
2 minute read
Ferma de Brună de la Berbeşti
Despre rasa Brună am putea spune că e una dintre atracţiile Maramureşului, prin produsele care completează gastronomia locală atât de apreciată, dar şi istoria şi tradiţiile acestui colţ de Românie frumoasă.
un articol de NICOLETA DRAGOMIR
mai multe pe această temă www.revista-ferma.ro
Creşterea, selecţia şi ameliorarea vacilor din rasa Brună este strâns legată de eforturile susţinute ale fondatorilor şi membrilor Asociaţiei Crescătorilor de Taurine Brună Schwyz. Preşedintele executiv al Asociaţiei, Vasile Codrea din Berbeşti, el însuşi fermier, ştie din proprie experienţă că Bruna bine crescută îţi ţine casa şi traiul zilnic.
FERMĂ DE FAMILIE CU TRADIŢIE
Proveniţi din familii de crescători de animale, soţii Maria şi Vasile Codrea au 19 vaci Brune la muls şi câteva viţele, dar numărul lor va creşte pe viitor, încet şi sigur.
Au plecat pe drumul zootehniei cu 4 vaci iar în urmă cu vreo 12 ani au construit grajdul la care încă mai aduc îmbunătăţiri, mai ales că animalele îşi petrec tot timpul în adăpost.
Maria este responsabilă cu mulsul. Face brânză şi urdă pentru consumul familiei, iar mama ei duce la piaţă în Sighet smântână şi lapte proaspăt, pe care le vinde la un preţ bun. Se gândesc să investească pe viitor într-o mică procesare care să le asigure venituri suplimentare, prin diversificarea produselor destinate vânzării.
Tot ceea ce au realizat s-a făcut prin eforturi şi bani proprii, cu excepţia unui mic sprijin financiar venit în 2012, prin Măsura 1.4.1. Au 10 hectare de fâneaţă şi recunosc sincer că subvenţiile primite pentru vaci i-au ajutat să se dezvolte.
COPIII AU PRINS DRAG DE BRUNĂ
Când am ajuns acasă la familia Codrea ne-a întâmpinat frumuşica Măriuca, micuţă, dar sfătoasă, "şefa" gospodăriei, după cum aveam să aflu. Averea Mariei şi a lui Vasile Codrea sunt cei trei copii: Măriuca şi gemenii Vasile şi Ghiţă, băieţii fiind implicaţi în toate treburile fermei, alături de părinţii lor. "Vin de la şcoală, îşi aruncă ghiozdanele şi fug în grajd să ajute la treburi. Lui Ghiţă îi plac tare mult animalele şi zice că el nu vrea să fie <domn>, îşi doreşte să rămână în fermă", spune capul familiei Codrea. Băieţii sunt buni şi la învăţătură, dar şi pricepuţi în creşterea Brunelor, conştienţi că "banii de la găleată" de aici vin.
Aşa am aflat că găleata cu banii de la nunta Mariei şi a lui Vasile nu trebuie să se golească niciodată. Ori, e şi asta o măsură bună a eficienţei economice din ferma familiei!
MARAMUREŞ, PLAI CU BRUNE
Când mă refer la Maramureş, îmi place să-i spun că e plaiul cu Brune şi cu oameni de ispravă. Pentru că aşa este! Îmi spuneau Maria şi Vasile Codrea că bunicul lor avea o vorbă: "Prestanţa omului se cunoaşte după pământul şi animalele pe care le are" iar nepoţii au luat aminte şi duc mai departe această îndeletnicire, păstrând astfel tradiţia familiei maramureşene.


