1 minute read

RECOLTAREA ÎN PRIMUL AN

În primul an după înființarea culturii, plantele de lucernă au nevoie să acumuleze un nivel ridicat de rezerve de energie pentru a persista în timpul iernii viitoare. Dacă înfiinţarea culturii se face primăvara, în cultură ascunsă, în general se pot face două coase în primul an, cu condiția să existe precipitații adecvate și niveluri optime de nutrienți în sol.

Prima coasă poate fi făcută înainte de a începe să apară florile, dar așteptarea înfloririi va asigura rezerve mai mari de energie în rădăcini. Lucerna atinge, în general, acest stadiu de dezvoltare între 60 și 70 de zile după răsărire.

A doua recoltă ar trebui făcută înainte de 1 septembrie, pentru a asigura o acumulare adecvată a rezervelor de energie pentru iarnă, sau poate fi amânată până după primul îngheț din toamnă sau după jumătatea lunii octombrie.

Ocazional, se poate face o a treia coasă, când a doua recoltă este făcută înainte de septembrie și există condiții bune de creștere de toamnă.

Când ultima coasă se face la mijlocul lunii octombrie sau mai târziu, tăierea ar trebui să se facă la o înălţime de cel puţin 15 cm. Lipsa zăpezii reduce şansele de supravieţuire a culturii în timpul iernii, iar solurile umede vor îngheța și se vor dezgheța mai intens, ceea ce va creşte riscul pierderii densităţii culturii de lucernă în primul an. Citește informaţii suplimentare despre managementul corect al culturii de lucernă în primul an de vegetație!

This article is from: