Actualitatea creştină, nr. 10/2015

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

FAMILIA în Biserică și în lume

VOCAȚIE ȘI MISIUNE

I

dentificarea provocărilor cu care se confruntă familia, discernerea vocației la viața de familie și misiunea familiei astăzi sunt cele trei mari tematici asupra cărora vor dezbate episcopi din lumea întreagă, în cadrul lucrărilor celui de al XIV-lea Sinod general dedicat familiei, care va avea loc la Vatican, în perioada 4-25 octombrie, cu tema „Vocația și misiunea familiei în Biserică și în lumea contemporană”.

Sinodul din octombrie încheie un parcurs intens pe care Biserica Catolică l-a străbătut în ultimul an reflectând asupra misiunii și vocației familiei. Un parcurs început în octombrie, anul trecut, la Adunarea Generală Extraordinară a Sinodului Episcopilor, care a avut ca temă „Provocări pastorale pentru familie în contextul evanghelizării” și care a continuat prin diferite dezbateri şi întâlniri organizate la nivel mondial, regional ori local, şi îndeosebi prin magisteriul Papei Francisc, care a dedicat familiei 27 de cateheze în cadrul săptămânalelor audienţe de miercuri. În acest număr al revistei Arhidiecezei noastre aş vrea să mă opresc tocmai asupra acestor cateheze ale Sfântului Părinte, propunându-vă ca, printr-o succintă trecere în revistă a temelor abordate, să ne primenim sufleteşte şi să ne pregătim pentru Sinodul din octombrie, care nu îi pri-

veşte doar pe episcopii ce se vor reuni la Roma, ci implică întreaga Biserică, aşa cum a amintit şi Papa Francisc în repetate rânduri.

Catehezele pe care Papa Francisc le-a dedicat familiei au pornit de la Nazaret. Cum se putea altfel?! Isus s-a născut într-o familie care l-a educat şi l-a format ca om. În sânul familiei de la Nazaret a învăţat să lucreze, să fie supus, umil. Împreună cu familia a făcut experienţa apartenenţei la o comunitate, a învăţat să discearnă propria vocaţie şi să-şi asume misiunea încredinţată de Tatăl.

Sfântul Părinte îşi îndreaptă apoi atenţia asupra mamelor, care „sunt antidotul cel mai puternic împotriva răspândirii individualismului egoist”. Individ, explică Papa, înseamnă că nu poate fi divizat, împărţit. Mamele, în schimb, se împart: de când găzduiesc în pântecele lor un prunc şi până îi dau naştere şi îl cresc. „O societate fără mame ar fi o societate inumană, pentru că mamele ştiu să dea mărturie, chiar şi în momentele cele mai grele, despre tandreţe, dăruire, forţă morală”. Şi tot mamele sunt cele care le transmit fiilor lor sensul cel mai profund al practicării religiei.

Tată este numele cu care Isus ne-a învăţat să ne adresăm lui Dumnezeu, conferind astfel cuvântului un sens mult mai profund. Astăzi, adesea, multe familii se confruntă cu absenţa, chiar fizică, a tatălui, acest lucru răsfrângându-se în mod negativ asupra copiilor care sunt privaţi, astfel, de afecţiune, de sprijin, de exemplu. Papa a amintit şi despre rolul patern al societăţii civile, care nu de puţine ori îi lasă pe tineri „orfani de căi sigure pe care să le urmeze în viaţă, orfani de învăţători în care să-şi pună încrederea, orfani de idealuri care să le înflăcăreze inimile, orfani de valori şi de speranţe care să îi susţină zilnic”. Citând parabola Fiului risipitor, Suveranul Pontif a explicat că un tată bun ştie să aştepte şi să ierte din adâncul inimii, pentru că „fiii au nevoie de un tată care să-i aştepte când se întorc după eșecurile lor”.

Papa Francisc a dedicat apoi câte o cateheză fiilor, fraţilor, oprindu-se de două ori asupra copiilor şi a bunicilor.

Aceştia din urmă sunt adesea marginalizaţi şi consideraţi inutili, în loc să fie valorificaţi ca „tezaur de înţelepciune a poporului”. Dumnezeu, asigură Papa, nu ne marginalizează; El ne cheamă să-l urmăm în fiecare etapă a vieţii, bătrâneţea fiind şi ea o vocaţie. Iar răspunsul Bisericii, al societăţii, al familiei, este recunoştinţa: pentru rugăciunile înălţate de persoanele în vârstă, pentru sprijinul pe care îl oferă în creşterea nepoţilor, pentru tezaurul de înţelepciune pe care îl transmit generaţiilor tinere.

Alte serii de câte două cateheze au fost dedicate căsătoriei și diferențelor și complementarității dintre bărbat și femeie. „Dumnezeu a făcut omenirea prin crearea bărbatului și a femeii și prin căsătoria dintre cei doi”, a explicat Papa. Diferențele sexuale sunt prezente la multe vietăți, dar numai bărbatul și femeia sunt după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Iar „diferențele dintre bărbat și femeie nu vizează opoziţia ori subordonarea, ci servesc comuniunii ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

ACTUALITATE şi generării”. Sacramentul căsătoriei este „un mare act de credinţă şi de iubire: prin el se dă mărturie despre curajul de a crede în frumuseţea actului creator al lui Dumnezeu şi de a trăi acea iubire care împinge omul dincolo de limitele proprii”. Pecetluind legătura lor în faţa Domnului, soţii participă astfel la misiunea Bisericii şi se angajează pe drumul dăruirii şi al iubirii reciproce pentru totdeauna, aşa cum Dumnezeu iubeşte şi se îngrijeşte de Biserica sa.

Suveranul Pontif s-a oprit şi asupra educaţiei, sărăciei, bolii, doliului, suferinţei, muncii, sărbătorii, cu care se confruntă, de-a lungul vieţii, orice familie, amintind şi mărturia de credință prin rugăciune, evanghelizare, comunitate.

Ultima cateheză, din 16 septembrie a.c., este dedicată popoarelor, dar aş vrea să închei această sinteză cu cateheza din 13 mai, în care Papa a reflectat asupra cuvintelor „te rog”, „mulţumesc”, „iartă-mă”. „Aceste cuvinte deschid posibilitatea de a trăi bine în familie, de a trăi în pace. Sunt cuvinte simple, dar nu întotdeauna simplu de pus în practică!” Ţin de buna educaţie – explică Sfântul Părinte – , „bine înrădăcinată în dragostea pentru bine şi în respectul faţă de celălalt. Iar familia trăieşte din această afinitate de a vrea binele celuilalt”. Ne-am putea întreba: cât de des le folosim? cât de des le uităm? Să-i cerem şi noi Domnului să aşeze aceste trei cuvinte „la locul lor, în inima noastră, în casa noastră, în viaţa noastră civică”.

Poate că mulți se întreabă: de ce Biserica insistă atât de mult asupra căsătoriei și familiei? De ce este familia atât de importantă? Pentru că de familie depinde destinul omului, fericirea lui, capacitatea lui de a da un sens propriei vieți.

Și, așa cum spunea Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, însuși viitorul omenirii este legat de cel al familiei (cf. Familiaris Consortio, 86).

Acum, când scriu aceste rânduri, ne apropiem de ultima mare etapă a parcursului început toamna trecută: Întâlnirea Mondială a Familiilor, care, de această dată, este găzduită de Philadelphia, în Statele Unite, în 26-27 septembrie.

Din cauza distanţei, a costurilor şi a vizelor necesare, din România va fi prezent doar un grup de credincioşi şi preoţi din Dieceza de Oradea, însoţiţi de PS László Bőcskei.

Iar la lucrările Sinodului din octombrie, din România vor participa în calitate de membri PS Petru Gherghel – Episcop al Diecezei romano-catolice de Iași, reprezentant al Conferinței Episcopilor din România, şi PS Mihai Frățilă – Episcop al Eparhiei greco-catolice de București, delegat al Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, iar ca auditor Dr. Anca Maria Cernea – medic specialist în medicină generală la Centrul Medical de Diagnostic și Tratament al spitalului Dr. Victor Babeș, reprezentantă a Asociației Medicilor Catolici din București.

Vă recomand ca, după îndemnul Sfântului Părinte, să-i însoțim pe participanții la Sinod cu rugăciunea noastră: „o rugăciune plină de iubire faţă de familie şi faţă de viaţă; o rugăciune care ştie să se bucure cu cel care se bucură şi să sufere cu cel care suferă”.

PS Cornel DAMIAN Episcop auxiliar de Bucureşti

COMUNICAT DE PRESĂ

Anul Sfânt al Milostivirii și Sinodul despre Familie în dezbaterile de la Sesiunea Plenară a Conferinței Episcopilor catolici din România

V

Pregătirea, inaugurarea și organizarea Anului Sfânt al Milostivirii, participarea și mesajul pentru Sinodul Episcopilor despre Familie, ca și situații concrete legate de Olimpiada de Religie, organizarea națională a Pastorației Tineretului, activitatea de caritate a Bisericii – inclusiv în contextul urgenței create de refugiații veniți în Europa – au fost teme discutate de episcopii romanocatolici și greco-catolici reuniți la sediul Eparhiei Greco-Catolice Lugoj, în perioada 21-23 septembrie a.c., în Sesiunea Plenară de toamnă a Conferinței Episcopilor catolici din România (CER).

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

iața Bisericii Catolice va fi marcată începând cu data de 8 decembrie de Anul Sfânt al Milostivirii, convocat de Papa Francisc. Dorința de a facilita accesul tuturor credincioșilor la darurile acestui Timp Sfânt, ca și aceea de unitate și uniformitate, au motivat discuțiile episcopilor, care au decis și organizarea unui pelerinaj național la Roma în acest An Sfânt. În același spirit a fost abordată tematica Sinodului Episcopilor despre Familie, din luna octombrie, de la Roma, unde Conferința Episcopilor va fi reprezentată de PS Petru Gherghel, iar Biserica Româna Unită cu Roma, Greco-Catolică, de PS Mihai Frățilă.

Pentru o mai bună organizare a Pastorației Tineretului, în cadrul Comisiei pentru Laici a CER, s-a decis constituirea unui Oficiu de Coordonare Națională a Pastorației Tineretului în România. Acest Oficiu, aflat sub președinția PS Virgil Bercea, va fi condus de Pr. Felix Roca, din Dieceza de Iași, și va avea în componență alte două persoane.

Biserica Catolică din România ia act de complexitatea fenomenului migrator din ultima perioadă, care a ridicat multe probleme în țările din jurul nostru. Acest exod, cu diferențierile

ACTUALITATE sale inevitabile, fie că este vorba de fugari, refugiați sau imigranți, cere și din partea comunității catolice din România multă atenție. În spiritul propus și de Sfântul Părinte Papa Francisc, credincioșii catolici sunt sensibili față de suferințele acestor oameni, pentru care se roagă, și se pregătesc să răspundă cu promptitudine, în cazul în care va fi nevoie, să acorde ajutor imediat. Biserica Catolică are deja tradiție în ajutorarea refugiaților și la nivel local prin organismele sale de caritate sau dedicate în mod specific refugiaților și migranților, cum sunt Organizația Caritas, Serviciul Iezuiților pentru Refugiați (JRS) sau diferite comunităţi călugărești. În ședințele de lucru, episcopii au abordat și alte teme din viaţa Bisericii, cum ar fi pastorația în spitale, apărarea Catedralei Sfântul Iosif din București, învățământul catolic, Ora de religia în școală și Olimpiada de Religie – pentru aceasta din urmă sperându-se în organizarea unui eveniment comun pentru ele-

vii catolici de limbă română, maghiară și germană –, încheierea anului dedicat Vieții Consacrate și altele. În fiecare zi, episcopii au împărtășit momente de rugăciune comună și au avut ocazia să se întâlnească cu credincioșii și autoritățile locale la celebrările liturgice de la Catedrala GrecoCatolică din Lugoj, Sanctuarul Marian de la Scăiuș și biserica parohială romano-catolică din Lugoj. Următoarea sesiune plenară a CER va avea loc în perioada 9-11 mai 2016, la București.

Conferinţa Episcopilor din România îi reuneşte pe toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România şi exprimă unitatea Bisericii locale şi uniunea intimă cu urmaşul lui Petru, Sfântul Părinte. Episcopii catolici din România se întrunesc de două ori pe an în sesiune ordinară, primăvara şi toamna.

Pr. Francisc UNGUREANU Secretar general

Decizia instanței rămâne în picioare:

Cathedral Plaza trebuie demontată!

„C

urtea de Apel Ploiești a anulat hotărârea prin care fusese suspendată executarea deciziei de demontare a Cathedral Plaza. Desfiinţarea acesteia trebuie dusă la bun sfârşit”, a declarat Biroul de presă al ARCB într-un comunicat din 13 septembrie 2015. Curtea de Apel Ploiești a admis apelul Arhiepiscopiei RomanoCatolice de București care solicita anularea sentinței civile nr.

351/15.04.2015, dată de Tribunalul Dâmbovița, care suspendase temporar executarea hotărârii conform căreia Primarul general al capitalei era obligat să emită decizia de desființare a clădirii ilegale de lângă Catedrala Sf. Iosif. În rejudecare, prin decizia nr. 508/11.09.2015, Curtea a respins cererea de suspendare a executării silite privind desființarea Cathedral Plaza, iar hotărârea este definitivă, nefiind supusă recursului.

Deși primarul general al capitalei – acum suspendat – „este obligat să emită decizie de desființare a molohului care afectează Catedrala Sf. Iosif, acesta cheltuie sume imense din bugetul primăriei Municipiului București pentru a comanda expertize inutile, care să îi justifice atitudinea de a nu demola o clădire ilegală, aducând un grav prejudiciu bucureștenilor și ordinii de drept, dar un mare câștig deținătorului clădirii”, se mai arată în comunicat. Trebuie amintit că „împotriva primarului Sorin Oprescu și a altor persoane din aparatul primăriei este formulată de către ARCB o plângere la DNA în legătură cu refuzul nelegal al acestuia de a pune în executare o hotărâre judecătorească și de a desființa clădirea Cathedral Plaza, plângere aflată în curs de cercetare”.

La 20 septembrie a.c., Arhiepiscopia Romano-Catolică de București s-a văzut nevoită să revină public cu declarații, după ce la o săptămână de la decizia Curții de Apel Ploiești, Millenium Building Development a ieșit în presă cu acuzații false, încercând „să deturneze atenția opiniei publice de la realitatea de fapt și de drept în care se află clădirea ilegală Cathedral Plaza, lansând atacuri la adresa Arhiepiscopiei

Romano-Catolice București, a instanțelor de judecată și, mai nou, a Primăriei Municipiului București”. „«Raționamentele juridice» ale MBD au fost dezvăluite încă din 2006 de către Inspectoratul de Stat în Construcții, care a arătat printr-un studiu semnat de 12 experți că, în procesul de avizare și autorizare, MBD a încălcat zeci de legi și reglementări naționale și internaționale. Ele au fost sancționate de Justiția din România, care în 2010 a anulat autorizația de construire, iar în 2013, prin decizia irevocabilă nr. 456 a Curții de Apel Ploiești, a dispus desființarea clădirii ilegale. Aceleași «raționamente» au fost infirmate și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin decizia 10787 din 2012, în dosarul MBD versus România.

Pentru informarea corectă a opiniei publice, trebuie cunoscut faptul că judecătorul care pronunțase suspendarea temporară a desființării Cathedral Plaza, a încălcat la rândul său legea prin hotărârea dată, iar soluția sa, citată de către MBD în comunicat, a fost anulată, astfel încât Cathedral Plaza nu poate intra în legalitate și trebuie dezmembrată.

Conform principiilor statului de drept, hotărârea judecătorească de desființare a unei clădiri, asupra căreia nu mai poate fi exercitată nici o cale de atac – cum este cazul Cathedral Plaza – este inclusă în ordinea de drept, neputând fi înlăturată prin nici o altă procedură. Pentru restabilirea adevărului, amintim că cererea de intrare în legalitate a Cathedral Plaza a fost depusă de către MBD la 27.02.2013, adică ulterior datei la care sentința de demolare devenise irevocabilă (23.01.2013).”

ARCB respinge toate acuzațiile aduse, „care sunt de altfel de mult timp uzitate”, și își exprimă speranța că „Primarul General interimar al Capitalei, respectând principiile statului de drept, va pune imediat în aplicare hotărârea irevocabilă de desființare a clădirii ilegale Cathedral Plaza”.

(AC) ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

INTERVIU

Biserica din Europa, între bucurii și provocări Interviu cu PS Cornel Damian Comunitatea catolică din Țara Sfântă a găzduit în perioada 11-16 septembrie 2015, Întâlnirea plenară a Consiliului Conferințelor Episcopale din Europa (CCEE). Din partea Conferinței Episcopilor catolici din România (CER) a participat PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, în calitate de delegat al IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București și președinte al CER. La încheierea Întâlnirii, redacția revistei Actualitatea Creștină i-a luat un interviu PS Cornel Damian.

Excelență, vă mulțumim că ați acceptat acest interviu şi vă rugăm să împărtășiți cu cititorii revistei diecezane câte ceva din experiența trăită. entru mine a fost o experiență deosebită, întrucât, cu această ocazie, am putut să întâlnesc episcopi din toată Europa, în marea lor majoritate președinți ai Conferințelor episcopale din diferite țări. Tema întâlnirii a fost foarte sugestivă: Biserica din diferite țări europene.

Bucurii și provocări. În acest context, fiecare episcop a avut posibilitatea de a prezenta pe scurt situația Bisericii Catolice din propria țară. Au fost episcopi din țări majoritar catolice, dar și din țări unde Biserica Catolică este minoritară, cum este țara noastră. Și deoarece această întâlnire a avut loc înainte de Sinodul Episcopilor, care se va ţine la Roma, în octombrie, episcopii au discutat pe larg şi despre familie, despre problema emigrării, despre pace.

P

Care sunt provocările cu care se confruntă Biserica din România? Țara noastră, ca parte a Europei, împărtășește, desigur, aceleași valori, și se confruntă, inevitabil, cu aceleași provocări, chiar dacă la un nivel diferit: problema refugiaților, răspândirea ideologiei gender și pătrunderea ei mai ales în ambientul scolastic, creșterea secularizării, amenințările la adresa sacralității instituției familiei și a persoanei umane. Biserica Catolică din România este preocupată de presiunile care se fac pentru legalizarea parteneriatelor civile și echivalarea lor cu familia naturală, pentru legalizarea recurgerii la reproducere asistată cu terț donator, pentru redefinirea unor termeni sau impunerea unor definiții „cu sens mai larg”. Asta, la nivel politic. Dar sunt și presiuni la nivel ideologic, cultural, pentru că se încearcă schimbarea mentalității, a cutumelor.

Din prezentările pe care le-au făcut episcopii, care ar fi, în sinteză, preocupările și bucuriile cu care se confruntă familia în Europa?

Una dintre bucurii este faptul că se observă o apropiere a tinerilor de sacramente și de viața Bisericii. Acest lucru este foarte important, pentru că tinerii sunt viitorul nu doar al societății, dar și al Bisericii. În plus, se intensifică mărturia familiilor creștine, într-o societate tot mai secularizată, în care familia – întemeiată pe uniunea dintre un bărbat și o femeie, și care trăiește și transmite mai departe valorile Evangheliei – este asaltată de diferite ideologii. În ziua de astăzi, de exemplu, o familie deschisă spre viață – o familie cu mai mulți copii sau o familie tânără cu copil – este bagatelizată, etichetată negativ ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

sau chiar criticată în societate. Ori, chiar la nivel de politici sociale, țările europene ar trebui să încurajeze natalitatea și să sprijine familiile cu copii. Europa e un continent îmbătrânit, așa cum a semnalat și Papa Francisc în diferite ocazii. Scăderea demografică este și o preocupare a Bisericii, iar la întâlnirea din Țara Sfântă episcopii și-au manifestat această îngrijorare.

Care sunt alte elemente semnificative ale Întâlnirii episcopilor în Țara Sfântă?

Programul Întâlnirii a prevăzut diferite luări de cuvânt, au fost apoi și momentele în care episcopii au prezentat situația din propria țară, și unde am avut posibilitatea să împărtășim din propriile bucurii și preocupări, să punem întrebări, să dezbatem. Dar Întâlnirea a avut și o dimensiune spirituală: am celebrat Sfânta Liturghie împreună, ne-am rugat în comun Liturgia Orelor (Breviarul), dar am făcut și pelerinaje la câteva locuri din Țara Sfântă, pentru a da astfel mărturie despre credința noastră și pentru a întări mărturia creștinilor din Țara Sfântă. Am avut posibilitatea nu doar să vizităm locurile, dar ne-am întâlnit cu comunitățile catolice. Așa cum a fost la Nazaret, unde ne-am rugat rozariul și am făcut o procesiune împreună cu comunitatea locală; la Mi’ilya, un orăşel din nord, unde am participat la sărbătoarea comunităţii, de Înălţarea Sfintei Cruci, ne-am rugat împreună Vesperele şi am purtat Crucea în procesiune prin localitate; apoi la Betleem am vizitat câteva opere de caritate şi de educaţie gestionate de comunități religioase şi de alte organisme ecleziale etc.

Iar punctul culminant a fost în ultima zi, când am celebrat Sf. Liturghie în Bazilica Învierii: era normal să ne reunim în jurul mormântului gol al lui Isus şi în acest fel să ne mărturisim, încă o dată, credinţa că Isus este viu, că trăieşte în Biserică, în sacramente, dar este prezent şi în fiecare dintre noi, mai ales în cei care suferă, care sunt în nevoi, care trebuie să-şi părăsească familia şi ţara. Iar episcopii s-au rugat acolo pentru familiile din Europa.

Vă mulțumim.

DIN VIAȚA ARHIDIECEZEI

Deschiderea noului an școlar la București și Brăila

L

a 14 septembrie 2015, școlile catolice de la București și Brăila, din Arhidieceza romano-catolică de București, și-au deschis porțile pentru un nou an școlar.

Deschiderea a fost marcată, la Brăila, printr-un moment de rugăciune şi binecuvântare a elevilor, iar la Bucureşti, prin celebrarea Sfintei Liturghii în Catedrala Sf. Iosif, prezidată de IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti. În București, Colegiul romano-catolic Sf. Iosif a început anul școlar 2015-2016 cu 35 de clase și un efectiv de 960 de elevi: 12 clase de învățământ primar, cu 337 de elevi; 9 clase de învățământ gimnazial, cu 251 de elevi; 8 clase de liceu, cu 194 de elevi.

Oferta educațională a Colegiului, pentru elevii de liceu, include 4 clase filieră vocațională, profil teologic, dintre care o clasă a IX-a cu specializarea ghid turism religios, și 4 clase filieră teoretică, cu specializări în științele naturii (clasa a IXa), științe sociale (clasa a XI-a și a X-a), matematică-informatică (clasa a XII-a). Pentru cursurile postliceale, Colegiul are 6 clase de învățământ sanitar, cu specializare asistent medical generalist, unde sunt înscrişi 178 de elevi. Cursurile se desfășoară, ca și în anii precedenți, în cele două imobile din Şoseaua Olteniţei (nr. 3-5), în două schimburi.

La Brăila, Școala Sf. Maria, a surorilor din Congregatio Jesu, a început anul școlar cu cinci clase primare (clasele 0-4) și două grupe de grădiniță, unde vor învăța peste 130 de elevi. Şcoala surorilor Congregatio Jesu are, la oraşul de la Dunăre,

Brăila

o tradiţie de 130 de ani, întreruptă între 1949-1995, din cauza situaţiei politice şi religioase din România. Activitatea educativă a fost reluată în 1995, cu două grupe de grădiniţă, în anul 2000 surorile deschizând şi Şcoala primară. Şcolile catolice din Arhidieceză continuă o tradiţie începută în 1700. Începuturile Colegiului Sf. Iosif datează din anul 1816, când Arhiepiscopia Romano-Catolică București a deschis o școală mixtă pentru copiii catolici. Episcopul Raymund Netzhammer a mutat Școala Catolică din strada Popa Tatu în imobilul din curtea Catedralei Sf. Iosif, fiind numită Școala Catolică de băieți Sf. Iosif. În timpul Episcopului Cisar, gimnaziul Sf. Iosif a devenit liceu, care în 1948 a fost închis de autorităţi. Activitatea liceului a fost reluată în 1992, ajungând astăzi să desfăşoare activitate educaţională la nivel gimnazial, liceal şi postliceal. (angelus.com.ro)

Preoți din ARCB la cursuri de formare permanentă

P

rin grija Centrului Diecezan pentru Cler şi Vocaţii al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti (ARCB), 19 preoți ai Arhidiecezei au participat în perioada 8-12 septembrie la cursul de formare permanentă organizat de Dieceza de Iași și găzduit la Seminarul Diecezan din „capitala Moldovei”. În cadrul cursului, care a avut ca temă „50 de ani de la Conciliul Vatican II”, au fost propuse „marile teme conciliare care au marcat teologia şi stilul pastoral al Bisericii Catolice şi care continuă să fie de mare actualitate” – după cum explica într-o scrisoare PS Aurel Percă, Episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi.

Programul zilelor de formare permanentă a cuprins momente de rugăciune în comun (Liturgia Orelor, Sf. Liturghie, Rozariu, Adorație euharistică), o serie de conferințe despre unele documente conciliare, discuții pe marginea conferințelor, vizionarea unui film documentar despre Conciliul Vatican II. Conferințele au fost ținute de Pr. Ştefan Lupu, Pr. Lucian Farcaş și Pr. Iulian Faraoanu - de la Facultatea de Teologie RomanoCatolică a Universității Al. I. Cuza, din Iași -, Pr. Felician Tiba – responsabilul Oficiului pentru pastoraţia familiilor, în cadrul Curiei Diecezei de Iași -, Pr. Corneliu Berea, SVD, și Pr. Daniel Iacobuţ – de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași. „În viața Bisericii – explică Pr. Francisc Ungureanu, vicar episcopal pentru Cler și Vocații în cadrul ARCB -,

rolul și locul preotului este clar definit din toate punctele de vedere: de la pregătirea candidaților și sprijinul dat acestora de a discerne vocația la preoție, până la formele de activitate în conformitate cu necesitățile locale. În toate este pus pe primul loc Cuvântul lui Dumnezeu, urmat de tradiția și învățătura Bisericii, iar aprofundarea acestora este o obligație pe care și-o asumă fiecare seminarist și preot. Ceea ce în anumite ambiente se numește team building, Biserica numește formarea permanentă. Chiar dacă aparent focalizează pe un aspect al procesului de constituire a grupului, perioadele regulate de formare continuă a clerului, ca și grup, au menirea de a-i ajuta pe preoți să facă împreună această aprofundare, cu experți care propun cele mai noi metode și tehnici, un fel de aducere la zi a acestora”.

Până la sfârșitul lunii octombrie vor avea loc alte cinci sesiuni ale cursului de formare permanentă a preoților, găzduite la Centrul diecezan Gaudium et Spes din Traian, la care vor avea posibilitatea să participe și ceilalți preoți ai celor două dieceze romano-catolice. La cursurile de formare permanentă organizate în acest an participă peste 320 de preoți din Arhidieceza romano-catolică de București și din Dieceza romano-catolică de Iași. (angelus.com.ro) ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

ȘTIRI INTERNE

DIECEZA DE IAŞI Botoşani - Deschiderea primului centru de îngrijire la domiciliu

C

entrul Diecezan CARITAS Iaşi a deschis, la 16 septembrie 2015, DOMICILIS MEDICAL, primul centru de îngrijire la domiciliu din Botoşani.

Având o vastă experienţă de 15 ani în îngrijiri la domiciliu şi cunoscând problemele cu care se confruntă persoanele vârstnice, CARITAS vine în întâmpinarea nevoilor celor pentru care bătrâneţea reprezintă durere. O bătrâneţe trăită în demnitate înseamnă respect pentru viaţă.

A şaptea structură din cadrul proiectului POSDRU/173/6.1/S/148730 „IDEAS - Incluziune prin Dezvoltare Economică şi Antreprenoriat Social” pune preţ pe calitatea vieţii persoanelor în vârstă sau bolnave, oferind o şansă reală de a-şi trăi viaţa în demnitate şi confort, respectând principiile creştine.

La evenimentul de lansare a Centrului de îngrijiri la domiciliu din comuna Leorda, judeţul Botoşani, a fost prezent şi primarul comunei Leorda, Ştefan Dulgheru, care, împreună cu alţi reprezentanţi ai Primăriei, a felicitat iniţiativa Centrului Diecezan CARITAS, prin proiectul IDEAS, de a înfiinţa un astfel de centru în comună, menţionând că va face tot posibilul să existe o colaborare eficientă de ambele părţi şi că astfel de servicii sunt foarte căutate în comunitate, întrucât problemele cu care se confruntă persoanele în vârstă sunt numeroase.

Au participat și persoane din administraţia publică, persoane din mediul medical, colaboratori, parteneri şi furnizori care vor dori să apeleze la serviciile acestei structuri de economie socială. Ne-a onorat prezenţa autorităţilor DGASPC

EPARHIA DE LUGOJ Timișoara - 9 ani de adorație perpetuă

L

a biserica „Sfânta Maria Regina Păcii” din Timişoara, a avut loc festivitatea aniversării a nouă ani de la inaugurarea programului de adoraţie euharistică perpetuă, marţi, 15 septembrie 2015.

Comunitatea adoratorilor timişoreni a avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfinţitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj care a celebrat împreună cu un sobor de preoţi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, aducând mulţumiri Bunului Dumnezeu, în numele şi împreună cu credincioşii, pentru marele har şi semn de îndurare primit de oraşul Timişoara prin intermediul programului de Adoraţie Euharistică Perpetuă. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul Bisericii „Sfântul Iosif ” din Timişoara, dirijat de D-na prof. Doina Boşca.

Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de pr. Nicolae Teodorescu, Protopop şi Vicar Foraneu de Timişoara.

Pornind de la evanghelia zilei, pr. Nicolae a vorbit despre Preacurata Fecioară Maria – Maica îndurerată. „Să implorăm ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

Botoşani, Lăcrămioara Radu, care a specificat importanţa unui astfel de centru de îngrijiri la domiciliu în judeţul Botoşani, judeţ unde există în momentul actual o necesitate foarte mare la această categorie de persoane şi segment în care judeţul Botoşani a fost deficitar până acum, DOMICILIS MEDICAL fiind prima structură de îngrijiri la domiciliu înfiinţată aici.

Evenimentul a avut ca scop şi prezentarea serviciilor şi activităţilor ce se vor desfăşura în cadrul structurii DOMICILIS MEDICAL, dar şi identificarea posibilităţilor de colaborare cu diverşi clienţi şi cu potenţiali colaboratori care vor dori să se implice în domeniul serviciilor de îngrijiri la domiciliu. [...]

Activităţile desfăşurate în cadrul societăţii se desfăşoară pe două segmente: - Îngrijire medicală la domiciliu (supravegherea/monitorizarea parametrilor fiziologici, administrarea medicamentelor - injectabil/perfuzabil, îngrijirea plăgilor/escarelor, recoltarea produselor biologice, EKG ) - Servicii comunitare (intermediere relaţii autorităţi, igienizare locuinţă). În cadrul proiectului IDEAS, prin lansarea acestei structuri de economie socială, s-au creat locuri de muncă pentru persoane provenind din medii defavorizate, profitul fiind distribuit către activităţi sociale.

Proiectul IDEAS este cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013, în cadrul Axei prioritare 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenţie 6.1 „Dezvoltarea economiei sociale”.

Mădălina Amelia INGRAM (ercis.ro)

pe Maica îndurerată” a spus în încheiere pr. Nicolae „ca şi noi atunci când vom fi îndureraţi, să primim de la milostivirea lui Dumnezeu, putere ca să ducem şi noi drumul până la capăt, aşa cum l-a dus şi Preacurata Fecioară Maria”.

La finalul Sfintei Liturghii PS Alexandru a mulţumit pr.

Ioan Chişărău, care este capelan de onoare al Sfântului Părinte, pr. protopop Nicolae Teodorescu şi preoţilor din Timişoara dar nu în ultimul rând, a mulţumit credincioşilor adoratori care au reuşit să menţină în mod constant atâţia ani posibilitatea de a-l adora pe Isus continuu în Preasfântul Sacrament.

Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor despre semnificația şi rolul adorației precum şi despre Sfânta Euharistie.

Părintele Ioan Chişărău, parohul locului, a mulţumit credincioşilor adoratori care indiferent de condiţiile meteorologice nu au întrerupt şirul de adoraţie continuă. Biserica „Sfânta Maria Regina Păcii” este una din cele 2000 de locuri din lume în care Isus Cristos este adorat zi şi noapte în Sfânta Euharistie.

Bucuria sărbătorii s-a încheiat cu o agapă.

Raimondo-Mario RUPP (bru.ro/lugoj)

ȘTIRI EXTERNE

Slovacia: al II-lea Marş naţional pentru Viaţă

P

e 20 septembrie s-a desfăşurat la Bratislava, în Slovacia, cel de-al II-lea Marş naţional pentru Viaţă, inițiativă care s-a dorit a fi „nu doar o simplă manifestaţie, ci o adevărată mărturie publică în favoarea vieţii”.

Potrivit agenţiei SIR, iniţiativa aparține câtorva „zeci de organizaţii pentru viaţă (pro-vita) şi pentru familie, susţinute de Conferinţa episcopală locală, care aduc împreună milioane de persoane”.

Conferinţa episcopilor catolici din Slovacia a trimis o scrisoare cu ocazia Marşului pentru Viaţă, în care erau subliniate unele tulburări ale lumii contemporane: maternitatea marcată de prejudecăţi, în loc să fie văzută ca

o exigenţă naturală, educaţia copiilor considerată ca o pierdere de vreme şi energie, aşa-numitul «egoism» al celor care doresc să aibă mai mulţi fii, deoarece familiile cu fii mai puţini sunt mai «productive şi eficiente».

Ceea ce au în comun toate aceste atitudini, subliniază prelaţii, este „pierderea speranţei, a speranţei că a da viaţă, a face sacrificii şi a trăi pentru ceilalţi are un sens. În această perspectivă, respectul pentru femeie, ca viitoare mamă, este considerat „depăşit” sau „în afara modei”. De aceea, atenţionează episcopii, „dacă nu aderăm la fundamente mai profunde ale fiecărei vieţi, stabilite de Dumnezeu, contribuim la distrugerea acestei civilizaţii”.

În urma apelului Papei, o parohie a Vaticanului a primit o familie de refugiați

O

familie de refugiați a fost primită de comunitatea parohiei Sfânta Ana din Vatican după ce Papa Francisc a făcut apel către toate bisericile din Europa să își deschidă porțile pentru refugiați.

Elemosinierul papal, Episcopul Konrad Krajewski, a dat o declarație în care spune că membrii familiei – tată, mamă și doi copii – sunt creștini sirieni greco-catolici melchiți și au fugit din Damascul sfâșiat de război.

Conform declarației elemosinierului, familia va sta întrun apartament din Vatican, de lângă Bazilica San Pietro.

Toate procedurile necesare pentru a cere protecție internațională pentru respectiva familie au fost demarate imediat. Deoarece legislația actuală nu permite celor ce au cerut azil să muncească plătit în primele șase luni de la cerere, familia va fi asistată de comunitatea parohiei

Sf. Ana. Prelatul a mai spus că nu se pot oferi alte informații despre familie până ce Italia nu ia o decizie privind acordarea sau nu a statutului de refugiat.

Episcopul Krajewski a spus că nu poate oferi informații despre starea cazării unei alte familii în parohia Sf. Petru din Vatican, dar în interviul oferit de Pontif pentru Radio Renaissance, acesta afirma că ambele parohii găzduiesc deja familii (adică parohia Sf. Ana și parohia Sf. Petru). Într-un interviu din 14 septembrie, Papa Francisc spunea că a cerut parohiilor și comunităților să găzduiască familii, nu persoane individuale, deoarece „o familie oferă o mai mare siguranță”, iar riscul „infiltrărilor” este redus.

De asemenea, a clarificat că nu a cerut folosirea casei parohiale, ci comunitatea parohială să găsească un mic spațiu, în cel mai rău caz apelându-se la închiriere.

Împărtășania pentru divorțații recăsătoriți nu este singura temă a Sinodului

Î

n timpul zborului dinspre Philadelphia spre Roma, Pontiful a răspuns la câteva întrebări. Jurnalistul Jean Marie Guenois, de la agenția de știri franceză Le Figaro, l-a întrebat pe Papa dacă el caută o soluție la situația catolicilor divorțați și recăsătoriți. Pontiful a spus: „Mi se pare puțin simplist să spui că soluția pentru aceste persoane este să poată primi Împărtășania. Nu e singura soluție de care este nevoie”. „În Instrumentum laboris există multe (probleme de tratat). De exemplu, tinerii nu se căsătoresc.

Nu doresc să se căsătorească. Este o problemă pastorală pentru Biserică. O altă problemă: maturitatea afectivă pentru o căsătorie. O altă problemă: credința”. Guenois i-a cerut Papei și răspunsul la temerile că recentul său motu proprio despre accelerarea proceselor de recunoaștere a

nulității căsătoriei a creat un „divorț catolic” de-facto. Papa a răspuns: „Cei care cred că acesta este un divorț catolic, se înșală, deoarece acest ultim document a închis poarta pe care ar fi putut intra divorțul. Ar fi fost mai ușor cu calea administrativă”, a spus el. „Acest document facilitează procesele și timpii, dar nu este vorba de divorț, deoarece căsătoria este indisolubilă când este sacrament. Și acest lucru Biserica nu îl poate schimba. Este doctrină. Este un sacrament indisolubil”. În ziua de 8 septembrie, Papa Francisc a făcut schimbări semnificative la procesele de recunoaștere a nulității căsătoriei, dând un rol mai mare Episcopilor locali, renunțând la recursurile automate și declarând procesele gratuite.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

VIAȚA CONSACRATĂ

CONGREGAȚIILE SE PREZINTĂ

Institutul Surorilor Franciscane Misionare de Assisi (del Giglio)

I

Istoria Congregaţiei nstitutul Surorilor Franciscane Misionare de Assisi (del Giglio) este un Institut franciscan şi misionar, de drept pontifical. A fost întemeiat în oraşul Assisi (Italia), în anul 1702, când a avut loc o întâlnire providenţială între terţiara franciscană Angela Maria del Giglio (1658-1736) şi Pr. Giuseppe Antonio Marcheselli (1676-1742), franciscan conventual. Pentru a revitaliza Ordinul al Treilea Regular al Sfântului Francisc, care pierduse prospeţimea de la început, au întemeiat Mica Adunare, o Casă unde terţiarele să trăiască împreună drumul către sfinţenie, voindu-l numai pe Dumnezeu şi făcând din inimi temple vii ale Duhului Sfânt. Cu spirit carismatic şi profetic, într-o perioadă istorică în care era în vigoare impunerea clauzurii, fondatorii au luptat cu îndrăzneală pentru ca Mica Adunare să rămână o comunitate apostolică.

Timp de două secole surorile au lucrat numai în oraşul Assisi, însă din anul 1902, familia noastră religioasă a început să se răspândească în diferite părţi ale lumii, astăzi fiind prezentă în 20 de ţări.

Carisma Congregaţiei Pot fi considerate cheie pentru a defini carisma noastră următoarele cuvinte: sfinţenia, pocăinţa, viaţa de fraternitate, faptele de milostivire şi „assisianitatea”. Idealul de sfinţenie trăit în cotidian, fondat pe gesturile mici de fiecare zi, a caracterizat viaţa şi dorinţa fondatorilor şi a primelor surori, o sfinţenie ce se hrăneşte din relaţia intimă cu Dumnezeu prin rugăciune continuă şi pocăinţă, înţeleasă drept cale pentru convertirea inimii şi a minţii, pentru a-l urma pe Cristos, sărac şi răstignit. Un alt element care a stat la baza fondării Micii Adunări este viaţa fraternă, adică drumul parcurs împreună ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

spre sfinţenie, loc pentru a învăţa iubirea şi milostivirea. Din rugăciune şi din milostivirea trăită în fraternitate se naşte un alt element al carismei, faptele de milostivire. De aici atenţia faţă de orice fel de sărăcie: materială, morală sau spirituală.

Simplitatea, micimea, buna primire şi bucuria franciscană caracterizează orice fel de slujire a surorilor. Sărăcia, atât de dragă Sfântului Francisc, este pentru surori cale pentru a se încrede în Providenţă, despuiere de tot ceea ce nu este Dumnezeu şi disponibilitate totală de a-L purta şi a-L face cunoscut în orice parte a lumii.

Prezenţa şi activitatea în România Prezenţa noastră în România începe în 1919, când patru surori franciscane del Giglio vin din Italia în Moldova, la invitaţia Pr. Ulderico Cipolloni (OFMConv), Administrator Apostolic de Iaşi, pentru a se îngriji de educaţia morală, religioasă şi civilă a copiilor rămaşi orfani în urma Primului Război Mondial, înfiinţând două orfelinate, unul la Hălăuceşti, pentru fete, şi un altul la Huşi, pentru băieţi, unde slujesc cu bucurie până în 1949, când Congregaţia a fost suprimată de regimul comunist. În ciuda suferinţelor îndurate, surorile au rămas fidele consacrării lor trăindu-şi vocaţia în spitale, în fabrici, parohii sau în familii îngrijind de copii sau chiar lucrând la CAP. În 1981, Superioara generală, având aprobarea Sfântului Scaun, permite acceptarea de noi vocaţii în clandestinitate.

Astăzi, prezenţa noastră în România are statut de provincie, cu surori care activează în 13 comunităţi în ţară şi în străinătate, în diferitele comunităţi ale Curiei generale, dar şi în alte provincii ale Institutului, cum ar fi Italia, SUA şi Cuba. Slujirea noastră se îndreaptă îndeosebi spre cei mai săraci, abandonaţi, bolnavi, infectaţi cu HIV; copii din familii cu dificultăţi; persoane cu dizabilităţi fizice şi mintale; bolnavi şi vârstnici singuri şi neajutoraţi. Oriunde ne aflăm, suntem implicate în mod activ în munca pastorală, îndeosebi pentru educaţia umană şi creştină a copiilor, a tinerilor şi a familiilor, participând la opera de evanghelizare a Bisericii.

Sr. Carmen NEMEŞ Surorile Franciscane Misionare de Assisi – Bucureşti

VIAȚA CONSACRATĂ

Franciscanii Minori Conventuali

Totul este dar. Ceea ce bănuim că reuşim, avem sau suntem, e de la Dumnezeu.

Demult... nul 1239. Roma. Papa Grigore al IX-lea intuia să ceară franciscanilor (dar şi dominicanior) să plece misionari spre teritoriile actualei Românii. Şi nu cu mâinile în buzunar. Ci în ideea ca aceştia să-şi implice viaţa în cruciada contra regilor antilatini. Se pare că au ascultat. Însă i-a şi costat. Căci doi ani mai târziu veneau tătarii, iar misionarii chiar au suferit. Ba alţii au murit... Aşa scria regele Bela al IV-lea lui Konrad al Germaniei prin 1241. Erau de-acuma 15 ani de când Sfântul Francisc murise. Dar el se bucura în cer pentru aceştia... căci îşi dorise fraţi care să meargă şi să moară misionari. Sigur, nu toţi au decedat deodată. Ceilalţi şi-au continuat slujirea. Destule documente şi scrisori confirmă implicarea lor ulterioară pe pământul românesc: în parohii, episcopìi, în şcoli şi zone sociale.

Urmaşii lor continuă şi azi.

Astăzi...

Cu sacrificii inerente, trecând de perioada comunistă, franciscanii s-au reorganizat. Acum sunt peste 250 de fraţi români. O mare parte dintre ei ajută şi-n afara României. În ţări din Europa, Asia, America şi Africa slujesc fie în parohii sau şcoli, în sanctuare, misiuni, bazilici, case de formare sau centre sociale. În România, istoria continuă. Există în Moldova 12 comunităţi, din care importantă este cea de la Seminarul din Roman (Liceu, două Facultăţi...), sau cea de la Sanctuarul Marian de la Cacica, Fundaţia Umanitară Pacea, conventul din Bacău şi altele... În Transilvania, alte comunităţi slujesc Biserica în manieră franciscană: Oradea, Arad, Baia Mare, Carei, Chişineu-Criş...

La Bucureşti În schimb, în Arhidieceza Bucureştiului, fraţii s-au implicat în trei ambiente: Pârâul Rece, Crevedia şi cartierul Rahova din capitală. Nu ştim care e cel mai important. Dar confirmăm că la Pârâul Rece e un loc frumos, e munte,... unde se află şi postulandatul (locul în care tinerii ce se decid să facă un discernământ sau să îmbrăţişeze viaţa fran-

A

ciscană sunt ajutaţi în plan uman, spiritual, să îşi găsească sau să îşi confirme calea). Dar tot acolo e şi oportunitatea, pentru creştinul ce doreşte, de a sta în rugăciune, reculegere, reflecţie spirituală... Apropiindu-ne apoi de capitală, biserica din Crevedia, lângă Buftea, e un alt popas spiritual, o mică parohie, pe care fraţii franciscani o îngrijesc cu simplitate şi fidelitate.

Apoi...

La Bucureşti, în Rahova, comunitatea se implică în diferite aspecte ale spaţiului eclezial, spiritual şi social. În primul rând, fraţii slujesc aproape zilnic în Catedrala Sfântul Iosif, în locul nobil al confesionalului. Aici, creştinul este ajutat să întâlnească milostivirea infinită a lui Dumnezeu.

Apoi, tot fraţii se implică în manieră simplă în sprijinul celui sărac, care, fie doarme pe stradă, fie e dependent de droguri sau forţat de conjunctura socială să se plaseze la periferie. Încet s-a conturat chiar şi un un grup de voluntari care susţin trăirea carităţii faţă de nevoiaşi, numit Oraşul carităţii. Alături de aceştia, mai este şi fraternitatea Sfânta Elisabeta. Numiţi şi „terţiari” aceşti confraţi trăiesc carisma franciscană în contextul social în care se găsesc, dar sunt mereu apropiaţi de noi. Apoi, portretul vieţii franciscane de ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

VIAȚA CONSACRATĂ la Bucureşti e întregit de alte momente pastorale sau spirituale: colaborarea cu diverse parohii, zile de reculegere, colaborare cu persoane consacrate, formări sau evanghelizări de stradă, campusuri, grupuri de tineri şi adolescenţi etc.

Sigur, nu vrem să spunem că totul e perfect (am fi lipsiţi de umilinţă!). Dar ştim că dincolo de slăbiciunea şi păcatul nostru, lucrează Dumnezeu prin noi, în noi. Dorim să ne deschidem inimile către el pentru a creşte în credinţă şi iubire. Ne încredem şi în rugăciunea dumneavoastră! Ca lup-

ta pentru bine să dea fiecăruia din noi sens, bucurie, pace, împlinire.

Concluzie Căci totul este dar. Nimic din ce suntem nu vine de la noi. Ci de la Dumnezeu, care e Minunat, e Bun, e Sfânt! Astfel îl lăuda Sfântul Francisc de Assisi, cu umilinţă şi cu bucurie, pe cel Preaînalt. fr. Bogdan Emilian BALAŞCĂ, OFMConv

Surorile Franciscane ale Preasfintelor Inimi

C

ongregația Surorile Franciscane ale Preasfintelor Inimi s-a născut din impulsul generos al preotului Simpliciano della Nativita (1827-1898), expert modelator de inimi și neobosit educator al tinerilor, mai ales al celor proveniți din mediile cele mai umile. În 1844, îmbracă haina Fraților minori alcantarini (franciscanii desculți), își completează studiile și devine predicator și spiritual. În 1869, este chemat la Roma ca secretar al Fraților Alcantarini. Atent la nevoile celor în suferință își pune la dispoziție experiența de părinte spiritual pentru reabilitarea tinerelor cu o viață dezordonată, pe multe dintre ele reușind să le aducă pe calea autentic creștină. Pentru reintegrarea socială și pentru reabilitarea lor, fondează, în 1879, Institutul Sfânta Margareta, încurajat fiind de însuși Papa Pius al IX-lea și chiar de familia regală a Italiei. Pentru ca opera sa să poată fi continuată, în 1886 pune bazele Congregației Surorilor Franciscane ale Preasfintelor Inimi.

Ulterior, inițiativa fondatorului și-a lărgit aria de interes, surorile orientându-se și spre alte nevoi ale tinerilor, spre opere de caritate și de evanghelizare. În rest, acolo unde mergem, încercăm să ne adaptăm activitatea la nevoile Bisericii. În prezent, Congregația dispune de școli care acoperă toate nivelurile de învățământ, de institute de educație și de asistență, de case de odihnă și de reculegere, de oratorii și de numerose centre de apostolat. În lume, Congregația este prezentă în Italia, Filipine, Columbia, India, Indonezia, Coreea de Sud și Timorul de Est, Polonia. În România, Surorile au ajuns în 1996 și s-au stabilit în Parohia Sfântul Anton din Colentina, București.

Carisma congregației este iubirea milostivă a lui Cristos, sărac și răstignit, prin simplitatea plină de bucurie a ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

spiritualității franciscane. Încercăm să ne punem în slujba aproapelui aflat în nevoi, prin operele de caritate cerute de Biserică și de societate, însă acordăm o atenție cu totul specială tinerilor aflați în pericol și celor care vor să-și pună ordine în viață.

Grija față de tinerele care se prostituează - scopul inițial pentru care a fost fondată Congregația - este destul de greu de atins acum, aici. Nu putem merge pe străzi să adunăm tinerele cu asfel de probleme ca să încercăm să le schimbăm modul de viață. Dar când cineva vine și ne bate la ușă pentru a ne cere ajutor, nu pleacă de la noi dezamăgit. În momentul de față, Congregația are doar în Filipine o casă destinată tinerilor care au hotărăt să-și facă ordine în viață.

Comunitatea noastră din București este formată din patru surori, toate din Filippine.

Surorile Franciscane ale Preasfintelor Inimi

SFÂNTUL LUNII

SFÂNTUL DUMITRU martir

- comemorare la 26 octombrie -

Î

n contrast cu amploarea cultului ce i se acordă Sfântului mucenic Dumitru, datele despre viaţa şi activitatea lui sunt foarte puţine. Este sigur faptul că a fost diacon al Bisericii din Sirmium – astăzi, Sremska Mitroviţa în Iugoslavia -, şi tot aici a fost martirizat în timpul persecuţiei împăratului Diocleţian (284-305), cu scopul de a stăvili răspândirea creştinismului şi de a reinstaura religia oficială a vechiului Imperiu. Lucrurile s-au petrecut însă altfel, căci, nu peste multă vreme, împăratul Constantin a dat libertate Bisericii creştine, prin Edictul de la Milano, din 312, fapt pe care creştinii l-au atribuit sacrificiului şi rugăciunilor sfinţilor martiri. În amintirea lor s-au înălţat bazilici măreţe în localităţile unde se născuseră ei sau unde au sfârşit viaţa, prin moartea glorioasă de martiri. În cinstea Sfântului Dumitru s-au ridicat o bazilică la Sirmium şi o alta la Tesalonic - astăzi, Salonic, în Grecia -, probabil locul de naştere al sfântului.

Sfântul Dumitru (martir) (?-300)

Cultul Sfântului Dumitru a ajuns la o răspândire extraordinară, deoarece mulţi dintre cei care îl cunoscuseră erau încă în viaţă când s-a acordat libertate creştinismului şi astfel au avut posibilitatea să exprime din plin veneraţia şi recunoştinţa lor. Nu este exclus nici faptul ca Sfântul Dumitru să fi fost membrul unei familii de vază din provincia romană Iliricum sau din Grecia.

O tradiţie târzie afirmă că era un bărbat

renumit prin cultura şi viaţa lui demnă, pe care împăratul Maximilian, asociat la domnie al lui Diocleţian, l-a numit proconsul în Grecia, dar, aflând că este creştin, l-a supus unor chinuri îngrozitoare şi, nereuşind să-l abată de la credinţa sa, l-a străpuns el însuşi cu lancea. Şi în cazul Sfântului Dumitru se poate vedea modul cum creştinii din primele veacuri înţelegeau să-i cinstească pe eroii credinţei şi ai dragostei faţă de Cristos; ei nu erau prea mult preocupaţi de datele biografice sau de localizarea precisă a faptelor, ci, copleşiţi de bucuria promisă în Predica de pe Munte: „Fericiţi veţi fi când vă vor defăima şi prigoni şi, minţind, vor spune tot răul împotriva voastră din cauza mea!

Bucuraţi-vă şi fiţi veseli, căci plata voastră este mare în ceruri” (Matei 5,11-12), se întreceau în a-l lăuda pe Dumnezeu şi a-i cere favoarea de a fi ei înşişi părtaşi la fericirea martirilor. (după calendarcatolic.ro)

File de istorie

Pr. Alexandru Horváth SJ

A

(1896-1975)

lexandru Horváth s-a născut la 13 Mai 1896, în Ungaria, și a efectuat studii teologice în Polonia și Belgia. A fost hirotonit preot iezuit în anul 1928 la Enghien – Belgia, activând apoi în Satu Mare, la Seminarul Sfântul Iosif, din Iași, și biserica Sfânta Elena, din București. În anul 1950 a fost arestat de Securitate și internat administrativ (cu domiciliu obligatoriu) într-o mănăstire din Gherla, alături de toți preoții iezuiți din țară (1950-1957).

A refuzat orice compromis cu prigonitorii Bisericii, motiv pentru care i-a fost prelungit „domiciliul obligatoriu” cu încă șapte ani, fiind pus în libertate în aprilie 1964. S-a stabilit, ulterior, în localitatea Agrișteu, fiind monitorizat permanent de Securitate, prin dosar de urmărire, fiind acuzat de a-i fi sprijinit prin credință pe preoții greco-catolici din cadrul rezistenței anticomuniste și de a fi menținut legăturile cu preoții iezuiți Mihai Godo, Emil Puni și alții. În anul 1975 s-a stabilit la Satu Mare, însă la scurt timp se îmbolnăvește grav și moare.

Dr. Dănuț DOBOȘ

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

SEMNIFICAȚII TEOLOGICE

Totul prin mijlocirea ei Mariologia Sfântului Bernard

C

onciliul Vatican II spune despre Sfânta Fecioară Maria, că „Zămislindu-l pe Cristos, născându-L, hrănindu-L, înfățișându-L Tatălui în Templu, suferind împreună cu Fiul său răstignit pe cruce, ea a cooperat într-un mod cu totul deosebit la opera Mântuitorului“ (Lumen gentium, nr. 61). Prin urmare, fiind Maică a Răscumpărătorului, se Sfântul Bernard de Clairvaux poate spune că a conlucrat la mântuire. O binecunoscută și străveche antifonă, Salve Regina („Bucură-te, Regină“), ajungea și mai departe pe această temă, numind-o pe Maria „mijlocitoarea noastră“ (advocata nostra).

Putem considera deci, că această conlucrare la răscumpărare a Sfintei Fecioare este atât de importantă încât o putem numi, propriu-zis, „mijlocitoare“? Cum rămâne atunci cu afirmația Apostolului Pavel, care precizează limpede: „Unul este Dumnezeu, unul este și Mijlocitorul între Dumnezeu și oameni: omul Cristos Isus, care s-a dat pe sine ca răscumpărare pentru toți“ (1 Tim 2, 5-6)? Dacă spunem că și Maria este mijlocitoare, nu înseamnă oare că umbrim lucrarea unică a Mântuitorului, subliniată clar în Sfânta Scriptură?

Unul dintre teologii care s-au ocupat de aceste întrebări a fost Sfântul Bernard de Clairvaux (1090-1153), învățător al Bisericii, cunoscut atât cu supranumele de doctor mellifluus („învățătorul curgător ca mierea“), cât și cu cel de doctor marianus („învățătorul marian“). Rolul său în dezvoltarea devoțiunii față de Maria, cât și a mariologiei este binecunoscut, într-atât încât este menționat chiar în Divina Commedia lui Dante. În această adevărată Summa theologiae în versuri, poetul, ajungând în sferele cele mai înalte ale cerului, trebuie să se desprindă de Beatrice, care simbolizează cunoașterea teologică (ce nu-l mai poate ajuta aici); de acum înainte, va fi însoțit de Sfântul Bernard, simbol al contemplației mistice, pentru a cere harul vederii lui Dumnezeu, prin mijlocirea Mariei.

Dante pune pe buzele Sfântului Bernard această rugăciune: „Fecioară, Maica Domnului și fiică, soroc nestrămutat al vremii sfinte, ce mai presus de ființe te ridică, tu ești aceea, ce umana gintă ai înălțat-o astfel, că Ziditorul nu se sfii în lut să se-nveșminte [...].

Atari puteri ți-s date-n cer, Stăpână, căci harul vrând un om, și nu prin tine, e ca și făr’ de aripi vrând să zboare“ (Paradisul, Cântul XXXIII).

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

Ce-i drept, rolul Sfântului Bernard în mariologie nu este important atât pentru dezvoltarea învățăturii despre Sfânta Fecioară, cât pentru expresia omiletică și spirituală a acesteia.

Totuși, în enciclica Doctor mellifluus, cu prilejul a 800 de ani de la moartea Sfântului Bernard, Papa Pius al XII-lea amintea, printre elementele importante ale mariologiei acestui învățător al Bisericii, tocmai sublinierea calității de Mijlocitoare (alături de modul în care-i explica fecioria și de modul în care trebuie să ne rugăm ei, care este „Steaua mării“).

Sfântul Părinte subliniază că Bernard avea atâta încredere în ocrotirea puternică a Maicii Domnului, încât putea spune că „Dumnezeu a voit să nu dobândim nimic care să nu treacă prin mâinile Mariei“, vorbind și de „voința Celui care a voit ca noi să avem totul prin mijlocirea Mariei“. De bună seamă că la astfel de pasaje făcea aluzie Dante Alighieri în capodopera sa, scriind că a dori har fără mijlocirea Mariei înseamnă a încerca să zbori fără aripi, așa cum reiese din versurile citate mai sus.

Totuși, de unde ideea cu mijlocirea Mariei, când Scriptura vorbește de unicul Mijlocitor Cristos? Este oare Maria mijlocitoare a Mijlocitorului?

O parte a răspunsului se află tot în rugăciunea Sfântului Bernard așezată în versuri de Poetul prin excelență: la întruparea Fiului lui Dumnezeu, Maria și-a dat consimțământul în numele omenirii („Fie mie după cuvântul tău“). Lucrarea lui Dumnezeu a avut loc deci în contextul în care o persoană umană a devenit vrednică să-l primească pe Răscumpărător; acest lucru se poate numi „mijlocire“. În Evul Mediu, mai ales prin intermediul Sfântului Bernard, reflecția asupra mijlocirii Mariei a mers mai departe, incluzând episodul de la picioarele Crucii: Maica Îndurerată a participat în sufletul ei la suferințele lui Cristos, lucru care a făcut ca unii teologi s-o numească chiar „co-răscumpărătoare“.

Prin urmare, așa cum se întâmplă cu unica Preoție a lui Cristos, la care sunt părtași, în diferite moduri, atât slujitorii altarului, cât și credincioșii ca Popor al lui Dumnezeu, tot astfel nici Mijlocirea lui Cristos nu exclude cooperarea oamenilor, care sunt părtași la ea ca la un unic izvor.

Să revenim, în încheiere, la Conciliul Vatican II, care rezumă astfel aceste reflecții: „Rolul de mamă al Mariei față de oameni nu umbrește și nu micșorează în niciun fel această unică mijlocire a lui Cristos, ci îi arată puterea. Căci orice influență mântuitoare a Sfintei Fecioare asupra oamenilor nu decurge dintr-o necesitate intrinsecă, ci din bunul plac al lui Dumnezeu și din belșugul meritelor lui Cristos, se întemeiază pe mijlocirea Lui, depinde în întregime de această mijlocire și din ea își ia toată puterea; mijlocirea Mariei nu împiedică în niciun fel unirea directă a credincioșilor cu Cristos, ci o înlesnește“ (Lumen gentium, nr. 60).

Wilhelm TAUWINKL

FAMILIA VOCAȚIE ȘI MISIUNE ÎN BISERICĂ ȘI ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ

4 - 25 octombrie 2015

SINODUL EPISCOPILOR

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

DOSAR

A merge împreună urmărind binele familiei

Cuvântul sinod vine din limba greacă şi înseamnă „a merge împreună”. A fost folosit în Biserica din primele veacuri pentru a indica un moment special de întâlnire între responsabilii comunităţilor, atât la nivelul Bisericii Universale acestor întâlniri li s-a dat şi numele de conciliu, ceea ce înseamnă „chemare de a fi împreună” -, cât și la nivelul diferitelor Biserici particulare, în jurul propriului episcop.

S

inodul episcopilor este o adunare de episcopi care, aleşi din diferitele regiuni ale lumii, se întrunesc la intervale de timp stabilit, ca să favorizeze o unire strânsă între Pontiful Roman şi Episcopi, ca săl ajute cu sfaturile lor pe Pontiful Roman în menţinerea şi propăşirea credinţei şi a moralei, în respectarea şi consolidarea disciplinei ecleziastice şi ca să examineze problemele privind activitatea Bisericii în lume.

(CDC, can. 342).

Sinodul episcopilor se poate reuni în adunare generală, fie obişnuită, fie extraordinară, când sunt tratate probleme ce privesc direct binele întregii Biserici, sau în adunare specială, în cadrul căreia sunt tratate probleme ce privesc una sau mai multe regiuni determinate.

Sinodul episcopilor a fost instituit de Papa Paul al VI-lea la 15 septembrie 1965, ca răspuns la dorința Părinților conciliari de a menţine vie experienţa şi spiritul de colegialitate experimentate în timpul Conciliului. Sinodul a fost instituit prin Scrisoarea Apostolică sub formă de Motu proprio Apostolica sollicitudo.

Pentru a celebra semicentenarul instituirii Sinodului Episcopilor, pe data de 17 octombrie 2015, în Aula Paul al VI-lea va avea loc o sesiune extraordinară, la care va participa și Papa Francisc, care va încheia evenimentul cu un discurs.

Deosebit de preocupat de situația familiei în contextul lumii actuale, Papa Francisc a convocat în luna octombrie 2013 un Sinod extraordinar care să analizeze problemele ce

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

privesc familia. În vederea pregătirii Sinodului, la sfârșitul anului 2013 a fost trimis conferinţelor episcopilor din întreaga lume un document ce conţinea şi 38 de întrebări, care-și propuneau să evalueze cunoştinţele şi acceptarea învăţăturilor Bisericii despre căsătorie şi familie, dar şi diferitele obstacole culturale în aderarea la aceste învățături. La acest document-chestionar au răspuns 114 conferinţe episcopale din întreaga lume, printre ele numărându-se și Conferinţa Episcopilor din România. În 2014, în perioada 5 - 19 octombrie, s-a desfăşurat la Vatican cea de-a Treia Adunare Generală Extraordinară a Sinodului Episcopilor, cu tema „Provocările pastorale cu privire la familie în contextul evanghelizării”. În toamna acestui an, între 4 și 25 octombrie, va avea loc A XIV-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor, cu tema Vocația și misiunea familiei în Biserică și în lumea contemporană. Documentul conclusiv al Sinodului Extraordinar din toamna anului 2014 a fost folosit la elaborarea Instrumentum laboris pentru lucrările din această toamnă. Acesta reprezintă textul de lucru pe baza căruia se vor structura intervențiile Părinților Sinodali și ale invitaților. Provocările, vocația și misiunea familiei reprezintă firul unificator al documentului pe baza căruia se vor desfășura lucrările Adunării Generale a Sinodului

DOSAR Episcopilor. Documentul din acest an preia integral Raportul final - Relatio Synodi - al precedentei adunări sinodale despre familie, desfășurat în octombrie 2014, și integrează sinteza răspunsurilor la chestionarul pe care Secretariatul Sinodului l-a propus Bisericilor locale din lumea întreagă.

La 15 septembrie 2015, Sfântul Scaun a publicat lista participanților la cea de a 14-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor.

Sunt 45 de părinți sinodali numiți direct de Papa; numărul lor a fost de 26 la precedentul Sinod pe tema familiei, din octombrie 2014.

După Papa Francisc, președinte al Adunării, urmează pe listă Cardinalul Lorenzo Baldisseri, secretar general; apoi președinții delegați, Cardinalii André Vingt-Trois, Arhiepiscop de Paris, Luis Antonio G. Tagle, Arhiepiscop de Manila, Raymundo Damasceno Assis, Arhiepiscop de Aparecida, și Wilfrid Fox Napier, Arhiepiscop de Durban; apoi relatorul general, Cardinalul Péter Erdo,

Arhiepiscop de Esztergom-Budapesta; secretarul special Arhiepiscopul Bruno Forte; și subsecretarul, Episcopul Fabio Fabene.

Apoi, sunt 22 de reprezentanți ai Bisericilor Catolice Răsăritene; reprezentanții Conferințelor Episcopale de pe fiecare continent, 44 din țările africane, 45 din Americi, între care 4 din Statele Unite și 4 din Canada, 23 din Asia, 47 din Europa, 5 din Oceania. Între părinții sinodali sunt și 10 aleși de Uniunea Superiorilor Generali. Urmează 25 de capi ai dicasterelor Curiei romane și cei 23 de colaboratori ai secretariatului special, 15 preoți și 8 laici, între care două femei. Numărul de auditori se ridică la 51, toți laici, între care 17 cupluri căsătorite.

Apoi, 12 membri ai secretariatului general și doi colaboratori ai lor; responsabilii cu comunicatele de presă – pe lângă pr. Federico Lombardi și pr.

Ciro Benedettini, trei însărcinați pentru limbile franceză, germană și spaniolă. De semnalat la final 14 delegați fraterni din Bisericile Ortodoxă,

Luterană, Metodistă și din alte confesiuni creștine.

Printre participanți se află cinci români: PS Petru Gherghel – Episcop al Diecezei romano-catolice de Iași, reprezentant al Conferinței Episcopilor din România; PS Mihai Frățilă – Episcop al Eparhiei greco-catolice de București, delegat al Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică; ÎPS Iosif, Mitropolit al Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale – participant ca delegat fratern, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române; Dr. Anca Maria Cernea – medic specialist în medicină generală la Centrul Medical de Diagnostic și Tratament al spitalului Dr. Victor Babeș, reprezentantă a Asociației Medicilor Catolici din București, participantă ca auditor; seminaristul Liviu-Nicolae Ursu – student de la Pio Romeno (Roma), participant ca asistent, în cadrul Secretariatului general al Sinodului.

SUB SEMNUL SINODALITĂŢII, ORI…

şi, mai ales, bogăţia şi frumuseţea vieţii familiale”. Dintr-o astfel de afirmaţie făcută în chiar agora democraţiei americane se deduce că fără familie, însăşi democraţia este pusă în pericol. Fără doar şi poate, o familie slabă înseamnă o societate slabă, o familie puternică înseamnă o societate puternică.

Care sunt însă pericolele care ameninţă familia din interior şi din exterior? Multiple. La aproape 35 de ani de la Familiaris consortio, un document de referinţă în grija Bisericii faţă de familie, se poate vedea o schimbare de accent şi o intensificare a pericolelor la adresa familiei: de la divorţ la uniunile liber consimţite, de la tratamentul infertilităţii feminine la embrionul uman creat pe măsura aşteptărilor celui ori celor care îl comandă (care îl cumpără), de la avort la manipularea embrionilor umani, de la pilula contraceptivă la cea abortivă. În toată lumea s-a extins legalizarea avortului. Binele familiei este pus la îndoială prin promovarea altor modele care se pretind a fi familiale, dar şi prin stilurile de viață lipsite de asumarea responsabili-

tăţii, stabilităţii, fidelităţii. Avem de-a face cu o permanentă exaltare a individului, a intereselor şi plăcerilor sale.

După Familiaris consortio, provocările au luat o nouă turnură. S-a schimbat chipul familiei care se îndreaptă către o crescută privatizare, către o rezumare la dimensiunea familiei nucleare. A scăzut îngrijorător natalitatea. A intervenit în mod neaşteptat criza economică etc... Însă, dintre toate, cea mai mare este orbirea care a lovit bună parte din opinia publică, care pare să nu mai vadă în familia care are la bază căsătoria drept celula de bază a societăţii, un bine de care nu ne putem lipsi. Diferitele sectoare din societatea modernă supun familia la o permanentă agresiune. Uniunilor trecătoare în care se află acele persoane care nu vor să se angajeze cu seriozitate nici măcar întro căsătorie civilă li se conferă drepturile şi avantajele adevăratei familii, scutindule de datoriile specifice vieţii de familie.

Oficializarea uniunilor de fapt, inclusiv a celor homosexuale, care în unele ţări au şi dreptul la adopţie, ridică grave probleme de natură psihologică, etică, socială,

S

ub semnul împreună înaintării pe cale - aşa cum se defineşte şi se vrea sinodalitatea - se desfăşoară sesiunea generală a Sinodului episcopilor. Reuniţi după un an de la precedentul sinod din octombrie 2014, părinţii sinodali încearcă să dea curs chemării Papei Francisc de a arăta că „misiunea familiei creştine, astăzi, la fel ca ieri, este aceea de a vesti lumii, prin puterea tainei Căsătoriei, iubirea lui Dumnezeu”. În discursul ţinut în faţa aleşilor naţiunii americane la data de 24 septembrie 2015, Succesorul Apostolului Petru spunea: „Nu pot să ascund preocuparea mea faţă de familie, care este ameninţată, probabil aşa cum n-a fost niciodată înainte, din interior şi din exterior. Relaţii fundamentale au fost puse în discuţie, precum şi baza însăşi a căsătoriei şi a familiei. Eu pot doar să propun din nou importanţa

Cristina ȘOICAN

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

DOSAR juridică. Din Instrumentum laboris, documentul cadru de discuţii în sinod se desprind şi alte provocări, cum ar fi sărăcia materială şi spirituală, dar şi situaţia complexă pe care o generează poligamia în ţările africane.

Aflată în faţa atâtor dificultăţi, mânată de conştiinţa de a fi „mamă şi învăţătoa-

re” dar şi semn de speranţă pentru umanitate, Biserica îndeamnă la reflecţie şi propune evanghelia familiei conform cu planul lui Dumnezeu de la început (ab initio). Vestea cea bună a familiei are în inima sa următorul mesaj: când familia creştină rămâne fidelă faţă de sine, faţă de vocaţia sa de a fi izvor de iubire, loc de

transmitere a vieţii şi de creştere umană şi spirituală ea mărturiseşte bogăţia şi speranţa a cărei purtătoare este.

Cu speranţa că împreuna înaintare pe cale, în larg, poate fi un nou început, o primăvară a umanităţii, a Bisericii, a familiei.

(AC)

„CIREAŞA DE PE TORT”

A

şa a definit Papa Francisc întâlnirea cu familiile pe 22 septembrie 2015, în omilia ţinută în Catedrala Adormirea Maicii Domnului, din Santiago de Cuba, cu ocazia vizitei sale pastorale pe insula caraibiană. Dacă rămânem la semnificaţia strictă a „cireșei de pe tort” am putea cădea în ispita de a crede că evenimentul a fost unul de decor sau un fapt pur formal. În realitate, lucrurile nu stau deloc aşa. „Cireaşa de pe tort” e un alt fel de a spune „finis coronat opus”. Maxima poetului latin Ovidiu ar fi în traducere liberă ceva din zicala românească: „Urma alege” sau „Ce-ai semănat, aceea vei culege”; ori, cu alte cuvinte, sfârşitul este în raport direct cu începutul, dar şi o consecinţă a acestuia. Într-adevăr, întâlnirea cu familiile este începutul. Unul plin de speranţă pentru naţiunea cubaneză, dar şi pentru întreaga lume, dacă o punem în perspectiva Sinodului pentru familie.

O parte a presei a comentat că vizita Papei în Cuba, în Statele Unite şi prezenţa sa la cea de-a VIII-a Întâlnire mondială a Familiilor de la Philadelphia a fost cel mai bun preambul pentru evenimentul ce se desfăşoară luna aceasta la Roma şi are ca titlu: Misiunea şi vocaţia familiei în lumea de astăzi. Înclin să îmbrăţişez această părere cu precizarea că Sfântul Părinte nu a recurs la această vizită pastorală în urma vreunui calcul, ci pur şi simplu pentru că aşa a hărăzit Pronia cerească. În sprijinul acestei opinii aduc răspunsul dezarmant pe care Papa l-a dat jurnaliştilor în timpul transferului în avion de la Havana la Washington. La întrebarea de ce a ales să viziteze Cuba a replicat că pur şi simplu din întâmplare. Iniţial, ar fi voit să facă o escală în Mexic, la Ciudad Suarez, dar şi-a dat seama că a trece prin Mexic fără o oprire la sanctuarul Sfintei Fecioare Maria de la Guadalupe ar fi putut fi o dezamăgire pentru poporul mexican. De aceea, întâmplarea l-a dus să treacă prin Cuba, ca poartă de intrare înspre Statele Unite. Aici a avut ocazia să celebreze în sanctuarul naţional „Virgen della Caridad del Cobre”. În acest loc dedicat Sfintei Fecioare a carităţii, poporul credincios din Cuba şi-a plâns durerile şi a dobândit puterea de a străbate încercările şi de a ţine vie flacăra credinţei în Cristos. Apoi, în sanctuarul naţional Neprihănita zămislire din Washington avea să-l declare Sfânt pe Fericitul Junipero Serra așezat în rândul părinţilor fondatori ai statului american.

Sfântul Junipero a purtat idealul evanghelic la începuturile constituirii noii naţiuni cu multă tenacitate şi generozitate.

Dacă cireaşa se pune pe tort la sfârşit, cireaşa întâlnirii cu familiile în şirul vizitei Papei este începutul. De tenacitatea şi geACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

nerozitatea familiilor depinde viitorul omenirii. A fost extrem de grăitoare amintirea faptului că atunci când trece prin mulţime la Audiențele de miercurea, multe din femeile însărcinate îi cer să le binecuvânteze copilul pe care îl poartă în pântece. În omilia ţinută în sanctuarul cubanez, Papa a spus: „Vă propun ceva vouă, acelor femei care poartă în pântece speranța, deoarece copilul este speranță, izvor de speranță: în acest moment, puneți-vă mâna pe pântece. Nu doar cele de aici, ci și cele ce ascultă la televizor sau radio – pe toate și pe toți acești copii, băieței sau fetițe din pântece, îi binecuvântez! Binecuvântez copiii din pântece, în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt. Sper să fie sfinți, să crească. Fiți tandre cu copiii pe care îi așteptați!”.

De la binecuvântarea pruncilor şi a mamelor, să trecem la Cea binecuvântată între femei, Fecioara Maria. Ea ne însoţeşte în chip special în luna octombrie dedicată Sfântului Rozariu. Îi invocăm ajutorul pentru ca în calitate de „Maică a harului dumnezeiesc” să mijlocească pentru părinţii sinodali, pentru familii, Biserică şi întreaga lume.

Pr. Fabian MĂRIUȚ

DOSAR

ABC – ul

familiei

Î

ntre cele două Sinoade – cel din octombrie 2014 și cel din luna octombrie a acestui an - , Papa Francisc a ţinut 27 de cateheze despre familie care s-au constituit în tot atâtea etape de pregătire pentru importanta adunare bisericească din acest octombrie. A făcut acest lucru folosindu-se de cuvinte simple, vii şi pline de culoare, apelând la exemple şi la experiențe de viaţă personală. La prima vedere pare a fi banal să înveţi ce înseamnă să fii mamă, tată, copil, fiu sau fiică, frate sau soră, bunic; ce înseamnă să fii bărbat sau femeie, ce înseamnă logodna, căsătoria, educaţia; ce înseamnă sărăcia, suferinţa, boala, doliul, rănile în familie; ce înseamnă munca, sărbătoarea, bucuria, rugăciunea; ce înseamnă evanghelizarea, comunitatea. Însă, în ciuda aparentei simplități, Papa a voit o întoarcere la esenţial, la aşa cum sunt lucrurile în sine. Într-o lume tot mai confuză, Papa a încercat să rescrie cuvintele de bază şi să le ofere lumii de astăzi cu aceeaşi savoare şi prospeţime cu care au ieşit, aş spune, de pe „buzele Creatorului”.

Unul dintre cuvintele demne de reținut este „indisolubilitate”, chiar dacă Papa nu a i-a dedicat o cateheză anume şi chiar dacă termenul este amintit doar o singură dată în a doua cateheză despre căsătorie (6 mai 2015). „Indisolubilitatea” este o temă acută, dacă avem în vedere învăţătura Bisericii despre specificul iubirii în căsătorie şi despre legământul căsătoriei, și anume acela de a fi odată pentru totdeauna. Este o temă deseori dezbătută şi importantă în contextul polemic al participării sau al neparticipării la împărtăşanie a divorțaților recăsătoriţi.

Din acest motiv încerc să prezint un abc al indisolubilităţii căsătoriei.

O parte integrantă a iubirii este „pentru totdeauna”, deoarece măsura după care Creatorul „a cântărit” inima omului este totalitatea. Când o mamă dă naştere unui prunc, toate fibrele

existenţei sale cer ca viaţa care abia începe să dureze pentru totdeauna. Faţă de ceea ce ne aparţine şi ne corespunde cel mai mult, cuvântul sfârşit este nedrept, inacceptabil. Asta mă duce cu gândul la teologul Balthasar care cu înţelepciune constată că iubirea autentică poartă în sine forma internă a votului, adică hotărârea de a se dărui definitiv celui iubit. Iubirea autentică duce la consacrare. Fiecare simte o nevoie ne-constrângătoare de a zidi casa propriei iubiri pe stâncă. Deşi tipic vieţii monastice, este frumos să constatăm în acest an dedicat vieţii consacrate că votul se aplică şi căsătoriei.

După cum un tânăr sau o tânără îşi dedică viaţa slujirii Domnului în Biserică printr-o făgăduinţă, numită vot, la fel şi cei care se căsătoresc se oferă unul altuia pentru toată viaţa în aceeaşi ascultare faţă de Domnul.

Prin sacramentul căsătoriei, relaţia dintre soţ şi soţie se adapă din izvorul inepuizabil al raportului CristosBiserică. Astfel, „pentru totdeauna” se face accesibil experienţei umane.

Căsătoria apare asemenea unui preţios ţarc în care dorinţele sunt îngrădite şi îndreptate spre bine. Căsătoria indisolubilă devine calea pe care sunt înfrânte acele tendinţe care ar sufoca existenţa umană. Căsătoria indisolubilă îi

constrânge pe cei îndoielnici să crească dincolo de sine la o iubire efectivă, îi duce la maturizare. Odată cu căsătoria soţii nu-şi mai întemeiază fidelitatea pe nisipul mişcător al propriilor forţe şi nu se dăruiesc doar unul altuia, ci în ultimă instanţă lui Isus Cristos.

Cu alegerea acestei forme de dăruire, care atinge, de fapt, toate fibrele fiinţei lor, începând de la rădăcinile biologice, soţii sunt conectaţi la înălţimile harului. Fără har, totul ar fi lăsat în bătaia vântului sentimentelor, căsătoria nu ar mai fi pe deplin căsătorie şi nici nu ar putea să se bucure de demnitatea de a fi numită vocaţie. Aşadar, nu ar mai fi chemarea la o misiune care modelează în mod personal şi unic relaţia dintre un bărbat şi o femeie. Prin urmare, indisolubilitatea nu-i nicidecum o poruncă de suportat sau o normă etică de respectat. Unirea dintre un bărbat şi o femeie este „semn eficace” al unirii dintre Cristos şi Biserică. Mai mult, indisolubilitatea are de-a face înainte de toate cu nivelul interior, ontologic, al fiinţării, şi abia apoi cu cel al datoriei de a fi. Iată de ce este important să cunoaştem abecedarul termenilor şi valoarea relaţiilor – o cale de a da trăinicie convieţuirii umane.

Pr. Fabian MĂRIUȚ

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

DOSAR

FAMILIA

în mintea şi în inima Papei și a Bisericii Lucrul cel mai frumos pe care l-a făcut Dumnezeu este familia Odată, un copil m-a întrebat - voi ştiţi că pruncii întreabă lucruri dificile - m-a întrebat: „Părinte, ce făcea Dumnezeu înainte de a crea lumea?”. Vă asigur că mi-a fost greu să răspund. Şi i-am spus ceea ce vă spun vouă acum: înainte de a crea lumea, Dumnezeu iubea, pentru că Dumnezeu este iubire; dar era de aşa fel iubirea pe care o avea în El însuşi, iubirea dintre Tată şi Fiu în Duhul Sfânt, era aşa de mare, aşa de plină - asta nu ştiu dacă este foarte teologic, dar puteţi să înţelegeţi - era aşa de mare încât nu putea să fie egoistă; trebuia să iasă din El însuşi pentru a avea pe cineva de iubit în afara sa. Şi atunci Dumnezeu a creat lumea. Atunci Dumnezeu a creat această minunăţie în care trăim; şi pe care, dat fiind faptul că suntem un pic nesăbuiţi, o distrugem. Dar lucrul cel mai frumos pe care l-a făcut Dumnezeu - spune Biblia - este familia. A creat bărbatul şi femeia. Şi le-a încredinţat totul. Le-a încredinţat lumea: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, cultivaţi pământul, faceţi-l să producă, faceţi-l să crească”. Toată iubirea pe care a realizat-o în această creaţie minunată a încredinţat-o unei familii.[…]

Suntem la sărbătoarea familiilor. Familia are o carte de cetăţenie divină. Este clar? Cartea de cetăţenie pe care o are familia a dat-o Dumnezeu pentru ca în sânul său să crească tot mai mult adevărul, iubirea şi frumuseţea. Desigur, vreunul dintre voi îmi poate spune: „Părinte, dumneavoastră ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

vorbiţi aşa pentru că nu sunteţi căsătorit. În familie sunt dificultăţi. În familie discutăm. În familii uneori zboară farfuriile. În familii copiii dau dureri de cap. Nu vorbim despre soacre...”. În familii mereu, mereu este crucea. Mereu.

Pentru că iubirea lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu ne-a deschis şi această cale. Dar în familii, după cruce, este şi învierea, pentru că Fiul lui Dumnezeu ne-a deschis această cale. Pentru aceasta familia este - scuzaţi termenul - o fabrică de speranţă, de speranţă de viaţă şi de înviere, pentru că Dumnezeu e cel care a deschis această cale. […]

(Papa Francisc, sâmbătă, 26 septembrie, B. Franklin Parkway, Philadelphia, Sărbătoarea familiilor şi veghe de rugăciune)

DOSAR

Familia, cât de mult merită sprijinul şi încurajarea noastră! […] Voi încheia vizita mea în ţara voastră la Philadelphia, unde voi lua parte la Întâlnirea Mondială a Familiilor. Este dorinţa mea ca în timpul întregii mele vizite familia să fie o temă care să apară mereu. Cât de esenţială a fost familia în construirea acestei ţări! Şi cât de mult merită încă sprijinul nostru şi încurajarea noastră! Şi totuşi nu pot să ascund preocuparea mea faţă de familie, care este ameninţată, probabil aşa cum n-a fost niciodată înainte, din interior şi din exterior.

Relaţii fundamentale au fost puse în discuţie, precum şi baza însăşi a căsătoriei şi a familiei. Eu pot doar să propun din nou importanţa şi, mai ales, bogăţia şi frumuseţea vieţii familiale. Îndeosebi, aş vrea să atrag atenţia cu privire la acei membri ai familiei care sunt cei mai vulnerabili, tinerii. Pentru mulţi dintre ei se profilează un viitor pline de atâtea posibilităţi, dar mulţi alţii par dezorientaţi şi fără ţintă, prinşi într-un labirint fără speranţă, marcat de violenţe, abuzuri şi disperare. Problemele lor sunt problemele noastre. Nu putem să le evităm. Este necesar mai degrabă să le înfruntăm împreună, să vorbim despre ele şi să căutăm soluţii eficace decât să rămânem încâlciţi în discuţii. Cu riscul de a banaliza, am putea spune că trăim într-o cultură care îi determină pe tineri să nu formeze o familie, pentru că le lipseşte posibilitate pentru viitor. Însă chiar această cultură prezintă altora aşa de multe opţiuni încât şi ei sunt descurajaţi să formeze o familie.

(Papa Francisc, joi, 24 septembrie 2015, Vizita la Congresul Statelor Unite ale Americii)

Familia, şcoală de umanitate […] Familia este şcoală de umanitate, şcoală care învaţă să se pună inima în necesităţile celorlalţi, să fie atenţi la viaţa celorlalţi. Când trăim bine în familie, egoismele rămân mici există, pentru că toţi avem un pic de egoism -; dar când nu se trăieşte o viaţă de familie, se generează acele personalităţi pe care le putem defini astfel: „eu, pe mine, mie, cu mine, pentru mine”, total centrate pe ele însele, care ignoră solidaritatea,

fraternitatea, munca în comun, iubirea, discuţia între fraţi.

Ignora asta. În pofida multelor dificultăţi care chinuiesc astăzi familiile noastre în lume, să nu uităm, vă rog, de acest lucru: familiile nu sunt o problemă, sunt înainte de toate o oportunitate. O oportunitate pe care trebuie s-o îngrijim, s-o ocrotim şi s-o însoţim. Este un mod de a spune că sunt o binecuvântare. Când începi să trăieşti familia ca pe o problemă, oboseşti, nu mergi, pentru că eşti centrat în întregime pe tine însuţi.

Se discută mult astăzi despre viitor, despre ce lume vrem să lăsăm copiilor noştri, ce societate vrem pentru ei. Cred că una dintre posibilele răspunsuri se găseşte privindu-vă pe voi, această familie care a vorbit, pe fiecare dintre voi: vrem să lăsăm o lume de familii. Este cea mai bună moştenire: să lăsăm o lume de familii. Desigur, nu există familia perfectă, nu există soţi perfecţi, părinţi perfecţi nici copii perfecţi şi, dacă nu se supără, eu aş spune soacră perfectă. Nu există, nu există. Dar asta nu împiedică să fie răspunsul pentru ziua de mâine. Dumnezeu ne stimulează la iubire şi iubirea se angajează mereu cu persoanele pe care le iubeşte. Pentru aceasta, să avem grijă de familiile noastre, adevărate şcoli ale zilei de mâine. Să avem grijă de familiile noastre, adevărate spaţii de libertate. Să avem grijă de familiile noastre, adevărate centre de umanitate. Şi aici îmi vine o imagine: când, la audienţele de miercurea, trec ca să salut oamenii, multe, multe femei îmi arată pântecele şi îmi spun: „Părinte, mi-l binecuvântaţi?”. Eu acum vă propun un lucru, tuturor acelor femeie care sunt „însărcinate cu speranţă”, pentru că un copil este o speranţă: ca în acest moment să-şi atingă pântecele. Dacă este vreuna aici, să facă asta. Sau cele care ascultă la radio sau la televizor. Şi eu, fiecăreia dintre ele, fiecărui băiat sau fată care este acolo înăuntru şi aşteaptă, dau binecuvântarea. Astfel că fiecare să-şi atingă pântecele şi eu le dau binecuvântarea, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi urez ca să se nască frumos, sănătos, să crească bine, să-l poată creşte bine.

Mângâiaţi copilul pe care-l aşteptaţi.

(Papa Francisc, marţi, 22 septembrie 2015, Întâlnirea cu familiile, Catedrala Adormirea Maicii Domnului, Santiago de Cuba) ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

PAGINA GHIKA

Vladimir Ghika

Despre „Viața lui Isus” de Giovanni Papini

U

nul din caietele Pr. Georges Schorung conţine următoarele informaţii transcrise dintr-o notiță a Monseniorului Vladimir Ghika: „Femme adultère, Pensées pour la suite des jours à Papini”, iar puţin mai jos un comentariu despre La vie de Jésus, precum şi o completare a lui Georges Schorung despre această carte, de fapt transcrierea unei opinii critice dintr-o revistă.

Comentariul la cartea lui Giovanni Papini cuprinde următoarele: „limba, proporţiile confesiunilor, problema interlocutorilor, scopurile ascunse, dar aproape mărturisite, […] jansenismul anti-euharistic”. Georges Schorung precizează faptul că această lectură critică ar putea data din perioada apariţiei romanului, adică 1921-19221. În acelaşi caiet, la o altă pagină sunt notaţii asemănătoare, dar conţin în plus o referire la o dată, septembrie 1932, şi la un dosar despre Manfredo Montinari (mort la 25 septembrie 1932). Pe spatele uneia din foile dosarului, aşa cum precizează G. Schorung, sunt scrise aceleaşi lucruri ca mai sus referitor la cele două cărţi pentru Papini şi la critica Monseniorului Ghika la cartea acestuia2. Notița ar putea fi deci din anul 1932 cel mai târziu. Cu un an înainte apăruseră cele două scrieri pe care Vladimir Ghika voia să i le ofere lui Papini. Piesa de teatru, La femme adultère, fusese publicată la Paris, la editura Gabriel Enault, iar Pensées pour la suite des jours fusese retipărită la editura Grasset (alte ediții mai fuseseră tipărite în 1923, la Nouvelle Librairie Nationale, în 1929, la Plon și în 1930, tot la Grasset). „Viaţa lui Isus” de Giovanni Papini apăruse în anul 1921, iar până în 1923 cartea fusese deja tradusă în mai multe limbi, inclusiv în limba română3. În România circula chiar şi în mediul ortodox, după cum îi scrie Elisabeta Ghika cumnatului său, Vladimir, despre o prietenă care spune că a fost mult ajutată de această carte oferită de un preot ortodox şi care nu s-a simţit împiedicată să o citească de faptul că Papini era catolic și nici de faptul că Imitaţiunea lui Cristos, recomandată de acelaşi preot, era o scriere de după schismă4.

Vladimir Ghika menţionează numele lui Papini întrun articol pregătit în anul 1922 despre pontificatul lui Benedict al XV-lea pentru La Revue hebdomadaire. Se pare că articolul nu a mai fost publicat, dar s-a păstrat ciorna. Papa Benedict al XV-lea murise la data de 22 ianuarie 1922, iar Vladimir Ghika a redactat articolul „L’Héritage de Benoît XV” („Moştenirea lui Benedict al XV-lea”) în perioada februarie-martie 1922. De la Papa Benedict al XV-lea, Monseniorul avea un portret cu dedicaţie datat 30 aprilie 1915, la mai puțin de un an de la alegerea acestuia ca suveran pontif. Tot așa cum mai avea încă unul de la Pius al XI‑lea prin care i se recunoștea meritul pentru activitatea desfășurată în favoarea refugiaților ruși (datat 12 februarie 1925). În acest articol, vorbind despre progresul care se face în Italia în ce priveşte viaţa religioasă, menţionează şi existenţa „unei mişcări mai puţin prozaice care pare să se contureze şi al cărei exponent actual ar fi Papini” 5.

Giovanni Papini mărturisește în prefața cărții sale despre viața lui Isus că această lucrare aparține unei persoane „care-a voit o clipă să devină Dumnezeu” dar care „a încercat să scrie viaţa unui Dumnezeu care s-a făcut om”6. Papini a evoluat de la un ateu declarat, deschis, foarte virulent la un creștin catolic care era totodată și scriitor (el spunea despre sine că nu este un scriitor catolic, ci că este și scriitor și catolic)7. Convertirea sa a fost treptată și tocmai publicarea Vieții lui Isus însoțește apropierea sa de sacramente, de Biserică. Pe când încă nu ajunsese la o mărturisire deplină a credinței sale și la o însușire fără rezerve a învățăturii Bisericii, el îi scria unui prieten al său, Domenico Giuliotti: „simt pentru Isus o iubire pe care nu am simțit-o niciodată pentru nimeni, oricine ar fi fost, mort sau viu”8. În agenda Monseniorului Ghika din anul 1932, la data de 21 septembrie, perioadă în care se afla în Italia, este trecută următoarea notaţie: „Vita di Gesù Papini?” Faptul

1 Caiet Schorung XV3, p. 133, Arhiva Ghika – ARCB. 2 Caiet Schorung XV3, p. 93, Arhiva Ghika – ARCB. 3 François Livi, „Giovanni Papini. L’«Histoire du Christ» d’un converti”, în Jean-Yves Masson, Sylvie Parizet, Les écrivains face à la Bible, Cerf, Paris 2011, p. 99.

4 Scrisoare Elisabeth Ghika adresată lui Vladimir Ghika, 30.06.1930, Caiet Schorung IV, p. 159, Arhiva Ghika – ARCB. 5 Vladimir Ghika, „L’héritage de Benoît XV”, Fondul de documente Sanda Zaharia Bendorf, p. 14.

6 Giovanni Papini, „Autorul către cititor” în Giovanni Papini, Viaţa lui Isus, trad. Alexandru Marcu, Ed. Orizonturi, Bucureşti 2012, p.

20.

7 Cf. François Livi, „Giovanni Papini. L’«Histoire du Christ» d’un converti”, p. 115.

8 Scrisoarea lui Giovanni Papini către Domenico Giuliotti, 3 martie 1920, apud François Livi, „Giovanni Papini. L’«Histoire du Christ» d’un converti”, p. 109.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

PAGINA GHIKA că apare un semn de întrebare şi că întreaga notaţie este tăiată arată că probabil nu a rezolvat achiziţionarea acestei cărți. Dat fiind că această carte a cunoscut mai multe ediţii, autorul ei beneficiind de observaţiile unor teologi importanţi, este posibil ca Vladimir Ghika să fi vrut să cumpere o ediţie revizuită. „Viaţa lui Isus, în ciuda defectelor care i se reproşează şi pe drept cuvânt, este o lucrare plină de entuziasm creştin

şi de apostolat. Are o apologie care este la îndemâna celor care cunosc puţin evanghelia”. Aceasta este completarea pe care Georges Schorung o face la comentariul lui Vladimir Ghika referitor la cartea lui Papini, precizând „cf. AC 1922, 349”. Și adaugă: „probabil citită la Roma în 1931”9.

Iulia COJOCARIU

Rugăciune către Maica Domnului de Vladimir Ghika

P

rezentăm în rândurile de mai jos o rugăciune compusă de Monseniorul Vladimir Ghika, păstrată sub formă de ciornă. Având în vedere că în textul acestei rugăciuni adresate Maicii Domnului se află trimiteri la noţiuni precum boală, suferinţă, vindecare, copii bolnavi, putem să punem această rugăciune în legătură cu scrierea intitulată La visite des pauvres. Ediţia acesteia din anul 1923 cuprindea la sfârşit câteva propuneri de rugăciune printre care şi câteva rugăciuni de rostit de către copii bolnavi.

Maica tuturor celor care au un suflet şi care trăiesc cu el. Maică a mamelor, adu-ţi aminte de o mamă care este acolo înaintea ta. Maică a copiilor, aminteşte-ţi de aceşti micuţi, în numele Fiului tău. Maică a imposibilului, Maică a miracolului, vindecă, schimbă, transformă prin harul lui Dumnezeu.

Sora noastră, potrivit cu viaţa ta pământească, roagă-te pentru noi.

Sora neliniştii noastre, roagă-te pentru noi.

Sora celor ce plâng, roagă-te pentru noi.

Sora celor ce aşteaptă, roagă-te pentru noi.

Sora celor ce se roagă, roagă-te pentru noi.

Maica celor ce iubesc în preajma lui Dumnezeu, roagăte pentru noi.

Maica celor ce se resemnează numai pentru Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Maica celor ce speră doar în Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Maică, însoţitoare în toate durerile, roagă-te pentru noi.

Prezenţă inefabilă în mijlocul celor mai bune bucurii ale noastre, fii cu noi.

Maică [Prea]curată, ale cărei rugăciuni sunt pline doar de rugăciune şi de iubire, ia cererile mele, încălzeşte-le în inima ta, şi du-le la Fiul tău.

Tu care eşti lucrarea desăvârşită a Providenţei pe pă-

mânt, veghează asupra acestor copii pe care ţi-i încredinţez.

Voi adormi acum, veghează-i în timpul somnului meu şi fă să visez cu încredere chipul tău aplecat pe fruntea lor în timpul nopţii. Mâine poate îi voi uita în anumite momente din cauza zbuciumului vieţii, păstrează-i în acest ceas, [şi] dacă săvârşesc vreo greşeală, nu îngădui să abandonez paza lor.

Să ştiu că sunt ţinuţi de mâna ta pe care o simt.

Fă să nu uit că toţi cei pe care Dumnezeu mi i-a încredinţat se află în paza mea nevăzută.

Tu care iubeşti iertarea, întoarcerea la starea de sănătate, la viaţă, la credinţă, lacrimile de bucurie, însoţeşte-mă în tot ce poate fi bun în rugăciunile mele.

Ia rugăciunile mele şi prezintă-le lui Dumnezeu ca şi cum ar fi ale tale.

Tu care iubeşti mâinile împreunate în umbră; Tu care iubeşti tot ceea ce îl laudă pe Dumnezeu, învaţă inima mea să vegheze ziua şi să se odihnească plină de încredere noaptea.

Fericiţi cei care te caută, pentru că te-au găsit deja, şi te vor găsi de două ori.

Fericiţi cei care aduc bucurie cu bucuria lor.

Fericiţi cei care aduc bucurie cu durerea lor. Amin.

(Traducere: Iulia COJOCARIU)

9 Caiet Schorung XV3, p. 133, Arhiva Ghika – ARCB. ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

SFÂNTA SCRIPTURĂ

CUVÂNTUL DOMNULUI - comentariu la lecturile duminicale -

Duminica a XXVII-a (B) Gen 2,18-24; Ps 127; Evr 2,9-11; Mc 10,2-16

Î

nvăţătura restauratoare propusă de Isus Cristos abordează, în această duminică, o temă fundamentală pentru societate: este permis unui bărbat să-şi lase femeia? Problema este spinoasă şi ea vine din partea unor farisei doritori nu de o dezbatere reală, ci mai curând să-l pună pe Mântuitorul la încercare spre a-l compromite.

Se ştie că şi pe timpul lui Isus dezbaterea acestei probleme era foarte aprinsă. Opiniile cele mai importante proveneau de la reprezentanţii a două „şcoli”. Pe de o parte, Rabi Hillel, un fariseu liberal, accepta mai toate motivele invocate pentru despărţirea unui bărbat de soţia sa. Dimpotrivă, Rabi Şammai, de tendinţă rigoristă, nu admitea decât pentru un număr foarte mic de motive ca doi soţi să se despartă. În plus, potrivit Legii, doar bărbatului îi revenea dreptul de a-şi repudia soţia. Or, Şammai era unul dintre puţinii responsabili care luau apărarea femeii în acea societate patriarhală. Aşadar, optând pentru oricare dintre cele două opinii, Isus risca să fie catalogat drept laxist sau rigorist. El, însă, nu se lasă prins în cursa interlocutorilor. Învăţătorul îi trimite, mai întâi, la sursa acestei dezbateri: Ce v-a prescris Moise? Drept răspuns fariseii citează prescrierea din Legea lui Moise potrivit căreia bărbatul... să redacteze un act de despărţire (Dt 24,1). Isus ştia însă bine că tradiţia iudaică, printr-o astfel de abordare pur juridică, denatura profund intenţia originară a

Duminica XXVIII-a (B) Înț 7,7-11; Ps 89; Evr 4,12-13; Mc 10,17-30

O

altă întrebare fundamentală se află în centrul liturgiei cuvântului din această duminică: ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică­? Potrivit Sfântului Marcu, această întrebare îi este adresată lui Isus de către un om care încearcă să nu rateze şansa de a-şi lămuri o problemă ce îl frământă, probabil, de mult timp.

Viaţa, în general, şi viaţa veşnică, în special, reprezintă esenţialul existenţei fiecărui om. Ajunge să o preţuiască doar cel înţelept şi priceput, iar înţelepciunea şi priceperea, mai preţioase decât aurul şi argintul, trebuie cerute, potrivit primei lecturi, de la Dumnezeu. Odată cu înţelepciunea, vin toate cele bune şi bogăţia de care omul are nevoie. Şi psalmistul a înţeles acest lucru. El îşi îndreaptă rugăciunea către Domnul cerându-i ca să aibă parte, pentru zilele puţine ale vieţii, de cel puţin tot atâta bucurie câtă umilinţă şi amărăciune a îndurat. Omul face primul pas către înţelepciune atunci când devine conştient de cât de scurtă îi este viaţa. Şi, pentru a nu rata bucuria de a trăi, autorul Epistolei către evrei ne trimite către Cuvântul lui Dumnezeu. Acest Cuvânt nu numai că ne ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

Creatorului. De aceea, Isus, trecând dincolo de tradiţie, face apel la intuiţia textului fondator al instituţiei familiei. Creaţi bărbat şi femeie, primii oameni devin doar în această formă complementară, potrivit celorlalte două lecturi, chip al lui Dumnezeu, chip în care se înrădăcinează măreţia legăturii lor. Această intuiţie îi permite lui Isus să concludă: De aceea [...] ei nu mai sunt doi, ci unul singur. Aşadar, bărbatul şi femeia au vocaţia de a fonda o celulă familială autonomă. Cuplul pe care îl alcătuiesc devine o unitate fundamentală, născută deopotrivă din relaţia lor de iubire şi din cea conjugală. Această unitate primordială, fondată pe planul lui Dumnezeu, este o realitate ce trebuie salvată cu orice preţ. Doar în acest fel poate fi explicată insistenţa lui Isus: Deci ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!

Dar, calea pe care Isus a deschis-o este mult mai exigentă decât punctele de vedere umane. Rigoarea exigenţelor sale îi surprinde până şi pe ucenici, care continuă dezbaterea începută cu fariseii. Ei abordează problema recăsătoririi celor divorţaţi. Or, potrivit lui Isus, atât bărbatul cât şi femeia, dacă se despart şi, ulterior, se recăsătoresc cu alte persoane, comit „adulter”. O astfel de remarcă este suficientă pentru a arăta că viziunea lui Isus cu privire la divorţ a fost însuşită şi aplicată de către Biserică din primele veacuri şi până în ziua de azi. Pe de altă parte, Biserica s-a văzut mereu nevoită să evite o abordare exclusiv „legalistă” a problemei divorţaţilor şi să se aplece cu grijă maternă asupra celor părăsiţi, marginalizaţi ori asupra păcătoşilor care se convertesc. instruieşte şi ne povăţuieşte, dar El ne ajută şi să discernem ce este esenţial şi ce nu este esenţial pentru viaţă, ne ajută să scrutăm adâncul sufletului ca să descoperim ce fel de viaţă caută el.

Aşadar, când cel care vine la Isus şi îl întreabă: Ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?, Isus îl îndreaptă, mai întâi, spre acest Cuvânt care favorizează viaţa: Să nu ucizi! Să nu comiţi adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! Să nu înşeli! Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta! Într-adevăr, crima, adulterul, mărturia falsă, înşelăciunea, desconsiderarea părinţilor sunt tot atâtea situaţii care îl lipsesc pe om de esenţialul vieţii. Remarca: din tinereţe am păzit aceste porunci l-a încântat pe Isus. Ceva important, totuşi, îi lipsea. Mergi, i-a spus Mântuitorul, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă! Cu alte cuvinte, deplina înţelepciune de viaţă se dobândeşte prin solidaritatea, inclusiv materială, cu toţi cei nevoiaşi şi prin urmarea Învăţătorului cel Bun (Chipul bunătăţii lui Dumnezeu). Omul din Evanghelia de azi nu s-a deschis luminii învăţăturii lui Isus, ratând astfel şansa de a se bucura cu adevărat de viaţă. El a preferat să se închidă în spatele bogăţiilor lui care, paradoxal, nu îi ofereau mai multă viaţă, ci îl lipseau de ceva esenţial

SFÂNTA SCRIPTURĂ din viaţă: comuniunea cu semenii, cu fraţii. Bogăţiile, în loc să mijlocească comuniunea de viaţă, se dovedesc a fi piedică. În schimb, urmarea lui Cristos înfăptuieşte o comunitate de fraţi unde, potrivit cărţii Faptele Apostolilor (4,32), nimeni nu

Duminica a XXIX-a (B) Is 53,10-11; Ps 32; Evr 4,14-16; Mc 10,35-45

C

a o continuare a învăţăturii de duminica trecută, în Evanghelia de astăzi, Isus detaliază un aspect fundamental: cum trebuie să se trăiască în comunitate pentru ca viaţa să fie armonioasă şi, deci, frumoasă? Doi dintre apropiaţii săi – fiii lui Zebedeu – credeau că, dacă ocupă locuri de frunte, aidoma conducătorilor popoarelor şi a celor care deţin puterea, vor fi pe deplin satisfăcuţi. Isus însă, adunându-i pe toţi ucenicii în jurul său, le-a dat o învăţătură genială: între voi să nu fie aşa! Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie sclavul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor! Aşadar, nu puterea discreţionară şi arogantă orânduieşte bine viaţa în comunitate, ci slujirea de servitor, pusă în folosul tuturor. Aceasta este cheia succesului. Drept argument Isus se dă pe sine însuşi ca exemplu: nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.

Nu este oare totuşi o utopie să-ţi închipui că un astfel de model de viaţă ar fi realizabil? Cu toţii avem experienţa, fie din familiile noastre, fie din comunităţile în care trăim şi lucrăm, fie din societate, că o astfel de orânduire este aproape imposibil de

Duminica a XXX-a (B) Ier 31,7-9; Ps 125; Evr 5,1-6; Mc 10,46-52 După ce le-a descoperit apostolilor şi ucenicilor că trebuie să meargă la Ierusalim, acolo să fie dat la moarte, iar a treia zi să învie din morţi, Isus a pornit la drum impunând condiţia ca toţi cei care vor să-l urmeze, să accepte să-şi ia crucea în fiecare zi, mai precis să se alăture programului său de restaurare a fiinţei umane şi a comunităţii fiilor lui Dumnezeu împărtăşind destinul său. Pe parcurs, Mântuitorul l-a întâlnit pe acel om care încă din tinereţe împlinea cu fidelitate poruncile lui Dumnezeu, dar care, atunci când a fost chemat să vândă tot ce are şi să dea săracilor, iar apoi să-L urmeze (să participe la destinul Său), el s-a dat înapoi. Nu se putea despărţi de bogăţiile pe care le avea. Şi apostolii şi ucenicii, deşi îl urmau, erau preocupaţi de cine ar fi mai mare între toţi şi râvneau la locurile de frunte alături de tronul de slavă al lui Cristos şi nicidecum de ce le cerea Învăţătorul lor. În această duminică, prima lectură reafirmă preocuparea lui Mesia ca într-o zi să strângă laolaltă pe poporul lui Dumnezeu, popor împrăştiat printre neamuri. El se va îngriji până şi de orbi, şchiopi, de femeile însărcinate şi de cele care nasc. În felul, acesta El răspunde, potrivit psalmului responsorial, suspinelor şi rugăminţilor celor care se aflau în părăsire şi în pribegie. Or, lectura a doua ne spune că Isus Cristos era singurul care putea înfăptui această lucrare de vreme ce,

duce lipsă de ceva. Această realitate din primii ani ai Bisericii confirmă cuvintele lui Isus: nu este nimeni care a lăsat casă, fraţi, surori... ogoare pentru mine şi pentru evanghelie şi să nu primească însutit, iar în veacul care va veni, viaţa veşnică. realizat. Şi totuşi, acolo unde ea funcţionează, viaţa este cu adevărat armonioasă şi senină. Trebuie subliniat, însă, ca ea nu se impune de la sine, ci „se construieşte” zi de zi. În răspunsul dat celor doi fraţi doritori să stea unul la dreapta şi altul la stânga în gloria sa, Isus scoate în evidenţă două condiţii: să bea paharul pe care şi El îl va bea şi să fie botezaţi cu botezul cu care va fi botezat El. Prin aceste două metafore Mântuitorul exprimă ceea ce ei au de asumat şi mai ales în ce stare de spirit. Într-adevăr, a bea paharul presupune a asuma toate responsabilităţile care îi revin Lui în calitate de Mesia, iar în cazul nostru ar fi vorba de asumarea responsabilităţilor ce ne revin în calitate de creştini în sfera familială, profesională, socială, ori politică. A fi botezat înseamnă să facem să moară omul cel vechi din noi, supus pornirilor cărnii şi să lăsăm să învie omul cel nou care se lasă condus de Duhul lui Dumnezeu. Primele două lecturi evocă procesul de înnoire-înviere pe care l-a iniţiat Fiul lui Dumnezeu, proces care, odată cu botezul, ne transformă şi pe noi. Psalmul responsorial ne oferă câteva trăsături ale omului înnoit. Acesta înfăptuieşte dreptatea şi judecata..., se teme de Domnul şi nădăjduieşte în mila lui..., El este scutul şi apărătorul său în orice situaţie.

Pentru a şti să ne orânduim şi noi viaţa în pace şi armonie îi putem cere Domnului, împreună cu psalmistul: Fie, Doamne, mila ta asupra noastră, după cum am sperat şi noi în tine! în calitate de Mare Preot, el poate avea compătimire pentru cei care sunt în ignoranţă şi în rătăcire...

Iată-l, aşadar, pe Isus, în drumul său către Ierusalim, întâmpinat la ieşirea din Ierihon de strigătele unui orb: Fiul lui David, îndură-te de mine! În rugămintea sa orbul nu cere ceva precis, ci aşteaptă doar ca privirea Mântuitorului să se oprească asupra lui. Invocându-L drept Fiul lui David, Bartimeu dovedeşte că, deşi orb, a intuit adevărata identitate a lui Isus din Nazaret: este Cel care îi adună în Poporul lui Dumnezeu până şi pe orbi, pe șchiopi etc. Şi, de vreme ce mulţi îl certau ca să tacă, orbul striga şi mai tare: Fiul lui David, îndură-te de mine! Perseverenţa lui este răsplătită. Isus îl cheamă, iar orbul, părăsindu-şi haina (simbolul vieţii trecute), se ridică şi vine către Cel ce l-a chemat. Şi, deşi este fiul lui Timeu, el nu se sprijină pe nimeni din familia sa ori pe trecutul său, ci păşeşte hotărât către Cristos. O astfel de atitudine manifestă deja trăsăturile adevăratului ucenic, pe care a început să şi le însuşească din momentul în care a răspuns la chemarea Mântuitorului, a renunţat la trecutul său şi l-a urmat pe Cel care l-a vindecat.

Ce diferenţă între acest nou ucenic şi ceilalţi!? Pe când însoţitorii lui Cristos sunt plini de ambiţii, orbul nu doreşte decât să vadă clar şi să-şi conformeze viaţa celor văzute.

Pr. Tarciziu ȘERBAN ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

BISERICA CATOLICĂ ÎN LUME

BISERICA CATOLICĂ în

LAOS „Oamenii nu pot vorbi despre politică în Laos”, se plângea un laoţian care – nu ne mirăm de ce – a ţinut să-şi păstreze anonimatul. „Dacă guvernul dă un decret, nu putem vorbi despre el. Dacă nu ne convine ceva, nu avem voie să protestăm. Dacă ţii o întrunire fără permisiune, vei fi arestat.”

Ţara oamenilor liniştiţi

L

aosul este o ţară fără ieşire la mare, situată în Peninsula Indochina şi având ca vecini Thailanda, Birmania, Cambodgia, Vietnam şi China. La originea statului modern se află regatul Lan Xang („Un million de elefanţi”), întemeiat în secolul al XIV-lea de către prinţul Fa Ngum. Acesta a unificat trei regate învecinate şi a ridicat budismul theravada la rang de religie de stat, imprimând noii ţări un caracter naţional. După dezmembrări şi recuceriri succesive, în 1893 Laosul a devenit protectorat francez, ca „regiune tampon” contra prezenţei britanice din zonă. În 1953, Laosul devine monarhie independentă, dar după numai şapte ani, ţara cade pradă unui lung război civil, încheiat abia în 1975 cu triumful forţelor comuniste, susţinute de China şi Vietnamul de Nord.

Pe o suprafaţă egală cu a României, cât are Laosul de astăzi, trăiesc ceva mai puţin de 7 milioane de locuitori.

Principala activitate a laoţienilor este agricultura de subzistenţă. Aceasta absoarbe 80% din forţa de muncă a ţării, dar nu reuşeşte să asigure decât un trai mizer: peste jumătate din populaţie trăieşte cu mai puţin de 1,25 dolari pe zi, adică sub pragul mondial de sărăcie. Cea mai importantă sursă de venit naţional o reprezintă exportul de energie electrică spre vecinii mai înstăriţi.

Căile ferate sunt aproape inexistente în această ţară cu relief predominant muntos şi acoperită în proporţie de 67% de păduri tropicale. Drumurile sunt în general neasfaltate, râurile oferind condiţii mai bune pentru deplasare decât reţeaua rutieră. De altfel, laoţienii – în special cei din zonele rurale – călătoresc puţin sau deloc, iar pentru transport folosesc piciorul, căruţa, măgarii şi – mijlocul preferat – pirogile. Într-o ţară cu aproape 50 de etnii diferite, lipsa mijloacelor de transport duce inevitabil şi la o mai redusă comunicare şi colaborare între regiuni. Pe de altă parte, nici autorităţile comuniste nu reuşesc să controleze întru totul diversele zone ale ţării, iar legea rămâne uneori la liberul arbitru al liderilor locali (poate şi de aceea Laosul figurează pe locul 25 între cele mai corupte ţări ale lumii). Cu toate acestea, toţi cei care au vizitat Laosul

Catedrala Sacre Coeur din Vientiane, Laos

(ca turişti) au remarcat, pe lângă frumuseţea peisajelor, două lucruri: liniştea locului şi ospitalitatea oamenilor. Un călător român ne relata astfel exprienţa lui la Marea Stupă din Vientiane, cu ocazia unei sărbători religioase: „Eram stingher şi nu ştiam cum s-ar cuveni să reacţionez. Oare e cuviincios să fotografiez călugări, lume? Ce gândesc, ce simt oamenii ăştia acum, oare cum pot intra în contact cu ei? Toate astea îmi treceau prin minte în timp ce stăteam singur-stingher, deoparte, pe o piatră. E momentul în care ceva miraculos s-a produs.

Un călugăr a venit la mine şi a început să vorbească cu mine, în engleză. M-a întrebat lucruri banale despre viaţa mea şi m-a rugat să fac o poză cu el, cu aparatul lui. (...) După câteva minute experienţa s-a repetat cu o întreagă familie. Am fost rugat de o fetiţă să vorbesc cu ea în engleză, să îi răspund la nişte întrebări pentru tema pentru şcoală, să facă o poză cu mine. Toţi oamenii erau interesaţi de unde vin, vroiau să afle cât mai multe despre mine. Eram îmbrăţişat de caldura lor umană sinceră. Oamenii ăştia nu vroiau să le dau nimic, nu vroiau să îmi vândă, să îmi ofere nimic, doar să mă cunoască puţin şi să facă o poză cu mine. Parcă nicăieri nu am primit atâta atenţie şi prietenie gratuită şi sinceră din partea oamenilor, pentru mine, străinul, ca în această ţară. Era ceva magic, ca şi cum Dumnezeu mi-ar fi ascultat inima (...). Cei din jur trăiau o experiență religioasă, eu una aproape la fel...”1

Stupa între seceră şi ciocan – viaţa religioasă în Laos

Deşi prin constituţie Laosul este un stat secular, Marea Stupă (Pha That Luang în laoţiană) datând din secolul III d.C. figurează la loc de cinste pe emblema naţională. Budismul theravada, tot mai prezent chiar şi în ceremonii de stat, este principala religie, practicată de 67% din populaţie şi răspândită mai ales printre locuitorii „ţinuturilor de jos” (valea mănoasă a fluviului Mekong din sudul ţării). În „ţinuturile de mijloc” şi în zona muntoasă şi greu accesibilă din nord („ţinuturile de sus”) se mai practică, de asemenea, vechi credinţe animiste şi politeiste (şamanice), adepţii acestora reprezentând circa 30% dintre locuitori. Catolicii de rit latin şi o varietate de confesi-

1 Mihai Cristea, Festivalul Pha That Luang, http://dordeduca.ro/impresii/pledoarie_pentru_laos/6079/8/ ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

BISERICA CATOLICĂ ÎN LUME uni protestante formează circa 2 % din populaţie, iar restul de 1% cuprinde alte religii (baha’i, islamul, confucianismul), precum şi un foarte mic număr de atei şi agnostici. În general, membrii diferitelor religii coexistă în mod paşnic, societatea acordând o mare importanţă – în cel mai bun spirit budist – toleranţei religioase şi relaţiilor armonioase. Începând cu anul 1975, când toţi străinii desfăşurând activităţi de tip religios au fost expulzaţi din ţară, viaţa cultelor este supervizată de un for guvernamental unic, Frontul Laoţian de Construcţie Naţională. Pentru a putea funcţiona, orice cult religios trebuie să întrunească condiţiile impuse de FNCL, încadrându-se (fie că i se potriveşte, fie că nu) în structura uneia dintre religiile deja recunoscute ca „istorice”: budismul, Biserica Catolică, Biserica Evanghelică Laoţiană, islamul etc. Practic vorbind, în ciuda faptului că libertatea religioasă este garantată de Constituţie, observatori externi semnalează numeroase abuzuri, mai ales la adresa confesiunilor neoprotestante care caută să „planteze” noi biserici (adepţii acestora fiind consideraţi promotori ai imperialismului american), dar şi la adresa celor care practică vechile tradiţii şamaniste (considerate înapoiate şi dăunătoare). Şi într-un caz şi în celălalt, abuzurile – iniţiate cel mai adesea de liderii locali – s-au tradus prin arestări, închisoare, amenzi, strămutare forţată şi presiuni pentru convertirea la budism.

Biserica Catolică în Laos– un scenariu familiar

„Dumnezeu nu a uitat micuţa Biserică din Laos, săracă şi activă”, spunea Mons. Khamsé Vithavong, Episcop de Vientiane, cu ocazia sfinţirii primului preot din ţară după 30 de ani de comunism. „Voi încerca – spunea el – să smulg autorităţilor permisiunea [de a celebra în satul natal al noului preot], dar va fi greu. Voi face hirotonirea discret, în Vientiane, în mica şi săraca noastră catedrală. Rugaţi-vă pentru noi... E greu!”

Primele contacte cu creştinismul, în Laos, se datorează misionarilor portughezi şi spanioli care spre sfârşitul secolului al XVI-lea au călătorit spre învecinatul regat al Siamului şi care au trecut, ocazional, şi spre ţinuturile muntoase din nordul Laosului. În 1899, Sfântul Scaun a acordat creştinilor catolici de aici o structură bisericească proprie, înfinţând Vicariatul Apostolic al Laosului, încredinţându-l prestigiosului MEP – Institutul pentru Misiuni Străine din Paris, activ şi în Siam. Acesta s-a îngrijit de organizarea activităţii misiona-

Hirotonirea pr. Pierre-Buntha-Silaphet (2011), Laos

rilor, precum şi de crearea unei congregaţii locale, Iubitorii şi Iubitoarele Crucii – o intuiţie extraordinară, căci peste ani, în 1975, când comuniştii i-au expulzat pe toţi misionarii străini, Congregaţia Iubitoarele Crucii a putut rămâne. La fel s-a întâmplat cu Mons. Khamsé Vithavong, preot oblat (peste 100 de oblaţi ai Imaculatei au lucrat în Laos începând cu anul 1935, dar unii au murit în război, iar restul au fost expulzaţi). Şi tot aşa s-au petrecut lucrurile cu Fiicele Carităţii ale Sfintei Ioana Antida, congregaţie sosită în Laos în 1934 şi care după instaurarea comunismului a lucrat timp de mulţi ani în condiţii de semiclandestinitate, menţinând vie flacăra credinţei într-o ţară aproape complet lipsită de cler. În prezent, în cele patru vicariate apostolice, ridicate de Sfântul Scaun în Laos după cucerirea independenţei, slujesc Domnului trei episcopi şi un administrator apostolic (care însă nu are premisiunea de a-şi vizita vicariatul decât de câteva ori pe an, fiind şi singurul preot pentru această comunitate). Episcopii sunt ajutaţi de vreo cincisprezece preoţi şi circa o sută de călugăriţe. Credincioşii, potrivit celor mai probabile estimări, sunt în număr de 45.000 (adică 3.000 la un preot), alcătuind circa 180 de parohii. După prima hirotonire preoţească sub regim comunist, în anul 2005, situaţia s-a mai relaxat şi pentru catolici: au fost aprobate şi alte hirotoniri şi chiar construirea a două noi biserici. Nu există însă şcoli confesionale (există o singură şcoală administrată de Fiicele Carităţii, în nord, dar este destinată numai copiilor cu dizabilităţi şi surorile nu au voie să ofere educaţie religioasă). Profesarea publică a credinţei este de asemenea îngrădită, iar pregătirea preoţilor în micul seminar din Thakhek este controlată de autorităţi.

Cu toate acestea, timp de opt zile în fiecare an un „turist” vine să ţină în secret cursuri de teologie pentru seminarişti – „o pregătire extrem de intensă”, cum spunea, făcând haz de necaz, Episcopul de Vientiane. Că această pregătire, deşi succintă, dă roade îmbelşugate, o dovedeşte nivelul pietăţii populare: la hirotonirile care au urmat celei din 2005 credincioşii au participat cu miile; la ceremonia din Pakxan, de exemplu, un oraş cu 27.000 de locuitori, au fost prezente 3.000 de persoane, unele venite tocmai din Australia şi Filipine. Noul preot, fiul unei familii cu 11 copii, a fost îndemnat de episcopul consacrator să trăiască după modelul lui Isus, care a venit nu ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să ducă pe mulţi la mântuire.

Liana GEHL

Seminarul minor din Thakhek, Laos

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

UNIVERSUL FAMILIEI

Pas cu pas „Pentru a-ți aduce aminte de grijile fraţilor tăi, fie ca flacăra vetrei tale precum Rugul Aprins să te îndrume - pentru a ieşi în calea nevoilor lor, fie ca acoperişul tău cu Arca lui Noe să poată fi asemuit!”

A

nul acesta s-au împlinit şapte ani de la înfiinţarea Asociaţiei Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”. Au fost ani de har, de aşteptări, de visuri, de mici realizări. Am plecat la drum fără mari pretenţii, conştienţi de faptul că suntem rodul rugăciunii familiilor din întreaga dieceză, iar prin constituirea într-o asociaţie arătăm în mod simbolic dorinţa de unitate a tuturor familiilor răspândite în comunităţile noastre parohiale împreună mânate de idealul de a trăi viaţa de credinţă cu angajare. Apariţia asociaţiei a fost şi rămâne deopotrivă un răspuns la recomandarea pe care cu aproape 35 de ani în urmă o făcea Sfântul Ioan Paul al II-lea în Familiaris consortio, anume de a constitui asociaţii de familii pentru familii. În primul moment nu am întrevăzut ce înseamnă o astfel de coagulare de forţe. Însă cum nebănuite sunt căile Domnului, am intrat pas cu pas în contact cu alte asociaţii din ţară şi străinătate. De cinci ani facem parte din Alianţa familiilor din România, o realitate cuprinzătoare care îi ţine împreună pe creştinii de diferite confesiuni în jurul familiei cu scopul de a o ocroti şi promova în schimbătoarea societate românească. De trei ani suntem parte şi din FAFCE (Federation of Catholic Family Associations in Europe), o reţea europeană de asociaţii cu ramificaţii în Franţa, Austria, Italia, Irlanda, Cehia, Polonia, Slovacia, Portugalia.

Gândul Fericitului Vladimir cu care se deschide constant această pagină dedicată familiei surprinde ceea ce se află la baza asociaţiilor: grija faţă de fraţi şi implicit faţă de familie. Asemănarea cu Arca lui Noe are o imensă valoare de simbol. Cine străbate apele învolburate ale lumii are loc de scăpare în arca familiei. Cum din punct de vedere

biblic arca este simbolul alianţei, putem afirma că legământul căsătoriei, legăturile dintre părinţi şi copii şi legăturile familiale în general sunt prin natura lor salvatoare şi aducătoare de bunăstare spirituală şi materială, de siguranţă emoţională, afectivă şi socială.

Cultivarea acestor relaţii şi întărirea lor este garanţia menţinerii sănătăţii societăţii şi a persoanei umane.

Acest fapt l-am văzut şi din strădania unu grup inimos de familii din Brno, Republica Cehă. Ca urmare a întâlnirii din FAFCE din 4-5 aprilie 2014 la Bucureşti între asociaţia noastră şi cea din Brno s-a realizat o înfrăţire care a dus la un schimb de vizite şi de experiență. Un grup de şapte familii din Arhidieceza de Bucureşti am vizitat asociaţia de familii cehe în perioada 11-12 septembrie 2015. Pe lângă munca pastorală obişnuită de pregătire la căsătorie, de încurajare a vieţii spirituale în familii, de promovare a comuniunii dintre credincioşi, am descoperit două noutăţi pe care dorim să vi le împărtăşim. Prima dintre ele este prezenţa unui consilier pe probleme de familie pe lângă fiecare primărie. A doua este crearea unei reţele de puncte familiale (Family-point) care încearcă să sprijine familia în desfăşurarea zilnică a vieţii. În privinţa primei noutăţi precizăm că în Cehia mişcarea pro-familia a reuşit să obţină, după o luptă politică fermă, sprijinul parlamentului care a promulgat o lege de susţinere, inclusiv financiar, a consilierii familiale şi a asocierii familiilor. A doua este rodul implicit al

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

posibilităţii de finanţare şi al căutării generoase a unor familii creştine care au creat centre de primire în diferite oraşe. Un Family-point oferă servicii de consiliere juridică, psihologică, familială. Aici pot veni mamele pentru a-şi lăsa câteva ore copilul dacă au vreo urgenţă (de exemplu, au o programare la dentist), aici se fac colecte de cărţi, caiete, pamperși şi alte materiale care sunt donate familiilor nevoiaşe etc…

Una dintre familii a mărturisit după vizita la Brno: „Ceea ce ne-a impresionat în mod deosebit a fost căldura cu care ne-a întâmpinat grupul de familii cehe şi faptul că şi-au sacrificat timpul liber pentru a fi alături de noi. Am apreciat entuziasmul cu care au vorbit despre susţinerea pe care o au din partea episcopului. Ni s-a părut deosebit de interesant că statul finanțează centre de protecție și promovare a familiei” (Aga şi Ilie). O a doua mărturie e de natură spirituală: „Ne-am bucurat să vizităm mănăstirea benedictină de la Rajhrad - Cetatea Raiului -, să celebrăm Sfânta Liturghie la Sastin în sanctuarul naţional al Slovaciei şi să încheiem drumul nostru cu Sfânta Liturghie la sanctuarul Maria-Radna” (Cornel şi Beti). În data de 5-6 noiembrie îi aşteptăm pe fraţii şi surorile din Cehia la Bucureşti. În felul acesta schimbul de vizite încadrează cronologic timpul desfăşurării Sinodului de la Roma. În numele AFC „Vladimir Ghika Rodica şi Cornel BRATU

PAGINA COPIILOR

Prietenul nostru de încredere

ÎNGERUL PĂZITOR

D

ragi copii, pe 2 octombrie, Biserica i-a sărbătorit pe Sfinții Îngeri Păzitori. Dar oare sunt îngerii atât de importanți, încât Biserica a stabilit o zi în care să-i sărbătorească? Există cu adevărat îngerii sau sunt închipuiri minunate, menite să înfrumusețeze basmele copilăriei?

Da, îngerii există! Existența îngerilor nu este o tradiție, nu este o închipuire, ci este un adevăr de credință. În Sfânta Scriptură, îngerii sunt menţionaţi de mai mult de trei sute de ori, de aceea se bucură de o cinstire deosebită din partea creştinilor, chiar de la începuturile Bisericii.

După cum știți, Dumnezeu ne-a creat pe fiecare dintre noi, iar la Botez ne-a încredinţat unui Înger Păzitor, care are misiunea să ne păzească şi să ne conducă pe calea binelui. Toate acestea, Dumnezeu le-a făcut din iubire. Îngerii sunt creaturi spirituale, nemuritoare, cu inteligenţă şi voinţă, și sunt invizibile. Însă dacă noi nu uităm de Îngerul nostru, dacă-l chemăm în ajutor, putem să-i simțim prezența, pentru că el oricum este cu noi când studiem, când ne jucăm, când cântăm, când dormim, când ne rugăm, când suntem triști sau plini de bucurie. Este cu noi în orice moment, chiar dacă uităm deseori să-l chemăm în ajutor.

Cu siguranță, cu toții știm și rostim deseori rugăciunea Înger al lui Dumnezeu. Vă invit să înțelegem mai bine misiunea Îngerului în viața noastră gândindu-ne la semnificația cuvintelor acestei rugăciuni!

Înger – Acest cuvânt înseamnă trimis, mesager; de aceea este reprezentat cu aripi, pentru că îngerul, mesagerul divin, trebuie să ne aducă mesajele pe care Dumnezeu ni le transmite.

Păzitor – Îngerul nostru ne păzește, ne ocrotește, ne apără de dușmani, ne împiedică să facem răul.

Luminează – Îngerul nostru ne luminează sufletul, mintea și inima; ne dă idei și gânduri bune, ne ajută să înțelegem cum să facem bine fiecare lucru și cum să nu facem răul.

Păzește – Aici este reluată misiunea principală a îngerului. Îngerul ne păzește de rău! De ce este nevoie de această pază? Pentru că în viață sunt multe ocazii de păcat, sunt multe pericole, persoane rele, iar Îngerul nostru Păzitor ne ocrotește, ne păzește.

Înger al lui Dumnezeu, care eşti păzitorul meu, luminează-mă astăzi, păzeşte-mă, povăţuieşte-mă şi ocârmuieşte-mă pe mine, care-ţi sunt încredinţat ţie prin mila lui Dumnezeu.

Amin.

Povățuiește – Îngerul nostru ne călăuzește, ne îndrumă pe cărările drepte, corecte ale vieții.

Ocârmuiește – Acest cuvânt are sensul de a conduce având grijă; dacă vreți, așa cum un păstor are grijă de oițele sale și le dă cele necesare pentru trai: hrană, apă, pășune.

Încredinţat – Așa cum am spus deja, atunci când suntem botezați, fiecare dintre noi este încredinţat unui Înger Păzitor, ceea ce înseamnă că suntem dați în grija cuiva demn de încredere.

Mila lui Dumnezeu – Asta înseamnă că Dumnezeu, în iubirea sa fără margini, are grijă de orice făptură. Și din iubire, Dumnezeu ne pune alături acest tovarăș de drum, care este Îngerul Păzitor.

Așadar, Îngerul Păzitor poate să fie prietenul nostru de încredere! Dacă îl așezăm la loc de cinste pe lista de prieteni, nu vom fi niciodată singuri!

Cristina ȘOICAN

(Traducere și adaptare după qumran2.net; ilustrații freepik.com) ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

SUFLET TÂNĂR

PLANUL PASTORAL 2015-2016 PENTRU TINERII DIN ARHIDIECEZA DE BUCUREŞTI TEMA:

Î

n drumul nostru de pregătire pentru Ziua Mondială a Tineretului 2016, ce va avea loc la Cracovia, vom reflecta asupra fericirii: „Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire” (Mt 5,7). Anul Pastoral 2015-2016 are în centrul atenției „Anul Sfânt” („Anul Jubiliar” sau „Anul Milostivirii”) în care Sfântul Părinte Papa Francisc ne invită să ne lăsăm „surprinși de Dumnezeu”. Așadar, tema acestui an este MILOSTIVIREA DIVINĂ: „Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire” (Mt 5,7).

Pentru tineri, „Anul Sfânt” va fi un timp extraordinar de har, un timp de reînnoire spirituală, un timp în care vor experimenta adevărata convertire. Moto-ul propus de Sfântul Părinte Papa Francisc pentru acest An Jubiliar este inspirat din cuvintele lui Isus: „Milostivi ca Tatăl” (Lc 6,36).

OBIECTIVE GENERALE: • Cunoaşterea tinerilor din parohiile Arhidiecezei de Bucureşti și consolidarea grupurilor parohiale; • Formarea animatorilor parohiali şi menţinerea unei legături permanente între ei; • Formarea continuă a „echipei” diecezane. În fiecare miercuri seara la sediul CDPT au loc întâlniri de formare și de lucru; • Promovarea voluntariatului; • Schimburi de experienţă între tineri la nivel regional, diecezan, naţional şi internaţional; • Colaborarea tinerilor din „echipa” diecezană cu congregaţiile, asociaţiile, mişcările care au carisma de a se ocupa de educaţia tineretului în Arhidieceză; • Pregătirea şi organizarea tinerilor pentru a participa la Întâlnirea Mondială a Tineretului 2016, Cracovia – Polonia; • Dezvoltarea comunicării dintre tineri cu ajutorul mass-media; • Implicarea tinerilor din „echipa” diecezană în animarea activităţilor comune din Anul Pastoral 20152016 şi colaborarea acestora cu tinerii din alte dieceze din ţară şi din străinătate; • Trăirea „Anului Sfânt” ca un moment extraordinar de har și de reînnoire spirituală.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

Gândul meu

pentru TINEri

Dragă prietene, căutător de Dumnezeu, Îmi crește inima de bucurie când văd că duminica la Sfintele Liturghii sunt prezenți părinți împreună cu copiii! Dintotdeauna am crezut că lecția cea mai sănătoasă despre credință pe care părinții o pot da copiilor este aceea a exemplului. Dar un adolescent care a avut parte de un astfel de exemplu și pe care îl cunoșteam destul de bine, într-o duminică dimineața a spus părinților săi: „De astăzi înainte vreau să hotărăsc eu dacă merg și când să merg la biserică”. Părinții au rămas mirați! Au insistat să-l determine să renunțe la decizia lui, dar fără rezultat.

După Sfânta Liturghie, părinții adolescentului m-au așteptat sămi povestească ce s-a întâmplat. Imediat l-am sunat pe tânăr la telefon să-i spun că locul lui din Biserică astăzi nu era ocupat de nimeni și mi-a spus că-mi va trimite un mesaj pe internet: „Părinte, m-am săturat să merg la Biserică! De ce trebuie să merg la Biserică chiar duminica în timpul meu liber și de ce trebuie să țin cont de ceea ce îmi spune Biserica? Eu am ajuns să am crezul meu. Am principiile mele morale după care mă conduc. Sunt destul de stăpân pe mine și am în față un viitor strălucit”.

Biserica este semnul viu și vizibil prin care Isus este prezent în lume. În YOUCAT (Catehismul Bisericii Catolice pentru Tineri), la numărul 343, vedem cum Biserica ne ajută să ducem o viață cinstită și responsabilă: „În Biserică suntem botezați, în ea primim credința pe care Biserica a păstrat-o autentică în decursul secolelor; în Biserică ascultăm cuvântul viu al lui Dumnezeu și învățăm în ce mod trebuie să trăim dacă vrem să-i fim plăcuți lui Dumnezeu. Prin Sacramentele pe care Isus le-a transmis discipolilor săi, Biserica ne edifică, ne întărește și ne consolidează; în Biserică se celebrează Sfânta Euharistie, în care darul și puterea lui Cristos se reînnoiesc, pentru că, uniți cu el, devenim trupul său și trăim din puterea sa. Și asta, cu toate slăbiciunile noastre umane: fără Biserică, nimeni nu poate să fie creștin”.

Biserica îi ajută pe creştini să construiască în lume Împărăţia lui Dumnezeu, având la bază valorile Evangheliei. Prin Biserică, Dumnezeu se folosește de eforturile noastre, de inteligența noastră, de descoperirile noastre pentru ca în Împărăția Sa să intre toți oamenii. Valorile din Evanghelie ne ajută să avem certitudinea că nu suntem creați pentru a trăi „doar de dragul” acestei lumi, dar suntem creați pentru veșnicie, pentru Împărăția Viitoare, pentru Dumnezeu. Este adevărat, Biserica este o societate organizată ierarhic, dar ea formează și este Trupul Mistic al lui Cristos. Biserica este o adunare vizibilă dar ea este înainte de toate o comunitate spirituală. Biserica este prezentă în această lume și este organizată conform regulilor din această lume, dar ea este plină de „bogății cerești”.

Pr. Daniel BULAI

SUFLET TÂNĂR

ACTIVITĂŢI ÎN PAROHII: • În fiecare săptămână, tinerii din parohii se vor întâlni organizat pentru cateheză (tema: „Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire”) sau pentru alte activităţi cuprinse în cele patru planuri generale (liturgic, educaţional, caritabil, cultural-recreativ), fie sâmbăta, fie duminica; • În fiecare primă sâmbătă (sau duminică) a lunii, tinerii sunt îndemnaţi să participe la un moment de rugăciune şi adoraţie în faţa Preasfântului Sacrament. Acest moment de rugăciune şi adoraţie va înlocui cateheza sau alte activităţi; • În parohiile unde sunt tineri mai numeroși, duminica, la o oră bine aleasă, să se celebreze Sf. Liturghie, specială pentru tineri. La această Sf. Liturghie tinerii să fie implicaţi în toate momentele în care ei pot interveni şi să fie îndemnaţi să participe activ.

ACTIVITĂŢI COMUNE ÎN ANUL PASTORAL 2015-2016: • Deschiderea Anului Pastoral în parohii: în prima sâmbăta/duminică din octombrie 2015; • Sărbătoarea Sfântului Ioan Paul al II-lea (Papa Tinerilor), Duminică, 18 octombrie 2015; • Curs de formare pentru noi animatori (vârsta: 15-18 ani): 6-8 noiembrie 2015, Oratoriul din Popești Leordeni; • Deschiderea Anului Sfânt, 8 decembrie 2015; • Concert de colinde (coruri parohiale de tineri): 19 decembrie 2015; • Întâlnirea Europeană a Tineretului organizată de Fraţii din Taizé: 26 decembrie 2015 – 3 ianuarie 2016, Valencia - Spania; • „Festivalul tinereţii” („TIC FEST”), înainte de intrarea în Postul Mare: sâmbătă, 6 februarie 2016; • Zi de reculegere în Postul Mare, pentru adolescenţi şi tineri: 20 februarie 2016 (pentru tinerii din Bucureşti: Mănăstirea „Sf. Agnes” din Popeşti Leordeni); • 24 ore pentru Domnul („Veghe nocturnă”) în Catedrala „Sf. Iosif ”: 4-5 martie 2016; • Ziua Diecezană a Tineretului: 20 martie 2016 – Duminica Floriilor; • Ziua mondială a vocaţiilor: 17 aprilie 2016 – Duminica Bunului Păstor; • Veghe de Rusalii: 14 mai 2016 (în fiecare parohie); • Procesiunea „Corpus Domini”: 29 mai 2016; • Campionate sportive (toamna şi primăvara); • Jubileul Tinerilor - Întâlnirea Mondială a Tinerilor: 26-31 iulie 2016 la Cracovia, în Polonia.

ORGANIZAREA TINERETULUI ÎN ARHIDIECEZĂ Tineretul din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti este organizat în grupuri parohiale. Acestea se angajează, printr-o pregătire continuă, să descopere, fiecărui membru al grupului, locul şi misiunea pe care o are în Biserica lui Cristos şi în societatea de astăzi. În cadrul parohiilor pot exista și asociații și mișcari specifice tinerilor. Astfel, în mod liber, în formă comunitară, fiecare grup se angajează să realizeze scopul general al apostolatului Bisericii care cuprinde: 1. evanghelizarea; 2. formarea creştină a conştiinţelor bazată pe principiile vieţii şi ale moralităţii creştine; 3. sfinţirea tuturor.

(Mai multe informații pe Facebook: Centrul Diecezan Pastoratia Tineretului) ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

SOCIAL

TRAFICUL DE PERSOANE sclavia zilelor noastre

T

raficul de persoane este sclavia zilelor noastre. Deși legal ea a fost abolită în secolul al XIXlea, unele estimări spun că mai mulți oameni sunt astăzi robiți decât erau acum două secole.

Astăzi, preţul unui sclav este cel mai mic din câte au fost vreodată. În 1860, un sclav costa în Statele Unite ale Americii 19 mii dolari, calculat la valoarea banilor de azi. Un sclav poate fi cumpărat acum în unele regiuni cu mai puţin de 300 Lei. 18 octombrie este Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, însă responsabilitatea pentru gestionarea acestui fenomen social nu este doar a guvernului, ci aparține în egală măsură societății civile, în general, și Bisericii, în mod special. „Ştim că abolirea istorică a sclaviei ca structură socială este o consecinţă directă a mesajului de libertate adus lumii de Cristos cu plinătatea de har, adevăr şi iubire, cu programul Fericirilor. Nimănui nu îi place să recunoască faptul că în propriul oraş, în

propria regiune sau naţiune există noi forme de sclavie, dar ştim că această rană afectează aproape toate ţările. Trebuie, aşadar, să denunţăm această teribilă năpastă în toată gravitatea ei”, îndemna Papa Francisc. În cadrul Arhidiecezei de București există din anul 2005 un grup de persoane consacrate din șase congregații religioase care desfășoară anual activități de informare și prevenire în rândul tinerilor privind pericolele traficului de persoane, iar din anul 2009, Asociația Solwodi, coordonată de surorile din Congregatio Jesu, lucrează în mod direct cu victimele traficului de persoane. Anul acesta, am avut bucuria de a participa la Cluj, la Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic, unde am avut posibilitatea să discutăm cu tinerii prezenți despre fenomenul traficului de persoane, ocazie cu care am subliniat prin exemplele date de ei, cât de aproape de noi se întâmplă exploatarea semenilor noștri și cum putem interveni pentru a-i ajuta.

Pentru a marca ziua de 18 octombrie, Ziua Europeană de Luptă împotriva traficului de persoane, vom merge în diferite comunități religioase din Arhidieceză (profitând și de faptul că suntem în Anul Vieții Consacrate), pentru a discuta despre acest fenomen cu persoanele consacrate și cu preoții din diferite parohii, întrucât în multe cazuri aceștia sunt primii care întâlnesc persoane care fie au fost traficate, fie trec prin drama de a nu ști unde și ce se întâmplă cu unul dintre membrii familiei lor, presupunând în multe cazuri că au fost sechestrați și exploatați și neștiind la cine să apeleze.

Sr. Adina BĂLAN, CJ

150 de MILIOANE de tineri din lume

trăiesc în stradă

Î

n fiecare an, 1,2 milioane de tineri sunt victime ale traficului de persoane în scopul exploatării sexuale sau prin muncă. Și populația mondială a tinerilor străzii este de 150 de milioane, din care 40% nu au locuință, în timp ce restul de 60% lucrează în stradă pentru a-și susține familiile.

Iar 3 milioane sunt cei abandonați. Țările cele mai afectate de acest fenomen se află în America Latină și Africa Centrală, ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

cu cifre ridicate și în răsăritul Europei. Sunt datele furnizate de Cardinalul Antonio Maria Vegliò, președintele Consiliului Pontifical pentru Pastorația Migranților și Itineranților, la deschiderea simpozionului internațional pe

SOCIAL tema pastorației străzii, care s-a desfășurat în Vatican, în perioada 13-17 septembrie.

Cardinalul a amintit că Papa Francisc a denunțat de mai multe ori „cu putere situațiile tragice în care sunt constrânși să trăiască copiii săraci”, încurajând să se depună „orice efort pentru a-i ajuta pe bărbații, femeile și copiii făcuți sclavi, exploatați, abuzați ca instrumente de lucru sau de plăcere, adesea torturați și în mod trist mutilați”, și cerând responsabililor guvernelor și autorităților civile „să lucreze cu hotărâre pentru a îndepărta cauzele acestei «plăgi rușinoase»”.

Din partea sa, Cardinalul a repropus „Directivele pentru pastorația străzii”, cu care dicasterul, în 2007, a abordat în profunzime această temă. Este vorba despre „un fenomen global care în unele țări și regiuni a dobândit proporții crescânde, agravat de o serie de cauze între care sărăcia și migrațiile, destrămarea familiei, abuzul, violența familială, abandonul, maltratarea și tulburările sociale”. În consecință, tinerii străzii „sunt vulnerabili și cad adesea victime abuzurilor sexuale și prostituției, traficului de persoane, criminalității, drogurilor și violenței organizațiilor criminale”. În plus, pastorația străzii privește o amplă gamă de persoane constrânse să trăiască în afara granițelor unei vieți fa-

miliale normale și a unei griji pastorale obișnuite. Situațiile lor particulare cer așadar abordări specifice și de asemenea mare flexibilitate. Se face referire și la „problema femeilor și fetelor implicate în cercul vicios al prostituției” și la „eliberarea lor”, o realitate complexă cu care trebuie să se confrunte Biserica. Cardinalul a arătat că „dezechilibrele crescânde socio-economice, rețelele crimei organizate, practicile culturale nesănătoase, discriminarea și violența sunt câțiva dintre principalii factori” care contribuie la aceasta.

Cardinalul a subliniat apoi că situațiile sociale și tendințele politice corupte „constituie o provocare. Adesea egoiste și orientate pe profit, par a fi mai puternice decât bunăvoința noastră și decât eforturile noastre”. Concluzionând, Cardinalul a amintit că pentru Biserică, săracii și marginalizații „ocupă un loc special în misiunea sa evanghelizatoare și pastorală.

Ea nu îi poate ignora și nici nu poate rămâne în tăcere în fața amenințărilor la adresa demnității și a drepturilor lor”. De aceea, „sper ca fiecare dintre voi să se implice în a fi glasul femeilor și al copiilor străzii, abandonați, exploatați și umiliți în demnitatea lor”. (catholica.ro)

Un gest de solidaritate:

1 MILION DE STELE

A

sociația Caritas București și Confederația Caritas România vă invită vineri, 16 octombrie 2015, ora 18.00, în Parcul Herăstrău, din București, intrarea Charles de Gaulle, la evenimentul de advocacy Un Milion de Stele, o acțiune a organizațiilor Caritas din România.

Cel mai amplu gest de solidaritate din România are loc simultan în 54 de localități, în aceeași zi și la aceeași oră. Ne-am asociat acestei acțiuni de solidaritate încă din anul 2009, cu scopul de a îndemna cetățenii să fie solidari cu persoanele care trăiesc în sărăcie și care sunt excluse social. A aprinde o lumânare într-un spațiu public, în cadrul evenimentului reprezintă gestul simbolic de a fi solidar cu o persoană aflată în dificultate.

Cauza pe care Asociația Caritas București o propune în 2015 este cea a copiilor cu dizabilităţi, în special cu Sindrom Down. Studiile arată că în România trăiesc 60.859 copii cu dizabilități, dintre care 50,32% sunt cu handicap grav. În cazul Sindromului Down, în țară sunt în jur de 30.000 de persoane cu trisomie 21, iar la nivel mondial, incidența este de aproximativ 1 la 800 de nașteri.

Anul acesta, organizațiile Caritas din România solicită Guvernului României să crească cu 0,3% pe an din PIB până în 2020 bugetul pentru serviciile sociale. Confederația Caritas România și organizațiile membre vă invită să susțineți petiția pentru creșterea finanțării serviciilor sociale din fonduri publice la http://www.petitieonline.com/ sau la fața locului, în ziua

evenimentului, pe 16 octombrie la ora 18.00.

Acest eveniment este organizat în cadrul Proiectului „ONGuri mai puternice împreună!

Lobby şi advocacy pentru crearea de oportunităţi egale pentru ONG-urile furnizoare de servicii sociale în accesarea finanţărilor publice”, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Asociaţia Caritas Bucureşti este o organizaţie umanitară membră a uneia dintre cele mai puternice reţele umanitare la nivel mondial - Caritas Internationalis şi este acreditată de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice ca furnizor de servicii sociale. Principalele servicii prin care organizaţia acoperă ca arie de intervenţie 17 judeţe din sudul şi sud-estul ţării şi Bucureşti sunt: Centrul de Zi pentru Copii cu Dizabilităţi, Casa Sf. Ioan - Centru cu module de tip familial, Cantina Socială, Sprijin la distanţă pentru copii, Program de prevenire a traficului de persoane, Intervenţii în situaţii de urgenţă.

Loredana SPILCĂ Manager Dezvoltare Organizațională și Fundraising ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

RECENZIE

„O vocaţie invizibilă” •Maria Rosa Guerrini, O.S.A, Un pic de... plămadă, Editura ARCB, Bucureşti 2015 •Traducere din limba italiană de Iulia Cojocariu •96 pag., format 11,6 x 18,4 cm, preţ 5 lei

A

tunci când vorbim despre viaţa consacrată – un subiect amplu tratat anul acesta şi în paginile Actualităţii creştine – instinctiv ne apare în faţa ochilor imaginea unei persoane îmbrăcate într-un veşmânt lung, negru sau cenuşiu, şi eventual cu un rozariu mare prins la centură. Sora Maria Rosa Guerrini, călugăriţă augustiniană, este tocmai o astfel de persoană, dar cartea ei Un pic de... plămadă, apărută de curând şi în limba română la Editura ARCB, ne vorbeşte despre altfel de fraţi şi surori, şi anume despre acele persoane care, depunând aceleaşi voturi de sărăcie, castitate şi ascultare, aleg să-şi trăiască viaţa consacrată în mijlocul lumii, fără niciun semn distinctiv afară de acela al asemănării lor lăuntrice cu mirele lor, Cristos.

Concepută ca un discurs ilustrat, în stilul vivace şi marcat de un umor fin care a adus autoarei faimă mondială, lucrarea Un pic de... plămadă porneşte de la mesajul evanghelic care prezintă creştinul drept „plămadă ce face să crească întreg aluatul” (cf. Mt 13,33), punând astfel în centru o vocaţie mai puţin cunoscută şi care pentru mulţi rămâne „invizibilă”: vocaţia la viaţa consacrată în cadrul institutelor seculare.

Ce este acela un institut secular? Pe scurt, am putea spune că este o formă de viaţă stabilă, aprobată de Biserică, în care creştinii se pot asocia în vederea unui scop (carisma institutului) rânduit spre a grăbi venirea Împărăţiei cerurilor în inimile oamenilor. Pentru a se putea dedica mai bine acestui scop, pe care îl simt ca făcând parte cu tărie din vocaţia lor personală, membrii institutelor seculare se consacră lui Dumnezeu prin voturi. Numărul şi specificul voturilor pot varia de la un institut la altul, şi persoanele căsătorite sau cei care au primit hirotonirea preoţească pot fi, de asemenea, membri ai acestor forme de viaţă consacrată. La baza acestei chemări, la fel ca în orice altă vocaţie, stă chemarea fundamentală la sfinţenie – sfinţenia proprie, a celor care se consacră, dar şi sfinţenia celor pentru care ei se consacră lui Dumnezeu. Îmbinând în mod creativ Magisteriul Bisericii cu idei ale marilor autori creştini din toate timpurile, micuţa carte a sorei Maria Rosa Guerrini relevă felul în care laicii consacraţi devin astfel sare a pământului şi ferment ce face să dospească întreg aluatul, element de creştere şi progres pentru lumea tulburată de astăzi.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ • OCTOMBRIE 2015

„Creştinul trăieşte în lume, cu lumea şi pentru lume pentru a fi sare şi plămadă... pentru a o transforma din interior” (Ioan Paul al II-lea la Limerik, Irlanda, 1979) „Institutele seculare sunt asociaţii de laici (bărbaţi şi femei), ai căror membri, pentru a tinde cu o râvnă aparte către desăvârşirea vieţii creştine şi pentru a fi adevăraţi apostoli, practică sfaturile evanghelice rămânând în propriul mediu familial şi social” (Pius al XII-lea, Provida Mater Ecclesia, 1947).

Maria Rosa Guerrini (Siena, 1957), călugăriţă augustiniană de viaţă contemplativă, s-a remarcat prin talentul ei artistic încă din anii de şcoală; a urmat Institutul de Artă Duccio di Boninsegna din Siena (secţia sculptură) şi mai înainte de a intra la mănăstire a lucrat pentru câţiva ani ca profesoară şi apoi ca grafician. În timpul anilor de aprofundare a vocaţiei sale începe să-şi exprime stările sufleteşti şi propriul itinerariu interior prin intermediul unui personaj: un omuleţ simplu, născut din câteva trăsături de condei, care o însoţeşte şi creşte împreună cu ea. Istoria ei personală, pasiunea pentru Dumnezeu, pentru om şi pentru Biserică încep să prindă formă în acest mod delicat şi discret, dar şi plin de umor, pentru a vorbi oamenilor despre Iubire. Publicaţiile se succed cu repeziciune, primele născute aproape din întâmplare: Storia di una chiamata, Tardi t’amai (tradus la Editura Presa Bună cu titlul Prea târziu te-am iubit), Mi ami tu?, Un cuore inquieto, Ti amo Signore, Un grido nella Chiesa, Le Beatitudini, la Editura Rogate; In tanti davanti a Dio, Segnaletica celeste, La Regola d’Oro la Editura San Paolo; Amicizia, Ecco Io mando voi, Vieni Santo Spirito, Canta e cammina şi altele la Editura Călugăriţelor Augustiniene.

Liana GEHL