Realizările grupurilor parlamentare ale UDMR

Page 1

Realizările grupurilor parlamentare ale UDMR PRIMA SESIUNE 2017


În urmă cu un an, în campania electorală, am spus că dorim o Transilvanie în care familiile noastre se simt în siguranță, iar drepturile și bunurile comunității noastre nu sunt periclitate. Având în vedere aceste deziderate ale comunității maghiare, am decis după alegerile din 11 decembrie să încheiem un acord de colaborare parlamentară cu partidele din coaliția guvernamentală. După șase luni de la semnarea acestui protocol considerăm că, deși au existat progrese în ceea ce privește extinderea drepturilor garantate prin lege, din păcate, discursul antimaghiar, de instigare la ură, evocă atmosfera naționalistă din anii 90. Această duplicitate se pare că este un fenomen unic într-o democrație europeană, la fel și instabilitatea politică, evidentă în ultimele șase luni și care, în final, a generat o criză guvernamentală. Gestionarea relației dintre majoritate și minoritate, încheierea unui nou pact social între majoritate și minoritate este mai actual ca oricând. Trebuie să fim consecvenți să susținem urgentarea restabilirii statului de drept și a separării puterilor în stat. Dorința noastră și interesul comunității maghiare este ca deciziile politice să fie luate din nou de Parlament, nu de alte instituții ai căror reprezentanți nu au fost aleși de cetățeni, în mod democratic. Susținem ferm ideea dialogului deschis și constructiv, nu putem permite ca dezideratele noastre să fie considerate extremiste, deoarece toate așteptările maghiarilor din partea României sunt justificate, legitime, acestea reprezintă condiția menținerii identității comunității noastre. Nunquam retro – este deviza noastră care ne dă încerederea și dorința de a merge mai departe!

Kelemen Hunor, Președintele UDMR

2


Protecţia şi drepturile minorităţilor UDMR a extins drepturile care prevăd folosirea limbii materne în instituţiile medicale și în cele care prestează servicii sociale. Persoanele care aparţin unei minorităţi naţionale, în localităţile unde ponderea lor depășește 20 la sută sau atinge pragul numeric de 5.000, au dreptul de a primi informaţii și sprijin în limba maternă, în instituţiile medicale și în cele care prestează servicii sociale. Am elaborat un proiect de lege care prevede, pentru posibilitatea folosirii limbii materne, scăderea pragului prevăzut de lege, de la 20 la 10 procente, dar și introducerea unui prag alternativ, pentru ca mai mulţi maghiari să poată trăi comfortabil și în siguranţă în localităţile natale. În același timp, propunem introducerea unui sistem de monitorizare în administraţia locală și în instituţiile publice, dar și de sancţionareîn cazul nerespectării prevederilor legale.

Circulaţie rutieră rapidă şi în condiţii de maximă siguranţă Am obţinut alocarea a 903 milioane lei pentru construirea autostrăzii Transilvania Nord. S-au alocat mai mulţi bani pentru modernizarea aeroporturilor din Transilvania. S-au alocat resurse financiare de la bugetul de stat pentru drumurile de centură din mai multe orașe Transilvănene. Am scutit administraţiile locale și judeţene de la plata unui aviz emis de Auditul Siguranţei Rutiere, astfel rămân mai mulţi bani pentru repararea drumurilor. UDMR a solicitat măsuri prompte pentru fluidizarea circulaţiei la punctele de trecere a frontierei. Am atras atenţia asupra faptului că, România, cheltuiește prea mulţi bani pentru a plăti sancţiunile impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) din cauza condiţiilor de detenţie inumane prin urmare, am sugerat ca aceste fonduri să fie alocate mai degrabă pentru îmbunătăţirea condiţiilor din penitenciare.

Nivel de trai mai bun în satele din Transilvania Am propus și am votat un act normativ, datorită căruia composesoratele vor putea solicita subvenţiile pe suprafeţe și fără titlu de proprietate Angajarea zilierilor va fi mai accesibilă pentru fermieri. La propunerea UDMR, angajarea zilierilor la ferme și stâne se va putea face pe o perioadă extinsă de 180 de zile faţă de 90 de zile, cât prevedea iniţial.

3


Am votat în favoarea proiectului de lege care susţine dezvoltarea pieţei interne și sprijină fermierii care se ocupă de prelucrarea cărnii de porc. Proiectul de lege are obiectivul de a reglementa stabilirea cadrului juridic pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat și asigurarea condiţiilor favorabile pentru fermierii care doresc să participe la acest program. UDMR susţine adoptarea unor măsuri mai stricte împotriva producţiei și comercializării mierii contrafăcute.

Bunăstare familiilor Am găsit o soluţie pentru ajutorarea familiilor care au ajuns în imposibilitatea de a plăti creditul ipotecar. Propunerea legislativă elaborată de UDMR permite administraţiilor locale ca, din resurse proprii, să achiziţioneze aceste imobile care urmează să fie scoase la licitaţie, după care să le închirieze proprietarilor, locatarilor anteriori. Am propus sancţiuni mai dure pentru autorii faptelor de violenţă împotriva femeilor și protecţie imediată pentru femeile agresate. Amendamentele elaborate de UDMR prevăd posibilitatea ca autorităţile să emită pe loc ordinul de protecţie de urgenţă. Este un progres important faţă de legea actuală care stabilește un interval de 72 de ore pentru eliberarea acestui ordin, timp în care persoana agresată poate fi oricând victima unor noi acte de violenţă. Am insistat pentru continuarea sprijinirii furnizorilor privaţi de servicii sociale, care funcţionează cu succes de ani de zile, iar după înfiinţarea noilor servicii socio-medicale în subordinea administraţiilor locale, cele existente în mediul privat să își poată continua activitatea cu sprijin din partea statului Am soluţionat situaţia internatelor sociale pentru copiii aflaţi în situaţii defavorizate Am luat atitudine când s-a luat decizia de a reduce finanţarea organizaţiilor neguvernamentale, furnizoare de servicii sociale. După numeroase întrebări oficiale și interpelări adresate ministerelor vizate am reușit să mărim bugetul alocat pentru aceste ONG-uri. Credem că se poate și mai bine, vom continua acest proces. Am votat pentru neimpozitarea pensiilor de sub 2000 lei și pentru scutirea pensionarilor de la plata contribuţiei asigurărilor sociale de sănătate. Am votat pentru mărirea pensiei sociale minime garantate de la 400 la 520 lei. Vrem pensii decente! Toţi oamenii care au muncit cinstit au dreptul la pensii care să le garanteze un nivel de trai decent și sigur. Propunem unificarea legislaţiei privind acordarea tichetelor de masă, a tichetelor cadou și de creșă, precum și a voucherelor de vacanţă în paralel cu introducerea a două instrumente noi – tichetele pentru sport și tichetele culturale – care să asigure un cadru legal coerent în cazul acordării stimulentelor care pot fi incluse în pachetul de beneficii al angajaţilor.

4


Economie, sprijinirea tinerilor întreprinzători Administraţie transparentă! UDMR a propus și a susţinut un proiect care prevede ca întreprinderile să nu fie amendate la prima abatere. În amendamentul depus solicităm autorităţilor competente să elaboreze un plan de acţiune care ajută antreprenorul să își corecteze greșelile. Am propus simplificarea criteriilor de finanţare pentru programul Start-up Nation, astfel încât tot mai mulţi antreprenori să poată beneficia de acest program. În scopul de a crea un mediu de afaceri sănătos, am iniţiat o serie de amendamente pentru ca microîntreprinderile să poată decide dacă vor să plătească un impozit pe venit de 1 la sută sau unul pe profit de 16 la sută. Am sprijinit propunerea pentru prevenirea inadvertenţelor apărute la controlul fiscal. Am eliminat obligativitatea plăţii unor taxe și impozite inechitabile pentru terenurile din intravilan. De acum proprietarii vor plăti impozitul aferent suprafeţei construite. Am votat în favoarea unui sistem de asigurări obligatorii auto care are în vedere liberalizarea pieţei și interesele cetăţenilor Avem nevoie de un sistem aplicabil pentru achiziţiile publice: am depus o serie de amendamente la legea achiziţiilor publice, dorim astfel ca principiul calitate-preţ să se aplice în orice situaţie. Am susţinut asumarea răspunderii în deciziile administraţiilor publice. Am clarificat cine și în ce măsură răspunde pentru semnarea documentelor în administraţiile publice locale și judeţene.

Învăţământ: Susţinem importanţa cunoașterii mai aprofundate a limbii române. Astfel, elevii din clasele cu predare în limba maternă au posibilitatea de a învăţa limba română după o programă specială și un manual adecvat, iar examenele vor fi susţinute după aceste criterii. Sistemul judiciar: credem în principiul prezumţiei de nevinovăţie. Propunem să armonizăm Codul de procedură penală cu directivele UE. Sănătate: până la o reformă completă a sistemului sanitar am votat în favoarea unei legi care soluţionează unele probleme urgente: spitalele vor funcţiona mai bine, după reintroducerea funcţiilor de directori administrativi în spitale. Mediu, protecţia animalelor: am atras atenţia asupra faptului că Ministerul agriculturii nu aplică corespunzător legea privind risipa alimentară. Am elaborat un act normativ pentru a opri actele de violenţă asupra animalelor din arenele de circ, care sunt ţinute și dresate în condiţii inacceptabile.

5


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.