4 minute read
De ce este PORUMBUL cea mai rentabilă cultură?
Primăvara 2023 continuă să scoată în calea fermierilor provocări climatice care deja constituie repere ale „rescrierii” parametrilor de realizare a producțiilor în zona Zănești-Girov din județul Neamț.
Chiar dacă, în anul agricol 20222023, în zona Zănești-Girov, județul Neamț, cerealele de toamnă semănate în perioada optimă au beneficiat de condiții favorabile răsăririi și înfrățirii, inginerul Vasile Iacob, director tehnic TCE 3 Brazi - Neamț și specialist cu o experiență de peste 4 decenii în agricultură, ne-a mărturisit faptul că sunt majore preocupările legate de întreținerea culturilor.
Fertilizarea Optim Cu Azot
“În primul rând, referitor la cereale (grâu, orz), în toamna 2022 au fost favorizate răsărirea (completă) și înfrățirea (parțială), datorită faptului că, pe de o parte, a plouat mai mult decât în toamna precedentă și, pe de altă parte, s-a
Structura De Culturi Agricole
În anul agricol 2022-2023, din suprafața totală de aproximativ 4500 hectare a TCE 3 Brazi, culturile de toamnă ocupă 1100 hectare (700 ha cu grâu și 400 ha cu orz), în primăvară structura de culturi incluzând 300 ha soia, 450 ha floareasoarelui, diferența de suprafață fiind ocupată cu porumb-loturi semincere, porumb consum și porumb pentru siloz.
un articol de PETRONELA COTEA MIHAI redactor Radio România Iaşi mai multe pe această temă www.revista-ferma.ro prelungit perioada cu temperaturi ceva mai ridicate față de media perioadei. Aceste aspecte au fost purtătoare de orientări pentru raționamentele și acțiunile noastre ulterioare.
Am decis ca principala lucrare de primăvară pentru cereale, respectiv fertilizarea cu azot, să o executăm spre finalul perioadei reci și aceasta deoarece, spre deosebire de alți ani, nu a mai fost necesară stimularea înfrățirii, ci doar determinarea acumulării unei cantități cât mai mari de azot, pentru creșterea și dezvoltarea plantelor. Este foarte important, inclusiv pentru eficiența economică a fiecărei lucrări aplicate, să alegi cât mai bine momentul efectuării acesteia și cu ce anume să intervii, ceea ce înseamnă că ai știința domeniului și vizezi un scop precis”, explică Vasile Iacob.
S M N A Este Marele Aliat
La TCE 3 Brazi-Neamț s-a administrat în toamna 2022 o cantitate de 250 kg îngrășământ complex (18-46-0) iar în luna martie s-a fertilizat cu aproximativ 200 kg uree.
”Ulterior, dacă apreciem ca fiind insuficientă această cantitate, înainte de apariția spicului, mai administrăm 100 kg nitrocalcar. Administrarea îngrășămintelor se face în funcție de rezultatele cartării agrochimice, de aprovizionarea solului și de planta premergătoare. Pentru realizarea performanțelor în producția de cereale, noi avem un mare aliat în sămânță. În fiecare an, inclusiv anul acesta, am semănat soiuri românești care ne asigură recolte de 7-8 tone la hectar. Anul trecut, caracterizat de secetă pedologică și de arșiță, cu această tehnologie, am avut o producție de grâu de 6,8 tone/ha”, spune directorul tehnic al societății.
Seceta R M Ne
MAREA PROVOCARE A SEZONULUI
În ceea ce privește provocările din ultimul timp și soluțiile pentru atingerea performanțelor de producție la culturile de primăvară, specialistul nemțean sublinia faptul că cele mai mari probleme au fost determinate de secetă și de imposibilitatea de a interveni cu apă. Ca urmare, în cadrul unității, încă de anul trecut, a fost demarată o investiție majoră pentru amenajarea unui sistem de irigații pe aproximativ 3 mii hectare.
...
“Zona noastră era întotdeauna ocrotită, din punct de vedere agricol, prin precipitații care veneau în timpul verii dinspre munte și care cuprindeau un areal de aproximativ 20 km către estul regiunii. În ultimii ani, însă, ne-am confruntat și noi cu unele schimbări ale condițiilor meteo. Au apărut perioade tot mai lungi cu temperaturi deosebit de ridicate și fără precipitații, urmate de perioade foarte scurte cu instabilitate atmosferică, dar cu ploi torențiale, grindină și vijelii.
Din punct de vedere al cantităților de apă, de la aproximativ 700 l/mp anual am ajus la aproximativ 300 l/mp, având chiar perioade de 6 luni de zile cu o acumulare totală de apă de doar 80 l/mp”, preciza specialistul.
Inte De Produc Ie La Porumb
La cultura porumbului, în actualele condiții pedoclimatice și având o țintă normală de producție de 14-15 tone/ha (la hibrizii timpurii și extratimpurii), au fost pregătite temeinic condițiile de sol și semănatul propriu-zis, ulterior urmăridu-se cu atenție evoluția plantelor de cultură.
“Tehnologia de fertilizare include administrarea în primăvară, înainte de semănat, a unei cantități de 250 kg uree/ha încorporată cu cultivatorul iar la semănat completarea aportului de elemente nutritive cu o cantitate de 200 kg îngrășământ complex (18-46-0).
Având în vedere faptul că a apărut și în zona noastră Diabrotica, un factor limitativ care face mari probleme
Să nu uităm principiul că nivelul recoltelor, în general, se situează la nivelul factorului de producție care este cel mai puțin respectat. Poți să aplici cea mai avansată tehnologie, dar dacă nu există aport suficient de apă, nu vor putea fi atinse performanțele dorite.
Soluția ține de tehnologie și, în mod concret, noi suntem foarte atenți la rotația culturilor. Cât privește lucrarea solului, noi am ales ca pe jumătate din suprafața cu porumb să executăm lucrarea de scarificare iar pe cealaltă jumătate din suprafață să exectutăm lucrarea de arat. Pe 70% din totalul terenului, în toamnă, am trecut cu un Joker, iar în primăvară am folosit doar combinatorul, pentru lucrări superficiale, ca să nu pierdem apa din sol.
Momentul semănatului l-am ales atât după informațiile pe care le cerem despre sămânță, cât și după evoluția atipică a vremii, astfel că ne orientăm la perioada când temperatura este de 6-7 grade Celsius, chiar dacă această alegere este făcută cu inima strânsă, din cauza incertitudinii asupra evoluției vremii”, explică agronomul.
Cea Mai Rentabil Cultur
și care va deveni și mai agresiv, am acordat o mare atenție rotației culturilor. Noi nu cultivăm porumb după porumb pentru o perioadă mai mare de 2 ani de zile. Motivul este reprezentat de faptul că, de exemplu, în anii 3-4 de porumb cultură succesivă gradul de atac al dăunătorilor de sol ajunge până la 75%”, punctează Vasile Iacob.
SOLUȚIA STĂ ÎN TEHNOLOGIE!
”Adultul de Diabrotica ajuns pe plantă, nu provoacă atât de mari pagube. Dăunătorul din sol este mai periculos, deoarece roade rădăcinile și distruge planta.
Toate eforturile sunt compensate prin bucuria de a realiza producții bune. Vasile Iacob consideră că porumbul rămâne cea mai rentabilă cultură dintr-o fermă.
Anul trecut, de exemplu, chiar dacă a fost secetă, utilizând hibrizi Aquamax de la Corteva și aplicând tehnologia descrisă succint, s-au obținut 9,2 tone boabe STAS la hectar.
”Făceam un calcul tot anul trecut, dar având în vedere un ciclu normal de producție. Cu recolte medii să zicem de 1112 tone/ha și cu prețul de 1,3-1,4 lei/kg, venitul ajungea la aproximativ 13-14 mii lei/ha. Cheltuielile de atunci, chiar foarte mari cu unele inputuri, nu depășeau 7-8 mii lei/ha, 8 mii lei/ha fiind cheltuiala pentru aplicarea unei tehnologii avansate”, mai explica inginerul nemțean.
Agrii vă urează un Paște fericit!
Agrii vă urează un Paște fericit!
”Pentru România ar trebui să fie mult mai simplu de irigat, pentru că aici există multe surse de apă!”