Aiudul e locul în care s-au născut lumina, cuvântul şi mângâierea vântului. Şi zbaterea primului sărut. Şi paşii rătăciţi pe străzile pietruite cu umbre, tăceri şi şoapte. Aiudul e Aiud. Aici istoria s-a zidit în timp şi oameni. Zidurile au înălţat, aici, oameni. Oamenii s-au zbătut dincolo şi dincoace de ziduri. Aiudul e existenţa de zi cu zi. Aiudul e un colţ de cer în care raiul se zideşte în ochii trecătorului. Aiudul e timpul în care trăieşti, e timpul pe care-l trăieşti. Aiudul eşti tu, trecătorule. “Aiudul eşti tu, trecătorule" de Ioan Hădărig
