a celebrat-o duminică, 25 octombrie, Papa Francisc a încheiat solemn Sinodul dedicat familiilor, desfășurat la Vatican în perioada 4 - 25 octombrie, cu tema „Vocația și misiunea familiei în Biserică și în lumea contemporană”. Sâmbătă, 24 octombrie, Pontiful a autorizat publicarea Raportului final, alcătuit din 94 de paragrafe, votate fiecare în parte de Părinții Sinodali, și aprobate cu majoritatea calificată (peste 177 de voturi din 265).

„Î

RAPORTUL FINAL

i mulțumim lui Dumnezeu pentru generoasa fidelitate cu care atâtea familii creștine răspund vocației și misiunii lor, chiar și în fața obstacolelor, a neînțelegerilor, a suferințelor. Către aceste familii se îndreaptă încurajarea din partea întregii Biserici care, unită cu Domnul său și întărită de Duhul Sfânt, știe că are pentru toți oamenii un cuvânt de adevăr și de speranță”.

Cu aceste cuvinte se deschide raportul final al lucrărilor sinodale în care episcopii din lumea întreagă au reiterat caracterul indisolubil al sacramentului căsătoriei, au subliniat frumusețea familiei și au reafirmat că Biserica este alături de familie și îndeosebi de cei care au mai mare nevoie de ajutorul și milostivirea lui Dumnezeu. „Dialogul nostru și reflecția noastră – arată episcopii – au fost inspirate de o triplă atitudine. Ascultarea realității familiei de astăzi, în perspectiva credinței, cu complexitatea luminilor și umbrelor sale. Privirea îndreptată spre Cristos, pentru a reflecta cu o reînnoită prospețime și cu entuziasm asupra revelației, transmisă prin credința Bisericii. Confruntarea în Duh, pentru a discerne căile prin care pot fi reînnoite Biserica și societatea în angajamentul lor în favoarea familiei întemeiată pe căsătoria

între bărbat și femeie. Mesajul creștin privitor la familie este într-adevăr o veste bună”.

Referitor la persoanele divorțate și recăsătorite civil, episcopii reamintesc că acestea nu sunt excomunicate și-i îndeamnă pe păstorii de suflete să analizeze cu discernământ diferitele situații complexe ale familiilor, ținând cont de învățătura Bisericii, cultivând încrederea că milostivirea lui Dumnezeu nu este refuzată nimănui.

Raportul final reiterează atitudinea Bisericii față de persoanele homosexuale, de respect, compasiune şi delicateţe, și reafirmă opoziția față de uniunile dintre persoanele de același sex. Totodată, se afirmă că Biserica nu admite presiuni externe în această materie. În ce priveşte emigranții, refugiații, persoanele persecutate, ale căror familii sunt dezbinate și care pot deveni victime ale traficului de persoane, episcopii solicită ospitalitate, respectarea drepturilor lor dar și a obligațiilor care le revin acestora în țările de sosire. Alte reflecții specifice sunt dedicate femeii, bărbatului, copiilor, persoanelor văduve, cu dezabilități, bătrânilor, persoanelor necăsătorite etc.

Episcopii au solicitat, totodată, instituţiilor publice să promoveze şi să susţină familia şi viaţa prin politici familiale.

„Ce înseamnă pentru Biserică faptul că a încheiat acest Sinod dedicat familiei? Desigur, nu că am încheiat toate temele inerente familiei, ci că am încercat să le luminăm cu lumina Evangheliei, a tradiţiei şi a istoriei bimilenare a Bisericii, revărsând în ele bucuria speranţei fără a cădea în repetarea uşoară a ceea ce este indiscutabil sau deja s-a spus. Pentru noi toţi cuvântul familie nu mai sună ca înainte de Sinod, așa încât în el găsim deja sinteza vocaţiei ei şi semnificaţia întregului drum sinodal”.

Papa Francisc

C. G. ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

RETROSPECTIVĂ

Dialogul dintre Biserica Catolică și Comunitatea Ebraică 50 de ani de la Declarația Nostra Aetate

P

romulgată de Papa Paul al VI-lea, la 28 octombrie 1965, Declarația Nostra Aetate a Conciliului Vatican II – este dedicată relațiilor dintre Biserica Catolică și religiile necreştine, iar la numărul 4 tratează în mod specific despre relațiile cu religia iudaică. Întrucât patrimoniul spiritual al creştinilor şi al evreilor este comun, Conciliul promovează şi recomandă cunoaşterea şi stima reciproce. În acest spirit, la împlinirea a 50 de ani de la promulgarea acestui document, la București a avut loc joi, 29 octombrie 2015, un colocviu dedicat acestei declarații conciliare și relațiilor dintre catolici și evrei. Evenimentul s-a desfăşurat în Auditorium Maximum al Institutului Teologic RomanoCatolic din Bucureşti.

Organizat de Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității București și de Institutul Teologic Romano-Catolic București, evenimentul s-a bucurat de participarea unor reprezentanți de seamă ai comunității ebraice din țara noastră și ai Bisericii Catolice locale. Au luat cuvântul E.S. Tamar Samash – Ambasador al Israelului

în România, Dr. Aurel Vainer – Președintele Federației Comunităților Evreiești din România, E.S. Rafael Shaffer – Prim Rabin al Federației Comunităților Evreiești din România, Prof. Andrei Oişteanu – Universitatea Bucureşti, ÎPS Ioan Robu – Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, Prof. Francisca Băltăceanu – Universitatea Bucureşti, Prof. Monica Broşteanu – Universitatea Bucureşti, şi Pr. prof. Wilhelm Dancă – Institutul Teologic Romano-Catolic Bucureşti.

Simpozion în memoria

Arhiepiscopului John Bukovsky, S.D.V.

C

u ocazia aniversării a 25 de ani de la venirea la Bucureşti a Arhiepiscopului John (Jan) Bukovsky ca Nunţiu Apostolic în România şi de la redeschiderea Nunţiaturii Apostolice, după mai bine de 40 de ani de întrerupere a relaţiilor diplomatice dintre Sfântul Scaun şi România, Ambasada Arhiep. John Bukovsky, S.D.V. Republicii Slovace în România şi Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti au organizat vineri, 30 octombrie 2015, un Simpozion în memoria Mons. John Bukovsky, S.D.V. Evenimentul a avut loc în cursul dimineţii în Auditorium Maximum al Institutului Teologic Romano-Catolic din Bucureşti, iar la ora 12.00, în Catedrala romano-catolică Sf. Iosif a fost celebrată o Sfântă Liturghie solemnă, la care au luat parte episcopi şi preoţi romano şi greco-catolici din Bucureşti şi din ţară, Mons. Baudouin Muankembe, însărcinat cu afaceri a.i. la Nunțiatura Apostolică din București, reprezentanţi ai Corpului diplomatic acreditat în ţara noastră, reprezentanți ai mediului politic și cultural, şi numeroşi credincioşi.

Arhiepiscopul John Bukovsky a fost nunţiu în România între anii 1990-1994, primul nunţiu după expulzarea ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

Mons. Gerald Patrick O’Hara în iulie 1950. Şi, aşa cum a amintit ÎPS Ioan Robu, „a iubit mult România și Biserica noastră locală”, pe care a vizitat-o încă dinainte de 1989, alături de Mons. Luigi Poggi. „A fost protectorul nostru, și atunci când lucra la Secretariatul de Stat al Vaticanului și atunci când a activat câțiva ani ca Nunțiu apostolic în România”, a mai spus Mons. Robu, subliniind că Arhiepiscopul Bukovsky va rămâne în amintirea multora ca „un exemplu de slujire și iubire totală a Bisericii”. Înaltpreasfinţitul i-a invitat, de asemenea, pe cei prezenţi să lectureze interviul pe care Nunțiul Bukovsky l-a acordat în noiembrie 1994 revistei noastre diecezane Actualitatea Creștină, „interviu care relevă o personalitate contemporană, modestă, martor și actor al unor evenimente decisive pentru Biserica noastră locală, atât înainte de 1989, cât și în anii de început ai tranziției”. „Veți descoperi, dincolo de răspunsurile diplomatice, o persoană care contribuise la victoria Bisericii asupra răului, dar care știa că noua sa demnitate pontificală la București nu era deloc o sarcină comodă, deoarece dispăruseră marile obstacole impuse de comunism, dar rămăseseră urmările grave ale acestora, unele aparent insurmontabile atunci”, a mai spus Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti.

La simpozion au mai luat cuvântul E.S. Ján Gábor – Ambasador al Republicii Slovace în România, PS Petru Gherghel – Episcop romano-catolic al Diecezei de Iaşi, și dr. Dănuț Doboș, cercetător.

PAGINA GHIKA

Morții veghează asupra noastră

Vladimir Ghika despre comuniunea cu credincioşii răposaţi „Morţii nu sunt oameni care stau întinşi, ci oameni care stau în genunchi; nici oameni care dorm, ci care veghează şi care veghează asupra noastră”.

P

e o ciornă pentru o conferinţă despre „Prezenţa lui Dumnezeu”, pe care a ţinut-o asociaţiei Doamnelor de caritate, se găsesc câteva idei legate de felul în care vedea Vladimir Ghika relaţia cu sfinţii şi cu sufletele credincioşilor răposaţi. Monseniorul le propunea doamnelor de caritate să-şi înceapă ziua cu participarea la Sfânta Liturghie şi cu Împărtăşania, al căror ecou trebuia să fie resimţit întreaga zi şi întreaga viaţă. Le propunea ca modele: pe Isus - şi aici ca mijloace ajutătoare Evanghelia, Liturghia, Împărtăşania, sacramentele; pe Maria – care a dus o viaţă simplă, obişnuită, în tăcere; pe apostolul Ioan – cel preferat, cel care s-a găsit la picioarele crucii; ca ajutoare: pe sfinţi – o prezenţă care înlesneşte prezenţa lui Dumnezeu; pe îngeri – care sunt nişte mesageri cu rolul de a inspira, de a porunci, de a îndruma; pe îngerul păzitor – care este ca un frate geamăn, ruda cea mai apropiată, imaginea noastră transfigurată; sufletele credincioşilor vii; sufletele credincioşilor răposaţi. Legat de devoţiunea către sfinţi precizează că aceasta nu trebuie să fie o devoţiune de flatare, de politeţe, că nu trebuie să aibă în ea nimic pueril sau interesat. Referitor la credincioşii răposaţi, Vladimir Ghika vorbeşte despre despărţirea de trupul lor şi despre extraordinara compensaţie pe care o oferă Dumnezeu, despre faptul că nu mai există distanţă care separă, nici neînţelegere, despre starea de a fi suflet către suflet, inimă către inimă cu cei pe care îi iubim aşa cum nu am putut fi în timpul vieţii. Mai spune că este suficient să ne aşezăm în genunchi pentru a-i întâlni.

Alăturarea sfinţilor cu sufletele celor vii şi cu ale celor morţi este folosită adeseori de Vladimir în scrisorile pline de compasiune adresate celor care au pierdut pe cineva drag, în conferinţe, în omilii. De exemplu, în omiliile rostite la căsătoriile prinţesei Ileana cu arhiducele Anton de Habsburg și a lui Jean Daujat cu Sonia Hansen.

Le atrage atenţia viitorilor soţi asupra misterului la care au participat (jertfa lui Isus de la Sfânta Liturghie) şi asupra sacramentului pe care urmează să-l celebreze (căsă-

toria); le vorbeşte despre „harurile speciale” care însoţesc momentele respective, „împreună cu ajutorul care vine de la Dumnezeu, de la prietenii lui Dumnezeu, sfinţi declaraţi sau suflete dragi ale celor răposaţi sau ale celor vii care se află în harul lui Dumnezeu”. Monseniorul socoteşte că acestea sunt nişte „realităţi apropiate şi vii”, de la care pot primi ajutor şi binecuvântare. La fel, întro conferinţă despre Istoria Bisericii, spunea că pentru o bună cunoaştere a acesteia sunt necesare două teologii şi două tipuri de mistică: cea a Sfintei Fecioare şi cea a morţii. Legat de teologia morţii, prezintă moartea ca instrument al mântuirii, prin faptul că aceasta a atins o Persoană care este Dumnezeu. Mai spune că moartea nu poate fi înţeleasă decât prin Învierea lui Cristos, care oferă o soluţie ce se extinde dincolo de moarte, datorită morţii Celui care este Om şi Dumnezeu. „Morţii nu încetează cu adevărat să mai vorbească, ci ne vorbesc în felul lui Dumnezeu şi în El”, mai spune un gând al Monseniorului. Pentru el, comuniunea cu credincioşii răposaţi se realizează pe deplin numai în Dumnezeu şi numai pentru cel care se află în stare de har sfinţitor, departe de păcatul de moarte, singurul care poate produce o separare. Iar prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Cristos apropierea este şi mai mare, „fiindcă comunicarea atât de puternică de la suflet la suflet în Dumnezeu, aşa cum milostivirea lui Dumnezeu a stabilit-o pentru cei care trăiesc după voinţa lui Dumnezeu cu cei care nu se mai află în această lume şi sunt la Dumnezeu, […] devine ceva foarte intim şi mai real decât orice lucru”.

Vladimir Ghika avea o mare încredere în ajutorul pe care îl pot oferi sufletele credincioşilor răposaţi şi în schimbul de haruri care se poate realiza între acestea şi noi. Rugăciunile noastre pot veni în ajutorul sufletelor care suferă în viaţa de dincolo, iar sufletele ajutate de noi ne pot ajuta să oferim mângâiere celor de pe pământ.

Iulia COJOCARIU

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

SFÂNTA SCRIPTURĂ

CUVÂNTUL DOMNULUI - comentariu la lecturile duminicale -

Sărbătoarea tuturor sfinţilor (B) Ap 7,2-4.9-14; Ps 23; 1In 3,1-3; Mt 5,1-12a

Î

nscriindu-se în linia sărbătorii Paştelui, care celebrează victoria Domnului nostru Isus Cristos asupra morţii şi glorificarea lui la dreapta Tatălui, şi a sărbătorii Adormirea Maicii Domnului (15 august), care evocă glorificarea primei fiinţe umane în Împărăţia lui Dumnezeu, Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor afirmă destinul fericit rezervat tuturor celor care caută faţa lui Dumnezeu (Psalmul responsorial). Întradevăr, atât „tabloul” luminos, descris în prima lectură de astăzi, cât şi adevărurile proclamate în celelalte lecturi, au menirea să ne prezinte acel „itinerariu” pe care îl au de străbătut cei care caută iubirea lui Dumnezeu. Astfel, toţi cei care citesc ori ascultă viziunea lui Ioan se încântă să vadă acea mulţime imensă de oameni din toate neamurile, triburile, popoarele şi limbile, îmbrăcaţi în haine albe şi ţinând în mâini ramuri de palmier, care îi aduc laudă şi mulţumire, împreună cu miile de îngeri, Celui care şade pe tron şi Mielului, pentru că i-a scos din strâmtorarea cea mare. O astfel de viziune le dă speranţă şi curaj în a dori şi a se angaja pe calea care conduce în casa Tatălui. Dar, Cine poate urca pe muntele Domnului, pe locul cel sfânt al lui?, se întreabă psalmistul. Autorul Apocalipsului spune că sunt cei care şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului, mai precis cei care şi-au asumat programul de

Duminica a XXXII-a (B) 1Rg 17,10-16; Ps 145; Ev 9,24-28; Mc 12,38-44

C

ine cunoaşte suferinţa celor oropsiţi? Cine vede lacrimile din ochii celor nedreptăţiţi? Cine le aude suspinele? Cine înţelege ce simte cel flămând, cel gol ori cel bolnav, lăsat de izbelişte? Cine intervine în favoarea celor care nu pot ori nu ştiu să-şi revedice drepturile? Mulţi dintre ei răspund: Nimeni. Alţii, în schimb, cu lacrimi în ochi nu contenesc să mulţumească pentru că au recunoscut în gestul vreunui apropiat sau chiar al vreunui reprezentant de instituţie civilă ori religioasă grija şi milostivirea lui Dumnezeu.

Textele Liturgiei Cuvântului de astăzi ne oferă nenumărate mărturii (devenite convingeri) ale grijii milostive a lui Dumnezeu manifestate prin Isus Cristos şi prin credincioşii lui. Astfel, în prima lectură ne este prezentată grija lui Dumnezeu faţă de o văduvă săracă care, deşi nu aparţine poporului ales şi nu îl cunoaşte pe Dumnezeul lui Israel, ajunge să se încredă în el într-un moment greu al vieţii sale. Într-adevăr, deşi nu mai avea făină decât atât cât să mai pregătească pâine pentru ca ea şi fiul ei să mai mănânce o singură dată, la solicitarea profetului Ilie ea o împarte ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

viaţă evocat în Predica de pe Munte: Fericiţi sunt cei săraci în duh..., cei care plâng..., cei blânzi..., cei cărora le este foame şi sete de dreptate..., cei milostivi..., cei curaţi cu inima..., făcătorii de pace..., cei persecutaţi din cauza dreptăţii..., cei care au de îndurat insultele şi minciunile persecutorilor, aidoma lui Cristos. La rândul său, psalmistul afirmă că doar cel care are mâinile nepătate şi inima curată, cel care nu îşi înalţă sufletul spre lucruri deşarte... primeşte binecuvântare de la Domnul şi dreptate de la Dumnezeu, devenind apt să fie primit în marea familie a fiilor lui Dumnezeu. Or, autorul lecturii a doua ne oferă câteva precizări fundamentale pentru a înţelege în ce fel devine cineva copil al lui Dumnezeu şi ce presupune această identitate nouă. La originea acestei identităţi se află întotdeauna iubirea Tatălui: Iubiţilor, vedeţi câtă iubire ne-a dăruit Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu şi suntem... Acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat încă ce vom fi. Ştim că, atunci când se va arăta, vom fi asemenea lui pentru că îl vom vedea aşa cum este. Oricine are această speranţă în el devine curat, aşa cum el este curat.

Cine are convingerea că viaţa omului nu se poate desăvârşi decât alături de Dumnezeu, că sfinţenia reprezintă condiţia de a face parte din rândul celor care se pot bucura în preajma Lui, va trăi cu bucurie această Sărbătoare, iar pe cei îmbrăcaţi în haine albe îi va simţi încă de pe acum ca fraţi alături de care va dori să trăiască veşnic. cu el, aflat, la rândul său, în nevoie. Femeia a dat crezare promisiunii divine, iar credinţa ei i-a fost răsplătită: pe toată durata foametei făina din vas nu s-a isprăvit şi nici uleiul din urcior nu s-a împuţinat, iar ea, fiul ei şi profetul sau avut ce mânca. În fragmentul evanghelic, Isus denunţă vehement atitudinea acelor cărturari care se complac în a fi consideraţi ca oameni corecţi şi profund religioşi, dar care devorează avutul văduvelor. Mai mult, el laudă corectitudinea unei văduve care, deşi mai avea doar câţiva bănuţi, „rupe” din puţinul ei ca să-şi achite datoria faţă de Templu. Isus Cristos, însă, nu este doar denunţător al celor hrăpăreţi şi apărător vocal al celor neajutoraţi. Lectura a doua ne spune despre el că şi-a însuşit atitudinea de preot care se jertfeşte pe sine pentru eliberarea celor păcătoşi şi pentru mântuirea celor care îl aşteaptă. Or, toate vindecările înfăptuite de el, eliberările celor stăpâniţi de spirite rele, iertarea acordată păcătoşilor ori hrănirea celor flămânzi confirmă din plin lucrarea sa de mântuire. Prin urmare, am putea să ne întărim încrederea în Isus Cristos care vine în ajutorul celor care îl caută, însuşindu-ne convingerea psalmistului: Domnul face dreptate celor asupriţi, dă pâine celor flămânzi, eliberează pe cei închişi... El deschide ochii celor obi, îi ridică pe cei împovă-

SFÂNTA SCRIPTURĂ raţi, îi iubeşte pe cei drepţi, are grijă de cei străini, sprijină pe văduvă şi pe orfan, dar nimiceşte calea celor nelegiuiţi. Am putea, totodată, să îi cerem sufletului nostru, aidoma psal-

mistului, să nu înceteze să-i aducă Domnului mulţumire şi laudă (lauda fiind o mărturie în auzul tuturor a ceea ce Dumnezeu a făcut pentru el).

Duminica a XXXIII-a (B) Dan 12,1-3; Ps 15; Evr 10,11-14.18; Mc 13,24-32

lui se vor trezi: unii pentru viaţa veşnică, iar alţii pentru ocara şi dezgustul veşnic. Cei pricepuţi vor străluci ca strălucirea firmamentului şi cei care i-au făcut pe mulţi să fie drepţi, ca stelele în veci şi pentru totdeauna. Motivația acestei intervenţii de o amploare atât de mare este aceea de a-i duce la desăvârşire pentru totdeauna pe cei care sunt sfinţi, după ce, în prealabil, duşmanii lui vor fi puşi la picioarele sale. E drept că momentul acestei intervenţii nu e cunoscut nici de îngerii din ceruri, nici de Fiul, ci numai de Tatăl. O reflecţie mai atentă ne spune că, poate, e mai bine aşa. Nimeni n-ar trăi cu spaimă şi toţi ar trebuie să vegheze ca Ziua aceea să nu îi ia prin surprindere.

Cert este că un astfel de anunţ, care prevesteşte evenimente cosmice de o anvergură atât de mare, este, în fond, unul de mare speranţă. Cei care şi-au pus nădejdea în Domnul ştiu că, indiferent de ce încercări ori prigoane au de înfruntat în viaţă, în Ziua aceea El le va oferi, drept răsplată, bucuria Împărăţiei lui Dumnezeu. În acest sens, autorul psalmului celebrează astfel acea bucurie: [Eu] îl am mereu în faţa ochilor pe Domnul; dacă el este la dreapta mea eu nu mă clatin. De aceea, inima mea se bucură şi sufletul meu tresaltă de bucurie; ba chiar şi trupul meu se va odihni în siguranţă, deoarece nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nici nu vei îngădui ca cel credincios al tău să vadă putrezirea.

De un astfel de crez avem cu toţii nevoie.

I

sus este mult mai mult decât un profet care se preocupă să vestească cuvântul lui Dumnezeu şi să intervină în favoarea celor nedreptăţiţi; e mult mai mult decât un taumaturg care se apleacă asupra celor suferinzi pentru a le alina suferinţa trupească ori sufletească; e mai mult şi chiar decât orice conducător religios, preocupat să conducă pe cât mai mulţi oameni să facă experienţa întâlnirii cu Dumnezeu. În această duminică, Mântuitorul ni se înfăţişează în ipostaza de Fiu al Omului care anunţă o intervenţie decisivă în favoarea celor ce şi-au pus speranţa în El. Or, Isus, potrivit lecturii a doua de astăzi, şi-a dobândit acest statut de Fiu al Omului atunci când, după ce s-a adus pe sine jertfă, s-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu. Această situare alături de Tatăl ceresc îi permite ca, în zilele acelea [de pe urmă] – zile de mare strâmtorare cum nu au mai fost până atunci, când soarele se va întuneca, iar luna nu va străluci, când stelele vor cădea de pe cer, iar puterile cerului se vor zgudui –, Fiul Omului să vină pe norii cerului cu putere mare şi cu măreţie şi să îi adune pe toţi aleşii săi din cele patru vânturi, de la capătul pământului până la capătul cerului. Profetul Daniel, în prima lectură, anunţă chiar că mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământu-

Cristos, Regele Universului Dan 7,13-14; Ps 92; Ap 1,5-8; In 18,33b-37

S

ărbătoarea lui Isus Cristos, Regele Universului încheie şi încununează Anul liturgic, an care ne-a revelat în mod progresiv – în ritmul sărbătorilor şi al duminicilor de peste an – chipul şi lucrarea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu în folosul nostru. Finalul Anului liturgic ne-am aştepta să fie apoteotic, prezentându-ni-l pe Cristos tronând deasupra întregii creaţii, cu chipul plin de slavă şi de măreţie, aşa cum ne-ar lăsa să bănuim lectura întâi. În realitate, fragmentul evanghelic ni-l prezintă pe Isus stând în faţa lui Pilat şi atestând că este rege, dar că împărăţia lui nu este din lumea aceasta. Într-adevăr, Isus este rege. Atitudinea şi cuvintele sale tind să reveleze că este descendentul din familia lui David în care se împlinesc profeţiile „Servitorului suferind” (Is 53). Dar El este rege nu după aşteptările interesate ale mulţimii, ci în conformitate cu planul lui Dumnezeu, iar venirea sa în lumea nu are alt scop decât pentru a da mărturie despre adevăr. De aceea, Cristos intră în posesia „prerogativelor” sale regale în momentul în care este ridicat de pe pământ (prin răstignire); El îşi ia în stăpânire Împărăţia în momentul în care trece din această lume la Tatăl său. Este, aşadar, clar că Împărăţia sa nu este instaurată cu ajutorul armelor şi că nu are nevoie să fie apărată prin lupta oamenilor. Şi, pentru că Împărăţia nu se fondează nici pe forţă şi nici pe violenţă, ea nu aparţine acestei lumi şi nu este destinată

să dăinuie în această lume care trebuie să dispară într-o zi sau alta (1In 2,17), ci acelei lumi care va dăinui de-a pururi alături de Dumnezeu.

Cât despre adevărul pe care Isus vrea să-l reveleze, el nu trebuie perceput în sens filosofic, aşa cum se aşteaptă Pilat, ci în sens biblic. Or, sensul biblic al termenului de adevăr este sinonim cu cel de fidelitate, mai ales fidelitatea lui Dumnezeu faţă de Legământul încheiat cu poporul ales şi faţă de cei care cred în El (Ps 89,2-4.25-27). Astfel, în chiar momentul morţii sale, Isus revelează că adevărul lui Dumnezeu şi fidelitatea lui nu au cunoscut nicio sincopă vizavi de om. În acelaşi timp, orice om care aparţine adevărului îi ascultă glasul şi devine un membru al Împărăţiei sale. El este din adevăr şi dă mărturie despre modul în care Isus, de-a lungul întregii sale vieţi, l-a revelat aşa cum o face şi acum, cu tărie, în faţa lui Pilat (1Tim 6,13). De asemene, în orice moment al existenţei sale, martorul adevărului aparţine Împărăţiei vieţii, pentru că a auzit cuvintele: Bine, servitor bun şi credincios… intră în bucuria Stăpânului tău. Ştiind că facem parte din rândul servitorilor credincişi, putem să ne însușim cuvintele din lectura a doua: Celui care ne iubeşte şi ne-a eliberat de păcatele noastre în sângele său şi ne-a făcut o împărăţie, preoţi pentru Dumnezeu şi Tatăl său, lui să-i fie gloria şi puterea în vecii vecilor! Amin!

Pr. Tarciziu ȘERBAN ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

ARTA DE A TRĂI

Mai tare decât moartea e

IUBIREA

„Ce lucru extraordinar! Când cineva drag nouă moare și se întoarce la Dumnezeu, el ne poartă în inima sa.

Eu sunt în Dumnezeu prin inima celor care mă iubeau și care în acest moment au ajuns deja să se cufunde în inima lui Dumnezeu. Un pic din noi este deja în cer! Când vom muri nu vom merge într-un loc complet necunoscut, străin, pentru că o părticică din noi este deja în Dumnezeu. Ne vom întâlni cu toții în cer! Iubirea pe care o trăim nu moare niciodată! Iubirea nu moare! Iubirea se transformă! Să iubești înseamnă să crezi că celălalt nu va muri. Niciodată!”

(La cura dei traumi della morte, Leo Tarcisio, Goncalves Pereira)

L

una noiembrie este dedicată, în mod deosebit, comemorării credincioşilor răposaţi, iar Biserica ne îndeamnă să ne rugăm pentru ei cu încredere, ştiind că, aşa cum spune Isus în Evanghelie, „Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii, întrucât toţi trăiesc pentru el” (Lc 20,38).

Noiembrie este luna care ne predispune să ne gândim cu mai multă seriozitate la faptul că pe acest pământ cu toții suntem călători și că am fost creați pentru Cer. Noiembrie este luna în care ne amintim și ne rugăm mai mult pentru „cei care au mers înaintea noastră sub semnul credinţei şi dorm somnul păcii”.

Moartea este o experienţă care ne privește pe toți, fără nicio excepţie; ea face parte din viaţa noastră și nu încetează să rămână pentru om un mare mister. Iar moartea unei persoane dragi reprezintă unul dintre momentele cele mai dureroase ale vieții.

Chiar dacă evenimentele ne pregătesc din timp pentru asta, atunci când se întâmplă, durerea este de nedescris.

Ne simțim triști, înfrânți, dezamăgiți, furioși, dar, mai ales, neputincioși.

Omenescul din noi se revoltă, însă pentru cel care crede în Cristos, după depășirea șocului inițial, inima se umple de speranță și ne amintim că moartea nu este capăt de drum; moartea nu are ultimul cuvânt: „Dumnezeu l-a chemat şi îl cheamă pe om să se ataşeze de el cu toată fiinţa, într-o comuniune veşnică de viaţă dumnezeiască nepieritoare... Oricărui om care reflectează, credinţa, oferită cu argumente solide, îi dă un răspuns la neliniştea lui în privinţa soartei vi-

itoare; în acelaşi timp, îi dă posibilitatea să comunice în Cristos cu cei dragi care au fost răpiţi de moarte, oferindu-i speranţa că ei au aflat deja la Dumnezeu adevărata viaţă” (Gaudium et spes, 18).

Amintirile despre răposații noștri nu trebuie să se reducă la crucile reci din cimitir. Poate cel mai greu, atunci când pierzi pe cineva drag, este să te obișnuiești cu absența sa fizică. Dar și aici credința ne vine în ajutor. Pentru cei care cred în Cristos Înviat și în Înviere, cei răposați devin mai prezenți ca niciodată. Devin prezență constantă în rugăciunile, în jertfele noastre spirituale, când oferim o Sfântă Liturghie pentru ei sau când dăm ceva de pomană.

Dintotdeauna, Biserica a încurajat și a practicat o amintire creștină față de răposați: „Biserica celor aflaţi pe cale, încă din primele timpuri ale reli-

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

giei creştine, a venerat cu mare pietate amintirea celor răposaţi şi, «pentru că sfânt şi mântuitor este gândul de a se ruga pentru răposaţi ca să fie dezlegaţi de păcatele lor” (2Mac 12,46), a oferit şi jertfe pentru ei»” (Lumen gentium, 50). „Când a văzut-o, Domnului i s-a făcut milă de ea și i-a zis: «Nu plânge!»” (Lc 7,13). Minunea învierii pentru viața pământească s-a înfăptuit la Nain și în alte câteva locuri în care Isus a fost prezent. În mod obișnuit, când moartea atinge pe cineva drag, realitatea este alta, dar atitudinea lui Isus față de cei care-și plâng morții este aceeași. El ne întărește și ne spune „Nu plânge!”, căci „Eu sunt învierea și viața. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; și oricine trăiește și crede în mine nu va muri în veci” (In 11,25). Cuvinte de încurajare, care alină suferința celui credincios în momentele de doliu. Și, mai mult decât atât. „După ce Isus readuce la viaţă acest tânăr, fiu al mamei care era văduvă, spune Evanghelia: «Isus l-a dat mamei sale». Şi aceasta este speranţa noastră! Toţi cei dragi ai noştri care au plecat, Domnul ni-i va da înapoi şi noi ne vom întâlni împreună cu ei. Această speranţă nu dezamăgeşte! Să ne amintim bine acest gest al lui Isus: «Şi Isus l-a dat mamei sale», aşa va face Domnul cu toţi cei dragi ai noştri din familie!”. Sunt cuvintele Papei Francisc la Audiența generală din 17 iunie 2015, vorbind despre doliu, referindu-se la episodul învierii tânărului din Nain, oferindune o interpretare plină de speranță.

Cristina ȘOICAN

UNIVERSUL FAMILIEI

Familia, o bogăţie de mare preţ MĂRTURII CU ȘI DESPRE FAMILIE „Timpul este una din lucrările de milostivire ale Celui Veşnic. Fără această noţiune, el nu prea poate fi înţeles”, spune Fericitul Vladimir Ghika în cugetările sale. Sinodul recent încheiat a fost un timp de har în care părinţii convocaţi de către Papa Francisc în aula sinodală au căutat să înţeleagă cum se oglindeşte Dumnezeu în familie şi în viaţa acesteia. Dezbaterile au scos la lumină unanimitatea în a recunoaşte că familia este o bogăţie de mare preţ a Bisericii lui Cristos, în ciuda dificultăţilor şi încercărilor prin care trece. Dialogul sincer, deschis, uneori tăios, dar mereu în „iubire şi adevăr” a avut ca axă centrală dorinţa şi deopotrivă hotărârea de a întări familia. Despre acest aspect, al întăririi familiei, am adunat câteva mărturii de la familii din Arhidieceza noastră.

Ludovic şi Azelia Martin, sfinţi ai cotidianului

Î

n 2013, la una dintre întâlnirile organizate la Mănăstirea Fraţilor Carmelitani de la Ciofliceni, am avut la dispoziție o broşură despre viaţa Fericiţilor Ludovic şi Azelia Martin, părinţii Sfintei Tereza a Pruncului Isus. Încă de atunci am descoperit viaţa lor simplă, devotată, de credinţă profundă. Soţii Martin au trăit naşterea şi educarea copiilor ca pe o rugăciune: cererea unui dar, acceptarea lui cu recunoștință, apoi grija iubitoare pentru a cultiva acest dar. Pe 18 octombrie 2015, în plin sinod, – ziua canonizării celor doi soţi – ne-am reamintit de lectura de odinioară, în care remarcasem că viaţa obişnuită a familiei Martin (copii, casă, muncă) a fost mereu pusă în prezenţa lui Dumnezeu: dimineaţa, la Sfânta Liturghie, rugăciunea dinainte şi după masă, rugăciunea părinţilor împreună cu copiii, înainte de a merge la culcare etc… Ludovic şi Azelia sunt sfinţi ai cotidianului. Trăind constant cu credinţa şi convingerea că sunt în prezenţa Domnului, iubirea lor reciprocă a fost mereu nouă, fără frica de timp şi de rutină. Într-o scrisoare rămasă posterităţii, Azelia, după un-

sprezece ani de căsătorie, îi spunea soţului plecat pentru un timp departe, la muncă: „Te îmbrăţişez din toată inima; astăzi sunt atât de fericită la gândul că te voi revedea, încât nu pot să lucrez.

Soţia ta care te iubeşte mai mult decât îşi iubeşte propria viaţă”. Cuvinte care ne lasă, într-adevăr, fără cuvinte.

(Andreea şi Ioan Robu)

Viaţa de soţi, un drum împreună Încă de anul trecut, Papa Francisc ne spunea că sinodul este un „drum comun”. Din acest punct de vedere se aseamănă cu viaţa noastră de soţi, care am plecat la drum împreună de mai bine de douăzeci şi cinci de ani.

Anul acesta, Papa ne-a transmis un alt cuvânt cheie: a însoţi. Ca într-un joc de cuvinte: noi, soţii, ne însoţim unul pe altul. Ne însoţim în ceea ce acelaşi Sfânt Părinte spunea că este „visul lui Dumnezeu” - familia. În acest vis intră iubirea şi respectul nostru reciproc, naşterea copiilor, creşterea lor, îndrumarea lor către căsătorie. Timpul s-a aşternut peste noi, urmând ca în curând să devenim bunici. Ce vis frumos! (Ştefania şi Iulian Oanţă)

Fără rabat, fără compromisuri Unul dintre părinţii sinodali spunea că Biserica trebuie să aibă claritate de învăţătoare şi duioşie de mamă. În privinţa clarităţii este necesară o privire atentă asupra situaţiei în lumina credinţei. Nu se poate face rabat de la faptul că familia se întemeiază pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, de la faptul că părinţii sunt primii şi principalii educatori ai copiilor. În schimb, duioşia ne ajută să comunicăm mai uşor, să ne simţim primiţi acasă şi în Biserică. Faptul că la puţin timp după încheierea sinodului se va deschide Jubileul Milostivirii este un semn ceresc că duioșia Bisericii trece prin milostivire. În Biserică, mâna lui Dumnezeu îngrijeşte, mângâie şi vindecă. Mâna sa varsă medicamentul milostivirii pe rănile sângerânde şi fortifică membrele sănătoase. Totuși, nu există loc de compromis cu sentimente de falsă compasiune şi cu modele greşite de gândire, chiar dacă sunt răspândite în societate.

(Rodica şi Virgil Criste) Asociaţia Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

SUFLET TÂNĂR

Gândul meu

pentru TINEri

Dragă prietene, căutător de Dumnezeu,

C

redința nu este o idee pe care o îmbraci în cuvinte frumoase și o transmiți; nu este nici un rezumat dintr-o carte de teologie; nu este nici măcar enumerarea unor definiții găsite prin dicționare sau pe la marii gânditori de spiritualitate. Credința este o experiență profundă a omului în relația sa cu Dumnezeu; este trăirea autentică a vieții, pe care Dumnezeu o împărtășește omului printr-o comuniune profundă; este un eveniment concret, o sărbătoare unică, o întâlnire continuă de care omul se bucură, în taină, și-l face să se îndrăgostească pentru totdeauna de Dumnezeu. Credința este viață și, cum Dumnezeu este Viața, noi nu putem să trăim decât cu El! Când ne deschidem față de Dumnezeu, în noi se produce o transformare, o schimbare radicală, o convertire!

În acest caz înțelegem că a trăi înseamnă a iubi, că viața omului este pusă sub semnul slujirii – asemenea lui Isus care a venit „să slujească”, că logica lui Dumnezeu este foarte diferită de logica omului. Dumnezeu ne cheamă în permanență să ne dăruim viața pentru a ajunge în gloria sa. Adevărații copii ai lui Dumnezeu fac în așa fel ca prin viața lor să iasă la suprafață iubirea Tatălui ceresc. În felul acesta vom reuși să distingem care este gloria lumii și care este gloria lui Dumnezeu; vom reuși să ne îndepărtăm de gloria lumii, care urmărește dominarea, și vom accepta gloria lui Dumnezeu, care constă în slujire; vom reuși să refuzăm gloria lumii, care propune funcții importante pentru a-i conduce pe alții și vom îmbrățișa gloria lui Dumnezeu, care urmărește edificarea tuturor; vom abandona imediat gloria acestei lumi, care propune primele locuri și vom avea încredere în gloria lui Dumnezeu, care ne invită să alegem ultimele locuri; vom părăsi îndată gloria acestei lumi, care are ca scop îmbogățirea, și ne vom deschide gloriei lui Dumnezeu, care ne propune să împărțim totul pentru a crea iubire. Experiența credinței ne va ajuta să alegem.

Pr. Daniel BULAI

Chemarea Sfântului Ioan Paul al II-lea, Papă

Cosmin SIPOȘ ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

foto: Cosmin Sipoș

„L

a 83 de ani, sunt o persoană tânără” – spunea Papa Ioan Paul al II-lea în 2003, adresându-se unui grup de tineri madrileni. Această afirmație este numai una dintre sutele de dovezi pe care Suveranul Pontif ni le-a oferit în direcția confirmării faptului că el s-a simțit tânăr și aproape de tineri pe toată perioada vieții sale sfinte. Comemorarea sa, de către noi, tinerii catolici, nu face decât să îl păstreze viu în amintirea colectivă pe singurul Papă care a vizitat România în această calitate, un Papă foarte iubit de suflul tânăr al Bisericii Catolice. Într-o senină Zi a Domnului, 18 octombrie 2015, tinerii catolici ai Arhidiecezei noastre au avut prilejul să se roage Sfântului Ioan Paul al II-lea și să-l comemoreze printr-o procesiune pe străzile Capitalei.

Iubirea față de acest Sfânt s-a văzut mai ales prin voluntariat, tinerii dorind ca prin organizarea evenimentului să își manifeste public atașamentul față de acesta.

După procesiunea care a avut în prim-plan relicva și Icoana Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, a urmat Sfânta Liturghie în Catedrala Sfântul Iosif, prin intermediul căreia am putut să ne rugăm și să cerem mijlocirea acestui patron – „Sfântul Papă al tinerilor”.

Chiar și după zece ani de la moartea Suveranului Pontif, amintirea sa este păstrată vie de tineri, cei care l-au iubit atât de mult. Puterea cuvintelor și a faptelor sale vibrează încă în inimile noastre, păstrând vie chemarea lui Dumnezeu, care l-a ales pe acest Papă să fie acum patronul tuturor.

SUFLET TÂNĂR

Cercetașii, gata oricând!

Deschiderea anului cercetășesc 2015 Gata oricând! au răspuns, plini de voie bună, cercetaşii din parohiile Arhidiecezei romano-catolice de București, la deschiderea Anului Scout 2015-2016, organizată de centrele locale în perioada 26 septembrie - 4 octombrie 2015. Iată cum au decurs evenimentele în centrele locale din zona de sud.

Sf. Tereza a Pruncului Isus – București

L

a Parohia Sfânta Tereza a Pruncului Isus, din Bucureşti, cercetașii și numeroși aspiranți s-au întâlnit sâmbătă, 26 septembrie, nerăbdători să reia activităţile Scout. Evenimentul a început cu Sfânta Liturghie, celebrată de asistentul spiritual al cercetaşilor parohiei Pr. Daniel Ioniţă. După Liturghie, 17 copii și tineri din parohie, după o bună perioadă de aşteptare şi pregătire asiduă în care şi-au dezvoltat abilităţile şi caracterul, au depus Promisiunea cercetaşului şi au primit eşarfa. Ceremonia a continuat cu trecerile cercetaşilor la unităţile care se succed în progresul lor. Provocări, creativitate, fantezie şi talent sunt cuvintele care descriu deopotrivă evenimentul pregătit de cercetaşi şi lideri. Apoi aspiranţii au fost întâmpinaţi de unităţile de cercetaşi corespunzătoare vârstei, sub îndrumarea liderilor, pentru a se cunoaşte numaidecât.

Sf. Andrei – Mangalia

Cercetașii Parohiei din Mangalia s-au adunat duminică, 27 septembrie, în Biserica Sf. Andrei, pentru des-

chiderea oficială a noului an cercetăşesc. Adunaţi în jurul altarului, împreună cu rude şi apropiaţi, cercetaşii i-au mulţumit Domnului pentru toate darurile primite pe parcursul vacanţei, pentru momentele frumoase petrecute în campusurile de vară de la Horgeşti (BC) şi Poiana Micului (SV), şi au implorat ajutorul divin, pentru ca în noul an să poată creşte mult mai mult în înţelepciune şi în har. La acest moment au participat şi doi cercetaşi din Bucureşti, iar prezenţa lor i-au făcut pe cei din Mangalia să se simtă în comuniune cu toţi cercetaşii Arhidiecezei noastre.

Adormirea Maicii Domnului – București

Duminica următoare, 4 octombrie, a avut loc deschiderea anului cercetăşesc la centrul local Adormirea Maicii Domnului, din București. Sărbătoarea a început cu Sfânta Liturghie, celebrată de către asistentul spiritual Pr. Mihai Mărtinaș, în care cercetaşii au cerut binecuvântare pentru noul an. Evenimentul a continuat cu momente deosebite: 6 lupișori au depus promisiunea de temerar, „părăsind jungla”; 4 temerari au intrat în cetatea explorato-

rilor; iar un explorator a părăsit cetatea pornind spre altă cetate, cea a liderilor. Schimbările în rândul liderilor și cunoașterea noilor aspiranți au completat ziua. Tema aleasă pentru noul an este „Credința”, cu motto-ul „Eu îți voi arăta credința cu faptele mele” (Iac 2,18). Activitatea s-a încheiat cu un moment spiritual, care le-a amintit tuturor că prin propriile fapte putem arăta credința din inimile noastre.

Sf. Fecioară Maria Regină – București

Tot duminică, 4 octombrie, a fost deschis anul cercetășesc și la Centrul Local Sf. Fecioară Maria Regină (Cioplea).

La eveniment au participat 30 de cercetaşi, care au participat la Sf. Liturghie şi la celelalte activităţile organizate: unii au depus promisiunea şi au intrat în marea familie Scout, alţii au reînnoit-o, amintindu-şi nu numai de datoria pe care o au, dar şi de momentul primei promisiuni. Ziua a continuat cu prezentarea vieţii Sf. Francisc din Assisi, prin vizionarea unui film.

La finalul acestuia, micii cercetaşi au participat la două ateliere despre două verbe atribuite vieţii Sf. Francisc: atelier de origami legat de verbul „a iubi” şi în care copiii au făcut semne de carte în formă de inimioară, şi unul de învăţare a pasajelor biblice legate de verbul „a se ruga”. La finalul zilei toţi au participat la binevenita „luptă” pentru prăjituri şi la pozele cercetaşilor „fără feţe”.

Agnes MARINA și Luca LEONARD Responsabilii consiliului zonal sud

NU educaţiei sexuale în şcoală Cercetaşii catolici se dezic de „Apelul” ONCR

P

rintr-un comunicat din 30 septembrie 2015, liderii cercetaşilor catolici din Organizaţia Naţională Cercetaşii României (ONCR) s-au disociat de iniţiativa prin care organizaţia a cerut, alături de alte ONG-uri, introducerea educaţiei sexuale în şcoală. Cercetaşii catolici au arătat că nu au fost consultaţi de organizaţie şi au subliniat că iniţiativa este contrară pedagogiei Scout. Totodată, citând fondatorul cercetăşiei, pe Robert Baden-Powell, au reafirmat angajamentul pentru o cercetăşie care este „ca un creştinism practic”, reamintind că „nu există educaţie fără religie”.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

FILE DE ISTORIE

Biserica Bărăția,

patru veacuri de spiritualitate

S

-au scurs aproape patru secole de la data de 9 iulie 1629 când un călugăr preot franciscan a venit la București și a fondat parohia Bărăția. Cu această ocazie duminică, 27 septembrie 2015, în cadrul unei Liturghii pontificale prezidată de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, a avut loc în biserica Bărăția, din capitală, lansarea lucrării monografice „Biserica Bărăția București. Patru veacuri de spiritualitate”, publicată de Editura ARCB. În cadrul manifestării cultural-științifice, moderate de Pr. lect. dr. Emil Moraru, președintele Academiei Teologice „Anton Durcovici”, au luat cuvântul Prof. univ. dr. Tereza Sinigalia (din partea autorilor), dr. Dănuț Doboș (coordonatorul lucrării) și Pr. Ieronim Iacob (care a realizat o prezentare succintă a lucrării). În cuvântul de salut, Pr. Eugen Bortoș, parohul comunității Bărăția, a amintit că ÎPS Ioan Robu a numit Bărăția „mamă a tuturor parohiilor actuale din București”, și că, în ciuda modestiei celor patru biserici Bărăția (primele trei distruse), până la consacrarea Catedralei Sf. Iosif, în 1884, acest lăcaș de cult a avut statutul de „Catedrală”. Părintele a adăugat că astăzi „ne gândim plini de recunoștință la toți cei care, întrun mod sau altul, au contribuit la rămânerea Bărăției în acest loc central al Capitalei, deși mulți ar fi dorit ca ea să nu mai fie aici”.

Biserica actuală, ctitorită de către Episcopul pasionist Angelo Parsi în anul 1850, are forma primită în urma reparațiilor și transformărilor din anii 1930, însă construcția, după 165 de ani, este slăbită și necesită intervenții la structură. „Este bine să urmăm pilda înaintașilor care după năvăliri ale dușmanilor, distrugeri, incendii, mai nou bombardamente, cutremure nu au stat și așteptat, ci au avut noi inițiative, au conceput noi proiecte, au depus noi eforturi”, a observat Pr. Bortoș. În încheierea intervenției sale, părintele paroh i-a invitat pe cei prezenți să citească monografia Bărăției, amintind momentul în care Sf. Augustin, înainte de a face pasul decisiv spre Biserica lui Cristos, fiind răscolit de multe întrebări, a auzit acel glas providențial: „Tolle, lege” („Ia și citește!”). A citit din scrisoarea Sf. Apostol Paul către Romani și s-a făcut lumină în mintea și inima lui. „Luați și Dvs. această carte, citiți-o, păstrați-o în biblioteca familiei, dați-o, eventual, și altora și veți fi mult mai luminați și întăriți, cunoscând istoria acestei biserici al cărei prag l-ați pășit de atâtea ori! Veți primi lumină pentru inimă și viață”.

File de istorie

Gheorghe Bulai

S

1951 - 2008

-a născut la 1 septembrie 1951, la Nicolae Bălcescu (Bacău), trecând la cele veșnice în aceeași localitate, la 17 august 2008.

S-a remarcat, înainte de anul 1989, prin ajutorul acordat, cu spirit de credință, părintelui Ioan Ciuraru în tipărirea cărților religioase la tipografia de la Buzău, a Arhiepiscopiei Romano - Catolice de București. „Erau vremuri grele – mărturisește Pr. Pavel Butnariu, în monografia parohiei din Buzău –, în care tipograful Gheorghe Bulai își risca libertatea, supunându-se, totodată, unor privațiuni din partea comuniștilor. Dorința lui a fost ca să nu lipsească din nicio familie Cartea de rugăciuni, Catehismul și colecția de cântece religioase”. În activitatea sa la tipografia Arhiepiscopiei, Gherghe Bulai a fost mereu susținut de familia sa numeroasă, care a înțeles rolul muncii sale de pionierat.

Dr. Dănuț DOBOȘ

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

RECENZIE

Editura ARCB la Târgul de carte Gaudeamus Gaudeamus 2015

Lansare de carte EARCB Sâmbătă, 21 noiembrie, ora 16.30 Pavilionul Central Romexpo, nivel 3.20 Michel Zink, Menestrelul Maicii Domnului. Povestiri creștine din Evul Mediu, Editura ARCB, București 2015 Traducere: Mihaela Voicu; Postfață: Michel Stanesco Thomas Merton, Muntele cu șapte trepte, Editura ARCB, București 2015 Traducere: Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu; Prefață: Robert Giroux Cuvânt înainte (ediția română): Marius Taloș SJ

Între Chartres și New York

L

a ediția de toamnă a Târgului Gaudeamus din anul acesta, Editura ARCB va fi prezentă, printre altele, cu două cărți foarte diferite între ele și în același timp foarte apropiate. Diferite ca timp și spațiu (Povestirile sunt ambientate în Europa medievală, Muntele ­– în Statele Unite, secolul al XX-lea) – diferite ca geneză artistică (Povestirile sunt rodul a numeroși autori mai mult sau mai puțin cultivați, adesea rămași anonimi; Muntele este autobiografia unui tânăr profesor universitar de literatură engleză, devenit călugăr trapist). Însă între cele două cărți există și apropieri substanțiale: Thomas Merton, autorul Muntelui cu șapte trepte, s-a născut și a petrecut o parte din copilărie în Pirineii francezi, o zonă înțesată de sate, castele și mănăstiri medievale. Așa cum el însuși notează în autobiografia sa, toate acestea i-au marcat existența nu doar prin caracterul lor istoric, ci și prin lucrarea tainică a acelora care, din aceste locuri, se vor fi rugat pentru ca sufletul lui să nu se piardă și, într-o zi, să-i slujească lui Dumnezeu într-un străvechi ordin religios – Ordinul Cistercian, născut în Franța la începutul Mileniului I. Povestirile, pe de altă parte, deși sunt, așa cum spuneam, rodul unor autori medievali, ajung azi la noi în această ediție prin medierea unui alt profesor universitar de literatură (ca și Merton): Michel Zink. Totuși, în niciuna dintre cele două cărți gradul universitar – al autobiografului Merton, pe de o parte, sau al „repovestitorului” Zink, pe de altă parte – nu influențează relația cu cititorul, nici pe aceea cu materia povestită: în ambele cazuri, aceasta rămâne de la

început până la sfârșit o relație caldă, cuceritoare, care te implică și te transformă.

Dar cel mai puternic punct de apropiere între cele două cărți îl reprezintă tezaurul credinței creștine. Este vorba despre un element de continuitate – peste timp și peste oceane, ca să spunem așa, atât la nivel cultural, cât și în ordinea harului, pe care foarte bine o explică, pentru ambele cărți, prof. Zink în Cuvântul înainte la Povestiri: „La ce bun să propui spre lectură povestiri din Evul Mediu (…)? Să nu uităm că aceste povestiri au caracter religios. Oricât de străin ne-ar fi Evul Mediu, credinţa lui creştină, aflată la baza povestirilor pe care le-am adaptat, nu a dispărut în zilele noastre. Afirmaţia că această credinţă nu ar fi decât în aparenţă aceeaşi cu a noastră ar fi banală, facilă, eronată. (…) Credinţa, dogma, morala, experienţa mistică şi expresia ei sunt departe de a fi, în creştinismul de astăzi, total diferite de ceea ce erau în Evul Mediu. (…) Am fost uimit să constat că povestiri foarte îndepărtate de noi în forma lor medievală pot, cu preţul unei minime deplasări de accent, să ne vorbească atât de convingător…”.

Cât despre puterea de convingere a Muntelui cu șapte trepte, vom spune doar că, de aproape șaptezeci de ani, autobiografia lui Thomas Merton se tipărește încontinuu, că a fost tradusă în peste douăzeci de limbi și publicată în milioane de exemplare și că numărul vieților pe care le-a marcat cu forța sa transformatoare nu poate fi calculat.

Liana GEHL

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

ANUNȚURI

Spune DA serviciilor sociale

C

onfederația Caritas România și ONG-urile active în sectorul social au lansat o petiție prin care solicită Guvernului României să crească cu 0,3% pe an din PIB, până în 2020, bugetul disponibil la nivel central pentru servicii sociale. Serviciile includ: securitate socială, servicii de ocupare și formare profesională, locuințe sociale, îngrijirea copilului, îngrijirea pe termen lung și servicii de asistență socială. În prezent, bugetul alocat serviciilor sociale în România nu depășeşte 0,6% din PIB (media în UE variază între 2,2 – 2,5% din PIB). Organizațiile neguvernamentale acreditate – cum este și Caritas – și care reprezintă 49% din totalul furnizorilor de servicii sociale din România, au acces limitat la finanțare publică.

Caritas și alte organizații acționează acolo unde Guvernul și autoritatea publică locală nu au capacitatea să răspundă nevoii de asistență socială. Pentru a putea menține și oferi servicii, Caritas face eforturi uriașe pentru a strânge fondurile necesare, iar donatorii și partenerii internaționali și-au restrâns considerabil ajutorul după aderarea României la UE. Semnaţi petiţia în parohiile Arhidiecezei sau pe internet, la www.caritasromania.ro.

Confederația Caritas România

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • NOIEMBRIE 2015

În

România:

40%

din populație se află în risc de sărăcie și excluziune socială;

48,5%

dintre copii trăiesc în sărăcie;

17,7%

din populația încadrată în muncă e săracă;

23,1%

dintre tinerii sub 25 de ani sunt în șomaj;

28,9%

din populație e afectată de lipsuri materiale severe.